Geniul e o exceptie, o abatere de la norma. Geniul se opune "vointei oarbe de a trai" si este nefericit si neinteles de contemporani.

Afirma Ovidiu Ghidirmic in studiul sau Motenirea prozei eminesciene , ilustrand Condiia omului de geniu ca fiind ghidat de o lume nefericit, mpnzit n profunditatea gndurilor solitare. Aceasta soarta nefericita a geniului este o tema des intalnita in lirica lui Eminescu, cele mai representative fiind in Scrisorile si Luceafarul, unde inadaptarea la regulie de convietuire obisnuite il izoleaza si are drept urmare nefericirea. 'Luceafarul' este expresia desavarsita a geniului eminescian, aparand ca o sinteza a gandirii sale poetice.(acesta este blablabalbalbalab) . Simbol al geniului, acesta este un astru ceresc ,capabil de met antro si de a scutr timpul si spatiul, care isi trage atributele tocmai din Universul infinit pe care il domneste: Noi nu avem nici timp nici loc si nu cunoastem moarte. Manat de impulsuri cognitive, acesta din dorinta de a cunoaste voluptatea iubirii umane perceputa ca un afect, ii cere Demiurgului sa-I schimbe statutul de nemuritor, dar este refuzat . (reia-mi al nemuririi nimb. Iti dau catarg langa catarg). Luceafrul vedeca pe o trdare mariajul Catalinei si al lui catalin i sufer de revelaia propriei sale condiii, (prilej cu care Eminescu critic societatea contemporan lui ), acestuia nu-I ramane decat sa-I contempleze,solitar, marcand incompatibilitatile care ii separa de restul lumii contemporane sale. Ce-ti pasa tie?? Traind in cercul In Scrisoarea I, Portretul savantului,simbolizeaza superioritatea omului de geniu, care este preocupat de problemele grave ale Universului, de cercetarea si descoperirea tainelor acestuia si care - desi sarac stapaneste tainele lumii, deoarece "el sprijina lumea si vecia intr-un numar": "Iar colo batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate, intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate Si de frig, la piept si-ncheie tremurand halatul vechi, isi infunda gatu-n guler si bumbacul in urechi, Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic, Universul fara margini e in degetul lui mic. Precum Atlas in vechime sprijinea cerul pe umar Asa el sprijina lumea si vecia intr-un numar." Poetul se intreaba daca omul de geniu, savantul poate intra in nemurire prin opera sa, careia i-a dedicat intreaga viata: "Ce-o sa aiba din acestea pentru el, batranul dascal? / Nemurire, se va zice". Savantul spera ca ideile sale stiintifice, descoperirile care l-au preocupat totdeauna vor ramane in eternitate, parcurgand secolele. Gloria si nemurirea sunt insa simple iluzii: "Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost, / O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?" Dezinteresat de lumea materiala, de pragmatismul vietii, omul de stiinta isi dedica intreaga viata studierii tainelor Universului. El descifreaza mistere necercetate inca, desi conditiile in care traieste sunt precare si nimeni dintre contemporani nu este interesat de preocuparile superioare care vor contribui la evolutia si civilizatia omenirii. Se impun trasaturile astrologului, care "intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate", fiind comparat cu Atlas, care in mitologia greaca sustinea pe umar intregul glob pamantesc. Se sugereaza astfel efortul intelectual si responsabilitatea de care savantul se simte cuprins pentru atingerea absolutului in cunoastere. Poetul se intreaba daca omul de geniu, savantul poate intra in nemurire prin opera sa, careia i-a dedicat intreaga viata: "Ce-o sa aiba din acestea pentru el, batranul dascal? / Nemurire, se va zice". Savantul

spera ca ideile sale stiintifice, descoperirile care l-au preocupat totdeauna vor ramane in eternitate, parcurgand secolele. Gloria si nemurirea sunt insa simple iluzii: "Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost, / O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?" Idee filozofica ce se constituie, parca, intr-o concluzie a poeziei si a existentei intregii omeniri: "Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii!"