Sunteți pe pagina 1din 6

2013

Metode in critica literara


Master ,,Literatura romana in context European. Anul II, semestrul II

Adrian Stuparu 6/28/2013

Metode in critica literara

Critica literar Critica literar (lat. criticus a judeca, a discerne) este actul de emitere a judecii de valoare, de comentare, caracterizare sub unghi artistic a operei literare, de stabilire a configuraiei i a valorii estetice a unei opere. Prin actul critic se descoper sensul i semnificaia unei lucrri literare. n ansamblu, este o modalitate ordonat de a studia opera literar. n obiectivul criticii literare intr i alte aspecte ale operei (sociale, politice, morale), ns toate snt subsumate dimensiunii estetice. Preocupri critice se atest din cele mai vechi timpuri. Apar note critice n tratate de poetic, retoric, n alte texte filologice ale Antichitii. Pe atunci, critica era confundat cu gramatica i nsemna orice interpretare i comentare de text. Cel mai vechi fragment de critic literar apare sub forma unui agon n Broatele lui Aristofan (a. 405 . Hr.). Elemente de critic se atest la Platon (n Republica), la Aristotel (n Poetica), la Horaiu (n Ars Poetica), la sf. Augustin (n Confesiuni) etc. n Evul Mediu la Dante, Petrarca, Boccacio. n aceast perioad se observ preocupri pentru exegeza biblic i astfel apare necesitatea detectrii sensurilor ascunse, mistice ale textelor religioase. Renaterea se remarc prin preocuprile ce in de aprecierea (emendatio) textului, dat fiind nflorirea filologiei. n neoclasicism i n baroc, explicarea textului devine deja preocuparea criticului specialist echipat cu metode i principii mai rafinate de evaluare. La constituirea fundaiei criticii literare a contribuit substanial lucrarea lui Boileau Arta poetic (1674), tezele teoretice ale lui Pope, Diderot, Lessing, Herder, Goethe, Schiller, Aestetica lui Baumgarten (1750), critica romantic, n special cea german, prin lucrrile frailor Schleghel, ideile critice promovate de Coleridge, Novalis, tezele teoretice ale doamnei de Stali ideile critice ale lui Victor Hugo din prefaa la drama Cromwell (1827).
2

Critica literar i ctig pe deplin autonomia n a doua jumtate a secolului al XIX-lea prin scrierile lui Saint-Beuve, Taine, Francesco de Sanctis, anume acum i definitiveaz statutul i i pune la punct instrumentarul analitic. n secolul XX, teoreticienii disting dou direcii critice: critica impresionist i critica hermeneutic. Prima declar inutil analiza metodic i accentueaz necesitatea inteligenei intuitive, a simului analitic, a capacitii de a-iexterioriza impresiile (criticului literar). Apare n Frana, fiind teoretizat de F. Brunetire. n spaiul literaturii romne, a fost practicat de Eugen Lovinescu, fiind considerat tot o creaie, deoarece este expresia spiritului creator. Critica hermeneutic este un tip de exegez care apeleaz la metod sau aparat conceptual pentru evaluarea operei literare. Presupune o cunoatere sistematic axat pe diverse perspective tiinifice. Tradiional, se discut despre: - Critica lingvistic, premisa creia o constituie ideea identificrii operei literare cu materialul su constitutiv limba. Subdiviziuni ale acesteia sunt critica stilistic (studiaz proprietile limbajului operei literare), critica semiotic (studiaz formele semnificante ale textului). Reprezentani: Roman Jakobson, Roland Barthes, Julia Kristeva, Umberto Eco etc. - Critica formalist-structuralist consider opera literar o structur funcional, elementele ei constitutive aflndu-se n strns corelaie. Este metoda predilect a formalitilor rui, a new criticismului englez i francez, a neo-aristotelienilor din Chicago. Reprezentani: Roland Barthes, Tzvetan Todorov, Grard Genette, Grupul Tel Quel. - Critica tematic studiaz prezena diverselor teme prin exponenii si specifici: motive, imagini, simboluri. Reprezentani: Gaston Bachelard, Jean-P. Richard, Leo Spitzer etc.10 - Critica psihologico-psihanalitic. Fundaia ei teoretic o constituie elaborrile freudiene referitoare la tripartiia psihicului uman (contient, incontient, subcontient), tiparele copilriei, rolul complexelor i al obsesiilor. Bazndu-se pe psihanaliz, teoreticianul Charles Mauron inventeaz psihocritica, care confer ntietate punctului de vedere critic, nu celui clinic. El cerceteaz asocierea ideilor involuntare n structurile voluntare (contiente) ale textului. Ali reprezentani ai metodei: G. Poulet, H. Hartman, J.-P. Sartre.
3

Metode critice literare In final, se impune o prezentare succinta a unor metode critice reprezentative: -Metoda meta-critica Aceasta metoda este folosita de Rene wellek in lucrarea sa ,,Istoria criticii moderne. Metoda autorului e derivate din istoria ideilor dar substantial adaptata specificului metaliterar. Rene wellek intelege critica intr-un sens larg, nu numai cel referitor la evaluarea unei opera literare concrete, ci si tintind stre istoria literara, teoria literara si comparatism. Discursul critic vizeaza consistent argumentatiei pe care diversi autori au generat-o pe parcursul scrierii lor. O alta trasatura a lucrarii este pluralitatea stilurilor de redactare care ideparteaza monotonia inerenta unei lecture atat de complexe. -Metoda detalierii de poetica. Aceasta metoda este pusa in valoare de critical American Brian Mc Hale, care isi propune descrierea unui fenomen literar extrem de detaliat, cu multe exemple, utilizand o scriitura mixta eseistico-teoretica, pentru a vedea cum intervine mutatia postmoderna. In acest scop, observa personaje, evalueaza stilul, incearca sa identifice limitele lumii fictional, evidentiind trasaturile acesteia. Pe parcursul lucrarii ofera observatii prsonale la fiecare pagina, aducand noutate disursului critic, prin asumarea riscurilor. -Metoda psihanalitica In volumul ,,Psihanaliza si societate postmoderna, Roland brunner, urmareste sa evalueze posibilitatile pe care metoda psihanalitica le poate desfasuraa in legatura cu o potential analiza a lumii de astazi, care e una de o certa complexitate, dar care are si partile ei de iresponsabilitate. Se poate deduce o dubla intentie a discursului lui Roland brunner: pe de o parte o evaluare lucida, optimista a lumii postmoderne, pe de alta parte, o punere aproape permanenta in criza a acesteia, punand problem, creand context si asteptari. Pe parcursul demersului critic, autorul nu va ezita sa recurga la auto-analiza, intr-un effort de a percepe individual ca pe un nod al unei retele sociale foarte complexe. -Metoda post structuralista
4

Aceasta metoda este impusa de Marcel Pop Cornis. Autorul recurge la o re-lectura critica a metodelor: constructionista, metafeminista, meta-socio-semiotica si ofera o perspectiva metacritica, una sintetica, ce-si propune sa analizeze diverse neintelegeri. Provocarea pe care a adus-o aceasta metoda, a fost tot una de tip intertextual, vizand o comprehensiune blobala a textului literar. -Metoda sintetica Aceasta metoda este observabila in studiile si cartile dedicate romantismului de catre Virgil Nemoanu. Acesta a procedat la o serie de reconsiderari inclusive de natura conceptual, propunandu-si o panoramare a acestei vaste miscari care a dominat prima parte a secolului XIX. Procedura lui alterneaza analizele stricte de text, cu perspectivele mai vaste de tip sintetic. -Metoda semiotica Aceasta metoda este folosita in toate lucrarile lui Umberto Eco, dar cu precadere in tratatul sau de semiotica. Distinctia special ape care o face acesta e aceea dintre cod si enciclopedie, dar angrenajul lui terminologic e mult mai bogat. Va fi interest si de ,,semiotici neslefuite si dezinvolte, altfel spus de felul in care aceste microsisteme pot fi urmarite istoric, semantic si in diverse context interpretative. -Metoda sincretica Aceasta metoda este utilizata in lucrarea ,,Civilizatia materiala, economie si capitalism, secolele XV-XVIII a lui Fernard Braudel. Aceasta metoda consta intr-o privire ,,de sus a unor fenomene si in folosirea unor numeroase surse, documente, apte sa sustina ideatia central. Braudel recurge la ,,criteria concrete, adica de la evidentierea datelor inedite, la oferirea perspective tot mai rarefiate si sintetice.