FIZIOLOGIE LP 10

Studiul electrocardiogramei.
Electrocardiograma normala. Definirea
ritmului sinusal
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
DEFINIŢIE
Rezultatul modificărilor electrice care activează contracţia atriilor şi
ventriculilor

Reprezintă înregistrarea la suprafaţa corpului a variaţiilor de potenţial

ale câmpului electric cardiac, produse de depolarizarea şi
repolarizarea celulelor miocardice
 ELECTROCARDIOGRAMA
1. Definiţie
2. Istoric
3. Principiu
4. Electrozi şi derivaţii
5. Convenţii în electrocardiografie
6. Electrogeneza undelor ECG
7. Analiza ECG
ISTORIC
1791 Galvani a emis teoria ”electricităţii
animale”

1792 Volta – electricitatea se datorează conţinutului organismelor în

metale şi diferenţa de concentraţie a acestora generează curentul
electric
◦ Entuziasm – folosirea curentului electric pentru reanimarea unor decedaţi (studii pe criminali
spânzuraţi)
 ISTORIC
1887 Fiziologul britanic Augustus D. Waller din Londra a
publicat primele studii de electrocardiografie umană, realizate
cu un electrometru capilar

1889 Fiziologul olandez Willem Einthoven l-a văzut pe Waller

demonstrându-şi experimentul cu ocazia Primului Congres al
Fiziologilor din Bale. – Jimmy

1890 GJ Burch din Oxford a imaginat un dispozitiv de corectare

a oscilaţiilor electrometrului

1893 Willem Einthoven introduce termenul de

“electrocardiogramă” la întrunirea Asociaţiei Medicale Olandeze
ISTORIC

1901
◦ Einthoven inventează un nou dispozitiv pentru înregistrarea
EKG, din electrozi din argint
1924
◦ Willem Einthoven câştigă premiul Nobel pentru inventarea
electrocardiografului
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
 PRINCIPIU
Inima poate fi considerată o baterie, un generator de
curent electric inclus într-un volum conductor (corp)

Inima generează un câmp electric ce poate fi

evidenţiat la suprafaţa corpului, prin electrozi plasaţi
pe tegument
PRINCIPIU
Depolarizare şi Repolarizare

În repaus, cardiomiocitele sunt încărcate pozitiv

pe versantul extern al membranei şi negativ la
interior

În timpul depolarizării, potenţialul de membrană

se inversează. Negativitatea de repaus a
interiorului se reduce spre 0 şi apoi interiorul
devine pozitiv ca urmare a influxului de Na+.
Potenţialul de acţiune
 Conducerea impulsului electric în inimă
Este realizată de către ţesutul
nodal al inimii format din:

Nodul sino-atrial

Nodul atrio-ventricular

Fasciculul Hiss

Reţeaua Purkinje
Conducerea impulsului electric în
inimă
Nodul sino-atrial este
format dintr-un grup de
celule specializate, cu
proprietatea de a descărca
automat impulsuri
electrice (principalul
pacemaker al inimii) aflat
la nivelul atriului drept
Conducerea impulsului electric în
inimă
Mai multe căi internodale
fac legătura între NSA şi
nodul atrio-ventricular
(NAV)
Conducerea impulsului electric în
inimă
NAV se continuă cu fasciculul
Hiss care se continuă mai
departe în peretele septului
interventricular:
◦ după un scurt traiect, el se
împarte în două ramuri – dreaptă
şi stângă
◦ la nivelul NAV are loc o întârziere
a transmiterii impulsului electric,
care permite atriilor să îşi
definitiveze contracţia şi înainte
de iniţierea contracţiei
ventriculare
Conducerea impulsului electric în
inimă
Aceste fibre se continuă
apoi spre apex unde se
împart în mai multe fibre
Purkinje mici care se
distribuie celulelor
contractile ventriculare
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
ELECTROZI ŞI DERIVAŢII
 O derivaţie este formată din doi electrozi care
culeg variaţiile de potenţial electric produse în
cursul ciclului cardiac

1. BIPOLARE
 Derivaţiile standard ale membrelor: DI, DII, DIII

2. UNIPOLARE
 Derivaţiile unipolare ale membrelor: aVR, aVL, aVF
 Derivaţiile unipolare precordiale:V1-V6
Derivaţiile standard ale membrelor
DI, DII şi DIII

descrise de Einthoven

înregistrează direcţia, amplitudinea şi durata

variaţilor de voltaj în plan frontal

Rezultă prin combinarea a trei electrozi:

R (plasat pe braţul drept)
L (plasat pe braţul stâng)
F (plasat pe gamba stângă)
Derivaţiile standard ale membrelor

DI
◦ electrodul + e plasat pe
membrul superior stâng
◦ electrodul – e plasat pe
membrul superior drept
Derivaţiile standard ale membrelor

DII
◦ electrodul – e plasat pe
membrul superior drept
◦ electrodul + e plasat pe
membrul inferior stâng
 Derivaţiile standard ale membrelor

DIII
◦ electrodul – e plasat pe membrul superior stâng
◦ electrodul + e plasat pe membrul inferior stâng
Triunghiul lui Einthoven
Derivaţiile unipolare ale membrelor

aVR, aVL şi aVF

explorează planul frontal al inimii
electrodul explorator (pozitiv) se plasează pe R, L sau F, iar ceilalţi doi
electrozi se leagă împreună, reprezentând electrodul de referinţă (negativ)
Derivaţiile unipolare ale membrelor
aVR
◦ perpendiculară pe DIII
◦ culege diferenţa de potenţial
dintre R (electrodul pozitiv)
şi L şi F legaţi împreună
(electrodul negativ)
Derivaţiile unipolare ale membrelor
aVL
◦ perpendiculară pe DII
◦ culege diferenţa de potenţial
dintre L (electrodul pozitiv)
şi R şi F legaţi împreună
(electrodul negativ)
Derivaţiile unipolare ale membrelor
aVF
◦ perpendiculară pe DI
◦ culege diferenţa de potenţial
dintre F (electrodul pozitiv)
şi R şi L legaţi împreună
(electrodul negativ)
Derivaţiile unipolare precordiale
Derivaţiile unipolare precordiale
V1, V2, V3, V4, V5, V6
electrodul explorator (pozitiv) este plasat succesiv pe torace în
diferite zone precordiale, iar electrodul de referinţă (negativ,
electrodul central Wilson) se realizează prin unirea electrozilor
R, L şi F
explorează planul orizontal al inimii
electrodul explorator este plasat pentru:
V1, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea dreaptă a sternului
V2, în spaţiul 4 intercostal, pe marginea stângă a sternului
V3, între V2 şi V4
V4, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioclaviculară
V5, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară anterioară
V6, în spaţiul 5 intercostal, pe linia medioaxilară
Derivaţiile unipolare precordiale
Pot fi aplicate şi derivaţii suplimentare stângi:
V7, în spaţiul 5 intercostal, pe linia axilară posterioară stângă
V8, tot în spaţiul 5 intercostal, pe linia scapulară medie stângă
V9, pe linia paravertebrală stângă, la jumătatea distanţei dintre
V8 şi coloana vertebrală.

De asemenea pot fi utile pentru diagnosticul

unui infarct miocardic de ventricul drept şi
precordialele drepte: V3R, V4R, V5R şi V6R, cu
localizare simetrică cu cea a precordialelor stângi
Sistemul hexaxial
Prin suprapunerea
derivaţiilor unipolare şi
bipolare ale membrelor
într-un singur punct,
rezultă sistemul hexaxial
Sistemul hexaxial
După cum se observă din
sistemul hexaxial:
derivaţiile DII, DIII şi aVF sunt
derivaţiile inferioare (electrodul
pozitiv la F)
derivaţiile DI şi aVL (electrodul
pozitiv la L) (dar şi V5, V6) sunt
derivaţiile laterale
aVR este de sens opus faţă de
celelalte derivaţii, ceea ce explică
aspectul său ECG; explorează
interiorul cavităţii ventriculare
Sistemul hexaxial
în plus:
V1 şi V2 explorează ventriculul
drept, fiind denumite precordiale
drepte
V3 şi V4 explorează septul
interventricular, fiind denumite
derivaţii intermediare, septale sau
tranziţionale
Derivaţiile V4, V5 investighează
peretele anterior al ventriculului
stâng
V5 şi V6 explorează ventriculul
stâng, fiind denumite precordiale
stângi
 Derivaţiile pe scurt
Derivaţiile Derivaţiile
membrelor precordiale
Bipolare I, II, III -
(derivaţiile standard ale
membrelor)
Unipolare aVR, aVL, aVF V1-V6
ELECTROCARDIOGRAMA
1) Definiţie

2) Istoric

3) Principiu

4) Electrozi şi derivaţii

5) Analiza ECG
Standardizarea ECG
implică:
◦ pe verticală:
◦ 1mm = 0,1mV, permiţând
aprecierea amplitudinii undelor
◦ pe orizontală:
◦ 1mm = 0,04 secunde (la viteza
de 25 mm/sec), permiţând
aprecierea duratei undelor şi
intervalelor
Unda P

reprezintă depolarizarea atrială şi este:

rotunjită, simetrică,
pozitivă în DII, DIII şi aVF şi negativă în aVR
cu durata: 0,08-0,12 sec
amplitudinea maximă în DII (0,25 mV)
defineşte RITMUL SINUSAL
Intervalul PR (PQ)

◦ cuprinde depolarizarea atrială şi conducerea intraatrială şi

atrioventriculară
◦ are durata normală: 0,12-0,20 sec
◦ se scurtează cu creşterea frecvenţei cardiace (FC)
◦ durata sa creşte odată cu tonusul vagal
Complexul QRS

semnifică depolarizarea ventriculară şi este format din:

unda Q, prima undă negativă, reprezintă depolarizarea septului interventricular
unda R, prima undă pozitivă, reprezintă depolarizarea simultană a ventriculului drept şi a
regiunii apicale şi centrale a ventriculului stâng
unda S, a doua undă negativă, este dată de depolarizarea regiunii posterobazale a
ventriculului stâng
Complexul QRS

◦ în cazul prezenţei mai multor unde pozitive, prima dintre ele se notează R,
iar următoarele unde pozitive: R΄, R΄΄ etc.
◦ dacă complexul depolarizării ventriculare este format doar dintr-o
deflexiune negativă, se numeşte QS
◦ durata: 0,08-0,10 sec
Complexul QRS

◦ amplitudinea: minimum 5 mm in derivaţiile standard şi minimum 10 mm

în precordiale. Sub aceste valori se consideră microvoltaj şi peste aceste
valori macrovoltaj. Deflexiunile de peste 3 mm sunt notate cu litere mari
(Q; R; S), iar cele sub 3 mm cu litere mici (q, r, s)
Segmentul ST

reprezintă porţiunea iniţială, lentă a repolarizării ventriculare

◦ începe la punctul J (“junction”), situat la limita dintre unda S şi segmentul ST,
trebuie să fie situat pe linia izoelectrică sau la 1mm deasupra sau dedesubt de
aceasta
◦ este orizontal şi izoelectric
Unda T

reprezintă porţiunea terminală, rapidă a repolarizării

ventriculare
este rotunjită, asimetrică, cu panta ascendentă mai lentă şi cea descendentă mai
rapidă
concordantă ca sens cu complexul QRS
amplitudinea de aproximativ 1/3 din cea a complexului QRS
Intervalul QT

defineşte durata totală a depolarizării şi repolarizării

ventriculare
variază invers proporţional cu frecvenţa cardiacă
valorile sale se pot corecta în funcţie de frecvenţa cardiacă (QTc),
conform formulei Bazett: QTc = QT/√RR, unde RR este intervalul RR în ms
limita superioară a intervalului QTc este de 0,45 sec
 Determinarea axului electric al
inimii
Axul electric
reprezintă direcţia procesului de activare cardiacă proiectat în derivaţiile
membrelor
rezultă din sumarea în plan frontal a vectorilor electrici generaţi în cursul
depolarizării şi repolarizării atriilor şi ventriculilor şi se reprezintă sub
forma unui vector în sistemul de referinţă hexaxial

De obicei, se determină axul depolarizării ventriculare

(AQRS) care poate fi:
normal: între –30 şi +110 grade
deviat patologic la stânga: între –30 şi –90 grade
deviat patologic la dreapta: între +110 şi +180 grade
Determinarea axului electric al
inimii
Pentru a calcula AQRS:
◦ se determină suma algebrică a deflexiunii maxime pozitive cu deflexiunea maximă negativă, în
două din derivaţiile planului frontal care sunt perpendiculare
◦ valoarea obţinută se reprezintă ca vector în sistemul hexaxial, ţinând seama de polaritate
◦ se trasează perpendiculare din vârful vectorilor reprezentaţi
◦ se uneşte centrul sistemului hexaxial cu punctual de intersecţie a celor două perpendiculare,
rezultând AQRS
Ax electric la aprox +60o
Determinarea axului electric al
inimii
Metode rapide pentru stabilirea axului electric al inimii:

◦ se observă în care derivaţie a planului frontal, amplitudinea QRS este maximă;

derivaţia respectivă corespunde poziţiei axului electric
◦ Exemple:
◦ S maxim în aVF → AQRS la -90 grade
◦ R maxim în aVL → AQRS la -30 grade
Determinarea axului electric al
inimii
Metode rapide pentru stabilirea axului electric al inimii:

◦ aspectul complexului QRS din derivaţiile DI sau DIII:

◦ aspect RI RIII → AQRS normal
◦ aspect RI SIII → AQRS deviat patologic la stânga
◦ aspect SI RIII → AQRS deviat patologic la dreapta.
 Determinarea axului electric al inimii
LAD = -30 to -90
LAD
Anterior Hemiblock No Man’s Land Axis
Inferior MI = -90 to +- 180
WPW – right pathway
Emphysema
RAD
Children, thin adults
RVH
Chronic Lung Disease
WPW – left pathway
Pulmonary emboli
Posterior Hemiblock
No Man’s Land
Emphysema
Hyperkalemia
Lead Transposition
V-Tach
Normal Axis = -30 to +120
RAD =+120 to +180
Determinarea frecvenţei cardiace
Frecvenţa cardiacă (FC) normală de repaus este de: 60-100/minut

Se ţine seama de următoarele principii:

◦ viteza standard de derulare a hârtiei este de 25 mm/sec
◦ FC se exprimă în cicluri/minut
◦ se verifică dacă frecvenţa atrială este egală cu cea ventriculară
Determinarea frecvenţei cardiace
FC poate fi determinată cu ajutorul ecuaţiei:

1 secundă................25mm
60 secunde..............x
(1 minut)

x = 60x25 = 1500mm/minut.
FC = 1500/intervalul R-R în mm
Determinarea rapidă a frecvenţei cardiace

Se poate face pe baza următoarelor principii:

◦ hârtia ECG este marcată prin linii subţiri în pătrate mici cu latura de 1mm şi linii groase în
pătrate mari cu latura de 5 mm
◦ la viteza de 25 mm/sec, la 1 minut (60 secunde) corespund 1500 mm
Determinarea rapidă a frecvenţei cardiace

◦ se caută pe ECG o undă R suprapusă peste o linie groasă şi se

numără liniile groase după care apare următoarea undă R
pentru a aprecia FC astfel: 300, 150, 100, 75, 60, 50