ILONA BĂDESCU

ISTORIA LIMBII ROMÂNE Curs universitar pentru învățământul la distanță

.

.22 Unitatea de învățare V...6 Unitatea de învățare II. Româna comună. Teoriile privitoare la această problemă……………………. 62 Unitatea de învățare IV. Primele atestări. 94 Bibliografie generală…………………………………………………………… 95 .... Tematică ……………………………………………………47 Unitatea de învățare I.. Izvoare.……………………………………………………………….. Ruperea unităţii comune.29 Unitatea de învățare VI. ……………………………………………………….... Privire sintetică asupra limbii române vechi………… 75 Teste de evaluare………………………………………………………………. Influenţa germanică şi germană………………………. Latina populară..57 Unitatea de învățare III. Latina...... Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman ……………….. Elementele constitutive ale limbii române.. Superstratul slav al limbii române..CUPRINS Semestrul I... Influenţa greacă...15 Unitatea de învățare IV..66 Unitatea de învățare V.... Metodele de cercetare.. Izvoarele latinei populare...48 Unitatea de învățare II..... Istoria limbii române – obiectul.. Elementele slave din limba română... Tematică ……………………………………………………………. Trăsături convergente şi divergente...12 Unitatea de învățare III.5 Unitatea de învățare I. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie…………… 70 Unitatea de învățare VI....36 Semestrul al II-lea.. Limbaromână–limbă romanică………….... Elementul autohton al limbii române…………………. Formarea dialectelor limbii române.. Influenţa maghiară.. ……………………………………...... ……………………………………..... Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.

.

influenţe). Semestrul I TEMATICA Istoria limbii române – obiectul. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Elementele constitutive ale limbii române. Româna comună. superstrat. Însuşirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. Primele atestări. Trăsături convergente şi divergente. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Ruperea unităţii comune. Latina populară. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice disciplinei. Elementul autohton al limbii române. adstrat. Metodele de cercetare. Izvoare. Cunoaşterea trăsăturilor românei comune. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. NOTE DE CURS Anul al II-lea. Cunoaşterea teoriilor privitoare la teritoriul şi epoca de formare a limbii române. Cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Teoriile privitoare la această problemă. Latina. Izvoarele latinei populare. Timp alocat: 28 ore 5 . Limba română – limbă romanică. strat. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman. Formarea dialectelor limbii române.

Ivănescu. de la un autor la altul. denumite şi delimitate diferit. 1968: 351). numită şi preliterară. dar părerea celor mai mulţi lingvişti este că „în perioada dintre secolele al V-lea şi al VIII-lea. . Criteriile de delimitare a perioadelor de evoluție a limbii române sunt bazate. incluzând toate fazele ei de dezvoltare. a. română primitivă comună (Macrea. izvoare.1.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Cele două epoci au fost subîmpărţite în mai multe perioade. 1969: 15-18). II. pe factori interni (elemente din structura limbii) și / sau factori externi (influențe străine. Obiective: . 1969: 15. 1980: 285-288).cunoașterea structurii dialectale a limbii române. Istoria limbii române urmărește evoluția limbii noastre de la originile sale și până în momentul actual. pentru care s-au propus mai multe limite. Metodele de cercetare. Istoria limbii române. română primitivă (Philippide. romanică 6 . şi cea de după acest moment. în funcție de autor. numită literară. 1927: 233. cf. limba română a trecut de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin” (Coteanu.însușirea terminologiei de specialitate. 1956 b. cei mai mulți cercetători delimitează două mari epoci: cea de dinaintea apariţiei textelor scrise în limba română. următoarele perioade: o perioadă de formare a limbii române. Număr de ore alocate: 4 ore 1. Limba română – limbă romanică.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Istoria limbii române – obiectul. - o alta până la despărţirea dialectelor. . Pentru prima epocă s-au stabilit. 1937: 64-120). română comună (Rosetti. în general. 1956 a: 8. . fapte de istorie politico-socială).cunoașterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române.: 72). Deși aceste etape nu concordă de la un autor la altul. în general. numită: străromână (Puşcariu.

7 . Rosetti. în trei mari perioade (Cf. Cazacu. traco-romanică (Coteanu. apoi protoromână (Coteanu. Limba română contemporană este un concept legat permanent de generațiile care folosesc limba și de pe pozițiile cărora ea poate fi considerată ca o fază sincronică. Gheţie. Rosetti. 1980: 286-321): - dacoromâna veche . 1958: 151-156. Petrovici.2. 1981: 57-58. 1981: 57-58. b. . după unii chiar al XIV-lea (cf. Metode folosite: medoda comparativ-istorică. Perioada literară se poate împărţi. 1983: 9-10. Munteanu. 1956: 10. 1964: 439).cuprinsă între secolele al XVI-lea – sfârșitul secolului al XVIII-lea. Guțu Romalo.dunăreană (Petrovici. 1980: 289-321). ☞ Care sunt etapele de evoluție a limbii române? 1. în general. care durează până în secolul al X-lea (anul 976 este prima atestare a unui grup de români sud-dunăreni. - româna modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea – sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea).perioada cuprinsă între despărţirea dialectelor şi apariţia primelor texte scrise în dacoromână. - româna contemporană (de la sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre). Ivănescu. 1964: 346-353). perioadă în care se conturează dialectele şi graiurile. 1978: 31-33. Densusianu. 1968: 353. Coteanu. 1969: 10). 1971: 35-40. 1967: 8-10. metoda filologică (studiul textelor vechi). Coteanu. Coteanu. Iordan. Târa. Macrea. I: 223. aromânii) sau al XIII-lea. Niculescu. Onu. 1964: 439. - dacoromâna comună . Ivănescu. 1961.

b) cu caracter inovator. 1. occitana. Izvoarele pentru investigarea diferitelor stadii ale limbii noastre: inscripțiile. franceza. pe baza cărora s-au reconstituit fazele anterioare de limbă (din secolele al XII-lea.4. textele vechi din secolul al XVI-lea. Poziția de arie laterală și izolată în spațiul romanic. portugheza. al XIIIlea. concretizate în urme de latinitate inexistente sau dispărute din celelalte limbi romanice. Limba română este singura reprezentantă a Romaniei Orientale. izvoarele străine – mărturii ale unor cronicari străini (bizantini. Limba română – limbă romanică. apuseni. documente. limba română face parte din familia limbilor romanice. Româna este singura limbă romanică ce se definește prin ROMANUS. dialectele și graiurile. retoromana și dalmata (azi moartă) – formează spațiul geografic și cultural al Romaniei.1.3.1. ca o conștiință a descendenței romane. conferit de anumite particularități lingvistice: a) cu caracter conservator. catalana. ☞ Din ce familie de limbi face parte limba română? Comentați. dar și unicul idiom romanic izolat de restul romanității printr-o vecinătate nelatină. sarda. termenul păstrându-se și ca nume etnic (rumân > român). al XIV-lea). 8 . franco-provensala. toponimele și antroponimele. italiana.4. împrumuturile din și în limbile străine. a făcut ca româna să capete un aspect particular. diferite trăsături atipice sau necunoscute în celelalte limbi romanice. estici) din perioada pentru care nouă ne lipsesc știrile. Împreună cu celelalte idiomuri romanice – spaniola. 1. Din punct de vedere genetico-structural. româna dezvoltând de-a lungul evoluției sale.

. în Grecia. în zona Vidinului. vorbit în nordul Greciei. . până în Extremul Orient. vorbit preponderent la nord de Dunăre.2. pe valea Timocului și în Voivodina. dar și în alte țări unde se găsesc comunități de români. . continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene are patru dialecte: . Se mai vorbește pe teritoriul fostei URSS. în Bulgaria. folosind însă și unele trăsături din celelalte subdialecte. subdialectul bănățean. Româna. vorbit preponderent în sudul Dunării. ☞ Care sunt dialectele limbii române? Comentați. teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei. pe valea Tisei (Ungaria). vorbit în Peninsula Istria din Croația. inclusiv în România. unde au fost deportați românii din Moldova și Bucovina de nord. Dacoromâna este singurul dintre cele patru dialecte istorice românești care s-a dezvoltat devenind limbă națională.4. nu au aspect literar și au suferit influența limbilor din Balcani în mijlocul cărora au supraviețuit. inclusiv în România.dialectul meglenoromân.dialectul istroromân. are o funcție culturală. Transnistria. Macedonia. în Ucraina subcarpatică și Ținutul Herței. în Macedonia și în alte țări. 9 . meglenoromân și istroromân) au un caracter conservator.dialectul aromân. limba literară. Albania. un aspect supradialectal normat. Cele trei dialecte suddunărene (aromân. subdialectul moldovenesc. Dacoromâna prezintă următoarele varietăți teritoriale: subdialectul muntenesc. de-a lungul Dunării și în Dobrogea bulgărească.1. subdialectul crișean. constituit pe baza subdialectului muntenesc din nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei. subdialectul maramureșean. Bulgaria și în alte țări.dialectul dacoromân. în România și în afara granițelor (compact sau insular) în: Republica Moldova.

Istoria limbii române. Bucureşti. p. p. Iorgu. Limba română. Structura morfologică a limbii române contemporane. Valeria. Vasile. 70-75 (1956 b). Varietăţile diatopice ale limbii române.). Bucureşti. Coteanu. Coteanu. Dimitrie. Epocile de evoluţie a limbii române. Ivănescu. 1. 10 . I. Maria. Istoria limbii române literare. Coteanu. Coteanu. Editura Junimea. Editura Universitaria. nr. nr. Privire sintetică. 1978. Craiova. Livescu. Editura Didactică şi Pedagogică. 2004. în SCL. 2. Editura Științifică și Enciclopedică. Editura Didactică și Pedagogică.Bibliografie *** Istoria limbii române. 1981. Fl. 4. Bucureşti. 1996. București. în LR.. Ion. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1860). Târa. Munteanu.. 1956. București. V. nr. Bucureşti. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Editura Humanitas. Ion. în LR. Petrovici. Dimitrescu. p. Ion. 346-353. 151-156. Istoria limbii române. în SCL. Cvasnîi Cătănescu. Editura Ştiinţifică. 1978. p. Unitatea dialectală a limbii române. 1961. Ion. Origini și dezvoltare. Michaela. nr. (coord. 1958. Niculescu. Gheţie. Editura Academiei. Gh. Istoria limbii române literare.. Iordan. 1969. Bucureşti. Ştefan. p. Editura Academiei RSR. XV. Ov. 1980. Densusianu. 1975. 1969. II. 1967. 5-24 (1956 a). 431-443.. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Editura Științifică. Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană). Guţu Romalo. București. Caragiu-Marioţeanu. V. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Ion. Istoria limbii române. Dimitrie. XIII. Macrea. X. Editura Academiei. 4. în LR. 1956. M. Despre dialectele limbii române. Macrea. 1983. E. 1964. București. București. Iaşi. 1964. Alexandru.

. 1984. Istoria limbii române literare. Iași. 1968. Editura Minerva. Tipografia „Viața Românească”. Bucureşti. 1971. Editura pentru literatură. Ce spun limbile română și albaneză. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Rosetti. Originea românilor.. în Études de linguistique romaine. 11 . Boris. II. 1927. Imprimeria Națională. Craiova. Onu Liviu. Al. Cluj-București. *** Tratat de dialectologie românească. Essai de reconstitution du roumain primitif. Rosetti. Editura Scrisul Românesc. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.Philippide. Pușcariu. Alexandru. 1937. Al. Cazacu. Sextil.

2. ci lasă urme în fonetică. 12 . Elementele de superstrat se manifestă îndeosebi la nivel lexical şi semantic.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Elementele constitutive ale limbii române Obiective: . În urma unui proces de bilingvism (capacitatea unui individ sau a unei populaţii de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice diferite). Superstratul constituie o influenţă relativ puternică. ca evoluţie fonetică. limba s-a constituit în general. după o perioadă de bilingvism sfârşeşte prin a fi absorbită de idiomul romanic. hidronimie şi în formarea de cuvinte. în formarea cuvintelor.însușirea terminologiei de specialitate.4. Superstratul este reprezentat de limba populaţiilor migratoare care s-au aşezat în spaţiul romanic şi care. Subsubstratul este reprezentat de limbile unor populaţii foarte vechi despre care există numeroase atestări arheologice şi de la care se presupune că ar fi rămas unele urme în toponimie sau cuvinte cu etimologie nesigură/necunoscută.1. limba populaţiei autohtone va fi asimilată. Substratul limbii române îl reprezintă limba traco-dacilor care în cursul procesului de romanizare şi-au însuşit limba latină. uneori şi în fonetică şi în morfosintaxă. 2. vocabular. Când încetează şi acţiunea superstratului. rar în structura gramaticală. Dar ea nu dispare complet. 2001: 518). Stratul reprezintă limba populaţiei cuceritoare ce se impune. Număr de ore alocate: 2 ore 2. 2.3. dar importantă pentru definitivarea structurii acestuia (DȘL. În cazul limbilor romanice. imediat ulterioară epocii de constituire a trăsăturilor esenţiale ale unui idiom. în toponimie şi antroponimie. fondului de bază latin (DȘL. Substratul este reprezentat de limba unei populaţii autohtone peste care se aşează limba unei populaţii cuceritoare. 2. 2001: 520-521). este reprezentat de limba latină populară. Cuvintele de substrat au fost asimilate. toponimie.

2. 13 . București. Al. Influenţele sunt contribuţiile aduse de diferite limbi ca urmare a relaţiilor reciproce (economice.6. Mancaș. Ov. Densusianu. Călărașu. 2. *** Istoria limbii române. 1961. București.Pentru română. maghiară. Editura Didactică și Pedagogică. politice. 2001. Marius Sala. coord. Bucureşti. italiană. Gabriela. 1969. 2001: 28). rusă. (coord. ucraineana. II. București. culturale). îmbogăţind lexicul. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. 2001. Editura Științifică. Editura pentru literatură. Istoria limbii române. Angela. Editura Academiei RSR. rusa. sârba).. Istoria limbii române. Superstratul cultural este reprezentat de elemente de origine latină şi greacă ce ţin de domeniul culturii şi care sunt comune celor mai multe limbi.7. Cristina. Liliana. Adstratul reprezintă rezultatul contactului de vecinătate geografică dintre două limbi şi produce „îndeosebi schimbări de ordin cantitativ. maghiară. Mihaela.5. Bidu-Vrănceanu. precum şi inventarul mijloacelor sale derivative (sufixe şi prefixe)” (DȘL. franceză. Ele se manifestă în lexic şi în formarea de cuvinte. 2. ci un bilingvism individual. 1968. germană. În română. Bucureşti. I.). Ionescu-Ruxăndoiu. Influenţele nu au presupus un bilingvism de masă. Enciclopedia limbii române. Fl. În cazul românei se poate vorbi de influenţa greacă. turanică. București. germanică. engleză. Dimitrescu. Editura Univers Enciclopedic. turcă. germană. Rosetti. Pană Dindelegan. Dicționar de științe ale limbii. adstratul este reprezentat de: limbile slave învecinate (bulgara.. Bibliografie Academia Română. superstratul este slav. editura Nemira. 1978.

Craiova. Editura Scrisul Românesc. 1984.*** Tratat de dialectologie românească. 14 . ✎ Evaluare Definiți elementele constitutive ale limbii române și precizați în ce compartimente ale limbii se regăsesc.

3. . inevitabil.n. unele variante temporale. al II-lea î.n. funcționale și regionale.1. fragmente de cântece rituale. Izvoarele latinei populare. . Limba latină. acte oficiale. care datează din jurul anului 600. Latina preclasică – de la sfârşitul sec. al II-lea î. folosită ca instrument de comunicare de-a lungul unei îndelungi perioade pe un vast teritoriu. Sursele acestei epoci sunt: inscripţii. atât în ceea ce privește tezaurul lexical.cunoașterea variantelor temporale. Limba latină . 15 . Latina din regiunile dunărene ale Imperiului roman.n.însușirea terminologiei de specialitate.1. Număr de ore alocate: 4 ore 3. 1977: 161). idiom aparținând familiei limbilor indo-europene. al III-lea î. Obiective: . funcționale și regionale ale limbii latine. începuturile poeziei din prima jumătate a sec.cunoașterea izvoarelor latinei populare.2. Este momentul în care limba literară se constituie şi se unifică. reprezintă „nucleul fundamental al limbilor neolatine. formulare de legi. până la mijlocul secolului I î.e. cât mai ales în ceea ce privește structura gramaticală” (Tagliavini.e.1.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Latina.1. a cunoscut. Cea mai veche inscripţie este fibula de la Preneste. 3.e. Latina populară.e. Latina arhaică – de la origini până la sfârşitul sec.n.fazele de dezvoltare Latina.

Importanţi în această epocă sunt scriitorii creştini (Tertulian.1. Titus Livius (istorici). Salustius.ale Imperiului Roman” (Cvasnîi Cătănescu. Terentiu. 3. Virgiliu.3. Petronius (autorul romanului Satyricon). 16 . Augustin. 32). Plaut (autor al unor comedii celebre). Cezar. În această perioadă de decădere a latinităţii. folosit pentru comunicare de oamenii mai puţin cultivaţi (şi chiar de cei cultivaţi în condiţii neoficiale) până la transformarea lui în diferitele idiomuri romanice. Ovidiu (poeţi). 1989: 272). unii autori încearcă o întoarcere la modelele clasice. Latina populară a existat aşadar în toată perioada latinităţii și a reprezentat „unica limbă comună care a asigurat comunicarea între populațiile – diferite etnic și lingvistic . Quintilian (orator şi teoretician). Latina postclasică (sau „epoca de argint” a latinităţii) se caracterizează prin împrumuturi de elemente populare şi arhaice .4. ● Aspectul nenormat al limbii latine. adică latina vorbită de vulgus „mulţime gloată”.anul 14 e. Seneca (filosof). Horatiu. În 813 Conciliul din Tours confirmă existenţa unei rustica Romana lingua (Sala. Lucilius (părintele satirei romane). Latina clasică (sau „epoca de aur” a latinităţii) este prototipul latinei literare ajunse la apogeu – de la mijlocul secolului I î. Propertiu. Cato (orator şi autor al unui tratat de agricultură). iar câţiva ani mai târziu. 3.5. în 842 apare primul text romanic: Serments de Strasbourg (Sala. 1996: 30). Varro (filosof şi filolog). 3. Sf.1. Latina târzie – anul 200 până la primele texte romanice.e. (moartea lui Augustus). până în anul 14 e. Reprezentanţi: Tacit (istoric). a fost numit latină populară sau vulgară. 1998: 28.n. Juvenal şi Marţial (poeţi).n.n. până la anul 200 e. care „cizelează” latina clasică).n.1. Catul (poet liric).Reprezentanţii epocii sunt: Ennius (primul mare poet). Reprezentanţi: Cicero (retor şi filosof. Ieronim). Tibul.

Scrieri normative şi explicative ● Gramaticii. din care provin dialectele românești. ● Fiecare din variantele latinei populare târzii vorbite în diferitele provincii ale Imperiului Roman poartă numele de latină provincială. ordonate după principiul „aşa este corect şi nu aşa”: masculus non masclus. 1977: 163). un interes deosebit prezintă Appendix Probi. 3. ● Varianta locală a limbii latine. Izvoarele latinei populare Întrucât latina populară reprezintă varianta preponderent vorbită. ci numai texte cu mai multe sau mai puţine „vulgarisme”.2.1. ● Glosarele sunt vocabulare rudimentare în general unilingve. un fel de îndreptar gramatical. Lucrările au o valoare inegală iar utilizarea lor trebuie făcută cu rezervă. care cuprinde o listă de 227 de cuvinte populare însoţite de corespondentele lor clasice. folosită în special în scris.2. în care se explică prin forme uzuale termenii mai puţin cunoscuţi sau expresiile ieşite din uzajul epocii. a fost numită latină dunăreană. vetulus non veclus. nu există texte scrise exclusiv în latină populară. atunci când limbile romanice existau deja. ☞ Care sunt etapele de dezvoltare a limbii latine? 3. ea „transpare doar în mod excepțional din documentele scrise” (Tagliavini. Aceştia se străduiau să corecteze greşelile din pronunţare sau din flexiunea diferitelor parţi de vorbire şi luptau împotriva barbarismelor şi a solecismelor. vorbită în antichitate în provinciile romane Moesia și Dacia. oculus non oclus. Ca atare. folosite din diferite motive.● Latina târzie (epoca de după anul 200 şi până la primele texte romanice) nu trebuie confundată cu latina medievală care este limba latină moartă. columna non 17 . Din această categorie. în Evul Mediu.

imprecaţii. ● zgâriate sau trasate cu cărbune (grafitti). Autorii latini În scrieri ponderea elementelor populare diferă de la un autor la altul sau în funcție de tipul de text. Utilizarea inscripţiilor în stabilirea trăsăturilor latinei populare şi regionale trebuie făcută însă cu prudenţă. tristis non tristus etc. Astfel. formule de propagandă electorală. fie introduse 18 . C. greşelile din text se datorează exclusiv ignoranţei celui ce l-a scris sau economiei de spaţiu. deoarece în multe cazuri. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. acre non acrum. diferite anunţuri etc.3. se pot aprecia intensitatea şi limitele romanizării. Având un caracter spontan sunt deosebit de preţioase pentru cunoaşterea aspectului popular al limbii latine. frigida non fricda. ☞ Care este importanța inscripțiilor? 3. coquens non cocens. Pentru Dacia există lucrarea lui H. pauper mulier non paupera mulier.2. texte onorifice dedicate divinităţilor etc. Jireček a trasat o linie (care îi poartă numele) ce delimitează zona de influenţă romană de cea de influenţă greacă.2. pe baza inscripţiilor din Peninsula Balcanică. glume. 3.2. De asemenea. se întâlnesc mai ales la Pompei şi Herculanum. Inscripţiile au avantajul posibilităţii datării şi localizării lor. permiţând stabilirea unor particularităţi regionale ale latinei din diferitele provincii.). Acestea erau folosite fie în mod voit. Ele au un caracter întâmplător şi cuprind: nume de persoane. Mihăescu. după numărul inscripţiilor găsite pe un anumit teritoriu. ● pictate – s-au păstrat mai greu. saluturi. Inscripţii Există mai multe tipuri de inscripţii: ● gravate în piatră sau în bronz. care cuprind fraze mai mult sau mai puţin stereotipe (epitafe. Bucureşti. 1960.colomna. declaraţii de dragoste. urări. vinea non vinia. calida non calda.

Edictus Rothari cuprinde legile longobarde. Historia Francorum – cuprinde istoria merovingienilor. ● Scriitorii literari de până la anul 2000 e. de medicină veterinară (Mulomedicina Chironis). fie din lipsă de termeni tehnici din latina clasică. 19 . unul dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. Chronicarum Libri – povesteşte fapte legate de istoria francilor. model de limbă clasică în discursuri şi în scrierile filosofice. cu forme populare şi reminiscenţe clasice: Historia Augusta – o culegere de biografii ale împăraţilor romani de la Hadrian la Diocleţian. Plaut reprezintă o sursă importantă a latinei populare timpurii. Limba comediilor sale are un pronunţat caracter popular. dar şi pentru că au fost scrise într-o perioadă când încă nu se fixaseră toate normele riguroase ale limbii literare. presărate cu pilde. diplome şi documente de cancelarie Limba acestor scrieri cuprinde multe elemente populare. Getica şi Romana. iar eroii principali erau oameni de rând. fie din cauza pregătirii școlare reduse (Tagliavini. 1977: 165). dar şi culte. Cicero. ● Scrieri tehnice Sunt în general lucrări fără pretenţii literare. scrise în legătură cu practicarea diferitelor meserii – tratate de: agricultură (Cato cel Bătrân). care vorbeau ca aceştia. scrise de Iordanes (probabil got originar din Dobrogea). artă culinară (Apicius) etc. întrucât ele erau destinate publicului de pe stradă.pentru o mai bună înțelegere a textului. ● Legi. ● Scrieri istorice şi cronici târzii sunt de obicei redactate într-o latină amestecată. Petronius care în Satyricon foloseşte numai în scopuri stilistice aspectul popular al limbii latine. foloseşte construcţii şi expresii populare în scrisorile adresate prietenului său. poveşti şi anecdote. arhaisme şi barbarisme: Lex Salica este o culegere de legi ale francilor salici. prezintă forme şi construcţii populare specifice latinei vorbite în Moesia Inferioară.n.

1962. Ieronim. ● Scriitorii creştini şi literatura hagiografică Tertulian. reprezintă varianta de bază a Bibliei catolice).Glosele mallobergice explică prin termeni juridici franci noţiunile corespunzătoare din latină. 20 . Compararea limbilor romanice reprezintă o sursă importantă pentru reconstrucția multor particularități și a multor cuvinte din latina populară neatestate în alte izvoare. Marius Sala. Istoria limbii române.. vol. Limba română. traducerea Sf. oameni de cultură.4. Traducerile Bibliei: Itala (sau Vetus Latina). 2001. I. Editura Academiei. Ov. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Peregrinatio Aetheriae (Egeriae) ad loca sancta este un fel de jurnal de călătorie al unei călugăriţe spaniole la locurile sfinte. Enciclopedia limbii române. întocmită sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. Origini și dezvoltare. în operele lor prin care făceau propagandă noii religii. Sf. București. folosesc în mod voit o limbă cât mai apropiată de cea vorbită de oamenii de rând. Augustin şi alţi Părinţi ai Bisericii. Densusianu. *** Crestomație romanică. Maria. București. Afra şi Vulgata (Vulgata. coord. Editura Humanitas. București. I. Bibliografie Academia Română. 1961. Cvasnîi Cătănescu. Editura Univers Enciclopedic. 1996. ☞ Care este ponderea elementelor populare din diferitele scrieri latinești? 3.2. Reconstrucţia cu ajutorul formelor romanice. Editura Științifică. București.

latina medivală. 1960. Veikko. Iancu. Sala. Editura Academiei RSR. 1968. Tagliavini. Editura Științifică și Enciclopedică. Care este primul text romanic? 21 . Paris. Éditions Klincksieck. Rosetti. Al.). București. Introduction au latin vulgaire. Bucureşti. Väänänen. latina dunăreană. II. Care sunt avantajele și dezvantajele inscripțiilor? 4. De la latină la română. Marius (coord. Carlo. Enciclopedia limbilor romanice.Fischer.. Care sunt principalele „surse” ale latinei populare? 3. 1998. București. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Originile limbilor neolatine. latina provincială. Sala. Editura Academiei. 2. ✎ Evaluare 1. Editura pentru literatură. H. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1981. București. Mihăescu. București. 5. Latina dunăreană.. Editura Științifică și Enciclopedică. latina târzie. *** Istoria limbii române. 1989. Editura Univers Enciclopedic. 1969. Definiți: latina populară. Marius. Comentați prezența elementelor populare din diferitele scrieri latinești. Troisième édition revue et augmentée. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. 1985. București. 1977.

II: 313). 1969: 314).în partea de nord erau terminate în: -dava „cetate. ILR. Limba care reprezintă substratul limbii române a fost numită: tracă. În două tratate de botanică medicinală .există un număr de 57 de nume de plante medicinale (Ist. ILR. b) Nume proprii (nume de zeități. 1969: 317). 1960: 260-262. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei . citat sub denumirea de Pseudo-Apuleius (sec. Număr de ore alocate: 6 ore 4. gorun. traco-dacă sau daco-moesiană (ILR. . Delimitarea este făcută în general după numele de localități: .1.. I e. de ape): aproximativ 2050. . -dina.n. Pentru unele cuvinte s-au făcut apropieri de cuvintele românești: brusture.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Elementul autohton al limbii române Obiective: . -para. așezare”. -cella. zârnă (ILR.în Tracia propriu-zisă se terminau în: -berga. Daco-moesiana este cunoscută din: a) Glose. din care 1150 antroponime și 900 toponime 22 . de persoane. Rom. -stur. -zura.2. 1969:315). Unii savanți fac diferența între: traca propriu-zisă și daco-moesiană (cf. de așezări.) și Herbarius.însușirea terminologiei de specialitate.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.n. mazăre. traco-iliră. 5. traco-frigiană. -diza. -bria. Dar unele cuvinte considerate dace sunt latinești sau grecești. iliră. III e.) . -sara.De materia medica al lui Dioscorides (sec. -burd.

2001: 404) . 23 .. Dimitrescu. o inscripție care are 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri. dar nu este moștenit din latină. rom. e) Când cuvântul nu este atestat în limbile balcanice antice și nici în albaneză. ale dacomoesienei. 1968: 23. b) Comparația cu resturile. fiind înrudită în primul rând cu ilira. dar pentru care nu se cunoaște sensul apelativului din care provin (ILR. rom.. iliră). cu balto-slava și cu iraniana (Daicoviciu. 1978: 67). 1968: 21. macedoneană.3. Rom. oricât de precare și de nesigure. ☞ Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? 4. 2001: 426-428). 1980: 92). care trebuie însă făcută între stadiul românei comune și albanezei comune. c) Comparația cu oricare dintre vechile limbi balcanice (tracă. pe un inel descoperit în 1912 la Ezerovo (Bulgaria) (Ist. nici împrumutat.Decebalus per Scorilo. de tip satem (Vraciu. Toate aceste izvoare au pus în evidență faptul că daco-moesiana era o limbă indo-europeană. Ist. poate fi de folos comparația cu limbile baltice și cu armeana. d) Comparația cu albaneza. 30 de inscripții cu caractere grecești. 1960: 261.. 1969: 315). Criteriile stabilirii elementelor de substrat (ILR.(Daicoviciu. 1969: 319-320) a) Domeniul în care trebuie căutate elementele de substrat este acela al elementelor fără etimologie sau cu etimologie nesigură. cf. Ist. alcătuite numai din consoane. c) Inscripții (unele cu interpretare nesigură): inscripția cu litere latine de la Grădiștea Muncelului . în scriptio continua. încă nedescifrate.

4. alb. hamësh. c) tendinţa de a pronunţa cu aspiraţie cuvinte ca haripă. (Se ştie că latina pierduse pe h. În fonetică (influenţa substratului s-a manifestat direct – prin apariţia unor foneme noi – şi indirect – prin evoluţia fonetică a unor grupuri de sunete): ● existenţa vocalei ă (pentru că există şi în albaneză şi bulgară) S-a demonstrat însă că în română este o evoluţie firească. de tip romanic. harmăsar. luftë . Părerea că h se datorează substratului (Brâncuș. a hămesi). 4. hudă. 1961: 471-477) se bazează pe: a) descoperirea unor cuvinte cu h comune românei şi albanezei: rom.f) Comparația poate fi extinsă la oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit. h) Pentru faptele morfologice. ci numai posibilitatea înrudirii. ca urmare a unei pronunţări relaxate). Se atribuie substratului în limba română: 4. b) tendinţa din graiurile moldoveneşti de a transforma pe v + o. Rosetti.4. u > h: hulpe. g) Referirea la simple rădăcini nu este edificatoare. concordanța numai structurală nu dă certitudinea. ● evoluţia particulară a grupurilor consonantice CT şi CS (asemănătoare cu ce s-a produs în albaneză) CT > pt LACTE(M) > lapte 24 LUCTA > luptă alb. Trebuie găsite cuvinte concrete existente în diverse limbi indo-europene și explicarea cuvântului românesc trebuie făcută nu numai pentru rădăcină. hameş (v. hăla. hultan. ● existenţa consoanei h (considerată de unii lingvişti de origine slavă). în cadrul tendinţei de închidere a timbrelor vocalice (care s-a manifestat şi în portugheză şi în dialectele italiene de sud) (Avram. 1964: 266-269.1. hututui. 1968: 610-611). holbură. ci pentru toate elementele lui.

moară). ☞ Ce se atribuie substratului în fonetică? 4. apariţia diftongilor metafonici ea şi oa (seară. kofshë ● rotacismul (evoluţia lui -n. ● După unii lingvişti s-ar datora substratului şi trecerea lui -L. În morfosintaxă ● postpunerea articolului Această preferinţă pentru postpoziţie se explică însă şi prin analogia cu postpunerea adjectivului. ● formarea numeralului de la 11 la 19 cu material latin (explicată şi prin calchiere după slavă sau prin criterii interne).4. după alţii s-a reorganizat pe teren românesc. Nu s-au oferit însă explicaţii satisfăcătoare pentru aceste afirmaţii. evoluţia grupului -BR. ● formarea viitorului cu VOLERE (< VELLE). Se explică însă şi prin păstrarea opoziţiei dintre N şi NN romanici.> -br. ● existenţa genului neutru (care după unii lingvişti s-ar datora influenţei slave. Româna este singura limbă romanică ce formează viitorul cu acest auxiliar.CS > ps COXA > coapsă alb. a pronumelui reflexiv sine (< SE + -ne) şi a interogativ-relativului cine (< QUE(M) + -ne). ● identitatea formală dintre genitiv şi dativ (care se explică însă şi prin evoluţia internă a latinei târzii). 25 .> -r. MOLA > moară).în cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): bine > bire.2. tine (< TE + -ne). iar după alţii este moştenit din latină).(FABRUM > faur).> r (GULA > gură. ● existenţa particulei -ne de la acuzativul pronumelor personale mine (< ME + -ne).

ortoman. Albac. -oane. Olt.3. Criş. Prut. Bârzava. Motru. 26 .). hoțoman. care a generat sufixul adverbial -eşte (cu care se formează şi adverbe egale semantic cu numele unei limbi) : românesc. tinereşte. Russu (1981: 243 ș. restul existente numai în română. Timiş. tineresc. a pocăni. Mehadia. ☞ Ce se atribuie substratului în morfosintaxă și în formarea de cuvinte? 4. Bârzava. ● alte sufixe: -ac (formează substantive şi adjective): prostănac. Cerna. Tisa. Rosetti (1968: 264 ș. Turda. -ăni (sufix verbal foarte productiv): a băcăni.) circa 160. Siret. -man: gogoman.u. 85 comune cu albaneza după Al. româneşte. după unii și Hârşova. Buzău.● sufixul adjectival -esc (ce arată originea).u. I.4. ● cuvinte . Philippide (1927: 743). Vedea. În vocabular ● toponime: numele munţilor Carpaţi (< rădăcina *karp „stâncă“) numele unor localităţi: Abrud. Lotru. Oituz.numărul acestora diferă de la cercetător la cercetător şi de la epocă la epocă: 185 după Al. Jiu. dintre care 72 comune cu albaneza. ● alte fenomene atribuite substratului şi insuficient argumentate: forma pronumelui personal de acuzativ o particula deictică a de la pronumele şi adverbele demonstrative acesta. Someş. aicea. iar după I. Drencova. Ampoi. acuma generalizarea auxiliarului a avea la perfectul compus al verbelor tranzitive şi intranzitive. scundac. acela. ● hidronime (numele apelor mari): Argeş. Mureş.

muşat „frumos“. beregată. caţă. droaie. curpăn. Istoria limbii române. zburda. nr. vatră. fasc. fărâmă. butuc. greci. mal. descurcà. dereticà. bordei. ☞ Ce se atribuie substratului în vocabular? Bibliografie Avram. prunc. întrema. grapă. mânz. zgâria.. mugure. mure. baltă. strungă. în general. zgârma. gheară. cruţà. întâmpla. Densusianu. groapă.a) cuvinte comune cu albaneza: abur. niţel. scurmà. XII. boare. 2008. baci. băgà. Editura Științifică și Enciclopedică. curmà. barză. Studii de istorie a limbii române. extras din SCL. nai. muşca. urcà. pânză. scrum. căpuşă. brânză. pârău. melc. 1961. mistreţ. gard. 2. buiestru. murg. I. ţap. 1983. strugure. ghioagă. necheza. desbărà. I. buză. moş. mişca. Originile. scăpărà. mare. Editura Academiei Române. grumaz. şale. căciulă. leagăn. București. amurg. băiat. sterp. Brâncuș... 471-477. b) Cuvinte existente numai în română: ameţi. 1864. 1961. păstaie. copac(i). caier. la o civilizaţie de tip pastoral şi agricol. Editura Științifică București. burtă. Originea consoanei h din limba română. măgură. zimbru. genune. gălbează. năpârcă. balegă. vătăma. Vocabularul autohton al limbii române. rânză. ceafă. 1-5. pururea. Gr. Brâncuș. ţarc. (a) bucur(a). zer. gorun. butură. 27 . cârlan. 1964. sarbăd. Ov. p. mătură. XV. zestre. mazăre. II. brad. strepezi. răbdà. reazem. Andrei. ghimpe. morman. 2007. Contribuțíi la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești. viezure. în SCL. brânduşă. şir.. urdă. București. Gr. cătun. şoric. păstia. întâmpina. București. sculă. şopârlă. Gr. zgardă. gata. Brâncuș. Se observă că aceste cuvinte se referă. sâmbure. lespede. guşă. copil.

I. I. 1980. Editura Enciclopedică. Editura Științifică și Enciclopedică. Sextil. Philippide. Editura Academiei RSR. Al. Editura Academiei RPR. 1927. București. Bucureşti. Editura pentru literatură. Rosetti.*** Istoria limbii române. Ce spun limbile română și albaneză. București. 1981. București. 1969. 2001. Tipografia „Viața Românească”. București. 28 . I. 1968. Russu. Editura Academiei. I. *** Istoria românilor. Pușcariu. București. II. ✎ Evaluare Care este substratul limbii române? Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? Ce se atribuie substratului în limba română? Comentați.. II. Ariton. Russu. Etnogeneza românilor. Iași. 1960. 1959. Al. I. Editura Facla. Limba română. II.. Limba daco-geților. Privire generală. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Editura Minerva. *** Istoria României... 1976. Originea românilor. I. Timoșoara. București. Limba traco-dacilor. Vraciu.

cunoașterea părerii oficiale privind teritoriul și epoca de formare a limbii române.1. Teritoriul de formare „Problema cea mai grea din istoria limbii române” (Densusianu. Obiective: . care au fost îndelung disputate: teritoriul de formare epoca de formare.2. Ca atare. Maior.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.2. 1961. Teoria nord-dunăreană. început odată cu romanizarea şi colonizarea regiunilor carpato-danubiano-pontice de la nord şi de la sud de Dunăre.1. Cantemir.1. I: 189). formulată de unele personalităţi ale culturii româneşti (D. Număr de ore alocate: 6 ore 5. B. Teoriile privitoare la această problemă. Pentru istoria limbii noastre (şi a poporului român) sunt importante două probleme. 29 . 5.însușirea terminologiei de specialitate. . sursă a unor îndelungate dispute ştiinţifice. 5.cunoaşterea și explicarea teoriilor privitoare la teritoriul de formare a limbii române. de-a lungul timpului s-au formulat mai multe teorii privind geneza etnolingvistică românească. Poporul român şi limba română s-au format printr-un proces îndelungat. Astăzi ea are numai valoare istorică. . .P.1.2. Hasdeu) nu a fost ilustrată cu argumente ştiinţifice convingătoare şi a fost repede abandonată. P. complex şi inseparabil. o constituie teritoriul de formare.conoașterea și explicarea părerilor privind epoca de formare a limbii române. 5.

Argumentele istorice erau completate şi de unele l i n g v i s t i c e: ● Absenţa cuvintelor de origine germanică din limba română. a. religia ortodoxă nu era acceptată. saşii şi secuii. nu aveau drept de natio ca ungurii. longobarzi. un istoric german reputat în epocă. 105-106). populaţii germanice (vizigoţi. iar ei erau toleraţi. dar cei din nordul Dunării au venit din sud. I. Românii.2. iar după Sulzer şi Eder în sec. trei învăţai austrieci – Fr. deci 8-9 secole de „tăcere” a cronicilor. Cr. . prin tipul de raport care a existat (dacă a existat) între o 30 . J. Roesler. deşi erau majoritari. pentru care a adus atât „argumente” istorice cât şi lingvistice. al IX-lea.evacuarea totală a Daciei între anii 271-275. al III-lea. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. ulterioară venirii ungurilor (896) sau chiar a cumanilor: după Engel în sec.5. taifali). Absenţa elementelor germanice se explică.exterminarea dacilor în cele două războaie de cucerire (101-102. dar mai ales străini. ostrogoţi. Eder. Teoria sud-dunăreană a fost susţinută şi de unii savanţi români. între ei existând însă unele diferenţe majore. gepizi. . în general. a reluat teza originii sud-dunărene a românilor. consideraţi „venetici”. Printre argumentele de ordin i s t o r i c figurau: .imposibilitatea romanizării Daciei doar în 165 de ani.lipsa unor date istorice despre români până în sec. J. în orice caz. În secolul al XIX-lea. Sulzer. rezultând un imens spaţiu pustiu la nord de Dunăre. cei trei istorici încercau să justifice politica austro-ungară în Transilvania. al XIII-lea. Argumentul acesta nu poate fi acceptat pentru că şi în sudul Dunării au locuit diferite neamuri germanice şi nici acolo nu s-au păstrat elemente germanice certe. C. Engel – admit ideea că românii din sudul Dunării sunt înrudiţi cu cei din nord. încă din sec. al X-lea . deşi pe teritoriul fostei Dacii au locuit mult timp. R. Prin teoria lor. Data imigrării românilor din sud la nord de Dunăre era.1.2.al XI-lea. .

● Existenţa în română a numeroase cuvinte greceşti vechi. ele au pătruns din greacă în latină. Elementele comune din română şi albaneză se explică printr-un substrat comun sau asemănător. e firesc să semene. ca atare. după care s-au răspândit ca termeni latini propriu-zişi. rapăn. dar şi asupra lor planează îndoieli: a cutropi ( expr. a boteza etc. teritoriul de formare a limbii române s-ar fi aflat în vecinătatea teritoriului ilir (în epoca respectivă. cât şi români.populaţie sedentară (populaţia romanizată) şi una migratoare de tip militar. majoritatea cuvintelor denumesc noţiuni creştine fundamentale (înger. albaneza fiind considerată urmaşa ilirei). ☞ Care sunt argumentele aduse de R. numită şi teoria imigraţionistă. strugure (destul de incert).) şi se regăsesc în mai multe limbi romanice. tureci. ● Limba română are cuvinte comune cu albaneza şi. ceea ce ar susţine ideea că patria primitivă a românilor trebuie să se fi aflat în vecinătatea teritoriului de limbă greacă. De altfel. româna comună. în număr mare”). a blestema. a veni cu tropul „a veni mulţi. nasture. Astăzi se presupune că ar fi de origine germanică în română câteva cuvinte. De vreme ce dacoromâna şi aromâna sunt dialecte istorice ale aceleiaşi limbi. a influenţat mulţi învăţaţi atât străini. în permanentă mişcare (germanicii). Prezenţa elementelor greceşti vechi nu se datorează vecinătăţii teritoriale. Teza lui Roesler. ● Marea asemănare dintre română şi macedoneană (prin macedoneană Roesler denumind aromâna). brusture (improbabil). Roesler în sprijinul teoriei sale ? 31 .

Maramureşul şi Moldova.primul val ar fi populat Banatul. în Dacia şi în Moesia”.al doilea val ar fi cuprins estul Olteniei. unii români din sudul Dunării ar fi trecut în nord. dar nu exclude „nicidecum păstrarea unui element latin. Densusianu (parțial). porneşte de la asemănarea românei cu dalmata şi cu albaneza şi consideră Iliria centrul de formare a românei. Densusianu susţine. începând cu secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea în două valuri succesive (teoria lui Philippide este cunoscută şi sub numele de „teoria valurilor”): . sudul Transilvaniei. centrul şi nordul Transilvaniei. Philippide (1927: 404 ș. Al. Philippide vorbeşte despre aceste două valuri de imigraţie în nordul Dunării luând în considerare şi unele particularităţi lingvistice ale celor două arii: în vreme prima arie se caracterizează prin trăsături mai arhaice şi prezintă diferite forme de palatalizare. Dobrogea (prin Oltenia de vest ar fi trecut ambele valuri). După Philippide. ajunge la concluzia că româna s-a format numai la sudul Dunării de unde „s-a revărsat” şi în vestul şi în sudul Peninsulei Balcanice. Ov. de asemenea. Muntenia.u. . I: 189-224). Ov. Densusianu. româna s-a format şi la nord şi la sud de Dunăre (în Dacia romanizată. Densusianu (1961. 32 . că începând cu secolele al V-lea – al VI-lea. centrul ar fi fost în sudul Dunării. Teoria formării poporului și a limbii române la sud de Dunăre a fost susținută și de unii lingviști români. dar şi la nord de Dunăre. având însă puternice ramificaţii în nord. arheologice şi lingvistice. precum Al. după ce analizează toate mărturiile istorice. Nordul ar fi participat mai puţin şi s-a restrâns treptat din cauza năvălirii popoarelor migratoare. după Ov. Iliria. cea de-a doua arie este mai inovatoare şi nu are palatalizare sau dacă are. Al. teritoriul balcanic romanizat vecin cu Iliria). În concuzie. aceasta se află în stadii iniţiale.). fără îndoială destul de important. aducând cu ei palatalizarea labialelor. Philippide (integral) și Ov. românii ar fi trecut Dunărea.b.

Puşcariu (1940. Cr. Diez. Teoria lui Puşcariu are mari asemănări cu părerea Academiei Române. Tagliavini etc.2. în fosta Dacie romană. Fr. E. Th. Iorga. Densusianu și Al. Rosetti.. Thunmann. Dunărea nu a fost o graniţă. aromânii şi meglenoromânii sunt românii sudici. S. la nord și la sud de Dunăre. ci un element polarizator al românilor de pe ambele maluri. cât şi la sud de Dunăre.☞ Care este diferența între Ov. 1974: 147-148). iar istroromânii sunt românii vestici. C. Capidan. Poporul român şi limba română s-au format pe un teritoriu ce a cuprins: . vestul Ardealului (fără Crișana) şi o fâşie subţire de-a lungul Dunării munteneşti şi moldoveneşti. Daicoviciu. Bartoli. ca limită nordică a acestui teritoriu. Philippide a fost S. Toţi aceşti români se aflau într-o relativă unitate şi vorbeau aceeaşi limbă. M. După Puşcariu (1974:426-427). Se admite. C. Xenopol. Primul care a combătut teoria lui lui Al. Rom. Al.pentru limita sudică şi sud-vestică există două repere: 33 . Teoria nord şi sud-dunăreană Foarte mulţi lingvişti şi istorici au căzut de acord că cea mai corectă teorie este cea a formării poporului român şi a limbii române atât la nord. N. estul Banatului.1. după care teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române cuprindea regiunile daco-moesice de la nord şi de la sud de Dunăre. Petrovici. Puşcariu consideră că dacoromânii sunt românii nordici.3. 1960: 795). Puşcariu. Puşcariu a arătat că poporul român s-a format pe o arie foarte întinsă. vestul Munteniei. Printre aceştia pot fi menţionaţi: J. Mommsen. azi localitatatea Moigrad. relativ unitară. locul de întâlnire al păstorilor din nordul şi din sudul Dunării. din judeţul Sălaj (Ist. Philippide privind teritoriul de formare a limbii și a poporului român ? 5. A. .la nord de Dunăre: Oltenia. D. localitatea antică Porolissum. de la Carpaţii de Nord şi până la Munţii Balcani.

● isoglosa št. toţi lingviştii sunt de acord cu ideea că latina dunăreană se transformase în idiom romanic înainte de contactul lingvistic cu slavii. care coincide cu munţii Balcani. Epoca de formare Epoca de formare a poporului şi a limbii române a fost fixată în mod diferit de diverşi istorici şi lingvişti. Ist. rana > rană. blana > blană. LANA > lână.: Á + N(M) > â lat. Pentru stabilirea acesteia s-a avut în vedere şi situaţia celorlalte limbi romanice. În orice caz. dar sl.2. al V-lea și al VIII-lea. cf.2. žd. limba română a trecut de la aspectul de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin printr-o serie de transformări și modificări. Acest lucru se susţine prin aceea că elementele slave vechi din română nu au suferit evoluţii fonetice la fel ca termenii latini în condiţii fonetice identice: Ex. a delimitat zona de influenţă greacă de cea de influenţă latină din Balcani (apud Petrovici. ☞ Care este părerea oficială privind teritoriul de formare a poporului și a limbii române? 5. care se aşezaseră în spaţiul romanic. indiferent de părerea lor.● aşa-numita linie Jireček. Ea urmăreşte limita dintre cuvintele slave. fixată de E. separată de restul romanităţii. Petrovici (1960: 79-83. Rom. 1964: 438. Ist. care nu i-au schimbat însă esența latinească” (ILR. cf. Jireček care. care conţin aceste grupuri şi care au pătruns în română (de tipul: praştie. de tip sudic bulgăresc. grajd). şi de pătrunderea elementelor slave vechi în limba română. dar şi faptul că româna s-a dezvoltat închis.. Această linie a fost trasată de C. 1960: 794-795) şi care coincide aproximativ cu graniţa dintre Bulgaria şi Serbia. Rom. 1964: 437. unde s-au transformat. pe pe baza inscripţiilor. 1960: 794). 34 . Este vorba de momentul în care latina încetează de a mai fi latină şi devine idiom romanic: „În perioada dintre sec. sl. 1969: 15). şi cele de tip sârbesc..

2. Editura pentru literatură. românii s-au format pe un teritoriu care se întindea la nord şi la sud de Dunăre. p. Editura Didactică și Pedagogică. Explicați diversitatea de opinii privind epoca de formare a limbii române. Istoria limbii române. 1. 1940. Originile. I. Editura Minerva. Philippide. București. Unitatea dialectală a limbii române. milo > milă.. București. București. Istoria limbii române. Petrovici. Al. 1960. La început. Densusianu. Ov. pastoral. II. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Sextil.L. Sextil. Limba română. Editura Academiei RSR. Aduceți argumente în favoarea teoriei că poporul român și limba română s-au format pe un vast teritoriu de la nord și de la sud de Dunăre. II. ☞ Care este epoca de formare a limbii române? Bibliografie *** Istoria României. I. în LR. 79-83. București. Bucureşti... Editura Academiei. 1968. Florica (coord. Dimitrescu. ✎ Evaluare 1. 1927. XV. nr. 1961. Acestei unităţi teritoriale îi corespundea şi o unitate de civilizaţie care era de tip rural. dar sl. sl. Originea românilor. 1974.> r lat. Pușcariu. E. p. Editura Științifică București. 431-443. 1969. Pușcariu. Al. cercetări și studii. nr.). silo >silă etc. 1978. București. Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii române. Tipografia „Viața Românească”.. Rosetti. 1960.. 4. Petrovici. GULA > gură. Ce spun limbile română și albaneză. în SCL. IX. 35 . Iași. I. 1964. *** Istoria limbii române. E..

s-au folosit în literatura de specialitate diferite denumiri (vezi supra): Sextil Puşcariu o numeşte străromână (după germ. Dimitrie Macrea – română primitivă comună. Ce alte denumiri i s-au mai dat acestei perioade? 36 . şi obligatoriu în dacoromână şi aromână.însușirea terminologiei de specialitate. ea trebuie să existe în toate cele patru dialecte.1. eventual în trei. iar apoi protoromână.2. ☞ Definiți româna comună.cunoaşterea trăsăturilor românei commune. Trăsăturile acestei prime perioade a limbii române au fost reconstituite prin compararea celor patru dialecte româneşti de astăzi. Număr de ore alocate: 6 ore 6. Trăsături convergente şi divergente. . Ruperea unităţii comune. . Pentru ca o trăsătură să fie atribuită românei comune.cunoașterea cauzelor care au dus la ruperea unitățíi românei. Pentru această perioadă. Rosetti – română comună. .UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Româna comună.1. Primele atestări. Obiective: . Philippide – română primitivă.1. 6. Formarea dialectelor limbii române.cunoașterea limitelor românei comune. Ion Coteanu – mai întâi tracoromanică. 6.1. din momentul în care latina dunăreană s-a transformat în idiom romanic şi până când s-a rupt unitatea românilor de pe ambele maluri ale Dunării. Româna comună reprezintă primul stadiu de evoluţie a limbii române. Urrumänisch). Emil Petrovici – romanică dunăreană. Al. Al. Pentru această fază de început a limbii române nu există nici o atestare scrisă.

6.1.3. În ceea ce privește limitele acestei perioade, în literatura de specialitate nu există o unitate de puncte de vedere (vezi supra): data de început este cea acceptată pentru „formarea” limbii române – sec. V, VI, VII sau VIII;

-

limita superioară variază după evenimentul luat ca reper și după data atribuită acestuia: sec. al X-lea, perioada separării dialectului aromân sau secolele al XII-lea, al XIII-lea (chiar al XIV-lea), când s-au separat și celelalte dialecte suddunărene.

☞ Care sunt limitele românei comune ?
6.1.4. Unitatea lingvistică şi teritorială s-a rupt din două motive extralingvistice: - formarea primelor stătuleţe slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani; - pătrunderea ungurilor la Dunărea de mijloc (sec. al IX-lea). Din aceste motive, românii au început să-şi caute alte locuri de iernat, iar Dunărea încetează de a mai fi un element polarizator şi devine o graniţă. Astfel, treptat, grupuri mari de români din sud s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică, drumurile lor fiind punctate de toponime.

☞ Care sunt cauzele ruperii unității românei comune?
6.2. Trăsăturile românei comune Deși unitară în esență, această perioadă prezintă unele trăsături comune celor patru dialecte, dar și trăsături care le diferențiază.

6.2.1. Particularități convergente

6.2.1.1. Vocalism ● A neaccentuat în poziţie finală sau medială se închide la ă. BARBATU(S) > bărbat CASA > casă

37

● Á + N (M) > ă > â PANE(M) > *păne > dr. pâne, munt. lit. pâine > ar. pâne sau păne > megl. poine > ir. păre.

Trecerea lui á + n (m) s-a produs şi în cinci cuvinte nelatine, înglobate în categoria cuvintelor slave (dintre care cu adevărat slave sunt doar două): sl. SMETANA > rom. smântână sl. STOPAN > rom. stăpân iran. STENCA > STANCA > rom. stâncă iran. STANA > rom. stână avar. JUPAN > rom. jupân Se pare că aceste cuvinte au pătruns foarte devreme, într-o perioadă când legile fonetice care acţionaseră asupra cuvintelor latine nu îşi încetaseră acţiunea.

● Păstrarea lui e după labiale FETU(S) > fetu (> dr. făt după sec. al XVI-lea) MALU(M) > MELU(M) > meru (> dr. măr după sec. al XVI-lea)

● Diftongarea romanică a lui Ě în silabă deschisă şi închisă. În română, diftongarea lui Ŏ nu se produce, pentru că în faza preromanică Ŏ şi Ō din sistemul latin s-au contopit. Ě > ie MĚLE(M) > miere FERRU(M) > fier

● Diftongarea metafonică (condiţionată) românească a lui é şi ó urmaţi în silaba următoare de e sau a(ă).

é ... e (a/ă) > ea ó ... e (a/ă) > oa SÉRA > seară TĚRRA > *tiera > *ţéra > ţeară > dr. ţară LEGE(M) > leage > dr. lege MOLA > moară FLORE(M) > floare 38

Diftongul ea s-a dovedit mai puţin rezistent în timp decât oa; el s-a monoftongat adeseori la a (~ ţară) sau la e (~ lege), tot în funcţie de vocala din silaba următoare. Metafonia s-a produs şi în cuvinte slave, dar numai dacă vocala următoare era a. sl. komora > comoară sl. ceta > ceată sl. preseca > priseacă > mold. prisacă

● Păstrarea diftongului AU sub formă de hiat (cu varianta paradigmatică ă-u): LAUDO > laud TAURU(S) > taur LAUDAMU(S) > lăudăm

● Păstrarea vocalelor finale neaccentuate -A (> ă), -E, parţial -U. CASA > casă FLORE(M) > floare QUADRU(S) > codru FETU(S) > fetu > făt

● Apariţia şi existenţa unui mare număr de diftongi şi triftongi.

● Existenţa unui mare număr de alternanţe vocalice (cu rol morfologic): oa / o o / oa / u ea / e poartă / porţi rog / roagă / rugăm leagă / leg

☞ Ce trăsături se regăsesc în vocalismul celor patru dialecte
românești?

6.2.1.2. Consonantism ● Conservarea surdelor intervocalice -P-, -T-, -CLUPU(S) > lupu VITA > vită LACU(S) > lacu

● -B- şi -V- s-au confundat şi au căzut: (H)IBERNA > iarnă 39 CABALLU(S) > cal

OVE(M) > oaie RIVU(S) > rîu ● L + E. I > n´ CAPITANEU > căpătîn´ > dr. I. I. I > ş SIC > şi SEDEO > *sied > şed / şez ● -L. I. zece) ● S + E. fiu). dar CABALLU(S) > cal Opoziţia latină L ~ LL continuă în română prin opoziţia r ~ l. (fără Banat) căpătîi CALCANEU(M) > călcîn´ > dr. ar. I > ţ TENEO > ţin PETIRE > (a) peți ● D + E. h´il´u. (fără Banat) călcâi ● T + E.> -rSOLE(M) > soare SCALA > scară. I > d DĪCERE > dice / diţe DĚCE(M) > *dieĉe / *dieţe > deaĉe / deaţe (> dr. il´u. megl. ir. I > l´ FILIU(S) > fil´u (> dr. I. ● Qu + A se labializează > p Gu + A > b AQUA > apă EQUA > iapă LINGUA > limbă INTEROGUARE > (a) întreba 40 . fil´ ● N + E. I.

şi alta. chema OC(U)LU(S) > ocl´u > dr. În dacoromână. veghea ● PL.şi -FL-. ca şi grupul -BR-. evoluează la k´ şi g´. CLAMARE > cl´ema > dr. 41 .în poziţie mediană. umple) BLONDU(S) > blond FLORE(M) > floare A(D)FLARE > afla ● -BL. PLANGERE > plânge AMPLERE > împle (> dr. gl´. ghem VIG(I)LARE > vegl´a > dr. lit.☞ Care sunt trăsăturile convergente ale românei comune în consonantism? ● LL posttonic + A dispare (sau se vocalizează) STÉLLA > stea(uă) MARGĚLLA > mărgea(uă) MAXĬLLA > măsea(uă) ● CL. după secolul al XVI-lea. BL şi FL în poziţie iniţială rămîn neschimbate. vocalizează pe B > u STAB(U)LU(M) > staul FABRU(M) > faur C(R)IBRU(M) > ciur ● -CT. în poziţie mediană -PL. la fel. de tip romanic. la ps. ochi GLOMU(S) > GLEMU(S) > gl´em > dr. GL în poziţie iniţială sau mediană se palatalizează cl´.> pt NOCTE(M) > noapte OCTO > opt LACTE(M) > lapte ● CS are două evoluţii: una specifică românei.

Păstrarea celor trei clase de declinări din latina populară. Posibilitatea exprimării ideii de pasiv cu ajutorul reflexivului. de la 11 la 19. Constituirea unui model de numărare. Existenţa unei declinări cu două cazuri în care NA se opune GD la substantivele feminine (şi extinderea ei la celelalte genuri prin analogie).4.2. a verbelor are generalizată marca vocalică -i. altul decât cel latin. ILLE. a II-a sg. un fond comun autohton și un fond comun de cuvinte vechi slave. Formarea pluralului masculin cu marca vocalică -i şi a celui feminin cu marca -e.1.2. ☞ Care sunt principalele trăsături ale românei comune care se regăsesc în morfosintaxa și în lexicul celor patru dialecte? 42 . cu o desinenţă specifică -ORA > -uri pe lîngă e < A. Morfologie Postpunerea articolului hotărât provenit din lat. Pers. la s (prin simplificarea geminatei secundare SS. Păstrarea celor 4 clase de conjugări din latină. Păstrarea neutrului din latină.ca în latina populară. Lexic În ce privește lexicul. obţinută din asimilare CS > SS > s): COXA > coapsă LAXARE > *LASSARE > lăsa ● -GN. româna comună avea: un fond latin de cuvinte necunoscute în alte limbi romanice.> -mnLĬGNU(M) > lemn DĬGNU(S) > demn ● SC > şt SCIRE > (a) şti NASCERE > (a) naşte ☞ Care este evoluția grupurilor consonantice? 6.1. 6.3.

Particularităţi divergente În legătură cu trăsăturile divergente se ridică următoarele probleme: a) aria de răspândire şi stadiul de evoluţie b) modul de producere c) vechimea fenomenului 6. 1974: 117).1. Densusianu (1961. piept > pk´ept > k´ept). produs încă din româna comună (pe care el o numeşte străromână). sub influența unui element palatal următor.2. dar există şi arii unde palatalizarea nu se produce. 43 . 509-512) este produsă independent și la date diferite în ariile care o cunosc. Mareș. în N-Maramureş. lipseşte în istroromână. z´.2. de la cel iniţial la cel final. al XVI-lea inovația e atestată numai pentru f și p. Afirmaţia lui Rosetti se bazează pe faptul că în textele vechi din sec. este în stadiu final în meglenoromână. adusă de românii suddunăreni care au migrat dinspre sud spre nord. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). Palatalizarea labialelor p + i > pk´ > k´ b + i > bg´ > g´ f + i > h´ v + i > g´. iar apoi consoana cade (v. b. iar palatalizarea se produce numai dacă consoanele sunt urmate de iot din diftong.2. nu este vorba de o palatalizare propriu-zisă. I: 200-205). ci de o consonantizare a iotului. după Al Rosetti (1968: 400-403. y m + i > mn´ > n´ piatră > pk´atră > k´atră bine > bg´ine > g´ine (să) fiu > h´iu viţel > g´iţel / z´iţel / yiţel miere > mn´ere > n´ere a) Palatalizarea labialelor este generală şi se află în stadiu final în aromână. fenomenul este străvechi. este de „import“ în dacoromână. Lambrior (apud Gheție. şi în dacoromână după secolul al XVI-lea. b) Prin palatalizarea labialelor se înțelege în mod curent transformarea oclusivelor labiale p.6. care coexistă un timp cu consoana precedentă. dar nu se palatalizează b. m și a fricativelor labio-dentale f și v în consoane palatale. După Al.2. în dacoromână se află în diferite stadii. de unde a iradiat. după Ov.

2. Se produce numai la n rezultat din N negeminat latin. 44 . şi a păstrat doar caracterul său dental. 1970: 54-59). şi ir. ☞ Care sunt trăsăturile divergente ale românei comune? Precizați aria de răspândire și vechimea lor. cum s-a susţinut în multe lucrări de istorie a limbii române. fenomenul este străvechi. vechea opoziţie n ~ nn se realizează prin r ~ n. Gheție. Nu se poate admite că s-ar fi produs o evoluţie de tipul ĉ > ţ. ţ şi d (care uneori > z).6. produs numai în aria vestică a românei comune şi restrâns treptat în dacoromână.2. Moldovei) (cf. b) Cea mai plauzibilă explicaţie a producerii fenomenului este cea dată de E. doar în Ţara Moţilor (se pare că a fost în vechime şi în Maramureş şi N.3. megl.2. Ne aflăm în faţa a două direcţii de dezvoltare spre africată de tip diferit. Evoluţia spre africată de tip diferit a lui C şi G + E. Sala. 1974: 152-158). 6. 383) rotacismul s-a produs relativ recent (Cf. După Al.2. în dacoromână se întâlneşte izolat. I – în dacoromână ĉ şi ĝ iar în arom. a transferat caracterul său nazal asupra vocalei precedente. Rotacismul -n.. în istroromână.> -rÎn cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi n intervocalic trece la r. în fază finală. Petrovici (1930): n s-a debilitat. Mareș. mână >mânră > mâră. a) Este general.2. Astfel. Rosetti (1968: 248-249. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). lipseşte în aromână şi meglenoromână. (vezi l şi ll). oameni > oamiri.

Contribuții la fonetica istorică a limbii române. 1956. Unitatea dialectală a limbii române. Editura Academiei. 1969. Cluj-București. 5-24 (1956 a). Editura Junimea. Sala. Marius Sala. 1964. 4. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Editura Univers Enciclopedic. Petrovici. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Dimitrie. 346-353. Densusianu. XIII. 1937. 1940. Cvasnîi Cătănescu. Macrea. coord. nr.).. București. Editura Humanitas. Gh.. V. Al.Bibliografie Academia Română. Al. 1956. Origini și dezvoltare. în LR. Rosetti. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Editura Științifică. p. (coord. 1961. Istoria limbii române. București. II. p.. în LR. București. Sextil. 1970. 1981. București. Istoria limbii române. Marius. Enciclopedia limbii române. București. 1978. *** Istoria limbii române. Essai de reconstitution du roumain primitif. Ivănescu. II. Maria. Dimitrie. în Études de linguistique romaine. 1964. Editura Academiei RSR. București. Imprimeria Națională. Fl. Pușcariu. 2001. Ov. Ce spun limbile română și albaneză. 4. Coteanu. Coteanu. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). 1. 1980. Editura Academiei. 1969. Tipografia „Viața Românească”. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. București. Originea românilor. V. I. Iași. Despre dialectele limbii române. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860). Philippide. Bucureşti. Ion. Iaşi.. Ion. în SCL. 1927. Limba română. Ion. Macrea. XV. Coteanu. Sextil. Pușcariu. I. în LR. Editura Academiei. nr. Editura Didactică și Pedagogică. Dimitrescu. Istoria limbii române. 45 . București. Bucureşti. Editura pentru literatură. nr. E. Limba română. 70-75 (1956 b). 1996. p.. 1968. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române.

GELUM. CAPITANEUM. MAXÍLLA. FLOREM. DIRECTUS. MĔLEM. DIXIT.*** Tratat de dialectologie românească. PUGNUM. PĔCTUS. OVUM. UNGULA. INGLACIO. AURICULA. GLOMUS. CANTO. LANA. AMPLERE. PRANDIUM. CIBRUM. BLANDUS. PÓRTA. PUTEUS. 46 . Ce este rotacismul? Comentați. RIVUS. MÉNSA. MALUS. NEGOTIUM. FÓLLIS. FILU. SÉPTEM. Editura Scrisul Românesc. AQUA. Comentați evoluția cuvintelor: PAVIMENTUM. CATÉLLA. MACELLARIUS. STABULUM. PĔLLEM. BLASPHEMARE. SĔSUS. LINGUA. PULICEM. EXIT. ADFLARE. LIGNUM. HORDEUM. DICERE. QUADRAGESIMA. INALTIARE. 1984. ✎ Evaluare 1. TĔRRA. MARGÉLLA. OCULUS. SUBIRE. PARENTEM. RÓGAT. VIRIDIA. LACTUCA. SÉRA. MISĔLLUS. Definiți diftongarea metafonică și diftongarea romanică. TĔXERE. FOLIA. 4. BIBERE. FEBRARIUS. SIGNUM. NOCTEM. LEXIVIA. GALLINA. FELICEM. PISCEM. VITELLUS. PLANGERE. BLANDITIA. QUATTUOR. *COCTORIUS. LACTEM. PLENUM. CALCANEUS. CALLEM. ACUS. PĔTRA. OCTO. OVIS. COXA. CRÉDAT. RASINA. ASEDIARE. CANTAVI. NASCERE. CLARUS. FABRUM. CASEUM. VITÉLLA. ANTANEUS. FACTUM. exemplificați. 2. SCORTEAM. FILIUS. CANEM. CABALLUS. FOCUS. SUBLA. VÉRA. ÓLLA. CRESCERE. SĔDEM. Craiova. SEBUM. FLUTULO. GLACIA. BLONDUS. RADIA. MÓLA. REMANEO. COGNATUS. SCALA. INCLUDERE. LIBERTARE. Ce este palatalizarea labialelor? Care este aria de răspândire a acestui fenomen în dialectele românești? 3. FRANXIT.

Elementele slave din limba română.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. superstrat. Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie. Influenţa maghiară. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Privire sintetică asupra limbii române vechi. Cunoașterea principalelor particularități fonetice. Influenţa greacă. strat. greacă şi turcă. influenţe). adstrat. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Timp alocat: 28 ore 47 . Stăpânirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei. NOTE DE CURS Semestrul al II-lea TEMATICA Superstratul slav al limbii române. a superstratului slav sau a împrumuturilor de provenienţă maghiară germană. Cunoaşterea şi interpretarea conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. Influenţa germanică şi germană. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.

până la Marea Baltică și spre sud. o populație de neam turcic (Ist. Înainte de a se încheia procesul de asimilare.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Influenţa slavă Obiective: . Rom. Cuprinse în amplul fenomen al migrației. Aceste grupuri formează ramura sârbo-croată și slovena. trecând prin Moldova.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. care prezintă trăsăturile idiomului slavilor de sud-est (ILR. ajungând până la Vistula și Oder.al VII-lea.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Dobrogea și Muntenia. rezultată în urma asimilării protobulgarilor. 1960: 728-753. cealaltă parte. . Rom. și-a continuat incursiunile. până în Peninsula Balcanică (Ist. ILR. De la ei ne-au rămas cele mai vechi împrumuturi. 756-765).1. 1969: 372-373).. Slavii rămași la nord de Dunăre au fost treptat asimilați. . 1960: 728-753. 1969: 372). precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate superstratului slav Număr de ore alocate: 6 ore 1. Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană. limbile celor două populații s-au influențat reciproc. unii continuând imigrarea spre sud. cei mai mulți stabilindu-se în sudul Dunării.însușirea terminologiei de specialitate. în cursul secolelor al VI-lea . populațiile slave (pornite din regiunile de la nordul Carpaților) s-au răspândit pe un vast teritoriu: spre vest. 48 . spre nord.. până la Marea Adriatică. Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat două direcții: o parte s-a așezat în Câmpia Panonică.

secolul a X-lea (apud Dimitrescu. silo > silă. S. alți lingviști consideră că influențele lingvistice reciproce au început după o perioadă relativ îndelungată de conviețuire: secolele al VIII-lea – al IXlea (Th. P. platiti > (a) plăti etc. sl. Capidan. sl. 1952: 45. Legile fonetice care individualizează limba română. 1. clopotŭ > clopot. În urma analizei trăsăturilor fonetice ale celor mai vechi împrumuturi slave din română. ducând la formarea ruperea unității românei comune și la scindarea ei în cele patru dialecte. de asemenea.Așezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut urmări importante pentru evoluția ulterioară a limbii române. rana > rană. Densusianu. Macrea. sl. detașând-o de latina târzie și de celelalte limbi romanice. I. 1978: 90). Pătruț (1969: 25) a afirmat că limita inferioară a relațiilor lingvistice slavo-române nu poate fi coborâtă sub secolul al IX-lea. sl.al XII-lea. 1978: 89) susțin că raporturile lingvistice slavo-române datează din secolele al VI-lea – al VIIlea. Mihăilă. 1978: 89).2. Miklosich. chiar al XVI-lea (Dimitrescu. 1940: 284). gradina > grădină. În ceea ce privește vechimea influenței influenței slave. E. G. aceasta era deja formată ca limbă. blana > blană.). sl. milo > milă. Pușcariu. nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl. ☞ De când datează și până când au durat raporturile lingvistice slavo-române? 49 . În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română. 1961. În legătură cu perioada cât au durat relațiile lingvistice româno-slave s-au exprimat. I: 161.3. D. Petrovici. părerile lingviștilor sunt împărțite: unii cercetători (Ov. 1. Fr. păreri diferite: s-a vorbit de secolele al XII . Skok (apud Dimitrescu. împingându-se limita până în secolul al XV-lea. sl.

☞ Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 1. în fonetică și mai rar în morfosintaxă. ci se limitează la cele sudice. în administrație. precum și datorită legăturilor culturalpolitice dintre români și slavii învecinați. diplomație. Anico! Unii lingvişti atribuie fenomenul adstratului deoarece aria acestei forme de vocativ nu acoperă toate graiurile dacoromâne. morfosintaxă şi vocabular. 1.4.4. În fonetică ● reintroducerea constrictivei laringale h. 50 . Influența slavă s-a manifestat în două feluri: pe cale orală / populară – aceasta a fost cea mai puternică și a lăsat urme mai adânci în vocabular. Se atribuie influenței slave 1. toponimie. ● forma de vocativ în -o a substantivelor feminine (comune sau proprii): soro!. școală și biserică.4. În morfosintaxă ● genul neutru (vezi elementele de substrat).1. Influenţei slave i s-au atribuit numeroase fapte din fonetică. antroponimie. ● consoana j şi grupul jd. formarea cuvintelor.1.2. dar multe dintre ele au fost explicate ulterior prin evoluţia internă romanică sau prin influenţa substratului. - pe cale cultă / cărturărească. varianta literară târzie a vechii slave scrise.3. ● preiotarea lui e. datorită utilizării timp de câteva secole a slavonei. care dispăruse în latina populară (şi care este atribuită de unii lingvişti substratului).

-ARE > a ruga care a căpătat şi o formă reflexivă după sl. vrajă. cf.natură: beznă.agricultură: brazdă. unelte: bici. după unii lingvişti. blid. gulie. trup.4. ostrov. moliti se. .familie. grajd. ☞ Ce se atribuie superstratului slav în fonetică și în morfosintaxă? 1. . obiecte casnice. sită. greblă. În lexic a) termeni pătrunşi pe cale orală / populară: substantive . livadă. ovăz. lapoviţă. a sădi. snop. morcov. coasă. pilă. sfeclă.superstiţii: basm. procedeul de numărare a zecilor. dumbravă. rai.timp: ceas. ● întărirea diatezei reflexive prin numărul mare de verbe reflexive intrate din slavă sau care au copiat reflexivul după slavă: kajati se > a se căi. deal.armată: război.faună: bivol. hrean.termenii slavi se referă la diferite domenii ca: . suliţă. maică. izvor. veac. ştiucă. numai că prezintă un tratament fonetic care face excepţie de la regula transformării unor sunete slave în limba română. obraz. cârtiţă. dihor. zăpadă.părţi ale corpului: gleznă. văzut-au etc. . cleşte. prund. crâng. timp. jivină.3. ● numeralul sută. ● întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am. ogor. . 51 . nevastă. . pivniţă. gâscă. praf. nene. . sabie. . termeni de înrudire: babă. colibă. lebădă. iad.alimente: hrană. rac. ROGO. mac.● formarea numeralului de la 11 la 19 (vezi elementele de substrat) şi. oţet.plante: bob. . praz. răchită. diavol. iaz. rudă. pelin. peşteră. grădină. . dobitoc. . ciocan. vadră. cumpănă. griži se > a se griji. vidră. păstrăv. leat. râs. val.locuinţă. vârstă.

taină. a pândi. vinovat. . stareţ. dungă. a lovi. vesel. a privi. Sunt considerate slavonisme cuvintele care fac parte din: ● terminologia creştină şi bisericească (elemente greceşti. ceaţă. psaltire. mândru (în slava comună „înţelept” → „arogant. monah. iute. vârf. cireadă. prea. Gh. încrezut.termeni referitori la organizarea bisericii: chilie. nerod. . milă. 52 . cârn. razna. prost („simplu”). a goni. molitvă. pagubă. zdravăn. silă. a obosi. nădejde. a munci. protopop. diacon. împotriva. pomană. celălalt la forma lor. adjective: becisnic („neevoluat fizic” → „meschin. temei.. smead. a sili. destoinic. a opri. gârbov. parastas.termeni ce desemnează obiecte bisericeşti: candelă. a năvăli. zadar. cristelniţă. a iubi. a trudi. slobod. a grăi. năuc. Evanghelie. b) împrumuturi cărturăreşti Pentru a stabili originea slavonă a unui termen. dar. a omorî. adverbe: aievea. gol. ebraice pătrunse prin filieră slavă): . . nărav. a topi. pestriț. ispită. a cosi. vesel. jalnic”). milă. nătâng. a clăti. patriarh. glas. . mucenic. aspectuos”). cădelniţă. bogat calic. vrednic. a trebui. grozav. troiţă. veste. interjecţii: iată. a pofti. schit. jertfă. utrenie.diverse: ciudă. comoară.termeni ce desemnează cărţi religioase: ceaslov. noroc. a plivi. tălmaci. mitropolit. vecernie. iacă. pribeag. da.termeni referitori la slujba bisericească: spovedanie.termeni referitori la ierarhia bisericească: arhiereu. Mihăilă (1971: 351359) a propus diverse criterii. primejdie. strană. popă. icoană. blajin. comoară. dintre care două sunt mai importante: unul se referă la conținutul termenilor. lene. poveste. liturghie. a zdrobi. verbe: a citi. iute. a porni. a dovedi. scump. a risipi. călugăr.

popor”. după sl. spătar. ceaslov. golumb „porumbel”. târnă. vită „animal”. din ucraineană (în graiurile moldovenești): bahnă „mlaștină”. animal” etc. d) elemente de adstrat. mejdină „hotar între două proprietăți”. ● termeni referitori la cultură: buche. logofăt. sobor). din rusă (în graiurile moldovenești): cori „pojar”. postelnic. voreț „curte”. slovă. a citi. limbă a căpătat și sensul de „națiune. iorgovan „liliac”. în zonele limitrofe. stolnic. leică „pâlnie”.● terminologia administrativă (termeni referitori la curtea domnească şi titulatura domnului şi a boierilor): comis. ogheal „plapumă”. vârf). e) calcuri lingvistice Prin calc lingvistic se înțelege adoptarea nu a cuvântului străin. vornic. ci numai a sensului său: carte. grămătic. la origine aceleași cuvinte. de la limbile slave învecinate: din bulgară (în graiurile muntenești și oltenești): a ciupi. după sl. voievod. a căpătat și sensul de „operă literară scrisă”. dar care au pătruns pe cale populară. care inițial avea numai sensul de „scrisoare”. în opoziție cu cele populare care l-au transformat pe h în f (praf. văzduh). kniga. goșt „oaspete”. în cuvintele slavone ierurile neintense s-au vocalizat (a săvârși. din polonă (în graiurile moldovenești și maramureșene): chișcă „caltaboș”. dănac „flăcău”. ciușcă „ardei iute”. vâlnic. în opoziție cu sfârși. care avea ambele sensuri. limbă popor”. zbor „adunare”. vistiernic. jezykŭ „glas. coromâslă „cobiliță”. hatman. 53 . din sârbo-croată (în graiurile bănățene): cozeci „pojar”. životŭ „viață. iorgan „plapumă”. borș. buhai „taur”. povidlă „magiun”. chișleag „lapte acru”. după sl. Un alt criteriu ar fi cel fonetic: cuvintele care păstrează consoana h final sunt slavone (duh. staroste.

Antroponime Bogdan. zugrăveală. Vlad. pre-: a preda. -iş: păpuriş. porumbişte. Staicu. găurice. a răsciti. -ice: pădurice. a preface. (diminutival) fluieraş. roşcovan. a răzbate. fundiţă. -anie: păţanie. Doftana. -an: beţivan. Vorona. Craiova etc. Mircea. -ean: craiovean. a poticni. trăgaci. Vâlcu. -eală: spoială. Vlaicu. pripeală. Prahova. a răscumpăra. Cristea.4. aurar. fugar. Topolniţa. Neagoe. po-: a popri. Slănic. Dan. Pârvu. Cerna. -aş: codaş. scundac. Snagov. Dragomir. răs-/răz-: a răzbi. glumeţ. a ponegri. Formarea cuvintelor ● prefixe ne-: nemernic. a se răzgândi. -işte: cânepişte. tufiş. hidronime Topolog. Mihnea. a răstălmăci. Bistriţa. preafericit. Mihu. -ac: prostănac. -eţ: măreţ. Ialomiţa. Zlatna. ● sufixe -ar (s-a suprapus sufixului romanic -ar < ARIUS): zlătar. -iţă: fetiţă. netrebnic. petrecanie. 54 . golan. a prelua. Radu. prea-: preaiubit. neliniştit. Ivan. Preda. pătimaş. Stan. Cârstea. -aci: stângaci. nebun. Topliţa. Nedelcu. rochiţă. preasfânt. moldovean. Milea. Bârzava. Voroneţ. Crasna. trufaş. ☞ Ce se stribuie substratului slav în lexic? 1. Voinea etc.4. lunguieţ. Râmnic. Toponime. Dobre. Sohodol. Dodu. Vâlcea.

Bucureşti. 1940. adică 58. 55 . Rosetti. 1961. Editura Didactică și Pedagogică. 1984. 1978. II. București. în SCL. Craiova. Puşcariu. Graur (1957: 61) a stabilit că în vocabularul de bază al limbii române. București. 305 cuvinte sunt de origine slavă. 4.. București.. Siedel. Individualitatea limbii române și elementele slave vechi. Mihăilă. Fl.. Th. 1958. Istoria limbii române. Mihăilă. 1971. S. Dimitrescu. Bucureşti.. *** Tratat de dialectologie românească. Elementul slav în dialectul român. Al.. 1960. ceea ce reprezintă 21. Bibliografie Bărbulescu. Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. București. 1957.). Bucureşti.. Editura Științifică. (coord. 351-359. Editura Academiei RPR. Al. 1978. Elemente sintactice slave în limba română. Limba română. București. guraliv. Graur. Densusianu. Editura Scrisul Românesc. I.. Fondul principal al limbii române.21%). Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1952. Editura Academiei. Editura Academiei RSR. Ovid. București. I. G. *** Istoria limbii române. Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română.49% (față de 827 moștenite din latină. 1969. ediţia a II-a. 1929. I. Istoria limbii române.. XXII. G. E. Capidan. nr. Al. pag.-iv: costeliv.

Câte tipuri de elemente slave sunt în limba română? 2.✎ Evaluare 1. Dați exemple de toponime și antroponime de origine slavă. 56 . 5. Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 3. Ce se atribuie superstratului slav în limba română? 4. Prezentați pe sfere semantice termenii de origine slavă din limba română.

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Influenţa maghiară. după cum spun cronicile lor. Din zona munţilor Urali aceşti protofinici s-au separat în 2 neamuri. îndreptându-se în 2 direcţii: una spre nord-vest. 1960: 765-772). în bazinul mijlociu şi inferior al fluviului Volga și pe râul Kama (Ist. aflat în Nordul Carpaţilor Păduroşi în Câmpia Panonică.1. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. reprezintă o populaţie ugro-finică stabilită în spaţiul panonic în urma migrării lor dinspre est.însușirea terminologiei de specialitate. încep să atace Transilvania. .formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. aceştia fiind strămoşii finlandezilor. după cum se spune în Cronica Notarului anonim al regelui Bela. un ținut care nu a fost foarte clar delimitat. Număr de ore alocate: 3 ore 2. La sfârșitul secolului al IX-lea. Obiective: . . Rom. alta spre sud-vest – strămoşii ungurilor de astăzi. instalându-se în zona Munţilor Urali. în așa-numitul ținut Atelkuz sau Etelköz „ţinutul dintre ape“.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Ele s-au deplasat spre vest. nemaiputând rezista presiunii pecenege. 57 . Rom. în secolele următoare. în 896 trec prin pasul Berecke (sau Verecke). Maghiarii. Prin 860 maghiarii se aşează. s-au deplasat spre vest.. estonilor şi laponilor. După ce s-au aşezat în Câmpia Panonică.. 1960: 765). Presaţi de alte populaţii asiatice. sau ungurii. începând cam din sec. situat probabil la vest de Nistru. În Câmpia Panonică au găsit printre alţii pe „blachi şi pe păstorii romanilor“. al X-lea (Ist. în Asia. Populaţiile ugro-finice sunt originare din zona Munţilor Altai.

Ungurii s-au creştinat în forma catolică în anul 1000 sub regele Ştefan. Pentru a stăpâni Transilvania. dintre care cronicile pomenesc pe Gelu (dux blachorum et slavorum). unde aproape nu erau români) (sau cum spune N. Şi-au întărit hotarele folosindu-se de sistemul de colonizare cu elemente din vestul Europei. al XI-lea şi începutul sec. deoarece contraziceau pretenţiile teritoriale. Împreună cu saşii şi secuii s-au constituit cu timpul într-o trinitate privilegiată (Unio trium nationum). i-au fixat la extremitatea ariei – în Curbura Carpaţilor răsăriteni şi în vestul Ungariei de azi.Informaţii despre deplasările de populaţii. veniţi în Transilvania (şi în nordul Dunării în general) după venirea ungurilor (şi chiar a cumanilor) (a se vedea teoriile lui Eder. Sibiu. De la sfârşitul sec. Banatul. ungurii intră în circuitul european. au fost contestate de istoriografia maghiară. succesiuni la tron. 58 . şi în special cele care pomenesc de români. Glad (din Banat) şi Menumorut. într-o categorie socială care se considera superioară. S-au infiltrat în Transilvania. Bistriţa Năsăud). mai ridicate economic. regii arpadieni au atras o parte din nobilimea băştinaşă. S-au luptat cu conducătorii stătuleţelor feudale româno-slave. O mare parte din ţăranii români au fost aduşi la starea de iobăgie (sau rumânie). alianţe cu domnitorii locali se găsesc în Anonymus Belae regis notarius. obligaţi prin tratatele de alianţă să se aşeze la hotarele teritoriului ocupat de unguri pentru a-l apăra. Sulzer şi mai târziu Röessler). Pe secui. Engel. pe care le organizează după sistemul politico-administrativ feudal. Odată cu creştinarea şi cu folosirea latinei în cancelarie. conflicte şi războaie. administraţie. Iorga „împrăştiaţi“). cotropiri. În Transilvania. Au adus întâi cavalerii teutoni la Bran (unde au stat doar 20 de ani. apoi pe saşi (aşezaţi în trei zone – Braşov. Unele din date. pe care o numesc în cronici Ultransilvania. al XII-lea. Românii au fost consideraţi venetici. Transilvania „ţara de dincolo de păduri“. Se trece la maghiarizarea toponimelor şi antroponimelor. după care s-au mutat în Prusia). biserică. Cronica lui Simon de Keza şi în Cronica pictată de la Viena. pe care-l traduc prin Erdely. pentru românii majoritari nu au existat prea multe drepturi elementare recunoscute. ungurii au fost totdeauna mai puţin numeroşi decât românii şi dispersaţi (mai ales la oraşe. Ca atare. Ardeal. regii din dinastia arpadiană cuceresc porţiuni din centrul Transilvaniei.

cu circulaţie în special în Transilvania şi în zonele învecinate. nemeș. Ele se referă la: .organizarea socială. marfă. viclean.1. În română. mohor. apoi nemeș (1404). stări: beteag.A urmat o lungă perioadă de luptă pentru drepturile românilor.viață orășenească: bâlci. holdă.diverse: altoi. al XI-lea – al XII-lea. talpă. sălaș. a cheltui. majă „plasă de pescuit“ (1413).însușiri. Cele mai vechi cuvinte maghiare sunt înregstrate îndocumente slavoromâne din secolul al XIV-lea: primul cuvânt atestat este hotar (1392). gazdă. Cuvinte cu mare circulaţie. a locui. vamă. luptă în care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au remarcat în mod direct şi au avut o contribuţie extrem de importantă. Cele două limbi s-au influenţat reciproc. vamă (1415). instituții: aprod. cuvintele maghiare au pătruns după ruperea unităţii românei comune şi se găsesc. cuvinte regionale. uriaş. întâlnite pe întreg teritoriul limbii române. iobag. imaș. dijmă. 59 . . răvaş.1. . a bănui. a se bizui. În limba română sunt 2 tipuri de cuvinte maghiare: cuvinte cu mare circulaţie. chip.locuință: lăcaș. ducat. a făgădui. . I: 237). hotar. meșter.relații între oameni: aldămaș.comerț: ban. 2. haită. Al. chezaș. 2. pârcălab. al X-lea. .agricultură: belșug. 2. viteaz. pătrunderea elementelor maghiare s-a făcut începând cu sec. neam. chin. oraș (1418). sârg. După Ovid Densusianu (1961. a îngădui. bir. mereu.1. hârdău. hapsân.. a cheltui. a mântui. gingaş. Rosetti (1968: 418) plasează acest lucru începând cu sec. . . uric. ca atare numai în dacoromână. în nordul Dunării. oraş. tâlhar. meșter (1407). . megiaș.

Bacău.1. În DLRM apar 443 împrumuturi maghiare. fedeu „copac“. dar şi furtişag. Teiuş. Carei. -işag – vălmăşag. rămăşag -şug – vicleşug. barşon „catifea“. Malnaş. Densusianu. Oradea. chefe „perie“. dărab „bucată“.2.2. -ăuş – bătăuş. uiagă „sticlă“. 60 . Editura Științifică. -eş care formează cuvinte ca vameş. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine maghiară există în limba română? 2. vandralău / handralău „derbedeu“. mai ales în partea de vest: astăluş „tâmplar“. temeteu „cimitir“. şogor „cumnat“.Limba veche avea mai multe cuvinte maghiare decât cea de astăzi.3. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. chipeş. Marius Sala. Enciclopedia limbii române. Mediaş. copârşău „sicriu“. Homorod. Beclean. 1961. lepedeu „cearşaf“. de la care s-au format pe teren românesc 630 de derivate. București. Editura Univers Enciclopedic. Hideag. tulai „vai!“. I. Cristur. pălincă „ţuică“. 2. trupeş. 2001. Sascut. lingău. Cuvinte cu circulaţie regională. sabău „croitor“. laboş „cratiţă“. Toponime – în Transilvania şi în regiunile învecinate: Lăpuş. tolcer „pâlnie“. Tăuţi. Borsec. dar şi prieteşug -ălui – în a preţălui. a trebălui Bibliografie Academia Română. poteraş. sabău care formează şi mâncău. 2. Ovid. Odorhei. București. Sufixe de origine maghiară: -aş (care se suprapune unui sufix slav -aş) – recunoscut în sălaş şi folosit apoi la formarea unor cuvinte ca ceteraş. Râmeţ. beteşug. -ău din făgădău. coord. Istoria limbii române. birtaş.

Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Bucureşti. Editura Didactică și Pedagogică. Sextil. *** Tratat de dialectologie românească. Privire generală. 1984. Limba română. București. Bucureşti. I. 1978. Florica (coord. 1978.Dimitrescu.). ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței maghiare în limba română? 61 . Al. 1940.. Pușcariu. Editura Scrisul Românesc. Istoria limbii române. Craiova. ediţia a II-a. Rosetti.

în limba română urme ale superstratului germanic nu prea există sau sunt nesigure. Densusianu. vandalii. ostrogoţii. 3. Diculescu a consemnat 62 . la fel ca şi pentru celelalte limbi romanice.1.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. . Zauner.însușirea terminologiei de specialitate. G. slave. Roessler a susţinut că poporul român s-a format în sud. din timpul contactului cu diferite triburi germanice migratoare care s-au perindat pe teritoriul patriei noastre începând cu secolele al II-lea – al III-lea până prin 566 când au trecut în sudul Dunării (goţii – vizigoţii. 1960: 682-694.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.1. S-a mers de la negarea totală a influenţei germanice până la exagerarea ei sau la atribuirea de etimon germanic unor cuvinte de alte tipuri (latineşti. spre deosebire de ele. Arvinte. În replică. Rosetti. Giuglea.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Influenţa germanică şi germană Obiective: . A. săseşti târzii sau germane). gepizii. Rom. Număr de ore alocate: 3 ore În istoria raporturilor lingvistice româno-germane se pot distinge două perioade. O perioadă veche. G. În aceste condiții.. taifalii) (Ist. . C. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. Weigand. dar. Diculescu. C. 3.1. Părerile istoricilor şi lingviştilor în legătură cu o influenţă veche germană în limba română au fost diferite. R. Al. 704-722). Invocând absenţa elementelor germanice din nordul Dunării. O. ar trebui să se vorbească şi despre un superstrat germanic. V. Meyer-Lübke. Printre cercetătorii care au încercat să stabilească elemente vechi germanice în vocabularul românesc pot fi menţionați: W.

Dar majoritatea etimologiilor propuse de Diculescu nu au fost acceptate de lingvişti. Influenţa germană s-a făcut simţită în 3 arii mai compacte: Transilvania. probabil. 1969: 368-370). în jurul oraşului Bistriţa-Năsăud. în urma contactului direct cu populaţiile germane stabilite pe teritoriul patriei noastre. strănut. Aceşti colonişti erau originari din regiunile apusene ale Germaniei. De asemenea. 3. Scopul aducerii lor a fost întărirea pazei la hotar.2. O a doua perioadă a început în Evul Mediu. din stânga Rinului. Cercetări mai noi au arătat că o origine germanică poate fi probată numai pentru câteva cuvinte: bâlcă „urcior”. vandalii în Spania de sud şi în Africa de nord). dar şi ridicarea economică a oraşelor din Transilvania. ciuf. targă. la Bran au fost colonizaţi cavalerii teutoni (unde au stat doar 20 de ani. În sec. În afară de aceasta. bulz „cocoloş”.1. 1922) vreo 100 de cuvinte din gepidă. gepizii şi longobarzii în Italia. a cutropi (vezi şi expresia a veni cu tropul „a veni în număr mare”). al XII-lea au fost colonizate populaţii de origine germană compact.2. Luxemburg şi Flandra. de la care s-a dat apoi. tuturor coloniştilor germani numele de saşi (< saxones). 63 . începând cu sec. Absenţa elementelor germanice se explică prin natura relaţiilor dintre două tipuri de civilizaţie (germanicii erau migratori.2.1. Banat şi Bucovina. în jurul Sibiului. pe când populaţia romanizată de la nord de Dunăre era sedentară). multe dintre populaţiile germanice au folosit Dacia doar ca popas pentru drumul lor spre vest (vizigoţii au ajuns în sudul Franţei şi în Spania. în jurul Braşovului. precum şi o serie de toponime şi antroponime. al XIII-lea au venit şi din Saxonia.în lucrarea sa Die Gepiden (Leipzig. nasture. ☞ Ce puteți spune despre influența germanică din limba română? 3. tureci. Mosella. În Transilvania. după care s-au mutat în Prusia). unde s-au creat bresle şi s-au dezvoltat meşteşugurile. mai ales în zonele de graniţă. a zgudui (ILR. 3. rapăn „jeg”.

halbă etc.diverse: clavir. întrucât foarte puţini erau originari din Suabia. turn. vailing. iuncăr „elev al unei şcoli militare”. care le-a acordat numeroase privilegii. 157 de cuvinte aparţinând limbajului pielarilor. troacă. foraibăr. grenadir etc. ţol. reclamă – unele dintre ele sunt de origine latină şi au pătruns în română prin germană). a 64 . Cu timpul. şnur.comerţ: creiţar. iar în sec. şură.. dar mai ales din sud şi vest. bormaşină etc.3. vană.mâncare.3. Există elemente germane în terminologia exploatării forestiere şi a plutăritului. iar apoi. al căror număr a crescut treptat.îmbrăcăminte: stofă. de aceea numele de şvabi este (ca şi în cazul saşilor) impropriu. haltă..1. şorţ. crenvurşt. din Alsacia şi Lorena. băutură: chiflă. Cele mai multe cuvinte aparţin diferitelor meserii şi industriei: sunt atestate 220 de cuvinte aparţinând limbajului tipografilor (corectură. taler. mai ales în timpul Mariei Tereza. maior. . rabat. O clasificare a cuvintelor de origine germană arată că influenţa germană s-a exercitat mai cu seamă în domeniul culturii materiale: . şindrilă.armată: ofiţer. . aceste populaţii au început să înveţe româneşte. maistru. jeţ etc. spaţiu. corpus. astfel încât şi graiurile săseşti au primit o puternică influenţă românească. . parizer. ochelari.ocupaţii: chelner. când unii meşteşugari s-au stabilit în Moldova şi Ţara Românească şi acolo. al XVII-lea s-au făcut colonizări şi în Bucovina. ţandără. ştreang. al XVIII-lea au apărut colonişti şi în Banat. roabă. 3.. ţiglă. joagăr.2. Se atribuie influenței germane 3. . Cuvinte germane cu largă circulaţie: corfă „coş”. 3. Aceşti colonişti erau din toate regiunile Germaniei. şperţ etc. cartof. În sec. şniţel. şold. şfanţ. flec etc. şuncă.De la aceste populaţii germane au pătruns elemente lexicale mai întâi în Transilvania. glasvand.. griş. şliţ. ladă. şurub. . lozincă. matriţă. şvaiţer.2.

1984.. Editura Academiei. şef”. 3. *** Istoria limbii române. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine germană există în limba română? Bibliografie Dimitrescu. 1940. Privire generală. 1978. 1969. Bucureşti. paradaisă „pătlăgea”etc. cnedle „găluşti cu prune”. 1978. balabustă „femeie cu forme pline”. Istoria limbii române. Craiova. I. Editura Scrisul Românesc. II. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.2. Sextil. Cuvinte regionale: şnaider „croitor”. la început însemna „nevasta evreului” etc. cuşer „mâncare bine făcută”. ţucăr „zahăr”.). cuvinte din domeniul administrativ (Dimitrescu.3. București.3.3. 3. Editura Academiei. Rosetti. gheşeft „afacere”. haloimăs „amestec”. crafle „gogoşi umplute cu dulceaţă”. Editura Didactică și Pedagogică. mahăr „persoană importantă din domeniul afacerilor. tişlăr „tâmplar”. *** Istoria României. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței germane în limba română? 65 . tregher „hamal”. II. I. Pușcariu. şpais „camară”. ediţia a II-a. Există şi o influenţă idiş (dialect german vorbit de evreii din Europa): belfer. Al. 1978: 114). București. București. Limba română. 1962. Florica (coord. sinagogă.construcţiilor edilitare. Bucureşti. farbă „vopsea”. *** Tratat de dialectologie românească. 1960.

biserică. cunoscute de aproape toate limbile romanice. (a) boteza. creștin. în dicționare li se dă etimon latin).1. mai ales din perioada fanariotă (1711. elemente din perioada bizantină (medio-greacă) – secolul al VII-lea – secolul al XV-lea. . Ponderea influenței grecești a fost diferită de la un dialect la altul – mai puternică în aromână. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. iar în istroromână e un singur cuvânt – frică (Dimitrescu.1.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. care a avut un contact nemijlocit cu greaca. teacă. grec. (din cauza vechimii. înger. zeamă etc. 66 . coardă. elemente neogrecești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. În română există două tipuri de elemente vechi grecești: a) cuvinte grecești general romanice. mai puține în meglenoromână. în română sunt aproximativ 42: (a) amăgi.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Influenţa greacă Obiective: . carte.. cicoare. . dintre acestea. Cuvinte vechi grecești Greaca a dat latinei un număr foarte mare de cuvinte din cele mai diferite domenii de activitate.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. 1978: 103). farmec. 4. În limba romana există trei straturi de de elemente grecești: cuvinte vechi grecești (intrate în limba latină și pătrunse și în latina dunăreană) între secolele I – al VI-lea. (a) blestema.1821). spată.1.însușirea terminologiei de specialitate. drac. Număr de ore alocate: 3 ore 4.

b) cuvinte pătrunse în latina dunăreană pe cale orală: broatec. dascăl.2. a mirosi. scorpie. omidă. C. urgie. dafin. patriarh. a pedepsi. biserică). camătă. crin. prin filiera slavei meridionale. spân. psaltire. epitrop. faclă.2. a vopsi. desagi.1. felie. folos. litră. Sulina. făclie.cuvinte: agonisi. aghiasmă. cucuvaie. Calafat. anatemă. mic. prin relațiile politice și culturale existente (cancelarie. a pricopsi. arvună. mânie.1 Pe cale directă au pătruns: . candelă. cărămidă. hârtie. Giurgiu. hârtie. raclă. cort. după unii și: călimară. . Mangalia. aliluia. busuioc. proaspăt. sihastru. a lipsi.2. diac. stur „coloană”. a mărturisi. stup. strachină etc. trufă „dispreț”. . Cuvinte din perioada bizantină În limba română.termeni ecleziastici: acatist. chilie. flamură. cămilă. turlă etc. Maglavit. stol. b) pe cale indirectă. frică. popă. mireasmă. ieftin. azimă. pat. pronie. apostol. prisos.2. pită. .1. a sosi.toponime: Constanța. 4. mitoc.1. arhanghel. piper. Limba slavonă. psalm. școală. 4. Diculescu (1924: 394-516) și G. schit. ☞ Câte tipuri de cuvinte vechi grecești sunt în limba română? 4. 67 . anaforă. amin. călugăr. influențată puternic de greacă a slujit ca mijloc de vehiculare și de transmitere a culturii bizantine. a urgisi. cât și prin iradieri culturale dinspre sudul Peninsulei Balcanice după căderea stăpânirii romane. afurisi. condei. Giuglea (1943: 404-462) explică pătrunderea la nord de dunăre a elementelor vechi grecești atât prin coloniști de limbă greacă aduși în Dacia romană în perioada colonizării. egumen. împrumuturile bizantine au pătruns pe două căi: a) pe cale directă. icoană. mănăstire.argat. mătase.

Unele din aceste elemente sunt cunoscute de toate limbile din Balcani. franzelă. a lipsi. a dichisi. culturală. Prin intermediul împrumuturilor grecești. logos. când au pătruns o mulțime de termeni referitori la organizarea administrativă. misit „sol”. a economisi. a afurisi. Făcând un inventar al elementelor bizantine din limba română. ☞ Ce tipuri de cuvinte grecești au pătruns în română în perioada bizantină? 4. ipsos. din care 22 pătrunse pe cale directă. cartofor. pramatie. din acestea s-au păstrat azi doar maximum 100-150 de cuvinte. partidă. unde au ajuns să dețină poziții sociale. 4. taifas. nostim. 256 indirecte ( 254 pătrunse prin intermediul slavei și 2 prin latina medievală). prosop. a catadaxi. fidea. lefter. țață etc.1. politice și economice importante. în special al XVIII-lea. L. orfan. Cea mai puternică a fost influența din perioada fanariotă. calapod.1. saltea. Galdi (apud Dimitrescu.3. igrasie.3. printre care: agale. a categorisi. a dichisi. ifos. molimă.1. a sclifosi. foarte mulți greci au emigrat în țările române. -psi: a vopsi. în română au pătruns și sufixele verbale: -isi: a agonisi. anapoda. politică. a economisi. alandala. Mihăescu (Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. 68 . H. a pricopsi. a sclivisi. sindrofie. în secolul al XVI-lea. conopidă. 1966) stabilește cifra de 278 de cuvinte. -xi: a catadaxi. la noi manifestări de viață socială. a categorisi. Elemente neogrecești După căderea Constantinopolului și a consolidării dominației turcești. protipendadă. În această perioadă au pătruns cuvinte care nu au caracter popular. 1978: 108) a constatat că în textele românești din perioada fanariotă apar 1200 de cuvinte grecești. a urgisi.

București. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. 1978. Elementele vechi grecești din limba română. Florica (coord. 404-462.. Mihăescu.Bibliografie Diculescu. Editura Academiei. pag. Giuglea. Editura Didactică și Pedagogică. H. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1966. ediţia a II-a. pag. X. Dimitrescu. Elemente vechi grecești în limba română. ✎ Evaluare 1. Editura Scrisul Românesc. 1984. Al.). 1962. în Dacoromania. G. 394-516. 1924. Craiova. 1978. I. Bucureşti. Ce se atribuie influenței grecești în limba română? 69 . Bucureşti. Rosetti.. C. Istoria limbii române. București. *** Istoria limbii române. Câte straturi de elemente de origine greacă există în limba română? 2. 1943. II. *** Istoria României. 1969. II. *** Tratat de dialectologie românească. IV. Editura Academiei. Bucureşti. 1960.. în Dacoromania..

Pecenegii și-au făcut apariția în Moldova și în estul Munteniei în secolul al IX-lea. .1. Au rezistat până în secolul al XI-lea. Cumanii au apărut în secolul al XI-lea și au ocupat un teritoriu mare la nord de Dunăre – Cumania Neagră (Ist. când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088) iar în sudul Dunării de bizantini (1091) și au fost asimilați de populația romanică. Număr de ore alocate: 3 ore Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri: a) preosmanlâie (turcică). Rom. De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. 1962: 68-71). 5.2. Peceneaga. 1962: 67-68).însușirea terminologiei de specialitate.1.1. Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția și stabilirea pe teritoriul norddunărean a unor populații asiatice de origine turcotătară.. 5. Rom. .recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Pecenișca. Pecenevra. 5.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Influența turcă Obiective: . datorită unui glosar latin-persan-cuman.1.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Limba cumanilor a putut fi mai ușor studiată decât cea a pecenegilor. b) osmanlâie. iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania și în Dobrogea. 70 .. redactat în 1303 – Codex Cumanicus. de popoare din Imperiul Bizantin și de unguri (Ist.

vezi și numele Vienei „cetate întărită”). ca fiind împrumuturi mai târzii din turcă. Alți cercetători adaugă și pe: buzdugan. beci (însemna „zid. în general. Cozia. toi. sălbatică”). După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele religioase din secolul al XVI-lea). capcană. Călmățui. murdar. taman – considerate. dulamă. suman. Densusianu (1961. Utmeș. Toxabă. Aslan. cazan. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică. nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al XVI-lea): Comăneci. chindie. pe degeaba” (vezi expresia De haram a fost. de haram s-a dus). hambar. haram „gratis. Desnățui. nume de ape (terminate în -ui): Bahlui. Comănești. deasă. După subjugarea treptată a tuturor 71 .2. Ov. Comănița. conac (a însemnat „distanța dintre două poște”. Comanca. Covurlui. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie să fie dintr-o epocă anterioară influenței turcești osmanlâi. 1978: 109). Caraiman. Ciortan. Ulan. tărâm (apud Dimitrescu. în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”). Itu. ☞ Ce se atribuie influenței turcești peosmanlâi în limba română? 5. Se presupune că de origine cumană ar fi și Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”). a tolăni. Carabă. Teslui.Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută limbii turce sau care au fonetism diferit. I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”. întăritură”. apoi „locul unde se schimbau caii” și a ajuns în română „casă boierească de la țară”. baltag. dușman. Vaslui. Bărăgan. Talabă. în secolul al XIV-lea. Balaban. maidan. cioban. Teleorman (teli orman „pădure nebună. Comănescu. teanc. maramă. De la cumani au mai rămas: toponime precum: Comani. Basarabă. catâr. Coman. chior.

cu mare răspândire în limbă. fotă. meserii: băcan. casap. dușumea. tutun. caracter popular. musaca. basma. bamă. îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu. 5. bostan. maramă. Cuvintele turcești sunt de două feluri: a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română. giubea. vizir etc). dud. chilipir. tarabă. divan. iahnie. iaurt. de tipul: agă. pastramă.1. ilic. raft. chibrit.2. în Muntenia. - turcisme din epoca fanariotă. odaie. sidef. pătlăgea. floră. tejghea. testemel. para. care au. cerdac. cearşaf. care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special cele care aveau legătură cu viața social-politică. 72 . ciorbă. sarma. Oltenia. minerale: chihlimbar. Dobrogea și Moldova. ghiveci. bursuc. iatac. halat. ciorap. locuință: acaret. mâncăruri. balama. iar multe din cele care au reușit să se mențină au primit un sens ironic sau peiorativ.2.2. rachiu. catâr. caimac. dulamă. șalvari. Elementele turcești au pătruns în limba română în două faze istorice: cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea. tavan. Aceste relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcești. începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). saftea. 5. tulpan. mușteriu. telemea. ciulama. comerț: cântar. ienicer. mulți termeni supraviețuind până astăzi în româna contemporană. hambar. cafea. b) cuvinte cu circulație regională. boiangiu. Țările române au căzut sub suzeranitate turcească. fildeș. cearşaf. magiun. băuturi: baclava. năframă. în general. Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate: casă. cercevea. unele intrând în fondul lexical principal. zambilă.popoarelor balcanice. dugheană. cazangiu. trufanda. dovleac. faună: abanos. pridvor.

proiect”. lichea. Unele dintre cuvintele turcești au suferit în română evoluții semantice: balama însemna „legătură”. după care s-au format: haimanalâc. belea. tuciuriu. huzur. tembel. tabiet. tăbăci). camionagiu. ciomag. fustangiu. pământiu. ruginiu. chef. după care s-au format: arămiu. dintre care 5 au la bază o origine arabă (cafea. argintiu. 73 . talaz. surugiu. chefliu. tertip ”plan.3. belaliu. pușlamalâc. fistichiu. mcalit”. moft. auriu. cântar. ghiozdan. 5. cafegiu. peltic. Sufixe Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau. pehlivan care însemna „erou”. fudul. pată” a ajuns să însemne „om de nimic”.2. vișiniu etc. pingea. moft. castaniu. diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet. -giu (productiv): boiangiu. ghiurghiuliu. maidan. lulea. scandalagiu. mijloc necinstit”. para. rubiniu. reclamagiu. meșină. 1969: 277). murdar. cusur. cenușiu. piersiciu. înseamnă astăzi „intrigă. ursuz. este foatre productiv: barcagiu. lichea „defect. 5 sunt de origine persană (dușman. ibric. zaiafet.- unelte: cazma. zarzavagiu. șiret. tipsie. -iu: cafeniu. hatâr. savantlâc etc. halal. avocatlâc. chirie. În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească. a ajuns să însemne „escroc. obiecte: ciubuc. soi) (Graur. giuvaergiu. crailâc. babalâc. nisipiu. -lic. naz. siretlic. iar azi înseamnă „obiect metalic care mijlocește legătura”. apoi s-au atașat și altor împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini. pișicher. zor). zevzec. hai. tertip. iar 4 sunt turcești propriu-zise (chior. buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc. - însușiri: ageamiu. chiulangiu. -lâc: caraghioslâc.

1969. Istoria limbii române. ✎ Evaluare Câte straturi de elemente turcești sunt în limba română? În câte faze istorice au pătruns elementele turcești în limba română? Prezentați pe sfere semantice termenii românești de origine turcă. București. Editura Academiei. Rosetti. ediţia a II-a. Dimitrescu. Editura Științifică. Istoria limbii române. 1961. *** Istoria României. 74 . Al. Bucureşti. Craiova. Influența turcă asupra limbii române. Emil. II. București.). I. Editura Scrisul Românesc. Studiu monografic. II. 1978. Ovid. *** Tratat de dialectologie românească..Bibliografie Densusianu. București. Bucureşti. *** Istoria limbii române. Florica (coord. București. Suciu. 1978. I. 2009. 1962. Editura Didactică și Pedagogică. Ce sufixe de origine turcă au pătruns în limba română? Comentați. Editura Academiei. 1984. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.

există o strânsă legătură (Gheţie. îl reproduce tocmai aşa”.cunoașterea principalelor particularități fonetice. dacă se găseşte un cuvânt de origine grecească pe care traducătorul nu l-a înţeles ce înseamnă. N. Ţâra.1. între limba acestor scrieri şi graiurile vorbite în regiunile unde au fost redactate. în vreme ce limba primelor traduceri româneşti de cărţi religioase e mai greu de înţeles datorită reproducerii frazeologiei originalului şi a numărului mare de elemente lexicale şi calcuri slave sau maghiare.. .familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. prin apropierea de limba vorbită. . se poate observa că limba celor dintâi. se caracterizează prin claritate şi cursivitate. cu desăvârşire aspră. la o primă comparaţie făcută între limba textelor netraduse şi a celor traduse. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi.însușirea terminologiei de specialitate. Într-adevăr. dar şi divergente. . simţul stilului nu există deloc. traduse ori copiate sau graiul celui care a făcut traducerea sau tipărirea..UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Privire sintetică asupra limbii române vechi Obiective: . 1978: 400. 75 .formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Iorga (1988: 26) afirma: „Limba cărţilor acestora este . traducerea este până într-atâta de nedibace încât. Număr de ore alocate: 10 ore 6. limba română din textele scrise în secolul al XVIlea prezintă aspecte omogene. Privită în ansamblu însă. în afara unor formule stereotipe de adresare şi de încheiere. Munteanu. 1983: 70). Despre limba primelor texte româneşti. precum şi a unor cuvinte de legătură slave.

. rane.preferinţa pentru rostirea moale a consoanelor ş. năsip. . îmfla (numai la Coresi se înregistrează î > u de două ori: umplut. cu excepţia lui f > h'. j urmate de e. singular are forma au (a apare sporadic): (el) au spus. .mai mult ca perfectul perifrastic este larg întrebuinţat. se întrebuinţează şi forme analitice. dar mult mai rar).pronumele relativ care este variabil: carele.forme etimologice de imperfect la persoana a III-a.1. spunea. fămeie.adjectivul gol are la plural forma goli. nebune. . groape. -ereţi. carea. auz. O sinteză a particularităţilor lingvistice comune tuturor textelor scrise în secolul al XVI-lea a fost făcută de I. alcătuite cu prepoziţiile de şi a: mijloc de băserecă. păhar.m păstrat în rumpe (numai în textele coresiene alternează formele rumpe-rupe). . umpluse). carele. derege.păstrarea lui ă etimologic în cuvinte de origini diferite: blăstema. .auxiliarul perfectului compus la persoana a III-a. 76 . . rădica. . . nu tânjireţi. .folosirea prepoziţiei pre. trestie a călturariu. i (apar şi rostite dur în toate textele. poci. părete. . .6. nopţiei).labialele urmate de iot se păstrează intacte. talpe. . chinure. -ireţi: nu dareţi.vocativul în -e: oame.o mare frecvenţă a substantivelor neutre terminate în -ure: locure.formele de imperativ negativ în -areţi.numeroase substantive fac pluralul în -e (astăzi primesc desinenţa -i): grădine.1. Gheţie (1978: 77-96) şi de Şt.larga circulaţie a formelor verbale iotacizate: (eu) spui. .alături de formele sintetice de genitiv-dativ articulat în -eei şi -iei (caseei. Munteanu şi V. rareori. . Ţâra (1983: 72-77): . . .prezenţa lui î etimologic la iniţială în: împlea. carii. plural: (ei) era. cale de cetate.păstrarea lui e nesincopat în: derept.

. negăndire) şi forme realizate cu sufixul -ură (adâpostitură. Alături de trăsăturile comune. fămeie „familie”. . tâmpla. am mâncat şi băut-am.. ..1.. ciudă „minune”. vedea-vor sau vor vedea. a se înveşti „a se îmbrâca”.numeroase forme prefixate cu ne. a săruta „a saluta”. mai dulci de miarea.comparativul este legat de celălalt termen al comparaţiei prin de: .. . referindu-se la faptul că. mulţi. şi ducea pre noi. mişel „sărac”.. În privinţa lexicului.complementul direct.negaţia simplă nice (nici) + verb apare în locul formei nici + nu + verb: . b) termeni care s-au păstrat. nu este anticipat de forme pronominale neaccentuate: . jale. . a deştinge „a coborî”.(negata.. a cumpli „a sfârşi. bezaconie „nelegiuire”. voinic „ostaş” etc. nice cu mânia ta pedepsi mene. a deşidera „a dori”. măritu „soţ”. textele au fost 77 . .numărul mare al verbelor neprefixate: bătrâni. În acest sens. silă „putere”. temoare „teamă” etc. prost „simplu”..complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal.. forma accentuată. asemănătură). voinicame.. bez(d)nă „prăpastie”. lucoare „lumină”.2. neca podobi.. în cele mai multe situaţii. nume de persoană. gintu „neam. bărbat şi muiare îi făcu ei... specifice anumitor zone. . tremeate nouă dulceaţa ta. . ☞ Care sunt trăsăturile limbii române din secolul al XVI-lea? 6.. crunta. au fost înregistraţi: a) termeni care azi au dispărut sau au fost păstraţi în unele graiuri: agru „ogor”. . familie”. . a răposa „a se odihni”.plasarea facultativă a auxiliarului la timpurile verbale compuse înainte sau după verb: fi-va sau va fi. arină „nisip”. adevărătură. a pierde”. jelanie „dorinţă”.sufixul colectiv -ame: mişelame. limba română scrisă din secolul al XVI-lea conţine şi numeroase particularităţi divergente. dar au suferit o evoluţie semantică: adunătură „sfat”. exprimat prin substantiv sau pronume personal se construieşte fără prepoziţia pre (pe): Nu vă clevetireţi urul alaltu.

Rosetti (1968: 582-583).ea final > é (mâna mé) – în nordul Ardealului. 78 a fricativelor labio-dentale – în . . acesta ocupa un loc aparte. cu o relativă precizie. ău. .diftongul ea se păstrează în seamă. pătrunse din nebăgarea de seamă a acestora”. eu. Bucovina şi Moldova. cuprinzând Ţara Românească şi sudul Ardealului. . 6. au putut fi identificate anumite trăsături. .diftongul âi (câine) – în Banat. cu toate că particularităţi care apar frecvent în textele dintr-o anumită regiune se găsesc în arii difuze şi în texte din altă regiune. Al.un grup dialectal nordic. ce cuprindea Moldova. al doilea element al diftongilor au.fonetismul â (câne) – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. Maramureş şi Moldova. . Gheţie (1978: 101) a avansat ideea că: „nici unul din textele secolului al XVI-lea nu este pur sub raport lingvistic” şi că „este firesc. Unităţile dialectale stabilite prezintă următoarele particularităţi fonetice tranşante: .i > â după dz (dzâc) – în nordul Ardealului-Maramureş. pe baza unor trăsături fonetice.ă > a (cazu) – în nordul Ardealului. în numele Moldovei (Moldua) – în nordul Ardealului şi Moldova. cele mai multe de natură fonetică şi. deoarece prezintă particularităţi care îl alătură şi primului grup. .1.tendinţa lui u.o > u. în sudul Ardealului şi Ţara Românească. iar în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova ea > a: samă. să întâlnim în paginile lor elemente inexistente în graiul vorbit de copişti (tipografi). iu de a trece la v: tăvu „tău”.palatalizarea oclusivelor labiale şi nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.nazalitatea vocalelor era mai pronunţată în nordul ArdealuluiMaramureş. . care indică. răvu „rău” – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. şi celui de-al doilea. . într-o oarecare măsură şi morfologică. . a distins existenţa a două grupuri dialectale: . apartenenţa textelor la o arie sau la alta.copiate de persoane din alte zone decât cele din care proveneau originalele. În ceea ce priveşte Banatul. . până la un punct.un grup dialectal sudic.1. nordul Ardealului şi Maramureşul. I. sudul Ardealului şi Ţara Românească.2. Astfel. Dar.

O cercetare amănunţită consacrată aspectului dialectal al dacoromânei în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.ł. Mareş (1974: 331 ş. . de tranziţie”. . Bucovina.2.conservarea grupului fs (fsat) – nordul Ardealului-Maramureş.2. Rosetti. ca şi Al. Moldova şi Banat. iar în cel sudic. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara.3. cu diferenţa că în subdialectul nordic au încadrat: Moldova. III. La aceleaşi concluzii.. -rotacismul lui n intervocalic – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.păstrarea lui dz şi ĝ (dzice. o situaţie aparte. pl. care se situează când mai aproape de nordul Ardealului-Maramureş. leje) – în Moldova.grupul nt > mt (sămt. Dimitrescu (1973: 67-68) în urma studierii lexicului din această perioadă: acceptă existenţa a două arii principale. 79 .evoluţia lui dz > z şi a lui ĝ > j – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. Gheţie şi Al.conservarea lui n – în nordul Ardealului-Maramureş. deoarece el reprezintă „o arie intermediară. referitoare la repartizarea teritorială a limbii secolului al XVI-lea ajunge şi Fl.prezenţa lui r – în nordul Ardealului-Maramureş.) – în nordul ArdealuluiMaramureş. . .1.u ). . 6. ĝos) – în nordul Ardealului-Maramureş. „reprezentate prin nordul Ardealului-Maramureş şi sudul ArdealuluiMuntenia – care sunt arii staţionare” şi face menţiunea că Banatul are. . „mai ales prin elementele latine moştenite şi prin cele maghiare împrumutate”. „de aria cărora ţine prin cuvintele din limba curentă”. specificul Banatului fiind dat de „caracterul bidirecţional al relaţiilor sale cu cele două grupări dialectale principale”. 6.. Moldova şi Banat. când mai aproape de sudul Ardealului-Muntenia.prez. indic.1.ń > ø – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. -ĝ > j (arjintu. în urma căreia au stabilit existenţa tot a două mari diviziuni teritoriale: un subdialect nordic şi altul sudic. cu tendinţa de a trece la u sau de a dispărea – în nordul ArdealuluiMaramureş. Moldova şi Banat. şi din punct de vedere lexical. .

alături de forma sudică. . morfologice şi lexicale de importanţă mai redusă. Ca o concluzie a cercetării efectuate.[âi]: câine. cel sudic prezintă o anumită omogenitate. ardelean de nord şi bănăţean-hunedorean.[-é] ([e]): mé (me). aria sudică . în timp ce sudul prezintă un tratament unitar sau forme care în nord au o distribuţie unitară. dar în arii difuze. I. „prin fenomene fonetice.[b] moale: beşică. Între cele două subdialecte. Gheţie şi Al.[j]: jura.[ă]: năroc. prin apariţia unor inovaţii”.pluralul mâini. Examinând particularităţile de limbă. . în timp ce în sud. . în Transilvania de sud-vest şi în Transilvania de sud-est. Gheţie şi Al. Individualitatea acestor arii rezultă. . . iar pe de altă parte. există şi alte forme.[ĝ]: ĝura. .adverbul acmu (amu).[o]: noroc.[b] dur: băşică. cele mai importante aflându-se în Oltenia de vest şi de nord. alături de fenomenele care apar în nord. 80 aria sudică .[-i-]: oamini. . „din modul particular în care fiecare dintre ele se grupează cu una din celelalte arii nordice sau cu alte arii din afara subdialectului nordic”. dimpotrivă. Mareş (1974: 337347) au stabilit care sunt cele mai importante trăsături ale fiecărei arii. pe de o parte. Mareş (1974: 49) au constatat că dintre cele două subdialecte.[dz]: dzi. .[-ea]: mea.adverbul acum. .particularităţi care prezintă realizări tranşante în cele două arii: aria nordică . I.[z]: zi.[â]: câne. . iar particularităţile reţinute au fost împărţite în trei categorii. . . . prin prezenţa unor trăsături arhaice sau. ei consideră că s-ar fi aflat o serie de graiuri de tranziţie. .pluralul mânule. după cum pot opune unul altuia cele două subdialecte: . . .[-e-]: oameni. circulând în arii difuze: aria nordică . iar cel nordic apare divizat în trei graiuri: moldovean.Muntenia propriu-zisă şi o parte a Olteniei.fenomene răspândite în toate cele trei arii nordice.

. 3.[ş]. aiesta. . . şi adj.[t'].: lui. [ţ] duri: dzâc.art.[d] moale: de. .[t].auxiliarul au (pers.[v]: Moldova. . variabil. hot: lu. . . .auxiliarul a. . .[ń]: cuń. [d']. hot.[-r-]: mâră. .[z]: zice. .art.labiale moi: iubesc. [n]: . sînteţi. . . În anumite situaţii. .[r]: rumpe. săc. . ţapă.[r] moale: ureaşte.[-r]: argintar. . şi subdialectul sudic.[s]. .[r] moale: riu. .cuvântul nasture. dem. .formele verbale: sîntem. pos. zid. . .[u-]: umbla. seţi. .: a invariabil. ţeapă.). .art.[u]: Moldua.[ŕ]: argintari(u). .[d] dur: dă. / subdialectul sudic: . [j] moi: şeapte (şepte). [z].[ĝ] ĝice.cuvântul bumb. . .art. au fost distinse următoarele situaţii: Moldova şi Transilvania de nord . [d]. . . [ń]: 81 . din. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: . dem.[n]: frânt. sing.[r]: rumpe. [z]. zâd. . dân. pos.pron. .labiale dure: iubăsc.formele verbale sem.[-n-]: mână. tocmală. tocmeală . Astfel.pron.fenomene care se întâlnesc cu circulaţie restrânsă în toate cele trei arii nordice (sau cel puţin în două) alături de fenomenul sudic care cunoaşte o difuzare destul de mare: aria nordică .[r] dur: uraşte. aria sudică . ăsta.[i]: cui. . [ţ] moi: sec. . . [dz].[s].[r] dur: râu. opoziţia dintre aria nordică şi cea sudică se realizează numai între două dintre ariile nordice.[î-]: îmbla..[ş]. luate împreună. [j] duri: şapte. . şi adj.[m]: frâmt.

82 . ciobotă „cizmă”.[o] > [u] în cucon. În Banat-Hunedoara au fost înregistrate fenomenele: . prisacă „stupină”.[n] dur: nătare. . . . . .[u] > [v]: luva.[d'] > [đ]: đes.[e] ([i]): derept. pentru graiurile moldoveneşti ar fi specifice: . -[ă]: bărbat.[ă] > [i]: privi. . .[u]: preut. .[i] > [o] în mărtorisi. uric „act de proprietate” (uricar „scriitor de urice”). des.auxiliarul a la viitor. oghial „plapumă”. -[o]: preot.d'es. Mareş. În ceea ce priveşte cele trei graiuri nordice. ńepot. pentru fiecare au fost reţinute particularităţi specifice.palatalizarea lui [p] în stadiul [k'] şi a lui [m] în stadiul [mń]. ań. Moldova şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: -[a]: barbat.[e] > [i]: striin.[ń] în pl. tine. t'ine. a lui [e] la [ă] în Dumnădzău. dar cu precizarea că „în unele cazuri prezenţa acestor fenomene şi în alte arii decât cea unde au fost atestate nu este câtuşi de puţin exclusă” (Gheţie. . Muldova. .trecerea lui [ă] la [e] în nedejde. 1974: 339). pilotă „plapumă de puf”.ø: drept. . Astfel. respectiv. .[h] > [o]: zăbovi.cuvintele: buhai „taur”. . buor „bou sălbatic”. persoana a 3-a.[i]: čini. singular. jerebie „bucată de pământ lungă şi îngustă”. dirept. .[p] în îndărăpt.[ă] analogic în loc de [e] în dător. . . deseatnic „slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei”. . [z]. nepot. .fricativizarea lui [ĉ] şi a lui [ĝ] în stadiile [ŝ] şi. -[e]: čine. harbuz „pepene verde”.

1974: 340). în general.2. beadă „lipsă”. inemă.[cl']. argilă”. . dar nu şi alte particularităţi.în majoritatea textelor.. cliciu „coapsă”. se menţin şi în acest secol cele care individualizează atât aria nordică de cea sudică.formele mânc. . im „lut. sărace pe care le-am putut dobândi asupra graiurilor din această regiune a ţării” (Gheţie. aveni „a se dospi” (avenit „dospit”. a îmfla.[ş] > [s] în deschide.1. fie prin aceea că „nu este totuşi exclus ca nordul Transilvaniei să fi fost mai unitar din punct de vedere lingvistic decât celelalte două arii” (Gheţie. rădica..cuvintele: aldovăni „a se jertfi. potrivnic”. s-ar explica fie prin „informaţiile. a îmbla. a se sacrifica”. lăcui. Mareş.păstrarea vocalelor ă şi e în cuvinte ca: păhar. risipi. cât şi principalele diviziuni ale ariei nordice. neşte etc. În textele munteneşti se înregistrează şi forme în care cele două vocale au fost asimilate la i: ridica. nişte etc. nu prezintă modificări însemnate faţă de secolul trecut. În ceea ce priveşte limba textelor scrise în secolul al XVII-lea. în genere. . svente. răsipi. 1974: 340). avenită „dospită”). leatnic „zăbavnic”. [gl']: cl'eie.[ń] şi [i] în făină. dintre. . Pentru Transilvania de nord sunt înregistrate numai cuvintele: alegădaş „mulţumire” şi somsid „ vecin”. . den. aleaneş „duşman. dentre. din.dispariţia grafiilor cu en.2. . Alături de particularităţile comune limbii scrise din toate provinciile. 83 . mai puţin în cronicile muntene. ploia şi scria. după cei doi cercetători. a împotrivi”. de tipul amente. . 6. ceea ce. ungl'u. î se menţine în: împle. murgui „a protesta. ☞ Care sunt principalele trăsături care individualizează cele două mari arii dialectale din secolul al XVI-lea? 6. niştotă „nevoie”. citi. Mareş. Printre principalele trăsături ale limbii din această perioadă se pot menţiona: .[l']: tel'.

în general. textele munteneşti îl notează exclusiv pe j. . talpe etc. în textele munteneşti.. în schimb. cevaşi.pronumele relative.prezenţa vocativului masculin nearticulat în -e: oame. păminte etc. de la (în mijloc de besearecă. de. careşi. ca şi în secolul trecut. blane. 84 . în textele de tip nordic (barbe. lefe. complement direct. carevaşi. . . într-o mai mică măsură în cele moldoveneşti. . . unde fenomenul începe să fie atestat şi după fricativele ş şi j.auxiliarul perfectului compus de persoana a 3-a este în cele mai multe texte au.). sunt. . au spus a tot norodul. Radul-vodă etc. dz. forme articulate: carii.în cronici.formele iotacizate ale verbelor cu radicalul terminat în -d. . de asemenea. omonimia dintre persoanele a 3-a şi a 6-a.pronumele relativ care prezintă. Cornescul.la imperfect. -r sunt dominante. . din pîntecele de la maica noastră) şi de dativ cu la (eu … scriş la marele împărat. frecvent în textele munteneşti şi. acestaşi etc. în general. măhrămi etc. forme de persoana a 6-a cu desinenţa -u sunt atestate numai în textele bănăţene-hunedorene.). mili.pluralele în -e apar. . Se păstrează. spre sfârşitul secolului inovaţia începe să apară şi în Transilvania. . . la persoana 1 sunt notate forme cu desinenţa -m..în ceea ce priveşte pe ĝ şi j. carea. forma a se întâlneşte în textele munteneşti. . .dentala d se rosteşte dur.formele de acuzativ nume de persoană.. carele. în textele bănăţene-hunedorene încep să fie înlocuite de cele analogice..sunt frecvente forme analitice de genitiv construite cu prepoziţiile a. numele proprii apar frecvent articulate: Cârnul. z. ca şi în secolul precedent. -n. în timp ce în celelalte apare ĝ (în textele bănăţene-hunedorene se întâlneşte frecvent alternanţa lui ĝ cu j).rotacismul nu mai este notat decât uneori în scrierile moldoveneşti.). r în special în textele de tip nordic. însoţite de prepoziţia p(r)e. nehotărâte şi demonstrative apar amplificate cu particula -şi: cineşi. în textele munteneşti sunt notate plurale în -i neacceptate de limba literară actuală (colibi.vocalele anterioare e şi i trec în seria centrală după consoanele dure s. să închinară la Antioh etc. -t. ţ.

cumulul de conjuncţii. 85 . 6. . Dosoftei şi Antim Ivireanul se impun atât prin valorificarea limbii populare. în special cele ale lui Varlaam. cât şi prin prezenţa unor elemente de exprimare artistică.unele adverbe apar întărite cu particula deictică -şi: acoloşi. 1983: 108). livresc la cronicarii savanţi. -ireţi apare în toate textele. Pe de altă parte. unele dintre ele. Modificări importante se înregistrează şi la nivelul lexicului. textele din acest secol au suferit modificări esenţiale.. în vreme ce.3. în general. în special în textele laice care au un vocabular mult mai bogat şi mai variat decât cele bisericeşti: „Nevoia de a-şi spori cât mai grabnic posibilităţile de expresie îi determină pe cărturari – aproape fără excepţie poligloţi – să caute cu asiduitate în vorbirea populară şi în limbile pe care le cunoşteau termenii de care aveau nevoie. -ereţi. în structura sintactică a textelor laice se pot distinge două maniere de exprimare: construcţii ample. savant construite.2. cu o topică particulară cu predicatul situat la sfârşitul propoziţiei sau al frazei şi cu dislocări frecvente în care se pot recunoaşte modele sintactice latine sau greceşti. Ţâra. acestea au o frecvenţă mult mai scăzută decât în cele din secolul al XVI-lea şi.2. 6.. dar adesea ei n-au şovăit să creeze cuvinte noi. încăşi etc. punând la contribuţie şi mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului” (Munteanu. elemente de relaţie cu altă valoare decât cea pe care o au în limba actuală etc. deşi se mai păstrează unele particularităţi arhaice ca: dativul adnominal.imperativul negativ în -areţi. . acordul substantivelor în genitiv şi dativ cu atributele şi apoziţiile. deşi nu lipsesc frazele alcătuite după modele străine. în scrierile religioase. . acordul gramatical după înţeles. în scrierile cronicarilor mai puţin erudiţi. .persoanele a 4-a şi a 5-a ale perfectului simplu apar până spre sfârşitul secolului fără -ră-. Astfel. textele dobândind un caracter elaborat. sunt prezente elemente proprii sintaxei populare.nu se mai înregistrează forme de condiţional sintetic.2. În ceea ce priveşte sintaxa. folosirea negaţiei simple. nu pun probleme în înţelegerea textului.în toate textele apar frecvent forme de mai mult ca perfect perifrastic şi de viitor format din prezentul indicativ al auxiliarului a avea + infinitivul verbului sau construite cu va + conjunctivul prezent. Mai mult.

magazie. a aldui „a binecuvânta”. ţinterim „cimitir” (în scrierile moldoveneşti). alenşig „duşmănie”. omăt.Astfel. blagoveştenie „bunăvestire”. coronaţie „încoronare”.. carvasara „birou vamal”. neştine „cineva” etc. politie „stat. ciorap.) sau termeni politico-administrativi (beizadea „fiu de prinţ”. a plictisi. lucoare „lumină. .termeni de origine neogreacă. în vreme ce în textele munteneşti sunt frecvente cuvinte ca: ginere „mire”. . capichehaie „reprezentant diplomatic la Poartă” etc. duroare „durere”. judeţ „judecată”. de biu „din belşug”. ciobotă „cizmă”. blagocestivie „pioşenie”. . farfurie.. enchiclopedie. a sudui „a înjura”. limpede”. oraş” etc. Pe lângă aceşti termeni. cearceaf. . dăzvoalbe „a lămuri. ca şi expresii şi locuţiuni specifice: peste fire „extraordinar”. a blagoslovi „a binecuvânta”. paradă. desemnând în general noţiuni abstracte: agramat „ignorant”.termeni de origine latină. basma. (în textele transilvănene şi bănăţene). cin „tagmă. caimacam „locţiitorul domnului”.).. cântar. blagocestie „evlavie”. curechi „varză”.. camai „niciodată”. agă „căpetenie militară”.turcisme care denumesc în special termeni concreţi. cust „trai”. a da mulţumită „a mulţumi”. astăzi dispăruţi din româna literară: bucin „trâmbiţă”. epidemie. tavă etc. a explica”. a înjura. 86 . în limba textelor bisericeşti se mai întâlnesc şi calcuri după neogreacă şi slavonă. voie vegheată „protecţie” etc. care au o circulaţie limitată: agud „dud”. a catadicsi. measer „sărac”. strălucire”. zăpadă etc. anarhie. papuc. chiar „clar.termeni împrumutaţi din slavonă pe cale cărturărească. preobrajenie „schimbarea la faţă” etc. cei mai mulţi referitori la civilizaţia materială (geam. specifici lexicului religios: bdenie „vechi în rugăciuni”. în vocabularul acestor texte se pot identifica: .neologisme latino-romanice: alector „elector”. fantezie.elemente regionale. fur „hoţ”. a conceni „a sfârşi”. hasnă „folos”. corăspondenţie. senat etc. pisică. ordin călugăresc”. calendar. anost. nostim. imală „noroi” etc. . mamcă „doică”.

Nicolae. Editura Didactică şi Pedagogică. pag. Berlin. Alexandru. Bucureşti.☞ Care sunt principalele particularități XVII-lea? ale limbii secolului al Bibliografie Dimitrescu. Graiurile dacoromâne în secolul al XVIlea. 1974. Vasile. ✎ Evaluare Particularități ale limbii române vechi – analiză de text. Editura pentru Literatură. Ştefan. Iorga. Gheţie. Istoria limbii române literare. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs). Editura Minerva. Christian Schmitt. Florica. Histoire interne du roumain: morphosyntaxe et syntaxe (Interne Sprachgeschiche des Rumänischen: Morphosyntax und Syntax). 3 Teilband/Tome 3. Rosetti. 2009. Şi eu dzişu: «Doamne. 1973. art. 1968. 223 din Romanische Sprachgeschichte (Histoire linguistique de la Romania). sub conducerea lui Gerhard Ernst. Şi-mi fu întorrcîndu-mă întru Ierusalim şi rrugîndu-me în băsearecă şi-mi fu spaimă. 1983. Munteanu. Alexandru. nr. Ion. Bucureşti. Livescu. Privire sintetică. Martin Dietrich Gleßen. Walter de Gruyter. Ion. 1978. însumi 87 . Wolfgang Schweikard. Bucureşti. 1988. Editura Academiei. Bucureşti. deaci vădzuiu elu grăindu: «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim. Michaela. Contribuţii la istoria limbii române vechi. Istoria limbii române literare. derep ce nu-ţi voru preemi mărrturia ceaia ce e de menre». marrtorului tău. Gheţie. Editura Didactică şi Pedagogică. Târa. Istoria literaturii române. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Editura Științifică și Enciclopedică. Mareş. 2646-2692. Bucureşti. înşiş stiu că eu era acela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu. Bucureşti.

13 Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune? Răspuns: Doao. Ştiutu ĭaste Domnul gĭudeţu făcîndu. Deaci dzise cătră minre: Pasă. p. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale. Auziţi oamenii miei şi mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. p. toate limbile ce ultară Dumnedzeu. Că nu pără în cumplitu ultatu va fi méserul. că eu întru limbi deparrte tremiţu-te». sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm. se gĭudece-se limbile între tire. să strice şi să scârbească inimile stăpânilorŭ lorŭ. Întrebare: Ce easte milcuitura? Răspuns: Milcuitura easte aceaia cînd cearem ceva de la Dumnezeu şi avem greu şi nevoiia noastră. Psaltirea Scheiană. Să nu fie ţie Dumnezeu nou. Doamne. Întrebare: Carele-s acealea? Răspuns: Milcuitura şi datul de har. Catehismul (Întrebarea creştinească). lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu. ca să nu 88 . se nu învrătoaşe-se omul. în cursa ačasta ce ascunseră legă-se pičorul loru. Învie. întinară-se limbile în perire ce féceră. 348-350 […] Dracii amu cerşură de la Hristosŭ să se ducă în turma porcilorŭ. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău. întru lucrul măriloru sale legă-se păcătosul.era stîndu şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu». 104 […] În scîrbi chemaşi-mă şi izbăviiu-te. ca aceaia să-i neace. Bucurămu-nă de spăsenia ta. Întrebare: Ce e datul de har? Răspuns: Datul de har easte aceaia cîndu ne aducem aminte depre toate faptele bune ale lui Dumnezeu şi dăm har lui pren Hristos. nece să te închini a Dumnezeu striin. Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla. Codicele Voroneţean. Turna-se-voru păcătoşii întru ĭadu. p. ce scoşi-te den tara Eghipetului. Coresi. rebdaré mişeiloru nu va peri pără în cumplit. p. auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare. 269-271. de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica vrea mîna mea […] Idem. Şi nu ascultară oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă.

Carte cu învăţătură. care-au tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. Nu-i fără. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea. iaca ieşi Raveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te. încă şi cămilelor voiu scoate. Fericatu-i sufletul întărit cu credinţă. Scriadză svînt David în carte Joltarului. De fiete va fi sculatul de noapte. domnului mieu. aceasta să fie acea muiare. iaca la ceastă fîntînă stau. p. 337-338 […] Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne. Nu-i fără. de nu-i vrea fi lăsatŭ Dumnezeu lor […] Coresi. Nu-i făr. sau şi sloboi ei den piiardere de ce le veniia de la hitleanii draci. Pre lesne dă Domnezeu de tot acelora carii lui usbăiesc şi lui i se roagă. Domnedzeul lui Avraam. ca să ştie de ce muncă şi chinuire şi de ce reale izbăviţi sântŭ. Nu-i fără. aşa-s credzuţii tari în Domnezeu. Fragmentul Teodorescu. Iar Hristosŭ păziia cei ce se drăcise. 237 Toţi criştinii ascultaţi şi bine învăţaţi. carii agiutoru den domnul nu aşteptaţi. Nu-i fără Domnezeu izbavă şi agiutor. Nu-i fără. Cumu-s săgeţile în mînă de puternic. crede că vor peri. dă-mi să beau. mai mare rău fi-vrea făcutŭ noao. şi nu vrea fi apărati de Dumnezeu. că tot alenşigul lesni-l va învinge. Aşa se va tîmpla tuturora voauă în muncă şi în grijă pîne ce mîncaţi. Iar Hristosŭ lăsă şi grăi lorŭ: «Duceţi-vă!» Că arătă cîtă răotate şi amărăciune avut-au dracii spre oameni. Cătră aceştea să şi înţeleagemŭ. ca să nu se ucigă. o sută doauodzeci şi şase de cîntece: nu-i fără Domnăzeu izbavă şi agiutor. aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta şi aceaia va dzice mie: bea. să calea mea pre care am venit ai nărocit. Şi încă de vrea fi avutŭ puteare dracii. voauă ce în Domnezeu tare nu credeţi. decîtŭ atunce porcilorŭ. că nici spre porci n-ară fi avutŭ dracii puteare. p. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit. Nui fără. 89 . Voarece oraşu sau oamenii den casă domnul nu-i va pădzi.priimească pre Hristosŭ.

din Matca Gurei.98-99 Şi lăcrâmă pré-sfănta Mariĭa şi dzise munciţilor: „au n-aţi credzut şi n-aţi audzitu că printru numele meu munci-se-va totu acela ce nu va crede?” Şi dzise 90 . p. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: Fata lu Betuel sunt. popa Pătru ot Sura. pe de deal. let 7084. mărturie Eu. Dan cel mic. Brătian. pi la moara lu Dobrin. Stoica. Ivan şi Stan. Pusu-ne-am şi degetele mai jos. în zos. la Poiana Babei. fără numai Stănilă vornic şi frate-său Cîrste. pîn gura casălor. Dici. Ion Suveţul. deasupra de hălăşteu. Şi mărturie Brătian şi Ion şi Pătru Stan i Drăgoi. de varniţă pînă în Gura Puiului. Dan Stoica Brătian Stanciul Ivan Stan Dan cel mic Ion Suveţul Bădsor ot Bolboş. în Gura Fînului. iară în Zilţ. Şi eu băui. pe după gruiul casălor. Redei ot Sura. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei […] Palia de la Orăştie. la Corn şi în Zîlţ pe den faţă den Matca Gurei. Stanciul. nimedd treabă să nu aibă den neamul acestor oameni ce sint mai sus scris. Gorj. care e fecior lu Nahor. la teiul cel mare. 1576 † Cum să se ştie că au cumpărat Stănilă vornicul i brati ego Cîrste di la fraţii lor. 79-80 ZAPIS DE CUMPĂRARE Bolbaşi – j. anume Dan. cămilele încă adăpă. 25 august. p. mărturie Text reprodus după Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. la stupina lu Dobrin. faţa în zos pe la cer. Şi am scris această scrisoare în casa popei Stoiei ot Bolboşi şi am scris eu. Pi(s) mĭ(s) a(v) 25(d) şi Pătru mărturie.încă şi cămilele tale voi adăpa. care lui au născut Milca.

bărbaţi şi mueri: unii arde pănâ în brău. Dosoftei. p. alţii era acoperiţi în foc.751-753 [. De ies gadinile toate. căci mulţi feciori au dat mie Domnul. Luna ai făcut cu rază. Iese-n treabă demineaţă. Lupii urlă şi scîncează. Pînă cînd răsare soare. fără de greaţă.] Biblia de la Bucureşti.. au ales întru Solomon.. Şi omul. alţii pănâ [în] creştetu. p. De lucrează pănă-n sară. Călătoria Maicei Domnului la iad. Zi de iarnă şi de vară. Şi dzise arhangghelŭ: Încătruo veri să mergi. întru mine vru să mă fac eu împărat peste tot Israilul. preste Israil. Şi veniră patru sute de îngeri. heruvimii şi sărafimii. [. den casa Iudei. Să crească-n vremi şi să scază. pré-sfăntă maica lu Hs..] Şi au ales Domnul Dumnezeul lui Israil întru mine dentru toată casa tătîne-mieu să fiu împărat preste Israil în veac. Cînd spre vînat se gătează. şi luară pré-sfănta Mariĭa şi o duserâ spre amiadzedzi. unde era unŭ râŭ de focŭ şi eşiĭa parâ de focu şi era într-ănsă multu nărod. întru fiii tătîne-mieu. alăţii arde pănâ în pieptu.pré-svănta Mariĭa: să cadzâ întunereculŭ ca şi de-inte.242-244. Să-ş ceie şi să-ş răpască De la Domnul să-i hrănească. fiiul mieu. casa tatîne-mieu.: spre apus au spre amiadzâdzi? Şi răspunse sfănta Mariĭa şi dzise: Blâmu spré amiadzădzi. Şi dentru toţi fiii miei. Şi soarele ş-nemereşte Apusul ce odihneşte.306 91 . Din tunerec feceş noapte. şi. şi cădzu pre ĭai. şi întru Iuda au ales împărăţia şi. p. De mărg cineş la nchisoare. să-l şază pre el preste scaunul împărăţiei Domnului. Psaltirea în versuri..

DE DOMNIA LUI PĂTRU VODĂ RAREŞ, FICIORUL LUI ŞTEFAN VODĂ CEL BUN, VĂ LEATUL 7035 GHENARIE 20

După moartea lui Ştefan vodă cel Tînar, strînsu-s-au boierii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alége să puie domnu, că pre obicéiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămînţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu savîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, ca de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste de osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p.53

Zac. 10. Era véste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă decît a lui Baştè Giurgiu, care zavistie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă. Zac. 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi cum să fie agiunsŭ în cîteva luni cu dare Ieremie-vodă la Baştè Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescu: Sula de aurŭ zidiul pătrunde. Zac. 12. V leato 7109 [1601] avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baştè Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortulŭ unde odihniia, şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baştè Giurgiu, iară trupul păn-a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostu mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ némţilor. Miron Costin, Letopiseţul Ţărîi Moldovei, p.123

I. Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci … Şi în cîteva 92

rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce sau aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani. Ion Neculce, O samă de cuvinte, p.23

Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe-dvornicul, de făcea sfat şi să învăţa cu ce fel de meşteşugari vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr' cît zicea că ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab merseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor vrun rău, atunce să paţă după vina lor. Letopiseţul cantacuzinesc, p.113

[...] Venind Gligore-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumânilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni şi senin, după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace şi bişug în toate şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. [...] Letopiseţul Bălenilor, p.128

93

✎ Teste de evaluare finală

1. Definiți latina populară și precizați care sunt principalele ei izvoare. 2. Indicați ce fapte de limbă sunt atribuite substratului. 3. Comentați definiția genealogică a limbii române dată de Al. Rosetti (1968: 77): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”. 4. Definiți și comentați „teoria imigraționistă”. 5. Precizați câteva argumente în favoarea continuității românești la nord de Dunăre. 6. Ce denumiri au fost date perioadei de unitate a românei? Precizați limitele și cauzele ruperii acestei unități. 7. Care sunt trăsăturile românei comune? 8. Care sunt urmările contactului dintre română și limbile cu care a venit în contact? 9. Precizați principalele particularități ale limbii române vechi.

94

Influența turcă asupra limbii române. L.. Constantin. 1960. 95 . 1980. Istoria limbii române. 1900. Al. Editura pentru Literatură. S.. Editura Ștințifică. Al. Bucureşti.. 1965. I. Rosetti. Şăineanu. Frâncu. Editura Scrisul Românesc. Editura Didactică și Pedagogică. București. Ivănescu. Bucureşti. II. Bucureşti. Densusianu. Dimitrescu. Bucureşti. Gh. Latina dunăreană. G. Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea.. Istoria limbii române. Editura Academiei. Editura Academiei. Editura Junimea. 2009. București. Mioara Avram). București. Mareş. Editura Academiei. I. *** Istoria limbii române.. București. I. Istoria limbii române. Bucureşti. Rosetti” (coord. Bucureşti. 2009. Gheţie. Craiova. Rosetti” (coord. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Editura Academiei. 1940.). Bucureşti. I. Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române. Împrumuturi vechi-slave în limba română. Puşcariu. 1966. 1974. Mihăilă.. 2007. 1978. 1978. Bucureşti. H. Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIIIlea. Casa Editorială „Demiurg”..Bibliografie generală Academia Română. Bucureşti. Iancu. Magdalena Popescu-Marin). Studiu monografic. 1980. (coord. Academia Română. I. Fl. 1969. ediţia a II-a.. Editura Academiei. II 1961. Gramatica limbii române vechi (1521-1780). Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 2007. 1985.. Emil. Iaşi. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. Graiurile daco-române în secolul al XVI-lea. Iași. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Fischer. Ov. *** Tratat de dialectologie românească. Suciu. Mihăescu. Limba română.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful