ILONA BĂDESCU

ISTORIA LIMBII ROMÂNE Curs universitar pentru învățământul la distanță

.

.66 Unitatea de învățare V.. Izvoarele latinei populare.. Ruperea unităţii comune. Latina populară... Metodele de cercetare. 94 Bibliografie generală…………………………………………………………… 95 . ………………………………………………………... Privire sintetică asupra limbii române vechi………… 75 Teste de evaluare………………………………………………………………..29 Unitatea de învățare VI.. Latina..CUPRINS Semestrul I.. …………………………………….. Influenţa germanică şi germană……………………….. Elementele constitutive ale limbii române..22 Unitatea de învățare V........ Limbaromână–limbă romanică………….. Superstratul slav al limbii române..36 Semestrul al II-lea....... Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman ………………...5 Unitatea de învățare I. Primele atestări... Formarea dialectelor limbii române. …………………………………….. Trăsături convergente şi divergente... Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie…………… 70 Unitatea de învățare VI..... Influenţa maghiară.………………………………………………………………. Istoria limbii române – obiectul... Influenţa greacă.57 Unitatea de învățare III. Izvoare..... Elementul autohton al limbii române…………………..... Elementele slave din limba română. Tematică ……………………………………………………………. Româna comună. Teoriile privitoare la această problemă……………………... Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă...48 Unitatea de învățare II..12 Unitatea de învățare III.15 Unitatea de învățare IV. 62 Unitatea de învățare IV..6 Unitatea de învățare II... Tematică ……………………………………………………47 Unitatea de învățare I.

.

Formarea dialectelor limbii române. Însuşirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. Primele atestări. Metodele de cercetare. Româna comună. Cunoaşterea teoriilor privitoare la teritoriul şi epoca de formare a limbii române. Elementul autohton al limbii române. Teoriile privitoare la această problemă. NOTE DE CURS Anul al II-lea. influenţe). Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice disciplinei. Trăsături convergente şi divergente. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman. adstrat. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. Timp alocat: 28 ore 5 . Cunoaşterea trăsăturilor românei comune. Izvoare. Izvoarele latinei populare. Latina populară. superstrat. Cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Latina.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Semestrul I TEMATICA Istoria limbii române – obiectul. Elementele constitutive ale limbii române. strat. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Ruperea unităţii comune. Limba română – limbă romanică.

1969: 15-18). . pentru care s-au propus mai multe limite. şi cea de după acest moment. numită: străromână (Puşcariu. 1968: 351). Istoria limbii române urmărește evoluția limbii noastre de la originile sale și până în momentul actual. limba română a trecut de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin” (Coteanu. fapte de istorie politico-socială). incluzând toate fazele ei de dezvoltare. Criteriile de delimitare a perioadelor de evoluție a limbii române sunt bazate. 1927: 233. română primitivă comună (Macrea. Cele două epoci au fost subîmpărţite în mai multe perioade.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. română comună (Rosetti. II. 1956 b. cei mai mulți cercetători delimitează două mari epoci: cea de dinaintea apariţiei textelor scrise în limba română. în general. 1980: 285-288). română primitivă (Philippide. dar părerea celor mai mulţi lingvişti este că „în perioada dintre secolele al V-lea şi al VIII-lea. numită literară. pe factori interni (elemente din structura limbii) și / sau factori externi (influențe străine. izvoare.cunoașterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Metodele de cercetare. a. 1937: 64-120). cf. 1969: 15. - o alta până la despărţirea dialectelor. în general. 1956 a: 8. Deși aceste etape nu concordă de la un autor la altul. Pentru prima epocă s-au stabilit. denumite şi delimitate diferit. numită şi preliterară. . . Limba română – limbă romanică. Obiective: . romanică 6 .: 72).însușirea terminologiei de specialitate. în funcție de autor. Număr de ore alocate: 4 ore 1.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Istoria limbii române – obiectul. Istoria limbii române. de la un autor la altul.1. următoarele perioade: o perioadă de formare a limbii române. Ivănescu.cunoașterea structurii dialectale a limbii române.

cuprinsă între secolele al XVI-lea – sfârșitul secolului al XVIII-lea. 1971: 35-40. care durează până în secolul al X-lea (anul 976 este prima atestare a unui grup de români sud-dunăreni. Rosetti. 1958: 151-156. 1980: 289-321). 7 . 1956: 10. Petrovici. 1964: 346-353). perioadă în care se conturează dialectele şi graiurile. . 1964: 439). 1981: 57-58. aromânii) sau al XIII-lea. 1969: 10). metoda filologică (studiul textelor vechi). 1978: 31-33. 1968: 353. Niculescu. Densusianu. Limba română contemporană este un concept legat permanent de generațiile care folosesc limba și de pe pozițiile cărora ea poate fi considerată ca o fază sincronică. Perioada literară se poate împărţi. 1980: 286-321): - dacoromâna veche . 1981: 57-58. Guțu Romalo. Munteanu.2. Cazacu. 1964: 439. Metode folosite: medoda comparativ-istorică. Onu. în general.dunăreană (Petrovici. - româna modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea – sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea). Coteanu. în trei mari perioade (Cf. 1983: 9-10. 1967: 8-10. Gheţie. b. Iordan. Rosetti. Macrea. Coteanu. apoi protoromână (Coteanu. Ivănescu. - dacoromâna comună . I: 223. după unii chiar al XIV-lea (cf. Coteanu. Târa. - româna contemporană (de la sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre).perioada cuprinsă între despărţirea dialectelor şi apariţia primelor texte scrise în dacoromână. traco-romanică (Coteanu. Ivănescu. ☞ Care sunt etapele de evoluție a limbii române? 1. 1961.

ca o conștiință a descendenței romane. toponimele și antroponimele. 8 . dialectele și graiurile. Din punct de vedere genetico-structural.4.1. a făcut ca româna să capete un aspect particular. franco-provensala. b) cu caracter inovator. italiana. documente. limba română face parte din familia limbilor romanice. occitana. Izvoarele pentru investigarea diferitelor stadii ale limbii noastre: inscripțiile. diferite trăsături atipice sau necunoscute în celelalte limbi romanice. româna dezvoltând de-a lungul evoluției sale. Poziția de arie laterală și izolată în spațiul romanic. estici) din perioada pentru care nouă ne lipsesc știrile.1. al XIIIlea. al XIV-lea).3.4. 1. Împreună cu celelalte idiomuri romanice – spaniola. apuseni. termenul păstrându-se și ca nume etnic (rumân > român). retoromana și dalmata (azi moartă) – formează spațiul geografic și cultural al Romaniei. Limba română – limbă romanică. conferit de anumite particularități lingvistice: a) cu caracter conservator. portugheza. Româna este singura limbă romanică ce se definește prin ROMANUS. dar și unicul idiom romanic izolat de restul romanității printr-o vecinătate nelatină. ☞ Din ce familie de limbi face parte limba română? Comentați. textele vechi din secolul al XVI-lea. sarda. 1. concretizate în urme de latinitate inexistente sau dispărute din celelalte limbi romanice. împrumuturile din și în limbile străine. Limba română este singura reprezentantă a Romaniei Orientale. franceza. izvoarele străine – mărturii ale unor cronicari străini (bizantini. catalana. pe baza cărora s-au reconstituit fazele anterioare de limbă (din secolele al XII-lea.

unde au fost deportați românii din Moldova și Bucovina de nord.2. Se mai vorbește pe teritoriul fostei URSS. Bulgaria și în alte țări. Macedonia. un aspect supradialectal normat. . pe valea Timocului și în Voivodina. nu au aspect literar și au suferit influența limbilor din Balcani în mijlocul cărora au supraviețuit. în România și în afara granițelor (compact sau insular) în: Republica Moldova. în Ucraina subcarpatică și Ținutul Herței. în Grecia. teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei. 9 . până în Extremul Orient.dialectul meglenoromân. în zona Vidinului.dialectul dacoromân. Transnistria. Dacoromâna prezintă următoarele varietăți teritoriale: subdialectul muntenesc. folosind însă și unele trăsături din celelalte subdialecte. ☞ Care sunt dialectele limbii române? Comentați.dialectul aromân. Româna. subdialectul bănățean. inclusiv în România. Albania. are o funcție culturală. inclusiv în România. de-a lungul Dunării și în Dobrogea bulgărească. subdialectul moldovenesc. meglenoromân și istroromân) au un caracter conservator. .4. pe valea Tisei (Ungaria). în Bulgaria. în Macedonia și în alte țări. constituit pe baza subdialectului muntenesc din nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei. vorbit preponderent la nord de Dunăre. limba literară. vorbit în Peninsula Istria din Croația.1. Dacoromâna este singurul dintre cele patru dialecte istorice românești care s-a dezvoltat devenind limbă națională. vorbit în nordul Greciei. Cele trei dialecte suddunărene (aromân. continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene are patru dialecte: . . subdialectul crișean.dialectul istroromân. vorbit preponderent în sudul Dunării. subdialectul maramureșean. dar și în alte țări unde se găsesc comunități de români.

Origini și dezvoltare. în LR. nr. p. Valeria. Livescu. Structura morfologică a limbii române contemporane. 1969. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Munteanu. Istoria limbii române literare. Dimitrie. 1956. X. Niculescu. 1980. Editura Științifică și Enciclopedică. Coteanu.). Varietăţile diatopice ale limbii române.. II.. Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană). Ion. Editura Didactică și Pedagogică. 1964. nr. 431-443. nr. Ion. București. în LR. Coteanu. 151-156. 346-353. 1964. Editura Humanitas. XV. 1967. 4. Ion. 1975. 10 . Ion. 1983. Cvasnîi Cătănescu. Vasile. Istoria limbii române. p. Dimitrescu. Editura Academiei. Epocile de evoluţie a limbii române. M. Caragiu-Marioţeanu. Alexandru. în SCL. Dimitrie. V. Fl. E. București. p. Gh. 5-24 (1956 a). 1978. Gheţie. în LR. Bucureşti. Bucureşti. I. Maria. Ştefan. Petrovici. Ivănescu. în SCL. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Editura Ştiinţifică. Editura Universitaria. Iorgu. 1996. p. 70-75 (1956 b). XIII. 1978. 1. Densusianu. București. 2. Privire sintetică. Iaşi. 2004. nr. Ov. Coteanu. Bucureşti. 4. Editura Academiei RSR. Istoria limbii române. V. 1956. Bucureşti. Craiova. Editura Junimea. Istoria limbii române literare. Despre dialectele limbii române. (coord. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1860). 1958.Bibliografie *** Istoria limbii române. Bucureşti. Limba română. Macrea. Michaela. Iordan. Editura Științifică. 1969. p. Istoria limbii române. 1961. Unitatea dialectală a limbii române. Editura Academiei. București. București. 1981.. Ion. Coteanu. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Macrea. Editura Didactică şi Pedagogică.. Guţu Romalo. Târa.

Tipografia „Viața Românească”. Pușcariu.Philippide. Editura Minerva. *** Tratat de dialectologie românească. Editura pentru literatură. Sextil. Istoria limbii române literare. în Études de linguistique romaine. Editura Scrisul Românesc. Boris. Rosetti. Essai de reconstitution du roumain primitif. Originea românilor. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Onu Liviu. II. Craiova. Ce spun limbile română și albaneză. Imprimeria Națională. Bucureşti. 1971. 1937. Al. 1984.. Cazacu. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Cluj-București. 11 .. 1927. Alexandru. Iași. Al. Rosetti. 1968.

2. dar importantă pentru definitivarea structurii acestuia (DȘL. în formarea cuvintelor. 2001: 520-521). 2. limba populaţiei autohtone va fi asimilată. 2. toponimie. ci lasă urme în fonetică. este reprezentat de limba latină populară. hidronimie şi în formarea de cuvinte.însușirea terminologiei de specialitate. imediat ulterioară epocii de constituire a trăsăturilor esenţiale ale unui idiom. 2001: 518). fondului de bază latin (DȘL. limba s-a constituit în general. Dar ea nu dispare complet. Superstratul constituie o influenţă relativ puternică.3. după o perioadă de bilingvism sfârşeşte prin a fi absorbită de idiomul romanic.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Elementele constitutive ale limbii române Obiective: . vocabular. în toponimie şi antroponimie. Substratul este reprezentat de limba unei populaţii autohtone peste care se aşează limba unei populaţii cuceritoare. uneori şi în fonetică şi în morfosintaxă. Număr de ore alocate: 2 ore 2. 12 .1. Cuvintele de substrat au fost asimilate.4. ca evoluţie fonetică. În urma unui proces de bilingvism (capacitatea unui individ sau a unei populaţii de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice diferite). În cazul limbilor romanice. Subsubstratul este reprezentat de limbile unor populaţii foarte vechi despre care există numeroase atestări arheologice şi de la care se presupune că ar fi rămas unele urme în toponimie sau cuvinte cu etimologie nesigură/necunoscută.2. rar în structura gramaticală. Elementele de superstrat se manifestă îndeosebi la nivel lexical şi semantic. Când încetează şi acţiunea superstratului. Stratul reprezintă limba populaţiei cuceritoare ce se impune. Superstratul este reprezentat de limba populaţiilor migratoare care s-au aşezat în spaţiul romanic şi care. Substratul limbii române îl reprezintă limba traco-dacilor care în cursul procesului de romanizare şi-au însuşit limba latină.

Influenţele sunt contribuţiile aduse de diferite limbi ca urmare a relaţiilor reciproce (economice. germană. 1968. Cristina. precum şi inventarul mijloacelor sale derivative (sufixe şi prefixe)” (DȘL. maghiară. politice. Dimitrescu. 1969. germanică. superstratul este slav. București. coord. rusa. 2. 2001: 28). rusă. Marius Sala. Dicționar de științe ale limbii. îmbogăţind lexicul. Editura Științifică. Editura pentru literatură. Editura Univers Enciclopedic. Editura Didactică și Pedagogică. București. Enciclopedia limbii române. În cazul românei se poate vorbi de influenţa greacă. Mancaș. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.). editura Nemira. adstratul este reprezentat de: limbile slave învecinate (bulgara. Istoria limbii române. italiană. Bibliografie Academia Română. Bidu-Vrănceanu. (coord. ci un bilingvism individual. București. Editura Academiei RSR. Ionescu-Ruxăndoiu. turanică. maghiară. ucraineana. 1978. sârba). Bucureşti. Bucureşti. București. Densusianu. Pană Dindelegan. Mihaela. Istoria limbii române. Al. Gabriela. Influenţele nu au presupus un bilingvism de masă. franceză.7. I.6. 13 .. II. Fl. Ov. germană. În română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. engleză. Călărașu. culturale).5. 2001. Superstratul cultural este reprezentat de elemente de origine latină şi greacă ce ţin de domeniul culturii şi care sunt comune celor mai multe limbi. Rosetti. *** Istoria limbii române. 2. Ele se manifestă în lexic şi în formarea de cuvinte. Adstratul reprezintă rezultatul contactului de vecinătate geografică dintre două limbi şi produce „îndeosebi schimbări de ordin cantitativ. Liliana. 1961. 2. Angela.Pentru română. 2001. turcă..

Craiova. ✎ Evaluare Definiți elementele constitutive ale limbii române și precizați în ce compartimente ale limbii se regăsesc. 1984. Editura Scrisul Românesc. 14 .*** Tratat de dialectologie românească.

până la mijlocul secolului I î. reprezintă „nucleul fundamental al limbilor neolatine.e. începuturile poeziei din prima jumătate a sec.e. Latina arhaică – de la origini până la sfârşitul sec.cunoașterea izvoarelor latinei populare.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Latina. Izvoarele latinei populare.e. fragmente de cântece rituale. formulare de legi.1.n.fazele de dezvoltare Latina. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului roman. Latina populară. al II-lea î. care datează din jurul anului 600. acte oficiale. 1977: 161).cunoașterea variantelor temporale. Sursele acestei epoci sunt: inscripţii. Cea mai veche inscripţie este fibula de la Preneste. funcționale și regionale. unele variante temporale.1. funcționale și regionale ale limbii latine.n.1. Este momentul în care limba literară se constituie şi se unifică.1. Număr de ore alocate: 4 ore 3. atât în ceea ce privește tezaurul lexical. 15 .2. idiom aparținând familiei limbilor indo-europene.e.n. 3. cât mai ales în ceea ce privește structura gramaticală” (Tagliavini. . . al II-lea î. Latina preclasică – de la sfârşitul sec.însușirea terminologiei de specialitate.n. 3. inevitabil. Limba latină. Obiective: . Limba latină . a cunoscut. folosită ca instrument de comunicare de-a lungul unei îndelungi perioade pe un vast teritoriu. al III-lea î.

Plaut (autor al unor comedii celebre). adică latina vorbită de vulgus „mulţime gloată”. Horatiu. Augustin.4. Juvenal şi Marţial (poeţi). Virgiliu.n.1. Titus Livius (istorici).1.1. unii autori încearcă o întoarcere la modelele clasice. Catul (poet liric). 3. folosit pentru comunicare de oamenii mai puţin cultivaţi (şi chiar de cei cultivaţi în condiţii neoficiale) până la transformarea lui în diferitele idiomuri romanice.anul 14 e.3. Salustius. În 813 Conciliul din Tours confirmă existenţa unei rustica Romana lingua (Sala. (moartea lui Augustus). Varro (filosof şi filolog).n.e. Reprezentanţi: Tacit (istoric). Cato (orator şi autor al unui tratat de agricultură). Latina populară a existat aşadar în toată perioada latinităţii și a reprezentat „unica limbă comună care a asigurat comunicarea între populațiile – diferite etnic și lingvistic .5. Reprezentanţi: Cicero (retor şi filosof. ● Aspectul nenormat al limbii latine. În această perioadă de decădere a latinităţii. 3. 1998: 28. până în anul 14 e. care „cizelează” latina clasică). Lucilius (părintele satirei romane). Ieronim). iar câţiva ani mai târziu.ale Imperiului Roman” (Cvasnîi Cătănescu. 3. Terentiu. Latina târzie – anul 200 până la primele texte romanice. a fost numit latină populară sau vulgară. Seneca (filosof). până la anul 200 e. Propertiu. Tibul. Sf. Latina clasică (sau „epoca de aur” a latinităţii) este prototipul latinei literare ajunse la apogeu – de la mijlocul secolului I î. 32). Importanţi în această epocă sunt scriitorii creştini (Tertulian. Latina postclasică (sau „epoca de argint” a latinităţii) se caracterizează prin împrumuturi de elemente populare şi arhaice . în 842 apare primul text romanic: Serments de Strasbourg (Sala. Petronius (autorul romanului Satyricon). Ovidiu (poeţi).n. 1989: 272).n.Reprezentanţii epocii sunt: Ennius (primul mare poet). Cezar. 16 . 1996: 30). Quintilian (orator şi teoretician).

care cuprinde o listă de 227 de cuvinte populare însoţite de corespondentele lor clasice. Ca atare. folosită în special în scris. Aceştia se străduiau să corecteze greşelile din pronunţare sau din flexiunea diferitelor parţi de vorbire şi luptau împotriva barbarismelor şi a solecismelor. un interes deosebit prezintă Appendix Probi. ☞ Care sunt etapele de dezvoltare a limbii latine? 3. 3. în care se explică prin forme uzuale termenii mai puţin cunoscuţi sau expresiile ieşite din uzajul epocii. a fost numită latină dunăreană. ordonate după principiul „aşa este corect şi nu aşa”: masculus non masclus. oculus non oclus. ● Varianta locală a limbii latine. în Evul Mediu. vorbită în antichitate în provinciile romane Moesia și Dacia. columna non 17 . folosite din diferite motive.● Latina târzie (epoca de după anul 200 şi până la primele texte romanice) nu trebuie confundată cu latina medievală care este limba latină moartă.2. ci numai texte cu mai multe sau mai puţine „vulgarisme”. 1977: 163). Lucrările au o valoare inegală iar utilizarea lor trebuie făcută cu rezervă.1. un fel de îndreptar gramatical.2. ● Fiecare din variantele latinei populare târzii vorbite în diferitele provincii ale Imperiului Roman poartă numele de latină provincială. ● Glosarele sunt vocabulare rudimentare în general unilingve. din care provin dialectele românești. Izvoarele latinei populare Întrucât latina populară reprezintă varianta preponderent vorbită. atunci când limbile romanice existau deja. ea „transpare doar în mod excepțional din documentele scrise” (Tagliavini. nu există texte scrise exclusiv în latină populară. Din această categorie. Scrieri normative şi explicative ● Gramaticii. vetulus non veclus.

pauper mulier non paupera mulier. calida non calda. frigida non fricda. Având un caracter spontan sunt deosebit de preţioase pentru cunoaşterea aspectului popular al limbii latine. texte onorifice dedicate divinităţilor etc. Bucureşti. imprecaţii. saluturi.3. Inscripţii Există mai multe tipuri de inscripţii: ● gravate în piatră sau în bronz. fie introduse 18 . coquens non cocens. se pot aprecia intensitatea şi limitele romanizării. vinea non vinia. după numărul inscripţiilor găsite pe un anumit teritoriu. deoarece în multe cazuri. urări. C. Jireček a trasat o linie (care îi poartă numele) ce delimitează zona de influenţă romană de cea de influenţă greacă.). tristis non tristus etc. greşelile din text se datorează exclusiv ignoranţei celui ce l-a scris sau economiei de spaţiu. glume. 3. pe baza inscripţiilor din Peninsula Balcanică. care cuprind fraze mai mult sau mai puţin stereotipe (epitafe. Acestea erau folosite fie în mod voit. formule de propagandă electorală. Inscripţiile au avantajul posibilităţii datării şi localizării lor. ● pictate – s-au păstrat mai greu. 1960.colomna. se întâlnesc mai ales la Pompei şi Herculanum. Astfel. ● zgâriate sau trasate cu cărbune (grafitti). Utilizarea inscripţiilor în stabilirea trăsăturilor latinei populare şi regionale trebuie făcută însă cu prudenţă.2. diferite anunţuri etc. Pentru Dacia există lucrarea lui H. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. acre non acrum. De asemenea.2. ☞ Care este importanța inscripțiilor? 3. Ele au un caracter întâmplător şi cuprind: nume de persoane. Autorii latini În scrieri ponderea elementelor populare diferă de la un autor la altul sau în funcție de tipul de text. Mihăescu.2. declaraţii de dragoste. permiţând stabilirea unor particularităţi regionale ale latinei din diferitele provincii.

unul dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. artă culinară (Apicius) etc. Cicero. de medicină veterinară (Mulomedicina Chironis). scrise de Iordanes (probabil got originar din Dobrogea). prezintă forme şi construcţii populare specifice latinei vorbite în Moesia Inferioară.n. fie din lipsă de termeni tehnici din latina clasică. Edictus Rothari cuprinde legile longobarde. ● Legi. întrucât ele erau destinate publicului de pe stradă. Limba comediilor sale are un pronunţat caracter popular. 19 . iar eroii principali erau oameni de rând. Plaut reprezintă o sursă importantă a latinei populare timpurii. presărate cu pilde. Petronius care în Satyricon foloseşte numai în scopuri stilistice aspectul popular al limbii latine. cu forme populare şi reminiscenţe clasice: Historia Augusta – o culegere de biografii ale împăraţilor romani de la Hadrian la Diocleţian.pentru o mai bună înțelegere a textului. scrise în legătură cu practicarea diferitelor meserii – tratate de: agricultură (Cato cel Bătrân). model de limbă clasică în discursuri şi în scrierile filosofice. dar şi culte. poveşti şi anecdote. diplome şi documente de cancelarie Limba acestor scrieri cuprinde multe elemente populare. ● Scrieri istorice şi cronici târzii sunt de obicei redactate într-o latină amestecată. Historia Francorum – cuprinde istoria merovingienilor. Getica şi Romana. Chronicarum Libri – povesteşte fapte legate de istoria francilor. arhaisme şi barbarisme: Lex Salica este o culegere de legi ale francilor salici. ● Scrieri tehnice Sunt în general lucrări fără pretenţii literare. dar şi pentru că au fost scrise într-o perioadă când încă nu se fixaseră toate normele riguroase ale limbii literare. care vorbeau ca aceştia. 1977: 165). foloseşte construcţii şi expresii populare în scrisorile adresate prietenului său. fie din cauza pregătirii școlare reduse (Tagliavini. ● Scriitorii literari de până la anul 2000 e.

Editura Academiei. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Maria. Afra şi Vulgata (Vulgata. București. 1961. vol. traducerea Sf. Editura Humanitas. Limba română. ● Scriitorii creştini şi literatura hagiografică Tertulian. 20 . Editura Științifică. folosesc în mod voit o limbă cât mai apropiată de cea vorbită de oamenii de rând. I. I. Marius Sala. Cvasnîi Cătănescu. București. Editura Univers Enciclopedic. reprezintă varianta de bază a Bibliei catolice). Peregrinatio Aetheriae (Egeriae) ad loca sancta este un fel de jurnal de călătorie al unei călugăriţe spaniole la locurile sfinte. ☞ Care este ponderea elementelor populare din diferitele scrieri latinești? 3. 2001. Ieronim. coord.Glosele mallobergice explică prin termeni juridici franci noţiunile corespunzătoare din latină. oameni de cultură. 1962. București. întocmită sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. în operele lor prin care făceau propagandă noii religii. Istoria limbii române. Augustin şi alţi Părinţi ai Bisericii. Bibliografie Academia Română. București. *** Crestomație romanică.2.4. Compararea limbilor romanice reprezintă o sursă importantă pentru reconstrucția multor particularități și a multor cuvinte din latina populară neatestate în alte izvoare. Origini și dezvoltare. Enciclopedia limbii române. Sf.. Traducerile Bibliei: Itala (sau Vetus Latina). Densusianu. Ov. Reconstrucţia cu ajutorul formelor romanice. 1996.

II. Editura Univers Enciclopedic. Editura Academiei RSR. Comentați prezența elementelor populare din diferitele scrieri latinești.. latina provincială. Originile limbilor neolatine. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Éditions Klincksieck. Paris.. Veikko. latina medivală. București. Introduction au latin vulgaire. ✎ Evaluare 1. București. Editura Științifică și Enciclopedică.Fischer. București. 1960. De la latină la română. Care sunt avantajele și dezvantajele inscripțiilor? 4. București. H. Rosetti. Definiți: latina populară. Enciclopedia limbilor romanice. Tagliavini. latina târzie. Bucureşti. Latina dunăreană.). latina dunăreană. Troisième édition revue et augmentée. Sala. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1989. Care este primul text romanic? 21 . Editura Științifică și Enciclopedică. 1985. 2. Sala. Care sunt principalele „surse” ale latinei populare? 3. București. 1981. Marius (coord. 1998. Iancu. *** Istoria limbii române. 1977. 1969. Marius. Bucureşti. Väänänen. 5. Al. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1968. Editura pentru literatură. Editura Academiei. Mihăescu. Carlo.

citat sub denumirea de Pseudo-Apuleius (sec.în partea de nord erau terminate în: -dava „cetate. iliră. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. 1960: 260-262. . 1969:315). Delimitarea este făcută în general după numele de localități: .) și Herbarius. Dar unele cuvinte considerate dace sunt latinești sau grecești. traco-iliră. . traco-dacă sau daco-moesiană (ILR. Limba care reprezintă substratul limbii române a fost numită: tracă. -para.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei . traco-frigiană. -diza.) . -cella. -zura. 5.însușirea terminologiei de specialitate. 1969: 317).. b) Nume proprii (nume de zeități. zârnă (ILR. În două tratate de botanică medicinală .există un număr de 57 de nume de plante medicinale (Ist. ILR. de persoane.De materia medica al lui Dioscorides (sec.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. III e. Număr de ore alocate: 6 ore 4. -bria. gorun. de așezări.n. mazăre. -stur. ILR. -burd. Rom. -sara.în Tracia propriu-zisă se terminau în: -berga. Daco-moesiana este cunoscută din: a) Glose. din care 1150 antroponime și 900 toponime 22 . așezare”. Unii savanți fac diferența între: traca propriu-zisă și daco-moesiană (cf.2. Pentru unele cuvinte s-au făcut apropieri de cuvintele românești: brusture.n. de ape): aproximativ 2050.1.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Elementul autohton al limbii române Obiective: . I e. -dina. II: 313). 1969: 314).

alcătuite numai din consoane. Ist. o inscripție care are 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri. fiind înrudită în primul rând cu ilira. în scriptio continua. 1968: 23. de tip satem (Vraciu. Ist. care trebuie însă făcută între stadiul românei comune și albanezei comune. 2001: 404) .. rom.(Daicoviciu. ☞ Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? 4. încă nedescifrate.. iliră). nici împrumutat. d) Comparația cu albaneza. 1978: 67). 1960: 261. e) Când cuvântul nu este atestat în limbile balcanice antice și nici în albaneză. dar pentru care nu se cunoaște sensul apelativului din care provin (ILR. Toate aceste izvoare au pus în evidență faptul că daco-moesiana era o limbă indo-europeană. 1969: 319-320) a) Domeniul în care trebuie căutate elementele de substrat este acela al elementelor fără etimologie sau cu etimologie nesigură. rom. cu balto-slava și cu iraniana (Daicoviciu. Criteriile stabilirii elementelor de substrat (ILR.. b) Comparația cu resturile. c) Inscripții (unele cu interpretare nesigură): inscripția cu litere latine de la Grădiștea Muncelului . 30 de inscripții cu caractere grecești.3. 1968: 21. c) Comparația cu oricare dintre vechile limbi balcanice (tracă. dar nu este moștenit din latină. 1969: 315). 2001: 426-428). 1980: 92). poate fi de folos comparația cu limbile baltice și cu armeana.Decebalus per Scorilo. macedoneană. Dimitrescu. Rom. cf. pe un inel descoperit în 1912 la Ezerovo (Bulgaria) (Ist. ale dacomoesienei. 23 . oricât de precare și de nesigure.

de tip romanic. hameş (v. ● existenţa consoanei h (considerată de unii lingvişti de origine slavă). luftë . hudă. a hămesi).1. concordanța numai structurală nu dă certitudinea. ci numai posibilitatea înrudirii. h) Pentru faptele morfologice. 1968: 610-611). ● evoluţia particulară a grupurilor consonantice CT şi CS (asemănătoare cu ce s-a produs în albaneză) CT > pt LACTE(M) > lapte 24 LUCTA > luptă alb. hututui.4. hăla. ca urmare a unei pronunţări relaxate). alb. 4.4. holbură. c) tendinţa de a pronunţa cu aspiraţie cuvinte ca haripă. Trebuie găsite cuvinte concrete existente în diverse limbi indo-europene și explicarea cuvântului românesc trebuie făcută nu numai pentru rădăcină. Se atribuie substratului în limba română: 4. 1964: 266-269. (Se ştie că latina pierduse pe h. 1961: 471-477) se bazează pe: a) descoperirea unor cuvinte cu h comune românei şi albanezei: rom. ci pentru toate elementele lui.f) Comparația poate fi extinsă la oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit. În fonetică (influenţa substratului s-a manifestat direct – prin apariţia unor foneme noi – şi indirect – prin evoluţia fonetică a unor grupuri de sunete): ● existenţa vocalei ă (pentru că există şi în albaneză şi bulgară) S-a demonstrat însă că în română este o evoluţie firească. g) Referirea la simple rădăcini nu este edificatoare. u > h: hulpe. hultan. harmăsar. Rosetti. în cadrul tendinţei de închidere a timbrelor vocalice (care s-a manifestat şi în portugheză şi în dialectele italiene de sud) (Avram. hamësh. b) tendinţa din graiurile moldoveneşti de a transforma pe v + o. Părerea că h se datorează substratului (Brâncuș.

în cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): bine > bire. ● existenţa particulei -ne de la acuzativul pronumelor personale mine (< ME + -ne). moară).> -br.> -r. ● După unii lingvişti s-ar datora substratului şi trecerea lui -L. iar după alţii este moştenit din latină).CS > ps COXA > coapsă alb. În morfosintaxă ● postpunerea articolului Această preferinţă pentru postpoziţie se explică însă şi prin analogia cu postpunerea adjectivului. Se explică însă şi prin păstrarea opoziţiei dintre N şi NN romanici. ☞ Ce se atribuie substratului în fonetică? 4. evoluţia grupului -BR. ● identitatea formală dintre genitiv şi dativ (care se explică însă şi prin evoluţia internă a latinei târzii). apariţia diftongilor metafonici ea şi oa (seară. după alţii s-a reorganizat pe teren românesc. a pronumelui reflexiv sine (< SE + -ne) şi a interogativ-relativului cine (< QUE(M) + -ne).(FABRUM > faur). tine (< TE + -ne). MOLA > moară).> r (GULA > gură. ● formarea numeralului de la 11 la 19 cu material latin (explicată şi prin calchiere după slavă sau prin criterii interne). kofshë ● rotacismul (evoluţia lui -n.4.2. Româna este singura limbă romanică ce formează viitorul cu acest auxiliar. ● formarea viitorului cu VOLERE (< VELLE). ● existenţa genului neutru (care după unii lingvişti s-ar datora influenţei slave. Nu s-au oferit însă explicaţii satisfăcătoare pentru aceste afirmaţii. 25 .

3. Drencova. Vedea. aicea. ☞ Ce se atribuie substratului în morfosintaxă și în formarea de cuvinte? 4. Russu (1981: 243 ș. Buzău. Philippide (1927: 743). Cerna. Oituz. a pocăni. acela. Prut. Jiu. ● alte fenomene atribuite substratului şi insuficient argumentate: forma pronumelui personal de acuzativ o particula deictică a de la pronumele şi adverbele demonstrative acesta. ● hidronime (numele apelor mari): Argeş. Mehadia.4. Bârzava. acuma generalizarea auxiliarului a avea la perfectul compus al verbelor tranzitive şi intranzitive. Ampoi. ● cuvinte . Albac. iar după I. Olt. Turda. Someş.).● sufixul adjectival -esc (ce arată originea). Mureş. Bârzava. româneşte. -ăni (sufix verbal foarte productiv): a băcăni. Timiş.u. Motru. după unii și Hârşova. dintre care 72 comune cu albaneza. care a generat sufixul adverbial -eşte (cu care se formează şi adverbe egale semantic cu numele unei limbi) : românesc. -oane. restul existente numai în română. În vocabular ● toponime: numele munţilor Carpaţi (< rădăcina *karp „stâncă“) numele unor localităţi: Abrud. hoțoman. scundac. ortoman. ● alte sufixe: -ac (formează substantive şi adjective): prostănac. I. 85 comune cu albaneza după Al.numărul acestora diferă de la cercetător la cercetător şi de la epocă la epocă: 185 după Al. 26 . Siret. Tisa. Rosetti (1968: 264 ș. tinereşte. Criş. Lotru. -man: gogoman.) circa 160. tineresc.u.

năpârcă. Brâncuș. moş. niţel. buiestru. ceafă. cătun. scurmà. burtă. Editura Științifică București. pârău. guşă. urdă. Gr. Editura Academiei Române. b) Cuvinte existente numai în română: ameţi. Originile. Istoria limbii române. viezure. băiat. caier. XII. şir. căciulă. căpuşă. (a) bucur(a). balegă. brânduşă. copil. băgà. 2008. păstaie. zer. scrum. mare. strepezi. I. Originea consoanei h din limba română. XV. 27 . descurcà. morman. copac(i).a) cuvinte comune cu albaneza: abur. desbărà. 1864. 471-477. zgâria. 2007. ţarc. curpăn. droaie. mistreţ. boare. București. grapă. şoric. Editura Științifică și Enciclopedică. gata. zgârma. sâmbure. reazem. la o civilizaţie de tip pastoral şi agricol. 1961. leagăn. rânză. 1964.. vatră. mânz. genune. mătură. pânză. întrema. ☞ Ce se atribuie substratului în vocabular? Bibliografie Avram. I. necheza. brânză. cârlan.. prunc. zimbru. brad. extras din SCL. murg. dereticà. pururea. sterp. sculă. întâmpina. mişca. curmà. ţap. şale. sarbăd. Studii de istorie a limbii române. nai. fasc. groapă. gard.. ghioagă. grumaz. 2. mazăre. melc. Vocabularul autohton al limbii române. ghimpe. urcà. Gr. vătăma. Densusianu. caţă.. nr. mure. zburda. muşat „frumos“. Brâncuș. barză. zgardă. fărâmă. şopârlă. întâmpla. gălbează. greci. măgură. II. bordei. gorun. baltă. Se observă că aceste cuvinte se referă. strungă. lespede. mugure. păstia. muşca. cruţà. Contribuțíi la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești. amurg. beregată. Gr. strugure. p. București. 1983. gheară. 1961. Brâncuș. în general. Andrei. zestre. buză. în SCL. butură. mal. răbdà. butuc. scăpărà. baci. 1-5. București. Ov.

I. Privire generală. Sextil. Rosetti. II. București. *** Istoria României. 28 . Ariton. Editura Academiei. Vraciu. Pușcariu. 1976.. II. I. Limba traco-dacilor. 1980. Editura Academiei RSR. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1981. Editura Enciclopedică. Etnogeneza românilor. II. 1969. București. București. București. Originea românilor. Limba română. Tipografia „Viața Românească”.. Timoșoara. Editura Minerva. *** Istoria românilor. Philippide. Ce spun limbile română și albaneză. 1927.. București. ✎ Evaluare Care este substratul limbii române? Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? Ce se atribuie substratului în limba română? Comentați. Iași. 1968. I. 1959. Limba daco-geților. I. Al. Russu. Bucureşti. București. 1960.. Al. I. Editura Academiei RPR. Editura pentru literatură. 2001. Editura Științifică și Enciclopedică. Russu. I. Editura Facla.*** Istoria limbii române.

1. început odată cu romanizarea şi colonizarea regiunilor carpato-danubiano-pontice de la nord şi de la sud de Dunăre. Ca atare.P. Număr de ore alocate: 6 ore 5. o constituie teritoriul de formare.1. B. 5. Astăzi ea are numai valoare istorică.cunoaşterea și explicarea teoriilor privitoare la teritoriul de formare a limbii române. 29 . Teoriile privitoare la această problemă.însușirea terminologiei de specialitate. Poporul român şi limba română s-au format printr-un proces îndelungat. complex şi inseparabil.cunoașterea părerii oficiale privind teritoriul și epoca de formare a limbii române.2. care au fost îndelung disputate: teritoriul de formare epoca de formare. Hasdeu) nu a fost ilustrată cu argumente ştiinţifice convingătoare şi a fost repede abandonată. . Obiective: . I: 189). 1961.2. formulată de unele personalităţi ale culturii româneşti (D.1. Maior.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. Teritoriul de formare „Problema cea mai grea din istoria limbii române” (Densusianu. Teoria nord-dunăreană. .conoașterea și explicarea părerilor privind epoca de formare a limbii române. Pentru istoria limbii noastre (şi a poporului român) sunt importante două probleme.2. de-a lungul timpului s-au formulat mai multe teorii privind geneza etnolingvistică românească. . P. 5.1. 5. sursă a unor îndelungate dispute ştiinţifice. Cantemir.

cei trei istorici încercau să justifice politica austro-ungară în Transilvania. J. . Românii. Teoria sud-dunăreană a fost susţinută şi de unii savanţi români. . al X-lea . pentru care a adus atât „argumente” istorice cât şi lingvistice. taifali). Roesler. dar mai ales străini. prin tipul de raport care a existat (dacă a existat) între o 30 .2. Argumentele istorice erau completate şi de unele l i n g v i s t i c e: ● Absenţa cuvintelor de origine germanică din limba română. Data imigrării românilor din sud la nord de Dunăre era. ulterioară venirii ungurilor (896) sau chiar a cumanilor: după Engel în sec. între ei existând însă unele diferenţe majore. Prin teoria lor. încă din sec. rezultând un imens spaţiu pustiu la nord de Dunăre. iar după Sulzer şi Eder în sec. Sulzer. deşi erau majoritari.lipsa unor date istorice despre români până în sec. iar ei erau toleraţi.exterminarea dacilor în cele două războaie de cucerire (101-102. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. În secolul al XIX-lea. Printre argumentele de ordin i s t o r i c figurau: . nu aveau drept de natio ca ungurii. un istoric german reputat în epocă. Argumentul acesta nu poate fi acceptat pentru că şi în sudul Dunării au locuit diferite neamuri germanice şi nici acolo nu s-au păstrat elemente germanice certe. a reluat teza originii sud-dunărene a românilor. al IX-lea.evacuarea totală a Daciei între anii 271-275. I. Cr.2. în general. longobarzi. Engel – admit ideea că românii din sudul Dunării sunt înrudiţi cu cei din nord.imposibilitatea romanizării Daciei doar în 165 de ani. a. Absenţa elementelor germanice se explică.1. . deci 8-9 secole de „tăcere” a cronicilor. Eder. C. 105-106).al XI-lea. populaţii germanice (vizigoţi. trei învăţai austrieci – Fr.5. J. deşi pe teritoriul fostei Dacii au locuit mult timp. consideraţi „venetici”. al XIII-lea. gepizi. dar cei din nordul Dunării au venit din sud. religia ortodoxă nu era acceptată. R. ostrogoţi. al III-lea. în orice caz. saşii şi secuii.

populaţie sedentară (populaţia romanizată) şi una migratoare de tip militar. ● Limba română are cuvinte comune cu albaneza şi. tureci. majoritatea cuvintelor denumesc noţiuni creştine fundamentale (înger. a influenţat mulţi învăţaţi atât străini. cât şi români. ● Marea asemănare dintre română şi macedoneană (prin macedoneană Roesler denumind aromâna). strugure (destul de incert). e firesc să semene. teritoriul de formare a limbii române s-ar fi aflat în vecinătatea teritoriului ilir (în epoca respectivă. ☞ Care sunt argumentele aduse de R. De altfel. a veni cu tropul „a veni mulţi. ca atare. Teza lui Roesler. dar şi asupra lor planează îndoieli: a cutropi ( expr. Prezenţa elementelor greceşti vechi nu se datorează vecinătăţii teritoriale. în număr mare”). după care s-au răspândit ca termeni latini propriu-zişi. ceea ce ar susţine ideea că patria primitivă a românilor trebuie să se fi aflat în vecinătatea teritoriului de limbă greacă. în permanentă mişcare (germanicii). Astăzi se presupune că ar fi de origine germanică în română câteva cuvinte. ● Existenţa în română a numeroase cuvinte greceşti vechi. româna comună. De vreme ce dacoromâna şi aromâna sunt dialecte istorice ale aceleiaşi limbi. albaneza fiind considerată urmaşa ilirei). Roesler în sprijinul teoriei sale ? 31 . rapăn. a blestema. Elementele comune din română şi albaneză se explică printr-un substrat comun sau asemănător. nasture. a boteza etc.) şi se regăsesc în mai multe limbi romanice. brusture (improbabil). numită şi teoria imigraţionistă. ele au pătruns din greacă în latină.

româna s-a format şi la nord şi la sud de Dunăre (în Dacia romanizată. 32 . ajunge la concluzia că româna s-a format numai la sudul Dunării de unde „s-a revărsat” şi în vestul şi în sudul Peninsulei Balcanice. Teoria formării poporului și a limbii române la sud de Dunăre a fost susținută și de unii lingviști români.u. După Philippide. după ce analizează toate mărturiile istorice. începând cu secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea în două valuri succesive (teoria lui Philippide este cunoscută şi sub numele de „teoria valurilor”): . centrul şi nordul Transilvaniei. Philippide (1927: 404 ș.primul val ar fi populat Banatul. Al. Muntenia. românii ar fi trecut Dunărea. aceasta se află în stadii iniţiale. precum Al.). că începând cu secolele al V-lea – al VI-lea. sudul Transilvaniei. Iliria. aducând cu ei palatalizarea labialelor. Dobrogea (prin Oltenia de vest ar fi trecut ambele valuri). dar nu exclude „nicidecum păstrarea unui element latin. În concuzie. dar şi la nord de Dunăre. fără îndoială destul de important. cea de-a doua arie este mai inovatoare şi nu are palatalizare sau dacă are. Ov.b. având însă puternice ramificaţii în nord. după Ov. Densusianu (parțial). de asemenea. în Dacia şi în Moesia”. teritoriul balcanic romanizat vecin cu Iliria). . I: 189-224). centrul ar fi fost în sudul Dunării. Densusianu. Densusianu (1961. porneşte de la asemănarea românei cu dalmata şi cu albaneza şi consideră Iliria centrul de formare a românei. unii români din sudul Dunării ar fi trecut în nord. Nordul ar fi participat mai puţin şi s-a restrâns treptat din cauza năvălirii popoarelor migratoare. Ov. Philippide (integral) și Ov. Densusianu susţine. Philippide vorbeşte despre aceste două valuri de imigraţie în nordul Dunării luând în considerare şi unele particularităţi lingvistice ale celor două arii: în vreme prima arie se caracterizează prin trăsături mai arhaice şi prezintă diferite forme de palatalizare.al doilea val ar fi cuprins estul Olteniei. Al. arheologice şi lingvistice. Maramureşul şi Moldova.

în fosta Dacie romană. vestul Ardealului (fără Crișana) şi o fâşie subţire de-a lungul Dunării munteneşti şi moldoveneşti.2. azi localitatatea Moigrad. vestul Munteniei. din judeţul Sălaj (Ist. Puşcariu (1940. După Puşcariu (1974:426-427).☞ Care este diferența între Ov. aromânii şi meglenoromânii sunt românii sudici. Th. Daicoviciu. localitatea antică Porolissum. ca limită nordică a acestui teritoriu. 1974: 147-148). Teoria lui Puşcariu are mari asemănări cu părerea Academiei Române. Se admite. Al. ci un element polarizator al românilor de pe ambele maluri.1. Puşcariu.. Poporul român şi limba română s-au format pe un teritoriu ce a cuprins: . . la nord și la sud de Dunăre. Rom. Xenopol. Teoria nord şi sud-dunăreană Foarte mulţi lingvişti şi istorici au căzut de acord că cea mai corectă teorie este cea a formării poporului român şi a limbii române atât la nord. C. Mommsen. Puşcariu consideră că dacoromânii sunt românii nordici. Fr. cât şi la sud de Dunăre.la nord de Dunăre: Oltenia. Rosetti. Capidan. Diez. Petrovici. Primul care a combătut teoria lui lui Al. de la Carpaţii de Nord şi până la Munţii Balcani. locul de întâlnire al păstorilor din nordul şi din sudul Dunării. Bartoli. Philippide privind teritoriul de formare a limbii și a poporului român ? 5. după care teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române cuprindea regiunile daco-moesice de la nord şi de la sud de Dunăre. Tagliavini etc. Dunărea nu a fost o graniţă. C. iar istroromânii sunt românii vestici.3. Thunmann. E. M. D. Densusianu și Al. A. 1960: 795). Printre aceştia pot fi menţionaţi: J. N. relativ unitară. Iorga. Cr. Philippide a fost S. Puşcariu a arătat că poporul român s-a format pe o arie foarte întinsă. estul Banatului. S. Toţi aceşti români se aflau într-o relativă unitate şi vorbeau aceeaşi limbă.pentru limita sudică şi sud-vestică există două repere: 33 .

grajd). unde s-au transformat. indiferent de părerea lor.: Á + N(M) > â lat.. cf. 1969: 15). sl. al V-lea și al VIII-lea. dar şi faptul că româna s-a dezvoltat închis. limba română a trecut de la aspectul de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin printr-o serie de transformări și modificări. žd. LANA > lână. a delimitat zona de influenţă greacă de cea de influenţă latină din Balcani (apud Petrovici. ● isoglosa št. Jireček care. fixată de E. 34 . care conţin aceste grupuri şi care au pătruns în română (de tipul: praştie. care coincide cu munţii Balcani. cf. 1964: 437.2. 1960: 794-795) şi care coincide aproximativ cu graniţa dintre Bulgaria şi Serbia.2.● aşa-numita linie Jireček. separată de restul romanităţii. Ea urmăreşte limita dintre cuvintele slave. şi cele de tip sârbesc.. 1964: 438. Ist. Epoca de formare Epoca de formare a poporului şi a limbii române a fost fixată în mod diferit de diverşi istorici şi lingvişti. care nu i-au schimbat însă esența latinească” (ILR. Ist. Rom. Această linie a fost trasată de C. blana > blană. ☞ Care este părerea oficială privind teritoriul de formare a poporului și a limbii române? 5. şi de pătrunderea elementelor slave vechi în limba română. Rom. 1960: 794). rana > rană. pe pe baza inscripţiilor. Acest lucru se susţine prin aceea că elementele slave vechi din română nu au suferit evoluţii fonetice la fel ca termenii latini în condiţii fonetice identice: Ex. toţi lingviştii sunt de acord cu ideea că latina dunăreană se transformase în idiom romanic înainte de contactul lingvistic cu slavii. Pentru stabilirea acesteia s-a avut în vedere şi situaţia celorlalte limbi romanice. Este vorba de momentul în care latina încetează de a mai fi latină şi devine idiom romanic: „În perioada dintre sec. Petrovici (1960: 79-83. de tip sudic bulgăresc. În orice caz. care se aşezaseră în spaţiul romanic. dar sl.

Petrovici. Al. ✎ Evaluare 1. IX. 1940. 1960. 1974. 1969. ☞ Care este epoca de formare a limbii române? Bibliografie *** Istoria României. Dimitrescu. cercetări și studii.). 1978. Originile. Explicați diversitatea de opinii privind epoca de formare a limbii române. 4. pastoral. XV. 35 . București. sl. 1964. II. 1927. dar sl. E. Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii române. Petrovici. Ov. Iași. 79-83. Editura Minerva. nr. în SCL. Al. Rosetti. milo > milă. Unitatea dialectală a limbii române.> r lat. românii s-au format pe un teritoriu care se întindea la nord şi la sud de Dunăre.. 431-443. 2. Aduceți argumente în favoarea teoriei că poporul român și limba română s-au format pe un vast teritoriu de la nord și de la sud de Dunăre. Istoria limbii române. II. în LR. Bucureşti. Originea românilor. Ce spun limbile română și albaneză. Pușcariu.. Pușcariu. silo >silă etc. București. Densusianu. E. p. București. p. București.. La început. GULA > gură. Tipografia „Viața Românească”.. 1. Editura Academiei. I. Sextil.. Istoria limbii române. I. 1968. Editura Didactică și Pedagogică. Acestei unităţi teritoriale îi corespundea şi o unitate de civilizaţie care era de tip rural. *** Istoria limbii române. Editura Științifică București.. nr. 1960. I. Philippide. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. București. 1961. Limba română. Florica (coord. Sextil. Editura Academiei RSR. Editura pentru literatură.L.

Ce alte denumiri i s-au mai dat acestei perioade? 36 .1. Al. 6. din momentul în care latina dunăreană s-a transformat în idiom romanic şi până când s-a rupt unitatea românilor de pe ambele maluri ale Dunării. Ion Coteanu – mai întâi tracoromanică. Număr de ore alocate: 6 ore 6. şi obligatoriu în dacoromână şi aromână. Trăsăturile acestei prime perioade a limbii române au fost reconstituite prin compararea celor patru dialecte româneşti de astăzi. . Obiective: . ☞ Definiți româna comună. Ruperea unităţii comune.1.însușirea terminologiei de specialitate. . Pentru ca o trăsătură să fie atribuită românei comune. Româna comună reprezintă primul stadiu de evoluţie a limbii române. Dimitrie Macrea – română primitivă comună. ea trebuie să existe în toate cele patru dialecte. Al. Pentru această perioadă.cunoașterea limitelor românei comune. Emil Petrovici – romanică dunăreană. Primele atestări.cunoaşterea trăsăturilor românei commune.cunoașterea cauzelor care au dus la ruperea unitățíi românei. Trăsături convergente şi divergente. Philippide – română primitivă.1. iar apoi protoromână. . Urrumänisch). s-au folosit în literatura de specialitate diferite denumiri (vezi supra): Sextil Puşcariu o numeşte străromână (după germ.2.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Româna comună.1. Formarea dialectelor limbii române. Pentru această fază de început a limbii române nu există nici o atestare scrisă. 6. Rosetti – română comună. eventual în trei.

6.1.3. În ceea ce privește limitele acestei perioade, în literatura de specialitate nu există o unitate de puncte de vedere (vezi supra): data de început este cea acceptată pentru „formarea” limbii române – sec. V, VI, VII sau VIII;

-

limita superioară variază după evenimentul luat ca reper și după data atribuită acestuia: sec. al X-lea, perioada separării dialectului aromân sau secolele al XII-lea, al XIII-lea (chiar al XIV-lea), când s-au separat și celelalte dialecte suddunărene.

☞ Care sunt limitele românei comune ?
6.1.4. Unitatea lingvistică şi teritorială s-a rupt din două motive extralingvistice: - formarea primelor stătuleţe slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani; - pătrunderea ungurilor la Dunărea de mijloc (sec. al IX-lea). Din aceste motive, românii au început să-şi caute alte locuri de iernat, iar Dunărea încetează de a mai fi un element polarizator şi devine o graniţă. Astfel, treptat, grupuri mari de români din sud s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică, drumurile lor fiind punctate de toponime.

☞ Care sunt cauzele ruperii unității românei comune?
6.2. Trăsăturile românei comune Deși unitară în esență, această perioadă prezintă unele trăsături comune celor patru dialecte, dar și trăsături care le diferențiază.

6.2.1. Particularități convergente

6.2.1.1. Vocalism ● A neaccentuat în poziţie finală sau medială se închide la ă. BARBATU(S) > bărbat CASA > casă

37

● Á + N (M) > ă > â PANE(M) > *păne > dr. pâne, munt. lit. pâine > ar. pâne sau păne > megl. poine > ir. păre.

Trecerea lui á + n (m) s-a produs şi în cinci cuvinte nelatine, înglobate în categoria cuvintelor slave (dintre care cu adevărat slave sunt doar două): sl. SMETANA > rom. smântână sl. STOPAN > rom. stăpân iran. STENCA > STANCA > rom. stâncă iran. STANA > rom. stână avar. JUPAN > rom. jupân Se pare că aceste cuvinte au pătruns foarte devreme, într-o perioadă când legile fonetice care acţionaseră asupra cuvintelor latine nu îşi încetaseră acţiunea.

● Păstrarea lui e după labiale FETU(S) > fetu (> dr. făt după sec. al XVI-lea) MALU(M) > MELU(M) > meru (> dr. măr după sec. al XVI-lea)

● Diftongarea romanică a lui Ě în silabă deschisă şi închisă. În română, diftongarea lui Ŏ nu se produce, pentru că în faza preromanică Ŏ şi Ō din sistemul latin s-au contopit. Ě > ie MĚLE(M) > miere FERRU(M) > fier

● Diftongarea metafonică (condiţionată) românească a lui é şi ó urmaţi în silaba următoare de e sau a(ă).

é ... e (a/ă) > ea ó ... e (a/ă) > oa SÉRA > seară TĚRRA > *tiera > *ţéra > ţeară > dr. ţară LEGE(M) > leage > dr. lege MOLA > moară FLORE(M) > floare 38

Diftongul ea s-a dovedit mai puţin rezistent în timp decât oa; el s-a monoftongat adeseori la a (~ ţară) sau la e (~ lege), tot în funcţie de vocala din silaba următoare. Metafonia s-a produs şi în cuvinte slave, dar numai dacă vocala următoare era a. sl. komora > comoară sl. ceta > ceată sl. preseca > priseacă > mold. prisacă

● Păstrarea diftongului AU sub formă de hiat (cu varianta paradigmatică ă-u): LAUDO > laud TAURU(S) > taur LAUDAMU(S) > lăudăm

● Păstrarea vocalelor finale neaccentuate -A (> ă), -E, parţial -U. CASA > casă FLORE(M) > floare QUADRU(S) > codru FETU(S) > fetu > făt

● Apariţia şi existenţa unui mare număr de diftongi şi triftongi.

