Cursul nr.

1
Disciplina Organe de maşini - disciplină de cultură tehnică generală - se ocupă
cu elaborarea principiilor şi regulilor generale de proiectare a organelor de
mașini, în concordanţă cu principiile de proiectare a maşinilor.

Organele de mașini sunt părți componente ale mașinilor şi utilajelor, care pot
fi calculate, proiectate şi executate separat, ținându-se seama de condițiile de
funcționare ale acestora în cadrul ansamblului din care fac parte.

Orice sistem mecanic, maşină, mecanism sau lanţ cinematic, are în

componenţa sa organe de maşini constituite în elemente de asamblare sau
în elemente de transmitere.

Practic obiectul disciplinei Organe de maşini este studiul elementelor

componente ale maşinilor din punctul de vedere al calculului, construcţiei şi
proiectării lor.
Din punct de vedere al complexității, organele de mașini pot fi:

 simple – formate dintr-o singura piesa (ex.: șurubul, piulița, arborele etc.).

 complexe – formate din mai multe piese, care constituie un element unitar
din punct de vedere constructiv şi funcțional (rulmentul, lanţul etc.).

Din punct de vedere al domeniului de utilizare, organele de mașini pot fi:

 cu destinaţie universală - organele de mașini cu destinație universală se

întâlnesc în majoritatea mașinilor şi utilajelor (ex.: șuruburi, piulițe, pene,
arcuri, arbori, roţi dințate etc.) şi, de regulă, sunt standardizate sau tipizate;
cu studiul acestora se ocupa disciplina Organe de mașini.

 cu destinaţie specială - organele de mașini cu destinație specială se

întâlnesc numai la anumite mașini (ex.: arbori cotiți, biele, pistoane etc.); cu
studiul acestora se ocupa disciplinele tehnice de specialitate.
Mașinile şi utilajele sunt divizate, după anumite criterii, în ansamble şi
subansamble, care – la rândul lor – sunt formate din organe de mașini.

Ansamblele reprezintă grupuri de mecanisme, cu rol funcțional bine

determinat, reprezentând unități distincte din punct de vedere constructiv
(ex.: cutiile de viteze, reductoarele de turație, diferențialele – din transmisiile
autovehiculelor).

Subansamblele sunt complexe de organe de mașini, care păstrează anumite

caracteristici de unitate funcţională, având un rol funcțional mai limitat decât
ansamblele (ex.: arborele unui reductor sau cutii de viteze, pe care sunt
montate roţile dințate, rulmenţii şi alte piese auxiliare, necesare fixării axiale).

Organul de maşină - este acea unitate morfologică care nu mai poate fi

descompusă fără a i se pierde rolul funcţional
(ex.: rulmenţi, şuruburi, lanţuri etc.).
Se urmăreşte asimilarea de către studenţi a principalelor aspecte privind:

 cunoaşterea organelor de maşini.

 alegerea materialelor şi a tratamentelor termice adecvate pentru
realizarea organelor de maşini.
 identificarea solicitărilor la care sunt supuse organele de maşini.
 calculul de dimensionare şi verificare a organelor de maşini.
 aspecte privind proiectarea asistată a organelor de maşini.

Rolul acestei discipline este de a forma, dezvolta şi stimula capacitatea de

creaţie a studenţilor, de a-i învăţa să formuleze soluţii şi să-i facă să înţeleagă
influenţa diferiţilor factori caracteristici ai maşinii asupra calculului, formei şi
dimensiunilor fiecărui organ de maşină component.

Pentru asimilarea şi aplicarea cu succes a cunoştinţelor dobândite la cursul

de Organe de maşini este necesar ca studentul sa posede cunoştinţe de desen
tehnic, rezistenţa materialelor, mecanică, studiul materialelor, tratamente
termice etc.
 Asamblări

Prin asamblare se înţelege solidarizarea pieselor unui subansamblu

realizându-se fie anularea tuturor posibilităţilor de deplasare relativă a
pieselor, fie menţinerea unora dintre aceste posibilităţi de deplasare relativă,
dar între limite strict controlate.

Clasificarea asamblărilor
Proiectarea în domeniul construcțiilor mecanice (mechanical design) este un
proces iterativ de adoptare a unor decizii care au ca obiectiv crearea și
optimizarea unui sistem mecanic sau a unei construcții mecanice (dispozitiv,
mecanism etc.) noi ori existente dar îmbunătățite.

Procesul de proiectare este un proces secvențial („iterativ”) cu patru

secvențe (etape, iterații).
 Secvența (iterația) nr.1

În cadrul acestei secvențe sunt atinse două obiective majore:

1. Soluția imaginată (propusă) să asigure realizarea cerințelor funcționale ale

construcției proiectate, cerințe prevăzute prin tema de proiectare.
a. stabilirea formei pieselor în concordanță cu funcțiunea lor.
b. alegerea materialelor care corespund din punctul de vedere al formei
pieselor, precum și al solicitărilor acestora.
c. predimensionarea pieselor determinante ale ansamblului.

2. Proiectantul trebuie să poată formula cel puțin un traseu tehnologic valabil,

de prelucrare și de montaj al elementelor componente ale construcției
proiectate.
Proiectantul trebuie să fie sigur că ceea ce el a proiectat se poate realiza practic, chiar
dacă, în final, executantul aplică o tehnologie diferită de cea pe care și-a imaginat-o
proiectantul, valabilă și ea.
 Secvența (iterația) nr.2

În această secvență proiectantul:

a. definitivează toate dimensiunile nominale ale elementelor componente.

b. definitivează materialele și precizează proprietățile (rezistență, duritate,
reziliență etc.) pe care acestea trebuie să le asigure, precum și
tratamentele termice sau termochimice prin care se ating proprietățile
respective.

Prin aceste demersuri trebuie să se asigure performanțele prevăzute prin tema de

proiect, în condiții de siguranță, cerințele de rezistență și de durabilitate.
 Secvența (iterația) nr.3

După parcurgerea secvenței nr.2, ansamblul proiectat este definitivat din

punct de vedere constructiv și funcțional.

Secvența nr. 3 are ca obiective:

a. analiza tehnologicității construcției, adică analiza posibilităților de

execuție a proiectului.
b. aspectele specifice privind montajul elementelor componente după
prelucrarea lor.
c. operațiile de control necesare pentru certificarea calității.
d. programul de mentenanță.
e. costurile implicate.
 Secvența (iterația) nr.4

În secvența nr. 4, proiectantul are următoarele acțiuni:

a. prescrie toleranțele pieselor, precum și ajustajele elementelor conjugate,

în clasele de precizie cerute de scopul construcției.
Această activitate este una foarte pretențioasă, atât sub aspectul funcțional, cât și
sub cel al costurilor.

b. operează modificările pe care constatările din cadrul secvenței nr. 3 le

impun.
c. verifică finalmente siguranța construcției din punctul de vedere al
rezistenței și durabilității, în condițiile utilizării raționale a materialelor și
resurselor.
 Logica și cronologia proiectării unui ansamblu impun respectarea unor
condiții, pe care le putem numi axiomatice.

Aceste condiții sunt următoarele:

1. Forma pieselor să corespundă scopului acestora.

2. Piesele să poată fi executate.
3. Piesele să poată fi montate în poziția lor de funcționare.
4. Piesele să funcționeze în condiții de siguranță, sub aspectul rezistenței,
rigidității, oboselii, preciziei și vibrațiilor.
5. Piesele supuse uzurii să poată fi înlocuite prin intervenții cât mai simple.
 Standardul poate conține prescripții privind:

 forma și dimensiunile pieselor.

 materialele impuse.
 condiții de precizie dimensională (toleranțe).
 condiții de execuție.
 condiții și metode de încercare.
 notarea codificată a organelor de mașini.

Pentru organele de mașini construite din mai multe elemente componente

(„organe complexe”) ca: rulmenți, cuplaje, lanțuri, standardul impune
dimensiunile tuturor elementelor componente, performanțele acestor
organe complexe, condiții de durabilitate, metodologii de calcul etc.
 Utilizarea standardelor în proiectare aduce beneficii importante.
Argumente:

 Standardele conțin acele tipo-dimensiuni care, statistic, sunt cele mai

utilizate.
 Crește productivitatea proiectării.
 Prin impunerea unor condiții de calitate a pieselor standardizate, nivelul
producției, prin care aceste piese sunt fabricate, trebuie să atingă
ștacheta standardului. Deci, standardul are un caracter stimulator.
 Se pot evita rebuturile.
 Se asigură interschimbabilitatea pieselor, prin unificarea caracteristicilor
dimensionale și de formă.
Interschimbabilitatea este unul dintre avantajele cele mai importante ale
standardizării.
 Centrarea arborilor

Arborii sunt centrați în carcase prin intermediul rulmenților pe

care ei se sprijină.
Deci centrarea arborilor se transferă asupra rulmenților.

Câmpurile de toleranţă ale ambelor inele

ale rulmenţilor sunt plasate sub linia
zero, având abaterea superioară egală cu
zero.

În funcţie de poziţia câmpurilor de

toleranţă ale alezajului carcasei,
respectiv ale arborelui, va rezulta unul
din cele trei tipuri de ajustaje: cu joc,
intermediar sau cu strângere.
 Centrarea pe arbori a pieselor conjugate acestora

Arborii sunt organe de mașini a căror principală caracteristică este aceea

că transmit momente de torsiune.
Ei transmit aceste momente prin intermediul unor organe montate pe
aceștia: roți dințate, roți de curea, roți de lanț, cuplaje.

Aceste organe trebuie să fie centrate pe arbore.

În cazul pieselor aflate în mișcare de rotație, cum
sunt cele menționate, prin centrare se înțelege
asigurarea coaxialității lor cu arborele pe care se
montează.
În cazul roților dințate, un ajustaj recomandat
este ajustajul intermediar H7/k6.
 Esența metodei inversiunii constă în inversarea funcțiilor, formei și poziției
elementelor conjugate ale unei construcții.
În construcția diferitelor cuple (asamblări) este adesea util, pentru
aprecierea mai facilă a avantajelor uneia sau alteia dintre variante, să fie
inversate funcțiile elementelor, de pildă:
a. să se transforme un element motor în unul antrenat.
b. un element anterior în unul posterior.
c. un element cuprinzător, în unul cuprins.
d. un element fix, în unul mobil etc.
Uneori este recomandabil să se înlocuiască o cavitate cu o proeminență, o
suprafață sferică convexă cu una concavă.
Exemple

1 - niplu;
2 - piuliță
olandeză;
3 - bucșă.

Niplu cu con exterior Ce Niplu cu con interior Ci

1 - batiu;
2 - sanie.

Batiu, conic exterior Batiu, conic interior

 1 - tijă;
Bolțul montat în tijă Tabloul forțelor 2 - bolț;
3 - balansier
cu furcă.

Bolțul montat în
Tabloul forțelor
balansierul cu furcă
Bolț flotant la extremități Bucșă flotantă a balansierului

1 - bolț; 2 - bucșă; 3 - batiu; 4 - balansier;

5 - știft; 6 - bucșă; 7, 8 - disc.
Aspecte privind
forma pieselor
turnate
Forma pieselor din punctul de vedere al prelucrărilor
Forma pieselor din punctul de vedere al montajului
Construcţia arborelui de intrare a unui reductor
cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi
Complexitatea proiectării acestui arbore
Cursul nr. 2
Asamblările filetate sunt asamblări demontabile la care îmbinarea se realizează prin
intermediul unui element specific numit filet.

Se realizează cu ajutorul unor piese filetate conjugate.

Piesa filetată la exterior se numeşte şurub iar piesa filetată la interior se numeşte piuliţă.

Filetul este o nervură elicoidală situată pe un cilindru (filet cilindric) sau pe un con (filet
conic), generată prin alunecarea unui profil (triunghi, trapez, ferăstrău etc.) de-a lungul
elicei, astfel încât acest profil să se afle permanent într-un plan axial al cilindrului sau al
conului.
 Asamblări filetate de fixare

Cu șurub și piuliță, Cu șurub și piuliță, Cu șurub Cu prezon

cu gaură de trecere șurubul fiind înșurubat direct
ajustat în gaură
Clasificarea asamblărilor filetate
Profilul filetului este conturul care se obţine intersectând filetul cu un plan axial.

Flancul filetului este suprafaţa generată de una din laturile laterale ale profilului.
Această suprafaţă serveşte la preluarea sarcinii în asamblare.

Vârful filetului este porţiunea generată de vârful profilului.

Fundul filetului este porţiunea generată de vârful sculei prelucrătoare.

Pasul aparent este distanţa măsurată pe o direcţie paralelă cu axa de simetrie între două
puncte de pe două flancuri omoloage succesive (indiferent dacă ne aflăm sau nu pe
aceeaşi elice directoare). Se notează cu P şi este standardizat.

Pasul elicei directoare se notează cu Ph.

Pentru filete cu n începuturi:

Ph  n  P
Spira este porţiunea din filet care corespunde înfăşurării elicei directoare cu un pas.
Șurubul Piulița
 Elemente geometrice ale filetelor

Elicea directoare

Filet cu două începuturi

Filet pe Filet pe
dreapta stânga
 Mărimi geometrice ale filetelor:

 unghiul profilului, α

 diametrul exterior al filetului exterior, d

 diametrul interior al filetului interior, D

 diametrul mediu al asamblării, d2 (D2)

 diametrul interior minim al filetului

exterior, d3

 diametrul exterior al filetului interior, D1

 jocul radial (la fund), ac

Secțiune  înălțimea utilă a filetului, H1

axială

 numărul de începuturi, n

 unghiul de înclinare al elicei directoare (corespunzătoare cilindrului de diametru d2) β2

Clasificarea filetelor
 Unghiuri de profil, respectiv de flanc pentru diferite profile

Triunghiular Trapezoidal Ferăstrău Rotund

 A
Filete de mișcare

Filet de
fixare
 Notarea filetelor de uz general

Filete metrice (M) cu un început Filete Tr și S cu un început

Filete cu mai multe începuturi

Filete pentru țevi cu etanșare Filete pentru țevi cu etanșare în filet

în filet exprimate în țoli exprimate în unități metrice
SF - simbolul filetului (M, Tr, S)

VDN - valoarea diametrului nominal d

VP - valoarea pasului P

VPE - valoarea pasului elicei Ph

VPA - valoarea pasului aparent P

SSÎ - simbolul sensului de înfăşurare (RH, LH)
*) în cazul filetului metric (M), dacă acesta este cu pas normal, valoarea
pasului nu se trece
**) simbolul RH este implicit şi deci nu se trece decât atunci când pe piesă
mai există şi un filet pe stânga (LH)
SF1 - simbolul filetului la filetele pentru ţevi cu etanşare în filet
VDNF - valoarea diametrului nominal al fitingului (în ţoli); (informativ: acesta este
aproximativ egal cu diametrul interior al ţevii sau al fitingului respectiv)

VDN1 - valoarea diametrului nominal d, în mm.

 Exemple de notare a filetelor

M10 - filet metric cu d = 10, cu pas normal de 1,5 mm, pe dreapta

M10x1 - filet metric cu d = 10, cu pas fin de 1 mm, pe dreapta

M10 LH - filet metric cu d = 10, cu pas normal de 1,5 mm, pe stânga

Tr24x5 - filet trapezoidal cu d = 24, cu pas de 5 mm, pe dreapta

Tr24x5 LH - filet trapezoidal cu d = 24, cu pas de 5 mm, pe stânga

S40x21(P7) - filet ferăstrău cu d = 40, pas de 7 mm, cu 3 începuturi, pe dreapta

S40x21(P7) LH - filet ferăstrău cu d = 40, pas de 7 mm, cu 3 începuturi, pe stânga

R3/8 - filet pentru ţevi cu etanşare în filet,
conic exterior, pentru un fiting cu
diametrul nominal de 3/8′′
Rp3/8 - filet pentru ţevi cu etanşare în filet,
cilindric interior, pentru un fiting cu
diametrul nominal de 3/8′′

Pentru filetele de fixare-etanșare exprimate în unităţi metrice:

KM 20x1,5 - filet metric conic pentru ţevi cu etanşare în filet, cu diametrul nominal

d = 20 mm, pasul de 1,5 mm

M20x1,5 - filetul cilindric interior conjugat celui de mai înainte
 Forţa axială în asamblarea filetată

Cric Cârlig de macara Filetare pe strung

 Forțele în
asamblarea filetată
la înșurubare
Mişcarea relativă dintre
piuliţă şi şurub poate fi
echivalată cu
deplasarea unui corp
de greutate F (egală cu
forţa axială din
asamblare) de către o
forţă tangenţială H
(aplicată convenţional
pe diametrul mediu d2)
pe un plan înclinat cu
un unghi egal cu β2. Echilibrul forțelor
Reacţiunea planului
înclinat se notează cu
Fn1, forţa radială cu Fr,
forţa de frecare cu Ff
iar rezultanta cu R.

H  F  tan 2   Forțele la înșurubare Dependențe geometrice

 Momentul de rotire al piuliței (momentul de înșurubare):

  F  d 2  tan 2  

d2 1
T1  H 
2 2
 P    
2  arctan     arctan 
   d2   cos 1 

Forţele în asamblarea filetată la deşurubare

H   F  tan   2 

Condiția de autofrânare:

2  
Echilibrul forțelor

Forțele la deșurubare
 Momentul de torsiune T2

Momentul T2 este momentul de frecare dintre piuliță (sau șurub) și suprafața de reazem.

Transmisie cu
șurub și piuliță
Construcția
 Contactul plan frontal

Sarcinile
Mărimi elementare
 1 De3  Di3
T2    p  F  2
3 De  Di2

Momentul total:

De3  Di3
T  T1  T2   F  d 2  tan 2      p  F  2
1 1
 Ft  L
2 3 De  Di 2

Lungimea elementul de acţionare:

1 De3  Di3 
F    d 2  tan 2      p  2
1
2
 2 3 De  Di 
L
Ft
 Asamblare de fixare

Sarcinile care
încarcă șurubul Construcție
 Q
Ff  e  F  Q F
e

T1   F  d 2  tan  2  
1
2
1 De3  Di3
T2    p  F  2
3 De  Di2

De = S – deschiderea cheii

Di = Dg – diametrul găurii de trecere din şaibă

L ≈ 14∙d

F  70  Ft
 Concluzii

 Pentru realizarea unei asamblări de fixare șuruburile au un singur început (deci

pentru un șurub dat unghiul β2 este fixat). Condiția de autofrânare este asigurată
mai facil dacă avem un unghi φ' mai mare. Pentru un μ dat (cuplul de materiale,
rugozități, condiții de ungere) rezultă un φ' cu atât mai mare cu cât α1 este mai mare.
Valorile cele mai mari le asigură filetele triunghiulare cu α = 60º (M, KM, Br) la care
α1 = 30º şi cele cu α = 55º (W, R, Rp) la care α1 = 27º30’.
 Pentru transmisiile cu șuruburi, la care este de dorit ca pierderile prin frecare să fie
micșorate, se preferă filete care au unghiul de flanc α1 cât mai mic (Tr, S). Astfel, la
filetele trapezoidale, la care α = 30º, unghiul de flanc α1 = 15º. La filetele ferăstrău,
acesta este motivul pentru care flancul activ trebuie să fie cel cu α1 = 3º. Chiar dacă
la aceste filete unghiul φ' este mai mic, se poate realiza condiția de autofrânare dacă
filetele au un singur început.

 Dacă la o transmisie cu șurub nu este necesară autofrânarea, dimpotrivă, se dorește

ca ea să fie exclusă, atunci se vor folosi filete Tr sau S cu mai multe începuturi,
pentru creșterea lui β2.
Cursul nr. 3
Transmisiile cu șurub și piuliță sunt asamblări filetate de mișcare.

Transmisiile cu șuruburi funcționează, în majoritatea aplicațiilor, prin transformarea

unei mișcări de rotație a uneia din piesele transmisiei (șurubul sau piulița) în
mișcare de translație.

Situații posibile:

 Piulița este fixă. Șurubul se rotește și face, în consecință, și mișcarea de

translație. Ex.: prese cu piuliță fixă.
 Șurubul se rotește, dar este împiedicată deplasarea axială a lui. Piulița
execută mișcarea de translație. Ex.: șuruburi conducătoare, actuatoare,
menghine, extractoare, cricuri cu bare articulate.
 Piulița se rotește, dar deplasarea ei axială este împiedicată. Mișcarea de
rotație a șurubului este blocată. Ca urmare, șurubul execută o mișcare de
translație. Ex.: prese cu piuliță rotitoare, cricuri.
Clasificarea transmisiilor cu
șurub și piuliță
 Schema cinematică Construcția

1 - motor; 2 - transmisie cu curea sincronă; 3 - șurub;

4 - piuliță; 5 - element de execuție.

Funcționarea
 roată dințată

rulment

pană
șurub de
antrenare

piuliță

produs injectat
(bușon)

miez filetat bucșă cu zimți

placă

bucșă filetată
 Presă cu piuliţă fixă
cu două coloane

3D
2D
 Presă cu piuliţă rotitoare
cu două coloane

3D

2D
 Prese cu o coloană

Cu piuliţă fixă Cu piuliţă rotitoare

 Cricuri cu piuliță rotitoare

Cu clichet orizontal

Cu clichet vertical

3D
 Particularități constructive

Condiţii de lucru specifice:

 acționări frecvente.
 ungere insuficientă.
 deplasarea relativă a spirelor una faţă de alta se face cu
viteze de alunecare care pot fi considerabile.
 apar presiuni de contact între spire (strivire).

Presiunea de contact scade atunci când se măreşte aria de contact.

Aria = Forţa / Presiunea admisibilă
Pentru suprafeţele de contact în mişcare relativă se iau valori foarte mici ale presiunii de

contact admisibile: pa ≤ 13 MPa

La acelaşi cuplu de materiale, în cazul unei solicitări statice, valoarea presiunii de contact

(notată în acest caz cu σas) este de 7…8 ori mai mare decât aceea din cazul solicitării cu
mişcare relativă.

Pentru micşorarea uzurii se recomandă folosirea unor lubrifianți aditivați, cu o bună

aderenţă la suprafeţele în contact.
 Materiale pentru şuruburi şi piuliţe

Materialele pentru transmisiile cu şurub şi piuliţă se aleg astfel încât unul dintre
elementele cuplului de frecare să fie din material antifricţiune. De obicei piuliţele se
execută din materiale antifricţiune pentru că sunt piese mai simple, mai ieftine şi, în
urma uzurii (preluată în general de piuliţă), ea se va schimba foarte uşor.

Pentru şuruburi se folosesc:

 oțeluri carbon de construcție obișnuite: E295, E335 , E360.
 oțeluri carbon de calitate: 1C45, 1C35 , 1C15 , 1C22.
 oțeluri aliate de îmbunătăţire: 41Cr4, 42CrMo4.

Piuliţele se realizează din:

 bronzuri (pentru viteze mari şi acţionări frecvente): CuSn8-C, CuSn8P, CuSn12-C,
CuSn7Zn4Pb7-C, CuSn5Zn5Pb5-C, CuAl11Fe6Ni6-C.
 fonte cenuşii: EN-GJL-200, EN-GJL-250, EN-GJL-300.
 fonte cu grafit nodular: EN-GJS-350-22, EN-GJS-400-18, EN-GJS-400-15,
EN-GJS-450-10.
 materiale plastice (poliamide, teflon) - atunci când încărcările permit.
Filetul trapezoidal
Filetul trapezoidal. Dimensiuni – selecție
Filetul ferăstrău
Filetul ferăstrău. Dimensiuni – selecție
Filetul
rotund
 De
Di

Contactul frontal

Di De

Sarcinile
Mărimi elementare
 T1  T2
Pe porțiunea 1 - 2 este torsiune pură t 
Wp
  d 33
Pentru tija filetată se consideră numai partea plină a şurubului: Wp 
16
Pentru capătul şurubului (zona de asamblare cu

mecanismul de acţionare) Wp depinde de forma secţiunii.

Pentru profil pătrat: Wp  0,208  a3

Pentru hexagonal: Wp  0,223  A  S
Pe porțiunea 3 - 4 este solicitare compusă: compresiune şi torsiune.

4 F
c 
  d 32
 ech  c2  3  t2
16  T2
t 
  d 33
 2 2
 4 F  1 D D3
16 
3
 ech 
  
2 

 3   F  e
 i
 
3 
   d3  D  D   d3 
2 2
3 e i

2
4 F 1 De3  Di3 4 
  1  3      2     c     ca
  d3
2
3 De  Di d 3 
2

 - coeficient ce ţine seama de torsiune şi care are valori supraunitare

Se foloseşte la dimensionare
4  F 
 = 1,1...1,5 d3 
   ca

critic
Valoarea admisibilă a efortului unitar : a 
c
critic  R p 02 sau critic  Rm

c – coeficient de siguranţă
 Concentrarea tensiunilor în tija șurubului

Tijă netedă
Crestătură

Șurub
 4 F
În cazul unei tije netede 
  d 32

În cazul unei tije cu crestătură, respectiv cu filet

4 F
 max   k     k 
  d 32

αk – coeficientul concentratorului de tensiune. În cazul filetelor αk = 2,5…4.

 critic
a 
k  c
Flambajul şurubului

l fl
 imin 
I min d 3

imin A 4

Şurubul nu se verifică la flambaj atunci când coeficientul de zvelteţe λ < 60.

 Repartizarea sarcinilor pe spire

Piuliță comprimată Piuliță solicitată la întindere

Sarcina nu se repartizează uniform pe spirele piuliței.

În cazul compresiunii piuliței primele trei spire preiau 73% din sarcină.
În cazul piuliței întinse primele trei spire vor prelua 50…60% din sarcină.

6  z  11
 Încărcarea spirelor

Piuliță comprimată rigid Piuliță comprimată „elastică” Piuliță întinsă

Forțe pe spire
Flancurile care preiau sarcinile se numesc flancuri active.

Forţa normală pe o spiră Fn1 se consideră concentrată într-un punct situat

pe cercul de diametru mediu.

Ea se descompune în două componente: una radială Fr1 şi una axială F1.

Principalele solicitări ce apar în spirele filetelor şurubului şi piuliţei sunt:

 strivirea (presiunea de contact)

 încovoierea

 forfecarea
 Strivirea (presiunea de contact)

Solicitarea spirei șurubului la strivire

Zona de contact

Aria utilă de contact

 Ipoteze simplificatoare:

1. Se admite o repartizare uniformă a sarcinii pe toate spirele.

Forța axială ce încarcă fiecare spiră este: F

F1 
z
2. Pe o spiră această forță se repartizează uniform pe toată suprafața flancului.

Presiunea de contact: Fn1

p
A flanc
3. Se neglijează elicea filetului și se consideră că spira este un inel.

Suprafața activă a flancului este suprafața laterală a unui trunchi de con.

F1 F1
Fn1 cos 1 cos 1 F1 F
p      pa
Acon   Rmax  Rmin   G   d  H1   d 2  H1   z  d 2  H1
cos 1
2
 Sunt trei parametrii geometrici: z, d2, şi H1

Pentru dimensionare se introduc doi coeficienţi.

Coeficientul înălţimii spirei:

Pentru filetul trapezoidal (Tr):  h  0,5
H1
h 
P Pentru filetul fierăstrău (S):  h  0,75

Coeficientul lungimii filetate a piuliţei:

m Pz 1,2   m  2,5
m  
m - lungimea filetului piuliţei d2 d2
Uzual  m  1,6
F F
p 
d2  m       d 2
  d2  P  h m h 2
P

F
Dimensionarea se face cu relaţia: d2 
   m   h  pa
 Încovoierea spirelor

Încovoierea spirei

Reprezentare schematică

Spira desfășurată

W spiră şurub < W spiră piuliţă

 pentru şurub
H  H 
F1   1  ac  6  F   1  ac 
i 
Mi
  2    2  
z    d3  h 2
ias
Ws h2
  d3 
6

 pentru piuliţă: d3 → D4  H1 
6 F   ac 
i   2  
z    D4  h 2
iap

Grosimea h a spirei pe cilindrul de încastrare:

Pentru filetul trapezoidal (Tr): h  0,634  P

Pentru filetul fierăstrău (S): h  0,875  P
 Forfecarea spirelor

 pentru şurub

F1 F
f     fas
  d3  h   z  d3  h

 pentru piuliţă: d3 → D4

F
f    fap
  z  D4  h
 Ipoteze simplificatoare:
 toate spirele au aceeași rugozitate
 toate spirele sunt lubrifiate la fel
 precizia de prelucrare este aceeaşi pe toată lungimea filetului

Lu F P F    d 2  tan  2 tan  2
   
Lc H    d 2 F  tan  2      d 2 tan  2  
Un randament maxim se obține în jurul valorii 2  40
Filetele cu mai multe începuturi au randament mai mare.

În cazul șuruburilor cu autofrânare, la limită  2  

tan 2 tan 2 1  tan 2 2 1 tan 2 2 1

       50%
tan 22 2  tan  2 2 2 2 2
1  tan 2 2
Creșterea randamentului (la acelaşi β2) se obţine prin micşorarea lui μ (lubrifiere)
şi prin micşorarea unghiului α1 (filet S de exemplu).
Etapele de calcul şi elemente de proiectare a mecanismelor cu şurub şi piuliţă

1. Se aleg:
 profilul filetului (după scopul utilizării, dacă forţa axială este preluată
sau nu în ambele sensuri, etc.)
 materialele cuplei de frecare (se determină rezistenţele admisibile)

2. Dimensionarea:
a) d2 din calculul la presiune de contact
b) d3 din solicitarea compusă a tijei

Se aleg din STAS celelalte elemente geometrice ale filetelor

şi se definitivează construcţia formei pieselor.
3. Alegerea numărului de începuturi.
4. Verificarea la autofrânare (dacă este cazul).
5. Verificarea spirelor.
6. Verificarea tijei şurubului la solicitări compuse.
7. Verificarea corpului piuliţei la solicitări compuse.
8. Calculul randamentului transmisiei.
Cursul nr. 4
La transmisiile cu șuruburi diferențiale deplasarea rezultantă a elementelor
active este o sumă sau o diferență de deplasări ale elementelor componente.

Domenii de utilizare: cricuri, șuruburi de reglaj (combinația RH+RH).

1 - șurub
principal 2 - șurub
secundar
La o rotație completă a șurubului 2 deplasarea punctului M va fi:

x1  P2  P1 - pasul șurubului principal

P1
P2 - pasul șurubului secundar

Deplasarea maximă (cursa maximă) a lui M se va produce la un număr

oarecare n de rotații complete.

xmax  n  P2  P1   n  P2  n  P1 (1)

xmax este suma deplasărilor maxime posibile a șuruburilor 1 și 2.

xmax  ls 2  b   ls1  a  (2)

ls1 - lungimea filetată a șurubului 1

ls 2 - lungimea filetată a șurubului 2

a - cotă de siguranță

b - lungimea piuliței șurubului 2

 a  P1  z1
z1 , z2 - numărul de spire
b  P2  z 2

n  P2  ls 2  b xmax
Din (1) și (2)  Din (1)  n
 n  P1  ls1  a P1  P2

Lungimile filetate ale şuruburilor:

P1
ls1  xmax  a
P1  P2
P2
ls 2  xmax  b
P1  P2

Lungimea penei: l p  xmax  c

Secțiunea bxh a penei se alege în funcție de diametrul d al șurubului principal din STAS.
La transmisiile cu șuruburi cu bile frecarea de alunecare este înlocuită cu frecarea
de rostogolire, deoarece șurubul nu vine în contact cu piulița ci se sprijină pe
corpurile de rulare, iar contactul pe flanc s-a înlocuit cu contactele punctiforme.

Construcție Bila în canalele conjugate

Corpurile de rulare (bilele) se rostogolesc prin canalele şurubului şi ale piuliţelor.

Utilizări ale şuruburilor cu bile:

 transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare de

translație (uneori și invers).
 generarea unei forțe axiale de valoare mare cu ajutorul unui
moment de torsiune de acționare relativ mic.
 realizarea unei poziționări axiale de mare precizie, cu
repetabilitatea acesteia.
Recircularea bilelor

Recircularea externă
cu tub colector

Funcționarea

Construcții
 Recircularea internă

Recirculare
internă prin
colector

Recirculare internă

Șurub cu un început Șurub cu 2 începuturi

 Reglarea jocurilor și
pretensionarea

Pretensionare cu
distanțier, cu două piulițe

Pretensionare cu
arc, cu două piulițe
 Pretensionarea în cazul
piuliței monobloc

Pretensionare în două Pretensionare în patru puncte, Profilul în

puncte, cu variație de pas cu diametrul bilei modificat arc gotic
 Avantaje

 randamente foarte ridicate.

La un unghi de înclinare β = 8º se obţin randamente de 98…99%.

 permit o poziţionare foarte precisă a unor organe active (adică a oricărui element
comandat de un astfel de şurub).

Această precizie ridicată apare din două motive: • eliminarea jocului axial.
• lipsa fenomenului stick-slip.
 Materiale pentru șuruburi cu bile

Materialele pentru şurub, bile şi piuliţă sunt oţeluri de rulmenţi sau alte oţeluri aliate.

Transmisiile cu şuruburi cu bile ies din funcţiune printr-un tip specific de uzură: uzura
de oboseală superficială, care are ca efect o deteriorare a suprafeţelor numită pitting.

Pe suprafaţa căilor de rulare şi a bilelor apar nişte gropiţe.

Pittingul este specific solicitărilor hertziene (rulmenţi, roţi dinţate, etc.).
În cazul şuruburilor cu bile, transmisia se consideră scoasă din uz la apariţia primelor
gropiţe.

Transmisiile cu şuruburi cu bile se calculează asemănător cu rulmenții.

De regulă ele se aleg din cataloagele de produse ale firmelor producătoare în funcţie
de spaţiul avut la dispoziţie şi apoi se verifică varianta aleasă.
Durabilitatea de bază L este numărul de milioane de rotații sau numărul de ore de
funcționare atins sau depășit de 90% dintre șuruburile aparent identice al unui lot
până la apariția pitting-ului.

fd
Sarcina dinamică echivalentă: Fe  F 
fk
F – sarcina axială din șurub
fd – factor dinamic, ce ţine cont de mărimea şocurilor
fk – factor ce ţine cont de duritatea suprafeţelor

3
C
Durabilitatea de bază L    [milioane rotaţii]
 Fe 

L  106
Durabilitatea în ore Lh  [ore], unde n este turația.
60  n
Capacitatea de încărcare dinamică C este o valoare de catalog.
 Itinerarul de calcul

1. Se alege şurubul din catalog în funcţie de spaţiul avut la dispoziţie.

Tot din catalog se reţine valoarea lui C.

2. Se calculează, ţinându-se cont de condiţiile de lucru, calitatea

suprafeţelor şi sarcina dată prin temă, sarcina dinamică echivalentă Fe.

3. Se calculează durabilitatea de bază şi se determină cu o probabilitate de

90% timpul de funcţionare al transmisiei.
Masă pentru poziționări de precizie Centru de prelucrare
 Instalație de ridicat

Mașină unealtă

Poziționarea antenei
Aparat pentru respirație artificială
unui radiotelescop
Pentru asamblările filetate de fixare se utilizează șuruburi, prezoane, știfturi
filetate (piese cu filet exterior), piulițe (piese cu filet interior) iar pentru asigurarea
asamblărilor se folosesc șaibe.
Acestea sunt de diferite tipuri și au diverse forme și dimensiuni.
Alegerea unei anumite tipodimensiuni se face în funcție de problema
concretă de proiectare.
 Elemente ale Asamblărilor Filetate de fixare - exemple

Șurub cu cap hexagonal

Șurub cu cap hexagonal

filetat până sub cap
 Șurub cu cap cilindric
și locaș hexagonal

Știft filetat
 Piuliță
hexagonală

Piuliță
hexagonală
joasă
 Piuliță
înfundată
joasă

Piuliță
înfundată înaltă
 Șaibă Grower

Șaibă
plată
 Alte tipuri de șaibe

Piuliță pentru rulmenți

Șaibă pentru
piulițele
rulmenților
Profilul nominal pentru filete triunghiulare (metrice)
Filete metrice cu pas normal
Pentru şuruburi, clasa de calitate permite identificarea rezistenţei de rupere la

tracţiune Rm a materialului din care sunt confecţionate, respectiv a limitei de curgere

convenţionale Rp0,2.

În cazul piuliţelor, clasa de calitate indică rezistenţa Rm a şurubului conjugat.

Clase de calitate pentru șuruburi

Clasele de calitate pentru piuliţe sunt: 04, 05, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 12.

Simbolurile de la 4 la 12, indică clasa de calitate maximală a şurubului cu care piuliţa se

asamblează.

Clasele 04 şi 05 se referă la piuliţele joase, (cele a căror înălţime nominală m se găseşte

în intervalul 0,5∙d ≤ m < 0,8∙d în care d este diametrul nominal al filetului şurubului).

Marcarea șuruburilor și piulițelor

Marcarea şuruburilor şi piuliţelor, operată de producător, indică clasa de calitate,

precum şi fabricantul acestora.

Șurub Piuliță
 Din punctul de vedere al forţei axiale ce apare în asamblarea filetată
(la montaj) sunt:
 Asamblări fără prestrângere.
 Asamblări cu prestrângere (apare o forţă axială iniţială în asamblare).

Acestea au rolul de a menţine piesele asamblate în poziţia de funcţionare.

Asamblarea este solicitată doar de forţa axială de serviciu F.

 Poziționarea
cârligului de macara
Suport

Inel de ridicare
 Itinerarul de calcul

 Se alege clasa de calitate a șurubului.

 Dimensionarea se face cu relația:

F
d s  2, 46 
R p 0,2

Rp0,2 este limita de curgere a materialului șurubului,

corespunzătoare clasei de calitate alese

 Se alege un filet metric standardizat care are ds STAS ≥ ds calculat.

 Se face o verificare a tijei șurubului la tracțiune.

4 F
t   ta Pentru filete metrice σta = 0,21·Rp02
  d3
2
Cursul nr. 5
Asamblările cu prestrângere au ca obiectiv solidarizarea pieselor prin
introducerea unei importante forțe de prestrângere.

Asamblări cu prestrângere cu sarcină exterioară axială statică

   Drec
2
Forţa care acţionează asupra capacului: Frec  prec 
4
Dacă capacul este montat cu ajutorul a z şuruburi, forţa care revine unui şurub este:

Frec
F
z
Trebuie dimensionate şuruburile necesare în asamblare şi prescrisă valoarea forţei

iniţiale F0 de strângere astfel încât după introducerea fluidului în recipient să mai

existe o forţă de strângere care să asigure etanșarea.

La prestrângere în şurub ia naştere o forţă axială F0 de natură elastică.

După introducerea fluidului, forţa exterioară corespunzătoare unui şurub (F)

determină o relaxare a flanşelor şi o întindere suplimentară a şurubului.

Şurubul va fi solicitat de o forţă axială Fs = Ff + F.

Forţa axială cu care sunt strânse flanşele este doar Ff .
 Analogia asamblării
cu un montaj cu arc

Caracteristica unui
arc elicoidal cilindric
de compresiune

Forțe și deformații
Pentru o bară supusă la întindere de o forță axială și la care deformațiile au loc în
zona deformațiilor elastice se poate scrie:

F  l
 E  F  F
A l EA
λ este elasticitatea piesei

Elasticitatea

Piesă cu secțiune constantă Piesă cu secțiune variabilă

Pentru o piesă care nu are o secțiune constantă

   i    i
Analiza simultană a dependenței forțe-deformații
pentru șurub și pachetul de piese asamblate
Diagrama F - δ pentru şurub şi pentru pachetul de flanșe
 Fs = Ff + F = F0 + Fsupl

sup l f Fsup l   s Ff   f Fsup l f Fsup l f

tan         
F  Fsup l Ff F  Fsup l Ff F  Fsup l s F  f  s

f 1
Fsupl F F  F  k
 f  s 
1 s
f

Pentru a avea o forţă suplimentară Fsupl cât mai mică, trebuie să avem un coeficient

kλ cât mai mic, adică, pentru flanşe date, un λs cât mai mare (şuruburi cât mai
simple şi cât mai lungi).

Se recomandă ca flanşele să fie cât mai rigide (λf cât mai mic).

Uzual kλ are valorile kλ = 0,2...0,3 Fsup l  0,2...0,3  F

F f  0,35...0,4   F
Se poate aprecia:
F0  1,05...1,2   F
Fs  1,35...1,4   F  1,4  F
La o solicitare de compresiune, nu toate punctele pieselor comprimate sunt solicitate.

Zona comprimată

Suprafețe conice de înlocuire

Cuprinse integral în Cuprinse parțial în

Situația reală piesele asamblate piesele asamblate
 Elasticitatea pieselor strânse:

 f  r   f 1   g   f 2

Secțiunea solicitată este o zonă tronconică de rotaţie având unghiul γ (γ=17...22°).

Se face o echivalare a zonei tronconice cu un cilindru a cărui generatoare

intersectează generatoarea trunchiului de con la mijlocul ei.


Aech 
4

 Dech
2
 d g2 
  pentru rondelă (şaibă)

Dc 2  Dc1  2  lr  tan   S  2  lr  tan 

Dech r  S  lr  tan 

Aech r 
4

 Dech
2
r  dg
2

lr
r 
Er  Aech r

 pentru capac

Dc 3  Dc 2  2  l f 1  tan 
Dech f 1  Dc 2  l f 1  tan 

Aech f 1 
4

 Dech
2
f1  d
2

lf1
 f1 
E f 1  Aech f 1
  pentru flanşă

Dc 5  Dc 4  2  l f 2  tan 
 pentru garnitură Dech f  2  Dc 4  l f 2  tan 

Dc 4  Dc 3  2  l g  tan  Aech f  2   Dech
4

2
f 2  d 2
g 
Dech g  Dc 3  l g  tan 
l f 2
 f 2 
Aech g
4

  Dech
2
g  d 2
g  E f 2  Aech f  2

lg Dech f  2  S  l f 2  tan 

g  
E g  Aech g Aech f  2   Dech
4
 2
f  2  d 2
g 
l f 2
f 2 
E f 2  Aech f  2
 Elasticitatea şurubului:

 s   fil   s1   s 2   k

 elasticitatea porţiunii din şurub aflată în piuliţă

0,49 P
 fil   1,44  9,28 
Es d
ls1
 elasticitatea zonei filetate  s1 
  d 32
Es 
4
ls 2
 elasticitatea tijei nefiletate s2 
d 2
Es 
4

0,15
 elasticitatea capului şurubului k 
Es  k
Rezistenţa la sarcini variabile şi la şoc
a şuruburilor cu diferite elasticităţi
Șurub elastic la capacul bielei
Itinerarul de calcul al asamblărilor cu prestrângere încărcate cu o sarcină axială statică

1. Se calculează forţa F ce revine unui şurub.

2. Cu ajutorul relaţiilor aproximative se determină forţa axială din șurub ( Fs≈1,4·F ).

3. Se predimensionează şurubul la solicitarea compusă (întindere + torsiune):

4  Fs  
d3 
  ta
4. Se alege din STAS filetul şi toate elementele sale geometrice.

5. Se definitivează forma pieselor şi se calculează elasticitățile λs şi λf precum şi kλ.

6. Se determină forţa de prestrângere, F0 şi forţa din şurub Fs.

7. Se determină momentul total de strângere a piuliţei pentru a putea indica momentul
de rotire necesar la cheia dinamometrică.
8. Verificarea şurubului la solicitare compusă

• întindere 4  Fs • torsiune 16  T1
t  t  (T1 este calculat cu F0)
  d 32   d 33
 ech  t2  3  t2  ta
9. Verificarea spirelor şurubului.
Se poate realiza în diferite moduri:

 prin formă.

 cu ajutorul șaibelor elastice.

 prin introducerea, în asamblare, a unor forțe suplimentare.

 cu elemente de blocare existente pe suprafața de sub capul șurubului,

respectiv pe suprafața de contact a piuliței cu soclul.

 cu adezivi.
 Asigurarea prin formă

Asigurări prin formă

Cu șaibă de siguranță
pentru un șurub

Cu șaibă de
siguranță
pentru două
Cu șplint șuruburi
Asigurarea șuruburilor la montaje pe capete de arbore

Cu un șurub

Cu două șuruburi

1 - șaibă specială; 2 - șaibă de siguranță.

 Șaibă de siguranță

Piuliță canelată

Asigurarea piulițelor canelate

 Asigurarea cu ajutorul șaibelor elastice

Asigurarea cu șaibă Grower

Șaibă Grower Montajul

Influența elasticității
șaibei Grower
Șaibă elastică conică

Șaibe elastice profilate

Șaibă elastică Șaibă

bombată elastică
ondulată
 Șaibe elastice cu crestături

Cu crestături în exterior Cu crestături în interior

Șaibe elastice
cu dinți

Cu dinți exteriori Cu dinți Cu dinți exteriori și interiori

interiori
Asigurarea prin introducerea, în asamblare, a unor forţe suplimentare

Asigurări cu contrapiuliță

Limitator de cursă

Asamblare

Reglarea jocului la ghidaje

 Știft cu autoblocare

Știftul
Montajul

Piuliță cu autoblocare
Asigurarea cu elemente (zone) de blocare existente pe suprafața de sub
capul șurubului, respectiv pe suprafața de contact a piuliței cu soclul

Componente DURLOK
Șurub DURLOK

Piuliță DURLOK
Componente VERBUS RIPP

Șurub VERBUS RIPP

Piuliță VERBUS RIPP

 Asigurarea cu adezivi

Șurub cu asigurare LOCTITE

Aplicarea adezivului
la montaj
 Performanțe comparative ale diferitelor tipuri de asigurări

1 - șurub neasigurat; 2 - piuliță cu șaibă Grower;

3 - piuliță cu șaibă elastică cu dinți exteriori; 4 - piuliță cu autoblocare cu inel din poliamidă;
5 - șurub cu suprafața flanșei zimțată (DURLOK); 6 - șurub cu asigurare LOCTITE.
Costurile relative ale variantelor constructive de asamblări filetate
Cursul nr. 6
Asamblările cu ştifturi sunt asamblări prin formă care servesc următoarelor scopuri:

Știfturile nefiletate
 centrarea carcaselor; poziționarea dispozitivelor în posturile liniilor
automate.
 construcția cuplajelor de siguranță cu elemente (știfturi) de forfecare.
 transmiterea unui moment de torsiune.
 transmiterea unei mișcări de rotație sau a unei mișcări de pivotare, fără
încărcare semnificativă.
Știfturile filetate
 poziționarea axială a pieselor, în absența unor forțe axiale.
 reglaje poziționale.
Clasificarea ştifturilor
 Tipuri de știfturi - exemple

Cilindric Cilindric Cilindric Conic Știft

(m6) (h8) (b11) neted filetat
Cilindric elastic Cilindric
crestat

Conic de tragere Conic de extragere

 Materiale pentru știfturi

Materialele recomandate pentru ştifturile netede sau crestate sunt oţeluri

cu Rm min = 600 MPa

Știfturile inelare sau spiralate sunt confecţionate din oţeluri pentru arcuri.

Știfturile filetate sunt realizate din oţeluri grupate în grupe cu aceleaşi

caracteristici mecanice (la fel ca materialele pentru şuruburile de fixare).
 Centrarea carcaselor

Centrarea corpurilor şi capacelor reductoarelor,

cutiilor de viteză, etc. în vederea asigurării unei
aceleiaşi poziţii a lor la prelucrarea alezajelor
pentru lagăre, la montaj şi la oricare altă
demontare şi montare ulterioară. Poziția corectă Poziția incorectă

Poziția
arborilor

Carcasă din două

bucăți montată
 Aspecte constructive

Asamblarea
cu șurub și
piuliță

Planul de separaţie Poziția știftului în corpul carcasei

 A-A

A A

știft elastic
(inelar)

șaibă Grower

piuliță
Centrarea carcaselor
cu știfturi elastice șurub

Montaj compact
cu centrare-fixare
 Construcția cuplajelor de siguranță

dop filetat știft bucșă bucșă semicuplaj condus

semicuplaj motor

Cuplaj de siguranță cu știfturi de forfecare

Calculul de rezistență constă în 8  Tlim

d1  [mm]
calculul diametrului știftului.   z  D   rf
 Transmiterea unui moment de torsiune

arbore

roată
dinţată
 Elemente de calcul

Principalele solicitări ale ştiftului sunt de strivire şi forfecare.

Ştiftul se alege în funcţie de dimensiunile pieselor ce se asamblează.

Recomandări constructive:

s = 0,32∙d [mm] (piesă din oţel)

s = 0,4∙d [mm] (piesă din fontă)

d1 = (0,2 … 0,3)∙d [mm]

a ≈ 1∙mm

Lungimea știftului:

l  d  2 s  2a
Calculul de rezistență constă în verificarea știftului

 Strivirea dintre ştift şi butucul roţii

T  F1  d  s  a  T
s1   sa1
d1  s  a   d  s  a 
[MPa]
F1  s1  s  a   d1

 Strivirea dintre ştift şi arbore

2
T  F2   d
3 6 T
s 2  2   sa 2 [MPa]
F2 
1 d
   s 2  d1 d  d1
2 2

 Forfecarea ştiftului

Ff T /d 4 T
f      fa [MPa]
A   d1 / 4   d1  d
2 2
Transmiterea unei mișcări de rotație sau de pivotare

manetă

știft

știft

manetă

tijă știft butuc

Transmiterea unei mișcări de rotație

 manetă

știft

butuc

știft

tijă

index

Transmiterea unei mișcări de pivotare

 știft filetat

element de labirint

arbore

Poziționarea axială a
pieselor, în absența
unor forțe axiale

Fixarea cu știft a unui

element de labirint

manșetă de canale corp labirint

etanșare circulare
 Reglaje poziționale

pană de
ghidaj sanie știft filetat
reglaj

Reglarea unui ghidaj coadă de rândunică

Asamblările cu bolţuri sunt asamblări prin formă destinate realizării unor articulații.
Între piesele asamblării există o mișcare relativă.

Clasificarea bolțurilor

Bolţurile se confecţionează din oţeluri carbon de rezistență ridicată (E335, E360),

oţeluri carbon de calitate (1C35, 1C45 etc.) sau oţeluri aliate de îmbunătăţire sau
cementare (51CrV4, 42CrMo4 etc.).

Pentru bolţurile de piston se folosesc oţeluri de cementare cu HRC >50.

Tipuri de bolțuri
- exemple -

Asamblare cu bolț
Bolț cu cap Bolț fără cap Bolț inelar

Accesorii

Șaibă prelucrată
pentru bolțuri

Șplinturi
 Elemente de calcul

Bolţurile se aleg din standarde în funcţie de spaţiul avut la dispoziţie şi apoi se verifică.
Principalele solicitări sunt strivirea, încovoierea şi forfecarea.

Asamblare cu bolț

Solicitarea
tirant cu bolț șaibă șplint bucșă tirant bolţului la
furcă încovoiere
Montajul
  Strivirea dintre bolţ şi bucşă

Se consideră un cilindru de diametru d şi înălţime h supus la strivire

pe jumătate din mantaua cilindrică datorită unei forţe F.

Solicitarea
bolţului la strivire

Schema de încărcare Schema

de calcul

Izolând un sector elementar forţa de strivire elementară ce acţionează asupra

elementului de arie elementar este:
dFn   s dA

dF d 1
  s  h  d  dF    s  h  d  cos d
cos  2 2
  

2 2 F
F  2 dF   s  h  d   cos d   s  h  d  sin    s  h  d   s 
2

0 0
0
d h
▪ zona bucşă - bolţ ▪ zona furcă - bolţ

F
F
s2    sa 2 F
hd  s1  2    sa1
s d 2s d
 Încovoierea
F  s h
  
2 2 4 4  F  h  2  s 
M
i  i   i   ia
W d3 d 3

32
 Forfecarea

F 2 F
f   f    fa
d2 d 2
2
4
Pentru diametrul d al bolțului, precum și pentru grosimea s a
brațelor furcii se dau relațiile practice:
d  0,58...0,66  h

s  0,25...0,5  h

Itinerarul de calcul

1. Se aleg materialele pieselor asamblării (furcă, bucșă, bolț, tirant dacă este
cazul), în funcție de condițiile de lucru. Se stabilesc tensiunile admisibile
pentru cele trei solicitări.
2. Din standarde se alege bolțul, ținând seama de indicațiile din relațiile de mai
sus, precum și de dimensiunile asamblării (pentru stabilirea lungimii bolțului).
3. Se verifică asamblarea la cele trei solicitări.
 pinten
bolț

suport

pârghie

suport-
recipient corpul scaun ventil ghidaj contragreutate
supapei

Supapă de siguranță cu contragreutate

 G – greutatea contragreutății, în N;
Gp – greutatea proprie a pârghiei, în N;
C – centrul de greutate al pârghiei;
RA – reacțiunea din reazemul A, în N.

Fp  pmax  Av

Fp  l p  G p  l p
G  l  Gp  lc  Fp  l p  0  G [N]
l

G  l  l p   G p  l1
 RA  l p  G  l  l p   Gp  l1  RA  [N]
lp
Cursul nr. 7
Asamblările cu pene sunt asamblări demontabile, realizate prin formă,
care servesc la transmiterea unor momente de torsiune.
Penele care sunt paralele cu axa arborelui se numesc pene longitudinale.
Cele mai utilizate sunt penele paralele și penele disc.

Pene disc

Pene
paralele

A B
Penele paralele
sunt de trei tipuri A
B
(după forma
capetelor)
C C
Clasificarea penelor
Penele paralele sunt de trei tipuri: A, B, C

Tip A Tip B Tip C

Forma capetelor influențează lungimea de contact lc

dintre fețele laterale ale penei și canalul din arbore,
respectiv din butuc.
Asamblare cu pană paralelă

Asamblare cu
pană de tip C
 Materiale

Penele se confecționează din oțeluri carbon sau aliate care au

rezistența la rupere de cel puțin Rm = 590 MPa

Realizarea canalelor de pană

Notare
Se notează după schema: Pană ST b x h x l STAS 1004.
ST este simbolul tipului penelor după forma capetelor: A, B sau C.
 Dimensiuni caracteristice

Secțiunea penei (b x h) se alege, de regulă, în funcție de diametrul d al arborelui

pe care este montată pana.
Lungimea penei (aceasta are o valoare standardizată) se va alege în funcție de
lungimea butucului.
l = lb – (3…6) mm lb = (1…1,3)·d
Pene paralele.
Dimensiuni
 Forţe şi momente

Montaj
(cu pană de forma A)

Sarcini și
solicitări
Solicitarea de strivire pană-arbore
 Calculul asamblărilor cu pene paralele

 Strivirea dintre pană și arbore

T  F  ya F   s1  ta  lc
4 T
 s1 
ta 
h
ya 
d h  lc  d
2 2

 Strivirea dintre pană și butuc

TR  T  Fb  yb

Fb   s 2  SP  lc 4 T
s 2 
h d h  lc  d
SP  yb 
2 2
  Solicitarea penei la forfecare

2 T
Ff 
d 2 T
Ff
f  
Af b  l  d
Af  b  l

Atenționări constructive

La roțile dințate de diametre

mici există un risc legat de
poziția canalului de pană față de
cilindrul de picior al roții
dințate.
g p  2,25  m
Poziția canalului de Consecința
pană fată de dantură proiectării greșite
 Itinerarul de calcul și verificare a unei asamblări cu pene paralele

1. Se predimensionează arborele şi astfel se determină diametrul d.

2. Cunoscându-se lățimea roții care se montează pe arbore, rezultă lungimea butucului lb

3. Se alege, în funcţie de diametrul d al tronsonului pe care este montată pana secţiunea

penei: b x h.
4. Se alege lungimea penei (aceasta are o valoare standardizată).

5. Se calculează lungimea de contact efectivă lc, pornind de la lungimea standardizată l, în

funcție de tipul penei.
4 T
6. Se verifică pana la strivirea cu arborele:  s arb    sa1 [MPa]
h  lc  d
σsa1 reprezintă tensiunea admisibilă pentru
materialul mai puțin rezistent, dintre pană și arbore

4 T
7. Se verifică pana la strivirea cu butucul:  s but    sa 2 [MPa]
σsa2 este tensiunea admisibilă pentru
h  lc  d
materialul mai slab, dintre pană și butuc

2 T
8. Se verifică pana la forfecare: f    fa [MPa]
bl d
τfa este tensiunea admisibilă la forfecare a materialului penei
În acest caz pana se poate roti în canalul din arbore şi astfel se pot compensa
erorile de execuţie ale canalului de pană din butuc.
Asamblările cu pană disc se pot folosi şi pentru capetele de arbore conice.

Asamblare
cu pană disc
 Asamblări cu pene înclinate

Aceste asamblări pot transmite momente atât datorită strângerii cât şi datorită
ajustajului lateral. Unghiul de înclinare al feţei este foarte mic, astfel încât tanα =0,01.

Înclinarea penei

Tendința
Construcția de mișcare
  d
T  F  x    F  y    F  
 2 Se determină σsmax şi apoi se
verifică dacă σsmax ≤ σsa
1
F    s max  b  l
2

Pană
Asamblarea
înclinată

Asamblări cu pene înclinate subțiri

Arborele nu are locaş, ci doar butucul.

Schema de calcul este aceeaşi ca cea de

la penele înclinate obişnuite.
Asamblări cu pene concave

Arborele nu are locaş (deci nu este slăbit),

însă există pericolul patinajului, transmiterea
momentelor făcându-se doar pe seama frecării
existente.

T  F d
F  s  b  l

Se calculează σs şi se verifică σs ≤ σsa

 Asamblări cu pene tangențiale

La batere cele două pene urcă una peste cealaltă

realizându-se astfel strângerea dorită.
Dacă arborele este elementul motor, el poate
transmite momentul doar într-un sens. Pentru a
asigura transmisia în ambele sensuri se mai
montează o pereche de pene, la 120°.
Astfel de asamblări se folosesc la volanţi de
dimensiuni mari. Se comportă bine la şocuri şi
creează o ovalizare mai mică decât alte asamblări.
Asamblările prin caneluri sunt asamblări demontabile care pot transmite
momente de torsiune mari cu asigurarea coaxialității elementelor și permițând
deplasări axiale relative.

Se caracterizează prin prezența la periferia arborelui şi la interiorul suprafeței

butucului a unor proeminențe ce alternează cu canale, astfel încât proeminențele
unei piese intră în canalele celeilalte piese.
 Clasificarea asamblărilor canelate

Observații:
 criteriul B se aplică numai canelurilor dreptunghiulare (cele evolventice sunt
centrate pe flancuri şi diametrul exterior, iar cele triunghiulare numai pe flancuri).

 şi în cazul centrării d sau D avem ajustaj pe flancuri, dar totuși ajustajul d sau D
dă tonul (au jocul mai mic şi este prelucrat în mod special).
 canelurile dreptunghiulare sunt grupate în serii:
• seria ușoară, STAS 1768, destinată asamblărilor fixe.
• seria mijlocie, STAS 1769, destinată asamblărilor mobile, cu cuplare în gol.
• seria grea, STAS 1770, destinată asamblărilor mobile, cu cuplare sub sarcină.
 Tipuri de caneluri

Caneluri
triunghiulare
Caneluri
evolventice

Caneluri dreptunghiulare
 Tipuri de caneluri
Caneluri triunghiulare Caneluri evolventice
Caneluri
dreptunghiulare

Centrarea canelurilor dreptunghiulare

Pe diametrul interior Pe diametrul exterior Pe flancuri

 Serii de caneluri

Canelurile dreptunghiulare sunt grupate în trei serii, care se deosebesc

prin diametrele D și d, precum și prin numărul de caneluri.

 seria uşoară, destinată asamblărilor fără mobilitate axială (adică fără deplasare
axială relativă între roată și arbore).
 seria mijlocie, destinată asamblărilor fără mobilitate axială, precum și celor mobile
axial, dar cu cuplare în gol.
 seria grea, destinată tuturor asamblărilor: fără mobilitate axială, mobile axial cu
cuplare în gol, mobile cu cuplare în sarcină.

Notare STAS: Arbore canelat z×d×D×b

sau Butuc canelat z×d×D×b
z - numărul de caneluri; d - diametrul interior; D - diametrul exterior; b - lăţimea canelurii.

Exemplu
Serie ușoară Serie mijlocie Serie grea
10×72×78×12 10×72×82×12 16×72×82×7
h≈3 b=12 h≈5 b=12 h≈5 b=7
 D 2

d2 L z s  2
8T
Tcap 
8
  sa

D  d2  L z

Expresii comparative ale momentului

capabil și ale tensiunii de strivire
 Asamblări canelate

L  b  2  lt  lb  2  lt L  lb  2  lt
Lungimea butucului Lb Lb  b1  b2  l1  l2  l3  l4 L  Lb  2  t
va rezulta constructiv
 Fabricarea canelurilor

Frezare

Forjare la rece
 Modurile de ieșire din funcțiune a asamblărilor prin caneluri

Există cinci posibilități de ieșire din funcțiune

a asamblărilor prin caneluri:

 Uzura flancurilor
 Ruperea dinților
 Ruperea arborelui
 Distrugerea piesei montate pe arbore (nu neapărat a zonei canelate)
 Deformațiile plastice ale flancurilor

Principalul mod de ieșire din funcțiune

a asamblărilor canelate este uzura flancurilor.
 Materiale şi rezistențe admisibile

Arborii canelaţi vor fi confecţionaţi din oţeluri ce se pretează tratamentelor

termice şi, în special, din oţeluri ce pot fi durificate superficial.

Se pot folosi oţeluri carbon de calitate (1C45), oţeluri aliate de îmbunătăţire

(41Cr4, 42CrMo4, 36CrNiMo4), oţeluri de cementare (18CrNiMo7).

La alegerea lui σsa se va ţine seama de condiţiile de mobilitate şi de condiţiile de

încărcare (suprasarcini).

În cazul mașinilor-unelte se recomandă valorile:

 Piese în repaus relativ σsa = 12…20 MPa

 Piese mobile în gol σsa = 4 …7 MPa

 Piese mobile sub sarcină σsa < 2 MPa

 Cauzele uzurii flancurilor canelurilor. Neuniformitatea încărcării
suprafețelor conjugate. Factori care accelerează uzura

Uzura flancurilor se datorează mişcărilor relative dintre flancuri în timpul

mişcărilor nedorite ce apar datorită lipsei coaxialităţii celor două piese
asamblate. Amplitudinea acestor deplasări este mică, deplasările având loc sub
sarcină şi în condiţii de ungere mixtă.

Sunt trei categorii de factori care accelerează uzarea:

1. Factori care conduc la mărirea amplitudinii mişcărilor relative

 Jocurile prea mari la suprafeţele de centrare.

2. Factori care măresc presiunea de contact prin repartizarea

neuniformă a presiunilor pe flancurile canelurilor
 Neuniformitatea repartizării presiunilor de contact pe înălțimea
dintelui datorită existenței jocului între flancuri.

Explicația fenomenului Cazuri de încărcare

 s max 1  s max 2  s max 3

 Abaterea
pasului

 Neuniformitatea repartizării
sarcinii în secţiune transversală,
pe perechile de flancuri.

 Neuniformitatea
repartizării sarcinii pe
lungimea canelurii.

Abaterea de la paralelismul cu axa Încărcarea neuniformă

3. Factori care duc la micşorarea rezistenţei flancurilor la uzare

 Duritatea inegală a flancurilor canelurilor arborelui şi a butucului

(rezultă uzură inegală).

 Rugozitatea mare (rezultă o arie reală de contact mică, deci presiuni

de strivire mari).

 Lipsa lubrifierii sau calitatea ei atunci când există (lipsa de aderenţă

la flancuri a lubrifiantului favorizează uzarea).

Factorul esenţial în micşorarea uzurii este duritatea flancurilor.

 Alte aspecte privind încărcarea flancurilor

Transmiterea unui moment de torsiune

Prezența cuplajului

Încărcarea flancurilor

2 T
Ft1 
Constanța forțelor Dm  z
 Transmiterea unui
moment de torsiune
în prezența unei
forțe radiale

2 T
Ft1 
Dm  z

Fsi  Fri  sin  Forțe totale

Transmisia
pe flancuri
prin curele

Fi  Ft1  Fsi

Forța suplimentară
variabilă pe flanc
 Determinarea dimensiunilor radiale

Capăt de
arbore canelat

Diametrul arborelui canelat poate fi stabilit prin predimensionare la torsiune:

16  T
d min  3 d STAS  d min
  at at  15 ... 30 MPa
Tronsonul canelat nu
este capăt de arbore
 Calculul la solicitarea de strivire a flancului

Dimensionare L  Lnec Verificare s   sa

Caneluri dreptunghiulare
F1 F F1
s   1 
A hL  D d 
  2  c  L
 2 
Forța F1 se determină din relația de echilibru a arborelui

Dm Practic, se iau în considerare doar

T  F1  z 0
2 75% din numărul canelurilor.

D
T  F1  m  0,75  z  0 Dm = (D + d) / 2
2
4 T
s  [MPa]
Dd 
0,75  z  D  d     2c L
 2 
4 T
Lnec  [mm]
Dd 
0,75  z  D  d     2  c    sa
 2 
 Caneluri evolventice

hm d  m z Dm  d  m  z

2 T
s  [MPa]
0,75  m  z   L
2

2 T
Lnec 
0,75  m  z    sa
2 [mm]

Caneluri triunghiulare

d a1  d a 2
h Dm  d  m  z
2
4 T
s 
0,75  m  z 2  d a1  d a 2   L
[MPa]

4 T
Lnec 
0,75  m  z 2  da1  da 2   sa
[mm]
 Itinerarul de calcul al asamblărilor canelate

Sunt două situaţii:

a) Arborele are capăt de arbore standardizat
1. Se proiectează arborele de la extremitatea capătului de arbore (ales din STAS), până
la zona rulmentului. Se cunoaşte astfel dr.

2. În funcţie de mobilitatea asamblării se alege seria de dimensiuni şi, de aici, se alege

un tip de canelură astfel încât d > dr. Se obţine astfel tipul asamblării z x d x D x b.
3. Se dimensionează butucul. Se obţine astfel lungimea utilă a asamblării L.
4. Se face verificarea σs ≤ σsa.

b) Arborele este fără capăt de arbore

1. Se proiectează arborele de la extremitate până în zona canelurii.
2. Se intră în continuare pe itinerarul de la punctul a.
Cursul nr. 8
La acest tip de asamblare, forța normală (radială) necesară pentru asigurarea
transmiterii momentului de torsiune, fără patinare este realizată prin:

 exercitarea unei forțe axiale cu

ajutorul unei piulițe

(asamblare fără autoblocare α/2 > φ)

 strângere proprie datorită diferențelor

de dimensiuni arbore-butuc

(cu autoblocare α/2 < φ)

Conicitățile recomandate pentru cele două
tipuri de asamblări, funcție de cuplul de
materiale arbore-butuc, sunt indicate în Asamblare pe con

standarde.
Asamblările cu strângere pe con se utilizează pentru fixarea pe capetele arborilor a
unor roți, discuri sau scule (freze sau burghie). Centrarea obținută la asamblarea pe
con este deosebit de bună, iar montarea și demontarea sunt uşoare.

Elemente de calcul

Pentru ca o astfel de asamblare să fie

capabilă să preia un moment de torsiune
trebuie îndeplinită condiția:

TC  T f

TC  c  T
dm
T f    Fn 
2
dD
dm 
2
 2  c T Presiunea de contact este:
Fn 
  dm
2  c  T  cos   / 2 
Fn  p  A p  pa
   d m  l
2

l
A    dm 
cos   / 2  pa = 30 ...50 MPa – oțel / fontă
pa = 50 ...90 MPa – oțel / oțel

Fn
Lungimea de contact Lnec se poate exprima cu relația: Lnec 
  d m  pa
Forța axială de presare necesară pentru asigurarea presiunii de contact minime:

    
Fap  Fn   sin    cos  sin    
 2 2  2   
Fap  Fn   Fn  tan    
cos  2 
  tan 
 2  c T  
Fap   tan    
  dm 2 

Forța axială de depresare (la asamblările cu autoblocare) este:

2  c T  
Fad   tan    
  dm 2 

Asigurarea unei repartiții cât mai uniforme a tensiunilor de contact pe

suprafața de contact impune:

 Abaterile la conicitățile arborelui și alezajului în clasa a 7-a de precizie.

 Rugozitatea arborelui 𝑹𝒂 = 𝟎, 𝟖 𝛍𝐦 și a alezajului 𝑹𝒂 = 𝟏, 𝟔 𝛍𝐦.

 Câmpul de toleranță la diametrul arborelui 𝒅 𝒉𝟔 .

 Principiul este următorul:

Un element cuprinzător are o suprafață exterioară cilindrică și una inferioară conică.

Elementul cuprins are suprafața exterioară conică și cea interioară cilindrică.

Pe elementul cuprinzător se montează la exteriorul lui, piesa care trebuie să se

asambleze cu arborele.

Elementul cuprins se introduce peste arbore.

Cele două elemente sunt acționate axial astfel încât ele se suprapun cu suprafețele
lor conice și sunt obligate să se deplaseze relativ pe aceste suprafețe.

În felul acesta elementul cuprinzător își mărește dimensiunile radiale, iar cel cuprins
și le micșorează.

Astfel ele vor exercita presiuni asupra butucului piesei, respectiv asupra arborelui,
realizând transmiterea momentului de torsiune între arbore și piesa montată pe el.
 Avantaje

 Montare și demontare uşoară.

 Autocentrare cu asigurarea coaxialității arborelui cu piesa asamblată pe el.

 Spre deosebire de asamblările cu pană arborele este neted. Ca urmare nu

există concentratorul de tensiuni care este canalul de pană, deci arborele este
mai rezistent la oboseală. Din același motiv el poate avea un diametru mai mic
la același moment transmis.

 Strângerea produsă de dispozitiv constituie și ea un concentrator de tensiuni,

dar mai mic decât canalul de pană.

 Capacitate portantă mare la gabarite mici.

 produs de firma
VARIANTA T R A N T O R Q U E FENNER DRIVES

Elemente
componente

1 - piuliţă (elementul de acţionare axială a celor două piese)

2 - bucşă exterioară (piesa cuprinzătoare)
3 - bucşă interioară (piesa cuprinsă, care este filetată la
extremitatea stângă)
Se observă că atât piulița, cât și bucșa 2 au o degajare, astfel încât proeminența uneia
intră în degajarea celeilalte. Acest fapt este posibil prin deformarea, atât cât este
necesar, a extermității din stânga a bucșei 2. Bucșa poate fi deformată deoarece, după
cum se observă ea este crestată, având astfel elasticitatea necesară.

Dispozitivul se introduce pe arbore la locul impus de condițiile de funcționare, iar

piesa care urmează să fie asamblată pe arbore se montează peste bucșa 2. Prin
înșurubarea piuliței ea împinge spre dreapta bucșa 2 și trage spre stânga bucșa 1. Cele
două bucșe se deplasează relativ pe suprafața conică de contact.

Bucșa 2 se destinde, iar bucșa 1 se comprimă. Ele exercită presiunile pb asupra

butucului, respectiv pa asupra arborelui. Forțele de frecare generate de aceste presiuni
permit transmiterea unui moment de torsiune sau chiar preluarea, fără patinare, a unei
forțe axiale.
 Alegerea dispozitivului
Există mai multe cazuri dintre care, în continuare sunt tratate două:

1. Dispozitivul transmite doar un moment de torsiune T. Nu există o forță axială

și nu există un moment încovoietor în secțiunea în care el este montat.

2. Dispozitivul transmite un moment de torsiune T, preia o forță axială Fax.

Nu există un moment încovoietor în secțiunea în care el este montat.

Cazul 1

Se parcurg următoarele etape:

a) Se cunoaște momentul de torsiune de transmis T; dacă el nu este dat prin temă,

atunci se calculează. Se multiplică valoarea momentului T cu un coeficient de

siguranță SF.
Tc  T  S F
b) Se alege dispozitivul ținând seama de diametrul d al arborelui, astfel încât
momentul maxim transmisibil Mt să fie:
M t  Tc
Valori ale factorului de siguranţă SF
 Dispozitivul
Trantorque GT
Dimensiuni
(selecţie)
 Dispozitivul
Trantorque GT
Parametrii funcționali
(selecţie)

c) Dacă dispozitivul este executat din oțel cu

acoperiri metalice sau din oțel inoxidabil, atunci

la valoarea momentului transmisibil Mt se aplică

coeficientul de corecție Cm :

Cm  M t  Tc

Coeficientul de corecție Cm
Cazul 2
Se parcurg următoarele etape:

a) Se cunoaște momentul de torsiune de transmis T; dacă el nu este dat prin temă,

atunci se calculează.
b) Se cunoaște forța axială 𝑭𝒂𝒙 pe care dispozitivul trebuie să o preia.
c) Se calculează un moment de torsiune rezultant:

 Fax  d 
2

Trez  T   2
 [N∙m]
 2  Fax [N]; d [m]

d) Se multiplică valoarea momentului Trez cu coeficientul de siguranță SF

Trez c  Trez  SF
e) Se alege dispozitivul ținând seama de diametrul d al arborelui astfel încât
momentul maxim transmisibil să fie:
M t  Trez c
f) Dacă dispozitivul este executat din oțel cu acoperiri metalice sau din oțel

inoxidabil, atunci la valoarea momentului transmisibil Mt se aplică coeficientul

de corecție Cm : Cm  M t  Trez c
Butucul piesei asamblate pe arbore este

supus presiunii pB. Peretele piesei nu poate

fi oricât de subțire, existând riscul depășirii
limitei de curgere a materialului piesei.
De aceea trebuie calculat diametrul exterior

minim necesar DN al piesei asamblate cu

dispozitivul Trantorque GT. Relația de calcul
este :
R p 0,2  pB  C
DN  D  [mm]
R p 0,2  pB  C

D – diametrul exterior al bucșei exterioare

Rp0,2 – limita de curgere a materialului piesei asamblate
pB – presiunea de contact pe suprafața butucului
C – factor care ține seama de raportul 𝑯𝒘ൗ𝑳
 VARIANTA B - L O C produs de firma
FENNER DRIVES

Elemente
componente

1 - şurub (elementul de acţionare axială a celor două piese)

2 - bucşă cu flanşă (piesa cuprinsă)
3 - bucșă exterioară (piesa cuprinzătoare)
Prin strângerea șuruburilor 1, bucșa 2 este împinsă spre dreapta, iar inelul 3 este tras
spre stânga. Piesele 2 și 3 sunt obligate să alunece relativ pe suprafața lor conică,
astfel încât inelul 3 suportă o expansiune, în timp ce bucșa 2 este comprimată.
Piesele 2 și 3 exercită presiuni de contact asupra butucului, respectiv asupra arborelui.

Ele generează forțe de frecare care asigură transmiterea unui moment de torsiune T,
precum și posibilitatea preluării unei forțe axiale.

Algoritmul de dimensionare şi de calcul este același ca în cazul dispozitivului

Trantorque GT.

Din punctul de vedere al solicitării butucului, trebuie evitată situația în care Hw < L.

Dacă piesa montată pe dispozitiv este o roată dințată, atunci diametrul de picior df al
danturii trebuie să aibă o valoare:

d f  DN
 Dispozitivul
B-LOC 103
Dimensiuni și
parametrii funcționali
(selecţie)
 Dispozitivul KBS 13

produs de firma
KBK Antriebsttechnik

T - momentul de torsiune capabil

al dispozitivului
pA - presiunea de contact
exercitată asupra arborelui
pB - presiunea de contact
exercitată asupra butucului
Ta - momentul aplicat șuruburilor
pentru instalarea dispozitivului
 Montajul

Penele inelare se aleg din cataloagele producătorilor în funcţie

de diametrul d al arborelui pe care se montează.

În general s = (0,05 … 0,125)·d şi l = (0,17 … 0,4)·d.

Asamblările presate (numite şi asamblări cu strângere proprie sau seraje) sunt asamblări
demontabile realizate prin apăsarea reciprocă a pieselor pe suprafeţele de contact
cilindrice, folosind numai diferenţele de dimensiuni corespunzătoare ajustajelor presate,
fără nici un organ suplimentar.

Menţinerea asamblării se datorează forţelor de frecare dintre cele două suprafeţe.

Avantajele asamblărilor presate sunt:

 realizare simplă.
 capacitate portantă mare.
 folosirea raţională a materialelor.

Principalele dezavantaje sunt:

 necesită instalaţie pentru presare (depresare).

 dacă montajul se face la cald necesită instalaţii de încălzire.
 la montări şi demontări repetate strângerea scade datorită modificării
ajustajului ca urmare a deteriorării asperităţilor suprafeţelor în contact.
 Exemple de
asamblări presate
Manivelă cu
manetoane presate Rulment
presat pe fus

Roată dinţată
cu coroană
presată

Osia și roata
de vagon
În urma montajului arborele se comprimă, iar alezajul bucşei îşi măreşte

dimensiunile, ambele până la aceeaşi valoarea a diametrului d.

S  d a  db  d  a   d  b   a  b

Ka Kb
a  p  d   103 [μm] b  p  d  103 [μm]
Ea Eb

d 2  d12 d 22  d 2
Ka  2  a Kb  2  b
d  d1 2
d2  d 2

p – presiunea de contact, [MPa]

d , d1 , d2 – diametre, [mm]
υa , υb – coeficienţii lui Poisson pentru materialele din care sunt
executate piesele îmbinate
Ea , Eb – modulele de elasticitate ale materialelor pieselor, [MPa]
Δa , Δb – deformaţiile arborelui şi a bucşei, [μm]
 Înainte de presare Piesele presate

 K a Kb  3
S  p  d      10 [μm]
 Ea Eb 
Secțiune transversală
 Asamblarea transmite o forță axială

Condiția de nepatinare este: Ff  Fa Ff    Fn    p    d  l

Fa
 p funct
 d  l  Fa pfunct
 [MPa]
  d l
min min
 Asamblarea transmite un moment de torsiune

Condiția de nepatinare este: Tf  T

d d d 
T f  F f     Fn     p    d  l  Tf     p  d 2  l
2 2 2 2
  2 T
   pmin
funct
d2 l  T p funct
 [MPa]
  d 2 l
min
2

Aceasta sunt formule teoretice a presiunii minime.

În practică, ele trebuie multiplicate cu un coeficient de siguranță k.

k  Fa 2  k T
p funct
 [MPa] p funct
 [MPa]
   d  l    d 2  l
min min

 dacă nu se pune problema coroziunii de fretting k = 1,5 ... 2

 dacă există riscul coroziunii de fretting, k = 2... 3, până la valori de 4,5 (vibrații mari)

În ambele situaţii strângerea minimă ce trebuie asigurată este dată de relaţia:

 K a Kb  3
S funct
min p funct
min  d     10 [μm]
 Ea Eb 
 Valorile limită ale presiunilor dintr-o asamblare serată:

a
1   d1  
2
b
1  d  
2
a
plim    1    
critic
[MPa]
b
plim    1    
critic
[MPa]
c 2   d   c 2   d2  
 
c = 1,25 - coeficient de siguranță

funct
pmax  min plim
a
 b
; plim  [MPa]

Strângerea maximă permisă:

 K a Kb  3
S funct
max p
funct
max  d     10 [μm]
 Ea Eb 
 Factorii care influenţează strângerea efectivă în timpul funcţionării sunt:
 rugozitatea pieselor
 diferența dintre temperatura de funcţionare şi cea de montaj
 forța centrifugă (la turaţii mari)

Influența rugozității pieselor

Cr - coeficient ce va ţine seama de scăderea strângerii datorită rugozităților

Cr  5,5   Ra1  Ra 2   1, 2   Rz1  Rz 2  [μm]

 Influenţa diferenţei dintre temperatura de funcţionare şi cea de montaj

Montajul dintre coroana melcată b şi butucul a

s-a făcut la temperatura t0, iar funcţionarea

roţii melcate are loc la temperatura t.

Dacă piesa b este din bronz, cu coeficientul de

dilatare termică mai mare decât cel al piesei a

(oţel sau fontă) la temperatura t, strângerea va

scădea exact cu diferenţa dintre dilatările

termice ale celor două piese, la diametrul d:

Ct  db  da  b  d  t  t0   a  d  t  t0  103

Ct  b  a   d  t  t0   103 [μm]

Coeficientul Ct este pozitiv atunci când va determina micşorarea strângerii b   a 

şi negativ când va determina mărirea strângerii ( b   a )
 Influența turației

Forțele centrifuge care apar în timpul funcționării la rotirea pieselor cu turația n produc o
deformare radială a pieselor, în sensul expansiunii lor radiale.
Dacă cele două piese sunt confecționate din același material (aceasta fiind situația cea mai
întâlnită) atunci strângerea se micșorează cu o valoare care reprezintă corecția de turație.

109  2
Cn      d   d 22  d12    3    [μm]
16 E
ρ – densitatea materialului, în kg/m3
E – modulul de elasticitate, în MPa
ω – viteza unghiulară, în s-1; ω = π∙n/30; n – turația, în rot/min
d, d1, d2 – diametre, în mm
υ – coeficientul lui Poisson.

Strângerile efective:
ef
Smin  Smin
aj
 Cr  Ct  Cn [μm]

ef
Smax  Smax
aj
 Cr  Ct  Cn [μm]
Calculul asamblărilor presate presupune parcurgerea a două algoritmuri.

Pentru o asamblare presată, datele inițiale trebuie să conțină informații în funcție de

scopul ei.

a. Dacă ea transmite o forță axială Fa, trebuie cunoscută valoarea ei. De asemenea,
trebuie să existe informații privind condițiile de lucru (temperaturi etc.) materiale,
gabarite impuse și altele.

b. Dacă asamblarea transmite un moment de torsiune T, trebuie cunoscută

valoarea lui, direct sau dedusă din puterea P și turația n. De asemenea, trebuie
să fie cunoscute date suplimentare ca cele de la punctul a.

Pornind de la datele temei de proiectare se parcurge, mai întâi, traseul – algoritm

direct și se ajunge la alegerea ajustajului. Odată ales ajustajul, se parcurge traseul –
algoritm invers. În acest moment asamblarea este rezolvată.
Traseul-algoritm
de la condițiile
de funcţionare
la ajustaj
Traseul-algoritm
de la ajustaj
la condițiile de
funcţionare
Există situaţii în care dacă s-ar monta la rece
piesele, s-ar deteriora.
Din acest motiv piesa cuprinzătoare se
încălzeşte (şi/sau se răceşte piesa cuprinsă).

Trebuie încălzită piesa cuprinzătoare de la

t0 la ti până când aceasta se va dilata de la

dbmin la dbmax adică până acoperă S ajmax
plus o cotă de siguranţă j (j = 15 μm).

db min  b  ti  t0   103  Sajmax  j

Deoarece piesa scoasă din cuptor se
răceşte până la locul de montaj se va Sajmax  j
ti ef   t0  tsupl
suplimenta temperatura de încălzire cu
db min  b 10 3

un tsupl = 30…50°C .
Cursul nr. 9
Arcurile sunt elemente componente ale unor ansamble de o mare diversitate, ansamble
destinate celor mai variate domenii.

Varietatea constructivă a arcurilor, dimensiunile lor, materialele din care sunt

confecționate, modul de abordare a proiectării și calculelor acestora, condițiile în care
funcționează etc. diferă mult, în funcție de aplicația concretă.

Arcurile au în comun faptul că își pot îndeplini funcțiile doar prin deformațiile elastice
importante pe care sarcinile care acționează asupra lor (forțe, momente) le produc.

Deoarece deformațiile arcurilor (liniare sau unghiulare) sunt mari și trebuie să fie în
domeniul elastic, materialele din care ele sunt confecționate trebuie să aibă atât
rezistențe de rupere, cât și limite de curgere de valori ridicate.

Exemple:
 oțelul pentru arcuri 51Si7: Rm = 1180 MPa, Rp0,2 = 1080 MPa, Rp0,2/Rm = 0,915.
 aliajul de titan Ti-13V-11Cr-3Al: Rm = 1276 MPa, Rp0,2 = 1207 MPa, Rp0,2/Rm = 0,945.
La un oțel care nu este destinat arcurilor, unul din clasa de calitate 8.8, acest raport este
de 0,8; la un oțel din clasa 5.6, raportul este de doar 0,6.
 Utilizarea arcurilor

 amortizarea șocurilor:
 la suspensiile autovehiculelor, materialului rulant, vehiculelor industriale etc.
 la tampoanele locomotivelor și vagoanelor.
 în construcția cuplajelor elastice.
 la fundații.

 atenuarea transmiterii vibrațiilor. Exemple:

 izolarea cabinelor contra vibrațiilor transmise de motor, prin șasiu, la
tractoare agricole.
 la instalațiile de sortare cu ciururi vibrante și la alimentatoarele vibrante.
 la basculantele cu punți oscilante.
 la compactoare vibratoare autopropulsate, cu o treaptă elastică între ruloul
vibrator și șasiul mașinii.
 ca element de acționare prin efectuarea unui lucru mecanic pe baza energiei
potențiale de deformație acumulate:
 la ștanțe realizează scoaterea piesei din matriță.
 la unele arme automate.
 supapele motoarelor cu ardere internă.
 ceasornice mecanice.
 readucerea unor elemente în poziția inițială
(ușile de intrare în lifturi; uși batante).
 motoare cu arc.
 cuțite cu deschidere rapidă.
 dispozitive pentru înfășurarea cablurilor după utilizarea
unor aparate electrocasnice (aspiratoare).
 exercitarea unei forțe de apăsare:
 ambreiaje.
 supapele cu arc din acționările hidraulice și pneumatice.
 întinzătoarele la transmisiile prin curele sau prin lanțuri.
 manșetele de rotație (simeringuri): arcul toroidal montat pe buza manșetei.
 acționări cu clichet.
 modificarea frecvenței proprii a unui lanț cinematic, pentru trecerea prin frecvența de
rezonanță în perioada de demaraj. De exemplu, cuplajele elastice intercalate între
motorul electric și transmisia respectivă.

 limitarea forțelor sau momentelor, pentru protejarea unor dispozitive sau unor
elemente ale transmisiilor împotriva suprasarcinilor:
 mandrine pentru tarozi la filetarea pe mașină.
 cuplaje de siguranță cu fricțiune.
 cuplaje cu gheare la utilaje agricole.
 cuplaje cu dinți frontali Hirth.

 măsurarea forțelor sau momentelor:

 dinamometre de diferite tipuri.
 chei dinamometrice.
 cântare cu arc.

 exercitarea unei forțe cu un scop terapeutic: aparate ortodontice.

 compensarea unei greutăți: la haionul automobilelor.

Aplicațiile arcurilor sunt foarte diverse, dar se pot formula, pornind de la aspectele
comune ale proiectării elementelor elastice, următoarele obiective generale:

1. Alegerea tipului de arc care corespunde aplicației respective.

2. Alegerea materialului, în funcție de: tipul arcului; dimensiunile acestuia; tipul
solicitării (solicitare statică; solicitare dinamică -frecvența ciclului de solicitare-);
condițiile de lucru (temperatura de funcționare; mediul de lucru -de pildă mediu
coroziv, câmp magnetic-); prețul de cost și altele.
3. Exprimarea tensiunii maxime din secțiunea elementului constitutiv al arcului: sârmă,
bară, bandă, foaie, inel.
4. Dimensionarea arcului, pornind de la relația tensiunii maxime. Pentru determinarea
tuturor dimensiunilor arcului se utilizează relațiile analitice corespunzătoare, precum
și anumite indicații constructive.
5. Verificarea arcului, în funcție de caracterul solicitării (statică, de oboseală). Se au în
vedere toate zonele critice ale acestuia, în funcție de tipul arcului.
6. Calculul deformațiilor (săgeți, unghiuri).
7. Calculul energiei potențiale de deformație, respectiv al lucrului mecanic pe care arcul
îl poate efectua, în funcție de tipul și scopul arcului.
Clasificarea
arcurilor
 Arcuri
elicoidale
 Arcuri bară de torsiune

Arc spiral

Arc disc

Arcuri inelare
Suspensii
 Suspensii

bara de
torsiune
bara de
torsiune

Ambreiaje
 Materiale

Materialele pentru arcuri trebuie să aibă o serie de proprietăți specifice: valori cât mai
mari pentru rezistența de rupere, limita de curgere, rezistența la oboseală; modul de
elasticitate mic; rezistență la coroziune; variație mică a caracteristicilor mecanice cu
temperatura; relaxarea arcului să fie cât mai redusă; permeabilitate magnetică redusă,
pentru cazuri concrete; conductivitate electrică, în anumite cazuri concrete;
prelucrabilitate; să fie ușor de procurat; să aibă un raport convenabil cost/beneficii.
Nu toate aceste proprietăți pot fi îndeplinite simultan.

 oțeluri carbon: C55S, C60S, C67S, C75S, C85S, C90S, C100S

 oțeluri aliate: 38Si7, 46Si7, 51Si7, 56Si7, 59Si7, 55Cr3, 60Cr3, 54SiCr6,
60SiCr7, 60CrMo-1, 60CrMo-2, 60CrMo-3, 51CrV4
 oțeluri inoxidabile: X30Cr13, X10CrNi18-8, X5CrNi18-10, X5CrNiMo17-12-2, X7CrNiAl17-7
 aliaje speciale: Inconel 718, Inconel X-750, Hastelloy C 276, Monel, Nimonic 90,
MP 35 N, Aliajul de titan Ti-13V-11Cr-3Al
 bronzuri: bronz fosforos, bronz cu beriliu
 cauciuc
 materiale compozite
Caracteristica arcurilor este o curbă care descrie dependența dintre sarcina aplicată

arcului (forță sau moment) și deformația produsă (săgeata s sau unghiul θ), măsurată pe
direcția forței sau în planul momentului.

Caracteristica este o curbă de tipul:

F  f s T  f  

Caracteristica unui arc Curbe caracteristice pentru două arcuri

 dF
Caracteristica oferă o imagine a rigidității unui arc. R [N/mm]
ds
Grafic, rigiditatea într-un anumit punct este tangenta unghiului pe care tangenta
geometrică la caracteristică îl face cu abscisa.

 2  1  tan  2  tan 1  RN  RM

Caracteristici liniare

Un arc are o caracteristică liniară dacă:

 în timpul funcționării nu se modifică numărul sau dimensiunile
parametrilor de care depinde deformația arcului.
 nu există frecări interne în materialul arcului.
 nu există frecări între elementele constitutive ale acestuia.

Arcurile cu caracteristica liniară au o rigiditate constantă (panta este constantă, tanα).

 Arcul lamelar

Săgeata arcului lamelar (asimilat cu o grindă încastrată la

un capăt, liberă la celălalt și încărcată cu o forță F la
capătul liber):
F  l3
s [mm]
3 E  I
l – lungimea arcului, în mm.
E – modulul de elasticitate longitudinal, în N/mm2.
I – momentul de inerție al secțiunii, în mm4.

Deoarece mărimile l , E , I nu se modifică în timpul

solicitării arcului, raportul F/s, care este rigiditatea
arcului, este constant:
F 3 E  I
 3
R [N/mm]
s l
R  ct  tan 

Forța F este direct proporțională cu săgeata: F  Rs [N]

Arcul elicoidal cilindric de compresiune

Săgeata arcului elicoidal cilindric de compresiune sub

acțiunea forței F :
8  F  D3  n
s [mm]
Gd4
D – diametrul mediu al arcului, în mm.
n – numărul de spire active.
G – modulul de elasticitate transversal, în N/mm2.
d – diametrul sârmei, în mm.

Deoarece mărimile D , n , G , d nu se modifică în timpul

solicitării arcului, raportul F/s, care este rigiditatea
arcului, este constant:
F Gd4
 R [N/mm]
s 8 D  n3

R  ct  tan 
Forța este direct proporțională cu săgeata:

F  Rs [N]
 Arcul bară de torsiune

Unghiul de rotire θ al extremității arcului bară de torsiune:

T l
 [rad] T  F b [N·mm]
GIp
T – momentul de torsiune generat de forța F, în N·mm.
l – lungimea barei de torsiune, în mm.
Ip – momentul de inerție polar al secțiunii barei, în mm4.

Deoarece mărimile G , l , Ip nu se modifică în timpul

solicitării arcului, raportul T/θ, care este rigiditatea arcului,
este constant:
T GIp
 R [N·mm/rad]
 l
R  ct  tan 
Momentul de torsiune este direct
proporțional cu unghiul de deformație:
T  R  [N·mm]
 Caracteristici neliniare

O caracteristică neliniară are un arc la

care rigiditatea nu este constantă.

Arcul elicoidal conic

Tipul 1 Tipul 2

Pe porțiunea OT caracteristica este liniară. De la forța FT, spirele încep să se așeze,

lungimea sârmei care mai participă la preluarea sarcinii se micșorează, iar rigiditatea

arcului crește. Caracteristica este progresivă pe porțiunea TC. Când forța atinge o valoare

critică Fc, spirele sunt complet așezate unele peste celelalte (la tipul 1) sau complet
așezate pe suport (la tipul 2), iar arcul este blocat.
 Arcul disc

Sub acțiunea forței F care îl comprimă, arcul se deformează.

Deformația (săgeata) maximă teoretică este cea la care arcul este aplatizat de

către forța de blocare Fc.

Săgeata s, de funcționare a unui arc disc este limitată la o valoare s/h0 = 0,75,
h0 fiind înălțimea arcului nedeformat.

Rigiditatea arcului este descrescătoare. Caracteristica este regresivă.

 Arcul cu foi multiple

Arcurile cu foi multiple au o caracteristică neliniară cu histerezis.

Acestea au aplicații majore în construcția autovehiculelor.

legătură
de arc

eclisă

Construcție foaie de arc

nervură
Detaliu Caracteristica arcului

Bucla de histerezis este un indicator al lucrului mecanic consumat pentru învingerea

frecărilor dintre foi. Energia potențială de deformație a arcului este aria OABD de sub
curba de încărcare. Această energie se transformă parțial în lucrul mecanic pentru
învingerea frecărilor (bucla OABC) și în lucrul mecanic restituit (aria CDO). Datorită
frecărilor menționate, arcul are o capacitate de amortizare.
 Arcurile din cauciuc au tot o caracteristică cu buclă de histerezis, datorită
frecărilor interne din masa cauciucului.

Caracteristica poate servi la calculul lucrului mecanic necesar pentru deformarea

arcurilor. În același timp, acest lucru mecanic se transformă în energia potențială de
deformație a arcului.
În funcție de scopul arcului, arcul va transforma, la un moment dat, această energie
într-un lucru mecanic necesar scopului respectiv.

Caracteristică
neliniară

s s2

dW  F  ds  W   F  ds [N·mm] W   F  ds [N·mm]
0 s1
 Caracteristică
liniară

F s F R  s2 F2
W [N·mm] R  W [N·mm] W [N·mm]
2 s 2 2 R

W
 F1  F2  2
 s  s1
 W
R   s2
2
 s1 
2

[N·mm]
2 2
 Dacă arcurile sunt solicitate de un moment de torsiune T

care produce o deformație unghiulară θ

 2
Caracteristică
neliniară W  T  d [N·mm] sau W   T  d [N·mm]
0 1

Caracteristică liniară

T  T R  2 T2
W [N·mm] R  W [N·mm] W [N·mm]
2  2 2 R

 T1  T2    2  1  R   22  12 
W  W [N·mm]
2 2
Lucrul mecanic prin care arcul a fost deformat la nivelul necesar
s-a transformat în energia potențială de deformație.

Ep  W
Un arc bară de torsiune este construit dintr-o bară, în general de secțiune circulară,
solicitată, la o extremitate sau la ambele, de momente de torsiune.
Arcul poate fi executat și din sârmă (cu diametre de 2...8 mm), ori în variantă tubulară.

Arc bară de torsiune

Arc bară de torsiune monobloc cu capete îndoite
cu două leviere

T  F b
T  F b
1 - levier; 2 - levier; 3 - încastrare; 4 - reazem;
5 - bară de torsiune; 6 - reazem; 7 - încastrare.
1 - bară de torsiune; 2 - reazem;
3 - suport de încastrare; 4 - reazem.
 Forme ale capetelor pentru arcuri din
Arc bară de torsiune semifabricat bară
cu un levier

T  F b
1 - levier; 2 - suport de încastrare;
3 - bară de torsiune; 4 - reazem;
5 - încastrare.

Rolul reazemelor este de a diminua efectul

de încovoiere produs de forța F.

Arcurile bară de torsiune au o construcție simplă, sunt ușor de montat și

de demontat, au un gabarit radial foarte mic, dar unul axial mare.
Au o mare capacitate de a acumula energie potențială de deformație.
 Solicitarea
Arcul are o secțiune circulară plină și este solicitat
arcului bară
la răsucire de momentul de torsiune de torsiune

T  F b [N·mm]

Tensiunea din secțiunea barei:

T 16  T
t   [MPa]
Wp   d 3
T l
Deformația unghiulară:  [rad]
GIp

l – lungimea activă a arcului bară de torsiune, în mm.

G – modulul de elasticitate transversal al materialului arcului, în MPa.
Ip – momentul de inerție polar al secțiunii circulare a barei în mm4.

 d 4 32  F  b  l T l t l
Ip  [mm4]  [rad]   2  [rad]
 G  d 4 d G d
32 G Wp 
2
Energia potențială înmagazinată (lucrul mecanic de deformație):

1 1 d3 t l 1 t2   d 2 1 t2

Ep  W  T      t  2       l   V [N·mm]
2 2 16 G d 4 G 4 4 G
V este volumul barei corespunzător lungimii ei active.

Coeficientul 1/4 este considerat un indicator al energiei potențiale pe care volumul V

al arcului o poate prelua (coeficient de utilizare volumetrică).

Expresiile valorilor capabile ale momentului de torsiune, deformației unghiulare și

energiei potențiale (lucrului mecanic de deformație):

 d 3 l
Tcap   ta [N·mm] cap  2  ta [rad]
16 d G

1 V
E p cap  Wcap    ta2 [N·mm]
4 G
τta este tensiunea admisibilă la solicitarea de răsucire pentru materialul barei, în MPa.
La calculul arcului bară de torsiune trebuie să se țină seama de situația concretă
constructivă și funcțională pentru utilizarea relațiilor adecvate acesteia.

 Dacă se cunoaște momentul de torsiune T și materialul (τta), atunci se poate

calcula diametrul necesar al barei:

16  T T
d nec  3  1, 72  3 [mm]
  ta ta
Acest diametru trebuie rotunjit la o valoare standardizată, tipizată
sau corespunzătoare unor norme ale utilizatorului interesat.

Pentru verificarea arcului:

16  T
t   ta
 d 3

 Dacă este impusă o anumită valoare a unghiului de deformație θ, iar l se

stabilește constructiv și materialul arcului se cunoaște (τta, G), atunci se
poate determina diametrul d:
2l
d  ta [mm]
G 
 Dacă se cunoaște energia potențială care trebuie înmagazinată (lucrul mecanic de

deformație), precum și materialul (τta, G), atunci rezultă volumul arcului și, impunând
lungimea l din considerente constructive, se poate calcula diametrul barei:

4  G  Ep d2 4  G  Ep
V  l 
ta2 4 ta2
16  G  E p G  Ep
 d nec   2, 25  [mm]
l   2
ta l  2
ta

În calculele anterioare, valoarea tensiunii admisibile τta depinde

de rezistența de rupere Rm a materialului arcului:

ta  0,5  Rm [MPa]

Arcul poate fi verificat și prin compararea valorilor efective ale momentului,

deformației unghiulare, lucrului mecanic de deformație cu valorile lor capabile.
 Particularități constructive

Arcurile elicoidale cilindrice de compresiune se obțin prin înfășurarea după o elice

a unei sârme, pe un cilindru director.
Sârma are, în general secțiune circulară, dar există și arcuri din sârmă de secțiune
dreptunghiulară.

Din punctul de vedere al

Sensuri de relației forță-săgeată,
înfășurare
sensul de înfășurare nu
are vreo influență.

Elice pe dreapta Elice pe stânga

 Forme ale capetelor

Capete deschise Capete deschise Capete închise Capete închise

neprelucrate prelucrate neprelucrate prelucrate

Pentru suspensia unor autovehicule se utilizează

arcuri ale căror capete au forma pigtail
 Dependența dintre forțe, săgeți, lungimi

Arcul nu se montează în starea liberă, ci cu o anumită

pretensionare, caracterizată de săgeata sp căreia îi corespunde

forța de pretensionare Fp, care încarcă arcul în acest moment, și
lungimea Lp.

În timpul funcționării, unei forțe totale Fn care comprimă arcul îi

corespunde săgeata sn și lungimea Ln. Forța totală care solicită
arcul nu trebuie să depășească o valoare limită Flim. Săgeata
arcului este, în această situație, slim. Această săgeată trebuie să
asigure o anumită distanță între spirele vecine, încât să nu existe

riscul ca ele să se atingă. Lungimea arcului este Llim.

Arcul devine blocat, spirele se ating dacă forța totală care îl încarcă

are o valoare Fc, săgeata fiind sc, iar lungimea arcului blocat - Lc.

Caracteristica arcului este liniară, ceea ce rezultă și din graficul

forțe-săgeți.
 Elemente geometrice și funcționale

Arc cu
înfășurare
pe dreapta
Arcul încărcat

Arcul în stare liberă

 Elemente geometrice și funcționale:
d – diametrul sârmei (mm) D  Di De – diametrul exterior (mm)
D – diametrul mediu (mm) D e Di – diametrul interior (mm)
2
m – pasul arcului (mm)
m
α – unghiul elicei (grade): tan  
 D
L0 – lungimea arcului în stare liberă (mm)
F – forța efectivă (totală) (N)
s – săgeata (mm)
L – lungimea arcului sub acțiunea forței F (mm)
e – distanța dintre spire, sub sarcină (mm)

Alte elemente:
n – numărul spirelor active (spirele active sunt spirele care fac parte din porțiunea elicoidală)
ni – numărul spirelor inactive (spirele de capăt - ele nu sunt luate în considerare la calculele
de rezistență ale arcurilor de compresiune)
nt – numărul total de spire, ntot = n + ni

La calculul arcurilor de compresiune, unele elemente trebuie adoptate, urmând ca

celelalte să fie calculate. În funcție de aplicația concretă, elementele care sunt adoptate
pe baza unor considerente constructive sau funcționale, nu sunt întotdeauna aceleași.
 D 2
Pasul arcului poate fi ales într-un domeniu de valori:  0, 2  m   D
4 3
Valoarea aleasă trebuie corelată cu lungimea liberă L0 necesară aplicației respective.
Un parametru foarte important este indicele arcului:

D
w
d
Acesta are valori în domeniul w = 4 ... 12. Uneori poate atinge valori până la w = 16.

Asigurarea
jocului
dintre spire

Arcul Arcul sub o Încărcarea la limită Arcul

liber sarcină curentă F cu forța Flim blocat
 sc  L0  Lc  m  n  2  d  d   n  2  m  n  n  d [mm]

slim  sc  Sa  m  n  n  d  Sa [mm]

Săgeata arcului de compresiune nu depinde de pasul arcului:

8  F  D3  n 8  F  w3  n
s  [mm]
Gd 4
Gd
8  F  w3 Sa
Condiția pentru pasul arcului: m d 
Gd n
8  F  w3 Sa
Valoarea minimă a pasului: mmin  d 
Gd n
Odată aleasă valoarea pasului, se pot calcula celelalte elemente

geometrice în care el este implicat: L0 , Lc , sc , slim.

Cunoscând săgeata limită slim se Flim

R  Flim  R  slim
poate calcula forța limită Flim. slim
 Tensiunile din secțiunea sârmei

În secțiunea sârmei se manifestă trei tensiuni:

a. de torsiune; b. de forfecare; c. de încovoiere.
Tensiunea de încovoiere este cu totul neglijabilă, tensiunea de forfecare are valori mici în
comparație cu cea de torsiune, de aceea, standardul EN 13906-1 ia în considerare doar
tensiunea de torsiune:
D
F

T
 2  8 F  D [MPa]
Wp  d 3  d 3
16

Tensiunile din
secțiunea sârmei

1 - tensiunea de torsiune
uniform distribuită în
fibrele exterioare;
2 - distribuția tensiunii
datorată curburii sârmei
Distribuția tensiunii
Epura tensiunii 2
Datorită curburii sârmei, tensiunea are un maxim în fibra cea mai apropiată de axa
arcului (punctul A, distribuția 2).

Se ține seama de acest fapt printr-un coeficient de corecție (coeficient de formă) k care
depinde de indicele arcului w.
 k  k  t [MPa]

Acest coeficient se poate calcula cu formula lui Bergstrӓsser, sau a lui Wahl.

w  0,5 4  w  1 0, 615
k k 
w  0,75 4 w  4 w

Calcule specifice arcului de compresiune

Tensiunea maximă. Diametrul sârmei.

8 k  F  D 8 k  F  w
k   [MPa]
 d 3
 d 2
Diametrul necesar al sârmei:

8 k  F  w k F w
d nec   1,595  [mm]
 ta ta
τta – tensiunea de torsiune admisibilă.
Pentru oțeluri inoxidabile: ta  0, 48  Rm [MPa] Rm este rezistența de rupere la
tracțiune a materialului arcului.
Pentru celelalte oțeluri: ta  0,50  Rm [MPa]

Pentru materiale neferoase: ta  0,35  Rm [MPa]

Săgeata arcului

Se ia în considerare doar solicitarea de torsiune a

sârmei. Se neglijează faptul că arcul este înfășurat
după o elice și se admite ipoteza că spira este un
inel circular.
Arcul este desfășurat sub forma unei bare drepte,

solicitate la torsiune de forța F care acționează la

brațul D/2, față de centrul secțiunii.

Lungimea porțiunii active a arcului desfășurat: l   D  n [mm]

Lungimea porțiunii active (dacă se consideră că arcul este înfășurat după o elice):

 Dn
le  [mm]
cos 
D Unghiul de rotire T l
Săgeata arcului: s   [mm] în planul forței:  [rad]
2 GIp
T – momentul de torsiune, T = F·D/2, în N·mm
l – lungimea desfășurată, în mm
Ip – momentul de inerție polar al secțiunii, Ip = π·d4/32, în mm4
G – modulul de elasticitate transversal, în MPa

8  F  D3  n
s [mm]
Gd4
Luând în considerare indicele w al arcului:

8  F  w3  n
s [mm]
Gd
 Numărul spirelor active Gd s
n
8  F  w3

nt – numărul total de spire, ntot = n + ni

Energia potențială de deformație (lucrul mecanic de deformație)

1 4  F 2  D3  n 4  F 2  w3  n
Ep  W   F  s   [N·mm]
2 Gd 4
Gd

În cazul mărimilor capabile, tensiunea de torsiune maximă din

secțiunea sârmei atinge valoarea admisibilă:
k  ta
 d 3  d 2
Forța capabilă: Fcap   ta   ta [N]
8 k  D 8 k  w

8  Fcap  D3  n  D2  n  D  w  n
Săgeata capabilă: scap    ta   ta [mm]
Gd 4
k G  d k G
 Energia potențială capabilă:

1 1 2  d 2  D  n 2
E p cap  Wcap   Fcap  scap    ta [N·mm]
2 16 k G
2

1  d 2 ta2 1 ta2
E p cap     D  n  2  V  [N·mm]
4 4 k G 4 k 2
G

Calculul arcului montat cu pretensionare

Forțe și săgeți la arcul pretensionat

Arcurile sunt montate, în general,
cu o anumită săgeată inițială

(săgeata de pretensionare) sp.

Forța totală: Ftot  Fp  F [N]

Săgeata totală: stot  s p  s [mm]

 Fp F Ftot
  Săgeata de pretensionare este o
fracțiune din săgeata de serviciu:
sp  f p  s [mm]
s p s stot
O valoare posibilă a acestei fracțiuni este fp = 0,1.

stot  s p  s  1  f p   s
sp
Fp  F  fp  F [N] [mm]
s
Ftot  Fp  F  1  f p   F [N]

Deoarece atât forța de serviciu F, cât și săgeata de serviciu s, sunt cunoscute, arcul
poate fi dimensionat.

Dacă se alege fp, se pot calcula Ftot și stot. Cu forța totală Ftot se calculează diametrul
necesar al sârmei dnec și se alege diametrul standardizat. Se determină diametrul mediu

D = w·d. Cu Ftot și stot, se calculează numărul de spire active:

G  d  stot
n
8  Ftot  w3
1
Cu Ftot și stot se scrie expresia energiei potențiale: E p   Ftot  stot [N·mm]
2
 Un arc este determinat din punct de vedere geometric și funcțional dacă se cunosc

F , d , D , m , L0 , n , nt , s.
Metodologia de calcul pentru arcul elicoidal cilindric de compresiune nu poate fi de tipul
„rețetă”, ci ea diferă în funcție de situația concretă, de mărimile de intrare existente.

F Gd
În cazul unui arc simplu, rigiditatea arcului este: R  [N/mm]
s 8  w3  n
La arcurile montate în serie rigiditatea
rezultantă a montajului este:

1
R j
[N/mm]
1
1 R
i

Ri – rigiditatea arcului i, în N/mm; i = 1, 2,..., j.

La arcurile montate în paralel:

j
R   Ri
Două arcuri
[N/mm] montate
1 concentric
 Arcurile conice sunt realizate prin înfășurarea unei sârme de
secțiune rotundă sau dreptunghiulară pe un con.
Sunt două variante:
a. cu pasul constant, dar cu înclinarea variabilă a spirelor.
b. cu înclinarea constantă a spirelor, dar cu pasul variabil.

Arcuri conice

Cu pas constant Cu înclinarea constantă a spirelor

Cotele D2, respectiv D1 sunt diametrele medii ale spirei active celei
mai mari, respectiv celei mai mici.
 Constructiv, pe lângă aspectele legate de pas, ele pot fi realizate în două variante, din
punctul de vedere al înclinării generatoarei conului.
D2  D1 D2  D1
na  d  arcul este de tipul 1 na  d  arcul este de tipul 2
2 2

Ipostaze ale arcului

netelescopic (tip 1) În stare liberă Sub o sarcină oarecare Arc blocat

Ipostaze ale arcului

telescopic (tip 2) În stare liberă Sub o sarcină oarecare Arc aplatizat
Arcurile conice sunt utilizate în domenii variate, pentru o serie de proprietăți specifice:
1. Lungimea lor în starea blocată este mai mică decât la arcurile cilindrice. La arcurile
telescopice ea este cea mai mică posibilă, anume egală cu diametrul sârmei, iar arcul
poate stoca o cantitate de energie comparabilă cu unul cilindric, avantaj important, mai
ales în aplicațiile în care spațiul disponibil pe direcție axială este redus.
2. Caracteristica are două porțiuni, una liniară și una neliniară. Sub aspect funcțional,
neliniaritatea reduce vibrațiile și micșorează riscul rezonanței.
3. Coeficientul de zveltețe este mai mic decât la arcurile cilindrice, astfel că riscul de
flambaj scade.
4. Rigiditatea arcului este crescătoare pe porțiunea neliniară.
Dependența dintre lungimea arcului și forță
Din punct de vedere constructiv, arcurile disc sunt de două tipuri:
a. fără suprafețe de așezare plate
b. cu suprafețe de așezare plate

Arc disc fără suprafețe

plate de așezare

Forma arcului

Arc disc cu suprafețe plate de așezare

Detalii dimensionale
 Variante de
seturi de
arcuri disc

Montaj paralel Montaj serie Montaj combinat

Influența
montajului
asupra
caracteristicii

a - paralel;
b - serie;
c - combinat;
d - arc simplu.
 Avantaje

 asigură folosirea eficientă a spațiului prin faptul că dezvoltă forțe mari la

deformații foarte mici.

 prin adoptarea unui anumit raport h0/t se pot obține caracteristici (raport forță-
săgeată) convenabile.
 prin montarea lor în seturi (paralele, serie, combinat), cvasinelimitate ca număr
de arcuri și ca dimensiuni, asigură realizarea unor forțe sau săgeți care să
corespundă aplicațiilor concrete.
 au o durabilitate mare la solicitări dinamice, dacă arcul este corect dimensionat.
 datorită formei lor inelare, transmiterea forței este concentrică.
 prin existența histerezisului montajelor paralel, ele amortizează șocurile și
vibrațiile.
La construcția de mai jos se urmărește ca o tijă (ax, arbore) să se rotească și să se
poziționeze într-o anumită poziție unghiulară. Această poziție este asigurată de un
clichet. Arcul lamelar exercită o forță de apăsare, asupra clichetului.

clichet Limitator unghiular cu clichet

arc
lamelar

roată de
clichet

Construcția Încărcarea arcului

 Tensiunea de încovoiere în punctul B:

Mi F l 6 F l
i   [MPa] i   ia [MPa]
W W bh 2

4  F  l3
Săgeata arcului: s [mm]
E  b  h3
2  F 2  l3
Energia potențială stocată (lucrul mecanic de deformație): Ep  W  [MPa]
E  b  h3

Valorile capabile (tensiunea din secțiunea arcului atinge valoarea admisibilă)

b  h2 2 l2
Forța capabilă: Fcap  ia [N] Săgeata capabilă: scap   ia [mm]
6l 3 Eh
Energia potențială capabilă:

1 1 ia2 1 ia2
E p cap  Wcap   Fcap  scap   b  h  l   V  [MPa]
2 18 E 18 E
V – volumul arcului, în mm3
Cursul nr. 10
Angrenajele sunt mecanisme cu roți dințate care servesc la transmiterea directă și forțată
a mișcării de rotație între doi arbori precum și la transformarea mișcării de rotație în
mișcare de translație sau invers (angrenajul cremalieră – roată).

Roțile dințate sunt organe de mașini care au la periferia lor dinți dispuși în mod regulat
pe suprafețe teoretice (în general de revoluție) numite suprafețe de rostogolire.

Procesul continuu de contact între dinții roților conjugate a unui angrenaj, în vederea
asigurării mișcării neîntrerupte a celor două roți dințate se numește angrenare.

Angrenajul poate transmite mișcare de rotație în ambele sensuri, fapt posibil prin
utilizarea dinților cu flancuri simetrice.

Avantajele transmisiilor prin angrenaje:

 gabarit redus
 durabilitate mare şi siguranță în funcţionare
 raport de transmitere constant
 randament ridicat

Dezavantajele transmisiilor prin angrenaje:

 funcţionare cu zgomot la viteze ridicate
 necesitatea unei precizii înalte de execuție şi montaj
 necesitatea unor mașini-unelte şi scule speciale pentru prelucrare
 Clasificarea angrenajelor

1. În funcție de poziția relativă a axelor mișcării de rotație:

 angrenaje cu axe paralele
 angrenaje cu axe concurente
 angrenaje cu axe încrucișate

2. După felul suprafețelor de rostogolire:

 angrenaje cu suprafețe de rostogolire de revoluție: cilindrice,
conice, hiperbolice, toroidale
 angrenaje la care suprafețele de rostogolire nu sunt de revoluție

3. După poziția relativă a suprafețelor de rostogolire:

 angrenaje exterioare
 angrenaje interioare

4. După forma dinților roților dințate:

 angrenaje cu dinți drepți
 angrenaje cu dinți înclinați
 angrenaje cu dinți curbi
 angrenaje cu dinți în V, Z sau W
5. După felul contactului dintre flancuri:
 angrenaje cu contact liniar
 angrenaje cu contact punctiform

6. După profilul dinților:

 angrenaje cu profil în evolventă
 angrenaje cu profil în cicloidă
 angrenaje cu profil în arc de cerc sau alte profile

7. După posibilitatea de mișcare a axelor geometrice ale arborilor:

 angrenaje cu axe fixe
 angrenaje cu axe mobile (angrenajele planetare)

8. După mărimea vitezei periferice angrenajele pot fi:

 foarte lente v < 0,5 m/s
 lente v = 0,5...3 m/s
 de viteză medie v = 3...15 m/s
 rapide v > 15 m/s
Roți dințate cilindrice
 Angrenaj cremalieră-roată

Roți dințate conice

Angrenaj melcat
 Angrenaj melcat

Angrenaj cremalieră-roată

Roți dințate conice Angrenaj planetar

 Angrenaj cilindric cu dinți Angrenaj melc-
înclinați cu axe încrucișate Angrenaj conic cu dinți curbi roată melcată

Angrenaje melcat Angrenaje combinate

 Utilaj de
tipografie

Manuală

Cutii de viteză

Automată

Reductor
Transmisii
Distribuție prin pinioane (Ferrari)
 Sunt două căi principale de ieșire din funcțiune a angrenajelor:
1. Distrugerea flancului prin:
 pitting
 uzură de aderență (cu forma ei catastrofală – gripajul)
 uzură prin abraziune
 coroziune
 exfoliere
 deformare plastică
2. Ruperea dintelui:
 la vârf
 la picior

Deteriorarea prin deformare plastică

Apare la roţile dinţate cu flancuri moi (HB < 3500 MPa) în cazul în care în
transmisie se manifestă suprasarcini sau şocuri.
Poate fi evitată prin montarea cuplajelor elastice care absorb energia de şoc,
protejând astfel angrenajul.
 Exfolierea

Exfolierea se manifestă prin desprinderea unor porţiuni sub forma unor foiţe subţiri
(≤10-1 mm). Se datorează, de obicei, tratamentelor termice greşit aplicat.

Se poate evita prin controlul atent al tratamentului termic.

Coroziunea

Coroziunea este deteriorarea datorată atacului chimic ca urmare a prezenţei apei sau
acizilor organici în ulei. Apa pătrunde prin etanşările neeficiente sau se poate forma prin
condens. Acizii organici apar prin oxidarea uleiului (proces inevitabil).

Coroziunea se poate încetini dar nu se poate evita.

Măsurile care se pot lua:

 schimbarea uleiului la timp.
 etanșări corecte.
 orificii pentru îndepărtarea apei.
 utilizarea unor uleiuri cu aditivi: antirugină, anticorozivi şi antioxidanți.
 Uzura prin abraziune

Uzura prin abraziune se datorează pătrunderii între flancuri a unor particule dure
ce produc rizuri pe suprafețe, într-un plan perpendicular pe axa de rotație.

Uzarea prin abraziune

Rizuri prin abraziune Măsuri constructive

Particulele abrazive pot apărea:

 din exterior, prin etanșările necorespunzătoare.
 datorită nefiltrării uleiului.
 ca produse de uzură a roţilor dinţate (datorită pitting-ului)
sau din coroziunea altor piese.
Măsurile care se iau pentru evitarea (sau limitarea uzurii de abraziune):
 proiectarea etanşărilor astfel încât să reţină particulele din exterior.
 prevederea unor filtre în circuitul de ungere.
 asigurarea unei distanţe minime (40…50 mm) de la fundul băii de ulei
până la roata cea mai apropriată de fundul carcasei.
 asigurarea evacuării complete a impurităților.
 durificarea flancurilor dinților roților dințate.

Uzura de aderență

Uzura de aderență se produce datorită contactului metalic dintre flancuri

(suprafețele nu sunt separate întotdeauna de pelicula de ulei şi deci uneori se ating).

Gripajul este una dintre cele mai grave forme de ieșire din funcțiune a unui angrenaj.
Uzura de aderență se poate încetini (iar gripajul se poate evita) dacă să iau
următoarele măsuri:
 utilizarea lubrifianților cu aditivi antigripanți şi cu o anumită viscozitate.
 micșorarea rugozității flancurilor şi un rodaj corect.
 alegerea corectă a ajustajelor.
 alegerea corectă a materialului celor două roți dințate.

Rodajul este o perioadă obligatorie în exploatarea angrenajelor în care se produce o

uzură de aderență controlată, cu scopul de a aplatiza microasperitățile şi deci de a
mări aria de contact.

Microsuduri
 Uzarea prin pitting

Acest tip de uzură se produce în urma unor solicitări ciclice în cazul unei mișcări
de rostogolire (cu alunecare) în care contactul este liniar sau punctiform.

Generarea pittingului

Uzura prin pitting apare pe flancul dintelui mai ales în zona punctului de intrare în
angrenarea unipară şi, mai rar, spre capul dintelui.

În zona gropițelor nu mai este respectată legea fundamentală a angrenării, iar polul

angrenării se mută, ceea ce conduce la modificarea raportului de transmitere i12.

În felul acesta apar accelerații în angrenaj şi, ca urmare, trepidații şi zgomot.
 Pitting pe flanc

Pe lungimea dintelui În secțiune

Măsurile care trebuie luate pentru atenuarea uzurii prin pitting sunt:

 dimensionarea corectă a angrenajelor astfel încât presiunea de contact admisibilă să

fie limitată la valori care să conducă la apariţia pittingului după o durată de
funcţionare dinainte stabilită.
 alegerea corectă a lubrifiantului. Se va alege un ulei cu o viscozitate de 3…5 ori mai
mare decât în cazul uleiului pentru lagăre de alunecare.
 durificarea superficială pe o adâncime mai mare de 0,2…0,02 mm.
 Ruperea dinților la bază
Ruperea dintelui la bază tinde să se producă în fibra întinsă a profilului. Această rupere
are caracter de oboseală şi este favorizată de raza mică de la piciorul dintelui. Şi pittingul
poate fi amorsă pentru ruptură. Aceste aspecte pot fi controlate printr-o proiectare
corectă.
Solicitarea
dintelui la
încovoiere

Ruperea dintelui la picior Restricție pentru grosimea dintelui la vârf

Ruperea dinților la vârf

Ruperea dinţilor la vârf are următoarele cauze principale:
 nerespectarea grosimii minime a dintelui pe cerul de cap. Se recomandă pentru flancuri

moi: sa = 0,25·m, iar pentru flancurile dure (mai fragile): sa = 0,4·m

 nerespectarea distanţei axiale din carcasă (mai mare decât cea proiectată). În acest caz
se micşorează gradul de acoperire frontal şi apare tendinţa de rupere a vârfului dintelui.
Materialele trebuie să asigure roților dințate:
 tenacitate mare a miezului
 rezistență superficială mare
 Fabricarea roților dințate

Frezare cu Frezare cu Danturare cu

freză disc freză deget freză melc-modul

Danturare cu cuțit pieptene Danturare cu cuțit roată

 Profilul evolventic

Dacă profilul dinţilor este evolventic

atunci linia de angrenare este o dreaptă

iar unghiul de angrenare α este constant.

Evolventa de cerc este curba descrisă

de un punct M aparţinând unei drepte d

care se rostogoleşte fără alunecare

peste un cerc fix, de rază rb numit cerc

de bază.
 Elemente
geometrice
(în plan)
 Cremaliera
de referință

Tipuri
de roți

Roata minus Roata zero Roata plus

Elemente geometrice
(ale angrenajului)
Angrenarea
Cursul nr. 11
Elemente geometrice ale unei roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi (în spaţiu)
 Elemente
geometrice
(în plan)
Angrenaj cilindric cu dinți drepți (elemente geometrice)

A
N1N2 - segmentul teoretic de angrenare
AE - segmentul real de angrenare
m - modul (mărime fundamentală, standardizată)
z1 şi z2 - numerele de dinţi
x1 şi x2 - coeficienţii deplasărilor de profil
α - unghiul de angrenare de referinţă, α = 20º
αw - unghiul de angrenare real
z2
u12 - raportul de angrenare (raportul numărului de dinţi) u12 
z1
pb - pasul pe cercul de bază pb    m  cos 

m   z1  z2 
 distanța axială de referinţă a
2
d w1  d w 2
 distanța axială (reală) aw 
2
 relația dintre distanţa axială de referinţă şi cea reală aw  cos  w  a  cos 
xs – suma coeficienţilor deplasărilor de profil xs  x1  x2
z1  z2  cos   aw  a
 coeficientul de variaţie a distanţei axiale y 
  1 
2  cos  w  m

 scurtarea specifică a înălţimii dinţilor y  xs  y

db1  m  z1  cos 
 diametrele cercurilor de bază
db 2  m  z2  cos 

d1  m  z1
 diametrele cercurilor de divizare
d 2  m  z2
cos  2  aw  z1
d w1  d1  
cos w z1  z 2
 diametrele cercurilor de rostogolire
cos  2  aw  z 2
d w2  d2  
cos w z1  z 2
   
d a1  m  z1  2  ha*  x1  y
 diametrele cercurilor de cap
d  m  z  2  h  x  y 
a2 2
*
a 2

d  m  z  2  h  c  x 
f1 1
*
a
*
1
 diametrele cercurilor de picior

d f 2  m  z2  2  ha*  c*  x2  
ha* - coeficientul înălţimii capului de referință ( ha*  1 )

c* - coeficientul jocului de referință la piciorul dintelui ( c

*
 0, 25 )

 înălțimea dintelui

h  m  2  ha*  c  y 
 gradul de acoperire

AE d a21  db21  d a22  db22  2  aw  sin  w

  
pb 2    m  cos 
 N2

E
D

C
B
A

N1
 Tipuri de angrenaje

deplasat negativ nedeplasat deplasat pozitiv

x1 + x2 < 0 x1 = x2 = 0 x1 + x2 > 0
sau zero deplasat
x1 + x2 = 0
Angrenaj corijat
Arborele 1 transmite puterea P1 [kW], cu turaţia n1 [rot/min]
Momentul de torsiune este: P1
T1  9550  10  3
[N·mm]
n1
Forţele se vor determina în funcţie de forţa tangenţială Ft1, care la rândul ei se poate
determina în funcţie de momentul de torsiune motor T1 din ecuaţia de echilibru dinamic:

d w1 2  T1 Reprezentare

T1  Ft1  Ft1   Ft 2 spațială a

forțelor
2 d w1

 reacțiunea normală a roții 2 asupra

dintelui roții 1 (pinionului):

Ft1
Fn1   Fn 2
cos  w
 forța radială:

Fr1  Ft1  tan  w  Fr 2

În realitate un angrenaj nu este încărcat doar cu sarcina normală ci cu forţe mult mai mari.

 în cazul solicitării de strivire: Fn1ef  Fn1  K A  KV  K H  K H  Fn1  CH

 în cazul solicitării de încovoiere: Fn1ef  Fn1  K A  KV  K F  K F  Fn1  C F

KA – factor de utilizare, ţine seama de sarcinile suplimentare provenite din procesul

de funcţionare atât al maşinii motoare cât şi al maşinii antrenate.
Exemplu: KA = 1 – funcţionare uniformă (fără variaţie de sarcină)
KA = 1,25 – funcţionare cu sarcini mijlocii (≈15% peste cele maximale)

KV – factor dinamic, ţine seama de sarcinile suplimentare datorate erorilor de execuţie

şi de montaj, precum şi de deformaţiile elastice ale celorlalte piese.
Exemplu: în clasa 8 de precizie KV = 1…1,85

KHβ – factorul repartiţiei sarcinii pe lăţimea danturii. Ia în considerare distribuţia

neuniformă a sarcinii pe lăţimea danturii.

KHα – factorul repartiţiei sarcinii în plan frontal, pe perechile de dinţi aflate simultan în
angrenare (KHα = 1,1).

KFβ– are aceeaşi definiţie ca şi KHβ şi se exprimă în funcţie de acesta: K F  K H   N

KFα – are aceeaşi definiţie ca şi KHα şi se determină cu relaţia: K F  1  2  K H  1

 Calculul la presiune de contact

Calculul se face adoptând relaţia lui

Hertz pentru contactul a doi cilindrii.

Fn 1 1
H   
Lk   1  12 1  22 
  
 1 E E 2 

Fn – forţa normală
Lk – lungimea de contact
1 1 1
ρ – raza curburii redusă, dată de relaţia:  
 1 2
E1, E2 – modulele de elasticitate longitudinale ale celor două materiale
υ1, υ2 – coeficienţii lui Poisson
Variația presiunii de contact de-a lungul segmentului de angrenare
 A – punctul de intrare în angrenare
B – punctul de intrare în angrenarea unipară
C – polul angrenării
D – punctul de ieşire din angrenarea unipară
E – punctul de ieşire din angrenare
Lățimea
AD = BE = pb flancului

Formula de calcul la presiune de contact s-a Cilindrii

echivalenţi
determinat pentru polul angrenării C, aflat în
zona de angrenare unipară.

Profilele evolventice sunt înlocuite cu arce

de cerc care au aceeași rază de curbură cu
evolventele, în polul angrenării.

Mărimea porțiunii de angrenare bipară este cuantificată prin

gradul de acoperire εα, care are valori obligatorii în intervalul 1,2    2

Relația de calcul a tensiunii de strivire este:

2  T1  CH u12  1
H  Z E  Z H  Z   [MPa]
b  d w1
2
u12

CH – coeficientul de sarcină.
u12 – raportul de angrenare, u12 = z2/z1.
b – lățimea coroanei danturate a roții conduse (coincide adesea cu lățimea
roții conduse), în mm.

T1 – momentul de torsiune la arborele pinionului, în N·mm.

dw1 – diametrul cercului de rostogolire al pinionului, în mm.
ZE – factor de material.
ZH – factorul punctului de rostogolire (factorul zonei de contact).
Zε – factorul gradului de acoperire (a lungimii minime de contact).
 1
ZE 
 1  12 1  22 
  
 1 E E 2 

E1, E2 – modulele de elasticitate longitudinale ale materialelor celor două roți;

pentru oțel E = 2,1·105 MPa.
υ1, υ2 – coeficienţii lui Poisson pentru cele două materiale; pentru oțel υ = 0,3.

2 αw - unghiul de angrenare real (grade)

ZH 
sin  w  cos  w

4  
Z  εα - gradul de acoperire
3
Verificarea angrenajului se face cu relaţia:

 H   HP
σHP - rezistența admisibilă la strivire (pentru materialul cu rezistența mai mică).
 Dimensionarea (predimensionarea) angrenajului la presiune de contact (strivire)

Calculul distanţei axiale

b
Coeficientul lăţimii dintelui în funcţie de distanţa axială: a  b   a  aw
aw
 P2
 0,15... 0,3 pentru  0,1
Se recomandă: n2 P2 este în kW
a  
P2 n2 este în rot/min
0,3... 0,45 pentru  0,1
 n2

d  d w 2 d w1  1  u12  d w1 
2  aw
aw  w1 
2 2 1  u12

2  T1  CH u12  1
H  Z E  Z H  Z  
4  aw
2
u12
 a  aw 
u12  12
Pentru σH = σHP se obţine:

T1  C H  Z E2  Z H2  Z 2
aw nec  u12  1  3 [mm]
2   a  u12   2HP
 Calculul la încovoiere

Forțele
la vârful
dintelui
 Secțiunea
Metoda ISO de calcul conduce la următoarea
periculoasă
relație care exprimă tensiunea de încovoiere
la piciorul dintelui:

2  T1  C F
F   YFa  Ysa  Y [MPa]
d w1  m  b

T1 – momentul de torsiune la arborele

pinionului, în N·mm.
CF – coeficientul de sarcină pentru solicitarea
de încovoiere.
dw1 – diametrul cercului de rostogolire al pinionului, în mm.
m – modulul roților dințate, în mm.
b – lungimea dintelui roții conduse, în mm.
YFa –factorul de formă a dintelui (în funcţie de z şi x).
Ysa – factorul de corecţie care ţine seama de concentratorii de
0,75
tensiune de la piciorul dintelui. Y  0,25 
Yε – factorul gradului de acoperire. 
Verificarea dintelui la încovoiere

 F   FP

σFP - rezistența admisibilă la încovoiere.

Dimensionarea (predimensionarea) angrenajului la încovoiere

T1  C F  z1  1  u12  cos 
2
aw nec  3   YFa  Ysa  Y [mm]
2   a   FP cos  w
 Metodologia de calcul a angrenajelor cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi drepţi

Cazul în care distanţa axială este standardizată sau este impusă de niște restricții
constructiv-funcționale.

Etapele de calcul sunt următoarele:

1. Date iniţiale: P1, n1, i12, regimul de lucru.
P1
2. Se calculează T1 cu relația T1  9550 10  3
[N·mm]
n1
3. Se aleg materialele celor două roţi. Se alege numărul de dinți z1 ai pinionului.
Dacă roțile dințate au flancuri moi (durități sub 350 HB), atunci, în general: z1 ≥ 24
Dacă roțile au flancuri dure (peste 45 HRC), atunci se poate alege: z1 ≥ 17

4. Se calculează numărul de dinți preliminar z2prel ai roții conduse, pe baza raportului de

transmitere standardizat i12STAS (egal cu raportul de angrenare teoretic u12teor):

z2 prel  u12teor  z1  i12 STAS  z1

Valoarea obținută se rotunjește la un număr întreg z2 mai mare sau mai mic. Datorită
acestei rotunjiri, raportul de transmitere se modifică, la valoarea reală:
z2
i12  u12 
z1
5. Se calculează eroarea relativă a raportului de angrenare (raportului de transmitere),
datorată rotunjirii numărului de dinți ai roții conduse:

u12  u12 teor

 u12   100 [%]
u12 teor
Eroarea relativă trebuie să se încadreze între limitele ±2,5% (pentru u12 ≤ 4),
respectiv ±3% (pentru u12 > 4).

6. Predimensionarea distanţei axiale.

Solicitarea principală poate să fie de presiune de contact (la danturile îmbunătăţite, cu
HB ≤ 350) sau de încovoiere (la danturile cementate sau durificate superficial).
Pentru fiecare din cele două condiţii de rezistenţă se calculează o distanţă axială
necesară. Indicele H indică solicitarea la presiune de contact, iar indicele F – pe cea de
încovoiere.

T1  C H  Z E2  Z H2  Z 2
aw nec H  u12  1  3
2   a  u12   2HP

T1  C F  z1  1  u12  cos 
2
aw nec F  3   YFa  Ysa  Y
2   a   FP cos  w
7. Se calculează CH, CF, ZE, ZH, Zε, YFa, Ysa, Yε.
Se aproximează acei factori care depind de elemente care în această etapă nu sunt cunoscute.
Nu se cunosc, în faza de predimensionare următoarele mărimi:

 αw în expresiile lui ZH şi cos αw. Se va aproxima αw = α = 20o.

 εα în expresia lui Zε. De aceea, gradul de acoperire
1 1
se va calcula cu relația aproximativă:   1,88  3,2    
 z1 z2 
 KV în expresiile lui CH şi CF. Pentru acesta se va adopta o valoare aproximativă,
din tabele.

 YFa şi Ysa, care se determină în funcție de numerele de dinţi z1 şi z2 şi de coeficienții

deplasărilor de profil, necunoscuţi în faza de predimensionare.
Se va considera x1=0 și x2=0.

 Yε care conține gradul de acoperire, necunoscut în faza de predimensionare.

0,75
Se va calcula cu relația Y  0,25 

Având în vedere aceste aproximații utilizate la predimensionare, este necesar ca la
verificare toate mărimile care au fost aproximate să fie calculate exact.
8. Valoarea maximă obţinută pentru distanţa axială indică solicitarea preponderentă şi
va fi luată în considerare, în continuare, pentru stabilirea dimensiunilor angrenajului.

Distanţa axială necesară: aw nec  maxaw nec H , aw nec F 

9. Se calculează un modul necesar cu relaţia:

2  anec
mnec  [mm]
z1  z2

10. Se alege din STAS modulul standardizat, cu valoare imediat superioară lui mnec.

11. Se recalculează distanţa axială elementară.

z1  z2
a  m
2
12. Se alege distanța axială aw standardizată
(sau impusă prin restricții constructiv-funcționale).
Observaţii:

 la o deplasare pozitivă dintele se va subţia la vârf şi se va îngroşa la bază.

 la o deplasare negativă poate apărea subtăierea dintelui la bază, dacă coeficientul
deplasării de profil are o valoare negativă sub o anumită limită.

 în cazul în care distanța axială adoptată din standard este aw > a (deplasări pozitive),
trebuie să fie respectată condiția aw – a < 2·m (poate fi chiar 2,2·m) pentru evitarea
ascuțirii la capul dintelui.

 în cazul în care distanța axială adoptată din standard este aw < a (deplasări de profil
negative) trebuie ca |aw – a| < 0,4·m pentru evitarea subtăierii dintelui la picior.

13. Se calculează unghiul de angrenare real αw din relaţia:

aw  cos  w  a  cos 
Unghiul de angrenare de referinţă α = 20º.

14. Din ecuația fundamentală a angrenării se calculează suma coeficienţilor

deplasărilor de profil a celor două roţi.
x1  x2
inv  w  inv   2   tan  xs  x1  x2
z1  z 2
15. Din suma coeficienţilor deplasărilor de profil se determină valorile coeficientului
deplasării de profil pentru fiecare roată:
x1
xs  x1  x2
x2
Valorile lui x1, respectiv x2 se stabilesc fie din diagrame, fie plecând de la relația

propusă de firma MAAG, pentru determinarea valorii lui x1:

xs  xs  log u12
x1    0,5   
2  2  z1  z 2 
log 
 100 
x2  xs  x1
16. Se face calculul elementelor geometrice ale celor două roţi.

17. Se recalculează toţi coeficienţii sau mărimile care au fost aproximate la

predimensionare.

18. Se face verificarea angrenajului.

Cursul nr. 12
Roți dințate cilindrice
cu dinți înclinați
La roţile dinţate cu dinţi înclinaţi dinţii sunt ,,înfăşuraţi’’ de-a lungul unei elice
directoare, asemănător şuruburilor cu mai multe începuturi, însă cu pasul foarte mare.

Pasul elicei este invariant faţă de

d1 – diametrul cercului de divizare
cilindrul pe care se consideră db1 – diametrul cercului de bază
înfăşurată elicea: dw1 – diametrul cercului de rostogolire
  d1   d b1   d w1 β – unghiul de înclinare pe cilindrul de divizare
ph    βb – unghiul de înclinare pe cilindrul de bază
tan  tan b tan  w βw – unghiul de înclinare pe cilindrul de rostogolire
Unghiul β de pe cilindrul de divizare este cel care se alege direct.
Angrenaj cilindric cu dinţi înclinaţi (elemente geometrice)
Angrenaj cilindric cu dinți înclinați (secțiune frontală)

A
mn - modul normal (modulul standardizat)
z1 și z2 - numerele de dinţi
x1n și x2n - coeficienţii deplasărilor de profil în planul normal
x1t și x2t - coeficienţii deplasărilor de profil în planul frontal
mn
mt - modul danturii în planul frontal mt 
cos 
z2
u12 - raportul de angrenare (raportul numărului de dinţi) u12 
z1
mn  z1  z2 
 distanța axială de referinţă a
2  cos 

d w1  d w 2
 distanța axială (reală) aw 
2
 relația dintre distanţa axială de referinţă şi cea reală

a  cos t  aw  cos tw

  tan  n 
αt - unghiul de angrenare de referinţă în plan frontal  t  arctan  
 cos  
αtw - unghiul de angrenare real în plan frontal
αn - unghiul de angrenare de referinţă în planul normal , αn = 20º

 unghiurile de înclinare ale danturii pe cercul de bază şi,

respectiv, pe cercul de rostogolire:
 cos t 
b  arctan cos t  tan  
w  arctan   tan  
 cos tw 
xns - suma coeficienţilor deplasărilor de profil în planul normal

xt1  xt 2
xns  xn1  xn 2 
cos 
aw  a
 coeficientul de variaţie a distanţei axiale, în planul normal yn 
mn
 scurtarea specifică a înălţimii dinţilor, în planul normal

yn  xn1  xn 2  yn  xns  yn

 mn
d1   z1
cos 
 diametrele cercurilor de divizare
mn
d2   z2
cos 
db1  d1  cos  t
 diametrele cercurilor de bază
db 2  d 2  cos t
cos t mn cos t
d w1  d1    z1 
costw cos  costw
 diametrele cercurilor de rostogolire
cos t m cos t
d w2  d2   n  z2 
costw cos  costw

d a1 
mn
cos 
 
 z1  2  han
*

 xn1  yn  cos  
 diametrele cercurilor de cap

da2 
mn
cos 
 
 z2  2  han
*

 xn 2  yn  cos  
  z1 
d f1  mn   
 2  han  cn  xn1 
* *

 cos  
 diametrele cercurilor de picior
 z 
d f 2  mn   2  2  han
*

 cn*  xn 2  
 cos  
- coeficientul înălţimii capului de referinţă, în secţiune normală ( han  1 )
* *
han
cn* - coeficientul jocului de referinţă la capul dintelui, în secţiune normală ( cn*  0,25 )

 înălțimea dintelui 
h  mn  2  han
*
 cn*  yn 
 lățimea danturilor celor două roţi b2   a  aw b1  b2  (1...4) [mm]

 gradul de acoperire în plan frontal

 d 2  d 2  d 2  d 2  2  a  sin  
   a1 b1 a2 b2 w tw 
 cos 
 2    mn  cos t 
 
b2  sin 
 gradul de acoperire suplimentar (axial)  
  mn
 gradul de acoperire total     
Roata echivalentă este roata cu dinţi
drepţi care are acelaşi modul cu modulul
normal al roţii cu dinţi înclinaţi.
Roata echivalentă
zn1, zn2 – numărul de dinţi ai roţilor
echivalente

z1
zn1 
cos2 b  cos
z2
zn 2 
cos2 b  cos

dn1, dn2 – diametrele de divizare ale

roţilor echivalente

d n1  mn  z n1

d n 2  mn  z n 2
εαn – gradul de acoperire pentru angrenajul echivalent
 forța tangenţială

2  T1
Ft1 
d w1
 forța normală (în planul de
angrenare, perpendiculară pe
flancul dintelui):

Fnt1 Ft1
Fn1  
cosb cos tw  cosb
 forța axială:

Fa1  Ft1  tan w

 forța radială:

Fr1  Ft1  tan tw

Detaliu
Detaliu
La angrenajele cu roţi dinţate cu dinţi înclinaţi se limitează unghiul β astfel încât β < 20º
La reductoare β = 8…12º

Pentru a folosi dantură cu β de valori mari şi pentru compensarea în acelaşi timp a

forţelor axiale se folosesc angrenaje cu dantură în V.

Compunerea forţelor
care acţionează asupra
pinionului

Conform legii a treia a lui Newton, şi considerând

randamentul angrenării egal cu unu:

Fn1  Fn 2 Ft1  Ft 2

Fa1  Fa 2 Fr1  Fr 2
Schema simplificată a forţelor
 Reprezentare
spațială a forțelor
 Calculul la presiune de contact
Se face adaptând şi în acest caz relaţia lui Hertz.

2  T1  C H u12  1
 H  Z E  Z H  Z   Z   [MPa]
b  d w1
2
u12
CH – coeficientul de sarcină.
u12 – raportul de angrenare, u12 = z2/z1.
b – lățimea coroanei danturate a roții conduse (coincide adesea cu lățimea
roții conduse), în mm.
T1 – momentul de torsiune la arborele pinionului, în N·mm.
dw1 – diametrul cercului de rostogolire al pinionului, în mm.
ZE – factor de material.
ZH – factorul punctului de rostogolire (factorul zonei de contact).
Zε – factorul gradului de acoperire (a lungimii minime de contact).
Zβ – factorul înclinării dinţilor.
 1
ZE 
 1  12 1  22 
  
 1 E E 2 

E1, E2 – modulele de elasticitate longitudinale ale materialelor celor două roți.

υ1, υ 2 – coeficienţii lui Poisson pentru cele două materiale.

2  cos b
ZH  αtw – unghiul de angrenare real în plan frontal
sin tw  cos tw βb – unghiul de înclinare a danturii pe
cilindrul de bază

1
Z  εα - gradul de acoperire Z   cos 

Verificarea angrenajului se face cu relaţia:

 H   HP
σHP - rezistența admisibilă la strivire (pentru materialul cu rezistența mai mică).
 Dimensionarea (predimensionarea) angrenajului la presiune de contact (strivire)

O roată dințată cilindrică cu dinți înclinați este determinată dacă se cunosc:

 modulul normal mn.

 numărul de dinți (z1, respectiv z2).

 coeficientul deplasării de profil din planul normal xn (xn1, respectiv xn2).

 unghiul de înclinare al elicei pe cilindrul de divizare β.

Calculul distanţei axiale

T1  C H  Z E2  Z H2  Z 2  Z 2
aw nec  u12  1  3 [mm]
2   a  u12   2
HP
 Calculul la încovoiere

2  T1  C F
F   YFa  Ysa  Y  Y [MPa]
d w1  mn  b

T1 – momentul de torsiune la arborele pinionului, în N·mm.

CF – coeficientul de sarcină pentru solicitarea de încovoiere.
dw1 – diametrul cercului de rostogolire al pinionului, în mm.
mn – modulul normal, în mm.
b – lățimea coroanei danturate a roții conduse, în mm.
YFa –factorul de formă a dintelui (în funcţie de z şi x).
Ysa – factorul de corecţie care ţine seama de concentratorii
de tensiune de la piciorul dintelui.
0,75
Y  0,25 
Yε – factorul gradului de acoperire. n
Yβ – factorul înclinării dintelui. Y  1    1



140
Verificarea dintelui la încovoiere

 F   FP

σFP - rezistența admisibilă la încovoiere.

Dimensionarea (predimensionarea) angrenajului la încovoiere

T1  C F  YFa  Ysa  Y  Y  z1  1  u12 

2
cos  t
aw nec  3  [mm]
2   a   FP cos   cos  tw
 Metodologia de calcul a angrenajelor cu roţi dinţate cilindrice cu dinţi înclinaţi

Cazul în care distanţa axială este standardizată sau este impusă de niște restricții
constructiv-funcționale.

Etapele de calcul sunt următoarele:

1. Date iniţiale: P1, n1, i12, regimul de lucru.
P1
2. Se calculează T1 cu relația T1  9550 103  [N·mm]
n1
3. Se aleg materialele celor două roţi. Se alege numărul de dinți z1 ai pinionului.
Dacă roțile dințate au flancuri moi (durități sub 350 HB), atunci, în general: z1 ≥ 24
Dacă roțile au flancuri dure (peste 45 HRC), atunci se poate alege: z1 ≥ 17

4. Se calculează numărul de dinți preliminar z2prel ai roții conduse, pe baza raportului de

transmitere standardizat i12STAS (egal cu raportul de angrenare teoretic u12teor):

z2 prel  u12teor  z1  i12 STAS  z1

Valoarea obținută se rotunjește la un număr întreg z2 mai mare sau mai mic. Datorită
acestei rotunjiri, raportul de transmitere se modifică, la valoarea reală:
z2
i12  u12 
z1
5. Se calculează eroarea relativă a raportului de angrenare (raportului de transmitere),
datorată rotunjirii numărului de dinți ai roții conduse:

u12  u12 teor

 u12   100 [%]
u12 teor
Eroarea relativă trebuie să se încadreze între limitele ±2,5% (pentru u12 ≤ 4),
respectiv ±3% (pentru u12 > 4).

6. Predimensionarea distanţei axiale.

Se alege unghiul β
Solicitarea principală poate să fie de presiune de contact (la danturile îmbunătăţite, cu
HB ≤ 350) sau de încovoiere (la danturile cementate sau durificate superficial).
Pentru fiecare din cele două condiţii de rezistenţă se calculează o distanţă axială
necesară. Indicele H indică solicitarea la presiune de contact, iar indicele F – pe cea de
încovoiere.
T1  C H  Z E2  Z H2  Z 2  Z 2
aw nec H  u12  1  3
2   a  u12   2HP

T1  C F  YFa  Ysa  Y  Y  z1  1  u12 

2
cos  t
aw nec F  3 
2   a   FP cos   cos  tw
7. Se calculează CH, CF, ZE, ZH, Zε, Z β, YFa, Ysa, Yε, Yβ.
Se aproximează acei factori care depind de elemente care în această etapă nu sunt cunoscute.
Astfel:
2  cos 
 Pentru ZH se consideră β ≈ βb şi αtw ≈ αt Vom avea ZH 
sin t  cos t

 Zε se calculează cu relaţia Z  1


Gradul de acoperire se determină cu relația aproximativă:

  1 1 
  1,88  3,2      cos 
  z1 z2 
 Se alege valoarea lui ψa

 KV în expresiile lui CH şi CF. Pentru acesta se va adopta o valoare aproximativă,

din tabele.

 YFa şi Ysa se iau din diagrame în funcţie de numărul de dinţi ai roţilor

angrenajului echivalent, zn1 și zn2 considerând coeficienţii deplasărilor de profil
xn1 = xn2 = 0 (pentru că ei nu se cunosc în acest moment).
  Pentru Yε se lucrează cu angrenajul echivalent unde se va lua aproximativ:

 1 1 
n  1,88  3,2    
 zn1 zn 2 

Având în vedere aceste aproximații utilizate la predimensionare, este necesar ca

la verificare toate mărimile care au fost aproximate să fie calculate exact.

8. Valoarea maximă obţinută pentru distanţa axială indică solicitarea preponderentă şi

va fi luată în considerare, în continuare, pentru stabilirea dimensiunilor angrenajului.

Distanţa axială necesară:

aw nec  maxaw nec H , aw nec F 

9. Se calculează un modul necesar cu relaţia:

2  aw nec  cos 
mn nec  [mm]
z1  z2
10. Se standardizează modulul. Modulul standardizat trebuie să îndeplinească condiţia:

mn  mn nec
11. Se recalculează distanţa axială elementară.

mn z1  z 2
a 
cos  2
12. Se alege distanța axială aw standardizată
(sau impusă prin restricții constructiv-funcționale).

Observaţii:

 la o deplasare pozitivă dintele se va subţia la vârf şi se va îngroşa la bază.

 la o deplasare negativă poate apărea subtăierea dintelui la bază, dacă coeficientul
deplasării de profil are o valoare negativă sub o anumită limită.

 în cazul în care distanța axială adoptată din standard este aw > a (deplasări pozitive),
trebuie să fie respectată condiția aw – a < 2·mn (poate fi chiar 2,2·mn) pentru
evitarea ascuțirii la capul dintelui.

 în cazul în care distanța axială adoptată din standard este aw < a (deplasări de profil
negative) trebuie ca |aw – a| < 0,4·mn pentru evitarea subtăierii dintelui la picior.
 Dacă aceste relaţii nu sunt îndeplinite se încearcă mărirea (sau micşorarea) lui a
modificând: b (influenţă mică), z1 sau materialele şi se reiau calculele din punctele
în care au fost modificate aceste mărimi.

13. Se calculează unghiul de angrenare real în plan frontal αtw :

 a 
a  cos t  aw  cos tw tw  arccos  cos t 
 aw 
14. Din ecuația fundamentală a angrenării se calculează suma coeficienţilor
deplasărilor de profil a celor două roţi (în plan frontal).

xt1  xt 2 invtw  invt

inv tw  inv t  2   tan t xt1  xt 2   z1  z2 
z1  z2 2  tan t

15. Se obţine suma coeficienţilor deplasărilor de profil din planul normal

xt1  xt 2
xns  xn1  xn 2 
cos 
15. Suma coeficienţilor deplasărilor de profil se repartizează pe cele două roţi dinţate.

Conform indicaţiilor firmei MAAG:

xns  xns  log u12

xn1    0,5  
2  2   z1  z2 
log  6
100  cos  

xn 2  xns  xn1

16. Se face calculul elementelor geometrice ale celor două roţi.

17. Se recalculează toţi coeficienţii sau mărimile care au fost aproximate la

predimensionare.

18. Se face verificarea angrenajului.

2D

3D
Cursul nr. 13
Roți dințate conice cu dinți drepți
 Elemente geometrice mai importante:

OCD şi OCH – conuri de divizare (sau de rostogolire)

O1vmCmE şi O2vmCmJ – conuri frontale mediane
O1vAB şi O2vKI – conuri frontale exterioare

Conul frontal median este important în calculul de rezistență.

Cercul de divizare median este cercul dat de intersecția conului de divizare cu

conul frontal median.

Pentru angrenajul cu axe perpendiculare:

1 1 tan  2 u12
sin 1  cos 2   sin  2  cos 1  
1  tan 2
2
1  u12
2
1  tan  2
2
1  u12
2
Angrenaj conic
cu axe
perpendiculare
Conturile frontale au generatoarele perpendiculare pe generatoarele conului de divizare.

Pe conul frontal exterior se regăsesc elementele standardizate ale danturii şi totodată

aici se fac măsurătorile de control.

Angrenajele cu roţi dinţate conice cu dinţi drepţi se realizează fără deplasări de profil sau
cu deplasări de profil compensate.

Conurile de rostogolire vor coincide cu cele de divizare.

Cercul de divizare este intersecția dintre conul de divizare și conul frontal exterior.

Diametrul acestuia se numește diametrul de divizare al roții conice.

m – modulul standardizat (modulul pe conul frontal exterior)

z1 , z2 – numerele de dinţi ale celor două roți
mm – modulul median
Re – lungimea exterioară a generatoarei conului de divizare
b – lungimea dintelui
 Angrenaj conic
(elemente geometrice)
 diametrele
cercurilor de divizare

d1  m  z1
d 2  m  z2

 unghiurile conurilor
de divizare

2  arctan u12

1  90   2

 lungimea generatoarei
conului de divizare

d1 d2
Re  
2  sin 1 2  sin  2
  lățimea danturii b   R  Re
Coeficientul de lățime al danturii: ψR = 0,3...0,33

 lungimea mediană a generatoarei conului de divizare Rm  Re  1  0,5   R 

 modulul frontal median

mm  m  1  0,5   R 
Rm
mm  m 
Re
d m1  mm  z1
 diametrele cercurilor de divizare mediane
d m 2  mm  z 2
 coeficienții deplasărilor radiale normale de profil

 1  1
xr1   xr 2  2  1  2  
 u12  z1
z2
u12 - raportul de angrenare (raportul numărului de dinţi) u12 
z1
  
d a1  m  z1  2  ha*  xr1  cos 1  
 diametrele cercurilor de cap
(la exterior)
 
da 2  m  z2  2  ha*  xr 2  cos 2  
df1  m  z  2  h1
*
a 
 c*  xr1  cos 1
 diametrele cercurilor de picior
(la exterior)

d f 2  m  z2  2  ha*  c*  xr 2  cos 
2

ha* - coeficientul înălţimii capului de referinţă ( ha*  1 )

c* - coeficientul jocului radial de referinţă ( c*  0,2 )


ha1  m  ha*  xr1 
 înălțimea capului dintelui
(la exterior)
ha 2  m  h *
a  xr 2 
h f 1  m  ha*  c*  xr1 
 înălțimea piciorului dintelui

h f 2  m  ha*  c*  xr 2 
(la exterior)
 înălțimea dintelui (la exterior) 
h  m  2  ha*  c* 
 ha1 
a1  arctan  
 Re 
 unghiul capului dintelui
la pinion, respectiv roată
 ha 2 
a 2  arctan  
 Re 

 hf 1 
 f 1  arctan  
 Re 
 unghiul piciorului dintelui
la pinion, respectiv roată
 hf 2 
f 2  arctan  
 Re 
Prin definiţie numim roată echivalentă a unei roţi dinţate conice cu dinţi drepţi, roata
dinţată cilindrică (fictivă) având profilul dinţilor în secţiune frontală identic (aproximativ
identic) cu profilul dinţilor roţii dinţate conice pe conul frontal (exterior, mediu) şi este de
fapt desfăşurarea conului frontal (exterior, mediu) în plan.

Elementele geometrice ale roţii echivalente vor avea indicele ,,v’’ sau ,,ev’’ în cazul

echivalării conului frontal exterior şi indicele ,,mv’’ dacă se desfăşoară în plan conul
frontal median.

În calculele de rezistenţă se ia în considerare echivalarea pe conul frontal median.

Roata echivalentă este o roată dinţată cilindrică cu dinţi drepţi, de modul mm la care
cilindrul de divizare coincide cu cel de rostogolire.
 Roţile dinţate
echivalente
ale unui
angrenaj conic

α – unghiul
de presiune
(α = 20º)
 Numele de dinţi ai roţilor dinţate echivalente

z1 z2
zv1  zv 2 
cos1 cos  2

Numărul de dinţi ai roţilor echivalente este acelaşi indiferent dacă echivalarea se face
pe conul frontal median sau pe conul frontal exterior.

De aceea se folosesc zv1 şi zv2 fără indicele ,,m’’.

z1 min  zv1 min  cos 1  zv1 min  17

Pentru o roată dinţată conică cu dinţi drepţi, se poate alege un număr de dinţi mai mic
decât 17 fără să apară interferenţe la prelucrarea de la baza dintelui (subtăiere).
 Forțele din angrenajul conic cu dinți drepți:

 forța 2  T1  forța Ft1 2  T1

tangențială:
Ft1  normală:
Fn1  
d m1 cos  d m1  cos 

 forța radială: Fr1  F01  cos 1  Ft1  tan   cos 1

 forța axială: Fa1  F01  sin 1  Ft1  tan   sin 1

Schema simplificată a forțelor

Pentru un randament
ideal, unitar:

Fn 2  Fn1
Ft 2  Ft1
Fr 2  Fa1
Fa 2  Fr1
Reprezentare spațială a forțelor
 Calculul la presiune de contact

Calculul de rezistenţă la presiune de contact se face pentru angrenajul echivalent

median, adaptând relaţia lui Hertz:
Fn 1 1
H   
Lk mv  1  12 1  22 
  
 1 E E 2 

Relația de calcul a tensiunii de strivire este:

2  T1  CH 1  u12
2
 H  Z E  Z Hv  Z    [MPa]
b  d m1
2
u12

1
ZE – factorul de material ZE 
 1  12 1  22 
  
 1 E E 2 
 ZHv – factorul punctului de rostogolire Zε – factorul gradului de acoperire


2 4  mv
Z Hv Z 
sin 2 3
εαmv este gradul de acoperire al angrenajului echivalent median

Verificarea angrenajului se face cu relaţia:  H   HP

σHP - tensiunea admisibilă la solicitarea de strivire (presiune de contact)

Dimensionarea angrenajului la presiune de contact

O variantă este acea în care dimensionarea constă în calculul lungimii

exterioare a generatoarei conului de divizare, Re.

Este necesar să exprimăm b şi dm1 în funcţie de Re.

T1  CH  Z E2  Z Hv
2
 Z 2
Re nec  1 u  3
2

2   R  1   R   u12  2HP
12

Se calculează apoi modulul şi toate celelalte elemente care definesc roata conică.
 Calculul la încovoiere

Se face pentru angrenajul echivalent median

Ft1ef 2  T1  CF
F   YFa  Ysa  Y   YFa  Ysa  Y [MPa]
b  mm d m1  b  mm

Verificarea dintelui la încovoiere

 F   FP
σFP - tensiunea admisibilă la încovoiere.

Dimensionarea angrenajului la solicitarea de încovoiere a dintelui la picior

Pentru dimensionare se calculează lungimea generatoarei Re cu relaţia:

Re nec 3

T1  CF  YFa  Ysa  Y  z1  1  u122 
2   R  1   R    FP
 Metodologia de calcul a angrenajelor cu roţi dinţate conice cu dinţi drepţi

Itinerarul de calcul are unele etape similare cu cele de la calculul roţilor dinţate cilindrice.

Etapele de calcul sunt următoarele:

1. Date iniţiale: P1, n1, i12, regimul de lucru.
P1
2. Se calculează T1 cu relaţia T1  9550 103  [N·mm]
n1
3. Se aleg materialele celor două roţi. Se alege numărul de dinți z1 ai pinionului în funcţie
de raportul de transmitere i12.
z1 ≥ 15 pentru i12 ≤ 4
z1 ≥ 12 pentru i12 > 4

4. Se calculează numărul de dinți preliminar z2prel ai roții conduse, pe baza raportului de

transmitere standardizat i12STAS (egal cu raportul de angrenare teoretic u12teor):

z2 prel  u12teor.z1  i12 STAS  z1

Valoarea obținută se rotunjește la un număr întreg z2 mai mare sau mai mic.
Datorită acestei rotunjiri, raportul de transmitere se modifică, z2
i12  u12 
la valoarea reală: z1
5. Se calculează eroarea relativă a raportului de angrenare (raportului de transmitere),
datorată rotunjirii numărului de dinți ai roții conduse:

u12  u12 teor

 u12   100 [%]
u12 teor
Eroarea relativă trebuie să se încadreze între limitele ±2,5% (pentru u12 ≤ 4),
respectiv ±3% (pentru u12 > 4).

6. Predimensionarea angrenajului.
Solicitarea principală poate să fie de presiune de contact sau de încovoiere.
Pentru fiecare din cele două condiţii de rezistenţă se calculează o lungime necesară a
generatoarei conului de divizare. Indicele H indică solicitarea la presiune de contact,
iar indicele F – pe cea de încovoiere.

T  C  Z 2
 Z 2
 Z 2
Re nec H  1  u122  3 1 H E Hv 
2   R  1   R   u12   2HP

Re nec F 3

T1  CF  YFa  Ysa  Y  z1  1  u122 
2   R  1   R    FP
7. Se calculează CH, CF, ZE, ZHv, Zε, YFa, Ysa, Yε.
Se aproximează acei factori care depind de elemente care în această etapă nu sunt cunoscute.

Gradul de acoperire se determină cu relația aproximativă:

 1 1 
mv 
 1,88  3,2    
 ψR se alege între 0,3 şi 0,33  zv1 zv 2 

Având în vedere aceste aproximații utilizate la predimensionare, este necesar ca

la verificare toate mărimile care au fost aproximate să fie calculate exact.

8. Valoarea maximă obţinută pentru lungimea generatoarei conului de divizare indică

solicitarea preponderentă şi va fi luată în considerare, în continuare, pentru
stabilirea dimensiunilor angrenajului.
Lungimea necesară a generatoarei conului de divizare:

Re nec  max Re nec H , Re nec F 

9. Se determină modulul (exterior) necesar:

2  Re nec
mnec  [mm]
z1  1  u 2
12
10. Din standardul cu gama modulilor se alege valoarea lui m cea mai apropiată de mnec
cu condiţia ca:
m  mnec
11. Se recalculează valoarea lui Re cu relaţia:

m  z1  1  u122
Re 
2
Deoarece relaţia de mai sus exprimă o dependenţă geometrică strictă, valoarea

obţinută pentru Re nu se rotunjeşte.

12. Se face calculul elementelor geometrice ale celor două roţi.

13. Se recalculează toţi coeficienţii sau mărimile care au fost aproximate la

predimensionare.

14. Se face verificarea angrenajului.

2D

3D
Cursul nr. 14
Angrenaje melcate
Clasificarea melcilor:
• melci reglaţi (suprafaţa flancurilor lor este generată de o linie dreaptă):
▪ arhimedic: ZA ▪ evolventic: ZE ▪ convoluţi: ZN1, ZN2
• melci nereglaţi: ZK1, ZK2

Cilindrul de referinţă este un cilindru convenţional caracteristic melcului (de referinţă)

considerat izolat din angrenaj. Faţă de acest cilindru se definesc elementele danturii.

Dacă angrenajul este fără deplasări de profil acest cilindru coincide cu cilindrul de
divizare (sau rostogolire) al melcului.

Diametrul cilindrului de referinţă al melcului:

mx – modulul axial (standardizat)
d1  mx  q
q – coeficientul diametral (standardizat)
 Modulul standardizat, care pentru melc este modulul axial,
pentru roata melcată este un modul frontal.

Melcul este întotdeauna fără deplasare de profil, aceasta făcându-se

doar asupra roţii melcate.

Unghiul de înclinare al elicei directoare pe cilindrul de referinţă:

ph z1  px z1    mx z1
tan     
  d1   mx  q   mx  q q

z1 – numărul de începuturi
ale melcului

z2 – numărul de dinţi ai
roţii melcate

Valorile coeficientului diametral q sunt grupate în funcţie de mx.

În standard sunt prevăzute valori preferenţiale ale lui q pentru un anumit mx.
 Elemente geometrice
ale angrenajului melcat
 diametrul cilindrului de divizare al melcului d w1  mx  q  2  x 
 diametrul cercului de rostogolire (de divizare) al roţii melcate

d w2  d 2  mx  z2
 distanța axială de referinţă (elementară)

d1  d 2 mx  q  z2 
a 
2 2
 distanța axială (reală) d w1  d w 2
aw 
2
 relația dintre distanţa axială de referinţă şi cea reală

aw  a  x  mx
 coeficientul deplasării de profil al roţii melcate

aw q  z 2
x 
mx 2
 diametrul de cap al melcului,

da1  mx  q  2  ha* 
respectiv al roţii melcate

d a 2  mx  z2  2  ha*  x  
 diametrul de picior al melcului,
 
d f 1  mx  q  2  ha*  c* 
  
respectiv al roţii melcate
d f 2  mx  z2  2  ha*  c*  x

ha* - coeficientul înălţimii capului dintelui ( ha*  1 )

c* - coeficientul jocului radial ( c*  0,25 )

 înălțimea dintelui 
h  mx  2  ha*  c* 
6  mx
 diametrul de strunjire (diametrul exterior) al roţii melcate de2  da2 
z1  2
Pentru de2 există şi alte relaţii de calcul.

b2  0,75  d a1 pentru z1  3
 lățimea roţii melcate (valori recomandate)
b2  0,67  d a1 pentru z1  4
 b1  11  0,06  z2   mx pentru z1  1 sau 2
 lungimea melcului
(valori recomandate)
b1  12,5  0,09  z2   mx pentru z1  3 sau 4

 unghiul real de înclinare al elicei  z1 

directoare a melcului (x ≠ 0):
 w  arctan  
 q  2 x 
 a 
 unghiul de angrenare real în plan frontal 
tw  arccos  cos t 
 aw 

αt - unghiul de angrenare de referinţă în plan frontal  tan  

 t  arctan 
α - unghiul de presiune de referinţă , α = 20º  cos  w 
 unghiul de înclinare al danturii roţii melcate pe cilindrul de rostogolire (divizare):

2   w
 z1 
Dacă x =0 2     arctan 
q
 unghiul de înclinare al danturii roţii melcate pe cilindrul de bază

b  arctan cos t  tan 2 

Datorită încrucişării axelor sensul de înclinare al dinţilor pe roata melcată şi pe melc
este același.

Raportul de transmitere:

1 z2
i12    u12
2 z1

Un element cinematic important este viteza de alunecare, viteza cu care alunecă

flancurile dinţilor roţii melcate peste flancurile melcului.
 Punctul C de contact (la un moment dat) dintre cele două flancuri va avea
viteza v1 (dacă îl considerăm pe melc) şi viteza v2 (dacă el este pe roată).

Viteza de
alunecare

Evidențierea
vitezei de
alunecare

Model al alunecării flancurilor

Direcţia vectorului viteză de alunecare val este de-a lungul flancurilor.

v1   d w1  n1
val   val – viteza de alunecare, [m/s]
cos  w 60000  cos  w n1 – turaţia melcului, [rot/min]
Pentru melc se vor folosi oţeluri cu rezistenţă ridicată şi cu posibilităţi de tratament
termic pentru durificarea suprafeţelor flancurilor (adesea nitrurare sau cementare).
Roata melcată se va confecţiona din material antifricţiune, alegerea materialului
făcându-se în funcţie de viteza de alunecare.

Când se foloseşte
bronzul, la diametre
de peste 200 mm, se
va confecţiona doar
coroana din bronz,
iar butucul şi discul
se vor confecţiona
din fontă sau oţel.
asamblare presată (seraj) turnare directă pe disc
 Forţa normală asupra dintelui roţii se găseşte în planul de angrenare.

 forțele care acţionează asupra roţii melcate:

2  T2
Ft 2   Fa1 Fr 2  Ft 2  tan  tw  Fr1
d2

F02 Ft 2 2  T2
Fn 2     Fn1
cos b cos  tw  cos b d 2  cos  tw  cos b
Melcul nu este altceva decât un şurub şi plecând de la legătura dintre forţa tangenţială
şi sarcina axială, se poate scrie:

Ft1  Fa1  tan  w  

Ft1  Fa 2
Deoarece rezultă Fa 2  Ft 2  tan  w  
Fa1  Ft 2
 Forţele din
angrenajul melcat
Schema simplificată a forțelor

Reprezentare
spațială a forțelor
 Calculul la presiune de contact

Se pleacă de la relația lui Hertz

Fn 1 1
H   
Lk n  1  12 1  22 
  
 1 E E 2 

2  T2  C H
Fn  Fn 2 ef 
d 2  cos  tw  cos b

AB   d 2   
Lk    1      d    
cosb 2 180 cosb 180 cosb
1

χ – semiunghiul coroanei dinţate a roţii melcate

ξ – coeficientul de variaţie a lungimii de contact. Uzual ξ = 0,75
εα – gradul de acoperire în planul frontal median. Se poate aprecia εα = 1,82
 1 1 1 1 1 2  cos b
    
 n  n1  n 2  n 2 CN 2 d 2  sin  tw

n1  

1 2  cos b 180 2  T2  CH
H    
 1  12 1  22  sin tw  cos  tw         d1  d 22
  
 E1 E2 
Factorul de corecţie ZC este factorul de influenţă a variaţiei razei de curbură
echivalente în procesul angrenării asupra solicitărilor de contact.

Z C  0,6  0,01 x  0,005  z1  0,0014  z2  0,008  q

 2  T2  C H
H  Z E  Z H  Z  ZC  [MPa]
d1  d 22

În expresia lui CH în locul coeficientului KHα apare factorul KT, factor

ce ţine seama de treapta de precizie a angrenajului melcat.

Verificarea angrenajului melcat la presiune de contact:

 H   HP

σHP - rezistența admisibilă la strivire pentru materialul roţii melcate

 Calculul distanţei axiale

d w1  d 2 mx  q  2 x   mx  z2 mx  q  z2  2  x 
aw   
2 2 2

2  aw 8  a 3
 q  z 2
mx  d1  d 22  mx3  q  z 22  w 2

q  z2  2  x q  z2  2  x 3

T2  CH  Z E2  Z H2  Z 2  Z C2
aw nec  q  z2  2  x   3 [mm]
4  q  z22   2HP

Calculul modulului axial

2  T2  C H  Z E2  Z H2  Z 2  Z C2
mx nec 3 [mm]
q  z 22   2HP
Calculul la încălzire a angrenajelor melcate

Planul dimensional al transmisiei

Se consideră că răcirea este naturală prin radiaţie.

Transmisia trebuie să aibă o temperatură de regim t sub cea

admisibilă. Cantitatea de căldură rezultată prin frecare Q f  Qe
trebuie să fie egală cu cantitatea de căldură evacuată.

Pf  Pe
Pm  1   103    1     S  t  t0 
Pm – puterea la arborele melcului, [kW]
η – randamentul reductorului (inclusiv randamentul lagărelor)
λ – coeficientul de transmitere a căldurii, [W/m2·ºC]
ψ – coeficient ce ţine seama de faptul că un anumit procent din căldura
produsă este evacuată prin fundaţie (ψ = 0,1…0,25)

S – suprafaţa liberă a carcasei, [m2]

t – temperatura băii de ulei, [ºC]
t0 – temperatura mediului ambiant, [ºC]
 Pm  1   103
La limită, când t S
  1     ta  t0 
= t a:

S poate fi exprimată în funcţie de elementele geometrice ale angrenajului:

S  2  a1  b  2  a1  c  b  c

Cotele a1, b şi c pot fi exprimate în raport cu aw

a1  f1 aw  b  f 2 aw  c  f 3 aw 

S  M  aw2  N  aw  P
M, N şi P sunt coeficienţi
Pm  1   103
M  aw2 nec  N  aw nec P
  1     ta  t0 
Se obţine aw nec
 Calculul la încovoiere

Angrenajul echivalent al unui angrenaj melcat este un angrenaj cremalieră–roată

dinţată cu dinţi înclinaţi care se obţin din planul frontal median al angrenajului melcat

Calculul de încovoiere (care este un calcul de verificare) se face pentru roata dinţată
echivalentă a roţii melcate.

Roata echivalentă cu dinţi drepţi a acestei roţi dinţate cu dinţi înclinaţi are modulul
egal cu modulul normal a roţii dinţate cu dinţi înclinaţi.

2  T2  CF
F  3  YFa  Y  Y [MPa]
mx  q  z2
Yε – factorul de influenţă a lungimii minime de contact şi a gradului de acoperire
frontal asupra solicitării de încovoiere
Yγ – factorul de influenţă a înclinării dinţilor asupra solicitării de încovoiere
În expresia lui CF în locul coeficientului KFα apare factorul KT, factor ce ţine seama
de treapta de precizie a angrenajului melcat.

Verificarea dintelui la încovoiere  F   FP

σFP - rezistența admisibilă la încovoiere pentru materialul roţii melcate.
 Metodologia de calcul a angrenajelor melcate

1. Datele de intrare: T2, n1, u12.

2. Se aleg materialele pentru melc şi roată şi tratamentul termic pentru melc. Alegerea
materialului pentru roata melcată se face în funcţie de viteza de alunecare, care în
această fază se calculează cu relaţia empirică:

val  3,7...4,1  n1  3 T2  104 [m/s]

n1 – turaţia melcului, [rot/min]

T2 – momentul de torsiune pe roată, [N·m]
Se calculează factorul ZE.

Se alege z1 în funcţie de raportul de transmitere.

Se poate calcula şi alege apoi z2 (z2 = u12·z1), ţinându-se cont de următoarele observaţii:
 din motive de execuţie şi de rezistenţă a dintelui la încovoiere: 27 ≤ z2 ≤80

 creșterea lui z2 determină scăderea rezistenţei la încovoiere

Se alege q. Nu se cunoaşte mx şi de aceea q se va lua în funcţie de puterea P2 de pe

arborele roţii melcate (există recomandări în acest sens).

Preliminar x se alege egal cu 0 (x = 0).

3. Se determină σHP şi coeficientul CH.

4. Se determină factorii ZC, Zε şi ZH (αtw ≈ 20º).

5. Se calculează aw nec atât din considerente de presiune de contact ( aw nec H ), cât şi

din considerente termice ( aw nec T ). Se alege valoarea cea mai mare.

aw nec  max aw nec H , aw nec T 

2  aw nec
6. Se calculează un modul axial necesar mx nec 
q  z2
7. Se alege din STAS valoarea lui mx cea mai apropriată şi se verifică dacă q a fost
bine ales. Dacă nu se modifică acest q şi se reiau punctele 2…7.

8. Se recalculează distanţa dintre axe de referinţă:

mx  q  z2 
a
2
9. Din standardul distanţelor axiale se alege distanţa dintre axe aw cea mai
apropriată de valoarea obţinută.
10. Se calculează coeficientul deplasării de profil:

aw  a
x
mx
Se verifică condiţia: -0,5 ≤ x ≤ 1

Dacă această condiţie nu este respectată se alege alt q sau se modifică cu un dinte
numărul de dinţi ai roţii melcate (z2). În această situaţie se modifică raportul de
transmitere iar această modificarea poate să determine ieşirea lui u12 din limitele de
eroare permise (εu12 = ±3%). Dacă se modifică q şi/sau z2 se reiau punctele 2…10.

11. Se face calculul complet al geometriei angrenajului melcat.

12. Se recalculează toţi factorii aproximaţi la început şi se calculează factorii de la

solicitarea la încovoiere.

13. Se face verificarea la presiune de contact.

14. Se face verificarea la încovoiere.

15. Se face verificarea termică.

A-A
2D

3D