CUPRI NS

1. AUTOCUNOASTEREA............................................................................................... 4
1.1. Personalitatea......................................................................................................... 4
1.1.1 Laturile personalittii...................................................................................... 4
1.2. Autocunoasterea..................................................................................................... 8
2. COMUNICAREA NOTIUNI INTRODUCTIVE.......................................................10
2.1. Ce este comunicarea..............................................................................................10
2.2. Principiile comunicrii ..........................................................................................11
2.3. Unitti si caracteristici ale comunicrii..................................................................11
2.4. Comunicarea ca proces..........................................................................................13
2.5. Nivelurile comunicrii umane...............................................................................17
2.5.1. Comunicarea intrapersonal...........................................................................17
2.5.2. Comunicarea interpersonal...........................................................................17
2.5.3. Comunicarea de grup.....................................................................................18
2.5.4. Comunicarea public.....................................................................................19
2.5.5. Comunicarea de mas....................................................................................20
2.6. Alte clasificri ale comunicrii ..............................................................................20
2.7. Tipuri de comunicare social.................................................................................21
2.7.1. Comunicarea verbal.....................................................................................21
2.7.2. Comunicarea non-verbal..............................................................................24
2.7.3. Metacomunicarea..........................................................................................24
3. COMUNICARE SI LIMBAJ ........................................................................................26
3.1. Limb si limbaj .....................................................................................................26
3.2. Limbaj si actiune...................................................................................................28
3.3. Stiluri de comunicare............................................................................................29
3.3.1. Calitti generale ale stilului ...........................................................................29
3.3.2. Calitti particulare ale stilului ........................................................................30
3.3.3. Tipologia stilurilor de comunicare.................................................................30
3.3.4. Formele comunicrii orale.............................................................................31
3.3.5. Procesul comunicrii orale.............................................................................32
3.3.6. Interpretarea mesajelor..................................................................................35
4. COMUNICAREA NONVERBAL.............................................................................36
4.1. Limbajul corpului..................................................................................................36
4.1.1. Expresia fetei.................................................................................................36
4.1.2. Miscarea corpului ..........................................................................................37
4.1.3. Postura corpului ............................................................................................38
4.1.4. Comunicatia tactil........................................................................................39
4.2. Prezenta personal.................................................................................................39
4.3. Limbajul spatiului .................................................................................................40
4.4. Limbajul culorilor.................................................................................................41
4.5. Limbajul timpului .................................................................................................41
5. COMUNICAREA DE MAS......................................................................................43
5.1. Conceptul de comunicare de mas.........................................................................44
5.2. Industrializarea comunicrii sociale.......................................................................47
5.3. Mijloace de comunicare de mas...........................................................................49
5.4. Canalul de transmitere...........................................................................................50
5.5. Publicul.................................................................................................................52
5.6. Continutul .............................................................................................................54
5.7. Rolul si functiile mass-media n societate..............................................................55
6. COMUNICAREA N CADRUL GRUPURILOR DE MUNC....................................57
6.1. Conceptul de grup de munc .................................................................................57
6.2. Caracteristicile grupului de munc ........................................................................57
6.3. Conducerea grupului de munc .............................................................................58
6.4. Tipuri de grupuri de munc ...................................................................................59
6.5. Comunicarea n cadrul grupului de munc.............................................................59
6.5.1. Tipologia comunicrilor n cadrul grupului de munc....................................60
6.5.2. Retele de comunicare....................................................................................61
6.6. Corelatia comunicare managerial-receptor...........................................................62
6.7. Stiluri de comunicare managerial........................................................................62
6.8. Corelatia dintre stilul managerial si stilul de comunicare......................................63
6.9. Tipuri speciale de comunicare n cadrul grupului de munc; sedintele...................65
6.9.1. Tipuri de sedinte............................................................................................66
6.9.2. Reguli de desfsurare a unei sedinte..............................................................67
7. COMUNICAREA PROFESIONAL...........................................................................68
7.1. Comunicarea oral ................................................................................................68
7.1.1. Pregtirea si sustinerea unei prezentri orale..................................................70
7.1.2. Tipuri de interviuri. Interviul de angajare.......................................................74
7.1.3. Tipuri de interviuri de angajare......................................................................75
7.1.4. Pregtirea pentru interviu..............................................................................76
7.2. Comunicarea scris ...............................................................................................78
7.2.1. Redactarea unui curriculum vitae...................................................................78
7.2.2. Redactarea unei scrisori de intentie/motivatie................................................82
7.2.3. Exigentele structurale ale unei lucrri stiintifice.............................................85
7.2.4. Redactarea unui raport tehnic........................................................................89
7.2.5. Redactarea unei crti de vizit .......................................................................93
7.2.6. Redactarea unei invitatii ................................................................................94
7.2.7. Comunicatul de pres ....................................................................................97
7.3. Comunicarea mediat de calculator.......................................................................99
7.3.1. Blogul .........................................................................................................101
7.3.2. Neticheta.....................................................................................................102
7.3.3. Glife ASCII .................................................................................................104
7.3.4. Clientul de e-mail ........................................................................................105
7.3.5. Semntura de e-mail ....................................................................................107
8. BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................108
1. AUTOCUNOA$TEREA
Autocunoayterea este procesul de explorare si structurare a propriilor caracteristici
(abilitti, emotii, motivatie, atitudini, credinte, mecanisme de aprare si adaptare) n urma
cruia rezult imaginea de sine a persoanei.
Unul dintre cele mai cunoscute modele de descriere a personalittii este realizat prin
cinci mari dimensiuni, care se prezint ca factori bipolari. Aceste cinci mari dimensiuni sau
trsturi sunt, de obicei, definite printr-unul dintre polii lor, el nsusi descris prin trsturile
(de nivel inferior) caracteristice care l constituie (organizare ierarhic). Aceste cinci
dimensiuni sunt:
Extraversiune: cordialitate, sigurant de sine, activitate, cutarea senzatiilor, emotii
pozitive;
Agreabilitate: ncredere, loialitate, altruism, colaborare, modestie, atentie fat de
ceilalti;
Conytiinciozitate: competent, ordine, simt al datoriei, dorinta de reusit,
autodisciplin, reflectie;
I nstabilitate emo(ional: anxietate, agresivitate, depresie, centrare pe sine,
impulsivitate, vulnerabilitate;
Deschidere: imaginatie, deschidere ctre domeniile esteticului, sentimentelor, actiunii,
ideilor, valorilor.
Personalitatea
1.1.1 Laturile personalitii
A. TEMPERAMENTUL
Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetic a personalittii, care se exprim
cel mai pregnant n conduit.
1. Tipologia lui Hipocrate
In acest cadru, se definesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic,
melancolic si coleric.
Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adapteaz cu usurint la orice situatii. Fire
activ, schimb activittile foarte des, deoarece simte permanent nevoia de ceva nou.
Tririle afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu
usurint peste esecuri sau deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu alte persoane.
Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat n tot ceea ce face, pare a dispune de
o rbdare fr margini. Are o putere de munc deosebit si este foarte tenace, meticulos n
tot ceea ce face. Fire nchis, putin comunicativ, prefer activittile individuale.
Melancolicul este putin rezistent la eforturi ndelungate. Putin comunicativ, nchis n sine,
are dificultti de adaptare social. Debitul verbal este sczut, gesticulatia redus.
Colericul este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si si risipeste energia. El este
inegal n manifestri. Strile afective se succed cu rapiditate. Are tendinta de dominare n
grup si se druieste cu pasiune unei idei sau cauze.
2. Tipologia lui Pavlov
Caracteristicile sistemului nervos central sunt:
Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprim prin
rezistenta mai mare sau mai mic la excitanti puternici sau la eventualele situatii
conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic si
sistem nervos slab;
Mobilitatea desemneaz usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, n
functie de solicitrile externe. Dac trecerea se realizeaz rapid, sistemul nervos este
mobil, iar dac trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;
Echilibrul sistemului nervos se refer la repartitia fortei celor dou procese (excitatia si
inhibitia). Dac ele au forte aproximativ egale, se poate vorbi despre sistem nervos
echilibrat. Exist si un sistem nervos neechilibrat la care predominant este unul din cele
dou procese.
Din combinarea acestor nsusiri rezult patru tipuri de sistem nervos:
tipul puternic neechilibrat excitabil (corelat cu temperamentul coleric)
tipul puternic echilibrat mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)
tipul puternic echilibrat inert (corelat cu temperamentul flegmatic)
tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)
3. Tipologia lui J ung yi Eysenck
Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea extern si intr n categoria
extravertitilor, n timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioar si apartin
categoriei introvertitilor.
Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se
nteleg sau se ceart cu cei din jur, dar rmn n relatii cu ei. Introvertitii sunt firi nchise, greu
de ptruns, timizi, putin comunicativi, nclinati spre reverie si greu adaptabili.
Cealalt dimensiune este numit grad de nevrozism. Aceasta exprim stabilitatea sau
instabilitatea emotional a subiectului. Eysenck a reprezentat cele dou dimensiuni pe dou
axe perpendiculare, obtinnd tipurile extravertit stabil, extravertit instabil, introvertit
stabil si introvertit instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.
4. Tipologia ycolii franco-olandeze (G. Heymans yi E. D. Wiersma)
Exist opt tipuri de temperament: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii
(emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi,
non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi,
activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-
activi, primari).
B. APTI TUDI NILE
Aptitudinile semnific ceea ce stie si poate s fac cineva (teoretic si practic).
Ce stiu?
Ce pot face cu usurinta ?
Propozitii lacunare:
Eu stiu sa facdar nu stiu.
Cele mai bune rezultate le am la/in..
Pot sa fac.pentru ca.
mi place sa fac..deoarece.
Aptitudinile reprezint potentialul unei persoane de a obtine performant ntr-un
anumit domeniu.
Tipuri:
generale, care permit obtinerea de performante n mai multe domenii;
speciale, care permit obtinerea de performante ntr-un numr restrns de domenii
(sociale, artistice, muzicale, fizice).
Identificarea aptitudinilor se poate face prin auto-observare, opinia celorlalti, testare.
C. CARACTERUL
Caracterul exprim modul de raportare la altii (atitudinile si trsturile volitive) si
reiese din interiorizarea normelor si valorilor sociale fundamentale:
Adevrul, Binele, Frumosul
Educatia, Credinta, Cultura, Traditiile
Comunicarea, Colaborarea Munca, ntrajutorarea, Competenta, Respectul
Democratia, Pacea, Legea
D. IMAGINEA DE SINE
Imaginea de sine este modul n care o persoan si percepe propriile caracteristici
fizice, cognitive, emotionale, sociale si spirituale.
Ea este o reprezentare mental a propriei persoane, nu reflect ntotdeauna realitatea
(subevaluare/supraevaluare) si are mai multe componente:
eul actual imaginea prezent
eul ideal imaginea dorit
eul viitor - imaginea a ceea ce poate s devin individul
Dimensiunile Eului sunt:
eul fizic ce crede individul despre propriul corp;
eul cognitiv ce crede individul despre modul n care gndeste, memoreaz etc.;
eul emo(ional ce crede individul despre emotiile si sentimentele sale;
eul social cum crede individul c este perceput de ceilalti;
eul spiritual ce crede individul c este important si reprezint o valoare pentru sine.
Imaginea de sine pozitiv favorizeaz cresterea performantelor scolare, relatii
armonioase n cadrul familiei, relatii bune cu prietenii si colegii de aceeasi vrst.
Comportamentele individului cu imagine de sine negativ implic:
evitare (retragerea si comportamentele timide);
agresivitate defensiv (atac sursa frustrrii);
compensare (afirmarea propriei personalitti, adesea prin comportamente
indezirabile);
motivatie sczut (refuzul de implicare n sarcin);
rezistent (refuz schimbrile ce i se propun, pentru a evita ulterioare esecuri)
Stima de sine reprezint dimensiunea evaluativ a imaginii de sine si se refer la
modul n care individul se consider ca persoan n raport cu propriile asteptri si cu ceilalti.
Formarea ei este influentat de prerile/evalurile si reactiile printilor si educatorilor.
Este evident necesitatea unui nivel optim n formularea cerintelor impuse individului:
acestea s fie suficient de ridicate ca s-l motiveze, dar s nu fie prea ridicate, pentru a nu
genera stres si emotii negative inutile.
Diferente ntre persoanele cu stima de sine ridicat si cele cu stima de sine sczut pot
fi:
stare de confort, multumire psihic/disconfort, nemultumire;
interpretarea situatiilor noi: provocatoare/ameninttoare;
asumare/neasumare de responsabilitti;
initiativ/neimplicare;
asumare /neasumare a consecintelor propriilor fapte;
exprimare adecvat/inadecvat a emotiilor;
tolerant/intolerant la frustrare;
rezistent mare/sczut la presiunile grupului.
Dezvoltarea stimei de sine este favorizat de:
mediu stimulator, crearea de oportunitti pentru afirmare (evitarea etichetrii);
existenta unui suport social;
dezvoltarea abilittilor de comunicare si de exprimare emotional, negociere,
rezolvare de probleme;
dezvoltarea sentimentului de autoeficient;
asteptri rezonabile;
acceptarea neconditionat a propriei persoane si a celorlalti;
Autocunoayterea
Autocunoasterea si autoaprecierea corect este una dintre cele mai complexe si dificile
forme ale cunoasterii umane. Aceasta este datorat faptului c ea se refer la realitatea
psihic pe care, spre deosebire de realitatea fizic, material, este mai greu s o percepem, s
o analizm, s-i precizm limitele si nuantele.
n al doilea rnd, autocunoasterea presupune c obiectul analizei si aprecierii este
nsusi subiectul care face acest demers investigator. Asadar, n autocunoastere subiectul si
obiectul sunt una si aceeasi persoan.
Un alt motiv care ngreuneaz autocunoasterea este acela c nu exist strategii
elaborate si standardizate care s asigure precizia autocunoasterii.
Individul se poate afla, deci, ntr-un mare impas n procesul descoperirii de sine, pe
care l pot consider ca pe un demers sisific. De aceea, strategiile prezentate la nceputul
acestui curs, au rolul de a-i ajuta pe tineri s se deschid fat de sine, uznd de instrumente
adecvate.
Evident, ntrebarea fireasc pe care ar trebui s o formuleze individul la sfrsitul
conturrii unei imagini clare si obiective despre el nsusi ar fi: i acum c am vzut cine sunt
cu adevrat, ce e de fcut?
Rspunsul rezid n necesitatea adaptrii conduitei la scopuri si interese formulate de
individ, n conditiile unei cunoasteri de sine obiective.
Aceast adaptare comportamental nu se sprijin pe sfaturi standardizate,
solu(ia fiind una personalizat care, n func(ie de fiecare situa(ie n parte, va cpta un
anume specific.
2. COMUNI CAREA NOTI UNI I NTRODUCTI VE
2.1. Ce este comunicarea
Cnd trebuie s defineasc comunicarea, majoritatea vorbitorilor se gndesc la a
aduce la cunostint, a da de stire sau a informa. Comunicarea nteleas ca proces are la
baz patru componente fundamentale:
emittorul,
canalul de comunicare,
informatia transmis,
receptorul.
Esenta procesului const n transferul sau trimiterea informatiei de la receptor la
emittor. Acest model elementar trebuie ns extins, deoarece comunicarea nu se ncheie
niciodat cu simpla preluare sau receptare a informatiei.
n primul rnd nu trebuie omis circulatia informatiei si n sens invers (feed-back),
deoarece, de obicei, comunicarea se realizeaz n vederea obtinerii unui rspuns.
n al doilea rnd, comunicarea este un proces intentional: emittorul transmite
receptorului o informatie prin intermediul unui canal cu scopul de a produce anumite efecte
asupra receptorului.
n al treilea rnd, tot acest proces nu s-ar dovedi pe deplin eficient, dac nu s-ar acorda
important att codajului ct si decodajului mesajului transmis.
n al patrulea rnd, nu trebuie ignorat nici posibilitatea aparitiilor unor erori de codare
sau decodare, precum si imixtiunea unor factori perturbatori. Toate aceste elemente vor
diminua reusita comunicrii.
Privit ca un act de punere n relatie a emittorului cu receptorul, comunicarea poate fi
nteleas drept ansamblul proceselor fizice si psihologice prin care se efectueaz operatia
punerii n relatie cu una sau mai multe persoane n vederea obtinerii unor anumite obiective.
Comunicarea reprezint procesul prin care un Emittor transmite un mesaj sub forma unui
Cod prin intermediul unui Canal ctre un Receptor.
Comunicarea uman este procesul prin care emitem opinii, valori, norme, perceptii ctre
un receptor.
Comunicarea uman este un proces prin care un individ transmite stimuli cu scopul de a
schimba comportamentul altor indivizi.
Comunicarea uman reprezint un ansamblu de principii si norme care traverseaz planul
gndirii si cel comportamental.
2.2. Principiile comunicrii
Unele din cele mai recente principii ale comunicrii au fost formulate de reprezentantii
Scolii de la Palo Alto, care au tinut s le confere o aur de rigurozitate, numindu-le axiome ale
comunicrii:
comunicarea este inevitabil;
comunicarea se dezvolt n planul continutului si n cel al relatiei;
comunicarea este un proces continuu si nu poate fi abordat n termeni de cauz-efect
sau stimulreactie;
comunicarea are la baz vehicularea unei informatii de tip digital si analogic;
comunicarea este un proces ireversibil;
comunicarea presupune raporturi de putere ntre participanti;
comunicarea implic necesitatea acomodrii si ajustrii comportamentelor.
2.3. Unit(i yi caracteristici ale comunicrii
Mesajul este unitatea de baz a comunicrii, situat de fapt la intersectia dintre
comunicare si reprezentarea realittii. El poate fi alctuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini
vizuale, muzic, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc. Suportul fizic al mesajului
este oferit de canal, care ndeplineste si functia de cale de transport sau distributie a
mesajului.
Dimensiunea originalittii mesajului este dat de informaie. Sub aspect cantitativ,
informatia poate fi msurat att n momentul emiterii ct si n momentul receptrii, astfel c
se poate determina n ce msur un mesaj contine sau nu mai mult informatie dect alt mesaj.
Din dorinta de a asigura exactitatea mesajului, emittorul poate fi preocupat de emiterea unei
mai mari cantitti de informatie dect ar fi necesar n mod normal. Asa se nasteredundana,
excedentul selectiv de semne fat de acelea care ar fi fost necesare pentru a transporta
aceeasi cantitate de originalitate. Acest surplus trebuie nteles ca o msur a formei, nu a
informatiei, deoarece indic diferenta dintre ceea ce este transmis si ceea ce este necesar.
O analiz ct mai complet a informatiei trebuie s fac referiri si la urmtoarele
aspecte:
aspectul sintactic: succesiunea semnelor impus de emittor;
aspectul semantic: semnificatia acordat semnelor pe baza conventiilor sociale;
aspectul pragmatic: efectul informatiei asupra receptorului.
Efectele comunicrii pot fi de natur cognitiv, afectiv sau comportamental si nu
trebuie confundate cu spunsurile receptorului mesajului. Rspunsul este un mesaj returnat
de receptor ca reactie la stimulul expediat de emittor, iar uneori poate proveni chiar de la
emittor, ca reactie la propriul mesaj.
Finalitatea procesului de comunicare exist n msura n care mesajul codificat de
emittor este decodificat si acceptat de receptor. Cunoasterea codului informatiei oblig la
respectarea semnelor si simbolurilor folosite, iar eventualele erori vor putea fi cu usurint
detectate si corectate.
Cnd semnificatia este codificat n cuvinte, mesajul este unul de tip verbal, iar
comunicarea este verbal. Dac semnificatia este purtat prin altceva dect cuvinte, mesajul si
comunicarea sunt non-verbale.
Continutul si maniera n care se comunic se afl sub influenta contextului
comunicrii. Evaluarea lui implica analiza mai multor dimensiuni contextuale: fizic,
temporal, cultural, social si psihologic.
Capacitatea de comprehensiune a receptorului nu trebuie niciodat ignorat, iar
mesajul trebuie atent construit. Inteligibilitatea unui mesaj este dat nu numai de aportul de
noutate n form si continut, dar si de structura lui mult prea elaborat, sau dimpotriv, mult
prea banal si previzibil.
Schimbul de mesaje ntre participantii angrenati n comunicare devineinteraciune. n
functie de numrul de participanti n retelele de comunicare instituite la un moment dat,
putem distinge dou tipuri de comunicare:
comunicare bipolar;
comunicare multipolar (un emittor si mai multi receptori; un receptor si mai multi
emittori; comunicarea cu postasi).
Pentru oameni, relatiile create prin comunicare conteaz uneori mult mai mult dect
continutul informational transmis, astfel c rolul ei este acela de a crea comuniunea si
comunitatea. ntemeietorul Scolii de la Chicago, pragmatistul J ohn Dewey, plaseaz
comunicarea n spatiul de interferent dintre societate si comunitate, considernd comunicarea
un mod de a exista al comunittii:
Nu numai c societatea continu s existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect
s spunem c ea exist n transmitere si n comunicare. Este mai mult dect o legtur verbal
ntre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii triesc n comunitate n
virtutea lucrurilor pe care le au n comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung
s detin n comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate, ei trebuie s
aib n comun scopuri, convingeri, aspiratii, cunostinte - o ntelegere comun - acelasi spirit
cum spun sociologii. Asemenea lucruri nu pot fi transmise fizic de la unul la altul, asa cum se
procedeaz cu crmizile, ele nu pot fi mprtite asa cum se mparte o plcint la mai multe
persoane prin divizarea ei n bucti fizice. Comunicarea este cea care asigur dispozitii
emotionale si intelectuale asemntoare, moduri similare de a rspunde la asteptri si cerinte.
Este adevrat c societatea modern cunoaste numeroase fragmentri generate de
dezvoltarea inegal a diferitelor ei segmente, de diversificarea aspiratiilor, a atitudinilor si
comportamentelor; este foarte probabil ca sensul si continutul notiunii de comunitate s se
modifice n timp, dar cerinta de a avea un set de valori comune, care s ne confere un
sentiment reciproc de legtur, de apartenenta la un ntreg, nu va putea s dispar.
2.4. Comunicarea ca proces
Figura de mai jos prezint schema de principiu a procesului de comunicare.
Schema de principiu a procesului de comunicare
Mesajul elaborat de o Surs este codificat de un emittor sub forma unui semnal care
parcurge un Canal, pe traseul cruia poate s sufere distorsionri ca urmare a interventiei unei
surse de zgomot, dup care ajunge la Receptor, l decodific si l ncredinteaz destinatarului.
Procesul comunicrii
Indiferent de form, orice proces de comunicare are cteva elemente structurale
caracteristice:
existenta a cel putin doi parteneri (Surs/Emittor si Receptor/Destinatar), ntre care se
stabileste o anumit relatie;
capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale ntr-un anumit cod, cunoscut de
ambii parteneri, astfel nct mesajul este codificat la Surs si decodificat la Destinatar;
existenta unui canal de transmitere a mesajului.
Procesul de comunicare ia astfel nastere ca urmare a relatiei de interdependent ce
exist ntre elementele structurale enumerate mai sus. Altfel spus, aceast relatie de
interdependent ce se stabileste ntre elementele structurale face ca orice proces de
comunicare s se desfsoare astfel: Emittorul initiaz comunicarea, transmitnd un mesaj
destinat Receptorului. Mesajul este o component complex a procesului de comunicare,
datorit faptului c el presupune codificarea si decodificarea, existenta unui canal de
transmitere si este influentat de modul de receptionare, de deprinderile de comunicare ale
Emittorului si Receptorului, de contextul fizic si psihosocial n care are loc comunicarea.
Alte elemente componente ale procesului de comunicare sunt: feed-back-ul, canalele de
comunicare, mediul comunicrii, barierele comunicationale.
feed-back-ul este un mesaj specific, prin care Emittorul primeste de la Receptor un
anumit rspuns cu privire la mesajul comunicat;
canalul de comunicare reprezint calea urmat de mesaj; exist dou tipuri de canale de
comunicare:
1. canale formale, prestabilite (de exemplu, canalele ierarhice dintr-o organizatie);
2. canale informale stabilite pe relatii de prietenie, preferinte, interes personal.
mediul comunicrii este influentat de modalittile de comunicare; exist mediu oral sau
mediu scris.
Prin procesul de comunicare, emittorul ncearc s conving, s explice, s
influenteze, s educe, s informeze sau s ndeplineasc orice alt obiectiv.
Scopurile principale ale procesului de comunicare:
- mesajul s fie receptat
- mesajul s fie nteles
- mesajul s fie acceptat
- mesajul s provoace o reactie
Cnd niciunul dintre aceste obiective nu este atins, nseamn c procesul de
comunicare nu s-a realizat. Acest lucru se poate ntmpla din cauza mai multor factori care
apar n proces.
Cei mai importanti factori sunt:
A. n(elesul cuvintelor; individualitatea uman este principala barier n calea unei bune
comunicri. n cursul procesului de nvtare a limbii materne, toti au atribuit acelasi
nteles cuvintelor, dar singura legtur dintre un cuvnt si lucrul, obiectul, pe care l
reprezint este asocierea pe care un grup de oameni a decis s o fac.
B. contextul, sau situa(ia reprezint un alt factor care influenteaz comunicarea. O persoan
poate atribui ntelesuri diferite acelorasi cuvinte la momente si n contexte diferite.
Esential este s adaptm sensul cuvintelor fiecrei situatii si s stpnim bine aceste
sensuri pentru a nu crea confuzii.
C. barierele n calea comunicrii reprezint perturbatiile ce pot interveni n procesul de
comunicare si care pot fi de natur intern (factori fiziologici, perceptivi, semantici,
interpersonali sau intrapersonali) sau de natur extern (care apar n mediul fizic n care
are loc comunicarea: poluare fonic puternic, ntreruperi succesive ale procesului de
comunicare); barierele n calea comunicrii sunt determinate de diferenta de perceptie,
concluziile grbite, stereotipiile, lipsa de cunoastere, lipsa de interes, dificulttile de
exprimare, emotiile si personalitatea.
Diferenele de percepiereprezint modul n care oamenii privesc lumea. Acest mod
este influentat de experientele anterioare, astfel c persoane de diferite vrste,
nationalitti, culturi, educatie, ocupatie, sex, temperamente vor avea alte perceptii si
vor interpreta situatiile n mod diferit.
Concluziile grbite intervin n situatiile n care un individ vede ceea ce doreste s
vad si aude ceea ce doreste s aud, evitnd recunoasterea realittii.
Stereotipiilereprezint situatiile n care diferite persoane sunt tratate ca si cnd ar fi
una singur.
Lipsa de cunoatere ntotdeauna se ntmpin dificultti n a comunica eficient cu
cineva, atunci cnd respectivul are o educatie diferit, sau ale crui cunostinte n
legtur cu un anumit subiect de discutie sunt mult mai reduse.
Lipsa de interes una din cele mai mari bariere n calea comunicrii este lipsa de
interes a interlocutorului fat de mesajul emis. n astfel de situatii, se actioneaz cu
abilitate pentru a directiona mesajul astfel nct s corespund intereselor celui ce
primeste mesajul.
Dificultile de exprimareapar atunci cnd emittorul are probleme n a gsi cuvintele
potrivite pentru a-si exprima ideile. Lipsa de ncredere, vocabularul srac, emotiile pot
duce la devierea sensului mesajului.
Personalitile celor doi factori, Emittorul si Receptorul, care intervin n procesul
comunicrii joac un rol extrem de important. Ei trebuie s-si adapteze propria
persoan, s-si controleze temperamentul si limbajul n functie de personalitatea si de
starea de spirit a interlocutorului, asa nct mesajul s fie receptat n forma dorit.
Consecintele manifestrii acestor bariere n comunicare sunt:
- aparitia conflictului;
- diminuarea stimei de sine a interlocutorului;
- aparitia resentimentelor, a dificulttilor de relationare;
- adoptarea atitudinilor defensive, retractile/agresive;
- inhibarea capacittilor rezolutive ale individului, scderea implicrii n activitate.
Conflictul este o parte fireasc, inevitabil a procesului de comunicare si presupune
prezenta concomitent a intereselor/nevoilor/valorilor diferite, contradictorii, mpiedicnd
comunicarea adecvat ntre persoanele aflate n situatia respectiv. Conflictul constituie o
oportunitate n autocunoastere si dezvoltare personal, n msura n care persoanele
implicate n conflict accept s-si recunoasc vulnerabilitatea, s-si asume rspunderea si
consecintele actiunilor personale, precum si propria contributie la aparitia problemei.
Obstacole n calea rezolvrii conflictului:
- tendinta natural de a explica mai nti care este punctul personal de vedere;
- ineficienta ca asculttor;
- teama de a pierde stima, aprecierea celorlalti dac se recunoaste greseala;
- presupunerea unuia c va pierde, iar interlocutorul va cstiga.
n functie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate n:
bariere de limbaj
- aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
- cel ce vorbeste si cel ce ascult se pot deosebi ca pregtire si experient;
- starea emotional a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;
- ideile preconcepute si rutina influenteaz receptivitatea;
- dificultti de exprimare;
- utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
bariere de mediu
- climat necorespunztor (de exemplu, poluare fonic ridicat);
- folosirea de suporturi informationale necorespunztoare;
- climat nefavorabil (de exemplu, la locul de munc, un climat nefavorabil poate
determina angajatii s-si ascund gndurile adevrate pentru c le este fric s
spun ceea ce gndesc).
bariere datorate pozitiei emittorului si receptorului,
- imaginea pe care o are emittorul sau receptorul despre sine si despre
interlocutor;
- caracterizarea diferit de ctre emittor si receptor a situatiei n care are loc
comunicarea
- sentimente si intentii cu care interlocutorii particip la comunicare
bariere de conceptie
- existenta presupunerilor;
- exprimarea cu stngcie a mesajului de ctre emittor;
- lipsa de atentie n receptarea mesajului;
- concluzii grbite asupra mesajului;
- lipsa de interes a receptorului fat de mesaj;
- rutina n procesul de comunicare.
Desi mbrac forme diferite, constituind reale probleme n realizarea procesului de
comunicare, barierele nu sunt de neevitat, existnd cteva aspecte ce trebuie luate n
considerare pentru nlturarea lor:
- planificarea comunicrii;
- determinarea precis a scopului fiecrei comunicri;
- alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicrii;
- clarificarea ideilor naintea comunicrii;
- folosirea unui limbaj adecvat.
2.5. Nivelurile comunicrii umane
Comunicarea uman se poate desfsura pe cinci niveluri relativ distincte, asa cum sunt
ele prezentate n continuare.
2.5.1. Comunicarea intrapersonal
Comunicarea intrapersonal este comunicarea n si ctre sine. Fiecare fiint uman se
cunoaste si se judec pe sine, si pune ntrebri si si rspunde, astfel c aceast comunicare cu
propriul forum interior devine o surs de echilibru psihic si emotional. Desi nu presupune
existenta unor comunicatori distincti, dialogul interior pe care l purtm cu noi nsine
reprezint un autentic proces de comunicare, n care si afl locul chiar si falsificarea
informatiei n vederea inducerii n eroare a interlocutorului (de exemplu situatia, destul de
frecvent, a oamenilor care se mint sau amgesc ei nsisi).
2.5.2. Comunicarea interpersonal
Comunicarea interpersonal presupune strict doi participanti si are calitatea de a
influenta opiniile, atitudinile sau credintele oamenilor. Obiectivele acestei comunicri sunt
extrem de multiple si complexe: cunoasterea celor de lng noi, crearea si ntretinerea
legturilor umane, persuadarea interlocutorului, recunoasterea valorii personale, satisfacerea
nevoilor afective, de control si dominatie etc. Comunicarea interpresonal direct presupune
initierea de contacte personale nemijlocite si interactive ntre oameni, pe cnd cea
interpersonal indirect are nevoie de mijloace si tehnici secundare de punere n contact uman
(scrierea, nregistrrile magnetice sau telecomunicatiile).
2.5.3. Comunicarea de grup
Comunicarea de grup se deruleaz n colectivitti umane restrnse: echipe, familii,
cercuri de prieteni, colegii de redactii etc. Ea este o alt ipostaz a comunicrii interpersonale
ce presupune ns mai mult de doi participanti. Limita superioar variaz de la caz la caz, dar,
n general, sunt considerate tipice pentru aceast form de comunicare grupurile mici, cu cel
mult 10-15 participanti (de exemplu, brainstorming-ul). La acest nivel se asigur schimburi de
idei si emotii, se mprtsesc experiente si se caut solutii de rezolvare a problemelor, se iau
decizii si se aplaneaz conflicte.
Comunicarea de grup este influentat de caracteristici ale dinamicii de grup:
a) coeziunea grupului
Coeziunea grupului se defineste ca dorinta membrilor grupului de a fi mpreun, de a
desfsura activitti mpreun. Ea se refer la unitatea membrilor grupului, la atmosfera
pozitiv existent sau nu n grup. ntre coeziune si comunicare este o relatie direct
proportional si de influent reciproc.
Factorii care cresc coeziunea grupului pot fi:
- I nterni
sistemul de norme (nevoia de reguli clare, lipsite de ambiguitate),
mrimea grupului (cnd grupul este mai mic, interactiunile si comunicarea sunt mai
frecvente),
similaritatea ntre membrii grupului (interesele, preocuprile, scopurile comune cresc
coeziunea).
- Externi
sistemul de recompense pentru performanta grupului (vizeaz grupul n ansamblul
su, pentru a spori coeziunea),
amenintrile pe care le primeste grupul (care cresc coeziunea),
fenomenul conducerii (leadership),
Liderul - n sens larg - este orice persoan care ndeplineste oficial sau si asum
spontan (lider formal/informal) functii de conducere. Liderul grupului este centralizatorul
comunicrilor de grup (lui i sunt adresate cele mai multe mesaje si el este cel care transmite
mesajele cu impactul cel mai mare)
Caracteristici de personalitate ale liderului:
- autoeficient perceput,
- control intern (se consider responsabil pentru ceea ce i se ntmpl, nu crede c se
afl la mna destinului),
- dominant, empatie, sensibilitate la nevoile celorlalti,
- nonconformism social, inteligent, creativitate, perspicacitate
b) influenta social
Influenta social reprezint modul n care o persoan si modific comportamentul,
opiniile, n prezenta real sau perceput a celorlalti. Exist trei dimensiuni bipolare ale
influentei sociale:
- conformism/independent social;
- compliant (elasticitate)/asertivitate
1
;
- obedient sau supunere/sfidare;
Principiile pentru o comunicare eficient n grup sunt:
- criterii dinainte stabilite pentru formarea grupurilor (s fie diversificate, dar echivalente ca
abilitti, sau ca tip de persoan, sau s existe niveluri diferite, cu sarcini specifice);
- continuitatea interactiunilor de grup (n situatii si sarcini diferite, pentru a forma retele de
comunicare);
- interdependenta membrilor grupului (stimularea colaborrii astfel nct realizarea rolului
fiecruia s depind de realizarea sarcinilor altor membri ai grupului);
- asumarea responsabilittii personale pentru activitatea proprie;
- atentie acordat formrii de abilitti sociale ( abilitti de comunicare, relationare);
2.5.4. Comunicarea public
Comunicarea public implic prezenta unui Emittor unic si a unei multitudini de
Receptori (este cazul prelegerilor, discursurilor). Discursul public nu vizeaz doar
transmiterea de informatii, ci mai ales schimbarea opiniilor si actiunilor publicului,
influentarea sentimentelor acestora. Eficienta unei astfel de comunicri se afla deopotriv n
minile oratorului si ale publicului su. Orice gen de cuvntare, expunere sau prezentare
sustinut de ctre o persoan direct n prezenta unui auditoriu, mai mult sau mai putin
numeros, dar nu mai mic de 3 persoane, este o form de discurs public sau comunicare
public (de exemplu, conferinta, pledoaria, prelegerea, comunicarea stiintific, luarea de
cuvnt, prezentarea unui raport sau a unei dri de seam, expunerea n fata unei comisii de
examinare, prezentarea unui spectacol etc.).
1
Asertivitatea este abilitatea unei persoane de a-si exprima emotiile si convingerile fr a afecta si ataca
drepturile celorlalti.
2.5.5. Comunicarea de mas
Comunicarea de mas se refer la producerea si difuzarea mesajelor scrise, vorbite,
vizuale sau audiovizuale de ctre un sistem mediatic institutionalizat ctre un public variat si
numeros si presupune prezenta obligatorie a unui gate-keeper, care se prezint ca un
productor institutionalizat de mesaje adresate unor destinatari necunoscuti. Acest tip de
comunicare se caracterizeaz printr-o slab prezent a feed-back-ului. Mesajele mbrac cele
mai variate forme (carte, pres scris, transmisii radio sau TV). Motivele care stau la baza
consumului de mesaje mediatice vizeaz informarea, construirea identittii personale,
integrarea si interactiunea social si divertisment. Iat diagrama propus de Van Cuilenburg
pentru a ilustra varietatea derutant a motivelor care necesit abordarea tipologic anuntat:
Motive Descriere
Informatie Intentia de a fi la curent cu ceea ce se petrece n lume
Prestigiu social Intentia de a stpni subiectele de discutie
Recreare Evadarea din lumea obligatiilor zilnice
Ocupatie Intentia de a da un sens timpului liber
Ritual Consumul mediatic (lectura ziarului) ca ritual sau ceremonial
Sigurant Absenta stirilor si informatiilor despre actualitate ar provoca
nesigurant sau dezorientare
Emulatie Necesitatea de a tri evenimente palpitante
Contact social Lrgirea sferei personale de viat
Instrument Utilizarea cu scop precis a informatiei (stiri de burs sau anunturi)
2.6. Alte clasificri ale comunicrii
Un prim criteriu n clasificarea formelor comunicrii este cel privind modalitatea sau
tehnica de transmitere a mesajului. Se ntlnesc astfel urmtoarele dou categorii:
comunicarea direct, cnd mesajul este transmis utilizndu-se mijloace primare: cuvnt,
gest, mimic;
comunicarea indirect, cnd se folosesc tehnici secundare: scriere, tipritur, semnale
transmise prin unde radio, cabluri, sisteme grafice etc.
La rndul ei, comunicarea indirect poate fi:
comunicare imprimat (crti, reviste, afise etc.);
comunicare nregistrat (pe film, disc, band magnetic, CD, CVD etc.);
comunicare prin fir (telefon, telegraf, prin fibre optice etc.);
comunicare radiofonic (radio, TV, avnd ca suport undele radio).
Un alt criteriu de clasificare este dup modul de realizare a procesului de comunicare,
n functie de relatia existent ntre indivizii din cadrul unei organizatii. Se pot astfel identifica
urmtoarele tipuri de comunicare:
comunicare ascendent (realizat de la nivelurile inferioare ale unei organizatii ctre cele
superioare);
comunicare descendent (atunci cnd fluxurile informationale se realizeaz de la
nivelurile superioare ctre cele inferioare);
comunicare orizontal (realizat ntre indivizi aflati pe pozitii ierarhice similare sau ntre
compartimentele unei organizatii n cadrul relatiilor de colaborare ce se stabilesc ntre
acestea).
2.7. Tipuri de comunicare social
n functie de numrul participantilor si tipul de relatie dintre ei, exist urmtoarele
tipuri de comunicare:
2.7.1. Comunicarea verbal
a) Comunicarea oral
Usurinta de exprimare depinde de:
- caracteristicile personalittii;
- calittile vocale enuntarea si pronuntarea;
- caracteristici ale personalittii celor cu care se comunic.
Trsturile comunicrii orale eficiente
Claritatea. Presupune capacitatea de exprimare clar a ideilor. Exprimarea trebuie s fie
simpl, iar materialul s fie astfel organizat nct s poat fi usor de urmrit. Vorbitorul nu
trebuie s ncerce s impresioneze auditoriul folosind cuvinte lungi si complicate.
Acurateea. Vorbitorul trebuie s se asigure c expresiile si cuvintele folosite exprim
exact ceea ce doreste s spun. El are nevoie de un vocabular suficient de bogat pentru a
putea alege cuvintele cu nteles precis n vederea atingerii scopului propus. Faptele la care
face referint trebuie s fie corecte.
Empatia. Vorbitorul trebuie s fie curtenitor si prietenos. Orict de suprat ar fi, el trebuie
s ncerce s-si stpneasc emotiile si s rmn calm. Cel mai bun mod de a rmne
prietenos si amabil este de a se pune n locul celeilalte persoane, de a ncerca s simt ceea
ce simte cealalt persoan. Punndu-se n locul ei, va stabili o empatie cu aceasta. Totusi,
nu trebuie s fie mereu de acord cu ea sau cu ideile sale. Expresia fetei si tonul vocii sunt
evident importante, n special n discutiile de grup sau interviuri.
Sinceritatea. Aceasta nseamn n realitate a fi natural. Este ntotdeauna un pericol ca
atunci cnd se discut cu persoane necunoscute sau cu un statut social mai nalt, vorbitorul
s devin rigid si stngaci sau s ncerce s simuleze. Asta provine din lipsa de ncredere
n sine.
Relaxarea. Cea mai bun metod de a se elibera de dificulttile de vorbire este relaxarea.
Atunci cnd vorbitorul este stresat si are muschii ncordati, nu mai poate fi natural.
Miscrile bruste sunt, de asemenea, rezultatul tensiunii acumulate. El trebuie s ncerce s
respire profund. Dac rmne nemiscat si ncordat, respiratia i se poate bloca involuntar.
Dac respir natural, sau mai profund dect de obicei, atunci muschii vor fi mult mai
relaxati iar efectul va fi n favoarea sa.
Contactul vizual. Limbajul trupului are o foarte mare important n comunicare. Directia
privirii si mobilitatea ei sunt factori importanti n sincronizarea unui dialog. Un vorbitor
care nu se uit niciodat spre cel care l ascult ar putea transmite mesaje de tipul: ,,Nu m
interesezi, ,,Nu-mi placi, ,,Nu sunt prea sigur , ,Nu sunt sigur pe ce spun sau chiar ,,S
nu crezi ce-ti spun. Cel care vorbeste trebuie s stabileasc un contact vizual cu cel care
l ascult, s nu-si ndrepte privirea n alt directie. Dac vorbitorul se adreseaz unui grup
mare, trebuie s-l cuprind cu privirea astfel nct fiecare individ s se simt observat. Ei
vor prefera o usoar pauz a vorbitorului, care demonstreaz interesul lui n modul de a-i
privi, asigurnd o fluent a discursului, spre deosebire de cel care citeste cu capul n jos,
Ir a da important auditoriului.
nfarea. Felul n care este privit vorbitorul arat ct de bine l nteleg ceilalti.
nftisarea sa reflect modul n care se priveste pe sine nsusi propria imagine. Cel care
l ascult nu l poate ajuta prea mult, ns poate nregistra aparenta, nftisarea sa si atunci
el va primi, prin metacomunicare, o imagine a modului n care se poart, cum se
ngrijeste, chiar si ce vestimentatie prefer. n cele mai multe situatii de dialog oamenii
privesc vorbitorul si l judec chiar nainte de a vorbi. O hain atractiv, o tinut
vestimentar ngrijit este deosebit de important n situatiile formale: ntlniri publice,
interviuri pentru angajare, conferinte etc.
Postura. Pozitia corpului este de asemenea important pentru procesul de comunicare. O
persoan care se sprijin de perete sau st aplecat nainte pe scaun n timp ce transmite
un mesaj verbal unei alte persoane, surprinde neplcut, demonstrnd o atitudine de
oboseal, plictiseal sau neglijent. Un element important al comunicrii const n
examinarea propriei posturi a vorbitorului cum st n picioare cnd vorbeste pozitii care
vor pune n evident si calitatea discursului, dar, mai ales influenteaz vocea. Pentru a-si
ameliora si perfectiona postura cnd vorbeste, trebuie s aib n vedere patru caracteristici
foarte importante: vioiciunea, plcerea, distinctia si expresivitatea. Ele vor influenta si
calittile vocale.
n comunicare se disting cinci stiluri de transmitere de informatii:
Stilul rececaracterizeaz formele de comunicare necooperativ, n care Emittorul nu si
cunoaste Receptorul, iar acesta din urm nu e n msur s influenteze n vreun fel
discursul celui dinti. E cazul unor emisiuni de radio sau TV, cu texte atent elaborate
tocmai pentru c se stie c inexistenta feed-back-ului face imposibil ajustarea lor pe
parcurs.
Stilul formal corespunde adresrii ctre un auditoriu numeros, ale crui reactii sunt
perceptibile pentru vorbitor. Discursul prezint un nivel nalt de coerent. Se evit
sistematic repetitiile, recurgerea la expresii argotice sau prea familiare, elipsele si lsarea
n suspensie a unor propozitii ncepute. Atunci cnd destinatarul este un singur individ,
folosirea stilului formal corespunde intentiei de a marca o distant n raport cu persoana
acestuia.
Stilul consultativeste cel al discutiilor cu caracter profesional, de afaceri, al negocierilor
si tratativelor. Participarea interlocutorului la dialog este aici activ.
Stilul ocazional este specific conversatiilor libere ntre prieteni. Dispare aici baza
informational minimal pe care ar urma s se construiasc dialogul. Participantii trec fr
restrictii de la un subiect la altul ntr-o manier decontractat, dar si mai neglijent. si fac
aparitia expresiile eliptice, elementele de argou etc.
Stilul intimse caracterizeaz prin recurgerea la un cod personal, care nu mai are drept
obiectiv comunicarea unor date exterioare, ci ofer informatii despre strile si tririle
intime ale subiectului.
b) Comunicarea scris
Trsturile specifice ale comunicrii scrise n raport cu cea oral au fcut obiectul unui
mare numr de cercetri. Textele scrise se disting de discursul oral prin urmtoarele
particularitti:
- tendinta de a utiliza cuvinte mai lungi;
- preferinta pentru nominalizare acolo unde vorbitorii recurg, de obicei, la verbe cu acelasi
nteles;
- folosirea unui vocabular mai variat;
- recurgerea mai frecvent la epitete;
- ocurenta mai sczut a pronumelor personale;
- preferinta pentru propozitiile enuntiative n defavoarea celor exclamative;
- grija de a formula idei complete;
- eliminarea repetitiilor.
Cnd se comunic n scris, este recomandabil ca elementele esentiale ale mesajului s
fie plasate n prima parte a frazei, unde prezint sansele maxime de a se fixa n memoria
cititorului.
2.7.2. Comunicarea non-verbal
Pentru a comunica, oamenii nu folosesc numai cuvintele. De cte ori comunicm,
trimitem n exterior mesaje si prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci cnd scriem sau
vorbim, noi totusi comunicm ceva, uneori neintentionat.
Comunicarea sonor
Circa 38% dintre mesajele transmise ntr-o interactiune personal sunt de ordin vocal,
Ir a fi cuvinte. Ele apartin fie parametrilor ,,muzicali ai limbajului (timbrul, intonatia,
ritmul, pauzele, tonul, nltimea, intensitatea vocii), fie repertoriului, destul de bogat, de
sunete nearticulate pe care omul este capabil s le emit. Acestea din urm ndeplinesc functii
diferite, de la cea expresiv a oftatului, trecnd prin rolul fatic al cte unui ,,h strecurat n
conversatie pentru a-l convinge pe interlocutor c este urmrit cu atentie, si pn la
metalingvistica tuse semnificativ, ce semnaleaz necesitatea citirii mesajului ntr-o cheie
deosebit fat de modul de decodificare practicat pn atunci.
Comunicarea gestual
Comunicarea gestual, sau chinezica se defineste ca fiind modalitatea de comunicare
prin intermediul gesturilor si al mimicii. Interpretarea diferit dat aceluiasi gest n zone
geografice diferite si posibilitatea exprimrii aceleiasi idei prin gesturi neasemntoare
pledeaz pentru prezenta arbitrariului si n acest domeniu.
2.7.3. Metacomunicarea
Metacomunicarea este ultimul nivel al comunicrii, care presupune mai mult dect
decodarea si interpretarea mesajului, implicnd si pozitionarea receptorului fat de continutul
care i-a fost transmis.
Modelul aisberg-ului sugereaz ct de important este comunicarea non-verbal (ochii si
corpul constituie 80% din impresia total). Aceasta nseamn c prin expresia corporal,
persoana si dezvluie starea mental si emotional, simpatia sau antipatia inconstiente fat de
partenerul de discutie.
Asadar, ntr-o situatie de comunicare, este esential s existe o corespondent ntre
exprimarea corporal si cea verbal.
O serie de cercetri de psihologie social arat c 90% din opinia despre o persoan se
construieste n primele 50 de secunde ale ntlnirii; prima impresie se schimb foarte greu.
Modelul aisberg-ului comunicarea este alctuit din: cuvinte - 5-7%, tonul vocii - 13-15%,
limbajul corporal (ochi - 35%, corp, expresii faciale, gesturi - 45%)
3. COMUNI CARE $I LIMBAJ
n cazul unor oratori, avem de-a face cu dou limbaje. Unul dintre ele este limbajul
rational, cuantificabil n fraze, judecti, propozitii, cuvinte, silabe, sunete, care poate fi
transpus n reguli si i se pot identifica elementele constitutive. Cellalt este un limbaj
metaforic, figurat, care opereaz nu cu semne, ci cu simboluri.
Din punctul de vedere al analizelor de limbaj si comunicare, primul limbaj este atribuit
unor fenomene de gndire dirijat, cellalt unor fenomene de gndire nedirijat. Limbajul
datorat fenomenelor de gndire dirijat urmeaz legile lingvistice, se supune regulilor
gramaticale, ale sintaxei si semanticii. Limbajul datorat fenomenelor de gndire nedirijate
constituie o testur n care sunt prinse reprezentrile, experientele, gesturile, atitudinile,
trsturile de personalitate, farmecul vorbitorului.
Fenomenele gndirii nedirijate, care se dovedesc a avea un caracter pronuntat
individual, sunt mai putin susceptibile de normare, n vederea constituirii unei discipline de
studiu. Fenomenele gndirii dirijate, care nu au un specific individual, ci unul general, au fost
asamblate ntr-o disciplin, ntr-o teorie a limbajului. De aceea doar acestea pot fi studiate n
mod sistematic si ele fac obiectul discutiei de mai jos.
3.1. Limb yi limbaj
Toate limbile au un fundament comun, o ratiune fondatoare comun, datorit faptului c
servesc aceluiasi scop: semnificrii prin intermediul limbii, transmiterii gndurilor personale
altor oameni.
Fiecare gnd este o reprezentare a ceva ce trebuie sau nu trebuie comunicat. De aceea,
n limb si prin limb se deschide accesul la aceast reprezentare.
Limbajul este reprezentat de orice sistem sau ansamblu de semne, care permite
exprimarea sau comunicarea.
Limba, n sensul comun al termenului este un produs social particular al faculttii
limbajului, un ansamblu de conventii necesare comunicrii, schimbului de informatii,
adoptate n mod mai mult sau mai putin conventional de ctre vorbitorii unei societti, pentru
exercitarea acestei functii prin vorbire.
Dac limbajul este facultatea sau aptitudinea de a construi un sistem de semne,
intraductibil sau universal, limba este instrumentul de comunicare propriu unei comunitti
umane. Limbile, ca expresii particulare, ca realizri conjuncturale ale limbajului, sunt
susceptibile de a fi traduse.
Vorbirea este actul prin care se exercit functia lingvistic; vorbirea ntr-o limb este
activitatea de codare, iar ascultarea este activitatea de decodare a comunicrii.
Sistemul de semne este un ansamblu de unitti conventionale, abstracte, care prin
combinare pot forma unitti semantice, cuvinte cu semnificatie, expresii cu sens; sensul
intrinsec al lor nu este altul dect referentialitatea lor.
Codul lingvistic limba este necesar att emittorului ct si receptorului, pentru a
realiza comunicarea. El const ntr-o multitudine de semne izolate, care se pot asocia pentru a
desemna un referent si un set de reguli dup care se face asocierea acestor designatori pentru a
exprima o imagine mental, o reprezentare. Organizarea semnelor si combinarea sensurilor lor
tin de sintaxa propozitiei sau a frazei. Practicile discursive tipuri de organizare ale
comunicrii reprezint utilizarea limbii n vorbire. Actul enuntrii, al vorbirii, presupune
recurgerea la semnificant si semnificat, entitti statice ale codului lingvistic.
Semnificantul (cuvntul) desemneaz un obiect, o actiune, un fenomen, un concept;
semnificatul constituie reprezentarea, imaginea mental, conceptul cruia i se atribuie acel
termen; referinta reprezint obiectul, fenomenul, actiunea, starea de fapt care este desemnat
prin semnificant.
Pentru a reusi, comunicarea ntre indivizi are nevoie de ntelegerea codului. Vorbirea
este un act individual, pe cnd limba este un fenomen social, de grup. Semnificatiile
termenilor unei limbi se regsesc n dictionare. Fiecare vorbitor are pentru un termen una sau
mai multe semnificatii. Asadar, fiecare vorbitor are un dictionar propriu pentru limba pe care
o vorbeste. Sensurile cuvintelor se pot schimba, n functie de interpretrile care apar n cursul
comunicrii. Asa se face c unii vorbitori pot avea sensuri gresite, false (adic neconforme cu
sensul de dictionar sau cu cel atribuit de grupul social n a crei limb se exprim).
Competenta lingvistic este dat de ansamblul posibilittilor pe care le are un subiect
vorbitor al unei limbi n ceea ce priveste capacitatea de a construi si de a recunoaste fraze
corecte din punct de vedere gramatical, de a le interpreta pe cele cu sens si de a le identifica
pe cele ambigue dintr-o anumit limb.
Performantele lingvistice ale vorbitorului unei limbi nu tin neaprat de competentele
lingvistice pe care le poate demonstra, ci de capacitatea de a pune n joc zestrea acumulat de
termeni (semnificanti) si complexul de reguli pentru a obtine sensuri noi. Performantele
lingvistice mai reclam si ansamblul cunostintelor despre lume ale subiectului si o anumit
practic n abordarea si gestionarea relatiilor interumane, care pot functiona independent de
competenta lingvistic.
O alt distinctie care se face n acest domeniu este cea ntre limb si discurs. Aici
discursul joac un rol analog vorbirii, att doar c e vorba de o vorbire specializat.
Specializarea implicat este datorat relatiei specifice care se stabileste n cadrul discursului
ntre sens si efect de sens. Dac n cazul vorbirii, termenilor (cuvintelor) li se pot atribui mai
multe sensuri, fiind la latitudinea interlocutorilor s aleag sensul care le convine sau cel pe
care-l cunosc, n cazul discursului se pleac de la prezumtia c n pofida infinittii de valori
ale unui termen, unei unitti de semnificatie minimale i corespunde un sens si numai unul.
3.2. Limbaj yi ac(iune
Analizele lingvistice pun n lumin trei tipuri de abordri si de ntemeieri posibile:
sintactic, semantic si pragmatic.
Perspectiva sintactic const n determinarea regulilor care permit, prin combinarea
simbolurilor elementare, construirea de fraze sau formule lingvistice corecte.
Perspectiva semantic si propune s furnizeze mijlocul de interpretare a formelor
lingvistice si s le pun n corespondent cu altceva, altceva care poate fi realitatea sau
formele altei limbi sau ale altui limbaj (non-verbal).
Perspectiva pragmatic si propune s analizeze formele limbii asa cum le utilizeaz
vorbitorii care intentioneaz s actioneze unii asupra altora prin intermediul limbii.
Orice tip de act al vorbirii comport trei aspecte concomitente, ns n grade diferite de
intensitate. Aceste trei aspecte sunt: locutia, ilocutia si perlocutia.
Locutia const n articularea si combinarea de sunete, n evocarea si combinarea
sintactic a notiunilor si sensurilor, n actul de vorbire propriu-zis;
n cazul ilocutiei, enuntul exprimat n fraz reprezint el nsusi un act, o anume
transformare a raporturilor dintre interlocutori. De exemplu, cnd cineva spune promit
nseamn c se angajeaz la o actiune care va modifica asteptarea interlocutorului. Printr-un
act ilocutoriu al enuntrii se angajeaz o actiune specific.
n cazul perlocutiei, enuntul contine o teleologie de ordin comunicational. Scopul
explicit al enuntrii autorului poate s nu fie exprimat sau s nu fie identificabil n enunt,
dect n urma unei eventuale cereri de confirmare sau de explicitare din partea
interlocutorului. Actul perlocutionar este inserat n interstitiile unei situatii de fapt. El poate
exprima si recursul la un alt tip de cod comunicational sau de situatie, cunoscut de ctre unii
dintre vorbitori.
3.3. Stiluri de comunicare
Comunicarea eficient depinde n mare msur de felul n care comunicm, adic de
stilul comunicrii. Potrivit unei celebre formulri, Le style cest lhomme
1
, este evident c
fiecrui individ i este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit stil, care poart
pecetea propriei personalitti, a culturii, a temperamentului si a mediului social n care acesta
trieste. Stilul nu este o proprietate exclusiv a textelor literare, el este specific oricrui act de
comunicare.
3.3.1. Caliti generale ale stilului
Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie s ndeplineasc, n principal,
urmtoarele calitti:
- claritatea expunerea sistematizat, concis si usor de nteles; absenta clarittii
impieteaz asupra calittii comunicrii, conducnd la obscuritate, nonsens si la
echivoc;
- corectitudinea o calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale n ceea ce
priveste sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice se numesc
solecismesi constau, cu precdere, n dezacordul dintre subiect si predicat;
- proprietatea se refer la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a
exprima mai exact intentiile autorului;
- puritatea are n vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii
literare; potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme, care reprezint cuvinte
vechi, iesite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte recent intrate n limb, al
cror uz nu a fost nc pe deplin validat si regionalisme, cuvinte a cror ntrebuintare
este local, specific unei zone. Potrivit cu valoarea de ntrebuintare a cuvintelor, cu
sensurile n care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica
dou categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar de anumite grupuri de
vorbitori care confer cuvintelor alte sensuri dect cele de baz pentru a-i deruta pe cei
care nu cunosc codul si jargonul, care este un limbaj de termeni specifici unor anumite
comunitti profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapid;
- precizia are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru
ntelegerea comunicrii;
- concizia urmreste exprimarea concentrat pe subiectul de comunicat, fr divagatii
suplimentare si neavenite;
1
Stilul este omul nsusi
3.3.2. Caliti particul are ale stilului
- naturale(ea const n exprimarea fireasc, fr afectare, fr o cutare fortat a unor
cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul;
- demnitatea impune utilizarea n exprimarea oral numai a cuvintelor sau a
expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; mai nou este invocat n
acest sens si atitudinea politically corectnnes, evitarea referirilor cu caracter rasial,
sovin, antisemit, misogin sau androgin.
- armonia obtinerea efectului de ncntare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si
expresii capabile s provoace auditoriului reprezentri conforme cu intentia
vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia;
- fine(ea folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprim ntr-un mod indirect
gnduri, sentimente, idei.
3.3.3. Tipologia stilurilor de comunicare
Stilul neutru se caracterizeaz prin absenta deliberat a oricrei forme de exprimare
a strii sufletesti, pentru c ntre emittor si receptor nu se stabilesc alte relatii dect cele
oficiale, de serviciu;
Stilul familiar se caracterizeaz printr-o mare libertate n alegerea mijloacelor de
expresie, ca urmare a unor intense triri afective; presupune o exprimare mai putin
pretentioas, mai apropiat, folosit n relatiile cu membrii familiei, prietenii, colegii;
Stilul solemn sau protocolar, are ca trstur specific cutarea minutioas a acelor
formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enuntrii o not evident de
ceremonie, solicitat de mprejurri deosebite, n vederea exprimrii unor gnduri si
sentimente grave, mrete, profunde;
Stilul beletristic specificitatea acestui stil const n marea bogtie de sensuri la care
apeleaz si pe care le foloseste; este stilul care ncearc s abordeze dictionarul unei limbi n
exhaustivitatea sa;
Stilul ytiin(ific se caracterizeaz prin aceea c n procesul comunicrii se apeleaz la
formele de deductie si de inductie ale rationamentelor, ignorndu-se ntr-o oarecare msur,
sensibilitatea si imaginatia;
Stilul administrativ un stil functional, care are ca element definitoriu prezenta unor
formule sintactice cliseu, cu ajutorul crora se efectueaz o comunicare specific institutiilor;
Stilul publicistic abordeaz o mare varietate tematic, fapt ce l apropie de stilul
beletristic, dar l deosebeste de acesta faptul c pune accentul pe informatie mai mult dect pe
forma de prezentare, urmrind informarea auditoriului;
Stilul de comunicare managerial stilul n care mesajul managerului caut s aib
un impact puternic asupra auditoriului, urmrind s activeze eficienta si eficacitatea acestuia,
angajarea la rezolvarea de probleme, informarea, dirijarea spre anumite scopuri.
3.3.4. Formele comunicrii oral e
Monologul este o form a comunicrii n care emitentul nu implic receptorul; n
aceast form a comunicrii exist totusi feed-back, dar nu exist un public anume; n acelasi
timp, nici nu se poate vorbi de existenta unui monolog absolut.
Conferin(a clasic presupune o adresare direct, public n care cel care sustine
conferint conferentiarul evit s enunte propriile judecti de valoare, rezumndu-se s le
prezinte cu fidelitate pe cele ale autorilor despre care conferentiaz.
Conferin(a cu preopinen(i este forma n cadrul creia se prezint mai multi
conferentiari, care prezint idei opuse pe aceeasi tem; conferinta cu preopinenti poate fi
regizat sau spontan.
Expunerea este forma de discurs care angajeaz n mod explicit personalitatea, opiniile,
sistemul de valori ale celui care vorbeste, care si transmite opiniile cu privire la un subiect.
Prelegerea este situatia comunicativ n care publicul care asist la o prelegere a avut
posibilitatea s sistematizeze informatii, fapte, evenimente anterioare angajrii acestui tip de
comunicare; presupune un nivel de abordare mai ridicat, fr o introducere de acomodare cu
subiectul pus n discutie.
Relatarea o form de comunicare n care se face o decodificare, o dezvluire, o
prezentare, apelnd la un tip sau altul de limbaj, a unei realitti obiective, a unor stri de fapt,
a unor actiuni fr implicarea celui care particip, ferit de subiectivism si de implicare
personal.
Discursul este forma cea mai evoluat si cea mai pretentioas a monologului, care
presupune emiterea, argumentarea si sustinerea unor puncte de vedere si a unor idei inedite,
care exprim un moment sau o situatie crucial n evolutia domeniului respectiv.
Toastul este o rostire angajat cu prilejul unor evenimente deosebite; nu trebuie s
depseasc 3, 4 minute; trebuie s fie o comunicare care face apel la emotionalitatea celor
prezenti, dar cu msur.
Alocu(iunea reprezint o interventie din partea unui vorbitor ntr-un context
comunicational avnd drept scop ilustrarea unui punct de vedere; nu trebuie s depseasc 10
minute.
Povestirea este forma cea mai ampl a comunicrii, n care se folosesc cele mai variate
modalitti, care face apel la imaginatie si sentimente, la emotii, la cunostinte anterioare; n
mod deosebit i este specific angajarea dimensiunii temporale sub forma trecutului;
subiectivitatea povestitorului este prezent din plin, lsndu-si amprenta pe forma si stilul
mesajelor transmise.
Pledoaria este asemntoare ca form si functie discursiv cu alocutiunea,
diferentiindu-se de aceasta prin aceea c prezint si sustine un punct de vedere propriu.
Predica este un tip de adresare n care posibilitatea de contraargumentare si manifestare
critic sunt reduse sau chiar anulate; specific institutiilor puternic ierarhizate.
I nterven(ia este situatia n care emittorul vine n sprijinul unor idei ale unui alt
participant la discutie, acesta din urm declarndu-si, fie si tacit, acordul cu mesajul enuntat;
prin interventie, emitentul adnceste un punct de vedere si l sustine.
I nterpelarea reprezint situatia n care cineva, aflat n postura de distribuitor de
informatie, cere unor anumite surse o mai bun precizare n anumite probleme, pe anumite
domenii.
Dialogul este comunicarea n cadrul creia mesajele se schimb ntre participanti,
fiecare fiind pe rnd emittor si receptor; rolurile de emittor si receptor se schimb reciproc;
participantii la dialog fac un schimb de informatii; toti participantii la dialog se consider
egali, si acord acelasi statut.
Dezbaterea este o form a comunicrii n care nu sunt implicate structuri evaluative;
este destinat clarificrii si aprofundrii unor idei; nu are un centru de autoritate vizibil, dar
are un moderator.
Seminarul este form de dialog care implic serioase structuri evaluative; are un centru
autorizat de comunicare, care este si centrul de conducere al discutiilor din cadrul
seminarului.
I nterviul este forma rigid a dialogului, n care rolurile de emitent si receptor nu se
schimb; este folosit ca metod de obtinere de informatii n pres.
Colocviul este forma de comunicare n care participantii dezbat n comun o anumit
idee, n baza unei discutii, pe un anumit subiect, prin participarea fiecruia la discutii
mbogtindu-se sfera subiectului abordat.
3.3.5. Procesul comunicrii oral e
n procesul de comunicare se pot identifica o serie de stimuli care impun acestui act
specific uman un caracter individual, fcnd comunicarea specific fiecrui vorbitor. Acestia
sunt de natur intern sau de natur extern.
Stimulii de natur intern sunt:
- experientele personale, mentale, fizice, psihologice si semantice, istoria fiecruia;
- atitudinile personale, datorate educatiei si instructiei fiecruia, nivelului si pozitiei sociale,
profesiei;
- perceptia si conceptia despre lume, despre propria persoan, despre interlocutori;
- propriile deprinderi de comunicator si nivelul de comunicare al interlocutorului.
Stimulii de natur extern sunt:
- tendinta de abstractizare operatie a gndirii prin care se urmreste desprinderea si
retinerea doar a unei nsusiri si a unor relatii proprii unui fapt;
- tendinta deductiv tendinta de a aseza faptele sau enunturile ntr-un rationament care
impune concluzii ce rezult din propuneri si elemente evidente;
- tendinta evalurii tendinta de a face aprecieri prin raportarea la propriul sistem de valori,
la alte sisteme, la alte persoane.
Situatia vorbirii, a trecerii limbii n act, presupune o serie de abilitti necesare
interlocutorilor pentru a reusi o comunicare eficient. Conditiile cerute de operationalizarea
comunicrii, care tin de personalitatea vorbitorului, a comunicatorului sunt:
- claritate organizarea continutului de comunicat astfel nct acesta s poat fi usor de
urmrit; folosirea unui vocabular adecvat temei si auditorului; o pronuntare corect si
complet a cuvintelor;
- acurate(e presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sensurile
dorite; cere exploatarea complet a subiectului de comunicat;
- empatie vorbitorul trebuie s fie deschis tuturor interlocutorilor, ncercnd s
nteleag situatia acestora, pozitiile din care adopt anumite puncte de vedere, s
ncerce s le nteleag atitudinile, manifestnd n acelasi timp amabilitate si prietenie;
- sinceritate situatia de evitare a rigidittii sau a stngciei, recurgerea si mentinerea
ntr-o situatie natural;
- atitudine evitarea miscrilor bruste n timpul vorbirii, a pozitiilor ncordate sau a
unora prea relaxate, a modificrilor bruste de pozitie, a scprilor de sub control a
vocii;
- contact vizual este absolut necesar n timpul dialogului, toti participantii la dialog
trebuie s se poat vedea si s se priveasc, contactul direct, vizual, fiind o prob a
credibilittii si a dispozitiei la dialog;
- nf(iyare reflect modul n care te privesti pe tine nsuti: tinuta, vestimentatia,
trebuie s fie adecvate la locul si la felul discutiei, la statutul social al interlocutorilor;
- postur pozitia corpului, a minilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate acestea
trebuie controlate cu abilitate de ctre vorbitor;
- voce urmriti dac sunteti auziti si ntelesi de cei care v ascult, reglati-v volumul
vocii n functie de sal, de distanta pn la interlocutori, fata de zgomotul de fond;
- vitez de vorbire trebuie s fie adecvat interlocutorilor si situatiei; nici prea mare,
pentru a indica urgenta, nici prea nceat, pentru a nu pierde interesul asculttorilor;
- pauze de vorbire sunt recomandate atunci cnd vorbitorul doreste s pregteasc
auditoriul pentru o idee important.
Pentru a ntelege de ce actiunea de a asculta este, de asemenea, important n
comunicare, e necesar s trecem n revist fazele ascultrii.
- auzirea actul automat de receptionare si transmitere la creier a undelor sonore
generate de vorbirea emitentului; exprim impactul fiziologic pe care-l produc undele
sonore;
- n(elegerea actul de identificare a continutului informativ comunicat, recompunerea
sunetelor auzite n cuvinte, a cuvintelor n propozitii si fraze;
- traducerea n sensuri este implicat memoria si experienta lingvistic, cultural, de
vorbire a asculttorului;
- atribuirea de semnifica(ii informa(iei receptate n functie de nivelul de
operationalizare a limbii, a vocabularului, a performantelor lingvistice;
- evaluarea efectuarea de judecti de valoare sau adoptarea de atitudini valorice din
partea asculttorului.
O comunicare nu este deplin dac n relatie nu se afl si un receptor; o bun
comunicare, o reusit a acesteia, depinde si de atitudinea asculttorului. Calittile unui bun
asculttor sunt:
- disponibilitatea pentru ascultare ncercarea de a ptrunde ceea ce se comunic, de
a urmri ceea ce se transmite;
- manifestarea interesului a asculta astfel nct s fie evident c cel care vorbeste
este urmrit; celui care vorbeste trebuie s i se dea semnale n acest sens;
- ascultarea n totalitate interlocutorul trebuie lsat s-si expun toate ideile, s
epuizeze ceea ce vrea s spun;
- urmrirea ideilor principale cererea revenirii asupra unui subiect trebuie s se
refere la ideile principale din ceea ce a fost spus si s nu se insiste pe lucruri fr
important;
- ascultarea critic ascultarea cu atentie si identificarea cu exactitate cui i apartin
ideile care se comunic;
- concentrarea aten(iei concentrare pe ceea ce se spune, nu pe ceea ce nu se spune,
pe efectele secundare ale comunicrii sau pe cele colaterale, accidentale care pot s
apar n timpul comunicrii;
- luarea de noti(e ajut la urmrirea mai exact a ideilor expuse; permite elaborarea
unei schite proprii a ceea ce a fost expus;
- sus(inerea vorbitorului o atitudine pozitiv si ncurajatoare din partea auditoriului
pentru a permite emitentului s izbuteasc n ntreprinderea sa.
3.3.6. Interpretarea mesaj elor
Forma cea mai general de interpretare a mesajelor este rationamentul logic. Acesta are
la baz un proces de ordonare a conotatiilor termenilor si a relatiilor n care apar acestia n
judectile pe care le facem n enunturile noastre. Rationarea cunoaste dou moduri
fundamentale: deductia si inductia
Deduc(ia const n extragerea de judecti particulare din judecti generale, pornind de
la situatii, de la cunostinte cu un caracter general; prin deductie putem ajunge la cunostinte,
judecti cu caracter particular, specifice; este un mod de interpretare specific analizei.
Silogismul este o form a deductiei si reprezint operatiunea logic prin care din dou
premise, una major, cealalt minor, se obtine o concluzie prin eliminarea termenului mediu,
comun fiecrei premise. Silogismul cunoaste patru figuri de baz cu mai multe moduri
fiecare. Nu toate modurile silogistice sunt valide. Adevrul concluziei silogismului nu
depinde de adevrul premiselor de la care se pleac. Adevrul silogistic este unul formal.
Concluzia urmeaz ntotdeauna partea mai slab a premiselor, pe cea cu o sfer conotativ
mai restrns sau pe cea cu form negativ.
I nduc(ia este procesul invers deductiei, constnd n ajungerea la judecti de valoare
pornind de la judecti, fapte particulare; de la situatii particulare spre situatii generale; un mod
de interpretare specific sintezei.
4. COMUNI CAREA NONVERBAL
n contextul tipurilor de comunicare, comunicarea nonverbal prezint interes din cel
putin dou motive:
- rolul ei este adesea minimalizat, percepndu-se doar vrful icebergului ntr-o
conversatie;
- ntr-o comunicare oral, 55% din informatie este perceput si retinut prin intermediul
limbajului nonverbal (expresia fetei, gesturile, postura corpului etc.).
Comunicarea nonverbal are, datorit ponderii ei mari n cadrul comunicrii realizate de un
individ, un rol deosebit de important. Limbajul nonverbal poate sprijini, contrazice sau substitui
comunicarea verbal. Mesajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului si este cel
cruia i se acord de ctre interlocutor atentia cea mai mare. Astfel, de exemplu, cineva poate
constata c, desi interlocutorul sustine c spune adevrul, l simte c minte.
4.1. Limbajul corpului
Pentru a evidentia importanta limbajului corpului, este suficient s ne gndim la filmele
mute, sau pantomima care exprim povesti ntregi doar prin limbajul trupului. De multe ori,
cnd au de discutat ceva important, oamenii evit comunicarea prin telefon si prefer
comunicarea fat n fat, deoarece comunicarea prin telefon blocheaz comunicarea prin
intermediul limbajului corpului si n acest fel face comunicarea incomplet, nesigur.
Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia fetei, miscarea corpului
(gesturi), forma si pozitia corpului, aspectul general si prin comunicarea tactil.
4.1.1. Expresi a feei
Comunicarea prin expresia fetei include mimica (ncruntarea, ridicarea sprncenelor,
ncretirea nasului, tuguierea buzelor etc.), zmbetul (prin caracteristici si momentul folosirii),
si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privirii, etc.).
Fata este cea mai expresiv parte a corpului si expresia acesteia constituie un mijloc de
exprimare inestimabil. n mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens
n timpul comunicrii. De multe ori, ntr-o conversatie, ceea ce exprim ochii este mult mai
important dect ceea ce exprim cuvintele.
Mimica este cea care comunic diferite stri emotionale: fruntea ncruntat semnific
preocupare, mnie, frustrare; sprncenele ridicate cu ochii deschisi mirare, surpriz; nas
ncretit neplcere; nrile mrite mnie sau, n alt context, excitare senzual; buze strnse
nesigurant, ezitare, ascunderea unor informatii.
Zmbetul este un gest foarte complex, capabil s exprime o gam larg de informatii, de
la plcere, bucurie, satisfactie, la promisiune, sau cinism. Interpretarea sensului zmbetului
variaz ns de la cultur la cultur (sau chiar subcultur), fiind strns corelat cu
presupunerile specifice care se fac n legtur cu relatiile interumane n cadrul acelei culturi.
Modul n care o persoan priveste si este privit are legtur cu nevoile sale de
aprobare, acceptare, ncredere si prietenie. Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un
nteles. Privind pe cineva confirmm c i recunoastem prezenta, c exist pentru noi;
interceptarea privirii cuiva nseamn dorinta de a comunica. O privire direct poate nsemna
onestitate si intimitate, dar n anumite situatii comunic amenintare. n general, o privire
insistent si continu deranjeaz.
Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indic lipsa de prietenie. Miscarea
ochilor n sus exprim ncercarea de a ne aminti ceva; n jos - tristete, modestie, timiditate sau
ascunderea unor emotii. Privirea ntr-o parte sau neprivirea cuiva poate denota lipsa de
interes, rceala. Evitarea privirii nseamn ascunderea sentimentelor, lips de confort sau
vinovtie.
Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului n situatii n care se
simt amenintati, dar o vor cuta n situatii favorabile; exist chiar expresia a te agta cu
privirea.
Privirea constituie un mod netactil de a atinge pe cineva, de unde si expresia a
mngia cu privirea.
Pupilele dilatate indic emotii puternice. Pupilele se lrgesc, n general, la vederea a
ceva plcut, fat de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micsoreaz ca manifestare
a nesincerittii, neplcerii. Clipirea frecvent denot anxietate.
4.1.2. Micarea corpului
Corpul comunic prin gesturi, pozitie, si prin modul de miscare.
Cteva elemente ale limbajului gesturilor sunt:
- strngerea pumnilor - denot ostilitate si mnie, sau depinznd de context, determinare,
solidaritate, stres;
- brate deschise - sinceritate, acceptare;
- mn la gur - surpriz si acoperirea gurii cu mna - ascunderea a ceva, nervozitate;
- capul sprijinit n palm semnific plictiseal, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriv,
denot interes extrem;
- minile tinute la spate pot s exprime superioritate sau ncercare de autocontrol.
Trebuie avute ns n vedere si diferentierile culturale. De exemplu, miscarea capului de
sus n jos semnific aprobare, n timp ce n alte tri (Sri Lanka) aprobarea este exprimat prin
miscarea capului de la dreapta la stnga. Gestul de artare cu degetul este considerat
nepoliticos la noi, insult n Thailanda si absolut neutru, de indicare, n SUA.
Utilizarea gesticulatiei excesive este considerat ca nepoliticoas n multe tri, dar
gesturile minilor au creat faima italienilor de popor pasional.
Modul n care americanii si ncruciseaz picioarele (relaxat, miscri largi, fr nici o
retinere) difer de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia final); cel al brbatilor difer
de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe mas dac aceasta nseamn o
pozitie comod sau dac vrea s demonstreze control total asupra situatiei. La noi oamenii
tind s fie destul de constienti de modul n care fac acest gest si l asociaz n moduri diferite
cu formalitatea, competitia, tensiunea. Btitul picioarelor denot plictiseal, nerbdare sau
stres.
4.1.3. Postura corpului
Postura/pozitia comunic n primul rnd statutul social pe care indivizii l au, cred c l
au sau vor s l aib. Sub acest aspect, ea constituie un mod n care oamenii se raporteaz unii
fat de altii atunci cnd sunt mpreun. Postura corpului ne d informatii si despre atitudine,
emotii, grad de curtoazie, cldur sufleteasc.
O persoan dominant tinde s tin capul nclinat n sus, iar cea supus n jos. n
general, aplecarea corpului n fat semnific interesul fat de interlocutor, dar uneori si
neliniste si preocupare. Pozitia relaxat, nclinare pe scaun spre spate, poate indica detasare,
plictiseal sau autoncredere excesiv si aprare la cei care consider c au statut superior
interlocutorului.
Posturile pe care le au oamenii, corelate cu relatia dintre ei atunci cnd sunt mpreun,
se pot clasifica n trei categorii:
1. de includere/neincludere, postur prin care se defineste spatiul disponibil activittii de
comunicare si se limiteaz accesul n cadrul grupului. De exemplu, membrii grupului pot
forma un cerc, pot s se ntoarc/aplece spre centru, s-si ntind un brat sau picior peste
intervalul rmas liber, indicnd prin toate acestea c accesul la grup este limitat.
2. de orientare corporal, care se refer la faptul c doi oameni pot alege s se aseze fat-n
fat (vizavi) sau alturi (paralel). Prima situatie comunic predispozitia pentru
conversatie, iar a doua - neutralitate.
3. de congruent/incongruent, postur care comunic intensitatea cu care o persoan este
implicat n ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intens conduce la postura
congruent (similar cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului
declanseaz n acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat n comunicare. n
cazul n care exist ntre comunicatori divergente de statut, de puncte de vedere sau de
opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveste spre interlocutor, nu
interactioneaz sub nici o form.
Modul de miycare a corpului
Desfsurarea unei persoane ntr-o comunicare din punct de vedere al modului de
miscare a corpului poate fi caracterizat de:
- miscri laterale (se consider buni comunicator);
- miscri fat-spate (se consider om de actiune);
- miscri verticale (se consider om cu putere de convingere).
n America au aprut asa-numitii headhunters, vntorii de capete, consultanti
specializati pe problema gsirii de oameni potriviti pentru o anumit functie managerial.
Acesti specialisti folosesc intensiv aceste indicii.
4.1.4. Comunicaia tactil
Acest tip de limbaj non-verbal se manifest prin frecventa atingerii, prin modul de a da
mna, modul de mbrtisare, de luare de brat, btutul pe umr etc.
Cunoastem ce semnific aceste atingeri pentru romni, dar n diferite culturi ele pot
comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, nclinarea capului nlocuieste datul minii
ca salut, n timp ce la eschimosi acest salut se exprim cu o usoar lovitur pe umr.
Unii oameni evit orice atingere. Forta si tipul de atingere depinde n mare msur de
vrst, salut, relatie si cultur.
4.2. Prezen(a personal
Prezenta personal comunic, de exemplu, prin intermediul formei corpului, a
mbrcmintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor si a altor accesorii
vestimentare.
Avem n cultura noastr anumite atitudini privind legtura dintre forma corpului,
aspectul exterior si personalitate. Distingem trei tipuri de fizic:
- ectomorf (fragil, subtire si nalt);
- endomorf (gras, rotund, scurt);
- mezomorf (musculos, atletic, nalt).
Datorit conditionrilor sociale am nvtat la ce s ne asteptm de la oamenii
apartinnd diferitelor categorii. Astfel, tindem s-i percepem pe ectomorfi ca fiind tineri,
ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endomorfi i percepem ca
fiind btrniciosi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbreti, buni la suflet, agreabili, de
ncredere, prietenosi, dependenti de altii; pe mezomorfi i percepem ca fiind ncptnati,
puternici, aventurosi, maturi n comportare, plini de ncredere n sine, vesnic nvingtori.
mbrcmintea, n msura n care este rezultatul unei alegeri personale, oglindeste
personalitatea individului, este un fel de extensie a eului si, n acest context, comunic
informatii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sau al celor din
jur. mbrcmintea se poate folosi pentru a crea un rol.
mbrcmintea si accesoriile pot marca statutul social real, sau pretins. De exemplu,
femeile care acced la o functie managerial nalt vor tinde s se mbrace ntr-un mod
particular (costum sobru din dou piese), purtnd accesorii similare celor brbtesti (serviet
diplomat).
mbrcmintea non-conformist comunic faptul c purttorul este un original, rzvrtit
social, posibil creator de probleme sau artist. mbrcmintea neglijent este asociat n
general cu valoarea intrinsec a individului.
Pentru situatii de afaceri este apreciat mbrcmintea elegant si de calitate, dar nu
sofisticat.
Igiena personal constituie un factor important. Mirosul telegrafiaz mesaje pentru
multe persoane, chiar fr a fi constiente de aceasta. Parfumul puternic, chiar de calitate,
atrage atentia ntr-un mod neadecvat si ne sugereaz prostul gust sau anumite intentii.
4.3. Limbajul spa(iului
Limbajul spatiului trebuie interceptat simultan n functie de 5 dimensiuni: mrime, grad
de intimitate, nltime, apropiere - deprtare, nuntru - n afar.
Fiecare din noi are preferinte n legtur cu distanta fat de cei cu care comunicm. n
majoritatea culturilor europene, nu se apreciaz apropierea cu mai mult de 40-50 cm dect a
celor din familie sau a persoanelor iubite; aceast distant defineste spa(iul intim.
Invadarea acestui spatiu produce senzatia de disconfort.
Comunicm confortabil atunci cnd distanta fat de interlocutor este de 1-2 m, distant
ce defineste spa(iul personal. ntr-un spatiu mai mic este greu s te concentrezi asupra
comunicrii. Adeseori suntem pusi n situatia ca, n timp ce vorbim cu cineva, s facem un pas
nainte sau unul napoi pentru a ne regla acest spatiu la mrimea adecvat pentru spatiul
nostru personal.
Apropierea exagerat poate comunica amenintare sau relatii de natur strict personal;
deprtarea excesiv poate comunica arogant, important, statut social superior. Cu ct o
persoan este mai important, cu att va tinde s aleag o mas de birou mai mare, care
impune o distant mai mare fat de interlocutor.
Dac urmrim modul n care oamenii tind s-si aleag locul ntr-o ncpere (atunci cnd
exist posibilitatea de a alege) si cum si marcheaz spatiul personal prin mprstierea foilor,
ntinderea picioarelor etc., devine evident ce vor acestea s ne comunice.
Modul n care managerul foloseste spatiul n timpul sedintelor poate comunica ceva
despre personalitatea sa, despre stilul de conducere si luare a deciziilor. Managerul ce st n
spatele biroului indic lipsa dorintei de actiune. Probabil c acest tip de manager va lua
deciziile singur si stilul su de conducere este mai degrab autocratic dect democratic.
n general, spatiile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde si intime. Cele
mari sunt asociate cu puterea, statutul si importanta. De aceea, adeseori suntem intimidati
intrnd ntr-un spatiu mare, nalt si cu mobilier masiv.
4.4. Limbajul culorilor
Culoarea, dincolo de perceptia si trirea ei afectiv, este si o oglind a personalittii
noastre si deci influenteaz comunicarea. Gndirea creatoare are loc optim ntr-o ncpere cu
mult rosu, iar cea de reflectare a ideilor ntr-o camer cu mult verde. Culorile strlucitoare
sunt alese de oamenii de actiune comunicativi, extravertiti, iar cele pale de timizi, introvertiti.
Semnificatia culorilor poate fi diferit n diverse culturi. De exemplu, rosul este asociat
n China cu bucurie si festivitate, n J aponia cu lupt si mnie; n cultura indienilor americani
semnific masculinitate, n Europa dragoste, iar n SUA comunism. n trile cu populatie
african, negrul sugereaz binele, iar albul rul. Pentru europeni, negrul este culoarea tristetii,
n timp ce aceste stri sunt exprimate la japonezi si chinezi prin alb. Verdele semnific la
europeni invidie, la asiatici bucurie, iar n anumite tri sperant, n timp ce galbenul comunic
la europeni lasitate, gelozie, la americani este culoarea intelectualittii, iar la asiatici semnific
puritate.
Culoarea afecteaz comunicarea sub urmtorul aspect: culorile calde stimuleaz
comunicarea, n timp ce culorile reci o inhib; monotonia, precum si varietatea excesiv de
culoare, inhib si-i distrag pe comunicatori.
4.5. Limbajul timpului
Modul n care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu:
- precizia timpului
- lipsa timpului
- timpul ca simbol.
Precizia timpului
Timpul este considerat ca ceva pretios si personal si, n general, atunci cnd cineva si
permite s ni-l structureze, aceasta comunic diferenta de statut.
A veni mai trziu sau ceva mai devreme la o ntlnire de afaceri sau a fi punctual sau nu
la o sedint are anumite semnificatii: comunic atitudinea fat de interlocutor sau fat de
activitatea respectiv, perceptia statutului si a puterii, respectul si importanta acordat.
ntrzierea poate irita si insulta.
Cu ct oamenii sunt fcuti s astepte mai mult, cu att ei se simt mai umiliti, se simt
desconsiderati si inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, n mod
voit sau nu, pentru a manipula, supune si controla sau pentru a comunica respect si interes.
Lipsa timpului
Percepem timpul ca pe o resurs personal limitat si, de aceea, modul n care fiecare
alegem s l folosim comunic atitudinea noastr fat de cel care solicit o parte din aceast
resurs. Dac nu acordm timp pentru o anumit comunicare se va percepe ca neacordare de
important. Studiile sociologice au artat c, n general, relatia de comunicare pozitiv se
dezvolt proportional cu frecventa interactiunii (deci timp petrecut mpreun).
Timpul ca simbol
Acest aspect tine de o anumit obisnuint, cum este ritmul (de exemplu: mncm de trei
ori pe zi si la anumite ore). Similar, anotimpurile impun anumite activitti si un anume fel de
viat clar situate n timp. Srbtorile si ritualurile, de asemenea, sunt marcate de timp. Astfel,
oamenii de afaceri stiu c n preajma srbtorilor de iarn se cumpr mai mult si se lucreaz
mai putin.
n final, dup ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj n parte, este bine s stim
anumite aspecte ale limbajului nonverbal de care trebuie tinut cont n interpretarea lui:
Pentru a evita interpretarea gresit a unui element de limbaj nonverbal este bine s-l
interpretm n contextul tuturor celorlalte elemente verbale si non-verbale.
Caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, experient de viat etc., sunt
elemente care trebuie luate n considerare n interpretarea corect a limbajelor
nonverbale.
Modul de folosire si interpretare a limbajelor nonverbale difer sub multe aspecte: de
la individ la individ; de la profesie la profesie; de la colectivitate la colectivitate; de la
cultur la cultur.
5. COMUNI CAREA DE MAS
Viata omului contemporan se caracterizeaz, printre altele, prin multitudinea de
informatii, pe care le primeste permanent pe diferite ci. Prin cantitatea, frecventa si
simplitatea lor, mesajele mass-media au devenit tot att de familiare ca si hrana, lucrurile din
locuint, sau prietenii. n spatele acestui flux continuu de imagini, sunete si semne
functioneaz un sistem socio-profesional a crui complexitate si anvergur sunt nebnuite
publicului larg si care este cu att mai subtil cu ct vizibilitatea produselor sale d iluzia
transparentei. Inaugurat n secolul al XV-lea, prin aparitia tiparului, acest sistem a cunoscut o
dezvoltare real n secolul al XIX-lea, pentru ca n ultimul veac al mileniului actual s aib un
caracter realmente exploziv, adevratele sale resurse fiind evidentiate abia n ultimii 50 de ani,
odat cu generalizarea audio-vizualului. Pentru a-i ntelege mecanismele si legittile care-l
guverneaz, numeroase stiinte clasice, ntre care economia, lingvistica, psihologia,
sociologia, istoria si antropologia cultural, cu ramurile lor moderne cum sunt marketingul,
semiotica, psihosociologia, imagologia, etnografia cotidianului etc., si-au conjugat eforturile
realiznd o sintez care, la captul unui secol de evolutie, a conturat un cmp teoretic nou:
acela al tiinelor comunicrii de mas. n prezent, este un adevr larg recunoscut c acestea
si-au cstigat o pozitie bine definit si au dobndit un prestigiu inatacabil n ansamblul
stiintelor sociale. Stiinte noi si mobile, precum cele ale comunicrii de mas sunt caracterizate
printr-un ritm aparte, rapid si incitant, pentru c ele se dezvolt simultan cu evolutia
sistemului mass-media (generalizarea comunicrii prin Internet, jocurile video interactive etc.)
si cu sporirea rafinamentului metodelor de cercetare, ceea ce va declansa fr ndoial si
schimbri spectaculoase de paradigme teoretice. Totodat, este evident faptul c acest proces,
prin mai slaba lui vizibilitate pentru publicul larg (cercetrile si rezultatele lor circul mai ales
n mediile stiintifice si universitare), se situeaz n contratimp n raport cu accesibilitatea si
pregnanta mass-media. Se poate trage concluzi, n acest context, c universul comunicrii de
mas, permanent prezent si evident prin el nsusi, umbreste cercetrile ce i s-au consacrat,
dnd impresia c tot ceea ce se ntmpl n acest univers este simplu, natural, de la sine nteles
si c nu mai este nevoie nici de studii, nici de teorii, nici de concepte pentru a vorbi despre,
sau pentru a comenta ceea ce se ntmpl n aceast lume a mass-media. ns o astfel de
perspectiv nu este dect o iluzie pgubitoare.
ntr-un sistem att de amplu si de complex, cum este cel al comunicrii de mas (care
pune n miscare importante resurse financiare, umane si materiale, de rezultatele cruia
beneficiaz milioane de oameni, modelnd prin efectele pe care le produce gndirea si
comportamentul unor importante colectivitti umane care ocup o pozitie vital n angrenajul
politic al oricrei societti contemporane etc.) nimic nu mai poate fi simplu si de la sine
nteles. n aceste conditii, se poate aprecia fr teama de a gresi, c mass-media a devenit un
fel de centru gravitational n raport cu care si definesc pozitia celelalte segmente ale societtii
sistemul economic, sistemul politic, sistemul cultural, sistemul ideologic, cel al cercetrilor
stiintifice si, alturi de toate acestea, viata noastr cotidian.
Este evident deci nevoia eliminrii ambiguittilor si confuziilor, a realizrii unei
ntelegeri stiintifice a acestei problematici, a depsirii iluziei competentei si chiar a
profunzimii n acest domeniu.
5.1. Conceptul de comunicare de mas
De cele mai multe ori, la nivelul cunoasterii comune, comunicarea de mas este
identificat drept mass-media. Deoarece si acest concept de mass-media este mai nou, se
impune o definire a sa: Termenul medium(la plural media) este un cuvnt de origine latin,
transplantat ntr-un ansamblu anglo-saxon. El desemneaz n principiu procesele de mediere,
mijloacele de comunicare si se traduce, n general, cu expresia mijloace de comunicare.
Mass-media reprezint mijloace de comunicare pentru un mare public, un public de mas,
inventate si utilizate n civilizatiile moderne si avnd drept caracteristic esential marea lor
fort si vasta lor raz de actiune. Evident, n aceast categorie se nscriu radiodifuziunea i
televiziunea, cinematograful si presa, care este considerat ca fiind unul dintre principalele
mass-media. Cartea, discursurile, benzile, casetelesau videocasetelepot, de asemenea, s fie
ncadrate n categoria mass-media; de asemenea, afiul publicitar. Se poate considera c si
cuvntul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace de comunicare, chiar dac ele servesc mai
curnd la stabilirea de relatii interpersonale dect ca emittori ctre marele public.
Se impun totusi unele precizri fat de acest punct de vedere. ntre notiunile demass-
media si comunicare de mas, mijloace ale comunicrii de mas este evident c nu poate
exista o sinonimie perfect. Confuziile care se fac n acest sens limiteaz sensurile
conceptelor printr-un reductionism simplist, inadecvat. ntrecomunicare de mas, nteleas ca
mesaje si procese de comunicare si mijloace de comunicare (instrumentele comunicrii,
mijloacele tehnice de transmitere a mesajelor) exist diferente vizibile, care nu pot fi ocolite
sau trecute cu vederea.
Astfel, o celebr definitie dat comunicrii de mas (ansamblul procedeelor pres,
radio, televiziune, cinema etc. prin care se realizeaz informarea, propaganda si actiunea
asupra opiniei publice), este, din acest punct de vedere, lipsit de precizie si poate fi
amendat.
Expresiamass-media nu poate si nu trebuie s nlocuiasc notiunea decomunicare de
mas. Chiar mass-media semnific si are o cuprindere mai mare dect cea de mijloace.
Notiunea de mass nseamn de fapt un public numeros, dar poate fi nteleas si ca o
amplitudine social a mesajului, ca o simultaneitate a receptrii pe o arie larg, ca o
standardizare a consumului de produse culturale si, n acelasi timp ca un nivel sczut de
receptivitate. Din aceast perspectiv, conceptul decomunicare de mas este definit n sens
unilateral, simplist, crendu-se n mod artificial o desprtire ntre cultura nalt, a elitelor
sociale si cultura de mas, productia de mas, receptarea de mas, consumul de mas. Acesta
este si motivul care i determin pe unii teoreticieni s prefere notiunile detehnici de difuzare
colectiv, canale de difuzare colectiv.
Nu se poate defini conceptul decomunicare de mas fr a se tine cont de faptul c este
vorba despre un ansamblu de fenomene socio-culturale strns legate de evolutiile n domeniul
stiintei si tehnologiei, ceea ce implic unele trsturi specifice. Desi nceputurile comunicrii
de mas pot fi situate n secolul al XV-lea datorit inventrii tiparului, aceasta este pregnant
n secolul XX, dup prima conflagratie mondial, o dat cu dezvoltarea mijloacelor tehnice n
domeniul audio-vizualului. Abia n aceste conditii se poate spune c ea face posibil
transmiterea unui mesaj ctre un public variat si numeros, care l receptioneaz simultan, fiind
desprtit din punct de vedere spatio-temporal de surs. Emittorul, n acest caz, este un
profesionist al comunicrii, un jurnalist o persoan institutionalizat, sau o organizatie de
comunicare, un post de radio, un canal de televiziune, un ziar (grupuri sociale specializate
antreprenorii de pres si personalul lor). Aceasta este de fapt si prima dintre caracteristicile
comunicrii de mas: emitorul, o persoan institutionalizat, care reprezint, de obicei, un
grup de persoane, este unmare productor de mesaje.
