27.

Metoda planului vitezelor si a planului acceleratiilor

Dintre metodele grafice uzuale, si anume: metoda planului vitezelor si acceleratiilor, metoda diagramelor
cinematice, metoda proiectiilor, metoda locurilor geometrice, metoda rabaterii si metoda centrului
instantaneu de rotatie, cea mai folosita este prima dintre ele, pentru proprietatile si generalitatea ei.
Aceasta metoda se va aplica pentru determinarea vitezelor si acceleratiilor ctorva dintre cele mai
mecanisme de clasa a II-a.

28. Caracteristicile cinematice principale ale mecanismelor

Cinematica mecanismelor se ocupa cu studiul miscarii elementelor mecanismului fara a se tine seama de
fortele care conditioneaza miscarea.
Cinematica mecanismelor studiaza trei probleme, esentiale:
a. Determinarea pozitiei si a traiectoriilor elementelor mecanismului.
b. Determinarea vitezelor punctelor elementelor mecanismului.
c. Determinarea acceleratiilor punctelor elementelor mecanismului.
Determinarea pozitiilor si a traiectoriilor elementelor mecanismului
Determinarea pozitiilor elementelor unui mecanism se face de obicei prin metode grafice (metoda
intersectiilor sau metoda sabloanelor). n cazul acestor metode, este necesara reprezentarea schemei la scara
a cinematice a mecanismului, cunoscndu-se lungimea elementelor si pozitia elementului motor fata de un
sistem de referinta.
Schema cinematica se construieste la o anumita scara a lungimilor, convenabil aleasa

Kl . Deci, lungimea reala unui segment se determina prin nmultirea lungimii sale
masurata pe schema (n milimetri) cu marimea Kl.
Determinarea vitezelor si acceleratiilor mecanismelor plane
Pentru determinarea vitezelor si acceleratiilor punctelor de pe elementele unui mecanism, se pot folosi trei
categorii de metode:
- metode grafice, care au avantajul ca sunt operative oferind un grad de precizie
satisfacator (atunci cnd se executa constructii grafice ngrijite);
- metode analitice, care au avantajul ca sunt mai exacte dar mai laborioase;
- metode grafico-analitice care sunt o combinatie a celor doua metode mentionate
mai sus.

29. Cinematica mecanismelor.Reductoare

30. Cinematica mecanismelor.Mecanisme planetare

Mecanismele planetare (simple sau difereniale) au n componenta lor roi dinate cu axe fixe i respectiv
cu axe mobile.Roile cu axele de rotaie fixe se numesc roi centrale sau solare, iar roile cu axele de rotaie
mobile poart denumirea de roi satelit sau planetare. Acestea din urm sunt meninute n angrenare cu
roile centrale prin intermediul unor bare mobile n jurul unei axe fixe denumite brae port - satelit. n
analiza micrii mecanismelor planetare, roile centrale se noteaz cu numere impare, sateliii cu numere
pare , braul port-satelii cu cu litera S, iar carcasa fix
purttoare a lagrelor axelor centrale, cu cifra zero.Roile centrale i roile satelit pot avea angrenare
exterioar sau interioar i pot fi realizate ca roi cilindrice sau conice. Fiecare din aceste categorii de
mecanisme planetare pot avea o roat central sau dou roi centrale. Mecanismele planetare sunt utilizate n
construcia multor maini, utilaje, dispozitive i aparate ntlnite n industrie.

Mecanismele planetare aa cum s-a artat mai sus au n componen i roi cu axe mobile. Dac gradul de
mobilitate al acestor mecanisme este M = 1 se numesc mecanisme planetare simple iar dac gradul de
mobilitate este M f 1 mecanisme planetare difereniale.
Mecanismele planetare simple au roi dinate cilindrice (fig. 1) i sunt
mecanisme plane.
Un mecanism planetar simplu este format din roile centrale (1, 3), roile satelii (2, 2 ) i braul portsatelit
(4). Angrenarea poate fi exterioar (fig. 1b), exterioar i interioar (fig. 1a, 1c), interioar (fig. 1d). Gradul
de mobilitate se calculeaz cu relaia:

M = n C4

31. Metode creative de proiectare

32. Etapele inventicii
33.Proiectarea creativa si reproductiva
In activitatile ingineresti de proiectare se disting doua situatii distincte: proiectarea reproductiva si
proiectarea creativa. In legatura cu cele doua moduri de proiectare au fost structurate doua fluxuri ale
proiectarii: fluxul proiectarii reproductive (fig. 1.a) si fluxul proiectarii creative (fig. 1.b) [Belous, 1992].
Proiectarea reproductiva are la baza alegerea unei solutii existente in literatura de specialitate si
proiectarea (reproiectarea) acestei in functie de conditiile specifice impuse prin tema de proiectare.
In cazul proiectarii creative, in urma studierii critice a stadiului actual al tehnicii, se sesizeaza lipsurile
acesteia, dupa care se genereaza solutii noi, caracterizate de noutate, fezabilitate si progres tehnic.
Proiectarea creativa este, dupa John Dixon [Belous, 1992], o activitate de proiectare caracterizata prin
generarea mai multor solutii posibile, urmata de o analiza inginereasca a acestora, procesul incheindu-se cu
luarea deciziei de a se alege o solutie optima, in functie de restrictiile impuse prin tema de proiectare.
Diferentierile dintre proiectarea creativa si cea reproductiva incep din faza de analiza si sinteza a
informatiilor [Belous, 1992]. Astfel, daca la proiectarea reproductiva analiza inginereasca a solutiilor
existente pe plan mondial are drept scop stabilirea solutiei optime si proiectarea (reproiectarea) acesteia in
conformitate cu tema de proiectare (reproiectare), in cazul proiectarii creative, analiza inginereasca are drept
scop stabilirea lipsurilor generale ale stadiului stiintei si tehnicii in domeniu, in vederea formularii unei teme
de creatie care trebuie sa duca la indepartarea acestor lipsuri.
In proiectarea creativa se utilizeaza, inca din faza de analiza a solutiilor existente, diverse metode si
tehnici logice-combinatorice de creatie (matrici morfologice, diagrame de idei, metoda obiectului
generalizat al creatiei tehnice a profesorului Belousov etc.), pentru a se genera noi combinatii de parametri,
care sa duca la solutii noi. De asemenea, deoarece se pot obtine solutii cu un grad ridicat de noutate, se
impune realizarea unui model experimental, inainte de luarea deciziei de adoptare a noii solutii.