Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
interbelic
Cladiri cu structura de tip P13
6.1. TIPOLOGIA STRUCTURILOR PENTRU CLADIRI REALIZATE CONFORM
NORMATIVELOR P13 DIN 1963 SI 1971. CARACTERIZAREA GENERALA A CLADIRILOR
CONSTRUITE INTRE ANII 1963 – 1976
a. Caracteristici generale
Cladirile de locuit executate dupa anul 1963 pana in 1976 cuprind o varietate mare de scheme
functionale si solutii constructive rezultate din conditiile arhitecturale si de urbanism.
In aceasta perioada un accent deosebit s-a pus pe realizarea proiectelor tip dupa care s-au executat
peste 90% din totalul cladirilor de locuit si de asemenea pe gradul de prefabricare a elementelor de
constructie. S-au realizat in cea mai mare parte (circa 2/3 din total) cladiri de locuit cu mai multe
niveluri.
b. Sisteme constructive
Sistemele constructive aplicate la cladirile de locuit cu multe niveluri, de serie mare, in perioada
mentionata, pot fi grupate astfel:
Panouri mari – S+P+7-8 etaje
Pereti structurali de beton armat – S+P+10 etaje – in sistem fagure sau celular
Cadre din beton armat, cu stalpi monoliti, grinzi monolite sau prefabricate si plansee prefabricate sau
predale cu suprabetonare – S+P+6 – 14 etaje
Nucleu central si stalpi din beton armat monolit cu grinzi si plansee monolite sau prefabricate – S+P+10
etaje
In cadrul diferitelor tipuri de sisteme structurale constructive au fost utilizate pe langa diversele
tehnologii mentionate (prefabricare, cofraje industrializate pentru beton monolit, etc) si variante in
ceea ce priveste forma in plan a cladirilor (inclusiv numarul si pozitia peretilor structurali) precum si
modul de asamblare a tronsoanelor de cladiri, cat si variante in ce privesc materialele pentru pereti
exteriori si interiori.
Din totalul acestor cladiri colective, ponderea principala o ocupa cladirile cu pereti structurali de
beton armat monolit (60%), apoi urmeaza in ordine: panourile mari (28%), cadrele din beton armat
(9%) si zidarie portanta (3%).
c. Caracteristicile si evolutia in timp a aplicarii acestor
sisteme constructive la cladirile de locuit
- Panourile mari
Acest sistem constructiv utilizat deopotriva atat la cladirile
cu putine niveluri (S+P+4E) cat si la cele cu multe niveluri
(S+P+7-8E), a fost introdus initial in 1959-1960 pe baza
proiectelor INCERC (S+P+4E) si a fost extins la S+P+7E (cca
7300 apartamente) pe baza proiectului IPIMC (PROCEMA
SA) cu imbinari punctuale la colturile panourilor si apoi pe
baza proiectelor IPB, cu imbinari pe contur. Incepand cu
1964, proiectul s-a aplicat numai pentru S+P+4E si abia
peste 10 ani, incepand cu 1973 s-a reluat aplicarea acestui
sistem la cladiri cu S+P+8E, pe baza proiectelor tip IPCT,
avand o noua conceptie de conformare a structurii (grupuri
de celule tip tub) si de imbinare si montare a panourilor
(imbinari cu bucle si subbetonare, montaj pe buloane de
reglare,etc).
- Cadrele de beton armat
Au fost aplicate la cladirile de locuit inalte in doua etape
distincte, intre care a existat un interval de circa 10 ani, cand nu
s-au utilizat, dupa cum urmeaza:
In etapa 1956-1963, pentru cladiri situate in amplasamente
izolate (plombe) pe principalele artere din centrul Bucurestiului
(Magheru, Elisabeta, Carol, etc) cu regim de inaltime de S+P+6-8
etaje, avand cadre spatiale (pe ambele directii) si plansee din
beton armat monolit, cu zidarie de umplutura de caramida plina
presata de 37.5 cm la exterior si 25 cm la interior, structurile fiind
calculate pentru un cB,cod=3.5%
In etapa 1974-1976, pentru cladiri formand fronturi stradale pe
artere importante (Pantelimon, Calea Dorobantilor, 1Mai,
Titulescu, Obor, Armata Poporului) cu regim de inaltime S+P+8-
14 etaje, cu trama marita (6.00 x 6.00 … 4.50), cu plansee din
beton armat monolit sau beton armat prefabricat (panouri si
semipanouri, predale cu suprabetonare), cu pereti de umplutura
din beton celular autoclavizat (blocuri sau fasii), proiectate
conform normativului P13-70, cu un cB,cod=2.5%
- Pereti structurali de beton armat monolit
Constituie principalul sistem constructiv aplicat la cladirile
de locuit cu multe niveluri (S+P+8-10etaje) si au fost
realizate in diferite variante ca tipuri de structuri si
tehnologii:
Structuri tip “fagure”, in cofraje din panouri de lemn sau tego-
film, cu plansee de beton armat monolit;
Structuri tip “fagure”, in cofraje metalice, spatiale, de tip tunel
si incalzitoare, cu plansee din beton armat monolit;
Structuri tip “fagure”, realizate cu cofraje glisante si plansee de
beton armat monolit, cu rezemare discontinua pe contur si,
mai rar, cu plansee din beton armat prefabricat;
Structuri de tip “celular” cu plansee din beton armat monolit
rezemate pe pereti structurali si pe grinzi (rezemate la randul
lor pe stalpi), avand de regula parter slab, destinat
magazinelor;
Structuri de tip “celular”, realizate in cofraje metalice plane,
cu plansee si fatade prefabricate.
d. Caracteristicile principale ale sistemelor
constructive aplicate in aceasta perioada
Sistemele constructive aplicate in aceasta perioada pot fi
analizate avand in vedere principalele caracteristici ale
constructiei exprimate intr-un numar de parametri ce se
refera la:
Dimensiuni in plan (deschideri si travei), dimensiunile
sectionale ale principalelor elemente structurale din beton
armat;
Greutatea cladirii;
perioadele proprii de vibratie;
Forta taietoare de baza (sau coeficientul seismic de baza);
Ariile de forfecare ale peretilor structurali de beton armat;
Eforturile axiale de compresiune centrice ale stalpilor
structurilor in cadre din beton armat;
Procentele de armare;.
6.2. ASPECTE REFERITOARE LA PRESCRIPTIILE DE
PROIECTARE ANTISEISMICA A CLADIRILOR CIVILE
EXECUTATE INTRE ANII 1963-1976 (CONFORM P13-63 SI
P13-71).
Proiectarea si executia cladirilor rezistente la cutremure au la
baza o serie de principii si cunostinte moderne de inginerie
seismica, care s-au constituit, s-au completat si perfectionat ca
urmare a analizei numeroaselor observatii si constatari privind
comportarea cladirilor la cutremure puternice, de-a lungul
timpului in diferite regiuni seismice ale globului, precum si
dezvoltarile teoretice, insotite de amanuntite verificari
experimentale sau numerice, asupra comportarii reale sau
simulate a cladirilor solicitate seismic.
Aceste cercetari si cunostinte au fost concretizate in prescriptii
de proiectare si executie a cladirilor situate in zone seismice.
Ulterior aceste prescriptii au fost imbogatite continuu atat pe
masura producerii de noi cutremure cat si pe masura
perfectionarii cunostintelor in ceea ce priveste comportarea la
solicitari statice si dinamice a materialelor, elementelor,
subsistemelor si sistemelor structurale.
Prescriptiile tehnice din tara noastra legate de proiectarea
si executia cladirilor in zone seismice, care au aparut prima
data, cu caracter neoficial, dupa cutremurul din 1940, au
trecut prin diferite faze, finalizate si oficializate numai
partial in decursul deceniului al VI-lea (standardul de
zonare seismica STAS 2923-52), capatand o formulare
inchegata abia sub forma standardului de zonare seismica
STAS 2923-63 (revizuit) si a normativului pentru
proiectarea constructiilor civile si industriale in zone
seismice, P13-63.
Prescriptiile tehnice romanesti aflate in vigoare la data
producerii cutremurului din 1977, constau in principal din:
standardele de intensitati si zonare seismica (STAS 3684-71;
STAS 2923-63 si seria STAS 8879);
standardele si normativele de proiectare antiseismica
(STAS 7766-68; STAS 9165-72; STAS 9315/1-73; normativele
P13-71 si P2-76);
standardele cu caracter general pentru proiectarea
constructiilor, mai ales a celor din beton armat si metal.
Comparand aceste prescriptii tehnice cu cele actuale,
revizuite si imbunatatite cu cunostintele stiintifice capatate
in urma cercetarilor nationale, dar si cu cele rezultate din
literatura de specialitate de pe plan mondial, se pun in
evidenta tipurile de deficiente cu caracter de generalitate
care au rezultat in proiectarea constructiilor datorita
prevederilor insuficient fundamentate si precizate in
prescriptiile tehnice. Acestea se refera la:
parametrii seismici ai teritoriului tarii noastre insuficient
fundamentati datorita absentei datelor experimentale asupra
cutremurelor de pamant romanesti;
modul de determinare a fortelor seismice;
metodele de calcul adoptate;
lipsa instrumentelor si a programelor performante de calcul ;
conceptii de proiectare dinamica a constructiilor, tinand cont
de comportarea postelastica;
prevederi de conformare si alcatuire constructiva a
elementelor structurale si nestructurale si a sistemului cladirii
in ansamblu.
6.3. ANALIZA COMPARATIVA A NORMATIVELOR DE
PROIECTARE ANTISEISMICA P13-63, P13-71 SI P100-92
Primul normativ de proiectare antiseismica in tara noastra, P13-
63, avea la baza conceptia de proiectare pe baza unei forte
seismice conventionale, conceptie care in acea perioada era
unanim utilizata pe plan international.
O deficienta majora a acestui normativ a constat in faptul ca nu
permitea evaluarea directa a comportarii structurilor in
domeniul postelastic si nici nu continea concepte si principii
referitoare la acest aspect. Seismele majore din 1977, 1986, 1990
au aratat incursiuni puternice ale structurilor in domeniul
postelastic, cu evidentierea unor degradari si avarii in elementele
nestructurale, in primul rand (datorita depasirii deformatiilor
admisibile si a disiparii unei parti din cantitatea de energie
indusa de seism) si in elementele structurale (grinzi de cadru,
rigle de cuplare, stalpi, pereti structurali din beton armat,
fundatii) datorita unor conformari structurale inadecvate la nivel
de element sau chiar de nivel structural.
In normativul P13-71 s-au introdus prevederi cu
caracter general, urmarind realizarea unei ductilitati a
structurii cu regim de solicitari repetate si s-a admis
utilizarea unor metode de calcul mai avansate pentru
cazurile justificate din punct de vedere tehnic. (vezi
Tabel 6.3.1). Rosturile antiseismice erau determinate
conform relatiei:
Spre deosebire de celelalte sectiuni tip, la aceasta sectiune avariile grave apar relativ
brusc, neanuntate de aparitia unor fisuri inclinate in peretii structurali. Aceasta confera
mecanismului de cedare un caracter de pierdere de stabilitate.
Sectiunea “MIF8”
Descriere, alcatuire si structura
Sectiunea “MIF8” este cu o structura de tip “celular” executata cu regim de
inaltime S+P+6 -11 etaje, in trei variante in ce priveste destinatia parterului: cu
locuinte la toate nivelurile, inclusiv la parter, cu magazine la parter sau cu crese
si gradinite la parter. Aceasta sectiune a fost folosita in perioada 1973-1976 la
235 de tronsoane cu circa 9000 de apartamente, realizate grupat in mai multe
cartiere: Drumul Taberei, Soseaua Giurgiului, Berceni, Parcul Tineretului,
Pantelimon, D-na Ghica, Lacul Tei, Calea Dorobantilor si Bulevardul 1 Mai,
precum si cateva cladiri izolate pe Soseaua Iancului si in Titan.
Structura de rezistenta este compusa din pereti structurali de beton armat pe
ambele directii (formand un nucleu central), plansee, grinzi si stalpi din beton
armat din care peretii structurali, stalpii si grinzile longitudinale din beton
armat monolit iar grinzile transversale, planseele si scarile din beton armat
prefabricat, in zona rezemarii panourilor de planseu pe peretii structurali
realizandu-se subcenturi.
Peretii structurali (armati cu plase sudate in inimi si cu PC52 in bulbi) au
grosime de 18 cm, mai putin cei din zona nucleului central care au 22 cm la
parter.
Stalpii perimetrali au sectiuni de 110x25, marca betonului este B200, iar in cazul
cladirilor cu magazine sau crese-gradinite la parter, B250 pentru acest nivel, ca
si toate grinzile prefabricate.
Peretii de inchidere si compartimentare sunt din beton celular autoclavizat
(blocuri sau fasii) iar din 1976 exista chiar si o varianta cu elemente prefabricate
din beton armat de 7 cm grosime.
La varianta cu crese-gradinite dispar peretii structurali mediani din exteriorul
nucleului central. De asemenea pentru zonele in care s-au proiectat la gradul 8 de
seismicitate (Parcul Tineretului) au fost adaugati pereti structurali transversali
suplimentari la cele 4 colturi ale cladirii.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15