NOTIUNI DE HIDROGRAFIE

Hidrografia furnizeaza datele necesare cunoasterii fenomenelor hidrologice, determinarii

parametrilor scurgerii de suprafata.

Bazinul hidrografic
reprezinta suprafata de pe care un curs de apa isi colecteaza apele. Bazinul hidrografic
este delimitat de cumpana apelor sau linia de separatie a apelor. Cumpana apelor trece pe
crestele cele mai inalte ale versantilor care separa bazinele intre ele. Ea este bine conturata in
zonele cu relief framintat spre deosebire de zonele de campie unde poate fi delimitata numai
prin ridicari nivelitice. In aceasta situatie zona cuprinsa intre doua cursuri de apa poarta numele
de interfluviu.
Cursurile de apa se alimenteaza atit din scurgerea de suprafata cat si din cea subterana. Uneori
cele doua bazine au suprafete si cumpene de apa diferite, o cumpana superficiala sau de suprafata a
apelor si o cumpana subterana.
Cumpana superficiala se poate schimba prin actiunea eroziunii solului sau prin actiunea omului, in
special in zonele joase.
Un bazin hidrografic se caracterizeaza printr-o serie de elemente morfometrice.
1. Suprafata bazinului

Prin suprafata bazinului de receptie se intelege intreaga suprafata de teren de pe care o anumita
formatie hidrologica isi colecteaza apele si care este despartita de bazinele invecinate prin cumpana
apelor.
Delimitarea bazinului de receptie se face fie prin cumpana topografica (cumpana apelor), care
reprezinta pe harta o linie curba inchisa, trasata in functie de configuratia curbelor de nivel, fie prin
cumpana hidrografica, care tine seama si de alimentarea subterana, provenita din bazinele vecine, in
calcule practice referitoare la bazinele hidrografice se iau in considerare in mod curent cumpenele
topografice.
Marimea suprafetei bazinului de receptie se determina corespunzator anumitor sectiuni
hidrologice de calcul. Daca intereseaza suprafata intregului bazin sectiunea de calcul se amplaseaza
imediat in amonte de conul de dejectie. Daca sectiunile de calcul sunt amplasate in anumite puncte din
reteaua hidrografica, se delimiteaza si se determina suprafetele bazinului de receptie aferente punctelor
respective. Marimea suprafetei se determina prin planimetrare facandu-se trei citiri si luandu-se ca
valoare de calcul media aritmetica a acestora. In determinarea marimii suprafetei, se mai poate utiliza si
metoda caroiajului care se poate aplica cu usurinta daca se foloseste calc milimetric.
Marimea suprafetei bazinelor de receptie, se exprima, obisnuit, in hectare; in unele calcule
morfometrice si hidrologice se folosesc si exprimarile in kilometri patrati si metri patrati. In calculele
practice, suprafata se noteaza cu "F" sau cu "S".
2. Perimetrul bazinului
Reprezinta proiectia orizontala a cumpenei topografice, aferenta sectiunii de calcul luata in
considerare. Lungimea perimetrului se noteaza cu "Lc" sau "Pb" si se exprima in metri sau kilometri. Se
masoara pe planul de situatie, cu distantierul sau curbiometru, In doua - trei repetitii, facandu-se media
aritmetica a valorilor obtinute.
Ca parametru morfometric, perimetrul bazinului (respectiv lungimea acestuia) prezinta interes,
deoarece el intervine in expresiile altor parametri morfometrici, in special al celor care cuantifica efectul
hidrologic al formei bazinelor hidrografice. De asemenea, panta medie a perimetrului serveste la
estimarea perimetrului real al bazinului.
3. Lungimea bazinului
In raport cu scopurile urmarite in cadrul studiilor se pot determina:
lungimea maxima a bazinului, ale carei valente sunt in principal de ordin hidrologic;
lungimea medie a bazinului, care se utilizeaza, atunci cand studiile se fac la nivel de colectivitati
de bazine si cand se urmareste descoperirea legitatilor de distributie ale parametrilor morfometrici.
Lungimea maxima a bazinului. Daca forma in plan este regulata (ca o para), atunci lungimea

maxima a bazinului (Lb) se poate obtine ca o suma dintre lungimea albiei principale si lungimea
versantului delimitat intre obarsia acestei albii si cumpana topografica a bazinului. Lungimea astfel
stabilita poate da indicatii cu privire la marimea bazinului si poate servi la calculul timpului de
concentrare a scurgerii in bazin.
In cazul bazinelor avand forma neregulata, rezultate mai bune se obtin prin trasarea curbei
mediane a bazinului. In acest scop, se unesc mijloacele segmentelor ale caror extremitati se sprijina pe
cumpana topografica a bazinului; segmentele se pot trasa paralele intre ele sau normale pe albia principala
a bazinului.
4. Latimea bazinului
Latimea maxima a bazinului. Se noteaza cu "Bb" si se determina pe cale grafica prin incadrarea
bazinului studiat intr-un dreptunghi ale carui trei laturi sunt tangente la cumpana topografica a bazinului,
iar cea de-a patra trece prin amplasamentul sectiunii de calcul considerate. Latimea dreptunghiului astfel
trasat este latimea maxima a bazinului hidrografic studiat, dupa cum lungimea acestui dreptunghi se
admite ca lungime maxima a bazinului respectiv.
Latimea medie a bazinului. Este un parametru morfometric frecvent utilizat in studiile de
morfometrie a ravenelor si torentilor. Se noteaza cu Bb si poate fi determinat, in principal prin:
Bb = F / Lb
In calcule este utilizata mai ales latimea medie, care intervine in exprimarea cantitativa a efectului
hidrologic al formei bazinelor. Pe aceasta linie se apreciaza ca cu cat latimea medie este mai mica cu atat
bazinul studiat are capacitate mai mare de regularizare a scurgerii.
5. Forma bazinului
Aceasta caracteristica morfometrica exercita o importanta influenta asupra modului de
desfasurare a proceselor hidrologice din cuprinsul unui bazin. Astfel, daca ne referim la debitul maxim
probabil de viitura, valoarea acestuia este dependenta, in buna masura, si de forma bazinului, care
determina prin timpii de concentrare, un aflux mai mare sau mai mic de scurgere prin sectiunea de calcul.
Daca bazinul are o forma alungita, scurgerea din cuprinsul suprafetei de receptie se colecteaza treptat
fara a se produce, in general, cumulari bruste de apa si aluviuni in sectiunea de calcul, asa cum se
intampla in cazul bazinelor in forma de evantai sau radiale. Cu cat forma bazinului se apropie de forma
circulara, cu atat sunt intrunite conditii mai favorabile pentru concentrarea rapida a scurgerii in reteaua
hidrografica; ca urmare, viiturile torentiale produse, in asemenea bazine, sunt mai violente si mai scurte,
eroziunea mai accentuata si transportul de aluviuni mai intens. In aprecierea evolutiei fenomenelor
hidrologice mentionate, estimarea cantitativa a formei bazinului capata o importanta deosebita. Ea se
realizeaza prin calculul si interpretarea unor parametri (factor de forma, raport de circularitate,

coeficientul Gravelius, gradul de alungire, etc.).

6. Altitudinea bazinului
In grupa parametrilor morfometrlci referitori la bazinul de receptie, altitudinea detine rolul unui
parametru morfometric de sinteza, ea conditionand in mod direct sau indirect principalele verigi ale
fluxurilor de materie si energie specifice bazinetelor hidrografice torentiale. Altitudinea intervine
dominant in desfasurarea proceselor hidrologice atat prin variatia pe care o provoaca energiei de relief,
pantelor, solului si invelisului vegetal, cat si prin faptul ca de altitudine sunt legate frecventa, durata si
intensitatea ploilor torentiale. Pentru caracterizarea conditiilor hidrologice ale bazinelor in legatura cu
altitudinea se face apel la urmatorii parametri morfometrici altitudinali: altitudinea minima (Hmin),
altitudinea maxima (Hmax) si altitudinea medie (Hmed).
Altitudinea minima. Altitudinea minima a bazinului reprezinta inaltimea fata de nivelul marii a
celui mai coborat punct din cadrul bazinetului, de obicei situat la confluenta cu emisarul. Daca intereseaza
si alte sectiuni de calcul hidrologic, in afara de cea referitoare la intregul bazin (amplasat la confluenta cu
emisarul), atunci altitudinea minima se determina in mod corespunzator, luandu-se in considerare cotele
punctelor care definesc amplasamentele sectiunilor respective. Altitudinea minima "Hmin" se exprima in
metri si se determina cu ajutorul planului special de situatie al bazinului, la nevoie facandu-se interpolari
si extrapolari liniare intre cotele curbelor de nivel care sunt cele mai apropiate de cota punctului ce
materializeaza pozitia spatiala minima a bazinului.
Altitudinea maxima. Altitudinea maxima a bazinului se noteaza cu Hmax. si este data de cota
raportata fata de nivelul marii a celui mai ridicat punct al bazinului, situat in general pe cumpana
topografica. Se exprima si se determina la fel ca si in cazul altitudinii minime.
Altitudinea medie. Spre deosebire de altitudinile minima si maxima ale bazinului care au, totusi,
valente hidrologice cantitative limitate, altitudinea medie este parametrul morfometric care intervine mai
des in efectuarea calculelor hidrologice si care, concomitent, mijloceste si exprimarea globala a
schimburilor de materie si energie la care sunt supuse bazinele hidrografice. In cazul bazinelor uniform
sau relativ uniform dezvoltate si cu relief omogen, altitudinea medie Hmed se poate determina ca
semisuma a altitudinilor extreme.
7. Inaltimea bazinului
Inaltimea cuantifica pozitia spatiala a fiecarui punct al bazinului deasupra unui plan de referinta
conventional, plan ales sa treaca prin punctul de altitudine minima. Fiind strans legata de altitudine,
inaltimea bazinului conditioneaza energia de relief, pantele, densitatea retelei hidrografice precum si
solul si invelisul vegetal, toate acestea constituind elemente primare de baza in stabilirea sau adoptarea

valorilor principalilor parametri hidrologici si hidraulici (retentia, infiltratia, rugozitatea, viteza de

scurgere etc.), luati in considerare in calculele de determinare a debitelor maxime de viitura si a
transportului de aluviuni. Obisnuit, in calculele hidrologice si morfometrice inaltimea bazinului se
introduce sub forma a doi parametri morfometrici si anume:
- inaltimea maxima a bazinului (Rmax);
- inaltimea medie a bazinului (Rmed).
Inaltimea maxima a bazinului denumita si relieful bazinului, reprezinta pozitia spatiala a punctului de cea
mai inalta cota din cadrul bazinului fata de un plan de referinta conventional ce trece prin punctul de
altitudine minima a bazinului.
Inaltimea maxima a bazinului va fi data de expresia:

Rmax = Hmax - Hmin

- altitudinea maxima a bazinului

Hmin (m) - altitudinea minima a bazinului

unde: Hmax (m)

Inaltimea medie a bazinului. Daca se cunosc, din calcule anterioare, altitudinile planurilor caracteristice,
inaltimea medie a bazinului (Rmed) se determina dupa relatia:

Rmed = Hmed - Hmin

unde: Hmed (m) - altitudinea medie a bazinului;
Hmin (m) - altitudinea minima a bazinului.
8. Panta bazinului
Determinarea acestui parametru morfometric preocupa de multa vreme proiectarea, el oferind
indicatii cantitative importante privitoare la desfasurarea proceselor erozionale si a transportului de
aluviuni din cuprinsul suprafetei de receptie a bazinelor hidrografice. Panta suprafetei bazinului exercita o
mare influenta asupra scurgerii, ea determinand o viteza mai mica sau mai mare de deplasare a apei pe
versanti si in albii, deci o capacitate de eroziune si un transport de aluviuni mai slabe sau mai pronuntate.
Panta bazinului este luata in considerare in toate metodele genetice de determinare a debitului
maxim de viitura, precum si de unele formule empirice de aproximare a acestui debit. Intervine ca
element de calcul in cadrul metodei de evaluare al transportului de aluviuni provenite din bazin.
Procedeul cel mai precis de estimare a pantei medii a bazinului se bazeaza pe calculul pantei medii dintre
doua izohipse succesive, panta care se pondereaza cu suprafata dintre aceste izohipse.

Imed = (H/F) x li
unde: - H echidistanta curbelor de nivel
- F suprafata bazinului
- li lungimea curbelor de nivel

9. Lungimea medie a versantilor

Aceasta lungime are semnificatii hidrologice importante ea influentand valoarea medie a scurgerii
pe versanti, care la randul ei influenteaza atat regimul hidrologic al retelei de colectare, cat si evolutia de
ansamblu a suprafetei bazinetului de receptie. Lungimea medie a versantilor din cadrul unui bazin
hidrografic este legata de gradul fragmentarii reliefului acestui bazin si de densitatea retelei de drenaj.

Reteaua hidrografica
Reprezinta totalitatea firelor de apa a unui bazin hidrografic sau a unui teritoriu oarecare.
Poate fi permanenta (paraie, rauri, fluvii), sporadica sau nepermanenta (ogase, ravene, torenti), iar
din punct de vedere geografic valceaua si viroaga.
A aparut in urma eroziunii geologice care a continuat cu eroziunea ce are loc in prezent,
contemporana, ce se numeste eroziune accelerata.
Reteaua hidrografica este caracterizata de urmatoarele elemente:
1. Lungimea retelei hidrografice: (Km) se determina prin insumarea tuturor firelor de apa. Se
masoara pe plan cu ajutorul curbiometrului iar pe teren cu aparate topografice.
2. densitatea retelei hidrografice: arata gradul de framantare al reliefului. Densitatea medie in
Romania este de 0.49 km/km2 . Difera foarte mult: la ses sau in Dobrogea 0.1 km/km 2, iar in zona
montana ajunge la 1.2 km/km2.
Valea reprezinta veriga cea mai importanta a retelei hidrografice. Este o forma negativa de relief
ingusta si alungita.
Valea sa format in mai multe etape: - siroire
- scurgere laminara ;
- scurgere torentiala intermitentaprin care se creeaza primele formatiuni de eroziune in adancime:
rigole, ogase, ravene, torenti, paraie torentiale. Acestea se formeaza unele din altele.
Reprezentare altimetrica a unei vai

Albia minora: - suprafata acoperita de nivelul apelor mici (debite normale). Cuprinde firul vaii si
malurile.
Albia majora: - cuprinde pe langa albia minora si portiunile invecinate care sunt inundate la
viituri. Se intalneste la raurile mari. Zona cuprinsa intre albia majora si cea minora este foarte productiva
si se poate indigui.
Versantii: - zonele cuprinse intre cumpana apelor si albie (minora sau majora).
Terasele 1 si 2: - sunt vechi albii majore, parasite ca urmare a eroziunii hidrologice. Unele terase
individuale sunt considerate lunca.
Terasele pot apare si ca urmare a alunecarilor de teren.

HIDROMETRIE
Studiaza fenomenele hidrologice prin inregistrarea lor cu ajutorul masuratorilor dupa care acestea
sunt prelucrate si se publica in anuare hidrologice.
In tara exista peste 800 de posturi hidrometrice, 50 de statii in care se masoara evaporatia intre
orele 7 si 17 si 5 statii hidrometrice pe lacuri.
In posturi (statii) se masoara: - nivelul apelor
- viteza apei
- debitul lichid si solid
- evaporatia
- temperatura si alte elemente meteorologice
- calitatea apei

Pentru lucrarile de amelioratii intereseaza indeosebi nivelul apelor si debitul.

Nivelul apelor se masoara cu mire hidrometrice (limnimetre), limnigrafe, telelimingrafe.
Mirele hidrometrice sunt confectionate din placi metalice gradate din 2 in 2 si din 5 in 5 cm.
Se instaleaza in albie in pozitie verticala sau inclinata.
In acest caz gradatia mirei se corecteaza astfel:

5
sau
. Mirele se aseaza pe niste piloti a
cos
cos

caror inaltime se cunoaste. Za = z pilot + z citire mira, unde Za este inaltimea apei.
Se folosesc doua tipuri de mire: - de minim
- de maxim
Acestea sunt prevazute cu un fel de aripioare triunghiulare care sunt asezate cu baza in sus la mirele de
maxim si cu baza in jos la mirele de minim. Mirele mai sunt prevazute cu flotori (plutitori) care sunt
ridicati sau coborati de apa si raman fixati la nivelul maxim sau minim datorita aripioarelor de pe mira.
In statii pe baza datelor privind nivelul apei se poate stabili debitul, cu ajutorul unor diagrame
numite chei limnimetrice, intocmite pe baza dependentei intre nivelul apei si debit.
Sunt chei diferite de iarna si de vara.
Limnigraful este un mecanism mai complex alcatuit dintr-un plutitor
care se deplaseaza in interiorul unui put, un tambur si un mecanism cu
ceas care inregistreaza variatiile nivelului apelor. Mai recent exista
limnigrafe electronice.