Curs 7 Arhitectura Moderna si alte tendinte in prima jumatate a sec XX.

V1- 11.18.2014
Spre deosebire de cursurile precedente, arhitectura secolului XX nu poate fi descrisa cronologic cu
claritate, deoarece aceasta este in primul rand foarte vasta si diversa. Exista foarte multe directii
divergente de gandire care au circulat in aceleasi perioade de timp care in unele cazuri sufera mai
multe reiteratii sau metamorfoze.
Motoarele arhitecturii sec XX au fost arta avangardista, tehnologia revolutionara cu ingineria aferenta
si poate cel mai imperativ motiv, nevoia de a reconstrui rapid, rational si eficient dupa distrugerile
razboiului al II-lea mondial.
AVANT-GARDE-le (Avangardele) si influienta revolutiei artelor plastice asupra arhitecturii
Inca de la inceputul sec XX, in Europa apar curente artistice noi, revolutionare, radicale,
experimentale.
Daca Art Nouveau a fost doar inceputul schimbarii artei si al ruperii de trecut si clasicism, urmatorul
pas, in jurul anilor 1920, a fost negarea totala a artei traditionale. Acest fenomen, desi are
particularitati, mijloace inovatoare si variante de expresie foarte diferita, este cunoscut sub numele
general de arta avangardista.
In artele plastice, Dadaismul si in special Cubismul sunt incercari ingenioase de a reconstrui
forma, prin descompunere si recompunere geometrica.
Inclinatia unor artisti avangardisti spre a materializa viziunile formale in arhitectura este una
dintre sursele puternice de schimbare in arhitectura. Le Corbusier este un astfel de artist
devenit arhitect, a carui personalitate a marcat profund arhitectura sec XX.
Un alt curent avangardist, Futurismul, este o sursa interesanta de inspiratie pentru arhitectii
sec XX, intrucat futuristii visau la un viitor tehnologizat, dominat de forme inspirate din
arhitectura militara.
NOUA TEHNOLOGIE A BETONULUI ARMAT
In cursul precedent am incercat sa prezint importanta pe care aparitia metalului in domeniul
constructiilor a reprezentat-o in arhitectura sec XIX.

Spre deosebire insa de metal, care a denaturat si furnizat noi mijloace pentru arhitectura
traditionala bazata pe aceleasi reguli estetice si pe decoratii, aparitia betonului armat a
revolutionat total arhitectura.
In jurul anilor 1920, odata cu expirarea patentului lui Francois Henebique, tehnologia
betonului armat devine disponibila tuturor, iar arhitectii de pretutindeni incep sa il foloseasca
fara rezerve.
Elementul unic al tehnologiei betonului armat, care este fundamental diferit si inovator, il
reprezinta planseul.
Planseul este un element subtire, orizontal, care asigura eficienta maxima spatiului interior,
rezistenta superioara la incovoiere si elimina necesitatea realizarii de sisteme de bolti tipice
arhitecturii clasice, costisitoare, complicate si laborioase.
Coloanele se transforma in stalpi, de cele mai multe ori patrati, peretii pot fi executati de
asemenea din beton armat, insa betonul armat este atat de performant ca material incat in
zonele cu risc seismic redus se pot executa constructii destul de inalte multietajate fara nici
un perete structural, doar cu stalpi ca elemente verticale, in tipologia structurala de tip cadre.
Betonul armat le-a usurat substantial munca arhitectilor dar in acelasi timp, datorita formelor
plane, rectangulare, geometrice, minerale rezultate la decofrare, i-a obligat sa isi reinventeze
meseria din punct de vedere formal si estetic.
Despre al 3-lea motor al arhitecturii moderne, nevoia de a construi rapid si eficient dupa
distrugerile provocate de al II-lea razboi mondial, vom discuta ulterior, aceasta nevoie fiind
motivul raspandirii rapide a arhitecturii moderne.
CATEVA EXEMPLE DE TRANZITIE CATRE ARHITECTURA MODERNA
Unul dintre primii arhitecti care, desi format de scoala in directia arhitecturii bazate pe arta
decorativa renunta total la aceasta este arhitectul Ceho-Austriac Adolf Loos.
Loos este autorul unui eseu intitulat Ornament si Crima in care critica aspru modul irational
de utilizare a ornametului in arhitectura, chiar si arta ornamentala Vieneza, Seccesion, aflata
undeva la granita intre Art Nouveau si Arta Moderna.
Inca din 1911, la inceputul carierei sale, atunci cand amenajaza interiorul unei cafenele,
Adolf loos da dovada de o retinere nemaintalnita pana atunci de a utiliza decoratia.

Gandirea sa rationala se poate vedea si in imaginea unei cladiri mai mari, Goldman &
Salatsch din Viena, construita in anul 1910.
In prezent cladirea este decorata cu flori si insemnele bancii, insa in viziunea lui Loos,
fatada acesteia era lipsita de ori ce decoratie, fatada fiind o simpla matrice de patrate.
Publicul anilor 1910 nu a apreciat prea mult abordarea rationalista a arhitectului, drept care
designul acesteia a fost ironizat la vremea respectiva.
In 1925, Adolf Loos construieste o locuinta destul de inovatoare la Paris pentru scriitorul
Dadaist Tristan Tzara. Relatia celor 2 nu era intamplatoare, caci modul de gandire sintetic si
inovator al lui Adolf Loos era de fapt compatibil artei avangardiste care inflorea in aceeasi
perioada la Paris.
Adevarata capodopera a lui Adolf Loos este insa considerata a fi Casa Muller din Praga,
construita la finalul carierei, in anul 1928, Aceasta este remarcabila nu pentru aspectul
exterior, care este deosebit de retinut, ci pentru modul rational si inovator de gandire a
spatiului interior.
Rezolvarea spatiului interior este in viziunea lui Loos o problema de geometrie si
functionalitate, intrucat, spune el, conceptia unei case nu se face in planuri si elevatii ci
printr-o gandire superioara a compunerii si legarii spatiului.
In prezent, arhitectii de pretutindeni sunt educati in universitati in spiritul Raumplan, al
conceptiei general spatiale a cladirii, iar in prezent gandirea spatiala a arhitecturii este mult
mai facila datorita programelor 3D de modelare si vizualizare.
Un alt aspect, adesea asociat Arhitecturii Moderne, insa in nici un caz echivalent cu
aceasta, sunt locuintele sociale sau blocurile, cum obisnuim sa le denumim astazi.
Conceptul de locuinte comasate este unul foarte vechi insa cateva aspecte cum ar fi
viziunea inovatoare a sociologilor, urbanistilor, arhitectilor sau societatii civile din sec XIX si
XX precum si ideile comuniste ale inceputului de secol XX au modificat fundamental ideea
de locuinta burgheza in cea de locuinta proletara.
Paturile burgheziei erau pozitionate la propriu, una peste cealalta, de la saracii de la
mansarda la bogatii de la etajul 1, in toate marile orase vest europene, in sec XIX si inceput
de sec XX, dar comunistii visau la un viitor al oamenilor egali, in care toti indivizii urmau sa
dispuna de o locuinta asemanatoare, daca nu identica, astfel incat sa nu mai fie nimeni
privilegiat si nimeni injosit.

Istoria locuintelor social-comuniste este veche, incepand din Anglia revolutiei industriale,
insa vom prezenta ca exemplificare in acest moment doar Karl Marx Hof din Viena, spre a
exemplifica un caz de tranzitie de la arhitectura burgheza la arhitectura comunista de masa.
Conceptul de pod care uneste comunitatea proletara este unul simbolic, iar ansamblul a fost
intr-adevar construit de fortele politice de centru-stanga, Partidul Social Democrat din
Austria interbelica, fiind populat cu simpatizanti de stanga, drept care a fost bombardat
ulterior de fortele fasciste. In prezent, statul Austriac, impartial, l-a restaurat, fiind considerat
parte integranta din istoria si cultura tarii si ansamblul functioneaza in continuare cu succes
ca imobil de apartamente.
SCOALA GERMANA BAUHAUS
In perioada interbelica, in Germania apare o scoala foarte noua si puternica de design si
arhitectura. Bazele scolii Bauhaus au fost date de industria germana care devine lider de
piata in domeniul mecanicii fine si dezvoltarii de noi tehnologii de fabricatie.
Studentii scolii Bauhaus erau in acelasi timp si ucenici, si muncitori executanti, si designeri,
dar bineinteles, si artisti. Ei erau la curent cu toate noile tehnologii din domeniul industrial si
al constructiilor si o mare parte din timp si-l petreceau incercand sa creeze noi obiecte utile,
casnice, de mobilier sau sa aduca imbunatatiri substantiale celor existente, sau sa reduca
pretul de fabricatie, sau sa creeze spatii si constructii utilizand ultimele produse de top ale
industriei germane. O parte dintre absolventi erau angajati direct de patronii din industriile
spre care se specializasera insa o parte au devenit designeri industriali, arhitecti de interior
sau chiar arhitecti generalisti.
Scoala Bauhaus beneficia nu doar de sali de curs ci si de ateliere proprii de creatie, unde
viitorii designeri isi creau pe cont propriu prototipurile, imbunatatindu-le si adaptandu-le
specificatiilor liniei de productie.
Liniile designului si arhitecturii de la Bauhaus sunt unele rationaliste iar arta acestora
era profund inspirata de arta Moderna.
Initial scoala a fost fondata la Weimer de catre un arhitect, Walter Gropius, in 1919, insa
scoala nu avea o sectiune distincta de arhitectura, toate disciplinele artei, designului si
arhitecturii fiind practicate fara discriminare de catre studenti. Cladirea beneficia de o
suprafata vitrata neobisnuita, inspirata de vitrajele din industria de mecanica fina si de
armament, unde precizia de executie era foarte importanta.

Ulterior, Bauhaus isi construieste un nou sediu, la Dessau, unde va activa intre anii 19251932 fiind condusa de 3 directori diferiti, toti arhitecti: Walter Gropius, Hannes Mayer si Mies
van der Rohe.
Sediul de la Dessau este reprezentativ pentru modul de gandire estetic si functional de la
Bauhaus.
In compozitia de ansamblu se disting clar mai multe volume paralepipedice, avand fatade
realizate in tipologii diferite. Deoarece functiunea din interior este una diferita in fiecare corp
de cladire, bineinteles ca si imaginea formala se adapteaza fiecarei functiuni. Conceptul,
enuntat de Louis Sullivan, arhitect american al anilor 1890-1900: Form follows function
este preluat si de Gropius precum si de alti arhitecti europeni, constituindu-se ca baza a
Functionalismului european.
Bineinteles, sediul Bauhaus de la Dessau, in afara de designul inovator si rafinat integreaza
ultimele tehnologii ale anilor 30, cum ar fi peretele vitrat, structura in cadre de beton armat si
acoperisul de tip terasa. Peretele vitrat, numit astazi perete cortina, era folosit in industria
aeronautica si a fost pentru prima oara integrat in arhitectura civila. Betonul armat fusese de
cateva decenii introdus in arhitectura civila, insa la Bauhaus pentru prima oara arhitectura
nu ascunde natura structurii ci o pune in valoare. Iar acoperisul de tip terasa, o tehnologie
foarte avansata pentru epoca respectiva, permite o volumetrie mai simpla a cladirii, lipsita de
acoperisul traditional.
Pentru neinitiatii in arhitectura, chiar si decenii mai tarziu, lipsa cornisei si a acoperisului la o
cladire a constituit indicatorul simplist dupa care acestia se ghidau spunand despre o cladire
ca este in stil Modern. Si acesta observatie era foarte corecta, insa nu terasa este singurul
atribut al arhitecturii moderne.
Constructia sediului scolii Bauhaus de la Dessau a fost un moment foarte important in
arhitectura sec XX, deoarece a reprezentat un exemplu clar de urmat pentru toti arhitectii
care intelegeau sa foloseasca noile tehnologii intr-o arhitectura potrivita acestora si care le
putea pune in valoare.
Un alt arhitect care a facut cariera la Bauhaus a fost Mies van der Rohe. Acesta si-a inceput
cariera artistica fiind necalificat in domeniul constructiilor insa intelegerea sa asupra
meseriei, inteligenta si cultura artei moderne i-au permis rapid sa iasa in evidenta, sa
termine scoala Bauhaus de care a si ramas atasat, fiind numit in cele din urma director.
Germania si scoala Bauhaus ii acorda lui Mies van der Rohe, chiar si in lipsa unui portofoliu
de lucrari ca arhitect, sarcina de a proiecta si executa Pavilionul Germaniei la Expozitia

Internationala de la Barcelona din 1927. Germania trebuia sa isi etaleze avansul sau
tehnologic, sa impresioneze vizitatorii si sa incerce sa vanda si niste produse locale.
Spre socul vizitatorilor, pavilionul german consta doar in niste pereti subtiri si o placa de
beton armat la fel de subtire sprijinita pe acestia si pe cativa stalpi metalici filiformi.
Inchiderea se facea, in mod la fel de neasteptat, nu prin usi, nu prin tocarie de lemn, nu prin
geamuri, ci printr-un perete continuu de sticla clara, in placi mari si fara nici o distorsiune.
Designul bazat pe peretele surprinzator la acea data din sticla era menit sa sublinieze
suprematia industiriei optice germane de precizie, dominata de Zeiss, Leica, Rollei dar si
alte companii.
Consola de beton armat, aflata in consola de colt era de asemenea un element socant in
anii 30 iar vizitatorii paseau cu reticenta sub placa de beton armat. Performanta structurala
era de natura sa simbolizeze suprematia ingineriei germane.
Designul lui Mies van der Rohe pentru Pavilionul de la Barcelona este revolutionar in sensul
in care prin acesta este negat insasi conceptul de constructie traditionala, alcatuita din
camere definite de colturi, pereti de zidarie si iluminata de ferestre si cu acces prin usa. Prin
contrast, Pavilionul de la Barcelona era o constructie fara camere, fara colturi, fara usi si
ferestre in sensul obisnuit al acestora.
In ciuda simplitatii constructiei, aceasta a impresionat vizitatorii, iar produsele oferite spre
vanzare, celebrele fotolii Mies van der Rohe, au fost comercializate in numar mare, mai ales
in anii 50 si 60 in SUA dar au fost copiate de asemenea in URSS si alte state ale lumii.
In prezent (in anul 2015), drepturile de proprietate industriala sunt in continuare obiectul
unor litigii intre corporatii americane si procese in instanta, intrucat miza este in continuare
una considerabila, designul Mies van der Rohe fiind in continuare vandut extraordinar de
bine pe piata in orice colt al lumii.
Mies van der Rohe si-a asumat mai tarziu rolul de conducator la Bauhaus-ului, incercand
depolitizarea scolii germane de arhitectura dupa ce predecesorul sau, Meyer, o
transformase intr-o fortareata a Comunismului.
Mies van der Rohe a organizat un concurs-demonstratie de arhitectura Moderna, sub
pretextul construirii unui cartier inovator din punct de vedere urbanistic si arhitectural pentru
expozitia de la Stutgard din 1927.

Experimentul, cunoscut sub numele de Weissenhof Estate, presupunea invitarea putinilor

arhitecti europeni capabili sa proiecteze in stil modern, fiecare dintre acestia trebuind sa
proiecteze o casa Moderna.
Arhitectii invitati au realizat cateva lucrari interesante, insa cea mai titrata lucrare ii apartine
lui Charles-douard Jeanneret-Gris cunoscut mai bine sub numele de Le Corbusier.
Lucrarea lui Le Corbusier este cea din prim planul imaginii alb negru de mai sus, fiind o casa
alungita in forma de lama dreptunghiulara.
Aceasta locuinta frapeaza din punct de vedere structural si compozitional-masic.
In arhitectura, exista un cod dupa care oamenii lectureaza cladirile: alb inseamna materie
minerala, piatra sau beton, materie grea. Negru inseamna element structural linear, la
origine lemn insa mai nou posibil si metal. Golul sau zona umbrita inseamna o slabire a
structurii, o strapungere intre interior si exterior. In arhitectura clasica, toate aceste notiuni
sunt folosite logic, judicios, armonios, insa Le Corbusier, in mod voit si asumat, le foloseste
invers decat este normal.
Efectul vizual este unul dramatic tocmai pentru faptul ca intreaga compozitie este una ilogica
structural, neeconomica, nerecomandata de ingineri, atipica, neconforma traditiei, si totusi,
inexplicabil, foarte atragatoare si obsesiva.
Ca ori ce creatie artistica, aceasta este supusa interpretarilor subiective, iar acestea sunt
dintre cele mai diverse, de la o ironie a legilor arhitecturii clasice, la o demonstratie a
posibilitatilor noii arhitecturi, pana la ideea de disectie a formei pentru a cerceta profunzimile
anatomice ale arhitecturii.
Le corbusier foloseste aceeasi formula compozitionala pentru a realiza o casa de plan cvasipatrat, de aceasta data la Paris, cunoscuta publicului sub numele de Vila Savoye.
Vila Savoye este o locuinta de lux a anilor 30, iar comanda si valoarea investitiei denota o
maturizare a Arhitecturii Moderne, pana atunci aflata in faza mai mult experimentala.
Le Corbusier aplica formula sa de fatada consacrata de la Weissenhof insa trama (axele
constructiei) este patrata, de 44 deschideri generoase. Structura este de beton armat, cu
stalpi nepermis de zvelti dupa standardele actuale, fiind proiectata doar gravitational.

Insa, bineinteles, compozitia sfideaza gravitatia, artistul dorind sa evidentieze relatia de

respingere si contrast intre masa de beton, rezultat al tehnologiei, si pamant, element
natural, comun.
Le Corbusier, care avea talent verbal, literar si chiar oratoric, precum si o personalitate
puternica, reuseste sa convinga publicul in favoarea noii Arhitecturi Moderne, devenind
ulterior protector si parinte spiritual al acesteia, iubit si apreciat in anii 50-60 si foarte criticat
ulterior.
Poate cea mai importanta lucrare a lui Le Corbusier este un experiment situat la granita intre
arhitectura si urbanism. Le Corbusier a incercat sa revolutioneze ideea de locuinta colectiva
sau ceea ce numim astazi bloc de locuinte.
Ideea, mult mai veche, din sec al XIX i-a apartinut initial lui Charles Fourier care a incercat
pe atunci sa construiasca un ansamblu de locuinte foarte eficient din punct de vedere al
investitiei, dotat cu toate facilitatile de care putea beneficia o comunitate de oameni cu
venituri medii, spre a le face viata mai buna si a fi de asemenea tratati in mod egal. Fourier
visa sa creeze reteta echitatii sociale prin arhitectura si apoi sa o imparta tuturor, in lume.
Acelasi concept l-a avut si Le Corbusier cand a conceptul ansamblul lui grandios de locuinte
si facilitati comasate intr-o singura cladire.
Le Corbusier l-a denumit Unite DHabitation, traductibil in 2 moduri: Unitate de locuit sau
Unitatea locuirii.
Astfel de unitati de locuit s-au construit in mai multe locuri din Europa, cea mai titrata fiind
cea de la Marsilia, cunoscuta si sub numele de Cite Radieuse.
Cite Radiouse era un oras in sine, avand 337 de apartamente si fiind proiectat pentru a
facilita viata a 1600 de indivizi. In afara de apartamente, Cide Radiouse contine culoare de
circulatie, mici magazine, un teatru/cinematograf, gradinita cu piscina pe terasa, cresa,
scoala cu sali de clasa, o zona de hotel precum si numeroase spatii tehnice. Ceea ce a
creat Le Corbusier pentru Cite Radiouse si toate celelalte unitati de locuit a constituit sursa
de inspiratie pentru arhitectii anilor 60 din zeci de tari, din Brazilia pana in India si din
Romania pana in Algeria.
Le Corbusier a imaginat o arhitectura sociala, apolitica, universala, bazandu-se pe ideea
individului standard si a unei retete de viata identice pentru toti indivizii standard considerati.
In lipsa altor metode mai stiintifice, arhitectura de locuit a lui Corbusier a fost adoptata peste
tot acolo unde traditia tarii respective sau conservatorismul local nu s-au opus suficient.

In mod special, statele in dezvoltare sau cele devastate de razboi, presate de necesitatea de
a isi dezvolta rapid orasele si a oferi posibilitatea facila de achizitie a unei locuinte clasei de
mijloc, au adoptat fara nici o retinere conceptul de Unite DHabitation, insa aproape
intotdeauna, la o scara mai modesta, cu finisaje mai slabe, cu arhitecti de un calibru mai mic
sau pur si simplu adoptarea noii arhitecturi functionaliste a blocurilor s-a facut simplist,
limitandu-se la a copia si simplifica inventia lui Le Corbusier.
Prin comparatie cu blocurile comune pe care le stim cu totii, din Romania Socialista, Cite
Radiouse pare si acum un bloc de lux, o utopie fascinanta si totusi un pic cam prafuita.
Functionalismul, curent de gandire care a dominat urbanismul si arhitectura mijlocului sec
XX, isi are radacini mai vechi insa nu a fost probabil nicicand mai pregnant ca in creatia lui
Le Corbusier.
Functionalismul viza bineinteles, la o scara mult mai stiintifica, conceptul antic de Utilitas,
descris de Vitruvius in antichitate. Utilitatea cladirii se dorea maximizata in raport cu
investitia. De aceea, arhitectii functionalisti, inca de la Bauhaus, au folosit aceleasi procedee
de eficientizare a spatiilor interioare pe care le folosisera deja proiectantii de vapoare, de
vagoane de tren si chiar si de avioane de pasageri. Astfel, asa cum nici in mijloacele de
transport in masa nici un cm patrat nu era irosit inutil, la fel, si arhitectii, proiectau cu mare
atentie locuintele de masa, planurile acestora, spre a nu irosi nici un mentru patrat de spatiu
construit.
Le Corbusier, printre altii, extinde ideea de la arhitectura la urbanism si face o demonstratie:
un orasel traditional, cu case, curti, stradute, se intindea pe aproximativ 1km patrat avand
undeva sub 2000 de locuitori. Toata suprafata era complet construita, cu foarte putina
vegetatie. Unite DHabitation, cum era si Cite Radieuse, gazduia tot aproape de cifra de
2000 de locuitori, in schimb suprafata de 1km patrat putea fi lasata verde, naturala,
nealterata, si astfel, locuitorii puteau beneficia de oxigen, un mediu nepoluat, placut, in
apropierea unitatii de locuit.
Le Corbusier propunea astfel un nou mod de viata pentru oameni: sa fie cu totii la fel,
indivizi standard, sa locuiasca intr-un apartament aproximativ la fel, avand aceeasi suprafata
demonstrat fiind ca este suficienta, si sa locuiasca intr-un bloc la fel cu cel vecin, intr-un
cartier compus din multe blocuri la fel, caci bineinteles, formula gasita de el era cea mai
buna.
In viziunea sa, Terra urma sa devina o matrice de unitati de locuire in scurt timp iar viata intrun oras traditional avea sa fie doar o amintire.

Acest mod de gandire nu s-a concretizat caci, bineinteles, ipoteza initiala a functionalismului
nu este absoluta, indivizii nu sunt standard, si nici identici intre ei, si nici nu isi doresc
vreodata sa fie incartiruiti in vreo matrice de locuire.
Le Corbusier, intr-un moment inexplicabil al carierei sale, propune demolarea Parisului si
inlocuirea acestuia cu blocuri standard. Numele proiectului era Plan Voisin si bineinteles,
oamenii de rand au fost cei care au facut presiuni pentru oprirea acestui proiect care ar fi
fost dezastruos pentru Paris.
Dupa al II-lea Razboi Mondial, Franta a construit mii de blocuri inalte de locuinte, identice,
bine dotate, in cartiere croite functional. In cel mai scurt timp acestea s-au golit rapid de
rezidenti francezi autentici, devenind ghetouri, drept care au fost evacuate si demolate chiar
de autoritati.
Gandirea functionalista se mai utilizeaza si in prezent in proiectarea anumitor tipuri de cladiri
cu functiuni complexe cum ar fi mall-urile, centrele culturale, baze militare, insa aceasta
trebuie folosita nuantat si cu discernamant caci, bineinteles, istoria ne-a demonstrat ca
generalizarea functionalismului este gresita la fel cum este si uniformizarea arhitecturii.
Tot istoria ne-a demonstrat ca omul isi doreste sa locuiasca daca se poate cat mai aproape
de sol si nu accepta sa locuiasca intr-un apartament decat daca nu are o alta solutie
financiara. Si tot istoria ne-a demonstrat ca ori ce individ, indiferent de rasa, educatie,
intelect, doreste dupa un timp sa fie diferit de ceilalti si sa-si modeleze mediul inconjurator si
locuinta dupa propriile dorinte, idei, toane.
Din pacate, arhitectura functionalista a continuat in Romania si unele tari comuniste pana in
1989, aducand nefericire pe termen lung indivizilor, in timp ce in zona occidentala a fost
combatuta si inlaturata incepand din 1965, odata cu Carta de la Venetia.
Dupa episodul Plan Voisin, arhitectul Le Corbusier nu a mai fost bine primit in Franta, el
continuandu-si cariera in tari cum ar fi India.
ARHITECTURA AMERICANA IN PRIMA PARTE A SEC XX
Spre deosebire de Europa, Statele Unite aveau o istorie mult mai scurta si ideile foarte
radicale ale avangardelor nu prind decat la New York, acesta fiind un caz izolat.
Chiar daca ingineria americana a fost de calibrul celei europene, cererea clientilor din punct
de vedere al arhitecturii s-a indreptat exclusiv catre o arhitectura eclectica sau cel mult in stil
Art Nouveau, combinata uneori cu elemente traditionale sau locale.

Primul arhitect cu adevarat inovator, deschizator de drumuri in arhitectura americana a fost

Frank Lloyd Wright. Acesta a invatat arhitectura la firma Adler & Sullivan si pentru o vreme a
fost mana dreapta a arhitectului Louis Sullivan.
Frank Lloyd Wright s-a specializat in proiectarea de case unifamiliale pentru beneficiari
instariti insa in afara de arhitectura avea si alta afacere, ca dealer de arta Japoneza.
Incepand din 1905 viziteaza Japonia pentru a procura printuri japoneze, la mare cautare pe
piata colectionarilor din SUA si intra in contact cu cultura japoneza.
In arhitectura japoneza, Wright descopera geniu, simplitate si functionalitate, realizate cu
mijloace mult mai modeste decat cele ale tehnologiei europene insa cu nimic mai prejos ca
si rezultat artistic si functional.
Frank Lloyd Wright isi proiecteaza casele asemeni celor japoneze, cu acoperisuri in console
mari, cu panouri glisante, cu tocarie de lemn foarte precisa, insa aplica in acelasi timp
elemente decorative rezervate, geometrice, Art Nouveau, foloseste betonul armat, si alte
materiale mai comune cum ar fi caramida si caramida decorativa.
Stilul lui Frank Lloyd Wright este cunoscut sub numele de stilul Prairie, casele sale fiind
amintite in romana ca fiind casele preeriei. Bineinteles ca nu au nici o legatura cu preeria,
fiind construite in oras in marea lor majoritate.
Mai tarziu, in cariera sa, Frank Lloyd Wright adopta partial ideile arhitecturii moderne din
Europa si fuzionandu-le cu propriul stil, realizeaza o casa remarcabila, Casa de pe
Cascada, considerata a fi una dintre cele mai impresionante case construite vreodata.
In afara de locuinte Frank Lloyd Wright a mai realizat o foarte importanta lucrare pentru
cultura americana, muzeul de arta Moderna Guggenheim din New York. Fiind realizat intr-o
perioada mai tarzie fata de Modernismul european al anilor 30, Muzeul Guggenheim
foloseste arhitectura curba a betonului armat, procedeu specific Expresionismului insa
istoricii sunt rezervati in a cataloga aceasta constructie ca apartinand unui anumit gen
arhitectural.
Spirala conica, asemeni unei tornade este un element unic de imagine insa are o logica
functionala, caci vizitatorii urca mai intai cu liftul dupa care parcurg in sens descendent, la
vale, galeria de arta Moderna.
STILUL INTERNATIONAL

Stilul international este stilul corporate, al cladirilor sediu de corporatie, cu pereti cortina si
de forma cvasi-paralepipedica.
Seagram corporation isi construieste la New York un zgarie-nor in anul 1958 insa spre
deosebire de toti zgarie norii din New York, in stil Art Deco, cladirea Seagram rupe traditia.
Daca toti zgarie-norii de pana atunci aveau sau o arhitectura eclectica, specifica scolii de la
Chicago, fie o arhitectura decorativa, cu un varf sofisticat, cu retrageri succesive spre partea
superioara asemeni unui creion bine ascutit, cladirea Seagram este perfect dreptunghiulara,
destul de inalta, avand 35 de etaje, si bineinteles, inchisa cu placi mari de sticla, de
inaltimea unui etaj, dispuse pe un schelet metalic.
Solutia nu era una noua, caci la scoala Bauhaus fatadele erau identice, de sticla, si nici
arhitectul nu era unul strain acestui sistem, fiintca era vorba chiar de faimosul Mies van der
Rohe, fost director la Bauhaus, acum imigrat politic in Statele Unite, cetatean american si
proprietar de firma de proiectare in arhitectura.
In echipa cu mai tanarul Philip Johnson, Mies van der Rohe scrie din nou istorie, intrucat in
termen de cativa ani, toate corporatiile din New York, Statele Unite si apoi din lume, aleg sa
isi construiasca zgarie nori paralepipedici, cu fatade cortina, intrucat aceasta solutie le
asigura un maxim de lumina in spatiile de lucru de tip open office.
In imaginea de mai sus se observa cum toti zgarie-norii inconjurand mai vechiul Seagram
Building au fost construiti tot in Stil International.
Turnurile gemene din New York au fost construite de forma paralepipedica, in stil
International, in jurul anului 1970, chiar daca nu s-a folosit fatada cortina.
In imaginea aeriana asupra New York-ului de mai jos se observa ca majoritatea zgarienorilor sunt in Stil International, de forma paralepipedica
La Tokyo, spre exemplu total arbitrar, in alta cultura, alt regim seismic, cladirile corporate
arata identic, ceea ce ne demonstreaza uniformizarea si internationalizarea arhitecturii de
birouri in spatiul Capitalist.

Concluzii:
Arhitectura Moderna din sec XX, referita in zilele noastre ca Modernism, este o creatie a
Europei anilor 1925, in frunte cu scoala germana, Bauhaus.

Premizele Modernismului se regasesc in arta avangardelor, arhitectura Austriei si Cehiei

interbelice, avansul tehnologic si schimbarile sociale, de mentalitate si a gustului elitelor
asupra artei si arhitecturii.
Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial, Arhitectura Moderna si cea Functionalista isi gasesc
aplicabilitate pe scara larga in reconstructia zonelor devastate dar si in creerea accelerata,
artificiala, de noi orase.
Functionalismul poate oferi niste unelte de lucru utile arhitectilor in anumite cazuri insa pana
la un punct. Istoria ne-a demonstrat ca in cazul locuirii uniformizarea prea puternica utilizand
doar solutiile cele mai economice posibil duce la refuzul oamenilor de a accepta aceste
locuinte si caderea valorii imobiliare a acestora.
Arhitectura Americana si-a urmat propria cale, adoptand cu selectiv si cu circumspectie
valorile Modernismului European.
Odata cu internationalizarea afacerilor, pentru cladirile de birouri s-a internationalizat si
standardizat si arhitectura acestora, sub forma de zgarie nor paralepipedic, cu fatada vitrata
generos sau total.
In zona de influienta a URSS-ului, politica dictatoriala a lui Stalin a facut foarte rau
arhitecturii, tragand-o cu zeci de ani in urma si nelasand-o sa se dezvolte natural, in
concordanta cu nevoile si gusturile estetice ale oamenilor.