Sunteți pe pagina 1din 1

Tipologia gesturilor

Una dintre cele mai cunoscute clasificari ale repertoriului gestual este cea elaborata de
Ekman & Friesen (in prelungirea teoriei gestualitatii a lui D. Efron):
i) emblemele ca gesturi conventionale specifice unei anumite culturi sau epoci (de pilda,
sinuciderea este reprezentata de harakiri in Japonia si aratator la tampla in Occident);
ii) ilustratorii care ritmeaza, accentueaza discursul prin miscari ale mainii, ale capului;
care concretizeaza 'cursul gandirii', naratiunea - ideografele; cei care evoca actiuni concrete: a
merge, a dormi - kinetografele; care sugereaza forma si marimea obiectului - pictografele;
iii) expresiile afective (bucurie, spaima, enervare) cu semnificatii transculturale identice.
Ekman a evidentiat universalitate emotiilor. Exista insa situatii in care acelasi gest poate fi si
transcultural si socio-cultural marcat (de pilda a scoate limba cu semnificatie transculturala 'sete'
are si diverse semnificatii sociale);
iv) regulatorii ca gesturi ale functiei fatice, de mentinere a controlului; miscarile capului,
ale corpului, ca si orientarea acestuia indica dorinta vorbitorului de a obtine consensul, de a lua
cuvantul, precum si dorinta interlocutorului de a-si afirma adeziunea la cele prezentate;
v) body manipulators - miscari de atingere a propriului corp sau a obiectelor, interpretate
ca eforturi adaptive de gestionare a emotiilor. Rasul, surasul, bucuria apar cu aceleasi expresii
faciale si la copiii nascuti orbi. Diferentele rezida intr-o mai redusa extensie musculara
determinata de absenta intaririi vizuale a mecanismelor innascute (J. Corraze, 1988: 119).
Daca din punctul de vedere al relatiei semn-obiect se poate vorbi despre gesturi iconice,
indiciale si simbolice (cf. Wundt), din punctul de vedere al intentiei de comunicare exista gesturi
afective (centrifuge - conotand euforia si centripete - conotand disforia), gesturi modale
(semnificand negatia, interogatia, dubiul) si mai cu seama gesturi fatice (de intampinare sau de
respingere) apte sa transforme comunicarea in comuniune inter-subiectiva (Greimas-Courts,
1979: 165).
Parametrii gestuali sunt: durata, intensitatea, amplitudinea (etalarea gestului in spatiu,
independent de durata) si 'forma'-Gestalt (gesturile rectilinii sunt mai brutale - un ordin imperios,
de pilda, cele curbilinii mai atenuate - un ordin politicos).
In istoria teatrului gesturile s-au situat pe doua coordonate: gesturile ca expresie
(exterioara) a unui continut psihic interior (emotie, sentiment, reactie psihica) si gesturile ca
producere (Grotowski, de pilda, refuza separarea neta dintre gandire si expresie corporala; pentru
el gestul este o producere - descifrare de ideograme, hieroglifa fiind emblema gestului teatral
intraductibil, in timp ce pentru Meyerhold gestul hieroglific este 'descifrabil').