4.1. Ce știm ?

În mecanica clasică:
Mişcarea mecanică a corpurilor - schimbarea poziției în
raport cu alte copurilor faţă de un SR.
Sisteme de referință – sistem de coordonate, corp de
referință , instrument de măsurare a timpului și distanței.
Mișcarea și repaosul sunt relative.
În cinematică – Sistemul de Referinţă.
În dinamică – Sistem de Referință Inerțial.
Spaţiul şi timpul – absolute, independente unul față de altul
și față de corpurile care se află și se mișcă în ele.
Distanța dintre două puncte, lungimea unui segment, și
intervalul de timp dintre două evenimente în SR diferite
sunt aceleași.
 Transformările lui Galilei
x  x  ut ,
  
y  y,     u
z  z,
t  t . sau
  
forma
vectoriala
    u
    
r  r   u t , a  a
t  t
Legea clasică de compunere a vitezelor, viteza este o
mărime relativă. Accelerațiile punctului material în raport
cu diferite SR sunt egale între ele.
Orice SR aflat în mișcare de translație cu V=const. în raport
cu SI este un SRI. Accelerația nu se modifică la trecerea de
la un SRI la altul.
 Experimentul lui FIZEAU – Experimentum crucis

Armand Hyppolite Fizeau

Acest experiment, realizat în anul 1851, confirmă regula

relativistă de compunere a vitezelor
 Mărimi fizice invariante
Mărimile fizice sau relațiile dintre ele ce nu modifică la trecerea
de la un SRI la altul sunt numite INVARIANTE.
Masa o mărime fizică constntă.
Principiile mecanicii clasice sînt invariante față de transformările
lui Galilei, se formulează la fel în toate SRI.
MRU- a sistemului inerțial nu influențează fenomenele mecanice
care se produc în el. – Principiul relativității a lui Galilei.
Principiul Relativităţii în mecanica clasică – prin experimente
mecanice nu se poate stabili dacă SI se mişcă, nu se poate
determina viteza acestuia.
 Problemele relativităţii în electrodinamică

• Maxwell – a eleborat 4 ecuaţii ce explicau teoria câmpului

electromagnetic.
• Era pusă problema valabilităţii ecuaţiilor electrodinamicii lui
Maxwell pentru medii aflate în mişcare – SRI mobile.
• Ecuaţiile lui Maxwell nu sunt invariante faţă de transformările
lui Galilei. Îşi modifică forma la trecerea SRI – imobil, la cel
care se mişcă cu v-constant faţă de primul.
• În fizică s-a creat o situaţie de incertitudine:
• Legile mecanice - la fel în SRI.
• Legile electrodinamicii – diferite în diferite SRI.
 TEORIA RELATIVITĂŢII RESTRÂNSE in
electrodinamică
A fost publicată în 1905 în revista Annalen der Physik, în articolul
“Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare”.
TRR a apărut din electrodinamică şi optică; ea se aplică tuturor
fenomenelor fizice, cu excepţia gravitaţiei. TRR oferă o nouă
imagine asupra conceptelor de spaţiu şi timp, renunţându-se la
caracterul lor absolut şi la independenţa lor reciprocă.
“Ce s-ar întâmpla dacă aş alerga în urma
unei raze de lumină şi aş ajunge-o la un
moment dat, din urmă?”
Ce este Teoria Relativităţii? Răspunsul lui Einstein:
“Dacă pentru descrierea naturii este deja necesar să ne folosim de
un sistem de coordonate introdus de noi în mod arbitrar, atunci
trebuie ca alegerea stării sale de mişcare să nu fie supusă nici unei
restricţii; legile trebuie să fie cu totul independente de această
alegere. … Ce are natura în comun cu sistemele de coordonate
introduse de noi şi cu starea lor de mişcare?”
 Teoria relativităţii
 Teoria relativităţii - reprezintă în fizica modernă un
ansamblu a două teorii formulate de Albert Einstein: teoria
relativității restrânse şi teoria relativității generale
(1916). Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul
şi distanţele unui eveniment măsurate de doi observatori
au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna
aceloraşi legi fizice.
 Teoria restrânsă a relativităţii - generalizează principiul
relativităţii al lui Galilei — care spunea că toate mişcările
uniforme sunt relative, şi că nu există stare de repaus
absolută şi bine definită (nu există sistem de referinţă
privilegiat) — de la mecanică la toate legile fizicii (inclusiv
electrodinamica).
 Toţi observatorii vor obţine aceeaşi valoare pentru viteza
luminii indiferent de starea lor de mişcare uniformă şi
rectilinie.
Cele mai multe dintre contribuţiile sale în fizică sunt legate de:
• teoria relativitatii restranse(1905) care unesc mecanica cu
Electromagnetismul.
• şi de teoria relativitatii generale (1916) care extinde principiul
relativităţii mişcării neuniforme SRN, elaborând o nouă teorie
a fenomenelor gravitaționale.
• c- considerată constanta relativistă.
• 1881 Morley – Mişcarea Pământului ni influenţează viteza
luminii. Viteza luminii în toate direcţiile este la fel.
 Relativitatea în electrodinamică

• La baza problemei relativității în electrodinamică:

• -teoria cîmpului electromagnetic- elaborata de Maxwell
(1860-1865);
• -sistemul de patru ecuațiii – ecuaațiile lui Maxwell;
• -valabilitatea ecuațiilor pentru mediile aflate în mișcare;
• - ecuațiile nu sunt invariante față de transformările lui Galilei (
își modifică forma la trecerea de la SRI, considerat imobil, la
cel care se mișcă cu v=constant față de primul).
• - incertitudinea în fizică: legile mecanicii sunt aceleași în toate
SRI, iar legile electrodinamicii sunt diferite în diverse Sisteme
Inerțiale.
 Postulatele lui Einstein

1. Legile fizicii se formulează la fel în toate SRI. - numit

principiul relativității al lui Einstein.
2. Viteza luminii în vid are aceeași valoare în toate SRI și nu
depinde de viteza sursei de lumină a observatorului. –
postulatul invarianței vitezei luminii. Limita superioară a
vitezei corpurilor, semnalelor și a interacțiunii în natură.
Albert
Abraham
Michelson

Edward
Morley
Relativitatea simultaneității
Fenomenul fizice ce se
produce în spațiu și în
interval de timp foarte mic -
este numit eveniment.
Evenimentele ce se produc în
același timp – simultane.
Evenimentele separate
spațial și simultane într-un
SRI nu sunt simultane în
alte SR, adică
simultaneitatea este
relativă.
Timpul nu este absolut.
Relativitatea
intervalelor de timp
Intervalul de timp dintre două
evenimente este relativ.
Intervalul de timp este minim în
SR față de care ele se produc
în același timp.
Are loc dilatarea duratelor,
încetinirea timpului.
0

1 u c 2 2
 Dilatarea duratelor

Durata cinematica a semnalului luminos este diferita de

durata proprie asa cum rezulta din aplicarea legilor de
transformare Lorentz-Einsein:
u u 0
2  x   x
2 
' c 2 2
, 1 
'
1
c 2 1
, => 
1 u c
2 2
1 u c2 2 1  u 2 c2

Fenomenul de dilatare al duratelor arata ca durata proprie

a proceselor fizice este egala cu limita inferioara a
duratei cinematice a acestora. Cele doua consecinte
importante ale Teoriei Relativitatii Restranse se aplica
doar miscarii rectilinii si uniforme care este miscarea
caracteristica sistemelor inertiale.
Dilatarea
timpului
 Timpul
Timpul este una dintre dimensiunile Universului, diferită de dimensiunea
spaţială, prin aceea că timpul ordonează evenimentele într-o
succesiune ireversibilă. Timpul e o noţiune primară (care nu se
defineşte, ci se percepe prin simţuri) şi corelată cu noţiunea de
eveniment. Percepţia sesizează ordinea evenimentelor. Dicţionarul
Oxford defineşte timpul ca fiind "procesul indefinit şi continuu al
existenţei evenimentelor în trecut, prezent şi viitor, privit ca o unitate".
O altă definiţie de dicţionar standard este "Un continuum non spaţial
linear în care evenimentele apar într-o ordine aparent ireversibilă”.

Mecanica clasică Mecanica relativistă

(Newton) (Einstein)

Spatiul Absolut (fix, Variabil

constant)
Timpul Absolut (fix, Variabil
constant)
Viteza Variabilă Absolută (fixă,
luminii constantă)
flash

Timpul măsurat diferă în cele două sisteme de referinţă

 Relativitatea dimensiunilor longitudinale

• Contracția Lorentz, sau contracția

lungimii, conform teoriei relativităţii
restrânse, formulată la începutul
secolului al XX-lea prin munca lui
Einstein, Poincaré şi Lorentz, este
2
u
fenomenul fizic de reducere a lungimii
detectate de un observator la obiecte care
se deplasează la orice viteză nenulă faţă l  l 1  2
de acel observator.
– l* - lungimea proprie (lungimea
obiectului în sistemul în care este în
c
repaus),
– l- lungimea detectată de un
observator;
– u - viteza relativă a obiectului faţă de
observator;
– c - viteza luminii.
Corpurile se contractă odată cu creşterea vitezei lor.
Concluzii:
Dimensiunile longitudinale ale corpurilor în SR, față de care ele
se mișcă sunt mai mici decât dimensiunile proprii. Are loc
contracția lungimilor.
În TRR spațiul și timpul nu mai sunt absolute: intervalele de timp
și dimensiunile corpurilor se modifică la trecerea de la un SRI la
altul.
c- este viteza limită de transmitere a interacțiunilor în natură și de
mișcarea a corpurilor.
 CONSECINŢE
• Simultaneitatea evenimentelor
este relativă;
• Durata unui eveniment depinde de
sistemul de referinţă din care se
face observarea (Dilatarea
timpului);
• Dimensiunile longitudinale ale
corpurilor depind de sistemul de
referinţă din care se face
observarea (Contracţia
lungimilor);
• Masa unui corp depinde de viteza
sa de mişcare;
• Intre energia şi masa unui corp
există o relaţie de
proporţionalitate: E = mc2.
Contracţia dimensiunii longitudinale
 Evaluarea mărimilor spaţio-
POSTULATELE TRR temporale la trecerea de la un SRI la
1). Fenomenele naturale se petrec la altul se face respectând
fel (după aceleaşi legi) în raport cu transformările lui Lorentz; astfel
orice sistem de referinţă inerţial toate ecuaţiile fizicii trebuie să fie
(dacă conditiile iniţiale au fost invariante la aceste transformări.
identice). – Postulatul relativităţii în
sens restrâns TRANSFORMĂRILE LORENTZ
2). Viteza de propagare a luminii în
vid este aceeaşi în toate direcţiile,
ea nu depinde nici de mişcarea
sursei de lumină şi nici de
mişcarea observatorului, fiind
viteza maximă posibilă de mişcare
a unui corp sau de transmitere a
unei interacţiuni. – Postulatul
constanţei vitezei luminii H.A. Lorentz

c = 3.108 m/s = 300.000 km/h

Atunci când viteza de mişcare a unui sistem fizic se apropie de c,

dimensiunile longitudinale ale corpurilor se reduc la zero, spaţiul
tridimensional degenerează în spaţiu bidimensional; duratele
proceselor tind la infinit; secunda durează o eternitate, dinamica
degenereză în statică.
 Transformările lui Lorentz -1904
Relaţii ce nu modifică ecuaţiile electrodinamicii la trecerea de la
un SRI la alt SI.
Ecuaţiile lui Maxwell sunt invariante faţă de transformările lui
Lorentz.
Daca u mult mai mic ca c ele se transformă în ecuaţiile lui
Galilei.

x  ut 
x  ,
2
1 u
c2
y  y,
z  z ,
t   xu / c 2
t  .
1 u 2
/c 2
 Masă relativistă

• In mecanica relativista masa unui corp depinde de

starea de miscare a acestuia.
• Masa corpului nu este constantă, ci depinde de viteză.

m0
m
1 v c 2 2
 Dinamica relativistă

Pentru aceasta
 se introduce impuls relativist:
F  ma
  
P  mv
Unde
 
mo
P
1
2

c2
Legea fundamentală a dinamicii relativiste:

 
 d  mo 
F  
dt  1   2 
 2
 c 
Energia
Einstein a stabilit relația universală dintre energia totală a corpului
și masa lui , INDEPENDENȚA dintre MASĂ și ENERGIE:
E  mc 2
Energia corpului aflat în repaus: E 0  m 0 c 2

Variației masei îi corespunde variația energiei: E  m c 2

O serie întreagă de consideraţii teoretice şi de experienţe arată că

proporţionalitatea între masă şi energie este universal valabilă,
orice variaţie de energie este însoţită de o variaţie corespunzătoare
a masei şi reciproc. ( Cu v=c se mişcă particula cu m o= 0.)
Adică obţinem expresia clasică a energiei cinetice.

m0c 2
Ec  mc 2  m0c 2   m0c 2
v2
1 2
c
Relaţia energie - impuls  
În spaţiul relativist impulsul p  mv şi energie E  mc 2 :
trei coordonate spaţiale p şi componenta a patra. Intervalul în
acest spaţiu este un invariant, adică 2
E
p 2  2  inv
Valoarea acestui invariant este c
2
E 2
Şi relaţia energie impuls devine p 2  2  p 2  m2c 2  m0 c 2  inv
c

Spre deosebire de mecanica clasică. E  c p 2  m 02 c 2

 Concluzii:
 Faptul că viteza luminii este constantă, a condus la revizuirea
conceptelor fundamentale ale fizicei teoretice, cum sunt
timpul, distanţa, masa, energia, cantitatea de mişcare, cu
toate consecinţele care derivă. Astfel:
1. obiectele în mişcare apar mai grele şi mai dense pe direcţia
lor de mişcare.
2. timpul se scurge mai lent la ceasurile aflate în mişcare.
3. viteza luminii în vid devine viteză limită atât pentru obiecte,
cât şi pentru informaţii. Datorită echivalenţei masei şi
energiei, energia pe care o are un corp datorită mişcării sale,
se va adăuga masei sale (ceea ce va îngreuna mărirea
vitezei).
4. masa şi energia devin echivalente. E=mc2 (unde E este
energia, m este masa iar c este viteza luminii în vid şi anume
trei sute de milioane de metri pe secundă).
 Concluzii

5. două evenimente care par simultane unui observator, apar

în momente diferite altui observator care se deplasează în
raport cu primul.
 Teoria relativităţii ne forţează să ne schimbăm complet
ideile despre spaţiu şi timp.
 Postulatul fundamental al teoriei relativităţii este că legile
ştiinţei trebuie să fie aceleaşi pentru orice observator care
se mişcă liber, indiferent de viteza lui.
 Relativitatea restrânsă nu ţine cont însă de efectele
gravitaţiei.
 Teoriile relativităţii:

 1. Teoria generalizată a relativităţii această teorie descrie

gravitaţia, postulând că prezenţa de masă şi energie conduce la
curbarea spaţiu-timpului, şi că această curbură influenţează
traiectoria altor obiecte, inclusiv a luminii, datorita forţelor
gravitaţionale.
 2. Teoria relativităţii demonstrează că:
 legile ştiinţei trebuie să fie aceleaşi pentru orice observator
care se mişcă liber, indiferent de viteza lui.
 spaţiul şi timpul sunt relative, doar viteza luminii este
constantă.
 timpul nu este absolut, ci fiecare observator are propria sa
măsură a timpului.
 trebuie să acceptăm că timpul nu este complet separat şi
independent de spaţiu, ci se combină cu acesta.
 SPAŢIUL CVADRIDIMENSIONAL
MINKOWSKI
• Lumea noastră obişnuită este un continuu
spaţio-temporal euclidian cu 4 dimensiuni
(x, y, z, ict)
• Distanţa dintre orice două evenimente din
această lume (cuadriintervalul) se poate
scrie:
S2 = (x2 – x1)2 + (y2 – y1)2 +(z2 – z1)2 – c2(t2 – t1)2

