Istoria limbii romane

ILONA BĂDESCU

ISTORIA LIMBII ROMÂNE Curs universitar pentru învățământul la distanță

.

... Istoria limbii române – obiectul.... Metodele de cercetare. Trăsături convergente şi divergente...57 Unitatea de învățare III.....29 Unitatea de învățare VI.. Privire sintetică asupra limbii române vechi………… 75 Teste de evaluare……………………………………………………………….... Elementele constitutive ale limbii române.………………………………………………………………...12 Unitatea de învățare III. Elementul autohton al limbii române…………………....15 Unitatea de învățare IV. ………………………………………………………. Formarea dialectelor limbii române.. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman ……………….48 Unitatea de învățare II.. Influenţa greacă. Tematică …………………………………………………………….CUPRINS Semestrul I...... Tematică ……………………………………………………47 Unitatea de învățare I.... Latina populară...22 Unitatea de învățare V.6 Unitatea de învățare II. Izvoare. Influenţa germanică şi germană………………………. Limbaromână–limbă romanică…………... 94 Bibliografie generală…………………………………………………………… 95 . Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.36 Semestrul al II-lea. Superstratul slav al limbii române..... Primele atestări..... Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie…………… 70 Unitatea de învățare VI. Elementele slave din limba română.. Influenţa maghiară. Latina.. ……………………………………....... 62 Unitatea de învățare IV..66 Unitatea de învățare V. ……………………………………..... Teoriile privitoare la această problemă……………………. Ruperea unităţii comune..5 Unitatea de învățare I.. Româna comună. Izvoarele latinei populare.

.

Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. influenţe). Semestrul I TEMATICA Istoria limbii române – obiectul. Ruperea unităţii comune. Formarea dialectelor limbii române. Latina. superstrat. Primele atestări. Metodele de cercetare. Teoriile privitoare la această problemă. Izvoarele latinei populare. adstrat. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. Trăsături convergente şi divergente. Izvoare. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice disciplinei. Latina populară. Limba română – limbă romanică. Timp alocat: 28 ore 5 . Cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Cunoaşterea trăsăturilor românei comune. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman. Cunoaşterea teoriilor privitoare la teritoriul şi epoca de formare a limbii române. strat. NOTE DE CURS Anul al II-lea.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Însuşirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Româna comună. Elementele constitutive ale limbii române. Elementul autohton al limbii române.

însușirea terminologiei de specialitate. Pentru prima epocă s-au stabilit. în funcție de autor. numită: străromână (Puşcariu. Istoria limbii române urmărește evoluția limbii noastre de la originile sale și până în momentul actual. . numită şi preliterară. romanică 6 . izvoare. 1968: 351). 1969: 15. română comună (Rosetti. pe factori interni (elemente din structura limbii) și / sau factori externi (influențe străine. 1969: 15-18). limba română a trecut de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin” (Coteanu. - o alta până la despărţirea dialectelor. cei mai mulți cercetători delimitează două mari epoci: cea de dinaintea apariţiei textelor scrise în limba română. denumite şi delimitate diferit. incluzând toate fazele ei de dezvoltare. Cele două epoci au fost subîmpărţite în mai multe perioade.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Istoria limbii române – obiectul. în general.1. 1980: 285-288). Istoria limbii române. a. II. numită literară. Ivănescu. 1927: 233. română primitivă comună (Macrea. Deși aceste etape nu concordă de la un autor la altul.cunoașterea structurii dialectale a limbii române. Metodele de cercetare. Limba română – limbă romanică. română primitivă (Philippide.: 72). următoarele perioade: o perioadă de formare a limbii române.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. 1956 a: 8. Obiective: .cunoașterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. . pentru care s-au propus mai multe limite. 1956 b. Criteriile de delimitare a perioadelor de evoluție a limbii române sunt bazate. şi cea de după acest moment. . în general. de la un autor la altul. Număr de ore alocate: 4 ore 1. fapte de istorie politico-socială). dar părerea celor mai mulţi lingvişti este că „în perioada dintre secolele al V-lea şi al VIII-lea. cf. 1937: 64-120).

1969: 10). Densusianu. 1964: 439). 1964: 439. 1967: 8-10. 1968: 353. 7 . Ivănescu. Petrovici. Iordan. 1958: 151-156. traco-romanică (Coteanu. Coteanu. 1981: 57-58. Cazacu. I: 223. Limba română contemporană este un concept legat permanent de generațiile care folosesc limba și de pe pozițiile cărora ea poate fi considerată ca o fază sincronică. perioadă în care se conturează dialectele şi graiurile. 1981: 57-58. . 1980: 289-321). Metode folosite: medoda comparativ-istorică. - dacoromâna comună . Guțu Romalo. Gheţie. Rosetti. care durează până în secolul al X-lea (anul 976 este prima atestare a unui grup de români sud-dunăreni. b. Coteanu. 1956: 10. ☞ Care sunt etapele de evoluție a limbii române? 1. 1964: 346-353). după unii chiar al XIV-lea (cf. apoi protoromână (Coteanu.dunăreană (Petrovici. în trei mari perioade (Cf. Onu. metoda filologică (studiul textelor vechi). Târa.perioada cuprinsă între despărţirea dialectelor şi apariţia primelor texte scrise în dacoromână. 1971: 35-40. - româna modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea – sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea). Rosetti. Niculescu.2. Macrea. Perioada literară se poate împărţi. 1983: 9-10. 1961. Coteanu. Munteanu. 1980: 286-321): - dacoromâna veche .cuprinsă între secolele al XVI-lea – sfârșitul secolului al XVIII-lea. aromânii) sau al XIII-lea. Ivănescu. în general. - româna contemporană (de la sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre). 1978: 31-33.

Izvoarele pentru investigarea diferitelor stadii ale limbii noastre: inscripțiile. a făcut ca româna să capete un aspect particular. Împreună cu celelalte idiomuri romanice – spaniola. izvoarele străine – mărturii ale unor cronicari străini (bizantini. 8 . conferit de anumite particularități lingvistice: a) cu caracter conservator. apuseni. româna dezvoltând de-a lungul evoluției sale. dar și unicul idiom romanic izolat de restul romanității printr-o vecinătate nelatină. ca o conștiință a descendenței romane. 1. diferite trăsături atipice sau necunoscute în celelalte limbi romanice. concretizate în urme de latinitate inexistente sau dispărute din celelalte limbi romanice. franceza. ☞ Din ce familie de limbi face parte limba română? Comentați. estici) din perioada pentru care nouă ne lipsesc știrile. Limba română – limbă romanică. împrumuturile din și în limbile străine. al XIV-lea). toponimele și antroponimele. portugheza. Româna este singura limbă romanică ce se definește prin ROMANUS. sarda.1. franco-provensala.4.3. Limba română este singura reprezentantă a Romaniei Orientale. pe baza cărora s-au reconstituit fazele anterioare de limbă (din secolele al XII-lea. limba română face parte din familia limbilor romanice. 1. documente. occitana. retoromana și dalmata (azi moartă) – formează spațiul geografic și cultural al Romaniei.4. b) cu caracter inovator. termenul păstrându-se și ca nume etnic (rumân > român). al XIIIlea. catalana. italiana. dialectele și graiurile. Din punct de vedere genetico-structural.1. Poziția de arie laterală și izolată în spațiul romanic. textele vechi din secolul al XVI-lea.

subdialectul moldovenesc. folosind însă și unele trăsături din celelalte subdialecte.dialectul meglenoromân. vorbit preponderent la nord de Dunăre. Se mai vorbește pe teritoriul fostei URSS. subdialectul bănățean. are o funcție culturală. meglenoromân și istroromân) au un caracter conservator. unde au fost deportați românii din Moldova și Bucovina de nord.1. ☞ Care sunt dialectele limbii române? Comentați. .dialectul dacoromân. 9 .2. vorbit preponderent în sudul Dunării. Cele trei dialecte suddunărene (aromân. Macedonia. nu au aspect literar și au suferit influența limbilor din Balcani în mijlocul cărora au supraviețuit. Transnistria. în România și în afara granițelor (compact sau insular) în: Republica Moldova. Bulgaria și în alte țări. constituit pe baza subdialectului muntenesc din nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei. în Grecia. până în Extremul Orient. Dacoromâna este singurul dintre cele patru dialecte istorice românești care s-a dezvoltat devenind limbă națională. subdialectul crișean. subdialectul maramureșean.4. dar și în alte țări unde se găsesc comunități de români. Româna. de-a lungul Dunării și în Dobrogea bulgărească. pe valea Tisei (Ungaria). în zona Vidinului. limba literară. continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene are patru dialecte: . inclusiv în România. teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei. în Ucraina subcarpatică și Ținutul Herței.dialectul aromân. .dialectul istroromân. . vorbit în Peninsula Istria din Croația. în Bulgaria. în Macedonia și în alte țări. pe valea Timocului și în Voivodina. Albania. inclusiv în România. vorbit în nordul Greciei. un aspect supradialectal normat. Dacoromâna prezintă următoarele varietăți teritoriale: subdialectul muntenesc.

431-443. Privire sintetică. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1860). București. p. Bucureşti. Gheţie. 1975. Istoria limbii române. 1981. București. Ov. XIII. Editura Academiei RSR. Epocile de evoluţie a limbii române. Macrea. 2. Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană). Craiova. Caragiu-Marioţeanu.. Densusianu. Vasile. Macrea.. Munteanu. Editura Junimea. I. Cvasnîi Cătănescu. p. 1956. în LR. Bucureşti. II. 1. Guţu Romalo. în SCL. p. nr. Gh. Ion. 4. Istoria limbii române. Editura Didactică şi Pedagogică. Varietăţile diatopice ale limbii române. București. București. V. 1967. Morfologia numelui în protoromână (româna comună).. 5-24 (1956 a). Iaşi. Ion. 2004. 4. Bucureşti. Editura Didactică și Pedagogică.. Iorgu. Dimitrie. 1958. Ion. Ion. 1969. Istoria limbii române. Coteanu. E. în SCL. 1983. X. Editura Universitaria. nr. Istoria limbii române literare. (coord. p. Editura Academiei. Editura Humanitas. Petrovici. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Niculescu. în LR. 1964. Bucureşti. V.). 151-156. 1980. Fl. Dimitrescu. Editura Academiei. Limba română. 1978. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. M. București. 1964. Unitatea dialectală a limbii române. 346-353. 1978. Despre dialectele limbii române. Bucureşti. Istoria limbii române literare. nr. 1961. în LR. 10 . Editura Științifică.Bibliografie *** Istoria limbii române. Structura morfologică a limbii române contemporane. Maria. Coteanu. Coteanu. 1969. 1996. Coteanu. Târa. Valeria. Ştefan. Livescu. Origini și dezvoltare. 70-75 (1956 b). XV. Ion. Iordan. Editura Științifică și Enciclopedică. Ivănescu. 1956. Michaela. Alexandru. Dimitrie. p. Editura Ştiinţifică. nr.

Cluj-București. II. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Alexandru. 1984. Originea românilor. Craiova. în Études de linguistique romaine. Rosetti. Rosetti. Editura Minerva. Essai de reconstitution du roumain primitif. Tipografia „Viața Românească”. Editura Scrisul Românesc. 1968.. Al. Pușcariu. *** Tratat de dialectologie românească. 11 . Boris. Imprimeria Națională. Cazacu. 1937. Iași. Ce spun limbile română și albaneză. 1927. Editura pentru literatură. Onu Liviu. Sextil..Philippide. 1971. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Al. Istoria limbii române literare. Bucureşti.

hidronimie şi în formarea de cuvinte. vocabular.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Elementele constitutive ale limbii române Obiective: .însușirea terminologiei de specialitate. Cuvintele de substrat au fost asimilate.4. în formarea cuvintelor. imediat ulterioară epocii de constituire a trăsăturilor esenţiale ale unui idiom. Elementele de superstrat se manifestă îndeosebi la nivel lexical şi semantic. Superstratul constituie o influenţă relativ puternică.2. 2001: 518). ci lasă urme în fonetică. Stratul reprezintă limba populaţiei cuceritoare ce se impune. Substratul este reprezentat de limba unei populaţii autohtone peste care se aşează limba unei populaţii cuceritoare. 2. după o perioadă de bilingvism sfârşeşte prin a fi absorbită de idiomul romanic. 2001: 520-521). în toponimie şi antroponimie. fondului de bază latin (DȘL.1.3. dar importantă pentru definitivarea structurii acestuia (DȘL. limba populaţiei autohtone va fi asimilată. Substratul limbii române îl reprezintă limba traco-dacilor care în cursul procesului de romanizare şi-au însuşit limba latină. ca evoluţie fonetică. este reprezentat de limba latină populară. În urma unui proces de bilingvism (capacitatea unui individ sau a unei populaţii de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice diferite). Număr de ore alocate: 2 ore 2. Superstratul este reprezentat de limba populaţiilor migratoare care s-au aşezat în spaţiul romanic şi care. Când încetează şi acţiunea superstratului. toponimie. rar în structura gramaticală. 12 . Dar ea nu dispare complet. Subsubstratul este reprezentat de limbile unor populaţii foarte vechi despre care există numeroase atestări arheologice şi de la care se presupune că ar fi rămas unele urme în toponimie sau cuvinte cu etimologie nesigură/necunoscută. 2. 2. În cazul limbilor romanice. uneori şi în fonetică şi în morfosintaxă. limba s-a constituit în general.

Dimitrescu.6. italiană.. franceză. Superstratul cultural este reprezentat de elemente de origine latină şi greacă ce ţin de domeniul culturii şi care sunt comune celor mai multe limbi. (coord. turcă. 2001: 28). turanică. Rosetti. Influenţele sunt contribuţiile aduse de diferite limbi ca urmare a relaţiilor reciproce (economice. Mihaela. adstratul este reprezentat de: limbile slave învecinate (bulgara. Liliana. editura Nemira. În cazul românei se poate vorbi de influenţa greacă. I. 1978. 2. 1961. București. ci un bilingvism individual. Bidu-Vrănceanu. politice. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Univers Enciclopedic. rusă. Enciclopedia limbii române. Ele se manifestă în lexic şi în formarea de cuvinte. 2001. Al. Istoria limbii române. 2001. 1969. Ov. În română. superstratul este slav.. Adstratul reprezintă rezultatul contactului de vecinătate geografică dintre două limbi şi produce „îndeosebi schimbări de ordin cantitativ. sârba). Bibliografie Academia Română. Mancaș. îmbogăţind lexicul. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Marius Sala.). maghiară. germană.Pentru română. germanică. culturale). Bucureşti. Ionescu-Ruxăndoiu. Dicționar de științe ale limbii. Călărașu. Pană Dindelegan. Editura Academiei RSR. Editura pentru literatură. București. Cristina. București. maghiară. Influenţele nu au presupus un bilingvism de masă. II. ucraineana. Editura Științifică. 1968. Angela. *** Istoria limbii române. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Densusianu. Istoria limbii române.5. 2.7. germană. 13 . rusa. Bucureşti. precum şi inventarul mijloacelor sale derivative (sufixe şi prefixe)” (DȘL. 2. coord. Gabriela. engleză. București. Fl.

1984.*** Tratat de dialectologie românească. 14 . Editura Scrisul Românesc. ✎ Evaluare Definiți elementele constitutive ale limbii române și precizați în ce compartimente ale limbii se regăsesc. Craiova.

Sursele acestei epoci sunt: inscripţii. unele variante temporale. acte oficiale.n.însușirea terminologiei de specialitate. inevitabil.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Latina.1. cât mai ales în ceea ce privește structura gramaticală” (Tagliavini. până la mijlocul secolului I î.1. 3. reprezintă „nucleul fundamental al limbilor neolatine. Latina populară. .e. Obiective: . 1977: 161). Latina arhaică – de la origini până la sfârşitul sec. Cea mai veche inscripţie este fibula de la Preneste. 15 . Latina din regiunile dunărene ale Imperiului roman. formulare de legi. funcționale și regionale ale limbii latine.1.2. al II-lea î. folosită ca instrument de comunicare de-a lungul unei îndelungi perioade pe un vast teritoriu. Este momentul în care limba literară se constituie şi se unifică.cunoașterea variantelor temporale. Limba latină . Limba latină.e.e. fragmente de cântece rituale.1. atât în ceea ce privește tezaurul lexical. .n. funcționale și regionale. al III-lea î.cunoașterea izvoarelor latinei populare. începuturile poeziei din prima jumătate a sec. a cunoscut. idiom aparținând familiei limbilor indo-europene.n. Număr de ore alocate: 4 ore 3.e. Izvoarele latinei populare. Latina preclasică – de la sfârşitul sec. 3. al II-lea î. care datează din jurul anului 600.fazele de dezvoltare Latina.n.

până la anul 200 e. Latina târzie – anul 200 până la primele texte romanice. Latina postclasică (sau „epoca de argint” a latinităţii) se caracterizează prin împrumuturi de elemente populare şi arhaice . Lucilius (părintele satirei romane). Reprezentanţi: Tacit (istoric). Reprezentanţi: Cicero (retor şi filosof. 3.4.n. 16 . până în anul 14 e. în 842 apare primul text romanic: Serments de Strasbourg (Sala. ● Aspectul nenormat al limbii latine.Reprezentanţii epocii sunt: Ennius (primul mare poet). Sf. unii autori încearcă o întoarcere la modelele clasice. Salustius. adică latina vorbită de vulgus „mulţime gloată”. Horatiu. Seneca (filosof). 1989: 272).5. 1998: 28. Ieronim). Virgiliu.n. iar câţiva ani mai târziu. Importanţi în această epocă sunt scriitorii creştini (Tertulian.1.anul 14 e. Tibul. Titus Livius (istorici). Latina clasică (sau „epoca de aur” a latinităţii) este prototipul latinei literare ajunse la apogeu – de la mijlocul secolului I î. Cezar. Terentiu. a fost numit latină populară sau vulgară. 1996: 30).n. Latina populară a existat aşadar în toată perioada latinităţii și a reprezentat „unica limbă comună care a asigurat comunicarea între populațiile – diferite etnic și lingvistic .1. Ovidiu (poeţi). 3. Catul (poet liric). 3.1. Cato (orator şi autor al unui tratat de agricultură). Augustin.e.ale Imperiului Roman” (Cvasnîi Cătănescu.3. Petronius (autorul romanului Satyricon). (moartea lui Augustus). Propertiu. În această perioadă de decădere a latinităţii. 32). folosit pentru comunicare de oamenii mai puţin cultivaţi (şi chiar de cei cultivaţi în condiţii neoficiale) până la transformarea lui în diferitele idiomuri romanice. Varro (filosof şi filolog). Plaut (autor al unor comedii celebre). În 813 Conciliul din Tours confirmă existenţa unei rustica Romana lingua (Sala. care „cizelează” latina clasică).n. Juvenal şi Marţial (poeţi). Quintilian (orator şi teoretician).

vorbită în antichitate în provinciile romane Moesia și Dacia. columna non 17 . din care provin dialectele românești. Aceştia se străduiau să corecteze greşelile din pronunţare sau din flexiunea diferitelor parţi de vorbire şi luptau împotriva barbarismelor şi a solecismelor.1. ☞ Care sunt etapele de dezvoltare a limbii latine? 3.2. Din această categorie. Scrieri normative şi explicative ● Gramaticii. în Evul Mediu. atunci când limbile romanice existau deja. ● Glosarele sunt vocabulare rudimentare în general unilingve. nu există texte scrise exclusiv în latină populară. folosite din diferite motive. ordonate după principiul „aşa este corect şi nu aşa”: masculus non masclus.● Latina târzie (epoca de după anul 200 şi până la primele texte romanice) nu trebuie confundată cu latina medievală care este limba latină moartă. 1977: 163). un fel de îndreptar gramatical. Izvoarele latinei populare Întrucât latina populară reprezintă varianta preponderent vorbită.2. Lucrările au o valoare inegală iar utilizarea lor trebuie făcută cu rezervă. care cuprinde o listă de 227 de cuvinte populare însoţite de corespondentele lor clasice. Ca atare. în care se explică prin forme uzuale termenii mai puţin cunoscuţi sau expresiile ieşite din uzajul epocii. oculus non oclus. un interes deosebit prezintă Appendix Probi. ● Varianta locală a limbii latine. 3. folosită în special în scris. ● Fiecare din variantele latinei populare târzii vorbite în diferitele provincii ale Imperiului Roman poartă numele de latină provincială. ea „transpare doar în mod excepțional din documentele scrise” (Tagliavini. a fost numită latină dunăreană. vetulus non veclus. ci numai texte cu mai multe sau mai puţine „vulgarisme”.

Autorii latini În scrieri ponderea elementelor populare diferă de la un autor la altul sau în funcție de tipul de text. 1960. Mihăescu. ● zgâriate sau trasate cu cărbune (grafitti). Utilizarea inscripţiilor în stabilirea trăsăturilor latinei populare şi regionale trebuie făcută însă cu prudenţă.2. 3. pe baza inscripţiilor din Peninsula Balcanică. glume. frigida non fricda. după numărul inscripţiilor găsite pe un anumit teritoriu. texte onorifice dedicate divinităţilor etc. Inscripţii Există mai multe tipuri de inscripţii: ● gravate în piatră sau în bronz.2. Acestea erau folosite fie în mod voit.3. vinea non vinia. formule de propagandă electorală. saluturi. permiţând stabilirea unor particularităţi regionale ale latinei din diferitele provincii. diferite anunţuri etc. care cuprind fraze mai mult sau mai puţin stereotipe (epitafe. ● pictate – s-au păstrat mai greu. Bucureşti. C.2. calida non calda. ☞ Care este importanța inscripțiilor? 3. Inscripţiile au avantajul posibilităţii datării şi localizării lor. se întâlnesc mai ales la Pompei şi Herculanum. fie introduse 18 . Ele au un caracter întâmplător şi cuprind: nume de persoane.colomna. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Jireček a trasat o linie (care îi poartă numele) ce delimitează zona de influenţă romană de cea de influenţă greacă. urări. imprecaţii. greşelile din text se datorează exclusiv ignoranţei celui ce l-a scris sau economiei de spaţiu. Astfel. deoarece în multe cazuri.). De asemenea. Având un caracter spontan sunt deosebit de preţioase pentru cunoaşterea aspectului popular al limbii latine. pauper mulier non paupera mulier. tristis non tristus etc. Pentru Dacia există lucrarea lui H. acre non acrum. coquens non cocens. se pot aprecia intensitatea şi limitele romanizării. declaraţii de dragoste.

poveşti şi anecdote. 1977: 165). ● Scriitorii literari de până la anul 2000 e. fie din cauza pregătirii școlare reduse (Tagliavini. ● Legi. prezintă forme şi construcţii populare specifice latinei vorbite în Moesia Inferioară. model de limbă clasică în discursuri şi în scrierile filosofice. foloseşte construcţii şi expresii populare în scrisorile adresate prietenului său. diplome şi documente de cancelarie Limba acestor scrieri cuprinde multe elemente populare. arhaisme şi barbarisme: Lex Salica este o culegere de legi ale francilor salici. artă culinară (Apicius) etc. dar şi pentru că au fost scrise într-o perioadă când încă nu se fixaseră toate normele riguroase ale limbii literare. Petronius care în Satyricon foloseşte numai în scopuri stilistice aspectul popular al limbii latine. cu forme populare şi reminiscenţe clasice: Historia Augusta – o culegere de biografii ale împăraţilor romani de la Hadrian la Diocleţian. scrise în legătură cu practicarea diferitelor meserii – tratate de: agricultură (Cato cel Bătrân). Edictus Rothari cuprinde legile longobarde. iar eroii principali erau oameni de rând. Plaut reprezintă o sursă importantă a latinei populare timpurii. Cicero. fie din lipsă de termeni tehnici din latina clasică. de medicină veterinară (Mulomedicina Chironis). Historia Francorum – cuprinde istoria merovingienilor. Getica şi Romana. scrise de Iordanes (probabil got originar din Dobrogea). unul dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. presărate cu pilde. Limba comediilor sale are un pronunţat caracter popular. ● Scrieri istorice şi cronici târzii sunt de obicei redactate într-o latină amestecată. întrucât ele erau destinate publicului de pe stradă. ● Scrieri tehnice Sunt în general lucrări fără pretenţii literare. dar şi culte. Chronicarum Libri – povesteşte fapte legate de istoria francilor.pentru o mai bună înțelegere a textului. 19 .n. care vorbeau ca aceştia.

2. București. Editura Humanitas.Glosele mallobergice explică prin termeni juridici franci noţiunile corespunzătoare din latină. Ieronim. 1962. Traducerile Bibliei: Itala (sau Vetus Latina). reprezintă varianta de bază a Bibliei catolice).4. Enciclopedia limbii române. 1996. ● Scriitorii creştini şi literatura hagiografică Tertulian. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. vol. Peregrinatio Aetheriae (Egeriae) ad loca sancta este un fel de jurnal de călătorie al unei călugăriţe spaniole la locurile sfinte. Cvasnîi Cătănescu. Maria. Reconstrucţia cu ajutorul formelor romanice. ☞ Care este ponderea elementelor populare din diferitele scrieri latinești? 3. Marius Sala. Augustin şi alţi Părinţi ai Bisericii. *** Crestomație romanică. Editura Univers Enciclopedic. Origini și dezvoltare. Editura Academiei. coord. București. Densusianu. București. Bibliografie Academia Română. întocmită sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. 1961. oameni de cultură. Sf. Compararea limbilor romanice reprezintă o sursă importantă pentru reconstrucția multor particularități și a multor cuvinte din latina populară neatestate în alte izvoare. traducerea Sf. 20 . în operele lor prin care făceau propagandă noii religii. Istoria limbii române. folosesc în mod voit o limbă cât mai apropiată de cea vorbită de oamenii de rând. I. Limba română. Editura Științifică.. Ov. Afra şi Vulgata (Vulgata. 2001. București. I.

Sala. ✎ Evaluare 1. latina târzie. Originile limbilor neolatine. Iancu. 1998. Al. Care este primul text romanic? 21 . Editura Academiei. latina medivală. Care sunt principalele „surse” ale latinei populare? 3. Väänänen. H. Comentați prezența elementelor populare din diferitele scrieri latinești. Marius (coord. Marius. Tagliavini. 1981. 2. 1968. Definiți: latina populară. Latina dunăreană. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. București. 1985.Fischer. 5. Sala. Bucureşti. Care sunt avantajele și dezvantajele inscripțiilor? 4. Editura Științifică și Enciclopedică. Editura Științifică și Enciclopedică. Troisième édition revue et augmentée. Bucureşti.). Veikko. II. latina dunăreană. București. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Éditions Klincksieck. Carlo.. *** Istoria limbii române. Paris. Editura Academiei RSR. Enciclopedia limbilor romanice. 1989. Editura Univers Enciclopedic. Introduction au latin vulgaire. Mihăescu. București. Rosetti.. 1969. 1960. De la latină la română. Editura pentru literatură. București. 1977. latina provincială. București.

traco-frigiană. Daco-moesiana este cunoscută din: a) Glose. ILR. din care 1150 antroponime și 900 toponime 22 . -stur.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Elementul autohton al limbii române Obiective: . citat sub denumirea de Pseudo-Apuleius (sec.însușirea terminologiei de specialitate. traco-dacă sau daco-moesiană (ILR. Rom. mazăre. iliră. -burd.) . 1969: 314). Număr de ore alocate: 6 ore 4. . -cella. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. În două tratate de botanică medicinală .De materia medica al lui Dioscorides (sec.1. 1969: 317). . de așezări. 5.în Tracia propriu-zisă se terminau în: -berga. III e. gorun.) și Herbarius. Dar unele cuvinte considerate dace sunt latinești sau grecești. -para. Pentru unele cuvinte s-au făcut apropieri de cuvintele românești: brusture. II: 313). -bria. de ape): aproximativ 2050. Delimitarea este făcută în general după numele de localități: . de persoane.n. I e. -sara. Limba care reprezintă substratul limbii române a fost numită: tracă. 1960: 260-262. b) Nume proprii (nume de zeități. așezare”. traco-iliră. Unii savanți fac diferența între: traca propriu-zisă și daco-moesiană (cf.există un număr de 57 de nume de plante medicinale (Ist. -dina.n.2. zârnă (ILR.. 1969:315).recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.în partea de nord erau terminate în: -dava „cetate.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei . -diza. ILR. -zura.

poate fi de folos comparația cu limbile baltice și cu armeana. Ist.Decebalus per Scorilo. 1980: 92). cu balto-slava și cu iraniana (Daicoviciu. nici împrumutat. încă nedescifrate.. 2001: 404) . b) Comparația cu resturile.3. Rom. 1968: 21. iliră). c) Comparația cu oricare dintre vechile limbi balcanice (tracă. care trebuie însă făcută între stadiul românei comune și albanezei comune. pe un inel descoperit în 1912 la Ezerovo (Bulgaria) (Ist. ☞ Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? 4. 1968: 23. în scriptio continua. 1960: 261. 30 de inscripții cu caractere grecești. dar pentru care nu se cunoaște sensul apelativului din care provin (ILR. rom. macedoneană.(Daicoviciu.. c) Inscripții (unele cu interpretare nesigură): inscripția cu litere latine de la Grădiștea Muncelului . Criteriile stabilirii elementelor de substrat (ILR. Toate aceste izvoare au pus în evidență faptul că daco-moesiana era o limbă indo-europeană. d) Comparația cu albaneza. 1978: 67). alcătuite numai din consoane. cf.. 2001: 426-428). de tip satem (Vraciu. dar nu este moștenit din latină. o inscripție care are 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri. fiind înrudită în primul rând cu ilira. rom. 23 . oricât de precare și de nesigure. Dimitrescu. e) Când cuvântul nu este atestat în limbile balcanice antice și nici în albaneză. 1969: 319-320) a) Domeniul în care trebuie căutate elementele de substrat este acela al elementelor fără etimologie sau cu etimologie nesigură. Ist. ale dacomoesienei. 1969: 315).

luftë .1.4. concordanța numai structurală nu dă certitudinea. hultan. Părerea că h se datorează substratului (Brâncuș. alb. hututui. u > h: hulpe.4. Rosetti. ci numai posibilitatea înrudirii. (Se ştie că latina pierduse pe h. de tip romanic. 4. hăla. hudă. în cadrul tendinţei de închidere a timbrelor vocalice (care s-a manifestat şi în portugheză şi în dialectele italiene de sud) (Avram. a hămesi). ● existenţa consoanei h (considerată de unii lingvişti de origine slavă). hamësh. c) tendinţa de a pronunţa cu aspiraţie cuvinte ca haripă. 1964: 266-269. ● evoluţia particulară a grupurilor consonantice CT şi CS (asemănătoare cu ce s-a produs în albaneză) CT > pt LACTE(M) > lapte 24 LUCTA > luptă alb. ca urmare a unei pronunţări relaxate). hameş (v. h) Pentru faptele morfologice. Trebuie găsite cuvinte concrete existente în diverse limbi indo-europene și explicarea cuvântului românesc trebuie făcută nu numai pentru rădăcină. 1961: 471-477) se bazează pe: a) descoperirea unor cuvinte cu h comune românei şi albanezei: rom. harmăsar. 1968: 610-611). b) tendinţa din graiurile moldoveneşti de a transforma pe v + o. holbură. Se atribuie substratului în limba română: 4.f) Comparația poate fi extinsă la oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit. g) Referirea la simple rădăcini nu este edificatoare. În fonetică (influenţa substratului s-a manifestat direct – prin apariţia unor foneme noi – şi indirect – prin evoluţia fonetică a unor grupuri de sunete): ● existenţa vocalei ă (pentru că există şi în albaneză şi bulgară) S-a demonstrat însă că în română este o evoluţie firească. ci pentru toate elementele lui.

MOLA > moară). ● identitatea formală dintre genitiv şi dativ (care se explică însă şi prin evoluţia internă a latinei târzii).(FABRUM > faur). În morfosintaxă ● postpunerea articolului Această preferinţă pentru postpoziţie se explică însă şi prin analogia cu postpunerea adjectivului.> r (GULA > gură. ☞ Ce se atribuie substratului în fonetică? 4. Nu s-au oferit însă explicaţii satisfăcătoare pentru aceste afirmaţii. ● existenţa particulei -ne de la acuzativul pronumelor personale mine (< ME + -ne).> -r. ● formarea numeralului de la 11 la 19 cu material latin (explicată şi prin calchiere după slavă sau prin criterii interne).2. Româna este singura limbă romanică ce formează viitorul cu acest auxiliar. tine (< TE + -ne). după alţii s-a reorganizat pe teren românesc. ● După unii lingvişti s-ar datora substratului şi trecerea lui -L. 25 .4. kofshë ● rotacismul (evoluţia lui -n.> -br.CS > ps COXA > coapsă alb. evoluţia grupului -BR. ● formarea viitorului cu VOLERE (< VELLE). moară). iar după alţii este moştenit din latină). a pronumelui reflexiv sine (< SE + -ne) şi a interogativ-relativului cine (< QUE(M) + -ne). ● existenţa genului neutru (care după unii lingvişti s-ar datora influenţei slave.în cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): bine > bire. apariţia diftongilor metafonici ea şi oa (seară. Se explică însă şi prin păstrarea opoziţiei dintre N şi NN romanici.

Mureş. Philippide (1927: 743). Rosetti (1968: 264 ș. care a generat sufixul adverbial -eşte (cu care se formează şi adverbe egale semantic cu numele unei limbi) : românesc. Criş. Someş. Buzău. Siret. ● alte sufixe: -ac (formează substantive şi adjective): prostănac. Prut. iar după I. -oane. Ampoi. -man: gogoman. Mehadia. Vedea. ● hidronime (numele apelor mari): Argeş.). Bârzava. dintre care 72 comune cu albaneza. 85 comune cu albaneza după Al. Bârzava. 26 . Olt.u. Oituz.4. hoțoman. tinereşte. după unii și Hârşova.u. tineresc. acela. Drencova. ortoman.numărul acestora diferă de la cercetător la cercetător şi de la epocă la epocă: 185 după Al. I.● sufixul adjectival -esc (ce arată originea). Cerna. aicea. În vocabular ● toponime: numele munţilor Carpaţi (< rădăcina *karp „stâncă“) numele unor localităţi: Abrud.3. scundac. ☞ Ce se atribuie substratului în morfosintaxă și în formarea de cuvinte? 4. ● alte fenomene atribuite substratului şi insuficient argumentate: forma pronumelui personal de acuzativ o particula deictică a de la pronumele şi adverbele demonstrative acesta. Motru. româneşte. Lotru. Jiu. a pocăni. restul existente numai în română. Russu (1981: 243 ș. Timiş. -ăni (sufix verbal foarte productiv): a băcăni. Tisa. Albac.) circa 160. acuma generalizarea auxiliarului a avea la perfectul compus al verbelor tranzitive şi intranzitive. ● cuvinte . Turda.

mazăre. droaie. 2008. ghimpe. pânză. mătură. butură. gata. Istoria limbii române. 1961. București. şir. Andrei. sterp. şopârlă. Editura Științifică și Enciclopedică. şale. zimbru. Contribuțíi la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești. XV. 2007. nai. baci.. genune. burtă. scrum. guşă. 471-477. extras din SCL. descurcà. murg. buiestru. Studii de istorie a limbii române. vătăma. beregată. gălbează. reazem. mare. întrema. gard. nr. năpârcă. căciulă. grumaz. 1864. ţarc. brad. pururea. 27 . în general. Originea consoanei h din limba română. zgardă. rânză.. greci. urdă. mistreţ. vatră. scăpărà. Originile. (a) bucur(a). grapă. ☞ Ce se atribuie substratului în vocabular? Bibliografie Avram. zgârma. p. I. buză. păstaie. groapă. măgură. sâmbure. lespede. Ov. desbărà. zestre.. barză. strepezi. 1983. baltă. scurmà. prunc. păstia. Brâncuș. mugure. mişca. fasc. București. 1964. întâmpla. băgà. cătun. Brâncuș. gorun. mal. zer. pârău. II. 1-5. cruţà. Brâncuș. viezure. 1961. sarbăd. zgâria. balegă. XII. gheară. leagăn. Se observă că aceste cuvinte se referă. Densusianu. sculă. caier. amurg. I. bordei. curpăn. niţel. întâmpina. copac(i). necheza. şoric. în SCL. copil.a) cuvinte comune cu albaneza: abur. brânză. moş. b) Cuvinte existente numai în română: ameţi. Gr. urcà. la o civilizaţie de tip pastoral şi agricol. Vocabularul autohton al limbii române. strugure. zburda. melc. răbdà. strungă. muşat „frumos“. băiat. boare. ghioagă. muşca. Gr.. Editura Științifică București. cârlan. ţap. căpuşă. butuc. brânduşă. curmà. Editura Academiei Române. dereticà. ceafă. caţă. Gr. mânz. fărâmă. 2. mure. București. morman.

Editura pentru literatură. 1927. Iași. Al.*** Istoria limbii române. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. ✎ Evaluare Care este substratul limbii române? Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? Ce se atribuie substratului în limba română? Comentați. I. Russu. Pușcariu. Limba daco-geților. 1969.. București. II. București. Philippide. Russu. București. II. București. 1968. București. 1981. Limba traco-dacilor. Editura Enciclopedică. Editura Facla. 28 . 1976. I.. Rosetti. Originea românilor. 1959. I. Editura Academiei RSR. I. I. I. 2001. Al. București. Ariton. *** Istoria României. Timoșoara. Bucureşti.. Vraciu. Editura Științifică și Enciclopedică.. Editura Academiei. Limba română. *** Istoria românilor. Editura Minerva. Tipografia „Viața Românească”. Editura Academiei RPR. Privire generală. II. Sextil. 1960. Etnogeneza românilor. Ce spun limbile română și albaneză. 1980.

29 . . Cantemir.cunoaşterea și explicarea teoriilor privitoare la teritoriul de formare a limbii române. sursă a unor îndelungate dispute ştiinţifice. complex şi inseparabil. Teritoriul de formare „Problema cea mai grea din istoria limbii române” (Densusianu. P. 5. Teoria nord-dunăreană.1.P. 1961. o constituie teritoriul de formare. Maior. Teoriile privitoare la această problemă. Obiective: . 5. Ca atare.2.însușirea terminologiei de specialitate.2. început odată cu romanizarea şi colonizarea regiunilor carpato-danubiano-pontice de la nord şi de la sud de Dunăre.1.1. Pentru istoria limbii noastre (şi a poporului român) sunt importante două probleme.cunoașterea părerii oficiale privind teritoriul și epoca de formare a limbii române.2. B.conoașterea și explicarea părerilor privind epoca de formare a limbii române. Poporul român şi limba română s-au format printr-un proces îndelungat. formulată de unele personalităţi ale culturii româneşti (D. I: 189). Astăzi ea are numai valoare istorică. . . 5. Număr de ore alocate: 6 ore 5. care au fost îndelung disputate: teritoriul de formare epoca de formare. de-a lungul timpului s-au formulat mai multe teorii privind geneza etnolingvistică românească.1. Hasdeu) nu a fost ilustrată cu argumente ştiinţifice convingătoare şi a fost repede abandonată.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.

al X-lea .5. un istoric german reputat în epocă. între ei existând însă unele diferenţe majore. a reluat teza originii sud-dunărene a românilor.2. pentru care a adus atât „argumente” istorice cât şi lingvistice. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. saşii şi secuii. longobarzi. în orice caz. Data imigrării românilor din sud la nord de Dunăre era. Teoria sud-dunăreană a fost susţinută şi de unii savanţi români.imposibilitatea romanizării Daciei doar în 165 de ani. În secolul al XIX-lea. taifali). cei trei istorici încercau să justifice politica austro-ungară în Transilvania. Engel – admit ideea că românii din sudul Dunării sunt înrudiţi cu cei din nord. Cr. Argumentul acesta nu poate fi acceptat pentru că şi în sudul Dunării au locuit diferite neamuri germanice şi nici acolo nu s-au păstrat elemente germanice certe. dar cei din nordul Dunării au venit din sud. al IX-lea. iar ei erau toleraţi.evacuarea totală a Daciei între anii 271-275. Românii. J. . gepizi. I. J.exterminarea dacilor în cele două războaie de cucerire (101-102. deşi pe teritoriul fostei Dacii au locuit mult timp. trei învăţai austrieci – Fr. în general. 105-106). ulterioară venirii ungurilor (896) sau chiar a cumanilor: după Engel în sec. R.lipsa unor date istorice despre români până în sec. prin tipul de raport care a existat (dacă a existat) între o 30 . Sulzer. deşi erau majoritari. populaţii germanice (vizigoţi. Printre argumentele de ordin i s t o r i c figurau: . deci 8-9 secole de „tăcere” a cronicilor. Prin teoria lor. dar mai ales străini. nu aveau drept de natio ca ungurii. C. Absenţa elementelor germanice se explică. ostrogoţi. Argumentele istorice erau completate şi de unele l i n g v i s t i c e: ● Absenţa cuvintelor de origine germanică din limba română. religia ortodoxă nu era acceptată. Eder.1. . a.al XI-lea. .2. iar după Sulzer şi Eder în sec. încă din sec. consideraţi „venetici”. rezultând un imens spaţiu pustiu la nord de Dunăre. al III-lea. Roesler. al XIII-lea.

Teza lui Roesler. ☞ Care sunt argumentele aduse de R. ● Marea asemănare dintre română şi macedoneană (prin macedoneană Roesler denumind aromâna). Prezenţa elementelor greceşti vechi nu se datorează vecinătăţii teritoriale. rapăn. ceea ce ar susţine ideea că patria primitivă a românilor trebuie să se fi aflat în vecinătatea teritoriului de limbă greacă. în permanentă mişcare (germanicii). tureci. româna comună. a blestema. ● Limba română are cuvinte comune cu albaneza şi. e firesc să semene. nasture.) şi se regăsesc în mai multe limbi romanice. ele au pătruns din greacă în latină. teritoriul de formare a limbii române s-ar fi aflat în vecinătatea teritoriului ilir (în epoca respectivă. strugure (destul de incert). numită şi teoria imigraţionistă. albaneza fiind considerată urmaşa ilirei). a influenţat mulţi învăţaţi atât străini. brusture (improbabil). dar şi asupra lor planează îndoieli: a cutropi ( expr.populaţie sedentară (populaţia romanizată) şi una migratoare de tip militar. ca atare. majoritatea cuvintelor denumesc noţiuni creştine fundamentale (înger. în număr mare”). a boteza etc. cât şi români. ● Existenţa în română a numeroase cuvinte greceşti vechi. după care s-au răspândit ca termeni latini propriu-zişi. De vreme ce dacoromâna şi aromâna sunt dialecte istorice ale aceleiaşi limbi. Elementele comune din română şi albaneză se explică printr-un substrat comun sau asemănător. Astăzi se presupune că ar fi de origine germanică în română câteva cuvinte. Roesler în sprijinul teoriei sale ? 31 . a veni cu tropul „a veni mulţi. De altfel.

Densusianu (1961. Ov. precum Al. Philippide (1927: 404 ș. porneşte de la asemănarea românei cu dalmata şi cu albaneza şi consideră Iliria centrul de formare a românei. După Philippide.). că începând cu secolele al V-lea – al VI-lea. Ov.al doilea val ar fi cuprins estul Olteniei. Dobrogea (prin Oltenia de vest ar fi trecut ambele valuri). unii români din sudul Dunării ar fi trecut în nord. În concuzie.u. în Dacia şi în Moesia”. aceasta se află în stadii iniţiale. centrul şi nordul Transilvaniei. I: 189-224). aducând cu ei palatalizarea labialelor. după Ov. de asemenea. Iliria. Densusianu susţine. Densusianu. Al. cea de-a doua arie este mai inovatoare şi nu are palatalizare sau dacă are. 32 . românii ar fi trecut Dunărea. după ce analizează toate mărturiile istorice. dar şi la nord de Dunăre. dar nu exclude „nicidecum păstrarea unui element latin. Teoria formării poporului și a limbii române la sud de Dunăre a fost susținută și de unii lingviști români. . Muntenia.b. Philippide vorbeşte despre aceste două valuri de imigraţie în nordul Dunării luând în considerare şi unele particularităţi lingvistice ale celor două arii: în vreme prima arie se caracterizează prin trăsături mai arhaice şi prezintă diferite forme de palatalizare. începând cu secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea în două valuri succesive (teoria lui Philippide este cunoscută şi sub numele de „teoria valurilor”): . având însă puternice ramificaţii în nord. Al. sudul Transilvaniei. fără îndoială destul de important. Densusianu (parțial).primul val ar fi populat Banatul. Nordul ar fi participat mai puţin şi s-a restrâns treptat din cauza năvălirii popoarelor migratoare. teritoriul balcanic romanizat vecin cu Iliria). româna s-a format şi la nord şi la sud de Dunăre (în Dacia romanizată. ajunge la concluzia că româna s-a format numai la sudul Dunării de unde „s-a revărsat” şi în vestul şi în sudul Peninsulei Balcanice. centrul ar fi fost în sudul Dunării. Philippide (integral) și Ov. Maramureşul şi Moldova. arheologice şi lingvistice.

în fosta Dacie romană. ca limită nordică a acestui teritoriu. Puşcariu consideră că dacoromânii sunt românii nordici. După Puşcariu (1974:426-427). C. Dunărea nu a fost o graniţă. vestul Munteniei. Primul care a combătut teoria lui lui Al. Teoria nord şi sud-dunăreană Foarte mulţi lingvişti şi istorici au căzut de acord că cea mai corectă teorie este cea a formării poporului român şi a limbii române atât la nord.pentru limita sudică şi sud-vestică există două repere: 33 .la nord de Dunăre: Oltenia. Poporul român şi limba română s-au format pe un teritoriu ce a cuprins: . azi localitatatea Moigrad. cât şi la sud de Dunăre. 1974: 147-148). Al. iar istroromânii sunt românii vestici. 1960: 795). A. Iorga. din judeţul Sălaj (Ist. S.2. Fr. Printre aceştia pot fi menţionaţi: J.. Diez. la nord și la sud de Dunăre. D. E. Capidan. Thunmann. Rom. Philippide privind teritoriul de formare a limbii și a poporului român ? 5. vestul Ardealului (fără Crișana) şi o fâşie subţire de-a lungul Dunării munteneşti şi moldoveneşti. Toţi aceşti români se aflau într-o relativă unitate şi vorbeau aceeaşi limbă. . Puşcariu. Th. Mommsen. relativ unitară. Puşcariu a arătat că poporul român s-a format pe o arie foarte întinsă. de la Carpaţii de Nord şi până la Munţii Balcani. Daicoviciu. Se admite. Puşcariu (1940. Xenopol. Cr. Rosetti. Bartoli.1.3. M. localitatea antică Porolissum. estul Banatului.☞ Care este diferența între Ov. C. ci un element polarizator al românilor de pe ambele maluri. Philippide a fost S. N. Densusianu și Al. Teoria lui Puşcariu are mari asemănări cu părerea Academiei Române. după care teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române cuprindea regiunile daco-moesice de la nord şi de la sud de Dunăre. aromânii şi meglenoromânii sunt românii sudici. Petrovici. locul de întâlnire al păstorilor din nordul şi din sudul Dunării. Tagliavini etc.

● isoglosa št. Este vorba de momentul în care latina încetează de a mai fi latină şi devine idiom romanic: „În perioada dintre sec. Ist. 1964: 437. LANA > lână. care coincide cu munţii Balcani.. 1969: 15). Rom.. unde s-au transformat. 34 . Epoca de formare Epoca de formare a poporului şi a limbii române a fost fixată în mod diferit de diverşi istorici şi lingvişti. toţi lingviştii sunt de acord cu ideea că latina dunăreană se transformase în idiom romanic înainte de contactul lingvistic cu slavii. separată de restul romanităţii. al V-lea și al VIII-lea. sl. care conţin aceste grupuri şi care au pătruns în română (de tipul: praştie. În orice caz. cf.2. fixată de E. Acest lucru se susţine prin aceea că elementele slave vechi din română nu au suferit evoluţii fonetice la fel ca termenii latini în condiţii fonetice identice: Ex. žd. 1960: 794).● aşa-numita linie Jireček. grajd).2. Ist.: Á + N(M) > â lat. Petrovici (1960: 79-83. de tip sudic bulgăresc. 1964: 438. Ea urmăreşte limita dintre cuvintele slave. şi cele de tip sârbesc. ☞ Care este părerea oficială privind teritoriul de formare a poporului și a limbii române? 5. Jireček care. Această linie a fost trasată de C. a delimitat zona de influenţă greacă de cea de influenţă latină din Balcani (apud Petrovici. care se aşezaseră în spaţiul romanic. şi de pătrunderea elementelor slave vechi în limba română. indiferent de părerea lor. cf. dar şi faptul că româna s-a dezvoltat închis. limba română a trecut de la aspectul de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin printr-o serie de transformări și modificări. pe pe baza inscripţiilor. blana > blană. Pentru stabilirea acesteia s-a avut în vedere şi situaţia celorlalte limbi romanice. care nu i-au schimbat însă esența latinească” (ILR. Rom. rana > rană. 1960: 794-795) şi care coincide aproximativ cu graniţa dintre Bulgaria şi Serbia. dar sl.

Iași. 1. I. p.L. 1927. 35 . Ce spun limbile română și albaneză. ✎ Evaluare 1. GULA > gură. București. 1969. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Sextil. Al. milo > milă. Editura Didactică și Pedagogică. nr. Originile. București. 1974. *** Istoria limbii române. Petrovici. Rosetti. dar sl. E. Aduceți argumente în favoarea teoriei că poporul român și limba română s-au format pe un vast teritoriu de la nord și de la sud de Dunăre. Originea românilor. 1964. ☞ Care este epoca de formare a limbii române? Bibliografie *** Istoria României. în SCL. La început. 4. IX. Editura Academiei. Editura Academiei RSR. I.). II. 1960. 1960. Editura pentru literatură. București. pastoral. Bucureşti. în LR. sl. 1940. Sextil. românii s-au format pe un teritoriu care se întindea la nord şi la sud de Dunăre. XV. Unitatea dialectală a limbii române. II. Philippide. Dimitrescu. Istoria limbii române. Ov. 2. Pușcariu. Tipografia „Viața Românească”. 1978... I. Densusianu. 431-443. Editura Științifică București. 1961. Petrovici.. nr. silo >silă etc. 1968. București. Editura Minerva. Al. 79-83. Acestei unităţi teritoriale îi corespundea şi o unitate de civilizaţie care era de tip rural. București. Explicați diversitatea de opinii privind epoca de formare a limbii române. cercetări și studii. Pușcariu.. E. Limba română. p.> r lat. Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii române.. Florica (coord.. Istoria limbii române.

şi obligatoriu în dacoromână şi aromână.cunoașterea cauzelor care au dus la ruperea unitățíi românei. 6. Ce alte denumiri i s-au mai dat acestei perioade? 36 .1. Al. Pentru această fază de început a limbii române nu există nici o atestare scrisă.însușirea terminologiei de specialitate. Urrumänisch). Româna comună reprezintă primul stadiu de evoluţie a limbii române. Formarea dialectelor limbii române. Număr de ore alocate: 6 ore 6.1.2.1.cunoașterea limitelor românei comune.cunoaşterea trăsăturilor românei commune.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Româna comună. Pentru ca o trăsătură să fie atribuită românei comune. . Rosetti – română comună. Emil Petrovici – romanică dunăreană. Primele atestări. Ruperea unităţii comune. iar apoi protoromână. Philippide – română primitivă. Dimitrie Macrea – română primitivă comună. . s-au folosit în literatura de specialitate diferite denumiri (vezi supra): Sextil Puşcariu o numeşte străromână (după germ. Trăsături convergente şi divergente. ea trebuie să existe în toate cele patru dialecte. Al. Ion Coteanu – mai întâi tracoromanică. Trăsăturile acestei prime perioade a limbii române au fost reconstituite prin compararea celor patru dialecte româneşti de astăzi. . Pentru această perioadă. din momentul în care latina dunăreană s-a transformat în idiom romanic şi până când s-a rupt unitatea românilor de pe ambele maluri ale Dunării. 6. eventual în trei. ☞ Definiți româna comună. Obiective: .1.

6.1.3. În ceea ce privește limitele acestei perioade, în literatura de specialitate nu există o unitate de puncte de vedere (vezi supra): data de început este cea acceptată pentru „formarea” limbii române – sec. V, VI, VII sau VIII;

-

limita superioară variază după evenimentul luat ca reper și după data atribuită acestuia: sec. al X-lea, perioada separării dialectului aromân sau secolele al XII-lea, al XIII-lea (chiar al XIV-lea), când s-au separat și celelalte dialecte suddunărene.

☞ Care sunt limitele românei comune ?
6.1.4. Unitatea lingvistică şi teritorială s-a rupt din două motive extralingvistice: - formarea primelor stătuleţe slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani; - pătrunderea ungurilor la Dunărea de mijloc (sec. al IX-lea). Din aceste motive, românii au început să-şi caute alte locuri de iernat, iar Dunărea încetează de a mai fi un element polarizator şi devine o graniţă. Astfel, treptat, grupuri mari de români din sud s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică, drumurile lor fiind punctate de toponime.

☞ Care sunt cauzele ruperii unității românei comune?
6.2. Trăsăturile românei comune Deși unitară în esență, această perioadă prezintă unele trăsături comune celor patru dialecte, dar și trăsături care le diferențiază.

6.2.1. Particularități convergente

6.2.1.1. Vocalism ● A neaccentuat în poziţie finală sau medială se închide la ă. BARBATU(S) > bărbat CASA > casă

37

● Á + N (M) > ă > â PANE(M) > *păne > dr. pâne, munt. lit. pâine > ar. pâne sau păne > megl. poine > ir. păre.

Trecerea lui á + n (m) s-a produs şi în cinci cuvinte nelatine, înglobate în categoria cuvintelor slave (dintre care cu adevărat slave sunt doar două): sl. SMETANA > rom. smântână sl. STOPAN > rom. stăpân iran. STENCA > STANCA > rom. stâncă iran. STANA > rom. stână avar. JUPAN > rom. jupân Se pare că aceste cuvinte au pătruns foarte devreme, într-o perioadă când legile fonetice care acţionaseră asupra cuvintelor latine nu îşi încetaseră acţiunea.

● Păstrarea lui e după labiale FETU(S) > fetu (> dr. făt după sec. al XVI-lea) MALU(M) > MELU(M) > meru (> dr. măr după sec. al XVI-lea)

● Diftongarea romanică a lui Ě în silabă deschisă şi închisă. În română, diftongarea lui Ŏ nu se produce, pentru că în faza preromanică Ŏ şi Ō din sistemul latin s-au contopit. Ě > ie MĚLE(M) > miere FERRU(M) > fier

● Diftongarea metafonică (condiţionată) românească a lui é şi ó urmaţi în silaba următoare de e sau a(ă).

é ... e (a/ă) > ea ó ... e (a/ă) > oa SÉRA > seară TĚRRA > *tiera > *ţéra > ţeară > dr. ţară LEGE(M) > leage > dr. lege MOLA > moară FLORE(M) > floare 38

Diftongul ea s-a dovedit mai puţin rezistent în timp decât oa; el s-a monoftongat adeseori la a (~ ţară) sau la e (~ lege), tot în funcţie de vocala din silaba următoare. Metafonia s-a produs şi în cuvinte slave, dar numai dacă vocala următoare era a. sl. komora > comoară sl. ceta > ceată sl. preseca > priseacă > mold. prisacă

● Păstrarea diftongului AU sub formă de hiat (cu varianta paradigmatică ă-u): LAUDO > laud TAURU(S) > taur LAUDAMU(S) > lăudăm

● Păstrarea vocalelor finale neaccentuate -A (> ă), -E, parţial -U. CASA > casă FLORE(M) > floare QUADRU(S) > codru FETU(S) > fetu > făt

● Apariţia şi existenţa unui mare număr de diftongi şi triftongi.

● Existenţa unui mare număr de alternanţe vocalice (cu rol morfologic): oa / o o / oa / u ea / e poartă / porţi rog / roagă / rugăm leagă / leg

☞ Ce trăsături se regăsesc în vocalismul celor patru dialecte
românești?

6.2.1.2. Consonantism ● Conservarea surdelor intervocalice -P-, -T-, -CLUPU(S) > lupu VITA > vită LACU(S) > lacu

● -B- şi -V- s-au confundat şi au căzut: (H)IBERNA > iarnă 39 CABALLU(S) > cal

I. I > l´ FILIU(S) > fil´u (> dr. I. fiu). dar CABALLU(S) > cal Opoziţia latină L ~ LL continuă în română prin opoziţia r ~ l. I. I > ş SIC > şi SEDEO > *sied > şed / şez ● -L. (fără Banat) căpătîi CALCANEU(M) > călcîn´ > dr. I > n´ CAPITANEU > căpătîn´ > dr. I. ar. (fără Banat) călcâi ● T + E. ● Qu + A se labializează > p Gu + A > b AQUA > apă EQUA > iapă LINGUA > limbă INTEROGUARE > (a) întreba 40 . fil´ ● N + E. megl. I > d DĪCERE > dice / diţe DĚCE(M) > *dieĉe / *dieţe > deaĉe / deaţe (> dr. I > ţ TENEO > ţin PETIRE > (a) peți ● D + E. ir. h´il´u. il´u.> -rSOLE(M) > soare SCALA > scară. zece) ● S + E. I.OVE(M) > oaie RIVU(S) > rîu ● L + E.

41 . În dacoromână. veghea ● PL. şi alta. în poziţie mediană -PL. la fel. ca şi grupul -BR-. după secolul al XVI-lea. ghem VIG(I)LARE > vegl´a > dr. vocalizează pe B > u STAB(U)LU(M) > staul FABRU(M) > faur C(R)IBRU(M) > ciur ● -CT. ochi GLOMU(S) > GLEMU(S) > gl´em > dr.şi -FL-. PLANGERE > plânge AMPLERE > împle (> dr. lit. la ps. de tip romanic.> pt NOCTE(M) > noapte OCTO > opt LACTE(M) > lapte ● CS are două evoluţii: una specifică românei. umple) BLONDU(S) > blond FLORE(M) > floare A(D)FLARE > afla ● -BL. CLAMARE > cl´ema > dr. GL în poziţie iniţială sau mediană se palatalizează cl´. evoluează la k´ şi g´.în poziţie mediană. gl´.☞ Care sunt trăsăturile convergente ale românei comune în consonantism? ● LL posttonic + A dispare (sau se vocalizează) STÉLLA > stea(uă) MARGĚLLA > mărgea(uă) MAXĬLLA > măsea(uă) ● CL. chema OC(U)LU(S) > ocl´u > dr. BL şi FL în poziţie iniţială rămîn neschimbate.

Lexic În ce privește lexicul. româna comună avea: un fond latin de cuvinte necunoscute în alte limbi romanice. a II-a sg. altul decât cel latin. de la 11 la 19.1. Posibilitatea exprimării ideii de pasiv cu ajutorul reflexivului.4.> -mnLĬGNU(M) > lemn DĬGNU(S) > demn ● SC > şt SCIRE > (a) şti NASCERE > (a) naşte ☞ Care este evoluția grupurilor consonantice? 6. la s (prin simplificarea geminatei secundare SS. Constituirea unui model de numărare. Morfologie Postpunerea articolului hotărât provenit din lat. 6. un fond comun autohton și un fond comun de cuvinte vechi slave. Existenţa unei declinări cu două cazuri în care NA se opune GD la substantivele feminine (şi extinderea ei la celelalte genuri prin analogie). cu o desinenţă specifică -ORA > -uri pe lîngă e < A. Păstrarea celor trei clase de declinări din latina populară.2.2. a verbelor are generalizată marca vocalică -i. Păstrarea neutrului din latină. ILLE.ca în latina populară.1. obţinută din asimilare CS > SS > s): COXA > coapsă LAXARE > *LASSARE > lăsa ● -GN. Păstrarea celor 4 clase de conjugări din latină. ☞ Care sunt principalele trăsături ale românei comune care se regăsesc în morfosintaxa și în lexicul celor patru dialecte? 42 . Pers. Formarea pluralului masculin cu marca vocalică -i şi a celui feminin cu marca -e.3.

şi în dacoromână după secolul al XVI-lea. iar palatalizarea se produce numai dacă consoanele sunt urmate de iot din diftong. este de „import“ în dacoromână. în dacoromână se află în diferite stadii.2. adusă de românii suddunăreni care au migrat dinspre sud spre nord. de unde a iradiat. Lambrior (apud Gheție. Densusianu (1961. 509-512) este produsă independent și la date diferite în ariile care o cunosc. este în stadiu final în meglenoromână. piept > pk´ept > k´ept). lipseşte în istroromână. produs încă din româna comună (pe care el o numeşte străromână). m și a fricativelor labio-dentale f și v în consoane palatale.2. care coexistă un timp cu consoana precedentă. după Al Rosetti (1968: 400-403. al XVI-lea inovația e atestată numai pentru f și p. după Ov. b) Prin palatalizarea labialelor se înțelege în mod curent transformarea oclusivelor labiale p.1. dar există şi arii unde palatalizarea nu se produce. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). ci de o consonantizare a iotului. sub influența unui element palatal următor.6. y m + i > mn´ > n´ piatră > pk´atră > k´atră bine > bg´ine > g´ine (să) fiu > h´iu viţel > g´iţel / z´iţel / yiţel miere > mn´ere > n´ere a) Palatalizarea labialelor este generală şi se află în stadiu final în aromână. 43 . b. Mareș. de la cel iniţial la cel final. dar nu se palatalizează b. 1974: 117). I: 200-205).2. în N-Maramureş. fenomenul este străvechi. z´. După Al. iar apoi consoana cade (v. Afirmaţia lui Rosetti se bazează pe faptul că în textele vechi din sec. Particularităţi divergente În legătură cu trăsăturile divergente se ridică următoarele probleme: a) aria de răspândire şi stadiul de evoluţie b) modul de producere c) vechimea fenomenului 6. Palatalizarea labialelor p + i > pk´ > k´ b + i > bg´ > g´ f + i > h´ v + i > g´.2. nu este vorba de o palatalizare propriu-zisă.

383) rotacismul s-a produs relativ recent (Cf. Gheție. Petrovici (1930): n s-a debilitat. cum s-a susţinut în multe lucrări de istorie a limbii române. I – în dacoromână ĉ şi ĝ iar în arom. şi ir.. în dacoromână se întâlneşte izolat. Moldovei) (cf. Mareș. doar în Ţara Moţilor (se pare că a fost în vechime şi în Maramureş şi N.6. ☞ Care sunt trăsăturile divergente ale românei comune? Precizați aria de răspândire și vechimea lor. Sala.> -rÎn cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi n intervocalic trece la r. lipseşte în aromână şi meglenoromână. vechea opoziţie n ~ nn se realizează prin r ~ n. a transferat caracterul său nazal asupra vocalei precedente. Se produce numai la n rezultat din N negeminat latin. Nu se poate admite că s-ar fi produs o evoluţie de tipul ĉ > ţ.2. oameni > oamiri. şi a păstrat doar caracterul său dental.2. mână >mânră > mâră.2. în fază finală. Ne aflăm în faţa a două direcţii de dezvoltare spre africată de tip diferit. Evoluţia spre africată de tip diferit a lui C şi G + E. ţ şi d (care uneori > z). megl.3. 1970: 54-59). c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). După Al. Astfel. produs numai în aria vestică a românei comune şi restrâns treptat în dacoromână. a) Este general. în istroromână. b) Cea mai plauzibilă explicaţie a producerii fenomenului este cea dată de E.2. 6. 1974: 152-158). fenomenul este străvechi.2. Rotacismul -n. Rosetti (1968: 248-249. (vezi l şi ll). 44 .

coord. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Imprimeria Națională. Dimitrie. nr. Dimitrie. 1969.Bibliografie Academia Română. 346-353. în LR. Enciclopedia limbii române. Ce spun limbile română și albaneză. Unitatea dialectală a limbii române. Pușcariu. 5-24 (1956 a). Editura Univers Enciclopedic. Editura Științifică.). Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. București. 1964. Istoria limbii române. V. V. 1969. Coteanu. Despre dialectele limbii române. Editura Academiei RSR. p. Bucureşti. 1964. Bucureşti. 1968. Macrea. 1978. Cvasnîi Cătănescu. Ion. II. Editura Humanitas. Essai de reconstitution du roumain primitif. Ion. Al. Coteanu. București. 1996. *** Istoria limbii române. Ov. Limba română. 1. 45 .. Philippide. Tipografia „Viața Românească”. Limba română. Editura Academiei. Dimitrescu. Editura Junimea. I.. E. București. Morfologia numelui în protoromână (româna comună).. Ivănescu. București. Gh. Editura Academiei. II. 1980. Densusianu. 1981. p. Cluj-București. 4. Al. 70-75 (1956 b). nr. XV. București. Pușcariu. București. București. Fl. XIII. I. București. în LR.. Macrea. p. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. 1970. 1956. nr. 1961. Editura Academiei. în SCL. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Editura Didactică și Pedagogică. Istoria limbii române. Sextil. Marius Sala. Iaşi. Iași. Marius. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860). în Études de linguistique romaine. 1927. 1940. Ion. Coteanu. Origini și dezvoltare. 4. 2001. Rosetti. în LR. Editura pentru literatură. Istoria limbii române. 1956. (coord. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Maria. Originea românilor. Petrovici. 1937. Sextil.. Contribuții la fonetica istorică a limbii române. Sala.

MARGÉLLA. LEXIVIA. *COCTORIUS. ÓLLA. CAPITANEUM. SEBUM. CATÉLLA. HORDEUM. MALUS. TĔXERE. MÉNSA. PUGNUM. RIVUS. NOCTEM. FÓLLIS. DIXIT. ASEDIARE. COXA. PRANDIUM. NEGOTIUM. INGLACIO.*** Tratat de dialectologie românească. Editura Scrisul Românesc. 4. EXIT. FABRUM. LIGNUM. FEBRARIUS. FILU. GLOMUS. LACTEM. BLASPHEMARE. SĔDEM. OCULUS. VITÉLLA. CASEUM. 1984. RÓGAT. OCTO. CLARUS. GALLINA. UNGULA. VIRIDIA. PLENUM. VITELLUS. DICERE. BLANDITIA. DIRECTUS. MACELLARIUS. BLANDUS. AURICULA. Ce este rotacismul? Comentați. MAXÍLLA. OVIS. LANA. PÓRTA. SÉPTEM. STABULUM. FLOREM. AQUA. OVUM. TĔRRA. SCALA. GLACIA. PĔCTUS. CANTAVI. ACUS. QUADRAGESIMA. VÉRA. FACTUM. PARENTEM. ✎ Evaluare 1. NASCERE. SUBIRE. CANTO. QUATTUOR. SĔSUS. PĔLLEM. 46 . ANTANEUS. LACTUCA. INCLUDERE. SUBLA. CIBRUM. FOCUS. CALCANEUS. Ce este palatalizarea labialelor? Care este aria de răspândire a acestui fenomen în dialectele românești? 3. CALLEM. Comentați evoluția cuvintelor: PAVIMENTUM. BLONDUS. REMANEO. FRANXIT. CRESCERE. AMPLERE. PUTEUS. FLUTULO. ADFLARE. exemplificați. CABALLUS. FOLIA. BIBERE. FILIUS. LINGUA. SÉRA. PLANGERE. 2. Craiova. PĔTRA. RASINA. MISĔLLUS. Definiți diftongarea metafonică și diftongarea romanică. RADIA. SCORTEAM. MÓLA. COGNATUS. SIGNUM. INALTIARE. PULICEM. CANEM. FELICEM. CRÉDAT. GELUM. LIBERTARE. MĔLEM. PISCEM.

strat. Cunoaşterea şi interpretarea conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. greacă şi turcă. Influenţa maghiară. superstrat. a superstratului slav sau a împrumuturilor de provenienţă maghiară germană. Elementele slave din limba română. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. influenţe). Privire sintetică asupra limbii române vechi. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie. adstrat. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei. Cunoașterea principalelor particularități fonetice.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. NOTE DE CURS Semestrul al II-lea TEMATICA Superstratul slav al limbii române. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Stăpânirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. Influenţa germanică şi germană. Influenţa greacă. Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Timp alocat: 28 ore 47 .

până la Marea Adriatică.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Influenţa slavă Obiective: . ILR. până la Marea Baltică și spre sud. Rom. cei mai mulți stabilindu-se în sudul Dunării. . Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană. Cuprinse în amplul fenomen al migrației. până în Peninsula Balcanică (Ist. 1960: 728-753. 48 .al VII-lea. 756-765). Aceste grupuri formează ramura sârbo-croată și slovena. 1969: 372). spre nord. o populație de neam turcic (Ist. 1960: 728-753. Slavii rămași la nord de Dunăre au fost treptat asimilați. . care prezintă trăsăturile idiomului slavilor de sud-est (ILR. populațiile slave (pornite din regiunile de la nordul Carpaților) s-au răspândit pe un vast teritoriu: spre vest. Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat două direcții: o parte s-a așezat în Câmpia Panonică. rezultată în urma asimilării protobulgarilor. cealaltă parte. Dobrogea și Muntenia. Înainte de a se încheia procesul de asimilare. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate superstratului slav Număr de ore alocate: 6 ore 1. în cursul secolelor al VI-lea .. trecând prin Moldova. și-a continuat incursiunile.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.. ajungând până la Vistula și Oder. unii continuând imigrarea spre sud.însușirea terminologiei de specialitate.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. limbile celor două populații s-au influențat reciproc.1. Rom. De la ei ne-au rămas cele mai vechi împrumuturi. 1969: 372-373).

În ceea ce privește vechimea influenței influenței slave. Pătruț (1969: 25) a afirmat că limita inferioară a relațiilor lingvistice slavo-române nu poate fi coborâtă sub secolul al IX-lea. ☞ De când datează și până când au durat raporturile lingvistice slavo-române? 49 . Fr. blana > blană. secolul a X-lea (apud Dimitrescu. 1952: 45. 1978: 89). clopotŭ > clopot. chiar al XVI-lea (Dimitrescu. P. Legile fonetice care individualizează limba română.). ducând la formarea ruperea unității românei comune și la scindarea ei în cele patru dialecte.al XII-lea. aceasta era deja formată ca limbă. platiti > (a) plăti etc. G. Petrovici.2. 1978: 90). Densusianu. gradina > grădină. 1961. I: 161. 1. părerile lingviștilor sunt împărțite: unii cercetători (Ov. În urma analizei trăsăturilor fonetice ale celor mai vechi împrumuturi slave din română. alți lingviști consideră că influențele lingvistice reciproce au început după o perioadă relativ îndelungată de conviețuire: secolele al VIII-lea – al IXlea (Th. 1940: 284). sl. 1978: 89) susțin că raporturile lingvistice slavo-române datează din secolele al VI-lea – al VIIlea. nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl. împingându-se limita până în secolul al XV-lea. milo > milă. silo > silă. detașând-o de latina târzie și de celelalte limbi romanice. Macrea. I. sl. sl. Pușcariu. rana > rană. E. Skok (apud Dimitrescu. Miklosich. În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română. sl. În legătură cu perioada cât au durat relațiile lingvistice româno-slave s-au exprimat. păreri diferite: s-a vorbit de secolele al XII . sl. Mihăilă. 1. D.3.Așezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut urmări importante pentru evoluția ulterioară a limbii române. de asemenea. sl. Capidan. S.

Influența slavă s-a manifestat în două feluri: pe cale orală / populară – aceasta a fost cea mai puternică și a lăsat urme mai adânci în vocabular. ● forma de vocativ în -o a substantivelor feminine (comune sau proprii): soro!. ☞ Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 1. În morfosintaxă ● genul neutru (vezi elementele de substrat). varianta literară târzie a vechii slave scrise. Influenţei slave i s-au atribuit numeroase fapte din fonetică. ● consoana j şi grupul jd. ● preiotarea lui e.3. antroponimie.4. 50 . 1.1.2. școală și biserică. dar multe dintre ele au fost explicate ulterior prin evoluţia internă romanică sau prin influenţa substratului. morfosintaxă şi vocabular. - pe cale cultă / cărturărească. în fonetică și mai rar în morfosintaxă. În fonetică ● reintroducerea constrictivei laringale h. ci se limitează la cele sudice. toponimie.4. precum și datorită legăturilor culturalpolitice dintre români și slavii învecinați.4. Anico! Unii lingvişti atribuie fenomenul adstratului deoarece aria acestei forme de vocativ nu acoperă toate graiurile dacoromâne. în administrație. Se atribuie influenței slave 1. datorită utilizării timp de câteva secole a slavonei.1. diplomație. formarea cuvintelor. care dispăruse în latina populară (şi care este atribuită de unii lingvişti substratului).

sită. moliti se. snop. procedeul de numărare a zecilor. hrean. colibă. nene. văzut-au etc. peşteră. ● întărirea diatezei reflexive prin numărul mare de verbe reflexive intrate din slavă sau care au copiat reflexivul după slavă: kajati se > a se căi. morcov. sabie. dihor. jivină.timp: ceas. numai că prezintă un tratament fonetic care face excepţie de la regula transformării unor sunete slave în limba română. rac.armată: război. griži se > a se griji.● formarea numeralului de la 11 la 19 (vezi elementele de substrat) şi. grajd. diavol.faună: bivol. obiecte casnice. ogor. pilă. ştiucă. trup. gulie. izvor. . cârtiţă. iaz. timp. ● întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am. după unii lingvişti.4.alimente: hrană. veac. vidră. cumpănă. blid. pelin. obraz.familie. suliţă.agricultură: brazdă. . ostrov. 51 . . unelte: bici. pivniţă. . lebădă. ciocan. cleşte. praz. oţet.părţi ale corpului: gleznă. . termeni de înrudire: babă. coasă. vrajă.termenii slavi se referă la diferite domenii ca: . sfeclă.superstiţii: basm. deal. greblă.natură: beznă. . rudă. iad. val. lapoviţă. dumbravă. . praf. răchită. rai. gâscă. cf. mac. dobitoc. crâng. ☞ Ce se atribuie superstratului slav în fonetică și în morfosintaxă? 1. . grădină.3. maică. . ROGO. -ARE > a ruga care a căpătat şi o formă reflexivă după sl. În lexic a) termeni pătrunşi pe cale orală / populară: substantive . nevastă. vadră. a sădi. zăpadă. livadă. prund.locuinţă.plante: bob. vârstă. ovăz. leat. râs. ● numeralul sută. . păstrăv.

a pofti. mitropolit. a privi. zadar. monah. interjecţii: iată. razna. nătâng. celălalt la forma lor. mândru (în slava comună „înţelept” → „arogant. psaltire. cârn. milă. a plivi. veste. Evanghelie. a năvăli. a iubi. milă. noroc. pomană. a trudi. a grăi. popă. ispită. cristelniţă. adjective: becisnic („neevoluat fizic” → „meschin. a cosi. b) împrumuturi cărturăreşti Pentru a stabili originea slavonă a unui termen. pribeag. vesel. prost („simplu”). dintre care două sunt mai importante: unul se referă la conținutul termenilor. slobod. a porni. protopop.diverse: ciudă. cădelniţă. grozav. utrenie. liturghie. vecernie. molitvă. ceaţă. destoinic. da. strană. călugăr. a trebui. smead. comoară. a clăti. a goni. a risipi. a opri. taină. dungă. a omorî.termeni referitori la organizarea bisericii: chilie. verbe: a citi. .termeni ce desemnează obiecte bisericeşti: candelă. scump. iute. lene.termeni ce desemnează cărţi religioase: ceaslov. pagubă. glas. vesel. temei. a lovi. ebraice pătrunse prin filieră slavă): . Sunt considerate slavonisme cuvintele care fac parte din: ● terminologia creştină şi bisericească (elemente greceşti. icoană. a zdrobi. silă. împotriva. a pândi. zdravăn. bogat calic. vrednic. blajin. a topi. vinovat. gârbov. jertfă.. patriarh. dar. a obosi. pestriț. stareţ. aspectuos”). . 52 . jalnic”). a dovedi.termeni referitori la slujba bisericească: spovedanie. prea. primejdie. mucenic. Gh. încrezut. gol. troiţă. schit. parastas. iute. a munci. Mihăilă (1971: 351359) a propus diverse criterii. a sili. . vârf. diacon. cireadă. nărav. nădejde.termeni referitori la ierarhia bisericească: arhiereu. adverbe: aievea. . poveste. comoară. tălmaci. nerod. năuc. iacă.

după sl. chișleag „lapte acru”. goșt „oaspete”. ● termeni referitori la cultură: buche. în opoziție cu sfârși. popor”. în zonele limitrofe. limbă popor”. în cuvintele slavone ierurile neintense s-au vocalizat (a săvârși. care avea ambele sensuri. ciușcă „ardei iute”. din polonă (în graiurile moldovenești și maramureșene): chișcă „caltaboș”. dănac „flăcău”. animal” etc. la origine aceleași cuvinte. jezykŭ „glas. staroste. 53 . iorgan „plapumă”. vită „animal”. după sl. văzduh). životŭ „viață. de la limbile slave învecinate: din bulgară (în graiurile muntenești și oltenești): a ciupi. ceaslov. hatman. borș. Un alt criteriu ar fi cel fonetic: cuvintele care păstrează consoana h final sunt slavone (duh. stolnic. ci numai a sensului său: carte. e) calcuri lingvistice Prin calc lingvistic se înțelege adoptarea nu a cuvântului străin. din rusă (în graiurile moldovenești): cori „pojar”. ogheal „plapumă”. leică „pâlnie”. buhai „taur”. postelnic. voievod. iorgovan „liliac”. sobor). vornic. târnă. din sârbo-croată (în graiurile bănățene): cozeci „pojar”. povidlă „magiun”. vâlnic. zbor „adunare”. voreț „curte”. coromâslă „cobiliță”. mejdină „hotar între două proprietăți”. dar care au pătruns pe cale populară. logofăt. d) elemente de adstrat. vârf). din ucraineană (în graiurile moldovenești): bahnă „mlaștină”. vistiernic. care inițial avea numai sensul de „scrisoare”.● terminologia administrativă (termeni referitori la curtea domnească şi titulatura domnului şi a boierilor): comis. kniga. golumb „porumbel”. spătar. a căpătat și sensul de „operă literară scrisă”. după sl. grămătic. în opoziție cu cele populare care l-au transformat pe h în f (praf. limbă a căpătat și sensul de „națiune. a citi. slovă.

neliniştit. Mircea. rochiţă. 54 . -eală: spoială. a se răzgândi. -işte: cânepişte. glumeţ. Bârzava. Crasna. trufaş. a preface. Vâlcu. roşcovan. Sohodol. a poticni. Mihnea. a răzbate. trăgaci. tufiş. Stan. Vlad. Râmnic. Cristea. a ponegri. Toponime. a răstălmăci. prea-: preaiubit. Milea. nebun. Nedelcu. -ean: craiovean. Ivan. Staicu. Preda.4. hidronime Topolog. zugrăveală. Voroneţ.4. pripeală. Prahova. Doftana. Neagoe. -aş: codaş. Dan. Cârstea. -anie: păţanie. aurar. petrecanie.Antroponime Bogdan. -ice: pădurice. Snagov. Ialomiţa. Slănic. ● sufixe -ar (s-a suprapus sufixului romanic -ar < ARIUS): zlătar. Vorona. preafericit. ☞ Ce se stribuie substratului slav în lexic? 1. Radu. a răsciti. -iş: păpuriş. Bistriţa. Craiova etc. Zlatna. scundac. -an: beţivan. a prelua. pre-: a preda. fugar. porumbişte. Dodu. Voinea etc. golan. -aci: stângaci. Dobre. preasfânt. Mihu. Formarea cuvintelor ● prefixe ne-: nemernic. găurice. pătimaş. -iţă: fetiţă. Pârvu. răs-/răz-: a răzbi. a răscumpăra. Vâlcea. -eţ: măreţ. po-: a popri. Topliţa. -ac: prostănac. fundiţă. Dragomir. lunguieţ. netrebnic. Cerna. moldovean. Vlaicu. (diminutival) fluieraş. Topolniţa.

21%). Bucureşti. Al. Graur (1957: 61) a stabilit că în vocabularul de bază al limbii române. I. nr. Th. G. Craiova. București. Mihăilă. (coord. 1952. XXII. Bucureşti. București. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1929. Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Siedel. Individualitatea limbii române și elementele slave vechi. 1978.49% (față de 827 moștenite din latină. 1940. Al. Puşcariu.. București. Bibliografie Bărbulescu. Capidan. 1957. ediţia a II-a. Editura Științifică. Editura Academiei. I. Editura Academiei RSR. I. Istoria limbii române. Densusianu.. E. Limba română. Ovid..). Istoria limbii române. S. 1971. 1978. Mihăilă. București. Editura Academiei RPR. Bucureşti. G. 1961. 1984. București. Editura Didactică și Pedagogică.. Fl. adică 58. Graur. 351-359. 305 cuvinte sunt de origine slavă. II. Dimitrescu.-iv: costeliv. 1960. *** Tratat de dialectologie românească.. 55 . Editura Scrisul Românesc. 1958. Fondul principal al limbii române. Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română. 1969. 4.. ceea ce reprezintă 21. *** Istoria limbii române.. Elementul slav în dialectul român.. București. Al. Elemente sintactice slave în limba română. în SCL. guraliv. Rosetti. pag.

Câte tipuri de elemente slave sunt în limba română? 2.✎ Evaluare 1. 5. Dați exemple de toponime și antroponime de origine slavă. Ce se atribuie superstratului slav în limba română? 4. 56 . Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 3. Prezentați pe sfere semantice termenii de origine slavă din limba română.

Populaţiile ugro-finice sunt originare din zona Munţilor Altai. s-au deplasat spre vest. în Asia. nemaiputând rezista presiunii pecenege. . La sfârșitul secolului al IX-lea. aflat în Nordul Carpaţilor Păduroşi în Câmpia Panonică. Prin 860 maghiarii se aşează. Rom. al X-lea (Ist. alta spre sud-vest – strămoşii ungurilor de astăzi.. după cum se spune în Cronica Notarului anonim al regelui Bela. situat probabil la vest de Nistru. După ce s-au aşezat în Câmpia Panonică. 1960: 765-772).. Presaţi de alte populaţii asiatice. un ținut care nu a fost foarte clar delimitat. în bazinul mijlociu şi inferior al fluviului Volga și pe râul Kama (Ist. reprezintă o populaţie ugro-finică stabilită în spaţiul panonic în urma migrării lor dinspre est. 1960: 765). . aceştia fiind strămoşii finlandezilor. Număr de ore alocate: 3 ore 2. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. În Câmpia Panonică au găsit printre alţii pe „blachi şi pe păstorii romanilor“. în secolele următoare. sau ungurii.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Din zona munţilor Urali aceşti protofinici s-au separat în 2 neamuri.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Influenţa maghiară. începând cam din sec. încep să atace Transilvania. 57 . Maghiarii.însușirea terminologiei de specialitate. Obiective: . în 896 trec prin pasul Berecke (sau Verecke). Rom.1.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. după cum spun cronicile lor. estonilor şi laponilor. Ele s-au deplasat spre vest. în așa-numitul ținut Atelkuz sau Etelköz „ţinutul dintre ape“. îndreptându-se în 2 direcţii: una spre nord-vest. instalându-se în zona Munţilor Urali.

Ardeal. Cronica lui Simon de Keza şi în Cronica pictată de la Viena. pentru românii majoritari nu au existat prea multe drepturi elementare recunoscute. Ungurii s-au creştinat în forma catolică în anul 1000 sub regele Ştefan. ungurii au fost totdeauna mai puţin numeroşi decât românii şi dispersaţi (mai ales la oraşe. pe care-l traduc prin Erdely. i-au fixat la extremitatea ariei – în Curbura Carpaţilor răsăriteni şi în vestul Ungariei de azi. De la sfârşitul sec. cotropiri. biserică. deoarece contraziceau pretenţiile teritoriale. Şi-au întărit hotarele folosindu-se de sistemul de colonizare cu elemente din vestul Europei. regii arpadieni au atras o parte din nobilimea băştinaşă. pe care o numesc în cronici Ultransilvania. şi în special cele care pomenesc de români. succesiuni la tron. mai ridicate economic. Engel. veniţi în Transilvania (şi în nordul Dunării în general) după venirea ungurilor (şi chiar a cumanilor) (a se vedea teoriile lui Eder. Iorga „împrăştiaţi“). după care s-au mutat în Prusia). Bistriţa Năsăud). Ca atare. S-au luptat cu conducătorii stătuleţelor feudale româno-slave. Sibiu. conflicte şi războaie. Pentru a stăpâni Transilvania. Transilvania „ţara de dincolo de păduri“. au fost contestate de istoriografia maghiară. administraţie. dintre care cronicile pomenesc pe Gelu (dux blachorum et slavorum). unde aproape nu erau români) (sau cum spune N. Sulzer şi mai târziu Röessler). alianţe cu domnitorii locali se găsesc în Anonymus Belae regis notarius.Informaţii despre deplasările de populaţii. al XII-lea. Pe secui. Au adus întâi cavalerii teutoni la Bran (unde au stat doar 20 de ani. În Transilvania. Odată cu creştinarea şi cu folosirea latinei în cancelarie. ungurii intră în circuitul european. regii din dinastia arpadiană cuceresc porţiuni din centrul Transilvaniei. pe care le organizează după sistemul politico-administrativ feudal. 58 . Românii au fost consideraţi venetici. S-au infiltrat în Transilvania. Banatul. Împreună cu saşii şi secuii s-au constituit cu timpul într-o trinitate privilegiată (Unio trium nationum). O mare parte din ţăranii români au fost aduşi la starea de iobăgie (sau rumânie). Se trece la maghiarizarea toponimelor şi antroponimelor. apoi pe saşi (aşezaţi în trei zone – Braşov. într-o categorie socială care se considera superioară. obligaţi prin tratatele de alianţă să se aşeze la hotarele teritoriului ocupat de unguri pentru a-l apăra. Glad (din Banat) şi Menumorut. Unele din date. al XI-lea şi începutul sec.

oraș (1418). chip. Ele se referă la: . gazdă.organizarea socială.1. 2. luptă în care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au remarcat în mod direct şi au avut o contribuţie extrem de importantă. 2. viclean. Cuvinte cu mare circulaţie.A urmat o lungă perioadă de luptă pentru drepturile românilor. marfă. oraş. uric. în nordul Dunării. 59 . 2. dijmă. apoi nemeș (1404). meșter. După Ovid Densusianu (1961. . vamă.diverse: altoi. . meșter (1407). stări: beteag. . a cheltui.agricultură: belșug. a făgădui. instituții: aprod. tâlhar. a bănui. răvaş. cu circulaţie în special în Transilvania şi în zonele învecinate.relații între oameni: aldămaș.1. a se bizui. În limba română sunt 2 tipuri de cuvinte maghiare: cuvinte cu mare circulaţie. hapsân. întâlnite pe întreg teritoriul limbii române. cuvinte regionale. neam. vamă (1415). bir.locuință: lăcaș.comerț: ban. a mântui. viteaz. mereu. În română. majă „plasă de pescuit“ (1413).. megiaș. uriaş. hârdău. al XI-lea – al XII-lea. . gingaş. a cheltui. cuvintele maghiare au pătruns după ruperea unităţii românei comune şi se găsesc. hotar.1. chezaș. chin. imaș.viață orășenească: bâlci. pârcălab. nemeș. holdă.însușiri. . pătrunderea elementelor maghiare s-a făcut începând cu sec. . talpă. haită. ducat. sălaș. ca atare numai în dacoromână. . Al. al X-lea. a îngădui. iobag. Cele două limbi s-au influenţat reciproc. mohor. I: 237). a locui. Cele mai vechi cuvinte maghiare sunt înregstrate îndocumente slavoromâne din secolul al XIV-lea: primul cuvânt atestat este hotar (1392). Rosetti (1968: 418) plasează acest lucru începând cu sec. sârg.

-eş care formează cuvinte ca vameş. Toponime – în Transilvania şi în regiunile învecinate: Lăpuş.2. a trebălui Bibliografie Academia Română. -ăuş – bătăuş. Editura Univers Enciclopedic. Editura Științifică. lingău. pălincă „ţuică“. rămăşag -şug – vicleşug. sabău „croitor“.Limba veche avea mai multe cuvinte maghiare decât cea de astăzi. Malnaş. -işag – vălmăşag. coord. Hideag. beteşug. București. Marius Sala. Sufixe de origine maghiară: -aş (care se suprapune unui sufix slav -aş) – recunoscut în sălaş şi folosit apoi la formarea unor cuvinte ca ceteraş.2. Râmeţ. dar şi furtişag. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. În DLRM apar 443 împrumuturi maghiare. Sascut. 2. Cuvinte cu circulaţie regională. chefe „perie“. Odorhei.1. laboş „cratiţă“. tolcer „pâlnie“. uiagă „sticlă“. vandralău / handralău „derbedeu“. Borsec. -ău din făgădău. lepedeu „cearşaf“. fedeu „copac“. I. temeteu „cimitir“. Tăuţi. tulai „vai!“. Homorod. poteraş. Carei. barşon „catifea“. Oradea. birtaş. București. Teiuş. Istoria limbii române. Densusianu. copârşău „sicriu“. dar şi prieteşug -ălui – în a preţălui. 2001. Beclean. trupeş. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine maghiară există în limba română? 2. dărab „bucată“. şogor „cumnat“. Enciclopedia limbii române. 2. mai ales în partea de vest: astăluş „tâmplar“. Mediaş. Ovid. 60 . Cristur. sabău care formează şi mâncău. de la care s-au format pe teren românesc 630 de derivate.3. 1961. chipeş. Bacău.

Florica (coord. Bucureşti. *** Tratat de dialectologie românească.). I. Al. 1978.Dimitrescu. Rosetti. Editura Scrisul Românesc. 1978.. Bucureşti. Pușcariu. Limba română. 1984. Craiova. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței maghiare în limba română? 61 . Sextil. ediţia a II-a. Editura Didactică și Pedagogică. Istoria limbii române. Privire generală. București. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1940.

G. Număr de ore alocate: 3 ore În istoria raporturilor lingvistice româno-germane se pot distinge două perioade.1. C. O. În aceste condiții. C. 704-722). A. . taifalii) (Ist. slave. ostrogoţii. S-a mers de la negarea totală a influenţei germanice până la exagerarea ei sau la atribuirea de etimon germanic unor cuvinte de alte tipuri (latineşti.însușirea terminologiei de specialitate. Meyer-Lübke. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. ar trebui să se vorbească şi despre un superstrat germanic. Arvinte. Părerile istoricilor şi lingviştilor în legătură cu o influenţă veche germană în limba română au fost diferite. în limba română urme ale superstratului germanic nu prea există sau sunt nesigure.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.1. din timpul contactului cu diferite triburi germanice migratoare care s-au perindat pe teritoriul patriei noastre începând cu secolele al II-lea – al III-lea până prin 566 când au trecut în sudul Dunării (goţii – vizigoţii. Rom.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Influenţa germanică şi germană Obiective: . Roessler a susţinut că poporul român s-a format în sud. Invocând absenţa elementelor germanice din nordul Dunării. Zauner. spre deosebire de ele. Rosetti. 3. dar. R.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Al. V.1. Diculescu. . G. În replică. gepizii. O perioadă veche. vandalii. Giuglea. la fel ca şi pentru celelalte limbi romanice. 3. Weigand. 1960: 682-694. Diculescu a consemnat 62 . Printre cercetătorii care au încercat să stabilească elemente vechi germanice în vocabularul românesc pot fi menţionați: W. săseşti târzii sau germane).. Densusianu.

Aceşti colonişti erau originari din regiunile apusene ale Germaniei. ciuf. bulz „cocoloş”. unde s-au creat bresle şi s-au dezvoltat meşteşugurile. 1969: 368-370).1. În sec. O a doua perioadă a început în Evul Mediu. tureci. 1922) vreo 100 de cuvinte din gepidă.2. mai ales în zonele de graniţă. Luxemburg şi Flandra. ☞ Ce puteți spune despre influența germanică din limba română? 3. în jurul oraşului Bistriţa-Năsăud. Mosella. Absenţa elementelor germanice se explică prin natura relaţiilor dintre două tipuri de civilizaţie (germanicii erau migratori. al XIII-lea au venit şi din Saxonia. a cutropi (vezi şi expresia a veni cu tropul „a veni în număr mare”). a zgudui (ILR. după care s-au mutat în Prusia). de la care s-a dat apoi. 63 . Influenţa germană s-a făcut simţită în 3 arii mai compacte: Transilvania. De asemenea. Cercetări mai noi au arătat că o origine germanică poate fi probată numai pentru câteva cuvinte: bâlcă „urcior”. al XII-lea au fost colonizate populaţii de origine germană compact. vandalii în Spania de sud şi în Africa de nord). din stânga Rinului. Dar majoritatea etimologiilor propuse de Diculescu nu au fost acceptate de lingvişti. Scopul aducerii lor a fost întărirea pazei la hotar. pe când populaţia romanizată de la nord de Dunăre era sedentară). rapăn „jeg”. în jurul Braşovului. în jurul Sibiului. la Bran au fost colonizaţi cavalerii teutoni (unde au stat doar 20 de ani. în urma contactului direct cu populaţiile germane stabilite pe teritoriul patriei noastre.2. tuturor coloniştilor germani numele de saşi (< saxones). În afară de aceasta. dar şi ridicarea economică a oraşelor din Transilvania. 3.2. multe dintre populaţiile germanice au folosit Dacia doar ca popas pentru drumul lor spre vest (vizigoţii au ajuns în sudul Franţei şi în Spania. nasture. În Transilvania.în lucrarea sa Die Gepiden (Leipzig. 3. strănut. gepizii şi longobarzii în Italia.1. targă. probabil. Banat şi Bucovina. începând cu sec. precum şi o serie de toponime şi antroponime.

ţol. maior. . Există elemente germane în terminologia exploatării forestiere şi a plutăritului. ţandără. roabă. rabat. 3.. astfel încât şi graiurile săseşti au primit o puternică influenţă românească. Cuvinte germane cu largă circulaţie: corfă „coş”. Cu timpul. maistru. de aceea numele de şvabi este (ca şi în cazul saşilor) impropriu. ladă. al XVII-lea s-au făcut colonizări şi în Bucovina.3. Cele mai multe cuvinte aparţin diferitelor meserii şi industriei: sunt atestate 220 de cuvinte aparţinând limbajului tipografilor (corectură.1.2.mâncare. bormaşină etc. şperţ etc. şliţ.îmbrăcăminte: stofă. taler. reclamă – unele dintre ele sunt de origine latină şi au pătruns în română prin germană). dar mai ales din sud şi vest. şuncă.comerţ: creiţar. griş. ţiglă. şurub..2. parizer. . grenadir etc. glasvand. troacă. iuncăr „elev al unei şcoli militare”. Se atribuie influenței germane 3. vailing. şvaiţer. al XVIII-lea au apărut colonişti şi în Banat. foraibăr. şură. şold. lozincă.armată: ofiţer. cartof. şnur. şfanţ. . şniţel. corpus. şorţ. spaţiu. ştreang.. halbă etc. turn. din Alsacia şi Lorena.diverse: clavir. iar apoi. joagăr. al căror număr a crescut treptat. În sec.De la aceste populaţii germane au pătruns elemente lexicale mai întâi în Transilvania. ochelari. jeţ etc. 3. aceste populaţii au început să înveţe româneşte. crenvurşt. şindrilă. întrucât foarte puţini erau originari din Suabia. vană. . când unii meşteşugari s-au stabilit în Moldova şi Ţara Românească şi acolo. . flec etc. băutură: chiflă.3. haltă. mai ales în timpul Mariei Tereza. a 64 . care le-a acordat numeroase privilegii. O clasificare a cuvintelor de origine germană arată că influenţa germană s-a exercitat mai cu seamă în domeniul culturii materiale: .. Aceşti colonişti erau din toate regiunile Germaniei. 157 de cuvinte aparţinând limbajului pielarilor. matriţă. iar în sec.ocupaţii: chelner.

Rosetti. II.3. farbă „vopsea”. Sextil. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței germane în limba română? 65 . haloimăs „amestec”. 1940.2. Florica (coord. *** Tratat de dialectologie românească. Editura Academiei. gheşeft „afacere”.construcţiilor edilitare. tişlăr „tâmplar”. ediţia a II-a. Editura Didactică și Pedagogică. mahăr „persoană importantă din domeniul afacerilor. tregher „hamal”. Editura Academiei. II. Pușcariu. 3. 1960. 1978. cuvinte din domeniul administrativ (Dimitrescu. şef”. cnedle „găluşti cu prune”.). Craiova. sinagogă. 1984.3. București. crafle „gogoşi umplute cu dulceaţă”. 1978. şpais „camară”. *** Istoria limbii române. Există şi o influenţă idiş (dialect german vorbit de evreii din Europa): belfer. București. Editura Scrisul Românesc. Bucureşti. paradaisă „pătlăgea”etc. I. 3.. București. Limba română. cuşer „mâncare bine făcută”. 1978: 114). Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. I. 1969. Bucureşti. ţucăr „zahăr”. 1962. Cuvinte regionale: şnaider „croitor”. la început însemna „nevasta evreului” etc. balabustă „femeie cu forme pline”. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine germană există în limba română? Bibliografie Dimitrescu. Privire generală. *** Istoria României.3. Al. Istoria limbii române.

4. în română sunt aproximativ 42: (a) amăgi.. (a) blestema. elemente neogrecești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. teacă. mai ales din perioada fanariotă (1711. în dicționare li se dă etimon latin). spată.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Influenţa greacă Obiective: . coardă. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe.1821).recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. cunoscute de aproape toate limbile romanice. biserică.1. .1. care a avut un contact nemijlocit cu greaca. dintre acestea.1. cicoare. Ponderea influenței grecești a fost diferită de la un dialect la altul – mai puternică în aromână. iar în istroromână e un singur cuvânt – frică (Dimitrescu. creștin. drac. elemente din perioada bizantină (medio-greacă) – secolul al VII-lea – secolul al XV-lea. Număr de ore alocate: 3 ore 4. mai puține în meglenoromână. 66 . (a) boteza.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. . În română există două tipuri de elemente vechi grecești: a) cuvinte grecești general romanice. carte. grec. zeamă etc. În limba romana există trei straturi de de elemente grecești: cuvinte vechi grecești (intrate în limba latină și pătrunse și în latina dunăreană) între secolele I – al VI-lea. 1978: 103). (din cauza vechimii. Cuvinte vechi grecești Greaca a dat latinei un număr foarte mare de cuvinte din cele mai diferite domenii de activitate. farmec.însușirea terminologiei de specialitate. înger.

a lipsi. 67 . Calafat. proaspăt. prin relațiile politice și culturale existente (cancelarie. hârtie. chilie. călugăr. flamură. ☞ Câte tipuri de cuvinte vechi grecești sunt în limba română? 4. Maglavit. folos. raclă. crin. schit. prin filiera slavei meridionale. b) pe cale indirectă. școală. condei.1 Pe cale directă au pătruns: . popă. . busuioc.2.argat. Giuglea (1943: 404-462) explică pătrunderea la nord de dunăre a elementelor vechi grecești atât prin coloniști de limbă greacă aduși în Dacia romană în perioada colonizării.1. anatemă. împrumuturile bizantine au pătruns pe două căi: a) pe cale directă. litră. după unii și: călimară.b) cuvinte pătrunse în latina dunăreană pe cale orală: broatec. Limba slavonă. pronie. stup. psaltire.cuvinte: agonisi. candelă. hârtie. cort. egumen. cât și prin iradieri culturale dinspre sudul Peninsulei Balcanice după căderea stăpânirii romane. arhanghel. 4. a pricopsi. frică. Cuvinte din perioada bizantină În limba română. epitrop. stur „coloană”. Diculescu (1924: 394-516) și G. mitoc. patriarh. . ieftin.2. a mirosi. Mangalia. pită. icoană.termeni ecleziastici: acatist. diac. a urgisi. prisos. stol.toponime: Constanța. biserică). a vopsi.2. C. Giurgiu. aghiasmă. trufă „dispreț”. camătă. a mărturisi. . Sulina. faclă. mic. mătase.1. aliluia. cucuvaie. anaforă.1. psalm. afurisi. a pedepsi. turlă etc. apostol. strachină etc. spân. făclie. omidă. scorpie. pat. mânie. arvună. cămilă. cărămidă. a sosi. azimă. influențată puternic de greacă a slujit ca mijloc de vehiculare și de transmitere a culturii bizantine. mireasmă. sihastru.2. mănăstire. dafin. amin. piper. desagi. felie. 4. dascăl. urgie.

politică. orfan. calapod. nostim. în secolul al XVI-lea. misit „sol”. conopidă. partidă. a economisi. ☞ Ce tipuri de cuvinte grecești au pătruns în română în perioada bizantină? 4. culturală. a sclifosi.3. a urgisi. taifas. saltea. în română au pătruns și sufixele verbale: -isi: a agonisi. fidea. 256 indirecte ( 254 pătrunse prin intermediul slavei și 2 prin latina medievală).1. din acestea s-au păstrat azi doar maximum 100-150 de cuvinte. în special al XVIII-lea. -xi: a catadaxi.Unele din aceste elemente sunt cunoscute de toate limbile din Balcani. politice și economice importante. Făcând un inventar al elementelor bizantine din limba română. a sclivisi. anapoda. molimă. igrasie. a dichisi. printre care: agale. a catadaxi. a afurisi. logos. 4. a pricopsi. În această perioadă au pătruns cuvinte care nu au caracter popular. cartofor. a dichisi. foarte mulți greci au emigrat în țările române.1. Elemente neogrecești După căderea Constantinopolului și a consolidării dominației turcești. prosop. unde au ajuns să dețină poziții sociale. Galdi (apud Dimitrescu. H. 1966) stabilește cifra de 278 de cuvinte. sindrofie. ipsos. Mihăescu (Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. a categorisi. L. 68 . țață etc. din care 22 pătrunse pe cale directă. când au pătruns o mulțime de termeni referitori la organizarea administrativă. a categorisi. pramatie. alandala. lefter. protipendadă. a economisi.3. Cea mai puternică a fost influența din perioada fanariotă. -psi: a vopsi. la noi manifestări de viață socială.1. Prin intermediul împrumuturilor grecești. franzelă. 1978: 108) a constatat că în textele românești din perioada fanariotă apar 1200 de cuvinte grecești. ifos. a lipsi.

pag.. în Dacoromania. 1962. București. Al. Câte straturi de elemente de origine greacă există în limba română? 2.. Bucureşti. H. în Dacoromania. 1943. Istoria limbii române. II. 404-462. 1966. G. ✎ Evaluare 1. Bucureşti. Elementele vechi grecești din limba română. IV. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1960. Florica (coord. Editura Didactică și Pedagogică. II. Ce se atribuie influenței grecești în limba română? 69 . 1978. X. Giuglea. 394-516. *** Istoria României.. *** Tratat de dialectologie românească.Bibliografie Diculescu. Mihăescu. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. Editura Academiei. C. 1984. *** Istoria limbii române. Editura Academiei. Editura Scrisul Românesc.. Dimitrescu. Elemente vechi grecești în limba română.). I. Rosetti. București. 1924. 1978. ediţia a II-a. Bucureşti. pag. Craiova. 1969.

1962: 67-68). Cumanii au apărut în secolul al XI-lea și au ocupat un teritoriu mare la nord de Dunăre – Cumania Neagră (Ist.însușirea terminologiei de specialitate. 1962: 68-71). Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția și stabilirea pe teritoriul norddunărean a unor populații asiatice de origine turcotătară.1. Pecenișca.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Peceneaga.1. .. 70 . Număr de ore alocate: 3 ore Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri: a) preosmanlâie (turcică).UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Influența turcă Obiective: . de popoare din Imperiul Bizantin și de unguri (Ist.. 5. Rom.2. iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania și în Dobrogea. Pecenegii și-au făcut apariția în Moldova și în estul Munteniei în secolul al IX-lea. . 5. când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088) iar în sudul Dunării de bizantini (1091) și au fost asimilați de populația romanică.1. datorită unui glosar latin-persan-cuman. Limba cumanilor a putut fi mai ușor studiată decât cea a pecenegilor. Pecenevra. De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul. Au rezistat până în secolul al XI-lea. 5. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe.1. b) osmanlâie. redactat în 1303 – Codex Cumanicus.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Rom.

Basarabă. Teslui. Comănița. toi. Itu. taman – considerate. 1978: 109). Utmeș. nume de ape (terminate în -ui): Bahlui. în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”). Comănești. dușman. Covurlui. tărâm (apud Dimitrescu.Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută limbii turce sau care au fonetism diferit. beci (însemna „zid. teanc. maramă. Cozia. Călmățui. chior. maidan. cazan. Se presupune că de origine cumană ar fi și Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”). apoi „locul unde se schimbau caii” și a ajuns în română „casă boierească de la țară”. De la cumani au mai rămas: toponime precum: Comani. Densusianu (1961. Vaslui. Comănescu. ca fiind împrumuturi mai târzii din turcă. haram „gratis. hambar. Bărăgan. I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”. ☞ Ce se atribuie influenței turcești peosmanlâi în limba română? 5. pe degeaba” (vezi expresia De haram a fost. Desnățui. vezi și numele Vienei „cetate întărită”). Aslan. suman. Coman. murdar. în general. Carabă. întăritură”. Talabă. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie să fie dintr-o epocă anterioară influenței turcești osmanlâi. de haram s-a dus). sălbatică”). chindie. Alți cercetători adaugă și pe: buzdugan. deasă. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică. în secolul al XIV-lea. Ciortan. baltag. Balaban. Comanca. Toxabă. dulamă. a tolăni.2. După subjugarea treptată a tuturor 71 . capcană. nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al XVI-lea): Comăneci. cioban. Ulan. Caraiman. Teleorman (teli orman „pădure nebună. catâr. După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele religioase din secolul al XVI-lea). Ov. conac (a însemnat „distanța dintre două poște”.

ilic. chilipir. pridvor. îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu. ienicer. Elementele turcești au pătruns în limba română în două faze istorice: cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea. balama. sidef. fildeș. dulamă. iar multe din cele care au reușit să se mențină au primit un sens ironic sau peiorativ. tejghea. saftea. catâr. testemel. Oltenia. pătlăgea. cazangiu. musaca. în general. începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). pastramă. vizir etc). sarma. ciorap. în Muntenia. dovleac. magiun.popoarelor balcanice. locuință: acaret. tulpan. basma. dugheană. ciorbă. iatac. 5. hambar. mușteriu. dud. ghiveci. tavan.2. meserii: băcan. bostan. boiangiu. raft. bursuc. chibrit. dușumea. care au. cearşaf. tarabă. 5. Dobrogea și Moldova. caracter popular. bamă. ciulama. halat. care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special cele care aveau legătură cu viața social-politică. tutun. iahnie. 72 . mâncăruri. b) cuvinte cu circulație regională. telemea. casap. Cuvintele turcești sunt de două feluri: a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română. cu mare răspândire în limbă. rachiu. cearşaf. Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate: casă. șalvari. iaurt. Aceste relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcești. para. caimac. giubea. cafea. floră. - turcisme din epoca fanariotă. minerale: chihlimbar. maramă. de tipul: agă. cerdac. Țările române au căzut sub suzeranitate turcească. comerț: cântar. odaie. năframă.2. cercevea. divan. fotă. unele intrând în fondul lexical principal. băuturi: baclava. mulți termeni supraviețuind până astăzi în româna contemporană. trufanda. zambilă. faună: abanos.2.1.

iar 4 sunt turcești propriu-zise (chior. surugiu. tembel. ghiozdan. tabiet. zevzec. auriu. lichea. pehlivan care însemna „erou”. 73 .- unelte: cazma. soi) (Graur. este foatre productiv: barcagiu. avocatlâc. fudul. fustangiu. maidan. -lâc: caraghioslâc. savantlâc etc. dintre care 5 au la bază o origine arabă (cafea. huzur. -giu (productiv): boiangiu. tăbăci). Unele dintre cuvintele turcești au suferit în română evoluții semantice: balama însemna „legătură”. reclamagiu. halal. chef. fistichiu.3. tipsie. proiect”. 5. chefliu. lichea „defect. belea. rubiniu. pământiu. scandalagiu. obiecte: ciubuc. tertip. cenușiu. lulea. pingea. nisipiu. 1969: 277). ciomag. -iu: cafeniu. pată” a ajuns să însemne „om de nimic”. ruginiu. zarzavagiu. ghiurghiuliu. crailâc. chirie. mcalit”. murdar. zor). camionagiu. diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet. ursuz. șiret. pișicher. moft. 5 sunt de origine persană (dușman. ibric. siretlic. hai. talaz. pușlamalâc. buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc. după care s-au format: haimanalâc. apoi s-au atașat și altor împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini. babalâc. belaliu. tuciuriu. argintiu. vișiniu etc. tertip ”plan. chiulangiu. -lic. moft.2. iar azi înseamnă „obiect metalic care mijlocește legătura”. În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească. cafegiu. înseamnă astăzi „intrigă. după care s-au format: arămiu. piersiciu. a ajuns să însemne „escroc. cântar. castaniu. naz. giuvaergiu. - însușiri: ageamiu. hatâr. para. meșină. cusur. mijloc necinstit”. zaiafet. peltic. Sufixe Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau.

✎ Evaluare Câte straturi de elemente turcești sunt în limba română? În câte faze istorice au pătruns elementele turcești în limba română? Prezentați pe sfere semantice termenii românești de origine turcă. I. București. București. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Scrisul Românesc. I. II. Editura Academiei. 1978. Ce sufixe de origine turcă au pătruns în limba română? Comentați.). 1978. II. Al. 1962. Influența turcă asupra limbii române. 74 . *** Istoria României. Craiova.. Istoria limbii române. ediţia a II-a. *** Istoria limbii române. *** Tratat de dialectologie românească. București. 1961. Rosetti. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1984. Emil. Dimitrescu. București. Bucureşti. Florica (coord. 2009. Bucureşti. Editura Științifică. 1969.Bibliografie Densusianu. Suciu. Istoria limbii române. Ovid. Studiu monografic. Editura Academiei.

1.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Privire sintetică asupra limbii române vechi Obiective: . 1983: 70).. . N.cunoașterea principalelor particularități fonetice. limba română din textele scrise în secolul al XVIlea prezintă aspecte omogene. Munteanu. există o strânsă legătură (Gheţie. simţul stilului nu există deloc. cu desăvârşire aspră.însușirea terminologiei de specialitate. dar şi divergente. Privită în ansamblu însă. la o primă comparaţie făcută între limba textelor netraduse şi a celor traduse. dacă se găseşte un cuvânt de origine grecească pe care traducătorul nu l-a înţeles ce înseamnă. între limba acestor scrieri şi graiurile vorbite în regiunile unde au fost redactate. Despre limba primelor texte româneşti. Iorga (1988: 26) afirma: „Limba cărţilor acestora este .familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. 75 . prin apropierea de limba vorbită. . traduse ori copiate sau graiul celui care a făcut traducerea sau tipărirea. Într-adevăr. în afara unor formule stereotipe de adresare şi de încheiere. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. se poate observa că limba celor dintâi. traducerea este până într-atâta de nedibace încât. precum şi a unor cuvinte de legătură slave. se caracterizează prin claritate şi cursivitate. Ţâra. . 1978: 400..formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. în vreme ce limba primelor traduceri româneşti de cărţi religioase e mai greu de înţeles datorită reproducerii frazeologiei originalului şi a numărului mare de elemente lexicale şi calcuri slave sau maghiare. Număr de ore alocate: 10 ore 6. îl reproduce tocmai aşa”.

1. .adjectivul gol are la plural forma goli.prezenţa lui î etimologic la iniţială în: împlea. . rădica.larga circulaţie a formelor verbale iotacizate: (eu) spui. trestie a călturariu. Gheţie (1978: 77-96) şi de Şt. carii. . . umpluse). rane. părete. chinure. cale de cetate. fămeie. năsip.alături de formele sintetice de genitiv-dativ articulat în -eei şi -iei (caseei.preferinţa pentru rostirea moale a consoanelor ş. groape. O sinteză a particularităţilor lingvistice comune tuturor textelor scrise în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.forme etimologice de imperfect la persoana a III-a.pronumele relativ care este variabil: carele. . .1. . . spunea. nopţiei).o mare frecvenţă a substantivelor neutre terminate în -ure: locure. Munteanu şi V. cu excepţia lui f > h'. carele. . se întrebuinţează şi forme analitice. carea. -ereţi. nu tânjireţi. . Ţâra (1983: 72-77): . .formele de imperativ negativ în -areţi. -ireţi: nu dareţi. . .numeroase substantive fac pluralul în -e (astăzi primesc desinenţa -i): grădine. îmfla (numai la Coresi se înregistrează î > u de două ori: umplut. . derege.păstrarea lui e nesincopat în: derept. nebune.păstrarea lui ă etimologic în cuvinte de origini diferite: blăstema. j urmate de e. . păhar. singular are forma au (a apare sporadic): (el) au spus.m păstrat în rumpe (numai în textele coresiene alternează formele rumpe-rupe). rareori.mai mult ca perfectul perifrastic este larg întrebuinţat.6. . talpe. plural: (ei) era.labialele urmate de iot se păstrează intacte. .auxiliarul perfectului compus la persoana a III-a. alcătuite cu prepoziţiile de şi a: mijloc de băserecă. dar mult mai rar).folosirea prepoziţiei pre. i (apar şi rostite dur în toate textele. poci. 76 .vocativul în -e: oame. auz.

asemănătură).. nu este anticipat de forme pronominale neaccentuate: . a deşidera „a dori”. dar au suferit o evoluţie semantică: adunătură „sfat”. forma accentuată. limba română scrisă din secolul al XVI-lea conţine şi numeroase particularităţi divergente..complementul direct..sufixul colectiv -ame: mişelame. adevărătură. . negăndire) şi forme realizate cu sufixul -ură (adâpostitură..negaţia simplă nice (nici) + verb apare în locul formei nici + nu + verb: . am mâncat şi băut-am. mulţi. tremeate nouă dulceaţa ta.. .complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal. şi ducea pre noi. jelanie „dorinţă”. În privinţa lexicului. a cumpli „a sfârşi.. ☞ Care sunt trăsăturile limbii române din secolul al XVI-lea? 6.. în cele mai multe situaţii. mişel „sărac”.(negata. .. bez(d)nă „prăpastie”. fămeie „familie”.. crunta. familie”.numărul mare al verbelor neprefixate: bătrâni. . mai dulci de miarea. au fost înregistraţi: a) termeni care azi au dispărut sau au fost păstraţi în unele graiuri: agru „ogor”. tâmpla. .1. neca podobi. textele au fost 77 . silă „putere”. a săruta „a saluta”. prost „simplu”.. voinicame. temoare „teamă” etc. În acest sens. . vedea-vor sau vor vedea.. Alături de trăsăturile comune. ciudă „minune”. nume de persoană. lucoare „lumină”. voinic „ostaş” etc.. jale. a răposa „a se odihni”. specifice anumitor zone. măritu „soţ”. bărbat şi muiare îi făcu ei. .plasarea facultativă a auxiliarului la timpurile verbale compuse înainte sau după verb: fi-va sau va fi. . a deştinge „a coborî”. nice cu mânia ta pedepsi mene.numeroase forme prefixate cu ne. a pierde”. b) termeni care s-au păstrat. .. . a se înveşti „a se îmbrâca”. bezaconie „nelegiuire”. arină „nisip”. gintu „neam. exprimat prin substantiv sau pronume personal se construieşte fără prepoziţia pre (pe): Nu vă clevetireţi urul alaltu.comparativul este legat de celălalt termen al comparaţiei prin de: . referindu-se la faptul că.2.

copiate de persoane din alte zone decât cele din care proveneau originalele. Al. a distins existenţa a două grupuri dialectale: . sudul Ardealului şi Ţara Românească. I. .2. Dar. să întâlnim în paginile lor elemente inexistente în graiul vorbit de copişti (tipografi).palatalizarea oclusivelor labiale şi nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. şi celui de-al doilea.ă > a (cazu) – în nordul Ardealului. . cu toate că particularităţi care apar frecvent în textele dintr-o anumită regiune se găsesc în arii difuze şi în texte din altă regiune. cu o relativă precizie. cuprinzând Ţara Românească şi sudul Ardealului. în sudul Ardealului şi Ţara Românească. iu de a trece la v: tăvu „tău”. apartenenţa textelor la o arie sau la alta. În ceea ce priveşte Banatul. ău.o > u. 78 a fricativelor labio-dentale – în . ce cuprindea Moldova. Astfel. . .un grup dialectal sudic. eu. până la un punct. cele mai multe de natură fonetică şi. au putut fi identificate anumite trăsături. . care indică. Gheţie (1978: 101) a avansat ideea că: „nici unul din textele secolului al XVI-lea nu este pur sub raport lingvistic” şi că „este firesc.1. Unităţile dialectale stabilite prezintă următoarele particularităţi fonetice tranşante: . .nazalitatea vocalelor era mai pronunţată în nordul ArdealuluiMaramureş. deoarece prezintă particularităţi care îl alătură şi primului grup.fonetismul â (câne) – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. acesta ocupa un loc aparte. 6. nordul Ardealului şi Maramureşul. . în numele Moldovei (Moldua) – în nordul Ardealului şi Moldova. într-o oarecare măsură şi morfologică. Rosetti (1968: 582-583).diftongul ea se păstrează în seamă. Bucovina şi Moldova.ea final > é (mâna mé) – în nordul Ardealului. .diftongul âi (câine) – în Banat.i > â după dz (dzâc) – în nordul Ardealului-Maramureş.1. Maramureş şi Moldova.un grup dialectal nordic. al doilea element al diftongilor au. .tendinţa lui u. . pătrunse din nebăgarea de seamă a acestora”. răvu „rău” – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. iar în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova ea > a: samă. pe baza unor trăsături fonetice.

Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara.2. pl.păstrarea lui dz şi ĝ (dzice. .3.prez. „mai ales prin elementele latine moştenite şi prin cele maghiare împrumutate”. . indic. La aceleaşi concluzii. Gheţie şi Al. Dimitrescu (1973: 67-68) în urma studierii lexicului din această perioadă: acceptă existenţa a două arii principale. -rotacismul lui n intervocalic – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.1.conservarea grupului fs (fsat) – nordul Ardealului-Maramureş.2. . ca şi Al. Bucovina. O cercetare amănunţită consacrată aspectului dialectal al dacoromânei în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.1. Rosetti. .ł.conservarea lui n – în nordul Ardealului-Maramureş. deoarece el reprezintă „o arie intermediară. „reprezentate prin nordul Ardealului-Maramureş şi sudul ArdealuluiMuntenia – care sunt arii staţionare” şi face menţiunea că Banatul are. -ĝ > j (arjintu. 6. referitoare la repartizarea teritorială a limbii secolului al XVI-lea ajunge şi Fl. iar în cel sudic. specificul Banatului fiind dat de „caracterul bidirecţional al relaţiilor sale cu cele două grupări dialectale principale”.. 6. 79 . . în urma căreia au stabilit existenţa tot a două mari diviziuni teritoriale: un subdialect nordic şi altul sudic. şi din punct de vedere lexical. când mai aproape de sudul Ardealului-Muntenia.evoluţia lui dz > z şi a lui ĝ > j – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. .) – în nordul ArdealuluiMaramureş. .. Moldova şi Banat. leje) – în Moldova. de tranziţie”.grupul nt > mt (sămt.ń > ø – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. cu diferenţa că în subdialectul nordic au încadrat: Moldova. care se situează când mai aproape de nordul Ardealului-Maramureş. cu tendinţa de a trece la u sau de a dispărea – în nordul ArdealuluiMaramureş. III. „de aria cărora ţine prin cuvintele din limba curentă”. Moldova şi Banat.u ).prezenţa lui r – în nordul Ardealului-Maramureş. Moldova şi Banat. Mareş (1974: 331 ş. o situaţie aparte. ĝos) – în nordul Ardealului-Maramureş.

particularităţi care prezintă realizări tranşante în cele două arii: aria nordică . aria sudică . circulând în arii difuze: aria nordică . Individualitatea acestor arii rezultă. prin prezenţa unor trăsături arhaice sau. I.fenomene răspândite în toate cele trei arii nordice. .[b] moale: beşică. iar particularităţile reţinute au fost împărţite în trei categorii. morfologice şi lexicale de importanţă mai redusă. pe de o parte. . Gheţie şi Al. . .[o]: noroc. . iar cel nordic apare divizat în trei graiuri: moldovean.adverbul acmu (amu). Examinând particularităţile de limbă. cel sudic prezintă o anumită omogenitate. „din modul particular în care fiecare dintre ele se grupează cu una din celelalte arii nordice sau cu alte arii din afara subdialectului nordic”.Muntenia propriu-zisă şi o parte a Olteniei.[-i-]: oamini. Între cele două subdialecte. . 80 aria sudică . . alături de forma sudică. dimpotrivă. există şi alte forme. „prin fenomene fonetice. . Ca o concluzie a cercetării efectuate. Mareş (1974: 337347) au stabilit care sunt cele mai importante trăsături ale fiecărei arii. . iar pe de altă parte.[dz]: dzi. Gheţie şi Al. dar în arii difuze. în timp ce sudul prezintă un tratament unitar sau forme care în nord au o distribuţie unitară. în timp ce în sud. .[-e-]: oameni. alături de fenomenele care apar în nord. .[â]: câne.[-é] ([e]): mé (me).adverbul acum. I.[b] dur: băşică.[j]: jura.pluralul mâini.[z]: zi. după cum pot opune unul altuia cele două subdialecte: . ardelean de nord şi bănăţean-hunedorean. ei consideră că s-ar fi aflat o serie de graiuri de tranziţie.[âi]: câine. cele mai importante aflându-se în Oltenia de vest şi de nord. . Mareş (1974: 49) au constatat că dintre cele două subdialecte. prin apariţia unor inovaţii”.[-ea]: mea.[ĝ]: ĝura.pluralul mânule.[ă]: năroc. . . în Transilvania de sud-vest şi în Transilvania de sud-est. . .

.[-r]: argintar. [ţ] duri: dzâc. .art. hot. [j] moi: şeapte (şepte). . Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: .auxiliarul au (pers. . opoziţia dintre aria nordică şi cea sudică se realizează numai între două dintre ariile nordice.[r] dur: râu.[u-]: umbla.[z]: zice. . . dân. / subdialectul sudic: .[d] moale: de.cuvântul bumb. . .[s].cuvântul nasture.formele verbale sem.formele verbale: sîntem.[-n-]: mână. .[ń]: cuń. [d'].[s]. sînteţi. .[r] moale: riu.art. seţi. şi subdialectul sudic. [n]: .[v]: Moldova. sing.fenomene care se întâlnesc cu circulaţie restrânsă în toate cele trei arii nordice (sau cel puţin în două) alături de fenomenul sudic care cunoaşte o difuzare destul de mare: aria nordică . 3. .[r]: rumpe.art. săc.[m]: frâmt. zid. .[r] dur: uraşte. Astfel.labiale dure: iubăsc. [ţ] moi: sec. .[ŕ]: argintari(u). . hot: lu. şi adj.[i]: cui. ţeapă.art.. . . .pron. [z]. [z].).[r]: rumpe. .[t']. [ń]: 81 . . . zâd. . . .[n]: frânt. . . . În anumite situaţii. .auxiliarul a.[ĝ] ĝice. [d].labiale moi: iubesc.: a invariabil.[t]. . .pron. au fost distinse următoarele situaţii: Moldova şi Transilvania de nord . . dem. ăsta. şi adj. [dz]. din. .[r] moale: ureaşte.[u]: Moldua.[ş]. ţapă. dem. [j] duri: şapte. aria sudică . .[-r-]: mâră.[ş]. tocmală. aiesta. . pos. variabil.[d] dur: dă.[î-]: îmbla. pos. tocmeală . .: lui. . luate împreună.

[i] > [o] în mărtorisi.[p] în îndărăpt. persoana a 3-a. singular. .[n] dur: nătare.palatalizarea lui [p] în stadiul [k'] şi a lui [m] în stadiul [mń].[u]: preut.trecerea lui [ă] la [e] în nedejde. [z]. În Banat-Hunedoara au fost înregistrate fenomenele: .cuvintele: buhai „taur”. . pilotă „plapumă de puf”. Mareş. . oghial „plapumă”. 82 . 1974: 339). În ceea ce priveşte cele trei graiuri nordice. Moldova şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: -[a]: barbat. . .[e] ([i]): derept. dirept.[e] > [i]: striin.[h] > [o]: zăbovi. . ńepot.[o] > [u] în cucon.[i]: čini.[ă] > [i]: privi. respectiv.ø: drept. deseatnic „slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei”. . -[o]: preot. . harbuz „pepene verde”. . . tine.fricativizarea lui [ĉ] şi a lui [ĝ] în stadiile [ŝ] şi. Astfel. . nepot. .auxiliarul a la viitor. -[ă]: bărbat. -[e]: čine. . t'ine. des. pentru graiurile moldoveneşti ar fi specifice: . uric „act de proprietate” (uricar „scriitor de urice”). ań.[ń] în pl. jerebie „bucată de pământ lungă şi îngustă”.[d'] > [đ]: đes.[u] > [v]: luva. buor „bou sălbatic”. dar cu precizarea că „în unele cazuri prezenţa acestor fenomene şi în alte arii decât cea unde au fost atestate nu este câtuşi de puţin exclusă” (Gheţie. Muldova.[ă] analogic în loc de [e] în dător. . .d'es. ciobotă „cizmă”. pentru fiecare au fost reţinute particularităţi specifice. prisacă „stupină”. . a lui [e] la [ă] în Dumnădzău. . .

a se sacrifica”. neşte etc.. sărace pe care le-am putut dobândi asupra graiurilor din această regiune a ţării” (Gheţie.formele mânc. ☞ Care sunt principalele trăsături care individualizează cele două mari arii dialectale din secolul al XVI-lea? 6. . din. rădica. leatnic „zăbavnic”..[l']: tel'. cliciu „coapsă”. ungl'u.[cl']. dar nu şi alte particularităţi. a îmbla. Printre principalele trăsături ale limbii din această perioadă se pot menţiona: . Alături de particularităţile comune limbii scrise din toate provinciile. . nişte etc. potrivnic”. aleaneş „duşman. dentre. . fie prin aceea că „nu este totuşi exclus ca nordul Transilvaniei să fi fost mai unitar din punct de vedere lingvistic decât celelalte două arii” (Gheţie.2. im „lut. lăcui. cât şi principalele diviziuni ale ariei nordice.1. 1974: 340). risipi. 83 . 6. . dintre. Pentru Transilvania de nord sunt înregistrate numai cuvintele: alegădaş „mulţumire” şi somsid „ vecin”. nu prezintă modificări însemnate faţă de secolul trecut. svente. den. î se menţine în: împle. se menţin şi în acest secol cele care individualizează atât aria nordică de cea sudică.păstrarea vocalelor ă şi e în cuvinte ca: păhar. de tipul amente. răsipi.dispariţia grafiilor cu en.cuvintele: aldovăni „a se jertfi. ceea ce.2. argilă”. a îmfla. . murgui „a protesta. beadă „lipsă”. Mareş. în genere.în majoritatea textelor. În textele munteneşti se înregistrează şi forme în care cele două vocale au fost asimilate la i: ridica. aveni „a se dospi” (avenit „dospit”. În ceea ce priveşte limba textelor scrise în secolul al XVII-lea.[ń] şi [i] în făină. mai puţin în cronicile muntene.[ş] > [s] în deschide. . inemă. în general. . a împotrivi”. după cei doi cercetători. 1974: 340). [gl']: cl'eie. s-ar explica fie prin „informaţiile. ploia şi scria. avenită „dospită”). Mareş. niştotă „nevoie”. citi.

prezenţa vocativului masculin nearticulat în -e: oame. z. unde fenomenul începe să fie atestat şi după fricativele ş şi j. Cornescul. frecvent în textele munteneşti şi. însoţite de prepoziţia p(r)e.vocalele anterioare e şi i trec în seria centrală după consoanele dure s. în schimb. de. cevaşi. sunt. . lefe. . să închinară la Antioh etc. complement direct.).. r în special în textele de tip nordic. . . în textele munteneşti. blane. în textele de tip nordic (barbe. Radul-vodă etc..dentala d se rosteşte dur. spre sfârşitul secolului inovaţia începe să apară şi în Transilvania.pronumele relative. într-o mai mică măsură în cele moldoveneşti. păminte etc.formele iotacizate ale verbelor cu radicalul terminat în -d. careşi. forma a se întâlneşte în textele munteneşti. talpe etc. . ca şi în secolul trecut. textele munteneşti îl notează exclusiv pe j. nehotărâte şi demonstrative apar amplificate cu particula -şi: cineşi. .formele de acuzativ nume de persoană. -t. . omonimia dintre persoanele a 3-a şi a 6-a. Se păstrează. forme de persoana a 6-a cu desinenţa -u sunt atestate numai în textele bănăţene-hunedorene. .pronumele relativ care prezintă.în cronici. ţ. carele. -r sunt dominante. în general. în textele bănăţene-hunedorene încep să fie înlocuite de cele analogice. . .la imperfect. în general.rotacismul nu mai este notat decât uneori în scrierile moldoveneşti. carea. de asemenea. acestaşi etc. din pîntecele de la maica noastră) şi de dativ cu la (eu … scriş la marele împărat. 84 . în textele munteneşti sunt notate plurale în -i neacceptate de limba literară actuală (colibi. carevaşi.). -n.sunt frecvente forme analitice de genitiv construite cu prepoziţiile a.auxiliarul perfectului compus de persoana a 3-a este în cele mai multe texte au. mili. de la (în mijloc de besearecă.în ceea ce priveşte pe ĝ şi j. forme articulate: carii.). au spus a tot norodul. .pluralele în -e apar. la persoana 1 sunt notate forme cu desinenţa -m. ca şi în secolul precedent. .. numele proprii apar frecvent articulate: Cârnul. dz. măhrămi etc. . în timp ce în celelalte apare ĝ (în textele bănăţene-hunedorene se întâlneşte frecvent alternanţa lui ĝ cu j)..

imperativul negativ în -areţi. sunt prezente elemente proprii sintaxei populare. textele din acest secol au suferit modificări esenţiale. 6.2. Ţâra. -ereţi. 6.unele adverbe apar întărite cu particula deictică -şi: acoloşi. Astfel. nu pun probleme în înţelegerea textului.în toate textele apar frecvent forme de mai mult ca perfect perifrastic şi de viitor format din prezentul indicativ al auxiliarului a avea + infinitivul verbului sau construite cu va + conjunctivul prezent. . în structura sintactică a textelor laice se pot distinge două maniere de exprimare: construcţii ample. .2. deşi nu lipsesc frazele alcătuite după modele străine. 1983: 108). Mai mult.nu se mai înregistrează forme de condiţional sintetic. cumulul de conjuncţii. deşi se mai păstrează unele particularităţi arhaice ca: dativul adnominal. cu o topică particulară cu predicatul situat la sfârşitul propoziţiei sau al frazei şi cu dislocări frecvente în care se pot recunoaşte modele sintactice latine sau greceşti. livresc la cronicarii savanţi. încăşi etc. unele dintre ele. textele dobândind un caracter elaborat. savant construite. Pe de altă parte.persoanele a 4-a şi a 5-a ale perfectului simplu apar până spre sfârşitul secolului fără -ră-.. cât şi prin prezenţa unor elemente de exprimare artistică.2. în vreme ce. acordul substantivelor în genitiv şi dativ cu atributele şi apoziţiile. folosirea negaţiei simple.. în scrierile cronicarilor mai puţin erudiţi.3. în general. în scrierile religioase. punând la contribuţie şi mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului” (Munteanu. dar adesea ei n-au şovăit să creeze cuvinte noi. 85 . în special în textele laice care au un vocabular mult mai bogat şi mai variat decât cele bisericeşti: „Nevoia de a-şi spori cât mai grabnic posibilităţile de expresie îi determină pe cărturari – aproape fără excepţie poligloţi – să caute cu asiduitate în vorbirea populară şi în limbile pe care le cunoşteau termenii de care aveau nevoie. . . în special cele ale lui Varlaam. -ireţi apare în toate textele. elemente de relaţie cu altă valoare decât cea pe care o au în limba actuală etc. Modificări importante se înregistrează şi la nivelul lexicului. În ceea ce priveşte sintaxa. acordul gramatical după înţeles. acestea au o frecvenţă mult mai scăzută decât în cele din secolul al XVI-lea şi. Dosoftei şi Antim Ivireanul se impun atât prin valorificarea limbii populare.

camai „niciodată”. a aldui „a binecuvânta”.) sau termeni politico-administrativi (beizadea „fiu de prinţ”. caimacam „locţiitorul domnului”. blagocestivie „pioşenie”. blagoveştenie „bunăvestire”. în limba textelor bisericeşti se mai întâlnesc şi calcuri după neogreacă şi slavonă.termeni de origine neogreacă. a înjura. a blagoslovi „a binecuvânta”.). ţinterim „cimitir” (în scrierile moldoveneşti).termeni împrumutaţi din slavonă pe cale cărturărească.neologisme latino-romanice: alector „elector”. . fur „hoţ”..termeni de origine latină.turcisme care denumesc în special termeni concreţi. mamcă „doică”. tavă etc.. curechi „varză”.elemente regionale. hasnă „folos”. preobrajenie „schimbarea la faţă” etc.Astfel. magazie. coronaţie „încoronare”. epidemie. desemnând în general noţiuni abstracte: agramat „ignorant”. Pe lângă aceşti termeni. strălucire”. . . ordin călugăresc”. paradă. oraş” etc. chiar „clar. cin „tagmă. enchiclopedie. nostim. papuc. a catadicsi. cei mai mulţi referitori la civilizaţia materială (geam. . lucoare „lumină. calendar. pisică. care au o circulaţie limitată: agud „dud”. în vocabularul acestor texte se pot identifica: . . neştine „cineva” etc. imală „noroi” etc. politie „stat. alenşig „duşmănie”. senat etc. fantezie. specifici lexicului religios: bdenie „vechi în rugăciuni”. 86 . a plictisi. limpede”.. anarhie. cust „trai”. cântar. judeţ „judecată”. ca şi expresii şi locuţiuni specifice: peste fire „extraordinar”. farfurie. cearceaf. omăt. ciorap. voie vegheată „protecţie” etc. a sudui „a înjura”. corăspondenţie. blagocestie „evlavie”. capichehaie „reprezentant diplomatic la Poartă” etc. measer „sărac”. dăzvoalbe „a lămuri. zăpadă etc. carvasara „birou vamal”. anost. ciobotă „cizmă”. agă „căpetenie militară”. a explica”. în vreme ce în textele munteneşti sunt frecvente cuvinte ca: ginere „mire”. basma. a conceni „a sfârşi”. duroare „durere”. a da mulţumită „a mulţumi”. astăzi dispăruţi din româna literară: bucin „trâmbiţă”. de biu „din belşug”.. (în textele transilvănene şi bănăţene).

înşiş stiu că eu era acela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu. Gheţie. Nicolae. 1978. Florica. Rosetti. Walter de Gruyter. Ion. 1974. 3 Teilband/Tome 3. Wolfgang Schweikard. Bucureşti. Editura Minerva. Şi eu dzişu: «Doamne. Bucureşti. Şi-mi fu întorrcîndu-mă întru Ierusalim şi rrugîndu-me în băsearecă şi-mi fu spaimă. Târa. Ştefan. nr. Bucureşti. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Contribuţii la istoria limbii române vechi.☞ Care sunt principalele particularități XVII-lea? ale limbii secolului al Bibliografie Dimitrescu. Privire sintetică. 1973. 1983. Mareş. Editura Academiei. marrtorului tău. Bucureşti. Michaela. 2646-2692. Bucureşti. Graiurile dacoromâne în secolul al XVIlea. deaci vădzuiu elu grăindu: «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim. Editura Didactică şi Pedagogică. 1988. Istoria limbii române literare. ✎ Evaluare Particularități ale limbii române vechi – analiză de text. pag. Histoire interne du roumain: morphosyntaxe et syntaxe (Interne Sprachgeschiche des Rumänischen: Morphosyntax und Syntax). 2009. Munteanu. Iorga. Christian Schmitt. Martin Dietrich Gleßen. Istoria limbii române literare. sub conducerea lui Gerhard Ernst. Alexandru. Bucureşti. Gheţie. Alexandru. Istoria literaturii române. Editura Didactică şi Pedagogică. derep ce nu-ţi voru preemi mărrturia ceaia ce e de menre». Editura Științifică și Enciclopedică. 1968. Berlin. art. Ion. Livescu. Vasile. Editura pentru Literatură. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs). însumi 87 . 223 din Romanische Sprachgeschichte (Histoire linguistique de la Romania).

Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla. că eu întru limbi deparrte tremiţu-te». întru lucrul măriloru sale legă-se păcătosul. Învie. Auziţi oamenii miei şi mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. 348-350 […] Dracii amu cerşură de la Hristosŭ să se ducă în turma porcilorŭ. Deaci dzise cătră minre: Pasă. Codicele Voroneţean. sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm.era stîndu şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu». Şi nu ascultară oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă. în cursa ačasta ce ascunseră legă-se pičorul loru. 13 Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune? Răspuns: Doao. p. Doamne. lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu. Catehismul (Întrebarea creştinească). p. 269-271. 104 […] În scîrbi chemaşi-mă şi izbăviiu-te. Bucurămu-nă de spăsenia ta. se gĭudece-se limbile între tire. Întrebare: Carele-s acealea? Răspuns: Milcuitura şi datul de har. Ştiutu ĭaste Domnul gĭudeţu făcîndu. întinară-se limbile în perire ce féceră. Să nu fie ţie Dumnezeu nou. auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare. ca să nu 88 . toate limbile ce ultară Dumnedzeu. nece să te închini a Dumnezeu striin. p. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău. Că nu pără în cumplitu ultatu va fi méserul. de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica vrea mîna mea […] Idem. ca aceaia să-i neace. Întrebare: Ce e datul de har? Răspuns: Datul de har easte aceaia cîndu ne aducem aminte depre toate faptele bune ale lui Dumnezeu şi dăm har lui pren Hristos. rebdaré mişeiloru nu va peri pără în cumplit. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale. se nu învrătoaşe-se omul. ce scoşi-te den tara Eghipetului. Întrebare: Ce easte milcuitura? Răspuns: Milcuitura easte aceaia cînd cearem ceva de la Dumnezeu şi avem greu şi nevoiia noastră. Psaltirea Scheiană. să strice şi să scârbească inimile stăpânilorŭ lorŭ. Turna-se-voru păcătoşii întru ĭadu. Coresi. p.

Voarece oraşu sau oamenii den casă domnul nu-i va pădzi. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea. aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta şi aceaia va dzice mie: bea. care-au tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. aceasta să fie acea muiare. Scriadză svînt David în carte Joltarului. că tot alenşigul lesni-l va învinge. 89 . 337-338 […] Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne. Iar Hristosŭ păziia cei ce se drăcise. de nu-i vrea fi lăsatŭ Dumnezeu lor […] Coresi. Carte cu învăţătură. Nu-i fără.priimească pre Hristosŭ. p. ca să nu se ucigă. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit. să calea mea pre care am venit ai nărocit. Aşa se va tîmpla tuturora voauă în muncă şi în grijă pîne ce mîncaţi. şi nu vrea fi apărati de Dumnezeu. Nu-i făr. Nu-i fără Domnezeu izbavă şi agiutor. domnului mieu. 237 Toţi criştinii ascultaţi şi bine învăţaţi. Fragmentul Teodorescu. aşa-s credzuţii tari în Domnezeu. carii agiutoru den domnul nu aşteptaţi. mai mare rău fi-vrea făcutŭ noao. sau şi sloboi ei den piiardere de ce le veniia de la hitleanii draci. încă şi cămilelor voiu scoate. Cumu-s săgeţile în mînă de puternic. Nu-i fără. decîtŭ atunce porcilorŭ. că nici spre porci n-ară fi avutŭ dracii puteare. voauă ce în Domnezeu tare nu credeţi. Nu-i fără. Iar Hristosŭ lăsă şi grăi lorŭ: «Duceţi-vă!» Că arătă cîtă răotate şi amărăciune avut-au dracii spre oameni. Cătră aceştea să şi înţeleagemŭ. iaca ieşi Raveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te. Domnedzeul lui Avraam. crede că vor peri. p. Nui fără. iaca la ceastă fîntînă stau. Fericatu-i sufletul întărit cu credinţă. De fiete va fi sculatul de noapte. Nu-i fără. dă-mi să beau. ca să ştie de ce muncă şi chinuire şi de ce reale izbăviţi sântŭ. o sută doauodzeci şi şase de cîntece: nu-i fără Domnăzeu izbavă şi agiutor. Şi încă de vrea fi avutŭ puteare dracii. Pre lesne dă Domnezeu de tot acelora carii lui usbăiesc şi lui i se roagă.

Ivan şi Stan. anume Dan. Dan cel mic. mărturie Eu. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: Fata lu Betuel sunt. pîn gura casălor. în Gura Fînului. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei […] Palia de la Orăştie. pe de deal. care e fecior lu Nahor. faţa în zos pe la cer. Stoica. care lui au născut Milca. la teiul cel mare. 1576 † Cum să se ştie că au cumpărat Stănilă vornicul i brati ego Cîrste di la fraţii lor. p. de varniţă pînă în Gura Puiului. la Corn şi în Zîlţ pe den faţă den Matca Gurei. Stanciul. Brătian. 25 august. Şi mărturie Brătian şi Ion şi Pătru Stan i Drăgoi. în zos. Dici. nimedd treabă să nu aibă den neamul acestor oameni ce sint mai sus scris. pe după gruiul casălor. Pusu-ne-am şi degetele mai jos. Redei ot Sura. Şi am scris această scrisoare în casa popei Stoiei ot Bolboşi şi am scris eu. Ion Suveţul. din Matca Gurei. mărturie Text reprodus după Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. p. Pi(s) mĭ(s) a(v) 25(d) şi Pătru mărturie. iară în Zilţ. deasupra de hălăşteu.încă şi cămilele tale voi adăpa. la stupina lu Dobrin. pi la moara lu Dobrin. fără numai Stănilă vornic şi frate-său Cîrste. 79-80 ZAPIS DE CUMPĂRARE Bolbaşi – j. Dan Stoica Brătian Stanciul Ivan Stan Dan cel mic Ion Suveţul Bădsor ot Bolboş. Şi eu băui. popa Pătru ot Sura.98-99 Şi lăcrâmă pré-sfănta Mariĭa şi dzise munciţilor: „au n-aţi credzut şi n-aţi audzitu că printru numele meu munci-se-va totu acela ce nu va crede?” Şi dzise 90 . Gorj. cămilele încă adăpă. let 7084. la Poiana Babei.

Pînă cînd răsare soare. Şi soarele ş-nemereşte Apusul ce odihneşte. întru mine vru să mă fac eu împărat peste tot Israilul.: spre apus au spre amiadzâdzi? Şi răspunse sfănta Mariĭa şi dzise: Blâmu spré amiadzădzi. p. Psaltirea în versuri. unde era unŭ râŭ de focŭ şi eşiĭa parâ de focu şi era într-ănsă multu nărod. p..306 91 . Şi veniră patru sute de îngeri.] Şi au ales Domnul Dumnezeul lui Israil întru mine dentru toată casa tătîne-mieu să fiu împărat preste Israil în veac.242-244. şi luară pré-sfănta Mariĭa şi o duserâ spre amiadzedzi. Călătoria Maicei Domnului la iad. Zi de iarnă şi de vară.. pré-sfăntă maica lu Hs. fiiul mieu.. Şi dentru toţi fiii miei. şi. De lucrează pănă-n sară. den casa Iudei. au ales întru Solomon. casa tatîne-mieu. Şi omul. întru fiii tătîne-mieu. Din tunerec feceş noapte. căci mulţi feciori au dat mie Domnul. Cînd spre vînat se gătează. şi cădzu pre ĭai. să-l şază pre el preste scaunul împărăţiei Domnului. Dosoftei. alţii era acoperiţi în foc. fără de greaţă. Lupii urlă şi scîncează. De ies gadinile toate. preste Israil. Luna ai făcut cu rază. alăţii arde pănâ în pieptu. p. Şi dzise arhangghelŭ: Încătruo veri să mergi. [.751-753 [.. bărbaţi şi mueri: unii arde pănâ în brău. Să-ş ceie şi să-ş răpască De la Domnul să-i hrănească. heruvimii şi sărafimii. Să crească-n vremi şi să scază.pré-svănta Mariĭa: să cadzâ întunereculŭ ca şi de-inte. De mărg cineş la nchisoare. Iese-n treabă demineaţă. alţii pănâ [în] creştetu. şi întru Iuda au ales împărăţia şi.] Biblia de la Bucureşti.

DE DOMNIA LUI PĂTRU VODĂ RAREŞ, FICIORUL LUI ŞTEFAN VODĂ CEL BUN, VĂ LEATUL 7035 GHENARIE 20

După moartea lui Ştefan vodă cel Tînar, strînsu-s-au boierii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alége să puie domnu, că pre obicéiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămînţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu savîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, ca de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste de osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p.53

Zac. 10. Era véste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă decît a lui Baştè Giurgiu, care zavistie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă. Zac. 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi cum să fie agiunsŭ în cîteva luni cu dare Ieremie-vodă la Baştè Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescu: Sula de aurŭ zidiul pătrunde. Zac. 12. V leato 7109 [1601] avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baştè Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortulŭ unde odihniia, şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baştè Giurgiu, iară trupul păn-a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostu mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ némţilor. Miron Costin, Letopiseţul Ţărîi Moldovei, p.123

I. Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci … Şi în cîteva 92

rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce sau aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani. Ion Neculce, O samă de cuvinte, p.23

Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe-dvornicul, de făcea sfat şi să învăţa cu ce fel de meşteşugari vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr' cît zicea că ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab merseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor vrun rău, atunce să paţă după vina lor. Letopiseţul cantacuzinesc, p.113

[...] Venind Gligore-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumânilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni şi senin, după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace şi bişug în toate şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. [...] Letopiseţul Bălenilor, p.128

93

✎ Teste de evaluare finală

1. Definiți latina populară și precizați care sunt principalele ei izvoare. 2. Indicați ce fapte de limbă sunt atribuite substratului. 3. Comentați definiția genealogică a limbii române dată de Al. Rosetti (1968: 77): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”. 4. Definiți și comentați „teoria imigraționistă”. 5. Precizați câteva argumente în favoarea continuității românești la nord de Dunăre. 6. Ce denumiri au fost date perioadei de unitate a românei? Precizați limitele și cauzele ruperii acestei unități. 7. Care sunt trăsăturile românei comune? 8. Care sunt urmările contactului dintre română și limbile cu care a venit în contact? 9. Precizați principalele particularități ale limbii române vechi.

94

Editura Didactică și Pedagogică. Gramatica limbii române vechi (1521-1780). 95 . II 1961. București. *** Tratat de dialectologie românească. Limba română. Densusianu. Puşcariu. Istoria limbii române. Editura Academiei. Al. 2007.. Editura Academiei. Editura Scrisul Românesc. Bucureşti. 1978. II. H. București. Rosetti. Mioara Avram). Rosetti” (coord.. I. Craiova. (coord. 1966. G. Academia Română.. Iancu. Bucureşti. 1965. Al. 1960.Bibliografie generală Academia Română. 2007. Iași.. 2009. Editura Academiei. Ivănescu. Studiu monografic. Gheţie. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. Editura Academiei. Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române. Bucureşti. 1940. Bucureşti. Bucureşti. 2009. Rosetti” (coord. Bucureşti.). Şăineanu.. Bucureşti. 1900. Istoria limbii române.. Editura Junimea. Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIIIlea. I. Latina dunăreană. Influența turcă asupra limbii române. 1980. Editura pentru Literatură. Editura Ștințifică. Bucureşti. Mareş. Gh. Emil. 1978. Iaşi. Editura Academiei. 1974. Magdalena Popescu-Marin).. *** Istoria limbii române. Ov. Împrumuturi vechi-slave în limba română. I. L. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. S. Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. Dimitrescu. Frâncu. Istoria limbii române. 1985. I. 1980. București. Mihăescu.. Mihăilă. Fl. Suciu. Constantin. Graiurile daco-române în secolul al XVI-lea. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. Fischer. București. Casa Editorială „Demiurg”. I. 1969.. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. ediţia a II-a.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful