Legile duminicale

sau economia versus religia

Considerentele religioase care au stat la baza menținerii legilor

duminicale în multe dintre statele americane pierd teren în fața
pragmatismului determinat de recesiunea economică a SUA, prefigurând
abrogarea acestora.

Ca și o mare agitată în timpul furtunii, recesiunea economică din Statele Unite

scoate la suprafață și readuce în dezbaterea publică chestiuni ce păreau
acoperite de sedimentele conservatorismului religios american și ale inerției
legislative ce caracterizează încă o bună parte din forurile de resort ale acestei
țări. Pe fondul serioaselor probleme economice cu care se confruntă țara,
politicieni, grupuri de afaceri și presa americană au readus în atenția opiniei
publice necesitatea eliminării din legislația unor state federale a legilor
duminicale – „relicve” ale unei epoci în care biserica și statul erau îngemănate
atât de strâns încât erau imposibil de descâlcit. Aceștia susțin că, în contextul
actual, asemenea legi nu doar că sunt anacronice, dar nu-și mai găsesc sensul.
Diverse grupuri religioase aparținând dreptei creștine se opun însă inițiativelor
legislative care urmăresc desființarea acestor legi și argumentează că,
dimpotrivă, tocmai într-un asemenea timp este nevoie de menținerea lor.
Deznodământul acestei dispute este interesant nu doar în ce privește implicațiile
asupra economiei americane sau a influenței creștinismului conservator în
politica aceastei țări, ci și datorită implicațiilor pe care le poate avea la nivel
mondial, cunoscându-se faptul că astfel de legi sunt în vigoare în multe zone ale
lumii, unde creștinismul și-a pus amprenta de-a lungul timpului.

Alcoolul sau familia? Nevoia imperioasă de venituri la bugetul unor state

federale, în care asemenea legi intrezic sau restricționează vânzările de alcool
duminica, alimentează speranța multor americani că vremea eliminării așa-
numitelor „legile albastre”1 este aproape. Conștienți încă de pe vremea lui Al
Capone de profitabilitatea comerțului cu alcool, autoritățile statale speră că
forurile legislative din state precum Georgia, Conneticut, Texas, Alabama sau
Minnesota vor ridica restricțiile privitoare la vânzarea alcoolului în ziua de
duminică și că bugetele lor vor beneficia de venituri suplimentare ca urmare a
vânzărilor din această zi și, bineînțeles, impozitării acestora. Acest entuziasm,
alimentat de un suport popular copleșitor, este temperat însă de opoziția dreptei
creștine, care susține că „vânzările în ziua de duminică subminează siguranța și
dezmembrează familii”. În Georgia, de exemplu, este al treilea an consecutiv
când se încearcă adoptarea unei legi care să permită vânzarea berii, vinului și
spirtoaselor, însă, cu tot sprijinul popular, cotidianul Atlanta Journal-Constitution
anunța, miercuri 4 martie, că inițiativa legislativă a murit din nou în Senatul
acestui stat. Conform unui sondaj realizat anul trecut de ziarul amintit, două
treimi dintre respondenți agreau ideea ca populația să decidă asupra subiectului,
în cadrul unui referendum. Susținătorii Legii 16, inițiată de senatorul Seth Harp,
au strâns chiar 50.000 de semnături în cadrul unei petiții web și au deschis mai
multe pagini pe Facebook, însă guvernatorul Sonny Perdue, un abstinent
declarat, se opune oricărei legislații în favoarea băuturilor alcoolice, anunțând că
1
Legi albastre (eng., blue laws) – termen peiorativ referitor la rigiditatea morală și la acele
legi care reglementează activitățile desfășurate duminica. Acest tip de legi este
caracteristic Statelor Unite, Canadei, dar și altor regiuni ale lumii unde există o moștenire
creștină, fiind destinate impunerii standardelor religioase, în special respectarea duminicii
ca zi de odihnă și închinare, precum și restricționării cumpărăturilor în timpul acestei zile.
nicio lege de felul acesta nu va trece de biroul său, chiar dacă va fi aprobată de
legislatori. Iar mandatul său expiră în 2011. Cum era de așteptat, propunerea
legislativă s-a împotmolit în cadrul comisiei abilitate din Senat (Regulated
Industries Committee), datorită lipsei de sprijin politic. De cealaltă parte a
baricadei, Jim Beck, președinte al Georgia Christian Coalition – organizație
religioasă aparținând dreptei creștine – justifică nevoia menținerii acestor legi în
următoarele cuvinte: „În vremuri de stres economic, există destulă presiune
asupra familiilor noastre. Nu cred că este nevoie să adăugăm și mai multă
presiune asupra acestor familii, prin adoptarea acestei legi.” Susținătorii
vânzărilor de alcool duminica argumentează însă că și bugetele de stat sunt sub
presiune și că permițând oamenilor să cumpere bere, vin și lichior duminica, de la
băcănie sau de la magazinele en-gros, statele federale ar putea strânge milioane
de dolari din taxe și impozite. În plus, susțin aceștia, așa cum a remarcat și
președintele Roosevelt în anii ’30, când a abrogat Prohibiția,2 băuturile au modul
lor de a ține speranța la un nivel ridicat, atunci când realitatea este dezolantă. Și
dacă vânzarea de alcool a stimulat economia în timpul Marii Crize, la fel ar putea
s-o facă și acum.

„Închis duminica”. Legile albastre au „supraviețuit” nu doar datorită inerției

legislative care caracterizează de obicei instituțiile abilitate cu astfel de
prerogative, ci, mai ales, fondului religios american, dominat de spiritualitatea de
tip puritan, care substituie națiunea americană noțiunii de „Israel” – popor
special, ales de Dumnezeu. Considerând duminica drept „sabat” creștin, puritanii
din secolul al XVII-lea au decretat interdicții cu privire la anumite activități
efectuate duminica și în timpul altor sărbători creștine pe teritoriul fostelor
colonii. De-a lungul timpului, majoritatea acestor legi duminicale au fost
abrogate, declarate neconstituționale sau pur și simplu nu mai sunt aplicate. Cu
toate acestea, în multe
regiuni ale Americii sunt încă
în vigoare restricții cu privire
la vânzarea produselor
alcoolice și, pe alocuri, cu
privire la aproape întregul
comerț în timpul duminicii. În
anumite zone, la baza
aplicării acestor legi stau
considerente religioase, iar în
altele sunt păstrate ca
tradiție sau cutumă locală. În
timpurile moderne, când au
fost abrogate cele mai multe
dintre aceste legi, ele au
constituit subiectul
dezbaterilor publice,
subliniindu-se aspectul
neconstituțional al multora
dintre ele, cât și caracterul
ilar al unora (vezi caseta).
Ceea ce a pălit odată cu
succesiunea generațiilor de

2
Perioadă din istoria Statelor Unite (1920-1933) când fabricarea, vânzarea și
transportarea alcoolului pentru consum au fost interzise la scară națională prin
Amendamentul 18 al Constituției.
americani este motivația religioasă din spatele acestor legi. Încă din 1963, revista
Time remarca faptul că „nu există nici măcar un motiv teologic clar, cu atât mai
puțin unul legal, pentru insistența ca duminica să fie o zi de odihnă oficială.
Conform Vechiului Testament, Domnul s-a odihnit în ziua a șaptea de lucrarea
creațiunii. Cu toate acestea, duminica a fost decretată de stat ca zi de odihnă în
Creștinism abia din anul 321 d.Ch., când împăratul Constantin, convertit la
Creștinism, a decretat că cetățenii ’să se odihnească în venerabila zi a soarelui’”. 3
În cadrul aceluiași decret, la care făcea referire revista Time, Constantin a oferit
însă și un model pentru viitoarele legi albastre: a făcut și o excepție. El a spus că
agricultorii puteau lucra duminica, pentru a profita de avantajele vremii
favorabile.

Pragmatismul nu ține cont de tabu-uri. Statele americane unde sunt încă în

vigoare legi duminicale realizează în prezent că oamenii migrează către locuri
unde pot cumpăra ceea ce doresc și că orice motive ar avea să nu dorească să
vândă duminica, ele constată că plătesc un preț pentru aceasta în taxele și
impozitele de care se lipsesc. Așa că, de îndată ce economia începe să
șchioapete, costul acestei politici devine foarte clar. Iar în condițiile actualei
recesiuni, aproape că „strigă” în urechile guvernanților să elimine aceste legi,
care completează bugetele statelor vecine cu veniturile care ar trebui să fie ale
lor. Conneticut este numai un exemplu de stat care ia serios în calcul abrogarea
interdicțiilor referitoare la vânzările de duminica, deoarece pierde veniturile
provenite din impozitarea vânzărilor de duminica în favoarea statelor vecine, New
York, Massachusetts și Rhode Island, care și-au abrogat această legislație în 2003.
Pur și simplu cetățenii din Conneticut se urcă duminica în mașini și se duc să
cumpere din aceste state ceea ce le trebuie. La fel pățește și Texasul la granița cu
Mexicul, fapt pentru care își reconsideră politica față de alternativa abrogării
interdicțiilor la vânzările de duminică.
Istoric vorbind, legile duminicale instituite în era colonială s-au „stins” treptat,
pe măsură ce forțele economice au realizat că unele state pot să se mențină pe
linia de plutire, în timp de criză, ținând magazinele deschise duminica. David
Laband, profesor de economie la Universitatea Auburn, pune degetul pe rană
atunci când afirmă că legislația duminicală începe întotdeauna „să fiarbă” când
economia scade: „Încet și sistematic, am fost martori la abrogarea acestor legi în
ultimul secol, cu atât mai mult atunci când s-a înregistrat un regres economic”.4

Spaimele trecutului crează scenarii anacronice. Din această perspectivă,

este interesant de urmărit dacă acest adevăr istoric se va confirma și de data
aceasta, deoarece istoria aplicării acestor legi a lăsat urme adânci în conștiința
multor americani, în special dintre minoritățile religioase, cum sunt adventiștii de
ziua a șaptea. Aceștia au perpetuat peste timp și peste granițele Americii lupta
împotriva legilor duminicale nu numai pentru că au avut de suferit din cauza
acestora,5 ci și pentru că ei consideră că, dintr-o perspectivă teologică onestă, nu
duminica este ziua biblică de odihnă, ci sâmbăta, așa cum remarca și revista
Time, în articolul citat mai sus. Acest fapt este recunoscut dealtfel, în mod oficial,
de Biserica Catolică. Unii își imaginează însă că închinarea în ziua de duminică le
va fi impusă prin lege, ca și cum ar veni cineva să-i strângă cu arcanul și să-i
3
Time, 25 octombrie 1963, articolul Blue Sunday.
4
David Laband, Blue Laws: The History, Economics and Politics of Sunday-Closing Laws,
2008.
5
La mijocul secolului al XIX-lea, mulți adventiști au fost întemnițați, pentru scurtă vreme,
din cauză că au nesocotit legislația în vigoare și au lucrat pământul duminica.
ducă la biserică duminica, asemenea unei turme, sau i-ar monitoriza să vadă în
ce zi și-au spus rugăciunile. Nimic mai greșit. Chiar admițând posibilitatea ca
legile duminicale să reînvie și, datorită unei conjuncturi speciale, să afecteze o
bună parte din lumea creștină, siguranța cu care unii creștini descriu în detaliu
propriile scenarii apocaliptice ce le înfierbântă imaginația trezește dubii pentru
mintea rațională a omului modern. Nici Constantin cel Mare nu a impus
închinarea în ziua de duminică, ci doar abținerea de la lucru a anumitor categorii
sociale, în timp ce alții – agricultorii – puteau să lucreze liniștiți. Având o memorie
colectivă marcată de spaimele trecutului, mulți cred că America se îndreaptă
către adoptarea unei legi duminicale naționale și că, pentru decretarea unei
astfel de legi, este nevoie de abrogarea Primului Amendament al Constituției
americane, care spune clar: „Congresul nu va elabora nicio lege privitoare la
întemeierea unei religii sau interzicerii liberei exercitări a vreuneia…” Atât de
mult s-a atras atenția asupra prevederilor acestui amendament și atât de mult
contrazice realitatea istorică această perspectivă, încât este greu de crezut că un
asemenea scenariu este posibil. Iar în condițiile în care, în prezent, statele
americane își pun problema abrogării legilor duminicale, probabilitatea adoptării
unei legislații naționale în favoarea duminicii, având la bază motivații religioase,
pare un nonsens pentru opinia publică americană și pentru oricine este
familiarizat cu societatea de peste ocean. Pentru că respectarea duminicii ca zi
săptămânală de odihnă a avut și va avea întotdeauna o motivație religioasă este
greu de presupus că o eventuală extindere la scară națională a păzirii acesteia va
putea fi făcută de pe alte baze decât religioase. Iată de ce, toți aceia care iau în
calcul o asemenea posibilitate nu-și pot imagina decât că acest lucru va fi posibil
numai în cazul abrogării Primului Amendament al Constituției. Însă, admițând că
probabilitatea împlinirii acestui scenariu trebuie luată în calcul, de ce nu ar fi
posibil ca acest lucru să fie făcut de pe o bază pur socială, fără a se atinge cineva
de Primul Amendament?

Europenii, cu un pas înainte. Un exemplu proaspăt îl găsim în Europa, unde, la

începutul lunii februarie a.c., un grup de membri ai Parlamentului European au
inițiat o lege, sub forma unei Declarații scrise, „pentru protejarea duminicii
nelucrătoare, ca un pilon esențial al Modelului Social European și ca parte a
moștenirii culturale europene”. Că inițiativa are la bază motivații religioase este
evident. Ea a și fost salutată călduros de episcopii catolici, membri în Comisia
Episcopatelor Comunității Europene (COMECE), de Biserica Protestantă din
Germania și de Biserica Angliei. Oficial însă, termenii acestei declarații (vezi
caseta) nu au nimic
de-a face cu religia,
ci se constituie într-
un important
angajament pentru o
„Europă socială”. În
răspunsul oficial al
episcopilor catolici
europeni se afirmă
că „În fapt,
consumerismul nu
constituie un model
nici pentru o
economie durabilă,
nici pentru un
concept sănătos cu
privire la dezvoltarea
umană” și că „bărbații și femeile care muncesc duminica sunt puși într-o poziție
dezavantajată în relațiile lor sociale, fiindu-le afectate, în mod verificabil, viața lor
de familie, dezvoltarea personală și chiar sănătatea.” De aceea, în conformitate
cu aceste idealuri, recenta Declarație introdusă în Parlamentul European cheamă
statele membre și instituțiile Uniunii Europene să „protejeze duminica, drept zi
săptămânală de odihnă, în vederea apropiatei legislații naționale și europene cu
privire la timpul de lucru, pentru a spori protejarea sănătății lucrătorilor și
reconcilierea dintre muncă și viața de familie.” Pentru a fi adoptată această
măsură, Declarația trebuie semnată de o majoritate de 394 parlamentari
europeni, până la data de 7 mai 2009. În conformitate cu legislația Uniunii
Europene, duminica este ziua de odihnă săptămânală pentru copii și adolescenți, 6
iar prin măsura amintită mai sus se intenționează același lucru pentru toți
cetățenii europeni.
Așadar, modelul european poate constitui o alternativă și pentru statele
americane sau pentru întreaga națiune, fără să fie nevoie să se atenteze la
sentimentele populației față de Primul Amendament al Constituției. Nici chiar
liderii grupurilor religioase aparținând dreptei creștine, în retorica lor, nu mai
folosesc motivații religioase în apelurile lor pentru menținerea legilor duminicale,
ci – fapt interesant – tot motivații sociale. Se pare că societatea americană nu se
mai lasă impresionată de dogmele care au stat la baza legilor albastre, care au
„expirat” odată cu acestea. Prin urmare, este posibil ca scenariile simpliste și
previziblie, prin care se încearcă sensibilizarea opiniei publice cu privire la
impunerea vreunei religii sau închinări forțate, să rămână simple povești de pe
vremea străbunicilor, în timp ce națiunea americană, în pas cu europenii și cu tot
ce înseamnă Creștinism, să mărșăluiască pe un drum diferit către același ideal
impus de puritani cu atâta habotnicie.

Criteriul lucidității? Discutabil. Rămâne ca timpul să ne arate cine sau ce

anume va prevala în America zilelor noastre: interesul economic sau cel religios?
Am fi tentați să credem că, în actuala dispută dintre interesul economic și cel
spiritual, dintre alcool și religie, va avea câștig de cauză cel mai „lucid”. Totuși,
chiar dacă noțiuni precum alcoolul și luciditatea nu fac casă bună, există
suficiente precedente care să ne determine, în anumite cazuri, să nu considerăm
nici religia sinonimă cu luciditatea. „Beția” religioasă este mai periculoasă decât
intoxicarea cu alcool. Din mahmureală își mai revine omul, dar bigotismul este o
stare permanentă ce nu prea are leac.

6
Vezi articolul 10 al Directivei 94/33/EC al Consiliului Uniunii Europene, din 22 iunie 1994,
cu privire la protecția tinerilor la lucru.