ILONA BĂDESCU

ISTORIA LIMBII ROMÂNE Curs universitar pentru învățământul la distanță

.

Elementul autohton al limbii române………………….. Elementele slave din limba română. Istoria limbii române – obiectul.36 Semestrul al II-lea. 62 Unitatea de învățare IV. Elementele constitutive ale limbii române.....CUPRINS Semestrul I... ………………………………………………………..12 Unitatea de învățare III. ……………………………………. Ruperea unităţii comune. Influenţa germanică şi germană………………………........ Formarea dialectelor limbii române..……………………………………………………………….... Româna comună.. Teoriile privitoare la această problemă……………………. 94 Bibliografie generală…………………………………………………………… 95 .57 Unitatea de învățare III....48 Unitatea de învățare II... Superstratul slav al limbii române.... ……………………………………. Izvoarele latinei populare.. Trăsături convergente şi divergente.15 Unitatea de învățare IV. Primele atestări.....22 Unitatea de învățare V. Limbaromână–limbă romanică………….. Izvoare... Influenţa maghiară........... Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman ………………....29 Unitatea de învățare VI. Latina populară.... Metodele de cercetare. Privire sintetică asupra limbii române vechi………… 75 Teste de evaluare………………………………………………………………... Influenţa greacă. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie…………… 70 Unitatea de învățare VI. Latina.. Tematică ……………………………………………………………..6 Unitatea de învățare II. Tematică ……………………………………………………47 Unitatea de învățare I.5 Unitatea de învățare I..66 Unitatea de învățare V.

.

Cunoaşterea trăsăturilor românei comune. Elementul autohton al limbii române. Teoriile privitoare la această problemă. Româna comună. Trăsături convergente şi divergente. Izvoarele latinei populare. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. adstrat. Elementele constitutive ale limbii române. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului Roman. Însuşirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a conceptelor operaţionale specifice disciplinei. Ruperea unităţii comune. strat. Cunoaşterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Izvoare. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. NOTE DE CURS Anul al II-lea. influenţe). Semestrul I TEMATICA Istoria limbii române – obiectul. Timp alocat: 28 ore 5 .ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Metodele de cercetare. Formarea dialectelor limbii române. Latina populară. Latina. Primele atestări. superstrat. Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă. Limba română – limbă romanică. Cunoaşterea teoriilor privitoare la teritoriul şi epoca de formare a limbii române.

numită şi preliterară.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Istoria limbii române – obiectul.1. 1969: 15-18). în general. Deși aceste etape nu concordă de la un autor la altul. romanică 6 . numită literară. 1956 b. Istoria limbii române urmărește evoluția limbii noastre de la originile sale și până în momentul actual. 1980: 285-288). cf. denumite şi delimitate diferit.cunoașterea principalelor momente ale evoluţiei limbii române. Limba română – limbă romanică. 1969: 15.cunoașterea structurii dialectale a limbii române. română primitivă (Philippide. română comună (Rosetti. în general. dar părerea celor mai mulţi lingvişti este că „în perioada dintre secolele al V-lea şi al VIII-lea.: 72). 1937: 64-120). . 1956 a: 8. Pentru prima epocă s-au stabilit.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. izvoare. Istoria limbii române. . şi cea de după acest moment. următoarele perioade: o perioadă de formare a limbii române.însușirea terminologiei de specialitate. Ivănescu. numită: străromână (Puşcariu. 1968: 351). a. Cele două epoci au fost subîmpărţite în mai multe perioade. Număr de ore alocate: 4 ore 1. în funcție de autor. II. română primitivă comună (Macrea. pe factori interni (elemente din structura limbii) și / sau factori externi (influențe străine. Criteriile de delimitare a perioadelor de evoluție a limbii române sunt bazate. de la un autor la altul. . - o alta până la despărţirea dialectelor. cei mai mulți cercetători delimitează două mari epoci: cea de dinaintea apariţiei textelor scrise în limba română. 1927: 233. pentru care s-au propus mai multe limite. fapte de istorie politico-socială). limba română a trecut de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin” (Coteanu. incluzând toate fazele ei de dezvoltare. Obiective: . Metodele de cercetare.

Petrovici. în trei mari perioade (Cf. Niculescu. 1978: 31-33. 1969: 10). Coteanu. Rosetti. 1983: 9-10. Târa. Macrea. Coteanu. 1980: 286-321): - dacoromâna veche . Densusianu. - româna modernă (sfârșitul secolului al XVIII-lea – sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea). Iordan. 1961. Ivănescu. 1964: 439. Cazacu. 1980: 289-321).cuprinsă între secolele al XVI-lea – sfârșitul secolului al XVIII-lea. - româna contemporană (de la sfârşitul secolului al XIX-lea / începutul secolului al XX-lea până în zilele noastre). 7 . 1964: 346-353). 1968: 353. Onu. Munteanu.2. I: 223. . Perioada literară se poate împărţi. b.perioada cuprinsă între despărţirea dialectelor şi apariţia primelor texte scrise în dacoromână. 1956: 10. Guțu Romalo. traco-romanică (Coteanu. Rosetti. în general. după unii chiar al XIV-lea (cf. Limba română contemporană este un concept legat permanent de generațiile care folosesc limba și de pe pozițiile cărora ea poate fi considerată ca o fază sincronică. - dacoromâna comună . apoi protoromână (Coteanu. 1958: 151-156. 1971: 35-40. 1967: 8-10. care durează până în secolul al X-lea (anul 976 este prima atestare a unui grup de români sud-dunăreni. Ivănescu. perioadă în care se conturează dialectele şi graiurile. metoda filologică (studiul textelor vechi). 1981: 57-58. Gheţie. aromânii) sau al XIII-lea.dunăreană (Petrovici. 1981: 57-58. 1964: 439). Coteanu. Metode folosite: medoda comparativ-istorică. ☞ Care sunt etapele de evoluție a limbii române? 1.

izvoarele străine – mărturii ale unor cronicari străini (bizantini. al XIIIlea. Împreună cu celelalte idiomuri romanice – spaniola. limba română face parte din familia limbilor romanice. portugheza. retoromana și dalmata (azi moartă) – formează spațiul geografic și cultural al Romaniei. franceza. concretizate în urme de latinitate inexistente sau dispărute din celelalte limbi romanice. Limba română este singura reprezentantă a Romaniei Orientale. apuseni. occitana. toponimele și antroponimele. dialectele și graiurile. conferit de anumite particularități lingvistice: a) cu caracter conservator. italiana. Izvoarele pentru investigarea diferitelor stadii ale limbii noastre: inscripțiile. estici) din perioada pentru care nouă ne lipsesc știrile. b) cu caracter inovator. termenul păstrându-se și ca nume etnic (rumân > român). a făcut ca româna să capete un aspect particular. 1.1. Poziția de arie laterală și izolată în spațiul romanic. Româna este singura limbă romanică ce se definește prin ROMANUS. Din punct de vedere genetico-structural. catalana. franco-provensala.3. 8 . ca o conștiință a descendenței romane. diferite trăsături atipice sau necunoscute în celelalte limbi romanice.4. 1. Limba română – limbă romanică. al XIV-lea). româna dezvoltând de-a lungul evoluției sale. dar și unicul idiom romanic izolat de restul romanității printr-o vecinătate nelatină. sarda.1. ☞ Din ce familie de limbi face parte limba română? Comentați. pe baza cărora s-au reconstituit fazele anterioare de limbă (din secolele al XII-lea. împrumuturile din și în limbile străine.4. textele vechi din secolul al XVI-lea. documente.

subdialectul bănățean. vorbit în nordul Greciei. până în Extremul Orient. unde au fost deportați românii din Moldova și Bucovina de nord. vorbit preponderent la nord de Dunăre. dar și în alte țări unde se găsesc comunități de români. ☞ Care sunt dialectele limbii române? Comentați.dialectul meglenoromân. . Transnistria. subdialectul maramureșean. Albania. folosind însă și unele trăsături din celelalte subdialecte. inclusiv în România. 9 .dialectul istroromân.dialectul aromân. . constituit pe baza subdialectului muntenesc din nord-estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei.1. pe valea Timocului și în Voivodina. Româna. are o funcție culturală. un aspect supradialectal normat. în Bulgaria. nu au aspect literar și au suferit influența limbilor din Balcani în mijlocul cărora au supraviețuit. în Macedonia și în alte țări. Macedonia. limba literară. Se mai vorbește pe teritoriul fostei URSS. vorbit în Peninsula Istria din Croația. continuatoarea latinei orientale din provinciile dunărene are patru dialecte: . Bulgaria și în alte țări. de-a lungul Dunării și în Dobrogea bulgărească. vorbit preponderent în sudul Dunării. subdialectul moldovenesc. pe valea Tisei (Ungaria). în Grecia.4. în România și în afara granițelor (compact sau insular) în: Republica Moldova. în Ucraina subcarpatică și Ținutul Herței. Dacoromâna este singurul dintre cele patru dialecte istorice românești care s-a dezvoltat devenind limbă națională.2. în zona Vidinului. subdialectul crișean. Dacoromâna prezintă următoarele varietăți teritoriale: subdialectul muntenesc. teritoriul de la gurile Dunării atribuit Ucrainei. Cele trei dialecte suddunărene (aromân. meglenoromân și istroromân) au un caracter conservator. inclusiv în România.dialectul dacoromân. .

p. 1956.. Coteanu. în LR. V. nr. 346-353. Editura Ştiinţifică. nr. Limba română. 4. Munteanu. 1969. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini până la 1860). Petrovici. 1964. Editura Universitaria. Editura Academiei. Editura Didactică și Pedagogică. 10 . Unitatea dialectală a limbii române. nr. Iorgu. p. Ion. Alexandru. Macrea. V. Bucureşti. în SCL. 5-24 (1956 a). Ion. Gh. I. în LR. Michaela. Bucureşti. XV. București. 1975. Coteanu. București.). p. București. Istoria limbii române. 151-156. Guţu Romalo.. p. Dimitrescu. în SCL. Editura Științifică și Enciclopedică..Bibliografie *** Istoria limbii române. în LR. Editura Junimea. București. Bucureşti. Editura Humanitas. p. Maria. Editura Științifică. Târa. Privire sintetică. Ion. Istoria limbii române literare. Varietăţile diatopice ale limbii române. 1956.. Editura Didactică şi Pedagogică. Ion. Origini și dezvoltare. Ivănescu. 4. Despre dialectele limbii române. (coord. 1983. XIII. Ştefan. Editura Academiei. Niculescu. 1996. Gheţie. Fl. Iaşi. Livescu. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Valeria. X. Dimitrie. Coteanu. Densusianu. Macrea. Istoria limbii române. 1. Vasile. Epocile de evoluţie a limbii române. II. Ov. Istoria limbii române. București. E. Dimitrie. Compendiu de dialectologie română (nord şi sud-dunăreană). Bucureşti. Cvasnîi Cătănescu. 1978. 1967. 1978. 70-75 (1956 b). nr. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. Iordan. M. 1981. Craiova. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. Bucureşti. Ion. 1964. 1969. 1958. Coteanu. Structura morfologică a limbii române contemporane. 1961. 2004. Editura Academiei RSR. Caragiu-Marioţeanu. 2. Istoria limbii române literare. 431-443. 1980.

1937.Philippide. *** Tratat de dialectologie românească. Boris. Alexandru. Ce spun limbile română și albaneză. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Rosetti. 1968. 1927. 1984. II. Essai de reconstitution du roumain primitif. Editura pentru literatură. Iași. Onu Liviu. 1971. în Études de linguistique romaine. Originea românilor. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Rosetti. Editura Scrisul Românesc. 11 . Cluj-București. Craiova. Tipografia „Viața Românească”. Pușcariu. Istoria limbii române literare. Sextil. Bucureşti.. Cazacu. Imprimeria Națională. Editura Minerva. Al.. Al.

2001: 518). în formarea cuvintelor. 2. Cuvintele de substrat au fost asimilate. Dar ea nu dispare complet. hidronimie şi în formarea de cuvinte. Când încetează şi acţiunea superstratului.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Elementele constitutive ale limbii române Obiective: . Stratul reprezintă limba populaţiei cuceritoare ce se impune. 2001: 520-521). Substratul este reprezentat de limba unei populaţii autohtone peste care se aşează limba unei populaţii cuceritoare. fondului de bază latin (DȘL. În cazul limbilor romanice.4. imediat ulterioară epocii de constituire a trăsăturilor esenţiale ale unui idiom. în toponimie şi antroponimie.însușirea terminologiei de specialitate. Superstratul constituie o influenţă relativ puternică. uneori şi în fonetică şi în morfosintaxă. Număr de ore alocate: 2 ore 2. este reprezentat de limba latină populară.2. 12 . rar în structura gramaticală.1. dar importantă pentru definitivarea structurii acestuia (DȘL. În urma unui proces de bilingvism (capacitatea unui individ sau a unei populaţii de a utiliza în comunicare două sisteme lingvistice diferite). ca evoluţie fonetică. toponimie.3. ci lasă urme în fonetică. Substratul limbii române îl reprezintă limba traco-dacilor care în cursul procesului de romanizare şi-au însuşit limba latină. vocabular. Elementele de superstrat se manifestă îndeosebi la nivel lexical şi semantic. după o perioadă de bilingvism sfârşeşte prin a fi absorbită de idiomul romanic. limba s-a constituit în general. Superstratul este reprezentat de limba populaţiilor migratoare care s-au aşezat în spaţiul romanic şi care. 2. limba populaţiei autohtone va fi asimilată. Subsubstratul este reprezentat de limbile unor populaţii foarte vechi despre care există numeroase atestări arheologice şi de la care se presupune că ar fi rămas unele urme în toponimie sau cuvinte cu etimologie nesigură/necunoscută. 2.

2.. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Angela. turcă. Dimitrescu. 1978. București. 2. București. Editura Didactică și Pedagogică. germanică. politice. Ionescu-Ruxăndoiu. Fl. adstratul este reprezentat de: limbile slave învecinate (bulgara. Rosetti. editura Nemira. Mancaș.5. rusă. ci un bilingvism individual. (coord. turanică. II. *** Istoria limbii române. București. Bidu-Vrănceanu. Gabriela. În cazul românei se poate vorbi de influenţa greacă. Liliana. I. maghiară. Bucureşti. sârba). Pană Dindelegan. 1969. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”.). Editura pentru literatură. Editura Univers Enciclopedic.. Enciclopedia limbii române. precum şi inventarul mijloacelor sale derivative (sufixe şi prefixe)” (DȘL. Istoria limbii române. germană. Dicționar de științe ale limbii. 2001. Istoria limbii române.6. În română. Superstratul cultural este reprezentat de elemente de origine latină şi greacă ce ţin de domeniul culturii şi care sunt comune celor mai multe limbi. Influenţele nu au presupus un bilingvism de masă. 2. rusa. Călărașu.7. ucraineana. Bucureşti. îmbogăţind lexicul. Densusianu. culturale). superstratul este slav. franceză. Bibliografie Academia Română. Al. Influenţele sunt contribuţiile aduse de diferite limbi ca urmare a relaţiilor reciproce (economice. engleză. 2001. 2001: 28). coord. Adstratul reprezintă rezultatul contactului de vecinătate geografică dintre două limbi şi produce „îndeosebi schimbări de ordin cantitativ. Ele se manifestă în lexic şi în formarea de cuvinte. Ov. 1961. germană. Editura Științifică.Pentru română. București. Mihaela. Cristina. italiană. Marius Sala. 13 . maghiară. Editura Academiei RSR. 1968.

Craiova. 1984. Editura Scrisul Românesc. 14 . ✎ Evaluare Definiți elementele constitutive ale limbii române și precizați în ce compartimente ale limbii se regăsesc.*** Tratat de dialectologie românească.

3. Limba latină .e. idiom aparținând familiei limbilor indo-europene. Sursele acestei epoci sunt: inscripţii. care datează din jurul anului 600.n.1.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Latina. Latina din regiunile dunărene ale Imperiului roman. acte oficiale.cunoașterea izvoarelor latinei populare. 3. cât mai ales în ceea ce privește structura gramaticală” (Tagliavini. . fragmente de cântece rituale. Cea mai veche inscripţie este fibula de la Preneste. funcționale și regionale. al II-lea î. formulare de legi.e.n.e. Latina preclasică – de la sfârşitul sec. Latina populară.n. începuturile poeziei din prima jumătate a sec. al II-lea î. Izvoarele latinei populare. al III-lea î. Obiective: .2. . funcționale și regionale ale limbii latine. unele variante temporale.e. folosită ca instrument de comunicare de-a lungul unei îndelungi perioade pe un vast teritoriu.1.fazele de dezvoltare Latina. 15 . inevitabil. Latina arhaică – de la origini până la sfârşitul sec. Limba latină.1.cunoașterea variantelor temporale. Număr de ore alocate: 4 ore 3. a cunoscut. 1977: 161).n. reprezintă „nucleul fundamental al limbilor neolatine. atât în ceea ce privește tezaurul lexical.însușirea terminologiei de specialitate. Este momentul în care limba literară se constituie şi se unifică.1. până la mijlocul secolului I î.

Ovidiu (poeţi). Reprezentanţi: Tacit (istoric). Plaut (autor al unor comedii celebre).4. Propertiu. adică latina vorbită de vulgus „mulţime gloată”. (moartea lui Augustus). Cato (orator şi autor al unui tratat de agricultură).ale Imperiului Roman” (Cvasnîi Cătănescu. 1998: 28. 3. Latina populară a existat aşadar în toată perioada latinităţii și a reprezentat „unica limbă comună care a asigurat comunicarea între populațiile – diferite etnic și lingvistic . în 842 apare primul text romanic: Serments de Strasbourg (Sala. În această perioadă de decădere a latinităţii. 16 . Terentiu. Ieronim). Varro (filosof şi filolog). Reprezentanţi: Cicero (retor şi filosof. 1989: 272). unii autori încearcă o întoarcere la modelele clasice. Lucilius (părintele satirei romane). folosit pentru comunicare de oamenii mai puţin cultivaţi (şi chiar de cei cultivaţi în condiţii neoficiale) până la transformarea lui în diferitele idiomuri romanice.n.1. Importanţi în această epocă sunt scriitorii creştini (Tertulian.n. Petronius (autorul romanului Satyricon). care „cizelează” latina clasică). Horatiu. Juvenal şi Marţial (poeţi). Tibul. până la anul 200 e. Virgiliu. 3. Latina clasică (sau „epoca de aur” a latinităţii) este prototipul latinei literare ajunse la apogeu – de la mijlocul secolului I î. Titus Livius (istorici).e. iar câţiva ani mai târziu.n. 3. Augustin. Latina târzie – anul 200 până la primele texte romanice. În 813 Conciliul din Tours confirmă existenţa unei rustica Romana lingua (Sala. 1996: 30). Latina postclasică (sau „epoca de argint” a latinităţii) se caracterizează prin împrumuturi de elemente populare şi arhaice . a fost numit latină populară sau vulgară. până în anul 14 e. Salustius.anul 14 e.Reprezentanţii epocii sunt: Ennius (primul mare poet). ● Aspectul nenormat al limbii latine.5. Cezar. Seneca (filosof). Quintilian (orator şi teoretician).3.n.1. Sf.1. Catul (poet liric). 32).

folosite din diferite motive. Scrieri normative şi explicative ● Gramaticii.1. care cuprinde o listă de 227 de cuvinte populare însoţite de corespondentele lor clasice. din care provin dialectele românești. ordonate după principiul „aşa este corect şi nu aşa”: masculus non masclus. ● Glosarele sunt vocabulare rudimentare în general unilingve. Din această categorie. ● Varianta locală a limbii latine. 1977: 163). folosită în special în scris. Izvoarele latinei populare Întrucât latina populară reprezintă varianta preponderent vorbită.● Latina târzie (epoca de după anul 200 şi până la primele texte romanice) nu trebuie confundată cu latina medievală care este limba latină moartă. oculus non oclus. vetulus non veclus. Lucrările au o valoare inegală iar utilizarea lor trebuie făcută cu rezervă.2.2. ● Fiecare din variantele latinei populare târzii vorbite în diferitele provincii ale Imperiului Roman poartă numele de latină provincială. ea „transpare doar în mod excepțional din documentele scrise” (Tagliavini. Ca atare. vorbită în antichitate în provinciile romane Moesia și Dacia. nu există texte scrise exclusiv în latină populară. în Evul Mediu. ci numai texte cu mai multe sau mai puţine „vulgarisme”. un fel de îndreptar gramatical. columna non 17 . 3. ☞ Care sunt etapele de dezvoltare a limbii latine? 3. un interes deosebit prezintă Appendix Probi. Aceştia se străduiau să corecteze greşelile din pronunţare sau din flexiunea diferitelor parţi de vorbire şi luptau împotriva barbarismelor şi a solecismelor. a fost numită latină dunăreană. în care se explică prin forme uzuale termenii mai puţin cunoscuţi sau expresiile ieşite din uzajul epocii. atunci când limbile romanice existau deja.

tristis non tristus etc. Bucureşti. urări. pauper mulier non paupera mulier. ☞ Care este importanța inscripțiilor? 3. după numărul inscripţiilor găsite pe un anumit teritoriu. imprecaţii. C. se întâlnesc mai ales la Pompei şi Herculanum. texte onorifice dedicate divinităţilor etc. glume. Ele au un caracter întâmplător şi cuprind: nume de persoane. ● zgâriate sau trasate cu cărbune (grafitti). saluturi. De asemenea. Mihăescu. declaraţii de dragoste. diferite anunţuri etc. calida non calda.3.2. Autorii latini În scrieri ponderea elementelor populare diferă de la un autor la altul sau în funcție de tipul de text. ● pictate – s-au păstrat mai greu. se pot aprecia intensitatea şi limitele romanizării. 1960. Utilizarea inscripţiilor în stabilirea trăsăturilor latinei populare şi regionale trebuie făcută însă cu prudenţă. coquens non cocens. deoarece în multe cazuri. Acestea erau folosite fie în mod voit.colomna. permiţând stabilirea unor particularităţi regionale ale latinei din diferitele provincii. vinea non vinia. Pentru Dacia există lucrarea lui H. fie introduse 18 . frigida non fricda. Jireček a trasat o linie (care îi poartă numele) ce delimitează zona de influenţă romană de cea de influenţă greacă. Inscripţiile au avantajul posibilităţii datării şi localizării lor. greşelile din text se datorează exclusiv ignoranţei celui ce l-a scris sau economiei de spaţiu. care cuprind fraze mai mult sau mai puţin stereotipe (epitafe. Având un caracter spontan sunt deosebit de preţioase pentru cunoaşterea aspectului popular al limbii latine.2. acre non acrum. pe baza inscripţiilor din Peninsula Balcanică. formule de propagandă electorală. Inscripţii Există mai multe tipuri de inscripţii: ● gravate în piatră sau în bronz.). 3. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman.2. Astfel.

fie din cauza pregătirii școlare reduse (Tagliavini. Limba comediilor sale are un pronunţat caracter popular. ● Scrieri tehnice Sunt în general lucrări fără pretenţii literare. scrise în legătură cu practicarea diferitelor meserii – tratate de: agricultură (Cato cel Bătrân). Plaut reprezintă o sursă importantă a latinei populare timpurii. presărate cu pilde. ● Scriitorii literari de până la anul 2000 e. de medicină veterinară (Mulomedicina Chironis). ● Legi. arhaisme şi barbarisme: Lex Salica este o culegere de legi ale francilor salici. dar şi pentru că au fost scrise într-o perioadă când încă nu se fixaseră toate normele riguroase ale limbii literare. iar eroii principali erau oameni de rând. Getica şi Romana. întrucât ele erau destinate publicului de pe stradă. artă culinară (Apicius) etc.n. scrise de Iordanes (probabil got originar din Dobrogea). Chronicarum Libri – povesteşte fapte legate de istoria francilor. 1977: 165). prezintă forme şi construcţii populare specifice latinei vorbite în Moesia Inferioară. model de limbă clasică în discursuri şi în scrierile filosofice. Petronius care în Satyricon foloseşte numai în scopuri stilistice aspectul popular al limbii latine. care vorbeau ca aceştia. diplome şi documente de cancelarie Limba acestor scrieri cuprinde multe elemente populare. Cicero. Historia Francorum – cuprinde istoria merovingienilor. foloseşte construcţii şi expresii populare în scrisorile adresate prietenului său. fie din lipsă de termeni tehnici din latina clasică. unul dintre cele mai vechi izvoare ale dreptului germanic. 19 . Edictus Rothari cuprinde legile longobarde. ● Scrieri istorice şi cronici târzii sunt de obicei redactate într-o latină amestecată. cu forme populare şi reminiscenţe clasice: Historia Augusta – o culegere de biografii ale împăraţilor romani de la Hadrian la Diocleţian. poveşti şi anecdote. dar şi culte.pentru o mai bună înțelegere a textului.

2. traducerea Sf. *** Crestomație romanică. București. Istoria limbii române. Editura Univers Enciclopedic. Ieronim. Peregrinatio Aetheriae (Egeriae) ad loca sancta este un fel de jurnal de călătorie al unei călugăriţe spaniole la locurile sfinte. ☞ Care este ponderea elementelor populare din diferitele scrieri latinești? 3.4. folosesc în mod voit o limbă cât mai apropiată de cea vorbită de oamenii de rând. Augustin şi alţi Părinţi ai Bisericii. 1996. Cvasnîi Cătănescu. Compararea limbilor romanice reprezintă o sursă importantă pentru reconstrucția multor particularități și a multor cuvinte din latina populară neatestate în alte izvoare. ● Scriitorii creştini şi literatura hagiografică Tertulian. 1961. București. 2001. Densusianu. 1962. Traducerile Bibliei: Itala (sau Vetus Latina). Sf. Ov. I. coord. întocmită sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. București. București. Afra şi Vulgata (Vulgata. Editura Humanitas. Bibliografie Academia Română. Reconstrucţia cu ajutorul formelor romanice. în operele lor prin care făceau propagandă noii religii.Glosele mallobergice explică prin termeni juridici franci noţiunile corespunzătoare din latină. 20 . Marius Sala. I.. Enciclopedia limbii române. Maria. vol. Origini și dezvoltare. Editura Academiei. oameni de cultură. Limba română. reprezintă varianta de bază a Bibliei catolice). Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. Editura Științifică.

1998. 1960. Sala. Sala. Originile limbilor neolatine. 1989. București. ✎ Evaluare 1. Editura Științifică și Enciclopedică. Bucureşti. Éditions Klincksieck. Paris. Care este primul text romanic? 21 . II. 1981. Editura Academiei RSR. 2. Mihăescu. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.). Editura pentru literatură. Editura Academiei. București. 1968. Rosetti. București. București.. Care sunt principalele „surse” ale latinei populare? 3. Iancu.Fischer. București. Editura Univers Enciclopedic.. Definiți: latina populară. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Introduction au latin vulgaire. Care sunt avantajele și dezvantajele inscripțiilor? 4. 1977. Marius (coord. Carlo. H. latina medivală. Veikko. Comentați prezența elementelor populare din diferitele scrieri latinești. Enciclopedia limbilor romanice. Väänänen. *** Istoria limbii române. latina provincială. 1985. De la latină la română. Marius. Tagliavini. latina târzie. 1969. Bucureşti. Editura Științifică și Enciclopedică. Troisième édition revue et augmentée. latina dunăreană. Al. 5. Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman. Latina dunăreană.

există un număr de 57 de nume de plante medicinale (Ist.. Unii savanți fac diferența între: traca propriu-zisă și daco-moesiană (cf. -cella. -sara. Dar unele cuvinte considerate dace sunt latinești sau grecești. Daco-moesiana este cunoscută din: a) Glose. În două tratate de botanică medicinală . 5. iliră. -dina.n.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei .De materia medica al lui Dioscorides (sec. b) Nume proprii (nume de zeități. -para.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Elementul autohton al limbii române Obiective: . 1969:315). așezare”. -zura.în partea de nord erau terminate în: -dava „cetate. traco-frigiană. -bria. mazăre. Limba care reprezintă substratul limbii române a fost numită: tracă.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică.1. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. . traco-iliră. 1969: 317). 1960: 260-262. III e. -diza. gorun.2.în Tracia propriu-zisă se terminau în: -berga. traco-dacă sau daco-moesiană (ILR. ILR. de ape): aproximativ 2050.însușirea terminologiei de specialitate. -burd. de persoane. de așezări. . I e. citat sub denumirea de Pseudo-Apuleius (sec. din care 1150 antroponime și 900 toponime 22 .) și Herbarius. Pentru unele cuvinte s-au făcut apropieri de cuvintele românești: brusture. ILR. 1969: 314). Rom. II: 313).) . Număr de ore alocate: 6 ore 4. Delimitarea este făcută în general după numele de localități: . zârnă (ILR. -stur.n.

iliră).3. e) Când cuvântul nu este atestat în limbile balcanice antice și nici în albaneză. rom. Dimitrescu. o inscripție care are 61 de semne grecești dispuse în 8 rânduri. pe un inel descoperit în 1912 la Ezerovo (Bulgaria) (Ist. 1968: 21.. cf.Decebalus per Scorilo. 1980: 92). b) Comparația cu resturile. 2001: 426-428). ☞ Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? 4.. nici împrumutat. dar pentru care nu se cunoaște sensul apelativului din care provin (ILR. de tip satem (Vraciu. 2001: 404) . 1978: 67). cu balto-slava și cu iraniana (Daicoviciu. poate fi de folos comparația cu limbile baltice și cu armeana. ale dacomoesienei. Ist. 1960: 261. rom. încă nedescifrate.. alcătuite numai din consoane. în scriptio continua. 1968: 23. oricât de precare și de nesigure.(Daicoviciu. Rom. fiind înrudită în primul rând cu ilira. 23 . d) Comparația cu albaneza. macedoneană. 1969: 315). dar nu este moștenit din latină. 30 de inscripții cu caractere grecești. c) Comparația cu oricare dintre vechile limbi balcanice (tracă. Ist. c) Inscripții (unele cu interpretare nesigură): inscripția cu litere latine de la Grădiștea Muncelului . 1969: 319-320) a) Domeniul în care trebuie căutate elementele de substrat este acela al elementelor fără etimologie sau cu etimologie nesigură. Toate aceste izvoare au pus în evidență faptul că daco-moesiana era o limbă indo-europeană. care trebuie însă făcută între stadiul românei comune și albanezei comune. Criteriile stabilirii elementelor de substrat (ILR.

f) Comparația poate fi extinsă la oricare dintre limbile indo-europene vechi sau moderne din care româna nu a putut împrumuta direct sau mijlocit. ci pentru toate elementele lui. ● evoluţia particulară a grupurilor consonantice CT şi CS (asemănătoare cu ce s-a produs în albaneză) CT > pt LACTE(M) > lapte 24 LUCTA > luptă alb. hultan. Trebuie găsite cuvinte concrete existente în diverse limbi indo-europene și explicarea cuvântului românesc trebuie făcută nu numai pentru rădăcină. ca urmare a unei pronunţări relaxate). În fonetică (influenţa substratului s-a manifestat direct – prin apariţia unor foneme noi – şi indirect – prin evoluţia fonetică a unor grupuri de sunete): ● existenţa vocalei ă (pentru că există şi în albaneză şi bulgară) S-a demonstrat însă că în română este o evoluţie firească. ● existenţa consoanei h (considerată de unii lingvişti de origine slavă). hamësh.1. a hămesi). hameş (v. holbură. (Se ştie că latina pierduse pe h. concordanța numai structurală nu dă certitudinea. ci numai posibilitatea înrudirii. 1964: 266-269. b) tendinţa din graiurile moldoveneşti de a transforma pe v + o. 4. 1968: 610-611). c) tendinţa de a pronunţa cu aspiraţie cuvinte ca haripă. harmăsar. u > h: hulpe. h) Pentru faptele morfologice. în cadrul tendinţei de închidere a timbrelor vocalice (care s-a manifestat şi în portugheză şi în dialectele italiene de sud) (Avram.4. 1961: 471-477) se bazează pe: a) descoperirea unor cuvinte cu h comune românei şi albanezei: rom. hudă. Se atribuie substratului în limba română: 4. Rosetti.4. de tip romanic. Părerea că h se datorează substratului (Brâncuș. hututui. alb. g) Referirea la simple rădăcini nu este edificatoare. luftë . hăla.

> -r.(FABRUM > faur).2. ● După unii lingvişti s-ar datora substratului şi trecerea lui -L. moară). kofshë ● rotacismul (evoluţia lui -n. ● formarea numeralului de la 11 la 19 cu material latin (explicată şi prin calchiere după slavă sau prin criterii interne). după alţii s-a reorganizat pe teren românesc.CS > ps COXA > coapsă alb.4. Româna este singura limbă romanică ce formează viitorul cu acest auxiliar. ● formarea viitorului cu VOLERE (< VELLE). Nu s-au oferit însă explicaţii satisfăcătoare pentru aceste afirmaţii. În morfosintaxă ● postpunerea articolului Această preferinţă pentru postpoziţie se explică însă şi prin analogia cu postpunerea adjectivului. Se explică însă şi prin păstrarea opoziţiei dintre N şi NN romanici.> r (GULA > gură. MOLA > moară). a pronumelui reflexiv sine (< SE + -ne) şi a interogativ-relativului cine (< QUE(M) + -ne). ● identitatea formală dintre genitiv şi dativ (care se explică însă şi prin evoluţia internă a latinei târzii). apariţia diftongilor metafonici ea şi oa (seară. evoluţia grupului -BR. 25 . iar după alţii este moştenit din latină).în cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi): bine > bire. ● existenţa genului neutru (care după unii lingvişti s-ar datora influenţei slave. ☞ Ce se atribuie substratului în fonetică? 4. ● existenţa particulei -ne de la acuzativul pronumelor personale mine (< ME + -ne). tine (< TE + -ne).> -br.

restul existente numai în română.u. Bârzava. Ampoi. -ăni (sufix verbal foarte productiv): a băcăni. ● alte fenomene atribuite substratului şi insuficient argumentate: forma pronumelui personal de acuzativ o particula deictică a de la pronumele şi adverbele demonstrative acesta. scundac. Rosetti (1968: 264 ș.) circa 160. Turda. Prut.4. Lotru. Mureş. acela. -man: gogoman. În vocabular ● toponime: numele munţilor Carpaţi (< rădăcina *karp „stâncă“) numele unor localităţi: Abrud. după unii și Hârşova. Motru. Mehadia. Oituz. ☞ Ce se atribuie substratului în morfosintaxă și în formarea de cuvinte? 4. tinereşte. Olt. ● hidronime (numele apelor mari): Argeş. Russu (1981: 243 ș. dintre care 72 comune cu albaneza. care a generat sufixul adverbial -eşte (cu care se formează şi adverbe egale semantic cu numele unei limbi) : românesc. a pocăni. Albac. ortoman. Drencova. I.). Timiş. româneşte. 85 comune cu albaneza după Al. Siret. Philippide (1927: 743).u. iar după I. Someş. ● alte sufixe: -ac (formează substantive şi adjective): prostănac.numărul acestora diferă de la cercetător la cercetător şi de la epocă la epocă: 185 după Al. Jiu. hoțoman. -oane. Buzău. Criş. 26 . Tisa. acuma generalizarea auxiliarului a avea la perfectul compus al verbelor tranzitive şi intranzitive. Bârzava. Cerna. tineresc. aicea. Vedea.● sufixul adjectival -esc (ce arată originea).3. ● cuvinte .

întâmpina. melc. mânz. zgâria. buiestru. fasc. păstaie. greci. baltă. ghioagă. ghimpe. în general. p. muşca. 1864. mal. curmà. reazem. căpuşă. groapă. întâmpla. baci. scrum. Gr. şoric. lespede. XV. guşă. şir. barză. cârlan. necheza. sarbăd. răbdà. fărâmă. gălbează.a) cuvinte comune cu albaneza: abur. năpârcă. mătură. în SCL. gorun. zimbru. mişca. gard. sterp. 471-477. Ov. Vocabularul autohton al limbii române. 27 . (a) bucur(a). desbărà. gata. mare. prunc. genune. grapă. păstia. mugure. la o civilizaţie de tip pastoral şi agricol. băiat. rânză. cătun. Editura Științifică și Enciclopedică. boare. copac(i). Originea consoanei h din limba română. brânză. gheară. 2. 1961. Andrei. București. ţap. caţă. niţel. buză. amurg. butură.. şopârlă. brad. 1964. 1983. zgardă. 1-5. burtă. pânză. zgârma. zestre. droaie.. București. măgură. Contribuțíi la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești. strugure. strungă.. zburda. Brâncuș. scurmà. copil. extras din SCL. cruţà. mistreţ. nai. sculă. descurcà. Originile. muşat „frumos“. Se observă că aceste cuvinte se referă. 1961. strepezi. II. ceafă. butuc. XII. beregată. sâmbure. București. vătăma. dereticà. Brâncuș. leagăn. întrema. morman. băgà. balegă. şale. Gr. zer.. Editura Academiei Române. scăpărà. I. Gr. viezure. mure. Studii de istorie a limbii române. Brâncuș. urcà. 2007. caier. Editura Științifică București. pârău. ţarc. murg. 2008. ☞ Ce se atribuie substratului în vocabular? Bibliografie Avram. grumaz. I. b) Cuvinte existente numai în română: ameţi. mazăre. curpăn. Densusianu. moş. căciulă. bordei. pururea. nr. Istoria limbii române. brânduşă. vatră. urdă.

București. I. Limba traco-dacilor. Limba daco-geților. Rosetti. Editura Științifică și Enciclopedică. București. II. II. 2001. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Vraciu. Pușcariu.. Editura Academiei. Russu. 1960. 1981. II. Iași. Editura Minerva. Al. 1927. I. Editura pentru literatură. I. București. I. Originea românilor. Editura Academiei RPR. 1969. Sextil. Bucureşti. 1976. 28 . Etnogeneza românilor. Ariton. București. Russu. ✎ Evaluare Care este substratul limbii române? Ce se știe despre elementul autohton al limbii române? Ce se atribuie substratului în limba română? Comentați..*** Istoria limbii române. Limba română. *** Istoria românilor. Timoșoara. 1959. I. *** Istoria României. I. Philippide. Privire generală.. Editura Academiei RSR. Editura Enciclopedică. Editura Facla. 1980. București. Al. Tipografia „Viața Românească”. Ce spun limbile română și albaneză. 1968.. București.

Poporul român şi limba română s-au format printr-un proces îndelungat. Teoriile privitoare la această problemă. formulată de unele personalităţi ale culturii româneşti (D. 5.1.1. complex şi inseparabil. Pentru istoria limbii noastre (şi a poporului român) sunt importante două probleme. 5. Maior.1. început odată cu romanizarea şi colonizarea regiunilor carpato-danubiano-pontice de la nord şi de la sud de Dunăre. B. I: 189). Astăzi ea are numai valoare istorică.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Formarea limbii române şi a poporului român – teritoriu şi epocă.cunoașterea părerii oficiale privind teritoriul și epoca de formare a limbii române. Teritoriul de formare „Problema cea mai grea din istoria limbii române” (Densusianu.2.conoașterea și explicarea părerilor privind epoca de formare a limbii române. .însușirea terminologiei de specialitate. sursă a unor îndelungate dispute ştiinţifice. Ca atare. 1961.P. .2. 5. Obiective: . de-a lungul timpului s-au formulat mai multe teorii privind geneza etnolingvistică românească. P. care au fost îndelung disputate: teritoriul de formare epoca de formare. Teoria nord-dunăreană.2. o constituie teritoriul de formare.1.cunoaşterea și explicarea teoriilor privitoare la teritoriul de formare a limbii române. . Număr de ore alocate: 6 ore 5. Hasdeu) nu a fost ilustrată cu argumente ştiinţifice convingătoare şi a fost repede abandonată. 29 . Cantemir.

