Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istoria Mobilei Print
Istoria Mobilei Print
Istoria mobilei-partea 1
Materiale si design
Din punct de vedere istoric materialul cel mai folosit in productia de mobilier este lemnul, dar si alte materiale, precum
metalul sau piatra au fost folosite. Designul mobilierului reflecta moda diverselor perioade istorice, din antichitate pana
in prezent.
Daca in trecut in majoritatea perioadelor predomina un singur stil, astazi designul mobilierului este influentat de
numerosi factori, stiluri si directii. Unele dintre cele mai pretuite piese de mobilier folosite in locuintele moderne de
astazi sunt antichitatile atent reconditionate, care au in medie o vechime cuprinsa intre 50 si 300 de ani sau chiar mai
mult.
Astazi majoritatea designerilor anordeaza un stil eclectic, adaptat fiecarui proiect in parte, mobilierul putand avea un
design inovator sau sa fie o adaptare moderna a modelelor istorice..
Chiar elementele de baza ale designului de mobilier sunt de fapt foarte complexe, pentru ca aspectul a fost mereu cel
putin la fel de important ca functionalitatea, iar tendinta generala este de a crea mobila in conformitate cu interiorul
arhitectural.
Unele piese de mobilier au fost realizate in conformitate cu elemente arhitecturale, avand picioare de tip coloana, altele
erau cel putin in parte antropomorfe, cu baza in forma de animale. Designul variaza de la foarte simplu la deosebit de
complex, mai curand in functie de scopul mobilierului decat de perioada de constructie.
Primele marturii ale acestei fascinante istorii provin din Mesopotamia, unde interioarele erau deosebit de bogat,
mobilierul fiind impodobit cu ornamente din aur si deosebit de complex. Unele exemple egiptene demonstreaza ca daca
existau piese aurite si foarte complexe se fabricau in acelasi timp si modele simple, destinate celor cu nevoi si posibilitati
mai mici.
In istoria mobilei cele mai cunoscute piese - si cele mai elaborate - sunt cele de lux, cel mai bine pastrate. Mai mult decat
atat designul foarte elaborat ofera mai multe informatii despre o anumita perioada deoarece gusturile celor din high
class se schimba mai repede decat alte stiluri pentru a reflecta noile idei si tendinte.
Cele mai simple exemple, destinate muncitorilor si agricultorilor au doar un rol functional, forma de baza fiind reprodusa
de-a lungul timpul cu modificari minime.
Istoria mobilei
Chiar daca reconstructia unei locuinte preistorice este practic imposibila se pare ca acestea aveau totusi piese de
mobilier, chiar daca cele mai multe improvizate din piatra sau bucati de lemn, fiind in principal mese sau scaune
grosolane. O istorie documentata e mobilei si a evolutiei acesteia in timp trebuie sa inceapa deci cu Egiptul antic.
Mobilierul egiptean
Climatul foarte uscat al regiunii si complicatele traditii sepulcrale sunt in parte responsabile pentru pastrarea in bune
conditii a numeroase piese : mese, scaune, banci, etc. O alta sursa importanta de informatie sunt picturile murale, care
Banca elena, folosita atat pentru odihna cat si pentru a sta lungit in timpul mesei avea aceeasi inaltime ca si masa. Nu
exista nici un suport pentru picioare, iar partea dinspre cap era adesea curbata pentru a sprijini pernele. Suporturi in
forme de labe de animal erau rar folosite, preferandu-se cele conice sau cele care imitau coloanele.
Scaunele folosite erau pliabile, cu picioarele in forma de X sau standard, cu picioare drepte, fiind fabricate din secolul VI
IdHr. Au fost realizate atat piese functionale si simple cat si modele mai elaborate. O inovatie deosebita a designerilor
greci este scaunul cunoscut sub numele de klismos, un scaun usor cu spatar.
Confortabil si foarte popular, a fost folosit de cei mai multi dintre greci intre secolele VII-IV IdHr. Klismos este o piesa
simpla, dreapta, cu picioare care se curbau usor in exterior si un spatar in general fara ornamente, curbat de la margini
spre centru.