● Existenţa unui mare număr de alternanţe vocalice (cu rol morfologic): oa / o o / oa / u ea / e poartă / porţi rog / roagă / rugăm leagă / leg

☞ Ce trăsături se regăsesc în vocalismul celor patru dialecte
românești?

6.2.1.2. Consonantism ● Conservarea surdelor intervocalice -P-, -T-, -CLUPU(S) > lupu VITA > vită LACU(S) > lacu

● -B- şi -V- s-au confundat şi au căzut: (H)IBERNA > iarnă 39 CABALLU(S) > cal

OVE(M) > oaie RIVU(S) > rîu ● L + E. fil´ ● N + E. I. ● Qu + A se labializează > p Gu + A > b AQUA > apă EQUA > iapă LINGUA > limbă INTEROGUARE > (a) întreba 40 . fiu). I > l´ FILIU(S) > fil´u (> dr. I. I > n´ CAPITANEU > căpătîn´ > dr. I. (fără Banat) călcâi ● T + E. h´il´u. ar. zece) ● S + E. I > d DĪCERE > dice / diţe DĚCE(M) > *dieĉe / *dieţe > deaĉe / deaţe (> dr. (fără Banat) căpătîi CALCANEU(M) > călcîn´ > dr. dar CABALLU(S) > cal Opoziţia latină L ~ LL continuă în română prin opoziţia r ~ l. ir. il´u. I > ţ TENEO > ţin PETIRE > (a) peți ● D + E. I.> -rSOLE(M) > soare SCALA > scară. I > ş SIC > şi SEDEO > *sied > şed / şez ● -L. I. megl.

după secolul al XVI-lea.☞ Care sunt trăsăturile convergente ale românei comune în consonantism? ● LL posttonic + A dispare (sau se vocalizează) STÉLLA > stea(uă) MARGĚLLA > mărgea(uă) MAXĬLLA > măsea(uă) ● CL. În dacoromână. evoluează la k´ şi g´. ca şi grupul -BR-. la ps. GL în poziţie iniţială sau mediană se palatalizează cl´. şi alta. de tip romanic. ochi GLOMU(S) > GLEMU(S) > gl´em > dr.în poziţie mediană. BL şi FL în poziţie iniţială rămîn neschimbate. 41 .> pt NOCTE(M) > noapte OCTO > opt LACTE(M) > lapte ● CS are două evoluţii: una specifică românei. chema OC(U)LU(S) > ocl´u > dr. CLAMARE > cl´ema > dr.şi -FL-. lit. veghea ● PL. ghem VIG(I)LARE > vegl´a > dr. umple) BLONDU(S) > blond FLORE(M) > floare A(D)FLARE > afla ● -BL. în poziţie mediană -PL. vocalizează pe B > u STAB(U)LU(M) > staul FABRU(M) > faur C(R)IBRU(M) > ciur ● -CT. la fel. gl´. PLANGERE > plânge AMPLERE > împle (> dr.

la s (prin simplificarea geminatei secundare SS. a II-a sg. ILLE. Morfologie Postpunerea articolului hotărât provenit din lat. obţinută din asimilare CS > SS > s): COXA > coapsă LAXARE > *LASSARE > lăsa ● -GN.> -mnLĬGNU(M) > lemn DĬGNU(S) > demn ● SC > şt SCIRE > (a) şti NASCERE > (a) naşte ☞ Care este evoluția grupurilor consonantice? 6. altul decât cel latin.2. Formarea pluralului masculin cu marca vocalică -i şi a celui feminin cu marca -e. Păstrarea celor trei clase de declinări din latina populară. un fond comun autohton și un fond comun de cuvinte vechi slave. Păstrarea celor 4 clase de conjugări din latină.1. româna comună avea: un fond latin de cuvinte necunoscute în alte limbi romanice.4. Pers. a verbelor are generalizată marca vocalică -i. Posibilitatea exprimării ideii de pasiv cu ajutorul reflexivului. ☞ Care sunt principalele trăsături ale românei comune care se regăsesc în morfosintaxa și în lexicul celor patru dialecte? 42 . Păstrarea neutrului din latină. 6.1.2. Existenţa unei declinări cu două cazuri în care NA se opune GD la substantivele feminine (şi extinderea ei la celelalte genuri prin analogie).ca în latina populară. Lexic În ce privește lexicul. Constituirea unui model de numărare. de la 11 la 19. cu o desinenţă specifică -ORA > -uri pe lîngă e < A.3.

1. lipseşte în istroromână.6. b) Prin palatalizarea labialelor se înțelege în mod curent transformarea oclusivelor labiale p. este în stadiu final în meglenoromână.2. Mareș. ci de o consonantizare a iotului. Afirmaţia lui Rosetti se bazează pe faptul că în textele vechi din sec. în N-Maramureş. în dacoromână se află în diferite stadii. b. de unde a iradiat. al XVI-lea inovația e atestată numai pentru f și p. dar nu se palatalizează b. şi în dacoromână după secolul al XVI-lea. este de „import“ în dacoromână. 1974: 117). nu este vorba de o palatalizare propriu-zisă. Densusianu (1961. adusă de românii suddunăreni care au migrat dinspre sud spre nord. de la cel iniţial la cel final.2. I: 200-205). iar palatalizarea se produce numai dacă consoanele sunt urmate de iot din diftong. 509-512) este produsă independent și la date diferite în ariile care o cunosc.2. m și a fricativelor labio-dentale f și v în consoane palatale. y m + i > mn´ > n´ piatră > pk´atră > k´atră bine > bg´ine > g´ine (să) fiu > h´iu viţel > g´iţel / z´iţel / yiţel miere > mn´ere > n´ere a) Palatalizarea labialelor este generală şi se află în stadiu final în aromână. piept > pk´ept > k´ept). după Al Rosetti (1968: 400-403. fenomenul este străvechi. Palatalizarea labialelor p + i > pk´ > k´ b + i > bg´ > g´ f + i > h´ v + i > g´. dar există şi arii unde palatalizarea nu se produce. sub influența unui element palatal următor. Particularităţi divergente În legătură cu trăsăturile divergente se ridică următoarele probleme: a) aria de răspândire şi stadiul de evoluţie b) modul de producere c) vechimea fenomenului 6. z´. 43 . c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). care coexistă un timp cu consoana precedentă. După Al. după Ov. iar apoi consoana cade (v.2. Lambrior (apud Gheție. produs încă din româna comună (pe care el o numeşte străromână).

. 383) rotacismul s-a produs relativ recent (Cf.> -rÎn cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi n intervocalic trece la r. mână >mânră > mâră. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). 1974: 152-158). Ne aflăm în faţa a două direcţii de dezvoltare spre africată de tip diferit. ţ şi d (care uneori > z). Petrovici (1930): n s-a debilitat.6. a transferat caracterul său nazal asupra vocalei precedente. 6. doar în Ţara Moţilor (se pare că a fost în vechime şi în Maramureş şi N. ☞ Care sunt trăsăturile divergente ale românei comune? Precizați aria de răspândire și vechimea lor. Sala. Nu se poate admite că s-ar fi produs o evoluţie de tipul ĉ > ţ.2. în istroromână.2. Rosetti (1968: 248-249. I – în dacoromână ĉ şi ĝ iar în arom. Rotacismul -n. Evoluţia spre africată de tip diferit a lui C şi G + E. b) Cea mai plauzibilă explicaţie a producerii fenomenului este cea dată de E.2. (vezi l şi ll). în fază finală. După Al. produs numai în aria vestică a românei comune şi restrâns treptat în dacoromână. a) Este general. Se produce numai la n rezultat din N negeminat latin. Astfel. şi a păstrat doar caracterul său dental.2. Mareș. lipseşte în aromână şi meglenoromână. 44 . oameni > oamiri. 1970: 54-59). cum s-a susţinut în multe lucrări de istorie a limbii române. şi ir. în dacoromână se întâlneşte izolat.2. Moldovei) (cf. fenomenul este străvechi. Gheție.3. vechea opoziţie n ~ nn se realizează prin r ~ n. megl.

Despre dialectele limbii române. 70-75 (1956 b). Editura pentru literatură. Petrovici. București. Marius Sala. Editura Junimea. II. p. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Coteanu. Dimitrie. 1956. Pușcariu. Contribuții la fonetica istorică a limbii române. coord. Fl. Ivănescu. Editura Univers Enciclopedic. 2001. Editura Științifică. 1996. 1964. Imprimeria Națională. Originea românilor. *** Istoria limbii române. București. Limba română. Editura Didactică și Pedagogică. Ion. Enciclopedia limbii române. Bucureşti. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. 1980. Sextil. Maria. Editura Academiei. p. Sala. Ce spun limbile română și albaneză. Iași. Istoria limbii române. Ov. Tipografia „Viața Românească”. V. XIII. Cvasnîi Cătănescu. nr. nr. I. Istoria limbii române. 4. 1937. 1927. București. 346-353. București. Editura Academiei. București. 1956. 1964. în LR. 1. Rosetti. p. Dimitrie. II. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. E. Limba română. 5-24 (1956 a). Reconstrucția așa-numitei „române comune”. 1968. Pușcariu. 1969. 1970. Gh. (coord.. Unitatea dialectală a limbii române. în LR.Bibliografie Academia Română. V. în Études de linguistique romaine. în LR. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Ion. Philippide. Origini și dezvoltare. Bucureşti. Morfologia numelui în protoromână (româna comună).. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860). Editura Humanitas. Macrea. Editura Academiei RSR. Ion.. Editura Academiei. 1981. Densusianu.. în SCL. Coteanu. Sextil. București. București.). XV. 1978. I. Istoria limbii române. Dimitrescu. Macrea. Al. Coteanu. 1961. 1969. 4. București. Marius.. Iaşi. 45 . Essai de reconstitution du roumain primitif. 1940. Cluj-București. nr. Al.

MACELLARIUS. SÉRA. MALUS. TĔRRA. MAXÍLLA. FACTUM. AMPLERE. FLUTULO. INCLUDERE. SÉPTEM. CALLEM. RADIA. PĔTRA. NOCTEM. GALLINA. QUADRAGESIMA. SCALA. SEBUM. HORDEUM. PRANDIUM. VITELLUS. GLOMUS. FABRUM. OCTO. VITÉLLA. AQUA. RIVUS. PUTEUS. AURICULA. CRÉDAT. BLANDITIA. PĔLLEM. VIRIDIA. CAPITANEUM. SĔSUS. SCORTEAM. PLENUM. GELUM. CATÉLLA. CANEM. Definiți diftongarea metafonică și diftongarea romanică. COGNATUS. FLOREM. ✎ Evaluare 1. Ce este rotacismul? Comentați. Craiova. CALCANEUS. SUBLA. BLASPHEMARE. OVIS. BLANDUS. REMANEO. 1984. RÓGAT. CRESCERE. Ce este palatalizarea labialelor? Care este aria de răspândire a acestui fenomen în dialectele românești? 3. STABULUM. NEGOTIUM. Editura Scrisul Românesc. PISCEM. LACTUCA. LACTEM. INALTIARE. DICERE. 46 . CANTAVI. CABALLUS. FOLIA.*** Tratat de dialectologie românească. EXIT. exemplificați. UNGULA. FELICEM. QUATTUOR. PĔCTUS. PULICEM. ANTANEUS. NASCERE. PÓRTA. FOCUS. FÓLLIS. OCULUS. PUGNUM. LINGUA. ÓLLA. SUBIRE. LEXIVIA. *COCTORIUS. PARENTEM. BIBERE. DIRECTUS. ADFLARE. PLANGERE. MÓLA. LANA. 4. CASEUM. SĔDEM. INGLACIO. CLARUS. FRANXIT. FILU. COXA. GLACIA. TĔXERE. BLONDUS. RASINA. LIGNUM. CANTO. VÉRA. SIGNUM. OVUM. MISĔLLUS. CIBRUM. DIXIT. MĔLEM. ACUS. LIBERTARE. Comentați evoluția cuvintelor: PAVIMENTUM. FEBRARIUS. FILIUS. MÉNSA. ASEDIARE. 2. MARGÉLLA.

morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. Stăpânirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. greacă şi turcă. Influenţa greacă. adstrat. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Cunoașterea principalelor particularități fonetice. Cunoaşterea şi interpretarea conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Influenţa germanică şi germană. strat.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei. a superstratului slav sau a împrumuturilor de provenienţă maghiară germană. NOTE DE CURS Semestrul al II-lea TEMATICA Superstratul slav al limbii române. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie. Timp alocat: 28 ore 47 . Influenţa maghiară. superstrat. Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. influenţe). Elementele slave din limba română. Privire sintetică asupra limbii române vechi.

1960: 728-753. Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat două direcții: o parte s-a așezat în Câmpia Panonică. populațiile slave (pornite din regiunile de la nordul Carpaților) s-au răspândit pe un vast teritoriu: spre vest. . 1960: 728-753. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate superstratului slav Număr de ore alocate: 6 ore 1..recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.1.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Cuprinse în amplul fenomen al migrației. și-a continuat incursiunile. în cursul secolelor al VI-lea . care prezintă trăsăturile idiomului slavilor de sud-est (ILR. Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană. Aceste grupuri formează ramura sârbo-croată și slovena. cei mai mulți stabilindu-se în sudul Dunării. . trecând prin Moldova. limbile celor două populații s-au influențat reciproc. până la Marea Adriatică. o populație de neam turcic (Ist.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Influenţa slavă Obiective: . până în Peninsula Balcanică (Ist. unii continuând imigrarea spre sud. cealaltă parte. Dobrogea și Muntenia. 48 . ILR. 1969: 372-373). 756-765). rezultată în urma asimilării protobulgarilor.însușirea terminologiei de specialitate. De la ei ne-au rămas cele mai vechi împrumuturi.al VII-lea. Rom. Înainte de a se încheia procesul de asimilare. 1969: 372). Slavii rămași la nord de Dunăre au fost treptat asimilați. Rom. ajungând până la Vistula și Oder. până la Marea Baltică și spre sud.. spre nord.

secolul a X-lea (apud Dimitrescu. aceasta era deja formată ca limbă. În legătură cu perioada cât au durat relațiile lingvistice româno-slave s-au exprimat. gradina > grădină. 1961. I. 1978: 89) susțin că raporturile lingvistice slavo-române datează din secolele al VI-lea – al VIIlea. blana > blană. sl. sl. E. I: 161. detașând-o de latina târzie și de celelalte limbi romanice. 1. 1940: 284). 1952: 45. ducând la formarea ruperea unității românei comune și la scindarea ei în cele patru dialecte. nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl. În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română. împingându-se limita până în secolul al XV-lea. Capidan. păreri diferite: s-a vorbit de secolele al XII . sl. 1. În ceea ce privește vechimea influenței influenței slave. rana > rană. Miklosich. P. 1978: 90). Pușcariu. Skok (apud Dimitrescu. D. părerile lingviștilor sunt împărțite: unii cercetători (Ov. ☞ De când datează și până când au durat raporturile lingvistice slavo-române? 49 . 1978: 89).Așezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut urmări importante pentru evoluția ulterioară a limbii române. milo > milă. platiti > (a) plăti etc.3. Mihăilă. alți lingviști consideră că influențele lingvistice reciproce au început după o perioadă relativ îndelungată de conviețuire: secolele al VIII-lea – al IXlea (Th. Pătruț (1969: 25) a afirmat că limita inferioară a relațiilor lingvistice slavo-române nu poate fi coborâtă sub secolul al IX-lea. silo > silă. de asemenea.al XII-lea. Densusianu. chiar al XVI-lea (Dimitrescu. sl. Petrovici. În urma analizei trăsăturilor fonetice ale celor mai vechi împrumuturi slave din română. Legile fonetice care individualizează limba română. S. G.). sl. clopotŭ > clopot. Fr. Macrea.2. sl.

● consoana j şi grupul jd. În fonetică ● reintroducerea constrictivei laringale h. Influența slavă s-a manifestat în două feluri: pe cale orală / populară – aceasta a fost cea mai puternică și a lăsat urme mai adânci în vocabular. toponimie. care dispăruse în latina populară (şi care este atribuită de unii lingvişti substratului). ci se limitează la cele sudice. în administrație. 50 . în fonetică și mai rar în morfosintaxă. Anico! Unii lingvişti atribuie fenomenul adstratului deoarece aria acestei forme de vocativ nu acoperă toate graiurile dacoromâne.2. Se atribuie influenței slave 1. În morfosintaxă ● genul neutru (vezi elementele de substrat). - pe cale cultă / cărturărească. ● forma de vocativ în -o a substantivelor feminine (comune sau proprii): soro!. diplomație.4.1. antroponimie.4. datorită utilizării timp de câteva secole a slavonei. formarea cuvintelor. școală și biserică. dar multe dintre ele au fost explicate ulterior prin evoluţia internă romanică sau prin influenţa substratului. ● preiotarea lui e. varianta literară târzie a vechii slave scrise.1. 1. Influenţei slave i s-au atribuit numeroase fapte din fonetică. morfosintaxă şi vocabular. precum și datorită legăturilor culturalpolitice dintre români și slavii învecinați. ☞ Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 1.3.4.

jivină.termenii slavi se referă la diferite domenii ca: . vârstă. oţet. 51 . iad. iaz. zăpadă. obraz. . ● întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am. ciocan. morcov. veac. cârtiţă. grădină. a sădi. termeni de înrudire: babă. maică.4. ROGO. rac. ştiucă.agricultură: brazdă. timp. sfeclă.natură: beznă. snop. colibă. peşteră. gâscă. -ARE > a ruga care a căpătat şi o formă reflexivă după sl. suliţă. văzut-au etc. păstrăv. În lexic a) termeni pătrunşi pe cale orală / populară: substantive . diavol. sită.plante: bob. râs. lebădă. grajd. pivniţă. nevastă. pelin. numai că prezintă un tratament fonetic care face excepţie de la regula transformării unor sunete slave în limba română. rudă. prund. leat. . . praf. . . cf. . . ostrov. blid.familie.timp: ceas.superstiţii: basm. .locuinţă. trup. griži se > a se griji. răchită. lapoviţă. unelte: bici.armată: război. val. ● numeralul sută. deal. ☞ Ce se atribuie superstratului slav în fonetică și în morfosintaxă? 1. dumbravă. coasă. vrajă. . praz. după unii lingvişti. ● întărirea diatezei reflexive prin numărul mare de verbe reflexive intrate din slavă sau care au copiat reflexivul după slavă: kajati se > a se căi.părţi ale corpului: gleznă. . cumpănă. hrean. ogor. vidră.● formarea numeralului de la 11 la 19 (vezi elementele de substrat) şi. obiecte casnice. greblă. pilă. mac. sabie. ovăz. livadă. dobitoc.alimente: hrană. nene. vadră. rai.3. moliti se. procedeul de numărare a zecilor. izvor.faună: bivol. cleşte. crâng. dihor. gulie.

împotriva. nădejde. vârf. a munci. blajin. vinovat. a goni. da. a sili. ispită. a clăti. noroc. zdravăn. dungă. pomană. vecernie. grozav. adverbe: aievea. lene. verbe: a citi. protopop. pribeag. nărav. ceaţă. temei. molitvă. milă. jalnic”). nerod. psaltire. a lovi.termeni referitori la organizarea bisericii: chilie. prea. comoară. călugăr. prost („simplu”). veste. a pofti. razna. a pândi.termeni ce desemnează obiecte bisericeşti: candelă. schit. poveste.termeni ce desemnează cărţi religioase: ceaslov. cireadă. jertfă. destoinic. . troiţă. încrezut. bogat calic. nătâng. diacon. 52 . năuc. liturghie. a trudi. vesel. cădelniţă. utrenie. gârbov. Sunt considerate slavonisme cuvintele care fac parte din: ● terminologia creştină şi bisericească (elemente greceşti. scump. gol. a omorî. b) împrumuturi cărturăreşti Pentru a stabili originea slavonă a unui termen. cârn. a zdrobi. popă. monah. smead. primejdie. stareţ. taină. iute. iacă. iute. pagubă. a iubi. . vrednic. a grăi. mitropolit. . strană. mândru (în slava comună „înţelept” → „arogant. adjective: becisnic („neevoluat fizic” → „meschin. glas. interjecţii: iată. aspectuos”). vesel. Evanghelie. Gh.. a risipi. a trebui. comoară.termeni referitori la slujba bisericească: spovedanie. mucenic. . parastas. a obosi. celălalt la forma lor. zadar. a plivi. pestriț. dar. silă. tălmaci. slobod. ebraice pătrunse prin filieră slavă): .diverse: ciudă. patriarh. Mihăilă (1971: 351359) a propus diverse criterii.termeni referitori la ierarhia bisericească: arhiereu. a topi. a opri. a porni. dintre care două sunt mai importante: unul se referă la conținutul termenilor. a năvăli. icoană. a privi. a cosi. milă. a dovedi. cristelniţă.

ciușcă „ardei iute”. Un alt criteriu ar fi cel fonetic: cuvintele care păstrează consoana h final sunt slavone (duh. grămătic. zbor „adunare”. după sl. životŭ „viață. slovă. stolnic. chișleag „lapte acru”. care avea ambele sensuri. din ucraineană (în graiurile moldovenești): bahnă „mlaștină”. vistiernic. goșt „oaspete”. de la limbile slave învecinate: din bulgară (în graiurile muntenești și oltenești): a ciupi. în zonele limitrofe. în opoziție cu cele populare care l-au transformat pe h în f (praf. e) calcuri lingvistice Prin calc lingvistic se înțelege adoptarea nu a cuvântului străin. dar care au pătruns pe cale populară. sobor). după sl. animal” etc. din polonă (în graiurile moldovenești și maramureșene): chișcă „caltaboș”. ● termeni referitori la cultură: buche. ceaslov. povidlă „magiun”. mejdină „hotar între două proprietăți”. a citi. din sârbo-croată (în graiurile bănățene): cozeci „pojar”. ogheal „plapumă”. limbă a căpătat și sensul de „națiune. în opoziție cu sfârși. coromâslă „cobiliță”. în cuvintele slavone ierurile neintense s-au vocalizat (a săvârși.● terminologia administrativă (termeni referitori la curtea domnească şi titulatura domnului şi a boierilor): comis. vârf). vită „animal”. dănac „flăcău”. voreț „curte”. logofăt. la origine aceleași cuvinte. care inițial avea numai sensul de „scrisoare”. iorgovan „liliac”. popor”. d) elemente de adstrat. a căpătat și sensul de „operă literară scrisă”. vâlnic. buhai „taur”. văzduh). voievod. postelnic. staroste. ci numai a sensului său: carte. hatman. jezykŭ „glas. leică „pâlnie”. după sl. kniga. 53 . borș. târnă. iorgan „plapumă”. limbă popor”. spătar. vornic. golumb „porumbel”. din rusă (în graiurile moldovenești): cori „pojar”.

Stan.4. răs-/răz-: a răzbi. Nedelcu. Dodu. moldovean. scundac. porumbişte. Toponime. Cerna. preafericit. a răscumpăra. petrecanie. a răsciti. Preda. ☞ Ce se stribuie substratului slav în lexic? 1. Dobre.4. Snagov. Milea. Voroneţ. glumeţ. a preface. Dragomir. Ivan. Vlaicu. (diminutival) fluieraş. 54 . Staicu. Ialomiţa. a prelua. Formarea cuvintelor ● prefixe ne-: nemernic. Sohodol. găurice. Bistriţa.Antroponime Bogdan. aurar. Slănic. Vâlcea. Voinea etc. zugrăveală. Vorona. golan. Vlad. netrebnic. Zlatna. po-: a popri. -işte: cânepişte. -eală: spoială. Mihu. -an: beţivan. Neagoe. -eţ: măreţ. Doftana. ● sufixe -ar (s-a suprapus sufixului romanic -ar < ARIUS): zlătar. Bârzava. -ean: craiovean. -ac: prostănac. a ponegri. -iş: păpuriş. Pârvu. -iţă: fetiţă. fugar. Prahova. Mircea. Râmnic. a poticni. neliniştit. trufaş. pripeală. a răzbate. hidronime Topolog. a se răzgândi. tufiş. a răstălmăci. -aci: stângaci. lunguieţ. Topliţa. nebun. Crasna. -aş: codaş. prea-: preaiubit. Craiova etc. roşcovan. -ice: pădurice. Vâlcu. preasfânt. fundiţă. pre-: a preda. pătimaş. Dan. Mihnea. rochiţă. Topolniţa. trăgaci. -anie: păţanie. Radu. Cârstea. Cristea.

nr. Mihăilă.. Elementul slav în dialectul român.. 1978. București. Rosetti. Bucureşti. Bibliografie Bărbulescu. în SCL. Editura Academiei RSR.21%). București. Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română. Limba română. guraliv. Bucureşti. Puşcariu. Al. Elemente sintactice slave în limba română. 55 . București. Editura Didactică și Pedagogică.. 4. I. Fl. 351-359. 1952.. București. 1984. Fondul principal al limbii române.. Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Graur. S. Al. 1960. G. Ovid. 1961.-iv: costeliv. (coord. adică 58. 1957. Editura Scrisul Românesc. Siedel. 1940. Editura Academiei RPR. Th. București. Editura Academiei.. Istoria limbii române. 1958. 1929. I. II. Dimitrescu. ceea ce reprezintă 21...). Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 305 cuvinte sunt de origine slavă. Densusianu. XXII. Graur (1957: 61) a stabilit că în vocabularul de bază al limbii române. București. Editura Științifică. Capidan. Istoria limbii române.49% (față de 827 moștenite din latină. I. Bucureşti. Craiova. 1971. Individualitatea limbii române și elementele slave vechi. *** Istoria limbii române. pag. *** Tratat de dialectologie românească. 1978. Al. ediţia a II-a. E. Mihăilă. G. 1969.

✎ Evaluare 1. Ce se atribuie superstratului slav în limba română? 4. Prezentați pe sfere semantice termenii de origine slavă din limba română. 56 . Dați exemple de toponime și antroponime de origine slavă. Câte tipuri de elemente slave sunt în limba română? 2. 5. Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 3.

îndreptându-se în 2 direcţii: una spre nord-vest.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Influenţa maghiară. sau ungurii. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. nemaiputând rezista presiunii pecenege. . 1960: 765). 57 . situat probabil la vest de Nistru. după cum spun cronicile lor. Rom.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. un ținut care nu a fost foarte clar delimitat. începând cam din sec. Populaţiile ugro-finice sunt originare din zona Munţilor Altai. . Maghiarii. instalându-se în zona Munţilor Urali. 1960: 765-772). în bazinul mijlociu şi inferior al fluviului Volga și pe râul Kama (Ist. Rom. Presaţi de alte populaţii asiatice. Număr de ore alocate: 3 ore 2. aceştia fiind strămoşii finlandezilor.însușirea terminologiei de specialitate. Din zona munţilor Urali aceşti protofinici s-au separat în 2 neamuri. Obiective: . aflat în Nordul Carpaţilor Păduroşi în Câmpia Panonică. s-au deplasat spre vest. La sfârșitul secolului al IX-lea. alta spre sud-vest – strămoşii ungurilor de astăzi.. al X-lea (Ist. Prin 860 maghiarii se aşează.1. estonilor şi laponilor.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. în secolele următoare. Ele s-au deplasat spre vest. încep să atace Transilvania. După ce s-au aşezat în Câmpia Panonică. în Asia. reprezintă o populaţie ugro-finică stabilită în spaţiul panonic în urma migrării lor dinspre est. în așa-numitul ținut Atelkuz sau Etelköz „ţinutul dintre ape“. după cum se spune în Cronica Notarului anonim al regelui Bela. în 896 trec prin pasul Berecke (sau Verecke).. În Câmpia Panonică au găsit printre alţii pe „blachi şi pe păstorii romanilor“.

Ungurii s-au creştinat în forma catolică în anul 1000 sub regele Ştefan. apoi pe saşi (aşezaţi în trei zone – Braşov. şi în special cele care pomenesc de români. Unele din date. Bistriţa Năsăud). biserică. Ca atare. pe care o numesc în cronici Ultransilvania. De la sfârşitul sec. 58 . succesiuni la tron. regii din dinastia arpadiană cuceresc porţiuni din centrul Transilvaniei. S-au luptat cu conducătorii stătuleţelor feudale româno-slave. Transilvania „ţara de dincolo de păduri“. alianţe cu domnitorii locali se găsesc în Anonymus Belae regis notarius. Românii au fost consideraţi venetici. au fost contestate de istoriografia maghiară. veniţi în Transilvania (şi în nordul Dunării în general) după venirea ungurilor (şi chiar a cumanilor) (a se vedea teoriile lui Eder. Glad (din Banat) şi Menumorut. Pentru a stăpâni Transilvania. Odată cu creştinarea şi cu folosirea latinei în cancelarie. după care s-au mutat în Prusia). pe care-l traduc prin Erdely. al XI-lea şi începutul sec. deoarece contraziceau pretenţiile teritoriale. Banatul. Iorga „împrăştiaţi“). ungurii intră în circuitul european. Cronica lui Simon de Keza şi în Cronica pictată de la Viena. Ardeal. regii arpadieni au atras o parte din nobilimea băştinaşă. într-o categorie socială care se considera superioară. Se trece la maghiarizarea toponimelor şi antroponimelor. conflicte şi războaie. cotropiri. pe care le organizează după sistemul politico-administrativ feudal. ungurii au fost totdeauna mai puţin numeroşi decât românii şi dispersaţi (mai ales la oraşe. Pe secui. Împreună cu saşii şi secuii s-au constituit cu timpul într-o trinitate privilegiată (Unio trium nationum). dintre care cronicile pomenesc pe Gelu (dux blachorum et slavorum). al XII-lea. obligaţi prin tratatele de alianţă să se aşeze la hotarele teritoriului ocupat de unguri pentru a-l apăra. administraţie. Au adus întâi cavalerii teutoni la Bran (unde au stat doar 20 de ani. i-au fixat la extremitatea ariei – în Curbura Carpaţilor răsăriteni şi în vestul Ungariei de azi.Informaţii despre deplasările de populaţii. Şi-au întărit hotarele folosindu-se de sistemul de colonizare cu elemente din vestul Europei. Sulzer şi mai târziu Röessler). O mare parte din ţăranii români au fost aduşi la starea de iobăgie (sau rumânie). unde aproape nu erau români) (sau cum spune N. mai ridicate economic. Sibiu. pentru românii majoritari nu au existat prea multe drepturi elementare recunoscute. S-au infiltrat în Transilvania. Engel. În Transilvania.

a bănui. al XI-lea – al XII-lea. Cele două limbi s-au influenţat reciproc.comerț: ban. răvaş. uriaş. oraș (1418). . hapsân. . . megiaș. meșter. Cele mai vechi cuvinte maghiare sunt înregstrate îndocumente slavoromâne din secolul al XIV-lea: primul cuvânt atestat este hotar (1392). majă „plasă de pescuit“ (1413). a mântui. cu circulaţie în special în Transilvania şi în zonele învecinate. mohor. Cuvinte cu mare circulaţie..1. meșter (1407). 59 . viteaz. .diverse: altoi. apoi nemeș (1404). 2. talpă. . haită. ca atare numai în dacoromână. gingaş. luptă în care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au remarcat în mod direct şi au avut o contribuţie extrem de importantă. oraş. pătrunderea elementelor maghiare s-a făcut începând cu sec. 2.agricultură: belșug.1. a făgădui. Ele se referă la: . al X-lea.1. ducat. instituții: aprod.relații între oameni: aldămaș. sălaș. neam. I: 237). holdă. a locui. iobag. tâlhar. cuvinte regionale. chip. vamă (1415). Al. cuvintele maghiare au pătruns după ruperea unităţii românei comune şi se găsesc. întâlnite pe întreg teritoriul limbii române.însușiri. marfă. nemeș. Rosetti (1968: 418) plasează acest lucru începând cu sec. În limba română sunt 2 tipuri de cuvinte maghiare: cuvinte cu mare circulaţie. viclean.locuință: lăcaș. . . După Ovid Densusianu (1961. 2. a cheltui. sârg. a îngădui. chin.organizarea socială. în nordul Dunării. pârcălab. hârdău. a se bizui. imaș. stări: beteag. În română. vamă. hotar. bir. a cheltui.viață orășenească: bâlci.A urmat o lungă perioadă de luptă pentru drepturile românilor. uric. chezaș. dijmă. mereu. gazdă.

beteşug.2.3. copârşău „sicriu“. dărab „bucată“. chefe „perie“. trupeş. birtaş. Malnaş. -ău din făgădău. I. Tăuţi. dar şi prieteşug -ălui – în a preţălui. lepedeu „cearşaf“. Sufixe de origine maghiară: -aş (care se suprapune unui sufix slav -aş) – recunoscut în sălaş şi folosit apoi la formarea unor cuvinte ca ceteraş. 2. București. -işag – vălmăşag. Bacău. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine maghiară există în limba română? 2. Istoria limbii române. sabău care formează şi mâncău. Râmeţ. Ovid. Homorod. Cuvinte cu circulaţie regională. 1961. 2. şogor „cumnat“. rămăşag -şug – vicleşug. tolcer „pâlnie“. laboş „cratiţă“. 60 .1. coord.2. sabău „croitor“. tulai „vai!“. de la care s-au format pe teren românesc 630 de derivate. Sascut. dar şi furtişag. În DLRM apar 443 împrumuturi maghiare. 2001. Toponime – în Transilvania şi în regiunile învecinate: Lăpuş. pălincă „ţuică“. Cristur. temeteu „cimitir“. barşon „catifea“. fedeu „copac“. Teiuş. Beclean. Marius Sala. Enciclopedia limbii române. -eş care formează cuvinte ca vameş. Editura Științifică. Densusianu. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. uiagă „sticlă“. Odorhei. a trebălui Bibliografie Academia Română. Editura Univers Enciclopedic. Oradea. vandralău / handralău „derbedeu“. Hideag. chipeş.Limba veche avea mai multe cuvinte maghiare decât cea de astăzi. mai ales în partea de vest: astăluş „tâmplar“. lingău. București. Mediaş. -ăuş – bătăuş. Borsec. Carei. poteraş.

I. *** Tratat de dialectologie românească. Editura Didactică și Pedagogică. ediţia a II-a..). 1940. Editura Scrisul Românesc. Craiova. 1978. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Pușcariu. București. Rosetti. Istoria limbii române. Limba română. Privire generală. Sextil. Al. Bucureşti.Dimitrescu. 1978. Florica (coord. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței maghiare în limba română? 61 . 1984. Bucureşti.

Părerile istoricilor şi lingviştilor în legătură cu o influenţă veche germană în limba română au fost diferite. spre deosebire de ele. S-a mers de la negarea totală a influenţei germanice până la exagerarea ei sau la atribuirea de etimon germanic unor cuvinte de alte tipuri (latineşti. Zauner. Rosetti. slave. C.. Meyer-Lübke. Weigand. 3.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Influenţa germanică şi germană Obiective: .însușirea terminologiei de specialitate. . 3. 1960: 682-694.1. Rom. gepizii. Arvinte. Număr de ore alocate: 3 ore În istoria raporturilor lingvistice româno-germane se pot distinge două perioade.1.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. O perioadă veche. la fel ca şi pentru celelalte limbi romanice.1. Giuglea. G. A. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. G. În aceste condiții. Diculescu. O. dar. vandalii. V. C. ar trebui să se vorbească şi despre un superstrat germanic. Invocând absenţa elementelor germanice din nordul Dunării. taifalii) (Ist. ostrogoţii.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Diculescu a consemnat 62 . Roessler a susţinut că poporul român s-a format în sud. în limba română urme ale superstratului germanic nu prea există sau sunt nesigure. Al. săseşti târzii sau germane). Densusianu. R. În replică. din timpul contactului cu diferite triburi germanice migratoare care s-au perindat pe teritoriul patriei noastre începând cu secolele al II-lea – al III-lea până prin 566 când au trecut în sudul Dunării (goţii – vizigoţii. 704-722). . Printre cercetătorii care au încercat să stabilească elemente vechi germanice în vocabularul românesc pot fi menţionați: W.

mai ales în zonele de graniţă. 63 . al XIII-lea au venit şi din Saxonia. începând cu sec. De asemenea. În Transilvania. Luxemburg şi Flandra. nasture. pe când populaţia romanizată de la nord de Dunăre era sedentară).2. 1922) vreo 100 de cuvinte din gepidă. Scopul aducerii lor a fost întărirea pazei la hotar. de la care s-a dat apoi. a zgudui (ILR. după care s-au mutat în Prusia). 1969: 368-370). Absenţa elementelor germanice se explică prin natura relaţiilor dintre două tipuri de civilizaţie (germanicii erau migratori.2. al XII-lea au fost colonizate populaţii de origine germană compact. gepizii şi longobarzii în Italia. unde s-au creat bresle şi s-au dezvoltat meşteşugurile. a cutropi (vezi şi expresia a veni cu tropul „a veni în număr mare”). în jurul oraşului Bistriţa-Năsăud. În sec.în lucrarea sa Die Gepiden (Leipzig. 3. Influenţa germană s-a făcut simţită în 3 arii mai compacte: Transilvania. din stânga Rinului. în jurul Braşovului. dar şi ridicarea economică a oraşelor din Transilvania.2. Cercetări mai noi au arătat că o origine germanică poate fi probată numai pentru câteva cuvinte: bâlcă „urcior”. Aceşti colonişti erau originari din regiunile apusene ale Germaniei. tuturor coloniştilor germani numele de saşi (< saxones). vandalii în Spania de sud şi în Africa de nord). în jurul Sibiului. rapăn „jeg”. targă. O a doua perioadă a început în Evul Mediu. probabil. tureci.1. Dar majoritatea etimologiilor propuse de Diculescu nu au fost acceptate de lingvişti.1. Banat şi Bucovina. Mosella. strănut. în urma contactului direct cu populaţiile germane stabilite pe teritoriul patriei noastre. 3. bulz „cocoloş”. ciuf. multe dintre populaţiile germanice au folosit Dacia doar ca popas pentru drumul lor spre vest (vizigoţii au ajuns în sudul Franţei şi în Spania. ☞ Ce puteți spune despre influența germanică din limba română? 3. În afară de aceasta. precum şi o serie de toponime şi antroponime. la Bran au fost colonizaţi cavalerii teutoni (unde au stat doar 20 de ani.

Există elemente germane în terminologia exploatării forestiere şi a plutăritului.De la aceste populaţii germane au pătruns elemente lexicale mai întâi în Transilvania. griş. . haltă. ţandără. 157 de cuvinte aparţinând limbajului pielarilor. grenadir etc. roabă. glasvand. maior.diverse: clavir. dar mai ales din sud şi vest. Se atribuie influenței germane 3. turn. flec etc. Cele mai multe cuvinte aparţin diferitelor meserii şi industriei: sunt atestate 220 de cuvinte aparţinând limbajului tipografilor (corectură. ţol. matriţă. iar apoi. jeţ etc.. vailing. vană. care le-a acordat numeroase privilegii. şvaiţer. joagăr.1. În sec. halbă etc. Cu timpul.ocupaţii: chelner. al XVIII-lea au apărut colonişti şi în Banat. reclamă – unele dintre ele sunt de origine latină şi au pătruns în română prin germană). când unii meşteşugari s-au stabilit în Moldova şi Ţara Românească şi acolo. taler. ladă.3. aceste populaţii au început să înveţe româneşte. spaţiu. bormaşină etc. crenvurşt. şindrilă. corpus. iuncăr „elev al unei şcoli militare”. şură.3. băutură: chiflă. al căror număr a crescut treptat. rabat. şliţ. şuncă. . iar în sec. cartof.. din Alsacia şi Lorena. şurub. . troacă. . astfel încât şi graiurile săseşti au primit o puternică influenţă românească. şnur. şfanţ. . 3. ţiglă. şorţ. foraibăr.comerţ: creiţar. ochelari. O clasificare a cuvintelor de origine germană arată că influenţa germană s-a exercitat mai cu seamă în domeniul culturii materiale: . de aceea numele de şvabi este (ca şi în cazul saşilor) impropriu. al XVII-lea s-au făcut colonizări şi în Bucovina. şperţ etc. a 64 . Cuvinte germane cu largă circulaţie: corfă „coş”. şold. mai ales în timpul Mariei Tereza.îmbrăcăminte: stofă..2.mâncare. şniţel. întrucât foarte puţini erau originari din Suabia.. Aceşti colonişti erau din toate regiunile Germaniei. lozincă. parizer.2.armată: ofiţer. maistru. ştreang. 3.

Istoria limbii române. tregher „hamal”. Există şi o influenţă idiş (dialect german vorbit de evreii din Europa): belfer. balabustă „femeie cu forme pline”. București. paradaisă „pătlăgea”etc. mahăr „persoană importantă din domeniul afacerilor. I.3. Editura Academiei. farbă „vopsea”. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine germană există în limba română? Bibliografie Dimitrescu. 1960. 1940. 3.). *** Istoria României. gheşeft „afacere”. Pușcariu. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței germane în limba română? 65 . 1978. haloimăs „amestec”.construcţiilor edilitare. Privire generală.2. sinagogă. Florica (coord. ediţia a II-a. București. cnedle „găluşti cu prune”. 1969.. București. Cuvinte regionale: şnaider „croitor”. Al. Limba română. tişlăr „tâmplar”. II. ţucăr „zahăr”. Rosetti. 1984. Editura Didactică și Pedagogică. şef”. cuvinte din domeniul administrativ (Dimitrescu. Sextil. Craiova. Editura Scrisul Românesc. I. 1962. şpais „camară”. II. 1978: 114). *** Istoria limbii române. Bucureşti. Editura Academiei. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. *** Tratat de dialectologie românească. Bucureşti. 1978. crafle „gogoşi umplute cu dulceaţă”.3. cuşer „mâncare bine făcută”. 3.3. la început însemna „nevasta evreului” etc.

4. 66 . în dicționare li se dă etimon latin). biserică. mai puține în meglenoromână. mai ales din perioada fanariotă (1711. (din cauza vechimii. farmec. înger.. carte.1. cicoare. Număr de ore alocate: 3 ore 4.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. grec.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Influenţa greacă Obiective: . în română sunt aproximativ 42: (a) amăgi. care a avut un contact nemijlocit cu greaca. . Ponderea influenței grecești a fost diferită de la un dialect la altul – mai puternică în aromână. (a) boteza. teacă. (a) blestema. dintre acestea.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. iar în istroromână e un singur cuvânt – frică (Dimitrescu. coardă. zeamă etc. cunoscute de aproape toate limbile romanice.1. Cuvinte vechi grecești Greaca a dat latinei un număr foarte mare de cuvinte din cele mai diferite domenii de activitate. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. drac.1821). În limba romana există trei straturi de de elemente grecești: cuvinte vechi grecești (intrate în limba latină și pătrunse și în latina dunăreană) între secolele I – al VI-lea.însușirea terminologiei de specialitate.1. În română există două tipuri de elemente vechi grecești: a) cuvinte grecești general romanice. elemente neogrecești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. . spată. 1978: 103). creștin. elemente din perioada bizantină (medio-greacă) – secolul al VII-lea – secolul al XV-lea.

1. Mangalia. apostol. ☞ Câte tipuri de cuvinte vechi grecești sunt în limba română? 4. după unii și: călimară. icoană. amin. litră.cuvinte: agonisi. Sulina. cămilă. mânie. a sosi. b) pe cale indirectă. Diculescu (1924: 394-516) și G. prin relațiile politice și culturale existente (cancelarie. mănăstire. stup.termeni ecleziastici: acatist. patriarh. aliluia. Giurgiu. omidă. a mărturisi. 4. a pedepsi. cât și prin iradieri culturale dinspre sudul Peninsulei Balcanice după căderea stăpânirii romane. pronie. Giuglea (1943: 404-462) explică pătrunderea la nord de dunăre a elementelor vechi grecești atât prin coloniști de limbă greacă aduși în Dacia romană în perioada colonizării. influențată puternic de greacă a slujit ca mijloc de vehiculare și de transmitere a culturii bizantine. anatemă. urgie. spân. arvună. desagi. aghiasmă. 67 .b) cuvinte pătrunse în latina dunăreană pe cale orală: broatec. făclie. .argat. camătă. sihastru. hârtie. prin filiera slavei meridionale. proaspăt. mic. arhanghel. scorpie. candelă. strachină etc. ieftin. raclă.1. școală. biserică). flamură.2. crin. schit. diac. dascăl.1 Pe cale directă au pătruns: . anaforă. a mirosi. busuioc. Maglavit. egumen. stur „coloană”. C. Calafat. a vopsi. cărămidă. 4. a lipsi. popă. folos. trufă „dispreț”. călugăr. mitoc. a urgisi. . azimă. piper. cort. mireasmă. faclă. pită. cucuvaie.toponime: Constanța. frică. împrumuturile bizantine au pătruns pe două căi: a) pe cale directă. Cuvinte din perioada bizantină În limba română.1. psalm. condei. hârtie. chilie. psaltire. a pricopsi. . Limba slavonă. epitrop. prisos.2. turlă etc.2. mătase.2. dafin. felie. stol. pat. afurisi.

anapoda. a urgisi. conopidă. L. Cea mai puternică a fost influența din perioada fanariotă. a pricopsi. taifas. H. printre care: agale. a dichisi. culturală.1. fidea. a afurisi. a sclifosi. protipendadă. misit „sol”. a economisi. franzelă. Prin intermediul împrumuturilor grecești.3. a catadaxi. politică. molimă. din care 22 pătrunse pe cale directă. a categorisi. Făcând un inventar al elementelor bizantine din limba română.1. saltea. din acestea s-au păstrat azi doar maximum 100-150 de cuvinte. cartofor. 1978: 108) a constatat că în textele românești din perioada fanariotă apar 1200 de cuvinte grecești. 256 indirecte ( 254 pătrunse prin intermediul slavei și 2 prin latina medievală). țață etc. Elemente neogrecești După căderea Constantinopolului și a consolidării dominației turcești. nostim. foarte mulți greci au emigrat în țările române. în special al XVIII-lea. a sclivisi. ifos. prosop. alandala. a lipsi. igrasie. lefter. a economisi. a categorisi. 68 . orfan.3. 4. logos. Galdi (apud Dimitrescu.1. pramatie. Mihăescu (Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. -psi: a vopsi. politice și economice importante. 1966) stabilește cifra de 278 de cuvinte. ipsos. în română au pătruns și sufixele verbale: -isi: a agonisi. sindrofie. În această perioadă au pătruns cuvinte care nu au caracter popular. calapod. ☞ Ce tipuri de cuvinte grecești au pătruns în română în perioada bizantină? 4. la noi manifestări de viață socială. a dichisi.Unele din aceste elemente sunt cunoscute de toate limbile din Balcani. în secolul al XVI-lea. -xi: a catadaxi. unde au ajuns să dețină poziții sociale. când au pătruns o mulțime de termeni referitori la organizarea administrativă. partidă.

Dimitrescu. II. Istoria limbii române. ✎ Evaluare 1.. G. Bucureşti. 1984. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. X. *** Istoria României. Câte straturi de elemente de origine greacă există în limba română? 2. Editura Academiei. *** Tratat de dialectologie românească. ediţia a II-a. București.Bibliografie Diculescu. IV. H. Elementele vechi grecești din limba română. în Dacoromania. Editura Scrisul Românesc. 1924.. Bucureşti. Al. Bucureşti. Craiova. C. 1978. Giuglea. Elemente vechi grecești în limba română. pag. Ce se atribuie influenței grecești în limba română? 69 . pag. 394-516. Editura Academiei. 1960. I. 1943. Rosetti.. 1962. Mihăescu. *** Istoria limbii române.). Editura Didactică și Pedagogică. 404-462. Florica (coord. 1966. București. II. 1969. 1978.. în Dacoromania.

formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Rom. Pecenișca. de popoare din Imperiul Bizantin și de unguri (Ist.1.1. Pecenevra. Au rezistat până în secolul al XI-lea. Limba cumanilor a putut fi mai ușor studiată decât cea a pecenegilor. 1962: 68-71). redactat în 1303 – Codex Cumanicus. Pecenegii și-au făcut apariția în Moldova și în estul Munteniei în secolul al IX-lea.1. Cumanii au apărut în secolul al XI-lea și au ocupat un teritoriu mare la nord de Dunăre – Cumania Neagră (Ist. .. Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția și stabilirea pe teritoriul norddunărean a unor populații asiatice de origine turcotătară. iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania și în Dobrogea. 70 . Rom.1. 5. Peceneaga. 5. 1962: 67-68). b) osmanlâie. Număr de ore alocate: 3 ore Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri: a) preosmanlâie (turcică).UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Influența turcă Obiective: . De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. . datorită unui glosar latin-persan-cuman.2.. când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088) iar în sudul Dunării de bizantini (1091) și au fost asimilați de populația romanică. 5.însușirea terminologiei de specialitate. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe.

1978: 109). cazan. maramă. Coman. Ulan.2. nume de ape (terminate în -ui): Bahlui. haram „gratis. chior. Comănești. a tolăni. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică. Itu. baltag. maidan. Ciortan. Toxabă. dușman. hambar.Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută limbii turce sau care au fonetism diferit. De la cumani au mai rămas: toponime precum: Comani. murdar. Călmățui. catâr. Alți cercetători adaugă și pe: buzdugan. taman – considerate. întăritură”. Teslui. suman. dulamă. ca fiind împrumuturi mai târzii din turcă. Comănescu. conac (a însemnat „distanța dintre două poște”. Utmeș. Comanca. Vaslui. de haram s-a dus). vezi și numele Vienei „cetate întărită”). toi. deasă. pe degeaba” (vezi expresia De haram a fost. Aslan. în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”). teanc. chindie. Basarabă. cioban. Desnățui. Cozia. Comănița. Talabă. Teleorman (teli orman „pădure nebună. nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al XVI-lea): Comăneci. Covurlui. beci (însemna „zid. Densusianu (1961. în secolul al XIV-lea. apoi „locul unde se schimbau caii” și a ajuns în română „casă boierească de la țară”. tărâm (apud Dimitrescu. Ov. Caraiman. Carabă. După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele religioase din secolul al XVI-lea). în general. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie să fie dintr-o epocă anterioară influenței turcești osmanlâi. Bărăgan. capcană. I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”. După subjugarea treptată a tuturor 71 . sălbatică”). Se presupune că de origine cumană ar fi și Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”). ☞ Ce se atribuie influenței turcești peosmanlâi în limba română? 5. Balaban.

fildeș. mulți termeni supraviețuind până astăzi în româna contemporană. chibrit. mușteriu. dulamă. pătlăgea. comerț: cântar. telemea. locuință: acaret. 5. tutun. iatac. zambilă. faună: abanos. cu mare răspândire în limbă. maramă. boiangiu. ienicer. caimac. pridvor. trufanda. în Muntenia. dud. bursuc. care au. giubea. saftea. raft. cazangiu. iahnie. magiun.2. unele intrând în fondul lexical principal. mâncăruri. dugheană. cercevea. băuturi: baclava. îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu. vizir etc). dușumea. balama. ilic. începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). halat. odaie. caracter popular. 5. meserii: băcan. basma. ciorap. chilipir. sarma. năframă. Dobrogea și Moldova. tarabă. cearşaf. cerdac. cafea. minerale: chihlimbar. ghiveci. hambar. dovleac. Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate: casă. casap. b) cuvinte cu circulație regională. 72 . Oltenia. divan. de tipul: agă. Elementele turcești au pătruns în limba română în două faze istorice: cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea. bamă.popoarelor balcanice. - turcisme din epoca fanariotă. ciulama. care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special cele care aveau legătură cu viața social-politică. Aceste relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcești. în general.1. fotă. para. sidef. floră. tavan. testemel. șalvari. musaca. bostan. tulpan. Țările române au căzut sub suzeranitate turcească. iar multe din cele care au reușit să se mențină au primit un sens ironic sau peiorativ.2. pastramă. ciorbă. cearşaf. iaurt. tejghea. rachiu. catâr.2. Cuvintele turcești sunt de două feluri: a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română.

-giu (productiv): boiangiu. iar azi înseamnă „obiect metalic care mijlocește legătura”. tembel. zarzavagiu. pământiu. zor). para. obiecte: ciubuc. crailâc. meșină. cafegiu. 5 sunt de origine persană (dușman. soi) (Graur. Unele dintre cuvintele turcești au suferit în română evoluții semantice: balama însemna „legătură”. apoi s-au atașat și altor împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini. ghiurghiuliu. hai. - însușiri: ageamiu. 73 .- unelte: cazma. -lâc: caraghioslâc. În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească. zaiafet. după care s-au format: arămiu. talaz. pișicher. argintiu. pușlamalâc. nisipiu. cenușiu. huzur. piersiciu. tertip. scandalagiu. tabiet. chiulangiu. avocatlâc. diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet. este foatre productiv: barcagiu. peltic. tuciuriu. reclamagiu. ciomag. -iu: cafeniu. cântar. auriu.3. fustangiu. -lic. hatâr. surugiu. siretlic. pată” a ajuns să însemne „om de nimic”. șiret. halal. buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc. Sufixe Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau. chefliu. lulea. chirie. mcalit”. dintre care 5 au la bază o origine arabă (cafea. 5. lichea. castaniu. după care s-au format: haimanalâc. belea. ibric. pingea. zevzec. giuvaergiu. rubiniu. moft. chef. 1969: 277). pehlivan care însemna „erou”. ghiozdan. tăbăci). fudul. ruginiu. fistichiu. babalâc. belaliu. a ajuns să însemne „escroc. ursuz. proiect”. iar 4 sunt turcești propriu-zise (chior. înseamnă astăzi „intrigă. moft.2. vișiniu etc. lichea „defect. murdar. camionagiu. tertip ”plan. cusur. tipsie. savantlâc etc. maidan. mijloc necinstit”. naz.

Influența turcă asupra limbii române.). București. Rosetti. Bucureşti. Editura Academiei. II. Dimitrescu. Craiova. Istoria limbii române. *** Tratat de dialectologie românească. 74 . I. 2009. *** Istoria României. Studiu monografic. București. Bucureşti. București. ediţia a II-a. II. Editura Scrisul Românesc. I. Al. Suciu. 1961.. Florica (coord. Editura Științifică. 1969. 1984. Istoria limbii române. ✎ Evaluare Câte straturi de elemente turcești sunt în limba română? În câte faze istorice au pătruns elementele turcești în limba română? Prezentați pe sfere semantice termenii românești de origine turcă. Editura Didactică și Pedagogică. 1978. Editura Academiei. București. 1978. 1962.Bibliografie Densusianu. Ovid. Ce sufixe de origine turcă au pătruns în limba română? Comentați. *** Istoria limbii române. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Emil.

. . .1.însușirea terminologiei de specialitate. Despre limba primelor texte româneşti. N. 75 . dacă se găseşte un cuvânt de origine grecească pe care traducătorul nu l-a înţeles ce înseamnă. există o strânsă legătură (Gheţie. îl reproduce tocmai aşa”.familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Iorga (1988: 26) afirma: „Limba cărţilor acestora este .. se caracterizează prin claritate şi cursivitate. Într-adevăr. traduse ori copiate sau graiul celui care a făcut traducerea sau tipărirea. precum şi a unor cuvinte de legătură slave.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. limba română din textele scrise în secolul al XVIlea prezintă aspecte omogene. Munteanu. se poate observa că limba celor dintâi. simţul stilului nu există deloc. prin apropierea de limba vorbită. Număr de ore alocate: 10 ore 6.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Privire sintetică asupra limbii române vechi Obiective: . la o primă comparaţie făcută între limba textelor netraduse şi a celor traduse. dar şi divergente. în vreme ce limba primelor traduceri româneşti de cărţi religioase e mai greu de înţeles datorită reproducerii frazeologiei originalului şi a numărului mare de elemente lexicale şi calcuri slave sau maghiare. 1983: 70). între limba acestor scrieri şi graiurile vorbite în regiunile unde au fost redactate. 1978: 400. traducerea este până într-atâta de nedibace încât. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. Ţâra. Privită în ansamblu însă.cunoașterea principalelor particularități fonetice. în afara unor formule stereotipe de adresare şi de încheiere. cu desăvârşire aspră. .

îmfla (numai la Coresi se înregistrează î > u de două ori: umplut. 76 . năsip. se întrebuinţează şi forme analitice. cu excepţia lui f > h'. . fămeie.numeroase substantive fac pluralul în -e (astăzi primesc desinenţa -i): grădine. . rareori. poci.labialele urmate de iot se păstrează intacte. carea. nebune. cale de cetate. chinure. nopţiei).m păstrat în rumpe (numai în textele coresiene alternează formele rumpe-rupe). . .adjectivul gol are la plural forma goli.1. dar mult mai rar). -ireţi: nu dareţi.o mare frecvenţă a substantivelor neutre terminate în -ure: locure. alcătuite cu prepoziţiile de şi a: mijloc de băserecă. . păhar.pronumele relativ care este variabil: carele.păstrarea lui e nesincopat în: derept. carii.păstrarea lui ă etimologic în cuvinte de origini diferite: blăstema. i (apar şi rostite dur în toate textele. . umpluse).folosirea prepoziţiei pre. carele. Ţâra (1983: 72-77): . spunea. . rădica. O sinteză a particularităţilor lingvistice comune tuturor textelor scrise în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.larga circulaţie a formelor verbale iotacizate: (eu) spui. talpe. -ereţi.6. trestie a călturariu.vocativul în -e: oame. . . . . .auxiliarul perfectului compus la persoana a III-a. auz.preferinţa pentru rostirea moale a consoanelor ş.alături de formele sintetice de genitiv-dativ articulat în -eei şi -iei (caseei.mai mult ca perfectul perifrastic este larg întrebuinţat. Gheţie (1978: 77-96) şi de Şt. părete.prezenţa lui î etimologic la iniţială în: împlea. plural: (ei) era. . derege. . . nu tânjireţi. .formele de imperativ negativ în -areţi. j urmate de e. rane.forme etimologice de imperfect la persoana a III-a. .1. Munteanu şi V. groape. singular are forma au (a apare sporadic): (el) au spus.

voinicame. nume de persoană. bez(d)nă „prăpastie”. a cumpli „a sfârşi. . textele au fost 77 . ☞ Care sunt trăsăturile limbii române din secolul al XVI-lea? 6. silă „putere”. au fost înregistraţi: a) termeni care azi au dispărut sau au fost păstraţi în unele graiuri: agru „ogor”.(negata. a pierde”. arină „nisip”. a deşidera „a dori”. ...complementul direct. jelanie „dorinţă”. temoare „teamă” etc. asemănătură). gintu „neam. adevărătură. jale. am mâncat şi băut-am..numeroase forme prefixate cu ne. tâmpla. b) termeni care s-au păstrat. forma accentuată. mişel „sărac”.. tremeate nouă dulceaţa ta. exprimat prin substantiv sau pronume personal se construieşte fără prepoziţia pre (pe): Nu vă clevetireţi urul alaltu.. Alături de trăsăturile comune.1. nice cu mânia ta pedepsi mene.. .plasarea facultativă a auxiliarului la timpurile verbale compuse înainte sau după verb: fi-va sau va fi. În privinţa lexicului.sufixul colectiv -ame: mişelame. crunta. în cele mai multe situaţii. fămeie „familie”. bezaconie „nelegiuire”. .. ciudă „minune”. neca podobi. . specifice anumitor zone.2.numărul mare al verbelor neprefixate: bătrâni. În acest sens. .complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal. şi ducea pre noi. nu este anticipat de forme pronominale neaccentuate: . voinic „ostaş” etc. referindu-se la faptul că... familie”. mulţi... . a răposa „a se odihni”. a deştinge „a coborî”. măritu „soţ”.. bărbat şi muiare îi făcu ei. limba română scrisă din secolul al XVI-lea conţine şi numeroase particularităţi divergente. .comparativul este legat de celălalt termen al comparaţiei prin de: . mai dulci de miarea. a săruta „a saluta”. . negăndire) şi forme realizate cu sufixul -ură (adâpostitură. lucoare „lumină”. prost „simplu”. a se înveşti „a se îmbrâca”. . vedea-vor sau vor vedea.negaţia simplă nice (nici) + verb apare în locul formei nici + nu + verb: . dar au suferit o evoluţie semantică: adunătură „sfat”..

. În ceea ce priveşte Banatul. Rosetti (1968: 582-583). iu de a trece la v: tăvu „tău”. Dar. a distins existenţa a două grupuri dialectale: . nordul Ardealului şi Maramureşul. şi celui de-al doilea.ea final > é (mâna mé) – în nordul Ardealului.tendinţa lui u. .1.nazalitatea vocalelor era mai pronunţată în nordul ArdealuluiMaramureş. Bucovina şi Moldova. I.diftongul âi (câine) – în Banat. . să întâlnim în paginile lor elemente inexistente în graiul vorbit de copişti (tipografi). într-o oarecare măsură şi morfologică.ă > a (cazu) – în nordul Ardealului. . în numele Moldovei (Moldua) – în nordul Ardealului şi Moldova. .i > â după dz (dzâc) – în nordul Ardealului-Maramureş.o > u.un grup dialectal sudic. au putut fi identificate anumite trăsături. iar în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova ea > a: samă.palatalizarea oclusivelor labiale şi nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. Gheţie (1978: 101) a avansat ideea că: „nici unul din textele secolului al XVI-lea nu este pur sub raport lingvistic” şi că „este firesc. . 6. răvu „rău” – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.diftongul ea se păstrează în seamă. deoarece prezintă particularităţi care îl alătură şi primului grup. care indică. Al. apartenenţa textelor la o arie sau la alta. sudul Ardealului şi Ţara Românească.copiate de persoane din alte zone decât cele din care proveneau originalele. acesta ocupa un loc aparte.2. . Unităţile dialectale stabilite prezintă următoarele particularităţi fonetice tranşante: . Maramureş şi Moldova. cele mai multe de natură fonetică şi. până la un punct. cu o relativă precizie.fonetismul â (câne) – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. Astfel.un grup dialectal nordic. . eu. cu toate că particularităţi care apar frecvent în textele dintr-o anumită regiune se găsesc în arii difuze şi în texte din altă regiune. . 78 a fricativelor labio-dentale – în . pe baza unor trăsături fonetice. ău. în sudul Ardealului şi Ţara Românească. cuprinzând Ţara Românească şi sudul Ardealului. ce cuprindea Moldova. .1. al doilea element al diftongilor au. pătrunse din nebăgarea de seamă a acestora”.

păstrarea lui dz şi ĝ (dzice. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara.conservarea lui n – în nordul Ardealului-Maramureş. La aceleaşi concluzii. . . deoarece el reprezintă „o arie intermediară. Dimitrescu (1973: 67-68) în urma studierii lexicului din această perioadă: acceptă existenţa a două arii principale. Rosetti.) – în nordul ArdealuluiMaramureş. cu diferenţa că în subdialectul nordic au încadrat: Moldova. şi din punct de vedere lexical.evoluţia lui dz > z şi a lui ĝ > j – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească.conservarea grupului fs (fsat) – nordul Ardealului-Maramureş.1.ń > ø – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. 6. leje) – în Moldova. O cercetare amănunţită consacrată aspectului dialectal al dacoromânei în secolul al XVI-lea a fost făcută de I. Gheţie şi Al. de tranziţie”. ..1. „reprezentate prin nordul Ardealului-Maramureş şi sudul ArdealuluiMuntenia – care sunt arii staţionare” şi face menţiunea că Banatul are.2.prez. specificul Banatului fiind dat de „caracterul bidirecţional al relaţiilor sale cu cele două grupări dialectale principale”. pl. „mai ales prin elementele latine moştenite şi prin cele maghiare împrumutate”. iar în cel sudic. . 79 . indic.2. -ĝ > j (arjintu. în urma căreia au stabilit existenţa tot a două mari diviziuni teritoriale: un subdialect nordic şi altul sudic. 6.. referitoare la repartizarea teritorială a limbii secolului al XVI-lea ajunge şi Fl. cu tendinţa de a trece la u sau de a dispărea – în nordul ArdealuluiMaramureş. III.grupul nt > mt (sămt. .ł.prezenţa lui r – în nordul Ardealului-Maramureş. ĝos) – în nordul Ardealului-Maramureş. Moldova şi Banat.3. Moldova şi Banat. o situaţie aparte.u ). care se situează când mai aproape de nordul Ardealului-Maramureş. . -rotacismul lui n intervocalic – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. . Moldova şi Banat. Mareş (1974: 331 ş. ca şi Al. când mai aproape de sudul Ardealului-Muntenia. Bucovina. „de aria cărora ţine prin cuvintele din limba curentă”.

Mareş (1974: 49) au constatat că dintre cele două subdialecte. iar cel nordic apare divizat în trei graiuri: moldovean. . . . Examinând particularităţile de limbă.[o]: noroc. morfologice şi lexicale de importanţă mai redusă. Mareş (1974: 337347) au stabilit care sunt cele mai importante trăsături ale fiecărei arii.adverbul acmu (amu).[b] moale: beşică. Ca o concluzie a cercetării efectuate. în Transilvania de sud-vest şi în Transilvania de sud-est. ei consideră că s-ar fi aflat o serie de graiuri de tranziţie. iar pe de altă parte. pe de o parte.fenomene răspândite în toate cele trei arii nordice.[ĝ]: ĝura.[b] dur: băşică. dimpotrivă. alături de forma sudică. există şi alte forme. I. Gheţie şi Al.[z]: zi. circulând în arii difuze: aria nordică . Între cele două subdialecte. . I.pluralul mânule. .particularităţi care prezintă realizări tranşante în cele două arii: aria nordică . .adverbul acum. .pluralul mâini.[j]: jura. dar în arii difuze.[â]: câne. prin prezenţa unor trăsături arhaice sau. . alături de fenomenele care apar în nord.[-i-]: oamini. „din modul particular în care fiecare dintre ele se grupează cu una din celelalte arii nordice sau cu alte arii din afara subdialectului nordic”. . . Gheţie şi Al. .[-é] ([e]): mé (me). prin apariţia unor inovaţii”. cel sudic prezintă o anumită omogenitate. . „prin fenomene fonetice. . aria sudică .[âi]: câine.[ă]: năroc. Individualitatea acestor arii rezultă. . ardelean de nord şi bănăţean-hunedorean. 80 aria sudică . în timp ce sudul prezintă un tratament unitar sau forme care în nord au o distribuţie unitară. cele mai importante aflându-se în Oltenia de vest şi de nord. în timp ce în sud.[-e-]: oameni. .Muntenia propriu-zisă şi o parte a Olteniei. iar particularităţile reţinute au fost împărţite în trei categorii. .[dz]: dzi.[-ea]: mea. după cum pot opune unul altuia cele două subdialecte: .

[r] dur: râu. [j] moi: şeapte (şepte). .formele verbale: sîntem.: a invariabil. ţapă.[z]: zice.[d] moale: de. . luate împreună. . . [dz]. ăsta. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: .[ş].).[-r]: argintar. .[t]. şi adj.[ń]: cuń. hot: lu. [d]. . .art.[v]: Moldova. [n]: . [ţ] duri: dzâc. dem. .formele verbale sem. ţeapă. . zid.: lui.[r]: rumpe. dân. dem. seţi.[r] dur: uraşte. tocmeală . În anumite situaţii.auxiliarul au (pers. . . tocmală. .pron.[t']. pos.[d] dur: dă.. şi subdialectul sudic. din.pron. . . . . sing. .cuvântul bumb. zâd.[s]. şi adj. Astfel. . .auxiliarul a. . . . aiesta. săc.[ĝ] ĝice.[u]: Moldua.[ş].[î-]: îmbla. .[r] moale: ureaşte. variabil. hot. [j] duri: şapte. [z].[u-]: umbla.fenomene care se întâlnesc cu circulaţie restrânsă în toate cele trei arii nordice (sau cel puţin în două) alături de fenomenul sudic care cunoaşte o difuzare destul de mare: aria nordică . .[r]: rumpe.[n]: frânt. . au fost distinse următoarele situaţii: Moldova şi Transilvania de nord . .[i]: cui. [z].labiale moi: iubesc. . aria sudică .[s]. [ţ] moi: sec. .art. sînteţi.art.art. . pos. .[ŕ]: argintari(u). .[-r-]: mâră. .[m]: frâmt. .labiale dure: iubăsc. / subdialectul sudic: . [d']. opoziţia dintre aria nordică şi cea sudică se realizează numai între două dintre ariile nordice. [ń]: 81 .cuvântul nasture.[r] moale: riu. . 3.[-n-]: mână. .

.[o] > [u] în cucon. pentru graiurile moldoveneşti ar fi specifice: .[h] > [o]: zăbovi. În ceea ce priveşte cele trei graiuri nordice. 1974: 339).[ă] analogic în loc de [e] în dător. singular.[u]: preut. a lui [e] la [ă] în Dumnădzău. oghial „plapumă”. respectiv.ø: drept.auxiliarul a la viitor. . uric „act de proprietate” (uricar „scriitor de urice”). . .[i]: čini. . .[e] > [i]: striin.[d'] > [đ]: đes. . Moldova şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: -[a]: barbat. -[ă]: bărbat. 82 . -[e]: čine. . jerebie „bucată de pământ lungă şi îngustă”.[p] în îndărăpt. . . . prisacă „stupină”. . des.[u] > [v]: luva. tine. buor „bou sălbatic”.cuvintele: buhai „taur”. Muldova.[ă] > [i]: privi. În Banat-Hunedoara au fost înregistrate fenomenele: . ńepot. -[o]: preot.[e] ([i]): derept. dar cu precizarea că „în unele cazuri prezenţa acestor fenomene şi în alte arii decât cea unde au fost atestate nu este câtuşi de puţin exclusă” (Gheţie. . dirept. t'ine.[i] > [o] în mărtorisi.[ń] în pl. pentru fiecare au fost reţinute particularităţi specifice. . .palatalizarea lui [p] în stadiul [k'] şi a lui [m] în stadiul [mń].d'es. . nepot. [z]. harbuz „pepene verde”.fricativizarea lui [ĉ] şi a lui [ĝ] în stadiile [ŝ] şi. . ciobotă „cizmă”.[n] dur: nătare. Mareş.trecerea lui [ă] la [e] în nedejde. . pilotă „plapumă de puf”. persoana a 3-a. deseatnic „slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei”. ań. Astfel.

83 . Mareş.1. de tipul amente. fie prin aceea că „nu este totuşi exclus ca nordul Transilvaniei să fi fost mai unitar din punct de vedere lingvistic decât celelalte două arii” (Gheţie. . Alături de particularităţile comune limbii scrise din toate provinciile. cliciu „coapsă”. s-ar explica fie prin „informaţiile.[cl']. ploia şi scria. a împotrivi”.cuvintele: aldovăni „a se jertfi.2. beadă „lipsă”. 1974: 340).2. murgui „a protesta. Printre principalele trăsături ale limbii din această perioadă se pot menţiona: . în genere.. . ungl'u. a se sacrifica”. [gl']: cl'eie. din. Mareş. în general. ceea ce. se menţin şi în acest secol cele care individualizează atât aria nordică de cea sudică. niştotă „nevoie”. a îmbla. neşte etc.[ń] şi [i] în făină. 1974: 340). nişte etc. . svente.dispariţia grafiilor cu en. leatnic „zăbavnic”. im „lut. Pentru Transilvania de nord sunt înregistrate numai cuvintele: alegădaş „mulţumire” şi somsid „ vecin”.în majoritatea textelor. risipi. după cei doi cercetători. a îmfla. . . În textele munteneşti se înregistrează şi forme în care cele două vocale au fost asimilate la i: ridica.păstrarea vocalelor ă şi e în cuvinte ca: păhar. În ceea ce priveşte limba textelor scrise în secolul al XVII-lea. aleaneş „duşman. răsipi. cât şi principalele diviziuni ale ariei nordice.formele mânc. ☞ Care sunt principalele trăsături care individualizează cele două mari arii dialectale din secolul al XVI-lea? 6. 6. argilă”.. avenită „dospită”). î se menţine în: împle.[ş] > [s] în deschide. inemă. sărace pe care le-am putut dobândi asupra graiurilor din această regiune a ţării” (Gheţie. nu prezintă modificări însemnate faţă de secolul trecut.[l']: tel'. mai puţin în cronicile muntene. citi. dintre. rădica. . den. . aveni „a se dospi” (avenit „dospit”. dentre. potrivnic”. lăcui. dar nu şi alte particularităţi.

complement direct.).). să închinară la Antioh etc. . r în special în textele de tip nordic. .în cronici. în schimb. de.pluralele în -e apar. mili..). .pronumele relative. în general. păminte etc.vocalele anterioare e şi i trec în seria centrală după consoanele dure s. forma a se întâlneşte în textele munteneşti. careşi. ca şi în secolul trecut. în textele bănăţene-hunedorene încep să fie înlocuite de cele analogice.. textele munteneşti îl notează exclusiv pe j. . în timp ce în celelalte apare ĝ (în textele bănăţene-hunedorene se întâlneşte frecvent alternanţa lui ĝ cu j). . -r sunt dominante. în textele munteneşti. spre sfârşitul secolului inovaţia începe să apară şi în Transilvania. lefe.. Se păstrează. talpe etc. în textele de tip nordic (barbe. într-o mai mică măsură în cele moldoveneşti. .pronumele relativ care prezintă. Radul-vodă etc. din pîntecele de la maica noastră) şi de dativ cu la (eu … scriş la marele împărat.rotacismul nu mai este notat decât uneori în scrierile moldoveneşti. -n. . însoţite de prepoziţia p(r)e.auxiliarul perfectului compus de persoana a 3-a este în cele mai multe texte au. . z. -t. carele.prezenţa vocativului masculin nearticulat în -e: oame. . dz. în general.formele iotacizate ale verbelor cu radicalul terminat în -d. .sunt frecvente forme analitice de genitiv construite cu prepoziţiile a. carevaşi. la persoana 1 sunt notate forme cu desinenţa -m. de la (în mijloc de besearecă.. în textele munteneşti sunt notate plurale în -i neacceptate de limba literară actuală (colibi. frecvent în textele munteneşti şi. blane. . ca şi în secolul precedent. măhrămi etc. numele proprii apar frecvent articulate: Cârnul. acestaşi etc.dentala d se rosteşte dur. cevaşi. de asemenea. nehotărâte şi demonstrative apar amplificate cu particula -şi: cineşi. forme articulate: carii. omonimia dintre persoanele a 3-a şi a 6-a. sunt. . Cornescul. .formele de acuzativ nume de persoană.în ceea ce priveşte pe ĝ şi j. ţ. forme de persoana a 6-a cu desinenţa -u sunt atestate numai în textele bănăţene-hunedorene. unde fenomenul începe să fie atestat şi după fricativele ş şi j. au spus a tot norodul. carea. 84 .la imperfect.

cu o topică particulară cu predicatul situat la sfârşitul propoziţiei sau al frazei şi cu dislocări frecvente în care se pot recunoaşte modele sintactice latine sau greceşti. Dosoftei şi Antim Ivireanul se impun atât prin valorificarea limbii populare. 85 . 6. savant construite.în toate textele apar frecvent forme de mai mult ca perfect perifrastic şi de viitor format din prezentul indicativ al auxiliarului a avea + infinitivul verbului sau construite cu va + conjunctivul prezent. deşi se mai păstrează unele particularităţi arhaice ca: dativul adnominal. în special în textele laice care au un vocabular mult mai bogat şi mai variat decât cele bisericeşti: „Nevoia de a-şi spori cât mai grabnic posibilităţile de expresie îi determină pe cărturari – aproape fără excepţie poligloţi – să caute cu asiduitate în vorbirea populară şi în limbile pe care le cunoşteau termenii de care aveau nevoie. . cât şi prin prezenţa unor elemente de exprimare artistică. elemente de relaţie cu altă valoare decât cea pe care o au în limba actuală etc. în special cele ale lui Varlaam. Ţâra. în vreme ce. cumulul de conjuncţii.2.. dar adesea ei n-au şovăit să creeze cuvinte noi.. .persoanele a 4-a şi a 5-a ale perfectului simplu apar până spre sfârşitul secolului fără -ră-.unele adverbe apar întărite cu particula deictică -şi: acoloşi. 6. folosirea negaţiei simple.2. nu pun probleme în înţelegerea textului. în scrierile cronicarilor mai puţin erudiţi. deşi nu lipsesc frazele alcătuite după modele străine. livresc la cronicarii savanţi. Mai mult. acestea au o frecvenţă mult mai scăzută decât în cele din secolul al XVI-lea şi. unele dintre ele. sunt prezente elemente proprii sintaxei populare. Modificări importante se înregistrează şi la nivelul lexicului. punând la contribuţie şi mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului” (Munteanu. în structura sintactică a textelor laice se pot distinge două maniere de exprimare: construcţii ample. încăşi etc. acordul substantivelor în genitiv şi dativ cu atributele şi apoziţiile. -ireţi apare în toate textele.imperativul negativ în -areţi. în scrierile religioase. În ceea ce priveşte sintaxa. -ereţi. acordul gramatical după înţeles. textele dobândind un caracter elaborat.2. . . Pe de altă parte. Astfel. 1983: 108).nu se mai înregistrează forme de condiţional sintetic.3. în general. textele din acest secol au suferit modificări esenţiale.

agă „căpetenie militară”. specifici lexicului religios: bdenie „vechi în rugăciuni”. strălucire”. farfurie. a explica”. care au o circulaţie limitată: agud „dud”. în vocabularul acestor texte se pot identifica: . . omăt. dăzvoalbe „a lămuri. coronaţie „încoronare”. politie „stat. anost. .. a conceni „a sfârşi”.neologisme latino-romanice: alector „elector”. cântar. în vreme ce în textele munteneşti sunt frecvente cuvinte ca: ginere „mire”. calendar. judeţ „judecată”. anarhie. pisică.).termeni de origine neogreacă. a catadicsi. astăzi dispăruţi din româna literară: bucin „trâmbiţă”. hasnă „folos”. imală „noroi” etc. blagoveştenie „bunăvestire”. corăspondenţie. . senat etc. measer „sărac”. neştine „cineva” etc. desemnând în general noţiuni abstracte: agramat „ignorant”. chiar „clar. 86 . a da mulţumită „a mulţumi”. cearceaf.. epidemie. nostim. în limba textelor bisericeşti se mai întâlnesc şi calcuri după neogreacă şi slavonă. lucoare „lumină. . magazie.termeni împrumutaţi din slavonă pe cale cărturărească. ciorap. a aldui „a binecuvânta”.termeni de origine latină.) sau termeni politico-administrativi (beizadea „fiu de prinţ”. zăpadă etc. ţinterim „cimitir” (în scrierile moldoveneşti). curechi „varză”. de biu „din belşug”. enchiclopedie. fantezie. tavă etc. limpede”. cei mai mulţi referitori la civilizaţia materială (geam. cin „tagmă. ciobotă „cizmă”. camai „niciodată”. (în textele transilvănene şi bănăţene). a înjura. a plictisi. a blagoslovi „a binecuvânta”.elemente regionale. preobrajenie „schimbarea la faţă” etc. duroare „durere”. blagocestie „evlavie”.. alenşig „duşmănie”. oraş” etc. cust „trai”.turcisme care denumesc în special termeni concreţi. mamcă „doică”. basma. . paradă. caimacam „locţiitorul domnului”. papuc. Pe lângă aceşti termeni. capichehaie „reprezentant diplomatic la Poartă” etc. a sudui „a înjura”.Astfel. fur „hoţ”. carvasara „birou vamal”. ca şi expresii şi locuţiuni specifice: peste fire „extraordinar”. ordin călugăresc”. voie vegheată „protecţie” etc. blagocestivie „pioşenie”..

Bucureşti. Istoria limbii române literare. Târa. Editura Minerva. Graiurile dacoromâne în secolul al XVIlea. Bucureşti. Contribuţii la istoria limbii române vechi. Istoria literaturii române. Gheţie. 1968. Rosetti. 1988. Editura Științifică și Enciclopedică. Şi-mi fu întorrcîndu-mă întru Ierusalim şi rrugîndu-me în băsearecă şi-mi fu spaimă. derep ce nu-ţi voru preemi mărrturia ceaia ce e de menre». ✎ Evaluare Particularități ale limbii române vechi – analiză de text. Christian Schmitt. Histoire interne du roumain: morphosyntaxe et syntaxe (Interne Sprachgeschiche des Rumänischen: Morphosyntax und Syntax). Şi eu dzişu: «Doamne. Ion. 1973. Florica. Ştefan. Bucureşti. Walter de Gruyter. 1978. 1974. Livescu. Privire sintetică. sub conducerea lui Gerhard Ernst. deaci vădzuiu elu grăindu: «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim. Michaela. Alexandru. pag. Editura Academiei. Iorga. Ion.☞ Care sunt principalele particularități XVII-lea? ale limbii secolului al Bibliografie Dimitrescu. art. Mareş. Bucureşti. 2646-2692. Vasile. Martin Dietrich Gleßen. Berlin. Gheţie. Editura Didactică şi Pedagogică. 1983. Editura Didactică şi Pedagogică. 2009. Nicolae. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs). nr. marrtorului tău. Editura pentru Literatură. Alexandru. Munteanu. Bucureşti. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. 3 Teilband/Tome 3. Wolfgang Schweikard. însumi 87 . Bucureşti. înşiş stiu că eu era acela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu. Istoria limbii române literare. 223 din Romanische Sprachgeschichte (Histoire linguistique de la Romania).

se gĭudece-se limbile între tire. Auziţi oamenii miei şi mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. ce scoşi-te den tara Eghipetului. 269-271. toate limbile ce ultară Dumnedzeu. în cursa ačasta ce ascunseră legă-se pičorul loru. rebdaré mişeiloru nu va peri pără în cumplit. de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica vrea mîna mea […] Idem. p. întru lucrul măriloru sale legă-se păcătosul. Întrebare: Ce e datul de har? Răspuns: Datul de har easte aceaia cîndu ne aducem aminte depre toate faptele bune ale lui Dumnezeu şi dăm har lui pren Hristos. întinară-se limbile în perire ce féceră. Şi nu ascultară oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă. nece să te închini a Dumnezeu striin. Psaltirea Scheiană. ca să nu 88 . Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla. Învie. 348-350 […] Dracii amu cerşură de la Hristosŭ să se ducă în turma porcilorŭ. că eu întru limbi deparrte tremiţu-te». ca aceaia să-i neace. Catehismul (Întrebarea creştinească). Turna-se-voru păcătoşii întru ĭadu. se nu învrătoaşe-se omul.era stîndu şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu». Că nu pără în cumplitu ultatu va fi méserul. Doamne. 104 […] În scîrbi chemaşi-mă şi izbăviiu-te. p. p. să strice şi să scârbească inimile stăpânilorŭ lorŭ. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău. 13 Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune? Răspuns: Doao. auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare. p. Să nu fie ţie Dumnezeu nou. Bucurămu-nă de spăsenia ta. Întrebare: Ce easte milcuitura? Răspuns: Milcuitura easte aceaia cînd cearem ceva de la Dumnezeu şi avem greu şi nevoiia noastră. Întrebare: Carele-s acealea? Răspuns: Milcuitura şi datul de har. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale. Ştiutu ĭaste Domnul gĭudeţu făcîndu. Deaci dzise cătră minre: Pasă. sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm. Coresi. Codicele Voroneţean. lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu.

Pre lesne dă Domnezeu de tot acelora carii lui usbăiesc şi lui i se roagă. ca să nu se ucigă. p. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea. Voarece oraşu sau oamenii den casă domnul nu-i va pădzi. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit. Iar Hristosŭ păziia cei ce se drăcise. de nu-i vrea fi lăsatŭ Dumnezeu lor […] Coresi. Şi încă de vrea fi avutŭ puteare dracii. De fiete va fi sculatul de noapte. p. Iar Hristosŭ lăsă şi grăi lorŭ: «Duceţi-vă!» Că arătă cîtă răotate şi amărăciune avut-au dracii spre oameni. voauă ce în Domnezeu tare nu credeţi. Nu-i fără Domnezeu izbavă şi agiutor. încă şi cămilelor voiu scoate. că nici spre porci n-ară fi avutŭ dracii puteare. Cătră aceştea să şi înţeleagemŭ. Fericatu-i sufletul întărit cu credinţă. Fragmentul Teodorescu. iaca la ceastă fîntînă stau. aceasta să fie acea muiare. iaca ieşi Raveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te. 89 . sau şi sloboi ei den piiardere de ce le veniia de la hitleanii draci. Aşa se va tîmpla tuturora voauă în muncă şi în grijă pîne ce mîncaţi. şi nu vrea fi apărati de Dumnezeu. aşa-s credzuţii tari în Domnezeu. 237 Toţi criştinii ascultaţi şi bine învăţaţi. Nu-i făr. care-au tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. Nu-i fără. dă-mi să beau. Nu-i fără. carii agiutoru den domnul nu aşteptaţi. să calea mea pre care am venit ai nărocit. Cumu-s săgeţile în mînă de puternic. ca să ştie de ce muncă şi chinuire şi de ce reale izbăviţi sântŭ. Carte cu învăţătură. decîtŭ atunce porcilorŭ. domnului mieu.priimească pre Hristosŭ. mai mare rău fi-vrea făcutŭ noao. o sută doauodzeci şi şase de cîntece: nu-i fără Domnăzeu izbavă şi agiutor. Scriadză svînt David în carte Joltarului. crede că vor peri. Nu-i fără. aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta şi aceaia va dzice mie: bea. Nui fără. Domnedzeul lui Avraam. 337-338 […] Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne. Nu-i fără. că tot alenşigul lesni-l va învinge.

faţa în zos pe la cer.98-99 Şi lăcrâmă pré-sfănta Mariĭa şi dzise munciţilor: „au n-aţi credzut şi n-aţi audzitu că printru numele meu munci-se-va totu acela ce nu va crede?” Şi dzise 90 . Ivan şi Stan. cămilele încă adăpă. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei […] Palia de la Orăştie. 79-80 ZAPIS DE CUMPĂRARE Bolbaşi – j. 25 august. în Gura Fînului. deasupra de hălăşteu. Şi mărturie Brătian şi Ion şi Pătru Stan i Drăgoi. la Corn şi în Zîlţ pe den faţă den Matca Gurei. pe după gruiul casălor. care e fecior lu Nahor. Dici. nimedd treabă să nu aibă den neamul acestor oameni ce sint mai sus scris. Stoica. la teiul cel mare. pi la moara lu Dobrin. anume Dan. pe de deal. Pi(s) mĭ(s) a(v) 25(d) şi Pătru mărturie. popa Pătru ot Sura. fără numai Stănilă vornic şi frate-său Cîrste. Dan cel mic. Pusu-ne-am şi degetele mai jos.încă şi cămilele tale voi adăpa. Şi eu băui. p. p. Stanciul. Şi am scris această scrisoare în casa popei Stoiei ot Bolboşi şi am scris eu. la stupina lu Dobrin. Redei ot Sura. let 7084. mărturie Text reprodus după Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. Dan Stoica Brătian Stanciul Ivan Stan Dan cel mic Ion Suveţul Bădsor ot Bolboş. în zos. care lui au născut Milca. pîn gura casălor. iară în Zilţ. din Matca Gurei. Gorj. la Poiana Babei. de varniţă pînă în Gura Puiului. 1576 † Cum să se ştie că au cumpărat Stănilă vornicul i brati ego Cîrste di la fraţii lor. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: Fata lu Betuel sunt. Ion Suveţul. Brătian. mărturie Eu.

.751-753 [. casa tatîne-mieu. heruvimii şi sărafimii. Şi omul. De mărg cineş la nchisoare. De lucrează pănă-n sară.306 91 . p. căci mulţi feciori au dat mie Domnul. p.] Biblia de la Bucureşti. bărbaţi şi mueri: unii arde pănâ în brău.. Dosoftei. să-l şază pre el preste scaunul împărăţiei Domnului. fără de greaţă. Zi de iarnă şi de vară. [. Iese-n treabă demineaţă. preste Israil. şi întru Iuda au ales împărăţia şi. au ales întru Solomon.. Şi soarele ş-nemereşte Apusul ce odihneşte. Să-ş ceie şi să-ş răpască De la Domnul să-i hrănească. Călătoria Maicei Domnului la iad. şi luară pré-sfănta Mariĭa şi o duserâ spre amiadzedzi. Lupii urlă şi scîncează. Cînd spre vînat se gătează.. Şi dzise arhangghelŭ: Încătruo veri să mergi. pré-sfăntă maica lu Hs. Să crească-n vremi şi să scază. Şi veniră patru sute de îngeri.] Şi au ales Domnul Dumnezeul lui Israil întru mine dentru toată casa tătîne-mieu să fiu împărat preste Israil în veac.pré-svănta Mariĭa: să cadzâ întunereculŭ ca şi de-inte.242-244. întru mine vru să mă fac eu împărat peste tot Israilul. Luna ai făcut cu rază. Pînă cînd răsare soare. şi. alăţii arde pănâ în pieptu. p. întru fiii tătîne-mieu. Şi dentru toţi fiii miei. alţii era acoperiţi în foc. Psaltirea în versuri. Din tunerec feceş noapte. De ies gadinile toate. den casa Iudei. fiiul mieu.: spre apus au spre amiadzâdzi? Şi răspunse sfănta Mariĭa şi dzise: Blâmu spré amiadzădzi. şi cădzu pre ĭai. unde era unŭ râŭ de focŭ şi eşiĭa parâ de focu şi era într-ănsă multu nărod. alţii pănâ [în] creştetu.

DE DOMNIA LUI PĂTRU VODĂ RAREŞ, FICIORUL LUI ŞTEFAN VODĂ CEL BUN, VĂ LEATUL 7035 GHENARIE 20

După moartea lui Ştefan vodă cel Tînar, strînsu-s-au boierii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alége să puie domnu, că pre obicéiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămînţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu savîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, ca de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste de osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p.53

Zac. 10. Era véste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă decît a lui Baştè Giurgiu, care zavistie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă. Zac. 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi cum să fie agiunsŭ în cîteva luni cu dare Ieremie-vodă la Baştè Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescu: Sula de aurŭ zidiul pătrunde. Zac. 12. V leato 7109 [1601] avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baştè Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortulŭ unde odihniia, şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baştè Giurgiu, iară trupul păn-a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostu mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ némţilor. Miron Costin, Letopiseţul Ţărîi Moldovei, p.123

I. Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci … Şi în cîteva 92

rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce sau aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani. Ion Neculce, O samă de cuvinte, p.23

Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe-dvornicul, de făcea sfat şi să învăţa cu ce fel de meşteşugari vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr' cît zicea că ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab merseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor vrun rău, atunce să paţă după vina lor. Letopiseţul cantacuzinesc, p.113

[...] Venind Gligore-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumânilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni şi senin, după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace şi bişug în toate şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. [...] Letopiseţul Bălenilor, p.128

93

✎ Teste de evaluare finală

1. Definiți latina populară și precizați care sunt principalele ei izvoare. 2. Indicați ce fapte de limbă sunt atribuite substratului. 3. Comentați definiția genealogică a limbii române dată de Al. Rosetti (1968: 77): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”. 4. Definiți și comentați „teoria imigraționistă”. 5. Precizați câteva argumente în favoarea continuității românești la nord de Dunăre. 6. Ce denumiri au fost date perioadei de unitate a românei? Precizați limitele și cauzele ruperii acestei unități. 7. Care sunt trăsăturile românei comune? 8. Care sunt urmările contactului dintre română și limbile cu care a venit în contact? 9. Precizați principalele particularități ale limbii române vechi.

94

Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. *** Istoria limbii române. Densusianu. Editura Ștințifică. 95 . L.. Fischer. I. Iancu. Rosetti” (coord. Bucureşti. Iaşi. Frâncu. Bucureşti. Bucureşti. 1978. I.. G. Mareş. Latina dunăreană. Şăineanu. 1960. (coord. Casa Editorială „Demiurg”. Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIIIlea. Editura Academiei. Editura Academiei.. Rosetti” (coord... Influența turcă asupra limbii române. 1965. Bucureşti. 1966. Istoria limbii române. Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române. Gheţie. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Academiei. Ov.). Craiova. Bucureşti. 1980. Editura Academiei. 2007. ediţia a II-a. 2007. București. Rosetti. I. II. Bucureşti.. 2009. Constantin. Dimitrescu. I. Mihăilă.Bibliografie generală Academia Română. Editura pentru Literatură.. II 1961. 2009. București. București. Al. Emil. Bucureşti. S. 1985. Împrumuturi vechi-slave în limba română.. Graiurile daco-române în secolul al XVI-lea. Editura Academiei. Puşcariu. Istoria limbii române. Studiu monografic. Iași. Fl. I. 1940. 1969. H. Al. Mihăescu. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Limba română.. Bucureşti. 1974. Gh. Istoria limbii române. Academia Română. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Gramatica limbii române vechi (1521-1780). *** Tratat de dialectologie românească. 1978. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Magdalena Popescu-Marin). 1980. 1900. Ivănescu. Editura Junimea. București. Mioara Avram). Suciu. Bucureşti. Editura Scrisul Românesc. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al.