Democratie si totalitarism

Raymond Aron
Capitolul XV Despre totalitarism
Cele doua perioade potrivite in aceasta privinta (a totalitarismului) sunt 1934 1938 si 1949
1952.
Cele cinci elemente principale ale totalitarismului sunt urmatoarele:
1. Fenomenul totalitar intervine intr-un regim care acorda unui partid monopolul
activitatii politice.
2. Partidul monopolist este animat sau inarmat cu o ideologie careia ii confera o
autoritate absoluta si care, prin urmare, devine adevarul oficial al statului.
3. Pentru a raspandi acest adevar oficial, statul isi rezerva la randul sau un dublu
monopol , monopolul mijloacelor de constrangere si pe cel al mijloacelor de
convingere. Ansamblul mijloacelor de comunicare, radio, televiziune, presa este
condus, comandat de stat si de cei care il reprezinta.
4. Majoritatea activitatilor economice si profesionale sunt controlate de stat si devin,
intr-o oarecare masura, parte integranta a statului. Dat fiind ca statul este inseparabil
de ideologia sa, majoritatea activitatilor economice si profesionale poarta amprenta
adevarului oficial.
5. Dat fiind ca orice activitate va deveni de acum activitate de stat si dat fiind ca orice
activitate va fi supusa ideologiei, o greseala comisa in cadrul unei activitati
economice sau profesionale este simultan o greseala ideologica. De unde desigur o
politizare, o transfigurare ideologica a tuturor greselilor posibile ale indivizilor si, in
concluzie, o teroare care este in egala masura politieneasca si ideologica.
In cadrul definitiei totalitarismului sunt esentiale fie monopolul partidului, fie etatizarea
vietii economice, fie teroarea ideologica. Fenomenul este perfect atunci cand aceste
elemente sunt reunite si realizate deplin.
Dar pana la ce punct regimul cu partid unic sau cu planificare totala este destinat
totalitarismului? Exista regimuri autoritare, in secolul XX, care nu sunt regimuri cu partid
unic si exista regimuri cu partid unic care nu devin totalitare.
Italia fascista, regim cu partid unic, nu a cunoscut fenomenul totalitar comparat cu marea
epurare sovietica sau cu excesele ultimilor ani ai regismului hitlerist. In cele doua cazuri in
care se vorbeste despre totalitarism, fenomenul essential, cauza originara pare a fi chiar
partidul revolutionar. Trasaturile comune partidelor revolutionare care au devenit totalitariste
sunt amploarea ambitiilor, radicalismul atitudinilor si extremismul mijloacelor.
Este adevarat ca, potrivit ideologiei comuniste, fascismul este intruchiparea a tot ceea ce este
mai rau in istorie si mai josnic in natura umana. Este adevarat ca, potrivit ideologiei fasciste,
comunismul este raul in sine, dusmanul absolut. Cu toate ca, pe de o parte, ideologia este
universalista si umanitara si pe de alta parte nationala, rasiala si orice altceva decat umanitara
nu demonstreaza ca acesti oameni, in numele unor idei opuse, nu recurg la practice
asemanatoare. Anumite fenomene totalitare pot fi regasite ca avand caracteristici asemantoare
1

in perioade date regimului national-socialist. Partid unic, ideologie oficiala, putere absoluta a
persoanei denumite numarul 1, politie invadatoare, ideologie care, din aproape in aproape,
pune stapanire pe ansamblul activitatilor, teroare politieneasca, prezenta tuturor acestora a
fost constata atat in Germania national-socialista, cat si in Rusia sovietica.
Pentru a aprecia importanta relativa a inrudirii si opozitiei dintre cele doua regimuri trebuie sa
tinem seama de alte doua cai de intelegere, istoria si ideologia.
Din punct de vedere istoric, regimul sovietic a avut drept scop crearea regimului cel mai
uman pe care istoria l-a cunoscut vreodata, cel dintai regim in care toti oamenii ar putea avea
acces la umanitate, in care clasele ar disparea, in care omogenitatea societatii ar permite
recunoasterea reciproca a cetatenilor. Dar nu a ezitat sa recurga la violenta, deoarece doar
aceasta putea crea o societate in esenta buna. Una dintre tehnicile de organizare si de actiune
a unui partid este fenomenul numit cultul personalitatii. Conducatorul, din dorinta de a isi
consolida propria puterea, a ajuns la un amplu proces de epurari.
Procesul de epurari are mai multe intepretari:
1. Principala cauza era lupta din interiorul partidului. Factiunea care obtine victoria
finala vrea sa isi pecetuiasca victoria prin eliminarea factiunilor invinse.
2. Oamenii care guverneaza intr-un regim ideocratic vor sa ii elimine nu numai pe
dusmanii actuali ai partidului si ai regimului, ci si pe dusmanii potentiali.
3. Una dintre functiile importante ale epurarilor ar fi recrutarea mainii de lucru pentru
lagarele de munca.
4. Societatea sovietica este simultan birocratica si revolutionara, ea presupune existenta
unei ierarhii unice, care este si ierarhia statului. Epurarile sunt o modalitate de a
mentine dinamismul revolutionar intr-o societate in care incetineala conduce spre o
cristalizare birocratica.
Tinand cont de aceste ipoteze, reiese ca epurarea este irationala. Potrivit chiar unor marturii
sovietice, epurarea a dezorganizat armata si administratia.
Nu mai este vorba atat de interventia cultului personalitatii, ci de interventia personalitatii.
Pentru a trece de la potentialul actual, de la functiile inteligibile ale epurarii la lipsa de
masura a amplului proces al epurarilor, era nevoie de ceva unic, de un om, de Stalin insusi. In
afara de ceea ce poate fi explicat prin partid, prin ambitiile sale, prin tehnica acestuia, prin
rolul epurarilor in cadrul unui regim birocratic a intervenit un fapt imprevizibil: o persoana si
rolul pe care aceasta l-a jucat, datorita puterii absolute pe care a detinut-o.
Din punct de vedere istoric, regimul nazist a aparut ca rezultat al unei vointe diferite decat
cea care a determinat aparitia regimului comunist, el a aparut ca rezultat al vointei de a reface
unitatea morala a Germaniei si, dincolo de asta, de a mari teritoriul deschis poporului german.
Dupa venirea la putere, hitlerizarea vietii germane este un proces progresiv, marea teroare
nu se produce decat pe parcursul ultimilor ani ai razboiului. Fenomenul terorist pe care
regimul hitlerist ni-l ofera ca exemplu este exterminarea a sase milioane de evrei, in plin
razboi, in perioada 1941 1944. Acest proces de exterminare a fost rezultatul deciziei unei
singure persoane; actiunea insasi este la fel de irationala in raport cu obiectivele razboiului
cum este amblul proces de epurare in raport cu obiectivele regimului sovietic.
In istoria moderna, niciodata un sef de stat nu a decis cu sange rece sa organizeze
exterminarea industriala a sase milioane dintre semenii sai. El a sacrificat resurse care i-ar fi
fost de folos in dirijarea razboiului pentru a-si satisface ura.

Obiectivul pe care si-l propunea partidul national-socialist era acela de a reface harta rasiala a
Europei, de a elimina anumite popoare considerate inferioare, de a asigura triumful unui
anumit popor, considerat superior. Obiectivul pe care il urmareste teroarea sovietica este acela
de a crea o societate care sa corespunda in intregime unui ideal, in timp ce, in cazul terorii
hitleriste, obiectivul este pur si simplu exterminarea.
Trecand de la istorie la ideologie, diferenta intre aceste doua fenomene este esentiala,
indiferent de asemanarile dintre ele. Intr-un caz rezultatul este lagarul de munca, in celalat
camera de gazare. Intr-un caz este vorba de vointa de a construi un nou regim si poate un nou
om, prin orice mijloace; in celalalt caz este vorba despre o vointa demonica de a distruge o
pseudorasa.
Formula potrivita pentru intreprinderea pe care o au in vedere sovieticii ar fi cine vrea sa fie
inger, sfareseste prin a fi o fiara; iar in cazul intreprinderii pe care o au in vedere hitleristii:
omul nu ar face bine sa isi propuna sa semene cu un animal de prada pentru ca acest lucru i-ar
reusi prea bine.

Daoud Amira
CRP I, gr. 1.