1

TEHNICI PROIECTIVE ID Lector univ. drd. Corina Bogdan

I) Obiective  generale: familiarizarea studenţilor cu teoriile psihologice privind mecanismele proiecţiei, cunoaşterea principalelor probe proiective şi a cadrelor interpretative specifice;  specifice informaţionale: cunoaşterea teoriilor care permit interpretarea psihologică a diferitelor teste proiective; capacitatea de a diferenţia materialul proiectiv şi rolul său în a reliefa principalele aspecte privind dinamica şi conţinuturile psihismului inconştient;  specifice operaţionale: formarea unor deprinderi de aplicare şi interpretare a unor tehnici proiective. II) Conţinut Tehnici Proiective 1. Proiecţia: definire şi factori. Tehnicile proiective: caracterisitici şi clasificare 2. Diverse Perspective ale fenomenului proiecţiei 3. Testul Omului (“Desenează o persoană”) - DAP 4. Testul familiei 5. Testul arborelui 6. Experimentul asociativ-verbal (TAV) 7. Fabulele Düss 8. Teste de completare – Testul Rotter 9. Testul tematic de apercepţie ( T.A.T.) 10. Testul pulsiunilor (Szondi) 11. Tehnica petelor de cerneală. Testul Rorschach Bibliografie selectivă Chevalier, J., Gheerbrant, A. (1993), Dicţionar de simboluri, vol. 1 (A-D), vol. 2 (EO), vol. 3 (P-Z), Ed. Artemis, Bucureşti Deri, S. (2000), Introducere în testul Szondi, Ed. Paideia, Bucureşti. Dumitraşcu, N. (2005), Tehnicile proiective în evaluarea personalităţii, Ed. Trei, Bucureşti. Georgescu, M. (2001), Laborator de psihologie proiectivă asistat de calculator, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti. Georgescu, M. (2001), Vadecum în pihologie proiectivă, Ed. Oscar Print, Bucureşti. Koch, K. (2002), Testul Arborelui. Diagnosticul psihologic cu ajutorul testului arborelui., Ed. Profex, Timişoara. Laplanche, P., Pontalis, J.-B. (1990), Vocabularul psihanalizei, Ed. Humanitas, Bucureşti. 2

Minulescu, M. (2001), Tehnici proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucureşti. Popescu-Neveanu, P. (1978), Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti. Rorschach, H. (2000), Manual de phodiagnostic. Metode şi rezultatele unui experiment diagnostic al percepţiei. Interpretarea liberă a formelor fortuite., Ed. Trei, Bucureşti. Samuels, A., Shorter, B., Plaut, F. (2005), Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene, Ed. Humanitas, Bucureşti. Schafer, R. (2003), Interpretarea psihanalitică a testului Rorschach. Teorie şi aplicaţie, Ed. Polirom, Iaşi. Jung, C. G., (2004-2007, Opere complete, Ed. Trei, Bucureşti

3

1. Proiecţia: definire şi factori. Tehnicile proiective: caracteristici şi clasificare
Proiecţia Noţiunea de proiecţie a fost lansată în Psihologie de Freud în 1894 în lucrarea «Psihonevrozele de apărare». El utilizează proiecţia pentru a explica diferite tulburări psihopatologice ca fobiile sau paranoia din perspectivă psihanalitică, afirmând că proiecţia este «o operaţie prin care subiectul expulzează din sine şi localizează în altul anumite calităţi, sentimente şi dorinţe chiar obiecte pe care nu le cunoaşte sau le refuză în sine însuşi». Definiţia proiecţiei: este tendinţa oamenilor de a fi influenţaţi de trebuinţele, emoţiile şi structura lor psihologică de ansamblu în interpretarea realităţii, ori de câte ori câmpul perceptiv prezintă o anumită ambiguitate. Problematica proiecţiei necesită discutarea relaţiilor cu conceptul de transfer, cu cel de identificare şi cu cel de mecanism de apărare. 1. proiecţie-transfer: subiectul arată prin atitudinea sa faptul că asimilează o persoană cu o alta. 2. proiecţie-identificare: subiectul se asimilează altor persoane sau asimilează în sine obiecte externe 3. proiecţia ca mecanism de apărare: în paranoia, în fobie, în gelozia proiectivă care este diferită de gelozia normală sau delirul de gelozie paranoic. Aspecte legate de modul cum se manifestă proiecţia în viaţa noastră: 1. În sfera relaţiile interpersonale – referitor la relaţii de familie, de cuplu, prietenie, medic-pacient sau relaţia profesor-student. Orice întâlnire intersubiectivă cu celălalt, mai ales dacă e încărcată emoţional, activează mecanismul proiecţiei; fenomenul cel mai simplu apare atunci când te îndrăgosteşti - proiectezi asupra celuilalt anumite însuşiri idealizate care formează un fel de halou în jurul persoanei iubite (alegere narcisică a obiectului în funcţie de propriile noastre atribute acordate eronat celuilalt); îl alegem pe celalalt; alegerea depinde de relaţia cu proprii părinţi; Exemplu: un băiat cu mama dominantă va avea ca surogat al mamei o soţie dominatoare după schema copil-părinte. Alt exemplu, medicul este investit cu o aură de vindecător, figura lui căpătând toate calităţile de omnipotenţă care derivă din anxietatea şi sentimentul de neajutorare al pacientului. Tot în relaţiile de cuplu – gelozia – adesea devii gelos pe partener atribuindu-i intenţii infidele atunci când tu însuţi în fondul tău interior ai aceste tendinţe.

4

2. În afară de relaţiile interpersonale, un alt domeniu unde se manifestă proiecţia este alegerea meseriei, a vocaţiei. Oamenii îşi aleg o anumită profesie proiectând asupra ei tendinţe persona e l pe ca r e spera să le fructifice sa u mă c a r să le socializeze în rolul profesional respectiv. Ce meserii îşi aleg cei cu tendinţe agresive dacă nu militari de carieră, criminalişti, măcelari, chirurgi, critici de artă. La profesori apare tendinta de a domina. 3. Boala sau tulburarea mentală: a) Delirul paranoicului. Ideea delirantă constituie o componentă foarte solidă, iraţională, impenetrabilă la argumente şi foarte încărcată afectiv la care subiectul aderă cu toată fiinţa lui; exemplu: mă simt urmărit de securitate (întâmplările reale sunt distorsionate pentru a urmări ideea delirului). b) Fobia. O teamă cu un obiect bine precizat. Exemplu: Micul Hans şi fobia lui faţă de cal şi cocoş; copilul transferă imaginea despre tată asupra animalului. În lucrarea Cazul preşedintelui Schreber, Freud descrie istoria unui pacient paranoid cu tendinţe homosexuale latente (adică nerecunoscute conştient), care se teme să nu fie abuzat de medicul său. Pacientul nu făcea decât să proiecteze asupra medicului e, pe ca r e nu voia sa u nu putea să le propriile dorinţe homosexua l accepte ca fiind ale sale. 4. La nivel macrosocial Proiecţia este unul dintre mecanismele de bază care face posibilă manipularea oamenilor şi transformarea lor în mase de manevre politice oportuniste. a) Fenomenul “tapului ispăşitor” în colectivităţi, grupuri. Atunci când întrun grup lucrurile merg prost, vina este proiectată asupra unei victime sau asupra unui subgrup victimă. Vina este proiectată alteori asupra unui grup rival. Ex. Ţările care se invecinează. b) Proiecţia este responsabilă de formarea miturilor, legendelor, credinţelor. Ex. În mitologie apar fiinţe foarte umanizante, bune sau rele; fenomene de neînţeles, ameninţătoare, sunt umanizate pentru a le putea înţelege; asupra demonilor se proiectează atribute negative, iar asupra zeilor atribute pozitive. Factori ai proiecţiei 1) Intensitatea emoţiilor sau a trebuinţelor Cu cât trăim o emoţie mai puternic, indiferent de natura ei şi cu cât avem o trebuinţă mai frustrată, cu atât proiectăm mai mult, respectiv tindem să subiectivizăm mai mult o situaţie obiectivă; de exemplu: pentru o persoa n ă furioasă lumea devine un loc al urii, iar persoanele cu care intră în contact devin posibili agresori sau victime. O persoană însetată în deşert va proiecta fantasme acvatice pe intinderile de nisip. Un depresiv vede viaţa în negru, un euforic o 5

3) Forta si integritatea EU-lui Operaţional. În situaţia ipotetică în care o persoană intră într-o pădure. În psihanaliză există regula neutralităţii binevoitoare a psihanalistului în care pacientul este provocat fără ca acesta să ştie dacă este aprobat sau nu. are o anume capacitate de reflexie. adică vede în celălalt un demon. o figură tăcută. neclară. 3. încărcate afectiv şi nu mai poate asigura. slab. 6 . are puterea de a judeca critic şi realist. neclare. În mod normal. acest factor stă la baza tehnicilor proiective. care se lasă invadat de fantasmele inconştiente. imobilă devine un ecran de proiecţie. restabili un raport obiectiv cu realitatea. cu atât vom percepe acea situaţie în funcţie de propriile noastre scheme interioare. Ele se folosesc cam din 1930 şi reprezintă de fapt nişte situaţii (stimuli) mai slab structurate. sunt niste sarcini ambigue sau slab structurate care permit o mare libertate de răspunsuri. 2) Ambiguitatea situaţiei sau gradul de claritate Cu cât un stimul sau o situaţie este mai vagă.vede în roz. vede orice umbră ca fiind un posibil agresor. Astfel. subiectul nu cunoaşte semnificaţia răspunsurilor lui . de obiectivitate. ambigue. scorarea şi/sau interpretarea răspunsurilor de către psiholog implică o anume subiectivitate din partea acestuia. Tehnicile proiective Atunci când o persoană proiectează imaginile proiecţiilor ei îşi trădează de fapt preocupările. Orice factor care ameninţă integritatea sau forţa EU-lui duce sau stimulează fenomenul proiecţiei (deformarea realităţii). viaţa sa interioară şi adesea inconştientă. EU-ul reprezintă instanţa care ne reglează comportamentul în funcţie de cerinţele noastre interne şi de realitatea obiectivă. având rolul de a provoca şi a capta proiecţiile individului. integru.se trădează inconştient şi de regulă nu i se comunică modul în care răspusurile lui vor fi codificate şi interpretate. de exemplu norii – două persoane văd lucruri diferite în funcţie de seturile interne. de exemplu: bolile mentale severe – schizofrenia este o tulburare mentală care duce la pierderea simţului realităţii prin distorsionări perceptuale prin iluzie şi halucinaţie şi distorsionări cognitive prin ideile delirante. Subiectului i se arată nişte pete de cerneală şi este întrebat ce vede acolo sau i se arată nişte imagini şi trebuie să facă scurte povestiri despre ele. Caracteristicile tehnicilor proiective: 1. obsesiile. un EU puternic. 2. ambiguă sau mai slab structurată. Pentru acest motiv au apărut tehnicile proiective. Aceeaşi realitate e percepută altfel. persoana îşi dezvăluie fără să ştie anumite coordonate ale personalităţii sale şi astfel oferă psihologului o serie de informaţii greu sau imposibil de obţinut din alte surse. Schizofrenul are un EU destructurat.

). chiar şi stimulii foarte clari (de exemplu cât face “2+2”) pot fi trataţi într-o manieră proiectivă. Un elev spune “2+2=4. mulţi susţinând că acestea nici nu merită să fie numite teste întrucât nu satisfac cerinţele fundamentale ale unui test psihologic (validitate.În literatura de specialitate se face o distincţie netă între tehnicile proiective şi aşa numitele teste obiective. în varianta americană. tehnicile proiective au stârnit vii controverse printre practicieni. Fidelitatea interexaminatori este slabă atunci când mai mulţi examinatori ajung la concluzii diferite şi tocmai acest lucru se reproşeaza testelor proiective. 16PF. adică numărul meu preferat. fidelitate. aşa se face că are aproape aceeaşi validitate şi fidelitate ca testul CPI). La testul petelor de cerneală (testul Rorschach) un subiect dă următorul răspuns: “ A ici vă d o persoană cu braţele ridicate”. acest răspuns arată şi altceva în afară de faptul că ştie să socotească. Tehnicile care-l folosesc pleacă de la ideea că aflând cum percepe un om realitatea (o situaţie stimul). teste de inteligenţă. Orice tehnică proiectivă poate fi adusă la standardele unui test obiectiv. Holtzmann şi Zulliger • Limbajul cuvintelor – proiecţia asociativă. putem clasifica mai curând aceste limbaje decât tehnicile în sine. Clasificarea testelor proiective În literatura de specialitate există multe clasificări. Testele obiective. Modul în care oamenii reacţionează la anumite cuvinte dezvăluie o serie de preocupări. timp de 35 de ani i s-au calculat datele psihometrice. Încă de la apariţie. speranţă. satisfac cerinţele psihometrice de bază. b. adică i s-au calculat fidelitatea. obsesii 7 . gest de adoraţie. mai bine definite (CPI. având în vedere că fiecare test proiectiv se foloseşte de un anumit limbaj prin care subiectul îşi trădează lumea sa interioară. de unde rezultă discreditarea acestor tehnici. regulile lor de interpretare sunt mai clare. aceasta împărţire între tehnicile proiective şi tehnicile obiective este artificială şi nefondată după Exner. Ce credeţi că sugerează acest răspuns: dezarmare. Teoretic. dar nici una nu poate fi exhaustivă. ca atare. de aptitudini etc. Desigur caracterizarea unei persoane nu se face după un singur răspuns dat la un singur test. rugăciune sau altceva?. prin contrast. acelaşi răspuns proiectat poate duce la interpretări diferite între psihologi. Testul petelor de cerneală Rorschach. validitatea şi sunt standardizate. • Limbajul percepţiei – proiecţia structurală. putem deduce anumite lucruri despre personalitatea lui. dacă i se calculează proprietăţile psihometrice (testul Rorschach. Argumente: a. În realitate. orice situaţie-stimul poate evoca un proces proiectiv. standardizare).

Rorschach se predau în medii parauniversitare. ceea ce implică faptul că au reguli mai puţin clare de aplicare. subiectul trebuie să facă poveşti despre ele. Atracţia sau respingerea faţă de anumite figuri relevă o serie de trebuinţe.A. un arbore. Modul în care desenezi. în general. Limbajul desenelor – proiecţia grafică. Desenează o persoană.T. fiind nişte situaţii opace. mai mult sau mai puţin frustrate. Tehnica asocierii verbale a lui Jung.  Aceste tehnici sunt mai greu de trişat în practică. Limbajul pulsiunilor – proiecţia pulsională. Dezavantajele tehnicilor proiective: (a) Multe teste proiective nu sunt standardizate. testul familiei Limbajul poveştilor – proiecţie tematică. analfabeţii. obsesiilor. silueta unei persoane. situa ţ ie frustrantă. dorinţele lui. Se prezintă sub forma unor imagini cu personaje. ca şi modul în care percepe relaţiile interpersonale. Testul Szondi. relaţia cu lumea sau stările tale emoţionale. în Franţa şi SUA. Modul în ca r e rea c ţionă m la un stres. spre deosebire de testele obiective. Testul de completare de fraze Rotter. relevă starea de spirit a subiectului sau mecanismele prin care el încearcă să facă faţă stresului şi vieţii. Testul de apercepţie tematică pentru copii CAT. persoanele cu tulburări sau deficienţe mentale moderate. o practică mai îndelungată până “simţi” acel test (TAT. o viziune mai aprofundată şi mai personalizată despre subiect. dorinţelor şi conflictelor lui inconştiente (subiectul nu ştie ce exprimă din el). pentru subiect e mai greu ca acesta să-şi facă o imagine favorabilă pentru că nu ştie unde ţintesc deoarece sunt sarcini nestructurate sau slab structurate. instincte ale subiectului. Testul de apercepţie tematică T. masterat. Fabulele Duss . scorare şi interpretare. subiecţii cu nivel redus de instruire. de multe ori făcând apel la intuiţia psihologului. testul arborelui. Limbajul frustrării. în aceste poveşti subiectul îşi exprimă trebuinţele. (b) Multe din testele proiective necesită un timp şi un efort mai mare de învăţare. Avantajele tehnicilor proiective  Testele proiective permit. la nivelul fantasmelor. la copii. Testul Rosenzweig. exprimă anumite lucruri care ţin de imaginaţia de sine.  Pot fi aplicate pe categorii de oameni unde testele obiective nu funcţionează. adesea. 8 .• • • • sau complexe ale subiecţilor.

devenind conştientă ca o percepţie din exterior. Proiecţia în afară a percepţiilor interioare este un mecanism de apărare primitiv cu ajutorul căruia se structurează reprezentarea lumii exterioare. Ferenczi (1913). constituindu-se într-un spaţiu de elaborare psihică.  1911 . Wulff.Noi observaţii asupra psihonevrozelor de apărare. moment din filogeneză în care lumea interioară nu era precis delimitată de cea exterioară. într-un ecran al proiecţiei.  1917 . pentru copii.  1920 . exteriorizarea unui proces intern. un obiect fobic. Proiecţia intervine în superstiţie. Proiecţia în paranoia. Concepţia mitologică despre lume. animalul preia (prin proiecţie) sentimentele ostile adresate tatălui – fobia “micului Hans” exprimată de acesta prin: “mi-e frică pentru că o să mă muşte un cal”(fapt ilustrat şi prin cazul unui copil de nouă ani.Cazul preşedintelui Schreber. sens sau scenă a unei percepţii endopsihice.  1901 . Jung proiecţia reprezintă transferarea în exterior. G.  1912 . ia r ca înlocuitor a p ar e conţinutul să u după ce a cunoscut o anumită deformare. nu este altceva decât o psihologie proiectată în lumea exterioară. acestea sunt tratate ca şi cum ar provine din exterior. care spunea că: “Tatăl meu este cocoş”). unde percepţia interioară este înlocuită cu una exterioară: o percepţie interioară este reprima t ă .  1896 .2. a unui proces subiectiv întemeiat pe identificarea arhaică subiect-obiect.Micul Hans. cuvânt. studiat de M. care-şi identifica tatăl cu un câine (1912) şi de “micul Arpad” al lui S. mitologie.Dincolo de principiul plăcerii.  1909 . Fenomenul proiecţiei la Jung Pentru C.Credinţa în hazard şi superstiţie din Psihopatologia vieţii cotidiene. Explică fobia ca proiecţie a unui pericol pulsional: relevă calitatea animalelor de a deveni. 9 . Proiecţia în sensul ei “normal” permite punerea în imagine. elementele proiectate sunt dorinţe şi afectele pe ca r e subiectul nu le acceptă. care animă până şi religiile cele mai moderne. Freud foloseşte noţiunea de proiecţie în sens clinic – este mecanismul de apărare prin care se caută în exterior originea unei neplăceri. Acesta este originea proiecţiei care joacă un rol atât de important în procesele psihopatologice. într-un obiect.Complement metapsihologic la teoria visului în Metapsihologie. Diverse perspective ale fenomenului proiecţiei Fenomenul Proiecţiei la Freud  1894 . Visul este deci o proiecţie. Problema originilor fenomenului proiectiv – proiecţia ca mecanism de apărare primar: pentru a se opune excitaţiilor interne care produc neplăcere.Psihonevrozele de apărare.Totem şi tabu. Introduce termenul de proiecţie.

Astfel tot ceea ce este necunoscut. La origine. în sens restrâns.tra nsfer prin învă ţa re (de exemplu. neintenţionate. Jung remarcă existenţa unei proiecţii pasive (forma patologică a proiecţiei şi a multor proiecţii normale. o asimilare a obiectului în subiect. conştientul nu mai face distincţia între real şi subiectiv. proiecţia desemnează. . introiecţia este un proces de extraversie pentru că asimilarea la obiect cere empatie şi o investire a obiectului cu libido. Procesul proiecţiei joacă un rol patologic dominant în mecanismele sindromului paranoic. introiecţia este un proces de asimilare. spune Jung. sau a popoarelor primitive. va proiecta asupra ei sentimentele generate de experienţele anterioare). Alte perspective ale fenomenului proiecţiei în tehnicile proiective Pentru Leopold Bellak. în prezent. în situa ţia în ca re persoana a avut experienţe negative cu mai multe persoane. în funcţie de implicarea conştiinţei. Dacă proiecţia este un proces de introversie. indiferent de persoana implicată.  conştientul intervine. Bellak consideră că. parţial răspunsul e o satisfacere a unei trebuinţe. dar şi de valori pozitive care nu îi sunt accesibile conştient. care de obicei sfârşeşte prin totala izolare a obiectului de subiect.pentru că conduce spre diferenţiere şi separare a obiectului de subiect. dacă proiecţia este un proces de dezasimilare a obiectului din subiect prin expulzarea unui conţinut subiectiv pe obiect. orice vid. există 4 niveluri de distorsiune aperceptivă:  nivelul cel mai apropiat de conştient: exteriorizare – subiectul recunoaşte că răspunsul este încărcat de propria subiectivitate. dar mult mai puţin: sensibilizare – discriminările de tip aperceptiv sunt mai fine – domenii ce se referă la emoţii susţinute de o tensiune reală. principala aserţiune freudiană privind proiecţia este aceea că engramele percepţiilor trecute influenţează perceperea stimulilor actuali. Comparativ. este umplut prin proiecţie. de tip paranoia. ceea ce se crede că se recunoaşte în materie este de fapt proiecţia datelor inconştientului subiectului cunoscător.  proiecţia simplă . Ca denumire specifică. Identitate recognoscibilă uşor în psihologia copilului mic. 10 . necesitatea dizolvării acestei identităţi cu obiectul când starea de neadecvare este deja observată şi apare disfuncţională pentru persoană. În proiecţie.  proiecţia cu inversiune – mecanism care intervine în proiecţia interpretativă. există o identitate arhaică între subiect şi obiect care se sprijină pe procesul de proiecţie.Ponderea proiecţiei este atât de mare încât nu vom putea niciodată afla cum arată în-sinele lumii deoarece în demersul cunoaşterii transformăm procesul fizic într-unul psihic. întâmplătoare) şi a unei proiecţii active ca parte componentă esenţială a empatiei. prin dezasimilare subiectul scapă de conţinuturi dureroase şi inacceptabile.

Externalizarea conflictului este procesul prin care conflictul intern sau relaţia internă este proiectată în exterior. proiecţia are sensuri mai nuanţate. Relaţia proiecţiei cu unele concepte 1. atât de mare pe cât o poate ingera egoul său şi face din ea un obiect al fanteziilor inconştiente" (Introjection and transferance). De exemplu. nevroticul se serveşte cu o bucată din lumea externă. o expa n siune a cercului de interes. atunci anxietatea are tendinţa de a creşte. Se proiectează:  pulsiunea – ca în cazul fobiei. Prin ţipăt şi plânset. eul resorbind o parte din lumea externă – introiecţia primitivă. obiectul pare ceva mai puţin terifiant. conform căreia o parte din Sine este atribuită unui obiect. legate de idetificarea proiectivă. eu-noneu. Astfel realizează prima sa proiecţie (cea primitivă). 11 . Introiecţia ca meca n ism e un fel de proces de dilua r e. Apercepţia. Jung comentează în context că termenul de proiecţie cuprinde mai bine acest sens. Ferenczi defineşte modern introiecţia ca opusă proiecţiei. a bsenţa ma mei este percepută ca o prez enţă a ctivă în stoma c a unui obiect ră u care provoacă foamea.Pentru Abt. ca o preluare a obiectului în sfera subiectivă de interes: "în timp ce paranoicul expulzează. este percepută ca aflându-se în altă persoană şi renegată. Cuplul proiecţie-introiecţie joacă un rol important în geneza binomului subiect-obiect. Un alt sens al proiecţiei este proiecţia obiectului intern. are rolul de a permite individului să menţină în el o stare de anxietate. opune pentru prima oară un eu lumii externe .obiectul exclus nu mai aparţine lumii externe ci trăirilor subiective. în general.introiecţia Termenul de introiecţie a fost introdus de Avenarius pentru a corespunde procesului de expulzare a unui conţinut subiectiv pe un obiect. subiectul nu mai poate uza de mecanismele de apărare obişnuite. Proiecţie şi simbolizare Modul de realizare al proiecţiei este de tip simbolic. elimină din egoul său emoţii ce au devenit dezagreabile. 2. intervine proiecţia pentru a realiza adaptarea la situaţia nouă. La Melanie Klein.o stare psihică.  afectul ca în situaţia proiecţiei paranoice. definirea proiecţiei intervine în funcţie de nivelele de anxietate cărora subiectul poate sau nu să facă faţă. la fel de normal precum proiecţia. Atunci când copilul exclude obiecte din blocul său perceptiv (care formează lumea sa externă până atunci unitară). Astfel o parte a Eului .  obiectul rău – eul-plăcere originar introiectează tot ceea ce este bun şi proiectează tot ceea ce este rău. astfel. Când situaţia exterioară devine tot mai puţin structurată. obiectul ajunge să fie perceput ca expulzat din corpul copilului în exterior. Proiecţia . prin reproducerea în “imagini simbolice” a conţinutului intrapsihic.

"Simbolul. venind din pura percepţie interioară şi exterioară".Expresia este procesul psihic asociat proiecţiei reprezentând forma exterioară de manifestare şi instrumentul prin care este vehiculat conţinutul proiectat. fiind alcătuit din date proprii tuturor funcţiilor psihice. fiind constituit nu doar din date de factură raţională.A. forma prima r ă în ca r e se exprimă inconştientul.  etapa instrumental-simbolică în care se realizează reproducerea externă a structurii cu ajutorul expresiei. nu sunt imagini distorsionate ale unui eveniment real pe care individul nu îndrăzneşte să-l exprime deschis. nici iraţional. are întotdeauna o natură extrem de complexă. Are o latură accesibilă raţiunii. forma cea mai bună posibil de exprimare a sentimentelor. purtător al conţinutului proiectat. intelectual. Procesul expresiei este de tip superior. dar şi una care scapă acesteia.expresia.. expresia este deci purtătoarea sensului simbolic astfel încât proiecţia desemnează sensuri iar expresia le vehiculează. ci sunt. ce pot fi amplificate prin referinţă la mituri. dimpotrivă. prin ca r e ac esta a unge j în conştiinţă. religie sau alte modele simbolice prin care s-a exprimat omenirea.  înţelesul colectiv. conştient. ci şi din date iraţionale. Nu există o demarcaţie fixă între conţinuturile de origine personală şi cele arhetipale. O proiecţie pe materialul Rorschach sau pe imaginile T. În această ordine.T. care desemnează asociaţii la conţinuturi reprimate. prin proiecţie. Etapele trecerii de la “imaginea mentală” la “imaginea plastică” în testul proiectiv includ:  etapa receptiv-cognitivă în care se formează imaginea primară a obiectului perceput. atitudinilor sau conflictelor care nu pot fi formulate raţional. Majoritatea simbolurilor exprimă în acelaşi timp variate calităţi. colective. mecanismele de simbolizare sunt constituite din două componente:  componenta internă .  etapa reproductiv-instrumentală în care se formează schema imaginii mentale. În cadrul psihodiagnozei proiective se determină o creaţie experimentală declanşată şi dirijată de situaţia-test. simbolul este o expresie a unei condiţii care nu poate fi la fel de bine exprimată în alt mod. Există cel puţin trei faţete de sens care pot fi descifrate în simbolul inconştient:  înţelesul personal.mecanismul proiecţiei. El nu este nici raţional. Este manifestarea naturală a unei condiţii psihice intangibile. este o descriere în imagine a unei stări psihice interioare. un desen realizat de subiect. într-o structură mentală cu semnificaţie simbolică.  etapa simbolică în ca r e schema se tra n sformă . la impulsuri sau experienţe inacceptabile. 12 . spune Jung. folclor. În psihologia analitică.  componenta externă . care implică aspecte care ţin de inconştientul colectiv precum experienţele rasei şi moduri de gândire moştenite odată cu structura creierului.

Din perspectiva psihanalizei. scena originară (actul sexual în cuplul parental). realitatea trăită s-ar fi transformat în realitate psihică. Între cele două conţinuturi relaţia de simbolizare reciprocă este prezentă. dramă. şi poate fi conştientizat doar prin analiză. originea.  este un scenariu organizat. faţetă ce apare în poezie. Teoria asupra originii fantasmelor originare nu este bine definită.  funcţia primară a acestor scenarii este de a dramatiza dorinţa inconştientă. 3. De-a lungul experienţelor. tematic. În scena originară este simbolizată însăşi originea individului. însoţite de variate stări afective. fantasmele apar ca evenimente reale petrecute într-un timp istoric arhaic. ele vor să propună o reprezentare şi o soluţie pentru ceea ce îi apare copilului ca o enigmă majoră. în fantasmele de seducţie. roluri. Fantasma în tehnica proiectivă Conceptul de fantasmă apare circumscris în mod obişnuit celui de activitate imaginativă: imagini mentale vii. Laplanche şi Pontalis subliniază că.. originea diferenţei dintre sexe". susceptibil de o dramatizare vizuală. Aceste fantasme originare organizează viaţa fantasmatică a omului indiferent de experienţa sa personală. fantezia implică două aspecte diferite: fantasma şi activitatea imaginativă. în fantasmele de castrare. La baza vieţii fantasmatice există fantasmele originare: reîntoarcerea la viaţa intrauterină. sunt astfel puse în joc în fantasmă mecanisme de apărare care ţin de elaborarea secundară. seducţia şi castrarea. fantasma are următoarele caracteristici. Fantasma se poate baza pe reamintirea unor imagini trăite. concomitent cu ilustrarea interdicţiei. putând fi conştientizabil şi tradus în act conştient sau blocat. pictură ca forme de manifestare creative. Sunt structuri universale. Pentru Jung fantasma reprezintă un complex de reprezentări căruia nu îi corespunde o stare de lucruri exterioară. Pentru Jung. fantasma se raportează la origini: "Asemeni miturilor colective. primul manifestându-se la limita conştiinţei.  fa nta sma nu este iluzorie. în interiorul scenariului subiectul este prezent şi poate el însuşi opera permutări de atribute.  asemănător visului. comune tuturor şi transmise de-a lungul filogenezei. fantasma are un conţinut manifest şi un conţinut latent. al doilea ţine de inconştient.. Fantezia în accepţia de fantasmă implică "un complex de reprezentări care se deosebeşte de alte complexe de reprezentări prin faptul că nu îi corespunde un conţinut real". care reprezintă implicarea oricărei percepţii pe care individul o poate discerne. ea este o rea lita te psihică de profunzime da r distinctă de realitatea obiectivă. înţelesul general al simbolului. Apare ca rezultat al unei activităţi spirituale creatoare care determină combinarea unor elemente psihice încărcate de energie. indiferent de formarea sa psihologică. apariţia sexualităţii. cu rol important în dinamica şi economia psihismului uman. acţiuni. dar conţinutul fantasmei nu corespunde unei realităţi exterioare ci 13 .

 Fantasmele pot fi diferenţiate în raport de gradul de implicare al conştiinţei în elaborarea lor în fantasme active . nu complementar. dictat de funcţia de autoreglare a psihismului. de aşteptare. activitate imaginativă. cele pasive. putem sintetiza conform teorie analitice următoarele aspecte:  Fantasma este un complex de reprezentări."în esenţă. suntem martorii unui proces patologic în care fantasmele pasive irup la suprafaţă. Apare ca o expresie condensată a situaţiei psihice luate ca întreg la un moment dat. poate fi înţeleasă. elementele inconştiente invadează conştiinţa în ciuda sau tocmai datorită opoziţiei acesteia. Fantasmele active. religioase. 14 . Ea exprimă în structura ei situaţia de ansamblu a psihismului în momentul prezent. când intervenţia conştiinţei este absentă. în care funcţia intuitivă energizează conţinuturi inconştiente şi le aduce la suprafaţă în forme perceptibile. în acelaşi timp. Caracteristic. cel mai adesea sub forma imaginilor.conştientul are o atitudine receptivă faţă de inconştient .  Fantasmele sunt rezultatul funcţiei transcendente. după Jung. care apare într-o stare relativ disociată a psihicului. Sensul acestei fantasme active este cel de compensare complementară. dar procesul este acum total opus celui din conştiinţă. Sensul fantasmei este compensator. cer o atitudine critică. în măsura în care i se poate imprima o direcţie arbitrară.şi fantasme pasive. şi include într-o formă metaforică atât elemente inconştiente constelate de situaţia actuală. ca un simptom al unei stări fiziologice sau personale şi. putem vorbi de fantezie. din perspectivă cauzală. Ele încearcă să acopere prin imaginea simbol distanţa dintre realitatea obiectivă şi cea interioară. faţă de atitudinea conştientă a persoanei. Când conştiinţa domină. din perspectivă finalistă. O imagine care "nu vine să înlocuiască realitatea şi este totdeauna deosebită de realitatea perceptibilă. pentru a fi integrate în activitate. creatoare de simboluri a psihicului uman. trebuie înţelese. În realitatea vieţii cotidiene. cât şi poziţia conştientului. fiind o imagine interioară". fantezia este declanşată fie de o atitudine intuitivă. Declanşarea fanteziei poate fi realizată parţial sau în totalitate conştient. datorită tendinţei lor de a impune nediferenţiat conştiinţei punctul de vedere opus al inconştientului. fie este o erupere în conştiinţă a unor conţinuturi inconştiente. Constituienţii principali ai fantasmei sunt imaginile. în dinamica psihică o cantitate mare de energie se sustrage controlului conştient energizând elemente inconştiente. fantezia apare ca un simbol care încearcă să caracterizeze sau să interpreteze cu ajutorul materialelor existente un ţel anumit sau mai degrabă o anume linie de dezvoltare psihologică viitoare". sensul este de compensare. sau de o irupţie a conţinuturilor inconştiente. Fantezia. căruia nu-i corespunde o realitate exterioară. este emanarea activităţii creatoare a spiritului. Prima situaţie corespunde fantasmei active. o acţiune sau un produs al unor elemente psihice dotate cu energie". A doua situaţie corespunde fantasmei pasive. asemenea miturilor. Fantasmele pot fi declanşate de o atitudine intuitivă aflată în stare de aşteptare. conform funcţiei de autoreglare a psihismului.

delirul iar în ordine creativă şi evolutivă. (Bender. a fantasmelor prezente în vise şi comportamentele asociate: în ordine patologică. Hammer. Interpretarea 3. despre starea de spirit. Cele înclinate indică un dezechilibru emoţional sau un sentiment de fragilitate. de autoreglare şi unificatoare. analizând desenele acestuia. Arhetipurile îşi exercită funcţia de centralitate. Urban. Machovers). este important să ne facem o impresie de ansamblu asupra acestuia. Testul Omului (“Desenează o persoană”) 1. halucinaţia. cu problemele sau conflictele specifice care ţin de imaginea de sine (Urban. Originea profundă a fantasmelor o constituie activitatea arhetipurilor. executând o anumită acţiune. În accepţiunea lui de tehnică proiectivă.1.U. Levy. persoana este desenată din 15 . denumite iniţial de Jung "imagini primordiale". siluetele desenate în mişcare. Uneori. testul Omului pleacă de la principiul că în desenul unei siluete umane subiecţii îşi proiectează modul în care se percep pe ei înşişi. Buck. prin intermediul imaginilor interioare. 2. Criterii generale Înainte de a trece la analiza elementelor desenului. Jolles. 3. a) poziţia sau atitudinea persoanei desenate: de exemplu. După ce subiectul a terminat. în frunte cu W. i se spune: “Întoarceţi pagina şi desenaţi acum o persoană de sex opus primei persoane desenate”. 3.A. tratate superficial? cine a fost desenat primul: bărbatul sau femeia? Dacă răspundem la aceste întrebări acestea ne pot oferi chiar de la început unele informaţii despre imaginea de sine. Siluetele desenate cu picioarele depărtate şi cu mâinile ridicate sugerează asertivitate şi dorinţa de afirmare socială. Aplicarea Instructajul este următorul: “Desenaţi o persoană în întregime”. despre atitudinea faţă de sexul opus sau despre maturitatea lui cognitivă. absurde? ce elemente ale siluetei a căutat autorul să pună în evidenţă? ce elemente sunt omise. despre rolurile cu care se identifică individul. activă. Natura testului Testul “Draw a person” este rezultatul eforturilor mai multor clinicieni din S. prin sinteza operată în expresivitatea creativă. de a elabora o tehnică expresivă prin care să putem descrie personalitatea individului. Câteva întrebări care ne pot ajuta să discriminăm unele caracteristici ale personajului desenat sunt: este schematic sau complex? mare sau mic? armonios. sugerează o fire dinamică. nearmonios? ce exprimă figura sau postura lui? este tâ n ă r sa u bă t râ n ? este desena t în mod rea i lst sa u conţine elemente bizare. 1967).

cum ar fi masivitatea siluetei. Dacă întreaga figură desenată pare schematică. buzele. De exemplu: dacă un bărbat desenează la început o siluetă masculină impozantă (acoperă toată pagina) şi agresivă (un cowboy cu o puşcă în mână). desenele trebuie să conţină astfel de elemente. cu o vestimentaţie specific feminină. În mod normal. cu cât personalitatea subiectului este mai deteriorată sau mai marcată de conflicte şi Eul său este ma i primitiv. accentuarea detaliilor sexuale (sânii. Acest lucru poate exprima o dorinţă de evaziune sau de disimulare a subiectului. acest lucru denotă tendinţe narcisice şi o lipsă de interes sau ostilitate faţă de celălalt sex. iar persoana de sex opus în mod superficial. este clar că subiectul a re un set nega tiv sa u deva loriz a n t fa ţă de 16 . acest lucru sugerând o identificare normală cu propriul rol sexual. părul scurt. cercei). îngroşarea. lipsesc sau. haşurarea excesivă poa t e sugera tocma i nevoia de a a s cunde sau de a camufla a n umite aspecte conflictuale sau iritante din imaginea de sine. dacă un subiect desenează persoana de acelaşi sex cu lux de amănunte. înseamnă că subiectul a evitate să se implice în sarcină. evaziune. siluete hidoase sai deformate. Ca o regulă. Băieţii imprimă în general în desenele lor elemente care ţin de masculinitate. iar apoi o siluetă feminină de dimensiuni reduse şi tratată neglijent din punct de vedere gra fic. De exemplu. membre lipsă sau amputate. De exemplu: transparenţe neplauzibile (organe vizibile ca la radiografie). sunt atente la detalierea capului şi a feţei (în special a buzelor. De exemplu. “bestializarea” figurii (atribuirea de părţi corporale animale. atipice. sunt exagerate. braţe şi picioare solide. dimpotrivă. fetele desenează în general siluete feminine cu părul lung. etc. eventual barbă. exagerarea. îmbrăcăminte masculină. haşurarea excesivă sau multiplicarea unor elemente ale desenului: acesta sugerează importanţa pe care subiectul o a cordă elementului respectiv în via ţa sa . De exemplu. Uneori.) siluete colţuroase şi fără o unitate corporală (componentele par alipite şi nu alcătuind un tot organic). Aşadar. cu a tâ t se consta tă ma i des a stfel de semne în desenul omului. părul) indică dorinţe erotice intense sau tendinţa de exhibiţionism sexual. aceste semne sunt normale. o atitudine ludică. cum ar fi gheare.profil sau din spate. a şa cum vom vedea. coapsele. sexul sau nivelul educaţional al subiectului) sunt foarte relevante pentru că ele constituie ceva din lumea ei interioară. important este atunci când se inversează. e) omiterea nejustificată sau tratarea superficială a unor elemente: sugerează conflicte în zona respectivă sau lipsă de implicare în sarcină. eventual împodobesc silueta feminină în mod discret cu diverse elemente decorative (bijuterii. a ochilor şi a părului). f) semne de bizarerie sau de irealism grafic: sugerează conflicte interioare puternice. b) diferenţele flagrante de mărime a personajului masculin faţă de cel feminin sau valorizarea diferită a siluetei masculine faţă de cea feminină: valorizarea este pusă în evidenţă de detaliile grafice ale siluetei desenate. batjocoritoare sau pierderea simţului realităţii. blană. g) elemente distinctive. individuale (în comparaţie cu vârsta. d) accentuarea. c) expectanţele de rol sexual: ne referim aici la caracteristicile sexuale ale desenului reprezentând o persoană de acelaşi sex cu subiectul. colţi.

3. 3. Analiza spaţiului grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului. Astfel. El este sediul conştiinţei şi dirijează adaptarea individului în mediul fizic şi social. Faţa este principalul element al expresivităţii emoţionale şi joacă un rol esenţial în recunoaşterea atitudinii sau a dispoziţiei celuilalt. acelaşi lucru îl sugerează şi tendinţa de a contura unele detalii corporale (cum ar fi degetele) prin linii ascuţite. După Urban (1967). Ocuparea preferenţială a spaţiului din stânga indică retragerea în trecut. sugerează o atitudine activă. înseamnă o orientare spre lume sau spre viitor. lipsă de energie. sugerează megalomanie. al concepţiei despre sine şi lume. “Ce-ţi exprimă persoana?” sau “Ce fel de om este?” Adesea obţinem din această anchetă şi date proiective importante despre starea de spirit a autorului sau despre problemele care îl frământă. replierea spre sine. Liniile întrerupte sugerează nesiguranţă sau anxietate. 1. În ceea ce priveşte ultima varinată. Analiza formală Include analiza trăsăturilor grafice şi a spaţiului grafic. cât şi aspecte suplimentare care participă la expresivitatea siluetei umane şi pot trăda anumite tendinţe ale subiectului. Siluetele mici implică sentimente de inadecvare. centrare pe sine sau entuziasm. Pentru ca interpretul să-şi poată confirma intuiţiile sale despre desen. al emoţiilor. poziţia pasivă de spectator. aceasta sugerează că individul se simte nesigur şi neadaptat. dansând). fie nevoia de putere sau de expansiune. Însă cea mai consistentă rămâne de regulă analiza zonelor corporale. Siluetele desenate din profil sau din spate pot indica nevoia de a ascunde sau disimulare. Când desenul este executat în josul paginii. Urban menţionează câteva exemple: siluetele înclinate sugeează dezechilibru afectiv şi instabilitate. abia schiţate. iar cele moi. În fine. care acoperă aproape toată pagina.sexul feminin. Dacă desenul este plasat clar pe partea dreaptă a paginii. ca şi al controlului organismului. prezenţa unei serviete sugerează importanţa rolului şi statusului profesional în viaţa subiectului. persoanele desenate în zona superioară a paginii pot sugera fie că individul se simte fără o bază solidă de ancorare în realitate. Ca accesoriu. Dorinţa de afirmare poate fi indicată de o siluetă desenată cu picioarele depărtate şi braţele ridicate. liniile zimţate exprimă agresivitate. 3. Analiza de conţinut Aici se iau în considerare atât modul cum sunt executate diferitele detalii corporale (şi eventual accesoriile lor). Persoanele desenate în mişcare (de exemplu. desenele mari.Capul este sediul gândurilor.2. este bine să-l întrebe pe subiect câteva lucruri despre persoanele desenate. 17 . încercând mai degrabă să se identifice excesiv cu rolul masculin agresiv şi dominator.

gura. dorinţa subiectului de a-şi scoate în evidenţă masculinitatea sau maturitatea. înnegrit sau foarte haşurat şi adesea în dezordine. ceea ce indică posibile sentimente de slăbiciune sau nesiguranţă în această zonă. Desenată cu colţurile în sus. Urechile reprezintă un element grafic a cărui omitere din desen nu este semnificativă. el indică preocupări sexuale şi anxietate vizavi de acest aspect. Ele sunt importante în analiză atunci când apar accentuate. Gura strâmbă cu colţurile în jos exprimă dezgust sau depresie. dar şi un reziduu al blănii. Pilozitatea facială sugerează. Uneori însă. îngrijit. ceea ce face ca el să fie asociat imediat cu partea animalică a omului. cu gene fine şi cu o expresivitate erotică evidentă. urechile etc. Gura desenată deschisă. Dimpotrivă. Această trăsătură apare. nasul. Capul desenat mare faţă de restul corpului poate indica o valorizare a funcţiilor cerebrale. sugerează dorinţa de afişare a feminităţii sau a erotismului la nivel social. dar şi cei deprimaţi se limitează adesea doa r la conturul feţei. Desenat foarte abundent.). Acest mod de a desena apare mai frecvent la fete şi la femei. exprimând astfel un anumit conformism social. de zâmbet convenţional. după Urban. dependenţă orală. la obsesionalii chinuiţi de inhibiţiile lor afective. indică închiderea faţă de lume. Accentul pus pe buze implică senzualitate sau erotism. Uneori. Gura este organul de asimilare a hranei. rezistenţi la testare. Unoeri. Ochii goi pot sugera imaturitate afectivă sau blocaj emoţional. capul mic poate indica dorinţa subiectului de a nega controlul asupra impulsurilor lui. legată de instincte (sexuale sau agresive). Dacă sunt desenaţi mici. gura deschisă sugerează o atitudine devoratoare şi revendicativă: dorinţa de a se bucura aici şi acum de plăcerile vieţii. în gură apare o ţigară sau o pipă (simboluri falice). dar şi – din punct de vedere simbolic – a experienţelor afective. incapacitatea de a tolera frustrarea. Aceeaşi semnificaţie o are şi prezenţa sprâncenelor desenate fin. În schimb. sugerează o atitudine pasiv-receptivă a subiectului. analog. Ochii reprezintă şi ei un alt element-cheie al figurii (“ferestrele sufletului”) care asigură expresivitatea feţei. Dacă este prevăzută cu dinţi. Dacă sunt desenaţi mari. ea implică ideea de mască. cei cu deficienţe mentale. aşa cum copilul aşteaptă să fie hrănit de mamă. deci o atenţie mare acordată proceselor mentale sau cntrolului emoţional. mărimea exagerată a capului poate sugera migrene sau cefalee. dar şi funcţia de receptor al informaţiilor din lume. o coafură elaborată. foamea de experienţe noi. care scot în evidenţă dorinţa de afişare a masculinităţii. mai ales 18 . Ea exprimă astfel o dorinţă intensă şi infantilă de a primi necondiţionat suport emoţional.Subiecţii evazivi. dezamăgire faţă de lume. fă ă r o deta iere l a componentelor ei (ochii. îngrijită şi cochetă apare mai ales în desenele fetelor şi ale femeilor şi sugerează dorinţa de a plăcea şi de a-şi exprima feminitatea. Părul este atât un element decorativ (mai ales la femei). Semnificaţia lor este dată de funcţia urechii privind orientarea în mediu. poate indica şi agresivitate necontrolată. agresivitate sau ostilitate revendicativă.

în condiţii de pericol. ovală. trunchiul este şi o expresie a forţei şi a stabilităţii persoanei. dar este legat şi de expresia unor afecte. dar şi la persoanele care au suferit intervenţii chirurgicale sau au probleme somatice majore. el are la nivel simbolic o funcţie de canal de comunicare între minte şi corp. între inconştient şi conştiinţă. Desenat mare sau ascuţit. de masculinitate. între planificare şi execuţie. Umerii mari. el indică astfel dorinţa de forţă. Umerii rigizi. o blocare a impulsurilor cerebrale. astfel de transparenţe neplauzibile apar la unii schizofreni. Atunci când apar în desenul unei siluete feminine. de suspiciune faţă de ceilalţi sau sensibilitate la critici. fragili indică senzaţia de neputinţă în a controla lumea şi adesea sentimente de inferioritate. modul în care este desenată bărbia reprezintă un indicator social al fermităţii sau al pasivităţii. Fetele desenează în general nasul mic.Gâtul face legătura dintre centrul de control (capul) şi restul corpului (care constituie atât partea executivă. Desenată colţuroasă sau pătrată. cât şi sediul impulsurilor vitale). rezultat probabil al pierderii contactului cu realitatea sau al unor preocupări somatice intense. el sugerează dorinţa de afişare a masculinităţii. desenată fin indică feminitate sau slăbiciune. Dacă sunt scoşi în evidenţă. 3. ele pot sugera o stare hiper-vigilentă. pătraţi implică rigiditate în exprimarea impulsurilor. este prez enţa gra fică a unor organe anatomice interne. După Urban (1967). dar şi al sensibilităţii. de dominare sau de agresivitate. De asemenea. Nasul turtit este semnul unei traume sau al unei agresiuni suportate de subiect. Umerii mici. dar tocmai din această cauză mai relevant în desenul trunchiului. Acest lucru se traduce prin inhibiţii afective sau printr-un control atent al exprimării emoţiilor. cravată. Orice strangulare vizibilă în desen la nivelul gâtului (guler. în timp ce un trunchi subţire sau fragil sugerează sentimente de slăbiciune sau de inferioritate. sugerează forţă şi fermitate. Nasul este în mod tradiţional un simbol falic. altfel spus: între gândire şi emoţii. Astfel. uneori încăpăţânare. Desenat masiv. În a c ela ş i timp. sânii reprezintă un simbol al maternităţii (sursă a laptelui). Bărbia mică.Trunchiul reprezintă zona organelor vitale. care dovedesc o lipsă de realism grafic. receptiv-pasivă (regresie orală). 2. cum ar fi furia (“nări fremătând”). tendinţa unor bărbaţi de a desena muşchii trunchiului sau ai abdomenului sugerează preocupări narcisice traduse la nivel corporal prin grija faţă de aspectul exterior. sugestie întă rită şi de eventua la prez enţă a unor a ccesorii ca re mă resc volumul a cestora sau îi fac să pară mai înalţi (de exemplu. ei sugerează o atitudine dependentă. În fine. 19 . deci a impulsurilor vitale ca r e sunt coordona t e de creier şi puse în a c t prin membre. Un element mai puţin obişnuit. musculoşi indică dorinţa subiectului de a-şi exprima forţa şi autoritatea. Umerii se înscriu pe aceeaşi linie a forţei şi a masculinităţii. el participând astfel la exprimarea de ansamblu a feminităţii. colier) sugerează deci un control sau. Aşadar. epoleţi). limită.

Acest semn implică o castrare simbolică a siluetei umane. 4. Pe de altă parte. braţele subţiri. sugerează dorinţa de a-şi ascunde intenţiile sau vinovăţie. picioarele subţiri. 5. sânii capătă însă şi semnificaţia unui caracter sexual secundar. burta este scoasă în evidenţă la femeile care doresc să rămână însărcinate. senzaţia de a fi neîndemânatic. sugerând lăcomie. Absenţa braţelor din desen sugerează deci un sentiment de amputare sau de retragere din lume. fragile 20 . cu o tentă erotică evidentă (sânii evidenţiaţi prin decolteu. apucăm sau îndepărtăm obiectele. picioarele lungi. tot legat de zona trunchiului. Mâinile desenate la spate. Omiterea mâinilor din desen indică sentimente de neadaptare. Ea este locul unde ajung alimentele şi. deci autonomia persoanei. Ele reprezintă deci un servomecanism esenţial pentru adaptarea la mediul fizic şi social. fusta scurtă. Pumnul strâns trimite la ideea de negativism sau agresivitate. ei indică dorinţe erotice intense sau exhibiţionism provocator.Braţele şi mâinile sunt o componentă instrumentală care asigură manipularea obiectelor din mediu pentru satisfacerea trebuinţelor organismului. o inhibiţie a ei. De asemenea. Uneori. O interpretare alternativă ar fi prezenţa unor sentimente de culpabilitate legate de impulsurile sexuale sau agresive şi teama de pedeapsă. dacă centura este mult scoasă în evidenţă. ea sugerează o socializare a exprimării sexualităţii sau. cu ele ne exprimăm dorinţa de contact afectiv (“cu braţele deschise”) sau de respingere şi agresare a celuilalt. părul haşurat. medalionul de la piept). accentul cade pe nevoia de indigestie orală. Atunci când sunt scoşi în evidenţă prin mărime sau vestimentaţie. aviditate. ea este legată tot de simbolismul oralităţii şi al dependenţei de mamă. De aceea. Degetele desenate ca nişte gheare sau ascuţite (ca nişte spini) sugerează agresivitate. la nivel simbolic. siluetele cu braţele larg deschise sugerează nevoia de contact afectiv cu ceilalţi sau dorinţa de putere. Dacă este accentuată (prin apariţia unui cordon.În desenele femeilor. Invers. datorate unui sentiment de culpabilitate vizavi de sexualitate (masturbare) sau de depresie. concupiscenţă. Burta ca atare este rareori desenată ca element distinct al siluetei. În fine. Ea separă simbolic trunchiul propriuzis de zona organelor genitale şi astfel este asociată cu controlul impulsurilor sexuale. la limită. Braţele lungi indică ambiţie şi aceeaşi nevoie de putere. Tendinţa de a desena picioare lungi şi groase. Mai jos este redat desenul unei adolescente. dar şi la cei care au probleme cu stomacul. care să compenseze sentimente de insuficienţă ale subiectului. ascunse. scurte. fiind un mod de exprimare a feminităţii adulte. Cele care apar sub forma unor petale sau a unui ciorchine indică neîndemânare. locul unde stau copiii. fragile indică sentimente de slăbiciune şi lipsa încrederii în propria capacitate de a manipula mediul. Cu mâinile manipulăm. ca şi laba piciorului mare sugerează deci dorinţa de independenţă. Acelaşi lucru îl indică şi haşurarea intensă a mâinilor. linia taliei poate transmite unele informaţii legate de controlul impulsurilor.Picioarele asigură deplasarea şi echilibrul. Dacă burta este bine conturată în desen (siluete pântecoase). centură sau curea).

dar în acelaşi timp este şi un simbol falic. autorevelator. plasată în zona gâtului. impresia generală oferită de figurile desenate. Îmbrăcămintea are o funcţie socială specifică. Accesoriile care însoţesc silueta desenată au o importanţă specifică în interpretare. Şapca sau pălăria reprezintă un simbol al masculinităţii sau al rangului social. 21 . Coapsele scoase în evidenţă prin haşurare sugerează deci preocupări sau conflicte legate de sexualitate. cum ar fi armele. despre tipul de desen cerut. metodic. îndrumări. apar în desenele bărbaţilor cu tendinţe agresive sau dominatoare şi care încearcă să compenseze sentimentele lor de slăbiciune sau de incertitudine vizavi de rolul lor sexual. De asemenea. adesea ea caracterizează persoana în ochii celorlalţi şi reprezintă deci un semn al statusului social şi al identificării cu rolurile caracteristice pe care şi le asumă individul. Mănuşile apar rareori în desene şi sugerează ascunderea sau reprimarea impulsurilor agresive. descrierea sumară a atitudinii subiectului faţă de DAP: temător. ele indică nevoia de afirmare a poziţiei sociale sau a virilităţii. Când apare la femei. ea poate sugera dorinţa de identificare cu rolul masculin. Acest lucru se observă d multe ori în desenele fetelor prin conturarea delicată a genunchilor sau prin liniile fine ale coapselor. cât a durat proba. liniştit. 6. Nasturii sunt un element a socia t cu dependenţa motrică de mamă . a cerut suport. Picioarele constituie în acelaşi timp. dacă apar accentuaţi în desen. a fost preocupat de sine. rigid. 3. impulsiv. Atunci când apar în desen. în funcţie de tipul şi de accentuarea lor. în special la femei. Ocazional.sau “montate” în mod stângaci pe trunchi indică nesiguranţa sau lipsa autonomiei personale. hainele protejează dar şi expun corpul privirii celorlalţi. Ea apare frecvent în desene şi de aceea mai curând absenţa ei trebuie privită ca un semn atipic în desenul omului. a încercat să facă plăcere examinatorului. sugerând deci o revendicare orală a afecţiunii. bâtele. cel mai important element accesoriu este îmbrăcămintea. siluetele desenate pe vârfuri implică ideea de ambiţie sau de evadare a subiectului dintr-un mediu perceput ca frustrant. De aceea. Raportul final Include: 1. 2. auto-depreciativ. vorbăreţ. ei sugerează regresia la rolul de copil dependent de un personaj surogat matern. În acelaşi timp. dispreţuitor. a fost iscoditor. a întrebat subiectul despre timp. poate sugera controlul exprimării impulsurilor. Bijuteriile sau alte elemente pur decorative apar mai des în desenele femeilor şi reprezintă un mod acceptat social de a-şi expune feminitatea sau a-şi pune în valoare corpul. şi un element corporal încărcat de semnificaţii sexuale. Astfel. Buzunarele multiple sau scoase în evidenţă reprezintă nişte “marsupii” miniaturale. trabucul sau ţigara. unele elemente masculine. descrierea situaţiei de testare şi a reacţiilor subiectului la testare. ca re trebuie să-l descheie pe copil la haine înainte ca acesta să dobândească deprinderile aferente. apărând mai des la bărbaţi. Cravata.

ştersături neobişnuite Interpretare 0 – 4 Nesemnificativ dacă tabloul clinic nu susţine ipoteza 0 –7 Probabilitate mică de existenţă a unei leziuni cerebrală 5 – 9 Tulburare afectivă acută 10 –16 Tulburare afectivă severă 8 –14 Probabilitate mare de existenţă a unei leziuni cerebrală Dinamica personalităţii Examinator Data Total = 22 . discutarea ipotezelor interpretative găsite în catalog. siluete mult prea mari 7. schiţarea greoaie a capului 11. sexul mai detaliat care ocupă mai mult timp desenatorului. Nu se recomandă prezicerea dificultăţilor viitoare dacă datele clinice şi anamnestice nu oferă o bază solidă descoperirilor DAP. stereotipie 10. sexul mai atrăgător. rezumat. respectuoasă şi sinceră. multe omisiuni 6. figuri şasii 8. degete în formă de gheare 9. sexul cu cei mai mulţi indicatori de conflict. rigiditatea abordării 9. cap mult prea mare 3. sexul mai activ. încadrarea siluetelor cu linii suplimentare 13. siluetă care se clatină 3. gură căscată. Când interpretările sunt necesare. pătată 14. Listă de verificare a tulburărilor severe mentale sau emoţionale: Tulburări severe mentale / 1. lipsa trăsăturilor faciale 7. siluete dezumanizate 5. absenţa detaliilor. rânjită 11. haşurare puternică. apăsarea neobişnuită 12. sinteză slabă 5.4. haşurarea excesivă a ochilor şi urechilor 14. mărime sau plasare. sexul mai apropiat de vârsta subiectului. 5. Chiar şi cele mai bizare desene indică situaţii prezente. Precauţii Nici o interpretare nu trebuie făcută fără utilizarea globală a datelor despre mediul bio-social al subiectului. organe genitale accentuate la siluetă nudă 4. capul disproporţionat 2. prezentarea lor trebuie să fie discretă. tratarea diferenţială a figurilor masculine şi feminine: sexul desenat întâi. organe interne vizibile 2. diferenţa de profil. exprimarea neputinţei 8. sexul cu care subiectul se identifică. desene mici. 6. proporţionalitate slabă Total = afective cerebrale organice 1. mai degrabă decât spectaculară. gură crestată (buze subţiri) 13. golaşe 15. inconsecvenţa profilului facial 10. cu o dispoziţie mai bună. linii greoaie şi simple 4. trăsături animalice 6. diagramatice 12. siluete rigide.

natural-artificial. Tratarea Bărbat . euforic-disforic. Aparenţă Curăţenie meticuloasă Medie Neîngrijit Îngrijire Curat. matur afectivimatur afectiv. Utilizaţi ipotezele sugerate în Catalogul interpretativ. bine dispus-prost dispus. îngrijit Mediu Neîngrijit Postură Rigidă Dreaptă Medie Aplecată Mers Energic Mediu Ezitant Stângaci Strângere de mână F. curat-murdar. detaliat-grosier. Rezumaţi descoperirile majore ale DAP.Indicaţie: examinatorul va încercui cuvintele care-l descriu cel mai bine pe subiect. insensibil. 23 . prietenos-ostil. controlat-impulsiv. uşor Muncitor Încet Raportul cu examinatorul Bun Mediu Rece Suspicios Comportament Normal Aparte Bizar Autist Anxietate manifestă Frunte umedă Palme umede Tremur Dependenţă de examinator Autonom Pasiv Cere ajutor Reacţia la DAP Dornic Interesat Negativ Verbalizare Abundentă Medie Fără comentarii Atitudine defensivă Simte DAP folositor Neutru Critic Implicarea eului Serioasă Aparentă Neprovocat Ştersături Nici una Multe Puţine Atitudine faţă de sine Supraapreciere Realistă Subapreciere Încredere în sine Sigur pe sine Unele dubii Oscilant Limbaj Bun Mediu Defectuos Nivel de inteligenţă Alert Mediu Prost Comportamentul subiectului în situaţia de testare DAP: Impresii privind desenele siluetelor DAP Indicaţie: examinatorul interpretează impresiile sale asupra figurilor DAP desenate de subiect. strălucitor-şters. consecvent în tratare-inconsecvent în tratare. raţional-visceral. masiv-mic. pentru ambele siluete DAP. deschis-închis. regulat-schimonosit.Femeie Bărbat Femeie Care sex este mai aproape de vârsta subiectului În care desen foloseşte mai multă energie Pentru care desen arată mai multă concentrare Care desen este mai detaliat Care desen este mai înalt Care desen pare mai puternic Care sex pare mai sănătos Care este sexul dominant Care sex arată mai multă mişcare Care sex arată mai multe probleme psihopatologice Ipoteze interpretative Indicaţii: 1. puternică Puternică Fermă Moale Reacţia faţă de examinator Prietenoasă Plăcută Rezervată Rece Abordare DAP Uşoară Spontană Ezitantă Refuz Energie Rapid Repede. capabilincapabil. sensibil. chipeş-urât. sofisticat-naiv. Interpretarea se face prin diferenţiator semantic. drept-înclinat. perceptiv-orb. adult-infantil. trecând în revistă următoarele atribute polare: Vigurospasiv.

sub denumirea "Testul desenului familiei în practica medico-pedagogică". fără flori. sau dacă este "moartă". Cine vei fi tu?" Dacă copilul ezită. 3. Se mai pun întrebări circumstanţiale precum: "Tata propune o plimbare cu maşina. Se încearcă să se afle care sunt preferinţele afective ale unora pentru ceilalţi. "este bine. Examinatorul va urmări încurajând dacă apar inhibiţii şi observând comportamentul în probă. în care se întreabă: "Să presupunem că şi tu faci parte din familie. "Care este cel mai puţin simpatic?". cu 103 figuri în 1967. înflorit etc.2. Pentru fiecare se întreabă numele. "Care este cel mai puţin fericit?" Pentru fieca re întreba re se a da ugă şi un "De ce?". fără viaţă. Unde sunt ei? Ce fac? Descrie-mi toate personajele începând cu primele pe care le-ai desenat. "Desenează tot ce vrei. Se poate adăuga. Administrarea Consemnul pentru copil este: "Desenează o familie". ramuri. "Copilul nu a fost cuminte. a relaţiei dintre erou. Integraţi concluziile privind reacţiile şi răspunsurile subiectului la DAP. 4. vârsta. se analizează gradul în care pomul este "viu". Completaţi rezumatul şi concluziile din raportul interpretativ al DAP cu ideile de mai sus. 2. fără viaţă. părinţi şi fraţi. sexul. animale". un copac. a desenării omului. colorat. Urmează etapa care implică identificarea. sau este "mort". deci plin de ramuri. persoanele dintr-o familie. dar nu are loc pentru toţi.. flori. "Care este cel mai simpatic dintre toţi?". Aceste aspecte sunt legate în interpretare de felul cum subiectul îşi priveşte dependenţa sau gratificarea afectivă. Este important să se observe casa dacă este "vie" . horn. dacă copilul nu înţelege. fără urme de viaţă. rolul în familie. fără căldură. Casa simbolizează nivelul gratificării dependenţei. Legaţi aceste descoperiri cu “motivele referirii”. desenul este steril. În fina l. "Care este cel mai fericit?". puternic. iar Persoana desenată. Ancheta se desfăşoară sub forma unei convorbiri care cuprinde următoarele faze: 1. dacă vrei. sau "Imaginează-ţi o familie şi deseneaz-o". o persoană. fum ieşind din horn. fii cine 24 . uşi. sunt considerate variaţii ale temei fundamentale. deci dacă prezintă ferestre. încurajarea copilului. se poate adăuga: "Ne jucăm că faci parte din această familie. 3. mare. În aceeaşi măsură. Se pun 4 întrebări. este atractivă etc. Cum va fi pedepsit?" 5. mai descrie-mi această familie pe care ai desenat-o. frunze. indiferent de "valoarea" desenului. subiectul. animale. Testul desenului familiei a fost publicat de Louis Corman. obiecte. Descrieţi tratarea diferenţiată a sexelor. copacul simbolizează natura relaţiilor sale interpersonale sau sociale. Testul desenării familiei implică interpretări ale tuturor figurilor desenate dar şi a amplasamentului acestora. Testul familiei Testele Desenaţi o familie şi Desenaţi o casă. Cine va rămâne acasă?". jaluzele. perdele. este întrebat: "Tu pe cine preferi din toată familia?" 4..

devalorizarea exprimată prin: talia mai mică a personajului. renunţând la imaginaţie şi fantezie. La terminarea desenului copilul este întrebat dacă este mulţumit de desen. în cazul unei regresii. sau sub forma unor personaje dubluri. rolul privilegiat relevat prin anchetă. Un mod extrem de exprimare a devalorizării este bararea sau tăierea personajului după ce a fost desenat. principiul realităţii. talia mai mare a figurii. Dacă copilul intră în joc. Analiza la nivel grafic se referă la: modul de desenare a liniilor. deplasarea. prin identificare explicită. modul de funcţionare al mecanismelor de apărare în apărarea faţă de angoasă. Există astfel trei nivele ale interpretării standardizate de Corman: nivelul grafic. respectiv personaje foarte asemănătoare ca vârstă. Analiza structurilor formale include gradul de perfecţionare a desenului. conform atitudinii generate de nivelul controlului şi de prevalenţa principiului plăcerii vs. desenarea de la început. detalii supraadăugate. poate fi continuată investigarea cu întrebarea: "Ce alt personaj ai dori să fii dintre cei din familia ta?" Se urmăresc reacţiile afective în timpul probei. structura formală a grupului de personaje cu interacţiunea reciprocă dintre acestea diferenţiind între tipul de personalitate rigid şi cel senzorial. care poate interveni prin schimbarea sexului. calitatea şi forţa acestora şi la zona de plasare. 2. travestiul 25 . Analiza la nivelul conţinutului introduce ipoteza diferenţei dintre situaţia în care copilul. personajele pot fi reprezentate ca şi copiii foarte mici sau bebe). prin schimbarea vârstei sau estimări depreciative la anchetă. Diagnoza poate exprima nivelul de maturitate afectivă şi al adaptării la real. În interpreta re se compa ră datele din desen cu situaţia reală a copilului în relaţie cu membrii familiei sale. Interpretare Analiza se realizează în plan formal şi în cel de conţinut.vrei tu". schimbarea numelui real în situaţia când celorlalte personaje li s-a păstrat numele şi. Elementele formale ale desenului sunt împărţite în două categorii: trăsături izolate şi structuri de ansamblu. desenarea ei evident cu detalii importante lipsă sau cu mult mai multe detalii. plasarea în planul ultim sau pe marginea paginii. nivelul structurilor formale şi nivelul conţinutului. vârstei sau situaţiei personajelor desenate (de exemplu. valorizarea prin atenţie. în anumite cazuri. este întrebat de ce a făcut alegerea având în subsidiar ipoteza că principiul plăcerii este cel care acţionează în identificare. Se cere în acest sens compararea între realitatea familiei copilului şi familia din desen. distanţarea de celelalte personaje sau mai jos. personajul poate fi şi un animal. Dintre comportamentele particulare cu valoare diagnostică intervin: 1. Dacă copilul şi-a desenat propria familie deşi este suficient să i se ceară identificarea. identificarea copilului cu respectivul personaj. Apoi este întrebat cum ar face dacă ar trebui să ma i desenez e încă o da tă . În unele situaţii. care poate fi evidentă prin numărul de amănunte şi expresivitatea personajului desenat. ne prezintă propria sa familie prezentând în desen ordinea ierarhică a vârstelor şi importanţei şi situaţia când intervenţia factorilor interiori subiectivi îl va conduce spre proiectarea în desen a dorinţelor. situaţie reprezentând o tendinţă a subiectului care nu se poate exprima direct. sex. 3.

Studiul său se referă la date din cultura diverselor popoare demonstrând că simbolul arborelui este foarte vechi şi răspândit în practic toate culturile omenirii. fenomenul de regresie este evident. DE asemenea. 5. Autorul insistă în acest sens asupra faptului că psihologia relaţiilor interpersonale nu poate fi înţeleasă fără permanente referinţe la cadrul conceptual psihanalitic. precum şi a dinamicii conflictuale a personajelor. a atitudinii în faţa alterităţii. reacţiile depresive. va purta proiecţia conţinuturilor inconştiente ale imaginii de sine. conştient sau inconştient. testul poate studia maturizarea psihomotorie şi intelectuală. 26 Teorie . un arbore îngheţat. când apar animale în desen. În planul dezvoltării psihice. Arborele este purtătorul în principal a simbolului omului. a vieţii şi morţii. discipolul lui Goodenough. studiază exprimarea afectelor prin desene succesive de arbori. R. A. precum şi complexul oedipian. Studii ulterioare au făcut obiectul unor interpretări a testului ca probă de dezvoltare a personalităţii şi stadialităţii intelectuale la copil. În general. un arbore vesel. dar şi în cel al fantazării pasive. Buck. Canard. realizând un studiu comparativ. Se pot explora prin desenul familiei conflictele fraternale infantile. Testul exprimă activitatea imaginativă a copilului în registrul ei conştient. În 1949. un arbore apelând la ajutor. Emile Junker cere copiilor să deseneze arbori şi încearcă prima dată o interpretare empirică în cadrul efortului de a stabili instrumente pentru orientarea profesională. 5. Testul arborelui Istoric În 1928. standardizat ca administrare. Schliebe. Dolto. Testul a fost rapid adopat în Franţa. În 1934. testul HTP. reacţiile agresive.reprezentând un maxim de cenzură. unde Rene Stora aprofundează cercetările lui Koch mai ales în ceea ce priveşte aplicarea testului pentru copii. cotare şi interpretare a indicilor. a unui pom şi a unei persoane. al puterii şi misterului. a defenselor. dar şi a gradului de organizare a acestor instanţe.Davido desfăşoară studii cu privire la semnificaţiile desenului arborelui la copii. 4. C. al creşterii şi fecundităţii. introduce ideea desenării succesive a unei case. precum şi norme de interpretare. în toate dimensiunile ei.relaţia dintre nivelele psihismului. cercetători şi practicieni precum F. al verticalităţii. structurală . eleveţianul Carl Koch în urma unui studiu sistematic şi statistic introduce Testul Arborelui. analiza identificării şi a nivelului acesteia. În 1947. precum şi caracteristicile diferenţiale dintre cele două sexe. în final un arbore mort. Subiectului i se cere să deseneze un arbore oarecare. Koch consideră arborele că arborele are o mare valoare simbolică. Desenarea unui arbore. modul de exprimare a legăturilor afective prin distanţa sau apropierea dintre personaje. un arbore în suferinţă şi.

Pentru desenul II: Un a lt a rbore. Înălţimea coroanei. 4. indiferent care. unde trece cu vederea. Trăsături dominante. Desenul II corespunde reacţiei faţă de situaţiile psihologice cunoscute şi exprimă deci modul de adaptare la mediul său obişnuit. După terminarea desenului se poate cere: Desenaţi un alt arbore. Un prim nivel. Haşurări sau înnegriri ale desenului sau părţilor din desen. În administrarea autoarei se dau patru desene. 5. Libertatea faţă de consemne. Desenul III: Desenaţi un arbore din vis. ale cărui consecinţe au persistat până în prezent. Desenul III informează despre dorinţele rămase nesatisfăcute. 15. Apar diferenţe semnificative de aplicare în tehnica dezvoltată de Renée Stora. cum şterge. indiferent care. Trăsături suplimentare. 27 . 6. Stora indică semnificaţii pentru fiecare dintre caracteristici precum şi frecvenţa lor la copii. perioada de şcolarizare şi preadolescenţa. Instructajul indică: Desenaţi un a rbore fructifer. unde liniile sunt prea apăsate. 3. Interpretarea nu se opreşte la analiza formală. centrat pe indici cu rol de semn. 2. R. Lărgimea coroanei. Diferenţiază semnificaţia pentru fiecare nivel de vârstă şi pentru cele două sexe. formal. Se va urmări procesul desenării: de unde începe să deseneze. simptom. 13. Pentru Stora primul desen reprezintă reacţia persoanei în faţa mediului necunoscut. Crucea. Faptul că aceste caracteristici par să se organizeze în diferite tipuri de constelări sau modele îi permite autorului să realizeze tipologii de "copii-problemă". Interpretare Desenele comportă două nivele de analiză. O gumă. Stora standardizează analiza formală a indicilor pe baza unei fişe care cotează 177 caracteristici grupate în 15 rubrici: 1. 12. cere şi analiza calitativă. unde insistă. Solul. Masa de lucru nu trebuie să fie moale. 9. contextuale. Desenul IV: Desena ţi un arbore. Simetria. şi a nivelelor de inteligenţă şi afectivitate. ce exprimă comportamentul nonverbal. ce accentuează. Forma coroanei. 14. Desenul IV poate revela un traumatism sau un conflict acut al copilăriei. dificultăţile actuale ale persoanei. 8. din ima gina ţie. 10. 7. unde liniile sunt nesigure. Poziţia în pagină. Trunchiul. indiferent ca re. Ieşiri în afara paginii. Stora publică tabele standardizate şi profile de personalitate în funcţie de constelaţiile de trăsături pentru criterii precum vârsta şcolară. străin şi efortul său de autocontrol. ce verbalizează şi cum. Specificitatea acestor indici se relevă însă în planul analizei corelative. dar nu un brad. Material: foaie A4 şi un creion. pe baza unor studii experimentate realizate pe vârste între 4 şi 15 ani. ce şterge. Koch şi discipolii săi aplică testul arborelui mai ales pe copii. debutul şcolarităţii. da r nu un bra d. cât de bine puteţi. contextuală şi a simbolurilor apărute în desen. 11.Descriere şi administrare Instructaj: "Desenaţi un arbore fructifer. realizează studii statistice pentru diferiţi indici şi tabele de frecvenţă pentru 58 de indici în funcţie de vârsta subiectului. dar închizând ochii. un a rbore ca re nu există în rea l ita te. Rădăcinile. Înălţimea totală. Puteţi folosi întreaga pagină".

de asemenea nesiguranţă şi timiditate. Simetria evidentă a desenului sugerează dominanţa logicului şi controlului. abia vizibile indică abandon. sentimente de inadecvare. indică tendinţe de exteriorizare lipsită de control indiferent de celelalte calităţi menţionate până acum. 5. plasarea în partea stângă extremă a paginii indică orientarea predominantă spre propria persoană. cu o relativă deviere spre stânga care poate fi considerată normală. Distorsiunile care apar. Plasarea în josul paginii indică stare depresivă. cu atât putem vorbi de compulsivitate şi rigiditate. chiar teama de "dezmembrare". legate de semnificaţia simbolică a acelei părţi ceea ce se exprimă prin evitarea conştientă a acelei părţi. depresie. iar dacă desenul este dezorganizat. 28 . În interpretare. nesiguranţă. 2. analiza se poartă succesiv asupra următoarelor aspecte: 1. umbrirea până la înnegrire indică nu numai anxietate ci şi agresivitate legată de simbolismul părţii respective. fiinţe în afara instructajului. Plasamentul desenului în pagină Plasarea "normală" este cea centrală. liniile desenate ordonat. Mărimea desenului Desenul foarte mare indică entuziasm dar de tip compensatoriu. presante. reluarea unora dintre părţi. 4. Umbrirea sugerează de asemenea anxietate legată de parte de desen umbrită. invers. posibil datorită lipsei de siguranţă. tendinţa de a ceda. negre sugerează agresivitate.Ca regulă fundamentală. indică tendinţe de exteriorizare. dar cu cât această simetrie este mai accentuată. eu slab. 15% de la marginea de sus a paginii. dependenţa subiectului de ceilalţi. Calităţile liniei Liniile puternice. deci cărora li se adaugă alte obiecte. indică de asemenea un conflict interior legat de simbolismul părţii distorsionate. Desenele incluse într-un peisaj. Liniile schiţate indică în general anxietate (cu excepţia profesioniştilor). impulsivitatea sau lipsa totală de simetrie indică tendinţe de exteriorizare necontrolată. Liniile desenate fără grijă. invers. nesiguranţă interioară. Omiterea unor părţi importante ale figurii desenate poate fi considerată ca ne-accidentală şi poate fi interpretată prin efortul subiectului de a face faţă unei probleme interioare ameninţătoare. eu slab. 3. Desenele mici indică o stimă de sine scăzută. entuziasm. unde predomină controlul şi grija indică această capacitate de control a persoanei. O accentuare pe partea de mijloc a desenului sugerează probleme legate de imaginea corporală. cu precizie. indică în plus nevoia de sprijin. spre dreaptă extremă . suport afectiv. precum mărimea exagerată a unei pă r ţi în ra p ort cu celelalte. impulsiv. punctarea foarte apăsată. accentuări prin linii groase. în partea de sus. optimism. cele uşoare. necontrolat. Perspectiva Desenele schematice din câteva linii indică tendinţa de a evita. Tratarea diferenţiată (exprimarea unei atenţii relativ neobişnuite pentru unele părţi ale desenului). Ştergerea prea apăsată a unei părţi indică acelaşi lucru.orientarea spre exterior. cam 15% de la bază.

prezenţa lor la adult fiind un indicator al tulburărilor afective (până la regresie afectivă). simbolic. autocontrolul. această formă se întâlneşte la pomii fructiferi. legătura cu spiritul. Ramurile coroanei. o viaţă dublă. subteran. În natură. este viaţa invizibilă. şi a unor probleme legate de reprezentările originii. trăieşte în lumină şi prin lumină dar trăieşte de asemenea în întunericul pământului şi prin pământ. Rădăcina este închisă în pământ. Rădăcina este simbolul pentru invizibil. Trunchiul suportă reprezentările eului stabil şi a transformărilor de-a lungul vieţii. se întinde în pământ. Impresia generală pe care o face desenul. ci greutatea omului mort care trăieşte (nevroticii desenează rădăcina la fel de mare ca restul copacului). Mărul este prototipul pomului fructifer. trăieşte în elementul comun – pământul – inconştientul colectiv. Rădăcina se hrăneşte din pământ. Baza trunchiului este aproape de rădăcină şi este de asemenea legată de apariţia pe lume. arată ca o rădăcină întoarsă invers. Rădăcina este cea mai durabilă parte a copacului. Copacul creşte în două direcţii – ascendent şi descendent. neregularităţi la baza trunchiului este considerată un indicator pentru traumatisme legate de momentul naşterii. Copacul îşi poate pierde ramurile.6. suportă proiecţia situaţiei inconştientului şi sunt desenate mai ales de copii şi în situaţia unor tulburări nevrotice sau mentale. dar niciodată la măr. uneori la păr. interpretarea se va axa pe elementele componente ale copacului distingând între un nivel stabil: scheletul copacului . Linia solului. Trunchiul conduce ascendent de la bază spre vârful copacului. trunchi. este deseori linia care separă două tipuri de existenţe – nu numai conştientul de inconştient.rădăcini. cerul. Rădăcina este un copac întors. Copacul este înrădăcinat în lumină şi în pământ. inconştient. de momentul naşterii la suprafaţa pământului. ci două moduri de a fi. legătura cu pământul. care separă aerul de pământ. relaţiile dintre diferitele nivele ale psihismului. devenirii proprii până în momentul desenării. Simbolic rădăcinile reprezintă originea. Adică. dar rădăcina este protejată de orice intervenţie artificială. Puterea luminii şi a pământului se întâlnesc în copac. cu atât exprimă greutatea mişcării. de intrarea în viaţă. coroană şi ramuri. fiind cel mai frecvent desenat. Pentru a putea avea o impresie cu adevărat autentică. Rădăcinile. ansamblul experienţelor primitive. două moduri de a fi într-unul singur. peisaj. nu greutatea omului mort care este înţepenit. cel care interpretează îşi poate pune întrebarea: Ce s-ar întâmpla dacă brusc desenul ar fi viu? Va cădea datorită slăbiciunii!? Exprimă furie! Exprimă tristeţe şi abandon! Exprimă forţă vitală! Care ar fi impresia pe care o creează viu fiind? Acest tip de analiză poate duce la ipoteze privind structura personalităţii. Apariţia unor ierburi. profunzime. este închisă în pământul care hrăneşte toţi copacii. fructe. Cu cât baza trunchiului se divide ca o rădăcină. şi elementele de decorare: frunze. Trunchiul reprezintă elementul 29 . pot fi tăiate. fără ea copacul nu s-ar susţine. ca o renunţare la pământ. În continuare. atitudinea prevalentă.

Dispoziţia arborelui. spaţiu "spectatorului vieţii". se pot analiza şi interpreta desenarea frunzelor.trunchiul este centrul: element vertical. instinctuală şi dominaţia pulsională ajunge spre zonele superioare. de respiraţie. corespondente simetriei liniilor de demarcaţie ale unei cruci. Realitatea este invadată de aceste forţe primitive care nu sunt.  Partea superioară suportă reprezentări care ţin de aspectele conştiente. . şi orizontala care desparte pagina în jumătatea de sus şi jumătatea de jos. verticala care desparte pagina în jumătatea ei dreaptă şi jumătatea ei stângă.sus este zona de proiecţie a pasivităţii. durabil. bogăţia sau sărăcia coroanei în corelaţie cu gradul de coordonare şi organizare sunt indici majori pentru coroană şi rădăcini. Direcţiile centripete sau centrifuge ale ramurilor. 30 .  Partea stânga . reprezentări legate de activism. de asimilaţie. extroversie. conştiente. feminitate. schema de interpretare Grünwald-Koch are următoarea configuraţie:  Pagina de hârtie este virtual împărţită în patru părţi egale. transformate de către intelect. prin trunchi expresia primitivă. dependenţa de afectivitatea maternală. de mediu. situarea predominantă într-una sau alta dintre aceste zone. echilibrarea diferitelor părţi. purtător. cerul.cu cât suntem mai departe de centru şi mai aproape de margine proiecţia aspectelor care ţin de trecut. În acest sen. având totodată funcţia de susţinere a coroanei. de relaţie reciprocă interior-exterior. relaţia cu autoritatea paternală. În coroană se organizează trunchiul. neperisabil. Interpretare Cadrul interpretativ general este constituit plecând de la schema grafică a lui Max Pulver conform căruia se disting semnificaţii diferite ale diferitelor zone ale hârtiei. substanţial. decât în mică măsură. dar şi modalitatea de apărare sau atac faţă de lumea exterioară. Accesoriile reprezintă nevoile de reprezentare în contactul şi interrelaţia cu ceilalţi. extraversie. aceste funcţii conferă trunchiului statutul de cel mai stabil element . proiecţia spirituală.  Partea dreaptă. gradul de diferenţiere la care a ajuns individul. Pornind de la aceste date. Astfel prin expresia grafică a coroanei vom obţine informaţii despre modul de relaţionare şi gradul de inserţie al subiectului în mediu. cu originea. integrarea în natură etc. atitudinea dominantă etc. relaţia cu aspiraţiile. a florilor şi fructelor precum şi nevoile de sprijin exprimate prin elementele de peisaj: animale. orientează spre ipoteze diferite privind maturitatea afectivă. păsări. Coroana şi în special extremităţile acesteia formează zona de contact cu mediul. relaţia cu pământul. Ramurile împreună cu coroana exprimă modul de organizare mentală. pasivitate.  Partea inferioară a paginii exprimă inconştientul. viitor. stabil.median şi menţine echilibrul între partea stângă şi cea dreaptă.  Partea stângă a paginii va suporta. relaţia dintre interior şi exterior.

un test de asociaţii de cuvinte care va fi considerat primul test proiectiv. respectiv emergenţa în afară. 6. şi că numărul de cuvinte induse de cuvântul inductor este limitat.  Colţul din stânga jos. zona pulsiunilor.  Simetric. Colţul din dreapta sus are ca simbol focul. în 1904. Jung lucrează iniţial cu o listă de 400 de cuvinte în ideea de a oferi un câmp cât mai mare de stimuli. reprezentări legate de materie. ca suport pentru reprezentările legate de origine.jos. CG. regresie. zona conflictelor legate de debut. naştere. fixaţia la stadii primitive. Dacă subiectul nu este conştient înseamnă că în interiorul psihismului său există formaţiuni care strâng informaţii şi care activate pot duce la blocaje. Experimentul asociativ-verbal (TAV) Cercetarea psihologului englez F.  Delimitând pagina de-a lungul a două oblice.sus. Colţul simetric.Freud. infern. înspre vid. *pauză aproximativ 15 min. zona înfruntării active cu viaţa. Experimentul se desfăşoară în 2 etape: 1. Galton. are ca simbol apa. Se cronometrează timpul de reacţie al subiectului . neant. zona stângă . Subiectul trebuie să răspundă cât mai repede la fiecare printr-un singur cuvânt indus. Jung observă că există anumiţi indici care scot în evidenţă un anumit blocaj al subiectului în asociere. Nu cumva aceşti indici aduc la suprafaţă altceva decât.Jung inventează. colţul din stânga sus poate fi simbolizat de aer. cuvântul indus impunându-se subiectului.  Partea din dreapta jos. dreapta jos. Ulterior această listă se reduce la 100 de cuvinte stimul. demonic. Zona dreaptă . are ca simbol pământul. 31 .ultima silabă rostită de psiholog şi prima silabă rostită de subiect.stimul.. moartea. un defect de memorie? Exemplu de indici: subiectul nu-şi dă seama de timpul de latenţă mult prea mare. Se cronometrează timpul în sutimi de secundă. a "nostalgiei" pământului. debut. Experimentatorul citeşte lista de cuvinte . dar în acelaşi timp sfârşitul. cădere. de exemplu. Important este ca subiectul să răspundă cu primul cuvânt care-i vine în minte. la Zurich. Sub influenţa acestei cercetări şi a metodei psihanalitice a asociaţiilor libere descoperită de S. a trebuinţelor şi instinctelor. asupra asociaţiilor de cuvinte (experimentatorul pronunţă un cuvânt şi subiectul răspunde imediat prin cuvintele care-i vin în minte) a arătat că raportul dintre fiecare cuvânt indus şi cuvântul inductor nu este arbitrar. ca punct suprem al aspiraţiei. la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Indicatorii comportamentali .complexul patern.răspunde cu acelaşi cuvânt pentru mai mulţi stimuli 0. Stereotipii .în etapa II a experimentului când subiectul răspunde cu un alt cuvânt decât cel iniţial.tendinţă formativă a psihicului . El a descoperit că un cuvânt sau altul din listă se leagă de una sau alta din faţetele acestor complexe. Greşeli de pronunţie 7.este f blocat 3.complexul matern. Subiectul trebuie să încerce să repete.atunci când se depăşesc 30 sec şi nu dă nici un răspuns . Această tulburare se datorează faptului că ceva din cuvântul stimul deşi a fost auzit clar de conştiinţă s-a lovit de ceva din inconştient.dacă un indice depăşeşte abaterea standard cu 2 unităţi ⇒ TR prelungit.medianei).falsă memorie şi se notează noul cuvânt În interpretare ne interesează indicatorii de complex. arhetipul contrasexual . Arhetip matern → experienţă → complex matern (elementele centrale sunt elemente arhaice.nucleu formativ cu care venim pe lume. Aceştia scot în evidenţă o tulburare a funcţionării conştiinţei. Se calculează timpul mediu de reacţie .Da… 4.ceea ce face ca un anumit lichid să se cristalizeze într-o formă mereu aceeaşi. mişcări. în care există arhetipul. proastă înţelegere a cuvântului stimul 5. inconştientul personal .mimică.timpul de reacţie prelungit (deasupra mediei probabile . Nonreacţia . 2. neînţelegerea. TR .şi se notează cu • Răspunde printr-un alt cuvânt . inconştient matricial . Indicatorii de complex 1 punct 1. limbaj dur (ieşire din conştient) 10. anumite complexe inconştiente.5 puncte 32 . Arhetip .2. Reacţii prin şir de cuvinte sau propoziţie 9.complexul contrasexual… Toate aceste concluzii au fost obţinute de Jung în urma experimentului asociativ verbal. Neologisme. Se întreabă subiectul . În acelaşi fel putem discuta şi despre arhetipul patern . Reacţii neconforme 8. Subiectul poate răspunde astfel: • Cu acelaşi cuvânt . iar această activare a inconştientului poate duce la obnubilarea conştientului. se poate calcula şi abaterea standard . râs 6. 2. subliniază Jung. Arhetipul este o virtualitate pură (de exemplu arhetipul matern). intrauterine pe care se mulează elementele dobândite după naştere).Eşti sigur? .inconştientul are 2 nivele: 1. Cuvintele pot activa. să-şi aducă aminte cuvintele prin care a răspuns iniţial cuvântului stimul. Repetarea.şi se notează cu + • Subiectul nu-şi aminteşte . Teoria complexelor la Jung .se adună toţi TR şi se fa ce media . Falsa reproducere .

încearcă să se găsească o legătură cu viaţa reală a subiectului (analiza reductivă) • Analiza simbolică propriu-zisă în care materialul asociativ este analizat în funcţie de materialul mitologic.indică un mecanism de apărare Etapa II se realizează după 15 min. de materialul care evocă funcţia arhetipală a psihismului uman (analiză la nivel transpersonal). Cal 50. Radiator 27. Sinucidere 22. 12. Vagin 52. Homosexual 26. 7. Rasă 47. Supt 49.masă. verde . Orgasm 33.Rapaport (60 de cuvinte ) 1. rogi subiectul . Fiu 55. 4. Tăietură 35. Vacă 45. Mamă 43.stereotipii mascate. Constelare → dinamică în psihism → relaţii. Se realizează constelaţii între complexe. 10. Asupra acestor asociaţii se va purta analiza jungiană: • Analiza de tip personal . de exemplu apă pat. poartă care în mod normal este visul. Complexul astru . Perseverarea (în aceeaşi arie tematică). 9. o etapă de context. 16. În acest timp subiectul este lăsat liber sau se continuă cu o altă activitate. Apă 48. În modul de analiză.1. geantă . Prietenă 28.versiunea psihanalitică . Film 34.este acel complex care a strâns cea mai multă energie. Testul asociativ verbal .cel mai puternic . Răspuns în limbi străine 3. 15. 6. După ce ai găsit cuvântul cheie. descoperirea indicatorilor de complex şi desigur conturarea constelaţiei. este mai târziu înlocuit cu tehnica interpretării visului. Foc 51. Râs 36. asociativă. Taxi 42. activări între complexe. Masă 44. Sfârc 46.Social 54. Ramă 31. Masturbare 30. 14. care este cel mai activ. de interpretare a experimentului asociativ verbal intervine şi o a 3-a etapă. Lumea Dragoste Tată Pălărie Piept Cortină Trunchi Băutură Petrecere Mişcare circulară Carte Lampă Medicament Scaun Prieten Penis 21. 13. 5. Tutun 33 .să exprime ce asociaţii personale îi vin în minte.scaun… 2. 2. Totuşi acest experiment poate fi cu succes folosit atunci când te afli în prezenţa unui pacient foarte blocat sa u de exemplu a unui pa cient ca re nu visea z ă . Munte 23. Bărbat 32. Hârtie 25. 11.În a ceste ca z u ri experimentul asociativ verbal poate fi folosit ca o poartă regală de intrare.într-o şedinţă analitică . Scopul experimentului îl reprezintă activarea inconştientului. Casă 24. 8. care fiind destul de laborios. Taxe 56. 3. Ecran 29. TR foarte scurt . Muşcătură 41. Fermă 53. Jung foloseşte multă vreme acest experiment. Datele obţinute se pot stoca într-un tabel: pentru fiecare cuvânt se trece suma de indicatori de complex.

dorinţele legate de moarte. Câine 40. Mielul Conţinut-ţintă: rivalitatea fraternă şi problemele legate de sevraj (dependenţa maternă). Act sexual 59. 3. Fabulele Düss Este o probă care simplifică principalele concepte din psihanaliza dedicată vârstei infantile (până la 12 ani). de cele mai multe ori. Spital 60. 1. 2. 18. Fabula înmormântării Conţinut-ţintă: instinctual agresivităţii. nu se fac aprecieri ♦ copilul nu trebuie să ştie ce se urmăreşte prin test. Se poate insista doar în etapa următoare. Standardizarea testului presupune: ♦ povestirile se citesc fără titlu ♦ cu o voce clară şi egală (fără intonaţie – povestirile au elemente dramatice şi. de anchetă. ♦ trebuie să fi şi cald şi amabil dar neutru ♦ nu se dau sfaturi. accentul cade pe ele. Testul cuprinde 10 fabule: Păsări Conţinut-ţintă: fixaţia copilului pe unul dintre părinţi sau independenţa sa. În cadrul terapiei testul poate fi folosit şi pentru adulţi atunci când apare o problemă psihanalitică nerezolvată. 20. se poa e t citi o varia n tă a a c estei povestiri. Oraş 58. insistându-se că este un test de imaginaţie. Pentru copiii ca r e nu a u a v ut nici o experienţa în legă t ură cu moa r tea . 7.17. Femeie 38. ci doar se consemnează ca atare. 4. Doctor. Apare în 1950 şi este reeditat în varianta finală în 1971. Întuneric Deprimat Izvor Cupă 37. 19. Inversarea nunţii Conţinut-ţintă: fantasma legată de camera părinţilor şi gelozia pe cuplul parental. Teama 5. 34 . Este un test dedicat Eului şi complexului Oedip. el poate fi tulburat în momentul în care conştientizează faptul că povestirea se suprapune peste povestire. Dans 39. Se insistă pe fa p tul că poa t e să spună tot ceea ce gâ n deşte şi că nu există răspunsuri bune sau greşite. Fiică 57. ceea ce ar orienta copilul spre ele). unde nu a p ar e cuvântul „moarte”. Copilului i se citesc mici poveşti iar sarcina este ca el să continue povestea. ♦ niciodată nu se fac remarci asupra răspunsurilor copilului.

Cine ar putea fi acela? 5. Fabula despre elefant Conţinut-ţintă: complexul castrării. Cine poate fi? b) Cineva din familie a lua trenul şi a mers departe de tot. dar ce face puişorul? Şi el ştie să zboare puţin. Ce a făcut mieluşelul? 4. Prezentarea fabulelor 1. Fabula despre noutate Conţinut-ţintă: frica subiectului. Fabula aniversării nunţii Este ziua în care părinţii îşi aniversează căsătoria. Într-o zi oaia a adus şi un alt mieluşel. 2. pentru fete şi pentru băieţi) Conţinut-ţintă: constelarea relaţiilor oedipiene. mult mai mic decât primul. Apare un conţinut latent (ex. 9.Conţinut-ţintă: se explorează temerile copilului. Deodată începe un vâ nt puternic ca re scutură pomul şi cuibul ca de la pă mâ nt. De ce? 3. Fabula pasării Tatăl. fricile subiectului. că nu se va mai întoarce niciodată acasă. permiţând conturarea conţinuturilor puternic activate (controlul activărilor anterioare). Se explică anxietatea. mama şi cu puiul lor dorm împreună în cuibul lor pe o cracă. Fabula mielului A fost odată o oaie care avea un mieluşel şi amândoi erau la păscut. Fabula despre teamă Un copil mic spune foarte încet: „Oh. Lumea răspunde: cineva din familia care stătea în casa de jos. Mieluşelul se juca toată ziua lângă mama lui şi în fiecare seară primea de la ea lapte bun şi cald de băut. Tata şi mama se iubesc foarte mult şi serbează veseli această zi. Mama zboară pe alt pom. Tatăl zboară repede pe pomul alăturat. a) Fabula înmormântării / b) Fabula călătoriei a) Înmormântarea vine pe stradă şi oamenii întreabă cine a murit. 7. Plimbare cu mama / tata (2 variante. 10. tendinţa spre angoasă. Oaia nu avea lapte destul pentru amândoi mieluşeii şi atunci a spus mieluşelului mai mare: nu am lapte pentru voi doi. 8. 6. încăpăţânarea (regresie la stadiul anal). tu poţi să mănânci iarbă verde. Fabula cu obiectul confecţionat Conţinut-ţintă: caracterul posesiv. Visul urât Conţinut-ţintă: are un caracter deschis. dorinţele mascate ale subiectului). În timpul petrecerii copilul se ridică brusc şi se duce singur în fundul grădinii. care-i plăcea foarte mult. dorinţele sale (care au fost activate de fabulele anterioare). Cele trei păsări se trezesc speriate. aşa de departe. ce frică îmi este !” De ce oare îi este aşa de frică? 35 . autopuniţie.

Conţinuturi latente Düss Fabula 1 Fabula 2 Fabula 3 Fabula 4 Fabula 5 Fabula 6 Fabula 7 Fabula 8 Fabula 9 Fabula 10 Fixaţia sau independenţa subiectului faţă de unul dintre părinţii săi. De ce? 9. care nu ar face decât să deplaseze atenţia copilului. Ce s-a schimbat la elefant? 7. Nu este un test de inteligenţă. pe care-l iubeşte. Explorarea complexelor determinate de sevraj. direct şi colorat. dorinţei de moarte. Elefantul este foarte drăguţ şi are o trompă mare. Ce va face cu figurina? Mama-l roagă sa i-o facă ei cadou. Subiecţi adulţi: Prezentarea fabulelor se face ca pe un exerciţiu de imaginaţie. Fabula despre noutate Un copil vine de la şcoală (de la plimbare) şi mama îi spune: înainte de a-ţi face lecţiile trebuie să-ţi spun ceva. Plimbare cu mama sau tata Un copil (o fetiţă) a făcut o plimbare foarte frumoasă în pădure cu mama sa (cu tatăl său). Testarea problematicii anale. Explorarea angoasei şi autopuniţiei. culpabilităţii. Explorarea agresivităţii. Fabula cu obiectul confecţionat Un copil a făcut din plastilină o figurină (un turn) şi este foarte mândru de acesta. Ce o să-i spună mama? 10. de fraţi. Visul urât Un copil se trezeşte devreme dimineaţa. a caracterului posesiv şi obstinat. 36 . Controlul fabulelor precedente. Ară t aţ i subiectului că poate spune tot ceea ce gândeşte. când copilul se întoarce de la plimbare şi merge în cameră. Nu prezentaţi niciodată titlul fabulei. pentru că modul în care gândeşte este bun. autopuniţiei. Dorinţele şi angoasa subiectului. şi precizaţi dacă răspunsurile sunt prea scurte sau insuficient de explicite. Nu există răspunsuri bune sau greşite. Revelarea complexului castrării.6. gelozie pe cuplul părinţilor. găseşte că elefantul s-a schimbat. Dar copilul poate face ce vrea cu ea. Subiecţi copii: Povestiţi istorioarele într-un mod viu. Aveţi grijă să nu influenţaţi copilul prin elemente dramatice supra-adăugate sau superflue. Decelarea constelaţiei oedipiene. Fabula despre elefant Un copil are un elefant de cârpă. surori. Într-o zi. Îi va da oare mamei acea figurină? 8. Încă este foarte adormit şi spune: „Vai ce vis urât am avut!” Ce o fi visat? Consemn general: spuneţi subiectului că îi veţi povesti mici istorioare pe ca r e va trebui să le continue. Când s-au întors acasă băiatului (fetiţei) i se pare că tata (mama) are o altă expresie decât de obicei. Au fost foarte veseli. Şocul legat de camera părinţilor.

47. 34. 28. Itemii reprezintă 12% şi sunt: 3. 74. transformându-se într-un test clinic. Materialul acestor teste trimite la situaţii în care Eul încă mai deţine un control. 5. P – se referă la conţinuturile legate de Ego . 11. F – familia posibilă virtuală / actuală a subiectului. autoapreciere. 36. N – lucruri legate de patologie. 32. Întrebările pentru această structură tematică reprezintă 52% din total şi sunt: 1. 75. sub denumirea de Test de completare asociativ-verbal. M – modul în care e reprezentată în proiecţie alteritatea (ceilalţi).. 48. 61.. 45. 51. 56. 57. 14. de exemplu: „Îmi place. 49. Itemii sunt în proporţie de 21%: 2. Se folosesc 80 de începuturi de frază ca. 79.. 42. 72. Itemii reprezintă 4% şi sunt: 55. – se referă la formarea personalităţii. 37 . 23. 59. Itemii reprezintă aproximativ 2% şi sunt: 18. 43. 9. relaţiile cu alţii. 26. 29. 17. 35. 54. 50.. 31. 71. agresiv şi „0” = răspunsuri fără încărcătură afectivă şi personală. 63. 60.. 4. 68. Itemii reprezintă 7% din total şi sunt: 7. 40. „-” = depresiv. 53. la copilăria subiectului. 5.. 69.. 77. 2. 6.. 65.  Structura tematică: sunt 7 structuri tematice: 1. 6. răspunsuri pozitive.. 24. T – trecutul subiectului în general. 66. regresia posibilă în aceste teste fiind de nivel sintagmatic. „Nervii mei. 3. 73. 64. 41.etc. Acest test se poate cota din mai multe perspective:  Gradul şi sensul implicării afective: fiecare răspuns este cotat cu „+” = trăiri afective pozitive. 21.. 22. răspunsuri fără raportare directa la subiect. 13. Itemii reprezintă aproximativ 2% şi sunt: 27. 70. 4. 62. 25. 10. afecte negative. 76. 33. 20. 80.”. 8. părerile despre viaţă ale subiectului.imagine de sine. Rotter este primul care realizează un asemenea test în SUA. 67. 16. la familia de origine. Diferenţa dintre experimentul asociativverbal şi testul de completare se referă la nivelul de regresie. 12.8. Teste de completare – Testul Rotter Dezvoltarea experimentului asociativ-verbal (principiu de tip paradigmatic) a dus la construirea testelor de completare. 37. 58. 39. Testul lui Rotter a fost dezvoltat. 46. 30.”. 19. 15.. 38. 78. 7.. Toate aceste întrebări vor fi analizate şi din prisma afectivităţii. 52. G – generalităţi.

59. Eu. 7.. Când eram mic.... 63. 76... Adeseori eu..: pentru P 1-.. 61. 50... Cel mai bine este. 2... 69...... 56...  D – dacă în răspunsurile subiectului găsim elemente clar ilogice. Copiii. 11... 12. 8.). Clipa cea mai fericită. 21.. Sănătatea mea.... Se procedează întocmai pentru fiecare grup tematic de itemi. „0” 5%). Mă tem că.. 66. 52. 6+... 34. 46. Eu nu pot să . Căsătoria. 43. 27.. 33... Eu respect mai mult.. Am reuşit să.. 64. 48.... Adevărul este că. Prietenii mei.. 67. Ştie toată lumea că.. 75.. 18.. În inima mea.. 32. Voinţa mea. Profesiunea mea. 51.. 16. 10.. 9. Bucuriile mele. Ceea ce mă supără este.... Tatăl meu.. Cea mai mare groază a mea este.. Mama. Pe străzi. 15. Să trăieşti... 38.. 26. 45. 13..... Viitorul... 79.. Întorcându-mă acasă.. 54.. Niciodată eu. 65........ 36. N-am izbutit să.. Pe mine mă frământă..... 25. numărul itemilor cu aceeaşi valoare afectivă. 23 răspunsuri cu „-”. Sunt foarte. Nicăieri eu.. Singura mea plictiseală... Copilăria mea. 55... Familia mea. Când sunt sincer cu mine..... Îmi place. 14. Împreună. 41. 4+. 23.. 20.  Se analizează fiecare categorie tematică. Când sunt singur. 22.... 28. 5-... se judecă dacă este încărcată afectiv pozitiv.. Fără îndoială că. care se transformă în procente (de ex.. stereotipii vădite în reacţia de răspuns..... Eu am încredere. Când muncesc. În orice caz. Viaţa mea. 40... Cititul. Eu detest. Totdeauna eu. 47. Ceilalţi. 39. Mi se pare că........ 73. 5. 78. Testul ROTTER – completare de fraze 1.. 80.. 17. Eu mă simt bine când. Soţul meu . 42. Eu cred că. 77. Cel mai bun prieten al meu. Îmi pare rău când. Aş vrea să ştiu. Sentimentele... Câteodată. 3. 24... 60. 72. 62... P). 29...... 70...... Cei mai mulţi oameni. Trecutul meu.. 71. 31... rezultând trei sume.. Mi-e greu să... 49. 15+. „” 39%...: pentru P: 16 răspunsuri cu „+”.. etc.. Cea mai mare neplăcere a mea. 4..Răspunsurile se mai codifică după două categorii:  E – răspunsuri direct erotice.. Când vreau.. 68.. 74...... Să mergi. 37.. Când adorm.. 19. Despărţirile.. 30.. 44. 38 .... Din când în când.. 6. Visele mele. Se însumează în cadrul fiecărui grup tematic de itemi (ex. Oboseala mea. Rezultă cele trei procente: „+” 56%.. La şcoală. Nervii mei.. Am nevoie. Eu gândesc.... 53.. 58. 35..... Cei din jurul meu. În fiecare zi. 9+. Să fii. Eu doresc. negativ sau neutru şi se calculează proporţia lor ( de ex. De mult. Îmi amintesc. 2 răspunsuri cu „0”. Noaptea. La locul meu de muncă.. 57....

T. trebuinţa de afiliere şi trebuinţa de respingere. de data aceasta analiza fiind făcută în manieră freudiană. Iniţial. trebuinţa de umilire. 8. probe. testul Rosenzweig. trebuinţa de senzaţii.) Principiile explicative ale variantei clasice elaborată de Murray Din punct de vedere istoric există o serie de precedente ale acestei probe proiective. trebuinţa de a evita suferinţa. trebuinţa de dominare. trebuinţa de ordine. metode psihologice folosite în evaluarea subiecţilor. trebuinţa de realizare / reuşită 3. trebuinţa sexuală ( trebuinţa de exprimare. altele complementare sau chiar opuse. 2. în declanşarea comportamentului. cu care îşi începe terapia analitică. în lucrarea intitulată „Explorări ale personalităţii”. făcând apoi sinteze interpretative pentru fiecare subiect. acesta din urmă renunţând ulterior la cercetări. autobiografia. asociaţiile libere. 7. iar în 1938 Murray integrează toate rezultatele!cercetărilor sale între teorie asupra personalităţii. Factorii interni sunt instanţe psihice care intervin.A. 5. de înţelegere intelectuală. factorii interni şi anumite trăsături generale. Este unul din cei mai extensivi cercetători în ceea ce priveşte cantitatea de teste. trebuinţa de agresiune. prima conexiune cu psihanaliza o face prin Jung. 4. de a se apăra şi de a reacţiona. Motivaţiile (sunt 20 de trebuinţe grupate în 9 tipuri): 1. integrarea Supraeului (o relaţie echilibrată între Eu şi Supraeu). Ei sunt: 1. alături de trebuinţe.-ului este publicată în 1935.T.A. trebuinţa de supunere. trebuinţa de a evita inferioritatea. există trei variabile fundamentale ale personalităţii: motivaţiile. Conform teoriei asupra personalităţii a lui Murray. Unele trebuinţe sunt conjuncte. în care sunt incluse trebuinţa de a domina mediul. de aici rezultând dinamica lor. teste de valori. 9. Testul tematic de apercepţie (T. 6. Autorul este medic şi biochimist. trebuinţa de a evita blamul. trebuinţa de a fi în siguranţa / de a se proteja. trebuinţa de joc). Prima formă a T. 39 . Forma definitivă a testului apare în 1943. narcisismul. chestionare de personalitate.9. 2. Aceste trebuinţe sunt prez e nte la toţi oa m enii da r nu sunt puse în valoare în egală măsură. testul Rorschach. foloseşte metoda discuţiilor libere. idealul de împlinire proprie. Murray a lucrat la această probă împreună cu Morgan. Testul lui poartă amprenta acestei duble formări. 3. dar îşi termină psihanaliza cu Alexander în SUA. Ajunge la concluzia că elementul motivaţional pare să fie elementul cheie pentru personalitatea umană. teste privind nivelul de aspiraţii.

o planşă prezintă mai mulţi bărbaţi. 6GF. 3BM. investirea libidoului fie în viaţa practică (exocatexia) fie în viaţa internă (endocatexia). În urma datelor recoltate reuşeşte să-şi elaboreze această teorie destul de „neortodoxă”:. 2. 6. o planşă este complet albă (16). altele copiilor băieţi / fete. 11. Sunt reţinute de Shentoub planşele: 1. Supraeul în conflict (crize de conştiinţa. de diferite vârste. în cele două etape sunt prezentate câte 10 imagini. altele doar adulţilor. Administrarea După Murray.A. Unele sunt desene. 5. 7BM. 13MF.-ul este realizat pe baza concepţiei freudiene asupra mecanismelor de apărare. iar T. BM (se aplică doar băieţilor şi bărbaţilor). dominarea sentimentelor şi imaginilor (intracepţie) sau a faptelor (extracepţie). 16. schimbare vs. gândurile şi sentimentele subiectului.T. 40 . 11.A. 4. T. sentimente de culpabilitate. Fiecare planşă are o codificare: B (se aplică doar băieţilor). reproduceri după gravuri. În total sunt 31 de planşe. conjuncţia / disjuncţia dintre acţiune şi gândire. atribuie impulsurile care îl tulbură unui element din exterior (pe unul din personajele planşei-stimul). stagnare. Acestea sunt aplicate unui subiect indiferent de sexul şi vârsta sa. În varianta psihanalitică testul se administrează o singură dată şi analiza se face în sistemul conţinut manifest – conţinut latent.4. intensitatea efortului. 2. 3. emotivitatea. stări depresive). GF (se aplică doar fetelor şi femeilor). Murray susţine că persoana proiectează. 13B. tablouri. 8Bm. o singură planşă prezintă 3 persoane. 19. 4 planşe prezintă două persoane de sexe diferite. 4.-ul se administrează de două ori. altele copiilor. fără repere în psihologia momentului istoric respectiv. tendinţa spre proiecţie vs. 9. 10. care valorizează proiecţia imaginii ideale a subiectului despre sine şi 3 planşe prezintă peisaje şi personaje mai mult fantastice. respectiv. 7.T. 10. altele numai adulţilor bărbaţi/ femei. 7 planşe prezintă 2 persoane de acelaşi sex. Trăsăturile generale / stările interioare şi emoţiile trăite de subiect: 1. iar imaginile aşa cum sunt ele construite sunt: unele care se prezintă tuturor subiecţilor. 12 planşe prezintă o fiinţă umană singură. 8. Construieşte deci testul pentru a evalua temerile. altele fotografii. capacitatea de a acţiona din impuls sau în urma deliberării. 6BM. obiectivitate în percepţia altora. capacitatea de a persista în efort / persistenţa efortului. 5. G (se aplică doar fetelor). 7GF. 9GF. creativitatea. angoasa (considerată ca stare fundamentală0.

De fiecare dată când apare o astfel de variabilă. care sunt sursa comportamentului manifest. Murray o cotează pe o scală de la 1 la 5 din punct de vedere al: intensităţii. factorii interni şi trăsăturile generale ale eroului. Se face o ierarhizare a motivaţiilor în funcţie de cotările făcute. E vorba de trebuinţe profunde. 41 . Fiecare din aceşti eroi paraleli reprezintă tendinţele neacceptate. 2. protecţie. Următoarea sarcină a examinatorului este detalierea acţiunilor. Uneori e posibilă „spargerea” eroului în mai mulţi eroi. examinatorul trebuie să insiste ca subiectul să creeze o povestire fără însă să dea exemplu de povestiri şi fără să sugereze anumite elemente. caracter cu subiectul. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când există un conflict interior. Interpretarea se face în termenii stării interioare a eroului şi a relaţiilor pe care le stabileşte acesta cu celelalte personaje. Analiza conţinuturilor se face după 5 aspecte: 1. dominanţă. duratei. Oda tă determina te. Motivaţia. Se identifică persoana care este obiectul acţiunii după sex. de la figuri paternale sau nu. O simplă descriere a planşelor înseamnă că subiectul fuge de sarcină. repetitivităţii şi al importanţei sale în mersul povestirii.Analiza: Se urmăreşte ca pe baza planşelor să se construiască istorioare care să prezinte situaţia existenta şi deznodământul. Acţiunile exprimă motivaţiile eroului.  personajul care joacă rolul central în desfăşurarea acţiunii dramatice. conflictuale. Există şi situaţia eroilor multipli. Forţele anturajului care exercită influenţe asupra eroului – „presiunile externe” Se pot determina plecându-se de la acţiunile şi emoţiile altor personaje din povestire. De obicei. În astfel de situaţii. pericol fizic. Sunt mai rare situaţiile în care planşa să fie corelată cu un personaj care nu e prezent. respingerea eroului. personajul cel mai nuanţat din punct de vedere psihologic.  eroul poate fi persona u j l ca r e sea m ăn ă cel ma i mult ca vâ r stă. latente. Criteriile de identificare a eroului sunt:  persoana de care subiectul e cel mai interesat (în descrierea fizică şi psihică). figură (paternală / pe poziţie de egalitate). agresivitate. eroul e unul din personajele prezente în imagine. Se notează care tipuri de „presiuni” sunt favorabile / defavorabile eroului şi dacă provin de la persoane de acelaşi sex sau de sex diferit. slab integrate în psihologia eroului. Prima sarcină a examinatorului este să găsească printre personaje eroul cu care se identifică subiectul. ele se cotea z ă pe o sca lă de la 1 la 5 în funcţie de următoarele tipuri de motivaţii: afiliaţie. sex. lipsa sau pierderea a ceva care face bine eroului sau de care are nevoie.

T. Derularea povestirii şi deznodământul Se notează pentru fiecare planşă:  cum reacţionează eroul la anturaj (cum se comportă în situaţie).  nu e de aşteptat ca proiecţia să fie directă şi veritabilă în toate povestirile. tendinţe elementare inconştiente sau fantasme infantile. a celor excepţionale (prin intensitate. prin unicitate. dar sunt povestiri care au mai multe teme. elemente inhibate despre care subiectul îşi imaginează că le-ar fi putut face. energic / moale. impulsiv / controlat. Ipoteza esenţială este aceea că modalitatea de elaborare şi construire a povestirilor trimite la mecanismele de apărare ale subiectului. derulare şi sfârşit). trecute sau viitoare a subiectului. Fiecare povestire ar trebui să aibă o temă. abandonul. în cadrul unei relaţii pozitive / negative cu personaje de aceeaşi vârstă. Shentoub vorbeşte de diferenţierea între fantezia impusă şi conştientă şi fantezia inconştientă spontană (acele fantasme caracteristice 42 .-ului apare exprimată într-un articol din 1982. ceea ce înseamnă că subiectul nu reuşeşte să găsească un sens posibil. precum şi stilul acestei continuări: coordonat / necoordonat. Analiza temei Tema e constituită de o anumită unitate dramatică a povestirii respective. Interesele şi sentimentele Se analizează interrelaţiile eroului cu celelalte personaje (izolat. în cadrul unei relaţii pozitive / negative cu figurile paternale. Shentoub Viziunea lui Shentoub asupra interpretării T. 5. urmărindu-se verbele care exprimă conduita: agitaţia. lucrurile se aranjează de la sine). disimularea. Se realizează şi o analiză de tip formal unde accentul se pune pe aspecte precum integritatea povestirii (dacă are început. reprezintă un compromis parţial / total sau este vorba de o absenţă a finalului. conformă cu expectaţiile.A.  cum se produce sfârşitul (prin acţiune voluntară a eroului. triumful. nici măcar printr-un miracol). Se analizează felul în care eroul face să progreseze acţiunea. stabil / instabil. prin acţiunea anturajului. cu iniţiativă / inert.A.  povestirile pot fi raportate la amintiri. Varianta psihanalitică a T. 4. Aceste teme informează despre problemele subiectului. iar indicatorii lui Murray sunt:  povestirile trebuie privite şi decodificate ca reprezentând un aspect al situaţiei de viaţă prezente. suplu / rigid. Se face o analiză a temelor mai frecvente.T. se acelaşi sex şi de sexe diferite.-ului elaborată de V. În 30% din povestiri ne putem aştepta să găsim elemente impersonale.3. sentimente şi dorinţe actuale.  care este natura acestui sfârşit (favorabilă pentru erou. prin bogăţia psihologică). În final se realizează o interpretare ca sinteză.

Evaluarea trebuie să ţină cont de această variaţie între ceea ce exprimă planşa şi nivelul la care se află subiectul. Shentoub porneşte de la definirea procesului care are loc în T.A. Când imaginea de sine este perturbată. Conflictul se poate petrece în legătură cu poziţia tinerei faţă de cuplu. iar în planul apropiat o tânără care ţine în mână nişte cărţi Un individ căzut la picioarele unei bănci. ea poate fi interpretată în termenii dificultăţii sau chiar ai imposibilităţii subiectului de a se situa la nivelul conflictual cel mai evoluat şi ne indică un nivel de fixaţie inferior acestui registru evoluat. reprezentat obiectiv în planşe prin dispunerea personajelor în două planuri. instrucţiunile care îl împing la fantezia impusă şi examinatorul.T. 3BM 43 . Conţinuturile manifeste şi latente ale planşelor T. Analiza povestirilor implică confruntarea problematicii conţinutului latent. În majoritatea cazurilor se observă o corespondenţă între conţinutul latent al materialului şi cel al povestirii subiectului. Momentul în care fantezia inconştientă izbucneşte în fantezia conştientă indusă de percepţia planşei poate fi observată în funcţie de depărtarea dintre tema banală a planşei date şi povestirea subiectului (perturbările în structura povestirii). false perceperi. psihanaliza relaţiilor de obiect) trebuie să fie bine stabilită pentru ca subiectul să poată proiecta asupra imaginii. Poate apărea o poziţie depresivă. în planul din spate un bărbat cu un cal. fiică).T. bizarerii în perceperea personajelor. Sunt trei parametri implicaţi în acest proces: materialul testului. Atunci când există o depărtare între aceste două conţinuturi. o femeie care stă sprijinită de un arbore. Trimite la poziţia defensivă prin traducerea ei în planul corporalităţii. sexul şi vârsta sunt destul de ambigue. Fantezia impusă şi conştientă permite să se ajungă la fantezia inconştientă.A. tată. vor apărea în povestiri instrumente sparte. 1 Un copil care priveşte o vioară aşezată în faţa lui. Relaţia dintre subiect şi obiect (v. Aceşti parametri pot fi asimilaţi unei situaţii de conflict între imperativele conştiente şi imperativele inconştiente.pentru subiect care transpar şi în vise şi în simptomatologia psihopatologică). Triunghiul oedipian (mamă. prin care subiectul îşi exprimă incapacitatea sau o poziţie defensivă de tip megamaniacal în care subiectul se simte atotputernic. Conţinut manifest Conţinut latent Imaginea unui copil imatur funcţional faţa de un obiect al vârstei adulte. ca fiind un ansamblu de mecanisme care se angajează în această situaţie singulară în care subiectului i se cere să perceapă o imagine şi pe baza ei să construiască o istorioară. 2 Scenă de câmp. Conflictul se poate petrece legat de dificultatea / imposibilitatea de a utiliza acest obiect „aici şi acum”.

Relaţia mamă-fiică. contextul este de reticenţă a fiului faţă de tată şi e exprimat în planşă prin absenţa corpului – conflictul e în plan ideativ. 16 Planşă albă 44 . O imagine feminină maternală care este intruzivă (dominanţa maternală).4 5 O femeie care se apropie de un bărbat. Un băiat aşezat pe pragul unei cabane. Peisaj relativ haotic. care manifestă ca poli: agresivitate vs. Conflictul se poate organiza în jurul interdicţiei oedipiene a apropierii. Problematica pregenitală sau poate chiar un nivel ceva mai arhaic Este legat de agresivitate şi sexualitate. vârsta celor două femei e apropiată şi ele seamănă una cu cealaltă Trimite la expresia erotică la nivelul cuplului. tandreţe. 6BM 6GF O tânără în primul plan se întoarce spre un bărbat aplecat deasupra ei. cu mâna pe mânerul unei uşi priveşte într-o cameră. Un bătrân întors către un tânăr care are o grimasă. Vârsta şi sexul sunt necunoscute. Reactivează o problemă de nivel pregenital (obiect bun sau obiect rău). ce pare că se întoarce dinspre ea. O tânără în spatele unui arbore care are nişte obiecte în mână şi priveşte la o ală femeie care aleargă. O relaţie de tip heterosexual într-un context de dorinţă erotică şi de apărare faţă de această dorinţă. Scenă de agresivitate deschisă. Poate purta urmele transferului. Relaţia tată-fiu. cu trimitere chiar la precaritatea refugiului matern. Un cuplu în care personajele se ţin strâns îmbrăţişate. O relaţie mamă-fiu într-un context de neplăcere. Conflictul se poate organiza în jurul legării agresivităţii de acest băiat. Un bărbat în prim plan care are un aer îngrijorat şi o femeie în vârstă care priveşte lateral. un adolescent într-un context de poziţie contrastantă cu această scenă. personajele au aceeaşi vârstă. apar chiar elemente de rivalitate. O femeie cu vârsta incertă. Conflictul se poate organiza în jurul acestei rivalităţi. O femeie culcată şi un bărbat în picioare cu braţul în dreptul obrazului. se apleacă asupra unei fetiţe căreia îi atârnă în mână o păpuşă. O situaţie de rivalitate feminină. acest conflict este obiectivat în planşă prin poziţia şi planurile diferite de dispunere a eroilor. accentul punându-se pe imaturitatea funcţională a băiatului. În planul din spate o scenă cu un băiat. Un bărbat care este culcat. împinge spre regresie şi activează obsesii de tip fobic. cu contraste şi un cap de şarpe. doi bărbaţi sunt aplecaţi asupra lui. contextul este de reticenţă din partea fetiţei. Trimite la modelul în care subiectul îşi structurează obiectele sale privilegiate şi la relaţiile pe care le are cu aceste obiecte. Conflictul trimite la capacitatea de a fi singur. Conflictul se leagă de identificarea cu mama. O relaţie de cuplu manifest conflictuală. 7BM 7GF 8BM 9GF 10 11 13MF 13B 19 O casă sub zăpadă sau o navă în valuri. O femeie care are în mână o carte. de nefericire.

Testul Szondi măsoară de fapt chiar intensitatea şi modul în care tind să se exprime aceste pulsiuni. 3) Vectorul Eului (Sch) – Schizofrenie. Structura fotografiilor este următoarea: 1. masochistă (cazi de la etaj sau te laşi călcat de tren). Leopold Szondi. Materialul testului Testul conţine 48 de fotografii reprezentând o serie de 8 boli mintale alese în aşa fel încât să corespundă fiecare unei anumite trebuinţe pe care o măsoară testul. 4) hy – isterie. 4) Vectorul de contact – stabilitatea şi satisfacerea relaţiilor obiectuale.forma de sinucidere pe care o alege subiectul – sinucidere sadică (venosecţie). şi anume: alegerea în iubire. a prietenilor şi chiar alegerea bolii sau a morţii . Factori: 3) e – epilepsie. Cunoscând care este la om intensitatea şi modul de manifestare a acestor pulsiuni putem deduce nu numai anumite trăsături de personalitate ale subiectului ci şi la ce alegeri este predispus acel individ. 2) s – sadism. Aceste gene care predispun alegerile noastre se exprimă la nivel psihologic printr-o serie de trebuinţe sau pulsiuni. 45 . forţa Eului – control (mecanism de apărare. Aceste alegeri sunt predeterminate genetic prin aşa-numitul inconştient familial care conţine o serie de gene ce caracterizează un arbore genealogic sau spiţa unei familii. Aceste fotografii sunt ale unor bolnavi psihici. în fiecare serie având 8 fotografii. 2. şi anume “teoria pulsională a destinului”. Autorul testului. Szondi a încercat să introducă noţiunea de destin în cadrul ştiinţelor umane şi medicale afirmând că destinul unei persoane reprezintă de fapt o serie de alegeri personale pe care acea persoană le face în principalele sectoare ale vieţii. orală-lentă (alcoolici. 6) p – paranoia. alegerea profesiei. toxicomani).10. Conceptul de pulsiune a fost preluat de la Freud. Factori: 1) h – homosexual. a elaborat acest test pentru a avea o dovadă empirică experimentală a teoriei pe care el a elaborat-o în psihiatrie. Vectori S (sexual) – trebuinţa erotică şi agresivă. Testul pulsiunilor (Szondi) Este o probă care se bazează pe reacţia afectivă a subiecţilor în faţa unor fotografii. conştientizare). Setul de 48 de fotografii este structurat în 6 serii echivalente. Factori: 7) d – depresie 8) m – manie. Factori: 5) k – catatonie. Vectori P (paroxismal) labilitatea sau rigiditatea cenzurilor afective.

Dacă subiectul a înţeles i se pun pe ma să primele 8 fotogra fii din seria I şi este întrebat: “care sunt 2 persoane care-ţi plac cel mai mult?” sau “alege 2 persoane care-ţi plac cel mai mult”. h = homosexualitate – se referă la nevoia de erotism. la nevoia de a fi activ în relaţia cu celălalt.Aplicarea şi instructajul Instructajul preliminar este următorul: “o să-ţi arăt nişte persoane şi o să te rog să-mi spui persoanele care-ţi plac şi cele care nu-ţi plac dintre ele”. de senzualitate. Această trebuinţă declanşează comportamentele de agresiune – în scop ofensiv/ 46 . infantile). Apoi subiectului i se cere să a e la g ă 2 persoane ca r e-i displac cel mai mult (antipatice). de a te manifesta într-un mod masculin. Profilul de faţadă (VGP) Vectori Factori S (sexual) h s P (paroxismal) e hy Sch (Eului) k p C (de contact) d m X X X X X X X X X X X X 1/3 X X X X X X X X X X X + 3/0 -! 1/4 0 1/1 0/2 1/2 0 1/0 + 3/0 Obţinem 8 intervale ce corespund câte unei trebuinţe sau pulsiuni măsurate de test. cu atât această trebuinţă este mai intensă. nevoia de a te impune. mai frustrată (aceste fotografii sunt foarte feminizate. Să presupunem că subiectul alege un sadic (s) şi un epileptic (e). Cu cât oamenii aleg în test mai des această poză. Aceste trebuinţe sunt: Vectorul S (sexual): 1. Aceste alegeri din tabel sunt folosite pentru a elabora aşa-numitul “profil pulsional al subiectului”. s = sadism – se referă la latura activă a personalităţii. După ce subiectul a fă cut a ceste a legeri i se prez intă a 2-a serie de fotografii şi următoarele până se completează tabelul. Să presupunem că a respins un homosexual (h) şi un maniac (m). Să presupunem că el alege un paranoic (p) şi un depresiv (d). Din cele 4 fotografii rămase i se cere să mai aleagă înca 2 persoane antipatice (notate în A2). de a domina. Vectorul S (sexual): 2. de mângâiere.

Vectorul P (paroxismal): 3. Cu cât oamenii aleg mai multe poze s. Vectorul C (de contact): 8. k = catatonie (o forma de schizofrenie) – se referă la nevoia indivizilor de a-şi inhiba sau reprima instinctele pentru a se adapta constrângerilor realităţii. trăiri şi să le verbalizeze. fruntea teşită. Oamenii care aleg multe fotografii cu paranoici sunt oamenii mai afectivi rezonează mai emotional la mediu şi la propriile gânduri şi. Vectorul C (de contact): 7. Vectorul Sch (Eului): 5. În lumea animalelor trebuinţa e regasită în comportamentele de curtare. Vectorul P (paroxismal): 4. au nevoie de audienţă. Vectorul Sch (Eului): 6. m = manie – se referă la dorinţa de suport af ectiv. hy = isterie – se referă şi la nevoia de a te da în spectacol. astfel încât aspectul corporal să devină atractiv. cu atât nevoia de activism. ostilitatea. Datele din tabelul de mai înainte sunt trecute în profil în următoarea formă: toate alegerile din coloana S (simpatice) se trec dea s upra liniei 47 . p = paranoia – se referă la trebuinţa de a-ţi recunoaşte. este vorba de persoane care au nevoia de a-şi delimita propriile dorinţe. este o persoană mai inhibată emoţional. e = epilepsie – se referă la tendinţa. dominare este mai intensă. modul în care reacţionează oa menii la fotogra fiile cu epileptici ne a ra tă câ t de bine sa u câ t de strict îşi cenzurează ostilitatea. de cucerire – de a te impune în cadrul grupului. cât de rigide sunt cenzurile etice. trebuinţa de a-ţi controla furia. persoanele cu această trebuinţă crescută sunt teatrale. în special ca antipatice. La om această trebuinţă este nuanţată cultural. în cazul în care sunt aleşi ca simpatici. Cu cât o persoana alege mai multe poze. Oamenii care aleg multe fotografii de maniacali au frustrată această nevoie de ataşament sau apartenenţă şi au de fapt o nevoie intensă de independenţă emoţională (reprezintă nişte structuri orale – în sensul psihanalitic al termenului). de a-ţi conştientiza propriile instincte şi de a vibra emoţional la aceste dorinţe. de a-ţi afişa într-un mod cât mai exhibiţionist. o privire patrunzătoare. Ex: obiectele de machiaj. Practic. d = depresie – se referă la nevoia de investiţii afective (de a investi emoţional) şi de a căuta relaţii afective. provocator propriile emoţii. Fotografiile de sadici sunt nişte personaje foarte virile. cu atât manifestă un comportament mai teatral.defensiv. O persoană care alege multe fotografii de catatonici. etc. În lumea animală aceste trebuinţe declanşează nevoia de căutare de parteneri ca şi comportamentele de păstrare a acestora. care adoptă o tactică regresivă în sfera dorinţelor şi emoţiilor ei. Societatea acceptă sau codifică comportamentele de acest gen. de a te a t aş a emoţiona l şi de a obţine plă c ere şi sigura n ţă din contactele cu ceilalţi. instincte.

Ex: o persoană care îşi respinge trebuinţa “s” se manifestă invers de semnificaţia generală a trebuinţei. Semnul “±” sau reacţia ambientală – se acordă “±” dacă pe o anumită trebuinţă avem cel putin 2 alegeri simpatice şi cel puţin 2 alegeri antipatice. Reguli de scorare/verificare referitoare la aceste alegeri. 1/4. senzuale sau să le resping?”. 2. dominantă/obedientă. În exemplul nostru nu avem reacţie ambientală. Reacţia “-“ înseamnă că subiectul îşi neagă sau îşi respinge acea trebuinţă în forma ei naturală. adică îşi cenzurează. Pentru a putea fi interpretate aceste semne e nevoie de 4 scoruri/coduri. se interpretează astfel: “să-mi controlez furia sau să o la s să se acumulez e ?” . 6/0. 1/5). 0/3. Codul “-“ – se acordă “-“ când pe o anumită trebuinţă ai cel putin 2 alegeri antipatice. trei semne (!!!). Când avem mai mult de 3 alegeri simpatici atunci acea trebuinţă se consideră frustrată şi se pune un semn de excla m ar e lâ n gă semnul + (+!). pertru 5 două (!!) şi pentru 6 alegeri. Codul “+” – se acordă “+” atunci când pe o anumită trebuinţă avem cel puţin 2 alegeri simpatici dar maximum una antipatică sau nici una (2/0. 3. 0/5. O persoană care are h+! este o persoană a cărei trebuinţa de senzualitate este frustrată. să o neg?: ” . Semnul + ne arată că subiectul îşi acceptă sau îşi recunoaşte acea trebuinţă în forma ei naturală (neschimbată). Ex: h şi m sunt notate cu +. 1/2. simt nevoia să-şi exprime afecţiunea vizavi de ceilalţi şi tind să fie sociabili. 4/0.orizontale. fiecare cod fiind valabil pentru una din trebuinţe în funcţie de alegerile subiectului. Astfel de persoa n e oscilează frecvent între sentimente de furie urmate de sentimente de culpabilitate. 3/1. de altfel.“ s ă o la s să se exprime în forma ei naturală sau sub o altă formă?”. Pentru 4 alegeri se pune un semn (!). Reacţiile “±” ne arată că subiectul este nehotărât. toate alegerile din coloana A (antipatice) se trec sub linia orizontală. Apar frecvent la adolescenţi: îşi reprimă această energie pe care nu ştiu cum să o 48 . Ex: un subiect are “h±” – “să-mi accept impulsurile erotice. 5/0. Exemplu: dacă o persoană ar avea la trebuinţa “e” o reacţie “±”. Ex: acest subiect care a dat reacţia h+ înseamna că îşi acceptă nevoia de senzualitate şi tandreţe şi. Dacă avem mai mult de 3 alegeri cu “-“ pe o trebuinţă se pune semnul exclamării (s-!). 0/4. îşi inhibă impulsurile agresive pe care le îndreaptă către propria persoană (0/2. 4/1. având semnul m+ înseamnă că îşi acceptă şi nevoia de ataşament şi de suport afectiv. Acea trebuinţă încearcă să se exprime în comportament la modul natural. 2/1. indecis vizavi de acea trebuinţă – “să o ac cept sa u să o reprim. 5/1). 1/3. masochist. în loc să fie activă tinde să fie pasivă. adoptă un comportament contrar. Aceste persoane sunt mai communicative. 0/6. dar cel mult una simpatică sau nici una. îşi îndreaptă agresivitatea spre sine. 3/0. 1.

la adult: nu ştie cum să gestioneze aceste impulsuri. O asemenea reacţie indică o structură puternic feminină. deşi oamenii cu probleme de comportament dau profile mai spectaculoase. altele nevrotice. Cele 8 trebuinţe fac parte din bagajul genetic al omului. la un bărbat aceasta sugerează o identificare feminină şi o frustrare în nevoia de senzualitate şi un caracter masochist. 1/0. fumatul excesiv. se autodevalorizează. Aplica rea o singură da tă a testului unei persoa ne ne oferă numa i o imagine parţială. Testul este valabil şi pe persoane normale.gestioneze. te-ai certat). La trebuinţa “d” avem o reacţie “0”. tehnica este foarte des folosită în psihologia judiciară. O rea c ţie “ 0 ”nu se spune cum s-a descărcat: în mod natural sau printr-un simptom. Interpretarea unui profil de test ţine cont nu numai de semnificaţia fiecărei trebuinţe luată separat ci şi de combinaţii între aceste trebuinţe. În afară de clinică. 4/2. 2/3. Nu este un test simplu. vorbitul excesiv. precum şi pentru a vedea care sunt frustră rile lui ma jore. 0/1) Ex: “e0”. la bărbaţi: alcoolul. Indivizii “m0” sunt mai imaturi. Tehnica este folosită cel mai des în clinică pentru a evidenţia la care sunt şansele unui comportament disfuncţional sau dezadaptativ al pa cientului. 0/0. s-! – a respins trebuinţa de a fi activ. în ce sferă instinctuală. pentru că detectează foarte rapid atât potenţialul agresiv cât şi labilitatea cenzurilor educative (etice şi morale) ale subiectului. poate apărea în una din următoarele situaţii: când ai avut o ieşire de nervi (ai strigat la cineva. indiferent de sexul ei biologic. după o criză. Pentru a face acest lucru. ingestia de droguri). O astfel de combinaţie apare şi în depresie. actuală a schemei instinctelor ei. prin diverse simptome şi altele prin comportamente antisociale. la o femeie: “să accept identitatea sexuală sau să o resping?” (2/2. puternic în relaţia cu celălalt. la modul nevrotic – poate semnala o criză de a stm. 3/3). Reacţiile “0” ne arată că trebuinţa respectivă este descărcată printr-un anumit comportament sau simptom. (1/1. Ex: un subiect are reacţia “m0” – îşi descarcă mai des decât ceilalţi prin aşa-numitele comportamente orale această trebuinţă (la femei: dulciurile. 4. De aceea. nu putem să tragem concluzii generale după o singură aplicare. la epileptici. “ am o mare nevoie de senzualitate şi tandreţe dar de pe o poziţie masochistă”. 49 . deoarece trebuie să combini trebuinţele. o migrenă puternică . o ecz emă care-ţi apare peste noapte. 2/4. Comportamentele diferă prin intensitate şi modul de satisfacere a trebuinţelor. Reacţia 0 sau reacţia nulă – se acordă semnul “0” dacă la o anumită trebuinţă ai maximum o alegere simpatică şi maximum o alegere antipatică. 3/2. Ex: h+! s-! h+! – are o puternică nevoie de senzualitate şi tandreţe. Orice trebuinţă poate avea o gamă foarte largă de manifestări: unele normale întâlnite în viaţa de zi cu zi. testul trebuie aplicat de mai multe ori (6-10 ori) aceleiaşi persoane la interval de o zi. adoptă un rol pasiv şi obedient. deoarece depresivul are o gândire autodistructivă.

6. psihoză. elaborare prelungită. Ce ar putea fi acestea? Vă cer să spuneţi tot ceea ce se poate vedea în aceste planşe. blocaj asociativ. 5. Dacă numărul total de răspunsuri coboară sub valoarea de 20 este o indicaţie pentru: 1. Este o probă de imaginaţie. depresie. 3. necooperare în sarcină şi testare împotriva voinţei. Timpul de reacţie situat peste un minut indică: 1. Testul petelor de cerneală (Testul Rorschach) Autorul testului petelor de cerneală Rorschach este Herman Rorschach. Instructajul poate fi adaptat în funcţie de vârstă. modul în care este ţinută sau rotită planşa. retard intelectual. 2. 3. După o prezentare a planşelor (care constituie faza I) se vor trece din nou în revistă – sub forma unei anchete – pentru a se preciza elementele şi partea din planşă care au determinat răspunsul (în faza II). 2 şi 3 – roşu-negru. Numl total de răspunsuri variază între 20-50. 7 – albnegru. H. Se calculează timpul mediu al timpilor de reacţie (situează în jurul valorii de 45 de secunde). 4. atitudinile subiectului î impul probei. Planşele se prezintă ordine (de la I la X). nu este un test de inteligenţă. Materialul testului este alcătuit din zece planşe. bradipsihie (încetinirea forţelor psihice). blocaj afectiv. Se va nota cu exactitate conţinutul interpretărilor dar şi forma în care se face interpretarea – pauzele. Inforţiile se vor entraliza în foaia de protocol după următoarele strategii: POZIŢIE PLANŞĂ RĂSPUNSURI TIMP T. Timpul total de aplicare şi anchetă variază de la 30 de minute la două Se calculează numărul total de interpretări – răspunsuri (R) şi media interpretărilor pe fiecare plană. 50 . 2. patologie sau nivel de instrucţie: Vă voi arăta nişte e de cerneală. tinzând spre valoarea superioară în cazul subiecţilor cu nivel intelectual superior. iar ulimele trei – policrome. în poziţie orizontală. 5.11. timpul de răspuns.T/L COMENTARII LOCALIZARE COMPORTAMENT NONVERBAL FACTOR CONŢINUT DETERMINANT BANALITĂŢI ore. 4. Rorschach transferă acest procedeu în cercetarea personalităţii şi nu în cel al sondării imaginaţiei. 1. Orice răsucire se va nota.

Timpul de reacţie mai scurt de 20 de secunde (începând cu 3 răspunsuri pe minut) este frecvent şi normal la subiei adolescenţi dar poate indica şi: stare hipomaniacală. în consecinţă. Răspunsul de acest tip indică o condensare operantă a mişcărilor perceptive-proiective şi. faţă de reprezenri neacceptate.  Combinate (sau elaborate) . Răspuns global (G sau W . Confabulate – biectul generalizează sau extinde un singur detaliu la întregul ansamblu. 2. fiecare interpretare-răspuns este cotat în funcţie de următoarele elemente: localizarea răspunsurilor.. 2. oferind indicaţii despre un segment stabil al identităţii. determinanţii percepţiei. pictură nonfogurativă. o femeie purtată de doi bărbaţi).  Necombinate – indică gândire sintetică şi slabă capacitate de diferenţiere a părţilor şi ansamblului. Elemente interpretative. fără a se referi la celelalte elemente ale ansamblului (de exemplu planşa IX. De exemplu. adaptarea la realitate şi potenţial creativ. Prezenţa acestui tip de interpretare-răspuns indică aderarea subiectului la formă şi calitatea raporturilor sale cu realul. Modelul de aprehensiune. Se referă şi adaptarea lalitate prin intermediul funcţiei cognitive.) – în situaţia în care planşa este interpretată unitar. primare (de ex. Modelul de aprehensiune cuprinde categoriile următoare: I. caracterul banal sau original al interpretării (acolo unde este cazul) Pentru principalele spaţii culturale şi geografice în care este utilizat instrumentul au fost construite tabele indicative ale frecvenţei localizărilor şi răspunsurilor banale. În situaţia unui număr mic de răspunsuri globale este semnalizată dificulatatea subiectului de a integra şi înţelege obiectul într-o manieră integrală.) sau apărări masive. de tip obsesional. Pot fi: 1. conţinutul interpretării.. Această situaţie trimite şi spre disfuncţii la nivelul imaginii de sine. vag – are diferite semnificaţii raportat la determinantul asociat. liliac). Răspunsurile globale combinate nu corelează cu nivelul de eficienţă intelectuală. impresionant – este asociat determinanţilor senzoriali şi indică sugestibilitatea subiectului. secundare (de ex. dificultatea controlului ideatic.sunt interpretate iniţial unele detalii care sunt apoi puse în relaţie. Când răspunsul de acest tip este de calitate slabă va fi cotat drept: 1.engl. dacă este asociat cu F+ poate indica incoerenţă (nori. în întregime. doi spiriduşi 51 . Răspunsurile globale pot fi: 1. lamelă de microscop . Cu ajutorul anchetei.

detaliu mic). Dacă numărul de răspunsuri D atinge valoarea de 75% este semnalată o problematică de ordin afectiv sau intelectual. răspunsuri Ddi – interioare. specific obsesionalului. IV. Răspunsurile Dd pot fi:  Normale: răspunsuri Dde – detaliu de bordură (cu dorinţa de „evadare” din planşă). Acest tip de răspuns apare în planşele III. planşa VI. indică un stil defensiv rigid prin refugiul în precizie şi minuţiozitate.  Detaliul oligofren (Do). dublat de forme bune. în masa petei (poate fi o indicaţie pentru angoasă şi control interior deficitar). confuze sau delirante. Dd numeroase. V.şi doi oameni dansează un nor. Dd poate fi însă şi o zonă mare din planşă interpretată insolit. autiste sunt tipicepentru incoerenţa schizofrenului. Ră spunsul Do va fi: „ochi de pisică ” . Cota rea D nu se fa ce în funcţie de mă rimea sa u supra fa ţa pă rţii decupate – se va nota în acest mod şi un fragment mic dar clar ca formă (în timp ce un fragment mare dar slab delimitat va fi notat cu Dd. De exemplu. nu este precizată poziţia reciprocă a personajelor). Dd numeroase. mic (Dd) – se cotează în funcţie de răspunsurile D (după eliminarea acestora. se percepe ansamblul. Tăiate („cut off whole”) – când este specificată eliminarea unor zone ale petei. este răspunsul care se referă la un singur aspect sdau fragment acolo unde. se notea z ăde a s emenea . conform hărţilor de locaţie). 2. Dacă sun forme rele. dar sărace din punct de vedere al conţinutului indică un nivel cultural modest sau debilitate mintală. 3. Acest tip de ră s puns este cel ma i frecvent. 2. Răspuns de detaliu: 1. Indică faptul că subiectul nu a putut separa cele două reprezentări (de exemplu faţă de cosmonaut cu cremă). Dacă răspunsul este constituitdin forme proas reprezintă rezultatul unei gândiri ilogice. Contaminate – răspunsul combină două reprezentări parţiale într-un produs absurd. VI. IX. Orice combinaţie de două sau mai multe D. V. statistic. cu conţinut bogat indică un stil cognitiv analitic şi adaptat sau un comportament de tip obsesional. II. Acest tip de răspuns. partea centrală-sus este percepută ca „un cap de pisică”. Do sunt un semn de oligofrenie (debilii şi imbecilii). Dd (şi în special Dde) frecvente produse în planşele IV. X reprezintă un indice al angoasei. 52 . mare (D) – se construieşte prin decuparea unui segment din pată şi interpretarea independentă a acestuia. Numărul mediu de răspunsuri D se situează între 15 şi 20. D. Răspunsurile D indică inteligenţă practică. În situa ţ ia în ca r e sunt forme bune tipice pentru artişti. În general răspunsurile Dd sunt constituite prin decuparea din pată a unui fragment mic sau neobişnuit. Ddr – care se referă la pă r ţi rare sa u origina l e. VIII.

sens al valorii. F. II. de flexie – în situaţia în care interpretările se referă la o mişcare de tip centrifug. Indică activism. 2. Răspunsurile Dbl indică atitudine de opoziţie frecventă la psihopaţi. a conturului şi a limitei pune. de extensie .în situa ia ţ în ca e r mişca e ra este de tip centrifug. caracteristici frecvent dublate însă de inhibiţii nevrotice. ascensional. Albul poate fi integrat într-o pa rte a petei şi ră spunsul este cota t relativ la localizarea şi importanţa porţiunii ca DDbl. răspunsurile-formă bună sunt şi cele clar percepute. Forma este notată în funcţie de un spaţiu „normal”. răspunsurile pot fi: 1. Tipuri de kinestezii secundare: a.constituie o indicaţie pentru relaţia în care se află subiectul cu realitatea. repliere. clarobscur: I. Kinestezie (mişcare) este nota t ă cu K şi reprez i ntă un indice a l productivităţii imaginative. problema raportului dintre spaţiul psihic „interior” şi cel „exterior” şi a capacităţii de diferenţiere dintre real şi imaginar.(formă mai puţin bună) dacă nu corespunde formelor frecvent percepute. Kob (obiect văzut în mişcare). static constituit al percepţiei formei: 1. În situaţia în care mişcarea este percepută după formă răspunsul K este secundar. răspunsurile-formă mai puţin bună (proastă) sunt cel mai puţin clar percepute. culoare. Raportul F+ -i F. Detaliul inter-macular (Dbl) – este rezultatul interpretării lacunelor sau a părţilor inter-maculare (Dbl). Kp (fragment uman văzut în mişcare). Răspunsurile K sunt primare dacă forma şi mişcarea obiectului sunt percepute simultan. Semnifică tendinţe astenice. DdDbl sau GDbl. 53 . de asemenea. vitalitate. tensionată. c. Se referă la răunsurile determinate prin aportul engramelor kinestezice. Kan (kinestezie animală). F+ (formă bună) dacă corespunde formelor frecvent perceputen populaţia epectivă. Perceperea formei. vitalitate redusă. În funcţie de modalitatea în care este percepută mişcarea. Determinanţii percepţiei Cuprind categoriile de formă. b. 2. estompaj. Subiectul se referă la intervalele albe dintre figuri. kinestezie.

de culoare (de exemplu fluture exotic). instabilitate afectivă şi. Subiecţii normali cu inteligenţă scăzută. persecutoriu se va obiectiva printr-un conţinut zoomorf devorator.III. sunt prezente exclusiv în domeniul puseului psihotic. impulsivă. Răspunsurile Clob sunt o indicaţie a nivelului de angoasă nevrotică şi. vegetaţie. Alte forme în afara celor animale şi umane sunt: anatomie (Anat). Dacă H este superior lui Hd este un indicator pozitiv. dar pot fi şi remarcabile – bune (Orig+). sex. obiecte etc. Raportul dintre H şi Hd are valoare diagnostică ridicată. indicând gândire creativă. Clarobscur (Clob) sunt cazuri particulare de estompaj. 2. frecvente în patologie. Culoare-formă CF – când interpretarea este realizată porind de la culoarea şi continuând cu forma (de exemplu floare. Problematica de tip paranoid. de aceea. fără control (de exemplu sânge sau foc). perseverenţii percep mai mult Hd decât H. Răspunsul Clob este determinat de partea întunecată a petei şi este o interpretare disforică: „strigoi înfricoşător”. 3. împreună cu răspunsul de tip C. Răspunsurile pot fi: Animal (A) sau detaliu de animal (Ad). afectivitate egocentrică. Indică descărcarea afectivă directă. în timp ce răspunsurile zoomorfe peste 50% trimit la stereotipie. geografie (Geogr). H fără Hd se remarcă la subiecţii cu un coeficient înalt de inteligenţă sau la schizofreni. Formă-culoare FC . foc de artificii). peisaj. „schelet ameninţător” etc. 54 . abstractizări (Abstr). Culoare (C) care cuprinde următoarele categorii de răspunsuri: 1. Formele umane: formă umană întreagă (H) şi fragment de corp uman (Hd). melancolicilor.când interpretarea este proă în primul rând datorită formei şi. Răspunsurile originale pot fi interpretări absolut absurde – proaste (Orig-). Estompajul E – sunt răspunsuri cromatice atenuate determinate de nuanţe gri. Caracterul original sau banal al interpretării Răspunsul original (Orig) reprezintă interpretarea care apare o dată la circa o sută de subiecţi normali. Procentajul sub 35% indică un subiect imaginativ sau cu un raport deficitar cu realitatea. 4. anxioşii şi depresivii. imbecililor. Răspunsurile FC indică afectivitatea adaptabilă şi capacitatea de contact adecvat. ameninţător. Primară C – interpretarea este determinată de culoarea figurilor. în mod secundar. în timp ce lipsa totală a lui H este specifică debililor. Răspunsurile CF indică labilitate. Conţinutul interpretării Se referă la ce anume a fost văzut de către subiect: Cele mai frecvente sunt formele animale (25-50% din răspunsuri).

care vor să se evidenţieze clar de ceilalţi. flori. Turnul Eiffel. fie are probleme cognitive. bine structurate nu reacţionează ca ceilalţi. fie pot dar nu vor să de-a astfel de răspunsuri pentru că le consideră prea uşoare. Ori de câ te ori un ră spuns sa tisfa ce a cest criteriu se pune scorul Ban după conţinut. o blană de urs) Planşa VII (două fetiţe. flori) Planşa X (artificii. căluţi de mare. În descrierea/ recunoaşterea unei planşe există elemente banale. Planşa I (doi elefanţi. fie pentru că nu pot să sesizeze evidentul.Interpretările banale (Ban) semnifică adaptare şi conformism social. doi iepuri) Planşa VIII (doi lei) Planşa IX (flăcări. Cei ca r e nu vă d sa u vă d puţine Ban sunt persoane care în situaţii simple. o balerină) Planşa VI (un instrumente muzical. Există o listă tip de răspunsuri banale. Media răspunsurilor este de 6 Ban. le întâlnim la persoane ambiţioase. două vrăjitoare) Planşa III ( două femei care spală) Planşa IV (un uriaş sau două cizme) Planşa V (un liliac dau un fluture. doi raci) 55 . coarnele unui animal. dacă răspunsul nu satisface criteriul nu se notează nimic. Sunt reprezentate de acele conţinuturi care sunt percepute extrem de frecvent la o anumită zonă a planşei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful