Sunteți pe pagina 1din 10

IGIENA JUCĂRIILOR

Proiect realizat de-Mihai Elena Loredana


• Cu ajutorul jucăriilor copilul se familiarizează cu mediul ambiant,
acestea servind ca mijloc educativ ce contribuie la dezvoltarea fizică,
intelectuală şi estetică a lui. Educaţia copilului pe parcursul primului an
de viaţă contribuie la dezvoltarea percepţiei auditive, vizuale şi a
mişcărilor care-i permit să-şi schimbe poziţia corpului - să şadă, să se
scoale în picioare, să se aşeze, să se apuce cu mâinile de barieră, să
se târâie. Pentru copiii de 2-3 ani creşte asortimentul jucăriilor, se
folosesc jucării-animale, păpuşi, mingi, bile, automobile.Incepând cu
vârsta preşcolară se recomandă folosirea jucăriilor de construcţie,
sportive, muzicale.
• Casa in care creste un copil trebuie sa raspunda unor exigente
speciale in materie de igiena. Dezinfectarea cat mai atenta a jucariilor
este una dintre etapele fara de care igienizarea casei nu este completa
• Copiii sub 1 an își pun deseori jucăriile în gură, fiind expuși unui pericol
mare. Există, de asemenea, multe alte pericole cum pot fi contaminate
jucăriile cu viruși și bacterii. Cu toate acestea, curățarea jucăriilor este,
în general, o activitate pe care ar trebui să o facem în mod regulat. În
cazul jucăriilor pentru bebeluși, ar fi indicat de 2-3 ori pe lună, iar în
cazul copiilor mai mari de cel puțin o dată la șase luni. În cazul unui risc
Cum să curățăm eficient jucăriile?
La fel ca multe alte obiecte care ne inconjoara zi de zi, aproape toate jucariile sunt
astazi realizate din plastic sau cauciuc. Usoare si rezistente la socuri, ele sunt luate
adesea la locul de joaca sau plimbate prin toata curtea, prilej numai bun pentru a
strange microbi pe suprafata lor neteda, pentru a-i transmite in urma unei simple
atingeri. Cu toate ca primul imbold este acela de a curata piesele folosind
dezinfectanti pe baza de clor sau detergenti, aceasta nu este o decizie inteleapta.
Daca nu vom sterge bine toate piesele, cel mic ar putea sa inghita substantele
toxice, prin simplul gest de a pune gura pe jucarii.

• Jucării mici din plastic,fără piese metalice, pot fi curățate în mașina de


spălat vase. Dacă nu avem o mașină de spălat vase, spălați-le doar cu apă și
săpun și mai târziu în apă caldă curată. Le uscăm și ștergem bine de apă cu o
cârpă uscată.
• Jucăriile mari de plastic pot fi clătite în cadă cu apă și spălate cu o cărpă și săpun,
dacă nu conțin piese metalice. Dacă jucăriile nu intră în cadă, le curățăm cu o
cârpă cu apa săpun și apoi le ștergem cu o cârpă uscată. În loc de cârpă și săpun
putem folosi și oțet sau șervețel clasic dezinfectant. Uscăm bine jucăria. În cazul
jucăriilor electronice, procedam cu atenție pentru ca apa să nu intre în ele.
• Ce poti face pentru siguranta copilului tau, este sa speli bine
jucariile din plastic, folosind pe post de dezinfectant spirtul
medicinal. La final, o clatire in mai multe ape ne va scapa de
orice riscuri. Pentru a neutraliza orice agent patogen care ar
putea ameninta sanatatea celor mici, putem pastra timp de o zi
jucariile mici la congelator, in pungi sigilate.
• Câteva sfaturi în plus
• În cazul jucăriilor mari de plastic, care se află afară, precum
tobogane sau căsuțe din grădină, putem utiliza, de asemenea,
un aparat de curățat pe aburi. Dacă nu ne place mirosul clasic
de oțet, folosim suc de lămâie.În cazul jucăriilor din plastic, nu
folosim substanțe de curățat sub formă de pudră și cremă,
deoarece pot distruge jucăria. Uscam jucăriile spălate într-un
mediu uscat.Evitam dezinfectarea jucăriilor cu alcool. Este bun
pentru sticlă, dar suprafața jucăriilor din plastic se poate distruge.
• Ce folosesti pentru jucariile din lemn si din metal
• Pe cat de dure sunt aceste jucarii, cand vine vorba de a le scapa din
mana sau de a le izbi intre ele, asa cum se intampla in cazul celor
mici, pe atat de facil pot transmite microbi si virusuri. Modalitatea in
care le poti dezinfecta, insa, variaza. Acest lucru se datoreaza
texturilor diferite pe care le au cele doua tipuri de materiale.
• Daca metalul nu poate absorbi agentii patogeni, ci doar ii stocheaza
la suprafata, lemnul are o componenta poroasa, care cere o actiune
speciala. Mai mult, daca piesele de constructii, trenuletele sau
masinutele din lemn nu sunt vopsite sau lacuite, probabilitatea de a
absorbi bacterii este si mai mare.
• Piesele de lemn trebuie sterse cu o laveta sau cu un burete umezit
in alcool medicinal, dupa care trebuie sterse cu o carpa uscata.
Jucariile din metal trebuie spalate la temperatura ridicata, in apa
fierbinte, apa distilata sau bicarbonat de sodiu. Atat jucariile din
lemn, la care observi zgarieturi profunde, cat si cele metalice, cu
zone din care a sarit vopseaua, nu trebuie pastrate in casa, pentru
ca atrag bacterii in plus.
• Cum procedezi cu jucariile din plus
• Cele mai iubite si mai cumparate jucarii reprezinta, in acelasi timp, unul dintre
mediile cele mai prietenoase pentru dezvoltarea bacteriilor. Cel mai abundent
ele inmagazineaza acarieni, responsabili pentru o multime de afectiuni
respiratorii
• Din fericire, aceste jucarii pot fi igienizate mai usor ca oricare altele, pentru ca
pot fi introduse in masina de spalat. Inainte de a face asta, indeparteaza cu
grija accesoriile de plastic si mecanismul cu baterii, acolo unde este cazul, iar
apoi citeste cu atentie eticheta jucariei. De pe ea vei afla la ce temperatura
trebuie spalat ursuletul, de exemplu, nu spălăm niciodată la o temperatură mai
mare de 40° C..Daca vrem sa ne asiguram ca jucariile din plus ale copiilor
sunt perfect sigure, avem posibilitatea de a mari gradul de igiena al procesului
de spalare. Alaturi de detergent, pe care, in cazul jucariilor de plus, il putem
folosi fara probleme, putem adauga in compartimentul special al masinii de
spalat si un dezinfectant fara clor, pentru fibre textile. La final, tot ce ne
ramane de facut este sa ne asiguram ca jucaria este perfect uscata, pentru ca
orele de joaca sa fie cu adevarat distractive.
• Joaca este o forma aparte de a cunoaste lumea, asa ca ai datoria ca
aceasta activitate sa fie una placuta, dar si cat se poate de sigura.
Aplicand sfaturile de mai sus, vei avea liniste de fiecare data cand copilul
• BIBLIOGRAFIE
• www.beko.ro
• www.sănătatea.com
• www.jucăriiteddies.ro

S-ar putea să vă placă și