ILONA BĂDESCU

ISTORIA LIMBII ROMÂNE Curs universitar pentru învățământul la distanță

.

..... Superstratul slav al limbii române.29 Unitatea de învățare VI. Privire sintetică asupra limbii române vechi………… 75 Teste de evaluare………………………………………………………………. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman ………………..36 Semestrul al II-lea....... Elementul autohton al limbii române………………….. ……………………………………. Metodele de cercetare..12 Unitatea de învățare III....6 Unitatea de învățare II. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă... Primele atestări... Ruperea unităţii comune.. 94 Bibliografie generală…………………………………………………………… 95 ..48 Unitatea de învățare II...66 Unitatea de învățare V.CUPRINS Semestrul I. Influenţa germanică şi germană………………………. Româna comună.... Izvoarele latinei populare...57 Unitatea de învățare III.. 62 Unitatea de învățare IV. Influenţa greacă.. Istoria limbii române – obiectul. Elementele constitutive ale limbii române. ……………………………………………………….. ……………………………………... Latina. Teoriile privitoare la această problemă……………………........……………………………………………………………….....15 Unitatea de învățare IV.. Tematică ……………………………………………………………. Latina populară. Izvoare.. Influenţa maghiară.. Limbaromână–limbă romanică…………...22 Unitatea de învățare V.. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie…………… 70 Unitatea de învățare VI.. Elementele slave din limba română.. Trăsături convergente şi divergente.. Tematică ……………………………………………………47 Unitatea de învățare I. Formarea dialectelor limbii române..5 Unitatea de învățare I...

.

Izvoarele latinei populare. Semestrul I TEMATICA Istoria limbii române – obiectul. Cunoaşterea teoriilor privitoare la teritoriul şi epoca de formare a limbii române. Latina. Româna comună. Teoriile privitoare la această problemă. Elementul autohton al limbii române. Primele atestări. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman. superstrat. strat. NOTE DE CURS Anul al II-lea. influenţe). precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Timp alocat: 28 ore 5 . Izvoare. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice disciplinei. Însuşirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Metodele de cercetare. Ruperea unităţii comune. Cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. Cunoaşterea trăsăturilor românei comune. Formarea dialectelor limbii române. adstrat. Limba română – limbă romanică. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Elementele constitutive ale limbii române. Trăsături convergente şi divergente. Latina populară.

a. Obiective: . Ivănescu. - o alta până la despărţirea dialectelor. 1969: 15-18). română comună (Rosetti. 1956 a: 8. incluzând toate fazele ei de dezvoltare. limba română a trecut de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin” (Coteanu. denumite şi delimitate diferit.: 72). în general. Limba română – limbă romanică. următoarele perioade: o perioadă de formare a limbii române.cunoașterea structurii dialectale a limbii române.însușirea terminologiei de specialitate. pentru care s-au propus mai multe limite. pe factori interni (elemente din structura limbii) și / sau factori externi (influențe străine. numită: străromână (Puşcariu.1. Istoria limbii române. Deși aceste etape nu concordă de la un autor la altul. Număr de ore alocate: 4 ore 1. 1969: 15. Pentru prima epocă s-au stabilit. română primitivă (Philippide. II.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Istoria limbii române – obiectul. Criteriile de delimitare a perioadelor de evoluție a limbii române sunt bazate. română primitivă comună (Macrea. izvoare. romanică 6 . de la un autor la altul. . 1937: 64-120). . Istoria limbii române urmărește evoluția limbii noastre de la originile sale și până în momentul actual. . numită şi preliterară. Cele două epoci au fost subîmpărţite în mai multe perioade.cunoașterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. 1927: 233. fapte de istorie politico-socială). 1980: 285-288). în funcție de autor. 1956 b. şi cea de după acest moment. 1968: 351). numită literară. cei mai mulți cercetători delimitează două mari epoci: cea de dinaintea apariţiei textelor scrise în limba română. în general. dar părerea celor mai mulţi lingvişti este că „în perioada dintre secolele al V-lea şi al VIII-lea. Metodele de cercetare.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. cf.

Munteanu. 1978: 31-33. 1969: 10). 1961. aromânii) sau al XIII-lea. Niculescu. Guțu Romalo. 1980: 289-321). 1964: 439).perioada cuprinsă între despărţirea dialectelor şi apariţia primelor texte scrise în dacoromână. metoda filologică (studiul textelor vechi). Iordan. 1964: 439. Coteanu. în general. 1980: 286-321): - dacoromâna veche . Densusianu. 1981: 57-58. - româna contemporană (de la sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre). Târa.2. 1958: 151-156. b. . 1964: 346-353). apoi protoromână (Coteanu. perioadă în care se conturează dialectele şi graiurile. Onu. traco-romanică (Coteanu. - dacoromâna comună . Perioada literară se poate împărţi. Gheţie. Ivănescu.cuprinsă între secolele al XVI-lea – sfârșitul secolului al XVIII-lea. 7 . Petrovici. Rosetti. după unii chiar al XIV-lea (cf.dunăreană (Petrovici. Coteanu. Macrea. - româna modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea – sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea). 1983: 9-10. 1981: 57-58. care durează până în secolul al X-lea (anul 976 este prima atestare a unui grup de români sud-dunăreni. 1956: 10. Rosetti. 1971: 35-40. 1967: 8-10. Coteanu. 1968: 353. ☞ Care sunt etapele de evoluție a limbii române? 1. Metode folosite: medoda comparativ-istorică. I: 223. Cazacu. în trei mari perioade (Cf. Ivănescu. Limba română contemporană este un concept legat permanent de generațiile care folosesc limba și de pe pozițiile cărora ea poate fi considerată ca o fază sincronică.

limba română face parte din familia limbilor romanice. toponimele și antroponimele. Împreună cu celelalte idiomuri romanice – spaniola.4. împrumuturile din și în limbile străine. Din punct de vedere genetico-structural. catalana. estici) din perioada pentru care nouă ne lipsesc știrile. portugheza. al XIV-lea).1. Româna este singura limbă romanică ce se definește prin ROMANUS. occitana. Limba română – limbă romanică. 1. 1. concretizate în urme de latinitate inexistente sau dispărute din celelalte limbi romanice. ca o conștiință a descendenței romane. documente. izvoarele străine – mărturii ale unor cronicari străini (bizantini. ☞ Din ce familie de limbi face parte limba română? Comentați. Limba română este singura reprezentantă a Romaniei Orientale. textele vechi din secolul al XVI-lea. pe baza cărora s-au reconstituit fazele anterioare de limbă (din secolele al XII-lea. al XIIIlea. b) cu caracter inovator. termenul păstrându-se și ca nume etnic (rumân > român). Poziția de arie laterală și izolată în spațiul romanic. 8 . italiana.1. dialectele și graiurile. conferit de anumite particularități lingvistice: a) cu caracter conservator. franceza. franco-provensala. a făcut ca româna să capete un aspect particular.3. apuseni.4. diferite trăsături atipice sau necunoscute în celelalte limbi romanice. Izvoarele pentru investigarea diferitelor stadii ale limbii noastre: inscripțiile. sarda. retoromana și dalmata (azi moartă) – formează spațiul geografic și cultural al Romaniei. dar și unicul idiom romanic izolat de restul romanității printr-o vecinătate nelatină. româna dezvoltând de-a lungul evoluției sale.

nu au aspect literar și au suferit influența limbilor din Balcani în mijlocul cărora au supraviețuit. teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei.dialectul aromân. în zona Vidinului. continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene are patru dialecte: . 9 . constituit pe baza subdialectului muntenesc din nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei.1. în România și în afara granițelor (compact sau insular) în: Republica Moldova. în Grecia. . vorbit în Peninsula Istria din Croația. Bulgaria și în alte țări.4. limba literară. vorbit preponderent la nord de Dunăre. până în Extremul Orient. . Albania. Dacoromâna prezintă următoarele varietăți teritoriale: subdialectul muntenesc.dialectul istroromân. unde au fost deportați românii din Moldova și Bucovina de nord. pe valea Tisei (Ungaria). . folosind însă și unele trăsături din celelalte subdialecte. subdialectul bănățean. în Ucraina subcarpatică și Ținutul Herței. inclusiv în România. subdialectul moldovenesc. vorbit preponderent în sudul Dunării. vorbit în nordul Greciei. Româna.dialectul meglenoromân. subdialectul crișean. inclusiv în România. Dacoromâna este singurul dintre cele patru dialecte istorice românești care s-a dezvoltat devenind limbă națională. Se mai vorbește pe teritoriul fostei URSS. pe valea Timocului și în Voivodina. un aspect supradialectal normat. meglenoromân și istroromân) au un caracter conservator. are o funcție culturală. subdialectul maramureșean. Macedonia. Transnistria. ☞ Care sunt dialectele limbii române? Comentați. în Bulgaria. Cele trei dialecte suddunărene (aromân. în Macedonia și în alte țări.2. dar și în alte țări unde se găsesc comunități de români.dialectul dacoromân. de-a lungul Dunării și în Dobrogea bulgărească.

1975. Vasile. 1. 1980. V. p. Coteanu. Munteanu. Unitatea dialectală a limbii române. Iordan. Editura Academiei. Dimitrie. 1956. X. Editura Academiei RSR. (coord. Structura morfologică a limbii române contemporane. p. I. V. Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană). Istoria limbii române. 5-24 (1956 a). Istoria limbii române. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. 1958. Iorgu. Dimitrescu. 1961. Despre dialectele limbii române. Epocile de evoluţie a limbii române. 70-75 (1956 b). în LR. Ion. 1981. 1969. Ivănescu.. nr. p. 1983. nr. București. Târa. XIII. Michaela. Alexandru. Editura Universitaria. Cvasnîi Cătănescu. în LR. nr. 1967. Editura Humanitas. Livescu. 346-353. București. Gh. 4. Bucureşti. Editura Științifică. 1996. Editura Junimea. 431-443. Ştefan.. Istoria limbii române. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Ion. Ion. Gheţie. în SCL. Bucureşti.Bibliografie *** Istoria limbii române. M. Coteanu. 1964. p. în LR. Niculescu. Macrea. Istoria limbii române literare. Ov. Editura Didactică şi Pedagogică. 1978. 4. Origini și dezvoltare. Coteanu. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1860). Craiova. Caragiu-Marioţeanu. în SCL. Varietăţile diatopice ale limbii române. Fl. Editura Ştiinţifică. 1964. București. Petrovici. Limba română.. 10 . 1956. Bucureşti. 151-156. Privire sintetică. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). 1978. Editura Științifică și Enciclopedică. E. Densusianu. Ion. 1969. Ion..). Macrea. Bucureşti. București. II. XV. 2. nr. Dimitrie. 2004. Bucureşti. Editura Didactică și Pedagogică. Valeria. Istoria limbii române literare. București. Coteanu. Iaşi. Editura Academiei. Guţu Romalo. p. Maria.

Onu Liviu.Philippide. Rosetti. Boris. Tipografia „Viața Românească”. *** Tratat de dialectologie românească. Sextil. Cluj-București. Al. Editura Minerva. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Al.. Pușcariu. Editura Scrisul Românesc. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. 1984. Istoria limbii române literare. 1968. Originea românilor. Bucureşti.. Ce spun limbile română și albaneză. Alexandru. Craiova. Imprimeria Națională. în Études de linguistique romaine. Iași. Editura pentru literatură. Essai de reconstitution du roumain primitif. 1937. 1927. 11 . 1971. Cazacu. II. Rosetti.

după o perioadă de bilingvism sfârşeşte prin a fi absorbită de idiomul romanic.4. 2001: 520-521). 12 . în toponimie şi antroponimie. uneori şi în fonetică şi în morfosintaxă. Dar ea nu dispare complet. Superstratul este reprezentat de limba populaţiilor migratoare care s-au aşezat în spaţiul romanic şi care. Superstratul constituie o influenţă relativ puternică. limba s-a constituit în general. rar în structura gramaticală. În cazul limbilor romanice. dar importantă pentru definitivarea structurii acestuia (DȘL.însușirea terminologiei de specialitate. În urma unui proces de bilingvism (capacitatea unui individ sau a unei populaţii de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice diferite). în formarea cuvintelor. vocabular. 2. hidronimie şi în formarea de cuvinte.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Elementele constitutive ale limbii române Obiective: .1. fondului de bază latin (DȘL. Număr de ore alocate: 2 ore 2. Stratul reprezintă limba populaţiei cuceritoare ce se impune. ci lasă urme în fonetică.3. imediat ulterioară epocii de constituire a trăsăturilor esenţiale ale unui idiom. este reprezentat de limba latină populară.2. Cuvintele de substrat au fost asimilate. ca evoluţie fonetică. limba populaţiei autohtone va fi asimilată. Substratul este reprezentat de limba unei populaţii autohtone peste care se aşează limba unei populaţii cuceritoare. 2. Subsubstratul este reprezentat de limbile unor populaţii foarte vechi despre care există numeroase atestări arheologice şi de la care se presupune că ar fi rămas unele urme în toponimie sau cuvinte cu etimologie nesigură/necunoscută. Elementele de superstrat se manifestă îndeosebi la nivel lexical şi semantic. Substratul limbii române îl reprezintă limba traco-dacilor care în cursul procesului de romanizare şi-au însuşit limba latină. 2. toponimie. Când încetează şi acţiunea superstratului. 2001: 518).

engleză. maghiară.6.. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Superstratul cultural este reprezentat de elemente de origine latină şi greacă ce ţin de domeniul culturii şi care sunt comune celor mai multe limbi. Densusianu. 2001. rusa. 1978. germană. Angela. adstratul este reprezentat de: limbile slave învecinate (bulgara. I. 1961. Călărașu. turcă. editura Nemira. germană. ucraineana. Bidu-Vrănceanu. Editura Științifică. Bucureşti. În cazul românei se poate vorbi de influenţa greacă. turanică. Editura pentru literatură. (coord. Influenţele sunt contribuţiile aduse de diferite limbi ca urmare a relaţiilor reciproce (economice. Gabriela. Al. Editura Didactică și Pedagogică. Liliana. coord. Bibliografie Academia Română. 13 . Dicționar de științe ale limbii. politice. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Rosetti. Enciclopedia limbii române. Adstratul reprezintă rezultatul contactului de vecinătate geografică dintre două limbi şi produce „îndeosebi schimbări de ordin cantitativ. Ov. sârba). superstratul este slav. II. Bucureşti. 2001: 28). *** Istoria limbii române. 2001. precum şi inventarul mijloacelor sale derivative (sufixe şi prefixe)” (DȘL. 2.5. Editura Univers Enciclopedic. Influenţele nu au presupus un bilingvism de masă. culturale). Marius Sala. Istoria limbii române. îmbogăţind lexicul. București.. 2. București. București. Mancaș. În română. 1969. germanică.7. Editura Academiei RSR. italiană. maghiară. București. Mihaela. rusă. 1968. Istoria limbii române. ci un bilingvism individual.Pentru română. Pană Dindelegan. Dimitrescu. franceză. Fl.). Ele se manifestă în lexic şi în formarea de cuvinte. Ionescu-Ruxăndoiu. Cristina. 2.

*** Tratat de dialectologie românească. 1984. 14 . ✎ Evaluare Definiți elementele constitutive ale limbii române și precizați în ce compartimente ale limbii se regăsesc. Editura Scrisul Românesc. Craiova.

Latina arhaică – de la origini până la sfârşitul sec.e. cât mai ales în ceea ce privește structura gramaticală” (Tagliavini.fazele de dezvoltare Latina. formulare de legi. Este momentul în care limba literară se constituie şi se unifică. Latina preclasică – de la sfârşitul sec.cunoașterea izvoarelor latinei populare.însușirea terminologiei de specialitate. Limba latină . începuturile poeziei din prima jumătate a sec. inevitabil. folosită ca instrument de comunicare de-a lungul unei îndelungi perioade pe un vast teritoriu. Sursele acestei epoci sunt: inscripţii.cunoașterea variantelor temporale. fragmente de cântece rituale. Cea mai veche inscripţie este fibula de la Preneste. 1977: 161). 15 . 3. atât în ceea ce privește tezaurul lexical.n. funcționale și regionale.e. Număr de ore alocate: 4 ore 3.e.1.1.e. al III-lea î.1. Limba latină.n. .1.n.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Latina. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului roman. Obiective: . a cunoscut. Latina populară. 3.2. funcționale și regionale ale limbii latine. până la mijlocul secolului I î. acte oficiale. unele variante temporale. reprezintă „nucleul fundamental al limbilor neolatine. . care datează din jurul anului 600. al II-lea î. idiom aparținând familiei limbilor indo-europene. al II-lea î. Izvoarele latinei populare.n.

n. Latina postclasică (sau „epoca de argint” a latinităţii) se caracterizează prin împrumuturi de elemente populare şi arhaice . Ieronim). Virgiliu.anul 14 e. unii autori încearcă o întoarcere la modelele clasice. Ovidiu (poeţi). Varro (filosof şi filolog).4. 3. 3. Reprezentanţi: Cicero (retor şi filosof. Latina clasică (sau „epoca de aur” a latinităţii) este prototipul latinei literare ajunse la apogeu – de la mijlocul secolului I î. Catul (poet liric).n. Salustius.1. care „cizelează” latina clasică). Tibul. 1998: 28. 16 . În 813 Conciliul din Tours confirmă existenţa unei rustica Romana lingua (Sala. Cezar.n. Juvenal şi Marţial (poeţi). Augustin. Terentiu. 3. Latina târzie – anul 200 până la primele texte romanice. 32). Plaut (autor al unor comedii celebre).e. Reprezentanţi: Tacit (istoric). Lucilius (părintele satirei romane). până în anul 14 e. În această perioadă de decădere a latinităţii. Latina populară a existat aşadar în toată perioada latinităţii și a reprezentat „unica limbă comună care a asigurat comunicarea între populațiile – diferite etnic și lingvistic . Seneca (filosof).5. Importanţi în această epocă sunt scriitorii creştini (Tertulian. Quintilian (orator şi teoretician). Cato (orator şi autor al unui tratat de agricultură). Titus Livius (istorici).1. iar câţiva ani mai târziu. Petronius (autorul romanului Satyricon). Horatiu. 1989: 272).3. până la anul 200 e. în 842 apare primul text romanic: Serments de Strasbourg (Sala. Propertiu. folosit pentru comunicare de oamenii mai puţin cultivaţi (şi chiar de cei cultivaţi în condiţii neoficiale) până la transformarea lui în diferitele idiomuri romanice. a fost numit latină populară sau vulgară.ale Imperiului Roman” (Cvasnîi Cătănescu. adică latina vorbită de vulgus „mulţime gloată”. (moartea lui Augustus).n. ● Aspectul nenormat al limbii latine.Reprezentanţii epocii sunt: Ennius (primul mare poet). 1996: 30). Sf.1.

2. oculus non oclus. atunci când limbile romanice existau deja. columna non 17 .● Latina târzie (epoca de după anul 200 şi până la primele texte romanice) nu trebuie confundată cu latina medievală care este limba latină moartă. ● Glosarele sunt vocabulare rudimentare în general unilingve. ea „transpare doar în mod excepțional din documentele scrise” (Tagliavini. Aceştia se străduiau să corecteze greşelile din pronunţare sau din flexiunea diferitelor parţi de vorbire şi luptau împotriva barbarismelor şi a solecismelor. Ca atare. un interes deosebit prezintă Appendix Probi. 1977: 163).2. ci numai texte cu mai multe sau mai puţine „vulgarisme”. Din această categorie. ● Varianta locală a limbii latine. în Evul Mediu. folosită în special în scris. ● Fiecare din variantele latinei populare târzii vorbite în diferitele provincii ale Imperiului Roman poartă numele de latină provincială. vetulus non veclus. folosite din diferite motive. ordonate după principiul „aşa este corect şi nu aşa”: masculus non masclus. care cuprinde o listă de 227 de cuvinte populare însoţite de corespondentele lor clasice. Izvoarele latinei populare Întrucât latina populară reprezintă varianta preponderent vorbită. un fel de îndreptar gramatical. 3.1. din care provin dialectele românești. nu există texte scrise exclusiv în latină populară. Scrieri normative şi explicative ● Gramaticii. Lucrările au o valoare inegală iar utilizarea lor trebuie făcută cu rezervă. în care se explică prin forme uzuale termenii mai puţin cunoscuţi sau expresiile ieşite din uzajul epocii. a fost numită latină dunăreană. ☞ Care sunt etapele de dezvoltare a limbii latine? 3. vorbită în antichitate în provinciile romane Moesia și Dacia.

greşelile din text se datorează exclusiv ignoranţei celui ce l-a scris sau economiei de spaţiu. Inscripţii Există mai multe tipuri de inscripţii: ● gravate în piatră sau în bronz. permiţând stabilirea unor particularităţi regionale ale latinei din diferitele provincii. deoarece în multe cazuri.2. Bucureşti.3.). Autorii latini În scrieri ponderea elementelor populare diferă de la un autor la altul sau în funcție de tipul de text. imprecaţii. pauper mulier non paupera mulier. pe baza inscripţiilor din Peninsula Balcanică.colomna. ☞ Care este importanța inscripțiilor? 3. după numărul inscripţiilor găsite pe un anumit teritoriu. Utilizarea inscripţiilor în stabilirea trăsăturilor latinei populare şi regionale trebuie făcută însă cu prudenţă. formule de propagandă electorală. Acestea erau folosite fie în mod voit.2. fie introduse 18 . vinea non vinia. 1960. declaraţii de dragoste. Astfel. calida non calda. glume. Ele au un caracter întâmplător şi cuprind: nume de persoane. se pot aprecia intensitatea şi limitele romanizării. coquens non cocens. tristis non tristus etc. saluturi. De asemenea. ● zgâriate sau trasate cu cărbune (grafitti). ● pictate – s-au păstrat mai greu. care cuprind fraze mai mult sau mai puţin stereotipe (epitafe. Jireček a trasat o linie (care îi poartă numele) ce delimitează zona de influenţă romană de cea de influenţă greacă. Având un caracter spontan sunt deosebit de preţioase pentru cunoaşterea aspectului popular al limbii latine. Mihăescu.2. Pentru Dacia există lucrarea lui H. se întâlnesc mai ales la Pompei şi Herculanum. acre non acrum. urări. Inscripţiile au avantajul posibilităţii datării şi localizării lor. frigida non fricda. diferite anunţuri etc. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. 3. texte onorifice dedicate divinităţilor etc. C.

fie din cauza pregătirii școlare reduse (Tagliavini. scrise în legătură cu practicarea diferitelor meserii – tratate de: agricultură (Cato cel Bătrân). care vorbeau ca aceştia. ● Scrieri tehnice Sunt în general lucrări fără pretenţii literare. scrise de Iordanes (probabil got originar din Dobrogea). arhaisme şi barbarisme: Lex Salica este o culegere de legi ale francilor salici. 1977: 165).n. model de limbă clasică în discursuri şi în scrierile filosofice. cu forme populare şi reminiscenţe clasice: Historia Augusta – o culegere de biografii ale împăraţilor romani de la Hadrian la Diocleţian. iar eroii principali erau oameni de rând. presărate cu pilde.pentru o mai bună înțelegere a textului. unul dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. Petronius care în Satyricon foloseşte numai în scopuri stilistice aspectul popular al limbii latine. fie din lipsă de termeni tehnici din latina clasică. de medicină veterinară (Mulomedicina Chironis). Getica şi Romana. foloseşte construcţii şi expresii populare în scrisorile adresate prietenului său. poveşti şi anecdote. dar şi culte. Plaut reprezintă o sursă importantă a latinei populare timpurii. dar şi pentru că au fost scrise într-o perioadă când încă nu se fixaseră toate normele riguroase ale limbii literare. Cicero. diplome şi documente de cancelarie Limba acestor scrieri cuprinde multe elemente populare. artă culinară (Apicius) etc. întrucât ele erau destinate publicului de pe stradă. ● Scrieri istorice şi cronici târzii sunt de obicei redactate într-o latină amestecată. 19 . Edictus Rothari cuprinde legile longobarde. ● Legi. Limba comediilor sale are un pronunţat caracter popular. Historia Francorum – cuprinde istoria merovingienilor. Chronicarum Libri – povesteşte fapte legate de istoria francilor. ● Scriitorii literari de până la anul 2000 e. prezintă forme şi construcţii populare specifice latinei vorbite în Moesia Inferioară.

vol. Compararea limbilor romanice reprezintă o sursă importantă pentru reconstrucția multor particularități și a multor cuvinte din latina populară neatestate în alte izvoare. ● Scriitorii creştini şi literatura hagiografică Tertulian. Augustin şi alţi Părinţi ai Bisericii. București. 20 . I. coord. Afra şi Vulgata (Vulgata. Ov.Glosele mallobergice explică prin termeni juridici franci noţiunile corespunzătoare din latină. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Ieronim. Enciclopedia limbii române. 1962. București. Limba română. Maria. Istoria limbii române. Marius Sala. Origini și dezvoltare.2. București. Densusianu. 1996. 1961. Peregrinatio Aetheriae (Egeriae) ad loca sancta este un fel de jurnal de călătorie al unei călugăriţe spaniole la locurile sfinte. Cvasnîi Cătănescu. *** Crestomație romanică. folosesc în mod voit o limbă cât mai apropiată de cea vorbită de oamenii de rând. I. traducerea Sf. ☞ Care este ponderea elementelor populare din diferitele scrieri latinești? 3.. Editura Științifică. Editura Academiei.4. 2001. Bibliografie Academia Română. Editura Humanitas. oameni de cultură. Traducerile Bibliei: Itala (sau Vetus Latina). în operele lor prin care făceau propagandă noii religii. București. Editura Univers Enciclopedic. întocmită sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. reprezintă varianta de bază a Bibliei catolice). Reconstrucţia cu ajutorul formelor romanice. Sf.

Mihăescu. latina dunăreană. Comentați prezența elementelor populare din diferitele scrieri latinești. București.. II. Marius. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Științifică și Enciclopedică. *** Istoria limbii române. București. București. Sala. Enciclopedia limbilor romanice. 1989. București. latina provincială. Carlo.). Sala. Veikko. 1998.Fischer. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. 5. Definiți: latina populară. 1977. H.. 1968. latina târzie. Originile limbilor neolatine. Rosetti. De la latină la română. Editura Academiei RSR. Bucureşti. Care sunt avantajele și dezvantajele inscripțiilor? 4. Tagliavini. Éditions Klincksieck. Introduction au latin vulgaire. Latina dunăreană. Paris. 1960. 1981. Troisième édition revue et augmentée. Editura Univers Enciclopedic. 1985. București. Väänänen. ✎ Evaluare 1. Care sunt principalele „surse” ale latinei populare? 3. Editura Academiei. Bucureşti. Editura pentru literatură. Al. Marius (coord. Care este primul text romanic? 21 . Iancu. 2. 1969. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Editura Științifică și Enciclopedică. latina medivală.

1. -sara.2. mazăre. -zura. 5. citat sub denumirea de Pseudo-Apuleius (sec. I e. .De materia medica al lui Dioscorides (sec. 1960: 260-262. -burd. Unii savanți fac diferența între: traca propriu-zisă și daco-moesiană (cf. de ape): aproximativ 2050. iliră.. b) Nume proprii (nume de zeități. -cella. -dina.) și Herbarius.în partea de nord erau terminate în: -dava „cetate. Delimitarea este făcută în general după numele de localități: .însușirea terminologiei de specialitate. 1969:315). În două tratate de botanică medicinală . ILR. -diza. din care 1150 antroponime și 900 toponime 22 . Limba care reprezintă substratul limbii române a fost numită: tracă.n.) . de persoane. traco-dacă sau daco-moesiană (ILR. -stur. ILR. zârnă (ILR. 1969: 317). -para. de așezări. Dar unele cuvinte considerate dace sunt latinești sau grecești. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Rom.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei . II: 313). . Număr de ore alocate: 6 ore 4.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Daco-moesiana este cunoscută din: a) Glose. Pentru unele cuvinte s-au făcut apropieri de cuvintele românești: brusture. așezare”. traco-frigiană. 1969: 314). gorun.în Tracia propriu-zisă se terminau în: -berga.există un număr de 57 de nume de plante medicinale (Ist. III e.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Elementul autohton al limbii române Obiective: . -bria. traco-iliră.n.

c) Comparația cu oricare dintre vechile limbi balcanice (tracă. 1969: 315). 2001: 426-428). încă nedescifrate. 1968: 23. rom. alcătuite numai din consoane. cu balto-slava și cu iraniana (Daicoviciu. ale dacomoesienei. nici împrumutat.3.. Rom. dar pentru care nu se cunoaște sensul apelativului din care provin (ILR. în scriptio continua. 2001: 404) . macedoneană.. poate fi de folos comparația cu limbile baltice și cu armeana. ☞ Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? 4.Decebalus per Scorilo. 1968: 21. o inscripție care are 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri. oricât de precare și de nesigure. care trebuie însă făcută între stadiul românei comune și albanezei comune. iliră). rom. fiind înrudită în primul rând cu ilira. d) Comparația cu albaneza. 1960: 261. Ist. 1980: 92). Toate aceste izvoare au pus în evidență faptul că daco-moesiana era o limbă indo-europeană. dar nu este moștenit din latină. 23 .. pe un inel descoperit în 1912 la Ezerovo (Bulgaria) (Ist. Ist. e) Când cuvântul nu este atestat în limbile balcanice antice și nici în albaneză. 30 de inscripții cu caractere grecești. de tip satem (Vraciu. b) Comparația cu resturile.(Daicoviciu. 1969: 319-320) a) Domeniul în care trebuie căutate elementele de substrat este acela al elementelor fără etimologie sau cu etimologie nesigură. Dimitrescu. Criteriile stabilirii elementelor de substrat (ILR. 1978: 67). c) Inscripții (unele cu interpretare nesigură): inscripția cu litere latine de la Grădiștea Muncelului . cf.

hamësh. harmăsar. c) tendinţa de a pronunţa cu aspiraţie cuvinte ca haripă. g) Referirea la simple rădăcini nu este edificatoare. 1961: 471-477) se bazează pe: a) descoperirea unor cuvinte cu h comune românei şi albanezei: rom. hudă. Rosetti. concordanța numai structurală nu dă certitudinea. ● existenţa consoanei h (considerată de unii lingvişti de origine slavă). Părerea că h se datorează substratului (Brâncuș. alb. ca urmare a unei pronunţări relaxate).f) Comparația poate fi extinsă la oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit. u > h: hulpe. ci numai posibilitatea înrudirii. de tip romanic. holbură. (Se ştie că latina pierduse pe h. a hămesi). în cadrul tendinţei de închidere a timbrelor vocalice (care s-a manifestat şi în portugheză şi în dialectele italiene de sud) (Avram. luftë . ● evoluţia particulară a grupurilor consonantice CT şi CS (asemănătoare cu ce s-a produs în albaneză) CT > pt LACTE(M) > lapte 24 LUCTA > luptă alb. 1968: 610-611). Se atribuie substratului în limba română: 4.1. hultan.4. hăla. 1964: 266-269. 4. h) Pentru faptele morfologice. hameş (v. În fonetică (influenţa substratului s-a manifestat direct – prin apariţia unor foneme noi – şi indirect – prin evoluţia fonetică a unor grupuri de sunete): ● existenţa vocalei ă (pentru că există şi în albaneză şi bulgară) S-a demonstrat însă că în română este o evoluţie firească. b) tendinţa din graiurile moldoveneşti de a transforma pe v + o.4. ci pentru toate elementele lui. hututui. Trebuie găsite cuvinte concrete existente în diverse limbi indo-europene și explicarea cuvântului românesc trebuie făcută nu numai pentru rădăcină.

iar după alţii este moştenit din latină).în cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): bine > bire.4. evoluţia grupului -BR. ● existenţa particulei -ne de la acuzativul pronumelor personale mine (< ME + -ne). 25 . MOLA > moară).> -r. apariţia diftongilor metafonici ea şi oa (seară. Româna este singura limbă romanică ce formează viitorul cu acest auxiliar. Nu s-au oferit însă explicaţii satisfăcătoare pentru aceste afirmaţii. tine (< TE + -ne). ● formarea numeralului de la 11 la 19 cu material latin (explicată şi prin calchiere după slavă sau prin criterii interne). moară). după alţii s-a reorganizat pe teren românesc.> -br. În morfosintaxă ● postpunerea articolului Această preferinţă pentru postpoziţie se explică însă şi prin analogia cu postpunerea adjectivului. ● existenţa genului neutru (care după unii lingvişti s-ar datora influenţei slave.> r (GULA > gură.CS > ps COXA > coapsă alb. a pronumelui reflexiv sine (< SE + -ne) şi a interogativ-relativului cine (< QUE(M) + -ne). ☞ Ce se atribuie substratului în fonetică? 4. ● După unii lingvişti s-ar datora substratului şi trecerea lui -L. ● formarea viitorului cu VOLERE (< VELLE). Se explică însă şi prin păstrarea opoziţiei dintre N şi NN romanici. kofshë ● rotacismul (evoluţia lui -n.2.(FABRUM > faur). ● identitatea formală dintre genitiv şi dativ (care se explică însă şi prin evoluţia internă a latinei târzii).

Timiş. Philippide (1927: 743). Mehadia.u. Criş. În vocabular ● toponime: numele munţilor Carpaţi (< rădăcina *karp „stâncă“) numele unor localităţi: Abrud. ortoman. dintre care 72 comune cu albaneza. Siret. Motru. -oane. Cerna. Bârzava. I. 85 comune cu albaneza după Al.3. 26 . Vedea. restul existente numai în română. ☞ Ce se atribuie substratului în morfosintaxă și în formarea de cuvinte? 4.● sufixul adjectival -esc (ce arată originea). Jiu. ● alte fenomene atribuite substratului şi insuficient argumentate: forma pronumelui personal de acuzativ o particula deictică a de la pronumele şi adverbele demonstrative acesta. Drencova. acuma generalizarea auxiliarului a avea la perfectul compus al verbelor tranzitive şi intranzitive. Oituz. Bârzava. iar după I. după unii și Hârşova. aicea. Buzău. Tisa. Ampoi. tineresc. hoțoman. Prut.). Rosetti (1968: 264 ș. Someş. Olt. a pocăni. Albac. ● cuvinte . ● hidronime (numele apelor mari): Argeş. tinereşte. Turda. -ăni (sufix verbal foarte productiv): a băcăni.numărul acestora diferă de la cercetător la cercetător şi de la epocă la epocă: 185 după Al.) circa 160. -man: gogoman. ● alte sufixe: -ac (formează substantive şi adjective): prostănac.u. româneşte. acela. Russu (1981: 243 ș. Mureş. Lotru. scundac. care a generat sufixul adverbial -eşte (cu care se formează şi adverbe egale semantic cu numele unei limbi) : românesc.4.

mătură. boare. București. mare. 2. şale. zer. urdă. pânză. baci. vatră. copil. reazem. gălbează.a) cuvinte comune cu albaneza: abur. burtă. întâmpina. 2008. 1-5. p. mure. melc. 2007. păstaie. cătun. ţap. fasc. extras din SCL. zgâria. sâmbure. scrum. 1983. Gr. Gr. în SCL. scurmà. ghioagă. II. ceafă. năpârcă. sterp. Gr. caier. Originea consoanei h din limba română. cruţà. măgură. groapă. mazăre. în general. Istoria limbii române. (a) bucur(a). ţarc. întrema. I. baltă. nai.. beregată. Editura Academiei Române. 1961. băgà. XII. pururea. droaie. greci. grumaz. Vocabularul autohton al limbii române. murg. brad. strepezi. București. Editura Științifică București. dereticà. caţă. Originile. căciulă. 1964. descurcà. Ov. ☞ Ce se atribuie substratului în vocabular? Bibliografie Avram. urcà. întâmpla. vătăma. brânduşă. mugure. balegă. gata. şopârlă. mistreţ. mişca. amurg.. zgardă. morman. necheza. sarbăd. curpăn. curmà. muşat „frumos“. bordei. Contribuțíi la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești. mânz. 27 . zestre. 1864. lespede. băiat. mal. Brâncuș. Se observă că aceste cuvinte se referă. buză. fărâmă. genune. butură.. şoric. la o civilizaţie de tip pastoral şi agricol. Densusianu. buiestru.. sculă. București. strungă. barză. Brâncuș. guşă. şir. căpuşă. 1961. rânză. grapă. butuc. b) Cuvinte existente numai în română: ameţi. viezure. moş. brânză. leagăn. răbdà. desbărà. 471-477. Editura Științifică și Enciclopedică. Studii de istorie a limbii române. copac(i). scăpărà. nr. gheară. pârău. I. niţel. XV. păstia. prunc. Andrei. Brâncuș. gorun. gard. strugure. cârlan. zburda. ghimpe. zimbru. zgârma. muşca.

Tipografia „Viața Românească”. București. București. Limba română. Bucureşti. ✎ Evaluare Care este substratul limbii române? Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? Ce se atribuie substratului în limba română? Comentați. 1969. Editura Enciclopedică. București. Editura Facla.. Iași. Editura Științifică și Enciclopedică. București. 1976. Editura Academiei. Rosetti. I. Philippide. 2001. Russu. Al. *** Istoria românilor. Editura Minerva. *** Istoria României. Editura pentru literatură. Sextil. Ariton. 1968. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.. Ce spun limbile română și albaneză. I. Limba traco-dacilor. I. 1980. 1959. Privire generală.. Al. I.*** Istoria limbii române. II. 1927. 1981. II. Originea românilor. Russu. I.. Vraciu. București. 1960. Editura Academiei RSR. Editura Academiei RPR. Timoșoara. Pușcariu. București. Etnogeneza românilor. Limba daco-geților. 28 . I. II.

sursă a unor îndelungate dispute ştiinţifice. 5.1. I: 189). o constituie teritoriul de formare.cunoașterea părerii oficiale privind teritoriul și epoca de formare a limbii române. complex şi inseparabil.P. 5. Obiective: . formulată de unele personalităţi ale culturii româneşti (D. Cantemir. 5.cunoaşterea și explicarea teoriilor privitoare la teritoriul de formare a limbii române. început odată cu romanizarea şi colonizarea regiunilor carpato-danubiano-pontice de la nord şi de la sud de Dunăre. Poporul român şi limba română s-au format printr-un proces îndelungat.2. B.1. P. Teoriile privitoare la această problemă. Teoria nord-dunăreană.2. . care au fost îndelung disputate: teritoriul de formare epoca de formare. Maior. Astăzi ea are numai valoare istorică. 1961. Pentru istoria limbii noastre (şi a poporului român) sunt importante două probleme. .conoașterea și explicarea părerilor privind epoca de formare a limbii române.2. de-a lungul timpului s-au formulat mai multe teorii privind geneza etnolingvistică românească. Teritoriul de formare „Problema cea mai grea din istoria limbii române” (Densusianu. Număr de ore alocate: 6 ore 5.însușirea terminologiei de specialitate. Ca atare. Hasdeu) nu a fost ilustrată cu argumente ştiinţifice convingătoare şi a fost repede abandonată. 29 .1. .UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.1.

Teoria sud-dunăreană a fost susţinută şi de unii savanţi români. trei învăţai austrieci – Fr. pentru care a adus atât „argumente” istorice cât şi lingvistice. un istoric german reputat în epocă.imposibilitatea romanizării Daciei doar în 165 de ani. dar cei din nordul Dunării au venit din sud. Prin teoria lor. între ei existând însă unele diferenţe majore. R. . deşi pe teritoriul fostei Dacii au locuit mult timp. . longobarzi.al XI-lea. ostrogoţi. ulterioară venirii ungurilor (896) sau chiar a cumanilor: după Engel în sec. saşii şi secuii. populaţii germanice (vizigoţi. al III-lea. religia ortodoxă nu era acceptată. Absenţa elementelor germanice se explică.2. Data imigrării românilor din sud la nord de Dunăre era. J. în orice caz. taifali). Argumentul acesta nu poate fi acceptat pentru că şi în sudul Dunării au locuit diferite neamuri germanice şi nici acolo nu s-au păstrat elemente germanice certe. Românii. iar ei erau toleraţi. a reluat teza originii sud-dunărene a românilor. deci 8-9 secole de „tăcere” a cronicilor. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. I.2. dar mai ales străini. C. Eder. al X-lea . J. a. Cr. În secolul al XIX-lea.lipsa unor date istorice despre români până în sec. încă din sec. cei trei istorici încercau să justifice politica austro-ungară în Transilvania. Sulzer.1. gepizi.exterminarea dacilor în cele două războaie de cucerire (101-102. în general. Engel – admit ideea că românii din sudul Dunării sunt înrudiţi cu cei din nord. deşi erau majoritari. .evacuarea totală a Daciei între anii 271-275. al XIII-lea. consideraţi „venetici”. nu aveau drept de natio ca ungurii.5. 105-106). al IX-lea. Roesler. Printre argumentele de ordin i s t o r i c figurau: . rezultând un imens spaţiu pustiu la nord de Dunăre. prin tipul de raport care a existat (dacă a existat) între o 30 . Argumentele istorice erau completate şi de unele l i n g v i s t i c e: ● Absenţa cuvintelor de origine germanică din limba română. iar după Sulzer şi Eder în sec.

româna comună. majoritatea cuvintelor denumesc noţiuni creştine fundamentale (înger. De altfel.populaţie sedentară (populaţia romanizată) şi una migratoare de tip militar. ☞ Care sunt argumentele aduse de R. ● Marea asemănare dintre română şi macedoneană (prin macedoneană Roesler denumind aromâna). teritoriul de formare a limbii române s-ar fi aflat în vecinătatea teritoriului ilir (în epoca respectivă. strugure (destul de incert). Astăzi se presupune că ar fi de origine germanică în română câteva cuvinte. cât şi români. ca atare. a boteza etc. tureci. ceea ce ar susţine ideea că patria primitivă a românilor trebuie să se fi aflat în vecinătatea teritoriului de limbă greacă. în permanentă mişcare (germanicii). De vreme ce dacoromâna şi aromâna sunt dialecte istorice ale aceleiaşi limbi. dar şi asupra lor planează îndoieli: a cutropi ( expr. Roesler în sprijinul teoriei sale ? 31 . Elementele comune din română şi albaneză se explică printr-un substrat comun sau asemănător. ● Limba română are cuvinte comune cu albaneza şi. ele au pătruns din greacă în latină. nasture. e firesc să semene. albaneza fiind considerată urmaşa ilirei). Teza lui Roesler. după care s-au răspândit ca termeni latini propriu-zişi.) şi se regăsesc în mai multe limbi romanice. rapăn. brusture (improbabil). ● Existenţa în română a numeroase cuvinte greceşti vechi. a blestema. a influenţat mulţi învăţaţi atât străini. în număr mare”). Prezenţa elementelor greceşti vechi nu se datorează vecinătăţii teritoriale. a veni cu tropul „a veni mulţi. numită şi teoria imigraţionistă.

fără îndoială destul de important. Iliria. după Ov. Al. dar şi la nord de Dunăre. că începând cu secolele al V-lea – al VI-lea. Densusianu (parțial). aceasta se află în stadii iniţiale. Ov. de asemenea. Ov. Al. sudul Transilvaniei. unii români din sudul Dunării ar fi trecut în nord. româna s-a format şi la nord şi la sud de Dunăre (în Dacia romanizată. Maramureşul şi Moldova. având însă puternice ramificaţii în nord. Muntenia.). precum Al. . românii ar fi trecut Dunărea. După Philippide.u. Philippide vorbeşte despre aceste două valuri de imigraţie în nordul Dunării luând în considerare şi unele particularităţi lingvistice ale celor două arii: în vreme prima arie se caracterizează prin trăsături mai arhaice şi prezintă diferite forme de palatalizare. Densusianu susţine. I: 189-224). Nordul ar fi participat mai puţin şi s-a restrâns treptat din cauza năvălirii popoarelor migratoare. cea de-a doua arie este mai inovatoare şi nu are palatalizare sau dacă are. după ce analizează toate mărturiile istorice. Densusianu (1961. centrul ar fi fost în sudul Dunării. Teoria formării poporului și a limbii române la sud de Dunăre a fost susținută și de unii lingviști români. Dobrogea (prin Oltenia de vest ar fi trecut ambele valuri). arheologice şi lingvistice. Philippide (integral) și Ov. porneşte de la asemănarea românei cu dalmata şi cu albaneza şi consideră Iliria centrul de formare a românei.b. Philippide (1927: 404 ș. 32 . centrul şi nordul Transilvaniei. dar nu exclude „nicidecum păstrarea unui element latin. începând cu secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea în două valuri succesive (teoria lui Philippide este cunoscută şi sub numele de „teoria valurilor”): . în Dacia şi în Moesia”.al doilea val ar fi cuprins estul Olteniei. În concuzie. teritoriul balcanic romanizat vecin cu Iliria). Densusianu.primul val ar fi populat Banatul. aducând cu ei palatalizarea labialelor. ajunge la concluzia că româna s-a format numai la sudul Dunării de unde „s-a revărsat” şi în vestul şi în sudul Peninsulei Balcanice.

Toţi aceşti români se aflau într-o relativă unitate şi vorbeau aceeaşi limbă. azi localitatatea Moigrad. Philippide a fost S.3. Teoria nord şi sud-dunăreană Foarte mulţi lingvişti şi istorici au căzut de acord că cea mai corectă teorie este cea a formării poporului român şi a limbii române atât la nord. locul de întâlnire al păstorilor din nordul şi din sudul Dunării. relativ unitară. 1960: 795). Puşcariu (1940. Puşcariu. Puşcariu consideră că dacoromânii sunt românii nordici.☞ Care este diferența între Ov. M. . Mommsen. Diez. Primul care a combătut teoria lui lui Al. N. după care teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române cuprindea regiunile daco-moesice de la nord şi de la sud de Dunăre. ci un element polarizator al românilor de pe ambele maluri. Printre aceştia pot fi menţionaţi: J. Philippide privind teritoriul de formare a limbii și a poporului român ? 5. E. C. Th. în fosta Dacie romană. Tagliavini etc. aromânii şi meglenoromânii sunt românii sudici. Teoria lui Puşcariu are mari asemănări cu părerea Academiei Române. la nord și la sud de Dunăre. de la Carpaţii de Nord şi până la Munţii Balcani. Xenopol. Dunărea nu a fost o graniţă. C. ca limită nordică a acestui teritoriu. vestul Ardealului (fără Crișana) şi o fâşie subţire de-a lungul Dunării munteneşti şi moldoveneşti.pentru limita sudică şi sud-vestică există două repere: 33 . A.la nord de Dunăre: Oltenia.. vestul Munteniei. Fr. Se admite. iar istroromânii sunt românii vestici. Daicoviciu. Bartoli. După Puşcariu (1974:426-427). cât şi la sud de Dunăre. Puşcariu a arătat că poporul român s-a format pe o arie foarte întinsă. 1974: 147-148). Poporul român şi limba română s-au format pe un teritoriu ce a cuprins: . Thunmann. D. estul Banatului.2.1. Cr. din judeţul Sălaj (Ist. Rom. Rosetti. S. localitatea antică Porolissum. Iorga. Al. Petrovici. Densusianu și Al. Capidan.

1964: 437. a delimitat zona de influenţă greacă de cea de influenţă latină din Balcani (apud Petrovici. Este vorba de momentul în care latina încetează de a mai fi latină şi devine idiom romanic: „În perioada dintre sec. care coincide cu munţii Balcani.. Jireček care. dar sl. sl. blana > blană. Rom. ● isoglosa št. fixată de E. 1960: 794-795) şi care coincide aproximativ cu graniţa dintre Bulgaria şi Serbia. separată de restul romanităţii. Petrovici (1960: 79-83. Ist. 1964: 438.: Á + N(M) > â lat. 34 . care se aşezaseră în spaţiul romanic. de tip sudic bulgăresc. care nu i-au schimbat însă esența latinească” (ILR. toţi lingviştii sunt de acord cu ideea că latina dunăreană se transformase în idiom romanic înainte de contactul lingvistic cu slavii. indiferent de părerea lor. grajd). 1960: 794).. Rom. unde s-au transformat. Epoca de formare Epoca de formare a poporului şi a limbii române a fost fixată în mod diferit de diverşi istorici şi lingvişti. LANA > lână.2. al V-lea și al VIII-lea. dar şi faptul că româna s-a dezvoltat închis. În orice caz. Ea urmăreşte limita dintre cuvintele slave.● aşa-numita linie Jireček. Ist. şi cele de tip sârbesc. Pentru stabilirea acesteia s-a avut în vedere şi situaţia celorlalte limbi romanice. ☞ Care este părerea oficială privind teritoriul de formare a poporului și a limbii române? 5. rana > rană. Această linie a fost trasată de C. şi de pătrunderea elementelor slave vechi în limba română. pe pe baza inscripţiilor.2. cf. Acest lucru se susţine prin aceea că elementele slave vechi din română nu au suferit evoluţii fonetice la fel ca termenii latini în condiţii fonetice identice: Ex. limba română a trecut de la aspectul de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin printr-o serie de transformări și modificări. 1969: 15). žd. cf. care conţin aceste grupuri şi care au pătruns în română (de tipul: praştie.

Al. București. Aduceți argumente în favoarea teoriei că poporul român și limba română s-au format pe un vast teritoriu de la nord și de la sud de Dunăre. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1960. silo >silă etc. 1960. II. La început. Limba română. Originea românilor. IX. Densusianu. Editura Științifică București. București. ✎ Evaluare 1. sl. 1964. în SCL. pastoral. Editura Academiei RSR. Unitatea dialectală a limbii române. Ce spun limbile română și albaneză.> r lat. p. Al. 1961. 1969. 79-83. Pușcariu. Ov. nr. 1978. Dimitrescu. Petrovici. 1974. 1940. românii s-au format pe un teritoriu care se întindea la nord şi la sud de Dunăre. II. 1968. Rosetti. ☞ Care este epoca de formare a limbii române? Bibliografie *** Istoria României. Sextil. 2. E. Originile. Acestei unităţi teritoriale îi corespundea şi o unitate de civilizaţie care era de tip rural. Editura Didactică și Pedagogică. Pușcariu. 1. Istoria limbii române. Bucureşti.. 431-443. 35 . Editura pentru literatură. Petrovici.).L. Iași.. p... București. Explicați diversitatea de opinii privind epoca de formare a limbii române. 4. București.. I. dar sl. nr.. Florica (coord. Tipografia „Viața Românească”. cercetări și studii. I. în LR. *** Istoria limbii române. milo > milă. București. Philippide. Istoria limbii române. E. 1927. XV. Sextil. GULA > gură. Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii române. Editura Minerva. I. Editura Academiei.

Ion Coteanu – mai întâi tracoromanică. Rosetti – română comună. Trăsăturile acestei prime perioade a limbii române au fost reconstituite prin compararea celor patru dialecte româneşti de astăzi. .însușirea terminologiei de specialitate. Al. Philippide – română primitivă. Ruperea unităţii comune. 6. . Formarea dialectelor limbii române. .UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Româna comună. Pentru această fază de început a limbii române nu există nici o atestare scrisă. Pentru ca o trăsătură să fie atribuită românei comune. 6.2.1.1.cunoaşterea trăsăturilor românei commune. iar apoi protoromână. ☞ Definiți româna comună.cunoașterea limitelor românei comune. ea trebuie să existe în toate cele patru dialecte. din momentul în care latina dunăreană s-a transformat în idiom romanic şi până când s-a rupt unitatea românilor de pe ambele maluri ale Dunării. Urrumänisch). Pentru această perioadă. Trăsături convergente şi divergente. Al.cunoașterea cauzelor care au dus la ruperea unitățíi românei. Româna comună reprezintă primul stadiu de evoluţie a limbii române. Emil Petrovici – romanică dunăreană. s-au folosit în literatura de specialitate diferite denumiri (vezi supra): Sextil Puşcariu o numeşte străromână (după germ. Obiective: . Număr de ore alocate: 6 ore 6.1. Ce alte denumiri i s-au mai dat acestei perioade? 36 .1. şi obligatoriu în dacoromână şi aromână. Primele atestări. eventual în trei. Dimitrie Macrea – română primitivă comună.

6.1.3. În ceea ce privește limitele acestei perioade, în literatura de specialitate nu există o unitate de puncte de vedere (vezi supra): data de început este cea acceptată pentru „formarea” limbii române – sec. V, VI, VII sau VIII;

-

limita superioară variază după evenimentul luat ca reper și după data atribuită acestuia: sec. al X-lea, perioada separării dialectului aromân sau secolele al XII-lea, al XIII-lea (chiar al XIV-lea), când s-au separat și celelalte dialecte suddunărene.

☞ Care sunt limitele românei comune ?
6.1.4. Unitatea lingvistică şi teritorială s-a rupt din două motive extralingvistice: - formarea primelor stătuleţe slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani; - pătrunderea ungurilor la Dunărea de mijloc (sec. al IX-lea). Din aceste motive, românii au început să-şi caute alte locuri de iernat, iar Dunărea încetează de a mai fi un element polarizator şi devine o graniţă. Astfel, treptat, grupuri mari de români din sud s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică, drumurile lor fiind punctate de toponime.

☞ Care sunt cauzele ruperii unității românei comune?
6.2. Trăsăturile românei comune Deși unitară în esență, această perioadă prezintă unele trăsături comune celor patru dialecte, dar și trăsături care le diferențiază.

6.2.1. Particularități convergente

6.2.1.1. Vocalism ● A neaccentuat în poziţie finală sau medială se închide la ă. BARBATU(S) > bărbat CASA > casă

37

● Á + N (M) > ă > â PANE(M) > *păne > dr. pâne, munt. lit. pâine > ar. pâne sau păne > megl. poine > ir. păre.

Trecerea lui á + n (m) s-a produs şi în cinci cuvinte nelatine, înglobate în categoria cuvintelor slave (dintre care cu adevărat slave sunt doar două): sl. SMETANA > rom. smântână sl. STOPAN > rom. stăpân iran. STENCA > STANCA > rom. stâncă iran. STANA > rom. stână avar. JUPAN > rom. jupân Se pare că aceste cuvinte au pătruns foarte devreme, într-o perioadă când legile fonetice care acţionaseră asupra cuvintelor latine nu îşi încetaseră acţiunea.

● Păstrarea lui e după labiale FETU(S) > fetu (> dr. făt după sec. al XVI-lea) MALU(M) > MELU(M) > meru (> dr. măr după sec. al XVI-lea)

● Diftongarea romanică a lui Ě în silabă deschisă şi închisă. În română, diftongarea lui Ŏ nu se produce, pentru că în faza preromanică Ŏ şi Ō din sistemul latin s-au contopit. Ě > ie MĚLE(M) > miere FERRU(M) > fier

● Diftongarea metafonică (condiţionată) românească a lui é şi ó urmaţi în silaba următoare de e sau a(ă).

é ... e (a/ă) > ea ó ... e (a/ă) > oa SÉRA > seară TĚRRA > *tiera > *ţéra > ţeară > dr. ţară LEGE(M) > leage > dr. lege MOLA > moară FLORE(M) > floare 38

Diftongul ea s-a dovedit mai puţin rezistent în timp decât oa; el s-a monoftongat adeseori la a (~ ţară) sau la e (~ lege), tot în funcţie de vocala din silaba următoare. Metafonia s-a produs şi în cuvinte slave, dar numai dacă vocala următoare era a. sl. komora > comoară sl. ceta > ceată sl. preseca > priseacă > mold. prisacă

● Păstrarea diftongului AU sub formă de hiat (cu varianta paradigmatică ă-u): LAUDO > laud TAURU(S) > taur LAUDAMU(S) > lăudăm

● Păstrarea vocalelor finale neaccentuate -A (> ă), -E, parţial -U. CASA > casă FLORE(M) > floare QUADRU(S) > codru FETU(S) > fetu > făt

● Apariţia şi existenţa unui mare număr de diftongi şi triftongi.

● Existenţa unui mare număr de alternanţe vocalice (cu rol morfologic): oa / o o / oa / u ea / e poartă / porţi rog / roagă / rugăm leagă / leg

☞ Ce trăsături se regăsesc în vocalismul celor patru dialecte
românești?

6.2.1.2. Consonantism ● Conservarea surdelor intervocalice -P-, -T-, -CLUPU(S) > lupu VITA > vită LACU(S) > lacu

● -B- şi -V- s-au confundat şi au căzut: (H)IBERNA > iarnă 39 CABALLU(S) > cal

ir. I. zece) ● S + E.OVE(M) > oaie RIVU(S) > rîu ● L + E. (fără Banat) călcâi ● T + E. I > n´ CAPITANEU > căpătîn´ > dr. I > ţ TENEO > ţin PETIRE > (a) peți ● D + E. megl. h´il´u. ar. I > d DĪCERE > dice / diţe DĚCE(M) > *dieĉe / *dieţe > deaĉe / deaţe (> dr. I. I.> -rSOLE(M) > soare SCALA > scară. fiu). I > l´ FILIU(S) > fil´u (> dr. il´u. I. I > ş SIC > şi SEDEO > *sied > şed / şez ● -L. dar CABALLU(S) > cal Opoziţia latină L ~ LL continuă în română prin opoziţia r ~ l. ● Qu + A se labializează > p Gu + A > b AQUA > apă EQUA > iapă LINGUA > limbă INTEROGUARE > (a) întreba 40 . fil´ ● N + E. (fără Banat) căpătîi CALCANEU(M) > călcîn´ > dr. I.

lit. PLANGERE > plânge AMPLERE > împle (> dr. 41 . GL în poziţie iniţială sau mediană se palatalizează cl´. BL şi FL în poziţie iniţială rămîn neschimbate. în poziţie mediană -PL. vocalizează pe B > u STAB(U)LU(M) > staul FABRU(M) > faur C(R)IBRU(M) > ciur ● -CT.şi -FL-. ca şi grupul -BR-.în poziţie mediană. la ps. evoluează la k´ şi g´. de tip romanic. chema OC(U)LU(S) > ocl´u > dr. şi alta. la fel. gl´. În dacoromână. ochi GLOMU(S) > GLEMU(S) > gl´em > dr. după secolul al XVI-lea. veghea ● PL.> pt NOCTE(M) > noapte OCTO > opt LACTE(M) > lapte ● CS are două evoluţii: una specifică românei. CLAMARE > cl´ema > dr. ghem VIG(I)LARE > vegl´a > dr.☞ Care sunt trăsăturile convergente ale românei comune în consonantism? ● LL posttonic + A dispare (sau se vocalizează) STÉLLA > stea(uă) MARGĚLLA > mărgea(uă) MAXĬLLA > măsea(uă) ● CL. umple) BLONDU(S) > blond FLORE(M) > floare A(D)FLARE > afla ● -BL.

româna comună avea: un fond latin de cuvinte necunoscute în alte limbi romanice. obţinută din asimilare CS > SS > s): COXA > coapsă LAXARE > *LASSARE > lăsa ● -GN. a verbelor are generalizată marca vocalică -i. la s (prin simplificarea geminatei secundare SS.3. ☞ Care sunt principalele trăsături ale românei comune care se regăsesc în morfosintaxa și în lexicul celor patru dialecte? 42 . Lexic În ce privește lexicul. un fond comun autohton și un fond comun de cuvinte vechi slave. de la 11 la 19. ILLE.2.ca în latina populară. Păstrarea celor 4 clase de conjugări din latină. Păstrarea celor trei clase de declinări din latina populară. 6. Morfologie Postpunerea articolului hotărât provenit din lat.> -mnLĬGNU(M) > lemn DĬGNU(S) > demn ● SC > şt SCIRE > (a) şti NASCERE > (a) naşte ☞ Care este evoluția grupurilor consonantice? 6. a II-a sg.4. Pers.2. Existenţa unei declinări cu două cazuri în care NA se opune GD la substantivele feminine (şi extinderea ei la celelalte genuri prin analogie).1.1. Constituirea unui model de numărare. altul decât cel latin. cu o desinenţă specifică -ORA > -uri pe lîngă e < A. Păstrarea neutrului din latină. Posibilitatea exprimării ideii de pasiv cu ajutorul reflexivului. Formarea pluralului masculin cu marca vocalică -i şi a celui feminin cu marca -e.

şi în dacoromână după secolul al XVI-lea. ci de o consonantizare a iotului. iar palatalizarea se produce numai dacă consoanele sunt urmate de iot din diftong. este de „import“ în dacoromână. fenomenul este străvechi. iar apoi consoana cade (v. produs încă din româna comună (pe care el o numeşte străromână). dar există şi arii unde palatalizarea nu se produce. dar nu se palatalizează b. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). z´. după Al Rosetti (1968: 400-403. adusă de românii suddunăreni care au migrat dinspre sud spre nord. y m + i > mn´ > n´ piatră > pk´atră > k´atră bine > bg´ine > g´ine (să) fiu > h´iu viţel > g´iţel / z´iţel / yiţel miere > mn´ere > n´ere a) Palatalizarea labialelor este generală şi se află în stadiu final în aromână. Lambrior (apud Gheție. în dacoromână se află în diferite stadii. m și a fricativelor labio-dentale f și v în consoane palatale.2. Densusianu (1961.6. de unde a iradiat. 43 . Afirmaţia lui Rosetti se bazează pe faptul că în textele vechi din sec. sub influența unui element palatal următor. de la cel iniţial la cel final. 509-512) este produsă independent și la date diferite în ariile care o cunosc. piept > pk´ept > k´ept). lipseşte în istroromână.1. b. nu este vorba de o palatalizare propriu-zisă. Mareș. după Ov. al XVI-lea inovația e atestată numai pentru f și p. I: 200-205).2.2. care coexistă un timp cu consoana precedentă. Palatalizarea labialelor p + i > pk´ > k´ b + i > bg´ > g´ f + i > h´ v + i > g´. După Al. în N-Maramureş. 1974: 117).2. Particularităţi divergente În legătură cu trăsăturile divergente se ridică următoarele probleme: a) aria de răspândire şi stadiul de evoluţie b) modul de producere c) vechimea fenomenului 6. b) Prin palatalizarea labialelor se înțelege în mod curent transformarea oclusivelor labiale p. este în stadiu final în meglenoromână.

b) Cea mai plauzibilă explicaţie a producerii fenomenului este cea dată de E. ţ şi d (care uneori > z). Moldovei) (cf. doar în Ţara Moţilor (se pare că a fost în vechime şi în Maramureş şi N.2. 1970: 54-59). Rosetti (1968: 248-249. 44 .2. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251).6.3. lipseşte în aromână şi meglenoromână. 6. Nu se poate admite că s-ar fi produs o evoluţie de tipul ĉ > ţ. 1974: 152-158). 383) rotacismul s-a produs relativ recent (Cf. I – în dacoromână ĉ şi ĝ iar în arom. oameni > oamiri. Se produce numai la n rezultat din N negeminat latin. a transferat caracterul său nazal asupra vocalei precedente. vechea opoziţie n ~ nn se realizează prin r ~ n.2. Ne aflăm în faţa a două direcţii de dezvoltare spre africată de tip diferit. Evoluţia spre africată de tip diferit a lui C şi G + E. fenomenul este străvechi. Petrovici (1930): n s-a debilitat. Rotacismul -n. în fază finală.> -rÎn cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi n intervocalic trece la r. în dacoromână se întâlneşte izolat.2. mână >mânră > mâră. Mareș. Gheție. a) Este general. După Al.. megl. cum s-a susţinut în multe lucrări de istorie a limbii române. ☞ Care sunt trăsăturile divergente ale românei comune? Precizați aria de răspândire și vechimea lor.2. Astfel. şi a păstrat doar caracterul său dental. în istroromână. Sala. (vezi l şi ll). produs numai în aria vestică a românei comune şi restrâns treptat în dacoromână. şi ir.

Bibliografie Academia Română. V. XV. Rosetti. Limba română. nr. 4. Macrea. Iași. p... Sextil. Bucureşti. în LR. București. 70-75 (1956 b). 1956. nr. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Philippide. Sextil. Gh. Cvasnîi Cătănescu. nr. Despre dialectele limbii române. în SCL. *** Istoria limbii române. coord. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Tipografia „Viața Românească”. Macrea. 1964. XIII. Editura Didactică și Pedagogică. 1964. Editura Junimea. 1968. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1970. Ivănescu. Coteanu. V. București. 1981. 1969. 4. București. București. Fl.. Dimitrie. I. Marius. 1969. Marius Sala. 1978. Pușcariu. Al. Contribuții la fonetica istorică a limbii române. Editura Academiei.). Editura Academiei. Cluj-București.. Ion. Coteanu. II. Limba română. II.. 1927. Dimitrescu. Coteanu. 45 . Densusianu. Editura pentru literatură. Imprimeria Națională. Pușcariu. Iaşi. 1. Unitatea dialectală a limbii române. Ion. 1980. p. în LR. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Editura Academiei. Editura Univers Enciclopedic. Al. București. în Études de linguistique romaine. Editura Academiei RSR. 346-353. Enciclopedia limbii române. Ce spun limbile română și albaneză. 1961. Dimitrie. Ov. Istoria limbii române. Petrovici. 2001. p. Istoria limbii române. Editura Științifică. Originea românilor. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860). Essai de reconstitution du roumain primitif. I. București. 1956. Istoria limbii române. Ion. 1940. E. 5-24 (1956 a). București. Bucureşti. 1996. Editura Humanitas. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Origini și dezvoltare. Sala. București. (coord. 1937. Maria. în LR.

OCULUS. LANA. AQUA. LIBERTARE. SĔDEM. CANEM. CABALLUS. MÉNSA. LACTUCA. OVIS. MÓLA. SÉRA. QUATTUOR. VITELLUS. ADFLARE. DIXIT. COGNATUS. NEGOTIUM. MAXÍLLA. PISCEM. Editura Scrisul Românesc. STABULUM. 2. Ce este rotacismul? Comentați. ASEDIARE. BLASPHEMARE. RASINA. CRESCERE. Comentați evoluția cuvintelor: PAVIMENTUM. ✎ Evaluare 1. PÓRTA. SUBIRE. DIRECTUS. FÓLLIS. FILIUS. LIGNUM. 4. MARGÉLLA. DICERE. BLANDUS. Craiova. MISĔLLUS. BIBERE. MACELLARIUS. REMANEO. GLOMUS. OVUM. INGLACIO. EXIT. FACTUM. PĔTRA. UNGULA. GELUM. TĔXERE. PUGNUM. RÓGAT. SCORTEAM. INCLUDERE. PĔCTUS. MALUS. FABRUM. CAPITANEUM. MĔLEM. HORDEUM. PULICEM. CANTO. BLANDITIA. PARENTEM. PLENUM. RIVUS. FOLIA. LINGUA. FOCUS. QUADRAGESIMA. VITÉLLA. CASEUM. FELICEM. CALCANEUS. FLOREM. SEBUM. SĔSUS. NASCERE. GLACIA.*** Tratat de dialectologie românească. COXA. Definiți diftongarea metafonică și diftongarea romanică. CATÉLLA. FRANXIT. FEBRARIUS. ÓLLA. 1984. *COCTORIUS. VÉRA. CLARUS. INALTIARE. 46 . TĔRRA. CIBRUM. BLONDUS. PLANGERE. ACUS. AURICULA. SUBLA. AMPLERE. LACTEM. SCALA. LEXIVIA. CRÉDAT. RADIA. CALLEM. FILU. NOCTEM. Ce este palatalizarea labialelor? Care este aria de răspândire a acestui fenomen în dialectele românești? 3. PĔLLEM. GALLINA. FLUTULO. OCTO. PRANDIUM. CANTAVI. SÉPTEM. exemplificați. PUTEUS. SIGNUM. ANTANEUS. VIRIDIA.

Cunoaşterea şi interpretarea conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei. influenţe). Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Influenţa germanică şi germană. Influenţa greacă.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. strat. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. adstrat. Privire sintetică asupra limbii române vechi. Influenţa maghiară. NOTE DE CURS Semestrul al II-lea TEMATICA Superstratul slav al limbii române. Stăpânirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. Cunoașterea principalelor particularități fonetice. Elementele slave din limba română. Timp alocat: 28 ore 47 . a superstratului slav sau a împrumuturilor de provenienţă maghiară germană. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei. superstrat. greacă şi turcă.

și-a continuat incursiunile. cealaltă parte. până în Peninsula Balcanică (Ist. ILR. 1969: 372-373). 756-765). populațiile slave (pornite din regiunile de la nordul Carpaților) s-au răspândit pe un vast teritoriu: spre vest. limbile celor două populații s-au influențat reciproc. 1960: 728-753.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Rom. până la Marea Adriatică. care prezintă trăsăturile idiomului slavilor de sud-est (ILR. Aceste grupuri formează ramura sârbo-croată și slovena. Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat două direcții: o parte s-a așezat în Câmpia Panonică. Cuprinse în amplul fenomen al migrației. spre nord. trecând prin Moldova. .. până la Marea Baltică și spre sud. .recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. unii continuând imigrarea spre sud. cei mai mulți stabilindu-se în sudul Dunării. Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană.1. în cursul secolelor al VI-lea .UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Influenţa slavă Obiective: . 1960: 728-753.. 48 . De la ei ne-au rămas cele mai vechi împrumuturi. o populație de neam turcic (Ist. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate superstratului slav Număr de ore alocate: 6 ore 1.al VII-lea. 1969: 372). Dobrogea și Muntenia. Înainte de a se încheia procesul de asimilare.însușirea terminologiei de specialitate. Rom. ajungând până la Vistula și Oder. rezultată în urma asimilării protobulgarilor. Slavii rămași la nord de Dunăre au fost treptat asimilați.

1961. 1978: 90). 1978: 89) susțin că raporturile lingvistice slavo-române datează din secolele al VI-lea – al VIIlea. 1. P. Petrovici. sl. În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română. platiti > (a) plăti etc. alți lingviști consideră că influențele lingvistice reciproce au început după o perioadă relativ îndelungată de conviețuire: secolele al VIII-lea – al IXlea (Th.). Capidan. Macrea. 1.al XII-lea. Pușcariu. sl. Skok (apud Dimitrescu. Legile fonetice care individualizează limba română. detașând-o de latina târzie și de celelalte limbi romanice. împingându-se limita până în secolul al XV-lea. E. clopotŭ > clopot. sl.Așezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut urmări importante pentru evoluția ulterioară a limbii române. ☞ De când datează și până când au durat raporturile lingvistice slavo-române? 49 . nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl. În ceea ce privește vechimea influenței influenței slave. Pătruț (1969: 25) a afirmat că limita inferioară a relațiilor lingvistice slavo-române nu poate fi coborâtă sub secolul al IX-lea. rana > rană.3. Fr. G. 1940: 284). sl. sl. de asemenea. păreri diferite: s-a vorbit de secolele al XII . 1978: 89). secolul a X-lea (apud Dimitrescu. I: 161. S. În legătură cu perioada cât au durat relațiile lingvistice româno-slave s-au exprimat. părerile lingviștilor sunt împărțite: unii cercetători (Ov. milo > milă. Miklosich. I. ducând la formarea ruperea unității românei comune și la scindarea ei în cele patru dialecte. aceasta era deja formată ca limbă. silo > silă. blana > blană. În urma analizei trăsăturilor fonetice ale celor mai vechi împrumuturi slave din română.2. Densusianu. sl. gradina > grădină. chiar al XVI-lea (Dimitrescu. 1952: 45. Mihăilă. D.

formarea cuvintelor. dar multe dintre ele au fost explicate ulterior prin evoluţia internă romanică sau prin influenţa substratului. datorită utilizării timp de câteva secole a slavonei. - pe cale cultă / cărturărească. varianta literară târzie a vechii slave scrise. Se atribuie influenței slave 1. Influența slavă s-a manifestat în două feluri: pe cale orală / populară – aceasta a fost cea mai puternică și a lăsat urme mai adânci în vocabular. antroponimie. care dispăruse în latina populară (şi care este atribuită de unii lingvişti substratului).4. diplomație. Influenţei slave i s-au atribuit numeroase fapte din fonetică. ci se limitează la cele sudice. În fonetică ● reintroducerea constrictivei laringale h. ☞ Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 1. în fonetică și mai rar în morfosintaxă. 1.1.4. ● forma de vocativ în -o a substantivelor feminine (comune sau proprii): soro!. în administrație. 50 . morfosintaxă şi vocabular. toponimie.2. ● preiotarea lui e.1. precum și datorită legăturilor culturalpolitice dintre români și slavii învecinați. În morfosintaxă ● genul neutru (vezi elementele de substrat).4.3. școală și biserică. ● consoana j şi grupul jd. Anico! Unii lingvişti atribuie fenomenul adstratului deoarece aria acestei forme de vocativ nu acoperă toate graiurile dacoromâne.

unelte: bici. ogor. lapoviţă. peşteră. ☞ Ce se atribuie superstratului slav în fonetică și în morfosintaxă? 1. . . râs. timp. prund. ROGO. grădină. gâscă. trup. ● numeralul sută. -ARE > a ruga care a căpătat şi o formă reflexivă după sl. oţet. val. obiecte casnice. dihor. diavol. greblă.timp: ceas. pivniţă. izvor.● formarea numeralului de la 11 la 19 (vezi elementele de substrat) şi.agricultură: brazdă. leat. . răchită. văzut-au etc. rac. praz.plante: bob. nene. . dumbravă. iaz. a sădi. cleşte. coasă. blid.alimente: hrană.termenii slavi se referă la diferite domenii ca: . mac. ● întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am.3. pelin. cârtiţă.faună: bivol. praf.superstiţii: basm. rudă. nevastă. ● întărirea diatezei reflexive prin numărul mare de verbe reflexive intrate din slavă sau care au copiat reflexivul după slavă: kajati se > a se căi. termeni de înrudire: babă. . vrajă. vadră. . procedeul de numărare a zecilor. ovăz. sfeclă. . vidră. pilă. morcov. jivină. În lexic a) termeni pătrunşi pe cale orală / populară: substantive . ştiucă. cf. zăpadă. obraz.4.părţi ale corpului: gleznă.locuinţă. . ciocan. 51 . griži se > a se griji. după unii lingvişti. vârstă. livadă. ostrov. suliţă. iad.natură: beznă. sabie. grajd. lebădă.armată: război. cumpănă. moliti se. păstrăv.familie. snop. numai că prezintă un tratament fonetic care face excepţie de la regula transformării unor sunete slave în limba română. rai. hrean. colibă. deal. veac. gulie. . sită. maică. crâng. dobitoc. .

destoinic. pagubă. a dovedi. adjective: becisnic („neevoluat fizic” → „meschin. glas. a trebui.termeni referitori la ierarhia bisericească: arhiereu. împotriva. schit. tălmaci. verbe: a citi. a obosi. iute. iute. strană. b) împrumuturi cărturăreşti Pentru a stabili originea slavonă a unui termen. celălalt la forma lor. liturghie. lene. a zdrobi. vinovat. prea. vrednic. zadar. zdravăn. slobod. ebraice pătrunse prin filieră slavă): . aspectuos”). milă. a trudi. primejdie. a opri. vârf. Sunt considerate slavonisme cuvintele care fac parte din: ● terminologia creştină şi bisericească (elemente greceşti. patriarh. comoară. stareţ. vesel. monah. . a sili. comoară. smead. a lovi.termeni referitori la organizarea bisericii: chilie. cădelniţă. cârn. a porni. taină. nărav. a plivi. a clăti. razna. gârbov. popă. gol. icoană. molitvă. a pândi. psaltire.termeni referitori la slujba bisericească: spovedanie. pestriț. năuc. pribeag. troiţă. încrezut. a năvăli.termeni ce desemnează obiecte bisericeşti: candelă. silă. prost („simplu”). a munci. jalnic”). . utrenie. adverbe: aievea. protopop.diverse: ciudă. parastas. 52 . blajin. a grăi. a risipi. a pofti. a topi. a iubi. Evanghelie. dintre care două sunt mai importante: unul se referă la conținutul termenilor. vecernie. interjecţii: iată. vesel. diacon. . călugăr. nerod.. cireadă. Gh. bogat calic. grozav. mitropolit. dungă. . temei. iacă. ispită. da. mândru (în slava comună „înţelept” → „arogant. ceaţă. jertfă. scump.termeni ce desemnează cărţi religioase: ceaslov. a omorî. a cosi. pomană. poveste. nătâng. veste. mucenic. milă. dar. noroc. a goni. cristelniţă. a privi. nădejde. Mihăilă (1971: 351359) a propus diverse criterii.

popor”. voievod. în cuvintele slavone ierurile neintense s-au vocalizat (a săvârși. dar care au pătruns pe cale populară. vistiernic. d) elemente de adstrat. kniga. ciușcă „ardei iute”. 53 . životŭ „viață. în zonele limitrofe. a căpătat și sensul de „operă literară scrisă”. slovă. ogheal „plapumă”. târnă. din ucraineană (în graiurile moldovenești): bahnă „mlaștină”. chișleag „lapte acru”. buhai „taur”. golumb „porumbel”. din polonă (în graiurile moldovenești și maramureșene): chișcă „caltaboș”. în opoziție cu sfârși.● terminologia administrativă (termeni referitori la curtea domnească şi titulatura domnului şi a boierilor): comis. sobor). stolnic. mejdină „hotar între două proprietăți”. zbor „adunare”. e) calcuri lingvistice Prin calc lingvistic se înțelege adoptarea nu a cuvântului străin. postelnic. care avea ambele sensuri. borș. voreț „curte”. vornic. la origine aceleași cuvinte. grămătic. din rusă (în graiurile moldovenești): cori „pojar”. dănac „flăcău”. spătar. Un alt criteriu ar fi cel fonetic: cuvintele care păstrează consoana h final sunt slavone (duh. staroste. după sl. vâlnic. care inițial avea numai sensul de „scrisoare”. după sl. în opoziție cu cele populare care l-au transformat pe h în f (praf. leică „pâlnie”. jezykŭ „glas. limbă popor”. din sârbo-croată (în graiurile bănățene): cozeci „pojar”. limbă a căpătat și sensul de „națiune. de la limbile slave învecinate: din bulgară (în graiurile muntenești și oltenești): a ciupi. vită „animal”. logofăt. ● termeni referitori la cultură: buche. ceaslov. iorgovan „liliac”. văzduh). după sl. goșt „oaspete”. ci numai a sensului său: carte. povidlă „magiun”. animal” etc. iorgan „plapumă”. coromâslă „cobiliță”. vârf). hatman. a citi.

po-: a popri. Cerna. Cârstea. -işte: cânepişte. Slănic. Preda. Sohodol. prea-: preaiubit. 54 . Vâlcu. Topolniţa. pătimaş. Prahova. a răzbate. tufiş. golan. -an: beţivan. -iş: păpuriş. Dobre. Zlatna. neliniştit. nebun. Râmnic. Snagov. a răscumpăra. a ponegri. petrecanie. zugrăveală. Mihnea. pripeală.Antroponime Bogdan. Doftana. -ice: pădurice. Ialomiţa. Staicu. lunguieţ. fundiţă. ☞ Ce se stribuie substratului slav în lexic? 1. roşcovan. -aş: codaş. fugar. -ac: prostănac. Milea. răs-/răz-: a răzbi. preafericit. preasfânt. a se răzgândi. Cristea. Mircea. găurice. Dragomir. Dodu. Toponime. a preface. hidronime Topolog. -eţ: măreţ. Vlad. a poticni. trăgaci. -ean: craiovean. netrebnic. a prelua. glumeţ. a răstălmăci. Pârvu. Stan. porumbişte. Vlaicu. aurar. (diminutival) fluieraş. -anie: păţanie. Ivan.4. -iţă: fetiţă. Crasna. trufaş. Bistriţa. a răsciti.4. Nedelcu. pre-: a preda. Dan. moldovean. Craiova etc. Topliţa. Vâlcea. Radu. Mihu. Bârzava. -aci: stângaci. -eală: spoială. Voinea etc. ● sufixe -ar (s-a suprapus sufixului romanic -ar < ARIUS): zlătar. rochiţă. scundac. Vorona. Voroneţ. Formarea cuvintelor ● prefixe ne-: nemernic. Neagoe.

Capidan.. Dimitrescu. 1958.-iv: costeliv. 305 cuvinte sunt de origine slavă. Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Editura Scrisul Românesc. 4. 1971. Siedel. Ovid. București. București. Editura Academiei RPR. 1960. București. București. G. Editura Academiei RSR. 1929. ediţia a II-a. 351-359. I. Bucureşti. Elemente sintactice slave în limba română. Istoria limbii române. Al. (coord. 1952. E. 1978. Istoria limbii române. București. Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română.. București. *** Istoria limbii române. Editura Științifică. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. I. Fondul principal al limbii române. *** Tratat de dialectologie românească. guraliv. Densusianu. Editura Didactică și Pedagogică. Th. Limba română. 1957. pag. 1940. 1978. Rosetti. 1984. 1961..21%). Bucureşti. XXII. Graur.. Fl. Al.. ceea ce reprezintă 21. II. Mihăilă. G. Graur (1957: 61) a stabilit că în vocabularul de bază al limbii române. 55 . Editura Academiei. Mihăilă. Bucureşti.49% (față de 827 moștenite din latină. adică 58. S. Puşcariu. 1969. Individualitatea limbii române și elementele slave vechi..). I. în SCL. nr... Craiova. Al. Bibliografie Bărbulescu. Elementul slav în dialectul român.

Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 3. Dați exemple de toponime și antroponime de origine slavă. Ce se atribuie superstratului slav în limba română? 4. 5. Prezentați pe sfere semantice termenii de origine slavă din limba română. Câte tipuri de elemente slave sunt în limba română? 2. 56 .✎ Evaluare 1.

Presaţi de alte populaţii asiatice. al X-lea (Ist. încep să atace Transilvania. în Asia. După ce s-au aşezat în Câmpia Panonică. Prin 860 maghiarii se aşează.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. s-au deplasat spre vest. . reprezintă o populaţie ugro-finică stabilită în spaţiul panonic în urma migrării lor dinspre est. Rom. îndreptându-se în 2 direcţii: una spre nord-vest. aflat în Nordul Carpaţilor Păduroşi în Câmpia Panonică. în așa-numitul ținut Atelkuz sau Etelköz „ţinutul dintre ape“. după cum se spune în Cronica Notarului anonim al regelui Bela. instalându-se în zona Munţilor Urali.însușirea terminologiei de specialitate. nemaiputând rezista presiunii pecenege. situat probabil la vest de Nistru. estonilor şi laponilor. În Câmpia Panonică au găsit printre alţii pe „blachi şi pe păstorii romanilor“. Maghiarii.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Influenţa maghiară. Ele s-au deplasat spre vest. Din zona munţilor Urali aceşti protofinici s-au separat în 2 neamuri. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. Număr de ore alocate: 3 ore 2. Obiective: . 1960: 765). un ținut care nu a fost foarte clar delimitat. La sfârșitul secolului al IX-lea.. alta spre sud-vest – strămoşii ungurilor de astăzi. în secolele următoare. Rom. sau ungurii.1. în bazinul mijlociu şi inferior al fluviului Volga și pe râul Kama (Ist. aceştia fiind strămoşii finlandezilor.. după cum spun cronicile lor. 1960: 765-772). Populaţiile ugro-finice sunt originare din zona Munţilor Altai. începând cam din sec. .formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. în 896 trec prin pasul Berecke (sau Verecke). 57 .

Se trece la maghiarizarea toponimelor şi antroponimelor. În Transilvania. Cronica lui Simon de Keza şi în Cronica pictată de la Viena. Pe secui. S-au luptat cu conducătorii stătuleţelor feudale româno-slave. dintre care cronicile pomenesc pe Gelu (dux blachorum et slavorum).Informaţii despre deplasările de populaţii. Banatul. O mare parte din ţăranii români au fost aduşi la starea de iobăgie (sau rumânie). pentru românii majoritari nu au existat prea multe drepturi elementare recunoscute. 58 . veniţi în Transilvania (şi în nordul Dunării în general) după venirea ungurilor (şi chiar a cumanilor) (a se vedea teoriile lui Eder. administraţie. ungurii au fost totdeauna mai puţin numeroşi decât românii şi dispersaţi (mai ales la oraşe. Ardeal. Engel. S-au infiltrat în Transilvania. pe care le organizează după sistemul politico-administrativ feudal. pe care o numesc în cronici Ultransilvania. succesiuni la tron. după care s-au mutat în Prusia). şi în special cele care pomenesc de români. Împreună cu saşii şi secuii s-au constituit cu timpul într-o trinitate privilegiată (Unio trium nationum). Sibiu. Au adus întâi cavalerii teutoni la Bran (unde au stat doar 20 de ani. într-o categorie socială care se considera superioară. Pentru a stăpâni Transilvania. biserică. alianţe cu domnitorii locali se găsesc în Anonymus Belae regis notarius. regii din dinastia arpadiană cuceresc porţiuni din centrul Transilvaniei. conflicte şi războaie. al XI-lea şi începutul sec. ungurii intră în circuitul european. i-au fixat la extremitatea ariei – în Curbura Carpaţilor răsăriteni şi în vestul Ungariei de azi. pe care-l traduc prin Erdely. au fost contestate de istoriografia maghiară. al XII-lea. Sulzer şi mai târziu Röessler). regii arpadieni au atras o parte din nobilimea băştinaşă. Bistriţa Năsăud). Transilvania „ţara de dincolo de păduri“. Ca atare. Iorga „împrăştiaţi“). Şi-au întărit hotarele folosindu-se de sistemul de colonizare cu elemente din vestul Europei. Ungurii s-au creştinat în forma catolică în anul 1000 sub regele Ştefan. unde aproape nu erau români) (sau cum spune N. deoarece contraziceau pretenţiile teritoriale. Glad (din Banat) şi Menumorut. Odată cu creştinarea şi cu folosirea latinei în cancelarie. cotropiri. Românii au fost consideraţi venetici. mai ridicate economic. Unele din date. apoi pe saşi (aşezaţi în trei zone – Braşov. obligaţi prin tratatele de alianţă să se aşeze la hotarele teritoriului ocupat de unguri pentru a-l apăra. De la sfârşitul sec.

. a făgădui. Cuvinte cu mare circulaţie. dijmă. pârcălab. hapsân. a se bizui. hârdău.însușiri. a cheltui. megiaș. În limba română sunt 2 tipuri de cuvinte maghiare: cuvinte cu mare circulaţie.A urmat o lungă perioadă de luptă pentru drepturile românilor. Al. ducat. cuvintele maghiare au pătruns după ruperea unităţii românei comune şi se găsesc. gazdă. chip. 59 .organizarea socială. luptă în care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au remarcat în mod direct şi au avut o contribuţie extrem de importantă. vamă. mereu. oraş. ca atare numai în dacoromână.diverse: altoi. al XI-lea – al XII-lea. oraș (1418). 2.viață orășenească: bâlci.1. I: 237).1. talpă.agricultură: belșug. în nordul Dunării. După Ovid Densusianu (1961. 2.locuință: lăcaș. sălaș. haită. . majă „plasă de pescuit“ (1413).1. tâlhar. întâlnite pe întreg teritoriul limbii române. a bănui. marfă. pătrunderea elementelor maghiare s-a făcut începând cu sec. chin. răvaş. vamă (1415). Cele mai vechi cuvinte maghiare sunt înregstrate îndocumente slavoromâne din secolul al XIV-lea: primul cuvânt atestat este hotar (1392). holdă. neam.comerț: ban. a mântui. bir. cu circulaţie în special în Transilvania şi în zonele învecinate. . uriaş. nemeș. stări: beteag. chezaș. . a locui. meșter. . al X-lea. a cheltui. Cele două limbi s-au influenţat reciproc. . În română. cuvinte regionale. a îngădui. viclean. gingaş. hotar.relații între oameni: aldămaș. . instituții: aprod. iobag. imaș.. Rosetti (1968: 418) plasează acest lucru începând cu sec. viteaz. Ele se referă la: . meșter (1407). 2. sârg. apoi nemeș (1404). uric. mohor.

-ăuş – bătăuş. Sufixe de origine maghiară: -aş (care se suprapune unui sufix slav -aş) – recunoscut în sălaş şi folosit apoi la formarea unor cuvinte ca ceteraş. barşon „catifea“. uiagă „sticlă“. Odorhei. rămăşag -şug – vicleşug. coord. şogor „cumnat“. Editura Univers Enciclopedic. Toponime – în Transilvania şi în regiunile învecinate: Lăpuş. vandralău / handralău „derbedeu“. 1961. Cristur. Marius Sala. 2. Bacău. București. dar şi furtişag.1. dărab „bucată“. -işag – vălmăşag. Teiuş. Tăuţi.3. Editura Științifică. sabău care formează şi mâncău. birtaş. laboş „cratiţă“. Homorod.2. Beclean. temeteu „cimitir“. Istoria limbii române. Ovid. București. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine maghiară există în limba română? 2. lingău. -ău din făgădău. Mediaş. chipeş. Sascut. mai ales în partea de vest: astăluş „tâmplar“.2. Carei.Limba veche avea mai multe cuvinte maghiare decât cea de astăzi. fedeu „copac“. Oradea. Malnaş. a trebălui Bibliografie Academia Română. dar şi prieteşug -ălui – în a preţălui. Hideag. I. 2001. pălincă „ţuică“. copârşău „sicriu“. -eş care formează cuvinte ca vameş. lepedeu „cearşaf“. În DLRM apar 443 împrumuturi maghiare. 2. 60 . Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Enciclopedia limbii române. beteşug. Râmeţ. de la care s-au format pe teren românesc 630 de derivate. sabău „croitor“. chefe „perie“. trupeş. poteraş. Densusianu. Cuvinte cu circulaţie regională. tolcer „pâlnie“. tulai „vai!“. Borsec.

Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1978. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței maghiare în limba română? 61 . Pușcariu. Bucureşti.). Craiova. Bucureşti. 1978. Rosetti. Limba română. I. *** Tratat de dialectologie românească. 1940. Editura Didactică și Pedagogică. ediţia a II-a. Sextil. 1984. Al.. Privire generală. Istoria limbii române. București.Dimitrescu. Editura Scrisul Românesc. Florica (coord.

Printre cercetătorii care au încercat să stabilească elemente vechi germanice în vocabularul românesc pot fi menţionați: W. Meyer-Lübke. din timpul contactului cu diferite triburi germanice migratoare care s-au perindat pe teritoriul patriei noastre începând cu secolele al II-lea – al III-lea până prin 566 când au trecut în sudul Dunării (goţii – vizigoţii.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Părerile istoricilor şi lingviştilor în legătură cu o influenţă veche germană în limba română au fost diferite. C. 704-722).. O perioadă veche. Diculescu a consemnat 62 . Diculescu.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Influenţa germanică şi germană Obiective: . 1960: 682-694. G. slave. Număr de ore alocate: 3 ore În istoria raporturilor lingvistice româno-germane se pot distinge două perioade. . spre deosebire de ele. Giuglea.1. săseşti târzii sau germane). 3. V. dar. În replică. Roessler a susţinut că poporul român s-a format în sud.1. G. C. Zauner. la fel ca şi pentru celelalte limbi romanice. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. A. vandalii. ostrogoţii. Invocând absenţa elementelor germanice din nordul Dunării. În aceste condiții.1.însușirea terminologiei de specialitate. Arvinte. în limba română urme ale superstratului germanic nu prea există sau sunt nesigure. taifalii) (Ist. O. ar trebui să se vorbească şi despre un superstrat germanic. Rosetti. Weigand. R. gepizii. Rom. S-a mers de la negarea totală a influenţei germanice până la exagerarea ei sau la atribuirea de etimon germanic unor cuvinte de alte tipuri (latineşti. Al. . Densusianu. 3.

al XII-lea au fost colonizate populaţii de origine germană compact. De asemenea. 63 .2. Absenţa elementelor germanice se explică prin natura relaţiilor dintre două tipuri de civilizaţie (germanicii erau migratori. gepizii şi longobarzii în Italia. 3. Scopul aducerii lor a fost întărirea pazei la hotar. În Transilvania. a zgudui (ILR. pe când populaţia romanizată de la nord de Dunăre era sedentară). strănut. 3. Dar majoritatea etimologiilor propuse de Diculescu nu au fost acceptate de lingvişti. 1922) vreo 100 de cuvinte din gepidă. al XIII-lea au venit şi din Saxonia. probabil. Luxemburg şi Flandra. după care s-au mutat în Prusia). în jurul Sibiului. O a doua perioadă a început în Evul Mediu. de la care s-a dat apoi. tureci.1.2. în urma contactului direct cu populaţiile germane stabilite pe teritoriul patriei noastre. a cutropi (vezi şi expresia a veni cu tropul „a veni în număr mare”). ciuf. în jurul Braşovului. rapăn „jeg”. în jurul oraşului Bistriţa-Năsăud. Cercetări mai noi au arătat că o origine germanică poate fi probată numai pentru câteva cuvinte: bâlcă „urcior”. nasture. Influenţa germană s-a făcut simţită în 3 arii mai compacte: Transilvania. Mosella. începând cu sec. la Bran au fost colonizaţi cavalerii teutoni (unde au stat doar 20 de ani. ☞ Ce puteți spune despre influența germanică din limba română? 3.2. În sec. unde s-au creat bresle şi s-au dezvoltat meşteşugurile. precum şi o serie de toponime şi antroponime. bulz „cocoloş”. multe dintre populaţiile germanice au folosit Dacia doar ca popas pentru drumul lor spre vest (vizigoţii au ajuns în sudul Franţei şi în Spania. mai ales în zonele de graniţă. dar şi ridicarea economică a oraşelor din Transilvania. În afară de aceasta.1. Aceşti colonişti erau originari din regiunile apusene ale Germaniei. vandalii în Spania de sud şi în Africa de nord). 1969: 368-370). targă. tuturor coloniştilor germani numele de saşi (< saxones). din stânga Rinului.în lucrarea sa Die Gepiden (Leipzig. Banat şi Bucovina.

.armată: ofiţer. iar apoi. de aceea numele de şvabi este (ca şi în cazul saşilor) impropriu. jeţ etc. ochelari. vană. . 3. roabă. şperţ etc. crenvurşt. care le-a acordat numeroase privilegii. şorţ. vailing. bormaşină etc. . .De la aceste populaţii germane au pătruns elemente lexicale mai întâi în Transilvania.ocupaţii: chelner. Aceşti colonişti erau din toate regiunile Germaniei. când unii meşteşugari s-au stabilit în Moldova şi Ţara Românească şi acolo. şuncă. şliţ. Se atribuie influenței germane 3. corpus...3. întrucât foarte puţini erau originari din Suabia.îmbrăcăminte: stofă. aceste populaţii au început să înveţe româneşte. . halbă etc. foraibăr. lozincă. dar mai ales din sud şi vest.mâncare. cartof. din Alsacia şi Lorena. şindrilă. iuncăr „elev al unei şcoli militare”. troacă. grenadir etc. Cu timpul. Cele mai multe cuvinte aparţin diferitelor meserii şi industriei: sunt atestate 220 de cuvinte aparţinând limbajului tipografilor (corectură. ştreang. şurub. ladă. şold. reclamă – unele dintre ele sunt de origine latină şi au pătruns în română prin germană). al XVII-lea s-au făcut colonizări şi în Bucovina. mai ales în timpul Mariei Tereza. maior. ţiglă. O clasificare a cuvintelor de origine germană arată că influenţa germană s-a exercitat mai cu seamă în domeniul culturii materiale: . al căror număr a crescut treptat. astfel încât şi graiurile săseşti au primit o puternică influenţă românească. a 64 . maistru. parizer.comerţ: creiţar. băutură: chiflă.. griş. şvaiţer. Cuvinte germane cu largă circulaţie: corfă „coş”. rabat. şură. joagăr. ţol. iar în sec. În sec. Există elemente germane în terminologia exploatării forestiere şi a plutăritului. haltă. glasvand. al XVIII-lea au apărut colonişti şi în Banat.2. 3. ţandără.diverse: clavir.1. matriţă. 157 de cuvinte aparţinând limbajului pielarilor. flec etc. şfanţ. şnur.2. taler.. spaţiu. şniţel.3. turn.

Limba română.3. 1960. 1940. Craiova. Privire generală. II. 1978. Editura Academiei.2. *** Tratat de dialectologie românească.3. ediţia a II-a. *** Istoria limbii române. crafle „gogoşi umplute cu dulceaţă”.3. 1962. *** Istoria României. tregher „hamal”. mahăr „persoană importantă din domeniul afacerilor.).construcţiilor edilitare. Există şi o influenţă idiş (dialect german vorbit de evreii din Europa): belfer. haloimăs „amestec”. cuvinte din domeniul administrativ (Dimitrescu. ţucăr „zahăr”. Bucureşti. 1978: 114). sinagogă. 1978. Al. paradaisă „pătlăgea”etc. Editura Didactică și Pedagogică. Istoria limbii române. Pușcariu. cnedle „găluşti cu prune”. Cuvinte regionale: şnaider „croitor”.. București. București. I. cuşer „mâncare bine făcută”. Florica (coord. gheşeft „afacere”. Bucureşti. tişlăr „tâmplar”. 3. 1984. farbă „vopsea”. Rosetti. Editura Scrisul Românesc. București. balabustă „femeie cu forme pline”. Sextil. 3. şpais „camară”. Editura Academiei. şef”. II. la început însemna „nevasta evreului” etc. I. 1969. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței germane în limba română? 65 . ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine germană există în limba română? Bibliografie Dimitrescu.

(a) boteza.1821). farmec.. în dicționare li se dă etimon latin). În limba romana există trei straturi de de elemente grecești: cuvinte vechi grecești (intrate în limba latină și pătrunse și în latina dunăreană) între secolele I – al VI-lea. cicoare. grec. . carte. mai ales din perioada fanariotă (1711. zeamă etc. coardă. creștin.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.1. mai puține în meglenoromână. 66 .recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Influenţa greacă Obiective: . Cuvinte vechi grecești Greaca a dat latinei un număr foarte mare de cuvinte din cele mai diferite domenii de activitate. cunoscute de aproape toate limbile romanice. Ponderea influenței grecești a fost diferită de la un dialect la altul – mai puternică în aromână. spată. În română există două tipuri de elemente vechi grecești: a) cuvinte grecești general romanice. (din cauza vechimii. (a) blestema. . iar în istroromână e un singur cuvânt – frică (Dimitrescu. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. elemente neogrecești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. în română sunt aproximativ 42: (a) amăgi. 4.1. 1978: 103). înger. Număr de ore alocate: 3 ore 4. teacă.însușirea terminologiei de specialitate. elemente din perioada bizantină (medio-greacă) – secolul al VII-lea – secolul al XV-lea. dintre acestea.1. care a avut un contact nemijlocit cu greaca. biserică. drac.

a mărturisi. călugăr. Mangalia. felie. psaltire. a mirosi.toponime: Constanța. spân. sihastru.2. 4. cort.2. schit. chilie. psalm. icoană. prisos. pită. amin. dascăl. scorpie. mic. 67 . mânie. pat. omidă. anaforă. stur „coloană”. raclă. a pricopsi. epitrop. desagi. dafin. litră. biserică).b) cuvinte pătrunse în latina dunăreană pe cale orală: broatec. 4. busuioc. afurisi. apostol.1. Limba slavonă. pronie. prin filiera slavei meridionale. egumen. popă. ieftin. Diculescu (1924: 394-516) și G. cămilă. Cuvinte din perioada bizantină În limba română. a urgisi. crin. frică. mănăstire. împrumuturile bizantine au pătruns pe două căi: a) pe cale directă. patriarh. cărămidă. . urgie. mătase. mitoc. influențată puternic de greacă a slujit ca mijloc de vehiculare și de transmitere a culturii bizantine.1 Pe cale directă au pătruns: . faclă.2. C. hârtie. Maglavit. flamură. proaspăt. strachină etc. cât și prin iradieri culturale dinspre sudul Peninsulei Balcanice după căderea stăpânirii romane. Giurgiu. după unii și: călimară. a lipsi. camătă. diac. trufă „dispreț”. azimă. ☞ Câte tipuri de cuvinte vechi grecești sunt în limba română? 4. aghiasmă. aliluia. arhanghel. b) pe cale indirectă. hârtie. arvună. cucuvaie. prin relațiile politice și culturale existente (cancelarie. . făclie. folos.termeni ecleziastici: acatist. Giuglea (1943: 404-462) explică pătrunderea la nord de dunăre a elementelor vechi grecești atât prin coloniști de limbă greacă aduși în Dacia romană în perioada colonizării.1. condei. anatemă.1. turlă etc. piper. școală. a vopsi.argat.cuvinte: agonisi. candelă. a sosi. stol.2. stup. Sulina. mireasmă. a pedepsi. . Calafat.

taifas.Unele din aceste elemente sunt cunoscute de toate limbile din Balcani. în special al XVIII-lea. a urgisi. protipendadă. a economisi. 1966) stabilește cifra de 278 de cuvinte. logos. cartofor. țață etc. saltea. a pricopsi. a lipsi. Prin intermediul împrumuturilor grecești. lefter.1. sindrofie. anapoda. în secolul al XVI-lea. ☞ Ce tipuri de cuvinte grecești au pătruns în română în perioada bizantină? 4. Galdi (apud Dimitrescu. 68 . a catadaxi. igrasie. Făcând un inventar al elementelor bizantine din limba română. 256 indirecte ( 254 pătrunse prin intermediul slavei și 2 prin latina medievală). Elemente neogrecești După căderea Constantinopolului și a consolidării dominației turcești. În această perioadă au pătruns cuvinte care nu au caracter popular. a dichisi. printre care: agale. din care 22 pătrunse pe cale directă. ifos. foarte mulți greci au emigrat în țările române. alandala. H. fidea. a dichisi. pramatie. franzelă. a sclivisi. a categorisi. a categorisi.3.3. conopidă. orfan. din acestea s-au păstrat azi doar maximum 100-150 de cuvinte. 4. când au pătruns o mulțime de termeni referitori la organizarea administrativă. -psi: a vopsi. unde au ajuns să dețină poziții sociale. L. Mihăescu (Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. Cea mai puternică a fost influența din perioada fanariotă. molimă. culturală. la noi manifestări de viață socială. partidă.1. prosop. nostim. a afurisi. misit „sol”. politice și economice importante. politică. -xi: a catadaxi. a sclifosi. în română au pătruns și sufixele verbale: -isi: a agonisi. calapod. ipsos. a economisi.1. 1978: 108) a constatat că în textele românești din perioada fanariotă apar 1200 de cuvinte grecești.

Elemente vechi grecești în limba română. 404-462. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. Câte straturi de elemente de origine greacă există în limba română? 2. Editura Didactică și Pedagogică. G..). Bucureşti.Bibliografie Diculescu. Rosetti. Mihăescu. C. Al. Florica (coord. 394-516. Giuglea. H. Editura Scrisul Românesc. București. pag. IV. ediţia a II-a. Ce se atribuie influenței grecești în limba română? 69 . Editura Academiei. Dimitrescu. Bucureşti. Editura Academiei.. *** Tratat de dialectologie românească. I. pag. II. în Dacoromania. II. 1984. Bucureşti.. București. în Dacoromania. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1960. *** Istoria României. ✎ Evaluare 1. 1978. X. *** Istoria limbii române. 1924. 1966. 1943. 1978.. 1969. Craiova. 1962. Istoria limbii române. Elementele vechi grecești din limba română.

formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Pecenegii și-au făcut apariția în Moldova și în estul Munteniei în secolul al IX-lea. 5.1. Rom. de popoare din Imperiul Bizantin și de unguri (Ist. . De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul. 5.1. Cumanii au apărut în secolul al XI-lea și au ocupat un teritoriu mare la nord de Dunăre – Cumania Neagră (Ist. datorită unui glosar latin-persan-cuman. Pecenevra. 5.2. 1962: 68-71). Pecenișca.. iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania și în Dobrogea.1. Rom. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. Limba cumanilor a putut fi mai ușor studiată decât cea a pecenegilor.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Influența turcă Obiective: .însușirea terminologiei de specialitate. Număr de ore alocate: 3 ore Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri: a) preosmanlâie (turcică). 70 . 1962: 67-68). Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția și stabilirea pe teritoriul norddunărean a unor populații asiatice de origine turcotătară.. când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088) iar în sudul Dunării de bizantini (1091) și au fost asimilați de populația romanică.1. redactat în 1303 – Codex Cumanicus. Peceneaga. b) osmanlâie. Au rezistat până în secolul al XI-lea.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. .

Ulan. suman. conac (a însemnat „distanța dintre două poște”. Teleorman (teli orman „pădure nebună. în secolul al XIV-lea. Desnățui.2. ☞ Ce se atribuie influenței turcești peosmanlâi în limba română? 5. catâr. Cozia. Utmeș. a tolăni. maidan. murdar. toi. Călmățui. cioban. de haram s-a dus). Talabă. capcană. Comănița. Aslan. După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele religioase din secolul al XVI-lea). dulamă. Ciortan. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică. pe degeaba” (vezi expresia De haram a fost. vezi și numele Vienei „cetate întărită”). Vaslui. chior. Caraiman. Itu. Carabă. beci (însemna „zid. nume de ape (terminate în -ui): Bahlui. tărâm (apud Dimitrescu. teanc. Comănești. Alți cercetători adaugă și pe: buzdugan. După subjugarea treptată a tuturor 71 . Densusianu (1961. Balaban. ca fiind împrumuturi mai târzii din turcă. deasă. Ov. Teslui. chindie. hambar. taman – considerate. Bărăgan. De la cumani au mai rămas: toponime precum: Comani. dușman. I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”. Basarabă. în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”). Coman. maramă. cazan. Se presupune că de origine cumană ar fi și Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”). Covurlui.Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută limbii turce sau care au fonetism diferit. în general. haram „gratis. Comanca. sălbatică”). 1978: 109). Toxabă. nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al XVI-lea): Comăneci. Comănescu. întăritură”. apoi „locul unde se schimbau caii” și a ajuns în română „casă boierească de la țară”. baltag. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie să fie dintr-o epocă anterioară influenței turcești osmanlâi.

dovleac. bamă.1. dud. pătlăgea. tavan. fotă. Cuvintele turcești sunt de două feluri: a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română.2. cercevea. băuturi: baclava. cerdac. ghiveci. șalvari. faună: abanos. - turcisme din epoca fanariotă. mușteriu. vizir etc). rachiu. testemel. cearşaf. ciorbă. ciorap. în general. balama. b) cuvinte cu circulație regională. năframă. iaurt. bursuc. sidef. Elementele turcești au pătruns în limba română în două faze istorice: cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea. halat. caimac. Oltenia. sarma. saftea. boiangiu. para. 5.2. ciulama. 72 . cazangiu. telemea. Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate: casă. tutun. iahnie.2. divan. începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). unele intrând în fondul lexical principal. 5. Aceste relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcești. minerale: chihlimbar. tulpan. chilipir. mulți termeni supraviețuind până astăzi în româna contemporană. dușumea. iatac. basma. tejghea. trufanda. fildeș. ilic. cafea. zambilă. musaca.popoarelor balcanice. care au. dugheană. tarabă. care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special cele care aveau legătură cu viața social-politică. locuință: acaret. Dobrogea și Moldova. hambar. de tipul: agă. ienicer. îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu. maramă. magiun. dulamă. cu mare răspândire în limbă. comerț: cântar. catâr. casap. meserii: băcan. raft. chibrit. mâncăruri. Țările române au căzut sub suzeranitate turcească. odaie. bostan. floră. pridvor. cearşaf. caracter popular. giubea. pastramă. iar multe din cele care au reușit să se mențină au primit un sens ironic sau peiorativ. în Muntenia.

surugiu. naz. reclamagiu. fudul. 5. pușlamalâc. zevzec. pată” a ajuns să însemne „om de nimic”. crailâc. zaiafet. după care s-au format: haimanalâc. -lâc: caraghioslâc. a ajuns să însemne „escroc. -iu: cafeniu. 73 . 5 sunt de origine persană (dușman. este foatre productiv: barcagiu. piersiciu. cântar. siretlic. pișicher. -giu (productiv): boiangiu. tabiet. babalâc. Sufixe Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau. hatâr. pingea. pământiu. înseamnă astăzi „intrigă. moft. tertip ”plan. lichea. iar azi înseamnă „obiect metalic care mijlocește legătura”. lichea „defect. tembel. talaz. chirie. soi) (Graur. cusur. după care s-au format: arămiu. ghiurghiuliu. halal. hai. tăbăci). tertip. murdar. tuciuriu. auriu. huzur. moft. șiret. cenușiu. chefliu. avocatlâc. diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet. ursuz. rubiniu. savantlâc etc. ruginiu. dintre care 5 au la bază o origine arabă (cafea. argintiu. scandalagiu. belea. giuvaergiu. ciomag. chiulangiu. proiect”. 1969: 277).2. iar 4 sunt turcești propriu-zise (chior. -lic. nisipiu. tipsie. lulea.3. obiecte: ciubuc. apoi s-au atașat și altor împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini. castaniu. ibric. camionagiu. mijloc necinstit”. pehlivan care însemna „erou”. zor). chef. În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească. mcalit”. maidan. para. meșină. peltic.- unelte: cazma. zarzavagiu. Unele dintre cuvintele turcești au suferit în română evoluții semantice: balama însemna „legătură”. belaliu. fustangiu. cafegiu. fistichiu. vișiniu etc. ghiozdan. - însușiri: ageamiu. buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc.

ediţia a II-a. 74 . Ovid. 2009. ✎ Evaluare Câte straturi de elemente turcești sunt în limba română? În câte faze istorice au pătruns elementele turcești în limba română? Prezentați pe sfere semantice termenii românești de origine turcă. Rosetti. Influența turcă asupra limbii române. Editura Academiei. Istoria limbii române. 1978. Istoria limbii române. *** Istoria României. Editura Științifică. Craiova. I. Editura Academiei.Bibliografie Densusianu. *** Tratat de dialectologie românească. 1978. 1961.). Bucureşti. Ce sufixe de origine turcă au pătruns în limba română? Comentați. II. 1984.. București. 1969. Suciu. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. București. I. Bucureşti. *** Istoria limbii române. Florica (coord. Emil. Al. București. II. Studiu monografic. Dimitrescu. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Scrisul Românesc. București. 1962.

traducerea este până într-atâta de nedibace încât. precum şi a unor cuvinte de legătură slave. 1983: 70). simţul stilului nu există deloc.1. limba română din textele scrise în secolul al XVIlea prezintă aspecte omogene. la o primă comparaţie făcută între limba textelor netraduse şi a celor traduse. traduse ori copiate sau graiul celui care a făcut traducerea sau tipărirea. .familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. există o strânsă legătură (Gheţie.însușirea terminologiei de specialitate. . Ţâra. Privită în ansamblu însă. cu desăvârşire aspră. prin apropierea de limba vorbită. 1978: 400. îl reproduce tocmai aşa”. dar şi divergente. 75 . morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. între limba acestor scrieri şi graiurile vorbite în regiunile unde au fost redactate..cunoașterea principalelor particularități fonetice. Munteanu.. Despre limba primelor texte româneşti. se poate observa că limba celor dintâi. dacă se găseşte un cuvânt de origine grecească pe care traducătorul nu l-a înţeles ce înseamnă. se caracterizează prin claritate şi cursivitate. în vreme ce limba primelor traduceri româneşti de cărţi religioase e mai greu de înţeles datorită reproducerii frazeologiei originalului şi a numărului mare de elemente lexicale şi calcuri slave sau maghiare. .UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Privire sintetică asupra limbii române vechi Obiective: .formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Iorga (1988: 26) afirma: „Limba cărţilor acestora este . Într-adevăr. Număr de ore alocate: 10 ore 6. N. în afara unor formule stereotipe de adresare şi de încheiere.

păstrarea lui ă etimologic în cuvinte de origini diferite: blăstema. fămeie. nebune.larga circulaţie a formelor verbale iotacizate: (eu) spui. j urmate de e. alcătuite cu prepoziţiile de şi a: mijloc de băserecă. . . chinure. . poci. . .6. năsip.labialele urmate de iot se păstrează intacte. rareori. derege. îmfla (numai la Coresi se înregistrează î > u de două ori: umplut. Gheţie (1978: 77-96) şi de Şt. . i (apar şi rostite dur în toate textele. carii.adjectivul gol are la plural forma goli.alături de formele sintetice de genitiv-dativ articulat în -eei şi -iei (caseei. .vocativul în -e: oame. .1.preferinţa pentru rostirea moale a consoanelor ş. nopţiei). Ţâra (1983: 72-77): . O sinteză a particularităţilor lingvistice comune tuturor textelor scrise în secolul al XVI-lea a fost făcută de I. rădica. . păhar. se întrebuinţează şi forme analitice. .mai mult ca perfectul perifrastic este larg întrebuinţat. dar mult mai rar). -ereţi. . singular are forma au (a apare sporadic): (el) au spus. 76 .păstrarea lui e nesincopat în: derept. -ireţi: nu dareţi.forme etimologice de imperfect la persoana a III-a. . auz. spunea. .pronumele relativ care este variabil: carele.m păstrat în rumpe (numai în textele coresiene alternează formele rumpe-rupe). Munteanu şi V.o mare frecvenţă a substantivelor neutre terminate în -ure: locure.auxiliarul perfectului compus la persoana a III-a. talpe.numeroase substantive fac pluralul în -e (astăzi primesc desinenţa -i): grădine. trestie a călturariu. groape. umpluse). plural: (ei) era.formele de imperativ negativ în -areţi. cu excepţia lui f > h'. părete. .prezenţa lui î etimologic la iniţială în: împlea.folosirea prepoziţiei pre. . . .1. nu tânjireţi. rane. cale de cetate. carele. carea.

mai dulci de miarea. mişel „sărac”.. a deştinge „a coborî”. voinicame. gintu „neam. În acest sens. lucoare „lumină”.. tremeate nouă dulceaţa ta. a cumpli „a sfârşi.. vedea-vor sau vor vedea. .plasarea facultativă a auxiliarului la timpurile verbale compuse înainte sau după verb: fi-va sau va fi. nice cu mânia ta pedepsi mene. referindu-se la faptul că.sufixul colectiv -ame: mişelame. nume de persoană. . exprimat prin substantiv sau pronume personal se construieşte fără prepoziţia pre (pe): Nu vă clevetireţi urul alaltu. măritu „soţ”. prost „simplu”. nu este anticipat de forme pronominale neaccentuate: ..complementul direct. . tâmpla. şi ducea pre noi.. a deşidera „a dori”. negăndire) şi forme realizate cu sufixul -ură (adâpostitură. limba română scrisă din secolul al XVI-lea conţine şi numeroase particularităţi divergente.. arină „nisip”.. a săruta „a saluta”. mulţi. forma accentuată. fămeie „familie”. silă „putere”.2. neca podobi. dar au suferit o evoluţie semantică: adunătură „sfat”.(negata. ciudă „minune”. în cele mai multe situaţii. . crunta. temoare „teamă” etc.numărul mare al verbelor neprefixate: bătrâni. jale. adevărătură. bezaconie „nelegiuire”. b) termeni care s-au păstrat.complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal. ☞ Care sunt trăsăturile limbii române din secolul al XVI-lea? 6..numeroase forme prefixate cu ne.negaţia simplă nice (nici) + verb apare în locul formei nici + nu + verb: . .. Alături de trăsăturile comune. . . jelanie „dorinţă”. a răposa „a se odihni”.. am mâncat şi băut-am. familie”. textele au fost 77 . specifice anumitor zone.1. bărbat şi muiare îi făcu ei. voinic „ostaş” etc. În privinţa lexicului..comparativul este legat de celălalt termen al comparaţiei prin de: . au fost înregistraţi: a) termeni care azi au dispărut sau au fost păstraţi în unele graiuri: agru „ogor”. bez(d)nă „prăpastie”.. . asemănătură).. . a pierde”. a se înveşti „a se îmbrâca”. .

. sudul Ardealului şi Ţara Românească.copiate de persoane din alte zone decât cele din care proveneau originalele. şi celui de-al doilea. cu toate că particularităţi care apar frecvent în textele dintr-o anumită regiune se găsesc în arii difuze şi în texte din altă regiune.diftongul ea se păstrează în seamă.o > u. ce cuprindea Moldova. Bucovina şi Moldova. a distins existenţa a două grupuri dialectale: .un grup dialectal sudic. cu o relativă precizie. . în sudul Ardealului şi Ţara Românească. al doilea element al diftongilor au. care indică. . eu. apartenenţa textelor la o arie sau la alta. pătrunse din nebăgarea de seamă a acestora”. Al. deoarece prezintă particularităţi care îl alătură şi primului grup. . 6. iar în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova ea > a: samă.fonetismul â (câne) – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.palatalizarea oclusivelor labiale şi nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. Gheţie (1978: 101) a avansat ideea că: „nici unul din textele secolului al XVI-lea nu este pur sub raport lingvistic” şi că „este firesc.ea final > é (mâna mé) – în nordul Ardealului. nordul Ardealului şi Maramureşul. Rosetti (1968: 582-583).nazalitatea vocalelor era mai pronunţată în nordul ArdealuluiMaramureş.1. În ceea ce priveşte Banatul. Dar. Astfel.diftongul âi (câine) – în Banat. . într-o oarecare măsură şi morfologică. . să întâlnim în paginile lor elemente inexistente în graiul vorbit de copişti (tipografi). I. Unităţile dialectale stabilite prezintă următoarele particularităţi fonetice tranşante: . . cele mai multe de natură fonetică şi. pe baza unor trăsături fonetice. iu de a trece la v: tăvu „tău”.2.tendinţa lui u. .un grup dialectal nordic. în numele Moldovei (Moldua) – în nordul Ardealului şi Moldova. răvu „rău” – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. Maramureş şi Moldova. au putut fi identificate anumite trăsături.1. cuprinzând Ţara Românească şi sudul Ardealului. până la un punct.i > â după dz (dzâc) – în nordul Ardealului-Maramureş. 78 a fricativelor labio-dentale – în . . .ă > a (cazu) – în nordul Ardealului. ău. acesta ocupa un loc aparte.

Moldova şi Banat. şi din punct de vedere lexical.1. cu tendinţa de a trece la u sau de a dispărea – în nordul ArdealuluiMaramureş. „reprezentate prin nordul Ardealului-Maramureş şi sudul ArdealuluiMuntenia – care sunt arii staţionare” şi face menţiunea că Banatul are. cu diferenţa că în subdialectul nordic au încadrat: Moldova. specificul Banatului fiind dat de „caracterul bidirecţional al relaţiilor sale cu cele două grupări dialectale principale”.2. Moldova şi Banat. . Mareş (1974: 331 ş. O cercetare amănunţită consacrată aspectului dialectal al dacoromânei în secolul al XVI-lea a fost făcută de I. pl. ĝos) – în nordul Ardealului-Maramureş... -rotacismul lui n intervocalic – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.3. 79 .1. ca şi Al.conservarea lui n – în nordul Ardealului-Maramureş.prez. La aceleaşi concluzii. indic. deoarece el reprezintă „o arie intermediară. 6. leje) – în Moldova. referitoare la repartizarea teritorială a limbii secolului al XVI-lea ajunge şi Fl. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara.conservarea grupului fs (fsat) – nordul Ardealului-Maramureş. III. care se situează când mai aproape de nordul Ardealului-Maramureş. . iar în cel sudic. Moldova şi Banat.ń > ø – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. Gheţie şi Al. . -ĝ > j (arjintu.prezenţa lui r – în nordul Ardealului-Maramureş. „mai ales prin elementele latine moştenite şi prin cele maghiare împrumutate”. Dimitrescu (1973: 67-68) în urma studierii lexicului din această perioadă: acceptă existenţa a două arii principale.grupul nt > mt (sămt. Bucovina. . „de aria cărora ţine prin cuvintele din limba curentă”.u ).2. de tranziţie”. . în urma căreia au stabilit existenţa tot a două mari diviziuni teritoriale: un subdialect nordic şi altul sudic. o situaţie aparte.evoluţia lui dz > z şi a lui ĝ > j – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească.păstrarea lui dz şi ĝ (dzice. . 6. .ł.) – în nordul ArdealuluiMaramureş. Rosetti. când mai aproape de sudul Ardealului-Muntenia.

particularităţi care prezintă realizări tranşante în cele două arii: aria nordică .Muntenia propriu-zisă şi o parte a Olteniei.[âi]: câine.[â]: câne.[b] dur: băşică. .[dz]: dzi. cele mai importante aflându-se în Oltenia de vest şi de nord. . . . în timp ce sudul prezintă un tratament unitar sau forme care în nord au o distribuţie unitară. Între cele două subdialecte. . .[z]: zi. Mareş (1974: 337347) au stabilit care sunt cele mai importante trăsături ale fiecărei arii. . . în Transilvania de sud-vest şi în Transilvania de sud-est. după cum pot opune unul altuia cele două subdialecte: . Gheţie şi Al. prin prezenţa unor trăsături arhaice sau. pe de o parte. Gheţie şi Al. ei consideră că s-ar fi aflat o serie de graiuri de tranziţie.adverbul acmu (amu). 80 aria sudică .fenomene răspândite în toate cele trei arii nordice. circulând în arii difuze: aria nordică . . iar cel nordic apare divizat în trei graiuri: moldovean.[j]: jura. alături de fenomenele care apar în nord.[-ea]: mea.[ĝ]: ĝura. . prin apariţia unor inovaţii”. . aria sudică . Mareş (1974: 49) au constatat că dintre cele două subdialecte.[-i-]: oamini. . cel sudic prezintă o anumită omogenitate. „din modul particular în care fiecare dintre ele se grupează cu una din celelalte arii nordice sau cu alte arii din afara subdialectului nordic”. iar pe de altă parte. alături de forma sudică. Individualitatea acestor arii rezultă.[b] moale: beşică. . I. iar particularităţile reţinute au fost împărţite în trei categorii.[-é] ([e]): mé (me). dimpotrivă. Ca o concluzie a cercetării efectuate.pluralul mâini. morfologice şi lexicale de importanţă mai redusă. Examinând particularităţile de limbă. .pluralul mânule. ardelean de nord şi bănăţean-hunedorean. I. există şi alte forme. „prin fenomene fonetice. .[o]: noroc.adverbul acum. în timp ce în sud.[ă]: năroc. dar în arii difuze.[-e-]: oameni. .

[-r-]: mâră. .auxiliarul a.fenomene care se întâlnesc cu circulaţie restrânsă în toate cele trei arii nordice (sau cel puţin în două) alături de fenomenul sudic care cunoaşte o difuzare destul de mare: aria nordică .: a invariabil.art. dem.art. .cuvântul bumb. ăsta. . [dz].[z]: zice. sînteţi. opoziţia dintre aria nordică şi cea sudică se realizează numai între două dintre ariile nordice. .[-r]: argintar. [ń]: 81 .[d] moale: de. . [n]: .labiale moi: iubesc.[v]: Moldova. . [d]. tocmeală . pos. şi adj. .[n]: frânt.auxiliarul au (pers.). zid.[i]: cui. În anumite situaţii. . şi adj. variabil. .pron.[ĝ] ĝice.[d] dur: dă.[-n-]: mână. Astfel. . .[r] dur: uraşte. . ţapă. săc.labiale dure: iubăsc. aiesta. .[r]: rumpe.[m]: frâmt. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: . .formele verbale: sîntem. [ţ] moi: sec.[u-]: umbla.[s]. sing. .[s]. dem.art.[ş]. ţeapă. hot. hot: lu. [z]. . . . . [z].[î-]: îmbla. din.art. . pos.: lui.[ş]. / subdialectul sudic: .[r] dur: râu.[u]: Moldua. au fost distinse următoarele situaţii: Moldova şi Transilvania de nord . şi subdialectul sudic.. .[ŕ]: argintari(u). . [ţ] duri: dzâc. . . . .[ń]: cuń. . . . aria sudică . . zâd. seţi.formele verbale sem.[t].[r] moale: riu. . . luate împreună.cuvântul nasture.[r] moale: ureaşte. tocmală. . 3.[t']. dân. . . [d']. [j] duri: şapte.pron. [j] moi: şeapte (şepte).[r]: rumpe.

.[u]: preut. . [z].[e] > [i]: striin.cuvintele: buhai „taur”.[p] în îndărăpt. 1974: 339). În ceea ce priveşte cele trei graiuri nordice.[h] > [o]: zăbovi. . ciobotă „cizmă”. dar cu precizarea că „în unele cazuri prezenţa acestor fenomene şi în alte arii decât cea unde au fost atestate nu este câtuşi de puţin exclusă” (Gheţie. -[ă]: bărbat. uric „act de proprietate” (uricar „scriitor de urice”). . respectiv.[ń] în pl. a lui [e] la [ă] în Dumnădzău.[u] > [v]: luva.[n] dur: nătare. tine.[ă] analogic în loc de [e] în dător. . În Banat-Hunedoara au fost înregistrate fenomenele: .ø: drept. Astfel. pentru graiurile moldoveneşti ar fi specifice: . persoana a 3-a.[i] > [o] în mărtorisi. pentru fiecare au fost reţinute particularităţi specifice. des. Mareş. . . . .[i]: čini. . .trecerea lui [ă] la [e] în nedejde. pilotă „plapumă de puf”. Muldova. ań.[ă] > [i]: privi. . . prisacă „stupină”.fricativizarea lui [ĉ] şi a lui [ĝ] în stadiile [ŝ] şi.[o] > [u] în cucon. jerebie „bucată de pământ lungă şi îngustă”. ńepot. . singular. .palatalizarea lui [p] în stadiul [k'] şi a lui [m] în stadiul [mń].[e] ([i]): derept. . Moldova şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: -[a]: barbat. harbuz „pepene verde”. -[e]: čine. 82 . . -[o]: preot.auxiliarul a la viitor. .d'es.[d'] > [đ]: đes. nepot. oghial „plapumă”. t'ine. deseatnic „slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei”. dirept. buor „bou sălbatic”.

a se sacrifica”. ceea ce. citi. . ungl'u. potrivnic”. den.[cl']. î se menţine în: împle.dispariţia grafiilor cu en.1. a îmbla.[ń] şi [i] în făină.. nu prezintă modificări însemnate faţă de secolul trecut.în majoritatea textelor. a împotrivi”. 1974: 340). în general. fie prin aceea că „nu este totuşi exclus ca nordul Transilvaniei să fi fost mai unitar din punct de vedere lingvistic decât celelalte două arii” (Gheţie. avenită „dospită”). se menţin şi în acest secol cele care individualizează atât aria nordică de cea sudică. aveni „a se dospi” (avenit „dospit”. 1974: 340). s-ar explica fie prin „informaţiile. cliciu „coapsă”. . cât şi principalele diviziuni ale ariei nordice.formele mânc. mai puţin în cronicile muntene. risipi. Printre principalele trăsături ale limbii din această perioadă se pot menţiona: . argilă”. nişte etc. din.[ş] > [s] în deschide. ☞ Care sunt principalele trăsături care individualizează cele două mari arii dialectale din secolul al XVI-lea? 6. murgui „a protesta. rădica. [gl']: cl'eie.2. sărace pe care le-am putut dobândi asupra graiurilor din această regiune a ţării” (Gheţie. inemă. . leatnic „zăbavnic”. Mareş. . Alături de particularităţile comune limbii scrise din toate provinciile.. ploia şi scria. după cei doi cercetători. Pentru Transilvania de nord sunt înregistrate numai cuvintele: alegădaş „mulţumire” şi somsid „ vecin”. svente. În textele munteneşti se înregistrează şi forme în care cele două vocale au fost asimilate la i: ridica.[l']: tel'. niştotă „nevoie”. lăcui. dentre. a îmfla. în genere. În ceea ce priveşte limba textelor scrise în secolul al XVII-lea.2. . . beadă „lipsă”.păstrarea vocalelor ă şi e în cuvinte ca: păhar.cuvintele: aldovăni „a se jertfi. dintre. dar nu şi alte particularităţi. aleaneş „duşman. de tipul amente. 6. im „lut. 83 . neşte etc. Mareş. răsipi. .

acestaşi etc. 84 . textele munteneşti îl notează exclusiv pe j..rotacismul nu mai este notat decât uneori în scrierile moldoveneşti.prezenţa vocativului masculin nearticulat în -e: oame. din pîntecele de la maica noastră) şi de dativ cu la (eu … scriş la marele împărat. Cornescul.dentala d se rosteşte dur. complement direct. au spus a tot norodul.pronumele relative. să închinară la Antioh etc. însoţite de prepoziţia p(r)e. dz. carevaşi. în textele de tip nordic (barbe. mili. . blane. de la (în mijloc de besearecă.auxiliarul perfectului compus de persoana a 3-a este în cele mai multe texte au. . -t. -n.în ceea ce priveşte pe ĝ şi j. în textele munteneşti sunt notate plurale în -i neacceptate de limba literară actuală (colibi. spre sfârşitul secolului inovaţia începe să apară şi în Transilvania. careşi. carele. .). de.. nehotărâte şi demonstrative apar amplificate cu particula -şi: cineşi.pluralele în -e apar. forma a se întâlneşte în textele munteneşti.). ţ. . frecvent în textele munteneşti şi.vocalele anterioare e şi i trec în seria centrală după consoanele dure s. r în special în textele de tip nordic. carea.sunt frecvente forme analitice de genitiv construite cu prepoziţiile a. în schimb. la persoana 1 sunt notate forme cu desinenţa -m. . lefe. . în general. măhrămi etc. . . -r sunt dominante. într-o mai mică măsură în cele moldoveneşti.în cronici. omonimia dintre persoanele a 3-a şi a 6-a..formele de acuzativ nume de persoană. în textele bănăţene-hunedorene încep să fie înlocuite de cele analogice. talpe etc. . în general.). forme de persoana a 6-a cu desinenţa -u sunt atestate numai în textele bănăţene-hunedorene. . sunt. ca şi în secolul trecut. . numele proprii apar frecvent articulate: Cârnul.formele iotacizate ale verbelor cu radicalul terminat în -d. z. de asemenea. ca şi în secolul precedent. în textele munteneşti.. . cevaşi. păminte etc. unde fenomenul începe să fie atestat şi după fricativele ş şi j.la imperfect. Radul-vodă etc. . forme articulate: carii. Se păstrează. în timp ce în celelalte apare ĝ (în textele bănăţene-hunedorene se întâlneşte frecvent alternanţa lui ĝ cu j).pronumele relativ care prezintă.

în structura sintactică a textelor laice se pot distinge două maniere de exprimare: construcţii ample. livresc la cronicarii savanţi.2. încăşi etc. . Ţâra. elemente de relaţie cu altă valoare decât cea pe care o au în limba actuală etc.persoanele a 4-a şi a 5-a ale perfectului simplu apar până spre sfârşitul secolului fără -ră-. deşi se mai păstrează unele particularităţi arhaice ca: dativul adnominal. în scrierile cronicarilor mai puţin erudiţi. Pe de altă parte. . 85 . acordul gramatical după înţeles. cât şi prin prezenţa unor elemente de exprimare artistică. cumulul de conjuncţii. în special în textele laice care au un vocabular mult mai bogat şi mai variat decât cele bisericeşti: „Nevoia de a-şi spori cât mai grabnic posibilităţile de expresie îi determină pe cărturari – aproape fără excepţie poligloţi – să caute cu asiduitate în vorbirea populară şi în limbile pe care le cunoşteau termenii de care aveau nevoie. 6.. în special cele ale lui Varlaam. Astfel. deşi nu lipsesc frazele alcătuite după modele străine.2. nu pun probleme în înţelegerea textului. în scrierile religioase. Dosoftei şi Antim Ivireanul se impun atât prin valorificarea limbii populare. 1983: 108). 6. în general. punând la contribuţie şi mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului” (Munteanu.nu se mai înregistrează forme de condiţional sintetic.unele adverbe apar întărite cu particula deictică -şi: acoloşi. -ereţi.3. . savant construite..2.imperativul negativ în -areţi.în toate textele apar frecvent forme de mai mult ca perfect perifrastic şi de viitor format din prezentul indicativ al auxiliarului a avea + infinitivul verbului sau construite cu va + conjunctivul prezent. -ireţi apare în toate textele. folosirea negaţiei simple. dar adesea ei n-au şovăit să creeze cuvinte noi. În ceea ce priveşte sintaxa. acestea au o frecvenţă mult mai scăzută decât în cele din secolul al XVI-lea şi. în vreme ce. . unele dintre ele. Modificări importante se înregistrează şi la nivelul lexicului. textele dobândind un caracter elaborat. acordul substantivelor în genitiv şi dativ cu atributele şi apoziţiile. Mai mult. textele din acest secol au suferit modificări esenţiale. cu o topică particulară cu predicatul situat la sfârşitul propoziţiei sau al frazei şi cu dislocări frecvente în care se pot recunoaşte modele sintactice latine sau greceşti. sunt prezente elemente proprii sintaxei populare.

omăt. duroare „durere”. papuc. a aldui „a binecuvânta”. blagoveştenie „bunăvestire”. tavă etc. fantezie. . a catadicsi. basma. coronaţie „încoronare”. carvasara „birou vamal”. voie vegheată „protecţie” etc. measer „sărac”. preobrajenie „schimbarea la faţă” etc. neştine „cineva” etc. anarhie. 86 . blagocestivie „pioşenie”. desemnând în general noţiuni abstracte: agramat „ignorant”. ordin călugăresc”. .termeni de origine latină. capichehaie „reprezentant diplomatic la Poartă” etc.. agă „căpetenie militară”. chiar „clar.turcisme care denumesc în special termeni concreţi. nostim. caimacam „locţiitorul domnului”. curechi „varză”.. blagocestie „evlavie”. astăzi dispăruţi din româna literară: bucin „trâmbiţă”.termeni de origine neogreacă. specifici lexicului religios: bdenie „vechi în rugăciuni”. a blagoslovi „a binecuvânta”. ...elemente regionale. ca şi expresii şi locuţiuni specifice: peste fire „extraordinar”. strălucire”. a explica”.termeni împrumutaţi din slavonă pe cale cărturărească. paradă.). mamcă „doică”. magazie. corăspondenţie. ciorap. judeţ „judecată”. cust „trai”. în vreme ce în textele munteneşti sunt frecvente cuvinte ca: ginere „mire”. epidemie. cearceaf. imală „noroi” etc. farfurie. anost. care au o circulaţie limitată: agud „dud”. (în textele transilvănene şi bănăţene).Astfel. enchiclopedie. oraş” etc. ţinterim „cimitir” (în scrierile moldoveneşti). a sudui „a înjura”. politie „stat. a înjura.neologisme latino-romanice: alector „elector”. cântar. calendar. zăpadă etc.) sau termeni politico-administrativi (beizadea „fiu de prinţ”. ciobotă „cizmă”. limpede”. a da mulţumită „a mulţumi”. camai „niciodată”. în limba textelor bisericeşti se mai întâlnesc şi calcuri după neogreacă şi slavonă. dăzvoalbe „a lămuri. hasnă „folos”. lucoare „lumină. senat etc. . Pe lângă aceşti termeni. cin „tagmă. a conceni „a sfârşi”. fur „hoţ”. cei mai mulţi referitori la civilizaţia materială (geam. pisică. a plictisi. de biu „din belşug”. în vocabularul acestor texte se pot identifica: . alenşig „duşmănie”. .

Bucureşti. Bucureşti. Graiurile dacoromâne în secolul al XVIlea. Munteanu. Martin Dietrich Gleßen. Ion. Ion. Berlin. Alexandru. Wolfgang Schweikard. Privire sintetică. deaci vădzuiu elu grăindu: «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim. Mareş. Bucureşti. Istoria literaturii române. derep ce nu-ţi voru preemi mărrturia ceaia ce e de menre». Livescu. Editura Didactică şi Pedagogică. Florica. Walter de Gruyter. pag. Istoria limbii române literare. marrtorului tău. Gheţie. însumi 87 . Contribuţii la istoria limbii române vechi. 1978. sub conducerea lui Gerhard Ernst. Istoria limbii române literare. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. 1983. 1988. Ştefan. art. 223 din Romanische Sprachgeschichte (Histoire linguistique de la Romania). Gheţie. 2646-2692. Iorga. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs). Histoire interne du roumain: morphosyntaxe et syntaxe (Interne Sprachgeschiche des Rumänischen: Morphosyntax und Syntax). Rosetti. Târa.☞ Care sunt principalele particularități XVII-lea? ale limbii secolului al Bibliografie Dimitrescu. Editura pentru Literatură. 3 Teilband/Tome 3. înşiş stiu că eu era acela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu. Editura Științifică și Enciclopedică. Vasile. Editura Minerva. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Academiei. Şi eu dzişu: «Doamne. 2009. 1974. Alexandru. Michaela. Christian Schmitt. Nicolae. 1968. Şi-mi fu întorrcîndu-mă întru Ierusalim şi rrugîndu-me în băsearecă şi-mi fu spaimă. ✎ Evaluare Particularități ale limbii române vechi – analiză de text. Bucureşti. 1973. Bucureşti. nr.

rebdaré mişeiloru nu va peri pără în cumplit. Întrebare: Ce easte milcuitura? Răspuns: Milcuitura easte aceaia cînd cearem ceva de la Dumnezeu şi avem greu şi nevoiia noastră. se nu învrătoaşe-se omul. Doamne. Turna-se-voru păcătoşii întru ĭadu. Întrebare: Ce e datul de har? Răspuns: Datul de har easte aceaia cîndu ne aducem aminte depre toate faptele bune ale lui Dumnezeu şi dăm har lui pren Hristos. întru lucrul măriloru sale legă-se păcătosul. auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare. Catehismul (Întrebarea creştinească). p. p. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău. Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla. nece să te închini a Dumnezeu striin. Bucurămu-nă de spăsenia ta. în cursa ačasta ce ascunseră legă-se pičorul loru. Că nu pără în cumplitu ultatu va fi méserul. se gĭudece-se limbile între tire. p. Coresi. Auziţi oamenii miei şi mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. să strice şi să scârbească inimile stăpânilorŭ lorŭ. ca să nu 88 . Învie. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale. sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm. 13 Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune? Răspuns: Doao. Întrebare: Carele-s acealea? Răspuns: Milcuitura şi datul de har. de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica vrea mîna mea […] Idem. ce scoşi-te den tara Eghipetului. ca aceaia să-i neace.era stîndu şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu». Să nu fie ţie Dumnezeu nou. Psaltirea Scheiană. p. Şi nu ascultară oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă. că eu întru limbi deparrte tremiţu-te». Ştiutu ĭaste Domnul gĭudeţu făcîndu. 269-271. lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu. Codicele Voroneţean. 104 […] În scîrbi chemaşi-mă şi izbăviiu-te. 348-350 […] Dracii amu cerşură de la Hristosŭ să se ducă în turma porcilorŭ. toate limbile ce ultară Dumnedzeu. Deaci dzise cătră minre: Pasă. întinară-se limbile în perire ce féceră.

p. De fiete va fi sculatul de noapte. Nu-i fără. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit. Carte cu învăţătură. 89 . iaca la ceastă fîntînă stau. aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta şi aceaia va dzice mie: bea. o sută doauodzeci şi şase de cîntece: nu-i fără Domnăzeu izbavă şi agiutor. Nu-i făr. decîtŭ atunce porcilorŭ. că tot alenşigul lesni-l va învinge. şi nu vrea fi apărati de Dumnezeu. Scriadză svînt David în carte Joltarului. ca să nu se ucigă. 237 Toţi criştinii ascultaţi şi bine învăţaţi. Iar Hristosŭ lăsă şi grăi lorŭ: «Duceţi-vă!» Că arătă cîtă răotate şi amărăciune avut-au dracii spre oameni. Cătră aceştea să şi înţeleagemŭ. Nu-i fără. Nu-i fără. mai mare rău fi-vrea făcutŭ noao. Pre lesne dă Domnezeu de tot acelora carii lui usbăiesc şi lui i se roagă. sau şi sloboi ei den piiardere de ce le veniia de la hitleanii draci. Nu-i fără. carii agiutoru den domnul nu aşteptaţi. voauă ce în Domnezeu tare nu credeţi. Fericatu-i sufletul întărit cu credinţă. Şi încă de vrea fi avutŭ puteare dracii. aşa-s credzuţii tari în Domnezeu. Voarece oraşu sau oamenii den casă domnul nu-i va pădzi.priimească pre Hristosŭ. crede că vor peri. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea. Nu-i fără Domnezeu izbavă şi agiutor. Nui fără. ca să ştie de ce muncă şi chinuire şi de ce reale izbăviţi sântŭ. Domnedzeul lui Avraam. că nici spre porci n-ară fi avutŭ dracii puteare. de nu-i vrea fi lăsatŭ Dumnezeu lor […] Coresi. dă-mi să beau. Iar Hristosŭ păziia cei ce se drăcise. 337-338 […] Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne. încă şi cămilelor voiu scoate. p. care-au tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. Aşa se va tîmpla tuturora voauă în muncă şi în grijă pîne ce mîncaţi. domnului mieu. Cumu-s săgeţile în mînă de puternic. iaca ieşi Raveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te. Fragmentul Teodorescu. să calea mea pre care am venit ai nărocit. aceasta să fie acea muiare.

Dan cel mic. la Poiana Babei. 1576 † Cum să se ştie că au cumpărat Stănilă vornicul i brati ego Cîrste di la fraţii lor. din Matca Gurei. Şi eu băui. Pi(s) mĭ(s) a(v) 25(d) şi Pătru mărturie. pi la moara lu Dobrin. 79-80 ZAPIS DE CUMPĂRARE Bolbaşi – j. popa Pătru ot Sura. pe după gruiul casălor. 25 august. Redei ot Sura. iară în Zilţ. Dan Stoica Brătian Stanciul Ivan Stan Dan cel mic Ion Suveţul Bădsor ot Bolboş. care e fecior lu Nahor. fără numai Stănilă vornic şi frate-său Cîrste. Gorj.încă şi cămilele tale voi adăpa. în Gura Fînului. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: Fata lu Betuel sunt. în zos. cămilele încă adăpă. la teiul cel mare. la stupina lu Dobrin. Ivan şi Stan. Stanciul. anume Dan. let 7084. la Corn şi în Zîlţ pe den faţă den Matca Gurei. de varniţă pînă în Gura Puiului. Brătian. nimedd treabă să nu aibă den neamul acestor oameni ce sint mai sus scris.98-99 Şi lăcrâmă pré-sfănta Mariĭa şi dzise munciţilor: „au n-aţi credzut şi n-aţi audzitu că printru numele meu munci-se-va totu acela ce nu va crede?” Şi dzise 90 . mărturie Eu. faţa în zos pe la cer. Şi am scris această scrisoare în casa popei Stoiei ot Bolboşi şi am scris eu. deasupra de hălăşteu. Dici. Stoica. p. care lui au născut Milca. p. pe de deal. Pusu-ne-am şi degetele mai jos. mărturie Text reprodus după Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. Şi mărturie Brătian şi Ion şi Pătru Stan i Drăgoi. pîn gura casălor. Ion Suveţul. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei […] Palia de la Orăştie.

au ales întru Solomon.] Biblia de la Bucureşti.pré-svănta Mariĭa: să cadzâ întunereculŭ ca şi de-inte. Şi dzise arhangghelŭ: Încătruo veri să mergi. p. fiiul mieu. Călătoria Maicei Domnului la iad. unde era unŭ râŭ de focŭ şi eşiĭa parâ de focu şi era într-ănsă multu nărod. Luna ai făcut cu rază. bărbaţi şi mueri: unii arde pănâ în brău. pré-sfăntă maica lu Hs. şi.751-753 [. den casa Iudei.242-244. Cînd spre vînat se gătează. şi cădzu pre ĭai. preste Israil. heruvimii şi sărafimii. De mărg cineş la nchisoare. întru fiii tătîne-mieu. alţii pănâ [în] creştetu. Pînă cînd răsare soare. p.: spre apus au spre amiadzâdzi? Şi răspunse sfănta Mariĭa şi dzise: Blâmu spré amiadzădzi. Psaltirea în versuri.. De ies gadinile toate. căci mulţi feciori au dat mie Domnul. întru mine vru să mă fac eu împărat peste tot Israilul. Iese-n treabă demineaţă. Zi de iarnă şi de vară. fără de greaţă.. Să crească-n vremi şi să scază. şi întru Iuda au ales împărăţia şi. Să-ş ceie şi să-ş răpască De la Domnul să-i hrănească. alăţii arde pănâ în pieptu.306 91 . şi luară pré-sfănta Mariĭa şi o duserâ spre amiadzedzi. să-l şază pre el preste scaunul împărăţiei Domnului. Lupii urlă şi scîncează. [..] Şi au ales Domnul Dumnezeul lui Israil întru mine dentru toată casa tătîne-mieu să fiu împărat preste Israil în veac.. Şi omul. Din tunerec feceş noapte. alţii era acoperiţi în foc. De lucrează pănă-n sară. casa tatîne-mieu. Şi soarele ş-nemereşte Apusul ce odihneşte. Şi veniră patru sute de îngeri. Dosoftei. p. Şi dentru toţi fiii miei.

DE DOMNIA LUI PĂTRU VODĂ RAREŞ, FICIORUL LUI ŞTEFAN VODĂ CEL BUN, VĂ LEATUL 7035 GHENARIE 20

După moartea lui Ştefan vodă cel Tînar, strînsu-s-au boierii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alége să puie domnu, că pre obicéiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămînţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu savîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, ca de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste de osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p.53

Zac. 10. Era véste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă decît a lui Baştè Giurgiu, care zavistie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă. Zac. 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi cum să fie agiunsŭ în cîteva luni cu dare Ieremie-vodă la Baştè Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescu: Sula de aurŭ zidiul pătrunde. Zac. 12. V leato 7109 [1601] avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baştè Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortulŭ unde odihniia, şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baştè Giurgiu, iară trupul păn-a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostu mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ némţilor. Miron Costin, Letopiseţul Ţărîi Moldovei, p.123

I. Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci … Şi în cîteva 92

rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce sau aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani. Ion Neculce, O samă de cuvinte, p.23

Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe-dvornicul, de făcea sfat şi să învăţa cu ce fel de meşteşugari vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr' cît zicea că ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab merseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor vrun rău, atunce să paţă după vina lor. Letopiseţul cantacuzinesc, p.113

[...] Venind Gligore-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumânilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni şi senin, după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace şi bişug în toate şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. [...] Letopiseţul Bălenilor, p.128

93

✎ Teste de evaluare finală

1. Definiți latina populară și precizați care sunt principalele ei izvoare. 2. Indicați ce fapte de limbă sunt atribuite substratului. 3. Comentați definiția genealogică a limbii române dată de Al. Rosetti (1968: 77): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”. 4. Definiți și comentați „teoria imigraționistă”. 5. Precizați câteva argumente în favoarea continuității românești la nord de Dunăre. 6. Ce denumiri au fost date perioadei de unitate a românei? Precizați limitele și cauzele ruperii acestei unități. 7. Care sunt trăsăturile românei comune? 8. Care sunt urmările contactului dintre română și limbile cu care a venit în contact? 9. Precizați principalele particularități ale limbii române vechi.

94

Gheţie. 1969. Bucureşti. 2009. Iași. I. Mihăilă. Iancu. Bucureşti. 1940. Istoria limbii române. Editura Academiei. 2007. Istoria limbii române. Suciu. Al. II. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. II 1961. Gh. Frâncu.. Istoria limbii române. Ov. *** Istoria limbii române. (coord. H. Editura pentru Literatură. Graiurile daco-române în secolul al XVI-lea. S. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Puşcariu. București. 1900.). Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. 1960. Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române. Dimitrescu. 1978. București. Emil. Gramatica limbii române vechi (1521-1780). 95 . București. Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIIIlea.. Bucureşti. București. Bucureşti.Bibliografie generală Academia Română. Editura Ștințifică. Al. Mihăescu. Limba română. ediţia a II-a. Editura Junimea. Mareş. Editura Academiei. Studiu monografic. Fl.. Latina dunăreană. 2009. Influența turcă asupra limbii române. Editura Academiei. Densusianu. Editura Academiei. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. 1978. Rosetti. Fischer. Constantin. I. I. Împrumuturi vechi-slave în limba română. Editura Didactică și Pedagogică. Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. G. Academia Română. Rosetti” (coord. Craiova.. Bucureşti. Bucureşti. Editura Scrisul Românesc. 1985.. 1966. Bucureşti. Editura Academiei. Mioara Avram). I. *** Tratat de dialectologie românească. Casa Editorială „Demiurg”. Ivănescu. 1980. 1980. 1974.. Şăineanu. Bucureşti. Magdalena Popescu-Marin). L. Rosetti” (coord... I. 1965. Bucureşti.. Iaşi. 2007.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful