Glanda hipofiza Glanda hipofiza

Desi hipofiza a fost cunoscuta de foarte Desi hipofiza a fost cunoscuta de foarte
multa vreme, existenta ei fiind semnalata multa vreme, existenta ei fiind semnalata
de Galenus (129 de Galenus (129- -216 d.Hr), totusi 216 d.Hr), totusi
importanta ca glanda endocrina a fost pusa importanta ca glanda endocrina a fost pusa
in evidenta la sfarsitul secolului al XIX lea in evidenta la sfarsitul secolului al XIX lea
prin experientele lui Charles Edward prin experientele lui Charles Edward
(1890). George Oliver si Edward Schaffer (1890). George Oliver si Edward Schaffer
sunt primii care au pus in evidenta(1985) sunt primii care au pus in evidenta(1985)
existenta in glanda hipofiza a unui principiu existenta in glanda hipofiza a unui principiu
biologic activ. Cercetarile asupra functiei biologic activ. Cercetarile asupra functiei
acestei glande si a substantelor biologic acestei glande si a substantelor biologic
active elaborate au continuat practic toata active elaborate au continuat practic toata
durata secolului al XX lea , avand drept durata secolului al XX lea , avand drept
rezultat identificarea structurii chimice a rezultat identificarea structurii chimice a
acestora si a rolului lor n organism. acestora si a rolului lor n organism.
Situatie topografica: Situatie topografica:
Dimensiuni si greutate: Dimensiuni si greutate:
Glanda hipofiza este asezata in dreptul fetei
inferioare a creierului, posterior de chiasma optica,
anterior de corpii mamilari, continuand extremitatea
inferioara a tijei pituitare. Ea se gaseste adapostita
in saua turceasca a sfenoidului
Hipofiza are o forma elipsoidala, alungita in sens
transversal si usor aplatizata de sus in jos. Diametrul
transversal (cel mai lung) este de 12-15mm,
diametrul antero-posterior de 8mm si diametrul
vertical de 6mm. Greutatea hipofizei este de 0,4-
0,6g si variaza in functie de varsta si stari fiziologice,
astfel ea creste in timpul menstruatiei si scade la
persoanele invarsta
Structura: Structura:
Hipofiza este alcatuita din trei lobi: anterior, intermediar
si posterior. Lobul anterior, intermediar si portiunea
tubara, formeaza adenohipofiza, iar lobul posterior
formeaza neurohipofiza. Lobul anterior este foarte bine
vascularizat si din punct de vedere histologic este
alcatuit din tesut conjunctiv(stroma) si celule glandulare
(cromofobe si cromofile).Din punct de vedere functional
celulele cromofobe sunt considerate celule aflate in
repaus, in timp ce celulele cromofile sunt in stare de
activitate. Lobul intermediar adera de lobul anterior,
avand aceeasi origine cu acesta, structural este alcatuit
din tesut conjunctiv(stroma) si din celule glandulare
bazofile. Se dezvolta mai mult la animale. Lobul
posterior deriva din nevrax, fiind o structura mai putin
dezvoltata, alcatuita din testut conjunctiv si elemente
nervoase.Glanda hipofiza este legata fiziologic de
hipotalamus, atat pe cale umorala cat si pe cale
nervoasa, incat functia hormonala a celor trei lobi se afla
sub controlul acesteia din urma. Pentru fiecare hormon
hipofizar exista un factor de eliberare hipotalamic, dar
exista si produse de secretie ale hipotalamusului cu rol
inhibator. Hormonii hipofizei, la randul lor, au rol esential
in stimularea si reglarea celorlalte glande endocrine, fapt
pentru care complexul hipotalamic-hipofizar a fost
denumit si creer endocrin.
Hormoni secretati: Hormoni secretati:
Adenohipofiza secreta: STH (hormonul somatotrop),
ACTH (hormonul adrenocorticotrop), FSH (
foliculostimulant), LH (hormonul luteinizant), TSH (
hormonul tireostimulant), Prolactina (hormon lactogen) si
ICSH (hormonul stimulant al secretiei de testosteron).
Lobul intermediar secreta MSH(melanocitostimulator)
iar lobul posterior secreta Ocitocina si Vasopresina/ADH
Hormonul de crestere, numit si hormon somatotrop sau
STH, este secretat de celulele eoyinofile. Folosind
initialele cuvintelor din limba engleza hormonul de
crestere se mai numeste si GH. El este esential in
procesul de crestere, iar la adult are un rol important in
activitatile metabolice. Secretia sa din granulele de
depozit intracelulare este reglata de hormonii
hipotalamici GHRH (growth hormone-releasing
hormone) si SRIF (somatotropin release-inhibiting
factor). Sub influenta diferitilor factori hipofiza umana
secreta zilnic cca aproximativ 4-5 mg de STH. Secretia
adenohipofizara si concentratia hormonului de crestere
in plasma sunt influentate de mai multi factori.
Primul factor ce intervine in reglarea secretiei de
hormon somototrop este propria sa concentratie in
plasma sanguina, ce prin conexiune inversa determina
stimularea sau inhibarea secretiei. Un al doilea factor il
constituie glicemia:hiperglicemia inhiba secretia de
STH, iar hipoglicemia, indiferent de natura ei, o
stimuleaza. Secretia de STH depinde si de
noradrenalina si dopamina, serotonina, fie prin
stimularea somatoliberinei, fie prin inhibarea GHRIH
ului.Aminoacizii si in mod deosebit arginina determina
intensificarea secretiei de somotropina. S-a pus in
evidenta pe cale experimentala ca introducerea de
arginina in organism declanseaza o crestere imediata a
concentratiei in STH. De asemenea este secretat ca
raspuns la efort fizic intens, stres, somn profund,
hipoglicemie, glucagon, insulina, hormoni tiroidieni,
estrogen, testosteron si vasopresina.STH stimuleaza
productia de ARN, sinteza proteica, mobilizeaza acizii
grasi din depozite si are efecte tranzitorii antagonice
insulinei; niveluri crescute timp indelungat pot induce
alterarea tolerantei la glucoza. Secretia de STH este
pulsatila, dar la adulti concentratiile plasmatice sunt
stabile, Daca hipofiza secreta deficitar sau excesiv STH
in diferite etape ale cresterii, va determina aparitia
nanismului si respectiv a gigantismului. Un exces de
hormon de crestere la adult va genera acromegalie.
Hormonul adenocorticotrop. Se mai numeste
corticotropina sau corticostimulina ACTH, denumiri ce
sugereaza actiunea hormonului asupra
corticosuprarenalei. ACTH controleaza dezvoltarea si
secretia hormonala a corticosuprarenalei.
Prin stimularea zonei fasciculate a corticosuprarenalelor
activeaza sinteza si secretia de glucocorticoizi (cortizol
si corticosteron).Proprietatile secundare ale ACTH se
datoreaza efectelor metabolice ale hormonilor
glucocorticoizi, activand metabolismele glucidic, protidic
si lipidic. Reglarea secretiei de ACTH se realizeaza pe
cale neuroumorala cu participarea indirecta a
hipotalamusului.Principalul factor umoral de reglare il
constituie concentratia sanguina a hormonilor
glucocorticoizi, indeosebi a cortizolului. Sub influenta
acestora, secretia de ACTH scade, printr-un mecanism
de feedback negativ si, respectiv, creste in cazul
scaderii glucocorticoizilor din circulatie. ACTH-ul are
valori crescute in: boala Addison, boala Cushing
(hiperplazie suprarenala dependenta de glanda
pituitara), sindromul adrenogenital, stres, si prezinta
valori scazute in: sindromul Cushing, insuficienta
hipofizara primara, insuficienta suprarenaliana /
hipofizara secundara, adenomul suprarenalian,
administrarea de steroizi.
FSH (hormonul foliculostimulant), impreuna cu LH
(hormonul luteinizant), apartin familiei hormonilor
gonadotropi si sunt secretati pulsatil de hipofiza
anterioara, ca raspuns la eliberarea intermitenta de
GnRH (gonadotropin releasing hormone) de la nivelul
hipotalamusului. Nivelul sanguin al hormonilor
gonadotropi este controlat de hormonii sexuali
(estrogen, progesteron, testosteron) prin feedback
negativ pe hipotalamus.
La barbati FSH stimuleaza spermatogeneza (un nivel
scazut de hormoni gonadotropi poate cauza
azoospermie). La femei FSH, alaturi de LH, stimuleaza
cresterea si maturarea foliculilor si biosinteza
estrogenului la nivel folicular. Nivelul de FSH are un
maxim in perioada de mijloc a ciclului menstrual (faza
ovulatorie), insa cu o crestere mai mica decat in cazul
LH. In mod simplist, nivelul de FSH si LH este crescut
in cazurile in care hormonii sexuali au o productie
deficitara (hipogonadism, sindrom Klinefelter, anorhidie,
sindromul testiculului feminizant, alcoolism,
menopauza). Nivelul de FSH si LH este scazut in
insuficienta hipofizara sau hipotalamica, tumori
testiculare sau suprarenaliene care influenteaza
secretia de estrogeni sau androgeni.
Hormonul de stimulare tiroidiana (TSH, tirotropina) se
formeaza in celulele bazofile ale hipofizei anterioare si
are o secventa secretorie circadiana controlata de
hormonul eliberator de TSH (TRH) produs de
hipotalamus. Eliberarea hipofizara de TSH constituie
mecanismul central de reglare pentru actiunea biologica
a hormonilor tiroidieni. TSH are o actiune stimulatorie
asupra formarii si secretiei hormonilor tiroidieni, precum
si o actiune proliferativa.Determinarea TSH reprezinta
testul initial in diagnosticul afectiunilor tiroidiene. Chiar si
mici modificari in concentratia hormonilor tiroidieni vor
determina modificari in sens invers (mult mai
pronuntate) ale concentratiei de TSH.
Prolactina(hormonul lactogen) este un hormon sintetizat,
depozitat si secretat de lobul anterior al hipofizei
Functiile biologice ale prolactinei sunt numeroase, dar
cele mai importante sunt: activitatea lactogenica
(declansarea secretiei lactate) si activitatea
galactopoetica (mentinerea productiei de lapte).
La barbati nivelul sanguin de prolactina (care este in
mod obisnuit mai mic decit la femei) ramane relativ
constant din copilarie pana in perioada de adult si
batranete. La femei nivelul sanguin al prolactinei creste
incepand cu perioada de pubertate (o data cu cresterea
secretiei de estrogeni) si scade dupa menopauza (o
data cu scaderea nivelului de estrogeni). Nivelul
prolactinei din sange creste progresiv in timpul sarcinii
(cand se observa si o crestere in volum a glandei
hipofizare) ajungand pana la de 5-10 ori mai mult decat
nivelul normal.
Hormonul ICSH (Interstitial Cells Stimulating Hormone)
stimuleaza secretia celulelor interstitiale Leydig,
respectiv secretia de androgeni, hormoni care mentin
reactivitatea sistemului nervos si stabilesc un anumit
grad de excitabilitate. Androgenii pregatesc epiteliul
germinativ sa raspunda la FSH, mentin troficitatea
tubilor seminiferi si a liniei seminale, fiind indispensabili
unei spermiogeneze normale.
MSH(hormonul melanocitostimulator) este sintetizat in
lobul intermediar hipofizar si provoaca pigmentarea
pielii, ca urmare a dispersiei granulelor de melanina din
celulele melanofore ale pielei ; in lipsa hormonului,
granulele de melanina se concentreaza in jurul
nucleului melanoforelor si pielea se decoloreaza. Pe
langa actiune de pigmentare a pielii si a parului acest
hormon se pare ca intervine si in procesele de sinteza
a rodopsinei.
Hormonii hipofizei posterioare.Hipofiza posterioara
este alcatuita din tesut nervos si se gaseste intr-o
legatura organica cu hipotalamusul, incat se admite
ca hipotalamusul anterior, repectiv nucleele
hipotalamice cu lobul posterior al hipofizei formeaza o
unitate morfo-funcionala numita neurohipofiza.
Produsele biologic active secretate de neurohipofiza
sunt ocitocina si vasopresina.
Ocitocina este un hormon polipeptidic sintetizat de
catre hipotalamus si transportata la neurohipofiza,
unde este depozitata sau eliberata, impreuna cu
neurofizina ocitocin specifica, avand functia de a
stimula contractia muschiului uterin si de a favoriza
alaptarea. Ocitocina determina cresterea fortei de
contractie uterina, avand rol in initierea si mentinerea
travaliului, precum si actiune asupra celulelor
mioepiteliale ale alveolelor mamare, determinand
ejectia laptelui din celulele secretoare la nivelul
mamelonului . Vasopresina(ADH) este un hormon
hipotalamic, secretat la nivelul nucleilor supraoptic si
paraventricular si transportat de a lungul prelungirilor
axonale in lobul posterior hipofizar. Eliberat in sange,
actioneaza asupra tubilor colectori determinand
cresterea permeabilitatii pentru apa. Secretia de ADH
este declansata de o serie de stimuli, atat de natura
osmotica cat si nonosmotica. Deficitul in ADH este
responsabil de diabet insipid, afectiune caracterizata
printr-o poliurie (emisie de mari cantitati de urina) si o
polidipsie (sete intensa si imperioasa). Hipersecretia
inadecvata de ADH, sau sindromul lui Schwartz-Bartter,
determina scaderea nivelului sodiului in sange si
reducerea cantitatii de urina.