FORMAREA OULUI LA PASARI

Aparatul genital femel este format din ovar si oviduct, organe pereche in stadiul
embrionar, totusi cu dezvoltare mai pronuntata a ovarului si oviductului stang. In
perioada postembrionara, ovarul si oviductul drept involueaza, astfel ca la pasarea
adulta, numai ovarul si oviductul stang sunt functionale.
Ovarul se prezinta sub forma unui ciorchine, cu oviducte in diferite stadii de
dezvoltare, din care se formeaza ovulele, respectiv galbenusurile oualor, dupa o perioada
de acumulare de vitelus nutritiv de cca 14 zile. Desi ovarul puicutelor contine la doua
zile dupa ecloziune pana la 3 milioane oviducte primare, ovarul gainilor adulte mai
contine doar cca 2000 oviducte, din care doar o treime se maturizeaza, astfel incat o
gaina nu poate produce decat cateva sute de oua.
Procesul de desprindere a ovulei maturate de pe suprafata ovarului, prin ruperea
membranei vasculare se numeste ovulatie. Luind drumul oviductului, in segmentele sale,
ovula sufera diferite transformari. In trompa are loc fecundarea, in camera
albuminigena invelirea galbenusului in mari cantitati de albus, in istm se mai depune
albusul si se constituie cele doua membrane cochiliere. In uter (camera cochilifera) se
formeaza coaja minerala a oului, dupa care oul complet constituit trece in vagin, de unde
este expulzat.
La pasari, celula sexuala femela matura (sau ovulul) este reprezentat numai de
galbenus. Nucleul ovulei este situat la polul animal al galbenusului, fiind inconjurat de o
cantitate redusa de citoplasma activa (sau vitelus formativ) impreuna cu care alcatuieste
o formatiune discoidala, denumita disc sau pata germinativa. Restul ovoplasmei este
format din vitelus alb (ce contine granule mici, cu compozitie predominant proteica 43%) si din vitelus galben, ce cuprinde granule mari, formate in principal din lipide si
proteine, in cantitate mai redusa (28 %).

Depunerea vitelusului incepe de sub discul germinativ, cu un strat de vitelus alb care
se prelungeste spre centrul oului cu o formatiune cu aspect de limba de clopot, denumita
latebra Purkinjie.
In afara acestui vitelus alb se dispune un strat de vitelus galben, iar in continuare are
loc o dispunere a celor doua tipuri de vitelus in straturi concentrice alternative. La
periferie oul este invelit de o membrana vitelina (de ovolema).Fecundarea oualor are loc
la nivelul ovarului sau in portiunea initiala a oviductului, inainte de a fi acoperit de
albus, membrane cochiliere si cochilie.
Ovulul (vitelusul sau 'galbenusul') eliberat de pe ovar este captat de infundibulum.
Dupa strabaterea portiunii tubulare proximale a infundibulumului, ovulul ajunge in
'regiunea salaziera' a acestui segment. In infundibul, ovulul este acoperit de un strat de
secretii si incepe formarea salazelor.
Din infundibul, ovulul este trecut in magnum unde este acoperit cu secretii ce
constituie albumenul ('albusul'). La patrunderea in istm are circa 50 % din masa sa
finala. Din istm, ovulul acoperit de albumen patrunde in uter. In primele ore de
stationare in uter, glandele uterine produc un fluid apos care patrunde in masa oului,
determinand dedublarea acestuia. Urmeaza apoi procesul de formare a membranelor
cochiliere interna si externa si apoi a cojii calcaroase. In timpul parcurgerii uterului,
rotatia oului in jurul axei sale polare, definitiveaza formarea salazelor (inceputa in
infundibulum) si stratificarea albumenului. Formarea cojii calcaroase are loc la o rata
de mineralizare de 300 mg. calciu per ora. Calciul pentru coaja este preluat din sange.
Tot uterul formeaza cuticula si pigmenteaza suprafata oului. Pigmentii sunt reprezentati
de profirine.
In cursul formarii, oul ramane timp de circa 15 minute in infundibulum. In magnum,
el inainteaza cu o viteza de cca 2 mm / minut, astfel ca parcurgerea magnumului dureaza
2-3 ore. Trecerea prin istm dureaza 1-1/ . Traversarea uterului dureaza cca 20 ore,
astfel ca parcurgerea intregului oviduct dureaza cca 26 ore. Traversarea vaginului
dureaza cateva secunde.

IMPORTANTA TROFICO - BIOLOGICA A OUALOR

Oul face parte din grupa de alimente III, astfel sunt alimente cu cea mai mare
valoare biologica (valoare biologica = % de azot absorbit si retinut de organism).
Continutul sau bogat in lipide complexe il face necesar consumului zilnic. Este o sursa
importanta de vit. A, D, E, B2, B6, acid pantotenic si cele mai importante: Fe si P. Are o
digestibilitate usoara.
Dezavantajele oului:
- contine mult cholesterol
- are actiune acidifianta
- sarac in vitamina C
In alimentatie, oul trebuie sa alterneze cu pestele si carnea. Contine proteine de
gradul I cu un numar mare de aminoacizi esentiali in structura moleculara (de aceea,
din punct de vedere biologic proteinele din ou au valoare 100, considerate etalon pentru
celelalte tipuri de proteine). Contine lipide cu valoare biologica ridicata: a) colina - care
elibereaza schimburile dintre lipide si glucide si previne hepatosteatoza; b) lecitina
favorizeaza schimburile trofice nervoase, lipide simple cu grad inalt de digestibilitate.
Este bogat in saruri minerale: a) calciu - se gaseste in proportie de 60 mg la
100 g ou; b) fosforul - in cantitate de 200-250 mg la 100 g ou; c) fierul - este in cantitate
mai mica 2-3 mg la 100 g ou, asigurand necesitatile nutritive ale organismului in
crestere.
Datorita concentrarii substantelor nutritive, digestia oului necesita o rata mare
de secretii gastrice (mai mare decat necesarul secretor pentru carne sau lapte).

Pe langa favorizarea hiper-secretiei gastrice, oul mai reprezinta o serie de

inconveniente: albusul crud contine o anti-triptaza ce blocheaza triptaza pancratica, mai
contine si anti-biotina, ablele se inactiveaza prin tratare termica, poate determina soc
anafilactic la persoanele cu diferite leziuni ale tubului digestiv (atunci cand este
consumat crud sau insuficient tratat termic.)
La aceasta instabilitate chimica a galbenusului si albusului contribuie si faptul
ca ele nu sunt complet izolate de mediu extern si prin porii cojii se gasesc permanent sub
influenta lui.
De aceea este necesar sa fie supuse periodic unui examen sanitar - veterinar.
Standardele Uniunii Europene, au stabilit prin Ordonanta UE, nr. 1511/1996 ca,
de la 1 August 1996, ouale nu mai sunt clasificate dupa clasele de greutate de la 1 la 7,
ci dupa marimile XL, L, M si S, ca la imbracaminte, astfel sunt redate in tabelul nr 1 :

Clasificare UE

Semnificatie

Clasa de greutate

XL

Foarte mare

73 g si peste

Mare

63 g-73 g

Mediu

53 g-63 g

Mic

Sub 53 g

Tabel nr. 1- Standard de clasificare a oualor UE conf. Ord. 1511/1996

Compoziie i valoare nutritiv carnii de pasare

Carnea de pasre ocup un loc important n alimentaia omului datorit calitii

sale. n comparaie cu celelalte animale domestice productoare de carne, pasrea
prezint avantajul de a furniza, datorit greutii ei corporale reduse, carne mereu
proaspt.
Carnea de pasre se prepar repede, uor i are numeroase nsuiri
organoleptice i nutritive: este srac n calorii i bogat n proteine (carnea alb de pui
de gin are un coninut ridicat de proteine 21-22% iar cea roie de pui 19-20%).
Datorit structurii sale fine este uor de masticat i digerat, fiind un aliment ideal pentru
toate vrstele, iar pentru nsuirile sale dietetic este recomandat n alimentaia copiilor,
btrnilor i convalescenilor. De asemenea, grsimea din carnea de pasare are o
cantitate mic de colesterol.
Carnea de pasre conine toi aminoacizii eseniali necesari alimentaiei omului
i nu are grsime n interiorul sau ntre fibrele musculare. n plus, carnea i organele de
pasre constituie o surs bogat n sruri minerale i vitamine.
Pe plan mondial, carnea de pasre a ctigat o poziie foarte important ntre
alimentele de origine animal ale oamenilor att datorit calitilor sale nutritive ct i
a costurilor reduse n compa

Structura i compoziia chimic a crnii de pasre

Prin carnea de pasre, n sensul larg al cuvntului, se nelege musculatura
scheletic mpreun cu esuturile de legtur natural: conjunctiv, osos, gras, tendoane,
aponevroze, vase sangvine i limfatice, nervi i piele. Uneori n aceast categorie sunt
cuprinse i organele comestibile: inima, ficatul, pipota, splina.
Spre deosebire de mamifere, carnea de pasre are bobul mai fin, irigaia cu snge
este mai redus, iar esutul conjunctiv este mai puin dezvoltat. Grsimea este depus cu
predilecie n esutul conjunctiv subcutanat, pe pipot, pe intestine i pe pereii interni ai
cavitii abdominale.
La speciile gin i curc se ntlnesc dou tipuri de musculatur: alb n zona
pieptului i roie n restul corpului. La tierea diferitelor specii de psri rezult, pe de o
parte carcase curate i organe comestibile i pe de alt parte, subproduse
necomestibile i deeuri.
n compoziia chimic a crnii de pasre exist diferene destul de mari, mai cu seam n
funcie de specie i starea de ngrare.raie cu alte surse de proteine de origine animal.

Tabel nr.2

Principii privind sistematizarea si amplasarea fermelor de

pasari

Conditii minime necesare:

Beneficiarul detine sau se angajeaza sa dobandeasca competente si calificari
profesionale in raport cu activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare.
Plan de afaceri
Pentru realizarea si functionarea unei ferme zootehnice, este necesar obtinerea
mai multor aprobari ale organelor teritoriale.
Aceste aprobari sunt:
-avizul de amplasment;
-avize si acorduri pentru accesul la utilitati precum apa, curenta, energia
electrica, sursa de incalzire (gaze, reteaua de termoficare) etc.;
-avizul unitatii de pompieri;
-avizul comandantului de Protectie Civila, al Inspectoratului pentru Sanatatea
Medie.
Toate aceste avize vor fi inscrise in Certificatul de Urbanism pe care investitorul
trebuie sa-l solicite de la Administratia Publica Locala inainte de a se incepe elaborarea
proiectului.
De asemenea dupa realizarea adaposturilor, instalatiilor si a celorlate constructii
din ferma, pentru a fi data in functiune, investitorul mai trebuie sa se adreseze la
Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentara, cat si Directia Judeteana de
Sanatate Publica, care vor verifica daca noua constructie respecta normele si
regulamentele specifice si daca instalatiile functioneaza la parametrii proiectati.
Normele sanitar-veterinare privind amplasarea, proiectarea si sistematizarea
fermelor zootehnice prevad, printre altele si urmatoare:
-terenul sa fie salubru, neinundabil, cu structura uniforma si cu pante line (de
preferat cu inclinare spre sud, sud-est sau sud-vest), avand acces usor, catre caile de
comunicatii, catre pasuni si catre culturile furajere;
-adaposturile sa fie orientate in directia opusa celei din care bat vanturile
dominante, astfel incat sa fie protejate de efectul daunator ala cestora;
-luminozitatea sa fie buna si sa evite supraincalzirea in perioada de vara;
-pentru a prevenii scurgerea dejectiilor si sau a apelor uzate in in exteriorul
adaposturilor, cat si pentru ca apele meteorice sa nu patrundaa in interior, constructiile

vor fi amplasate pe temelii inaltate la minim20-25 cm fata de sol, avand o pardoseala

specifica care sa reziste la uzura fizica si chimica;
-pardoseala va avea o inclinatie de 1,5 pana la 3 %, trebuie sa fie neteda si
nealunecoasa;
-usile trebuie amplasate in partea opusa vanturilor dominante, iar pragurile vor
fi la nivel cu pardoseala in interior si la 5-6 cm deasupra solului in exterior;
-amplasamentul oricarei ferme zootehnice, trebuie sa permita in toate cazurile,
posibilitatea dezvoltarii in perspectiva, cu conditia sa pastreze anumite distante fata de
zonele protejate (200 m fata de case de locuit, surse de apa, statii de prelucrare a apei),
de drumurile locale (18 m), de sosele si cai ferate (20-22 m).
Normele sanitar veterinare preva suprafetele utile minime necesare fiecarui
animal incadrul fermeleor nou construite.
Amplasarea fermelor zootehnice n teritoriu i a construciilor n interiorul
fermelor sunt deosebit de importante, putnd influena favorabil sau dimpotriv,
desfurarea procesului de producie, starea de sntate a animalelor i confortul
populaiei. Deoarece adesea alegerea locului i chiar sistematizarea interioar a
fermelor nu cost mult, dar prezint efecte pe o perioad ndelungat, acestea trebuie
bine gndite n perspectiva dezvoltrii fermelor i a localitilor din jur, valorificndu se
la maximum condiiile naturale pe care le ofer terenul. La baza opiunilor privind
ncadrarea fermelor ntr o anumit zon stau studiile de organizare i de sistematizare a
teritoriului, care se ntocmesc sub coordonarea autoritii administrative, la nivel de
jude i la nivel de localitate, n conformitate cu prevederile Legii administraiei publice
locale nr. 215/2001. Pentru localizarea amplasamentului fermei n cadrul aceleiai
soluii generale, se iau n considerare o serie de deziderate de ordin economic i igienico
sanitar, ntre care trebuie s se realizeze un echilibru.
Amplasarea fermelor zootehnice mai este condiionat i de situaia cilor de
comunicaie, de volumul i distanele de transport pentru furaje, produsele animaliere i
de sursa de energie, care influeneaz n mare msur eficiena economic a produciei.
n acelai timp, atragem atenia asupra faptului c amplasamentul fermelor de vaci, de
gini outoare i de animale la ngrat n apropierea marilor centre industriale cresc
riscurile de suprancrcare cu poluani a organismelor, care nu numai c mbolnvesc
animalele, dar se elimin prin produsele alimentare i influeneaz negativ i sntatea
oamenilor.
Dezideratele igienico sanitare condiioneaz riscul de apariie a unor boli
infecioase i parazitare, protecia mediului ambiant i aprarea sntii publice.
Alegerea locului pentru amplasarea fermei se va face dup un prealabil studiu din punct
de vedere igienic al solului, apei i a climei (direcia vnturilor dominante, nivelul i
repartiia precipitaiilor etc.).
Terenul destinat pentru construcii zootehnice trebuie s fie pe ct posibil ferit de
vnturile dominante, puternice i reci, preferndu se pantele dealurilor opuse acestora.
Terenurile plane nu se recomand, deoarece complic lucrrile pentru scurgerea i

evacuarea apelor meteorice i a dejeciilor. Pentru fermele zootehnice mari, ca nivel

maxim al apelor se consider cel care poate fi atins odat la 100 de ani (risc 1 %), iar
pentru fermele mici - nivelul ce poate fi atins cu ocazia inundaiilor ce au loc odat la 50
de ani (risc 2 %).
Sursele de ap potabil condiioneaz direct amplasarea fermelor de animale.
Acestea trebuie s asigure apa potabil la calitile cerute de standardele n vigoare i n
cantiti suficiente, lund n considerare i perspectivele de dezvoltare a fermei. Deciziile
se vor lua numai dup studierea atent a hrilor hidrografice ale regiunii i a forajelor
de prob.
Distana fa de drumuri trebuie s asigure o zon de protecie care s previn
contractarea unor boli, ce ar putea fi transmise prin mijloacele de transport i praf.
Normativul sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea i sistematizarea
obiectivelor zootehnice i de industrie alimentar, aprobat prin Ordinul nr. 76 / 1979 al
Ministerului Agriculturii i Industriei Alimentare, prevede ca perimetrul fermei de
animale s nu fie mai aproape de 22 m de la drumurile naionale, europene i liniile de
cale ferat, 20 m de la oselele judeene i 18 m de la drumurile comunale.
Distanele dintre diferitele uniti zootehnice trebuie s asigure prevenirea
transmiterii bolilor prin curenii de aer i insectele vectoare. Sunt stabilite oficial
urmtoarele distane minime: 100 m - ntre fermele avicole cu pui de carne; 50 m - ntre
staia de incubaie i diferite ferme avicole; 50 m - ntre fermele avicole cu psri adulte
i fermele avicole cu tineret; 500 m - ntre fermele (sectoarele) de psri cu linii pure i
cele cu bunici; 1 500 m - ntre fermele avicole i abatorul de psri; 100 - 200 m - ntre
unitile cu animale de blan i celelalte uniti zootehnice; 1 500 m - ntre fermele de
porci/psri de reproducie i celelalte ferme zootehnice.
Distanele fa de unitile industriale i fa de locurile publice de odihn i
recreaie se stabilesc n baza prevederilor Legii de protecie a mediului nr. 137/1995 i a
Ordinului ministrului Pdurilor i proteciei mediului nr. 125/1996. Conform acestor
reglementri, iniierea unei lucrri de construcii i montaj, la un obiectiv nou, este
permis numai dup obinerea acordului de mediu, iar acesta se poate obine, de regul,
dup efectuarea unui studiu de impact asupra mediului. Studiile de impact asupra
mediului se solicit pentru toate obiectivele i activitile pentru care este obligatorie
obinerea autorizaiei de mediu: creterea animalelor; industrializarea produselor
agricole i zootehnice; epurarea i evacuarea apelor uzate etc
Distantele de protectie sanitara intre zonele locuite si constructiile zootehnice, cu
anexele acestora, se stabilesc pe baza studiilor de impact asupra sanatatii populatiei si a
mediului inconjurator, luandu-se in considerare Normele de igiena si recomandarile
privind mediul de viata al populatiei, aprobate prin Ordinul Ministerului Sanatatii nr.
536 din 1997. Distantele minime dintre zonele protejate si fermele de animale,
recomandate prin acest Ordin, sunt, dupa cum urmeaza: 100 m - pentru fermele de
cabaline si de ovine; 200 m - pentru ingrasatoriile de bovine cu pana la 500 de animale;
500 m - pentru ingrasatoriile de bovine cu peste 500 de animale, fermele de porci cu

pana la 2 000 de animale si fermele de pasari cu pana la 5 000 de pasari; 1 000 m pentru fermele cu peste 500 de pasari si pentru fermele de porci cu 2000 - 10 000 de
animale etc. Asigurarea acestor distante intre fermele de animale si centrele locuite este
necesara, deoarece obiectivele zootehnice genereaza mirosuri, gaze nocive, pulberi si
microorganisme. Desigur potentialul poluant al fermelor de animale poate fi foarte mult
redus, prin respectarea regulilor de igiena in incinta fermelor si prin utilizarea filtrelor
pentru retinerea prafului si a microorganismelor.
Distantele dintre constructii in cadrul fermelor se stabilesc in raport cu cerintele
igienice, de asigurare a iluminarii naturale si de paza contra incendiilor. Cerintele
igienice au in vedere prevenirea transmiterii unor boli, de la un adapost la altul, prin
sistemele de ventilatie si asigurarea unui aer curat, neviciat. Se considera ca, in cazul
adaposturilor cu guri de ventilatie corect executate si amplasate corespunzator, este
necesar sa se asigure distanta minima de 10 m intre adaposturile cu parter si etaj si cel
putin 6 m intre adaposturile parter fara padocuri. Pentru asigurarea iluminarii
naturale a adaposturilor distanta dintre acestea trebuie sa fie cel putin egala cu de doua
ori inaltimea adaposturilor (obstacolelor).
Normele de prevenire si de stingere a incendiilor prevad asigurarea distantelor in
raport cu gradul de rezistenta la foc al constructiilor. Distanta minima (10 m), derivata
din cerintele de ordin igienic, este suficienta si pentru protectia contra incendiilor, in
cazul adaposturilor din materiale rezistente la foc. Pentru adaposturile din materiale
semi-rezistente la foc, semi-combustibile, combustibile si inflamabile, trebuie sa se
asigure distante mai mari (12-20 m).
Orientarea cladirilor trebuie sa se faca in raport de vanturile dominante si de
punctele cardinale. Adaposturile inchise se vor dispune cu axa longitudinala pe directia
principala a vanturilor dominante, pentru a se expune vantului o suprafata cat mai mica
din adapost.

Producia de carne de pasre, include producia de gini, rae, gte, curcani,

psri din familia bibilic i psri ornamentale. Producia de carne de pasre a fost
estimat la cca 15% din ntreaga producie animal. Acest sector cuprinde uniti
integrate de scar mare ( 10 asemenea comapanii livreaz cca 75% din totalul crnii de
pasre destinat pieei ) i gospodrii productoare de scar mic ( dar care produc cca
60% din totalul crnii de pasre ).
Ca indicator, producia total de carne (Q) cuprinde greutatea tineretului la
ftare (pentru viei), greutatea tineretului la nrcare (pentru miei i purcei) i sporul de
cretere n greutate al animalelor, nivelul indicatorului fiind determinat conform relaiei:

Q=(N *q) + (n * tz * qz)

.
n care:
N reprezint, animalele obinute prin ftare (nrcare);
Q - greutatea medie a unui animal la ftare (nrcare);
n - numrul de animale de la categoria de tineret;
tz - timpul de meninere n categorie (n zile);
qz - sporul mediu zilnic.
Producia total de carne se mai poate determina i pe baza indicatorilor de
greutate din balana de micare a efectivului, astfel:
Q=(Gs-Gi)+V+S-M-G
n care:
Gs, Gi reprezint, greutatea vie a animalelor la sfritul i nceputul
perioadei;
V - greutatea vie a animalelor vndute;
S - greutatea vie a animalelor sacrificate;
M - greutatea vie a animalelor moarte;
G - greutatea vie a animalelor cumprate.
Piaa crnii de pasre, are o capacitate mai mic dect a celorlalte specii
animale. Aceasta pentru motivul c n Romnia piaa organizat de carne de pasre este
aprovizionat aproape n exclusivitate de productorii industriali integrai i din
importuri. Cea mai mare pondere n producia de carne de pasre o deine carnea de pui,
urmat de carnea de curcan, cea de ra i cea de gsc. Datorit faptului c n rile
central i est europene o bun parte a produciei este obinut n gospodrii personale,
este dificil estimarea precis a sacrificrilor i a greutii psrilor la sacrificare.

Filiera a carnii de pasare,

oua si ficat gras .

Cresterea
pasarilor
necesita
cunostinte
variate,din
urmatoarele
considerate:numarul mare de specii cu particularitati biologice de crestere si de
intretinere foarte diferite unele de altele;caracterul complex al productiilor si in
special al productiilor de oua;metabolismul foarte intens.care face ca pasarile sa
reactioneze deosebit de repede la cea mai neinsemnata modificare a conditiilor
de viata;modul de reproductie caracteristic.intreaga dezvoltare embrionara fiind
sub conducerea nemijlocita a omului;gradul inalt de climatizare,mecanizare si
automatizare a adaposturilor,astfel incatpasarile sunt sustrase aproape integral
de sub influenta conditiilor de mediu natural.
In cresterea pasarilor pot fii practicate tehnologii de intretinere foarte variate
mai ales prin gradul in care realizeaza satisfacerea cerintelor pasarilor fata de
conditiile de intretinere si prin masura in care corespund cerintelor de ordin
economic.
Numeroasele tehnologii de intretinere a pasarilor in perioada de crestere sau
exploatare pot fii grupate in 3 sisteme:
-sistemul extensiv:
-sistemul semiintensiv;
-sistemul intensiv industrial.
In general.se considera ca sistemul de intretinere este cu atat mai intensiv,cu
cat,acoperind mai complet si mai economic cerintele pasarilor,permite realizarea
pe unitatea de suprafata in adapost,de productie mai mari cu volum mai redes
de munca si cu un cost mai mic.sistemele de intretinere pot fii caracterizate mai
ales prin urmatoarele:intretinere pasarilor se face in libertate la
sistemele extensive,in semilibertate la sistemele semiintensive si in captivitate la
sistemele intensive industriale.

Factorii care influentiaza productia de oua

Dintre factorii de natura ereditara(interni),care influenteaza productia de oua

atat numeric cat si calitativ, amintim:specia, rasa, individualitatea, varsta,
precocitatea, conditiile de adapostire, starea de sanatate, densitatea,
comportamentul, microclimatul.
Productia de oua individuala variaza intre limite foarte largi, fiind determinata
partial de functionarea aparatului reproducator de mediu, sub control
neurohormonal si puternic influentata de conditiile de mediu exterior.
In afara insa de acestea, productia numerica de oua mai este influentata
direct sau indirect si de o serie de alti factori.
Specia:volumul productiei de oua este diferit la fiecare specie de
pasari.Astfel, la gaini, productia de oua este mare, ajungand la unii hibirizi
industriali pana la 250-270 bucatioua, in timp de 13-14 luni de exploatare
Rasa:determina variatii ale productiei de oua in cadrul aceleiasi specii in
limite foarte largi.Astfel, la gaini productia de oau variaza in functie de rasa de la
120 oua la rasele grele, pana la 225-260 oua pe an la rasele specializate pentru
productia de oua.La rate, de asemenea, productia de oua este foarte mult
influentata de rasa.La curci si gaste, productia de oua este mai putin diferentiata
de rase, aceste specii fiind selectionate si crescute, mai mult in directia
productiei de carne.
Varsta:influenteaza foarte mult productia de oua.Astfel, la gaini, productia
maxima de oua se obtine de obicei in primul an de ouat.a curci, ce mai mare
productie de oua se obtine in primul an de ouat.In al doile an, productia scade
treptat.a rate, productia de oua creste in al doile an si dupa aceasta varsta
scade.La gaste, productia de oua creste de obicei pana in al treilea an, dupa
care incepe sa scada.
Precocitatea ouatului:prin precocitatea ouatului sau precocitatea sexuala
intelegem periaoda de timp scursa de la scloziune pana la producerea primului
ou.Cu cat puicutele de inlocuire din rasele usoare, incep sa oua mai devreme,
dar nu inainte de varsta de 12-13 saptamani, cu atat productia de oua va fi mai
mare.La gaste, ouatul incepe dua varsta de 8-10 luni, iar la curci dupa varsta de
7-10 luni, in functie de rasa.

Instinctul de clocit:la pasarile cu instinct de clocit dezvoltat, productia de oua

inceteaza in perioada clocitului, iar dupa desclocire, ouatul incepe cu o intarziere

care variaza intre 1-20 zile.La rasele de gaini usoare, specializate pe productia
de oua, instinctul de clocit este foarte redus sau chiar a disparut, pe cand la
rasele de haini mixte sau grele, instinctul de clocit se manifesta cu mai mare
intensitate.
Naparlirea: acest produs fiziologic este insotit de scaderea sau chiar
intreruperea productiei de oua.Astfel gainile slab ouatoare, incep naparlirea mai
devreme si dureaza 5-6 luni.Gainile bune ouatoare incep sa nasparleasca mai
tarziu si procesele dureaza 3-4 luni, iar gainile foarte bune ouatoare incep
naparlirea prin noiembrie si dureaza 6-8 saptamani.Indiferent cand incep
naparlirea, se termina de obicei in ianuarei- ferbuarie.
Alimentatia pasarilor este factorul de mediu principal si chiar determinant, in
realizarea unei productii de oua corespunzatoare potentialului productiv al
fiecarei specii si rase. S-a observat ca respectarea acestor retete furajere
asigura o productie superiaoara de oua, iar nerespectarea lor duce la scaderea
substantiala a productiei.De asemenea este stabilit ca prin neasigurarea unui
front de furaje corespunzator, productia de oua scade cu 10-12%, iar lipsa de
apa poate duce chiar la incetarea ouatului.
Conditiile de adapostire:adapostul, mai ales in sistemul de crestere intensiv
industrial, trebuie sa asigure un microclimat corespunzator(temperatura,
umiditate, schimb de aer, program de lumina etc)
Starea de sanatate:de asemena influenteaza productia de oua si este bine
cunoscut ca starea maladiva duce la scaderea si chiar incepatarea ouatului.

FICATUL GRAS se obtine prin indoparea

de obicei cu porumb, prin

folosirea caruia grasimea se depoziteaza in ficat.

Datorita continutului sau ridicat in amidon si sarac in proteine si colina,

care au rol important in migrarea grasimilor din ficat in tesuturile periferice,
in celulele hepatice apar inclusiuni lipidice in citoplasma, mai intai la periferia
lobilor hepatici (dupa prima saptamana de ingrasare), apoi in centrul acestora
(dupa a doua saptamana de indopare), pentru ca in final (dupa a treia
saptamana de indopare) sa cuprinda toate celulele.
Aproape 80-85% din productia lumii in materie de ficat gras este realizata
de Franta cu Ungaria, Bulgaria si Spania, de asemenea mari producatoare.
Piata ficatului gras de gasca este dominat de doua tari: Franta si Ungaria

Standardele de calitate ,calitatea oualelor si

influenta in costul de productie.

Oul este , unul dintre alimentele de origine animal cu cea mai mare frecven de
utilizare.
Compoziia sa poate fi mbogit n nutrieni cu foarte mare cutare n nutriia
uman, cum ar fi: acizi grai eseniali (AG eseniali), antioxidani i vitamine.
Oul asigura totalitatea rezervelor nutritive care vor sta la baza formrii i a
dezvoltrii puiului. Acest rol explic n mod excepional calitatea nutriional a acestui
aliment. Este slab energetic, dar bogat n proteine perfect echilibrate. Prin urmare, se
consider c valoarea biologic a proteinelor din ou este uor superioar celor din
laptele matern, atunci cnd acest aliment este administrat copilului sugar.
Deoarece pe perioada pstrrii oulor acestea pot suferi profunde modificri nedorite,
starea de prospeime constituie o component de baz a aprecierii calitii oulor.
Dup prospeime, oule se difereniaz n: ou foarte proaspete (dietetice), obinute de
maximum 5 zile i pstrate n condiii de refrigerare; ou proaspete, cu o vechime de
peste 5 zile.
Evaluarea gradului de prospeime se poate face asupra oului crud ntreg, asupra
coninutului oului dup spargere sau dup fierbere.
Stabilirea prospeimii oulor crude se poate face prin examinarea aspectului, prin proba
cltinatului, examinarea la ovoscop sau proba densitii n ap rece i n soluii de
saramur, de diferite concentraii, precum i prin alte metode.
Aspectul oulor. Oule proaspete au coaja ntreag, nefisurat, curat, mat, aspr,
fr pete sau porivizibili, iar cuticula intact i fr neregulariti. Oule vechi sau
alterate prezint coaja lucioas, unsuroas, ptat i cu porii mrii.
Lichefierea albuului si ruperea sau slbirea alazelor, pe msura nvechirii i chiar a
alterrii oulor, determin mobilitatea glbenuului la scuturarea oului. Oule foarte
proaspete i proaspete nu trebuie s aib mobilitate sesizabil la scuturarea uoar.
Examinarea la ovoscop ofer cele mai concludente informaii privind prospeimea.
Prospeimea oulor se poate evalua i cu ajutorul proprietilor fizico-chimice: pH-ul
albuului i glbenuului, coninutul de fosfai din albu i altele.

Bibliografie

http://www.scribd.com/doc/53213902/Curs-Pasari
http://www.prolibrarie.ro/carti/cresterea-pasarilor-i1927
ASANIC V. - Aspecte ecologice n tehnicile de dezinfecie anansat.Buletin informativ,
Societatea Medicilor Veterinari n Patolog Aviar i Animalelor Mici din Romnia. 12,
3.55-57,2001.
MNESCU S. i col-Tratat de igien , voi I., Ed.Medical ,Bucureti,1984.