Machiavelli 1469 - 1527

Odata cu Machiavelli putem vorbi de inceputul modernitatii politice pentru ca el este

primul care teoretizeaza la nivel politic diferenta pe care o percepe intre ceea ce oamenii
spun, intre cuvant si ceea ce oamenii fac, adica ceea ce oameni fac.
Pentru greci cetatea reprezenta forma politica cea mai potrivita cu natrua omului. Insasi
stiinta politica greaca s-a dezvoltat ca stiinta a cetatii sau stiinta a regimurilor politice din
cetate. Clasificarea pe care grecii o faceau regimurilor politice tinea in primul rand cont de
numarul guvernantilor care putea fi mare, moderat sau redus si de raportarea guvernantilor la
binele comun. In modernitate, stiinta politica va avea un caracter deliberat sau construit. Prin
intermediul statului de drept, stiinta politica moderna isi va propune sa transforme conditia
naturala a omului. Stiinta politica moderna aspira la crearea unui stat cat mai neutru fata de
diferitele interese care se confrunta in societate. O prima elaborare a stiintei politice moderne
va avea loc odata cu Machiavelli, la sfarsitul secolului 15 si inceputul secolului al 16-lea.
Machiavelli va scrie mai multe opere politice dintre care cea mai cunoscuta va fi Principele
care va aparea in 1513. Machiavelli a fost considerat un autor modern datorita constiintei
istorice de care a dat dovada si datorita faptului ca pentru el, experienta cea mai importanta
pentru crearea unei politici adecvate este experienta istoriei. Inca din dedicatia pe care i-o
adreseaza in Principele lui Lorenzo de Medici, Machiavelli ne apare care constientizandu-si
modernitatea vrea sa se diferentieze de autorii care l-au precedat. El se detaseaza, vrea sa se
delimiteze de cei care au construit "republici sau principate imaginare". Pentru el cel mai bun
regim politic, gandit de Platon sau Aristotel nu a existat niciodata in realitate. Aceste regimuri
politice ideale, gandite de vechii greci erau de fapt imaginate plecand de la regimurile pe care
grecii le vedeau sau le cunosteau in jurul lor.
In opinia lui Pierre Manent, Machiavelli refuza sa continue acest tip de demers imaginativ,
pentru ca realul din vremea lui nu-i mai furnizeaza acea ordine politica pe care ar putea-o
face mai buna. Pentru ca nu poate pleca de la experienta unei ordini politice concrete care sa
aiba autoritate in ochii lui, Machiavelli pleaca de la afirmatiile cele mai generale
subsumandu-le pe acestea unor notiuni, devenite notiuni cheie in sistemul sau, si-anume
notiunea de virtu', notiunea de foruna, notiunea de eficienta politica si altele.
Machiavelli incearca sa investigheze cum putem gasi un mijloc prin care sa producem
supunere in orice imprejurare. El cauta o formula de politica dincolo de diversitatea
regimurilor politice. In opinia lui Pierre Manent, aceasta incercare a lui Machiavelli este in
gandirea lui nu o saracire prin abstractizare a vietii politice, ci dimpotriva, o sesizare a
chestiunii politice, a lucrului politic in ceea ce ea mai concret.
Principele lui Machiavelli a fost considerat ca o opera care nu poate fi incadrata intr-un
curent de gandire politica.
Impotriva acestei afirmatii si-a dezvoltat conceptia un binecunoscut al ideilor politice
britanic, numit Quentin Skinner. Potrivit lui Skinner, Principele lui Machiavelli face parte
dintr-un gen de opere numit "oglinzile principilor". Skinner observa ca exista de obicei o
neintelegere a relatiei dintre aceasta opera si literatura politica mai convetionala de la
inceputul secolului al 15-lea. Skinner ne face sa observam ca multe dintre presupozitiile care
stau la baza argumentelor centrale ale lui Machiavelli fac ca aceasta lucrare sa poata fi plasata
in contextul traditiei politice a unamismului italian. Pe de alta parte este evident faptul ca
1

Machiavelli este constient de demersul sau foarte critic in raport cu literatura politica care isi
propunea sa le ofere modele principilor.
Skinner urmareste felul incare Machiavelli respinge o parte din mostenirea umanista dar
pentru a intelege acest fapt este esentiala precizarea contextului intelectual al operei. Exista
mai multe momente in interiorul cartii in care Machiavelli ii critica pe contemporanii sai care
scriu oglinzi ale principilor.
1. O prima critica pe care le-o aduce, vizeaza incapacitatea lor de a degaja semnificatia
puterii absolute pentru viata politica. Se credea de obicei ca un principe devotat in
intregime unei vieti virtuase urma sa obtina in mod necesar cinstea, gloria si renumele. cele 3 lucruri pentru care de obicei, cineva isi pune ambitia in politica. Machiavelli observa
ca aceasta perspectiva traditionala nu tine seama de necesitatea combinarii artelor
persuasiunii cu folosirea fortei militare pentru a obtine cele 3 lucruri mentionate anterior.
Succesul in politica s-ar baza, potrivit lui Machiavelli, pe un bun raport intre persuasiune si
actiunea armata. In acest just raport dintre cele doua notiuni anterioare ar consta insasi
notiunea de virtu' a principelui. Trebuie spus si faptul ca nu Machiavelli este primul autor
care a introdus notiunea de virtu' in gandirea politica umanista. Pentru multi dintre umanisti,
notiunea de virtu' insa, nu se refera la raportul dintre persuasiune si forta militara ci insemna
mai degraba promptitudinea in apararea patriei inclusiv prin folosirea violentei. Nu putem
supralicita, spune Skinner, ideea de violenta in politica la care s-ar referi adesea Machiavelli,
dar nici nu putem nega faptul ca Machiavelli accentueaza rolul fortei absolute in guvernare.
Trei dintre capitolele centrale ale lucrarii, 12,13 si 14 discuta chestiuni militare. In capitolul al
12-lea alaturi de chestiunile militare, Machiavelli discuta si problema folosirii mercenarilor
care reprezinta un mare pericol in opinia sa pentru orice principat. Machiavelli atribuie chiar
ruina Italiei din vremea lui tocmai folosirii trupelor de mercenari. In cadrul acestei discutii,
Skinner observa ca Machiavelli propune o solutie care nu se abate de la linia politicii
traditionale umaniste. Fiecare principe, spune Machiavelli, in capitolul al 14-lea trebuie sa
creeze o militia de cetateni comandand el insusi trupele militare. Numai acest fapt poate
garanta siguranta principatelor.
2. Un alt aspect in care Machiavelli devine foarte critic cu predecesorii si contemporanii sai
umanisti este legat de rolul conceptului de virtu' in viata politica. Virtu', inseamna, spune
Machiavelli, acea capacitate care ii permite conducatorului atingerea scopurilor celor
mai nobile, cistei, gloriei si renumelui.
Cea de-a doua afirmatie este ca a fi inzestrat cu virtu' inseamna nu doar a avea toate virtutiile
moral crestine pentru ca nu se intampla intotdeauna ca cel care are toate virtutiile sa si
reuseasca in politica ci a stii sa folosesti intr-un bun echilibru persuasiunea si forta.
Asadar, pentru Machiavelli, nu orice comportament traditional, care respecta principalele
virtuti crestine, il va face pe principe sa obtina cinstea, gloria si renumele.
Skinner ne atrage atentia asupra faptului ca Machiavelli face 2 afirmatii privitoare la rolul
virtutilor conventionale in atingerea celor 3 scopuri nobile.
1. Mai intai pentru Machiavelli este importanta mentinerea aperentelor: principele
trebuie sa fie considerat demn de a fi onorat, demn de respectul supusilor. Cu alte
cuvinte nu este important ca principele sa aiba toate calitatile, nu este nici posibil, ci
trebuie sa aiba talentul de a mima virtutea.
2. A doua afirmatie se refera la faptul ca unele dintre lucrurile virtuase pe care
principele le va practica ii vor aduce prosperitatea iar altele ruina. Cu alte cuvinte
vorbim la Machiavelli de o ambivalenta a virtutii. O particularizare a acestor lucruri
se poate observa in capitolele 16, 17 si 18 in care Machiavelli examineaza mai intai
2

virtutea generozitatii, apoi pe cea a clementei sau milosteniei si-apoi pe cea a

respectarii cuvantului dat.
17. Se pretinde adesea, ne spune Skinner, ca originalitatea argumentarii lui Machiavelli in
aceste capitole ar consta in faptul ca el separa politica de morala si in faptul ca ar accentua
autonomia politicului. Potrivit lui Skinner, aceasta interpretare intelege gresit relatia dintre
perspectiva lui Machiavelli si cea a contemporanilor sai. Machiavelli este de acord cu
contemporanii sai in privinta scopurilor care ar trebui atinse - obtinerea cinstei, a gloriei si a
renumelui. El difera insa de acestia in privinta naturii metodelor pe care le intrevede. Cu alte
cuvinte, diferenta dintre Machiavelli si contemporanii sai nu ar fi diferenta dintre o
perspectiva morala asupra politicii si o perspectiva care ar separa morala de politica ci vorbim
de doua moralitati diferite. Machiavelli pare a spune uneori ca desi virtutiile princiare sunt
bune in ele insele nu este loc intotdeauna pentru ele in viata politica. De exemplu,
generozitatea sau clementa se pot transforma in vicii atunci cand ele sunt aplicate fara
discernamant in viata politica. Punctul culminant al acestei discutii este atins in capitolul al
17-lea, despre cruzime si milostenie, in care alternativa pusa in fata principelui este cea dintre
a fi iubit si a fi temut. Machiavelli afirma ca atunci cand cele 2 nu sunt posibile impreuna este
mai bine pentru principe sa aleaga sa fie temut.
18. In capitolul 18 care se refera la modul in care principele trebuie sa-si respecte cuvantul
dat, Machiavelli afirma ca un principe nu trebuie sa se abata de la bine daca acest lucru ii este
cu putinta dar trebuie sa stie sa faca raul daca acest lucru este necesar. Din aceasta afirmatie,
Skinner deduce faptul ca Machiavelli nu este un maestru al raului cum afirmase Leo Strauss
si contesta faptul afirmat de unii exegeti ca doctrinele exprimate in principele ar fi imorale si
nereligioase. Machiavelli in opinia lui Skinner este departe de a lua raul drept bine desi el
pare sau lasa impresia uneori ca ezita in aceasta privinta. Impresia acestei ezitari provine si
din faptul ca el prefera sa acentueze importanta reputatiei de a fi virtuos mai mult decat
importanta virtutiilor in sine. Totusi el ii dezaproba pe cei care sprijiniti de circumstante nu
se poarta virtuos. De aici deducem faptul ca notiunea de virtu' nu inseamna la Machiaveli
virtute dar nu inseamna nici viciu, cel care poseda aceasta virtu' machiaveniana poate sa se
comporte si vicios dar poate sa practice si virtutiile traditionale.Notiunea de virtu' devine
asadar orice calitate care il ajuta pe principe sa isi mentina statul.

Notiunea de virtu'
P. Mathiasp
A-l intelege pe Principele lui Machiavelli inseamna a intelege modul in care conceptul de
virtu' pe care el il pune in joc se inscrie in istorie. Pentru a face acest lucru, principele trebuie
sa stie sa asocieze puterea politica cu cea economica si cu forta militara. Felul in care
principele isi inscrie notiunea de virtu' in istorie poate fi cel mai bine observat daca studiem
principatele nou intemeiate, cele care sunt opera unei politici fondatoare. Notiunea de virtu'
trebuie gandita in acelasi timp prin examinarea circumstantelor si prin masurarea eficientei
unei anumite actiuni.
Contextul in care notiunea de virtu' isi manifesta deplina eficienta este legat de un nou termen
valorizat de Machiavelli si-anume termenul de fortuna care de obicei este tradus prin sansa,
noroc, situatie favorabila. Pentru Machiavelli termenul de fortuna devine acel complex de
cauze si circumstante de care principele trebuie sa stie sa se foloseasca. Eficienta notiunii de
virtu' va tine atunci de modalitatea in care un principe stie sa faca din politica nu doar o
stiinta a virtutiilor morale ci o stiinta arhitectonica care ordoneaza toate celalalte domenii ale
vietii. Notiunea de virtu' poate fi vazuta ca o intuitie pe care principele trebuie sa o
aprofundeze - a momentului prezent.
P. M. distinge trei faze ale notiunii de virtu'
1. Intr-o prima faza ea se manifesta doar ca o forma de ambitie a principelui. Prin
aceasta ambitie care la inceput, spune Machiavelli, este amorala si irationala,
principele incearca sa perceapa ordinea politica pe care urmeaza sa o creeze.
2. In faza a doua, virtu' apare mai degraba sub forma violentei, chiar a cruzimii uneori
sau a competentei militare.
3. In ultima faza, ce-a de-a treia, notiunea de virtu' se cristalizeaza sub forma mimarii.
Principele mimeaza principalele calitati, virtutiile cele mai importante. Notiunea de
virtu' la Machiavelli nu se justifica doar pornind de la comportamentul individual al
principelui ci ea trebuie sa aiba in vedere, sa deschida un intreg orizont politic.
Principele este cel care reuseste astfel sa-i dea statului pe care-l conduce forme juridice
aproape permanente, cat se poate de durabile. Machiavelli nu se intereseaza inca de notiunea
de legitimitate politica, ceea ce il intereseaza insa este mentinerea statului de catre un
principe care facand astfel reuseste sa puna in valoare o notiune estrem de importanta la
Machiavelli, notiunea de adevar efecitiv al lucrurilor. Daca Machiavelli este mai degraba
un teoretician al acelor atribute care reusesc sa impuna un principe din punct de vedere politc
in secolul al 17-lea, Thomas Hobbes va fi cel care va teoretiza instituirea statului.