Mesele reprezentate in picturi erau de mici dimensiuni, fiind preferate cele cu tablia rectangulara, avand trei picioare,
uneori sculptate in forme animale. Marturiile literare dovedesc si ca aceste mese erau foare usoare, putand fi mutate
imediat pentru a servi un invitat si indepartate la sfarsitul mesei, pentru ca artistii sa poata juca. Abia in perioada
elenistica incep sa apara mesele rotunde.
Cuferele din vechea Grecie aveau dimensiuni variabile : de la cele miniaturiale la cele cu adevarat monumentale si variau
foarte mult si la nivel de design, de la cele simple la cele cu capacul bogat sculptat. Erau realizate din lemn, bronz, fildes.
Traditia cuferelor a fost pastrat din Egipt pana in secolul XIX, fiind prezente mai ales in traditia populara a diferitelor
popoare.
Mobilierul roman
La prima vedere mobilierul roman pare realizat ca o copie a celui grecesc. In primul secol al erei noastre designul roman
opulent reflecta puternicele influente grecesti. Ruinele de la Pompeii si Herculaneum ofera informatii detaliate privind
arhitectura locuintelor si arata ce mobilier era necesar si cum era acesta amplasat.
Frescele de la Pompeii demonstreaza si cum era folosit mobilierul dar si marea varietate a formelor. Nu se stie exact
sursa de inspiratie si momentul in care au aparut si dulapurile, lipsind informatiile. Prezenta acestora in frescele romane
poate fi o simpla influenta elena sau o copie a picturilor grecesti, desi un dulap dintr-o casa din Herculaneum s-a pastrat.
Romanii au creat mai multe piese din marmura si bronz decat grecii, designul adoptat fiind mult mai complex, chiar daca
aria ornamentelor era similara.
In afara meselor mici obisnuite in Grecia se foloseau mese mari, rectangulare si mese rotunde de diferite dimensiuni. Au
fost introduse si modele mult mai practice, cum ar fi mesele care puteau fi rapid demontate sau cele care se puteau plia.
Bogatia incrustatiilor si ornamentele minunat realizate in fildes, bronz, marmura si lemn sunt adesea mentionate in
literatura romana, de multe ori descrise in detaliu .
Mobilierul din Bizant si de la inceputul Evului Mediu
Desi mai exista inca numeroase piese de mobilier din aceasta epoca, suprinzator de putine exista de la inceputurile
civilizatiei crestine (sec III-VII) sau bizantine (sec V-XV), atat din est cat si din vest. Arta bizantina a fost mereu deosebit
de apreciata. Bogatia ornamentala a bisericilor din Istanbul sau Ravenna indica faptul ca si decorarea palatelor trebuie sa
fi fost pe masura.
Mozaicurile bizantine pastrate sugereaza ca, desi ornamentele clasice devenisera mult mai stilizate, erau inca folosite
intre 400-1000 dHr. S-a pastrat o piesa deosebit din epoca bizantina, tronul Episcopului Maximian, realizat in jurul anului
550, o adevarata opera de arta din fildes sculptat in relief suprapus pentru un cadru din lemn, destinat exclusiv
reprezentantilor marcanti ai Bisericii.
Tronul arata si ornamentatia bogata si stilizata a perioadei, oferind astfel indicii pretioase despre maniera in care se
realiza mobilierul bizantin. Asa-numitul Tron al lui Dagobert I, aflat in prezent la Bibliotheque Nationale din Paris este un
scaunel pliabil din bronz, cu picioarele in forma animala, mult mai bine realizate decat exemplele romane similare.
Manuscrise si cate un mozaic din secolele V-IX demonstreaza ca desi influenta romana se pastrase, schimbarile
gusturilor ii inspirasera pe artizani sa redea detaliile mai simplu si mai abstract. Modelele plane au fost inlocuite de
reliefuri adanci, iar conservatorismul stilistic devenise o regula care se aplica si in domeniul fabricarii de mobilier.
In secolele XI-XII are loc o adevarata regenerare spirituala si sunt construite numeroase biserici in Europa occidentala,
desi nu s-au pastrat prea multe exemple de mobilier. Designul din acest interval este cunoscut in principal datorita
reprezentarilor din sculptura franceza, in care se foloseau variante simplificate si shematice ale ornamentelor grecoromane.
S-au pastrat totusi cateva scaune din Scandinavia secolului XII, purtand puternice influente romane.
Mobilierul gotic
Arhitectura gotica se caracteriza prin folosirea arcadelor ascutite, precum si a altor inovatii deosebite care creau efecte
spatiale spectaculare, dar paradoxal mobilierul din secolul XII nu a fost influentat de acest stil nou.
Daca impunatoarele catedrale, migalos construite, pline in exterior de creatii arhitecturale si elemente impresionante
parea simboluri ale grandorii, in interior au fost favorizate piesele de mobilier simple, din stejar inchis la culoare,
interiorul fiind imbogatit de minunate tapiserii si ornamente metalice.
Abia din 1400 in constructia mobilierului au inceput sa fie introduse elemente gotice precum unghiurile foarte ascutite.
Apoi, pentru mai multe de un secol, elementele gotice erau sculptate pe spatarele scaunelor, pe cufere si pe laturile
meselor. Din secolul XV au fost introduse noi tipuri de mobilier.
Primul a fost un fel de scrin, cu un spatiu mic de depozitare si picioare foarte inalte ; in partea de sus avea o polita
pentru expunerea obiectelor si un raft sub aceasta. Dulapurile erau construite cu unul sau doua randuri de spatii, inchise
cu usi. A fost introdus si celebrul armoire, strmaosul sifonierului de astazi, cu usi de mari dimensiuni si un spatiu interior
de 1.5 pana la 2 metri.
Acestea erau ornamentate cu motive precum arcade, coloane si frunze. Ca stil principal pentru partea de nord a Europei,
goticul si-a pastrat influenta in arta mobilei pana la inceputul secolului XVI.
Mesele tipice, cu picioare inalte si subtiri si scaunele cu spatare groase, fabricate din 1560 s-au dovedit populare mult
dupa 1600. Schimbarile stilistice din primele decenii ale secolului XVII au fost subtile.
In timpul domniei lui Louis XIII, din 1610 pana in 1643 formele pieselor le-au continuat in mare pe cele din secolul XVI,
dar erau mult mai delicate si mai atent lucrate, tipurile de lemn incluzand abanosul foarte rar si foarte scump sau
furniruri din carapace de brasca testoasa.
Anglia
Designul mobilierului in Renasterea engleza era mai simplu decat cel francez, cu detalii sculptate mai putin elegant,
decoratiuni modeste si plate, motive stilizate. Stejarul a continuat sa fie cel mai folosit lemn in Anglia sec XVI. La fel ca si
in cazul Frantei, si in Anglia interesul pentru stilul Renasterii a persistat pana la jumatatea secolului XVII.
Olanda
Interesul general pentru formele si stilul Renasterii este pe larg documentat in mai multe publicatii si manuscrise din
secolul XVII. Doua dintre colectiile de modele, care au influentat operele realizatorilor de mobila, au fost publicate la
inceputul secolului la Amsterdam de Jan Vredeman de Vries si Crispin van de Passe.
Mestesugarii olandezi au creat mobilier in stilul englez, modele conservatoare, stilul renascentist fiind mult timp foarte
popular. O piesa speciala este un model de sifonier, foarte masiv, care a fost adus in America de nord de colonistii
olandezi.
Influenta olandeza s-a manifestat in principal prin intermediul cartilor si manualelor de design, putand fi remarcata in
creatiile mai multor popoare din nordul Europei, desi fiecare a adus ceva personal in formele alese.
Spania
In Spania influentele au fost mult mai variate. Noile idei ale Renasterii au afectat designul, dar in egala masura acesta a
fost influentat de traditia araba, mai exact maura.
Desi Spania nu mai avea de mult timp legaturi directe cu Orientul, modelele delicate care impodobeau ornamente din
piele si combinatiile indraznete de lemn, fier si aur (sau aurire) au fost foarte populare in aceasta tara pentru aproape
doua secole, demonstrand continua influenta maura.
Mobilierul chinez din Dinastia Ming
Secolul XVII s-a dovedit o perioada in care cosmopolitismul a fost intr-o continua crestere. Pe masura ce schimburile
comerciale se intensificau, mai ales cu ajutorul rutelor maritime stabilite cu un secol mai devreme, artizanii aveau acces
la noi idei si mai ales la noi tehnici si materiale.
Secolele XVI-XVII au fost o perioada ideala pentru Occident, care a avut astfel sansa sa descopere mobilierul chinez, caci
in perioada dinastiei Ming (1368-1644) aceasta industrie atinsese in Imperiu apogeul. Dulapuri imalte, mese delicate,
scaune si banci, toate i-au incatat pe europeni prin designul subtil.
Picioarele drepte ale scaunelor si meselor se temrinau cel mai adesea prin linii curbate. Aplicele si elementele de
sustinere nu aveau doar rol de ranforsare ci si de sustinere. Decoratiunile asiatice erau deja foarte cunoscute in Europa
6
secolului XVII si au jucat un rol deosebit de important in dezvoltarea ulterioara a designului occidental.
Cuferele lacuite chinezesti si nipone, importate in Europa, au inceput sa fie tot mai folosite de cei care si le puteau
permite, de multe ori interioarele fiind modificate pentru a se adapta noii piese.
distincte ale acestora. In Europa fabricantii de mobilier au fost mult mai dispusi sa creeze modelele rococo dorite, chiar
si acolo unde incrustatiile erau prea scumpe, caz in care totul era inlocuit prin vopsea.
constructiei si ornamentarii mobilei. Acesta adoptase unele modele franceze si engleze traditionale pentru ca acestea sa
poata fi folosite de fabricantii de mobilier care cautau modele neoclasice.
Cel mai cunoscut capitol al volumului este cel despre scaune, foarte documentat si plin de exemple diverse, desi
repertoriul de modele oferit de Hepplewhite era mult mai impresionant. Stilul neoclasic in industria de mobilier britanica
s-a dezvoltat atat datorita lui Hepplewhite cat si datorita lui Thomas Sheraton, care in 1791 a publicat o prima editie
incompleta dintr-o lucrare similara.
Editia definitiva si completa avea sa apara abia in 1802 si includea modele care erau mult mai clasice.
Mobilierul Empire
Folosirea unui design inspirat de arheologie a inceput sa devina o optiune populara la sfarsitul secolului XVIII,
influentandu-i mai ales pe creatorii din Europa. Schimbarea de atitudine si de gusturi marcheaza cea de a doua faza a
neoclasicismului numita stil Empire, care se identifica in prima faza cu perioada in care Napoleaon isi incepuse lupta de
expansiune.
Desi tendinta de a crea mobilier in spiritul vechiului stil roman exista dinainte de Revolutia franceza (1789-1799)
designerii lui Napoleon, Charles Percier si Pierre Francois Leonard Fontaine au fost cei mai inovatori. Un catalog
cuprinzand modelele de interioare si mobilier propuse de acestia a fost publicat la Paris in 1801.
Din 1796 modelele inspirate de cei doi au fost publicate si in Journal des Modes editat de Pierre de La Mesangere, care
au ajutat stilul sa fie cunoscut in intreaga lume.
Ideile prezententate in aceasta publicatie au fost preluate printre primii de Rudolph Ackerman care avea sa foloseasca
imaginile in publicatia sa, Repository of Arts, Literature, and Fashions, pe care a inceput sa o editeze din 1809. Stilul
Empire a fost raspandit in intreaga Europa si prin intermediul publicatiilor de limba germana.
Investigatii mai amanuntite arata ca in fiecare tara au existat surse distincte. In Anglia, unde stilul a primit numele de
Regency, Henry Holland, arhitectul printului de Wales din 1780 a creat mobilier in spirit Empire pentru resedintele regale
si pentru mai multi proprietari foarte bogati.
Thomas Hope, un colectionar si cunoscator pasionat, foarte entuziasmat de stilul clasic, a publicat in 1807 si o lucrare
despre decoratiunile interioare, care ilustreaza conceptia sa despre un stil clasic in care predomina influentele elene si
egiptene.
Empire a devenit treptat un stil international, pe masura ce Scandinavia, Germania, Italia, Rusia si America au oferit
propriile interpretari. Conceptul de baza a ramas acelasi, prototipurile vechi fiind adaptate pentru a corespunde
gusturilor secolului XIX. Principala schimbare, pe langa cresterea influentei arheologice, era la nivelul scalei.
Designerii incercau sa recastige simtul monumentalitatii care fusese pierdut din secolul XVIII, cand scala a fost micsorata
pentru a se adapta dimensiunilor fiintelor umane. In regiunile de limba germana, stilul, tipic pentru clasa de mijloc, a
primit numele de Biedermeier, dupa un personaj de caricaturi care ar fi trebuit sa reprezinte gusturile celor cu venituri
medii.
Acest nume a inceput sa fie folosit abia cand stilul incepuse sa nu mai fie la moda, in 1850. Dar sub oricare nume Empire
a fost un stil care a facut istorie, pentru a disparea din topul preferintelor abia dupa jumatatea secolului XIX. In SUA, unul
dintre cei mai cunoscute ateliere de mobilier din New York, s-a deschis in 1790 si s-a inchis abia in 1847.
10
Aici au fost produse nenumarate modele in stil neoclasic, chiar daca este mai cunoscut pentru lucrarile speciale facute
intre 1800-1820, in care proportiile de lumina si detaliu erau integrate.
Revenirea goticului
Goticul, pe care Chippendale l-a folosit ca sursa de motive ornamentale, i-a interesat si pe Sheraton si pe alti designeri.
In lucrarea lui George Smith "Colectie de modele pentru mobilier si decoratiuni interioare" publicata in 1808 cateva
modele gotice sunt prezentate alaturi de cele neoclasice. Pana spre 1830 interesul pentru stilul gotic a continuat sa
creasca.
Goticul era admirat de multi ca o reactie impotriva clasicului, iar de altii ca un stil de inspiratie crestina care era de
preferat celui inspirat de spiritualitatea pagana a grecilor si romanilor.
Mai mult, entuziasmul romatic prefera atmosfera creata de ruine si asimetrie, in timp ce in cealalta tabara exista o
puternica inclinare spre designul echilibrat si riguros, cu o anumita dimensiune religioasa. Oricare ar fi fost motivatii,
stilul gotic a trecut prinr-o perioada de puternica revitalizare de ambele parti ale Atlanticului, atat in Anglia cat si in SUA.
In Anglia s-au remarcat in acest domeniu doua generatii ale familiei Pugin - tatal, Augustus Charles Pugin, si fiul Augustus
Welby Northmore Pugin. In principal aceasta revenire a stilului gotic a inclus folosirea ornamentelor de gen in modelele
de secol XIX. In SUA, in paralel cu aceasta revenire a avut loc si asa-numita revenire Elizabetheana, inspirata de designul
englez din secolele XVI-XVII.
Renasterea Rococo
Designerii care doreau o revenire a elegantei au avut o cu totul alta abordare. Incepand cu 1820 stilul rococo din secolul
precedent a servit ca sursa de inspiratie pentru revneirea in actualitate - mai mult o reinterpretare - a stilului rococo
parizian. Renasterea rococo s-a bucurat de popularitate in Anglia, America si Europa.
In America acest fenomen a atins apogeul intre 1840-1860, fiind realizate modele deosebite de mobilier. Un producator
din New York, John Henry Belter, a reusit sa isi inregistreze patente de inventii care serveau la imbunatatirea tehnicilor
de fabricare.
Cu ajutorul lor atelierele Belter au reusit sa produca mobilier minunat sculptat, cu o migala care a impresionat, folosind
in principal lemn laminat. In afara stilului rococo designerii s-au inspirat foarte mult si din baroc.
Revenirea Renascentismului
11
Pana in deceniul al saselea al secolului XIX stilul rococo incepuse sa intre din nou in uitare, dar spre surprinderea multora
a s-a impus in forta un curent puternic marcat de valorile renascentiste. Renasterea a fost definita de aceasta data intrun sens mai larg, care includea motive neoclasice in afara celor bazate pe traditia Renasterii franceze.
Unii au preferat creatii inspirate de perioada lui Ludovic XVI, dar noul stil a fost caracterizat in principal de forme cu linii
drepte, realizate in lemn intunecat la culoare si decorat cu incrustatii, sculpturi si decoratiuni lineare incizate. Exemplele
realizate de artizanii europeni le-au depasit in eleganta pe cele americane.
Revolta impotriva productiei de masa
Nevoia de eleganta a produs, asa cum era de asteptat, un numar deloc mic de falsuri in industria mobilei : lemnul de
proasta calitate era acoperit cu ornamente care aveau rol de a impresiona, iar mobilierul de serie, de proasta calitate dar
cu un pret scazut era prost executat, gandit pentru a fi o copie ieftina a marcilor importante.
Impotriva acestei situatii a aparut reactia manifestata prin curentul Arts and Craft, care a inceput in 1861, fiind creatia
poetului si designerului neglez William Morris. Alaturi de asociati ca arhitectul Philip Webb si pictorii Ford Madox Brown
si Edward Burne-Jones, Morris a promovat necesitatea revenirii la productia artizanala , asa cum se facea in perioada
medievala.
Impreuna, grupul a oferit modele si solutii pentru toate domeniile artei decorative, avand intentia de a transforma utilul
in arta.
Produsele lor, intre care si cele de mobilier, au fost foarte admirate pentru frumusete si finetea executiei, fiind la randul
lor copiate pe scara larga. Pana in 1890 miscarea se raspandise in Europa si in America de Nord, castigand foarte repede
tot mai multi adepti.
Influenta lui Morris si a prietenilor sai a fost enorma pentru evolutia productiei de mobilier, modelele acestora stand la
baza multora dintre cele de astazi. Ideile lui Morris au fost popularizate de arhitectul si scriitorul englez Charles Eastlake,
in cartea de mare succes editata de acesta, Hints on Household Taste in Furniture, Upholstery and other Details din
1868.
Eastlake sustinea la randul sau necesitatea revenirii la modele simple si drepte, inspirate de lucrarile rurale, executate in
stejar si in diverse alte tipuri de lemn. In SUA, unde cartea lui Eastlake a devenit in scurt timp o adevarata Biblie a
decoratiunilor interioare, simplitatea a fost uitata, mobilierul fiind adesea infrumusetat cu ornamente din abanos,
poleire si incrustatii.
Mobilierul Art Nouveau
Patronat de miscarea Arts and Crafts, stilul art nouveau s-a manifestat intre 1890-1910 in toate domeniile artelor
decorative. Art nouveau poate fi caracterizat ca un stil inspirat de formele organice care dau impresia miscarii,
exemplificata prin celebra linie curba care poate fi intalnita in multe lucrari art nouveau.
In mobilier primele creatii de gen erau cele relaizate de arhitectii belgieni Henry van de Velde si Victor Horta, care si-au
decorat interioarele cladirilor la care au lucrat cu piese create pentru a se potrivi cu formele arhitecturale curbe,
sinuoase.
In Franta, arhitectul Hector Guimard, care in 1900 a realizat statiile de metro din capitala franceza, a creat piese de
mobilier asimetrice, cu forme libere si sculpturi bogate.
12
Emile Galle, specializat pe lucrari in sticla si foarte cunoscut in epoca, a creat unele dintre cele mai opulente piese de
mobilier art nouveau, in care predominau ornamentele florale. Louis Majorelle a creat mobilier de lux, inspirat de
formele naturii, si a devenit un important designer de art deco dupa cel de al doilea razboi mondial.
Arhitectul scotian Charles Rennie Mackintosh a oferit o interpretare foarte personala a curentului, realizand mobila de o
mare frumusete, foarte cautata. Piesele standard erau realizate din stejar vopsit in alb, cu incrustatii elegante si
elemente din metal sau sticla pictata, care alcatuiau forme abstracte de plante.
Piesele realizate de ei aveau o bogatie datorata in principal executiei deosebite - lemn de esente rare, cu finisaje luxoase
si incrustatii din materiale exotice precum fildesul, alcatuind designuri abstracte, angulare - si formele geometrice
indraznete. Stilul a cazut repede in desuetudine din cauza productiei de masa de proasta calitate.
Mobilierul scandinav
Unele dintre cele mai admirate piese de mobilier au fost cele realizate in Scandinavia, mai ales dupa cel de al doilea
razboi mondial.
Dintre numerosii designeri care au facut istorie in domeniu cei mai cunoscuti au fost arhitectul finlandez Alvar Aalto si
designerul danez Arne Jacobsen, care au realizat mobile din lemn laminat cu proportii impresionante si foarte potrivite
pentru productia de masa.
Mobilierul american in secolul XX
Pana in 1946 designerii din SUA erau, cu putine exceptii, depasiti de rivalii europeni si foarte influentati de acestia. Pana
in 1939 miscarea americana arts-and-crafts a dus la infiintarea a numeroase ateliere si mici fabrici, precum cea condusa
de Gustav Stickley. Acesta a lansat stilul misssion, bazat pe vechiul mobilier spaniol.
In fabrica lui au fost construite intre 1900-1913 piese din stejar, cu linii drepte, simple si gandite strict pentru utilitarism,
decoratiunile fiind limitate. Fabricile americane au preluat ideea si au inceput productia de masa a pieselor care imitau
stilul lui Stickley.
Cu exceptia creatiilor lui Louis Comfort Tiffany, care a creat mobilier mai mult pentru sine, Statele Unite nu au produs
mobilier art nouveau deosebit. Art deco s-a bucurat de un mai mare succes in America, in buna parte datorita productiei
de masa, chiar daca rezultatele erau de slaba calitate.
Un exemplu notabil au fost lucrarile realizate in atelierul lui Donald Deskey, care in 1932 a creat interioare art deco si
mobilier pentru Radio City Music Hall in New York City. Arhitectul american Frank Lloyd Wright a realizat si mobilier, care
din cauza aspectului poate fi foarte greu incadrat intr-o anumita categorie, deoarece acesta il realiza subordonandu-l in
intregime designului cladirii. Wright a introdus si conceptul de mobilier incastrat in arhitectura.
Mobilierul american contemporan
In primul deceniu dupa cel de al doilea razboi mondial, multi designeri americani au inceput sa se impuna pe piata de
mobilier. Printre cei mai cunoscuti se numarau arhitectii Charles Eames si Eero Saarinen.
Acestia au adaptat tehnologia din perioada razboiului pentru a folosi in afara de lemn, metale si plastic, au creat noi
modele, intre care scaunul Eames, au prezentat piese cu baza din metal.
In 1956 Saarinen a creat o serie de mobilier cu piedestal, realizata din plastic si metal : scaune albe a caror silueta
amintea de cea a paharelor, cu perne mici in culori vii ; mese, de la cele de doua persoane la cele pentru salile de
conferinta, cu tablii din lemn sau marmura. Acestea, la fel ca multe alte creatii moderne, au fost copiate la scara larga
pentru productia de masa.
Alti designeri importanti au fost Harri Bertoia, care in 1952 a realizat scaunul care ii poarta numele, fabricat ulterior de
Knoll Associates; Florence S. Knoll, presedinte al Knoll International din New York City; si Paul McCobb, care a lansat o
14
15