SISTEMUL DE PROTECTIE TERMICA AL UNEI

NAVETE SPATIALE
Sistemul de protectie termica al unei navete spatiale are rolul de a
o proteja la reintrarea in atmosfera unde temperatura poate ajunge si la
1650C (mult peste temperatura de topire a otelului) dar si la desele
fluctuatii de temperatura in timp ce se afla pe orbita.
Este acoperita intreaga suprafata si consista din mai multe
materiale diferite in locatii variabile

Carbon-carbon ranforsat folosit in invelisul botului si bordurile de

atac ale aripilor. Devine util cand temperatura de reintrare in
atmosfera depaseste 1260C .
Placi izolante reutilizabile de inalta temperatura folosite pe suprafata
navetei, in locurile critice. Sunt fabricate din ceramica cu particule
de siliciu, putand fi reutilizate pentru peste 100 de misiuni.
Paturi flexibile izolatoare-consta intr-un material asemanator unei
paturi, captusite astfel incat sa furnizeze o buna izolare in zonele
unde temperatura nu depaseste 649C.
Fiecare sistem de termoizolare rezista la o anumita temperatura, are o
anumita rezistenta la impact si anumite caracteristici de greutate,
care determina locatia si cantitatea unde sunt folosite.
Sistemele de termoizolare moderne de pe naveta spatiala au 3
caracteristici cheie care le deosebesc de cele folosite in versiunile
anterioare de navete:
o Refolosibil. Primele navete spatiale foloseau niste scuturi termice
ablative care ardeau in timpul intrarii in atmosfera deci nu puteau fi
refolosite.

Usor. Scuturile termice ablative de generatie veche erau foarte grele. De

exemplu scutul termic folosit pe modulul de comanda Apollo cantarea cam
1/3 din greutatea totala. Naveta cu aripi are o suprafata mult mai mare de
acoperit, deci descoperirea unui sistem de protectie termica usor a fost
cruciala.
Fragil. Singura tehnologie cunoscuta in anii 70 cu caracteristicile termice
si de greutate necesare era atat de fragila datorita densitatii foarte mici
incat puteau fi zdrobite cu usurinta in mana.

DE CE ESTE NECESAR SISTEMUL DE

PROTECTIE TERMICA?
Structura de aluminiu a navetei nu poate rezista la
temperaturi de peste 175C fara sa cedeze. Frecarea
rezultata in timpul intrarii in atmosfera ar genera
temperaturi mult mai mari, deci un izolator eficient este
absolut necesar.
Caldura rezultata la intrarea in atmosfera a navetei
spatiale este mult mai mare decat cea rezultata in urma
frecarii cu aerul atmosferic in cazul deplasarii la viteze
mari ale avioanelor supersonice. Naveta patrunde in
atmosfera ca un corp normal, avand un unghi de atac
de 40 de grade, mare parte a portiunii de sub naveta
preluand tot socul termic.

Peste 80% din caldura generata de reintrarea in atmosfera

este data de comprimarea aerului in fata vehiculului
hipersonic, in concordanta cu relatia termodinamica de
baza dintre presiune si temperatura. O unda de soc
fierbinte este creata in fata navetei, care reflecta o mare
parte a caldurii, evitand astfel ca suprafata vehiculului sa
intre in contact cu temperaturile extreme generate. Deci,
caldura generata la intrare este in mare parte transfer de
caldura convectiv dintre unda de soc si invelisul navei
prin plasma supraincalzita. Solutia pentru un scut termic
reutilizabil este un material cu o densitate foarte scazuta,
similar cu un termos care inhiba transferul de caldura
convectiv.

Testarea sistemului de protectie termica in tunel aerodinamic,

la temperatura inalta

ACCIDENTUL NAVETEI COLUMBIA

Pe 1 februarie 2003, naveta spatiala Columbia a fost
distrusa la intrarea in atmosfera datorita defectarii
sistemului de protectie termica. Investigatiile au
raportat desprinderea unor placi de pe bordul de
atac de pe aripa stanga, ceea ce a permis gazelor
fierbinti sa patrunda la structura de rezistenta a
aripii si sa o dezintegreze ceea ce a dus la
pierderea controlului si in final la distrugerea
navetei.