Sunteți pe pagina 1din 8

Ghid practic de nvare eficient

(Pentru elevi /persoane care nva)

Suportul teoretic Metode de nvare 1. Metoda ntregului sau global const n repetri integrale i eliminari succesive ale erorilor. Dupa 2-3 repetari se ncearca reproducerea cu cartea nchisa. 2. Metoda combinat: lectura global, fracionarea progresiv (se citete A, apoi B, apoi A+B, apoi C apoi A+B+C .a.m.d.), reproducerea global. Se ncepe cu citirea integral a materialului, pentru familiarizarea general cu textul; se repet primul fragment pn la reproducerea liber, apoi al doilea, se repet ambele, se nva cel de al treilea, se repet toate trei .a.m.d.; n final se reproduc elementele eseniale din ntregul material.

ndemnul sau interdictia practic Se recomand pentru nvarea cognitiva (o poezie scurt sau un citat) sau senzorio-motorie a unui material compact i cu volum redus. Pentru memorarea unei poezii lungi sau nvarea unui material vast i complex (lectie, capitol). Atenie, nu folosii asa-numita metod a prtilor (sau nvarea fracionat), cci aceasta produce asociaiile ciclice. Copilul care a nvat separat fiecare strof sau paragraf, fr s le repete mpreun, risc s nu-i aminteasc strofa care urmeaz i atunci se ntoarce i mai spune o dat prima strof, ajunge din nou la sfrit i iari se poticnete s.a.m.d. Se pierde continuitatea i unitatea materialului. Asigurai-v mai nti c ai neles, ca abia apoi s memorai. Cunotinele nvate mecanic, deseori prin memoria vizual ("Cnd nchid cartea spun formulele de parc le vd n pagin") se uit. Utilizati formulele mnemotehnice deja existente sau elaborati altele noi. Evitati, nsa, formularile greoaie de tipul Tu voiesti a reaminti de valoarea e scrisa prin literele date, pentru valoarea numarului irational e al lui Euler, pentru care mai simpla ar fi fost formula: Un scoian a inventat un logaritm.

nvarea constient este superioar nvrii mecanice. "Regula de aur" a pedagogiei este de a nu se nva pe de rost dect ceea ce s-a neles bine (J. A. Komensky). nvarea mecanic. i totusi, exist informaii, cifre care trebuie memorate ca atare. Pentru facilitarea memorrii se pot folosi procedee mnemotehnice. Acestea se bazeaz pe unul din urmtoarele mecanisme: 1) Se acord un sens materialului fr sens (de ex., pentru memorarea scriitorilor francezi ai sec. al XVII-lea: Corneille, Racine, Boileau, La Fontaine, Molire, ceea ce ar putea nsemna: O cioar, pe o rdcin, bea ap din fntna lui Molire; 2) Se alctuiesc propoziii cu un numr fix de cuvinte i litere. Pentru valoarea lui - 3,14159265 - se numr literele din cuvintele frazei "Asa e uor a scrie renumitul i utilul numr"; pentru viteza luminii n vid: 299.792.458 m/s: Ah, metrologi, metrologi, erudii metrologi, nu fii chiar pislogi); 3) Se ancoreaz materialul nou de ceva bine fixat n memorie (an de nastere, numarul propriu de

telefon, date istorice cruciale). 4) Metoda poeziei ancor. Exemplu de poezie ancor : Unu-i cu tunu/ Doi sunt vulpoi/ Trei nu sunt zmei/ Patru-i mulatru/ Cinci au opinci/ ase au case/ apte dau lapte/ Opt au un moft/ Nou ne plou/ Zece petrece. 5) Metoda locului sau a lui Simonide (n primul rnd avem, n al doilea rnd avem 6) Iniialele (ROGVAIV). Ct adevr conine maxima Repetitio mater studiorum est? Subnvare - supranvare. La un numar insuficient de repetitii elevul are doar iluzia cunoasterii - el nu poate reproduce materialul i nici sa-l transfere la alte situatii. Este subnvarea. Dupa 3-8 repetitii se realizeaza nvarea 100%. Daca elevul continua sa repete, el va trece n supranvatare (de gradul I = 150% i de gradul II = 200%), care este inutil. Este recomandabila o cota modesta de supranvatare. Efectul Foucault. Ordinea i temeinicia cu care memorm un material mai vast este urmatoarea: nceputul, sfritul, mijlocul.

Lectia se repeta pna cnd poate fi reprodusa "pe de rost". Dupa aceasta, se mai reia o data sau de doua ori, pentru consolidare. A "spune" lectia uitndu-te din cnd n cnd n manual nseamna a te opri la jumtatea drumului. Subnvarea nu este temeinic. Materialul este uitat chiar a doua zi, ca sa nu mai vorbim de faptul ca nu poate fi operant n rezolvarea de probleme i aplicatii. n pregtirea lectiei acordati o atentie sporita prtilor centrale. Nu veti mai socoti ca stiti bine lectia, pna nu stapniti "interiorul". Nu trageti concluzia pripita ca ati terminat de nvat doar pentru ca reproduceti fara greseala primele i ultimele paragrafe. Nu nvai cu gndul la nota de a doua zi. Cnd ntipariti n memorie lectia, imaginati-va c va trebui s o stiti toata viata. Evitati nvarea comasata. Nu amnati nvarea tuturor lectiilor pentru dupa amiaza dinainte de teza sau examen, chiar daca veti avea timp sa le repetati de cte ori aveti nevoie i le stapniti bine pe moment. Reveniti asupra unei lectii de mai multe ori: in aceeasi zi in care a fost predata, chiar daca nu aveti disciplina respectiva dect peste mai multe zile zile, cu ocazia pregatirii curente, la recapitularea pentru teza, la pregtirea pentru teza etc. Asolamentul intelectual i odihna activa. Pentru evitarea oboselii n pregatirea lectiilor se recomand: a) alternarea unei discipline stiintifice sau tehnice cu una umanista sau artistica. b) ntreruperea nvatarii i recreerea 2

Legea Ebert-Meumann. nvarea pentru a sti la o anumita dat aduce dupa sine uitarea dupa acea data. Cu ct nvarea este mai intensiva (realizata n asalt, comasata) cu att uitarea este mai masiva. Acest fenomen face necesara aplicarea principiului pasilor mici i al efectelor mari n nvatare. nvarea cea mai eficienta este cea esalonata n timp; dar, daca intervalele dintre repetitii sunt prea mari, se instaleaza uitarea; prea mici, oboseala.

Specializarea zonelor cerebrale. Lateralitatea creierului. Cortexul are nu numai zone specializate pentru anumite activitati, dar nsesi cele doua emisfere sunt diferit orientate. n timp ce emisfera stnga controleaza vorbirea,

cuvntul scris, calculul, logica, rationamentul, emisfera dreapta raspunde n special de perceptia spatiala, recunoasterea formelor, formarea conceptelor neverbale. Altfel spus, n nvarea disciplinelor exacte (matematica, fizica, chimia, diferite materii tehnice i tehnologii) i a gramaticii solicitm emisfera stng, iar n cele artistice, literare, imaginative emisfera dreapt. Este adevrat c cel mai bine se nva dimineaa, cu creierul odihnit? Da, dar nu numai atunci. Somnul instalat imediat dupa o nvatare aduce o adncire a nvatarii echivalenta cu cteva repetitii. Perturbri. n nvarea unei serii de unitati structurale distincte poate surveni frnarea retroactiv atunci cnd: a) gradul de dificultate pentru persoana care nvata creste de la o unitate (lectie, disciplin) la alta, ceea ce face ca fiecare nou nvatare s stearga ceva din nvarea precedenta; b) materiile sunt prea asemanatoare (limba engleza i limba franceza); c) prima lectie nu a fost nsusita temeinic. Uitarea. Inhibitia prin inductie negativa (principiul dominantei - Vasile Pavelcu). Un eveniment cu ecou afectiv puternic sau un stimul extrem de viu produc pe scoarta un puternic focar de excitatie care, prin inductia negativa de care se nconjoara, pune n umbra activitatea zonelor limitrofe. Factorii perturbatori externi pot provoca inhibitia (stergerea, uitarea) prin inductia negativa provocata de un focar puternic de excitatie (conditionarea clasica - I. P. Pavlov). Pentru unele persoane, totusi, un factor perturbator nu prea intens are darul de a spori eficienta nvatarii, datorita efortului suplimentar de focalizare a atentiei, solidar cu ignorarea stimulilor strini de obiectul nvrii. Uitarea materialului audiat. Studentii uit, din continutul unei prelegeri: 50% imediat dup prelegere; 75% dup o sptamn; 98% dup 3 sptmni. S reinem, deci, c imediat dup

prin miscare (sport, joaca) sau alte forme de activitati distractive, cu conditia sa fie total opuse genului de nvatare care a produs oboseala (de ex., elevul nu va juca sah ca sa se odihneasca dupa cteva ore de matematica i nici nu va citi un roman sau va viziona un film dupa pregatirea la literatur).

nainte de a adormi citeste sau repet o lectie mai dificila. Chiar daca te simti obosit i somoros, chiar daca pe moment ai impresia ca nu-ti ajuta la nimic, a doua zi vei constata ca ti amintesti surprinzator de bine textul citit cu ochii "crpiti de somn". Ordinea de nvatare a lectiilor (materiilor): a) ncepe cu lectiile care, pentru tine, sunt mai grele i continua cu cele de dificultate descresctoare. Nu ncepe cu ceea ce e mai usor! b) Intercaleaza alt disciplin ntre dou materii asemntoare; c) Nu trece la tema urmtoare pna nu ai consolidat-o pe prima.

Cnd esti coplesit de o mare bucurie sau disperare ai nevoie de un efort suplimentar i de mai multe repetitii.

Nu este posibila nvarea eficienta "pe fond muzical", n zgomotele strazii sau discutiile celor din jur. ncearca mai multe conditii ambientale pentru a vedea ce anume te ajuta pe tine: poate muzica n surdina? Sau forfota strzii?

Odata ajuni acas, revedeti toate lectiile predate n ziua respectiva, chiar daca nu le aveti i a doua zi. 3

nvare se produce cea mai masiv uitare. Prelucrarea informatiei de peste zi i memorarea ei suplimentara se face n timpul fazelor de somn paradoxal. Acesta se instaleaza ndeosebi ntre orele 24.00- 6.00, ceea ce face ca att functionarea memoriei, ct i recuperarea nervoasa dupa un efort intelectual sa faca indispensabil somnul din a doua parte a noptii. Albastrul favorizeaza inhibitia i ncetinirea ritmului activitatii. Nu pierdeti somnul din a doua parte a noptii. Nu nvati noaptea, dupa ora 24. Pierderile reale sunt mai mari dect cstigurile aparente.

Evitati culoarea albastra n camera de studiu.

Ghid practic de nvare eficient


Pentru profesori /Persoane care faciliteaz nvarea

Suportul teoretic Vrsta i nvatarea. Maturizarea fiintei umane parcurge anumite perioade sensibile (Maria Montessori), cnd copilul este pregtit pentru a nva anumite lucruri - etapele educatiei (M. Debesse). Exista o vrst a nvrii vorbirii, a mersului biped, a operatiilor concrete, a gndirii abstracte etc. A propune anumite nvatari prea devreme este stresant pentru copil, prea trziu este inutil (momentul este pierdut: "Ceea ce Ionut n-a nvatat, Ion n-o sa mai nvete niciodata").

ndemnul sau interdictia practic Studiati etapele de vrsta ale elevilor, sub aspect biologic, psihologic, social si cultural si adaptati continutul si metodele de nvatare la specificul vrstei.

Cine nva mai repede o poezie, copilul sau adultul? Copilul. Deci memoria copilului este superioar? Memoria. La copii este mai dezvoltata Cereti-le elevilor sa nvete n scoala primara si memoria mecanica, la adult memoria logica, primul ciclu gimnazial acele componente ale asociativa. Dac dintr-un numar ipotetic de culturii lor formale, care presupun reproducerea 1.000 cuvinte fr sens un copil de 4-5 ani fidela: poezii, citate n proza, maxime s.a. Mai retine 943, cel de 6-7 ani 324, de 7-8 ani 348, trziu le va fi foarte greu. adultul retine numai 228. Nu confundati memoria mecanica cu inteligenta. Randamentul nvatarii: maxim: 20-25 ani; identic: 16-19 si 25-40 ani. Diferente calitative: odata cu vrsta, scade rapiditatea functionala a capacitatii de nvatare, n schimb creste precizia. Cu alte cuvinte, timpul de rezolvare a problemelor tinde sa n notare: tolerati un numar mai mare de greseli n lucrarile elevilor mici si mijlocii. Acordati un timp mai mare adultilor aflati n situatie de examen. Nu blamati copilul care greseste: "Esti un 4

creasca, n schimb scade numarul de erori. Curba zilnica (circadiana) a randamentului intelectual: dimineata, creste pna la ora 13. Scadere inevitabila, indiferent daca s-a servit masa de prnz sau nu, ntre orele 13-15 (masa de prnz adnceste "golul"). Randamentul creste din nou ntre orele 16-19. Timp de 30-90 minute dupa fiecare masa tonusul intelectual este foarte scazut, ntruct energiile organismului sunt mobilizate pentru digestie (sngele alimenteaza cu prioritate aparatul digestiv, iar creierul ramne temporar insuficient irigat).

cscat, tii, dar scrii prost!, Numai cine nu a nvat face o greeal de genul acesta!. n ntocmirea orarului - programati discipline relaxante ntre orele 13-15; nu le dati teze acum.

Romanii spuneau: Plenus venter non studet libenter (Stomacul plin nu studiaza cu placere).

Ct este de adevarat c Omul din greseli nva ? Dei n cercetarea autentica efectuat de adult Asigurati elevului, pe ct posibil, nvatarea direct sau n nvatarea prin descoperire din clas in forma corecta, limitnd posibilitatile de a eroarea este inevitabila si uneori chiar gresi. fructuoasa (ea duce la valoroase descoperiri "din ntmplare"), n schimb n nsusirea unor materiale, n formarea priceperilor si deprinderilor intelectuale si morale greseala odata savrsita se poate consolida instantaneu sau prin repetare. Deznvul (stergerea deprinderilor) este mai dificil dect nvul. Btaia e rupt din rai? Conditionarea operanta (instrumentala) explica acel gen de nvatare n care subiectul (cel care nvata) si nsuseste reactiile (conduitele) care atrag actiunea stimulului dorit (ntarirea pozitiva) sau evit actiunile (conduitele) care atrag actiunea stimulului nedorit (ntarirea negativa). nvatarea este mai rapida si mai temeinica atunci cnd este urmata de ntriri pozitive imediate. Pentru a mari sansele ca elevul sa repete actiunea pe care dorim sa i-o consolidam, trebuie ca ntarirea pozitiva din partea altei persoane (confirmarea corectitudinii, lauda, nota mare, recompensa materiala) sa fie ct mai apropiate n timp si sa se repete pna s-a produs nvatarea. Prin conditionare negativa elevul nvata pentru a evita neplacerile pe care i le-ar atrage nenvatarea: nota rea, blamul, rusinea fata de colegi, de profesor, masurile represive din 5 Folositi permanent ntaririle pozitive. Confirmati absolut toate elementele corecte (verbal sau prin miscarile capului) din raspunsul elevului. Efectul ntaririi se va manifesta la toti elevii din clasa, care ar fi dat acelasi raspuns. Nu va faceti iluzia ca elevii nvata de la primul contact cu ceea ce au de nvatat; chiar si cei buni au nevoie de 2-3 repetari, urmate de ntariri pozitive. Corectati ct mai repede lucrarile scrise, pentru a le aduce confirmarile si infirmarile ct materialul mai este proaspat n memoria elevilor.

Evitai, pe ct posibil, controlul aversiv la lecii.

partea familiei ("care este gata oricnd s recurg la ciomageal"). Din acelasi motiv copilul se supune normelor morale. Totui, nvatarea "de fric" nu este tot att de eficient ca cea condiionat pozitiv, ntruct ea se face sub imperiul motivaiei extrinseci i n condiiile unor afecte negative, pe care elevul caut s le uite ct mai repede, uitnd totodat i elementele nvate. Singurul caz n care ntarirea negativa poate avea eficien este suprimarea unor comportamente deja instalate. Elevii nvata mai rapid, atentia este mai selectiva si efortul mai concentrat atunci cnd cunosc, nca dinaintea nceperii nvatarii, obiectivele acesteia si modul de examinare de dupa nvatare. La o crestere a volumului materialului n progresie aritmetica, timpul necesar nvatarii creste n progresie geometrica. Cresterea volumului materialului este invers proportionala cu posibilitatea memorarii lui. Curba pastrarii n memorie a materialului inteligibil se apropie, la volum foarte mare, de cea a materialului fara sens. Subnvatare - supranvatare. La un numar insuficient de repetitii elevul are doar iluzia cunoasterii - el nu poate reproduce materialul si nici sa-l transfere la alte situatii. Este subnvatarea. Dupa 3-8 repetitii se realizeaza nvatarea 100%. Daca elevul continua sa repete, el va trece n supranvatare (de gradul I = 150% si de gradul II - 200%), care este inutila. Este recomandabila o cota modesta de supranvatare. Efectul Ebert-Meumann. nvarea pentru o anumit dat determin uitarea dup acea dat. Elevii care nva sub presiunea notei, de azi pe mine, sau n pauz ("nu am nevoie dect s tiu cnd m ascult"), uit cele nvate dup ce s-a consumat lecia respectiv.

n schimb l putei folosi, dup mprejurri, la "aducerea pe calea cea dreapt" a copiilor cu abateri de conduit. ncepeti orice unitate de nvatare (de obicei lectie) prin prezentarea obiectivelor operationale formulate n termeni de comportament observabil si masurabil. Evitati suprancrcarea elevilor.

Evitai suprancrcarea elevilor.

Este o mare eroare pedagogic a obliga elevul "Sa scrii definitia asta de 30 de ori, pna ai s-o nveti". Copilul nu numai ca nu mai achizitioneaza nimic dupa 3-8 reluari, dar dezvolta o ostilitate fata de profesor si implicit fata de obiectul respectiv.

nainte de a prezenta idei sau date foarte importante, facei apelul urmtor: "Ceea ce o s v spun acum va trebui s ineti minte toat viaa, cci este important n ...".

Materialul se reine mai usor dac prin coninut "Ce importan are pentru un colar s tie cum a este mai apropiat de experiena elevului. fcut Hanibal pentru a determina pe soldatii si s treac Alpii! Dac n locul acelor cuvntari 6

mree i-ai spune cum trebuie sa procedeze pentru a decide pe directorul su s-i dea vacan, fii sigur c va fi mai atent la regululile tale" (J. J. Rousseau, Emil). Memorarea este mai productiv n situatiile practice dect n cele de joc. Experti si novici. Cei mai buni observatori sunt specialistii din domeniul respectiv. Ca aplicatii practice folositi mai mult situatii reale si valorificati rezultatele, cnd este posibil. Actualizati (reamintiti) cunostintele pe care elevii le poseda, ori dati-le informatiile strict necesare nainte de a le cere sa faca o observatie (nvatare) independenta. nvatati-i pe elevi cum sa ia notite la lectii.

Luarea notitelor. O cercetare pe studenti a constatat ca, la cursuri, ei noteaza 50% din ideile esentiale si 60% din detalii. Stimularea senzoriala variata intensifica nvatarea: elevii retin 10% din ceea ce vad, 20% din ceea ce aud, 30 din ceea ce citesc, 50% din ce vad si aud, 80% din ceea ce spun si 90% din ceea ce spun si fac. Localizarea cerebrala a functiilor psihice. Lateralitatea creierului (R. Sperry). n scoarta cerebrala sunt specializate att emisferele dreapta si stnga, ct si diferite zone.

Activizati elevii n clasa. nvatati-i cum sa nvete, acasa.

Practicati asolamentul intelectual n ntocmirea orarelor, alternnd obiecte stiintifice, tehnice (matematica, fizica, chimia etc.) cu obiecte umaniste si artistice, pentru a da posibilitatea emisferelor sa se refaca pe rnd. Practicati, de asemenea, odihna activa, antrenndu-i pe elevi n activitati fizice. n examinarea si notarea realizate la cteva zile dupa nvatarea respectiva se va tine cont de reminiscen.

Reminiscena. La copiii pna n 10 ani se manifesta acest fenomen ciudat: dupa 2-3 zile de la nvatare are loc o mbunatatire brusca a performantei, ca si cum informatia ar fi continuat sa fie prelucrata. "Nivelul optim" este cel "de mijloc?" Nivelul optim al cotei de problematic, al incertitudinii, al dificultatii materialului prezentat este cel mediu. Opinie extremista: "Sa predam la un nivel plasat putin deasupra nivelului accesibilitatii" (I. K. Babanski). "Cel caruia nu-i cerem niciodata ceea ce nu poate face, nu va face niciodata tot ce poate" (J. Mill). Realist este ca sarcina sa ofere 50% sanse de reusita. "O sarcina prea plicticoasa si rutiniera nu reuseste sa mobilizeze atentia si efortul cognitiv; o alta, prea incerta, poate provoca tulburare si neliniste, ceea ce duce tot la scaderea angajarii" (J. Bruner).

Vom prezenta lectiile si temele la un grad de dificultate real, dar surmontabil.

Nivelul optim motivational este tot cel mediu. Sub acest nivel, elevul slab motivat se las usor distras de la rezolvarea sarcinii, iar supramotivarea l dezorganizeaz, blocnd achizitia de informatie. Supramotivarea apare de obicei n fata unui examen important sau cnd elevul are de asimilat un volum disproportionat de mare fa de timpul pe care l are la dispozitie.

Preveniti supramotivarea prin esalonarea nvrii, realizat, la nevoie, prin esalonarea motivelor, distribuite din aproape n aproape. Fiti sigur c nu-l veti face pe Dnut s nvete la fizic pentru a doua zi amintindu-i c numai asa poate ajunge ceea ce-si doreste el - pilot de avion. Nici chiar perspectiva de a esua la admiterea n facultate nu-l dinamizeaz total pe elev. Propuneti-i scopuri si recompense mai apropiate n timp; s fac fat la "ascultarea" de a doua zi, s stie la tez, chiar s obtin permisiunea de a pleca n excursia de duminic. Nu oferii cadouri sau "ncurajri" prea mari pentru a face copilul s nvee, dar nici nu-i administrai pedepse prea cumplite. Creai-i elevului situaii de succes.

"Un stimulent prea puternic limiteaz nvtarea si i reduce generalitatea, n sensul c o face mai putin transferabil" (J. Bruner). Spirala motivational ascendent (spirala motivrii) si descendent (spirala demotivrii). Ascendent: aptitudinile pot duce la succes, acesta sporeste interesul pentru disciplina respectiv, fapt care duce la mrirea efortului, iar de aici se ajunge napoi la dezvoltarea aptitudinilor. Descendent, produs de insuccesul repetat. Dac elevul nu reuseste s nteleag, s fac fat cerintelor, atunci fie c renunt la efort, devenind indiferent si descurajat, fie c se opune activ efortului. "Meseria se fur"? Nu, ea... se explic.

Demonstrarea modelului extern al unei actiuni motorii trebuie verbalizat. Nu faceti "pe mueste" nici o demonstratie. nsotiti de explicatii orice fapt, orice gest.

Materialul fr sens, memorat ca atare (iruri inei seama de curbele uitrii n examinare. de cifre, cuvinte etc.), este uitat n proporie de 79% dup numai 31 zile (Ebbinghaus). n schimb, trebuie s treac 6 luni pentru ca tezele principale s se uite n proporie de 40%, iar textele (citatele) n proporie de 78,5%. Dup unele cercetri, dup 15 luni omul uit cam 80% din ceea ce a nvat. Culorile i nvarea. Albul permite o mai bun concentrare. Roul genereaz activism mintal i abunden asociativ. Galbenul stimuleaz i ntreine starea de vigilen, sporete capacitatea de concentrare a ateniei. Verdele faciliteaz imaginaia. Albastrul favorizeaz inhibiia i ncetinirea ritmului activitii (P. Murean).

S-ar putea să vă placă și