CUPRINS:

INTRODUCERE ............................................................................................................................2 CAPITOLUL I CERCETAREA CRIMINOLOGIC A PERSONALITII INFRACTORULUI. PROBLEME TEORETICE I METODOLOGICE...............................6 1.1. Conceptul i trsturile personalitii infractorului................................................................6 1.2. Clasificri i tipologii ale infractorilor.................................................................................16 1.3. Personalitatea infractorului obiect de studiu al criminologiei..............................................38 CAPITOLUL II FORMAREA PERSONALITII INFRACTORULUI..............................41 2.1. Formarea personalitii infractorului- aspecte pedagogice i psihologice............................41 2.2. Impactul mediului social asupra formrii personalitii infractorului..................................61 2.3. Formarea personalitii ca premis a comportamentului infracional.................................61 CONCLUZII..................................................................................................................................72 Literatura ......................................................................................................................................74

INTRODUCERE
Actualitatea temei. Importana acestui studiu nu rezid n scopul de informaie psihologic, sociologic sau axiologic asupra problematicii personalitii n contextul tiinelor contemporane despre om. Justificarea real rezult din faptul c ntr-o viziune strict tiinific asupra temei noastre desigur de factur interdisciplinar personalitatea uman este locul de confluen a tuturor disciplinelor care concur la rezolvarea problemei infracionalitii. Acest adevr nu are numai o legitimitate teoretic, ci din contr i revendic poziia de cheie de bolt, a complexului proces de reeducare, recuperare i integrare socio-profesional a infractorului. Problematica personalitii umane abordat multidisciplinar cunoate azi un interes deosebit n cercetrile teoretice i aplicative din numeroase domenii tiinifice i practice, inclusiv n ce privete personalitatea infractorului. O vast literatur de specialitate relev convingtor eforturile care se fac n acest domeniu spre nelegerea ct mai profund i mai cuprinztoare a comportamentului antisocial la infractor. Ideea dup care nu ne preocup infractorul, ci omul - n esen personalitatea acestuia supus transformrii n scopul recuperrii acelui care a nclcat legile pentru a fi redat societii ca element util devine vital n cazul lor infractori care aflndu-se nc n faza de formare sunt mult mai receptivi, mai sensibili la aciunile factorilor de mediu social, ceea ce sporete i accelereaz ansele de influenare pozitiv a evoluiei personalitii acestora i implicit a comportamentului lor moral i social. n aceeai msur pot avea influen experienele negative cu repercusiuni uneori destul de trzii. n esen ambele aspecte ntresc ideea c trebuie s ne preocupe mai mult ceea ce va deveni infractorul (viitorul lui) dect ceea ce acesta a fcut (faptele comise). Este, de altfel, perspectiva prin prisma creia poate fi remarcat importana pe care o reprezint personalitatea infractorului pentru toi cei care au preocupri n

sfera reeducrii, reintegrrii sociale i implicit a prevenirii, inclusiv pentru comunitate. Activitatea de exploatare i cunoatere a personalitii infractorului poate s asigure dup prerea noastr, att remodelarea fiecrui conform naturii sale, n funcie de vocaia i posibilitile de care dispune, ct i organizarea unui cadru i mediu pedagogic apte s rspund permanent la nevoile de adaptare a infractorului la munca i viaa social real, numai dac aceast activitate educativ este integrat i ine seama de procesele de modernizare i perfecionare ce au loc n viaa real. n alt mod proiectele cu privire la viitorul miorului ar putea intra n contradicii cu cerinele i exigenele societii fa de infractor, ceea ce s-ar traduce pn la urm n eecuri pe linia reintegrrii sociale a acestuia i implicit a prevenirii svririi de fapte antisociale. Desprindem de pe acum o anumit concluzie care poate fi redat schemat n trei aspecte :
Studiul personalitii infractorului apare n primul rnd, ca o introducere a

subiectului n munca de reeducare innd seama i de calitatea sa de obiect al acestui proces. n al doilea rnd, o astfel de activitate se configureaz ca o modalitate practic de optimizare a aciunilor educative, de meninere permanent, cu alte cuvinte a acestora, la nivelul cerinelor reale de recuperare social a infractorului. i, n fine, dar nu n ultimul rnd ca importan, prin studiul personalitii ajungem la cauzele interne (directe) ale delincvenei factorii ce pot lmuri n mare msur angajarea unui infractor n acte antisociale. Aadar, nu vom putea s ne referim niciodat la o reeducare real fr s cunoatem materia prim supus acestui proces personalitatea infractorului - i ca urmare nici la o organizare judicioas i eficient a aciunilor educative; asemenea activiti nici nu i-ar avea rostul dac fapta penal svrit nu ar reflecta nemijlocit persoana infractorului aa cum orice fapt omeneasc l reflect pe autorul ei.

Pe bun dreptate se susine n literatura de specialitate c ceea ce trebuie s ne rein atenia n mod deosebit nu este explicarea comportamentului infracional ca atare ci personalitatea autorului infraciuni n care trebuie gsit explicaia unui astfel de comportament. Scopul i sarcinile tezei. Scopul cercetrii const n determinarea bazelor teoretice, metodologice i juridice ale personalitii infractorilor din pespectiva dreptului penal i al tiinei criminologiei. Pentru a realiza acest scop au fost stabilite urmtoarele sarcini:
determinarea i concretizarea noiunii, obiectului, statutului

tiinific, sistemului, i principiilor de formare a personalitii infractorilor;

analiza

precizarea

noiunilor

personalitii

infractorilor

stabilirea criteriilor tiinifice ale clasificrilor i tipologiilor personalitii infractorilor;

investigarea conceptului de mecanism al comportamentului

infracional i al rolului situaiei n mecanismul infraciunii;

generalizarea i analiza cercetrilor mecanismului infraciunii

prin prisma personalitii i comportamentului infractorului; Baza metodologic i teoretico-tiinific. Suportul metodologic al lucrrii l victimologiei, dreptului constituie tezele fundamentale ale penal, dreptului procesual-penal,

filozofiei, teoriei generale a statului i dreptului, criminologiei, criminalisticii, psihologiei, sociologiei, precum i ale altor discipline socio-umane i juridice care reflect tema investigat. Caracterul complex i interdisciplinar al studiului determin diversitatea metodelor, procedeelor i tehnicilor utilizate: metode generale (sistematic, logic, istoric, comparativ, tipologic, modelarea); metode i tehnici sociologice i psihologice (observarea, interviul,
4

cercetarea pe ocumente, sondajul sociologic, metoda biografic, monografic, (gruparea i metoda aprecierilor date de experi, contentanaliza); juridice (formal juridic, juridic comparat); statistice centralizarea statistic, analiza statistic), matematice, cartografice i procedee grafice (diagrame, grafice, scheme, fonul calitativ). Drept baz teoretic a investigaiei sunt lucrrile savanilor care au abordat problematica personalitii infractorilor de pe poziiile criminologiei, dreptului penal, dreptului procesual-penal, criminalisticii, sociologiei i psihologiei: Hans von Hentig, Benjamin Mendelsohn, Fredrick Wertham, Henri Ellenberger, Ezzat Abdal Fattah, Willem H. Nagel, Hans Joachim Schneider, Lev Frank, David Rivman, Veniamin Polubinskii, Valerii Vandev, Vasimea Minskaia, Viola Rbaliskaia, Nineli Kuzneova, Vladimir Kudreavev, M.Strogovici, Evghenii entrov, Costic Bulai, Rodica Mihaela Stnoiu, Vasile Dobrinoiu, Gheorghe Nistoreanu, Iancu Tnsescu, Bruno Holist, Olexandr Djuja, Leonid Bagriiahmatov etc. n investigaiile realizate a fost analizat legislaia naional Constituia Repub liciiMoldova, Codul penal al Republicii Moldova, Codul de procedur penal al Republicii Moldova, Codul civil al Republicii Moldova. Structura lucrrii.

CAPITOLUL I CERCETAREA CRIMINOLOGIC A PERSONALITII INFRACTORULUI. PROBLEME TEORETICE I METODOLOGICE

1.1. Conceptul i trsturile personalitii infractorului

Personalitatea uman ca realitate specific, original, rmne sistemul fundamental de referin pentru toate relaiile i activitile sociale, inclusiv pentru cele pe care le implic i determin delincvena juvenil. De altfel, vrsta infractoritii (inclusiv cea n nelesul legii penale) nu este altceva dect un reper al unui stadiu de evoluie al oricrui individ spre starea de adult (dezvoltare ontogenic), a unei existene care-i face loc n societate o etap cronologic mai bine spus. Este ceea ce ne trimite la observaia lui H. Wallon potrivit creia copilul crete nu conform cu ceea ce este el n fiecare moment, ci conform tipului pe care trebuie s-l realizeze ca adult1. Cu alte cuvinte, conceptul de personalitate privit n sensul su generic circumscrie i include n structura sa o realitate pe care o parcurge orice individ pe traiectoria procesului dialectic al devenirii i afirmrii sale n viaa social (nu poi ajunge matur nainte de a fi infractor), bineneles cu particularitile date de imensa
1

H. Wallon, De la act la gndire, Edit. tiinific, Bucureti, 1964, p.137.

variabilitate i infinitate uman, cci prima asemnare dintre oameni este aceea c sunt fiecare unici2. Putem desprinde din cele ce preced c, infractorul ca personalitate fr a ignora particularitile ce le reflect n conduita sa, se ncadreaz n mod firesc n aceeai schem de evoluie3. Ca atare, el nu poate fi dislocat din cadrul su normal de via i din contextul personalitii umane atunci cnd i se analizeaz comportamentul anormal, dup cum infractorul nu poate fi izolat, de regul, nici de colectivitile colare sau de munc deci de societate atunci cnd face obiectul reeducrii. Savantul romn. C.I. Parhon, nc n urm cu mai bine de 70 de ani ncadrndu-se n exigenele secolului XX impuse oamenilor de tiin, cu privire la studiul personalitii - pleda pentru un studiu amnunit biologic, psihologic i social al fiecrei persoan viznd un dublu scop : acela al cercetrii tiinifice pure i acela al terapeuticii i profilaxiei criminale. Pe de alt parte ar fi justificat ca particularitile personalitii infractorului (legate de vrst, nivel de dezvoltare fizic i psihic, etc.) hotrtoare n ce privete diferenierea responsabilitii penale i a individualizrii legale i judiciare a sanciunilor de drept penal, s fie avute n vedere, cel puin n aceeai msur i atunci cnd se organizeaz i desfoar procesul de modelare a infractorului. Este regretabil c procesul de cunoatere calificat a unui infractor, paralel cu aciunea instructiv-educativ din coal, de regul, n colaborare cu familia sau din activitatea productiv n unele cazuri, este adeseori ntrerupt atunci cnd acesta prsete coala sau locul de munc. Aspecte noi pot interveni n structura psihoindividual, n atitudinea social a infractorului i pe itinerariul urmat de el de la prsirea colii sau a locului de munc i pn la svrirea infraciunii, (inclusiv nceperea executrii sanciunii)4. De altfel, o asemenea ntrerupere conduce la pauze

2 3

Lucien Sve, Teoria personalitii, Bucureti, 1974, p.203. n literatura de specialitate s-a observat c din cauza perioadei lungi a copilriei la om instinctele nu au timp s se maturizeze n mod natural datorit interveniei imediate a mediului social. Vezi D.Tudoran, Psihologia educaiei, Cluj, 1942, p.290. 4 Vezi Rodica Stnoiu, Introducere n criminologie, Edit.Acad., 1989, p.113.

educative care deschid larg poarta unor influene nocive mai ales cnd acestea sunt prea mari5. Suntem de prere c, un sistem eficient de cunoatere a infractorului ar trebui s includ n sine o concepie i practic unitare nct aciunile de cunoatere a personalitii acestuia, s se nfieze ca un proces nentrerupt n toate fazele prin care infractorul trece att nainte ct mai ales dup svrirea infraciunii. n aceast viziune, dialectic integrativ, cele dou categorii de procese, reeducare reintegrare social (care n situaia reeducrii n mediu nchis se succed) ar constitui n esen dou faze ale aceluiai proces de cunoatere, puse n relaii de interaciune la nivelul personalitii n perspectiva orientrii acesteia n continuare n direcia n care ansele ei de realizare sunt mai mari i dimensiunile de valorificare a posibilitilor de care dispune optime. De altfel, eecul infractorului n impactul su cu viaa real poate fi privit i ca efect al unei rupturi n acest proces de cunoatere (deschiderea personalitii spre socializare normal prin procesul de reeducare i nchiderea acesteia spre acelai proces prin msuri i aciuni inadecvate n mediul de reintegrare). S-ar putea vorbi de un fel de conflict de devenire, susceptibil s conduc la o personalitate insuficient restructurat n starea iniial. Ar fi util relund o propunere, comentat n parte cu alt prilej6 - ca unele elemente semnalate prin studiul complex al structurii personalitii ului s fie valorificate la nevoie chiar n procesul de formare, de socializare iniial a individului. Gritoare n aceast privin este i opinia unui remarcabil autor romn, potrivit creia Procesul cunoaterii este unic i unitar, chiar dac se desfoar n trepte, faze, etape. El nu poate fi segmentat; dac prin tiinific nelegem tot ceea ce este veridic, atunci atributul tiinific nu poate fi rezervat numai unui tip, unei poriuni a procesului cunoaterii. Desigur, asemenea procedee pe care le presupune o concepie unitar n ce privete studierea i cunoaterea personalitii ului nu se opune i nu exclude alte
5

Ibidem. P 114

demersuri tiinifice sau practice n domeniu ele se doresc mai mult complementare. Dac soluiile menionate le gsim necesare, ele par a nu fi ns i suficiente mai ales acum cnd formele fundamentale ale procesului de nvare (instruire i educaie) i socializare iniial i relaiile de toate tipurile instituionale i neguvernamentale, Uniunea European. Evaluarea fenomenului infracional pretinde n mod necesar ca ul infractor att ca subiect al infraciunii, ct i ca obiect i subiect al cunoaterii i reeducrii sale s fie raportat deopotriv la normele i modelul de personalitate promovate de societate, ct i la posibilitile reale ale acesteia de realizare a personalitii. Asupra modelului de personalitate corespunztor fiecrei tip de societate sau fcut n decursul timpului numeroase i interesante reflecii, att n sfera cercetrilor psihologice6; domeniu n care conceptul a fost i este cel mai mult utilizat, ct i n sfera altor tiine care au ca obiect de cercetare omul7. Aproape c nu exist lucrare de psihologie n care s nu gsim contabilizate definiiile pe care le-a primit conceptul n decursul timpului i trsturile identificate de unul sau altul dintre cercettori8. Abundena i varietatea literaturii n acest domeniu relev convingtor atracia pe care o exercit obiectul supus cercetrii asupra omului de tiin. Multe din aceste cercetri includ n sine i achiziii tiinifice care au precedat afirmarea psihologiei ca tiin deoarece, omul constituie obiect de cercetare din timpurile cele mai ndeprtate. Antropologia filozofic contemporan scria Tudor Vianu nu mi se pare a aduce totdeauna n definirea omului trsturi pe care istoria s nu le cunoasc9. capt valene noi i exigene sporite n contextul transformrilor i modernizrii implicate n procesul de aderare a rii noastre la

6 7

Tudor Vianu, Transformarea ideii de om, n Opera, vol.9, Editura Minerva, 1980, p.333-334. Vezi Ana Tucikov-Bogdan, Psihologie general i psihologie social, Editura didactic i pedagogic, Bucureti, 1973, p.187. 8 Vezi Lucian Goldman, Kierkegaard Vivant, NRF, Gallimard, 1966, p.275. 9 Vezi M.Cernea i Al.Tnase, Contiin i personalitate. Despre strategiile dezvoltrii teoriei contiinei sociale i personalitii, Bucureti, 1972, p.73.

Dac aspectele teoretice ale personalitii au fost ndelung cercetate exist o discrepan mare ntre principiile explicative ale personalitii i penuria datelor faptice, riguros verificate n diferite condiii de via uman10. S-a susinut i ideea c noiunea pe care o analizm refuz a fi definit, c este greu dac nu imposibil s nchidem omul ntr-o definiie precis, categoric, definitiv. Sugestiv n acest sens ni se pare opinia lui Lucien Goldman care arat c definiiile sunt eseniale n logic, n matematic i tiinele fizice, dar imposibile n tiinele umane. Cuprul se poate defini afirm autorul francez parizianul nu11. De altfel, nsi noiunea de proces l situeaz pe om n dimensiunea lui concret, temporar, istoric nedeterminat. Aceste concluzii sceptice au fost contrazise de cercetrile moderne. Teoriile moderne n materie pe baza unei abordri complexe i complete a problematicii personalitii i ntr-o viziune integrativ, evolutiv a fenomenului de personalitate este n msur s explice profund coninutul i formele acesteia, ca i efectele interaciunii dintre componentele personalitii temperament, caracter, aptitudini n contextul condiiilor de via concret. ntr-o asemenea viziune personalitatea este un fenomen bio-psiho-social i cultural; se are n vedere, att dimensiunea psihologic a personalitii care este prin excelen una de difereniere, de interiorizare a individului social, de surprindere a tririlor subiective, n corelaie cu realitatea natural i social, cu obiectivitatea faptelor de cultur12, ct i dimensiunea n care personalitatea apare ca relaie social, ca angajare concret, activ i integral n amplul proces de transformare a societii. Participarea activ a omului la viaa social face ca i viaa psihic s capete un aspect social, reflectarea (ca proces biologic i psihic) s releve relaia strns dintre subiect i obiect, dintre act i motiv, iar prin interaciunea factorilor interni cu cei externi se ajunge la un rezultat al dezvoltrii depline i unitare a nsuirilor

10 11

Dicionar enciclopedic romn, vol.III, Editura politic, Bucureti, 1965, p.721-722. J.Nuttin, La structure de la personalit, PUF, 1963, p.17. 12 M. Mrgineanu, Condiia uman. Aspectul ei bio-psiho-social i cultural, Editura tiinific, 1973, p.9.

10

persoanei13 i ca urmare la un comportament tipic i unic14 care pune n eviden personalitatea. Cu alte cuvinte, structura psihologic a persoanei umane nu poate fi neleas fr infrastructura biologic, pe care ea se cldete, i fr suprastructura social, n care ea se integreaz15. Altfel spus, persoana nu poate fi modelat nluntrul unicitii sale, ci doar prin intermodelare, care reprezint modalitatea cea mai adecvat pentru nelegerea naturii sociale a fiinei omeneti angajat ntr-o tripl activitate modelant : a naturii, a oamenilor i a sa nsi16. Ambele structuri, personalitatea ca supersistem sau ca sistem supraordonat i societatea, evolueaz ntr-o structur strns interdependent, crend o unitate dialectic. n esen personalitatea uman se prezint ca o sintez, o rezultant a interaciunilor ce apar n procesul organizrii sale prin intermediul socializrii reflectnd, ns unele particulariti date de aciunea mediului social, cunoscut fiind faptul c exist tot attea medii pe ct indivizi. Avem n vedere, n aceast ordine de idei modul n care reacioneaz fiecare subiect la mediul lui. Acest lucru pune n eviden semnificaia conduitei. De altfel, complexitatea personalitii i limitele n cunoatere sunt date credem, de diferenele individuale i nu de ceea ce le este comun. Dup cei mai muli autori17, definitorii pentru personalitate sunt nsuirile de unitate, individualitate, stabilitate, irepetabilitate, indivizibilitate, i bine neles, o realitate istoric.

13 14

Vezi, Simion Doru Ogodescu, Persoan i lume, Editura Albatros, l181, p.10 A se consulta : Paul Popescu Nevenu, Personalitatea i cunoaterea ei, Edit. Militar, Bucureti, 1969; Mihai Golu, Aurel Dicu, Introducere n psihologie, Edit. tiinific, Bucureti, 1972, Ana Tucicov-Bogdan, Psihologie general i psihologie social, Edit.didactic i pedagogic, 1973; Victor Shleanu, Concepii despre om n medicina contemporan, Edit. Dacia, Clujm 1976 Dumitru Constantin, Inteligena materiei, Edit, militar, 1981; Petre Pnzaru Condiia uman din perspectiva vieii cotidiene, (Edit.Albatros, 1981), C.Punescu, Coordonate metodologice ale recuperrii minorului inadaptat, Editura didactic i pedagogic, Bucureti, 1984. 15 Vezi Ioan Alexandrescu, Personalitate i vocaie, Edit. Junimea, Iai, 1981, p.114. 16 Vezi Petre Pnzaru, op.cit. p.70 17 C. Punescu, op.cit., p.44

11

Echilibrul personalitii se face mai ales prin dinamica sa care e dat n mare msur de rolurile sociale (existnd i un anumit coeficient de plasticitate), personalitatea nici nu poate fi neleas dect ca personaj, ca rol social18. n continuare ne vom referi la orientrile practice ce decurg din studiul personalitii pentru munca cu infractori Observm mai nti c nelegerea dialecticii devenirii fiinei umane de ctre toi cei cu preocupri n sfera reeducrii (cercettori, educatori, profesori, etc.) ca i n oricare alt domeniu al educaiei deschide calea spre nelegerea propriei lor deveniri, a propriei personaliti (adncirea procesului de autocunoatere) lucru la ndemna oricui de altfel, n perspectiva valorificrii propriilor reacii i experiene n procesul de cunoatere i transformare a infractorului. E important i sugestiv n aceast privin, opinia potrivit creia n domeniul tiinelor despre societate i om e vorba nu pur i simplu de cunoatere ci de autocunoatere: subieci umani studiaz subieci umani19. Apoi, avem n vedere posibilitatea de surprindere a personalitii infractorului n toate determinrile sale pentru a-i sesiza trsturile i nelege astfel n mod corect, dialectic, particularitile individuale, structura sa negativ profilul cu deducerea concomitent a mijloacelor ce vor permite deopotriv recuperarea i prevenirea. Reinem de asemenea, i posibilitatea ntocmirii unor programe de perspectiv necesare predictive n sistemul de reeducare (la nivelul modelului de personalitate promovat n societate) i posibile avnd n vedere punctul de plecare diferit pentru fiecare ntr-o asemenea competiie. Se prefigureaz n acest context dou dimensiuni ale aceluiai fenomen care se gsesc n relaii concordante n cazul evoluiei unei personaliti normale i n relaii discordante n cazul lor infractori sau chiar i a altor cazuri de devian mai puin grav.

18 19

H.Salvat, Inteligen, mituri i realiti, Edit. Didactic i pedagogic, Bucureti, 1972, p.226. E. Minkowski, le traduce prin aplicarea balanei de partea eecului vezi, Trait de psychopathologie, Paris, PUF, 11966, p.525

12

Pentru domeniul reeducrii ne referim la mediul nchis unde exist colectiviti de infractori , desluim din cele de mai sus faptul c nu putem raporta un la alt dup cum unul sau altul poate servi drept etalon pozitiv ori negativ n funcie de situaia concret fr riscul de a izola ipotetic vorbind asemenea instituii de reeducare ntr-un circuit nchis, ermetic, cerinelor unei socializri corespunztoare reale i posibile. Mergnd pe aceeai linie de gndire, observm astfel c, raportul dintre nivelul de personalitate posibil al unui infractor i nivelul de personalitate real al ului, chiar n condiii egale de vrst i mediu, arat distana pe care acesta din urm o are de recuperat, n procesul transformrii sale, paralel cu cerinele de a face fa unor performane normale la nivelul vrstei la care se gsete. Un mai ales n cazurile unei persistene n activitatea infracional nva n procesul executrii msurilor educative, recupernd mereu fr a avea practic posibilitatea real de timp dar i de practic i experien a muncii s ajung la performane asemntoare cu cei de o vrst cu el dar care nu s-au abtut de la cursul normal al vieii. Ct despre depirea acestora lucrurile rmn i mai discutabile. ntr-o opinie mai tranant ul este ntr-o permanent competiie cu un model pe care nu-l va putea realiza niciodat20. De altfel, chiar dac ar fi supradotat un - lucru posibil considerm c nu se poate depozita n mintea lui chiar de ctre cei mai avizai pedagog tot ce nu s-a fcut ntr-o etap de via care n multe situaii este echivalent cu perioada colarizrii obligatorii. Procesul de transformare a ului este lent i chiar i atunci cnd beneficiaz de timpul necesar, infractorul nu este scutit de reveniri spectaculoase sau mai puin evidente fiindc, se nelege c el nu-i poate schimba aa uor concepia de via. nsi educaia are limite deoarece aa cum susine H. Salvat ea nu poate face s dispar, cu o terstur de gum toate inegalitile toate singularitile21.
20

C.Punescu, Deficiena mintal i organizarea personalitii, Edit. Didactic i pedagogic, Buc., 1977, p.81; vezi i Vasile Pavelcu, Invitaie la cunoatere de sine, Edit. tiinific, Buc., 1970, p.115. 21 C lucrurile stau astfel rezult i din aceea c minoritatea constituie o cauz general de atenuare a rspunderii penale.

13

Nu trebuie ignorat nici faptul c uneori infractorul chiar dup ce a fost supus reeducrii i muncete corespunztor, continu s rmn un candidat permanent la locuri de munc modeste, ceea ce atrage nu numai consecine de ordin material, dar i o anumit stare de inferioritate cu repercusiunile ce pot decurge din ea28. Pe drept cuvnt s-a susinut c procesul de realizare este cel mai dramatic proces psihologic al personalitii umane22. Ca atare, - rmnnd n spiritul aceleiai terminologii considerm c este greu, dac nu imposibil, s reorientezi acest proces fr s cunoti piesele care formeaz resorturile dramei. n acelai timp, nici riscul reiterrii unor fapte penale sau al unui trai parazitar nu este de neglijat mai ales n condiiile n care subiectul n cauz este nc receptiv la influenele nocive. Cu alte cuvinte, nu numai prevenirea unor forme acute de recdere trebuie s fie avute n vedere ci i aspectele mai subtile care ar putea deveni cronice nesesizate la timp. S-ar putea spune c dac n ansamblul personalitii umane nu putem cunoate nc totul, noi nu putem ignora nimic din ceea ce este posibil de cunoscut. Prin observaiile de mai sus, demersul nostru, dimpotriv, ncearc s ptrund dei contieni de riscul ce ni-l asumm - n intimitatea unor zone mai puin avute n vedere n procesul de cunoatere a personalitii infractorului i n cel de restructurare a acestuia, cu intenia de a ncuraja pe suportul faptelor i situaiilor descifrate din practic teme de reflectare n vederea gsirii unor soluii care s duc la optimizarea unor astfel de activiti. De altfel, analiza evoluiei personalitii de pe poziia situaiilor concrete de via n care acesta poate fi surprins, ofer informaii care sugereaz, ntr-o anumit msur, nsi posibilitile i limitele activitii de reeducare. Cu privire la acest ultim aspect ar merita s fie reinut faptul c avem de a face cu personaliti a cror evoluie, chiar n situaii normale de via nu este ncheiat23.

22 23

V. Pavelcu, Metamorfozele lumii interioare, 1976, p.18. H.Salvat, Inteligen, mituri i realiti, Edit. Didactic i pedagogic, Bucureti, 1972, p.226.

14

Cu alte cuvinte, personalitatea ului poate determina n ultim analiz, sensul, semnificaia, dimensiunile, coninutul, tactica i strategia sistemului de reeducare i reintegrare social, dup cum tot personalitatea le poate pune n eviden limitele i n discuie perspectiva. O ultim remarc privete valoarea teoretic i practic a informaiilor furnizate de analiza n discuie, n nelegerea i definirea a nsi conceptului de personalitate a infractorului de care ne vom ocupa n continuare, cci aa cum susine un alt autor ascensiunea ctre treptele superioare de abstracie implic un contact strns cu realitatea concret. Pentru a conchide se poate spune c aspectele de ordin practic care pot fi deduse din studiul tiinific al personalitii infractorului n contextul personalitii umane, chiar dac nu reprezint concluzii definitive, relev elemente specifice domeniului cercetat i dezvluie unele realiti i o problematic care dup prerea noastr ar merita s fie adncite ntr-o manier interdisciplinar, n perspectiva corectrii i mbogirii observrii empirice a practicii cu alte cuvinte n raport cu care s-au structurat.

15

1.2. Clasificri i tipologii ale infractorilor

Investigarea personalitatii infractorului si conturarea unei tipologii, presupune cunoasterea aspectelor generale si speciale ale acesteia (anatomice, fiziologice, psihologice, sociologice, economice, culturale etc.), care implicit influenteaza sau determina comiterea infractiunii. Infractorii reprezinta o categorie sociala aparte, cu o mare diversitate comportamentala. Fiecare infractor este un caz particular, care se caracterizeaza printr-o seama de trasaturi fiziologice, psihologice si atitudini sociale care nu se regasesc intocmai la toti infractorii. Din aceaszta cauza propunerea unei tipologii a infractorilor este dificila. Prin tip, ca notiune generala, se intelege o totalitate de trasaturi caracteristice, distinctive ale unui grup social. Aceste trasaturi distinctive ar trebui sa ofere o imagine sintetica asupra infractorului. Aspectele juridice ale infractiunilor nu se limiteaza numai la definirea, identificarea si explicarea notiunii si structurii acestora, ci se extind si asupra gasirii unor criterii certe de clasificare, in vederea depistarii caracteristicilor lor generale si specifice. In criminologia contemporana (Oancea, 1998) predomina inca tipologia lui E. Seelig (1956) si tipologia lui J. Pinatel (1963). Infractorul agresiv sau violent Infractorul agresiv este autorul unor fapte violente, brutale, cu consecinte individuale si sociale deosebite (vatamare corporala, tentativa de omor, lovitura
16

cauzatoare de moarte, omor). Acest infractor se caracterizeaza prin agresivitate, emotivitate puternica, descarcari reactive, stari de manie, ostilitate, autocontrol foarte scazut etc. Agresivitatea fizica (mai ales la infractorii cu o constitutie atletica) se manifesta si prin folosirea unor obiecte, cum ar fi cutit, topor, arma, baston etc., iar agresivitatea verbala prin insulta, calomnie, amenintare, plangerea la autoritati etc. (cu predilectie la infractorii cu o constitutie astenica). Agresivitatea, ca trasatura specifica acestui tip de infractor, de cele mai multe ori este asociata cu abuzul de alcool, ceea ce determina o crestere a tensiunii emotionale si o scadere a capacitatii de autocontrol, favorizand trecerea la actul infractional agresiv. Infractorul achizitiv. Infractorul achizitiv se caracterizeaza prin tendinta de achizitionare, de luare, si insusire de bunuri si valori in scop personal, in scop de castig, in scop de intretinere, de imbogatire etc. Infractorul achizitiv comite o gama variata de infractiuni: furt, talharie, abuz de incredere, inselaciune, tulburarea de posesie, fals si uz de fals, delapidare, evaziune fiscala, luarea de mita etc. In functie de genul infractional, acest tip de infractor prezinta anumite particularitati specifice. Infractorul caracterial . Caracterul vizeaza suprastructura socio-morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omului. Caracterul apare ca nucleu al personalitatii, intrucat exprima profilul psihomoral evaluat dupa consistenta si stabilitate. Acesta reprezinta un subsistem relational-valoric si de autoreglaj, exprimandu-se printr-un ansamblu de atitudini-valori. Infractorul caracterial prezinta unele tulburari de ansamblu ale caracterului, unele deficiente in capacitatea de organizare si ierarhizare a valorilor sociale. Acest tip de infractor se caracterizeaza prin: orgoliu, vanitate, trufie, ambitie, individualism, dominatie, incredere excesiva in sine, suspiciune, instabilitate comportamentala, inadaptare sociala, desconsiderarea celorlalti, lipsa emotiilor si a sentimentelor superioare etc. Este foarte revendicativ si deseori intra in conflict

17

interrelational. Cele mai frecvente infractiuni pe care le comite sunt: furtul, inselaciunea, abuzul de incredere, distrugerea prin incendiere, omorul, violul etc. Infractorul sexual. Acest infractor se caracterizeaza prin: impulsivitate, brutalitate, violenta, indiferenta afectiva, autocontrol scazut, impuls sexual puternic, devieri ale instinctului sexual, perversitate, afectarea simtului moral, sadism sau masochism etc. La acest tip de infractor se produce o regresie comportamentala, evidentiata prin dezinhibitia unor modalitati primare in satisfacerea unor impulsuri imediate. Persistenta impulsurilor sexuale si imposibilitatea depasirii lor, pot determina comportamente delictuale. Infractiunile comise sunt cele cu tematica sexuala: viol, incest, pedofilie sau chiar omor. La sadic satisfacerea impulsului sexual, are loc numai daca il face pe partenerul sau sexual sa sufere fizic (batut, chinuit, torturat etc.) si moral (sfidat, batjocorit, umilit etc.). Uneori, isi poate consuma actul sexual numai prin omorarea partenerului, cand acesta se afla in agonie. In schimb, masochistul isi satisface impulsul sexual numai daca el insusi este chinuit, torturat (biciuit, ranit, insangerat etc.) sau, la instigarea lui, un altul aplica unui tert aceeasi procedura. Trecerea la act nu poate fi blocata sau amanata, deoarece infractorul sexual nu are un sistem etic interiorizat. El nu anticipeaza consecintele si nici nu atribuie faptelor sale o semnificatie negativa. Actul infractional se desfasoara in conditiile dictate de impulsul sexual puternic, la sfarsitul caruia infractorul se simte eliberat organic si psihic. Infractorul ocazional. Infractorul ocazional comite o fapta penala datorita unor incitatii exterioare, a unor ocazii speciale. Se pune problema daca la acest tip de infractor, factorii externi sunt decisivi ( ocazia il face pe individ infractor) sau factorii interni, personali (ocazia descopera infractorul din individ). Majoritatea criminologilor si a psihologilor criminalisti sustin ca factorii externi sunt predominanti, dar exista si o contributie a factorilor interni. Astfel, sunt situatii, imprejurari exceptionale care pot determina la infractiune si pe o persoana care, in

18

alte imprejurari nu ar comite o asemenea fapta. O caracteristica a infractorului ocazional este faptul ca el nu recidiveaza. Infractorul ocazional se caracterizeaza prin: sugestibilitate, sensibilitate, impresionabilitate, autocontrol psihocomportamental scazut, luarea rapida a deciziilor etc. In functie de contextul situational si genul infractiunilor, acest tip de infractor este de mai multe feluri: a). infractorul ocazional comun care, sub presiunea unor trebuinte imediate si prezenta unor circumstante defavorabile, comite furturi din magazine, incalca ordinea publica sau, pentru obtinerea unor beneficii ilegale, savarseste activitati frauduloase; b). infractorul care savarseste fapte penale sub presiunea unor stari emotive puternice (manie, furie, ura, jignire etc.), pe care nu le poate stapani; c). infractorul care sub influenta unor conditii personale critice si defavorabile (situatie materiala precara, criza financiara momentana etc.), poate comite o infractiune; d). infractorul care comite un delict din imprudenta, din neprevedere (automobilistul care incalca regulile de circulatie). Infractorul professional. Infractorul profesional sau de cariera este format si socializat in directia comiterii infractiunii. Unica lui sursa de existenta o constituie infractiunea. Refuzul muncii cinstite si legale apare ca o trasatura esentiala a acestui tip de infractor. Obiectul principal al activitatilor sale infractionale il constituie castigurile financiare, neimplicandu-se in infractiuni cu violenta, in afara de cazul in care violenta este specialitatea sa (talharia). De obicei debuteaza in calitate de copil delincvent, provenind dintr-un mediu social disfunctional. In cadrul acestei specialitati infractionale se intalnesc doua categorii: a). infractorul profesional pasiv, care nu desfasoara o activitate sociala utila, castigandu-si existenta din savarsirea unor infractiuni, din practicarea unor activitati parazitare (cersetoria, vagabondajul, prostitutia, jocurile de noroc etc.). Infractorul profesional pasiv se caracterizeaza prin: nivel scazut atat al inteligentei, cat si a pregatirii scolare, capacitate redusa de rezolvare a dificultatilor zilnice, structura caracteriala labila, sugestibilitate, tendinta de supunere, motivatie
19

scazuta, autocontrol comportamental oscilant etc. b). infractorul profesional activ, dinamic si organizat, isi castiga existenta din infractiuni mai complexe (furt din buzunare, fals si uz de fals, proxenetism etc.). Infractorul profesional activ isi formeaza deprinderi si abilitati tehnice de inalt specialist, este capabil sa-si planifice activitatile, sa-si aleaga victimele si sa-si indeplineasca planul de comitere a infractiunii in asa fel incat sa evite depistarea ei. El planifica actiunea infractionala mult mai amplu decat o face infractorul obisnuit. De cele mai multe ori comite infractiuni actionand in mod organizat si in banda (furturi prin spargere din locuinte, magazine, hoteluri, banci, case de bani, furturi de autovehicule, contrabanda, escrocherii etc.). Se caracterizeaza printr-un nivel de inteligenta mediu sau chiar ridicat, este insensibil, indiferent afectiv, lipsit de simpatie si compasiune, este impulsiv, egocentric, tupeist, pervers, razbunator, are un autocontrol general scazut, manifesta intoleranta la frustrare si nu poate realiza afectul asteptarii etc. In general, infractorul profesional este pregatit pentru arest si judecata, fiind mereu in expectativa unei pedepse privative de libertate, considerand aceasta ca facand parte din viata sa. In penitenciar, intrand in contact cu alti infractori, are posibilitatea de a invata noi metode de comitere a infractiunilor, participand la un adevarat schimb de experienta, profesorii lui fiind infractorii profesionisti mai in varsta. Ca rezultat al infractiunii, el isi pastreaza o parte din bani pentru cheltuieli de judecata si pentru perioada post-detentie. La infractorul profesional afectul atinge o forma pasionala pronuntata, iar actiunea este profund dirijata de ratiune. Infractorul se deosebeste de ceilalti oameni, nu printr-o functionare deosebita a proceselor sale psihice, ci prin faptul ca actiunile lui au un continut antisocial. Aptitudinile lui specifice, elaborate in urma unei practici indelungate, care il situeaza in unele privinte deasupra omului normal, obisnuit, nu-i determina actiunea infractionala fara un mediu favorabil, reprezentat de conditiile socio-economice. Infractorul recidivist. Infractorul recidivist comite infractiunea in mod repetat, din obisnuinta. Dupa comiterea unei infractiuni, fiind descoperit si pedepsit,
20

comite din nou alte infractiuni. Acesta se caracterizeaza prin: imaturitate intelectuala, impulsivitate, agresivitate, egocentrism, scepticism, tendinta de opozitie, indiferena afectiva etc. Infractorii recidivisti au tendinta de a percepe realitatea intr-un mod neobisnuit si deformat, avand impresia ca nimeni nu le ofera ajutor si ca in viata totul se petrece conform legilor baftei sau "ghinionului". Acestora le este caracteristica prezenta unor manifestari de indecizie si incertitudine interioara, dificultate de autoreprezentare, tendinta de a-si ascunde propria personalitate. Succesul obtinut de infractor la prima infractiune, actioneaza drept stimul pentru alte situatii infractionale asemanatoare. Accepta greu dezaprobarea, cata vreme aprobarea il stimuleaza pozitiv. Un indiciu deosebit de relevant al periculozitatii persoanei infractorului il constituie atitudinea sa din trecut fata de exigentele legii penale. De aceea, individualizind pedeapsa, instanta nu poate face abstractie de lipsa sau de existenta unor antecedente penale, chiar daca a intervenit amnistia, gratierea sau chiar reabilitarea. Infractorul ideologic. Infractorul ideologic sau politic, nu se confunda cu infractorul de drept comun. Infractorul ideologic este persoana care, avand anumite idei si convingeri politice, economice, stiintifice sau religioase, comite, datorita acestor idei, fapte care aduc atingere legilor penale existente intr-un anumit stat, motiv pentru care este considerat adversar si implicit este sanctionat. De regula, infractorul ideologic este un militant pentru reforme si schimbari sociale, economice, stiintifice etc. El nu este determinat in faptele sale de scopuri personale, ci de dorinta de a face bine altora, de a inlatura suferinte sau nedreptati. Istoria a demonstrat ca multi militanti politici, considerati la un moment dat ca infractori, si pedepsiti pentru aceasta, ulterior ideile lor au triumfat, iar acestia au fost considerati eroi. Nu se considera infractori politici, persoanele care comit acte de terorism. Infractorul debil mintal. Statistica a demonstrat ca procentul debililor mintali in populatia penala este ridicat, ceea ce presupune existenta unui tip special de infractor si anume infractorul debil mintal. Infractiunile comise de acesta sunt in functie de gradul debilitatii sale (usoara, medie, grava).
21

Infractorul debil mintal are o gandire infantila, concreta. Predomina doar achizitia de cunostinte, fara a putea prelucra si elabora solutii proprii in diferite situatii. Atentia si memoria functioneaza limitat, iar autocontrolul este foarte scazut Este credul, sugestibil, instabil emotiv, egocentric, iar empatia lipseste cu desavarsire. Constiinta de sine este slab dezvoltata, nu isi da seama de limitele restranse ale propriei judecati. Apreciaza realitatea dupa nivelul sau de intelegere. Ii lipseste capacitatea de prevedere si implicit consecintele faptelor sale. La deficientele mintale se adauga si carentele caracteriale, ceea ce il face si mai mult un inadaptat social. Insuficienta capacitatii mintale genereaza un comportament infractional cu atat mai periculos, cu cat defectivitatea sa este mai accentuata. Infractorul debil mintal este lipsit de posibilitatile de adaptare adecvata, supla, la situatiile nou intervenite in ambianta. Infractorul alienat. Criminologia si psihologia judiciara moderna abordeaza studiul personalitatii infractorului alienat in procesul depersonalizarii sale, studiind multilateral cauzele si conditiile ce se manifesta in circumstantele atat de ordin obiectiv, cat si subiectiv. Orice cercetare a comportamentului anormal se orienteaza intr-un sens etiologic, precizand rolul factorilor bio-psiho-socio-culturali, structura personalitatii individului, capacitatile sale intelectual-afective si motivationale, modul cum ele contribuie la realizarea conduitei deviant-aberante. Infractorul alienat se caracterizeaza printr-o dizarmonie structurala a personalitatii, care afecteaza functiile cognitive, afective, motivationale, volitive si terminand cu actiunile, activitatea si conduita sociala. Acesta are o gandire haotica, stapanita de idei fixe, de tendinte si actiuni straine de realitatea in care traieste. Este stapanit de frica sau manie pronuntata, de emotii si stari afective puternice, explozive, necontrolate. Sub raport social, acesta pierde legatura cu familia, prietenii, profesia, ajungand la un pronuntat proces de instrainare si insingurare. Infractorul alienat comite fapte brutale, crude, fara motiv, atacand prin surprindere, pe neasteptate, din senin (omor deosebit de grav, distrugere prin incendiere etc.),. Infractorul alienat

22

nu are control de sine si nici constiinta starii sale, ceea ce il face iresponsabil si implicit nu raspunde penal (Oancea, 1998). In functie de boala de care sufera, infractorul alienat se poate clasifica in: infractorul schizofrenic, paranoic, maniaco-depresiv, epileptic, alcoolic sau toxicoman, traumatizat fizic sau psihic, senil. La acestia se mai adauga o alta categorie, si anume infractorul alienat datorita unor cauze organice, imbolnaviri grave care afecteaza in special, sistemul nervos central (Margineanu, 1999). Quay (1987) incadreaza infractorii in patru categorii: a).Nesocializat (subsocializat). Acesta reprezinta un grup problematic pentru societate. Sunt cei care arata ca nu vor sa se schimbe si au cea mai pesimista prognoza de a se adapta. b).Socializat (socializatul agresiv). Acestia manifesta o buna relationare fata de partenerul din relatia infractionala (furt, plasare de droguri etc.). Predomina, in general, in mediile urbane aglomerate. c).Deficit de atentie. Persoanele ale caror comportamente sunt susceptibile de a fi influentate de mediu, ajungand la delincventa in functie de circumstante. Este vorba de o influenta la nivelul patternului cognitiv si la nivelul trasaturilor de personalitate. d).Anxietateretragere. Quay considera anxietatea ca fiind o motivatie a comportamentului infractional. Clasificare delictelor se poate face in functie de obiectul acestora (Banciu, 1992), mai exact dupa valorile sociale lezate, distingandu-se: delicte contra patrimoniului (public sau privat), contra persoanei, autoritatii, contra bunelor moravuri, delicte economice, delicte contra sigurantei institutiilor de stat etc. O alta clasificare a delictelor se realizeaza in functie de elementele constitutive ale acestora: a).dupa latura subiectiva (delicte cu intentie sau din culpa, delicte cu mobil si fara mobil etc.); b).dupa latura obiectiva (delicte comise prin actiune, delicte comise prin inactiune, delicte de rezultat, delicte de pericol etc.); c).dupa numarul de subiecti (delicte cu un singur participant, delicte cu mai multi participanti, in grup etc.). In functie de intensitatea delictelor, de gravitatea prejudiciilor, de modalitatile si mijloacele de savarsire, acestea pot fi:
23

 delicte simple (usoare), fara urmari sociale deosebite (furtul necalificat, calomnia, insulta, cersetoria etc.); delicte calificate, cu urmari negative mai pronuntate, savarsite cu anumite mijloace si in anumite modalitati (furtul calificat); delicte grave care pun in pericol viata si sanatatea indivizilor, securitatea institutiilor si a statului (asasinatul deosebit de grav, genocidul, pirateria aeriana sau navala, traficul de droguri etc.). Fenomenul delincvent include dimensiuni si aspecte diferite in functie de savarsirea, descoperirea, inregistrarea si judecarea delictelor, dupa cum urmeaza (Banciu, 1992): 1).Delincventa (criminalitatea) reala, denumita si cifra neagra a criminalitatii. Ea cuprinde totalitatea actelor si faptelor antisociale cu caracter penal savarsite in realitate, indiferent daca ele au fost descoperite si inregistrate de institutiile penale. Criminalitatea reprezinta adevarata dimensine a ilicitului penal, insa estimarea ei este aproape imposibila, datorita impedimentelor de natura tehnico-criminalistice, operationale si statistice; 2).Delincventa (criminalitatea) descoperita, care cuprinde faptele savarsite in realitate si care au fost depistate si identificate de catre serviciile specializate. De regula, cifra delincventei descoperite este inferioara celei reale, deoarece nu toate delictele sunt descoperite si nu toti delincventii sunt identificati; unele delicte nu sunt reclamate, altele, nu sunt inregistrate, altele sunt retractate chiar de catre victima etc.; 3).Delincventa (criminalitatea) judecata, reprezinta acea parte din delincventa descoperita si inregistrata de unitatile de politie care este judecata si sanctionata de instantele penale. Volumul ei este mult diminuat, intrucat nu toate delictele descoperite ajung sa fie judecate. Astfel unele delicte sunt gratiate si amnistiate, altele nu mai sunt sanctionate datorita implinirii termenelor legate de prescriptie, decesul delincvntului etc. Incercarile de clasificare si portretizare a infractorilor prezinta importanta atat din punct de vedere teoretic, cat si din punct de vedere practic. Teoretic, deoarece
24

ajuta la elaborarea unor modele explicative privind modul de structurare a personalitatii infractorilor si totodata, la evidentierea unor aspecte privind formarea si evolutia unor asemenea structuri in timp. Practic, deoarece ajuta la organizarea unor actiuni sociale preventive si la elaborarea unor programe de recuperare si reinsertie sociala. Cunoasterea cat mai exacta a profilului personalitatii infractorului permite in primul rand organizarea unui program diferentiat si individualizat de reeducare, recuperare si reinsertie sociala. In al doilea rand, cunosterea acestui profil este profitabila organelor judiciare in finalizarea intentiei lor de stabilire a adevarului si de solutionare legala a cauzelor. Prezentam in continuare particularitatile psihologice ale diferitelor categorii de infractori: CERSETORUL - formeaza un clan deosebit in lumea infractorilor. Se poate spune ca cersetorul are o personalitate histrionica. Acesta este in posesia unor elemente ale artei dramatice, stiind sa-si valorizeze defectele fizice in asa fel incat sa impresioneze, sa sensibilizeze. Actioneaza prin intermediul rolului jucat verbal, prin mimica si costumatia adecvata. Cei ce ajung la maiestrie in cersetorie, stiu sa utilizeze metode cu totul deosebite (modularea vocii, gestica, invocarea unor mari necazuri etc.) pentru a atrage atentia trecatorilor si a obtine compasiunea lor. Cersetorul dispune de inteligenta emotionala si un grad ridicat de adaptabilitate. Este abil, subtil, ingenios, speculativ. De fiecare data face apel la principiile crestine, invocand divinitatea. Unii cersetori isi adapteaza rolul dupa sezon, clientela, oras, cartier. Locurile pe care le prefera cersetorul sunt cele cu afluenta mare de public (piete, gari, la intrarea in magazine, sali de spectacol, stadioane, mijloace de transport in comun si statiile acestora etc.) sau cele care prin specificul activitatii genereaza compasiune (biserica, spital etc.). Eventualele infirmitati sunt subliniate cu grija si apar fie etalate ostentativ, fie abia discret sugerate, nuantate. Acest tip de infractor profita fara jena de orice sentiment sau interes al publicului, fiind totodata bun cunoscator

25

empiric in sesizarea si exploatarea trasaturilor psihologice ale celor de la care cersesc. Cersetorii sunt organizati in adevarate retele nationale sau internationale, liderii acestora avand un profit consistent, uneori chiar fabulos. In retea sunt foarte bine organizati, respectandu-si fiecare ierarhia si rolul pe care il are: unii transporta si plaseaza cersetorul in locul stabilit, altii trec periodic, la anumite ore, sa ia banii rezultati din cersit. Cea mai mare parte din banii adunati trebuie sa o predea sefului sau, care ii asigura si protectia. Cersetorul care nu reuseste sa adune suma stabilita, este pedepsit de seful lui, uneori, foarte dur. HOTUL - savarseste cea mai primitiva actiune infractionala. Actiunea in sine consta din miscari relativ simple: intinderea mainii, apucarea obiectului, atragerea lui spre infractor, camuflarea si transportarea acestuia intr-un loc ascuns. Caracteristic furtului este modul discret al sustragerii obiectului si apoi indepartarea rapida de la locul infractiunii, ascunderea de acei care l-ar putea urmari si implicit identifica. Hotul lucreaza mai mult cu mana si cu corpul, dar acest lucru se refera numai la actiunea in sine, deoarece pregatirea unui furt cere o activitate mintala minutioasa, deosebit de laborioasa. Caracterul predominant fizic al actiunii presupune din partea lui un antrenament deosebit. Dexteritatea lui caracteristica, mobilitatea fizica, rapiditatea miscarilor sunt rezultatele in primul rand al exercitiului si, numai in al doilea rand, sunt favorizate si de unele predispozitii native (mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, nivelul de dezvoltare si perfectionare al analizatorilor etc.). Automatizarea unor miscari specifice, declansate de stimuli specifici, in urma unui exercitiu indelungat, nuantat si perfectionat ii face pe unii hoti sa fure fara sa vrea. Hotul are un spirit de observatie bine dezvoltat, orientare prompta in situatia data si organizarea imediata a unui plan de actiune bazat pe elemente concrete. Mijloacele lui de operare, desi unele ingenioase, se bucura totusi de putina variabilitate. Sistemul acestuia de a actiona intr-o situatie sau alta, in general, se imprumuta prin imitatie. Ca si ceilalti infractori, hotul nu are o gandire care sa exceleze prin calitati deosebite, deoarece ea este limitata la preocuparile lui
26

specifice. Hotul actioneaza dupa sabloane si retete putin variabile, fiind lipsit de acele calitati ale vointei care au sens socio-moral. Inclinatia spre risc este deosebit de mare, fapt pentru care de multe ori ei mizeaza pe elemente cu extrem de putine sanse de reusita. Reactia tipica este debarasarea de obiectul furat si fuga. Acesta nu se apara si nu opune rezistenta, numai in cazul cand este atacat fizic. Coincidenta unor factori externi, nefavorabili, cu nereusita actiunii infractionale il determina pe hot sa fie superstitios, uneori chiar mistic. HOTUL DIN BUZUNARE SAU SUTUL cum i se mai spune, actioneaza de obicei, numai in locurile aglomerate (magazine, gari, piete, mijloace de transport in comun, stadioane, sali de spectacole etc.). In mod obisnuit, locul din care se fura este buzunarul, poseta, sacosa etc., unde intotdeauna se pastreaza valori. De aici decurg o serie intreaga de consecinte care se refera la imbracamintea infractorului, mijloacele de operare, trucurile folosite si altele. Anotimpurile preferate ale hotului din buzunare sunt cele calduroase, deoarece persoanele sunt imbracate usor, cu buzunare expuse, cu haine mai largi, ceea ce ofera mai putine obstacole. Furturile din buzunare se comit de obicei noaptea, in gari, in trenuri etc., iar ziua numai la anumite ore, in special in mijloacele de transport in comun, cand lumea este grabita si se inghesuie sa plece sau sa vina de la serviciu sau de la diverse spectacole. Cand au loc manifestatii cultural-sportive, in special meciuri de fotbal, concerte si spectacole in aer liber, atunci deverul este mare. Daca persoanele au mai consumat si bauturi alcoolice, misiunea hotilor din buzunare este mult usurata. Hotii din aceasta categorie, ii sesizeaza foarte usor pe cei distrati, neglijenti, naivi etc. Femeile indragostite, bine dispuse sunt o tinta ideala pentru hoti. Acestia nu au nici un fel de scrupule, speculeaza toate situatiile din care pot profita. Acest tip furturi au o incidenta mai mare in preajma sarbatorilor de iarna sau primavara. Femeile infractoare prefera in special magazinele, deoarece sunt mai putin suspectate decat barbatii, desi uneori ele actioneaza in complicitate cu barbatii.Hotul din buzunare opereaza de regula in echipa, fiecare membru avand un rol bine stabilit. De exemplu, unul provoaca inghesuiala sau o accentueaza, altul sustrage portmoneul sau ceasul, iar altul, plasat in spatele acestuia, primeste obiectul furat. Instrumentul
27

ajutator cel mai folosit in comiterea faptei este lama. Hotul din buzunare poate fi recunoscut usor, in primul rand dupa imbracaminte si apoi dupa tapiterie, cum ii spun ei la fata. Este tentat sa se imbrace cat mai elegant, pentru a nu crea suspiciuni si pentru a poza in cetateni onorabili. Intotdeauna sunt barbieriti proaspat si tunsi normal, nu poarta plete, ca sa nu atraga atentia. Cu toate acestea, ei pot fi usor recunoscut deoarece cei mai multi sunt creoli, miros a parfumuri tari, isi ung parul cu gel si poarta pantofi cu tocuri inalte sau in culori stridente, ceea ce nu are nimic comun cu distinctia. Pentru a-si masca mana pe care o introduc in buzunarele sau posetele husanilor- expresie pe care o atribuie victimelor, o acopera cu un obiect pe care il tin in cealalta mana. Procedeul este obligatoriu, mai ales cand opereaza singur. De regula, aceste obiecte sunt: un pulover, o basca, o sacosa, o punga din plastic de culoare inchisa, un ziar etc. Un alt element de identificare a hotului din buzunare sunt gesturile tipice in statiile mijloacelor de transport in comun, inainte de sosirea acestora. Alegandu-si victima, hotul incepe sa faca diferite miscari din incheietura mainii cu care va opera (o contracta, o relaxeaza, o contracta, isi incalzeste tendoanele miinii). Cu cat momentul se apropie, starea tensionala a hotului este tot mai accentuata, emotiile crescand in intensitate. La aparitia mijlocului de transport in comun, i se schimba culoarea fetei, alternand paloarea cu hiperemia. Ca un reflex de aparare, hotul din buzunare da mereu din cap si transpira intens. Suspicios, arunca neancetat priviri in spatele sau, concomitent miscandu-si aratatorul si indexul mainii cu care urmeaza sa faca priza. Zambeste fara motiv, daca cineva se uita la el, isi trece de mai multe ori mana prin par sau se piaptana, se sterge cu batista etc. Hotul din buzunare cauta sa nu lase nici cea mai mica impresie ca se cunoaste cu ceilalti membri ai grupului infractional. Apropiindu-se mijlocul de transpost in comun, ei se intercaleaza printre calatoriidinstatieintroanumita ordine, in raport cu sarcina pe care o are fiecare.

28

Unii hoti din buzunare, cand observa ca i s-a facut rau cuiva, sunt primii care sar in ajutor. Intentiile lor nu sunt insa de binefacere, ci de a-l opera pe cel neajutorat. Argoul hotilor din buzunare este foarte important in actiunea infractionala. In scop preventiv, asa-zisele neologisme de taraba nu trebuie pierdute din atentie, in sensul ca auzindu-le, trebuie sa ne puna in garda ca persoanele respective fac parte din categoria raufacatorilor. Cunoscand si sensul unor asemenea cuvinte, se poate afla intentia celor care le utilizeaza, luand masuri in consecinta. In argoul hotilor din buzunare, cuvantul coaja, de pilda, inseamna portofel; ploasca -; geanta; lamai -; bani; moara -; ceas; spital -; palton; caldura -; buzunarul din interior al hainei; caraimane -; buzunarele exterioare; nicovala -; spate; semans -; buzunarul de la spate al pantalonilor; fulg -; borseta; scafa -; mana; lustra -; palarie; mahar -; sef; muialii -; politisti; arhiepiscop -; persoana cu bani multi; scalpet -; betiv; usturoi -; atentie; piper -; nu tine; stranut -; e al nostru; salupe -; pantofi; udatura -; tradare; boboci -; il atacam; papura -; pericol mare; sapun -; sa fugim repede; sirop -; victima; varza -; acoperire; test -; inel; cercuri -; cercei (Tandin, 1999). O categorie aparte sunt hotii de masini. Acestia actioneaza si independent, dar mai ales constituiti in retele nationale si transnationale. O serie de organizatii transnationale si-au creat legaturi in randul grupurilor de hoti autohtoni si actioneaza in cooperare. Traficul cu autoturisme de lux, a devenit o afacere deosebit de profitabila, obtinandu-se sume foarte mari de bani. Furturile de autoturisme, in special de lux, se efectueaza la comanda (se cauta o anumita marca, model sau an de fabricatie). Aceste retele de hoti dispun de aparatura performanta, sofisticata atat pentru anihilarea sistemelor de alarma cu care sunt prevazute autoturismele, cat si pentru falsificarea seriilor de identificare a acestora. Acest tip de hoti sunt experti in fortarea geamurilor si in deschiderea usilor. Unele autoturisme, dupa ce au fost furate li se schimba imediat, numerele de inmatriculare, placutele cu seriile de identificare, culoarea, prin revopsire, sunt falsificate documentele de provenienta sau se intocmesc altele false si sunt
29

transportate in alta localitate spre vanzare. Alteori, in ateliere clandestine, sunt dezmembrate si apoi valorificate ca piese de schimb, in toata tara. Exista hoti care fura numai piese, accesorii auto sau bunuri pe care le gasesc in autoturisme. De asemenea, sunt hoti care fura autoturisme pentru a le folosi la comiterea altor fapte infractionale ( furturi din locuinte, magazine etc.), dupa care le abandoneaza, fie in stare normala, fie accidentate. O alta categorie, sunt hotii ocazionali, care fura autoturismele mai mult in scop de distractie. In timp ce se vin de la o petrecere, neavand alt mijloc de transport, sau din teribilism, recurg la furtul unui autoturism, pe care il abandoneaza cand ajung la destinatie sau cand s-a terminat combustibilul. Uneori, acestia profita chiar de neglijenta proprietarului, care isi lasa portierele autoturismului neasigurate cu yala sau isi uita cheile in contact, in bord etc. SPARGATORUL - se contureaza tipic ca personalitate, prin operarea in banda si prin utilizarea fortei ca mijloc de aparare in caz de surprindere. Spargatorul, in special cel modern, poseda temeinice cunostinte de ordin tehnic. Deoarece comiterea actului infractional presupune actiuni complexe, de securitate individuala, spargatorii se recruteaza din randul celor mai evoluati infractori. Pe langa inteligenta practica, necesara efectuarii unei spargeri, ei au nevoie si de unele calitati deosebite, cum ar fi calmul, curajul, sangele rece, aprecierea corecta a situatiei etc. Utilizand violenta in aparare, spargatorii, se apropie de talhari, iar prin faptul ca tind sa-si insuseasca bunuri, de hoti. De multe ori cand nu gasesc bani sau bunuri de valoare, devin razbunatori , distrugand totul. TALHARUL -; actioneaza de obicei in strada sau in locuri deschise mai putin circulate. Intreaga sa activitate infractionala se caracterizeaza prin violenta, sustinuta de o constitutie fizica, somatica adecvata. Ca particularitati specifice dobandite in cursul activitatii infractionale, putem aminti o motricitate sporita fata de normal, hotarare si indrazneala in timpul operarii, de multe ori cruzime, desi talharul recurge la asasinat numai in caz de nevoie si mai mult in scop defensiv. Se manifesta violent, odata planul fiind elaborat nu-si mai poate suspenda sau amana cu usurinta actiunea infractionala.
30

In ultima perioada, in functie de noile conditii de viata, modurile de operare ale talharilor s-au diversificat. Astfel, au aparut talhariile comise din autoturisme, autocare si T.I.R. -; uri, atat in tara, cat si in afara granitelor. Banda de talhari incadreaza si urmareste autovehicul tinta cu ajutorul autoturismelor proprii. Cand conditiile sunt favorabile, cei din fata il blocheaza, iar cei din coarda de urmaritori, mascati cu cagule, deghizati in politisti etc., inarmati cu pistoale sau bate, patrund in autovehicul si ii talharesc pe pasageri de bani, valuta, bijuterii sau bunuri de valoare, dupa care dispar rapid de la locul faptei. Victima infractiunii de talharie trebuie sa riposteze inteligent si calm pentru a zadarnici actiunea agresorului, folosind mijlocul de riposta cel mai simplu si cel mai eficace. Sub nici o forma nu trebuie sa accepte resemnarea. INFRACTORUL INTELECTUAL (escrocul, falsificatorul, santajistul etc.) din punct de vedere psihologic, se caracterizeaza prin perspicacitate, imaginatie, viclenie, perfidie, ipocrizie, ceea ce ii confera o inteligenta delictuala. Are capacitatea de a parea simpatic, cinstit, convingator, deosebit de amabil, creaza impresia ca are relatii multe si sus -; puse, ca este influent si altruist. Are un aer de gentlemen si un talent eminamente artistic de a pacali aproape pe oricine. La acesta forta fizica este mai putin importanta, in general fizicul trece pe un plan secundar si joaca un rol de decor care faciliteaza in unele cazuri (escrocherii) savarsirea infractiunii. Modul de actiune al infractorului intelectual este preponderent pe cale verbala. Desi nu are un nivel de pregatire ridicat, dispune de un debit verbal adaptat rolului si adecvat scopului urmarit, accesibil victimei. Isi alege dintre victimele potentiale, pe cele mai naive sau predispuse la inselaciune. Principala arma de atac a infractorului intelectual este minciuna. Bun cunoscator al psihologiei oamenilor, stie sa se faca agreabil, folosind un limbaj protocolar si etaland o infatisare generala atragatoare. Se imbraca elegant, acorda o mare atentie tinutei si modului de prezentare, se manifesta ca foarte bun prieten si camarad de drum sau petrecere. Este vorbaret si dispune de o fantezie exagerata, etalandu-se ca atotstiutor, vanitos si egoist, gusta placerea rolurilor pe care le interpreteaza. Escrocul si santajistul se caracterizeaza in special printr-o elasticitate a gandirii, prin
31

posibilitatea de a descoperi rapid slabiciunile victimei si prin gasirea unor solutii rapide care duc la eschivare si iesire din incurcatura. Escrocul are, pe langa simtul improvizatiei si o uimitoare vitalitate, putere de convingere, mobilitate, fortand adesea succesul (Tandin, 1997). Strategiile folosite de infractorul intelectual anihileaza constiinta, logica si mai ales prudenta victimei. Relevant este faptul ca victima intra in jocul escrocului si crede afirmatiile acestuia, deoarece acestea corespund trebuintelor sale launtrice. In acest sens, escrocul descifreaza imediat gandurile victimei si succesul lui depinde de corecta lor interpretare. Aceasta situatie face ca fiecare din cei doi protagonisti sa joace un rol important. In aceasta diada, intre autor si victima, functioneaza o relatie de insolita complicitate, succesul primului nefiind posibil fara coparticiparea celui de al doilea. Infractorul intelectual speculeaza credulitatea, naivitatea, vulnerabilitatea, ignoranta, dorintele victimei etc. De regula, acest tip de infractor cunoaste normele morale, raspunde emotional la stimuli, insa are o perceptie deformata a sensului real al actului sau. Acesta nu asteapta ivirea unor ocazii prielnice, a unor incitatii exterioare pentru a actiona, ci provoaca el insusi ocaziile in care apoi opereaza. Dupa subiectul sau obiectul actiunii intalnim escroci sentimentali, care urmaresc obtinerea unui profit dintr-o relatie interumana, iar daca urmaresc un castig material acestia pot comite infractiuni de genul: inselaciune, fals, trafic de influenta, abuz de incredere etc. Specific pentru escroc este duplicitatea sa cameleonica, el fiind in stare sa-si asume o identitate convingatoare, diferita de cea reala, prin care reuseste sa-si pacaleasca victimele. Identitatea asumata este adaptata victimei: om de afaceri, persoana aflata in dificultate financiara momentana care vinde bunuri de valoare la preturi foarte mici sau se ofera sa efectueze convenabil diferite servicii etc., persuasiunea prin minciuna fiind punctul sau forte. Pentru a zadarnici sau ingreuna identificarea sa, infractorul intelectual actioneaza sub identitate falsa, sens in care depune toate diligentele pentru a intra in posesia actului de identitate sau legitimatiei altei persoane, de la care le obtine prin furt sau prin diverse promisiuni. Ulterior, pe aceste acte aplica propria sa fotografie
32

si se prezinta sub identitatea respectiva, pe care periodic o schimba. Pentru falsificarea actelor si documentelor folosesc instrumente performante (calculatoare, copiatoare etc.). Escrocii folosesc adesea legitimatii false, atribuindu-si tot felul de calitati, de la inspectori in ministere, organe ale puterii si administratiei de stat , la persoane in diferite posturi cheie (procurori, avocati, ofiteri de politie etc). Acestia promit potentialelor victime, ca rezolva orice: repartizarea sau cumpararea de locuinete, terenuri de constructie, obtinerea unui serviciu, instalarea rapida a unui post telefonic, obtinerea unor imprumuturi bancare, procurarea de medicamente straine, efectuarea de tratamente in strainatate, procurarea unor locuri de veci etc. O alta categorie de infractori sunt bisnitarii sau smenarii, care comit inselaciuni cu ocazia schimbului valutar (smenul este un teanc de hartii de forma unor bancnote). Intre doua bancnote reale se aseaza un teanc de bucati de hartie cu aceleasi dimensiuni ale bancnotelor, dand impresia unei anumite sume de bani, corespunzatoare tranzactiei. Initial, smenarul ii prezinta clientului teancul real de bancnote, iar intr-un moment de neatentie creat special, schimba teancul real cu smenul. Cele doua teancuri de bancnote ( cel real si smenul) sunt prevazute cu bendite identice din plastic, pentru a nu fi sesizata diferenta. Imediat ce smenul a fost plasat victimei, infractorul, printr-o strategie derutanta special creata (semnalarea aparitiei unui lucrator de politie), dispare de la locul faptei. Victima, stiind ca a efectuat o tranzactie ilegala, ascunde repede banii si dispare si ea de la locul faptei, descoperind mai tarziu ce i s-a intamplat. De asemenea, nu trebuie neglijate tigancile gicitoare in: carti, ghioc, bobi, cafea, palma etc., vrajitoarele care prin descantece, creaza impresia ca scot raul din oameni etc. Chiromantia este o practica superstitioasa care sustine ca se poate ghici caracterul sau destinul cuiva, pe baza interpretarii liniilor din palma. In general, aceasta practica este apanajul ghicitoarelor. De cele mai multe ori ghicitoarele profita din plin de naivitatea si credulitatea victimelor. Avand o intuitie remarcabila, ghicitoarele descopera foarte rapid problemele victimelor, dandu-le satisfactii,
33

precum: promisiuni de casatorie, prosperitate, viata lunga, calatorii, o posibila razbunare etc., promitand-le indeplinirea tuturor dorintelor. De cele mai multe ori, informatiile sunt oferite chiar de catre victime sau sunt culese de catre ghicitoare de la alte persoane din anturajul acestora. O banala discutie conduce la intuirea statusului social si sentimental al victimei. Pe masura ce incep sa ghiceasca in palma, in functie de confirmarile sau infirmarile victimelor, ghicitoarele isi adapteaza, isi orienteaza strategia prezicerii. Ghicitoarele si vrajitoarele pretind de la victime sume de bani, bijuterii, imbracaminte etc. Vrajitoarele care dezleaga cununii, pretind pe langa bani chiar si rochia de mireasa, coronita, seturi de lenjerie pentru pat, perne, care sa le serveasca la ritualuri si care nu mai pot fi inapoiate, chipurile, deoarece necuratul ar taia astfel vraja. ASASINUL este cel mai odios si cel mai nociv infractor. Acesta se caracterizeaza prin: irascibilitate, impulsivitate, agresivitate crescuta, labilitate, autocontrol foarte scazut al reactiilor instinctiv-emotionale, intoleranta la frustrare, viclenie, perversitate, lipsa empatiei, indiferenta afectiva, complex de inferioritate etc. Este egocentric, dominator, revendicativ, avand o capacitate de rationalizare scazuta, instabil si superficial in relatiile cu ceilalti, ceea ce il face sa se angajeze chiar spontan in situatii conflictuale, reactionand violent. Comiterea infractiunii devine posibila datorita intrarii individului intr-un mediu care ofera situatii conflictuale de la care el nu stie sau nu poate sa se sustraga. Dupa mobilul asasinatului (obtinerea unor avantaje materiale, ura, gelozie, razbunare, fanatism etc.) si gradul de violenta cu care infractorul savarseste fapta, putem sa ne dam seama daca avem de-a face sau nu cu un infractor normal. In cazul asasinilor normali nu este vorba de o placere sadica, ci de o relaxare dupa o mare tensiune, in urma rezolvarii unei situatii conflictuale pe calea asasinatului. Este deci o aparenta satisfactie, o detensionare momentana dupa actul savarsit. Situatia conflictuala in care se afla asasinul este dublata de implusivitate si agresivitate, de o motricitate marita, care se exteriorizeaza prin violenta de ordin fizic. Asasinul este insensibil la durerile fizice ale altora si de aceea este lipsit de compasiune fata de
34

ceilalti. Aceasta insensibilitate nu este innascuta, ci se castiga ca urmare a stilului de viata dusa in conditii de vicisitudini fizice si psihice. Este necesar sa se faca o distinctie intre crima accidentala, crima in masa si crima terorista. Daca distinctia in ceea ce priveste crima accidentala este evidenta, crima in masa poate fi definita ca o actiune in care un numar oarecare de persoane sunt ucise de un singur criminal, intr-un timp relativ scurt si aproximativ in aceeasi arie geografica. In ceea ce priveste crima terorista, asasinatele au loc intr-o perioada de timp mai lunga, ore sau zile, si au cu predilectie, o motivatie politica. O caracteristica, atat a autorului crimiei in masa, cat si a autorului crimei teroriste, este relativa lui indiferenta fata de preocuparea de a scapa de consecintele actelor sale, sau fata de siguranta personala. Frecvent, acest tip de ucigas se sinucide ulterior actiunii criminale (Alamoreanu, 2000). CRIMINALUL IN SERIE trebuie sa comita cel putin trei crime, disparate in timp, avand o anumita periodicitate. Cei mai multi criminali in serie sunt barbati (80%), relativ tineri ( 30-40 de ani), sunt sadici, au un intelect relativ normal si actioneaza de obicei singuri. Sunt indivizi dinamici, mobili, capabili sa parcurga kilometri intregi in cautarea victimei potrivite, care sa fie vulnerabila si usor de controlat. Victimele criminalilor in serie pot fi femei, copii, homosexuali, vagabonzi, prostituate etc. In ciuda aparentelor exterioare, criminalul in serie este un individ nesigur. Acesta dobandeste siguranta doar in zona de confort, locul in care isi poate controla victima. Pentru a ramane singur cu victima, criminalul recurge la diferite trucuri. El simte o mare placere in exercitarea puterii si a controlului asupra victimei. Cruzimea actului sau il excita, si de aceea uneori inregistreaza audio sau video tipetele de durere ale victimei, pe care ulterior le poate folosi fie pentru a savura momentul atunci cand nu are o victima, fie pentru a teroriza viitoarele victime. Majoritatea criminalilor in serie au fost privati in copilarie de afectiune, fiind supusi unor violente fizice sau sexuale. Cei mai multi sunt psihopati, avand o personalitate instabila, violenta. Acestia ucid pentru a-si atenua ura, dorinta de putere, dominare si razbunare, fiind marcati si de un puternic sentiment de
35

inferioritate, favorizat uneori de o disfunctie sexuala. Umilirea victimelor si savarsirea crimelor au un efect terapeutic, stimulandu-le increderea in ei insisi. La unii criminali in serie apare ura impotriva femeilor, care de cele mai multe ori este dublata de tendintele sadice. Intr-o oarecare masura si pentru o perioada limitata de timp, ei se vindeca ucigand, injunghiatul si strangularea fiind metodele preferate. Sub influenta alcoolului sau a drogurilor, fanteziile sadice ale criminalilor in serie se exacerbeaza. Apare evident faptul ca acestia trebuie sa ucida mult mai des pentru a-si satisface placerea pe care o obtin savarsind acest act. Multi criminali in serie au fost depistati si identificati accidental, pe masura ce deveneau mai indrazneti in actele lor si mai indiferenti fata de risc. Pentru a rezolva crimele in serie americanii au creat o specialitate profiling, care are ca obiectiv stabilirea portretului psihologic al criminalului. La Quantico in Virginia, Academia F.B.I. din S.U.A. isi antreneaza agentii si pregateste politisti din toata lumea in aceasta insolita specialitate politieneasca. Programul de pregatire dureaza trei ani, dar pentru a accede la el, conditia obligatorie este experienta judiciara de cel putin 10 ani. Reuniti in Departamentul de stiinte ale comportamentului (psihologia si psihiatria), acesti specialisti (profilers) dispun, pe langa aptitudini si experienta personala, de o uriasa banca de date. VICAP (Violent Criminal Apprehension Program) se imbogateste in fiecare an, atat cu date din cele peste 23.000 de crime comise anul in S.U.A., dintre care 7000 sunt fara mobil aparent, cat si cu elemente despre cazuri asemanatoare comise in strainatate (Alexandrescu, 2000). Acest sistem centralizat de informatii (VICAP) are ca obiectiv stabilirea rapida a modului de actiune si procedeele utilizate de criminalul in serie in savarsirea faptelor. Sistemul de inregistrare a datelor dupa modul de savarsire si procedeele utilizate de criminal este denumit MOS (Modus Operandi Sistem). Pentru a evidentia personalitatea criminalului, profilerul lucreaza, in principal, pe baza fotografiilor criminalistice de la locul faptei si a datelor din dosarele medicolegale. In acest demers, profilerul parcurge urmatoarele etape: studierea detaliata a dosarului cauzei, efectuarea examenului victimologic (biografic si medico-legal),
36

stabilirea si evaluarea modului de operare, estimarea mobilului posibil al crimei si in final elaborarea profilului psihologic al prezumtivului criminal. Profilerul nu participa in mod direct la capturearea criminalului, ci pe baza profilului psihologic intocmit, asista politia locala in orientarea investigatiilor spre o anumita arie de suspecti, propunand strategii si metode de actiune care ar putea ajuta atat la descoperirea, cat si la anchetarea acestuia. Prima problema pe care si-o profilerul este carei categorii apartine criminalul: psihopat -; organizat sau psihotic - dezorganizat. Criminalul psihopat -; organizat isi va planifica omorul cu minutiozitate si nu va lasa prea multe indicii. La criminalul in serie psihotic -; dezorganizat, locul crimei este intotdeauna in mare dezordine, o dovada ca actioneaza impulsiv si nu isi poate controla in totalitate victima. Adesea, crimele sale sunt spectaculare si deosebit de sangeroase. In general, criminalul patrunde prin efractie, foloseste ca arma de atac un instrument sau obiect gasit la locul faptei, pe care o si abandoneaza imediat.. Mai rar, se intalneste si tipul intermediar organizat-dezorganizat. A doua problema se refera la modul de operare, care poate permite evaluarea inteligentei criminalului. Este un concept dinamic, ce se modifica in functie de curajul criminalului, de traseul parcurs, de dorinta de a plasa anchetatorii pe alte piste etc. Prin modul de operare se face legatura intre fapte, stabilindu-se numarul omorurilor comise de un criminal. A treia problema este semnatura sau amprenta criminalului. Pentru a sfida, criminalul in serie pune in scena corpurile victimelor sale, depersonalizandu-le prin diverse procedee: legare, strangulare, acoperire,

dezbracare, mutilare, sectionare si plasare in diferite locuri etc. Acestea constituie indicii relevante asupra disfunctionalitatii personalitatii autorului. In unele cazuri, criminalul inscriptioneaza pe corpul victimei anumite initiale sau semne, indiciisimbol ale personalitatii sale. Pe baza acestor indicii, profilerul stabileste legaturile dintre diferite crime. Aceasta semnatura poate fi schimbata de criminal, pentru a deruta anchetatorii.

37

Tehnica de lucru a profilerului se bazeaza pe o profunda cunoastere si intelegere a psihologiei comportamentului uman. Toate acestea conduc la o recostituire mentala a desfasurarii faptelor si de aici, la conturarea portretului psihologic al criminalului. Acest portret este un rezultat al asocierii de probe si de intuitii care permite anchetatorilor sa trieze diferitele piste si sa elaboreze strategii de capturare. Este lucrul cel mai dificil si, cel mai adesea, esential in rezolvarea cazului. Pentru ca, odata stabilita tipologia asasinului si mecanismele intime care il determina sa procedeze la actul ucigas, se poate stabili atat cercul banuitilor, cat si cel al prezumtivelor victime, putandu-se actiona preventiv.

1.3. Personalitatea infractorului obiect de studiu al criminologiei Personalitatea infractorului- aceast construcie abstract, ne ajut s sesizm c infractorii care sunt fiine umane variate i infinite ca toate celelalte au cteva lucruri comune ntre care cel mai sigur este acela c toi au svrit infraciuni i cei mai muli dintre ei se formeaz fr coal i triesc o via fr munc. Este stabilit faptul c criminologia, ca tiin, analizeaz i explic etiologia criminalitii relevate sau aparente, ocupndu-se prioritar de stabilirea metodelor si mijloacelor prin care se poate realiza o prevenie real contra fenomenului criminal, dar aceasta nu ar avea suportul social i nici susinerea legal dac societatea nu ar simi nevoia unor asemenea preocupri. Pentru stabilirea metodelor i mijloacelor prin care se poate realiza prevenia contra fenomenului criminal, criminologia trebuie deci s stabileasc mai nti care sunt factorii ce duc la declanarea comportamentului criminal, pentru a-i putea nltura sau controla. n scopul identificrii acestor factori, criminologia i-a lrgit mereu orizontul de cercetare, apreciindu-se acum c obiectul de studiu al criminologiei este criminalitatea ca fenomen social, fapta penal comis, fptuitorul, victima si reacia social mpotriva criminalitii.

38

Criminalitatea este constituit din ansamblul infraciunilor care se produc ntro anumit perioad de timp i ntru-un spaiu bine determinat. Majoritatea metodelor permit cunoaterea criminalitii legale; ele pot s releve o criminalitate aparent, evident mult mai ampl, dar care nu permite apropierea dect de departe de criminalitatea real cnd este vorba de criminalitatea global. Cifra neagr ns exist i o mare parte a criminalitii reale scap cercetrilor, privnd cercetarea de un volum foarte mare de cunotine (informaii). Delincvenii cei mai periculoi sunt aceia care au reuit s-i ca opere faptele, iar dup acetia urmeaz aceia ale cror fapte au fost descoperite, dar a cror identitate nu a putut fi stabilit(cel puin modul lor de operare figureaz n criminalitatea aparent). De asemenea, o alt cauz de decalaj ntre criminalitatea aparent i cea real ine i de ineficiena activitii organelor de poliie pe de o parte, iar pe de alt parte, din cauza neglijenei sau reticenei victimelor care, dintrun motiv sau altul, nu sesizeaz organele abilitate de lege s efectueze cercetri, iar mpotriva denuntorului exist o adevrat prejudecat social. n efortul de sintez, pe care-l presupune demersul nostru, i mergnd pe un teren mai puin bttorit n problema pe care o abordm cum am mai spus-, am avut n vedere nc de la nceput s includem n concept n primul rnd ceea ce nu trebuie s lipseasc din el pentru a-l face aplicabil pe multiple planuri apropiindu-l astfel n mod consecvent de domeniile activitii practice n procesul elaborrii lui. n acest context, intervenia noastr are n special menirea de a orienta n probleme de cercetare, cunoatere i restructurare a personalitii infractorului i de a suscita un interes mai mare pentru organizarea tiinific a activitilor din domeniile care au astfel de preocupri. Desigur, fr s avem pretenia unei construcii integrale i cu att mai puin definitive, conceptul se dorete a fi n perspectiva menionat, un instrument necesar i folositor, un mijloc, la ndemna celor interesai el neavnd un scop n sine. Opiniile noastre nu exclud astfel i alte posibiliti de interpretare, tiinifice sau practice. Dimpotriv, considerm c prin supunerea conceptului, n atenia
39

criminologilor n special, se creeaz avantajul ca acesta s poat fi completat, dezvoltat ori corectat pe parcurs, n concordan cu evoluia realitilor pe care le reflect, care, dup cum tim, o iau naintea procesului de cunoatere att n timp ct i n spaiu. De altfel, existnd un grad normal de variaie a experienelor individuale n domeniul cercetat i nu numai n acesta considerm c este la fel de normal s existe tot attea posibiliti n plus i unghiuri de vedere att n ceea ce privete construcia conceptului arhitectura lui ct i sub raportul incidenelor sale practice. Nu este mai puin adevrat i literatura de specialitate atest acest lucru-, c de la nici un fel de metode, modele sau teorii nu se poate pretinde exhaustivitate, adevr definitiv, mrturie irecuzabil24. Oricum, niciodat eforturile nu pot fi considerate suficiente, atunci cnd i propui i te angajezi s elucidezi un asemenea subiect, care se prezint pe ct de greu de descifrat pe att de atractiv i pasionant fiind vorba de fiina uman. Conceptul pe care l-am examinat, ne introduce n practica a numeroase domenii de activitate. Vom nota n continuare pe cele mai importante: Domeniul criminologiei ca obiect al cercetrilor etiologice i al aciunilor de prevenire dat fiind rolul factorului subiectiv n geneza infraciunii. Domeniul dreptului penal n procesul de individualizare juridic n care personalitatea infractorului orienteaz spre cele mai realiste i mai adecvate msuri de constrngere penal. Domeniul penologiei ca obiect al studiului sanciunilor de drept penal, a eficienei acestora.
Domeniul politicii penale al crui obiectiv fundamental l reprezint cum

se susine i n literatura de specialitate Organizarea tiinific a activitii de prevenire i combatere a fenomenului infracional..25 Un domeniu important l constituie activitatea de perfecionare a legislaiei penale n sensul optimizrii soluiilor juridice n perspectiva creterii
24 25

Vezi, Dumitru Constantin, op.cit. p.37-38 Vezi n acest sens, Vasile Tonoiu, Dialectic i relativism, Ed. tiinific i enciclopedic, 1978, p.120.

40

eficienei reeducative i a posibilitilor de resocializare i reintegrare social (individualizare legal i, bineneles, prevenire general). i n fine, dar nu n ultimul rnd ca importan, avem n vedere domeniul executrii sanciunilor de drept penal (al reeducrii) avnd ca scop o mai eficient pregtire pentru readaptare social. Ceea ce trebuie s reinem n ncheiere din cele de mai sus, este ndeosebi ideea c din orice unghi am cerceta delincvena ajungem pn la urm la personalitatea infractorului; toate ne trimit la contiina acestuia ca fapt psihic i psihosocial. CAPITOLUL II FORMAREA PERSONALITII INFRACTORULUI 2.1. Formarea personalitii infractorului- aspecte pedagogice i psihologice Actele agresive la copii pot fi observate din cea mai fraged copilrie. Pentru nceput ele iau forma unor crize impulsive de ncpinare care deseori nu pot fi controlate sau prevzute de prini. Cel mai des se manifest prin azvrliri de picioare, ipete, mucri e.t.c. i mcar c astfel de comportament din partea copilului nu este admis deseori el nu se pedepsete dar nici nu se socoate anormal. Un astfel de comportament din partea copilului este condiionat de un oarecare disconfort att fizic ct i psihic, de frustrare, de nesatisfacerea necesitilor sau dorinelor sau de o oarecare insatisfacie. Altfel spus el i agresiv poate fi numit foarte relativ deoarece copilul nu are intenia de a face cuiva ru. Mai apoi tot mai des apar conflicte cu colegii sau semenii condiionate de dorina de a poseda oarecare lucruri cel mai des jucrii.la copii de un an i jumtate astfel de conflicte ocup aproximativ 75%. Tot la aceast vrst tot mai des copiii folosesc fora i i soluioneaz conflictele cu ajutorul ei i anume apare dorina copilului de a ataca posibil aceasta poate fi legat de mecanizmele de adaptare a copilului la aceast vrst i anume de fenomenele de meninere i eliberare. Un studiu dus asupra copiilor de aceast vrst poate confirma faptul c cpii de 1,5 2 singuri de voia lor niciodat nu se mpart cu jucriile sale cu ali copii sau chiar dac i o fac apoi numai prin influena autoritii prinilor sau celor maturi, i atunci tot acest proces fiind acompaniat de plns, nemulumiri, proteste. Acest
41

fenomen de muli psihologi este interpretat prin faptul c copiii includ n cocepia de eu tot ce e al meu (jucriile, hainele)26. Cu vrsta copilul va nva s-i contoleze emoiile negative ca i agresivitatea i s le expun ntr-o form social acceptabil. Manifestrile agresivitii la aceast vrst depind mult de atitudinea priilor fa de acestea. De asemenea trebuie de menionat c la aceast vrst la copil se dezvolt instinctul cercetrii i enorm se lrgete sfera contactelor sociale. i n acelai timp copilul se nfrunt i face cunotin cu un numr enorm de restricii, interdicii, obligaiuni i norme sociale. Nedorind copilul nimerete ntr-o situaie conflictual ntre setea sa de cunotine i restriciile prinilor prin nu se poate, copilul simte o deprivare puternic-limitarea posibilitii de satisfacere a necesitilor sale. Iar nesoluionarea acestui conflict duce la trezirea n copil a unor instincte agresive. ns dac nainte reacia prinilor la astfel de compotament din partea copilului se limita la sustragerea ateniei, mngiere pi acum prinii ncep a folosi ameninri, deprivri de plceri, izolare. Mai apoi agresivitatea difereniaz n funcie de autoidentificarea sexual a copilului. Deci deasemenea tehnica Doll-play (cnd copilul se joac cu ppui fiecare dintre care ntruchipeaz unul din membri a familiei) ne-a ajutat s constatm c n timpul jocului bieii se comport mai agresiv dect fetele. O oarecare parte mai mare a agresivitii sa observat la biei asupra ppuei tat i o parte mai mic asupra ppuei mama iar la fete invers. Deasemenea sa observat cci bieii ce au tat se comport mai agresiv dect cei ce au crescut n familie fr tat27. Influiena mediului nconjurtor joac un rol decisiv n fenomenul contientizrii de ctre copil a sexului sau genului cruia el i aparine n procesul formrii comportamentului agresiv, poate fi observat foarte bine dac de dus observaii asupra comportamentului la fete i la biei. n deosebi este evident c dac la vrsta de doi ani arsenalul de posibiliti de exteriorizare a agresivitii la
26

Pop O., Teorii i modele explicative n domeniul delicvenei juvenile, Ed. Mirton, Timioara, 2002.

27

Vezi Ana Tucikov-Bogdan, Psihologie general i psihologie social, Editura didactic i pedagogic, Bucureti, 1973, p.187

42

fete i la biei este la un nivel ntr-un numr egal i se evideniaz n aa comportamente ca: plns, strigte, plituri reciproce uoare. Apoi la patru ani frustrarea, eecurile provoac la copii reacii diferite. Psihanaliza ce insist asupra faptului c tendinele agresive sunt nnscute i c la biei ele sunt cu mult mai pronunate dect la fete. n urma unor cercetri experimentale sa demonstrat c n primii ani de via intensitatea i fregvena actelor agresive la fete i la biei nu difer ns cu vrsta acestea la biei cresc iar la fete scad28. Se explic aceasta prin urmtorul fapt c chiar dac fetele sau nscut cu aceleai tendine sau predispuneri ctre agresivitate ce i bieii ele se tem s le exprime din frica pentru pedeaps n timp ce mediul exterior are o atitudine mai loial fe de agresivitatea exprimat de biei. Cu timpul aceste modele de comportamente se ntresc: numrul de acte agresive din partea bieilor cresc iar din partea fetelor scad i au o mai mic intensitate chiar i n cazurile cnd n copilrie fetia avea an comportament destul de agresiv i era socotit ca un copil btu. Cerctri au demonstrat c dac de luat cele mai elementare acte agresive aa ca tendina de al lovi sau de al jigni pe cineva la copii de la trei pn la unsprezece ani pot fi observate undeva de nou ori pe zi. 29% dintre care sunt reacii de rspuns la atacul prii opuse de sex opus, i acest procentaj difer doar de la gen la gen: la biei 33% la fete 25%29. Cu vrsta deasemenea formele de exteriorizare a agresivitii difer, se schimb. Simplele reacii de a lovi pe cineva (reacii fizice) iau forma altor mai mult acceptate de societate: concurena, njosire. Deasemenea pot fi obsrevate deosebiri i n formele de exteriorizare a agresivitii la bi i la fete de opt, unsprezece i cincisprezece ani. Aa deci sa observat c fetele grupelor mari adopt forme indirecte de agresivitate pecnd bieii de aceiai vrst folosesc metode indirecte. i aceste forme indirecte de comportament agresiv se formeaz la fete pe

28

M. Mrgineanu, Condiia uman. Aspectul ei bio-psiho-social i cultural, Editura tiinific, 1973, p.9. Ibidem., p. 12

29

43

la vrsta de unsprezece ani. i n general grupa copiilor de unsprezece ani au demonstrat cel mai nalt nivel de agresivitate. Cercetrile au demonstrat c la precolari i la colari raportarea formelor de exteriorizare a agresivitii este invers proporional. La biei prevaleaz agresivitatea fizic pe cnd la fete cea verbal. Mai apoi la biei de vrst preadolescent tendina i schimb direcia agresivitatea verbal devine cea dominant i mai mult dect att la exteriorizarea emoiilor negative bieii mai des recurg la exteriorizarea lor, dect fetele aceleiai vrste. i aici totodat apare un moment foarte interesant cci odat cu vrsta agresivitatea copiilor poart o nuan de dumnie. Deci n urmare la trecerea de la vrsta colar mic la cea preadolescent raportul dintre aa reacii comportamentale ca: agresivitatea fizic, verbal, indirect i negativizmul se micoreaz. La biei la toate perioadele de vrst domin agresivitatea fizic i negativizmul iar la fete agresivitatea verbal i negativizmul. ntr-un aspect al vrstei putem meniona o majorare a tendinelor agresive i negative att la biei ct i la fete. Deasemanea trebuie de menionat c la biei la vrsta de 16 ani are loc o micorare a agresivitii fizice i verbale i la vrste de 14-16 ani a agresivitii indirecte i a negativizmului. Iar la fete micorarea reaciilor de agresivitate fizic i verbal se detest a fi la vrsta de 14 ani, iar agresivitatea indirect i negativizmul au o tendin permanent de cretere. Exist i diferene de sex n ceea ce privete puterea eaciilor agresive la fete i la biei. La biei predomin agresivitatea fizic iar la fete cea verbal, indirect i negativizmul posibil aceasta poate fi explicat prin faptul c la fete agresivitatea este ndreptat n interior iar la biei n exterior30. Concepiile tradiionale despre agresivitatea feminin i masculin i au amprente n comportamentul de mai apoi: i fetele i bieii au tendine de ai menine de a se abine de acte agresive. ns pn la sfrit bieii au mai multe anse de a fi acceptai de societate chiar demonstrnd comportament agresiv.

30

Ibidem.,p 16

44

Mai mult dect att dac copilul de la o vrst fraged nu se va nva s-i controleze impulsurile sale agresive atunci n preadolescen ele pot fi ndreptate asupra semenilor si, iar n adolescen s ia forma unui stil de via neadecvat. Aa deci sa constatat c exteriorizarea spontan a unui act de furie, sau svrirea unor acte violente asupra persoanelor nconjurtoare la vrsta de 8 ani duce la folosirea, aplicarea forei fizice mpotriva altor persoane, vogabondaj, intarea n companii, cutarea satisfaciei n fumat sau ntrebuinarea buturilor alcoolice i atracia spre genul, sexul opus la 14 ani iar la 20 de ani la acte distructive conflicte cu prinii, necesiti n permanente ntlniri cu prietenii, folosirea alcoolului, fumatului i a drogurilor. ns uneori, de exemplu educatorii n grdinie consider a fi agresivi acei copii ce sunt lideri n activitile de joc. n realitate agresive pot fi numite acelea aciuni ce au scopul de a aduce daun cuiva. Cel mai des copilul devine agresiv din cauza unor probleme psihologice pe care el nu poate s le nfrunte. ns la fel la baza comportamentului agresiv pot sta i multe alte cauze31. Extenuarea. La copiii din familiile nefavorabile foarte des procesele neurotice sunt dezechilibrate: cnd astfel de copii obosesc excitarea lor crete. De la aceasta ei obosesc nc i mai tare i aici poate avea loc criza. n acest caz este recomandabil dac copilul este foarte excitant toate jocurile active de le finisat cu 2 ore nainte de somn, i deaswmenea e neaprat primirea unui du cu ap cald ceea ce calmeaz mult. Autoaprecierea negativ. Eu sunt un copil ru i am comportamentul unui copil ru. ns chiar posednd un astfel de comportament astfel de copii reacioneaz foarte dureros la orice fel de critic. i fiece critic adresat lor le sun ca tu eti ru. n acest caz este recomandabil de-i fcut copilului observaii foarte precaut: nu cnd tu faci aa mi vine s mor dar m este ru cnd faci astfel sau mi provoac durere cnd faci astfel.

31

.Punescu, Deficiena mintal i organizarea personalitii, Edit. Didactic i pedagogic, Buc., 1977, p.81

45

Frica (agresivitatea de aprare). Dac copilul posed o experian negativ din comunicarea sau relaia cu ali oameni, el poate avea reacii de aprare preventive, ncercnd de a preveni situaia neplcut ce cndva a avut loc. Aa ca de exemplu fetiele ce au fost supuse unor acte violente din partea brbailor, mai apoi pe cei din urm i evit sau chiar nu i pot suferi alturi. Reacia la interdiciile maturilor. La limitarea libertii proprii, n cazul cnd copii nu primesc ceea de ce au nevoie. n acest caz este recomandabil de ai explica copilului cauza interdiciei, sau de ai propune un compromis dac este posibil. Necesitatea acordrii ateniei. Copii ce sufer de deprivarea dragostei i a ateniei din partea prinilor (ceea ce se poate ntlni i n familiile favorabile) recurg la orice metode pentru reamintirea prinilor de ei. Impunerea limitelor. Are loc atunci cnd agresivitatea copilului duce n sine mesajul Eu nu m pot controla, cinva opriim. n adncul sufletului copilul nelege cci face ru i de fapt caut pe cine l-ar opri. Pentru copii este foarte important ca adultul s-l ajute s se isprveasc cu agresivitatea sa, fiindc cel ce tea protejat de la sine nsui te poate proteja i de la altcineva. Exemplul dat de societate. ( exemlul prinilor, adulilor, eroilor din filme). Copilul cu care cineva cndva sa comportat agresiv poate emita aceste aciuni. Exprimarea dorinei de dominare. Copii ce sau deprins s supravieuiasc folosind fora, atacnd i nclcnd toate regulile la un moment dat contientizeaz c aceasta este foarte plcut de a deine puterea, de a domina, ca toi s te asculte i s se supun. n acest caz se poate recomanda c n lucru cu astfel de copii este important de ai acapara respectul i ncrederea. Fiindc pentu el este important puterea i dreptatea. Atunci cnd el are respect fa de d-str este necesar la momentul potrivit foarte ferm de-i spus eu nu-i voi permite s faci aceasta.ns totui cauza de baz a agresivitii la copii este deprivarea de dragoste. Agresivitatea i violena n coal Dac agresivitatea este n esent un comportament provocator sau o suit de asemenea comportamente, violenta este deja traducerea n act a unor atari

46

intentionalitti: lovire, vatmare etc. Asadar, violenta este concretizarea agresivittii, stadiul superior si decisiv al acesteia32. Disocierea termenilor este conventional, n comportamentul concret fiind foarte dificil de trasat o linie net de demarcatie. De cele mai multe ori, cele dou atitudini se ntreptrund, cu trecere rapid de la vorb la fapt, agresivitatea pregtind, cum am mai spus, violenta. Trebuie remarcat faptul de maxim generalitate c agresivitatea i violenta sunt extrem de prezente n viata cotidian. Zilnic suntem agresati de aerul greu respirabil al orasului, de gunoaie i de cini vagabonzi, de gropile si faliile quasi-geologice de pe strzi, de alimente si buturi contrafcute, de grotescul si dezgusttorul spectacol al strzii n care indivizii dubiosi se afl n prim plan, cu tupeul si cinismul lor. Viata de zi cu zi este suficient de stresant pentru ca acest stress s se constituie el nsusi ntr-un factor agresiv major. n ceea ce-i priveste pe elevii notri, att agresivitatea, ct i violenta se manifest n mai multe feluri. Exist o agresivitate vestimentar, prin care mai ales fetele caut s atrag atentia si chiar s se impun. Bunul gust n acest caz are o prezent relativ discret, el depinznd de o multime de factori care mai degrab actioneaz divergent. i cum nici un regulament nu-l poate impune e vorba de bun gust - rmne solutia recursului la uniform, discutabil ns i aceasta. Pn la urm, uniforma este cel mai mic ru posibil. Violenta fizic n scoal este departe de a fi cea mai grav form de manifestare a acesteia, dei cu sigurant este cea mai dureroas la propriu. n general, ea se manifest prin benignele, zilnicele si n cele din urm - inevitabilele ncierri dintre bieti. O anume doz de agresivitate este proprie naturii umane n general i n proportii variabile fiecarui individ. La vrstele mici, forta fizic i manifestarea ei ostentativ sunt percepute ca dovezi de personalitate, curaj i independent, mijloc decisiv de cstigare a stimei i admiratiei celor din jur. Uneori, conflictele capt amploare, angajnd prietenii, colegii, vecinii i a cror participare devine o chestiune de prestigiu i onoare, dincolo de pretextul nentelegerii sau de
32

Ortansa Brezeanu, Minorul i legea penal, Editura All Beck, Bucureti, 1998, p.33-36

47

putinta de a-l justifica. Sunt i cazuri cnd conflictul devine inevitabil. Stabilirea ierarhiei, cine este cel mai tare nu se poate face dect prin nfruntare direct. La urma-urmei, dac la nivelul marilor imperii nicicnd n-au putut sta dou sbii ntr-o teac, de ce ar fi posibil acest lucru ntr-o clas sau ntr-o coal?!33 Cu publicitatea si asistenta de rigoare, lupta are loc si se ncheie destul de repede, cu rezultatul scontat, de cele mai multe ori, sau cu unul surprinztor. Noua ierarhie dureaz destul de putin, pn cnd vreun challenger veleitar sau un autentic campion pune n discutie legitimitatea campionului en titre, amrndu-i zilele i provocnd o nou confruntare. Acest tip de conflicte se pot dezamorsa cu relativ usurint. Din experienta proprie, de profesor, o solutie deosebit de eficient este transferul rivalittii pe terenul sau n sala de sport, n cadrul organizat al competitiei sportive. Rezolvarea si rezultatul ei sunt benefice pentru toat lumea, dar n primul rnd pentru fostii adversari, deveniti prieteni. Agresivitatea i violenta verbal se manifest din plin la elevii nostri, fr limit de vrst, fr discriminri, fr frontiere. De altminteri fenomenul e caracteristic pentru majoritatea tinerilor. Tonul ridicat pn la strident, nct aproape c trecen zona ultrasunetelor, inflexiunile ironice, clasica, balcanica bsclie dar si mai noua, viguroasa mistocreal, multicultural si interetnic, sunt aspectele cele mai frecvente. Discursul, incoerent n fond, este torential n form, te inund ca o maree. Acest fel de a vorbi urmreste intimidarea preopinentului sau chiar anihilarea lui, reducerea acestuia la tcere. i nc. N-am spus nimic despre njurturi. Bietii, mai ales dei unele dintre fete nu se simt deloc complexate injur n modul cel mai firesc cu putint, la fel cum respir, metodic, sistematic, cu siguranta exercitiului bine stpnit. Uneri am senzatia c njurtura e golit de sensul ei propriu, devenind un simplu apendice stilistic, cptnd functii adverbiale sau onomatopeice, fiind inserat n discurs, cel mult la fel ca un semn oarecare de punctuatie.

33

Ortansa Brezeanu, Minorul i legea penal, Editura All Beck, Bucureti, 1998, p.33-36

48

Personal, consider c agresivitatea si violenta verbal sunt cele mai nocive, ntr-un eventual clasament al formelor de manifestare a violentei. Cuvintele rele, cuvintele urte, mlul gros al cuvintelor murdare sau nedrepte dor, rnesc, creeaz suferinte si traume greu vindecabile. Forta cuvntului este de departe cea mai teribil fort pe care o avem la dispozitie iar binele sau rul pe care-l poate genera aceast fort sunt imense. E un loc comun afirmatia c agresivitatea i violenta sunt initial simptome i ulterior expresii ale neputintei, proprii de regula mediocrittilor sau nulittilor veleitare. Un mare rol n promovarea i cultivarea agresivittii si violentei l are massmedia, n special audiovizualul. Aceasta, n ciuda faptului c nu se poate vorbi despre o prezent propriu-zis a acestuia n coal. Este deprimant s constati cte crime, bti, furturi i violuri sunt difuzate n programele diferitelor televiziuni. Avertismentele cu A.P, 12 sau 16, nu fac dect s atrag atentia s s creasc audienta, exact pe seama celor astfel avertizati i deci protejati. Emisiuni de divertisment care promoveaz prostul-gust i subcultura de cea mai ordinar spet, un umor slinos i filozofri tembele, tot agresive se cheam c sunt. Prezentatorii urmriti cu sufletul la gur de tineri pentru care devin modele, afiseaz o veselie cznit i supun gramatica i logica la grele i sistematice perversiuni. n numele rating-ului si al caracterului privat al televiziunilor, nu se face nimic sau se face prea putin pentru stvilirea sau contracararea acestui val continuu de kitsch-uri. n aceste conditii, trecnd la manifestrile culturale live, nu mai mir pe nimeni c o formatie de semianalfabeti adun la un spectacol pe un stadion din Buzu sau Barcelona mai multi spectatori dect Hamlet n zece stagiuni. Slogane ca no job, no school sau alcoolul este viata/ i viata e alcool, care circulau pn de curnd, sunt adevrate capitole de existentialism dintr-un posibil manual evident, alternativ, - pe care ipochimenii mai sus amintiti l propun tinerilor. Ce se poate face ? Violenta naste violent, ura naste ur. Tot att de adevrat este c i cultura naste cultur, c nvttura i educatia genereaz i cer mai mult nvttur i mai mult educatie. S trezim, s retrezim la elevii notri plcerea i
49

motivatia de a nvta. Chiar dac apelul pare patetic i chiar desuet, alt solutie nu se vede. Pn la depsirea tranzitiei (care pare s se fi eternizat) i pn la normalizarea societtii i a structurilor ei, coala rmne singura n msur s pstreze echilibrul. Agresivitatea n relaiilor profesor-elev Literatura de specialitate prezint n detaliu problematica obiectivelor instructiv-educative, metodologia utilizat, precum i principiile pe care educatorii n procesul de formare a elaevilor, n relaia profesor-elev. Poate c prea puin sa scris despre relaiile dintre educat i educator, ndeosebi despre comportamentul agresiv manifestat de profesor ( fie printr-o privire printr-un ton ridicat sau i mai grav prin lovire). Relaia profesor-elev este una de tip special n primul rnd bazat pe comunicare fie ea verbal, paraverbal sau nonverbal. Actul vorbirii poate veni att n sprijinul ct i n detrimentul relaiei. Orice perturbare ce apare n actul comunicrii afecteaz n mod negativ relaia educator-educat. De cele mai multe ori meninerea strii de confuzie i dezechilibru comunicaional degenereaz ntr-o form de agresivitate, mai nti latent dup care ea devine manifestat prin limbaj sau comportament. Dup Eleonor Guetzloe consider c exist trei componente eseniale ale agresivitii: Originile- adic factori ce au legtura cu achiziia i desfurarea. Instigatorii- evenimentele ce activeaz sau provoac agresivitatea. ntrirea- rsplata pentru comportamentul agresiv. Tot aceast autoare distinge condiii ce favorizeaz nvarea i manifestarea agresivitii. 1. le repet. 2. 3. 4. societate.
50

copilul are numeroase ocazii s observe acte de agresiune, pe care apoi copilul nsi este obiectul agresiunii. copilului i se dau puine ocazii s formeze i dezvolte alte tipuri de copilul este pregtit de agresiune ce-i este insuflat dorind, sau nu de

relaii socio-afective cu alte persoane )inclusiv i cu profesorii).

5.

asociaii de copii cu diferite scopuri malefice.

Un alt gen de agresivitate ntlnit fregvent n coli, este cauzat de nelegerea neadecvat a autoritii i puterii. A utiliza n mod abuziv putarea i autoritatea pentru a-i umili, blama i pedepsi pe ceilali la fel este o form de agresivitate. Stilul de conducere autoritar se opune celui democratic i indic un mod greit de a exercita autoritatea. Utilizarea autoritii n sens negativ presupunre ameninare, nencredere, privaiune de libertate i abuz de putere. De aceea climatul pozitiv din coal este foarte important i el influeeaz nu doar formarea capacitilor intelectuale, ci i formarea unor conduite afective, a comportamentului psihomoral a imaginii de sine. Competena didactic presupune cu necesitate, pe lng competenele de specialitate psihopedagogice, caliti empatice i psihosociale, capacitatea de a ptrunde n viaa intarioar a grupului i nu doar n viaa elevului individual. Inexistena acestor caliti aduce dup sine disfuncionaliti n relaia profesor-elev i profesor-grup. Ce au drept consecine deprecierea climatului din clas, apariia primelor antipatii, divergane i n cele din urm comportament agresiv. Desigur dragostea de copii este una din principalele condiii pentru a deveni un bun educator. ns profesorul desigur trebuie su posede i unele aptitudini destul de importante n exercitarea profesiei sale: aptitudinea de a cunoate i nelege psihicul celui supus aciunii educative: capacitatea intuitiv, deptrudere i sesizare rapid a particularitilor psihice individuale, cunoaterea lumii interioare a elevului. Aptitudinea empatic ce presupune de a privi toate influenele prin prizma celor crora li se adreseaz i de a prevedea nu numai eventualele dificulti ce ar putea fi ntmpinate, dar i rezultatele ce ar fi atinse. Aptitudini organizatorice ce prevd organizarea propriei munci, Spiritul de observaie tactul pedagogic i miestria pedagogic sunt pregtirea i desfurarea leciilor, ndrumarea elevilor. condiiile unei personaliti depline ale unui dascl i totodat calitile ce l ajut

51

s gseasc forma cea mai adecvat de atitudine i tratare a elevilor, s aib simul msurii. Pe aceast baz personalitatea model a cadrului didactic ar fi o personalitate centrat pe stilul democratic pornind de la nevoile elevului. Dar cum ar putea fi caracterizat opusul su adic profesorul autoritar. Profesorii autoritari sunt mai ncordai, contiincioi, timizi, rezervai, sobri i au o reprezentare de sine mai sczut. Trsturile comune ale personalitii autoritare se manifest sub forme de convingeri conservatoare, idei i sentimente antidemocratice, steriotipii, moduri de gndire i comportare fixiste. Indivizii autoritari sunt rigizi i rezisteni la schimbare, tind s categorizeze oameni n buni i ri, snt rzbuntori fa de o persoan pe care o detest, mai puin sensibili i ncreztori fa de alii.disciplina strict impus de prini, educaia sever din familie, msurile punitive ale adulilor constituie situaii practice care au marcat copilria marilor personaliti autoritaristice. Prin urmare abuzul de disciplinare poate avea ca efect formarea unor spirite conformiste, dependente, lipsite de personalitate; provocarea atmosferei de nencredere i suspiciune provoac retragerea i resemnarea elevilor, aspiraia marginalilor, agresivitatea uman, profesorul care afieaz antipatizat i refuzat n ncercarea de colaborare. Atitudinea elevului fa de nvare i performanele colare este mediat de condiiile externe dar i de cele interne. Modul n care profesorul interacioneaz, comunic i colaboreaz cu elevul se comunic n rezultatele nvrii. Pornind de la aceast primiz exist cteva modele interacioniste ce reflect personalitatea i stilul didactic al profesorului. 1. modelul ce are la baz dou influiene exercitate de profesor directe i indirect i lor le corespund dou tipuri de interaciune cu elevii: interaciuni integratoare- profesorul accept, clarific, sprijin ideile elevilor; interaciuni dominatoare- profesorul este centrat pe pripriile idei. o personalitate autoritar i dogmatic, care eticheteaz i ironizeaz elevii, nu poate fi dect

52

2.

model ce este construit comportamentului verbal al profesorului n

raport cu elevii. Prin comportamentul verbal profesorul trasmita informaii, valori afective, aprecieri, explicaii, interpretri. 3. model ce pornete de la premiza c procesul educaional din clas este un sistem de comunicaii n plan vertical (profesor-elev) i orizontal (elev-elev); n funcie de gradul de interptrundere al planurilor exist trei situaii: 4. profesorul nu ine cont de relaiile fireti cu elevii conduce riguros Profesorul orienteaz activitatea din clas, organizeaz condiii favorabile Cele dou tipuri de comunicare din clas funcioneaz independent n modelul ce pune eccent pe interrelaiile ce se stabilesc ntre desfurarea discursului din clas. cooperrii dintre elevi. funcie de locul i firma de desfurare a procesului didactic. caracteristicile particulare ale elevului i profesorului, acordnd un loc important, chiar excesiv personalitii profesorului.
5.

model ce cuprinde trei planuri ale activitii de nvare a elevilor;

comunicarea n clas; cpmportamentul didactic al profesorului; coninutul cognitiv al profesorului. 6. model ce contureaz comportamentul profesorului bazat pe activitile sale noverbale. Comportamentul nonverbal al cadrului didactic aste astfel axprimat prin micri de instruire i micri personale n procesul instructiv. n relaia cu elevii unii profesori ignor n totalitate psihologia copilului i a relaiilor interumane, recurgnd la diverse expresii i gesturi neconttrolate, cu efecte negative. Consecinele compartamentelor neadecvate ale profesorilor exercitate asupra elevilor au fost mstudiate de diferii autori. Dei adresate uneori involuntar unele formulri ironice, jignitoare au un efect frustrant asupra elevilor, dezvoltndule atitudini de opoziie i inhibiie. Un astfel de comportament jignitor i despreuitor creeaz la copii un complex de inferioritate i sindromul de descurajare. Toate 4aceste neajunsuri provin din lipsa unei temeinice pregtiri psihopedagogice, a necunoaterii n profunzime a psihologiei copilului i a
53

consecinelor negative ce apar ca urmare a unei atitudini inadecvate din partea profesorului. La vrsta colaritii copii au o personalitate n curs de formare i de aceea orice experien plcut, dar mai ales neplcut i are amprenta. Cnd sunt ironizai copii se simt rnii n orgoliu propriu iar dac experiena se repet stima i ncrederea fa de sine scad cu timpul. Ali copii reacioneaz violent fa de ncercarea de a fi umilii devin agresivi i-i dezvolt atitudini ostile fa de coal i de societate. Apare primejdia insuccesului colar datorit cercului vicios: umilire descurajare refuz. Astfel copilul se nchide n sine devine timid i nesigur, nu rspunde prompt. Eticheta nu ntrzie s apar incapabil. Datorit tratamentului care i se aplic n cazul unei asemenea descrieri, copilul tinde s se comporta ca atare i chiar s cread n eticheta primit. Iar scderea randamentului elevului l va face pe profesor s cread i mai mult n valabilitatea etichitrii, avnd chiar o satisfaciec plcut pentru c a reuit s descoper un caz. Dar profesorul nu bnuiete pe nici o clip c defapt el este autorul fenomenului creat. n urma insuccesului pe care-l resimte, elevul este deprimat, se ndeprteaz de grup, se izoleazi, drept rezultat este perceput ca inadaptat i ciudat. Desigur, colegii de clas fr s simt care sunt cauzele reale ale situaiei vor avea la rndul lor o atitudine de marginalizare fa de elevul respectiv. Cuvintele jignitoare adresate de profesor vin n contradicie cu nevoia de afeciune, securitate, stim i resprct pe care o resimte fiecare copil. Sentimentul de frustrare creaz cea mai nefavorabil atmosfer psihologic, n timp ce aprecierea pozitiv, lauda i afeciunea au un efect opus. La preadolesceni datorit labilitii cunotinei de sine, cuvintele jignitoare snt percepute ca o desconsideralizare a personalitii, tinerii se simt rnii, iar prifesorul este considerat nepoliticos. Atmosfera creat n clas devine inadecvat pentru o activitate creatoare, pentru colaborare i comunicare. Cu ct profesorul folosete un numr mai mare de expresii jignitoare, cu att mai mare este numrul elevilor ce ntmpin greuti de concentrare a ateniei n timpul predrii i ezit s rspund sau, poate chiar mai grav le este fric s fie strigai n timpul leciei deoarece risc s fie jignii
54

sau umilii. Efectul comportamentului profesorului nu depinde att de intenia pe care a avut-o el, ct de ecoul pe care l are n contiina elevului. Vocabularul profesorului este un aspect cruia trebuie s i se acorde rolul cuvenit, deoarece expresiile nepotrivite pot avea un profund efect frustrant n timp ce o atitudune pozitiv va determina un comportament adecvat, o atmosfer plcut de colaborare, o atitudine binevoitoare i de respect. Relaia profesor elev are uneori o nuan dictatorial: profesorul care tie totul i este i este nvestit cu autoritate i putere social- ordon discipolului care este n curs de perfecionare. Prin faptul c elevul nu are dreptul s-i exprime opiniile i dorinele aceast relaie este perceput ca fiind una coercitiv. n perioada comunismului aceasta era unica sistem care funciona: puterea dicta iar subodonaii ndeplineau ordinile. Profesorii suportau acelai regim pe care la rndul lor le aplicau elevilor. Din nefericire chiar dac regimul comunist a disprut mai funcioneaz nc un astfel de sistem educaional bazat pe relaii autoritare. Desigur autoritatea reprezint o premiz a unui sistem educativ eficient dar numai n condiiile aplicrii ei dup reguli reciproc acceptate. Singura autoritate manifestat de profesor ar trebui s fie acea ce deriv direct din statutusul su social din diferena de vrst i nu din diferena de concepii sau putere. Autorotatea nu este echivalentul exploatrii celor slabi de ctre cei puternici, nu nseamn lipsa comunicrii i afeciunii, nu nseamn durutate i trie. Din perspectiva profesorului i a elevului sa-u conturat deja reprezentri pentru ceea ce numim autoritate: pentru profesori autoritatea este fora misiunii sale, demnitatea i importana comandamentului su educaional: pentru elev autoritatea reprezint semnul i apanajul celor aduli. Autoritatea extrem este perceput ca agresiune, i prin urmare poate nltura spontanietatea, creativitatea, comuniunea i comunicarea. Epitetul autoritar este opus democraticului care presupune o modalitate adecvat de mnuire a autoritii34. Profesorii nesiguri slab pregtii profesional i psihopedagogic, complexai i labili psihic sunt eceea care se aga de putere pentru ai manifesta autoritatea ca pe singura lor arm. Cu aceast arm ei ncearc s-i
34

Constantin Punescu, Coordonate metodologice ale recuperrii minorului inadaptat, Edit. Didactic i pedagogoc, Bucureti, 1984, p.10.

55

in la distan pe elevi pentru ai ascunde slbiciunele, insuficienele. Opus acestui tip de profesor este profesorul democratic, deschis dialogului i provocrilor intelectuale, dornic s afle mai mute despre elevi i, totodat li se dezvluie ecestora: este acel profesor sincer, fr prejudeci, fr complexe i, n primul rnd un foarte bun profesionist. Acest tip de pedagog care mnuiete n mod corect autoritatea va avea curajul s transforme relaia de pe vertical pe orizontal. Deci autoritatea poate cpta att un sens negativ ct i unul pozitiv. Profesorul trebuie si manifeste autoritatea n sens constructiv, s favorizeze crearea unei ambiana plcute de colaborare, s stimuleze s-i pun pe elevi n poziie de a se afirma prin dezbateri. Disfunciile la nivel de clas vor aprea atunci cnd profesorul este total lipsit de tact, i de aptitudinea de a se impune, cnd va ncerca s fac din inssuccesele lui succesele elevilor i cnd va reaciona dup steriotipuri i reete, fr un comportament adaptativ. Agresivitatea elevului fa de profesor Anterior am discutat cauzele ce genereaz la copii comportamente agresive. Aici m voi referi direct la cauzele specifice unui elev, cauzele ce dau natere comportamentelor agresive a elevilor n incinta colii i modul lor dr manifestare f de profesori. Una din ele este frustrarea. La copii frustrai sistematic i care n acelai timp prezint o toleran sczut la frustrare, abea avnd ocazia s-i manifeste agresivitatea, se poate observa fregvent regresia activitilor cotidiene. Insulta, suprarea l pot preocupa att de mult pe copil, nct acesta va dedica activitilor doar o mic parte a ateniei i energiei sale. Chiar i n condiiile n care se accept c frustrarea are o relaie proporional direct cu agresivitatea nu se poate nega faptul c exist i ali factori ce provoac agresivitatea ca de exemplu educaia extrem de tolerant. ns cum are loc frustrarea elevului n coal i ce consecine are aceasta. Disciplina colar prin normele pe care le impune, poate deveni pentru elevii cu reactivitate emoional crescut surs de factori frustrani i axiogeni. Printre asfel de factori putem remarca adaptarea la normele colare, mereu n schimbare datorit
56

reformei actuale, trecerea de la vechea structur a anului colar, trimestrial, la noua structur simestrial. Intrarea elevuluii ntr-un nou ciclu de nvmnt, unele atitudini nejustificate ale profesorului sau ale prinilor, creterea standartelor de performan de ctre coal, competiia pentru primul loc. Frustrarea din partea profesorului pentru elev vine de cele mai multe ori prin intermediul notei. Reaciile elevilor la frustrare prin not snt diferite n funcie de vrst. Dar se poate spune c orice apreciere negativ se asociaz cu o emoie negativ ce apoi se transform ntr-o trire afectiv de aceeai natur. Aceast trire afectiv negativ se va generaliza i extinde asupra atitudinii elevului fa de profesor i implicit fa de disciplina pe care o pred acesta chiar dac materia n sine l atrage ntr-o oarecare msur pe elev. Necunoaterea baremelor de notare genareaz un dublu sens atribuit notei: un sens pe care l d elevul; un sens dat de profesor. Gradul de maturitate afectiv din partea profesorului este n mare parte responsabil de calitatea raporturilor cu cel educat. n aceast privin pe bun parte sa afirmar c dac educarorul rmne imatur din punct de vedere afectiv, el se va opune imaturitii naturale a copilului. Elevul va sesiza slbiciunile pedagogului i va profita de ele pentru a se elibera de constrngerile educative. Pulsiunile profesorului, manifestate amenintor i agresiv, consecine a nematurizrii afective a pedagogului, vor strni angoas, reacii de frustrare, sres din partea elevului. Aceste reacii de anxietate vor fi ndreptate bineneles asupra celui ce le provoac profesorului. Echilibrul afectiv al educatorului va determina un cpmportament afectiv matur al elevului. Agresnd, manifestnd comportament autoritar, profesorul va strni reacii agresive opozante ale elevilor, deci profesorul nsi va fi o surs frustrant. Snt situaii n care cel care conduce procesul instructiv educativ ine cu orice pre s aib iniiativa. n acest caz elevii rmn simpli executani. Alta din cuzele dominante ce provoac agresivitatea o formuleaz adepii teoriei nvrii sociale ei menin c comportamentul social nu este nnscut ci nvat de la modele adecvate. Aici accentul cade pe experianele de nvare a individului care pot fi directe sau indirecte. Prin socializare copilul nva comportamentul agresiv ntruct este recompensat direct sau observ c ceilali sunt recompensai pentru
57

conduite agresive. Deoarece nu se imit dect comportamentele recompensate. Copii au tendina de ai imita pe prini, pe frai, pe colegii mai mari, pe profesori e.t.c.n tabelul de mai jos sunt prezeni aa numiii factori de risc pentru comportamentul agresiv.
Predispoziii naturale Predicatori timpurii ai comporamentului violent Factori de circumstan adolescentului Factori familiali ntreruperea unui tratament medicamentos prezena unor poteniale victime permisivitatea folosirii unor arme-n special a probleme de ordin neuro-fiziologic probleme de ordin colectiv disfuncii psihice aspiraii socio-culturale s fii la rndul tu victim copilul-victim a unor abuzuri comportament de tip violent fa de animale piromanie comportament excentric agresivitate de tip verbal eliberarea de nchisoare reducerea supravegherii copilului sau a

armelor de foc lipsa unor deprinderi de educaie adecvate din partea prinilor coerciie, bruscarea individului disciplina dur (autoritar) o supraveghere sever reacii afective reci i neimplicarea din partea prinilor fa de copii evenimente extreme stresante influiene familiale i culturale traficul de droguri influena grupului, a culturii, a tradiiei prezentarea de ctre societate a unor modele prin

Factori ai vieii sociale

intermediul mass-media 58

 Condiii favorizante

structura colar inadecvat (orar suprancrcat,

program neadecvat la cerinele elevilor e.t.c.) aglomeraia zgomotul ridicat, poluarea sonor plictiseala recompensarea pentru agresivitate educatori necalificai

ns din toate aceste cauze merit s fie enumerate cteva din ele ce posibil au un impact mai puternic asupra psihicului copilului. Relaiile afective reci i neimplicarea din partea prinilor pentru copii. Rolul afectivitii parentalen modelarea caracterului copilului este imens. Un fond afectiv nefavorabil duce la evoluia personalitii n direcia neintegrrii sociale, a nereakizrii n via i chiar a unor maladii psihice. Tensiunile acumulate n familie pot duce la defulsi ale elevului n cadrul clasei, iar inta acestor defulri poate deveni profesosul sau colegii de clas. Mijloacele de comunicare n mas. Metodele agresive promovate de aceste mijloace snt rapid preluate de elevi. Televiziunea, radioul, ziarele din dorina de a prezenta tiri senzaionale promoveaz modele agresive care au repercusiuni negative asupra manifestrilor comportamentale n special ale adolescenilor. Aceste consecine negative se manifesteaz inclusiv n cadrul relaiei elev-profesor. Structura colar inadecvat. Supraaglomerarea orarului zilnic, numrul mare de materii colare, accentul pus de unii profesori pe latura informal a educaiei, relaiile controversate ale elevilor. Lipsa de profesionalizm a profesorilor concretizat n selectarea neadecvat a manualilor alternative, nate indiferena plictiseala elevului. Deficienele de comunicare ntre profesor i elev pot constitui i ele cauze ale agresivitii. Un profesor incompetent care nu este bine informat, care nu dispune de capacitatea de a comunica i exprima informaiile n mod coerent, inteligibil i cu empatie poate provoca o serie de comportamente dintre cele mai variate. Un profesor obositor care se plimb permanent prin clas n timp ce pred poate agresa psihic elevul la care uneori incontient se declareaz reacii agresive.
59

Neeatractivitatea modului de prezentare a materialului precum i modul n care preuint profesorul pot strni reacii de dezinteres i dezgust din partea elevului. n consecin elevii reacioneau agresiv. Anxietatea nscut din ameninarea unor interese vitale de natur emoional a copilului. Cei care snt responsabili de activitatea didactic nu trebuie s uite c aceasta trebuie s vin n ntmpinarea dorinei de trire i afirmare a personalitii elevului. Agresivitatea deriv tocmai din neputina de a tri viaa: sar prea c amploarea tendinelor distructive, observate la indivizi este proporional cu msira n care agresivitatea vieii este nbuit. Unele simboluri folosite n predare pot aminti ntratt de personalitatea profesorului, nct provoac reacii de aprare.

60

2.2. Impactul mediului social asupra formrii personalitii infractorului

2.3. Formarea personalitii ca premis a comportamentului infracional

61

Cercetarea complexa a fenomenului infractional, sub toate aspectele sale, deschide largi perspective explicatiei stiintifice a mecanismelor si factorilor cu rol favorizant, permitand o fundamentare realista a masurilor generale si speciale orientate catre prevenirea si combaterea manifestarilor antisociale. Personalitatea infractorului este fondul pe care se intersecteaza, in cadrul duelului judiciar, functiile acuzarii si apararii pentru ca, in ultima instanta, pedeapsa este impusa infractorului, iar efectele sale sunt conditionate de aceasta personalitate. Elementele pozitive ale personalitatii vor putea conduce spre o pedeapsa mai usoara, pe cand cele negative vor trebui infrante printr-o pedeapsa mai aspra. Exista si situatii in care pedepsele sunt insuficiente, acestea generand, de obicei, fenomenul recidivei sau al obisnuintei infractionale, carora societatea nu le-a gasit remedii propice. Conceptul de personalitate este esential pentru o justitie ce se fundamenteaza pe adevar, stiinta si dreptate, in care primeaza ideea de recuperare sociala a infractorului. De aceea justitia isi racordeaza activitatea la serviciile psihologiei judiciare. Factorii externi nu actioneaza direct, nemijlocit si univoc asupra individului, ci prin filtrul particularitatilor sale individuale, particularitati ale caror radacini se afla in mica masura in elementele innascute ale personalitatii si in cea mai mare masura in antecedentele sale, in istoria personala. Toate acestea ii determina un anumit tip de comportament disfunctional, un anumit mod de a actiona si reactiona in spatiul psihologic, in modul de a rezolva situatiile conflictuale care apar mereu in acest spatiu. Infractorul se prezinta ca o personalitate deformata ceea ce ii permite comiterea unor actiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial. Infractorul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala, cu deficiente de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele sistemului valoriconormativ si cultural al societatii in care traieste. Pe aceasta baza se incearca sa fie puse in evidenta atat personalitatea infractorului, cat si mecanismele interne

62

(mobiluri, motivatii, scopuri) care declanseaza trecerea la actul infractional ca atare (Banciu, 1992). Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitatilor psihologice, s-a reusit sa se stabileasca anumite caracteristici comune care se regasesc la majoritatea celor care incalca in mod frecvent legea. Inadaptarea sociala. Este evident ca orice infractor este un inadaptat din punct de vedere social. Inadaptatii, cei greu educabili, de unde se recruteaza intotdeauna deviantii, sunt elemente a caror educatie s-a realizat in conditii neprielnice si in mod nesatisfacator. Anamnezele facute infractorilor arata ca, in majoritatea cazurilor, acestia provin din familii dezorganizate (parinti decedati, divortati, infractori, alcoolici etc.) unde nu exista conditii, pricepere sau preocupare necesara educarii copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al parintilor nu este suficient de ridicat, unde nu se da atentia cuvenita normelor regimului zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptari sociale. Atitudinile antisociale care rezulta din influenta necorespunzatoare a mediului duc la inradacinarea unor deprinderi negative care, in diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducand la devianta si apoi la infractiune. Actiunea infractionala reprezinta etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamental este o reactie atipica. Duplicitatea comportamentului. Constient de caracterul socialmente distructiv al actului infractional, infractorul lucreaza in taina, observa, planuieste si executa totul ferit de ochii oamenilor, in general si ai autoritatilor in special. Reprezentand o dominanta puternica a personalitatii, duplicitatea infractorului este a doua lui natura, care nu se mascheaza numai in perioada in care comite fapta infractionala, ci tot timpul. El joaca rolul omului corect, cinstit, al omului cu preocupari de o alta natura decat cele ale specialitatii infractionale. Acest joc artificial ii denatureaza actele si faptele cotidiene, facandu-l usor depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tainuirii, a vietii duble, ii formeaza infractorului deprinderi care il izoleaza tot mai mult de societate, de aspectul normal al vietii. Imaturitatea intelectuala. Aceasta consta in incapacitatea infractorului de a prevedea pe termen lung consecintele actiunii sale antisociale. Exista ipoteza ca
63

infractorul este strict limitat la prezent, acordand o mica importanta viitorului. Arbuthnot (1987) concluzioneaza faptul ca acesta este centrat pe prezent si nu discrimineaza cert a de nona. Imaturitatea intelectuala nu se suprapune cu rata scazuta a coeficientului de inteligenta (Q.I.), ci inseamna o capacitate redusa de a stabili un raport rational intre pierderi si castiguri in proiectarea si efectuarea unui act infractional, trecerea la comiterea infractiunii efectuandu-se in conditiile unei prudente minime fata de pragurile de toleranta a conduitelor in fapt (Bogdan & colab., 1983). Imaturitatea afectiva. Consta in decalajul persistent intre procesele cognitive si afective, in favoarea celor din urma. Datorita dezechilibrului psihoafectiv, imaturitatea afectiva duce la o rigiditate psihica, la reactii disproportionate, predominand principiul placerii in raport cu cel al realitatii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile (accese de plans, crize etc.) pentru obtinerea unor placeri imediate, infractore si uneori nesemnificative. Nu are o atitudine consecventa fata de problemele reale si importante, este lipsit de o pozitie critica si autocritica autentica, este nerealist, instabil emotional. Imaturitatea afectiva asociata cu imaturitatea intelectuala predispune infractorul la manifestari si comportamente antisociale cu urmari deosebit de grave. Instabilitatea emotiv-actionala. Datorita experientei negative, a educatiei deficitare primite in familie, a deprinderilor si practicilor antisociale insusite, infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv-actional, un element care in reactiile sale tradeaza discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrema la alta, inconstanta in reactii fata de stimuli. Aceasta instabilitate este o trasatura esentiala a personalitatii dizarmonic structurata a infractorului adult sau infractor, o latura unde tr aumatizarea personalitatii se evidentiaza mai bine decat pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotiva face parte din starile de dereglare a afectivitatii infractorilor care se caracterizeaza prin: lipsa unei autonomii afective, insuficienta dezvolatre a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa

64

unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa de obiectivitate fata de sine si fata de altii. Sensibilitatea deosebita. Anumiti excitanti din mediul ambiant exercita asupra lor o stimulare spre actiune cu mult mai mare ca asupra omului obisnuit, ceea ce confera un caracter atipic reactiilor acestora. Pe infractor il caracterizeaza lipsa unui sistem de inhibitii elaborat pe linie sociala, aceasta ducand la canalizarea trebuintelor si intereselor in directie antisociala. Atingerea intereselor personale, indiferent de consecinte, duce la mobilizarea excesiva a resurselor fizice si psihice. Frustrarea. Reprezinta starea celui care este privat de o satisfactie legitima, care este inselat in sperantele sale. Este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalitatii in mod tranzitoriu sau relativ stabil, ca urmare a obstructionarii satisfacerii unei trebuinte, a deprivarii subiectului de ceva ce ii apartinea anterior. Frustrarea este, de fapt, experienta afectiva a esecului, trairea mai mult sau mai putin dramatica a nereusitei. Una si aceeasi situatie poate fi resimtita ca favorabila de catre o persoana si poate fi traita ca frustranta de catre alta. Starea de frustrare se manifesta printr-o emotionalitate marita, si in functie de temperamentul individului, de structura sa afectiv, de formula echilibrului afectiv (stabilitate -; instabilitate emotionala) se poate ajunge la un comportament deviant, individul nemaitinand seama de normele si valorile instituite de societate (Preda, 1998). Procesul de frustrare implica trei elemente: a) cauza sau situatia frustranta in care apar obstacole si relatii privative printr-o anumita corelare a conditiilor interne cu cele externe; b) starea psihica (trairi conflictuale, suferinte cauzate de privatiune etc.); c) reactiile comportamentale, efectele frustrarii (Popescu-Neveanu, 1978). Frustrarea se dezvolta din conflict, generandu-l la randul sau, mai ales atunci cand starea de frustrare este rezultatul unui act de atribuire nejustificata, subiectiva a unei intentii rauvoitoare. Conflictul reprezinta doar o conditie generala care poate duce la instalarea starii de frustrare. Pentru a se produce frustrarea trebuie sa aiba loc priza de constiinta motivationala prin care i se atribuie persoanei frustrate o intentie rauvoitoare (Rudica, 1985). La infractori aceasta apare ca o proiectie a motivarii
65

unor fapte antisociale pe care le-au savarsit. Imposibilitatea de a pune in acord trebunitele interne cu exigentele mediului social duce la aparitia unor conflicte emotionale si stari de frustrare. Reactiile la frustrare sunt variabile, ele depind de natura agentului frustrant si de personalitatea celui supus acestui agent. In cazul infractorului, frustrarea apare atunci cand acesta este privat de unele drepturi, recompense, satisfactii etc. care considera ca i se cuvin sau cand in calea obtinerii acestor drepturi se interpun unele obstacole. Frustrarea infractorului este resimtita in plan afectiv-cognitiv ca o stare de criza (o stare critica, de tensiune) care dezorganizeaza, pentru momentul dat, activitatea instantei corticale de comanda a actiunilor, generand simultan surescitarea subcorticala. Frustrarea presupune ingustarea campului de actiune. In cadrul unui grup, subiectul se confrunta cu intentiile celorlalti. Reactia la aceasta situatie poate fi activa, deci agresiva, pentru ca subiectul sa-si impuna intentiile sau pasiva, cand acesta isi reprima actele, pentru a limita agresivitatea celorlalti. Infractorii reactioneaza diferentiat la situatiile frustrante, de la abtinere (toleranta la frustrare) si amanare a satisfactiei pana la un comportament agresiv. Cei puternic frustrati au tendinta sa-si piarda pe moment autocontrolul actionand haotic, inconstant, atipic, agresiv si violent cu urmari antisociale grave. Trairea tensiunii afective generate de conflict si de frustrare depinde nu atat de natura si forta de actiune a factorilor frustranti cat mai ales de gradul maturizarii afective si morale a infractorului si de semnificatia acordata factorilor conflictuali si frustranti prin procesul de evaluare si interpretare. Complexul de inferioritate. Desemneaza o totalitate de trairi si de trasaturi personale cu un continut afectiv foarte intens, favorizate de situatii, evenimente, relatii umane etc. care au un caracter frustrant. Complexul de inferioritate reprezinta o structura dinamica inconstienta, inzestrata cu mecanisme de autoreglare, reprezentand reactia impotriva existentei, la nivelul intregii structuri a personalitatii, a unei surse permanente de dezechilibru (Popescu-Neveanu, 1978). Din punct de vedere comportamental, complexul este un altgoritm, o strategie a subiectului cand
66

acesta

nu

reuseste

sa

reduca

tensiune

psihica,

ci

fixeaza.

Pentru infractor, complexul de inferioritate reprezinta o stare pe care acesta o resimte ca un sentiment de insuficienta, de incapacitate personala. Uneori complexul de inferioritate se cristalizeaza in jurul unor caracteristici personale considerate neplacute, a unor deficiente, infirmitati reale sau imaginare fiind potentate si de catre dispretul, dezaprobarea tacita sau exprimata a celorlalti. Complexul de inferioritate incita adesea la comportamente compensatorii, iar in cazul infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial. J.Pinatel (1971) arata ca la majoritatea marilor i exista un nucleu al personalitatii ale carui elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea si indiferenta afectiva. Alaturi de aceste trasaturi ale nucleului personalitatii criminale sunt mentionate si asa-numitele variabile, care se raporteaza la aptitudinile fizice, aptitudinile intelectuale si tehnice, la trebuintele nutritive si sexuale ale individului. In timp ce nucleul central de trasaturi este raspunzator de trecerea la actul criminal, guvernandu-l, variabilele determina directia generala, gradul reusitei si motivatia conduitei criminale. Egocentrismul reprezinta tendinta individului de a raporta totul la el insusi, el si numai el se afla in centrul tuturor lucrurilor si situatiilor. Atunci cand nu-si realizeaza scopurile propuse devine invidios si susceptibil, dominator si chiar despotic. Egocentricul nu este capabil sa vada dincolo de propriile dorinte, scopuri, interese. Este un individ incapabil sa recunoasca superioritatea si succesele celorlalti, se crede permanent persecutat, considera ca are intotdeauna si in toate situatiile dreptate. Isi minimalizeaza defectele si insuccesele, isi maximizeaza calitatile si succesele, iar atunci cand greseste in loc sa-si reconsidere pozitia, ataca virulent. Labilitatea este trasatura personalitatii care semnifica fluctuatia emotivitatii, capriciozitatea si ca atare o accentuata deschidere spre influente. Infractorul nu-si poate inhiba sau domina dorintele, astfel ca actiunile sale sunt imprevizibile. Instabilitatea emotionala presupune o insuficienta maturizare afectiva, individul fiind robul influentelor si sugestiilor, neputand sa-si inhibe pornirile si dorintele in
67

fata pericolului public si a sanctiunii penale. Nu realizeaza consecintele pe care le aduce actul criminal. Agresivitatea reprezinta un comportament violent si destructiv orientat spre persoane, obiecte sau spre sine. Agresivitatea se refera la toate actiunile voluntare orientate asupra unei persoane sau asupra unui obiect, actiuni care au drept scop producerea, intr-o forma directa sau simbolica, a unei pagube, jigniri sau dureri (Ranschburg, 1979). Agresivitatea rezida in acele forme de comportament ofensiv, consumate pe plan actional sau verbal, care in mod obisnuit constituie o reactie disproportionata la o opozitie reala sau imaginara (Bogdan, 1983). Desi exista si o agresivitate nonviolenta, de cele mai multe ori agresivitatea presupune atac deliberat, ofensiva directa, cu adresa tintita, punere in pericol etc. Agresivul nu asteapta ca situatia conflictuala sa apara, ci cauta sa o provoace, uneori chiar printro actiune de avertisment. El ataca intens si numai la un pericol iminent fuge. Agresivitatea este un fenomen de convertire comportamentala spre o actiune automata, neelaborata, persoana decazand din nivelul autodeterminarii morale (Pamfil & Ogodescu, 1976). La infractor agresivitatea apare fie in situatii frustrante, fie atunci cand acesta comite infractiuni prin violenta. Agresivitatea si violenta nu pot fi separate de alte trasaturi ale personalitatii infractorului. Astfel agresivitatea este strans legata nu numai de intoleranta la frustrare, ci si de forta exacerbata a trebuintelor polarizate in placerea de a domina ( Mucchielli, 1981). Agresivitatea si violenta infractorilor este declansata usor si datorita lipsei sentimentului de culpabilitate si tendintei de a considera actele lor drept legitime. Cele mai cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea si heteroagresivitatea. Autoagresivitatea consta in indreptarea comportamentului agresiv spre propria persoana, exprimandu-se prin automutilari, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune canalizarea violentei spre altii, manifestandu-se prin forme multiple, cum ar fi: omuciderea, talharia, violul, tentativa de omor, vatamarea corporala etc.

68

J.Pinatel mai distinge doua forme distincte ale agresivitatii: ocazionala si profesionala. Agresivitatea ocazionala se caracterizeaza prin spontaneitate si violenta, fiind mai des intalnita in crimele pasionale. Agresivitatea profesionala se caracterizeaza printr-un comportament violent, durabil, care se releva ca o constanta a personalitatii infractorului, acesta manifestandu-se agresiv in mod deliberat, constient. Indiferenta afectiva este strans legata de egocentrism. Ea se caracterizeaza prin lipsa emotiilor, a sentimentelor si a empatiei, respectiv, incapacitatea infractorului de a intelege nevoile si durerile celorlalti, prin satisfactia resimtita fata de problemele altora. Indiferenta afectiva reda in fond starile de inhibare si dezorganizare emotionala. Aceasta latura a personalitatii infractorului se formeaza de la varste timpurii, fiind una dintre principalele carente ale procesului socializarii, un rol important detinandu-l in acest plan functionarea defectuoasa a structurii familiale, precum si stilul educational adoptat in cadrul acestei microstructuri. De obicei, infractorul nu este constient de propria-i stare de inhibare emotionala, ceea ce explica atat calmul cat si sangele rece cu care sunt comise o serie de infractiuni de o violenta extrema. Legatura stransa dintre indiferenta afectiva si egocentrism consta in faptul ca infractorului ii este strain sentimentul vinovatiei, al culpabilitatii. Dupa cum spune Pinatel, aceasta este ordinea intrarii in actiune a trasaturilor din nucleul personalitatii criminale atunci cand se trece la actul infractional agresiv. Aceste componente ale personalitatii criminale se pot intalni si la celelalte persoane, insa la acestea nu sunt elemente dominante ale personalitatii, nu au consistenta si frecventa intalnita la i. Diferenta dintre nei si i rezida in pragul ial. Astfel, ul format, recidivistul, in opozitie cu neul sau cu ul ocazional, nu asteapta ivirea unei situatii propice, a unei incitatii exterioare, ci provoaca el insusi ocaziile in care apoi opereaza. Cu cat trasaturile personalitatii criminale sunt mai intense, cu atat faciliteaza trecerea la actul infractional. Infractorul are o personalitate psiho-morala deficienta. Ca urmare a orientarii axiologice, a sistemului de valori pe care il poseda, infractorul este incapabil din punct de vedere psihic sa desfasoare o munca sociala sustinuta. Aceasta incapacitate
69

este dublata de atitudinea negativa fata de munca, fata de cei ce desfasoara o activitate organizata, productiva. Nu se poate spune insa ca aceasta atitudine, ca aceasta incapacitate fizica este generata de deficiente ale vointei. Procesele volitive functioneaza la ei in mod normal, continutul lor se indreapta spre actiuni conflictuale in raport cu societatea, spre actiuni antisociale. Atitudinea negativa fata de munca, lipsa unor preocupari sustinute care sa dea un scop mai consistent vietii, provoaca la ei o stare de continua neliniste, de nemultumire de sine, o continua stare de irascibilitate. Aceasta neliniste alimenteaza tendinta, elaborata in cursul vietii lor, spre vagabondaj si aventuri, ceea ce le convine foarte mult deoarece le favorizeaza activitatea infractionala. Faptul ca in decursul activitatilor, infractorii isi constituie un stil specific de lucru, poate sugera uneori saracie de idei sau lipsa imaginatiei creatoare, dar in acelasi timp mai probabil o specializare superioara, fapt ce contrazice teoria despre inteligenta nativa, specifica a infractorilor. Analizand modul lor de lucru, ajungem sa recunostem ca este vorba, in cea mai mare parte a cazurilor, de idei simple, cu mici variatii pe acelasi motiv fundamental. Cu toate acestea, maiestria lor poate oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum si o dexteritate deosebita ce se dobandeste pe baza unui antrenament indelungat. Traind in conflict cu societatea si actionand mereu impotriva ei, prin succesele obtinute in activitatea infractionala devin increzuti, orgoliosi, supraapreciindu-se si ajungand la manifestari de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu in continua aparare legitima fata de societatea care refuza sa ii ofere de buna voie ceea ce capriciul lui de moment pretinde. Elementul lui vital si in acelasi timp si o trasatura fundamentala a caracterului sau este minciuna. Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrangeri social-morale, lipsa unor valori etice catre care sa tinda, il fac pe infractor indiferent fata de viitor, ii imprumuta o atitudine de totala nepasare fata de propria-i soarta. Din acest motiv aparentul curaj de care da dovada, reprezinta de fapt insensibilitate, indiferenta in urma tensiunii continue, in urma obisnuintei de a fi mereu in pericol. Egoismul elimina complet orice urma de compasiune, si ca urmare poate duce la acte de mare
70

cruzime. Se remarca sentimentalismul ieftin al infractorului, care are o forta mobilizatoare majora, constituind resortul care il impinge spre actiune. Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul general, cuprinzand acele elemente care se pot desprinde din analiza trasaturilor fundamentale ale unui numar mare de infractori. Imaginea prezentata este mai degraba una statistica, ea permite un numar nesfarsit de exceptii, un joc mare de deplasari cauzate fie de elemente temperamental-caracteriale, fie de exercitarea unei specialitati infractionale deosebite. Ponderea cu care apar aceste caracteristici difera foarte mult de la un infractor la altul, in functie si de genul de infractiune pe care il realizeaza.

71

CONCLUZII
Este ndeobte admis c ul infractor acest trist necunoscut al criminologiei contemporane, cum ar spune Marc Le Blanc, (criminolog) i Marcel Frechette, (psiholog) prezint unele particulariti ale personalitii sale, particulariti ce se reflect n comportament, n reacia pe care o are i manifest fa de situaiile de via n care, triete i se dezvolt i n final, n faptele infracionale svrite. Introducerea infractorului n procesul de reeducare, presupune prin nsi natura lucrurilor ptrunderea n intimitatea personalitii sale, acolo unde poate fi gsit o cale (se poate deschide o porti) - de comunicare mai eficient n atragerea acestuia la propria-i transformare, la cultivarea interesului infractorului pentru ctigarea demnitii personale n perspectiva unei readaptri reale la munca i viaa social. ntr-un cuvnt, crearea anticipat din partea factorilor instructivi educativi din sistemul de reeducare a contiinei necesitii unei noi (alte) existene social, pe care infractorul s o doreasc, s i-o construiasc cu fore proprii i s i-o apere. Iat, deocamdat cteva din particularitile rezultate n urma unor constatri empirice, fcute pe bata observaiei directe n derularea procesului de reeducare ca i din analiza unor teste psihologice aplicate pe i infractori. Comportamentul este un amestec de credulitate, vanitate, mitomanie, etc. Braveaz cu inteligen nativ, unii dintre ei (cu abilitatea care se reflect i n faptele svrite cu care dealtfel, avnd n cele mai multe cazuri i experiena familiei, pot tri fr munc, mnnc fr munc, se mbrac fr munc, etc.) Au o sensibilitate destul de puternic la reacii din partea societii, cu o susceptibilitate uneori bolnvicioas (nencredere n societate dar mai ales n forele proprii) care poate duce la statutul de pe care i-l nsuesc uneori cu uurin.n general sunt lipsii de instruire prin nvmnt i de educaie prin instruire. De regul, infractorul are un handicap colar (necolarizare, colarizare ntrerupt), social (neintegrat, lipsa educaiei, incapacitatea educativ a familiei, ieirea de sub incidena educativ a colii, anturaj al) i psihic (ntmpinarea unor
72

greuti n nvarea unor cunotine elementare, memorie foarte slab, incapabili de efort, de voin, atenie, etc. n cea mai mare msur handicapul, legat de procesele intelectuale, nlesnete i grbete intrarea n delincven cci, aceasta, de regul, ncepe cu fuga de la coal. Apare i un handicap de performan i familial care-l determin pe infractor sau tutor n mod protestatar spre delincven La datele de mai sus s-ar mai putea aduga i alte elemente care n proporii i intensiti diferite i variabile sunt reflectate de comportamentul delicvent cum sunt: aspecte de anxietate morbide; hipersusceptibilitate; sensibilitate la stimuli neplcui; stri confuzionale; resurse srace de sntate, intelectuale i culturale; ndoieli care nu au nici un fundament ; ntrzieri n dezvoltarea limbajului (tulburri de limbaj); vocabular redus ; dificulti multiple de comunicare verbal ; vocabular obscen, vulgar; imaturitate afectiv (infantilism afectiv); anxietate, ambivalen afectiv; tulburri de atenie; stri de agitaie; crize afective; memorie vizual i audiovizual; memorie imediat; impulsivitate; agresivitate; lipsa de toleran la frustrri; ncetineala n gndire; baraje ale gndirii sau lapsururi; ntmpinarea greutii n scris i n citit; lipsa de stpnire, autocontrol; nivel de aspiraie sczut; nencredere n sine; i triesc rolul de elevi fr plcere. n final, reeducarea i reintegrarea social trebuie s evolueze pn acolo pn unde putem vorbi de msuri care reflect viaa autentic, real, nu, sau nu numai, un univers construit i nzestrat cu aparatur modern greu de utilizat n condiiile materialului uman dat, s nlocuiasc cu viaa autentic msurile stipulate n numeroase programe, multe din ele bifate la termenele stabilite pentru ndeplinirea lor. Se vorbete nc mai mult dect timpul i realitatea ar permite acoperindu-se uneori cu vorbe ceea ce practic s-ar fi impus.

73

Literatura
1. Amza T., Criminologia teoretic, Bucureti, 2000. 2. Bujor V., Bejan O., Ilie S., Casian S., Elemente de criminologie, Chiinu, 1997 3. Bujor V., Bejan O., Criminalitatea recidivitilor, Chiinu, 1998. 4. Bujor V., Bejan O., Criminalitatea profesional, Chiinu, 1999. 5. Bujor V., Miron I., Violena sexual, Chiinu, 2001. 6. Bujor V., Manole-ranu D., Victimologie, Chiinu,2002. 7. Bujor O., aranu D., Deviantologie, Chiinu, 2002.
8. Bujor O., Pop O., Cauzalitatea n criminologie, Ed. Mirton, Timioara, 2002. 9. Bejan O. Bujor V. Interes i crim. Ch. 2004.

10.Brgu M., Prevenirea infraciunilor svrite de minori, Chiinu, 1998. 11.Cioclei V., Criminologie, Bucureti, 1999. 12.Cioclei V., Mobilul n conduita criminal, Bucureti, 1999.
13. Delincvena juvenil: prevenie i recuperare. Conferina tiinific, Chiinu

2002.
14. Dincu A., Bazele criminologiei, Bucureti, 1993. 15. Luminosu D., Popa V. , Criminologie, Timioara, 1995. 16. Pop O., Alcolismul ca fenomen social, Ed., Mirton, Timioara, 2002.

17. Pop O., Teorii i modele explicative n domeniul delicvenei juvenile, Ed. Mirton, Timioara, 2002. 18.Bujor V., Ilie S., urcan V. Analiza statistic succint a criminalitii n Republica Moldova n anii 19931997, n Probleme actuale privind infracionalitatea. Chiinu, 2000, p. 145150.
19. Bujor V., Lacu M. Criminologie penitenciar: noiunea, obiectul i scopul

n Starea actual i perspectivele tiinei criminologice n Republica Moldova. Chiinu, 2002, 6 iulie, p.95 99.
20. V. Bujor. Psihoze la criminalii n serie. (studiu monografic) n Lumin i

Speran. Revist de cultur, opinie i informare. Anul 8 nr. 1-6 ianuarie-iunie 2003.
74

21.

Violena n societatea de tranziie. Materialele conferinei tiinifice internaionale. Ch. 2003.

22. Cod penal al Republicii Moldova. Comentariu. Chiinu; 2005.

Ediii periodice: 1. Analele tiinifice ULIM, 1995-2006 2. Analele tiinifice ale Academiei de Poliie. 3. Probleme actuale ale infracionalitii, Chiinu, 2000. 4. Analele tiinifice ale USM, an. 1997-2006. 5. Legea i Viaa, Chiinu, 1992-2006. 6. Revista Naional de Drept, Chiinu, 1999-2006.
7. Revista de criminologie drept penal i criminalistic. (2003-2006)

23.Not: Ediii autohtone (de consultat Ghidul bibliografic de criminologie, 24.Chiinu, 2000.) Teze de doctorat i autoreferate
25. GHEORGHI, M. Metodica cercetrii infraciunilor svrite de structurile

criminale organizate. Autoreferat al tezei de doctor habilitat n drept. Chiinu, 2001, 56 p.

26. GLADCHI, Gh. Cercetarea victimologic i combaterea infraciunilor grave

de violen contra persoanei n Republica Moldova (aspecte criminologice i juridico-penale). Tez pentru obinerea gradului tiinific de doctor n drept. Chiinu, 1999. 229 p.
27. GLADCHI, Gh. Cercetarea victimologic i combaterea infraciunilor grave

de violen contra persoanei n Republica Moldova (aspecte criminologice i juridico-penale). Autoreferat asupra tezei pentru obinerea gradului tiinific de doctor n drept. Chiinu, 1999. 28 p.
28. ROTARU, V. Acordul de recunoatere a vinoviei ca form special a

procedurii penale. Autoreferat al tezei de doctorat n drept. Chiinu, 2004. 20 p.

75