METODOLOGIA CERCETARII PSIHOLOGICE I.

Norme etice in cercetare; scurt istoric Decizia de a intreprinde cercetari se bazeaza pe judecata psihologului legata de modul in care poate contribui cel mai bine la dezvoltarea stiintei psihologice. O conditie care treb uie respectata, avind in vedere faptul ca participantii la cercetare sunt oameni sau animale, este aceea de a nu interveni agresiv in modul de viata uzual al subiectilor. Orice psiholog are obligatia sa nu traumatizeze si sa nu intervina in nici un mod negativ bunastarea participantilor la cercetare. Atunci cind cercetarea are ca participanti subiecti umani, psihologul are obliga tia de a verifica si evalua scopurile si obiectivele propuse prin prisma unui cod etic. Daca apare o disonan ta intre scopul cercetarii si cistigurile pe care ea le aduce pentru stiinta si morala, cercetatorul are oblig atia sa o rezolve astfel ca drepturile participantilor la cercetare, in principal dreptul de a fi protejat, sa nu fie v atamat in nici un fel. Pentru ca, de cele mai multe ori, cercetarile se efectueaza in echipa, cel care coordoneaza echipa de lucru are obligatii si responsabilitati suplimentare: el este responsabil de comportam entul etic si moral al intregii echipe. Unul din principiile etice ale profesiei de psiholog il reprezinta comunicarea s copurilor cercetarii inainte de debutul ei, aceasta fiind o obligatie. Acest lucru este important deoarece as tfel se obtine deschiderea subiectilor si se evita posibilitatea ca acestia sa aiba senzatia ca sunt manipulati. Informati ile asupra scopurilor cercetarii trebuie date in conformitate cu virsta si nivelul cultural al participantilor la cerceta re. Pe parcursul cercetarii, exista obligatia de a se respecta libertatea individulu i de a se retrage oricind doreste din colaborare, aceasta pentru ca psihologul se situeaza oricum pe o poz itie superioara, care nu trebuie folosita. Cercetarile cu copii sau persoane cu tulburari de diverse feluri solicita proced uri speciale de comunicare si protectie. Este bine sa se faca un fel de antrenament, care sa aiba la baza i nformatii de la cei care lucreaza in mod obisnuit cu acele persoane. Dupa colectarea datelor, cercetatorul este obligat sa ofere informatii asupra lo r, sa comunice rezultatul studiului, singura exceptie fiind cazul in care programul de cercetare presupune conditii de confidentialitate (de exemplu, o cercetare asupra relatiilor dintre minoritati). Un alt principiu se refera la cercetarile cu animale, unde cercetatorul are obli gatia de a face un training special inainte. Coordonatorul proiectului este obligat sa asigure confortul si sa nu vatameze sanatatea participantilor la cercetare. Utilizarea procedeelor pe baza de durere sau stres este permisa do ar daca alte proceduri nu pot fi

folosite si scopul cercetarii prezinta interes stiintific si moral. Daca viata a nimalelor folosite pentru cercetare, aceasta trebuie sa se faca in cel mai rapid si mai putin dureros mod. (Info: M. Beniuc - Zoopsihologie). Concepte de baza in cercetarea stiintifica: paradigma, metodologie, metoda, tehn ica. Paradigma reprezinta un set de propozitii care explica modul in care este percep uta realitatea, un set de informatii care descriu realitatea sau reprezinta o modalitate de intelegere a e i. Paradigma ca explicatie generala asupra lumii poate fi cu tenta pozitivista (can titativ-descriptiva) sau cu tenta comprehensiva (cantitativ-explicativa). De aici rezulta urmatoarea clasifi care: - paradigme care stau la baza interpretarilor pozitiviste; - paradigme care stau la baza interpretarilor comprehensive; - paradigme pozitiviste care stau la baza teoriilor pozitiviste si neopozitivist e; -paradigme interpretative, care subsumeaza abordarile de tip fenomenologic, psih analitic si comprehensiv; - paradigme critice, care se aplica in abordarile sociologice, feministe si marx iste. Metodologie Definitia 1: Metodologia este modelul de cercetare utilizat intr-un studiu parti cular; include informatiileteoretice adiacente temei si metode pentru verificare a acesteia. In acest caz, fiecare cercetare are o metodologie distincta. Definitia 2: Metodologia in stiintele sociale are doua laturi: analiza critica a activitatii de cercetare si formularea unor propuneri pentru perfectionarea acestei activitati. Lazarsfeld (1969) formula o alta definitie, aratind ca metodologia are sase obie ctive principale: delimitarea obiectului de studiu in cercetarile empirice, analiza conceptelor, a naliza metodelor si tehnicilor de cercetare, analiza raportului dintre metodele si tehnicile utilizate, sistematiz area datelor obtinute in cercetarea empirica si formalizarea rationamentelor finale. Metoda este definita ca fiind modul de cercetare, sistemul de reguli si principi i de cunoastere si transformare a realitatii obiective (S. Chelcea, 2001). Metodele reprezinta tota litatea instrumentelor folosite intr-o cercetare pentru culegerea si prelucrarea datelor. Clasificarea metodelor se poa te face dupa mai multe criterii:

1. Dupa criteriul temporal, se descriu metode transversale si metode longitudina le. Metodele transversale urmaresc descoperirea relatiilor dintre laturile, aspectele, fenomenele si proce sele socio-umane la un anumit momentdat. In aceasta categorie se incadreaza obse rvatia, testele, ancheta (pe baza de chestionar si pe baza de interviu). Atentie! Testele nu permit predictia! Metodele longitudinale studiaza evolutia fenomenelor in timp; in aceasta categor ie se incadreaza studiul de caz, biografia, studiul panel etc. Aceste metode permit o oarecare predictie facuta cu prudenta si nu pe termen foarte indelungat. 2. Dupa criteriul reactivitatii, adica al gradului de interventie al cercetatoru lui asupra obiectului de studiu, se disting: metode experimentale in care psihologul intervine provocind producer ea unor fenomene, metode cvasiexperimentale (ancheta, sondajul de opinie), in care psihologul nu intervine activ, dar este p rezent, ceea ce poate duce la o modificare a raspunsurilor (aparitia asa-numitelor "raspunsuri dezirab ile"); metode de observatie, in care psihologul nu este prezent fata in fata cu participantii (studiul documentelor s ociale, observatia indirecta), situatie in care comportarea participantilor este absolut libera, spontana. 3. Dupa criteriul numarului de unitati sociale luate in studiu (numarul de subie cti), se disting: metode statistice, care presupun investigarea unui numar mare de subiecti (aproximativ 1000-1500, minimum 50): anchete socio-demografice, chestionare de opinie etc; si metode (analize) cazuistice, ca re presupun studiul integral al citorva unitati sau fenomene (biografia, monografia, studiul de caz). Tehnica psihologica reprezinta un demers operational al abordarii. Ex: ancheta r eprezinta o metoda, iar tehnica aleasa in cadrul acestei metode poate fi chestionarul sau interviul. Procedura se refera la modalitatea concreta de culegere a datelor: creion si hir tie, reportofon, camera video, etc. Scurt istoric Primele studii empirice din antichitate, apartinind lui Socrate, Hipocrat, Thale s, au fost preluate in secolul XIX, cind a avut loc o adevarata explozie a cercetarilor sociale. Le Play invest igheaza conditiile de munca in fabrici folosind monografia. Cresterea conflictelor sociale pe fondul cresterii industri ale este unul din motivele care duc la dezvoltarea cercetarii stiintifice. Debuturile analizei de tip cantitativ se leaga de numele lui Auguste Comte, care , in 1948, descrie caracteristicile filosofiei pozitiviste si introduce in cercetare metodele; orie ntarea pozitivista isi pastreaza dominatia pina in secolul XX. Comte propune ca metoda de cercetare experimentul. La sfirsitul anilor '50, pozitivismul este in plina inflorire; pentru a le contr abalansa, apar teoriile comprehensive care stau la baza abordarilor de tip calitativ. Teoriile comprehen sive ii au ca promotori pe Weber si

Husserl si apar pe terenul sociologiei de tip anglo-saxon. Metodologia de tip ca litativ devine o concurenta serioasa acelei de tip cantitativ. In prezent, intre cele doua abordari s-a produs o echilibrare, fiecare recunoscind meritele celeilalte. II. Modele de cercetare Succesul cercetarilor empirice asupra comportamentului uman individual sau de gr up presupune luarea in considerare a trei principii metodologice. Dupa S. Chelcea (2001), aceste princi pii sunt: (1) principiul unitatii teoretic-empiric, (2) principiul unitatii intelegere (comprehensiune) -explicati e, si (3) principiul unitatii cantitativcalitativ. Conform principiului unitatii teoretic-empiric, in cercetarea stiintifica cunost intele teoretice ghideaza activitatea empirica, activitatea de cercetare concreta; pe de alta parte, datel e obtinute prin activitatea de cercetare confera valoare de adevar teoriilor. Principiul unitatii intelegere-explicatie pune in discutie relatia dintre subiec tul si obiectul cunoasterii stiintifice. Cu alte cuvinte, a intelege de ce apare sau se desfasoara un anumit comportament nu este acelasi lucru cu a-l explica. Putem intelege intuitiv cauzele care duc la aparitia unor fenomene sociale, dar aceste acte de intelegere nu garanteaza obiectivitatea concluziilor noastre. Explicarea unui fapt social p resupune descrierea si definirea unor argumente concrete care sa justifice aparitia si dezvoltarea unor fenomene socia le. Asadar, explicatia stiintifica presupune o analiza de profunzime a comportamentului uman, si nu doar o simpla i ntuitie. Principiul unitatii cantitativ-calitativ impune utilizarea convergenta a metodel or statistice, specific cantitative, si a celor cazuistice, specific calitative. Din punct de vedere epistemologic, cercetarea cantitativa se supune paradigmei p ozitiviste, conform careia evenimentele, faptele, informatiile care decurg din observatii si experim ente pot fi analizate obiectiv. Pozitivismul admite ca exista o realitate exterioara subiectului, o conduita ext erna care reproduce ad integrum trairile sale psihice interne. Aceasta realitate externa (comportamentul uman) p oate fi masurat de catre cercetatori intr-un mod absolut obiectiv. Subiectivitatea inerenta poate fi eliminata prin c oncordanta observatiei: daca exista trei persoane care ajung la aceeasi concluzie despre caracteristicile unui compo rtament, eroarea de evaluare este nula.

Cercetarile cantitative, prin caracteristicile metodelor pe care le utilizeaza s i prin analiza matematicostatistica a datelor obtinute, conduc la adevaruri sau informatii care pot fi generalizate. Explicarea unui fenomen social trebuie sa se obtina pe calea unui experiment; construirea teoriilor urme aza o cale bine definita, se utilizeaza concepte si proceduri formale cunoscute, astfel incit rezultatele sa poata fi ve rificate de alti cercetatori prin utilizarea aceleiasi metodologii. Demersul logic utilizat in cercetarile cantitative este deductia. Cercetarea calitativa se supune paradigmei comprehensive, conform careia psihicu l uman nu este integral prezent in comportamentul manifest; aceasta perspectiva admite teza independente i intre conduita de masurat sirealitatea ei obiectiva. In plus, conform acestei paradigme, obiectivitatea cercetarii este o iluzie: masuram ce ni se ofera. Georges Devereaux (1980) preciza ca stiintele socio-umane trebuie sa tina cont s i de persoana cercetata, de faptul ca trasaturile ei de personalitate pot influenta si chiar perturba rez ultatele cercetarii. Pentru a indrepta neajunsul capacitatii de a fi obiectiv, el propune validarea de semnificatie, sp ecifica paradigmei comprehensive. Validarea de semnificatie se obtine printr-o analiza obiectiva si critica a date lor intermediare si finale ale unei cercetari de catre un grup de specialisti sau chiar de catre participantii la ce rcetare, considerati "persoane neutre" in raport cu cercetatorul. Rezultatele unei cercetari comprehensive nu pot fi generalizate si nici nu-si pr opun acest scop. Ele duc la o explicare de profunzime a unui segment de comportament. Modelul cercetarii stiintifice Un prim pas al cercetarilor empirice presupune doar schitarea unui model de cerc etare. Aceasta schita presupune sa definim mai intii comportamentele pe care vrem sa le evaluam, sa pr ecizam unde, cind si cum putem masura aceste comportamente. De asemenea, ne vom gindi la modalitatile de preluc rare a informatiilor obtinute si la modurile de analiza a acestor rezultate. Modelul de cercetare difera in functie de natura si scopul acesteia si de metodele pe care vrem sa le utilizam. Orice cercetare obliga la citeva decizii: -ce tip de abordare este mai bun pentru situatia sociala pe care vrem sa o evalu am (cantitativ, calitativ sau mixt); -caracteristicile populatiei pe care urmeaza sa lucram: care sunt subiectii, cit i sunt acestia; pentru o cercetare cantitativa stabilim numarul si caracteristicile subiectilor inainte d e a debuta cercetarea; pentru o cercetare calitativa, numarul subiectilor nu este ferm stabilit de la inceput, avem doar o tinta, un numar aproximativ;

- o alta decizie tine de metodele utilizate; - se stabileste echipa de cercetare: numarul de specialisti, specialitatea lor, daca se vor folosi operatori sau nu; - se obtine acceptul unei institutii si a participantilor. Berger (1989) stabilea scopurile unui model de cercetare: 1. Sa ofere un ghid care sa dirijeze activitatile prin reducerea la maxim a posi bilelor pierderi financiare si de timp. 2. Sa asigure ordinea activitatilor, a operatiilor, astfel incit nici un scop ur marit sa nu fie omis sau sa fie urmarit intr-un moment nepotrivit. 3. Sa previna distorsiunile de informatie si erorile de lucru. Modelul unui ciclu de cercetare, dupa Beaugrand (1993) presupune cinci pasi: (1) enuntarea problemei de cercetare; (2) formularea planului de cercetare; (3) culegerea de informatii; (4 ) analiza si interpretarea informatiilor culese; (5) reformularea enunturilor teoretice initiale in functie de rezultatel e obtinute la sfirsitul activitatii. 1. Enuntarea problemei de cercetare In general, o problema apare ca urmare a unui gol de informatie. Aceasta lipsa d e informatie este primul pas in formularea temei, a problemei de care ne vom ocupa. Precizarea clara a ob iectivelor cercetarii se face insa doar ca urmare a unei activitati de documentare. Activitatea de documentare prec izeaza ce studii si informatii mai exista despre tema respectiva. De asemenea, tot prin documentare ne putem fixa m odalitatile de abordare a problemei, metodele etc. In aceasta etapa, observatia nestructurata (de tip calitativ) ne poate fi de fol os, pentru ca permite obtinerea unui inventar complet a tuturor posibilitatilor sub forma de intrebari. La final ul acestei etape se pot formula ipotezele de cercetare, si anume ipotezele teoretice. 2. Formularea planului de cercetare Presupune traducerea ipotezelor teoretice in ipoteze empirice, fixarea locului c ercetarii si a grupului de cercetat, alegerea metodelor, verificarea oportunitatii utilizarii acestora si o perationalizarea conceptelor. In cercetarea de tip cantitativ, aceasta operationalizare este absolut necesara, deoarece ea permite definirea cu acuratete a variabilelor utilizate. Exemplu de operationalizare: co nceptul de "responsabilitate" include urmatoarele trasaturi: stabilitate in actiune, constanta comportamentala, fideli tate, capacitate de concentrare.

Operationalizarea a fost definita (1962) ca fiind o reteta care presupune trei p asi: - selectia indicatorilor; - cuantificarea variabilelor (stabilirea valorilor pe care le pot lua indicatori i); - identificarea unui continuum numeric al valorii variabilelor (ex: fidelitatea poate lua valori de la 1 la X). Reguli ale operationalizarii conceptelor: a) Regula relevantei empirice: indicatorii trebuie sa reflecte exact conceptul p e care il masoara; b) Regula adecvarii empirice: indicatorii trebuie sa aiba capacitatea de a masur a toate fetele conceptului; c) Regula cuantificarii: valorile numerice utilizate in cuantificarea indicatori lor si variabilelor trebuie sa aiba capacitatea de a respecta constant aceleasi proceduri. Caile de selectie a indicatorilor: studii exploratorii, analiza definitiilor, apelul la propria experienta. In cercetarea calitativa, operationalizarea este considerata neadecvata. Lamneck (1988) explica de ce operationalizarea este inoperanta in cercetarea calitativa: -nu asigura relatia abstract-concret, ci este o relatie abstracta, deoarece un c oncept este transcris prin alt concept; -este incompleta, deoarece nu poate acoperi toate aspectele conceptului relativ, care este in perpetua revolutie; -este subiectiva: determinarea indicatorilor este dependenta de ceea ce intelege cercetatorul; astfel se explica de ce pentru acelasi concept exista mai multe definitii. Lamneck vorbeste si despre cuantificarea variabilelor: stabilirea unor echivalen te nu intotdeauna conforma cu realitatea. El concluzioneaza ca operationalizarea este o pierdere d e timp, pentru ca presupune definirea conceptului inainte de a debuta cercetarea, si astfel vom fi obligati sa urmam c eea ce am stabilit dinainte. 3. Culegerea de informatii se face prin diferite metode, cantitative sau calitat ive, si utilizind diverse tipuri de design. 4. Analiza si interpretarea informatiilor culese conduce la generalizari empiric e. Analiza si interpretarea informatiilor se poate face la diferite nivele: - comparatie de medii sau procente, utilizind testul t Student; - comparare de abateri; - teste statistice. In cazul prelucrarii cu ajutorul inferentelor, corelatiei, a regresiei, se poate afirma: "Rezultatele obtinute ilustreaza efecte sistematice si nu sunt obtinute la intimplare"; aceasta afirma tie este permisa numai in cazul utilizarii acestor prelucrari statistice superioare. Interpretarea reprezinta confruntarea relatiilor dintre variabile, relatii presu puse prin ipoteza. In unele

cazuri, ipoteza poate fi o simpla descriere de regularitati, iar din punct de ve dere al calculului statistic, o simpla comparare de medie sau procente; alteori ipoteza presupune o inferenta, explicar ea cauzala a unor fenomene, iar rezultatele sunt obtinute in urma unui studiu corelational sau de regresie. Inte rpretarea obliga la confruntarea rezultatelor cu ipoteza initiala. 5. Reformularea enunturilor teoretice initiale se face evaluind intregul studiu; se stabileste in ce masura metodele alese au corespuns ipotezei, care au fost sursele de eroare si in ce do meniu pot fi generalizate rezultatele obtinute. Fiind etapa in care se pot propune revizuiri teoretice ale unor modele existente , ea presupune incorporarea datelor de cercetare in teoriile existente, anularea informatiilor neconcludente (gresite) si formularea unor noi probleme de cercetare (noi ipoteze). In sfirsit, dupa toate aceste etape mai urmeaza si etapa de publicare a rezultat elor obtinute, care incheie un ciclu de cercetare si care presupune o expunere la judecata comunitatii stiin tifice, judecata care se aplica atit cercetatorului, cit si institutiei la care este afiliat. Acest ciclu de cercetare este specific cercetarii cantitative. In cazul cercetarii calitative exista unele diferente. Sarankatos (1994) propune aceasta comparatie, spunind: daca prima etapa, in cazul unei abordari cantitative, presupune specifi carea unui obiectiv, formularea unei ipoteze, operationalizarea conceptelor, in cercetarea calitativa aceasta etapa o bliga la formularea unor obiective mai generale, mai putin structurate; ipotezele se pot formula si pe parcursul cercet arii, iar operationalizarea conceptelor este un proces care nu isi are rostul in acest caz. Alte diferente intre cercetarea cantitativa si cea calitativa: -daca in cercetarea cantitativa design-ul este planificat cu multa acuratete de la debut, ea presupunind si o selectie judicioasa a loturilor de subiecti si precizarea metodelor de colectare a datelor si tipul de prelucrare, in cercetarea calitativa design-ul este cunoscut, dar nu restrictiv; pasii nu sunt fixati in ordine absolut riguroasa. -exista criterii de selectie a subiectilor, dar criteriul de reprezentativitate statistica nu-si are locul in cercetarea calitativa;

-culegerea datelor: daca intr-o abordare cantitativa putem utiliza operatori, in tr-o analiza calitativa acest lucru nu este permis si obligatoriu cercetatorul preia informatia; -analiza datelor: in cercetarea calitativa, aceasta nu este o etapa separata; ea se efectueaza pe parcurs, pe masura aparitiei de noi informatii, se apreciaza daca ele sunt utile sau nu obie ctivului fixat; -interpretarea datelor se face prin generalizare inductiva (in studiul cantitati v) si prin generalizare analitica (in studiile calitative). III. Formularea ipotezelor Ipotezele sunt specifice cercetarilor cantitative; formularea lor se face dupa c e au fost definite scopurile cercetarii si conceptele cu care vom lucra. Exista o serie de motive pentru care ipotezele sunt necesare: (1) necesitatea determinarii si delimitarii domeniului de cercetare, si (2) o ipotez a ghideaza colectarea datelor, analiza si interpretarea lor. In cele mai multe cazuri, ipotezele se refera la verificarea unor relatii care s e stabilesc intre doua variabile, ceea ce ne permite sa spunem ca ipoteza respectiva contine o posibila solutie la problema aflata in studiu. Kerlinger (1964) definea ipoteza ca fiind un enunt conjunctural despre relatia d intre doua sau mai multe variabile. Legatura dintre variabile propusa prin ipoteze este o relatie posibil a, nu una certa; ipoteza este deci o explicatie plauzibila care urmeaza a fi verificata in cercetare prin datele care se obtin. In stiintele sociale, ipoteza este reflectarea intr-o forma specifica a realitat ii obiective, un enunt cu caracteristici de probabilitate despre sensul, interconditionarea si cauzalitate a evenimentelor si comportamentelor umane. Caplaw (1970) ofera doua definitii ale termenului de ipoteza: 1. Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale intr-o forma care permite verificar ea ei empirica. 2. Ipoteza este o tentativa de explicatie la o problema de cercetare. Ipotezele trebuie sa fie testabile, specifice si precise, sa contina formulari c lare, sa numeasca variabile si sa descrie relatiile care se stabilesc intre ele. Potrivit lui S. Chelcea (2001), ipotezele trebuie sa indeplineasca 10 conditii p entru a fi valide: generalitatea, complexitatea, specificitatea, determinarea, falsificabilitatea, testabilitatea, predictivitatea, comunicabilitatea, reproductibilitatea si utilitatea. 1. Generalitatea se refera la faptul ca o ipoteza trebuie formulata astfel incit relatiile dintre variabile sa fie adevarate indiferent de conditiile spatio-temporale. 2. Complexitatea se refera la numarul de variabile care sunt cuprinse intr-o ipo

teza. Ipotezele de nivel 1 au doar doua variabile corelate, ipotezele de nivel 2 au trei variabile corelate ; se poate merge pina la ipoteze de nivel 3, cu patru variabile corelate. 3. Specificitatea priveste numarul de valori pe care le pot lua variabilele resp ective, valorile putind fi extremizate (prezent-absent) sau pe un continuum intre extreme. 4. Determinarea priveste obiectivitatea ipotezei respective, in sensul ca nu put em enunta o relatie intre doua variabile dintre care una este imposibil de evaluat. 5. Falsificabilitatea priveste formularea enuntului ipotetic In aceasta privinta vorbim despre ipotezele de tipul "si da, si nu". 6. Testabilitatea se refera la conditiile de verificare a ipotezei, in sensul ca , cu cit o ipoteza este mai concreta, cu atit ea poate fi verificata mai usor. 7. Predictivitatea se refera la faptul ca o ipoteza are functia de a descrie si explica anticipativ procesele, relatiile, evenimentele psihice. 8. Comunicabilitatea priveste formularea enuntului: enuntul unei ipoteze trebuie sa indeplineasca conditii de inteligibilitate, astfel ca ea sa fie decodificata identic atit de cel ce o f ormuleaza, cit si de cel ce o citeste. 9. Reproductibilitatea se refera la posibilitatea de a repeta un demers de cerce tare, adica posibilitatea de re-validare a ipotezei de catre alti cercetatori. 10. Utilitatea se refera la faptul ca o ipoteza, prin confruntarea cu realitatea , poate fi total validata, partial validata sau invalidata. Infirmarea unei ipoteze nu inseamna neaparat ca acea ip oteza este eronata. Etapele formularii ipotezelor Sunt definite trei etape (dupa Charboneau): (1) formularea ipotezelor generale; (2) formularea ipotezelor de cercetare si (3) formularea ipotezelor statistice. Aceste etape corespund cel or trei tipuri de ipoteze definite in cercetare: ipotezele generale, de cercetare si statistice. 1. Formularea ipotezelor generale. Se pot formula una-doua ipoteze cu grad de generalitate mare. Ele pot fi privite ca niste ipoteze de lucru, niste formulari preliminare ale scopurilor cercetarii. Ipotezele de lucru sunt a dmise atunci cind nu exista suficiente informatii pentru o formulare clara si precisa.

Ipotezele generale ghideaza demersul de documentare si permite alegerea unor sco puri, a unor tinte. Exemplu: Profesorul A. Bandura (1963) a efectuat o cercetare avind la baza o teo rie referitoare la agresivitate, si anume ca perceperea unor comportamente determina un proces de a chizitie, de invatare a lor. Astfel, el si-a propus sa cerceteze daca se poate vorbi despre adaptarea unui comportame nt agresiv ca urmare a perceperii lui. Cercetarile initiale s-au bazat pe ipoteza generala conform careia faptul d e a imagina sau percepe un comportament agresiv executat de o alta persoana reduce autocontrolul, determini nd aparitia unor comportamente agresive. El a enuntat o a doua ipoteza generala, de lucru: Reactia la imaginea unui act agresiv determina mai degraba o crestere a agresivitatii decit o scadere a ei. Cercetarea a presupus trei grupuri de subiecti copii. Fiecare grup a fost supus unui stimul agresiv diferit: primul grup a vizionat un film foarte agresiv cu personaje oameni; al doilea gru p a vizionat o piesa de teatru cu un grad ridicat de agresivitate, iar al treilea grup a vizionat un film de desen an imat cu continut agresiv. S-a considerat ca astfel subiectii sunt supusi la frustrare. S-a constatat ca grupul al doilea a manifestat cea mai accentuata crestere a agr esivitatii, urmat de primul grup si apoi de al treilea. S-a masurat ulterior, comparativ, agresivitatea la b aieti si la fete, precum si tipul de agresivitate (imitativa sau non-imitativa). Rezultatele au aratat ca exista o in fluenta intre vizionarea unor materiale cu continut agresiv si comportamentul agresiv ulterior, influenta depinzind de g radul de realism al materialului prezentat (teatru -film -desen animat). Din punctul de vedere al efectului pe se xe, s-a constatat o agresivitate in oglinda ( fetele imitau comportamentul agresiv feminin vazut in material, iar ba ietii imitau comportamentul masculin). Paranteza: Se impune o diferentiere intre ipotezele teoretice si cele generale: ipotezele teoretice propun interpretari generice ale faptelor si fenomenelor, au un grad mai mare de genera litate decit cele generale, sunt indirect testabile si sustin salturile semnificative ale gindirii, sau "revoluti ile stiintifice". 2. Formularea ipotezelor de cercetare Optiunea pentru o strategie de verificare a enuntului general obliga la formular ea unor ipoteze cu un grad mai mare de concretete -ipotezele de cercetare. Ipoteza de cercetare este mult m ai concreta si respecta regulile logicii formale; de asemenea, ea precizeaza activitatile care se vor efectua in cadrul cercetarii. Revenind la exemplul cercetarii intreprinse de profesorul Bandura, in acest caz ipoteza de cercetare a fost: "Confruntati cu un model agresiv, copiii vor dezvolta ulterior mai multe comport amente agresive, comparativ cu cei care nu au fost confruntati cu un asemenea model." Bandura a mai formulat si o s

erie de ipoteze referitoare la dezvoltarea unor comportamente agresive generate de imagini de film si imagini d e desen animat. Pentru a fi corecte, ipotezele de cercetare trebuie sa fie: operationale, riguro ase, sa presupuna un grad de originalitate si sa fie verificabile. Caracterul operational presupune ca ipotezele trebuie sa precizeze activitatile sau operatiile concrete caretrebuie efectuate pentru a vedea daca evenimentele p sihice presupuse au lor. In cercetarea lui Bandura, modelul de imitat ia forma comportamentelor reale. Ipotezele sunt operationale pentru ca de scriu actiunile care declanseaza un comportament. Caracterul riguros presupune cerinta de a nu te hazarda prin ipoteza sa precizez i clar, cantitativ gradul de aparitie al unei variabile. Bandura nu precizeaza daca comportamentele caracteri zate ca fiind imitative ale agresivitatii imaginilor sunt de trei ori mai puternice decit cele caracterizate ca fiind non-imitative. Originalitatea presupune ca informatiile propuse de o ipoteza trebuie sa fie o a chizitie originala, dar valida pentru stiinta. Bandura a vrut sa imbogateasca teoria invatarii prin imit atie si sa puna in discutie teoria catharsis-ului. Caracterul verificabil presupune ca un enunt trebuie sa fie confirmat intr-o oar ecare masura de catre datele de cercetare. 3. Formularea ipotezelor statistice Pentru a formula aceste ipoteze, mai intii decidem care criteriu il folosim pent ru a stabili gradul de valabilitate al unei ipoteze de cercetare. Daca Bandura ar fi presupus ca o imag ine violenta va declansa la toti copii participanti la experiment comportamente agresive de acelasi tip, aceasta ar fi fost o greseala. El insa nu face precizarea "la toti copiii", astfel ca ipoteza este corecta, pentru ca reactia c opiilor la stimuli a fost diferita. La majoritatea copiilor s-a inregistrat o scadere a controlului, dar au fost si caz uri cind aceasta nu s-a intimplat. Prin ipoteza statistica se stabilesc masuri cantitative ale comportamentelor de masurat. Aceste evaluari cantitative permit cuantificarea reactiilor comportamentale si stabilirea relati ilor intre stimul si reactie. De asemenea, ele ne permit si sa aflam daca evaluarile facute corespund unor realitati si sun t tipice. Concluzie: Pe parcursul unei cercetari, ipotezele obtin un grad de precizie tot mai mare pe masura ce studiul se desfasoara. Ipotezele de cercetare sunt o concretizare a ipotezelor generale, ia r ipotezele statistice stabilesc daca ipotezele de cercetare fixate apriori sunt verificate de rezultatele cercetarii.

Etapele de formulare a ipotezelor nu sunt concomitente temporal cu etapele studi ului. Studiul debuteaza atunci cind ipotezele de cercetare sunt fixate. Putem apela la un studiu prelimi nar, pentru a fixa aceste ipoteze de cercetare. Ipotezele statistice se leaga de faza a treia a derularii unui studiu , cea de analiza statistica, si sunt active doar in aceasta faza. IV. Tipuri de cercetari Exista diverse clasificari ale cercetarilor psihologice, dupa mai multe criterii . In functie de scop, se deosebesc: cercetari descriptive, cercetari predictive si cercetari explicative. Cercetarile descriptive. Scopul lor este surprinderea sau descrierea evolutiei u nor evenimente, comportamente etc., definirea si clasificarea evenimentelor cercetate si a relat iilor dintre ele. In cercetarile descriptive se utilizeaza de obicei abordarea nomotetica. Acest tip de abordare, corect utilizata, este optim in domeniul psihologiei sociale si al sociologiei, pentru ca scopul unor asemenea s tudii este surprinderea caracteristicilor comune ale unui grup sau populatie, caracteristici comune care pot fi considerate "performante medii" si sunt tipice grupului respectiv. Se lucreaza cu grupuri mari de subiect i; ca metode, se utilizeaza studiile corelationale (teste) si ancheta (chestionar, interviu). In cazul studiilor psihologice in care urmarim performantele individuale, unicit atea persoanei, a unor comportamente psihice, ne inscriem intr-o abordare de tip idiografic, care permi te descrierea caracteristicilor particulare (individualizate) ale unei persoane. In acest caz, esantionul poate fi limitat la 30 persoane, iar ca metoda se utilizeaza studiul de caz, biografia, metodele calitative. Cercetarile predictive au ca scop stabilirea modalitatilor in care vor evolua di ferite evenimente. In acest tip de cercetari se apeleaza, de obicei, la studii corelationale. Vom avea cel p utin doua siruri de performante (sau variabile) si, utilizind valorile unei performante (sau variabile), dorim sa fac em predictii asupra evolutiei unei alte performante (variabile) sau a mai multora. Ajungem sa obtinem sirul de variabile si stabilim corelatia atunci cind evaluam cu metode diferite acelasi eveniment psihic, sau cu aceeasi metoda doua evenimente psihice care au legatura intre ele. Pentru acest tip de cercetari nu este necesar grupul de cont rol. Putem evalua din punct de vedere calitativ relatiile dintre doua variabile in fu nctie de nivelul si tipul relatiei sau relatiilor care se stabileste intre cele doua variabile. Nivelul de variatie arata cit de strinse sunt legaturile dintre variabile (pragul de semnificatie al unei corelatii), iar tipul variatiei indica directia in care se stabileste legatura respectiva (pozitiv sau negativ). Important: Corelatia dintre doua evenimente, indiferent cit de strinsa si indife rent de directia ei, nu

inseamna o relatie de determinare, ci o evolutie concomitenta. O concluzie este semnificativa daca valoarea pragului de semnificatie este mai m ica de 0,05; daca este egala cu 0,05, avem de a face cu o corelatie mediu semnificativa. Instrumentele cel mai frecvent utilizate in studiile corelationale sunt testul, ancheta (chestionar, interviu); ambele ofera informatii diagnostice (aplicabile la momentul prezent), nu prognos tice. Cercetarile explicative au ca scop determinarea cauzelor unui eveniment sau expl icarea unei evolutii. In acest caz se foloseste metoda experimentala. pentru a se explica o cauzalitate, este necesar sa se respecte trei conditii: - sa existe o corelatie intre cele doua evenimente urmarite; - sa existe o relatie temporala si cauzala; - sa se elimine, pe cit posibil, cauzele alternative. De exemplu, pornind de la premisa ca un comportament educational agresiv va decl ansa un raspuns agresiv, modelam un experiment folosind un grup de cadre didactice cu comportame nt agresiv, urmarind efecteleasupra grupului experimental de elevei sau studenti . In aceste cazuri este necesar si un grup experimental. Observatia Observatia este o metoda tipic descriptiva, care presupune accesul direct la obi ectul cercetat si se foloseste in combinatie cu alte metode: anamneza, studiul de caz, biografia, int erviul, studiul documentelor. Observatia presupune derularea unor evenimente si prezenta unui observator care sa poata lua cunostinta de ele. Prin observatie nu se obtin informatii asupra cauzelor sau consecintelor unor fenomen e sociale; de aici decurge faptul ca observatia nu poate fi folosita in orice conditii. Exista diferite clasificari ale acestei metode; pentru moment diferentiem intre observatia nestiintifica si cea stiintifica. Observatia nestiintifica este o observatie intimplatoare, fara scop si fara un plan (grila) care sa permita inregistrarea unor reactii. Observatia stiintifica este cea in care exista un scop anterior fixat si o grila sau fisa de inregistrare a fenomenelor, mai mult sau mai putin elaborata.

Observatia stiintifica poate fi de doua tipuri: cu interventia cercetatorului si fara interventia cercetatorului. Cercetarile in care se utilizeaza observatia fara interventia ce rcetatorului sunt specifice abordarilor cantitative si putem considera ca sunt naturale (reactiile subiectului nu sunt i nfluentate de prezenta psihologului), neparticipative, structurate in masura in care exista o grila de observatie. Ace asta consta in pre-existenta unor evenimente, comportamente pe care cercetatorul le asteapta si pe care le va urma ri. Observatia stiintifica cu interventia cercetatorului calitative, este participativa, observatorul fiind integrat in grupul ructurata (grila de observatie nu este stabilita dinainte in amanunt, ci se precizeaza doar matia se sistematizeaza pe masura ce se aduna), activa in masura in care cercetatorul, fiind la activitatile desfasurate de acesta. este specifica abordarilor de observat, de obicei nest o serie de obiective; infor integrat in grup, participa

Exista o serie de avantaje ale observatiei cu interventia cercetatorului: - permite masurarea limitelor unor comportamente prin manipularea unor eveniment e declansatoare; - se pot declansa prin manipulare comportamente greu de surprins in situatii nor male; - se pot compara efectele generate de diverse proceduri de manipulare. Observatia neparticipativa (cantitativa): Etape I. Ca in orice cercetare, primul pas il constituie stabilirea temei si a conditi ilor de lucru. Fiind o abordare cantitativa, topica este riguros fixata, astfel incit sunt precizate de la incep ut toate elementele care urmeaza a fi observate. Se definesc evenimentele, categoriile, clasele (constind in comportam ente) care prezinta interes pentru studiu, de obicei in urma unor discutii cu experti. Este de dorit sa se apeleze la persoane neutre si cu experienta in domeniu. II. In aceasta etapa, predominant organizationala, este necesar sa se stabileasc a atit esantionul, cit si grupul de lucru. De asemenea, se obtin toate aprobarile necesare pentru a desfas ura o asemenea cercetare. Selectia esantionului presupune apelul la proceduri clasice de esantionare. In c e priveste observatorii, ei trebuie sa aiba o serie de calitati: - un anumit nivel intelectual; -un anumit nivel cultural; - experienta in domeniu; - informatii multiple asupra temei de cercetare; - flexibilitate si capacitate de adaptare; - abilitate in colaborare si comunicare; -capacitatea de a urmari unitatile de observatie (comportamentele) fixate (obser vatorul nu trebuie sa se lase "furat" de fapte colaterale celor fixate, indiferent cit de interesante ar fi ele). Coordonatorul grupului de lucru apeleaza la un antrenament cu cei care participa la cercetare, pentru a fisigur ca scopurile fixate sunt intelese. In acest antr enament sunt explicate caracteristicile populatiei, se descriu

posibilele evenimente colaterale care pot aparea, caracteristicile unitatilor de observare, se ofera solutii la posibilele conflicte care pot aparea, se enumera posibilele situatii care genereaza distors iunea comportamentelor urmarite (a unitatilor de observare), se fac exercitii de atentie distributiva si, in masura in care se poate, exercitii pentru cresterea capacitatii de adaptare si a flexibilitatii observatorilor. III. Colectarea datelor presupune stabilirea unei grile sau fise de observatie. In functie de tipul de grila, exista mai multe modalitati de colectare a datelor: -inregistrarea narativa presupune reproducerea cit mai completa a evenimentelor urmarite; pentru aceasta se utilizeaza videocamera, reportofonul sau, in lipsa lor, un grup de ob servatori in locul unui singur observator. -scalele de evaluare pot fi: -nominale - ne vom raporta la anumite categorii ale stimulului care trebuie masu rate; - scale de tip check-list; -scale ordinale, in care se acorda valori diferitelor evenimente care apar in ca zul unitatilor de observatie si se marcheaza valorile care difera fata de cea stabilita drept repe r; - scale de interval, in care se precizeaza si diferentele dintre doua evenimente . IV. Analiza datelor si redactarea raportului de cercetare Analiza datelor este de tip statistic. Raportul respecta anumite standarde ale c omunitatii stiintifice; exista posibilitatea de a nu respecta aceste standarde, daca studiul este comandat si p latit de cineva care doreste o alta modalitate de prezentare a datelor. Kruger (1987) enumera o serie de avantaje ale observatiei: - este o procedura putin complicata si ieftina; -permite obtinerea de informatii atunci cind respondentii nu sunt capabili sa le ofere (cazul copiilor, al persoanelor care nu vorbesc etc.); - studiaza evenimentele asa cum sunt ele in realitate;

-ofera informatii directe, neprelucrate, neinterpretate, in sensul ca datele obt inute nu pot fi banuite de a avea un indice de dezirabilitate sociala, cum sunt cele obtinute prin chestionar , interviu etc. - permite colectarea de informatii multiple, chiar daca uneori ele sunt greu de prelucrat. Limite ale observatiei: - nu poate fi utilizata atunci cind scopul este studiul comportamentelor grupuri lor mari; - nu poate oferi informatii despre trecut, viitor sau evenimente neasteptate; - este inadecvata pentru determinarea unor fenomene concrete cum ar fi violenta in familie; - datele obtinute pot fi influentate de subiectivitatea observatorului; -un observator nepregatit poate oferi informatii neconsistente, neimportante sau poate sa induca comportamente celor observati. Prevenirea acestor neajunsuri se poate face printr-un design bine stabilit, prin selectia observatorilor si a asistentilor pe criterii bine stabilite si prin antrenament. Observatia participativa (de tip calitativ) Este folosita atunci cind dorim informatii multiple si complete asupra unei comu nitati. Este frecvent utilizata in studiile de antropologie si etnografie. Observatia participativa presupune o serie de tehnici cu ajutorul carora se stab ileste intre cercetatori si grupul de cercetat o relatie stiintifica in care se conjuga principiile unei anc hete intensive cu principiile unei activitati de observatie. Aceasta forma de observatie presupune o relatie directa si de durata cu subiecti i cercetarii si, spre deosebire de observatia neparticipativa, presupune comunicarea directa dintre ob servatori si observati, ceea ce inseamna eforturi pentru a invata sistemul de comunicare al grupului de cercetat . Respectind aceasta conditie se evita o serie de capcane si de informatii superficiale. Un aspect important este faptul ca participind direct la activitatea grupului, implicarea cercetatorului poate fi foarte mare, astfel inc it informatiile culese sa nu mai fie obiective. Obiectivitatea este unul din telurile constant prezente in gindul unui cercetato r care apeleaza la aceasta metoda. Ea este necesara si atunci cind se alcatuieste raportul de cercetare; pe ntru aceasta este necesar ca, in perioada culegerii de date, sa se faca apel la o serie de tehnici de inregistrar e a informatiilor (prin jurnal de teren, fise descriptive, inventare), care trebuie sa indeplineasca conditia obiectivita tii, iar la intocmirea raportului datele trebuie preluate exact cum apar ele in aceste jurnale sau fise. Scurt istoric Observatia participativa a fost utilizata pentru prima data de catre R. Malinovs

ki intr-un studiu asupra caracteristicilor populatiei din coloniile franceze. Apoi a fost preluata si dez voltata de scoala de sociologie de la Chicago. Aportul acestei scoli consta, intre altele, din clasificarea tipurilor de observatori dintr-o cercetare de tip participativ (comprehensiv): -observatorul periferic, care se pozitioneaza marginal fata de grup, deoarece co nsidera ca o implicare prea puternica in activitatea comunitatii ar duce la distorsionarea informatiilo r obtinute; - observatorul participant activ, care considera ca, pentru a obtine informatii pertinente, este necesar sa se implice puternic, astfel incit sa se situeze pe o pozitie importanta in acea com unitate; - observatorul complet, care preia valorile comunitatii de observat, astfel ca a junge sa poata practica autoobservatia ca sursa de informatii asupra comportamentului grupului respectiv. Tipuri si metode de cercetare In cercetarile socio-umane, termenul metoda are diferite acceptiuni. Uneori are un inteles mai larg (metoda statistica, dialectica etc.), alteori are un sens mai restrins (observat ie, ancheta etc). Clasificarea metodelor de cercetare se face in functie de diverse criterii: (1) criteriul temporal, (2) criteriul de reactivitate, (3) caracteristicile intrinseci ale metodei, (4) locul si rolul ocupat in procesul cercetarii, (5) sc opurile cercetarii. (1) In functie de criteriul temporal, se disting: -Cercetari transversale, care determina relatiile dintre laturile sau aspectele unui fenomen psihic la un moment dat. (Exemplu: responsabilitatea la studentii din anul I psihologie.) Met ode utilizate: observatia, ancheta, testul. -Cercetari orizontale pe esantioane succesive independente, in care se masoara a ceeasi caracteristica psihica in citiva ani succesivi. (Exemplu: responsabilitatea la studentii din an ul I psihologie, in anii scolari 19951996, 1997-1998, 1999-2000, 2001-2002.) Metode utilizate: observatia, ancheta, testul. -Studiile longitudinale, care presupun masurarea evolutiei fenomenelor in timp, de obicei pe termen de 10 ani sau, mai rar, cu pas de 10 ani; subiectii sunt aceiasi si asupra lor se f ac evaluari comparative. (Exemplu: responsabilitatea acelorasi studenti la psihologie masurata succesiv in anul I, anul II, anul III, anul IV.) Metode utilizate: testul, studiul de caz, biografia etc.

(2) Criteriul de reactivitate priveste gradul de interventie al cercetatorului a supra subiectului. In functie de acest criteriu se disting: - Cercetarile experimentale, in care cercetatorul intervine si determina anumite reactii ale subiectului; -Cercetarile cvasi-experimentale, in care cercetatorul este prezent, dar nu inte rvine activ in generarea unor reactii (exemplu: sondajul de opinie). -Cercetarile observationale, in care cercetatorul nu intervine deloc (observatia , studiul documentelor oficiale, al biografiilor etc.) (3) In functie de caracteristicile intrinseci ale metodei, se disting: - Metode si cercetari cantitative, si - Metode si cercetari calitative. (4) In functie de locul si rolul ocupat in procesul cercetarii, se disting: - Metode de culegere a informatiilor (observatie, experiment, test); - Metode de prelucrare a informatiilor, si - Metode de interpretare a informatiilor. (5) In functie de scopul cercetarii, se disting: - Metode si cercetari descriptive; - Metode si cercetari predictive (studiul corelational); - Metode si cercetari explicative. Reguli specifice: 1. Implicarea. A Piette preciza ca "observatia participativa, ca modalitate de a cces la informatiile care structureaza valorile unei societati poate fi considerata mai degraba o forma de socializare decit o forma de participare de tip afectiv si psihologic". Diferenta dintre participare si socializare vizeaza gradul de implicare. Partici parea presupune preluarea de valori si integrarea lor fara discernamint, in timp ce socializarea presupune co municarea cu cei cu care lucrezi si efortul de a-i intelege. In raport cu observatia participativa, se pune intrebarea legata de distanta, de gradul optim de integrare intr-un grup, care sa permita obtinerea de informatii corecte, valide. Fie ca se situeaza la periferia grupului, fie ca se pozitioneaza central in grup, observatorul are sanse sa ajunga la informatii cor ecte, atunci cind nu uita scopul cercetarii si dispune de o serie de informatii generale privitoare la populatia respectiva. (Daca apelam la observatia neparticipativa clasica, aceste doua cerinte nu sunt neaparat obligatorii, deoar ece exista o grila care obliga la obiectivitate.) In aceste conditii, persoanelor care sa participe la o cercetare cu observatie p articipativa trebuie sa fie alese dintre persoanele care se pot integra in comunitatea de observat, pentru a putea obtine un maximum de informatie. De asemenea, este necesara comunicarea directa intre observator si c ei observati, ceea ce presupune cunoasterea limbajului folosit de populatia cercetata. 2. Completitudinea. Scopul unor cercetari bazate pe observatia participativa est e descrierea cit mai completa a situatiei / situatiilor si a caracteristicilor grupului observat. Com

pletitudinea informatiilor inseamna ca accentul cade pe detalii, care reprezinta argumente in favoarea unei afirmatii g enerale. 3. Neutralitatea. Deriva din presupunerea conform careia orice interpretare facu ta de un om asupra unei structuri umane este o deformare. Pornind de la aceasta presupunere, intr-o obse rvatie participativa cercetatorul trebuie sa incerce sa aiba o atitudine complet neutra, sa noteze si sa reproduca informatiile asa cum le primeste, fara nici un fel de interpretare. Daca in etapa de teren (culegerea datelor) se apele aza la jurnale, reportofon etc., mijloace care asigura un grad ridicat de obiectivitate, riscul de a nu mai fi obiectiv ap are in faza de redactare a raportului, faza care presupune interpretari si rearanjari ale informatiilor. 4. Validitatea. Pentru a obtine informatii valide, este necesar sa se verifice i nformatiile pe masura culegerii lor. Degajarea unui principiu sau a unei legitati de baza se obtine pe masura ce inaintam in cercetare. Oricarei informatii i se acorda valoare pe parcursul cercetarii, si nu in final. Validitatea rezultatelor se mai raporteaza si la esantionul cercetat. Daca in st udiile cantitative numarul participantilor este foarte important, in cazul cercetarilor calitative nu conte aza atit numarul de participanti, cit densitatea informatiilor obtinute. Ca urmare, in observatia participativa se ape leaza la asa-numitii "informatori", persoane avizate, bune cunoscatoare ale caracteristicilor grupului de cercetat s i care dispun de o capacitate crescuta de intelegere si interpretare, astfel incit sa poata oferi informatii corecte de spre grupul respectiv. Corectitudinea informatiilor mai depinde si de nivelul de cultura a informatorilor, cit si de c apacitatile lor intuitive. Rolul informatorilor este de a orienta cercetatorul spre aspecte pe care o persoana di n exteriorul grupului nu le poate percepe. De asemenea, tot ei pot oferi o serie de explicatii datelor de observat ie si pot valida informatiile culese de persoana exterioara grupului. Etapele observatiei participative

I. Alegerea locului de observatie in conformitate cu obiectivele fixate. Pentru a asigura un demers lin al cercetarii, este necesar sa se asigure colaborarea cu cei care vor fi observati; aceasta nu inseamna ca trebuie sa le precizam obiectivele cercetarii, ci doar sa le oferim o descriere generala a ace stora. Observatia participativa, spre deosebire de cea neparticipativa, nu presupune o faza de documentare atit de profunda, pentru ca datele care se obtin ar putea fi influentate de descrieri le existente in materialele documentare. Important este ca, o data ajuns pe teren, cercetatorul sa obtina o imagine de an samblu a fenomenului de cercetat, care sa asigure fixarea unor puncte importante de observatie. II. Culegerea informatiilor presupune inregistrarea tuturor informatiilor, ceea ce impune apelul la o serie de informatori; de asemenea, o serie de informatii se preiau direct de catre cel care face cercetarea. Coroborarea celor doua siruri de date va conduce la structurarea unor seturi de informatii, care pot sa aiba statutul de ipoteze, ipoteze care se verifica imediat. In acest caz, testarea ipotezelor presupune un proces flexibil de tatonari, completat de informatii, eventuale modificari ale ipotezelor, etc. III. Precizarea ipotezelor IV. Redactarea raportului de cercetare, in care informatiile se ordoneaza, se de limiteaza si se definitiveaza, astfel incit se pot emite explicatii teoretice, abstracte raporta te la fenomenul studiat. Dificultati ale observatiei participative: -fidelitatea si validitatea informatiilor; in acest caz credibilitatea nu este l egata de numarul de cazuri, ci de acuratetea studierii lor. Pentru validitatea datelor se poate utiliza un numa r mai mare de observatori; pe de alta parte, un numar mare de informatori poate duce si la o distorsionare a informati ilor. - are durata lunga de derulare si este costisitoare. Metoda testelor Standarde tehnice utilizate in adaptarea testelor educationale si psihologice Ideea unor standarde tehnice a pornit de la dovezile tot mai frecvente ca intere sul pentru studii comparative interculturale este in crestere. Devine astfel necesara adaptarea te stelor, pentru a putea fi folosite in mai multe culturi si in mai multe limbi. O adaptare corecta a probelor pentru popula tia cu care lucram asigura validitatea informatiilor pe care le obtinem. Metodele de echivalare structurala par a fi utile in stabilirea zonala a echival arii scorurilor obtinute la teste, dar atit nu este suficient, trebuie respectate si alte criterii. Se utilizeaza termenul de adaptare atunci cind preluam un test, el reflectind mu lt mai bine procesul de pregatire a unui test pentru a fi utilizat in alta cultura sau alta limba. Terme nul de "traducere" este partial corect prin raportare la activitatea depusa in preluarea unui test.

Problema adaptarii testelor este una internationala si, ca urmare, in 1997 a apa rut asociatia numita "Comisia Internationala de Teste", care a elaborat standardele tehnice de adapta re a testelor (Ronald Hambledon, Th. Oakland, B. Byrne, B. Braken, N. Tonzer si altii). Standardele reprezinta repere importante pentru conducerea si evaluarea adaptari i si a dezvoltarii paralele de instrumente psihologice si educationale. Aceste standarde conditioneaza prelu area si utilizarea testelor pentru diferite populatii. Exista patru tipuri de standarde: A) Standardele privind caracteristicile populatiei se refera la echivalentele de construct. 1. Efectele diferitelor culturi care nu sunt relevante sau importante fata de sc opurile principale ale studiului trebuie reduse la minim. Exista o serie de factori care influenteaza c omponentele transculturale. Adesea este necesar ca unii factori sa nu fie luati in calcul, dar trebuie ca efectele lor sa fie reduse la minim, astfel incit rezultatele cercetarii sa nu fie influentate. Explicatiile anterioare aplicarii testului trebuie sa tina cont de specificul populatiei cu care se lucreaza. 2. In privinta evaluarii masurii constructului, trebuie sa se determine in ce ma sura constructul vizat cu instrumentul dat este identic in populatia de baza si in cea pe care se aplica. Diferentele intre diferite grupuri culturale deriva din sistemul de valori si traditii, dar si din interpretarile c are li se dau acestora (spre exemplu, intr-o cultura inteligenta este considerata a fi rezolvarea rapida de probleme, iar in alta cultura, rezolvarea corecta de probleme). B. Standardele privind caracteristicile testului si adaptarii lui se refera la m odalitatile de adaptare, de alegere a traducatorilor si a metodelor statistice care vor fi utilizate in anal iza datelor empirice. O adaptare corecta presupune cel putin trei traducatori: primul traduce din limba initiala in limba data, al doilea face retroversiunea, iar al treilea verifica daca cele doua traduceri au fost corecte. Este necesar sa se faca apel la minimum trei traducatori deoarece versiunea din limba sursa poate fi complicata si dificila; de asemenea, se poate ca o serie de concepte, notiuni fo losite in versiunea initiala sa nu aiba echivalent in limba din care se face traducerea.

C. Standardele privind modalitatile de administrare se refera la faptul ca orice manual complet al unui test trebuie sa descrie in amanunt tehnicile de testare si conditiile de testare (aplicare colectiva sau individuala, cit de mare poate fi grupul in cazul testarii colective, virsta careia i se adreseaza e tc). D. Standardele privind modalitatile de interpretare a scorurilor. Cei care scriu manualele testelor asigura prea putina documentatie referitoare la modalitatile de interpretare a scorurilo r. Cind adaptam un test, trebuie justificate modalitatile de interpretare si trebuie precizate echivalentele si d iferentele de interpretare. Comparatiile intre diferite populatii pot fi facute doar pe baza nivelului de variabilitate s tabilit pe scala respectiva. Este necesar sa se precizeze modul in care contextul socio-cultural al populatiei poate afecta p erformanta instrumentului si trebuie sugerate proceduri de pre-testare care trebuie aplicate pentru a evita distorsiu ni ale scorurilor. V. Studii corelationale Scopul studiilor corelationale este acela de a masura si a determina modul de as ociere, de covariatie aunor insusiri psihice. In cadrul acestor studii putem det ermina si identifica relatiile predictive prin masurari sau evaluari ale covariantei intre variabile, asa cum evolueaza ea in mod natural. E xemplu de formulare a scopului unei cercetari corelationale: "Care este relatia dintre emotivitate si performanta sc olara?", sau: "Care este rolul disfunctiilor sexuale in ruptura cuplului?" Informatiile de acest tip se pot obt ine fie prin aplicarea unor teste, fie prin utilizarea metodei anchetei, care presupune doua tehnici principale: chestionaru l si interviul. Atit testul, cit si chestionarul presupun selectia subiectilor si stabilirea validitatii si fidelita tii datelor. Ancheta Daca metoda observatiei permite deductii privitoare la comportamentele sau modal itatile de a reactiona a indivizilor umani in anumite contexte, studiile corelationale permit accesul la informatii de tipul "ce se ascunde in spatele unui comportament, in mintea individului". Am putea spune, metaforic, ca motto-ul anchetei este "Daca vrei sa afli ceva despre oameni, intreaba", spre deosebire de cel al observatiei, car e ar putea fi formulat "Daca vrei sa stii ceva despre oameni, uita-te la ei". Sa presupunem, spre exemplu, ca se efectueaza un studiu asupra tipurilor de cioc olata preferate de copii. Se face o ancheta pe un esantion de 50 de elevi din ciclul gimnazial; dintre ace stia, 25 prefera ciocolata Excelenta, 15 ciocolata Poiana si 10 ciocolata Cadbury. Intr-un raport de cercetare bazata pe ancheta, trebuie sa se specifice: -descrierea grupului sau a esantionului pe care s-a facut testarea: virsta, sex, tipul scolii (in cazul exemplului dat), locul scolii (mediul urban sau rural) si criteriile de selectie a elevilor. -cum a decurs ancheta: daca chestionarul s-a aplicat individual sau in grup, dac

a s-a folosit interviul, ce tip de interviu anume; metodele folosite se descriu obligatoriu in anexa. - daca pe parcursul individului au fost prezente si alte persoane, neimplicate d irect in cercetare. Toate acestea trebuiesc precizate in raportul de cercetare, iar raspunsul la ace ste probleme trebuie sa-l avem inainte de a demara ancheta. Aceste conditii alcatuiesc o grila de evaluare a corectitudinii cercetarii. Clasificare Anchetele se clasifica in functie de doua criterii: scopul si metodele. Din punc tul de vedere al scopului, anchetele pot fi psihologice, sociologice si politice. Din punctul de vedere al metodei, anchetele pot fi pe baza de chestionar si pe baza de interviu. Orice tip de ancheta trebuie sa indeplineasca o serie de caracteristici: - sa respecte o serie de criterii de selectie a populatiei care alcatuieste grup ul-tinta (esantionarea); -sa utilizeze un set de intrebari predeterminate care se aplica tuturor subiecti lor. Raspunsurile obtinute reprezinta rezultatele acestui tip de cercetare. Limitele acestei metode: continutul, structura si ordinea intrebarilor fiind sta bilite in orb, in baza unorstudii documentare, este posibil ca parte din intreba ri sa nu fie adecvate populatiei pe care o cercetam. In aceste conditii folosim chestionare mai putin structurate si apelam la un studiu pilot, cu rol de cercetare explanatorie in care intrebarile se pot rafina, iar optiunea pentru o varianta finala va fi sustinuta de datele de teren concrete. Tehnici de esantionare Presupunind ca am ales tipul de populatie pe care facem studiul, intrebarea la c are trebuie sa raspundem este: cui anume, din cadrul populatiei, ii adresam intrebarile noastre? Raspunsu rile la aceasta intrebare presupune selectia unui esantion de respondenti care sa fie reprezentativ pentru intreaga populatie din care esantionul face parte. Procedurile de selectie a unui esantion sunt identice, indiferent daca po pulatia tinta este alcatuita din toti membrii unei comunitati, a unei tari sau a unei scoli. Concepte specifice: populatie, cadru de esantionare, esantion, elemente. Populatie: conceptul cu sfera cea mai larga si, denumind toate persoanele care p rezinta calitatea care ne intereseaza in studiu. Daca facem un recensamint, va trebui sa obtinem informati i de la fiecare persoana care are

calitatea respectiva. Intr-o ancheta, din motive de eficienta, vom selecta un su b-set (grup) de populatie care sa fie reprezentativ pentru grupul mare. Cadru de esantionare: o lista cu membrii populatiei, care prezinta calitatea ce urmeaza a fi evaluata. Asadar, cadrul de esantionare este o modalitate de restringere a numarului de su biecti, in functie de criteriul dat. Esantion: sub-setul de populatie limitat de un anumit cadru de esantionare. Element: fiecare membru al esantionului. Spre exemplu, daca vrem sa masuram atitudinea studentilor de la UTM fata de serv iciile oferite de biblioteca, populatia este reprezentata de studentii universitatii. Cadrul de es antionare este reprezentat de lista studentilor care frecventeaza biblioteca (lista reprezentind cadrul care delimit eaza un esantion din populatia universitatii). Pentru a obtine informatii cit mai corecte, ar mai fi necesare o serie de operatii suplimentare, cum ar fi excluderea din esantion a studentilor inscrisi la biblioteca foarte recent (cu d oar o zi sau doua inainte). Puterea, in sensul de realism sau validitate, a datelor obtinute prin analiza re zultatelor obtinute pe un esantion este data de masura in care aceste date sunt valabile pentru intreaga p opulatie, deoarece scopul cercetarii este descrierea caracteristicilor unei populatii, nu a esantionului. Posibilitatea de a generaliza la nivelul populatiei rezultatele obtinute pe esan tion depinde de gradul de reprezentativitate al esantionului. Caracteristicile elementelor care alcatuiesc populatia sunt distribuite in mod diferit. Frecventa cu care aceste caracteristici sunt prezente la nivelul popula tiei este relativa si variabila. Un esantion este reprezentativ atunci cind repartitia caracteristicilor lui corespu nd repartitiei caracteristicilor populatiei. Spre exemplu, daca la nivelul unei populatii de studiat exista 70% f emei si 30% barbati, aceste procente trebuie respectate si la nivelul esantionului. Principalul pericol al reprezentativitatii este eroarea de esantionare, care apa re atunci cind distribuirea caracteristicilor populatiei este sistematic diferita fata de populatia tinta. S e cunosc doua tipuri de eroare: erori de selectie si erori generate de raspuns. Erorile de selectie apar atunci cind proc edurile utilizate pentru a obtine un esantion permit sau conduc la o reprezentare disproportionat de mare sau de mica a unui segment de populatie. Tipuri de esantionare Se cunosc doua tipuri principale: esantionarea neprobabilistica si esantionarea probabilistica. A. Esantionarea neprobabilistica In acest tip de selectie nu exista o cale de estimare a probabilitatii pe care o are un element de a fi inclus

in esantion si, de asemenea, nu exista nici garantia ca orice element are sanse sa fie inclus in esantionul respectiv. (De exemplu, se administreaza chestionarul primilor zece studenti iesiti in cale . Daca cercetatorul alege in mod aleator sau randomizat zece studenti din registrul bibliotecii, el va utiliza o metoda de esantionare probabilistica, deoarece toti studentii au sansa de a fi inscrisi in acest esantion.) Principale le avantaje ale esantionarii neprobabilistice constau in comoditatea si economicitatea lor. Tipuri de esantionare neprobabilistica: esantionare intimplatoare si esantionare jurizata. Esantionarea neprobabilistica intimplatoare se realizeaza atunci cind subiectii corespund cri teriilor de disponibilitate si voluntariat. Se pune problema gradului de reprezentativitate, context in care es te necesar sa se obtina o serie de informatii suplimentare despre populatia respectiva, pentru a vedea daca datele obtinute sunt corecte. Ca o regula generala, se considera ca datele obtinute pe un esantion selectat intimplator su nt false atita timp cit nu avem informatii aditionale certe care sa confirme datele. O esantionare jurizata asigura o mai mare reprezentativitate a datelor. Ea presu pune selectarea elementelor esantionului de catre un grup de experti, care indica subiectii cei mai potriviti scopului cercetarii. Subiectii selectate astfel intrunesc o serie de calitati care-i fac apti sa faca parte din esantion. B. Esantionarea probabilistica Pentru a obtine un esantion reprezentativ apelam la metode probabiliste de esant ionare. Caracteristica distinctiva a acestor metode este aceea ca cercetatorul poate sa precizeze pentr u fiecare element al populatiei probabilitatea de a fi inclus in esantion. Exista trei tipuri de esantionare pro babilistica: -simplu randomizata; -stratificat randomizata; -cluster sau randomizata multistadial (vezi articolul "Factori de personalitate" , revista Institutului de Psihologie, 1998, H. Pitariu, M. Albu, M. Dinca) I. Radu (1993) considera ca exista si o esantionare randomizata multifazica. Esantionarea simplu randomizata se efectueaza prin tragere la sorti, este o tehn ica de baza a esantionarii probabilistice si se preia in celelalte tipuri de esantionari proba bilistice. Prin aceasta metoda, orice element are sanse egale sa fie inclus in esantion. Raportat la esantioanele selectate prin acest procedeu, se pune intrebarea cit d e mare trebuie sa fieesantionul. Indeplinirea criteriului de reprezentativitate al unui esantion este dependenta de gradul de omogenitate sau heterogenitate al populatiei respective. Daca populatia este complet omogena , un singur subiect este suficient. Daca populatia este complet heterogena, atunci populatia se suprapune esantionul ui. Aceste doua situatii extreme sunt doar teoretice si nu pot fi intilnite in practica; in mod uzual, ne situam intre extreme.

O a doua problema se refera la gradul de corespondenta al rezultatelor obtinute pe esantion cu cele care sar obtine pentru intreaga populatie. Se calculeaza marja de eroare, data de dimensi unea esantionului: cu cit

esantionul este mai mare, cu atit eroarea este mai mica. Asadar, marja de eroare se reduce pe masura ce numarul subiectilor din esantion creste. Ea depinde si de precizia instrumentelor folosi te. Utilizarea notiunii de "marja de eroare" ilustreaza un principiu general, care postuleaza ca diferentele absolute ale procentajelor obtinute nu sunt direct interpretabile ca atare; ele trebuie interpretate in functie de valoarea marjei de eroare. Esantionarea randomizata stratificat consta in aceea ca populatia este impartita in straturi, dupa unul sau mai multe criterii, si pentru fiecare strat se realizeaza o esantionare simp lu randomizata. Pentru a selecta un esantion conform acestei proceduri, totalul populatiei este divizat in doua sau mai multe subpopulatii, denumite straturi, si se aplica procedura esantionarii simplu randomizate pentru fiecare strat. Exista doua reguli care trebuie respectate in acest tip de esantionare: - sa se selecteze cite un esantion pentru fiecare strat in parte; -dimensiunea esantionului sa fie direct proportionala cu dimensiunea populatiei incluse in stratul respectiv. Numarul de subiecti inclusi intr-un esantion obtinut prin procedura randomizarii stratificate nu este necesar sa fie mult mai mare decit cel al subiectilor dintr-un esantion obtinut prin randomizare simpla. Esantionarea randomizata multistadial (cluster). Selectia elementelor se face in direct, prin intermediul selectiei grupurilor de care apartin acestea. (Spre exemplu, vrind sa alegem un esantion din populatia unui camin studentesc, facem selectia nu pe indivizi, ci pe camere, camera reprezentind ele mentul constitutiv al esantionului). Utilizind aceasta modalitate de selectie, esantionul obtinut nu este alcatuit di n elemente individuale, ci din agregate, clusteri, grupari de elemente in conformitate cu un cadru de esantionare corespu nzator. Esantionarea randomizata multifazica presupune alegerea initiala a unui esantion de dimensiuni mai mari, pe care se realizeaza diferite faze ale cercetarii, iar apoi, din acest es antion initial se selecteaza o serie de grupuri cu care se lucreaza in fazele urmatoare, de obicei atunci cind se urmare ste obtinerea unor informatii de profunzime. (vezi I. Radu - Metodologia cercetarii stiintifice, p. 31) VI. Metodele anchetei Ancheta contine intrebari privind subiectii, criteriile de selectionare, esantio nul, modul ei de desfasurare (direct sau prin posta, aplicata individual sau in grup). Clasificarea tipurilor de ancheta se face dupa mai multe criterii: -in functie de metoda, avem ancheta pe baza de chestionar si ancheta pe baza de interviu. La rindul lui, interviul poate fi de tip cantitativ (pozitivist) sau de tip calitativ (comprehe nsiv). - in functie de scop, avem anchete sociologice, psihologice, antropologice, poli

tice. Indiferent de tipul de metoda, selectia populatiei care alcatuieste grupul tinta se face conform unor criterii bine stabilite si, de asemenea, ea va utiliza un set de intrebari mai mult sau m ai putin structurate, care trebuie adresate tuturor subiectilor participanti la cercetare. Raspunsurile primite rep rezinta rezultatul unui astfel de studiu. Exista o limita generala a tuturor tehnicilor anchetei: continutul si structura intrebarilor fiind stabilite in orb (in baza unor informatii documentare), exista posibilitatea ca ele sa nu cor espunda populatiei careia ne adresam Chestionarul Este o metoda frecvent utilizata in stiintele sociale, fie ca instrument unic, f ie impreuna cu altele. Se poate aplica: -direct, prin utilizarea unui operator, care poate fi atit cel care conduce cerc etarea si a produs chestionarul, cit si o persoana straina de obiectivele cercetarii si de felul cu m a fost construit chestionarul. -indirect, putind fi trimis prin posta clasica, electronica etc; nu se stabilest e o relatie "fata in fata" intre operator si subiect. Calitatile chestionarului sunt: - obiectivitatea rezultatelor; - se poate aplica unui numar mare de subiecti; - se poate aplica in cercetari care presupun chestionarea unor subiecti din zone geografice diferite; - pastreaza anonimatul respondentilor (una dintre conditiile care garanteaza obi ectivitatea raspunsurilor); - se pot obtine multe informatii intr-un timp relativ scurt. Limitele chestionarului: -informatiile care se obtin sunt doar cele anticipate de cel care a construit ch estionarul si nu se pot obtine informatii suplimentare fata de acestea; - nu se pot cunoaste cauzele care au condus la anumite raspunsuri; -in cazul chestionarului aplicat indirect, anonimatul respondentului poate condu ce la situatia ca persoana care raspunde sa nu fie cea pe care o cautam (in locul tinarului de douazeci de ani poate raspunde bunicul, care are mai mult timp liber); - este posibil ca unii subiecti sa nu raspunda la toate intrebarile.

Structura chestionarului trebuie sa cuprinda trei secvente: o scrisoare introduc tiva, instructiunile de aplicare si chestionarul propriu-zis. Scrisoarea introductiva cuprinde o serie de observatii privitoare la scopul si s emnificatia studiului. Fara a fi obligatoriu, se pot trece informatii referitoare la sponsori sau la institutu l care l-a comandat, de aici rezultind motivele pentru care se cer raspunsurile la intrebari si importanta lor. Se prec izeaza garantarea anonimatului si confidentialitatii si se explica, in linii mari, cum trebuie sa se raspunda. Instructiunile de aplicare au ca scop principal explicarea modului in care trebu ie raspuns la intrebarile respective. Tot aici se precizeaza ca raspunsurile trebuie sa reflecte opiniile si experientele personale, ca nu exista raspunsuri corecte sau gresite si ca chestionarul trebuie completat in totalitat e si returnat la o anume data (daca este trimis prin posta). Chestionarul propriu-zis cuprinde totalitatea intrebarilor; pentru a fi eficient , trebuie sa respecte regulile privitoare la continut si forma. Modul de prezentare a intrebarilor este de la c ele simple la cele complexe, intr-o ordine logica. Exista si posibilitatea de a incepe cu intrebari neutre, ajungind u-se ulterior la cele personale. Forma de prezentare a intrebarilor de la simplu la complex se numeste "chestionar pilnie" . Exista si chestionare "pilnie intoarsa", dar se utilizeaza foarte rar. In ce priveste numarul de intrebari, regula de aur este: un numar cit mai mic de intrebari, dar suficient de mare pentru a cuprinde problema cercetata". Dimensiunea chestionarului difera in functie de scop, dar si de structura generala a metodologiei aplicate in cercetarea respectiva. Daca folosim o bateri e de probe, atunci chestionarul poate sa nu fie foarte vast, pentru ca primim informatii si prin alte canale sau instr umente. In functie de tipul intrebarilor si tema studiului, se delimiteaza intrebari pri mare, intrebari secundare si intrebari tertiare. Intrebarile primare sunt cele direct corelate cu tema de cer cetare. Fiecare intrebare se adreseaza unui aspect al problemei. Ele pot fi independente sau se pot completa unele pe a ltele. Intrebarile secundare nu sunt direct corelate cu tema, dar sunt folosite pentru a verifica validitatea si coer enta lor. Pentru chestionarele de personalitate, intrebarile secundare sunt cele cuprinse in scalele de disimulare pozitiva sau negativa (de validitate). Intrebarile tertiare au rolul de a crea momente de relaxare pe parcursul complet arii chestionarului. Ele apar fie inaintea unei intrebari dificile, fie imediat dupa. Din punctul de vedere al adresabilitatii intrebarii, se delimiteaza intrebari di recte si intrebari indirecte. Intrebarile directe se refera la opiniile celui care raspunde (de exemplu, "De c ite ori pe saptamina folositi samponulX?"). Intrebarile indirecte sunt intrebari cu caracter proiectiv, la care se cer raspunsuri de tip presupunere ("De citeor i pe saptamina credeti ca persoana P foloseste samponul X?") Intrebarile indirec

te se folosesc in general atunci cind presupunem ca subiectii vor avea retineri sa raspunda direct la unele intre bari. Exista si intrebari sugestive, la care raspunsul este sugerat chiar din continutul lor; ele se folosesc foarte rar , si numai atunci cind controlul este suficient de puternic astfel incit rezultatul obtinut sa nu fie fals. In functie de tipul de raspuns, se pot descrie chestionare cu raspunsuri fixe (p restabilite) si chestionare cu raspunsuri deschise. In cazul celor cu raspunsuri deschise, numarul de raspunsur i obtinute este mai mare, dar exista si dificultati: se obtin foarte multe raspunsuri diferite, ceea ce presupune un efort de prelucrare si sistematizare considerabil, si, de asemenea, se pot obtine si multe raspunsuri nerelevante. Din punctul de vedere al variantelor de raspuns, se respecta o serie de reguli l egate de exhaustivitatea, exclusivitatea si unidimensionalitatea lor. Exhaustivitatea se refera la faptul ca variantele propuse trebuie sa acopere toate variantele de raspuns posibile. La sfirsit introducem si un raspuns semi-l iber, ca masura de precautie, acesta avind forma "Altele...", pentru a acoperi posibila noastra nestiinta. Exclusivit atea se refera la faptul ca variantele trebuie alese astfel incit sa raspunda si sa defineasca toate acelasi concept. U nidimensionalitatea cere ca itemii formulati sa fie independenti si reciproc exclusivi si sa nu creeze dificultati de optiune datorita suprapunerii lor. In ceea ce priveste variantele de raspuns, acestea pot lua urmatoarele forme: - scale cu raspunsuri numerice; - scale cu raspunsuri verbale; - scale de discriminare crescatoare (nesatisfacator - satisfacator - bine - foar te bine); - scale cu raspunsuri grafice (pot fi si numerice); - scale-termometru; - raspunsuri figurale, etc. Etapele constructiei chestionarului 1. Pregatirea chestionarului presupune nu numai documentarea, in sensul in care vrem sa vedem daca sau construit alte chestionare care sa evalueze aceiasi factori pe care i-am ales si noi, dar se decide si asupra tipului de chestionar, continutul si tipul raspunsurilor. Regula: este de dorit sa preluam un chestionar pe tema data, daca exista, si sa incercam sa-l facem mai complex, sa-l imbunatatim. 2. Constructia primei variante. Se construiesc o serie de itemi, de obicei mai m ulti decit ar fi nevoie la oprima vedere. Intrebarile trebuie sa vizeze atit asp ectele principale ale cercetarii, cit si aspectele secundare si tertiare. Trebuie sa ne gindim si la forma raspunsurilor, urmind ca atit aceasta serie de intrebari, cit si raspunsurile sa treaca de analiza critica a chestionarului, facuta de regula de catre specialisti (un j uriu de experti). Colectind informatiile oferite de juriul de experti se re-examineaza chestionarul si se fac modificaril e necesare. Urmeaza testarea pilot, cu un grup restrins de subiecti din esantionul selectat. Se analizeaza raspunsurile obtinute si este de dorit sa se ceara

subiectilor sa scrie si nelamuririle sau problemele legate de intelegerea itemil or si a variantelor de raspuns alese (continutul itemilor trebuie sa fie inteles de subiectii de nivel mediu). Chestionarul este apoi revizuit inca o data si apoi definitivat. In construirea unui chestionar ne bazam pe operationalizarea conceptelor, adica determinarea notelor concrete si situationa le ale unor concepte cu un grad mare de abstractizare. Interviul Este varianta orala a chestionarului. Se descriu doua etape: (1) etapa pregatito are, in care se fixeaza scopurile interviului si se stabilesc persoanele care vor fi intervievate; (2) e tapa interviului propriu-zis, care este o discutie sistematica si ordonata, coordonata de intervievator cu scopul de a evi ta distorsiunile de informatie. Interviul se foloseste atit in studiile calitative, cit si in cele cantitative. Metodele au o serie de caracteristici: - in studiile cantitative se utilizeaza interviul structurat (ex: o grila de int rebari); -in studiile calitative, interviurile sunt preponderent nestructurate (de tip in tensiv sau de tip focalizat pe o anumita tema). In ceea ce priveste diferentele dintre interviul cantitativ si cel calitativ, un prim criteriu este nivelul de structurare: -interviul structurat se caracterizeaza printr-o procedura stricta; presupune co nstruirea si respectarea unui ghid asemanator unui chestionar (este, de fapt, un chestionar citit, construit d e un cercetator si aplicat de un operator). Aplicarea acestui tip de interviu permite obtinerea unor informatii c are au fost presupuse de cercetator, dar nu si a unor informatii suplimentare. Operatorul nu se implica personal cu nimic in aplicarea interviului, ci este un fel de robot. -interviul nestructurat nu presupune o procedura stricta de derulare, nu exista restrictii in formularea raspunsurilor sau a intrebarilor si nu este absolut necesara respectarea ordinii intrebarilor. Pe de alta parte, intrebarile pe care le pune operatorul-cercetator au la baza un model, o structura si tintes c spre un anumit scop (seamana cu interviul clinic). -exista si interviul semistructurat, o varianta intermediara intre celelalte dou a prezentate. Operatorul are libertatea ca, atunci cind sesizeaza un raspuns incomplet, sa puna si intrebari care nu sunt cuprinse in grila initiala. Un alt criteriu de clasificare a interviurilor este nivelul de standardizare al raspunsurilor. In interviul cantitativ, fiecare intrebare are o serie de raspunsuri prestabilite, dintre car e respondentul il alege pe cel care i sepotriveste cel mai bine. In interviul ne standardizat, respondentul raspunde cum vrea (raspunsuri deschise).

In functie de numarul de persoane intervievate, se delimiteaza: -interviul individual (un operator - un respondent); -interviul in grup (un operator -maximum cinci respondenti). Acest tip de interv iu se aplica atunci cind ne intereseaza sa aflam punctul de vedere al mai multor subiecti asupra unei pro bleme (de pilda, atunci cind studiem relatiile dintr-o familie). Acest tip de interviu nu trebuie confundat cu focus-grupul, care este o metoda d e determinare a caracteristicilor unei situatii sau a opiniilor despre o situatie in cadrul unei discutii de grup, cind se propune tema si in jurul ei se desfasoara discutiile liber, fara interventii. Din punctul de vedere al frecventei aplicarilor, se delimiteaza interviurile uni ce si interviurile panel. Interviurile unice sunt cele in care se discuta o singura data cu o persoana si sunt specifice cercetarilor calitative. Interviurile panel sunt cele in care acelasi set de intrebari sau aceeasi temati ca este pusa in discutie de mai multe ori cu acelasi set de subiecti; sunt specifice cercetarilor longitudinale si cantita tive. Spre exemplu, pentru a studia opinia fata de democratie, se alcatuieste un interviu care se aplica unor subiecti adol escenti, apoi acelasi interviu se aplica acelorasi subiecti dupa cinci ani etc. Exista si alte tipuri de interviuri, diferentiate in functie de continut: -interviul analitic, care se bazeaza pe o teorie si are ca scop analiza concepte lor specifice acesteia, a relatiilor sociale si a evenimentelor, totul analizat prin prisma teoriei respec tive; -interviul diagnostic (anamneza), care urmareste sa determine evenimentele major e de pe parcursul vietii unui individ. El permite sa se obtina un diagnostic corect asupra unui individ i n masura in care este completat de alte instrumente diagnostice. -interviul etnografic (dezvoltat la inceput de etnografie si preluat si folosit de psihologia sociala si sociologie) permite studiul structurii culturale si arhetipale, ceea ce presupun e determinarea comportamentelor, a simbolurilor utilizate, a relatiilor intre simboluri si comportamente etc. Delph i este o varianta de interviu etnografic, aplicat multifazic. Se lucreaza doar cu experti, ei fiind atit respondenti, cit si juriu al informatiei obtinute. VII. Masuratori alternative (indirecte) ale comportamentului uman Masuratorile alternative sunt masuratori care completeaza informatiile ce se pot obtine prin observatie, ancheta etc. Ele sunt importante, dar nu pot fi utilizate ca unice mijloace de c ercetare. Cel mai adesea, sunt utilizate

pentru a valida masuratorile obtinute cu alte metode. Masuratorile indirecte sun t caracteristice metodelor si cercetarilor de tip descriptiv si sunt considerate metode alternative. Tipuri de masuratori alternative: - analiza si interpretarea urmelor si documentelor materiale; - analiza arhivelor (de continut); - analiza de caz. Analiza si interpretarea urmelor si documentelor materiale isi are justificarea in faptul ca detectivii au demonstrat ca analiza urmelor (pe strada, pe pervazul ferestrei etc.) poate ofer i informatii despre persoanele care au trecut prin locul respectiv. Urma pasilor pe nisip, spre exemplu, poate oferi in formatii despre inaltimea, virsta si greutatea persoanei. Distanta dintre pasi poate furniza informatii despre ritmul mersului (fuga, mers agale), si asa mai departe. Prin urmare, examinarea urmelor si documentelor materiale este impo rtanta in cercetarile psihologice pentru ca ele ofera informatii despre neinfluentate de reactiile de dezirabilita te. Orice alt tip de cercetare poate sa genereze raspunsuri dezirabile si astfel, reactiile inregistrate sa fie, intr-o oarecare masura, false. Urmele materiale reprezinta dovezi ale activitatii oamenilor, documente neprovoc ate existente sub forma unor resturi sau fragmente de obiecte ori sub forma unor dovezi integrale, intac te. Documentele materiale sunt: - fragmente de obiecte sau obiecte nefunctionale, care atesta prezenta unei pers oane si vor fi numite urme; - creatii, constructii, obiecte care pot fi utilizate si pe care le numim produs e. Urmele pot rezulta fie prin acumulare, fie prin erodare. Din prima categorie fac parte praful de pe cartile neutilizate, desenele grafitti etc.; din a doua categorie pot face parte treptel e de la cladiri, cartile, covoarele etc. Indiferent de modalitatea lor de aparitie, urmelor rezultate prin acumulare li s e pot asocia o serie de semnificatii psihologice. Sticlele de bautura din pubele pot fi un indicator al cantitatii de alcool consumat in casa respectiva (in 1973, americanii au efectuat un studiu asupra gunoaielor pentru a obtine indicii despre obiceiurile alimentare si stilul de viata al cetatenilor). Urmele de degete si nasuri de pe ferestre indica faptul ca in locuinta respectiva au fost in vizita copii. Un indiciu de trafic il reprezinta zonele to cite de pe podele sau covoare; alimentele lipsa din galantare informeaza asupra obiceiurilor alimentare. Statuile distruse pot fi indiciu al unei atitudini politice; cele din biserici dau indicii asupra atitudinilor religioase. Uzura incaltaminte i la copii este un semn de activism; la orice virsta, ea da informatii despre eventuale deficiente fizice. Produsele sunt obiecte sau constructii pastrate intacte, care ne permit sa aflam comportamentul unor persoane sau grupuri sociale intr-un anumit moment de timp. Produsele, fiind int acte, permit masurarea stilului depersonalitate, comportament, patternuri compor tamentale. In zoopsihologie, masuratorile de acest tip sunt esentiale. Stilul arhitectural al unui oras poate indica influentele culturale, nivelul de

civilizatie, relatiile sociale. Urmele si produsele ofera informatii teoretic valide asupra comportamentului uma n, dar aceste informatii trebuie verificate prin alte metode. Erorile de evaluare se pot datora unor fact ori care conduc la deteriorarea unor obiecte si transformarea lor in urme. Exista urme si produse care nu sunt reflex ul unor obiceiuri ale comunitatii respective, ci impuneri ale unui alt grup social. Analiza arhivelor sau analiza de documente, de text. Arhivele reprezinta inregistrari sau documente care dau socoteala despre activit atea umana sau a institutiilor, guvernelor, altor grupuri sociale. Consideram ca date de arhiva a nalizabile si datele de presa, datele oficiale de la primarii, emisiunile TV sau radio, asadar nu numai textele scrise . Arhivele au o serie de avantaje: sunt nereactive, sunt stabile, ofera o alternat iva colectarii de date prin ancheta si observatie. Datele de arhiva pot fi utilizate pentru a sustine, confi rma sau infirma alte procedee ale evaluarii comportamentului uman. Si in cazul analizei arhivelor, reactia de dezi rabilitate este nula. Tipuri de arhive Marea diversitate a informatiilor face dificila clasificarea lor. Totusi, ele po t fi impartite in functie de criteriul temporal in: arhive curente (sau continue), care privesc inregistrari zilnice sau la intervale relativ egale de timp si care nu au intreruperi (raportarile circumscriptiilor financiare, agenti ile guvernamentale etc.); arhive periodice (sau discontinue), cum ar fi cele ale agentiilor imobiliare sau docume ntele personale. La rindul lor, atit arhivele curente cit si cele periodice pot fi impartite in f unctie de permeabilitate sau transparenta la public (masura in care atit persoanele publice, cit si cele part iculare au acces la ele). Datorita faptului ca reflecta o continuitate a activitatii unor oameni, arhivele curente sunt folosite in studiile longitudinale sau in cele cu esantioane independente succesive. P. Ilut (1997) considera ca importante in clasificarea arhivelor criteriile de: vechime, destinatar, grad de incredere si accesibilitatea. S. Chelcea (1993) identifica patru criterii: natur a documentelor (scrise, imagistice sau audio), continutul informational (documente cifrice sau necifrice), destinatarul (documente personale sau publice) si emitentul (documente oficiale si neoficiale). In categoria arhivelor intra actele care insotesc cresterea si dezvoltarea umana : actul de nastere (orasul, momentul nasterii, numele parintilor); diplomele scolare, cataloagele scolare, c ondicile spitalelor, fisele de personal de la departamentul Relatii Umane, certificatul de casatorie sau cel de divort, in fine, actul de deces (virsta, cauzele decesului etc.) Aceste informatii nu reprezinta doar referinte individuale. Daca

cercetatorul actioneaza asupra unui intreg grup, poate afla informatii despre activitatea comunitatii respective. Din ziare putem obtine informatii, de pilda, din lista de oferte pentru locuri d e munca. Mai putem obtine informatii din recensaminte, din cartea de telefon (pentru etnicitate) etc.

In 1958, Frank si Gilovich au facut un studiu asupra legaturii dintre culoarea n eagra si ideea de rau. Ei au aratat ca, in mod obisnuit, culorii negre ii sunt asociate ideile de rau, nenoro cire, neajuns etc. Toate aceste situatii de viata negative sunt denumite, in limba engleza, prin termeni care cuprind si cuv intul black, negru. In general, negrul este asociat cu moartea, iar albul cu viata. Aceste asociatii influenteaza modul de a gindi si de a se comporta al oamenilor. Cei doi cercetatori au facut un studiu asupra a doua echipe de fotbal : echipa imbracata in negru este mai agresiva decit o echipa imbracata in orice alta culoare. Cercetatorii au contori zat numarul de penalizari acordate in teren si numarul de minute de eliminare dictate pentru jucatorii fiecarei echipe . Echipele cu "scoruri" inalte erau cele imbracate in negru, cu exceptia unei echipe in bleumarin inchis. Explicatia pent ru aceasta constatare este legata atit de perceptia individuala, dar si de perceptia sociala. Cei care apreciaza jocul au tendinta de a-i aprecia pe jucatorii in negru ca fiind mai agresivi; la rindul lor, jucatorii dezvolta un comportament m ai agresiv. Pentru a dovedi acest lucru, cercetatorii au apelat la doua studii de laborator. In primul, arbitrii au fost pusi sa urmareasca jocul in care una dintre echipe era imbracata in negru, iar a ceasta a fost notata ca fiind maiagresiva. In al doilea studiu, la doua echipe d e studenti li s-a cerut sa aleaga intre echipament sportiv negru si de alte culori. Cei care au ales echipamentul negru au ales apoi, din listele care li sau prezentat tuturor subiectilor, nume de sporturi mai agresive. Cercetatorii au concluzionat ca exista o implicatie a cul orii in comportamentul lor. Metoda utilizata in analiza arhivelor este analiza de continut. Aceasta este o t ehnica ce permite crearea inferentelor prin identificarea caracteristicilor specifice ale unui mesaj. Ea p oate fi folosita si pentru mesaje video sau audio. Analiza de continut poate fi cantitativa sau calitativa. Analiza de continut cantitativa are ca scop definirea tendintelor, atitudinilor, modelelor prezente in anumite documente. Este specifica documentelor care contin informatii complexe, cum sunt cele din mass-media, literatura, legislatura, corespondenta, jurnale personale. Analiza cantitativa d e continut presupune mai multe etape: - stabilirea tipului de documente pe care se lucreaza, in conformitate cu scopul si ipoteza cercetarii; -stabilirea de categorii sau clase si de indicatori direct numarabili in text (a semanator cu operationalizarea conceptelor). In general, o categorie corespunde unei anumite ipoteze. Existenta grilei si a sistemului de indicatori permite definirea unitatii de ana liza, care poate fi de context (lungimea minima a textului care trebuie citit pentru a desemna modul favorabil sau defavorabil in care este prezentata tema) si de reperaj (lungimea textului in care este recunoscuta tema) . Unitatea de reperaj poate fi aceeasisau mai mare decit unitatea de context. In cazul unui articol, putem considera paragraful ca unitate de context si articolul in totalitatea sa ca unitate de reperaj.

Avantajele: - permite o interpretare riguroasa a documentelor, astfel ca afirmatiile fara ac operire pot fi depasite; -permite determinarea tendintelor prezente intr-un document sau mai multe si car acterizarea unei perioade sau epoci; - efectul dezirabilitatii este nul; - presupune costuri reduse. Limitele: -o grila de categorii si indicatori trebuie sa fie exhaustiva (sa se refere la t oate problemele cercetate), exclusiva (un indicator care apare intr-o categorie sa nu apara si in altele), s a fie obiectiva si pertinenta; -are validitate si fidelitate inferioara (din punctul de vedere al validitatii, informatiile obtinute nu pot fi supuse decit analizei validitatii de construct sau de continut). Info: pentru seminar sau cursul de saptamina viitoare, de facut o analiza de con tinut pe un text din S. Chelcea, Metodologia cercetarii sociologice. VIII. Studiul de caz Studiul de caz (diferit de analiza de caz) presupune o analiza si o descriere co mpleta a caracteristicilor de evolutie (a evolutiei) unei persoane. Unii autori (ex. P. Ilut) considera studiu l de caz drept o metoda prin excelenta calitativa. Altii (I. Radu) considera ca este o metoda descriptiva cu valente ca litative sau cantitative, metoda absolut necesara pentru completarea informatiilor care se obtin prin utilizarea celorlal te metode descriptive. Departajarea cantitativ-calitativ este greu de stabilit. Studiul de caz este o m etoda cantitativa in masura in care, intr-o cercetare in care se apeleaza la culegerea de date pe aceasta cale, metoda permite formularea unor presupozitii, spre deosebire de metodele calitative, unde se porneste de la un o biectiv. Studiul de caz este o procedura de integrare a modalitatilor de cercetare cantitativa si calitativa, c are permit abordarea, analiza unei entitati sociale, a unei persoane, cu scopul de a ajunge la o imagine cit mai co mpleta a evolutiei sale. Datele pentru studiul de caz se obtin pe diferite cai: prin observatie si interv iu (daca obiectul studiului este o persoana prezenta), cu ajutorul documentelor personale, al datelor de arhiva e tc. Studiul de caz este o metoda doar in sensul larg al cuvintului, pentru ca nu ajunge la stabilirea unei baze de dat e cifrice, numerice, asa cum se intimpla atunci cind folosim celelalte metode, in variantele lor cantitative.

Studiu de caz - analiza de caz; metoda biografica - experimentul mono-subiect Studiul de caz este o metoda care are ca scop descrierea unei persoane; ca atare , este o metoda de tip descriptiv-exploratorie. Analiza de caz (sau studiul de caz multiplu) (Radu, 199 4) este o metoda de culegere a informatiilor, de ordonare si interpretare a lor, care are ca scop explicarea ca racterului evolutiv si complex al unor fenomene sociale, specifice unui sistem in evolutie. Analiza de caz presupune un grup si se ocupa cu definirea relatiilor existente la nivelul acelui grup. Experimentul mono-subiect masoara caracteristicile de baza ale unui subiect in c onditii experimentale. Din punctul de vedere al designului, in acest experiment se masoara o valoare initia la, apoi se intervine cu o variabila si se masoara reactia post-interventie. Acest tip de experiment a fost utilizat de Fisher, Pavlov, Piaget; insa cel care l-a consacrat a fost Skinner, care, in anii '30, a procedat la analiza experimentala a comportamentului. Apelul la experimentul mono-subiect este binevenit atunci cind exista posibilitatea unui s tudiu in timp asupra comportamentului. Studierea pe o perioada mai indelungata a unui singur subiect duce la obtinerea unor informatii de profunzime; asadar, metoda experimentului mono-subiect este la fel de riguroa sa din punct de vedere stiintific ca si cea care utilizeaza esantioane si inferente statistice. Experimentele mono-subiect pot fi considerate mai putin expuse erorilor decit de signurile cu multi subiecti. Generalizarea rezultatelor, in experimentul de acest tip, se realizeaza fie la n ivel intra-subiect, cind se compara in timp acelasi subiect, fie la nivel inter-subiect, atunci cind este necesar sa de sfasuram mai multe experimente (identice) mono-subiect. Datele obtinute in finalul unei astfel de validari nu s e prezinta sub forma de medii statistice. Studiul de caz este tipic psihologiei clinice. El permite compararea sistematica a cazurilor, comparatia realizindu-se intre cazuri particulare, intre evolutii individuale. Se pot compa ra cazurile la fel ca in experimentul mono-subiect, dar in studiul de caz cercetatorul nu intervine pentru a genera o reactie. Avantaje - Poate fi sursa de idei pentru ipoteze si obiective de cercetare. - Permite "testarea" unor tehnici noi de psihoterapie. - Este o metoda de studiu a fenomenelor rare. -Permite verificarea si modificarea unor teorii general acceptate (exceptia care confirma sau infirma regula). -Rezolva conflictul intre abordarile nomotetice si cele idiografice. In abordari le nomotetice se descriu performantele medii ale populatiei; studiul de caz poate fi folosit ca o exempli ficare, astfel ajungindu-se in planul cercetarii idiografice. Dezavantaje

- Se poate concluziona asupra unei relatii cauza-efect doar la nivel individual, dar nu se poate generaliza. - O serie din modificarile comportamentale care apar in timpul unei psihoterapii se pot datora unor variabile pe care nu le putem controla. -Metoda este supusa erorilor, deoarece cercetatorul este implicat in relatia res pectiva si, ca atare, este implicit un grad de subiectivitate. Analiza de caz Este o metoda speciala de culegere a informatiilor, de ordonare a acestora si de interpretare a lor, avind ca scop explicarea caracterului evolutiv si complex al unor fenomene sociale specif ice unui sistem in evolutie. Spre deosebire de studiul de caz, care vizeaza un singur element dintr-o structura so ciala, analiza de caz se ocupa de intreaga structura, de intregul sistem. Se foloseste mult in Franta, cu precader e in psihologia organizationala. Analiza de caz este diferita de studiul de caz prin aceea ca este orientata pe s tudiul relatiilor care apar intr-un grup, pe cind studiul de caz presupune descrierea evolutiei unui individ, a caracteris ticilor sale. Analiza de caz este o ancheta empirica, avind ca obiect de studiu un fenomen in contextul real de evolutiesi care permite delimitarea fenomenului de contextul i n care are el loc. In aceasta metoda se utilizeaza surse de informatie multiple, care sa permita descrierea atit a unor situatii, cit si a u nor fenomene evolutive care caracterizeaza cazul respectiv. Cazul, asadar, furnizeaza un context de observat ie care permite identificarea si determinarea unor procese particulare. Cazul trebuie tratat ca un sistem integra t in care componentele functioneaza rational, dar si creativ. Analiza acestor componente prin prisma structurii perm ite o mai buna intelegere a lor; cazul joaca un rol secundar, fiind un suport care faciliteaza intelegerea unor element e particulare. Avantaje - Furnizeaza o situatie in care sa poata fi analizata evolutia unui numar mare d e procese. -Permite descrierea relatiilor de interactiune intre aceste procese si, mai in p rofunzime, intre diferite evolutii, ceea ce permite descrierea diversitatii situatiilor sociale. Analiza de caz se foloseste atunci cind: - se doreste a se determina cum si de ce apar si se dezvolta anumite evenimente intr-o situatie; - exista imposibilitatea de a "controla" o situatie sociala; - se doreste obtinerea de informatii despre un eveniment care se deruleaza intrun cadru natural. Asadar, analiza de caz este un fel de experiment cu n variabile, in care cerceta torul nu intervine in nici un fel.

Metoda permite analiza legaturilor operationale existente intre evenimente, feno mene, chiar daca frecventa aparitiei acestora nu face obiectul analizei de caz. Ea permite, de asemenea, de finirea caracteristicilor globale si semnificative ale unor evenimente reale de viata: - evolutia individului in context social; - proceduri organizatorice si de gestiune umana; - schimbarile aparute intr-un context social; - procesul de evolutie si involutie industriala. Analiza de caz permite explicarea acestor relatii complexe, care nu pot fi surpr inse prin anchete si prin strategii experimentale. Nu se poate judeca analiza de caz apelind la aceleasi c riterii ca intr-un studiu experimental. Rezultatele pot fi generalizate analitic, dar nu si statistic. Analiza de caz po ate reprezenta o cale de imbogatire a unei teorii, dar poate fi si o modalitate de validare a unor teorii existente. Ea mai are doua functii: cea de cadru intr-o abordare inductiva si cea de cadru intr-o abordare deductiva (sau confirmativa). Analiza de caz serveste drept cadru pentru abordarea inductiva atunci cind situa tiile ne permit sa analizam o serie de cazuri particulare si sa degajam procese care se repeta si se pot grupa evoluind, structurind o teorie. Ea se foloseste in acest caz la debutul unei teorii si asigura obtinerea unei baze de date. Analiza de caz serveste drept cadru pentru abordare deductiva atunci cind teoria este cunoscuta si se doreste verificarea ei. Aceasta are loc intr-o etapa mai avansata de cercetare, atunci c ind se doreste imbunatatirea unui model deja stabilit. In 1984, Roger Steake definea trei tipuri de analiza de caz: intrinseca, instrum entala si multipla. Analiza de caz intrinseca se utilizeaza atunci cind ne ocupam de o situatie care are caracteristici de unicitate sau este foarte rara. Ea presupune o interpretare de profunzime a dife ritelor aspecte, pentru a determina elementele semnificative si legaturile care reunesc aceste elemente in obtinerea unei dinamici sau evolutii specifice. Analiza de caz instrumentala se ocupa de o situatie care prezinta o serie de tra saturi specifice, tipice, prin raportarea la un model teoretic existent. Se foloseste atunci cind cercetatorul doreste sa ilustreze fenomene sociale definite anterior intr-un model teoretic. Cadrul serveste drept situatie-tip in care se verifica in ce masura o teorie este capabila sa explice fenomenul la care se raporteaza. Analiza de caz multipla presupune identificarea sau precizarea unor evenimente s au fenomene asemanatoare intr-un numar oarecare de situatii. Se face o analiza individuala a fiecarei situatii, apoi se extrag elementele asemanatoare. Se foloseste in abordari de tip inductiv. Etape

1. Fixarea cadrului epistemologic general si stabilirea limitelor analizei. 2. Culegerea si ordonarea informatiilor. Informatiile se pot obtine si utilizind interviul, chestionarul si observatia, dar mai ales datele de arhiva, analiza de urme si de produse. Scopul este cel de a incerca sa delimitam informatiile importante in functie de scopul urmarit. Ordonarea informatiilor se poate face pe doua nivele: -nivelul descriptiv: pastram informatii care permit o descriere a evolutiei feno menului respectiv. -nivelul abstract: ne obliga la analiza si explicatia relatiilor dintre evenimen tele comune, utilizind cel mai frecvent analiza de continut prin teoretizare. In aceasta etapa exista riscul interventiei subiectivismului cercetatorului, car e poate deforma datele si invalida rezultatele. Pentru a evita aceasta, se foloseste o metoda calitativa d e verificare, triangulatia, care se poate aplica si datelor, si cercetarii. Triangulatia datelor presupune apelul la cit m ai multe surse de informatii si inserarea lor intr-un fisier comun. Triangulatia cercetarii presupune ca acest fisier sa f ie analizat si de alti cercetatori. Obiectivarea datelor se face si prin supunerea lor judecatii unor "judecatori so ciali", persoane implicate in analiza de caz si care pot analiza din interior obiectivitatea datelor obtinute. 3. Analiza propriu-zisa a datelor se poate face deductiv, prin raportarea la o t eorie deja existenta, sau inductiv, construindu-se teoria pe baza datelor existente, a asemanarilor si deo sebirilor prezente la evenimentele studiate. IX. Designul de cercetare descriptiva si experimentala Cercetarea descriptiva presupune utilizarea metodelor descriptive (observatia, a ncheta). (Important: in cercetarile descriptive, pentru caracteristicile masurate folosim denumirea de v ariabile; este gresita folosirea denumirii de variabile dependente si independente, deoarece studiile descriptive nu permit explicatii cauzale, ci numai de tip corelativ.) Alegerea tipului de design este o optiune necesara, la care se ajunge dupa ce am stabilit obiectivele, ipotezele, mijloacele de esantionare. Optiunea pentru un tip de des ign inseamna optarea pentru un plan sau modalitate de gestionare a datelor. Se cunosc urmatoarele tipuri de design: transversal, al esantioanelor succesive independente si longitudinal (sau panel). Designul transversal se utilizeaza cel mai frecvent si presupune obtinerea datel or printr-o unica aplicare a chestionarului (sau interviului, observatiei etc). Se mai numeste si "one shot". Apelul la acest design nu inseamna o perioada scurta de lucru, dupa cum un timp scurt de lucru nu inseamna folosirea unui esantion. Din necesitatea de

validitate a datelor, este de dorit sa se lucreze cu mai multe esantioane. Datel e obtinute pentru fiecare esantion se vor compara intre ele, asigurindu-se astfel fidelitatea rezultatelor. Utilizarea anchetei permite descrierea caracteristicilor unei populatii sau a di ferentelor existente intre doua sau mai multe esantioane ale aceleiasi populatii. Ea permite si masurarea r elatiei care se stabileste intre diferite caracteristici ale acelei populatii. Jessar (1980) a determinat relatia dintre caracteristicile de personalitate si c onsumul de droguri. El a ajuns la concluzia ca persoanele consumatoare de droguri tind sa aiba expectatii profe sionale scazute, toleranta crescuta la devianta, incompatibilitate intre grupul familial si cel de prieteni. Alti facto ri care conduceau spre comportamentul studiat de el au fost identificati dupa cum urmeaza: preluarea modelului parenta l, preluarea modelului din grupul de prieteni, implicarea intr-un grup de aceeasi virsta cu comportament deviant. Aceste concluzii au presupus nu numai determinarea caracteristicilor de personal itate ale celor care se drogau si selectarea lor, ci si informatii amanuntite despre grupul social de pr ovenienta si cel din care faceau parte in momentul respectiv subiectii, si, de asemenea, informatii asupra evolutiei fieca rui membru al cercetarii in parte. Concluzia studiului a fost aceea ca consumul de droguri trebuie inteles ca fiind generat de un pattern de factori, si nu de un factor singular. Designul transversal este potrivit atunci cind scopurile privesc descrieri de ti pul celei sus-mentionate. Daca dorim sa evaluam modificari comportamentale de atitudine, evolutive sau inv olutive, vom apela la designul esantioanelor succesive independente sau la designul longitudinal. Designul tran sversal permite evaluarea unui comportament sau caracteristica psihica intr-un moment oarecare de timp. Designul esantioanelor succesive independente este o serie de studii transversal e in care aceasta metoda se aplica pe esantioane succesive de respondenti. Acest tip de design este cel m ai potrivit daca ne fixam ca scop descrierea manifestarilor comportamentale, a atitudinilor etc. Limite: -Cercetarea se face pe esantioane diferite de populatie si, ca atare, modificare a unei atitudini sau a unui comportament se poate datora unor factori exteriori studiului. De aceea, in conc luziile studiului, informatia se reduce la constatarea modificarilor, neputindu-se face inferente asupra cauzelor , chiar daca aceasta tentatie exista. -Caracteristicile urmarite ale esantioanelor, schimbarile comportamentale sau de atitudine de la nivelul unei populatii pot fi descrise corect pe o perioada de timp doar daca caracteris ticile populatiilor ramin identice. Se poate apela la analiza de regresie sau la analiza factoriala pentru a corecta ne ajunsul modificarii esantioanelor, dar

este recomandabil ca, daca utilizam aceste metode, sa verificam caracteristicile subiectilor participanti in fiecare an. -Daca studiem modificarile comportamentale determinate de evenimente care apar i n mod natural (ex., votul), este posibil ca rezultatele sa fie influentate de o serie de legi care s e asociaza cu comportamentul studiat. In designul longitudinal se apeleaza la acelasi esantion de populatie pe parcurs ul mai multor ani, de mai multe ori. Avantaje: -Permite evaluarea modificarilor particulare, individuale ale respondentilor si astfel se pot preciza cauzele unor modificari (ceea ce designul transversal si cel al esantioanelor su ccesive independente nu permite). - Permite cea mai corecta evaluare a efectelor unui eveniment natural. Limite: - Esantionul trebuie pastrat stabil in timp, ceea ce este mai greu de realizat. -Posibilitatea de comparare la intervale mari de timp este redusa, intrucit pe p arcursul studiului o parte din respondenti pot sa nu mai vrea sau sa nu mai poata sa raspunda (se muta, mor etc.) Acest dezavantaj se poate reduce daca initial demaram studiul cu un esantion dublu fata de cit ar fi neces ar in mod normal. - Invatarea probelor poate duce la rezultate nevalide. -Aparitia reactiei de dezirabilitate, datorata intilnirii de mai multe ori, de-a lungul anilor, cu acelasi psiholog. Cercetarea experimentala In psihologie se utilizeaza metoda experimentala pentru a izola sau delimita un proces ori o caracteristica psihica, pentru a stabili trasaturile sale specifice prin constructia unei situa tii artificiale. Spre exemplu, este dificil de evaluat daca un cititor apeleaza la un limbaj inte riorizat sau la unul semiinteriorizat in parcurgerea unui text. Huber si Huber (1982) au stabilit, folosind un experim ent, diferentele dintre cele doua tipuri de cititori. Ei au ales doua tipuri de texte, unul care presupu nea dificultati de pronuntie si un altul mai usor de citit. Ipoteza cercetarii era aceea ca, in conditiile unui text difi cil, daca limbajul subiectului este interiorizat, timpul de citire este evident mai lung. Ipoteza s-a confirmat. Diferentele dintre o cercetare descriptiva (sau exploratorie) si una experimenta la nu este de neglijat. Cercetarea descriptiva utilizeaza ca metode observatia, ancheta si testul, evalu eaza caracteristici existente la nivelul unei populatii, asa cum sunt ele, si apeleaza la designuri specifice metodelor f olosite. Cercetarea experimentala utilizeaza metoda experimentului, masoara caracteristicile unui proces izolindul din structura generala a personalitatii, provocind evolutia lui intr-o situatie artificiala si apeleaza l a designuri specifice: multigrup sau monogrup.

Este evident ca rezultatele unei cercetari sunt cu atit mai valide si mai fidele , cu cit metodele de cercetare ale caracteristicilor psihice pe care se focalizeaza cercetarea combina abordare a descriptiva cu cea experimentala. Ca atare, o abordare multipla din punct de vedere metodologic permite cresterea validitatii informatiilor, care, in acest caz, se numeste validitate convergenta. Un experiment corect permite evidentierea unei cauzalitati, psihologul incercind sa afle, prin experiment, ce se afla in spatele unui comportament sau ce anume determina acel comportament . Un experiment presupune manipularea unuia sau mai multor factori si masurarea efectelor acestei manipula ri asupra comportamentului. Factorii pe care cercetatorul ii controleaza se numesc variabile independente. C omportamentele sau functiile care sunt utilizate pentru a masura efectul variabilelor independente se numesc varia bile dependente. Experimentul are patru caracteristici: validitatea interna, fidelitatea, sensibi litatea si validitatea externa. Un experiment dispune de validitate interna atunci cind oricare factor necontrol at care ar putea influenta rezultatele este indepartat. Asadar, un experiment are validitate interna ridicata atunci ci nd cauza si variabila dependenta sunt bine delimitate. Fidelitatea se refera la aceea ca scopul unui experiment este sa determine un co mportament specific. Daca, prin repetarea experimentului, se obtin aceleasi rezultate, atunci datele obtinute in cadrul primului experiment au un grad inalt de fidelitate. Fidelitatea se verifica in cadrul experimentului -replica. Un experiment dispune de sensibilitate atunci cind permite masurarea oricarei va riabile independente, indiferent cit de mic este efectul ei. Validitatea externa este data de generalizarea rezultatelor unui experiment asup ra unei intregi populatii, adica atunci cind datele sunt corecte pentru intreaga populatie din care a fost extras esantionul. Controlul situatiei experimentale presupune: modalitatea de manipulare a variabi lelor, modul in care evolueaza conditiile experimentale si grupul de control. Aceste trei aspecte urm aresc un obiectiv comun: stabilirea conditiilor necesare obtinerii unor inferente cauzale si, de asemenea, asigurare a validitatii interne a experimentului. Modalitatea de manipulare a variabilelor se refera la respectarea conditiilor de covarianta si de ordonare temporala. Conditia de covarianta presupune obtinerea unei relatii directe intre variabila dependenta si cea independenta; doua variabile sunt covariante atunci cind cea independenta determ ina in acel moment o modificare a celei dependente. Daca variabila dependenta se modifica inaintea variabilei inde pendente, conditia de covarianta nu este relevanta. Conditia de ordonare temporala se realizeaza implicit prin respe

ctarea conditiei de covarianta. Modul de evolutie a conditiilor experimentale se refera la mentinerea conditiilo r experimentale constante, ceea ce presupune ca orice alt factor care ar putea influenta performanta subiec tilor sa fie controlat si eliminat, pentru a putea decide asupra influentei reale a variabilei independente. Este im portant sa stim si sa recunoastem ca noi controlam doar acei factori despre care presupunem ca influenteaza comportam entul uman in momentul experimentului, dar mai exista si altii, externi, care il pot influenta. Grupul de control este optional in cadrul cercetarii experimentale, dar daca opt am pentru el trebuie sa avem grija sa indeplineasca toate conditiile grupului de cercetare. X. Designuri experimentale multigrup 1. Designul grupurilor independente (randomizate) Este cel mai simplu design de cercetare si presupune aplicarea variabilei indepe ndente de doua ori pe acelasi grup de subiecti, intensitatea variabilei independente fiind diferita pr ima oara fata de a doua oara. Diferenta de reactie (a variabilei dependente) care se obtine reprezinta masura efectului variabilei independente. In designul grupurilor independente, fiecare varianta sau nivel de intensitate a variabilei independente se aplica pe grupuri diferite de subiecti. Loftus si Bunos au testat capacitatea de memorare a detaliilor unui film. Daca cele doua grupuri de subiecti sunt comparabile din toate punctele de vedere la i nceputul experimentului, iar pe parcurs sunt testate la fel cu exceptia tipului de film vizionat (violent sau si ropos), atunci diferenta intre reactii se datoreaza variabilei independente (tipul de film). Asadar, in designul grupurilor independente, grupurile se formeaza dupa caracter isticile variabilei independente si, ca atare, trebuie sa se asigure aceleasi conditii fiecarui subi ect din populatia aleasa sa faca parte din cele doua grupuri. Exista doua cai de selectie a grupurilor: esantionarea aleatorie si esantionarea stadiala. Esantionarea aleatorie presupune selectia unuia sau mai multor subiecti din aceeasi populatie . Tehnica esantionarii ne ofera certitudinea ca, la nivel mediu, cele doua grupuri sunt reprezentative la nivelu l populatiei la inceputul experimentului. Esantionarea aleatorie asigura validitatea interna a experimentu lui, deoarece echilibreaza diferentele dintre subiecti si creste validitatea externa a rezultatelor. Validitatea extern a se datoreaza faptului ca ele devin esantioane reprezentative pentru populatia din care fac parte. Dar acest tip de esantionare se foloseste rar in psihologia experimentala, si mai des in cea descriptiva, unde este important ca grupurile cu care se lucreaza sa fie reprezentative pentru populatia cu care se lucreaza. Esantionarea stadiala presupune o selectie secundara, indirecta a indivizilor ca re formeaza esantionul prin selectia grupurilor la care au apartinut ei initial. Repartitia echilibrata a su

biectilor in grupurile experimentale reprezinta beneficiul esantionarii stadiale.

Esantionarea stadiala duce la obtinerea unui grad ridicat de validitate interna, dar pentru generalizarea rezultatelor nu este suficient doar atit. Se pot generaliza doar rezultatele car e au fost obiectul experimentului, nu si eventualele rezultate deduse logic. Validitatea interna se stabileste prin repet area experimentului. Putem considera rezultatele unui experiment generalizabile atunci cind grupurile de cercetare au fost corect selectate si daca exista presupozitia comportamentului si posibilitatea de reproducere a experimentului. Presupozitia comportamentului se bazeaza pe faptul ca, in timp, comportamentul ramine relativ stabil si reprezent ativ pentru persoane similare cu cele testate. Posibilitatea de reproducere a experimentului presupune ca, in conditii de replicare a experimentului, rezultatele obtinute in al doilea experiment sa fie identice sau macar comparabi le cu cele obtinute in primul experiment. Pentru a asigura validitatea interna trebuie respectate doua conditii, una privi toare la evitarea factorilor nerelevanti si a doua privitoare la caracteristicile grupului experimental. Evitarea factorilor nerelevanti se face prin respectarea conditiilor unei esanti onari corecte. Trebuie evitate asa-numitele variabile contopite, sau variabile confundate, numite astfel deoare ce ramin mascate si manifestarile lor sunt sistematic legate de manifestarile altei variabile care face obiectul exper imentului. Spre exemplu, Kandel (1962) a efectuat o cercetare pe trei grupe omogene de elevi, dorind sa masoare eficienta unei metode de invatare a unei limbi straine. La sfirsitul anului scolar a masurat performantele si a desc operit trei tipuri de performante. Aceste diferente se puteau datora metodei de invatare, dar se puteau datora in egala ma sura abilitatilor, aptitudinilor profesorilor care au utilizat cele trei metode. Asadar, daca presupunem ca, pe p arcursul cercetarii, poate sa apara o variabila contopita, putem apela la designuri experimentale de tip multifactoria l. Pentru ca intr-un experiment sa se obtina rezultate cu necesar ca grupul de subiecti sa ramina constant pe parcursul experimentului. Exista te mecanice, care tin de contextul concret (mediul fizic) de desfasurare a experimentului poate fi prezent in spatiul in care urmeaza a se desfasura experimentul, fie conditiile de asurarea). Exista si pierderi selective de subiecti, care apar atunci cind subiectii ipe, dar apoi se retrag. Aceste situatii se evita prin selectarea initiala a unui grup de subiecti e. validitate interna, este pierderi de subiecti numi (fie experimentatorul nu mediu fac imposibila desf accepta initial sa partic mai mare decit este nevoi

2. Designul grupurilor corespondente Daca designul grupurilor independente este cel mai folosit in psihologia experim entala pentru ca rezultatele indeplinesc conditiile de fidelitate si validitate, apelul la design ul grupurilor corespondente asigura un grad mai crescut de fidelitate si validitate.

Alcatuirea grupurilor experimentale in designul grupurilor corespondente se poat e face fara a se apela la tehnici de selectie specifice si la calcule statistice sofisticate care sa asigu re validitatea rezultatelor. Numarul de subiecti care sa garanteze validitatea rezultatelor nu poate fi precizat in mod absolut (poate fi 30, sau 50, sau 60), dar putem determina eterogenitatea unui grup prin calculul raportului dintre media a ritmetica a performantelor grupului si abaterea standard. Regula de aur este ca media aritmetica sa fie mai mare dec it abaterea standard. Designul grupurilor corespondente este mult mai simplu, deoarece utilizeaza crit eriul corespondentei sau asemanarii perechilor de subiecti in selectia grupurilor experimentale. Spre exe mplu, in zoopsihologie putem considera comparabile doua loturi de pisici birmaneze. Criteriul de selectie in cazul de mai sus este unui genetic si in baza lui se vor obtine rezultate comparabile. Selectia grupurilor presupune utilizarea tehnicii similitudinii subiectilor. Se poate utiliza si tehnica pretestarii, prin care se selecteaza grupul in functie de dimensiunea (caracteristica psihica ) urmarita in experiment. Aceasta presupune utilizarea tehnicii de pre-testare: 1. Cu proba care va fi utilizata in experiment. Daca una din variabilele indepen dente experimentale este tensiunea arteriala, testarea se va face pe acest criteriu in perechi (sau tripl eti etc.) de subiecti care au aceeasi valoare a variabilei. 2. Cu probe echivalente. In studiul capacitatii de rezolvare a problemelor la di ferite virste in care variabila independenta este un puzzle; nu putem alege subiecti de virste diferite, dar dac a in pre-testare utilizam puzzle-uri de grade de dificultate diferite, dar echivalente cu cele care vor fi utilizate in experiment, rezultatele vor fi valide. 3. Cu probe diferite. In pre-testare se utilizeaza probe care sa difere esential de proba experimentala propriu-zisa, dar care masoara aceeasi caracteristica; pentru exemplul de mai su s, in pre-testare se poate utiliza un test de inteligenta. Designul grupurilor corespondente presupune testarea subiectilor de doua ori, ce ea ce este dificil. Daca se gasesc subiecti similari din punctul de vedere al caracteristicii psihice vizate , de cele mai multe ori ei sunt foarte putini, astfel ca lotul experimental va fi foarte mic, ceea ce nu va permite gen eralizarea rezultatelor pe intreaga populatie. Este de dorit ca grupurile de subiecti sa fie comparabile nu doar din punctul de vedere al caracteristicii pe care o testam, ci din toate punctele de vedere, pentru ca prezenta variabilelor independente necontrolate poate influenta mult rezultatele. Designul grupurilor corespondente este superior celui al grupurilor independente cind numarul de subiecti necesari este mic. El mai poate fi utilizat si atunci cind proba din experiment este replicabila (exista probe paralele). 3. Designul grupurilor naturale

In psihologia sociala, psihologia personalitatii sau psihopatologie, diferentele individuale sunt mai mult decit o eroare de variatie si o sursa de eroare. Aici intervin puternic variabil ele subiect (caracteristicile de gen, gradul de introversie-extroversie etc.). Designul grupurilor naturale utilizeaza variabile subiect pe care le considera v ariabile independente. De exemplu, cercetam trauma psihica generata de o interventie chirurgicala si selec tam ca atare grupul de subiecti dintr o sectie de chirurgie. Apelind la designul grupurilor naturale vom putea compara persoane si grupuri de subiecti care au experimentat o situatie ale caror urmari dorim sa le masuram. Acest tip de ce rcetare se numeste si design de cercetare corelationala, pentru ca presupune in principal cercetarea relatiilor (corelatiilor) dintre caracteristicile subiectului si performantele sale. Designul grupurilor naturale este eficient in realizarea descrierii si predictie i, dar rezultatele nu permit rationamente de inferenta cauzala. Covarianta a doua variabile nu inseamna ca pr ezenta uneia implica si prezentaceleilalte. In cercetarile corelationale nu treb uie folosite cuvintele "determina, "conditioneaza". Pentru o inferenta cauzala este necesar sa eliminam cauzele variabilelor alternative. Masuri necesare de control: Rezultatele pot fi influentate de expectatiile subiectilor sau experimentatorulu i; efectele expectatiei pot fi diminuate prin: - procedurile tip (sablon) de aplicare a probelor si evaluare a rezultatelor; - utilizarea computerului; - apelul la un grup de specialisti care sa fie folositi ca executanti, adica sa interpreteze rezultatele obtinute fara sa cunoasca exact designul. XI. Designul monogrup Intr-o cercetare de tip experimental, uzual se administreaza minimum doua nivele de intensitate a unei variabile, aceasta fiind conditia pentru a determina o influenta diferentiata la nivel comportamental. Conditia unei unice variabile cu doua nivele de intensitate este specific designurilor experim entale in care se utilizeaza mai mult de doua grupuri de subiecti. Exista insa situatii in care utilizarea a n grupuri experimentale este inutila, pentru ca se pot obtine aceleasi rezultate valide lucrind cu un singur grup; acesta este desi gnul monogrup. Avantajele designului monogrup sunt numarul mic de subiecti si posibilitatea de a lucra cu mai multe variabile independente pe acelasi grup. Spre exemplu, Postner (1973) a evidentia t procesele cognitive implicate in identificarea literelor in procesul de citire, masurind timpul necesar pentru a descifra majusculele si minusculele. La sfirsit, diferenta de timp evidentiata de el a fost de 80 milisecunde. Designul monogrup se foloseste in functie de domeniul de cercetare si, cu precadere, in studiile longitudinale. In conditiile repetarii succesive ale conditiilor experimentale cu design monogr

up survin unele dezavantaje: 1. Posibilitatea invatarii probelor sau instalarea fenomenului de oboseala. Apar itia erorilor ca urmare a invatarii sau oboselii sunt rezultatul influentei directe ale variabilei indepen dente; erorile sunt absolut subiective si se numesc efecte ale practicii sau efecte ale etapelor de practica. Daca ne refe rim doar la faptul ca performantele cresc in ciuda faptului ca variabila ramine aceeasi (adica se datoreaza invatari i si nu capacitatilor individului), erorile se numesc erori progresive (de exemplu, erorile tot mai reduse, in timp, ale unui copil netalentat care invata sa cinte la un instrument nu reflecta abilitatile lui, ci doar exercitiul). Eror ile progresive pot fi evitate daca, in proiectarea designului experimental, respectam regulile de asigurare a validitat ii interne, adica daca experimentul dispune de validitate interna buna. 2. Designul monogrup nu poate fi utilizat cind se studiaza variabilele subiect, tipic in designul grupurilor naturale. Existenta unei variabile subiect (de exemplu, trauma fizica reprezenta ta de o interventie chirurgicala) induce o evolutie specifica a variabilei dependente, care poate fi evidentiata d oar prin comparatie cu rezultatele obtinute de un al doilea grup. Designul monogrup poate fi de doua tipuri: complet si incomplet. In designul monogrup complet se anuleaza erorile progresive prin aplicarea varia bilei independente cu diferite nivele de intensitate intr-o ordine aleatoare tuturor subiectilor. Acea sta aplicare aleatoare reduce posibilitatea invatarii si aparitia oboselii. Rezultatele nu vor fi viciate, ci vor fi valide. In designul monogrup incomplet, erorile progresive se anuleaza prin aplicarea di feritelor nivele de intensitate ale variabilelor la diferiti subiecti: valoarea 1 se aplica subiectu lui 1, valoarea 2 se aplica subiectului 2 etc. Designul monogrup complet presupune un grup experimental si o variabila independ enta cu mai multenivele de intensitate. fiecare nivel de intensitate al variabil ei independente se aplica fiecarui subiect. In functie de modalitatea de aplicare a variabilei independente se definesc doua tipuri de des ign monogrup complet: -de tip ABBA, in care se aplica cele doua variante ale variabilei independente f iecarui subiect in ordinea AB si apoi BA;

-de tip block randomisation, in care se alcatuiesc subgrupe (block) de subiecti si se aplica toate nivelele variabilei independente, intr-o ordine aleatoare, fiecarui subgrup. Designul monogrup de tip ABBA se utilizeaza atunci cind fiecare nivel al variabi lei independente se poate aplica de minim doua ori fiecarui subiect. Se mai numeste si "contrabalans are ABBA", deoarece apelul la acest tip de design permite sa se evite erorile progresive. Din punctul de veder e al experimentului, contrabalansarea ABBA presupune aplicarea celor doua nivele ale variabilei independente succesiv, intii ii ordinea AB si apoi in ordinea BA. Poate aparea insa problema anticiparii efectelor, in conditiile in c are se aplica de mai multe ori aceeasi succesiune de variabile. Teoretic, incepind de la a treia aplicare ne putem aste pta la aparitia unor efecte anticipate. Designul monogrup de tip "block randomisation" (sau cu repartitie aleatoare) pre supune ca fiecare nivel al variabilei independente se aplica pe subgrupe de subiecti. De obicei, numarul subgrupelor este egal cu nivelul aplicarilor diferitelor nivele ale variabilei independente. Numarul subiectilor din subgrupe este egal cu numarul nivelelor variabilei independente. Spre exemplu, pentru doua nivele ale variabil ei independente, fiecare aplicat de 5 ori, avem nevoie de cinci subgrupe a cite doi subiecti. Utilizind acest model ad mitem existenta unei erori medii pentru fiecare subgrupa de subiecti, care se va echilibra la nivelul intregului grup. Designul monogrup incomplet presupune un grup experimental si o variabila indepe ndenta cu mai multe nivele de intensitate. Nu se aplica fiecarui subiect toate nivelele de intensita te ale variabilei independente, ci se face media performantelor individuale si astfel se asigura si anularea erorilor progr esive. Acest design poate fi: - cu ordonare aleatoare; - cu ordonare de n luate cite n; - cu ordonare de tip patrat latin. Limitele designului monogrup: - Nu poate fi utilizat atunci cind vrem sa cercetam efectele variabilelor subiec t. -Transferul diferential apare in mica masura atunci cind se utilizeaza tehnici d e contrabalansare, dar apare oricum. In cercetarea experimentala se utilizeaza designuri complexe, cu doua sau mai mu lte variabile, care modeleaza mai bine viata. Johnson, spre exemplu, a vrut sa cerceteze relatia int re memorie, depresie si tipul de activitate (finalizata sau nefinalizata). Ipoteza lui era ca persoanele depresiv e isi vor aminti cu mai mare usurinta o activitate finalizata, iar cele non-depresive isi vor aminti mai degraba activit atile finalizate. Proba experimentala a constat din zece activitati, dintre care subiectii au fost lasati sa duca pina l a capat doar doua. Ipoteza a fost confirmata.

Cel mai simplu design complex este cel de tip 2x2, descris mai sus, dar se pot m odela si designuri de tip 3x3, 4x4 etc. Avantajele designurilor complexe: 1. Modeleaza mai aproape de realitate viata psihica. 2. Rezolva problema variabilelor necontrolabile, introducindu-le ca variabile de cercetare. 3. Permit testarea sau verificarea practica a unor enunturi teoretice. XII. Standardele APA pentru redactarea unui raport Daca raportul de cercetare urmeaza sa fie publicat, atunci primul capitol este u n rezumat, nu mai mult de 250 cuvinte. Daca raportul de cercetare nu va fi publicat, atunci primul capitol este unul teoretic: - se definesc conceptele; - se expun teoriile existente in domeniul respectiv, corelativ cu cele folosite in cercetare; - se precizeaza sumar caracteristicile populatiei pe care se aplica testul; -pentru populatiile de cercetare speciale (aceasta nu inseamna studenti, medici etc., ci persoane cu comportament deviant etc.) se face de asemenea o caracterizare sumara. Partea teoretica nu trebuie sa depaseasca o treime din volumul lucrarii. In capitolul II: -Se prezinta obiectivul, ipotezele, designul de cercetare, metodele, participant ii (a se evita termenul de "subiecti"). Se precizeaza tipul de design, daca aplicarea testului s-a facut in grup sau individual, de catre cercetator sau de catre operatori. -La expunerea metodelor nu se precizeaza doar ce metode au fost folosite, ci si o succinta prezentare. Descriere exhaustiva se face doar daca este o metoda noua. - Jumatate din lucrare trebuie sa contina rezultatele cercetarii. -La capitolul "Rezultate" trebuie sa fie precizata ipoteza pe care lucram. Daca sunt mai multe ipoteze, fiecareia i se rezerva un sub-capitol. -Tabelele cu date trebuie urmate de comentarii. -Se mentioneaza pragurile de semnificatie, deoarece in functie de ele se stabile ste cit de semnificative sunt rezultatele obtinute.

In capitolul de concluzii se discuta doar obiectivele; daca unui dintre obiectiv e nu a fost atins se precizeaza acest lucru, iar daca un obiectiv a fost verificat partial, se explic a de ce. Bibliografia trebuie prezentata pe larg. Ca anexe se insereaza metodele folosite daca sunt noi, datele primare (brute) et c. Cerinte de stil: - In general, prima propozitie este de dorit sa fie independenta. -A se evita formele contrase (nu-i) folosite in locul formelor intregi (nu ii). - Se recomanda folosirea persoanei intii plural, dar fara a se folosi cuvintul " noi". -La "Metode", "Rezumat", partea teoretica se foloseste timpul trecut; la redacta rea rezultatelor si concluziilor se poate folosi si timpul prezent. -Abrevieri: se scrie intii denumirea completa, apoi in paranteza abrevierea, car e se va folosi ca atare pe tot parcursul raportului. Nu se folosesc prescurtari, nici pentru unitatile de m asura. - In text, numerele de la 1 la 10 se scriu in litere. -Pentru citate se folosesc ghilimelele. Daca preluam ideile unui autor, dar nu t extual, nu folosim ghilimele, ci precizam: Autorul X afirma ca... -Referintele in text: se scrie in mod obisnuit numai numele autorului si anul ap aritiei lucrarii din care se preiau ideile, eventual pagina. -Titlul nu trebuie sa aiba mai mult de 10-12 cuvinte. -Pentru bibliografie se incepe pagina noua; orice lucrare sau autor citat in rap ortul de cercetare trebuie sa se regaseasca in bibliografie; se trece: numele de familie al autorului, initial a prenumelui, anul aparitiei lucrarii, titlul lucrarii, localitatea unde a fost publicata si editura. XIII. Metode calitative de cercetare Trasaturile caracteristice ale metodologiei calitative - Se ocupa de cercetarea situatiilor reale, si nu de experimente de laborator. -Se supune analizei comprehensive; demersul de cercetare este inductiv, ceea ce presupune selectarea datelor esentiale dintr-un numar mare de informatii. -Se ocupa de cercetari holistice; fenomenul social in totalitatea lui inseamna m ai mult decit o suma de componente. -Este specifica participarea personala a cercetatorului, care se foloseste de ra tionamente intuitive de tip insight si trebuie sa poata apela la empatie. -Presupune o abordare dinamica; aceasta se refera la capacitatea de adaptare in fata schimbarilor dinevolutia sistemului social. In ciuda existentei unui plan d e cercetare, etapele nu sunt fixate imuabil. -Este orientata spre unicitate; presupunem inca din debutul cercetarii ca fiecar e situatie cercetata este unica, evolutiva si trebuie cercetata ca atare. Utilizeaza analiza contextuala ( cadrul istoric si temporal). -Empatia nu se refera in acest caz la rezonarea afectiva, ci are un sens obiecti

v, acela de neutralitate empatetica, adica acea capacitate de a ramine neutru (obiectiv) si, in acelasi t imp, de a percepe empatic trairile participantilor la cercetare. Domenii de aplicare: -ecologia umana (studiul patternurilor de comportament); ecologia sociala ca sti inta se bazeaza pe principiul inter-relationarii intre contextul social si individ sau grup si inve stigheaza relatiile dintre persoane si mediul social cu scopul adaptarii. - etnografia (descrie modul in care cultura influenteaza dezvoltarea umana); -antropologia cognitiva (cerceteaza psihicul uman din punctul de vedere al schem elor si categoriilor mintale de inter-relationare; include studii asupra comunicarii). Principiile metodologiei calitative 1. Deschiderea: cercetarea calitativa nu are o structura predeterminata prin ipo teze si proceduri care sa-i influenteze evolutia. Ipotezele reprezinta un scop, nu o conditie a cercetarii; exista totusi precizat un obiectiv, un scop de cercetare. 2. Comunicarea: cercetarea calitativa presupune directa relatie intre cercetator si participanti; aceasta relatie directa este un travaliu comun care permite obtinerea unui maximum de in formatie. Participantii definesc, explica si interpreteaza realitatea, iar cercetatorul selecteaza si pastreaza ce ea ce este esential, comun si definitoriu din informatiile primite. 3. Realitatea sociala ca proces: scopul cercetarii calitative este identificarea modului de construire a patternurilor comportamentale si definirea sensului actiunilor umane. 4. Reflexivitatea si analiza: fiecare sens este considerat reflexul contextului din care a luat nastere. Analiza acestuia presupune o metoda flexibila care sa surprinda schimbarile cont extuale.

5. Explicatia: intr-o cercetare calitativa, cel care o efectueaza este obligat s a explice scopul cercetarii in amanunt, onest si fara sa induca anumite raspunsuri. Analiza datelor urmeaza des crierii si teoretizarii unui context social, si nu semnalarii unor relatii de tipul "un sunet puternic determina scad erea atentiei). 6. Flexibilitatea: atit din punctul de vedere al alegerii metodelor si procedeel or, cit si al designului; designul se poate schimba pe parcurs, in functie de realitatea din teren. Etapel e pot sa nu se deruleze in ordinea fixata. Comparatie intre metodele de tip cantitativ si cele de tip calitativ Metodele cantitative Metodele calitative Realitatea sociala este considerata simpla, obiectiva, unica, masurabila Realitatea sociala este considerata subiectiva, problematica, holistica, un construct social Se stabilesc relatii cauzale si corelatii si se utilizeaza rationamente nomologice Lucreaza cu rationamente non-deterministe; nu considera relatia cauza-efect ca fiind un principiu de baza al explicatiei, ci se intereseaza de o cauzalitate circulara si holistica Au la baza teorii pozitiviste; neaga complexitatea fenomenelor investigate Incearca o descriere cit mai completa a realitatii umane Demersul logic este deductiv, nomotetic, bazat pe reguli strict verificabile, ceea ce face posibila replicabilitatea Demersul logic este inductiv, idiografic, interpretativ, bazat pe logica descoperirii Conduc la obtinerea de rezultate cifrice, prelucrabile statistic Sunt mai putin interesate de cifre; ca proceduri de validare folosesc validarea de semnificatie Cercetatorul are rol dual: colecteaza si interpreteaza datele Cercetatorul are rolul de a reproduce cit mai fidel si mai corect informatiile obtinute Metodele calitative trebuie considerate ca un supliment, o completare a metodelo r cantitative si este de dorit ca, intr-o cercetare, sa se utilizeze ambele. Tehnica grupului nominal Este specifica abordarii calitative si este suficient de puternica incit sa inlo cuiasca o documentare clasica. Se bazeaza pe ideea ca reunirea unui grup de experti pentru discutarea unei prob lematici anume ofera la fel de multe informatii ca si studiul lucrarilor publicate anterior pe acea tema. Tehnica grupului nominal reprezinta o tehnica de identificare si fixare a proble mei si a temei de cercetare, ca si a implicatiilor acestora. Presupune un demers inductiv si poate inlocui cu succes documentarea clasica. A fost pusa la punct de catre cercetatorii olandezi Delbecq si Van de Ven (1968). Presu pune o conduita speciala a grupului de lucru si o serie de pasi de urmat. Grupul de lucru presupune reunirea unui nu

mar de persoane (maxim 10) care discuta foarte putin intre ele; comunicarea se face in scris, prin intermediul c elui care coordoneaza activitatea (mediatorul). Acesta preia orice informatie si are grija ca fiecare participant sa-si expuna opinia. De obicei, participantii sunt persoane avizate. Etapele functionarii grupului nominal 1. Enuntarea temei de discutat, sub forma unei intrebari. 2. Generarea de solutii: fiecare participant raspunde intrebarii puse in discuti e; raspunsurile se dau in scris, cu cerinta de a fi cit mai scurte si mai numeroase; fiecare enunt contine o solutie si numai una. 3. Colectarea solutiilor de catre mediator; rezulta o banca de date pe care medi atorul le returneaza grupului, in scopul de a elimina duplicatele. 4. Reformularea si gruparea solutiilor, in scopul de a elimina redundantele si d uplicatele. Mediatorul pastreaza doar solutiile clare, diferentiate, unice, mai mult sau mai putin bune . 5. Selectarea solutiilor bune: fiecare membru al grupului selecteaza cele mai bu ne 5-8 solutii; si acest demers, ca si cele anterioare, este confidential. Mediatorul dispune astfel de o lista a solutiilor, ordonate in functie de rangul de prioritate. Acum are loc prima comunicare orala: mediatorul prezinta g rupului cele 5-8 solutii si se analizeaza coerenta raspunsurilor, pentru evitarea contradictiilor. Se supune la vot lista de solutii care reprezinta posibilele obiective de urmarit in cercetare. Avantaje: - timpul scurt (se poate realiza in citeva ore echivalentul unei documentari de doua luni de zile); -permite analiza unei game mari de tematici, daca nu se introduc restrictii cu p rivire la virsta si ocupatia membrilor, singura conditie fiind aceea ca membrii sa cunoasca realitatea care s e doreste a fi cercetata. Limite: - Se poate ca solutiile oferite, transformate in obiective de cercetare, sa nu f ie recunoscute social; - Se poate ca solutiile colectate sa fie superficiale; -Se poate sa apara frustrari la unii membri ai grupului (cei mai putin vorbareti , care nu apuca sa-si expuna ideile).

In general, limitarile pot fi reduse prin experienta mediatorului. Etapele cercetarii calitative I. Analiza problematicii de cercetare. Obiectivul general al unui studiu calitat iv este de a stabili modalitatea de desfasurare a unui fenomen sau eveniment. Analiza problematicii d e cercetare presupune utilizarea de tehnici cum ar fi: interviuri cu experti, discutii de grup cu persoane compet ente in domeniu, tehnica grupului nominal, analiza rapoartelor stiintifice (din punct de vedere calitativ) pe tema data. Prin intuitie intelegem o operatie intelectuala nerationala si emergenta. Ea se declanseaza corelativ rationamentelor deductive si dezvaluie semnificatii nesesizabile printr-un ratio nament clasic. II. Formularea problemei de cercetat. In functie de rezultatele etapei de analiz a a problematicii de cercetare, cercetatorul face o prima analiza a posibilitatilor de abordare a ace stora, ceea ce presupune atit stabilirea importantei problemei de cercetat, dar si analiza propriilor competente. III. Studiile pregatitoare presupun cinci pasi de urmat; ordinea lor nu este nea parat obligatorie; se poate reveni sau sari de la un pas la altul. 1. Documentarea preliminara (studierea cercetarilor deja efectuate) presupune an aliza globala a documentelor, discutii in grupul de lucru asupra temelor, stabilirea expertilor in domeniu. 2. Interviuri cu expertii; se desfasoara in doua faze: prima, non-directiva, pe domeniul larg din care face parte tema, iar a doua se focalizeaza pe tema aleasa. 3. Analiza de continut a informatiilor si evaluarea dificultatilor care se pot i vi; se precizeaza tehnicile si metodele de cercetare. 4. Pre-ancheta; reprezinta primul contact cu participantii la cercetare si are d rept scop verificarea instrumentelor si precizarea posibilelor dificultati. 5. Precizarea metodologiei; presupune fixarea definitiva a tehnicilor de culeger e si analiza a datelor, stabilirea modelului de cercetare, a echipei de lucru etc. IV. Reformularea problemei de cercetat. Este oarecum similara cu pasul cinci al studiilor pregatitoare; se fixeaza clar tema de cercetare, obiectivele cercetarii si metodele. V. Esantionarea apriori si pregatirea anchetei. Se fixeaza caracteristicile grup ului cu care se lucreaza; grupul trebuie sa fie suficient de mare, in functie de problema de studiu, astfe l incit datele obtinute sa permita atingerea scopului fixat. Daca in cercetarile de tip cantitativ, numarul minim d e participanti este de 30-50, in cele de tip calitativ el poate fi mult mai mic; insa rezultatele obtinute nu se pot gene raliza asupra altei populatii decit cea din care provin participantii, chiar daca aceasta indeplineste toate conditiile prim ei populatii, pentru ca intervin efectele de timp. VI. Ancheta. Presupune deplasarea efectiva in teren si culegerea informatiilor. Deosebit de important in aceasta etapa este jurnalul de bord, ca instrument obligatoriu. Jurnalul de bord reprezinta un document important

prin faptul ca ofera informatii de "memorie vie" a cercetarii. Cercetatorul va n ota tot ce se intimpla pe parcursul studiului, inclusiv propriile sale reflectii. Informatiile pot fi structurare pe patru directii: note de context, note personale, note metodologice si note teoretice. Notele de context descriu ceea ce se intimpla in teren, caracteristicile general e ale locului. Notele personale fixeaza intuitiile, constientizarile de pe parcursul efectuarii studiu lui. Notele metodologice retin modificarile de metodologie care intervin pe parcurs si motivele pentru care au fost facute. Notele teoretice contin explicatii, interpretari teoretice partiale ale rezultatelor obtinute. VII. Analiza rezultatelor. Se impune o distinctie intre analiza datelor calitati ve (care presupune prelucrari statistice de tip calitativ, de cele mai multe ori procentaje sau diferente de p rocentaje) si analiza calitativa a datelor (un demers discursiv de reformulare, explicitare si teoretizare a unor eveniment e sociale). Analiza calitativa a datelor incearca sa construiasca sensul logic al unui set de informatii care sur prind un eveniment social. VIII. Validarea interna consta in validarea rationamentelor obtinute in etapa an terioara, de analiza a rezultatelor. Presupune intrebari de tipul: "Cit am surprins din realitatea soci ala si cit a ramas nedescoperit?". Validitatea reprezinta exactitatea unui rezultat sau adecvarea unei categorii de informatii formulate teoretic la fenomenul psihic sau social descris. IX. Redactarea raportului presupune si sugestii pentru cercetari viitoare. X. Validarea externa presupune verificarea informatiilor obtinute cu informatiil e existente din alte cercetari pe aceeasi tema. Presupune strategii ca: utilizarea unitatilor de obse rvatie, verificarea critica a rezultatelor

de catre o persoana din afara studiului. Se mai numeste si "confirmare interna" si se bazeaza pe prezumtia ca un cercetator este inapt sa fie suta la suta obiectiv. XIV. Validitatea cercetarii calitative Exista mai multe tipuri de validitate, relativa la construct, la continut si la criteriu. Aceste tipuri de validitate sunt utile atunci cind apelam la test ca instrument de evaluare (diag nostic) si prognostic. APA face o alta clasificare a tipurilor de validitate: de continut, conceptuala, predictiva si d escriptiva. Validitatea unei probe se defineste ca fiind masura in care o anumita inferenta facuta plecind de la un test sau proba are inteles si este potrivita. Validarea este procesul sau operatia pr in care se investigheaza gradul de validitate sau de realism a interpretarii propuse de un instrument. Un test este valid in masura in care el masoara ceea ce isi propune sa masoare s i in masura in care prin itemii lui se surprinde fenomenul care trebuie masurat, si nu altceva. Cele trei tipuri de validitate (identificate de M. Albu si H. Pitariu, sau patru stabilite de APA) nu sunt categorii disjuncte si nu se poate spune ca un anumit tip de validitate este mai bun sau mai potrivit decit celalalt. Se opteaza pentru unul din ele, care este mai potrivit pentru proba sau instrumentu l respectiv. Validitatea de construct (reprezentata de validitatea de continut si de cea conc eptuala) este utila pentru averifica daca un test masoara bine un anumit constru ct. In acest scop, este necesar sa se realizeze o descriere a constructelor, in termeni comportamentali concreti. Validarea de construct are t rei pasi: 1. Identificarea comportamentelor care au legatura cu cel masurat prin test (exe mplu, in Murphy si Hofer, 1991: se intentioneaza masurarea agresivitatii la elevi; comportamente care au l egatura cu aceasta: ataca sau bate alti copii; incita la bataie, incearca sa-si impuna punctul de vedere, sa domine in j oc, etc.); 2. Identificarea altor constructe care au legatura cu cel masurat prin test (con structe sinonime; in acelasi exemplu: trebuinta de putere); 3. Construirea unei liste de comportamente prin care acest construct sau concept psihologic se manifesta (in acelasi exemplu: ataca, este capul rautatilor, domina in joc; in opozitie, c omportamentele care caracterizeaza pasivitatea: supunere, conformism, necertaret). Validitatea de continut implica, dupa cum considera A. Anastasi, examinarea sist ematica a continutului probei pentru a determina daca el acopera un esantion reprezentativ din domeniul de comportament pe care testul il masoara. Dupa M. Albu, pasii in realizarea validitatii de continut sunt: 1. Definirea si descrierea domeniului de continut al testului . 2. Analiza itemilor testului, care presupune eliminarea acelor itemi care nu cor espund comportamentelor cuprinse in domeniul de continut; pentru itemii ramasi se identifica zonele dome

niului de continut pe care le masoara. 3. Stabilirea relatiei dintre item si domeniul de continut, ceea ce presupune un numar de experti, care au sarcina de a identifica daca prin itemul respectiv se masoara ceea ce a intentio nat constructorul itemilor. Validitatea de criteriu se refera la cadrul in care deductiile facute pornind de la scorurile unei probe concorda cu cele bazate pe alte masurari, numite criteriu. Masura-criteriu trebu ie sa evalueze un construct similar celui pe care dorim sa-l validam. Spre exemplu, pentru un test de creativitate, criteriul va fi tot o proba care masoara creativitatea. Pentru validitatea de criteriu se apeleaza la calcule statistice: calcule de cor elatie liniara, de ranguri, analiza factoriala sau analiza de regresie. Rezultatul obtinut se numeste coefic ient de validitate al probei, a carui valoare este cuprinsa intre 0 si 0,6. Validarea calitativa: validitatea calitativa a unui instrument este influentata de cultura; ea poate fi: a) ideologica, b) de gender, c) de limbaj sau discurs si d) de aparator social. a) Calitativistii sunt influentati de validitatea ideologica, in sensul ca rezul tatele unui studiu psihologic sunt influentate de caracteristicile politice ale mediului respectiv. b) Din aceasta perspectiva, calitativistii spun ca interpretarile care se dau un ei realitati psihice depind de sexul cercetatorului. c) Modul de expunere si de redare a rezultatelor cercetarii aceleiasi realitati sunt diferite de la individ la individ, de la grup la grup. d) Aceasta perspectiva se inscrie in stiinta teoriilor critice aparute dupa 1994 , teorii care pornesc de la existenta unor minoritati care dispun de o serie de caracteristici particulare c are, in mod obisnuit, nu sunt luate in considerare intr-un studiu psihologic.

Validitatea inseamna incredere in cunostintele noastre, dar nu certitudine. Ceea ce rezulta dintr-o cercetare psihologica este adevarat pentru realitatea pe care ne focalizam, informatia fii nd dependenta de caracteristicile cercetatorului (cultura generala, sex, experienta etc). Putem apela la metode de validare tipic calitative, cum sunt: metoda triangulatiei si metoda juriului. Metoda triangulatiei este o strategie prin care se suprapun si se combina mai mu lte tehnici de culegere a datelor, pentru a compensa pierderile de informatie inerente intr-o cercetare. D enumirea este preluata din topografie. Apelul la triangulatie este necesar pentru ca fenomenele psihice sunt in evoluti e, si nu constante, motiv pentru care poate avea loc adesea pierderea de informatii. Metoda permite ca interpretarea s a fie mai obiectiva, prin apelul la mai multe tipuri de verificare. Tipuri de triangulatie: A. Triangulatia datelor permite cresterea numarului de probe si, prin urmare, su nt masurate mai multe fatete ale fenomenului studiat. Se face in trei directii: spatiala, temporala si a subiectilor. Triangulatia spatiala presupune evaluarea psihologica in contexte diferite (spre exemplu: agresivitateaacasa, in autobuz, la serviciu, in vacanta etc). In ce pr iveste triangulatia temporala, cercetatorul ia in consideraredimensiunea evoluti va a fenomenului studiat si face o masurare longitudinala, in momente de timp di ferite. In triangulatia subiectilor, cercetatorul analizeaza fenomenul tinta la diverse niv eluri (spre exemplu, agresivitatea individuala, in raport cu ceilalti sau in grup). B. Triangulatia cercetatorului presupune participarea la cercetare a unui grup d e minimum doi cercetatori. Observatiile si interpretarile facute de fiecare membru al echipei separat se compara, se analizeaza, obtinindu-se o validare de semnificatie. C. Triangulatia teoretica presupune interpretarea informatiilor obtinute prin in cadrarea succesiva in diferite teorii (spre exemplu, agresivitatea poate fi privita ca fiind determina ta genetic sau ca fiind comportament invatat). D. Triangulatia metodologica obliga la utilizarea unor tehnici diferite de culeg ere a datelor; se apeleaza la o baterie de probe: observatie, interviu, analiza de continut, desen, focus g rup etc. Utilizarea unor tehnici diferite permite obtinerea unor informatii relativ diferite si reduce riscul retinerii un or informatii incorecte. E. Triangulatia nedefinita desemneaza actiunea cercetatorului de a supune partic ipantii la studiul unor testari preliminare si de a analiza rezultatele obtinute pentru a putea determin a categoriile comportamentale. Aceasta verificare ii permite cercetatorului sa faca corectiile necesare, in functie de situatia reala din teren. Metoda juriului este impusa de metoda triangulatiei. XV. Interviul comprehensiv Ca metoda de cercetare, apare o data cu primele anchete sociale in secolul XIX. Astazi este utilizat instudiile asupra motivatiei, in psihologia organizationala si in studiile culturale. Intre interviul clasic, cantitativ

(chestionar expus oral) si cel calitativ, comprehensiv (non-directiv) care presu pune discutii cvasi-libere pe o tema stabilita, utilizind conversatia, exista o lupta strinsa. Rolul acordat interviului comprehensiv variaza, de la cel de metoda centrala int r-un design de cercetare, pina la cel de instrument auxiliar si complementar de obtinere a informatiilor. Exista interviu de explorare si interviu de ilustrare (in faza finala, cu scopul de a verifica rezultatele obtinute, ceea ce inseamna o discutie cu persoane avizate pe marginea rezultatelor cercetarii. Interviul comprehensiv presupune doua personaje: intervievatorul si intervievatu l sau actorul. Termenul de "actor" este frecvent utilizat in psihologia calitativa, referindu-se atit la o persoana, cit si la un grup cu anumite caracteristici identice. Specific interviului comprehensiv este atitudinea non-d irectiva a intervievatorului, care asigura libertatea de exprimare a intervievatului, prin raportare la tema discut iei. Aceasta presupune apelul la o serie de tehnici care au ca scop mentinerea unei atmosfere relaxate, absolut necesara pentru a obtine informatii cit mai complete si cit mai putin influentate de fenomenul de dezirabilitate sociala. At itudinea non-directiva presupune: - o atitudine mimica si pantomimica de sustinere a celui intervievat; - obligatia intervievatorului de a nu-si exprima propriile opinii prin raportare la tema data; -obligatia intervievatorului de a nu interveni direct in discutie, pentru a nu m odifica discursul celui intervievat (fara a accepta insa divagatii pe teme paralele cu cea discutata); Tehnica reformularilor Rogers si Kingers (1966) au demonstrat efectul inductiei pozitive a reformularil or in cadrul unui interviu. Reformularile sunt intrebari emise de intervievator, care ofera intervievatului certitudinea ca a fost inteles si ii confera si intervievatorului certitudinea ca a inteles corect ceea ce i s-a spus . Exista mai multe tipuri de reformulare: -reflexa: o preluare a frazei, cu accentuarea elementelor importante; -sinteza: presupune o serie de informatii noi, care sintetizeaza si grupeaza inf ormatiile primite de la intervievat;

-prin inversarea raportului figura-fond: presupune decentrarea de continutul ime diat al discursului si asigura constientizarea unor amanunte (tipica anumitor modalitati de psihoterapi e); -de clarificare: presupun o formulare mai clara a replicii intervievatului, care il ajuta pe acesta sa sesizeze mai limpede logica propriului discurs; -prin abstractizare: se folosesc numai atunci cind suntem siguri ca investigatul intelege aceste abstractizari. In evolutia interviului comprehensiv exista doua directii: tendinta de a acorda atentie intervievatului (informatorului) si diversitatea metodelor: pentru fiecare ancheta si tip de anc heta, interviul capata note specifice, astfel ca informatiile sa fie cit mai reale. Multitudinea formelor de interviu rezulta din rolul acestuia in cadrul setului d e probe. In psihologie, interviul este un instrument complementar. El poate fi folosit ca metoda princip ala predominant in sociologie. In acest context, rolul sau este de a intelege, a descrie si a masura fenomenele ps ihologice. Ca metoda secundara, interviul are rol de suport pentru cercetare; ca metoda principala are rolul de tehnica de culegere a informatiilor, in cadrul anchetei. In metodologia interviului comprehensiv sunt importante doua caracteristici: con duita de interviu si analiza continutului; ambele presupun specializari. Conduita de interviu se refe ra la faptul ca intervievatorul nu trebuie sa fie dominat de grila de intrebari cu care a pornit la lucru, dar nici sa uite aceasta grila si sa se lase "furat" de informatiile primite de la intervievat. Interviul presupune focalizarea pe in tervievat, intervievatorul incercind sa fie cit mai discret si sa nu ii influenteze nicicum discursul. Personalizarea conduitei de interviu duce la anularea informatiilor, fie din cau za unei reactii foarte puternice a intervievatorului, care are aerul ca stie dinainte raspunsurile pe c are le va da cel intervievat, acesta blocindu-se in consecinta, fie printr-o minimalizare a prezentei intervievatorul ui pina la a parea ca acesta nici nu exista. Pe parcursul interviului, atitudinea intervievatorului trebuie sa asigur e o relatie coerenta. Este importanta, de asemenea, adecvarea vestimentatiei cu locul de desfasurare a interviului si cu c ategoria de persoane intervievate. Obiectivul vizat prin conduita de interviu, mai ales daca avem mai multe intervi uri pe aceeasi tema, este de a ne comporta astfel incit sa obtinem de fiecare data informatii din acelasi domeniu, sa reducem la minim variatiile de la un interviu la altul. Metoda interviului clasic (structurat) du ce la obtinerea de informatii de suprafata, deoarece intrebarile sunt prestabilite de catre intervievator si ca atare limita te la sfera sa de cunostinte. Interviul comprehensiv permite obtinerea de informatii de profunzime, pentru ca permite de pasirea intrebarilor prestabilite daca discursul intervievatului ne ofera informatii pe care le putem dezvolta. Pe

de alta parte, interviurile calitative pot disimula esentialul prin prezenta unor exprimari neclare; pot sa apara digre siuni sau tagaduieli echivoce. In ceea ce priveste analiza continutului, interviul cantitativ nu retine decit a spectele cele mai vizibile, opiniile flotante cu functia de a mentine comunicarea verbala ori formele lexica le si sintactice, desprinse decontinutul profund. In cazul interviului comprehen siv se propune o rasturnare a modului de analiza a realitatii: informatia care se obtine se construieste pe masura ce inaintam in discutie. Int erviul comprehensiv se defineste ca modalitate specifica de culegere a informatiilor, o trecere permanenta intre int elegerea informatiei primite, prelucrarea ei si ascultare. Obiectivitatea informatiilor se construieste trepta t, conceptele se pun reciproc in valoare si se reorganizeaza, ajungind ca tema discutiei sa fie indepartata de punctul de plecare prin profunzimea informatiei culese. Demersul comprehensiv se bazeaza pe convingerea ca oamenii nu sunt simpl i agenti purtatori de structuri, ci constructori ai socialului, detinind cunostinte care trebuiesc obtinute doar pri ntr-o discutie de profunzime, aparent nestructurata. Aparent, interviul comprehensiv nu are etape, dar, retinind faptul ca demersul n u este liniar, putind sa apara intreruperi pentru documentare, putem delimita: 1. Documentarea, etapa exploratorie (prin modalitatea clasica sau prin tehnica g rupului nominal); se pune la punct grila de intrebari, care trebuie verificata. Instrumentele sunt suple s i evolutive, ele se pot modifica daca situatia de teren o cere. Modificarea se face doar dupa un bilant, o analiza a i nformatiilor primite si numai dupa ce ne putem da un raspuns clar la intrebarea daca modificarea este sau nu necesara. In aceasta etapa se face si o schita de plan al cercetarii. Esantionul nu urmeaz a regulile de reprezentativitate si selectivitate; este important sa evitam dezechilibrul evid ent al categoriilor din esantion si sa nu uitam vreo categorie importanta. Informatiile obtinute nu se pot generaliza asup ra altor tipuri de populatie. 2. Activitatea de intervievare propriu-zisa. Se face apel la reformulari. Ca ins trumente de lucru specifice interviului calitativ se folosesc notitele descriptive, reportofonul, camera vid eo etc. Notitele descriptive dubleaza informatiile obtinute cu mijloace tehnice, asigurind o descriere cit mai bogata a activitatii de intervievare. Notitele descriptive se definesc ca activitate de consemnare a tuturor comportamentelor s i reactiilor observabile ale celui intervievat, precum si a ideilor proprii intervievatorului si a discutiilor para lele cu tema. Schatzmann si Strauss (1973) descriu, in functie de continut, trei tipuri de not ite descriptive: metodologice, teoretice si descriptive. Notitele metodologice alcatuiesc un jurn al de bord descriptiv si critic. Se precizeaza metodele care s-au folosit, de ce au fost alese tocmai acestea si nu altele, ce probleme au aparut pe parcurs si cum au fost corectate, si metodele de evitare a unor probleme similar e pe viitor. Notitele teoretice se alcatuiesc pe parcurs, dar si dupa ce perioada de interviu s-a incheiat; ele cup

rind date de observatie, intentii si ipoteze teoretice generate de cercetare. Notitele descriptive sau de observatie au forma de diagrame sau citari care redau pe viu situatiile de cercetare. 3. Redactarea raportului de cercetare se face dupa regulile clasice pentru cerce tarea cantitativa.

Validitatea rezultatelor In evaluarea lucrarilor de cercetare trebuie sa se inteleaga ca metodele calitat ive au un potential mai mare de detectare a comportamentelor si proceselor sociale. De asemenea, utilizarea a cestor metode permite descriereaevolutiei acestora, ceea ce asigura obtinerea un ei teorii. In modelul cantitativ se porneste de la o ipoteza, testataprintr-un p rotocol de ancheta foarte riguros. In cadrul metodelor calitative se produce o t eorie pornind de la fapte sau informatii. Interviul comprehensiv nu poate tinde spre o demonstrare a validitatii rezultate lor identica cu cea a metodelor cantitative. El se inscrie intr-un model de construire a obiectului ca re porneste de la date de observatie, in concordanta cu care se aduna o serie de informatii pentru a le verifica. Probele de validare depind de coerenta demersului de cercetare si de adecvarea modelului explicativ la faptele reale. Cronologic vorbind, exista doua tipuri de validare: imediata si pe termen lung. In general este dificil de obtinut o validare imediata a rezultatelor cercetarii, caci rezultatele se pot v erifica in timp, prin fiabilitatea lor. Criteriile de validare sunt, pe de o parte, publicarea cercetarii si reactiile p e care le stirneste ea, iar pe de alta parte preluarea informatiilor din acel raport de cercetare in cadrul altora si analize le critice in care apare cercetarea respectiva. Ca instrumente complementare de validare exista instantele oficiale de evaluare (jurii etc), si transformarea datelor calitative in date cantitative insotita de verificarea lor prin mijloace cantitative, dar acest procedeu nu este foarte recomandat. Validitatea unui model obtinut prin metode calitative tine mai mult de coerenta logica a discursului, de sustinerea cu exemple clare, concrete, de inserarea corecta intr-o realitate soc iala. Se recomanda unele instrumente de control obiectiv, cum ar fi identificarea persoanelor intervievate, care perm ite reluarea cercetarii pe un esantion mai mare si validarea sa. XVI. Focus grupul Metoda numita focus grup este o metoda calitativa ce presupune ca tehnica interv iul cu un grup de lucru si un moderator. Intre focus grup si alte tipuri de interviuri (tehnica grupului no minal, tehnica Delphi, tehnica brainstorming si sinectica, si grupul de discutii) exista o serie de deosebiri. Tehnica grupului nominal: utilizeaza interviul ca instrument principal de invest igatie, dar grupul este constituit din persoane care nu comunica intre ele (este un grup abstract). Mode ratorul are rolul de a chestiona pe rind membrii, de a colectiona raspunsurile si de a lansa noi intrebari. Se utili zeaza si atunci cind se doreste evitarea efectului de halou. Tehnica Delphi are ca scop obtinerea de indormatii de la experti, selectati pent

ru a constitui un grup omogen, informatii care sa permita elaborarea unor previziuni de evolutie social a. Ea presupune mai multe runde deinterviuri in sistem panel. In prima runda, fi ecare specialist trebuie sa faca propriile previziuni asupra unui eveniment social si sa le ierarhizeze. Moderatorul culege informatiile, le anali zeaza si elaboreaza un chestionar in care sunt expuse atit rezultatele obtinute, cit si punctele problematice. Astfel , cei din grup re-constientizeaza opiniile tuturor si divergentele dintre ele. A doua runda are scopul de a solutiona probl emele din prima runda; se continua interviurile succesive pina cind solutiile sunt calificate si validate de catre toti participantii. Tehnica brainstorming presupune un grup format din persoane cu specializari in d iferite domenii, un grup eterogen. Pe parcursul discutiilor se interzice cu desavirsire emiterea de criti ci la adresa vreunui anunt formulat de unul dintre participanti. Scopul acestei tehnici este obtinerea unui numar cit m ai mare de idei asupra unei probleme date, indiferent de corectitudinea acestor idei. Interdictia de a critica ideile este caracteristica acestei tehnici si o diferentiaza de focus grup. Grupul de discutii se utilizeaza in analiza relatiilor si modelelor de interacti une intre membrii unui grup nestructurat. Focus grupul Permite obtinerea de informatii de profunzime, care tin de infrastructura atitud inilor si opiniilor si care permit identificarea mecanismelor de formare si de exprimare a atitudinilor si o piniilor. Drehen si Andersen (1991) ofera doua posibilitati de utilizare a focus-grupului: in studii preliminare si in studii de validare. Utilizarea in cadrul studiului pilot ajuta la obtinerea de informatii clare despre cercetarea in cauz a si, de asemenea, se pot elimina o serie de erori. Ca orice metoda calitativa, focus grupul presupune o serie de competente din par tea cercetatorului: informatii aprofundate din domeniul de cercetare, informatii despre dinamica gru purilor mici si abilitati de comunicare. Limite ale metodei: -in ceea ce priveste continutul, acesta poate fi influentat de efectele de grup; raspunsurile date sunt raspunsuri ale acelei structuri grupale. -din punctul de vedere al formei, informatiile obtinute pot fi de tip emic si et ic. Datele obtinute in focus grup se asociaza cu caracteristica de emic, adica sunt adunate intr-o forma natu rala si nu suntdirijate de moderatori; informatiile de tip etic sunt cele dirijate de catre moderatori. Avantajele metodei

- focus-grupul permite obtinerea de informatii, descrieri de opinii, atitudini, credinte etc; - construieste o comunicare naturala, mai reala decit in cazul interviului compr ehensiv; - face posibila evidentierea mecanismelor prin care se conditioneaza evolutia so ciala; - permite intelegerea mecanismelor care produc, sustin sau anihileaza anumite at itudini; -informatiile au un grad crescut de fidelitate si validitate; pentru cresterea v aliditatii, se apeleaza la focus grupuri pereche sau paralele. Numarul optim de persoane din cadrul unui focus grup este de 8 10. Limite ale utilizarii focus grupului - rezultatele au o validitate relativa in raport cu populatia generala, neputind fi generalizate la acest nivel; - rezultatele depind in foarte mare masura de competentele moderatorului; -efectele de grup influenteaza negativ rezultatele: efectul de polarizare, const ind in exagerarea opiniilor exprimate de subiecti sub influenta presiunii grupului; efectul gregar, care con sta in preluarea si conformarea opiniilor grupului; efectul group-think, care apare tot datorita presiunilor nor mative si presupune deteriorarea opiniilor emise de membrii grupului. Se poate intimpla ca toti membrii grupului sa emita opinii identice inca de la inceput. Efectele de grup survin fie datorita coeziunii ridicate a grupului, fie atunci cind membrii grupului se cunosc inter ei foarte bine. Reguli de alcatuire a focus grupului Selectia membrilor se poate numi si esantionare teoretica; esantionul se alege i n functie de scopul cercetarii si de ceea ce se considera relevant. Exista mai multe tipuri de esantionare, in functie de criteriul de selectie. Un prim criteriu este eterogenitatea grupului; astfel se disting esantioane omog ene si eterogene. Cele omogene se utilizeaza in evidentierea diferentelor minime, deoarece opiniile exp rimate sunt foarte asemanatoare, fara a fi insa identice. Cele eterogene favorizeaza producerea efectelor de pola rizare, obtinindu-se opinii ce nu pot fi obtinute intr-un esantion omogen. De asemenea, in esantioanele eterogene se evid entiaza blocajele si barierele din comunicare existente intre diferite categorii sociale, precum si incompatibilita tile valorice si de opinie. In functie de relatia existenta intre membrii grupului, exista esantioane confli ctuale, cu participanti care-si exprima opiniile intr-un mod critic, si esantioane consensuale, care presupun re spectarea spatiului intim. Un numar de persoane mai mare de 8 10 presupune aparitia spatiului public, astfel aparind inhibitii. Moderarea discutiei de focus grup Pregatirea pentru focus grup a moderatorului presupune stabilirea tematicii de d iscutie, care se bazeaza pe

ghidul de interviu. Moderatorul stabileste grupurile, hotaraste momentul optim d e desfasurare a sedintei (a carei durata este cuprinsa intre o ora sio ora si jumatate), alege locul desfasurarii sedintei (se prefera locuri neutre). Modalitatile de inregistrare a rezultatelor sunt audio (reportofon) sau audio-vi deo. Tehnici de discutie: -interviul comprehensiv: moderatorul construieste o grila de intrebari (deschise , de tipul de ce? sau ipotetice daca ar fi... ce s-ar intimpla... ); - discutia cu co-moderator; - testele proiective cu jocuri de rol, situatii dilematice. Stiluri si strategii de moderare Informatiile se pot obtine in mod diferit, atit in functie de moderator, cit si in functie de caracteristicile grupului, corelate cu tipul de informatii care se doresc a se obtine. Important: trebuie antrenati in discutie toti participantii. Se face prezentarea fiecarui participant; se apeleaza la protocol (cafea, ceai, racoritoare etc); se pot forta primele raspunsuri prin intrebari tintite pentru fiecare participant la gr up. Procedee de moderare: - provocarea conflictelor si stimularea polemizarii; - reformularea raspunsurilor; - atenuarea nuantelor si conflictelor; - evitarea efectelor de moralitate. Stiluri de moderare: - avocatul diavolului : un stil agresiv, in care moderatorul renunta la moralitate s i argumenteaza diametral opus fata de opiniile grupului; -empatic: presupune reformularea raspunsurilor in termeni afectivi, preluind cuv inte care sunt utilizate de catre participanti pentru a-si descrie propriile stari afective; -neutru: presupune tratarea echidistanta a problematicii discutate; moderatorul este cel mai putin integrat in grup, fara a se situa insa pe pozitie opusa fata de membrii grupului. Moderatorul, cu ajutorul co-moderatorului sau al inregistrarilor video, urmarest e caracteristicile participantilor la discutie: - stabileste care sunt atitudinile generale fata de problematica discutata; - observa gradul de interes pentru tema pusa in discutie; - determina in ce masura raspunsurile sunt influentate de dezirabilitatea social a; - precizeaza continutul latent al raspunsurilor si daca acesta nu contrazice cum va continutul manifest;

- este mereu constient de relatiile care se stabilesc in cadrul grupului. Clasificarea focus grupurilor: Dupa tema cercetata, acestea pot fi: politice, economice, mass-media, de marketi ng si publicitate. Prelucrara datelor: Se apeleaza la decupaje ale discutiilor sau pe categorii de participanti. Se fac e o analiza de continut cantitativa, sau calitativa atunci cind se apeleaza la focus-grupuri succesive c u acelasi grup de participanti si pe aceeasi tema. XVII. Analiza de continut Definitie: Analiza de continut este o tehnica sau metoda care asigura crearea in ferentelor privind edificarea obiectiva a caracteristicilor unui mesaj (Holstein, 1969). Cartwright (1954) def inea analiza de continut ca fiind descrierea obiectiva, sistematica si cantitativa a oricarui comportament simboli c. Singleton considera ca ideea de baza in aceasta metoda este aceea de a reduce intregul continut al comunicarii l a un set de categorii care reprezinta anumite caracteristici de interes pentru cercetare (1988). S. Chelcea (2001) considera ca analiza de continut reprezinta un set de tehnici de cercetare cantitativcalitativa a comunicarii verbale si non-verbale, in scopul identificarii si descrierii obie ctive si sistematice a continutului manifest sau latent, pentru a ajunge la unele concluzii privind ind ividul si societatea, sau privind comunicarea insasi, ca proces de interactiune sociala. Desi analiza de continut se asociaza de obicei cu mesajul scris, ea este utiliza ta si in analiza imaginilor, a mesajelor orale etc. Analiza de continut este o metoda alternativa, complementar a de studiu al comportamentului uman, care ofera informatii foarte obiective, deoarece reactiile de dezirabilita te sociala sunt absente. Criterii de clasificare a documentelor Ilut (1997) clasifica documentele in functie de urmatoarele criterii: vechime, d estinatar, accesibilitate si grad de incredere. Chelcea (1993) indica patru criterii de clasificare a documen telor: natura (scrise, imagistice, audio), continutul informational (limbaj natural, limbaj cifric etc.), destinata rul (documente publice, documente personale) si emitentul (oficial sau neoficial). Documentele fac obiectul mai multor tipuri de analiza: analiza de continut canti tativa si analiza de continut calitativa. Analiza de continut cantitativa are ca scop stabilirea temelor, tendintelor, ati tudinilor, valorilor si modelelor prezente in diferite documente. Se utilizeaza atunci cind se doreste s electarea unor date din documente care contin informatii complexe, cum sunt cele din mass-media, literatura, legis latie, corespondenta, jurnale etc. Nu

orice tema de cercetare permite utilizarea acestei metode. Ca urmare, se face di stinctie intre analiza de continut calitativa in plan orizontal (intereseaza strict documentul in sine) si cea in p lan vertical (intereseaza de asemenea cauzele acelui document si consecintele lui). In functie de problema cercetata, de posibilitatile tehnice, de cantitatea de do cumente supuse analizei, analiza va fi mai mult sau mai putin extinsa. Etapele analizei de continut calitativa 1. Se stabileste tipul de documente cu care se va lucra, in conformitate cu tema si obiectivele studiului. De exemplu, pentru tema Atitudinea fata de procesul de privatizare in industria roma neasca in anii 90 , materialele folosite vor fi articolele de ziar, emisiunile TV sau radio pe aceasta tema, din aceasta perioada. 2. Se parcurg materialele selectate si se formuleaza unele ipoteze (ca solutii t emporare la problema de cercetat). De asemenea, se transpune ipoteza in unitati de analiza (categorii si indicatori), procedura asemanatoare cu operationalizarea conceptelor. Aceasta presupune construirea unei grile prin car e se vor filtra materialele brute. 3. Se efectueaza definirea unitatilor de analiza. Acestea sunt: unitatea de repe raj, reprezentata de lungimea textului in care este regarita tema de studiu, si unitatea de context, data de l ungimea minima a textului care trebuie citita pentru a descoperi daca tema de studiu este prezenta in mod favorabil, ne favorabil sau neutru. De exemplu, pentru un articol de ziar unitatea de reperaj este paragraful, iar unitatea de c ontext este intregul articol. Unitatea de context trebuie sa fie mai mare decit unitatea de reperaj, pentru a putea permit e identificarea atitudinii pozitive, negative sau neutre. Prin numararea unitatilor pozitive, negative sau neutre put em obtine o interpretare statistica a documentului. S. Chelcea stabileste trei tipuri de unitati de analiza: unitatea de inregistrar e (acea parte din comunicare ce urmeaza a fi cercetata), unitatea de context (acel segment al comunicarii care p ermite a se determina tipul de atitudine prezentata in document fata de tema studiata) si unitatea de numarare, care este in functie de cuantificare. Ea poate fi coincidenta cu unitatea de inregistrare. De cele mai multe ori, se p refera ca unitatile de numarare sa fiecaracteristici fizice evidente ale mesajul ui (lungime, durata etc). In analiza unor documente scrise mai putem stabili unitati de numarare tipografice: centimetrul, coloana, pagina etc.

Cele mai cunoscute procedee de analiza statistica a continutului: -analiza frecventelor; este procedeul clasic si consta in determinarea numarului de aparitii ale unitatilor de reperaj si de context in materialul analizat. -analiza tendintei are la baza analiza frecventelor si permite surpinderea atitu dinii fata de o persoana sau institutie. Se determina numarul de aparitii ale unitatilor de reperaj si de con text in materialul studiat, dupa care se stabileste caracteristica unitatilor, care pot fi pozitive, negative sau neutre. Se calculeaza astfel indicele de analiza a tendintei (AT), dupa formula: AT = (F D) / L, unde F reprezinta referirile favor abile, D referirile defavorabile, iar L numarul unitatilor de analiza legate de tema. Indicele de analiza a tendintei pe rmite sa se compare atitudinea exprimata de o sursa cu atitudinea exprimata de o alta sursa. -tehnica analizei evaluative a textului; presupune transformarea informatiilor d in text in constructii echivalente semantic, astfel incit sa se precizeze foarte clar obiectul atitudin ii. Analiza evaluativa presupune identificarea tuturor informatiilor din text referitoare la obiectul atitudinii, precum si stabilirea si acordarea de ponderi informatiilor (cuprinse intre +3 si -3). Ponderile permit stabilirea dir ectiei si intensitati atitudinilor. -analiza contingentei permite evidentierea structurilor de asociere a conceptelo r. Frecventa de aparitie asociata cuvintelor cheie in textul analizat (frecventa relativa) se compara cu pribabilitatea teoretica de asociere a lor (valoarea de asteptare). Daca diferenta este semnificativa, se concluzioneaza ca asocierea nu este intimplatoare, ci ea se datoreaza unei particularitati de stil sau intentiei. Avantajele analizei de continut cantitative -Aduce rigoare in interpretarea documentelor, permitind depasirea afirmatiilor f ara acoperire. -Permite determinarea tendintelor prezente in document si caracterizarea unei pe rioade, epoci, structuri sociale, comunitati, si compararea a doua perioade, epoci etc. - Intrucit documentele cu care se lucreaza nu sunt provocate, efectul de dezirab ilitate este nul. Dificultati si limite 1. Stabilirea grilei de categorii si indicatori. Rotariu (1991) apreciaza ca o g rila trebuie sa fie: exhaustiva (sa cuprinda toate categoriile ce caracterizeaza tema de studiu), exclusiva (sa nu existe intersectii sau suprapuneri intre categorii), obiectiva (categoriile stabilite sa caracterizeze tema de stud iu) si pertinenta (adecvata scopului urmarit). 2. Stabilirea validitatii si fidelitatii datelor obtinute. Ca metode de validare se folosesc validarea de continut si cea de construct. Fidelitatea se poate estima doar cu ajutorul unui juriu de experti. Analiza comparativa a

rezultatelor la care ajung expertii permite stabilirea indicatorului de fidelita te. 3. Volumul materialelor utilizate. Se procedeaza la o esantionare a materialelor , ceea ce implica un risc mai mare de a pierde informatii. 4. Interpretarea atitudinilor transmise prin text. Ca modalitate de analiza, se apeleaza la inferente: directe, atunci cind consideram ca informatia ca atare reprezinta atitudinea emitentului, si indirecte (opuse) atunci cind consideram ca informatia directa nu este adevarata, ci adevirat este opusul afir matiilor facute in text. Analiza de continut calitativa Este cunoscuta si sub numele de: analiza calitativa prin teoretizare, sau analiz a prin teoretizare ancorata, sau analiza de continut iterativa. Analiza de continut calitativa este o metoda care permite generaea inductiva a u nei teorii asupra unui fenomen cultural, social sau psihologic, prin conceptualizarea si relationarea p rogresiva si valida a datelor empirice (Muchielli, 1996). Se aseamana cu metoda descrisa de Glasser si Strauss (1967) s ub denumirea de grounded theory. Cea mai importanta caracteristica a analizei de continut calitative este relativ a independenta. Aceasta metoda poate fi utilizata ca strategie generala de cercetare, care permite menti neea unui grad de autonomie teoretica nu trebuie sa se raporteze la regulile unei anume teorii. Permite si o autonomie tehnica, in sensul ca permite urmarirea in acelasi timp a mai multor scopuri. Ca orice alta metoda, analiza de continut are o serie de etape, incepind cu o co dificare a informatiilor sifinalizindu-se printr-o teorie. Intre aceste extreme, analiza de continut calitativa presupune determinarea si definirea unor categorii sau concepte in care se incadreaza informatia analizata, stabilir ea relatiilor dintre categorii sau concepte si definirea unui algoritm prin care se poate construi un edificiu conc eptual. Analiza de continut calitativa se bazeaza pe un examen sistematic al datelor. Ea presupune nu numai o activitate metodica, ci si o lecturare teoretica nuantata a fenomenului studiat. Prin lecturarea teoretica nuantata putem intelege informatiile transmise de material; rezultatele obtinute pe aceas ta cale depind de profesionalismul, nivelul de cultura si experienta cercetatorului. Teoretizarea inseamna si o modalitate de a intelege faptele si evenimentele. Ace asta intelegere presupune inserarea evenimentelor concrete intr-un context explicativ si integrarea lor in tr-o alta schema de analiza, care permite reevaluarea informatiilor bazale sau relevarea unor noi aspecte. Ceea ce se obtine este perfect ancorat in datele empirice. Materialul este atit punctul de plecare al teoretizarii, cit si locul de verificare a ipotezelor de validare a constructelor teoretice. Analiza de continut calitativa este o activi tate iterativa, care se dezvolta progresiv, conceptele definindu-se prin aproximari succesive. Nu exista o ordine stricta de parcurgere a etapelor, fiind posibila

omiterea sau revenirea.

Etapele analizei de continut calitative 1. Fixarea scopurilor si a materialelor de analiza (se lucreaza cu foi pe care s e lasa un spatiu liber in marginea stinga, pentru a putea fi notate diferitele observatii pe parcurs). 2. Codificarea. Aceasta etapa are ca scop eliminarea informatiilor nesemnificati ve si pastrarea celor importante. Presupune examinarea atenta si reformularea informatiilor prezente i n materialul de baza. Se pastreaza sub forma de coduri doar informatiile esentiale. Cuvintele folosite pentru codif icare trebuie sa fie relativ apropiate ca nivel de abstractizare si generalizare cu cele din textul analizat. Pentru a codifica un material se pun intrebari de genul: despre ce este vorba? ce este? ce se intimpla aici? etc. 3. Categorizarea. Conceptul sau categoria desemneaza un nivel superior de abstra ctizare. Categorizearea reprezinta punctul de plecare din care conceptele se vor rafina si vor fi tot ma i adecvate realitatii empirice. Orice categorie trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - o definire concisa si adecvata; - sa se precizeze elementele distinctive; - sa se identifice elementele necesare ale continutului sau; - sa se identifice formele de manifestare. Intrebarea tipica pentru a stabili o categorie este: Ce fenomen are loc aici? 4. Relationarea. Presupune determinarea relatiilor existente intre informatiile prezente la nivelul categoriilor fixate in etapa anterioara. Relationarea presupune o activitate de sistematizare. Se lucreaza simultan la doua niveluri: un nivel mai concret, care presupune analiza datelor de baza pent ru a vedea daca exista o legatura intre acea categorie si fenomenele pe care le desemneaza, si un nivel mai abstra ct, prin care se urmareste sa se determine daca exista legaturi intre conceptele sau categoriile deja delimitate. 5. Integrarea. Permite definirea obiectului principal pe care se va axa raportul de cercetare. Este o faza de sinteza, care trebuie parcursa deoarece intr-o analiza de continut calitativa ex ista riscul ca, avind multe concepte si relatii intre ele, explicatiile sa fie prea complicate. Nu trebuie pierduta din vedere, in aceasta etapa, intrebarea: care este problema principala, care este scopul studiului. 6. Modelarea. Activitatea principala de este cea de reproducere cit mai fidela a relatiilor structurale sifunctionale dintre elementele care definesc fenomenul studiat. In aceasta etapa, intrebarea de baza este: care sunt proprietatile fenomenului, antecedentele si consecintele sale. 7. Teoretizarea. Inseamna concret scrierea raportului de cercetare si obliga la trei activitati: -esantionarea teoretica, presupunind retinerea categoriilor care s-au repetat pe parcursul analizei de continut ca fiind caracteristice fenomenului studiat; -inductia analitica, presupunind cautarea cazului negativ (adica daca, pornind d e la aceleasi elemente, ajungem la o alta categorie, atunci demersul este nul); -verificarea implicatiilor teoretice; aceasta este tot o strategie de evaluare, si consta in determinarea, la nivelul unui fenomen, a validitatii teoriei concepute. Se verifica teoria prin a plicarea ei asupra unei alte baze de date.

XVIII. Metoda incidentului critic Metoda incidentului critic presupune selectarea comportamentelor care sunt adapt ative si eficiente in rezolvarea unor situatii critice. Ca tehnici utilizate pentru culegerea datelor se folosesc: observatia, chestionarul si, eventual, interviul. H. Pitariu (1983) definea incidentul critic ca fiind actiunea umana observabila care este suficient de completa pentru a permite efectuarea de inferente si predictii; un comportament poate fi considerat incident critic in urmatoarele conditii: - actiunea umana trebuie sa fie o situatie distincta, cu limite bine definite; -cauzele, ca si urmarile sale, trebuie sa fie evidente, astfel incit sa poata fi descrise semnificatiile sale prin raportare la persoana; - descrierea situatiei si a comportamentelor umane prezente in situatie trebuie sa fie clara; -comportamentele pozitive sau negative care se dezvolta in situatia respectiva t rebuie sa fie cazuri extreme, pentru a putea fi considerate incidente. Din perspectiva psihologiei sociale, metoda incidentului critic este o varianta a studiului de caz si presupune culegerea, cu ajutorul anchetei, a unor comportamente, situati sau fac tori care au determinat un salt in bine sau in rau, o modificare de traiectorie in dezvoltarea unei persoane sau ch iar a unei societati. Exemplu: intilnirea dintre Gauguin si Van Gogh; prostitutia ca element de debut pentru co nsumul de droguri. Analizata din perspectiva studiului de caz, metoda incidentului critic poate ape la la: analogia formala, analiza structurala si fenomenologica; analiza jocurilor. Toate acestea sunt in in acest context tehnici, dar, la fel ca si observatia si chestionarul, se poate folosi si ca metoda de sine statatoare. Analiza formala este operatia de generalizare a descrierilor fenomenologice a un or situatii, descriere care presupune reperarea elementelor esentiale ale unor situatii din punctul de veder e al mai multor actori sociali (participanti, subiecti, elemente ale populatiei considerate), elemente care pot fi sintetizate si care reprezinta teoriile comune tuturor membrilor grupului. Analiza formala este o metoda semi-calitativa . Descrierea unor evenimente in mod identic de catre mai multe persoane se bazeaza pe mecanisme de schematizare, asa cum sunt ele descrise de analiza statistica. Levy Lelois (1991) a demonstrat ca exista trei profesii relativ similare: cea de agricultor, cea de pescar si cea de miner. Pentru aceasta a folosit analiza formala. El a demonstrat ca profe siile mentionate se raporteaza la aceeasi forma si au cel putin trei elemente comune: contactul direct cu natura s i efortul fizic crescut pentru indeplinirea unei sarcini; perceperea sau vizualizarea directa a rezultatelor mu ncii (griu, peste, minereu); riscul crescut de interventie a unor catastrofe naturale, care pot distruge tot ce au r ealizat prin munca o perioada de timp.

Situatiile de munca sunt analoge din punctul de vedere al acestor caracteristici . Ca urmare, aceste profesii au o forma comuna, definita prin ansamblul elementelor descrise mai sus. Se pot descr ie o serie de elemente diferentiatoare, dar ele nu sunt considerate esentiale deoarece tratarea afectiv a specifica fiecareia in parte este comuna tuturor. Analiza formala presupune utilizarea chestionarului ca tehnica de culegere a dat elor; intrebarile urmaresc obtinerea elementelor componente ale formei, relatiile dintre ele si care sunt e venimentele care pot distruge o evolutie. Analiza structurala si fenomenologica este un ansamblu de cazuri distincte, care descriu actiuni si situatii si care permit explicarea sensului altor actiuni care au loc in situatii asemanatoa re structural din punctul de vedere al trairilor subiective ale actorilor. Concret, se alcatuieste o colectie de actiun i ale unor actori umani, urmata de o interpretare globala a sensului actiunii. Aceasta presupune parcurgerea mai mult or etape: - alcatuirea unei colectii de cazuri (anamneze cu mai multe persoane); - alcatuirea cazurilor pe categori apriori analoge; - descompunerea fiecarui caz in microsituatii analoge in fiecare dintre cazurile descrise; -alcatuirea unui tabel, astfel incit sa poata fi descrise si comparate situatiil e si elementele componente (situatiile pe coloane si elementele componente ale cazurilor pe linii); - analiza informatiior care se regasesc pe coloane si concluzionarea asupra sens ului de evolutie a situatiei; - analiza globala a bazei de date (coloane plus linii) si concluzionarea asupra conduitelor actorilor. Un autor a studiat cu ajutorul acestei metode cauzele suicidului. El a facut int erviuri in spitalele de urgenta. Iata datele pe care le-a obtinut: Microsituatia Cazul Evolutia Efectele Momentul de conflict I Mama si-a dorit un baiat; in - Esec scolar; O discutie mai apriga cu mama, copilarie, fata a fost crescuta -Opozitie puternica fata de care o pedepseste in terzicindu-i sa de bunicii materni; tatal moare tatal vitreg. mai iasa din camera. Mama pleaca cind fata avea 10 ani. din camera si inchide usa, iar fata incearca sa se sinucida, avind certitudinea ca mama o paraseste si nu o va mai iubi.

II Dupa moartea tatalui, fata este - Reactie de rebeliune; Mama si sora mai mare o ameninta data spre crestere unei familii -Violenta fata de mama si de ca o vor interna in tr-o institutie de la tara. Dupa vacanta surori (mai ales fata de sora sociala. revine la mama ei, dar are mai mare); dificultati de reinsertie. - Enuresis nocturn. III Mama este al treilea copil din - Certuri repetate; Soacra o ameninta ca o da afara. opt frati, fiecare cu alt tata. -Conflicte cu persoanele Pina la 14 ani este copil de avind acelasi statut; suflet intr-o casa unde - Abandon al propriului copil. lucreaza ca servitoare; la 14 ani ajunge intr-o institutie sociala, de unde pleaca la 16 ani si se casatoreste. IV Ultimul dintre 14 frati; parintii -Alcoolism inca din Sotia ii reproseaza ca nu lucreaza, batrini il cresc pina la 7 ani, pubertate; iar declara ca a simtit ca va fi dupa care intra in grija unuia Crize frecvente de delirium aruncat in drum (sent imentul lipsei dintre fratii mai mari. Se tremens dupa adolescenta de protectie. casatoreste. In primul caz este vorba despre un debut in viata marcat de abandon, lipsa de pr otectie, de siguranta, lipsaunui sentiment de apartenenta. In al doilea caz surv ine o evolutie negativa: opozitia, globala si constanta, la regula, ca modalitate de a atrage atentia. In al treilea caz este vorba despre lipsa afe ctivitatii si a protectiei, nesiguranta; conflict cu o persoana apropiata; teama de abandon. Sinuciderea poate fi o cale de razbunare, de santaj sau de evadare. Analiza jocurilor presupune fixarea si formalizarea ciclurilor repetitive de int eractiune dintre actorii sociali. Formalizarea explicitarea regulilor implicite care par a guverna schimb uri sistematice intre actori si care se finalizeaza prin obtinerea de avantaje si beneficii de catre fiecare dintre cei implicati in situatia respectiva. Psihologia sociala si clinica au demonstrat ca intre indivizi exista interactiun i care se conformeaza unor scheme susceptibile de a fi clasificate si reproductibile la nivelul altei situa tii. Aceste scheme se numesc tranzactii; ca urmare, putem analiza jocurile prin prisma analizei tranzactionale. Prin repetitivitate, aceste reactii aduc beneficii care au lipsit in copilaria m ica. Persoanele cauta un anumit tip de relatii si cauta sa impuna anumite comportamente care le permit sa suport e socialul si sa se integreze in social. Aceste reactii repetitive se numesc joc nu prin prisma aspectului ludic al actiu nii, ci pentru ca reprezinta un sistem de interactiuni in care schemele succesive par a fi determinate de reguli. Siste mul descris astfel poate fi considerat un joc. La o analiza a mai multor familii se observa regula jocului conjugal fara tine , a carei cauza este teama de a infrunta o situatie. Jocul intelectiv intre doua persoane este un joc repetiti

v care se dezvolta pentru a asigura fiecarui participant sentimentul de securitate, dar si de a nu se confrunta cu o serie de evenimente pe care le considera periculoase. Anamneza poate determina care evenimente din viata persoa nelor au determinat dezvoltarea unor asemenea comportamente, si aceste evenimente se numesc situatii critice. Aplicatii ale metodei incidentului critic: 1. Scala de evaluare cu ancore comportamentale (cu expectante comportamentale), dezvoltata de Smiths si Candell (1963); acest tip de scala difera de cele clasice atit sub aspect con structiv, cit si pentru ca nu mai apeleaza la cifre, ci apeleaza la descrieri de comportamente ca modalitati de evaluare. C riterii: - factorul de performanta trebuie sa fie definit cu acuratete; - ancorele trebuie sa descrie cu multa precizie categoriile de performanta; - raspunsul evaluatorului trebuie sa fie dirijat prin urmarirea unor instrumente precise cu scala. Pentru informatii suplimentare: H. Pitariu Managementul resurselor umane ; M. Dinca Teste de creativitate . 2. Metoda grupului critic (1957) permite stabilirea unor pasi eficienti in desfa surarea unei activitati la care participa un numar mare de persoane, aparent dezorganizate si cu risc mare de haos. Se utilizeaza in activitatea organizatiilor mari si in special in organizarile uzinale. Ca urmare, timpul de lucru se poate reduce la jumatate. Aceasta metoda de utilizare eficienta a timpului de lucru porneste de la premisa ca o actiune, oricit de complexa, poate fi descompusa in actiuni simple si evidente, care sa marcheze inceputul si sfirsitul etapelor. Actiunile pot fi simultane asu succesive; ordinea lor tehnologica sau logica poate fi redata prin arce si noduri. Vezi S. Chelcea Chestionare de investigatie sociologica , pag. 135 136. Cross-culturalitatea Din punctul de vedere al psihologiei, aparitia cross-culturalitatii se datoreaza largirii domeniului functional al acestei discipline. Ratiunea de a fi a psihologiei cross-culturale este aceea de a sustine o interactiune cit mai eficienta intre culturi, in baza explorarii fiecarei culturi in parte.

In 1992, psihologia cross-culturala a fost definita ca fiind studiul similitudin ilor si diferentelor la nivel individual, in grupuri si culturi etnice diferite, studiul comparativ intre vari abilele psihologice si cele socio-culturale, ecologice, biologice, precum si evolutia intrinseca a acestor variabile. Un protocol metodologic standard in psihologia cross-culturala trebuie sa cuprin da in mod obligatoriu: - procedura, modalitatea de descoperire; - caracteristicile transferului de informatii; - testul ca instrument de evaluare. Testul este foarte important, pentru ca trebuie gasite acele teste care pot func tiona similar in culturi diferite; ca urmare, testele trebuie verificate pentru a se vedea daca ele functioneaza si in alte culturi. Emic si etic in psihologia cross-culturala Termenul de emic reda imaginea constelatiei comune referitoare la multitudinea c omponentelor dintr-un mediu socio-cultural; el se refera la reprezentarea asupra realitatii imediate a persoanelor care fac parte dintr-o anume comunitate. Termenul de etic se refera la o imagine din exterior asupra realitatii unei comu nitati, culturi, imagine care rezulta in urma unor cercetari sistematice. Domenii, directii de aplicare: - studii asupra motivatiei si valorilor; - studii privind raportul individualism-colectivism; - studii asupra stereotipurilor asociate caracteristicilor de gender (de rol sex ual); - studii asupra caracteristicilor inteligentei in diferite societati (inteligent a rationala, emotionala etc).