Noțiunile de timp și spațiu în mecanica clasică

și mecanica relativistă

Pentru descrierea unui fenomen mecanic trebuie să cunoaștem punctul din spațiu și
momentul de timp la care acesta are loc. Pentru acest lucru a fost introdusă noțiunea de sistem
de referință față de care raportăm mișcarea mecanică, stabilind totodată modul de măsurare a
distanțelor și duratelor. Acest lucru a fost realizat fără o definiție a spațiului și timpului,
bazându-se doar pe pratica cotidiană.

În univers nu există un corp absolut nemișcat față de care să putem stabili repausul sau
mișcarea absoultă a altor corpuri. Asta înseamnă ca nu există un sistem de referință absolut.
Deoarece noțiunea de spațiu este strâns legată de noțiunea de sistem de referință, din acest
punct de vedere noțiunea de spațiu este relativă. Constatarea practică a succesiunii unor
fenomene sau evenimente ne dă posibilitatea să apreciem scurgerea timpului. Pentru a măsura
durata unui fenomen ne folosim și de fenomene cunoscute cu o mare regularitate (precum
pulsul omenesc, succesiunea zilei și a nopții etc). Din toate acestea rezultă că spațiul și timpul
sunt noțiuni relative.

Principiile și legile mecanicii clasice, așa cum au fost ele formulate de către Newton,
sunt atât de generale încât s-a presupus că pot fi aplicate tuturor corpurilor din univers. Pentru
aceasta Newton a trebuit să postuleze anumite proprietăți ale spațiului și timpului care să
asigure valabilitatea universală a acestor principii.

Newton a ajuns la ideea existenței unui spațiu absolut și a unui timp absolut, dându-și
seama că practic nu există posibilitatea de a lucra cu timpul și spațiul. Concepția newtoniană
despre timpul absolut este că timpul este același, ”curge” la fel în toate sistemele inerțiale.
Intervalul de timp dintre două evenimente este același în orice sistem inerțial, are deci un
caracter absolut, este independent de sistemul de referință în care a fost măsurat. Spațiul
absolut este considerat independent de materie, fără nici o relație cu ceva extern, rămânând
totdeauna asemenea și imobil. În consecință, legile mecanicii se formulează la fel în toate
sistemele de referință inerțiale.

De la Newton şi până la sfârşitul secolului XIX, existența undelor electromagnetice a

condus unii fizicieni să sugereze că există un cadru de referinţă absolut, imobil, umplut cu un
mediu invizibil numit “eter”, față de care se pot măsura vitezele. Cu alte cuvinte, eterul era
singurul lucru fix și nemișcat din univers.

O reviziune critică a noțiunilor de spațiu și timp pe baza unei analize profunde a

faptelor experimentale și teoretice de care dispunea fizica la începutul secolului XX, i-a
permis lui Albert Einstein, construirea unei teorii, care a revoluționat întreaga fizică.

Concluziile acestei analize au fost sintetizate de către Einstein (1905) în două

postulate, care constituie punctul de pornire al teoriei relativității restrânse. Primul postulat
este o generalizare a principiului relativității mecanice. Acest principiu afirmă că fenomenele
fizice se desfășoară identic în toate sistemele de referință inerțiale în condiții inițiale identice.
Astfel, noțiunea de sistem de referință absolut este eliminată din fizică ( a lui Newton) și de
asemenea și eterul universal.

Cel de-al doilea postulat afirmă că viteza luminii în vid are aceeași valoare în toate
sistemele de referință inerțiale și în toate direcțiile adică nu depinde de mișcarea sursei de
lumină sau a observatorului. Viteza luminii în vid , reprezintă viteza maximă de transmitere a
oricărei interacțiuni.

Teoria relativității lui Einstein reprezintă o concepție nouă despre spațiu și timp.
Afirmația privind constanța vitezei de lumină în vid și a faptului că aceasta reprezintă viteza
maximă de transmitere a oricărei interacțiuni, a condus la reconsolidarea unor noțiuni spațio-
temporale fundamentale ca: simultaneitatea, durata unui proces sau intervalul de timp dintre
diferite evenimente, dimensiunile corpurilor respectiv distanțele ce separă în spațiu diferitele
evenimente.

În concluzie, fizicieni precum Newton și Einstein au revoluționat fizica. Putem spune

că cercetarea în domeniul fizicii nu a luat sfârșit, acest lucru fiind datorat mulțimilor de
întrebări la care încă nu s-a găsit un răspuns. Cercetătorii din zilele noastre sunt cu siguranță
mai aproape de aflarea misterelor universului, lăsând loc pentru teorii și experimente
revoluționare.