APARATUL DIGESTIV Aparatul digestiv cuprinde totalitatea organelor care alctuiesc tubul digestiv (canalul alimentar), cu glandele sale

anexe, a cror funcii principale sunt digestia i absorbia principiilor alimentare, inclusiv medicamentele, precum i eliminarea reziduurilor care nu au fost asimilate n urma ingestiei alimentelor i substanelor medicamentoase. A. TUBUL DIGESTIV Tubul digestiv cuprinde mai multe segmente ncepnd de la; - cavitatea bucal, situat la nivelul viscerocraniului; - faringe; - esofag; - stomac; - intestin subire; intestin gros, care strbat gtul, toracele i abdomenul terminndu-se prin orificiul anal la nivelul perineului posterior (peretele inferior abdominal). A. 1. CAVITATEA BUCAL Cavitatea bucal este situat sub bolta palatin, care o separ de fosele nazale. Planeul cavitii bucale este ocupat n cea mai mare parte de limb. Ea comunic anterior la nivelul orificiului bucal (dintre cele dou buze, superioar i inferioar) cu exteriorul, iar posterior, prin intermediul istmului gtlejului, cu bucofaringele. Lateral, cavitatea bucal corespunde obrajilor. n interirul cavitii bucale arcadele dentare, superioar i inferioar, mpart aceast cavitate n dou compartimente, i anume: - vestibulul bucal cuprins ntre buze i obraji, pe de o parte, i arcadele dentare pe de alt parte; - cavitatea bucal propriu zis situat ndrtul acestor arcade. Limba este un organ musculo-membranos avnd rol important n masticaie, deglutiie, vorbire, i n perceperea excitaiilor exteroceptive i gustative. Ea este constitutit din numeroi muchi ce se inser pe oasele i organele vecine, i prezint un vrf i un corp, libere n cavitatea bucal, continuate posterior de baza limbii. Limba este inervat motor de nervul hipoglos (XII), iar inervaia senzitiv i senzorial este dat de nervii trigemen (V), respectiv facial (VII), glosofaringian (IX) i vag (X). Dinii sunt cele mai dure formaiuni osoase, care prezint descriptiv trei componente i anume: - rdcina, implantat n alveola dentar; - colul, in continuarea radacinii n raport cu gingia; - coroana dentar la exterior, ultima vizibil i de culoare albicioas. Exist la copii, dentiia de lapte, sau decidua (cztoare), care este format din 20 de dini. Aceast dentiie este nlocuit treptat spre vrsta adult, prin nmuguriri succesive pornite din maxilare, de dentiia definitiv alctuit din 32 de dini, cte 16 pe fiecare arcad. O hemiarcad cuprinde

la adult, de la linia median i anterior spre lateral i posterior, urmtorii dini: 2 incisivi (I), 1 canin (C), 2 premolari (PM), i 3 molari (M). Din punct de vedere funcional dinii au rol pe de o parte n vorbire (n pronunia unor consoane), iar pe de alt parte au rol important n masticaie, fiind perfect adaptai pentru tierea, zdrobirea i mcinarea alimentelor. n interiorul cavitii bucale se gsete mucoasa bucal cu un epiteliu pavimentos stratificat necheratinizat, care la nivelul fiecrui col dentar se ngroa alctuind gingia. Mucoasa de pe faa dorsal, marginile i vrful limbii prezint n plus papilele linguale i mugurii gustativi. n cavitatea bucal se deschid canalele de excreie ale glandelor mari salivare glanda parotid, n vestibulul bucal, i glandele submaxilar i sublingual pe planeul bucal, naintea bazei limbii. Aceste glande salivare perechi se gsesc mprejurul cavitii bucale, astfel: parotida n spatele mandibulei i sub urechea extern, submaxilara intern de marginea inferioar i gonionul mandibulei, iar sublinguala n spatele corpului mandibulei, sub mucoasa planeului bucal.

Fig. 2. Pozitionarea glandelor salivare

n pereii cavitii bucale mucoasa prezint i numeroase glande salivare mici.

Fig. 3. Structura dintelui

1.

Omul are doua dentitii: de lapte/temporara - 20 dinti: Formula dentara (pe jumatate de arcada): I 2/2, C 1/1, M 2/2; 2. definitiva - 32 dinti: Formula dentara (pe jumatate de arcada): I 2/2, C 1/1, PM 2/2, M 3/3. A. 2. FARINGELE

Faringele este un conduct aerodigestiv, musculo-membranos, avnd aspectul unui uluc, deschis anterior. Este dispus vertical, prevertebral, de la baza craniului pn n dreptul vertebrei cervicale 6, de unde se continu n jos cu esofagul. Faringele comunic anterior, de sus n jos, cu fosele nazale, cavitatea bucal i laringele. n funcie de aceste deschideri anterioare, faringelui i se descriu trei poriuni: - nazofaringele (corespunztor foselor nazale), pe peretele lateral al cruia se deschide trompa lui Eustache; - bucofaringele, (avnd istmul gtlejului spre cavitatea bucal),; laringofaringele (care are anterior peretele posterior al laringelui, cu orificiul su superior). Structura faringelui cuprinde, de la exterior spre interior, muchi, aponevroz, submucoas i mucoas. Aponevroza faringian este de natur conjunctiv avnd aceeai form de uluc deschis anterior care, de sus n jos, se prinde pe baza craniului, iar marginile laterale ale ulucului, paramedian, pe baza limbii, osul hioid i cartilajele mari ale laringelui (tiroid i cricoid). Muchii faringelui, perechi, sunt n numr de trei constrictorii superior, mijlociu i inferior, care se unesc posterior, pe linia median,

formnd un rafeu vertical; dinpre baza craniului coboar i unii muchi ridictori ai faringelui. Submucoasa faringelui este subire, puin dezvoltat, i o ntlnim numai la nivelul nazo- i laringo-faringelui. Mucoasa de tip respirator (cilindric ciliat) n rinofaringe i de tip digestiv n rest (pavimentos stratificat necheratinizat) prezint n grosimea corionului ei formaiuni limfoide mici, solitare i numeroase, dar i cteva conglomerate limfoide la unele nivele, formnd amigdale. Astfel avem: - amigdala faringian, unic, situat sub baza craniului, - amigdala tubar, pereche, situat la nivelul orificiului de deschidere al trompei lui Eustache pe peretele lateral al nazofaringelui, - amigdala palatin, pereche, situat pe peretele lateral al istmului gtlejului; - amigdala lingual, unic, situat n partea cea mai posterioar a bazei limbii. Amigdalele alcatuiesc aa-numitul cerc limfatic a lui Waldeyer, ce reprezint un foarte important mijloc de aprare, n caz de infecii, la nivelul acestor dou pori de intrare n organism cile aerian i digestiv. De asemenea trebuie remarcat c la nivelul buco-faringelui se ncrucieaz calea alimentar (care din cavitatea bucal, se continu prin bucofaringe, cu laringofaringele, esofagul .a.), cu calea aerian (care din fosele nazale i nazofaringe, se continu dup bucofaringe cu laringele, traheea .a.). A. 3. ESOFAGUL Esofagul continu faringele n jos la nivelul gtului, apoi coboar n mediastinul posterior (la nivelul toracelui), pentru ca dup ce ptrunde printr-un orificiu din muchiul diafragm, s se continue, dup o scurt poriune, cu stomacul. n acest traiect esofagul prezint mici curburi, precum i mici strmtori, ntre care sunt uoare dilataii. Structura esofagului cuprinde: - un strat muscular la exterior, cu musculatur striat n jumtatea sa superioar, i neted n jumtatea inferioar; - submucoasa, dubleaz spre interior musculatura, fiind format din esut conjunctiv lax, vase i nervi; - mucoasa, stratul cel mai intern, este continuarea mucoasei faringiene, n partea superioar, i a celei gastrice, n partea inferioar. ca i n cavitatea bucal, mucoasa are epiteliul de tip digestiv pavimentos stratificat necheratinizat. Sub diafragm tubul digestiv se continu n cavitatea abdominal, unde, mpreun cu glandele sale anexe i alte viscere, sunt acoperite parial, sau aproape total, de cea mai ntins i complex seroas din organism peritoneul. CAVITATEA ABDOMINAL Cavitatea abdominal are forma unui ovoid cu axul mare vertical, care difer ca form la copil, brbat, sau femeie. Aceast cavitate are urmtoarele limite: 4

superior, muchiul diafragm; inferior, diafragmul pelvin (muchiul ridictor anal) al perineului, anterolateral, perei musculo-membranoi i, mai jos, oasele coxale; posterior, coloana lombo-sacrat. Cavitatea abdominal cuprinde trei compartimente: - toracoabdominal (sub muchiul diafragm, care se bombeaz mult spre torace); - abdomenul propriu-zis (sub precedentul i ocupnd cea mai mare parte); - abdomino-pelvin (partea cea mai decliv a cavitii abdominale).

PERITONEUL Aceast seroas este format din dou foie parietal i visceral. Foia parietal acoper faa intern a pereilor abdominali, iar la nivelul peretelui posterior nvelete cei doi rinichi, marile trunchiuri vasculare (aorta i vena cav inferioar), lanurile simpatice laterovertebrale, nervii splanhici i plexuri nervoase, precum i formaiuni vasculare i ganglionare limfatice. De pe acest perete foia parietal din dreapta i cea din stnga, se altur i se continu spre anterior pentru a nveli, parial sau aproape total, segmentele tubului digestiv i glandele sale anexe, n plus i splina. Aceste prelungiri peritoneale conin pe lng esut conjunctiv, i elemente vasculare i nervoase destinate viscerelor. Ele iau diferite denumiri, cum ar fi: - mezouri, cnd leag peretele de un segment al tubului digestiv; - epiplooane (epiploon, gr. = plutitor), cnd leag dou viscere ntre ele; - ligamente, cnd leag unele viscere direct de perete. n cursul dezvoltrii embrio-fetale segmentele tubului digestiv subdiafragmic sufer diferite torsionri i acolri (alipiri) mpreun cu peritoneul, ajungnd, de la forma simpl tubular, iniial, a intestinului primitiv, la dispoziia complex de dup natere. Foia visceral a peritoneului continu precedenta, acoperind viscerele. ntre cele dou foie, parietal i visceral, se formeaz cavitatea peritoneal, care conine civa ml de lichid peritoneal, de mare importan funcional, cum ar fi facilitarea mobilitii unor segmente ale tubului digestiv. Peritoneul mai prezint i unele funcii foarte importante cum ar fi: - absorbia unor lichide de secreie sau de transudaie, dar i a unor soluii introduse n diferite scopuri n cavitatea peritoneal; - funcia fagocitar cu rol de curenie i drenaj a cavitii; - funcia senzitiv dat de terminaiile nervoase libere sau incapsulate, ce realizeaz fenomene reflexe la unele incitaii nociceptive. Cavitatea peritoneal este mparita n dou caviti: marea cavitate peritoneal, cea mai ntinsa, i mica cavitate peritoneala. Marea cavitate peritoneal este mparita de colonul transvers i mezoul su, care au o dispoziie aproape orizontal (ntre vrfurile coastelor 10 dreapta i 8 stnga), n dou etaje- supramezocolic i submezocolic. n etajul supramezocolic gsim, de la dreapta la stnga, trei loje viscerale: hepatic, gastric i splenic. 5

n etajul submezocolic ntlnim cadrul colic de forma unui U inversat, ce se ntinde spre pereii laterli, iar n interiorul cadrului colic sunt ansele intestinului subire. n pelvis pe peretele posterior colonul se continu cu rectul, anterior de care se gsesc mai nti organele genitale i apoi vezica urinara (n spatele simfizii pubiene), toate acoperite parial de peritoneu. ntre toate aceste loje viscerale se delimiteaz i diferite spaii peritoneale. Mica cavitate peritoneal (bursa omentalis) este un spaiu mult mai restrns situat n spatele stomacului. Ea comunic cu marea cavitate peritoneal printr-un mic orificiu din drtul pedicului hepatic, pedicul ce se gsete n partea dreapt a micului epiploon, ce leag mica curbur gastric de hilul hepatic. A. 4. STOMACUL Stomacul reprezint o poriune mobil i cea mai dilatat a tubului digestiv, care continu esofagul la nivelul unui orificiu numit cardia i se continu, n partea inferioar, cu duodenul la nivelul orificiului piloric. El are forma literei J, cu dou fee (anterioar i posterioar), i dou curburi mic, la drepta, i mare la stnga. Normal lungimea stomacului, n medie, este de circa 25 cm, iar capacitatea sa de aproximativ 600-2000 cm3.

Fig. 4. Morfologia stomacului

Funcional stomacul prezint dou poriuni i anume: - portiunea vertical, poriunea digestorie, care are in partea superioar, sub diafragm i n raport cu inima, fundul stomacului (fornix camera cu aer, sau marea tuberozitate), iar n continuare corpul stomacului; 6

- poriunea orizontal, egestorie (de eliminare), n continuarea precedentei, uor ascendent spre dreapta, ce cuprinde mica tuberozitate (sinusul), i n continuare segmentul piloric, cu antrul i canalul piloric. Glandele cardiale si pilorice secreta mucus, iar cele ale fundului si corpului gastric au in structura lor celule care secreta pepsinogen, celule care secreta HCl si celule accesorii, care secreta mucus. Inervatia stomacului este constituita din fibre parasimpatice provenite din nervii vagi si fibre simpatice, din plexul celiac. In peretele gastric exista doua plexuri vegetative.

Fig. 5. Vascularizatia stomacului

A. 5. INTESTINUL SUBIRE Intestinul subire cuprinde dou poriuni: duodenul i jejuno-ileonul.

Fig. 6. Segmentele intestinului subtire

Duodenul Duodenul reprezint poriunea iniial, fix, prin acolarea pe peretele posterior, a celui mai lung segment al tubului digestiv. El are forma unui 7

cadru, sau inel incomplet, de interiorul cruia este legat strns capul pancreasului, mpreuna cu care formeaz complexul duodeno-pancreatic. Duodenul are lungimea de circa 25 cm, corespunznd primelor 4 vertebre lombare, iar capacitatea sa este de circa 100-250 cm3. El continu stomacul la nivelul pilonului, lng care are singura poriune mobila - bulbul duodenal, i se continu distal cu prima ans jejunal. La nivelul duodenului n poriunea sa mijlocie se gasesc dou orificii de deschidere a unor canale, ce-i vars produsul, i anume: - unul mai mare al canalului coledoc, ce aduce bila secretat de ficat, unit adesea la terminare cu canalul pancreatic principal; - unul mai mic al canalului pancreatic accesoriu, situat puin mai sus. Jejuno-ileonul Este segmentul cel mai lung al tubului digestiv de circa 5-6 m, situat n cadrul colic n continuarea duodenului, care distal se continu cu intestinul gros. Are form cilindric, prezentnd 14-16 cuduri, numite anse intestinale dispuse caracteristic: jejunul are ansele orizontale, iar n continuare ileonul are ansele ordonate vertical. Ansele jejuno-ileale prezint particularitai morfo-funcionale, care le deosebesc, i sunt ancorate de peretele posterior abdominal prin mezoul su - mezenter, care-i confer mobilitatea. Rdcina mezenterului, de la perete, ine de la flancul stng al vertebrei 2 lombare, pn la articulaia sacro-ileac dreapt. A. 6. INTESTINUL GROS Intestinul gros este ultima poriune a tubului digestiv, n continuarea ileonului, care se termin la nivelul orificiului anal. El are o lungime de circa 1,40- 1,80 m, iar calibrul mai mare ca a intestinului subire. Forma sa n ansamblu este ca un cadru cadrul colic, cu trei poriuni principale: cecul cu apendicele veriform, colonul (cu 4 segmente) i rectul.

Fig. 7. Segmentele intestinului gros

Cadrul colic are forma literei U rsturnat, dispus n jurul viscerelor din etajul submezocolic. Mezourile segmentelor sale, libere sau acolate, le determin mobilitatea sau fixitatea. Cecul, reprezint prima poriune mobil, de forma unui fund de sac, i partea cea mai dilatat, corespunznd fosei iliace drepte. El prezint intern 2 orificii: - un orificiu superior, de comunicare cu ultima ans ileal, la nivelul cruia se gsete valvula ileo-cecal a lui Bauhin (sau a farmacitilor); - un orificiu inferior precedentei, prevzut inconstant cu o valvul prin care comunic cu apendicele vermiform. Colonul prezinta patru segmente: - colonul ascendent; - colonul transvers; - colonul descendent; - colonul sigmoid. Colonul ascendent, fix, continu cecul pn sub faa inferioar a lobului drept al ficatului de unde se continu transversal spre dreapta, cu colonul transvers, mobil, pn sub splin. Rectul, situat n pelvis n faa sacrumului, cu un mezou scurt i gros, continu colonul sigmoid i ine de la a treia vertebra sacrat pn la orificiul anal de la nivelul perineului posterior. Intestinul gros prezint caracteristic la nivelul colonului nite benzi determinate de fibrele longitudinale, numite tenii, iar din loc n loc dilataii numite haustre, dispuse ntre condensri musculare circulare. n lungul teniilor mai prezint i mici verticule grsoase numite apendici (ciucuri) epiploici. STRUCTURA MORFOFUNCIONAL SUBDIAFRAGMATIC A TUBULUI DIGESTIV

n afara tunicii seroase peritoneale, de la periferia segmentelor tubului digestiv, spre interiorul lor se gsesc urmtoarele 3 tunici cu anumite particulariti, i anume: - Tunica muscular, este format din fibre musculare netede, longitudinale la exterior i circulare la interior, cu excepia stomacului care prezint cel mai intern i fibre oblice. Aceste fibre musculare asigur motricitatea tubului digestiv i propagarea coninutului su. La anumite nivele formeaz sfinctere, cum ar fi cel piloric, sau a sfincterelor duodenale, ileocecal, anale. La nivelul stomacului musculatura imprim 2 tipuri de micri: - contracii peristolice, tonice, pe alimente, n poriunea vertical (digestorie); - contracii peristaltice, n poriunea orizontal (egestorie), pentru eliminarea coninutului gastric. La nivelul jejuno-ileonului contraciile sunt ritmice, prin dispoziia fibrelor longitudinale mai mult spiralat, determinnd micri peristaltice, tonice i antiperistaltice.

La nivelul intestinului gros fibrele musculare longitudinale determin prezena teniilor, n numr de trei pe colonul ascendent, transvers i descendent, i dou pe cel sigmoid; fibrele circulare sau trangulaiile caracteristice, care delimiteaz haustrele colice. Rectul are musculatura reuniformizat, iar perianal prezint 2 sfinctere, unul neted situat intern, i altul striat situat extern. La nivelul stratului muscular exist un plex nervos intramuscular a lui Auerbach. - Tunica submucoas este reprezentat de esut conjunctiv lax, vase sanguine, limfatice i nervi. Elementele nervoase de la acest nivel alctuiesc plexul submucos Meissner. - Tunica mucoas prezint particulariti n fiecare segment al tubului digestiv, avnd un epiteliu cilindric simplu i un corion, realiznd o barier permeabil selectiv ntre coninutul tubului digestiv i organism, asigurnd transportul i digestia alimentelor prin secreia de mucus i enzime digestive. - Tunica externa (adventicea) este constituita din tesut conjunctiv lax in jurul faringelui, esofagului si partii inferioare a rectului si dintr-un tesut conjunctiv dens, acoperit de seroasa peritoneala, in celelalte segmente ale tubului digestiv. La nivelul stomacului mucoasa are aspectul unor pliuri longitudinale, legate prin pliuri transversale, ce delimiteaz mici depresiuni - vacuole. De asemenea, cu lupa, se mai observ i mici ridicturi mamelonare delimitate de anuri, n interiorul crora se deschid glandele gastrice ce secret sucul gastric. n corionul mucoasei, ca mijloc de aprare mpotriva infeciilor, se gsesc formaiuni limfoide, difuze i foliculi limfatici. Prin aceasta mucoasa gastric ndeplinete roluri multiple: - secreia sucului gastric, dat de glandele exocrine, care particip la digestie; - o secreie intern a unor celule din epiteliu, ce secret gastrina, serotonina, enteroglucagon; - resorbie (la acest nivel resorbndu-se apa, alcoolul, cafeina, nicotina .a.); - protecie i aprare (aciditatea este bactericid, iar unele celule din corion au aciune fagocitar). Mucoasa duodenal n jumtatea sa inferioar prezint valvule conivente i viloziti intestinale, dar mai puine dect n jejuno-ileon, precum i glande Brunner (specific duodenului) i Lieberkuhn (specific intestinului subire), dar i foliculi limfatici solitari. De asemenea mai conin i celule endocrine, asemntoare celor gastrice. Mucoasa intestinului subire este foarte mult mrit n suprafa prin prezena unor proeminene spre lumenul intestinal, care sunt de dou tipuri: - valvule conivente, ca nite plici circulare macroscopice, n numr de 800-900 (cele mai dezvoltate n jejun); - viloziti intestinale foarte numeroase, ca foarte mici proeminene, n deget de mnua, avnd densitatea cam de 1000/cm2 i numrul total n jur de 10 mil. Vilozitile intestinale mresc suprafaa mucoasei la circa 26 m2, ele avnd rol important n absorbie. Fiecare vilozitate intestinal are sub epiteliul unistratificat al mucoasei, pe lng esut conjunctiv cte o arteriol, reea capilar i o venul, iar central un vas limfatic (chilifer) i fibre 10

nervoase; printre aceste formaiuni se gsesc cteva fibre musculare netede, care prin contracii i relaxri au mare rol n absorbia intestinal.

Fig. 8. Structura vilozitatii intestinale

n mucoasa intestinal se mai gsesc i glande intestinale Lieberkuhn, ce secret sucul intestinal i foliculi limfatici izolai, iar la nivelul ileonului sunt i foliculi limfatici conglomerai numite plcile lui Peyer. Mucoasa intestinului gros, slab dezvoltat neted, fr valvule conivente i viloziti intestinale, are glande tubulare care secret mult mucus, lipsesc plcile Peyer, ns conine foliculi limfatici. Apendicele vermiform conine numeroase elemente limfatice, ceea ce-i confer denumirea de amigdal abdominal. Mucoasa intestinului gros are caracteristic o mare putere de absorbie, aceasta avnd aplicaii clinice n efectuarea clismelor alimentare i medicamentoase. Mucoasa rectului prezint n partea superiar 3 valvule dispuse n spirala care au rolul de a imprima materiilor fecale micri spiroide. n partea inferioar mucoasa se plicatureaz vertical i formeaz, mpreun cu nite vene hemoroidale coloane, ce se accentueaz n contracia sfincterelor. La aproape 1 cm deasupra orificiului anal, extremitile distale ale coloanelor mucoase se unesc ntre ele i formeaz nite valvule dispuse orizontal n form de cuib de rndunic, care delimiteaz cu pereii mici depresiuni, numite cripte. B. GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV B. 1. FICATUL (HEPAR) Ficatul este cea mai mare i complex gland din organism, fiind o anex a tubului digestiv, cruia i elimin n perioadele digestive, secreia sa 11

exocrin - bila. n plus la nivelul lui se sintetizeaz multiple substane pe care le vars direct n snge. Astfel toate monozaharidele absorbite prin mucoasa intestinal ajung prin vena port n ficat, unde sunt convertite n glicogen. Sinteza glicogenului hepatic din glucoz, este una din principalele funcii ale ficatului. Dar glicogenul se poate forma n ficat i din unele proteine sau din unele lipide, astfel c acest organ este un depozit nsemnat de glucoz, alturi de muchi. Dar ficatul poate sintetiza i lipide, pe care le depoziteaz sau le trimite n circulaie. i aminoacizii absorbii ajung in ficat i unii sunt metabolizai de celula hepatic i folosii pentru sinteza proteinelor structurale proprii, sau a unor proteine circulante, ori a unor aminoacizi noi proprii organismului uman, al lipidelor, glucozei, glicogenului. Ficatul este indispensabil vieii, ndeplinind un mare numr de alte funcii, din care amintim cea toxic .a. n greutate de aproximativ 1500 g, ficatul ocup loja hepatic, situat la dreapta etajului supramezocolic sub bolta diafragmului, fiind acoperit la exterior de peritoneu, care-l fixeaz de perei prin ligamentele coronar i falciform. De mica curbur a stomacului ficatul este fixat prin epiploonul gastro-hepatic (micul epiploon), prin care trec i pricipalele elemente destinate ficatului, ce formeaz pediculul hepatic.

Fig. 9. Ficatul

Ficatul prezint dou fee: una superioar (diafragmatic), convex, i alta inferioar, visceral. Faa inferioar prezint trei anuri, sub forma literei H, dou anteroposterioare i unul transversal - hilul, care delimiteaz patru lobi hepatici drept, stng, anterior i posterior, dintre care cel drept este cel mai mare. n anul longitudinal drept se afl anterior vezicula biliar, iar posterior vena cav inferioar. Ca i plmnii i rinichii, ficatul are o structur segmentar, lobii si fiind mprii n segmente, iar fiecare segment fiind format din lobuli. Exist 12

un numr de 8 segmente hepatice, delimitate n funcie de distribuia intrahepatic a venei porte, arterei hepatice i cilor biliare intrahepatice. Sub peritoneu feele ficatului sunt acoperite de o capsul fibroas conjunctiv, care la nivelul hilului intr i se ramific, pn n jurul lobulilor hepatici mpreun cu ramuri din artera hepatic, vena port i elemente nervoase. Prin hil ies din ficat canalele biliare i limfatice. Lobul hepatic este unitatea anatomic i funcionasl a ficatului, avnd form hexagonal. Lobul hepatic este alctuit din cordoane celulare hepatice (hepatocite), dispuse radiar spre centrul lobulului. Mai multe cordoane se altur i delimiteaz ntre ele nite spaii - capilare, biliare, ce se deschid n canaliculele biliare, din spaiile perilobulare, de unde se continu cu sistemul canalicular, biliar pn n hil, unde formeaz dou canale hepatice, drept i stng.

Fig. 10. Lobul hepatic

mprejurul cordoanelor celulare, intralobular, exist o foarte bogat reea capilar sinusoidal, bogat anastomozat, care reprezint unirea ultimilor ramificaii ale venei porte i arterei hepatice, din spaiile perilobulare. Capilarele sinusoidale au unele caracteristici: - au calibru mare de circa 9-30 microni; - sunt separate de cordoanele hepatocitelor printr-un spaiu ngust - spaiul lui Diesse, cu rol deosebit de important n schimburile dintre plasma sanguin i celulele hepatice; - pereii capilarelor sinusoide prezint spaii ntr celulele sale endoteliale; - printre aceste celule endoteliale se gsesc, din loc n loc, i celule Kupffer, care proiemin n lumenul capilar, fiind considerate a reprezenta macrofage fixe ale sistemului reticulo- histiocitar.

13

Capilarele sinusoide converg spre o ven centrolobular, de unde se continu cu vene hepatice, sau suprahepatice, ce se deschid n partea posterioar a ficatului n vena cav inferioar. Cile biliare sunt pricipale i accesorii. - cile biliare principale continu vasele biliare intrahepatice i formeaz n hil canalele hepatice drept i stng, care se unesc ntr-un canal hepatic comun, acesta mpreun cu canalul cistic, ce se vars n el, formeaz canalul coledoc, cu deschiderea n duoden. - cile biliare accesorii sunt formate din: - vezicula biliar (colecistul), un rezervor al bilei ntr dou perioade digestive, continuat de canalul cistic, care se uneste cu canalul hepatic comun, spre a forma coledocul.

Fig. 11. Caile biliare extrahepatice

Deschiderea canalului coledoc n duoden se face adesea mpreun cu canalul pancreatic pricipal Wirsung, prezentnd o dilataie - ampula lui Vater prevzut cu un sfincter neted a lui Oddi, ce regleaz reflex eliminrile. Vascularizaia ficatului este dubl: - nutritiv, care aduce snge oxigenat prin artera hepatic (ram al trunchiului celiac din aorta abdominal); - funcional, dat de ramificaiile venei porte, prin care sunt aduse din pereii tubului digestiv nutrimentele absorbite. Vena port este un sistem derivativ al venei cave inferioare, interpus ntre reeaua capilar sinusoidal hepatic. La origine vena port se formeaz din capilarele mucoasei tubului digestiv subdiafragmatic (cu excepia a 2/3 inferioare a rectului) i a celor din pancreas i splin. Aceste capilare vor forma venule i apoi vene din ce n ce mai mari, pentru ca n final s dea trei trunchiuri venoase venele mezenterice, superioar i 14

inferioar, i splenic. Aceste vene mari se unesc n spatele capului pancreasului formnd vena port, care dup capilarizare intralobular formeaz venele hepatice, aflueni ai venei cave inferioare. Inervaia ficatului este de natur vegetativ, provenit din plexul celiac, i cuprinde fibre simpatice, ramuri ale splanhnicilor toracali, i fibre parasimpatice, din nervii vagi. B. 2. PANCREASUL Pancreasul este o gland amficrin, anex a tubului digestiv, de forma unui ciocan, cu capul partea voluminoas, mai mare, situat n cadrul duodenal, iar n continuare, corpul i coada orientate spre stnga, trecnd peste marile vase abdominale i rinichiul stng pn aproape de hilul splinei.

Fig. 12. Pancreasul

n afara componentelor structurale endocrine, pancreasul n majoritate este exocrin, avnd structur tubulo-acinoas ramificat asemntoare glandelor salivare. Celulele acinilor secret la nivelul duodenului sucul pancreatic necesar digestiei, secreie colectat de cele dou canale excretoare cel principal de-a lungul ntregului organ, iar cel accesor desprins din precedentul la nivelul capului. Vascularizaia duodenului este dat de ramuri din trunchiul celiac i mezenteric superioar, iar sngele venos se dreneaz n vena port. Inervaia pancreasului este vegetativ, simpatic i parasimpatic, cu origine n plexul celiac. Tubul digestiv ndeplinete n pricipal funciile de digestie, urmat de absorbia principiilor alimentare, deoarece substanele care intr n constituia alimentelor nu sunt direct asimilabile, datorit diferenei de structur fizico-chimic fa de constituenii organismului. De aceea la 15

nivelul mucoasei tubului digestiv aceti constitueni alimentari, pentru a putea strbate peretele intestinal i a intra n circulaie, sunt degradai pn la structuri simple aminoacizi, monozaharide, i acizi grai. Aceste transformri sunt produse prin aciunea succesiv a enzimelor din sucurile digestive, n timpul progestiei lente a coninutului intestinal, prin diferite micri ale segmentelor tubului digestiv, micri care sunt reglate reflex pe cale nervoas, i umoral. n cavitatea bucal aceste procese de degradare ncep odat cu masticaia i cu secreia salivar, formndu-se bolul alimentar. Prin deglutiie (nghiire) bolul alimentar este trecut prin bucofaringe, laringofaringe, esofag, pn n stomac. n stomac se formeaz chimul gastric, dar la acest nivel sunt absorbite unele nutrimente. Chimul gastric strbate apoi intestinul subire, unde are loc principala digestie i absorbie a principiilor alimentare. Absorbia intestinal este un proces complex prin care produii simplii rezultai n urma digestiei strbat mucoasele gastric i intestinal (n principal are loc la nivelul mucoasei intestinului subire). Trecute n intestinul gros, resturile alimentare stagneaz n final n ampula rectal. Dup un timp se produce defecaia, ce reprezint un act reflex de eliminare a materiilor fecale, coordonat de centrii simpatici lombari i parasimpatici sacrai, sub control voluntar cortical. B. 3. SPLINA Splina este un organ intraperitoneal situat ntre foiele mezogastrului posterior, fiind considerat cel mai mare viscer limfatic din organism. Structura splinei este format din o capsul subire fibromuscular, situat sub seroasa peritoneal. Aceast capsul conine pe lnga fibre elastice i puine fibre musculare netede. Ea se prelungete de la periferie spre interior formnd septuri incomplete, iar n hil formeaz mprejurul vaselor i ramificaiilor lor teci fibroelastice ce compartimenteaz parenchimul n mici areole. Parenchimul (pulpa splenic), este format din pulpa roie si pulpa alba. Pulpa roie este format din cordoane de splenocite, nconjurate de stroma format de o reea de reticulin i largi capilare sinusoide dispuse ntre ultimile ramificaii ale arterei splenice i nceputurile venei splenice. Pulpa alb este dispus n jurul tecilor perivasculare arteriale, dup ce s-au desprins de vene, ca nite manoane limfoide corpusculii sau nodulii lui Malpighi. Aceti corpusculi sunt formai din esut reticular plin cu limfocite, adevrate centre de reacii la infecii i intoxicaii. ncepnd cu aceti corpusculi fiecare ram arterial se ramific n 2-6 artere peniciliate, urmate de capilare sinusoide i n jurul acestor capilare sinusoide exist teci reticulare cu aceeai semnificaie funcional ca i corpusculii lui Malpighi.

16

Fig. 13. Splina

Vascularizaia splinei este dat de artera splenic, ram din trunchiul celiac, iar venele se vars n vena splenic; tributar venei porte. Inervaia este vegetativ, simpatic i parasimpatic, dat de ramuri din plexul celiac. C. DIGESTIA BUCALA, GASTRICA, INTESTINALA Constituentii alimentari nu sunt direct asimilabili din cauza diferentei structurii lor fizico-chimice fata de constituentii proprii organismului. De aceea, pentru a putea strabate mucoasa digestiva si a intra in procesele metabolice, alimentele trebuie sa fie degradate pana la compusi simpli (aminoacizi, monozaharide si acizi grasi). Aceste transformari sunt rezultatul actiunii succesive a unor multiple sisteme enzimatice prezente in sucurile digestive, in timpul progresiunii lente a continutului, datorita diferitelor tipuri de miscari ale tubului digestiv. C. 1. DIGESTIA BUCALA Timpul scurt cat stau alimentele in gura permite mai ales prelucrarea lor mecanica prin masticatie si impregnarea cu saliva. Masticatia este un proces complex prin care alimentele solide si semisolide sunt prelucrate mecanic prin taiere, zdrobire si triturare, datorita miscarilor mandibulei, concomitent cu miscari coordonate ale buzelor, limbii si obrajilor, care imping fragmentele alimentare intre arcadele dentare. Masticatia contribuie la formarea bolului alimentar, intervine in declansarea activitatii glandelor salivare si stimularea receptorilor gustativi si olfactivi care vor declansa secretia altor glande digestive.

17

Masticatia favorizeaza procesele de digestie propriu-zisa, deoarece prin fragmentarea particulelor alimentare mareste suprafata lor de contact cu enzimele digestive. Reglarea masticatiei se realizeaza prin mecanisme reflexe neconditionate si conditionate. Alimentele, introduse in cavitatea bucala, stimuleaza receptorii de la acest nivel si declanseaza impulsuri aferente, transmise prin ramuri senzitive ale nervilor V, VII, IX si X, la centrii nervosi bulbo-pontini. Impulsurile eferente ajung la muschii masticatori prin nervii V - ramura motoare -, prin nervii VII la buze si obraji (muschii mimicii) si la musculatura limbii prin nervul XII. Datorita conexiunii dintre centrii bulbo-pontini ai masticatiei si cortexul cerebral, masticatia devine un act reflex voluntar care se automatizeaza treptat. Secretia salivara este produsul celor trei perechi de glande salivare mari si al numeroaselor glande diseminate in mucoasa bucala. Saliva, secretata la om in cantitate de 1-2 l/24 ore, este usor acida (pH 6-7) fi contine: apa si reziduu uscat, reprezentat prin saruri minerale si substance organice (enzime, lizozim etc.). Saliva intervine in: 1. solubilizarea unor constituent alimentari, influentand stimularea gustativa; 2. curatirea si umectarea mucoasei bucale, cu rol in vorbire; 3. protectia antibacteriana, prin lizozim; 4. eliminarea de - metaboliti (uree, acid uric etc.); - virusuri (poliomielita, turbare etc.); - substance toxice (Hg, Pb etc.); 5. digestie, prin: - pregatirea alimentelor pentru masticate (inmuiere); - formarea bolului alimentar (lubrifierea cu mucus) si deglutitie: 6. in mica masura intervine in digestia chimica a unor constituenti. Saliva contine o singura enzima, ptialina (amilaza salivara), care hidrolizeaza amidonul preparat pana la dextrine si maltoza. Descompunerea amidonului in zaharuri mai simple incepe in gura, datorita amilazei salivare, si pana ajunge la faza de maltoza - trece prin stadii intermediare - dextrine. Actiunea ptialinei inceputa in gura se continua in stomac pana ce enzina este inactivata de HCl din sucul gastric. Reglarea secretiei salivare se realizeaza pe cale exclusiv reflexa si este conditionata cantitativ si calitativ, de natura excitantului care o declanseaza. Reflexul salivar este declansat de stimularea receptorilor din mugurii gustativi si a receptorilor de tact, temperatura si durere din cavitatea bucala. Impulsurile de la nivelul receptorilor gustativi din partea anterioara a limbii sunt transmise la nucleul salivator superior din puncte, iar cele din partea posterioara a limbii, la nucleul salivator inferior din bulb. Stimularea centrilor salivatori este urmata de descarcarea unor impulsuri, care ajung prin fibre parasimpatice ale nervului facial (VII) la glandele submaxilare si sublinguale, iar prin fibre parasimpatice ale nervului IX, la parotide. Inervatia simpatica provine din primele doua segmente toracice. Stimularea parasimpaticului produce o secretie abundenta (cu continut 18

enzimatic redus), iar stimularea simpaticului provoaca o secretie redusa (bogata in enzime). Secretia salivara poate fi usor conditionata, dupa cum a demonstrat I.P. Pavlov. La om, vederea, mirosul si chiar gandul la o anumita mancare pot declansa secretia de saliva. Deglutitia consta dintr-un lant de reflexe prin care bolul alimentar, format in cavitatea bucala, stribate faringele si esofagul, ajungand in stomac. Se pot diferentia trei timpi succesivi in deglutitie: bucal, faringian si esofagian. Timpul bucal, partial voluntar, consta in colectarea continutului bucal pe fata dorsala a limbii, urmata de impingerea bolului din gura in faringe, prin contractia musculaturii limbii si a planseului bucal. Timpul faringian, de asemenea voluntar, asigura impingerea bolului alimentar in esofag, in conditiile inchiderii celorlalte cai ce se deschid in faringe. Timpul esofagian, involuntar, consta in deplasarea bolului alimentar, prin miscari peristaltice, de-a lungul esofagului pana la cardia fi apoi la stomac. - Reglarea deglutitiei se realizeaza prin mecanisme nervoase. Caile aferente, reprezentate de fibre senzitive ale nervilor cranieni VII, IX, V si ramura faringiana a nervului X, ajung la centrii deglutitiei din numerosi nuclei bulbari care, intrand succesiv in activitate, coordoneaza un anumit timp al deglutitiei. Acesti centri sunt conectati cu centrii respiratori, ceea ce explica oprirea respiratiei in timpul deglutitiei. Fibrele eferente motorii ajung la musculatura striata si neteda care intervine in deglutitie prin nervii V, IX, X, XII. Alimentele trec in stomac prin orificiul cardia, prevazut cu sfincterul cardial. In timpul digestiei gastrice tonusul acestui sfincter creste progresiv, opunandu-se refluxului gastroesofagian. C. 2. DIGESTIA GASTRICA Rolul stomacului este, in primul rand, de rezervor in care se acumuleaza alimentele ingerate. Dar, in stomac, alimentele sufera si importante modificari fizico-chimice, care le pregatesc pentru digestia din intestin. Aceste modificari sunt rezultatul activititii secretorii si motorii a stomacului. - Functia secretorie consta in secretia sucului gastric, produs de glandele gastrice. Sucul gastric este un lichid incolor, limpede sau user opalescent, in functie de continutul sau in mucus, si foarte acid (pH cuprins intre 1,5 si 2,5). Sucul gastric este constituit din: 99% apa si 1%: - substante organice (enzime, mucus); - substante anorganice: - HCl - cloruri de Na, K - fosfati de Ca, Mg etc. HCl exercita numeroase actiuni, dintre care mai importante sunt: activeaza enzimele proteolitice din sucul gastric si creeaza un mediu optim pentru actiunea acestora; 19

actioneaza digerabile; -

asupra

proteinelor

alimentare,

facandu-le

mai

usor

stimuleaza evacuarea gastrica;

impiedica dezvoltarea germenilor introdusi in stomac o data cu alimentele ingerate (actiune antiseptica) etc. Principalele procese chimice gastrice se desfasoara sub actiunea urmatoarelor enzime: pepsina, principala enzima a sucului gastric, este secretata sub forma inactiva (pepsinogen) si este activata in stomac de catre HCl. Actionand optim la un pH foarte acid, pepsina hidrolizeaza legaturile peptidice din interiorul moleculelor de proteine, rezultand peptide de dimensiuni variate; labfermentul , secretat mai ales la sugari si probabil absent din sucul gastric al adultului, produce coagularea laptelui prin transformarea cazeinogenului solubil in paracazeina care, in prezenta Ca2+, se transforma in paracazeinat de calciu; gelatinaza lichefiaza gelatina; 1ipaza, importanta mai ales la sugari, scindeaza hidrolitic grasimile emulsionate (lapte, frisca). Mucusul gastric are rolul de a proteja mucoasa gastrica de diverse actiuni nocive, in special de autodigestie, sub actiunea pepsinei si a HC1. Rezultatul digestiei gastrice este formarea unui produs semilichid, acid - chimul gastric. Reg la rea secretiei g astrice se realiz ea za prin meca nism e nervoase si umorale si este conditionata de cantitatea si calitatea alimentelor ingerate. Procesul gastrosecretor are, in functie de sediul de actiune a stimulului alimentar, trei faze: cefalica, gastrica si intestinala, care se suprapun partial. l. Faza cefalica incepe inainte ca alimentele sa fi ajuns in stomac si se realizeaza exclusiv prin mecanisme nervoase neconditionate si conditionate. Excitarea receptorilor gustativi prin calitatile alimentelor introduse in gura declanseaza impulsuri, care ajung la un centru gastrosecretor bulbar, de unde, pe cale vagala, se descarca impulsuri spre glandele gastrice. Acest mecanism reflex neconditionat gastrosecretor a fost demonstrat de I.P. Pavlov pe modelul experimental al ,,pranzului fictiv". Introducerea alimentelor in gura declanseaza o abundenta secretie de suc gastric, desi alimentele nu ajung in stomac. Centrul gastrosecretor din bulb primeste impulsuri si de la centrii nervosi superiori (hipotalamus si cortex). Importanta scoartei cerebrale in controlul secretiei gastrice este demonstrata de posibilitatea elaborarii unor reflexe conditionate gastrosecretorii la diferiti excitanti care coincid cu alimentatia. Aceste mecanisme, care se elaboreaza in cursul vietii individuale, explica secretia gastrica declansata de mirosul, vederea sau chiar gandul la un anumit aliment. Faza cefalica a secretiei gastrice are o importanta deosebita, deoarece alimentele ajunse in stomac sunt supuse imediat actiunii sucului gastric, grabind astfel generarea de produsi, care vor stimula mecanismele fazelor urmatoare. 2. Faza gastrica incepe o data cu patrunderea alimentelor in stomac, dureaza in medie 3-4 ore si se realizeaza printr-un dublu mecanism: nervos si umoral. Mecanismul nervos (de importanta 20

secundara) este declansat prin distensia gastrica de catre alimente. Caile aferente si eferente ale acestui reflex sunt vagale. Mecanismul umoral este declansat de contactul mucoasei cu produsi ai digestiei si de distensia gastrica; el consta in descarcarea in circulatia sangvina a unui hormon numit gastrina, care stimuleaza activitatea secretoare. 3. Faza intestinala incepe o data cu patrunderea chimului acid in duoden si are la baza mecanisme reflexe si umorale. Contactul mucoasei duodenale cu anumuti constituenti (proteici) ai chimului declanfeaza secretia de gastrina din mucoasa duodenala, stimuland in continuare secretia gastrica. In aceste conditii intervine si un mecanism reflex, distensia mecanica a duodenului avand, de asemenea, efect gastrosecretor. Alti constituenti (glucide, lipide) si aciditatea chimului exercita influente inhibitoare asupra secretiei si motricitatii gastrice, prin eliberarea unor hormoni inhibitori. Functia motorie a stomacului este asigurata de musculatura neteda din peretii sai ss consta in depozitarea temporara a alimentelor ingerate, amestecul lor cu sucul gastric pana ce se formeaza chimul si evacuarea acestuia lent si fractional in duoden. Aceste activitati sunt controlate de mecanisme neuroumorale intrinseci si extrinseci, declansate si influentate permanent de volumul si compozitia alimentelor ingerate. Stomacul gol este lipsit de contractii. Prelungirea perioadei dintre ingestiile alimentare este urmata de aparitia unor cicluri de contractii care coincid cu senzatia de foame. Umplerea stomacului cu alimente are consecinte diferite: in partea proximala, ajungerea bolurilor alimentare este urmata de relaxarea adaptativa a musculaturii, iar in partea distala a stomacului incepe o intensa activitate peristaltica, undele de contractie din ce in ce mai frecvente si mai puternice incepand la mijlocul stomacului si progresand spre pilor, realizand amestecul alimentelor cu sucul gastric. Cand undele devin suficient de puternice ca sa deschida pilorul, ele imping in duoden si mici portiuni din chimul gastric, urmand imediat reinchiderea pilorului. Activitatea peristaltica a stomacului este stimulata de parasimpatic si inhibata de simpatic; de asemenea, intervin si mecanisme umorale (enterogastron secretat in intestin etc.). C. 3. DIGESTIA INTESTINALA Digestia proptiu-zisa are loc in intestinul subtire sub actiunea combinata a sucurilor: pancreatic, intestinal si a bilei, iar produsii simpli rezultati sunt resorbiti pana la valvula ileo-cecala in proportie de peste 90%. Sucul pancreatic este un lichid incolor, inodor, alcalin (pH in jur de 8). Contine substance anorganice (bicarbonatul care contribuie la neutralizarea chimului gastric), precum si substance organice (enzimele). In functie de principiile alimentare pe care le degradeaza, enzimele sunt: amilolitice (amilaza), lipolitice (lipaza) si proteolitice (tripsina, chimotripsina, carboxipeptidazele, elastaza). - Amilaza din sucul pancreatic are actiune mai puternica decat cea salivara, hidrolizand amidonul pana la stadiul de zaharide (maltoza etc.). - Lipaza pancreatica hidrolizeaza grasimile neutre in glicerol si acizi grasi.

21

-Tripsina , secretata ca proenzima inactiva (tripsinogen), este activata in lumenul intestinal sub actiunea enterokinazei, o enzima secretata de mucoasa duodenala. Tripsina activeaza chimotripsina, enzima care, de asemenea, se secreta sub forma inactiva (chimotripsinogen). Tripsina si chimotripsina actioneaza asupra proteinelor neatacate de pepsina gastrica si asupra produsilor de scindare ai pepsinei, pe care ii degradeaza pina la stadiul de peptide (ditri-tetrapeptide). - Carboxipeptidazele , activate de tripsina, degradeaza fragmenteleoligopeptidice, in peptide mai mici. - Elastaza , activata, de asemenea, de catre tripsina, hidrolizeaza proteinele fibroase. Reglarea secretiei pancreatice se realizeaza predominant umoral si secundar nervos. Controlul umoral este exercitat de mai multi hormoni si in special de secretina si pancreozimina, care se descarca in sange din mucoasa duodenala, indata ce incepe evacuarea chimului din stomac. Vagul are efect stimulator asupra secretiei de suc pancreatic. Bi1a - produsul de secretie al hepatocitelor este secretata permanent de catre ficat in cantitate de 500-700 ml/zi. Intre mese, sfincterul Oddi fiind inchis, bila se colecteaza si, prin reabsorbtia apei, se centreaza con in vezicula biliara, de unde este eliminata in duoden in timpul digestiei. Bila este un lichid verde (bila colecistica) sau galben (bila hepatica), alcalin (pH 7-8), amar, continand 97-98% apa, anumiti electroliti, pigmentii biliverdina si bilirubina (produsi de degradare a hemoglobinei), saruri biliare, colesterol, lecitina. Cea mai mare parte a sarurilor biliare se resorb (circuitul hepato-entero-hepatic) si doar o mica parte este degradata sub actiunea bacteriilor intestinale. Bila are importante roluri in digestia lipidelor, desi nu contine nici o enzima: prin sarurile biliare, reduce tensiunea superficiala si determina emulsionarea grasimilor, favorizand astfel digestia lor; activeaza lipazele; formeaza cu lipidele micelii care, fiind hidrosolubile, pot fi resorbiteintestin. din Reglarea secretiei si excretiei biliare se efectueazl in special de catre factori umorali. Secretia biliara este mai abundenta dupa mese. Sistemul nervos vegetativ influenteaza secretia biliara, parasimpaticul fiind excitosecretor si sim paticul inhibitor. Factorii principali care stimuleaza secretia biliara sunt sarurile biliare si anumiti constituenti alimentari, in special grasimile fi produssi de degradare a proteinelor. Evacuarea bilei din vezica biliara in duoden in timpul perioadelor digestive este rezultatul contractiei fibrelor netede din peretii vezicii si al relaxarii concomitente a sfincterului Oddi, care inchide canalele excretoare biliar si pancreatic. Aceste actiuni se datoresc predominant unor mecanisme umorale, reprezentate de descarcarile de colecistokinina, care se formeaza in celulele mucoasei duodenale, la contactul cu chimul acid. Mecanismul nervos, realizat prin reflexe scurte, declansate de stimuli gastrici sau duodenali si coordonate de plexurile intramurale, este considerat de importanta secundara. Sucul intestinal. Glandele din mucoasa duodenala secreta un lichid bogat in mucus si bicarbonat, care neutralizeaza aciditatea chimului gastric, secretia acestor glande fiind stimulata de factori chimici locali (pH-ul chimului), de factori hormonali (secretina, colecistokinina) si de factori nervosi (vagul). Nu s-a dovedit secretia unui suc intestinal care sa 22

contina enzime hidrolitice, acestea fiind prezente la nivelul membranei apicale a enterocitelor (,,marginea in perie). La acest nivel se gasesc urmatoarele enzime: peptidazele intestinale actioneaza asupra di-, trisi polipeptidelor rezultate sub actiunea enzimelor gastrice si pancreatice pe care le hidrolizeaza pana la aminoacizi; dizaharidazele (maltaza, zaharaza, lactaza) actioneaza asupra dizaharidelor, prezente in continutul intestinal, pe care le desfac in monozaharide: glucoza, fructoza si galactoza; lipaza intestinala are actiune asemanatoare cu cea pancreatica transforma lipidele in acizi grasi si glicerol si partial in monogliceride. Reglarea secretiei intestinale se face prin mecanisme nervoase si umorale care adapteaza cantitatea si calitatile secretiei la volumul si compozitia chimului. Controlul nervos se realizeaza prin reflexe locale, declansate de stimularea mecanica si chimica a receptorilor intestinali (volumul chimului, anumiti constituenti chimici). Controlul extrinsec se exercita prin impulsuri vagale, stimuland secretia glandulara; excitarea simpaticului nu influenteaza secretia intestinala. Controlul umoral, mai putin cunoscut, se exercita de unii hormoni gastrointestinali. Functia motorie a i n t e s t i n u l u i subtire. Intestinul in repaus prezinta ritmic ,,undele lente electrice" care se deplaseaza dinspre duoden, de-a lungul stratului muscular longitudinal, cu o frecventa care scade spre jejun si ileon. Aceste unde, care cresc tonusul muscular, creeaza conditii pentru aparitia contractiilor intestinale localizate - miscarile de segmentare, sau propagate - miscarile peristaltice. Miscarile de segmentare constau in contractii inelare, care apar la intervale regulate, de-a lungul intestinului, apoi se relaxeaza si apar alte contractii circulare in mijlocul segmentelor dintre contractiile precedente. Aceste miscari deplaseaza alternativ (in ,,suveica") continutul intestinal, realizand un amestec mai bun cu secretiile digestive si favorizeaza contactul cu suprafata mucoasei. Miscarile peristaltice sunt unde de contractie circulara care se propaga de-a lungul intestinului spre colon. Reglarea miscarilor intestinale se realizeaza prin mecanisme nervoase si umorale. Mecanismul nervos este asigurat prin plexurile intramurale, asupra carora actioneaza influentele extrinseci vegetative si umorale. Sistemul parasimpatic activeaza motricitatea intestinala, iar simpaticul are efecte inhibitoare. Valvula ileo-cecala, intarita de sfincterul ileo-cecal, este inchisa in conditii obisnuite, impiedicand refluxul continutului colic in ileon si se deschide ritmic la cateva minute dupa ingestia de alimente. D. FIZIOLOGIA INTESTINULUI GROS Colonul primeste, prin valvula ileo-cecala, zilnic, aproxirnativ 200-300 ml chil, constituit din resturi alimentare nedigerabile sau nedigerate si lichide electrolitice ingerate sau secretate de glandele digestive. Prin resorbtia apei si a unor electroliti si secretia de mucus se constituie materiile fecale, care se elimina prin actul defecatiei. Flora abundenta din colon sintetizeaza anumite vitamine din grupul B si vitamina K. 23

Functia de absorbtie a colonului este foarte mare, in acest segment recuperandu-se mari cantitati de Na+ prin mecanisme active si consecutiv absorbindu-se pasiv apa. In colon se mai absoarbe Cl- si se elimina -HCO3 si K+. Structura mucoasei colice nu permite absorbtia unor principii alimentari nedigerati si neabsorbiti pana la acest nivel. Aceste substante sunt supuse sub aetiunea florei bacteriene de fermentatie sau de putrefactie. In colonul proximal glucidele nedigerate sunt supuse proceselor de fermentatie sub actiunea bacteriilor aerobe. Polizaharidele vegetale nu pot fi digerate in colon, ci constituie reziduuri importante pentru mentinerea unui peristaltism normal, dovada fiind constipatia prezenta la persoanele carora le lipsesc aceste substante din alimentatie. In colon, aminoacizii neresorbiti sunt decarboxilati sau dezaminati sub actiunea florei anaerobe de putrefactie, rezultand amine (histamina, tiramina), indol, scatol, amoniac etc., care se resorb si ajung la ficat, unde sunt detoxificati. Functia motorie a colonului este mult mai variata decat cea a intestinului subtire. In colonul proximal contractile sunt segmentare, asimetrice, stationare, favorizand resorbtia apei. In colonul distal activitatea motorie este mai intensa, constituita din miscari segmentare si din rare unde peristaltice, cu efect propulsiv. Contractile ,,in masa" sunt rare, puternice, prezente pe colonul descendent si sigmoid; ele propulseaza o parte importanta a continutului colic spre rect. Defecatia este un act reflex prin care materiile fecale sunt eliminate din rect la exterior. Acest act este coordonat de centri medulari si controlat cortical. In conditii obisnuite rectul este gol, iar ajungerea in rect a materiilor fecale prin contractiile ,,in masa" determina stimularea mecanoreceptorilor rectali. Impulsurile sunt transmise pe cai vegetative la centrii sacrati ai defecatiei (S2-S4), dar si ascendent spre cortex, declansand senzatia necesitatii de defecatie. Daca conditiile permit, are loc actul defecatiei care incepe prin relaxarea sfincterului anal intern (neted), cu producerea unor puternice contractii colice, modificari coordonate de impulsuri venite prin fibre parasimpatice sacrate, si apoi relaxarea voluntara a sfincterului anal extern (striat), prin impulsuri venite prin nervii rusinosi. Pentru a mari si mai mult presiunea in rect se produce contractia diafragmului si a musculaturii abdominale. Daca conditiile nu permit defecatia, se produce o inhibitie a motricitatii colice si recto-anale, se contracts sfincterul anal striat si continutul rectal este impins inapoi in colonul sigmoid. Fibrele simpatice provenite din segmentele L1-L2 exercita un efect tonic asupra sfincterului anal intern determinand contractia. E. ABSORBTIA INTESTINALA Absorbtia intestinala este procesul prin care produsii simpli, rezultati din digestie, strabat mucoasele digestive, trecand in circulatie. Absorbtia anumitor constitueni se poate realiza la nivelul stomacului (apa, cloruri, alcool, CO2 etc.), precum si la nivelul colonului (apa si electroliti), dar absorbtia principiilor alimentari are loc in special in intestinul subtire; de aceea lichidul care trece prin orificiul ileo-cecal este practic lipsit de substance nutritive.

24

Transportul diferitilor constituenti din lumenul intestinal prin celulele epiteliului intestinal in sange sau limfa se realizeaza prin 3 mecanisme: 1. transferul pasiv pe baza de mecanisme fizice (gradiente osmotice, de concentrate sau electrice) prin porii membranei celulare; 2. transferul activ, cu consum energetic, prin combinarea chimica a substantei de absorbit (glucoza, aminoacizi etc.), cu un sistem membranar de transport; 3. transportul prin vezicule de pinocitoza la nivelul membranei (proteine), proces de importanta redusa. - Absorbtia glucidelor - se face activ - hexoze (glucoza, fructoza, galactoza) sau pasiv, prin difuziune (unele pentoze ca riboza etc.). Absorbtia glucozei se face prin cuplarea acesteia cu un transportor comun cu cel care realizeaza si absorbtia Na+, de care se desface la polul opus. Transportorul isi reia activitatea, iar glucoza trece in capilarele sangvine si, pe cale portala, ajunge la ficat. Absorbtia glucozei necesita energie, provenita din degradarea moleculelor de ATP, sub actiunea enzimatica a ATP-azei. Absorbtia protidelor - se face sub forma aminoacizilor prin mecanisme active. Intrand in celulele mucoasei intestinale, aminoacizii trec apoi pasiv din aceste celule in sange prin difuziune. La sugar unele proteine nedigerate pot fi absorbite din intestin (anticorpii din colostrul matern). - Absorbtia lipidelor - se face sub forma de acizi grasi si glicerina (glicerol), fara a necesita consum energetic. Glicerina se absoarbe usor in sange si limfa, fiind hidrosolubila. Absorbtia acizilor grasi este posibila numai dupa ce acesti constituenti se combina cu sarurile biliare, formand micelii hidrosolubile. In contactul cu celulele mucoasei, aceste micelii elibereaza sarurile biliare, care trec mai departe in ileon unde vor fi reabsorbite, iar acizii grasi sunt transportati in celulele mucoasei intestinale. Din aceste celule, absorbtia acizilor grasi se face diferit, in functie de lungimea lantului de C. Astfel, acizii grasi cu mai putin de 10-12 atomi de C (cu lant scurt) trec direct in sangele portal, unde sunt transportati in stare libera (neesterificati); acizii grasi cu un numar mai mare de C se combina cu glicerolul in celulele mucoasei intestinale, resintetizand trigliceridele care trec in circulatia limfatica, intrand in constitutia chilomicronilor (complexe formate din trigliceride, fosfolipide, colesterol si o parte protidica). - Absorbfia vitaminelor - se face diferit, in functie de solubilitatea lor. Vitaminele hidrosolubile se resorb rapid, in timp ce absorbtia vitaminelor liposolubile este deficitara, daca lipsesc sarurile biliare sau enzimele pancreatice din intestin. Cele mai multe vitamine se resorb in segmentele superioare ale intestinului subtire. - Absorbtia ionilor si a apei . Na+ se absoarbe activ in intestinul subtire si colon, antrenand si absorbtia pasiva a Cl- si, probabil, si a altor anioni. Ca2+ se absoarbe activ, in special in segmentele superioare ale intestinului subtire, absorbtia fiind controlata de vitamina D, dar si pasiv in restul intestinului. Fierul se absoarbe activ in cea mai mare parte in duoden, cantitatea resorbita depinzand de necesitatile organismului. Apa se misca pasiv prin mucoasele digestive, in functie de tonicitatea continutului 25

intestinului subtire si gros, pana ce presiunea osmotica din lumen o egalizeaza pe cea plasmatica.

26

Fig. 1. Componentele aparatului digestiv

27