Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice

Departamentul de Sisteme Biotehnice

Specializarea:Masini si instalatii pentru agricultura si industria alimentara
Semestrul I
Grupa 742
Student: Marin Ana-Maria
TEMA
Proiectul de an la disciplina”Utilaje pentru morarit si panificatie”

Să se proiecteze o Moară cu cilindrii (valţ) pentru grau din cadrul unei unităţi de morărit, cu capacitatea Q = 33
t/24h, având ca date iniţiale cunoscute:

a. Tipul utilajului – cu cilindrii riflati si trei trepte de prelucrare;

b. D – diametrul exterior al cilindrilor de măcinare; Dc=250 mm;
c. B – lungimea cilindrilor de măcinare ; B=600 mm;
d. nC.f – turaţia cilindrului de măcinare fix şi raportul k pe fiecare pasaj
e. k1,k2,k3 – raportul turatiilor pe treptele de macinare;
f. ns.r, I(%), α şi β – numărul specific de rifluri, înclinarea riflurilor şi unghiurile de atac;
g. Tipul transmisiei de acţionare (TCT, TL, AC).

Memoriu de calcul

1.Notiune generale despre morarit.Diagrama tehnologica a morii de grau.Rolul valtului de grau pentru regim
prestator in cadrul procesului tehnologic de obtinere a fainii de grau.
2.Studiul proprietatilor fizico-mecanice si tehnologice ale materiei prime(seminte/malai/tarate).
3.Tehnologii specifice macinarii graului pentru consumul uman.
4.Prezentarea schemei tehnologice a utilajului si analiza procesului de lucru a acestuia.
5.Analiza mecanismelor cinematice ale utilajului si rolul lor in functionarea acestuia.
6.Calculul parametrilor principali ai utilajului propus.
6.1. Stabilirea parametrilor constructivi principali ai cilindrilor de macinare;
6.2. Elemente cinematice de calcul ( turatii, viteze periferice, viteze unghiulare, viteze diferentiale etc.) .
6.3. Calculul cilindrilor de măcinare (unghi prindere, diametru minim, lungime traseu mărunţire,parametri rifluri,
număr rilfuri în actiune, timp de măruntire, etc).
6.4. Calculul capacitatii de prelucrare a perechilor de cilindri macinatori si incarcarea specifica in 20 de ore.
6.5. Calculul cilindrilor de alimentare ai valtului( dimensiuni, rifluri, turatii, viteze, traiectorii particule).
6.6. Stabilirea altor parametri geometriei ai cilindrilor de alimentare şi măcinare (suprafata, duritate etc.)
6.7. Calculul puterii de actionare a fiecărei perechi de cilindri de măcinare şi alegerea motorului electric.
6.8. Calculul sistemului de alimentare, de acţionare, cuplare-decuplare, de curăţire a c.m.
6.9. Prezentarea schemei cinematice finale şi caracteristicile acesteia.
6.10. Elemente de calcul la transmisia de acţionare (transmisia eu curele, angenejele cilindrice, etc.)
6.11. Parametrii constructivi ai carcasei exterioare.
6.12. Alte calcule ale parametrilor canstructivi, functionali si tehnologici.
7.Instructiuni tehnice de exploatare,intretinere,reglare a utilajului.
8.Norme de protectia muncii si PSI.

Material grafic

1. Desenul de ansamnblu general al utilajului

2. Desenulo de ansamblu pentru: - cilindrul de macinare
- cilindrul de alimentare
3. Desene de executie pentru paleta rotorului

Titular de disciplina Titular proiect

Prof. dr. ing. Gheorghe Voicu As. drd. ing. Munteanu Mariana Gabriela
 1. Noţiuni generale despre morărit. Diagrama tehnologică a morii de grau.
Rolul valţului de porumb pentru regim prestator în cadrul procesului
tehnologic de obţinere a făinii de grau

Unităţile de morărit sunt alcătuite din instalaţii complexe, care realizează transformarea
seminţelor în cereale, cu deosebire a grâului, secarei şi porumbului în produse finite sub forma
de făină şi mălai. În afară de aceste cereale folosite pentru producerea făinii, respectiv mălaiului,
se mai pot industrializa, în scopul obţinerii altor produse alimentare: orezul, orzul, ovăzul şi
mazărea, care se pun în consum numai după ce au fost decorticate sau după ce au fost
transformate în fulgi, arpacaş etc.
Utilajele si instalatiile folosite in morarit sunt impuse de structura si insusirile fizico-mecanice
ale cerealelor( dimensiuni, prorpietati aero-dinamice, umiditate, corpuri straine, masa volumica,
sticlozitatea, continut de gluten etc.).
Prelucrarea cerealelor are loc în patru faze principale:
- eliminarea corpurilor străine;
- condiţionarea seminţelor înainte de transformarea în produs finit (făina, fulgi etc.);
- transformarea în produs finit;
- condiţionarea, manipularea şi păstrarea produsului finit până la livrare.

Funcţia de măcinare realizată de morile cu valţuri constă fie în sfărâmarea seminţelor şi

particulelor de seminţe în scopul eliberării endospermului din înveliş (Fig.1), fie mărunţirea
particulelor de endosperm separate de înveliş, până la granulaţia corespunzătoare făinii.
Graul comun (Triticum vulgare) este specia care are cea mai larga intrebuintare la fabricarea
fainii de panificatie. Bobul de grau are forma ovala cu o parte usor concava si alta usor convexa.
De-a lungul partii concave se afla santuletul. La unul din capete se afla germenele sau embrionul
iar la celalalt se gaseste barbita sau smocul de perisori. Dimensiunea boabelor de griu comun
dezvoltate normal este cuprinsa intre 5 si 8 mm lungime si 2,8 si 3,3 mm grosime
 Figura 1 Alcatuirea bobului de grau

. Daca se face o sectiune transversala prin bobul de grau se observa urmatoarele parti: invelisul,
aleuronul, endospermul si germenele.
Din punct de vedere organoleptic bobul de grau trebuie sa aiba un aspect normal, caracteristic
cerealelor sanatoase (boabele sanatoase au un aspect lucios, iar cele bolnave au aspect mat).

La obţinerea produselor finite de grâu, porumb şi orez se pot folosi următoarele variante de
procese tehnologice, care pot fi urmărite pe schema de operaţii prezentate în fig. 2.
 RECEPTIE
-calitativa
-cantitativa

PRECURATIRE

DEPOZITARE
-pe loturi calitative

CURATARE
-separare corpuri straine

CONDITIONARE
-descojire
-umezire
conditionare hidroterminca

MACINARE
-sfaramare
sortare,cernere
-curatare produse intermediare
-macinare grisuri

OMOGENIZARE FAINA

AMBALARE
-saci

DEPOZITARE
-saci
-vrac

LIVRARE
Figura 2 Schema de preluctrare a principalelor materii prime din industria moraritului
Materialul supus măcinării trebuie să satisfacă cerinţele de calitate privind umiditatea, conţinutul
în corpuri străine şi masă hectolitrică, conform normelor în vigoare. Normativul de bază pentru
grâu prevede: U=14%, CS=3%, MH=75kg/hl.
Eliminarea corpurilor străine depinde de natură şi structura acestora: prafuri minerale puternic
aderente pe seminţe, seminţe de buruieni şi ale altor culturi, impurităţi păioase, etc.
Condiţionarea seminţelor, înainte de transformarea în produs finit, se face atât în funcţie de
particularilătile acestora cât şi ale produsului finit. La grâu, de obicei, se execută o umidificare
sau o condiţionare hidrotermică (umiditate cu căldură), completată cu eliminarea straturilor
periferice ale învelişului. La porumb se face eliminarea germenilor (degerminare) şi gruparea
crupelor pe diferite fracţiuni în vederea transformării în mălai.
La orez este ruperea aristelor seminţei de orez (ştuţuirea), separarea seminţelor de mohor,
desprinderea paleelor, separarea paleelor şi a cojilor, sortarea după mărime.

Sortarea (zdrobirea) consta în sfărâmarea repetată intre valţuri reflate a seminţelor şi a

fracţiunilor intermediare cu înveliş, însoţită de separarea endospermului.
Curăţirea grisurilor şi a dunsturilor (produse intermediare-particule de endosperm curat de
diferite dimensiuni) urmăreşte sortarea acestora după mărime şi, în special, separarea părţilor cu
înveliş şi a particulelor de înveliş, prezente în amestecul sortat.
Finisarea produselor taratoasein scopul recuperării ultimelor resturi de endosperm care se mai
afla în acestea.
Compunearea sortimentelor de faină obţinute din mai multe treceri (pasaje), în funcţie de
calitatea acestora, pentru realizarea diferitelor sortimente de făină de calitate medie şi omogena
corespunzătoare normativelor.

Diagrama tehnologică a morii de grâu

Operaţiile necesare pentru obţinerea făinurilor necesita o diversitate mare de maşini, montate
într-o anumită ordine, astfel încât să se realizeze un flux tehnologic continuu (mecanizat şi chiar
automatizat), montaj realizat în construcţii special, grupate pe secţii.
După recepţia calitativă şi cantitativă a materialului, acesta este supus operaţiilor de precuratire şi
apoi este depozitat în celulele desiloz ale unităţii de morărit. Înainte de a intra în procesul de
măcinare efectivă, materialul este dinou supus unor operaţii mai ampel de curăţire şi
conditioaneare, efectuale cu o gamă largă cu maşini de curăţire, după care este mărunţit cu
ajutorul morilor cu valţuri, produsele rezultate fiind sortate pe categorii, ele putând reintra în
procesul de mărunţire şi cernere până când ajung sub formă de produs finit.
Orice întreprindere de morărit trebuie să aibă un deposit de materie primă costituit din silozuri cu
capacitate de depozitare pentru 15-45 de zile de funcţionare a sctiei de produse finite; o secţie de
pregătire a materiei prime în vederea transformării în produs finit- secţia de curăţire şi
condiţionare; secţia de transformare în produs finit- moară propiu-zisa; secţia de omogenizare şi
realizare a sortimentelor de faină; secţia de ambalare şi depozitul de produse finite. Pentru
evitarea transporturilor şi manipulărilor inutile, cosumatoare de energie, toate secţiile se
grupează în vederea asigurării unui flux continuu de deplasare a produselor în sensul ordinii de
prelucrare.
 Figura 3 Fluxul tehnologic al unei mori de capacitate mica
1.buncar de receptive;2.elevator cu cupe;3.cantar automat;4.masina combinata de
precuratire;5.bloc de curastire si separare a corpurilor straine;6.transportoare elicoidale;7.buncare
de depozitare;8.valturi de moara;9.detasoare;10.compartimente de sita plana;11.masini de
gris;12.finisoare de tarate;13.masa de insacuire;14.buncare de
faina;15.extractoare;16.ventilator;17.ciclon;18.filtru de praf.

Clădirea centrală (destinată curăţirii şi măcinarii) are, în general, mai multe nivele, maşinile de
aceals tip fiind grupate împreună pe cât posibil la acelaşi nivel.
În general, o schemă tehnologică cuprinde, în mare, aceleaşi zone (secţii), cu deosebirea că pe
amsura ce capacitatea de prelucrare a morii creşte, gradul de complexitate al schemei creşte şi el,
secţiile cuprinzând un număr mai mare de maşini de acelaşi tip, dar şi alte tipuri de maşini, în
special în secţia de curăţire unde gradul de prelucrare este diferit de la o unitate la alta.
În secţia de curăţire se execută pregătirea cerealelor în vederea măcinarii, ea fiind formată din
două subsecţii: secţia de curăţire neagră şi secţia de curăţire albă.În cadrul secţiei de curăţire
neagră se separă toate corpurile străine (prafuri minerale, pământ, nisip, pietrisi, pleava, resturi
de paie), seminţele degradate, seminţele de buruieni şi seminţele altor culturi. La secţia de
curăţire albă se execută prelucrarea învelişului seminţelor cu ajutorul maşinilor de decojit şi
maşinilor de periapt, urmate de separarea seminţelor de resturile organice şi de tocătură (brizura)
de seminţe.
Alegerea sau întocmirea unei scheme tehnologice se face în funcţie de capacitatea de prelucrare a
unităţii, natura şi clitatea cerealelor supuse prelucrării, echipamentul tehnologic, regimul de
măciniş adoptat.
Fazele tehnologice la care sunt supuse cerealele în cadrul procesului de mărunţire sunt: sortarea,
desfacerea grisurilor, separarea germenilor, sortarea şi curăţirea produselor intermediare,
măcinarea grisurilor şi a dunsturilor, finisarea ultimilor produse intermediare, compounerea
sortimentelor de faină.
 2.Studiul proprietatilor fizico-mecanice si tehnologice ale materiei
prime(seminte/malai/tarate).

Materia primă utilizată este grâul dur – Triticum durum – una din diferitele specii de grâu.
Grâul este o plantă din familia Gramineae, genul Triticum. Boabele diferitelor soiuri de grâu se
deosebesc prin forma, culoarea si aspectul lor. Forma poate fi alungită, eliptică, ovală sau
rotunjită. Culoarea variază de la alb-gălbui-galben până la roşu de diferite nuanţe. Suprafaţa
bobului poate fi netedă, aspră sau zbârcită, pe porţiuni mai mult sau mai puţin întinsă.
Partea bombată a bobului se numeşte partea dorsală, iar cea adâncită parte ventrală. Pe partea
ventrală a bobului există o adâncitură numită şanţ. La partea superioară, bobul prezintă un smoc
de perişori scurţi (bărbiţa), iar la partea inferioară se află embrionul (germenul).
Grâul dur are boabe de formă alungită cu bărbiţa slab vizibilă, de dimensiuni mai mari, până la
10 mm lungime şi 3 –3,5 mm grosime. Aspectul boabelor este în general sticlos, motiv pentru
care prin măcinarea acestei specii de grâu se obţine o făină mai „aspră”, cu un conţinut mai mare
de gluten umed, destinată producerii de paste făinoase.
Bobul de grâu este format din învelişul fructului sau pericarpul, stratul aleuronic, embrionul,
bărbiţa şi corpul făinos sau endospermul. Pericarpul este format din trei straturi suprapuse:
epicarp, mezocarp şi endocarp. Epicarpul este foarte subţire fiind format dintr-un singur rând de
celule care au o membrană celulozică rezistentă, în timp ce mezocarpul este mai gros şi format
din celule alungite, iar endocarpul este format dintr-un strat de celule şi mai alungite, sub care
urmează un strat de celule cu formă de tub, aşezate perpendicular pe primele.
Stratul aleuronic este format din celule mari cu pereţi groşi care au în secţiune o formă aproape
pătrată, în apropierea germenului celulele stratului aleuronic devin din ce în ce mai mici apoi
dispar. Acest strat conţine în proporţie ridicată substanţe proteice sub formă de granule foarte
fine, compacte şi cu aspect cornos. Acest strat ocupă 7-9% din bobul întreg. Stratul aleuronic
este lipsit de granule de amidon.
Endospermul sau miezul bobului conţine partea cea mai mare a bobului de grâu, el reprezentând
78-82% din bob. El este alcătuit din celule mari poliedrice cu pereţii foarte subţiri în structura
cărora intră în proporţie mare hemiceluloze şi granule de amidon, care sunt înmănuncheate în
masa substanţelor proteice generatoare de gluten. Granulele de amidon din grâu au mărime
diferită, fiind cuprinsă între 28 şi 40 microni, în centrul endospermului se află granule mari de
amidon.
Conţinutul de substanţe minerale, celuloză, pentozan, vitamine şi enzime este foarte mic în
endosperm.
Germenele sau embrionul ocupă 1,4 – 2,8% din bobul de grâu şi se găseşte localizat la unul
dintre capetele bobului. Datoria valorii lui nutritive şi conţinutul ridicat de vitamina E germenele
trebuie extras în proporţie mare în procesul de măciniş.

Caracteristici fizico-chimice ale graului

În ceea ce priveşte compoziţia chimică a boabelor de grâu interesează principalele componente şi

anume: umiditatea, glucidele, proteinele, grăsimile, substanţele minerale, vitaminele şi enzimele.

Conţinutul de umiditate. Conţinutul de umiditate al grâului este un factor cu mare influenţă la

păstrarea acestuia în depozite. Grâul se poate păstra în bune condiţii numai dacă umiditatea lui
este sub 13%. Dacă umiditatea lui depăşeşte 14% apar o serie de procese biochimice, legate de
acceleraţia respiraţiei, cu producere de căldură şi apă, urmate de procese fermentative complexe
care duc la degradarea masei de grâu.

Glucidele . Ocupă cea mai mare parte a bobului, fiind reprezentate de monozaharide, dizaharide,
polizaharide. Glucidele au rol de substanţă de rezervă (amidon, zaharuri, dextrine) şi de substanţă
de constituţie a învelişului celular şi a scheletului învelişurilor protectoare ale bobului (celuloze,
hemiceluloze).

Lipidele sunt concentrate în mod deosebit în embrion, mai puţin în stratul aleuronic şi foarte
puţin în endosperm. Sunt combinaţii chimice uşor oxidabile, putând determina alterarea
proprietăţilor organoleptice ale făinurilor, adică râncezirea lor. De aceea, în procesul de măcinare
se încearcă îndepărtarea germenilor şi a stratului aleuronic.
Substanţele proteice. Proteinele sunt distribuite neuniform în diversele părţi componente ale
bobului: în epidermă 4%, în învelişul seminal 18%, în stratul aleuronic şi în membrana hialină
33%, în corpul făinos 11%, în germeni 23%. Astfel se constată că cea mai mare cantitate de
proteine e localizată la periferie. Principalele proteine din bobul de grâu sunt: albuminele,
gluteninele, prolaminele, din această gupă făcând parte gliadina care împreună cu glutenina
formează glutenul.
Substanţele minerale se găsesc în tot bobul de grâu , însă proporţia de repartizare este diferită:
proporţia cea mai mică se găseşte în centrul endospermului (0,30%) şi ajunge la periferia
acestuia la 0,48%.
Vitaminele din bobul de grâu constituie o sursă importantă pentru necesităţile organismului
uman. Distribuţia lor este diferită în bob. În proporţia cea mai mare se găsesc vitaminele din
complexul B şi PP, prezente în special în stratul aleuronic, embrion şi înveliş. Vitaminele E şi A
sunt distribuite în embrion, mai puţin în stratul aleuronic. Acestea pot fi reţinute în mare parte
dacă făina este de extracţie peste 75%.
Enzimele .Conţinutul de enzime este mare şi sunt reprezentate de hidrolaze, transferaze,
oxidoreductaze, izomeraze, sinteaze. În bob enzimele determină procesul germinaţiei şi
metabolizarea componentelor chimice, pe care le transformă pentru a putea fi asimilate de noua
plantă în dezvoltarea ei. În procesul de fabricare a pâinii unele enzime intervin în hidroliza
amidonului cu formare de maltoză necesară în procesul de fermentaţie.
În tabelul 1 se prezintă componentele chimice ale părţilor anatomice, exprimate în procente faţă
de totalul din bob considerat 100%

Tabel 1
Părţile bobului Amidon Proteine Grăsimi Zaharuri Celuloza Pentoza Cenuşa
% % % % ni %
Endosperm 100 65 25 65 5 28 20
Înveliş şi stat - 27 55 15 90 68 70
aleuronic

Germeni 8 20 20 5 4 10
TOTAL 100 100 100 100 100 100 100

Tableul 1 Componentele chimice ale părţilor anatomice ale graului

Caracteristici tehnologice ale graului

Principalii indici care determina însuşirile de măciniş ale cerealelor sunt: dimensiunea boabelor;
uniformitatea şi mărimea boabelor; însuşirile aerodinamice; conţinutul în corpuri străine;
umiditatea; masa hectolitrică; masa absolută a 1000 boabe; sticlozitatea; conţinutul în substanţe
minerale.
Dimensiunea boabelor. Acest indice este important pentru procesul de separare a corpurilor
străine din masa de cereale cât şi pentru fixarea parametrilor de lucru la organele de transformare
în produse finite. Dimensiunea boabelor se referă la lungimea, lăţimea, grosimea sau diametrul
boabelor.
Uniformitatea şi mărimea boabelor. Este importanta în procesul de sfărmare a boabelor la
primele pasaje de măciniş în sensul ca dacă organele de lucru ale maşinilor de prelucrat se
reglează după boabele mai mari, atunci boabele mici trec fără efect tehnologic şi invers, dacă
reglarea se face după boabele mici, atunci boabele mari vor fi sfărmate de aşa natura încât
influenţează negativ procesul tehnologic.
Însuşirile aerodinamice. Se referă la viteza de plutire în aer a boabelor de cereale şi a corpurilor
străine. Este un indice important folosit la separarea corpurilor străine din masa de cereale.
Conţinutul în corpuri străine. Corpurile străine ajung în masa de cereale din timpul cultivării,
recoltării şi transportului. Dacă aceste corpuri străine nu sunt separate şi ajung prin prelucrare, în
produsul finit, pot imprima acestuia miros şi gust neplăcut, înrăutaţind culoarea sau aspectul
general. Cu cât grâul este mai curat, cu atât este mai bun pentru prelucrare.
Umiditatea. Prevăzuta în standardele în vigoare este de 14% şi are un rol important în procesul
de depozitare şi de măciniş al cerealelor. În timpul păstrării îndelungate în depozite, umiditatea
mai mare de 14% favorizează degradarea cerealelor.
Masa hectolitrică. Prin masă hectolitrică se înţelege masa unui hectolitru de cereale -- boabe
(kg/hl). Valoarea acestui indice este influenţată de mai mulţi factori.
Masa absoluta a 1000 boabe. Este un indice care da o imagine asupra mărimii boabelor, ştiut
fiind faptul că la o valoare maxima a acestora randamentul în făina creşte.
Sticlozitatea. Este dată de aspectul cornos, lucios al bobului secţionat cu un obiect tăios şi ne
arata gradul de compactizare a endospermului în bob. Sticlozitatea mare a boabelor indica o
consistenta mai mare a acestora în comparaţie cu cele cu aspect făinos. Indicele de sticlozitate
caracterizează nu numai calităţile de măciniş ale grâului ci şi pe cele de panificaţie.
Conţinutul în substanţe minerale. Este un indice care caracterizează însuşirile de măciniş ale
grâului şi care variază în funcţie de părţile anatomice ale bobului. Se găsesc în cantitate mai mare
în înveliş şi stratul aleuronic 11% şi, în cantitate mai mica în endosperm 0,35-0,40%. Acest
indice este important în stabilirea calităţii făinurilor, reprezentând gradul de separare a
particulelor de înveliş de masa de produse valoroase (făinuri, grişuri).

Caracterizarea produselor finite

Indicii fizici sunt reprezentaţi de: culoare, fineţe sau granulaţie, miros, gust, prospeţime şi
umiditate.
Culoarea. După culoare, în practică, făina se clasifică în: făină albă, semialbă şi neagră. Acestă
clasificare corespunde şi dacă se ia în considerare conţinutul de cenuşă al făinii. Făina albă poate
conţine cenuşă până la 0,65%, făină semialbă până la 0,90% şi cea neagră până la 1,25%.
Pentru a nu se mai folosi noţiunea de făină albă, semialbă şi neagră s-a recurs la tipizarea
acesteia. De exemplu făina de tip 600 va avea un conţinut de cenuşă de maxim 0,6%, făina de tip
850 va avea 0,85% conţinut de cenuşă. Fixarea limitei de cenuşă pentu fiecare tip de făină
constituie o problemă de standardizare pentru fiecare ţară.
Aceste făinuri conţin atât particule provenite din miez, cât şi particule de înveliş care determină
culoarea acestora. Particulele de endosperm au culoare alb-gălbui datorită pigmenţilor carotenici
pe care îi conţin, în timp ce particulele de înveliş au culoare închisă, dată de pigmenţii flavonici.
Culoarea făinii este influenţată de proporţia de particule ce formează făina. Astfel pe măsură ce
creşte conţinutul de tătâţe în făină, culoarea se închide. Închiderea la culoare a făinii se poate
datora şi unei granulaţii mai mari a particulelor ca urmare a umbrelor pe care le creează la
suprafaţa făinii. Prin măcinare la granulozitate mică, culoarea făinii se deschide.
În timpul depozitării, în funcţie de condiţiile şi de durata de păstrare, făina este supusă unui
fenomen de deschidere la culoare. Acest fenomen se datorează proceselor chimice, fizice şi
biochimice care au loc pe durata depozitării.
Între culoarea făinii şi culoarea miezului de pâine există o corelaţie directă: o făină deschisă
conduce la o pâine cu miez de culoare deschisă. Există, însă şi excepţii când se poate obţine o
pâine de culoare închisă dintr-o făină albă. Acesta se explică prin acţiunea tirozinazei, în
prezenţa oxigenului, asupra aminoacidului tirozină cu formare de melanine. Totuşi formarea
melaninelor este condiţionată de prezenţa unei cantităţi mari de tirozină liberă. Tirozina libertă
apare la făina depozitată necorespunzător, la făina obţinută din grâne recoltate înainte de a
ajunge la maturitate sau din grâne atacate de ploşniţă.
Gradul de fineţe. Fineţea sau mărimea particulelor din care este formată făina reprezintă un
indice de calitate foarte important pentru că determină în mare măsură viteza proceselor fizico-
chimice, biochimice, însuşirile de panificaţie ale aluatului. Fineţea făinii se stabileşte prin
cernerea unei cantităţi de făină cu ajutorul unui set de site standardizate. Se ţine seama de
cantitatea de făină care trece şi care rămâne pe sită.

Compoziţia chimică a făinii depinde în primul rând de compoziţia chimică a grâului din care se
obţine şi de repartiţia principalelor componente chimice în înveliş, strat aleuronic, embrion,
endosperm. Deci un factor important care determină compoziţia chimică a făinii îl reprezintă
gradul de extracţie şi regimul tehnologic de prelucrare adoptat.
Conţinutul în substanţe proteice. Substanţele proteice se împarte în substanţe proteice
generatoare de gluten şi negeneratoare de gluten. Prima categorie de proteine se găsesc în
ensosperm, iar cea de-a doua categorie în stratul aleuronic şi înveliş. Creşterea gradului de
extracţie şi implicit al conţinutului de tărâţe duce la creşterea conţinutului de proteine, ceea ce
nu duce însă la îmbunătăţirea proprietăţilor de panificaţie. Dimpotrivă prezenţa tătâţelor
contribuie la reducerea acestor proprietăţi. În consecinţă tipurile de făină neagră sunt mai bogate
în substanţe proteice, dar au însuşiri de panificaţie mai slabe decât tipurile de făină albă.
Conţinutul de glucide. Glucidele ocupă proporţia cea mai mare din compoziţia făinii, la făina
albă ajungând până la un procent de 82%. Dintre glucide primul loc îl ocupă amidonul.
Conţinutul de amidon scade cu creşterea extracţiei de făină. Prin urmare făinurile de extracţie
mică au conţinut mai mare de amidon.
Pe lângă amidon mai există şi alţi hidraţi de carbon solubili în apă: dextrine, zaharoză, maltoză,
glucoză, fructoză.
Conţinutul de lipide creşte o dată cu creşterea gradului de extracţie datorită prezenţei tărâţei şi a
germenului. În timpul depozitării făinii, lipidele se pot descompune cu formare de acizi, ceea ce
explică creşterea acidităţii făinii în timpul păstrării.
Conţinutul de vitamine depinde mai ales de procentul în care acestea se găsesc în bob, mai
răspândite în stratul aleuronic şi embrion. Acest lucru explică de ce făinurile albe sunt mai sărace
în vitamine. Vitaminele prezente în proporţia cea mai mare sunt cele din complexul B: B1, B2,
B6, B12, şi biotina. Dintre vitaminele liposolubile întâlnim vitamina A.

Caracteristici tehnologice
Însuşirile de panificaţie ale făinii sunt însuşiri care determină comportarea tehnologică a făinii şi
cuprind: capacitatea de hidratare, capacitatea de a forma gaze, puterea făinii şi capacitatea de a-şi
închide culoarea.

Capacitatea de hidratare reprezintă cantitatea de apa absorbita de făina pentru a forma un aluat
de consistenţă standard. Se exprimă în ml de apa absorbiţi de l00 g făina. Consistenţa standard
este consistenţa de 0,5 kg fm sau 500 UB (unităţi Brabender). Capacitatea de hidratare este în
relaţie directă cu calitatea şi extracţia făinii. Valorile normale ale acesteia sunt:
- făina neagră 58-64 %
- făina semialbă 54-58 %
- făina albă 50-55 %

Capacitatea de a forma gaze se exprimă prin ml de dioxid de carbon degajaţi într-un

aluat preparat din 100 g făina, 60 ml apa şi 10 g drojdie, fermentat 5 ore la 30 °C. Este
influenţată de conţinutul de enzime amilolitice ale făinii, în special de amilaza şi de gradul de
deteriorare mecanică a amidonului, de care depinde atacabilitatea sa enzimatică. Pentru
panificaţie, valoarea normală a gradului de deteriorare mecanică a amidonului este 6-9%.

Puterea făinii caracterizează capacitatea aluatului de a reţine gazele de fermentare şi de

a-şi menţine forma. Din acest punct de vedere făinurile pot fii: puternice sau foarte puternice,
foarte bune pentru panificaţie, satisfăcătoare medii şi slabe sau foarte slabe. Puterea făinii se
determină farinografic. Puterea făinii şi capacitatea ei de a forma gaze sunt cele mai importante
însuşiri de panificaţie ale făinii. Ele determina în cea mai mare parte calitatea pâinii.

Capacitatea făinii de a-şi închide culoarea în timpul procesului tehnologic. Există cazuri
în care făina îşi închide culoarea pe parcursul procesului tehnologic. Acest lucru se datorează
acţiunii enzimei tirozinaza, asupra aminoacidului tirozina, cu formare de melanine, produşi de
culoare închisă. Făinurile de grâu au în general suficientă tirozinaza, dar închiderea culorii se
produce numai în cazul făinurilor de calitate slaba la care, prin procesul de proteoliza, se
formează cantităţi importante de tirozina.

Proprietăţile mecanice ale cerealelor

Cele mai importante proprietăţi mecanice ale seminţelor de cereale sunt:
Forma şi dimensiunile seminţelor
Particulele pot avea forme diferite: sferică, conica, ovală, eliptica etc fapt pentru care în sistemul
3D mărimea exactă a seminţelor de cereale nu se poate exprima printr-o singură dimensiune, ci
este caracterizată de trei dimensiuni: lungime l, lăţime b şi grosime c. Acest lucru este un
impediment pentru analiza granulometrica.

Figura 4. Dimensiunile principale ale particulelor

Dimensiunile limita ale particulelor reprezintă valorile cele mai mici (dmin) respectiv cele mai
mari (dmax) ale dimensiunilor particulelor din cadrul amestecului.
 Figura 5. Diagramele frecventelor cumulate şi a densităţii de distribuţie

Suprafaţa specifică
Suprafaţa specifică a particulelor se utilizează ca mijloc de apreciere a gradului de mărunţire în
procesele tehnologice din industria morăritului şi în cele mai multe cazuri se referă la suprafaţa
exterioară a particulelor. Se precizează acest lucru deoarece particulele materialelor poroase
prezintă şi o suprafaţă interstiţiale (suprafaţa porilor).
Prin creşterea gradului de mărunţire creşte suprafaţa exterioară a particulelor rezultate şi
Implicit şi suprafaţa specifică.
Suprafata exterioara particulei 6  dS2
  3
Suprafata specifica Volumul particulei dV
În care: dS este diametrul echivalent al sferei de suprafaţa echivalentă;
DV – diametrul echivalent al sferei de volum echivalent.
Suprafaţa se calculează uşor pentru particulele cu formă geometrică regulată (sfera sau
cub). Spre exemplu, pentru o sferă cu diametrul d, suprafaţa exterioară se determina cu relaţia:
AS    d 2
Pentru cazul general, pentru particulele de formă geometrică neregulată, suprafaţa se
determina prin intermediul unei relaţii de formă:
A  pd2
Unde p este un coefficient adimensional care ţine cont de forma particulelor, p   pentru sferă
şi
p6 pentru cub.
Rezistenta la mărunţire a boabelor de cereale
În timpul procesului de mărunţire, produsele sunt supuse unor acţiuni mecanice, care au drept
efect deformaţii ale formei şi ale volumului. Deformaţiile de forma pot avea valori mici,
evitându-se deteriorarea produsului (recoltarea cerealelor) au pot fi suficient de mari pentru a
produce modificări ale volumului seminţelor de cereale (tăiere, strivire etc.).
Forţele de sfărâmare în cazul solicitării de compresiune sunt mult mai mari decât în cazul
solicitării la forfecare. Curba generalizată caracteristica procesului de sfărâmare prin strivirea
bobului de cereale este prezentată în figură 2.3.
 Figura .6 Curba generalizată caracteristica procesului de sfărâmare prin strivire

Un corp cu dimensiunea iniţială l0, supus la acţiunea unei forţe de întindere (figura 2.3.)
Suferă deformaţia elastică l :
l  l1  l0
Definite că diferenţa dintre lungimea l1 a barei după aplicarea sarcinii şi lungimea iniţială l0 a
barei. Sub efectul solicitării la întindere, unitatea de lungime a corpului se modifică cu cantitatea:
l

l0
Mărime care poartă denumirea de deformaţie specifică.
Starea de eforturi în masa corpului generate de solicitarea de întindere este definite prin nivelul
efortului unitar:
F

A
Definit că raportul dintre valorile forţei şi suprafeţei transversal a corpului solicitat.
Comportarea materialelor la acţiunea organelor de lucru ale echipamentelor tehnice utilizate
pentru realizarea operaţiei de mărunţire este descrisă prin curba caracteristică a materialului care
descrie relaţia dintre eforturile unitare  (reprezentate pe ordonată) şi deformaţia specifică 
(reprezentată pe abscisa, figura 2.4.).
 Figura 7. Curba caracteristică a materialelor plastice şi casante

Elasticitatea se defineşte că proprietatea unui corp solid deformabil de a înmagazina în mod

reversibil energia de deformaţie.
Un corp perfect elastic este capabil să se deformeze sub acţiunea sarcinilor exterioare, revenind
la formă şi mărimea iniţială după încetarea acţiunii acestor sarcini. Comportamentul elastic este
definit prin legea lui Hooke. Modelul matematic al legii lui Hooke pentru alungiri se exprimă
prin relaţia:
  E 
Duritatea
Reprezintă proprietatea materialelor prin care se exprima rezistenţa lor la deformaţie, ea
constituind o indicaţie pentru caracterizarea rezistenţei materialelor solide la mărunţire şi
eventual a rezistenţei la uzura a materialelor ytilizate în construcţia utilajelor de mărunţire.

Figura 8. Principiul de măsurare a durităţii

3.Tehnologii specifice macinarii graului pentru consumul uman

Variante de măciniş
Prin măcinare se urmăreşte să se distrugă integritatea boabelor de cereale pentru a se separa apoi
particulele de endosperm, libere, pe cât posibil, de particulele de înveliş. După aceasta,
particulele de endosperm sunt transformate prin zdrobire în particule fine de făina.
Acest proces se sprijină pe diferenţa de structura a celor doua părţi componente ale bobului.
Endospermul fiind friabil se poate sfarmă uşor, în timp ce învelişul datorita structurii lui fibroase,
rezista mai bine fără să se fărmiţeze la eforturile de forfecare şi compresiune la care este supus
între tăvălugii valţului.
Datorită faptului că învelişul este puternic aderent de endosperm, operaţia de separare a acestor
doua părţi de bob nu se poate realiza printr-o simpla sfărâmare. Operaţia de măcinare impune pe
de o parte o cât mai intensa purificare a părţilor de endosperm, iar pe de alta parte, o valorificare
la maximum a materiei prime, respectiv dacă este posibil, o recuperare totală a conţinutului de
endosperm din bob. Urmărindu-se aceste două aspecte măcinarea poate fi simplă sau foarte
complexă.
Se poate realiza o împărţire a măcinişurilor în:
- măciniş plat
- măciniş repetat
Prin măciniş plat se înţelege un măciniş în care produsul finit se obţine prin operaţia de
prelucrare a cerealelor ca urmare a unei singure treceri a cerealelor prin organele de lucru ale
unui utilaj oarecare de măcinat. Datorită ineficienţei lui, acest tip de măciniş nu se mai foloseşte
în prezent în ţara noastră pentru măcinarea grâului.
Prin măciniş repetat se înţelege un măciniş în care produsul finit - făina se obţine ca urmare a
unei acţiuni repetate din partea unor maşini de măcinat, prin care produsul este trecut succesiv.
Acest procedeu impune prelucrarea bobului într-un proces tehnologic lung, în care se foloseşte
un număr mare de maşini cu caracteristici funcţional tehnologice deosebite, şi prin care în mod
treptat se ajunge la separarea intensiva a învelişului de endosperm. Măcinişul repetat se
subîmparte în măciniş simplu şi măciniş complex.
Măcinişul repetat simplu are un proces de măciniş mai puţin dezvoltat şi în consecinţă rezulta o
făina cu indici calitativi inferiori. Acest tip de măciniş apare la majoritatea morilor cu regim
prestator unde se folosesc fie pietre fie câteva valţuri sau o combinaţie de valţuri cu pietre şi cu o
cernere restrânsă.
Măcinişul repetat dezvoltat este însoţit de o separare în câteva faze tehnologice distincte (şrotare,
divizare, desfacere, curăţirea grişurilor şi a dunsturilor şi măcinare).
În cadrul acestui sistem de măciniş apar doua feluri de procedee:
- măciniş semiînalt care este prevăzut numai cu o parte din fazele
tehnologice posibile ( şrotare, măcinare, curăţirea restrânsă a grişurilor). El este
folosit frecvent pentru obţinerea făinurilor de extracţie directa.
- măciniş înalt, care este prevăzut cu toate fazele tehnologice necesare să
asigure cea mai bună calitate de făina însoţit şi de un randament maxim în ceea ce
priveşte folosirea părţilor valoroase din bobul de cereale.
Dacă luăm în considerare extracţia de făină ce trebuie realizată avem măciniş pe o extracţie şi pe
mai multe extracţii.
Măcinişul pe o extracţie sau de extracţie directă permite realizarea unui singur tip de făină. Se
poate obţine făină neagră cu extracţie de 85-87%, făină semialbă, intermediară în procent de 78-
82% şi făină albă în procent de 72-78%.
Măcinişul pe mai multe extracţii este folosit atunci când se realizează concomitent mai multe
tipuri de făină. Tipurile de făină extrase simultan poartă numele de extracţii parţiale. În acest caz
se obţine făina albă şi neagră; făina albă, semialbă şi neagră,; făina albă şi semialbă, mai rar.
Se va realiza un măciniş dezvoltat care va cuprinde fazele tehnologice de şrotuire, sortarea
grişurilor şi dunsturilor, desfacerea lor, măcinarea grişurilor şi a dunsturilor, separarea
germenilor şi în final obţinerea tipurilor de făină. Se adoptă un proces dezvoltat de curăţire a
grişurilor în primul rând pentru că se doreşte obţinerea de făină albă. Prin acest tip de măciniş se
recuperează un procent de făină care astfel ar rămâne în amestec cu tărâţe şi de asemenea se
asigură separarea tărâţei care altfel ar rămâne aderentă la endosperm.pentru caă am optat pentru
extracţie simultană 45% + 31%, vom opta pentru un măciniş pe două extracţii. Se va obţine
făină albă tip 480 şi făină tip 650.

Sistemul şi regimul de măciniş adoptat

Moara fiind de capacitate mica (33 tone /24h) vom adopta un măciniş dezvoltat.
Prelucrarea grâului necesită un proces lung şi treptat de transformare în făina. Aceasta se
desfăşoară după o schemă de sfărmare treptată din ce în ce mai fină, din utilaj în utilaj, a bobului
de grâu respectiv a sfărâmaturilor rezultate din el.
Fiecare fază de sfărmare este urmată imediat de o faza de sortare prin cernere. Aceasta
este necesară deoarece în procesul de sfărmare rezulta o gama variata de sparturi de bob ca
mărime.
Prin cernere se obţin câteva grupe de particule care în funcţie de mărimea lor, sunt
dirijate separat pentru prelucrare cu excepţia fracţiunii de făina care se dirijează la depozit.
Prelucrările ulterioare sunt variate în funcţie de caracteristicile particulelor rezultate. Măcinişul
dezvoltat aplicat în industrie, grupează opt faze principale tehnologice:
1. Procesul de şrotare unde se urmăreşte să se separe cea mai mare parte din
endospermul bobului prin sfărmarea atentă, repetată, între tăvălugii rifluiţi, al bobului şi apoi ale
produselor intermediare, de mărimi din ce în ce mai mici, denumite curent "şroturi" şi care sunt
formate din părţi de endosperm cu înveliş, puternic aderent pe ele.
În acest proces endospermul este separat în proporţie mare chiar de la primele 3-4 pasaje
sub forma unor granule de dimensiuni mai mari sau mai mici denumite grişuri şi dunsturi.
2. Procesul de desfacere a grişurilor.
3. Separarea germenilor de grâu.
4. Sortarea grişurilor şi a dunsturilor.
5. Curăţirea grişurilor şi a dunsturilor, unde se urmăreşte sortarea acestor produse
intermediare după mărime şi în mod special separarea particulelor cu înveliş aderent sau chiar a
particulelor numai de înveliş ce pot fi prezente în aceste amestecuri de granule de endosperm.
Aceasta fază se realizează la maşinile de gris, completându-se cu încă două operaţii
ajutătoare: sortarea grişurilor şi a dunsturilor la pasaje speciale de sortare prin cernere şi
prelucrarea grupei de grişuri care mai au încă părţi de înveliş, la pasaje speciale de desfacere.
6. Măcinarea grişurilor şi a dunsturilor.
7. Finisarea ultimelor produse intermediari în cel mai mare grad tărâţoase ce mai
conţin încă resturi de endosperm aderente pe ele.
 8. Compunerea sortimentelor de făină rezultate din mai multe fluxuri de pasaje, în
funcţie de calitatea acestora pentru a se obţine o medie care să constituie sortimentul
corespunzător normativelor. Această operaţie se încheie cu controlul făinurilor, înainte de a fi
trimise la ambalaj.

4.Prezentarea schemei tehnologice a utilajului si analiza procesului de lucru a

acestuia.

Principala maşina de mărunţit, utilizată în industria morăritului, este moară cu valţuri (cilindri).
Funcţia de măcinare realizată de morile cu valţuri consta fie în sfărâmarea seminţelor şi
particulelor de seminţe în scopul eliberării endospermului din înveliş, fie mărunţirea particulelor
de endosperm separate de înveliş, până la granulaţia corespunzătoare fainii.

13
18

12

18

Figura 9 Schema constructivă a unui valţ de moară

1. racord de alimentare; 2. mecanismul de sesizare al materialului; 3,4. pârghii; 5.
cilindri de alimentare; 6,6'. cilindrii de măcinare (rapid respectiv lent); 7. perii de curăţire
şi cuţite răzuitoare, 8. tremie de colectare; 9. clapetă de alimentare; 10. lagăr mobil;
11. uşi de observaţie şi control; 12. uşi de control şi aspiraţie; 13. manetă; 14,15,16,17.
pârghii de la mecanismul de cuplare/decuplare; 18. roată pentru acţionarea valţurilor;

Materialul de mărunţit introdus în maşină prin racordul de alimentare 1 din sticlă sau plastic
transparent, este sesizat de mecanismul de sesizare al materialului 2, ajungând deasupra
cilindrilor de alimentare 5 care se rotesc în acelaşi sens. Alimentarea morii cu material se
poate regla cu ajutorul clapetei 9, prin intermediul pârghiilor 3 şi 4.
Cilindrul de alimentare superior, care are o turaţie mai mică, se numeşte cilindru de dozare,
iar cilindrul de alimentare inferior, cu turaţie mai mare, se numeşte cilindru de distribuţie.
Aceştia au rolul de a realiza o pânză de material uniformă pe care o dirijează în zona de
lucru a valţurilor 6 şi 6', cât mai aproape de valţul lent 6'. Valţurile se rotesc în sensuri
contrare, cu viteze unghiulare diferite, valţul rapid 6 fiind dispus, în majoritatea cazurilor,
deasupra. Acţionarea valţurilor se face de la o roată 18 montată pe valţul rapid.

Pentru curăţirea valţurilor se foloseşte un sistem cu perii 7, atunci când valţurile sunt riflate
şi cu cuţite răzuitoare în cazul în care valţurile de lucru sunt netede.
Materialul ieşit din spaţiul de lucru al valţurilor cade în tremia de colectare 8 şi este
evacuat din maşină, fiind transportat la maşinile de cernut. Moara este prevăzută cu uşi
transparente de observaţie şi control 11, şi cu uşi de control şi aspiraţie 12 din material
textil.
Pentru reglarea distanţei dintre cilindrii de măcinare şi pentru cuplarea/ decuplarea
acestora, se foloseşte un sistem format din şuruburi 17, pârghii 14,15,16. Carcasa
monobloc a maşinii se realizează din fontă.
Dacă cilindrii de măcinare au suprafeţe netede şi se rotesc cu o viteză periferică egală,
produsul este supus numai la compresiune. Dacă însă cilindri de măcinare au viteze
periferice diferite, se produce o deformare complexă a produsului(forfecare şi
compresiune).
În ultimul timp o serie de operaţii ale valţului sunt prevăzute a se face automat (cuplare-
decuplare sincronizate cu debitarea sau sistarea procesului), operaţii care sunt
determinate fie de prezenţa sau absenţa fluxului de produs, fie de apariţia unor defecţiuni.
În acest caz valţul se numeşte automat.
In figura 6 este prezentată schema constructivă a morii cu valţuri MDDK-2501000
(Bühler) de construcţie germană cu valţuri aşezate în plan orizontal. Acest tip de moară
este de ultimă generaţie.
Materialul intră în maşină prin racordul de alimentare din plastic 11 şi cade pe
mecanismul de sesizare al materialului 10 care are rol şi de a opri efectul de turbionare a
materialului rezultat în urma transportului pneumatic. Astfel materialul cade pe primul
cilindrul de dozare 8, cu turaţie mai mică, care trimite materialul cilindrului de distribuţie,
cu turaţie mai mare. Aceşti cilindrii sunt riflaţi şi au diferite forme ale riflurilor. Primul
cilindru (cilindrul de dozare) poate fi înlocuit cu un cilindru melcat. Debitul materialului
poate fi reglat prin clapeta de alimentare 9. Cilindrii de alimentare au rolul de a realiza o
pânză de material uniformă pe toată lungimea zonei de măcinare. Pânza de material este
dirijată apoi cât mai aproape de zona de mărunţire cu ajutorul a două plane montate în formă
de V, materialul ajungând pe valţul lent 7. Valţurile se rotesc în sensuri contrare, cu viteze
unghiulare diferite, valţul rapid 6 fiind dispus, în această variantă, orizontal.
Pentru curăţirea valţurilor se foloseşte un sistem cu perii 14, atunci când valţurile sunt riflate
şi cu cuţite răzuitoare 3 în cazul în care valţurile de lucru sunt netede.
Materialul ieşit din spaţiul de lucru al valţurilor cade în tremia de colectare 2 şi este evacuat
din maşină, fiind transportat pneumatic la maşinile de cernut.
Prin roata 4 se realizează reglarea distanţei dintre cilindrii de măcinare 5 iar pentru
cuplarea/decuplarea acestora, se foloseşte un sistem pneumatic automat comandat de
mecanismul de sesizare al materialului 10.

Figura 10Schema constructivă a morii cu valţuri MDDK-250 (Bühler) de construcţie germană

cu valţuri aşezate în plan orizontal
 a)Zona intrării materialului în maşină; b)Zona mecanismului de alimentare; c)Zona de
măcinare; d)Zona părăsirii materialului din maşină
1.Racord conductă evacuare; 2.Tremie colectoare; 3.Cuţite răzuitoare; 4.Roată pentru ajustarea
distanţei dintre cilindri; 5.Distanţa dintre cilindri (e); 6.Cilindrii de măcinare rapizi; 7.Cilindrii de
măcinare lenţi; 8.Cilindrii de alimentare; 9.Clapetă de alimentare; 10.Mecanism de sesizare a
materialului; 11.Racord de alimentare din plastic; 12.Melc de distribuţie; 13. Cilindru de
alimentare; 14.Perii pentru curăţire

Măcinarea este operaţia de sfărâmare şi mărunţire a boabelor de cereale în particule cu diferite

dimensiuni având ca scop final obţinerea făinii, germenilor şi tărâţei.
Operaţia se bazează pe acţiunea mecanică a tăvălugilor măcinători ai valţului asupra boabelor de
cereale, operaţie repetată până ce întregul miez ajunge în stare de făină.
Valţul de moară este un utilaj modern, complet mecanizat şi automatizat, constituind principalul
utilaj tehnologic folosit pentru operaţiile de mărunţire. Organele de lucru îl constituie tăvălugii
(măcinători) care se rotesc în sensuri contrare, cu viteze unghiulare egale sau diferite. Valţurile
sunt utilaje cu cel mai mare număr de mecanisme ajutătoare, ce asigură o funcţionare continuă în
condiţii optime.
Avantajul mărunţirii constă în aceea că suprafaţa de contact cu boabele, în timpul solicitării, este
foarte mică. La anumite viteze unghiulare şi a unei caracteristici a suprafeţei de lucru, acţiunea
tăvălugilor asupra boabelor în procesul de mărunţire, este asemănătoare unei acţiuni instantanee,
deoarece aceştia sunt tangenţi pe generatoare.
Suprafaţa cilindrică a tăvălugilor poate fi rifluită sau netedă, alegerea făcându-se în funcţie de
procesul tehnologic. Astfel, dacă tăvălugii se folosesc pentru sfărâmarea boabelor şi separarea
endospermului de înveliş, suprafaţa va fi rifluită; dacă se folosesc la transformarea particulelor
de endosperm în făină (mărunţirea grişurilor şi a dunsturilor curăţite) suprafaţa va fi netedă.

Poziţia relativă a cilindrilor de măcinare este diferită de la o variant constructive la alta. În

ultimul timp se folosesc mori cu trei valţuri şi două trepte de mărunţire.
 Figura 11 Poziţia relative a cilindrilor de măcinare
a. moara simplă cu o pereche de cilindri aşezaţi orizontal;
b. moara simplă cu o pereche de cilindri aşezaţi vertical;
c. moara simplă cu două perechi de cilindri aşezaţi orizontal;
d. moara simplă cu o pereche de cilindri aşezaţi diagonal;
e. moară cu două perechi cu cilindri (cei inferiori rapizi);
f. moară cu două perechi cu cilindri (cei inferiori lenţi);
g. moara simplă de porumb cu două trepte de mărunţire;
h. moara simplă de porumb cu trei trepte de mărunţire;
i moara simplă cu trei valţuri şi două trepte de mărunţire.

5. Analiza mecanismelor cinematice ale utilajului şi rolul lor în funcţionarea

acestuia

Pentru acţionarea morilor cu cilindri se folosesc mai multe sisteme de acţionare:

a. acţionare centrală de la o transmisie principală acţionată de un motor de mare
putere (termic sau electric), prin intermediul unei transmisii secundare la fiecare maşină
în parte;
b. acţionare pe grupuri de maşini care permite acţionarea unui număr de 2-4 mori
cu valţuri de la aceeaşi sursă de energie;
c. acţionare monobloc care permite folosirea unui spaţiu montaj mic, folosind
cuplaje cu discuri sau manşon între două maşini apropiate ;
 d. acţionare individuală care foloseşte pentru acţionarea unei maşini unul sau două
motoare aşezate la acelaşi nivel cu maşina sau sub planşeu .De la un cilindru la altul
transmiterea mişcării se poate face prin angrenaje cu roţi dinţate, prin transmisii cu lanţ
sau cu curele late sau direct de la motoare.
 Figura 12 Sisteme de actionare a morilor cu valturi
a.actionarea centrala; b.actionarea pe grupuri de masini
 Figura 13 Sisteme de actionare a morilor cu valturi
a.actionarea monobloc (cu 1-2 motoare); b.actionarea individuala
Pentru cuplarea şi decuplarea cilindrilor de măcinare ai morilor se pot folosi trei
mecanisme de cuplare-decuplare: un mecanism mecanic manual, mecanismul hidraulic
automat sau mecanismul electro-hidraulic.
În general un mecanism de cuplare-decuplare trebuie să asigure: aşezarea în paralel a
cilindrilor de măcinare; modificarea distanţei dintre cilindrii de măcinare; cuplarea şi
decuplarea cilindrilor de măcinare (micşorarea, respectiv mărirea, bruscă a distanţei
dintre aceştia); cuplarea şi decuplarea acţionării cilindrilor de alimentare, la cuplarea şi
decuplarea cilindrilor de măcinare; permiterea trecerii unor corpuri mai mari şi mai dure
prin spaţiul dintre cilindrii de măcinare.

Figura 14 Mecanismul de cuplare-decuplare a valturilor de la moara VDA-1025

1. Cilindru de macinare rapid;2.cilindru de macinare lent;3.cilindru de alimentare
inferior;4.cilindru de alimentare superior;5.transportor elicoidal;6.articulatie
fixa;7.bratul lagarului mobil;8,9,10,11 tija cu resort; 12.piesa articulata;13.maneta
de reglare a paralelismului si distantei dintre valturi;14,15 tije reglabile; 16. Maneta
de cuplare-decuplare manuala; 17.piesa cu excentric; 18.clichet;19.buton de
decuplare;20.carcasa morii;21.tirant;22.cilindru hidraulic.