între ei existând însă unele diferenţe majore. al XIII-lea. a. C. Argumentul acesta nu poate fi acceptat pentru că şi în sudul Dunării au locuit diferite neamuri germanice şi nici acolo nu s-au păstrat elemente germanice certe. Printre argumentele de ordin i s t o r i c figurau: . dar mai ales străini. al X-lea . J. Engel – admit ideea că românii din sudul Dunării sunt înrudiţi cu cei din nord. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. un istoric german reputat în epocă. Argumentele istorice erau completate şi de unele l i n g v i s t i c e: ● Absenţa cuvintelor de origine germanică din limba română. Absenţa elementelor germanice se explică. nu aveau drept de natio ca ungurii. în orice caz.exterminarea dacilor în cele două războaie de cucerire (101-102. Românii.lipsa unor date istorice despre români până în sec. populaţii germanice (vizigoţi. Roesler. I. R. J. Teoria sud-dunăreană a fost susţinută şi de unii savanţi români. ulterioară venirii ungurilor (896) sau chiar a cumanilor: după Engel în sec. deci 8-9 secole de „tăcere” a cronicilor. taifali).imposibilitatea romanizării Daciei doar în 165 de ani. gepizi. saşii şi secuii.al XI-lea. religia ortodoxă nu era acceptată. al IX-lea. . rezultând un imens spaţiu pustiu la nord de Dunăre. .2. 105-106). Eder. longobarzi. Cr.5. ostrogoţi.evacuarea totală a Daciei între anii 271-275. .1. iar după Sulzer şi Eder în sec. Sulzer. Data imigrării românilor din sud la nord de Dunăre era. Prin teoria lor. În secolul al XIX-lea. deşi erau majoritari. încă din sec. al III-lea. prin tipul de raport care a existat (dacă a existat) între o 30 . consideraţi „venetici”. iar ei erau toleraţi. în general.2. deşi pe teritoriul fostei Dacii au locuit mult timp. pentru care a adus atât „argumente” istorice cât şi lingvistice. cei trei istorici încercau să justifice politica austro-ungară în Transilvania. trei învăţai austrieci – Fr. dar cei din nordul Dunării au venit din sud. a reluat teza originii sud-dunărene a românilor.

dar şi asupra lor planează îndoieli: a cutropi ( expr. cât şi români. a boteza etc. după care s-au răspândit ca termeni latini propriu-zişi.) şi se regăsesc în mai multe limbi romanice. ceea ce ar susţine ideea că patria primitivă a românilor trebuie să se fi aflat în vecinătatea teritoriului de limbă greacă. numită şi teoria imigraţionistă. rapăn. majoritatea cuvintelor denumesc noţiuni creştine fundamentale (înger. Elementele comune din română şi albaneză se explică printr-un substrat comun sau asemănător. teritoriul de formare a limbii române s-ar fi aflat în vecinătatea teritoriului ilir (în epoca respectivă. Roesler în sprijinul teoriei sale ? 31 . strugure (destul de incert). De vreme ce dacoromâna şi aromâna sunt dialecte istorice ale aceleiaşi limbi. ● Existenţa în română a numeroase cuvinte greceşti vechi. brusture (improbabil). tureci. a blestema. Prezenţa elementelor greceşti vechi nu se datorează vecinătăţii teritoriale. ● Limba română are cuvinte comune cu albaneza şi. e firesc să semene. ☞ Care sunt argumentele aduse de R. în permanentă mişcare (germanicii). Teza lui Roesler. în număr mare”). De altfel. româna comună. nasture. a veni cu tropul „a veni mulţi. albaneza fiind considerată urmaşa ilirei).populaţie sedentară (populaţia romanizată) şi una migratoare de tip militar. Astăzi se presupune că ar fi de origine germanică în română câteva cuvinte. ca atare. a influenţat mulţi învăţaţi atât străini. ● Marea asemănare dintre română şi macedoneană (prin macedoneană Roesler denumind aromâna). ele au pătruns din greacă în latină.

unii români din sudul Dunării ar fi trecut în nord. în Dacia şi în Moesia”. centrul ar fi fost în sudul Dunării. porneşte de la asemănarea românei cu dalmata şi cu albaneza şi consideră Iliria centrul de formare a românei. teritoriul balcanic romanizat vecin cu Iliria). Philippide vorbeşte despre aceste două valuri de imigraţie în nordul Dunării luând în considerare şi unele particularităţi lingvistice ale celor două arii: în vreme prima arie se caracterizează prin trăsături mai arhaice şi prezintă diferite forme de palatalizare. după ce analizează toate mărturiile istorice. Philippide (integral) și Ov. fără îndoială destul de important.u. Ov. Nordul ar fi participat mai puţin şi s-a restrâns treptat din cauza năvălirii popoarelor migratoare. aceasta se află în stadii iniţiale. că începând cu secolele al V-lea – al VI-lea. Al. românii ar fi trecut Dunărea.primul val ar fi populat Banatul. Maramureşul şi Moldova. Densusianu. După Philippide. după Ov. centrul şi nordul Transilvaniei. Dobrogea (prin Oltenia de vest ar fi trecut ambele valuri). începând cu secolul al VI-lea şi până în secolul al VIII-lea în două valuri succesive (teoria lui Philippide este cunoscută şi sub numele de „teoria valurilor”): .). dar şi la nord de Dunăre. de asemenea. Densusianu (1961. Al. cea de-a doua arie este mai inovatoare şi nu are palatalizare sau dacă are.al doilea val ar fi cuprins estul Olteniei. Densusianu susţine. În concuzie.b. 32 . Densusianu (parțial). Teoria formării poporului și a limbii române la sud de Dunăre a fost susținută și de unii lingviști români. Iliria. dar nu exclude „nicidecum păstrarea unui element latin. având însă puternice ramificaţii în nord. aducând cu ei palatalizarea labialelor. precum Al. Philippide (1927: 404 ș. ajunge la concluzia că româna s-a format numai la sudul Dunării de unde „s-a revărsat” şi în vestul şi în sudul Peninsulei Balcanice. sudul Transilvaniei. I: 189-224). Ov. . arheologice şi lingvistice. Muntenia. româna s-a format şi la nord şi la sud de Dunăre (în Dacia romanizată.

M. . Philippide a fost S. Al.. vestul Ardealului (fără Crișana) şi o fâşie subţire de-a lungul Dunării munteneşti şi moldoveneşti. Toţi aceşti români se aflau într-o relativă unitate şi vorbeau aceeaşi limbă. Puşcariu. C. Dunărea nu a fost o graniţă. Mommsen. ca limită nordică a acestui teritoriu. în fosta Dacie romană.3. Rosetti. S.☞ Care este diferența între Ov. Primul care a combătut teoria lui lui Al. Philippide privind teritoriul de formare a limbii și a poporului român ? 5. C. Diez. Xenopol. Petrovici. azi localitatatea Moigrad. la nord și la sud de Dunăre. Fr. Teoria lui Puşcariu are mari asemănări cu părerea Academiei Române. vestul Munteniei. Rom. Capidan.2. Tagliavini etc.pentru limita sudică şi sud-vestică există două repere: 33 . locul de întâlnire al păstorilor din nordul şi din sudul Dunării. Poporul român şi limba română s-au format pe un teritoriu ce a cuprins: . Teoria nord şi sud-dunăreană Foarte mulţi lingvişti şi istorici au căzut de acord că cea mai corectă teorie este cea a formării poporului român şi a limbii române atât la nord. D. estul Banatului. localitatea antică Porolissum. Densusianu și Al. Th. Cr. După Puşcariu (1974:426-427). cât şi la sud de Dunăre. Puşcariu consideră că dacoromânii sunt românii nordici. după care teritoriul de formare a poporului român şi a limbii române cuprindea regiunile daco-moesice de la nord şi de la sud de Dunăre. Printre aceştia pot fi menţionaţi: J. iar istroromânii sunt românii vestici. E. aromânii şi meglenoromânii sunt românii sudici. Puşcariu (1940. N. Se admite. de la Carpaţii de Nord şi până la Munţii Balcani. 1974: 147-148). Iorga. Thunmann.la nord de Dunăre: Oltenia. 1960: 795). Bartoli. Daicoviciu.1. A. din judeţul Sălaj (Ist. relativ unitară. Puşcariu a arătat că poporul român s-a format pe o arie foarte întinsă. ci un element polarizator al românilor de pe ambele maluri.

cf. 1960: 794). 1969: 15). şi de pătrunderea elementelor slave vechi în limba română. 1964: 438. toţi lingviştii sunt de acord cu ideea că latina dunăreană se transformase în idiom romanic înainte de contactul lingvistic cu slavii. Rom. blana > blană. Ist. unde s-au transformat.: Á + N(M) > â lat. ☞ Care este părerea oficială privind teritoriul de formare a poporului și a limbii române? 5. a delimitat zona de influenţă greacă de cea de influenţă latină din Balcani (apud Petrovici. Această linie a fost trasată de C.. Este vorba de momentul în care latina încetează de a mai fi latină şi devine idiom romanic: „În perioada dintre sec. dar sl. pe pe baza inscripţiilor. 1960: 794-795) şi care coincide aproximativ cu graniţa dintre Bulgaria şi Serbia. ● isoglosa št. cf. Pentru stabilirea acesteia s-a avut în vedere şi situaţia celorlalte limbi romanice.2. grajd). fixată de E. Ea urmăreşte limita dintre cuvintele slave. care se aşezaseră în spaţiul romanic. care nu i-au schimbat însă esența latinească” (ILR. 1964: 437. Acest lucru se susţine prin aceea că elementele slave vechi din română nu au suferit evoluţii fonetice la fel ca termenii latini în condiţii fonetice identice: Ex. Jireček care. dar şi faptul că româna s-a dezvoltat închis. de tip sudic bulgăresc. care coincide cu munţii Balcani. al V-lea și al VIII-lea. care conţin aceste grupuri şi care au pătruns în română (de tipul: praştie. indiferent de părerea lor.● aşa-numita linie Jireček. limba română a trecut de la aspectul de la aspectul de latină târzie la cel de idiom neolatin printr-o serie de transformări și modificări.. Ist. rana > rană. 34 .2. În orice caz. separată de restul romanităţii. žd. Rom. Petrovici (1960: 79-83. şi cele de tip sârbesc. LANA > lână. Epoca de formare Epoca de formare a poporului şi a limbii române a fost fixată în mod diferit de diverşi istorici şi lingvişti. sl.

). Ce spun limbile română și albaneză. E.. Pușcariu. XV. 1978. *** Istoria limbii române. Editura Minerva. Editura Academiei RSR. București.. în LR. IX. Acestei unităţi teritoriale îi corespundea şi o unitate de civilizaţie care era de tip rural.L. 1961. Originile. Istoria limbii române. Sextil. GULA > gură. Istoria limbii române. E. Explicați diversitatea de opinii privind epoca de formare a limbii române. Al. 1927. 79-83. Densusianu. Dimitrescu. 431-443. în SCL. 1968. nr.. milo > milă. 1964. I. 2.. p. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Academiei. I.. ✎ Evaluare 1. silo >silă etc. Editura Științifică București. Petrovici. Originea românilor. București. II. 1960. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. București. Problema limitei sud-vestice a teritoriului de formare a limbii române. 1. Pușcariu. Florica (coord. București. Bucureşti. Philippide. dar sl. Petrovici. românii s-au format pe un teritoriu care se întindea la nord şi la sud de Dunăre. 1940. II. București. Unitatea dialectală a limbii române. cercetări și studii. 1969.. 1974. Editura pentru literatură. Iași. 4. Sextil. ☞ Care este epoca de formare a limbii române? Bibliografie *** Istoria României. Aduceți argumente în favoarea teoriei că poporul român și limba română s-au format pe un vast teritoriu de la nord și de la sud de Dunăre. I. Tipografia „Viața Românească”. nr. Ov. 1960. Rosetti. Limba română. sl. p.> r lat. La început. Al. pastoral. 35 .

Pentru ca o trăsătură să fie atribuită românei comune. Primele atestări. Pentru această fază de început a limbii române nu există nici o atestare scrisă. .cunoaşterea trăsăturilor românei commune. Obiective: . Număr de ore alocate: 6 ore 6. Urrumänisch). Al. Ce alte denumiri i s-au mai dat acestei perioade? 36 .2.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Româna comună. Pentru această perioadă. Al.1.cunoașterea cauzelor care au dus la ruperea unitățíi românei. . Philippide – română primitivă. 6. Ion Coteanu – mai întâi tracoromanică. eventual în trei. 6. Trăsăturile acestei prime perioade a limbii române au fost reconstituite prin compararea celor patru dialecte româneşti de astăzi. Formarea dialectelor limbii române.1. Rosetti – română comună.cunoașterea limitelor românei comune. şi obligatoriu în dacoromână şi aromână. Româna comună reprezintă primul stadiu de evoluţie a limbii române. ea trebuie să existe în toate cele patru dialecte.1. Emil Petrovici – romanică dunăreană. . ☞ Definiți româna comună. Ruperea unităţii comune. din momentul în care latina dunăreană s-a transformat în idiom romanic şi până când s-a rupt unitatea românilor de pe ambele maluri ale Dunării.însușirea terminologiei de specialitate. Trăsături convergente şi divergente. iar apoi protoromână.1. Dimitrie Macrea – română primitivă comună. s-au folosit în literatura de specialitate diferite denumiri (vezi supra): Sextil Puşcariu o numeşte străromână (după germ.

6.1.3. În ceea ce privește limitele acestei perioade, în literatura de specialitate nu există o unitate de puncte de vedere (vezi supra): data de început este cea acceptată pentru „formarea” limbii române – sec. V, VI, VII sau VIII;

-

limita superioară variază după evenimentul luat ca reper și după data atribuită acestuia: sec. al X-lea, perioada separării dialectului aromân sau secolele al XII-lea, al XIII-lea (chiar al XIV-lea), când s-au separat și celelalte dialecte suddunărene.

☞ Care sunt limitele românei comune ?
6.1.4. Unitatea lingvistică şi teritorială s-a rupt din două motive extralingvistice: - formarea primelor stătuleţe slave în porţiunea dintre Dunăre şi Balcani; - pătrunderea ungurilor la Dunărea de mijloc (sec. al IX-lea). Din aceste motive, românii au început să-şi caute alte locuri de iernat, iar Dunărea încetează de a mai fi un element polarizator şi devine o graniţă. Astfel, treptat, grupuri mari de români din sud s-au îndreptat către Marea Egee şi Marea Adriatică, drumurile lor fiind punctate de toponime.

☞ Care sunt cauzele ruperii unității românei comune?
6.2. Trăsăturile românei comune Deși unitară în esență, această perioadă prezintă unele trăsături comune celor patru dialecte, dar și trăsături care le diferențiază.

6.2.1. Particularități convergente

6.2.1.1. Vocalism ● A neaccentuat în poziţie finală sau medială se închide la ă. BARBATU(S) > bărbat CASA > casă

37

● Á + N (M) > ă > â PANE(M) > *păne > dr. pâne, munt. lit. pâine > ar. pâne sau păne > megl. poine > ir. păre.

Trecerea lui á + n (m) s-a produs şi în cinci cuvinte nelatine, înglobate în categoria cuvintelor slave (dintre care cu adevărat slave sunt doar două): sl. SMETANA > rom. smântână sl. STOPAN > rom. stăpân iran. STENCA > STANCA > rom. stâncă iran. STANA > rom. stână avar. JUPAN > rom. jupân Se pare că aceste cuvinte au pătruns foarte devreme, într-o perioadă când legile fonetice care acţionaseră asupra cuvintelor latine nu îşi încetaseră acţiunea.

● Păstrarea lui e după labiale FETU(S) > fetu (> dr. făt după sec. al XVI-lea) MALU(M) > MELU(M) > meru (> dr. măr după sec. al XVI-lea)

● Diftongarea romanică a lui Ě în silabă deschisă şi închisă. În română, diftongarea lui Ŏ nu se produce, pentru că în faza preromanică Ŏ şi Ō din sistemul latin s-au contopit. Ě > ie MĚLE(M) > miere FERRU(M) > fier

● Diftongarea metafonică (condiţionată) românească a lui é şi ó urmaţi în silaba următoare de e sau a(ă).

é ... e (a/ă) > ea ó ... e (a/ă) > oa SÉRA > seară TĚRRA > *tiera > *ţéra > ţeară > dr. ţară LEGE(M) > leage > dr. lege MOLA > moară FLORE(M) > floare 38

Diftongul ea s-a dovedit mai puţin rezistent în timp decât oa; el s-a monoftongat adeseori la a (~ ţară) sau la e (~ lege), tot în funcţie de vocala din silaba următoare. Metafonia s-a produs şi în cuvinte slave, dar numai dacă vocala următoare era a. sl. komora > comoară sl. ceta > ceată sl. preseca > priseacă > mold. prisacă

● Păstrarea diftongului AU sub formă de hiat (cu varianta paradigmatică ă-u): LAUDO > laud TAURU(S) > taur LAUDAMU(S) > lăudăm

● Păstrarea vocalelor finale neaccentuate -A (> ă), -E, parţial -U. CASA > casă FLORE(M) > floare QUADRU(S) > codru FETU(S) > fetu > făt

● Apariţia şi existenţa unui mare număr de diftongi şi triftongi.

● Existenţa unui mare număr de alternanţe vocalice (cu rol morfologic): oa / o o / oa / u ea / e poartă / porţi rog / roagă / rugăm leagă / leg

☞ Ce trăsături se regăsesc în vocalismul celor patru dialecte
românești?

6.2.1.2. Consonantism ● Conservarea surdelor intervocalice -P-, -T-, -CLUPU(S) > lupu VITA > vită LACU(S) > lacu

● -B- şi -V- s-au confundat şi au căzut: (H)IBERNA > iarnă 39 CABALLU(S) > cal

● Qu + A se labializează > p Gu + A > b AQUA > apă EQUA > iapă LINGUA > limbă INTEROGUARE > (a) întreba 40 . I. fil´ ● N + E. I > n´ CAPITANEU > căpătîn´ > dr. I > l´ FILIU(S) > fil´u (> dr. I > ş SIC > şi SEDEO > *sied > şed / şez ● -L. megl. zece) ● S + E. il´u. I.> -rSOLE(M) > soare SCALA > scară. fiu). I > ţ TENEO > ţin PETIRE > (a) peți ● D + E. I. I > d DĪCERE > dice / diţe DĚCE(M) > *dieĉe / *dieţe > deaĉe / deaţe (> dr. h´il´u. ar. (fără Banat) călcâi ● T + E. dar CABALLU(S) > cal Opoziţia latină L ~ LL continuă în română prin opoziţia r ~ l. ir. I.OVE(M) > oaie RIVU(S) > rîu ● L + E. I. (fără Banat) căpătîi CALCANEU(M) > călcîn´ > dr.

vocalizează pe B > u STAB(U)LU(M) > staul FABRU(M) > faur C(R)IBRU(M) > ciur ● -CT. gl´. lit. ca şi grupul -BR-.☞ Care sunt trăsăturile convergente ale românei comune în consonantism? ● LL posttonic + A dispare (sau se vocalizează) STÉLLA > stea(uă) MARGĚLLA > mărgea(uă) MAXĬLLA > măsea(uă) ● CL. la fel. BL şi FL în poziţie iniţială rămîn neschimbate. evoluează la k´ şi g´. PLANGERE > plânge AMPLERE > împle (> dr.> pt NOCTE(M) > noapte OCTO > opt LACTE(M) > lapte ● CS are două evoluţii: una specifică românei. 41 . CLAMARE > cl´ema > dr. de tip romanic. În dacoromână. ghem VIG(I)LARE > vegl´a > dr. la ps. veghea ● PL. ochi GLOMU(S) > GLEMU(S) > gl´em > dr. după secolul al XVI-lea. şi alta. umple) BLONDU(S) > blond FLORE(M) > floare A(D)FLARE > afla ● -BL.în poziţie mediană.şi -FL-. GL în poziţie iniţială sau mediană se palatalizează cl´. chema OC(U)LU(S) > ocl´u > dr. în poziţie mediană -PL.

Păstrarea neutrului din latină.1. cu o desinenţă specifică -ORA > -uri pe lîngă e < A.ca în latina populară.4. altul decât cel latin. Constituirea unui model de numărare. Posibilitatea exprimării ideii de pasiv cu ajutorul reflexivului. Existenţa unei declinări cu două cazuri în care NA se opune GD la substantivele feminine (şi extinderea ei la celelalte genuri prin analogie). Pers. ILLE. la s (prin simplificarea geminatei secundare SS. un fond comun autohton și un fond comun de cuvinte vechi slave.3.1. Păstrarea celor 4 clase de conjugări din latină. a verbelor are generalizată marca vocalică -i. Păstrarea celor trei clase de declinări din latina populară. româna comună avea: un fond latin de cuvinte necunoscute în alte limbi romanice. ☞ Care sunt principalele trăsături ale românei comune care se regăsesc în morfosintaxa și în lexicul celor patru dialecte? 42 .> -mnLĬGNU(M) > lemn DĬGNU(S) > demn ● SC > şt SCIRE > (a) şti NASCERE > (a) naşte ☞ Care este evoluția grupurilor consonantice? 6. Lexic În ce privește lexicul. Morfologie Postpunerea articolului hotărât provenit din lat.2. Formarea pluralului masculin cu marca vocalică -i şi a celui feminin cu marca -e.2. 6. de la 11 la 19. a II-a sg. obţinută din asimilare CS > SS > s): COXA > coapsă LAXARE > *LASSARE > lăsa ● -GN.

piept > pk´ept > k´ept). 509-512) este produsă independent și la date diferite în ariile care o cunosc. după Ov. în N-Maramureş. Afirmaţia lui Rosetti se bazează pe faptul că în textele vechi din sec.2. şi în dacoromână după secolul al XVI-lea. b) Prin palatalizarea labialelor se înțelege în mod curent transformarea oclusivelor labiale p. care coexistă un timp cu consoana precedentă. de la cel iniţial la cel final. 43 . nu este vorba de o palatalizare propriu-zisă. z´. iar apoi consoana cade (v. dar există şi arii unde palatalizarea nu se produce. adusă de românii suddunăreni care au migrat dinspre sud spre nord. iar palatalizarea se produce numai dacă consoanele sunt urmate de iot din diftong. m și a fricativelor labio-dentale f și v în consoane palatale. în dacoromână se află în diferite stadii. Lambrior (apud Gheție. I: 200-205). Palatalizarea labialelor p + i > pk´ > k´ b + i > bg´ > g´ f + i > h´ v + i > g´. produs încă din româna comună (pe care el o numeşte străromână). al XVI-lea inovația e atestată numai pentru f și p. este de „import“ în dacoromână. 1974: 117). y m + i > mn´ > n´ piatră > pk´atră > k´atră bine > bg´ine > g´ine (să) fiu > h´iu viţel > g´iţel / z´iţel / yiţel miere > mn´ere > n´ere a) Palatalizarea labialelor este generală şi se află în stadiu final în aromână. b. Densusianu (1961. ci de o consonantizare a iotului.2. de unde a iradiat. după Al Rosetti (1968: 400-403. Particularităţi divergente În legătură cu trăsăturile divergente se ridică următoarele probleme: a) aria de răspândire şi stadiul de evoluţie b) modul de producere c) vechimea fenomenului 6.2. c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). dar nu se palatalizează b. Mareș. fenomenul este străvechi.2.1. După Al. lipseşte în istroromână. sub influența unui element palatal următor.6. este în stadiu final în meglenoromână.

> -rÎn cuvintele de origine latină sau din fondul străvechi n intervocalic trece la r. şi a păstrat doar caracterul său dental. şi ir. Evoluţia spre africată de tip diferit a lui C şi G + E. megl. în istroromână. produs numai în aria vestică a românei comune şi restrâns treptat în dacoromână. ☞ Care sunt trăsăturile divergente ale românei comune? Precizați aria de răspândire și vechimea lor. Sala. După Al. b) Cea mai plauzibilă explicaţie a producerii fenomenului este cea dată de E. Petrovici (1930): n s-a debilitat.2. vechea opoziţie n ~ nn se realizează prin r ~ n. Gheție. Nu se poate admite că s-ar fi produs o evoluţie de tipul ĉ > ţ. Rotacismul -n. ţ şi d (care uneori > z). în dacoromână se întâlneşte izolat.. 383) rotacismul s-a produs relativ recent (Cf. Moldovei) (cf. în fază finală. Se produce numai la n rezultat din N negeminat latin. lipseşte în aromână şi meglenoromână.2. oameni > oamiri.3. fenomenul este străvechi.6. mână >mânră > mâră. doar în Ţara Moţilor (se pare că a fost în vechime şi în Maramureş şi N. Mareș. a transferat caracterul său nazal asupra vocalei precedente.2. 6. Astfel. cum s-a susţinut în multe lucrări de istorie a limbii române.2.2. Ne aflăm în faţa a două direcţii de dezvoltare spre africată de tip diferit. 1970: 54-59). Rosetti (1968: 248-249. a) Este general. I – în dacoromână ĉ şi ĝ iar în arom. (vezi l şi ll). 1974: 152-158). c) După Sextil Puşcariu (1940: 249-251). 44 .

București. 1964. 1940. p. Maria. Câteva precizări în legătură cu problema dialectelor limbii române. București. Essai de reconstitution du roumain primitif. 1978. Coteanu. 1981. nr. în Études de linguistique romaine. Coteanu. Istoria limbii române. II.. București. Fl. Macrea. Origini și dezvoltare. Coteanu. Editura Academiei. Cvasnîi Cătănescu. 45 . în LR. 2001. 5-24 (1956 a). Istoria limbii române. Marius. Enciclopedia limbii române. Dimitrie. Densusianu. Bucureşti. București. Pușcariu. Imprimeria Națională. Editura Didactică și Pedagogică. Limba română. Ion.). în LR. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. 1980. Sextil. Originea românilor. 346-353. Petrovici. E. Dimitrie. Al. Tipografia „Viața Românească”. p. Reconstrucția așa-numitei „române comune”. în SCL. Editura Academiei. 1969. 1956. Morfologia numelui în protoromână (româna comună). Editura Univers Enciclopedic. Contribuții la fonetica istorică a limbii române. București. 1961. 1956. Sextil. 1970. nr.Bibliografie Academia Română.. 4. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Editura Humanitas. Despre dialectele limbii române. Limba română. coord. Marius Sala. nr. I. București. Cluj-București. Gh. V. Pușcariu. Dimitrescu. Bucureşti. 1996. 70-75 (1956 b). în LR. 1968. Editura pentru literatură.. Ion. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. XIII. Editura Academiei RSR. București. Editura Junimea. Al. 1. I. 1969. Iaşi.. V. 1964. Ce spun limbile română și albaneză. Macrea. Philippide. 4. 1937. 1927. Rosetti. Ov. Istoria limbii române. Structura şi evoluţia limbii române (de la origini pînă la 1860). *** Istoria limbii române. București. II. Ivănescu. Ion.. p. XV. Iași. Editura Academiei. Sala. Unitatea dialectală a limbii române. Editura Științifică. (coord.

*COCTORIUS. PĔLLEM. ACUS. FEBRARIUS. COGNATUS. TĔRRA. GALLINA. OCULUS. ✎ Evaluare 1. Ce este rotacismul? Comentați. AQUA. FABRUM. RASINA. OCTO. GLOMUS. MÉNSA. CASEUM. BLONDUS. 46 . PARENTEM. UNGULA. Definiți diftongarea metafonică și diftongarea romanică. LEXIVIA. SĔDEM. CABALLUS. 2. PISCEM. REMANEO. SIGNUM. SCALA. PULICEM. RADIA. FOLIA. VIRIDIA. RIVUS. Comentați evoluția cuvintelor: PAVIMENTUM. ÓLLA. 1984. LIGNUM. BLANDUS. EXIT. OVUM. INGLACIO.*** Tratat de dialectologie românească. ANTANEUS. Editura Scrisul Românesc. exemplificați. PĔTRA. RÓGAT. VITÉLLA. DICERE. INALTIARE. CRÉDAT. PUTEUS. MACELLARIUS. NASCERE. OVIS. MALUS. FACTUM. CANEM. SÉRA. STABULUM. LACTEM. MĔLEM. VITELLUS. BLANDITIA. SĔSUS. VÉRA. QUADRAGESIMA. PÓRTA. FÓLLIS. QUATTUOR. AURICULA. FLOREM. SÉPTEM. PĔCTUS. LACTUCA. DIXIT. LINGUA. PUGNUM. HORDEUM. DIRECTUS. SCORTEAM. MAXÍLLA. TĔXERE. CALCANEUS. COXA. CLARUS. INCLUDERE. NOCTEM. CATÉLLA. Craiova. CANTAVI. LIBERTARE. MISĔLLUS. NEGOTIUM. BLASPHEMARE. PLENUM. PRANDIUM. PLANGERE. CALLEM. LANA. FOCUS. FILIUS. ASEDIARE. AMPLERE. FRANXIT. SUBLA. Ce este palatalizarea labialelor? Care este aria de răspândire a acestui fenomen în dialectele românești? 3. FLUTULO. SEBUM. BIBERE. SUBIRE. CIBRUM. 4. FELICEM. CRESCERE. CAPITANEUM. GLACIA. MÓLA. CANTO. ADFLARE. FILU. GELUM. MARGÉLLA.

Formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. a superstratului slav sau a împrumuturilor de provenienţă maghiară germană. OBIECTIVE Cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei. superstrat. strat. adstrat. Influenţa maghiară. Recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. Stăpânirea noţiunilor privitoare la elementele constitutive ale limbii române (substrat. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate fondului lingvistic autohton. Influenţa turcă preosmanlâie şi osmanlâie. Familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică. NOTE DE CURS Semestrul al II-lea TEMATICA Superstratul slav al limbii române. Cunoașterea principalelor particularități fonetice. Timp alocat: 28 ore 47 . Cunoaşterea şi interpretarea conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi. Influenţa germanică şi germană. Elementele slave din limba română. greacă şi turcă.ISTORIA LIMBII ROMÂNE. Influenţa greacă. Privire sintetică asupra limbii române vechi. influenţe).

formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei.însușirea terminologiei de specialitate. cealaltă parte. 1960: 728-753. Aceste grupuri formează ramura sârbo-croată și slovena. care prezintă trăsăturile idiomului slavilor de sud-est (ILR. până la Marea Baltică și spre sud. cei mai mulți stabilindu-se în sudul Dunării. 1969: 372-373). spre nord. 48 . Slavii rămași la nord de Dunăre au fost treptat asimilați.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. în cursul secolelor al VI-lea . și-a continuat incursiunile. .. Rom.1. 756-765). De la ei ne-au rămas cele mai vechi împrumuturi. Rom. Înainte de a se încheia procesul de asimilare. până la Marea Adriatică.. Dobrogea și Muntenia. ILR. populațiile slave (pornite din regiunile de la nordul Carpaților) s-au răspândit pe un vast teritoriu: spre vest. Cuprinse în amplul fenomen al migrației. ajungând până la Vistula și Oder. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate superstratului slav Număr de ore alocate: 6 ore 1. unii continuând imigrarea spre sud. 1960: 728-753. Slavii care s-au îndreptat spre sud au urmat două direcții: o parte s-a așezat în Câmpia Panonică.al VII-lea. . 1969: 372). limbile celor două populații s-au influențat reciproc. o populație de neam turcic (Ist. trecând prin Moldova. până în Peninsula Balcanică (Ist. Aceasta este ramura bulgaro-macedoneană. rezultată în urma asimilării protobulgarilor.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE I Influenţa slavă Obiective: .

G. alți lingviști consideră că influențele lingvistice reciproce au început după o perioadă relativ îndelungată de conviețuire: secolele al VIII-lea – al IXlea (Th. împingându-se limita până în secolul al XV-lea. I. Pătruț (1969: 25) a afirmat că limita inferioară a relațiilor lingvistice slavo-române nu poate fi coborâtă sub secolul al IX-lea. clopotŭ > clopot. D. blana > blană. silo > silă. 1. Macrea.3.al XII-lea. S.). P. Miklosich. Legile fonetice care individualizează limba română. I: 161. nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl. Densusianu. 1978: 89) susțin că raporturile lingvistice slavo-române datează din secolele al VI-lea – al VIIlea. sl. detașând-o de latina târzie și de celelalte limbi romanice. 1. 1978: 90). În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română.2. În urma analizei trăsăturilor fonetice ale celor mai vechi împrumuturi slave din română. sl. părerile lingviștilor sunt împărțite: unii cercetători (Ov. Petrovici. 1961. Skok (apud Dimitrescu. sl. sl. E. 1978: 89). secolul a X-lea (apud Dimitrescu. În ceea ce privește vechimea influenței influenței slave. sl. Fr. 1952: 45. ☞ De când datează și până când au durat raporturile lingvistice slavo-române? 49 . păreri diferite: s-a vorbit de secolele al XII . aceasta era deja formată ca limbă. chiar al XVI-lea (Dimitrescu. rana > rană. Mihăilă. sl. platiti > (a) plăti etc. de asemenea. Pușcariu. ducând la formarea ruperea unității românei comune și la scindarea ei în cele patru dialecte. 1940: 284). Capidan. În legătură cu perioada cât au durat relațiile lingvistice româno-slave s-au exprimat.Așezarea slavilor în Peninsula Balcanică a avut urmări importante pentru evoluția ulterioară a limbii române. milo > milă. gradina > grădină.

În fonetică ● reintroducerea constrictivei laringale h.4. toponimie. ☞ Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 1. Se atribuie influenței slave 1.4. În morfosintaxă ● genul neutru (vezi elementele de substrat). 1. școală și biserică.3. datorită utilizării timp de câteva secole a slavonei. - pe cale cultă / cărturărească. în fonetică și mai rar în morfosintaxă. diplomație. morfosintaxă şi vocabular.2. în administrație. ● consoana j şi grupul jd. Influența slavă s-a manifestat în două feluri: pe cale orală / populară – aceasta a fost cea mai puternică și a lăsat urme mai adânci în vocabular. care dispăruse în latina populară (şi care este atribuită de unii lingvişti substratului). Anico! Unii lingvişti atribuie fenomenul adstratului deoarece aria acestei forme de vocativ nu acoperă toate graiurile dacoromâne. varianta literară târzie a vechii slave scrise.4.1. precum și datorită legăturilor culturalpolitice dintre români și slavii învecinați. Influenţei slave i s-au atribuit numeroase fapte din fonetică. formarea cuvintelor. ci se limitează la cele sudice. ● preiotarea lui e. 50 . dar multe dintre ele au fost explicate ulterior prin evoluţia internă romanică sau prin influenţa substratului.1. ● forma de vocativ în -o a substantivelor feminine (comune sau proprii): soro!. antroponimie.

deal. livadă. maică. rac. . dobitoc. vrajă.superstiţii: basm. . obiecte casnice. blid. gulie. pivniţă.alimente: hrană. dumbravă. suliţă. snop. nene.timp: ceas.locuinţă. grajd. păstrăv. vadră. -ARE > a ruga care a căpătat şi o formă reflexivă după sl. pelin. râs. rudă. . moliti se. sită. praz. după unii lingvişti. . hrean. prund. 51 . . nevastă. ROGO. procedeul de numărare a zecilor. cârtiţă. .agricultură: brazdă. val.părţi ale corpului: gleznă. cf. grădină. timp. . ● întărirea diatezei reflexive prin numărul mare de verbe reflexive intrate din slavă sau care au copiat reflexivul după slavă: kajati se > a se căi. morcov. praf. ştiucă. ostrov. ● numeralul sută. colibă. greblă. . jivină. lebădă. numai că prezintă un tratament fonetic care face excepţie de la regula transformării unor sunete slave în limba română.3.● formarea numeralului de la 11 la 19 (vezi elementele de substrat) şi.familie. coasă.4. izvor. ciocan. iad. ogor. mac. ☞ Ce se atribuie superstratului slav în fonetică și în morfosintaxă? 1. unelte: bici.termenii slavi se referă la diferite domenii ca: . pilă. dihor. veac. iaz. sabie. vârstă. răchită. văzut-au etc. trup. a sădi. gâscă. rai. leat. sfeclă. diavol.faună: bivol. griži se > a se griji. crâng.plante: bob. cumpănă.armată: război. zăpadă. termeni de înrudire: babă. vidră.natură: beznă. lapoviţă. . oţet. În lexic a) termeni pătrunşi pe cale orală / populară: substantive . . ovăz. obraz. cleşte. ● întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am. peşteră.

. troiţă. a porni. primejdie. slobod. vârf.diverse: ciudă. a omorî. stareţ. a dovedi. blajin. zdravăn. icoană. patriarh. a zdrobi. da. molitvă. prost („simplu”). călugăr. a pândi. glas. milă. pribeag. noroc. a munci. interjecţii: iată. aspectuos”). a trebui. nătâng. vecernie. a sili. nărav. a grăi.. smead. schit. celălalt la forma lor. . mucenic. a plivi. strană. pomană. împotriva. . adverbe: aievea. comoară. iacă. zadar. scump. iute. a năvăli. pestriț.termeni referitori la ierarhia bisericească: arhiereu.termeni referitori la organizarea bisericii: chilie. parastas. cârn. vesel. b) împrumuturi cărturăreşti Pentru a stabili originea slavonă a unui termen. a risipi. silă. năuc. comoară. liturghie. adjective: becisnic („neevoluat fizic” → „meschin. dar. a topi. milă. a clăti. dintre care două sunt mai importante: unul se referă la conținutul termenilor. Gh. prea. grozav. a pofti.termeni ce desemnează cărţi religioase: ceaslov.termeni ce desemnează obiecte bisericeşti: candelă. temei. cădelniţă. nerod. a opri. iute. utrenie. cristelniţă. diacon. verbe: a citi. pagubă. jalnic”). popă. ebraice pătrunse prin filieră slavă): . tălmaci. vrednic. gârbov. a obosi. Evanghelie. încrezut. jertfă. mitropolit. a privi. bogat calic. a trudi. lene. a goni. Sunt considerate slavonisme cuvintele care fac parte din: ● terminologia creştină şi bisericească (elemente greceşti.termeni referitori la slujba bisericească: spovedanie. poveste. a cosi. a lovi. razna. cireadă. Mihăilă (1971: 351359) a propus diverse criterii. vesel. protopop. 52 . . a iubi. mândru (în slava comună „înţelept” → „arogant. psaltire. ispită. taină. nădejde. ceaţă. veste. monah. destoinic. dungă. gol. vinovat.

din rusă (în graiurile moldovenești): cori „pojar”. dănac „flăcău”. staroste. din polonă (în graiurile moldovenești și maramureșene): chișcă „caltaboș”. ogheal „plapumă”. ceaslov. limbă popor”. iorgan „plapumă”. la origine aceleași cuvinte. vită „animal”. voievod. vâlnic. leică „pâlnie”. din sârbo-croată (în graiurile bănățene): cozeci „pojar”. spătar. grămătic. mejdină „hotar între două proprietăți”. povidlă „magiun”. logofăt. după sl. văzduh). slovă. coromâslă „cobiliță”. după sl. vistiernic. în opoziție cu cele populare care l-au transformat pe h în f (praf. iorgovan „liliac”. kniga. voreț „curte”. Un alt criteriu ar fi cel fonetic: cuvintele care păstrează consoana h final sunt slavone (duh. d) elemente de adstrat. e) calcuri lingvistice Prin calc lingvistic se înțelege adoptarea nu a cuvântului străin. borș. goșt „oaspete”. sobor). care inițial avea numai sensul de „scrisoare”. animal” etc. postelnic. chișleag „lapte acru”. buhai „taur”. în cuvintele slavone ierurile neintense s-au vocalizat (a săvârși. vârf). ciușcă „ardei iute”. 53 . târnă. după sl. limbă a căpătat și sensul de „națiune. ● termeni referitori la cultură: buche. ci numai a sensului său: carte. životŭ „viață. hatman. jezykŭ „glas. a citi. stolnic. dar care au pătruns pe cale populară. a căpătat și sensul de „operă literară scrisă”. golumb „porumbel”. de la limbile slave învecinate: din bulgară (în graiurile muntenești și oltenești): a ciupi. din ucraineană (în graiurile moldovenești): bahnă „mlaștină”. vornic. care avea ambele sensuri. în zonele limitrofe. zbor „adunare”. popor”. în opoziție cu sfârși.● terminologia administrativă (termeni referitori la curtea domnească şi titulatura domnului şi a boierilor): comis.

golan. trăgaci. Sohodol.4. Milea. roşcovan. neliniştit. porumbişte. Voinea etc. Vlaicu. moldovean. hidronime Topolog. Bârzava. ● sufixe -ar (s-a suprapus sufixului romanic -ar < ARIUS): zlătar. Vorona. pripeală. Slănic. a ponegri. Doftana. Mircea. găurice. Bistriţa. -eală: spoială. Cerna. a răstălmăci. Topolniţa. -aş: codaş. -ac: prostănac. nebun. pre-: a preda. trufaş. Vâlcea. Dodu. glumeţ. preafericit. a prelua. lunguieţ.4. Mihnea. -eţ: măreţ.Antroponime Bogdan. -işte: cânepişte. -iş: păpuriş. Cristea. zugrăveală. -an: beţivan. po-: a popri. Prahova. răs-/răz-: a răzbi. Formarea cuvintelor ● prefixe ne-: nemernic. Voroneţ. a se răzgândi. prea-: preaiubit. -iţă: fetiţă. ☞ Ce se stribuie substratului slav în lexic? 1. Dobre. Zlatna. netrebnic. preasfânt. Dan. Ivan. Crasna. Vâlcu. a preface. Toponime. -ice: pădurice. Cârstea. aurar. scundac. a răzbate. tufiş. pătimaş. -anie: păţanie. petrecanie. Vlad. Radu. a poticni. rochiţă. Dragomir. (diminutival) fluieraş. Preda. fugar. Ialomiţa. Topliţa. fundiţă. -ean: craiovean. Staicu. Neagoe. a răsciti. a răscumpăra. 54 . Pârvu. Stan. Craiova etc. -aci: stângaci. Nedelcu. Snagov. Râmnic. Mihu.

Fl. Al. în SCL. S. Puşcariu. (coord.. Istoria limbii române. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea.). 1978. București. Împrumuturi vechi sud-slave în limba română. *** Tratat de dialectologie românească. I. guraliv. Capidan. Mihăilă. 1929. nr. Craiova. Criteriile determinării împrumuturilor slave în limba română. Editura Academiei RSR. Bucureşti. pag. 351-359. București. Densusianu. Istoria limbii române. Graur (1957: 61) a stabilit că în vocabularul de bază al limbii române.49% (față de 827 moștenite din latină.. 1957. Editura Academiei. Al. adică 58. 1971. 1978. Fondul principal al limbii române. 1952. 1958. Elemente sintactice slave în limba română.. Th. 305 cuvinte sunt de origine slavă. Rosetti. 1984.-iv: costeliv. Individualitatea limbii române și elementele slave vechi. G.. Mihăilă. Editura Științifică. ceea ce reprezintă 21. Editura Didactică și Pedagogică. București. 1960. București. București. XXII. *** Istoria limbii române. I.. II. 55 . ediţia a II-a. 1969. Dimitrescu. Editura Scrisul Românesc. I. Editura Academiei RPR. Siedel. Bibliografie Bărbulescu.. București. Graur. 4. Ovid.21%). E. Al. Bucureşti.. 1940. 1961.. G. Limba română. Bucureşti. Elementul slav în dialectul român.

Câte tipuri de elemente slave sunt în limba română? 2. Care sunt căile de pătrundere a elementelor slave în limba română? 3. Prezentați pe sfere semantice termenii de origine slavă din limba română. 56 . Ce se atribuie superstratului slav în limba română? 4. 5. Dați exemple de toponime și antroponime de origine slavă.✎ Evaluare 1.

încep să atace Transilvania. 1960: 765).1. aflat în Nordul Carpaţilor Păduroşi în Câmpia Panonică. al X-lea (Ist.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE II Influenţa maghiară. În Câmpia Panonică au găsit printre alţii pe „blachi şi pe păstorii romanilor“. alta spre sud-vest – strămoşii ungurilor de astăzi. îndreptându-se în 2 direcţii: una spre nord-vest. . în secolele următoare.. Rom. în Asia. 1960: 765-772). după cum se spune în Cronica Notarului anonim al regelui Bela.însușirea terminologiei de specialitate. 57 . . Prin 860 maghiarii se aşează. Număr de ore alocate: 3 ore 2. Populaţiile ugro-finice sunt originare din zona Munţilor Altai. aceştia fiind strămoşii finlandezilor. în 896 trec prin pasul Berecke (sau Verecke). La sfârșitul secolului al IX-lea. Maghiarii. Din zona munţilor Urali aceşti protofinici s-au separat în 2 neamuri. începând cam din sec. sau ungurii. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. un ținut care nu a fost foarte clar delimitat. după cum spun cronicile lor.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. După ce s-au aşezat în Câmpia Panonică. s-au deplasat spre vest.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. nemaiputând rezista presiunii pecenege. Rom. Ele s-au deplasat spre vest. în așa-numitul ținut Atelkuz sau Etelköz „ţinutul dintre ape“. Obiective: . în bazinul mijlociu şi inferior al fluviului Volga și pe râul Kama (Ist. estonilor şi laponilor. instalându-se în zona Munţilor Urali.. reprezintă o populaţie ugro-finică stabilită în spaţiul panonic în urma migrării lor dinspre est. situat probabil la vest de Nistru. Presaţi de alte populaţii asiatice.

Glad (din Banat) şi Menumorut. obligaţi prin tratatele de alianţă să se aşeze la hotarele teritoriului ocupat de unguri pentru a-l apăra. Românii au fost consideraţi venetici. Engel. pe care le organizează după sistemul politico-administrativ feudal. Odată cu creştinarea şi cu folosirea latinei în cancelarie. au fost contestate de istoriografia maghiară. Unele din date. al XII-lea. regii arpadieni au atras o parte din nobilimea băştinaşă. veniţi în Transilvania (şi în nordul Dunării în general) după venirea ungurilor (şi chiar a cumanilor) (a se vedea teoriile lui Eder. după care s-au mutat în Prusia). 58 . Iorga „împrăştiaţi“). Sulzer şi mai târziu Röessler). ungurii intră în circuitul european. ungurii au fost totdeauna mai puţin numeroşi decât românii şi dispersaţi (mai ales la oraşe. deoarece contraziceau pretenţiile teritoriale. Ardeal. regii din dinastia arpadiană cuceresc porţiuni din centrul Transilvaniei. Transilvania „ţara de dincolo de păduri“. Se trece la maghiarizarea toponimelor şi antroponimelor. S-au infiltrat în Transilvania.Informaţii despre deplasările de populaţii. pe care o numesc în cronici Ultransilvania. administraţie. Sibiu. Pe secui. al XI-lea şi începutul sec. De la sfârşitul sec. unde aproape nu erau români) (sau cum spune N. Bistriţa Năsăud). conflicte şi războaie. biserică. într-o categorie socială care se considera superioară. Au adus întâi cavalerii teutoni la Bran (unde au stat doar 20 de ani. Cronica lui Simon de Keza şi în Cronica pictată de la Viena. pe care-l traduc prin Erdely. S-au luptat cu conducătorii stătuleţelor feudale româno-slave. dintre care cronicile pomenesc pe Gelu (dux blachorum et slavorum). Împreună cu saşii şi secuii s-au constituit cu timpul într-o trinitate privilegiată (Unio trium nationum). Pentru a stăpâni Transilvania. În Transilvania. i-au fixat la extremitatea ariei – în Curbura Carpaţilor răsăriteni şi în vestul Ungariei de azi. alianţe cu domnitorii locali se găsesc în Anonymus Belae regis notarius. Banatul. şi în special cele care pomenesc de români. Ca atare. apoi pe saşi (aşezaţi în trei zone – Braşov. Şi-au întărit hotarele folosindu-se de sistemul de colonizare cu elemente din vestul Europei. succesiuni la tron. cotropiri. Ungurii s-au creştinat în forma catolică în anul 1000 sub regele Ştefan. O mare parte din ţăranii români au fost aduşi la starea de iobăgie (sau rumânie). pentru românii majoritari nu au existat prea multe drepturi elementare recunoscute. mai ridicate economic.

.. a se bizui. meșter. . marfă. Cele două limbi s-au influenţat reciproc. hapsân. iobag. instituții: aprod.A urmat o lungă perioadă de luptă pentru drepturile românilor. sârg. ca atare numai în dacoromână. gazdă. vamă.relații între oameni: aldămaș. a îngădui.agricultură: belșug. cuvintele maghiare au pătruns după ruperea unităţii românei comune şi se găsesc. haită. răvaş. vamă (1415).comerț: ban. hârdău.viață orășenească: bâlci.locuință: lăcaș. a făgădui. meșter (1407).diverse: altoi. . oraş. hotar. neam.însușiri. În română. talpă.1. luptă în care reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au remarcat în mod direct şi au avut o contribuţie extrem de importantă. dijmă. 59 . a mântui. întâlnite pe întreg teritoriul limbii române. Ele se referă la: . tâlhar. ducat.organizarea socială. în nordul Dunării. bir. viclean. . chezaș. . viteaz. Cuvinte cu mare circulaţie. chin. a cheltui. majă „plasă de pescuit“ (1413). mohor. chip. . megiaș. apoi nemeș (1404). pătrunderea elementelor maghiare s-a făcut începând cu sec. al X-lea. Cele mai vechi cuvinte maghiare sunt înregstrate îndocumente slavoromâne din secolul al XIV-lea: primul cuvânt atestat este hotar (1392). holdă. pârcălab.1. a locui. 2. 2. nemeș. Rosetti (1968: 418) plasează acest lucru începând cu sec. cu circulaţie în special în Transilvania şi în zonele învecinate. oraș (1418). cuvinte regionale. uric. imaș. Al. uriaş. . sălaș. 2.1. În limba română sunt 2 tipuri de cuvinte maghiare: cuvinte cu mare circulaţie. a cheltui. După Ovid Densusianu (1961. gingaş. I: 237). a bănui. mereu. stări: beteag. al XI-lea – al XII-lea.

a trebălui Bibliografie Academia Română. chefe „perie“. Editura Univers Enciclopedic. Sufixe de origine maghiară: -aş (care se suprapune unui sufix slav -aş) – recunoscut în sălaş şi folosit apoi la formarea unor cuvinte ca ceteraş. Marius Sala. 2. mai ales în partea de vest: astăluş „tâmplar“. dar şi prieteşug -ălui – în a preţălui. 1961. -eş care formează cuvinte ca vameş. de la care s-au format pe teren românesc 630 de derivate. Cuvinte cu circulaţie regională. 2. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine maghiară există în limba română? 2. lepedeu „cearşaf“. Tăuţi.2. Mediaş. Densusianu. laboş „cratiţă“. Borsec. barşon „catifea“. Malnaş. dărab „bucată“. uiagă „sticlă“. I. şogor „cumnat“.3. temeteu „cimitir“. trupeş. sabău care formează şi mâncău. vandralău / handralău „derbedeu“. poteraş. București. coord. copârşău „sicriu“.Limba veche avea mai multe cuvinte maghiare decât cea de astăzi. -işag – vălmăşag. Hideag. lingău. tolcer „pâlnie“. -ăuş – bătăuş. În DLRM apar 443 împrumuturi maghiare. Bacău. sabău „croitor“. Sascut. București. Râmeţ. birtaş. Istoria limbii române. chipeş. Homorod. beteşug. 2001. Enciclopedia limbii române. Carei. Odorhei.2. Oradea. rămăşag -şug – vicleşug. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. -ău din făgădău. tulai „vai!“. 60 . Teiuş. Ovid. dar şi furtişag. Editura Științifică. pălincă „ţuică“. fedeu „copac“. Cristur.1. Beclean. Toponime – în Transilvania şi în regiunile învecinate: Lăpuş.

Bucureşti. Limba română. ediţia a II-a. Florica (coord. Sextil. I. Editura Didactică și Pedagogică. *** Tratat de dialectologie românească. Editura Scrisul Românesc. Pușcariu.. 1978. Al. 1978. Istoria limbii române.). 1940. Bucureşti.Dimitrescu. Craiova. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței maghiare în limba română? 61 . Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1984. Rosetti. Privire generală. București.

Rosetti. taifalii) (Ist. 3. R. Arvinte. În replică.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. V. G. Densusianu. Zauner. dar. 3.. Al. 1960: 682-694. C. O perioadă veche.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. S-a mers de la negarea totală a influenţei germanice până la exagerarea ei sau la atribuirea de etimon germanic unor cuvinte de alte tipuri (latineşti. Printre cercetătorii care au încercat să stabilească elemente vechi germanice în vocabularul românesc pot fi menţionați: W. Meyer-Lübke. Diculescu.însușirea terminologiei de specialitate. . G. vandalii. . C. Invocând absenţa elementelor germanice din nordul Dunării. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe. Giuglea. la fel ca şi pentru celelalte limbi romanice. În aceste condiții. Diculescu a consemnat 62 . spre deosebire de ele. din timpul contactului cu diferite triburi germanice migratoare care s-au perindat pe teritoriul patriei noastre începând cu secolele al II-lea – al III-lea până prin 566 când au trecut în sudul Dunării (goţii – vizigoţii. A. Număr de ore alocate: 3 ore În istoria raporturilor lingvistice româno-germane se pot distinge două perioade. în limba română urme ale superstratului germanic nu prea există sau sunt nesigure.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE III Influenţa germanică şi germană Obiective: .1. gepizii. Roessler a susţinut că poporul român s-a format în sud. slave.1.1. ostrogoţii. ar trebui să se vorbească şi despre un superstrat germanic. 704-722). Weigand. Rom. Părerile istoricilor şi lingviştilor în legătură cu o influenţă veche germană în limba română au fost diferite. săseşti târzii sau germane). O.

din stânga Rinului. 3. precum şi o serie de toponime şi antroponime. al XII-lea au fost colonizate populaţii de origine germană compact. în urma contactului direct cu populaţiile germane stabilite pe teritoriul patriei noastre. rapăn „jeg”. tuturor coloniştilor germani numele de saşi (< saxones). în jurul Sibiului. 1969: 368-370). targă. strănut. nasture. de la care s-a dat apoi. 3. vandalii în Spania de sud şi în Africa de nord). ciuf. în jurul Braşovului. a cutropi (vezi şi expresia a veni cu tropul „a veni în număr mare”).în lucrarea sa Die Gepiden (Leipzig. pe când populaţia romanizată de la nord de Dunăre era sedentară). Aceşti colonişti erau originari din regiunile apusene ale Germaniei. În Transilvania. 1922) vreo 100 de cuvinte din gepidă. Scopul aducerii lor a fost întărirea pazei la hotar. Cercetări mai noi au arătat că o origine germanică poate fi probată numai pentru câteva cuvinte: bâlcă „urcior”. bulz „cocoloş”. Dar majoritatea etimologiilor propuse de Diculescu nu au fost acceptate de lingvişti. ☞ Ce puteți spune despre influența germanică din limba română? 3. la Bran au fost colonizaţi cavalerii teutoni (unde au stat doar 20 de ani. gepizii şi longobarzii în Italia. Banat şi Bucovina. Mosella. Luxemburg şi Flandra.2. În sec. după care s-au mutat în Prusia). al XIII-lea au venit şi din Saxonia. mai ales în zonele de graniţă. De asemenea. 63 . tureci. dar şi ridicarea economică a oraşelor din Transilvania. Absenţa elementelor germanice se explică prin natura relaţiilor dintre două tipuri de civilizaţie (germanicii erau migratori. probabil. multe dintre populaţiile germanice au folosit Dacia doar ca popas pentru drumul lor spre vest (vizigoţii au ajuns în sudul Franţei şi în Spania. a zgudui (ILR. Influenţa germană s-a făcut simţită în 3 arii mai compacte: Transilvania.1. unde s-au creat bresle şi s-au dezvoltat meşteşugurile.2. începând cu sec. în jurul oraşului Bistriţa-Năsăud.2. În afară de aceasta. O a doua perioadă a început în Evul Mediu.1.

şuncă. ţiglă. şorţ. de aceea numele de şvabi este (ca şi în cazul saşilor) impropriu. şvaiţer. din Alsacia şi Lorena.2.ocupaţii: chelner. iar apoi. glasvand. Aceşti colonişti erau din toate regiunile Germaniei.. . ţol. troacă.armată: ofiţer. jeţ etc. crenvurşt. corpus. flec etc. 3. iar în sec. maistru. care le-a acordat numeroase privilegii. şurub. matriţă. al XVIII-lea au apărut colonişti şi în Banat. a 64 .îmbrăcăminte: stofă. reclamă – unele dintre ele sunt de origine latină şi au pătruns în română prin germană). şură. băutură: chiflă. haltă. al căror număr a crescut treptat. Cele mai multe cuvinte aparţin diferitelor meserii şi industriei: sunt atestate 220 de cuvinte aparţinând limbajului tipografilor (corectură. întrucât foarte puţini erau originari din Suabia. iuncăr „elev al unei şcoli militare”. Cu timpul. bormaşină etc. taler. vană. .3.De la aceste populaţii germane au pătruns elemente lexicale mai întâi în Transilvania. şniţel.mâncare. ţandără. vailing. şold. .. O clasificare a cuvintelor de origine germană arată că influenţa germană s-a exercitat mai cu seamă în domeniul culturii materiale: . şperţ etc.. lozincă. grenadir etc. Există elemente germane în terminologia exploatării forestiere şi a plutăritului.1. şnur. joagăr. maior. turn. al XVII-lea s-au făcut colonizări şi în Bucovina. În sec. aceste populaţii au început să înveţe româneşte. cartof.comerţ: creiţar. halbă etc. . 157 de cuvinte aparţinând limbajului pielarilor. ştreang. astfel încât şi graiurile săseşti au primit o puternică influenţă românească.3. Se atribuie influenței germane 3. ochelari. roabă. ladă. griş.diverse: clavir. mai ales în timpul Mariei Tereza. şfanţ. şindrilă. când unii meşteşugari s-au stabilit în Moldova şi Ţara Românească şi acolo. Cuvinte germane cu largă circulaţie: corfă „coş”.2. . parizer. 3. dar mai ales din sud şi vest.. foraibăr. şliţ. spaţiu. rabat.

3. 1960. Bucureşti. Istoria limbii române. tişlăr „tâmplar”.2. crafle „gogoşi umplute cu dulceaţă”. București. Există şi o influenţă idiş (dialect german vorbit de evreii din Europa): belfer. 1969. 1940. sinagogă. *** Tratat de dialectologie românească. balabustă „femeie cu forme pline”. Cuvinte regionale: şnaider „croitor”. Sextil. mahăr „persoană importantă din domeniul afacerilor. Privire generală. ediţia a II-a. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. 1978. Bucureşti. ţucăr „zahăr”. cnedle „găluşti cu prune”.3. Florica (coord. Craiova. 1978: 114). cuvinte din domeniul administrativ (Dimitrescu. București..). Editura Scrisul Românesc. la început însemna „nevasta evreului” etc. şpais „camară”. Limba română. 1962. II. ✎ Evaluare Ce se atribuie influenței germane în limba română? 65 . tregher „hamal”. haloimăs „amestec”. paradaisă „pătlăgea”etc. Rosetti. farbă „vopsea”. 1978. Editura Academiei. cuşer „mâncare bine făcută”.3. 3. 3. I. Al. Editura Academiei. Pușcariu. ☞ Ce tipuri de cuvinte de origine germană există în limba română? Bibliografie Dimitrescu. Editura Didactică și Pedagogică. şef”. *** Istoria limbii române. II. *** Istoria României. gheşeft „afacere”. I. 1984.construcţiilor edilitare. București.

spată. mai puține în meglenoromână. carte. 66 . (din cauza vechimii. creștin.1821). teacă.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. înger.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. Număr de ore alocate: 3 ore 4. coardă. elemente din perioada bizantină (medio-greacă) – secolul al VII-lea – secolul al XV-lea. elemente neogrecești din secolele al XVI-lea – al XVII-lea. grec. drac. În română există două tipuri de elemente vechi grecești: a) cuvinte grecești general romanice. în română sunt aproximativ 42: (a) amăgi. Ponderea influenței grecești a fost diferită de la un dialect la altul – mai puternică în aromână. . 1978: 103). (a) boteza. care a avut un contact nemijlocit cu greaca. în dicționare li se dă etimon latin). zeamă etc. biserică. farmec. cunoscute de aproape toate limbile romanice. În limba romana există trei straturi de de elemente grecești: cuvinte vechi grecești (intrate în limba latină și pătrunse și în latina dunăreană) între secolele I – al VI-lea. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE IV Influenţa greacă Obiective: . dintre acestea.1.1. ..1. cicoare. (a) blestema.însușirea terminologiei de specialitate. iar în istroromână e un singur cuvânt – frică (Dimitrescu. 4. mai ales din perioada fanariotă (1711. Cuvinte vechi grecești Greaca a dat latinei un număr foarte mare de cuvinte din cele mai diferite domenii de activitate.

biserică). litră. a pricopsi. mănăstire. felie. candelă. proaspăt. . școală. 67 . epitrop.2. sihastru. a lipsi. pronie. prisos. arhanghel. cucuvaie. strachină etc. mătase. chilie. a vopsi. ☞ Câte tipuri de cuvinte vechi grecești sunt în limba română? 4.argat. mitoc. a urgisi. spân. turlă etc. apostol. flamură. faclă. Mangalia. anaforă. psaltire. a sosi.b) cuvinte pătrunse în latina dunăreană pe cale orală: broatec. omidă. scorpie. Sulina. popă. . mic.toponime: Constanța. dascăl.1. amin. crin. a mărturisi. hârtie.1 Pe cale directă au pătruns: . împrumuturile bizantine au pătruns pe două căi: a) pe cale directă. 4. raclă.2. schit. cămilă. ieftin. după unii și: călimară. influențată puternic de greacă a slujit ca mijloc de vehiculare și de transmitere a culturii bizantine. Diculescu (1924: 394-516) și G. urgie. a pedepsi. Maglavit. 4. mânie. prin filiera slavei meridionale. călugăr. Cuvinte din perioada bizantină În limba română. afurisi. folos. hârtie.1. mireasmă. desagi. stur „coloană”. . camătă. egumen. azimă. cărămidă. anatemă. trufă „dispreț”. Limba slavonă.termeni ecleziastici: acatist. busuioc. psalm. Giurgiu. Calafat. C. piper. aliluia. condei.cuvinte: agonisi. b) pe cale indirectă. cât și prin iradieri culturale dinspre sudul Peninsulei Balcanice după căderea stăpânirii romane. cort. arvună. a mirosi.1. patriarh. pită.2. Giuglea (1943: 404-462) explică pătrunderea la nord de dunăre a elementelor vechi grecești atât prin coloniști de limbă greacă aduși în Dacia romană în perioada colonizării. prin relațiile politice și culturale existente (cancelarie. icoană. aghiasmă. stup. frică. pat. diac. stol.2. făclie. dafin.

cartofor. alandala. igrasie. ifos. fidea. 1978: 108) a constatat că în textele românești din perioada fanariotă apar 1200 de cuvinte grecești. 4. a sclivisi.1. conopidă. anapoda. țață etc. logos. 256 indirecte ( 254 pătrunse prin intermediul slavei și 2 prin latina medievală). protipendadă. sindrofie.3. saltea. orfan. printre care: agale. a categorisi. când au pătruns o mulțime de termeni referitori la organizarea administrativă. unde au ajuns să dețină poziții sociale. Galdi (apud Dimitrescu. calapod.1. la noi manifestări de viață socială. a lipsi. taifas. partidă. din acestea s-au păstrat azi doar maximum 100-150 de cuvinte. nostim.3. în română au pătruns și sufixele verbale: -isi: a agonisi. -psi: a vopsi. din care 22 pătrunse pe cale directă. a afurisi. Elemente neogrecești După căderea Constantinopolului și a consolidării dominației turcești. în special al XVIII-lea.Unele din aceste elemente sunt cunoscute de toate limbile din Balcani. a dichisi. a catadaxi. L. foarte mulți greci au emigrat în țările române. politice și economice importante. molimă. misit „sol”. în secolul al XVI-lea. politică. În această perioadă au pătruns cuvinte care nu au caracter popular. franzelă. pramatie. prosop. a economisi. culturală. a economisi. a sclifosi. ☞ Ce tipuri de cuvinte grecești au pătruns în română în perioada bizantină? 4. a categorisi. a dichisi. ipsos. Cea mai puternică a fost influența din perioada fanariotă.1. H. Prin intermediul împrumuturilor grecești. Făcând un inventar al elementelor bizantine din limba română. 1966) stabilește cifra de 278 de cuvinte. Mihăescu (Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. a urgisi. -xi: a catadaxi. a pricopsi. lefter. 68 .

394-516. în Dacoromania. G. Editura Didactică și Pedagogică. Editura Academiei. Dimitrescu. 1966. București. Editura Scrisul Românesc. ediţia a II-a. Ce se atribuie influenței grecești în limba română? 69 . Bucureşti. 1978. H. 1984. 1943. II. pag. București. Craiova. pag. 404-462.Bibliografie Diculescu. 1960. 1962. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Elemente vechi grecești în limba română. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea... IV. *** Istoria limbii române. II. *** Istoria României. Giuglea. I. Istoria limbii române. Bucureşti. Editura Academiei. 1978. Câte straturi de elemente de origine greacă există în limba română? 2.. Mihăescu. în Dacoromania. C. ✎ Evaluare 1.). X. Bucureşti. 1969. Al. Rosetti. Florica (coord.. *** Tratat de dialectologie românească. 1924. Elementele vechi grecești din limba română.

Rom. când au fost înfrânți în Transilvania de regele Ladislau (1088) iar în sudul Dunării de bizantini (1091) și au fost asimilați de populația romanică. Au rezistat până în secolul al XI-lea. Pecenișca. Influența turcă preosmanlâie (turcică) s-a exercitat odată cu apariția și stabilirea pe teritoriul norddunărean a unor populații asiatice de origine turcotătară. Limba cumanilor a putut fi mai ușor studiată decât cea a pecenegilor. .1.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. 5. De la pecenegi au rămas toponime ca: Peceneagul.2. Pecenegii și-au făcut apariția în Moldova și în estul Munteniei în secolul al IX-lea. de popoare din Imperiul Bizantin și de unguri (Ist. Număr de ore alocate: 3 ore Influența turcă manifestată asupra limbii române este de două feluri: a) preosmanlâie (turcică). datorită unui glosar latin-persan-cuman.recunoaşterea şi explicarea caracteristicilor limbii române ca limbă romanică. 1962: 68-71). redactat în 1303 – Codex Cumanicus.1. 5.. b) osmanlâie.1.. precum şi a trăsăturilor care o individualizează datorate diferitelor influențe.însușirea terminologiei de specialitate. 5.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V Influența turcă Obiective: . iar în secolele al X-lea – al XI-lea au pătruns în Transilvania și în Dobrogea. 70 . Peceneaga. 1962: 67-68). . Rom. Pecenevra.1. Cumanii au apărut în secolul al XI-lea și au ocupat un teritoriu mare la nord de Dunăre – Cumania Neagră (Ist.

☞ Ce se atribuie influenței turcești peosmanlâi în limba română? 5. cioban. pe degeaba” (vezi expresia De haram a fost. Atestarea documentară a acestor cuvinte trebuie să fie dintr-o epocă anterioară influenței turcești osmanlâi. baltag. Comănescu. întăritură”. Cozia. Ulan. Desnățui. Carabă. Caraiman. Comănița. Itu. Alți cercetători adaugă și pe: buzdugan. Comănești. Densusianu (1961. murdar. a tolăni.2. A doua influență începe o dată cu invazia turcilor osmanlâi în Peninsula Balcanică. Se presupune că de origine cumană ar fi și Caracal (Kará Kalá „cetate neagră”). haram „gratis. Comanca. Teleorman (teli orman „pădure nebună. Vaslui. Ov. maidan. taman – considerate. Aslan. Ciortan. Teslui. 1978: 109). de haram s-a dus). vezi și numele Vienei „cetate întărită”). nume de ape (terminate în -ui): Bahlui. în general. Balaban. chindie. Bărăgan. Utmeș. catâr. cazan. Toxabă. conac (a însemnat „distanța dintre două poște”. tărâm (apud Dimitrescu. capcană. sălbatică”). I: 243-244) propune etimologii cumane pentru: bardacă „ulcică”. Călmățui. Covurlui. apoi „locul unde se schimbau caii” și a ajuns în română „casă boierească de la țară”. toi. ca fiind împrumuturi mai târzii din turcă. suman. teanc. Coman. De la cumani au mai rămas: toponime precum: Comani. dușman. deasă. hambar. După majoritatea cercetătorilor ar putea fi cumane: aslam „camătă” (atestat în textele religioase din secolul al XVI-lea).Au fost considerate cumane acele cuvinte din română a căror etimologie e necunoscută limbii turce sau care au fonetism diferit. Basarabă. maramă. în secolul al XIV-lea. Talabă. în anumite dialecte înseamnă „colibă la câmp”). nume de persoană (atestae în mai multe documente din secolele al XIV-lea – al XVI-lea): Comăneci. chior. dulamă. După subjugarea treptată a tuturor 71 . beci (însemna „zid.

iaurt. Aceste relații au favorizat pătrunderea în limba română a unui mare număr de elemente turcești. maramă. unele intrând în fondul lexical principal. Oltenia. în general. cazangiu. dovleac. tutun. mulți termeni supraviețuind până astăzi în româna contemporană. catâr. caracter popular. - turcisme din epoca fanariotă. ciorap. tulpan. în Muntenia. dud. îmbrăcăminte (multe dispărute): anteriu. magiun. balama. Cuvintele turcești sunt de două feluri: a) cunoscute pe întreg teritoriul de limbă română. ghiveci. dugheană.1. care în cea mai mare parte au dispărut din uz (în special cele care aveau legătură cu viața social-politică. ciulama. iatac. rachiu. basma. Elementele turcești au pătruns în limba română în două faze istorice: cuvinte împrumutate între secolele al XV-lea și al XVIII-lea. giubea. minerale: chihlimbar. 5. fotă. de tipul: agă. 5. mâncăruri.2. bursuc. cafea. vizir etc). sarma. pastramă. mușteriu. hambar. dușumea. para. halat. șalvari. comerț: cântar. cu mare răspândire în limbă. sidef. Țările române au căzut sub suzeranitate turcească.2. boiangiu. meserii: băcan. raft. dulamă. musaca. fildeș. ciorbă. pridvor. b) cuvinte cu circulație regională. 72 .popoarelor balcanice. zambilă. divan.2. chilipir. bostan. testemel. tavan. odaie. caimac. băuturi: baclava. tarabă. cearşaf. chibrit. cearşaf. floră. ienicer. telemea. cerdac. năframă. pătlăgea. saftea. începând o lungă perioadă de relații directe cu turcii (de la sfârșitul secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XIX-lea). trufanda. Cuvintele din limba română se referă la domenii foarte variate: casă. faună: abanos. bamă. Dobrogea și Moldova. iahnie. care au. iar multe din cele care au reușit să se mențină au primit un sens ironic sau peiorativ. casap. cercevea. locuință: acaret. tejghea. ilic.

giuvaergiu. savantlâc etc. ruginiu. tembel. crailâc. auriu. tuciuriu. mcalit”. hatâr. cafegiu. piersiciu. 5. soi) (Graur.3. fustangiu. castaniu. zarzavagiu. chirie. chiulangiu. siretlic. -lic. ghiurghiuliu. ursuz. pișicher. iar 4 sunt turcești propriu-zise (chior. hai. -lâc: caraghioslâc. maidan. reclamagiu. argintiu. cântar. babalâc. camionagiu. Sufixe Sufixele au fost împrumutate odată cu termenii care le conțineau. scandalagiu. belea. pată” a ajuns să însemne „om de nimic”. 1969: 277). cenușiu. tăbăci). moft. pingea. belaliu. Unele dintre cuvintele turcești au suferit în română evoluții semantice: balama însemna „legătură”. tertip ”plan. murdar. lichea. fudul. zaiafet. -giu (productiv): boiangiu. 5 sunt de origine persană (dușman. ibric. obiecte: ciubuc. huzur. înseamnă astăzi „intrigă. tabiet. buluc „unitate militară” a ajuns să însemne „claie peste grămadă” etc. șiret. vișiniu etc. pământiu. după care s-au format: arămiu. chef. a ajuns să însemne „escroc. moft. fistichiu. surugiu. avocatlâc. apoi s-au atașat și altor împrumuturi din turcă ori unor cuvinte de alte origini. meșină. tipsie. talaz. pușlamalâc. zevzec. rubiniu.2. para. mijloc necinstit”.- unelte: cazma. halal. dintre care 5 au la bază o origine arabă (cafea. proiect”. lulea. este foatre productiv: barcagiu. chefliu. tertip. cusur. -iu: cafeniu. iar azi înseamnă „obiect metalic care mijlocește legătura”. ghiozdan. lichea „defect. pehlivan care însemna „erou”. după care s-au format: haimanalâc. naz. peltic. În lexicul fundamental al limbii române au pătruns 14 cuvinte de origine turcească. - însușiri: ageamiu. ciomag. diferite noțiuni abstracte sau concrete: berechet. nisipiu. zor). 73 .

Istoria limbii române. 1978. *** Istoria României. Rosetti. București. Al. Bucureşti. Emil. Suciu. II. 74 . 2009. Editura Didactică și Pedagogică. Ovid.Bibliografie Densusianu. 1962. Ce sufixe de origine turcă au pătruns în limba română? Comentați. București. Florica (coord. Editura Științifică.. Editura Scrisul Românesc. ✎ Evaluare Câte straturi de elemente turcești sunt în limba română? În câte faze istorice au pătruns elementele turcești în limba română? Prezentați pe sfere semantice termenii românești de origine turcă. București. Dimitrescu.). Editura Academiei. *** Istoria limbii române. Bucureşti. 1969. II. I. Studiu monografic. ediţia a II-a. București. Istoria limbii române. 1978. Craiova. 1961. Editura Academiei. I. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVIIlea. Influența turcă asupra limbii române. 1984. *** Tratat de dialectologie românească.

Ţâra. 75 . precum şi a unor cuvinte de legătură slave. se caracterizează prin claritate şi cursivitate. Iorga (1988: 26) afirma: „Limba cărţilor acestora este . prin apropierea de limba vorbită. 1983: 70). . traducerea este până într-atâta de nedibace încât. dar şi divergente.1. se poate observa că limba celor dintâi. traduse ori copiate sau graiul celui care a făcut traducerea sau tipărirea. în afara unor formule stereotipe de adresare şi de încheiere. Despre limba primelor texte româneşti. la o primă comparaţie făcută între limba textelor netraduse şi a celor traduse. între limba acestor scrieri şi graiurile vorbite în regiunile unde au fost redactate. în vreme ce limba primelor traduceri româneşti de cărţi religioase e mai greu de înţeles datorită reproducerii frazeologiei originalului şi a numărului mare de elemente lexicale şi calcuri slave sau maghiare. 1978: 400. . cu desăvârşire aspră. morfosintactice și lexicale ale limbii române vechi.. dacă se găseşte un cuvânt de origine grecească pe care traducătorul nu l-a înţeles ce înseamnă. Privită în ansamblu însă.UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VI Privire sintetică asupra limbii române vechi Obiective: . există o strânsă legătură (Gheţie.formarea capacitatăţii de analiză şi sinteză a informaţiei. N. limba română din textele scrise în secolul al XVIlea prezintă aspecte omogene. Munteanu.cunoașterea principalelor particularități fonetice. simţul stilului nu există deloc.. Număr de ore alocate: 10 ore 6. . îl reproduce tocmai aşa”.familiarizarea cu principalele tehnici şi metode utilizate în cercetarea diacronică.însușirea terminologiei de specialitate. Într-adevăr.

mai mult ca perfectul perifrastic este larg întrebuinţat. îmfla (numai la Coresi se înregistrează î > u de două ori: umplut. . . cu excepţia lui f > h'. . -ireţi: nu dareţi. Ţâra (1983: 72-77): .numeroase substantive fac pluralul în -e (astăzi primesc desinenţa -i): grădine. Gheţie (1978: 77-96) şi de Şt. plural: (ei) era.formele de imperativ negativ în -areţi. fămeie. auz. umpluse). chinure. groape. carea. . trestie a călturariu.folosirea prepoziţiei pre. carii. . Munteanu şi V. j urmate de e. i (apar şi rostite dur în toate textele.m păstrat în rumpe (numai în textele coresiene alternează formele rumpe-rupe).preferinţa pentru rostirea moale a consoanelor ş. nopţiei). . 76 . .vocativul în -e: oame. . nebune. . -ereţi. O sinteză a particularităţilor lingvistice comune tuturor textelor scrise în secolul al XVI-lea a fost făcută de I.păstrarea lui ă etimologic în cuvinte de origini diferite: blăstema. spunea. . alcătuite cu prepoziţiile de şi a: mijloc de băserecă. rădica.6. năsip. . . părete.păstrarea lui e nesincopat în: derept. rareori. cale de cetate.1.1. rane. singular are forma au (a apare sporadic): (el) au spus. păhar. . .adjectivul gol are la plural forma goli. talpe. poci. carele.prezenţa lui î etimologic la iniţială în: împlea.alături de formele sintetice de genitiv-dativ articulat în -eei şi -iei (caseei. . .labialele urmate de iot se păstrează intacte.pronumele relativ care este variabil: carele. se întrebuinţează şi forme analitice. dar mult mai rar).larga circulaţie a formelor verbale iotacizate: (eu) spui.auxiliarul perfectului compus la persoana a III-a.forme etimologice de imperfect la persoana a III-a. . nu tânjireţi.o mare frecvenţă a substantivelor neutre terminate în -ure: locure. derege.

dar au suferit o evoluţie semantică: adunătură „sfat”. crunta..(negata. textele au fost 77 . a răposa „a se odihni”. a se înveşti „a se îmbrâca”.. măritu „soţ”.complementul direct sau indirect exprimat prin pronume personal.. bărbat şi muiare îi făcu ei. .. tremeate nouă dulceaţa ta. voinicame. a cumpli „a sfârşi. . În acest sens. . Alături de trăsăturile comune....complementul direct.. gintu „neam. referindu-se la faptul că.numărul mare al verbelor neprefixate: bătrâni. lucoare „lumină”. bezaconie „nelegiuire”. nu este anticipat de forme pronominale neaccentuate: . adevărătură. jelanie „dorinţă”.sufixul colectiv -ame: mişelame. arină „nisip”. a deştinge „a coborî”. voinic „ostaş” etc. a săruta „a saluta”. mişel „sărac”. neca podobi. exprimat prin substantiv sau pronume personal se construieşte fără prepoziţia pre (pe): Nu vă clevetireţi urul alaltu.1. mulţi. a pierde”. .plasarea facultativă a auxiliarului la timpurile verbale compuse înainte sau după verb: fi-va sau va fi. nice cu mânia ta pedepsi mene. mai dulci de miarea. forma accentuată. şi ducea pre noi. prost „simplu”. . familie”. ciudă „minune”.. nume de persoană. . jale. specifice anumitor zone.numeroase forme prefixate cu ne..2.. bez(d)nă „prăpastie”. În privinţa lexicului. . am mâncat şi băut-am. negăndire) şi forme realizate cu sufixul -ură (adâpostitură. tâmpla.negaţia simplă nice (nici) + verb apare în locul formei nici + nu + verb: .comparativul este legat de celălalt termen al comparaţiei prin de: . a deşidera „a dori”. limba română scrisă din secolul al XVI-lea conţine şi numeroase particularităţi divergente. temoare „teamă” etc. silă „putere”. .. ☞ Care sunt trăsăturile limbii române din secolul al XVI-lea? 6. în cele mai multe situaţii. b) termeni care s-au păstrat. . fămeie „familie”. au fost înregistraţi: a) termeni care azi au dispărut sau au fost păstraţi în unele graiuri: agru „ogor”. vedea-vor sau vor vedea. . asemănătură)..

un grup dialectal sudic. deoarece prezintă particularităţi care îl alătură şi primului grup. ău. a distins existenţa a două grupuri dialectale: . pătrunse din nebăgarea de seamă a acestora”. nordul Ardealului şi Maramureşul. apartenenţa textelor la o arie sau la alta. până la un punct.ă > a (cazu) – în nordul Ardealului. Unităţile dialectale stabilite prezintă următoarele particularităţi fonetice tranşante: .1.ea final > é (mâna mé) – în nordul Ardealului. . Astfel.2. cele mai multe de natură fonetică şi. cu o relativă precizie. Al. care indică. I. . în sudul Ardealului şi Ţara Românească. .diftongul ea se păstrează în seamă. au putut fi identificate anumite trăsături. Gheţie (1978: 101) a avansat ideea că: „nici unul din textele secolului al XVI-lea nu este pur sub raport lingvistic” şi că „este firesc. . Maramureş şi Moldova. 78 a fricativelor labio-dentale – în . acesta ocupa un loc aparte. Bucovina şi Moldova.nazalitatea vocalelor era mai pronunţată în nordul ArdealuluiMaramureş. eu. .copiate de persoane din alte zone decât cele din care proveneau originalele.tendinţa lui u. răvu „rău” – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. în numele Moldovei (Moldua) – în nordul Ardealului şi Moldova. . . pe baza unor trăsături fonetice. al doilea element al diftongilor au.fonetismul â (câne) – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. într-o oarecare măsură şi morfologică.i > â după dz (dzâc) – în nordul Ardealului-Maramureş.un grup dialectal nordic. sudul Ardealului şi Ţara Românească.o > u. 6. iu de a trece la v: tăvu „tău”. .diftongul âi (câine) – în Banat. . şi celui de-al doilea. cuprinzând Ţara Românească şi sudul Ardealului.palatalizarea oclusivelor labiale şi nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova.1. . ce cuprindea Moldova. Rosetti (1968: 582-583). cu toate că particularităţi care apar frecvent în textele dintr-o anumită regiune se găsesc în arii difuze şi în texte din altă regiune. În ceea ce priveşte Banatul. iar în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova ea > a: samă. să întâlnim în paginile lor elemente inexistente în graiul vorbit de copişti (tipografi). Dar.

de tranziţie”.1. Bucovina. Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara. ca şi Al.grupul nt > mt (sămt. ĝos) – în nordul Ardealului-Maramureş.conservarea grupului fs (fsat) – nordul Ardealului-Maramureş.evoluţia lui dz > z şi a lui ĝ > j – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească.păstrarea lui dz şi ĝ (dzice. leje) – în Moldova. -rotacismul lui n intervocalic – în nordul Ardealului-Maramureş şi Moldova. pl. . Moldova şi Banat.3. La aceleaşi concluzii.ń > ø – în sudul Ardealului şi în Ţara Românească. .u ). 79 . Rosetti. III. „reprezentate prin nordul Ardealului-Maramureş şi sudul ArdealuluiMuntenia – care sunt arii staţionare” şi face menţiunea că Banatul are. referitoare la repartizarea teritorială a limbii secolului al XVI-lea ajunge şi Fl. -ĝ > j (arjintu. . cu tendinţa de a trece la u sau de a dispărea – în nordul ArdealuluiMaramureş. . specificul Banatului fiind dat de „caracterul bidirecţional al relaţiilor sale cu cele două grupări dialectale principale”.2. „de aria cărora ţine prin cuvintele din limba curentă”.prez.. Mareş (1974: 331 ş.1.conservarea lui n – în nordul Ardealului-Maramureş. Moldova şi Banat. deoarece el reprezintă „o arie intermediară. o situaţie aparte. indic. cu diferenţa că în subdialectul nordic au încadrat: Moldova. Dimitrescu (1973: 67-68) în urma studierii lexicului din această perioadă: acceptă existenţa a două arii principale. Moldova şi Banat. . care se situează când mai aproape de nordul Ardealului-Maramureş. şi din punct de vedere lexical.) – în nordul ArdealuluiMaramureş. O cercetare amănunţită consacrată aspectului dialectal al dacoromânei în secolul al XVI-lea a fost făcută de I. 6. .prezenţa lui r – în nordul Ardealului-Maramureş. când mai aproape de sudul Ardealului-Muntenia. Gheţie şi Al. iar în cel sudic.. . „mai ales prin elementele latine moştenite şi prin cele maghiare împrumutate”.2. în urma căreia au stabilit existenţa tot a două mari diviziuni teritoriale: un subdialect nordic şi altul sudic. 6.ł.

[âi]: câine.[ă]: năroc. Examinând particularităţile de limbă. . „din modul particular în care fiecare dintre ele se grupează cu una din celelalte arii nordice sau cu alte arii din afara subdialectului nordic”. Mareş (1974: 337347) au stabilit care sunt cele mai importante trăsături ale fiecărei arii. . . iar pe de altă parte. Gheţie şi Al. prin prezenţa unor trăsături arhaice sau. . aria sudică .particularităţi care prezintă realizări tranşante în cele două arii: aria nordică . Individualitatea acestor arii rezultă. I. dar în arii difuze.[-é] ([e]): mé (me). iar particularităţile reţinute au fost împărţite în trei categorii.pluralul mânule. . în timp ce sudul prezintă un tratament unitar sau forme care în nord au o distribuţie unitară. cel sudic prezintă o anumită omogenitate. . ei consideră că s-ar fi aflat o serie de graiuri de tranziţie. .[-ea]: mea.Muntenia propriu-zisă şi o parte a Olteniei. . circulând în arii difuze: aria nordică . prin apariţia unor inovaţii”. I. Ca o concluzie a cercetării efectuate. 80 aria sudică . Mareş (1974: 49) au constatat că dintre cele două subdialecte.[b] moale: beşică. iar cel nordic apare divizat în trei graiuri: moldovean. .[z]: zi.[â]: câne. . pe de o parte. Gheţie şi Al. dimpotrivă. ardelean de nord şi bănăţean-hunedorean. morfologice şi lexicale de importanţă mai redusă.adverbul acum. alături de forma sudică. în Transilvania de sud-vest şi în Transilvania de sud-est. .[o]: noroc. Între cele două subdialecte. . după cum pot opune unul altuia cele două subdialecte: .[b] dur: băşică. . „prin fenomene fonetice. . .[j]: jura. există şi alte forme.[-e-]: oameni. .pluralul mâini. alături de fenomenele care apar în nord.[-i-]: oamini.[ĝ]: ĝura.[dz]: dzi. în timp ce în sud. cele mai importante aflându-se în Oltenia de vest şi de nord.fenomene răspândite în toate cele trei arii nordice.adverbul acmu (amu).

[ŕ]: argintari(u). .[t].[s].labiale dure: iubăsc. sînteţi. . [z]. .[r] moale: ureaşte. . . luate împreună.[s]. [d]. . .cuvântul nasture. . ţeapă. . Transilvania de nord şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: .pron. aiesta.: lui. şi adj. opoziţia dintre aria nordică şi cea sudică se realizează numai între două dintre ariile nordice.[-r]: argintar.[n]: frânt. şi subdialectul sudic. pos.[r]: rumpe.[i]: cui.[r] dur: râu.. . .[r] moale: riu. [ţ] moi: sec. În anumite situaţii. . dem. . dân.art. [ţ] duri: dzâc.[m]: frâmt. [z].[r]: rumpe. variabil. au fost distinse următoarele situaţii: Moldova şi Transilvania de nord .[ş]. seţi.[v]: Moldova.pron. . . .[d] moale: de. tocmală.art. ţapă. şi adj.[-n-]: mână. . . . [j] moi: şeapte (şepte).art. . .[ń]: cuń. / subdialectul sudic: .[î-]: îmbla.formele verbale sem. . zid.auxiliarul au (pers.art. . [ń]: 81 . . din. hot. săc. sing.[ş]. .[-r-]: mâră.[t']. zâd. aria sudică .[u-]: umbla.cuvântul bumb.labiale moi: iubesc. . dem. .auxiliarul a. . pos. 3. [d']. Astfel.). [j] duri: şapte. [n]: .formele verbale: sîntem. ăsta. hot: lu. .[u]: Moldua.[z]: zice. . . . tocmeală . [dz]. .[r] dur: uraşte. .[ĝ] ĝice.: a invariabil. .fenomene care se întâlnesc cu circulaţie restrânsă în toate cele trei arii nordice (sau cel puţin în două) alături de fenomenul sudic care cunoaşte o difuzare destul de mare: aria nordică .[d] dur: dă.

palatalizarea lui [p] în stadiul [k'] şi a lui [m] în stadiul [mń]. . . . des.[o] > [u] în cucon.[u]: preut. . oghial „plapumă”. . . persoana a 3-a. jerebie „bucată de pământ lungă şi îngustă”.[i] > [o] în mărtorisi. prisacă „stupină”. 1974: 339).[ă] analogic în loc de [e] în dător. pentru fiecare au fost reţinute particularităţi specifice.[p] în îndărăpt. a lui [e] la [ă] în Dumnădzău.[e] ([i]): derept. pentru graiurile moldoveneşti ar fi specifice: . ań. . pilotă „plapumă de puf”. . În Banat-Hunedoara au fost înregistrate fenomenele: .[ă] > [i]: privi. -[o]: preot. Mareş.auxiliarul a la viitor. ńepot. . -[ă]: bărbat. [z]. . respectiv. dirept.[n] dur: nătare. .fricativizarea lui [ĉ] şi a lui [ĝ] în stadiile [ŝ] şi. singular.trecerea lui [ă] la [e] în nedejde. harbuz „pepene verde”. buor „bou sălbatic”. Moldova şi Banatul-Hunedoara / subdialectul sudic: -[a]: barbat.[i]: čini. . 82 .d'es. . ciobotă „cizmă”. .[ń] în pl.[d'] > [đ]: đes. Muldova. tine. t'ine. .[h] > [o]: zăbovi.[e] > [i]: striin. Astfel.cuvintele: buhai „taur”. dar cu precizarea că „în unele cazuri prezenţa acestor fenomene şi în alte arii decât cea unde au fost atestate nu este câtuşi de puţin exclusă” (Gheţie. -[e]: čine. uric „act de proprietate” (uricar „scriitor de urice”). deseatnic „slujbaş însărcinat cu strângerea desetinei”. nepot. . .[u] > [v]: luva. În ceea ce priveşte cele trei graiuri nordice.ø: drept. .

svente.dispariţia grafiilor cu en.. după cei doi cercetători.[ş] > [s] în deschide. nu prezintă modificări însemnate faţă de secolul trecut. în general. ceea ce. a se sacrifica”. . lăcui.2. aveni „a se dospi” (avenit „dospit”.[l']: tel'. cliciu „coapsă”. dentre. dar nu şi alte particularităţi. leatnic „zăbavnic”. răsipi. citi.păstrarea vocalelor ă şi e în cuvinte ca: păhar. 6.în majoritatea textelor. nişte etc.1. [gl']: cl'eie. Mareş. inemă. se menţin şi în acest secol cele care individualizează atât aria nordică de cea sudică. mai puţin în cronicile muntene. . sărace pe care le-am putut dobândi asupra graiurilor din această regiune a ţării” (Gheţie. den. 83 .[cl']. î se menţine în: împle.2. din. 1974: 340).. în genere. ☞ Care sunt principalele trăsături care individualizează cele două mari arii dialectale din secolul al XVI-lea? 6. Mareş. dintre. a îmfla. Alături de particularităţile comune limbii scrise din toate provinciile. Printre principalele trăsături ale limbii din această perioadă se pot menţiona: . 1974: 340). beadă „lipsă”. Pentru Transilvania de nord sunt înregistrate numai cuvintele: alegădaş „mulţumire” şi somsid „ vecin”. niştotă „nevoie”. rădica. risipi. cât şi principalele diviziuni ale ariei nordice. fie prin aceea că „nu este totuşi exclus ca nordul Transilvaniei să fi fost mai unitar din punct de vedere lingvistic decât celelalte două arii” (Gheţie. În ceea ce priveşte limba textelor scrise în secolul al XVII-lea.[ń] şi [i] în făină. . aleaneş „duşman. . . murgui „a protesta. ploia şi scria. de tipul amente. neşte etc. a îmbla. ungl'u. avenită „dospită”). .formele mânc. . potrivnic”. a împotrivi”. im „lut. s-ar explica fie prin „informaţiile. argilă”. În textele munteneşti se înregistrează şi forme în care cele două vocale au fost asimilate la i: ridica.cuvintele: aldovăni „a se jertfi.

dentala d se rosteşte dur. .vocalele anterioare e şi i trec în seria centrală după consoanele dure s. în textele munteneşti. în timp ce în celelalte apare ĝ (în textele bănăţene-hunedorene se întâlneşte frecvent alternanţa lui ĝ cu j). omonimia dintre persoanele a 3-a şi a 6-a.pronumele relativ care prezintă.).formele iotacizate ale verbelor cu radicalul terminat în -d. acestaşi etc.prezenţa vocativului masculin nearticulat în -e: oame. Radul-vodă etc. careşi. . . au spus a tot norodul. .în ceea ce priveşte pe ĝ şi j. nehotărâte şi demonstrative apar amplificate cu particula -şi: cineşi. în textele de tip nordic (barbe. ca şi în secolul precedent. r în special în textele de tip nordic. . forme articulate: carii.rotacismul nu mai este notat decât uneori în scrierile moldoveneşti. . însoţite de prepoziţia p(r)e. .. spre sfârşitul secolului inovaţia începe să apară şi în Transilvania. . de asemenea. z. de la (în mijloc de besearecă. carele. . sunt. 84 .).pluralele în -e apar. .pronumele relative. carevaşi. blane. Se păstrează. într-o mai mică măsură în cele moldoveneşti. dz. în schimb. complement direct.la imperfect. păminte etc. în general. din pîntecele de la maica noastră) şi de dativ cu la (eu … scriş la marele împărat. . unde fenomenul începe să fie atestat şi după fricativele ş şi j. în textele bănăţene-hunedorene încep să fie înlocuite de cele analogice. cevaşi. Cornescul.. -t. să închinară la Antioh etc. la persoana 1 sunt notate forme cu desinenţa -m. de. carea.auxiliarul perfectului compus de persoana a 3-a este în cele mai multe texte au. .sunt frecvente forme analitice de genitiv construite cu prepoziţiile a. -n. forme de persoana a 6-a cu desinenţa -u sunt atestate numai în textele bănăţene-hunedorene. în general. . mili. textele munteneşti îl notează exclusiv pe j. lefe. măhrămi etc. -r sunt dominante.. frecvent în textele munteneşti şi. numele proprii apar frecvent articulate: Cârnul. ţ.formele de acuzativ nume de persoană. talpe etc. în textele munteneşti sunt notate plurale în -i neacceptate de limba literară actuală (colibi.în cronici.). ca şi în secolul trecut.. forma a se întâlneşte în textele munteneşti.

Modificări importante se înregistrează şi la nivelul lexicului.2. folosirea negaţiei simple. cu o topică particulară cu predicatul situat la sfârşitul propoziţiei sau al frazei şi cu dislocări frecvente în care se pot recunoaşte modele sintactice latine sau greceşti.persoanele a 4-a şi a 5-a ale perfectului simplu apar până spre sfârşitul secolului fără -ră-. . . în special în textele laice care au un vocabular mult mai bogat şi mai variat decât cele bisericeşti: „Nevoia de a-şi spori cât mai grabnic posibilităţile de expresie îi determină pe cărturari – aproape fără excepţie poligloţi – să caute cu asiduitate în vorbirea populară şi în limbile pe care le cunoşteau termenii de care aveau nevoie. nu pun probleme în înţelegerea textului. livresc la cronicarii savanţi.nu se mai înregistrează forme de condiţional sintetic. acordul gramatical după înţeles.în toate textele apar frecvent forme de mai mult ca perfect perifrastic şi de viitor format din prezentul indicativ al auxiliarului a avea + infinitivul verbului sau construite cu va + conjunctivul prezent.3. Ţâra.2. cumulul de conjuncţii. -ereţi.imperativul negativ în -areţi. În ceea ce priveşte sintaxa. savant construite. elemente de relaţie cu altă valoare decât cea pe care o au în limba actuală etc. 6. în scrierile religioase. . . -ireţi apare în toate textele. Astfel.unele adverbe apar întărite cu particula deictică -şi: acoloşi. în scrierile cronicarilor mai puţin erudiţi.2. punând la contribuţie şi mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului” (Munteanu. acordul substantivelor în genitiv şi dativ cu atributele şi apoziţiile.. 6.. deşi nu lipsesc frazele alcătuite după modele străine. sunt prezente elemente proprii sintaxei populare. textele dobândind un caracter elaborat. unele dintre ele. dar adesea ei n-au şovăit să creeze cuvinte noi. Pe de altă parte. acestea au o frecvenţă mult mai scăzută decât în cele din secolul al XVI-lea şi. 1983: 108). în special cele ale lui Varlaam. în vreme ce. în structura sintactică a textelor laice se pot distinge două maniere de exprimare: construcţii ample. cât şi prin prezenţa unor elemente de exprimare artistică. textele din acest secol au suferit modificări esenţiale. Mai mult. 85 . deşi se mai păstrează unele particularităţi arhaice ca: dativul adnominal. Dosoftei şi Antim Ivireanul se impun atât prin valorificarea limbii populare. în general. încăşi etc.

anarhie. imală „noroi” etc. ciobotă „cizmă”. hasnă „folos”. a înjura. caimacam „locţiitorul domnului”. preobrajenie „schimbarea la faţă” etc. cin „tagmă. fur „hoţ”. ciorap. ordin călugăresc”. cântar.termeni de origine latină. omăt. în vreme ce în textele munteneşti sunt frecvente cuvinte ca: ginere „mire”. (în textele transilvănene şi bănăţene). blagoveştenie „bunăvestire”. basma. camai „niciodată”. strălucire”. voie vegheată „protecţie” etc. . neştine „cineva” etc. paradă. specifici lexicului religios: bdenie „vechi în rugăciuni”. blagocestivie „pioşenie”. de biu „din belşug”.neologisme latino-romanice: alector „elector”. calendar. ca şi expresii şi locuţiuni specifice: peste fire „extraordinar”.termeni împrumutaţi din slavonă pe cale cărturărească. cust „trai”. alenşig „duşmănie”. a blagoslovi „a binecuvânta”. curechi „varză”. Pe lângă aceşti termeni. pisică. agă „căpetenie militară”. papuc. magazie. lucoare „lumină. tavă etc.).. anost. duroare „durere”. cei mai mulţi referitori la civilizaţia materială (geam. politie „stat.termeni de origine neogreacă. limpede”. fantezie. coronaţie „încoronare”. mamcă „doică”. a conceni „a sfârşi”. astăzi dispăruţi din româna literară: bucin „trâmbiţă”. chiar „clar. a catadicsi. în vocabularul acestor texte se pot identifica: . zăpadă etc. . capichehaie „reprezentant diplomatic la Poartă” etc. care au o circulaţie limitată: agud „dud”... . desemnând în general noţiuni abstracte: agramat „ignorant”. enchiclopedie.Astfel. a aldui „a binecuvânta”. carvasara „birou vamal”. epidemie. corăspondenţie. cearceaf. ţinterim „cimitir” (în scrierile moldoveneşti).elemente regionale. judeţ „judecată”. measer „sărac”. blagocestie „evlavie”. farfurie. în limba textelor bisericeşti se mai întâlnesc şi calcuri după neogreacă şi slavonă.turcisme care denumesc în special termeni concreţi. a sudui „a înjura”. senat etc. dăzvoalbe „a lămuri. .. a explica”. a plictisi. 86 . . nostim. a da mulţumită „a mulţumi”. oraş” etc.) sau termeni politico-administrativi (beizadea „fiu de prinţ”.

1983. ✎ Evaluare Particularități ale limbii române vechi – analiză de text. Introducere sintetică (după note stenografice ale unui curs). Istoria limbii române literare. Editura pentru Literatură. sub conducerea lui Gerhard Ernst. 1968. Bucureşti. 1974. Privire sintetică. Editura Științifică și Enciclopedică. Gheţie. Walter de Gruyter. Alexandru. 2646-2692. Christian Schmitt. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. art. 223 din Romanische Sprachgeschichte (Histoire linguistique de la Romania). Nicolae. Florica. Vasile. deaci vădzuiu elu grăindu: «Nevoiaşte-te şi ieşi currundu dintru Ierusalim. Martin Dietrich Gleßen. Ştefan. Munteanu. Bucureşti. Târa. însumi 87 . derep ce nu-ţi voru preemi mărrturia ceaia ce e de menre». 3 Teilband/Tome 3. Graiurile dacoromâne în secolul al XVIlea. Şi eu dzişu: «Doamne. Bucureşti. Histoire interne du roumain: morphosyntaxe et syntaxe (Interne Sprachgeschiche des Rumänischen: Morphosyntax und Syntax). Ion. 1978.☞ Care sunt principalele particularități XVII-lea? ale limbii secolului al Bibliografie Dimitrescu. Mareş. 2009. Wolfgang Schweikard. Editura Minerva. Istoria literaturii române. nr. Berlin. Michaela. pag. Gheţie. Bucureşti. 1973. Livescu. Ion. Rosetti. Editura Academiei. 1988. Contribuţii la istoria limbii române vechi. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Şi-mi fu întorrcîndu-mă întru Ierusalim şi rrugîndu-me în băsearecă şi-mi fu spaimă. Iorga. Alexandru. Istoria limbii române literare. înşiş stiu că eu era acela ce-i băga în temniţă şi-i ucidea prin gloate ceia ce credea întru tinre şi cîndu vărrsară sîngele lu Ştefanu. marrtorului tău.

p. lărgeaşte rostul tău şi împlea-l-voiu. Turna-se-voru păcătoşii întru ĭadu. se nu învrătoaşe-se omul. întru lucrul măriloru sale legă-se păcătosul. ce scoşi-te den tara Eghipetului. întinară-se limbile în perire ce féceră. Codicele Voroneţean. Că nu pără în cumplitu ultatu va fi méserul. nece să te închini a Dumnezeu striin. Să nu fie ţie Dumnezeu nou. 104 […] În scîrbi chemaşi-mă şi izbăviiu-te. Şi nu ascultară oamenii glasul mieu şi Israil nu auzi-mă. Învie. p. toate limbile ce ultară Dumnedzeu. sfînt numele al lui pre ajutori să-l chemăm. Auziţi oamenii miei şi mărturisi-voiu voao Israil să ascultari mine. Ştiutu ĭaste Domnul gĭudeţu făcîndu. rebdaré mişeiloru nu va peri pără în cumplit. Întrebare: Ce e datul de har? Răspuns: Datul de har easte aceaia cîndu ne aducem aminte depre toate faptele bune ale lui Dumnezeu şi dăm har lui pren Hristos. Psaltirea Scheiană. 348-350 […] Dracii amu cerşură de la Hristosŭ să se ducă în turma porcilorŭ. Catehismul (Întrebarea creştinească). Coresi. Şi lăsai ei după începutul inimiei lor şi mearge-vor după începăturile sale. 269-271. ca aceaia să-i neace. Deaci dzise cătră minre: Pasă. se gĭudece-se limbile între tire. Întrebare: Ce easte milcuitura? Răspuns: Milcuitura easte aceaia cînd cearem ceva de la Dumnezeu şi avem greu şi nevoiia noastră.era stîndu şi lăsa spre uciderea lui şi străjuiia veşmentele celora ce ucidea elu». Doamne. ca să nu 88 . să strice şi să scârbească inimile stăpânilorŭ lorŭ. Întrebare: Carele-s acealea? Răspuns: Milcuitura şi datul de har. în cursa ačasta ce ascunseră legă-se pičorul loru. p. p. de nemică dracii lor smeri-vrea şi spre dodeitorii lor rădica vrea mîna mea […] Idem. Să vrea oamenii mie asculta mine şi Izrail în calea mea să vrea îmbla. auziiu-te de ascuns vihor şi ispitiiu-te în apă de împutare. Că eu sînt Domnul Dumnezeul tău. că eu întru limbi deparrte tremiţu-te». 13 Întrebare: Cîte rîndure de lucrure să ne cuprindem în rugăciune? Răspuns: Doao. Bucurămu-nă de spăsenia ta.

dă-mi să beau. De fiete va fi sculatul de noapte. aşa-s credzuţii tari în Domnezeu. Voarece oraşu sau oamenii den casă domnul nu-i va pădzi. domnului mieu. şi nu vrea fi apărati de Dumnezeu. că tot alenşigul lesni-l va învinge. Carte cu învăţătură. Nu-i fără Domnezeu izbavă şi agiutor. p. Nu-i fără. Cumu-s săgeţile în mînă de puternic. Cătră aceştea să şi înţeleagemŭ.priimească pre Hristosŭ. carii agiutoru den domnul nu aşteptaţi. voauă ce în Domnezeu tare nu credeţi. Pre lesne dă Domnezeu de tot acelora carii lui usbăiesc şi lui i se roagă. de nu-i vrea fi lăsatŭ Dumnezeu lor […] Coresi. Scriadză svînt David în carte Joltarului. ca să ştie de ce muncă şi chinuire şi de ce reale izbăviţi sântŭ. care-au tocmit Domnul fiiului domnu-mieu. o sută doauodzeci şi şase de cîntece: nu-i fără Domnăzeu izbavă şi agiutor. p. iaca ieşi Raveca cu veadra pre umerul ei şi pogorî la fîntînă şi scoase apă şi dziş ei: rogu-te. crede că vor peri. să calea mea pre care am venit ai nărocit. Şi mainte decît această beseadă într-înima mea era sfîrşit. Aşa se va tîmpla tuturora voauă în muncă şi în grijă pîne ce mîncaţi. Nu-i fără. iaca la ceastă fîntînă stau. 237 Toţi criştinii ascultaţi şi bine învăţaţi. aşa să fie: acea fată ce va veni a scoate apă şi cui eu voi dzice: lasă beau puţinea apă den veadra ta şi aceaia va dzice mie: bea. Nu-i făr. decîtŭ atunce porcilorŭ. E ea prea curînd luo veadra de pre umăr şi dzise: bea. Fericatu-i sufletul întărit cu credinţă. sau şi sloboi ei den piiardere de ce le veniia de la hitleanii draci. Nui fără. mai mare rău fi-vrea făcutŭ noao. Fragmentul Teodorescu. ca să nu se ucigă. Iar Hristosŭ lăsă şi grăi lorŭ: «Duceţi-vă!» Că arătă cîtă răotate şi amărăciune avut-au dracii spre oameni. Domnedzeul lui Avraam. că nici spre porci n-ară fi avutŭ dracii puteare. 337-338 […] Derept aceaia astădzi sosiiu la fîntînă şi aceasta dziş: Doamne. aceasta să fie acea muiare. Şi încă de vrea fi avutŭ puteare dracii. Nu-i fără. Nu-i fără. 89 . Iar Hristosŭ păziia cei ce se drăcise. încă şi cămilelor voiu scoate.

Şi am scris această scrisoare în casa popei Stoiei ot Bolboşi şi am scris eu. mărturie Eu. pîn gura casălor. Şi eu băui. deasupra de hălăşteu. 79-80 ZAPIS DE CUMPĂRARE Bolbaşi – j. Dan Stoica Brătian Stanciul Ivan Stan Dan cel mic Ion Suveţul Bădsor ot Bolboş. Pusu-ne-am şi degetele mai jos.98-99 Şi lăcrâmă pré-sfănta Mariĭa şi dzise munciţilor: „au n-aţi credzut şi n-aţi audzitu că printru numele meu munci-se-va totu acela ce nu va crede?” Şi dzise 90 . p. Şi mărturie Brătian şi Ion şi Pătru Stan i Drăgoi. Ion Suveţul. pe după gruiul casălor. mărturie Text reprodus după Documente şi însemnări româneşti din secolul al XVI-lea. la Corn şi în Zîlţ pe den faţă den Matca Gurei. în zos. anume Dan. iară în Zilţ. Ivan şi Stan. Brătian. care lui au născut Milca.încă şi cămilele tale voi adăpa. de varniţă pînă în Gura Puiului. la teiul cel mare. Şi puş un cercel pre fruntea ei şi o podoabă a mînilor pre mînile ei […] Palia de la Orăştie. faţa în zos pe la cer. la Poiana Babei. Stanciul. fără numai Stănilă vornic şi frate-său Cîrste. let 7084. cămilele încă adăpă. Pi(s) mĭ(s) a(v) 25(d) şi Pătru mărturie. Redei ot Sura. din Matca Gurei. care e fecior lu Nahor. p. popa Pătru ot Sura. Dan cel mic. pe de deal. pi la moara lu Dobrin. Stoica. 25 august. în Gura Fînului. nimedd treabă să nu aibă den neamul acestor oameni ce sint mai sus scris. 1576 † Cum să se ştie că au cumpărat Stănilă vornicul i brati ego Cîrste di la fraţii lor. Şi întrebai ea şi dziş: a cui fată eşti? Ea răspunse: Fata lu Betuel sunt. Gorj. la stupina lu Dobrin. Dici.

p. Pînă cînd răsare soare.. Iese-n treabă demineaţă. den casa Iudei. preste Israil. Zi de iarnă şi de vară. De ies gadinile toate. şi cădzu pre ĭai..751-753 [. Să crească-n vremi şi să scază. alţii pănâ [în] creştetu. şi întru Iuda au ales împărăţia şi.] Biblia de la Bucureşti. Şi soarele ş-nemereşte Apusul ce odihneşte. alţii era acoperiţi în foc.: spre apus au spre amiadzâdzi? Şi răspunse sfănta Mariĭa şi dzise: Blâmu spré amiadzădzi. pré-sfăntă maica lu Hs.] Şi au ales Domnul Dumnezeul lui Israil întru mine dentru toată casa tătîne-mieu să fiu împărat preste Israil în veac. Să-ş ceie şi să-ş răpască De la Domnul să-i hrănească. întru mine vru să mă fac eu împărat peste tot Israilul. p. casa tatîne-mieu.. [. alăţii arde pănâ în pieptu. Luna ai făcut cu rază.pré-svănta Mariĭa: să cadzâ întunereculŭ ca şi de-inte. Lupii urlă şi scîncează.306 91 .242-244. Şi dzise arhangghelŭ: Încătruo veri să mergi. bărbaţi şi mueri: unii arde pănâ în brău. Din tunerec feceş noapte. şi. Dosoftei. Călătoria Maicei Domnului la iad. Şi omul. p. Şi dentru toţi fiii miei. Cînd spre vînat se gătează. şi luară pré-sfănta Mariĭa şi o duserâ spre amiadzedzi. De mărg cineş la nchisoare. Şi veniră patru sute de îngeri. au ales întru Solomon. să-l şază pre el preste scaunul împărăţiei Domnului. fiiul mieu.. heruvimii şi sărafimii. De lucrează pănă-n sară. căci mulţi feciori au dat mie Domnul. fără de greaţă. unde era unŭ râŭ de focŭ şi eşiĭa parâ de focu şi era într-ănsă multu nărod. Psaltirea în versuri. întru fiii tătîne-mieu.

DE DOMNIA LUI PĂTRU VODĂ RAREŞ, FICIORUL LUI ŞTEFAN VODĂ CEL BUN, VĂ LEATUL 7035 GHENARIE 20

După moartea lui Ştefan vodă cel Tînar, strînsu-s-au boierii şi ţara de s-au sfătuit pre cine vor alége să puie domnu, că pre obicéiul ţării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămînţă de domnu. Şi iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înţeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu savîrşit mai nainte de Ştefan vodă şi fiindu Ştefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvîntu, ca de să va săvîrşi el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareş, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, tîrgoveţ din Hîrlău, de l-au chiemat Rareş. Aşa pre Pătru aflîndu-l şi adeverindu-l că iaste de osul lui Ştefan vodă, cu toţii l-au rădicatu domnu, ghenuarie 20. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, p.53

Zac. 10. Era véste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă decît a lui Baştè Giurgiu, care zavistie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă. Zac. 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi cum să fie agiunsŭ în cîteva luni cu dare Ieremie-vodă la Baştè Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescu: Sula de aurŭ zidiul pătrunde. Zac. 12. V leato 7109 [1601] avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baştè Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortulŭ unde odihniia, şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baştè Giurgiu, iară trupul păn-a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostu mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitu lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ némţilor. Miron Costin, Letopiseţul Ţărîi Moldovei, p.123

I. Ştefan-vodă cel Bun, luund domnia Moldovii, şi viind turcii în dzilele lui să treacă în Moldova la Gălaţi, i-au bătut foarte rău pre turci … Şi în cîteva 92

rînduri s-au bătut Ştefan-vodă cu turcii. Iar cînd s-au bătut la Războieni, atunce sau aşedzat turcii cu Ştefan-vodă. Şi le-au dat hotar şi olat Bugeacul şi au făcut pace. Şi turcii apoi au adus tătarî din Crîm şi i-au aşedzat în Bugeac, carii stau şi pînă astădzi, precum au aşedzat şi la Hotin lipcani. Ion Neculce, O samă de cuvinte, p.23

Deci făcîndu-se ei o ceată spurcată, noaptea să strîngea toţi la casa lui Gheorghe-dvornicul, de făcea sfat şi să învăţa cu ce fel de meşteşugari vor ucide pre acei 3 boiari. Şi altă vină nu le afla făr' cît zicea că ei tot boieresc la toţi domnii, şi cum s-au îmbogăţit, şi cum nu-i băga în seamă şi numai batjocoresc. Iar mai vîrtos pizmuia Băleanul, căci nu l-au pus ban mare la Craiova. Deci aşa sfătuindu-se în toate nopţile, dat-au Dumnezeu de prinseră cei 3 boiari de veste mai timpuriu şi degrab merseră la Antonie-vodă de-i spuseră şi să rugară să le facă judecată dreaptă cu Băleanul şi ceata lui. Şi de-i va afla că au călcat jurămîntul sau au făcut lor vrun rău, atunce să paţă după vina lor. Letopiseţul cantacuzinesc, p.113

[...] Venind Gligore-vodă domnu în urma tătîne-său, au găsit ţara stricată, fărîmată de atîta răotăţi ce-i venise asupră, de nebuniile rumânilor şi den rea chiverniseala domnilor. Costandin-vodă o au purtat rău. Mihnea-vodă mai rău şi mai cumplit, şi datorie multă rămăsese de la Mihnea-vodă făcută. Ci să mira ce să facă: haraciul împărătescu va să-l dea, au datoriile va plăti, au ţara să îndrepteze; ci-i era toate împotrivă. Ci într-acestea, după nor veni şi senin, după multă răotate şi foamete ce era, şi ciumă, au dat Dumnezeu pace şi bişug în toate şi sănătate – că s-au făcut grîu mult, mei mult, vin şi alte bucate, cu care-şi rădică săracii nevoile. [...] Letopiseţul Bălenilor, p.128

93

✎ Teste de evaluare finală

1. Definiți latina populară și precizați care sunt principalele ei izvoare. 2. Indicați ce fapte de limbă sunt atribuite substratului. 3. Comentați definiția genealogică a limbii române dată de Al. Rosetti (1968: 77): „Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Pannonia de Sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre”. 4. Definiți și comentați „teoria imigraționistă”. 5. Precizați câteva argumente în favoarea continuității românești la nord de Dunăre. 6. Ce denumiri au fost date perioadei de unitate a românei? Precizați limitele și cauzele ruperii acestei unități. 7. Care sunt trăsăturile românei comune? 8. Care sunt urmările contactului dintre română și limbile cu care a venit în contact? 9. Precizați principalele particularități ale limbii române vechi.

94

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea. 1969. Editura Academiei. Academia Română. Împrumuturi vechi-slave în limba română. 1900. Gheţie. Suciu. București. I. I. Mihăescu. (coord. H. I. I. Rosetti. S. Editura Academiei. Bucureşti. Al. Craiova. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al... București.. Rosetti” (coord. Bucureşti. Influenţa orientală asupra limbii şi culturii române. Emil. Constantin. Istoria limbii române.). Latina dunăreană. Editura Academiei. II 1961. Istoria limbii române. Frâncu.. 1985. Limba română. Mihăilă.. Mareş. Iancu. 1940. Dimitrescu. 1978. Studiu monografic. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Editura Scrisul Românesc. *** Tratat de dialectologie românească. Iași. București. L. Editura Didactică și Pedagogică. Graiurile daco-române în secolul al XVI-lea.. Editura Academiei.. Influenţa grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea. Sintaxa limbii române în secolele al XVI-lea – al XVIIIlea. Istoria limbii române. Bucureşti. Mioara Avram). Fl. 95 . Editura pentru Literatură. Densusianu. Casa Editorială „Demiurg”. Al. 1965. Editura Ștințifică. Editura Academiei. Ov. Editura Junimea. 1980. Magdalena Popescu-Marin). Iaşi. 1974.. Bucureşti.. I. *** Istoria limbii române. 1960. G. Fischer. 1966. Istoria limbii române de la origini până în secolul al XVII-lea. Influența turcă asupra limbii române. ediţia a II-a. Puşcariu. Gramatica limbii române vechi (1521-1780). 1980. II. Bucureşti. Bucureşti. Rosetti” (coord. Gh. 2009. Şăineanu. Bucureşti. 2007. 2007.Bibliografie generală Academia Română. 1978. București. Ivănescu. Bucureşti. 2009. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful