ILONA BĂDESCU

ISTORIA LIMBII ROMÂNE Curs universitar pentru învățământul la distanță

.

. ………………………………………………………. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. Tematică ……………………………………………………47 Unitatea de învățare I..... Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman ……………….. 62 Unitatea de învățare IV...... 94 Bibliografie generală…………………………………………………………… 95 .22 Unitatea de învățare V.6 Unitatea de învățare II. ……………………………………...12 Unitatea de învățare III.. Istoria limbii române – obiectul.. Elementele constitutive ale limbii române. Tematică ……………………………………………………………. Formarea dialectelor limbii române.57 Unitatea de învățare III...29 Unitatea de învățare VI.CUPRINS Semestrul I.. Româna comună.. Limbaromână–limbă romanică…………... Latina populară. Izvoare.. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie…………… 70 Unitatea de învățare VI.36 Semestrul al II-lea.. Izvoarele latinei populare.. Influenţa germanică şi germană……………………….... Ruperea unităţii comune. Primele atestări..... Influenţa greacă..66 Unitatea de învățare V.....15 Unitatea de învățare IV. Teoriile privitoare la această problemă……………………...5 Unitatea de învățare I...... Privire sintetică asupra limbii române vechi………… 75 Teste de evaluare……………………………………………………………….... ……………………………………... Superstratul slav al limbii române. Influenţa maghiară... Trăsături convergente şi divergente. Latina... Elementul autohton al limbii române…………………. Metodele de cercetare..………………………………………………………………....48 Unitatea de învățare II. Elementele slave din limba română...

.

Cunoaşterea trăsăturilor românei comune. NOTE DE CURS Anul al II-lea. influenţe). superstrat. Ruperea unităţii comune. Formarea dialectelor limbii române. Metodele de cercetare. Semestrul I TEMATICA Istoria limbii române – obiectul. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman. Primele atestări. Elementele constitutive ale limbii române. Timp alocat: 28 ore 5 . adstrat. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Cunoaşterea teoriilor privitoare la teritoriul şi epoca de formare a limbii române. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice disciplinei. Izvoare. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Româna comună. Latina. Teoriile privitoare la această problemă. Însuşirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. Izvoarele latinei populare. Latina populară. Elementul autohton al limbii române. strat. Limba română – limbă romanică. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Trăsături convergente şi divergente.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.

Criteriile de delimitare a perioadelor de evoluție a limbii române sunt bazate.cunoașterea structurii dialectale a limbii române. română comună (Rosetti. 1968: 351). II. numită şi preliterară. dar părerea celor mai mulţi lingvişti este că „în perioada dintre secolele al V-lea şi al VIII-lea. şi cea de după acest moment. română primitivă (Philippide. 1980: 285-288). . 1969: 15-18). limba română a trecut de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin” (Coteanu.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Istoria limbii române – obiectul. română primitivă comună (Macrea. izvoare. Pentru prima epocă s-au stabilit. . numită literară. Istoria limbii române. în general. numită: străromână (Puşcariu. denumite şi delimitate diferit. Metodele de cercetare. în funcție de autor. fapte de istorie politico-socială). 1927: 233. romanică 6 . - o alta până la despărţirea dialectelor. Istoria limbii române urmărește evoluția limbii noastre de la originile sale și până în momentul actual. Obiective: . următoarele perioade: o perioadă de formare a limbii române. . 1956 b.1. Cele două epoci au fost subîmpărţite în mai multe perioade. Număr de ore alocate: 4 ore 1. în general. Deși aceste etape nu concordă de la un autor la altul.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Ivănescu. a. cf.însușirea terminologiei de specialitate.: 72). cei mai mulți cercetători delimitează două mari epoci: cea de dinaintea apariţiei textelor scrise în limba română. incluzând toate fazele ei de dezvoltare.cunoașterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. pe factori interni (elemente din structura limbii) și / sau factori externi (influențe străine. 1956 a: 8. 1969: 15. pentru care s-au propus mai multe limite. Limba română – limbă romanică. 1937: 64-120). de la un autor la altul.

- româna modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea – sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea). Metode folosite: medoda comparativ-istorică. Densusianu.dunăreană (Petrovici. Limba română contemporană este un concept legat permanent de generațiile care folosesc limba și de pe pozițiile cărora ea poate fi considerată ca o fază sincronică. 1980: 289-321). în general. 1981: 57-58. Gheţie. Coteanu. Guțu Romalo. 1964: 439. 1983: 9-10. Cazacu. Onu. 1980: 286-321): - dacoromâna veche . Ivănescu. Rosetti. 1958: 151-156. 1981: 57-58. Niculescu. apoi protoromână (Coteanu.cuprinsă între secolele al XVI-lea – sfârșitul secolului al XVIII-lea. care durează până în secolul al X-lea (anul 976 este prima atestare a unui grup de români sud-dunăreni. I: 223. Târa. Coteanu. Petrovici. 1968: 353. aromânii) sau al XIII-lea. Ivănescu.perioada cuprinsă între despărţirea dialectelor şi apariţia primelor texte scrise în dacoromână. 1956: 10. după unii chiar al XIV-lea (cf. 7 . . Rosetti. 1978: 31-33. 1964: 439). traco-romanică (Coteanu. b. Iordan. 1961. Perioada literară se poate împărţi. perioadă în care se conturează dialectele şi graiurile. metoda filologică (studiul textelor vechi). Macrea. 1967: 8-10. 1964: 346-353). - dacoromâna comună . 1969: 10). Coteanu. în trei mari perioade (Cf. - româna contemporană (de la sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre). Munteanu. ☞ Care sunt etapele de evoluție a limbii române? 1.2. 1971: 35-40.

Din punct de vedere genetico-structural. b) cu caracter inovator. Limba română – limbă romanică. estici) din perioada pentru care nouă ne lipsesc știrile. limba română face parte din familia limbilor romanice. sarda. 8 . italiana. termenul păstrându-se și ca nume etnic (rumân > român). apuseni. Izvoarele pentru investigarea diferitelor stadii ale limbii noastre: inscripțiile. retoromana și dalmata (azi moartă) – formează spațiul geografic și cultural al Romaniei. pe baza cărora s-au reconstituit fazele anterioare de limbă (din secolele al XII-lea. diferite trăsături atipice sau necunoscute în celelalte limbi romanice. franceza. documente. textele vechi din secolul al XVI-lea. catalana.1. româna dezvoltând de-a lungul evoluției sale. al XIIIlea.1. ☞ Din ce familie de limbi face parte limba română? Comentați. 1.3. ca o conștiință a descendenței romane. franco-provensala. Limba română este singura reprezentantă a Romaniei Orientale.4. a făcut ca româna să capete un aspect particular. 1.4. concretizate în urme de latinitate inexistente sau dispărute din celelalte limbi romanice. portugheza. conferit de anumite particularități lingvistice: a) cu caracter conservator. împrumuturile din și în limbile străine. al XIV-lea). Româna este singura limbă romanică ce se definește prin ROMANUS. toponimele și antroponimele. dar și unicul idiom romanic izolat de restul romanității printr-o vecinătate nelatină. occitana. dialectele și graiurile. Împreună cu celelalte idiomuri romanice – spaniola. izvoarele străine – mărturii ale unor cronicari străini (bizantini. Poziția de arie laterală și izolată în spațiul romanic.

2. nu au aspect literar și au suferit influența limbilor din Balcani în mijlocul cărora au supraviețuit. vorbit în nordul Greciei. pe valea Timocului și în Voivodina. vorbit în Peninsula Istria din Croația. în zona Vidinului. constituit pe baza subdialectului muntenesc din nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei.dialectul aromân. . 9 . în România și în afara granițelor (compact sau insular) în: Republica Moldova. Transnistria. un aspect supradialectal normat. pe valea Tisei (Ungaria). subdialectul crișean. . în Grecia. Dacoromâna este singurul dintre cele patru dialecte istorice românești care s-a dezvoltat devenind limbă națională. Româna. până în Extremul Orient. în Ucraina subcarpatică și Ținutul Herței. dar și în alte țări unde se găsesc comunități de români. Se mai vorbește pe teritoriul fostei URSS.dialectul meglenoromân. Cele trei dialecte suddunărene (aromân.1. în Bulgaria. teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei. ☞ Care sunt dialectele limbii române? Comentați. Macedonia. subdialectul bănățean. folosind însă și unele trăsături din celelalte subdialecte. are o funcție culturală. inclusiv în România. limba literară. Bulgaria și în alte țări. vorbit preponderent în sudul Dunării.dialectul dacoromân. . în Macedonia și în alte țări. de-a lungul Dunării și în Dobrogea bulgărească. Dacoromâna prezintă următoarele varietăți teritoriale: subdialectul muntenesc. Albania. subdialectul moldovenesc.4. unde au fost deportați românii din Moldova și Bucovina de nord. inclusiv în România.dialectul istroromân. vorbit preponderent la nord de Dunăre. continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene are patru dialecte: . meglenoromân și istroromân) au un caracter conservator. subdialectul maramureșean.

Editura Didactică şi Pedagogică. Despre dialectele limbii române. Editura Universitaria. Macrea. Gheţie. Iordan. Vasile. 70-75 (1956 b). p. în SCL. nr. 2. Dimitrie. Bucureşti. Fl. în LR. Ion. Istoria limbii române. Coteanu. nr. 1964. nr. Gh. în LR.. 1978. Coteanu. 1996. Livescu. 1964. București. Editura Academiei RSR. Editura Științifică și Enciclopedică. V. nr. p. Ion. Bucureşti. 151-156. în LR. 1958. 1961. Macrea. București. Editura Academiei. Caragiu-Marioţeanu. M. 4.Bibliografie *** Istoria limbii române. Niculescu. Origini și dezvoltare.. II. Michaela.). 346-353. Craiova. Bucureşti. V. Istoria limbii române. Densusianu. Bucureşti. I. Ov. Ion. 1969. în SCL. Ion. 1956. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1860). București. 1983. Editura Ştiinţifică. Guţu Romalo. Dimitrescu. Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană). Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Privire sintetică. Limba română. 10 . București. Unitatea dialectală a limbii române. Târa. Ion. Istoria limbii române.. Istoria limbii române literare. 1967. X. 1975. 1956. Munteanu. Alexandru. Bucureşti. Coteanu. Epocile de evoluţie a limbii române. p.. 431-443. Editura Academiei. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. p. 5-24 (1956 a). Cvasnîi Cătănescu. (coord. Istoria limbii române literare. 1969. Dimitrie. Structura morfologică a limbii române contemporane. 4. 2004. 1980. XV. p. 1. XIII. 1978. Editura Didactică și Pedagogică. Iorgu. Editura Junimea. Maria. Ştefan. Coteanu. Valeria. Editura Științifică. E. Iaşi. București. Petrovici. 1981. Editura Humanitas. Varietăţile diatopice ale limbii române. Ivănescu.

Rosetti. Al. Alexandru. Onu Liviu. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Boris. Al. 1927. Bucureşti. Craiova. Iași. *** Tratat de dialectologie românească. Originea românilor. Cazacu. Editura pentru literatură. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Ce spun limbile română și albaneză. 1968. II. Istoria limbii române literare. 1984. Editura Scrisul Românesc. Essai de reconstitution du roumain primitif.. Pușcariu. 1971. Tipografia „Viața Românească”. 11 .Philippide. Rosetti. Cluj-București. Imprimeria Națională. Editura Minerva. Sextil. în Études de linguistique romaine.. 1937.

2. rar în structura gramaticală. 2001: 518). 2001: 520-521). dar importantă pentru definitivarea structurii acestuia (DȘL. în toponimie şi antroponimie.1. toponimie.însușirea terminologiei de specialitate.4. în formarea cuvintelor. Elementele de superstrat se manifestă îndeosebi la nivel lexical şi semantic. Subsubstratul este reprezentat de limbile unor populaţii foarte vechi despre care există numeroase atestări arheologice şi de la care se presupune că ar fi rămas unele urme în toponimie sau cuvinte cu etimologie nesigură/necunoscută. 2. 12 . uneori şi în fonetică şi în morfosintaxă. fondului de bază latin (DȘL. după o perioadă de bilingvism sfârşeşte prin a fi absorbită de idiomul romanic. limba populaţiei autohtone va fi asimilată. În urma unui proces de bilingvism (capacitatea unui individ sau a unei populaţii de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice diferite). Număr de ore alocate: 2 ore 2. Dar ea nu dispare complet. limba s-a constituit în general.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Elementele constitutive ale limbii române Obiective: .2. Când încetează şi acţiunea superstratului. ci lasă urme în fonetică. Superstratul este reprezentat de limba populaţiilor migratoare care s-au aşezat în spaţiul romanic şi care. 2. hidronimie şi în formarea de cuvinte. Stratul reprezintă limba populaţiei cuceritoare ce se impune. este reprezentat de limba latină populară. Cuvintele de substrat au fost asimilate. ca evoluţie fonetică. imediat ulterioară epocii de constituire a trăsăturilor esenţiale ale unui idiom. vocabular. Substratul este reprezentat de limba unei populaţii autohtone peste care se aşează limba unei populaţii cuceritoare. În cazul limbilor romanice. Substratul limbii române îl reprezintă limba traco-dacilor care în cursul procesului de romanizare şi-au însuşit limba latină. Superstratul constituie o influenţă relativ puternică.3.

politice. 2. Editura pentru literatură. Densusianu. 2001: 28). Editura Didactică și Pedagogică. Rosetti. ci un bilingvism individual. turcă. Enciclopedia limbii române. Bidu-Vrănceanu. germană. adstratul este reprezentat de: limbile slave învecinate (bulgara. Dicționar de științe ale limbii. precum şi inventarul mijloacelor sale derivative (sufixe şi prefixe)” (DȘL. Ionescu-Ruxăndoiu. Al. Bucureşti. engleză.. editura Nemira. Marius Sala. maghiară. 1961. 13 . Editura Univers Enciclopedic. 2001. Bibliografie Academia Română.. București. Bucureşti. Istoria limbii române. I. franceză. turanică. sârba). Mancaș. 1978. II. Cristina. 2001. 2.). București. Editura Științifică. Angela. Istoria limbii române. Mihaela. germană. coord. Ele se manifestă în lexic şi în formarea de cuvinte. superstratul este slav. *** Istoria limbii române. maghiară. germanică. rusa. culturale). (coord.Pentru română.5. București. Editura Academiei RSR. Gabriela. Adstratul reprezintă rezultatul contactului de vecinătate geografică dintre două limbi şi produce „îndeosebi schimbări de ordin cantitativ. Dimitrescu. îmbogăţind lexicul. Influenţele nu au presupus un bilingvism de masă. Ov. rusă. 1969. Superstratul cultural este reprezentat de elemente de origine latină şi greacă ce ţin de domeniul culturii şi care sunt comune celor mai multe limbi.7. Fl. 2. În română. ucraineana. italiană. Liliana.6. Influenţele sunt contribuţiile aduse de diferite limbi ca urmare a relaţiilor reciproce (economice. 1968. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Pană Dindelegan. În cazul românei se poate vorbi de influenţa greacă. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Călărașu. București.

1984. Craiova. ✎ Evaluare Definiți elementele constitutive ale limbii române și precizați în ce compartimente ale limbii se regăsesc. 14 . Editura Scrisul Românesc.*** Tratat de dialectologie românească.

e.1. Număr de ore alocate: 4 ore 3.cunoașterea variantelor temporale.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Latina. Sursele acestei epoci sunt: inscripţii. funcționale și regionale. Cea mai veche inscripţie este fibula de la Preneste. Latina arhaică – de la origini până la sfârşitul sec. Limba latină. inevitabil. Latina populară.2.e.1. Obiective: . al II-lea î.e.n. cât mai ales în ceea ce privește structura gramaticală” (Tagliavini. Izvoarele latinei populare. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului roman. folosită ca instrument de comunicare de-a lungul unei îndelungi perioade pe un vast teritoriu. al II-lea î. acte oficiale. unele variante temporale. idiom aparținând familiei limbilor indo-europene. Este momentul în care limba literară se constituie şi se unifică. Latina preclasică – de la sfârşitul sec. fragmente de cântece rituale. atât în ceea ce privește tezaurul lexical. . 3. . a cunoscut.1.n. Limba latină .n. funcționale și regionale ale limbii latine. care datează din jurul anului 600. formulare de legi. 15 .fazele de dezvoltare Latina. până la mijlocul secolului I î.însușirea terminologiei de specialitate.cunoașterea izvoarelor latinei populare. al III-lea î. 1977: 161). reprezintă „nucleul fundamental al limbilor neolatine. începuturile poeziei din prima jumătate a sec. 3.n.1.e.

Reprezentanţii epocii sunt: Ennius (primul mare poet).4. Quintilian (orator şi teoretician). Lucilius (părintele satirei romane). 16 . Varro (filosof şi filolog). Sf. Reprezentanţi: Tacit (istoric).n. Latina populară a existat aşadar în toată perioada latinităţii și a reprezentat „unica limbă comună care a asigurat comunicarea între populațiile – diferite etnic și lingvistic . În 813 Conciliul din Tours confirmă existenţa unei rustica Romana lingua (Sala. Cezar. folosit pentru comunicare de oamenii mai puţin cultivaţi (şi chiar de cei cultivaţi în condiţii neoficiale) până la transformarea lui în diferitele idiomuri romanice. Juvenal şi Marţial (poeţi).n. 1996: 30).n. unii autori încearcă o întoarcere la modelele clasice. Latina postclasică (sau „epoca de argint” a latinităţii) se caracterizează prin împrumuturi de elemente populare şi arhaice . până în anul 14 e. Latina târzie – anul 200 până la primele texte romanice.e. Catul (poet liric).n. Salustius. 3. Terentiu. adică latina vorbită de vulgus „mulţime gloată”. (moartea lui Augustus). 3. Reprezentanţi: Cicero (retor şi filosof. a fost numit latină populară sau vulgară. Cato (orator şi autor al unui tratat de agricultură).5. 32).1. în 842 apare primul text romanic: Serments de Strasbourg (Sala.3. Latina clasică (sau „epoca de aur” a latinităţii) este prototipul latinei literare ajunse la apogeu – de la mijlocul secolului I î. iar câţiva ani mai târziu. Augustin. Titus Livius (istorici).ale Imperiului Roman” (Cvasnîi Cătănescu.1.1. Tibul. Importanţi în această epocă sunt scriitorii creştini (Tertulian. Ieronim). 1998: 28. Propertiu. care „cizelează” latina clasică). Seneca (filosof). Horatiu. 1989: 272). Virgiliu. În această perioadă de decădere a latinităţii. 3. ● Aspectul nenormat al limbii latine. până la anul 200 e. Plaut (autor al unor comedii celebre). Ovidiu (poeţi).anul 14 e. Petronius (autorul romanului Satyricon).

un fel de îndreptar gramatical. 1977: 163). Ca atare.1. în Evul Mediu. ● Fiecare din variantele latinei populare târzii vorbite în diferitele provincii ale Imperiului Roman poartă numele de latină provincială. în care se explică prin forme uzuale termenii mai puţin cunoscuţi sau expresiile ieşite din uzajul epocii. Aceştia se străduiau să corecteze greşelile din pronunţare sau din flexiunea diferitelor parţi de vorbire şi luptau împotriva barbarismelor şi a solecismelor. un interes deosebit prezintă Appendix Probi. ci numai texte cu mai multe sau mai puţine „vulgarisme”. folosită în special în scris. Din această categorie. care cuprinde o listă de 227 de cuvinte populare însoţite de corespondentele lor clasice. ☞ Care sunt etapele de dezvoltare a limbii latine? 3. ordonate după principiul „aşa este corect şi nu aşa”: masculus non masclus. atunci când limbile romanice existau deja. vorbită în antichitate în provinciile romane Moesia și Dacia. Izvoarele latinei populare Întrucât latina populară reprezintă varianta preponderent vorbită.● Latina târzie (epoca de după anul 200 şi până la primele texte romanice) nu trebuie confundată cu latina medievală care este limba latină moartă. 3. vetulus non veclus. Lucrările au o valoare inegală iar utilizarea lor trebuie făcută cu rezervă. a fost numită latină dunăreană. ea „transpare doar în mod excepțional din documentele scrise” (Tagliavini. folosite din diferite motive. Scrieri normative şi explicative ● Gramaticii.2. oculus non oclus. columna non 17 . din care provin dialectele românești. nu există texte scrise exclusiv în latină populară. ● Varianta locală a limbii latine.2. ● Glosarele sunt vocabulare rudimentare în general unilingve.

2. diferite anunţuri etc. permiţând stabilirea unor particularităţi regionale ale latinei din diferitele provincii. Bucureşti. saluturi. De asemenea.colomna. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. frigida non fricda. acre non acrum. coquens non cocens.2. Ele au un caracter întâmplător şi cuprind: nume de persoane. Jireček a trasat o linie (care îi poartă numele) ce delimitează zona de influenţă romană de cea de influenţă greacă. declaraţii de dragoste. imprecaţii. se întâlnesc mai ales la Pompei şi Herculanum. glume. Autorii latini În scrieri ponderea elementelor populare diferă de la un autor la altul sau în funcție de tipul de text. vinea non vinia. deoarece în multe cazuri. se pot aprecia intensitatea şi limitele romanizării. formule de propagandă electorală. ☞ Care este importanța inscripțiilor? 3. Astfel. fie introduse 18 . greşelile din text se datorează exclusiv ignoranţei celui ce l-a scris sau economiei de spaţiu.2. ● pictate – s-au păstrat mai greu. Mihăescu. texte onorifice dedicate divinităţilor etc.). C. pauper mulier non paupera mulier. 3. calida non calda. Inscripţiile au avantajul posibilităţii datării şi localizării lor. Inscripţii Există mai multe tipuri de inscripţii: ● gravate în piatră sau în bronz. după numărul inscripţiilor găsite pe un anumit teritoriu.3. urări. care cuprind fraze mai mult sau mai puţin stereotipe (epitafe. ● zgâriate sau trasate cu cărbune (grafitti). Pentru Dacia există lucrarea lui H. Utilizarea inscripţiilor în stabilirea trăsăturilor latinei populare şi regionale trebuie făcută însă cu prudenţă. pe baza inscripţiilor din Peninsula Balcanică. Acestea erau folosite fie în mod voit. tristis non tristus etc. Având un caracter spontan sunt deosebit de preţioase pentru cunoaşterea aspectului popular al limbii latine. 1960.

scrise de Iordanes (probabil got originar din Dobrogea). prezintă forme şi construcţii populare specifice latinei vorbite în Moesia Inferioară. diplome şi documente de cancelarie Limba acestor scrieri cuprinde multe elemente populare. ● Scriitorii literari de până la anul 2000 e. fie din cauza pregătirii școlare reduse (Tagliavini. Cicero. 19 . dar şi pentru că au fost scrise într-o perioadă când încă nu se fixaseră toate normele riguroase ale limbii literare. Chronicarum Libri – povesteşte fapte legate de istoria francilor. scrise în legătură cu practicarea diferitelor meserii – tratate de: agricultură (Cato cel Bătrân). artă culinară (Apicius) etc. model de limbă clasică în discursuri şi în scrierile filosofice. Plaut reprezintă o sursă importantă a latinei populare timpurii. ● Scrieri istorice şi cronici târzii sunt de obicei redactate într-o latină amestecată. 1977: 165). Edictus Rothari cuprinde legile longobarde. Historia Francorum – cuprinde istoria merovingienilor. foloseşte construcţii şi expresii populare în scrisorile adresate prietenului său.pentru o mai bună înțelegere a textului. de medicină veterinară (Mulomedicina Chironis). fie din lipsă de termeni tehnici din latina clasică. Getica şi Romana. dar şi culte. poveşti şi anecdote. întrucât ele erau destinate publicului de pe stradă. unul dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. Limba comediilor sale are un pronunţat caracter popular. presărate cu pilde. cu forme populare şi reminiscenţe clasice: Historia Augusta – o culegere de biografii ale împăraţilor romani de la Hadrian la Diocleţian. iar eroii principali erau oameni de rând. ● Scrieri tehnice Sunt în general lucrări fără pretenţii literare. arhaisme şi barbarisme: Lex Salica este o culegere de legi ale francilor salici. Petronius care în Satyricon foloseşte numai în scopuri stilistice aspectul popular al limbii latine.n. ● Legi. care vorbeau ca aceştia.

Origini și dezvoltare. Editura Științifică. Augustin şi alţi Părinţi ai Bisericii. Limba română. 1962. reprezintă varianta de bază a Bibliei catolice). ☞ Care este ponderea elementelor populare din diferitele scrieri latinești? 3. Ieronim. 1996. București. Compararea limbilor romanice reprezintă o sursă importantă pentru reconstrucția multor particularități și a multor cuvinte din latina populară neatestate în alte izvoare. București. în operele lor prin care făceau propagandă noii religii. Editura Univers Enciclopedic. Traducerile Bibliei: Itala (sau Vetus Latina). Editura Humanitas. Peregrinatio Aetheriae (Egeriae) ad loca sancta este un fel de jurnal de călătorie al unei călugăriţe spaniole la locurile sfinte. Enciclopedia limbii române. Bibliografie Academia Română. Istoria limbii române.4.2. Reconstrucţia cu ajutorul formelor romanice.. Sf. București. I. oameni de cultură. coord. folosesc în mod voit o limbă cât mai apropiată de cea vorbită de oamenii de rând. ● Scriitorii creştini şi literatura hagiografică Tertulian. Cvasnîi Cătănescu. traducerea Sf. Editura Academiei. Ov. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Maria. vol. 2001.Glosele mallobergice explică prin termeni juridici franci noţiunile corespunzătoare din latină. București. I. 20 . întocmită sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. Marius Sala. Afra şi Vulgata (Vulgata. Densusianu. 1961. *** Crestomație romanică.

Editura Științifică și Enciclopedică.Fischer. Originile limbilor neolatine. 1981. Editura Univers Enciclopedic. Introduction au latin vulgaire. 1977. 1989. Rosetti. Editura pentru literatură. ✎ Evaluare 1. latina medivală. Marius. Éditions Klincksieck. Mihăescu.. *** Istoria limbii române. București. București. Enciclopedia limbilor romanice. 1998. II. 5. Väänänen. 1985. Marius (coord. Al. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Comentați prezența elementelor populare din diferitele scrieri latinești. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1968. Editura Științifică și Enciclopedică.). Care sunt avantajele și dezvantajele inscripțiilor? 4. Troisième édition revue et augmentée.. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Academiei RSR. Tagliavini. Care sunt principalele „surse” ale latinei populare? 3. Sala. 1960. Bucureşti. latina târzie. Latina dunăreană. 1969. Carlo. Iancu. Veikko. Paris. latina dunăreană. Definiți: latina populară. Editura Academiei. București. latina provincială. București. De la latină la română. București. Sala. H. Care este primul text romanic? 21 . Bucureşti. 2.

Dar unele cuvinte considerate dace sunt latinești sau grecești. traco-frigiană. 5. 1969: 317). 1969: 314). -diza. -para.însușirea terminologiei de specialitate.. 1969:315). -zura.1.2. .) . mazăre.în partea de nord erau terminate în: -dava „cetate. Rom. Unii savanți fac diferența între: traca propriu-zisă și daco-moesiană (cf. ILR. I e. zârnă (ILR. .UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Elementul autohton al limbii române Obiective: . Delimitarea este făcută în general după numele de localități: . -dina. -burd. Pentru unele cuvinte s-au făcut apropieri de cuvintele românești: brusture. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Limba care reprezintă substratul limbii române a fost numită: tracă. -stur.De materia medica al lui Dioscorides (sec.) și Herbarius. b) Nume proprii (nume de zeități.există un număr de 57 de nume de plante medicinale (Ist.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei . traco-iliră. ILR. gorun. de ape): aproximativ 2050.în Tracia propriu-zisă se terminau în: -berga. de persoane. Număr de ore alocate: 6 ore 4. II: 313). -bria. În două tratate de botanică medicinală .n. III e. -cella. din care 1150 antroponime și 900 toponime 22 . iliră. Daco-moesiana este cunoscută din: a) Glose. așezare”.n. de așezări. 1960: 260-262. traco-dacă sau daco-moesiană (ILR.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. -sara. citat sub denumirea de Pseudo-Apuleius (sec.

oricât de precare și de nesigure. dar nu este moștenit din latină. e) Când cuvântul nu este atestat în limbile balcanice antice și nici în albaneză. macedoneană. 1968: 23. d) Comparația cu albaneza. Criteriile stabilirii elementelor de substrat (ILR. ☞ Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? 4. rom.3. alcătuite numai din consoane. b) Comparația cu resturile. 1969: 319-320) a) Domeniul în care trebuie căutate elementele de substrat este acela al elementelor fără etimologie sau cu etimologie nesigură. în scriptio continua. 23 .. de tip satem (Vraciu. iliră). cf. 1968: 21. c) Comparația cu oricare dintre vechile limbi balcanice (tracă. 30 de inscripții cu caractere grecești. poate fi de folos comparația cu limbile baltice și cu armeana. 1960: 261.. 1978: 67). dar pentru care nu se cunoaște sensul apelativului din care provin (ILR. pe un inel descoperit în 1912 la Ezerovo (Bulgaria) (Ist.Decebalus per Scorilo. rom. Ist. Ist. fiind înrudită în primul rând cu ilira. Dimitrescu. nici împrumutat. 2001: 426-428). care trebuie însă făcută între stadiul românei comune și albanezei comune. 1969: 315). c) Inscripții (unele cu interpretare nesigură): inscripția cu litere latine de la Grădiștea Muncelului . încă nedescifrate. cu balto-slava și cu iraniana (Daicoviciu. 2001: 404) ..(Daicoviciu. Rom. 1980: 92). Toate aceste izvoare au pus în evidență faptul că daco-moesiana era o limbă indo-europeană. ale dacomoesienei. o inscripție care are 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri.

b) tendinţa din graiurile moldoveneşti de a transforma pe v + o. g) Referirea la simple rădăcini nu este edificatoare. Trebuie găsite cuvinte concrete existente în diverse limbi indo-europene și explicarea cuvântului românesc trebuie făcută nu numai pentru rădăcină. Se atribuie substratului în limba română: 4. holbură. hamësh. (Se ştie că latina pierduse pe h. 1964: 266-269. concordanța numai structurală nu dă certitudinea. ● evoluţia particulară a grupurilor consonantice CT şi CS (asemănătoare cu ce s-a produs în albaneză) CT > pt LACTE(M) > lapte 24 LUCTA > luptă alb. ci pentru toate elementele lui. în cadrul tendinţei de închidere a timbrelor vocalice (care s-a manifestat şi în portugheză şi în dialectele italiene de sud) (Avram. harmăsar. de tip romanic.4. a hămesi). u > h: hulpe. Rosetti. În fonetică (influenţa substratului s-a manifestat direct – prin apariţia unor foneme noi – şi indirect – prin evoluţia fonetică a unor grupuri de sunete): ● existenţa vocalei ă (pentru că există şi în albaneză şi bulgară) S-a demonstrat însă că în română este o evoluţie firească. hututui. luftë . hultan. hudă. ci numai posibilitatea înrudirii. hăla. Părerea că h se datorează substratului (Brâncuș. ● existenţa consoanei h (considerată de unii lingvişti de origine slavă). 4. 1968: 610-611).f) Comparația poate fi extinsă la oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit. c) tendinţa de a pronunţa cu aspiraţie cuvinte ca haripă. 1961: 471-477) se bazează pe: a) descoperirea unor cuvinte cu h comune românei şi albanezei: rom. h) Pentru faptele morfologice.1.4. ca urmare a unei pronunţări relaxate). hameş (v. alb.

> r (GULA > gură. moară). ● identitatea formală dintre genitiv şi dativ (care se explică însă şi prin evoluţia internă a latinei târzii). ● După unii lingvişti s-ar datora substratului şi trecerea lui -L. Se explică însă şi prin păstrarea opoziţiei dintre N şi NN romanici. a pronumelui reflexiv sine (< SE + -ne) şi a interogativ-relativului cine (< QUE(M) + -ne).2. ● formarea viitorului cu VOLERE (< VELLE). ● formarea numeralului de la 11 la 19 cu material latin (explicată şi prin calchiere după slavă sau prin criterii interne). evoluţia grupului -BR. iar după alţii este moştenit din latină).CS > ps COXA > coapsă alb. Nu s-au oferit însă explicaţii satisfăcătoare pentru aceste afirmaţii. În morfosintaxă ● postpunerea articolului Această preferinţă pentru postpoziţie se explică însă şi prin analogia cu postpunerea adjectivului. kofshë ● rotacismul (evoluţia lui -n. după alţii s-a reorganizat pe teren românesc.4. ● existenţa genului neutru (care după unii lingvişti s-ar datora influenţei slave. MOLA > moară). ☞ Ce se atribuie substratului în fonetică? 4.> -r.(FABRUM > faur). tine (< TE + -ne). Româna este singura limbă romanică ce formează viitorul cu acest auxiliar. 25 . apariţia diftongilor metafonici ea şi oa (seară.în cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): bine > bire. ● existenţa particulei -ne de la acuzativul pronumelor personale mine (< ME + -ne).> -br.

În vocabular ● toponime: numele munţilor Carpaţi (< rădăcina *karp „stâncă“) numele unor localităţi: Abrud. Motru. Turda. Tisa. restul existente numai în română. după unii și Hârşova. dintre care 72 comune cu albaneza.). -man: gogoman. aicea. iar după I. Oituz. Albac. acela. Lotru. care a generat sufixul adverbial -eşte (cu care se formează şi adverbe egale semantic cu numele unei limbi) : românesc. româneşte.3.4. Mureş. Russu (1981: 243 ș. Cerna. Bârzava. -oane. ☞ Ce se atribuie substratului în morfosintaxă și în formarea de cuvinte? 4. Mehadia. Rosetti (1968: 264 ș. scundac.u.● sufixul adjectival -esc (ce arată originea). tineresc. -ăni (sufix verbal foarte productiv): a băcăni.u. Siret. Buzău. hoțoman. ● cuvinte . Vedea. acuma generalizarea auxiliarului a avea la perfectul compus al verbelor tranzitive şi intranzitive. 26 . I. Criş. Ampoi. Bârzava. a pocăni.numărul acestora diferă de la cercetător la cercetător şi de la epocă la epocă: 185 după Al. Jiu. Someş. tinereşte. ortoman. Prut. ● alte fenomene atribuite substratului şi insuficient argumentate: forma pronumelui personal de acuzativ o particula deictică a de la pronumele şi adverbele demonstrative acesta. 85 comune cu albaneza după Al. ● hidronime (numele apelor mari): Argeş. Timiş.) circa 160. Drencova. ● alte sufixe: -ac (formează substantive şi adjective): prostănac. Olt. Philippide (1927: 743).

în SCL. la o civilizaţie de tip pastoral şi agricol. 1983. zestre. sarbăd. Ov. păstia. muşat „frumos“. niţel. Andrei. Editura Academiei Române. întâmpina.. Gr. burtă. scurmà. descurcà. viezure. urcà. buiestru. mure. gheară. melc. sâmbure. desbărà. baltă. București. p. sterp. şale. Se observă că aceste cuvinte se referă. curpăn. bordei. zimbru. 2007. rânză. năpârcă. zgâria. grapă. ţarc. curmà. mişca. zgârma. b) Cuvinte existente numai în română: ameţi. Istoria limbii române. cruţà. buză. mazăre. 1961. mugure. ţap. leagăn. strugure. şir. groapă. întrema. căpuşă. căciulă. Studii de istorie a limbii române. Brâncuș. ☞ Ce se atribuie substratului în vocabular? Bibliografie Avram. beregată. ceafă. 27 . mal. Contribuțíi la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești. scrum. gălbează. București. brad. guşă. răbdà. caier. droaie. zgardă. genune. strungă. în general. II. ghioagă. brânduşă. I. boare. 1864. amurg. ghimpe. vătăma. Editura Științifică București. mistreţ. murg. 1961. păstaie. fasc. I. pânză. prunc. şopârlă. greci. copac(i). Densusianu. mătură. gard. copil. butuc. mare. 2008. scăpărà. muşca. Gr. gorun. şoric. butură. Originile. baci. vatră. Originea consoanei h din limba română. mânz. extras din SCL.a) cuvinte comune cu albaneza: abur. Brâncuș. caţă. barză.. cârlan. Vocabularul autohton al limbii române. morman.. zburda. urdă. balegă. București. nai. cătun. 2. pârău. băgà. fărâmă. XV. (a) bucur(a). moş. Brâncuș. lespede. 1964. zer. pururea. nr. întâmpla.. Editura Științifică și Enciclopedică. brânză. 471-477. dereticà. Gr. necheza. gata. băiat. strepezi. XII. 1-5. reazem. grumaz. sculă. măgură.

Limba daco-geților. Editura pentru literatură. Originea românilor. București.. București. Philippide. Ce spun limbile română și albaneză. 1960. 1927. București. 2001. Iași. Sextil. Limba traco-dacilor.*** Istoria limbii române. Timoșoara. I. 1969. București. Editura Academiei. 1980. Editura Academiei RSR. 1968. Bucureşti. Rosetti. Limba română.. II. II. 1976. *** Istoria României. Editura Academiei RPR. Al. Editura Facla. Editura Minerva. 1981. 1959. Russu. I. Pușcariu. *** Istoria românilor. II. Ariton. I.. Editura Enciclopedică. Editura Științifică și Enciclopedică. I. Privire generală. I.. Tipografia „Viața Românească”. Al. București. Vraciu. ✎ Evaluare Care este substratul limbii române? Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? Ce se atribuie substratului în limba română? Comentați. Etnogeneza românilor. București. 28 . Russu. I. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.

2. 1961. care au fost îndelung disputate: teritoriul de formare epoca de formare.2. de-a lungul timpului s-au formulat mai multe teorii privind geneza etnolingvistică românească. Hasdeu) nu a fost ilustrată cu argumente ştiinţifice convingătoare şi a fost repede abandonată.P. 29 .1.însușirea terminologiei de specialitate. sursă a unor îndelungate dispute ştiinţifice. Ca atare. o constituie teritoriul de formare. Obiective: . . Teritoriul de formare „Problema cea mai grea din istoria limbii române” (Densusianu. 5. P.cunoaşterea și explicarea teoriilor privitoare la teritoriul de formare a limbii române. Poporul român şi limba română s-au format printr-un proces îndelungat. 5. I: 189). Astăzi ea are numai valoare istorică. Teoriile privitoare la această problemă.2. 5. Pentru istoria limbii noastre (şi a poporului român) sunt importante două probleme. Cantemir.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. . . Teoria nord-dunăreană. Număr de ore alocate: 6 ore 5.1.conoașterea și explicarea părerilor privind epoca de formare a limbii române. B. început odată cu romanizarea şi colonizarea regiunilor carpato-danubiano-pontice de la nord şi de la sud de Dunăre.cunoașterea părerii oficiale privind teritoriul și epoca de formare a limbii române.1. Maior. complex şi inseparabil. formulată de unele personalităţi ale culturii româneşti (D.1.

.al XI-lea.5. I.2. între ei existând însă unele diferenţe majore. Cr. Prin teoria lor. În secolul al XIX-lea. ostrogoţi. Argumentul acesta nu poate fi acceptat pentru că şi în sudul Dunării au locuit diferite neamuri germanice şi nici acolo nu s-au păstrat elemente germanice certe. ulterioară venirii ungurilor (896) sau chiar a cumanilor: după Engel în sec.2. nu aveau drept de natio ca ungurii. iar ei erau toleraţi.lipsa unor date istorice despre români până în sec.imposibilitatea romanizării Daciei doar în 165 de ani. trei învăţai austrieci – Fr.evacuarea totală a Daciei între anii 271-275. cei trei istorici încercau să justifice politica austro-ungară în Transilvania. al XIII-lea. consideraţi „venetici”. J. în orice caz. al III-lea. Roesler. al IX-lea. a. Eder. încă din sec. taifali). longobarzi. . deci 8-9 secole de „tăcere” a cronicilor. C. Engel – admit ideea că românii din sudul Dunării sunt înrudiţi cu cei din nord. Argumentele istorice erau completate şi de unele l i n g v i s t i c e: ● Absenţa cuvintelor de origine germanică din limba română. Data imigrării românilor din sud la nord de Dunăre era. deşi pe teritoriul fostei Dacii au locuit mult timp.exterminarea dacilor în cele două războaie de cucerire (101-102. Sulzer. dar cei din nordul Dunării au venit din sud. saşii şi secuii. populaţii germanice (vizigoţi. un istoric german reputat în epocă. gepizi. în general. Absenţa elementelor germanice se explică. J. Teoria sud-dunăreană a fost susţinută şi de unii savanţi români. deşi erau majoritari. a reluat teza originii sud-dunărene a românilor. religia ortodoxă nu era acceptată. Printre argumentele de ordin i s t o r i c figurau: . rezultând un imens spaţiu pustiu la nord de Dunăre. R. . dar mai ales străini. Românii. iar după Sulzer şi Eder în sec. 105-106). În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. prin tipul de raport care a existat (dacă a existat) între o 30 . al X-lea . pentru care a adus atât „argumente” istorice cât şi lingvistice.1.

Teza lui Roesler. majoritatea cuvintelor denumesc noţiuni creştine fundamentale (înger. dar şi asupra lor planează îndoieli: a cutropi ( expr. cât şi români. în număr mare”). a influenţat mulţi învăţaţi atât străini. Prezenţa elementelor greceşti vechi nu se datorează vecinătăţii teritoriale. strugure (destul de incert). în permanentă mişcare (germanicii). tureci. rapăn. ● Limba română are cuvinte comune cu albaneza şi. teritoriul de formare a limbii române s-ar fi aflat în vecinătatea teritoriului ilir (în epoca respectivă. ● Marea asemănare dintre română şi macedoneană (prin macedoneană Roesler denumind aromâna). Elementele comune din română şi albaneză se explică printr-un substrat comun sau asemănător. ☞ Care sunt argumentele aduse de R. ceea ce ar susţine ideea că patria primitivă a românilor trebuie să se fi aflat în vecinătatea teritoriului de limbă greacă. a veni cu tropul „a veni mulţi. Roesler în sprijinul teoriei sale ? 31 . ● Existenţa în română a numeroase cuvinte greceşti vechi. albaneza fiind considerată urmaşa ilirei). a boteza etc.populaţie sedentară (populaţia romanizată) şi una migratoare de tip militar. De vreme ce dacoromâna şi aromâna sunt dialecte istorice ale aceleiaşi limbi. a blestema. după care s-au răspândit ca termeni latini propriu-zişi. e firesc să semene.) şi se regăsesc în mai multe limbi romanice. ele au pătruns din greacă în latină. nasture. ca atare. româna comună. De altfel. numită şi teoria imigraţionistă. brusture (improbabil). Astăzi se presupune că ar fi de origine germanică în română câteva cuvinte.

Al. I: 189-224). Densusianu (1961. că începând cu secolele al V-lea – al VI-lea. arheologice şi lingvistice. porneşte de la asemănarea românei cu dalmata şi cu albaneza şi consideră Iliria centrul de formare a românei. Nordul ar fi participat mai puţin şi s-a restrâns treptat din cauza năvălirii popoarelor migratoare. Densusianu. Philippide vorbeşte despre aceste două valuri de imigraţie în nordul Dunării luând în considerare şi unele particularităţi lingvistice ale celor două arii: în vreme prima arie se caracterizează prin trăsături mai arhaice şi prezintă diferite forme de palatalizare. Al. 32 . după Ov. precum Al. Ov. Philippide (1927: 404 ș. Philippide (integral) și Ov. . După Philippide. Ov. româna s-a format şi la nord şi la sud de Dunăre (în Dacia romanizată.b. începând cu secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea în două valuri succesive (teoria lui Philippide este cunoscută şi sub numele de „teoria valurilor”): . aducând cu ei palatalizarea labialelor. românii ar fi trecut Dunărea. având însă puternice ramificaţii în nord. sudul Transilvaniei. de asemenea. Muntenia. după ce analizează toate mărturiile istorice. dar nu exclude „nicidecum păstrarea unui element latin. în Dacia şi în Moesia”. unii români din sudul Dunării ar fi trecut în nord. centrul şi nordul Transilvaniei. ajunge la concluzia că româna s-a format numai la sudul Dunării de unde „s-a revărsat” şi în vestul şi în sudul Peninsulei Balcanice. aceasta se află în stadii iniţiale.primul val ar fi populat Banatul. Densusianu susţine. dar şi la nord de Dunăre. centrul ar fi fost în sudul Dunării. Maramureşul şi Moldova. În concuzie. Teoria formării poporului și a limbii române la sud de Dunăre a fost susținută și de unii lingviști români. Densusianu (parțial). cea de-a doua arie este mai inovatoare şi nu are palatalizare sau dacă are. Dobrogea (prin Oltenia de vest ar fi trecut ambele valuri). teritoriul balcanic romanizat vecin cu Iliria). Iliria. fără îndoială destul de important.u.).al doilea val ar fi cuprins estul Olteniei.

Mommsen.2. Diez. azi localitatatea Moigrad. Printre aceştia pot fi menţionaţi: J. Fr. C. Iorga. Rosetti. vestul Ardealului (fără Crișana) şi o fâşie subţire de-a lungul Dunării munteneşti şi moldoveneşti. Poporul român şi limba română s-au format pe un teritoriu ce a cuprins: . din judeţul Sălaj (Ist. Philippide privind teritoriul de formare a limbii și a poporului român ? 5. Densusianu și Al. Thunmann. Puşcariu a arătat că poporul român s-a format pe o arie foarte întinsă. Se admite. Xenopol. Toţi aceşti români se aflau într-o relativă unitate şi vorbeau aceeaşi limbă. 1974: 147-148). Daicoviciu. C. S. Rom. D. în fosta Dacie romană. Teoria lui Puşcariu are mari asemănări cu părerea Academiei Române. Cr. Al. iar istroromânii sunt românii vestici.la nord de Dunăre: Oltenia.pentru limita sudică şi sud-vestică există două repere: 33 . Capidan. Puşcariu consideră că dacoromânii sunt românii nordici. aromânii şi meglenoromânii sunt românii sudici. vestul Munteniei. de la Carpaţii de Nord şi până la Munţii Balcani. A. după care teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române cuprindea regiunile daco-moesice de la nord şi de la sud de Dunăre. . N. Dunărea nu a fost o graniţă. M. ca limită nordică a acestui teritoriu. Puşcariu. Puşcariu (1940. estul Banatului.3. Tagliavini etc. Petrovici. cât şi la sud de Dunăre.☞ Care este diferența între Ov. Primul care a combătut teoria lui lui Al. 1960: 795). ci un element polarizator al românilor de pe ambele maluri. Philippide a fost S. Th. E. Teoria nord şi sud-dunăreană Foarte mulţi lingvişti şi istorici au căzut de acord că cea mai corectă teorie este cea a formării poporului român şi a limbii române atât la nord. relativ unitară. Bartoli. După Puşcariu (1974:426-427). la nord și la sud de Dunăre.1. locul de întâlnire al păstorilor din nordul şi din sudul Dunării. localitatea antică Porolissum..

: Á + N(M) > â lat. LANA > lână. Ist. şi de pătrunderea elementelor slave vechi în limba română. Jireček care. Petrovici (1960: 79-83. al V-lea și al VIII-lea. fixată de E. Această linie a fost trasată de C. Epoca de formare Epoca de formare a poporului şi a limbii române a fost fixată în mod diferit de diverşi istorici şi lingvişti. blana > blană. 1960: 794-795) şi care coincide aproximativ cu graniţa dintre Bulgaria şi Serbia. 1969: 15). de tip sudic bulgăresc. žd..2. cf. Pentru stabilirea acesteia s-a avut în vedere şi situaţia celorlalte limbi romanice. Rom. grajd). 1960: 794). Acest lucru se susţine prin aceea că elementele slave vechi din română nu au suferit evoluţii fonetice la fel ca termenii latini în condiţii fonetice identice: Ex. 1964: 437. ● isoglosa št.. care coincide cu munţii Balcani. şi cele de tip sârbesc. ☞ Care este părerea oficială privind teritoriul de formare a poporului și a limbii române? 5. care se aşezaseră în spaţiul romanic. cf. Ea urmăreşte limita dintre cuvintele slave. a delimitat zona de influenţă greacă de cea de influenţă latină din Balcani (apud Petrovici. indiferent de părerea lor. Ist. rana > rană. separată de restul romanităţii.2. unde s-au transformat. limba română a trecut de la aspectul de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin printr-o serie de transformări și modificări. sl. dar şi faptul că româna s-a dezvoltat închis. toţi lingviştii sunt de acord cu ideea că latina dunăreană se transformase în idiom romanic înainte de contactul lingvistic cu slavii. 34 . dar sl. pe pe baza inscripţiilor. Rom. În orice caz. care conţin aceste grupuri şi care au pătruns în română (de tipul: praştie. 1964: 438. care nu i-au schimbat însă esența latinească” (ILR. Este vorba de momentul în care latina încetează de a mai fi latină şi devine idiom romanic: „În perioada dintre sec.● aşa-numita linie Jireček.

✎ Evaluare 1. Ov. Editura pentru literatură. Iași. în SCL. Editura Academiei.. Originea românilor. nr. 431-443.. Pușcariu. pastoral. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Ce spun limbile română și albaneză. 1940. Pușcariu. 35 . 1968. sl. românii s-au format pe un teritoriu care se întindea la nord şi la sud de Dunăre. Tipografia „Viața Românească”. I. 1969. Acestei unităţi teritoriale îi corespundea şi o unitate de civilizaţie care era de tip rural. Editura Științifică București. *** Istoria limbii române.. București. II. 1960. 1961. Florica (coord. Sextil. Istoria limbii române. milo > milă. II. Densusianu. 1927. 4.). Explicați diversitatea de opinii privind epoca de formare a limbii române.> r lat.L... București. E. Dimitrescu. Sextil. 1. în LR. GULA > gură. Bucureşti. București. Editura Didactică și Pedagogică. Rosetti. p. București. Originile. Aduceți argumente în favoarea teoriei că poporul român și limba română s-au format pe un vast teritoriu de la nord și de la sud de Dunăre. IX. cercetări și studii. 2.. I. Petrovici. Limba română. Editura Academiei RSR. p. Istoria limbii române. Al. Unitatea dialectală a limbii române. Petrovici. Al. 1974. I. 1964. XV. E. ☞ Care este epoca de formare a limbii române? Bibliografie *** Istoria României. București. Philippide. La început. 1960. 1978. nr. silo >silă etc. Editura Minerva. dar sl. 79-83. Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii române.

eventual în trei. Ce alte denumiri i s-au mai dat acestei perioade? 36 .1. din momentul în care latina dunăreană s-a transformat în idiom romanic şi până când s-a rupt unitatea românilor de pe ambele maluri ale Dunării. . 6. Pentru ca o trăsătură să fie atribuită românei comune. Ruperea unităţii comune. Al.cunoaşterea trăsăturilor românei commune. iar apoi protoromână. Urrumänisch).cunoașterea cauzelor care au dus la ruperea unitățíi românei. Philippide – română primitivă. s-au folosit în literatura de specialitate diferite denumiri (vezi supra): Sextil Puşcariu o numeşte străromână (după germ.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Româna comună. Trăsături convergente şi divergente.2. Rosetti – română comună. Trăsăturile acestei prime perioade a limbii române au fost reconstituite prin compararea celor patru dialecte româneşti de astăzi. Formarea dialectelor limbii române. şi obligatoriu în dacoromână şi aromână. Număr de ore alocate: 6 ore 6.1.cunoașterea limitelor românei comune. Pentru această fază de început a limbii române nu există nici o atestare scrisă.însușirea terminologiei de specialitate. . Obiective: . Pentru această perioadă. Ion Coteanu – mai întâi tracoromanică. . ea trebuie să existe în toate cele patru dialecte.1. Primele atestări. 6. Emil Petrovici – romanică dunăreană. Al. Româna comună reprezintă primul stadiu de evoluţie a limbii române. ☞ Definiți româna comună.1. Dimitrie Macrea – română primitivă comună.

6.1.3. În ceea ce privește limitele acestei perioade, în literatura de specialitate nu există o unitate de puncte de vedere (vezi supra): data de început este cea acceptată pentru „formarea” limbii române – sec. V, VI, VII sau VIII;

-

limita superioară variază după evenimentul luat ca reper și după data atribuită acestuia: sec. al X-lea, perioada separării dialectului aromân sau secolele al XII-lea, al XIII-lea (chiar al XIV-lea), când s-au separat și celelalte dialecte suddunărene.

☞ Care sunt limitele românei comune ?
6.1.4. Unitatea lingvistică şi teritorială s-a rupt din două motive extralingvistice: - formarea primelor stătuleţe slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani; - pătrunderea ungurilor la Dunărea de mijloc (sec. al IX-lea). Din aceste motive, românii au început să-şi caute alte locuri de iernat, iar Dunărea încetează de a mai fi un element polarizator şi devine o graniţă. Astfel, treptat, grupuri mari de români din sud s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică, drumurile lor fiind punctate de toponime.

☞ Care sunt cauzele ruperii unității românei comune?
6.2. Trăsăturile românei comune Deși unitară în esență, această perioadă prezintă unele trăsături comune celor patru dialecte, dar și trăsături care le diferențiază.

6.2.1. Particularități convergente

6.2.1.1. Vocalism ● A neaccentuat în poziţie finală sau medială se închide la ă. BARBATU(S) > bărbat CASA > casă

37

● Á + N (M) > ă > â PANE(M) > *păne > dr. pâne, munt. lit. pâine > ar. pâne sau păne > megl. poine > ir. păre.

Trecerea lui á + n (m) s-a produs şi în cinci cuvinte nelatine, înglobate în categoria cuvintelor slave (dintre care cu adevărat slave sunt doar două): sl. SMETANA > rom. smântână sl. STOPAN > rom. stăpân iran. STENCA > STANCA > rom. stâncă iran. STANA > rom. stână avar. JUPAN > rom. jupân Se pare că aceste cuvinte au pătruns foarte devreme, într-o perioadă când legile fonetice care acţionaseră asupra cuvintelor latine nu îşi încetaseră acţiunea.

● Păstrarea lui e după labiale FETU(S) > fetu (> dr. făt după sec. al XVI-lea) MALU(M) > MELU(M) > meru (> dr. măr după sec. al XVI-lea)

● Diftongarea romanică a lui Ě în silabă deschisă şi închisă. În română, diftongarea lui Ŏ nu se produce, pentru că în faza preromanică Ŏ şi Ō din sistemul latin s-au contopit. Ě > ie MĚLE(M) > miere FERRU(M) > fier

● Diftongarea metafonică (condiţionată) românească a lui é şi ó urmaţi în silaba următoare de e sau a(ă).

é ... e (a/ă) > ea ó ... e (a/ă) > oa SÉRA > seară TĚRRA > *tiera > *ţéra > ţeară > dr. ţară LEGE(M) > leage > dr. lege MOLA > moară FLORE(M) > floare 38

Diftongul ea s-a dovedit mai puţin rezistent în timp decât oa; el s-a monoftongat adeseori la a (~ ţară) sau la e (~ lege), tot în funcţie de vocala din silaba următoare. Metafonia s-a produs şi în cuvinte slave, dar numai dacă vocala următoare era a. sl. komora > comoară sl. ceta > ceată sl. preseca > priseacă > mold. prisacă

● Păstrarea diftongului AU sub formă de hiat (cu varianta paradigmatică ă-u): LAUDO > laud TAURU(S) > taur LAUDAMU(S) > lăudăm

● Păstrarea vocalelor finale neaccentuate -A (> ă), -E, parţial -U. CASA > casă FLORE(M) > floare QUADRU(S) > codru FETU(S) > fetu > făt

● Apariţia şi existenţa unui mare număr de diftongi şi triftongi.

● Existenţa unui mare număr de alternanţe vocalice (cu rol morfologic): oa / o o / oa / u ea / e poartă / porţi rog / roagă / rugăm leagă / leg

☞ Ce trăsături se regăsesc în vocalismul celor patru dialecte
românești?

6.2.1.2. Consonantism ● Conservarea surdelor intervocalice -P-, -T-, -CLUPU(S) > lupu VITA > vită LACU(S) > lacu

● -B- şi -V- s-au confundat şi au căzut: (H)IBERNA > iarnă 39 CABALLU(S) > cal

OVE(M) > oaie RIVU(S) > rîu ● L + E. I > l´ FILIU(S) > fil´u (> dr. I. zece) ● S + E. ● Qu + A se labializează > p Gu + A > b AQUA > apă EQUA > iapă LINGUA > limbă INTEROGUARE > (a) întreba 40 .> -rSOLE(M) > soare SCALA > scară. megl. I. I > ţ TENEO > ţin PETIRE > (a) peți ● D + E. I > n´ CAPITANEU > căpătîn´ > dr. il´u. I. fil´ ● N + E. ar. I > d DĪCERE > dice / diţe DĚCE(M) > *dieĉe / *dieţe > deaĉe / deaţe (> dr. (fără Banat) căpătîi CALCANEU(M) > călcîn´ > dr. (fără Banat) călcâi ● T + E. fiu). I. I. h´il´u. dar CABALLU(S) > cal Opoziţia latină L ~ LL continuă în română prin opoziţia r ~ l. I > ş SIC > şi SEDEO > *sied > şed / şez ● -L. ir.

ochi GLOMU(S) > GLEMU(S) > gl´em > dr.> pt NOCTE(M) > noapte OCTO > opt LACTE(M) > lapte ● CS are două evoluţii: una specifică românei. umple) BLONDU(S) > blond FLORE(M) > floare A(D)FLARE > afla ● -BL. la ps. 41 . lit. în poziţie mediană -PL. În dacoromână.☞ Care sunt trăsăturile convergente ale românei comune în consonantism? ● LL posttonic + A dispare (sau se vocalizează) STÉLLA > stea(uă) MARGĚLLA > mărgea(uă) MAXĬLLA > măsea(uă) ● CL. GL în poziţie iniţială sau mediană se palatalizează cl´. şi alta. după secolul al XVI-lea.şi -FL-. vocalizează pe B > u STAB(U)LU(M) > staul FABRU(M) > faur C(R)IBRU(M) > ciur ● -CT. CLAMARE > cl´ema > dr. BL şi FL în poziţie iniţială rămîn neschimbate. de tip romanic. veghea ● PL. PLANGERE > plânge AMPLERE > împle (> dr. gl´. ca şi grupul -BR-. ghem VIG(I)LARE > vegl´a > dr. evoluează la k´ şi g´.în poziţie mediană. chema OC(U)LU(S) > ocl´u > dr. la fel.

Păstrarea neutrului din latină. altul decât cel latin. ILLE. Păstrarea celor 4 clase de conjugări din latină. a verbelor are generalizată marca vocalică -i.3.> -mnLĬGNU(M) > lemn DĬGNU(S) > demn ● SC > şt SCIRE > (a) şti NASCERE > (a) naşte ☞ Care este evoluția grupurilor consonantice? 6. de la 11 la 19. un fond comun autohton și un fond comun de cuvinte vechi slave. ☞ Care sunt principalele trăsături ale românei comune care se regăsesc în morfosintaxa și în lexicul celor patru dialecte? 42 .4. româna comună avea: un fond latin de cuvinte necunoscute în alte limbi romanice. Formarea pluralului masculin cu marca vocalică -i şi a celui feminin cu marca -e. Lexic În ce privește lexicul. Morfologie Postpunerea articolului hotărât provenit din lat.2. a II-a sg. cu o desinenţă specifică -ORA > -uri pe lîngă e < A. Păstrarea celor trei clase de declinări din latina populară.ca în latina populară. Posibilitatea exprimării ideii de pasiv cu ajutorul reflexivului. la s (prin simplificarea geminatei secundare SS.1. 6. Existenţa unei declinări cu două cazuri în care NA se opune GD la substantivele feminine (şi extinderea ei la celelalte genuri prin analogie).2. Constituirea unui model de numărare. Pers.1. obţinută din asimilare CS > SS > s): COXA > coapsă LAXARE > *LASSARE > lăsa ● -GN.

iar apoi consoana cade (v. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). dar există şi arii unde palatalizarea nu se produce. Afirmaţia lui Rosetti se bazează pe faptul că în textele vechi din sec. dar nu se palatalizează b. de unde a iradiat. după Al Rosetti (1968: 400-403.6. b) Prin palatalizarea labialelor se înțelege în mod curent transformarea oclusivelor labiale p. I: 200-205). b. z´.2. Densusianu (1961. după Ov.2. adusă de românii suddunăreni care au migrat dinspre sud spre nord. m și a fricativelor labio-dentale f și v în consoane palatale. y m + i > mn´ > n´ piatră > pk´atră > k´atră bine > bg´ine > g´ine (să) fiu > h´iu viţel > g´iţel / z´iţel / yiţel miere > mn´ere > n´ere a) Palatalizarea labialelor este generală şi se află în stadiu final în aromână. care coexistă un timp cu consoana precedentă. 1974: 117). sub influența unui element palatal următor. iar palatalizarea se produce numai dacă consoanele sunt urmate de iot din diftong. de la cel iniţial la cel final.2. în N-Maramureş. Particularităţi divergente În legătură cu trăsăturile divergente se ridică următoarele probleme: a) aria de răspândire şi stadiul de evoluţie b) modul de producere c) vechimea fenomenului 6. este în stadiu final în meglenoromână. este de „import“ în dacoromână. piept > pk´ept > k´ept). şi în dacoromână după secolul al XVI-lea. în dacoromână se află în diferite stadii. al XVI-lea inovația e atestată numai pentru f și p. lipseşte în istroromână. Mareș. ci de o consonantizare a iotului. produs încă din româna comună (pe care el o numeşte străromână). 509-512) este produsă independent și la date diferite în ariile care o cunosc. 43 . nu este vorba de o palatalizare propriu-zisă. După Al. Palatalizarea labialelor p + i > pk´ > k´ b + i > bg´ > g´ f + i > h´ v + i > g´. fenomenul este străvechi. Lambrior (apud Gheție.2.1.

produs numai în aria vestică a românei comune şi restrâns treptat în dacoromână. a) Este general. Evoluţia spre africată de tip diferit a lui C şi G + E. oameni > oamiri. megl..6. Gheție. 1974: 152-158).2. ☞ Care sunt trăsăturile divergente ale românei comune? Precizați aria de răspândire și vechimea lor. Mareș. 44 . în dacoromână se întâlneşte izolat. După Al. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251).2. ţ şi d (care uneori > z). doar în Ţara Moţilor (se pare că a fost în vechime şi în Maramureş şi N. Sala. cum s-a susţinut în multe lucrări de istorie a limbii române.3. a transferat caracterul său nazal asupra vocalei precedente. I – în dacoromână ĉ şi ĝ iar în arom. Petrovici (1930): n s-a debilitat. Moldovei) (cf. 1970: 54-59). vechea opoziţie n ~ nn se realizează prin r ~ n. Se produce numai la n rezultat din N negeminat latin. Rotacismul -n. şi a păstrat doar caracterul său dental. (vezi l şi ll). lipseşte în aromână şi meglenoromână. 6. Rosetti (1968: 248-249. b) Cea mai plauzibilă explicaţie a producerii fenomenului este cea dată de E.2.2. în istroromână.2. în fază finală. Astfel.> -rÎn cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi n intervocalic trece la r. fenomenul este străvechi. şi ir. 383) rotacismul s-a produs relativ recent (Cf. Ne aflăm în faţa a două direcţii de dezvoltare spre africată de tip diferit. mână >mânră > mâră. Nu se poate admite că s-ar fi produs o evoluţie de tipul ĉ > ţ.

V. Editura Univers Enciclopedic. București. 1964. 1. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Origini și dezvoltare. Petrovici. Editura Humanitas. Densusianu. 1927. 2001. Dimitrescu.. II. 1940. *** Istoria limbii române. Sextil. I. Editura Științifică. Philippide. București. 70-75 (1956 b).. București. Ion. 1961. București. Ivănescu. în LR. 4. Iaşi. București. Originea românilor. Sextil. Ion. în SCL. E. Rosetti. Editura Academiei. 1937. Ov. Despre dialectele limbii române. Editura Academiei. București. (coord. Editura Academiei RSR. 1964. Pușcariu. Cvasnîi Cătănescu. p. 346-353. XV. Al. București. 1980. Enciclopedia limbii române.. Coteanu. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Dimitrie. 4. în LR. Contribuții la fonetica istorică a limbii române. Editura Junimea. Macrea. Istoria limbii române. Fl. 1970. 1978. 45 . Al. 1996. Tipografia „Viața Românească”. Ion. Marius Sala. Istoria limbii române. Essai de reconstitution du roumain primitif. Editura Academiei. Dimitrie. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860). p. Marius. Imprimeria Națională. 1956. Sala. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Iași. 1969. în Études de linguistique romaine. nr. nr. I. Coteanu. Editura pentru literatură. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Limba română. Maria. București.. nr. în LR. coord.. 1981.Bibliografie Academia Română. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. 1968. Pușcariu. Bucureşti. Limba română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. 1969. Ce spun limbile română și albaneză.). 1956. Coteanu. Editura Didactică și Pedagogică. Macrea. Cluj-București. 5-24 (1956 a). II. Gh. XIII. p. Unitatea dialectală a limbii române. Bucureşti. Istoria limbii române. V.

ÓLLA. SÉPTEM. 1984. QUATTUOR. FEBRARIUS. CASEUM. CRÉDAT. PISCEM. GLOMUS. PĔLLEM. COXA. OVIS. FRANXIT. REMANEO. MARGÉLLA. FILIUS. LANA. INGLACIO. LIGNUM. ANTANEUS. Editura Scrisul Românesc. ASEDIARE. BLASPHEMARE. PUGNUM. QUADRAGESIMA. CAPITANEUM. RÓGAT. ✎ Evaluare 1. LACTEM. MACELLARIUS. BLONDUS. OCTO. 46 . CLARUS. RIVUS. exemplificați. MAXÍLLA. MÉNSA. NEGOTIUM. FILU. SIGNUM. 4. RADIA. OVUM. FELICEM. TĔRRA. VITÉLLA. NASCERE. DIXIT. SUBIRE. *COCTORIUS. NOCTEM. MÓLA. PĔTRA. CIBRUM. AURICULA. SCALA. PLANGERE. GELUM. AQUA. SUBLA. ACUS. LIBERTARE. PÓRTA. EXIT. BLANDUS. FACTUM. SEBUM. CABALLUS. CALLEM. CRESCERE. Ce este palatalizarea labialelor? Care este aria de răspândire a acestui fenomen în dialectele românești? 3. CALCANEUS. BLANDITIA. MĔLEM. CANTAVI. LEXIVIA. FABRUM. FÓLLIS. INCLUDERE. OCULUS. FLUTULO. MISĔLLUS. PUTEUS. FOLIA. Ce este rotacismul? Comentați. SCORTEAM. CANTO. HORDEUM. VIRIDIA. CANEM. FLOREM. DIRECTUS. SĔDEM. RASINA. FOCUS. LINGUA. SÉRA. Craiova. LACTUCA. BIBERE. 2. MALUS. PLENUM. PĔCTUS.*** Tratat de dialectologie românească. Comentați evoluția cuvintelor: PAVIMENTUM. VÉRA. ADFLARE. STABULUM. PULICEM. GLACIA. TĔXERE. DICERE. UNGULA. SĔSUS. INALTIARE. PRANDIUM. COGNATUS. AMPLERE. GALLINA. VITELLUS. Definiți diftongarea metafonică și diftongarea romanică. PARENTEM. CATÉLLA.

Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. a superstratului slav sau a împrumuturilor de provenienţă maghiară germană. strat. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei. Influenţa maghiară. Privire sintetică asupra limbii române vechi. Influenţa germanică şi germană. Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Stăpânirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. Elementele slave din limba română. Cunoaşterea şi interpretarea conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Influenţa greacă. superstrat. greacă şi turcă. Timp alocat: 28 ore 47 . Cunoașterea principalelor particularități fonetice. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. adstrat. NOTE DE CURS Semestrul al II-lea TEMATICA Superstratul slav al limbii române.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. influenţe).

al VII-lea. în cursul secolelor al VI-lea . cei mai mulți stabilindu-se în sudul Dunării. populațiile slave (pornite din regiunile de la nordul Carpaților) s-au răspândit pe un vast teritoriu: spre vest. și-a continuat incursiunile. Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană. spre nord. Dobrogea și Muntenia.însușirea terminologiei de specialitate. Rom. Rom. cealaltă parte.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. .UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Influenţa slavă Obiective: . 1969: 372). 756-765).. De la ei ne-au rămas cele mai vechi împrumuturi. 1960: 728-753. Înainte de a se încheia procesul de asimilare. limbile celor două populații s-au influențat reciproc.. trecând prin Moldova. care prezintă trăsăturile idiomului slavilor de sud-est (ILR. Cuprinse în amplul fenomen al migrației.1. 48 . 1969: 372-373). ILR. Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat două direcții: o parte s-a așezat în Câmpia Panonică. 1960: 728-753. până în Peninsula Balcanică (Ist. până la Marea Baltică și spre sud.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. ajungând până la Vistula și Oder. o populație de neam turcic (Ist. până la Marea Adriatică. Aceste grupuri formează ramura sârbo-croată și slovena. Slavii rămași la nord de Dunăre au fost treptat asimilați. rezultată în urma asimilării protobulgarilor. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate superstratului slav Număr de ore alocate: 6 ore 1. . unii continuând imigrarea spre sud.

împingându-se limita până în secolul al XV-lea. Skok (apud Dimitrescu. În legătură cu perioada cât au durat relațiile lingvistice româno-slave s-au exprimat. păreri diferite: s-a vorbit de secolele al XII . rana > rană. aceasta era deja formată ca limbă. 1961. În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română. alți lingviști consideră că influențele lingvistice reciproce au început după o perioadă relativ îndelungată de conviețuire: secolele al VIII-lea – al IXlea (Th. Macrea. gradina > grădină. Capidan. 1978: 89) susțin că raporturile lingvistice slavo-române datează din secolele al VI-lea – al VIIlea. Pușcariu.). 1978: 89). I: 161. ☞ De când datează și până când au durat raporturile lingvistice slavo-române? 49 . clopotŭ > clopot. D. Petrovici. silo > silă. 1940: 284).2. Legile fonetice care individualizează limba română. 1. sl. detașând-o de latina târzie și de celelalte limbi romanice.al XII-lea. ducând la formarea ruperea unității românei comune și la scindarea ei în cele patru dialecte. P. părerile lingviștilor sunt împărțite: unii cercetători (Ov. de asemenea. Miklosich. sl. milo > milă. Mihăilă. S.3. E. chiar al XVI-lea (Dimitrescu. 1952: 45. sl. sl. sl. 1. 1978: 90).Așezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut urmări importante pentru evoluția ulterioară a limbii române. sl. blana > blană. În ceea ce privește vechimea influenței influenței slave. nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl. Densusianu. G. I. secolul a X-lea (apud Dimitrescu. Fr. În urma analizei trăsăturilor fonetice ale celor mai vechi împrumuturi slave din română. platiti > (a) plăti etc. Pătruț (1969: 25) a afirmat că limita inferioară a relațiilor lingvistice slavo-române nu poate fi coborâtă sub secolul al IX-lea.

1. În fonetică ● reintroducerea constrictivei laringale h. În morfosintaxă ● genul neutru (vezi elementele de substrat).4. ☞ Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 1. precum și datorită legăturilor culturalpolitice dintre români și slavii învecinați. morfosintaxă şi vocabular. care dispăruse în latina populară (şi care este atribuită de unii lingvişti substratului). școală și biserică. toponimie. Influența slavă s-a manifestat în două feluri: pe cale orală / populară – aceasta a fost cea mai puternică și a lăsat urme mai adânci în vocabular.4. antroponimie. ● preiotarea lui e. Influenţei slave i s-au atribuit numeroase fapte din fonetică. Se atribuie influenței slave 1.2. - pe cale cultă / cărturărească. 50 . formarea cuvintelor. diplomație. Anico! Unii lingvişti atribuie fenomenul adstratului deoarece aria acestei forme de vocativ nu acoperă toate graiurile dacoromâne. varianta literară târzie a vechii slave scrise. datorită utilizării timp de câteva secole a slavonei.1. dar multe dintre ele au fost explicate ulterior prin evoluţia internă romanică sau prin influenţa substratului.3. în administrație. în fonetică și mai rar în morfosintaxă.4. ci se limitează la cele sudice. ● consoana j şi grupul jd. ● forma de vocativ în -o a substantivelor feminine (comune sau proprii): soro!.1.

● întărirea diatezei reflexive prin numărul mare de verbe reflexive intrate din slavă sau care au copiat reflexivul după slavă: kajati se > a se căi.familie. pilă. dumbravă. morcov. zăpadă. colibă. numai că prezintă un tratament fonetic care face excepţie de la regula transformării unor sunete slave în limba română. snop. blid. .faună: bivol. vadră. ciocan.agricultură: brazdă. păstrăv. griži se > a se griji. ☞ Ce se atribuie superstratului slav în fonetică și în morfosintaxă? 1. ostrov. sită. veac. dobitoc.● formarea numeralului de la 11 la 19 (vezi elementele de substrat) şi. prund. cârtiţă.părţi ale corpului: gleznă. rac. gâscă. vrajă. greblă. val. coasă. râs. praz. lapoviţă. trup. ● întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am. grădină. ştiucă. a sădi. cf. ROGO. ● numeralul sută. ovăz. lebădă. suliţă. dihor. timp.timp: ceas. 51 . cleşte.superstiţii: basm. moliti se. sfeclă. jivină.locuinţă. izvor. gulie. ogor. sabie. peşteră. nevastă. răchită. . cumpănă. procedeul de numărare a zecilor. livadă. rai. iaz. pelin. -ARE > a ruga care a căpătat şi o formă reflexivă după sl. leat. pivniţă.termenii slavi se referă la diferite domenii ca: . hrean. . . iad. obraz. maică. . vidră. . văzut-au etc. În lexic a) termeni pătrunşi pe cale orală / populară: substantive .natură: beznă. . termeni de înrudire: babă. obiecte casnice. crâng. după unii lingvişti. . unelte: bici. mac. . diavol.alimente: hrană. grajd.4. praf. deal.plante: bob. .armată: război. rudă.3. oţet. nene. vârstă.

destoinic. nărav. popă. bogat calic. Sunt considerate slavonisme cuvintele care fac parte din: ● terminologia creştină şi bisericească (elemente greceşti. dar. a trudi. a iubi. b) împrumuturi cărturăreşti Pentru a stabili originea slavonă a unui termen. molitvă. stareţ. a munci. . verbe: a citi. a obosi. 52 . comoară. celălalt la forma lor. dintre care două sunt mai importante: unul se referă la conținutul termenilor. psaltire. patriarh. călugăr. primejdie. vesel. gârbov. pomană. schit. glas. veste. nătâng. a risipi. mitropolit. a sili. noroc. mucenic. a clăti. ispită. silă. milă. dungă. . prost („simplu”). a porni. troiţă. nădejde. lene. zadar. jalnic”). temei. vinovat. iacă. diacon. monah.termeni referitori la organizarea bisericii: chilie. protopop. cireadă. liturghie. pagubă. cădelniţă. interjecţii: iată.termeni ce desemnează cărţi religioase: ceaslov. a pândi. scump. taină. nerod. utrenie. încrezut.termeni ce desemnează obiecte bisericeşti: candelă.termeni referitori la ierarhia bisericească: arhiereu. pribeag. pestriț. a omorî. a opri. Evanghelie.termeni referitori la slujba bisericească: spovedanie. a privi. da. a grăi. cârn. Gh. a lovi. adjective: becisnic („neevoluat fizic” → „meschin. gol. vecernie. razna. a cosi. vârf. a topi. . icoană. Mihăilă (1971: 351359) a propus diverse criterii. jertfă. strană. iute. năuc. a trebui. tălmaci.. prea. a plivi. a năvăli.diverse: ciudă. slobod. zdravăn. împotriva. comoară. aspectuos”). smead. blajin. ebraice pătrunse prin filieră slavă): . vrednic. mândru (în slava comună „înţelept” → „arogant. a goni. adverbe: aievea. vesel. cristelniţă. ceaţă. poveste. grozav. parastas. iute. a dovedi. milă. . a pofti. a zdrobi.

din ucraineană (în graiurile moldovenești): bahnă „mlaștină”. Un alt criteriu ar fi cel fonetic: cuvintele care păstrează consoana h final sunt slavone (duh. ● termeni referitori la cultură: buche. vâlnic. a căpătat și sensul de „operă literară scrisă”. borș. ceaslov. kniga.● terminologia administrativă (termeni referitori la curtea domnească şi titulatura domnului şi a boierilor): comis. dănac „flăcău”. hatman. grămătic. iorgovan „liliac”. slovă. după sl. vârf). la origine aceleași cuvinte. care inițial avea numai sensul de „scrisoare”. a citi. în opoziție cu cele populare care l-au transformat pe h în f (praf. golumb „porumbel”. după sl. animal” etc. limbă popor”. văzduh). în cuvintele slavone ierurile neintense s-au vocalizat (a săvârși. coromâslă „cobiliță”. postelnic. care avea ambele sensuri. zbor „adunare”. goșt „oaspete”. din sârbo-croată (în graiurile bănățene): cozeci „pojar”. voreț „curte”. dar care au pătruns pe cale populară. staroste. vornic. buhai „taur”. chișleag „lapte acru”. e) calcuri lingvistice Prin calc lingvistic se înțelege adoptarea nu a cuvântului străin. životŭ „viață. după sl. limbă a căpătat și sensul de „națiune. târnă. sobor). din rusă (în graiurile moldovenești): cori „pojar”. voievod. povidlă „magiun”. în zonele limitrofe. logofăt. vită „animal”. din polonă (în graiurile moldovenești și maramureșene): chișcă „caltaboș”. ciușcă „ardei iute”. vistiernic. în opoziție cu sfârși. 53 . mejdină „hotar între două proprietăți”. popor”. ogheal „plapumă”. de la limbile slave învecinate: din bulgară (în graiurile muntenești și oltenești): a ciupi. ci numai a sensului său: carte. stolnic. d) elemente de adstrat. jezykŭ „glas. spătar. leică „pâlnie”. iorgan „plapumă”.

-iţă: fetiţă. -ice: pădurice. Vlaicu. Râmnic. -anie: păţanie. -iş: păpuriş. netrebnic. Cerna. roşcovan. a prelua.4. Mihnea. Toponime. Preda. -aş: codaş. a preface. moldovean. Ivan. Voinea etc. Mircea. ☞ Ce se stribuie substratului slav în lexic? 1. Ialomiţa. a răsciti. 54 . Nedelcu. -ac: prostănac. petrecanie. trăgaci. Cârstea. Dodu. -aci: stângaci. zugrăveală. fundiţă. po-: a popri. pripeală. prea-: preaiubit. Craiova etc.4. Bistriţa. Mihu. Dragomir. Topolniţa. Vorona. tufiş. -işte: cânepişte. (diminutival) fluieraş. Crasna. Snagov. ● sufixe -ar (s-a suprapus sufixului romanic -ar < ARIUS): zlătar. fugar. -eţ: măreţ. nebun. a răstălmăci. -ean: craiovean. Topliţa. Dan. a răzbate. glumeţ.Antroponime Bogdan. aurar. găurice. golan. Staicu. Radu. Zlatna. Vâlcea. Vlad. -an: beţivan. Vâlcu. pre-: a preda. trufaş. -eală: spoială. rochiţă. Voroneţ. Pârvu. hidronime Topolog. Prahova. Dobre. preafericit. lunguieţ. a răscumpăra. neliniştit. a se răzgândi. Formarea cuvintelor ● prefixe ne-: nemernic. Neagoe. a ponegri. Milea. pătimaş. a poticni. Slănic. Sohodol. scundac. porumbişte. Stan. răs-/răz-: a răzbi. Cristea. Bârzava. preasfânt. Doftana.

Dimitrescu. nr. București. 1971. Editura Academiei RPR. Bibliografie Bărbulescu. 55 . București. Limba română. Mihăilă. G... *** Istoria limbii române. Fl. I. G. 1978. Istoria limbii române. Al. Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. I. Bucureşti. guraliv. 1929. București. Fondul principal al limbii române. adică 58. 351-359...-iv: costeliv. ediţia a II-a. Al. București.. 1960. 1984. 1958. Siedel. Editura Didactică și Pedagogică. S. Editura Academiei. Capidan. 1952. Individualitatea limbii române și elementele slave vechi. Rosetti. Elemente sintactice slave în limba română. Mihăilă.. Bucureşti. 1969. Editura Academiei RSR. Editura Scrisul Românesc. E. (coord. pag.. Istoria limbii române. XXII. Puşcariu. 305 cuvinte sunt de origine slavă.). 1961. Craiova. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Editura Științifică. I. Densusianu. Ovid. în SCL. Graur. Bucureşti. Graur (1957: 61) a stabilit că în vocabularul de bază al limbii române. Al.21%). ceea ce reprezintă 21. București. II.49% (față de 827 moștenite din latină. București. 4. 1978. Th.. *** Tratat de dialectologie românească. 1957. 1940. Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română. Elementul slav în dialectul român.

Ce se atribuie superstratului slav în limba română? 4. 56 . 5. Câte tipuri de elemente slave sunt în limba română? 2.✎ Evaluare 1. Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 3. Dați exemple de toponime și antroponime de origine slavă. Prezentați pe sfere semantice termenii de origine slavă din limba română.

începând cam din sec. La sfârșitul secolului al IX-lea. Număr de ore alocate: 3 ore 2. Rom. aflat în Nordul Carpaţilor Păduroşi în Câmpia Panonică.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. încep să atace Transilvania. După ce s-au aşezat în Câmpia Panonică.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.. . estonilor şi laponilor. sau ungurii. s-au deplasat spre vest. în așa-numitul ținut Atelkuz sau Etelköz „ţinutul dintre ape“. în bazinul mijlociu şi inferior al fluviului Volga și pe râul Kama (Ist. . situat probabil la vest de Nistru. după cum se spune în Cronica Notarului anonim al regelui Bela. în 896 trec prin pasul Berecke (sau Verecke).. Populaţiile ugro-finice sunt originare din zona Munţilor Altai. în secolele următoare. În Câmpia Panonică au găsit printre alţii pe „blachi şi pe păstorii romanilor“. în Asia. după cum spun cronicile lor. aceştia fiind strămoşii finlandezilor. îndreptându-se în 2 direcţii: una spre nord-vest. alta spre sud-vest – strămoşii ungurilor de astăzi. un ținut care nu a fost foarte clar delimitat.1. Obiective: . 1960: 765-772). Ele s-au deplasat spre vest.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Influenţa maghiară. 1960: 765). al X-lea (Ist. Din zona munţilor Urali aceşti protofinici s-au separat în 2 neamuri. 57 . instalându-se în zona Munţilor Urali. Presaţi de alte populaţii asiatice. nemaiputând rezista presiunii pecenege. Rom. Maghiarii.însușirea terminologiei de specialitate. reprezintă o populaţie ugro-finică stabilită în spaţiul panonic în urma migrării lor dinspre est. Prin 860 maghiarii se aşează.

Împreună cu saşii şi secuii s-au constituit cu timpul într-o trinitate privilegiată (Unio trium nationum). al XII-lea. administraţie.Informaţii despre deplasările de populaţii. Ardeal. O mare parte din ţăranii români au fost aduşi la starea de iobăgie (sau rumânie). Unele din date. Glad (din Banat) şi Menumorut. Se trece la maghiarizarea toponimelor şi antroponimelor. al XI-lea şi începutul sec. Românii au fost consideraţi venetici. conflicte şi războaie. Transilvania „ţara de dincolo de păduri“. Bistriţa Năsăud). au fost contestate de istoriografia maghiară. De la sfârşitul sec. Engel. Cronica lui Simon de Keza şi în Cronica pictată de la Viena. Sibiu. cotropiri. Şi-au întărit hotarele folosindu-se de sistemul de colonizare cu elemente din vestul Europei. Au adus întâi cavalerii teutoni la Bran (unde au stat doar 20 de ani. pe care o numesc în cronici Ultransilvania. unde aproape nu erau români) (sau cum spune N. pe care-l traduc prin Erdely. mai ridicate economic. Pentru a stăpâni Transilvania. şi în special cele care pomenesc de români. pentru românii majoritari nu au existat prea multe drepturi elementare recunoscute. deoarece contraziceau pretenţiile teritoriale. după care s-au mutat în Prusia). Pe secui. obligaţi prin tratatele de alianţă să se aşeze la hotarele teritoriului ocupat de unguri pentru a-l apăra. ungurii au fost totdeauna mai puţin numeroşi decât românii şi dispersaţi (mai ales la oraşe. succesiuni la tron. Odată cu creştinarea şi cu folosirea latinei în cancelarie. i-au fixat la extremitatea ariei – în Curbura Carpaţilor răsăriteni şi în vestul Ungariei de azi. Ungurii s-au creştinat în forma catolică în anul 1000 sub regele Ştefan. pe care le organizează după sistemul politico-administrativ feudal. apoi pe saşi (aşezaţi în trei zone – Braşov. regii din dinastia arpadiană cuceresc porţiuni din centrul Transilvaniei. Ca atare. Sulzer şi mai târziu Röessler). regii arpadieni au atras o parte din nobilimea băştinaşă. dintre care cronicile pomenesc pe Gelu (dux blachorum et slavorum). veniţi în Transilvania (şi în nordul Dunării în general) după venirea ungurilor (şi chiar a cumanilor) (a se vedea teoriile lui Eder. alianţe cu domnitorii locali se găsesc în Anonymus Belae regis notarius. S-au luptat cu conducătorii stătuleţelor feudale româno-slave. 58 . biserică. Banatul. Iorga „împrăştiaţi“). S-au infiltrat în Transilvania. într-o categorie socială care se considera superioară. ungurii intră în circuitul european. În Transilvania.

vamă (1415). ducat. .agricultură: belșug. luptă în care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au remarcat în mod direct şi au avut o contribuţie extrem de importantă. nemeș. hapsân.locuință: lăcaș. oraş. 2. chezaș.1. al XI-lea – al XII-lea. bir. marfă. gazdă. tâlhar. sârg. 59 . talpă. 2. . neam. imaș. dijmă. uric.. oraș (1418). a mântui. I: 237). Ele se referă la: . Cuvinte cu mare circulaţie. ca atare numai în dacoromână.1. a bănui. 2. În limba română sunt 2 tipuri de cuvinte maghiare: cuvinte cu mare circulaţie.comerț: ban. instituții: aprod. a locui.viață orășenească: bâlci. meșter (1407). viclean. hotar. mereu. pătrunderea elementelor maghiare s-a făcut începând cu sec. gingaş. în nordul Dunării. . cu circulaţie în special în Transilvania şi în zonele învecinate. Al. megiaș.relații între oameni: aldămaș. mohor. chip.1. Cele două limbi s-au influenţat reciproc. majă „plasă de pescuit“ (1413). apoi nemeș (1404). După Ovid Densusianu (1961. haită. viteaz. a făgădui. stări: beteag. al X-lea. sălaș. Cele mai vechi cuvinte maghiare sunt înregstrate îndocumente slavoromâne din secolul al XIV-lea: primul cuvânt atestat este hotar (1392). pârcălab. În română. răvaş. holdă. a îngădui. meșter. a cheltui. cuvinte regionale.însușiri. . cuvintele maghiare au pătruns după ruperea unităţii românei comune şi se găsesc. a se bizui.diverse: altoi. vamă.organizarea socială. iobag. . . chin. întâlnite pe întreg teritoriul limbii române.A urmat o lungă perioadă de luptă pentru drepturile românilor. Rosetti (1968: 418) plasează acest lucru începând cu sec. . uriaş. hârdău. a cheltui.

Cuvinte cu circulaţie regională. În DLRM apar 443 împrumuturi maghiare. București.3. 2001. Teiuş. București. I. Odorhei. a trebălui Bibliografie Academia Română. uiagă „sticlă“. rămăşag -şug – vicleşug. Toponime – în Transilvania şi în regiunile învecinate: Lăpuş. Hideag. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Cristur. dărab „bucată“. -ău din făgădău. beteşug. copârşău „sicriu“. dar şi furtişag. Mediaş. Homorod. sabău „croitor“. Enciclopedia limbii române.2. Sascut. Editura Științifică. Densusianu. pălincă „ţuică“. Editura Univers Enciclopedic. tulai „vai!“. Sufixe de origine maghiară: -aş (care se suprapune unui sufix slav -aş) – recunoscut în sălaş şi folosit apoi la formarea unor cuvinte ca ceteraş. Carei. Malnaş. tolcer „pâlnie“. trupeş. chipeş. Istoria limbii române. 60 . Ovid. 1961.Limba veche avea mai multe cuvinte maghiare decât cea de astăzi. barşon „catifea“. chefe „perie“. Oradea. mai ales în partea de vest: astăluş „tâmplar“. lepedeu „cearşaf“. vandralău / handralău „derbedeu“. 2. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine maghiară există în limba română? 2. -eş care formează cuvinte ca vameş. şogor „cumnat“. Râmeţ. lingău. Tăuţi. Beclean. Borsec. poteraş. de la care s-au format pe teren românesc 630 de derivate.2. Bacău. 2.1. temeteu „cimitir“. -ăuş – bătăuş. coord. -işag – vălmăşag. fedeu „copac“. sabău care formează şi mâncău. laboş „cratiţă“. birtaş. Marius Sala. dar şi prieteşug -ălui – în a preţălui.

Craiova. Florica (coord.Dimitrescu. Bucureşti. I. 1978. Istoria limbii române. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Privire generală. Bucureşti.. 1940. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Scrisul Românesc. ediţia a II-a.). Rosetti. Sextil. Al. București. Limba română. *** Tratat de dialectologie românească. 1984. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței maghiare în limba română? 61 . Pușcariu. 1978.

Weigand. Număr de ore alocate: 3 ore În istoria raporturilor lingvistice româno-germane se pot distinge două perioade.însușirea terminologiei de specialitate. ar trebui să se vorbească şi despre un superstrat germanic. Rom. R. O. Roessler a susţinut că poporul român s-a format în sud. G. la fel ca şi pentru celelalte limbi romanice. Părerile istoricilor şi lingviştilor în legătură cu o influenţă veche germană în limba română au fost diferite. Rosetti. slave. Giuglea. în limba română urme ale superstratului germanic nu prea există sau sunt nesigure. S-a mers de la negarea totală a influenţei germanice până la exagerarea ei sau la atribuirea de etimon germanic unor cuvinte de alte tipuri (latineşti. O perioadă veche.1. În replică. ostrogoţii.1. Al.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Arvinte. Zauner. . Printre cercetătorii care au încercat să stabilească elemente vechi germanice în vocabularul românesc pot fi menţionați: W. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. 704-722). Diculescu a consemnat 62 . gepizii. vandalii. dar. V. Meyer-Lübke. taifalii) (Ist.1. Densusianu. 3. 3. săseşti târzii sau germane). C. 1960: 682-694. Invocând absenţa elementelor germanice din nordul Dunării. Diculescu.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. C. G. din timpul contactului cu diferite triburi germanice migratoare care s-au perindat pe teritoriul patriei noastre începând cu secolele al II-lea – al III-lea până prin 566 când au trecut în sudul Dunării (goţii – vizigoţii.. . A. În aceste condiții. spre deosebire de ele.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Influenţa germanică şi germană Obiective: .

tureci. pe când populaţia romanizată de la nord de Dunăre era sedentară). din stânga Rinului. după care s-au mutat în Prusia). De asemenea. Dar majoritatea etimologiilor propuse de Diculescu nu au fost acceptate de lingvişti. al XIII-lea au venit şi din Saxonia. bulz „cocoloş”. nasture. Absenţa elementelor germanice se explică prin natura relaţiilor dintre două tipuri de civilizaţie (germanicii erau migratori. în jurul Braşovului. probabil. Scopul aducerii lor a fost întărirea pazei la hotar.2. mai ales în zonele de graniţă.în lucrarea sa Die Gepiden (Leipzig.1. Cercetări mai noi au arătat că o origine germanică poate fi probată numai pentru câteva cuvinte: bâlcă „urcior”. în jurul Sibiului. gepizii şi longobarzii în Italia. 1922) vreo 100 de cuvinte din gepidă.1. începând cu sec. ☞ Ce puteți spune despre influența germanică din limba română? 3. vandalii în Spania de sud şi în Africa de nord). ciuf. În afară de aceasta. În Transilvania. 3. în urma contactului direct cu populaţiile germane stabilite pe teritoriul patriei noastre. Mosella. Aceşti colonişti erau originari din regiunile apusene ale Germaniei. la Bran au fost colonizaţi cavalerii teutoni (unde au stat doar 20 de ani. 63 . a zgudui (ILR. targă. În sec. tuturor coloniştilor germani numele de saşi (< saxones). Banat şi Bucovina. 1969: 368-370). în jurul oraşului Bistriţa-Năsăud. strănut. 3. a cutropi (vezi şi expresia a veni cu tropul „a veni în număr mare”). multe dintre populaţiile germanice au folosit Dacia doar ca popas pentru drumul lor spre vest (vizigoţii au ajuns în sudul Franţei şi în Spania. al XII-lea au fost colonizate populaţii de origine germană compact. Luxemburg şi Flandra. unde s-au creat bresle şi s-au dezvoltat meşteşugurile. Influenţa germană s-a făcut simţită în 3 arii mai compacte: Transilvania. dar şi ridicarea economică a oraşelor din Transilvania.2.2. precum şi o serie de toponime şi antroponime. de la care s-a dat apoi. rapăn „jeg”. O a doua perioadă a început în Evul Mediu.

flec etc. şniţel. care le-a acordat numeroase privilegii.2. şindrilă. crenvurşt.diverse: clavir. griş. şuncă. şvaiţer. iar în sec. cartof. ochelari. . şliţ. turn. haltă. spaţiu. băutură: chiflă. astfel încât şi graiurile săseşti au primit o puternică influenţă românească.1.ocupaţii: chelner. taler. a 64 . iar apoi. şfanţ.3. când unii meşteşugari s-au stabilit în Moldova şi Ţara Românească şi acolo. O clasificare a cuvintelor de origine germană arată că influenţa germană s-a exercitat mai cu seamă în domeniul culturii materiale: .. şperţ etc.îmbrăcăminte: stofă..2. reclamă – unele dintre ele sunt de origine latină şi au pătruns în română prin germană). mai ales în timpul Mariei Tereza. În sec. glasvand. al XVIII-lea au apărut colonişti şi în Banat.armată: ofiţer. Aceşti colonişti erau din toate regiunile Germaniei. şură. şnur. Cu timpul. dar mai ales din sud şi vest. ştreang. şorţ. grenadir etc. ţol. joagăr. lozincă... foraibăr. 3. întrucât foarte puţini erau originari din Suabia. corpus. de aceea numele de şvabi este (ca şi în cazul saşilor) impropriu. vană. maistru. iuncăr „elev al unei şcoli militare”.3. troacă. vailing. din Alsacia şi Lorena. 3. şold. aceste populaţii au început să înveţe româneşte. bormaşină etc. 157 de cuvinte aparţinând limbajului pielarilor. Există elemente germane în terminologia exploatării forestiere şi a plutăritului. al XVII-lea s-au făcut colonizări şi în Bucovina. maior. ţiglă. rabat.De la aceste populaţii germane au pătruns elemente lexicale mai întâi în Transilvania. parizer. ţandără. halbă etc. Se atribuie influenței germane 3.mâncare. . şurub.comerţ: creiţar. matriţă. roabă. . ladă. al căror număr a crescut treptat. . . jeţ etc. Cuvinte germane cu largă circulaţie: corfă „coş”. Cele mai multe cuvinte aparţin diferitelor meserii şi industriei: sunt atestate 220 de cuvinte aparţinând limbajului tipografilor (corectură.

Editura Academiei. II.construcţiilor edilitare. *** Istoria României. sinagogă. Editura Didactică și Pedagogică. cuşer „mâncare bine făcută”. 1978. *** Istoria limbii române. balabustă „femeie cu forme pline”. Bucureşti. Istoria limbii române. cuvinte din domeniul administrativ (Dimitrescu.). 1969. paradaisă „pătlăgea”etc. farbă „vopsea”. Privire generală. Pușcariu.3. *** Tratat de dialectologie românească. ţucăr „zahăr”. la început însemna „nevasta evreului” etc. mahăr „persoană importantă din domeniul afacerilor.3. gheşeft „afacere”. 3. 1984.2. II. Bucureşti. București. I. 1978: 114). haloimăs „amestec”. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Limba română.3. I. crafle „gogoşi umplute cu dulceaţă”. Cuvinte regionale: şnaider „croitor”. tregher „hamal”. București. Craiova. Rosetti.. București. Al. Sextil. ediţia a II-a. 3. 1962. 1940. Editura Scrisul Românesc. cnedle „găluşti cu prune”. 1978. şef”. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței germane în limba română? 65 . Există şi o influenţă idiş (dialect german vorbit de evreii din Europa): belfer. Editura Academiei. şpais „camară”. Florica (coord. tişlăr „tâmplar”. 1960. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine germană există în limba română? Bibliografie Dimitrescu.

coardă.1. cicoare. Ponderea influenței grecești a fost diferită de la un dialect la altul – mai puternică în aromână.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. 1978: 103).UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Influenţa greacă Obiective: . .formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.1. (a) blestema. farmec. Număr de ore alocate: 3 ore 4. spată. (din cauza vechimii. carte. înger. Cuvinte vechi grecești Greaca a dat latinei un număr foarte mare de cuvinte din cele mai diferite domenii de activitate. cunoscute de aproape toate limbile romanice. zeamă etc. creștin. În limba romana există trei straturi de de elemente grecești: cuvinte vechi grecești (intrate în limba latină și pătrunse și în latina dunăreană) între secolele I – al VI-lea. elemente din perioada bizantină (medio-greacă) – secolul al VII-lea – secolul al XV-lea. 4.1. dintre acestea. (a) boteza. grec. iar în istroromână e un singur cuvânt – frică (Dimitrescu. În română există două tipuri de elemente vechi grecești: a) cuvinte grecești general romanice. . 66 . teacă..însușirea terminologiei de specialitate. care a avut un contact nemijlocit cu greaca. elemente neogrecești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. biserică. în română sunt aproximativ 42: (a) amăgi. în dicționare li se dă etimon latin). mai puține în meglenoromână. mai ales din perioada fanariotă (1711. drac.1821). precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe.

diac.termeni ecleziastici: acatist. mânie.1 Pe cale directă au pătruns: . folos. hârtie. ieftin.2. apostol. 67 . mireasmă. .cuvinte: agonisi. Cuvinte din perioada bizantină În limba română. . aghiasmă. dafin. stol. Limba slavonă. afurisi. mănăstire. popă. 4. scorpie. arvună. C. mătase. călugăr. psaltire. a sosi. a mărturisi. prisos. trufă „dispreț”. faclă. icoană. a lipsi. .b) cuvinte pătrunse în latina dunăreană pe cale orală: broatec. dascăl. școală. a mirosi. camătă. prin filiera slavei meridionale. Sulina.1. mitoc. proaspăt. patriarh. sihastru. cămilă. după unii și: călimară. a urgisi. urgie. chilie. psalm. busuioc. turlă etc. stur „coloană”. cucuvaie. spân.2. cărămidă. litră.argat. mic. b) pe cale indirectă. prin relațiile politice și culturale existente (cancelarie.1. epitrop. a pricopsi. raclă. Diculescu (1924: 394-516) și G. împrumuturile bizantine au pătruns pe două căi: a) pe cale directă. crin. felie. Giurgiu. amin. Mangalia. pat. egumen. anaforă. azimă. strachină etc. omidă. cort. a vopsi. Maglavit. cât și prin iradieri culturale dinspre sudul Peninsulei Balcanice după căderea stăpânirii romane. pită. făclie. flamură.toponime: Constanța. influențată puternic de greacă a slujit ca mijloc de vehiculare și de transmitere a culturii bizantine. aliluia. ☞ Câte tipuri de cuvinte vechi grecești sunt în limba română? 4. condei. anatemă. schit.1. 4. biserică). hârtie. piper. frică.2. pronie. Calafat. arhanghel.2. stup. desagi. Giuglea (1943: 404-462) explică pătrunderea la nord de dunăre a elementelor vechi grecești atât prin coloniști de limbă greacă aduși în Dacia romană în perioada colonizării. candelă. a pedepsi.

unde au ajuns să dețină poziții sociale.3. din acestea s-au păstrat azi doar maximum 100-150 de cuvinte. a economisi. cartofor.1. în special al XVIII-lea. 68 . lefter. alandala. a categorisi. pramatie. a categorisi. 256 indirecte ( 254 pătrunse prin intermediul slavei și 2 prin latina medievală). ☞ Ce tipuri de cuvinte grecești au pătruns în română în perioada bizantină? 4. molimă. a sclivisi. politice și economice importante. partidă. anapoda.1. prosop. taifas. foarte mulți greci au emigrat în țările române. Cea mai puternică a fost influența din perioada fanariotă. franzelă. 1978: 108) a constatat că în textele românești din perioada fanariotă apar 1200 de cuvinte grecești. a dichisi. a pricopsi. culturală. când au pătruns o mulțime de termeni referitori la organizarea administrativă. ipsos. În această perioadă au pătruns cuvinte care nu au caracter popular. a dichisi. Mihăescu (Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. logos. misit „sol”. protipendadă. la noi manifestări de viață socială. Elemente neogrecești După căderea Constantinopolului și a consolidării dominației turcești. a lipsi. Prin intermediul împrumuturilor grecești. politică. Făcând un inventar al elementelor bizantine din limba română. fidea. în română au pătruns și sufixele verbale: -isi: a agonisi. printre care: agale. conopidă. -xi: a catadaxi.3. a urgisi. sindrofie. nostim. 4. a catadaxi. saltea. a afurisi.Unele din aceste elemente sunt cunoscute de toate limbile din Balcani. calapod. ifos. orfan. H. 1966) stabilește cifra de 278 de cuvinte. a sclifosi. țață etc. a economisi. din care 22 pătrunse pe cale directă.1. în secolul al XVI-lea. igrasie. L. -psi: a vopsi. Galdi (apud Dimitrescu.

Editura Didactică și Pedagogică. Editura Academiei. 1924. 404-462. Bucureşti. 1984. H. Bucureşti. București. 1943. X. Al. 1960. Florica (coord. Ce se atribuie influenței grecești în limba română? 69 . Giuglea. Mihăescu. Rosetti. Dimitrescu. G. Elemente vechi grecești în limba română. 394-516. IV. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. I. II. în Dacoromania. *** Istoria limbii române. în Dacoromania. Editura Scrisul Românesc. Istoria limbii române.Bibliografie Diculescu. Câte straturi de elemente de origine greacă există în limba română? 2. București. *** Istoria României. II.. pag.. Bucureşti.. Editura Academiei. *** Tratat de dialectologie românească. pag.). Craiova.. ✎ Evaluare 1. 1966. 1978. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1978. C. 1962. 1969. ediţia a II-a. Elementele vechi grecești din limba română.

Cumanii au apărut în secolul al XI-lea și au ocupat un teritoriu mare la nord de Dunăre – Cumania Neagră (Ist. când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088) iar în sudul Dunării de bizantini (1091) și au fost asimilați de populația romanică. De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul. de popoare din Imperiul Bizantin și de unguri (Ist.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Influența turcă Obiective: . b) osmanlâie. datorită unui glosar latin-persan-cuman. 5. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Pecenevra.. iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania și în Dobrogea.. . redactat în 1303 – Codex Cumanicus. 70 . Rom. Număr de ore alocate: 3 ore Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri: a) preosmanlâie (turcică). 1962: 67-68). Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția și stabilirea pe teritoriul norddunărean a unor populații asiatice de origine turcotătară.1.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. 1962: 68-71).1.2. Limba cumanilor a putut fi mai ușor studiată decât cea a pecenegilor. Rom. Pecenegii și-au făcut apariția în Moldova și în estul Munteniei în secolul al IX-lea. Peceneaga.1. Au rezistat până în secolul al XI-lea.1.însușirea terminologiei de specialitate. 5. Pecenișca. . 5.

maramă. Alți cercetători adaugă și pe: buzdugan. baltag. După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele religioase din secolul al XVI-lea). Covurlui. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie să fie dintr-o epocă anterioară influenței turcești osmanlâi. apoi „locul unde se schimbau caii” și a ajuns în română „casă boierească de la țară”. Toxabă. vezi și numele Vienei „cetate întărită”). Vaslui. Bărăgan. Se presupune că de origine cumană ar fi și Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”).Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută limbii turce sau care au fonetism diferit. în secolul al XIV-lea. Comănița. Balaban. Caraiman. chior. teanc. în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”). Aslan. 1978: 109). Călmățui. dușman. tărâm (apud Dimitrescu. Carabă. în general. a tolăni. Coman. ca fiind împrumuturi mai târzii din turcă. Desnățui. Densusianu (1961. După subjugarea treptată a tuturor 71 . Teslui. cioban. Teleorman (teli orman „pădure nebună. Ov. întăritură”.2. toi. conac (a însemnat „distanța dintre două poște”. cazan. ☞ Ce se atribuie influenței turcești peosmanlâi în limba română? 5. deasă. de haram s-a dus). Comănești. dulamă. catâr. Comanca. chindie. nume de ape (terminate în -ui): Bahlui. capcană. haram „gratis. Ulan. I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”. Ciortan. murdar. taman – considerate. hambar. pe degeaba” (vezi expresia De haram a fost. De la cumani au mai rămas: toponime precum: Comani. Comănescu. nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al XVI-lea): Comăneci. beci (însemna „zid. Utmeș. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică. Talabă. maidan. Basarabă. sălbatică”). suman. Cozia. Itu.

cerdac. basma. giubea. Aceste relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcești. îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu. magiun. vizir etc). bamă. cearşaf. Țările române au căzut sub suzeranitate turcească. sarma.2. începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). de tipul: agă. caracter popular. para. casap. ilic. băuturi: baclava. catâr. cearşaf. raft. unele intrând în fondul lexical principal. Oltenia. cazangiu. hambar. comerț: cântar. tutun. iar multe din cele care au reușit să se mențină au primit un sens ironic sau peiorativ. ciulama. dulamă. ienicer. Cuvintele turcești sunt de două feluri: a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română. faună: abanos. - turcisme din epoca fanariotă. iahnie. dușumea.popoarelor balcanice. bostan. ciorbă. trufanda. boiangiu. pătlăgea. tulpan. fotă. divan. 72 . dovleac.2. dugheană. chibrit. iaurt. în Muntenia. ciorap.2. pastramă. chilipir. 5. Elementele turcești au pătruns în limba română în două faze istorice: cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea. bursuc. locuință: acaret. minerale: chihlimbar. mușteriu. șalvari. caimac. Dobrogea și Moldova. maramă. odaie. meserii: băcan. sidef. tavan. năframă. mulți termeni supraviețuind până astăzi în româna contemporană. b) cuvinte cu circulație regională. care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special cele care aveau legătură cu viața social-politică. mâncăruri. dud. 5. care au. testemel. telemea. saftea. rachiu. cercevea. cafea.1. în general. fildeș. musaca. pridvor. zambilă. Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate: casă. halat. cu mare răspândire în limbă. iatac. ghiveci. tejghea. balama. tarabă. floră.

huzur. În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească. nisipiu. rubiniu. cenușiu. după care s-au format: arămiu. talaz. ursuz. siretlic. maidan. tuciuriu. după care s-au format: haimanalâc. naz. fustangiu. pehlivan care însemna „erou”. tăbăci). auriu. lulea.- unelte: cazma. scandalagiu. hai. -lic. fistichiu. chefliu. - însușiri: ageamiu. pământiu. fudul. dintre care 5 au la bază o origine arabă (cafea. tertip ”plan. moft. ruginiu. piersiciu. hatâr. zor). zarzavagiu. 73 . iar azi înseamnă „obiect metalic care mijlocește legătura”. vișiniu etc. Sufixe Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau. castaniu. para. pișicher. a ajuns să însemne „escroc. cântar. iar 4 sunt turcești propriu-zise (chior. murdar. înseamnă astăzi „intrigă. 5. ciomag. belea. -iu: cafeniu. mijloc necinstit”. avocatlâc. babalâc. proiect”. tembel. ghiozdan. șiret. tipsie. peltic. cusur. zevzec.3. pată” a ajuns să însemne „om de nimic”. 5 sunt de origine persană (dușman. este foatre productiv: barcagiu. lichea „defect. obiecte: ciubuc. moft. crailâc. tabiet. chef. -lâc: caraghioslâc. mcalit”. 1969: 277). reclamagiu. savantlâc etc. soi) (Graur. lichea. buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc. Unele dintre cuvintele turcești au suferit în română evoluții semantice: balama însemna „legătură”. -giu (productiv): boiangiu. argintiu. zaiafet. diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet. surugiu. meșină. pingea. apoi s-au atașat și altor împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini. cafegiu. giuvaergiu. tertip. camionagiu.2. chiulangiu. pușlamalâc. ibric. chirie. halal. ghiurghiuliu. belaliu.

Istoria limbii române. Ovid. 74 . II. 1978. Emil. 1978. Studiu monografic. Ce sufixe de origine turcă au pătruns în limba română? Comentați. București. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1962.. Istoria limbii române. I.Bibliografie Densusianu. *** Tratat de dialectologie românească. Editura Didactică și Pedagogică. *** Istoria limbii române. 1984. București. Rosetti. București. București. *** Istoria României. Influența turcă asupra limbii române.). Florica (coord. 1961. 1969. Editura Științifică. 2009. Editura Scrisul Românesc. Craiova. ediţia a II-a. Bucureşti. ✎ Evaluare Câte straturi de elemente turcești sunt în limba română? În câte faze istorice au pătruns elementele turcești în limba română? Prezentați pe sfere semantice termenii românești de origine turcă. Bucureşti. Dimitrescu. Suciu. Editura Academiei. Al. II. Editura Academiei. I.

Munteanu.cunoașterea principalelor particularități fonetice. traduse ori copiate sau graiul celui care a făcut traducerea sau tipărirea.. se caracterizează prin claritate şi cursivitate. cu desăvârşire aspră. . 1983: 70).însușirea terminologiei de specialitate. limba română din textele scrise în secolul al XVIlea prezintă aspecte omogene.. îl reproduce tocmai aşa”. dacă se găseşte un cuvânt de origine grecească pe care traducătorul nu l-a înţeles ce înseamnă.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. . traducerea este până într-atâta de nedibace încât. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. precum şi a unor cuvinte de legătură slave. în afara unor formule stereotipe de adresare şi de încheiere. Despre limba primelor texte româneşti. prin apropierea de limba vorbită. între limba acestor scrieri şi graiurile vorbite în regiunile unde au fost redactate.1. Privită în ansamblu însă. Număr de ore alocate: 10 ore 6. . la o primă comparaţie făcută între limba textelor netraduse şi a celor traduse.familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. dar şi divergente.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Privire sintetică asupra limbii române vechi Obiective: . Iorga (1988: 26) afirma: „Limba cărţilor acestora este . în vreme ce limba primelor traduceri româneşti de cărţi religioase e mai greu de înţeles datorită reproducerii frazeologiei originalului şi a numărului mare de elemente lexicale şi calcuri slave sau maghiare. Într-adevăr. 75 . 1978: 400. există o strânsă legătură (Gheţie. se poate observa că limba celor dintâi. Ţâra. simţul stilului nu există deloc. N.

plural: (ei) era. .mai mult ca perfectul perifrastic este larg întrebuinţat. îmfla (numai la Coresi se înregistrează î > u de două ori: umplut. . chinure. . Gheţie (1978: 77-96) şi de Şt. .adjectivul gol are la plural forma goli. nopţiei). spunea. . rădica. derege. . 76 . O sinteză a particularităţilor lingvistice comune tuturor textelor scrise în secolul al XVI-lea a fost făcută de I. se întrebuinţează şi forme analitice. -ereţi. părete. auz. . i (apar şi rostite dur în toate textele.larga circulaţie a formelor verbale iotacizate: (eu) spui. rareori.preferinţa pentru rostirea moale a consoanelor ş. alcătuite cu prepoziţiile de şi a: mijloc de băserecă. carii. . năsip. nu tânjireţi. . rane.1. -ireţi: nu dareţi.alături de formele sintetice de genitiv-dativ articulat în -eei şi -iei (caseei.pronumele relativ care este variabil: carele. carea. singular are forma au (a apare sporadic): (el) au spus. Ţâra (1983: 72-77): . . . talpe.vocativul în -e: oame. cu excepţia lui f > h'. nebune. j urmate de e.păstrarea lui e nesincopat în: derept. dar mult mai rar). .folosirea prepoziţiei pre. . Munteanu şi V. umpluse).labialele urmate de iot se păstrează intacte. carele.auxiliarul perfectului compus la persoana a III-a. fămeie.forme etimologice de imperfect la persoana a III-a. .o mare frecvenţă a substantivelor neutre terminate în -ure: locure.păstrarea lui ă etimologic în cuvinte de origini diferite: blăstema.numeroase substantive fac pluralul în -e (astăzi primesc desinenţa -i): grădine. .6. groape. cale de cetate.formele de imperativ negativ în -areţi. păhar. trestie a călturariu.1.prezenţa lui î etimologic la iniţială în: împlea. .m păstrat în rumpe (numai în textele coresiene alternează formele rumpe-rupe). poci. .

silă „putere”.(negata. în cele mai multe situaţii. măritu „soţ”.numeroase forme prefixate cu ne. ciudă „minune”.. voinic „ostaş” etc. prost „simplu”. specifice anumitor zone.. a pierde”. a cumpli „a sfârşi. .. b) termeni care s-au păstrat. . neca podobi. tremeate nouă dulceaţa ta. În acest sens.plasarea facultativă a auxiliarului la timpurile verbale compuse înainte sau după verb: fi-va sau va fi. forma accentuată... negăndire) şi forme realizate cu sufixul -ură (adâpostitură. ..complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal.. arină „nisip”. a săruta „a saluta”. a deşidera „a dori”... Alături de trăsăturile comune. jelanie „dorinţă”. temoare „teamă” etc. gintu „neam.. tâmpla. limba română scrisă din secolul al XVI-lea conţine şi numeroase particularităţi divergente. şi ducea pre noi. În privinţa lexicului. mulţi. .. adevărătură. au fost înregistraţi: a) termeni care azi au dispărut sau au fost păstraţi în unele graiuri: agru „ogor”. . lucoare „lumină”.1. familie”. am mâncat şi băut-am. a răposa „a se odihni”.sufixul colectiv -ame: mişelame. dar au suferit o evoluţie semantică: adunătură „sfat”.2. . vedea-vor sau vor vedea. . a deştinge „a coborî”.comparativul este legat de celălalt termen al comparaţiei prin de: . nume de persoană. bărbat şi muiare îi făcu ei. a se înveşti „a se îmbrâca”.. crunta. bez(d)nă „prăpastie”. textele au fost 77 .numărul mare al verbelor neprefixate: bătrâni.negaţia simplă nice (nici) + verb apare în locul formei nici + nu + verb: . exprimat prin substantiv sau pronume personal se construieşte fără prepoziţia pre (pe): Nu vă clevetireţi urul alaltu. . voinicame.. mişel „sărac”. . asemănătură).complementul direct. nice cu mânia ta pedepsi mene. nu este anticipat de forme pronominale neaccentuate: . . bezaconie „nelegiuire”. jale. ☞ Care sunt trăsăturile limbii române din secolul al XVI-lea? 6. mai dulci de miarea. referindu-se la faptul că. fămeie „familie”.

1. iar în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova ea > a: samă. în numele Moldovei (Moldua) – în nordul Ardealului şi Moldova. Astfel. ce cuprindea Moldova. a distins existenţa a două grupuri dialectale: . până la un punct. care indică. Al. În ceea ce priveşte Banatul. cu o relativă precizie. al doilea element al diftongilor au. răvu „rău” – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. cu toate că particularităţi care apar frecvent în textele dintr-o anumită regiune se găsesc în arii difuze şi în texte din altă regiune. eu.diftongul âi (câine) – în Banat.o > u. . acesta ocupa un loc aparte. să întâlnim în paginile lor elemente inexistente în graiul vorbit de copişti (tipografi). cuprinzând Ţara Românească şi sudul Ardealului. apartenenţa textelor la o arie sau la alta. deoarece prezintă particularităţi care îl alătură şi primului grup. 6.i > â după dz (dzâc) – în nordul Ardealului-Maramureş.ea final > é (mâna mé) – în nordul Ardealului. .tendinţa lui u. I.diftongul ea se păstrează în seamă. 78 a fricativelor labio-dentale – în . .un grup dialectal sudic.ă > a (cazu) – în nordul Ardealului.fonetismul â (câne) – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.un grup dialectal nordic. în sudul Ardealului şi Ţara Românească. pătrunse din nebăgarea de seamă a acestora”. . Gheţie (1978: 101) a avansat ideea că: „nici unul din textele secolului al XVI-lea nu este pur sub raport lingvistic” şi că „este firesc.palatalizarea oclusivelor labiale şi nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. sudul Ardealului şi Ţara Românească.copiate de persoane din alte zone decât cele din care proveneau originalele. Unităţile dialectale stabilite prezintă următoarele particularităţi fonetice tranşante: . pe baza unor trăsături fonetice. iu de a trece la v: tăvu „tău”. şi celui de-al doilea. Bucovina şi Moldova. Dar. ău.1. . .nazalitatea vocalelor era mai pronunţată în nordul ArdealuluiMaramureş. .2. nordul Ardealului şi Maramureşul. au putut fi identificate anumite trăsături. cele mai multe de natură fonetică şi. Maramureş şi Moldova. . . Rosetti (1968: 582-583). într-o oarecare măsură şi morfologică. .

conservarea grupului fs (fsat) – nordul Ardealului-Maramureş.) – în nordul ArdealuluiMaramureş. „de aria cărora ţine prin cuvintele din limba curentă”.păstrarea lui dz şi ĝ (dzice. .grupul nt > mt (sămt. deoarece el reprezintă „o arie intermediară. Moldova şi Banat.. La aceleaşi concluzii. -ĝ > j (arjintu. O cercetare amănunţită consacrată aspectului dialectal al dacoromânei în secolul al XVI-lea a fost făcută de I. Gheţie şi Al.2. Mareş (1974: 331 ş. III. specificul Banatului fiind dat de „caracterul bidirecţional al relaţiilor sale cu cele două grupări dialectale principale”.ń > ø – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. „mai ales prin elementele latine moştenite şi prin cele maghiare împrumutate”. .conservarea lui n – în nordul Ardealului-Maramureş.3. referitoare la repartizarea teritorială a limbii secolului al XVI-lea ajunge şi Fl. . cu tendinţa de a trece la u sau de a dispărea – în nordul ArdealuluiMaramureş.1. o situaţie aparte. . 6. „reprezentate prin nordul Ardealului-Maramureş şi sudul ArdealuluiMuntenia – care sunt arii staţionare” şi face menţiunea că Banatul are. 79 . .ł. Dimitrescu (1973: 67-68) în urma studierii lexicului din această perioadă: acceptă existenţa a două arii principale. ĝos) – în nordul Ardealului-Maramureş. cu diferenţa că în subdialectul nordic au încadrat: Moldova. pl. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara. care se situează când mai aproape de nordul Ardealului-Maramureş.. de tranziţie”. Moldova şi Banat.1. ca şi Al. indic. şi din punct de vedere lexical. leje) – în Moldova. când mai aproape de sudul Ardealului-Muntenia. Moldova şi Banat. . în urma căreia au stabilit existenţa tot a două mari diviziuni teritoriale: un subdialect nordic şi altul sudic.prezenţa lui r – în nordul Ardealului-Maramureş.u ).prez. . 6.2. -rotacismul lui n intervocalic – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.evoluţia lui dz > z şi a lui ĝ > j – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. Bucovina. Rosetti. iar în cel sudic.

.[-e-]: oameni. alături de forma sudică. .[-é] ([e]): mé (me). după cum pot opune unul altuia cele două subdialecte: .[z]: zi. există şi alte forme. dar în arii difuze. .Muntenia propriu-zisă şi o parte a Olteniei.adverbul acum. . . Mareş (1974: 337347) au stabilit care sunt cele mai importante trăsături ale fiecărei arii.[ă]: năroc. aria sudică .adverbul acmu (amu). .[â]: câne.fenomene răspândite în toate cele trei arii nordice. în timp ce în sud.[b] moale: beşică. alături de fenomenele care apar în nord. prin prezenţa unor trăsături arhaice sau. I. circulând în arii difuze: aria nordică . iar pe de altă parte. Între cele două subdialecte. Individualitatea acestor arii rezultă.[j]: jura.[-i-]: oamini. Ca o concluzie a cercetării efectuate.[o]: noroc. I. . „prin fenomene fonetice. .[dz]: dzi. iar cel nordic apare divizat în trei graiuri: moldovean. . cel sudic prezintă o anumită omogenitate. pe de o parte. .[âi]: câine. . Mareş (1974: 49) au constatat că dintre cele două subdialecte. 80 aria sudică . prin apariţia unor inovaţii”. în timp ce sudul prezintă un tratament unitar sau forme care în nord au o distribuţie unitară. „din modul particular în care fiecare dintre ele se grupează cu una din celelalte arii nordice sau cu alte arii din afara subdialectului nordic”. . Gheţie şi Al. iar particularităţile reţinute au fost împărţite în trei categorii. . .pluralul mânule. în Transilvania de sud-vest şi în Transilvania de sud-est.particularităţi care prezintă realizări tranşante în cele două arii: aria nordică . ei consideră că s-ar fi aflat o serie de graiuri de tranziţie. . Gheţie şi Al.pluralul mâini. Examinând particularităţile de limbă. morfologice şi lexicale de importanţă mai redusă.[-ea]: mea. dimpotrivă.[ĝ]: ĝura.[b] dur: băşică. cele mai importante aflându-se în Oltenia de vest şi de nord. ardelean de nord şi bănăţean-hunedorean. .

3. sing.cuvântul nasture. .auxiliarul au (pers. zâd. zid.auxiliarul a. .labiale dure: iubăsc. Astfel. .[t]. . [ţ] moi: sec. ăsta. din. variabil. .[ŕ]: argintari(u). dem.[ń]: cuń. şi adj. . . . [ţ] duri: dzâc. ţapă. [dz]. . .art.pron.[u]: Moldua.: lui. aiesta.formele verbale sem.[d] dur: dă. [d']. .[i]: cui. săc.[ş]. [ń]: 81 . [j] moi: şeapte (şepte).[r] moale: ureaşte. .[s].[-r-]: mâră. . . .[u-]: umbla.pron. au fost distinse următoarele situaţii: Moldova şi Transilvania de nord . / subdialectul sudic: .). dân. seţi. .[-r]: argintar. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: . .[ĝ] ĝice. [z]. . .art. tocmală. pos.fenomene care se întâlnesc cu circulaţie restrânsă în toate cele trei arii nordice (sau cel puţin în două) alături de fenomenul sudic care cunoaşte o difuzare destul de mare: aria nordică .[r] moale: riu.[r]: rumpe.: a invariabil. . .[n]: frânt.[r] dur: uraşte.[r] dur: râu. ţeapă. [d].[s].formele verbale: sîntem. sînteţi. hot. .[v]: Moldova. opoziţia dintre aria nordică şi cea sudică se realizează numai între două dintre ariile nordice..art.[d] moale: de. .[-n-]: mână. [n]: . tocmeală . luate împreună. aria sudică . şi adj.[z]: zice. hot: lu. .cuvântul bumb. . dem. [j] duri: şapte. . .[ş]. pos. [z]. . În anumite situaţii.[t']. . .[r]: rumpe. .[m]: frâmt. . . .labiale moi: iubesc. .art. şi subdialectul sudic.[î-]: îmbla.

harbuz „pepene verde”. Mareş. [z].trecerea lui [ă] la [e] în nedejde. uric „act de proprietate” (uricar „scriitor de urice”).auxiliarul a la viitor. . dar cu precizarea că „în unele cazuri prezenţa acestor fenomene şi în alte arii decât cea unde au fost atestate nu este câtuşi de puţin exclusă” (Gheţie.ø: drept. oghial „plapumă”.[e] ([i]): derept. . . -[ă]: bărbat. respectiv. tine.[u] > [v]: luva.[ă] analogic în loc de [e] în dător. . . În Banat-Hunedoara au fost înregistrate fenomenele: .[ă] > [i]: privi. . deseatnic „slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei”.[h] > [o]: zăbovi. t'ine. prisacă „stupină”.palatalizarea lui [p] în stadiul [k'] şi a lui [m] în stadiul [mń]. a lui [e] la [ă] în Dumnădzău.[o] > [u] în cucon. pilotă „plapumă de puf”. . Astfel.[i]: čini. În ceea ce priveşte cele trei graiuri nordice.[i] > [o] în mărtorisi. . pentru graiurile moldoveneşti ar fi specifice: . -[o]: preot.cuvintele: buhai „taur”.[ń] în pl. nepot. singular. jerebie „bucată de pământ lungă şi îngustă”. . .[p] în îndărăpt. . .d'es. . . . Moldova şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: -[a]: barbat.fricativizarea lui [ĉ] şi a lui [ĝ] în stadiile [ŝ] şi. des. buor „bou sălbatic”.[d'] > [đ]: đes. 1974: 339). -[e]: čine. pentru fiecare au fost reţinute particularităţi specifice. Muldova. dirept. . ńepot.[e] > [i]: striin. . persoana a 3-a.[n] dur: nătare.[u]: preut. ań. 82 . ciobotă „cizmă”. .

dar nu şi alte particularităţi. ploia şi scria. leatnic „zăbavnic”.cuvintele: aldovăni „a se jertfi. im „lut. nu prezintă modificări însemnate faţă de secolul trecut. a se sacrifica”. . răsipi. cât şi principalele diviziuni ale ariei nordice. den. argilă”. în general.. lăcui.[ş] > [s] în deschide. . În ceea ce priveşte limba textelor scrise în secolul al XVII-lea. din. î se menţine în: împle. risipi.formele mânc. în genere. Mareş. aleaneş „duşman.2. potrivnic”. [gl']: cl'eie. În textele munteneşti se înregistrează şi forme în care cele două vocale au fost asimilate la i: ridica. niştotă „nevoie”. ☞ Care sunt principalele trăsături care individualizează cele două mari arii dialectale din secolul al XVI-lea? 6. . . ceea ce.1. s-ar explica fie prin „informaţiile. ungl'u. aveni „a se dospi” (avenit „dospit”. rădica. Printre principalele trăsături ale limbii din această perioadă se pot menţiona: . . fie prin aceea că „nu este totuşi exclus ca nordul Transilvaniei să fi fost mai unitar din punct de vedere lingvistic decât celelalte două arii” (Gheţie. dentre.păstrarea vocalelor ă şi e în cuvinte ca: păhar. Alături de particularităţile comune limbii scrise din toate provinciile.2. murgui „a protesta. inemă. .dispariţia grafiilor cu en. mai puţin în cronicile muntene.[ń] şi [i] în făină. Pentru Transilvania de nord sunt înregistrate numai cuvintele: alegădaş „mulţumire” şi somsid „ vecin”. 83 . a îmbla. se menţin şi în acest secol cele care individualizează atât aria nordică de cea sudică. a împotrivi”. 1974: 340). după cei doi cercetători. nişte etc. citi.[cl']. de tipul amente.[l']: tel'. sărace pe care le-am putut dobândi asupra graiurilor din această regiune a ţării” (Gheţie.. avenită „dospită”).în majoritatea textelor. Mareş. cliciu „coapsă”. 1974: 340). a îmfla. beadă „lipsă”. svente. neşte etc. 6. dintre. .

mili. în textele bănăţene-hunedorene încep să fie înlocuite de cele analogice..pluralele în -e apar. ţ. forma a se întâlneşte în textele munteneşti. lefe. numele proprii apar frecvent articulate: Cârnul.vocalele anterioare e şi i trec în seria centrală după consoanele dure s. în general. sunt. . însoţite de prepoziţia p(r)e. blane. talpe etc. Cornescul. . omonimia dintre persoanele a 3-a şi a 6-a. carea. de. .auxiliarul perfectului compus de persoana a 3-a este în cele mai multe texte au. -r sunt dominante. unde fenomenul începe să fie atestat şi după fricativele ş şi j. Radul-vodă etc. forme articulate: carii.rotacismul nu mai este notat decât uneori în scrierile moldoveneşti.prezenţa vocativului masculin nearticulat în -e: oame. în textele munteneşti sunt notate plurale în -i neacceptate de limba literară actuală (colibi. în timp ce în celelalte apare ĝ (în textele bănăţene-hunedorene se întâlneşte frecvent alternanţa lui ĝ cu j). carele. în general. dz.sunt frecvente forme analitice de genitiv construite cu prepoziţiile a.în cronici. forme de persoana a 6-a cu desinenţa -u sunt atestate numai în textele bănăţene-hunedorene. în schimb. într-o mai mică măsură în cele moldoveneşti. Se păstrează. să închinară la Antioh etc. în textele de tip nordic (barbe. frecvent în textele munteneşti şi. .). au spus a tot norodul. acestaşi etc. de la (în mijloc de besearecă. spre sfârşitul secolului inovaţia începe să apară şi în Transilvania. nehotărâte şi demonstrative apar amplificate cu particula -şi: cineşi.pronumele relative. . 84 .). . de asemenea. -t. textele munteneşti îl notează exclusiv pe j. r în special în textele de tip nordic. complement direct. cevaşi. măhrămi etc. în textele munteneşti. .la imperfect. carevaşi. păminte etc. din pîntecele de la maica noastră) şi de dativ cu la (eu … scriş la marele împărat.. . ca şi în secolul precedent. . .formele de acuzativ nume de persoană. .).formele iotacizate ale verbelor cu radicalul terminat în -d.. z.pronumele relativ care prezintă.dentala d se rosteşte dur. careşi.. . . ca şi în secolul trecut. la persoana 1 sunt notate forme cu desinenţa -m. -n.în ceea ce priveşte pe ĝ şi j.

.nu se mai înregistrează forme de condiţional sintetic. -ireţi apare în toate textele. în structura sintactică a textelor laice se pot distinge două maniere de exprimare: construcţii ample. 1983: 108).persoanele a 4-a şi a 5-a ale perfectului simplu apar până spre sfârşitul secolului fără -ră-. deşi se mai păstrează unele particularităţi arhaice ca: dativul adnominal. punând la contribuţie şi mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului” (Munteanu. Ţâra. 6. în scrierile cronicarilor mai puţin erudiţi.unele adverbe apar întărite cu particula deictică -şi: acoloşi. cu o topică particulară cu predicatul situat la sfârşitul propoziţiei sau al frazei şi cu dislocări frecvente în care se pot recunoaşte modele sintactice latine sau greceşti. .2. acordul substantivelor în genitiv şi dativ cu atributele şi apoziţiile. cumulul de conjuncţii. în special în textele laice care au un vocabular mult mai bogat şi mai variat decât cele bisericeşti: „Nevoia de a-şi spori cât mai grabnic posibilităţile de expresie îi determină pe cărturari – aproape fără excepţie poligloţi – să caute cu asiduitate în vorbirea populară şi în limbile pe care le cunoşteau termenii de care aveau nevoie. Modificări importante se înregistrează şi la nivelul lexicului. Astfel. Pe de altă parte. Dosoftei şi Antim Ivireanul se impun atât prin valorificarea limbii populare. în special cele ale lui Varlaam. În ceea ce priveşte sintaxa. cât şi prin prezenţa unor elemente de exprimare artistică. unele dintre ele. 6.3.2. sunt prezente elemente proprii sintaxei populare. textele din acest secol au suferit modificări esenţiale. în scrierile religioase. nu pun probleme în înţelegerea textului. .. . dar adesea ei n-au şovăit să creeze cuvinte noi. acestea au o frecvenţă mult mai scăzută decât în cele din secolul al XVI-lea şi. . în vreme ce. Mai mult. deşi nu lipsesc frazele alcătuite după modele străine. savant construite. încăşi etc. livresc la cronicarii savanţi. folosirea negaţiei simple. elemente de relaţie cu altă valoare decât cea pe care o au în limba actuală etc.în toate textele apar frecvent forme de mai mult ca perfect perifrastic şi de viitor format din prezentul indicativ al auxiliarului a avea + infinitivul verbului sau construite cu va + conjunctivul prezent. acordul gramatical după înţeles. 85 .imperativul negativ în -areţi. în general.2. textele dobândind un caracter elaborat. -ereţi.

epidemie. paradă. cântar. specifici lexicului religios: bdenie „vechi în rugăciuni”.. agă „căpetenie militară”. measer „sărac”. în vocabularul acestor texte se pot identifica: . chiar „clar. Pe lângă aceşti termeni. ciorap. strălucire”. corăspondenţie. calendar. . de biu „din belşug”.. oraş” etc. duroare „durere”. a blagoslovi „a binecuvânta”. ţinterim „cimitir” (în scrierile moldoveneşti).termeni de origine neogreacă. mamcă „doică”. a înjura. enchiclopedie. a sudui „a înjura”. a plictisi.. neştine „cineva” etc. farfurie. nostim. . a da mulţumită „a mulţumi”. ca şi expresii şi locuţiuni specifice: peste fire „extraordinar”. dăzvoalbe „a lămuri. cust „trai”. lucoare „lumină. omăt. a catadicsi. imală „noroi” etc. blagoveştenie „bunăvestire”.neologisme latino-romanice: alector „elector”. capichehaie „reprezentant diplomatic la Poartă” etc. cei mai mulţi referitori la civilizaţia materială (geam. voie vegheată „protecţie” etc. senat etc. . ciobotă „cizmă”. camai „niciodată”. politie „stat. cearceaf.termeni împrumutaţi din slavonă pe cale cărturărească. în vreme ce în textele munteneşti sunt frecvente cuvinte ca: ginere „mire”. caimacam „locţiitorul domnului”. carvasara „birou vamal”. 86 . magazie. (în textele transilvănene şi bănăţene). papuc. a conceni „a sfârşi”.termeni de origine latină. în limba textelor bisericeşti se mai întâlnesc şi calcuri după neogreacă şi slavonă. cin „tagmă. ordin călugăresc”. fantezie. care au o circulaţie limitată: agud „dud”. blagocestivie „pioşenie”. astăzi dispăruţi din româna literară: bucin „trâmbiţă”. . preobrajenie „schimbarea la faţă” etc. a aldui „a binecuvânta”.elemente regionale. . anost. limpede”.Astfel. curechi „varză”. desemnând în general noţiuni abstracte: agramat „ignorant”. hasnă „folos”. alenşig „duşmănie”. a explica”. basma.turcisme care denumesc în special termeni concreţi.. pisică. tavă etc. blagocestie „evlavie”. fur „hoţ”. anarhie.).) sau termeni politico-administrativi (beizadea „fiu de prinţ”. judeţ „judecată”. coronaţie „încoronare”. zăpadă etc.

Editura Didactică şi Pedagogică. Vasile. Gheţie. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Şi eu dzişu: «Doamne. Ion. marrtorului tău. înşiş stiu că eu era acela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu. 1968. Editura Didactică şi Pedagogică. Iorga. Ion. Gheţie. Istoria literaturii române. însumi 87 . 1983. 1988. Munteanu. Bucureşti. Alexandru. sub conducerea lui Gerhard Ernst. Privire sintetică. 2009. deaci vădzuiu elu grăindu: «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim. Berlin. Şi-mi fu întorrcîndu-mă întru Ierusalim şi rrugîndu-me în băsearecă şi-mi fu spaimă. Martin Dietrich Gleßen. Mareş. Wolfgang Schweikard. Ştefan. Walter de Gruyter. Bucureşti. Christian Schmitt. Rosetti. Istoria limbii române literare. Târa. ✎ Evaluare Particularități ale limbii române vechi – analiză de text. 223 din Romanische Sprachgeschichte (Histoire linguistique de la Romania). Editura pentru Literatură.☞ Care sunt principalele particularități XVII-lea? ale limbii secolului al Bibliografie Dimitrescu. Editura Academiei. 3 Teilband/Tome 3. Michaela. Istoria limbii române literare. 2646-2692. Nicolae. Livescu. Bucureşti. Bucureşti. Editura Minerva. nr. Bucureşti. 1973. Contribuţii la istoria limbii române vechi. Alexandru. Histoire interne du roumain: morphosyntaxe et syntaxe (Interne Sprachgeschiche des Rumänischen: Morphosyntax und Syntax). 1978. art. 1974. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs). Florica. Graiurile dacoromâne în secolul al XVIlea. derep ce nu-ţi voru preemi mărrturia ceaia ce e de menre». pag. Editura Științifică și Enciclopedică. Bucureşti.

să strice şi să scârbească inimile stăpânilorŭ lorŭ. 104 […] În scîrbi chemaşi-mă şi izbăviiu-te. ca să nu 88 . Codicele Voroneţean. în cursa ačasta ce ascunseră legă-se pičorul loru. ca aceaia să-i neace. întinară-se limbile în perire ce féceră. p. Turna-se-voru păcătoşii întru ĭadu. Să nu fie ţie Dumnezeu nou. Psaltirea Scheiană. se gĭudece-se limbile între tire. auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare.era stîndu şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu». rebdaré mişeiloru nu va peri pără în cumplit. Că nu pără în cumplitu ultatu va fi méserul. toate limbile ce ultară Dumnedzeu. Deaci dzise cătră minre: Pasă. Întrebare: Ce easte milcuitura? Răspuns: Milcuitura easte aceaia cînd cearem ceva de la Dumnezeu şi avem greu şi nevoiia noastră. 13 Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune? Răspuns: Doao. Şi nu ascultară oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă. de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica vrea mîna mea […] Idem. nece să te închini a Dumnezeu striin. ce scoşi-te den tara Eghipetului. p. Doamne. Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale. Bucurămu-nă de spăsenia ta. că eu întru limbi deparrte tremiţu-te». se nu învrătoaşe-se omul. Întrebare: Ce e datul de har? Răspuns: Datul de har easte aceaia cîndu ne aducem aminte depre toate faptele bune ale lui Dumnezeu şi dăm har lui pren Hristos. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău. Coresi. Catehismul (Întrebarea creştinească). sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm. Auziţi oamenii miei şi mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. Învie. p. Întrebare: Carele-s acealea? Răspuns: Milcuitura şi datul de har. întru lucrul măriloru sale legă-se păcătosul. lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu. 348-350 […] Dracii amu cerşură de la Hristosŭ să se ducă în turma porcilorŭ. 269-271. Ştiutu ĭaste Domnul gĭudeţu făcîndu. p.

Nu-i fără. aceasta să fie acea muiare. Fericatu-i sufletul întărit cu credinţă. 89 . că tot alenşigul lesni-l va învinge. Şi încă de vrea fi avutŭ puteare dracii. domnului mieu. Iar Hristosŭ lăsă şi grăi lorŭ: «Duceţi-vă!» Că arătă cîtă răotate şi amărăciune avut-au dracii spre oameni. aşa-s credzuţii tari în Domnezeu. iaca ieşi Raveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te. Nu-i fără Domnezeu izbavă şi agiutor. că nici spre porci n-ară fi avutŭ dracii puteare. Pre lesne dă Domnezeu de tot acelora carii lui usbăiesc şi lui i se roagă. Scriadză svînt David în carte Joltarului. Nui fără. Nu-i făr. şi nu vrea fi apărati de Dumnezeu. Carte cu învăţătură. De fiete va fi sculatul de noapte. ca să nu se ucigă. aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta şi aceaia va dzice mie: bea. Nu-i fără. p. Domnedzeul lui Avraam. carii agiutoru den domnul nu aşteptaţi. încă şi cămilelor voiu scoate. Fragmentul Teodorescu. Cătră aceştea să şi înţeleagemŭ. crede că vor peri. Cumu-s săgeţile în mînă de puternic. mai mare rău fi-vrea făcutŭ noao. iaca la ceastă fîntînă stau. 337-338 […] Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne. să calea mea pre care am venit ai nărocit. decîtŭ atunce porcilorŭ. voauă ce în Domnezeu tare nu credeţi. p. Voarece oraşu sau oamenii den casă domnul nu-i va pădzi. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit. Aşa se va tîmpla tuturora voauă în muncă şi în grijă pîne ce mîncaţi. dă-mi să beau. 237 Toţi criştinii ascultaţi şi bine învăţaţi. de nu-i vrea fi lăsatŭ Dumnezeu lor […] Coresi. sau şi sloboi ei den piiardere de ce le veniia de la hitleanii draci. care-au tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. Iar Hristosŭ păziia cei ce se drăcise. o sută doauodzeci şi şase de cîntece: nu-i fără Domnăzeu izbavă şi agiutor. Nu-i fără. ca să ştie de ce muncă şi chinuire şi de ce reale izbăviţi sântŭ. Nu-i fără. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea.priimească pre Hristosŭ.

Dici. deasupra de hălăşteu. la stupina lu Dobrin. la Corn şi în Zîlţ pe den faţă den Matca Gurei. de varniţă pînă în Gura Puiului. 79-80 ZAPIS DE CUMPĂRARE Bolbaşi – j. care lui au născut Milca. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: Fata lu Betuel sunt. în zos. Pusu-ne-am şi degetele mai jos. Dan Stoica Brătian Stanciul Ivan Stan Dan cel mic Ion Suveţul Bădsor ot Bolboş. Dan cel mic. popa Pătru ot Sura. pe după gruiul casălor. Pi(s) mĭ(s) a(v) 25(d) şi Pătru mărturie. Ivan şi Stan. 1576 † Cum să se ştie că au cumpărat Stănilă vornicul i brati ego Cîrste di la fraţii lor. anume Dan. iară în Zilţ. mărturie Text reprodus după Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. Gorj. Şi eu băui. let 7084.încă şi cămilele tale voi adăpa. faţa în zos pe la cer. la teiul cel mare. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei […] Palia de la Orăştie. p. p. din Matca Gurei. cămilele încă adăpă. Stanciul. mărturie Eu. 25 august. Stoica. Şi am scris această scrisoare în casa popei Stoiei ot Bolboşi şi am scris eu. Redei ot Sura. pi la moara lu Dobrin. nimedd treabă să nu aibă den neamul acestor oameni ce sint mai sus scris. în Gura Fînului. pe de deal. la Poiana Babei.98-99 Şi lăcrâmă pré-sfănta Mariĭa şi dzise munciţilor: „au n-aţi credzut şi n-aţi audzitu că printru numele meu munci-se-va totu acela ce nu va crede?” Şi dzise 90 . fără numai Stănilă vornic şi frate-său Cîrste. Brătian. pîn gura casălor. Şi mărturie Brătian şi Ion şi Pătru Stan i Drăgoi. Ion Suveţul. care e fecior lu Nahor.

] Biblia de la Bucureşti. întru fiii tătîne-mieu. Din tunerec feceş noapte. alăţii arde pănâ în pieptu. [. Şi soarele ş-nemereşte Apusul ce odihneşte. alţii era acoperiţi în foc. bărbaţi şi mueri: unii arde pănâ în brău. Iese-n treabă demineaţă.: spre apus au spre amiadzâdzi? Şi răspunse sfănta Mariĭa şi dzise: Blâmu spré amiadzădzi. heruvimii şi sărafimii. şi luară pré-sfănta Mariĭa şi o duserâ spre amiadzedzi.] Şi au ales Domnul Dumnezeul lui Israil întru mine dentru toată casa tătîne-mieu să fiu împărat preste Israil în veac. Şi dzise arhangghelŭ: Încătruo veri să mergi. preste Israil. Luna ai făcut cu rază. Psaltirea în versuri.751-753 [. p.. Lupii urlă şi scîncează.. p. Şi veniră patru sute de îngeri. casa tatîne-mieu. Cînd spre vînat se gătează. Dosoftei. au ales întru Solomon. De mărg cineş la nchisoare. Zi de iarnă şi de vară. Şi dentru toţi fiii miei. şi. pré-sfăntă maica lu Hs..242-244. să-l şază pre el preste scaunul împărăţiei Domnului. den casa Iudei. p. De lucrează pănă-n sară. fiiul mieu. De ies gadinile toate. fără de greaţă. Călătoria Maicei Domnului la iad. şi întru Iuda au ales împărăţia şi.pré-svănta Mariĭa: să cadzâ întunereculŭ ca şi de-inte. şi cădzu pre ĭai. Pînă cînd răsare soare. unde era unŭ râŭ de focŭ şi eşiĭa parâ de focu şi era într-ănsă multu nărod. Să-ş ceie şi să-ş răpască De la Domnul să-i hrănească. întru mine vru să mă fac eu împărat peste tot Israilul. Şi omul.306 91 . căci mulţi feciori au dat mie Domnul. Să crească-n vremi şi să scază.. alţii pănâ [în] creştetu.

DE DOMNIA LUI PĂTRU VODĂ RAREŞ, FICIORUL LUI ŞTEFAN VODĂ CEL BUN, VĂ LEATUL 7035 GHENARIE 20

După moartea lui Ştefan vodă cel Tînar, strînsu-s-au boierii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alége să puie domnu, că pre obicéiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămînţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu savîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, ca de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste de osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p.53

Zac. 10. Era véste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă decît a lui Baştè Giurgiu, care zavistie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă. Zac. 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi cum să fie agiunsŭ în cîteva luni cu dare Ieremie-vodă la Baştè Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescu: Sula de aurŭ zidiul pătrunde. Zac. 12. V leato 7109 [1601] avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baştè Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortulŭ unde odihniia, şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baştè Giurgiu, iară trupul păn-a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostu mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ némţilor. Miron Costin, Letopiseţul Ţărîi Moldovei, p.123

I. Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci … Şi în cîteva 92

rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce sau aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani. Ion Neculce, O samă de cuvinte, p.23

Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe-dvornicul, de făcea sfat şi să învăţa cu ce fel de meşteşugari vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr' cît zicea că ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab merseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor vrun rău, atunce să paţă după vina lor. Letopiseţul cantacuzinesc, p.113

[...] Venind Gligore-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumânilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni şi senin, după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace şi bişug în toate şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. [...] Letopiseţul Bălenilor, p.128

93

✎ Teste de evaluare finală

1. Definiți latina populară și precizați care sunt principalele ei izvoare. 2. Indicați ce fapte de limbă sunt atribuite substratului. 3. Comentați definiția genealogică a limbii române dată de Al. Rosetti (1968: 77): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”. 4. Definiți și comentați „teoria imigraționistă”. 5. Precizați câteva argumente în favoarea continuității românești la nord de Dunăre. 6. Ce denumiri au fost date perioadei de unitate a românei? Precizați limitele și cauzele ruperii acestei unități. 7. Care sunt trăsăturile românei comune? 8. Care sunt urmările contactului dintre română și limbile cu care a venit în contact? 9. Precizați principalele particularități ale limbii române vechi.

94

Editura Academiei. ediţia a II-a. I. *** Tratat de dialectologie românească. Constantin. Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. Frâncu. I. Împrumuturi vechi-slave în limba română. Editura Academiei. Rosetti” (coord. 2007. Bucureşti. I. Ov. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Editura Ștințifică. Bucureşti. Fl. 1974. Influența turcă asupra limbii române. Bucureşti. *** Istoria limbii române. 1940. Fischer.. G. 2009. 95 . Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. Craiova. Editura Academiei. Rosetti. Studiu monografic. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. L. Magdalena Popescu-Marin). Istoria limbii române. Bucureşti. I. Gheţie. Iaşi. Graiurile daco-române în secolul al XVI-lea. (coord. Bucureşti. București. 1978. București. Mareş. Limba română. Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIIIlea. Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române. București. II 1961. Mihăilă. 1966. Editura Academiei.. I.. Dimitrescu. Emil.. 2009. S. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Al. Iași. Editura pentru Literatură. Academia Română. 2007. Iancu. Editura Academiei. Latina dunăreană. 1960. Şăineanu. 1900. Ivănescu. Casa Editorială „Demiurg”. Editura Scrisul Românesc. Mioara Avram).. 1985. II. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Suciu. Rosetti” (coord.. 1965. Istoria limbii române. Puşcariu. Editura Didactică și Pedagogică. 1969. Istoria limbii române. 1980. Bucureşti. Al. Mihăescu.. Bucureşti. 1978. Bucureşti. Densusianu.Bibliografie generală Academia Română. H.. Editura Junimea. 1980. Gramatica limbii române vechi (1521-1780).).. București. Gh. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful