Cuprins pe materii : Drept procesual civil.

Competenţă teritorială alternativă de soluţionare a unei

cereri

Index alfabetic : Drept procesual civil

- competenţa teritorială alternativă

C.proc.civ., art. 5, art. 10 pct. 2, art.12

În cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune, reclamantul are alegerea instanţei de

judecată - instanţa domiciliului pârâtului, conform art. 5 C. proc. civ., sau instanţa locului unde se află
imobilul, conform art. 10 pct. 2 din acelaşi cod – şi, odată făcută alegerea, conform art. 12,
reclamantul nu mai are dreptul a formula o altă cerere.

I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală,

decizia nr. 6115 din 7 iulie 2005

Reclamantul P.S. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Vel Pitar S.A. şi a solicitat obligarea
acesteia să încheie un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani pentru un imobil situat în
Bucureşti.

Se arată în motivarea acţiunii că are calitatea de locatar în baza contractului de închiriere

nr.1526 din 02.11.1999 încheiat cu S.C. Grâul S.A. care a vândut imobilul pârâtei care refuză
continuarea locaţiunii.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.596 din 09.02.2005, a declinat competenţa
de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, cu motivarea că potrivit art.10
pct.2 Cod procedură civilă, în cererile ce izvorăsc dintr-un contract de locaţiune a unui imobil, instanţa
competentă să soluţioneze cauza este instanţa locului unde se află imobilul.

Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.2328 din 18.04.2005, a declinat, la
rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cu
motivarea că în comparaţie cu dispoziţiile art.7 Cod procedură civilă, art.10 pct.2 Cod procedură civilă
instituia o competenţă teritorială alternativă, iar alegerea între mai multe instanţe deopotrivă
competente o are reclamantul conform art.12 Cod procedură civilă.

În consecinţă a constatat intervenit conflictul negativ de competenţa şi a trimis cauza la Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului pe calea regulatorului de competenţă.
 Înalta Curte constată legală hotărârea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Conform art.5 Cod procedură civilă cererea se face la domiciliul pârâtului, iar conform art.7
alin.1 Cod procedură civilă, cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa
sediului ei principal.

Potrivit art.10 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai
sunt competente următoarele instanţe: în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui
imobil, instanţa locului unde se află imobilul.

Conform art.12 Cod procedură civilă reclamantul are alegerea între mai multe instanţe
deopotrivă competente.

În speţă, deopotrivă competente sunt Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi Judecătoria sectorului 5

Bucureşti.

Reclamantul a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Râmnicu Vâlcea,

aceasta fiind deci prima instanţă sesizată prin voinţa reclamantului, acesta nemaiputând formula o altă
alegere a instanţei competente.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în

favoarea căreia s-a stabilit competenţa de soluţionare.

Publicat în Buletin Documentar nr. 3-4/2006 al P.N.A./D.N.A.

COMPETENŢA TERITORIALĂ ALTERNATIVĂ A INSTANŢELOR DE JUDECATĂ ÎN

CAZUL PLÂNGERILOR FORMULATE ÎMPOTRIVA SOLUŢIILOR DE NETRIMITERE
ÎN JUDECATĂ DISPUSE PRIN RECHIZITORIU

Daniela Băloi

Dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală privind procedura plângerii împotriva soluţiilor de
netrimiterea în judecată, dispuse de procuror, în cuprinsul rechizitoriului, au generat
numeroase controverse referitor la admisibilitatea unor astfel de plângeri, dar mai ales în ceea
ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată, în soluţionarea
acestora.
Dacă problema admisibilităţii unor astfel de plângeri a fost lămurită potrivit modificărilor
aduse prin Legea nr. 356/2006, aspectele legate de stabilirea competenţei teritoriale a
instanţelor de judecată, impun în continuare discuţii.
Mai exact, în practica judiciară, acestea, se ivesc în momentul în care procurorul prin
rechizitoriu, a dispus o soluţie de netrimitere în judecată (ex. neînceperea urmăririi penale,
scoaterea de sub urmărire penală, începerea urmăririi penale ori scoaterea de sub urmărire
penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ) cu privire la o anumită
persoană, pentru săvârşirea unei infracţiuni potrivit căreia, competenţa materială ar
reveni unei instanţe egale în grad cu instanţa deja sesizată prin rechizitoriu (cu privire la
alte persoane, respectiv alte fapte).
În această situaţie ar fi de dorit ca plângerea formulată să fie adresată instanţei deja sesizate
prin rechizitoriu.
Totuşi, în practică, aşa cum e şi cazul dosarului nr. 19206/3/2006 al Tribunalului Bucureşti –
Secţia I Penală, există situaţii în care instanţa prim sesizată cu soluţionarea plângerii
formulate potrivit art. 2781 Cod procedură penală, este o altă instanţă (în condiţiile art.
30 Cod procedură penală), decât cea sesizată deja prin rechizitoriu.
Referitor la dosarul nr. 19206/3/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, se impune
precizarea că acesta a avut ca obiect plângerea numitei F. E., formulată potrivit art. 2781
Cod procedură penală.
Susnumita împreună cu alte persoane, a fost cercetată în dosarul nr. 82/P/2004 al Direcţiei
Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni prevăzute de:
- art. 26 Cod penal raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2)
Cod penal;
- art. 323 alin. (1) şi (2) Cod penal raportat la art. 17 lit. b) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr.
78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal;
- art. 26 Cod penal raportat la art. 246 Cod penal combinat cu art.2481 Cod penal cu aplicarea
art. 41 alin. (2) Cod penal şi art. 258 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit. a) Cod penal.
Prin rechizitoriul cu acelaşi număr, întocmit la data de 30.06.2003, faţă de învinuitul F. E. s-
a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter
administrativ, pentru faptele menţionate.
Totodată, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a celorlalţi învinuiţi,
instanţa sesizată fiind Tribunalul Gorj, potrivit art. 30 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală
(locul săvârşirii faptei).
Ulterior sesizării Tribunalului Gorj, împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, F. E. a
formulat plângere în temeiul art. 2781 Cod procedură penală iar instanţa sesizată a fost
Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală, potrivit art. 30 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală
(locul de domiciliu al făptuitorului).
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală, competenţa de a soluţiona
plângerile formulate în acest temei, revine instanţei de judecată competentă „să judece cauza
în primă instanţă”, (putând fi vorba de oricare din instanţele prevăzute de art. 30 alin. (1) lit.
a) – d) Cod procedură penală).
Pe de altă parte, rechizitoriul este actul de sesizare a instanţei de judecată, iar judecata,
potrivit art. 317 Cod procedură penală se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în
respectivul act.
Rezultă astfel, că în afara situaţiilor prevăzute de art. 336 Cod procedură penală şi art.
337 Cod procedură penală, instanţa de judecată prim sesizată prin rechizitoriu, nu are nici
un fel de competenţă în ceea ce priveşte soluţiile de netrimitere în judecată.
Într-o astfel de situaţie se ridică problema competenţei alternative prevăzute de art. 30 Cod
procedură penală, iar un eventual conflict negativ, ar putea fi soluţionat potrivit art. 45 alin.
(4) Cod procedură penală.
Pornind de la acest raţionament şi având în vedere speţa prezentată anterior, rezultă că în
privinţa plângerii formulate de numita F. E., competenţa de a o soluţiona, revenea
Tribunalului Bucureşti, aceasta fiind instanţa prim sesizată.
Totuşi, din considerente care ţin de buna desfăşurare a procesului penal (în privinţa
cauzei care se află deja pe rolul instanţei de judecată) şi având în vedere eventuala
incidenţă a dispoziţiilor art. 34 raportat la art. 35 alin. (1) Cod procedură penală, opinez
că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze plângerile formulate
în temeiul art. 2781 Cod procedură penală, ar trebui să fie instanţa sesizată deja prin
rechizitoriu, chiar dacă sesizarea priveşte alte fapte ori persoane.
Îmbrăţişând această opinie, Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, a dispus prin sentinţa
penală nr. 868/18.07.2006, pronunţată în dosarul nr. 19.206/3/2006, declinarea competenţei de
soluţionare a plângerii formulate de F. E., în temeiul art. 2781 Cod procedură penală, în
favoarea Tribunalului Gorj.
Data publicarii: 2003-06-01
Forta probanta a facturii. Tematica: Comercial
Nota: 0

Factura acceptata. Locul platii. Competenta teritoriala alternativa.

Forta probanta a facturii.

Tribunalul Bucuresti ? sectia comerciala a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. ?R? ?
S.A. Bucuresti fata de parata S.C. ?G? ? S.A. Brasov, pe care a obligat-o la plata sumei de
8.462.271 lei, contravaloare marfa, plus 15.185.994 lei, penalitati de intarziere in decontare,
plus 2.366.900 lei, cheltuieli de judeca ta.
Instanta de fond a retinut ca parata a acceptat facturile fara obiectiuni, o parte din pret fiind
achitat in timpul solutionarii litigiului, astfel ca apare intemeiata cererea reclamantei pentru
pret si penalitati.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen, legal timbrat, parata S.C. ?G? ? S.A.
Brasov, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Apelanta sustine, in esenta, ca, in mod gresit, instanta a respins exceptia necompetentei
teritoriale a Tribunalului Bucuresti, sustinand ca in cauza sunt aplicabile dispozitiilor art.10
pct.4 C.pr.civ.
Intrucat obligatia contractuala a luat nastere la Brasov, iar locul platii a fost tot la Brasov,
competenta de solutionare a acestei cauze revenea Tribunalului Brasov ? sectia comerciala.
Sustine ca marfa livrata si adusa de la reclamanta de conductorul auto M.V. nu a corespuns.
Cu privire la primul motiv de apel, acesta nu se poate retine deoarece instanta, in mod corect,
a retinut ca in speta sunt aplicabile prevederile art.10 pct.4 C.pr.civ., intrucat apelanta a achitat
partial debitul cu O.P. nr.282/9.09.1997 si nr.90/28.12.1999, in contul intimatei reclamante,
deschis la B.C.I.T. ? Sucursala Doamnei, Bucuresti.
Nu are relevanta faptul ca debitorul are cont la banca din Brasov; locul platii este in Bucuresti,
ceea ce a permis intimatei reclamante sa sesizeze o instanta din Bucuresti.
Cu privire la al doilea motiv de apel, nu se poate retine nici acesta, deoarece nici pe factura pe
care apelanta sustine ca a acceptat-o la plata cu ?obiectiuni?, si nici in cuprinsul ordinelor de
plata nu apare nici o mentiune referitoare la un eventual refuz, partial sau total.
Procesul-verbal din 8.10.1997, in care se consemneaza ca marfa nu corespunde calitativ nu
are relevanta, el fiind intocmit pro causa, iar la ridicarea marfii, apelanta a receptionat-o
calitativ si cantitativ.
In consecinta, se constata ca refuzul de plata practicat de apelanta este nejustificat si ca atare,
sentinta apelata fiind temeinica si legala, in baza art. 296 C.pr.civ., apelul se va respinge, ca
nefondat.

Curtea de Apel Bucuresti, Sectia comrciala, decizia nr.2324/2000

Obligatii comerciale. Competenta
teritoriala
Consilier – Modele de contracte si formulare de procedura juridica.
Varianta electronica, CADOU!

In cererile privitoare la obligatii comerciale art.10 pct.4 Cod procedura civila stabileste o
competenta alternativa, reclamantul putand alege intre instanta locului unde obligatia a luat
nastere si aceea a locului platii, pe langa instanta sediului principal al debitoarei, toate
instantele fiind deopotriva competente.

(Sursa: I.C.C.J., sectia comerciala decizia nr. 446 din 12 februarie 2009)

Prin actiune creditorul B.I.F. solicita, in contradictoriu cu debitoarea S.C. C. SRL, emiterea
unei somatii de plata cu privire la suma reprezentand contravaloarea pieselor furnizate
debitoarei.

Prin sentinta civila nr.7708 din 18 august 2008 Judecatoria Brasov-Sectia civila admite
exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Brasov, invocata din oficiu, si declina
competenta de solutionare a cererii in favoarea Judecatoriei Tulcea, retinand ca, desi
reclamanta apreciaza ca este competenta sa solutioneze cauza Judecatoria Brasov intrucat
obligatia a luat nastere la Brasov, conform conventiei, si plata, respectiv compensarea partiala,
a avut loc tot la Brasov potrivit ordinelor de compensare anexate, intre parti nu a intervenit un
contract care sa prevada in mod expres locul platii, ori locul nasterii obligatiei pentru a fi
aplicabile dispozitiile art.10 pct.4 Cod procedura civila, iar potrivit art.59 Cod comercial, in
lipsa de clauza expresa, contractul trebuie sa fie executat in locul unde cel ce s-a obligat isi
avea stabilimentul sau comercial, sau cel putin domiciliul ori resedinta, la formarea
contractului, ori – in speta – domiciliul debitoarei, atrage competenta teritoriala a Judecatoriei
Tecuci.

Prin sentinta comerciala nr.1780 din 22 septembrie 2008 Judecatoria Tulcea admite exceptia
de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Tulcea, invocata din oficiu, si dispune declinarea
competentei de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Brasov si, constatand intervenit
un conflict negativ de competenta, dispune inaintarea dosarului la Inalta Curte de Casatie si
Justitie, retinand, pentru a decide astfel, ca potrivit dispozitiilor art.12 Cod procedura civila
reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente - stabilite potrivit
prevederilor art.10 alin.1 si 4 Cod procedura civila - in cererile privitoare la obligatiile
comerciale, in speta reclamantul creditor sesizand corect Judecatoria Brasov ca instanta in a
carei circumscriptie teritoriala se afla atat locul in care a luat nastere obligatia, cat si locul
platii, legea prevazand o competenta teritoriala alternativa.

Investita cu solutionarea conflictului negativ de competenta in conditiile in care Judecatoria

Brasov si Judecatoria Tulcea s-au declarat necompetente a judeca pricina prin hotarari ramase
irevocabile prin nerecurare, Inalta Curte retine ca fiind competenta Judecatoria Brasov.

In cererile privitoare la obligatii comerciale – cum este cazul actiunii de fata – art.10 pct.4
Cod procedura civila stabileste o competenta alternativa, reclamantul putand alege intre
instanta locului unde obligatia a luat nastere si aceea a locului platii, pe langa instanta sediului
principal al debitoarei, toate instantele fiind deopotriva competente.

In pricina de fata, dand eficienta dispozitiilor art.12 Cod procedura civila, reclamantul creditor
a ales competenta instantei locului unde obligatia a luat nastere si unde a avut loc si plata
respectiv competenta Judecatoriei Brasov la care a inregistrat cererea sa.

In mod neintemeiat Judecatoria Brasov a retinut ca reclamantul ar putea invoca dispozitiile

art.10 pct.4 Cod procedura civila numai daca ar fi inclus expres, in contractul incheiat cu
parata, ca plata sa se faca in contul reclamantei deschis la o banca avand sediul in raza sa de
competenta.

Astfel fiind, constatandu-se ca reclamantul in cauza a fructificat dreptul conferit de

dispozitiile art.12 raportat la art.10 pct.4 Cod procedura civila, urmeaza a fi solutionat
conflictul negativ de competenta de fata, cu aplicarea dispozitiilor art.22 alin.5 Cod procedura
civila, stabilindu-se competenta solutionarii litigiului in favoarea Judecatoriei Brasov.