Sunteți pe pagina 1din 4

C.

Negruzzi (III)
Reputatia lui Costache Negruzzi vine, desigur, de la proza lui istorica (Alexandru Lapusneanul,
Sobieski si romnii), dar si de la unele adaptari reusite cum este Toderica si Au mai patit-o si
altii. Cea dinti pleaca de la nsemnarile cronicarilor (Ureche, Cantemir, Nicolae Costin) sau de la
unele istorii apocrife, iar cele din urma sunt, repet, localizari n care putem pretui simtul limbii si
scenografia prozatorului. Pacatele tineretilor ncep, cu toate acestea, cu un mic eseu epic (Cum am
nvatat romneste) care si-ar avea locul mai degraba n Negru si alb. Este o satira a sistemului de
nvatare a limbii romne, acela care exaspera si pe Creanga (cumplit mestesug de tmpenie). Copilul
Costache, de 13 ani, stie sa citeasca Ecuba, dar nu stie sa citeasca romneste. Rusine mare pentru
boierii ruginiti n romnism, cum este tatal sau. I se aduce un dascal specialist n glasnice,
neglasnice si glasnico-neglasnice, dar tnarul nvatacel este speriat si nu poate retine nimic. nvata
singur citind pe Petru Maior. Autorul face cu aceasta ocazie o lista a cartilor din biblioteca (lada)
familiei si, printre ele, gasim Moartea lui Avel(poem de Gesner), romantul lui Florian (Numa
Pompilius), alte romanturi de Madame de Genlis (Cavalerii Lebedei) sau Madame Cottin
(Matilda), n fine Manon Lesco (sic!), Cugetari de Oxenstern, letopisetul lui Nicolai Costin si
Despre nceputul romnilor de Petru Maior. Sunt cartile pe care tnarul Negruzzi le citeste, facndusi, astfel, educatia literara. Gustul lui ncepe cu naratiunea romantica (Zoe), scrisa n 1829 si tiparita
n 1837 n Curier de ambe sexe si se ncheie, cum am semnalat deja, cu fictionarea istoriei
(Alexandru Lapusneanul). Ce se vede nti n naratiunea Zoe este nsa pictura realista a mediului
si, cum observa bine G. Calinescu si, dupa el, mai toti comentatorii lui Costache Negruzzi, amestecul
de occident si orient, nvalmasala de tonuri. Este mna unui prozator care si-a nvatat deja meseria
si stie ca, pentru a aduce n prim plan eroii naratiunii, trebuie sa nfatisezi nti spatiul (mediul,
atmosfera) n care ei se desfasoara. Asa procedeaza, de pilda, Balzac. Negruzzi ncepe si el, pentru a
ajunge la fetisoara Zoe si la pozitia ei cea lenoasa din camera, cu descrierea ulitei pustii, a
fanaragiilor, masalagiilor si potlogarilor ascunsi printre rsipuri, trece apoi la tnarul (Iancu) ce
coboara din caleasca si se pregateste sa patrunda n ncaperea n care asteapta gnditoare eroina. Un
scenariu cunoscut n romanul de la nceputul secolului XIX. Portretul tnarului Iancu este, de
asemenea, bine executat (vesmintele orientale, apoi chipul care-i tradeaza starea de spirit si, n genere,
caracterul individului), cu referiri la specialistii n fizionomie. Prezenta referintelor intelectuale, aici si
in mai toate naratiunile, indica faptul ca proza romneasca ncepe bine. Naratorul lui Negruzzi este,
oricum, un om cult si stie sa puna un personaj sau o scena de viata ntr-un context literar. Iata debutul
discursului sau epic n Zoe:
De abia nserase, ulitile era nsa pustii. Din cnd n cnd si foarte rar se auzea pe pod duruitul unei
calesce, n care era vreun boier ce se ducea la o partida de carti, sau un fiacru ce trecea ca sageata si
lasa sa se zareasca nise bonete femeiesti. Nici un pedestru nu era pe uliti, afara de fanaragiii care striga
regulat raita; pentru ca la 1827 septemvrie, nime nu s-ar fi riscat a merge pe jos singur pe uliti, dupa ce
nnopta. Pojarul de la 20 iulie prefacuse n cenusa mai mult de jumatate a orasului Iasii, si fanaragiii,
masalagiii, potlogarii de care gemea orasul, saznd ascunsi pintre rsipuri, pndeau pe nesocotitul
pedestru care zabovise a se ntoarce acasa, si adeseori, el perdea mpreuna cu punga si viata sau cel
putin sanatatea. n zadar mbiau streji de arnauti si de simeni; nu puteau strpi aceste nrautatiri, nici
descoperi bandele vagabonzilor. O caleasca trecu n fuga cailor pe ulita mare, apuca ulita Sf. Ilie, si
facnd n stnga, lua la deal pe lnga zidul Sf. Spiridon, si tot suindu-se pana-n mahalaua Sarariei,
statu la portita unei casuti cu doua ferestre cu perdele verzi. Din trasura se cobor un tnar elegant
coconas, a carui costum era dupa moda curtii. El purta un antereu de suvaia alb, era ncins cu un sal
rosu cu flori, din care o poala i se slobozea pe coapsa stinga, iar capetile, alcatuind un fiong dinainte,
cadeau apoi peste papucii lui cei galbeni. Pe sub giubeaua de pambriu albastru, blanita cu samur, purta
una dintr-acele scurte cataveici, numite fermenele, broderia caria, cu fir si cu tertei, i acoperea tot
peptul. n cap avea un slic de o circoferenta cel putin de sapte palme. ntr-un cuvnt, orice dama l-ar fi
vazut n ceasul acela nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa si de a zice n jargonul vremii de
atunci: ah, psihimu, uita-te ct e de nostim! Chipul sau era, de nu frumos, dar placut. Lafater, din cea
nti vedere, l-ar fi judecat dupa fruntea lui strimta, buzile groase si sprincenile radicate disproportie
dasupra ochilor; dar si nefiind cineva fizionomist putea, fara a se gresi, sa-l boteze de natarau, dupa
cautatura cea speriata si neclintirea figurei sale.
Intriga ce urmeaza se petrece la Iasi, n 1827, si are caracteristicile cunoscute ale melodramei

romantice. Zoe este fiica unui boierinas care, prin slujbele sale, se ridicase la o treapta sociala
onorabila (are o mosie). Ramasa orfana, la 15 ani, fata vine la oras si aici cade prada magulirilor
desfrnatilor. Iubeste nti pe Iliescu, apoi pe Iancu B., tnarul ce poarta anteriu de suvaia alb si
ncins cu sal rosu cu flori... E parasita si, cu un prunc n pntece, merge n casa nselatorului Iancu (cel
cu urt haracter) si se sinucide... Scena finala nfatiseaza un alai domnesc si un sicriu n care trupul
unei femei tinere, acoperit cu o rogojina, este dus spre cimitir. ntlnire simbolica, deseori nfatisata n
melodramele epocii. Un tnar cu sprncene negre (n care cercetatorii lui Negruzzi cred ca se ascunde
chiar prozatorul) face aceste reflectii amare despre desertaciunile lumii: ce veac, ce lume!...
Seducatorul cinic Iancu B. primeste pedeapsa divina (moare de o inflamatie a creierului), iar Iliescu
cel dinti seducator al copilei Zoe are remuscari. n felul acesta, naratiunea romantica n varianta
melodramei nsumeaza toate elementele geniului: pasiune, tradare, pocainta, mhniciune
(melancolie) si sentimentul staruitor al zadarniciei... Negruzzi citeaza din Victor Hugo (oh!, n'insultez
jamais une femme qui tombe) si, parasind obiectivitatea din prologul naratiunii, si admonesteaza
inabil personajele si, n genere, stilul epic si pierde din expresivitate. Se vede limpede ca nu aici se
reveleaza talentul adevarat al prozatorului.
Scenariul din O alergare de cai cuprinde, tot asa, intrigi complicate de amor, tradari, sinucideri,
iubiri fulgeratoare si meditatii amare despre fiinta omeneasca. Prozatorul ncepe, ca si n Zoe, cu o
prezentare panoramica a orasului (de data aceasta Chisinaul!), cu o lume amestecata: un guvernator
general, un ambasador, un guvernator civil, apoi prostimea (canalia), functionarii civili si militari
toti nmundirati, n fine, damele chisineence... Naratorul numit aici un luator-aminte fixeaza
bine acest tablou de epoca pe care, cu cteva elemente n plus, l aflam mai trziu n primul tom din
romanul-memorialistic al lui Constantin Stere (n preajma revolutiei). Negruzzi este ntr-o oarecare
masura deschizator de drumuri si n acest tip de proza de atmosfera sociala si de observatie a
moravurilor locale. Numai ca el lucreaza pe spatii mici si, aflat ntr-o epoca n care literatura romna
si cauta nca temele si mijloacele (ncepnd cu limba literara), el trebuie sa-si fabrice singur
instrumentele epice. Luatorul-aminte are o privire patrunzatoare si o capacitate remarcabila de
sinteza:
Tot orasul Chisinaului se adunase ca sa priveasca alergarea de cai, ce se prelungise pan-n luna lui
septemvrie cu asteptarea d. conte Vororitov, guvernatorul general a Nuorusiei si a Besarabiei; dar
trecerea lordului Durham, ambasadorul Marei Britanii lnga curtea Petersburgului, pe la Odesa,
mpedecndu-l, alergarea ramase a se face numai n fiinta d. guvernator civil, generalul Fedorov. Locul
alergarii este zece minute afara de oras, unde este gatita o galerie de scnduri n felul chinezesc, pentru
privitorii nobili. Prostimea sau, n limba aristocratica, canalia, sede mprastiata pe cmp, sau nsirata
pe marginea unui odgon ntins ce n-o lasa sa se gramadeasca. Slaba stavila, daca n-ar fi sprijinita de
jandarmii politiei! Piata se ntinde ovala pe un neted ses ntr-o cercoferinta de trei verste, nsemnata
cu stlpusori de lemn de 3-4 stnjini departe unul de altul, iar dinainte galeriii este bariera de unde
pleaca alergatorii, carii, ntr-o fuga, sunt datori a face giurul pietii de patru ori, adeca o cale de
douasprezece verste (ca jumatate posta); si doi, care ntrec pe ceilalti, ajungnd mai nainte tinta,
priimesc, cel nti un vas de argint pretuit 1 500 ruble asignatii; cel al doile, 500 ruble, care bani i da
vistieria mparateasca. Alergari de cai se fac pe tot anul n toate guverniile Rusiei. Scopul este ca prin
aceasta ncurajare sa se mbunatateasca soiul hergheliilor si e foarte nemerit, pentru ca acum toata
calarimea se ndestuleaza din tara, n vreme ce mai demult era nevoie a se cumpara cai din staturile
vecine. Am uitat sa spui ca numai armasari si iepe sunt priimiti sa alerge; cai nu, si nu de alt soi dect
de loc. Fiinta functionarilor civili si militari, toti mmundirati, da acestei privelisti o pompa solenela ce
aduce aminte de turnerile cavalerilor vrstei de mijloc, cu aceasta deosebire ca aceia se luptau ca sa
capete o ochire de la dama inimei lor, si acestia alearga ca sa cstige 1 500 de ruble. Galeria era ticsita
de dame frumoase, frumusele si mai slutisoare, toate cu deosebite capele si mode de contrabanda,
pentru ca Odesa, fiind port franc, se nsarcineaza a mbraca pe chisineence; si e curios a le vedea pe
toate cu toalete racoroase si frumoase si stofele englezesti si franteze cum fosnesc trecnd cu despret
pe sub barba vamisilor, care le privesc strmbndu-se si strngnd din umeri. Un frumos landau de
Viena venea nhamat de patru telegari roibi. Vezeteul, n vechi costium rusesc, cu barba lunga, i mna
cu haturi coperite cu tinte de argint, pazind un aer grav, vrednic de un magistrat. Un luator-aminte
ndata ar fi cunoscut ca acel atelagiu, desi rusesc, avea o forma cu totul moldoveneasca; adeca era mai
elegant si covrsind masurile obiceiului, caci caii de la roate era cel putin de trei stnjini departati de
naintasii pe care-i mna un frumos baiet ca de 16 ani, strignd nencetat: padi! padi! cu un glas ce

rasuna ca piculina ntre instrumentele unui orhestru.


Naratiunea are mai multe paliere si cel putin doua trasee: este, nti, istoria unei femei (Olga) povestita
naratorului (tnarul om smolit) de Doamna B, femeie de lume atragatoare si nselatoare. Ea are,
totusi, o calitate indiscutabila, aceea de bun narator. De ea este ndragostit tnarul smolit care are
inteligenta si stapnirea de sine pentru a relata, la rndul lui, cu obiectivitate drama pe care o asculta si
drama prin care trece el nsusi. Stilul, asadar, al prozei balzaciene, la 1840 (povestirea a fost tiparita n
Dacia literara, mai-iunie 1840). De altfel, numele lui Balzac apare n text, semn ca tnarul moldav l
citise. E vorba, dar, de istoria unei femei spusa de o femeie copiata de narator n albumul (Jurnalul?)
sau si reprodusa, apoi, n naratiunea propriu-zisa. O naratiune n naratiune. Un personaj (Doamna B.)
povesteste istoria altui personaj (Olga si, implicit, Ipolit) naratorului care, la rndul lui, este eroul unei
istorii sentimentale. Combinatie bine articulata epic. Olga, o tnara poloneza, este o alta Zoe retrasa
din motive necunoscute la Chisinau... Este singuratica si sufera de urtul monotoniei, boala predilect
romantica. Prozatorul i face prin intermediul naratorului martor (Doamna B.) un portret romantic:
figura nobila si melancolica, delicatete n gesturi, cautatura tnjitoare, fata alba, amprenta unei
suferinte adnci. De ea se ndragosteste Ipolit care, dupa o vreme, se satura de amorul ei exaltat si
necajicios si o paraseste. Cnd afla ca nestatornicul Ipolit se casatoreste cu colonela D., Olga se
nfurie ca legendara Didona, apoi se omoara. Nici Ipolit, seducatorul si tradatorul, n-o duce mai bine:
dupa patru luni ncepe sa orbeasca si, acum, cnd istoria acestei iubiri nefericite este relatata, Ipolit
este de-a binelea orb, purtat de tnara si nefericita lui colonela...
Schema epica din Zoe este reprodusa ntocmai. Inedit este, aici, naratorul-martor (Doamna B.) care,
se va vedea de-ndata, reintra pe scena sub alta masca, mai putin seducatoare. Este nceputul celei de-a
doua istorii de amor n acest fragment de roman balzacian. Intriga se repeta, aici, cu alte fete. Tnarul
smolit este iubit de o juna ieseanca, nsa el iubeste pe nestatornica, fugitiva si, cum se dovedeste mai
trziu, duplicitara Doamna B. care-i fagaduieste totul si-l duce mereu cu vorba. Eroul se simte
prigonit si pentru a scapa de fantasmele sale citeste din Tucidid si Xenofan, dupa ce ncercase sa-si
striveasca suferinta citind pe Balzac si Walter Scott, apoi pe Doamna de Svign. Retras o vreme la
tara, eroul iremediabil ndragostit primeste o scrisoare de la un prieten care l pune la curent cu
aventurile, deloc sublime, ale Doamnei B. ... Voieste atunci sa intre n sihastrie, se razgndeste si
paraseste Basarabia. Dupa 22 de ani revine si face o vizita Doamnei B. Afla o babuta zbrcita,
ncungiurata de catei si de motani care, n plus, trage tabac... Ajunsi la vrsta canonica, eroii se
consoleaza rememornd poznajele ispravi ale timpului... Ce se retine din aceasta naratiune din care
ironia nu lipseste (Witz-ul vizibil mai ales n eseurile din Negru pe alb; G. Calinescu remarca nti
aceasta dimensiune a stilului negruzzian) este pictura sugestiva a unei lumi aflate la frontiera dintre
doua culturi. Prozatorul vede aceasta amestecatura de rase si o fixeaza pe o pnza redusa ca
dimensiune. Are, totusi, materie pentru un roman. Cteva personaje se retin, n primul rnd aceasta
Doamna B. care, atunci cnd este vorba de morala barbatilor, se arata a fi vehementa si justitiara:
Ah! oameni, oameni nrautatiti! Vedeti o biata femeie nevinovata, tnara, cu inima simpla si
linistita. O urmariti, va tineti ca niste duhuri necurate de ea, pna ce prin ademenirele voastre o
faceti de-si calca datoriile sale de femeie, uita virtutea, leapada cinstea ca sa s-arunce n bratele
voastre si apoi, spre rasplata tuturor acestor jertfe, o azvrliti cu despret, zicnd: atta e tot!
... cruzi, nesimtitori, infami, nelegiuiti!... dar cnd n joc sunt propriile sentimente nu ezita sa
uneasca seductia cu duplicitatea. Ipolit intra n categoria seducatorilor nestatornici, un Don Juan de
provincie care nu ramne nepedepsit, iar Olga sporeste numarul femeilor victime personaje
predilecte n proza romantica. Negruzzi este la curent cu aceasta tipologie si ncearca sa-i dea o
identitate locala, fara a reusi prea mult din punct de vedere estetic.
De o frumusete fioroasa, Olga reprezinta ca si Zoe, imaginea pasiunii irationale, distrugatoare, jertfa
predestinata. A fost o data nselata n amor, iar acum dragostea oarba pentru Ipolit o duce la moarte. i
lipseste, pentru a se impune ca personaj, viata interioara. Ramne doar copia indistincta a unui model
literar, ca si Ipolit...
O proba de vocatie epica si de modernitate a stilului (pentru epoca lui) este n naratiunea lui Negruzzi
ncercarea de a defini tipologia si situatiile de existenta prin referiri la autori si personaje deja intrate n
literatura. L-am citat mai nainte pe Balzac. n alt rnd e luat n rs Florian cu pastoralele sale.
Pot fi date si alte exemple. Tablitele pe care le pierde Olga si le gaseste vicleanul Ipolit contin citate
din Rousseau, Petrarca si Schiller. Suferinta naratorului este comparata cu aceea a lui Werther, iar

sarlota lui, cum i scrie un prieten din Iasi,


s-a resemnat n bratele unui tnar ofiter de lanceri. Olga este prezentata de prozator ca o statuie de
Canova si, furioasa, este comparata, s-a vazut, cu antica Didona... Personajele lui Negruzzi, n frunte
cu naratorul principal, fac apoi speculatii de ordin moral, iar unul dintre ei (rautacioasa si nestatornica
Doamna B.) face speculatii despre zabava n amor si, cum am semnalat deja, are pareri ct se poate
de sceptice despre morala virila. n rezumat, eroii din O alergare de cai au un nceput de viata
intelectuala si naratorul nsusi are o complexitate intelectuala pe care o foloseste n chip iscusit n
aceste fragmente de roman de moravuri rasaritene. Un nceput de stil epic pe care romanul romnesc
le-a reluat, mai trziu, prin Camil Petrescu si G. Calinescu. Costache Negruzzi este si sub acest
aspect un ntemeietor.
Toderica este o traducere libera dupa Mrime (Fdrco) fara ca autorul sa indice sursa atunci
cnd o publica n Propasirea. Acest fapt i-a adus mai trziu lui Negruzzi acuzatia de plagiat (I.
Nadejde)x). Aparitia povestirii a constituit si un pretext pentru cenzura de a desfiinta revista si a-l
surghiuni pe autor la mosia de la Trifesti, ceea ce pare bizar pentru ca textul n sine nu contine nimic
subversiv. Motivul real este nsa Kogalniceanu, autorul (traducatorul) lui Toderica. Negruzzi
localizatorul e doar tapul ispasitor. Naratiunea ca atare este localizarea unui basm pe care Mrime
nsusi l luase din folclorul napolitan, dupa cum a dovedit E. Lovinescu. La Negruzzi e vorba de StatuPalma-Barba-Cot, de Academia din Podul-Iloaiei, de tinutul Hertei, de molitfe, de Elenci si Catinci
frumuseti locale evocate, toate, n stil desigur umoristic. n drum spre Iad, Toderica ajunge la Trgu
Ocna si, acolo, coboara n ocna parasita pentru a ajunge la Scaraotchi n vederea unei partide de carti...
Scenariul si verva naratorului (traducatorului, localizatorului) anunta din nou pe Creanga, cel din
Ivan Turbinca. Toderica, boiernasul desfrnat, dar cu inima buna, pacaleste moartea asa cum face si
Ivan, personajul lui Creanga. Oricum, culoarea locala este puternica n traducere (adaptare).
Au mai patit-o si altii este o istorie pe o tema clasica de comedie de moravuri (un punct de referinta
poate fi L'Ecole des femmes de Molire, citat de altfel n text). Postelnicul Andronache Zimbolici se
casatoreste cu Agapita, abia iesita din pension, si lauda virtutile tinerei n cercul de prieteni.
Naratiunea este un fel de divan n care se discuta despre placerile nsuraciunii si se elogiaza calitatile
femeii. Una este muzicanta si cnta capriturile lui Paganini, alta este pagna ca Lord Byron si are ca
autor favorit pe Victor Hugo, Agapita iubeste frumusetile naturii, citeste Emile de Rousseau si se
ntreaba daca nu cumva copiii se fac prin ureche. Ca sa-si convinga amicii mai sceptici, postelnicul
Zimbolici i cheama ntr-o camera vecina pentru a observa miscarile nestiutoarei, gingasei Agapita.
Acolo, stupoare, postelnicul si amicii sai descopera pe incestuoasa Agapita n bratele unui tnar
frumos si, dupa ct se pare, viguros. Boierii fug ngroziti spre casele lor, iar postelnicul Zimbolici
spune, ntelept si resemnat n privinta moralei tinerelor inocente si a sotilor creduli: Au mai patit-o si
altii. Naratiunea este bine construita, n stilul pe care Negruzzi l utilizeaza si n scrisori: consideratii
la nceput despre starea moravurilor la Iasi si despre temele de discutie n adunarile semieuropenesti,
cum le spune el, o caracterizare globala, apoi, a personajului central (Andronache Zimbolici) trecut n
tagma adevaratilor cameleoni ai societatii, adica aceia care se adapteaza mprejurarilor si si schimba
portul dupa interes. si rade nti barba orientala, se mbraca, apoi, europeneste, iar cnd e nevoie
revine la islic... Naratiunea este, n fond, un scurt eseu epic n care personajele si situatiile de viata
sunt scoase sau raportate mereu, serios sau comic, la literatura.
Eseul epic ncheie seria acestor amintiri de junete care reveleaza un posibil mare prozator n linie
balzaciana: ncercare de a crea o tipologie specifica grupata n jurul fiziologiei provincialului (modelul
clasic), cteva umbre de tinere robite de o pasiune nimicitoare (modelul romantic), stil obiectiv, uneori
ironic, pictura moravurilor si tabloul de epoca, n fine, faptul poate cel mai important: penetratia
literaturii n interiorul naratiunii sub forma de mici eseuri morale si comentarii n marginea cartilor.
Costache Negruzzi intuieste la 1840 ca un personaj (un caracter) se poate defini si prin ceea ce citeste.
Chiar si atunci (cazul demoazelelor din povestirile sale) cnd lectura este mai degraba o mondenitate.