Universitatea Tehnic a Moldovei

Facultatea de Calculatoare, Informatic i Microelectronic

Catedra Microelectronic i Dispozitive cu Semiconductori

Raport
Lucrarea de laborator Nr.2
La disciplina: Electronica medicala

Tema: Echipament pentru diagnostic funcional.

Electrocardiograful

A efectuat:

studentul gr. ISBM-071

Hohlov Alexandru

A verificat:

lector universitar
Iavorschi Anatol

Chiinu 2010

Obiectivele lucrarii:
A face cunotin cu modul de utilizare a cardiografului i unirii electrozilor cu pacientul.
A face cunotin cu schema electric de intrare a aparatelor cardiografice.
A face cunotin cu generaile de aparate electrocardiografice i cu modulul de exploatare a
acestora.
A determina blocurile funcionale de baz a aparatelor examinate i a face concluziile cu
privire la posibilitile practice de identificare a defectelor i modul de asamblare.
A stabili tipurile de componente utilizate pentru confecionare, prezentnd caracteristica lor
scurt.
A stabili defectele existente, utiliznd aparatele de msurare necesare, i a propune cile de
lichidare a defeciunilor.
A forma deprinderi practice de utilizare a instrumentelor de serviciu de msurare.

Partea teoretic:
Semnal biomedical activitatea electric, care reprezint rezultanta global a activitii unui
esut sau organ. Semnalele biomedicale sunt folosite pentru extragerea informaiei din sistemul
biologic investigat. n ndeplinirea funciilor sale organismul genereaz o multitudine de semnale
electrice i magnetice, care rezult din activitatea electrichimic a anumitor celule.
Dintre semnalele biomedicale pot fi enumerate:
- reflexul galvanic al pielii;
- electroneurograma;
- electromiograma;
- electrocardiograma;
- electroencefalograma;
- magnetoencefalograma;
- electroretinograma;
- electrooculograma;
- .a.

Electrocardiograma
Electrocardiograma (ECG sau EKG) este o nregistrare a activitilor electrice a fibrelor
musculare ale inimii. Fiecare ncordare a musculaturii inimii, este urmarea unei excitaii electrice
care provine de la nodul sinusoidal i transmis musculaturii inimii. Aceste schimbri electrice
poteniale ale inimii, se pot msura la suprafaa organismului, fiind prezentate printr-o imagine
repetat a activitii cardiace electrice. Cu ajutorul electrocardiogramei se pot enuna o serie de
proprieti i boli ale inimii.
Activitatea electrica a inimii poate fi detectata de la nivelul pielii prin niste mici discuri
metalice, denumite electrozi. In timpul electrocardiogramei electrozii sunt atasati de piele la
nivelul toracelui, bratelor si picioarelor. Acestia sunt conectati la un aparat ce transforma
impulsurile electrice intr-o reprezentare grafica, pe care o inregistreaza pe hartie. Aceasta
reprezentare grafica, ce apare sub forma unei linii, este analizata de aparat si mai apoi de catre
medic.
O electrocardiograma poate sa arate:
-dovezi ale maririi de volum a inimii
-semne ale unui flux sanguin insuficient la nivelul inimii
-semne ale unor leziuni noi sau vechi ale inimii (infarcte)
-probleme ale ritmului cardiac (aritmii)
-modificari ale activitatii electrice, determinate de un dezechilibru electrolitic
-semne de inflamatie a sacului ce inconjoara inima (pericardite).
O electrocardiograma nu prevede aparitia unui infarct miocardic.

Reprezentare schematic a unui ECG normal

Triunghiul lui Einthoven

Din punct de vedere electric, trunchiul si
membrele pot fi reprezentate sub forma unui
triunghi echilateral avand unul dintre varfuri
orientat in dreptul abdomenului si celelalte doua
la nivelul umerilor. Deoarece corpul uman este un
volum conductor, un electrod atasat la nivelul
unui brat este echivalent electric cu o conexiune la
nivelul umarului iar un electrod atasat la nivelul
piciorului este echivalent cu o conexiune la
nivelul abdomenului. Pornind de la acest principiu
se obtin cele trei derivatii standard bipolare ale
membrelor:
Derivatia I: electrod negativ la nivelul
mainii drepte si electrod pozitiv la nivelul
mainii stangi
Derivatia II: electrod pozitiv la la piciorul stang, negativ la mana dreapta
Derivatia III: electrod pozitiv la piciorul stang si negativ la mana stanga.

Pentru a se obtine aceste derivatii, subiectului i se ataseaza 4 electrozi, cate unul pentru fiecare
membru. Prin conventie, al patrulea electrod, cel de la piciorul drept, este folosit pentru
impamantare electrica. Din punct de vedere electric, derivatiile bipolare ale membrelor definesc
un punct de referinta in mijlocul inimii. Acesta constituie conexiunea negativa in cazul
derivatiilor unipolare.
Deviatiile unipolare ale membrelor:
aVR: plus la bratul drept, conexiunea negativa fiind definita in punctul din mijlocul inimii
aVL: conexiune pozitiva la nivelul bratului stang, conexiunea negativa fiind definita in
punctul din mijlocul inimii
aVF: conexiune pozitiva la piciorul stang, conexiunea negativa fiind definita in punctul din
mijlocul inimii a = augmentat; V = unipolar; R, L, F = right, left, foot Deviatiile unipolare
precordiale sunt in numar de sase si se obtin prin plasarea a sase electrozi pozitivi pe torace,
in pozitii standard. Electrodul negativ este reprezentat si in acest caz de punctul electric din
mijocul inimii. Deviatiile se noteaza cu litera V ("unipolar"): V1, V2, V3, V4, V5 si V6.

Derivaiile precordiale
1. nregistreaz activitatea electric a inimii n plan transversal.
2. Sunt derivaii unipolare, cu electrodul pozitiv situat pe torace (V1-V6) i electrodul de
referin format din cele trei derivaii ale membrelor unite.
3. Electrodul explorator poziionat dup cum urmeaz:
- V1 -sp aiul IV intercostal drept parasternal;
- V2 - spaiul IV intercostal stng parasternal;
- V3 -la j u mtatea distanei dintre V2 iV 4 ;
- V4 -sp aiul V intercostal stng, pe linia medioclavicular (apexul);
- V5 -sp aiul V intercostal stng, pe linia axilar anterioar;
- V6 -sp aiul V intercostal pe linia axilar mijlocie.
Pereii inimii vzui de ctre derivaiile precordiale:
Peretele anterior al inimii: Derivaiile V1,V2;
Septul interventricular: Derivaia V3;
Apexul: Derivaia V4;
Peretele lateral al VS: Derivaiile V5,V6.

Mod de efectuare:
Electrocardiograma este efectuata de obicei de catre un cadru medical, iar rezultatul este
interpretat de catre un medic, precum un internist, un medic de familie, cardiolog sau
chirurg.Pacientul primeste de obicei EKG-ul ca dovada a examinarii sale de catre un medic.
Electrocardiograful este portabil, astfel incat EKG-ul poate fi efectuat, practic, oriunde. In cazul
spitalizarii, pacientul poate fi monitorizat cardiac continuu printr-un electrocardiograf; acest
proces este denumit telemetrie.Inainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie sa-si

indeparteze toate bijuteriile si hainele de pe jumatatea superioara a corpului, de la nivelul

mainilor si a picioarelor.
In timpul electrocardiogramei pacientul va sta intins pe o masa sau pe un pat. Zonele de la
nivelul pieptului, mainilor si a picioarelor unde vor fi plasati electrozii, sunt curatate si eventual
rase, pentru a furniza o suprafata curata si neteda. Intre piele si electrozi poate fi plasat un gel
special sau niste mici tampoane imbibate cu alcool sanitar, pentru a inbunatati conducerea
impulsurilor electrice. Pot fi folositi si electrozi de unica folosinta ce nu necesita gel sau alcool.

Mersul lucrrii:
1) Am facut cunostinta cu partea teoretica, ceea ce priveste electrocardiografia, studiind
caracteristicile parametrilor ECG, cele 12 derivatii standart, derivatiile membrelor triunghiul
lui Einthoven, tipuri de inregistrari si intervale ECG;
2) Apoi ne-am familiarizat insasi cu aparatul electrocardiograf, produs al companiei HewlettPackard, anul fabricarii 1986. Inregistrarea datelor a acestuia are loc pe hirtie de format A4,
de asemenea are 3 regimuri de lucru: automat, manual si ritmic, avind fiecare cite 10 formate
de inregistrare a anumitor analize;
3) Am trecut la partea experimentala, adica fiecare student si-a facut ECG sa, unde am analizat
rezultatele, am facut calcule determinind frecventa F bataii inimii si grafic cu ajutorul
triunghiului Einthoven am determinat pozitia miocardului, unghiul fata de verticala;
4) Pentru a determina frecventa de bataie a inimii avem formula: F=60/TRR, unde TRR perioada
dintre RR si se calculeaza conform formulei: TRR=l/V, unde l intervalul RR, iar V viteza de
inregistrare a aparatului (25mm/s),
asa dar avem:
TRR

iar frecventa bataii inimii este:

F

l
23mm

0,92 s;
V
25mm / s

60
60

65bpm.
TRR
0,92

5) Pentru a determina pozitionarea miocardului folosim triunghiul Einthoven, din rezultatul

ECG-ei masuram lungimea undei R pentru derivatiile I, II si III, care mai apoi le proiectam
fiecare si anume:
- pentru R DI=5mm;
- pentru R DII=15mm;
- pentru R DIII=13mm.

Concluzie:

In aceasta lucrare de laborator am facut cunostinta cu electrocariografia si cu aparatul de

inregistrare a acesteia: electrocardiograful. Am insusit notiunile teoretice: semnalul si
caracteristicile parametrilor ECG, Triunghiul lui Einthoven si cele 12 derivatii standard.
De asemenea ne-am familiarizat cu regimurile de lucru a electrocardiografului, modul de
afisare a datelor si amplasarea corecta a electrozilor.
In urma efectuarii ECG am stabilit frecventa bataii inimii, pentru aceasta am determinat
perioada dintre doua unde R, care este 0,92s, iar frecventa a rezulatat 65 bpm care este in limitele
normei si am stabilit axul electric prin metoda triunghiului lui Einthoven, fiind ax intermediar: +
60o - +90o.