Manifestari ale credintei in inviere

Romani
Dupa credinta romanilor, sufletele celor decedati (lares, manes) duceau o viata asemanatoare celei de aici, fie in mormant, fie intr-o regiune subterana, obscura, in care domnea zeul foarte putin simpatic, Orcus. Imparatia aceasta a mortilor nu era insa izolata complet de lumea de aici, ci corespundea cu ea printr-o groapa facuta in pamant (mundus) in apropierea orasului sau satului si acoperita cu o piatra (lapis manalis). De trei ori pe an, la 24 august, 5 octombrie si 8 noiembrie, se ridica aceasta piatra pentru ca sufletele sa iasa si sa se duca sa-si vada rudele. Rudele insa se temeau grozav de spiritele celor decedati care, pentru ca aceste spirite se inviorau numai cand puteau sa suga sange de om. De aceea li se aduceau tot felul de sacrificii, uneori sacrificandu-se pe mormant sotia si sclavii celui decedat. Pentru a linisti sufletele celor morti si pentru a scapa de ele, romanii celebrau asa-numitele Lemuria in zilele de 9, 11 si 13 mai. Lemures erau sufletele mortilor deveniti strigoi si venind printre cei vii ca sa faca rautati. Pentru a scapa de aceasta primejdie, in zilele amintite mai sus, capul familiei se trezea la miezul noptii si umbla cu picioarele goale prin coridoarele casei, trosnind din degete pentru a speria spiritele si aruncand in spatele sau seminte de bob negru, fara a-si intoarce capul. De noua ori repeta cuvintele: "Cu acest bob ma rascumpar pe mine insumi si pe ai mei". Dupa stropirea cu apa sfintita, lovea intr-o placa de bronz si striga inca de noua ori: "Spirite ale stramosilor mei, iesiti afara". Romanii credeau deci ca strigoii veniti sa suga sangele oamenilor se repezeau la semintele de bob si datorita puterii magice a cuvintelor repetate de noua ori, se departau de casa lasind oamenii in pace. O categorie speciala de suflete ale mortilor o forma aceea a criminalilor sau a celor care au sfarsit printr-o moarte napraznica. Acestea se numeau larvae si erau considerate ca raufacatoare, la fel cu cele ale mortilor deveniti strigoi. Obligatiile familiei la moarte si la inmormantare au fost codificate la romani si respectate cu strictete. Dupa inhumare sau incinerare, ambele rituri fiind admise, cei prezenti gustau ceva invitand si pe mort sa ia parte la masa, ii cereau binecuvantarea si, inainte de a pleca, isi luau ziua buna de la el prin cuvintele: Salve, Sancte parens ! Pe pietrele funerare era obiceiul sa se scrie fraze augurale, intre care cea mai obisnuita era: Sit tibi terra levis, menita sa usureze iesirea spiritului din mormant pentru a lua parte la mesele date de rude in amintirea sa. In fiecare an, in ziua de 22 februarie, intreaga familie se aduna acasa la o masa comuna. in acea zi nu trebuia sa se tina seama de certurile familiale. La masa erau rezervate locuri pentru morti. Statuetele zeilor familiali prezidau masa aceasta, la care se strangea laolalta intreaga familie, vii si morti. Galii i celii Nici locuitorii Galiei nu se temeau de moarte.Diodor din Sicilia spunea n lucrarea sa "Biblioteca Istoric": "Ei nu se feresc de moarte. S-a nrdcinat la ei credina pe care o

avea Pitagora despre nemurirea sufletului omenesc care, dup un numr anumit de ani, ar intra ntr-un alt trup i ar ncepe o nou via." Ca i dacii, galii sacrificau brbai cnd voiau s afle rspunsuri la ntrebri privitoare la evenimente din viitor. i nfigeau sabia n piept, deasupra diafragmei, celui destinat sacrificiului i prefigurau ce se va ntmpla n viitor dup modul n care cdea victima. Druizii aveau, de asemenea, o doctrin complex n ceea ce privete nemurirea, avnd o moral i o viziune general aparte despre lume. Avnd o mitologie bogat, practicau rituri i ritualuri funerare adecvate. Ei considerau c moartea nu este dect o strmutare temporar i c viaa continu prin intermediul rencarnrilor. Celtii credeau, la fel ca galii, n rencarnare. Ei considerau c din fiecare via trit de un om se nva cte ceva, iar n urma unei succesiuni de viei, sufletul atinge cunoaterea suprem i se ntoarce la divinitate. n timpul morii, sufletele ii petrec timpul aprofundnd leciile nvate n propriile lor viei i ateapt o urmtoare via n care s nvee lucruri noi. Celii aveau chiar o zi de srbtoare n care comemorau morii. Ea avea loc la data de 1 noiembrie, prima zi a anului celtic i i era dedicat lui Samhain zeul morilor. Se credea c, n acea zi, sufletele celor mori se ntorc printre cei vii, odat cu venirea serii. Ritualurile celtice de atunci includeau costumarea participanilor i sacrificarea animalelor prin ardere. Din aceast srbtoare a evoluat mai trziu Halloween-ul. Aztecii n mitologia azteca moartea, violena i sacrificiul uman sunt acceptate, recunoscute i necesare cererii divinitilor. Moartea face parte din spiritualitatea poporului aztec, ea este inclus n zodiac, alturi de celelalte semne zodiacale. La azteci, ceremoniile de nmormntare sunt legate de credine ancestrale, fiind deosebit de complexe i fastuoase. Ordonarea vieii de dincolo se fcea respectndu-se, n primul rnd, categoria social i condiia material a defunctului. Rzboinicii, brbaii mori n lupte sau rzboaie sau cei sacrificai n cadrul ceremoniilor religioase erau considerai privilegiai. i btrnii care fcuser parte din organizaia care rezolva treburile obteti aveau parte de nmormntri fastuoase. Riturile funerare cuprindeau i practica de a pune n mormnt obiecte de uz personal, pentru a-i folosi celui plecat ntr-o alt lume. Cei care mureau necai i femeile care mureau n urma naterii erau nhumai. Incinerarea era mai rspndit i efectuat cu mult fast. n funcie de condiia social, defunctul era mbrcat cu veminte bogat mpodobite. Persoana decedat era aezat n poziie ghemuit, iar pe fa i se punea o masc antropomorf din jad sau piatr, pentru ca sufletul s nu ias prin gura mortului. Cei btrni care fceau parte din comunitate supravegheau arderea, iar cenua era adunat ntr-o urn i ngropat n casa defunctului. Urnele cu rmiele pmnteti ale persoanelor importante erau depuse n temple. Aztecii cunoteau i o metod de mblsmare i de mumificare.

Egipteni