CUPRINS

1. AUTOCUNOASTEREA.............................................................
.................................. 4
1.1. Personalitatea............................................................
............................................. 4
1.1.1 Laturile personalittii....................................................
.................................. 4
1.2. Autocunoasterea...........................................................
.......................................... 8
2. COMUNICAREA NOTIUNI INTRODUCTIVE............................................
...........10
2.1. Ce este comunicarea.......................................................
.......................................10
2.2. Principiile comunicrii ....................................................
......................................11
2.3. Unitti si caracteristici ale comunicrii.....................................
.............................11
2.4. Comunicarea ca proces.....................................................
.....................................13
2.5. Nivelurile comunicrii umane ...............................................
................................17
2.5.1. Comunicarea intrapersonal................................................
...........................17
2.5.2. Comunicarea interpersonal................................................
...........................17
2.5.3. Comunicarea de grup.....................................................
................................18
2.5.4. Comunicarea public.......................................................
..............................19
2.5.5. Comunicarea de mas.......................................................
.............................20
2.6. Alte clasificri ale comunicrii .............................................
.................................20
2.7. Tipuri de comunicare social................................................
.................................21
2.7.1. Comunicarea verbal.......................................................
..............................21
2.7.2. Comunicarea non-verbal...................................................
...........................24
2.7.3. Metacomunicarea ........................................................
..................................24
3. COMUNICARE SI LIMBAJ .......................................................
.................................26
3.1. Limb si limbaj ............................................................
.........................................26
3.2. Limbaj si actiune.........................................................
..........................................28
3.3. Stiluri de comunicare ....................................................
........................................29
3.3.1. Calitti generale ale stilului ...........................................
................................29
3.3.2. Calitti particulare ale stilului ........................................
................................30
3.3.3. Tipologia stilurilor de comunicare .....................................
............................30
3.3.4. Formele comunicrii orale.................................................
............................31
3.3.5. Procesul comunicrii orale................................................
.............................32

3.3.6. Interpretarea mesajelor ................................................

..................................35
4. COMUNICAREA NONVERBAL........................................................
.....................36
4.1. Limbajul corpului.........................................................
.........................................36
4.1.1. Expresia fetei..........................................................
.......................................36
4.1.2. Miscarea corpului ......................................................
....................................37
4.1.3. Postura corpului .......................................................
.....................................38
4.1.4. Comunicatia tactil.......................................................
.................................39
4.2. Prezenta personal..........................................................
.......................................39
4.3. Limbajul spatiului .......................................................
..........................................40
4.4. Limbajul culorilor .......................................................
..........................................41
4.5. Limbajul timpului ........................................................
.........................................41
5. COMUNICAREA DE MAS...........................................................
...........................43
5.1. Conceptul de comunicare de mas.............................................
............................44
5.2. Industrializarea comunicrii sociale........................................
...............................47
5.3. Mijloace de comunicare de mas..............................................
.............................49
5.4. Canalul de transmitere....................................................
.......................................50
5.5. Publicul..................................................................
...............................................52
5.6. Continutul ...............................................................
..............................................54
5.7. Rolul si functiile mass-media n societate..................................
............................55
6. COMUNICAREA N CADRUL GRUPURILOR DE MUNC....................................57
6.1. Conceptul de grup de munc .................................................
................................57
6.2. Caracteristicile grupului de munc .........................................
...............................57
6.3. Conducerea grupului de munc ...............................................
..............................58
6.4. Tipuri de grupuri de munc .................................................
..................................59
6.5. Comunicarea n cadrul grupului de munc.......................................
......................59
6.5.1. Tipologia comunicrilor n cadrul grupului de munc...........................
.........60
6.5.2. Retele de comunicare ...................................................
.................................61
6.6. Corelatia comunicare managerial-receptor...................................
........................62
6.7. Stiluri
de comunicare managerial........................................
................................62
6.8. Corelatia dintre stilul managerial si stilul de comunicare .............
.........................63
6.9. Tipuri speciale de comunicare n cadrul grupului de munc; sedintele..........

.........65
6.9.1. Tipuri de sedinte.......................................................
.....................................66
6.9.2. Reguli de desfsurare a unei sedinte .....................................
.........................67
7. COMUNICAREA PROFESIONAL......................................................
.....................68
7.1. Comunicarea oral ..........................................................
......................................68
7.1.1. Pregtirea si sustinerea unei prezentri orale..............................
....................70
7.1.2. Tipuri de interviuri. Interviul de angajare.............................
..........................74
7.1.3. Tipuri de interviuri de angajare........................................
..............................75
7.1.4. Pregtirea pentru interviu ...............................................
...............................76
7.2. Comunicarea scris .........................................................
......................................78
7.2.1. Redactarea unui curriculum vitae........................................
...........................78
7.2.2. Redactarea unei scrisori de intentie/motivatie .........................
.......................82
7.2.3. Exigentele structurale ale unei lucrri stiintifice.......................
......................85
7.2.4. Redactarea unui raport tehnic ..........................................
..............................89
7.2.5. Redactarea unei crti de vizit ............................................
...........................93
7.2.6. Redactarea unei invitatii ..............................................
..................................94
7.2.7. Comunicatul de pres .....................................................
...............................97
7.3. Comunicarea mediat de calculator ..........................................
.............................99
7.3.1. Blogul .................................................................
........................................101
7.3.2. Neticheta ..............................................................
.......................................102
7.3.3. Glife ASCII.............................................................
....................................104
7.3.4. Clientul de e-mail .....................................................
...................................105
7.3.5. Semntura de e-mail ......................................................
..............................107
8. BIBLIOGRAFIE ...............................................................
.........................................108
1. AUTOCUNOASTEREA
Autocunoasterea este procesul de explorare si structurare a propriilor c
aracteristici
(abilitti, emotii, motivatie, atitudini, credinte, mecanisme de aprare si
adaptare) n urma
cruia rezult imaginea de sine a persoanei.
Unul dintre cele mai cunoscute modele de descriere a personalittii este r
ealizat prin
cinci mari dimensiuni, care se prezint ca factori bipolari. Aceste cinci
mari dimensiuni sau
trsturi sunt, de obicei, definite printr-unul dintre polii lor, el nsusi
descris prin trsturile
(de nivel inferior) caracteristice care l constituie (organizare ierarhic)

. Aceste cinci
dimensiuni sunt:
Extraversiune: cordialitate, sigurant de sine, activitate, cutarea senzati
ilor, emotii
pozitive;
Agreabilitate: ncredere, loialitate, altruism, colaborare, modestie, atent
ie fat de
ceilalti;
Constiinciozitate: competent, ordine, simt al datoriei, dorinta de reusi
t,
autodisciplin, reflectie;
Instabilitate emotional: anxietate, agresivitate, depresie, centrare pe s
ine,
impulsivitate, vulnerabilitate;
Deschidere: imaginatie, deschidere ctre domeniile esteticului, sentimentelor, ac
tiunii,
ideilor, valorilor.
Personalitatea
1.1.1 Laturile personalitii
A. TEMPERAMENTUL
Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetic a personalittii, care se exprim
cel mai pregnant n conduit.
1. Tipologia lui Hipocrate
In acest cadru, se definesc patru tipuri de temperament: sangvinic, fl
egmatic,
melancolic si coleric.
Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adapteaz cu usurint la or
ice situatii. Fire
activ, schimb activittile foarte des, deoarece simte permanent nevoia de
ceva nou.
Tririle afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si ins
tabile. Trece cu
usurint peste esecuri sau deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu al
te persoane.
Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat n tot ceea ce face, pare
a dispune de
o rbdare fr margini. Are o putere de munc deosebit si este foarte tenace, meticulos n
tot ceea ce face. Fire nchis, putin comunicativ, prefer activittile individuale.
Melancolicul este putin rezistent la eforturi ndelungate. Putin comunicativ, nchi
s n sine,
are dificultti de adaptare social. Debitul verbal este sczut, gesticulatia redus.
Colericul este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si si risipeste en
ergia. El este
inegal n manifestri. Strile afective se succed cu rapiditate. Are tendinta de domin
are n
grup si se druieste cu pasiune unei idei sau cauze.
2. Tipologia lui Pavlov
Caracteristicile sistemului nervos central sunt:
Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si s
e exprim prin
rezistenta mai mare sau mai mic la excitanti puternici sau la eventual
ele situatii
conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem
nervos puternic si
sistem nervos slab;
Mobilitatea desemneaz usurinta cu care se trece de la excitatie la in
hibitie si invers, n
functie de solicitrile externe. Dac trecerea se realizeaz rapid, sistemul
nervos este
mobil, iar dac trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;

Echilibrul sistemului nervos se refer la repartitia fortei celor dou pr

ocese (excitatia si
inhibitia). Dac ele au forte aproximativ egale, se poate vorbi despre
sistem nervos
echilibrat. Exist si un sistem nervos neechilibrat la care predominant este
unul din cele
dou procese.
Din combinarea acestor nsusiri rezult patru tipuri de sistem nervos:
tipul puternic neechilibrat excitabil (corelat cu temperamentul coleric)
tipul puternic echilibrat mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)
tipul puternic echilibrat inert (corelat cu temperamentul flegmatic)
tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)
3. Tipologia lui Jung si Eysenck
Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea extern si intr n categ
oria
extravertitilor, n timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea
interioar si apartin
categoriei introvertitilor.
Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, bi
nevoitori, se
nteleg sau se ceart cu cei din jur, dar rmn n relatii cu ei. Introvertitii sunt firi n
chise, greu
de ptruns, timizi, putin comunicativi, nclinati spre reverie si greu adaptabili.
Cealalt dimensiune este numit grad de nevrozism. Aceasta exprim stabilitatea sau
instabilitatea emotional a subiectului. Eysenck a reprezentat cele dou di
mensiuni pe dou
axe perpendiculare, obtinnd tipurile extravertit stabil, extravertit ins
tabil, introvertit
stabil si introvertit instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente
clasice.
4. Tipologia scolii franco-olandeze (G. Heymans si E. D. Wiersma)
Exist opt tipuri de temperament: pasionatii (emotivi, activi, secundari),
colericii
(emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari)
, nervosii (emotivi,
non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvi
nicii (non-emotivi,
activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii
(non-emotivi, nonactivi, primari).
B. APTITUDINILE
Aptitudinile semnific ceea ce stie si poate s fac cineva (teoretic si practic).
Ce stiu?
Ce pot face cu usurinta ?
Propozitii lacunare:
Eu stiu sa facdar nu stiu.
Cele mai bune rezultate le am la/in..
Pot sa fac.pentru ca.
mi place sa fac..deoarece.
Aptitudinile reprezint potentialul unei persoane de a obtine performant nt
r-un
anumit domeniu.
Tipuri:
generale, care permit obtinerea de performante n mai multe domenii;
speciale, care permit obtinerea de performante ntr-un numr restrns de do
menii
(sociale, artistice, muzicale, fizice).
Identificarea aptitudinilor se poate face prin auto-observare, opinia celorlalti
, testare.
C. CARACTERUL

Caracterul exprim modul de raportare la altii (atitudinile si trsturile v

olitive) si
reiese din interiorizarea normelor si valorilor sociale fundamentale:
Adevrul, Binele, Frumosul
Educatia, Credinta, Cultura, Traditiile
Comunicarea, Colaborarea Munca, ntrajutorarea, Competenta, Respectul
Democratia, Pacea, Legea
D. IMAGINEA DE SINE
Imaginea de sine este modul n care o persoan si percepe propriile carac
teristici
fizice, cognitive, emotionale, sociale si spirituale.
Ea este o reprezentare mental a propriei persoane, nu reflect ntotdeauna
realitatea
(subevaluare/supraevaluare) si are mai multe componente:
eul actual imaginea prezent
eul ideal imaginea dorit
eul viitor - imaginea a ceea ce poate s devin individul
Dimensiunile Eului sunt:
eul fizic ce crede individul despre propriul corp;
eul cognitiv ce crede individul despre modul n care gndeste, memoreaz etc.;
eul emotional ce crede individul despre emotiile si sentimentele sale;
eul social cum crede individul c este perceput de ceilalti;
eul spiritual ce crede individul c este important si reprezint o valoare pentru s
ine.
Imaginea de sine pozitiv favorizeaz cresterea performantelor scolare, rela
tii
armonioase n cadrul familiei, relatii bune cu prietenii si colegii de aceeasi vrst.
Comportamentele individului cu imagine de sine negativ implic:
evitare (retragerea si comportamentele timide);
agresivitate defensiv (atac sursa frustrrii);
compensare (afirmarea propriei personalitti, adesea prin comportamente
indezirabile);
motivatie sczut (refuzul de implicare n sarcin);
rezistent (refuz schimbrile ce i se propun, pentru a evita ulterioare esecuri)
Stima de sine reprezint dimensiunea evaluativ a imaginii de sine si se
refer la
modul n care individul se consider ca persoan n raport cu propriile asteptri si cu
ceilalti.
Formarea ei este influentat de prerile/evalurile si reactiile printilor si educatori
lor.
Este evident necesitatea unui nivel optim n formularea cerintelor impuse individul
ui:
acestea s fie suficient de ridicate ca s-l motiveze, dar s nu fie prea
ridicate, pentru a nu
genera stres si emotii negative inutile.
Diferente ntre persoanele cu stima de sine ridicat si cele cu stima de sine sczut po
t
fi:
stare de confort, multumire psihic/disconfort, nemultumire;
interpretarea situatiilor noi: provocatoare/ameninttoare;
asumare/neasumare de responsabilitti;
initiativ/neimplicare;
asumare /neasumare a consecintelor propriilor fapte;
exprimare adecvat/inadecvat a emotiilor;
tolerant/intolerant la frustrare;
rezistent mare/sczut la presiunile grupului.
Dezvoltarea stimei de sine este favorizat de:
mediu stimulator, crearea de oportunitti pentru afirmare (evitarea etichetrii);
existenta unui suport social;
dezvoltarea abilittilor de comunicare si de exprimare emotional, negocier

e,
rezolvare de probleme;
dezvoltarea sentimentului de autoeficient;
asteptri rezonabile;
acceptarea neconditionat a propriei persoane si a celorlalti;
Autocunoasterea
Autocunoasterea si autoaprecierea corect este una dintre cele mai complexe si dif
icile
forme ale cunoasterii umane. Aceasta este datorat faptului c ea se refe
r la
realitatea
psihic pe care, spre deosebire de realitatea fizic, material, este mai greu s o pe
rcepem, s
o analizm, s-i precizm limitele si nuantele.
n al doilea rnd, autocunoasterea presupune c obiectul
analizei si aprec
ierii este
nsusi subiectul care face acest demers investigator. Asadar, n autocunoas
tere subiectul si
obiectul sunt una si aceeasi persoan.
Un alt motiv care ngreuneaz autocunoasterea este
acela
c nu exist str
ategii
elaborate si standardizate care s asigure precizia autocunoasterii.
Individul se poate afla, deci, ntr-un mare impas n procesul descoperirii
de sine, pe
care l pot consider ca pe un demers sisific. De aceea, strategiile pre
zentate la nceputul
acestui curs, au rolul de a-i ajuta pe tineri s se deschid fat de sine,
uznd de instrumente
adecvate.
Evident, ntrebarea fireasc pe care ar trebui s o formuleze individul la
sfrsitul
conturrii unei imagini clare si obiective despre el nsusi ar fi: i acum c am vzut c
ine sunt
cu adevrat, ce e de fcut?
Rspunsul rezid n necesitatea adaptrii conduitei la scopuri si interese formul
ate de
individ, n conditiile unei cunoasteri de sine obiective.
Aceast adaptare comportamental nu se sprijin pe sfaturi standardizate,
solutia fiind una personalizat care, n functie de fiecare situatie n parte, va cpta
un
anume specific.
2. COMUNICAREA NOTIUNI INTRODUCTIVE
2.1. Ce este comunicarea
Cnd trebuie s defineasc comunicarea, majoritatea vorbitorilor se gndesc la
a
aduce la cunostint, a da de stire sau a informa. Comunicarea nteleas ca proces are l
baz patru componente fundamentale:
emittorul,
canalul de comunicare,
informatia transmis,
receptorul.
Esenta procesului const n transferul sau trimiterea informatiei de la re
ceptor la
emittor. Acest model elementar trebuie ns extins, deoarece comunicarea nu
se ncheie
niciodat cu simpla preluare sau receptare a informatiei.
n primul rnd nu trebuie omis circulatia informatiei si n sens invers (fe
ed-back),
deoarece, de obicei, comunicarea se realizeaz n vederea obtinerii unui rspuns.
n al doilea rnd, comunicarea este un proces intentional: emittorul transm
ite

receptorului o informatie prin intermediul unui canal cu scopul de a produ

ce anumite efecte
asupra receptorului.
n al treilea rnd, tot acest proces nu s-ar dovedi pe deplin eficient, dac nu s-ar a
corda
important att codajului ct si decodajului mesajului transmis.
n al patrulea rnd, nu trebuie ignorat nici posibilitatea aparitiilor unor erori de
codare
sau decodare, precum si imixtiunea unor factori perturbatori. Toate ace
ste elemente vor
diminua reusita comunicrii.
Privit ca un act de punere n relatie a emittorului cu receptorul, comunicarea poate
fi
nteleas drept ansamblul proceselor fizice si psihologice prin care se ef
ectueaz operatia
punerii n relatie cu una sau mai multe persoane n vederea obtinerii unor anumite o
biective.
Comunicarea reprezint procesul prin care un Emittor transmite un mesaj sub forma
unui
Cod prin intermediul unui Canal ctre un Receptor.
Comunicarea uman este procesul prin care emitem opinii, valori, norme, pe
rceptii ctre
un receptor.
Comunicarea uman este un proces prin care un individ transmite stimuli cu scop
ul de a
schimba comportamentul altor indivizi.
Comunicarea uman reprezint un ansamblu de principii si norme care traverseaz planu
l
gndirii si cel comportamental.
2.2. Principiile comunicrii
Unele din cele mai recente principii ale comunicrii au fost formulate de reprezen
tantii
Scolii de la Palo Alto, care au tinut s le confere o aur de rigurozitate, numindule axiome ale
comunicrii:
comunicarea este inevitabil;
comunicarea se dezvolt n planul continutului si n cel al relatiei;
comunicarea este un proces continuu si nu poate fi abordat n termeni de cauz-ef
ect
sau stimulreactie;
comunicarea are la baz vehicularea unei informatii de tip digital si analogic;
comunicarea este un proces ireversibil;
comunicarea presupune raporturi de putere ntre participanti;
comunicarea implic necesitatea acomodrii si ajustrii comportamentelor.
2.3. Unitti si caracteristici ale comunicrii
Mesajul este unitatea de baz a comunicrii, situat de fapt la intersecti
a dintre
comunicare si reprezentarea realittii. El poate fi alctuit din cuvinte scrise sau
rostite, imagini
vizuale, muzic, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc. Suportul
fizic al mesajului
este oferit de canal, care ndeplineste si functia de cale de transport
sau distributie a
mesajului.
Dimensiunea originalittii mesajului este dat de informaie. Sub aspect cant
itativ,
informatia poate fi msurat att n momentul emiterii ct si n momentul receptrii, astfel
se poate determina n ce msur un mesaj contine sau nu mai mult informatie dect alt mes
aj.
Din dorinta de a asigura exactitatea mesajului, emittorul poate fi preocupat de e

miterea unei
mai mari cantitti de informatie dect ar fi necesar n mod normal. Asa se naste redun
dana,
excedentul selectiv de semne fat de acelea care ar fi fost necesare pe
ntru a transporta
aceeasi cantitate de originalitate. Acest surplus trebuie nteles ca o msur
a formei, nu a
informatiei, deoarece indic diferenta dintre ceea ce este transmis si ceea ce est
e necesar.
O analiz ct mai complet a informatiei trebuie s fac referiri si la urmtoa
rele
aspecte:
aspectul sintactic: succesiunea semnelor impus de emittor;
aspectul semantic: semnificatia acordat semnelor pe baza conventiilor sociale;
aspectul pragmatic: efectul informatiei asupra receptorului.
Efectele comunicrii pot fi de natur cognitiv, afectiv sau comportamental si
nu
trebuie confundate cu spunsurile receptorului mesajului. Rspunsul este un m
esaj returnat
de receptor ca reactie la stimulul expediat de emittor, iar uneori poa
te proveni chiar de la
emittor, ca reactie la propriul mesaj.
Finalitatea procesului de comunicare exist n msura n care mesajul codifica
t de
emittor este decodificat si acceptat de receptor. Cunoasterea codului in
formatiei oblig la
respectarea semnelor si simbolurilor folosite, iar eventualele erori vor
putea fi cu usurint
detectate si corectate.
Cnd semnificatia este codificat n cuvinte, mesajul este unul de tip verb
al, iar
comunicarea este verbal. Dac semnificatia este purtat prin altceva dect cuvinte, mes
ajul si
comunicarea sunt non-verbale.
Continutul si maniera n care se comunic se afl sub influenta contextului
comunicrii. Evaluarea lui implica analiza mai multor dimensiuni contextu
ale: fizic,
temporal, cultural, social si psihologic.
Capacitatea de comprehensiune a receptorului nu trebuie niciodat ignorat,
iar
mesajul trebuie atent construit. Inteligibilitatea unui mesaj este dat nu num
ai de aportul de
noutate n form si continut, dar si de structura lui mult prea elaborat, sau dimpotr
iv, mult
prea banal si previzibil.
Schimbul de mesaje ntre participantii angrenati n comunicare devine interaciune. n
functie de numrul de participanti n retelele de comunicare instituite la
un moment dat,
putem distinge dou tipuri de comunicare:
comunicare bipolar;
comunicare multipolar (un emittor si mai multi receptori; un receptor si
mai multi
emittori; comunicarea cu postasi).
Pentru oameni, relatiile create prin comunicare conteaz uneori mult mai
mult dect
continutul informational transmis, astfel c rolul ei este acela de a c
rea comuniunea si
comunitatea. ntemeietorul Scolii de la Chicago, pragmatistul John Dewey,
plaseaz
comunicarea n spatiul de interferent dintre societate si comunitate, considernd com

unicarea
un mod de a exista al comunittii:
Nu numai c societatea continu s existe prin transmitere, prin comunicare, dar este
corect
s spunem c ea exist n transmitere si n comunicare. Este mai mult dect o legtur verbal
ntre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii triesc n comuni
tate n
virtutea lucrurilor pe care le au n comun; iar comunicarea este modalitatea prin
care ei ajung
s detin n comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societ
ate, ei trebuie s
aib n comun scopuri, convingeri, aspiratii, cunostinte - o ntelegere comun - acelasi
spirit
cum spun sociologii. Asemenea lucruri nu pot fi transmise fizic de la unul la al
tul, asa cum se
procedeaz cu crmizile, ele nu pot fi mprtite asa cum se mparte o plcint la mai mult
persoane prin divizarea ei n bucti fizice. Comunicarea este cea care as
igur dispozitii
emotionale si intelectuale asemntoare, moduri similare de a rspunde la asteptri si c
erinte.
Este adevrat c societatea modern cunoaste numeroase fragmentri generate de
dezvoltarea inegal a diferitelor ei segmente, de diversificarea aspiratii
lor, a atitudinilor si
comportamentelor; este foarte probabil ca sensul si continutul notiunii
de comunitate s se
modifice n timp, dar cerinta de a avea un set de valori comune, care
s ne confere un
sentiment reciproc de legtur, de apartenenta la un ntreg, nu va putea s dispar.
2.4. Comunicarea ca proces
Figura de mai jos prezint schema de principiu a procesului de comunicare.
Schema de principiu a procesului de comunicare
Mesajul elaborat de o Surs este codificat de un emittor sub forma unui semnal ca
re
parcurge un Canal, pe traseul cruia poate s sufere distorsionri ca urmare a interve
ntiei unei
surse de zgomot, dup care ajunge la Receptor, l decodific si l ncredinteaz destinataru
lui.
Procesul comunicrii
Indiferent de form, orice proces de comunicare are cteva elemente struct
urale
caracteristice:
existenta a cel putin doi parteneri (Surs/Emittor si Receptor/Destinatar)
, ntre care se
stabileste o anumit relatie;
capacitatea partenerilor de a emite si recepta semnale ntr-un anumit c
od, cunoscut de
ambii parteneri, astfel nct mesajul este codificat la Surs si decodificat la Destin
atar;
existenta unui canal de transmitere a mesajului.
Procesul de comunicare ia astfel nastere ca urmare a relatiei de inte
rdependent ce
exist ntre elementele structurale enumerate mai sus. Altfel spus, aceast
relatie de
interdependent ce se stabileste ntre elementele structurale face ca orice
proces de
comunicare s se desfsoare astfel: Emittorul initiaz comunicarea, transmitnd
un mesaj
destinat Receptorului. Mesajul este o component complex a procesului de
comunicare,
datorit faptului c el presupune codificarea si decodificarea, existenta u

nui canal de
transmitere si este influentat de modul de receptionare, de deprinderil
e de comunicare ale
Emittorului si Receptorului, de contextul fizic si psihosocial n care are loc comu
nicarea.
Alte elemente componente ale procesului de comunicare sunt: feed-back-ul, canale
le de
comunicare, mediul comunicrii, barierele comunicationale.
feed-back-ul este un mesaj specific, prin care Emittorul primeste de l
a Receptor un
anumit rspuns cu privire la mesajul comunicat;
canalul de comunicare reprezint calea urmat de mesaj; exist dou tipuri de
canale de
comunicare:
1. canale formale, prestabilite (de exemplu, canalele ierarhice dintr-o organiza
tie);
2. canale informale stabilite pe relatii de prietenie, preferinte, interes perso
nal.
mediul comunicrii este influentat de modalittile de comunicare; exist med
iu oral sau
mediu scris.
Prin procesul de comunicare, emittorul ncearc s conving, s explice, s
influenteze, s educe, s informeze sau s ndeplineasc orice alt obiectiv.
Scopurile principale ale procesului de comunicare:
- mesajul s fie receptat
- mesajul s fie nteles
- mesajul s fie acceptat
- mesajul s provoace o reactie
Cnd niciunul dintre aceste obiective nu este atins, nseamn c procesul de
comunicare nu s-a realizat. Acest lucru se poate ntmpla din cauza mai mu
ltor factori care
apar n proces.
Cei mai importanti factori sunt:
A. ntelesul cuvintelor; individualitatea uman este principala barier n calea
unei bune
comunicri. n cursul procesului de nvtare a limbii materne, toti au atribu
it acelasi
nteles cuvintelor, dar singura legtur dintre un cuvnt si lucrul, obiectul,
pe care l
reprezint este asocierea pe care un grup de oameni a decis s o fac.
B. contextul, sau situatia reprezint un alt factor care influenteaz comunicarea. O
persoan
poate atribui ntelesuri diferite acelorasi cuvinte la momente si n conte
xte diferite.
Esential este s adaptm sensul cuvintelor fiecrei situatii si s stpnim bine
aceste
sensuri pentru a nu crea confuzii.
C. barierele n calea comunicrii reprezint perturbatiile ce pot interveni n
procesul de
comunicare si care pot fi de natur intern (factori fiziologici, percepti
vi, semantici,
interpersonali sau intrapersonali) sau de natur extern (care apar n mediul
fizic n care
are loc comunicarea: poluare fonic puternic, ntreruperi succesive ale proc
esului de
comunicare); barierele n calea comunicrii sunt determinate de diferenta d
e perceptie,
concluziile grbite, stereotipiile, lipsa de cunoastere, lipsa de interes,
dificulttile de
exprimare, emotiile si personalitatea.

Diferenele de percepie reprezint modul n care oamenii privesc lumea. Acest

mod
este influentat de experientele anterioare, astfel c persoane de diferit
e vrste,
nationalitti, culturi, educatie, ocupatie, sex, temperamente vor avea alt
e perceptii si
vor interpreta situatiile n mod diferit.
Concluziile grbite intervin n situatiile n care un individ vede ceea ce
doreste s
vad si aude ceea ce doreste s aud, evitnd recunoasterea realittii.
Stereotipiile reprezint situatiile n care diferite persoane sunt tratate
ca si cnd ar fi
una singur.
Lipsa de cunoatere ntotdeauna se ntmpin dificultti n a comunica eficient cu
cineva, atunci cnd respectivul are o educatie diferit, sau ale crui cuno
stinte n
legtur cu un anumit subiect de discutie sunt mult mai reduse.
Lipsa de interes una din cele mai mari bariere n calea comunicrii est
e lipsa de
interes a interlocutorului fat de mesajul emis. n astfel de situatii, s
e actioneaz cu
abilitate pentru a directiona mesajul astfel nct s corespund intereselor c
elui ce
primeste mesajul.
Dificultile de exprimare apar atunci cnd emittorul are probleme n a gsi cuvintele
potrivite pentru a-si exprima ideile. Lipsa de ncredere, vocabularul srac, emotiil
e pot
duce la devierea sensului mesajului.
Personalitile celor doi factori, Emittorul si Receptorul, care intervin n
procesul
comunicrii joac un rol extrem de important. Ei trebuie s-si adapteze pro
pria
persoan, s-si controleze temperamentul si limbajul n functie de personalitatea si d
e
starea de spirit a interlocutorului, asa nct mesajul s fie receptat n forma dorit.
Consecintele manifestrii acestor bariere n comunicare sunt:
- aparitia conflictului;
- diminuarea stimei de sine a interlocutorului;
- aparitia resentimentelor, a dificulttilor de relationare;
- adoptarea atitudinilor defensive, retractile/agresive;
- inhibarea capacittilor rezolutive ale individului, scderea implicrii n activitate
.
Conflictul este o parte fireasc, inevitabil a procesului de comunicare s
i presupune
prezenta concomitent a intereselor/nevoilor/valorilor diferite, contradictor
ii, mpiedicnd
comunicarea adecvat ntre persoanele
aflate
n situatia respectiv. Conflic
tul constituie o
oportunitate
n autocunoastere si dezvoltare personal,
n msura n care pe
rsoanele
implicate
n conflict accept s-si recunoasc vulnerabilitatea, s-si asume rsp
underea si
consecintele actiunilor personale, precum si propria contributie la aparitia pro
blemei.
Obstacole n calea rezolvrii conflictului:
- tendinta natural de a explica mai nti care este punctul personal de vedere;
- ineficienta ca asculttor;
- teama de a pierde stima, aprecierea celorlalti dac se recunoaste greseala;
- presupunerea unuia c va pierde, iar interlocutorul va cstiga.
n functie de caracteristicile pe care le au, barierele pot fi clasificate n:

bariere de limbaj
aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;
cel ce vorbeste si cel ce ascult se pot deosebi ca pregtire si experient;
starea emotional a receptorului poate deforma ceea ce acesta aude;
ideile preconcepute si rutina influenteaz receptivitatea;
dificultti de exprimare;
utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
bariere de mediu
- climat necorespunztor (de exemplu, poluare fonic ridicat);
- folosirea de suporturi informationale necorespunztoare;
- climat nefavorabil (de exemplu, la locul de munc, un climat nefavorabil poate
determina angajatii s-si ascund gndurile adevrate pentru c le este fric s
spun ceea ce gndesc).
bariere datorate pozitiei emittorului si receptorului,
- imaginea pe care o are emittorul sau receptorul despre sine si despr
e
interlocutor;
- caracterizarea diferit de ctre emittor si receptor a situatiei n care a
re loc
comunicarea
- sentimente si intentii cu care interlocutorii particip la comunicare
bariere de conceptie
- existenta presupunerilor;
- exprimarea cu stngcie a mesajului de ctre emittor;
- lipsa de atentie n receptarea mesajului;
- concluzii grbite asupra mesajului;
- lipsa de interes a receptorului fat de mesaj;
- rutina n procesul de comunicare.
Desi mbrac forme diferite, constituind reale probleme n realizarea procesu
lui de
comunicare, barierele nu sunt de neevitat, existnd cteva aspecte ce treb
uie luate n
considerare pentru nlturarea lor:
- planificarea comunicrii;
- determinarea precis a scopului fiecrei comunicri;
- alegerea momentului potrivit pentru efectuarea comunicrii;
- clarificarea ideilor naintea comunicrii;
- folosirea unui limbaj adecvat.
2.5. Nivelurile comunicrii umane
Comunicarea uman se poate desfsura pe cinci niveluri relativ distincte, asa cum su
nt
ele prezentate n continuare.
2.5.1. Comunicarea intrapersonal
Comunicarea intrapersonal este comunicarea n si ctre sine. Fiecare fiint uman se
cunoaste si se judec pe sine, si pune ntrebri si si rspunde, astfel c aceast comunica
cu
propriul forum interior devine o surs de echilibru psihic si emotional.
Desi nu presupune
existenta unor comunicatori distincti, dialogul interior pe care l purtm
cu noi nsine
reprezint un autentic proces de comunicare, n care si afl locul chiar si
falsificarea
informatiei n vederea inducerii n eroare a interlocutorului (de exemplu
situatia, destul de
frecvent, a oamenilor care se mint sau amgesc ei nsisi).
2.5.2. Comunicarea interpersonal
Comunicarea interpersonal presupune strict doi participanti si are calita
tea de a
influenta opiniile, atitudinile sau credintele oamenilor. Obiectivele ace
stei comunicri sunt
-

extrem de multiple si complexe: cunoasterea celor de lng noi, crearea s

i ntretinerea
legturilor umane, persuadarea interlocutorului, recunoasterea valorii perso
nale, satisfacerea
nevoilor afective, de control si dominatie etc. Comunicarea interpresonal d
irect presupune
initierea de contacte personale nemijlocite si interactive ntre oameni,
pe cnd cea
interpersonal indirect are nevoie de mijloace si tehnici secundare de punere n cont
act uman
(scrierea, nregistrrile magnetice sau telecomunicatiile).
2.5.3. Comunicarea de grup
Comunicarea de grup se deruleaz n colectivitti umane restrnse: echipe, fam
ilii,
cercuri de prieteni, colegii de redactii etc. Ea este o alt ipostaz a comunicrii in
terpersonale
ce presupune ns mai mult de doi participanti. Limita superioar variaz de la caz la c
az, dar,
n general, sunt considerate tipice pentru aceast form de comunicare grupurile mi
ci, cu cel
mult 10-15 participanti (de exemplu, brainstorming-ul). La acest nivel se asigur
schimburi de
idei si emotii, se mprtsesc experiente si se caut solutii de rezolvare a problemelo
r, se iau
decizii si se aplaneaz conflicte.
Comunicarea de grup este influentat de caracteristici ale dinamicii de grup:
a) coeziunea grupului
Coeziunea grupului se defineste ca dorinta membrilor grupului de a fi mpreun,
de a
desfsura activitti mpreun. Ea se refer la unitatea membrilor grupului, la
atmosfera
pozitiv existent sau nu
n grup. ntre coeziune si comunicare este o rel
atie direct
proportional si de influent reciproc.
Factorii care cresc coeziunea grupului pot fi:
- Interni
sistemul de norme (nevoia de reguli clare, lipsite de ambiguitate),
mrimea grupului (cnd grupul este mai mic, interactiunile si comunicare
a sunt mai
frecvente),
similaritatea ntre membrii grupului (interesele, preocuprile, scopurile co
mune cresc
coeziunea).
- Externi
sistemul de recompense pentru performanta grupului (vizeaz grupul
n an
samblul
su, pentru a spori coeziunea),
amenintrile pe care le primeste grupul (care cresc coeziunea),
fenomenul conducerii (leadership),
Liderul - n sens larg - este orice persoan care ndeplineste oficial sau
si asum
spontan (lider formal/informal) functii de conducere. Liderul grupului e
ste centralizatorul
comunicrilor de grup (lui i sunt adresate cele mai multe mesaje si el este cel car
e transmite
mesajele cu impactul cel mai mare)
Caracteristici de personalitate ale liderului:
- autoeficient perceput,
- control intern (se consider responsabil pentru ceea ce i se ntmpl, nu
crede c se

afl la mna destinului),

- dominant, empatie, sensibilitate la nevoile celorlalti,
- nonconformism social, inteligent, creativitate, perspicacitate
b) influenta social
Influenta social reprezint modul
n care o persoan si modific comportamentu
l,
opiniile, n prezenta real sau perceput a celorlalti. Exist trei dimensiuni
bipolare ale
influentei sociale:
- conformism/independent social;
- compliant (elasticitate)/asertivitate
1
;
- obedient sau supunere/sfidare;
Principiile pentru o comunicare eficient n grup sunt:
- criterii dinainte stabilite pentru formarea grupurilor (s fie diversificate, da
r echivalente ca
abilitti, sau ca tip de persoan, sau s existe niveluri diferite, cu sarcini specifi
ce);
- continuitatea interactiunilor de grup (n situatii si sarcini diferite, pentru a
forma retele de
comunicare);
- interdependenta membrilor grupului (stimularea colaborrii astfel nct reali
zarea rolului
fiecruia s depind de realizarea sarcinilor altor membri ai grupului);
- asumarea responsabilittii personale pentru activitatea proprie;
- atentie acordat formrii de abilitti sociale ( abilitti de comunicare, relationare)
;
2.5.4. Comunicarea public
Comunicarea public implic prezenta unui Emittor unic si a unei multitudin
i de
Receptori (este cazul prelegerilor, discursurilor). Discursul public nu
vizeaz doar
transmiterea de informatii, ci mai ales schimbarea opiniilor si actiuni
lor publicului,
influentarea sentimentelor acestora. Eficienta unei astfel de comunicri se
afla deopotriv n
minile oratorului si ale publicului su. Orice gen de cuvntare, expunere
sau prezentare
sustinut de ctre o persoan direct n prezenta unui auditoriu, mai mult sa
u mai putin
numeros, dar nu mai mic de 3 persoane, este o form de discurs public
sau comunicare
public (de exemplu, conferinta, pledoaria, prelegerea, comunicarea stiinti
fic, luarea de
cuvnt, prezentarea unui raport sau a unei dri de seam, expunerea n fata
unei comisii de
examinare, prezentarea unui spectacol etc.).
1
Asertivitatea este abilitatea unei persoane de a-si exprima emotiile
si convingerile fr a afecta si ataca
drepturile celorlalti.
2.5.5. Comunicarea de mas
Comunicarea de mas se refer la producerea si difuzarea mesajelor scrise,
vorbite,
vizuale sau audiovizuale de ctre un sistem mediatic institutionalizat ctre un pub
lic variat si
numeros si presupune prezenta obligatorie a unui gate-keeper, care se pr
ezint ca un
productor institutionalizat de mesaje adresate unor destinatari necunoscut

i. Acest tip de
comunicare se caracterizeaz printr-o slab prezent a feed-back-ului. Mesajele mbrac c
ele
mai variate forme (carte, pres scris, transmisii radio sau TV). Motivele
care stau la baza
consumului de mesaje mediatice vizeaz informarea, construirea identittii p
ersonale,
integrarea si interactiunea social si divertisment. Iat diagrama propus de
Van Cuilenburg
pentru a ilustra varietatea derutant a motivelor care necesit abordarea tipologic a
nuntat:
Motive Descriere
Informatie Intentia de a fi la curent cu ceea ce se petrece n lume
Prestigiu social
Intentia de a stpni subiectele de discutie
Recreare Evadarea din lumea obligatiilor zilnice
Ocupatie Intentia de a da un sens timpului liber
Ritual Consumul mediatic (lectura ziarului) ca ritual sau ceremonial
Sigurant Absenta stirilor si informatiilor despre actualitate ar provoca
nesigurant sau dezorientare
Emulatie Necesitatea de a tri evenimente palpitante
Contact social Lrgirea sferei personale de viat
Instrument Utilizarea cu scop precis a informatiei (stiri de burs sau anunturi)
2.6. Alte clasificri ale comunicrii
Un prim criteriu n clasificarea formelor comunicrii este cel privind modal
itatea sau
tehnica de transmitere a mesajului. Se ntlnesc astfel urmtoarele dou categorii:
comunicarea direct, cnd mesajul este transmis utilizndu-se mijloace primar
e: cuvnt,
gest, mimic;
comunicarea indirect, cnd se folosesc tehnici secundare: scriere, tipritur,
semnale
transmise prin unde radio, cabluri, sisteme grafice etc.
La rndul ei, comunicarea indirect poate fi:
comunicare imprimat (crti, reviste, afise etc.);
comunicare nregistrat (pe film, disc, band magnetic, CD, CVD etc.);
comunicare prin fir (telefon, telegraf, prin fibre optice etc.);
comunicare radiofonic (radio, TV, avnd ca suport undele radio).
Un alt criteriu de clasificare este dup modul de realizare a procesului de comuni
care,
n functie de relatia existent ntre indivizii din cadrul unei organizatii. Se pot as
tfel identifica
urmtoarele tipuri de comunicare:
comunicare ascendent (realizat de la nivelurile inferioare ale unei organizatii ct
re cele
superioare);
comunicare descendent (atunci cnd fluxurile informationale se realizeaz de
la
nivelurile superioare ctre cele inferioare);
comunicare orizontal (realizat ntre indivizi aflati pe pozitii ierarhice sim
ilare sau ntre
compartimentele unei organizatii n cadrul relatiilor de colaborare ce se
stabilesc ntre
acestea).
2.7. Tipuri de comunicare social
n functie de numrul participantilor si tipul de relatie dintre ei, exis
t urmtoarele
tipuri de comunicare:
2.7.1. Comunicarea verbal
a) Comunicarea oral
Usurinta de exprimare depinde de:

- caracteristicile personalittii;
- calittile vocale enuntarea si pronuntarea;
- caracteristici ale personalittii celor cu care se comunic.
Trsturile comunicrii orale eficiente
Claritatea. Presupune capacitatea de exprimare clar a ideilor. Exprimarea
trebuie s fie
simpl, iar materialul s fie astfel organizat nct s poat fi usor de urmrit. Vorbitorul
u
trebuie s ncerce s impresioneze auditoriul folosind cuvinte lungi si complicate.
Acurateea. Vorbitorul trebuie s se asigure c expresiile si cuvintele fol
osite exprim
exact ceea ce doreste s spun. El are nevoie de un vocabular suficient de bogat pen
tru a
putea alege cuvintele cu nteles precis n vederea atingerii scopului propus. Faptel
e la care
face referint trebuie s fie corecte.
Empatia. Vorbitorul trebuie s fie curtenitor si prietenos. Orict de suprat ar fi,
el trebuie
s ncerce s-si stpneasc emotiile si s rmn calm. Cel mai bun mod de a
prietenos si amabil este de a se pune n locul celeilalte persoane, de a ncerca s si
mt ceea
ce simte cealalt persoan. Punndu-se n locul ei, va stabili o empatie cu aceasta. Tot
usi,
nu trebuie s fie mereu de acord cu ea sau cu ideile sale. Expresia fetei si tonul
vocii sunt
evident importante, n special n discutiile de grup sau interviuri.
Sinceritatea. Aceasta nseamn n realitate a fi natural. Este ntotdeauna un
pericol ca
atunci cnd se discut cu persoane necunoscute sau cu un statut social mai nalt, vorb
itorul
s devin rigid si stngaci sau s ncerce s simuleze. Asta provine din lipsa de ncredere
n sine.
Relaxarea. Cea mai bun metod de a se elibera de dificulttile de vorbire este relax
area.
Atunci cnd vorbitorul este stresat si are muschii ncordati, nu mai poat
e fi natural.
Miscrile bruste sunt, de asemenea, rezultatul tensiunii acumulate. El trebuie s nce
rce s
respire profund. Dac rmne nemiscat si ncordat, respiratia i se poate bloca i
nvoluntar.
Dac respir natural, sau mai profund dect de obicei, atunci muschii vor
fi mult mai
relaxati iar efectul va fi n favoarea sa.
Contactul vizual. Limbajul trupului are o foarte mare important n comunicare. D
irectia
privirii si mobilitatea ei sunt factori importanti n sincronizarea unui d
ialog. Un vorbitor
care nu se uit niciodat spre cel care l ascult ar putea transmite mesaje de tipul: ,
,Nu m
interesezi, ,,Nu-mi placi, ,,Nu sunt prea sigur , ,Nu sunt sigur pe ce spun sau chia
r ,,S
nu crezi ce-ti spun. Cel care vorbeste trebuie s stabileasc un contact vizual cu c
el care
l ascult, s nu-si ndrepte privirea n alt directie. Dac vorbitorul se adreseaz unui gr
mare, trebuie s-l cuprind cu privirea astfel nct fiecare individ s se simt observat. E
i
vor prefera o usoar pauz a vorbitorului, care demonstreaz interesul lui n modul de a
-i
privi, asigurnd o fluent a discursului, spre deosebire de cel care citeste cu c
apul n jos,

Ir a da important auditoriului.
nfarea. Felul n care este privit vorbitorul arat ct de bine l nteleg ceil
alti.
nftisarea sa reflect modul n care se priveste pe sine nsusi propria imagine. Cel car
e
l ascult nu l poate ajuta prea mult, ns poate nregistra aparenta, nftisarea sa si atu
el va primi, prin metacomunicare, o imagine a modului n care se poart,
cum se
ngrijeste, chiar si ce vestimentatie prefer. n cele mai multe situatii d
e dialog oamenii
privesc vorbitorul si l judec chiar nainte de a vorbi. O hain atractiv,
o tinut
vestimentar ngrijit este deosebit de important n situatiile formale: ntlniri
publice,
interviuri pentru angajare, conferinte etc.
Postura. Pozitia corpului este de asemenea important pentru procesul de comunica
re. O
persoan care se sprijin de perete sau st aplecat nainte pe scaun n timp ce
transmite
un mesaj verbal unei alte persoane, surprinde neplcut, demonstrnd o atit
udine de
oboseal, plictiseal sau neglijent. Un element important al comunicrii const
n
examinarea propriei posturi a vorbitorului cum st n picioare cnd vorbeste pozitii c
are
vor pune n evident si calitatea discursului, dar, mai ales influenteaz vocea. Pentr
u a-si
ameliora si perfectiona postura cnd vorbeste, trebuie s aib n vedere patru caracteri
stici
foarte importante: vioiciunea, plcerea, distinctia si expresivitatea. Ele
vor influenta si
calittile vocale.
n comunicare se disting cinci stiluri de transmitere de informatii:
Stilul rece caracterizeaz formele de comunicare necooperativ, n care Emittorul nu s
i
cunoaste Receptorul, iar acesta din urm nu e n msur s influenteze n vreun
fel
discursul celui dinti. E cazul unor emisiuni de radio sau TV, cu text
e atent elaborate
tocmai pentru c se stie c inexistenta feed-back-ului face imposibil ajust
area lor pe
parcurs.
Stilul formal corespunde adresrii ctre un auditoriu numeros, ale crui rea
ctii sunt
perceptibile pentru vorbitor. Discursul prezint un nivel nalt de coerent.
Se evit
sistematic repetitiile, recurgerea la expresii argotice sau prea familiare, el
ipsele si lsarea
n suspensie a unor propozitii ncepute. Atunci cnd destinatarul este un s
ingur individ,
folosirea stilului formal corespunde intentiei de a marca o distant n rapor
t cu persoana
acestuia.
Stilul consultativ este cel al discutiilor cu caracter profesional, de afaceri,
al negocierilor
si tratativelor. Participarea interlocutorului la dialog este aici activ.
Stilul ocazional este specific conversatiilor libere ntre prieteni. Dispa
re aici baza
informational minimal pe care ar urma s se construiasc dialogul. Participantii trec
fr

restrictii de la un subiect la altul ntr-o manier decontractat, dar si mai neglijen

t. si fac
aparitia expresiile eliptice, elementele de argou etc.
Stilul intim se caracterizeaz prin recurgerea la un cod personal, care
nu mai are drept
obiectiv comunicarea unor date exterioare, ci ofer informatii despre stri
le si tririle
intime ale subiectului.
b) Comunicarea scris
Trsturile specifice ale comunicrii scrise n raport cu cea oral au fcut obiectul unui
mare numr de cercetri. Textele scrise se disting de discursul oral prin
urmtoarele
particularitti:
- tendinta de a utiliza cuvinte mai lungi;
- preferinta pentru nominalizare acolo unde vorbitorii recurg, de obicei, la
verbe cu acelasi
nteles;
- folosirea unui vocabular mai variat;
- recurgerea mai frecvent la epitete;
- ocurenta mai sczut a pronumelor personale;
- preferinta pentru propozitiile enuntiative n defavoarea celor exclamative;
- grija de a formula idei complete;
- eliminarea repetitiilor.
Cnd se comunic n scris, este recomandabil ca elementele esentiale ale mesajului s
fie plasate n prima parte a frazei, unde prezint sansele maxime de a
se fixa n memoria
cititorului.
2.7.2. Comunicarea non-verbal
Pentru a comunica, oamenii nu folosesc numai cuvintele. De cte ori com
unicm,
trimitem n exterior mesaje si prin intermediul altor mijloace. Chiar at
unci cnd scriem sau
vorbim, noi totusi comunicm ceva, uneori neintentionat.
Comunicarea sonor
Circa 38% dintre mesajele transmise ntr-o interactiune personal sunt de ordin voca
l,
Ir a fi cuvinte. Ele apartin fie parametrilor ,,muzicali ai limbajului (
timbrul, intonatia,
ritmul, pauzele, tonul, nltimea, intensitatea vocii), fie repertoriului, d
estul de bogat, de
sunete nearticulate pe care omul este capabil s le emit. Acestea din urm ndeplinesc
functii
diferite, de la cea expresiv a oftatului, trecnd prin rolul fatic al cte unui ,,h s
trecurat n
conversatie pentru a-l convinge pe interlocutor c este urmrit cu atentie
, si pn la
metalingvistica tuse semnificativ, ce semnaleaz necesitatea citirii mesajul
ui ntr-o cheie
deosebit fat de modul de decodificare practicat pn atunci.
Comunicarea gestual
Comunicarea gestual, sau chinezica se defineste ca fiind modalitatea de
comunicare
prin intermediul gesturilor si al mimicii. Interpretarea diferit dat acel
uiasi gest n zone
geografice diferite si posibilitatea exprimrii aceleiasi idei prin gestur
i neasemntoare
pledeaz pentru prezenta arbitrariului si n acest domeniu.
2.7.3. Metacomunicarea
Metacomunicarea este ultimul nivel al comunicrii, care presupune mai mul
t dect

decodarea si interpretarea mesajului, implicnd si pozitionarea receptorului fat de

continutul
care i-a fost transmis.
Modelul aisberg-ului sugereaz ct de important este comunicarea non-verbal (ochii si
corpul constituie 80% din impresia total). Aceasta nseamn c prin expresia
corporal,
persoana si dezvluie starea mental si emotional, simpatia sau antipatia inconstiente
fat de
partenerul de discutie.
Asadar, ntr-o situatie de comunicare, este esential s existe o corespond
ent ntre
exprimarea corporal si cea verbal.
O serie de cercetri de psihologie social arat c 90% din opinia despre o persoan se
construieste n primele 50 de secunde ale ntlnirii; prima impresie se schimb foarte
greu.
Modelul aisberg-ului comunicarea este alctuit din: cuvinte - 5-7%, tonul vocii - 1
3-15%,
limbajul corporal (ochi - 35%, corp, expresii faciale, gesturi - 45%)
3. COMUNICARE SI LIMBAJ
n cazul unor oratori, avem de-a face cu dou limbaje. Unul dintre ele e
ste limbajul
rational, cuantificabil n fraze, judecti, propozitii, cuvinte, silabe, sun
ete, care poate fi
transpus n reguli si i se pot identifica elementele constitutive. Cellal
t este un limbaj
metaforic, figurat, care opereaz nu cu semne, ci cu simboluri.
Din punctul de vedere al analizelor de limbaj si comunicare, primul limbaj es
te atribuit
unor fenomene de gndire dirijat, cellalt unor fenomene de gndire nedirijat.
Limbajul
datorat fenomenelor de gndire dirijat urmeaz legile lingvistice, se supune
regulilor
gramaticale, ale sintaxei si semanticii. Limbajul datorat fenomenelor de
gndire nedirijate
constituie o testur n care sunt prinse reprezentrile, experientele, gesturi
le, atitudinile,
trsturile de personalitate, farmecul vorbitorului.
Fenomenele gndirii nedirijate, care se dovedesc a avea un caracter pron
untat
individual, sunt mai putin susceptibile de normare, n vederea constituirii u
nei discipline de
studiu. Fenomenele gndirii dirijate, care nu au un specific individual, ci unul g
eneral, au fost
asamblate ntr-o disciplin, ntr-o teorie a limbajului. De aceea doar acestea pot f
i studiate n
mod sistematic si ele fac obiectul discutiei de mai jos.
3.1. Limb si limbaj
Toate limbile au un fundament comun, o ratiune fondatoare comun, datorit faptului
c
servesc aceluiasi scop: semnificrii prin intermediul limbii, transmiterii
gndurilor personale
altor oameni.
Fiecare gnd este o reprezentare a ceva ce trebuie sau nu trebuie comunicat. De
aceea,
n limb si prin limb se deschide accesul la aceast reprezentare.
Limbajul este reprezentat de orice sistem sau ansamblu de semne, care
permite
exprimarea sau comunicarea.
Limba, n sensul comun al termenului este un produs social particular a
l faculttii

limbajului, un ansamblu de conventii necesare comunicrii, schimbului de

informatii,
adoptate n mod mai mult sau mai putin conventional de ctre vorbitorii unei societti
, pentru
exercitarea acestei functii prin vorbire.
Dac limbajul este facultatea sau aptitudinea de a construi un sistem d
e semne,
intraductibil sau universal, limba este instrumentul de comunicare propr
iu unei comunitti
umane. Limbile, ca expresii particulare, ca realizri conjuncturale ale l
imbajului, sunt
susceptibile de a fi traduse.
Vorbirea este actul prin care se exercit functia lingvistic; vorbirea ntr
-o limb este
activitatea de codare, iar ascultarea este activitatea de decodare a comunicrii.
Sistemul de semne este un ansamblu de unitti conventionale, abstracte,
care prin
combinare pot forma unitti semantice, cuvinte cu semnificatie, expresii
cu sens; sensul
intrinsec al lor nu este altul dect referentialitatea lor.
Codul lingvistic limba este necesar att emittorului ct si receptorului,
pentru a
realiza comunicarea. El const ntr-o multitudine de semne izolate, care se pot asoc
ia pentru a
desemna un referent si un set de reguli dup care se face asocierea acestor design
atori pentru a
exprima o imagine mental, o reprezentare. Organizarea semnelor si combinarea sens
urilor lor
tin de sintaxa propozitiei sau a frazei. Practicile discursive tipuri
de organizare ale
comunicrii reprezint utilizarea limbii n vorbire. Actul enuntrii, al vorbi
rii, presupune
recurgerea la semnificant si semnificat, entitti statice ale codului lingvistic.
Semnificantul (cuvntul) desemneaz un obiect, o actiune, un fenomen, un c
oncept;
semnificatul constituie reprezentarea, imaginea mental, conceptul cruia i
se atribuie acel
termen; referinta reprezint obiectul, fenomenul, actiunea, starea de fapt care
este desemnat
prin semnificant.
Pentru a reusi, comunicarea ntre indivizi are nevoie de ntelegerea codul
ui. Vorbirea
este un act individual, pe cnd limba este un fenomen social, de grup.
Semnificatiile
termenilor unei limbi se regsesc n dictionare. Fiecare vorbitor are pentru un term
en una sau
mai multe semnificatii. Asadar, fiecare vorbitor are un dictionar propriu pentru
limba pe care
o vorbeste. Sensurile cuvintelor se pot schimba, n functie de interpretrile care a
par n cursul
comunicrii. Asa se face c unii vorbitori pot avea sensuri gresite, false (adic neco
nforme cu
sensul de dictionar sau cu cel atribuit de grupul social n a crei limb se exprim).
Competenta lingvistic este dat de ansamblul posibilittilor pe care le are
un subiect
vorbitor al unei limbi n ceea ce priveste capacitatea de a construi s
i de a recunoaste fraze
corecte din punct de vedere gramatical, de a le interpreta pe cele cu sens si de
a le identifica
pe cele ambigue dintr-o anumit limb.

Performantele lingvistice ale vorbitorului unei limbi nu tin neaprat de

competentele
lingvistice pe care le poate demonstra, ci de capacitatea de a pune n joc zestrea
acumulat de
termeni (semnificanti) si complexul de reguli pentru a obtine sensuri
noi. Performantele
lingvistice mai reclam si ansamblul cunostintelor despre lume ale subiec
tului si o anumit
practic n abordarea si gestionarea relatiilor interumane, care pot functi
ona independent de
competenta lingvistic.
O alt distinctie care se face n acest domeniu este cea ntre limb si di
scurs. Aici
discursul joac un rol analog vorbirii, att doar c e vorba de o vorbire
specializat.
Specializarea implicat este datorat relatiei specifice care se stabileste
n cadrul discursului
ntre sens si efect de sens. Dac n cazul vorbirii, termenilor (cuvintelor) li se pot
atribui mai
multe sensuri, fiind la latitudinea interlocutorilor s aleag sensul care le
convine sau cel pe
care-l cunosc, n cazul discursului se pleac de la prezumtia c n pofida infi
nittii de valori
ale unui termen, unei unitti de semnificatie minimale i corespunde un sens si numa
i unul.
3.2. Limbaj si actiune
Analizele lingvistice pun n lumin trei tipuri de abordri si de ntemeieri
posibile:
sintactic, semantic si pragmatic.
Perspectiva sintactic const n determinarea regulilor care permit, prin com
binarea
simbolurilor elementare, construirea de fraze sau formule lingvistice corecte.
Perspectiva semantic si propune s furnizeze mijlocul de interpretare a fo
rmelor
lingvistice si s le pun n corespondent cu altceva, altceva care poate fi
realitatea sau
formele altei limbi sau ale altui limbaj (non-verbal).
Perspectiva pragmatic si propune s analizeze formele limbii asa cum le u
tilizeaz
vorbitorii care intentioneaz s actioneze unii asupra altora prin intermediul limbi
i.
Orice tip de act al vorbirii comport trei aspecte concomitente, ns n grade diferite
de
intensitate. Aceste trei aspecte sunt: locutia, ilocutia si perlocutia.
Locutia const n articularea si combinarea de sunete, n evocarea si combi
narea
sintactic a notiunilor si sensurilor, n actul de vorbire propriu-zis;
n cazul ilocutiei, enuntul exprimat n fraz reprezint el nsusi un act, o
anume
transformare a raporturilor dintre interlocutori. De exemplu, cnd cineva
spune promit
nseamn c se angajeaz la o actiune care va modifica asteptarea interlocutoru
lui. Printr-un
act ilocutoriu al enuntrii se angajeaz o actiune specific.
n cazul perlocutiei, enuntul contine o teleologie de ordin comunicationa
l. Scopul
explicit al enuntrii autorului poate s nu fie exprimat sau s nu fie id
entificabil n enunt,
dect n urma unei eventuale cereri de confirmare sau de explicitare din
partea

interlocutorului. Actul perlocutionar este inserat n interstitiile unei s

ituatii de fapt. El poate
exprima si recursul la un alt tip de cod comunicational sau de situatie, cunoscu
t de ctre unii
dintre vorbitori.
3.3. Stiluri de comunicare
Comunicarea eficient depinde n mare msur de felul n care comunicm, adic de
stilul comunicrii. Potrivit unei celebre formulri, Le style cest lhomme
1
, este evident c
fiecrui individ i este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit
stil, care poart
pecetea propriei personalitti, a culturii, a temperamentului si a mediului social
n care acesta
trieste. Stilul nu este o proprietate exclusiv a textelor literare, el este specif
ic oricrui act de
comunicare.
3.3.1. Caliti generale ale stilului
Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie s ndeplineasc, n principa
l,
urmtoarele calitti:
- claritatea expunerea sistematizat, concis si usor de nteles; absenta cl
arittii
impieteaz asupra calittii comunicrii, conducnd la obscuritate, nonsens si l
a
echivoc;
- corectitudinea o calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale
n ceea ce
priveste sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice
se numesc
solecisme si constau, cu precdere, n dezacordul dintre subiect si predicat;
- proprietatea se refer la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite p
entru a
exprima mai exact intentiile autorului;
- puritatea are n vedere folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul li
mbii
literare; potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme, care reprez
int cuvinte
vechi, iesite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte recent int
rate n limb, al
cror uz nu a fost nc pe deplin validat si regionalisme, cuvinte a cror ntrebuintare
este local, specific unei zone. Potrivit cu valoarea de ntrebuintare a cuvi
ntelor, cu
sensurile n care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem ide
ntifica
dou categorii de termeni: argoul, un limbaj folosit doar de anumite gru
puri de
vorbitori care confer cuvintelor alte sensuri dect cele de baz pentru a-i deruta pe
cei
care nu cunosc codul si jargonul, care este un limbaj de termeni specifici unor
anumite
comunitti profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapid;
- precizia are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare
pentru
ntelegerea comunicrii;
- concizia urmreste exprimarea concentrat pe subiectul de comunicat, fr divagatii
suplimentare si neavenite;
1
Stilul este omul nsusi
3.3.2. Caliti particulare ale stilului

- naturaletea const n exprimarea fireasc, fr afectare, fr o cutare fortat a unor

cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul;
- demnitatea impune utilizarea n exprimarea oral numai a cuvintelor sau
a
expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; mai nou este in
vocat n
acest sens si atitudinea politically corectnnes, evitarea referirilor cu cara
cter rasial,
sovin, antisemit, misogin sau androgin.
- armonia obtinerea efectului de ncntare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte
si
expresii capabile s provoace auditoriului reprezentri conforme cu intentia
vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia;
- finetea folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprim ntr-un mod indir
ect
gnduri, sentimente, idei.
3.3.3. Tipologia stilurilor de comunicare
Stilul neutru se caracterizeaz prin absenta deliberat a oricrei forme de exprimare
a strii sufletesti, pentru c ntre emittor si receptor nu se stabilesc al
te relatii dect cele
oficiale, de serviciu;
Stilul familiar se caracterizeaz printr-o mare libertate n alegerea mijlo
acelor de
expresie, ca urmare a unor intense triri afective; presupune o exprimar
e mai putin
pretentioas, mai apropiat, folosit n relatiile cu membrii familiei, prietenii, coleg
ii;
Stilul solemn sau protocolar, are ca trstur specific cutarea minutioas a acelor
formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enuntrii o n
ot evident de
ceremonie, solicitat de mprejurri deosebite, n vederea exprimrii unor gnduri
si
sentimente grave, mrete, profunde;
Stilul beletristic specificitatea acestui stil const n marea bogtie de sensuri la c
are
apeleaz si pe care le foloseste; este stilul care ncearc s abordeze dictionarul unei
limbi n
exhaustivitatea sa;
Stilul stiintific se caracterizeaz prin aceea c n procesul comunicrii se apeleaz la
formele de deductie si de inductie ale rationamentelor, ignorndu-se ntr-o
oarecare msur,
sensibilitatea si imaginatia;
Stilul administrativ un stil functional, care are ca element definitoriu prezent
a unor
formule sintactice cliseu, cu ajutorul crora se efectueaz o comunicare specific ins
titutiilor;
Stilul publicistic abordeaz o mare varietate tematic, fapt ce l apropie
de stilul
beletristic, dar l deosebeste de acesta faptul c pune accentul pe informatie mai m
ult dect pe
forma de prezentare, urmrind informarea auditoriului;
Stilul de comunicare managerial stilul n care mesajul managerului caut s aib
un impact puternic asupra auditoriului, urmrind s activeze eficienta si eficacitat
ea acestuia,
angajarea la rezolvarea de probleme, informarea, dirijarea spre anumite scopuri.
3.3.4. Formele comunicrii orale
Monologul este o form a comunicrii n care emitentul nu implic receptorul
; n
aceast form a comunicrii exist totusi feed-back, dar nu exist un public anume; n acela
si

timp, nici nu se poate vorbi de existenta unui monolog absolut.

Conferinta clasic presupune o adresare direct, public n care cel care sus
tine
conferint conferentiarul evit s enunte propriile judecti de valoare, rezumndu-se s
prezinte cu fidelitate pe cele ale autorilor despre care conferentiaz.
Conferinta cu preopinenti este forma n cadrul creia se prezint mai multi
conferentiari, care prezint idei opuse pe aceeasi tem; conferinta cu pre
opinenti poate fi
regizat sau spontan.
Expunerea este forma de discurs care angajeaz n mod explicit personalitatea, opini
ile,
sistemul de valori ale celui care vorbeste, care si transmite opiniile cu privire
la un subiect.
Prelegerea este situatia comunicativ n care publicul care asist la o prelege
re a avut
posibilitatea s sistematizeze informatii, fapte, evenimente anterioare ang
ajrii acestui tip de
comunicare; presupune un nivel de abordare mai ridicat, fr o introducere de acomo
dare cu
subiectul pus n discutie.
Relatarea o form de comunicare n care se face o decodificare, o dezvlui
re, o
prezentare, apelnd la un tip sau altul de limbaj, a unei realitti obiective, a uno
r stri de fapt,
a unor actiuni fr implicarea celui care particip, ferit de subiectivism s
i de implicare
personal.
Discursul este forma cea mai evoluat si cea mai pretentioas a monologul
ui, care
presupune emiterea, argumentarea si sustinerea unor puncte de vedere si
a unor idei inedite,
care exprim un moment sau o situatie crucial n evolutia domeniului respectiv.
Toastul este o rostire angajat cu prilejul unor evenimente deosebite; n
u trebuie s
depseasc 3, 4 minute; trebuie s fie o comunicare care face apel la emo
tionalitatea celor
prezenti, dar cu msur.
Alocutiunea reprezint o interventie din partea unui vorbitor ntr-un conte
xt
comunicational avnd drept scop ilustrarea unui punct de vedere; nu trebuie s depsea
sc 10
minute.
Povestirea este forma cea mai ampl a comunicrii, n care se folosesc cele mai variat
e
modalitti, care face apel la imaginatie si sentimente, la emotii, la c
unostinte anterioare; n
mod deosebit i este specific angajarea dimensiunii temporale sub forma t
recutului;
subiectivitatea povestitorului este prezent din plin, lsndu-si amprenta pe
forma si stilul
mesajelor transmise.
Pledoaria este asemntoare ca form si functie discursiv cu alocutiunea,
diferentiindu-se de aceasta prin aceea c prezint si sustine un punct de vedere pro
priu.
Predica este un tip de adresare n care posibilitatea de contraargumentare si mani
festare
critic sunt reduse sau chiar anulate; specific institutiilor puternic ierarhizate.
Interventia este situatia n care emittorul vine n sprijinul unor idei al
e unui alt
participant la discutie, acesta din urm declarndu-si, fie si tacit, acordul cu

mesajul enuntat;
prin interventie, emitentul adnceste un punct de vedere si l sustine.
Interpelarea reprezint situatia n care cineva, aflat n postura de distrib
uitor de
informatie, cere unor anumite surse o mai bun precizare n anumite probl
eme, pe anumite
domenii.
Dialogul este comunicarea n cadrul creia mesajele se schimb ntre participa
nti,
fiecare fiind pe rnd emittor si receptor; rolurile de emittor si receptor se schimb
reciproc;
participantii la dialog fac un schimb de informatii; toti participantii
la dialog se consider
egali, si acord acelasi statut.
Dezbaterea este o form a comunicrii n care nu sunt implicate structuri
evaluative;
este destinat clarificrii si aprofundrii unor idei; nu are un centru de
autoritate vizibil, dar
are un moderator.
Seminarul este form de dialog care implic serioase structuri evaluative; are un ce
ntru
autorizat de comunicare, care este si centrul de conducere al discutii
lor din cadrul
seminarului.
Interviul este forma rigid a dialogului, n care rolurile de emitent si
receptor nu se
schimb; este folosit ca metod de obtinere de informatii n pres.
Colocviul este forma de comunicare n care participantii dezbat n comun
o anumit
idee, n baza unei discutii, pe un anumit subiect, prin participarea fi
ecruia la discutii
mbogtindu-se sfera subiectului abordat.
3.3.5. Procesul comunicrii orale
n procesul de comunicare se pot identifica o serie de stimuli care im
pun acestui act
specific uman un caracter individual, fcnd comunicarea specific fiecrui vorbitor. A
cestia
sunt de natur intern sau de natur extern.
Stimulii de natur intern sunt:
- experientele personale, mentale, fizice, psihologice si semantice, istoria fiecru
ia;
- atitudinile personale, datorate educatiei si instructiei fiecruia, nivelului si
pozitiei sociale,
profesiei;
- perceptia si conceptia despre lume, despre propria persoan, despre interlocutor
i;
- propriile deprinderi de comunicator si nivelul de comunicare al interlocutorul
ui.
Stimulii de natur extern sunt:
- tendinta de abstractizare operatie a gndirii prin care se urmreste de
sprinderea si
retinerea doar a unei nsusiri si a unor relatii proprii unui fapt;
- tendinta deductiv tendinta de a aseza faptele sau enunturile ntr-un r
ationament care
impune concluzii ce rezult din propuneri si elemente evidente;
- tendinta evalurii tendinta de a face aprecieri prin raportarea la propriul sist
em de valori,
la alte sisteme, la alte persoane.
Situatia vorbirii, a trecerii limbii n act, presupune o serie de abili
tti necesare

interlocutorilor pentru a reusi o comunicare eficient. Conditiile cerute

de operationalizarea
comunicrii, care tin de personalitatea vorbitorului, a comunicatorului sunt:
- claritate organizarea continutului de comunicat astfel nct acesta s poat fi usor d
e
urmrit; folosirea unui vocabular adecvat temei si auditorului; o pronuntare corec
t si
complet a cuvintelor;
- acuratete presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sens
urile
dorite; cere exploatarea complet a subiectului de comunicat;
- empatie vorbitorul trebuie s fie deschis tuturor interlocutorilor, ncercn
d s
nteleag situatia acestora, pozitiile din care adopt anumite puncte de ved
ere, s
ncerce s le nteleag atitudinile, manifestnd n acelasi timp amabilitate si prietenie;
- sinceritate situatia de evitare a rigidittii sau a stngciei, recurgerea si ment
inerea
ntr-o situatie natural;
- atitudine evitarea miscrilor bruste n timpul vorbirii, a pozitiilor ncordate
sau a
unora prea relaxate, a modificrilor bruste de pozitie, a scprilor de sub
control a
vocii;
- contact vizual este absolut necesar n timpul dialogului, toti particip
antii la dialog
trebuie s se poat vedea si s se priveasc, contactul direct, vizual, fiin
d o prob a
credibilittii si a dispozitiei la dialog;
- nftisare reflect modul n care te privesti pe tine nsuti: tinuta, vestime
ntatia,
trebuie s fie adecvate la locul si la felul discutiei, la statutul social al inte
rlocutorilor;
- postur pozitia corpului, a minilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate
acestea
trebuie controlate cu abilitate de ctre vorbitor;
- voce urmriti dac sunteti auziti si ntelesi de cei care v ascult, reglati-v volumul
vocii n functie de sal, de distanta pn la interlocutori, fata de zgomotul de fond;
- vitez de vorbire trebuie s fie adecvat interlocutorilor si situatiei; nici prea
mare,
pentru a indica urgenta, nici prea nceat, pentru a nu pierde interesul asculttorilo
r;
- pauze de vorbire sunt recomandate atunci cnd vorbitorul doreste s pregt
easc
auditoriul pentru o idee important.
Pentru a ntelege de ce actiunea de a asculta este, de asemenea, impor
tant n
comunicare, e necesar s trecem n revist fazele ascultrii.
- auzirea actul automat de receptionare si transmitere la creier a un
delor sonore
generate de vorbirea emitentului; exprim impactul fiziologic pe care-l produc un
dele
sonore;
- ntelegerea actul de identificare a continutului informativ comunicat, recompune
rea
sunetelor auzite n cuvinte, a cuvintelor n propozitii si fraze;
- traducerea n sensuri este implicat memoria si experienta lingvistic, cultural, de
vorbire a asculttorului;
- atribuirea de semnificatii informatiei receptate n functie de nivelul
de

operationalizare a limbii, a vocabularului, a performantelor lingvistice;

- evaluarea efectuarea de judecti de valoare sau adoptarea de atitudini val
orice din
partea asculttorului.
O comunicare nu este deplin dac n relatie nu se afl si un receptor; o
bun
comunicare, o reusit a acesteia, depinde si de atitudinea asculttorului.
Calittile unui bun
asculttor sunt:
- disponibilitatea pentru ascultare ncercarea de a ptrunde ceea ce se comunic, de
a urmri ceea ce se transmite;
- manifestarea interesului a asculta astfel nct s fie evident c cel care
vorbeste
este urmrit; celui care vorbeste trebuie s i se dea semnale n acest sens;
- ascultarea n totalitate interlocutorul trebuie lsat s-si expun toate idei
le, s
epuizeze ceea ce vrea s spun;
- urmrirea ideilor principale cererea revenirii asupra unui subiect trebu
ie s se
refere la ideile principale din ceea ce a fost spus si s nu se insi
ste pe lucruri fr
important;
- ascultarea critic ascultarea cu atentie si identificarea cu exactitate
cui i apartin
ideile care se comunic;
- concentrarea atentiei concentrare pe ceea ce se spune, nu pe ceea ce nu se
spune,
pe efectele secundare ale comunicrii sau pe cele colaterale, accidentale
care pot s
apar n timpul comunicrii;
- luarea de notite ajut la urmrirea mai exact a ideilor expuse; permite el
aborarea
unei schite proprii a ceea ce a fost expus;
- sustinerea vorbitorului o atitudine pozitiv si ncurajatoare din partea auditor
iului
pentru a permite emitentului s izbuteasc n ntreprinderea sa.
3.3.6. Interpretarea mesajelor
Forma cea mai general de interpretare a mesajelor este rationamentul logic. Acest
a are
la baz un proces de ordonare a conotatiilor termenilor si a relatiilor
n care apar acestia n
judectile pe care le facem n enunturile noastre. Rationarea cunoaste dou
moduri
fundamentale: deductia si inductia
Deductia const n extragerea de judecti particulare din judecti generale, pornind de
la situatii, de la cunostinte cu un caracter general; prin deductie pute
m ajunge la cunostinte,
judecti cu caracter particular, specifice; este un mod de interpretare specific a
nalizei.
Silogismul este o form a deductiei si reprezint operatiunea logic prin care
din dou
premise, una major, cealalt minor, se obtine o concluzie prin eliminarea termenului
mediu,
comun fiecrei premise. Silogismul cunoaste patru figuri de baz cu mai m
ulte moduri
fiecare. Nu toate modurile silogistice sunt valide. Adevrul concluziei s
ilogismului nu
depinde de adevrul premiselor de la care se pleac. Adevrul silogistic es
te unul formal.
Concluzia urmeaz ntotdeauna partea mai slab a premiselor, pe cea cu o sfer conotativ

mai restrns sau pe cea cu form negativ.

Inductia este procesul invers deductiei, constnd n ajungerea la judecti de
valoare
pornind de la judecti, fapte particulare; de la situatii particulare spre situati
i generale; un mod
de interpretare specific sintezei.
4. COMUNICAREA NONVERBAL
n contextul tipurilor de comunicare, comunicarea nonverbal prezint interes
din cel
putin dou motive:
- rolul ei este adesea minimalizat, percepndu-se doar vrful icebergului nt
r-o
conversatie;
- ntr-o comunicare oral, 55% din informatie este perceput si retinut prin intermediu
l
limbajului nonverbal (expresia fetei, gesturile, postura corpului etc.).
Comunicarea nonverbal are, datorit ponderii ei mari n cadrul comunicrii realizate de
un
individ, un rol deosebit de important. Limbajul nonverbal poate sprijini
, contrazice sau substitui
comunicarea verbal. Mesajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitent
ului si este cel
cruia i se acord de ctre interlocutor atentia cea mai mare. Astfel, de
exemplu, cineva poate
constata c, desi interlocutorul sustine c spune adevrul, l simte c minte.
4.1. Limbajul corpului
Pentru a evidentia importanta limbajului corpului, este suficient s ne gndim la f
ilmele
mute, sau pantomima care exprim povesti ntregi doar prin limbajul trupului.
De multe ori,
cnd au de discutat ceva important, oamenii evit comunicarea prin telefon
si prefer
comunicarea fat n fat, deoarece comunicarea prin telefon blocheaz comunicar
ea prin
intermediul limbajului corpului si n acest fel face comunicarea incomplet, nesigur.
Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia fetei, miscarea
corpului
(gesturi), forma si pozitia corpului, aspectul general si prin comunicarea tacti
l.
4.1.1. Expresia feei
Comunicarea prin expresia fetei include mimica (ncruntarea, ridicarea sprn
cenelor,
ncretirea nasului, tuguierea buzelor etc.), zmbetul (prin caracteristici si m
omentul folosirii),
si privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia privir
ii, etc.).
Fata este cea mai expresiv parte a corpului si expresia acesteia constituie un mi
jloc de
exprimare inestimabil. n mod normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite
cel mai intens
n timpul comunicrii. De multe ori, ntr-o conversatie, ceea ce exprim ochii est
e mult mai
important dect ceea ce exprim cuvintele.
Mimica este cea care comunic diferite stri emotionale: fruntea ncruntat se
mnific
preocupare, mnie, frustrare; sprncenele ridicate cu ochii deschisi mirare
, surpriz; nas
ncretit neplcere; nrile mrite mnie sau, n alt context, excitare senzual; buze str
nesigurant, ezitare, ascunderea unor informatii.
Zmbetul este un gest foarte complex, capabil s exprime o gam larg de informatii, de

la plcere, bucurie, satisfactie, la promisiune, sau cinism. Interpretarea

sensului zmbetului
variaz ns de la cultur la cultur (sau chiar subcultur), fiind strns corela
cu
presupunerile specifice care se fac n legtur cu relatiile interumane n cadrul acelei
culturi.
Modul n care o persoan priveste si este privit are legtur cu nevoile sal
e de
aprobare, acceptare, ncredere si prietenie. Chiar si a privi sau a nu
privi pe cineva are un
nteles. Privind pe cineva confirmm c i recunoastem prezenta, c exist pentru
noi;
interceptarea privirii cuiva nseamn dorinta de a comunica. O privire direct po
ate nsemna
onestitate si intimitate, dar n anumite situatii comunic amenintare. n ge
neral, o privire
insistent si continu deranjeaz.
Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor indic lipsa de prieteni
e. Miscarea
ochilor n sus exprim ncercarea de a ne aminti ceva; n jos - tristete, modestie, timi
ditate sau
ascunderea unor emotii. Privirea ntr-o parte sau neprivirea cuiva poate
denota lipsa de
interes, rceala. Evitarea privirii nseamn ascunderea sentimentelor, lips de
confort sau
vinovtie.
Oamenii care nu sunt siguri pe ei vor ocoli privirea interlocutorului n situatii n
care se
simt amenintati, dar o vor cuta n situatii favorabile; exist chiar expre
sia a te agta cu
privirea.
Privirea constituie un mod netactil de a atinge pe cineva, de unde si
expresia a
mngia cu privirea.
Pupilele dilatate indic emotii puternice. Pupilele se lrgesc, n general,
la vederea a
ceva plcut, fat de care avem o atitudine de sinceritate. Pupilele se micsoreaz ca m
anifestare
a nesincerittii, neplcerii. Clipirea frecvent denot anxietate.
4.1.2. Micarea corpului
Corpul comunic prin gesturi, pozitie, si prin modul de miscare.
Cteva elemente ale limbajului gesturilor sunt:
- strngerea pumnilor - denot ostilitate si mnie, sau depinznd de context,
determinare,
solidaritate, stres;
- brate deschise - sinceritate, acceptare;
- mn la gur - surpriz si acoperirea gurii cu mna - ascunderea a ceva, nervozitate;
- capul sprijinit n palm semnific plictiseal, dar palma (degetele) pe obraz,
dimpotriv,
denot interes extrem;
- minile tinute la spate pot s exprime superioritate sau ncercare de autocontrol.
Trebuie avute ns n vedere si diferentierile culturale. De exemplu, miscarea capului
de
sus n jos semnific aprobare, n timp ce n alte tri (Sri Lanka) aprobarea este exprimat
prin
miscarea capului de la dreapta la stnga. Gestul de artare cu degetul e
ste considerat
nepoliticos la noi, insult n Thailanda si absolut neutru, de indicare, n SUA.
Utilizarea gesticulatiei excesive este considerat ca nepoliticoas n multe
tri, dar

gesturile minilor au creat faima italienilor de popor pasional.

Modul n care americanii si ncruciseaz picioarele (relaxat, miscri largi, fr
nici o
retinere) difer de cel al europenilor (controlat, atent la pozitia final); cel a
l brbatilor difer
de cel al femeilor. Un american va pune chiar picioarele pe mas dac a
ceasta nseamn o
pozitie comod sau dac vrea s demonstreze control total asupra situatiei.
La noi oamenii
tind s fie destul de constienti de modul n care fac acest gest si l asociaz n moduri
diferite
cu formalitatea, competitia, tensiunea. Btitul picioarelor denot plictiseal,
nerbdare sau
stres.
4.1.3. Postura corpului
Postura/pozitia comunic n primul rnd statutul social pe care indivizii l au, cred c l
au sau vor s l aib. Sub acest aspect, ea constituie un mod n care oamenii se raporte
az unii
fat de altii atunci cnd sunt mpreun. Postura corpului ne d informatii si despre atitu
dine,
emotii, grad de curtoazie, cldur sufleteasc.
O persoan dominant tinde s tin capul nclinat n sus, iar cea supus n jos
general, aplecarea corpului n fat semnific interesul fat de interlocutor,
dar uneori si
neliniste si preocupare. Pozitia relaxat, nclinare pe scaun spre spate, poa
te indica detasare,
plictiseal sau autoncredere excesiv si aprare la cei care consider c au st
atut superior
interlocutorului.
Posturile pe care le au oamenii, corelate cu relatia dintre ei atunci cnd sunt
mpreun,
se pot clasifica n trei categorii:
1. de includere/neincludere, postur prin care se defineste spatiul dispon
ibil activittii de
comunicare si se limiteaz accesul n cadrul grupului. De exemplu, membrii grup
ului pot
forma un cerc, pot s se ntoarc/aplece spre centru, s-si ntind un brat sau picior pest
e
intervalul rmas liber, indicnd prin toate acestea c accesul la grup este limitat.
2. de orientare corporal, care se refer la faptul c doi oameni pot alege s se asez
e fat-n
fat (vizavi) sau alturi (paralel). Prima situatie comunic predispozitia pe
ntru
conversatie, iar a doua - neutralitate.
3. de congruent/incongruent, postur care comunic intensitatea cu care o per
soan este
implicat n ceea ce spune sau face interlocutorul. Participarea intens conduce la po
stura
congruent (similar cu a interlocutorului); schimbarea posturii interlocutor
ului
declanseaz n acest caz schimbarea posturii celui puternic implicat n comu
nicare. n
cazul n care exist ntre comunicatori divergente de statut, de puncte de
vedere sau de
opinii, apar posturile necongruente: persoana nu priveste spre interlocu
tor, nu
interactioneaz sub nici o form.
Modul de miscare a corpului
Desfsurarea unei persoane ntr-o comunicare din punct de vedere al modulu
i de

miscare a corpului poate fi caracterizat de:

- miscri laterale (se consider buni comunicator);
- miscri fat-spate (se consider om de actiune);
- miscri verticale (se consider om cu putere de convingere).
n America au aprut asa-numitii headhunters, vntorii de capete, consultanti
specializati pe problema gsirii de oameni potriviti pentru o anumit func
tie managerial.
Acesti specialisti folosesc intensiv aceste indicii.
4.1.4. Comunicaia tactil
Acest tip de limbaj non-verbal se manifest prin frecventa atingerii, prin modul
de a da
mna, modul de mbrtisare, de luare de brat, btutul pe umr etc.
Cunoastem ce semnific aceste atingeri pentru romni, dar n diferite cultur
i ele pot
comunica lucruri diferite. De exemplu, la japonezi, nclinarea capului nlocuieste d
atul minii
ca salut, n timp ce la eschimosi acest salut se exprim cu o usoar lovitur pe umr.
Unii oameni evit orice atingere. Forta si tipul de atingere depinde n mare ms
ur de
vrst, salut, relatie si cultur.
4.2. Prezenta personal
Prezenta personal comunic, de exemplu, prin intermediul formei corpului,
a
mbrcmintei, a mirosului (parfum, miros specific), a bijuteriilor si a alt
or accesorii
vestimentare.
Avem n cultura noastr anumite atitudini privind legtura dintre forma corp
ului,
aspectul exterior si personalitate. Distingem trei tipuri de fizic:
- ectomorf (fragil, subtire si nalt);
- endomorf (gras, rotund, scurt);
- mezomorf (musculos, atletic, nalt).
Datorit conditionrilor sociale am nvtat la ce s ne asteptm de la oameni
apartinnd diferitelor categorii. Astfel, tindem s-i percepem pe ectomorfi
ca fiind tineri,
ambitiosi, suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endo
morfi i percepem ca
fiind btrniciosi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbreti, buni la
suflet, agreabili, de
ncredere, prietenosi, dependenti de altii; pe mezomorfi i percepem ca fi
ind ncptnati,
puternici, aventurosi, maturi n comportare, plini de ncredere n sine, vesnic nvingtor
i.
mbrcmintea, n msura n care este rezultatul unei alegeri personale, oglindest
e
personalitatea individului, este un fel de extensie a eului si, n aces
t context, comunic
informatii despre acesta. Ea poate afecta chiar comportamentul nostru general sa
u al celor din
jur. mbrcmintea se poate folosi pentru a crea un rol.
mbrcmintea si accesoriile pot marca statutul social real, sau pretins. De
exemplu,
femeile care acced la o functie managerial nalt vor tinde s se mbrace ntr
-un mod
particular (costum sobru din dou piese), purtnd accesorii similare celor brbtesti (s
erviet
diplomat).
mbrcmintea non-conformist comunic faptul c purttorul este un original, rzvrtit
social, posibil creator de probleme sau artist. mbrcmintea neglijent este
asociat n

general cu valoarea intrinsec a individului.

Pentru situatii de afaceri este apreciat mbrcmintea elegant si de calitate,
dar nu
sofisticat.
Igiena personal constituie un factor important. Mirosul telegrafiaz mesaje
pentru
multe persoane, chiar fr a fi constiente de aceasta. Parfumul puternic,
chiar de calitate,
atrage atentia ntr-un mod neadecvat si ne sugereaz prostul gust sau anumite intent
ii.
4.3. Limbajul spatiului
Limbajul spatiului trebuie interceptat simultan n functie de 5 dimensiuni: mrime,
grad
de intimitate, nltime, apropiere - deprtare, nuntru - n afar.
Fiecare din noi are preferinte n legtur cu distanta fat de cei cu care comunicm. n
majoritatea culturilor europene, nu se apreciaz apropierea cu mai mult de 40-50
cm dect a
celor din familie sau a persoanelor iubite; aceast distant defineste spat
iul intim.
Invadarea acestui spatiu produce senzatia de disconfort.
Comunicm confortabil atunci cnd distanta fat de interlocutor este de 1-2 m, distant
ce defineste spatiul personal. ntr-un spatiu mai mic este greu s te con
centrezi asupra
comunicrii. Adeseori suntem pusi n situatia ca, n timp ce vorbim cu cineva, s facem
un pas
nainte sau unul napoi pentru a ne regla acest spatiu la mrimea adecvat
pentru spatiul
nostru personal.
Apropierea exagerat poate comunica amenintare sau relatii de natur strict
personal;
deprtarea excesiv poate comunica arogant, important, statut social superior.
Cu ct o
persoan este mai important, cu att va tinde s aleag o mas de birou mai
mare, care
impune o distant mai mare fat de interlocutor.
Dac urmrim modul n care oamenii tind s-si aleag locul ntr-o ncpere (atunci cnd
exist posibilitatea de a alege) si cum si marcheaz spatiul personal prin mprstierea f
oilor,
ntinderea picioarelor etc., devine evident ce vor acestea s ne comunice.
Modul n care managerul foloseste spatiul n timpul sedintelor poate comun
ica ceva
despre personalitatea sa, despre stilul de conducere si luare a deciziilo
r. Managerul ce st n
spatele biroului indic lipsa dorintei de actiune. Probabil c acest tip
de manager va lua
deciziile singur si stilul su de conducere este mai degrab autocratic dect democrat
ic.
n general, spatiile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde
si intime. Cele
mari sunt asociate cu puterea, statutul si importanta. De aceea, adese
ori suntem intimidati
intrnd ntr-un spatiu mare, nalt si cu mobilier masiv.
4.4. Limbajul culorilor
Culoarea, dincolo de perceptia si trirea ei afectiv, este si o oglind a
personalittii
noastre si deci influenteaz comunicarea. Gndirea creatoare are loc optim ntr-o ncper
e cu
mult rosu, iar cea de reflectare a ideilor ntr-o camer cu mult verde.
Culorile strlucitoare
sunt alese de oamenii de actiune comunicativi, extravertiti, iar cele pale de ti

mizi, introvertiti.
Semnificatia culorilor poate fi diferit n diverse culturi. De exemplu, rosul este
asociat
n China cu bucurie si festivitate, n Japonia cu lupt si mnie; n cultura indienilor am
ericani
semnific masculinitate, n Europa dragoste, iar n SUA comunism. n trile cu
populatie
african, negrul sugereaz binele, iar albul rul. Pentru europeni, negrul este culoar
ea tristetii,
n timp ce aceste stri sunt exprimate la japonezi si chinezi prin alb.
Verdele semnific la
europeni invidie, la asiatici bucurie, iar n anumite tri sperant, n timp ce galbenul
comunic
la europeni lasitate, gelozie, la americani este culoarea intelectualittii, iar l
a asiatici semnific
puritate.
Culoarea afecteaz comunicarea sub urmtorul aspect: culorile calde stimulea
z
comunicarea, n timp ce culorile reci o inhib; monotonia, precum si vari
etatea excesiv de
culoare, inhib si-i distrag pe comunicatori.
4.5. Limbajul timpului
Modul n care putem comunica prin limbajul timpului este corelat cu:
- precizia timpului
- lipsa timpului
- timpul ca simbol.
Precizia timpului
Timpul este considerat ca ceva pretios si personal si, n general, atunci cnd ci
neva si
permite s ni-l structureze, aceasta comunic diferenta de statut.
A veni mai trziu sau ceva mai devreme la o ntlnire de afaceri sau a fi punctual sau
nu
la o sedint are anumite semnificatii: comunic atitudinea fat de interlocu
tor sau fat de
activitatea respectiv, perceptia statutului si a puterii, respectul si i
mportanta acordat.
ntrzierea poate irita si insulta.
Cu ct oamenii sunt fcuti s astepte mai mult, cu att ei se simt mai um
iliti, se simt
desconsiderati si inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului
se poate folosi, n mod
voit sau nu, pentru a manipula, supune si controla sau pentru a comunica respect
si interes.
Lipsa timpului
Percepem timpul ca pe o resurs personal limitat si, de aceea, modul n car
e fiecare
alegem s l folosim comunic atitudinea noastr fat de cel care solicit o parte din a
ceast
resurs. Dac nu acordm timp pentru o anumit comunicare se va percepe ca neacordare d
e
important. Studiile sociologice au artat c, n general, relatia de comunica
re pozitiv se
dezvolt proportional cu frecventa interactiunii (deci timp petrecut mpreun).
Timpul ca simbol
Acest aspect tine de o anumit obisnuint, cum este ritmul (de exemplu: mncm de trei
ori pe zi si la anumite ore). Similar, anotimpurile impun anumite activitti si
un anume fel de
viat clar situate n timp. Srbtorile si ritualurile, de asemenea, sunt marcate de tim
p. Astfel,
oamenii de afaceri stiu c n preajma srbtorilor de iarn se cumpr mai mult si se lucreaz

mai putin.
n final, dup ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj n parte, est
e bine s stim
anumite aspecte ale limbajului nonverbal de care trebuie tinut cont n interpretar
ea lui:
Pentru a evita interpretarea gresit a unui element de limbaj nonverbal
este bine s-l
interpretm n contextul tuturor celorlalte elemente verbale si non-verbale.
Caracteristicile de personalitate individuale, de educatie, experient de viat e
tc., sunt
elemente care trebuie luate n considerare n interpretarea corect a limbaj
elor
nonverbale.
Modul de folosire si interpretare a limbajelor nonverbale difer sub multe aspe
cte: de
la individ la individ; de la profesie la profesie; de la colectivitate la colect
ivitate; de la
cultur la cultur.
5. COMUNICAREA DE MAS
Viata omului contemporan se caracterizeaz, printre altele, prin multitudi
nea de
informatii, pe care le primeste permanent pe diferite ci. Prin cantitat
ea, frecventa si
simplitatea lor, mesajele mass-media au devenit tot att de familiare ca si hrana
, lucrurile din
locuint, sau prietenii. n spatele acestui flux continuu de imagini, sune
te si semne
functioneaz un sistem socio-profesional a crui complexitate si anvergur su
nt nebnuite
publicului larg si care este cu att mai subtil cu ct vizibilitatea pro
duselor sale d iluzia
transparentei. Inaugurat n secolul al XV-lea, prin aparitia tiparului, acest sist
em a cunoscut o
dezvoltare real n secolul al XIX-lea, pentru ca n ultimul veac al mileniului actual
s aib un
caracter realmente exploziv, adevratele sale resurse fiind evidentiate abia n ulti
mii 50 de ani,
odat cu generalizarea audio-vizualului. Pentru a-i ntelege mecanismele si
legittile care-l
guverneaz, numeroase stiinte clasice, ntre care economia, lingvistica, psiho
logia,
sociologia, istoria si antropologia cultural, cu ramurile lor moderne cu
m sunt marketingul,
semiotica, psihosociologia, imagologia, etnografia cotidianului etc., si-a
u conjugat eforturile
realiznd o sintez care, la captul unui secol de evolutie, a conturat un
cmp teoretic nou:
acela al tiinelor comunicrii de mas. n prezent, este un adevr larg recunoscut c a
cestea
si-au cstigat o pozitie bine definit si au dobndit un prestigiu inatacab
il n ansamblul
stiintelor sociale. Stiinte noi si mobile, precum cele ale comunicrii de mas sunt
caracterizate
printr-un ritm aparte, rapid si incitant, pentru c ele se dezvolt simul
tan cu evolutia
sistemului mass-media (generalizarea comunicrii prin Internet, jocurile video int
eractive etc.)
si cu sporirea rafinamentului metodelor de cercetare, ceea ce va decla
nsa fr ndoial si
schimbri spectaculoase de paradigme teoretice. Totodat, este evident faptul c acest

proces,
prin mai slaba lui vizibilitate pentru publicul larg (cercetrile si rezultatele l
or circul mai ales
n mediile stiintifice si universitare), se situeaz n contratimp n raport cu accesibili
tatea si
pregnanta mass-media. Se poate trage concluzi, n acest context, c universul comu
nicrii de
mas, permanent prezent si evident prin el nsusi, umbreste cercetrile ce
i s-au consacrat,
dnd impresia c tot ceea ce se ntmpl n acest univers este simplu, natural, de la sine n
eles
si c nu mai este nevoie nici de studii, nici de teorii, nici de concepte pentr
u a vorbi despre,
sau pentru a comenta ceea ce se ntmpl n aceast lume a mass-media. ns o
stfel de
perspectiv nu este dect o iluzie pgubitoare.
ntr-un sistem att de amplu si de complex, cum este cel al comunicrii de ma
s (care
pune n miscare importante resurse financiare, umane si materiale, de re
zultatele cruia
beneficiaz milioane de oameni, modelnd prin efectele pe care le produce
gndirea si
comportamentul unor importante colectivitti umane care ocup o pozitie vital n angren
ajul
politic al oricrei societti contemporane etc.) nimic nu mai poate fi si
mplu si de la sine
nteles. n aceste conditii, se poate aprecia fr teama de a gresi, c mass-media a deven
it un
fel de centru gravitational n raport cu care si definesc pozitia celelalte segment
e ale societtii
sistemul economic, sistemul politic, sistemul cultural, sistemul ideologic,
cel al cercetrilor
stiintifice si, alturi de toate acestea, viata noastr cotidian.
Este evident deci nevoia eliminrii ambiguittilor si confuziilor, a realizri
i unei
ntelegeri stiintifice a acestei problematici, a depsirii iluziei competent
ei si chiar a
profunzimii n acest domeniu.
5.1. Conceptul de comunicare de mas
De cele mai multe ori, la nivelul cunoasterii comune, comunicarea de
mas este
identificat drept mass-media. Deoarece si acest concept de mass-media este
mai nou, se
impune o definire a sa: Termenul medium (la plural media) este un cuvnt de
origine latin,
transplantat ntr-un ansamblu anglo-saxon. El desemneaz n principiu procesele de m
ediere,
mijloacele de comunicare si se traduce, n general, cu expresia mijloace
de comunicare.
Mass-media reprezint mijloace de comunicare pentru un mare public, un p
ublic de mas,
inventate si utilizate n civilizatiile moderne si avnd drept caracteristic es
ential marea lor
fort si vasta lor raz de actiune. Evident, n aceast categorie se nscriu
radiodifuziunea i
televiziunea, cinematograful si presa, care este considerat ca fiind unu
l dintre principalele
mass-media. Cartea, discursurile, benzile, casetele sau videocasetele pot, de as
emenea, s fie
ncadrate n categoria mass-media; de asemenea, afiul publicitar. Se poate

considera c si
cuvntul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace de comunicare, chiar dac ele
servesc mai
curnd la stabilirea de relatii interpersonale dect ca emittori ctre marele public.
Se impun totusi unele precizri fat de acest punct de vedere. ntre notiunile d
e massmedia si comunicare de mas, mijloace ale comunicrii de mas este eviden
t c nu poate
exista o sinonimie perfect. Confuziile care se fac n acest sens limitea
z sensurile
conceptelor printr-un reductionism simplist, inadecvat. ntre comunicare de mas, nt
eleas ca
mesaje si procese de comunicare si mijloace de comunicare (instrumentele
comunicrii,
mijloacele tehnice de transmitere a mesajelor) exist diferente vizibile, care
nu pot fi ocolite
sau trecute cu vederea.
Astfel, o celebr definitie dat comunicrii de mas (ansamblul procedeelor p
res,
radio, televiziune, cinema etc. prin care se realizeaz informarea, prop
aganda si actiunea
asupra opiniei publice), este, din acest punct de vedere, lipsit de pr
ecizie si poate fi
amendat.
Expresia mass-media nu poate si nu trebuie s nlocuiasc notiunea de comunicar
e de
mas. Chiar mass-media semnific si are o cuprindere mai mare dect cea de mijloace.
Notiunea de mass nseamn de fapt un public numeros, dar poate fi nteleas si
ca o
amplitudine social a mesajului, ca o simultaneitate a receptrii pe o ar
ie larg, ca o
standardizare a consumului de produse culturale si, n acelasi timp ca
un nivel sczut de
receptivitate. Din aceast perspectiv, conceptul de comunicare de mas este defi
nit n sens
unilateral, simplist, crendu-se n mod artificial o desprtire ntre cultura n
alt, a elitelor
sociale si cultura de mas, productia de mas, receptarea de mas, consumul de mas. Ac
esta
este si motivul care i determin pe unii teoreticieni s prefere notiunile de tehnici
de difuzare
colectiv, canale de difuzare colectiv.
Nu se poate defini conceptul de comunicare de mas fr a se tine cont de faptul c est
e
vorba despre un ansamblu de fenomene socio-culturale strns legate de evolutiile n
domeniul
stiintei si tehnologiei, ceea ce implic unele trsturi specifice. Desi nceputurile co
municrii
de mas pot fi situate n secolul al XV-lea datorit inventrii tiparului, aceasta este
pregnant
n secolul XX, dup prima conflagratie mondial, o dat cu dezvoltarea mijloacelor tehni
ce n
domeniul audio-vizualului. Abia n aceste conditii se poate spune c ea f
ace posibil
transmiterea unui mesaj ctre un public variat si numeros, care l receptioneaz simul
tan, fiind
desprtit din punct de vedere spatio-temporal de surs. Emittorul, n acest
caz, este un
profesionist al comunicrii, un jurnalist
o persoan institutionalizat, sau o
organizatie de

comunicare, un post de radio, un canal de televiziune, un ziar (grupuri social

e specializate
antreprenorii de pres si personalul lor). Aceasta este de fapt si prim
a dintre caracteristicile
comunicrii de mas: emitorul, o persoan institutionalizat, care reprezint, de obicei, u
grup de persoane, este un mare productor de mesaje.
Prin comparatie, n toate celelalte modalitti de comunicare (direct, indirect, multip
l)
emittorul de mesaje este unul singur. Diferenta dintre modurile de comunicar
e este dat, n
acelasi timp, de mijloacele prin care se face comunicarea, ca si de
numrul receptorilor de
mesaje.
Din aceast perspectiv se poate aprecia c, n cazul comunicrii de mas, comunicarea
se socializeaz, devine colectiv. Revenind, emittorii de mesaje nu mai su
nt indivizi, ci
grupuri formate din indivizi, iar mesajele, care nu mai reprezint doar
prerea unui singur
individ, ci a ntregului grup, trec printr-un mijloc de informare (ziarul, radioul
, televiziunea).
n acelasi timp, destinatarii comunicrii formeaz grupuri largi, colectiviti umane, f
apt care
constituie socializarea audienei (a receptrii).
O alt caracteristic a conceptului analizat vizeaz caracterul unidirecional si media
t al
comunicrii. Emittorii si receptorii de mesaje sunt separati spatial si t
emporal, iar
informatiile se transmit prin intermediul unei tehnologii moderne, specifice erei
electronice.
n fine, o nou trstur a comunicrii de mas este dat de faptul c reactia
ului
receptor de mesaje fat de grupul emitor (feed-back-ul) este lent, chiar
de indiferent.
Cnd ea se produce, receptorii devin, la rndul lor, purttori ai unor noi mesaje.
Pe marginea acestui subiect se poate vorbi de trei caracteristici ale comunicrii
sociale
prin intermediul presei, care o diferentiaz de toate celelalte forme ale comunicri
i si anume:
caracterul instantaneu (sau cvasi-instantaneu), deoarece informeaz despre
un
eveniment aproape n acelasi timp cu desfsurarea lui sau cu un decalaj foarte mic;
permanena, pentru c nu cunoaste nici o ntrerupere si jaloneaz istoria n
continuitatea ei;
caracterul universal, pentru c este prezent peste tot si n orice moment.
Presa se poate defini drept o comunicaie social, ea ndeplinind urmtoarele conditii:
periodicitate pregnant (aparitie cotidian)
consum imediat, fr ntrziere; mesajul jurnalistic este extrem de perisabil n timp, de
aceea el trebuie consumat imediat, altfel si pierde orice savoare
eterogenitatea continuturilor efemere si varietatea incoerent a functiilo
r; ziarul este
un conglomerat de stiri; satisface gusturile cele mai diverse
grija pentru actualitate, dominant si coplesitoare; totul porneste de l
a actualitatea
imediat si se reduce la ea; cotidianul, prin faptele, opiniile, evenimentele, ntmplr
ile
si incidentele sale, invadeaz totul, cuprinde totul, se impune pretutindeni.
productie-difuzare cu mare densitate pentru un enorm conglomerat de pe
rsoane:
colectivitate n omogenitate, mas n eterogenitate.
n orice actiune de comunicare, trebuie avute n vedere cele cinci ntrebri

fundamentale: cine spune? ce spune? prin ce canal? cui? cu ce efect?

Din aceast perspectiv, fiecare element al actului comunicrii poate fi supus
analizei,
avnd n vedere cele dou componente: structura si functia. Astfel, cine? vize
az analiza de
control, adic studiul emittorului, al celui care initiaz si controleaz procesu
l comunicrii;
ce? vizeaz analiza de coninut a comunicrii; prin ce canal? urmreste analiza canalel
or de
comunicaie, a mediului (pres scris, cinema, radio, televiziune, video etc
.); cui? vizeaz
analiza publicului, audienta, modul de receptare a mesajelor; cu ce efec
t? vizeaz analiza
scopului, a efectelor si eficacittii comunicrii.
n concluzie, modelul comunicrii de mas se poate rezuma la formula: cineva spun
e
ceva cuiva.
5.2. Industrializarea comunicrii sociale
Aparitia si functionarea tiparului a permis multiplicarea bunurilor cultu
rale si, prin
aceasta, difuzarea lor pe arii geografice din ce n ce mai largi si n medii sociale
din ce n ce
mai diverse. Astfel, relatii de comunicare ce ar fi trebuit anterior ace
stei epocale inventii, s
reuneasc grupuri restrnse de persoane, au pus n legtur nenumrate alte persoane. Aces
ti
indivizi sunt strini de autorul comunicrii, nu au o legtur direct cu el si beneficiaz
de un
duplicat al mesajului initial.
Se poate aprecia c, n general, n procesul comunicrii sociale se pot instaura dou mari
tipuri de relatii:
Relaii directe comunicarea se realizeaz ntre dou sau mai multe persoane, afla
te
n pozitii de proximitate; ele interactioneaz si se influenteaz reciproc n
cadrul
acestui proces. Un astfel de tip de comunicare poart numele de comunica
re
interpersonal.
Relaii indirecte comunicarea dintre persoane este mijlocit de un instru
ment care
permite transferul mesajului de la emittor ctre receptor (sau receptori).
n astfel de
cazuri, comunicarea este mediat.
Medierea se realizeaz prin echipamente tehnice care permit oamenilor s c
omunice
expresia gndirii lor, oricare ar fi scopul acestei gndiri.
Din dorinta de a asigura o ct mai mare arie de cuprindere a mesajelo
r, dar si de a
amplifica durata acestora, oamenii au inventat noi si noi mijloace teh
nice. Directiile de
cutare s-au orientat spre solutii capabile s asigure suportului mesajelor o capaci
tate mare de
nglobare si o rezistent sporit si s multiplice aceste suporturi, n vederea
atingerii unei
audiente ct mai mari, ori s mreasc viteza cu care aceste mesaje sunt fix
ate pe suport si
ajung la destinatar. n ultimele dou secole, dar ndeosebi n secolul al XX
-lea, explozia
tehnologic a oferit o considerabil diversitate de solutii, fiecare dintre
ele fiind menit s

rspund unei nevoi de comunicare. Crtile tiprite n tiraje de mas, suportul

magnetic de
stocare si transmitere a informatiei au amplificat la cote cndva greu de imaginat
posibilittile
de nmagazinare si pstrare a datelor si informatiilor; ziarele si revistele, discur
ile (clasice sau
de ultim generatie) si nregistrrile magnetice, precum si filmele au mrit volumul au
dientei
la nivelul milioanelor de oameni. De asemenea, telefonul, radioul, televiziune
a si satelitul au
permis transmiterea din ce n ce mai rapid a mesajelor, ajungndu-se ca d
iferenta dintre
momentul transmiterii si cel al receptrii s fie practic zero. n toate a
ceste situatii, ntre
entittile de baz ale comunicrii (emittorul si receptorul) se interpune un
ntreg angrenaj
tehnologic repartizat n mai multe tipuri de institutii controlate de un
numr mare de
specialisti, cu competente dintre cele mai diverse. Acest sistem care multiplic s
uporturile (n
diferitele lor concretizri) pe care este transmis mesajul, care distribuie unui
numr din ce n
ce mai mare de beneficiari, simultan, acelasi mesaj conduce la realita
tea conform creia
emittorul nu se mai adreseaz unei alte persoane sau unui grup restrns de indi
vizi, ci unei
multimi enorme de receptori. n concluzie, prin si datorit acestui angren
aj tehnologic si
institutional, comunicarea mediat a devenit o comunicare de mas.
Din aceast perspectiv, comunicarea mediat cuprinde n sfera ei dou tipuri de relatii:
comunicarea mediat tehnologic, dar n grup restrns si comunicarea de mas. n
prima
categorie pot fi enumerate discutiile prin telefon, dialogurile realizate
prin e-mail
discursurile publice amplificate prin instalatii de sonorizare, concertele si s
pectacolele etc. n
cea de-a doua grup sunt cuprinse toate situatiile n care ntre emittor si receptor se
interpun
utilaje complexe si, mai ales, institutii sofisticate; n acest caz, rec
eptorii reprezint o mas
enorm de oameni, un ansamblu de colectivitti formate din indivizi care nu se cun
osc ntre
ei, nu se afl n relatii de proximitate si sunt foarte diferiti n ceea ce priveste
pozitia social,
sexul, vrsta, religia, mentalittile etc. Datorit tehnologiilor, prin comuni
carea de mas se
generalizeaz dimensiunea democratic a informatiei, toti cei care doresc p
ot avea acces la
mesaje fr bariere de natur politic, social sau religioas. Acest acces nu e
ste ns total
liber, el presupune un sacrificiu, deoarece accederea la continutul mesaj
ului are un cost
oarecare.
Istoria comunicrii de mas este, din acest punct de vedere, o istorie a
scderii
costurilor: de la primele crti produse cu tiparul lui Guttenberg, pn la
crtile si ziarele de
astzi, de la pionieratul n radiodifuziune si televiziune, pn la performant
ele actuale n
materie, costurile presupuse de accesul la informatii au nregistrat o p

ermanent scdere.
Acest lucru s-a produs nu n valoare absolut, ci n valoare relativ, deoar
ece sporirea
continu a numrului de beneficiari a permis reducerea permanent a preturil
or. Cu alte
cuvinte, cu ct un produs din sfera comunicrii de mas este cunoscut de
un public mai
numeros, cu att pretul accesului la produsul respectiv este mai mic. Rezultatul u
nui asemenea
fenomen este industrializarea produciei de mesaje: standardizarea si tipiz
area, producerea
dup principiul lucrului la banda rulant, evitarea unicittii (att de importan
t n art) si
aplicarea legilor economiei de piat n definirea valorii (productia este dictat de c
onsum si nu
de criterii de judecat de ordin estetic, filosofic, moral etc.) au condus n
cele din urm la
eficientizarea creatiei n comunicarea de mas si, implicit, la lrgirea fr p
recedent a
formelor si posibilittilor de acces la informatii si divertisment.
5.3. Mijloace de comunicare de mas
Istoria mijloacelor folosite n comunicarea de mas este destul de recent, deoarece a
re
la baz descoperiri relativ noi, rezultate ale revolutiei industriale, da
r si aparitia unor
organizatii comerciale, a unor trusturi, concerne, corporatii, interesate
att de productia de
mas, ct si de difuzarea de mas, aductoare de profit.
Presa este desigur cel mai vechi mijloc de comunicare de mas, dar nu n faza
ei de
nceput cnd se adresa unui public restrns, ci presa din epoca modern, car
e cptat
caracteristica de mas. Produs al erei industriale, ea dispune de toate
posibilittile (tehnice,
economice, sociale, culturale) pentru aparitia unor ziare de mare tiraj la pretu
ri accesibile unui
public de mas. Revolutionarea tehnicii imprimeriei si inventarea rotative
i, de exemplu, au
avut consecinte extrem de favorabile asupra producerii ziarului, ajungndu
-se ca ntre anii
1860-1870 n tri ca Franta, Anglia sau Statele Unite ale Americii s se
imprime 12.00018.000 exemplare pe or.
n secolul al XIX-lea presa a cunoscut att o crestere spectaculoas a numrului de ziar
e
si a tirajului lor, ct si o diversificare a acestora, pe categorii de
interese, de vrst, de
profesie, de apartenent social si politic, de pregtire intelectual etc. Toate se cara
cterizau
prin predominanta demersului informativ, exprimnd preocuprile politice, eco
nomice,
sociale, culturale si literare din vremea respectiv. Tot n secolul al X
IX-lea au aprut si
institutiile specializate n comunicarea de mas (agentiile de stiri).
Secolul al XX-lea a adus o extraordinar mbogtire si diversificare a presei, att n cee
a
ce priveste tehnica de imprimare, ct si n ceea ce priveste calitatea ziarelor, co
mercializarea
si difuzarea lor.
Caracteristic pentru aceast etap este c presa a cunoscut un proces de diversificare

, n
paralel cu unul de specializare. Se poate constata, astfel, existenta
unei prese politice, care
exprim opiniile unor grupuri sociale sau politice, a unei prese a elitelor intele
ctuale, la care
nu au acces dect cititorii avizati, ai unor grupuri restrnse, a unei pr
ese specializate (cu
caracter stiintific, sportiv, economic, juridic etc.), a unei prese lite
rar-artistice, a unei prese
pentru femei, pentru copii i adolesceni, de popularizare tiinific, a presei
centrale, dar si
locale, a presei de scandal etc.
O etap deosebit de important n dezvoltarea comunicatiilor moderne, ca instrument al
comunicrii de mas, a fost determinat de tehnologia din domeniul electricit
ii i
electronicii. Este perioada care marcheaz aparitia telegrafului, a telefo
nului, fonografului,
radioului, cinematografului, televiziunii.
n ultimele decenii ale secolului al XX-lea, o nou descoperire s-a impun
e n
comunicarea de mas: calculatorul. El este instrumentul care permite ca informatii
le s poat
fi pstrate si prelucrate n diverse moduri cu o maxim rapiditate. Prin c
apacitatea sa
extraordinar de a memora cantitti imense de date, se modific profund mod
alitatea de
comunicare, calculatorul ocupnd un rol fundamental n evolutia societtii n
general si a
presei n special. n lumea presei calculatorul devine nu numai o important banc de da
te, ci
si o modalitate modern de editare, prin prelucrarea stirilor, punerea lor n pagin,
titrarea lor,
realizarea propriu-zis a ziarelor si revistelor. Uriasul potential de co
municare al
calculatorului rezult din introducerea tehnologiei informatice care, n esenta ei
este profund
comunicational.
Procesul de informatizare a determinat transformri substantiale n sfera comunicrii.
Sa modificat mediul de comunicare, el devenind unul specializat, destinat doar
cunosctorilor,
fapt care provoac anumite inegalitti n procesul comunicrii. Totodat, s-a im
pus tendinta
de mondializare a contextului comunicrii, ceea ce nseamn integrarea comuni
crii ntr-o
industrie a comunicrii, ce conduce la asigurarea accesibilittii ei.
Dac la toate cele enumerate pn acum se adaug si noua tehnologie a Internetului, cu
multiplele sale posibilitti de comunicare, se poate ntelege n ce directie se ndreapt n
mod
real tehnologia viitorului.
5.4. Canalul de transmitere
Mesajele create n comunicarea de mas sunt distribuite publicului cu ajut
orul unui
ansamblu de tehnologii. Totalitatea mijloacelor tehnice de transmitere,
a modalittilor
de
expresie utilizate n transmitere si a institutiilor aferente constituie mediile. Ex
ist trei tipuri
de medii:
medii autonome, n care suportul de transmitere poart n el mesajul; o p
arte dintre

aceste suporturi nu necesit instalatii tehnice de decodare, si anume, crtile, zia

rele si
revistele, afisele; alte suporturi, cum sunt televizorul, radioul, caset
ofonul etc. se
caracterizeaz prin existenta unor sisteme mai mult sau mai putin sofist
icate de
decodare, prin care mesajul este transformat din forma inaccesibil n care
a circulat
pn la receptor n forme accesibile simturilor si gndirii umane.
medii de difuzare; n aceste cazuri, suportul are doar misiunea de a transmite un
mesaj,
ca de exemplu: releele, cablul, satelitul etc.
medii de comunicare; aceste suporturi permit realizarea dialogului la distant: t
elefon
sau e-mail.
O alt
caracteristic
a mediilor
este c
ele pot s asigure permanen
ta sau nonpermanenta mesajelor. Aceast trstur defineste una dintre deosebirile fundame
ntale ale
presei scrise fat de cea audio-vizual: n timp ce produsele celei dinti p
ermit contactul
prelungit sau reluat cu mesajele cuprinse n ele, emisiunile de radio s
i TV nu permit acest
lucru, consumnd actul comunicrii odat cu terminarea transmiterii lor. Dac n
prima
situatie cititorul este activ si are posibilitatea de a selecta mesaje
le (poate ntrerupe lectura,
poate relua un pasaj ce i s-a prut neclar, poate depozita textele ce l
-au interesat), n a doua
ipostaz el nu poate opri procesul receptrii, nu poate reveni asupra unui mo
ment, nu poate
reciti mesajul transmis. Aceasta este de fapt si principala explicatie p
entru succesul
comercial al aparatelor care permit copierea si redarea mesajului audio
sau video, ele
permitnd plasarea mesajelor audiovizuale ntr-un registru analog presei scr
ise, revenirea
asupra textului, catalogarea si pstrarea lui.
Aceast diferent este dublat de faptul c presa scris multiplic acelasi produs, n timp
ce presa audiovizual distribuie, n simultaneitate, un produs mediatic. Pr
ima este lent,
deoarece procesul de multiplicare, interpus ntre productie si difuzare,
prelungeste timpul
necesar transmiterii, a doua este extrem de rapid, deoarece, datorit caracterului
imaterial al
mijlocului de transmitere, continutul ei se poate difuza cu o vitez extraordinar.
Canalul de transmitere influenteaz elaborarea mesajului prin traducerea lui din for
ma
initial ntr-o alta, marcat de caracteristicile tehnice ale mediilor: cuvntul vorbit
devine und
electromagnetic sau succesiune de semne tipografice, imaginea real devine und si pr
oiectie
sau sum de puncte albe si negre. Aceste influente pot modifica structura initial a
mesajului,
imprimndu-i o seam de trsturi independente de intentiile comunicatorilor. Din acest
motiv
specialistii n comunicarea de mas sunt obligati s-si adecveze structura m
esajului la
caracteristicile canalului, pentru a mri calitatea si eficacitatea actului de com
unicare.

n concluzie, evolutiile tehnologice ale canalelor de transmitere au modi

ficat si vor
modifica tehnicile de lucru, cile de acces, calitatea continuturilor mes
ajelor si asteptrile
publicului n acest domeniu.
5.5. Publicul
Datorit avantajelor oferite de noile tehnologii, numrul celor ce au acce
s la mesajele
comunicrii de mas atinge cifre de-a dreptul impresionante. Audienta unui spectacol
, a unui
program de stiri sau a unei publicatii poate cuprinde milioane de oameni, ca
re nu se cunosc
ntre ei, nu triesc n acelasi spatiu si nu mprtsesc o limb comun sau cul
religie,
convingeri politice ori nivel de trai comune. Singurul lucru care i leag este cons
umul unor
mesaje mass-media identice si trirea unor stri, n general, asemntoare. n ac
est fel, n
comunicarea de mas receptorul cuprinde o multitudine de indivizi risipit
i pe o larg arie
geografic si eterogeni din punct de vedere socio-profesional. Aceast realitate i de
termin pe
comunicatori s fie n permanent preocupati de trezirea si mentinerea atentiei unui p
ublic att
de numeros si de variat. Efectul const n faptul c mesajele devin din c
e n ce mai putin
personale, mai putin contextuale, mai putin specializate, deoarece ele trebuie s
fie accesibile
si atractive pentru o audient care se distinge prin eterogenitate, adic printr
-o formidabil
varietate de tipuri umane si de conditionri socio-culturale.
De aceea, termenul de masificat, utilizat pentru a caracteriza o asemenea audient,
nu
se refer, n primul rnd, la cantitatea receptorilor, cum s-ar putea crede
, ci ndeosebi la
diversitatea lor, definit prin dispersie, anonimitate, lips de organizare social,
inconsistent
n compozitie, ntr-un cuvnt, un agregat de spectatori, cititori, asculttori si privit
ori.
Dezvoltarea unor tehnici noi de comunicare a permis n ultima perioad o
anumit
demasificare a audientei. Astfel, cablul si satelitul, concomitent cu multiplicare
a ofertei au
permis crearea de programe specializate care se adreseaz unui public ti
nt oarecum mai
omogen: iubitorii de sport, de filme, de desene animate, de muzic au acum acces l
a produse
create exclusiv pentru gusturile si interesele lor, fr a mai fi obligat
i s consume si alte
produse, de interes general. Acelasi efect s-a produs si n presa scris, unde tehno
logiile offset
si informatica au permis scurtarea timpului de realizare a unor ziare
si reviste diversificate,
pentru variate gusturi si preocupri, dar si n radio, odat cu perfectiona
rea sistemelor de
transmisie.
Acest proces de fragmentare a publicului nu anuleaz ns caracterul eterogen al micro
audientelor: indivizii care urmresc un meci, ascult un post profilat pe
un anumit gen de

muzic sau citesc o revist de mod, n afara interesului pentru acel domeniu, nu mprts
sc
prea multe valori (culturale, politice, religioase etc.) comune, nu ocu
p acelasi spatiu si nu
creeaz vreo form oarecare de organizatie social.
Utilizarea mediilor moderne n comunicarea de mas si, prin aceasta, distributia larg
a mesajelor are drept consecint direct pierderea uneia dintre caracterist
icile esentiale ale
comunicrii interpersonale: interactiunea dintre emittor si receptor. n comunicarea
de mas,
aceast form de influent reciproc dispare: comunicarea devine unidirectionat
(de la
emittor la receptor), dominant, monopolizatoare; rspunsul receptorilor este slab, ntr
ziat si
rareori are puterea de a schimba traseul ori continutul comunicrii n mo
mentul producerii
sale.
Prin urmare, se desprinde concluzia c dou forme de non-comunicare afecte
az
comunicarea de mas. Astfel:
Receptorii nu pot comunica direct cu emitorii. Cititorul unei publicat
ii nu are cum s
influenteze scrierea unui articol si nici nu poate da o replic imediat aut
orului su dac
este vizat nemijlocit; n aceeasi situatie se afl si asculttorul unei emisiu
ni radio sau cel
ce priveste un program TV, chiar dac n ultima perioad se extind emisiunile interact
ive.
Cum poate totusi, omul din public, s-si manifeste dorinta de participare la d
ialog si s
ncerce s-si impun propriul punct de vedere? El are la dispozitie dou mod
alitti de
actiune, diametral opuse: prin selecie, oprind comunicarea si inaugurnd un nou c
anal de
comunicare cu alt emittor, ori prin chemarea la dialog, caz n care el
alege drumul
anevoios al apelului la comunicare si transmite scrisori sau d telefon
n redactii. n
prezent, majoritatea institutiilor mass-media ncurajeaz aceste forme de co
municare si
ofer periodic un spatiu aparte pentru publicarea opiniilor primite de la audient;
mai mult
dect att, n domeniul audiovizualului, avantajele tehnologiei permit deschid
erea unor
ferestre de comunicare n cadrul unor emisiuni de dialog cu publicul, fie apropiat,
adus
n studio, fie ndeprtat, dar accesibil prin intermediul telefonului. Totusi
, aceast
comunicare este lent, greoaie, indirect si cu efect improbabil: scrisoril
e apar dup
articolul respectiv si oricum nu au puterea si prestigiul mesajului ju
rnalistic. Vocile
participantilor la talk-show-uri sunt slabe (n raport cu cea a vedetei) si
sunt filtrate de
regiile tehnice. n plus, accesul omului obisnuit la feed-back, adic transfo
rmarea sa din
receptor n emittor suport efectul disproportiei dintre numrul imens al cel
or care ar
vrea s spun ceva si cile limitate de acces oferite de canalele comunicri
i de mas.

Totodat mai poate fi ntlnit si fenomenul n care jurnalistii si cercettorii

constat c
persoanele cu care intr n contact nu sunt reprezentative pentru publicul lor, fiin
d, de fapt,
persoane care au timp s comunice cu institutiile mass-media. Din acest
motiv, lipsa
interactiunii comunicationale afecteaz statutul si activitatea emittorilor, care
cu greu pot
avea o imagine clar asupra atitudinilor publicului, asupra impactului pe
care l au
mesajele lor si asupra asteptrilor, dorintelor sau nemultumirilor declans
ate de un mesaj
sau altul.
Consumatorii mesajelor mass-media nu pot s dialogheze nici mcar ntre ei; l
a nivelul
unor audiente de ordinul a cel putin zeci de mii de oameni, este evident c acest
ia nu au
cum s interactioneze. Desigur c la nivelul microgrupurilor (familie, vecini, prie
teni), n
cazul unui consum comunitar de mesaje mass-media, apar forme de dialog
, prin care
continuturile receptate sunt comentate, ntelese si redimensionate.
5.6. Continutul
Cea mai important caracteristic a continuturilor vehiculate n comunicarea
de mas
provine din faptul c ele sunt oferite spre consum. Un produs mass-media este o ma
rf sau un
serviciu, vndut unor consumatori potentiali, n concurent cu alte produse
mass-media.
Deoarece scopul principal este de a atrage un numr ct mai mare de con
sumatori,
comunicarea de mas ofer o mare varietate de continuturi, atractive si a
ccesibile, mereu
nnoite si permanent promovate prin diferite companii de publicitate. La modul gen
eral, oferta
mass-media cuprinde urmtoarele tipuri de mesaje:
Informaii acestea pot fi att sub forma datelor brute, neprelucrate (r
ezultate sportive,
cotatii bursiere, buletin meteo etc.), ct si sub forma datelor prelucrate (stir
ile si jurnalele
de actualitti, reportajele, anchetele etc.). Nu de putine ori informatiile sunt i
mpregnate cu
elemente de divertisment, asa cum se ntmpl la un talk-show, sau chiar n
ambalajul
spectaculos al prezentrii din unele jurnale de actualitti.
Divertisment n prezent mass-media este cea mai mare furnizoare de divertis
ment, att
prin programele TV, ct si prin continutul distribuit prin radio sau presa scris.
Idei i opinii prin contactul cu presa, oamenii pot afla care sunt pr
erile altora, fie ei
specialisti n diferite domenii, editorialisti cu experient, sau reprezentanti ai p
ublicului. n
acest sens, cititorii si asculttorii manifest o atractie constant pentru
editoriale si
comentarii, pentru emisiunile de dezbatere, pentru interviuri si emisiuni.
Diversitatea receptorilor i oblig pe emittori (jurnalisti, editori, realiza
tori de
programe) s uniformizeze si s standardizeze continuturile comunicate. Ei aplic asanumitul
principiu al numerelor mari, n virtutea cruia mesajele mass-media trebuie

s fie accesibile
ct mai multor oameni, s fie eliberate de elemente de strict specialitate sau de not
e elitiste.
Omul mediu constituie centrul gravitational n jurul cruia se nvrt toate m
esajele
presei: continuturile, formele de ambalare, ordonarea textelor, accentele
afective toate se
raporteaz la atitudinile, interesele si aspiratiile acestui public mediu.
Acesta este motivul
pentru care continutul comunicrii de mas trebuie s fie caracterizat prin claritate,
simplitate,
atractivitate trsturi care asigur accesul direct, rapid la ntelesul mesajelor pentr
u uriasele
multimi de oameni medii care opteaz pentru aceast form de consum si com
unicare
cultural.
5.7. Rolul si functiile mass-media n societate
Pornind de la observarea efectelor pe care mass-media le produce asupra vietii
sociale,
dar si a influentelor pe care indivizii si grupurile sociale le exercit a
supra presei, specialisti
din diverse domenii au ncercat s vad ce loc ocup mass-media n viata social, ce legtur
se creeaz ntre ea si diferite institutii, care este valoarea acestor inte
ractiuni si ce putere are
presa n procesele de transformare a structurilor economice, sociale, politice ori
culturale. n
acest context, se poate observa c relatia dintre mass-media si societate poate fi
privit din trei
puncte de vedere: consecinte globale (functiile presei), ansamblu de influente (
efectele presei)
si misiuni atribuite (rolurile presei). n limbajul uzual si chiar n unele luc
rri de specialitate,
termenul de functie cumuleaz frecvent cele trei variante enumerate anterior.
Prima i cea mai important funcie a presei, a mass-media n general, este aceea de
a informa.
Ratiunea suprem a aparitiei presei a fost de a informa, de a nregistra, de a comun
ica ce
se ntmpl n lume, ce face, ce spune, ce gndeste lumea. Plastic, se poate
spune c
informatia este sngele oricrui ziar. Opiniile n acest sens sunt diverse, dar co
nverg spre
ideea c o caracteristic esential a lumii de astzi este nevoia de informare.
A doua funcie fundamental a mass-media este cea formativ, modelatoare.
Mass-media exprim si cristalizeaz opinii, comportamente, mentalitti si le
influenteaz n sens pozitiv sau negativ, contribuind totodat la ridicarea nivelului
general de
cunoastere si de educatie a populatiei n domeniile esentiale ale culturii si civi
lizatiei.
Modul n care sunt selectate si comentate stirile depinde de diverse crit
erii, subiective
sau obiective, de diverse interese, personale sau de grup, de gradul
general de cultur al
ziaristilor, de etica lor profesional si, nu n ultimul rnd, de receptorii stirilor.
Omenirea modelat de ctre mass-media la scar mondial, la nivelul unui sat global
nu trebuie vzut ca redus la o uniformizare general a indivizilor, ci ca
o colectivitate
diversificat, alctuit din indivizi care si exprim optiunile personale, manif
estndu-si cu
spirit critic opiniile. Opinia public impune, prin intermediul mass-media
, reguli noi, relatii

noi, o nou etic. Ea are rolul de control social, prin

realizarea con
exiunii inverse tot mai
specifice mijloacelor moderne de comunicare, mai ales radioului si televiziunii.
A treia funcie important a mass-media este cea comercial.
Este bine stiut c stirile sunt cele care vnd ziarul. ntr-o societate demo
cratic,
accesul liber la informatie, informatia exact, obiectiv si rapid, schimbul liber de
informatii
sunt vitale pentru opinia public, pentru formarea unor atitudini, orientr
i, comportamente.
Totusi, o informatie (stire) este expresia unei selectii subiective, a unei jude
cti de valoare, a
unei optiuni. Informatiile sunt rezultatul unui filtru al optiunii gaze
tarului, dar si al grupului
actionar cruia el i apartine, al redactiei, sau patronului care l plteste.
Cea de-a patra funcie a mass-media este cea de divertisment.
Omul modern trieste ntr-o continu stare de stres, fiind victima unor pro
funde
transformri sau crize n domeniul social-economic, politic, cultural etc., cu efect
e psihologice
grave si de lung durat, care-i modific comportamentul, relatiile sociale si familia
le, modul
de a gndi si a simti. El este supus zilnic unui bombardament informationa
l ametitor, care-i
artificializeaz viata, l rupe de natur, de trebuintele sale fundamentale f
iresti falsificndu-i
opiniile, optiunile, atitudinile.
De aici apare nevoia fireasc de aprare, de relaxare, de divertisment. D
ar, atentie,
divertismentul din mass-media nu mai e un simplu divertisment, el repr
ezint, n ultim
instant, tot o form (mascat) a unei atitudini, a unei optiuni. Pentru c, n fo
nd, cele dou
functii ale mass-media, cea comercial si cea recreativ, au tot un rol
formativ, n sensul
pozitiv sau, dimpotriv, negativ.
Dincolo de controversele privind rolul si functiile mass-media n societate, o co
ncluzie
este evident: imposibilitatea de a le contesta, sau ignora. Dimpotriv, se impune
constatarea
c, oricte critici li s-ar aduce, orict de vehement s-ar nega, ele se impun n viata c
otidian a
fiecrui individ, dincolo de dorinta cuiva, iar viitorul rmne deschis pentru orice s
urprize. n
fond, pentru receptor, totul nu este dect o chestiune de optiune, n functie de exp
erienta sa de
viat, de exigentele sale intelectuale si morale.
6. COMUNICAREA N CADRUL GRUPURILOR DE
MUNC
6.1. Conceptul de grup de munc
Grupul de munc reprezint un numr de persoane (minim dou), care realizeaz
o
activitate sau o actiune comun sub conducerea unui manager.
Fiecare membru si concentreaz eforturile asupra obiectivului comun, dar c
ontributia
lor difer sub aspect cantitativ, calitativ, ca intensitate si natur. Mem
brii grupului sunt
reciproc dependenti.
Scopul grupului de munc este lucrativ (confectionarea unui produs, repar
area unui

utilaj etc.) sau creativ (descoperirea unui nou produs, proiectarea unu
i utilaj, reorganizarea
unui loc de munc etc.).
Obiectivele fiecrui grup de munc decurg din obiectivele generale ale organizatiei
din
care acesta face parte. Grupurile sunt flexibile si se modific n functi
e de desfsurarea
activittii.
Referitor la formarea grupului de munc exist mai multe teorii:
teoria sociometric, ce sustine c rolul principal n formarea grupului de munc trebui
e
s-l aib relatiile de atractie si simpatie dintre componenti; ntre membrii
grupului
exist n acest caz un grad ridicat de cooperare si ntelegere; acestea pot duce n fina
l
la rutin, dezinteres, performante sczute;
teoria dinamicii de grup, care recomand formarea grupului de munc n jur
ul unor
oameni dinamici, competenti si performanti, care prin provocarea unor dezacordur
i si
stri conflictuale determin progresul.
6.2. Caracteristicile grupului de munc
Grupul de munc se caracterizeaz prin:
- unul sau mai multe obiective comune, care trebuie realizate prin participarea
tuturor;
- norme de comportament si de conduit acceptate si respectate de fiecare membru;
- un anumit statut (ndatoririle, drepturile si obligatiile persoanei) pen
tru fiecare
membru si un anumit rol (maniera individului de a-si asuma functiile care decurg
din
statut);
- existenta, ntre membrii grupului, a unor relatii socio-afective care p
ot favoriza sau
frna realizarea obiectivelor.
Desfsurarea activittii n cadrul grupului de munc prezint:
- avantaje: potential de informatii mai mare; experient mai mare; fundam
entare
stiintific a deciziilor;
- dezavantaje: presiuni sociale; aparitia unei figuri dominante; constrnge
ri de timp;
dezacorduri frecvente.
6.3. Conducerea grupului de munc
n cadrul grupului de munc, managerul are rolul de a conduce si de a ndruma.
Membrii grupului pot fi din punct de vedere profesional si comportamen
tal:
exceptionali, foarte buni, buni, slabi. Este necesar s se asigure conditii ca cei
exceptionali ssi aduc contributia maxim, iar cei buni s fie ajutati s se dezvolte. Pe
ntru a ndruma
oamenii, sunt necesare diferite nsusiri, cum sunt subtilitatea si abilitatea.
Managerul trebuie s fie constient de aspectele pe care le implic ndrumar
ea
subordonatilor, deoarece n acest proces exist riscul de a se schimba el nsusi.
Pentru a forma un grup managerul trebuie:
- s acorde ncredere subordonatilor;
- s le ofere toate informatiile necesare desfsurrii activittii n bune conditii;
- s rezolve conflictele de munc astfel nct s nu influenteze negativ colaborarea;
- s fie sincer si transparent fat de grup;
- s actioneze ca un dirijor de orchestr;
- s organizeze un feed-back permanent si s tin cont de el.

n domeniul relatiilor interumane, managerul trebuie s stie c membrii unui grup:

- ndeplinesc diferite roluri care le marcheaz nevoile, comportamentul, act
ivittile:
factori de productie, membri de familie, participanti la comunitti etnice, relig
ioase si
politice, consumatori de bunuri si servicii, cetteni;
- au individualitate proprie;
- au o anumit pregtire profesional, cultural dobndit pn n momentul ncadrrii.
Relatiile interpersonale n cadrul grupului pot fi: oficiale (formale) si
informale
(stabilite pe baza unor afinitti personale). Dup efectul pe care l produ
c, relatiile
interpersonale pot fi de interes-dezinteres, satisfactie-insatisfactie, bu
n dispozitieindispozitie.
Relatiile corecte manager-subordonat exclud amenintarea si pedeapsa.
Principiul de baz al muncii cu oamenii este de a-i trata ca oameni, deci fiinte r
ationale,
responsabile de sarcinile ce si le-au asumat.
Exist nc manageri care folosesc procedee de manipulare a subordonatilor mpo
triva
intereselor proprii si ale grupului. Oamenii nu pot fi nselati la nesfrsit si si
pierd ncrederea
n conductorul care procedeaz astfel. Relatiile umane din cadrul grupurilor
de munc
trebuie s fie etice.
Acolo unde stimularea moral si material este folosit corect, unde sanctiu
nile sunt
date cu obiectivitate, unde nu se procedeaz nici cu tolerant, nici cu
intolerant, ci cu
dreptate, exist un climat de munc favorabil.
6.4. Tipuri de grupuri de munc
n cadrul oricrei organizatii se constituie unul sau mai multe grupuri de
munc, care
coexist si se manifest n diferite domenii de activitate si la diferite
niveluri ierarhice.
Acestea se deosebesc printr-o serie de caracteristici de ordin calitativ, astfel
:
grupurile formale se constituie pe baz de acte si norme oficiale, au scop lucra
tiv, apartin
structurii formale, sunt oficiale si obligatorii, se modific odat cu res
tructurarea
organizatoric, sunt conduse de un sef ierarhic investit oficial cu autoritate;
grupurile informale se constituie spontan, pe baza intereselor si preo
cuprilor comune,
urmresc sprijinirea propriului interes, se conduc dup regulamente proprii,
rmn
aceleasi si dup modificarea structurii oficiale, sunt conduse de un lider
ales pe baz de
competent;
grupurile operative sunt grupuri temporare de munc constituite pentru consultant n
tr-un
anumit domeniu, sunt alctuite din specialisti diferiti, n functie de pro
blema ce trebuie
rezolvat; se mai numesc si comisii ad-hoc;
echipa este grup de munc temporar sau permanent, care trebuie s rezolv
e anumite
probleme si care este creat pentru scopuri diferite (echipe antreprenori
ale, echipe
autonome).

6.5. Comunicarea n cadrul grupului de munc

Pentru a exista ca grup de munc, este necesar ca membrii acestuia s comunice ntre e
i.
Comunicarea n cadrul grupului are urmtoarele obiective:
informarea corect si la timp a membrilor grupului;
formarea de opinii n legtur cu diferite evenimente, discutarea acestora
si
transmiterea ctre cei interesati;
vehicularea direct, imediat si nealterat a ideilor, propunerilor si nemul
tumirilor
ntre membrii grupului;
luarea deciziilor si transmiterea acestora;
evaluarea performantelor obtinute.
n procesul de comunicare n cadrul grupului, ntre emittor si receptor exis
t mediul
prin care se face transmiterea mesajului. Acesta poate deforma mesajul
si chiar procesul de
ntelegere, datorit unor perturbatii care pot aprea (zgomot, posibilitti limitate de
percepere
ale receptorului, personalitatea emittorului etc.).
Comunicarea n cadrul grupului de munc este de mai multe tipuri:
verbal, scris, nonverbal;
formal sau informal;
interpersonal;
de grup (intragrup si intergrup).
Comunicarea n cadrul grupului de munc este influentat de:
calitatea mesajului;
viteza si ritmul de comunicare;
sensul comunicrii (ascendent, descendent, orizontal, oblic);
mrimea grupului (n grupurile mai mari se realizeaz mai greu);
pozitia spatial a membrilor grupului n procesul comunicrii (de exemplu, asezarea
fat n fat).
n cadrul grupului de munc relatia dintre manager si subordonat nu trebuie s se baze
ze
pe comenzi si supunere ci pe dialog, care uneori poate nsemna schimbar
ea reciproc a
pozitiilor. Acest gen de dialog se numeste relatie de solicitare si rs
puns. Prin solicitare,
managerul va repartiza sarcini subordonatilor pe msura calificrii lor si chiar ma
i dificile si
va controla modul lor de ndeplinire. n cazul n care constat anumite dificultti, va s
prijini
executantul n nlturarea lor. Prin rspuns, managerul va oferi, repede si s
incer, solutii la
problemele ridicate de subordonati. Dac se practic acest sistem de solic
itare si rspuns,
comunicarea prin dialog n cadrul grupului de munc si poate dezvolta func
tia sa de
motivare.
6.5.1. Tipologia comunicrilor n cadrul grupului de munc
n cadrul grupului de munc au loc comunicri de diferite tipuri:
Verticale descendente: transmit decizii, ndrumri, instructiuni etc. de la
manager la
subordonat, sub form verbal sau scris; sunt cele mai rspndite; au loc con
tinuu;
anumite comunicri se fac direct manager-subordonat, altele prin intermediari.
Verticale ascendente: transmit informatii, opinii etc. de la subordonat la mana
ger; permit
cunoasterea felului n care se realizeaz sarcinile; asigur feed-back-ul.
Orizontale: asigur comunicarea ntre membrii grupului de munc situati pe acelasi ni

vel
ierarhic; se realizeaz prin dialog sau sedinte de lucru.
Oblice: permit pentru un timp scurt s se evite calea ierarhic; conduc
la conflicte de
competent; sunt folosite pentru rezolvarea unor probleme urgente; uneori
au caracter
informal.
6.5.2. Reele de comunicare
Retelele de comunicare reprezint ansamblul canalelor de comunicare dispus
e ntr-o
anumit configuratie.
Tipurile retelelor de comunicare si caracteristicile lor sunt:
Retea n cerc: fiecare participant are sanse egale de a comunica cu c
eilalti; participantii
sunt marcati de un grad de satisfactie mai mare, ntruct nici un membru nu se situe
az pe
pozitia de lider; se adapteaz cel mai usor noilor sarcini ale grupului
; caracteristica
grupurilor creative si informale; este practicat de managerii cu stil
democrat de
conducere.
Retea n X: apare un lider, ceilalti membri au unele restrictii n comunicare; este
specific
grupurilor informale; este practicat de managerii cu stil de conducere laissez-fai
re
Retea n Y: este practicat n conducerea centralizat; este specific activittilor operat
ive
Retea n lant: apare un lider; este specific grupurilor informale.
Orice retea de comunicare se caracterizeaz prin:
- tip (cerc, lant, stea, n Y);
- numr de verigi;
- grad de flexibilitate (posibilitatea de a se transforma ntr-o alt retea);
- suma vecinilor (numrul total de persoane cu care fiecare membru al gru
pului poate
intra n relatii directe);
- indice de conexiune (cel mai mic numr de canale nchise sau deschise care antrene
az
dup sine izolarea unui post, deconectarea lui; reflect nivelul de sigura
nt al
organizrii retelei de comunicare);
- suma distanelor dintre participani (suma numerelor verigilor pe care
trebuie s le
parcurg mesajele n cadrul grupului ntre fiecare dintre membrii acestuia);
- indice de centralism al unei poziii din reea (se calculeaz ca raport dintre sum
a total
a distantelor din retea si suma distantelor fiecrei pozitii; permite st
abilirea locului
unde trebuie luat decizia n retea);
- indice de centralism al reelei (reprezint suma indicilor individuali, reflect gr
adul de
compactitate al retelei);
- indice de periferie (diferenta ntre indicele de centralism al unei pozitii si
indicele de
centralism al pozitiei centrale).
Toate aceste mrimi ce caracterizeaz o retea de comunicare permit evident
ierea
modului de organizare a unui grup din punct de vedere al concentrrii autorittii si
a modului
n care membrii comunic ntre ei.
6.6. Corelatia comunicare managerial-receptor

Comunicarea managerial este influentat de personalitatea partenerilor de d

ialog a
cror varietate si complexitate este foarte mare. Iat dou situatii des ntlnite:
Receptor feminin
Caracteristicile receptorului sunt: capacitate de adaptare; devotament; c
apacitate de a
face servicii; necesitatea de a se face remarcat; necesitatea de a lu
cra ntr-o atmosfer
agreabil; necesitatea dialogului; tendinta de a forma grupulete.
Cerintele comunicrii manageriale n acest caz sunt: cunoasterea prealabil a
interlocutorului; respectarea regulilor de politete si etichet; grija
p
entru alegerea locului si
momentului; ponderea mare a limbajului nonverbal; climat de comunicare
pozitiv, relaxat;
apelarea la zmbet; ascultarea atent a opiniilor interlocutorului; oferirea de rspun
suri bazate
pe argumente solide; ncheierea dialogului cu o expresie de multumire.
Receptor tnr
Caracteristicile receptorului sunt: receptiv si maleabil; usor influentab
il; spontan n
gndire si actiune; neierttor fat de cei ce-l dezamgesc; dorint de independent puterni
c;
sentiment de onoare foarte dezvoltat; dinamic si operativ.
Cerintele comunicrii manageriale n acest caz sunt: ncurajarea opiniilor pe
rsonale;
solicitarea de idei; trasarea de sarcini care s-i pun n valoare calittile
; aprecierea
performantelor; stimularea pentru a-l determina s coopereze; respectarea
personalittii
fiecruia; sinceritatea si transparenta pe tot parcursul dialogului, cu o expresie
de multumire.
6.7. Stiluri de comunicare managerial
Oamenii, deci si managerii, au moduri diferite de a comunica, cu atitudini si ex
periente
diferite, cu puncte forte si slbiciuni diferite.
Managerul trebuie s-si dezvolte stilul de comunicare potrivit propriilor
aptitudini si
puncte forte, inclusiv cele ale propriei culturi. n cazul n care va ntln
i persoane care
comunic n alte moduri este foarte important s le respecte opiniile si cultura organ
izational.
Literatura de specialitate evidentiaz un numr mare de stiluri de comunic
are
managerial. Pe baza experientei, au fost identificate urmtoarele: de inter
ventie, de control,
de investigare, de influentare.
Stilul de comunicare managerial de interventie presupune: stabilirea a ce se dor
este s se
obtin n urma comunicrii; cunoasterea anticipat a interlocutorului; folosirea de cuvi
nte
care s transmit mesaje clare; acordarea de sprijin si atentie interlocutor
ului; renuntarea
la acuzatii nefondate; verificarea ntelegerii mesajului prin ntrebri bine puse.
Stilul de comunicare managerial de control presupune: furnizarea n timp
util a
informatiilor necesare desfsurrii unei activitti performante; trasarea de sarcini
care s
pun n evident calittile subordonatilor; renuntarea la acuzatii si la tendinta de a p
une n
inferioritate interlocutorul; asigurarea c subordonatul ntelege consecintele nendep

linirii
sarcinii ce-i revine la standardele stabilite; comunicarea a ceea ce se asteapt c
oncret de la
subordonati; ascultarea nemultumirilor subordonatilor si oferirea de solu
tii concrete;
rspunsul la ntrebrile puse sincer si la obiect.
Stilul de comunicare managerial de investigare presupune: furnizarea/cere
rea de
informatii; evaluarea punctelor slabe/critice; identificarea resurselor; a
nalizarea
problemelor.
Stilul de comunicare managerial de influentare presupune: cerere ctre su
bordonati s
spun cum nteleg activitatea pe care o desfsoar si eventual s aduc corectii; oferirea d
e
solutii de mbunttire a performantei; punerea accentului pe calitate; convi
ngerea
subordonatilor s gndeasc altfel dect seful si chiar s-l contrazic pe acesta; asigurare
a
c interlocutorul este pregtit pentru comunicare; sustinerea opiniilor cu argumente
solide;
deschiderea la problemele si ntrebrile subordonatilor; ncheierea discutiei
prin trecerea
n revist n mod clar si explicit a problemelor discutate.
6.8. Corelatia dintre stilul managerial si stilul de comunicare
Modul n care comunic managerul este influentat si de stilul managerial
pe care l
practic: democratic; autoritar; permisiv (laissez-faire).
Stilul de comunicare managerial este influentat n cea mai mare msur de s
tilul de
munc al conductorilor cu subordonatii.
Pn n prezent, nu se poate preciza care stil de comunicare poate fi considerat cel
mai
bun. Adoptarea unui anumit stil de comunicare depinde de mai multi fa
ctori cum sunt:
competenta si personalitatea conductorilor; competenta si personalitatea s
ubordonatilor;
stilul de conducere practicat de managerii de vrf; cultura organizational.
1. Stil de conducere democrat - stil de comunicare de interventie
Conducerea democratic are ca deviz suntem alturi n aceast actiune; subordona
ii
particip la luarea deciziilor; comportament managerial deschis, prietenos,
agreabil; interes
fat de opiniile subordonatilor; orientare spre probleme; comunicare pozitiv respon
sabil.
Comunicarea de interventie presupune solicitarea de informatii si argume
nte de la
subordonati; acceptarea opiniilor divergente si analizarea lor; adoptarea
de ctre manager a
unei pozitii de egalitate, minimiznd diferentele de statut si putere.
2. Stil de conducere democrat - stil de comunicare de control
Comunicarea de control presupune ascultarea opiniilor subordonatilor; apr
ecierea
performantelor si critica deficientelor; analiza cilor de progres.
3. Stil de conducere democrat - stil de comunicare de investigare
Comunicarea de investigare presupune analiza opiniilor subordonatilor; id
entificarea
barierelor de comunicare si nlturarea lor.
4. Stil de conducere democrat - stil de comunicare de influentare
Comunicarea de influentare presupune captarea atentiei interlocutorului apelnd la

umor,
citate, replici; manifestare de consideratie pentru interlocutor; discutarea opi
niilor divergente;
ncurajarea subordonatilor n emiterea ideilor; flexibilitate concretizat n acceptare
a de ctre
manager a posibilittii de a-si schimba opinia, dac argumentarea interlocutorului e
ste solid;
comunicarea este orientat spre activittile concrete.
5. Stil de conducere autoritar - stil de comunicare de interventie
Conducerea autoritar are ca deviz ntotdeauna am dreptate; rigiditate n actiu
ne;
opiniile subordonatilor nu sunt luate n considerare; orientare spre rezultate.
Comunicarea de interventie presupune: decizia este comunicat, iar subordon
atul trebuie
s o ndeplineasc ntocmai; limbajul este concis, orientat spre sarcina de nd
eplinit;
managerul domin comunicarea.
6. Stil de conducere autoritar - stil de comunicare de control
Comunicarea de control presupune etalarea de ctre manager a unei atitud
ini de
superioritate; cutarea greselilor si sanctionarea vinovatilor; nu se acce
pt explicatiile
subordonatilor.
7. Stil de conducere autoritar - stil de comunicare de investigare
Comunicarea de investigare presupune: managerul domin comunicarea; lips de
feedback.
8. Stil de conducere autoritar - stil de comunicare de influentare
Comunicarea de influentare presupune impunerea solutiilor; lipsa oricror
explicatii;
constrngere si dirijare; ncercri de manipulare si impuneri de idei; rigiditatea man
agerilor n
privinta opiniilor proprii.
9. Stil de conducere permisiv laissez-faire - stil de comunicare de interventie
Conducerea permisiv presupune: evitarea oricror interventii n organizarea s
i
conducerea grupului; organizarea si conducerea spontan.
Comunicarea de interventie presupune: acceptarea cu usurint a opiniilor sub
ordonatilor;
lips de feed-back.
10. Stil de conducere permisiv laissez-faire - stil de comunicare de control
Comunicarea de control presupune: lipsa de claritate n formularea cerint
elor; lipsa de
feed-back; criticarea defectelor.
11. Stil de conducere permisiv laissez-faire - stil de comunicare de investigare
Comunicarea de investigare presupune: lipsa unor preocupri organizate pentru info
rmare;
subordonatul ofer/cere informatii.
12. Stil de conducere permisiv laissez-faire - stil de comunicare de influentare
Comunicarea de influentare presupune: ncercarea de a schimba comportament
ul
subordonatilor pentru a se potrivi cu al su; manipularea subordonatilor
pentru a se obtine
ceea ce se doreste.
Prin natura functiei lor, atentia managerilor este ndreptat ctre obtinerea de profi
t. Un
manager performant tine seama si de interesele subordonatilor si, despre
care afl prin
intermediul comunicrii manageriale. Nu trebuie s se uite c un conductor est
e apreciat si
sprijinit de subordonati nu numai dup modul cum se comport fat de ei, ci s

i prin modul
cum le sunt aprate interesele.
6.9. Tipuri speciale de comunicare n cadrul grupului de munc; sedintele
Sedintele sunt specifice muncii n echip. Acestea ocup o mare parte din ti
mpul
managerilor, dar si al angajatilor. Sedinta poate fi definit ca o activ
itate n grup, n cadrul
creia are loc un schimb oral de informatii sau de opinii.
Nu orice schimb de informatii ntre manager si angajati n cadrul unei discuti
i este o
sedint. Sedinta este o form institutionalizat a dialogului din organizatie,
desfsurat dup
reguli precise n vederea realizrii unui scop bine stabilit, care nu poate fi atins
prin nici o alt
form de comunicare oral sau scris.
n cadrul unei organizatii, sedintele au ca scop:
- transmiterea unor informatii, opinii si/sau decizii;
- culegerea unor informatii de la participanti;
- analiza unor probleme;
- luarea unor decizii de ctre participanti.
Managerul, prin modul de organizare si conducere a unei sedinte, comun
ic respectul
fat de participanti si modul n care si asum responsabilitatea pentru activitatea des
fsurat.
Acest lucru este evident dac managerul:
- organizeaz sedintele numai cnd exist un scop;
- cere participantilor s vin pregtiti si s-si prezinte opiniile ct mai concis;
- aloc timpul necesar fiecrui punct de pe ordinea de zi;
- ncurajeaz exprimarea opiniilor;
- evit discutiile n afara ordinei de zi stabilite;
- nu permite monopolizarea discutiei de ctre o persoan;
- asigur un climat de comunicare adecvat;
- rezolv cu tact eventualele dezacorduri si conflicte;
- asigur tragerea unor concluzii si precizarea unor msuri pentru implemen
tarea
deciziilor luate.
6.9.1. Tipuri de edine
Dup finalitatea formelor de activitate n echip, sunt identificate cinci t
ipuri
fundamentale de sedinte: decizionale, de informare, de armonizare, de e
xplorare si de
incursiune. Ele se caracterizeaz astfel:
A. sedinta decizional: conductorii stabilesc dezvoltarea organizatiei n perspect
iv, modul
de ndeplinire a sarcinilor, repartizarea resurselor etc.
B. sedinta de informare: se transmit decizii adoptate de organe ierar
hice de pe diferite
niveluri; se transmit informatii necesare desfsurrii performante a activittii; se
culeg/se
transmit informatii de ctre seful direct.
C. sedinta de armonizare: este specific pentru managerii unor compartim
ente de munc
ntre care nu exist nici un raport de subordonare ierarhic; are drept sc
op asigurarea
cooperrii ntre diferitele compartimente, att n procesul pregtirii unor decizii, ct si
implementarea lor.
D. sedinta de explorare: are drept scop promovarea unor idei noi; ap
eleaz la anumite
tehnici (brainstorming, Delphi etc.); accentul se pune pe imaginatia participant
ilor.

E. sedinta de incursiune: participantii pornesc de la o idee bine definit, avnd

sarcina s o
transforme ntr-un proiect operational; accentul se pune pe precizia tehnic a progr
amului.
6.9.2. Reguli de desfurare a unei edine
Eficienta unei sedinte depinde mult de felul n care este condus. Specialistii reco
mand
o serie de reguli a cror respectare influenteaz reusita unei sedinte, astfel:
A. Deschiderea edinei
- respectarea cu strictete a orei fixate;
- formularea clar a scopului sedintei;
- formularea pozitiv a ideilor;
- folosirea cuvintelor care s fac ideile interesante;
- limitarea comentariului introductiv la 1-2 minute.
B. Dezbaterea propriu-zis
- asezarea din primele minute a dezbaterii pe fondul problemei;
- ncurajarea participantilor de a judeca independent, prin adresare de ntrebri de g
enul:
care sunt alternativele? care pare cea mai bun solutie si de ce? care factori nu
au fost
luati n considerare?
- calmarea momentelor de tensiune;
- evitarea digresiunilor care pot s apar;
- asigurarea continuittii sedintei pe problemele pentru care a fost convocat;
- respectarea timpului programat pentru sedint.
C. Tragerea concluziilor
- expunerea concluziilor la sfrsit de ctre conductorul sedintei;
- stabilirea unui plan de msuri si a unor termene pentru actiune si raportare;
- sublinierea contributiilor valoroase aduse n timpul discutiei;
- reliefarea msurii n care au fost atinse obiectivele propuse si a acti
unilor ce revin
participantilor n viitor.
7. COMUNICAREA PROFESIONAL
7.1. Comunicarea oral
Sub umbrela derutant a notiunii de comunicare oral se afl deopotriv elemente care
tin de expresia sonor a vocii umane si elemente care tin de sensul cuvintelor. n a
cest sens, se
poate face o distinctie ntre dou tipuri de limbaj, profund diferite ca
natur, dar intim
conectate:
limbajul paraverbal ceea ce oamenii comunic prin voce (volum, intonatie
, ritm,
tonalitate, accent, pauze) si prin manifestri vocale fr continut verbal (rs, dresul
vocii,
geamt, oftat, mormieli, plescituri, urlete, tipete, fluierturi etc.);
limbajul verbal ceea ce oamenii comunic prin rostirea si descifrarea nt
elesului
cuvintelor.
n lumina acestei distinctii, este evident statutul de component a comunicr
ii orale,
atribuit comunicrii verbale. Evident este ns si faptul c, n acelasi timp, comunicarea
oral
este, dintr-un alt punct de vedere, parte a comunicrii verbale, deoarec
e aceasta din urm
poate fi realizat nu numai oral, dar si scris.
Comunicarea oral prezint numeroase avantaje fat de comunicarea scris:
- vorbitorul si poate observa interlocutorul si interveni pe loc cu mod
ificri, att la
nivelul limbajului paraverbal ct si verbal, pentru a eficientiza comunicarea;
- oralitatea permite un joc logic si imediat al ntrebrilor cu rspunsurile, ntr-o der

ulare
spontan si flexibil;
- oralitatea asigur terenul cel mai fertil pentru manifestarea comportame
ntelor
persuasive si manipulatoare, pune n valoare carisma si capacitatea de a
convinge si
influenta oamenii.
Puternica legtur existent ntre mesajul paraverbal si cel verbal se traduce prin acee
a
c interventia celui dinti provoac intensificarea, slbirea, distorsionarea sa
u anularea
semnificatiilor cuvintelor rostite. De aceea, persoanele care doresc s i
nfluenteze sau s-i
controleze pe cei din jurul lor, s-i ncurajeze sau s-i intimideze, s-si af
irme autoritatea si
s-si mentin controlul, s obtin aprobarea sau refuzul interlocutorilor, treb
uie s nvete s
mnuiasc mesajul paraverbal.
n timp ce vorbeste, omul dezvluie o cantitate imens de informatii despre sin
e, dar
nu att de mult prin cuvinte, ct prin voce. Prin alternarea tonurilor vocii, se po
ate contracara
monotonia si directiona atentia asculttorului. Tonurile crescnde exprim o
doz de
sigurant, n timp ce inflexiunile descrescnde puncteaz nesiguranta. Atunci cnd se dore
ste
s se arate ncredere si competent, cnd se doreste atragerea atentiei si c
onvingerea,
psihologii recomand folosirea unui ton parental. Cnd cineva nu este luat n se
rios, cnd
nu reuseste s conving si nu se poate impune n fata celorlalti, e cazul s se ntrebe si
dac nu
cumva tonul adoptat este unul copilresc.
Varierea volumului vocii este o alt tehnic ce trebuie stpnit, deoarece per
mite
cuiva s domine sau s fie dominat. Fiecare poate face acest lucru mai b
ine sau mai ru, n
functie de volumul plmnilor, de capacitatea toracic, de calitatea corzilor vocale,
de modul
n care este controlat respiratia, de pozitia corpului etc. Elementele care n
u tin neaprat de
persoana care vorbeste n corectia volumului vocii, dar care trebuie lua
te n seam dac
aceasta vrea s fie auzit si ascultat, sunt mrimea ncperii, mrimea publiculu
si
zgomotele de fond.
Articularea este arta de a vorbi inteligibil si de a emite sunete potrivite folo
sind buzele,
maxilarul si limba. Dictia depinde de articularea corect si complet a c
onsoanelor si de
enuntarea clar a vocalelor. Cei pe care natura nu i-a prea ajutat si
vorbesc dintotdeauna
ngimat, neclar, sau blbit nu pot fi bnuiti de adoptarea vreunei strategii
de comunicare,
dar un vorbitor care de regul vorbeste rspicat si care dintr-o dat devine neclar n
anumite
zone ale discursului su, las s se nteleag c, ori nu este sigur pe ceea ce
spune, ori nu-i
place ceea ce spune, ori pur si simplu are ceva de ascuns.
Uneori, unii vorbitori, desi nu au probleme cu articularea, e posibil s nu stpneasc

bine accentul. Acesta se refer la pronuntarea mai intens si pe un ton mai nalt a un
ei silabe
dintr-un cuvnt sau a unui cuvnt dintr-un grup sintactic. Accentul detine un rol im
portant n
schimbarea ntelesului cuvintelor si inducerea de mesaje colaterale celui
transmis prin
cuvinte.
Ritmul vorbirii este dat de derularea lent (aproximativ 200 de silabe/minut), no
rmal
(n jur de 350 de silabe /minut), sau rapid (n jur de 500 de silabe/mi
nut) a cuvintelor
pronuntate. Un bun vorbitor trebuie s varieze viteza pronuntrii cuvintelo
r n functie de
continutul si importanta general a mesajului.
Pauzele dintre cuvinte si fraze transmit indicii att despre intentiile s
i atitudinile
discursive ale vorbitorului, ct si despre strile lui afective. Pauzele scurte divi
d ideile dintr-o
fraz, iar cele lungi marcheaz sfrsitul frazelor. Pauzele prea lungi pot obosi a
udienta, cele
scurte si bine plasate dau asculttorului sentimentul de implicare activ. Pauzele t
actice sunt
Icute nainte de cuvintele sau ideile care merit subliniate, altele nu vi
zeaz deloc
interlocutorul, ci necesitatea unui moment de meditatie, de aducere ami
nte. Exist si pauze
datorate stnjenelii, cnd tot ce se poate spera este ca interlocutorul s ia cuvntul.
Dincolo de calittile vocii este cuvntul. Oamenii gndesc n cuvinte si comunic
tot
cu ajutorul cuvintelor. Dar sensul cuvintelor depinde ntotdeauna de cont
extul n care sunt
plasate. Cuvntul rmne expresia cea mai nalt a limbajului si este actul de
identitate al
speciei umane. Exist si nenumrate obstacole n calea gndirii si rostirii de cuvinte:
- confuziile dintre denotatiile si conotatiile cuvintelor, lipsa unei mo
deratii n folosirea
sinonimiei, omonimiei, sau polisemiei conduc la ambiguitate;
- lumea este plin de contrarii, iar oamenii le descriu prin cuvinte ex
treme: alb sau negru,
bun sau ru; aceast modalitate de polarizare a gndirii prin limbaj face uneori oamen
ii s
atace, s nu aib rbdarea de a cuta o cale de mijloc, s nu-si poat nfrna
ornirile
dusmnoase;
- convinsi c pot cunoaste lucrurile n totalitatea lor, oamenii nu se sfiesc s trag c
oncluzii
mult prea generale, s foloseasc enunturi globalizante, deseori generatoare de conf
licte;
- cei care vorbesc mult, inutil si comit indiscretii sunt evitati, sau acceptati
cu rezerve;
- pstrarea prea multor secrete si refuzul sistematic de a pune n discutie aspect
e ale propriei
personalitti nseamn a ntoarce spatele comunicrii; egocentrismul este un pcat pe care
comunicarea nu-l tolereaz;
- utilizarea abuziv, sau neadecvat momentului comunicrii si componentei auditoriu
lui a
unui jargon sau argou blocheaz comunicarea;
- pretiozitatea cuvintelor si abstractizrile exagerate pot plictisi, adorm
i sau alunga
asculttorii.

7.1.1. Pregtirea i susinerea unei prezentri orale

Sustinerea unei prezentri orale este una din cerintele frecvente n facultti si col
egii.
Faptul ca multi studenti se tem s apar n public sau nu toti reusesc s aib succes tine
si de o
oarecare ignorant; a sti cum trebuie s faci o prezentare oral este o a
bilitate care poate fi
dezvoltat si perfectionat.
Uneori oamenilor le place mai mult s-i asculte pe ceilalti vorbind, po
vestind si
explicnd, dect s se scufunde n lectur. E mai rapid si mai spectaculos. Asculttorii nu
vor
neaprat numai informatie; ei vor s fie luati n consideratie, stimulati, antrenati,
bine-dispusi.
Acesta este si motivul pentru care ei se plictisesc s-i asculte pe ce
i care nu-si dezlipesc
privirile de pe foaia de hrtie.
A. Factori interpersonali
Toti cei care se sperie la gndul c trebuie s vorbeasc n public trebuie s porneasc la
drum cu ideea ca auditoriul e de partea lor. Publicul si doreste sa
ia parte la o prezentare
reusit din toate punctele de vedere, asa c va manifesta si o oarecare tolerant fat d
e greseli
sau ezitri. Oricum ar fi, publicul porneste la drum de partea vorbitor
ului si, de regul, va
rmne de partea lui pn la sfrsitul prezentrii, mai ales dac vorbitorul va face tot posi
ilul
s nu strneasc vreun conflict, sau se va feri s i aduc ofense.
Se poate ntmpla ca pe parcursul prezentrii, vorbitorul s mai uite ce a vrut s spun, sa
u
cum trebuie s continue o idee, s nu gseasc imediat folia transparent cu
datele pe care
trebuie s le interpreteze, s se mpiedice cnd coboar de pe podium si totusi s fie aprec
iat si
aplaudat cu cldur la sfrsit si s i se spun c prezentarea a plcut. Dac
sti cum s
comunice publicului faptul c l trateaz cu interes si seriozitate, c are
s i spun lucruri
importante si interesante, dac are constiinta depunerii unui efort ct de
mic pentru a se
pregti trup si suflet n vederea marii confruntri, publicul va simti si va manifes
ta tolerant.
Cu ct publicul se va apropia, sub conducerea vorbitorului, de miezul dezbaterilo
r, cu att se
va simti mai antrenat. Acesta este si motivul pentru care specialistii
sugereaz vorbitorului
mentinerea unui contact vizual permanent cu auditoriul. Aceast permanent nu
trebuie ns
nteleas gresit: privirea insistent, atintit asupra unei singure persoane di
ntr-un grup,
pstrarea contactului vizual cu o persoan mai mult de 5-6 secunde trebui
e evitate cu orice
pret. E bine ca vorbitorul s priveasc pe rnd, fiecare segment de grup si apoi o per
soan sau
alta. Dac n general ntmpin greutti n stabilirea contactului vizual, va trebui s exer
e
atunci cnd st de vorb cu cineva tehnica ndreptrii privirii spre un punct i
maginar, situat
ntre ochii interlocutorului.
Daca vorbitorul doreste ca publicul s i acorde atentie, s-l urmreasc si s-

l
simpatizeze, trebuie s aib n vedere si urmtoarele aspecte: acusticii slii, plasarea o
ptim n
spatiu a materialelor vizuale, evitarea grimaselor, crearea unei atmosfere desti
nse prin zmbet,
evitarea vulgarittilor, evitarea glumelor nesrate nsotite de un rs zgomotos
, expunerea pe
un ton plictisit, ncadrarea n limita de timp impus prezentrii.
B. Pregtirea prezentrii
Factorul timp este decisiv n pregtirea unei prezentri. Se spune c pentru a putea vor
bi
cinci minute e nevoie de dou sptmni de pregtire, iar pentru a vorbi o or, de
o singur
sptmn. Vorbitorul poate s se bucure de concentrarea maxim a publicului pret
de 10
minute, dup care va trebui s fac eforturi pentru a o mentine la cote ridicate. De
aceea este
indicat s-si structureze prezentarea ct mai riguros, acordnd ntre 10 si 2
0% din timp
introducerii, 60-80% din timp problemelor de continut si s pstreze 10-20% din timp
pentru
concluzii. Exersarea prezentrii, cu ceasul n fat, este o excelent modalita
te de a verifica
dac selectia materialelor se ncadreaz n spatiul de timp solicitat; nregistrarea preze
ntrii si
apoi analiza ei poate scoate la iveal att deficientele de natur paraverb
al, ct si cele de
continut si logic. Pentru a nu permite memoriei s-i joace feste, vorbit
orul trebuie s-si
pregteasc notite clare si usor de urmrit, adoptnd formatul fiselor scrise pe o singu
r parte
si nicidecum pe coli A4, scrise pe ambele fete. Ele l vor ajuta s nu omit ideile
importante,
s construiasc argumentri solide si s nu se abat de la succesiunea normal sau
corect a
faptelor si aspectelor selectate pentru prezentare.
C. Folosirea mijloacelor vizuale
n pregtirea materialelor vizuale, vorbitorul trebuie s porneasc de la premisa c ele
au
rolul s orienteze publicul, s ajute la crearea de corelri si conexiuni ideatice, s c
ompleteze
doar ceea ce are de spus si nicidecum s se constituie ntr-o variant sc
ris a vorbelor sale.
Cuvintele nu l vor ajuta prea mult, dac nu vor fi asociate sau ntrite v
izual prin procedee
grafice, cum ar fi sublinieri, ncercuiri sau ncadrri. Vorbitorul trebuie s anticipez
e unele din
ntrebrile publicului si s aib pregtite materialele care s ilustreze rspunsurile sale.
Numrul slide-urilor (diaporamelor) rulate trebuie bine corelat cu volumul
de informatie
stabilit pentru prezentare si timpul n care trebuie s se ncadreze prezen
tarea. Astfel, este
recomandabil ca pentru o prezentare de zece minute s fie pregtite aproximativ 10
slide-uri.
Dac este vorba despre o prezentare de o or, este potrivit un ritm de un slide la 2
-3 minute.
Indiferent de numrul slide-urilor, trebuie avut n vedere ortografia, punctuatia si
exprimarea
corecte.
La folosirea unor prezentri create cu programe specializate, trebuie evit

ate unele clisee

vizuale, cum sunt:
- butoanele animate;
- topirea unei imagini n alta;
- formarea textului prin cderea literelor;
- sporirea spectaculozittii trecerii de la o pagin la alta prin punctarea sonor cu
sunete
de fanfar.
D. Rostirea discursului
Vorbitorul nu trebuie s nceap s vorbeasc pn nu se asigur c publicul este asezat si
va acorda toata atentia, pn cnd, pret de cteva secunde, nu a stabilit un c
ontact vizual cu
auditoriul, pn cnd nu a studiat dintr-o privire organizarea spatiului pro
priu de miscare,
pn cnd nu a respirat adnc si nu si-a gsit pozitia cea mai comod n fata
sculttorilor.
Trebuie evitate clisee, sau expresii banale de tipul Am marea plcere de a ; nu se pr
ezint
nici multumiri si nici scuze n primele fraze ale discursului, ele se pstre
az eventual pentru
sfrsit. Este necesar obtinerea controlului strii de nervozitate nc din prim
ele minute ale
prezentrii. Dou din semnele cele mai des ntlnite ale acestei stri sunt impunerea unui
ritm
prea alert de expunere si tendinta de a nu orienta corpul si privire
a ctre public. Exist mai
multe moduri de a ncepe un discurs, totul este s se fac alegerea cea
mai potrivit
personalittii proprii:
- denumirea temei, urmat eventual de cteva precizri referitoare la alegere
a titlului
prezentrii;
- referirea la obiectivele si aspectele abordate n cadrul temei propuse
- anticiparea unor ntrebri sau aspecte problematice;
- o anecdot sau cu o glum;
- o mrturisire;
- prezentarea unor fapte sau date statistice;
- folosirea unui citat nu foarte lung si relevant pentru subiectul discursului;
- afirmatii cu continut socant;
- povestiri interesante.
E. Finalizarea discursului
Modalittile posibile pentru ncheierea prezentrii sunt la fel de numeroase:
- prezentarea unor concluzii punctuale;
- lansarea unor interogatii (retorice) prin care s se recapteze interesul slbit al
publicului;
- anecdote scurte, care s ilustreze aplicabilitatea ideilor expuse;
- invitarea publicului de a trece la actiune n spiritul celor afirmate n prezentar
e;
- folosirea de citate care s sublinieze credibilitatea performantelor sau rezulta
telor expuse.
E preferabil ca, n ciuda tuturor schimbrilor de moment intervenite pe p
arcursul
prezentrii, vorbitorul s nu se abat de la conceptia initial; de asemenea, el nu tr
ebuie s se
rzgndeasc, odat ajuns n fata publicului, asupra frazelor de nceput.
Continutul discursului nu se memoreaz, dar fraza de nceput si cea de nc
heiere sunt
btute n cuie. Chiar dac pe undeva vorbitorul s-a mai blbit, sau s-a ncurcat putin n de
alii
sau argumentri, cel putin s nceap si s sfrseasc fr a se mpiedica. Astfel, el se va

mai pregtit s nfrunte inevitabilele ntrebri. Dac vreo ntrebare adresat l

ntr-o
asemenea ncurctur, nct si d seama c nu poate rspunde, este mult mai cor
si mai
elegant s nu ncerce s-o scalde si s recunoasc sincer: mi pare ru, nu stiu/nu cunosc
v pot rspunde . Iar dac i se adreseaz o ntrebare care nu are nimic de-a
face cu
subiectul prezentrii, nu trebuie s se simt obligati s rspund. Irelevanta se poate sanc
tiona
cu elegant si diplomatie.
7.1.2. Tipuri de interviuri. Interviul de angajare
Interviul este o form de comunicare oral, specific publicisticii si sociologie
i. El se
bazeaz pe un sistem de chestionare direct, scopul urmrit fiind obtinerea de aprecie
ri, opinii
si informatii diverse.
n sfera fortei de munc, ntrevederile sau ntlnirile ntre dou sau mai multe
persoane, n care se discut chestiuni de interes comun, pot fi de mai multe tipuri:
A. Interviul de selectie. Acest tip de interviu, cunoscut si sub numel
e de interviu de
angajare, este utilizat pentru a completa datele deja cunoscute din curriculum
vitae si din
recomandrile puse la dispozitie de ctre candidat. Cu ct pozitia ierarhic este mai nal
t,
cu att complexitatea si exigentele de selectie sunt mai ridicate. Pentr
u multe posturi si
functii de conducere se organizeaz adesea dou, sau mai multe interviuri.
B. Interviul de informare. Scopul acestui tip de interviu este acela a
l culegerii de date n
vederea rezolvrii unei probleme sau pentru documentare. Este folosit de manageri
pentru
a investiga cauzele unor deficiente, sau de experti ai serviciilor de
resurse umane n
studiul anumitor atitudini ale angajatilor.
C. Interviul de evaluare. La interviul de evaluare particip de regul un
manager si un
subordonat, dup ce managerul si (eventual) subordonatul au completat o fis de eval
uare.
Obiectivul interviului este acela de a constata realizri, dar si de a
depista eventuale
neconcordante ntre cerintele si rezultatele reale. Acest tip de interviu
poate sta la baza
unei colaborri initiate n vederea ntocmirii unor planuri care s aib ca re
zultat
mbunttirea activittii subordonatului.
D. Interviul de admonestare. Acest tip de interviu se organizeaz atunci
cnd, prin
comportamentul su, un angajat a nclcat politica firmei att de grav, nct este nevoie de
o ntlnire oficial bine documentat. Spre deosebire de interviul de evaluare
, n cadrul
cruia este absolut necesar exprimarea opiniei angajatului, n cursul interv
iului de
admonestare, comunicarea are loc n cea mai mare parte unidirectional, de la mana
ger la
angajat. Angajatului i se spune ce ar trebui s fac pentru a-si mbuntti comportamentul
si ce consecinte poate avea nerespectarea recomandrilor fcute.
E. Interviul de consiliere. Acest tip de interviu se practic pentru a veni n
sprijinul unui
angajat, ale crui probleme personale i afecteaz activitatea. Interviul de
consiliere nu

nseamn doar a da niste sfaturi. Dac cel care conduce interviul este o
persoana cu
experient, va sti c majoritatea oamenilor detin rspunsuri la problemele care i frmnt,
dar le pstreaz bine ascunse ntr-un colt al constiintei lor. Ceea ce le lipseste est
e tocmai
sansa de a vorbi cuiva deschis despre problemele lor.
F. Interviul de prsire a institutiei. Aceasta este o categorie special de
interviu de
informare, care ar trebui s se regseasc n sistemul de resurse umane al
oricrei
institutii. Angajatilor care si anunt intentia de a prsi institutia li se
cere sa aib o
ntrevedere cu un specialist din domeniul resurselor umane, care, prin intermediul
unui set
de ntrebri bine gndite, le solicit opinii referitoare la conditiile de lu
cru din cadrul
respectivei institutii. Angajatii care prsesc o institutie din proprie in
itiativ sunt n
general sinceri n comentariile pe care le fac si dispusi s dezvluie inf
ormatii care ar
putea mbuntti situatia colegilor lor.
7.1.3. Tipuri de interviuri de angajare
Tipologia interviurilor de angajare este si ea bine reprezentat. Criteri
ile care stau la
baza alctuirii unuia sau altuia sunt extrem de variate: locul desfsurrii,
numrul
intervievatorilor, durata ntrevederii, scopuri specifice urmrite etc. La or
a actual, cele mai
utilizate tipuri de interviuri sunt urmtoarele:
A. Interviul structurat
- foloseste ntrebri cu o directie clar;
- ntrebrile pot fi stabilite anticipat;
- se aseamn cu un chestionar oral;
- este utilizat ca form de selectie preliminar (screening), cnd exist un
numr mare de
solicitanti;
- ntrebrile nu sunt rigide;
- se pot pune ntrebri suplimentare, pn se obtine informatia dorit;
- permite obtinerea unor informatii similare despre fiecare candidat;
- obiectivul interviului este acela de a constata realizri, dar si de
a depista eventuale
neconcordante ntre cerintele si rezultatele reale.
B. Interviul nestructurat
- are o mare tent subiectiv;
- este folosit pentru evidentierea unor trsturi de personalitate;
- rolul ntrebrilor este de a-l determina pe solicitant s vorbeasc despre sine;
- unele ntrebri pot s nu fie strict legate de natura postului;
- ordinea adresrii ntrebrilor generale si specifice nu este stabilit dinainte.
C. Interviul de sondare a comportamentului candidatului
- comportamentul trecut al candidatilor indic modul n care vor reactiona la viitor
ul loc de
munc;
- ntrebrile tipice sunt Ce ati face dac ati fi n situatia x?, "Spuneti-mi ce ati fcut
d a
trebuit s ?
- intervievatorul construieste de regul ntrebrile pe baza continutului CV-ului;
- rspunsurile trebuie bine structurate (descrierea situatiei, discutarea actiun
ilor ntreprinse,
precizarea rezultatelor si specificarea nvtmintelor).
D. Interviul sustinut n fata unei comisii lrgite (panel)

- se caracterizeaz prin prezenta unui numr mai mare de trei intervievato

ri care, prin
specificul ntrebrilor formulate, urmresc lucruri diferite si au prioritti diferite;
- ritmul conversatiei este mai alert, iar concentrarea candidatului treb
uie s fie maxim,
astfel nct rspunsurile sale s dea satisfactie fiecrui membru;
- este necesar stabilirea unui bun contact vizual cu fiecare membru din comisie;
- rspunsurile trebuie s fie ct mai clare si prompte.
E. Interviul de testare a rezistentei la stres
- scopul major este testarea comportamentului candidatului n conditii de stres;
- este folosit n cazul posturilor care implic o varietate de sarcini pe lng a
celea privind
mentinerea relatiei cu clientii.
7.1.4. Pregtirea pentru interviu
Prezentarea la un interviu presupune cunoasterea unor tactici si amnunte
de obicei
desconsiderate, sau omise. Unii si dau seama de importanta lor chiar n momentul di
alogului
cu angajatorul, cnd oricum e prea trziu. Pentru un intervievat, este util respectar
ea regulilor
urmtoare:
- nainte de a solicita un post trebuie s adune date despre activitatea
firmei sau
departamentului (obiectul de activitate, cifra de afaceri, organizarea p
ersonalului,
influentele suferite n urma ultimelor evenimente economice sau politice,
adresa sediului
central sau al filialei etc.), s cunoasc fisa postului, numele si functiile unor
persoane cu
putere de decizie.
- s se asigure c CV-ul este pregtit n concordant cu postul solicitat si informatiil
e culese
despre firm; s aib asupra sa nc o copie a tuturor documentelor expediate firmei (CV,
scrisoare de intentie, lista de referenti), hrtie si un stilou pentru
eventuale nsemnri n
timpul interviului.
- s aleag o vestimentatie sobr si elegant, s foloseasc un parfum discret; se recoman
d
ca brbatii s poarte costum si cravat, s evite hainele prea largi, bijute
riile sau alte
accesorii vestimentare si s fie brbieriti, iar femeile s poarte un costum de bun
gust, s
aib un machiaj discret, s evite rujurile sau lacurile de unghii prea s
tridente, precum si
abundenta de bijuterii.
- s-si asigure un moral bun, s-si compun o imagine mental optimist, s vorbe
asc cu
convingere, s afiseze un aer de ncredere n sine pe care l degaj propria personalitate
.
- s pregteasc un set de ntrebri pe care eventual le va pune interlocuto
rului si care
demonstreaz c este interesat cu adevrat de postul respectiv, c s-a docume
ntat si s-a
pregtit pentru interviu.
- s se prezinte cu 15 minute naintea orei anuntate, s confirme ora si
locul cu 24 de ore
nainte de a merge la interviu si s se asigure c stie s ajung la sediul anuntat.
Prima impresie
- cnd intr, s salute, s zmbeasc si s dea mna cu cel care i-a ntins-o pe a sa.
- s vorbeasc clar, direct si politicos.

- s se aseze pe scaun dup ce a fost invitat s o fac, s stea cu spatele drept

, s nu se
ntind cu coatele pe birou, s nu fumeze si s nu mestece gum.
- s nu ia un aer prea relaxat si plictisit, s manifeste, prin mimic si ge
stic, sigurant de
sine si receptivitate.
Tipuri de ntrebri
Schimbul de informatii se realizeaz prin ntrebri si rspunsuri. Iat cteva tipuri d
e
ntrebri care se pot avea n vedere, nsotite de cteva formulri:
1. ntrebri introductive pentru demararea discutiei: Cum a fost drumul?, Cum v place la
noi n ntreprindere?
2. ntrebri de legtur spre miezul discutiei: Cum ne-ati gsit?, De ce candidati tocmai
noi?, De ce ne-ati trimis pe lng dosarul dumneavoastr si o band video?
3. ntrebri legate de biografia profesional: Cum a decurs pregtirea dumneavoa
str
profesional?, Care din calificrile dumneavoastr sunt cele care corespund des
crierii
postului pe care candidati?, Ct timp doriti s desfsurati aceast activitate?
4. ntrebri legate de starea social si predispozitii personale: n ce mediu ati crescut
?, Ce
prere are sotia/sotul dumneavoastr despre planificata schimbare a locului d
e munc?,
Cnd considerati c o persoan este dificil?, Cum reactionati atunci cnd un
ent
ridic pretentii inacceptabile?
5. ntrebri despre capacitatea de a lucra n echip: Ce calitti si ndemnri vi se par ut
n cazul lucrului n echip?, Care sunt avantajele si dezavantajele lucrului n echip?
6. ntrebri referitoare la motivarea efortului: Etapa de pregtire profesional
a
dumneavoastr a fost unidirectional, sau ati luat n consideratie mai multe alternati
ve?,
Presupunnd c brusc ati deveni somer, ce v va lipsi cel mai mult?
7. ntrebri referitoare la puterea de concentrare si rezistenta la efort:
Ce sarcini ati
considerat a fi extrem de plictisitoare la fostul loc de munc si cum le-ati gesti
onat?, Vati enervat vreodat pe anumite obiceiuri ale colaboratorilor dumneavoastr?
8. ntrebri care vizeaz flexibilitatea si capacitatea de adaptare: n ce conditii ati f
i dispus
s stati peste program?, Aveti probleme cnd trebuie s renuntati la obisnuin
te mai
vechi?, Preferati sarcinile care nu incumb responsabilitti prea mari?
9. ntrebri privind capacitatea de a rzbate si a fi convingtor: Descrieti o situatie
cnd ati
rzbtut cu succes n ciuda prerilor celor din jurul dumneavoastr, Dup ce schem de
organizare lucrati?
10. ntrebri referitoare la capacittile de conductor: Cum puteti dumneavoastr, si
ngur, s
stimulati echipa?
11. ntrebri referitoare la contractul de munc: Ce salariu sperati s primiti
la noi?, Ce
sperati prin schimbarea locului de munc?
ntrebri care se pot adresa la interviu
Chiar dac intervievatul nu are de gnd s ntrebe nimic, multi angajatori l vor pune n
situatia s-o fac. Iat cteva sugestii:
Care este mediul concurential n care opereaz firma?
Ce obstacole se anticipeaz n atingerea scopurilor firmei?
Ce responsabilitti mi vor reveni dac ?
Care este politica firmei n ceea ce priveste nscrierea angajatilor la

cursuri de
perfectionare sau postuniversitare?
7.2. Comunicarea scris
7.2.1. Redactarea unui curriculum vitae
Un curriculum vitae (CV) este o schit biografic, ntocmit de un candidat ca
re
solicit un post sau o pozitie. Oamenii sunt extrem de diferiti unii de altii si o
rice ncercare de
ncorsetare a unui CV ntr-o anume retet de alctuire nu poate garanta obti
nerea postului
dorit. n general, informatia continut de un CV trebuie atent selectat, ordonat si in
clus n
sectiuni bine cntrite si anuntate de titluri si subtitluri adecvate. Includ
erea unor sectiuni si
excluderea altora depinde nu numai de natura si gradul de experient posedat
la un moment
dat, ntr-un anumit domeniu, dar si de ct de mult individul stie s fie el nsusi, s-si
pun n
valoare calittile si s-si ascund defectele. Din aceast perspectiv, un CV t
rebuie s fie o
oglind a spiritului n competitie.
A. Conceperea unui CV
Principalul factor de care trebuie s se tin seama este obiectivul profe
sional si postul
vizat. Conteaz n mare msur si modul general de prezentare a documentului (ncadrarea n
pagin, forma grafic, hrtia etc.).
Pentru aceasta, propuntorul trebuie:
s cunoasc ct mai bine conditiile cerute de respectivul post; conditiile po
t merge de la
vrst, stagiu militar, personalitate etc., pn la pregtirea de specialitate,
experienta n
domeniu, diferite abilitti;
s alctuiasc o list cu punctele sale forte, din care s nu lipseasc pregtirea scolar
au
universitar, calificrile detinute, calittile si abilittile care l-ar putea individua
liza fat de
alti candidati si care l recomand pentru postul dorit;
s opteze pentru un tip de CV care s l reprezinte si care s fie adecvat situatiei;
s nu exagereze n prezentarea biografiei si s ncerce s se limiteze la dou pagini A4;
s
nu uite c CV-ul trebuie oricum nsotit de o scrisoare de intentie unde va avea pri
lejul s
creeze legturile de fond care sa i pun si mai bine n lumin pregtirea si personalitatea
;
s nu foloseasc foarte multe tipuri de caractere si s nu abuzeze de cele ngrosate,
pe care
ar fi bine s le foloseasc doar pentru anuntarea unei sectiuni informative;
s utilizeze hrtie normal si s evite hrtia colorat, sau de proast calitate;
s redacteze CV-ul la un calculator, pentru a putea s-l structureze mai bine, s-l
modifice
ori de cte ori consider necesar si pentru a fi mai usor de citit;
n conceperea unui CV trebuie s se porneasc de la ideea c el nu este u
n simplu
document, ci un produs promotional care trebuie s conving. Trebuie s se t
in cont si de
faptul c site-urile de locuri de munc si bazele de date electronice de oferte/cere
ri de munc
au transformat procedurile de recrutare, respectiv cutare de fort de munc,
modificnd
continuu si inevitabil (n directia standardizrii) forma si continutul unui CV.

Acesta trebuie
s aib o claritate grafic si structural deosebit, pentru a fi scanat si parcurs cu rap
iditate.
De asemenea, e bine s fie pregtit si o versiune n limba englez. Pentru a
redacta un
CV usor scanabil, trebuie s se aib n vedere urmtoarele:
crearea unui document pe hrtie alb, pe o singur coloan, folosind un sin
gur caracter
standard (de preferat caractere din familia Sans Serif, de exemplu Ari
al sau Helvetica),
Ir linii, grafice sau marcaje de list;
utilizarea n cadrul documentului a unei singure dimensiuni de caracter
(ntre 10 si 14
puncte);
explicitarea tuturor acronimelor folosite, pentru a putea fi detectate
la o cutare
electronic;
folosirea majusculelor pentru evidentierea numelui si titlurilor sectiunilor CV
-ului;
nceperea ntotdeauna a documentului cu numele, urmat de adresa pe rndul urmtor;
atasarea numerelor de telefon si fax pe linii separate;
rezumatul realizat cu ajutorul cuvintelor-cheie este menit s usureze sc
anarea CV-ului;
acesta reprezint o colectie succint de substantive si sintagme, care des
criu calificrile,
functiile ndeplinite, responsabilittile specifice si termenii tehnici asoci
ati diferitelor
activitti desfsurate;
cnd se prezint responsabilittile si realizrile, se folosesc n continuare s
ubstantivele
utilizate n descrierea experientei profesionale; n acest fel, se va valo
rifica la maxim
fondul de cuvinte-cheie declarat;
mentionarea numelui si adresa institutiei de nvtmnt frecventate, precum si
date
concrete despre absolvire; enumerarea cursurilor de specializare urmate,
fr omiterea
burselor de studii, sau a stagiilor de pregtire n institutii prestigioas
e din tar sau
strintate;
nscrierea numelui pe antetul fiecrei pagini, mpreun cu numrul curent al p
aginii
respective.
B. Continutul unui CV
datele personale: nume, adres, numr de telefon, fax, e-mail (dac este v
erificat
frecvent); precizarea datei de nastere, sau a strii civile nu este obligatorie;
obiectiv profesional: dup precizarea datelor personale, se poate opta p
entru formularea
unei scurte fraze care s se refere la aspiratiile lor pe linie profes
ional (domeniul de
interes, posturi pentru care se consider calificat); aceast sectiune se
recomand cu
precdere candidatilor care nu stiu dinainte posturile pentru care doresc
s candideze si
celor care si depun CV-urile n bnci de date; uneori precizarea obiectivului este ur
mat
de cteva cuvinte cheie;
studii: prezentarea n ordine cronologic invers a institutiilor de nvtmnt ab
olvite,

precum si orice alte cursuri sau specializri urmate; se poate insista asupra un
or proiecte
de cercetare realizate pe durata studiilor, mai ales n cazul unui proaspt absolven
t si dac
acestea au legtur cu pozitia solicitat;
experien profesional: se mentioneaz n ordine cronologic invers functiile a
vute,
stagiile de pregtire/documentare efectuate, mpreun cu numele institutiei/fir
mei si
profilul de activitate al acesteia; se poate insista asupra responsabil
ittilor avute si a
realizrilor concrete;
informaii suplimentare: se pot trece hobbyurile, alte activitti n care s-a implic
at si care
au fost de folos n dezvoltarea deprinderilor necesare ocuprii postului vi
zat, experienta
voluntar, nivelul de cunoastere a limbilor strine, cunostintele de operare/program
are PC,
permisul de conducere; nu se trec informatii de natur religioas, politic, sau
alte tipuri
de informatii controversate;
publicaii: n cazul autorul este la nceput de drum si nu are dect unul, sau dou titl
uri, ele
se pot trece n CV, altfel se va redacta o list de publicatii, care se va anexa CVului;
referine: numele celor care pot oferi referinte despre persoana n cauz
se pot trece n
CV, dar este mult mai indicat ca acestea, nsotite de titlurile si datele complete
de contact
(adresa institutiei, adresa de e-mail, numere de telefon sau fax), s fie trecut
e pe o anex
separat, ce se va atasa CV-ului; n list trebuie s apar persoane care l c
unosc si i-au
ndrumat activitatea autorului (profesori, coordonatori de proiecte, sefi de depa
rtament) si
crora acesta le-a cerut permisiunea de a fi inclusi n list.
C. Tipuri de CV
Exist trei tipuri de formate: functional, cronologic si combinat. n form
atul functional
accentul cade pe abilittile personale de tot felul (organizatorice, de
comunicare, strict
profesionale) si realizrile obtinute, astfel c el se adreseaz candidatilor care nu
detin o mare
experient de munc concretizat de-a lungul timpului ntr-un sir lung de sluj
be sau pozitii.
Adoptarea acestui tip de CV si poate dovedi eficienta n cazul persoanel
or care, ocupnd
anterior fie si o singur pozitie (poate chiar similar celei pe care se p
regteste s o ocupe),
pot suplini lipsa unei liste impresionante de locuri de munc prin scoa
terea n evident a
abilittilor pe care le posed si pe care au reusit s le dezvolte, fie si n cazul unei
scurte istorii
de angajare. Dezavantajul acestui format (din perspectiva angajatorului,
ns) este acela c
unii candidati reusesc s-l exploateze att de bine, nct ajung s ascund pn si o grav l
de experient, sau un hiatus considerabil n activitatea de prestare efect
iv a unei munci n
societate.
Formatul cronologic se adreseaz candidatilor care detin o oarecare experient de

munc
ntr-un anume domeniu. Pozitiile detinute anterior vor fi aranjate ntr-o
ordine cronologic
invers, astfel c pozitia cea mai recent va fi plasat n capul listei. Enu
merarea tuturor
pozitiilor trebuie nsotit de o descriere succint a responsabilittilor acoperite, a
rezultatelor
obtinute si a abilittilor dezvoltate. Acest format nu este tocmai potri
vit pentru proaspetii
absolventi, deoarece scoate n evident lipsa de experient n domeniul ales. n cazul n c
are
exist o istorie de angajare, tinerii candidati trebuie s decid dac slujbele
detinute anterior
sunt relevante pentru domeniul n care solicit angajarea. Cei care decid
la un moment dat,
dup o lung absent n cmpul muncii, c trebuie sau vor s se angajeze, adopt
rea unui
astfel de format nu va face dect s scoat si mai mult n relief tocmai perioada de ina
ctivitate
pe care vor fi nevoiti s o justifice la interviu. n cazul n care list
a de pozitii ocupate este
format dintr-o succesiune de slujbe detinute pentru scurte perioade de
timp, candidatul se
poate astepta la o ntrebare prin care i se solicit s motiveze mentinerea scurt pe un
post sau
altul.
Pentru a contracara neajunsurile de tot felul din cadrul celor dou formate deja d
escrise, se
poate apela la unul care s combine n mod eficient elementele specifice
celor anterioare.
Astfel, se recomand ca lista succint a pozitiilor detinute s fie preceda
t de aceea a
abilittilor si realizrilor obtinute n diverse directii. Formatul combinat
se adreseaz
candidatilor cu o experienta moderat si mai ales celor care decid s opteze pentru
schimbarea
profesiei, celor care doresc s ocupe un post ntr-un domeniu colateral aceluia n car
e au deja
o pregtire solid.
D. CV sau Rsum
Un rsum nu este altceva dect un CV n rezumat, care poate fi obtinut prin revizuirea
,
selectarea si reorganizarea informatiei continute ntr-un CV. El se adres
eaz n special
candidatilor care se orienteaz spre posturi de productie si relatii pub
lice, unde numrul de
solicitanti poate fi att de mare, nct departamentul de resurse umane pre
fer versiuni
prescurtate, adesea tipizate, de CV-uri. Nu se recomand persoanelor care
doresc s ocupe
posturi n nvtmnt, n special n nvtmntul superior.
Dac limitele rezonabile ale unui Curriculum Vitae se afl ntre 2 si 4 pagini, un rsu
m
trebuie conceput pe o singur pagin. Formatul condensat impune o selectie
foarte atent a
datelor reprezentative, din care nu trebuie s lipseasc studiile cele mai
recente, experienta
profesional si diferitele abilitti. Nu se includ referinte, liste de publ
icatii sau ntreaga suit
de cursuri de specializare sau calificare.

7.2.2. Redactarea unei scrisori de intenie/motivaie

Scrisoarea de intentie sau de motivatie (cunoscut si sub denumirile de
scrisoare de
prezentare sau nsotire a unui CV) este un instrument de comunicare scr
is, pe care orice
aspirant la un loc de munc trebuie s nvete s-l foloseasc. Acest tip de
scrisoare oficial
ofer posibilitatea unei persoane de a se prezenta n scris, de a-si fac
e cunoscute punctele
forte ale personalittii sale, care l pot transforma ntr-un candidat favorit pentru
pozitia sau
postul solicitat.
O astfel de scrisoare se construieste n jurul unei motivatii reale si
serioase privind
postul avut n vedere, necesit o articulare atent a acestei motivatii n j
urul calificrilor si
aptitudinilor detinute si trebuie s exprime disponibilittile fat de compania/firma/
institutia la
care se intentioneaz angajarea. Cu aceast scrisoare, care trebuie conceput
exclusiv pentru
firma avut n vedere, candidatul are o prim sans de a face o impresie b
un si de a-si
exprima interesul deosebit pe care l acord postului si firmei respective.
CV-ul contine ntr-adevr cele mai multe informatii despre candidat, dar nu va p
utea
niciodat nlocui sau suplini lipsa unei astfel de scrisori, n care toate
detaliile tehnice
prezentate schematic n CV vor fi articulate si nsufletite n cteva fraze bine alctuite
, care s
fac dovada unei minti clare si logice. Numai asa angajatorul va fi determinat s se
gndeasc
un minut n plus dac nu cumva respectivul candidat este mai potrivit po
stului dect alt
candidat cu un CV la fel de impresionant.
Scrisoarea de intentie/motivatie trebuie s contin neaprat solicitarea efect
iv a
postului dorit. Pentru aceasta, candidatul trebuie s explice n cuvinte putine si s
imple motivul
alegerii, principalele calitti care l recomand pentru ocuparea postului respectiv s
i ce doreste
s realizeze n cadrul firmei. Trebuie, de asemenea, s mentioneze ce anume
din activitatea
firmei l-a determinat s solicite respectivul post. Este important ca di
n prezentare s reias
ncrederea c angajarea sa va fi rentabil pentru ambele prti, dorinta clar
de a candida
pentru obtinerea postului si disponibilitatea de a se prezenta la interviu.
Scrisoarea va fi adresat persoanei care se ocup de angajri, sau direct
departamentului de resurse umane, dac candidatul nu are informatii compl
ete. Dac firma
este mic, scrisoarea poate fi trimis direct managerului.
n primul paragraf, trebuie s se precizeze postul vizat si sursa din care a fost ob
tinut
informatia referitoare la pozitia disponibil (anunt publicitar, cunostinte,
prieteni etc.). Dac
nu se dispune de informatii exacte despre un anumit post, se poate expr
ima propria optiune
pentru un domeniu de activitate. Oricum, este bine s se sublinieze dom
eniul n care
candidatul s-a remarcat sau a obtinut performante deosebite.

n cele dou sau trei paragrafe din corpul scrisorii, candidatul trebuie
s-si pun n
valoare ntreaga personalitate, s accentueze tocmai acele detalii si aspecte din CV
care l pun
ntr-o lumin favorabil, dar care, din pricina schematismului biografiei, po
t trece
neobservate. Este recomandabil s se evidentieze conexiunile si detaliile implicit
e din CV, s
se precizeze care din calitti si aptitudini se potrivesc cu profilul p
ostului solicitat. De
asemenea, se pot include si motivele care l determin s prseasc actualul loc de munc si
s-si exprime clar dorinta de a candida pentru noul post.
n paragraful de ncheiere trebuie s se multumeasc pentru timpul acordat lecturii, s
se exprime disponibilitatea pentru un interviu de angajare si eventual s se indic
e care este cel
mai rapid mod n care poate fi contactat.
Pentru a avea succes n ntreprinderea sa, candidatul trebuie s aib n veder
e n
momentul conceperii si redactrii unei astfel de scrisori cteva reguli de baz:
exprimare clar si la obiect;
personalizarea continutului n raport cu profilul si pretentiile firmei
respective; oricine
poate lua o scrisoare de intentie deja redactat de altcineva, s o expedieze n numel
e lui si
s spere c va fi invitat la interviu; nu este ns o practic sntoas, este
preferat ca
fiecare s compun un text care s lege direct competentele proprii de cerintele firme
i, s
caute un motiv ct mai special pentru care solicit postul, s mentioneze un departa
ment
care l intereseaz, sau un proiect al firmei la care ar vrea s colaboreze;
adresarea scrisorii direct unei anumite persoane din companie, eventual
celei care
coordoneaz direct respectivul departament sau proiect;
evidentierea clar a realizrilor profesionale, exagernd unele aspecte n limitele dec
entei
si bunului simt; candidatul poate fi un om exceptional, dar potentialii angajato
ri vor s stie
exact de ce ar trebui s-l ia n echip, deci el trebuie s ofere cteva exemple concrete
de
realizri obtinute n posturile anterioare si care i-ar putea impresiona;
punerea accentului pe lucrurile si aspectele care l diferentiaz de alti
i care candideaz
pentru acelasi post; sublinierea calittilor, abilittilor si a modului n care ele po
t fi puse n
folosul firmei;
nu se includ aspecte negative, cum ar fi relatri despre conflicte avu
te la alte locuri de
munc sau litigii n curs; se evit remarcile sarcastice, nu se vorbesc de ru locu
rile de
munc anterioare;
nu se includ informatii legate de salariul dorit; se poate mentiona n
scrisoare nivelul
salariului solicitat, doar dac firma respectiv solicit acest lucru; n CV
aceast
informatie nu trebuie s apar niciodat;
solicitantul trebuie s arate c dispune de abilitti de comunicare; scrisoarea tre
buie s l
prezinte ca pe o persoan foarte deschis comunicrii interpersonale;
solicitantul trebuie s mentioneze c este disponibil pentru interviu, s f

urnizeze toate
detaliile de contact (telefon, e-mail, adres) si s precizeze c poate fi
contactat oricnd
pentru orice alte detalii clarificatoare;
scrisoarea trebuie redactat cu mare grij din punct de vedere gramatical si trebui
e evitate
eventualele erori de logic; o prezentare ngrijit, clar si fr greseli (de oric
e natur) l
va determina pe angajator s parcurg cu atentie scrisoarea si s invite s
olicitantul la
interviu;
nu se adopt unui ton impersonal, care poate crea o imagine negativ despre motiv
atia si
discernmntul solicitantului n alegerea postului si totodat poate lsa impresia c acesta
si ncearc norocul, semnnd candidaturi la ntmplare, dup principiul nu se
niciodat.
Alte reguli si sugestii:
nu se nsoteste scrisoarea de o fotografie, dect dac aceasta este solicitat;
nu se foloseste hrtie de proast calitate si nici hrtie colorat;
se foloseste un font cu caractere lizibile si sobre, dintre cele mai cu
rente; se poate alege
ntre Times New Roman, Arial, Geneva, sau Helvetica;
nu se ncarc" documentul prin folosirea unui numr mare de caractere si dimensiu
ni,
prin sublinieri si ngrosri repetate; se utilizeaz o imprimant de calitate, astfel nct
s se
obtin un document lipsit de pete, spatii neclare sau omisiuni;
n cazul n care nu exist alt posibilitate si trebuie optat pentru o scr
isoare olograf
(redactat de mn), trebuie acordat o atentie deosebit aspectului grafic si
lizibilittii;
altfel, scrisoarea nu va fi luat n considerare, sau va induce destinata
rului o stare de
disconfort, ntruct va fi nevoit s-si piard timpul cu descifrarea ei;
se redacteaz paragrafe scurte si concise grupate tematic si se folosesc s
patii de un rnd
ntre cele care compun corpul scrisorii;
se verific att ortografia, ct si punctuatia; scrisoarea de intentie repr
ezint o mostr a
deprinderilor de scriere si prezentare ale solicitantului;
se poate apela la o cunostint, sau un prieten, s citeasc scrisoarea pe
ntru a identifica
eventuale scpri si a obtine sugestii.
7.2.3. Exigentele structurale ale unei lucrri tiinifice
ntocmirea de lucrri si proiecte stiintifice n studentie este o activitate
laborioas si
responsabil, deoarece ideile sau informatiile din diverse surse (crti, inte
rviuri, cursuri etc.)
trebuie combinate cu propriile observatii si reflectii. Textul unei luc
rri stiintifice trebuie
nsotit de indicatii exacte referitoare la sursele de informare folosite,
de explicatii privind
fenomene si aspecte similare celor analizate, precum si de exprimarea
unor atitudini de
acceptare sau respingere a unor fapte sau opinii. Toate aceste element
e, plasate n anumite
zone ale lucrrii, alctuiesc aparatul unei lucrri stiintifice.
Maturitatea si rigurozitatea abordrii se observ nu numai prin parcurgerea
atent a
continutului lucrrii; ele transpar si din modul n care sunt ntocmite not

ele, listele
bibliografice, listele de abrevieri, din prezenta sau absenta unui index, a unei
anexe sau a unui
apendice.
A. Notele
De regul, notele se plaseaz n subsolul paginii, pozitie care faciliteaz p
arcurgerea lor
concomitent cu parcurgerea lucrrii. Trimiterile care se fac n subsolul p
aginii trebuie s
contin toate datele bibliografice ale lucrrii consultate si numrul paginii sau al
paginilor de
unde s-a preluat informatia. Exist si posibilitatea plasrii acestora la sfrsit de c
apitol sau de
lucrare si chiar integrarea lor n textul propriu-zis (mai ales n cazul
notelor de tip
bibliografic). n cazul primei alternative, notele pstreaz aceeasi structur
ca si cele de
subsol. n cel de-al doilea caz, notele de text sunt mai reduse ca nti
ndere si continut, ca
urmare a ntrebuintrii tehnicii siglei (prescurtare conventional) rezumative
sau numerice.
Realizarea notelor (integrate n text) prin sigl rezumativ implic prescurtar
ea numelui
autorului si a titlului lucrrii. n cazul adoptrii metodei cu note de text prin sigl
are numeric,
numele autorului este urmat de anul aparitiei lucrrii la care se face trimitere s
au numrul de
ordine din lista bibliografic, dup care trebuie s se indice (n ambele tipuri de sigl)
numrul
volumului si numrul paginii. n cazul n care un autor are mai multe luc
rri publicate n
acelasi an, ordonarea n list se face alfabetic, dup numele lucrrii.
B. Abrevieri folosite n scrierea notelor de text
Unii editori prefer s economiseasc ct mai mult din spatiul rezervat notelor si n aces
t
mod s-i determine si pe autori s nu se repete inutil n tot felul de explicatii. n ac
est scop, se
pot folosi urmtoarele formule si abrevieri:
v. vezi: autorul indic lucrarea din care citeaz sau trimite la unele id
ei preluate din
sursa indicat;
cf. compar: indicatiile bibliografice sunt precedate de confer atunci cnd aut
orul face
trimitere la o lucrare care contine un punct de vedere diferit, sau
oarecum asemntor
celui pe care l sustine;
op.cit. oper citat: formula opus citatum se poate folosi atunci cnd autorul trebu
ie s
se refere de mai multe ori la aceeasi lucrare n cuprinsul lucrrii sale; la prima t
rimitere se
vor da indicatiile bibliografice complete, iar restul trimiterilor vor c
uprinde doar numele
autorului, urmat de formula op.cit. iar apoi numrul paginii sau al paginilor la c
are se face
trimitere; formula poate produce confuzii n cazul n care autorul unei lucrri are de
fcut
trimiteri la mai multe studii, articole si crti de acelasi autor, caz n care form
ula nu este
recomandabil; primele trimiteri pentru fiecare lucrare n parte trebuie s
contin toate

datele bibliografice, urmnd ca trimiterile ulterioare s nu contin dect numele autoru

lui,
titlul lucrrii (eventual prescurtat) si pagina;
idem (id.) acelasi autor, ibidem (ibid.) aceeasi oper, n acelasi loc: form
ulele sunt
recomandate atunci cnd autorul recurge la un numr mare de referiri la acelasi aut
or sau
lucrare pe aceeasi pagin, iar trimiterile pe care le face apar una dup alta; prima
trimitere
trebuie s contin toate datele bibliografice si numai dup aceea se poate
indica numai
idem sau ibidem si pagina;
art. cit. articolul citat;
lucr. cit. lucrarea citat;
loc. cit , loco citatum, articol/volum/publicatie deja mentionat;
passim ici si colo
apud (ap.) dup (indic o citare preluat de la alt autor, nu din original).
C. ntocmirea bibliografiilor
ntocmirea listei bibliografice este o operatiune important, care presupune
ordonarea
atent a tuturor lucrrilor consultate. Bibliografia este oglinda tuturor tri
miterilor fcute prin
notele de subsol sau de text; mai mult, stilul adoptat n scrierea not
elor influenteaz direct
ntocmirea listei bibliografice. Astfel, autorii care au adoptat sistemul
notelor de subsol sau
cel al notelor de text complete, nu vor avea altceva de fcut dect s o
rdoneze lucrrile n
ordinea alfabetic a numelor autorilor si s nu uite s includ si sursele spre care nu
s-au fcut
trimiteri, dar care au fost oricum consultate pe parcursul redactrii lucrrii.
Pentru a extrage corect si complet informatiile bibliografice necesare redactrii
trimiterilor
si bibliografiei, atentia trebuie concentr asupra paginii de titlu a crtii
(nu asupra copertei).
Odat extras, aceast informatie se va structura dup urmtoarea schem: Nume, Pr
enume,
Titlul cii/lucrrii, Editura, Locul publicrii, Anul publicrii. Dup cum se
observ, spre
deosebire de note, n lista bibliografic nu se mai indic pagina.
Prenumele autoarelor de crti si lucrri nu se abreviaz. Dac pagina de titlu mai conti
ne
si alte informatii, referitoare la autorul traducerii, la semnatarii pr
efetelor sau studiilor
introductive, volume, prti, sectiuni etc. ordonarea lor se face n functie de succe
siunea lor pe
pagina de titlu. De obicei, toate aceste informatii sunt plasate n paginil
e de titlu ale crtilor
editate n Romnia ntre titlul lucrrii si numele editurii, iar autorii trebuie s respec
te aceast
ordine. Informatia referitoare la anul publicrii poate fi plasat ns si imediat dup pr
enume.
n cazul n care autorii au adoptat sistemul scrierii notelor prin sigl (
rezumativ sau
numeric), bibliografia va trebui s indice obligatoriu si cheia siglelor.
Si de aceast dat
listele bibliografice nu vor mai contine numrul paginii.
n spatiul anglo-american, cele mai cunoscute stiluri de ntocmire a notel
or si listelor
bibliografice sunt:

stilul MLA (Modern Language Association), folosit cu precdere de umanisti;

stilul APA (American Psychological Association), folosit cu precdere de ingineri
.
Diferenta major dintre cele dou stiluri n cazul ntocmirii listelor bibliografice con
st n
ordonarea informatiei bibliografice.
Astfel, pentru stilul MLA este valabil urmtoarea schem informativ (cu punc
tuatia
corespunztoare): Nume, Prenume. Titlul publicatiei. Locul publicrii: Editur
a, Anul
publicrii.
Pentru stilul APA, schema este usor modificat: Nume, Prenume. (Anul publicrii). Ti
tlul
lucrrii. Locul publicrii: Editura.
Ambele stiluri recomand dou spatii dup punct. Aceste dou stiluri iau n consideratie s
i
posibilitatea ca autorii s fac trimiteri la surse bibliografice on-line si la nece
sitatea includerii
acestora n listele bibliografice.
n acest sens, stilul MLA recomand urmtoarea structur informativ:
Author s Last Name, First Name. Title of Document. Title of Complete Work [if appl
icable].
Version or File Number [if applicable]. Document date or date of last re
vision [if different
from access date]. Protocol and address, access path or directories (date of acc
ess).
Numele autorului, Prenumele. Titlul documentului. Titlul complet al lucrrii [dac e
cazul].
Versiunea sau numrul fisierului [dac e cazul]. Data publicrii sau revizui
rii documentului
[dac difer de data accesrii]. Protocolul si adresa, calea de acces sau
directoare (data
accesrii).
Stilul APA propune urmtoarea structur:
Author s Last Name, Initial(s). (Date of document [if different from date access
ed)]. Title of
document. Title of complete work [if applicable]. Version or File number
[if applicable].
(Edition or revision [if applicable]). Protocol and address, access path, or dir
ectories (date of
access).
Numele autorului, Initiala/Initialele Prenumelui(lor). (Data publicrii docu
mentului [dac
difer de data accesrii]). Titlul documentului. Titlul complet al lucrrii
[dac e cazul].
Versiunea sau numrul fisierului [dac e cazul]. Editia sau revizuirea [da
c e cazul].
Protocolul si adresa, calea de acces sau directoare (data accesrii).
D. Indexul
Lucrrile stiintifice ample pot fi nsotite de liste alfabetice plasate de regul la s
frsit, care
nsumeaz fie cuvinte sau forme (index de cuvinte i forme) discutate sau explicate n
lucrare,
fie nume de autori citati (index de nume sau index de autori), fie nume d
e materii (index de
materii). Trimiterea la pagini este obligatorie deoarece rolul acestor
liste este acela de a
facilita gsirea rapid a locului unde se mentioneaz sau se trateaz ceva.
E. Anexa sau apendicele
Aceast sectiune este specific lucrrilor foarte ample, n care analizele si

discutiile se
bazeaz pe studii de caz, corpusuri de limb, serii de experimente, demon
stratii tehnice
complexe etc.
Plasate la sfrsitul lucrrii, ele pot contine toate acele materiale (tabe
le, texte selectate,
data statistice, scheme tehnice complexe etc.) care, din pricina lungimii sau mu
ltitudinii lor, ar
ntrerupe nepermis de mult firul expunerii si argumentrii.
7.2.4. Redactarea unui raport tehnic
Raportul tehnic este o forma de comunicare scris cu caracter preponderent informa
tiv
si ntindere variabila. Prin specificul continutului, raportul se adreseaz unui p
ublic sau grup
restrns.
Pentru multi dintre studentii care urmeaz cursurile unor facultti tehnice
, raportul
tehnic reprezint una din cele mai ample lucrri solicitate la termene fi
xe si care pregteste
drumul spre alegerea lucrrii de diplom. ntocmirea lui implic o activitate
laborioas,
deoarece informatia acumulat prin lectura crtilor indicate la curs trebui
e combinat cu
rezultatele practice din orele de laborator si practic productiv, cu informatia ac
umulat din
discutii, interviuri profesionale, programe stiintifice de cercetare, sau
informatia preluat de
pe Internet.
De cele mai multe ori, aceste rapoarte tehnice sunt ntocmite pentru a
fi citite de
personalul didactic care le-a solicitat; exist ns si posibilitatea ca ndru
mtorul s solicite
ntocmirea lui nu numai n cadrul sistemului general de evaluare a cunostintelo
r, dar si din
dorinta ca aceste materiale s se constituie ntr-o baz informativ si didac
tic n cadrul
laboratorului sau departamentului, la care s aib acces att studentii din aceeasi gr
up, an de
studiu sau ani diferiti, ct si alti specialisti sau cadre didactice. Stabilirea c
lar a adresabilittii
raportului tehnic este o cerint care nu trebuie s scape din vedere nic
i celui care solicit
ntocmirea lui si nici celui care l redacteaz. n functie de aceasta, se
va stabili ct de
tehnic va fi prezentarea, n sensul adaptrii terminologiei si limbajului specific dome
niului
la nivelul de pregtire si ntelegere a cititorului. Mai mult, n functie de complex
itatea temei
sau subiectului, ndrumtorii pot impune un numr minim sau maxim de pagini.
Dintre principalele caracteristici ale unui raport tehnic n format stand
ard, se pot
aminti urmtoarele:
sectiunea introductiv si cea concluziv trebuie s concorde, astfel nct toate n
trebrile
formulate s-si gseasc un rspuns, explicit sau implicit;
materialul faptic, msurtorile si calculele trebuie diferentiate de contin
utul opinent sau
interpretativ prin includerea lor n capitole sau sectiuni separate;
nu se folosesc exprimri familiare, optndu-se pentru constructiile impersonale;
este necesar includerea unei pagini de titlu, a unui cuprins si numer

otarea atent a
sectiunilor;
numerotarea sectiunilor ncepe de obicei cu introducerea;
este de luat n considerare posibilitatea includerii unei liste de figuri sau
a unei liste de
tabele (de regul dup cuprins) pentru a facilita localizarea rapid a unor
aspecte sau
comentarii;
se poate include o list de sigle si abrevieri si un index de termeni, mai
ales n cazul n
care raportul este foarte amplu.
Sectiunile caracteristice formatului standard sunt urmtoarele:
Rezumat
Rezumatul este o prezentare sintetic a scopului si continutului raportul
ui, din care
trebuie s transpar cu preponderent modalitatea de abordare a temei, aprecierile con
cluzive
si recomandrile. Lungimea rezumatului se stabileste n functie de lungimea
raportului; de
regul, trebuie s se ncadreze ntre 150 si 300 de cuvinte. n alctuirea lui trebuie s se
tin
seama de faptul c e necesar s i se confere o identitate proprie de form si continut
, care s i
permit s functioneze independent de corpul raportului si s poat fi eventual publicat
ntr-o
colectie de rezumate. Aceasta sectiune nu se numeroteaz.
Multumiri
Multumirile nu constituie o sectiune obligatorie, mai ales atunci cnd n
ici nu exist
persoane care s fi ajutat direct la pregtirea si redactarea lui. Multum
irile adresate unei
bibliotecare binevoitoare sau companiei unui animal care a tinut de urt
autorului trei nopti
ct a definitivat raportul ar fi rizibile. E posibil ns ca redactarea raportului sol
icitat s nu fi
fost posibil fr bursa acordat n cadrul unui proiect european, fr colaborarea sau sprij
nul
absolut dezinteresat din partea unor oameni (de exemplu, cunoscuti doar p
rin corespondenta
electronic si care au fost de acord s trimit o serie de articole si materiale.
Cuprins
Introducere
Introducerea are rolul de a informa asupra temei, subiectului sau feno
menului
investigat si de a preciza importanta abordrii respective n contextul do
meniului dat. Dac
raportul se concentreaz n jurul prezentrii unor experimente, introducerea trebuie s
contin
o trecere n revist a abordrilor experimentale anterioare si modul n care abordarea
actual
si propune s continue, s dezvolte, sau s modifice rezultatele obtinute an
terior. Dac
raportul se concentreaz asupra unor dezvoltri, n partea introductiv a rapo
rtului, autorul
trebuie s ofere o identificare a acesteia n contextul domeniului dat, s indice modu
l n care
va fi folosit dezvoltarea, s identifice beneficiarii. Dac raportul este o trecere n
revist, sau
o privire retrospectiv asupra unei problematici de interes, atunci autor
ul va trebui s

informeze exact cititorul asupra naturii compilative, critice sau revizioniste a

demersului sau.
De multe ori unii ndrumtori prefer ca n partea final a introducerii s se formuleze efe
ctiv
ntrebrile la care se vor cuta rspunsuri.
Obiectivele raportului
Declararea scopurilor si intentiilor se poate face ntr-o sectiune separa
t, mai ales
atunci cnd continutul raportului are un caracter informativ demonstrativ.
De multe ori ns,
att ndrumtorii ct si autorii prefer includerea obiectivelor spre sfrsitul introducerii
.
Elemente teoretice
Elementele teoretice se pot grupa separat atunci cnd ntelegerea informatiei dense
din
raport depinde exclusiv de cteva explicitri sau nuantri ale cadrului teoretic gener
al.
Metode, procedee si experimente
Metodele si procedeele folosite vor fi grupate ntr-o sectiune n care va
trebui s se
descrie pe larg modul de lucru, echipamentele folosite, s se precizeze
rolul respectrii
succesiunii unor etape, s se indice greuttile ntmpinate si modul n care s
-a reusit
rezolvarea lor.
Prezentarea rezultatelor
Rezultatele trebuie raportate ct mai simplu si direct. Problema apare n momentu
l n
care trebuie s se decid asupra volumului de informatie inclus n aceast sectiune. De
regul,
trebuie s se opteze pentru acel volum de date care s conving cititorul c s-a ntreprin
s ceea
ce s-a propus si c se poate baza pe concluziile trase. Se recomand includerea rezu
ltatelor n
tabele si prezentarea lor cu ajutorul graficelor.
Discutii si interpretri
Interpretarea si compararea rezultatelor se face n sectiunea destinat discutiilor.
Aici,
obiectivitatea poate face putin loc subiectivittii autorului, prerilor per
sonale, analizei
neajunsurilor din abordare si speculatiilor inteligente.
Concluzii
Concluziile trebuie s derive din ntreg corpul raportului si nu din ultimul cap
itol sau
subcapitol al unei sectiuni mai bine reprezentate. Ele trebuie s respecte
regula celor trei C:
claritate, coerent si conciziune.
Recomandri
Recomandrile au rolul de a semnala sau reveni asupra ctorva aspecte esentiale pr
in
care autorul doreste s tin treaz mintea cititorului, n vederea unei evalur
i obiective a
continutului raportului; aici se pot include si propunerile de continua
re a analizelor, de
sugestii metodologice care ar putea conduce la alte rezultate.
Bibliografie
Bibliografia este o list a tuturor surselor informative folosite pe par
cursul redactrii
raportului. Aceste surse pot fi mprtite n surse primare si surse secunda
re (dictionare,

ghiduri). Criteriul alfabetizrii listei, de regul dup numele autorilor, nu

trebuie pierdut din
vedere.
Apendice
Acesta este rezervat includerii calculelor matematice, schemelor electron
ice
complicate, prezentrii unor fisiere cu informatii despre programe, foi de calcul
tabelar etc.
Un raport tehnic nu trebuie s fie lipsit de prezenta unui sistem de
adnotri, care s
cuprind informatii suplimentare de amnunt, referitoare n principal la sursele de in
formare,
sau informatii cu valoare explicativ si de atentionare a evitrii unor confuzii. O
bligativitatea
folosirii unui sistem de note nu trebuie pus n relatie cu dorinta de a convinge sa
u impresiona
cititorul prin volumul lecturilor; sistemul de note are rolul de a re
face pentru cititor o
traiectorie informativ ce poate fi urmat pentru adnciri, clarificri sau evaluri propr
ii.
Exist numeroase situatii n care formatul standard nu satisface pe deplin
necesittile
de organizare coerent a discursului. n acest sens, se pot avea n vedere urmtoarele v
ariante:
Formatul secvential.
n situatia n care raportul descrie un set de investigatii ntreprinse cu
acelasi scop, dar
care necesit abordri metodologice diferite, fiecare experiment se poate c
onstitui ntr-un
segment aparte, cu propria lui sectiune metodologic si de descriere a
rezultatelor. Partea
introductiv, discutiile si interpretrile vor fi comune.
Formatul asertiv.
Acesta propune schimbarea radical a titulaturii si succesiunii sectiunilo
r n functie de
ineditul informatiei si obiectivele demonstratiei. n loc de banala Introducere, aut
orul poate
folosi o sintagm mult mai direct si mai transparent informativ. Pe baza
unor titluri si
subtitluri cu caracter enuntiativ se poate construi mai usor rezumatul
raportului. Astfel,
cititorul si va putea forma usor si rapid o idee despre continutul raportului.
Formatul introductiv-concluziv.
Acest format propune plasarea concluziilor mult spre nceputul raportului,
imediat dup
introducere. Avantajul ar fi acela c ele nu vor putea fi total ignorate, iar lec
tura raportului se
va derula cu aceste concluzii n minte. Oricum, se recomand o reluare s
au prezentare
rezumativ a concluziilor n finalul raportului pentru a evita ncheierea brusc a mater
ialului.
7.2.5. Redactarea unei ci de vizit
Oamenii au nevoie unii de altii si si cultiv cu grij relatiile pentru a atinge obi
ective
din cele mai variate. De multe ori oamenii simt c, odat pusi n relatie
, contactele lor
nemijlocite si interactive se pot oricnd relua, reprograma sau dezvolta.
Astfel, o carte de
vizit va fi un excelent intermediar, sustintor si relansator comunication
al pentru toate

mediile profesionale. Conditia major pe care acest instrument trebuie s o ndeplinea

sc este
ca imaginea personal sau institutional pe care o promoveaz s fie sincer,
clar si
convingtoare.
Cartea de vizit este purttoarea urmtorului continut informativ obligatoriu:
identitate: nume si prenume
ocupatie/functie/grad profesional
numele institutiei/organizatiei/companiei
informatii de contact: adres, numere de telefon, adres e-mail.
Pentru ca acest continut s fie pus pe deplin n valoare si s ofere o oarecare gara
ntie a
dezvoltrii si ntretinerii relatiilor interumane, este nevoie de un design
inspirat, n ton cu
personalitatea. Gruparea informatiei si plasarea ei ntr-un spatiu dreptun
ghiular nu foarte
generos, alegerea cartonului, caracterelor, culorilor si logo-ului sunt e
lemente care vor pune
ntr-o lumin mai mult sau mai putin favorabil si vor reprezenta persoana
respectiv n
diverse ipostaze. Contextul comunicrii influenteaz nu numai continutul comuni
crii, dar si
maniera n care se comunic, motiv pentru care uneori este nevoie de crti de
vizit care s
comunice distinctie, seriozitate si maxim competent profesional (mai ales
dac se
reprezint interesele unei institutii sau companii), iar alteori este nev
oie de crti de vizita
folosite n mprejurri mai putin formale, cnd se doreste trecerea drept o
persoan
particular.
Functiile administrative detinute la un moment dat sunt un excelent prilej de s
tabilire
si dezvoltare a unor relatii pe termen lung. Desi se spune c omul sf
inteste locul, se
recomand ca tiprirea numelor de persoane pe crtile de vizit oficiale s nu fie ostenta
tiv.
Cheia succesului n lumea de astzi rmne munca dublat de tenacitate si
disponibilitate. Acest ultim element transpare cel mai adesea n crtile de vizit pri
n faptul c
unele persoane decid s tipreasc att datele oficiale de contact, ct si cele
particulare. Din
nefericire, aceast coexistent nu este ntotdeauna sustinut de toate detaliile de desi
gn care s
armonizeze cele dou ipostaze.
Nu e deloc condamnabil si nici rusinoas decizia multor persoane de a-si
valorifica
toate calittile cu care au fost nzestrate, sau pe care le-au dobndit n timp prin
desfsurarea
concomitent a dou sau mai multe activitti profesionale. Numai c atunci cnd
cineva se
decide s-si construiasc o carte de vizit, trebuie s se gndeasc dac nu cumva promovarea
simultan a celor dou imagini profesionale - mai ales n cazul n care dom
eniile n care
activezi nu au nimic n comun nu face dect s estompeze sau s bagatelizeze personalita
tea
complex pe care doreste s o promoveze.
n privinta reversului crtii de vizit, exploatarea acestui spatiu se justific n cel pu
tin
trei situatii:

cnd textul informativ este redactat ntr-o limb ce foloseste si un alfab

et inaccesibil
majorittii, el trebuie nsotit, n functie de contextul cultural, social si
psihologic al
comunicrii, de transpunerea lui ntr-o limb si un alfabet de circulatie;
cnd se simte nevoia ca oportunittile, avantajele sau pur si simplu gam
a variat a
serviciilor oferite de o firm sau companie s fie ct mai transparente si
mereu la
ndemna clientilor;
cnd dezvoltarea relatiilor si mentinerea lor depinde de modul n care e
ste folosit sau
anticipat contextul fizic sau spatial al comunicrii.
7.2.6. Redactarea unei invitaii
Desi trimiterea unui fax sau a unui e-mail pare s fie mult mai la mod, inv
itatia, n
forma sa generic de bilet de intrare la un eveniment rmne o modalitate de comunicare n
scris, care nu se las usor nlturat. Rolul unei scrisori de invitatie, nmnat de regul
ect
persoanei invitate, expediat prin post, curier si doar exceptional prin
fax sau post
electronic, trebuie s creeze persoanei vizate o impresie decisiv nc de la
deschiderea ei.
De aceea, o astfel de scrisoare se tipreste pe o hrtie mai tare, de
bun calitate. Numele
persoanei invitate trebuie s apar neaprat pe plic, iar din continutul in
vitatiei trebuie s
transpar o apreciere a competentelor invitatului, o flatare a persoanei sale
si certitudinea c
este dorit si important. Natura si proportiile manifestrii sunt elementele de baz n
stabilirea
continutului, formei si stilului invitatiei. Tonul unei invitatii poate
varia de la unul intim si
personalizat, n cazul unui eveniment ntr-un cerc restrns, la unul mult mai oficial,
n cazul n
care numrul invitatilor este mare iar acestia provin din sfere diferite de activ
itate. Mai mult,
pentru a risipi orice nuant de convocator, este recomandabil tiprirea cuvntu
lui
INVITATIE naintea formulei de adresare.
Informatiile prezente n invitatie trebuie s rspund celor cinci ntrebri generale:
Cine? Rspunsul la aceast ntrebare ofer lmuriri n urmtoarele directii:
identitatea si calitatea gazdei
identitatea si calitatea invitatilor
dac invitatul vine singur sau nsotit
ce alte persoane mai sunt invitate.
n cazul n care o singur invitatie este adresat n comun mai multor persoane, numele
acestora trebuie asezate n ordine alfabetic. Dac este adresat unei familii
, trebuie numiti
ambii soti, iar numele sotiei l precede pe cel al sotului. Dac manifestrile sunt de
amploare,
iar invitatii provin din cercuri profesionale si sociale foarte variate
, se pot concepe invitatii
tipizate, n care se renunt la formula direct de adresare cu identificarea numelui p
ersoanei.
Ce? Rspunsul va oferi precizri despre genul de eveniment sau ocazie la
care este
asteptat destinatarul invitatiei. Este important s se precizeze ce eveniment va a
vea loc (de
exemplu, dac este vorba despre o nunt sau o nmormntare, cnd unii vor fi pregtiti s

ofere cadouri, altii nu, unii vor fi mbrcati n culori nchise, altii mult p
rea elegant si n
culori prea deschise), pentru a evita punerea n situatii penibile a invitatilor.
Cnd? Nu trebuie omis momentul ( data, ziua, ora) desfsurrii evenimentului, precum
si
gradul de punctualitate solicitat. Este bine ca formulrile alese pentru
solicitarea
punctualittii s nu aib o not imperativ sau abuziv (Rugam nu ntrziati!,
Evenimentul este televizat), ci s se recurg la o formulare putin mai mas
cat a
necesittii prezentrii la timp. O invitatie la cin la orele 19:00 va nsemna c invitatii
se
vor aseza la mas pe la orele 20:00. n cazul n care evenimentul este u
nul de durat,
invitatia trebuie nsotit de un program amnuntit, care va fi, desigur, respectat. In
vitatiile
de dimineat sau de peste zi trebuie s indice n mod orientativ fie durata evenimentu
lui,
fie ora de ncheiere.
Unde? Pentru a avea siguranta c persoanele invitate vor sti unde s se prezinte,
invitatia
trebuie s precizeze adresa exact (strada, numr, zon, pavilion, etaj), prec
um si alte
repere de orientare sau indicatii pentru parcarea masinii, dac este vor
ba despre o zon
aglomerat. Pe spatele invitatiei se poate face o mic schit a amplasamentului.
Cum? n functie de natura evenimentului anuntat, invitatia trebuie s cont
in si cteva
repere legate de modul de desfsurare a acestuia: programul complet al
manifestrii,
ordinea de zi, promisiunea de final (dac ntlnirea este urmat de un cocktail/bufet/ma
s
festiv). Unele indicatii privind tinuta invitatilor pot fi binevenite: ti
nut de sear,
.tinuta lejer/sport, preferabil costum.
Expedierea unei invitatii se face cu aproximativ dou sptmni nainte de data
programat a evenimentului. Trebuie evitate situatiile cnd, din prea mult
zel organizatoric,
invitatiile ajung mult prea devreme si persoanele invitate risc s uite de evenimen
t, sau cnd
invitatiile sunt trimise pe ultima sut de metri, iar agenda de lucru
a invitatilor este deja
complet si nu sufer modificri.
Putini sunt invitatii care se gndesc s trimit un rspuns de confirmare, uneori
din
vina lor, alte ori pentru c gazda nu a solicitat expres confirmarea p
articiprii n finalul
invitatiei. Gazda poate mentiona un numr de telefon sau fax, o persoan de contact
si o dat
limit. n locul formulei clasice: ,, rugam s confirmai participarea dvs.
pn cel mai
trziu pe , la dna tel, se recomand formula diplomatic scurt: ,,RSVP dna, tel,
obtinut prin abrevierea lui ,,Respondez sil vous plat din limba francez. Mai putin si
gur si
mai putin recomandabil este atasarea unui cupon de rspuns pretimbrat, pe
care invitatul
trebuie s-l expedieze naintea unei date limit. Exist si situatii n care, desi invitat
ii rspund
pozitiv invitatiei, acestia ajung s nu-si mai onoreze promisiunea. De aici
si necesitatea de a

verifica telefonic prezenta la manifestare cu o sptmn si apoi cu dou zile nainte.

Oportunitatea expedierii unei invitatii se justific n urmtoarele tipuri de manifestr
i:
aniversri, jubilee, lansri de carte sau discuri, vernisaje, inaugurri, trguri, expoz
itii, lansri
de produse sau servicii, demonstratii, simpozioane, mese rotunde, forumu
ri, conferinte,
congrese, seminarii, nunti, botezuri, pensionari, dineuri, cocktail-uri,
receptii etc. Fie c este
vorba despre evenimente din sfera afacerilor, politicii, administratiei sa
u vietii private, rolul
invitatiei rmne la fel de complex: a face cunoscut evenimentul cu public, n
tr-un cerc mai
mult sau mai putin restrns, dar nchis; a transmite atitudinea si sentim
entele gazdei sau
organizatorului fat de persoanele invitate; a transmite rugmintea de a p
articipa la
eveniment; a conferi dreptul (nu obligatia, pentru c nu este convocare) de acces n
perimetrul
sau incinta n care se desfsoar evenimentul; a se constitui ntr-o carte d
e vizit onorant
pentru gazd sau organizator si a fi material promotional si crlig n favoa
rea gazdei si a
evenimentului respectiv.
7.2.7. Comunicatul de pres
Instrument de baz al relatiilor publice, comunicatul de pres reprezint o informat
ie,
un punct de vedere, o luare de pozitie sau un document oficial transmis spre pub
licare de ctre
un organism sau individ. El are caracterul unei stiri destinate mediatizrii, cu m
entiunea c la
redactarea lui particip oameni care nu sunt angajatii redactiilor de ziare si nic
i a studiourilor
radio sau TV. Presa, radioul si televiziunea sunt doar canalele prin care comun
icatul este dat
publicittii.
n general, un comunicat de pres anunt o noutate de posibil interes pentru public, i
ar
redactarea lui se face n functie de caracteristicile organismului media
ales. Utilitatea
comunicatului de pres trece dincolo de hotarul unei simple comunicri cu
publicul. Prin
difuzarea acestuia, se gratuleaz clienti, se atrag simpatii, se atenueaz
crize si se sting
scandaluri, se demonteaz zvonuri, se mediaz oferte, produse, idei, oameni
si evenimente
importante pentru expeditorul comunicatului si pentru publicul sau.
n functie de prezenta sau absenta unei luri de pozitie, comunicatele de pres pot fi
:
informative (se fac anunturi, se transmit invitatii, se comunic date st
atistice simple,
Ir a se face comentarii si fr situri pe pozitii pro sau contra);
persuasive (se contest, se fac comentarii, se ofer lmuriri, se transmit
opinii de pe
pozitii pro sau contra, se fac dezmintiri).
Redactarea comunicatului de pres
E bine ca nainte de a se trece la redactarea comunicatului, s se veri
fice c stirea
dorit a se face public, poate trezi interesul presei scrise si publicului. Odat lua
t n calcul

oportunitatea difuzrii stirii, informatiile de care se dispune trebuie s

i ele verificate. Stirea
trebuie probat sau confirmat de expeditor nainte ca redactorul unui ziar,
de exemplu, s
decid publicarea ei si, n consecint, s poarte toat rspunderea difuzrii comu
icatului n
paginile publicatiei sale.
Comunicatul se tipreste, de regul, n format A4, pe hrtie alb, simpl, cu sa
u fr
antet si fr margini decorative. Toate marginile au ntre doi si trei cen
timetri. Caseta de
identificare a emittorului trebuie plasat n coltul din stnga sus si trebu
ie s cuprind:
numele institutiei, adresa complet, numele persoanei de contact (purttorul
de cuvnt sau
persoana care a redactat comunicatul), numrul de telefon (de la sediul institutie
i, de acas).
Caseta de identificare cuprinde mentiuni privind data si ora difuzrii comunicatu
lui si
este plasat n coltul din dreapta, mai jos fat de adres. Aici se ofer redactorului inf
ormatii
exacte despre momentul cnd stirea va putea fi transmis: Pentru difuzare
imediat,
Embargo pn la ora 10:00 etc. Mentionarea embargoului se face n cazul n ca
re
evenimentul are loc la o dat viitoare si poate fi incert si este nev
oie de confirmare, atunci
cnd se doreste ca informatia s fie cunoscut mai devreme sau se prefer ca toate inst
itutiile
de pres s transmit comunicatul simultan.
Corpul comunicatului de pres ncepe la o treime din pagin pentru ca spat
iul alb
rmas s fie folosit de redactor pentru diferite adnotri. Titlul trebuie p
lasat ntre caseta de
identificare si corpul comunicatului, aliniat la stnga. El nu va depsi
adresa companiei cu
mai mult de cteva caractere; la nevoie se poate rupe n dou, maximum tr
ei rnduri
suprapuse, se va tipri cu majuscule, iar ultimul rnd va fi subliniat.
Formularea titlului
trebuie s invite la lectur. Pentru a atinge acest scop, titlul va fi
scurt, ct mai explicit si
incitant, pe un ton nu prea formal, nicidecum sec sau birocratic.
Lead-ul (paragraful initial) este replica de deschidere sau fraza de atac care rez
um
esentialul din stire. De regul, el se distinge de restul textului prin caracterel
e italice sau bold,
va include o mare parte din rspunsurile la ntrebrile cine?, ce?, unde?, cnd?, de ce?
si nu va
ocupa mai mult de 5-6 linii de text.
Textul propriu-zis al comunicatului va dezvolta paragraful initial, prez
entnd
informatiile n ordinea descresctoare a importantei lor. Aceast structur de
piramid
inversat permite o lectur mai usoar, iar din motive de spatiu sau intere
s informational
redus, se poate renunta la ultimele aliniate.
Textul comunicatului se scrie la dou rnduri, niciodat la un rnd. Dac depseste o
pagin, se va mentiona continu n subsolul paginii. Pentru a marca sfrsitul comunicatulu
i,

se foloseste cuvntul sfrsit sau, mai des ntlnit, simbolul #####. n josul paginii tre
s apar numele, prenumele si semntura managerului care autorizeaz transmiter
ea
comunicatului, eventual si stampila organizatiei.
Dateline-ul este caseta din partea dreapt, plasat ntre titlu si lead, care indic loc
ul si
data redactrii comunicatului. Se foloseste pentru a indica editorului locatia geo
grafic. Dac
localitatea nu are un nume cunoscut, se specific si judetul, iar n cazul n care com
unicatul va
fi difuzat ctre medii de pres strine, se va mentiona si tara.
Limbajul folosit n redactarea comunicatului de pres trebuie s fie simplu si accesib
il
publicului larg, fr exprimri pretioase sau excese de jargon. Citatele scu
rte vor nviora
stirea, dar nu este indicat sa ncepem comunicatul cu un citat; plasarea lui
cea mai potrivit
este n corpul comunicatului.
7.3. Comunicarea mediat de calculator
Comunicarea mediat de calculator (CMC) desemneaz transmiterea si primirea
de
mesaje folosind computerele n scopul introducerii, prelucrrii, stocrii si expedieri
i de date.
Odat cu explozia Internetului si aparitia sistemului global de hipertext, calcul
atorul a
ptruns cu repeziciune n viata fiecruia. Internetul a devenit o nou modalitate de pre
lucrare,
prezentare si comunicare a informatiei ce permite implementarea unor noi modele
si concepte
pn acum de neimaginat: de la un alt mod de a parcurge informatia scris utiliznd refe
rinte
ncrucisate generate de hyperlink-uri, la prezentri multimedia ce includ t
ext, imagini,
animatii si sunete n aceeasi entitate; de la anchete sociale si statis
tici n timp real generate
simultan cu schimbarea datelor de intrare, la prezentarea informatiei s
i adaptarea ei la
utilizatori. Noile paradigme, generate de Internet prin World Wide Web,
conduc la un mod
fundamental diferit, mult mai complex si mai eficient, de transmitere
si prelucrare a
informatiei, fortndu-se barierele spatio-temporale ale modelelor precedente
. Potentialul
World Wide Web-ului e nesfrsit. Desi este o tehnologie tnr, n numai ctiva ani aplicati
ile
au nceput s se structureze si s ia cu asalt societatea. Comertul electr
onic (e-commerce)
ncepe s prind bine rdcini si s se maturizeze: de la cumprarea de crti, flori
i discuri
on-line, s-a trecut deja cu usurint la cumprarea de televizoare, mobil s
i chiar locuinte.
Pornind de la e-commerce si sustinute de marketing, realizrile sunt spe
ctaculoase; massmedia traditionale s-au atasat si ele rapid, peste noapte, la Internet,
nvtmntul si educatia
caut s fie n primele rnduri, angajrile, pltile bancare, cumprarea de bilete si rezerv
e
de locuri n hoteluri sunt elemente ale unei realitti pe care deja o trim.
n chip cu totul paradoxal, cei mai critici rmn tot tehnicienii computere
lor si

specialistii IT. n spatele utilizrilor curente, oamenii caut deja alte po

sibilitti uriase
neexploatate nc si vegheaz asupra pericolelor legate de fragilitatea tinerei tehnol
ogii. Unele
restrictii tehnice devin din ce n ce mai sufocante pentru mptimitii calc
ulatoarelor.
Progresele tehnologice mult trmbitate si mult asteptate se dovedesc mai
greu de ndeplinit
dect se prea la prima vedere. Liniile de comunicatie, mai ales cele de telefonie,
din ce n ce
mai aglomerate, abia mai suport masivele volume de tranzactii ce cresc
zilnic n progresie
exponential. Volumul informational si viteza de trafic a informatiei cer
ute de tehnicienii
dornici s-si materializeze ideile sunt mult prea mari fat de capacitatea
existent a
infrastructurii. Computerele, n special PC-urile de pe birourile si mese
le oamenilor, se
nvechesc prea repede devenind neadecvate noilor tehnologii. Pn si adresele de Inte
rnet au
devenit o marf a crei cutare e mai mare dect posibila ofert. Unii dintre noi
se plng c
dup attia ani de revolutie tehnologic, nc nu se poate vedea bine un film
pe Internet,
realitatea virtual e nc n stadii experimentale, inteligenta artificial pare
un nceput fr
sfrsit, n vreme ce alti utilizatori, care de-abia au prins gustul jocul
ui cu mouse-ul si a
mediilor de programare cu ferestre, afl cu mirare c pentru altii aceste
a sunt deja unelte
perimate conceptual. Exist ns si ntrebri de ordin pragmatic, care ne frmnt pe noi tot
i
la care numai timpul si studiile sociologice vor putea rspunde: Contribuie posta
electronic la
cresterea productivittii muncii? Stimuleaz comunicarea electronic participare
a activ a
comunittilor la viata politic si social? Ajut ea la acumularea de cunostin
te? Promoveaz
n vreun fel telecomunicatiile centralizarea si concentrarea mijloacelor mass medi
a? Mascnd
orice sugestii referitoare la ras, sex, trsturi fizice sau handicapuri, p
oate oare CMC s
desfiinteze ierarhizarea social?
Marea aventur a CMC ncepe ca newbie (utilizator nou aprut n retea). Unii
utilizatori vor oferi acestora asistent si ndrumare, dar de cele mai multe ori ei
vor avea parte
de un tratament mai dur. Motivele sunt extrem de variate: fie pentru
c ncearc s obtin
informatii care de fapt pot fi gsite cu usurint n documentele FAQ, fie
pentru c se fac
vinovati de spamming (pislogeal), fie pentru c au scpat prea multe greseli de ortograf
ie,
nu au folosit un metalimbaj corespunztor, un numr suficient de abrevieri, sau au e
xagerat cu
utilizarea emoticon-urilor. Veteranii computerelor detin o pozitie social
privilegiat, pentru
c se presupune c au fost initiati n domeniul CMC pe vremea cnd Internetul era mai di
ficil
de folosit datorit interfetei mai putin prietenoase a sistemului de operare UNIX;
de aici ideea

c au reusit s stpneasc mai multe cunostinte si au dezvoltat o abilitate sporit n utili

area
computerului. Utilizatorii experimentati consider c au jucat un rol activ
n modelarea
Internetului si transformarea lui n sistemul receptiv, rational si dens
care este astzi.
nceptorii cu statut de newbie, care tocmai s-au conectat si vneaz plceri mrun
sunt
catalogati drept paraziti sau prdtori ai sistemului.
Pe listele de e-mail, utilizatorii experimentati impun imediat respect prin pozi
tia socioprofesional si dovezile permanente de competent pe care le ofer grupurilor. Tot de
respect
si ceva atentie se vor bucura si utilizatorii noi, care n scurt timp fac dovada c
stpnesc bine
putinul pe care l stiu si folosesc corespunztor vocabularul de baz, ntreb
uinteaz cu
abilitate elementele de jargon, apeleaz inspirat la registrele specializate ale l
imbii, stpnesc
arta persuasiunii si argumentrii logice, evit comentariile personale, malitioase s
au meschine.
Este interesant c toti nceptorii care reusesc s se apropie de aceste con
ditii se pot trezi
dintr-o dat promovati nu numai valoric, dar si social pe listele de discutii.
A detine o anumit putere si pozitie pe listele de discutii nseamn c mesajele proprii
vor fi ntotdeauna citite naintea altora, iar indicatiile si sfaturile da
te vor cntri mai greu.
Acesti mentori spirituali ai retelelor sunt cei care domin discursul, c
are dau tonul, care
hotrsc ceea ce se cade a fi discutat si ceea ce poate fi lsat de-o parte. Micile lo
r greseli pot
fi trecute cu vederea sau iertate cu mai mult usurint.
n timp ce comunicarea scris se bazeaz pe o evaluare fonologic, cea scris
este
adesea sever analizat, att la nivel morfologic ct si lexical. Dat fiind
faptul c ecranul
computerului ofer mai mult flexibilitate n aranjarea textului dect o masin
de scris si
permite chiar manipulri textuale mult mai precise dect cele efectuate n cazul redac
trii de
mn a scrisorilor, este fireasc luarea n consideratie si a altor criterii de evaluare
a mesajelor
e-mail.
Acestea trebuie judecate si din punctul de vedere al folosirii anumito
r editoare de
texte, alegerea caracterelor, stabilirea spatiilor dintre rnduri si a mo
durilor de aliniere,
includerea textului n chenare etc. Este interesant de observat c, n timp ce astfel
de facilitti
pot fi la ndemna oricui, utilizarea lor n mesajele e-mail pune probleme tocmai pent
ru c nu
toti utilizatorii folosesc aceleasi utilitare. Desi unii utilizatori nu
ar trebui s fie condamnati
pentru c nu folosesc, din diverse motive (financiare, de cunoastere), u
n anumit program
pentru crearea unor mesaje de email care s aib un anumit impact asupra
destinatarului/destinatarilor, sociologii au constatat faptul c de cele mai multe
ori acestia sunt
usor desconsiderati si priviti ca ignoranti. Multi utilizatori sunt ast
fel acuzati de lucruri care

apar n mesajele lor tocmai datorit lipsei standardizrii formatelor mesajelor de e-m
ail.
7.3.1. Blogul
Un blog (prescurtare de la web log) este o publicatie web ce contine articole pe
riodice,
de obicei cu caracter personal (asemenea unui jurnal), fiind afisate n
ordine cronologic
invers.
Dac la nceput blogurile erau actualizate manual, cu timpul au aprut unelte
care s
automatizeze acest proces, fcnd acest gen de publicatii accesibile publicului larg
. Utilizarea
unui astfel de software bazat pe navigator este acum un aspect obisnuit al blogg
ing-ului.
Scopul blogurilor variaz foarte mult, de la jurnale personale la arme ale campa
niilor
politice, ale programelor media sau ale diferitelor companii. De asemen
ea, ele variaz si n
functie de autor - de la unul singur la o comunitate ntreag. Blogurile
pot constitui, de
asemenea, o surs important de cstig.
Multe webloguri permit vizitatorilor s lase comentarii publice, crend ast
fel o
comunitate de cititori centrat n jurul blogului; altele nu sunt interactive.
Totalitatea blogurilor si a autorilor de bloguri a fost denumit blogosfer.
7.3.2. Neticheta
Cuvntul netichet provine din englezescul netiquette, care desemneaz un set
de
reguli si conventii ce trebuie respectate n utilizarea Internetului n ge
neral si a postei
electronice, n special. Acest set de reguli reflect o anumit experient a
convietuirii
armonioase n mediul electronic si are rolul de a elimina posibilele conflicte, nen
telegeri sau
interpretri eronate. Unele din regulile etichetei retelei sunt asemntoare regulil
or din codul
bunelor maniere privind aspecte variate, precum adresarea politicoas, con
descendent, sau
pstrarea decentei n comunicare. La fel ca si n viata de zi cu zi, toate abaterile d
e la regulile
comunittii nu pot trece nesanctionate.
Cu ceva timp n urm, Internetul era domeniul initiatilor n transportul in
formatiei si
utilizarea protocoalelor; astzi el nu mai reprezint o restrictie sau o
noutate. Originea
etichetei retelei nu poate fi legat de o anumit surs. Regulile au fost
create si adunate de
nsisi utilizatorii cu initiativ ai internetului, care au dorit s ofere p
roaspetilor utilizatori un
cadru civilizat si armonios de manifestare si dezvoltare n cultura Internetului.
Asa se face c
setul de reguli a luat fiint prin sondarea prealabil a opiniilor utilizatorilor n d
iverse situatii
si compilarea unor surse sau ghiduri aprute la un moment dat n urma u
nor initiative
personale sau de grup. S-ar putea spune c rolul acestor reguli este, cel putin de
ocamdat, mai
mult descriptiv dect prescriptiv. Cum Internetul nu este n posesia nimnui,
iar etica retelei
nu a fost formulat de nici o autoritate, cum se poate face ca aceste reguli s fie

totusi nsusite
si folosite? n general constrngerile venite din interiorul unui sistem s
unt privite cu mai
mult bunvoint dect cele impuse din afara lui, iar oamenii prefer s-si fac
mai multi
prieteni dect dusmani. Asa se face c, atunci cnd utilizatorii Internetulu
i observ o
desconsiderare ostentativ a etichetei retelei, vor ncerca s o sanctioneze trimitnd u
n e-mail
dojenitor utilizatorului n cauz, sau se vor plnge Furnizorului de Servicii, care va
trebui s
intervin n stingerea conflictului.
Ansamblul de norme si reguli care compun neticheta poate fi mprtit dup
cum
urmeaz:
A. Norme privind identitatea utilizatorului
se interzice utilizarea aceluiasi identificator de ctre mai multi utilizatori;
citirea, copierea, modificarea sau stergerea fisierelor sau datelor apartinnd al
tor utilizatori
Ir acceptul lor sunt interzise;
se sanctioneaz att depsirea ct si modificarea restrictiilor impuse de adm
inistratorul
retelei;
orice actiune neautorizat si deliberat care duneaz, deregleaz, modific sau defecteaz
un alt sistem din retea reprezint o nclcare a normelor CMC, indiferent
de localizarea
sistemului afectat si perioada de timp ct respectivul sistem nu a func
tionat la
performantele normale;
se interzice utilizarea comercial a unor facilitti si/sau servicii fr obtinerea of
icial sau
legal a acestui drept.
B. Norme privind scrierea unui mesaj
alinierea rndurilor la marginea din stnga; efectele centrrii titlurilor s
au formulelor de
adresare nu pot fi prevzute pe ecranele destinatarilor;
lsarea unui rnd liber ntre paragrafe; nu se recomand folosirea tastei
tab si nici
indentarea primului rnd al paragrafului;
nu se scriu mai mult de 60-70 de caractere pe un rnd si nu se int
roduc caractere de
control;
nu se formateaz textul, deoarece este posibil ca destinatarul s folosea
sc un terminal
alfanumeric sau un mailer care s nu recunoasc formatarea; mai mult, est
e posibil ca
acele caractere folosite s nu fie disponibile pe calculatorul destinatarului;
semnarea mesajului este obligatorie, mai ales dac este postat ntr-o list de discut
ii;
semntura nu trebuie s fie foarte lung si trebuie s includ numele complet;
se recomand limitarea la tratarea unui singur subiect ntr-un mesaj si
completarea
pertinent a cmpului Subject;
nu se foloseste scrierea cu majuscule dect foarte rar, pentru a subli
nia un aspect foarte
important, sau pentru titluri; scrierea cu majuscule este de regul inte
rpretat ca
RCNET;
pentru a sublinia sau accentua un anumit *cuvnt*, el se ncadreaz ntre asteriscuri;
citarea _unei crti_ sau a unei lucrri se poate face ntre liniute de subliniere (un

derscore);
se recomand explicitarea datelor calendaristice, pentru a evita confuziile ce se
pot ivi din
pricina coexistentei mai multor conventii continentale;
dac se transmite ceva ce pune n discutie actiunea unui film, roman sau spectacol
TV, se
introduce <SPOILER> n partea de sus a mesajului; astfel,
destinatarii pot
sri peste el,
dac nu vor s stie finalul actiunii.
C. Norme referitoare la continutul mesajului si atitudinea expeditorului
Se vor evita exprimrile dure si vulgare;
nu se posteaz niciodat un mesaj privat ntr-o list de discutii, fr aprobarea autorului
;
atentie la glume si sarcasm; este posibil ca n absenta mimicii, inton
atiei si gesturilor,
destinatarul s nu nteleag corect mesajul sau, mai mult, fondul lui cultural si reli
gios s-l
conduc la o interpretare care nu a fost luat n calcul la trimiterea mesajului; se v
or folosi
cu moderatie semnele cunoscute sub denumirea de smileys sau emoticons;
se critic ideea si nu persoana;
nu se reactioneaz violent la ceea ce tocmai s-a citit pe ecran; nu se
formuleaz imediat
rspunsul, se ia un timp mai mare de gndire si apoi se rspunde cu diplomatie;
se rspunde cu precautie la mesajele care au fost transmise mai multor abonati,
deoarece
n unele sisteme rspunsul redactat poate fi transmis tuturor persoanelor
care au primit
mesajul initial, ceea ce ar putea include pe toti abonatii.
7.3.3. Glife ASCII
Utilizatorii postei electronice si participantii n grupurile de discutii
folosesc adesea
figuri asezate culcat (pe o parte), fcute din caractere ASCII standard, pentru a
plasa mesajul
n context. Glifele ASCII sunt utilizate n comunicarea mediat de calculator pentru a
suplini
lipsa inflexiunilor verbale, a mimicii si gesturilor, pentru a puncta
starea emotional, sau
atitudinea participantilor fat de subiectul conversatiei. Aceste figuri a
u fost inventate si
folosite pentru prima dat n 1980 de un american din Pittsburgh, Scott Fahlman, n me
sajele
expediate prin BBS-uri.
Frecventa aparitiei lor (mai mult de trei ntr-un mesaj) indic faptul c este vorba d
e un
newbie care doreste s se fac remarcat.
Iat care sunt semnificatiile celor mai ntrebuintate glife ASCII:
:-) zmbesc n timp ce fac aceasta glum
:-(
m ntristeaz ceea ce am spus
:-<
sunt de-a dreptul trist sau dezamgit
;-)
fac cu ochiul sau fac o aluzie n legtur cu gluma asta
:?-(
plng, este cu adevrat trist pentru mine
:-@
sunt de-a dreptul socat
:-D
sunt teribil de amuzat de ceea am scris mai nainte
:-o
casc, este att plictisitor
:-7
spun asta cu ironie
>:-(
sunt suprat si ngrijorat de acest lucru
:-9
m ling pe buze
x-(
am murit, asta m-a dat gata
:-/
sunt sceptic

:-*
te srut
:-Q~
fumez
:-?
fumez pip
:-p
ti fac n ciud scotnd limba la tine
:-T
fr glum, sunt serios n ceea ce spun
[:- )
am cstile pe urechi
:-{ }
ti trimit bezele
(()):** mbrtisri si pupici
#-)
am fcut-o lat la petrecere
@-}-- un trandafir pentru tine
:-]
sunt nehotrt
:-C
sunt extrem de trist
7.3.4. Clientul de e-mail
Un program client de post electronic permite comunicarea cu serverul, vizualizare
a
mesajelor primite, compunerea mesajelor de expediat si, nu n ultimul rnd, organiza
rea ntrun mod ct mai convenabil a mesajelor. Toate aceste functii sunt strns mpletite.
Functia de comunicare se realizeaz de regul n mod automat. n unele cazuri,
ns,
legtura cu serverul poate s nu fie permanent. De cele mai multe ori, conectarea la
server se
face la anumite intervale de timp, moment n care se realizeaz transferul mesajelor
trimise, se
aduc mesajele primite, iar legtura este imediat eliberat. Majoritatea progra
melor permit ca
de fiecare dat cnd se expediaz un mesaj, s se stabileasc si legtura, iar
mesajul s fie
trimis imediat. Aceast optiune este indicat doar n cazul n care conexiune
a se face prin
retea local. Utilizatorii conectati la server prin linii telefonice nchir
iate vor alege solutia
optim si anume conectarea explicit, pentru a minimiza utilizarea liniei t
elefonice. n acest
caz, momentul expedierii mesajului nu coincide cu transmiterea lui efectiv.
Functia de vizualizare este cea care permite citirea mesajelor. Este recomandabi
l s se
stabileasc drept caracter de afisare pentru programele care permit acest
lucru, un tip de
caractere monospatiate (de exemplu, Courier) deoarece, de multe ori, cei
care compun
mesajele utiliznd terminale alfanumerice recurg la alinieri ale textului
pentru a-i spori
lizibilitatea. Majoritatea mailerelor au ns posibilitatea de a afisa si
texte formatate, n
principal HTML. Exist si posibilitatea ca mesajelor primite s le fie atasate si fi
siere binare.
n acest caz, n mesaj vor aprea pictograme corespunztoare tipurilor de fisiere atasat
e, iar de
regul, un dublu clic pe una din acestea va lansa aplicatia potrivit.
Functia de compunere este realizat cu ajutorul unui editor specializat care cupri
nde o
parte de procesare de text si o parte de comenzi specifice. Editarea
unui mesaj ncepe cu
completarea unor cmpuri generice care formeaz antetul mesajului (header). Header-u
l este
echivalentul electronic al plicului, deoarece contine informatiile publice necesar
e sistemului
de mesagerie electronic pentru manevrarea scrisorii. Cele mai importante
cmpuri care

trebuie avute n vedere sunt:

TO: n acest cmp se va trece adresa destinatarului.
Cc: n cmpul Carbon copy (copie la indigo) se pot scrie adresele persoane
lor care s
primeasc o copie a scrisorii. Persoanele ale cror adrese sunt trecute n
acest cmp se mai
numesc si destinatari secundari.
Bcc: n cmpul Blind carbon copy (copie confidenial) se pot trece adresele unor dest
inatari
secundari, numai c, spre deosebire de copia simpl, destinatarii primari nu vor sti
c exist si
alte persoane care au primit o copie a mesajului.
Subject: n acest cmp se va tipri un cuvnt sau o expresie care s evoce subiectul mesaj
ului.
Dintre comenzile specifice compunerii, se pot mentiona:
Reply: comanda spuns este disponibil cnd se citeste un mesaj, sau la sele
ctarea unui
mesaj dintr-unul din dosarele tematice. Cu aceast comand se poate lansa c
ompunerea
unui nou mesaj, iar avantajul folosirii acestei comenzi ar fi aceea c
anumite cmpuri ale
antetului se vor completa automat. Astfel, adresa expeditorului mesajului cruia i
se rspunde
va aprea automat n cmpul To:.
Dac mesajul cruia se doreste s i se rspund contine o adres n cmpul Reply To
din antet, atunci la aceast adres va fi trimis mesajul. n cmpul Subject va fi copiat
subiectul
mesajului original, dar precedat de Re:. Corpul mesajului va fi citat (quote) n ntregi
me,
adic va rmne n editor, dar fiecare linie va fi prefixat de caracterul > (acesta este c
zul
cel mai comun, dar exist si alte conventii pentru citare). n acest fel
, se poate rspunde
punctual, se pot pstra citatele relevante, se poate redacta rspunsul n m
anier compact si
lsa la sfrsitul rspunsului scrisoarea original citat integral, se poate chi
ar s se stearg
(partial sau integral) partea citat din mesajul original.
Spre deosebire de Reply, comanda Reply to all permite generarea unui rspuns adres
at
tuturor destinatarilor mesajului original (inclusiv expeditorului), optiun
ea utilizndu-se mai
ales n dezbaterile prin e-mail. Comanda Forward (trimite mai departe) per
mite generarea
unui mesaj n corpul cruia este citat ntregul mesaj original, iar subiect
ul este prefixat de
FW. n acest caz, trebuie se completeze cmpurile To, Cc sau Bcc. Exist att posibilitate
a
editrii mesajului original. ct si cea a comentrii lui. Utilitatea comenzi
i se dovedeste n
cazurile n care se doreste aducerea la cunostinta altor persoane continutul integ
ral sau partial
al unui mesaj primit.
Comanda Redirect este asemntoare comenzii Forward, numai c, de regul,
subiectul si corpul mesajului rmn aceleasi (exist, desigur, si posibilitat
ea editrii). Noii
destinatari vor primi mesajul ca si cum le-ar fi fost trimis direct, numai c la
numele si adresa
expeditorului se adaug textul by way of urmat de numele si adresa celui
care a fcut

redirectionarea si care e posibil s fi procedat si la modificarea cont

inutului mesajului
original.
7.3.5. Semntura de e-mail
Semntura de e-mail este o modalitate de individualizare a unui mesaj e
lectronic.
Aceasta este un fisier text, care se insereaz automat oricrui nou mesaj
compus. n mod
traditional, semntura de e-mail trebuie s contin: numele si prenumele, functia (eve
ntual) si
datele de contact considerate necesare (adresa de e-mail, adresa pentru corespo
ndent scris,
numere de telefon si fax, adresa paginii web - personal sau a firmei reprezentate
). Pentru cei
care doresc s atrag si mai mult atentia, semntura poate s includ si alte elemente, cu
m ar
fi caractere ASCII, elemente de art ASCII, sau citate.
8. BIBLIOGRAFIE
1. Bougnoux, Daniel, Introducere n tiinele comunicrii, Ed. Polirom, Bucuresti, 20
00
2. Burt Shelley, Fii pregtit pentru interviu, Editura Tehnic, Bucuresti, 1999
3. Chiriacescu, Adriana, Laura Muresean, Virginia Barghiel, Alexander Hol
linger,
Corespondenta de afaceri n limbile romni englez, Ed. Teora, Bucuresti, 1999
4. DeFleur, Melvin L., Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicrii de mas, Ed. P
olirom,
Bucuresti, 1999
5. Dncu, Vasile Sebastian, Comunicarea simbolic. Arhitectura discursului pu
blicitar,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999
6. Dospinescu, Vasile, Semne i cunoatere n discursul didactic, Editura Junimea, I
asi, 1998
7. Dragos, Elena, Introducere n pragmatic, Casa Crtii de Stiint, Cluj-Napoca, 2000
8. Drgan, Ioan, Paradigme ale comunicrii de mas. Orizontul societii media
tice, p. I,
Casa de Editur si Pres Sansa S.R.L., Bucuresti, 1996
9. Flichy, Patrice, O istorie a comunicrii moderne. Spaiu public i via
privat, Ed.
Polirom, Bucuresti, 1999
10. Hartley, John, Discursul tirilor, Ed. Polirom, Bucuresti, 1999
11. Pease, Allan, Limbajul trupului, Editura Polimark, Bucuresti, 1995
12. Prutianu Stefan, Manual de comunicare i negociere n afaceri. Comunicar
ea, Ed.
Polirom, Bucuresti, 2000
13. Rata, Georgeta, Contribuii la teoria comunicrii, Editura Mirton, Timisoara,
2001
14. Rckle, Horst, Limbajul corpului pentru manageri, Editura Tehnica, Bucuresti,
2000.
15. Siewert, Horst H., totul despre INTERVIU n 100 de ntrebri i rspunsuri
, Editura
Tehnic, Bucuresti,1999
16. Van Cuilenburg, J.J., O.Scholten, G.W. Noomen, tiina comunicrii, Ed.
Humanitas,
Bucuresti, 2000.
17. Vlad, Carmen, Textul aisberg, Casa Crtii de Stiint, Cluj, 2000.