Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1231853917523918724971curs Com
1231853917523918724971curs Com
C.
Exemple:
De la relatiile ntre oameni la relatiile ntre obiecte: John Locke
aratase cum proprietatea privata fondeaza o logica a relatiilor cu
lucrurile, independenta de relatiile ntre persoane, distinctie preluata
apoi si de Adam Smith; Saint-Simon vorbise si el, la vremea lui, de
trecerea de la guvernarea oamenilor la administrarea lucrurilor.
Mult mai trziu, Louis Dumont va considera aceasta polaritate ca
definitorie pentru opozitia dintre holism si individualism.
De la dat/natural la artificial: Sumner Maine (de la status la contract)
De la colectiv la individual: Durkheim: dominarea constiintei
colective si solidaritatea mecanica versus dominarea constiintei
individuale si solidaritatea organica. . Formele de solidaritate ale lui
Durkheim, chiar daca rasturnate conceptual si normativ, se bazeaza pe
Tonnies (Hettlage, 1989). In alte cazuri, se gliseaza, nehotart, ntre
fundamentul colectiv si cel individual al socialului : Adam
Smith, ca autor al Teorie a sentimentelor morale, pune la originea
societatii simpatia, iar ca autor al Bogatia Natiunilor interesul
individual.
4. Concluzii si implicatii politice
Pentru Tonnies, modernitatea nseamna trecerea de la comunitate
(forma de cultura comuna tuturor societatilor anterioare, nonmoderne) la societate (forma culturala proprie societatilor noastre
actuale. Cele doua forme sunt asezate ntr-o succesiune istorica (vezi
primitivismul)
Modernitatea ndeparteaza omul de relatiile sale naturale, proprii
comunitatilor. Critica modernitatii trebuie sa aiba deci n vedere
avantajele comunitatii originare pentru a corecta desavantajele
societatii actuale;
Aceasta comunitatea originara este nsa n mare masura un mit, asa
cum este cazul explicit la Rousseau: pe care mi-as fi dorit-o
(jaurais voulu) din Trait sur lorigine de lingalit parmi les
hommes, sau cum se exprima Freud n Totem si Tabu o istorie
plauzibila. (Raulet, 1993) Pe scurt, n dimensiunea sa politica, ideea
de comunitate este un paseism fictiv si un mesianism activ: reactiva
fata de prezent, ea priveste fictional trecutul pentru a interveni
dinamic n viitor. Nu despre vreo restauratie a vechii societati este
deci vorba, ci mai degraba de o revolutie conservatoare (vezi, la noi,
Eminescu si epoca voevodala, Maiorescu si ideea dezvoltarii
organice, etc.)
3. Comunitate si organizatie
1. Dezvoltari conceptuale
Comunitati si organizatii. In incercarile lor de redefinire a
comunitatii, Hillery (1968) si Gottschalk (1975) introduc anumite
precizari utile in demersul nostru. Incercind sa faca diferenta intre
comunitati (sau organizatii comunitare la Hillery) si organizatii
formale, acestia definesc organizatia formala prin orientarea ei
primara catre un scop specific si definitoriu, in timp ce comunitatea
are o orientare primara mai difuza in raport cu scopul. Complementar,
organizatia defineste roluri specifice membrilor sai, acestia
raportindu-se unul la celalalt in aceasta calitate de reprezentanti ai
unor roluri, in timp ce in cazul comunitatii aceasta specializare a
rolurilor este mult mai redusa iar membrii acesteia se raporteaza unul
la celalalt intr-o arie mult mai larga de privinte. Din acest punct de
vedere, o intreprindere, o armata, o scoala, un partid sau o asociatie
profesionala sunt toate organizatii formale. Dimpotriva, o familie, un
grup etnic sau o vecinatate sunt comunitati.
Retele si aparate: Aparatele sunt ansambluri de actori sociali
organizati in mod specific pentru scopuri de reglementare (regulation)
externa a publicurilor. Caracteristica primara pe care o retine o astfel
de definitie este aceea de a avea un public, adica un ansamblu de
indivizi care intretin un raport de exterioritate cu organizatia, fara a-i
fi complet straini. () Acest mod de functionare poate fi caracterizat
spunind ca aparatele sunt heteroreglementate, sau heteronome in
insasi principiul lor. Ele sunt intemeiate pe acest dualism, aceasta
ruptura dintre ei si cei care sunt insasi ratiunea lor de a exista: publicul
lor. Dimpotriva, retelele pur si simplu nu au public. Ele se refera la
procese de reglementare care se adreseaza unui ansamblu de membri.
De aceea se poate spune ca modul de functionare al unei retele este
autoreglementarea. () Aceasta lipsa a rupturii producator-utilizator
caracterizeaza retelele si este inerenta modelului comunitar.
(Godbout, 2000).
2. Dimensiunea schimbului
Dat fiind ca nici o colectivitate de Noi, orict de mica si izolata ar fi
ea, nu este niciodata integral nchisa si autarhica, ci ntretine totdeauna
si un minim de relatii si cu altii, cu Ei, nici o colectivitate nu poate fi
Relatii de schimb
Simetrice
Pastrare
Asimetrice
Schimb
Reciproce
(dar)
Redistributive
(taxe)
Acaparare
Excludere
Donatie
De piata
(marfa)
5. Apartenenta si identitate
Orice individ apartine unei diversitati de unitati de apartenenta; nici
un individ nu-si manifesta permanent si integral nici una dintre aceste
apartenente
Identitatea este manifestarea intentionala (reflexiva) a unei
apartenente sau alteia, alese n functie de context si de preferinte
trans-contextuale, fiind astfel, de fapt, un act de identificare mai mult
sau mai putin dominant si exclusivist
Diferite apartenente pot avea cerinte nu doar diferite, ci chiar
contradictorii, putnd genera conflicte de identitate/identificare
(conflicte de fidelitate)
6. Exemple:
Cultura ntreprinderii si reintroducerea comunitatii n organizatie;
agro-turismul de la noi ntre comunitatea domestica si organizatia
hoteliera;
contractualism si nepotism n ntreprinderi, n politica, etc.
Institutia de nvatamnt, organizatia profesorala si publicul studentesc,
comunitati si organizatii studentesti, etc.
4. Comunitati agricole
Dumneavoastra nu cunoasteti taranul romn! (Liviu Rebreanu)
1. Fraternitatea economica
1.1. Max Weber: Distinctia dintre comunitate domestica si vecinatate
Comunitatea domestica: o comunitate ce acopera nevoile de munca
si relatii; In termenii lui Weber, am avea de a face aici cu un
comunism domestic, conform caruia nu exista un calcul de
rapartitie, fiecare aducnd contributia ce corespunde fortelor sale si
obtinnd satisfacerea a ceea ce este necesar trebuintelor sale (cu
conditia ca bunurile disponibile sa fie suficient de abundente). Ex:
gospodaria din satele romnesti
Vecinatate: acopera nevoile extra-ordinare: Acest termen nu
desemneaza doar forma primitiva a relatiilor ce apar ca urmare a
proximitatii terenurilor sau locuirii, ci si, la un mod general, ntreaga
comunitate de interese, efemere sau perene, ce rezulta din
proximitatea geografica sau spatiul rezidential al unor locuitori mai
mult sau mai putin permanenti. Caracteristica definitorie pe care o
atribuie Weber acestor vecinatati este fratia sau fraternitatea
economica, adica ajutorul reciproc oferit n absenta oricarui soi de
sentimentalism. Din acest punct de vedere, mai tine sa precizeze
Weber, satul societatilor agricole era o comunitate tipica de
vecinatate. Aceasta fraternitate ne spune Weber se manifesta
sub forma unui ajutor reciproc, n special atunci cnd resursele unei
comunitati domestice se dovedesc a fi insuficiente, a unui ajutor
benevol, adica un mprumut neretribuit de bunuri de uz, adica un
aport de mna de lucru n caz de nevoie deosebit de urgenta. Mai
departe, Weber evoca n mod explicit ideea romana de mutuum, viznd
astfel implicit relatiile de dar si contra-dar n general. Fraternitatea
economica se refera deci la anumite forme de schimb si se constituie
ca vecinatate, adica o anumita unitate de apartenenta, n si prin
desfasurarea acestor schimburi particulare. La rndul sau, unitatea de
apartenenta mai restrnsa a comunitatii domestice se va defini si ea
n functie de modurile si gradele de participare/non-participare la
aceste schimburi. Exemplu: satul, asa cum l stim noi
1.2. Relatia dinamica dintre unitatile domestice si vecinatati
Definita prin schimburi de tipul comunismului domestic, unitatea
domestica de apartenenta trebuie co-definita permanent prin relatiile
nula
da
da
nu
TARAN
AGRICULTOR
relativa
nula
dublata de prod.
nula
ptr. tributuri
slaba
puternica
da
nu
ambivalent
nu
da
nu
____________
____________
____________
gospodar
protestant
marginal
consumerist
____________
____________
_____________
_____________
5.
a) Zadruga
Zadruga este numele cu care o forma de familie extinsa a intrat n
circulatia internationala ca fiind tipic sud-slava. In limbajul curent exista
doar forme adjectivale (zadruzhen, zadrugarski, etc.), acestea fiind folosite
cu sensul de mpreuna, laolalta, comunitar, etc. si se refera la munca, relatii
de acest tip. Termenul ca atare se pare ca este o inventie culta trzie, care
apare n Dictionarul lui Vuk Karadzic publicat la Viena n 1818, unde
defineste o ntovarasie de casa, mai multe familii n aceeasi gospodarie
more Serbico, adica afirmat ca o specificitate etnica (vezi. Todorova, 1993).
Pe de alta parte, cam n aceeasi perioada, administratia habsburgica defineste
n codul sau de legi referitor la asezarile de granita din aceasta parte a
imperiului o forma comunitara de gospodarie numita Hauskommunion
(vezi Kaser, 1985). Imaginarul national si administratia imperiala
conlucreaza astfel la definirea unei forme de organizare sociala tipica zonei.
La ce se refera acest relativ neologism ? Desi nici o singura definitie
nu mbratiseaza toate variantele de zadruga, aceasta poate fi considerata cu
aproximatie ca fiind o gospodarie din doua sau mai multe familii biologice
sau familii mici, strns legate ntre ele prin snge sau adoptiune, posednd n
comun mijloacele de productie, producnd si consumnd mijloacele lor de
trai n comun si reglementnd n comun controlul proprietatii, muncii si
mijloacelor de trai. (Mosley, 1976, p. 19) Dificultatea de a defini zadruga
vine din faptul ca, pe de o parte, grupul domestic are o componenta foarte
variabila, care poate ajunge n cazuri exceptionale pna la 5o de persoane sau
chiar mai mult, slujitorii fiind considerati ca facnd parte din zadruga, iar pe
de alta parte deoarece, asa cum se exprima unii cercetatori, zadruga este un
proces (Hammel, 1975), adica poate trece prin diferite configuratii de-a
lungul ciclurilor de viata.
Paul Stahl distinge doua forme principale: a) prima reuneste tatal si
baietii necasatoriti; fratii se separa dupa moartea tatalui; b) a doua reuneste
tatal si fiii casatoriti, dar si alte rude: unchi, veri de gradul nti sau al doilea,
rude mai ndepartate, dar care toate se trag din acelasi stramos. () Tatal,
care este conducatorul firesc al grupului domestic romnesc, poate sa fie
conducator si n zadruga bazata pe asocierea tatalui si a fiilor sai casatoriti,
dar asta nu se mai ntimpla atunci cnd grupul domestic este format din mai
multe zeci de persoane si din multe cupluri casatorite () (P. Stahl, 2000,
pp. 60-61). In acest din urma caz conducatorul zadrugii este ales, ierarhia
care se instituie nefiind propriu-zis una de rudenie.
Evident, aceste doua forme sunt departe de a fi identice; de ce sunt ele
considerate atunci deopotriva ca zadruga ?
Baltasar Bogisic, pornind de la distinctia dintre kuca ikonosna (grupul
domestic al unei familii mici) si kuca zadruzna (gospodaria locuita de o
familie extinsa sau multipla) a argumentat se pare primul (n 1884) ca
acestea nu sunt doua morfologii sociale separate, ci faze ale evolutiei
aceleiasi institutii familiale, ceea ce permite ntelegerea zadrugii n dinamica
sa.
Problemele de istorie sociala pe care le pune zadruga sunt numeroase.
Este ea ntr-adevar tipica pentru slavii de sud si n ce sens ? Ca familii
extinse sau multiple, evident ca nu; ele au existat pretutindeni n lume. Maria
Todorova conchide astfel ca se poate considera linistit ca toate zadruga au
fost familii extinse sau multiple. In acelasi timp, () nu toate familiile
extinse sau multiple au fost zadruga (Todorova, op. cit., p. 158), aceasta
pastrnd deci o anumita specificitate a ei, nu foarte convingatoare nsa. Pe de
alta parte, ct de extinsa a fost cu adevarat aceasta institutie ? Evidentele
disponibile sugereaza existenta unor anumite zone de concentratie a
zadrugii, care sunt nsa departe de a acoperi mai mult sau mai putin uniform
spatiul sud-slav atribuit n general zadrugii. Drept care unii autori prefera sa
vorbeasca despre un tip ideal al zadrugii (Halpern si Wagner, 1984). Orice
generalizare pare deci a fi hazardata. Aceasta depinde nsa si de vechimea
atribuita zadrugii: este vorba de o forma veche de organizare, destramata n
moduri si ritmuri diferite n zone diferite, asa cum sustine Paul Stahl, de
pilda, sau, dimpotriva, ceea ce se considera a fi zadruga este doar un
fenomen relativ recent sau, mai degraba ciclic, aparut datorita unor factori si
contexte specifice, asa cum sugereaza Todorova, de pilda, ca ipoteza
alternativa ?
Lasnd nsa deoparte aceste dezbateri, vom insista n cele de fata doar
asupra a doua aspecte esentiale din punctul nostru de vedere.
Pe de o parte, o puternica ideologie comunitara a rudeniei nu poate
fi negata. Comunitatea de snge este prezenta n constiinta membrilor unei
zadrugi si este invocata ca explicatie a vietii n comun si ca justificare a
drepturilor asupra proprietatii. (P. Stahl, op. cit., p. 60-61) Dar aceasta
ideologie trebuie urmarita n contextul ei mai larg si nu doar n practicile
curente ale unei zadrugi. Astfel, de pilda, sistemul de nume este foarte
graitor: Grupul domestic al fiecarei gospodarii avea un patronim legat de
obicei de numele ntemeietorului neamului, caruia i se poate adauga numele
conducatorului grupului. Iata cum prezinta Friedrich Krauss atribuirea
numelor unei persoane (1885, cap. III, p. 45): 1) numele de botez, Jovo; 2)
numele tatalui n forma adjectivata, Jovo Petrov (Jovo, fiul lui Petrov); 3)
daca n aceeasi gospodarie sunt mai multe persoane care se numesc Jovo
Petrov, se adauga numele bunicului n forma adjectivata, Jovo Petra
Markova (Jovo, fiul lui Petro, fiul lui Marco); 4) se adauga apoi numele
casei; daca acest nume este Jancovic, numele lui Jovo devine Jovo Petra
Markova Jancovica (Jovo, fiul lui Petro, fiul lui Marco, din casa Jancovic);
5) se adauga n sfrsit numele fratriei, Jovo Petra Markova Jankovica
Kovacevica (Jovo, fiul lui Petro, fiul lui Marco, din casa Jancovic, din fratria
Kovacevic). Sistemul de nume este caracteristic; n afara de numele de
botez care este personal (si chiar si aici normele traditionale fac sa fie purtate
nume legate de ale stramosilor), toate celelalte sunt clasificatoare si sunt
folosite potrivit cu mprejurarile n timpul carora sunt evocate. (idem, pp.
59-60) In alt registru, Maria Todorova aminteste de modul n care taranii
nsisi se refereau la zadruga: Dupa cum am mai spus, termenii cei mai
obisnuiti (n Bulgaria, n. n.) erau cei de kuca (casa) sau celjad (copii, lot) si
erau aproape invariabil precedati de adjective precum velika sau goljama
(mare). In mod cert, pentru oameni marimea zadrugii era o caracteristica
importanta si pare nendoielnic ca aceasta trebuie luata n consideratie, chiar
daca nici un criteriu cantitativ strict nu poate fi dedus de aici. (Todorova,
op. cit., p. 146) In sfrsit, sa mai amintim si de Hammel, pentru care o
ideologie care permite adoptarea organizarii familiilor comunale (jointfamilies) constituie unul din factorii esentiali n explicarea fenomenului
zadruga (Hammel, 1975, p. 148). Pe scurt, apartenenta pare a fi gndita n
principal n termeni de rudenie iar frontierele se formeaza n mare masura
dupa criterii de rudenie.
Pe de alta parte, aceste unitati de rudenie tind sa-si distribuie n
interiorul lor majoritatea sarcinilor ce decurg din gestiunea si folosinta
proprietatilor pe care le detin. Acestea sunt alcatuite din patrimoniul
ereditar al gospodariei (...) (si din) drepturile sale asupra partilor comunitare
ale teritoriului (komunica), care apartin unor neamuri, unor fratrii, unor
sate, unor triburi (P.Stahl, op. cit., p. 68). Tot acest patrimoniu este
inalienabil iar transmiterea lui nu are legatura cu moartea si casatoria, ci se
perpetueaza n interiorul unitatii domestice de rudenie atta vreme ct aceasta
exista. Proprietatea se mparte n mod egalitar ntre frati doar cnd se sparge
o zadruga sau, ceea ce revine la acelasi lucru, o familie tnara nu (mai) vrea
sa locuiasca n aceeasi unitate rezidentiala cu parintii barbatului. In interiorul
acestor unitati domestice, cu ct grupul e mai numeros si proprietatea sa mai
importanta, cu att apar mai multe specializari. Daca animalele sunt trimise
n departare, pe proprietatile comune, le conduce unul dintre membrii
zadrugii, nsotit (sau nu) de nevasta lui; ei sunt numiti baca si bacica
(...), nume luate de la pastorii aromni. Membrii unui grup pot sa se
specializeze ntr-o meserie, olaritul de exemplu, si sa lucreze n aceasta
calitate pentru grup, dar si pentru straini. Se cunoaste cazul acelor
pecalbari, persoane plecate n departare pentru a munci si care continua sa
apartina grupului domestic de origine cu care mpart cstigurile; odata
ntorsi, ei sunt primiti ca membri cu drepturi depline. Zadruga din regiunea
Metohjia studiata de Milisav Lutovac (1935, p. 38) prezinta o specializare
mpinsa pna la limita: Fiecare treaba este atribuita unui specialist;
apicultorul, plugarul, pastorii (exista unul pentru vitele mari, unul pentru oi,
unul pentru capre), munteanul, comerciantul, gospodina, etc., toti si au aici
locul lor. In acest fel treburile sunt facute rapid si la timpul dorit. (P. Stahl,
op. cit., p 63) La rndul sau, Hammel este de parere ca trebuie sa
recunoastem ca agricultura, combinata cu turmele de oi si cresterea porcilor,
cum era de obicei cazul, era o sarcina pentru un grup mai larg dect o familie
nucleara, mai ales o familie nucleara tnara. Acesti factori si cerintele de
aparare si de defrisare a unor noi terenuri n anumite zone, si servitutile
militare si economice n altele, au tins sa pastreze familia extinsa.
(Hammel, 1968, p. 19)
Bazndu-se si pe corelatia stabilita de Nimkoff si Middleton pe un
esantion de 549 de societati ntre tipuri de familie si tipuri de economie
(familiile extinse sunt tipice pentru societatile cu economii mixte de
agricultura si crestere a vitelor), Todorova merge mai departe si urmareste
aceasta teza n istoria agrara a Balcanilor, evidentiind factorii si contextele
care au dus la schimbari sistematice ale raportului dintre cultivarea
pamntului si cresterea vitelor. Ea ajunge astfel la concluzia ca zadruga
poate fi vazuta nu ca o supravietuire arhaica, ci ca dezvoltarea unui raspuns
nou (sau ciclic) la provocarile create de noi conditii (Todorova, op. cit., p.
156). Altfel spus, interpretarea alternativa ar fi aceea a unor adaptari
dinamice ale grupului domestic la presiuni economice diferite, n speta
largirea acestuia n conditiile unei economii nevoite sa combine agricultura
cu cresterea vitelor.
Dar taranii romni s-au confruntat exact cu acelasi tip de probleme n
contexte foarte asemanatoare ! De ce nu exista atunci si pe teritoriul
Romniei zadruga, se ntreaba pe buna dreptate Daniel Chirot ?
b) Obstea devalmasa si satele umblatoare pe mosi
Sa aruncam deci o privire asupra istoriei sociale a satelor romnesti, n
speta asupra caracteristicilor si evolutiei obstei devalmase, asa cum o
cunoastem n primul rnd din cercetarile fundamentale ale lui Henri Stahl n
acest domeniu.
Respingnd teoriile inaugurale ale descalecatului, H. Stahl propune
o alta ipoteza, care porneste de la stravechi organizatii sociale gentilice,
care se sparg, teritorializndu-se si continua apoi a se fragmenta n obsti
satesti, apoi n cete si sfarsesc printr-un proces de autonomizare a
gospodariilor familiale (H. Stahl, 1959, vol. I, p. 55). Pe aceasta linie, Stahl
va identifica apoi doua tipuri mari de organizare sateasca, aflate ntr-o
succesiune istorica ntre ele: satul arhaic si satul evoluat.
Satul arhaic este un sat cu o obstie democratica egalitara, vag
colorata gherontocratic, cu o populatie omogena alcatuita exclusiv din
bastinasi, formnd o singura ceata nchisa nebastinasilor, folosind trupul de
mosie n devalmasie absoluta, prin stapniri locuresti si, exceptional, pe
suma de stnjeni, pe baza unei economii naturale, dominata de folosirea
prin munca directa a pamntului, n tehnicile primitive ale defrisarilor si
destelenirilor permanente. (idem, vol. II, p. 9) Comparativ cu ce se va
ntmpla mai trziu, satul arhaic poate fi considerat satul unei devalmasii
depline. Trupul de mosie, stapnit n devalmasie de obstea sateasca, este
mpartit n doua zone, prima cuprinznd terenuri puse n exploatare doar prin
activitati de folosinta temporara, cealalta referindu-se la terenuri n
exploatare permanenta. In satul arhaic, prima zona era net predominanta.
Satele evoluate sunt satele umblatoare pe mosi, n care aceasta
devalmasie deplina se sparge, obstea mpartindu-se si ea pe cete. Este un tip
de sat cu o obstie nlauntrul careia s-au produs diferentieri de avere, cu
drepturi inegalitare, expresie a unei populatii scindate n cete multiple si
categorii sociale diverse, cei bogati ncepnd sa domine asupra celorlalti
membri, cu interese antagonice, puternic invadata de nebastinasi
accaparatori locali, care si intemeiau drepturile nu pe bastinasie, ci pe
contracte, ducnd o apriga lupta sociala pentru acapararea veniturilor si a
fondului de teren valmas, pe baza unei economii de schimb si a unor tehnici
de lucru permitnd exploatarea an de an a acelorasi terenuri. (idem, p. 10)
Tipic pentru acest gen de organizare este asa numitul sat umblator pe mosi,
pe care H. Stahl l caracterizeaza n felul urmator: a) existenta unui hotar,
adica a unui patrimoniu colectiv satesc; b) organizarea unei obsti de
devalmasi, cuprinzatoare de mai multe cete, n forma unei spite de neam
comune, n care, dintr-un stramos, curg ctiva batrni, ceata simbolizata
prin batrn fiind la rndul ei subdivizata pe frati mici, etc.; c) o organizare
a stapnirii patrimoniului satesc de cote parti inegale; d) o proportionalizare a
cotelor parti potrivit ncrengaturilor spitei de neam (idem, vol. I, pp. 66-67).
Aceasta relativa diferentiere n distribuirea responsabilitatilor poate fi ilustrata si altfel. In cazul unei
zadrugi, P. Stahl aminteste faptul ca membrii sai sunt responsabili n mod colectiv de faptele fiecaruia ;
astfel, capul grup ului trebuie sa plateasca pagubele provocate de oricare dintre ei. (P. Stahl, op. cit., p.
69). Dimpotriva, n cazul romnesc, Cristina Codarcea aminteste ca statul putea judeca si pedepsi un sat
ntreg, evocnd n acest sens si originea cunoscutei expresii i-a prins cu mortun papusoi. Aceasta se
refera la faptul ca un sat pe teritoriul caruia era gasit un mort putea fi pedepsit n ansamblul sau daca
adevaratul criminal nu era identificat. Drept care se putea ajunge la situatia macabra n care mortul era
mutat de pe un teritoriu pe altul pentru a evita pedeapsa (Codarcea, 2002, p. 49). Ambele situatii sunt
semnificativ diferite de aceea existenta n Vecinatatile sasesti, unde, dupa cum vom vedea, fiecare individ
era dator sa plateasca comunitatii o amenda proportionala cu gravitatea delictului comis.
slavilor din sud de cea a vecinilor romni () este n primul rnd compozitia
grupului domestic. Intr-adevar, la romni grupul domestic este bazat pe
existenta unui singur cuplu casatorit cu copiii sai necasatoriti; n zadruga
este vorba totdeauna de mai multe cupluri casatorite. (P. Stahl, op. cit.,
p.60)
Cum ramne cu neamurile atunci si care mai este rolul lor n satul
comunitar ?
Chirot le considera n mod abuziv tot un fel de familii largite
(extended families), ceea ce ar contraveni celor spuse mai sus. Pentru a
ntelege particularitatea acestei forme de rudenie, trebuie sa pastram n minte
precizarea fundamentala pe care o face Paul Stahl (op. cit.) si anume ca
neamul, ca structura de rudenie, clasifica mai nti pamnturi si apoi oamenii
n functie de acestea. El este deci la origine o fictiune juridica, luata
binenteles n serios si organiznd apoi ansamblul relatiilor sociale. Neamul
este, ca sa spunem asa, o rudenie selectiva pe criterii de proprietate, un soi
de rudenie de pamnt ceea ce nu exclude nsa, binenteles, existenta reala a
unor relatii de filiatie.
Rezumnd, s-ar parea ca zadruga si obstea devalmasa, privite fiecare
n dinamica lor adaptativa, privilegiaza doua solutii complementare pentru
acelasi tip de probleme: o tendinta de dezvoltare a unitatii domestice, atunci
si ct o cer conditiile, n primul caz; o tendinta de accentuare a apartenentei
si responsabilitatilor satului, cu reducerea corespunzatoare a unitatilor sale
domestice, n al doilea caz. Aceasta relatie invers proportionala ntre
comunitatea domestica si comunitatea de vecinatate pare a fi confirmata
si de constatarile lui Traian Stoianovich, care constata, pe baza unor date
statistice din Serbia secolului XVIII, ca n regiunile cu cea mai redusa talie a
asezarilor, gospodariile erau cele mai mari, n timp ce spre est, unde
predomina agricultura, asezarile deveneau mai mari iar gospodariile mai
mici, familiile extinse fiind o raritate (Stoianovich, 1980). Relund aceasta
relatie mai degraba morfologica n termenii sugerati mai sus, am putea spune
ca, n conditiile comune ale unei complementaritati ntre o parte comunitara
si devalmasa si o parte patrimoniala a unitatilor domestice, modalitatile
legitime de distribuire sociala a accesului si folosirii resurselor disponibile se
face: fie prin concentrarea relatiilor de proprietate n cadrul unitatilor
domestice si astfel dezvoltarea acestora si a comunismului lor domestic; fie
prin distribuirea comparativ superioara a relatiilor de proprietate la nivelul
unitatilor proxime de vecinatate si dezvoltarea n consecinta a acestora si a
fraternitatii economice specifice lor, cu reducerea corespunzatoare si relativa
a rolului gospodariilor alcatuitoare. Ambele variante par a fi nsa extreme ale
Pentru mai multe detalii vezi V. Mihailescu (coordonator), Vecini si Vecinatati n Transilvania (2002)
Intelegem prin societate locala o colectivitate ocupnd un teritoriu definit si relativ limitat de resurse si
schimburi si organizndu-si existenta n si prin raportare la acest teritoriu.
7. Gospodaria difuza
1. Gospodaria, unitate functionala
componenta gospodariei este variabila si depinde n mare masura de
relatiile cu restul vecinatatii (vezi curs anterior)
gospodaria nu se identifica cu familia si, uneori, nici strict cu rudenia
(din gospodarie pot face parte si argati, etc.)
gospodaria nu se identifica nici macar cu unitatea de rezidenta: unii
membri ai gospodariei pot fi plecati pe perioade mai lungi sau mai
scurte, la distante mai mici sau mai mari, continund nsa sa
contribuie, ntr-un fel sau altul, la functionarea gospodariei (ex:
carausie, lucrul la padure, pastori transhumanti, etc.)
gospodaria trebuie privita deci ca o unitate de productie si de consum,
bazata pe relatii egalitare de proprietate. Notiunea juridica de
proprietate este deci nlocuita (n acest caz, n.n.) printr-un fapt,
anume: prestarea muncii n colectivitate (Henri Stahl) Participantii la
aceasta prestare colectiva de munca, chiar daca ea nu se face
permanent n acelasi loc (unitate de rezidenta) vor avea si drepturi n
principiu egalitare asupra beneficiilor acestei munci
2. Gospodaria difuza
2.1. Definitie: gospodaria difuza se refera la recompunerea unor forme de
unitate de productie si consum ntre membri ai unei gospodarii-matca (de
origine) n conditii de deplasare sistematica a unora dintre acestia. Termenul
de difuza indica relativa de-teritorializare a gospodariei ca unitate
functionala, unii dintre membrii sai putnd sa lucreze, eventual si sa
locuiasca, la distante mai mici sau mai mari de rezidenta de origine a
gospodariei. Gospodaria difuza devine o forma relativ tipica de organizare
odata cu industrializarea si migrarea unei parti a membrilor gospodariilor
taranesti la oras, definitiv sau sub forma de naveta
2.2.Gospodaria difuza n comunism
context general: cooperativizarea si disparitia (diferentiata) a
proprietatii gospodariilor ca baza a comunismului domestic
loturile n folosinta scad n suprafata de la 1000 metri patrati la 250
n anii 80; destramarea relativa a relatiilor comunitare traditionale si
a fraternitatii economice bazate pe acestea; industrializarea si
mobilitatea fortei de munca provenita de la sat
functionarea gospodariei difuze: n esenta, avea loc o redistribuire a
resurselor rare prin schimburi reciproce n munca si produse: cei de
la oras aduceau produse industriale si alimentare greu de procurat la
sat, participau n limita posibilitatilor la muncile agricole, faceau
8. Comunitatile etnice
1. Termenul si utilizarile sale
ethnos (n greaca)
usaj ecleziastic, definind popoarele necrestine
termenul este reinventat n secolul XX pentru a defini grupuri etnice
n contextul administrativ si politic al colonializarii
la nceputul anilor 70 se trece de la grup etnic la etnicitate;
corespunde ncercarilor de explicare a noilor revendicari ale unor
grupuri urbane care si reinventeaza origini etnice n numele carora
militeaza. Etnicitatea preia n mare masura rolul clasei sociale n
gestiunea conflictelor: Comunitatea etnica este o forma alternativa a
organizarii sociale de clasa iar etnicitatea este o forma alternativa a
constiintei de clasa (Brass)
2. Definitie: ntelegem prin grup etnic un grup al carui membri poseda, n
proprii lor ochi si n cei ai celorlalti, o identitate distincta ancorata n
constiinta unei istorii sau a unei origini comune. Acest fapt de constiinta se
bazeaza pe date obiective precum o limba, o rasa si o religie comuna, un
teritoriu, institutii sau trasaturi culturale comune, chiar daca unele dintre
aceste date pot lipsi (Selim Abou)
etnicitatea (apartenenta etnica) este deci n primul rnd un fapt de
constiinta, care tine de semnificatia comuna a unor date obiective
(vezi si Weber despre comuniate) si nu direct de existenta acestora
Ceea ce diferentiaza n ultima instanta etnicitatea de alte forme de
identitate colectiva este faptul ca aceasta este orientata spre trecut
(Poutignat si Streiff-Fenart). Datele obiective care sunt invocate
pentru a defini o identitate etnica pot fi utilizate ca probe doar n
masura n care se poate afirma ca apartin comunitatii respective de
mult, pe ct posibil de la origini
natura constructivista si nu esentialista a etnicului: existenta unui
repertoriu de elemente obiective (dintre care rasa, religia si limba sunt
fundamentale), care si capata semnificatia de trasaturi etnice doar n
masura n care sunt activate si integrate n constiinta si vointa unei
identitati etnice. Inlocuirea, din aceasta perspectiva, a preocuparilor
pentru etnogeneza cu cele pentru etnicizare. Vezi si tentatiile etnice
(Mircea Vulcanescu) ale romnilor, oscilnd ntre originea romana,
daca, traca, secundar bizantina, slava, etc.
conceptul de etnicitate a permis abordarea unitara a unor fenomene
precum tribalismul din Nigeria, comunitarismul din India si conflictul