P. 1
Hanul Ancutei

Hanul Ancutei

|Views: 924|Likes:
Published by Whisper Whys
hanul ancutei
hanul ancutei

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Whisper Whys on May 08, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/10/2014

pdf

text

original

STRUCTURA ŞI CONŢINUTUL ESEULUI Publicat în 1928, volumul Hanu Ancuţei reprezintă pentru creaţia lui Mihail Sadoveanu „capodopera

de la răscruce”( N. Manolescu, Sadoveanu sau utopia cărţii,); face trecerea spre etapa marilor cărţi sadoveniene, dar este şi o sinteză a elementelor întâlnite în povestirile anterioare: „lumea ţărănească, natura, idilicul, legenda, oralitatea"'. IPOTEZA Povestirea Fântâna dintre plopi face parte din volumul Hanu Ancuţei de Mihail Sadoveanu. Realizat prin tehnica povestirii în ramă, volumul „e un fel de Decameron în care câţiva obişnuiţi ai unui han spun anecdote”( G. Călinescu). Dar ciclul nu este doar o suită de nouă povestiri narate de nouă povestitori, ci un ansamblu armonios pe tema povestirii înseşi, în care unificator este ritualul zicerii: „Hanu Ancuţei e cartea povestirilor, a istorisirilor de demult, a iniţierii în arta desăvârşită a naraţiunii! Căci ciclul acesta are valoarea unei arte poetice pentru înţelegerea structurii povestirii, pentru decantarea treptelor şi etapelor compoziţionale ale genului”( Ion Vlad, Povestirea. Destinul unei structuri epice,) ARGUMENTE Hanu Ancuţei are forma povestirii în ramă deoarece nouă naraţiuni de sine stătătoare sunt încadrate într-o altă naraţiune, prin procedeul inserţiei, care utilizează formule specifice. DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR Tehnica povestirii în ramă presupune duplicarea instanţei narative. INSTANŢELE COMUNICĂRII NARATIVE: AUTOR, NARATOR(I), PERSONAJ(E), ASCULTĂTOR(I) Există un povestitor al naraţiunii-cadru care asistă ca martor la seara de la han, devenind ascultător al fiecărei naraţiuni rostite de ceilalţi naratori. Nu are nume, dar este acceptat de ceilalţi, ceea ce dovedeşte preţuirea lor, faptul că este recunoscut ca unul dintre ei. Prezenţa sa este redată prin utilizarea persoanei I în naraţiune şi conferă iluzia autenticităţii. Această voce narativă este cea delegată de autor spre a-1 reprezenta, fapt care îl face pe criticul N. Manolescu să afirme: „Vocea anonimă care înfăţişează obiceiurile de la Han, la începutul cărţii, este a autorului". Ceilalţi naratori, personaje în naraţiunea-cadru şi, pe rând, ascultători, au în povestirile relatate de ei roluri diverse: narator-martor, personaj-narator, de unde varietatea diegezei şi caracterul polifonic. Ei aparţin unor categorii sociale diferite: comisul Ioniţă (Iapa lui Vodă), călugărul Gherman (Haralambie), moş Leonte Zodierul (Balaurul), căpitanul de mazili Neculai Isac (Fântâna dintre plopi), Ienache Coropcarul (Cealaltă Ancuţă), ciobanul (Judeţ al sărmanilor); negustorul Dămian Cristişor (Negustor lipscan), orbul/ rapsod şi calic orb (Orb sărac), mătuşa Salomia şi Zaharia fântânarul (Istorisirea Zahariei făntănarul). ACTUL NARĂRII Povestirile se situează într-un plan al trecutului, principala lor caracteristică fiind evocarea unei lumi apuse, a „celeilalte Ancuţe". Cei nouă povestitori transfigurează prin cuvânt măiestrit experienţe personale, mărturii ale unui vechi mod de viaţă, iar al zecelea, anonim, ridică aceste experienţe la rang de cultură şi le dă valoarea perenităţii.

Cele trei niveluri ale timpului narativ sunt: timpul povestirii/ al naratorului anonim (autorul). iar hanul este un topos al povestirii. vite şi căruţe şi habar n-aveai dinspre partea hoţilor".. Belşugul roadelor face posibilă întâlnirea călătorilor într-un spaţiu unic. Ospăţul este un ceremonial al împărtăşaniei.era cetate. pe care o salvează însă forţa creatoare a povestirii. de s-au crucit doi ani muierile care se duceau la târg la Roman. Şi.]".Naraţiunea-cadru este răsfirată de-a lungul întregului text şi include cele nouă povestiri.căci se înfiora prelung".. El este cadrul unora dintre întâmplările relatate şi are chiar rolul unui personaj ce rezonează la trăirile povestitorilor: „îl simţise şi hanul . al celeilalte Ancuţe.] Ş-atătea oale au fărâmat băutorii. Este utilizată tehnica homerică a ascunderii unor date spaţio-temporale relativ precise îndărătul unor imagini ce par să ţină de fabulos. Dar misterul timpului mitic şi fantastic. demult". ale celeilalte Ancuţe. „într-o toamnă aurie". [.. timpul povestit/ al toamnei aurii când se spun toate povestirile şi timpul evocat. promisiune neonorată până în final. oameni încercaţi şi meşteri frigeau hartane de berbeci şi de viţei [. cadrul întâlnirii povestitorilor. imagine a paradisului pierdut: „Taberele de cară nu se mai istoveau. Interesul ascultătorilor este susţinut între povestiri de promisiunea comisului Ioniţă de a spune „o poveste cum n-am mai auzit".. ocotitor ca o cetate şi cunoscut călătorilor din vremurile vechi. la focuri. . în povestirea-cadru. pentru că reconstituie prin forţa cuvântului o lume şi sta sub semnul vârstei de aur. este dezlegat de indici ai timpului istoric. Avea nişte ziduri groase de ici până colo. hanul este un loc de popas şi de petrecere. când se porneau poveştile la Hanu Ancuţei. loc de întâlnire a diferitelor destine şi poveşti ale unor oameni din diverse straturi sociale: „Trebuie să ştiţi dumneavoastră că hanul acela al Ancuţei nu era han. al ploilor năprasnice şi al „balaurului negru în nouri". la Hanu Ancuţei. care mijloceşte ritualul povestirii. care evocă nostalgic toamna aurie „într-o depărtată vreme" a tinereţii sale. Timpul povestirii este magic. Incipitul ei fixează coordonatele spaţio-temporale. al comuniunii. Lăutarii cântau fără oprire. Zidurile hanului-cetate au valoarea simbolică a graniţelor între lumea realului şi lumea povestirii. Finalul naraţiunii-cadru şi al volumului sugerează ideea de crepuscul al unei civilizaţii. . Valoarea simbolică a hanului este aceea a unui centru al lumii. şi nişte porţi ferecate cum n-am mai văzut în zilele mele. se observă impresia de atemporalitate: „într-o depărtată vreme. în cuprinsul lui se puteau oploşi oameni. iar starea de beatitudine favorizează plăcerea narării. Aşezat la răscruce de drumuri (destine). războiul ruso-turc: „împăratul-alb şi-a ridicat muscalii lui împotriva limbilor păgâne". ceea ce sugerează faptul că povestea poveştilor este aceea niciodată rostită şi că se acordă tăcerii valoarea absolută a misterului inaccesibil. Spaţiul povestirii are valoare mitică.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->