• “Lumea este plină de tot felul de puncte

ale lumii; nicăieri nu trebuie lăsat vreun gol
să se caşte” spunea Hermann
Minkowski.
• Evenimentele legate între ele prin
propagarea luminii au S = 0;
• Evenimentele pentru care S2 < 0 pot fi
legate cauzal între ele; sunt în succesiune
temporală;
• Evenimentele pentru care S2 > 0 nu pot fi
legate cauzal între ele; sunt absolut
independente, nici un semnal nu le-ar
putea uni.
• LUMEA se reprezintă astfel printr-un
hipercon luminos.
Hermann Minkowski
 TEORIA RELATIVITĂŢII GENERALIZATE
• extinde principiul
“ Ce se întâmplă cu legile naturii
relativitătii asupra tuturor
într-un ascensor ce cade liber?”
sistermelor de referinţă,
indiferent de starea lor de
mişcare;
• ia în considerare
gravitaţia, oferind în final
legile ei.
• In TGR legea constanţei
vitezei luminii în vid nu
mai este validă (altfel nu
ar putea avea loc curbarea
razelor de lumină în
prezenţa unui câmp
gravitaţional).
 TRG
Einstein menţiona că termodinamica i-a servit drept model şi sursă de
inspiraţie. Dacă principiile termodinamicii au fost formulate ca răspuns la
întrebarea: “Cum trebuie să fie legile naturii pentru a explica imposibilitatea
de a construi un perpetuum mobile de speţa întâi sau a doua?” atunci în mod
similar întrebarea “Cum trebuie să fie legile naturii pentru ca să nu existe
observatori privilegiaţi?” conţine principiul euristic care l-a orientat pe
Einstein în elaborarea Teoriei Relativităţii.
 TRG
• Principiului General al Relativităţii Conform cu TGR lumea
spune “Toate sistemele de este un continuu spaţio-
coordonate gaussiene sunt principial temporal
echivalente pentru formularea legilor cvadridimensional
generale ale naturii”. neeuclidian în ansamblu
(dar care pe porţiuni
restrânse poate fi
euclidian), pentru a cărui
descriere sunt necesare
coordonate gaussiene.

• acest principiu ar permite să se afle influenţa

câmpurilor gravitaţionale asupra desfăşurării
proceselor care, în cazul absenţei câmpului
gravitaţional s-ar desfăşura conform cu
TRR.
Gauss
 TRG
• Pentru definirea timpului se
utilizează ceasornice ce
funcţionează după orice lege de
mişcare, oricât de neregulată, pe
care le imaginăm fixate fiecare
într-un punct al sistemului de
referinţă nerigid şi care satisfac
doar condiţia ca indicatoarele
simultan observabile ale
ceasornicelor foarte învecinate să
difere infinitezimal.

• Corpurile nerigide utilizate ca

sisteme de referinţă (pot fi
denumite intuitiv “Moluşte de
Referinţă”) sunt echivalente cu un
sistem oarecare de coordonate
gaussiene, cu 4 dimensiuni.
• Principiul general al Relativităţii cere
ca toate aceste “moluşte” să poată fi
întrebuinţate cu drept egal şi cu
succes egal ca sisteme de referinţă în
formularea legilor generale ale naturii.
 Teoria Relativităţii în ansamblul ei explică şi este
confirmată de o serie de concepte şi fenomene, cum ar fi:
2. Curbarea razelor de lumină provenite de la stele, în câmpul gravitaţional
al Soarelui (cca. 1,7 secunde de arc);
3. A rezolvat
problema eterului
1919
(a vântului de
eter). In Teoria
Relativităţii nu
există un sistem
de referinţă
preferenţial, deci
nu se admite
vântul eteric;

4. Rotaţia lentă a orbitei planetei Mercur, în

planul traiectoriei şi în sensul mişcării de
revoluţie (cu 43 secunde de arc pe secol);

Mercur
 Teoria Relativităţii în ansamblul ei explică şi este
confirmată de o serie de concepte şi fenomene, cum ar fi:

5. Expresia relativistă a masei şi

impulsului se verifică la particulele
elementare puternic accelerate;

7. Dilatarea duratelor se verifică în

6. Radiaţia de sincrotron şi radiaţia de calculul timpilor de viaţă ai
frânare (efecte ale mişcării relativiste mezonilor în Sistemul Laboratorului
a particulelor încărcate şi accelerate); faţă de Sistemul Propriu;
 Teoria
8. Relaţia masă Relativităţii
– energie în ansamblul ei explică şi este
se verifică 9. Deplasarea liniilor spectrului
confirmată
în toate de o serie
reacţiile nucleare şi înde concepte
toate şi fenomene,
determinat de lumina cum arvine
care fi: la
transformările reciproce ale noi în raport cu spectrul determinat
particulelor elementare; de o sursă de lumină terestră
(efect Doppler).

fusion
 Gravitaţia

Masa pământului curbează spaţiu-timpul din jurul sau.

Gravitaţia.