ILONA BĂDESCU

ISTORIA LIMBII ROMÂNE Curs universitar pentru învățământul la distanță

.

.. 94 Bibliografie generală…………………………………………………………… 95 . Latina. Teoriile privitoare la această problemă……………………...... Elementul autohton al limbii române…………………..... Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman ……………….. Izvoarele latinei populare. Româna comună.. Elementele slave din limba română... Privire sintetică asupra limbii române vechi………… 75 Teste de evaluare………………………………………………………………..36 Semestrul al II-lea. ………………………………………………………... ……………………………………. Izvoare.15 Unitatea de învățare IV. Limbaromână–limbă romanică…………. 62 Unitatea de învățare IV. Ruperea unităţii comune. Tematică …………………………………………………………….………………………………………………………………...57 Unitatea de învățare III... Superstratul slav al limbii române. Latina populară... Primele atestări. Elementele constitutive ale limbii române...... Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie…………… 70 Unitatea de învățare VI..48 Unitatea de învățare II. ……………………………………...29 Unitatea de învățare VI.. Influenţa germanică şi germană……………………….5 Unitatea de învățare I. Tematică ……………………………………………………47 Unitatea de învățare I... Influenţa greacă... Formarea dialectelor limbii române.6 Unitatea de învățare II.....12 Unitatea de învățare III......... Trăsături convergente şi divergente...CUPRINS Semestrul I... Metodele de cercetare.. Istoria limbii române – obiectul.22 Unitatea de învățare V. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă... Influenţa maghiară..66 Unitatea de învățare V..

.

Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Elementul autohton al limbii române. Semestrul I TEMATICA Istoria limbii române – obiectul. NOTE DE CURS Anul al II-lea. Timp alocat: 28 ore 5 . Latina. adstrat. Formarea dialectelor limbii române. Cunoaşterea teoriilor privitoare la teritoriul şi epoca de formare a limbii române. Ruperea unităţii comune. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Metodele de cercetare. Limba română – limbă romanică. Teoriile privitoare la această problemă. strat. superstrat. Româna comună. Însuşirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Latina populară. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. influenţe). precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice disciplinei. Primele atestări. Trăsături convergente şi divergente. Izvoare. Elementele constitutive ale limbii române. Izvoarele latinei populare. Cunoaşterea trăsăturilor românei comune. Cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române.

numită şi preliterară. în funcție de autor. şi cea de după acest moment. a. . Criteriile de delimitare a perioadelor de evoluție a limbii române sunt bazate. dar părerea celor mai mulţi lingvişti este că „în perioada dintre secolele al V-lea şi al VIII-lea. romanică 6 . 1937: 64-120). 1969: 15. pentru care s-au propus mai multe limite. în general.cunoașterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. română comună (Rosetti. II.însușirea terminologiei de specialitate. incluzând toate fazele ei de dezvoltare. 1968: 351). următoarele perioade: o perioadă de formare a limbii române. Metodele de cercetare. 1969: 15-18).cunoașterea structurii dialectale a limbii române. 1956 b. Istoria limbii române urmărește evoluția limbii noastre de la originile sale și până în momentul actual. română primitivă (Philippide.: 72). cei mai mulți cercetători delimitează două mari epoci: cea de dinaintea apariţiei textelor scrise în limba română. de la un autor la altul.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Istoria limbii române – obiectul. Ivănescu.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.1. 1927: 233. Obiective: . 1980: 285-288). Limba română – limbă romanică. 1956 a: 8. numită: străromână (Puşcariu. cf. pe factori interni (elemente din structura limbii) și / sau factori externi (influențe străine. fapte de istorie politico-socială). Număr de ore alocate: 4 ore 1. Pentru prima epocă s-au stabilit. . numită literară. limba română a trecut de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin” (Coteanu. în general. Istoria limbii române. . - o alta până la despărţirea dialectelor. izvoare. denumite şi delimitate diferit. română primitivă comună (Macrea. Deși aceste etape nu concordă de la un autor la altul. Cele două epoci au fost subîmpărţite în mai multe perioade.

1964: 439. - dacoromâna comună . metoda filologică (studiul textelor vechi). Ivănescu. în trei mari perioade (Cf. Coteanu. 1981: 57-58. Guțu Romalo. perioadă în care se conturează dialectele şi graiurile. Munteanu. 1964: 439). - româna contemporană (de la sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre). I: 223. Rosetti. Cazacu. 1964: 346-353). 1968: 353. 1961. Niculescu. Onu. 7 . care durează până în secolul al X-lea (anul 976 este prima atestare a unui grup de români sud-dunăreni. după unii chiar al XIV-lea (cf. . Iordan. - româna modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea – sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea). 1978: 31-33. 1980: 289-321). 1981: 57-58.dunăreană (Petrovici. Perioada literară se poate împărţi. Limba română contemporană este un concept legat permanent de generațiile care folosesc limba și de pe pozițiile cărora ea poate fi considerată ca o fază sincronică.cuprinsă între secolele al XVI-lea – sfârșitul secolului al XVIII-lea. aromânii) sau al XIII-lea. în general. traco-romanică (Coteanu. Metode folosite: medoda comparativ-istorică.perioada cuprinsă între despărţirea dialectelor şi apariţia primelor texte scrise în dacoromână. 1971: 35-40. Gheţie. Ivănescu. 1958: 151-156. Densusianu. 1969: 10). Coteanu. Macrea.2. b. Petrovici. ☞ Care sunt etapele de evoluție a limbii române? 1. Târa. 1967: 8-10. apoi protoromână (Coteanu. 1956: 10. Rosetti. 1983: 9-10. 1980: 286-321): - dacoromâna veche . Coteanu.

1. catalana.1. Împreună cu celelalte idiomuri romanice – spaniola. 1. retoromana și dalmata (azi moartă) – formează spațiul geografic și cultural al Romaniei. b) cu caracter inovator. sarda. conferit de anumite particularități lingvistice: a) cu caracter conservator. pe baza cărora s-au reconstituit fazele anterioare de limbă (din secolele al XII-lea.4. termenul păstrându-se și ca nume etnic (rumân > român). diferite trăsături atipice sau necunoscute în celelalte limbi romanice. româna dezvoltând de-a lungul evoluției sale. limba română face parte din familia limbilor romanice. dialectele și graiurile. Româna este singura limbă romanică ce se definește prin ROMANUS. 8 . Izvoarele pentru investigarea diferitelor stadii ale limbii noastre: inscripțiile. izvoarele străine – mărturii ale unor cronicari străini (bizantini. occitana. Din punct de vedere genetico-structural. Poziția de arie laterală și izolată în spațiul romanic. toponimele și antroponimele. portugheza. estici) din perioada pentru care nouă ne lipsesc știrile. franceza. împrumuturile din și în limbile străine.3. italiana. ☞ Din ce familie de limbi face parte limba română? Comentați. apuseni. textele vechi din secolul al XVI-lea. al XIIIlea. Limba română este singura reprezentantă a Romaniei Orientale. 1. dar și unicul idiom romanic izolat de restul romanității printr-o vecinătate nelatină. al XIV-lea). ca o conștiință a descendenței romane. Limba română – limbă romanică. a făcut ca româna să capete un aspect particular.4. documente. franco-provensala. concretizate în urme de latinitate inexistente sau dispărute din celelalte limbi romanice.

în Bulgaria.dialectul meglenoromân. de-a lungul Dunării și în Dobrogea bulgărească. subdialectul crișean. vorbit în nordul Greciei. unde au fost deportați românii din Moldova și Bucovina de nord. subdialectul moldovenesc. Româna. un aspect supradialectal normat. . subdialectul bănățean. Dacoromâna prezintă următoarele varietăți teritoriale: subdialectul muntenesc. constituit pe baza subdialectului muntenesc din nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei. Transnistria. în zona Vidinului. pe valea Timocului și în Voivodina. în România și în afara granițelor (compact sau insular) în: Republica Moldova.4. vorbit preponderent la nord de Dunăre. teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei. Se mai vorbește pe teritoriul fostei URSS.dialectul dacoromân. limba literară. vorbit în Peninsula Istria din Croația. continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene are patru dialecte: .1. nu au aspect literar și au suferit influența limbilor din Balcani în mijlocul cărora au supraviețuit. are o funcție culturală. Cele trei dialecte suddunărene (aromân. vorbit preponderent în sudul Dunării. Albania. Dacoromâna este singurul dintre cele patru dialecte istorice românești care s-a dezvoltat devenind limbă națională. în Macedonia și în alte țări.dialectul istroromân. Macedonia. .dialectul aromân. în Ucraina subcarpatică și Ținutul Herței. folosind însă și unele trăsături din celelalte subdialecte.2. în Grecia. . 9 . meglenoromân și istroromân) au un caracter conservator. dar și în alte țări unde se găsesc comunități de români. Bulgaria și în alte țări. până în Extremul Orient. subdialectul maramureșean. inclusiv în România. pe valea Tisei (Ungaria). inclusiv în România. ☞ Care sunt dialectele limbii române? Comentați.

(coord. Unitatea dialectală a limbii române. Târa. Editura Didactică şi Pedagogică. Ştefan. Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană). 2004. E. XIII. Munteanu. nr. 1958. 431-443.. p. București. 151-156. 70-75 (1956 b). p. în SCL. Iordan. Coteanu. Editura Academiei. București. 1967. Dimitrie. Istoria limbii române. Editura Universitaria.). 1996. Varietăţile diatopice ale limbii române. Coteanu. p. 1956. Editura Humanitas. Guţu Romalo. Istoria limbii române literare. Livescu. V. 4. Privire sintetică. Vasile. Michaela. Istoria limbii române. 1961. București. Bucureşti. Editura Ştiinţifică.. Ion. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Editura Junimea. Editura Științifică și Enciclopedică. Iorgu. Bucureşti. 1980. 1978.Bibliografie *** Istoria limbii române. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1860). Gh. Ion. p. în LR.. Petrovici. Gheţie. Densusianu. V. Fl. Ivănescu. nr. Istoria limbii române literare. 4. Bucureşti. Editura Academiei RSR. Despre dialectele limbii române. Caragiu-Marioţeanu. 1964. Bucureşti. Ion. 10 . în LR. Dimitrie. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Macrea. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Origini și dezvoltare. Editura Didactică și Pedagogică. Structura morfologică a limbii române contemporane. Epocile de evoluţie a limbii române. 1969. nr. Limba română. Valeria. 346-353. Maria. Editura Academiei. Craiova. nr. Niculescu. 5-24 (1956 a). 1964. în SCL.. 1. 1983. 1981. 2. Bucureşti. Iaşi. XV. Ion. Coteanu. în LR. Ov. Macrea. Editura Științifică. 1978. Istoria limbii române. București. II. Ion. 1956. M. Coteanu. Cvasnîi Cătănescu. I. București. p. X. 1969. Dimitrescu. Alexandru. 1975.

.Philippide. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Editura Scrisul Românesc. Editura Minerva. Rosetti. Imprimeria Națională. Alexandru. Al. Essai de reconstitution du roumain primitif. 1984. Boris. în Études de linguistique romaine. Sextil. Cazacu. Editura pentru literatură. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Originea românilor. 1971.. 1968. Istoria limbii române literare. Ce spun limbile română și albaneză. Onu Liviu. 1927. Cluj-București. *** Tratat de dialectologie românească. Tipografia „Viața Românească”. 1937. Bucureşti. Al. 11 . Craiova. II. Iași. Pușcariu. Rosetti.

ca evoluţie fonetică. Dar ea nu dispare complet. 2001: 520-521). Stratul reprezintă limba populaţiei cuceritoare ce se impune. Superstratul este reprezentat de limba populaţiilor migratoare care s-au aşezat în spaţiul romanic şi care. după o perioadă de bilingvism sfârşeşte prin a fi absorbită de idiomul romanic. uneori şi în fonetică şi în morfosintaxă. Substratul este reprezentat de limba unei populaţii autohtone peste care se aşează limba unei populaţii cuceritoare. este reprezentat de limba latină populară. hidronimie şi în formarea de cuvinte. În cazul limbilor romanice. imediat ulterioară epocii de constituire a trăsăturilor esenţiale ale unui idiom.1. toponimie. vocabular. limba populaţiei autohtone va fi asimilată. în toponimie şi antroponimie. 12 . În urma unui proces de bilingvism (capacitatea unui individ sau a unei populaţii de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice diferite).3. Cuvintele de substrat au fost asimilate. în formarea cuvintelor. 2. Substratul limbii române îl reprezintă limba traco-dacilor care în cursul procesului de romanizare şi-au însuşit limba latină. 2. Subsubstratul este reprezentat de limbile unor populaţii foarte vechi despre care există numeroase atestări arheologice şi de la care se presupune că ar fi rămas unele urme în toponimie sau cuvinte cu etimologie nesigură/necunoscută.4. rar în structura gramaticală. fondului de bază latin (DȘL. Superstratul constituie o influenţă relativ puternică. ci lasă urme în fonetică.2. limba s-a constituit în general. Când încetează şi acţiunea superstratului.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Elementele constitutive ale limbii române Obiective: . Număr de ore alocate: 2 ore 2.însușirea terminologiei de specialitate. Elementele de superstrat se manifestă îndeosebi la nivel lexical şi semantic. 2. 2001: 518). dar importantă pentru definitivarea structurii acestuia (DȘL.

Istoria limbii române. Bucureşti. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 2001: 28). culturale). În română. germană. Istoria limbii române. Densusianu. 2. Mancaș. București. Editura Univers Enciclopedic. Superstratul cultural este reprezentat de elemente de origine latină şi greacă ce ţin de domeniul culturii şi care sunt comune celor mai multe limbi. precum şi inventarul mijloacelor sale derivative (sufixe şi prefixe)” (DȘL. germanică. rusă. Rosetti. (coord. Bibliografie Academia Română. 13 .. În cazul românei se poate vorbi de influenţa greacă. Liliana. Cristina. maghiară. turcă. 1961. Dicționar de științe ale limbii. Enciclopedia limbii române. 2. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”.. sârba). Fl. franceză. ucraineana. Ionescu-Ruxăndoiu. Mihaela. 1968. îmbogăţind lexicul. București. Al. rusa. editura Nemira. coord. Dimitrescu. politice.5. Editura Didactică și Pedagogică. Pană Dindelegan. București.). Influenţele sunt contribuţiile aduse de diferite limbi ca urmare a relaţiilor reciproce (economice. superstratul este slav.Pentru română. Bucureşti. engleză.7. Influenţele nu au presupus un bilingvism de masă. Editura pentru literatură. maghiară.6. germană. Gabriela. Marius Sala. 1978. 2001. *** Istoria limbii române. 1969. Angela. Călărașu. Editura Științifică. ci un bilingvism individual. 2. adstratul este reprezentat de: limbile slave învecinate (bulgara. Bidu-Vrănceanu. II. 2001. turanică. Ov. Ele se manifestă în lexic şi în formarea de cuvinte. I. București. Adstratul reprezintă rezultatul contactului de vecinătate geografică dintre două limbi şi produce „îndeosebi schimbări de ordin cantitativ. Editura Academiei RSR. italiană.

✎ Evaluare Definiți elementele constitutive ale limbii române și precizați în ce compartimente ale limbii se regăsesc.*** Tratat de dialectologie românească. Editura Scrisul Românesc. 14 . 1984. Craiova.

1. . idiom aparținând familiei limbilor indo-europene. Obiective: . cât mai ales în ceea ce privește structura gramaticală” (Tagliavini. al II-lea î. al III-lea î.e. până la mijlocul secolului I î.1. Număr de ore alocate: 4 ore 3. inevitabil. 1977: 161). al II-lea î.n. fragmente de cântece rituale.n. funcționale și regionale ale limbii latine. Limba latină .cunoașterea variantelor temporale. Cea mai veche inscripţie este fibula de la Preneste. formulare de legi. .fazele de dezvoltare Latina. a cunoscut.cunoașterea izvoarelor latinei populare. 15 . Latina din regiunile dunărene ale Imperiului roman. reprezintă „nucleul fundamental al limbilor neolatine.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Latina. Sursele acestei epoci sunt: inscripţii. 3.n. Este momentul în care limba literară se constituie şi se unifică.n. atât în ceea ce privește tezaurul lexical. 3. începuturile poeziei din prima jumătate a sec.1.e. Izvoarele latinei populare. unele variante temporale.1. Latina arhaică – de la origini până la sfârşitul sec. funcționale și regionale.însușirea terminologiei de specialitate.e. acte oficiale. Limba latină. Latina preclasică – de la sfârşitul sec. care datează din jurul anului 600.e. Latina populară. folosită ca instrument de comunicare de-a lungul unei îndelungi perioade pe un vast teritoriu.2.

ale Imperiului Roman” (Cvasnîi Cătănescu. 1998: 28. Petronius (autorul romanului Satyricon). adică latina vorbită de vulgus „mulţime gloată”. Salustius. Propertiu. Augustin. Seneca (filosof).anul 14 e. Titus Livius (istorici). Latina postclasică (sau „epoca de argint” a latinităţii) se caracterizează prin împrumuturi de elemente populare şi arhaice . Horatiu. Lucilius (părintele satirei romane).5. până în anul 14 e. 16 . (moartea lui Augustus). Cato (orator şi autor al unui tratat de agricultură). Latina populară a existat aşadar în toată perioada latinităţii și a reprezentat „unica limbă comună care a asigurat comunicarea între populațiile – diferite etnic și lingvistic . Terentiu. Juvenal şi Marţial (poeţi). Ovidiu (poeţi). care „cizelează” latina clasică).4. Latina târzie – anul 200 până la primele texte romanice. Varro (filosof şi filolog). Reprezentanţi: Tacit (istoric). 3.n. până la anul 200 e. În 813 Conciliul din Tours confirmă existenţa unei rustica Romana lingua (Sala. Tibul. În această perioadă de decădere a latinităţii. a fost numit latină populară sau vulgară.Reprezentanţii epocii sunt: Ennius (primul mare poet). în 842 apare primul text romanic: Serments de Strasbourg (Sala. Reprezentanţi: Cicero (retor şi filosof.n. Latina clasică (sau „epoca de aur” a latinităţii) este prototipul latinei literare ajunse la apogeu – de la mijlocul secolului I î. Sf. 1996: 30).3. Plaut (autor al unor comedii celebre). ● Aspectul nenormat al limbii latine. 3. Catul (poet liric).1. Quintilian (orator şi teoretician). 3. Cezar. 1989: 272).n. unii autori încearcă o întoarcere la modelele clasice.e. Importanţi în această epocă sunt scriitorii creştini (Tertulian.1. Virgiliu. Ieronim). iar câţiva ani mai târziu. 32). folosit pentru comunicare de oamenii mai puţin cultivaţi (şi chiar de cei cultivaţi în condiţii neoficiale) până la transformarea lui în diferitele idiomuri romanice.1.n.

● Varianta locală a limbii latine. folosită în special în scris. în Evul Mediu. Lucrările au o valoare inegală iar utilizarea lor trebuie făcută cu rezervă.● Latina târzie (epoca de după anul 200 şi până la primele texte romanice) nu trebuie confundată cu latina medievală care este limba latină moartă. care cuprinde o listă de 227 de cuvinte populare însoţite de corespondentele lor clasice. nu există texte scrise exclusiv în latină populară. folosite din diferite motive. columna non 17 . ordonate după principiul „aşa este corect şi nu aşa”: masculus non masclus. ● Glosarele sunt vocabulare rudimentare în general unilingve. 3. din care provin dialectele românești. a fost numită latină dunăreană. 1977: 163). ci numai texte cu mai multe sau mai puţine „vulgarisme”. un fel de îndreptar gramatical. ea „transpare doar în mod excepțional din documentele scrise” (Tagliavini. Din această categorie. ☞ Care sunt etapele de dezvoltare a limbii latine? 3. Scrieri normative şi explicative ● Gramaticii. vorbită în antichitate în provinciile romane Moesia și Dacia. ● Fiecare din variantele latinei populare târzii vorbite în diferitele provincii ale Imperiului Roman poartă numele de latină provincială. atunci când limbile romanice existau deja. oculus non oclus.2.2. în care se explică prin forme uzuale termenii mai puţin cunoscuţi sau expresiile ieşite din uzajul epocii. Izvoarele latinei populare Întrucât latina populară reprezintă varianta preponderent vorbită. Ca atare. un interes deosebit prezintă Appendix Probi.1. Aceştia se străduiau să corecteze greşelile din pronunţare sau din flexiunea diferitelor parţi de vorbire şi luptau împotriva barbarismelor şi a solecismelor. vetulus non veclus.

urări. glume. ☞ Care este importanța inscripțiilor? 3. se întâlnesc mai ales la Pompei şi Herculanum. coquens non cocens. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Jireček a trasat o linie (care îi poartă numele) ce delimitează zona de influenţă romană de cea de influenţă greacă. pauper mulier non paupera mulier.colomna. Astfel. vinea non vinia. Mihăescu. texte onorifice dedicate divinităţilor etc. De asemenea. se pot aprecia intensitatea şi limitele romanizării. Utilizarea inscripţiilor în stabilirea trăsăturilor latinei populare şi regionale trebuie făcută însă cu prudenţă. greşelile din text se datorează exclusiv ignoranţei celui ce l-a scris sau economiei de spaţiu. 3. C. imprecaţii. formule de propagandă electorală. Autorii latini În scrieri ponderea elementelor populare diferă de la un autor la altul sau în funcție de tipul de text. Având un caracter spontan sunt deosebit de preţioase pentru cunoaşterea aspectului popular al limbii latine. declaraţii de dragoste.2. saluturi. pe baza inscripţiilor din Peninsula Balcanică. 1960. permiţând stabilirea unor particularităţi regionale ale latinei din diferitele provincii. acre non acrum. Inscripţii Există mai multe tipuri de inscripţii: ● gravate în piatră sau în bronz. Inscripţiile au avantajul posibilităţii datării şi localizării lor. după numărul inscripţiilor găsite pe un anumit teritoriu. Acestea erau folosite fie în mod voit. Pentru Dacia există lucrarea lui H.). diferite anunţuri etc. frigida non fricda. tristis non tristus etc. deoarece în multe cazuri. Bucureşti. care cuprind fraze mai mult sau mai puţin stereotipe (epitafe. ● zgâriate sau trasate cu cărbune (grafitti). calida non calda. Ele au un caracter întâmplător şi cuprind: nume de persoane.2. fie introduse 18 .2. ● pictate – s-au păstrat mai greu.3.

poveşti şi anecdote. Edictus Rothari cuprinde legile longobarde.n. întrucât ele erau destinate publicului de pe stradă. fie din lipsă de termeni tehnici din latina clasică. ● Scrieri tehnice Sunt în general lucrări fără pretenţii literare. arhaisme şi barbarisme: Lex Salica este o culegere de legi ale francilor salici. dar şi pentru că au fost scrise într-o perioadă când încă nu se fixaseră toate normele riguroase ale limbii literare. prezintă forme şi construcţii populare specifice latinei vorbite în Moesia Inferioară. ● Scriitorii literari de până la anul 2000 e. cu forme populare şi reminiscenţe clasice: Historia Augusta – o culegere de biografii ale împăraţilor romani de la Hadrian la Diocleţian. iar eroii principali erau oameni de rând. Cicero.pentru o mai bună înțelegere a textului. foloseşte construcţii şi expresii populare în scrisorile adresate prietenului său. scrise de Iordanes (probabil got originar din Dobrogea). 1977: 165). care vorbeau ca aceştia. Petronius care în Satyricon foloseşte numai în scopuri stilistice aspectul popular al limbii latine. artă culinară (Apicius) etc. presărate cu pilde. de medicină veterinară (Mulomedicina Chironis). Limba comediilor sale are un pronunţat caracter popular. unul dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. fie din cauza pregătirii școlare reduse (Tagliavini. ● Scrieri istorice şi cronici târzii sunt de obicei redactate într-o latină amestecată. diplome şi documente de cancelarie Limba acestor scrieri cuprinde multe elemente populare. model de limbă clasică în discursuri şi în scrierile filosofice. ● Legi. Chronicarum Libri – povesteşte fapte legate de istoria francilor. Getica şi Romana. dar şi culte. scrise în legătură cu practicarea diferitelor meserii – tratate de: agricultură (Cato cel Bătrân). Plaut reprezintă o sursă importantă a latinei populare timpurii. 19 . Historia Francorum – cuprinde istoria merovingienilor.

☞ Care este ponderea elementelor populare din diferitele scrieri latinești? 3. București. Ieronim. 1962. Bibliografie Academia Română.4. Densusianu. Enciclopedia limbii române. coord. I. 2001. oameni de cultură. Editura Univers Enciclopedic. Peregrinatio Aetheriae (Egeriae) ad loca sancta este un fel de jurnal de călătorie al unei călugăriţe spaniole la locurile sfinte. Editura Humanitas. Traducerile Bibliei: Itala (sau Vetus Latina). I. Editura Academiei. 20 . Augustin şi alţi Părinţi ai Bisericii.Glosele mallobergice explică prin termeni juridici franci noţiunile corespunzătoare din latină. *** Crestomație romanică. vol. Cvasnîi Cătănescu.. Origini și dezvoltare. București. întocmită sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. Ov. Limba română. Reconstrucţia cu ajutorul formelor romanice. Istoria limbii române. Compararea limbilor romanice reprezintă o sursă importantă pentru reconstrucția multor particularități și a multor cuvinte din latina populară neatestate în alte izvoare. București. Sf. traducerea Sf. în operele lor prin care făceau propagandă noii religii. Maria. Afra şi Vulgata (Vulgata. reprezintă varianta de bază a Bibliei catolice). Marius Sala. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Editura Științifică. folosesc în mod voit o limbă cât mai apropiată de cea vorbită de oamenii de rând. 1961.2. 1996. ● Scriitorii creştini şi literatura hagiografică Tertulian. București.

. H. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Éditions Klincksieck. Sala. București. Rosetti. latina dunăreană. latina medivală. Bucureşti. Editura Științifică și Enciclopedică. Al. București. București. București. Troisième édition revue et augmentée. Enciclopedia limbilor romanice. Care este primul text romanic? 21 . II. Veikko. 1960. 1977. *** Istoria limbii române. De la latină la română. Marius (coord. 2. Editura Academiei RSR. Care sunt principalele „surse” ale latinei populare? 3. Definiți: latina populară. Bucureşti. latina târzie.). Tagliavini. Introduction au latin vulgaire. Editura pentru literatură. 1968. București. Iancu. Editura Univers Enciclopedic. ✎ Evaluare 1. Originile limbilor neolatine. Editura Academiei. Väänänen. Comentați prezența elementelor populare din diferitele scrieri latinești. Paris. 1985. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.Fischer. 1981. Care sunt avantajele și dezvantajele inscripțiilor? 4. 5. Marius. Sala.. 1998. 1989. 1969. Editura Științifică și Enciclopedică. Latina dunăreană. latina provincială. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Carlo. Mihăescu.

-bria.) . gorun.există un număr de 57 de nume de plante medicinale (Ist. În două tratate de botanică medicinală . -sara. I e. 1960: 260-262. b) Nume proprii (nume de zeități. de așezări. din care 1150 antroponime și 900 toponime 22 . Delimitarea este făcută în general după numele de localități: . -burd.. II: 313). .recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Elementul autohton al limbii române Obiective: .) și Herbarius.în Tracia propriu-zisă se terminau în: -berga.De materia medica al lui Dioscorides (sec.n. așezare”. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. 1969: 314). ILR. 1969: 317). -para.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei .1. Daco-moesiana este cunoscută din: a) Glose. de persoane. citat sub denumirea de Pseudo-Apuleius (sec. traco-dacă sau daco-moesiană (ILR. traco-frigiană. -zura. zârnă (ILR. Pentru unele cuvinte s-au făcut apropieri de cuvintele românești: brusture. Rom. 5. mazăre. de ape): aproximativ 2050. Dar unele cuvinte considerate dace sunt latinești sau grecești. ILR. 1969:315).n.2. iliră. -stur. -diza. -dina.în partea de nord erau terminate în: -dava „cetate. . III e. Unii savanți fac diferența între: traca propriu-zisă și daco-moesiană (cf. traco-iliră. -cella.însușirea terminologiei de specialitate. Limba care reprezintă substratul limbii române a fost numită: tracă. Număr de ore alocate: 6 ore 4.

poate fi de folos comparația cu limbile baltice și cu armeana... 2001: 426-428). rom. cu balto-slava și cu iraniana (Daicoviciu. dar pentru care nu se cunoaște sensul apelativului din care provin (ILR. nici împrumutat. 1960: 261. Ist. 1978: 67). pe un inel descoperit în 1912 la Ezerovo (Bulgaria) (Ist.(Daicoviciu. 30 de inscripții cu caractere grecești. ☞ Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? 4. Dimitrescu. 1968: 23. Ist. b) Comparația cu resturile. încă nedescifrate. c) Comparația cu oricare dintre vechile limbi balcanice (tracă. c) Inscripții (unele cu interpretare nesigură): inscripția cu litere latine de la Grădiștea Muncelului . 2001: 404) . o inscripție care are 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri.Decebalus per Scorilo. cf. iliră). Criteriile stabilirii elementelor de substrat (ILR. rom. 23 . alcătuite numai din consoane. 1969: 319-320) a) Domeniul în care trebuie căutate elementele de substrat este acela al elementelor fără etimologie sau cu etimologie nesigură. 1969: 315).3. Rom.. fiind înrudită în primul rând cu ilira. d) Comparația cu albaneza. oricât de precare și de nesigure. de tip satem (Vraciu. 1968: 21. 1980: 92). Toate aceste izvoare au pus în evidență faptul că daco-moesiana era o limbă indo-europeană. în scriptio continua. macedoneană. ale dacomoesienei. care trebuie însă făcută între stadiul românei comune și albanezei comune. e) Când cuvântul nu este atestat în limbile balcanice antice și nici în albaneză. dar nu este moștenit din latină.

ci pentru toate elementele lui. (Se ştie că latina pierduse pe h. concordanța numai structurală nu dă certitudinea. ca urmare a unei pronunţări relaxate). hudă. în cadrul tendinţei de închidere a timbrelor vocalice (care s-a manifestat şi în portugheză şi în dialectele italiene de sud) (Avram. ● evoluţia particulară a grupurilor consonantice CT şi CS (asemănătoare cu ce s-a produs în albaneză) CT > pt LACTE(M) > lapte 24 LUCTA > luptă alb. ● existenţa consoanei h (considerată de unii lingvişti de origine slavă). hamësh. 4. g) Referirea la simple rădăcini nu este edificatoare. harmăsar. hăla. a hămesi). hultan. Trebuie găsite cuvinte concrete existente în diverse limbi indo-europene și explicarea cuvântului românesc trebuie făcută nu numai pentru rădăcină.4. holbură. b) tendinţa din graiurile moldoveneşti de a transforma pe v + o. de tip romanic. hameş (v. Rosetti. c) tendinţa de a pronunţa cu aspiraţie cuvinte ca haripă. alb. u > h: hulpe.f) Comparația poate fi extinsă la oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit. luftë . ci numai posibilitatea înrudirii.4. Părerea că h se datorează substratului (Brâncuș.1. hututui. 1961: 471-477) se bazează pe: a) descoperirea unor cuvinte cu h comune românei şi albanezei: rom. 1964: 266-269. h) Pentru faptele morfologice. 1968: 610-611). Se atribuie substratului în limba română: 4. În fonetică (influenţa substratului s-a manifestat direct – prin apariţia unor foneme noi – şi indirect – prin evoluţia fonetică a unor grupuri de sunete): ● existenţa vocalei ă (pentru că există şi în albaneză şi bulgară) S-a demonstrat însă că în română este o evoluţie firească.

după alţii s-a reorganizat pe teren românesc. Nu s-au oferit însă explicaţii satisfăcătoare pentru aceste afirmaţii. ☞ Ce se atribuie substratului în fonetică? 4.> -r.4. MOLA > moară). tine (< TE + -ne). În morfosintaxă ● postpunerea articolului Această preferinţă pentru postpoziţie se explică însă şi prin analogia cu postpunerea adjectivului. moară). iar după alţii este moştenit din latină).(FABRUM > faur). ● identitatea formală dintre genitiv şi dativ (care se explică însă şi prin evoluţia internă a latinei târzii).> r (GULA > gură.în cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): bine > bire. Se explică însă şi prin păstrarea opoziţiei dintre N şi NN romanici. 25 . ● formarea viitorului cu VOLERE (< VELLE). ● După unii lingvişti s-ar datora substratului şi trecerea lui -L. a pronumelui reflexiv sine (< SE + -ne) şi a interogativ-relativului cine (< QUE(M) + -ne). Româna este singura limbă romanică ce formează viitorul cu acest auxiliar. ● existenţa genului neutru (care după unii lingvişti s-ar datora influenţei slave.2. ● existenţa particulei -ne de la acuzativul pronumelor personale mine (< ME + -ne). apariţia diftongilor metafonici ea şi oa (seară.> -br. kofshë ● rotacismul (evoluţia lui -n. evoluţia grupului -BR.CS > ps COXA > coapsă alb. ● formarea numeralului de la 11 la 19 cu material latin (explicată şi prin calchiere după slavă sau prin criterii interne).

Mehadia. Vedea. Buzău. Tisa. Rosetti (1968: 264 ș. hoțoman. după unii și Hârşova. ● alte fenomene atribuite substratului şi insuficient argumentate: forma pronumelui personal de acuzativ o particula deictică a de la pronumele şi adverbele demonstrative acesta. Timiş. Jiu. ☞ Ce se atribuie substratului în morfosintaxă și în formarea de cuvinte? 4.● sufixul adjectival -esc (ce arată originea).3. Ampoi. Mureş. Drencova. ● hidronime (numele apelor mari): Argeş. Someş. care a generat sufixul adverbial -eşte (cu care se formează şi adverbe egale semantic cu numele unei limbi) : românesc. Criş. scundac. Philippide (1927: 743). -man: gogoman. aicea. a pocăni. Bârzava. Lotru. Olt. restul existente numai în română. 85 comune cu albaneza după Al. Motru.) circa 160.4. Russu (1981: 243 ș. acuma generalizarea auxiliarului a avea la perfectul compus al verbelor tranzitive şi intranzitive. I. tinereşte. acela. ● alte sufixe: -ac (formează substantive şi adjective): prostănac. În vocabular ● toponime: numele munţilor Carpaţi (< rădăcina *karp „stâncă“) numele unor localităţi: Abrud.numărul acestora diferă de la cercetător la cercetător şi de la epocă la epocă: 185 după Al. Prut. ortoman. -oane. dintre care 72 comune cu albaneza. 26 . iar după I. Bârzava. ● cuvinte .). româneşte. Cerna.u. -ăni (sufix verbal foarte productiv): a băcăni. Albac. tineresc. Oituz. Siret.u. Turda.

barză. nai. sâmbure. (a) bucur(a). strugure. sarbăd. mal. zgârma. grapă. Editura Academiei Române.. întâmpina. băgà. Ov. viezure. vatră. ☞ Ce se atribuie substratului în vocabular? Bibliografie Avram. pârău. nr. I. 1-5. strungă. b) Cuvinte existente numai în română: ameţi. necheza. măgură. muşca. brad. întrema. București. gheară. mânz. căpuşă. urdă. lespede. zburda. mure. moş. caţă. Gr. zestre. Originile. 1964. brânduşă. baltă. București. fărâmă. pânză. descurcà. niţel. 1961. morman. 1961. mătură. şoric.. Istoria limbii române. grumaz. burtă. butură. caier. boare. la o civilizaţie de tip pastoral şi agricol. Brâncuș. zgâria. balegă. 27 . ţarc. scurmà. cătun. XII. păstia. mişca. Editura Științifică și Enciclopedică. leagăn. sculă. ţap. Originea consoanei h din limba română. Brâncuș. şopârlă. muşat „frumos“. București. amurg. butuc. Editura Științifică București. gard. Densusianu. în general. mugure. guşă. zimbru. Contribuțíi la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești. şale. 2007. Gr. mare. curpăn. căciulă. desbărà. fasc. urcà. greci.. buiestru. sterp. prunc. strepezi. vătăma. zgardă. gălbează. cruţà. 471-477. 1864. Brâncuș. copac(i). întâmpla. melc. cârlan. Gr. murg. baci. zer. rânză. brânză. I. mistreţ. Vocabularul autohton al limbii române. păstaie.a) cuvinte comune cu albaneza: abur. II. ghioagă. buză. beregată. Studii de istorie a limbii române. scrum. pururea. dereticà. groapă. năpârcă. ceafă. reazem. XV. copil. ghimpe. p. 2008. 1983. Se observă că aceste cuvinte se referă. gorun. răbdà. scăpărà. genune. băiat. 2. gata. extras din SCL. bordei. în SCL. şir. curmà.. Andrei. droaie. mazăre.

II. 28 . 1969. I. Limba traco-dacilor. Editura Academiei RPR. 1980. Bucureşti. Limba română. Privire generală.. București. București. I.. București. Al. Russu. Sextil. II. Editura pentru literatură. *** Istoria României. I. Ce spun limbile română și albaneză. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Russu. Tipografia „Viața Românească”. Limba daco-geților. Editura Facla.. Editura Minerva. Pușcariu. Timoșoara.. Editura Enciclopedică. 1960. București. Editura Academiei RSR. Editura Academiei. 1927. 1968. București. Philippide. Iași. 1959. Ariton. I. București. Editura Științifică și Enciclopedică. I.*** Istoria limbii române. ✎ Evaluare Care este substratul limbii române? Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? Ce se atribuie substratului în limba română? Comentați. *** Istoria românilor. 2001. 1976. Al. Vraciu. Etnogeneza românilor. II. Originea românilor. Rosetti. I. 1981.

. B. 5.cunoaşterea și explicarea teoriilor privitoare la teritoriul de formare a limbii române.cunoașterea părerii oficiale privind teritoriul și epoca de formare a limbii române. sursă a unor îndelungate dispute ştiinţifice.2. 5.2.2. Teritoriul de formare „Problema cea mai grea din istoria limbii române” (Densusianu.1. Număr de ore alocate: 6 ore 5.1.1. P. Cantemir.1. Teoriile privitoare la această problemă. . 1961. o constituie teritoriul de formare. I: 189). care au fost îndelung disputate: teritoriul de formare epoca de formare.P.conoașterea și explicarea părerilor privind epoca de formare a limbii române. formulată de unele personalităţi ale culturii româneşti (D. Ca atare. de-a lungul timpului s-au formulat mai multe teorii privind geneza etnolingvistică românească. 5. Poporul român şi limba română s-au format printr-un proces îndelungat. Maior. . Hasdeu) nu a fost ilustrată cu argumente ştiinţifice convingătoare şi a fost repede abandonată. început odată cu romanizarea şi colonizarea regiunilor carpato-danubiano-pontice de la nord şi de la sud de Dunăre. Obiective: . Pentru istoria limbii noastre (şi a poporului român) sunt importante două probleme.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. complex şi inseparabil. 29 . Teoria nord-dunăreană.însușirea terminologiei de specialitate. Astăzi ea are numai valoare istorică.

R. saşii şi secuii. deşi pe teritoriul fostei Dacii au locuit mult timp. al IX-lea. Cr. deşi erau majoritari. 105-106). iar ei erau toleraţi. al III-lea. încă din sec. Prin teoria lor.lipsa unor date istorice despre români până în sec. longobarzi. nu aveau drept de natio ca ungurii. I. al X-lea . ulterioară venirii ungurilor (896) sau chiar a cumanilor: după Engel în sec. Printre argumentele de ordin i s t o r i c figurau: . taifali). cei trei istorici încercau să justifice politica austro-ungară în Transilvania.2. Eder. Engel – admit ideea că românii din sudul Dunării sunt înrudiţi cu cei din nord. a reluat teza originii sud-dunărene a românilor. Argumentele istorice erau completate şi de unele l i n g v i s t i c e: ● Absenţa cuvintelor de origine germanică din limba română. . trei învăţai austrieci – Fr. dar cei din nordul Dunării au venit din sud. Teoria sud-dunăreană a fost susţinută şi de unii savanţi români. Românii. un istoric german reputat în epocă.2. Sulzer.evacuarea totală a Daciei între anii 271-275. J. Roesler. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. consideraţi „venetici”. Absenţa elementelor germanice se explică. deci 8-9 secole de „tăcere” a cronicilor. J. în orice caz. ostrogoţi. .5. În secolul al XIX-lea. iar după Sulzer şi Eder în sec. C. religia ortodoxă nu era acceptată. dar mai ales străini.1. rezultând un imens spaţiu pustiu la nord de Dunăre. a.al XI-lea.exterminarea dacilor în cele două războaie de cucerire (101-102. în general. populaţii germanice (vizigoţi. Argumentul acesta nu poate fi acceptat pentru că şi în sudul Dunării au locuit diferite neamuri germanice şi nici acolo nu s-au păstrat elemente germanice certe. . Data imigrării românilor din sud la nord de Dunăre era. al XIII-lea. între ei existând însă unele diferenţe majore.imposibilitatea romanizării Daciei doar în 165 de ani. gepizi. prin tipul de raport care a existat (dacă a existat) între o 30 . pentru care a adus atât „argumente” istorice cât şi lingvistice.

rapăn. a influenţat mulţi învăţaţi atât străini. brusture (improbabil). Astăzi se presupune că ar fi de origine germanică în română câteva cuvinte. a boteza etc. după care s-au răspândit ca termeni latini propriu-zişi. cât şi români. e firesc să semene. Teza lui Roesler. ceea ce ar susţine ideea că patria primitivă a românilor trebuie să se fi aflat în vecinătatea teritoriului de limbă greacă. dar şi asupra lor planează îndoieli: a cutropi ( expr. nasture. strugure (destul de incert). ● Marea asemănare dintre română şi macedoneană (prin macedoneană Roesler denumind aromâna). ☞ Care sunt argumentele aduse de R. numită şi teoria imigraţionistă. teritoriul de formare a limbii române s-ar fi aflat în vecinătatea teritoriului ilir (în epoca respectivă. în permanentă mişcare (germanicii). ● Existenţa în română a numeroase cuvinte greceşti vechi. ● Limba română are cuvinte comune cu albaneza şi.) şi se regăsesc în mai multe limbi romanice. Prezenţa elementelor greceşti vechi nu se datorează vecinătăţii teritoriale. albaneza fiind considerată urmaşa ilirei). a veni cu tropul „a veni mulţi. Roesler în sprijinul teoriei sale ? 31 . ele au pătruns din greacă în latină. în număr mare”). ca atare.populaţie sedentară (populaţia romanizată) şi una migratoare de tip militar. tureci. româna comună. De altfel. a blestema. Elementele comune din română şi albaneză se explică printr-un substrat comun sau asemănător. De vreme ce dacoromâna şi aromâna sunt dialecte istorice ale aceleiaşi limbi. majoritatea cuvintelor denumesc noţiuni creştine fundamentale (înger.

Teoria formării poporului și a limbii române la sud de Dunăre a fost susținută și de unii lingviști români. centrul ar fi fost în sudul Dunării. de asemenea. Iliria. românii ar fi trecut Dunărea. Densusianu.primul val ar fi populat Banatul. Maramureşul şi Moldova. după ce analizează toate mărturiile istorice. Densusianu (1961. porneşte de la asemănarea românei cu dalmata şi cu albaneza şi consideră Iliria centrul de formare a românei. ajunge la concluzia că româna s-a format numai la sudul Dunării de unde „s-a revărsat” şi în vestul şi în sudul Peninsulei Balcanice. dar nu exclude „nicidecum păstrarea unui element latin. Nordul ar fi participat mai puţin şi s-a restrâns treptat din cauza năvălirii popoarelor migratoare. Ov. Muntenia. Densusianu susţine.). cea de-a doua arie este mai inovatoare şi nu are palatalizare sau dacă are. Densusianu (parțial).u. teritoriul balcanic romanizat vecin cu Iliria). dar şi la nord de Dunăre. centrul şi nordul Transilvaniei. Philippide vorbeşte despre aceste două valuri de imigraţie în nordul Dunării luând în considerare şi unele particularităţi lingvistice ale celor două arii: în vreme prima arie se caracterizează prin trăsături mai arhaice şi prezintă diferite forme de palatalizare. Philippide (integral) și Ov. arheologice şi lingvistice. I: 189-224). unii români din sudul Dunării ar fi trecut în nord. după Ov.b. Dobrogea (prin Oltenia de vest ar fi trecut ambele valuri).al doilea val ar fi cuprins estul Olteniei. aducând cu ei palatalizarea labialelor. având însă puternice ramificaţii în nord. . Al. În concuzie. aceasta se află în stadii iniţiale. Al. că începând cu secolele al V-lea – al VI-lea. Ov. sudul Transilvaniei. începând cu secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea în două valuri succesive (teoria lui Philippide este cunoscută şi sub numele de „teoria valurilor”): . După Philippide. Philippide (1927: 404 ș. precum Al. româna s-a format şi la nord şi la sud de Dunăre (în Dacia romanizată. 32 . fără îndoială destul de important. în Dacia şi în Moesia”.

localitatea antică Porolissum. Capidan. S. cât şi la sud de Dunăre. Bartoli. azi localitatatea Moigrad. C. Mommsen. Densusianu și Al. Rosetti. aromânii şi meglenoromânii sunt românii sudici. M. Philippide a fost S. Poporul român şi limba română s-au format pe un teritoriu ce a cuprins: . După Puşcariu (1974:426-427). Iorga. Daicoviciu. Dunărea nu a fost o graniţă. Diez. în fosta Dacie romană. Teoria nord şi sud-dunăreană Foarte mulţi lingvişti şi istorici au căzut de acord că cea mai corectă teorie este cea a formării poporului român şi a limbii române atât la nord. Puşcariu consideră că dacoromânii sunt românii nordici. Cr. vestul Ardealului (fără Crișana) şi o fâşie subţire de-a lungul Dunării munteneşti şi moldoveneşti. Puşcariu (1940. C. Toţi aceşti români se aflau într-o relativă unitate şi vorbeau aceeaşi limbă. vestul Munteniei. Xenopol. din judeţul Sălaj (Ist.2. locul de întâlnire al păstorilor din nordul şi din sudul Dunării. Teoria lui Puşcariu are mari asemănări cu părerea Academiei Române. după care teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române cuprindea regiunile daco-moesice de la nord şi de la sud de Dunăre. ca limită nordică a acestui teritoriu. 1960: 795).pentru limita sudică şi sud-vestică există două repere: 33 . Fr. de la Carpaţii de Nord şi până la Munţii Balcani.3. Se admite.la nord de Dunăre: Oltenia. Tagliavini etc. la nord și la sud de Dunăre. Primul care a combătut teoria lui lui Al. Puşcariu a arătat că poporul român s-a format pe o arie foarte întinsă. 1974: 147-148). N. estul Banatului. Philippide privind teritoriul de formare a limbii și a poporului român ? 5. ci un element polarizator al românilor de pe ambele maluri.. Al. Puşcariu. Petrovici. Rom. D. Printre aceştia pot fi menţionaţi: J. A. Th. E. Thunmann.1.☞ Care este diferența între Ov. relativ unitară. . iar istroromânii sunt românii vestici.

şi de pătrunderea elementelor slave vechi în limba română. 34 . dar sl. Acest lucru se susţine prin aceea că elementele slave vechi din română nu au suferit evoluţii fonetice la fel ca termenii latini în condiţii fonetice identice: Ex. 1960: 794-795) şi care coincide aproximativ cu graniţa dintre Bulgaria şi Serbia. Ist. Această linie a fost trasată de C.. toţi lingviştii sunt de acord cu ideea că latina dunăreană se transformase în idiom romanic înainte de contactul lingvistic cu slavii. care conţin aceste grupuri şi care au pătruns în română (de tipul: praştie. sl. 1969: 15). Este vorba de momentul în care latina încetează de a mai fi latină şi devine idiom romanic: „În perioada dintre sec. Rom. limba română a trecut de la aspectul de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin printr-o serie de transformări și modificări. ● isoglosa št.2. 1964: 438. LANA > lână. grajd). unde s-au transformat. separată de restul romanităţii. Petrovici (1960: 79-83. indiferent de părerea lor. pe pe baza inscripţiilor.. care se aşezaseră în spaţiul romanic. care coincide cu munţii Balcani. 1964: 437. fixată de E. ☞ Care este părerea oficială privind teritoriul de formare a poporului și a limbii române? 5.: Á + N(M) > â lat. Rom. rana > rană. care nu i-au schimbat însă esența latinească” (ILR. žd. Pentru stabilirea acesteia s-a avut în vedere şi situaţia celorlalte limbi romanice.● aşa-numita linie Jireček. al V-lea și al VIII-lea. cf.2. Epoca de formare Epoca de formare a poporului şi a limbii române a fost fixată în mod diferit de diverşi istorici şi lingvişti. Jireček care. a delimitat zona de influenţă greacă de cea de influenţă latină din Balcani (apud Petrovici. dar şi faptul că româna s-a dezvoltat închis. cf. 1960: 794). de tip sudic bulgăresc. Ea urmăreşte limita dintre cuvintele slave. Ist. şi cele de tip sârbesc. În orice caz. blana > blană.

Dimitrescu. I.. Ov. Unitatea dialectală a limbii române. 1960. II. 431-443. Editura Academiei. Iași. ✎ Evaluare 1.).. Istoria limbii române.. 2. București. 1964. Pușcariu. *** Istoria limbii române. Rosetti. pastoral. La început. Petrovici. Philippide. 1.L.. 1974. Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii române. 1940.. silo >silă etc. E. nr. românii s-au format pe un teritoriu care se întindea la nord şi la sud de Dunăre. 35 . București. milo > milă. 79-83. 4.. Explicați diversitatea de opinii privind epoca de formare a limbii române. Editura Didactică și Pedagogică. IX. Editura Științifică București. Bucureşti. Densusianu. Originea românilor. Florica (coord. nr. Petrovici. în LR. 1961. 1978. 1969. II. cercetări și studii. I. Limba română. Originile. Tipografia „Viața Românească”. Pușcariu. București. București. p. E. Sextil. Editura Academiei RSR. București. I. Editura Minerva. p. Ce spun limbile română și albaneză. sl. XV. Sextil. în SCL. ☞ Care este epoca de formare a limbii române? Bibliografie *** Istoria României. Acestei unităţi teritoriale îi corespundea şi o unitate de civilizaţie care era de tip rural. Istoria limbii române. dar sl. Editura pentru literatură. Aduceți argumente în favoarea teoriei că poporul român și limba română s-au format pe un vast teritoriu de la nord și de la sud de Dunăre. 1927. 1960. Al. Al.> r lat. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1968. GULA > gură.

Ruperea unităţii comune. s-au folosit în literatura de specialitate diferite denumiri (vezi supra): Sextil Puşcariu o numeşte străromână (după germ. . . 6. şi obligatoriu în dacoromână şi aromână. Trăsături convergente şi divergente.2. Philippide – română primitivă.cunoașterea limitelor românei comune. iar apoi protoromână.1. Dimitrie Macrea – română primitivă comună. Emil Petrovici – romanică dunăreană. Rosetti – română comună.însușirea terminologiei de specialitate. Urrumänisch). ea trebuie să existe în toate cele patru dialecte. Trăsăturile acestei prime perioade a limbii române au fost reconstituite prin compararea celor patru dialecte româneşti de astăzi. Număr de ore alocate: 6 ore 6. Pentru această perioadă. Primele atestări.cunoașterea cauzelor care au dus la ruperea unitățíi românei. Româna comună reprezintă primul stadiu de evoluţie a limbii române. Obiective: . Ion Coteanu – mai întâi tracoromanică. . 6. eventual în trei. Al.1. Al. Pentru ca o trăsătură să fie atribuită românei comune. din momentul în care latina dunăreană s-a transformat în idiom romanic şi până când s-a rupt unitatea românilor de pe ambele maluri ale Dunării. Ce alte denumiri i s-au mai dat acestei perioade? 36 . Pentru această fază de început a limbii române nu există nici o atestare scrisă.1. ☞ Definiți româna comună.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Româna comună. Formarea dialectelor limbii române.cunoaşterea trăsăturilor românei commune.1.

6.1.3. În ceea ce privește limitele acestei perioade, în literatura de specialitate nu există o unitate de puncte de vedere (vezi supra): data de început este cea acceptată pentru „formarea” limbii române – sec. V, VI, VII sau VIII;

-

limita superioară variază după evenimentul luat ca reper și după data atribuită acestuia: sec. al X-lea, perioada separării dialectului aromân sau secolele al XII-lea, al XIII-lea (chiar al XIV-lea), când s-au separat și celelalte dialecte suddunărene.

☞ Care sunt limitele românei comune ?
6.1.4. Unitatea lingvistică şi teritorială s-a rupt din două motive extralingvistice: - formarea primelor stătuleţe slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani; - pătrunderea ungurilor la Dunărea de mijloc (sec. al IX-lea). Din aceste motive, românii au început să-şi caute alte locuri de iernat, iar Dunărea încetează de a mai fi un element polarizator şi devine o graniţă. Astfel, treptat, grupuri mari de români din sud s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică, drumurile lor fiind punctate de toponime.

☞ Care sunt cauzele ruperii unității românei comune?
6.2. Trăsăturile românei comune Deși unitară în esență, această perioadă prezintă unele trăsături comune celor patru dialecte, dar și trăsături care le diferențiază.

6.2.1. Particularități convergente

6.2.1.1. Vocalism ● A neaccentuat în poziţie finală sau medială se închide la ă. BARBATU(S) > bărbat CASA > casă

37

● Á + N (M) > ă > â PANE(M) > *păne > dr. pâne, munt. lit. pâine > ar. pâne sau păne > megl. poine > ir. păre.

Trecerea lui á + n (m) s-a produs şi în cinci cuvinte nelatine, înglobate în categoria cuvintelor slave (dintre care cu adevărat slave sunt doar două): sl. SMETANA > rom. smântână sl. STOPAN > rom. stăpân iran. STENCA > STANCA > rom. stâncă iran. STANA > rom. stână avar. JUPAN > rom. jupân Se pare că aceste cuvinte au pătruns foarte devreme, într-o perioadă când legile fonetice care acţionaseră asupra cuvintelor latine nu îşi încetaseră acţiunea.

● Păstrarea lui e după labiale FETU(S) > fetu (> dr. făt după sec. al XVI-lea) MALU(M) > MELU(M) > meru (> dr. măr după sec. al XVI-lea)

● Diftongarea romanică a lui Ě în silabă deschisă şi închisă. În română, diftongarea lui Ŏ nu se produce, pentru că în faza preromanică Ŏ şi Ō din sistemul latin s-au contopit. Ě > ie MĚLE(M) > miere FERRU(M) > fier

● Diftongarea metafonică (condiţionată) românească a lui é şi ó urmaţi în silaba următoare de e sau a(ă).

é ... e (a/ă) > ea ó ... e (a/ă) > oa SÉRA > seară TĚRRA > *tiera > *ţéra > ţeară > dr. ţară LEGE(M) > leage > dr. lege MOLA > moară FLORE(M) > floare 38

Diftongul ea s-a dovedit mai puţin rezistent în timp decât oa; el s-a monoftongat adeseori la a (~ ţară) sau la e (~ lege), tot în funcţie de vocala din silaba următoare. Metafonia s-a produs şi în cuvinte slave, dar numai dacă vocala următoare era a. sl. komora > comoară sl. ceta > ceată sl. preseca > priseacă > mold. prisacă

● Păstrarea diftongului AU sub formă de hiat (cu varianta paradigmatică ă-u): LAUDO > laud TAURU(S) > taur LAUDAMU(S) > lăudăm

● Păstrarea vocalelor finale neaccentuate -A (> ă), -E, parţial -U. CASA > casă FLORE(M) > floare QUADRU(S) > codru FETU(S) > fetu > făt

● Apariţia şi existenţa unui mare număr de diftongi şi triftongi.

● Existenţa unui mare număr de alternanţe vocalice (cu rol morfologic): oa / o o / oa / u ea / e poartă / porţi rog / roagă / rugăm leagă / leg

☞ Ce trăsături se regăsesc în vocalismul celor patru dialecte
românești?

6.2.1.2. Consonantism ● Conservarea surdelor intervocalice -P-, -T-, -CLUPU(S) > lupu VITA > vită LACU(S) > lacu

● -B- şi -V- s-au confundat şi au căzut: (H)IBERNA > iarnă 39 CABALLU(S) > cal

ir. zece) ● S + E. I. megl.> -rSOLE(M) > soare SCALA > scară. (fără Banat) căpătîi CALCANEU(M) > călcîn´ > dr. ● Qu + A se labializează > p Gu + A > b AQUA > apă EQUA > iapă LINGUA > limbă INTEROGUARE > (a) întreba 40 . I. I. dar CABALLU(S) > cal Opoziţia latină L ~ LL continuă în română prin opoziţia r ~ l. I. I > d DĪCERE > dice / diţe DĚCE(M) > *dieĉe / *dieţe > deaĉe / deaţe (> dr. I > l´ FILIU(S) > fil´u (> dr. fil´ ● N + E. il´u. fiu).OVE(M) > oaie RIVU(S) > rîu ● L + E. (fără Banat) călcâi ● T + E. I > ş SIC > şi SEDEO > *sied > şed / şez ● -L. I > n´ CAPITANEU > căpătîn´ > dr. h´il´u. ar. I. I > ţ TENEO > ţin PETIRE > (a) peți ● D + E.

la ps. În dacoromână. de tip romanic. evoluează la k´ şi g´. lit. ochi GLOMU(S) > GLEMU(S) > gl´em > dr. CLAMARE > cl´ema > dr. GL în poziţie iniţială sau mediană se palatalizează cl´.în poziţie mediană. umple) BLONDU(S) > blond FLORE(M) > floare A(D)FLARE > afla ● -BL. 41 . BL şi FL în poziţie iniţială rămîn neschimbate. ghem VIG(I)LARE > vegl´a > dr. şi alta. gl´.☞ Care sunt trăsăturile convergente ale românei comune în consonantism? ● LL posttonic + A dispare (sau se vocalizează) STÉLLA > stea(uă) MARGĚLLA > mărgea(uă) MAXĬLLA > măsea(uă) ● CL. în poziţie mediană -PL. vocalizează pe B > u STAB(U)LU(M) > staul FABRU(M) > faur C(R)IBRU(M) > ciur ● -CT. la fel.şi -FL-. chema OC(U)LU(S) > ocl´u > dr. ca şi grupul -BR-. PLANGERE > plânge AMPLERE > împle (> dr.> pt NOCTE(M) > noapte OCTO > opt LACTE(M) > lapte ● CS are două evoluţii: una specifică românei. veghea ● PL. după secolul al XVI-lea.

la s (prin simplificarea geminatei secundare SS.4. cu o desinenţă specifică -ORA > -uri pe lîngă e < A. 6.1. Posibilitatea exprimării ideii de pasiv cu ajutorul reflexivului.2. un fond comun autohton și un fond comun de cuvinte vechi slave. ILLE. de la 11 la 19. altul decât cel latin. Lexic În ce privește lexicul.3.> -mnLĬGNU(M) > lemn DĬGNU(S) > demn ● SC > şt SCIRE > (a) şti NASCERE > (a) naşte ☞ Care este evoluția grupurilor consonantice? 6. româna comună avea: un fond latin de cuvinte necunoscute în alte limbi romanice. Păstrarea celor trei clase de declinări din latina populară. Constituirea unui model de numărare. Existenţa unei declinări cu două cazuri în care NA se opune GD la substantivele feminine (şi extinderea ei la celelalte genuri prin analogie). Formarea pluralului masculin cu marca vocalică -i şi a celui feminin cu marca -e. a II-a sg.2. Păstrarea celor 4 clase de conjugări din latină.ca în latina populară. obţinută din asimilare CS > SS > s): COXA > coapsă LAXARE > *LASSARE > lăsa ● -GN.1. Morfologie Postpunerea articolului hotărât provenit din lat. Pers. a verbelor are generalizată marca vocalică -i. ☞ Care sunt principalele trăsături ale românei comune care se regăsesc în morfosintaxa și în lexicul celor patru dialecte? 42 . Păstrarea neutrului din latină.

după Al Rosetti (1968: 400-403.2. de unde a iradiat. Particularităţi divergente În legătură cu trăsăturile divergente se ridică următoarele probleme: a) aria de răspândire şi stadiul de evoluţie b) modul de producere c) vechimea fenomenului 6. în N-Maramureş. z´.6. b. Lambrior (apud Gheție. iar apoi consoana cade (v.2. lipseşte în istroromână. ci de o consonantizare a iotului. Mareș. piept > pk´ept > k´ept). 1974: 117). în dacoromână se află în diferite stadii. dar există şi arii unde palatalizarea nu se produce. care coexistă un timp cu consoana precedentă. După Al. Afirmaţia lui Rosetti se bazează pe faptul că în textele vechi din sec. nu este vorba de o palatalizare propriu-zisă. 43 . fenomenul este străvechi. Densusianu (1961. produs încă din româna comună (pe care el o numeşte străromână). Palatalizarea labialelor p + i > pk´ > k´ b + i > bg´ > g´ f + i > h´ v + i > g´. I: 200-205). este în stadiu final în meglenoromână. sub influența unui element palatal următor. adusă de românii suddunăreni care au migrat dinspre sud spre nord. de la cel iniţial la cel final. al XVI-lea inovația e atestată numai pentru f și p. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251).2. şi în dacoromână după secolul al XVI-lea. dar nu se palatalizează b. b) Prin palatalizarea labialelor se înțelege în mod curent transformarea oclusivelor labiale p. este de „import“ în dacoromână. iar palatalizarea se produce numai dacă consoanele sunt urmate de iot din diftong. după Ov.2.1. m și a fricativelor labio-dentale f și v în consoane palatale. y m + i > mn´ > n´ piatră > pk´atră > k´atră bine > bg´ine > g´ine (să) fiu > h´iu viţel > g´iţel / z´iţel / yiţel miere > mn´ere > n´ere a) Palatalizarea labialelor este generală şi se află în stadiu final în aromână. 509-512) este produsă independent și la date diferite în ariile care o cunosc.

produs numai în aria vestică a românei comune şi restrâns treptat în dacoromână. Rosetti (1968: 248-249. După Al. Gheție. oameni > oamiri. Ne aflăm în faţa a două direcţii de dezvoltare spre africată de tip diferit.2. doar în Ţara Moţilor (se pare că a fost în vechime şi în Maramureş şi N. Petrovici (1930): n s-a debilitat. mână >mânră > mâră.2. 6. lipseşte în aromână şi meglenoromână. Astfel.2.> -rÎn cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi n intervocalic trece la r. în fază finală. I – în dacoromână ĉ şi ĝ iar în arom. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). megl. 1974: 152-158). Se produce numai la n rezultat din N negeminat latin. Nu se poate admite că s-ar fi produs o evoluţie de tipul ĉ > ţ. în dacoromână se întâlneşte izolat. 383) rotacismul s-a produs relativ recent (Cf. Rotacismul -n. şi a păstrat doar caracterul său dental. 1970: 54-59). a) Este general.. ţ şi d (care uneori > z). Mareș. vechea opoziţie n ~ nn se realizează prin r ~ n. şi ir. ☞ Care sunt trăsăturile divergente ale românei comune? Precizați aria de răspândire și vechimea lor. 44 .6. b) Cea mai plauzibilă explicaţie a producerii fenomenului este cea dată de E. cum s-a susţinut în multe lucrări de istorie a limbii române. Moldovei) (cf.2.3.2. a transferat caracterul său nazal asupra vocalei precedente. în istroromână. (vezi l şi ll). fenomenul este străvechi. Evoluţia spre africată de tip diferit a lui C şi G + E. Sala.

Philippide. 70-75 (1956 b). în Études de linguistique romaine. XIII. p. II. Pușcariu. Editura Științifică. Marius Sala. București. Iași. nr. Dimitrie. 1980. Editura Junimea. Gh.).. Sextil. 1940. p. Ov. coord. Cvasnîi Cătănescu. Ce spun limbile română și albaneză. Editura Didactică și Pedagogică. 1981. V. Macrea. Despre dialectele limbii române. 1996. Coteanu. Dimitrescu. 1964. Maria. 1956. *** Istoria limbii române. nr. Cluj-București. Ion. Contribuții la fonetica istorică a limbii române. Sextil. p. 1969. Densusianu. Marius. 1978. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Istoria limbii române. 1937. Ion. V. Editura Academiei. Sala. 1961.. Unitatea dialectală a limbii române. I. 1968. în LR. Enciclopedia limbii române. Petrovici. Al. Essai de reconstitution du roumain primitif. Coteanu. Originea românilor.. București. Ion. nr. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Istoria limbii române. II. Ivănescu. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române.Bibliografie Academia Română. București. Bucureşti. 4. în LR. 1956. Pușcariu. Bucureşti. Rosetti.. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Fl. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. 1927. 346-353. Editura Academiei. Iaşi. Tipografia „Viața Românească”. Istoria limbii române. Editura Humanitas. Editura Academiei RSR. Editura pentru literatură. București. XV. I. Editura Academiei. (coord. București. Al. București. Origini și dezvoltare. Coteanu. în LR. E. Limba română. 1. Dimitrie. 1964. Limba română. 4. București. 45 . 1970.. în SCL. București. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). 2001. Editura Univers Enciclopedic. 5-24 (1956 a). 1969. Imprimeria Națională. Macrea. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860).

FACTUM. MARGÉLLA. CLARUS. INALTIARE. SCALA. PUTEUS. TĔXERE. Comentați evoluția cuvintelor: PAVIMENTUM. exemplificați. LIBERTARE. ADFLARE. BLASPHEMARE. DIRECTUS. RÓGAT. COGNATUS. SUBLA. VÉRA. OCTO. PARENTEM. CRÉDAT. MÓLA. VIRIDIA. INCLUDERE. FOLIA. VITELLUS. PĔTRA. DIXIT. PLENUM. PLANGERE. DICERE. AMPLERE. MISĔLLUS. ASEDIARE. OVIS. FÓLLIS. BLANDUS. OVUM. SUBIRE. CAPITANEUM. CRESCERE. ÓLLA. STABULUM. FEBRARIUS. FRANXIT. VITÉLLA. FILU. LINGUA. CASEUM. CIBRUM. 2. SÉPTEM. AQUA. CANTAVI. HORDEUM. GELUM. LEXIVIA. MĔLEM. GALLINA. FILIUS. FELICEM. BIBERE. 46 . PUGNUM. GLOMUS. EXIT. TĔRRA. OCULUS. MÉNSA. Definiți diftongarea metafonică și diftongarea romanică. INGLACIO. REMANEO. AURICULA. FOCUS. LIGNUM. ACUS. Ce este palatalizarea labialelor? Care este aria de răspândire a acestui fenomen în dialectele românești? 3. SĔSUS.*** Tratat de dialectologie românească. RIVUS. PĔCTUS. CALLEM. MACELLARIUS. GLACIA. BLONDUS. CABALLUS. SIGNUM. CATÉLLA. CANEM. FABRUM. NEGOTIUM. SCORTEAM. RASINA. SĔDEM. ✎ Evaluare 1. SÉRA. LANA. COXA. PĔLLEM. CANTO. MALUS. NASCERE. FLOREM. LACTEM. 1984. UNGULA. CALCANEUS. PRANDIUM. *COCTORIUS. ANTANEUS. Ce este rotacismul? Comentați. QUADRAGESIMA. QUATTUOR. PISCEM. BLANDITIA. LACTUCA. RADIA. 4. NOCTEM. FLUTULO. MAXÍLLA. PULICEM. Editura Scrisul Românesc. PÓRTA. Craiova. SEBUM.

Influenţa maghiară. Timp alocat: 28 ore 47 .ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Privire sintetică asupra limbii române vechi. a superstratului slav sau a împrumuturilor de provenienţă maghiară germană. Cunoaşterea şi interpretarea conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei. Influenţa greacă. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. influenţe). strat. greacă şi turcă. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie. NOTE DE CURS Semestrul al II-lea TEMATICA Superstratul slav al limbii române. Elementele slave din limba română. Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Stăpânirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. Influenţa germanică şi germană. Cunoașterea principalelor particularități fonetice. adstrat. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. superstrat.

unii continuând imigrarea spre sud..UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Influenţa slavă Obiective: .al VII-lea. cealaltă parte.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. De la ei ne-au rămas cele mai vechi împrumuturi. Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană. ajungând până la Vistula și Oder. Rom. până la Marea Adriatică. 1969: 372). până în Peninsula Balcanică (Ist. Înainte de a se încheia procesul de asimilare.1. cei mai mulți stabilindu-se în sudul Dunării. și-a continuat incursiunile. ILR. Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat două direcții: o parte s-a așezat în Câmpia Panonică. Aceste grupuri formează ramura sârbo-croată și slovena. Cuprinse în amplul fenomen al migrației.. . în cursul secolelor al VI-lea . limbile celor două populații s-au influențat reciproc. 1969: 372-373). trecând prin Moldova.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.însușirea terminologiei de specialitate. populațiile slave (pornite din regiunile de la nordul Carpaților) s-au răspândit pe un vast teritoriu: spre vest. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate superstratului slav Număr de ore alocate: 6 ore 1. Rom. Slavii rămași la nord de Dunăre au fost treptat asimilați. spre nord. până la Marea Baltică și spre sud. 1960: 728-753. care prezintă trăsăturile idiomului slavilor de sud-est (ILR. 756-765). . Dobrogea și Muntenia. o populație de neam turcic (Ist. 48 . 1960: 728-753. rezultată în urma asimilării protobulgarilor.

Miklosich. 1952: 45. S. 1. I: 161. sl. rana > rană. ☞ De când datează și până când au durat raporturile lingvistice slavo-române? 49 . 1961. de asemenea. Capidan. G. Fr. nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl. alți lingviști consideră că influențele lingvistice reciproce au început după o perioadă relativ îndelungată de conviețuire: secolele al VIII-lea – al IXlea (Th. secolul a X-lea (apud Dimitrescu. În ceea ce privește vechimea influenței influenței slave. sl. În legătură cu perioada cât au durat relațiile lingvistice româno-slave s-au exprimat. detașând-o de latina târzie și de celelalte limbi romanice. sl. 1978: 89) susțin că raporturile lingvistice slavo-române datează din secolele al VI-lea – al VIIlea. În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română. sl. sl. Pătruț (1969: 25) a afirmat că limita inferioară a relațiilor lingvistice slavo-române nu poate fi coborâtă sub secolul al IX-lea. ducând la formarea ruperea unității românei comune și la scindarea ei în cele patru dialecte.al XII-lea. împingându-se limita până în secolul al XV-lea. păreri diferite: s-a vorbit de secolele al XII . blana > blană.3. Densusianu. sl. clopotŭ > clopot.Așezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut urmări importante pentru evoluția ulterioară a limbii române. E. silo > silă. Petrovici. aceasta era deja formată ca limbă. Mihăilă. părerile lingviștilor sunt împărțite: unii cercetători (Ov. În urma analizei trăsăturilor fonetice ale celor mai vechi împrumuturi slave din română. 1. gradina > grădină. platiti > (a) plăti etc. Legile fonetice care individualizează limba română. 1978: 89). P. chiar al XVI-lea (Dimitrescu. Pușcariu. milo > milă. Skok (apud Dimitrescu. Macrea. I. 1940: 284). 1978: 90).2. D.).

● forma de vocativ în -o a substantivelor feminine (comune sau proprii): soro!. ☞ Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 1. școală și biserică. în administrație. formarea cuvintelor. dar multe dintre ele au fost explicate ulterior prin evoluţia internă romanică sau prin influenţa substratului. antroponimie. toponimie. În fonetică ● reintroducerea constrictivei laringale h. datorită utilizării timp de câteva secole a slavonei. Influența slavă s-a manifestat în două feluri: pe cale orală / populară – aceasta a fost cea mai puternică și a lăsat urme mai adânci în vocabular. diplomație. ● preiotarea lui e. care dispăruse în latina populară (şi care este atribuită de unii lingvişti substratului).4.1. în fonetică și mai rar în morfosintaxă. - pe cale cultă / cărturărească.1. Se atribuie influenței slave 1. 50 . precum și datorită legăturilor culturalpolitice dintre români și slavii învecinați. varianta literară târzie a vechii slave scrise.4. 1. Anico! Unii lingvişti atribuie fenomenul adstratului deoarece aria acestei forme de vocativ nu acoperă toate graiurile dacoromâne.3.2. În morfosintaxă ● genul neutru (vezi elementele de substrat).4. Influenţei slave i s-au atribuit numeroase fapte din fonetică. morfosintaxă şi vocabular. ci se limitează la cele sudice. ● consoana j şi grupul jd.

superstiţii: basm. dihor. pelin. coasă. rai. ovăz. obiecte casnice. ştiucă.faună: bivol. pilă. leat. . nene. snop. . grajd. râs. . prund. ● numeralul sută. gulie. griži se > a se griji. sfeclă. ● întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am. . mac. praf. oţet. cf. timp. a sădi. lapoviţă. hrean. răchită. În lexic a) termeni pătrunşi pe cale orală / populară: substantive .plante: bob. . diavol.termenii slavi se referă la diferite domenii ca: . pivniţă. trup. rudă. dobitoc. . vrajă. vârstă. 51 .timp: ceas. sită. vadră. -ARE > a ruga care a căpătat şi o formă reflexivă după sl. văzut-au etc. ● întărirea diatezei reflexive prin numărul mare de verbe reflexive intrate din slavă sau care au copiat reflexivul după slavă: kajati se > a se căi. livadă. dumbravă. crâng. veac. ROGO.alimente: hrană. ciocan.părţi ale corpului: gleznă. . colibă. . moliti se. unelte: bici.agricultură: brazdă. zăpadă. morcov. iaz. val. obraz. grădină. jivină. peşteră. numai că prezintă un tratament fonetic care face excepţie de la regula transformării unor sunete slave în limba română. rac. ogor. sabie.● formarea numeralului de la 11 la 19 (vezi elementele de substrat) şi.armată: război. nevastă. . ☞ Ce se atribuie superstratului slav în fonetică și în morfosintaxă? 1. greblă. iad. suliţă. praz. maică.locuinţă. ostrov.familie. cleşte. cârtiţă. termeni de înrudire: babă. blid. . după unii lingvişti.4. gâscă. deal. păstrăv. vidră. procedeul de numărare a zecilor. lebădă. cumpănă.natură: beznă. izvor.3.

slobod. încrezut. gol. pagubă. patriarh. a lovi. pomană. mucenic. adjective: becisnic („neevoluat fizic” → „meschin. scump. a pândi. a năvăli. strană. dungă. a cosi. da. comoară. tălmaci. Mihăilă (1971: 351359) a propus diverse criterii. protopop. a trudi. . vecernie. ceaţă. mitropolit. Gh. dintre care două sunt mai importante: unul se referă la conținutul termenilor. prost („simplu”). interjecţii: iată. destoinic. zdravăn. a dovedi. schit. 52 . a omorî. a iubi. zadar. vinovat. dar. monah. . silă. noroc. blajin. aspectuos”). taină. . smead. a porni. popă. primejdie. Evanghelie. celălalt la forma lor. a munci. razna. cristelniţă.. vârf. a obosi. jertfă. năuc. b) împrumuturi cărturăreşti Pentru a stabili originea slavonă a unui termen. nerod. călugăr. nătâng.termeni referitori la slujba bisericească: spovedanie. troiţă. vesel. milă. jalnic”). ebraice pătrunse prin filieră slavă): . cădelniţă. liturghie. vrednic. Sunt considerate slavonisme cuvintele care fac parte din: ● terminologia creştină şi bisericească (elemente greceşti. grozav. gârbov. poveste. diacon. temei. cireadă. stareţ. a clăti. a pofti.termeni ce desemnează cărţi religioase: ceaslov. lene. iute. utrenie. icoană. bogat calic.termeni referitori la ierarhia bisericească: arhiereu. a plivi. împotriva. milă. a topi. iute. . a goni. ispită.termeni ce desemnează obiecte bisericeşti: candelă.diverse: ciudă. mândru (în slava comună „înţelept” → „arogant.termeni referitori la organizarea bisericii: chilie. a trebui. molitvă. psaltire. vesel. verbe: a citi. adverbe: aievea. pribeag. a privi. pestriț. comoară. a sili. nărav. glas. veste. prea. nădejde. a grăi. a zdrobi. a risipi. a opri. cârn. iacă. parastas.

coromâslă „cobiliță”. care inițial avea numai sensul de „scrisoare”. 53 . la origine aceleași cuvinte. iorgan „plapumă”. dănac „flăcău”. vornic. spătar. Un alt criteriu ar fi cel fonetic: cuvintele care păstrează consoana h final sunt slavone (duh. povidlă „magiun”. životŭ „viață. din rusă (în graiurile moldovenești): cori „pojar”. după sl. după sl. sobor). e) calcuri lingvistice Prin calc lingvistic se înțelege adoptarea nu a cuvântului străin. de la limbile slave învecinate: din bulgară (în graiurile muntenești și oltenești): a ciupi. ciușcă „ardei iute”. în opoziție cu cele populare care l-au transformat pe h în f (praf. limbă popor”. golumb „porumbel”. târnă. goșt „oaspete”. din sârbo-croată (în graiurile bănățene): cozeci „pojar”. popor”. buhai „taur”. a citi. din ucraineană (în graiurile moldovenești): bahnă „mlaștină”. ci numai a sensului său: carte. ogheal „plapumă”. ceaslov. văzduh). a căpătat și sensul de „operă literară scrisă”. ● termeni referitori la cultură: buche. d) elemente de adstrat. hatman. jezykŭ „glas. leică „pâlnie”. voreț „curte”. în opoziție cu sfârși. slovă. kniga. dar care au pătruns pe cale populară. din polonă (în graiurile moldovenești și maramureșene): chișcă „caltaboș”. zbor „adunare”. voievod. borș. care avea ambele sensuri. postelnic.● terminologia administrativă (termeni referitori la curtea domnească şi titulatura domnului şi a boierilor): comis. în cuvintele slavone ierurile neintense s-au vocalizat (a săvârși. animal” etc. vistiernic. în zonele limitrofe. după sl. vită „animal”. stolnic. vâlnic. vârf). limbă a căpătat și sensul de „națiune. mejdină „hotar între două proprietăți”. staroste. grămătic. chișleag „lapte acru”. logofăt. iorgovan „liliac”.

-ice: pădurice. Pârvu. -ac: prostănac. Bârzava. Vlad. -eţ: măreţ. 54 . golan. Vâlcea. Vlaicu. Toponime. găurice. fugar. Topolniţa. Cerna. Voroneţ. hidronime Topolog. lunguieţ. preasfânt. porumbişte. Preda. moldovean. Râmnic. Dan. a prelua. petrecanie. Dobre. a răstălmăci. Dragomir.4. ☞ Ce se stribuie substratului slav în lexic? 1. Ialomiţa. Slănic. Dodu. Craiova etc. rochiţă. răs-/răz-: a răzbi. Milea. -iţă: fetiţă. -aci: stângaci. trufaş. fundiţă. nebun. preafericit. -anie: păţanie. Staicu. Neagoe. a răzbate. Prahova. tufiş. prea-: preaiubit. -eală: spoială. Cârstea. a poticni. Topliţa. -aş: codaş. Mircea. Crasna. a răsciti. Sohodol.4. a răscumpăra. Mihu. trăgaci. scundac. Snagov. aurar. a preface. Cristea. pătimaş. Nedelcu. Vâlcu. Formarea cuvintelor ● prefixe ne-: nemernic. Mihnea. Radu. Doftana. Stan. po-: a popri. glumeţ. a ponegri. Ivan. Vorona. (diminutival) fluieraş. pre-: a preda.Antroponime Bogdan. -işte: cânepişte. roşcovan. netrebnic. Voinea etc. -iş: păpuriş. -an: beţivan. Zlatna. ● sufixe -ar (s-a suprapus sufixului romanic -ar < ARIUS): zlătar. -ean: craiovean. zugrăveală. pripeală. Bistriţa. a se răzgândi. neliniştit.

1940. Editura Academiei RPR.-iv: costeliv.. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.. ediţia a II-a. Editura Științifică. Siedel. 55 . guraliv.. Mihăilă. Bucureşti. *** Istoria limbii române. Capidan. adică 58. Puşcariu. *** Tratat de dialectologie românească. 1978. G.21%). 1929. 4.. Mihăilă.49% (față de 827 moștenite din latină. Graur (1957: 61) a stabilit că în vocabularul de bază al limbii române. Al. București. Elementul slav în dialectul român. 1958. 1960. Editura Academiei. Elemente sintactice slave în limba română. I. București. 1952. E. Th. Bibliografie Bărbulescu. Ovid. nr. 351-359. Individualitatea limbii române și elementele slave vechi.. 1969. Al. Bucureşti. București.). XXII. Craiova. Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. 1984.. (coord. Fl. Dimitrescu. București. Editura Didactică și Pedagogică. 1961. 305 cuvinte sunt de origine slavă. Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română.. Limba română. 1978. II. Graur. I. București. Fondul principal al limbii române. în SCL. G. Rosetti. Al. Istoria limbii române. București. I. pag. Bucureşti. Densusianu. S. 1957. 1971. Editura Scrisul Românesc. ceea ce reprezintă 21. Istoria limbii române. Editura Academiei RSR..

5. Ce se atribuie superstratului slav în limba română? 4. Prezentați pe sfere semantice termenii de origine slavă din limba română.✎ Evaluare 1. Dați exemple de toponime și antroponime de origine slavă. Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 3. Câte tipuri de elemente slave sunt în limba română? 2. 56 .

îndreptându-se în 2 direcţii: una spre nord-vest. În Câmpia Panonică au găsit printre alţii pe „blachi şi pe păstorii romanilor“. nemaiputând rezista presiunii pecenege. Rom. în Asia. aflat în Nordul Carpaţilor Păduroşi în Câmpia Panonică. instalându-se în zona Munţilor Urali.însușirea terminologiei de specialitate. Presaţi de alte populaţii asiatice. Populaţiile ugro-finice sunt originare din zona Munţilor Altai. în bazinul mijlociu şi inferior al fluviului Volga și pe râul Kama (Ist. încep să atace Transilvania. în secolele următoare. s-au deplasat spre vest.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. după cum se spune în Cronica Notarului anonim al regelui Bela. un ținut care nu a fost foarte clar delimitat. După ce s-au aşezat în Câmpia Panonică.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. estonilor şi laponilor. al X-lea (Ist. 1960: 765). 57 . aceştia fiind strămoşii finlandezilor.. în așa-numitul ținut Atelkuz sau Etelköz „ţinutul dintre ape“. . sau ungurii. reprezintă o populaţie ugro-finică stabilită în spaţiul panonic în urma migrării lor dinspre est. începând cam din sec. . Din zona munţilor Urali aceşti protofinici s-au separat în 2 neamuri.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Influenţa maghiară. Maghiarii. Prin 860 maghiarii se aşează. în 896 trec prin pasul Berecke (sau Verecke). Număr de ore alocate: 3 ore 2. după cum spun cronicile lor. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. 1960: 765-772).1. situat probabil la vest de Nistru. Rom.. Ele s-au deplasat spre vest. La sfârșitul secolului al IX-lea. Obiective: . alta spre sud-vest – strămoşii ungurilor de astăzi.

i-au fixat la extremitatea ariei – în Curbura Carpaţilor răsăriteni şi în vestul Ungariei de azi. Şi-au întărit hotarele folosindu-se de sistemul de colonizare cu elemente din vestul Europei. Ca atare. Unele din date. Sibiu. conflicte şi războaie. pe care o numesc în cronici Ultransilvania. al XI-lea şi începutul sec. De la sfârşitul sec. pe care-l traduc prin Erdely. regii arpadieni au atras o parte din nobilimea băştinaşă. Românii au fost consideraţi venetici. Bistriţa Năsăud). administraţie. Transilvania „ţara de dincolo de păduri“. după care s-au mutat în Prusia). O mare parte din ţăranii români au fost aduşi la starea de iobăgie (sau rumânie). au fost contestate de istoriografia maghiară. Ungurii s-au creştinat în forma catolică în anul 1000 sub regele Ştefan. într-o categorie socială care se considera superioară. alianţe cu domnitorii locali se găsesc în Anonymus Belae regis notarius. Ardeal. mai ridicate economic. 58 . Banatul. al XII-lea. veniţi în Transilvania (şi în nordul Dunării în general) după venirea ungurilor (şi chiar a cumanilor) (a se vedea teoriile lui Eder. unde aproape nu erau români) (sau cum spune N. cotropiri. Sulzer şi mai târziu Röessler). Se trece la maghiarizarea toponimelor şi antroponimelor. Odată cu creştinarea şi cu folosirea latinei în cancelarie. pe care le organizează după sistemul politico-administrativ feudal. Pe secui. dintre care cronicile pomenesc pe Gelu (dux blachorum et slavorum).Informaţii despre deplasările de populaţii. şi în special cele care pomenesc de români. S-au infiltrat în Transilvania. Engel. În Transilvania. deoarece contraziceau pretenţiile teritoriale. Împreună cu saşii şi secuii s-au constituit cu timpul într-o trinitate privilegiată (Unio trium nationum). Cronica lui Simon de Keza şi în Cronica pictată de la Viena. succesiuni la tron. ungurii au fost totdeauna mai puţin numeroşi decât românii şi dispersaţi (mai ales la oraşe. Iorga „împrăştiaţi“). regii din dinastia arpadiană cuceresc porţiuni din centrul Transilvaniei. pentru românii majoritari nu au existat prea multe drepturi elementare recunoscute. obligaţi prin tratatele de alianţă să se aşeze la hotarele teritoriului ocupat de unguri pentru a-l apăra. Glad (din Banat) şi Menumorut. ungurii intră în circuitul european. biserică. Pentru a stăpâni Transilvania. apoi pe saşi (aşezaţi în trei zone – Braşov. S-au luptat cu conducătorii stătuleţelor feudale româno-slave. Au adus întâi cavalerii teutoni la Bran (unde au stat doar 20 de ani.

.comerț: ban. hotar. a cheltui. a îngădui. . oraș (1418). viteaz. În limba română sunt 2 tipuri de cuvinte maghiare: cuvinte cu mare circulaţie. al X-lea. viclean. dijmă. gingaş.locuință: lăcaș. mereu. pârcălab. 59 . a făgădui. bir. răvaş.. al XI-lea – al XII-lea.1. Rosetti (1968: 418) plasează acest lucru începând cu sec. marfă. sârg. apoi nemeș (1404). . cuvintele maghiare au pătruns după ruperea unităţii românei comune şi se găsesc. ducat. . Cele mai vechi cuvinte maghiare sunt înregstrate îndocumente slavoromâne din secolul al XIV-lea: primul cuvânt atestat este hotar (1392). cu circulaţie în special în Transilvania şi în zonele învecinate. Al. sălaș. talpă. tâlhar. instituții: aprod. vamă (1415). a bănui. chezaș. haită. I: 237). oraş. hârdău. întâlnite pe întreg teritoriul limbii române. chip. a se bizui. nemeș. holdă. vamă. Cele două limbi s-au influenţat reciproc.viață orășenească: bâlci. în nordul Dunării. iobag. cuvinte regionale. . a cheltui. a locui. uriaş. chin. meșter.agricultură: belșug. ca atare numai în dacoromână. Cuvinte cu mare circulaţie. . megiaș. 2. neam. imaș. În română. Ele se referă la: . hapsân. stări: beteag. După Ovid Densusianu (1961. uric. .1. 2. luptă în care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au remarcat în mod direct şi au avut o contribuţie extrem de importantă. majă „plasă de pescuit“ (1413).însușiri. 2. gazdă.organizarea socială. meșter (1407).relații între oameni: aldămaș. pătrunderea elementelor maghiare s-a făcut începând cu sec.1.diverse: altoi. a mântui. mohor.A urmat o lungă perioadă de luptă pentru drepturile românilor.

birtaş.2. a trebălui Bibliografie Academia Română. fedeu „copac“. Cuvinte cu circulaţie regională. chefe „perie“. Mediaş. I. Ovid. -eş care formează cuvinte ca vameş. barşon „catifea“. rămăşag -şug – vicleşug. dar şi prieteşug -ălui – în a preţălui. Râmeţ. București. Bacău. -işag – vălmăşag. Borsec. 60 . lingău. dărab „bucată“. Odorhei. Carei. beteşug. Sascut. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Tăuţi. tolcer „pâlnie“. București. Hideag. Densusianu. mai ales în partea de vest: astăluş „tâmplar“. coord. trupeş. de la care s-au format pe teren românesc 630 de derivate. sabău care formează şi mâncău. Oradea. Homorod. 1961. 2001. copârşău „sicriu“.2. Editura Științifică. Istoria limbii române. -ăuş – bătăuş. Teiuş. Marius Sala. Sufixe de origine maghiară: -aş (care se suprapune unui sufix slav -aş) – recunoscut în sălaş şi folosit apoi la formarea unor cuvinte ca ceteraş. chipeş. şogor „cumnat“. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine maghiară există în limba română? 2. 2. 2. -ău din făgădău.1.Limba veche avea mai multe cuvinte maghiare decât cea de astăzi. Cristur. tulai „vai!“. laboş „cratiţă“. Beclean. Editura Univers Enciclopedic. vandralău / handralău „derbedeu“. Malnaş. temeteu „cimitir“. În DLRM apar 443 împrumuturi maghiare. uiagă „sticlă“. dar şi furtişag. Toponime – în Transilvania şi în regiunile învecinate: Lăpuş. lepedeu „cearşaf“. Enciclopedia limbii române. poteraş. sabău „croitor“. pălincă „ţuică“.3.

✎ Evaluare Ce se atribuie influenței maghiare în limba română? 61 . *** Tratat de dialectologie românească. Sextil. Bucureşti. Rosetti. Pușcariu. Privire generală. 1984.). Craiova. Editura Scrisul Românesc. București. 1940. 1978. Editura Didactică și Pedagogică. Florica (coord.Dimitrescu. Limba română.. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Al. Istoria limbii române. I. ediţia a II-a. Bucureşti. 1978.

în limba română urme ale superstratului germanic nu prea există sau sunt nesigure. . În replică. C. . din timpul contactului cu diferite triburi germanice migratoare care s-au perindat pe teritoriul patriei noastre începând cu secolele al II-lea – al III-lea până prin 566 când au trecut în sudul Dunării (goţii – vizigoţii. R. Număr de ore alocate: 3 ore În istoria raporturilor lingvistice româno-germane se pot distinge două perioade. Meyer-Lübke. Rom. Diculescu. taifalii) (Ist. Densusianu.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Roessler a susţinut că poporul român s-a format în sud. 704-722). 3. G.1. la fel ca şi pentru celelalte limbi romanice. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. ar trebui să se vorbească şi despre un superstrat germanic.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.însușirea terminologiei de specialitate. O perioadă veche. Rosetti. Părerile istoricilor şi lingviştilor în legătură cu o influenţă veche germană în limba română au fost diferite. V. În aceste condiții. săseşti târzii sau germane). 3. C. G. A. gepizii.1. Weigand. Giuglea. Invocând absenţa elementelor germanice din nordul Dunării.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Influenţa germanică şi germană Obiective: . spre deosebire de ele. Al. 1960: 682-694.1. Diculescu a consemnat 62 .. dar. vandalii. ostrogoţii. S-a mers de la negarea totală a influenţei germanice până la exagerarea ei sau la atribuirea de etimon germanic unor cuvinte de alte tipuri (latineşti. O. Printre cercetătorii care au încercat să stabilească elemente vechi germanice în vocabularul românesc pot fi menţionați: W. Arvinte. Zauner. slave.

Aceşti colonişti erau originari din regiunile apusene ale Germaniei. în jurul Braşovului. 1969: 368-370). dar şi ridicarea economică a oraşelor din Transilvania. rapăn „jeg”. 63 . targă.2. 3. probabil. Scopul aducerii lor a fost întărirea pazei la hotar. Banat şi Bucovina. În afară de aceasta. Absenţa elementelor germanice se explică prin natura relaţiilor dintre două tipuri de civilizaţie (germanicii erau migratori. În Transilvania.2. al XII-lea au fost colonizate populaţii de origine germană compact. Mosella.1. a zgudui (ILR. Dar majoritatea etimologiilor propuse de Diculescu nu au fost acceptate de lingvişti. la Bran au fost colonizaţi cavalerii teutoni (unde au stat doar 20 de ani. mai ales în zonele de graniţă. precum şi o serie de toponime şi antroponime.2. strănut. O a doua perioadă a început în Evul Mediu. după care s-au mutat în Prusia). nasture. începând cu sec. a cutropi (vezi şi expresia a veni cu tropul „a veni în număr mare”). tuturor coloniştilor germani numele de saşi (< saxones). multe dintre populaţiile germanice au folosit Dacia doar ca popas pentru drumul lor spre vest (vizigoţii au ajuns în sudul Franţei şi în Spania. al XIII-lea au venit şi din Saxonia. Luxemburg şi Flandra. 1922) vreo 100 de cuvinte din gepidă. ciuf. pe când populaţia romanizată de la nord de Dunăre era sedentară). gepizii şi longobarzii în Italia.1. de la care s-a dat apoi. În sec.în lucrarea sa Die Gepiden (Leipzig. unde s-au creat bresle şi s-au dezvoltat meşteşugurile. din stânga Rinului. în jurul Sibiului. Cercetări mai noi au arătat că o origine germanică poate fi probată numai pentru câteva cuvinte: bâlcă „urcior”. ☞ Ce puteți spune despre influența germanică din limba română? 3. în urma contactului direct cu populaţiile germane stabilite pe teritoriul patriei noastre. tureci. De asemenea. vandalii în Spania de sud şi în Africa de nord). în jurul oraşului Bistriţa-Năsăud. bulz „cocoloş”. Influenţa germană s-a făcut simţită în 3 arii mai compacte: Transilvania. 3.

al XVII-lea s-au făcut colonizări şi în Bucovina. şniţel. joagăr. care le-a acordat numeroase privilegii. când unii meşteşugari s-au stabilit în Moldova şi Ţara Românească şi acolo. troacă. parizer. Cele mai multe cuvinte aparţin diferitelor meserii şi industriei: sunt atestate 220 de cuvinte aparţinând limbajului tipografilor (corectură. vană. matriţă.diverse: clavir. spaţiu. mai ales în timpul Mariei Tereza. aceste populaţii au început să înveţe româneşte. Cu timpul. şliţ. băutură: chiflă. Aceşti colonişti erau din toate regiunile Germaniei.De la aceste populaţii germane au pătruns elemente lexicale mai întâi în Transilvania. . bormaşină etc. şfanţ. halbă etc. şperţ etc.1.2. ştreang.. întrucât foarte puţini erau originari din Suabia. rabat. glasvand. şură. corpus. foraibăr. şorţ.ocupaţii: chelner.mâncare. taler. Se atribuie influenței germane 3. . de aceea numele de şvabi este (ca şi în cazul saşilor) impropriu. ochelari. astfel încât şi graiurile săseşti au primit o puternică influenţă românească. şurub. a 64 ..3. Cuvinte germane cu largă circulaţie: corfă „coş”. ţol. şold. jeţ etc. maistru. ladă. turn. al căror număr a crescut treptat. griş.comerţ: creiţar.3. iuncăr „elev al unei şcoli militare”. şnur. flec etc. iar apoi. al XVIII-lea au apărut colonişti şi în Banat. crenvurşt. lozincă. şindrilă. roabă. 157 de cuvinte aparţinând limbajului pielarilor. maior. O clasificare a cuvintelor de origine germană arată că influenţa germană s-a exercitat mai cu seamă în domeniul culturii materiale: . Există elemente germane în terminologia exploatării forestiere şi a plutăritului.. şvaiţer.îmbrăcăminte: stofă. . 3. cartof. reclamă – unele dintre ele sunt de origine latină şi au pătruns în română prin germană). 3. .armată: ofiţer. grenadir etc. iar în sec.2. . şuncă. haltă. ţiglă. dar mai ales din sud şi vest. În sec. vailing. din Alsacia şi Lorena. ţandără..

Pușcariu. şpais „camară”. *** Tratat de dialectologie românească. 1978: 114). 1978. cuvinte din domeniul administrativ (Dimitrescu. Bucureşti.3. 1984. tişlăr „tâmplar”. București. şef”. la început însemna „nevasta evreului” etc. 1978. II. București. I. paradaisă „pătlăgea”etc. mahăr „persoană importantă din domeniul afacerilor. *** Istoria României. Rosetti. gheşeft „afacere”.construcţiilor edilitare. farbă „vopsea”. 1960. sinagogă. Editura Didactică și Pedagogică. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței germane în limba română? 65 . 3. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine germană există în limba română? Bibliografie Dimitrescu. Sextil. *** Istoria limbii române. Cuvinte regionale: şnaider „croitor”. Editura Academiei. Limba română. Editura Scrisul Românesc. Privire generală. Al. 3. 1940. Există şi o influenţă idiş (dialect german vorbit de evreii din Europa): belfer.2. Bucureşti. tregher „hamal”. cuşer „mâncare bine făcută”.). balabustă „femeie cu forme pline”. ţucăr „zahăr”. cnedle „găluşti cu prune”. II. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.3. haloimăs „amestec”. Craiova. București. 1962. Editura Academiei..3. crafle „gogoşi umplute cu dulceaţă”. Florica (coord. ediţia a II-a. Istoria limbii române. I. 1969.

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Influenţa greacă Obiective: . în dicționare li se dă etimon latin). 4.1. drac. Ponderea influenței grecești a fost diferită de la un dialect la altul – mai puternică în aromână.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.1821). carte. mai puține în meglenoromână. grec. .1. Cuvinte vechi grecești Greaca a dat latinei un număr foarte mare de cuvinte din cele mai diferite domenii de activitate. (din cauza vechimii. elemente neogrecești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. 1978: 103). cunoscute de aproape toate limbile romanice. 66 .însușirea terminologiei de specialitate.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. în română sunt aproximativ 42: (a) amăgi. coardă. dintre acestea. (a) boteza. În română există două tipuri de elemente vechi grecești: a) cuvinte grecești general romanice. teacă. (a) blestema. spată. biserică. creștin. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. .1. zeamă etc. cicoare. farmec. înger. elemente din perioada bizantină (medio-greacă) – secolul al VII-lea – secolul al XV-lea. În limba romana există trei straturi de de elemente grecești: cuvinte vechi grecești (intrate în limba latină și pătrunse și în latina dunăreană) între secolele I – al VI-lea. mai ales din perioada fanariotă (1711. Număr de ore alocate: 3 ore 4. care a avut un contact nemijlocit cu greaca.. iar în istroromână e un singur cuvânt – frică (Dimitrescu.

.2. prin relațiile politice și culturale existente (cancelarie. Maglavit. după unii și: călimară. b) pe cale indirectă. pită. stol. Giuglea (1943: 404-462) explică pătrunderea la nord de dunăre a elementelor vechi grecești atât prin coloniști de limbă greacă aduși în Dacia romană în perioada colonizării. flamură. mic. strachină etc. cât și prin iradieri culturale dinspre sudul Peninsulei Balcanice după căderea stăpânirii romane.toponime: Constanța. pat. a mirosi. Giurgiu. a pricopsi.2. raclă.1. dafin.b) cuvinte pătrunse în latina dunăreană pe cale orală: broatec. călugăr. azimă. a mărturisi. Mangalia. frică.1. aghiasmă.1 Pe cale directă au pătruns: . spân.1. anatemă. crin. Cuvinte din perioada bizantină În limba română. a lipsi. busuioc. egumen. arhanghel. piper.termeni ecleziastici: acatist. . folos. mânie. arvună. 4. cămilă. psaltire. schit. turlă etc. cucuvaie. patriarh. chilie. a vopsi. psalm. candelă. Sulina. sihastru. anaforă. icoană. omidă. camătă. apostol. mănăstire. Calafat. a pedepsi. diac. stur „coloană”. biserică). a sosi. urgie. prin filiera slavei meridionale. condei.2. hârtie. mătase. amin. scorpie. împrumuturile bizantine au pătruns pe două căi: a) pe cale directă.cuvinte: agonisi. Limba slavonă. școală.2. Diculescu (1924: 394-516) și G. cărămidă. felie. cort. C. litră. influențată puternic de greacă a slujit ca mijloc de vehiculare și de transmitere a culturii bizantine. dascăl. epitrop. ieftin. afurisi. ☞ Câte tipuri de cuvinte vechi grecești sunt în limba română? 4. trufă „dispreț”. faclă. popă. desagi. făclie. pronie. 4. proaspăt. prisos. hârtie. aliluia. mireasmă. 67 . a urgisi. mitoc. . stup.argat.

politice și economice importante. saltea.1.Unele din aceste elemente sunt cunoscute de toate limbile din Balcani. ☞ Ce tipuri de cuvinte grecești au pătruns în română în perioada bizantină? 4. ipsos. misit „sol”. taifas. în secolul al XVI-lea. a urgisi. partidă. țață etc.1. orfan. din acestea s-au păstrat azi doar maximum 100-150 de cuvinte. politică. conopidă. logos. alandala. Prin intermediul împrumuturilor grecești. când au pătruns o mulțime de termeni referitori la organizarea administrativă.1. prosop. 68 . Mihăescu (Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. a dichisi. culturală. -xi: a catadaxi. lefter. ifos. Cea mai puternică a fost influența din perioada fanariotă. H. a categorisi. a afurisi. Galdi (apud Dimitrescu. unde au ajuns să dețină poziții sociale. molimă. a sclivisi. în special al XVIII-lea. protipendadă. a sclifosi. sindrofie. 4.3. printre care: agale. 1978: 108) a constatat că în textele românești din perioada fanariotă apar 1200 de cuvinte grecești. igrasie.3. a economisi. În această perioadă au pătruns cuvinte care nu au caracter popular. pramatie. L. -psi: a vopsi. la noi manifestări de viață socială. nostim. foarte mulți greci au emigrat în țările române. franzelă. din care 22 pătrunse pe cale directă. a dichisi. cartofor. în română au pătruns și sufixele verbale: -isi: a agonisi. 1966) stabilește cifra de 278 de cuvinte. 256 indirecte ( 254 pătrunse prin intermediul slavei și 2 prin latina medievală). Elemente neogrecești După căderea Constantinopolului și a consolidării dominației turcești. a pricopsi. anapoda. a categorisi. calapod. a lipsi. a catadaxi. fidea. Făcând un inventar al elementelor bizantine din limba română. a economisi.

Mihăescu.. în Dacoromania. pag. Elementele vechi grecești din limba română. Al.. București. 404-462. Dimitrescu. Editura Scrisul Românesc. II. IV. Bucureşti. Ce se atribuie influenței grecești în limba română? 69 . 1924. Craiova. X. 1962. 1960. Rosetti. Editura Academiei. în Dacoromania. *** Istoria limbii române. I. 1966. *** Tratat de dialectologie românească. Elemente vechi grecești în limba română. 1984. 1978. Istoria limbii române.. Câte straturi de elemente de origine greacă există în limba română? 2. ediţia a II-a. 1969. ✎ Evaluare 1. București. pag. Giuglea. G. Florica (coord. C. Editura Academiei. Editura Didactică și Pedagogică. 1943. II. *** Istoria României. 394-516. H. Bucureşti.. Bucureşti.). Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.Bibliografie Diculescu. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. 1978.

când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088) iar în sudul Dunării de bizantini (1091) și au fost asimilați de populația romanică. 5.însușirea terminologiei de specialitate. datorită unui glosar latin-persan-cuman. b) osmanlâie.1..1.1. de popoare din Imperiul Bizantin și de unguri (Ist. Peceneaga. iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania și în Dobrogea. . 70 . redactat în 1303 – Codex Cumanicus. Cumanii au apărut în secolul al XI-lea și au ocupat un teritoriu mare la nord de Dunăre – Cumania Neagră (Ist.1.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Influența turcă Obiective: . 5. Au rezistat până în secolul al XI-lea. Rom.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. 1962: 68-71). De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul.2. Rom. Limba cumanilor a putut fi mai ușor studiată decât cea a pecenegilor. . precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. Pecenișca. 1962: 67-68). Număr de ore alocate: 3 ore Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri: a) preosmanlâie (turcică).recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. 5.. Pecenegii și-au făcut apariția în Moldova și în estul Munteniei în secolul al IX-lea. Pecenevra. Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția și stabilirea pe teritoriul norddunărean a unor populații asiatice de origine turcotătară.

chindie. haram „gratis. 1978: 109). baltag. Itu. a tolăni. Comanca. de haram s-a dus). Comănești. Se presupune că de origine cumană ar fi și Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”). capcană. catâr. nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al XVI-lea): Comăneci. I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”. teanc. în secolul al XIV-lea. maidan. Vaslui. Basarabă.2. Comănescu. Talabă. dușman. Toxabă. suman. apoi „locul unde se schimbau caii” și a ajuns în română „casă boierească de la țară”. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie să fie dintr-o epocă anterioară influenței turcești osmanlâi. chior. dulamă. Teslui. Teleorman (teli orman „pădure nebună. Bărăgan. Utmeș. Caraiman. Ov. ☞ Ce se atribuie influenței turcești peosmanlâi în limba română? 5. Comănița. vezi și numele Vienei „cetate întărită”). Covurlui. murdar. Coman. tărâm (apud Dimitrescu. ca fiind împrumuturi mai târzii din turcă. pe degeaba” (vezi expresia De haram a fost. beci (însemna „zid. Aslan. Călmățui. sălbatică”). Densusianu (1961. Alți cercetători adaugă și pe: buzdugan. taman – considerate. Balaban. conac (a însemnat „distanța dintre două poște”. maramă. Carabă. cioban. toi. hambar. Cozia. nume de ape (terminate în -ui): Bahlui. în general. De la cumani au mai rămas: toponime precum: Comani. Ulan.Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută limbii turce sau care au fonetism diferit. Desnățui. După subjugarea treptată a tuturor 71 . Ciortan. deasă. în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”). A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică. După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele religioase din secolul al XVI-lea). cazan. întăritură”.

tulpan. de tipul: agă. pastramă. Țările române au căzut sub suzeranitate turcească. Dobrogea și Moldova. unele intrând în fondul lexical principal. maramă. 5. ienicer. testemel. sidef. basma. cafea. pridvor. băuturi: baclava. Cuvintele turcești sunt de două feluri: a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română. b) cuvinte cu circulație regională. meserii: băcan. cerdac. odaie. năframă. cu mare răspândire în limbă. saftea. în general. Elementele turcești au pătruns în limba română în două faze istorice: cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea. cearşaf. tejghea. chibrit. care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special cele care aveau legătură cu viața social-politică. 72 . iatac.2. ghiveci. iar multe din cele care au reușit să se mențină au primit un sens ironic sau peiorativ. - turcisme din epoca fanariotă. halat. ciorap. Oltenia. faună: abanos. tarabă.popoarelor balcanice. tutun. tavan.2. începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). cearşaf. fotă. rachiu. fildeș. zambilă. para. magiun. comerț: cântar.2. floră. giubea. dulamă. mulți termeni supraviețuind până astăzi în româna contemporană. iaurt. balama.1. Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate: casă. caimac. catâr. boiangiu. divan. Aceste relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcești. cercevea. ilic. caracter popular. dușumea. sarma. raft. vizir etc). ciorbă. dovleac. casap. cazangiu. 5. mâncăruri. în Muntenia. bamă. dugheană. chilipir. care au. bostan. ciulama. iahnie. pătlăgea. bursuc. telemea. trufanda. șalvari. hambar. dud. minerale: chihlimbar. locuință: acaret. mușteriu. musaca. îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu.

3. -lic. fustangiu. scandalagiu. apoi s-au atașat și altor împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini. fistichiu. rubiniu. vișiniu etc. ghiurghiuliu. surugiu. ruginiu. camionagiu. pingea. moft. chiulangiu. zevzec. tabiet. cenușiu. după care s-au format: haimanalâc. pământiu. tertip. hai. ghiozdan. auriu. -giu (productiv): boiangiu. tembel. siretlic. zarzavagiu. hatâr. moft. cafegiu.2. ursuz. lichea „defect. În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească. mcalit”.- unelte: cazma. Sufixe Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau. -iu: cafeniu. pată” a ajuns să însemne „om de nimic”. dintre care 5 au la bază o origine arabă (cafea. chirie. - însușiri: ageamiu. pehlivan care însemna „erou”. soi) (Graur. nisipiu. Unele dintre cuvintele turcești au suferit în română evoluții semantice: balama însemna „legătură”. 5. proiect”. zor). după care s-au format: arămiu. șiret. piersiciu. giuvaergiu. tuciuriu. talaz. pușlamalâc. 1969: 277). reclamagiu. belea. diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet. savantlâc etc. fudul. obiecte: ciubuc. maidan. huzur. tăbăci). lichea. meșină. murdar. peltic. buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc. -lâc: caraghioslâc. 5 sunt de origine persană (dușman. pișicher. iar azi înseamnă „obiect metalic care mijlocește legătura”. crailâc. 73 . ibric. cântar. tertip ”plan. belaliu. este foatre productiv: barcagiu. cusur. iar 4 sunt turcești propriu-zise (chior. castaniu. ciomag. înseamnă astăzi „intrigă. chef. a ajuns să însemne „escroc. avocatlâc. halal. tipsie. mijloc necinstit”. argintiu. babalâc. zaiafet. para. naz. lulea. chefliu.

✎ Evaluare Câte straturi de elemente turcești sunt în limba română? În câte faze istorice au pătruns elementele turcești în limba română? Prezentați pe sfere semantice termenii românești de origine turcă. 74 . Dimitrescu. Bucureşti. 1978. Bucureşti. Craiova. *** Istoria României. București. 1984. Ovid. 2009. Florica (coord. *** Tratat de dialectologie românească. 1969. ediţia a II-a. Ce sufixe de origine turcă au pătruns în limba română? Comentați. București. București.Bibliografie Densusianu. Rosetti. Istoria limbii române. Influența turcă asupra limbii române. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Editura Științifică.). II. Studiu monografic. Editura Academiei.. I. I. 1962. 1978. *** Istoria limbii române. 1961. Al. București. Editura Academiei. Emil. Editura Scrisul Românesc. II. Suciu. Istoria limbii române. Editura Didactică și Pedagogică.

formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. traduse ori copiate sau graiul celui care a făcut traducerea sau tipărirea.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Privire sintetică asupra limbii române vechi Obiective: . Număr de ore alocate: 10 ore 6. 1978: 400. cu desăvârşire aspră. precum şi a unor cuvinte de legătură slave. se caracterizează prin claritate şi cursivitate.. Privită în ansamblu însă. există o strânsă legătură (Gheţie. Iorga (1988: 26) afirma: „Limba cărţilor acestora este .1. prin apropierea de limba vorbită. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. în afara unor formule stereotipe de adresare şi de încheiere. între limba acestor scrieri şi graiurile vorbite în regiunile unde au fost redactate. Într-adevăr. Munteanu.cunoașterea principalelor particularități fonetice. se poate observa că limba celor dintâi. în vreme ce limba primelor traduceri româneşti de cărţi religioase e mai greu de înţeles datorită reproducerii frazeologiei originalului şi a numărului mare de elemente lexicale şi calcuri slave sau maghiare. .însușirea terminologiei de specialitate. limba română din textele scrise în secolul al XVIlea prezintă aspecte omogene. la o primă comparaţie făcută între limba textelor netraduse şi a celor traduse.familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. 1983: 70). 75 . traducerea este până într-atâta de nedibace încât. N. . îl reproduce tocmai aşa”. dacă se găseşte un cuvânt de origine grecească pe care traducătorul nu l-a înţeles ce înseamnă. Ţâra.. Despre limba primelor texte româneşti. dar şi divergente. . simţul stilului nu există deloc.

-ereţi. . rane. . . poci. Gheţie (1978: 77-96) şi de Şt. groape.numeroase substantive fac pluralul în -e (astăzi primesc desinenţa -i): grădine. . . îmfla (numai la Coresi se înregistrează î > u de două ori: umplut. . singular are forma au (a apare sporadic): (el) au spus. se întrebuinţează şi forme analitice. j urmate de e. cale de cetate. alcătuite cu prepoziţiile de şi a: mijloc de băserecă. fămeie. derege. spunea.6. Ţâra (1983: 72-77): .preferinţa pentru rostirea moale a consoanelor ş.pronumele relativ care este variabil: carele. rădica. carea. . . .o mare frecvenţă a substantivelor neutre terminate în -ure: locure. trestie a călturariu.folosirea prepoziţiei pre. chinure.forme etimologice de imperfect la persoana a III-a. .vocativul în -e: oame.prezenţa lui î etimologic la iniţială în: împlea. -ireţi: nu dareţi. i (apar şi rostite dur în toate textele. . nopţiei).m păstrat în rumpe (numai în textele coresiene alternează formele rumpe-rupe).mai mult ca perfectul perifrastic este larg întrebuinţat. .auxiliarul perfectului compus la persoana a III-a. . O sinteză a particularităţilor lingvistice comune tuturor textelor scrise în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.păstrarea lui e nesincopat în: derept.1. . păhar.larga circulaţie a formelor verbale iotacizate: (eu) spui. rareori. umpluse). .1.adjectivul gol are la plural forma goli. talpe. carii.păstrarea lui ă etimologic în cuvinte de origini diferite: blăstema. carele.formele de imperativ negativ în -areţi. nebune.alături de formele sintetice de genitiv-dativ articulat în -eei şi -iei (caseei.labialele urmate de iot se păstrează intacte. părete. . nu tânjireţi. auz. năsip. dar mult mai rar). Munteanu şi V. plural: (ei) era. 76 . cu excepţia lui f > h'. .

vedea-vor sau vor vedea. gintu „neam. bărbat şi muiare îi făcu ei. asemănătură). a cumpli „a sfârşi. specifice anumitor zone. arină „nisip”. jelanie „dorinţă”.(negata. . crunta. b) termeni care s-au păstrat. ciudă „minune”. lucoare „lumină”. au fost înregistraţi: a) termeni care azi au dispărut sau au fost păstraţi în unele graiuri: agru „ogor”.. în cele mai multe situaţii.negaţia simplă nice (nici) + verb apare în locul formei nici + nu + verb: . referindu-se la faptul că.comparativul este legat de celălalt termen al comparaţiei prin de: . temoare „teamă” etc. ☞ Care sunt trăsăturile limbii române din secolul al XVI-lea? 6. . a deştinge „a coborî”. şi ducea pre noi. a săruta „a saluta”. mai dulci de miarea. jale. a răposa „a se odihni”... neca podobi. . a pierde”.numeroase forme prefixate cu ne..complementul direct. . am mâncat şi băut-am. . În privinţa lexicului. bezaconie „nelegiuire”. tremeate nouă dulceaţa ta. a deşidera „a dori”. . forma accentuată. tâmpla. a se înveşti „a se îmbrâca”. bez(d)nă „prăpastie”. negăndire) şi forme realizate cu sufixul -ură (adâpostitură. măritu „soţ”. familie”. textele au fost 77 . nu este anticipat de forme pronominale neaccentuate: . exprimat prin substantiv sau pronume personal se construieşte fără prepoziţia pre (pe): Nu vă clevetireţi urul alaltu. ... În acest sens. voinic „ostaş” etc.complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal.. prost „simplu”. nice cu mânia ta pedepsi mene. . fămeie „familie”... . nume de persoană.1. .plasarea facultativă a auxiliarului la timpurile verbale compuse înainte sau după verb: fi-va sau va fi..numărul mare al verbelor neprefixate: bătrâni.. voinicame..sufixul colectiv -ame: mişelame. dar au suferit o evoluţie semantică: adunătură „sfat”. mişel „sărac”. mulţi. Alături de trăsăturile comune.2. silă „putere”. limba română scrisă din secolul al XVI-lea conţine şi numeroase particularităţi divergente. adevărătură..

. . iu de a trece la v: tăvu „tău”. cu toate că particularităţi care apar frecvent în textele dintr-o anumită regiune se găsesc în arii difuze şi în texte din altă regiune.copiate de persoane din alte zone decât cele din care proveneau originalele. eu.ă > a (cazu) – în nordul Ardealului.diftongul âi (câine) – în Banat. pe baza unor trăsături fonetice. iar în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova ea > a: samă. . . Al. Dar. răvu „rău” – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. ău. .1. cu o relativă precizie. 78 a fricativelor labio-dentale – în . . nordul Ardealului şi Maramureşul. al doilea element al diftongilor au.fonetismul â (câne) – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. În ceea ce priveşte Banatul. pătrunse din nebăgarea de seamă a acestora”. în sudul Ardealului şi Ţara Românească. cele mai multe de natură fonetică şi. .diftongul ea se păstrează în seamă.2. acesta ocupa un loc aparte. au putut fi identificate anumite trăsături. să întâlnim în paginile lor elemente inexistente în graiul vorbit de copişti (tipografi). Rosetti (1968: 582-583). deoarece prezintă particularităţi care îl alătură şi primului grup.i > â după dz (dzâc) – în nordul Ardealului-Maramureş.un grup dialectal nordic. I. şi celui de-al doilea.nazalitatea vocalelor era mai pronunţată în nordul ArdealuluiMaramureş. . . cuprinzând Ţara Românească şi sudul Ardealului. Maramureş şi Moldova. care indică.tendinţa lui u. Astfel.1. Bucovina şi Moldova.o > u. în numele Moldovei (Moldua) – în nordul Ardealului şi Moldova.un grup dialectal sudic.ea final > é (mâna mé) – în nordul Ardealului. ce cuprindea Moldova. 6. sudul Ardealului şi Ţara Românească. într-o oarecare măsură şi morfologică.palatalizarea oclusivelor labiale şi nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. Unităţile dialectale stabilite prezintă următoarele particularităţi fonetice tranşante: . Gheţie (1978: 101) a avansat ideea că: „nici unul din textele secolului al XVI-lea nu este pur sub raport lingvistic” şi că „este firesc. până la un punct. a distins existenţa a două grupuri dialectale: . . apartenenţa textelor la o arie sau la alta.

. Moldova şi Banat. 6. indic. -rotacismul lui n intervocalic – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. ca şi Al. „reprezentate prin nordul Ardealului-Maramureş şi sudul ArdealuluiMuntenia – care sunt arii staţionare” şi face menţiunea că Banatul are.prezenţa lui r – în nordul Ardealului-Maramureş.. La aceleaşi concluzii.grupul nt > mt (sămt. referitoare la repartizarea teritorială a limbii secolului al XVI-lea ajunge şi Fl. Bucovina..conservarea lui n – în nordul Ardealului-Maramureş. Dimitrescu (1973: 67-68) în urma studierii lexicului din această perioadă: acceptă existenţa a două arii principale. de tranziţie”. Rosetti. 6. ĝos) – în nordul Ardealului-Maramureş. care se situează când mai aproape de nordul Ardealului-Maramureş. cu tendinţa de a trece la u sau de a dispărea – în nordul ArdealuluiMaramureş.3.păstrarea lui dz şi ĝ (dzice. „mai ales prin elementele latine moştenite şi prin cele maghiare împrumutate”.ł. . . . O cercetare amănunţită consacrată aspectului dialectal al dacoromânei în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.2.ń > ø – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. III. în urma căreia au stabilit existenţa tot a două mari diviziuni teritoriale: un subdialect nordic şi altul sudic.1. . Gheţie şi Al. cu diferenţa că în subdialectul nordic au încadrat: Moldova.2.1. .prez. pl. deoarece el reprezintă „o arie intermediară.evoluţia lui dz > z şi a lui ĝ > j – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. Moldova şi Banat. şi din punct de vedere lexical. .u ). specificul Banatului fiind dat de „caracterul bidirecţional al relaţiilor sale cu cele două grupări dialectale principale”. Mareş (1974: 331 ş. iar în cel sudic.conservarea grupului fs (fsat) – nordul Ardealului-Maramureş. 79 . când mai aproape de sudul Ardealului-Muntenia. -ĝ > j (arjintu. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara. Moldova şi Banat.) – în nordul ArdealuluiMaramureş. leje) – în Moldova. o situaţie aparte. „de aria cărora ţine prin cuvintele din limba curentă”.

pe de o parte. „prin fenomene fonetice.[b] moale: beşică. . alături de fenomenele care apar în nord. .[o]: noroc. Gheţie şi Al.[-e-]: oameni. „din modul particular în care fiecare dintre ele se grupează cu una din celelalte arii nordice sau cu alte arii din afara subdialectului nordic”. iar cel nordic apare divizat în trei graiuri: moldovean. cel sudic prezintă o anumită omogenitate. Între cele două subdialecte. Ca o concluzie a cercetării efectuate. cele mai importante aflându-se în Oltenia de vest şi de nord. morfologice şi lexicale de importanţă mai redusă. ardelean de nord şi bănăţean-hunedorean.adverbul acmu (amu). dimpotrivă. alături de forma sudică.[â]: câne.pluralul mânule. Mareş (1974: 337347) au stabilit care sunt cele mai importante trăsături ale fiecărei arii.[-ea]: mea. Mareş (1974: 49) au constatat că dintre cele două subdialecte. . .particularităţi care prezintă realizări tranşante în cele două arii: aria nordică . 80 aria sudică . prin apariţia unor inovaţii”. .[-i-]: oamini. . .[ĝ]: ĝura. I. I. .[âi]: câine. Individualitatea acestor arii rezultă.[b] dur: băşică. . . aria sudică .[-é] ([e]): mé (me). iar pe de altă parte. iar particularităţile reţinute au fost împărţite în trei categorii.[z]: zi.[ă]: năroc. există şi alte forme.fenomene răspândite în toate cele trei arii nordice.Muntenia propriu-zisă şi o parte a Olteniei. dar în arii difuze.[j]: jura. Examinând particularităţile de limbă. . în timp ce sudul prezintă un tratament unitar sau forme care în nord au o distribuţie unitară.[dz]: dzi. după cum pot opune unul altuia cele două subdialecte: . circulând în arii difuze: aria nordică . . în Transilvania de sud-vest şi în Transilvania de sud-est. prin prezenţa unor trăsături arhaice sau.adverbul acum. . . . în timp ce în sud.pluralul mâini. ei consideră că s-ar fi aflat o serie de graiuri de tranziţie. . Gheţie şi Al.

[ţ] duri: dzâc.art. sînteţi. .[s]. dem. ţapă. . .cuvântul bumb. luate împreună.: a invariabil.[d] moale: de. . .[ń]: cuń.[m]: frâmt. [d]. tocmală. şi adj.[s]. variabil.[r] moale: riu.[r]: rumpe. . [dz]. .[r] moale: ureaşte.[v]: Moldova. . . [z]. ăsta.formele verbale: sîntem. . zid.[t']. . zâd.art.[u-]: umbla. [d']. [ţ] moi: sec. tocmeală . ..auxiliarul a. .).art. .[ş]. [n]: .: lui.[ĝ] ĝice.[r]: rumpe. .[ŕ]: argintari(u).[d] dur: dă. din. .cuvântul nasture. .[î-]: îmbla. [j] moi: şeapte (şepte). . [ń]: 81 .[-r-]: mâră. . . pos. şi subdialectul sudic. .[t].[ş]. sing. au fost distinse următoarele situaţii: Moldova şi Transilvania de nord .pron.[-r]: argintar.auxiliarul au (pers. săc.labiale moi: iubesc. hot: lu. aria sudică . .formele verbale sem. 3. . . [z]. hot. .fenomene care se întâlnesc cu circulaţie restrânsă în toate cele trei arii nordice (sau cel puţin în două) alături de fenomenul sudic care cunoaşte o difuzare destul de mare: aria nordică .[r] dur: uraşte. seţi. [j] duri: şapte. . .labiale dure: iubăsc.[r] dur: râu. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: . În anumite situaţii. opoziţia dintre aria nordică şi cea sudică se realizează numai între două dintre ariile nordice. dân. . Astfel.art. . . .[u]: Moldua.[n]: frânt.pron. . şi adj.[z]: zice. . . . / subdialectul sudic: . pos.[-n-]: mână.[i]: cui. ţeapă. aiesta. dem.

.[ă] > [i]: privi.[p] în îndărăpt. ań.[e] ([i]): derept.[ă] analogic în loc de [e] în dător. nepot. Mareş. .ø: drept.[n] dur: nătare.d'es. dirept.[u] > [v]: luva. dar cu precizarea că „în unele cazuri prezenţa acestor fenomene şi în alte arii decât cea unde au fost atestate nu este câtuşi de puţin exclusă” (Gheţie.[o] > [u] în cucon. des. ciobotă „cizmă”. În ceea ce priveşte cele trei graiuri nordice. t'ine.[i] > [o] în mărtorisi. harbuz „pepene verde”. Moldova şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: -[a]: barbat. . Astfel. oghial „plapumă”.[ń] în pl. [z].palatalizarea lui [p] în stadiul [k'] şi a lui [m] în stadiul [mń].[e] > [i]: striin. . singular. deseatnic „slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei”.trecerea lui [ă] la [e] în nedejde. uric „act de proprietate” (uricar „scriitor de urice”). . a lui [e] la [ă] în Dumnădzău. .[i]: čini. jerebie „bucată de pământ lungă şi îngustă”. 1974: 339). . ńepot. . pentru fiecare au fost reţinute particularităţi specifice. . . . .fricativizarea lui [ĉ] şi a lui [ĝ] în stadiile [ŝ] şi.[h] > [o]: zăbovi. tine.auxiliarul a la viitor. persoana a 3-a. -[ă]: bărbat. În Banat-Hunedoara au fost înregistrate fenomenele: . -[e]: čine. pentru graiurile moldoveneşti ar fi specifice: . prisacă „stupină”. . pilotă „plapumă de puf”. . -[o]: preot. . 82 . .[u]: preut. buor „bou sălbatic”. .cuvintele: buhai „taur”. Muldova. . respectiv.[d'] > [đ]: đes.

dispariţia grafiilor cu en. inemă. sărace pe care le-am putut dobândi asupra graiurilor din această regiune a ţării” (Gheţie. avenită „dospită”). nişte etc. nu prezintă modificări însemnate faţă de secolul trecut. .. aveni „a se dospi” (avenit „dospit”.formele mânc. . dintre. neşte etc. î se menţine în: împle.[ş] > [s] în deschide. fie prin aceea că „nu este totuşi exclus ca nordul Transilvaniei să fi fost mai unitar din punct de vedere lingvistic decât celelalte două arii” (Gheţie. dar nu şi alte particularităţi. ungl'u. a împotrivi”. 6.în majoritatea textelor. mai puţin în cronicile muntene. se menţin şi în acest secol cele care individualizează atât aria nordică de cea sudică. niştotă „nevoie”.2. svente. . din. . răsipi. . În textele munteneşti se înregistrează şi forme în care cele două vocale au fost asimilate la i: ridica. beadă „lipsă”.. a se sacrifica”.cuvintele: aldovăni „a se jertfi. murgui „a protesta.[l']: tel'.[ń] şi [i] în făină. Pentru Transilvania de nord sunt înregistrate numai cuvintele: alegădaş „mulţumire” şi somsid „ vecin”. ploia şi scria. . Mareş. 83 .[cl']. a îmfla. ceea ce.1. cliciu „coapsă”. Printre principalele trăsături ale limbii din această perioadă se pot menţiona: . Alături de particularităţile comune limbii scrise din toate provinciile. citi. rădica. cât şi principalele diviziuni ale ariei nordice. Mareş. 1974: 340). de tipul amente. im „lut. În ceea ce priveşte limba textelor scrise în secolul al XVII-lea. lăcui. potrivnic”. dentre. ☞ Care sunt principalele trăsături care individualizează cele două mari arii dialectale din secolul al XVI-lea? 6. [gl']: cl'eie. . den. după cei doi cercetători.2.păstrarea vocalelor ă şi e în cuvinte ca: păhar. aleaneş „duşman. 1974: 340). risipi. în general. în genere. a îmbla. s-ar explica fie prin „informaţiile. leatnic „zăbavnic”. argilă”.

de la (în mijloc de besearecă. mili. în textele de tip nordic (barbe. ţ. -t. 84 .formele iotacizate ale verbelor cu radicalul terminat în -d. forme de persoana a 6-a cu desinenţa -u sunt atestate numai în textele bănăţene-hunedorene. . blane.sunt frecvente forme analitice de genitiv construite cu prepoziţiile a. . Se păstrează. . în schimb. frecvent în textele munteneşti şi. z. dz. în timp ce în celelalte apare ĝ (în textele bănăţene-hunedorene se întâlneşte frecvent alternanţa lui ĝ cu j). în general. să închinară la Antioh etc.. forme articulate: carii. carele. . în general.dentala d se rosteşte dur. . de. Radul-vodă etc. spre sfârşitul secolului inovaţia începe să apară şi în Transilvania. din pîntecele de la maica noastră) şi de dativ cu la (eu … scriş la marele împărat. ca şi în secolul trecut.. în textele munteneşti sunt notate plurale în -i neacceptate de limba literară actuală (colibi. .rotacismul nu mai este notat decât uneori în scrierile moldoveneşti. carevaşi. cevaşi. complement direct..). acestaşi etc. forma a se întâlneşte în textele munteneşti. carea.vocalele anterioare e şi i trec în seria centrală după consoanele dure s. numele proprii apar frecvent articulate: Cârnul.). păminte etc. unde fenomenul începe să fie atestat şi după fricativele ş şi j. ca şi în secolul precedent. .în cronici.pluralele în -e apar. lefe. Cornescul.pronumele relative. talpe etc. textele munteneşti îl notează exclusiv pe j.). în textele munteneşti. omonimia dintre persoanele a 3-a şi a 6-a. -r sunt dominante. . nehotărâte şi demonstrative apar amplificate cu particula -şi: cineşi. careşi.în ceea ce priveşte pe ĝ şi j. . r în special în textele de tip nordic. la persoana 1 sunt notate forme cu desinenţa -m.pronumele relativ care prezintă. . sunt. au spus a tot norodul. . în textele bănăţene-hunedorene încep să fie înlocuite de cele analogice. măhrămi etc. însoţite de prepoziţia p(r)e.auxiliarul perfectului compus de persoana a 3-a este în cele mai multe texte au.formele de acuzativ nume de persoană. ..prezenţa vocativului masculin nearticulat în -e: oame. de asemenea. -n. într-o mai mică măsură în cele moldoveneşti. .la imperfect.

încăşi etc. acordul gramatical după înţeles. . în scrierile cronicarilor mai puţin erudiţi. .persoanele a 4-a şi a 5-a ale perfectului simplu apar până spre sfârşitul secolului fără -ră-. Dosoftei şi Antim Ivireanul se impun atât prin valorificarea limbii populare. . sunt prezente elemente proprii sintaxei populare.2.unele adverbe apar întărite cu particula deictică -şi: acoloşi. 6. 85 . -ereţi. în general. cumulul de conjuncţii. Ţâra. în scrierile religioase. deşi nu lipsesc frazele alcătuite după modele străine. acestea au o frecvenţă mult mai scăzută decât în cele din secolul al XVI-lea şi. în special în textele laice care au un vocabular mult mai bogat şi mai variat decât cele bisericeşti: „Nevoia de a-şi spori cât mai grabnic posibilităţile de expresie îi determină pe cărturari – aproape fără excepţie poligloţi – să caute cu asiduitate în vorbirea populară şi în limbile pe care le cunoşteau termenii de care aveau nevoie. în special cele ale lui Varlaam.2.în toate textele apar frecvent forme de mai mult ca perfect perifrastic şi de viitor format din prezentul indicativ al auxiliarului a avea + infinitivul verbului sau construite cu va + conjunctivul prezent. . cu o topică particulară cu predicatul situat la sfârşitul propoziţiei sau al frazei şi cu dislocări frecvente în care se pot recunoaşte modele sintactice latine sau greceşti. elemente de relaţie cu altă valoare decât cea pe care o au în limba actuală etc. deşi se mai păstrează unele particularităţi arhaice ca: dativul adnominal. textele dobândind un caracter elaborat. nu pun probleme în înţelegerea textului. 6.2. punând la contribuţie şi mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului” (Munteanu. În ceea ce priveşte sintaxa.imperativul negativ în -areţi. în vreme ce. acordul substantivelor în genitiv şi dativ cu atributele şi apoziţiile. unele dintre ele. Modificări importante se înregistrează şi la nivelul lexicului. -ireţi apare în toate textele.3. Astfel. cât şi prin prezenţa unor elemente de exprimare artistică. Mai mult. livresc la cronicarii savanţi. în structura sintactică a textelor laice se pot distinge două maniere de exprimare: construcţii ample. textele din acest secol au suferit modificări esenţiale.nu se mai înregistrează forme de condiţional sintetic. folosirea negaţiei simple. savant construite.. 1983: 108).. Pe de altă parte. dar adesea ei n-au şovăit să creeze cuvinte noi.

oraş” etc.neologisme latino-romanice: alector „elector”. cust „trai”. . a blagoslovi „a binecuvânta”. (în textele transilvănene şi bănăţene). .termeni de origine neogreacă. nostim. corăspondenţie. a sudui „a înjura”. paradă. a explica”. . specifici lexicului religios: bdenie „vechi în rugăciuni”. papuc. zăpadă etc.elemente regionale. omăt. în limba textelor bisericeşti se mai întâlnesc şi calcuri după neogreacă şi slavonă. strălucire”. a înjura. caimacam „locţiitorul domnului”. cântar. farfurie. . camai „niciodată”. imală „noroi” etc. neştine „cineva” etc.. anarhie. ciobotă „cizmă”. ţinterim „cimitir” (în scrierile moldoveneşti). lucoare „lumină. politie „stat. preobrajenie „schimbarea la faţă” etc. curechi „varză”. calendar. blagoveştenie „bunăvestire”. measer „sărac”. ordin călugăresc”.). fur „hoţ”. chiar „clar. ciorap.Astfel.) sau termeni politico-administrativi (beizadea „fiu de prinţ”. cearceaf. duroare „durere”. cin „tagmă. enchiclopedie. capichehaie „reprezentant diplomatic la Poartă” etc. astăzi dispăruţi din româna literară: bucin „trâmbiţă”. judeţ „judecată”. care au o circulaţie limitată: agud „dud”.. agă „căpetenie militară”. dăzvoalbe „a lămuri. a conceni „a sfârşi”. ca şi expresii şi locuţiuni specifice: peste fire „extraordinar”. voie vegheată „protecţie” etc.termeni de origine latină. anost. . carvasara „birou vamal”. Pe lângă aceşti termeni. magazie. limpede”. coronaţie „încoronare”.. basma. alenşig „duşmănie”. pisică. senat etc. desemnând în general noţiuni abstracte: agramat „ignorant”. a catadicsi. blagocestivie „pioşenie”. fantezie.turcisme care denumesc în special termeni concreţi. a plictisi. tavă etc.termeni împrumutaţi din slavonă pe cale cărturărească. hasnă „folos”. mamcă „doică”. a da mulţumită „a mulţumi”. 86 .. în vreme ce în textele munteneşti sunt frecvente cuvinte ca: ginere „mire”. a aldui „a binecuvânta”. în vocabularul acestor texte se pot identifica: . cei mai mulţi referitori la civilizaţia materială (geam. de biu „din belşug”. blagocestie „evlavie”. epidemie.

Mareş. Christian Schmitt. Graiurile dacoromâne în secolul al XVIlea. Michaela. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Histoire interne du roumain: morphosyntaxe et syntaxe (Interne Sprachgeschiche des Rumänischen: Morphosyntax und Syntax). Munteanu. Editura Didactică şi Pedagogică. Martin Dietrich Gleßen. Alexandru. Bucureşti. Florica. Alexandru. nr. Livescu. derep ce nu-ţi voru preemi mărrturia ceaia ce e de menre». deaci vădzuiu elu grăindu: «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim. însumi 87 . Vasile. Wolfgang Schweikard. 1978.☞ Care sunt principalele particularități XVII-lea? ale limbii secolului al Bibliografie Dimitrescu. Nicolae. Editura Minerva. Şi-mi fu întorrcîndu-mă întru Ierusalim şi rrugîndu-me în băsearecă şi-mi fu spaimă. Bucureşti. art. Editura Academiei. 1983. Istoria limbii române literare. Editura Științifică și Enciclopedică. ✎ Evaluare Particularități ale limbii române vechi – analiză de text. Gheţie. înşiş stiu că eu era acela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu. Berlin. pag. Bucureşti. Gheţie. Contribuţii la istoria limbii române vechi. Iorga. Istoria limbii române literare. 3 Teilband/Tome 3. 1973. Bucureşti. Ion. 2646-2692. Ion. marrtorului tău. 1988. Şi eu dzişu: «Doamne. Bucureşti. Privire sintetică. 1968. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs). Târa. 223 din Romanische Sprachgeschichte (Histoire linguistique de la Romania). 1974. 2009. Bucureşti. Rosetti. Istoria literaturii române. Ştefan. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura pentru Literatură. sub conducerea lui Gerhard Ernst. Walter de Gruyter.

Codicele Voroneţean. Psaltirea Scheiană. lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu. de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica vrea mîna mea […] Idem. toate limbile ce ultară Dumnedzeu. să strice şi să scârbească inimile stăpânilorŭ lorŭ. Bucurămu-nă de spăsenia ta. Ştiutu ĭaste Domnul gĭudeţu făcîndu. Întrebare: Ce easte milcuitura? Răspuns: Milcuitura easte aceaia cînd cearem ceva de la Dumnezeu şi avem greu şi nevoiia noastră. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale. întru lucrul măriloru sale legă-se păcătosul. se gĭudece-se limbile între tire. Doamne. p. 348-350 […] Dracii amu cerşură de la Hristosŭ să se ducă în turma porcilorŭ. că eu întru limbi deparrte tremiţu-te». 13 Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune? Răspuns: Doao. ca să nu 88 . întinară-se limbile în perire ce féceră. Şi nu ascultară oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă. Catehismul (Întrebarea creştinească). Să nu fie ţie Dumnezeu nou. ca aceaia să-i neace. p. p. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău. Învie. Întrebare: Carele-s acealea? Răspuns: Milcuitura şi datul de har. Deaci dzise cătră minre: Pasă. Turna-se-voru păcătoşii întru ĭadu. 104 […] În scîrbi chemaşi-mă şi izbăviiu-te. Că nu pără în cumplitu ultatu va fi méserul. Auziţi oamenii miei şi mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. ce scoşi-te den tara Eghipetului. sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm. în cursa ačasta ce ascunseră legă-se pičorul loru. p. nece să te închini a Dumnezeu striin.era stîndu şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu». rebdaré mişeiloru nu va peri pără în cumplit. auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare. Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla. se nu învrătoaşe-se omul. 269-271. Întrebare: Ce e datul de har? Răspuns: Datul de har easte aceaia cîndu ne aducem aminte depre toate faptele bune ale lui Dumnezeu şi dăm har lui pren Hristos. Coresi.

dă-mi să beau. Nu-i fără.priimească pre Hristosŭ. Nu-i fără. că tot alenşigul lesni-l va învinge. Aşa se va tîmpla tuturora voauă în muncă şi în grijă pîne ce mîncaţi. iaca la ceastă fîntînă stau. să calea mea pre care am venit ai nărocit. aceasta să fie acea muiare. aşa-s credzuţii tari în Domnezeu. Nu-i fără Domnezeu izbavă şi agiutor. 337-338 […] Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit. de nu-i vrea fi lăsatŭ Dumnezeu lor […] Coresi. încă şi cămilelor voiu scoate. Pre lesne dă Domnezeu de tot acelora carii lui usbăiesc şi lui i se roagă. Iar Hristosŭ lăsă şi grăi lorŭ: «Duceţi-vă!» Că arătă cîtă răotate şi amărăciune avut-au dracii spre oameni. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea. Iar Hristosŭ păziia cei ce se drăcise. domnului mieu. Fericatu-i sufletul întărit cu credinţă. decîtŭ atunce porcilorŭ. aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta şi aceaia va dzice mie: bea. Nui fără. şi nu vrea fi apărati de Dumnezeu. Voarece oraşu sau oamenii den casă domnul nu-i va pădzi. Cătră aceştea să şi înţeleagemŭ. 89 . crede că vor peri. care-au tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. Scriadză svînt David în carte Joltarului. Nu-i fără. voauă ce în Domnezeu tare nu credeţi. Nu-i făr. p. p. De fiete va fi sculatul de noapte. că nici spre porci n-ară fi avutŭ dracii puteare. Nu-i fără. iaca ieşi Raveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te. ca să nu se ucigă. Carte cu învăţătură. Domnedzeul lui Avraam. Şi încă de vrea fi avutŭ puteare dracii. ca să ştie de ce muncă şi chinuire şi de ce reale izbăviţi sântŭ. carii agiutoru den domnul nu aşteptaţi. Cumu-s săgeţile în mînă de puternic. Fragmentul Teodorescu. mai mare rău fi-vrea făcutŭ noao. sau şi sloboi ei den piiardere de ce le veniia de la hitleanii draci. o sută doauodzeci şi şase de cîntece: nu-i fără Domnăzeu izbavă şi agiutor. 237 Toţi criştinii ascultaţi şi bine învăţaţi.

încă şi cămilele tale voi adăpa. mărturie Text reprodus după Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. nimedd treabă să nu aibă den neamul acestor oameni ce sint mai sus scris. Brătian. Stanciul. fără numai Stănilă vornic şi frate-său Cîrste. Dan cel mic. pi la moara lu Dobrin. deasupra de hălăşteu.98-99 Şi lăcrâmă pré-sfănta Mariĭa şi dzise munciţilor: „au n-aţi credzut şi n-aţi audzitu că printru numele meu munci-se-va totu acela ce nu va crede?” Şi dzise 90 . 1576 † Cum să se ştie că au cumpărat Stănilă vornicul i brati ego Cîrste di la fraţii lor. Şi mărturie Brătian şi Ion şi Pătru Stan i Drăgoi. la stupina lu Dobrin. mărturie Eu. 79-80 ZAPIS DE CUMPĂRARE Bolbaşi – j. Şi am scris această scrisoare în casa popei Stoiei ot Bolboşi şi am scris eu. Ivan şi Stan. Şi eu băui. pîn gura casălor. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei […] Palia de la Orăştie. în zos. faţa în zos pe la cer. pe de deal. din Matca Gurei. care e fecior lu Nahor. Dan Stoica Brătian Stanciul Ivan Stan Dan cel mic Ion Suveţul Bădsor ot Bolboş. la Poiana Babei. Pi(s) mĭ(s) a(v) 25(d) şi Pătru mărturie. Redei ot Sura. la teiul cel mare. Gorj. Stoica. de varniţă pînă în Gura Puiului. popa Pătru ot Sura. 25 august. iară în Zilţ. Pusu-ne-am şi degetele mai jos. la Corn şi în Zîlţ pe den faţă den Matca Gurei. p. Dici. Ion Suveţul. pe după gruiul casălor. care lui au născut Milca. anume Dan. în Gura Fînului. p. cămilele încă adăpă. let 7084. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: Fata lu Betuel sunt.

751-753 [.: spre apus au spre amiadzâdzi? Şi răspunse sfănta Mariĭa şi dzise: Blâmu spré amiadzădzi. Călătoria Maicei Domnului la iad. Şi dzise arhangghelŭ: Încătruo veri să mergi. pré-sfăntă maica lu Hs. bărbaţi şi mueri: unii arde pănâ în brău.] Şi au ales Domnul Dumnezeul lui Israil întru mine dentru toată casa tătîne-mieu să fiu împărat preste Israil în veac. Şi veniră patru sute de îngeri. Iese-n treabă demineaţă. Cînd spre vînat se gătează. Luna ai făcut cu rază. întru fiii tătîne-mieu. şi întru Iuda au ales împărăţia şi. casa tatîne-mieu. De mărg cineş la nchisoare. au ales întru Solomon. [. Zi de iarnă şi de vară.pré-svănta Mariĭa: să cadzâ întunereculŭ ca şi de-inte. alţii pănâ [în] creştetu. alţii era acoperiţi în foc. întru mine vru să mă fac eu împărat peste tot Israilul.242-244. unde era unŭ râŭ de focŭ şi eşiĭa parâ de focu şi era într-ănsă multu nărod. den casa Iudei. Să-ş ceie şi să-ş răpască De la Domnul să-i hrănească. să-l şază pre el preste scaunul împărăţiei Domnului. Psaltirea în versuri. şi.. fără de greaţă. De ies gadinile toate. şi cădzu pre ĭai. şi luară pré-sfănta Mariĭa şi o duserâ spre amiadzedzi. Dosoftei. Lupii urlă şi scîncează. căci mulţi feciori au dat mie Domnul.. p. alăţii arde pănâ în pieptu.306 91 .] Biblia de la Bucureşti. Şi soarele ş-nemereşte Apusul ce odihneşte. p. preste Israil. p. Pînă cînd răsare soare. Şi dentru toţi fiii miei.. Şi omul. heruvimii şi sărafimii.. De lucrează pănă-n sară. Din tunerec feceş noapte. fiiul mieu. Să crească-n vremi şi să scază.

DE DOMNIA LUI PĂTRU VODĂ RAREŞ, FICIORUL LUI ŞTEFAN VODĂ CEL BUN, VĂ LEATUL 7035 GHENARIE 20

După moartea lui Ştefan vodă cel Tînar, strînsu-s-au boierii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alége să puie domnu, că pre obicéiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămînţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu savîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, ca de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste de osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p.53

Zac. 10. Era véste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă decît a lui Baştè Giurgiu, care zavistie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă. Zac. 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi cum să fie agiunsŭ în cîteva luni cu dare Ieremie-vodă la Baştè Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescu: Sula de aurŭ zidiul pătrunde. Zac. 12. V leato 7109 [1601] avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baştè Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortulŭ unde odihniia, şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baştè Giurgiu, iară trupul păn-a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostu mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ némţilor. Miron Costin, Letopiseţul Ţărîi Moldovei, p.123

I. Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci … Şi în cîteva 92

rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce sau aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani. Ion Neculce, O samă de cuvinte, p.23

Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe-dvornicul, de făcea sfat şi să învăţa cu ce fel de meşteşugari vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr' cît zicea că ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab merseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor vrun rău, atunce să paţă după vina lor. Letopiseţul cantacuzinesc, p.113

[...] Venind Gligore-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumânilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni şi senin, după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace şi bişug în toate şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. [...] Letopiseţul Bălenilor, p.128

93

✎ Teste de evaluare finală

1. Definiți latina populară și precizați care sunt principalele ei izvoare. 2. Indicați ce fapte de limbă sunt atribuite substratului. 3. Comentați definiția genealogică a limbii române dată de Al. Rosetti (1968: 77): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”. 4. Definiți și comentați „teoria imigraționistă”. 5. Precizați câteva argumente în favoarea continuității românești la nord de Dunăre. 6. Ce denumiri au fost date perioadei de unitate a românei? Precizați limitele și cauzele ruperii acestei unități. 7. Care sunt trăsăturile românei comune? 8. Care sunt urmările contactului dintre română și limbile cu care a venit în contact? 9. Precizați principalele particularități ale limbii române vechi.

94

Editura Academiei. Editura Academiei. Fischer. Istoria limbii române. Studiu monografic.Bibliografie generală Academia Română. Ov.. ediţia a II-a. Constantin. Rosetti” (coord. 1985. 2007. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. București. I. Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române.. Casa Editorială „Demiurg”. Editura Ștințifică. H. Latina dunăreană. Puşcariu. 1900. Bucureşti. Academia Română. 1965. Ivănescu. Împrumuturi vechi-slave în limba română. Gh. S. Fl. Rosetti” (coord. Editura Academiei. L. Limba română.. Graiurile daco-române în secolul al XVI-lea. Iaşi. I. Bucureşti. Craiova. 1966. București. 1980. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Densusianu. Gramatica limbii române vechi (1521-1780). I. Al. Bucureşti.). II. Gheţie. Bucureşti. Editura Academiei. Editura Junimea. Şăineanu. Suciu. Emil.. I. Iași. Iancu. 2007. 2009. *** Tratat de dialectologie românească.. Magdalena Popescu-Marin). (coord. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. București.. Mihăescu. 95 . 1940. Mihăilă. Editura Didactică și Pedagogică. 1978.. 2009. 1960. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Frâncu. Editura pentru Literatură. Mioara Avram). Bucureşti. Bucureşti. 1978. Al. 1974.. Istoria limbii române. Istoria limbii române. Dimitrescu. Bucureşti. Mareş. Bucureşti. Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. 1980. II 1961. Editura Academiei. Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIIIlea. Editura Scrisul Românesc. Rosetti.. 1969. I. Influența turcă asupra limbii române. Bucureşti. București. G. *** Istoria limbii române.