P. 1
Istoria limbii romane

Istoria limbii romane

|Views: 279|Likes:
Published by Teodorescu Adelina
Curs de istoria limbii romane pentru invatamintul la distanta
Curs de istoria limbii romane pentru invatamintul la distanta

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Teodorescu Adelina on Jan 25, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/16/2013

pdf

text

original

ILONA BĂDESCU

ISTORIA LIMBII ROMÂNE Curs universitar pentru învățământul la distanță

.

. Izvoare.57 Unitatea de învățare III... Privire sintetică asupra limbii române vechi………… 75 Teste de evaluare………………………………………………………………. Istoria limbii române – obiectul.66 Unitatea de învățare V...22 Unitatea de învățare V.... …………………………………….. Tematică …………………………………………………………….15 Unitatea de învățare IV... Teoriile privitoare la această problemă……………………....48 Unitatea de învățare II. 62 Unitatea de învățare IV.. Formarea dialectelor limbii române... ……………………………………………………….. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie…………… 70 Unitatea de învățare VI...... Latina. Tematică ……………………………………………………47 Unitatea de învățare I...……………………………………………………………….... Izvoarele latinei populare.... Româna comună. Influenţa maghiară.. Limbaromână–limbă romanică………….CUPRINS Semestrul I.. Elementele slave din limba română.. 94 Bibliografie generală…………………………………………………………… 95 .. Latina populară.. Metodele de cercetare...5 Unitatea de învățare I. Influenţa germanică şi germană………………………...12 Unitatea de învățare III. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman ……………….. Trăsături convergente şi divergente. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.29 Unitatea de învățare VI.....36 Semestrul al II-lea.. Primele atestări.. Ruperea unităţii comune.. Elementul autohton al limbii române………………….. Influenţa greacă. Superstratul slav al limbii române... ……………………………………....... Elementele constitutive ale limbii române.6 Unitatea de învățare II..

.

Cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Româna comună. Trăsături convergente şi divergente. Cunoaşterea teoriilor privitoare la teritoriul şi epoca de formare a limbii române. Teoriile privitoare la această problemă. Elementele constitutive ale limbii române. Limba română – limbă romanică. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Cunoaşterea trăsăturilor românei comune. Timp alocat: 28 ore 5 . Metodele de cercetare. strat. Izvoarele latinei populare. influenţe). Latina. adstrat. Izvoare. Elementul autohton al limbii române. Semestrul I TEMATICA Istoria limbii române – obiectul.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. superstrat. Formarea dialectelor limbii române. Latina populară. Însuşirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice disciplinei. Primele atestări. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman. NOTE DE CURS Anul al II-lea. Ruperea unităţii comune.

a. incluzând toate fazele ei de dezvoltare.: 72). Istoria limbii române urmărește evoluția limbii noastre de la originile sale și până în momentul actual. 1969: 15-18). izvoare. în general.cunoașterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. numită şi preliterară. 1956 b. denumite şi delimitate diferit. Cele două epoci au fost subîmpărţite în mai multe perioade. română primitivă comună (Macrea.însușirea terminologiei de specialitate. dar părerea celor mai mulţi lingvişti este că „în perioada dintre secolele al V-lea şi al VIII-lea. Criteriile de delimitare a perioadelor de evoluție a limbii române sunt bazate. 1968: 351).UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Istoria limbii române – obiectul. 1969: 15. limba română a trecut de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin” (Coteanu. . următoarele perioade: o perioadă de formare a limbii române. română comună (Rosetti.cunoașterea structurii dialectale a limbii române. 1937: 64-120). în funcție de autor. 1927: 233. fapte de istorie politico-socială). Limba română – limbă romanică. Deși aceste etape nu concordă de la un autor la altul. numită literară. Pentru prima epocă s-au stabilit. română primitivă (Philippide. pe factori interni (elemente din structura limbii) și / sau factori externi (influențe străine. 1980: 285-288). în general. . de la un autor la altul. Număr de ore alocate: 4 ore 1. II. romanică 6 . pentru care s-au propus mai multe limite. cei mai mulți cercetători delimitează două mari epoci: cea de dinaintea apariţiei textelor scrise în limba română.1. şi cea de după acest moment. - o alta până la despărţirea dialectelor. Ivănescu. . Metodele de cercetare. 1956 a: 8. cf. Istoria limbii române. Obiective: .recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. numită: străromână (Puşcariu.

Iordan. Gheţie. Târa. Niculescu. Cazacu. Petrovici. Ivănescu. 1964: 439).cuprinsă între secolele al XVI-lea – sfârșitul secolului al XVIII-lea. 1961. în trei mari perioade (Cf. 1978: 31-33. Densusianu. Limba română contemporană este un concept legat permanent de generațiile care folosesc limba și de pe pozițiile cărora ea poate fi considerată ca o fază sincronică. - dacoromâna comună . Perioada literară se poate împărţi. în general. Rosetti. - româna modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea – sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea). b. 1958: 151-156. Onu. 1964: 439. Guțu Romalo. metoda filologică (studiul textelor vechi). Rosetti. 1981: 57-58. 1981: 57-58.2. 1980: 289-321). 1968: 353. Macrea. 7 . după unii chiar al XIV-lea (cf. I: 223. Munteanu. traco-romanică (Coteanu. 1983: 9-10. Coteanu.dunăreană (Petrovici. Coteanu. 1980: 286-321): - dacoromâna veche . 1971: 35-40. apoi protoromână (Coteanu. perioadă în care se conturează dialectele şi graiurile. aromânii) sau al XIII-lea. Metode folosite: medoda comparativ-istorică. 1969: 10). Coteanu. ☞ Care sunt etapele de evoluție a limbii române? 1. Ivănescu. 1967: 8-10. - româna contemporană (de la sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre). 1964: 346-353). 1956: 10. .perioada cuprinsă între despărţirea dialectelor şi apariţia primelor texte scrise în dacoromână. care durează până în secolul al X-lea (anul 976 este prima atestare a unui grup de români sud-dunăreni.

Limba română este singura reprezentantă a Romaniei Orientale.3. Româna este singura limbă romanică ce se definește prin ROMANUS. Izvoarele pentru investigarea diferitelor stadii ale limbii noastre: inscripțiile. ca o conștiință a descendenței romane.1.4. b) cu caracter inovator. toponimele și antroponimele. franceza. conferit de anumite particularități lingvistice: a) cu caracter conservator. al XIIIlea. Din punct de vedere genetico-structural. catalana. concretizate în urme de latinitate inexistente sau dispărute din celelalte limbi romanice. 1. apuseni. izvoarele străine – mărturii ale unor cronicari străini (bizantini. franco-provensala. al XIV-lea). Limba română – limbă romanică. dialectele și graiurile. 1. limba română face parte din familia limbilor romanice. Poziția de arie laterală și izolată în spațiul romanic.4.1. occitana. pe baza cărora s-au reconstituit fazele anterioare de limbă (din secolele al XII-lea. româna dezvoltând de-a lungul evoluției sale. diferite trăsături atipice sau necunoscute în celelalte limbi romanice. retoromana și dalmata (azi moartă) – formează spațiul geografic și cultural al Romaniei. italiana. textele vechi din secolul al XVI-lea. dar și unicul idiom romanic izolat de restul romanității printr-o vecinătate nelatină. portugheza. împrumuturile din și în limbile străine. termenul păstrându-se și ca nume etnic (rumân > român). 8 . ☞ Din ce familie de limbi face parte limba română? Comentați. Împreună cu celelalte idiomuri romanice – spaniola. a făcut ca româna să capete un aspect particular. estici) din perioada pentru care nouă ne lipsesc știrile. documente. sarda.

dialectul meglenoromân. de-a lungul Dunării și în Dobrogea bulgărească. Macedonia.dialectul aromân. . Dacoromâna este singurul dintre cele patru dialecte istorice românești care s-a dezvoltat devenind limbă națională. inclusiv în România. un aspect supradialectal normat. meglenoromân și istroromân) au un caracter conservator. teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei. folosind însă și unele trăsături din celelalte subdialecte. în Grecia. vorbit preponderent la nord de Dunăre. în România și în afara granițelor (compact sau insular) în: Republica Moldova. Româna.4. vorbit în nordul Greciei. vorbit preponderent în sudul Dunării.2. ☞ Care sunt dialectele limbii române? Comentați. Cele trei dialecte suddunărene (aromân. 9 . în zona Vidinului. până în Extremul Orient. limba literară. . dar și în alte țări unde se găsesc comunități de români. inclusiv în România. Dacoromâna prezintă următoarele varietăți teritoriale: subdialectul muntenesc. continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene are patru dialecte: . pe valea Timocului și în Voivodina. unde au fost deportați românii din Moldova și Bucovina de nord. nu au aspect literar și au suferit influența limbilor din Balcani în mijlocul cărora au supraviețuit. subdialectul moldovenesc. subdialectul bănățean. are o funcție culturală. în Ucraina subcarpatică și Ținutul Herței. vorbit în Peninsula Istria din Croația. subdialectul crișean. pe valea Tisei (Ungaria). în Bulgaria. subdialectul maramureșean.1. constituit pe baza subdialectului muntenesc din nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei.dialectul dacoromân. Albania. Se mai vorbește pe teritoriul fostei URSS. Bulgaria și în alte țări. Transnistria. în Macedonia și în alte țări. .dialectul istroromân.

Editura Didactică și Pedagogică. Istoria limbii române literare. 5-24 (1956 a). 1969. Ion. 1956. 346-353. Macrea. Coteanu. Ion. Editura Științifică și Enciclopedică. Livescu.. Ivănescu. 1980. București. Petrovici. 431-443. Niculescu. M. 1958. p. I. Editura Junimea. Epocile de evoluţie a limbii române. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1860). Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Iaşi. 4. E. Istoria limbii române. Dimitrescu. Editura Universitaria. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. în LR. București. Editura Științifică. în LR. Densusianu. Coteanu. 4. 1969. Ştefan. București. Editura Didactică şi Pedagogică. în SCL. Origini și dezvoltare. Structura morfologică a limbii române contemporane. 70-75 (1956 b). Ion. Alexandru. Caragiu-Marioţeanu. 2004. nr. Editura Ştiinţifică. 1961. p. Editura Academiei RSR. XV. Iordan. București. Târa. X. Coteanu. Dimitrie. V. Munteanu. II. Gheţie.. în SCL.). București. Gh. Ov. Istoria limbii române. nr. Bucureşti. Limba română. 1967. Maria. 1978. Editura Humanitas.. (coord. p. 1981. 1956. XIII. Bucureşti. Ion. Valeria.Bibliografie *** Istoria limbii române. Macrea. 151-156. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Coteanu. 1983. în LR. 1. Bucureşti. Guţu Romalo. Iorgu. Editura Academiei. Craiova. 1996. nr. Editura Academiei. 1975. 10 . V. p. 1964. Istoria limbii române. Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană).. Varietăţile diatopice ale limbii române. Despre dialectele limbii române. Dimitrie. Cvasnîi Cătănescu. Privire sintetică. Fl. 1964. Bucureşti. Unitatea dialectală a limbii române. Istoria limbii române literare. Ion. Vasile. Michaela. nr. 1978. 2. Bucureşti. p.

1937. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Iași. Rosetti.Philippide. Editura Minerva.. 11 . în Études de linguistique romaine. II. Sextil. Alexandru. Craiova. Cazacu. Pușcariu. Essai de reconstitution du roumain primitif. Tipografia „Viața Românească”. Imprimeria Națională. Onu Liviu. 1984. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1968. 1927.. Istoria limbii române literare. *** Tratat de dialectologie românească. Originea românilor. Cluj-București. Al. Editura pentru literatură. Al. Boris. Ce spun limbile română și albaneză. Editura Scrisul Românesc. Rosetti. 1971. Bucureşti.

Dar ea nu dispare complet. rar în structura gramaticală. În urma unui proces de bilingvism (capacitatea unui individ sau a unei populaţii de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice diferite). Elementele de superstrat se manifestă îndeosebi la nivel lexical şi semantic. fondului de bază latin (DȘL. hidronimie şi în formarea de cuvinte.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Elementele constitutive ale limbii române Obiective: . dar importantă pentru definitivarea structurii acestuia (DȘL. Substratul limbii române îl reprezintă limba traco-dacilor care în cursul procesului de romanizare şi-au însuşit limba latină. este reprezentat de limba latină populară. Superstratul constituie o influenţă relativ puternică. Cuvintele de substrat au fost asimilate. Număr de ore alocate: 2 ore 2. 2. ci lasă urme în fonetică. În cazul limbilor romanice.4. ca evoluţie fonetică. după o perioadă de bilingvism sfârşeşte prin a fi absorbită de idiomul romanic. Stratul reprezintă limba populaţiei cuceritoare ce se impune. uneori şi în fonetică şi în morfosintaxă.3. în toponimie şi antroponimie. imediat ulterioară epocii de constituire a trăsăturilor esenţiale ale unui idiom.însușirea terminologiei de specialitate. 2. în formarea cuvintelor. limba s-a constituit în general. Superstratul este reprezentat de limba populaţiilor migratoare care s-au aşezat în spaţiul romanic şi care. 2001: 520-521). Subsubstratul este reprezentat de limbile unor populaţii foarte vechi despre care există numeroase atestări arheologice şi de la care se presupune că ar fi rămas unele urme în toponimie sau cuvinte cu etimologie nesigură/necunoscută. limba populaţiei autohtone va fi asimilată.2.1. Când încetează şi acţiunea superstratului. 2. vocabular. 2001: 518). toponimie. 12 . Substratul este reprezentat de limba unei populaţii autohtone peste care se aşează limba unei populaţii cuceritoare.

Editura Didactică și Pedagogică. 2001. II. rusă. maghiară. Istoria limbii române. 2. îmbogăţind lexicul. Angela. Editura Științifică. 13 .5. Ele se manifestă în lexic şi în formarea de cuvinte. În română.. 2001: 28). coord. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Bucureşti. Ov. culturale). În cazul românei se poate vorbi de influenţa greacă. Editura Univers Enciclopedic. Bibliografie Academia Română. Dimitrescu. italiană. turanică. maghiară. ucraineana. ci un bilingvism individual.6. Fl. (coord. Istoria limbii române. Editura Academiei RSR. germanică. Ionescu-Ruxăndoiu. 2. Mihaela. Superstratul cultural este reprezentat de elemente de origine latină şi greacă ce ţin de domeniul culturii şi care sunt comune celor mai multe limbi. 2. superstratul este slav. Marius Sala. franceză.7. 1978. 1961. București. germană. Influenţele nu au presupus un bilingvism de masă. Liliana. rusa.. politice. Dicționar de științe ale limbii. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. București. Pană Dindelegan. engleză. Densusianu. București. Mancaș.Pentru română. Editura pentru literatură. *** Istoria limbii române. Bidu-Vrănceanu. Cristina. Enciclopedia limbii române. germană. Bucureşti. turcă.). 1969. București. Gabriela. Călărașu. adstratul este reprezentat de: limbile slave învecinate (bulgara. precum şi inventarul mijloacelor sale derivative (sufixe şi prefixe)” (DȘL. I. 2001. Adstratul reprezintă rezultatul contactului de vecinătate geografică dintre două limbi şi produce „îndeosebi schimbări de ordin cantitativ. Rosetti. editura Nemira. Influenţele sunt contribuţiile aduse de diferite limbi ca urmare a relaţiilor reciproce (economice. sârba). Al. 1968.

1984. Editura Scrisul Românesc. 14 . ✎ Evaluare Definiți elementele constitutive ale limbii române și precizați în ce compartimente ale limbii se regăsesc.*** Tratat de dialectologie românească. Craiova.

1. idiom aparținând familiei limbilor indo-europene.1. inevitabil.e. Latina preclasică – de la sfârşitul sec.cunoașterea variantelor temporale. Număr de ore alocate: 4 ore 3.cunoașterea izvoarelor latinei populare. 3.2.e. al III-lea î. . fragmente de cântece rituale. Limba latină .e. Limba latină.n. Izvoarele latinei populare. Sursele acestei epoci sunt: inscripţii. până la mijlocul secolului I î.n. funcționale și regionale.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Latina. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului roman. Latina populară. 3. al II-lea î. 1977: 161). acte oficiale.n. cât mai ales în ceea ce privește structura gramaticală” (Tagliavini. folosită ca instrument de comunicare de-a lungul unei îndelungi perioade pe un vast teritoriu.e. atât în ceea ce privește tezaurul lexical. formulare de legi. funcționale și regionale ale limbii latine. unele variante temporale. a cunoscut. Latina arhaică – de la origini până la sfârşitul sec. . reprezintă „nucleul fundamental al limbilor neolatine. al II-lea î.însușirea terminologiei de specialitate. începuturile poeziei din prima jumătate a sec.fazele de dezvoltare Latina. 15 . Obiective: .1.n. Este momentul în care limba literară se constituie şi se unifică. care datează din jurul anului 600.1. Cea mai veche inscripţie este fibula de la Preneste.

În această perioadă de decădere a latinităţii. Tibul. Virgiliu. Salustius. până în anul 14 e. adică latina vorbită de vulgus „mulţime gloată”. până la anul 200 e.anul 14 e. Horatiu. 1996: 30).n.n. Latina populară a existat aşadar în toată perioada latinităţii și a reprezentat „unica limbă comună care a asigurat comunicarea între populațiile – diferite etnic și lingvistic . Quintilian (orator şi teoretician). 1998: 28. Augustin.n. Petronius (autorul romanului Satyricon). Lucilius (părintele satirei romane). Cezar. Cato (orator şi autor al unui tratat de agricultură). Reprezentanţi: Tacit (istoric). Importanţi în această epocă sunt scriitorii creştini (Tertulian.Reprezentanţii epocii sunt: Ennius (primul mare poet). Latina târzie – anul 200 până la primele texte romanice. 3. (moartea lui Augustus). iar câţiva ani mai târziu. Juvenal şi Marţial (poeţi). 3. unii autori încearcă o întoarcere la modelele clasice. folosit pentru comunicare de oamenii mai puţin cultivaţi (şi chiar de cei cultivaţi în condiţii neoficiale) până la transformarea lui în diferitele idiomuri romanice. Ovidiu (poeţi).e. Seneca (filosof). în 842 apare primul text romanic: Serments de Strasbourg (Sala. În 813 Conciliul din Tours confirmă existenţa unei rustica Romana lingua (Sala.3.ale Imperiului Roman” (Cvasnîi Cătănescu. Catul (poet liric). Propertiu. 32).1. Plaut (autor al unor comedii celebre). Latina clasică (sau „epoca de aur” a latinităţii) este prototipul latinei literare ajunse la apogeu – de la mijlocul secolului I î. Terentiu.5. Sf. 3. 16 . care „cizelează” latina clasică). 1989: 272).1. ● Aspectul nenormat al limbii latine. Ieronim).1. Latina postclasică (sau „epoca de argint” a latinităţii) se caracterizează prin împrumuturi de elemente populare şi arhaice .4. Titus Livius (istorici).n. a fost numit latină populară sau vulgară. Reprezentanţi: Cicero (retor şi filosof. Varro (filosof şi filolog).

ea „transpare doar în mod excepțional din documentele scrise” (Tagliavini. Din această categorie. care cuprinde o listă de 227 de cuvinte populare însoţite de corespondentele lor clasice. Ca atare. ordonate după principiul „aşa este corect şi nu aşa”: masculus non masclus.1. un fel de îndreptar gramatical. Lucrările au o valoare inegală iar utilizarea lor trebuie făcută cu rezervă. ☞ Care sunt etapele de dezvoltare a limbii latine? 3. în Evul Mediu.● Latina târzie (epoca de după anul 200 şi până la primele texte romanice) nu trebuie confundată cu latina medievală care este limba latină moartă. columna non 17 .2. ci numai texte cu mai multe sau mai puţine „vulgarisme”. din care provin dialectele românești. în care se explică prin forme uzuale termenii mai puţin cunoscuţi sau expresiile ieşite din uzajul epocii. folosită în special în scris. Aceştia se străduiau să corecteze greşelile din pronunţare sau din flexiunea diferitelor parţi de vorbire şi luptau împotriva barbarismelor şi a solecismelor. nu există texte scrise exclusiv în latină populară. vorbită în antichitate în provinciile romane Moesia și Dacia. oculus non oclus. atunci când limbile romanice existau deja. Izvoarele latinei populare Întrucât latina populară reprezintă varianta preponderent vorbită. vetulus non veclus.2. ● Varianta locală a limbii latine. folosite din diferite motive. ● Glosarele sunt vocabulare rudimentare în general unilingve. ● Fiecare din variantele latinei populare târzii vorbite în diferitele provincii ale Imperiului Roman poartă numele de latină provincială. 1977: 163). un interes deosebit prezintă Appendix Probi. Scrieri normative şi explicative ● Gramaticii. a fost numită latină dunăreană. 3.

Mihăescu. Utilizarea inscripţiilor în stabilirea trăsăturilor latinei populare şi regionale trebuie făcută însă cu prudenţă. texte onorifice dedicate divinităţilor etc. frigida non fricda. Acestea erau folosite fie în mod voit.2. Bucureşti. ☞ Care este importanța inscripțiilor? 3. urări. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. vinea non vinia. după numărul inscripţiilor găsite pe un anumit teritoriu.3.2. Ele au un caracter întâmplător şi cuprind: nume de persoane.). se pot aprecia intensitatea şi limitele romanizării. Autorii latini În scrieri ponderea elementelor populare diferă de la un autor la altul sau în funcție de tipul de text. ● zgâriate sau trasate cu cărbune (grafitti). glume. tristis non tristus etc. pauper mulier non paupera mulier. se întâlnesc mai ales la Pompei şi Herculanum.colomna. Inscripţii Există mai multe tipuri de inscripţii: ● gravate în piatră sau în bronz. formule de propagandă electorală. ● pictate – s-au păstrat mai greu. deoarece în multe cazuri. C. coquens non cocens. Având un caracter spontan sunt deosebit de preţioase pentru cunoaşterea aspectului popular al limbii latine. 1960. Pentru Dacia există lucrarea lui H. Astfel. fie introduse 18 . imprecaţii. greşelile din text se datorează exclusiv ignoranţei celui ce l-a scris sau economiei de spaţiu. diferite anunţuri etc. Jireček a trasat o linie (care îi poartă numele) ce delimitează zona de influenţă romană de cea de influenţă greacă.2. care cuprind fraze mai mult sau mai puţin stereotipe (epitafe. acre non acrum. 3. calida non calda. saluturi. declaraţii de dragoste. pe baza inscripţiilor din Peninsula Balcanică. permiţând stabilirea unor particularităţi regionale ale latinei din diferitele provincii. De asemenea. Inscripţiile au avantajul posibilităţii datării şi localizării lor.

Getica şi Romana. ● Scrieri istorice şi cronici târzii sunt de obicei redactate într-o latină amestecată. Plaut reprezintă o sursă importantă a latinei populare timpurii. diplome şi documente de cancelarie Limba acestor scrieri cuprinde multe elemente populare.n. presărate cu pilde. Historia Francorum – cuprinde istoria merovingienilor. Cicero. Chronicarum Libri – povesteşte fapte legate de istoria francilor. scrise de Iordanes (probabil got originar din Dobrogea). unul dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. prezintă forme şi construcţii populare specifice latinei vorbite în Moesia Inferioară. dar şi pentru că au fost scrise într-o perioadă când încă nu se fixaseră toate normele riguroase ale limbii literare.pentru o mai bună înțelegere a textului. Edictus Rothari cuprinde legile longobarde. poveşti şi anecdote. ● Scrieri tehnice Sunt în general lucrări fără pretenţii literare. arhaisme şi barbarisme: Lex Salica este o culegere de legi ale francilor salici. foloseşte construcţii şi expresii populare în scrisorile adresate prietenului său. care vorbeau ca aceştia. 1977: 165). ● Scriitorii literari de până la anul 2000 e. ● Legi. cu forme populare şi reminiscenţe clasice: Historia Augusta – o culegere de biografii ale împăraţilor romani de la Hadrian la Diocleţian. scrise în legătură cu practicarea diferitelor meserii – tratate de: agricultură (Cato cel Bătrân). artă culinară (Apicius) etc. 19 . fie din cauza pregătirii școlare reduse (Tagliavini. fie din lipsă de termeni tehnici din latina clasică. dar şi culte. model de limbă clasică în discursuri şi în scrierile filosofice. de medicină veterinară (Mulomedicina Chironis). Limba comediilor sale are un pronunţat caracter popular. iar eroii principali erau oameni de rând. întrucât ele erau destinate publicului de pe stradă. Petronius care în Satyricon foloseşte numai în scopuri stilistice aspectul popular al limbii latine.

1996. vol. Augustin şi alţi Părinţi ai Bisericii. Maria. Bibliografie Academia Română.. întocmită sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. în operele lor prin care făceau propagandă noii religii.Glosele mallobergice explică prin termeni juridici franci noţiunile corespunzătoare din latină. Limba română. 2001. 1962. Compararea limbilor romanice reprezintă o sursă importantă pentru reconstrucția multor particularități și a multor cuvinte din latina populară neatestate în alte izvoare. Sf. Origini și dezvoltare. I. ● Scriitorii creştini şi literatura hagiografică Tertulian. Enciclopedia limbii române. Afra şi Vulgata (Vulgata. *** Crestomație romanică. coord. Cvasnîi Cătănescu. Istoria limbii române. București. Marius Sala. Editura Științifică. Editura Univers Enciclopedic. reprezintă varianta de bază a Bibliei catolice). Peregrinatio Aetheriae (Egeriae) ad loca sancta este un fel de jurnal de călătorie al unei călugăriţe spaniole la locurile sfinte. 1961. ☞ Care este ponderea elementelor populare din diferitele scrieri latinești? 3. Ov. București. Ieronim. I.4. Reconstrucţia cu ajutorul formelor romanice. Densusianu. București. traducerea Sf. 20 . oameni de cultură.2. București. Editura Academiei. Editura Humanitas. folosesc în mod voit o limbă cât mai apropiată de cea vorbită de oamenii de rând. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Traducerile Bibliei: Itala (sau Vetus Latina).

Fischer. Care sunt avantajele și dezvantajele inscripțiilor? 4. latina dunăreană. București. Marius. Definiți: latina populară. latina medivală. De la latină la română. București. Bucureşti. Editura Academiei RSR.. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Iancu. 1960. Comentați prezența elementelor populare din diferitele scrieri latinești. 1981. Paris. Editura Științifică și Enciclopedică. 1985. Éditions Klincksieck. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Veikko. Editura Academiei. Rosetti. Al. 1968. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. *** Istoria limbii române. București. Carlo. Sala. Troisième édition revue et augmentée. Mihăescu. Care sunt principalele „surse” ale latinei populare? 3. București. Väänänen.. ✎ Evaluare 1. Originile limbilor neolatine. Care este primul text romanic? 21 . Introduction au latin vulgaire. Latina dunăreană. Editura Univers Enciclopedic. latina provincială. 1998. 2. Marius (coord. Enciclopedia limbilor romanice. 1969.). Editura Științifică și Enciclopedică. Sala. H. București. 5. Tagliavini. II. latina târzie. Bucureşti. 1989. 1977. Editura pentru literatură.

zârnă (ILR.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei . .însușirea terminologiei de specialitate. iliră. -cella. Pentru unele cuvinte s-au făcut apropieri de cuvintele românești: brusture.) și Herbarius. traco-dacă sau daco-moesiană (ILR. 1969:315).1. ILR. de așezări.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. gorun. traco-iliră. Delimitarea este făcută în general după numele de localități: . -sara.există un număr de 57 de nume de plante medicinale (Ist.De materia medica al lui Dioscorides (sec. de persoane. -bria.în Tracia propriu-zisă se terminau în: -berga. În două tratate de botanică medicinală . II: 313). 1969: 314). așezare”. . 5.n.) .în partea de nord erau terminate în: -dava „cetate. -burd. -diza. -para. din care 1150 antroponime și 900 toponime 22 . de ape): aproximativ 2050. citat sub denumirea de Pseudo-Apuleius (sec. -zura. III e. mazăre. Rom.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Elementul autohton al limbii române Obiective: . Dar unele cuvinte considerate dace sunt latinești sau grecești. -stur. Număr de ore alocate: 6 ore 4. Limba care reprezintă substratul limbii române a fost numită: tracă.n. Unii savanți fac diferența între: traca propriu-zisă și daco-moesiană (cf.2. 1960: 260-262. b) Nume proprii (nume de zeități. ILR. I e. -dina. 1969: 317).. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Daco-moesiana este cunoscută din: a) Glose. traco-frigiană.

dar pentru care nu se cunoaște sensul apelativului din care provin (ILR. 30 de inscripții cu caractere grecești.(Daicoviciu. c) Comparația cu oricare dintre vechile limbi balcanice (tracă. cf. Rom.. 1960: 261. Toate aceste izvoare au pus în evidență faptul că daco-moesiana era o limbă indo-europeană. dar nu este moștenit din latină. b) Comparația cu resturile. rom.Decebalus per Scorilo. cu balto-slava și cu iraniana (Daicoviciu. în scriptio continua. Dimitrescu. poate fi de folos comparația cu limbile baltice și cu armeana. e) Când cuvântul nu este atestat în limbile balcanice antice și nici în albaneză. oricât de precare și de nesigure... 2001: 404) . ale dacomoesienei. 1968: 23. o inscripție care are 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri. 1980: 92). care trebuie însă făcută între stadiul românei comune și albanezei comune. ☞ Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? 4. 1969: 315). nici împrumutat. 23 . încă nedescifrate. Criteriile stabilirii elementelor de substrat (ILR. d) Comparația cu albaneza. 1969: 319-320) a) Domeniul în care trebuie căutate elementele de substrat este acela al elementelor fără etimologie sau cu etimologie nesigură. Ist. 1968: 21. alcătuite numai din consoane. pe un inel descoperit în 1912 la Ezerovo (Bulgaria) (Ist. c) Inscripții (unele cu interpretare nesigură): inscripția cu litere latine de la Grădiștea Muncelului . 2001: 426-428). macedoneană.3. fiind înrudită în primul rând cu ilira. rom. Ist. iliră). 1978: 67). de tip satem (Vraciu.

hameş (v. luftë . hudă. Părerea că h se datorează substratului (Brâncuș. Se atribuie substratului în limba română: 4. 1968: 610-611).1. u > h: hulpe. în cadrul tendinţei de închidere a timbrelor vocalice (care s-a manifestat şi în portugheză şi în dialectele italiene de sud) (Avram. ● existenţa consoanei h (considerată de unii lingvişti de origine slavă). Trebuie găsite cuvinte concrete existente în diverse limbi indo-europene și explicarea cuvântului românesc trebuie făcută nu numai pentru rădăcină. harmăsar. ci numai posibilitatea înrudirii. h) Pentru faptele morfologice. a hămesi). ca urmare a unei pronunţări relaxate). hamësh. holbură. g) Referirea la simple rădăcini nu este edificatoare.4. de tip romanic. ● evoluţia particulară a grupurilor consonantice CT şi CS (asemănătoare cu ce s-a produs în albaneză) CT > pt LACTE(M) > lapte 24 LUCTA > luptă alb.4. 1961: 471-477) se bazează pe: a) descoperirea unor cuvinte cu h comune românei şi albanezei: rom. concordanța numai structurală nu dă certitudinea. b) tendinţa din graiurile moldoveneşti de a transforma pe v + o. Rosetti. 4. c) tendinţa de a pronunţa cu aspiraţie cuvinte ca haripă. În fonetică (influenţa substratului s-a manifestat direct – prin apariţia unor foneme noi – şi indirect – prin evoluţia fonetică a unor grupuri de sunete): ● existenţa vocalei ă (pentru că există şi în albaneză şi bulgară) S-a demonstrat însă că în română este o evoluţie firească. hututui. hăla.f) Comparația poate fi extinsă la oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit. ci pentru toate elementele lui. (Se ştie că latina pierduse pe h. alb. hultan. 1964: 266-269.

apariţia diftongilor metafonici ea şi oa (seară. kofshë ● rotacismul (evoluţia lui -n. MOLA > moară). după alţii s-a reorganizat pe teren românesc. iar după alţii este moştenit din latină). a pronumelui reflexiv sine (< SE + -ne) şi a interogativ-relativului cine (< QUE(M) + -ne). Româna este singura limbă romanică ce formează viitorul cu acest auxiliar. ● formarea numeralului de la 11 la 19 cu material latin (explicată şi prin calchiere după slavă sau prin criterii interne).> -r. 25 . ☞ Ce se atribuie substratului în fonetică? 4.> r (GULA > gură. moară). ● existenţa particulei -ne de la acuzativul pronumelor personale mine (< ME + -ne). ● După unii lingvişti s-ar datora substratului şi trecerea lui -L. Nu s-au oferit însă explicaţii satisfăcătoare pentru aceste afirmaţii. ● identitatea formală dintre genitiv şi dativ (care se explică însă şi prin evoluţia internă a latinei târzii).(FABRUM > faur).2.4.CS > ps COXA > coapsă alb. tine (< TE + -ne). În morfosintaxă ● postpunerea articolului Această preferinţă pentru postpoziţie se explică însă şi prin analogia cu postpunerea adjectivului. evoluţia grupului -BR. ● existenţa genului neutru (care după unii lingvişti s-ar datora influenţei slave.> -br. ● formarea viitorului cu VOLERE (< VELLE). Se explică însă şi prin păstrarea opoziţiei dintre N şi NN romanici.în cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): bine > bire.

Motru. Olt. ● cuvinte . Albac. restul existente numai în română. după unii și Hârşova. -oane. care a generat sufixul adverbial -eşte (cu care se formează şi adverbe egale semantic cu numele unei limbi) : românesc. Rosetti (1968: 264 ș. Mureş.4. ● alte fenomene atribuite substratului şi insuficient argumentate: forma pronumelui personal de acuzativ o particula deictică a de la pronumele şi adverbele demonstrative acesta. Philippide (1927: 743). -man: gogoman. Someş. Lotru. Tisa. ortoman. aicea. Bârzava. ☞ Ce se atribuie substratului în morfosintaxă și în formarea de cuvinte? 4. dintre care 72 comune cu albaneza.● sufixul adjectival -esc (ce arată originea). acela.u. tinereşte. În vocabular ● toponime: numele munţilor Carpaţi (< rădăcina *karp „stâncă“) numele unor localităţi: Abrud. 85 comune cu albaneza după Al. româneşte. Cerna. Oituz. Prut. Jiu. Bârzava. a pocăni. Criş. acuma generalizarea auxiliarului a avea la perfectul compus al verbelor tranzitive şi intranzitive. Russu (1981: 243 ș. tineresc. Buzău.numărul acestora diferă de la cercetător la cercetător şi de la epocă la epocă: 185 după Al.u. Timiş. 26 . Ampoi.3. Vedea. scundac. Turda. I. ● hidronime (numele apelor mari): Argeş. Mehadia. ● alte sufixe: -ac (formează substantive şi adjective): prostănac. Siret.) circa 160. hoțoman. Drencova. iar după I.). -ăni (sufix verbal foarte productiv): a băcăni.

strungă. ceafă. gălbează. genune. muşca. gard.a) cuvinte comune cu albaneza: abur. amurg. morman. burtă. XII. București. 1-5. căpuşă. groapă. Densusianu. ghimpe. sarbăd. moş. mişca. descurcà. Brâncuș. mal. 1983. urcà. zimbru. vătăma. sterp. fărâmă. 1961. şale.. brânză. cătun. gheară. Originea consoanei h din limba română. pururea. nai. 471-477. brad. curpăn. I. București. cârlan. băgà. extras din SCL. brânduşă. greci. 2008. măgură. caţă. Brâncuș. Andrei. guşă. București. XV. curmà. zer. niţel. la o civilizaţie de tip pastoral şi agricol. Gr. păstia. zgâria. baci. butuc. fasc. muşat „frumos“. scrum. boare. ţarc. prunc. viezure. Originile. copil. întrema. Istoria limbii române. buză. mure. nr. urdă. cruţà. p. mazăre. 1864. Se observă că aceste cuvinte se referă. strepezi. 2007. mătură. buiestru. şir. Brâncuș. grumaz. Editura Științifică și Enciclopedică.. Vocabularul autohton al limbii române. lespede. baltă. bordei. în SCL. copac(i). necheza. zburda. Ov. căciulă. I. scurmà. pârău. grapă. dereticà. melc. ţap. şopârlă. 27 . scăpărà. balegă. Editura Academiei Române. întâmpla. pânză. băiat. mugure. zestre. ghioagă. 1964. păstaie. mare. Gr. II. 2. vatră. Gr. strugure. zgârma. Editura Științifică București. sculă.. ☞ Ce se atribuie substratului în vocabular? Bibliografie Avram. droaie. sâmbure. b) Cuvinte existente numai în română: ameţi. gorun. leagăn. desbărà. beregată. mistreţ. caier. întâmpina. murg. Studii de istorie a limbii române. rânză. răbdà. şoric. Contribuțíi la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești.. năpârcă. reazem. gata. în general. butură. 1961. zgardă. barză. (a) bucur(a). mânz.

. I. Editura Enciclopedică. Ariton. Timoșoara. Ce spun limbile română și albaneză. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. București. Editura Academiei RPR.. Limba română. 1969. Editura pentru literatură. *** Istoria României. Privire generală. București. I. 1980. București. Vraciu. București.. ✎ Evaluare Care este substratul limbii române? Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? Ce se atribuie substratului în limba română? Comentați. Originea românilor. 1968. II. I. Etnogeneza românilor. I. București. București. Limba traco-dacilor. Russu. II. Editura Facla. Editura Științifică și Enciclopedică. Limba daco-geților. *** Istoria românilor. 1976. 2001. Rosetti. Iași. 1927.*** Istoria limbii române. II. Al. Editura Academiei. Philippide. I. Sextil. Tipografia „Viața Românească”. I.. Al. 28 . 1960. Pușcariu. Bucureşti. Russu. 1959. 1981. Editura Minerva. Editura Academiei RSR.

1.cunoașterea părerii oficiale privind teritoriul și epoca de formare a limbii române. I: 189). formulată de unele personalităţi ale culturii româneşti (D. Astăzi ea are numai valoare istorică. P. Maior. 5. sursă a unor îndelungate dispute ştiinţifice. . 29 . Hasdeu) nu a fost ilustrată cu argumente ştiinţifice convingătoare şi a fost repede abandonată. 1961.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. 5.P.2. Număr de ore alocate: 6 ore 5. . Obiective: .1. o constituie teritoriul de formare. Poporul român şi limba română s-au format printr-un proces îndelungat. de-a lungul timpului s-au formulat mai multe teorii privind geneza etnolingvistică românească. care au fost îndelung disputate: teritoriul de formare epoca de formare.însușirea terminologiei de specialitate.2. complex şi inseparabil.2.1. Teoriile privitoare la această problemă. Teritoriul de formare „Problema cea mai grea din istoria limbii române” (Densusianu. 5. . început odată cu romanizarea şi colonizarea regiunilor carpato-danubiano-pontice de la nord şi de la sud de Dunăre.1.conoașterea și explicarea părerilor privind epoca de formare a limbii române. B. Cantemir. Ca atare. Teoria nord-dunăreană.cunoaşterea și explicarea teoriilor privitoare la teritoriul de formare a limbii române. Pentru istoria limbii noastre (şi a poporului român) sunt importante două probleme.

în orice caz. Românii. dar mai ales străini. Printre argumentele de ordin i s t o r i c figurau: . Absenţa elementelor germanice se explică. dar cei din nordul Dunării au venit din sud. iar după Sulzer şi Eder în sec. a. R. trei învăţai austrieci – Fr. deci 8-9 secole de „tăcere” a cronicilor.2. Sulzer. populaţii germanice (vizigoţi. J. În secolul al XIX-lea. între ei existând însă unele diferenţe majore. Teoria sud-dunăreană a fost susţinută şi de unii savanţi români.evacuarea totală a Daciei între anii 271-275. Eder. pentru care a adus atât „argumente” istorice cât şi lingvistice. al IX-lea. în general. . ulterioară venirii ungurilor (896) sau chiar a cumanilor: după Engel în sec. cei trei istorici încercau să justifice politica austro-ungară în Transilvania. Data imigrării românilor din sud la nord de Dunăre era. Prin teoria lor.5.al XI-lea. 105-106). un istoric german reputat în epocă. deşi erau majoritari.1. deşi pe teritoriul fostei Dacii au locuit mult timp. . iar ei erau toleraţi. al III-lea. . ostrogoţi. rezultând un imens spaţiu pustiu la nord de Dunăre. Engel – admit ideea că românii din sudul Dunării sunt înrudiţi cu cei din nord. Cr. nu aveau drept de natio ca ungurii. al XIII-lea. a reluat teza originii sud-dunărene a românilor. religia ortodoxă nu era acceptată. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. consideraţi „venetici”. gepizi. Argumentele istorice erau completate şi de unele l i n g v i s t i c e: ● Absenţa cuvintelor de origine germanică din limba română. prin tipul de raport care a existat (dacă a existat) între o 30 . taifali). longobarzi.lipsa unor date istorice despre români până în sec.imposibilitatea romanizării Daciei doar în 165 de ani.exterminarea dacilor în cele două războaie de cucerire (101-102. saşii şi secuii. Argumentul acesta nu poate fi acceptat pentru că şi în sudul Dunării au locuit diferite neamuri germanice şi nici acolo nu s-au păstrat elemente germanice certe. încă din sec. J. I. C. Roesler. al X-lea .2.

) şi se regăsesc în mai multe limbi romanice. ceea ce ar susţine ideea că patria primitivă a românilor trebuie să se fi aflat în vecinătatea teritoriului de limbă greacă. în număr mare”). ca atare. albaneza fiind considerată urmaşa ilirei). ● Marea asemănare dintre română şi macedoneană (prin macedoneană Roesler denumind aromâna). Astăzi se presupune că ar fi de origine germanică în română câteva cuvinte. De vreme ce dacoromâna şi aromâna sunt dialecte istorice ale aceleiaşi limbi. ● Existenţa în română a numeroase cuvinte greceşti vechi. a boteza etc. a blestema. Elementele comune din română şi albaneză se explică printr-un substrat comun sau asemănător. ● Limba română are cuvinte comune cu albaneza şi. a veni cu tropul „a veni mulţi. Teza lui Roesler. rapăn. e firesc să semene.populaţie sedentară (populaţia romanizată) şi una migratoare de tip militar. strugure (destul de incert). teritoriul de formare a limbii române s-ar fi aflat în vecinătatea teritoriului ilir (în epoca respectivă. majoritatea cuvintelor denumesc noţiuni creştine fundamentale (înger. în permanentă mişcare (germanicii). a influenţat mulţi învăţaţi atât străini. De altfel. brusture (improbabil). după care s-au răspândit ca termeni latini propriu-zişi. ele au pătruns din greacă în latină. Prezenţa elementelor greceşti vechi nu se datorează vecinătăţii teritoriale. ☞ Care sunt argumentele aduse de R. dar şi asupra lor planează îndoieli: a cutropi ( expr. numită şi teoria imigraţionistă. româna comună. nasture. cât şi români. Roesler în sprijinul teoriei sale ? 31 . tureci.

dar nu exclude „nicidecum păstrarea unui element latin. ajunge la concluzia că româna s-a format numai la sudul Dunării de unde „s-a revărsat” şi în vestul şi în sudul Peninsulei Balcanice. începând cu secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea în două valuri succesive (teoria lui Philippide este cunoscută şi sub numele de „teoria valurilor”): . dar şi la nord de Dunăre. Nordul ar fi participat mai puţin şi s-a restrâns treptat din cauza năvălirii popoarelor migratoare. fără îndoială destul de important. Maramureşul şi Moldova. Teoria formării poporului și a limbii române la sud de Dunăre a fost susținută și de unii lingviști români. după ce analizează toate mărturiile istorice. Philippide (1927: 404 ș. Ov. Densusianu (1961. centrul ar fi fost în sudul Dunării.u. de asemenea. Philippide vorbeşte despre aceste două valuri de imigraţie în nordul Dunării luând în considerare şi unele particularităţi lingvistice ale celor două arii: în vreme prima arie se caracterizează prin trăsături mai arhaice şi prezintă diferite forme de palatalizare. Densusianu (parțial). 32 . În concuzie.primul val ar fi populat Banatul. Dobrogea (prin Oltenia de vest ar fi trecut ambele valuri). I: 189-224). Densusianu. teritoriul balcanic romanizat vecin cu Iliria).al doilea val ar fi cuprins estul Olteniei. aceasta se află în stadii iniţiale. cea de-a doua arie este mai inovatoare şi nu are palatalizare sau dacă are. aducând cu ei palatalizarea labialelor. unii români din sudul Dunării ar fi trecut în nord. centrul şi nordul Transilvaniei. după Ov. Muntenia. Iliria. Al. Ov. sudul Transilvaniei. Densusianu susţine. arheologice şi lingvistice. românii ar fi trecut Dunărea. în Dacia şi în Moesia”.b. porneşte de la asemănarea românei cu dalmata şi cu albaneza şi consideră Iliria centrul de formare a românei. având însă puternice ramificaţii în nord. Philippide (integral) și Ov.). Al. româna s-a format şi la nord şi la sud de Dunăre (în Dacia romanizată. . După Philippide. că începând cu secolele al V-lea – al VI-lea. precum Al.

azi localitatatea Moigrad. relativ unitară. iar istroromânii sunt românii vestici. Rosetti. Rom. Petrovici. Th. vestul Ardealului (fără Crișana) şi o fâşie subţire de-a lungul Dunării munteneşti şi moldoveneşti..3. Mommsen. S. localitatea antică Porolissum. Se admite. Teoria nord şi sud-dunăreană Foarte mulţi lingvişti şi istorici au căzut de acord că cea mai corectă teorie este cea a formării poporului român şi a limbii române atât la nord. Poporul român şi limba română s-au format pe un teritoriu ce a cuprins: . cât şi la sud de Dunăre. Daicoviciu. C. Philippide privind teritoriul de formare a limbii și a poporului român ? 5. după care teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române cuprindea regiunile daco-moesice de la nord şi de la sud de Dunăre. Thunmann.pentru limita sudică şi sud-vestică există două repere: 33 . Teoria lui Puşcariu are mari asemănări cu părerea Academiei Române. Tagliavini etc. la nord și la sud de Dunăre. N. Puşcariu consideră că dacoromânii sunt românii nordici. din judeţul Sălaj (Ist. Philippide a fost S. Dunărea nu a fost o graniţă. După Puşcariu (1974:426-427). locul de întâlnire al păstorilor din nordul şi din sudul Dunării. ca limită nordică a acestui teritoriu. Bartoli.la nord de Dunăre: Oltenia. . Densusianu și Al. vestul Munteniei. Diez. Iorga. Printre aceştia pot fi menţionaţi: J. Capidan. de la Carpaţii de Nord şi până la Munţii Balcani. estul Banatului. Toţi aceşti români se aflau într-o relativă unitate şi vorbeau aceeaşi limbă. 1960: 795). C. ci un element polarizator al românilor de pe ambele maluri. aromânii şi meglenoromânii sunt românii sudici. Puşcariu. D. A.1.2. Puşcariu (1940. 1974: 147-148).☞ Care este diferența între Ov. M. Xenopol. în fosta Dacie romană. Cr. Puşcariu a arătat că poporul român s-a format pe o arie foarte întinsă. Al. Primul care a combătut teoria lui lui Al. E. Fr.

rana > rană. care coincide cu munţii Balcani. toţi lingviştii sunt de acord cu ideea că latina dunăreană se transformase în idiom romanic înainte de contactul lingvistic cu slavii. Jireček care. al V-lea și al VIII-lea. şi cele de tip sârbesc. 1960: 794-795) şi care coincide aproximativ cu graniţa dintre Bulgaria şi Serbia. Acest lucru se susţine prin aceea că elementele slave vechi din română nu au suferit evoluţii fonetice la fel ca termenii latini în condiţii fonetice identice: Ex. dar şi faptul că româna s-a dezvoltat închis. cf. ☞ Care este părerea oficială privind teritoriul de formare a poporului și a limbii române? 5. de tip sudic bulgăresc.. separată de restul romanităţii. În orice caz. Ist. Ist.2. Petrovici (1960: 79-83. 34 . care conţin aceste grupuri şi care au pătruns în română (de tipul: praştie. Această linie a fost trasată de C. žd. pe pe baza inscripţiilor. Rom. 1964: 437. 1969: 15). grajd). Rom. limba română a trecut de la aspectul de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin printr-o serie de transformări și modificări. care se aşezaseră în spaţiul romanic. dar sl. a delimitat zona de influenţă greacă de cea de influenţă latină din Balcani (apud Petrovici. cf. 1964: 438. Este vorba de momentul în care latina încetează de a mai fi latină şi devine idiom romanic: „În perioada dintre sec. Epoca de formare Epoca de formare a poporului şi a limbii române a fost fixată în mod diferit de diverşi istorici şi lingvişti.. Ea urmăreşte limita dintre cuvintele slave. care nu i-au schimbat însă esența latinească” (ILR.: Á + N(M) > â lat. blana > blană. 1960: 794). indiferent de părerea lor. Pentru stabilirea acesteia s-a avut în vedere şi situaţia celorlalte limbi romanice.2. şi de pătrunderea elementelor slave vechi în limba română. fixată de E. LANA > lână. sl. unde s-au transformat. ● isoglosa št.● aşa-numita linie Jireček.

1974. cercetări și studii. Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii române. București. Al. Pușcariu. 1927. ☞ Care este epoca de formare a limbii române? Bibliografie *** Istoria României. silo >silă etc. 1960. 1960. Editura Didactică și Pedagogică. IX. Explicați diversitatea de opinii privind epoca de formare a limbii române. 2. 1978. Editura Academiei RSR. Aduceți argumente în favoarea teoriei că poporul român și limba română s-au format pe un vast teritoriu de la nord și de la sud de Dunăre. I. Al. 1968. dar sl. La început. 1. Originile. 4.. Rosetti. nr. Bucureşti. Pușcariu. E.. în LR. p. Istoria limbii române. GULA > gură. *** Istoria limbii române. Iași. I. milo > milă. Petrovici. Ov. Editura Academiei.). p. I. Originea românilor. pastoral. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 431-443. sl. București... Florica (coord. II. Sextil. Limba română. 35 . ✎ Evaluare 1. 1961.> r lat. București. Editura Minerva.L. 79-83. Editura Științifică București. Istoria limbii române. Ce spun limbile română și albaneză. Dimitrescu. Petrovici. Sextil. București. Unitatea dialectală a limbii române. Editura pentru literatură. 1940. nr. 1969.. românii s-au format pe un teritoriu care se întindea la nord şi la sud de Dunăre.. București. Densusianu. Tipografia „Viața Românească”. II. în SCL. 1964. Acestei unităţi teritoriale îi corespundea şi o unitate de civilizaţie care era de tip rural. Philippide. E. XV.

1. Ruperea unităţii comune. Trăsăturile acestei prime perioade a limbii române au fost reconstituite prin compararea celor patru dialecte româneşti de astăzi. Pentru ca o trăsătură să fie atribuită românei comune. Ce alte denumiri i s-au mai dat acestei perioade? 36 . ea trebuie să existe în toate cele patru dialecte.1. Emil Petrovici – romanică dunăreană. Ion Coteanu – mai întâi tracoromanică. Număr de ore alocate: 6 ore 6.1. . Pentru această perioadă. Pentru această fază de început a limbii române nu există nici o atestare scrisă.cunoaşterea trăsăturilor românei commune. s-au folosit în literatura de specialitate diferite denumiri (vezi supra): Sextil Puşcariu o numeşte străromână (după germ. Primele atestări. Româna comună reprezintă primul stadiu de evoluţie a limbii române. şi obligatoriu în dacoromână şi aromână. din momentul în care latina dunăreană s-a transformat în idiom romanic şi până când s-a rupt unitatea românilor de pe ambele maluri ale Dunării. . Formarea dialectelor limbii române.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Româna comună. Al.însușirea terminologiei de specialitate. iar apoi protoromână. Rosetti – română comună. eventual în trei.2. ☞ Definiți româna comună. Obiective: . Dimitrie Macrea – română primitivă comună.cunoașterea limitelor românei comune. . 6. Urrumänisch).1. Al.cunoașterea cauzelor care au dus la ruperea unitățíi românei. Philippide – română primitivă. 6. Trăsături convergente şi divergente.

6.1.3. În ceea ce privește limitele acestei perioade, în literatura de specialitate nu există o unitate de puncte de vedere (vezi supra): data de început este cea acceptată pentru „formarea” limbii române – sec. V, VI, VII sau VIII;

-

limita superioară variază după evenimentul luat ca reper și după data atribuită acestuia: sec. al X-lea, perioada separării dialectului aromân sau secolele al XII-lea, al XIII-lea (chiar al XIV-lea), când s-au separat și celelalte dialecte suddunărene.

☞ Care sunt limitele românei comune ?
6.1.4. Unitatea lingvistică şi teritorială s-a rupt din două motive extralingvistice: - formarea primelor stătuleţe slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani; - pătrunderea ungurilor la Dunărea de mijloc (sec. al IX-lea). Din aceste motive, românii au început să-şi caute alte locuri de iernat, iar Dunărea încetează de a mai fi un element polarizator şi devine o graniţă. Astfel, treptat, grupuri mari de români din sud s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică, drumurile lor fiind punctate de toponime.

☞ Care sunt cauzele ruperii unității românei comune?
6.2. Trăsăturile românei comune Deși unitară în esență, această perioadă prezintă unele trăsături comune celor patru dialecte, dar și trăsături care le diferențiază.

6.2.1. Particularități convergente

6.2.1.1. Vocalism ● A neaccentuat în poziţie finală sau medială se închide la ă. BARBATU(S) > bărbat CASA > casă

37

● Á + N (M) > ă > â PANE(M) > *păne > dr. pâne, munt. lit. pâine > ar. pâne sau păne > megl. poine > ir. păre.

Trecerea lui á + n (m) s-a produs şi în cinci cuvinte nelatine, înglobate în categoria cuvintelor slave (dintre care cu adevărat slave sunt doar două): sl. SMETANA > rom. smântână sl. STOPAN > rom. stăpân iran. STENCA > STANCA > rom. stâncă iran. STANA > rom. stână avar. JUPAN > rom. jupân Se pare că aceste cuvinte au pătruns foarte devreme, într-o perioadă când legile fonetice care acţionaseră asupra cuvintelor latine nu îşi încetaseră acţiunea.

● Păstrarea lui e după labiale FETU(S) > fetu (> dr. făt după sec. al XVI-lea) MALU(M) > MELU(M) > meru (> dr. măr după sec. al XVI-lea)

● Diftongarea romanică a lui Ě în silabă deschisă şi închisă. În română, diftongarea lui Ŏ nu se produce, pentru că în faza preromanică Ŏ şi Ō din sistemul latin s-au contopit. Ě > ie MĚLE(M) > miere FERRU(M) > fier

● Diftongarea metafonică (condiţionată) românească a lui é şi ó urmaţi în silaba următoare de e sau a(ă).

é ... e (a/ă) > ea ó ... e (a/ă) > oa SÉRA > seară TĚRRA > *tiera > *ţéra > ţeară > dr. ţară LEGE(M) > leage > dr. lege MOLA > moară FLORE(M) > floare 38

Diftongul ea s-a dovedit mai puţin rezistent în timp decât oa; el s-a monoftongat adeseori la a (~ ţară) sau la e (~ lege), tot în funcţie de vocala din silaba următoare. Metafonia s-a produs şi în cuvinte slave, dar numai dacă vocala următoare era a. sl. komora > comoară sl. ceta > ceată sl. preseca > priseacă > mold. prisacă

● Păstrarea diftongului AU sub formă de hiat (cu varianta paradigmatică ă-u): LAUDO > laud TAURU(S) > taur LAUDAMU(S) > lăudăm

● Păstrarea vocalelor finale neaccentuate -A (> ă), -E, parţial -U. CASA > casă FLORE(M) > floare QUADRU(S) > codru FETU(S) > fetu > făt

● Apariţia şi existenţa unui mare număr de diftongi şi triftongi.

● Existenţa unui mare număr de alternanţe vocalice (cu rol morfologic): oa / o o / oa / u ea / e poartă / porţi rog / roagă / rugăm leagă / leg

☞ Ce trăsături se regăsesc în vocalismul celor patru dialecte
românești?

6.2.1.2. Consonantism ● Conservarea surdelor intervocalice -P-, -T-, -CLUPU(S) > lupu VITA > vită LACU(S) > lacu

● -B- şi -V- s-au confundat şi au căzut: (H)IBERNA > iarnă 39 CABALLU(S) > cal

I > l´ FILIU(S) > fil´u (> dr. (fără Banat) căpătîi CALCANEU(M) > călcîn´ > dr. I. I > n´ CAPITANEU > căpătîn´ > dr. I. il´u. I. ar. (fără Banat) călcâi ● T + E. megl. fiu). I. I > ţ TENEO > ţin PETIRE > (a) peți ● D + E.> -rSOLE(M) > soare SCALA > scară. I > ş SIC > şi SEDEO > *sied > şed / şez ● -L. ● Qu + A se labializează > p Gu + A > b AQUA > apă EQUA > iapă LINGUA > limbă INTEROGUARE > (a) întreba 40 . fil´ ● N + E. I > d DĪCERE > dice / diţe DĚCE(M) > *dieĉe / *dieţe > deaĉe / deaţe (> dr.OVE(M) > oaie RIVU(S) > rîu ● L + E. dar CABALLU(S) > cal Opoziţia latină L ~ LL continuă în română prin opoziţia r ~ l. ir. zece) ● S + E. I. h´il´u.

veghea ● PL. şi alta. BL şi FL în poziţie iniţială rămîn neschimbate. ochi GLOMU(S) > GLEMU(S) > gl´em > dr. În dacoromână. PLANGERE > plânge AMPLERE > împle (> dr. de tip romanic. la ps.în poziţie mediană. umple) BLONDU(S) > blond FLORE(M) > floare A(D)FLARE > afla ● -BL. lit. după secolul al XVI-lea. ca şi grupul -BR-. 41 . chema OC(U)LU(S) > ocl´u > dr. ghem VIG(I)LARE > vegl´a > dr. în poziţie mediană -PL. GL în poziţie iniţială sau mediană se palatalizează cl´.şi -FL-. la fel.> pt NOCTE(M) > noapte OCTO > opt LACTE(M) > lapte ● CS are două evoluţii: una specifică românei. vocalizează pe B > u STAB(U)LU(M) > staul FABRU(M) > faur C(R)IBRU(M) > ciur ● -CT. CLAMARE > cl´ema > dr. gl´. evoluează la k´ şi g´.☞ Care sunt trăsăturile convergente ale românei comune în consonantism? ● LL posttonic + A dispare (sau se vocalizează) STÉLLA > stea(uă) MARGĚLLA > mărgea(uă) MAXĬLLA > măsea(uă) ● CL.

2.4. Posibilitatea exprimării ideii de pasiv cu ajutorul reflexivului. Păstrarea celor trei clase de declinări din latina populară. la s (prin simplificarea geminatei secundare SS. altul decât cel latin. ILLE.1.2. a II-a sg. Morfologie Postpunerea articolului hotărât provenit din lat. Existenţa unei declinări cu două cazuri în care NA se opune GD la substantivele feminine (şi extinderea ei la celelalte genuri prin analogie). Păstrarea neutrului din latină. a verbelor are generalizată marca vocalică -i. Constituirea unui model de numărare. Lexic În ce privește lexicul. de la 11 la 19.> -mnLĬGNU(M) > lemn DĬGNU(S) > demn ● SC > şt SCIRE > (a) şti NASCERE > (a) naşte ☞ Care este evoluția grupurilor consonantice? 6. Formarea pluralului masculin cu marca vocalică -i şi a celui feminin cu marca -e. ☞ Care sunt principalele trăsături ale românei comune care se regăsesc în morfosintaxa și în lexicul celor patru dialecte? 42 .1. obţinută din asimilare CS > SS > s): COXA > coapsă LAXARE > *LASSARE > lăsa ● -GN. 6.ca în latina populară. un fond comun autohton și un fond comun de cuvinte vechi slave. Păstrarea celor 4 clase de conjugări din latină. cu o desinenţă specifică -ORA > -uri pe lîngă e < A. româna comună avea: un fond latin de cuvinte necunoscute în alte limbi romanice. Pers.3.

m și a fricativelor labio-dentale f și v în consoane palatale. adusă de românii suddunăreni care au migrat dinspre sud spre nord. I: 200-205). în dacoromână se află în diferite stadii. Lambrior (apud Gheție. Palatalizarea labialelor p + i > pk´ > k´ b + i > bg´ > g´ f + i > h´ v + i > g´. fenomenul este străvechi. care coexistă un timp cu consoana precedentă. 1974: 117). 509-512) este produsă independent și la date diferite în ariile care o cunosc. în N-Maramureş. şi în dacoromână după secolul al XVI-lea. Mareș. Densusianu (1961. după Al Rosetti (1968: 400-403. este de „import“ în dacoromână. iar apoi consoana cade (v. piept > pk´ept > k´ept).6. z´. de unde a iradiat.2. lipseşte în istroromână. produs încă din româna comună (pe care el o numeşte străromână). b) Prin palatalizarea labialelor se înțelege în mod curent transformarea oclusivelor labiale p. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). b. dar există şi arii unde palatalizarea nu se produce. dar nu se palatalizează b.2. După Al. ci de o consonantizare a iotului.2. după Ov. este în stadiu final în meglenoromână. Particularităţi divergente În legătură cu trăsăturile divergente se ridică următoarele probleme: a) aria de răspândire şi stadiul de evoluţie b) modul de producere c) vechimea fenomenului 6. sub influența unui element palatal următor. al XVI-lea inovația e atestată numai pentru f și p.1.2. 43 . y m + i > mn´ > n´ piatră > pk´atră > k´atră bine > bg´ine > g´ine (să) fiu > h´iu viţel > g´iţel / z´iţel / yiţel miere > mn´ere > n´ere a) Palatalizarea labialelor este generală şi se află în stadiu final în aromână. nu este vorba de o palatalizare propriu-zisă. iar palatalizarea se produce numai dacă consoanele sunt urmate de iot din diftong. de la cel iniţial la cel final. Afirmaţia lui Rosetti se bazează pe faptul că în textele vechi din sec.

2. Nu se poate admite că s-ar fi produs o evoluţie de tipul ĉ > ţ. oameni > oamiri. 6. mână >mânră > mâră.2. Gheție.3. 383) rotacismul s-a produs relativ recent (Cf. doar în Ţara Moţilor (se pare că a fost în vechime şi în Maramureş şi N. fenomenul este străvechi. a) Este general. b) Cea mai plauzibilă explicaţie a producerii fenomenului este cea dată de E. (vezi l şi ll). După Al. lipseşte în aromână şi meglenoromână. 44 . Moldovei) (cf. Petrovici (1930): n s-a debilitat. produs numai în aria vestică a românei comune şi restrâns treptat în dacoromână. Se produce numai la n rezultat din N negeminat latin. 1974: 152-158).2.6. Evoluţia spre africată de tip diferit a lui C şi G + E. megl. vechea opoziţie n ~ nn se realizează prin r ~ n. în fază finală. şi a păstrat doar caracterul său dental. Rotacismul -n. şi ir. Sala. Mareș. 1970: 54-59). în istroromână. Ne aflăm în faţa a două direcţii de dezvoltare spre africată de tip diferit. în dacoromână se întâlneşte izolat. a transferat caracterul său nazal asupra vocalei precedente. ☞ Care sunt trăsăturile divergente ale românei comune? Precizați aria de răspândire și vechimea lor.> -rÎn cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi n intervocalic trece la r.2. Astfel.2. I – în dacoromână ĉ şi ĝ iar în arom. ţ şi d (care uneori > z).. Rosetti (1968: 248-249. cum s-a susţinut în multe lucrări de istorie a limbii române. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251).

1956. Istoria limbii române. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Ion. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. 1978. Densusianu. Editura Academiei RSR. Imprimeria Națională.. 1927.. Petrovici. în Études de linguistique romaine. Editura Științifică.. București. Al. Marius Sala. Editura Didactică și Pedagogică. Editura pentru literatură. București. (coord. I. București. Gh. 1961. 1970. Limba română. Unitatea dialectală a limbii române. Istoria limbii române. Sextil. Editura Academiei. Editura Junimea. XIII. I. Coteanu. nr. Fl.. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Origini și dezvoltare. Editura Univers Enciclopedic. coord. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). 1940. Cluj-București. 1980. București. nr. II.Bibliografie Academia Română. Despre dialectele limbii române. Pușcariu. XV. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860). Ov. nr. 70-75 (1956 b). 4. în LR. Enciclopedia limbii române. București. 5-24 (1956 a). 1937. București. Rosetti. Sala. 1964. 1964. II. Macrea. 1. Pușcariu.). Istoria limbii române. Limba română. Dimitrescu. Sextil. V. Dimitrie. în SCL. Dimitrie. *** Istoria limbii române. 2001. p. Iaşi. p. Editura Academiei. Cvasnîi Cătănescu. Ion. București. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. p. Al. Macrea. Maria. Ce spun limbile română și albaneză. Coteanu. Ivănescu. Editura Academiei. Essai de reconstitution du roumain primitif. Marius. Bucureşti. 1956. 45 . Editura Humanitas. 1996. în LR.. Tipografia „Viața Românească”. în LR. Contribuții la fonetica istorică a limbii române. 1981. 1968. Iași. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. V. 4. E. Ion. 346-353. București. Philippide. 1969. Originea românilor. Coteanu. Bucureşti. 1969.

LACTUCA. Ce este palatalizarea labialelor? Care este aria de răspândire a acestui fenomen în dialectele românești? 3. PLANGERE. FOCUS. MISĔLLUS. CRÉDAT. PISCEM. Comentați evoluția cuvintelor: PAVIMENTUM. AQUA. CRESCERE. CABALLUS. OCULUS. VITELLUS. QUADRAGESIMA. ACUS. *COCTORIUS. OCTO. MÉNSA. RASINA. CASEUM. PUTEUS. 4. FEBRARIUS. PLENUM. PULICEM. BLONDUS. CATÉLLA. SĔDEM. TĔRRA. LIBERTARE. MAXÍLLA. UNGULA. SEBUM. SÉPTEM. FLUTULO. FABRUM. CANTO. 1984. DIXIT. LACTEM. LEXIVIA. OVUM. PĔLLEM. GALLINA. RÓGAT. CALCANEUS. INGLACIO. BLASPHEMARE. VIRIDIA. ADFLARE. FELICEM. SIGNUM. BLANDITIA. CANTAVI. COXA. MÓLA. AURICULA. CAPITANEUM. HORDEUM. EXIT. PĔCTUS. MARGÉLLA. QUATTUOR. FÓLLIS. FRANXIT. exemplificați. FLOREM. PARENTEM. SCALA. CIBRUM. REMANEO. VITÉLLA. ✎ Evaluare 1. SCORTEAM. LANA. GELUM. FILU. SUBIRE. GLACIA. SÉRA. STABULUM. PĔTRA. MĔLEM. BLANDUS. PÓRTA. Craiova. CALLEM. ÓLLA. TĔXERE. ANTANEUS.*** Tratat de dialectologie românească. Ce este rotacismul? Comentați. SUBLA. Editura Scrisul Românesc. AMPLERE. LINGUA. GLOMUS. COGNATUS. CLARUS. FILIUS. RADIA. VÉRA. PRANDIUM. ASEDIARE. Definiți diftongarea metafonică și diftongarea romanică. NASCERE. FOLIA. BIBERE. 46 . PUGNUM. INALTIARE. CANEM. MACELLARIUS. DIRECTUS. LIGNUM. OVIS. DICERE. MALUS. RIVUS. FACTUM. 2. SĔSUS. INCLUDERE. NOCTEM. NEGOTIUM.

Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. a superstratului slav sau a împrumuturilor de provenienţă maghiară germană. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei. Elementele slave din limba română. superstrat. greacă şi turcă. Influenţa maghiară. adstrat. Influenţa germanică şi germană.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Influenţa greacă. strat. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. NOTE DE CURS Semestrul al II-lea TEMATICA Superstratul slav al limbii române. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Stăpânirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Cunoașterea principalelor particularități fonetice. Privire sintetică asupra limbii române vechi. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. Cunoaşterea şi interpretarea conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei. Timp alocat: 28 ore 47 . influenţe). Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie.

cei mai mulți stabilindu-se în sudul Dunării.. spre nord. Aceste grupuri formează ramura sârbo-croată și slovena. Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat două direcții: o parte s-a așezat în Câmpia Panonică. De la ei ne-au rămas cele mai vechi împrumuturi. 756-765). până în Peninsula Balcanică (Ist. unii continuând imigrarea spre sud. până la Marea Adriatică. populațiile slave (pornite din regiunile de la nordul Carpaților) s-au răspândit pe un vast teritoriu: spre vest.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Slavii rămași la nord de Dunăre au fost treptat asimilați. rezultată în urma asimilării protobulgarilor. 1969: 372). . 1960: 728-753. Rom. până la Marea Baltică și spre sud. o populație de neam turcic (Ist. și-a continuat incursiunile. cealaltă parte. 1969: 372-373).însușirea terminologiei de specialitate. Dobrogea și Muntenia. Înainte de a se încheia procesul de asimilare.1. . în cursul secolelor al VI-lea .al VII-lea. 48 . Rom. Cuprinse în amplul fenomen al migrației. care prezintă trăsăturile idiomului slavilor de sud-est (ILR.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Influenţa slavă Obiective: . ajungând până la Vistula și Oder. 1960: 728-753. limbile celor două populații s-au influențat reciproc. Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană..formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. trecând prin Moldova. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate superstratului slav Număr de ore alocate: 6 ore 1. ILR.

I: 161. detașând-o de latina târzie și de celelalte limbi romanice. Legile fonetice care individualizează limba română. În ceea ce privește vechimea influenței influenței slave. sl. sl. Miklosich. Macrea. secolul a X-lea (apud Dimitrescu. împingându-se limita până în secolul al XV-lea. Pătruț (1969: 25) a afirmat că limita inferioară a relațiilor lingvistice slavo-române nu poate fi coborâtă sub secolul al IX-lea. 1978: 89) susțin că raporturile lingvistice slavo-române datează din secolele al VI-lea – al VIIlea. de asemenea. Skok (apud Dimitrescu. nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl. 1940: 284).2. chiar al XVI-lea (Dimitrescu. rana > rană. D. G. 1952: 45. E. Pușcariu. clopotŭ > clopot. P. 1978: 90). 1961. silo > silă. În urma analizei trăsăturilor fonetice ale celor mai vechi împrumuturi slave din română. aceasta era deja formată ca limbă. păreri diferite: s-a vorbit de secolele al XII . milo > milă. sl. Mihăilă. blana > blană. platiti > (a) plăti etc.). În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română. sl. părerile lingviștilor sunt împărțite: unii cercetători (Ov. ducând la formarea ruperea unității românei comune și la scindarea ei în cele patru dialecte. alți lingviști consideră că influențele lingvistice reciproce au început după o perioadă relativ îndelungată de conviețuire: secolele al VIII-lea – al IXlea (Th. sl. Capidan.3. Petrovici. 1978: 89).al XII-lea. În legătură cu perioada cât au durat relațiile lingvistice româno-slave s-au exprimat. I. Densusianu. gradina > grădină.Așezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut urmări importante pentru evoluția ulterioară a limbii române. S. sl. Fr. 1. ☞ De când datează și până când au durat raporturile lingvistice slavo-române? 49 . 1.

1.1. diplomație. școală și biserică. Se atribuie influenței slave 1. Influenţei slave i s-au atribuit numeroase fapte din fonetică. în administrație. formarea cuvintelor. ● forma de vocativ în -o a substantivelor feminine (comune sau proprii): soro!. Influența slavă s-a manifestat în două feluri: pe cale orală / populară – aceasta a fost cea mai puternică și a lăsat urme mai adânci în vocabular. varianta literară târzie a vechii slave scrise. - pe cale cultă / cărturărească. morfosintaxă şi vocabular. antroponimie. care dispăruse în latina populară (şi care este atribuită de unii lingvişti substratului).2. datorită utilizării timp de câteva secole a slavonei. În fonetică ● reintroducerea constrictivei laringale h.3. în fonetică și mai rar în morfosintaxă. ● preiotarea lui e. toponimie.4. dar multe dintre ele au fost explicate ulterior prin evoluţia internă romanică sau prin influenţa substratului. ● consoana j şi grupul jd. 50 . În morfosintaxă ● genul neutru (vezi elementele de substrat). ci se limitează la cele sudice.4. ☞ Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 1.4. precum și datorită legăturilor culturalpolitice dintre români și slavii învecinați. Anico! Unii lingvişti atribuie fenomenul adstratului deoarece aria acestei forme de vocativ nu acoperă toate graiurile dacoromâne. 1.

nene.alimente: hrană. . numai că prezintă un tratament fonetic care face excepţie de la regula transformării unor sunete slave în limba română. ● întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am. cârtiţă. vârstă.faună: bivol. iad. colibă. păstrăv. . . timp. rai.plante: bob. diavol. vrajă. ştiucă. . după unii lingvişti. obraz. . vadră. a sădi. lapoviţă.armată: război. . ciocan. gulie. . livadă.părţi ale corpului: gleznă. praz. dobitoc. pilă. ● numeralul sută. suliţă. cf. . moliti se. trup. izvor. sabie. ● întărirea diatezei reflexive prin numărul mare de verbe reflexive intrate din slavă sau care au copiat reflexivul după slavă: kajati se > a se căi. deal. lebădă. grajd. praf. grădină. termeni de înrudire: babă. gâscă. snop. prund. dihor.agricultură: brazdă.3. maică. -ARE > a ruga care a căpătat şi o formă reflexivă după sl.familie. unelte: bici.● formarea numeralului de la 11 la 19 (vezi elementele de substrat) şi. rac. dumbravă.timp: ceas. pivniţă. În lexic a) termeni pătrunşi pe cale orală / populară: substantive . rudă.termenii slavi se referă la diferite domenii ca: . ROGO. coasă.superstiţii: basm. cumpănă. griži se > a se griji. pelin. morcov. vidră. crâng. 51 . greblă. procedeul de numărare a zecilor. răchită. peşteră. oţet. mac. zăpadă.4. jivină. sită. . val. iaz. ogor. blid. cleşte. nevastă. ostrov. hrean. obiecte casnice.locuinţă. văzut-au etc. sfeclă. râs. ovăz. . ☞ Ce se atribuie superstratului slav în fonetică și în morfosintaxă? 1. veac.natură: beznă. leat.

Sunt considerate slavonisme cuvintele care fac parte din: ● terminologia creştină şi bisericească (elemente greceşti. patriarh. cireadă. zadar. a pândi. a dovedi. poveste. a cosi. interjecţii: iată.. milă. noroc. jertfă. gârbov. vesel. molitvă. vesel. verbe: a citi. scump. celălalt la forma lor. . tălmaci. destoinic. smead. pribeag. a pofti. lene. a topi. . slobod. bogat calic. glas. da. a risipi. dar. aspectuos”). prea. a năvăli. a opri. a obosi. cârn. prost („simplu”). nărav. utrenie. milă. 52 .termeni ce desemnează obiecte bisericeşti: candelă. vecernie. gol. schit. strană. pestriț. a iubi. temei. mitropolit. dintre care două sunt mai importante: unul se referă la conținutul termenilor. a plivi. pagubă. protopop. a porni.termeni referitori la organizarea bisericii: chilie. nerod. a zdrobi. împotriva. Evanghelie. blajin. jalnic”). Gh.termeni referitori la slujba bisericească: spovedanie. adjective: becisnic („neevoluat fizic” → „meschin.termeni referitori la ierarhia bisericească: arhiereu. mucenic. pomană. a lovi. vinovat. zdravăn. b) împrumuturi cărturăreşti Pentru a stabili originea slavonă a unui termen. Mihăilă (1971: 351359) a propus diverse criterii. adverbe: aievea. a omorî. comoară. cădelniţă. psaltire. a sili. vârf. taină. a trebui. iacă. mândru (în slava comună „înţelept” → „arogant. a trudi. călugăr. încrezut. . stareţ. ispită. popă. .termeni ce desemnează cărţi religioase: ceaslov. primejdie. icoană. silă. veste. a grăi. iute. parastas. a munci. comoară. grozav. liturghie. ebraice pătrunse prin filieră slavă): .diverse: ciudă. monah. vrednic. nătâng. iute. năuc. razna. nădejde. ceaţă. cristelniţă. a privi. diacon. a goni. dungă. a clăti. troiţă.

stolnic. povidlă „magiun”. jezykŭ „glas. kniga. în zonele limitrofe. logofăt. mejdină „hotar între două proprietăți”. limbă popor”. iorgovan „liliac”. slovă. buhai „taur”. la origine aceleași cuvinte. zbor „adunare”. târnă. a căpătat și sensul de „operă literară scrisă”. dănac „flăcău”. ciușcă „ardei iute”. popor”. a citi. voreț „curte”. životŭ „viață. e) calcuri lingvistice Prin calc lingvistic se înțelege adoptarea nu a cuvântului străin. care avea ambele sensuri. din rusă (în graiurile moldovenești): cori „pojar”. borș. vâlnic. vornic. după sl. grămătic. 53 . chișleag „lapte acru”. văzduh). animal” etc. din sârbo-croată (în graiurile bănățene): cozeci „pojar”. ceaslov. în opoziție cu cele populare care l-au transformat pe h în f (praf. coromâslă „cobiliță”.● terminologia administrativă (termeni referitori la curtea domnească şi titulatura domnului şi a boierilor): comis. golumb „porumbel”. voievod. după sl. spătar. ogheal „plapumă”. de la limbile slave învecinate: din bulgară (în graiurile muntenești și oltenești): a ciupi. staroste. după sl. dar care au pătruns pe cale populară. goșt „oaspete”. limbă a căpătat și sensul de „națiune. vistiernic. iorgan „plapumă”. leică „pâlnie”. vârf). postelnic. hatman. Un alt criteriu ar fi cel fonetic: cuvintele care păstrează consoana h final sunt slavone (duh. vită „animal”. din polonă (în graiurile moldovenești și maramureșene): chișcă „caltaboș”. în cuvintele slavone ierurile neintense s-au vocalizat (a săvârși. ci numai a sensului său: carte. sobor). din ucraineană (în graiurile moldovenești): bahnă „mlaștină”. în opoziție cu sfârși. d) elemente de adstrat. care inițial avea numai sensul de „scrisoare”. ● termeni referitori la cultură: buche.

☞ Ce se stribuie substratului slav în lexic? 1. a răsciti. Topolniţa. Zlatna. -ice: pădurice. -eţ: măreţ. Cerna. Dobre. -işte: cânepişte. Snagov. scundac. Vâlcea. po-: a popri. Nedelcu. 54 . zugrăveală.Antroponime Bogdan. hidronime Topolog. Pârvu. -ean: craiovean. fugar. Sohodol. Mircea. Bârzava. Vâlcu. Topliţa. Voinea etc. Cristea. Dodu. a poticni. Neagoe. -iş: păpuriş. petrecanie. moldovean. Dan. Râmnic. porumbişte. trufaş. Mihnea. a prelua. preafericit. Cârstea. nebun. lunguieţ. -aci: stângaci. -eală: spoială. pre-: a preda. Staicu. -iţă: fetiţă. -anie: păţanie. preasfânt. a răzbate. Vlad. Radu.4. golan. Dragomir. a preface. pripeală. fundiţă. Voroneţ. -ac: prostănac. Ivan. Formarea cuvintelor ● prefixe ne-: nemernic. tufiş. a se răzgândi. Milea. Bistriţa. Slănic. -an: beţivan. glumeţ. pătimaş. roşcovan. netrebnic. Craiova etc. neliniştit. Vlaicu. prea-: preaiubit. Doftana. găurice. a răscumpăra. Crasna. ● sufixe -ar (s-a suprapus sufixului romanic -ar < ARIUS): zlătar. aurar. a ponegri.4. răs-/răz-: a răzbi. Toponime. -aş: codaş. (diminutival) fluieraş. Stan. a răstălmăci. trăgaci. Prahova. Vorona. Ialomiţa. Mihu. Preda. rochiţă.

1971.. Editura Scrisul Românesc. I. Al. 1969.. Al. 351-359.. ediţia a II-a. Bucureşti. București. în SCL. Limba română. Editura Academiei RSR. nr. S. Densusianu. I. București.-iv: costeliv. Al. Bucureşti. Dimitrescu. Puşcariu. Siedel.. Fl. 1929. Mihăilă. guraliv. 305 cuvinte sunt de origine slavă.. 55 . Graur (1957: 61) a stabilit că în vocabularul de bază al limbii române.. Ovid. Editura Științifică. Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. Editura Academiei. G. 1978. Editura Didactică și Pedagogică. Graur. E. Istoria limbii române.. XXII. București.21%). II. 1940. Individualitatea limbii române și elementele slave vechi. *** Tratat de dialectologie românească. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. I. 1957. 1984. 1952. (coord. 1978. Capidan.. ceea ce reprezintă 21. G. 1960. Mihăilă. 1961. Istoria limbii române. 4. adică 58. *** Istoria limbii române. Elementul slav în dialectul român. Th. București.). Bibliografie Bărbulescu. Rosetti. Bucureşti.49% (față de 827 moștenite din latină. pag. București. Editura Academiei RPR. Fondul principal al limbii române. 1958. Elemente sintactice slave în limba română. Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română. Craiova. București.

5. Dați exemple de toponime și antroponime de origine slavă.✎ Evaluare 1. Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 3. 56 . Câte tipuri de elemente slave sunt în limba română? 2. Ce se atribuie superstratului slav în limba română? 4. Prezentați pe sfere semantice termenii de origine slavă din limba română.

recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. nemaiputând rezista presiunii pecenege. . un ținut care nu a fost foarte clar delimitat. după cum se spune în Cronica Notarului anonim al regelui Bela. În Câmpia Panonică au găsit printre alţii pe „blachi şi pe păstorii romanilor“. Rom. îndreptându-se în 2 direcţii: una spre nord-vest. s-au deplasat spre vest. situat probabil la vest de Nistru. După ce s-au aşezat în Câmpia Panonică. reprezintă o populaţie ugro-finică stabilită în spaţiul panonic în urma migrării lor dinspre est. încep să atace Transilvania. în bazinul mijlociu şi inferior al fluviului Volga și pe râul Kama (Ist. sau ungurii.. alta spre sud-vest – strămoşii ungurilor de astăzi. al X-lea (Ist. Rom. Număr de ore alocate: 3 ore 2. estonilor şi laponilor. Obiective: . Populaţiile ugro-finice sunt originare din zona Munţilor Altai. după cum spun cronicile lor.. Din zona munţilor Urali aceşti protofinici s-au separat în 2 neamuri.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Influenţa maghiară. .1. în Asia. aceştia fiind strămoşii finlandezilor.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. în așa-numitul ținut Atelkuz sau Etelköz „ţinutul dintre ape“. 1960: 765-772). Maghiarii. Ele s-au deplasat spre vest. 1960: 765). în secolele următoare. Prin 860 maghiarii se aşează. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. începând cam din sec. La sfârșitul secolului al IX-lea. aflat în Nordul Carpaţilor Păduroşi în Câmpia Panonică. 57 . în 896 trec prin pasul Berecke (sau Verecke).însușirea terminologiei de specialitate. instalându-se în zona Munţilor Urali. Presaţi de alte populaţii asiatice.

obligaţi prin tratatele de alianţă să se aşeze la hotarele teritoriului ocupat de unguri pentru a-l apăra. şi în special cele care pomenesc de români.Informaţii despre deplasările de populaţii. Ca atare. Au adus întâi cavalerii teutoni la Bran (unde au stat doar 20 de ani. al XII-lea. S-au luptat cu conducătorii stătuleţelor feudale româno-slave. Românii au fost consideraţi venetici. 58 . Împreună cu saşii şi secuii s-au constituit cu timpul într-o trinitate privilegiată (Unio trium nationum). S-au infiltrat în Transilvania. într-o categorie socială care se considera superioară. apoi pe saşi (aşezaţi în trei zone – Braşov. cotropiri. Odată cu creştinarea şi cu folosirea latinei în cancelarie. alianţe cu domnitorii locali se găsesc în Anonymus Belae regis notarius. Sulzer şi mai târziu Röessler). Engel. ungurii au fost totdeauna mai puţin numeroşi decât românii şi dispersaţi (mai ales la oraşe. după care s-au mutat în Prusia). deoarece contraziceau pretenţiile teritoriale. Pentru a stăpâni Transilvania. Sibiu. biserică. Bistriţa Năsăud). pe care-l traduc prin Erdely. dintre care cronicile pomenesc pe Gelu (dux blachorum et slavorum). Transilvania „ţara de dincolo de păduri“. veniţi în Transilvania (şi în nordul Dunării în general) după venirea ungurilor (şi chiar a cumanilor) (a se vedea teoriile lui Eder. au fost contestate de istoriografia maghiară. regii din dinastia arpadiană cuceresc porţiuni din centrul Transilvaniei. În Transilvania. Ungurii s-au creştinat în forma catolică în anul 1000 sub regele Ştefan. Cronica lui Simon de Keza şi în Cronica pictată de la Viena. mai ridicate economic. unde aproape nu erau români) (sau cum spune N. administraţie. i-au fixat la extremitatea ariei – în Curbura Carpaţilor răsăriteni şi în vestul Ungariei de azi. Banatul. al XI-lea şi începutul sec. conflicte şi războaie. succesiuni la tron. Se trece la maghiarizarea toponimelor şi antroponimelor. regii arpadieni au atras o parte din nobilimea băştinaşă. Glad (din Banat) şi Menumorut. Iorga „împrăştiaţi“). ungurii intră în circuitul european. Unele din date. De la sfârşitul sec. Şi-au întărit hotarele folosindu-se de sistemul de colonizare cu elemente din vestul Europei. Ardeal. pentru românii majoritari nu au existat prea multe drepturi elementare recunoscute. Pe secui. pe care o numesc în cronici Ultransilvania. pe care le organizează după sistemul politico-administrativ feudal. O mare parte din ţăranii români au fost aduşi la starea de iobăgie (sau rumânie).

relații între oameni: aldămaș. meșter. gazdă.comerț: ban. apoi nemeș (1404).însușiri. bir. pătrunderea elementelor maghiare s-a făcut începând cu sec. a mântui. neam. Al. sălaș. mereu. Rosetti (1968: 418) plasează acest lucru începând cu sec. viteaz. . majă „plasă de pescuit“ (1413). chin. I: 237). cu circulaţie în special în Transilvania şi în zonele învecinate.locuință: lăcaș. uriaş. stări: beteag. hapsân. a cheltui. . tâlhar.. răvaş. uric. .organizarea socială. imaș. holdă. al XI-lea – al XII-lea. mohor. talpă. cuvinte regionale. Cele mai vechi cuvinte maghiare sunt înregstrate îndocumente slavoromâne din secolul al XIV-lea: primul cuvânt atestat este hotar (1392). a locui. În limba română sunt 2 tipuri de cuvinte maghiare: cuvinte cu mare circulaţie. viclean. megiaș. ducat.viață orășenească: bâlci. oraş. ca atare numai în dacoromână.diverse: altoi. al X-lea.1. 2.1. dijmă. oraș (1418). chip.A urmat o lungă perioadă de luptă pentru drepturile românilor. chezaș. instituții: aprod. 59 . Ele se referă la: . luptă în care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au remarcat în mod direct şi au avut o contribuţie extrem de importantă. a făgădui. Cele două limbi s-au influenţat reciproc. pârcălab. meșter (1407). . 2. În română. a bănui. a cheltui. După Ovid Densusianu (1961. Cuvinte cu mare circulaţie. .agricultură: belșug. sârg. a se bizui. nemeș. . gingaş. . cuvintele maghiare au pătruns după ruperea unităţii românei comune şi se găsesc.1. întâlnite pe întreg teritoriul limbii române. haită. vamă (1415). în nordul Dunării. 2. a îngădui. marfă. hârdău. hotar. vamă. iobag.

poteraş. pălincă „ţuică“. Densusianu. beteşug. Malnaş. tolcer „pâlnie“.1. dărab „bucată“. Ovid. 2001. Bacău. 2. sabău „croitor“. -ău din făgădău. rămăşag -şug – vicleşug. Toponime – în Transilvania şi în regiunile învecinate: Lăpuş. mai ales în partea de vest: astăluş „tâmplar“. coord. Hideag. copârşău „sicriu“. Editura Științifică. şogor „cumnat“. laboş „cratiţă“. lingău. dar şi prieteşug -ălui – în a preţălui. Tăuţi. uiagă „sticlă“. sabău care formează şi mâncău. I. -eş care formează cuvinte ca vameş. Sufixe de origine maghiară: -aş (care se suprapune unui sufix slav -aş) – recunoscut în sălaş şi folosit apoi la formarea unor cuvinte ca ceteraş. 1961. barşon „catifea“. trupeş. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine maghiară există în limba română? 2.2. Sascut. de la care s-au format pe teren românesc 630 de derivate. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. vandralău / handralău „derbedeu“. Istoria limbii române. Cristur. Mediaş. chefe „perie“. Beclean. București. Carei. dar şi furtişag. lepedeu „cearşaf“. 60 .3. Marius Sala. Homorod. Oradea.Limba veche avea mai multe cuvinte maghiare decât cea de astăzi. Râmeţ. Borsec. fedeu „copac“. 2. -ăuş – bătăuş. Teiuş. birtaş. Enciclopedia limbii române. București. Odorhei.2. chipeş. Editura Univers Enciclopedic. Cuvinte cu circulaţie regională. tulai „vai!“. În DLRM apar 443 împrumuturi maghiare. a trebălui Bibliografie Academia Română. temeteu „cimitir“. -işag – vălmăşag.

1978. *** Tratat de dialectologie românească. Bucureşti.). Craiova. Florica (coord. 1940. ediţia a II-a. Bucureşti.Dimitrescu. I. Al. Editura Scrisul Românesc. 1984. Istoria limbii române. 1978. Pușcariu.. Privire generală. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. București. Limba română. Rosetti. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței maghiare în limba română? 61 . Editura Didactică și Pedagogică. Sextil.

1. În aceste condiții. S-a mers de la negarea totală a influenţei germanice până la exagerarea ei sau la atribuirea de etimon germanic unor cuvinte de alte tipuri (latineşti. G. slave.1. Printre cercetătorii care au încercat să stabilească elemente vechi germanice în vocabularul românesc pot fi menţionați: W. săseşti târzii sau germane).formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. ostrogoţii. Zauner. Arvinte.1. 3. G. 704-722). În replică. V. Giuglea. Densusianu.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Influenţa germanică şi germană Obiective: . A. Părerile istoricilor şi lingviştilor în legătură cu o influenţă veche germană în limba română au fost diferite. 1960: 682-694. . Rosetti. vandalii. ar trebui să se vorbească şi despre un superstrat germanic. Rom. . O. Al. Număr de ore alocate: 3 ore În istoria raporturilor lingvistice româno-germane se pot distinge două perioade. din timpul contactului cu diferite triburi germanice migratoare care s-au perindat pe teritoriul patriei noastre începând cu secolele al II-lea – al III-lea până prin 566 când au trecut în sudul Dunării (goţii – vizigoţii. spre deosebire de ele. dar. în limba română urme ale superstratului germanic nu prea există sau sunt nesigure. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. Weigand. gepizii. R. Diculescu a consemnat 62 .. Diculescu. C. C. Invocând absenţa elementelor germanice din nordul Dunării. 3. Meyer-Lübke. O perioadă veche. Roessler a susţinut că poporul român s-a format în sud.însușirea terminologiei de specialitate. la fel ca şi pentru celelalte limbi romanice.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. taifalii) (Ist.

În Transilvania. nasture. Scopul aducerii lor a fost întărirea pazei la hotar.2. Luxemburg şi Flandra. în jurul oraşului Bistriţa-Năsăud. vandalii în Spania de sud şi în Africa de nord). Cercetări mai noi au arătat că o origine germanică poate fi probată numai pentru câteva cuvinte: bâlcă „urcior”. targă. a cutropi (vezi şi expresia a veni cu tropul „a veni în număr mare”). în jurul Braşovului. Mosella. În afară de aceasta. Aceşti colonişti erau originari din regiunile apusene ale Germaniei. De asemenea. în urma contactului direct cu populaţiile germane stabilite pe teritoriul patriei noastre. O a doua perioadă a început în Evul Mediu. începând cu sec.2. În sec. tureci.2. Absenţa elementelor germanice se explică prin natura relaţiilor dintre două tipuri de civilizaţie (germanicii erau migratori. la Bran au fost colonizaţi cavalerii teutoni (unde au stat doar 20 de ani. probabil. al XIII-lea au venit şi din Saxonia. a zgudui (ILR.1. rapăn „jeg”. al XII-lea au fost colonizate populaţii de origine germană compact.în lucrarea sa Die Gepiden (Leipzig. precum şi o serie de toponime şi antroponime. Dar majoritatea etimologiilor propuse de Diculescu nu au fost acceptate de lingvişti. 3. Banat şi Bucovina. ☞ Ce puteți spune despre influența germanică din limba română? 3. 63 .1. bulz „cocoloş”. tuturor coloniştilor germani numele de saşi (< saxones). pe când populaţia romanizată de la nord de Dunăre era sedentară). după care s-au mutat în Prusia). 3. strănut. multe dintre populaţiile germanice au folosit Dacia doar ca popas pentru drumul lor spre vest (vizigoţii au ajuns în sudul Franţei şi în Spania. dar şi ridicarea economică a oraşelor din Transilvania. ciuf. în jurul Sibiului. mai ales în zonele de graniţă. 1922) vreo 100 de cuvinte din gepidă. unde s-au creat bresle şi s-au dezvoltat meşteşugurile. din stânga Rinului. de la care s-a dat apoi. gepizii şi longobarzii în Italia. 1969: 368-370). Influenţa germană s-a făcut simţită în 3 arii mai compacte: Transilvania.

În sec.. şuncă. Cele mai multe cuvinte aparţin diferitelor meserii şi industriei: sunt atestate 220 de cuvinte aparţinând limbajului tipografilor (corectură. crenvurşt. glasvand. foraibăr. halbă etc. rabat. din Alsacia şi Lorena. parizer. şliţ.De la aceste populaţii germane au pătruns elemente lexicale mai întâi în Transilvania. care le-a acordat numeroase privilegii. aceste populaţii au început să înveţe româneşte. al căror număr a crescut treptat. roabă.. joagăr. ladă. Cuvinte germane cu largă circulaţie: corfă „coş”. astfel încât şi graiurile săseşti au primit o puternică influenţă românească.. . şindrilă.mâncare. corpus. şurub. spaţiu. maistru. troacă. Se atribuie influenței germane 3. mai ales în timpul Mariei Tereza. Aceşti colonişti erau din toate regiunile Germaniei. 3. griş.3.. jeţ etc. vană. . maior. a 64 . . iuncăr „elev al unei şcoli militare”. iar în sec. şfanţ. O clasificare a cuvintelor de origine germană arată că influenţa germană s-a exercitat mai cu seamă în domeniul culturii materiale: . 3.2. şnur. al XVII-lea s-au făcut colonizări şi în Bucovina. şvaiţer. . Cu timpul. de aceea numele de şvabi este (ca şi în cazul saşilor) impropriu.1. şniţel. iar apoi. turn. flec etc. dar mai ales din sud şi vest. al XVIII-lea au apărut colonişti şi în Banat. 157 de cuvinte aparţinând limbajului pielarilor. ţol.ocupaţii: chelner. lozincă. cartof. reclamă – unele dintre ele sunt de origine latină şi au pătruns în română prin germană).armată: ofiţer. grenadir etc. băutură: chiflă.comerţ: creiţar. ţiglă. haltă. ochelari.diverse: clavir. şold. şură. întrucât foarte puţini erau originari din Suabia. Există elemente germane în terminologia exploatării forestiere şi a plutăritului. . ştreang.3. vailing.2. taler. ţandără.îmbrăcăminte: stofă. bormaşină etc. şorţ. şperţ etc. când unii meşteşugari s-au stabilit în Moldova şi Ţara Românească şi acolo. matriţă.

tregher „hamal”. haloimăs „amestec”. Editura Scrisul Românesc. I. 3. 1962.construcţiilor edilitare. mahăr „persoană importantă din domeniul afacerilor. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței germane în limba română? 65 .3. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine germană există în limba română? Bibliografie Dimitrescu. Editura Didactică și Pedagogică. şef”. Pușcariu. 1978. paradaisă „pătlăgea”etc. Există şi o influenţă idiş (dialect german vorbit de evreii din Europa): belfer. gheşeft „afacere”. ediţia a II-a. 1960. balabustă „femeie cu forme pline”. Bucureşti. 1940. sinagogă. București. farbă „vopsea”. Editura Academiei. *** Istoria limbii române. 1978: 114). cuşer „mâncare bine făcută”. Florica (coord. ţucăr „zahăr”.2. 1978. Craiova. crafle „gogoşi umplute cu dulceaţă”. Sextil.3. şpais „camară”. Privire generală. 1984. la început însemna „nevasta evreului” etc. II. cuvinte din domeniul administrativ (Dimitrescu. I. *** Istoria României. tişlăr „tâmplar”.). 1969. *** Tratat de dialectologie românească. cnedle „găluşti cu prune”. București. 3. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Cuvinte regionale: şnaider „croitor”. Rosetti. Editura Academiei. Limba română. Bucureşti. Al.. București. II. Istoria limbii române.3.

teacă.1821). cunoscute de aproape toate limbile romanice. drac. Cuvinte vechi grecești Greaca a dat latinei un număr foarte mare de cuvinte din cele mai diferite domenii de activitate. zeamă etc.însușirea terminologiei de specialitate. (a) boteza.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Influenţa greacă Obiective: . 66 . elemente din perioada bizantină (medio-greacă) – secolul al VII-lea – secolul al XV-lea. în română sunt aproximativ 42: (a) amăgi. Ponderea influenței grecești a fost diferită de la un dialect la altul – mai puternică în aromână. creștin. dintre acestea. iar în istroromână e un singur cuvânt – frică (Dimitrescu. În română există două tipuri de elemente vechi grecești: a) cuvinte grecești general romanice. (din cauza vechimii. biserică. .formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Număr de ore alocate: 3 ore 4. (a) blestema.1. mai ales din perioada fanariotă (1711. care a avut un contact nemijlocit cu greaca. 4. farmec. în dicționare li se dă etimon latin).recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.1. înger. spată.1. . coardă.. elemente neogrecești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. carte. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. În limba romana există trei straturi de de elemente grecești: cuvinte vechi grecești (intrate în limba latină și pătrunse și în latina dunăreană) între secolele I – al VI-lea. 1978: 103). grec. cicoare. mai puține în meglenoromână.

flamură. dafin. mic.argat.toponime: Constanța. școală. piper. scorpie. mătase. camătă. amin. faclă. stol. mitoc. 4. desagi. pită. a mărturisi. a pedepsi. spân. turlă etc. călugăr. a urgisi. Calafat. cărămidă. cămilă.1. chilie. făclie. Giurgiu. arvună. C. Giuglea (1943: 404-462) explică pătrunderea la nord de dunăre a elementelor vechi grecești atât prin coloniști de limbă greacă aduși în Dacia romană în perioada colonizării. aghiasmă. a lipsi. împrumuturile bizantine au pătruns pe două căi: a) pe cale directă. . Cuvinte din perioada bizantină În limba română. candelă. 4. cort. epitrop. a pricopsi. hârtie. . litră.2. stup.2. pat. prin relațiile politice și culturale existente (cancelarie. 67 . a vopsi. urgie. sihastru. aliluia. diac. a mirosi. prin filiera slavei meridionale.cuvinte: agonisi. biserică). mireasmă.2. Mangalia. condei. icoană. frică.1.b) cuvinte pătrunse în latina dunăreană pe cale orală: broatec.1. cât și prin iradieri culturale dinspre sudul Peninsulei Balcanice după căderea stăpânirii romane. apostol. egumen. azimă. strachină etc. arhanghel.2. după unii și: călimară.1 Pe cale directă au pătruns: . anaforă. a sosi. trufă „dispreț”. afurisi. folos. proaspăt. busuioc. prisos. schit. raclă. influențată puternic de greacă a slujit ca mijloc de vehiculare și de transmitere a culturii bizantine. omidă. dascăl. anatemă. pronie. b) pe cale indirectă. cucuvaie. Maglavit. mânie. hârtie.termeni ecleziastici: acatist. ieftin. ☞ Câte tipuri de cuvinte vechi grecești sunt în limba română? 4. . Sulina. patriarh. crin. felie. Diculescu (1924: 394-516) și G. psaltire. stur „coloană”. Limba slavonă. mănăstire. popă. psalm.

în special al XVIII-lea.3. protipendadă. Prin intermediul împrumuturilor grecești. a economisi. misit „sol”. Cea mai puternică a fost influența din perioada fanariotă. a lipsi. la noi manifestări de viață socială. În această perioadă au pătruns cuvinte care nu au caracter popular. a categorisi. -psi: a vopsi. cartofor. Mihăescu (Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. a dichisi. politice și economice importante. igrasie. a economisi. culturală. prosop. a afurisi. 1966) stabilește cifra de 278 de cuvinte. a dichisi. Elemente neogrecești După căderea Constantinopolului și a consolidării dominației turcești. Galdi (apud Dimitrescu.3. 4. din care 22 pătrunse pe cale directă. nostim. ifos. a sclifosi. politică. anapoda. a urgisi. a categorisi.1. 256 indirecte ( 254 pătrunse prin intermediul slavei și 2 prin latina medievală). 68 . lefter. saltea. orfan. sindrofie. conopidă. pramatie. unde au ajuns să dețină poziții sociale. partidă. printre care: agale.Unele din aceste elemente sunt cunoscute de toate limbile din Balcani. molimă. a catadaxi. -xi: a catadaxi. ipsos. ☞ Ce tipuri de cuvinte grecești au pătruns în română în perioada bizantină? 4. taifas. foarte mulți greci au emigrat în țările române. H. când au pătruns o mulțime de termeni referitori la organizarea administrativă. a pricopsi. în secolul al XVI-lea. calapod. L. fidea.1. alandala. din acestea s-au păstrat azi doar maximum 100-150 de cuvinte. a sclivisi. 1978: 108) a constatat că în textele românești din perioada fanariotă apar 1200 de cuvinte grecești. în română au pătruns și sufixele verbale: -isi: a agonisi. logos.1. țață etc. franzelă. Făcând un inventar al elementelor bizantine din limba română.

G. Giuglea. Florica (coord.. Elemente vechi grecești în limba română. Bucureşti. ediţia a II-a. în Dacoromania. Editura Scrisul Românesc. 1978. X. *** Tratat de dialectologie românească. Mihăescu. Bucureşti. 1978. Bucureşti. Editura Academiei.. Ce se atribuie influenței grecești în limba română? 69 . II. 1969. *** Istoria României. H. 1984. C. Editura Academiei. 1966.. 1924. 1962. Craiova. IV.. 404-462. Elementele vechi grecești din limba română. pag. 1960. Rosetti. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. București. Istoria limbii române. I. 1943. Editura Didactică și Pedagogică. București. Dimitrescu. Câte straturi de elemente de origine greacă există în limba română? 2. Al. *** Istoria limbii române.Bibliografie Diculescu. 394-516. în Dacoromania. ✎ Evaluare 1. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea.). II. pag.

1962: 67-68).1. Peceneaga. Limba cumanilor a putut fi mai ușor studiată decât cea a pecenegilor. Pecenevra. redactat în 1303 – Codex Cumanicus.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul.1. b) osmanlâie. Cumanii au apărut în secolul al XI-lea și au ocupat un teritoriu mare la nord de Dunăre – Cumania Neagră (Ist. de popoare din Imperiul Bizantin și de unguri (Ist. Pecenegii și-au făcut apariția în Moldova și în estul Munteniei în secolul al IX-lea. datorită unui glosar latin-persan-cuman...recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Rom. . iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania și în Dobrogea.însușirea terminologiei de specialitate. Rom.1. 1962: 68-71). Număr de ore alocate: 3 ore Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri: a) preosmanlâie (turcică).2. Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția și stabilirea pe teritoriul norddunărean a unor populații asiatice de origine turcotătară. . 70 . 5. Au rezistat până în secolul al XI-lea.1. 5. când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088) iar în sudul Dunării de bizantini (1091) și au fost asimilați de populația romanică. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. Pecenișca. 5.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Influența turcă Obiective: .

Se presupune că de origine cumană ar fi și Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”). dulamă. Cozia. După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele religioase din secolul al XVI-lea). în general. Ov. Bărăgan. Toxabă. maidan. Vaslui. Covurlui. 1978: 109). baltag. nume de ape (terminate în -ui): Bahlui. Alți cercetători adaugă și pe: buzdugan. Utmeș. Itu.2. beci (însemna „zid. Desnățui. întăritură”. I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”. sălbatică”).Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută limbii turce sau care au fonetism diferit. a tolăni. în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”). Comănești. vezi și numele Vienei „cetate întărită”). tărâm (apud Dimitrescu. Basarabă. teanc. Ulan. murdar. Comanca. toi. Comănița. Coman. cazan. Densusianu (1961. Comănescu. Carabă. suman. în secolul al XIV-lea. apoi „locul unde se schimbau caii” și a ajuns în română „casă boierească de la țară”. ca fiind împrumuturi mai târzii din turcă. Călmățui. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie să fie dintr-o epocă anterioară influenței turcești osmanlâi. Teslui. După subjugarea treptată a tuturor 71 . Ciortan. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică. Caraiman. conac (a însemnat „distanța dintre două poște”. hambar. dușman. de haram s-a dus). maramă. De la cumani au mai rămas: toponime precum: Comani. Teleorman (teli orman „pădure nebună. deasă. nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al XVI-lea): Comăneci. capcană. chior. haram „gratis. chindie. pe degeaba” (vezi expresia De haram a fost. taman – considerate. Talabă. Balaban. cioban. Aslan. catâr. ☞ Ce se atribuie influenței turcești peosmanlâi în limba română? 5.

zambilă. cercevea. iatac. chilipir. sarma. giubea. ienicer. cafea. faună: abanos. vizir etc). iar multe din cele care au reușit să se mențină au primit un sens ironic sau peiorativ. musaca. Cuvintele turcești sunt de două feluri: a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română. bamă. 5. unele intrând în fondul lexical principal. care au. basma. telemea. dovleac. Țările române au căzut sub suzeranitate turcească. - turcisme din epoca fanariotă. bostan. Dobrogea și Moldova. fotă. de tipul: agă. dușumea.1. raft. chibrit. tutun. divan. pastramă. cearşaf. rachiu. băuturi: baclava. 72 . b) cuvinte cu circulație regională. îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu. maramă. dulamă. tarabă. testemel. Aceste relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcești. Oltenia. cazangiu. floră. tejghea. balama. hambar.2.popoarelor balcanice. în Muntenia. șalvari. para. caimac. trufanda. Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate: casă. năframă. dud. sidef. care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special cele care aveau legătură cu viața social-politică. casap. boiangiu. cearşaf. iahnie. ciorap. dugheană. fildeș. ilic. locuință: acaret. tulpan. mulți termeni supraviețuind până astăzi în româna contemporană. pridvor. cu mare răspândire în limbă. saftea. magiun. odaie. comerț: cântar. 5. Elementele turcești au pătruns în limba română în două faze istorice: cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea. mâncăruri. ghiveci. catâr. pătlăgea. în general.2. ciorbă. halat.2. începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). mușteriu. meserii: băcan. tavan. cerdac. minerale: chihlimbar. bursuc. caracter popular. iaurt. ciulama.

soi) (Graur. piersiciu. pehlivan care însemna „erou”. moft. argintiu. huzur. buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc. surugiu. înseamnă astăzi „intrigă.- unelte: cazma. diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet. Sufixe Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau. proiect”. - însușiri: ageamiu. tabiet. auriu. fistichiu. belea. pingea. ghiurghiuliu. fustangiu. savantlâc etc. meșină. mcalit”. -iu: cafeniu. fudul. cenușiu. zor). vișiniu etc. după care s-au format: haimanalâc. zevzec. pușlamalâc. hatâr. iar 4 sunt turcești propriu-zise (chior. chirie. avocatlâc. pișicher. murdar. talaz. belaliu. tertip ”plan. lulea. a ajuns să însemne „escroc. 5. pată” a ajuns să însemne „om de nimic”. este foatre productiv: barcagiu. tuciuriu. ibric. obiecte: ciubuc. -giu (productiv): boiangiu. siretlic.2. șiret. Unele dintre cuvintele turcești au suferit în română evoluții semantice: balama însemna „legătură”. tembel. 5 sunt de origine persană (dușman. zaiafet. lichea. cântar. halal. chefliu. babalâc. peltic.3. tertip. iar azi înseamnă „obiect metalic care mijlocește legătura”. nisipiu. -lic. apoi s-au atașat și altor împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini. giuvaergiu. ghiozdan. chiulangiu. para. rubiniu. cafegiu. tăbăci). scandalagiu. În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească. pământiu. zarzavagiu. -lâc: caraghioslâc. cusur. maidan. chef. naz. mijloc necinstit”. dintre care 5 au la bază o origine arabă (cafea. crailâc. 1969: 277). ursuz. după care s-au format: arămiu. camionagiu. castaniu. hai. ruginiu. ciomag. 73 . moft. reclamagiu. lichea „defect. tipsie.

I. Bucureşti. *** Istoria limbii române. II. Ovid. 1961. Istoria limbii române. II. 74 . ediţia a II-a. 2009. Editura Scrisul Românesc. București. Studiu monografic. ✎ Evaluare Câte straturi de elemente turcești sunt în limba română? În câte faze istorice au pătruns elementele turcești în limba română? Prezentați pe sfere semantice termenii românești de origine turcă. 1969. 1984. București. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Al. Editura Didactică și Pedagogică. Ce sufixe de origine turcă au pătruns în limba română? Comentați. Dimitrescu. Editura Științifică. 1978. Suciu.. București. Craiova. I. Influența turcă asupra limbii române. București. Rosetti. 1978. Editura Academiei. *** Istoria României. Editura Academiei.Bibliografie Densusianu. Istoria limbii române. *** Tratat de dialectologie românească. Bucureşti. 1962. Emil.). Florica (coord.

. precum şi a unor cuvinte de legătură slave. Iorga (1988: 26) afirma: „Limba cărţilor acestora este . morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. Munteanu. Despre limba primelor texte româneşti. 75 .1. simţul stilului nu există deloc. N. îl reproduce tocmai aşa”. prin apropierea de limba vorbită. Într-adevăr.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Privire sintetică asupra limbii române vechi Obiective: . dacă se găseşte un cuvânt de origine grecească pe care traducătorul nu l-a înţeles ce înseamnă. ..însușirea terminologiei de specialitate. traducerea este până într-atâta de nedibace încât. 1978: 400. . la o primă comparaţie făcută între limba textelor netraduse şi a celor traduse. dar şi divergente. Privită în ansamblu însă. Ţâra.cunoașterea principalelor particularități fonetice. cu desăvârşire aspră. există o strânsă legătură (Gheţie. traduse ori copiate sau graiul celui care a făcut traducerea sau tipărirea.familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. se poate observa că limba celor dintâi. se caracterizează prin claritate şi cursivitate. Număr de ore alocate: 10 ore 6. între limba acestor scrieri şi graiurile vorbite în regiunile unde au fost redactate. în vreme ce limba primelor traduceri româneşti de cărţi religioase e mai greu de înţeles datorită reproducerii frazeologiei originalului şi a numărului mare de elemente lexicale şi calcuri slave sau maghiare. în afara unor formule stereotipe de adresare şi de încheiere. limba română din textele scrise în secolul al XVIlea prezintă aspecte omogene. . 1983: 70).formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.

alcătuite cu prepoziţiile de şi a: mijloc de băserecă.vocativul în -e: oame.păstrarea lui e nesincopat în: derept. . trestie a călturariu. . nebune. umpluse). . i (apar şi rostite dur în toate textele. carea. cale de cetate. j urmate de e. -ereţi. talpe. O sinteză a particularităţilor lingvistice comune tuturor textelor scrise în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.m păstrat în rumpe (numai în textele coresiene alternează formele rumpe-rupe). .o mare frecvenţă a substantivelor neutre terminate în -ure: locure.preferinţa pentru rostirea moale a consoanelor ş. carele.forme etimologice de imperfect la persoana a III-a.larga circulaţie a formelor verbale iotacizate: (eu) spui. rădica. carii. . . se întrebuinţează şi forme analitice. rareori. Ţâra (1983: 72-77): . -ireţi: nu dareţi. poci. .1. Gheţie (1978: 77-96) şi de Şt.mai mult ca perfectul perifrastic este larg întrebuinţat.auxiliarul perfectului compus la persoana a III-a. . părete. rane.prezenţa lui î etimologic la iniţială în: împlea.1. fămeie.formele de imperativ negativ în -areţi.alături de formele sintetice de genitiv-dativ articulat în -eei şi -iei (caseei. . .numeroase substantive fac pluralul în -e (astăzi primesc desinenţa -i): grădine. nu tânjireţi. plural: (ei) era.6.păstrarea lui ă etimologic în cuvinte de origini diferite: blăstema. .folosirea prepoziţiei pre. groape. .adjectivul gol are la plural forma goli.labialele urmate de iot se păstrează intacte. cu excepţia lui f > h'. . dar mult mai rar). . auz. 76 . Munteanu şi V. spunea. chinure. nopţiei). . păhar.pronumele relativ care este variabil: carele. singular are forma au (a apare sporadic): (el) au spus. derege. . îmfla (numai la Coresi se înregistrează î > u de două ori: umplut. . năsip.

a deştinge „a coborî”. măritu „soţ”. nu este anticipat de forme pronominale neaccentuate: . tâmpla. nume de persoană. negăndire) şi forme realizate cu sufixul -ură (adâpostitură. a răposa „a se odihni”. nice cu mânia ta pedepsi mene.numărul mare al verbelor neprefixate: bătrâni. a se înveşti „a se îmbrâca”.sufixul colectiv -ame: mişelame. . Alături de trăsăturile comune.(negata. gintu „neam. au fost înregistraţi: a) termeni care azi au dispărut sau au fost păstraţi în unele graiuri: agru „ogor”. mulţi. limba română scrisă din secolul al XVI-lea conţine şi numeroase particularităţi divergente.complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal. exprimat prin substantiv sau pronume personal se construieşte fără prepoziţia pre (pe): Nu vă clevetireţi urul alaltu... jale. a cumpli „a sfârşi..complementul direct. fămeie „familie”. textele au fost 77 . . referindu-se la faptul că. .. ☞ Care sunt trăsăturile limbii române din secolul al XVI-lea? 6.. . voinic „ostaş” etc. forma accentuată. . . tremeate nouă dulceaţa ta. neca podobi. a pierde”.negaţia simplă nice (nici) + verb apare în locul formei nici + nu + verb: . arină „nisip”. .. jelanie „dorinţă”. mişel „sărac”. temoare „teamă” etc. dar au suferit o evoluţie semantică: adunătură „sfat”. voinicame. în cele mai multe situaţii. crunta. ciudă „minune”. specifice anumitor zone. . vedea-vor sau vor vedea.2..numeroase forme prefixate cu ne. În privinţa lexicului. a deşidera „a dori”.plasarea facultativă a auxiliarului la timpurile verbale compuse înainte sau după verb: fi-va sau va fi. a săruta „a saluta”. . am mâncat şi băut-am. silă „putere”. mai dulci de miarea. adevărătură...1. lucoare „lumină”. prost „simplu”. În acest sens. asemănătură). şi ducea pre noi.comparativul este legat de celălalt termen al comparaţiei prin de: . bărbat şi muiare îi făcu ei.. bez(d)nă „prăpastie”. b) termeni care s-au păstrat.... familie”. . bezaconie „nelegiuire”.

. al doilea element al diftongilor au. Bucovina şi Moldova. . cu toate că particularităţi care apar frecvent în textele dintr-o anumită regiune se găsesc în arii difuze şi în texte din altă regiune. cuprinzând Ţara Românească şi sudul Ardealului. Unităţile dialectale stabilite prezintă următoarele particularităţi fonetice tranşante: . .tendinţa lui u.un grup dialectal nordic.diftongul ea se păstrează în seamă.i > â după dz (dzâc) – în nordul Ardealului-Maramureş. . Al. într-o oarecare măsură şi morfologică. .copiate de persoane din alte zone decât cele din care proveneau originalele. ău. Astfel.un grup dialectal sudic. apartenenţa textelor la o arie sau la alta. În ceea ce priveşte Banatul.palatalizarea oclusivelor labiale şi nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. . răvu „rău” – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. au putut fi identificate anumite trăsături. cu o relativă precizie. Gheţie (1978: 101) a avansat ideea că: „nici unul din textele secolului al XVI-lea nu este pur sub raport lingvistic” şi că „este firesc. ce cuprindea Moldova. I.1. să întâlnim în paginile lor elemente inexistente în graiul vorbit de copişti (tipografi). pătrunse din nebăgarea de seamă a acestora”. . nordul Ardealului şi Maramureşul. . acesta ocupa un loc aparte. iu de a trece la v: tăvu „tău”. Maramureş şi Moldova. 6.ă > a (cazu) – în nordul Ardealului.2. sudul Ardealului şi Ţara Românească. în sudul Ardealului şi Ţara Românească. până la un punct. deoarece prezintă particularităţi care îl alătură şi primului grup. eu. iar în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova ea > a: samă. şi celui de-al doilea.nazalitatea vocalelor era mai pronunţată în nordul ArdealuluiMaramureş. pe baza unor trăsături fonetice.1.diftongul âi (câine) – în Banat. . cele mai multe de natură fonetică şi.ea final > é (mâna mé) – în nordul Ardealului. 78 a fricativelor labio-dentale – în .o > u.fonetismul â (câne) – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. în numele Moldovei (Moldua) – în nordul Ardealului şi Moldova. Dar. . Rosetti (1968: 582-583). a distins existenţa a două grupuri dialectale: . care indică.

Bucovina. 79 . o situaţie aparte. „de aria cărora ţine prin cuvintele din limba curentă”. ca şi Al. .conservarea grupului fs (fsat) – nordul Ardealului-Maramureş. 6. La aceleaşi concluzii. „reprezentate prin nordul Ardealului-Maramureş şi sudul ArdealuluiMuntenia – care sunt arii staţionare” şi face menţiunea că Banatul are. .prezenţa lui r – în nordul Ardealului-Maramureş. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara. deoarece el reprezintă „o arie intermediară. de tranziţie”. cu tendinţa de a trece la u sau de a dispărea – în nordul ArdealuluiMaramureş. III. iar în cel sudic. . Rosetti. leje) – în Moldova. indic.1. pl. când mai aproape de sudul Ardealului-Muntenia. 6. Dimitrescu (1973: 67-68) în urma studierii lexicului din această perioadă: acceptă existenţa a două arii principale.. şi din punct de vedere lexical.2.păstrarea lui dz şi ĝ (dzice. Moldova şi Banat. cu diferenţa că în subdialectul nordic au încadrat: Moldova. O cercetare amănunţită consacrată aspectului dialectal al dacoromânei în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.evoluţia lui dz > z şi a lui ĝ > j – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. .grupul nt > mt (sămt. care se situează când mai aproape de nordul Ardealului-Maramureş.) – în nordul ArdealuluiMaramureş.ń > ø – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. Moldova şi Banat.2. . ĝos) – în nordul Ardealului-Maramureş. referitoare la repartizarea teritorială a limbii secolului al XVI-lea ajunge şi Fl.3. „mai ales prin elementele latine moştenite şi prin cele maghiare împrumutate”. -ĝ > j (arjintu. -rotacismul lui n intervocalic – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.ł.1.prez. .conservarea lui n – în nordul Ardealului-Maramureş. Moldova şi Banat. Gheţie şi Al. Mareş (1974: 331 ş.. specificul Banatului fiind dat de „caracterul bidirecţional al relaţiilor sale cu cele două grupări dialectale principale”. . în urma căreia au stabilit existenţa tot a două mari diviziuni teritoriale: un subdialect nordic şi altul sudic.u ).

[b] moale: beşică. Individualitatea acestor arii rezultă. . circulând în arii difuze: aria nordică .adverbul acum.Muntenia propriu-zisă şi o parte a Olteniei. .particularităţi care prezintă realizări tranşante în cele două arii: aria nordică . cel sudic prezintă o anumită omogenitate.[j]: jura.[o]: noroc.adverbul acmu (amu).pluralul mâini. ei consideră că s-ar fi aflat o serie de graiuri de tranziţie.[ă]: năroc.[z]: zi. cele mai importante aflându-se în Oltenia de vest şi de nord. iar cel nordic apare divizat în trei graiuri: moldovean. morfologice şi lexicale de importanţă mai redusă. există şi alte forme. pe de o parte. în timp ce sudul prezintă un tratament unitar sau forme care în nord au o distribuţie unitară. . .[ĝ]: ĝura.[dz]: dzi. Între cele două subdialecte. Ca o concluzie a cercetării efectuate.fenomene răspândite în toate cele trei arii nordice. după cum pot opune unul altuia cele două subdialecte: .[â]: câne. dar în arii difuze. prin prezenţa unor trăsături arhaice sau. . aria sudică . . Mareş (1974: 49) au constatat că dintre cele două subdialecte. prin apariţia unor inovaţii”.[-e-]: oameni. . . „prin fenomene fonetice. alături de fenomenele care apar în nord. . . 80 aria sudică .pluralul mânule. . .[-i-]: oamini. ardelean de nord şi bănăţean-hunedorean. . în Transilvania de sud-vest şi în Transilvania de sud-est. I. . I. Gheţie şi Al. Gheţie şi Al. .[âi]: câine. în timp ce în sud.[b] dur: băşică. alături de forma sudică. iar pe de altă parte. .[-ea]: mea. Examinând particularităţile de limbă. dimpotrivă. iar particularităţile reţinute au fost împărţite în trei categorii.[-é] ([e]): mé (me). Mareş (1974: 337347) au stabilit care sunt cele mai importante trăsături ale fiecărei arii. „din modul particular în care fiecare dintre ele se grupează cu una din celelalte arii nordice sau cu alte arii din afara subdialectului nordic”.

pron.[s].cuvântul nasture.labiale moi: iubesc. .[r]: rumpe. [ţ] duri: dzâc. [z]. pos. .[d] dur: dă.auxiliarul a.[i]: cui. . .[-r-]: mâră.[m]: frâmt. variabil.[t]. . .[ş]. din. zid.[u]: Moldua. dem.[r] dur: râu. sing.[s]. În anumite situaţii. . şi subdialectul sudic. luate împreună. [ţ] moi: sec.). . . pos. opoziţia dintre aria nordică şi cea sudică se realizează numai între două dintre ariile nordice.[u-]: umbla.[-n-]: mână. . Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: . [ń]: 81 . .[-r]: argintar. .[v]: Moldova. .art. aiesta.[î-]: îmbla. ţapă. Astfel.formele verbale: sîntem.labiale dure: iubăsc. [j] duri: şapte.pron. dem. ăsta. . ţeapă. şi adj.fenomene care se întâlnesc cu circulaţie restrânsă în toate cele trei arii nordice (sau cel puţin în două) alături de fenomenul sudic care cunoaşte o difuzare destul de mare: aria nordică . . . [n]: ..art. . .art.[r]: rumpe.[ĝ] ĝice.cuvântul bumb.[d] moale: de. .[r] moale: riu. hot: lu. . seţi. . tocmeală . .[ş]. . dân. [z]. . aria sudică . / subdialectul sudic: .[r] dur: uraşte. .: lui. .[r] moale: ureaşte.[z]: zice.[n]: frânt.[ń]: cuń.: a invariabil. tocmală.art.formele verbale sem.[ŕ]: argintari(u). [d]. . . . . [dz]. hot. . săc. şi adj. au fost distinse următoarele situaţii: Moldova şi Transilvania de nord .[t']. sînteţi. [j] moi: şeapte (şepte). zâd. . . . . 3. [d'].auxiliarul au (pers.

prisacă „stupină”. ań. buor „bou sălbatic”.[ń] în pl. .[p] în îndărăpt. dar cu precizarea că „în unele cazuri prezenţa acestor fenomene şi în alte arii decât cea unde au fost atestate nu este câtuşi de puţin exclusă” (Gheţie.[o] > [u] în cucon. .[e] > [i]: striin. . . . ńepot.[i] > [o] în mărtorisi. . nepot. singular. -[o]: preot. În ceea ce priveşte cele trei graiuri nordice. t'ine.[e] ([i]): derept. pentru fiecare au fost reţinute particularităţi specifice. -[ă]: bărbat. 82 .auxiliarul a la viitor. . Astfel. uric „act de proprietate” (uricar „scriitor de urice”).fricativizarea lui [ĉ] şi a lui [ĝ] în stadiile [ŝ] şi.[ă] analogic în loc de [e] în dător.ø: drept. deseatnic „slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei”. tine. . persoana a 3-a. . a lui [e] la [ă] în Dumnădzău. .cuvintele: buhai „taur”. .trecerea lui [ă] la [e] în nedejde.[i]: čini. ciobotă „cizmă”. . respectiv. pentru graiurile moldoveneşti ar fi specifice: . 1974: 339).[ă] > [i]: privi.[h] > [o]: zăbovi.[n] dur: nătare. . . harbuz „pepene verde”. În Banat-Hunedoara au fost înregistrate fenomenele: . . .[u] > [v]: luva. des. . Mareş. Muldova.palatalizarea lui [p] în stadiul [k'] şi a lui [m] în stadiul [mń].d'es. -[e]: čine. . oghial „plapumă”. Moldova şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: -[a]: barbat.[d'] > [đ]: đes. jerebie „bucată de pământ lungă şi îngustă”. pilotă „plapumă de puf”.[u]: preut. dirept. [z].

83 . nu prezintă modificări însemnate faţă de secolul trecut..formele mânc. În ceea ce priveşte limba textelor scrise în secolul al XVII-lea. beadă „lipsă”.2. argilă”. s-ar explica fie prin „informaţiile. din. î se menţine în: împle. 1974: 340).păstrarea vocalelor ă şi e în cuvinte ca: păhar. im „lut. a se sacrifica”. .dispariţia grafiilor cu en. cât şi principalele diviziuni ale ariei nordice.[l']: tel'.în majoritatea textelor. răsipi. ceea ce.[ş] > [s] în deschide. mai puţin în cronicile muntene. Mareş. ploia şi scria. a împotrivi”. inemă. .cuvintele: aldovăni „a se jertfi.[cl']. ungl'u. se menţin şi în acest secol cele care individualizează atât aria nordică de cea sudică. a îmfla. Printre principalele trăsături ale limbii din această perioadă se pot menţiona: . fie prin aceea că „nu este totuşi exclus ca nordul Transilvaniei să fi fost mai unitar din punct de vedere lingvistic decât celelalte două arii” (Gheţie. . Pentru Transilvania de nord sunt înregistrate numai cuvintele: alegădaş „mulţumire” şi somsid „ vecin”. Mareş. 1974: 340).[ń] şi [i] în făină. niştotă „nevoie”. den. ☞ Care sunt principalele trăsături care individualizează cele două mari arii dialectale din secolul al XVI-lea? 6. citi. cliciu „coapsă”. dintre. În textele munteneşti se înregistrează şi forme în care cele două vocale au fost asimilate la i: ridica. murgui „a protesta. dentre. . de tipul amente. [gl']: cl'eie. după cei doi cercetători. . risipi. leatnic „zăbavnic”.1. rădica. avenită „dospită”). în genere. lăcui. Alături de particularităţile comune limbii scrise din toate provinciile. a îmbla. svente. în general. sărace pe care le-am putut dobândi asupra graiurilor din această regiune a ţării” (Gheţie. potrivnic”.2. neşte etc. nişte etc.. . . aleaneş „duşman. 6. aveni „a se dospi” (avenit „dospit”. dar nu şi alte particularităţi.

. blane. măhrămi etc.la imperfect.prezenţa vocativului masculin nearticulat în -e: oame. . ţ. r în special în textele de tip nordic. unde fenomenul începe să fie atestat şi după fricativele ş şi j.. . z. din pîntecele de la maica noastră) şi de dativ cu la (eu … scriş la marele împărat. .rotacismul nu mai este notat decât uneori în scrierile moldoveneşti. în general.pronumele relative. textele munteneşti îl notează exclusiv pe j. sunt. însoţite de prepoziţia p(r)e. carevaşi. omonimia dintre persoanele a 3-a şi a 6-a.. să închinară la Antioh etc. în textele bănăţene-hunedorene încep să fie înlocuite de cele analogice. la persoana 1 sunt notate forme cu desinenţa -m. forme articulate: carii.în cronici.vocalele anterioare e şi i trec în seria centrală după consoanele dure s. în timp ce în celelalte apare ĝ (în textele bănăţene-hunedorene se întâlneşte frecvent alternanţa lui ĝ cu j). acestaşi etc. 84 . . mili. carele. într-o mai mică măsură în cele moldoveneşti.pluralele în -e apar. în textele munteneşti. complement direct. au spus a tot norodul. .). carea. păminte etc. dz. spre sfârşitul secolului inovaţia începe să apară şi în Transilvania. forma a se întâlneşte în textele munteneşti.). Cornescul. în general. . . ca şi în secolul trecut. -n.în ceea ce priveşte pe ĝ şi j. ca şi în secolul precedent.auxiliarul perfectului compus de persoana a 3-a este în cele mai multe texte au. cevaşi. Radul-vodă etc. .).formele iotacizate ale verbelor cu radicalul terminat în -d. -t. . în textele munteneşti sunt notate plurale în -i neacceptate de limba literară actuală (colibi. de asemenea. careşi. . Se păstrează. numele proprii apar frecvent articulate: Cârnul. . de. în schimb.formele de acuzativ nume de persoană. frecvent în textele munteneşti şi. de la (în mijloc de besearecă. nehotărâte şi demonstrative apar amplificate cu particula -şi: cineşi.dentala d se rosteşte dur.sunt frecvente forme analitice de genitiv construite cu prepoziţiile a.. lefe. talpe etc.. . în textele de tip nordic (barbe. -r sunt dominante. forme de persoana a 6-a cu desinenţa -u sunt atestate numai în textele bănăţene-hunedorene.pronumele relativ care prezintă.

nu pun probleme în înţelegerea textului. în structura sintactică a textelor laice se pot distinge două maniere de exprimare: construcţii ample. deşi nu lipsesc frazele alcătuite după modele străine.2. 6.3. unele dintre ele.. punând la contribuţie şi mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului” (Munteanu. în special în textele laice care au un vocabular mult mai bogat şi mai variat decât cele bisericeşti: „Nevoia de a-şi spori cât mai grabnic posibilităţile de expresie îi determină pe cărturari – aproape fără excepţie poligloţi – să caute cu asiduitate în vorbirea populară şi în limbile pe care le cunoşteau termenii de care aveau nevoie.2.unele adverbe apar întărite cu particula deictică -şi: acoloşi. . încăşi etc.2. acestea au o frecvenţă mult mai scăzută decât în cele din secolul al XVI-lea şi.. cât şi prin prezenţa unor elemente de exprimare artistică. textele dobândind un caracter elaborat. cu o topică particulară cu predicatul situat la sfârşitul propoziţiei sau al frazei şi cu dislocări frecvente în care se pot recunoaşte modele sintactice latine sau greceşti. în scrierile religioase. cumulul de conjuncţii.în toate textele apar frecvent forme de mai mult ca perfect perifrastic şi de viitor format din prezentul indicativ al auxiliarului a avea + infinitivul verbului sau construite cu va + conjunctivul prezent. acordul gramatical după înţeles.imperativul negativ în -areţi. dar adesea ei n-au şovăit să creeze cuvinte noi. elemente de relaţie cu altă valoare decât cea pe care o au în limba actuală etc. Dosoftei şi Antim Ivireanul se impun atât prin valorificarea limbii populare. folosirea negaţiei simple. în general. Astfel. în special cele ale lui Varlaam. -ireţi apare în toate textele. în scrierile cronicarilor mai puţin erudiţi. acordul substantivelor în genitiv şi dativ cu atributele şi apoziţiile. Pe de altă parte. .persoanele a 4-a şi a 5-a ale perfectului simplu apar până spre sfârşitul secolului fără -ră-. 6. Mai mult. textele din acest secol au suferit modificări esenţiale. -ereţi. 85 . .nu se mai înregistrează forme de condiţional sintetic. în vreme ce. Ţâra. În ceea ce priveşte sintaxa. livresc la cronicarii savanţi. deşi se mai păstrează unele particularităţi arhaice ca: dativul adnominal. Modificări importante se înregistrează şi la nivelul lexicului. savant construite. 1983: 108). sunt prezente elemente proprii sintaxei populare. .

(în textele transilvănene şi bănăţene). pisică. lucoare „lumină. farfurie. corăspondenţie. hasnă „folos”. judeţ „judecată”. anarhie. . imală „noroi” etc.. cin „tagmă.termeni de origine latină.. a conceni „a sfârşi”. papuc. zăpadă etc. cântar. neştine „cineva” etc. voie vegheată „protecţie” etc. Pe lângă aceşti termeni. blagocestivie „pioşenie”. ţinterim „cimitir” (în scrierile moldoveneşti). enchiclopedie. epidemie. camai „niciodată”. politie „stat. paradă. coronaţie „încoronare”.. strălucire”. specifici lexicului religios: bdenie „vechi în rugăciuni”. nostim. capichehaie „reprezentant diplomatic la Poartă” etc. în vocabularul acestor texte se pot identifica: . a catadicsi. blagoveştenie „bunăvestire”. de biu „din belşug”.) sau termeni politico-administrativi (beizadea „fiu de prinţ”.termeni de origine neogreacă. ciorap. blagocestie „evlavie”. a înjura. ca şi expresii şi locuţiuni specifice: peste fire „extraordinar”. anost. 86 . basma. caimacam „locţiitorul domnului”. . limpede”. . oraş” etc. astăzi dispăruţi din româna literară: bucin „trâmbiţă”. a da mulţumită „a mulţumi”. chiar „clar. preobrajenie „schimbarea la faţă” etc. agă „căpetenie militară”.elemente regionale. cust „trai”. în limba textelor bisericeşti se mai întâlnesc şi calcuri după neogreacă şi slavonă.Astfel. omăt.neologisme latino-romanice: alector „elector”. fur „hoţ”. alenşig „duşmănie”. tavă etc. calendar.. a explica”. desemnând în general noţiuni abstracte: agramat „ignorant”. cei mai mulţi referitori la civilizaţia materială (geam.termeni împrumutaţi din slavonă pe cale cărturărească. a sudui „a înjura”.turcisme care denumesc în special termeni concreţi. dăzvoalbe „a lămuri. curechi „varză”. ordin călugăresc”. cearceaf. mamcă „doică”. a blagoslovi „a binecuvânta”. a plictisi. .). care au o circulaţie limitată: agud „dud”. ciobotă „cizmă”. magazie. în vreme ce în textele munteneşti sunt frecvente cuvinte ca: ginere „mire”. a aldui „a binecuvânta”. senat etc. duroare „durere”. . carvasara „birou vamal”. measer „sărac”. fantezie.

Istoria literaturii române. Walter de Gruyter. Berlin. Istoria limbii române literare. Wolfgang Schweikard. Istoria limbii române literare. ✎ Evaluare Particularități ale limbii române vechi – analiză de text. Gheţie. Ion. Târa. derep ce nu-ţi voru preemi mărrturia ceaia ce e de menre». Contribuţii la istoria limbii române vechi. 3 Teilband/Tome 3. 1988. 2646-2692. 1978. Christian Schmitt. Rosetti. 1983. Graiurile dacoromâne în secolul al XVIlea. Munteanu. Bucureşti. nr. 1974. Ion. Editura Academiei. Iorga. Martin Dietrich Gleßen. Bucureşti. Michaela. 2009. Bucureşti. Mareş. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs). înşiş stiu că eu era acela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu. Bucureşti. Şi eu dzişu: «Doamne. Ştefan. art. pag. Editura Didactică şi Pedagogică. deaci vădzuiu elu grăindu: «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim. Privire sintetică. 223 din Romanische Sprachgeschichte (Histoire linguistique de la Romania). Vasile. Editura pentru Literatură. Livescu. Editura Minerva. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Editura Științifică și Enciclopedică. însumi 87 . Histoire interne du roumain: morphosyntaxe et syntaxe (Interne Sprachgeschiche des Rumänischen: Morphosyntax und Syntax). Nicolae. Alexandru. marrtorului tău. Şi-mi fu întorrcîndu-mă întru Ierusalim şi rrugîndu-me în băsearecă şi-mi fu spaimă. Florica. Gheţie. sub conducerea lui Gerhard Ernst. Alexandru. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 1973. Bucureşti. 1968.☞ Care sunt principalele particularități XVII-lea? ale limbii secolului al Bibliografie Dimitrescu.

Învie. Întrebare: Carele-s acealea? Răspuns: Milcuitura şi datul de har. 13 Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune? Răspuns: Doao. 348-350 […] Dracii amu cerşură de la Hristosŭ să se ducă în turma porcilorŭ. Catehismul (Întrebarea creştinească). se gĭudece-se limbile între tire. ca să nu 88 . Întrebare: Ce e datul de har? Răspuns: Datul de har easte aceaia cîndu ne aducem aminte depre toate faptele bune ale lui Dumnezeu şi dăm har lui pren Hristos. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale. 104 […] În scîrbi chemaşi-mă şi izbăviiu-te. rebdaré mişeiloru nu va peri pără în cumplit. Deaci dzise cătră minre: Pasă. Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla. Turna-se-voru păcătoşii întru ĭadu. că eu întru limbi deparrte tremiţu-te». nece să te închini a Dumnezeu striin. Întrebare: Ce easte milcuitura? Răspuns: Milcuitura easte aceaia cînd cearem ceva de la Dumnezeu şi avem greu şi nevoiia noastră. p. ca aceaia să-i neace. de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica vrea mîna mea […] Idem. să strice şi să scârbească inimile stăpânilorŭ lorŭ. Psaltirea Scheiană. întinară-se limbile în perire ce féceră. Să nu fie ţie Dumnezeu nou.era stîndu şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu». ce scoşi-te den tara Eghipetului. întru lucrul măriloru sale legă-se păcătosul. Şi nu ascultară oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă. toate limbile ce ultară Dumnedzeu. se nu învrătoaşe-se omul. Coresi. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău. Că nu pără în cumplitu ultatu va fi méserul. Codicele Voroneţean. Auziţi oamenii miei şi mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. Doamne. 269-271. Ştiutu ĭaste Domnul gĭudeţu făcîndu. sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm. lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu. p. Bucurămu-nă de spăsenia ta. în cursa ačasta ce ascunseră legă-se pičorul loru. p. auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare. p.

De fiete va fi sculatul de noapte. 237 Toţi criştinii ascultaţi şi bine învăţaţi. Nu-i fără. Scriadză svînt David în carte Joltarului. decîtŭ atunce porcilorŭ. Fragmentul Teodorescu. mai mare rău fi-vrea făcutŭ noao. de nu-i vrea fi lăsatŭ Dumnezeu lor […] Coresi. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea. Şi încă de vrea fi avutŭ puteare dracii. 337-338 […] Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne. Fericatu-i sufletul întărit cu credinţă. crede că vor peri. să calea mea pre care am venit ai nărocit. aceasta să fie acea muiare. Iar Hristosŭ lăsă şi grăi lorŭ: «Duceţi-vă!» Că arătă cîtă răotate şi amărăciune avut-au dracii spre oameni. care-au tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. Nui fără. Aşa se va tîmpla tuturora voauă în muncă şi în grijă pîne ce mîncaţi. Cătră aceştea să şi înţeleagemŭ. Nu-i fără. şi nu vrea fi apărati de Dumnezeu. carii agiutoru den domnul nu aşteptaţi. Carte cu învăţătură. Nu-i fără. iaca ieşi Raveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te. p. dă-mi să beau. că nici spre porci n-ară fi avutŭ dracii puteare. Cumu-s săgeţile în mînă de puternic. 89 . p. ca să nu se ucigă. încă şi cămilelor voiu scoate. Iar Hristosŭ păziia cei ce se drăcise. iaca la ceastă fîntînă stau. aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta şi aceaia va dzice mie: bea. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit. sau şi sloboi ei den piiardere de ce le veniia de la hitleanii draci. domnului mieu. că tot alenşigul lesni-l va învinge. Domnedzeul lui Avraam. Nu-i fără Domnezeu izbavă şi agiutor.priimească pre Hristosŭ. Pre lesne dă Domnezeu de tot acelora carii lui usbăiesc şi lui i se roagă. o sută doauodzeci şi şase de cîntece: nu-i fără Domnăzeu izbavă şi agiutor. aşa-s credzuţii tari în Domnezeu. Nu-i fără. Nu-i făr. voauă ce în Domnezeu tare nu credeţi. Voarece oraşu sau oamenii den casă domnul nu-i va pădzi. ca să ştie de ce muncă şi chinuire şi de ce reale izbăviţi sântŭ.

Şi am scris această scrisoare în casa popei Stoiei ot Bolboşi şi am scris eu. let 7084. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: Fata lu Betuel sunt. 1576 † Cum să se ştie că au cumpărat Stănilă vornicul i brati ego Cîrste di la fraţii lor. p. Pusu-ne-am şi degetele mai jos. Brătian. Dan Stoica Brătian Stanciul Ivan Stan Dan cel mic Ion Suveţul Bădsor ot Bolboş. în zos. pîn gura casălor. la Poiana Babei. mărturie Eu. 25 august. din Matca Gurei. faţa în zos pe la cer. Ion Suveţul. Gorj. care e fecior lu Nahor. 79-80 ZAPIS DE CUMPĂRARE Bolbaşi – j. deasupra de hălăşteu. în Gura Fînului. Pi(s) mĭ(s) a(v) 25(d) şi Pătru mărturie. Şi eu băui. Redei ot Sura. pe de deal.98-99 Şi lăcrâmă pré-sfănta Mariĭa şi dzise munciţilor: „au n-aţi credzut şi n-aţi audzitu că printru numele meu munci-se-va totu acela ce nu va crede?” Şi dzise 90 . la teiul cel mare. iară în Zilţ. mărturie Text reprodus după Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. fără numai Stănilă vornic şi frate-său Cîrste. Stanciul. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei […] Palia de la Orăştie. popa Pătru ot Sura. Stoica. Şi mărturie Brătian şi Ion şi Pătru Stan i Drăgoi. anume Dan. pe după gruiul casălor.încă şi cămilele tale voi adăpa. cămilele încă adăpă. la stupina lu Dobrin. la Corn şi în Zîlţ pe den faţă den Matca Gurei. care lui au născut Milca. p. Dan cel mic. Dici. pi la moara lu Dobrin. Ivan şi Stan. nimedd treabă să nu aibă den neamul acestor oameni ce sint mai sus scris. de varniţă pînă în Gura Puiului.

şi. Şi omul. casa tatîne-mieu.: spre apus au spre amiadzâdzi? Şi răspunse sfănta Mariĭa şi dzise: Blâmu spré amiadzădzi. De lucrează pănă-n sară. preste Israil. Psaltirea în versuri. heruvimii şi sărafimii. unde era unŭ râŭ de focŭ şi eşiĭa parâ de focu şi era într-ănsă multu nărod. Dosoftei. Şi dzise arhangghelŭ: Încătruo veri să mergi. Zi de iarnă şi de vară. Să-ş ceie şi să-ş răpască De la Domnul să-i hrănească. Şi soarele ş-nemereşte Apusul ce odihneşte. pré-sfăntă maica lu Hs.. să-l şază pre el preste scaunul împărăţiei Domnului. p.751-753 [. Iese-n treabă demineaţă.. Lupii urlă şi scîncează.] Şi au ales Domnul Dumnezeul lui Israil întru mine dentru toată casa tătîne-mieu să fiu împărat preste Israil în veac.306 91 . fără de greaţă. Călătoria Maicei Domnului la iad. p. întru fiii tătîne-mieu. au ales întru Solomon. Pînă cînd răsare soare. De ies gadinile toate. Cînd spre vînat se gătează. Din tunerec feceş noapte. alţii pănâ [în] creştetu..] Biblia de la Bucureşti. fiiul mieu. Şi veniră patru sute de îngeri. De mărg cineş la nchisoare.. den casa Iudei. Să crească-n vremi şi să scază. şi luară pré-sfănta Mariĭa şi o duserâ spre amiadzedzi. [.pré-svănta Mariĭa: să cadzâ întunereculŭ ca şi de-inte.242-244. bărbaţi şi mueri: unii arde pănâ în brău. şi întru Iuda au ales împărăţia şi. Şi dentru toţi fiii miei. alăţii arde pănâ în pieptu. şi cădzu pre ĭai. p. alţii era acoperiţi în foc. Luna ai făcut cu rază. căci mulţi feciori au dat mie Domnul. întru mine vru să mă fac eu împărat peste tot Israilul.

DE DOMNIA LUI PĂTRU VODĂ RAREŞ, FICIORUL LUI ŞTEFAN VODĂ CEL BUN, VĂ LEATUL 7035 GHENARIE 20

După moartea lui Ştefan vodă cel Tînar, strînsu-s-au boierii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alége să puie domnu, că pre obicéiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămînţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu savîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, ca de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste de osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p.53

Zac. 10. Era véste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă decît a lui Baştè Giurgiu, care zavistie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă. Zac. 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi cum să fie agiunsŭ în cîteva luni cu dare Ieremie-vodă la Baştè Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescu: Sula de aurŭ zidiul pătrunde. Zac. 12. V leato 7109 [1601] avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baştè Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortulŭ unde odihniia, şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baştè Giurgiu, iară trupul păn-a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostu mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ némţilor. Miron Costin, Letopiseţul Ţărîi Moldovei, p.123

I. Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci … Şi în cîteva 92

rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce sau aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani. Ion Neculce, O samă de cuvinte, p.23

Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe-dvornicul, de făcea sfat şi să învăţa cu ce fel de meşteşugari vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr' cît zicea că ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab merseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor vrun rău, atunce să paţă după vina lor. Letopiseţul cantacuzinesc, p.113

[...] Venind Gligore-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumânilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni şi senin, după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace şi bişug în toate şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. [...] Letopiseţul Bălenilor, p.128

93

✎ Teste de evaluare finală

1. Definiți latina populară și precizați care sunt principalele ei izvoare. 2. Indicați ce fapte de limbă sunt atribuite substratului. 3. Comentați definiția genealogică a limbii române dată de Al. Rosetti (1968: 77): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”. 4. Definiți și comentați „teoria imigraționistă”. 5. Precizați câteva argumente în favoarea continuității românești la nord de Dunăre. 6. Ce denumiri au fost date perioadei de unitate a românei? Precizați limitele și cauzele ruperii acestei unități. 7. Care sunt trăsăturile românei comune? 8. Care sunt urmările contactului dintre română și limbile cu care a venit în contact? 9. Precizați principalele particularități ale limbii române vechi.

94

Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. II 1961. H. Rosetti. G. I. Graiurile daco-române în secolul al XVI-lea. 95 . Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIIIlea. I. L. 1969. S. 1940. I. Bucureşti.. Academia Română. Editura Didactică și Pedagogică. Suciu.. Editura Ștințifică.. Bucureşti. Mihăilă. Emil. Editura Scrisul Românesc. Fl. Craiova. Rosetti” (coord. Editura Academiei. Editura Academiei. 2007. Gheţie. Gh. Iași. 1974. 1978. Iancu. Bucureşti. II.). Bucureşti. Fischer. Bucureşti. 2009. Rosetti” (coord. Bucureşti. Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române. Mioara Avram). Bucureşti. Frâncu. Bucureşti. 1966.Bibliografie generală Academia Română. Şăineanu. I. 1978. Densusianu. Editura Academiei. 1980. I.. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Ivănescu. Editura Academiei. Casa Editorială „Demiurg”. 2009. 1980. ediţia a II-a.. Iaşi. *** Tratat de dialectologie românească. Istoria limbii române. București.. Gramatica limbii române vechi (1521-1780). 1965. București. București. Editura pentru Literatură. Istoria limbii române. Constantin. București. Studiu monografic. (coord. Puşcariu. Împrumuturi vechi-slave în limba română. Limba română.. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Editura Junimea.. *** Istoria limbii române. 2007. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Istoria limbii române. Mareş. Magdalena Popescu-Marin). Editura Academiei. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Ov. 1985. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. Latina dunăreană.. 1960. Dimitrescu. Influența turcă asupra limbii române. Al. Mihăescu. Bucureşti. 1900. Al.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->