Testul A 2013

1.
Să se definească noţiunile de produs tehnic mecanic şi de proiectare

Produs tehnic mecanic este un bun fizic, tangibil care poate satisface o dorințe sau o nevoi ale
omului privind dezvoltarea de lucru mecanic util
Proiectarea în inginerie este activitatea intelectuală de creaţie prin care se urmăreşte concepţia şi
dezvoltarea documentaţiei tehnice de obţinere a produselor noi, cu performanţe ridicate, la
costuri scăzute. Prin complexitatea, importanţa şi implicaţiile sale, activitatea de proiectare se
poate considera ca fiind în relaţie directă cu diverse domenii fundamentale ale activităţii umane
(filozofia, designul artistic, ştiinţele economice).
2. Să se descrie etapele dezvoltării produselor tehnice
Cerinte de piata/consumatori/intreprinderi;Planificare si definire produs;Proiectare

produs;Fabricatie si montaj produs;Desfacere,vanzare si consultant,Exploatare si intretinere
produs,Utilizare ulterioara si reciclare
3. Să se descrie schema bloc şi funcţiile produselor tehnice.
Pentru un produs tehnic

(material), descrierea calitativă a scopului acestuia, ca relaţie (legătură) între parametrii de intrare
şi cei de ieşire, se realizează prin funcţia scop globală. Prin divizarea funcţiei globale în secvenţe
independente se obţin funcţii scop parţiale . Atât funcţia globală, precum şi cele parţiale, de
obicei, seexprimă descriptiv transformarea energiei, transmiterea materialelor etc.
Mărimile energetice (forţe, viteze, putere), de material (masă, greutate, volum, debit)
şi/sau de informaţie (semnale) se transmit şi se transformă în sistemul tehnic prin fluxuri.
Funcţiile care fac legătura între parametrii (energetici, de material sau de informaţie) de ieşire şi
de intrare sunt funcţii principale, cu exprimări matematice care descriu determinist corelaţiile
dintre parametrii specifici.
Prin divizarea sistemului tehnic în subsisteme independente din punct de vedere funcţional,
funcţiile principale se împart în funcţii parţiale asociate acestora.
În plus, pentru anumite produse pot exista subsisteme şi fluxuri însoţitoare, participante indirect
la îndeplinirea funcţiilor principale, care realizeză funcţii auxiliare.
4. Să se descrie tipurile produselor tehnice mecanice şi de tip maşină şi vehicul
Tab. PRC-T.1.2.3.1 Clasificarea produselor tehnice mecanice

Tipul
Criteriul produsului Descriere
tehnic
Produsele tehnice compuse din mai multe corpuri
Existenţa mişcării materiale în interacţiune FĂRĂ mişcări relative care au
Structuri
relative între corpurile ca funcţie transmiterea de sarcini mecanice (forţe şi/sau
mecanice
componente momente) sunt numite structuri mecanice(şasiuri,
caroserii, dispozitive de remorcare etc.)
Produsele tehnice compuse din mai multe corpuri
materiale în interacţiune CU mişcări relative
Maşini determinate care au ca funcţie transmiterea şi
transformarea diferitelor forme de energie sunt
numitemaşini (utilaje tehnologice, vehicule etc.)
Produsele tehnice care sunt compuse numai din corpuri
materiale în interacţiune sunt numite produse
Mecanic
mecanice (cutii de viteze neautomate, punţi motoare
etc. )
Existenţa fluxurilor de Produsele tehnice mecanice caracterizate de fluxuri
informaţie electronice energetice (de forţe, de viteze şi de putere), însoţite
de fluxuri de informaţie importante pentru reglare,
Mecatronic
indicare şi/sau comandă şi devin produse
mecatronice (maşina de spălat automată, autovehiculele
moderne, roboţii etc.)
Tab. PRC-T.1.2.3.2 Clasificarea produselor tehnice mecanice tip maşină

Criteriul Tipul Descriere
maşinii
Maşinile care transformă diferite forme de energie
(mecanică, electrică, termică) în energie mecanică cu
Motoare scopul de a genera lucrul mecanic util (de propulsie sau
de procesare tehnologică) sunt numite maşini motoare
Scopul pentru care se (motoare electrice, motoare termice etc.)
foloseşte energia Maşinile care transformă diferite forme de energie
mecanică de la ieşire (mecanică, electrică, termică) în energie mecanică
folosită cu scopul modificării formei, stării,
De lucru
proprietăţilor şi/sau poziţiilor materialelor sau
obiectelor de procesat sunt numite maşini de lucru
(maşini unelte, roboţi etc.)
Maşinile care au şasiul (batiul) fixat la fundaţie sunt
Statice numite maşini statice (maşini unelte, utilaje tehnologice
etc.)
Maşinile care au posibilitatea de deplasare, prin rulare
Posibilitatea de deplasare (cu ajutorul roţilor sau şenilelor) sau prin alunecare (de
Mobile tip sanie) cu scopul transportului (de bunuri sau
(vehicule) persoane) sau pentru efectuarea de lucrări industriale,
agricole şi servicii (automobile, tractoare, robocare
etc.)
Tab. PRC-T.1.2.3.3 Clasificarea produselor tehnice mecanice tip vehicul

vehiculului
Calea de rulare Vehicule ce se deplaseză pe drumuri publice
Rutiere
(automobilele, autoturismele, autocamioanele etc.)
Feroviare Vehicule ce se deplaseză pe şine (locomotive,
Vehicule ce se deplaseză pe apă sau în aer (nave
Navale
fluviale, avioane etc.).
Propulsia Propulsate din Vehicule care sunt antrenate de motoare statice
exterior (fixate la fundaţie)
Vehiculele care se deplasează prin autopropulsare
Autovehicule
(automobilele, tractoarele etc.)
5. Să se definească şi descrie noţiunile de ansamblu, subansamblu şi element constructiv (organ
de maşină
Ansamblele sunt entităţi constructive independente, care respectă structura funcţională a

produsului şi au în componenţă subansamble şi elementele constructive cu forme şi poziţii
determinate şi de tehnologiile de montaj, de întreţinere şi de exploatare. Pentru un produs
complex se pot evidenţia mai multe ansamble, care sunt în interacţiune prin legături permanente
fixe atât între ele (legături interne) cât şi cu mediul adiacent (legături externe). Practic, legăturile
ansamblelor se materializează, de obicei, prin asamblări demontabile.
Subansamblele sunt structuri independente, care nu întodeauna sunt constituite
respectând funcţionalitatea, şi care se evidenţiază printr-un grup compact compus, în configuraţie
minimală, din cel puţin două elemente constructive sau din alte subansamble şi elemente
constructive, în interacţiune permanentă, formate ţinându-se cont, cu precădere, de tehnologiile
de montaj, de întreţinere şi de exploatare.
Elementele (organe) constructive ca păţi componente nedivizabile ale unui produs
mecanic tehnic, ansamblu şi/sau subansamblu, sunt entităţi distincte în interacţiune directă fixă,
permanentă (nedemontabilă sau demontabilă), sau în interacţiune mobilă directă (fără ungere)
sau indirectă (cu ungere).Tipurile acestor legături, din punct de vedere constructiv şi în funcţie de
necesităţile funcţionale, sunt diverse şi sunt tratate în detaliu în cadrul disciplinei de Organe de
maşini.
6. Să se descrie clasificarea subansamblelor şi elementelor constructive ale produselor mecanice.
Clasificarea elementelor şi subansamblelor (organelor) constructive ale produselor mecanice

Tipul
Criteriul elementelor şi Descriere
subansamblelor
Importanţa Principale Sunt poziţionate pe fluxurile energetice principale
în cadrul (vitale)
fluxurilor Sunt poziţionate pe fluxurile energetice auxiliare
Auxiliare
energetice
Tipul Funcţie parţială transmitere a sarcinilor (forţelor şi/sau
De transmitere
funcţiilor momentelor); sunt poziţionate pe fluxurile energetice principale
parţiale sau Funcţii auxiliare, pentru sprijinirea unidirecţională,
auxiliare De rezemare bidirecţională sau tridirecţională a altor elemente constructive
sau sbansamble;
Funcţi parţială de legătură, pentru realizarea asamblărilor de
De legătură
fixare, de obicei, demontabile
De protecţie Funcţie auxiliară de protecţie a omului şi mediului
Domeniul Specifice Elementele constructive sau subansamblele dintr-un produs
de utilizare mecanic sunt specifice când sunt proiectate şi realizate numai
pentru un produs,
Elementele constructive (elemente de asamblare, de cuple
cinematice, curele, lanţuri etc.) sau subansamblele (reductoare
de turaţie, transmisii şurub-piuliţă, variatoare de turaţie,
rulmenţi, cuzineţii, ghidaje etc.) dintr-un produs mecanic sunt
specializate când sunt proiectate şi produse de firme
Specializate specializate consacrate, pentru funcţii generale distincte
aplicabile la mai multe produse. Pentru acestea cu timpul s-au
dezvoltat algoritmi de proiectare consacraţi şi tehnologii
avansate de execuţie şi de montaj, asigurându-se astfel optimul
din punct de vedere funcţional, constructiv, tehnologic şi
economic.
7. Să se definească schema structural-constructivă şi să se descrie procesul divizare a produselor
tehnice mecanice
Pentru analiza şi, mai ales, pentru sinteza structurii constructive a unui produs mecanic se
întocmeşte schema structural-constructivă care este o reprezentare grafică bazată pe
simboluri asocoate ansambleor, subansamblelor şi elementelor constructive în care se
evidenţiază toate legăturile interioare între acestea şi legăturile exterioare cu entităţile
constructive adiacente.
Spre deosebire de schema structural-funcţională, în schema structural-constructivă se pot
identifica, în plus, cuplele pasive, sistemele de lăgăruire, legăturile fixe etc. Reprezentările din
schema structural-constructivă trebuie să permită evidenţierea cu uşurinţă a fluxurilor de mişcare
şi, mai ales, cele de forţe (principale şi auxiliare) interioare.
Divizarea structurilor produselor mecanice
Pornind de la faptul că un subansamblu presupune existenţa a cel puţin două elemente
constructive sau la rândul lui poate fi compus şi din alte subansamble specifice sau specializate,
divizarea ansamblelor complexe în subansamble şi, mai departe, a acestora în alte subansamble
şi elemente constructive, presupune, în funcţie de cazurile concrete, multiple nivele de
subdivizare
8. Să se definească obiectivele principale şi conţinutul listei de cerinţe la formularea temei de
proiectare
Formularea temei de proiectare a unui produs tehnic este precedată de documentarea detaliată şi
analiza critică a realizărilor mondiale în domeniu, privind cerinţele asupra soluţiilor tehnice
posibile şi constrângerile practice existente. În urma acestei analize se întocmeşte lista de
cerinţe cu menţionarea clară a performanţelor la nivel calitativ şi/sau cantitativ, indicând valorile
unor indicatori specifici. În general, în lista de cerinţe se introduc informaţii privind următoarele
caracteristici generale ale produsului: numărul de exemplare;restricţiile geometrice (dimensiunile
de gabarit impuse); cinematice (viteze, acceleraţii, direcţii de mişcare); forţe (de greutate, de
încărcare, direcţii, frecvenţe de aplicare); energia(puteri, randamente); siguranţa (muncii şi
mediului); condiţii de lucru (zgomot, confort, ergonomie); calitatea (fiabilitatea, mentenanţa,
standardele ce trebuie respectate); condiţii de montaj, de exploatare şi de
întreţinere; economice (costurile maxime admise, posibilităţi de reciclare); fabricaţia (procedee
disponibile); mediul de lucru (temperatura, variaţiile de temperatură, altitudinea, tipul
atmosferei) etc.
Obiectivele generale urmărite la proiectarea produselor materiale tehnice sunt: îndeplinirea
funcţiilor principale şi auxiliare; fiabilitatea şi siguranţa în funcţionare; ergonomicitate
mărită; asigură securitatea omului şi a mediului; execuţie simplă şi montare uşoară; asigură
întreţinere eficientă; minimizare costuri; posibilităţi de reciclare etc. Soluţia finală adoptată la
proiectare va fi determinată de obiectivele generale şi restricţiile impuse, care se obţin ca o
consecinţă a cerinţelor şi condiţiilor din lista de cerinţe, ca document care stă la baza dezvoltării
de produs.
Proiectarea propriu-zisă are la bază proceduri algoritmizate care, pornind de la funcţiile şi
obiectivele impuse, caută soluţii principiale (proiectarea principială), funcţionale (proiectarea
funcţională) şi constructive (proiectarea constructivă).
9. Să se enumere şi descrie etapele proiectării principiale şi funcţionale
Scemele etapelor de proiectare
Principala Functionala
În schema principala se prezintă etapele parcurse la proiectarea principială a unui produs.

Pornind de la lista de cerinţe, se întocmeşte structura funcţiilor, ca reprezentând ansamblul
funcţiilor principale şi parţiale în forma lor explicită. Implementarea în practică a funcţiilor
parţiale prin soluţii concrete se face prin intermediul unuia sau mai multor efecte fizico-
tehnice posibile. Prin combinarea diverselor efecte fizico-tehnice posibile se obţin mai
multe variante de soluţionare, care în urma procesului de evaluare tehnico-economică se ruduc
la soluţia de principiu sintetizatabilă într-oschemă bloc principială.
Pornind de la schema bloc principială, se poate extinde structura funcţiilor cu alte subfuncţii
de nivel inferior şi, având la bază efecte fizico-tehnice asociate, se dezvoltă scheme structural-
funcţionale ( Pe de altă parte, se pot întocmi şi alte scheme structural-funcţionale având la bază şi
alte efecte fizico-tehnice (ex. transmiterea puterii prin formă). Selectarea schemei structural-
funcţionale optime pentru anumite condiţii date se face, de asemenea, prin evaluare tehnico-
economică.
10. Să se enumere şi descrie etapele proiectării constructive de ansamblu aelementelor şi
legăturilor specifice şi a elementelor şi legăturilor specializate
Etapele proiectării constructive de ansamblu: a – a elementelor şi legăturilor specifice; b – a
elementelor şi legăturilor specializate
a. b.
Procesul de proiectare a unui element specific, de obicei, începe cu proiectarea formei,care
presupune definirea unei geometrii iniţiale corelatî cu procesele tehnologice ale materialului, de
manufacturare şi de asamblare. Adoptarea materialului şi a caracteristicilor de rezistenă şi
durabilitate este o operaţie complexă care, implică cunoştinţe despre tehnologiile de obţinere şi
prelucrare a materialelor, precum şi tratamentelor termice aplicate acestora.
Forma finală a unui element constructiv se obţine pornind de formele geometrice
funcţionale (impuse de condiţii de funcţionare) completate de forme geometrice
constructive impuse din alte condiţii: de rezistenţă, de montaj, de durabilitate, de siguranţă, de
estetică etc.
Determinarea dimensiunilor unui element constructiv se face cu relaţiile
de dimensionare(uneori, predimensionare), corelate cu modelul de calcul, în care se evidenţiază
parametri geometrici, constructivi, încărcările, diagramele de eforturi, secţiuni şi suprafeţe
critice în care există posibilitatea de scoatere din uz şi cedare.
Realizarea la proiectare a interschimbabilităţii elementelor constructive, implică adoptarea
de forme şi dimensiuni standardizate sau tipizate.
În cazul alegerii unui element sau subansamblu specific, etapele de proiectare sunt diferite din
fig. prin faptul că proiectarea formei şi dimensională sunt, cu precădere, impuse de producător.
În cataloagele produselor, firmele producătoare, de obicei, pe lângă date legate de caracteristici
şi prformanţe, introduc şi informaţii privind modelul de calcul, relaţiile de dimensionare şi/sau
verificare, precum şi despre regimurile de exploatare şi modalităţile de întreţinere.
11. Să se enumere şi descrie etapele proiectării constructive de detaliu şi proiectării tehnologice
Etapele proiectării de detaliu Etapele proiectării tehnologice

Proiectarea de detaliu este partea complementară a procesului de proiectare constructivă de
ansamblu, în care se definitivează forma constructivă şi tehnologică a elementelor componente
prin specificaţii legate de material, tratamentele termice, forma tehnologică, dimensiunile şi
abaterile acestora, calitatea suprafeţelor etc.
Etapele principale ale procesului de proiectare constructivă de detaliu se prezintă în
schema. Rezultatele parcurgerii acestui algoritm se materializează prin documentaţia tehnică a
produsului, în special, a desenelor de execuţie, de montaj, lista de repere etc. Proiectarea formei
tehnologice implică mici modificări ale formei elementului constructiv, fără a se influenţa zonele
critice, cerute de procesele tehnologice de realzare a acestora.
În vederea fabricării produsului, pornind de la documentaţia tehnică, se impune proiectarea
tehnologică, conform algoritmului general din schema care conduce la documentaţia tehnologică
de prelucrare şi de montaj. Pentru întocmirea planelor de operaţii sau a fişelor
tehnologice,inginerul tehnolog trebuie să cunoască utilajele şi instalaţiile de prelucrare,
manipulare şi transfer disponibile. În plus, pentru realizarea unui produs sunt necesare scule,
dispozitive şi dispozitive specifice, pentru care sunt necesare documentaţii specifice.
12. Să se descrie structura sistemelor de inginerie asistată de calculator.
Structura sistemelor de inginerie asistată de calculator
13. Să se enumere şi să se definească caracteristicile fizice ale materialelor precizând şi unităţile

de măsură
Caracteristicile fizice principale

Unitatea de
Caracteristica Simbolul Definiţia Obs.
măsură
Variază cu
temperatura
Masa unităţii de volum a unui corp
Densitatea  kg/m3 şi cu
omogen
compoziţia
chimică
Materialelel
cu greutate
Cantitatea de căldură necesară
atomică mai
Căldura creşterii temperaturii masei de 1 kg J/kg.K,
Cp mare au
specifică cu 1°C. cal/g. oC
călduri
specifice mai
mici
Capacitatea materialelor metalice Independentă
Conductibilitatea W/m.K ,
 de a conduce şi transmite căldura cu de
termică cal/cm.oC
ajutorul electronilor liberi (gaz temperatură
electronic)
Capacitatea materialelor metalice
Dilatarea de a-şi modifica (mări) o -1 Este inversul
α C
termică dimensiunile la variaţia (creşterea) contracţiei
temperaturii.
14. Să se enumere proprietăţile mecanice ale materialelor metalice.
Proprietăţile mecanice ale materialelor metalice elasticitatea, plasticitatea, tenacitatea,

fragilitatea, fluajul, rezistenţa la uzură, duritatea, rezistenţa la rupere, rezistenţa la oboseală,
rezilienţa etc. determină comportarea materialelor metalice la acţiunea solicitărilor mecanice
statice şi dinamice (variabile în timp) de întindere, compresiune, încovoiere, forfecare, răsucire,
penetrare etc.
15. Să se descrie caracteristicile mecanice (parametrii şi zone) şi semnificaţiile acestora asociate

punctelor şi
segmentelor din curba caracteristică ζ- ε (inclusiv unităţile de măsură),
Ipoteze de încercare:
- forţa se aplică static (creşte lent în timp),
- epruveta are forme şi dimensiuni standard.
Parametrii principali:
ζ = F/ S0 [Mpa] – tensiunea normală în secţiunea epruvetei; F [N] – forţa de încărcare; S0 [mm2]
– aria secţiunii iniţială a epruvetei
ε = (Lu – L0)/ L0 .100 [%] – deformaţia (alungirea) specifică a epruvetei; L0 [mm] – lungimea
iniţială a epruvetei; Lu[mm] lungimea epruvetei după solicitarea cu forţa F
E = ζ/ε [MPa] – modulul de elasticitate longitudinală exprimă capacitatea materialului de a se
opune deformaţiilor elastice proprietate numită rigiditate, cuantificabilă prin raportul
forţă/deplasare: F/(Lu – L0) = (ζ S0)/(ε L0) = (S0/L0) E (rigiditatea este direct proporţională
cu modulul de elasticitate); tg α = E
Ar = (Lmax – L0)/ L0 .100 [%] - deformaţia (alungirea) la rupere; Lmax [mm] - lungimea epruvetei
după solicitarea cu forţa Fmax la care apare ruperea
Z = (S0 – Smin)/ S0 .100 [%] - subţierea (gâtuirea) la rupere; Smin [mm2] – aria secţiunii epruvetei
la rupere după solicitarea cu forţa Fmax; acest factor se înlocuieşte frecvent în practică cu
factorul contracţiei transversale (Poisson) ν
Zonele curbei caracteristice:
OA - zona de elasticitate liniară, deformaţiile sunt proporţionale cu tensiunile, ζ = E ε (legea lui
Hooke);
AB - zona de elasticitate neliniară, deformaţiile nu sunt proporţionale cu tensiunile;
BC - zona elesto-plastică, apar mici deformaţii plastice permanente;
CD - zona de curgere, deformaţii plastice permanenete (CC’- palier de curgere);
DE - zona de rupere
Punctele curbei caracteristice:
A - limita de proporţionalitete, ζp;
B - limita de elasticitate, ζe sau R0,01 – limita de elasticitate tehnică, tensiunea la care apare o
deformaţie remanentă de 0,01%) pentru materiale care nu sunt perfect elastice );
C - limita (rezistenţa) de curgere, ζc sau Rp0,2 – limita de curgere tehnică (tensiunea la care apare
o deformaţie/alungire remanentă de 0,2%) pentru materiale care nu au palier de curgere
distinct (fig. PRC-T.2.1.3.1,b);
D - limita (rezistenţa) de rupere, ζr sau Rm, tensiune maximă la care poate apărea ruperea;
E – punctul final de rupere
X – punct curent în zona de curgere cu ordonata, tensiunea ζx şi ordonata, deformaţia εx = εe +
εp (εe – deformaţia elastică, εp – deformaţia plastică, permanentă)
16. Să se descrie semnificaţiile figurilor şi parametrilor din acestea (inclusiv unităţile de măsură)
a. Materiale care au caracteristica din fig.a sunt numite tenace (ductile) şi au capacitate de
deformare plastică ridicată (de ex. oţelurile cu conţinut redus de carbon); materiale care
au caracteristica din fig.b au tenacitate redusă şi ruperea se produce după o deformare
plastică mică (de ex. oţelurile dure); materiale care au caracteristica din fig. c,
numite fragile (casante), sunt lipsite de plasticitate şi ruperea se produce fără deformare
plastică (de ex. fontele albe, oţeluri foarte dure, sticla)
b. Aria de sub curba caracteristică reprezintă măsura energiei de deformare înmagazinată în
material până la rupere; valoarea mărită a acesteia indică tenacitate ridicată şi,
deci, capacitatea mărită de amortizare a solicitărilor cu şoc; tenacitatea se evidenţiază mai
precis prin încercarea dinamică de rezilienţă.
c. În cazul oţelurilor tratabile termic (cu precădere, cele de îmbunătăţire şi cementare) în
urma tratamentelor termice se pot obţine curbe caracteristice diferite.
d. În general, performanţele mecanice statice de volum le oţelurilor se exprimă (în norme
sau standarde) prin valorile parametrilor: ζc sau Rp0,2 (rezistenţa la curgere); ζr sau
Rm (rezistenţa la rupere); Ar (alungirea la rupere, plasticitatea); E (modulul de elasticitate
longitudinal); ν – factorul contracţiei transversal (Poisson)
17. Să se descrie semnificaţiile figurilor şi parametrilor din acestea (inclusiv unităţile de
măsură)
Rupererea la solicitări variabile:a – curba σ-N; b – forma secţiunii de rupere
a. Pentru materiale ductile (curba cu linie întreruptă în fig. a, fără asimptotă orizontală), de
tipul aluminiului, rezistenta la oboseala se determina pentru un numar convenţional de
cicluri N0, numit bază de încercare.
b. În secţiunea de rupere la oboseală se evidenţiază zonă lucioasă, de propagare a fisurii
iniţiale în timp, şi o zonă grăunţoasă care apare după ruperea propiu-zisă ca urmare a ariei
insuficiente de rezistenţă la sarcina de încărcare (fig.b)
18. Să se descrie semnificaţiile figurilor şi parametrilor din acestea (inclusiv unităţile de
măsură)
cheme principiale ale metodelor de determinare a durităţii: a – Brinell 100…450HB; b –
Vickers (10…1900HV); c –Rockwell 25...67 HRC
19. Să se definească şi descrie caracteristicile şi proprietăţile tehnologice ale materialelor
metalice
Proprietăţile tehnologice ale materialelor metalice determină modul de comportare
al materialelor metalice sub acţiunea unor solicitări complexe dezvoltate la procesarea cu diferite
procedee de prelucrare (forjarea, laminarea, sudarea, prelucrarea prin aşchiere etc.)
Deformabilitatea plastică este proprietatea materialelor metalice de a-şi modifica uşor şi
remanent forma şi dimensiunile la volum constant fără a se fisura sub acţiunea solicitărilor
exterioare la rece şi la cald; se caracterizează prin maleabilitate, ductilitate şi/sau forjabilitate.
Turnabilitatea este proprietatea a materialelor metalice de a se putea turna şi solidifica în forme;
se caracterizează prin fluiditate, contracţie şi/sau segregaţie.
Sudabilitatea este proprietatea materialelor metalice de a se îmbina nedemontabil prin încălzire
locală pănă la stare plastică sau topită, cu sau fără adaos de alte ateriale şi cu sau fără presiune
mecanică.
Aşchiabilitatea este capacitatea materialelor metalice de a putea fi prelucrate prin aşchiere, cu
consum căt mai redus de scule şi energie.
Călibilitatea este proprietatea materialelor metalice (în special, a oţelurilor şi fontelor) de a
realiza o duritate minimă pe o adăncime cât mai mare, fiind caracterizată de adâncimea de
pătrundere a călirii.
20. Să se descrie prin exemplificare grupele şi utilizările oţelurilor carbon nealiate de uz general
Oţeluri de costrucţie (SR EN 10025/2005): S185 ; S235;S275; S355
Oţeluri pentru construcţii mecanice (SR EN 10025/2005): E295; E335; E360
21. Să se descrie prin exemplificare grupele şi utilizările oţelurilor carbon nealiate de calitate
Oţeluri nealiate de cementare (carburare) C10; C15; C16 (0,15%C)
C35, C40
(0,40%C)
Oţeluri nealiate C45
de îmbunătăţire (0,45%C)
(calire şi revenire C55
înaltă) (0,55%C)
C60
(o,60%C)
22. Să se descrie prin exemplificare grupele şi utilizările oţelurilor carbon aliate de calitate
Grupa Simbolul
16MnCr5 (0,16%C, aliat
Oţeluri aliate de cu Mn şi 0,5%Cr);
cementare 17CrNi6; 20MnCrS5;
(carburare) 18CrNiMo7;
20NiCrMoS6
25CrMo4 (0,25%C, aliat
cu Cr şi 0,4%Mo);
Oţeluri aliate de
30CrNiMo6; 34CrNiMo8,
îmbunătăţire
41Cr4; 42CrMo4,
42CrMoS4, 51CrV4
23. Să se descrie prin exemplificare grupele şi utilizările oţelurilor carbon aliate special
Grupa Simbolul Utilizare
Oteluri 38Si7; 46Si7;
pentru 56Si7; 60Cr3;
arcuri 51CrV4
(EN10089)
Oţeluri 100Cr6;
pentru 100CrMnSi6-4
rulmenţi
(SR EN 683-
17)
24. Să se definească şi descrie tratamentele termice de recoacere
Recoacerea este tratamentul termic aplicat produselor turnate, sudate, deformate plastic sau
prelucrate mecanic, in vederea stabilirii unei structuri de echilibru, prin corectarea stării de
tensiuni si a structurilor defectuoase.
Tipul
Descriere
recoacerii
De Se aplică produselor turnate, sudate sau deformate plastic la rece pentru
detensionare îndepărtarea (partial sau total) tensiunilor remanente în cazul în care nu este
urmat de un alt tratament termic ce urmareşte modificari structurale. Se
rralizează prin încălzire la 550…6500 C timp 6…8 h,
De Se aplica produselor turnate care prezinta segregatie chimicã pentru a indeparta

omogenizare neomogenitatile chimice. Omogenizarea chimicã se produce prin difuzie şi de
aceea temperatura de încălzire trebuie să se situeze foarte aproape de
temperatura reală solidus: Trec = 0,9· Ts.
De Se aplică cu scopul diminuării ecruisajului ca process intermediar in procesul de
recristalizare deformare plasticã la rece. Răcirea
produselor se face în aer
De Se aplică, cu precădere, pentru otelurile hipereutectoide
normalizare
25. Să se definească şi descrie tratamentele termice de călire
Călirea constă într-o succesiune de operaţii de încălzire cu o viteză (cât mai mare posibil) până la
temperaturi situate peste punctele critice de transformare structurală, menţinere la aceste
temperaturi (o durată corespunzătoare necesară producerii transformărilor structurale) şi o răcire
cu viteză mare (cât mai mare posibilă în condiţiile păstrării integrităţii materialului supus
tratamentului termic).
Călirea simplă se realizează într-un singur mediu de răcire: apa, uleiul, medii sintetice,
săruri topite, metale topite etc. Nu esterecomandată pieselor mari din oţel sau oţelurilor cu un
conţinut mai mare de 0,8 % C, deoarece riscul apariţiei deformaţiilor şi fisurilor este mare.
Călirea întreruptă (în două medii de răcire) se realizează la început într-un mediu cu putere
mare de răcire şi, apoi, într-un mediu cu putere mai mică de răcire. În general, primul mediu
este apa, iar al doilea mediu este uleiul
26. Să se definească şi descrie tratamentele termice de revenire
Structurile călite indiferent de tehnologia adoptata de obicei rămân în afara echilibrului şi se
impune apicarea unui tratament de revenire joasă.
Tipul
Descriere
revenirii
Joasă Se aplică produselor călite volumic sau superficial prin încalzire la 150- 2500 C
urmărindu-se obţinerea martensitei de revenire cu durităţi mari şi mai puţin
tensionată.
Medie Se aplică, cu precădere, oţelurilor pentru arcuri prin încălziri la 250…4000 C,
urmărindu-se obţinerea troostitei de revenire cu proprietati elastice.
Înaltă Se aplică, cu precădere, oţelurilor de îmbunătăţire pentru asigurarea tenacităţii
crescute şi prelucrabilităţii prin aşchiere
Obs. Îmbunătăţirea presupune, călire urmată de revenire înaltă, se aplică oţelurilor de
îmbunătăţire (0,3…0,6)%C nealiate şi aliate.
27. Să se definească şi descrie tratamentele termochimice
Tratamentul termochimic presupune modificări ale compoziţiei chimice şi structurii stratului
superficial prin difuzia (încălzirea în medii active chimic) unor elemente chimice (carbon, azot)
şi tratamentul termic ulterior.
Scop durificarea superficială pentru o bună rezistenţă la contact, uzare, gripare, coroziune,
oboseală, durabilitate, fiabilitate
Carburarea, îmbogăţirea cu carbon a stratului superficial al pieselor din oţel (0,25…0,3%C) prin
încălzire într-o atmosferă gazoasă (băi de săruri) până la 0,8…1%o grosime de 0,5…1,5 mm
Prin călire şi revenire joasă (cementare) se obţine în stratul superficial duritatea de 55…60HRC.
Carbonitrurarea (cianizarea) îmbogăţirea cu carbon şi azot a stratului superficial al pieselor din
oţel (0,25…0,3%C) prin încălzire într-un mediu bogat în C şi N
Nitrurarea, presupune îmbogăţirea cu azot a stratului superficial al pieselor din oţel
(0,25…0,3%C) prin încălzire într-un mediu bogat în azot
28. Să se descrie semnificaţia figurii şi a parametrilor (a, b….n) din acestea (inclusiv unităţile de
măsură)
29. Să se descrie semnificaţiile figurilor:
Formele secţiunilor barelor: a – plină; b – deschisă; c – cu goluri (ţevi)
Formele fibrelor medii ale barelor: d – cotită; e – curbă rigidă; f – curbă flexibilă;
Elemente constructive de tip bară: g – coloană (stâlp) h – tirant; i – grindă; j – bară
30. Să se definească şi descrie tipurile elementelor constructive de tip placă
31. Să se definească şi descrie tipurile reazemelor
Tipuri uzuale de reazeme: a – reazem elastic mobil plan; b – reazem mobil plan; c – reazem fix
Plane Suprfaţa mediană este plană
Forma suprafeţei mediane
Curbe Suprfaţa mediană este spaţială
Membrane Au grosimi mici şi nu preiau forţe transversale
Grosimea Învelitori Au grosimi foarte mici şi nu preiau momente de îcovoiere
Dale Au grosimi mari şi dimensiuni suprafaţă medianăreduse
plan (articulaţie cilindrică) ; d – încastrare plană; e – reazem mobil spaţial; f – reazem fix spaţial
(articulaţie sferică); g – încastrare spaţială
32. Să se definească şi descrie tipurile încărcărilor
Tipurile sarcinilor exterioare (forţe sau momente): a – statică; b – variabilă periodic; c –
variabilă aleatoriu; d – cu şoc;
33. Să se definească şi descrie tipurile eforturilor şi solicitărilor associate
Criteriul Tipul efortului Descriere
Normale (axiale) N, Mx - au direcţia după axa x, normală pe planul de
Poziţia în
secţiune
raport cu planul
Tangenţiale Ty,z, My,z, T, Mî - au direcţia în planul de secţiune,
de secţiune
y-z
Solicitările De N – efort axial de tracţiune compresiune
asociate tracţiune/compresiune
Ty,z – eforturi de forfecare,
De forfecare
– efort de forfecare rezultant
De torsiune Mx – efort axial de torsiune;

My,z – eforturi de încovoiere,
De încovoiere
– efort de încovoiere rezultant
N, Ty,z, Mx,y,z, T, Mî – componentele sarcinilor

Parţiale (componente)
interioare
Completeţea de
- forţa interioară
luare în
considerare Rezultante
- momentul interior
34. Să se definească şi descrie (clasifice) solicitările mecanice

Ipotezele calculelor de rezistenţă:
- continuităţii, conform căreia corpurile se consideră continue făcând
abstracţie de structura sa cristalină;
- izotropiei, conform căreia materialele au aceleaşi proprietăţi după oricare
direcţie, (care trece printr-un anumit punct);
- omogenităţii, corpurile considerându-se omogene, cu aceleaşi proprietăţi;
- micilor deplasări, conform căreia deplasările diferitelor puncte ale corpului
sunt mult mai mici în comparaţie cu dimensiunile sale;
- elasticităţii perfecte, conform căreia corpurile revin la forma iniţială după
încetarea încărcării exterioare;
- dependenţei liniare dintre forţă şi deplasare F= k δ, unde k = constantă
(rigiditate);
- suprapunerii de efecte, conform căreia starea finală de echilibru nu depinde
de ordinea de aplicare a sarcinilor;
- constanţei secţiunii transversale, pentru simplificarea relaţiilor de calcul;
- solicitărilor neglijabie, pentru simplificarea relaţiilor de calcul se omit
solicitările care se dovedesc nesmnificative;
- lui Saint-Venant, conform căruia într-o secţiune depărtată de zona de
încărcare a corpului, solicitarea nu depinde de modul încărcării;
- lui Bernoulli conform căreia o secţiune plană şi normală pe axa elementului
de rezistenţă rămâne plană şi normală şi pe axa sa deformată
35. Să se definească şi descrie solicitarea, parametrii şi relaţiile de calcul de verificare,
dimensionare şi sarcina capabilă (inclusiv unităţile de măsură) asociaţi figurii
Tracţiune, compresiune
Ft,c [N] – forţa de tracţiune, compresiune;
Verificare At,c [mm2] – aria secţiunii barei solicitată la
tracţiune, compresiune;
ζt,c [MPa] – tensiunea de tracţiune, compresiune
maximă;
Dimensionare ζat,c [MPa] – tensiunea admisibilă de tracţiune,
compresiune;
Ft,c cap [N] – forţa de tracţiune, compresiune
Sarcina
capabilă;
capabilă
Forfecarea (tăierea) pură
Verificare Ff [N] – forţa de forfecare;
Af [mm2] – aria secţiunii de forfecare;
ηf [MPa] – tensiunea de forfecare maximă;
Dimensionare ηaf [MPa] – tensiunea admisibilă de forfecare;
Ff cap [N] – forţa de forfecare capabilă

Sarcina
capabilă
Torsiunea (răsucirea)
Verificare Mt [Nmm] – momentul de torsiune (răsucire);

Wp [mm3] – modulul de rezistenţă polar;
, pentru secţiune circulară;

Dimensionare
ηt max [MPa] – tensiunea de torsiune maximă;
ηat [MPa] – tensiunea admisibilă de torsiune;
Sarcina Mt cap [Nmm] – momentul de torsiune capabil
capabilă

Încovoierea
Mî max [Nmm] – momentul de încovoierre maxim;
Verificare , Fî [N] – forţa de încovoierre;
Wz [mm3] – modulul de rezistenţă axial;
, pentru secţiune dreptunghiulară;

Dimensionare
,
ζî max [MPa] – tensiunea de încovoiere maximă,
din relaţia lui Navier;
η max [MPa] – tensiunea de forfecare maximă, din
relaţia lui Juravski;
A = b h [mm2] – aria secţiunii barei;
Sarcina ζaî [MPa] – tensiunea admisibilă de încovoiere;
capabilă Mî cap [MPa] – momentul de încovoiere capabil
39. Să se definească şi descrie (clasifice) solicitările compuse

Solicitările compuse sunt determinate de două sau mai multe tensiuni.
Dacă tensiunile au aceeaşi direcţie, tensiunea rezultantă se
De aceeaşi calculează ca suma algebrică a tensiunilor componente,
natură (ζ sau η) ,
cu direcţii
paralele Solicitări posibile: axială excentrică, încovoiere oblică,
(monoaxiale) axială (întindere sau compresiune) şi încovoiere; forfecare
cu răsucire
Tipul De natură În acest caz se impune determinarea unei tensiuni
tensiunilor diferită (ζ şi η) echivalente care apare într-un element imaginar (virtual)
participante cu direcţii supus la întindere, din acelaşi material, şi care produce
diferite o stare de solicitare tot atât de periculoasă ca şi cea biaxială
(biaxiale sau sau triaxială din elementul dat.
triaxiale) Tensiunea echivalentă monoaxială se determină, pe baza
unor criterii de echivalare numite teorii de rezistenţă şi se
compară cu tensiuni admisibile bazate pe tensiuni
monoaxiale limită, uşor de determinat
experimental. Solicitări compuse posibile: încovoiere şi
răsucire, tracţiune, încovoiere şi răsucire
40. Să se descrie compunerea solicitărilor (teorii de rezistenţă)

Nr. Ipoteza de
Relaţia de echivalare Descriere
teoriei echivalare
S-a confirmat experimental în
Tensiunea cazul ruperii materialelor fragile
1 normală solicitate la tracţiune; în cazul
maximă stărilor compuse de tensiuni
conduce la supradimensionări
Deformaţiei
Se recomandă pentru materiale
2 liniare
fragile
maxime
S-a verificat experimental pentru

Tensiunii
materialele tenace la solicitările
3 tangenţiale
de întindere biaxială şi stările de
maxime
tensiune biaxiale mixte;
Energiei de
4 -
deformaţie
S-a verificat experimental pentru
materialele tenace şi corespunde
Energiei de mai bine cu realitatea decât toate
deformaţie celelalte teorii; această teorie şi
6
modificatoare cea a tensiunilor tangenţiale
de formă maxime au o largă utilizare
deoarece conduc la diferenţe
foarte mici.

Modelul de calcul la strivire a suprafeţelor conforme plane: a – schema generală; b – parametri
de calcul
Ipoteze de calcul:
- presiunea pe suprafaţa de contact se consideră uniform distribuită;
- forţa se aplică perpendicular pe planul de contact
Condiţia de echilibru pe direcţia forţei exterioare:
,
unde, Fs este forţa exterioară, p - presiunea pe suprafaţa de contact, As – aria suprafeţei de

contact
Relaţii de calcul:
- de verificare,
,
- de dimensionare,
- sarcina capabilă,
unde, ζas = min(ζas1, ζas2) cu ζas1 şi ζas2 tensiunile admisibile la strivire ale materialelor
corpurilor 1 şi respectiv, 2.
42. Să se definească tensiunile admisibile, coeficienţii de siguranţă precum şi să se descrie
condiţiile de rezistenţă pentru evitarea deteriorărilor sau cedărilor
Tensiuni admisibile
Deteriorarea prin depăşirea limitei de curgere
;
Deteriorarea prin depăşirea limitei de rupere
43. Să se definească şi descrie noţiunile de deformaţie şi deplasare.

Deformaţiile reprezintă modificarea distanţei dintre puncte sau secţiuni (deformaţii
liniare), respectiv unghiuri dintre secţiuni (deformaţii unghiulare sau lunecări).
Deplasarea sau săgeata (liniară sau unghiulară) reprezintă modificarea poziţiei unui
punct sau a unei secţiuni a corpului; deplasările ca şi consecinţă a deformării
(modificării formei) corpului pot fi: elastice (dispar după anularea sarcinii), elasto-
plastice sau plastice.
44. Să se definească şi descrie deformaţiile (deplasările) parametrii şi relaţiile de calcul de verify
TRACTIUNE COMPRESIUNE
Ft,c [N] – forţa de tracţiune, compresiune;
Verificare At,c [mm2] – aria secţiunii barei solicitată la
tracţiune, compresiune;
ut,c [mm] – deplasarea (săgeta) axială;
uat,c [MPa] – deplasarea (săgeta) axială
Dimensionare admisibilă la tracţiune, compresiune;
Ft,c cap [N] – forţa de tracţiune, compresiune
capabilă din considerente de rigiditate;
E [MPa] – modulul de elasticitate longitudinal al
Sarcina materialului;
capabilă EAt,c [N] – modulul de rigiditate la tracţiune,
compresiune
45. Să se definească şi descrie deformaţiile (deplasările) parametrii şi relaţiile de calcul de

verificare, dimensionare şi sarcina capabilă (inclusiv unităţile de măsură) asociaţi figurii
Forfecarea (tăierea) pură
Ff [N] – forţa de forfecare;

Verificare Af [mm2] – aria secţiunii de forfecare;
w [mm] – deplasarea (săgeta) de forfecare;
waf [mm] – deplasarea (săgeta) de forfecare
admisibilă;
γ [0, rad] – rotirea la forfecare
Ff cap [N] – forţa de forfecare capabilă din
Dimensionare considerente de rigiditate
G [MPa] – modulul de elasticitate transversal al
materialului;
Sarcina GAf [N] – modulul de rigiditate la forfecare
capabilă
Torsiunea (răsucirea)
l [mm] – lungimea barei;
Verificare Mt [Nmm] – momentul de torsiune (răsucire);
Ip [mm4] – momentul de inerţie polar;

Dimensionare
θ [0, rad] – deplasarea unghiulară (rotirea);
θa [0, rad] – deplasarea unghiulară (rotirea) admisibilă;
Sarcina G [MPa] – modulul de elasticitate transversal al
capabilă materialului;
GIp [Nmm2] – modulul de rigiditate la torsiune
Încovoierea
l [mm] – lungimea barei;
, v [mm] – deplasarea (săgeta) la încovoiere;
θ [o] – rotirea la încovoiere;
Verificare va [mm] – deplasarea (săgeta) la încovoiere admisibilă;
θa [o] – rotirea la încovoiere admisibilă;
, Fî [N] – forţa de încovoiere;
Iz [mm4] – momentul de inerţie axial;
[mm4] – momentul de inerţie axial necesar din
condiţia deplasării, respectiv, rotirii impuse
Dimensionare ζaî [MPa] – tensiunea admisibilă de încovoiere
[N] – forţa capabilă din condiţia deplasării,
respecti, rotirii impuse;
E [MPa] – modulul de elasticitate longitudinal al
materialului;
Sarcina EIz [Nmm2] – modulul de rigiditate la încovoiere
capabilă
48. Să se definească şi descrie îmbinarea sudată, procedeul de sudare, domeniul de utilizare şi

avantajele şi dezavantajele acestora.
Forme Consecinţe Apariţie Cauze Manifestare Evitare
Sudarea este procedeul tehnologic prin care se obţine o legătură nedemontabilă între două
sau mai multe piese cu aceleaşi structuri sau apropiate, ale căror suprafeţe îmbinate au fost
aduse , prin încălzire locală, în stare lichidă sau plastică.
Îmbinările sudate sunt îmbinări nedemontabile, realizate prin forţe de coeziune
intermoleculară a materialelor pieselor îmbinate, procesate prin încălzire locală până la starea
plastică sau lichidă (de topire), cu sau fără material de adaos şi/ cu sau fără aplicarea unei forţe
exterioare de apăsare.
49. Precizaţi scopul şi parametrii (inclusiv unitătile de masură) relaţiei,
Formele marginilor sudurilor cap la cap (pe o parte sau pe Formele secţiunilor
ambele părţi): a – înclinată (K); b– în V; c – în J d – în U sudurilor: d – dreaptă; e –
convexă; f – concavă
Suduri de colţ în Forma cordonului de
T: g, h – Suduri de colţ prin suprapunere: j – bifrontală; k – sudură: o – continuă
bilaterale; i – bilaterală; l –combinată; m – cu eclise; n – în ; p – întreruptă
unilaterală găuri; – în decupaje simetric; e –
întrerupte alternativ
51. Să se descrie proprietatea principală, materialele şi tehnologiile îmbinărilor sudate
Sudabilitatea este proprietatea metalelor de a putea fi sudate pentru a forma legături
intermoleculare puternice. Pentru oţel sudabilitatea este determinată de procentul de carbon
(foarte bună pentru C < 0,25%)
Sudarea prin topire este procedeul tehnologic de sudare prin care piesele sudate se încălzesc
local, până la topire şi, în majoritatea cazurilor se introduce adaus de material. Încălzirea locală
se poate obţine prin arderea unui gaz (acetilenă, gaz metan etc.) în amestec cu oxigenul sau prin
intermediul unui arc electric format intre electrod şi piesă căldura degajată topind atât marginile
pieselor cât şi electrodul
Sudarea prin presiune este procedeul tehnologic de sudare, fără adaus de material, prin care
piesele asamblate se încălzesc numai până la plasticizare. Dintre metodele moderne de sudare
prin presiune care generează concentrări puternice de energie se evidenţiază: sudarea cu jet de
plasmă, sudarea cu laser (cu fascicul de electroni), sudarea prin presare la rece.
52. Să se descrie formele, consecinţele, cauzele, apariţia, manifestarea şi evitarea comportărilor

necorespunzătoare sau scoaterii din uz a îmbinărilor sudate
Forme şi cauze de comportare necorespunzătoare sau de scoatere din uz
Ruperea
apare în
Întreruperea Evitarea
Ruperea la Scoaterea zona Suprasarcini accidentale
transmiterii apariţiei
suprasarcini din uz secţiunii cu şi/sau cu şoc
sarcinii suprasarcinilor
aria
minimă
Limitarea prin
Ruperea
calcul a
apare
tensiunilor de
frecvent
oboseală la
în zonele
Întreruperea valori
Ruperea la Scoaterea în care Solicitările variabile şi
transmiterii admisibile;
oboseală din uz există concentratorul de tensiune
sarcinii măsuri
defecte
constructive
structurale
de diminuarea
sau
a cauzelor
incluziuni
53. Să se definească şi descrie, ipotezele de calcul, tensiunile şi condiţia de rezistenţă a

cordonului de sudură încărcat ca mai jos
Modele de calcul a tensiunilor din cordonul de sudură pentru cazul solicitărilor compuse
Ipoteze de calcul:
- deoarece determinarea solicitărilor şi stărilor de tensiuni din piesele sudate şi, mai
ales, din cordoanele de sudură sunt probleme complexe , calculul de rezistenţă este un
calcul convenţional
- sudura se proiectează în aşa fel încât rezistenţa cordonului să fie egală cu cea a
materialului de bază; în cazul îmbinării pieselor din materiale diferite se adoptă
rezistenţa sudurii egală cu a materialului mai moale
- deoarece cordonul de sudură este o structură cu o dimensiune (lungimea) mult mai
mare decât celelalte două care descriu secţiune transversală, într-un punct din planul
longitudinal (secţiunea critică), se evidenţiază următoarele tensiuni: ζl – tensiunea
normală longitudinală (perpendiculară pe planul transversal); ζt – tensiunea normală
transversală (perpendiculară pe planul longitudinal); ηfl – tensiunea de forfecare
longitudinală (din planul longitudinal); ηft – tensiunea de forfecare transversală (din
planul transversal); pentru calcule se neglijează tensiunea normală longitudinală, ζl
Condiţia de rezistenţă a cordonului de sudură:
- Conform teoriei de rezistenţă a IV-a,
unde ζats = min(ζr1, ζr2)/c cu ζr1,2 – tensiunile de rupere ale materialelor îmbinate,
c = 1,25…2, factorul de siguranţă; tensiunile (ζt, ηl, ηt) în cordonul de sudură se
determină separat pentru solicitările simple la care este solicitat în raport cu aria
secţiunii critice longitudinale.
- În practica de proiectare se foloseşte frecvent relaţia,
54. Să se definească şi descrie, ipotezele de calcul, tensiunile şi condiţia de rezistenţă a
cordonului de sudurăcap la cap încărcat ca mai jos
Model de calcul a sudurilor cap la cap
Ipoteze de calcul:
- acţiunea forţei longitudinale N determină în cordonul de sudură tensiuni normale de
tracţiune transversale, ζtN;
- acţiunea forţei transversale T determină în cordonul de sudură tensiuni de forfecare
longitudinale, ηlT;
- Acţiunea momentului de încovoiere, Mî, determină în cordonul de sudură
tensiuni normale de tracţiune/compresiune transversale, ζtMî cu maximul
ζîs max;
- secţiunea critică se consideră dreptunghiulară cu lungimea lcs = l-2a (nu
se iau în considerare porţiunile de cap unde cordonul de sudură este
incomplet) şi lăţimea, a s (nu se ia în considerare concavitatea).
Condiţia de rezistenţă a sudurii,
unde,
, tensiunea de tracţiune datorită forţei longitudinale N;
, tensiunea de forfecare datorită forţei transversal T;
, tensiunea maximă de tracţiune datorită
momentului de încovoiere Mî; lcs = l-2a – lungimea de calcul a sudurii
55. Să se definească şi descrie ştifturile, bolţurile, asamblările cu ştifturi, asamblările cu bolţuri,

domeniile de utilizare, materialele pentru acestea şi avantajele şi dezavantajele acestora.
Ştifturile sunt elemente de asamblare demontabile, cu forma cilindrică sau conică

care poziţionează relativ două sau mai multe elemente precum şi transmit sarcini
reduse prin formă
Bolţurile sunt ştifturi cilindrice de dimensiuni mai mari folosite ca elemente de
legătură în articulaţii.
AVANTAJE:
- simplitatea realizarii;
- precizia imbinarii;
- cost scăzut;
- rapiditatea montarii demontarii;
- gabarit redus
DEZAVANTAJE
- intoduc concentratori de tensiuni în zona canalelor
- transmit sarcini reduse
Tipuri de ştifturi: a – cilindric plin neted; b –cilindric tubular; c – cilindric crestat pe întreaga
lungime; d,e – cilindrice crestate pe porţiuni; f – cilindric striat; g – conic neted; h – conic cu
cep filetat pentru demontare; i – conic cu un capat spintecat; j – conic crestat pe întreaga
lungime; k – combinat şi crestat pe porţiunea conică; l – combinate şi crestate pe porţiunile
conice de la capete
Tipuri de bolţuri: m – fără cap şi fără gaură pentru şplint; n – cu canale pentru inele elastice; o –
fără cap şi găuri pentru şplint; p – cu cap mic şi gaură pentru şplint; r – cu cap mic şi canal
pentru inel elastic; s – cu cap mare şi gaură pentru şplint; t – cu cap şi cep filetat; u – cu cap cu
nas şi gaură pentru şplint; v – cu cap îndoit; w – dublu cu cep filetat; x – cu mâner
Distribuţia presiunilor în plan circumferenţial: y – uniform pentru ştiftul neted; z – neuniform cu
vârfuri pmax care asigură împotriva desasamblării
necorespunzătoare sau scoaterii din uz a asamblărilor cu ştifturi şi bolţuri
Rupera tijei Ruperea apare în Suprasarcnii Întreruperea Evitarea
Scoaterea din
la zona secţiunii de accidentale transmiterii apariţiei
uz
suprasarcini forfecare şi/sau cu şoc sarcinii suprasarcinilor
Limitarea prin
calcul a
Demontare În zonele de Depăşirea Deformarea tensiunilor de
Deteriorarea
anevoioasă şi contact cu rezistenţei la plastică a strivire în
suprafeţelor
imposibilitatea suprafeţele strivire a suprafeţelor zonele de
active
de remontare pieselor materialului în contact contact la
valori
admisibile
58. Să se descrie semnificaţiile figurilor şi principalelor elemente din acestea:
Asamblări cu ştift: a – de poziţionare a corpului unui lagăr; b – pentru agăţarea
arcurilor de tracţiune; c – de asamblare a manivelelor;
d – conic de poziţionarea a flanşelor; e – conic de poziţionare şi cu cep filetat pentru
desasamblare; f – conic cu crestătură pentru asamblare arbore-butuc transversală;
g – cilindric cu crestătură pentru asamblare arbore-butuc longitudinală; h – filetat cu cep pentru
fixarea butucului pe arbore; i – cilindric cu pentru asamblare arbore-butuc înclinată; j – cilindric
de siguranţă în componenţa unui cuplaj
Asamblări cu bolţuri: l – furcă-tirant; m – cuplaj elastic; n – bielă-piston
59. Să se definească şi descrie filetul, asamblarea filetată, asamblarea cu şuruburi, domeniile de
utilizare şi avantajele şi dezavantajele acestora.
Filetul se prezintă sub forma unor spire (proeminenţe) elicoidale dispuse uniform pe o suprafaţă
cilindrică, conică sau de alt tip la exterior sau la interior.
Asamblările filetate sunt legăturile directe realizate prin contactul direct dintre
filetele conjugate interior-exterior (şurub-piuliţă).
Asamblările prin şuruburi sunt asamblări demontabile care poziţionează două sau mai multe
elemente prin intermediul uneia sau mai multor asamblări filetate (şurub-piuliţă).
Domenii principale de utilizare: construcţia de maşini, utilaje, instalaţii tehnologice, construcţii
etc.
Avantaje* Dezavantaje*
- forţe de strângere mari; - filetul, prin forma sa este un puternic
- uşor de montat şi de demontat cu forţe concentrator de tensiuni;
exterioare mici; - necesită asigurare suplimentară împotriva
- sigure în exploatare; autodesfacerii, mai ales în cazul
- ieftine deoarece se execută în întreprinderi solicitărilor dinamice
specializate, în producţie de masă;
- sunt interschimbabile, fiind
interschimbabile la scară internaţională;
- asigură condiţia de autofixare, în condiţii
statice.
Asamblări cu şurub: a – în gaură filetată străpunsă; b – şi piuliţă; c –în gaură filetată
înfundată; d – de tip prezon cu piuliţă şi contrapiuliţă
Particularităţi de generare a filetului: e – vedere de ansamblu a procesului de generare ; f –

variaţia unghiului de înclinare a spirei filetului cu diametrul;g – direcţia elicei (dreapta,
stânga); h – filete multielice (cu două începuturi)
61. Să se descrie materialele, codificarea acestora şi tehnologiile de obţinerea a filetelor
şuruburilor şi piuliţelor
Oţelurile (S235, E285, C35, C45, 40Cr10, 33MoCr11, 13CrNi30 etc.) pentru şuruburi şi
piuliţe de fixare standardizate sunt împărţite în grupe de caracteristici mecanice, fiecare grupă
fiind asociată unor materiale cu caracteristici apropriate. Simbolurile grupelor de caracteristici
mecanice uzuale pentru şuruburi sunt: 3.6, 4.6, 4.8, 5.6, 5.8, 6.8, 8.8, 10.9,
12.9; semnificaţie: primul număr x 100 = rezistenţa la rupere minimă (ζrmin) în
MPa şi primul număr x numărul al doilea x 10 = limita la curgere convenţională (ζ02) în
MPa (ex. pentru grupa 6.8, ζr min = 6 x 100 = 600 MPa, ζ02 = 6 x 8 x 10 = 480 MPa) ;
Simbolurile grupelor de caracteristici mecanice uzuale pentru piuliţe sunt: 4, 5, 6, 8, 10,
12; semnificaţie: primul numărul x 100 = rezistenţa la rupere minimă (ζr min) în MPa (ex.
pentru grupa 8, ζr min = 8 x 100 = 800 MPa);
Tehnologia de execuţie a filetelor se face în funcţie de seria de fabricaţie: în cazul unicatelor şi
seriilor mici se recomandă filetarea cu filiera pentru şurub şi cu tarodul pentru piuliţă sau prin
strunjire cu cuţite de filetat; în cazul seriilor de fabricaţie mari filetarea se face pe strung cu
scule speciale (cuţit pieptene sau disc) pe maşini automate sau prin deformare plastică prin
rulare (se păstrează continuitatea fibrelor materialului).
necorespunzătoare sau scoaterii din uz a şuruburilor şi filetelor şuruburilor şi piuliţelor
Evitarea
apariţiei
suprasarcinilor
Ruperea apare în
Rupera tijei Suprasarcnii Întreruperea şi/sau montarea
Scoaterea din zona secţiunii cu
şurubului la accidentale transmiterii cu prestrângere
uz aria minimă (fig.
suprasarcini şi/sau cu şoc sarcinii ca în cazul
AFS-T.6.2,a,b)
funcţionării să
nu apară jocuri
şi deci şocuri
Ruperea (fig.
Solicitările
AFS-T.6.1,e; Limitarea prin
variabile şi
AFS-T.6.2,b) calcul a
concentratorul
apare frecvent tensiunilor de
de tensiune de
(aprox. 65%,) în oboseală la
la baza
Rupera tijei zona primei Întreruperea valori
Scoaterea din dintelui (fig.
şurubului la spire a piuliţei în transmiterii admisibile;
uz AFS-T.6.2,c;
oboseală contact cu spira sarcinii măsuri
tensiunile în
ca urmare a constructive de
zona
încărcării diminuarea a
interioară a
maxime (aprox cauzelor
filetului sunt
30%F, fig. AFS-
maxime)
T.6.1,a,b)
Deformarea
Limitarea prin
plastică a
Depăşirea calcul a
În zona de flancurilor
Deteriorarea Demontare rezistenţei la tensiunilor de
contact a filetului şi
filetului anevoioasă şi strivire a strivire în
flancului filetului modificarea
şurubului imposibilitatea materialului zonele spirelor
piuliţei şi pasului
sau piuliţei de remontare piuliţei sau în contact la
şurubului acestuia în
şurubului valori
zona
admisibile
strânsă
Solicitări şi cedări ale asamblărilor filetate: a – zone (secţiuni) critice; b – distribuţia sarcinii pe
spirele piuliţei; a – variaţiile tensiunilor din tija şurubului; b– forma secţiunii în cazul ruperii la
suprasarcini
Parametrii geometrici ai filetelor de fixare şi etanşare: a – cilindric; b – conic; c – conic
perpendicular pe axa şurubului; d – conic perpendicular pe generatoare
Parametri geometrici principali:
- diametrul nominal al filetului, d este diametrul exterior al filetului şurubului;
- diametrul exterior al filetului piuliţei, D;
- diametrul mediu al filetului şurubului şi piuliţei, d2 = D2 (diametrul cilindrului pe a
cărei generatoare grosimile plinului şi golului sunt egale)
- diametrul interior al filetului şurubului, respectiv piuliţei, d1, D2;
- pasul filetului, p (distanţa dintre punctele omologe a două spire consecutive);
- înălţimea profilului generator al filetului, H;
- înălţimea efectivă a profilului filetului, H1;
- înălţimea utilă a profilului filetului, H2 (înălţimea profilului în contact dintre spirele
filetului şurubului şi piuliţei;
- unghiul profilului filetului, α (α = 60o, pentru filete metrice cu d în mm; α = 55o,
pentru filete Whitworth cu d în ţoli);
- unghiul de înclinare a spirei filetului, β; este variabil, dependent de cilindrul pe care se
consideră ; în calcule se consideră unghiul de înclinare corespunzător diametrului mediu,
d2
65. Să se descrie semnificaţiile figurilor şi principalele specificităţi ale acestora:

Forme constructive ale capului şurubului: a – hexagonal; b – hexagonal cu prag intermediar; c –
hexagonal cu guler; d – pătrat; e – cilindric cu locaş hexagonal interior; f – cap cilindric cu
crestătură; g – semirotund cu crestătură; h – semiînecat cu crestătură; i – înecat cu locaş în
cruce; j – bombat şi pătrat antirotire ; k– bombat şi nas antirotire; l – înecat cu crestătură; m –
fără cap cu crestătură; n – fără cap locaş hexagonal interior; o– inel (ochi); p – cilindric
striat; r – ciocan (în T);s – cârlig pentru fundaţie; t – spintecat pentru fundaţie; u – inelar
- capul hexagonal (fig.,a,b,c) asigură cel mai redus spaţiu de manevrare la
montare/demontare cu cheia fixă;
- capul pătrat (fig.,d) asigură suprafaţa de contact cu cheia de montare/demontare mai
mare şi are durabilitate ridicată la montări/demontări repetate;
- capul hexagonal cu prag intermediar (fig,b) asigură un concentrator de tensiune redus;
- capul hexagonal cu guler (fig. ,c) se foloseşte pentru asamblarea pieselor din materiale
moi (lemn, aluminiu etc.) pentru reducerea presiunii de contact pe suprafaţa de aşezare;
- capul cu locaş hexagonal interior (fig. ,e) este utilizat pentru forţe de strângere
mari iar capul cu locaş în cruce sau cu crestătură (fig.f,g,h,i,l,m,n) pentru şurubelniţă sunt
utilizate pentru forţe de strângere reduse;
- capul cu pătrat sau nas antirotire deformează materialul (de obicei, lemn) pieselor şi
împiedică rotirea odată cu strângerea piuliţei;
- formele din fig. ,o,p,r se folosesc în construcţia dispozitivelor tehnologice;
- formele din fig. ,s,t se folosesc pentru fixarea la fundaţie prin îngropare în beton;
- capul cilindric striat (fig.p) este utilizat pentru strângere cu forţe reduse cu mâna;
Forme constructive ale tijei şurubului: a – filetată pe toată lungimea; b,c – filetată numai pe o
porţiune; d – cu porţiune de păsuire; e, f – subţiată cu porţiuni de ghidare; g – subţiată cu
alezaj
Şuruburi speciale: h – pentru asamblarea tablelor; i – autofiletante; j – autoburgiere; k –
holşurub; l – cu garnituri elicoidale (Heli Coil)
Forme constructive de piuliţe: a – hexagonală obişnuită (forma A); b – hexagonală obişnuită
(forma B); c – hexagonală cu guler; d,e – crenelată; f – pătrată; g – rotundă cu caneluri; h –
rotundă cu găuri radiale; i – rotundă cu găuri radiale j – pentru canale T; k – hexagonală cu
suprafaţă de aşezare sferică; l, m – înfundată; n – striată; o – future
Soluţii constructive de siguranţă şi centrare a asamblărilor cu joc solicitate transversal: a – stare
funcţională necorespunzătoare; b – inele de centrare; c– cu tronson de centrare; d – cu prag de
centrare
oluţii constructive de uniformizare a repartizării forţei exterioare pe spirele în contact: f– piuliţă
elastică comprimată; f – piuliţă elastică întinsă
Efectele micşorării rigidităţii şuruburilor asupra comportării asamblărilor şu şuruburi solicitate
axial pretensionate: g – caracteristica şi variaţia pulsatorie a forţei exterioare; g – caracteristica
asamblării
Soluţii constructive de asigurare împotriva autodesfacerii prin mărirea forţelor de frecare : a –
cu contrapiuliţă; b – cu piuliţă elastică masivă; c – cu contrapiuliţă elastică lamelară; d – cu
contrapiuliţă elastică ambutisată; e – cu contrapiuliţă conică elastică; f – ci inserţii elastice; g –
piuliţă elastică din tablă; h – piuliţă secţionată
Soluţii constructive de asigurare împotriva autodesfacerii prin mărirea forţelor de frecare cu
şaibe elastice : i – plană dinţată la exterior; j – plană dinţată la interior; k – conică cu dinţi
exteriori; l – Grower
Soluţii constructive de asigurare împotriva autodesfacerii prin elemente suplimentare: a – prin
cui spintecat (şplint); b – ştift deformat în piuliţă crenelată; c – placă profilată pe întreg
conturul; d – placă profilată pe semicontur; e – şaibă cu două aripioare; f – şaibă de siguranţă
pentru piuliţele cu caneluri ale rulmenţilor
Soluţii constructive de asigurare împotriva autodesfacerii prin deformare plastică sau sudură: g
– deformare plastica; h – sudură şurub de piuliţă;
71. Să se definească şi descrie structura, funcţiile şi domeniile de utilizarea a elementelor

elastice.
Arcurile sunt elemente de maşini care, datorită formei şi proprietăţilor elastice ale
materialelor, înmagazinează lucrul mecanic al forţelor exterioare, la deformare, şi îl restituie,
cvasitotal sau parţial, în perioada de revenire la forma initial
Structurile arcurilor: a – monocomponent distinct [Rădulescu, 1981]; b –
multicomponent distinct [Boiangiu, 1967], c – monocomponent integrat
[Roloff/Matek, 2008]
Funcţii Domenii de utilizare
Exercitarea de
Supape de siguranţă, cuplaje elastice de siguranţă,
forţe permanente
Amortizarea (disiparea
Suspensiile autovehiculelor, tampoane, cuplaje elastice, cârlige
energiei) şocurilor şi
de macara, prese, fundaţii de maşini, sisteme de legătură etc.
vibraţiilor
Acumularea de
energie mecanică care Ceasornice, mecanisme acţionate mecanic, sisteme hidraulice
urmează să fie redată sau pneumatice
instantaneu sau treptat
Limitarea valorilor
Ştanţe şi matriţe, cuplaje de siguranţă
maxime ale forţelor
Reglarea parametrilor
Supape de reglare,
funcţionali ai unor dispozitive
Măsurarea forţelor şi Chei dinamometre, cântare, aparate de măsură, standuri de
momentelor încercare
Modificarea frecvenţelor
proprii a unor elemente sau Suspensii, cuplaje elastice
sisteme mecanice
72. Să se descrie clasificarea elementelor elastice bazat pe semnificaţiile şi specificităţile

figurilor:
Tipuri de arcuri: a – elicoidale cilindrice de tracţiune; b, c – elicoidale cilindrice de
compresiune; d, e – elicoidale conice de compresiune; f, g – elicoidale parabolice de
compresiune; h –disc; i –bară de torsiune; j – elicoidale de torsiune; k – spirale plan; l –
foi; m - diafragmă; n –tub gofrat; o –membrană ondulată; p – inelare; q –bloc din cauciuc; r –
pernă de aer
73. Să se descrie materialele, codificarea acestora şi tehnologiile de obţinerea a elementelor

elastic
Grupa Fluxuri
Mărci uzuale şi semifabricate Tipul arcului
materialului tehnologice
Oţelurile carbon de calitate cu

conţinut ridicat de C (0,4…1,25):
C55A, C65A, C75A, C85A (v. fer. ARC- Înfăşurare la rece →
Elicoidale
M.1); sârmă circulară patentată (călire detensionare (revenire)
pentru creşterea rezistenţei), mărcile
RR, RM, RS (STAS 893, fer. ARC-M.1).
Oţeluri
pentru Oţeluri carbon aliate (SR EN 10089): Călire şi revenire →
Elicoidale,
arcuri 51Si17A, 50VCr11A, 56Si15A, înfăşurare (d < 8…10
lamelare,
56Si17A; sârmă trasă (STAS 892), oţel mm) sau formare la rece
în foi, disc,
lat pentru foi de arcuri (SR EN 10092- → detensionare;
inelare
2), bare din oţel cojit pentru arcuri de
înfăşurare (d > 8…10 mm
supape ( STAS 8371-80), benzi din oţel Lamelare,
) sau formare la cald →
(DIN 17222) laminate la rece spiral plane
călire-revenire
Alame (Cu70, Cu 72, Ni6, Al1,5), Arcuri cu

Materiale Formare → tratament
bronzuri (Cr0,6-0,85; Be2, Cu97,5); proprietăţi
neferoase termic
sârmă, benzi anticorosive
Materiale Cauciuc (natural sau sintetic), plută, Vulcanizare (pentru Tampoane,
nemetalice materiale plastice cauciuc) amortizoare
Obs. Pentru creşterea rezistenţei la oboseală a arcurilor din oţel se poate face sablare cu jet de
alice (fontă, oţel) care conduce la ecruisarea stratului superficial; protecţia anticorosivă se
poate face prin, brunare, acoperire galvanică sau vopsire

necorespunzătoare sau scoaterii din uz a elementelor elastic
Apariţ
Forme Cauze Consecinţe Manifestare Evitare
ie
Limitarea
tensiunilor
maxime
Depăşirea
Întreruperea statice sau de
rezistenţei
Cu precădere, la legăturii în oboseală la
statice sau
Ruperea arcurile încărcate cu Scoaterea din uz sistemul în valori
de oboseală
sarcini variabile care este admisibile;
a
montat evitarea
materialului
suprasarcinil
or de
funcţionare
Mişcări cu
Pierderea în
neuniformită
Comportar timp a
Comportare ţi ale Limitarea
e fără Cu precădere, la proprietăţil
necorespunzătoa sistemului timpului de
acumulare arcurile din cauciuc or elastice
re care funcţionare
de energie ale
integrează
materialului
arcul
75. Să se descrie semnificaţiile figurilor şi parametrilor din acestea (inclusiv unităţile de măsură);
să se definească şi descrie noţiunile caracteristică, rigiditate, coeficient de amortizare şi
randament ale elementelor elastic
Caracteristicile arcurilor: a – fără frecări interne; b – cu frecări interne
Caracteristica unui arc este dependenţa dintre sarcina care încarcă arcul (forţa, F; momentul, M)
şi deplasarea (săgeata liniară, δ; unghiul de rotire, θ) rezultată (F=F(δ); M=M(θ)).
Rigiditatea unui arc, definită ca pantă a curbei sarcină-deplasare, este
sau .
Evaluarea cantitativă a pierderilor prin frecare se poate face prin randamentul
sau prin coeficientul de amortizare
Sisteme de combinare în serie a elementelor elastice cu deplasări limitate:a- schema de
montaj; b – caracteristica rezultată
Sisteme de combinare în paralel a elementelor elastice cu deplasări limitate: c- schema de
montaj; d – caracteristica rezultată
Parametrii de calcul ai arcului elicoidal cilindric: a – de compresiune; b – de tracţiune
Parametrii geometrici:
d – diametrul spirei (sârmei);
Dm – diametrul mediu;
Di – diametrul interior;
De – diametrul exterior;
t - pasul elicei;
α - unghiul elicei (uzual, α = 6…9o).
Parametrii constructivi:
- indicele arcului (i = 4…16, arcuri înfăşurate la rece;
i = 4…10, arcuri înfăşurate la cald);

n – numărul spirelor active (care se deformează);
nr – numărul spirelor de reazem (nu se deformează);
H0 – lungimea arcului în stare liberă;
Hc – lungimea cârligului.
Parametrii funcţionali:
δ1, H1 – săgeata, respectiv lungimea arcului montat pretensionat cu forţa F1;
δn, Hn – săgeata, respectiv lungimea arcului la sarcina maximă Fn;
δb, Hb – săgeata, respectiv lungimea arcului la blocare cu sarcina Fb;
δlim – săgeata maximă a arcului (corespunzătoare limitei de curgere a materialului, pentru arcul
de tracţiune) la sarcina limită Flim;
h – cursa arcului.
78. Să se descrie semnificaţiile figurii şi parametrilor din acestea (inclusiv unităţile de măsură)
Parametrii arcului elicoidal cilindric de torsiune
Parametrii geometrici:
d – diametrul spirei (sârmei);
Dm – diametrul mediu;
t - pasul elicei;
α - unghiul elicei (uzual, α = 6…9o).
Parametrii constructivi:
, indicele arcului;
n – numărul spirelor active (care se deformează);
R – raza (lungimea) braţului de acţiune a sarcinii.
Parametrii funcţionali:
F1(Mt1), θ1 – forţa (momentul de torsiune) de montaj, respectiv săgeata arcului la montaj;
Fn(Mtn), θn – forţa (momentul de torsiune) maximă, respectiv săgeata arcului;
θf – cursa arcului.
79. Să se definească şi descrie noţiunile de tribologie, frecare şi clasificare a frecărilor bazat pe

figurile (se vor descrie şi parametrii cu unităţile de măsură a acestora):
Tribologia este “ştiinţa şi tehnologia interacţiunii suprafeţelor în mişcare şi a aplicaţiilor care

rezultă” [D. Tabor, 1954]
Tribologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul proceselor de frecare, uzare şi ungere (lubrifiere)
ce însoţesc mişcările din produsele tehnice.
Tipuri de frecări: a – frecare de alunecare pe suprafață plană; b – frecare de alunecare pe

suprafață cilindrică; c – frecare de rostogolire cilindru-plan; d – frecare de pivotare; d – frecare
combinată (rostogolire și pivotare)
Forța de frecare de alunecare Ffa, la contactul dintre
De suprafețe plane (fig. ETB-T.2.1,a) sau
alunecare cilindrice; momentul de frecare de alunecare Mfa, pe
suprafețe cilindrice (fig. ETB-T.2.1,b)
Momentul de frecare de rostogolire Mfr, la rostogolirea
De
După natura mişcării unui cilindru pe un plan (fig. ETB-T.2.1,c) sau la
rostogolire
relative dintre corpuri rostogolirea unei sfere pe un plan (fig. ETB-T.2.1,e)
De pivotare Momentul de frecare de pivotare Mfp, la contactul
(de spin) frontal al unui cilindru cu un plan
Rostogolire cu alunecare (roţi dinţate,
Combinată rulmenţi); rostogolirea cu pivotare (rulmenţi radial-
axiali; fig. ETB-T.2.1,d); alunecarea cu pivotare
80. Să se definească, descrie structura şi clasificarea legăturilor cu mișcare relativă (cuple
cinematice) cu frecare (dăunătoare) bazat pe figurile (se vor descrie şi parametrii cu unităţii de
măsură a acestora):
Legăturile mobile (cuple cinematice) cu frecare sunt ansamble de două sau mai multe corpuri
aflate în contact cu mișcări relative (rotații și/sau translații) și au rolul de a transmite sarcini
(forțe și/sau momente). Frecarea în aceste legături este dăunătoare și se urmărește, pentru
creșterea randamentului, diminuarea ei, cu precădere, prin înlocuirea frecării de alunecare cu cea
de rostogolire, prin folosirea de materiale antifricțiune și de sisteme de ungere.
Cuple cu frecare: a – sferă-plan; b – cilindtru-plan; c – sferică; d – cilindrică
(rototranslație); e – de translație; f – de rotație; g – elicoidală; h – de profilată (angrenaj)
De alunecare Fig. ETB-T.2.1, c, e, g)

Tipul De rostogolire Fig. ETB-T.2.1, a, b, h)
frecării De pivotare Fig. ETB-T.2.1, a ,b)
Combinată Fig. ETB-T.2.1, a, h)
81. Să se definească, descrie structura şi clasificarea legăturilor fără mișcare relativă (asamblări,
transmisii) cu frecare (utilă) bazat pe figurile (se vor descrie şi parametrii cu unităţii de măsură a
acestora):
Legăturile fără mișcare relativă cu frecare sunt ansamble de două sau mai multe corpuri aflate
în contact fără mișcări relative care au rolul de a transmite sarcini (forțe și/sau momente), de
obicei, active (fluxuri principale de sarcini în asamblări și transmisii). Frecarea în aceste legături
este utilă și se urmăreșete maximizarea ei, cu precădere, prin folosirea contactelor în care apar
frecări de alunecare uscate între suprafețe din materiale cu caracteristici de frecare mărite
(materiale de fricțiune).
Legături prin frecare directe: a – schemă; b – prin strângere elastică; c – prin strângere pe
con; d – pe suprafețe frontale circulare presate; e – cu flanșe cu șuruburi montate cu joc; f –
transmisie prin elemente flexibile
Legături prin frecare indirecte (cu elemente intermediare): g – schemă; h – cu inele
tronconice; i – cu bucșă elastică; j – variator de turație toroidal
82. Să se definească şi descrie frecarea uscată de alunecare, legile acesteia şi a parametrilor cu
unităţile de măsură a acestora bazat pe figurile:
Procesul frecării uscate de alunecare. Odată cu creșterea forței de antrenare, T, în cazul existenței
forței de apăsare normală, N, pe suprafețele în contact microneregularitățile se deformează
elastic sau plastic și apar forţele de frecare care se sunt determinate de rezistenţa la forfecare a
microzonelor de adeziune (fig. ETB-T.2.3.1). În cazul mișcării relative punctele de adeziune se
rup și în consecință, frecarea uscată se caracterizează prin coeficienţi de frecare mari şi uzuri
importante.
Legea Amontons-Coulomb,
, Procesul frecării uscate de alunecare: a – schema generală; b –
detaliu
unde, N este forţa normală de apăsare, μa – coeficientul de frecare de alunecare, Ffa este forţa de
frecare de alunecare, dependentă de natura materialelor şi independentă de aria de contact şi de
viteza relativă.
Înclinarea reacțiunii (rezultanta dintre forței normală N și forței de frecare Ffa) se poate determina
din relația (fig. Modelul clasic al frecării uscate de alunecare: c – schema generală; d – secțiune
),
tg θa = ,
din care θa = arctag µa, unghiul de frecare.
Legea Bowden-Tabor ,
, Variațiile parametrilor caracteristici f – coeficientul de

frecare; g – forța de antrenare
unde, N este forţa normală de apăsare, ηr – rezistenţa la forfecare a materialului mai moale
(fig.b), ζc – tensiunea (rezistența) de curgere a materialului mai moale, Ffa - forţa de frecare de
alunecare egală cu forţa de rupere a proeminenţelor care formaează aria reală de contact,
Ar (mult mai mică decât aria nominală A).
83. Să se definească şi descrie frecarea uscată de rostogolire, legile acesteia, stările de existenţă
şi a parametrilor cu unităţile de măsură a acestora bazat pe figura,
Procesul frecării uscate de rostogolire. În cazul, real corpurile în contact sunt deformabile şi
rezistenţa la deplasare sub acțiunea forței de anttrrenare T este determinată de forţa rezultantă, N,
a presiunilor pe suprafaţa de contact şi axa instantanee de rotaţie este plasată în afara planului de
simetrie cu valoarea fr - factorul rezistenței la rostogolire (fig. ETB-T.2.3.3).
Din ecuațiile de echilibru ale corpului mobil,
T = Ffa; N fr = T r, (ETB-T.2.4.1.4)
rezultă forța de frecare de alunecare,
. (ETB-T.2.4.1.5)
Coeficientul de frecare de rostogolire se determină cu relația,
. (ETB-T.2.4.1.6)
în care, Mfr este momentul de frecare de rostogolire, r – raza corpului.

Stări de mișcare posibile:
- Repaus: T < N fr/r, Tr < Mfr;
- Mişcarea de alunecare: T > N fr/r, Tr < Mfr;
- Mişcarea de rostogolire: T < N fr/r, Tr > Mfr se va amorsa rostogolirea cu atât
mai uşor cu cât coeficentul de frecare la rostogolire (fr/r) este mai mic;
- Mişcarea de rostogolire şi alunecare (cazul real): T > N fr/r, Tr > Mfr ;
Schemele frecărilor intermediare: a – limită; b – mixtă
Frecarea fluidă: c – schema cu parametrilor
Variația coeficientului de frecare: d - Curba Stribeck; e - valori informative [Wen, 2012]
85. Să se definească şi descrie procesul de uzare şi clasificarea formelor de manifestare a acesteia
Uzarea este un proces energetic de distrugere a straturilor superficiale al corpurilor solide în

contact uscat și/sau fluid. Uzarea prin frecare se produce în cazul mişcării relative a corpurilor
sub acţiunea unei sarcini exterioare. Procesul de distrugere a straturilor superficiale implică, pe
de-o parte, modificări structurale, chimice şi fizice și, pe de altă parte,deformări și
desprinderi de material. Între procesul de uzare şi cel de frecare există o strânsă
interdependenţă în sensul că uzarea este o consecinţă a frecării, iar starea suprafeţelor
rezultate prin uzare influenţează frecarea.
Clasificare
Tipul Forme de
Criteriul Descriere
uzării manifestare
Scoringul
Adeziune
Gripajul
Abraziune Microașchiere
Fenomenele Pittingul
chimice și Oboseală Exfolierea
fizice Cavitația
Chimică
Coroziune Mecano-
chimică
86. Să se definească şi descrie procesul de uzare prin pitting (oboseala de contact) bazat pe
figurile:
Este caracteristică cuplelor cu mișcare de rostogolire cu contacte punctiform
Pittingul (rulmenți cu bile) sau linear (rulmenți cu role, angrenaje) care sunt lubrifiate. După
un număr mare de solicitări variabile în timp în zonele suprafețelor cumicrofisuri (de
elaborare ca incluziune, tratament termic și/sau așchiere; fig. ETB-T.3.1) apar,
datorită oboselii materialului, fisuri inițiale care consecință a penetrării lubrifiantului
și presiunilor hidrostatice foarte mari se măresc, se deformează, se rup și în final
apar desprinderi de particule de material și formarea
de microcratere (pitting initial). În timp, aceste microcratere se multipică și se unesc
(pitting progresiv, fig. ETB-T.3.2) și, în final, conduc la deteriorarea suprafețelor în
contact și deci, la funcționarea necorespunzătoare a cuplei (vibrații, zgomote).
87. Să se definească şi descrie etapele de uzare care stau la baza modelării uzării în timp conform
figurii,
I – Uzarea incipientă (rodaj), cu precădere, de adeziune şi presupune ruperea vârfurilor
asperităţilor suprafeţelor de contact (ungerea se face cu lubrifianţi cu viscozitate adecvată şi se
schimbă mai des) .
II – Uzare normală, cu precădere, de oboseală, corespunzătoare duratei de funcţionare
considerată pentru calculul de durabilitate (tII = Lh)
III – Uzare catastrofală (scoatere din uz), presupune dezvoltarea accelerată a formelor de uzare
din etapa a II-a
88. Să se definească şi descrie procesul de ungere (lubrifiere) şi clasificarea formelor de
manifestare a acesteia
Ungerea, formarea filmului de lubrifiant portant care asigură frecarea fluidă
Caracteristci funcționale suplimentare: transferul căldurii, funcționarea la turații ridicate,
funcționarea la turații reduse, posibilitatea schimbării poziției de funcționare, asigurarea frecării
fluide la mișcări intermitente, evitarea contaminării mediului.
Clasificare

Se realizează prin introducerea
lubrifiantului, fără presiune sau cu
presiune redusă, într-un interstițiu
Hidrodinamică/Gazodinamică
sub formă de pană, care odată cu
Principiul generării
creșterea vitezei relative asigură
peliculei (filmului)
portanță.
de lubrifiant portant
Lubrifiantul este introdus de o
pompă exterioară la presiunea și
Hidrostatică/Gazostatică
debitul impuse pentru menținerea
permanentă a filmului de lubrifiant
Lichidele sunt medii de ungere
Lichide (uleiuri)
incompresibile
Gazele sunt medii de ungere
compresibile care asigură frecări
Tipul fluidului foarte reduse care implică
Gaze
transferuri de căldură și uzări foarte
reduse; se folosesc într-un câmp
foarte larg de temperaturi
Semisolide Unsori consistente
Considerarea În cazul în care zonele de contact
Cu suprafețele în contact rigide
deformabilității sunt puternic durificate
elastice a Zonele superficiale în contact sunt
materialelor moi
Elastohidrodinamică
suprafețelor în
contact
Grosimea filmului de lubrifiant
Cu film subțire
Grosimea filmului 1...10 µm
de lubrifiant Grosimea filmului de
Cu film gros
lubrifiant 10…100µm
89. Să se definească şi descrie procesul de ungere (lubrifiere) hidrostatică şi a parametrilor

asociaţi (inclusive unităţile de măsură) conform figurii
Procesul ungerii hidrostatice
Se asigură filmul de lubrifiant prin alimentarea zonei de frecare la o presiunea necesară astfel
încât rezultatnata câmpului de presiuni de pe suprafața activă a cuplei să egaleze sarcina
exterioară
Portanța (forța susținută de filmul de lubrifiant) se calculează ca sumă a forțelor generate
de presiunea p
din pelicula de lubrifiantexistent pe suprafața activă inelară și de presiunea pi exercitată pe supr
afața circulară inelară de rază ri:
90. Să se definească şi descrie procesul de ungere (lubrifiere) elastohidrodinamică şi a

parametrilor asociaţi(inclusiv unităţile de măsură) conform figurilor:
Modelul ungerii elastohidrodinamice: a –macrogeometria; b – deformarea elastică locală fără
ungere; c– deformarea elastică locală cu ungere
Regimuri de frecare la ungereaelstohidrodinamică d-
Procesul ungerii elastohidrodinamice
Realizarea condițiilor de ungere hidrodinamice presupune transmiterea forțelor prin suprafețe de
contact relativ mari (conforme), presiunile care apar pe suprafața de contact fiind reduse și
filmul de lubrifiant dintre suprafețe este continuu.
În practică există situații multiple (rulmenți, angrenaje, came etc.) în care transmiterea forțelor
se face prin cuple de frecare neconforme cu contacte teoretice punctiforme sau liniare puternic
încărcate (fig. ETB-T.4.3.3.1,a).
Conform teoriei lui Hertz, pentru cazul din fig. ETB-T.4.3.3.1,a) distribuția tensiunilor are forma
unui elipsoid cu semiaxele a, b, pmax. În afara tensiunilor normale, ζHmax = pmax în cazul
contactului hertzian nelubrifiat, apare și tensinea tangențială al cărui maxim ηmax = 0,3 ζHmax
Prezența forțelor de frecare modifică repartiția tensiunilor de contact conduce la mărirea
tensiunilor de contact.
Geometria, cinematica, elasticitatea materialeor contactelor punctiforme sau liniare asigură, în
cazul existenței lubrifiantului, condiții de realizare a ungerii hidrodinamice la sarcini de
încărcare mari denumitălubrificație elastohidrodinamică (EHL –
ElastoHidrodynamic Lubrification). Analiza regimuluielastohidrodinamic, pentru cazul general,
este o operație complexă care ia în considerare legile ungerii hidrodinamice combinate cu legile
teoriei elasticității și rezolvarea analitică este foarte dificilă, reușindu-se până în prezent doar
rezolvări numerice pentru cazuri particulare concrete.
91. Să se definească şi descrie lubrifianţii, funcţiile şi clasificarea acestora
Funcțiile lubrifianților
Funcţii principale Funcţii secundare
- asigurarea peliculei portante între - asigurarea răcirii;
suprafețele în mișcare relativă capabilă - protejează împotriva coroziunii;
să preia sarcinile exterioare; - asigură transferul spre exterior a
- reducerea frecării; căldurii produse prin frecare;
- diminuarea uzurii; - atenuează şocurile şi vibraţiile
Clasificarea lubrifianților
Starea
de
Tipuri Exemple Descriere
agregar
e
Teflonul, poliaceta Independent sau înglobate în straturi
Mase plastice
ți antifricțiune
Solide Înglobate în paste lubrifiante (în amestec cu
Materiale Grafit, mică,
uleiuri sau unsori) sau sub formă de filme
pulverulente MoS2, WS2
uscate (în amestec cu lianți)
Se obțin din petrol prin rafinare. Aditivarea se
face pentru îmbunătăţirea capacităților de
ungere (reducerea scăderii vâscozității cu
Minerale
creşterea
temperaturi), anticoroziune, antioxidare, antiuza
re, extremă presiune etc.
Uleiuri
Sunt produse de sinteză create special pentru
Lichide
anumite cerințe. Performanţele uleiurilor
sintetice sunt mai bune în ceea ce priveşte
Sintetice
capacitatea de pompare la temperaturi scăzute,
stabilitatea la temperaturi înalte şi protecţia
suprafeţelor.
Neconențional Apa, topituri Materiale topite: mercur, sodiu, sticlă etc.
i emulsii, acizi
Vâsco- Cu săpunuri pe bază de Ca, Na, Li, ba, Pb, Al
Unsori
plasticc
consistente
e
Gazoas Aer, abur, CO2, He, CO2
e
92. Să se definească şi descrie proprietăţile de curgere şi suplimentare a lubrifianţilor (inclusiv

unităţile de
măsură)
Proprietăţile de curgere ale uleiurilor
Denumire Simbol, unitate de măsură Descriere

În baza legii lui Newton (fig.
ETB-T.2.4.6,b) reprezintă
factorul a de proporţionalitate
între tensiunile tangenţiale de
η [N.s/m2]SI sau [Pa.s]SI ;[ P ]CGS (Poisie)
forfecare ale straturilor de
Vâscozitatea sau [cP] CGS; 1P = 1 N.s/cm2; 1cP = 10-
3 lubrifiant şi gradientul vitezei
dinamică Pa.s (vâscozitatea dinamică a apei la
pe direcţia normală de
20oC)
curgere; măsură a frecării
interne din lubrifiant şi
defineşte cantitativ rezistenţa
la curgere
υ [m2/s] sau [St] (Stokes); 1St = 1 cm2/s; Reprezintă raportul dintre
Vâscozitatea
1cSt = 10-6 m2/s (vâscozitatea cinematică a vâscozitatea dinamică și
cinematică
apei la 20oC) densitatea (η/)
Raportul dintre timpul de
curgere a 200 cm3 ulei şi
timpul de curgere a 200
Viscozitatea
E [ o ] (grade Engler) cm3 apă distilată la 20°C, prin
relativă (Engler)
orificiul calibrat
al vâscozimetrului.
Densitaea  [kg/m3]SI sau [kg/cm3]CGS  = (700...1200) kg/m3

Căldura specifică C [J/kg K]SI c 1670 J/kg K
Conductivitatea
λ [W/mK]SI λ 0,14 W/mK
termică
93. Să se definească şi tipurile uleiurilor şi unsorilor consistente (inclusiv codificări)

Tipurile uleiurilor pentru autovehicule
Uleiuri minerale
Pentru motoare M xx, Ulei monograd; xx = 20,30,40 gradul vâscozității (timpul de
(SAE xx) curgere printr-un orificiu dat) după normele americane
SAE(Society of Automotive Engineers, înființată în 1911);
cu cât gradul este mai mare cu atât uleiul este mai vîscos
M yy W - xx Ulei multigrad; yy = 0,5,10,15,20,25 gradul vâscozității la
(SAE yy W- temperaturi scăzute pe timp de iarnă (uleiuri aditivate); xx =
xx) 20,30,40 gradul vâscozității după normele americane SAE;
ex. M20 W-40 este ulei multigrad aditivat care iarna are
factorul vâscozității 20 echivalent cu un ulei cu factorul 40
pe timpul verii; cu cât primul număr (yy) este mai mic,
uleiul se comportă mai bine la temperaturi scăzute fără să-i
crească foarte mult vâscozitatea şi cu cât al doilea număr
(xx) este mai mare, uleiul este mai bun la temperaturi
ridicate fără să-i scadă foarte mult viscozitatea
Pentru T xx xx = indicele de vâscozitate; ex. T140;
transmisiile T xx EP y Uleiuri aditivate cu aditivi de extremă presiune
autovehiculelor (EP); xx indicele de vâscozitate; y – gradul de aditivare;
Pentru TIN xx EP Uleiuri aditivate cu aditivi de extremă presiune
transmisii (EP); xx vâscozitatea cinematică în cSt la 50 oC; TIN 125
industriale EP, TIN 42 EP,TIN 130 EP
Unsori consistente
Sunt amestecuri ale uleiurilor minerale cu săpunuri metalice de Na, Ca, Al, Ba, Li, Pb. În timpul
funcționării mașinilor, datorită încălzirilor rezultate prin frecare, își pierd din consistență și sunt
antrenate între suprafețe și sunt antrenate între suprafețe și asigură lubrifierea
Tipuri de unsori consistente
Unsori Exemple Descriere

U 75 Ca 2 U – unsoare de uz general 75 oC – punctul de picurare,
De uz general săpunul utilizat este Calciu (Ca), consistenţa unsorii
are gradul 2
RUL 100 Ca Unsori cu punctul de picurare 100, respectiv 145, cu
Pentru rulmenţi 3, RUL 145 Na 3 săpun de Calciu (Ca) sau Natriu (Na) şi gradul de
consistenţă 3
UM 160 Li-Ca- Unsori cu punctul de picurare 160, respectiv 170, cu
Multifuncţionale Pb 1, UM 170 Li- săpun de Litiu (L), Calciu (Ca) și Plumb (Pb) şi
Ca-Pb 2 gradul de consistenţă 1 respectiv 2
94. Să se definească noţiunea de cuplaj mecanic şi să se descrie funcţiile secundare ale
cuplajelor mecanice
Cuplajele mecanice sunt subansamble care realizează legătura permanentă sau intermitentă
între două elemente ale uneia sau a două transmisii cu funcţia principală, transmitereamişcării
de rotaţie şi a momentului de torsiune, şi cu una sau mai multe funcţii secundare:
- compensarea abaterilor de poziţie (axiale, radiale, unghiulare şi combinate) a
elementelor legate datorită erorilor de execuţie şi/sau montaj;
- amortizarea şocurilor şi vibraţiilor, limitarea sarcinii (momentului de torsiune)
transmise;
- limitarea turaţiei;
- cuplarea/decuplarea elementelor legate;
- întreruperea transmiterii sarcinii la schimbarea sensului.
95. Să se descrie structura şi funcţionarea cuplajului
Funcţionare şi construcţie. În starea normală, cuplat (ambriat), momentul de torsiune se
transmite prin frecare de la discul de reazem 3 (de obicei, volantul motorului) la discul condus 1
- presat între discul (placa) de presiune 2 de acţiunea arcurilor precomprimate 12 – apoi, prin
amortizorul torsional, compus din arcurile elicoidale tangenţiale 6 şi plăcuţele de fricţiune 6, la
butucul 5 şi prin canelură la arborele de ieşire 11 (de obicei, arborele primar al cutiei de
viteze). Decuplarea (debreierea) se realizează prin deplasarea axială a mufei 10, care, prin
intermediul rulmentului de presiune 7 acţionează capetele pârghiilor de debreiere 7 care, prin
rotire în jurul bolţurilor 8, povoacă îndepărtarea discului (plăcii) de presiune 2 de volantul 3 şi,
în final, întreruperea transmiterii momentului de torsiune. Discul condus 1 este un
subansamblu compus, la exterior, dintr-un disc suport din oţel placat cu discuri din materiale de
fricţiune şi, la interior, din arcurile elicoidale 6, dispuse echiunghiular tangent la un cerc, şi
plăcuţele de ficţiune 4 care formează amortizorul torsional care atenuează oscilaţiile
momentului de torsiune care apar datorită şocurilor şi neuniformităţilor induse de sarcinile
dinamice externe. Odată cu încetarea acţiunii mufei de comandă 10 se eliberează pârghiile 7 şi
arcurile 12 apasă discul (placa) de presiune 2 realizându-se cuplarea (ambreierea).
96. Să se descrie clasificarea cuplajelor mecanice

Clasificarea cuplajelor mecanice
Tipurile cuplajelor mecanice Descriere
Transmit mişcarea şi
momentul de torsiune
Fixe permanent; nu compensează
abaterile; nu amortizeză
şocurile şi vibraţiile
Cu permanent; compensează
compensare abaterile axiale prin mişcări
axială relative între elemente
rigide; nu amortizeză
Cuplaje
Permanente permanent; compensează
mecanice Cu
abaterile radiale prin
compensare
mişcări relative între
Mobile Rigide radială
elemente rigide; nu
amortizeză şocurile şi
vibraţiile
permanent; compensează
Cu
abaterile unghiulare prin
compensare
mişcări relative între
unghiulară
elemente rigide; nu
amortizeză şocurile şi
vibraţiile
Cu Transmit mişcarea şi
compensare momentul de torsiune
combinată permanent; compensează
abaterile combinate
(radiale, axaiale şi
unghiulare) prin mişcări
relative între elemente
rigide; nu amortizeză
Cu element abaterile combinate
elastic (radiale, axaiale şi
metalic unghiulare) prin deformarea
unor elemente elastice
metalice; amortizeză
Elastice
Cu element abaterile combinate
elastic (radiale, axaiale şi
nemetalic unghiulare) deformarea
unor elemente elastice
nemetalice; amortizeză
Comandă mecanică
intermitent; comandă
mecanică
Comandă hidrostatică
intermitent; comandă
Comandate hidrostatică
(ambreiaje) Transmit mişcarea şi
Comandată momentul de torsiune
Intermitente
pneumatică intermitent; comandă
pneumatică
Comandă momentul de torsiune
electromagnetică intermitent; comandă
electromagnetică
Limitatoare de momentul de torsiune
Automate
sarcină intermitent; întreruperea
transmiterii mişcării la
depăşirea unei sarcini fixate
Limitatoare de turaţie intermitent; întreruperea
depăşirea unei turaţii fixate
intermitent; întreruperea
Limitatoare de sens
schimbarea sensului de
rotaţie
97. Să se descrie clasificarea cuplajelor mecanice

Variaţia momentului de torsiune a.
Caracteristicile cuplajelor elastice: b - fără amortizare; c - cu amortizare
Momentul de torsiune (sarcina) nominal, Mtn, este cel mai mare moment mediu care apare în
regim staţionar de funcţionare continuă sau intermitentă.
Momentul de torsiune (sarcina) de calcul (alegere) este valoarea cea mai mare a momentului de
torsiune, cu precădere, în regimurile staţionare a, b şi c.
Momentul de torsiune limită (numai pentru cuplajele de siguranţă), este momentul maxim de
protejare a sistemului, care în general, se poate determina cu relaţia
,
Caracteristica elastică (numai pentru cuplajele elastice), dată de variaţia de momentului de
torsiune în funcţie de unghiul de rotire, poate fi liniară sau nelinaiară progresiv sau regresiv
(fig.CUP-T.3).
98. Să se descrie structura şi funcţionarea cuplajului,
A
Funcţionare şi construcţie: momentul de torsiune se transmite prin formă de la arborele de intrare prin
asamblare cu pană paralelă la semicuplajul conducător, 1, prin feţele laterale ale cuplei de
translaţie,1-3, la discul intermediar 3, apoi prin feţele cuplei de translaţie 3 la semicuplajul 2 şi de la
acesta prin asamblare cu pană paralelă la arborele de ieşire; în timpul funcţionării discul intermediar
descrie o mişcare planetară, centrul său descriind un cerc cu diametrul egal cu excentritatea arborilor,
e; ştiftul filetat 4 are rolul fixării axiale a semicuplajului.
Condiţia transmiterii momentului de torsiune prin formă (rezistenţa la strivire):
, (CUP-T.6)
în care, Mtc este momentul de torsiune de calcul (v. rel CUP-T.1), - tensiunea maximă de
strivire în cuplele de translaţie, - tensiunea admisibilă de strivire a cuplului de materiale
(semicuplaje-disc), d – diametrul arborilor de intrare şi de ieşire, D – diametrul exterior, h –
înălţimea cuplelor de translaţie.
B
Funcţionare şi construcţie: momentul de torsiune se transmite prin formă de la arborele de intrare
prin asamblare cu pană paralelă la semicuplajul conducător, 1, prin feţele laterale ale cuplei de
translaţie,1-3, la blocul prismatic intermediar 3, apoi prin feţele cuplei de translaţie 3 la
semicuplajul 2 şi de la acesta prin asamblare cu pană paralelă la arborele de ieşire; în timpul
funcţionării discul intermediar descrie o mişcare planetară, centrul său descriind un cerc cu
diametrul egal cu excentritatea arborilor, e; şurubul 4 are rolul de dop împotrivea pierderii
lubrifiantului introdus în zona de contact.
Condiţia transmiterii momentului de torsiune prin formă (rezistenţa la strivire):
, (CUP-T.7)
în care, Mtc este momentul de torsiune de calcul (v. rel CUP-T.1), - tensiunea maximă de
strivire în cuplele de translaţie, - tensiunea admisibilă de strivire a cuplului de materiale
(semicuplaje-bloc prismatic), b – lungimea de contact a cuplelor de translaţie, h – înălţimea
cuplelor de translaţie.
99. Să se descrie structura şi funcţionarea cuplajului cardanic asincron,

Funcţionare. Cuplajele unghiulare asincrone au la bază mecanismele cardanice (fig.a) care
transmit şi transformă mişcarea de rotaţie de la un element conducător la unul condus cu axele
concurente, conform relaţiei [ ],
, (CUP-T.9)
în care, ω2 este viteza unghiulară a elementului de ieşire, ω1 – viteza unghiulară a elementului de

intrare, α – unghiul direcţiei elementului de ieşire, θ1 – unghiul de rotire a elementului de intrare.
Din diagramele din fig. se observă că în cazul mişcării de intrare (ω1) constantă rezultă mişcarea
elementului condus (ω2)variabilă periodic cu altitudinea crescătoare cu unghiul dintre axele
cuplajului. Astfel, mecanismul cardanic poate fi cuplaj numai la unghiuri dintre direcţiile de
mişcare reduse pentru care heterocinetismul este accesibil (adică, conform definiţiei din subcap.
CUP transmite mişcarea de rotaţie, fără a se realiza transformări ale acesteia)
Variante constructive:
Soluţia din fig. CUP-T.9. Momentul de torsiune se transmite de la elementul conducător, flanşa 1,
prin intermediul asamblării cu şuruburi (6), monatae cu joc, la furca conducătoare 2, apoi la
braţele opuse ale crucii cardanice 4 prin rulmenţi cu ace 3, şi de la celelalte barţe, de asemenea,
prin rulmenţi cu ace la furca condusă 5; ungerea rulmenţilor cu ace se face cu unsoare consistentă
introdusă prin intermediul ugătorului 8 în canalele din corpul crucii cardanice; pierderea unsorii
consistente în timpul funcţionării este împiedicată de inelul de etanşare 7; rezemarea axială a
rulmenţilor cu ace se prin intermediul rondelelor 10 şi inelelor elastice 9.
Soluţia din fig. CUP-T.10. Momentul de torsiune se transmite de la arborele conducător 1, prin
contactul dintre profilele practicate în acesta şi elementele (bilele) intermediare 3, de la acestea la
inelul inetrior 5, de asemenea, prin contacte directe, şi în continuare prin asamblarea prin caneluri
la arborele cundus 2; bilele intermediare 3 sunt ţinute într-un plan de colivia 4; inelul interior 5
este fixat axial prin intermediul rondelei 7 şi inelul elastic 6; pentru împiedicarea expulzării
unsorii consistente din zona activă s-a folosit burduful de protecţie 8.
Soluţia din fig. CUP-T.11. Momentul de torsiune se transmite de semicuplajul conducător, furca
1, la bolţul 5, în continuare, la blocul intermediar 3, de la acesta la bolţul 4 şi, apoi la semicuplajul
condus, furca 2; fixarea axială a bolţului 5 se face prin inelele elastice 6.
100. Să se descrie structura şi funcţionarea cuplajului cardanic sincron,

Scheme de funcţionare şi montare.
Cuplajele unghiulare se obţin prin prin înserierea a două mecanisme cardanice care au axele
furcilor intermediare paralele iar unghiurile celor două mecanisme egale (fig. CUP-T. 12a,b).
Astfel, heterocinetismul primului mecanism este anulat de heterocinetismul celui de-al doilea şi
se obţine sincronismul mişcărilor de intrare şi de ieşire dacă se asigură, în cazul fixării lagărelor,
deplasarea relativă dintre mecanisme prin caneluri (fig. CUP-T. 13,a) sau în cadrul unui
mecanism cardanic (fig. CUP-T. 13,b)
Varaiante constructive:
Soluţiile din fig. CUP-T.13 reprezintă două cuplaje bicardanice obţinute prin înserierea a două
mecanisme (cuplaje) cardanice asincrone cu cruce (fig. CUP-T.13,a) respectiv cu elemente de
rulare (fig. CUP-T.13 ,b).
Soluţia din fig. CUP-T.13 reprezintă structura integrată a cuplajului bicardanic (Tracta) care
asigură transmiterea sincronă prin intermediul a două cuple de translaţie curbilinii dintre furcile 1
şi 4 şi elementele intermediare 2 şi 3.

Funcţionare şi construcţie. Momentul de torsiune se transmite de la semicuplajul conducător 1 la
semicuplajul condus 2 prin intermediul arcurilor bară montate în alezaje evazate cu profil liniar
(alezaj conic cu profil linie dreaptă, fig. CUP-T.15,b stânga sus) – caracteristica elastică compusă
din două segmente de dreaptă cu pante diferite determinate de încovoierea barelor cu lungimile
de încastrare l1 şi l2 – sau curbiliniu (alezaj conic cu profil curbiliniu, fig. CUP-T.15,b dreapta
jos) – caracteristica elastică compusă dintr-un segmentul neliniar, determinat de încovoiarea cu
lungimea de încastrare variabilă lx Є [l1, l2], şi un segment de dreaptă, determinat de încovoierea
barelor cu lungimea de încastrare l1.
Aceste cuplaje pot compensa abateri axiale şi unghiulare ale arborilor cuplaţi prin deplasări
relative dintre semicuplaje şi arcurile bară. Pentru reducerea uzurilor care apar în timpul
funcţionării zona arcurilor bară se unge cu unsoare consistentă şi pentru evitarea expulzării
acesteia se prevăd carcasele de protecţie 4 şi 5 cu inelele de etanşare 6.

Funcţionare şi construcţie.
Momentul de torsiune se transmite de la semicuplajul conducător 1 prin bolţurile 4 la segmenţii 5
şi apoi prin arcurile elicoidale 3 la segmenţii 5 şi bolţurile 4 montate pe semicuplajul condus la
semicuplajul condus 2. Caracteristica elastică este compusă din două segmente de dreaptă
(fig. CUP-T.16), unul corespunzător perioadei de deformare a arcurilor elicoidale cu sageata Δ >
0 (rigiditate constantă) şi celălalt apare la momente de torsiune mai mari ca urmare a contactului
direct dintre cepurile de ghidare ale segmenţilor 5 (Δ = 0, rigiditate infinită)
Funcţionare şi construcţie. Momentul de torsiune se transmite de la semicuplajul de intrare 1
prin frecare la bandajul 3 şi de la acesta de asemenea prin frecare la semicuplajul 2. Bandajul din
cauciuc este fixat pe cele două semicuplaje discurilor 4 strânse axial cu şuruburile 5.
Utilizare Aceste cuplaje permit compensarea abaterilor radiale, ΔR = 2…6 mm, unghiulare, Δα
≤ 2o…6o şi axiale Δl= 3…6 mm. În plus, asigură o bună amortizare a şocurilor şi vibraţiilor
având o mare capacitate de acumulare a energiei de şoc datorită volumului mărit a elementului
elastic.
Relaţii de calcul de bază
Condiţia de transmitere a momentului de torsiune prin frecare,

Funcţionare şi construcţie.
Varianta din fig. CUP-T.19,a.
Momentul de torsiune se transmite de la semicuplajul conducător 1 prin canelură la discurile
conducătoare 3, prin fricţiune la discurile conduse 4 şi de la acestea prin canelură la semicuplajul
condus 2. Forţa de apăsare (fig. c) se realizează prin intermediul plăcii de presiune 5 sub
acţiunea pârghiilor 9 susţinute de bolţurile 9 şi apăsate de mufa de comandă 8.
Cuparea/decuplarea se face prin deplasarea axială a mufei de comandă 8 care
acţionează/eliberează pârghiile 7. Reglarea forţei de apăsare (presiunii de contact) precum şi
compensarea uzurilor se face cu ajutorul disculului de reazem 6 care are forma unei piuliţe
secţionată şi blocată cu şurubul 11 montat tangenţial. Despinderea discurilor la decuplare este
realizată de arcurile profilate 10.
Momentul de torsiune se transmite de la semicuplajul conducător 1 prin canelură la discurile
conducătoare 3, prin fricţiune la discurile conduse 4 şi de la acestea prin canelură la semicuplajul
condus 2. Forţa de apăsare (fig. c) se realizează prin intermediul câmpului electromagnetic
generat de bobina 5 alimentată prin inelul colector 7. Cuparea/decuplarea se face prin
cuplarea/decuplarea (manual sau automat) a circuitului de alimentare a bobinei. Reglarea forţei
de apăsare (presiunii de contact) precum şi compensarea uzurilor se face cu disculului de reazem
8 care are forma unei piuliţe secţionată şi blocată cu şurubul montat tangenţial, 9.Despinderea
discurilor la decuplare este realizată de ştifturile 10 acţionate de arcurile 11.
Parametrii geometrici funcţionali caracteristici sunt asociaţi suprafeţelor de frecare inelare cu
diametrul interior, Di, diametrul exterior, De, diametrul mediu, De = (Di + De)/4, şi lăţimea, b.
Ipoteze simplificatoare: sarcina se repartizează egal pe suprafeţele de frecare; presiunea pe o
suprafaţă de frecare este uniformă, forţa de apăsare normală a discurilor are aceeaşi valoare pe
toate suprafeţele de frecare.

Varianta din fig. CUP-T.20,a
Funcţionare şi construcţie. Momentul de torsiune se transmite de la semicuplajul conducător 1
prin pastilele 3, apoi, prin formă la ştifturile de forfecare 3 şi de la acestea prin pastilele 5 la
semicuplajul condus 2. Dopurile 6 au rolul să împidice deplasarea axială a subansamblului a
pastilelor 4 şi a ştiftului de forfecare 3.
Condiţia limitării momentului de torsiune transmis,
, (CUP-
T.17)
în care, Mt lim=(1,15…1,25) Mtc [ ] este momentul de torsiune limită; Ffor – forţa de rupere
prin forfecare a unui ştift, Afor – aria secţiunii de rupere prin forfecare a unui ştiftului, D0 –
diametrul de dispunere a stifturilor de forfecare, d1 – diametrul ştifturilor de forfecare, z –
numărul ştifturilor de forfecare, ηr – tensiunea de rupere prin forfecare a materialului ştiftului.

Funcţionare şi construcţie. Momentul de torsiune se transmite de la semicuplajul conducător 1
prin canelură la discurile conducătoare 3, apoi, prin frecare la discurile conduse 4 şi de la acestea
prin canelură la semicuplajul condus 2. Forţa de apăsare, necesară generării forţelor de frecare,
este realizată de arcul elicoidal 5 precomprimat de piuliţa secţionată 6, asigurată de şurubul
montat tangenţial 7.
Condiţia limitării momentului de torsiune transmis (v. rel ),
, (CUP-T.18)
în care, Mt lim=(1,15…1,25) Mtc [ ] este momentul de torsiune limită, i – numărul de

suprafeţe de frecare, μ – coeficientul de frecare al cuplului de materiale ale discurilor
conducătoare şi conduse (de ex. pentru cazul oţel-oţel, μ= 0,1-
0,15 pentru cazul cu ungere sau μ = 0,15-0,2 pentru cazul fără ungere), Dm –
diametrul mediu al suprafeţelor de frecare, ψ – factorul de lăţime a suprafeţelor de frecare, pal –
presiunea de alunecare a cuplului de materiale ale discurilor conducătoare şi conduse. Forţa de
precomprimare a arcului este (v. rel ),
. (CUP-T.19)

Varianta din fig. CUP-T.21. La pornire odată cu creşterea turaţiei semicuplajului conducător 1,
forţa centrifugă acţionează asupra saboţilor 3 şi astfel se generează o forţe de apăsare pe
suprafaţa cilindrică interioară a semicuplajului 1 şi deci începerea transmiterii momentului de
torsiune (cuplarea acestuia). La scăderea turaţiei forţa centrifugă care acţionează asupra
saboţilor scade şi se întrerupe transmiterea momentului de torsiune. Arcurile 5 asigură
decuplarea fermă în cazul lipirii adezive a banadajului 4, din material de fricţiune, pe suprafaţa
de contact.
Varianta din fig. CUP-T.21. Pentru sensul de rotaţie indicat în figură, momentul de torsiune se
transmite de la semicuplajul conducător 1 prin rolele cilindrice 2 la semicuplajul 2, apoi prin
asamblarea cu şuruburile 5, montate cu joc, la flanşa 4. La schimbarea sensului de rotaţie rolele
2 se eliberează (deâmpăneză) şi se întrerupe transmiterea momentului de torsiune apărând
mişcare de rotaţie relativă dintre cele două semicuplaje (1 şi 2) poziţionate radial de rulmenţii 6
fixaţi axial de asamblarea cu şuruburi 5 între flanşa 4 şi capacul 9. Pentru realizarea unei cuplări
(împănări) rapide rolele 3 sunt apăsate de ştifturile 8 apăsate de arcurile 7.

Testul A 2013

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Testul A 2013

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.

Să se definească noţiunile de produs tehnic mecanic şi de proiectare

Cerinte de piata/consumatori/intreprinderi;Planificare si definire produs;Proiectare

Pentru un produs tehnic

Tab. PRC-T.1.2.3.1 Clasificarea produselor tehnice mecanice

Tab. PRC-T.1.2.3.2 Clasificarea produselor tehnice mecanice tip maşină

Tab. PRC-T.1.2.3.3 Clasificarea produselor tehnice mecanice tip vehicul

Ansamblele sunt entităţi constructive independente, care respectă structura funcţională a

Clasificarea elementelor şi subansamblelor (organelor) constructive ale produselor mecanice

În schema principala se prezintă etapele parcurse la proiectarea principială a unui produs.

elementelor şi legăturilor specializate

Etapele proiectării de detaliu Etapele proiectării tehnologice

Structura sistemelor de inginerie asistată de calculator

13. Să se enumere şi să se definească caracteristicile fizice ale materialelor precizând şi unităţile

Caracteristicile fizice principale

14. Să se enumere proprietăţile mecanice ale materialelor metalice.

Proprietăţile mecanice ale materialelor metalice elasticitatea, plasticitatea, tenacitatea,

15. Să se descrie caracteristicile mecanice (parametrii şi zone) şi semnificaţiile acestora asociate

De Se aplica produselor turnate care prezinta segregatie chimicã pentru a indeparta

De torsiune Mx – efort axial de torsiune;

N, Ty,z, Mx,y,z, T, Mî – componentele sarcinilor

34. Să se definească şi descrie (clasifice) solicitările mecanice

Verificare Ff [N] – forţa de forfecare;

Af [mm2] – aria secţiunii de forfecare;

ηf [MPa] – tensiunea de forfecare maximă;

Dimensionare ηaf [MPa] – tensiunea admisibilă de forfecare;

Ff cap [N] – forţa de forfecare capabilă

Verificare Mt [Nmm] – momentul de torsiune (răsucire);

, pentru secţiune circulară;

38. Să se definească şi descrie solicitarea, parametrii şi relaţiile de calcul de verificare,

, pentru secţiune circulară;

, pentru secţiune dreptunghiulară;

39. Să se definească şi descrie (clasifice) solicitările compuse

40. Să se descrie compunerea solicitărilor (teorii de rezistenţă)

S-a verificat experimental pentru

41. Să se definească şi descrie solicitarea, parametrii şi relaţiile de calcul de verificare,

unde, Fs este forţa exterioară, p - presiunea pe suprafaţa de contact, As – aria suprafeţei de

43. Să se definească şi descrie noţiunile de deformaţie şi deplasare.

45. Să se definească şi descrie deformaţiile (deplasările) parametrii şi relaţiile de calcul de

Ff [N] – forţa de forfecare;

, pentru secţiune circulară;

48. Să se definească şi descrie îmbinarea sudată, procedeul de sudare, domeniul de utilizare şi

52. Să se descrie formele, consecinţele, cauzele, apariţia, manifestarea şi evitarea comportărilor

53. Să se definească şi descrie, ipotezele de calcul, tensiunile şi condiţia de rezistenţă a

, tensiunea de tracţiune datorită forţei longitudinale N;

, tensiunea de forfecare datorită forţei transversal T;

, tensiunea maximă de tracţiune datorită

momentului de încovoiere Mî; lcs = l-2a – lungimea de calcul a sudurii

55. Să se definească şi descrie ştifturile, bolţurile, asamblările cu ştifturi, asamblările cu bolţuri,

Ştifturile sunt elemente de asamblare demontabile, cu forma cilindrică sau conică

Particularităţi de generare a filetului: e – vedere de ansamblu a procesului de generare ; f –

65. Să se descrie semnificaţiile figurilor şi principalele specificităţi ale acestora:

71. Să se definească şi descrie structura, funcţiile şi domeniile de utilizarea a elementelor

72. Să se descrie clasificarea elementelor elastice bazat pe semnificaţiile şi specificităţile

73. Să se descrie materialele, codificarea acestora şi tehnologiile de obţinerea a elementelor

Oţelurile carbon de calitate cu

Alame (Cu70, Cu 72, Ni6, Al1,5), Arcuri cu

74. Să se descrie formele, consecinţele, cauzele, apariţia, manifestarea şi evitarea comportărilor

Evaluarea cantitativă a pierderilor prin frecare se poate face prin randamentul

sau prin coeficientul de amortizare

- indicele arcului (i = 4…16, arcuri înfăşurate la rece;

i = 4…10, arcuri înfăşurate la cald);

79. Să se definească şi descrie noţiunile de tribologie, frecare şi clasificare a frecărilor bazat pe

Tribologia este “ştiinţa şi tehnologia interacţiunii suprafeţelor în mişcare şi a aplicaţiilor care