Prin comparatie, n toate celelalte modalitti de comunicare (direct, indirect, multipl)
emittorul de mesaje este unul singur. Diferenta dintre modurile de comunicare este dat, n
acelasi timp, de mijloacele prin care se face comunicarea, ca si de numrul receptorilor de
mesaje.
Din aceast perspectiv se poate aprecia c, n cazul comunicrii de mas, comunicarea
se socializeaz, devine colectiv. Revenind, emittorii de mesaje nu mai sunt indivizi, ci
grupuri formate din indivizi, iar mesajele, care nu mai reprezint doar prerea unui singur
individ, ci a ntregului grup, trec printr-un mijloc de informare (ziarul, radioul, televiziunea).
n acelasi timp, destinatarii comunicrii formeaz grupuri largi, colectiviti umane, fapt care
constituiesocializarea audienei (a receptrii).
O alt caracteristic a conceptului analizat vizeaz caracterul unidirecional si mediat al
comunicrii. Emittorii si receptorii de mesaje sunt separati spatial si temporal, iar
informatiile se transmit prin intermediul unei tehnologii moderne, specifice erei electronice.
n fine, o nou trstur a comunicrii de mas este dat de faptul c reactia grupului
receptor de mesaje fat de grupul emitor (feed-back-ul) este lent, chiar de indiferent.
Cnd ea se produce, receptorii devin, la rndul lor, purttori ai unor noi mesaje.
Pe marginea acestui subiect se poate vorbi de trei caracteristici ale comunicrii sociale
prin intermediul presei, care o diferentiaz de toate celelalte forme ale comunicrii si anume:
caracterul instantaneu (sau cvasi-instantaneu), deoarece informeaz despre un
eveniment aproape n acelasi timp cu desfsurarea lui sau cu un decalaj foarte mic;
permanena, pentru c nu cunoaste nici o ntrerupere si jaloneaz istoria n
continuitatea ei;
caracterul universal, pentru c este prezent peste tot si n orice moment.
Presa se poate defini drept ocomunicaiesocial, ea ndeplinind urmtoarele conditii:
periodicitate pregnant (aparitie cotidian)
consum imediat, fr ntrziere; mesajul jurnalistic este extrem de perisabil n timp, de
aceea el trebuie consumat imediat, altfel si pierde orice savoare
eterogenitatea continuturilor efemere si varietatea incoerent a functiilor; ziarul este
un conglomerat de stiri; satisface gusturile cele mai diverse
grija pentru actualitate, dominant si coplesitoare; totul porneste de la actualitatea
imediat si se reduce la ea; cotidianul, prin faptele, opiniile, evenimentele, ntmplrile
si incidentele sale, invadeaz totul, cuprinde totul, se impune pretutindeni.
productie-difuzare cu mare densitate pentru un enorm conglomerat de persoane:
colectivitate n omogenitate, mas n eterogenitate.
n orice actiune de comunicare, trebuie avute n vedere cele cinci ntrebri
fundamentale: cine spune? ce spune? prin ce canal? cui? cu ce efect?
Din aceast perspectiv, fiecare element al actului comunicrii poate fi supus analizei,
avnd n vedere cele dou componente: structura si functia. Astfel, cine? vizeaz analiza de
control, adic studiul emittorului, al celui care initiaz si controleaz procesul comunicrii;
ce? vizeaz analiza de coninut a comunicrii; prin ce canal? urmresteanaliza canalelor de
comunicaie, a mediului (pres scris, cinema, radio, televiziune, video etc.); cui? vizeaz
analiza publicului, audienta, modul de receptare a mesajelor; cu ce efect? vizeaz analiza
scopului, a efectelor si eficacittii comunicrii.
n concluzie, modelul comunicrii de mas se poate rezuma la formula: cineva spune
ceva cuiva.
5.2. Industrializarea comunicrii sociale
Aparitia si functionarea tiparului a permis multiplicarea bunurilor culturale si, prin
aceasta, difuzarea lor pe arii geografice din ce n ce mai largi si n medii sociale din ce n ce
mai diverse. Astfel, relatii de comunicare ce ar fi trebuit anterior acestei epocale inventii, s
reuneasc grupuri restrnse de persoane, au pus n legtur nenumrate alte persoane. Acesti
indivizi sunt strini de autorul comunicrii, nu au o legtur direct cu el si beneficiaz de un
duplicat al mesajului initial.
Se poate aprecia c, n general, n procesul comunicrii sociale se pot instaura dou mari
tipuri de relatii:
Relaii directe comunicarea se realizeaz ntre dou sau mai multe persoane, aflate
n pozitii de proximitate; ele interactioneaz si se influenteaz reciproc n cadrul
acestui proces. Un astfel de tip de comunicare poart numele de comunicare
interpersonal.
Relaii indirecte comunicarea dintre persoane este mijlocit de un instrument care
permite transferul mesajului de la emittor ctre receptor (sau receptori). n astfel de
cazuri, comunicarea estemediat.
Medierea se realizeaz prin echipamente tehnice care permit oamenilor s comunice
expresia gndirii lor, oricare ar fi scopul acestei gndiri.
Din dorinta de a asigura o ct mai mare arie de cuprindere a mesajelor, dar si de a
amplifica durata acestora, oamenii au inventat noi si noi mijloace tehnice. Directiile de
cutare s-au orientat spre solutii capabile s asigure suportului mesajelor o capacitate mare de
nglobare si o rezistent sporit si s multiplice aceste suporturi, n vederea atingerii unei
audiente ct mai mari, ori s mreasc viteza cu care aceste mesaje sunt fixate pe suport si
ajung la destinatar. n ultimele dou secole, dar ndeosebi n secolul al XX-lea, explozia
tehnologic a oferit o considerabil diversitate de solutii, fiecare dintre ele fiind menit s
rspund unei nevoi de comunicare. Crtile tiprite n tiraje de mas, suportul magnetic de
stocare si transmitere a informatiei au amplificat la cote cndva greu de imaginat posibilittile
de nmagazinare si pstrare a datelor si informatiilor; ziarele si revistele, discurile (clasice sau
de ultim generatie) si nregistrrile magnetice, precum si filmele au mrit volumul audientei
la nivelul milioanelor de oameni. De asemenea, telefonul, radioul, televiziunea si satelitul au
permis transmiterea din ce n ce mai rapid a mesajelor, ajungndu-se ca diferenta dintre
momentul transmiterii si cel al receptrii s fie practic zero. n toate aceste situatii, ntre
entittile de baz ale comunicrii (emittorul si receptorul) se interpune un ntreg angrenaj
tehnologic repartizat n mai multe tipuri de institutii controlate de un numr mare de
specialisti, cu competente dintre cele mai diverse. Acest sistem care multiplic suporturile (n
diferitele lor concretizri) pe care este transmis mesajul, care distribuie unui numr din ce n
ce mai mare de beneficiari, simultan, acelasi mesaj conduce la realitatea conform creia
emittorul nu se mai adreseaz unei alte persoane sau unui grup restrns de indivizi, ci unei
multimi enorme de receptori. n concluzie, prin si datorit acestui angrenaj tehnologic si
institutional, comunicarea mediat a devenit ocomunicare de mas.
Din aceast perspectiv, comunicarea mediat cuprinde n sfera ei dou tipuri de relatii:
comunicarea mediat tehnologic, dar n grup restrns si comunicarea de mas. n prima
categorie pot fi enumerate discutiile prin telefon, dialogurile realizate prin e-mail
discursurile publice amplificate prin instalatii de sonorizare, concertele si spectacolele etc. n
cea de-a doua grup sunt cuprinse toate situatiile n care ntre emittor si receptor se interpun
utilaje complexe si, mai ales, institutii sofisticate; n acest caz, receptorii reprezint o mas
enorm de oameni, un ansamblu de colectivitti formate din indivizi care nu se cunosc ntre
ei, nu se afl n relatii de proximitate si sunt foarte diferiti n ceea ce priveste pozitia social,
sexul, vrsta, religia, mentalittile etc. Datorit tehnologiilor, prin comunicarea de mas se
generalizeaz dimensiunea democratic a informatiei, toti cei care doresc pot avea acces la
mesaje fr bariere de natur politic, social sau religioas. Acest acces nu este ns total
liber, el presupune un sacrificiu, deoarece accederea la continutul mesajului are un cost
oarecare.
Istoria comunicrii de mas este, din acest punct de vedere, o istorie a scderii
costurilor: de la primele crti produse cu tiparul lui Guttenberg, pn la crtile si ziarele de
astzi, de la pionieratul n radiodifuziune si televiziune, pn la performantele actuale n
materie, costurile presupuse de accesul la informatii au nregistrat o permanent scdere.
Acest lucru s-a produs nu n valoare absolut, ci n valoare relativ, deoarece sporirea
continu a numrului de beneficiari a permis reducerea permanent a preturilor. Cu alte
cuvinte, cu ct un produs din sfera comunicrii de mas este cunoscut de un public mai
numeros, cu att pretul accesului la produsul respectiv este mai mic. Rezultatul unui asemenea
fenomen este industrializarea produciei de mesaje: standardizarea si tipizarea, producerea
dup principiul lucrului la banda rulant, evitarea unicittii (att de important n art) si
aplicarea legilor economiei de piat n definirea valorii (productia este dictat de consum si nu
de criterii de judecat de ordin estetic, filosofic, moral etc.) au condus n cele din urm la
eficientizarea creatiei n comunicarea de mas si, implicit, la lrgirea fr precedent a
formelor si posibilittilor de acces la informatii si divertisment.
5.3. Mijloace de comunicare de mas
Istoria mijloacelor folosite n comunicarea de mas este destul de recent, deoarece are
la baz descoperiri relativ noi, rezultate ale revolutiei industriale, dar si aparitia unor
organizatii comerciale, a unor trusturi, concerne, corporatii, interesate att de productia de
mas, ct si de difuzarea de mas, aductoare de profit.
Presa este desigur cel mai vechi mijloc de comunicare de mas, dar nu n faza ei de
nceput cnd se adresa unui public restrns, ci presa din epoca modern, care cptat
caracteristica de mas. Produs al erei industriale, ea dispune de toate posibilittile (tehnice,
economice, sociale, culturale) pentru aparitia unor ziare de mare tiraj la preturi accesibile unui
public de mas. Revolutionarea tehnicii imprimeriei si inventarea rotativei, de exemplu, au
avut consecinte extrem de favorabile asupra producerii ziarului, ajungndu-se ca ntre anii
1860-1870 n tri ca Franta, Anglia sau Statele Unite ale Americii s se imprime 12.000-
18.000 exemplare pe or.
n secolul al XIX-lea presa a cunoscut att o crestere spectaculoas a numrului de ziare
si a tirajului lor, ct si o diversificare a acestora, pe categorii de interese, de vrst, de
profesie, de apartenent social si politic, de pregtire intelectual etc. Toate se caracterizau
prin predominanta demersului informativ, exprimnd preocuprile politice, economice,
sociale, culturale si literare din vremea respectiv. Tot n secolul al XIX-lea au aprut si
institutiile specializate n comunicarea de mas (agentiile de stiri).
Secolul al XX-lea a adus o extraordinar mbogtire si diversificare a presei, att n ceea
ce priveste tehnica de imprimare, ct si n ceea ce priveste calitatea ziarelor, comercializarea
si difuzarea lor.
Caracteristic pentru aceast etap este c presa a cunoscut un proces de diversificare, n
paralel cu unul de specializare. Se poate constata, astfel, existenta unei prese politice, care
exprim opiniile unor grupuri sociale sau politice, a unei prese a elitelor intelectuale, la care
nu au acces dect cititorii avizati, ai unor grupuri restrnse, a unei prese specializate (cu
caracter stiintific, sportiv, economic, juridic etc.), a unei prese literar-artistice, a unei prese
pentru femei, pentru copii i adolesceni, de popularizare tiinific, apresei centrale, dar si
locale, apresei de scandal etc.
O etap deosebit de important n dezvoltarea comunicatiilor moderne, ca instrument al
comunicrii de mas, a fost determinat de tehnologia din domeniul electricitii i
electronicii. Este perioada care marcheaz aparitia telegrafului, a telefonului, fonografului,
radioului, cinematografului, televiziunii.
n ultimele decenii ale secolului al XX-lea, o nou descoperire s-a impune n
comunicarea de mas: calculatorul. El este instrumentul care permite ca informatiile s poat
fi pstrate si prelucrate n diverse moduri cu o maxim rapiditate. Prin capacitatea sa
extraordinar de a memora cantitti imense de date, se modific profund modalitatea de
comunicare, calculatorul ocupnd un rol fundamental n evolutia societtii n general si a
presei n special. n lumea presei calculatorul devine nu numai o important banc de date, ci
si o modalitate modern de editare, prin prelucrarea stirilor, punerea lor n pagin, titrarea lor,
realizarea propriu-zis a ziarelor si revistelor. Uriasul potential de comunicare al
calculatorului rezult din introducerea tehnologiei informatice care, n esenta ei este profund
comunicational.
Procesul de informatizare a determinat transformri substantiale n sfera comunicrii. S-
a modificat mediul de comunicare, el devenind unul specializat, destinat doar cunosctorilor,
fapt care provoac anumite inegalitti n procesul comunicrii. Totodat, s-a impus tendinta
de mondializare a contextului comunicrii, ceea ce nseamn integrarea comunicrii ntr-o
industrie a comunicrii, ce conduce la asigurarea accesibilittii ei.
Dac la toate cele enumerate pn acum se adaug si noua tehnologie aInternetului, cu
multiplele sale posibilitti de comunicare, se poate ntelege n ce directie se ndreapt n mod
real tehnologia viitorului.
5.4. Canalul de transmitere
Mesajele create n comunicarea de mas sunt distribuite publicului cu ajutorul unui
ansamblu de tehnologii. Totalitatea mijloacelor tehnice de transmitere, a modalittilor de
expresie utilizate n transmitere si a institutiilor aferente constituie mediile. Exist trei tipuri
de medii:
medii autonome, n care suportul de transmitere poart n el mesajul; o parte dintre
aceste suporturi nu necesit instalatii tehnice de decodare, si anume, crtile, ziarele si
revistele, afisele; alte suporturi, cum sunt televizorul, radioul, casetofonul etc. se
caracterizeaz prin existenta unor sisteme mai mult sau mai putin sofisticate de
decodare, prin care mesajul este transformat din forma inaccesibil n care a circulat
pn la receptor n forme accesibile simturilor si gndirii umane.
medii de difuzare; n aceste cazuri, suportul are doar misiunea de a transmite un mesaj,
ca de exemplu: releele, cablul, satelitul etc.
medii de comunicare; aceste suporturi permit realizarea dialogului la distant: telefon
sau e-mail.
O alt caracteristic a mediilor este c ele pot s asigure permanenta sau non-
permanenta mesajelor. Aceast trstur defineste una dintre deosebirile fundamentale ale
presei scrise fat de cea audio-vizual: n timp ce produsele celei dinti permit contactul
prelungit sau reluat cu mesajele cuprinse n ele, emisiunile de radio si TV nu permit acest
lucru, consumnd actul comunicrii odat cu terminarea transmiterii lor. Dac n prima
situatie cititorul este activ si are posibilitatea de a selecta mesajele (poate ntrerupe lectura,
poate relua un pasaj ce i s-a prut neclar, poate depozita textele ce l-au interesat), n a doua
ipostaz el nu poate opri procesul receptrii, nu poate reveni asupra unui moment, nu poate
reciti mesajul transmis. Aceasta este de fapt si principala explicatie pentru succesul
comercial al aparatelor care permit copierea si redarea mesajului audio sau video, ele
permitnd plasarea mesajelor audiovizuale ntr-un registru analog presei scrise, revenirea
asupra textului, catalogarea si pstrarea lui.
Aceast diferent este dublat de faptul c presa scris multiplic acelasi produs, n timp
ce presa audiovizual distribuie, n simultaneitate, un produs mediatic. Prima este lent,
deoarece procesul de multiplicare, interpus ntre productie si difuzare, prelungeste timpul
necesar transmiterii, a doua este extrem de rapid, deoarece, datorit caracterului imaterial al
mijlocului de transmitere, continutul ei se poate difuza cu o vitez extraordinar.
Canalul de transmitere influenteaz elaborarea mesajului prin traducerea lui din forma
initial ntr-o alta, marcat de caracteristicile tehnice ale mediilor: cuvntul vorbit devine und
electromagnetic sau succesiune de semne tipografice, imaginea real devine und si proiectie
sau sum de puncte albe si negre. Aceste influente pot modifica structura initial a mesajului,
imprimndu-i o seam de trsturi independente de intentiile comunicatorilor. Din acest motiv
specialistii n comunicarea de mas sunt obligati s-si adecveze structura mesajului la
caracteristicile canalului, pentru a mri calitatea si eficacitatea actului de comunicare.
n concluzie, evolutiile tehnologice ale canalelor de transmitere au modificat si vor
modifica tehnicile de lucru, cile de acces, calitatea continuturilor mesajelor si asteptrile
publicului n acest domeniu.
5.5. Publicul
Datorit avantajelor oferite de noile tehnologii, numrul celor ce au acces la mesajele
comunicrii de mas atinge cifre de-a dreptul impresionante. Audienta unui spectacol, a unui
program de stiri sau a unei publicatii poate cuprinde milioane de oameni, care nu se cunosc
ntre ei, nu triesc n acelasi spatiu si nu mprtsesc o limb comun sau cultur, religie,
convingeri politice ori nivel de trai comune. Singurul lucru care i leag este consumul unor
mesaje mass-media identice si trirea unor stri, n general, asemntoare. n acest fel, n
comunicarea de mas receptorul cuprinde o multitudine de indivizi risipiti pe o larg arie
geografic si eterogeni din punct de vedere socio-profesional. Aceast realitate i determin pe
comunicatori s fie n permanent preocupati de trezirea si mentinerea atentiei unui public att
de numeros si de variat. Efectul const n faptul c mesajele devin din ce n ce mai putin
personale, mai putin contextuale, mai putin specializate, deoarece ele trebuie s fie accesibile
si atractive pentru o audient care se distinge prin eterogenitate, adic printr-o formidabil
varietate de tipuri umane si de conditionri socio-culturale.
De aceea, termenul de masificat, utilizat pentru a caracteriza o asemenea audient, nu
se refer, n primul rnd, la cantitatea receptorilor, cum s-ar putea crede, ci ndeosebi la
diversitatea lor, definit prin dispersie, anonimitate, lips de organizare social, inconsistent
n compozitie, ntr-un cuvnt, un agregat de spectatori, cititori, asculttori si privitori.
Dezvoltarea unor tehnici noi de comunicare a permis n ultima perioad o anumit
demasificare a audientei. Astfel, cablul si satelitul, concomitent cu multiplicarea ofertei au
permis crearea de programe specializate care se adreseaz unui public tint oarecum mai
omogen: iubitorii de sport, de filme, de desene animate, de muzic au acum acces la produse
create exclusiv pentru gusturile si interesele lor, fr a mai fi obligati s consume si alte
produse, de interes general. Acelasi efect s-a produs si n presa scris, unde tehnologiile offset
si informatica au permis scurtarea timpului de realizare a unor ziare si reviste diversificate,
pentru variate gusturi si preocupri, dar si n radio, odat cu perfectionarea sistemelor de
transmisie.
Acest proces de fragmentare a publicului nu anuleaz ns caracterul eterogen al micro-
audientelor: indivizii care urmresc un meci, ascult un post profilat pe un anumit gen de
muzic sau citesc o revist de mod, n afara interesului pentru acel domeniu, nu mprtsesc
prea multe valori (culturale, politice, religioase etc.) comune, nu ocup acelasi spatiu si nu
creeaz vreo form oarecare de organizatie social.
Utilizarea mediilor moderne n comunicarea de mas si, prin aceasta, distributia larg
a mesajelor are drept consecint direct pierderea uneia dintre caracteristicile esentiale ale
comunicrii interpersonale: interactiunea dintre emittor si receptor. n comunicarea de mas,
aceast form de influent reciproc dispare: comunicarea devine unidirectionat (de la
emittor la receptor), dominant, monopolizatoare; rspunsul receptorilor este slab, ntrziat si
rareori are puterea de a schimba traseul ori continutul comunicrii n momentul producerii
sale.
Prin urmare, se desprinde concluzia c dou forme de non-comunicare afecteaz
comunicarea de mas. Astfel:
Receptorii nu pot comunica direct cu emitorii. Cititorul unei publicatii nu are cum s
influenteze scrierea unui articol si nici nu poate da o replic imediat autorului su dac
este vizat nemijlocit; n aceeasi situatie se afl si asculttorul unei emisiuni radio sau cel
ce priveste un program TV, chiar dac n ultima perioad se extind emisiunile interactive.
Cum poate totusi, omul din public, s-si manifeste dorinta de participare la dialog si s
ncerce s-si impun propriul punct de vedere? El are la dispozitie dou modalitti de
actiune, diametral opuse: prin selecie, oprind comunicarea si inaugurnd un nou canal de
comunicare cu alt emittor, ori prin chemarea la dialog, caz n care el alege drumul
anevoios al apelului la comunicare si transmite scrisori sau d telefon n redactii. n
prezent, majoritatea institutiilor mass-media ncurajeaz aceste forme de comunicare si
ofer periodic un spatiu aparte pentru publicarea opiniilor primite de la audient; mai mult
dect att, n domeniul audiovizualului, avantajele tehnologiei permit deschiderea unor
ferestre de comunicare n cadrul unor emisiuni de dialog cu publicul, fie apropiat, adus
n studio, fie ndeprtat, dar accesibil prin intermediul telefonului. Totusi, aceast
comunicare este lent, greoaie, indirect si cu efect improbabil: scrisorile apar dup
articolul respectiv si oricum nu au puterea si prestigiul mesajului jurnalistic. Vocile
participantilor la talk-show-uri sunt slabe (n raport cu cea a vedetei) si sunt filtrate de
regiile tehnice. n plus, accesul omului obisnuit la feed-back, adic transformarea sa din
receptor n emittor suport efectul disproportiei dintre numrul imens al celor care ar
vrea s spun ceva si cile limitate de acces oferite de canalele comunicrii de mas.
Totodat mai poate fi ntlnit si fenomenul n care jurnalistii si cercettorii constat c
persoanele cu care intr n contact nu sunt reprezentative pentru publicul lor, fiind, de fapt,
persoane care au timp s comunice cu institutiile mass-media. Din acest motiv, lipsa
interactiunii comunicationale afecteaz statutul si activitatea emittorilor, care cu greu pot
avea o imagine clar asupra atitudinilor publicului, asupra impactului pe care l au
mesajele lor si asupra asteptrilor, dorintelor sau nemultumirilor declansate de un mesaj
sau altul.
Consumatorii mesajelor mass-media nu pot s dialogheze nici mcar ntre ei; la nivelul
unor audiente de ordinul a cel putin zeci de mii de oameni, este evident c acestia nu au
cum s interactioneze. Desigur c la nivelul microgrupurilor (familie, vecini, prieteni), n
cazul unui consum comunitar de mesaje mass-media, apar forme de dialog, prin care
continuturile receptate sunt comentate, ntelese si redimensionate.
5.6. Con(inutul
Cea mai important caracteristic a continuturilor vehiculate n comunicarea de mas
provine din faptul c ele sunt oferite spre consum. Un produs mass-media este o marf sau un
serviciu, vndut unor consumatori potentiali, n concurent cu alte produse mass-media.
Deoarece scopul principal este de a atrage un numr ct mai mare de consumatori,
comunicarea de mas ofer o mare varietate de continuturi, atractive si accesibile, mereu
nnoite si permanent promovate prin diferite companii de publicitate. La modul general, oferta
mass-media cuprinde urmtoarele tipuri de mesaje:
Informaii acestea pot fi att sub forma datelor brute, neprelucrate (rezultate sportive,
cotatii bursiere, buletin meteo etc.), ct si sub forma datelor prelucrate (stirile si jurnalele
de actualitti, reportajele, anchetele etc.). Nu de putine ori informatiile sunt impregnate cu
elemente de divertisment, asa cum se ntmpl la un talk-show, sau chiar n ambalajul
spectaculos al prezentrii din unele jurnale de actualitti.
Divertisment n prezent mass-media este cea mai mare furnizoare de divertisment, att
prin programele TV, ct si prin continutul distribuit prin radio sau presa scris.
Idei i opinii prin contactul cu presa, oamenii pot afla care sunt prerile altora, fie ei
specialisti n diferite domenii, editorialisti cu experient, sau reprezentanti ai publicului. n
acest sens, cititorii si asculttorii manifest o atractie constant pentru editoriale si
comentarii, pentru emisiunile de dezbatere, pentru interviuri si emisiuni.
Diversitatea receptorilor i oblig pe emittori (jurnalisti, editori, realizatori de
programe) s uniformizeze si s standardizeze continuturile comunicate. Ei aplic asa-numitul
principiu al numerelor mari, n virtutea cruia mesajele mass-media trebuie s fie accesibile
ct mai multor oameni, s fie eliberate de elemente de strict specialitate sau de note elitiste.
Omul mediu constituie centrul gravitational n jurul cruia se nvrt toate mesajele
presei: continuturile, formele de ambalare, ordonarea textelor, accentele afective toate se
raporteaz la atitudinile, interesele si aspiratiile acestui public mediu. Acesta este motivul
pentru care continutul comunicrii de mas trebuie s fie caracterizat prin claritate, simplitate,
atractivitate trsturi care asigur accesul direct, rapid la ntelesul mesajelor pentru uriasele
multimi de oameni medii care opteaz pentru aceast form de consum si comunicare
cultural.
5.7. Rolul yi func(iile mass-media n societate
Pornind de la observarea efectelor pe care mass-media le produce asupra vietii sociale,
dar si a influentelor pe care indivizii si grupurile sociale le exercit asupra presei, specialisti
din diverse domenii au ncercat s vad ce loc ocup mass-media n viata social, ce legturi
se creeaz ntre ea si diferite institutii, care este valoarea acestor interactiuni si ce putere are
presa n procesele de transformare a structurilor economice, sociale, politice ori culturale. n
acest context, se poate observa c relatia dintre mass-media si societate poate fi privit din trei
puncte de vedere: consecinte globale (functiile presei), ansamblu de influente (efectele presei)
si misiuni atribuite (rolurile presei). n limbajul uzual si chiar n unele lucrri de specialitate,
termenul de functie cumuleaz frecvent cele trei variante enumerate anterior.
Prima i cea mai important funcie a presei, a mass-media n general, este aceea de
a informa.
Ratiunea suprem a aparitiei presei a fost de a informa, de a nregistra, de a comunica ce
se ntmpl n lume, ce face, ce spune, ce gndeste lumea. Plastic, se poate spune c
informatia este sngele oricrui ziar. Opiniile n acest sens sunt diverse, dar converg spre
ideea c o caracteristic esential a lumii de astzi este nevoia de informare.
A doua funcie fundamental a mass-media este cea formativ, modelatoare.
Mass-media exprim si cristalizeaz opinii, comportamente, mentalitti si le
influenteaz n sens pozitiv sau negativ, contribuind totodat la ridicarea nivelului general de
cunoastere si de educatie a populatiei n domeniile esentiale ale culturii si civilizatiei.
Modul n care sunt selectate si comentate stirile depinde de diverse criterii, subiective
sau obiective, de diverse interese, personale sau de grup, de gradul general de cultur al
ziaristilor, de etica lor profesional si, nu n ultimul rnd, de receptorii stirilor.
Omenirea modelat de ctre mass-media la scar mondial, la nivelul unui sat global
nu trebuie vzut ca redus la o uniformizare general a indivizilor, ci ca o colectivitate
diversificat, alctuit din indivizi care si exprim optiunile personale, manifestndu-si cu
spirit critic opiniile. Opinia public impune, prin intermediul mass-media, reguli noi, relatii
noi, o nou etic. Ea are rolul de control social, prin realizarea conexiunii inverse tot mai
specifice mijloacelor moderne de comunicare, mai ales radioului si televiziunii.
A treia funcie important a mass-media este cea comercial.
Este bine stiut c stirile sunt cele care vnd ziarul. ntr-o societate democratic,
accesul liber la informatie, informatia exact, obiectiv si rapid, schimbul liber de informatii
sunt vitale pentru opinia public, pentru formarea unor atitudini, orientri, comportamente.
Totusi, o informatie (stire) este expresia unei selectii subiective, a unei judecti de valoare, a
unei optiuni. Informatiile sunt rezultatul unui filtru al optiunii gazetarului, dar si al grupului
actionar cruia el i apartine, al redactiei, sau patronului care l plteste.
Cea de-a patra funcie a mass-media este cea de divertisment.
Omul modern trieste ntr-o continu stare de stres, fiind victima unor profunde
transformri sau crize n domeniul social-economic, politic, cultural etc., cu efecte psihologice
grave si de lung durat, care-i modific comportamentul, relatiile sociale si familiale, modul
de a gndi si a simti. El este supus zilnic unui bombardament informational ametitor, care-i
artificializeaz viata, l rupe de natur, de trebuintele sale fundamentale firesti falsificndu-i
opiniile, optiunile, atitudinile.
De aici apare nevoia fireasc de aprare, de relaxare, de divertisment. Dar, atentie,
divertismentul din mass-media nu mai e un simplu divertisment, el reprezint, n ultim
instant, tot o form (mascat) a unei atitudini, a unei optiuni. Pentru c, n fond, cele dou
functii ale mass-media, cea comercial si cea recreativ, au tot un rol formativ, n sensul
pozitiv sau, dimpotriv, negativ.
Dincolo de controversele privind rolul si functiile mass-media n societate, o concluzie
este evident: imposibilitatea de a le contesta, sau ignora. Dimpotriv, se impune constatarea
c, oricte critici li s-ar aduce, orict de vehement s-ar nega, ele se impun n viata cotidian a
fiecrui individ, dincolo de dorinta cuiva, iar viitorul rmne deschis pentru orice surprize. n
fond, pentru receptor, totul nu este dect o chestiune de optiune, n functie de experienta sa de
viat, de exigentele sale intelectuale si morale.
6. COMUNI CAREA N CADRUL GRUPURI LOR DE
MUNC
6.1. Conceptul de grup de munc
Grupul de munc reprezint un numr de persoane (minim dou), care realizeaz o
activitate sau o actiune comun sub conducerea unui manager.
Fiecare membru si concentreaz eforturile asupra obiectivului comun, dar contributia
lor difer sub aspect cantitativ, calitativ, ca intensitate si natur. Membrii grupului sunt
reciproc dependenti.
Scopul grupului de munc este lucrativ (confectionarea unui produs, repararea unui
utilaj etc.) sau creativ (descoperirea unui nou produs, proiectarea unui utilaj, reorganizarea
unui loc de munc etc.).
Obiectivele fiecrui grup de munc decurg din obiectivele generale ale organizatiei din
care acesta face parte. Grupurile sunt flexibile si se modific n functie de desfsurarea
activittii.
Referitor la formarea grupului de munc exist mai multe teorii:
teoria sociometric, ce sustine c rolul principal n formarea grupului de munc trebuie
s-l aib relatiile de atractie si simpatie dintre componenti; ntre membrii grupului
exist n acest caz un grad ridicat de cooperare si ntelegere; acestea pot duce n final
la rutin, dezinteres, performante sczute;
teoria dinamicii de grup, care recomand formarea grupului de munc n jurul unor
oameni dinamici, competenti si performanti, care prin provocarea unor dezacorduri si
stri conflictuale determin progresul.
6.2. Caracteristicile grupului de munc
Grupul de munc se caracterizeaz prin:
- unul sau mai multe obiective comune, care trebuie realizate prin participarea tuturor;
- norme de comportament si de conduit acceptate si respectate de fiecare membru;
- un anumit statut (ndatoririle, drepturile si obligatiile persoanei) pentru fiecare
membru si un anumit rol (maniera individului de a-si asuma functiile care decurg din
statut);
- existenta, ntre membrii grupului, a unor relatii socio-afective care pot favoriza sau
frna realizarea obiectivelor.
Desfsurarea activittii n cadrul grupului de munc prezint:
- avantaje: potential de informatii mai mare; experient mai mare; fundamentare
stiintific a deciziilor;
- dezavantaje: presiuni sociale; aparitia unei figuri dominante; constrngeri de timp;
dezacorduri frecvente.
6.3. Conducerea grupului de munc
n cadrul grupului de munc, managerul are rolul de a conduce si de a ndruma.
Membrii grupului pot fi din punct de vedere profesional si comportamental:
exceptionali, foarte buni, buni, slabi. Este necesar s se asigure conditii ca cei exceptionali s-
si aduc contributia maxim, iar cei buni s fie ajutati s se dezvolte. Pentru a ndruma
oamenii, sunt necesare diferite nsusiri, cum sunt subtilitatea si abilitatea.
Managerul trebuie s fie constient de aspectele pe care le implic ndrumarea
subordonatilor, deoarece n acest proces exist riscul de a se schimba el nsusi.
Pentru a forma un grup managerul trebuie:
- s acorde ncredere subordonatilor;
- s le ofere toate informatiile necesare desfsurrii activittii n bune conditii;
- s rezolve conflictele de munc astfel nct s nu influenteze negativ colaborarea;
- s fie sincer si transparent fat de grup;
- s actioneze ca un dirijor de orchestr;
- s organizeze un feed-back permanent si s tin cont de el.
n domeniul relatiilor interumane, managerul trebuie s stie c membrii unui grup:
- ndeplinesc diferite roluri care le marcheaz nevoile, comportamentul, activittile:
factori de productie, membri de familie, participanti la comunitti etnice, religioase si
politice, consumatori de bunuri si servicii, cetteni;
- au individualitate proprie;
- au o anumit pregtire profesional, cultural dobndit pn n momentul ncadrrii.
Relatiile interpersonale n cadrul grupului pot fi: oficiale (formale) si informale
(stabilite pe baza unor afinitti personale). Dup efectul pe care l produc, relatiile
interpersonale pot fi de interes-dezinteres, satisfactie-insatisfactie, bun dispozitie-
indispozitie.
Relatiile corecte manager-subordonat exclud amenintarea si pedeapsa.
Principiul de baz al muncii cu oamenii este de a-i trata ca oameni, deci fiinte rationale,
responsabile de sarcinile ce si le-au asumat.
Exist nc manageri care folosesc procedee de manipulare a subordonatilor mpotriva
intereselor proprii si ale grupului. Oamenii nu pot fi nselati la nesfrsit si si pierd ncrederea
n conductorul care procedeaz astfel. Relatiile umane din cadrul grupurilor de munc
trebuie s fie etice.
Acolo unde stimularea moral si material este folosit corect, unde sanctiunile sunt
date cu obiectivitate, unde nu se procedeaz nici cu tolerant, nici cu intolerant, ci cu
dreptate, exist un climat de munc favorabil.
6.4. Tipuri de grupuri de munc
n cadrul oricrei organizatii se constituie unul sau mai multe grupuri de munc, care
coexist si se manifest n diferite domenii de activitate si la diferite niveluri ierarhice.
Acestea se deosebesc printr-o serie de caracteristici de ordin calitativ, astfel:
grupurile formale se constituie pe baz de acte si norme oficiale, au scop lucrativ, apartin
structurii formale, sunt oficiale si obligatorii, se modific odat cu restructurarea
organizatoric, sunt conduse de un sef ierarhic investit oficial cu autoritate;
grupurile informale se constituie spontan, pe baza intereselor si preocuprilor comune,
urmresc sprijinirea propriului interes, se conduc dup regulamente proprii, rmn
aceleasi si dup modificarea structurii oficiale, sunt conduse de un lider ales pe baz de
competent;
grupurile operative sunt grupuri temporare de munc constituite pentru consultant ntr-un
anumit domeniu, sunt alctuite din specialisti diferiti, n functie de problema ce trebuie
rezolvat; se mai numesc si comisii ad-hoc;
echipa este grup de munc temporar sau permanent, care trebuie s rezolve anumite
probleme si care este creat pentru scopuri diferite (echipe antreprenoriale, echipe
autonome).
6.5. Comunicarea n cadrul grupului de munc
Pentru a exista ca grup de munc, este necesar ca membrii acestuia s comunice ntre ei.
Comunicarea n cadrul grupului are urmtoarele obiective:
informarea corect si la timp a membrilor grupului;
formarea de opinii n legtur cu diferite evenimente, discutarea acestora si
transmiterea ctre cei interesati;
vehicularea direct, imediat si nealterat a ideilor, propunerilor si nemultumirilor
ntre membrii grupului;
luarea deciziilor si transmiterea acestora;
evaluarea performantelor obtinute.
n procesul de comunicare n cadrul grupului, ntre emittor si receptor exist mediul
prin care se face transmiterea mesajului. Acesta poate deforma mesajul si chiar procesul de
ntelegere, datorit unor perturbatii care pot aprea (zgomot, posibilitti limitate de percepere
ale receptorului, personalitatea emittorului etc.).
Comunicarea n cadrul grupului de munc este de mai multe tipuri:
verbal, scris, nonverbal;
formal sau informal;
interpersonal;
de grup (intragrup si intergrup).
Comunicarea n cadrul grupului de munc este influentat de:
calitatea mesajului;
viteza si ritmul de comunicare;
sensul comunicrii (ascendent, descendent, orizontal, oblic);
mrimea grupului (n grupurile mai mari se realizeaz mai greu);
pozitia spatial a membrilor grupului n procesul comunicrii (de exemplu, asezarea
fat n fat).
n cadrul grupului de munc relatia dintre manager si subordonat nu trebuie s se bazeze
pe comenzi si supunere ci pe dialog, care uneori poate nsemna schimbarea reciproc a
pozitiilor. Acest gen de dialog se numeste relatie de solicitare si rspuns. Prin solicitare,
managerul va repartiza sarcini subordonatilor pe msura calificrii lor si chiar mai dificile si
va controla modul lor de ndeplinire. n cazul n care constat anumite dificultti, va sprijini
executantul n nlturarea lor. Prin rspuns, managerul va oferi, repede si sincer, solutii la
problemele ridicate de subordonati. Dac se practic acest sistem de solicitare si rspuns,
comunicarea prin dialog n cadrul grupului de munc si poate dezvolta functia sa de
motivare.
6.5.1. Tipologia comunicrilor n cadrul grupului de munc
n cadrul grupului de munc au loc comunicri de diferite tipuri:
Verticale descendente: transmit decizii, ndrumri, instructiuni etc. de la manager la
subordonat, sub form verbal sau scris; sunt cele mai rspndite; au loc continuu;
anumite comunicri se fac direct manager-subordonat, altele prin intermediari.
Verticale ascendente: transmit informatii, opinii etc. de la subordonat la manager; permit
cunoasterea felului n care se realizeaz sarcinile; asigur feed-back-ul.
Orizontale: asigur comunicarea ntre membrii grupului de munc situati pe acelasi nivel
ierarhic; se realizeaz prin dialog sau sedinte de lucru.
Oblice: permit pentru un timp scurt s se evite calea ierarhic; conduc la conflicte de
competent; sunt folosite pentru rezolvarea unor probleme urgente; uneori au caracter
informal.
6.5.2. Reele de comunicare
Retelele de comunicare reprezint ansamblul canalelor de comunicare dispuse ntr-o
anumit configuratie.
Tipurile retelelor de comunicare si caracteristicile lor sunt:
Retea n cerc: fiecare participant are sanse egale de a comunica cu ceilalti; participantii
sunt marcati de un grad de satisfactie mai mare, ntruct nici un membru nu se situeaz pe
pozitia de lider; se adapteaz cel mai usor noilor sarcini ale grupului; caracteristica
grupurilor creative si informale; este practicat de managerii cu stil democrat de
conducere.
Retea n X: apare un lider, ceilalti membri au unele restrictii n comunicare; este specific
grupurilor informale; este practicat de managerii cu stil de conducere laissez-faire
Retea n Y: este practicat n conducerea centralizat; este specific activittilor operative
Retea n lant: apare un lider; este specific grupurilor informale.
Orice retea de comunicare se caracterizeaz prin:
- tip (cerc, lant, stea, n Y);
- numr de verigi;
- grad de flexibilitate (posibilitatea de a se transforma ntr-o alt retea);
- suma vecinilor (numrul total de persoane cu care fiecare membru al grupului poate
intra n relatii directe);
- indice de conexiune (cel mai mic numr de canale nchise sau deschise care antreneaz
dup sine izolarea unui post, deconectarea lui; reflect nivelul de sigurant al
organizrii retelei de comunicare);
- suma distanelor dintre participani (suma numerelor verigilor pe care trebuie s le
parcurg mesajele n cadrul grupului ntre fiecare dintre membrii acestuia);
- indice de centralismal unei poziii din reea (se calculeaz ca raport dintre suma total
a distantelor din retea si suma distantelor fiecrei pozitii; permite stabilirea locului
unde trebuie luat decizia n retea);
- indice de centralismal reelei (reprezint suma indicilor individuali, reflect gradul de
compactitate al retelei);
- indice de periferie (diferenta ntre indicele de centralism al unei pozitii si indicele de
centralism al pozitiei centrale).
Toate aceste mrimi ce caracterizeaz o retea de comunicare permit evidentierea
modului de organizare a unui grup din punct de vedere al concentrrii autorittii si a modului
n care membrii comunic ntre ei.
6.6. Corela(ia comunicare managerial-receptor
Comunicarea managerial este influentat de personalitatea partenerilor de dialog a
cror varietate si complexitate este foarte mare. Iat dou situatii des ntlnite:
Receptor feminin
Caracteristicile receptorului sunt: capacitate de adaptare; devotament; capacitate de a
face servicii; necesitatea de a se face remarcat; necesitatea de a lucra ntr-o atmosfer
agreabil; necesitatea dialogului; tendinta de a forma grupulete.
Cerintele comunicrii manageriale n acest caz sunt: cunoasterea prealabil a
interlocutorului; respectarea regulilor de politete si etichet; grija pentru alegerea locului si
momentului; ponderea mare a limbajului nonverbal; climat de comunicare pozitiv, relaxat;
apelarea la zmbet; ascultarea atent a opiniilor interlocutorului; oferirea de rspunsuri bazate
pe argumente solide; ncheierea dialogului cu o expresie de multumire.
Receptor tnr
Caracteristicile receptorului sunt: receptiv si maleabil; usor influentabil; spontan n
gndire si actiune; neierttor fat de cei ce-l dezamgesc; dorint de independent puternic;
sentiment de onoare foarte dezvoltat; dinamic si operativ.
Cerintele comunicrii manageriale n acest caz sunt: ncurajarea opiniilor personale;
solicitarea de idei; trasarea de sarcini care s-i pun n valoare calittile; aprecierea
performantelor; stimularea pentru a-l determina s coopereze; respectarea personalittii
fiecruia; sinceritatea si transparenta pe tot parcursul dialogului, cu o expresie de multumire.
6.7. Stiluri de comunicare managerial
Oamenii, deci si managerii, au moduri diferite de a comunica, cu atitudini si experiente
diferite, cu puncte forte si slbiciuni diferite.
Managerul trebuie s-si dezvolte stilul de comunicare potrivit propriilor aptitudini si
puncte forte, inclusiv cele ale propriei culturi. n cazul n care va ntlni persoane care
comunic n alte moduri este foarte important s le respecte opiniile si cultura organizational.
Literatura de specialitate evidentiaz un numr mare de stiluri de comunicare
managerial. Pe baza experientei, au fost identificate urmtoarele: de interventie, de control,
de investigare, de influentare.
Stilul de comunicare managerial de interventie presupune: stabilirea a ce se doreste s se
obtin n urma comunicrii; cunoasterea anticipat a interlocutorului; folosirea de cuvinte
care s transmit mesaje clare; acordarea de sprijin si atentie interlocutorului; renuntarea
la acuzatii nefondate; verificarea ntelegerii mesajului prin ntrebri bine puse.
Stilul de comunicare managerial de control presupune: furnizarea n timp util a
informatiilor necesare desfsurrii unei activitti performante; trasarea de sarcini care s
pun n evident calittile subordonatilor; renuntarea la acuzatii si la tendinta de a pune n
inferioritate interlocutorul; asigurarea c subordonatul ntelege consecintele nendeplinirii
sarcinii ce-i revine la standardele stabilite; comunicarea a ceea ce se asteapt concret de la
subordonati; ascultarea nemultumirilor subordonatilor si oferirea de solutii concrete;
rspunsul la ntrebrile puse sincer si la obiect.
Stilul de comunicare managerial de investigare presupune: furnizarea/cererea de
informatii; evaluarea punctelor slabe/critice; identificarea resurselor; analizarea
problemelor.
Stilul de comunicare managerial de influentare presupune: cerere ctre subordonati s
spun cum nteleg activitatea pe care o desfsoar si eventual s aduc corectii; oferirea de
solutii de mbunttire a performantei; punerea accentului pe calitate; convingerea
subordonatilor s gndeasc altfel dect seful si chiar s-l contrazic pe acesta; asigurarea
c interlocutorul este pregtit pentru comunicare; sustinerea opiniilor cu argumente solide;
deschiderea la problemele si ntrebrile subordonatilor; ncheierea discutiei prin trecerea
n revist n mod clar si explicit a problemelor discutate.
6.8. Corela(ia dintre stilul managerial yi stilul de comunicare
Modul n care comunic managerul este influentat si de stilul managerial pe care l
practic: democratic; autoritar; permisiv (laissez-faire).
Stilul de comunicare managerial este influentat n cea mai mare msur de stilul de
munc al conductorilor cu subordonatii.
Pn n prezent, nu se poate preciza care stil de comunicare poate fi considerat cel mai
bun. Adoptarea unui anumit stil de comunicare depinde de mai multi factori cum sunt:
competenta si personalitatea conductorilor; competenta si personalitatea subordonatilor;
stilul de conducere practicat de managerii de vrf; cultura organizational.
1. Stil de conducere democrat - stil de comunicare de interventie
Conducerea democratic are ca deviz suntem alturi n aceast actiune; subordonatii
particip la luarea deciziilor; comportament managerial deschis, prietenos, agreabil; interes
fat de opiniile subordonatilor; orientare spre probleme; comunicare pozitiv responsabil.
Comunicarea de interventie presupune solicitarea de informatii si argumente de la
subordonati; acceptarea opiniilor divergente si analizarea lor; adoptarea de ctre manager a
unei pozitii de egalitate, minimiznd diferentele de statut si putere.
2. Stil de conducere democrat - stil de comunicare de control
Comunicarea de control presupune ascultarea opiniilor subordonatilor; aprecierea
performantelor si critica deficientelor; analiza cilor de progres.
3. Stil de conducere democrat - stil de comunicare de investigare
Comunicarea de investigare presupune analiza opiniilor subordonatilor; identificarea
barierelor de comunicare si nlturarea lor.
4. Stil de conducere democrat - stil de comunicare de influentare
Comunicarea de influentare presupune captarea atentiei interlocutorului apelnd la umor,
citate, replici; manifestare de consideratie pentru interlocutor; discutarea opiniilor divergente;
ncurajarea subordonatilor n emiterea ideilor; flexibilitate concretizat n acceptarea de ctre
manager a posibilittii de a-si schimba opinia, dac argumentarea interlocutorului este solid;
comunicarea este orientat spre activittile concrete.
5. Stil de conducere autoritar - stil de comunicare de interventie
Conducerea autoritar are ca deviz ntotdeauna am dreptate; rigiditate n actiune;
opiniile subordonatilor nu sunt luate n considerare; orientare spre rezultate.
Comunicarea de interventie presupune: decizia este comunicat, iar subordonatul trebuie
s o ndeplineasc ntocmai; limbajul este concis, orientat spre sarcina de ndeplinit;
managerul domin comunicarea.
6. Stil de conducere autoritar - stil de comunicare de control
Comunicarea de control presupune etalarea de ctre manager a unei atitudini de
superioritate; cutarea greselilor si sanctionarea vinovatilor; nu se accept explicatiile
subordonatilor.
7. Stil de conducere autoritar - stil de comunicare de investigare
Comunicarea de investigare presupune: managerul domin comunicarea; lips de
feedback.
8. Stil de conducere autoritar - stil de comunicare de influentare
Comunicarea de influentare presupune impunerea solutiilor; lipsa oricror explicatii;
constrngere si dirijare; ncercri de manipulare si impuneri de idei; rigiditatea managerilor n
privinta opiniilor proprii.
9. Stil de conducere permisiv laissez-faire - stil de comunicare de interventie
Conducerea permisiv presupune: evitarea oricror interventii n organizarea si
conducerea grupului; organizarea si conducerea spontan.
Comunicarea de interventie presupune: acceptarea cu usurint a opiniilor subordonatilor;
lips de feed-back.
10. Stil de conducere permisiv laissez-faire - stil de comunicare de control
Comunicarea de control presupune: lipsa de claritate n formularea cerintelor; lipsa de
feed-back; criticarea defectelor.
11. Stil de conducere permisiv laissez-faire - stil de comunicare de investigare
Comunicarea de investigare presupune: lipsa unor preocupri organizate pentru informare;
subordonatul ofer/cere informatii.
12. Stil de conducere permisiv laissez-faire - stil de comunicare de influentare
Comunicarea de influentare presupune: ncercarea de a schimba comportamentul
subordonatilor pentru a se potrivi cu al su; manipularea subordonatilor pentru a se obtine
ceea ce se doreste.
Prin natura functiei lor, atentia managerilor este ndreptat ctre obtinerea de profit. Un
manager performant tine seama si de interesele subordonatilor si, despre care afl prin
intermediul comunicrii manageriale. Nu trebuie s se uite c un conductor este apreciat si
sprijinit de subordonati nu numai dup modul cum se comport fat de ei, ci si prin modul
cum le sunt aprate interesele.
6.9. Tipuri speciale de comunicare n cadrul grupului de munc; yedin(ele
Sedintele sunt specifice muncii n echip. Acestea ocup o mare parte din timpul
managerilor, dar si al angajatilor. Sedinta poate fi definit ca o activitate n grup, n cadrul
creia are loc un schimb oral de informatii sau de opinii.
Nu orice schimb de informatii ntre manager si angajati n cadrul unei discutii este o
sedint. Sedinta este o form institutionalizat a dialogului din organizatie, desfsurat dup
reguli precise n vederea realizrii unui scop bine stabilit, care nu poate fi atins prin nici o alt
form de comunicare oral sau scris.
n cadrul unei organizatii, sedintele au ca scop:
- transmiterea unor informatii, opinii si/sau decizii;
- culegerea unor informatii de la participanti;
- analiza unor probleme;
- luarea unor decizii de ctre participanti.
Managerul, prin modul de organizare si conducere a unei sedinte, comunic respectul
fat de participanti si modul n care si asum responsabilitatea pentru activitatea desfsurat.
Acest lucru este evident dac managerul:
- organizeaz sedintele numai cnd exist un scop;
- cere participantilor s vin pregtiti si s-si prezinte opiniile ct mai concis;
- aloc timpul necesar fiecrui punct de pe ordinea de zi;
- ncurajeaz exprimarea opiniilor;
- evit discutiile n afara ordinei de zi stabilite;
- nu permite monopolizarea discutiei de ctre o persoan;
- asigur un climat de comunicare adecvat;
- rezolv cu tact eventualele dezacorduri si conflicte;
- asigur tragerea unor concluzii si precizarea unor msuri pentru implementarea
deciziilor luate.
6.9.1. Ti puri de edine
Dup finalitatea formelor de activitate n echip, sunt identificate cinci tipuri
fundamentale de sedinte: decizionale, de informare, de armonizare, de explorare si de
incursiune. Ele se caracterizeaz astfel:
A. yedin(a decizional: conductorii stabilesc dezvoltarea organizatiei n perspectiv, modul
de ndeplinire a sarcinilor, repartizarea resurselor etc.
B. yedin(a de informare: se transmit decizii adoptate de organe ierarhice de pe diferite
niveluri; se transmit informatii necesare desfsurrii performante a activittii; se culeg/se
transmit informatii de ctre seful direct.
C. yedin(a de armonizare: este specific pentru managerii unor compartimente de munc
ntre care nu exist nici un raport de subordonare ierarhic; are drept scop asigurarea
cooperrii ntre diferitele compartimente, att n procesul pregtirii unor decizii, ct si n
implementarea lor.
D. yedin(a de explorare: are drept scop promovarea unor idei noi; apeleaz la anumite
tehnici (brainstorming, Delphi etc.); accentul se pune pe imaginatia participantilor.
E. yedin(a de incursiune: participantii pornesc de la o idee bine definit, avnd sarcina s o
transforme ntr-un proiect operational; accentul se pune pe precizia tehnic a programului.
6.9.2. Reguli de desfurare a unei edine
Eficienta unei sedinte depinde mult de felul n care este condus. Specialistii recomand
o serie de reguli a cror respectare influenteaz reusita unei sedinte, astfel:
A. Deschiderea edinei
- respectarea cu strictete a orei fixate;
- formularea clar a scopului sedintei;
- formularea pozitiv a ideilor;
- folosirea cuvintelor care s fac ideile interesante;
- limitarea comentariului introductiv la 1-2 minute.
B. Dezbaterea propriu-zis
- asezarea din primele minute a dezbaterii pe fondul problemei;
- ncurajarea participantilor de a judeca independent, prin adresare de ntrebri de genul:
care sunt alternativele? care pare cea mai bun solutie si de ce? care factori nu au fost
luati n considerare?
- calmarea momentelor de tensiune;
- evitarea digresiunilor care pot s apar;
- asigurarea continuittii sedintei pe problemele pentru care a fost convocat;
- respectarea timpului programat pentru sedint.
C. Tragerea concluziilor
- expunerea concluziilor la sfrsit de ctre conductorul sedintei;
- stabilirea unui plan de msuri si a unor termene pentru actiune si raportare;
- sublinierea contributiilor valoroase aduse n timpul discutiei;
- reliefarea msurii n care au fost atinse obiectivele propuse si a actiunilor ce revin
participantilor n viitor.
7. COMUNI CAREA PROFESI ONAL
7.1. Comunicarea oral
Sub umbrela derutant a notiunii decomunicare oral se afl deopotriv elemente care
tin de expresia sonor a vocii umane si elemente care tin de sensul cuvintelor. n acest sens, se
poate face o distinctie ntre dou tipuri de limbaj, profund diferite ca natur, dar intim
conectate:
limbajul paraverbal ceea ce oamenii comunic prin voce (volum, intonatie, ritm,
tonalitate, accent, pauze) si prin manifestri vocale fr continut verbal (rs, dresul vocii,
geamt, oftat, mormieli, plescituri, urlete, tipete, fluierturi etc.);
limbajul verbal ceea ce oamenii comunic prin rostirea si descifrarea ntelesului
cuvintelor.
n lumina acestei distinctii, este evident statutul decomponent a comunicrii orale,
atribuit comunicrii verbale. Evident este ns si faptul c, n acelasi timp, comunicarea oral
este, dintr-un alt punct de vedere, parte a comunicrii verbale, deoarece aceasta din urm
poate fi realizat nu numai oral, dar si scris.
Comunicarea oral prezint numeroase avantaje fat de comunicarea scris:
- vorbitorul si poate observa interlocutorul si interveni pe loc cu modificri, att la
nivelul limbajului paraverbal ct si verbal, pentru a eficientiza comunicarea;
- oralitatea permite un joc logic si imediat al ntrebrilor cu rspunsurile, ntr-o derulare
spontan si flexibil;
- oralitatea asigur terenul cel mai fertil pentru manifestarea comportamentelor
persuasive si manipulatoare, pune n valoare carisma si capacitatea de a convinge si
influenta oamenii.
Puternica legtur existent ntre mesajul paraverbal si cel verbal se traduce prin aceea
c interventia celui dinti provoac intensificarea, slbirea, distorsionarea sau anularea
semnificatiilor cuvintelor rostite. De aceea, persoanele care doresc s influenteze sau s-i
controleze pe cei din jurul lor, s-i ncurajeze sau s-i intimideze, s-si afirme autoritatea si
s-si mentin controlul, s obtin aprobarea sau refuzul interlocutorilor, trebuie s nvete s
mnuiasc mesajul paraverbal.
n timp ce vorbeste, omul dezvluie o cantitate imens de informatii despre sine, dar
nu att de mult prin cuvinte, ct prin voce. Prin alternarea tonurilor vocii, se poate contracara
monotonia si directiona atentia asculttorului. Tonurile crescnde exprim o doz de
sigurant, n timp ce inflexiunile descrescnde puncteaz nesiguranta. Atunci cnd se doreste
s se arate ncredere si competent, cnd se doreste atragerea atentiei si convingerea,
psihologii recomand folosirea unui ton parental. Cnd cineva nu este luat n serios, cnd
nu reuseste s conving si nu se poate impune n fata celorlalti, e cazul s se ntrebe si dac nu
cumva tonul adoptat este unul copilresc.
Varierea volumului vocii este o alt tehnic ce trebuie stpnit, deoarece permite
cuiva s domine sau s fie dominat. Fiecare poate face acest lucru mai bine sau mai ru, n
functie de volumul plmnilor, de capacitatea toracic, de calitatea corzilor vocale, de modul
n care este controlat respiratia, de pozitia corpului etc. Elementele care nu tin neaprat de
persoana care vorbeste n corectia volumului vocii, dar care trebuie luate n seam dac
aceasta vrea s fie auzit si ascultat, sunt mrimea ncperii, mrimea publicului si
zgomotele de fond.
Articulareaeste arta de a vorbi inteligibil si de a emite sunete potrivite folosind buzele,
maxilarul si limba. Dictia depinde de articularea corect si complet a consoanelor si de
enuntarea clar a vocalelor. Cei pe care natura nu i-a prea ajutat si vorbesc dintotdeauna
ngimat, neclar, sau blbit nu pot fi bnuiti de adoptarea vreunei strategii de comunicare,
dar un vorbitor care de regul vorbeste rspicat si care dintr-o dat devine neclar n anumite
zone ale discursului su, las s se nteleag c, ori nu este sigur pe ceea ce spune, ori nu-i
place ceea ce spune, ori pur si simplu are ceva de ascuns.
Uneori, unii vorbitori, desi nu au probleme cu articularea, e posibil s nu stpneasc
bine accentul. Acesta se refer la pronuntarea mai intens si pe un ton mai nalt a unei silabe
dintr-un cuvnt sau a unui cuvnt dintr-un grup sintactic. Accentul detine un rol important n
schimbarea ntelesului cuvintelor si inducerea de mesaje colaterale celui transmis prin
cuvinte.
Ritmul vorbirii este dat de derularea lent (aproximativ 200 de silabe/minut), normal
(n jur de 350 de silabe /minut), sau rapid (n jur de 500 de silabe/minut) a cuvintelor
pronuntate. Un bun vorbitor trebuie s varieze viteza pronuntrii cuvintelor n functie de
continutul si importanta general a mesajului.
Pauzele dintre cuvinte si fraze transmit indicii att despre intentiile si atitudinile
discursive ale vorbitorului, ct si despre strile lui afective. Pauzele scurte divid ideile dintr-o
fraz, iar cele lungi marcheaz sfrsitul frazelor. Pauzele prea lungi pot obosi audienta, cele
scurte si bine plasate dau asculttorului sentimentul de implicare activ. Pauzele tactice sunt
Icute nainte de cuvintele sau ideile care merit subliniate, altele nu vizeaz deloc
interlocutorul, ci necesitatea unui moment de meditatie, de aducere aminte. Exist si pauze
datorate stnjenelii, cnd tot ce se poate spera este ca interlocutorul s ia cuvntul.
Dincolo de calittile vocii este cuvntul. Oamenii gndesc n cuvinte si comunic tot
cu ajutorul cuvintelor. Dar sensul cuvintelor depinde ntotdeauna de contextul n care sunt
plasate. Cuvntul rmne expresia cea mai nalt a limbajului si este actul de identitate al
speciei umane. Exist si nenumrate obstacole n calea gndirii si rostirii de cuvinte:
- confuziile dintre denotatiile si conotatiile cuvintelor, lipsa unei moderatii n folosirea
sinonimiei, omonimiei, sau polisemiei conduc la ambiguitate;
- lumea este plin de contrarii, iar oamenii le descriu prin cuvinte extreme: alb sau negru,
bun sau ru; aceast modalitate de polarizare a gndirii prin limbaj face uneori oamenii s
atace, s nu aib rbdarea de a cuta o cale de mijloc, s nu-si poat nfrna pornirile
dusmnoase;
- convinsi c pot cunoaste lucrurile n totalitatea lor, oamenii nu se sfiesc s trag concluzii
mult prea generale, s foloseasc enunturi globalizante, deseori generatoare de conflicte;
- cei care vorbesc mult, inutil si comit indiscretii sunt evitati, sau acceptati cu rezerve;
- pstrarea prea multor secrete si refuzul sistematic de a pune n discutie aspecte ale propriei
personalitti nseamn a ntoarce spatele comunicrii; egocentrismul este un pcat pe care
comunicarea nu-l tolereaz;
- utilizarea abuziv, sau neadecvat momentului comunicrii si componentei auditoriului a
unui jargon sau argou blocheaz comunicarea;
- pretiozitatea cuvintelor si abstractizrile exagerate pot plictisi, adormi sau alunga
asculttorii.
7.1.1. Pregtirea i susinerea unei prezentri orale
Sustinerea unei prezentri orale este una din cerintele frecvente n facultti si colegii.
Faptul ca multi studenti se tem s apar n public sau nu toti reusesc s aib succes tine si de o
oarecare ignorant; a sti cum trebuie s faci o prezentare oral este o abilitate care poate fi
dezvoltat si perfectionat.
Uneori oamenilor le place mai mult s-i asculte pe ceilalti vorbind, povestind si
explicnd, dect s se scufunde n lectur. E mai rapid si mai spectaculos. Asculttorii nu vor
neaprat numai informatie; ei vor s fie luati n consideratie, stimulati, antrenati, bine-dispusi.
Acesta este si motivul pentru care ei se plictisesc s-i asculte pe cei care nu-si dezlipesc
privirile de pe foaia de hrtie.
A. Factori interpersonali
Toti cei care se sperie la gndul c trebuie s vorbeasc n public trebuie s porneasc la
drum cu ideea ca auditoriul e de partea lor. Publicul si doreste sa ia parte la o prezentare
reusit din toate punctele de vedere, asa c va manifesta si o oarecare tolerant fat de greseli
sau ezitri. Oricum ar fi, publicul porneste la drum de partea vorbitorului si, de regul, va
rmne de partea lui pn la sfrsitul prezentrii, mai ales dac vorbitorul va face tot posibilul
s nu strneasc vreun conflict, sau se va feri s i aduc ofense.
Se poate ntmpla ca pe parcursul prezentrii, vorbitorul s mai uite ce a vrut s spun, sau
cum trebuie s continue o idee, s nu gseasc imediat folia transparent cu datele pe care
trebuie s le interpreteze, s se mpiedice cnd coboar de pe podium si totusi s fie apreciat si
aplaudat cu cldur la sfrsit si s i se spun c prezentarea a plcut. Dac va sti cum s
comunice publicului faptul c l trateaz cu interes si seriozitate, c are s i spun lucruri
importante si interesante, dac are constiinta depunerii unui efort ct de mic pentru a se
pregti trup si suflet n vederea marii confruntri, publicul va simti si va manifesta tolerant.
Cu ct publicul se va apropia, sub conducerea vorbitorului, de miezul dezbaterilor, cu att se
va simti mai antrenat. Acesta este si motivul pentru care specialistii sugereaz vorbitorului
mentinerea unui contact vizual permanent cu auditoriul. Aceast permanent nu trebuie ns
nteleas gresit: privirea insistent, atintit asupra unei singure persoane dintr-un grup,
pstrarea contactului vizual cu o persoan mai mult de 5-6 secunde trebuie evitate cu orice
pret. E bine ca vorbitorul s priveasc pe rnd, fiecare segment de grup si apoi o persoan sau
alta. Dac n general ntmpin greutti n stabilirea contactului vizual, va trebui s exerseze
atunci cnd st de vorb cu cineva tehnica ndreptrii privirii spre un punct imaginar, situat
ntre ochii interlocutorului.
Daca vorbitorul doreste ca publicul s i acorde atentie, s-l urmreasc si s-l
simpatizeze, trebuie s aib n vedere si urmtoarele aspecte: acusticii slii, plasarea optim n
spatiu a materialelor vizuale, evitarea grimaselor, crearea unei atmosfere destinse prin zmbet,
evitarea vulgarittilor, evitarea glumelor nesrate nsotite de un rs zgomotos, expunerea pe
un ton plictisit, ncadrarea n limita de timp impus prezentrii.
B. Pregtirea prezentrii
Factorul timp este decisiv n pregtirea unei prezentri. Se spune c pentru a putea vorbi
cinci minute e nevoie de dou sptmni de pregtire, iar pentru a vorbi o or, de o singur
sptmn. Vorbitorul poate s se bucure de concentrarea maxim a publicului pret de 10
minute, dup care va trebui s fac eforturi pentru a o mentine la cote ridicate. De aceea este
indicat s-si structureze prezentarea ct mai riguros, acordnd ntre 10 si 20% din timp
introducerii, 60-80% din timp problemelor de continut si s pstreze 10-20% din timp pentru
concluzii. Exersarea prezentrii, cu ceasul n fat, este o excelent modalitate de a verifica
dac selectia materialelor se ncadreaz n spatiul de timp solicitat; nregistrarea prezentrii si
apoi analiza ei poate scoate la iveal att deficientele de natur paraverbal, ct si cele de
continut si logic. Pentru a nu permite memoriei s-i joace feste, vorbitorul trebuie s-si
pregteasc notite clare si usor de urmrit, adoptnd formatul fiselor scrise pe o singur parte
si nicidecum pe coli A4, scrise pe ambele fete. Ele l vor ajuta s nu omit ideile importante,
s construiasc argumentri solide si s nu se abat de la succesiunea normal sau corect a
faptelor si aspectelor selectate pentru prezentare.
C. Folosirea mijloacelor vizuale
n pregtirea materialelor vizuale, vorbitorul trebuie s porneasc de la premisa c ele au
rolul s orienteze publicul, s ajute la crearea de corelri si conexiuni ideatice, s completeze
doar ceea ce are de spus si nicidecum s se constituie ntr-o variant scris a vorbelor sale.
Cuvintele nu l vor ajuta prea mult, dac nu vor fi asociate sau ntrite vizual prin procedee
grafice, cum ar fi sublinieri, ncercuiri sau ncadrri. Vorbitorul trebuie s anticipeze unele din
ntrebrile publicului si s aib pregtite materialele care s ilustreze rspunsurile sale.
Numrul slide-urilor (diaporamelor) rulate trebuie bine corelat cu volumul de informatie
stabilit pentru prezentare si timpul n care trebuie s se ncadreze prezentarea. Astfel, este
recomandabil ca pentru o prezentare de zece minute s fie pregtite aproximativ 10 slide-uri.
Dac este vorba despre o prezentare de o or, este potrivit un ritm de un slide la 2-3 minute.
Indiferent de numrul slide-urilor, trebuie avut n vedere ortografia, punctuatia si exprimarea
corecte.
La folosirea unor prezentri create cu programe specializate, trebuie evitate unele clisee
vizuale, cum sunt:
- butoanele animate;
- topirea unei imagini n alta;
- formarea textului prin cderea literelor;
- sporirea spectaculozittii trecerii de la o pagin la alta prin punctarea sonor cu sunete
de fanfar.
D. Rostirea discursului
Vorbitorul nu trebuie s nceap s vorbeasc pn nu se asigur c publicul este asezat si
va acorda toata atentia, pn cnd, pret de cteva secunde, nu a stabilit un contact vizual cu
auditoriul, pn cnd nu a studiat dintr-o privire organizarea spatiului propriu de miscare,
pn cnd nu a respirat adnc si nu si-a gsit pozitia cea mai comod n fata asculttorilor.
Trebuie evitate clisee, sau expresii banale de tipul Am marea plcere de a ; nu se prezint
nici multumiri si nici scuze n primele fraze ale discursului, ele se pstreaz eventual pentru
sfrsit. Este necesar obtinerea controlului strii de nervozitate nc din primele minute ale
prezentrii. Dou din semnele cele mai des ntlnite ale acestei stri sunt impunerea unui ritm
prea alert de expunere si tendinta de a nu orienta corpul si privirea ctre public. Exist mai
multe moduri de a ncepe un discurs, totul este s se fac alegerea cea mai potrivit
personalittii proprii:
- denumirea temei, urmat eventual de cteva precizri referitoare la alegerea titlului
prezentrii;
- referirea la obiectivele si aspectele abordate n cadrul temei propuse
- anticiparea unor ntrebri sau aspecte problematice;
- o anecdot sau cu o glum;
- o mrturisire;
- prezentarea unor fapte sau date statistice;
- folosirea unui citat nu foarte lung si relevant pentru subiectul discursului;
- afirmatii cu continut socant;
- povestiri interesante.
E. Finalizarea discursului
Modalittile posibile pentru ncheierea prezentrii sunt la fel de numeroase:
- prezentarea unor concluzii punctuale;
- lansarea unor interogatii (retorice) prin care s se recapteze interesul slbit al publicului;
- anecdote scurte, care s ilustreze aplicabilitatea ideilor expuse;
- invitarea publicului de a trece la actiune n spiritul celor afirmate n prezentare;
- folosirea de citate care s sublinieze credibilitatea performantelor sau rezultatelor expuse.
E preferabil ca, n ciuda tuturor schimbrilor de moment intervenite pe parcursul
prezentrii, vorbitorul s nu se abat de la conceptia initial; de asemenea, el nu trebuie s se
rzgndeasc, odat ajuns n fata publicului, asupra frazelor de nceput.
Continutul discursului nu se memoreaz, dar fraza de nceput si cea de ncheiere sunt
btute n cuie. Chiar dac pe undeva vorbitorul s-a mai blbit, sau s-a ncurcat putin n detalii
sau argumentri, cel putin s nceap si s sfrseasc fr a se mpiedica. Astfel, el se va simti
mai pregtit s nfrunte inevitabilele ntrebri. Dac vreo ntrebare adresat l pune ntr-o
asemenea ncurctur, nct si d seama c nu poate rspunde, este mult mai corect si mai
elegant s nu ncerce s-o scalde si s recunoasc sincer: mi pare ru, nu stiu/nu cunosc/nu
v pot rspunde . Iar dac i se adreseaz o ntrebare care nu are nimic de-a face cu
subiectul prezentrii, nu trebuie s se simt obligati s rspund. Irelevanta se poate sanctiona
cu elegant si diplomatie.
7.1.2. Tipuri de interviuri. Interviul de angajare
Interviul este o form de comunicare oral, specific publicisticii si sociologiei. El se
bazeaz pe un sistem de chestionare direct, scopul urmrit fiind obtinerea de aprecieri, opinii
si informatii diverse.
n sfera fortei de munc, ntrevederile sau ntlnirile ntre dou sau mai multe
persoane, n care se discut chestiuni de interes comun, pot fi de mai multe tipuri:
A. I nterviul de selec(ie. Acest tip de interviu, cunoscut si sub numele de interviu de
angajare, este utilizat pentru a completa datele deja cunoscute din curriculum vitae si din
recomandrile puse la dispozitie de ctre candidat. Cu ct pozitia ierarhic este mai nalt,
cu att complexitatea si exigentele de selectie sunt mai ridicate. Pentru multe posturi si
functii de conducere se organizeaz adesea dou, sau mai multe interviuri.
B. I nterviul de informare. Scopul acestui tip de interviu este acela al culegerii de date n
vederea rezolvrii unei probleme sau pentru documentare. Este folosit de manageri pentru
a investiga cauzele unor deficiente, sau de experti ai serviciilor de resurse umane n
studiul anumitor atitudini ale angajatilor.
C. I nterviul de evaluare. La interviul de evaluare particip de regul un manager si un
subordonat, dup ce managerul si (eventual) subordonatul au completat o fis de evaluare.
Obiectivul interviului este acela de a constata realizri, dar si de a depista eventuale
neconcordante ntre cerintele si rezultatele reale. Acest tip de interviu poate sta la baza
unei colaborri initiate n vederea ntocmirii unor planuri care s aib ca rezultat
mbunttirea activittii subordonatului.
D. I nterviul de admonestare. Acest tip de interviu se organizeaz atunci cnd, prin
comportamentul su, un angajat a nclcat politica firmei att de grav, nct este nevoie de
o ntlnire oficial bine documentat. Spre deosebire de interviul de evaluare, n cadrul
cruia este absolut necesar exprimarea opiniei angajatului, n cursul interviului de
admonestare, comunicarea are loc n cea mai mare parte unidirectional, de la manager la
angajat. Angajatului i se spune ce ar trebui s fac pentru a-si mbuntti comportamentul
si ce consecinte poate avea nerespectarea recomandrilor fcute.
E. I nterviul de consiliere. Acest tip de interviu se practic pentru a veni n sprijinul unui
angajat, ale crui probleme personale i afecteaz activitatea. Interviul de consiliere nu
nseamn doar a da niste sfaturi. Dac cel care conduce interviul este o persoana cu
experient, va sti c majoritatea oamenilor detin rspunsuri la problemele care i frmnt,
dar le pstreaz bine ascunse ntr-un colt al constiintei lor. Ceea ce le lipseste este tocmai
sansa de a vorbi cuiva deschis despre problemele lor.
F. I nterviul de prsire a institu(iei. Aceasta este o categorie special de interviu de
informare, care ar trebui s se regseasc n sistemul de resurse umane al oricrei
institutii. Angajatilor care si anunt intentia de a prsi institutia li se cere sa aib o
ntrevedere cu un specialist din domeniul resurselor umane, care, prin intermediul unui set
de ntrebri bine gndite, le solicit opinii referitoare la conditiile de lucru din cadrul
respectivei institutii. Angajatii care prsesc o institutie din proprie initiativ sunt n
general sinceri n comentariile pe care le fac si dispusi s dezvluie informatii care ar
putea mbuntti situatia colegilor lor.
7.1.3. Tipuri de interviuri de angajare
Tipologia interviurilor de angajare este si ea bine reprezentat. Criteriile care stau la
baza alctuirii unuia sau altuia sunt extrem de variate: locul desfsurrii, numrul
intervievatorilor, durata ntrevederii, scopuri specifice urmrite etc. La ora actual, cele mai
utilizate tipuri de interviuri sunt urmtoarele:
A. I nterviul structurat
- foloseste ntrebri cu o directie clar;
- ntrebrile pot fi stabilite anticipat;
- se aseamn cu un chestionar oral;
- este utilizat ca form de selectie preliminar (screening), cnd exist un numr mare de
solicitanti;
- ntrebrile nu sunt rigide;
- se pot pune ntrebri suplimentare, pn se obtine informatia dorit;
- permite obtinerea unor informatii similare despre fiecare candidat;
- obiectivul interviului este acela de a constata realizri, dar si de a depista eventuale
neconcordante ntre cerintele si rezultatele reale.
B. I nterviul nestructurat
- are o mare tent subiectiv;
- este folosit pentru evidentierea unor trsturi de personalitate;
- rolul ntrebrilor este de a-l determina pe solicitant s vorbeasc despre sine;
- unele ntrebri pot s nu fie strict legate de natura postului;
- ordinea adresrii ntrebrilor generale si specifice nu este stabilit dinainte.
C. I nterviul de sondare a comportamentului candidatului
- comportamentul trecut al candidatilor indic modul n care vor reactiona la viitorul loc de
munc;
- ntrebrile tipice sunt Ce ati face dac ati fi n situatia x?, "Spuneti-mi ce ati fcut cnd a
trebuit s ?
- intervievatorul construieste de regul ntrebrile pe baza continutului CV-ului;
- rspunsurile trebuie bine structurate (descrierea situatiei, discutarea actiunilor ntreprinse,
precizarea rezultatelor si specificarea nvtmintelor).
D. I nterviul sus(inut n fa(a unei comisii lrgite (panel)
- se caracterizeaz prin prezenta unui numr mai mare de trei intervievatori care, prin
specificul ntrebrilor formulate, urmresc lucruri diferite si au prioritti diferite;
- ritmul conversatiei este mai alert, iar concentrarea candidatului trebuie s fie maxim,
astfel nct rspunsurile sale s dea satisfactie fiecrui membru;
- este necesar stabilirea unui bun contact vizual cu fiecare membru din comisie;
- rspunsurile trebuie s fie ct mai clare si prompte.
E. I nterviul de testare a rezistentei la stres
- scopul major este testarea comportamentului candidatului n conditii de stres;
- este folosit n cazul posturilor care implic o varietate de sarcini pe lng acelea privind
mentinerea relatiei cu clientii.
7.1.4. Pregtirea pentru interviu
Prezentarea la un interviu presupune cunoasterea unor tactici si amnunte de obicei
desconsiderate, sau omise. Unii si dau seama de importanta lor chiar n momentul dialogului
cu angajatorul, cnd oricum e prea trziu. Pentru un intervievat, este util respectarea regulilor
urmtoare:
- nainte de a solicita un post trebuie s adune date despre activitatea firmei sau
departamentului (obiectul de activitate, cifra de afaceri, organizarea personalului,
influentele suferite n urma ultimelor evenimente economice sau politice, adresa sediului
central sau al filialei etc.), s cunoasc fisa postului, numele si functiile unor persoane cu
putere de decizie.
- s se asigure c CV-ul este pregtit n concordant cu postul solicitat si informatiile culese
despre firm; s aib asupra sa nc o copie a tuturor documentelor expediate firmei (CV,
scrisoare de intentie, lista de referenti), hrtie si un stilou pentru eventuale nsemnri n
timpul interviului.
- s aleag o vestimentatie sobr si elegant, s foloseasc un parfum discret; se recomand
ca brbatii s poarte costum si cravat, s evite hainele prea largi, bijuteriile sau alte
accesorii vestimentare si s fie brbieriti, iar femeile s poarte un costum de bun gust, s
aib un machiaj discret, s evite rujurile sau lacurile de unghii prea stridente, precum si
abundenta de bijuterii.
- s-si asigure un moral bun, s-si compun o imagine mental optimist, s vorbeasc cu
convingere, s afiseze un aer de ncredere n sine pe care l degaj propria personalitate.
- s pregteasc un set de ntrebri pe care eventual le va pune interlocutorului si care
demonstreaz c este interesat cu adevrat de postul respectiv, c s-a documentat si s-a
pregtit pentru interviu.
- s se prezinte cu 15 minute naintea orei anuntate, s confirme ora si locul cu 24 de ore
nainte de a merge la interviu si s se asigure c stie s ajung la sediul anuntat.
Prima impresie
- cnd intr, s salute, s zmbeasc si s dea mna cu cel care i-a ntins-o pe a sa.
- s vorbeasc clar, direct si politicos.
- s se aseze pe scaun dup ce a fost invitat s o fac, s stea cu spatele drept, s nu se
ntind cu coatele pe birou, s nu fumeze si s nu mestece gum.
- s nu ia un aer prea relaxat si plictisit, s manifeste, prin mimic si gestic, sigurant de
sine si receptivitate.
Tipuri de ntrebri
Schimbul de informatii se realizeaz prin ntrebri si rspunsuri. Iat cteva tipuri de
ntrebri care se pot avea n vedere, nsotite de cteva formulri:
1. ntrebri introductive pentru demararea discutiei: Cum a fost drumul?, Cum v place la
noi n ntreprindere?
2. ntrebri de legtur spre miezul discutiei: Cum ne-ati gsit?, De ce candidati tocmai la
noi?, De ce ne-ati trimis pe lng dosarul dumneavoastr si o band video?
3. ntrebri legate de biografia profesional: Cum a decurs pregtirea dumneavoastr
profesional?, Care din calificrile dumneavoastr sunt cele care corespund descrierii
postului pe care candidati?, Ct timp doriti s desfsurati aceast activitate?
4. ntrebri legate de starea social si predispozitii personale: n ce mediu ati crescut?, Ce
prere are sotia/sotul dumneavoastr despre planificata schimbare a locului de munc?,
Cnd considerati c o persoan este dificil?, Cum reactionati atunci cnd un client
ridic pretentii inacceptabile?
5. ntrebri despre capacitatea de a lucra n echip: Ce calitti si ndemnri vi se par utile
n cazul lucrului n echip?, Care sunt avantajele si dezavantajele lucrului n echip?
6. ntrebri referitoare la motivarea efortului: Etapa de pregtire profesional a
dumneavoastr a fost unidirectional, sau ati luat n consideratie mai multe alternative?,
Presupunnd c brusc ati deveni somer, ce v va lipsi cel mai mult?
7. ntrebri referitoare la puterea de concentrare si rezistenta la efort: Ce sarcini ati
considerat a fi extrem de plictisitoare la fostul loc de munc si cum le-ati gestionat?, V-
ati enervat vreodat pe anumite obiceiuri ale colaboratorilor dumneavoastr?
8. ntrebri care vizeaz flexibilitatea si capacitatea de adaptare: n ce conditii ati fi dispus
s stati peste program?, Aveti probleme cnd trebuie s renuntati la obisnuinte mai
vechi?, Preferati sarcinile care nu incumb responsabilitti prea mari?
9. ntrebri privind capacitatea de a rzbate si a fi convingtor: Descrieti o situatie cnd ati
rzbtut cu succes n ciuda prerilor celor din jurul dumneavoastr, Dup ce schem de
organizare lucrati?
10. ntrebri referitoare la capacittile de conductor: Cum puteti dumneavoastr, singur, s
stimulati echipa?
11. ntrebri referitoare la contractul de munc: Ce salariu sperati s primiti la noi?, Ce
sperati prin schimbarea locului de munc?
ntrebri care se pot adresa la interviu
Chiar dac intervievatul nu are de gnd s ntrebe nimic, multi angajatori l vor pune n
situatia s-o fac. Iat cteva sugestii:
Care este mediul concurential n care opereaz firma?
Ce obstacole se anticipeaz n atingerea scopurilor firmei?
Ce responsabilitti mi vor reveni dac ?
Care este politica firmei n ceea ce priveste nscrierea angajatilor la cursuri de
perfectionare sau postuniversitare?
7.2. Comunicarea scris
7.2.1. Redactarea unui curriculum vitae
Un curriculumvitae (CV) este o schit biografic, ntocmit de un candidat care
solicit un post sau o pozitie. Oamenii sunt extrem de diferiti unii de altii si orice ncercare de
ncorsetare a unui CV ntr-o anume retet de alctuire nu poate garanta obtinerea postului
dorit. n general, informatia continut de un CV trebuie atent selectat, ordonat si inclus n
sectiuni bine cntrite si anuntate de titluri si subtitluri adecvate. Includerea unor sectiuni si
excluderea altora depinde nu numai de natura si gradul de experient posedat la un moment
dat, ntr-un anumit domeniu, dar si de ct de mult individul stie s fie el nsusi, s-si pun n
valoare calittile si s-si ascund defectele. Din aceast perspectiv, un CV trebuie s fie o
oglind a spiritului n competitie.
A. Conceperea unui CV
Principalul factor de care trebuie s se tin seama este obiectivul profesional si postul
vizat. Conteaz n mare msur si modul general de prezentare a documentului (ncadrarea n
pagin, forma grafic, hrtia etc.).
Pentru aceasta, propuntorul trebuie:
s cunoasc ct mai bine conditiile cerute de respectivul post; conditiile pot merge de la
vrst, stagiu militar, personalitate etc., pn la pregtirea de specialitate, experienta n
domeniu, diferite abilitti;
s alctuiasc o list cu punctele sale forte, din care s nu lipseasc pregtirea scolar, sau
universitar, calificrile detinute, calittile si abilittile care l-ar putea individualiza fat de
alti candidati si care l recomand pentru postul dorit;
s opteze pentru un tip de CV care s l reprezinte si care s fie adecvat situatiei;
s nu exagereze n prezentarea biografiei si s ncerce s se limiteze la dou pagini A4; s
nu uite c CV-ul trebuie oricum nsotit de o scrisoare de intentie unde va avea prilejul s
creeze legturile de fond care sa i pun si mai bine n lumin pregtirea si personalitatea;
s nu foloseasc foarte multe tipuri de caractere si s nu abuzeze de cele ngrosate, pe care
ar fi bine s le foloseasc doar pentru anuntarea unei sectiuni informative;
s utilizeze hrtie normal si s evite hrtia colorat, sau de proast calitate;
s redacteze CV-ul la un calculator, pentru a putea s-l structureze mai bine, s-l modifice
ori de cte ori consider necesar si pentru a fi mai usor de citit;
n conceperea unui CV trebuie s se porneasc de la ideea c el nu este un simplu
document, ci un produs promotional care trebuie s conving. Trebuie s se tin cont si de
faptul c site-urile de locuri de munc si bazele de date electronice de oferte/cereri de munc
au transformat procedurile de recrutare, respectiv cutare de fort de munc, modificnd
continuu si inevitabil (n directia standardizrii) forma si continutul unui CV. Acesta trebuie
s aib o claritate grafic si structural deosebit, pentru a fi scanat si parcurs cu rapiditate.
De asemenea, e bine s fie pregtit si o versiune n limba englez. Pentru a redacta un
CV usor scanabil, trebuie s se aib n vedere urmtoarele:
crearea unui document pe hrtie alb, pe o singur coloan, folosind un singur caracter
standard (de preferat caractere din familia Sans Serif, de exemplu Arial sau Helvetica),
Ir linii, grafice sau marcaje de list;
utilizarea n cadrul documentului a unei singure dimensiuni de caracter (ntre 10 si 14
puncte);
explicitarea tuturor acronimelor folosite, pentru a putea fi detectate la o cutare
electronic;
folosirea majusculelor pentru evidentierea numelui si titlurilor sectiunilor CV-ului;
nceperea ntotdeauna a documentului cu numele, urmat de adresa pe rndul urmtor;
atasarea numerelor de telefon si fax pe linii separate;
rezumatul realizat cu ajutorul cuvintelor-cheie este menit s usureze scanarea CV-ului;
acesta reprezint o colectie succint de substantive si sintagme, care descriu calificrile,
functiile ndeplinite, responsabilittile specifice si termenii tehnici asociati diferitelor
activitti desfsurate;
cnd se prezint responsabilittile si realizrile, se folosesc n continuare substantivele
utilizate n descrierea experientei profesionale; n acest fel, se va valorifica la maxim
fondul de cuvinte-cheie declarat;
mentionarea numelui si adresa institutiei de nvtmnt frecventate, precum si date
concrete despre absolvire; enumerarea cursurilor de specializare urmate, fr omiterea
burselor de studii, sau a stagiilor de pregtire n institutii prestigioase din tar sau
strintate;
nscrierea numelui pe antetul fiecrei pagini, mpreun cu numrul curent al paginii
respective.
B. Con(inutul unui CV
datele personale: nume, adres, numr de telefon, fax, e-mail (dac este verificat
frecvent); precizarea datei de nastere, sau a strii civile nu este obligatorie;
obiectiv profesional: dup precizarea datelor personale, se poate opta pentru formularea
unei scurte fraze care s se refere la aspiratiile lor pe linie profesional (domeniul de
interes, posturi pentru care se consider calificat); aceast sectiune se recomand cu
precdere candidatilor care nu stiu dinainte posturile pentru care doresc s candideze si
celor care si depun CV-urile n bnci de date; uneori precizarea obiectivului este urmat
de cteva cuvinte cheie;
studii: prezentarea n ordine cronologic invers a institutiilor de nvtmnt absolvite,
precum si orice alte cursuri sau specializri urmate; se poate insista asupra unor proiecte
de cercetare realizate pe durata studiilor, mai ales n cazul unui proaspt absolvent si dac
acestea au legtur cu pozitia solicitat;
experien profesional: se mentioneaz n ordine cronologic invers functiile avute,
stagiile de pregtire/documentare efectuate, mpreun cu numele institutiei/firmei si
profilul de activitate al acesteia; se poate insista asupra responsabilittilor avute si a
realizrilor concrete;
informaii suplimentare: se pot trece hobbyurile, alte activitti n care s-a implicat si care
au fost de folos n dezvoltarea deprinderilor necesare ocuprii postului vizat, experienta
voluntar, nivelul de cunoastere a limbilor strine, cunostintele de operare/programare PC,
permisul de conducere; nu se trec informatii de natur religioas, politic, sau alte tipuri
de informatii controversate;
publicaii: n cazul autorul este la nceput de drum si nu are dect unul, sau dou titluri, ele
se pot trece n CV, altfel se va redacta o list de publicatii, care se va anexa CV-ului;
referine: numele celor care pot oferi referinte despre persoana n cauz se pot trece n
CV, dar este mult mai indicat ca acestea, nsotite de titlurile si datele complete de contact
(adresa institutiei, adresa de e-mail, numere de telefon sau fax), s fie trecute pe o anex
separat, ce se va atasa CV-ului; n list trebuie s apar persoane care l cunosc si i-au
ndrumat activitatea autorului (profesori, coordonatori de proiecte, sefi de departament) si
crora acesta le-a cerut permisiunea de a fi inclusi n list.
C. Tipuri de CV
Exist trei tipuri de formate: functional, cronologic si combinat. n formatul functional
accentul cade pe abilittile personale de tot felul (organizatorice, de comunicare, strict
profesionale) si realizrile obtinute, astfel c el se adreseaz candidatilor care nu detin o mare
experient de munc concretizat de-a lungul timpului ntr-un sir lung de slujbe sau pozitii.
Adoptarea acestui tip de CV si poate dovedi eficienta n cazul persoanelor care, ocupnd
anterior fie si o singur pozitie (poate chiar similar celei pe care se pregteste s o ocupe),
pot suplini lipsa unei liste impresionante de locuri de munc prin scoaterea n evident a
abilittilor pe care le posed si pe care au reusit s le dezvolte, fie si n cazul unei scurte istorii
de angajare. Dezavantajul acestui format (din perspectiva angajatorului, ns) este acela c
unii candidati reusesc s-l exploateze att de bine, nct ajung s ascund pn si o grav lips
de experient, sau un hiatus considerabil n activitatea de prestare efectiv a unei munci n
societate.
Formatul cronologic se adreseaz candidatilor care detin o oarecare experient de munc
ntr-un anume domeniu. Pozitiile detinute anterior vor fi aranjate ntr-o ordine cronologic
invers, astfel c pozitia cea mai recent va fi plasat n capul listei. Enumerarea tuturor
pozitiilor trebuie nsotit de o descriere succint a responsabilittilor acoperite, a rezultatelor
obtinute si a abilittilor dezvoltate. Acest format nu este tocmai potrivit pentru proaspetii
absolventi, deoarece scoate n evident lipsa de experient n domeniul ales. n cazul n care
exist o istorie de angajare, tinerii candidati trebuie s decid dac slujbele detinute anterior
sunt relevante pentru domeniul n care solicit angajarea. Cei care decid la un moment dat,
dup o lung absent n cmpul muncii, c trebuie sau vor s se angajeze, adoptarea unui
astfel de format nu va face dect s scoat si mai mult n relief tocmai perioada de inactivitate
pe care vor fi nevoiti s o justifice la interviu. n cazul n care lista de pozitii ocupate este
format dintr-o succesiune de slujbe detinute pentru scurte perioade de timp, candidatul se
poate astepta la o ntrebare prin care i se solicit s motiveze mentinerea scurt pe un post sau
altul.
Pentru a contracara neajunsurile de tot felul din cadrul celor dou formate deja descrise, se
poate apela la unul care s combine n mod eficient elementele specifice celor anterioare.
Astfel, se recomand ca lista succint a pozitiilor detinute s fie precedat de aceea a
abilittilor si realizrilor obtinute n diverse directii. Formatul combinat se adreseaz
candidatilor cu o experienta moderat si mai ales celor care decid s opteze pentru schimbarea
profesiei, celor care doresc s ocupe un post ntr-un domeniu colateral aceluia n care au deja
o pregtire solid.
D. CV sau Rsum
Un rsum nu este altceva dect un CV n rezumat, care poate fi obtinut prin revizuirea,
selectarea si reorganizarea informatiei continute ntr-un CV. El se adreseaz n special
candidatilor care se orienteaz spre posturi de productie si relatii publice, unde numrul de
solicitanti poate fi att de mare, nct departamentul de resurse umane prefer versiuni
prescurtate, adesea tipizate, de CV-uri. Nu se recomand persoanelor care doresc s ocupe
posturi n nvtmnt, n special n nvtmntul superior.
Dac limitele rezonabile ale unui Curriculum Vitae se afl ntre 2 si 4 pagini, un rsum
trebuie conceput pe o singur pagin. Formatul condensat impune o selectie foarte atent a
datelor reprezentative, din care nu trebuie s lipseasc studiile cele mai recente, experienta
profesional si diferitele abilitti. Nu se includ referinte, liste de publicatii sau ntreaga suit
de cursuri de specializare sau calificare.
7.2.2. Redactarea unei scrisori de intenie/moti vaie
Scrisoarea de intentie sau de motivatie (cunoscut si sub denumirile de scrisoare de
prezentare sau nsotire a unui CV) este un instrument de comunicare scris, pe care orice
aspirant la un loc de munc trebuie s nvete s-l foloseasc. Acest tip de scrisoare oficial
ofer posibilitatea unei persoane de a se prezenta n scris, de a-si face cunoscute punctele
forte ale personalittii sale, care l pot transforma ntr-un candidat favorit pentru pozitia sau
postul solicitat.
O astfel de scrisoare se construieste n jurul unei motivatii reale si serioase privind
postul avut n vedere, necesit o articulare atent a acestei motivatii n jurul calificrilor si
aptitudinilor detinute si trebuie s exprime disponibilittile fat de compania/firma/institutia la
care se intentioneaz angajarea. Cu aceast scrisoare, care trebuie conceput exclusiv pentru
firma avut n vedere, candidatul are o prim sans de a face o impresie bun si de a-si
exprima interesul deosebit pe care l acord postului si firmei respective.
CV-ul contine ntr-adevr cele mai multe informatii despre candidat, dar nu va putea
niciodat nlocui sau suplini lipsa unei astfel de scrisori, n care toate detaliile tehnice
prezentate schematic n CV vor fi articulate si nsufletite n cteva fraze bine alctuite, care s
fac dovada unei minti clare si logice. Numai asa angajatorul va fi determinat s se gndeasc
un minut n plus dac nu cumva respectivul candidat este mai potrivit postului dect alt
candidat cu un CV la fel de impresionant.
Scrisoarea de intentie/motivatie trebuie s contin neaprat solicitarea efectiv a
postului dorit. Pentru aceasta, candidatul trebuie s explice n cuvinte putine si simple motivul
alegerii, principalele calitti care l recomand pentru ocuparea postului respectiv si ce doreste
s realizeze n cadrul firmei. Trebuie, de asemenea, s mentioneze ce anume din activitatea
firmei l-a determinat s solicite respectivul post. Este important ca din prezentare s reias
ncrederea c angajarea sa va fi rentabil pentru ambele prti, dorinta clar de a candida
pentru obtinerea postului si disponibilitatea de a se prezenta la interviu.
Scrisoarea va fi adresat persoanei care se ocup de angajri, sau direct
departamentului de resurse umane, dac candidatul nu are informatii complete. Dac firma
este mic, scrisoarea poate fi trimis direct managerului.
n primul paragraf, trebuie s se precizeze postul vizat si sursa din care a fost obtinut
informatia referitoare la pozitia disponibil (anunt publicitar, cunostinte, prieteni etc.). Dac
nu se dispune de informatii exacte despre un anumit post, se poate exprima propria optiune
pentru un domeniu de activitate. Oricum, este bine s se sublinieze domeniul n care
candidatul s-a remarcat sau a obtinut performante deosebite.
n cele dou sau trei paragrafe din corpul scrisorii, candidatul trebuie s-si pun n
valoare ntreaga personalitate, s accentueze tocmai acele detalii si aspecte din CV care l pun
ntr-o lumin favorabil, dar care, din pricina schematismului biografiei, pot trece
neobservate. Este recomandabil s se evidentieze conexiunile si detaliile implicite din CV, s
se precizeze care din calitti si aptitudini se potrivesc cu profilul postului solicitat. De
asemenea, se pot include si motivele care l determin s prseasc actualul loc de munc si
s-si exprime clar dorinta de a candida pentru noul post.
n paragraful de ncheiere trebuie s se multumeasc pentru timpul acordat lecturii, s
se exprime disponibilitatea pentru un interviu de angajare si eventual s se indice care este cel
mai rapid mod n care poate fi contactat.
Pentru a avea succes n ntreprinderea sa, candidatul trebuie s aib n vedere n
momentul conceperii si redactrii unei astfel de scrisori cteva reguli de baz:
exprimare clar si la obiect;
personalizarea continutului n raport cu profilul si pretentiile firmei respective; oricine
poate lua o scrisoare de intentie deja redactat de altcineva, s o expedieze n numele lui si
s spere c va fi invitat la interviu; nu este ns o practic sntoas, este de preferat ca
fiecare s compun un text care s lege direct competentele proprii de cerintele firmei, s
caute un motiv ct mai special pentru care solicit postul, s mentioneze un departament
care l intereseaz, sau un proiect al firmei la care ar vrea s colaboreze;
adresarea scrisorii direct unei anumite persoane din companie, eventual celei care
coordoneaz direct respectivul departament sau proiect;
evidentierea clar a realizrilor profesionale, exagernd unele aspecte n limitele decentei
si bunului simt; candidatul poate fi un om exceptional, dar potentialii angajatori vor s stie
exact de ce ar trebui s-l ia n echip, deci el trebuie s ofere cteva exemple concrete de
realizri obtinute n posturile anterioare si care i-ar putea impresiona;
punerea accentului pe lucrurile si aspectele care l diferentiaz de altii care candideaz
pentru acelasi post; sublinierea calittilor, abilittilor si a modului n care ele pot fi puse n
folosul firmei;
nu se includ aspecte negative, cum ar fi relatri despre conflicte avute la alte locuri de
munc sau litigii n curs; se evit remarcile sarcastice, nu se vorbesc de ru locurile de
munc anterioare;
nu se includ informatii legate de salariul dorit; se poate mentiona n scrisoare nivelul
salariului solicitat, doar dac firma respectiv solicit acest lucru; n CV aceast
informatie nu trebuie s apar niciodat;
solicitantul trebuie s arate c dispune de abilitti de comunicare; scrisoarea trebuie s l
prezinte ca pe o persoan foarte deschis comunicrii interpersonale;
solicitantul trebuie s mentioneze c este disponibil pentru interviu, s furnizeze toate
detaliile de contact (telefon, e-mail, adres) si s precizeze c poate fi contactat oricnd
pentru orice alte detalii clarificatoare;
scrisoarea trebuie redactat cu mare grij din punct de vedere gramatical si trebuie evitate
eventualele erori de logic; o prezentare ngrijit, clar si fr greseli (de orice natur) l
va determina pe angajator s parcurg cu atentie scrisoarea si s invite solicitantul la
interviu;
nu se adopt unui ton impersonal, care poate crea o imagine negativ despre motivatia si
discernmntul solicitantului n alegerea postului si totodat poate lsa impresia c acesta
si ncearc norocul, semnnd candidaturi la ntmplare, dup principiul nu se stie
niciodat.
Alte reguli si sugestii:
nu se nsoteste scrisoarea de o fotografie, dect dac aceasta este solicitat;
nu se foloseste hrtie de proast calitate si nici hrtie colorat;
se foloseste un font cu caractere lizibile si sobre, dintre cele mai curente; se poate alege
ntre Times New Roman, Arial, Geneva, sau Helvetica;
nu se ncarc" documentul prin folosirea unui numr mare de caractere si dimensiuni,
prin sublinieri si ngrosri repetate; se utilizeaz o imprimant de calitate, astfel nct s se
obtin un document lipsit de pete, spatii neclare sau omisiuni;
n cazul n care nu exist alt posibilitate si trebuie optat pentru o scrisoare olograf
(redactat de mn), trebuie acordat o atentie deosebit aspectului grafic si lizibilittii;
altfel, scrisoarea nu va fi luat n considerare, sau va induce destinatarului o stare de
disconfort, ntruct va fi nevoit s-si piard timpul cu descifrarea ei;
se redacteaz paragrafe scurte si concise grupate tematic si se folosesc spatii de un rnd
ntre cele care compun corpul scrisorii;
se verific att ortografia, ct si punctuatia; scrisoarea de intentie reprezint o mostr a
deprinderilor de scriere si prezentare ale solicitantului;
se poate apela la o cunostint, sau un prieten, s citeasc scrisoarea pentru a identifica
eventuale scpri si a obtine sugestii.
7.2.3. Exigentele structurale ale unei lucrri tiinifi ce
ntocmirea de lucrri si proiecte stiintifice n studentie este o activitate laborioas si
responsabil, deoarece ideile sau informatiile din diverse surse (crti, interviuri, cursuri etc.)
trebuie combinate cu propriile observatii si reflectii. Textul unei lucrri stiintifice trebuie
nsotit de indicatii exacte referitoare la sursele de informare folosite, de explicatii privind
fenomene si aspecte similare celor analizate, precum si de exprimarea unor atitudini de
acceptare sau respingere a unor fapte sau opinii. Toate aceste elemente, plasate n anumite
zone ale lucrrii, alctuiesc aparatul unei lucrri stiintifice.
Maturitatea si rigurozitatea abordrii se observ nu numai prin parcurgerea atent a
continutului lucrrii; ele transpar si din modul n care sunt ntocmite notele, listele
bibliografice, listele de abrevieri, din prezenta sau absenta unui index, a unei anexe sau a unui
apendice.
A. Notele
De regul, notele se plaseaz n subsolul paginii, pozitie care faciliteaz parcurgerea lor
concomitent cu parcurgerea lucrrii. Trimiterile care se fac n subsolul paginii trebuie s
contin toate datele bibliografice ale lucrrii consultate si numrul paginii sau al paginilor de
unde s-a preluat informatia. Exist si posibilitatea plasrii acestora la sfrsit de capitol sau de
lucrare si chiar integrarea lor n textul propriu-zis (mai ales n cazul notelor de tip
bibliografic). n cazul primei alternative, notele pstreaz aceeasi structur ca si cele de
subsol. n cel de-al doilea caz, notele de text sunt mai reduse ca ntindere si continut, ca
urmare a ntrebuintrii tehnicii siglei (prescurtare conventional) rezumative sau numerice.
Realizarea notelor (integrate n text) prin sigl rezumativ implic prescurtarea numelui
autorului si a titlului lucrrii. n cazul adoptrii metodei cu note de text prin siglare numeric,
numele autorului este urmat de anul aparitiei lucrrii la care se face trimitere sau numrul de
ordine din lista bibliografic, dup care trebuie s se indice (n ambele tipuri de sigl) numrul
volumului si numrul paginii. n cazul n care un autor are mai multe lucrri publicate n
acelasi an, ordonarea n list se face alfabetic, dup numele lucrrii.
B. Abrevieri folosite n scrierea notelor de text
Unii editori prefer s economiseasc ct mai mult din spatiul rezervat notelor si n acest
mod s-i determine si pe autori s nu se repete inutil n tot felul de explicatii. n acest scop, se
pot folosi urmtoarele formule si abrevieri:
v. vezi: autorul indic lucrarea din care citeaz sau trimite la unele idei preluate din
sursa indicat;
cf. compar: indicatiile bibliografice sunt precedate de confer atunci cnd autorul face
trimitere la o lucrare care contine un punct de vedere diferit, sau oarecum asemntor
celui pe care l sustine;
op.cit. oper citat: formulaopus citatumse poate folosi atunci cnd autorul trebuie s
se refere de mai multe ori la aceeasi lucrare n cuprinsul lucrrii sale; la prima trimitere se
vor da indicatiile bibliografice complete, iar restul trimiterilor vor cuprinde doar numele
autorului, urmat de formulaop.cit. iar apoi numrul paginii sau al paginilor la care se face
trimitere; formula poate produce confuzii n cazul n care autorul unei lucrri are de fcut
trimiteri la mai multe studii, articole si crti de acelasi autor, caz n care formula nu este
recomandabil; primele trimiteri pentru fiecare lucrare n parte trebuie s contin toate
datele bibliografice, urmnd ca trimiterile ulterioare s nu contin dect numele autorului,
titlul lucrrii (eventual prescurtat) si pagina;
idem (id.) acelasi autor, ibidem (ibid.) aceeasi oper, n acelasi loc: formulele sunt
recomandate atunci cnd autorul recurge la un numr mare de referiri la acelasi autor sau
lucrare pe aceeasi pagin, iar trimiterile pe care le face apar una dup alta; prima trimitere
trebuie s contin toate datele bibliografice si numai dup aceea se poate indica numai
idemsauibidemsi pagina;
art. cit. articolul citat;
lucr. cit. lucrarea citat;
loc. cit , loco citatum, articol/volum/publicatie deja mentionat;
passim ici si colo
apud(ap.) dup (indic o citare preluat de la alt autor, nu din original).
C. ntocmirea bibliografiilor
ntocmirea listei bibliografice este o operatiune important, care presupune ordonarea
atent a tuturor lucrrilor consultate. Bibliografia este oglinda tuturor trimiterilor fcute prin
notele de subsol sau de text; mai mult, stilul adoptat n scrierea notelor influenteaz direct
ntocmirea listei bibliografice. Astfel, autorii care au adoptat sistemul notelor de subsol sau
cel al notelor de text complete, nu vor avea altceva de fcut dect s ordoneze lucrrile n
ordinea alfabetic a numelor autorilor si s nu uite s includ si sursele spre care nu s-au fcut
trimiteri, dar care au fost oricum consultate pe parcursul redactrii lucrrii.
Pentru a extrage corect si complet informatiile bibliografice necesare redactrii trimiterilor
si bibliografiei, atentia trebuie concentr asupra paginii de titlu a crtii (nu asupra copertei).
Odat extras, aceast informatie se va structura dup urmtoarea schem: Nume, Prenume,
Titlul cii/lucrrii, Editura, Locul publicrii, Anul publicrii. Dup cum se observ, spre
deosebire de note, n lista bibliografic nu se mai indic pagina.
Prenumele autoarelor de crti si lucrri nu se abreviaz. Dac pagina de titlu mai contine
si alte informatii, referitoare la autorul traducerii, la semnatarii prefetelor sau studiilor
introductive, volume, prti, sectiuni etc. ordonarea lor se face n functie de succesiunea lor pe
pagina de titlu. De obicei, toate aceste informatii sunt plasate n paginile de titlu ale crtilor
editate n Romnia ntre titlul lucrrii si numele editurii, iar autorii trebuie s respecte aceast
ordine. Informatia referitoare la anul publicrii poate fi plasat ns si imediat dup prenume.
n cazul n care autorii au adoptat sistemul scrierii notelor prin sigl (rezumativ sau
numeric), bibliografia va trebui s indice obligatoriu si cheia siglelor. Si de aceast dat
listele bibliografice nu vor mai contine numrul paginii.
n spatiul anglo-american, cele mai cunoscute stiluri de ntocmire a notelor si listelor
bibliografice sunt:
stilul MLA (Modern Language Association), folosit cu precdere de umanisti;
stilul APA (American Psychological Association), folosit cu precdere de ingineri.
Diferenta major dintre cele dou stiluri n cazul ntocmirii listelor bibliografice const n
ordonarea informatiei bibliografice.
Astfel, pentru stilul MLA este valabil urmtoarea schem informativ (cu punctuatia
corespunztoare): Nume, Prenume. Titlul publicatiei. Locul publicrii: Editura, Anul
publicrii.
Pentru stilul APA, schema este usor modificat: Nume, Prenume. (Anul publicrii). Titlul
lucrrii. Locul publicrii: Editura.
Ambele stiluri recomand dou spatii dup punct. Aceste dou stiluri iau n consideratie si
posibilitatea ca autorii s fac trimiteri la surse bibliografice on-line si la necesitatea includerii
acestora n listele bibliografice.
n acest sens, stilul MLA recomand urmtoarea structur informativ:
Author's Last Name, First Name. Title of Document. Title of Complete Work[if applicable].
Version or File Number [if applicable]. Document date or date of last revision [if different
from access date]. Protocol and address, access path or directories (date of access).
Numele autorului, Prenumele. Titlul documentului. Titlul complet al lucrrii [dac e cazul].
Versiunea sau numrul fisierului [dac e cazul]. Data publicrii sau revizuirii documentului
[dac difer de data accesrii]. Protocolul si adresa, calea de acces sau directoare (data
accesrii).
Stilul APA propune urmtoarea structur:
Author's Last Name, Initial(s). (Date of document [if different from date accessed)]. Title of
document. Title of complete work [if applicable]. Version or File number [if applicable].
(Edition or revision [if applicable]). Protocol and address, access path, or directories (date of
access).
Numele autorului, Initiala/Initialele Prenumelui(lor). (Data publicrii documentului [dac
difer de data accesrii]). Titlul documentului. Titlul complet al lucrrii [dac e cazul].
Versiunea sau numrul fisierului [dac e cazul]. Editia sau revizuirea [dac e cazul].
Protocolul si adresa, calea de acces sau directoare (data accesrii).
D. I ndexul
Lucrrile stiintifice ample pot fi nsotite de liste alfabetice plasate de regul la sfrsit, care
nsumeaz fie cuvinte sau forme (index de cuvinte i forme) discutate sau explicate n lucrare,
fie nume de autori citati (index de nume sau index de autori), fie nume de materii (index de
materii). Trimiterea la pagini este obligatorie deoarece rolul acestor liste este acela de a
facilita gsirea rapid a locului unde se mentioneaz sau se trateaz ceva.
E. Anexa sau apendicele
Aceast sectiune este specific lucrrilor foarte ample, n care analizele si discutiile se
bazeaz pe studii de caz, corpusuri de limb, serii de experimente, demonstratii tehnice
complexe etc.
Plasate la sfrsitul lucrrii, ele pot contine toate acele materiale (tabele, texte selectate,
data statistice, scheme tehnice complexe etc.) care, din pricina lungimii sau multitudinii lor, ar
ntrerupe nepermis de mult firul expunerii si argumentrii.
7.2.4. Redactarea unui raport tehnic
Raportul tehnic este o forma de comunicare scris cu caracter preponderent informativ
si ntindere variabila. Prin specificul continutului, raportul se adreseaz unui public sau grup
restrns.
Pentru multi dintre studentii care urmeaz cursurile unor facultti tehnice, raportul
tehnic reprezint una din cele mai ample lucrri solicitate la termene fixe si care pregteste
drumul spre alegerea lucrrii de diplom. ntocmirea lui implic o activitate laborioas,
deoarece informatia acumulat prin lectura crtilor indicate la curs trebuie combinat cu
rezultatele practice din orele de laborator si practic productiv, cu informatia acumulat din
discutii, interviuri profesionale, programe stiintifice de cercetare, sau informatia preluat de
pe Internet.
De cele mai multe ori, aceste rapoarte tehnice sunt ntocmite pentru a fi citite de
personalul didactic care le-a solicitat; exist ns si posibilitatea ca ndrumtorul s solicite
ntocmirea lui nu numai n cadrul sistemului general de evaluare a cunostintelor, dar si din
dorinta ca aceste materiale s se constituie ntr-o baz informativ si didactic n cadrul
laboratorului sau departamentului, la care s aib acces att studentii din aceeasi grup, an de
studiu sau ani diferiti, ct si alti specialisti sau cadre didactice. Stabilirea clar a adresabilittii
raportului tehnic este o cerint care nu trebuie s scape din vedere nici celui care solicit
ntocmirea lui si nici celui care l redacteaz. n functie de aceasta, se va stabili ct de
tehnic va fi prezentarea, n sensul adaptrii terminologiei si limbajului specific domeniului
la nivelul de pregtire si ntelegere a cititorului. Mai mult, n functie de complexitatea temei
sau subiectului, ndrumtorii pot impune un numr minim sau maxim de pagini.
Dintre principalele caracteristici ale unui raport tehnic n format standard, se pot
aminti urmtoarele:
sectiunea introductiv si cea concluziv trebuie s concorde, astfel nct toate ntrebrile
formulate s-si gseasc un rspuns, explicit sau implicit;
materialul faptic, msurtorile si calculele trebuie diferentiate de continutul opinent sau
interpretativ prin includerea lor n capitole sau sectiuni separate;
nu se folosesc exprimri familiare, optndu-se pentru constructiile impersonale;
este necesar includerea unei pagini de titlu, a unui cuprins si numerotarea atent a
sectiunilor;
numerotarea sectiunilor ncepe de obicei cu introducerea;
este de luat n considerare posibilitatea includerii unei liste de figuri sau a unei liste de
tabele (de regul dup cuprins) pentru a facilita localizarea rapid a unor aspecte sau
comentarii;
se poate include o list de sigle si abrevieri si un index de termeni, mai ales n cazul n
care raportul este foarte amplu.
Sectiunile caracteristice formatului standard sunt urmtoarele:
Rezumat
Rezumatul este o prezentare sintetic a scopului si continutului raportului, din care
trebuie s transpar cu preponderent modalitatea de abordare a temei, aprecierile concluzive
si recomandrile. Lungimea rezumatului se stabileste n functie de lungimea raportului; de
regul, trebuie s se ncadreze ntre 150 si 300 de cuvinte. n alctuirea lui trebuie s se tin
seama de faptul c e necesar s i se confere o identitate proprie de form si continut, care s i
permit s functioneze independent de corpul raportului si s poat fi eventual publicat ntr-o
colectie de rezumate. Aceasta sectiune nu se numeroteaz.
Mul(umiri
Multumirile nu constituie o sectiune obligatorie, mai ales atunci cnd nici nu exist
persoane care s fi ajutat direct la pregtirea si redactarea lui. Multumirile adresate unei
bibliotecare binevoitoare sau companiei unui animal care a tinut de urt autorului trei nopti
ct a definitivat raportul ar fi rizibile. E posibil ns ca redactarea raportului solicitat s nu fi
fost posibil fr bursa acordat n cadrul unui proiect european, fr colaborarea sau sprijinul
absolut dezinteresat din partea unor oameni (de exemplu, cunoscuti doar prin corespondenta
electronic si care au fost de acord s trimit o serie de articole si materiale.
Cuprins
Introducere
Introducerea are rolul de a informa asupra temei, subiectului sau fenomenului
investigat si de a preciza importanta abordrii respective n contextul domeniului dat. Dac
raportul se concentreaz n jurul prezentrii unor experimente, introducerea trebuie s contin
o trecere n revist a abordrilor experimentale anterioare si modul n care abordarea actual
si propune s continue, s dezvolte, sau s modifice rezultatele obtinute anterior. Dac
raportul se concentreaz asupra unor dezvoltri, n partea introductiv a raportului, autorul
trebuie s ofere o identificare a acesteia n contextul domeniului dat, s indice modul n care
va fi folosit dezvoltarea, s identifice beneficiarii. Dac raportul este o trecere n revist, sau
o privire retrospectiv asupra unei problematici de interes, atunci autorul va trebui s
informeze exact cititorul asupra naturii compilative, critice sau revizioniste a demersului sau.
De multe ori unii ndrumtori prefer ca n partea final a introducerii s se formuleze efectiv
ntrebrile la care se vor cuta rspunsuri.
Obiectivele raportului
Declararea scopurilor si intentiilor se poate face ntr-o sectiune separat, mai ales
atunci cnd continutul raportului are un caracter informativ demonstrativ. De multe ori ns,
att ndrumtorii ct si autorii prefer includerea obiectivelor spre sfrsitul introducerii.
Elemente teoretice
Elementele teoretice se pot grupa separat atunci cnd ntelegerea informatiei dense din
raport depinde exclusiv de cteva explicitri sau nuantri ale cadrului teoretic general.
Metode, procedee yi experimente
Metodele si procedeele folosite vor fi grupate ntr-o sectiune n care va trebui s se
descrie pe larg modul de lucru, echipamentele folosite, s se precizeze rolul respectrii
succesiunii unor etape, s se indice greuttile ntmpinate si modul n care s-a reusit
rezolvarea lor.
Prezentarea rezultatelor
Rezultatele trebuie raportate ct mai simplu si direct. Problema apare n momentul n
care trebuie s se decid asupra volumului de informatie inclus n aceast sectiune. De regul,
trebuie s se opteze pentru acel volum de date care s conving cititorul c s-a ntreprins ceea
ce s-a propus si c se poate baza pe concluziile trase. Se recomand includerea rezultatelor n
tabele si prezentarea lor cu ajutorul graficelor.
Discu(ii yi interpretri
Interpretarea si compararea rezultatelor se face n sectiunea destinat discutiilor. Aici,
obiectivitatea poate face putin loc subiectivittii autorului, prerilor personale, analizei
neajunsurilor din abordare si speculatiilor inteligente.
Concluzii
Concluziile trebuie s derive din ntreg corpul raportului si nu din ultimul capitol sau
subcapitol al unei sectiuni mai bine reprezentate. Ele trebuie s respecte regula celor trei C:
claritate, coerent si conciziune.
Recomandri
Recomandrile au rolul de a semnala sau reveni asupra ctorva aspecte esentiale prin
care autorul doreste s tin treaz mintea cititorului, n vederea unei evaluri obiective a
continutului raportului; aici se pot include si propunerile de continuare a analizelor, de
sugestii metodologice care ar putea conduce la alte rezultate.
Bibliografie
Bibliografia este o list a tuturor surselor informative folosite pe parcursul redactrii
raportului. Aceste surse pot fi mprtite n surse primare si surse secundare (dictionare,
ghiduri). Criteriul alfabetizrii listei, de regul dup numele autorilor, nu trebuie pierdut din
vedere.
Apendice
Acesta este rezervat includerii calculelor matematice, schemelor electronice
complicate, prezentrii unor fisiere cu informatii despre programe, foi de calcul tabelar etc.
Un raport tehnic nu trebuie s fie lipsit de prezenta unui sistem de adnotri, care s
cuprind informatii suplimentare de amnunt, referitoare n principal la sursele de informare,
sau informatii cu valoare explicativ si de atentionare a evitrii unor confuzii. Obligativitatea
folosirii unui sistem de note nu trebuie pus n relatie cu dorinta de a convinge sau impresiona
cititorul prin volumul lecturilor; sistemul de note are rolul de a reface pentru cititor o
traiectorie informativ ce poate fi urmat pentru adnciri, clarificri sau evaluri proprii.
Exist numeroase situatii n care formatul standard nu satisface pe deplin necesittile
de organizare coerent a discursului. n acest sens, se pot avea n vedere urmtoarele variante:
Formatul secven(ial.
n situatia n care raportul descrie un set de investigatii ntreprinse cu acelasi scop, dar
care necesit abordri metodologice diferite, fiecare experiment se poate constitui ntr-un
segment aparte, cu propria lui sectiune metodologic si de descriere a rezultatelor. Partea
introductiv, discutiile si interpretrile vor fi comune.
Formatul asertiv.
Acesta propune schimbarea radical a titulaturii si succesiunii sectiunilor n functie de
ineditul informatiei si obiectivele demonstratiei. n loc de banala Introducere, autorul poate
folosi o sintagm mult mai direct si mai transparent informativ. Pe baza unor titluri si
subtitluri cu caracter enuntiativ se poate construi mai usor rezumatul raportului. Astfel,
cititorul si va putea forma usor si rapid o idee despre continutul raportului.
Formatul introductiv-concluziv.
Acest format propune plasarea concluziilor mult spre nceputul raportului, imediat dup
introducere. Avantajul ar fi acela c ele nu vor putea fi total ignorate, iar lectura raportului se
va derula cu aceste concluzii n minte. Oricum, se recomand o reluare sau prezentare
rezumativ a concluziilor n finalul raportului pentru a evita ncheierea brusc a materialului.
7.2.5. Redactarea unei ci de vizit
Oamenii au nevoie unii de altii si si cultiv cu grij relatiile pentru a atinge obiective
din cele mai variate. De multe ori oamenii simt c, odat pusi n relatie, contactele lor
nemijlocite si interactive se pot oricnd relua, reprograma sau dezvolta. Astfel, o carte de
vizit va fi un excelent intermediar, sustintor si relansator comunicational pentru toate
mediile profesionale. Conditia major pe care acest instrument trebuie s o ndeplineasc este
ca imaginea personal sau institutional pe care o promoveaz s fie sincer, clar si
convingtoare.
Cartea de vizit este purttoarea urmtorului continut informativ obligatoriu:
identitate: nume si prenume
ocupatie/functie/grad profesional
numele institutiei/organizatiei/companiei
informatii de contact: adres, numere de telefon, adres e-mail.
Pentru ca acest continut s fie pus pe deplin n valoare si s ofere o oarecare garantie a
dezvoltrii si ntretinerii relatiilor interumane, este nevoie de un design inspirat, n ton cu
personalitatea. Gruparea informatiei si plasarea ei ntr-un spatiu dreptunghiular nu foarte
generos, alegerea cartonului, caracterelor, culorilor si logo-ului sunt elemente care vor pune
ntr-o lumin mai mult sau mai putin favorabil si vor reprezenta persoana respectiv n
diverse ipostaze. Contextul comunicrii influenteaz nu numai continutul comunicrii, dar si
maniera n care se comunic, motiv pentru care uneori este nevoie de crti de vizit care s
comunice distinctie, seriozitate si maxim competent profesional (mai ales dac se
reprezint interesele unei institutii sau companii), iar alteori este nevoie de crti de vizita
folosite n mprejurri mai putin formale, cnd se doreste trecerea drept o persoan
particular.
Functiile administrative detinute la un moment dat sunt un excelent prilej de stabilire
si dezvoltare a unor relatii pe termen lung. Desi se spune c omul sfinteste locul, se
recomand ca tiprirea numelor de persoane pe crtile de vizit oficiale s nu fie ostentativ.
Cheia succesului n lumea de astzi rmne munca dublat de tenacitate si
disponibilitate. Acest ultim element transpare cel mai adesea n crtile de vizit prin faptul c
unele persoane decid s tipreasc att datele oficiale de contact, ct si cele particulare. Din
nefericire, aceast coexistent nu este ntotdeauna sustinut de toate detaliile de design care s
armonizeze cele dou ipostaze.
Nu e deloc condamnabil si nici rusinoas decizia multor persoane de a-si valorifica
toate calittile cu care au fost nzestrate, sau pe care le-au dobndit n timp prin desfsurarea
concomitent a dou sau mai multe activitti profesionale. Numai c atunci cnd cineva se
decide s-si construiasc o carte de vizit, trebuie s se gndeasc dac nu cumva promovarea
simultan a celor dou imagini profesionale - mai ales n cazul n care domeniile n care
activezi nu au nimic n comun nu face dect s estompeze sau s bagatelizeze personalitatea
complex pe care doreste s o promoveze.
n privinta reversului crtii de vizit, exploatarea acestui spatiu se justific n cel putin
trei situatii:
cnd textul informativ este redactat ntr-o limb ce foloseste si un alfabet inaccesibil
majorittii, el trebuie nsotit, n functie de contextul cultural, social si psihologic al
comunicrii, de transpunerea lui ntr-o limb si un alfabet de circulatie;
cnd se simte nevoia ca oportunittile, avantajele sau pur si simplu gama variat a
serviciilor oferite de o firm sau companie s fie ct mai transparente si mereu la
ndemna clientilor;
cnd dezvoltarea relatiilor si mentinerea lor depinde de modul n care este folosit sau
anticipat contextul fizic sau spatial al comunicrii.
7.2.6. Redactarea unei i nvitaii
Desi trimiterea unui fax sau a unui e-mail pare s fie mult mai la mod, invitatia, n
forma sa generic de bilet de intrare la un eveniment rmne o modalitate de comunicare n
scris, care nu se las usor nlturat. Rolul unei scrisori de invitatie, nmnat de regul direct
persoanei invitate, expediat prin post, curier si doar exceptional prin fax sau post
electronic, trebuie s creeze persoanei vizate o impresie decisiv nc de la deschiderea ei.
De aceea, o astfel de scrisoare se tipreste pe o hrtie mai tare, de bun calitate. Numele
persoanei invitate trebuie s apar neaprat pe plic, iar din continutul invitatiei trebuie s
transpar o apreciere a competentelor invitatului, o flatare a persoanei sale si certitudinea c
este dorit si important. Natura si proportiile manifestrii sunt elementele de baz n stabilirea
continutului, formei si stilului invitatiei. Tonul unei invitatii poate varia de la unul intim si
personalizat, n cazul unui eveniment ntr-un cerc restrns, la unul mult mai oficial, n cazul n
care numrul invitatilor este mare iar acestia provin din sfere diferite de activitate. Mai mult,
pentru a risipi orice nuant de convocator, este recomandabil tiprirea cuvntului
INVITATIE naintea formulei de adresare.
Informatiile prezente n invitatie trebuie s rspund celor cinci ntrebri generale:
Cine? Rspunsul la aceast ntrebare ofer lmuriri n urmtoarele directii:
identitatea si calitatea gazdei
identitatea si calitatea invitatilor
dac invitatul vine singur sau nsotit
ce alte persoane mai sunt invitate.
n cazul n care o singur invitatie este adresat n comun mai multor persoane, numele
acestora trebuie asezate n ordine alfabetic. Dac este adresat unei familii, trebuie numiti
ambii soti, iar numele sotiei l precede pe cel al sotului. Dac manifestrile sunt de amploare,
iar invitatii provin din cercuri profesionale si sociale foarte variate, se pot concepe invitatii
tipizate, n care se renunt la formula direct de adresare cu identificarea numelui persoanei.
Ce? Rspunsul va oferi precizri despre genul de eveniment sau ocazie la care este
asteptat destinatarul invitatiei. Este important s se precizeze ce eveniment va avea loc (de
exemplu, dac este vorba despre o nunt sau o nmormntare, cnd unii vor fi pregtiti s
ofere cadouri, altii nu, unii vor fi mbrcati n culori nchise, altii mult prea elegant si n
culori prea deschise), pentru a evita punerea n situatii penibile a invitatilor.
Cnd? Nu trebuie omis momentul ( data, ziua, ora) desfsurrii evenimentului, precum si
gradul de punctualitate solicitat. Este bine ca formulrile alese pentru solicitarea
punctualittii s nu aib o not imperativ sau abuziv (Rugam nu ntrziati!, sau
Evenimentul este televizat), ci s se recurg la o formulare putin mai mascat a
necesittii prezentrii la timp. O invitatie la cin la orele 19:00 va nsemna c invitatii se
vor aseza la mas pe la orele 20:00. n cazul n care evenimentul este unul de durat,
invitatia trebuie nsotit de un program amnuntit, care va fi, desigur, respectat. Invitatiile
de dimineat sau de peste zi trebuie s indice n mod orientativ fie durata evenimentului,
fie ora de ncheiere.
Unde? Pentru a avea siguranta c persoanele invitate vor sti unde s se prezinte, invitatia
trebuie s precizeze adresa exact (strada, numr, zon, pavilion, etaj), precum si alte
repere de orientare sau indicatii pentru parcarea masinii, dac este vorba despre o zon
aglomerat. Pe spatele invitatiei se poate face o mic schit a amplasamentului.
Cum? n functie de natura evenimentului anuntat, invitatia trebuie s contin si cteva
repere legate de modul de desfsurare a acestuia: programul complet al manifestrii,
ordinea de zi, promisiunea de final (dac ntlnirea este urmat de un cocktail/bufet/mas
festiv). Unele indicatii privind tinuta invitatilor pot fi binevenite: tinut de sear,
,tinuta lejer/sport, preferabil costum.
Expedierea unei invitatii se face cu aproximativ dou sptmni nainte de data
programat a evenimentului. Trebuie evitate situatiile cnd, din prea mult zel organizatoric,
invitatiile ajung mult prea devreme si persoanele invitate risc s uite de eveniment, sau cnd
invitatiile sunt trimise pe ultima sut de metri, iar agenda de lucru a invitatilor este deja
complet si nu sufer modificri.
Putini sunt invitatii care se gndesc s trimit un rspuns de confirmare, uneori din
vina lor, alte ori pentru c gazda nu a solicitat expres confirmarea participrii n finalul
invitatiei. Gazda poate mentiona un numr de telefon sau fax, o persoan de contact si o dat
limit. n locul formulei clasice: ,, rugam s confirmai participarea dvs. pn cel mai
trziu pe , la dna tel, se recomand formula diplomatic scurt: ,,RSVP dna, tel,
obtinut prin abrevierea lui ,,Respondez sil vous plat din limba francez. Mai putin sigur si
mai putin recomandabil este atasarea unui cupon de rspuns pretimbrat, pe care invitatul
trebuie s-l expedieze naintea unei date limit. Exist si situatii n care, desi invitatii rspund
pozitiv invitatiei, acestia ajung s nu-si mai onoreze promisiunea. De aici si necesitatea de a
verifica telefonic prezenta la manifestare cu o sptmn si apoi cu dou zile nainte.
Oportunitatea expedierii unei invitatii se justific n urmtoarele tipuri de manifestri:
aniversri, jubilee, lansri de carte sau discuri, vernisaje, inaugurri, trguri, expozitii, lansri
de produse sau servicii, demonstratii, simpozioane, mese rotunde, forumuri, conferinte,
congrese, seminarii, nunti, botezuri, pensionari, dineuri, cocktail-uri, receptii etc. Fie c este
vorba despre evenimente din sfera afacerilor, politicii, administratiei sau vietii private, rolul
invitatiei rmne la fel de complex: a face cunoscut evenimentul cu public, ntr-un cerc mai
mult sau mai putin restrns, dar nchis; a transmite atitudinea si sentimentele gazdei sau
organizatorului fat de persoanele invitate; a transmite rugmintea de a participa la
eveniment; a conferi dreptul (nu obligatia, pentru c nu este convocare) de acces n perimetrul
sau incinta n care se desfsoar evenimentul; a se constitui ntr-o carte de vizit onorant
pentru gazd sau organizator si a fi material promotional si crlig n favoarea gazdei si a
evenimentului respectiv.
7.2.7. Comunicatul de pres
Instrument de baz al relatiilor publice, comunicatul de pres reprezint o informatie,
un punct de vedere, o luare de pozitie sau un document oficial transmis spre publicare de ctre
un organism sau individ. El are caracterul unei stiri destinate mediatizrii, cu mentiunea c la
redactarea lui particip oameni care nu sunt angajatii redactiilor de ziare si nici a studiourilor
radio sau TV. Presa, radioul si televiziunea sunt doar canalele prin care comunicatul este dat
publicittii.
n general, un comunicat de pres anunt o noutate de posibil interes pentru public, iar
redactarea lui se face n functie de caracteristicile organismului media ales. Utilitatea
comunicatului de pres trece dincolo de hotarul unei simple comunicri cu publicul. Prin
difuzarea acestuia, se gratuleaz clienti, se atrag simpatii, se atenueaz crize si se sting
scandaluri, se demonteaz zvonuri, se mediaz oferte, produse, idei, oameni si evenimente
importante pentru expeditorul comunicatului si pentru publicul sau.
n functie de prezenta sau absenta unei luri de pozitie, comunicatele de pres pot fi:
informative(se fac anunturi, se transmit invitatii, se comunic date statistice simple,
Ir a se face comentarii si fr situri pe pozitii pro sau contra);
persuasive (se contest, se fac comentarii, se ofer lmuriri, se transmit opinii de pe
pozitii pro sau contra, se fac dezmintiri).
Redactarea comunicatului de pres
E bine ca nainte de a se trece la redactarea comunicatului, s se verifice c stirea
dorit a se face public, poate trezi interesul presei scrise si publicului. Odat luat n calcul
oportunitatea difuzrii stirii, informatiile de care se dispune trebuie si ele verificate. Stirea
trebuie probat sau confirmat de expeditor nainte ca redactorul unui ziar, de exemplu, s
decid publicarea ei si, n consecint, s poarte toat rspunderea difuzrii comunicatului n
paginile publicatiei sale.
Comunicatul se tipreste, de regul, n format A4, pe hrtie alb, simpl, cu sau fr
antet si fr margini decorative. Toate marginile au ntre doi si trei centimetri. Caseta de
identificare a emittorului trebuie plasat n coltul din stnga sus si trebuie s cuprind:
numele institutiei, adresa complet, numele persoanei de contact (purttorul de cuvnt sau
persoana care a redactat comunicatul), numrul de telefon (de la sediul institutiei, de acas).
Caseta de identificare cuprinde mentiuni privind data si ora difuzrii comunicatului si
este plasat n coltul din dreapta, mai jos fat de adres. Aici se ofer redactorului informatii
exacte despre momentul cnd stirea va putea fi transmis: Pentru difuzare imediat,
Embargo pn la ora 10:00 etc. Mentionarea embargoului se face n cazul n care
evenimentul are loc la o dat viitoare si poate fi incert si este nevoie de confirmare, atunci
cnd se doreste ca informatia s fie cunoscut mai devreme sau se prefer ca toate institutiile
de pres s transmit comunicatul simultan.
Corpul comunicatului de pres ncepe la o treime din pagin pentru ca spatiul alb
rmas s fie folosit de redactor pentru diferite adnotri. Titlul trebuie plasat ntre caseta de
identificare si corpul comunicatului, aliniat la stnga. El nu va depsi adresa companiei cu
mai mult de cteva caractere; la nevoie se poate rupe n dou, maximum trei rnduri
suprapuse, se va tipri cu majuscule, iar ultimul rnd va fi subliniat. Formularea titlului
trebuie s invite la lectur. Pentru a atinge acest scop, titlul va fi scurt, ct mai explicit si
incitant, pe un ton nu prea formal, nicidecum sec sau birocratic.
Lead-ul (paragraful initial) este replica de deschidere sau fraza de atac care rezum
esentialul din stire. De regul, el se distinge de restul textului prin caractereleitalicesaubold,
va include o mare parte din rspunsurile la ntrebrile cine?, ce?, unde?, cnd?, de ce? si nu va
ocupa mai mult de 5-6 linii de text.
Textul propriu-zis al comunicatului va dezvolta paragraful initial, prezentnd
informatiile n ordinea descresctoare a importantei lor. Aceast structur de piramid
inversat permite o lectur mai usoar, iar din motive de spatiu sau interes informational
redus, se poate renunta la ultimele aliniate.
Textul comunicatului se scrie la dou rnduri, niciodat la un rnd. Dac depseste o
pagin, se va mentiona continu n subsolul paginii. Pentru a marca sfrsitul comunicatului,
se foloseste cuvntul sfrsit sau, mai des ntlnit, simbolul #####. n josul paginii trebuie
s apar numele, prenumele si semntura managerului care autorizeaz transmiterea
comunicatului, eventual si stampila organizatiei.
Dateline-ul este caseta din partea dreapt, plasat ntre titlu si lead, care indic locul si
data redactrii comunicatului. Se foloseste pentru a indica editorului locatia geografic. Dac
localitatea nu are un nume cunoscut, se specific si judetul, iar n cazul n care comunicatul va
fi difuzat ctre medii de pres strine, se va mentiona si tara.
Limbajul folosit n redactarea comunicatului de pres trebuie s fie simplu si accesibil
publicului larg, fr exprimri pretioase sau excese de jargon. Citatele scurte vor nviora
stirea, dar nu este indicat sa ncepem comunicatul cu un citat; plasarea lui cea mai potrivit
este n corpul comunicatului.
7.3. Comunicarea mediat de calculator
Comunicarea mediat de calculator (CMC) desemneaz transmiterea si primirea de
mesaje folosind computerele n scopul introducerii, prelucrrii, stocrii si expedierii de date.
Odat cu explozia Internetului si aparitia sistemului global de hipertext, calculatorul a
ptruns cu repeziciune n viata fiecruia. Internetul a devenit o nou modalitate de prelucrare,
prezentare si comunicare a informatiei ce permite implementarea unor noi modele si concepte
pn acum de neimaginat: de la un alt mod de a parcurge informatia scris utiliznd referinte
ncrucisate generate de hyperlink-uri, la prezentri multimedia ce includ text, imagini,
animatii si sunete n aceeasi entitate; de la anchete sociale si statistici n timp real generate
simultan cu schimbarea datelor de intrare, la prezentarea informatiei si adaptarea ei la
utilizatori. Noile paradigme, generate de Internet prin World Wide Web, conduc la un mod
fundamental diferit, mult mai complex si mai eficient, de transmitere si prelucrare a
informatiei, fortndu-se barierele spatio-temporale ale modelelor precedente. Potentialul
World Wide Web-ului e nesfrsit. Desi este o tehnologie tnr, n numai ctiva ani aplicatiile
au nceput s se structureze si s ia cu asalt societatea. Comertul electronic (e-commerce)
ncepe s prind bine rdcini si s se maturizeze: de la cumprarea de crti, flori si discuri
on-line, s-a trecut deja cu usurint la cumprarea de televizoare, mobil si chiar locuinte.
Pornind de la e-commerce si sustinute de marketing, realizrile sunt spectaculoase; mass-
media traditionale s-au atasat si ele rapid, peste noapte, la Internet, nvtmntul si educatia
caut s fie n primele rnduri, angajrile, pltile bancare, cumprarea de bilete si rezervrile
de locuri n hoteluri sunt elemente ale unei realitti pe care deja o trim.
n chip cu totul paradoxal, cei mai critici rmn tot tehnicienii computerelor si
specialistii IT. n spatele utilizrilor curente, oamenii caut deja alte posibilitti uriase
neexploatate nc si vegheaz asupra pericolelor legate de fragilitatea tinerei tehnologii. Unele
restrictii tehnice devin din ce n ce mai sufocante pentru mptimitii calculatoarelor.
Progresele tehnologice mult trmbitate si mult asteptate se dovedesc mai greu de ndeplinit
dect se prea la prima vedere. Liniile de comunicatie, mai ales cele de telefonie, din ce n ce
mai aglomerate, abia mai suport masivele volume de tranzactii ce cresc zilnic n progresie
exponential. Volumul informational si viteza de trafic a informatiei cerute de tehnicienii
dornici s-si materializeze ideile sunt mult prea mari fat de capacitatea existent a
infrastructurii. Computerele, n special PC-urile de pe birourile si mesele oamenilor, se
nvechesc prea repede devenind neadecvate noilor tehnologii. Pn si adresele de Internet au
devenit o marf a crei cutare e mai mare dect posibila ofert. Unii dintre noi se plng c
dup attia ani de revolutie tehnologic, nc nu se poate vedea bine un film pe Internet,
realitatea virtual e nc n stadii experimentale, inteligenta artificial pare un nceput fr
sfrsit, n vreme ce alti utilizatori, care de-abia au prins gustul jocului cu mouse-ul si a
mediilor de programare cu ferestre, afl cu mirare c pentru altii acestea sunt deja unelte
perimate conceptual. Exist ns si ntrebri de ordin pragmatic, care ne frmnt pe noi toti si
la care numai timpul si studiile sociologice vor putea rspunde: Contribuie posta electronic la
cresterea productivittii muncii? Stimuleaz comunicarea electronic participarea activ a
comunittilor la viata politic si social? Ajut ea la acumularea de cunostinte? Promoveaz
n vreun fel telecomunicatiile centralizarea si concentrarea mijloacelor mass media? Mascnd
orice sugestii referitoare la ras, sex, trsturi fizice sau handicapuri, poate oare CMC s
desfiinteze ierarhizarea social?
Marea aventur a CMC ncepe ca newbie (utilizator nou aprut n retea). Unii
utilizatori vor oferi acestora asistent si ndrumare, dar de cele mai multe ori ei vor avea parte
de un tratament mai dur. Motivele sunt extrem de variate: fie pentru c ncearc s obtin
informatii care de fapt pot fi gsite cu usurint n documentele FAQ, fie pentru c se fac
vinovati despamming(pislogeal), fie pentru c au scpat prea multe greseli de ortografie,
nu au folosit un metalimbaj corespunztor, un numr suficient de abrevieri, sau au exagerat cu
utilizarea emoticon-urilor. Veteranii computerelor detin o pozitie social privilegiat, pentru
c se presupune c au fost initiati n domeniul CMC pe vremea cnd Internetul era mai dificil
de folosit datorit interfetei mai putin prietenoase a sistemului de operare UNIX; de aici ideea
c au reusit s stpneasc mai multe cunostinte si au dezvoltat o abilitate sporit n utilizarea
computerului. Utilizatorii experimentati consider c au jucat un rol activ n modelarea
Internetului si transformarea lui n sistemul receptiv, rational si dens care este astzi.
nceptorii cu statut de newbie, care tocmai s-au conectat si vneaz plceri mrunte sunt
catalogati drept paraziti sau prdtori ai sistemului.
Pe listele de e-mail, utilizatorii experimentati impun imediat respect prin pozitia socio-
profesional si dovezile permanente de competent pe care le ofer grupurilor. Tot de respect
si ceva atentie se vor bucura si utilizatorii noi, care n scurt timp fac dovada c stpnesc bine
putinul pe care l stiu si folosesc corespunztor vocabularul de baz, ntrebuinteaz cu
abilitate elementele de jargon, apeleaz inspirat la registrele specializate ale limbii, stpnesc
arta persuasiunii si argumentrii logice, evit comentariile personale, malitioase sau meschine.
Este interesant c toti nceptorii care reusesc s se apropie de aceste conditii se pot trezi
dintr-o dat promovati nu numai valoric, dar si social pe listele de discutii.
A detine o anumit putere si pozitie pe listele de discutii nseamn c mesajele proprii
vor fi ntotdeauna citite naintea altora, iar indicatiile si sfaturile date vor cntri mai greu.
Acesti mentori spirituali ai retelelor sunt cei care domin discursul, care dau tonul, care
hotrsc ceea ce se cade a fi discutat si ceea ce poate fi lsat de-o parte. Micile lor greseli pot
fi trecute cu vederea sau iertate cu mai mult usurint.
n timp ce comunicarea scris se bazeaz pe o evaluare fonologic, cea scris este
adesea sever analizat, att la nivel morfologic ct si lexical. Dat fiind faptul c ecranul
computerului ofer mai mult flexibilitate n aranjarea textului dect o masin de scris si
permite chiar manipulri textuale mult mai precise dect cele efectuate n cazul redactrii de
mn a scrisorilor, este fireasc luarea n consideratie si a altor criterii de evaluare a mesajelor
e-mail.
Acestea trebuie judecate si din punctul de vedere al folosirii anumitor editoare de
texte, alegerea caracterelor, stabilirea spatiilor dintre rnduri si a modurilor de aliniere,
includerea textului n chenare etc. Este interesant de observat c, n timp ce astfel de facilitti
pot fi la ndemna oricui, utilizarea lor n mesajele e-mail pune probleme tocmai pentru c nu
toti utilizatorii folosesc aceleasi utilitare. Desi unii utilizatori nu ar trebui s fie condamnati
pentru c nu folosesc, din diverse motive (financiare, de cunoastere), un anumit program
pentru crearea unor mesaje de email care s aib un anumit impact asupra
destinatarului/destinatarilor, sociologii au constatat faptul c de cele mai multe ori acestia sunt
usor desconsiderati si priviti ca ignoranti. Multi utilizatori sunt astfel acuzati de lucruri care
apar n mesajele lor tocmai datorit lipsei standardizrii formatelor mesajelor de e-mail.
7.3.1. Blogul
Unblog (prescurtare de laweb log) este o publicatie web ce contine articole periodice,
de obicei cu caracter personal (asemenea unui jurnal), fiind afisate n ordine cronologic
invers.
Dac la nceput blogurile erau actualizate manual, cu timpul au aprut unelte care s
automatizeze acest proces, fcnd acest gen de publicatii accesibile publicului larg. Utilizarea
unui astfel de software bazat pe navigator este acum un aspect obisnuit al blogging-ului.
Scopul blogurilor variaz foarte mult, de la jurnale personale la arme ale campaniilor
politice, ale programelor media sau ale diferitelor companii. De asemenea, ele variaz si n
functie de autor - de la unul singur la o comunitate ntreag. Blogurile pot constitui, de
asemenea, o surs important de cstig.
Multe webloguri permit vizitatorilor s lase comentarii publice, crend astfel o
comunitate de cititori centrat n jurul blogului; altele nu sunt interactive.
Totalitatea blogurilor si a autorilor de bloguri a fost denumit blogosfer.
7.3.2. Neticheta
Cuvntul netichet provine din englezescul netiquette, care desemneaz un set de
reguli si conventii ce trebuie respectate n utilizarea Internetului n general si a postei
electronice, n special. Acest set de reguli reflect o anumit experient a convietuirii
armonioase n mediul electronic si are rolul de a elimina posibilele conflicte, nentelegeri sau
interpretri eronate. Unele din regulile etichetei retelei sunt asemntoare regulilor din codul
bunelor maniere privind aspecte variate, precum adresarea politicoas, condescendent, sau
pstrarea decentei n comunicare. La fel ca si n viata de zi cu zi, toate abaterile de la regulile
comunittii nu pot trece nesanctionate.
Cu ceva timp n urm, Internetul era domeniul initiatilor n transportul informatiei si
utilizarea protocoalelor; astzi el nu mai reprezint o restrictie sau o noutate. Originea
etichetei retelei nu poate fi legat de o anumit surs. Regulile au fost create si adunate de
nsisi utilizatorii cu initiativ ai internetului, care au dorit s ofere proaspetilor utilizatori un
cadru civilizat si armonios de manifestare si dezvoltare n cultura Internetului. Asa se face c
setul de reguli a luat fiint prin sondarea prealabil a opiniilor utilizatorilor n diverse situatii
si compilarea unor surse sau ghiduri aprute la un moment dat n urma unor initiative
personale sau de grup. S-ar putea spune c rolul acestor reguli este, cel putin deocamdat, mai
mult descriptiv dect prescriptiv. Cum Internetul nu este n posesia nimnui, iar etica retelei
nu a fost formulat de nici o autoritate, cum se poate face ca aceste reguli s fie totusi nsusite
si folosite? n general constrngerile venite din interiorul unui sistem sunt privite cu mai
mult bunvoint dect cele impuse din afara lui, iar oamenii prefer s-si fac mai multi
prieteni dect dusmani. Asa se face c, atunci cnd utilizatorii Internetului observ o
desconsiderare ostentativ a etichetei retelei, vor ncerca s o sanctioneze trimitnd un e-mail
dojenitor utilizatorului n cauz, sau se vor plnge Furnizorului de Servicii, care va trebui s
intervin n stingerea conflictului.
Ansamblul de norme si reguli care compun neticheta poate fi mprtit dup cum
urmeaz:
A. Norme privind identitatea utilizatorului
se interzice utilizarea aceluiasi identificator de ctre mai multi utilizatori;
citirea, copierea, modificarea sau stergerea fisierelor sau datelor apartinnd altor utilizatori
Ir acceptul lor sunt interzise;
se sanctioneaz att depsirea ct si modificarea restrictiilor impuse de administratorul
retelei;
orice actiune neautorizat si deliberat care duneaz, deregleaz, modific sau defecteaz
un alt sistem din retea reprezint o nclcare a normelor CMC, indiferent de localizarea
sistemului afectat si perioada de timp ct respectivul sistem nu a functionat la
performantele normale;
se interzice utilizarea comercial a unor facilitti si/sau servicii fr obtinerea oficial sau
legal a acestui drept.
B. Norme privind scrierea unui mesaj
alinierea rndurilor la marginea din stnga; efectele centrrii titlurilor sau formulelor de
adresare nu pot fi prevzute pe ecranele destinatarilor;
lsarea unui rnd liber ntre paragrafe; nu se recomand folosirea tastei tab si nici
indentarea primului rnd al paragrafului;
nu se scriu mai mult de 60-70 de caractere pe un rnd si nu se introduc caractere de
control;
nu se formateaz textul, deoarece este posibil ca destinatarul s foloseasc un terminal
alfanumeric sau un mailer care s nu recunoasc formatarea; mai mult, este posibil ca
acele caractere folosite s nu fie disponibile pe calculatorul destinatarului;
semnarea mesajului este obligatorie, mai ales dac este postat ntr-o list de discutii;
semntura nu trebuie s fie foarte lung si trebuie s includ numele complet;
se recomand limitarea la tratarea unui singur subiect ntr-un mesaj si completarea
pertinent a cmpului Subject;
nu se foloseste scrierea cu majuscule dect foarte rar, pentru a sublinia un aspect foarte
important, sau pentru titluri; scrierea cu majuscule este de regul interpretat ca
RCNET;
pentru a sublinia sau accentua un anumit *cuvnt*, el se ncadreaz ntre asteriscuri;
citarea _unei crti_ sau a unei lucrri se poate face ntre liniute de subliniere (underscore);
se recomand explicitarea datelor calendaristice, pentru a evita confuziile ce se pot ivi din
pricina coexistentei mai multor conventii continentale;
dac se transmite ceva ce pune n discutie actiunea unui film, roman sau spectacol TV, se
introduce <SPOILER>n partea de sus a mesajului; astfel, destinatarii pot sri peste el,
dac nu vor s stie finalul actiunii.
C. Norme referitoare la continutul mesajului si atitudinea expeditorului
Se vor evita exprimrile dure si vulgare;
nu se posteaz niciodat un mesaj privat ntr-o list de discutii, fr aprobarea autorului;
atentie la glume si sarcasm; este posibil ca n absenta mimicii, intonatiei si gesturilor,
destinatarul s nu nteleag corect mesajul sau, mai mult, fondul lui cultural si religios s-l
conduc la o interpretare care nu a fost luat n calcul la trimiterea mesajului; se vor folosi
cu moderatie semnele cunoscute sub denumirea desmileys sauemoticons;
se critic ideea si nu persoana;
nu se reactioneaz violent la ceea ce tocmai s-a citit pe ecran; nu se formuleaz imediat
rspunsul, se ia un timp mai mare de gndire si apoi se rspunde cu diplomatie;
se rspunde cu precautie la mesajele care au fost transmise mai multor abonati, deoarece
n unele sisteme rspunsul redactat poate fi transmis tuturor persoanelor care au primit
mesajul initial, ceea ce ar putea include pe toti abonatii.
7.3.3. Glife ASCII
Utilizatorii postei electronice si participantii n grupurile de discutii folosesc adesea
figuri asezate culcat (pe o parte), fcute din caractere ASCII standard, pentru a plasa mesajul
n context. Glifele ASCII sunt utilizate n comunicarea mediat de calculator pentru a suplini
lipsa inflexiunilor verbale, a mimicii si gesturilor, pentru a puncta starea emotional, sau
atitudinea participantilor fat de subiectul conversatiei. Aceste figuri au fost inventate si
folosite pentru prima dat n 1980 de un american din Pittsburgh, Scott Fahlman, n mesajele
expediate prin BBS-uri.
Frecventa aparitiei lor (mai mult de trei ntr-un mesaj) indic faptul c este vorba de un
newbiecare doreste s se fac remarcat.
Iat care sunt semnificatiile celor mai ntrebuintate glife ASCII:
:-) zmbesc n timp ce fac aceasta glum
:-( m ntristeaz ceea ce am spus
:-< sunt de-a dreptul trist sau dezamgit
;-) fac cu ochiul sau fac o aluzie n legtur cu gluma asta
:?-( plng, este cu adevrat trist pentru mine
:-@ sunt de-a dreptul socat
:-D sunt teribil de amuzat de ceea am scris mai nainte
:-o casc, este att plictisitor
:-7 spun asta cu ironie
>:-( sunt suprat si ngrijorat de acest lucru
:-9 m ling pe buze
x-( am murit, asta m-a dat gata
:-/ sunt sceptic
:-* te srut
:-Q~ fumez
:-? fumez pip
:-p ti fac n ciud scotnd limba la tine
:-T fr glum, sunt serios n ceea ce spun
[:- ) am cstile pe urechi
:-{ } ti trimit bezele
(()):** mbrtisri si pupici
#-) am fcut-o lat la petrecere
@-}-- un trandafir pentru tine
:-] sunt nehotrt
:-C sunt extrem de trist
7.3.4. Cl ientul de e-mail
Un program client de post electronic permite comunicarea cu serverul, vizualizarea
mesajelor primite, compunerea mesajelor de expediat si, nu n ultimul rnd, organizarea ntr-
un mod ct mai convenabil a mesajelor. Toate aceste functii sunt strns mpletite.
Functia de comunicare se realizeaz de regul n mod automat. n unele cazuri, ns,
legtura cu serverul poate s nu fie permanent. De cele mai multe ori, conectarea la server se
face la anumite intervale de timp, moment n care se realizeaz transferul mesajelor trimise, se
aduc mesajele primite, iar legtura este imediat eliberat. Majoritatea programelor permit ca
de fiecare dat cnd se expediaz un mesaj, s se stabileasc si legtura, iar mesajul s fie
trimis imediat. Aceast optiune este indicat doar n cazul n care conexiunea se face prin
retea local. Utilizatorii conectati la server prin linii telefonice nchiriate vor alege solutia
optim si anume conectarea explicit, pentru a minimiza utilizarea liniei telefonice. n acest
caz, momentul expedierii mesajului nu coincide cu transmiterea lui efectiv.
Functia de vizualizare este cea care permite citirea mesajelor. Este recomandabil s se
stabileasc drept caracter de afisare pentru programele care permit acest lucru, un tip de
caractere monospatiate (de exemplu, Courier) deoarece, de multe ori, cei care compun
mesajele utiliznd terminale alfanumerice recurg la alinieri ale textului pentru a-i spori
lizibilitatea. Majoritatea mailerelor au ns posibilitatea de a afisa si texte formatate, n
principal HTML. Exist si posibilitatea ca mesajelor primite s le fie atasate si fisiere binare.
n acest caz, n mesaj vor aprea pictograme corespunztoare tipurilor de fisiere atasate, iar de
regul, un dublu clic pe una din acestea va lansa aplicatia potrivit.
Functia de compunere este realizat cu ajutorul unui editor specializat care cuprinde o
parte de procesare de text si o parte de comenzi specifice. Editarea unui mesaj ncepe cu
completarea unor cmpuri generice care formeaz antetul mesajului (header). Header-ul este
echivalentul electronic al plicului, deoarece contine informatiile publice necesare sistemului
de mesagerie electronic pentru manevrarea scrisorii. Cele mai importante cmpuri care
trebuie avute n vedere sunt:
TO: n acest cmp se va trece adresa destinatarului.
Cc: n cmpul Carbon copy (copie la indigo) se pot scrie adresele persoanelor care s
primeasc o copie a scrisorii. Persoanele ale cror adrese sunt trecute n acest cmp se mai
numesc si destinatari secundari.
Bcc: n cmpul Blind carbon copy (copie confidenial) se pot trece adresele unor destinatari
secundari, numai c, spre deosebire de copia simpl, destinatarii primari nu vor sti c exist si
alte persoane care au primit o copie a mesajului.
Subject: n acest cmp se va tipri un cuvnt sau o expresie care s evoce subiectul mesajului.
Dintre comenzile specifice compunerii, se pot mentiona:
Reply: comanda spuns este disponibil cnd se citeste un mesaj, sau la selectarea unui
mesaj dintr-unul din dosarele tematice. Cu aceast comand se poate lansa compunerea
unui nou mesaj, iar avantajul folosirii acestei comenzi ar fi aceea c anumite cmpuri ale
antetului se vor completa automat. Astfel, adresa expeditorului mesajului cruia i se rspunde
va aprea automat n cmpul To:.
Dac mesajul cruia se doreste s i se rspund contine o adres n cmpul Reply To
din antet, atunci la aceast adres va fi trimis mesajul. n cmpul Subject va fi copiat subiectul
mesajului original, dar precedat de Re:. Corpul mesajului va fi citat (quote) n ntregime,
adic va rmne n editor, dar fiecare linie va fi prefixat de caracterul > (acesta este cazul
cel mai comun, dar exist si alte conventii pentru citare). n acest fel, se poate rspunde
punctual, se pot pstra citatele relevante, se poate redacta rspunsul n manier compact si
lsa la sfrsitul rspunsului scrisoarea original citat integral, se poate chiar s se stearg
(partial sau integral) partea citat din mesajul original.
Spre deosebire deReply, comandaReply to all permite generarea unui rspuns adresat
tuturor destinatarilor mesajului original (inclusiv expeditorului), optiunea utilizndu-se mai
ales n dezbaterile prin e-mail. Comanda Forward (trimite mai departe) permite generarea
unui mesaj n corpul cruia este citat ntregul mesaj original, iar subiectul este prefixat de
FW. n acest caz, trebuie se completeze cmpurileTo, Cc sauBcc. Exist att posibilitatea
editrii mesajului original. ct si cea a comentrii lui. Utilitatea comenzii se dovedeste n
cazurile n care se doreste aducerea la cunostinta altor persoane continutul integral sau partial
al unui mesaj primit.
Comanda Redirect este asemntoare comenzii Forward, numai c, de regul,
subiectul si corpul mesajului rmn aceleasi (exist, desigur, si posibilitatea editrii). Noii
destinatari vor primi mesajul ca si cum le-ar fi fost trimis direct, numai c la numele si adresa
expeditorului se adaug textul by way of urmat de numele si adresa celui care a fcut
redirectionarea si care e posibil s fi procedat si la modificarea continutului mesajului
original.
7.3.5. Semntura de e-mail
Semntura de e-mail este o modalitate de individualizare a unui mesaj electronic.
Aceasta este un fisier text, care se insereaz automat oricrui nou mesaj compus. n mod
traditional, semntura de e-mail trebuie s contin: numele si prenumele, functia (eventual) si
datele de contact considerate necesare (adresa de e-mail, adresa pentru corespondent scris,
numere de telefon si fax, adresa paginii web - personal sau a firmei reprezentate). Pentru cei
care doresc s atrag si mai mult atentia, semntura poate s includ si alte elemente, cum ar
fi caractere ASCII, elemente de art ASCII, sau citate.
8. BI BLIOGRAFIE
1. Bougnoux, Daniel, Introducere n tiinele comunicrii, Ed. Polirom, Bucuresti, 2000
2. Burt Shelley, Fii pregtit pentru interviu, Editura Tehnic, Bucuresti, 1999
3. Chiriacescu, Adriana, Laura Muresean, Virginia Barghiel, Alexander Hollinger,
Corespondenta de afaceri n limbile romni englez, Ed. Teora, Bucuresti, 1999
4. DeFleur, Melvin L., Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicrii de mas, Ed. Polirom,
Bucuresti, 1999
5. Dncu, Vasile Sebastian, Comunicarea simbolic. Arhitectura discursului publicitar,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999
6. Dospinescu, Vasile, Semne i cunoatere n discursul didactic, Editura J unimea, Iasi, 1998
7. Dragos, Elena, Introducere n pragmatic, Casa Crtii de Stiint, Cluj-Napoca, 2000
8. Drgan, Ioan, Paradigme ale comunicrii de mas. Orizontul societii mediatice, p. I,
Casa de Editur si Pres Sansa S.R.L., Bucuresti, 1996
9. Flichy, Patrice, O istorie a comunicrii moderne. Spaiu public i via privat, Ed.
Polirom, Bucuresti, 1999
10. Hartley, J ohn, Discursul tirilor, Ed. Polirom, Bucuresti, 1999
11. Pease, Allan, Limbajul trupului, Editura Polimark, Bucuresti, 1995
12. Prutianu Stefan, Manual de comunicare i negociere n afaceri. Comunicarea, Ed.
Polirom, Bucuresti, 2000
13. Rata, Georgeta, Contribuii la teoria comunicrii, Editura Mirton, Timisoara, 2001
14. Rckle, Horst, Limbajul corpului pentru manageri, Editura Tehnica, Bucuresti, 2000.
15. Siewert, Horst H., totul despre INTERVIU n 100 de ntrebri i rspunsuri, Editura
Tehnic, Bucuresti,1999
16. Van Cuilenburg, J .J ., O.Scholten, G.W. Noomen, tiina comunicrii, Ed. Humanitas,
Bucuresti, 2000.
17. Vlad, Carmen, Textul aisberg, Casa Crtii de Stiint, Cluj, 2000.