Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I S D R Absolut Toate Cursurile Predate de Jean Andrei
I S D R Absolut Toate Cursurile Predate de Jean Andrei
ocazie cu care a fost cucerita una dintre cetatile geto-dace de pe malul stang al
Dunarii.
Un istoric latin, Curtius Lupus, in Istoria Alexandri vorbeste despre getii de
la N gurilor Dunarii, care, in 326 i. Hr., au invins armata generalului
macedonean Zofilion.
Istoricul Diodor din Sicilia si Polianos si geograful Pansanias relateaya
confictul dintre diadohul Lisimah si Dromichete, capetenia unei uniuni de
triburi geto+dace, din campia munteana, conflict desfasurat intre 300 si 292
i.Hr. si care s-a terminat prin victoria capeteniei geto-dace.
Istoricul Iustinius relateaza conflictul regelui geto-dac Oroles cu Pastarni si
povesteste despre pedepsele aplicate de rege soldatilor sai care initial fusesera
invinsi in conflictul cu Pastarni. Textele inscriptionatede la Histria mentioneaza
numele a 2 regi geti, Zamoldegicos si Romarxos, care in sec III i.Hr. isi
exercitau influenta asupra cetarilor grecesti de pe tarmul pontului Euxiniu.
Istoricul Pompeius Drocus vorbeste despre incrementa dakorum pe
rubobosten regem (cresterea puterii gero-dacilor sub regele Rubob intr-o zona
plasata in interiorul arcului carpatic).
ca fiii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se cuvenea din
proprietatea comuna, indiciu ca proprietatea privata se afla in plin proces de formare.
Alt indiciu: furtul reprezenta o foarte grava incalcare a regulilor de convietuire
sociala.
Obicei: incheierea conventiilor, insotite de un ritual, compus dintr-un
juramant, insotit de un anumit ceremonial, care aminteste de procedura infratirii din
Evul Mediu.
Juramantul pe zeitatile din templu pe care trebuia sa-l faca slujitorii regelui.
Daca regele se imbolnavea, se considera ca unul dintre supusii sai a jurat stramb =>
aflarea celui vinovat, asemanatoare in privinta dublarii numarului de ghicitori cu
institutia juridica feudala a juratorilor.
Casatoria: poetul Menandru, referitor la o epoca mai veche, arata ca unele
triburi trace cunosteau poligamia, dar informatii mai exacte si pentru o epoca mai
recenta ne ofera poetul Horatiu care arata ca geto-dacii practicau cu strictete
monogamia. In societatea geto-daca prestatala, femeia avea o conditie sociala
inferioara barbatului, dovada in acest sens pedepsa aplicata de regele Oroles soldatilor
sai, invinsi in luptele cu bastarnii: efectuarea muncilor casnice ale femeilor lor.
Aceste reguli de conduita erau respectate in mod firesc si nu prin constrangere,
semnificativa fiind relatarea lui Aristotel: un neam tracic, agatursii, formulau regulile
de conduita in versuri si le invatau pe de rost cantandu-le. In acest sens, Iustinius arata
ca scitii respectau dreptatea in chip firesc, nu prin legi si Herodot mentiona ca inca de
pe vremea regelui persan Darius, getii erau cei mai drepti dintre traci.
Formarea statului geto-dac
Saltul calitativ de la democratia militara la stat a fost rezultatul unor
transformari economice si sociale pe care le-a suferit societatea geto-daca:
dezvoltarea productiei si a schimbului de marfuri, ca urmare a utilizarii unor unelte
perfectionate si a cresterii productivitatii muncii, intensificarea circulatiei monetare si
aparitia si adancirea stratificarii sociale in societatea geto-daca, care a dus la formarea
claselor si categoriilor sociale. Acesta este contextul in care apare statul geto-dac ca un
instrument utilizat de patura celor bogati (clasa dominanta in societate) pentru a-i tine
in ascultare pe membrii saraci ai societatii.
Se contureaza cele 2 criterii pe baza carora distingeau intre organizarea
gentilica tribul si cea politico-statala:
- Stratificarea sociala
- Teritorial: presuspune ca apartenenta individului la comunitate nu se mai face
in functie de gradul de rudenie, ci de teritoriul locuit.
Acestia sunt factorii interni care au dus la formarea statului geto-dac si sunt
determinati. In afara lor au existat si factori externi, care au accentuat preocesul de
formare a statului geto-dac: slabirea puterii celtilor si ilirilor in luptele cu romanii,
precum si pericolul expansiunii economice si militare romane, statul roman cucerind
teritoriul Dobrogei si stabilind limesul la Dunare.
Statul dac s-a format si s-a consolidat in cadrul indelungatei domnii a regelui
Burebista, despre care istoricul Strabon arata ca a pus capat luptelor interne care ii
divizau si ii slabeau pe geto-daci, i-a facut sa asculte de poruncile sale, intemeind o
mare stapanire, de a carei putere se temeau toti vecinii, inclusiv statul roman, aflat in
plina expansiune romana.
Regele burebista a intreprins mai multe reforme cu ajutorul marelui preot
deceneu, reforma politica presupunand unificarea prin mijloace pasnice sau militare a
triburilor geto-dace. Reforma religioasa: unificarea credintelor disparate ale triburilot
geto-dace intr-un sistem politeist unic si reforma administrativa: mutarea centrului de
putere al statului geto-dac din campia munteana in interiorul arcului carpatic,
intemeind o noua capitala, sarmisedgetusa.
ORGANIZAREA STATULUI GETO-DAC
Organele centrale
Puterea suprema: regele, varful nobilimii sclavagiste si al aparatului de stat. la
geto-daci, regalitatea nu era ereditara, desi au existat tendinte in acest sens, astfel incat
burebista si decebal erau fii de regi.
Ca o particularitate a succesiunii la tron in statul geto-dac: vocatie la tron o avea
si marele preot. Acesta juca rolul unui adevarat vice-rege si completa cu puterea sa
religioasa puterea laica a regelui. Autorii antici iordanes si iocasius: marii preoti aveau
in statul geto-dac o putere aproape regala. Pozitia pe care marele preot o avea in statul
geto-dac se explica si prin interesul regilor si varfului aristocratiei sclavagiste de a
acredita ideea originii divine a legilor, ca si la roma si ca atare preotii erau singurii in
masura sa interpreteze vointa zeilor, revenindu-le principalele atributii judecatoresti.
Marele preot, in acest context, era judecatorul suprem in statul geto-dac. Preotii
au constituit in statul geto-dac principalul factor prin intermediul caruia a fost elaborat
in sens formal si impus sistemul dreptului geto-dac.
Organizarea centrala a statului geto-dac se completa cu o curte a regelui,
alcatuita din sfetnici si dregatori si organizata dupa model eremistic. In cadrul acestei
curti se contura si o ierarhie a dregatorilor, dovada ca acornion, dupa cum rezulta din
inscriptia de la dionisopolis, era primul sfetnic al lui burebista, iar vezinas era primul
sfetnic al lui decebal.
Organizarea locala
Informatii in legatura cu organizarea locala le avem de la un autor antic suidas,
care mentioneaza ca pana la instaurarea dominatiei romane, in statul geto-dac, erau
unii impusi mai mari peste treburile agricole, iar altii din jurul regelui erau impartiti la
baza cetatatii.
Se desprind astfel doua concluzii:
- Existenta a doua categorii de dregatori locali, dregatori cu atributii
administrative si dregatori cu atributii militare si de comanda.
- Statul geto-dac era impartit in unitati administrativ-teritoriale, iar agricultura
juca un rol esential, dovada ca statul era direct interesat si implicat in
desfasurarea acestei activitati economice.
Principala atributie a dregatorilor cu competente administrative era
supravegherea distribuirii periodice a loturilor de cultura in cadrul obstilor satesti sau
generatie in generatie pana in secolul VI i. Hr. Prin aceste legi, nu s-a realizat o
simpla codificare a obiceiurilor, deoarece, spun autorii mentionati, legile
respective cuprind porunci ale regelui, ele cuprind norme de drept noi. In mod
deliberat, in procesul de legiferare, burebista a facut recurs la autoritatea
religioasa pentru a se face ascultat de popor si pentru a dubla autoritatea de stat
cu cea a religiei, in asigurarea respectarii legilor.
Institutiile dreptului geto-dac nu ne-au parvenit in mod direct, deoarece textele
acestor legi nu s-au pastrat. Putem reconstitui insa in linii generale fizionomia
principalelor institutii juridice pe baza unor izvoare istorice, precum si pe baza
urmelor pe care aceste legi le-au lasat asupra dreptului de mai tarziu. Cea mai
importanta institutie a dreptului geto-dac este cea a proprietatii. In materia
proprietatii, geto-dacii au cunoscut doua forme de proprietate:
a) Privata
b) Comuna devalmasa a obstilor satesti sau teritoriale
a) Existenta proprietatii private este atestata de un autor antic, cripton, care
mentiona ca in statul geto-dac exista mari proprietari de pamanturi si vite.
Vanzarea sclavilor pe pietele Imperiului Roman era o practica frecventa.
Obiectul proprietatii private il constituiau vitele si sclavii, iar titularii erau
tarabostes.
b) In ceea ce priveste proprietatea comuna devalmasa, fizionomia acesteia ne-a
parvenit, prin intermediul odelor poetului roman horatiu. Din versurile lui,
rezulta ca pamantul obstii satesti sau teritoriale nu era impartit, ci era stapanit in
devalmasie de membrii obstii, ca de altfel si recoltele stranse de pe aceste
terenuri. Cultivarea se facea conform sistemului asolamentului bienal. Terenul
de cultura era impartit in loturi, acestea fiind atribuite membrilor obstii prin
tragere la sorti, in folosinta individuala pe termen de 1 an, iar la sfarsitul anului
se redistribuiau familiilor din obsti prin acelasi sistem al tragerii la sorti.
Aceasta activitate era supravegheata de dregatorii avand atributii administrative.
CURS 2
Foarte importanta in dr geto-dac este institutia casatoriei, despre care ne
vorbeste Herodot aratand ca aceasta imbraca forma unui contract de cumparare a sotiei
de catre barbat de la parintii acesteia, femeia aflandu-se intr-o stare de inferioritate in
raport cu sotul sau. Aceast pozitie sociala a femeii este confirmata si de poetul
Ovidiu, care descrie muncile casnice pe care trebuiau sa le efectueze femeile getodace.
Informatii pretioase referitoare la familia geto-daca avem din odele poetului
Horatiu din care se desprinde concluzia k familia gd era monogama, si din care avem
informatii referitoare la institutia dotei, institutie de straveche traditie getodaca, fapt
confirmat prin pastrarea in lb romana a unui termen de sorginte gd, sinonim cu cel de
dota, acela de zestre. Tot Horatiu precizeaza k principala zestre a femeii gd era
virtutea acesteia.
6
situatie s-a mentinut si dupa prima reorganizare in Dacia Superioara, iar dupa a doua
reorganizare si in Dacia Apulensis.
Daca postul regatului imperial era vacant, conducerea interimara era atribuita
acestui procurator financiar, ca vice guvernator.
In Dacia inferioara, Dacia Porolisensis si Dacia Malvensis, atributiile financiare
erau exercitate de procuratorii prezidiali ai acestor provincii, iar in Dacia Porolisensis,
dupa ce atributiile guvernatorului au fost preluate de comandantul legiunii a 5-a
Macedonica, activitatea financiara a fost incredintata unui procurator financiar special.
In vederea stabilirii impozitelor, din 5 in 5 ani se realiza un recensamant al bunurilor si
persoanelor, de catre magistrati specializati, denumiti Dumviri Cvint Venales.
Impozitele erau de 2 categorii:
- Directe tributa
-
Indirecte vectigalia
Din prima categorie faceau parte tributul soli (impozit funciar, se platea nu numai pe
terenuri, ci si pe cladiri, si se mai numea stipendium), tributum capidis (impozit
personal, platit nu numai de catre cetatenii romani, ci si de catre peregrini strainii).
Impozitele indirecte:
- 5% pe mosteniri, eliberari de sclavi;
-
4% pe vanzarile de sclavi;
Ultimul impozit era perceput in cadrul unor oficii vamale denumite Stationes,
amplasate la granita provinciei si in interiorul acesteia, si care erau conduse la inceput
de niste sclavi imperiali. Apoi aceasta activitate a fost arendata unur Conductores, si
mai apoi a fost incredintata unor procuratori vamali recrutati dintre membrii ordinului
ecvestru.
In ceea ce priveste organizarea armatei, pe teritoriul Daciei au stationat mai multe
legiuni de-a lungul stapanirii romane:
- I Adiutrics
-
V Macedonica
Asezari rurale
o Asezari organizate dupa model roman
Padus Pagi - satul amplasat pe teritoriul unei colonii, locuit in
majoritate de catre cetateni romani.
Vicus Vici satul situat in afara teritoriului unei colonii, locuit
in majoritate de catre necetateni, latini si pergerini.
Categorii speciale de asezari rurale
Stationes punte vamale postale de paza si control unde se
incasa impozitul de 2,5% pe circulatia bunurilor si
persoanelor.
Canabae asezari rurale din jurul castrelor romane, locuite
de mestesugari, negustori, familii si rude ale soldatilor
romani.
o Asezari organizate dupa model autohton obstile satesti / teritoriale.
10
11
Asezarile rurale.
O categorie speciala: statiunile balneo-climaterice. In Dacia existau 2 categorii de
localitati cu regim juridic si organizare speciale.
- Domeniile imperiale (Patrimonium Cezaris) in cadrul carora se aflau
exploatarile aurifere din muntii apuseni.
-
13
15
Institutia casatoriei
Casatoriile intre peregrini erau admise, fiind totodata admise si casatoriile dintre
cetatenii romani si peregrini si avem in vedere colonistii romani in special soldati care
se casatoreau cu femei autohtone, si totodata au fost admise in favoarea peregrinilor
institutiile tutelei si adoptiunii fraterne, aceasta din urma dand nastere institutiei
feudale a infratirii.
Institutia succesiunilor
Succesiunea putea fi deferita prin testament sau, potrivit legii, peregrinii puteau
testa intr-o forma specifica, anume testamentul oral, care a dat nastere in feudalism
testamentului denumit cu limba de moarte. Totodata, peregrinii aveau si testament in
factio pasiva, asa incat ei puteau veni la succesiunea cetatenilor romani.
Institutia obligatiilor
Aceasta a cunoscut in dacia romana o reglementare amanuntita si evoluata
intrucat epoca stapanirii romane a daciei s-a caracterizat la nivelul imperiului roman ca
o perioada de maxima inflorire a productiei si schimbului de marfuri. In acest context,
obligatiile si cu precadere cele contarctuale sunt supuse unui regim juridic extrem de
complex, rezultat din impletirea unor elemente de drept civil cu elemente de drept al
gintilor si cu obiceiuri locale, ca o expresie a sintezei juridice daco-romane. Forma,
elementele si efectele contractelor ne indica faptul ca o serie de rguli si principii ale
dreptului privat roman au fost deviate de la menirea lor initiala capatand in conditiile
economico-sociale specifice daciei noi functii si noi finalitati.
Expresia acestui proces o reprezinta unul dintre cele mai importante documente
ale dreptului privat roman, din categoria textelor epigrafice, tripticele din transilvania,
sau tablitele cerate din transilvania. Ele au fost decoperite intre 1786 si 1855 la
algurnus maior, rosia montana de astazi, intr-o mina de aur parasita. Se prezinta sub
forma unor tablite de lemn de brad legate cate 3, fetele interioare ale tablitelor 1 si 3
precum si ambele fete ale tablitei 2 sunt usor scobite si acoperite cu un strat de ceara
pe care s-a scris cu ajutorul unui stilet. Istoricul acestor tablite l-a realizat marele
romanist german Theodor Monsen, care a elaborat si o editie critica a tripticelor
(Corpus inscriptiorum latinarum aparuta la Viena). Monsen pleaca in explicarea
istoricului tripticelor de la faptul ca ultimul act continut in triptice este datat 29 mai
167, data la care romanii se aflau in razboi cu marcomanii. Pentru acest motiv,
Monsen sustine ca populatia acelei asezari ar fi parasit localitatea, ascunzand cele mai
importante acte ale colectivitatii in mina de aur si ca nu s-a mai intors, localitatea fiind
abandonata. Nu putem accepta aceasta explicatie deoarece, dupa cum se stie,
exploatarea aurului din muntii apuseni era principala procupare a administratiei
romane in dacia. Mai lesne de presupus este faptul ca doar acel membru al
colectivitatii care a ascuns tablitele in mina nu s-a mai intors, astfel incta acestea nu au
mai putut fi recuperate. S-au descoperit 25 de tablite cerate din care numai 14 sunt
lizibile si au putu fi descifrate. Ele contin o serie de acte juridice si anume 4 contracte
de vanzare, 3 de munca, 2 de imprumut, 1 de societate, 1 de depozit, un proces verbal
prin care se constata desfiintarea unei asociatii funerare, lista cheltuielilor efectuate
pentru organizarea unui banchetprecum si obligatia unei persoane de a plati o datorie.
16
17
19
Adunarea generala
Alesii obstei.
22
23
24
25
romaneasca este rezultatul unui proces intern si nu al unui descalecat sau al unor alti
factori de natura externa.
Formarea dreptului feudal nescris. Legea tarii.
In perioada obstei arhaice, la nivelul obstilor satesti sau teritoriale exista un
intreg set de norme de conduita fara caracter juridic, care erau aplicate si respectate de
buna voie de membrii colectivitatilor respective deoarece reprezentau interesele
comune ale acestora. Aceste norme nu aveau un continut de clasa si nu erau dotate cu
o sanctiune statala, sanctiunea cu care erau dotate aceste norme fiind una obsteasca.
Insa transformarile acestea au determinat si transformarea acestor norme de
conduita obstesti in norme juridice, proces care a presupus intrunirea cumulativa a
doua criterii:
1. Normele au dobandit un continut de clasa in sensul ca ele nu mai aexprimau
interesele generale ci interesele clasei dominante.
2. Normele au dobandit o sanctiune statala, adica s-a constituit un aparat
specializat de constrangere prin care membrii comunitatii erau sanctionati
pentru incalcarea preceptelor normelor respective
Sub aspectul formei, aceste norme juridice imbracau forma obiceiului juridic
sau cutumei juridice, ceea ce dimitrie cantemir denumeste prin sintagma ius non
scriptum. Cunoasterea acestui drept nescris este posibila pe baza documentelor scrise
interne si externe din perioada in acre acest drept nescris a fost in vigoare.
Documentele externe insemnand documentele cancelariilor straine privesc dreptrul
nostru feudal nescris ca pe un drept personal. Este si firesc deoarece strainii, atunci
cand desemnau dreptul feudal nescris aveau in vedere caracterul etnic al poporului
roman, insa noi romanii, atunci cand am desemnat si desemnam dreptul nostru feutal
nescris, il denumi legea tarii sau obiceiul pamantului, termenul de pamant fiind in
acest context sinonim cu termenul de tara. Noi privim dreptul nostru feudal nescris ca
pe un drept teritorial.
CURS 6
Trasaturile legii tarii
Un prim caracter este caracterul sau unitar. Semnificativ in acest sens este
utilizarea termenului generic de tara, desi diferitele formatiuni prestatale de tip feudal
aveau diverse denumiri pentru a putea fi localizate si identificate. Caracterul unitar al
legii tarii s-a pastrat si dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare,
pastrandu-se in acest sens si denumirea unilizata pt desemnare dreptului nostru feudal
nescris. Unitatea de continut a legii tarii este expresia pe planul determinismului
dialectic a conditiilor economico-sociale identice si a cadrului unitar in care s-a format
si anume, obstea sateasca sau teritoriala si reflecta totodata unitatea etnica si
lingvistica a poporului roman pe intregul spatiu carpato-danubiano-pontic.
27
Al doilea caracter este caracterul teritorial sau imobiliar, care rezulta chiar din
denumirea dreptului nostru feudal nescris, conceput ca fiind sistem de drept al unei
societati organizate din punct de vedere politic in tari, altfel spus, legea unui teritoriu
organizat din punct de vedere statal. Ca atare, legea tarii se deosebeste de dreptul
popoarelor migratoare, care are un caracter personal. Aceasta caracteristica a legii tarii
se reflecta pe planul continutului ei, insensul ca institutia centrala a legii tarii este
institutia proprietatii, aceasta cunoscand o ampla si riguroasa reglementare.
Al treilea caracter este caracterul sau original si din acest punct de vedere,
putem afirma ca legea tarii este o creatie originala a poporului roman, izvorata din
modul de viata al acestui popor si dezvoltata la nivelul obstilor satesti sau teritoriale si
apoi la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal. Influentele straina exercitate
asupra institutiilor legii tarii nu au stirbit cu nimic originalitatea acesteia, ele
manifestandu-se doar la nivel terminologic, unde o serie de termeni straini au patruns
in vocabularul de baza al limbii romane ca dublete ale termenilor originari de sorginte
traca si latina.
In literatura de specialitate au existat o serie de teorii privind originea legii tarii,
care pot fi clasificate in doua categorii, teorii moniste, cum ar fi teoria originii pur
romane a legii tarii sau teoria originii pur trace a legii tarii si teorii dualiste, cum ar fi
teoria originii daco-romane a legii tarii. Au existat si opinii ramase izolate in literatura
de specialitate, cum ar fi teoria originii pur slave a legii tarii, sau teoria originii
germane a legii tarii, insa toate aceste teorii neglijeaza creatia juridica a poporului
roman, care in opinia acelor autori, pare a-si fi construit un sistem de drept numai din
mosteniri si influente din dreptul altor popoare, insa explicatia acestei viziuni se afla in
metodologia utilizata de acei autori, este vorba despre metoda metafizica. Autorii in
cauza reduc dreptul la un continut ideatic si urmaresc prin comparatii, sa stabileasca
filiatia ideilor si primordialitatea unora in raport cu celelalte. Aplicand aceasta metoda
la cercetarea originii dreptului nostru feudal nescris, acei autori au solutionat problema
in sensul ca ori de cate ori au constatat asemanari intre dreptul nostru feudal nescris si
dreptul altor popoare, au considerat in mod invariabil ca este vorba despre un
imprumut, asa cum arata si unul dintre cei mai importanti adepti ai metodei metafizice,
george fotino, care mentiona ca dreptul romanesc este original numai in ceea ce nu
prezinta vreo asemanare cu vreo insitutie straina, caci in caz contrar, este vorba in mod
incontestabil despre un imprumut.
S-a ajuns astfel, ca, in preajma celui de-al doilea Razboi Mondial, sa se admita
in literatura noastra juridica, clasificarea institutiilor legii tarii in 3 categorii, institutii
mostenite din dreptul roman si geto-dac, institutii imprumutate si institutii originale, in
care erau incluse doar acele institutii care nu puteau fi incadrate in vreuna dintre
celelalte doua categorii.
Nu putem admite acesta conceptie asupra originii legii tarii, deoarece ignora
raportul dialectic de determinare a supra structurii de catre baza economica si nu
explica, spre pilda, asemanarile dintre dispozitiile legii tarii si reglementarile din
dreptul unor popoare cu care romanii nu au fost in contact de-a lungul istoriei. Aceste
asemanari se pot explica numai prin existenta unor conditii economico-sociale
asemanatoare, care au determinat aparitia unor reglementari apropiate sub aspectul
continutului normativ. Pe de alta parte, de ce nu am putea admite ca, in cazul unor
asemanari, intre dreptul nostru feudal nescris si dreptul popoarelor vecine, imprumutul
28
a fost in sens invers, adica s-a realizat din dreptul romanesc in dreptul popoarelor
respective.
Concluzia este aceea ca legea tarii este o creatie originala a poporului roman si
s-a format in cadrul unui proces istoric complex, prin elaborarea unui sistem de norma
juridice, plecand de la sinteza juridica daco-romana si continuand cu influentele
exercitate pe planul formei, de catre unele popoare vecine.
Tot in literatura de specialitate au fost formulate diverse opinii privind
continutul normativ al legii tarii, sens in care unii autori au sustinut ca legea tarii
reglementeaza doar dreptul de proprietate, altii au apreciat ca legea tarii este un drept
al agriculorilor si pastorilor, altii au considerat ca legea tarii reglementeaza organizarea
cneziala si voievodala cu care poporul roman a aparut in istorie. Cerecetarile
sociologice desfasurate in perioada interbelica de Dimitrie Curst si continuata dupa
razboi de prof Henri Stahl si Petre Panaitescu, au evidentiat justetea tezei marelui
nostru istoric, Nicolae Balcescu, care arata ca multa vreme, obiceiul pamantului a tinut
loc si de constitutie politica si de condica tivila si de condica criminala. Altfel spus,
legea tarii este un sistem de drept atotcuprinzator, care reglementeaza intreaga materia
a dreptului public si privat.
Dispozitiile de drept public din legea tarii ; Organizarea de stat a ................... si
Tarii romanesti in epoca feudalismului dezvoltat
Org centrale ale statului feudal sunt domnul, sfatul domnesc si dregatorii.
Domnul
Este organul suprem al puterii de stat si varful ierarhiei feudale in cadrul
sistemului relatiilor feudale de vasalitate. Domnia este o institutie romaneasca
originala, care a aparut in stransa legatura cu formarea statelor feudale romanesti de
sine statatoare, ca o treapta superioara de evolutie a formatiunilor prestatale de tip
feudal. Ea nu are un corespondent in statele vecine, iar termenul care o desemneaza
vine de la latinescul dominus, stapan. Aceasta semnificatie arata conceptia feudala
potrivit careia domnul este seful unui stat independent, care nu recunoaste o autoritate
superioara si este totodata si stapanul acelei tari in sens teritorial. Institutia domniei s-a
cristalizat prin preluarea unor traditii de la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal
si prin preluarea unor trasaturi ale monarhiei bizantine, care pastrau amintirea
organizarii politice romane, aveau ca fundament ideologic crestinismul ortodox si
contineau premisele necesare pentru centralizarea puterii de stat si apararea
independentei de stat. Domnul poarta si titlul de mare voievod, ceea ce sublinia latura
traditionala a institutiei, in sensul ca in calitate de mare voievod, exercita prerogativele
de conducator al armatei si judecator suprem. Ca sef de stat, domnul are o serie de
atributiuni de natura politico-administrativa, militara, jurisdictionala si legislativa.
Sub aspect politico-administrativ, domnul era cel care stabilea organizarea
administrativ-terit a tarii, ii numea si revoca pe dragatori, batea moneda, exercita tutela
asupra bisericii, avand dreptul de a-i confirma pe mitropoliti, episcopi si
29
30
nescris, era considerat de starile sociale feudale, ca fiind unul legiuit si ca atare, cei
adusi pe tron, potrivit acestui sistem, cu respectarea lui, erau considerati domni din
mila lui dumnezeu. Dimpotriva, cei care ajungeau pe tron cu nerespectarea
dispozitiilor legii tarii privind alegerea domnului, erau considerati uzurpatori, fiind
desemnati prin termenul peiorativ de domnisori. Acest sistem, ca orice sistem
insitutional, si-a creat propriile mecanisme de autoreglare, fie in directia influentarii
laturii elective, fie a laturii ereditare. Spre pilda, se creaza institutia asocierii la tron, la
domnie, pentru a se influenta latura ereditara. Domanul isi asociaza inca din timpul
vietii unul dintre fii la tron. Cealalta institutie e cea a recomandarii, pe care o face, spre
sf vietii, adunarilor, pt a ghida alegerea unei anumite persoane. Legea tarii a creat si
sistemul regentei sau institutia regentei, exercitata pe timpul minoritatii domnului, de
catre mama sa, impreuna cu unul dintre marii boieri. Analizand sistemul electivoereditar, reglem de legea tarii, putem constata ca el prezinta o serie de avantaje, dar si
unele dezavantaje, in comparatie cu alte sist de succesiune la tron (polonia sau europa
apuseana). Sistemul permite accesul la tron al unor rude mai idnepartate, dar care au
reale calitati de conducator, in dauna unor rude apropiate, dar care sunt fie varstnice,
fie incapabila sa conduca.
Sistemul este insa dezavantajos, intrucat sfera persoanelor cu vocatie la tron
este uneori prea larga, generand competite acerba intre pretendenti, fiecare sprijinit de
o fractiune boiereasca, iar unii dintre ei solicitand si sprijinul unor puteri straine.
Luptele interne pentru tron au slabit tarile romane si au facilitat instaurarea dominatiei
otomane. Dupa instaurarea dominatiei otomane, pe fondul stingerii vechilor familii
domnitoare si al slabirii autoritatii domnesti, boierii au reusit sa impuna alegerea ca
domn a unor exponenti ai intereselor lor, mergand pana intr-acolo, incat au conditionat
alegerea domnului de asumarea de catre candidat a unui angajament uneori scris, de
respectare a privilegiilor boieresti, ceea ce Miron Costin denumeste tocmeala sau
legatura. Treptat, pe masura intaririi dominatiei otomane, alegerea devine pur
formala, pe primul plan trecand investitura data de sultan. Uneori, aceasta acoperea
viciul juridic al alegerii unor persoane care nu indeplineau toate conditiile prevazute de
legea tarii, de exp despot voda nu era roman crestin ortodox. Aceasta, desi capitulatiile
incheiate intre tarile romane si poarta prevedeau in mod expres ca domnul urma a fi
ales potrivit vechilor randuieli si doar confirmat sau recunoscut de poarta. Toate aceste
precedente au deschis calea numirii directe a domnilor de catre poarta, in timpul
regimului turco-fanariot.
Sfatul domnesc
Este un organ de conducere central al statului feudal, functionand pe langa
domn, prin interm caruia se realizeaza participarea boierilor la conducerea statului.
Sfatul domnesc este alcatuit din reprezentantii marii boierimi si ai inaltului cler, fiind
convocat la datele si in locurile fixate de domn si prezidat de acesta. Numarul
membrilor sfatului domnesc a variat, de-a lungul timpului, fiind cuprins intre 12, la
inceput, apoi a crescut pana la 25 de membri.
Principalele atributiuni ale sfatului domnesc sunt:
31
32
33
Dari in bani, categorie in care intra impozitul personal pe cap de locuitor, apoi
taxele pentru utilizarea unor bunuri publice si taxele de inlocuire a unor dari in
natura sau in munca
Cea mai importanta dare in bani era impozitul personal pe cap de locuitor,
denumit dare in tara romaneasca si dajdie in moldova, pentru ca apoi sa se
generalizeze termenul de sorginte turca de bir. Initial, boierii si manastirile nu erau
obligati sa plateasca bir, insa din secolul 16 si aceste categorii sociale au fost impuse la
plata birului. Foarte importanta este procedura de stabilire a birului. Era asa numita
procedura a cislei, constand in stabilirea unei sume globale pe grup fiscal (obste sau
sat), repartizata pe unitatile impozabile, gospodariile satenilor, de catre functionarii
specializati numiti rabojani, in functie de puterea economica a fiecarei unitati
impozabile, apreciata dupa numarul de vite. Ni s-a pastrat un asemenea document, un
catastiv de cisle din vremea lui petru schiopul, potrivit caruia taranii erau impartiti in
raport de cuantumul birului datorat in 2 categorii:
- Taranii saraci, care plateau un bir mic
-
34
35
romanesti catre acestea, avand ca efect cedarea unei mari parti a veniturilor
manastirilor romanesti catre manastirile straine. De-a lungul timpului, acest fenomen a
luat o amploare considerabila, fapt care a avut o serie de consecinte negative din punct
de vedere economic, date fiind si abuzurile clerului strain. Datorita acestui fapt,
incepand din secolul 17, domnii romani au inceput sa restranga inchinarile, ajunganduse la desfiintarea lor totala prin legea secularizarii averilor manastiresti, data in timpul
domniei lui alexandru ioan cuza.
Organizarea administrativ-teritoriala a tarilor romane
Atat in tara romaneasca, cai si in moldova, existau mari subdiviziuni
administrativ-teritoriale, care nu erau unitati administrativ-teritoriale propriu-zise, ci
mai degbraba reminiscente din perioada anterioara intemeierii statelor feudale
romanesti de sine statatoare. In tara romaneasca existau zona din dreapta oltului, aflata
sub autoritatea banului si zona din stanga oltului, aflata sub autoritatea vornicului. Iar
in moldova, existau tara de sus si tara de jos, fiecare aflata sub autoritatea unui vornic.
Insa unitatile administrativ-teritoriale propriu=zise erau in tara romaneasca judetele si
in moldova tinuturile, precum si localitatile urbane si localitatile rurale, satele. La
origine, atat judetele, cat si tinuturile erau conduse de dregatori locali, iar din secolul al
15-lea, dupa centralizarea puterii domnesti, in moldova, peste aparatul de dregatori
locali de la nivelul tinuturilor se suprapun dregatorii domnesti, iar in tara romaneasca,
conducatorii judetelor isi extind autoritatea si asupra aparatului slujitorilor domnesti.
La randul lor, tinuturile erau impartite in ocoale, iar mai tarziu, in tara romaneasca,
judetele au fost impartite in plasi, cele din zona de campie, iar cele din zona de munte,
in plaiuri.
Orasele erau unitati administrativ-teritoriale care se constituiau ca niste
comunitati libere, avand o organziare proprie, precum si o anumita autonomie.
Teritoriul orasului era structurat in 3 zone:
- Vatra orasului, perimetrul construibil, cuprinzand zona de cladiri
- Hotarul orasului, cuprinzand terenurile cultivate de oraseni
- Ocolul orasului, alcatuit din satele arondate orasului respectiv
Toate orasele se aflau sub stapanirea domnului, temeiul juridic al acestei
stapaniri reprezentandu-l mosia domneasca pe care se afla amplasat orasul. Exista o
mcia deosebire intre moldova si tara romaneasca: in moldova, domnul putea sa
dispuna in mod liber de ocolul orasului asupra caruia locuitorii exercitau doar un drept
de uzufruct, in timp ce in tara romaneasca, domnul nu putea dispune de terenul din
ocolul orasului, decat daca il rascumpara de la oraseni. Orasele erau conduse de un
aparat administrativ format din 2 categorii de dregatori:
- Locali: judetul in tara romaneasca si oltuzul in moldova si 12 pargari
- Aparatul de dregatori domnesti
Satele erau de 2 categorii:
- Sate libere
- Sate aservite
Stravechea organizare a obstilor satesti sau teritoriale s-a pastrat si dupa
intemeiere, insa multe dintre atributiile organelor de conducere a obstilor au fost
36
37
38
Incercarile regilor maghiari de a-i limita atributiile au esuat, astfel incat din sec
al XV-lea, raportul de forte a inclinat in favoarea voievodului, acesta devenind si
comite al secuilor si extinzandu-si astfel, jurisdictia si asupra comitatelor secuiesti.
Pe plan militar, era comandantul armatei din transilvania, calitate pe care a
pastrat-o pana la sfarsitul voievodatului, dat fiind rolul pe care transilvania l-a jucat in
apararea ungariei impotriva turcilor si tatarilor.
In exercitarea atributiilor sale, era ajutat de un aparat de dregatori asemanator
cu cel din tara romaneasca si moldova, insa mai putin evoluat datorita pozitiei de
subordonare a transilvaniei fata de regatul maghiar, precum si datorita largei autonomii
de care se bucurau unitatile administrativ-teritoriale, astfel incat, in transilvania, abia
in epoca principatului s-a constituit un sistem complet de dregatori la nivel central.
Cei mai importanti dregatori ai transilvaniei erau vice-voievodul, notarul
voievodal, care era seful cancelariei voievodale, avand atributiuni asemanatoare cu ale
vornicului si judele curtii voievodale.
Alt organ de conducere la nivel central: congregatia generala a nobililor
(congregatio generalis nobilium)
Era o adunare pe stari a nobilimii comitatelor, clerul, orasenilor si taranilor
liberi proprietari de pamant. Din compunerea congregatiei au facut parte la inceput si
nobilii romani, ultima congregatia la care acestia au fost mentionati fiind cea din 1291.
Ulterior insa, romanii au fost exclusi de la viata politica a transilvaniei si ca atare, au
fost eliminati din congregatia generala a nobililor, situatie consfintita de iure prin unio
trium nationum, prin care s-a prevazut ca in componenta congregatiei intrau doar
reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate, maghiarii, sasii, secuii. Nu era un organ de
stat cu activitate permanenta, ci era convocata periodic de catre voievod si se intrunea
de regula la turda.
Atributiile congregatiei erau judiciare, administrative si fiscale. Dat fiind
caracterul autonom al voievodatului transilvaniei, nicio masura luata de dieta maghiara
nu se aplica in transilvania daca nu era insusita si de congregatia generala a nobililor.
Organizarea locala a voievodatului transilvaniei
Este o imbinare a structurilor politico-administrative a romanilor, existente inca
inainte de cucerirea maghiara si care au supravietuit si in cadrul voievodatului cu
elemente de organizare locala imprumutate de maghiari din sistemul feudal german.
Astfel, in zonele locuite exclusiv de romani, subdiviziunile administrativ-teritoriale
erau districtele romanesti, conduse de cneji, voievozi si juzi. In regiunile unde printre
populatia majoritara romaneasca, au patruns si maghiarii, subdiviziunile administrativteritoriale erau comitatele, impartite in plasi. Comitatele erau conduse de un comite,
ajutat de un vice-comite, iar plasile erau conduse de pretori. Acestia erau alesi de catre
adunarea comitatului la care participa nobilimea locala. In zonele unde au fost
colonizati secuii s-au organizat unitati administrativ-teritoriale distincte, scaunele
secuiesti, acestea avand un caracter unitar. Ele au fost preluate de secui de la vechile
scaune de judecata ale romanilor, s-au organizat treptat, ajungand la 7 scaune secuiesti
in sec al XV-lea, fiecare scaun era condus de catre un capitan, avand atributiuni
administrative si judecatoresti, ajutat pe planul atributiunilor judiciare de un jude
39
40
41
statului feudal si de varf al ierarhiei feudale. Cu alte cuvinte, dominium iminens este
ceea ce denumim noi astazi domeniul public al statului. El nu trebuie confundat cu
proprietatea domneasca, care este domeniul privat al domnului si care include acele
bunuri, in general mosii, pe care domnul le stapaneste ca orice alt mare proprietar
feudal. In virtutea calitatii sale de titular al lui dominium iminens, domnul exercita o
serie de prerogative:
1. Are un drept superior de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al
tarii.
2. Culege mostenirile vacante astfel incat mosiile si robii ramasi fara stapan prin
decesul proprietarului lipsit de mostenitori, revin domnului
3. Ia in stapanire bunurile nimanui, care sunt de 2 categorii:
- Pustii, cele care nu au apartinut vreodata unei persoane
- Pustiite, care au apartinut unei persoane, dar au fost abandonate de catre aceasta
4. Domnul incuviinta nobililor feudali desprinderea unor portiuni de teren din
terenurile pustii si pustiite si trecerea lor in stapanire personala prin intemeierea
de sate, care se numeau slobozii, datorita scutirilor de dari acordate cu ocazia
infiintarii satului.
5. Domnul lua in stapanire mosiile confiscate de la boierii vinovati de hiclenie
(tradare)
6. Acorda donatii boierilor credinciosi pentru dreapta si credincioasa slubja si
manastirilor in scopuri pioase.
7. Acorda imunitati feudale boierilor si manastirilor cu privire la mosiile pe care
acestia le stapaneau.
8. Incuviinta toate actele juridice de transfer al dreptului de proprietate asupra
pamantului si robilor, ocazie cu care partile actului juridic respectiv faceau asa
numita dare a calului sau dare a cupei dadeau domnului un cal bun sau o cupa
din metal pretios.
9. Exercita dreptul de pradalica. Este dreptul de retract sau de revocare a donatiilor
facute. Uneori, in cuprinsul actului de donatie, se insera mentiunea pradalica
sa nu fie, adica donatia se facea fara drept de retract, insa beneficiarul donatiei,
in schimb, trebuia sa faca darea calului sau darea cupei.
10. In calitate de titular al lui dominium eminens, avea dreptul de a percepe dijme,
munci si bir, in folosul domniei, adica cele 3 forme ale rentei feudale.
Dominium utile
In principal apartinea domeniului manastirilor si taranilor liberi. Cea mai
importanta forma de exprimare a sa este marea proprietate feudale, proprietate
completa asupra pamantului si incompleta asupra taranilor dependenti si s-a format
anterior intemeierii statelor feudale romanesti de sine statatoare, prin acapararea de
catre unii dintre alesii obstei a pamantului obstei si transofrmarea celorlalti membri ai
obstei in tarani dependenti. Marea proprietate feudala este continuatoarea din punct de
vedere istoric a stapanirii exercitate de cneji, voievozi si juzi asupra formatiunilor
prestatale de tip feudal in epoca feudalismului timpuriu. Modul juridic originar de
dobandire a marii proprietatii feudale a fost mostenirea, careia i s-au adaugat, duap
intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare si moduri juridice derivate si
42
43
feudala se acorda prin hrisov domnesc si conferea titularului sau largi drepturi de
administrare politica, de judecata si de comanda militara asupra populatiei de pe
domeniul feudal respectiv si totodata, dreptul de a face comert, scutire de plata oricarei
dari fata de domnie, precum si dreptul de a percepe diferite venituri in folosul exclusiv
al titularului imunitatii. Din continutul imunitatii feudale, rezulta ca boierii si
manastirile investite cu imunitati se bucurau de o anumita independenta politica, in
sensul ca dregatorii domnesti, ca reprezentanti ai aparatului de stat feudal, nu aveau
competenta pe domeniile investite cu imunitati.
Astfel incat, pe aceste domenii, functiile statului erau exercitate de catre
titularul domeniului feudal si al imunitatii, prin intermediul aparatului propriu de
slujitori. Imunitatiile feudale au aparut imediat dupa intemeierea statelor feudale
romanesti de sine statatoare, in contextul in care feudalii aveau o putere economica si
politica superioara domnului si ca atare, doreau consacrarea si pe plan juridic a
privilegiilor lor de a conduce sub toate aspectele, inclusiv politic, populatia de pe
domeniile care le apartineau. Totodata, consacrarea si extinderea sistemului
imunitatilor feudale, a fost determinata si de imprejurarea ca la inceputurile statului
feudal aparatul de stat era slab dezvoltat si ca atare, administrarea domeniilor feudale
nu se putea realiza decat prin intermediul aparatului propriu de slujitori de care
dispuneau feudalii.
In hrisoavele domnesti de acordare a imunitatilor feudale, se intrebuinteaza
doua tipuri de formule sacramentale: o formula scurta, in tara romaneasca : sa-i fie de
ocina si de ohaba, iar in moldova : sa-i fie uric cu tot venitul. Formula dezvoltata
specifica in amanuntime continutul imunitatii acordate. La inceput, se utiliza de regula
formula scurta. Treptat, pe masura centralizarii puterii domnesti, incepe sa se utilizeze
tot mai mult formula dezvoltata, detaliata, de acordare a imunitatii. Pentru ca treptat,
imunitatiile feudale, nu mai au un caracter general, ca la inceputurile statului feudal, ci
dobandesc un caracter exceptional. De aceea era necesara utilizarea formulei detaliate,
pentru ca activitatile si privilegiile respective sa fie scoase din competenta generala a
dregatorilor domnesti. Examinand formulele dezvoltate de acordare a imunitatilor
feudale, constatam ca acestea nu aveau un caracter uniform, ele fiind mai largi sau mai
restranse de la un boier la altul, de la o manastire la alta, dupa gradul in care domnul
intelegea sa-l investeasca pe beneficiarul imunitatii cu exercitiul unor atributii politice
si sa il ratifice cu anumite foloase economice.
Dupa centralizarea statului feudal si intarirea puterii domnesti, precum si dupa
cristalizarea aparatului dregatorilor domnesti, imunitatiile feudale au inceput sa fie
restranse treptat, iar dregatorii domnesti au inceput sa preia de la marii feudali
exercitiul drepturilor politice asupra populatiei de pe domeniile respective. Spre
exemplu, se limiteaza dreptul de judecata al boierilor si manastirilor la pricinile
marunte, drepturile militare ale acestora sunt ingradite, pe fondul dezvoltarii productiei
si al schimbului de marfuri, se restrang pana la desfiintare drepturile acordate boierilor
si manastirilor de a percepe taxe pe circulatia bunurilor si persoanelor, precum si alte
venituri.
Din examinarea sistemului imunitatilor feudale, rezulta ca marea proprietate
feudala investita cu imunitati oglindeste confuzia dintre drepturile private si drepturile
publice proprie societatii feudale de la inceputurile acesteia.
44
45
anumite imbunatatiri funciare asupra unor alte categorii de terenuri, pasuni, paduri,
fanete, platind insa o zeciuiala stapanului feudal, intrucat aceste operatiuni erau
realizate pe terenul propritate a acestuia.
Proprietatea taranilor liberi care nu erau grupati in obsti
Se exercita asupra gospodariei, vitelor si uneltelor de munca, precum si asupra
unei suprafete de pamant de cultura. Legea tarii a consacrat, in afara proprietatii
taranesti, si cea a mestesugarilor asupra atelierelor si uneltelor lor, precum si cea a
robilor asupra salaselor si asupra uneltelor de munca confectionate de acestia.
Dispozitiile legii tarii cu privire la statutul juridic al persoanelor
Are un profund caracter statutar, prin dispozitiile discriminatorii pe care le
consacra, in raport de pozitia sociala a diferitelor clase si categorii sociale. In varful
ierarhiei sociale, se aflau boierii care aveau capacitate juridica deplina, se bucurau de
toate drepturile si privilegiile si erau singurii care exercitau conducerea politica a
satului feudal. Totodata, boierii erau singurii care erau titularii dreptului de proprietate
feudala, investita cu imunitati. La origine, calitatea de boier a fost indisolubil legata de
stapanirea unei mosii care se transmitea din generatie in generatie, impreuna cu acea
calitate. Treptat, s-a produs si o stratificare a boierimii in boieri de tara si boieri de
slujbe, pe de o parte, in boieri mari si boieri mici pe de alta parte. Institutia boieriei, ca
si institutia proprietatii boieresti, este anterioara formarii statelor feudale romanesti de
sine statatoare, semnificativ in acest sens fiind existenta sitagmei boier de tara, care era
acordata marilor stapanitori de domenii feudale, fostii conducatori ai formatiunilor
prestatale de tip feudal, prin unirea feudelor carora luasera nastere statele feudale
Dupa intemeiere si dupa centralizarea statului feudal, apar boierii de slujbe sau
dregatorii, recrutati din randul unor elemente apartinand unor categorii sociale
inferioare, astfel incat calitatea de boier a dregatorilor decurgea din functia exercitata
si nu era efectul stapanirii vreunei mosii, desi domnul ii miruia pe boierii de slujbe, pe
dregatori, cu danii domnesti pentru dreapta si credincioasa slujba, danii avand ca
obiect fie mosii, fie concedarea veniturilor unor tinuturi. Spre sfarsitul feudalismului,
calitatea de boier devine indisolubil legata de exercitarea unei functii in cadrul
aparatului de stat si nu mai este conditionata de stapanirea veunei mosii. Se elaboreaza
si un statut scris al boierimii, prin care se reglementeaza acordarea titlului de noblete
subsecvent incredintarii unei dregatorii. Tot in varful ierarhiei sociale feudale se afla si
clerul, care avea, ca si boierii, o situatie privilegiata, fiind ... sa participe la treburile
tarii in cadrul sfatului domnesc, precum si in cadrul adunarilor starilor feudale, precum
si atributia de a judeca anumite procese. In plus, clerul avea si atributiuni de drept
canonic, conform ierarhiei bisericesti si monahale.
Orasenii
Nu erau o patura sociala omogena, in sensul ca erau impartiti in aristocratia
oraselor sau patriciatul orasenesc, altfel spus orasenii bogati, care stapaneau case in
targuri si terenuri in ocoalele targurilor, acestia bucurandu-se de toate drepturile si
privilegiile, ba mai mult, in moldova, participau chiar si la alegerea domnului. urmau
46
48
CURS 10
Robii
O alta categorie sociala, al carei statut juridic era reglementat de legea tarii.
Normele care stabileau conditia lor juridica formau asa-numitul holopskoe pravo. Din
punct de vedere juridic, robii erau lipsiti de libertate, erau considerati obiecte ale
dreptului si nu subiecte de drept, insa, spre deosebire de sclavii din antichitate, aveau
anumite elemente de capacitate juridica, in sensul ca se puteau casatori, puteau stapani
in proprietate salasele si uneltele de munca, confectionate de ei si era recunoscuta
rudenia atat pe linie directa, cat si pe linie colaterala. In functie de titularul dreptului
de proprietate asupra lor, puteau fi:
- Domnesti
-
Boieresti
Manastiresti
49
Este o relatie speciala dintre persoane, izvorata fie dintr-o origine biologica
comuna, avem in vedere rudenia de sange, fie din anumite principii religioase si avem
in vedere rudenia prin alianta sau afinitatea, fie din tainele botezului si cununiei si
avem in vedere rudenia spirituala, adica legatura dintre nasi si fini.
In ceea ce priveste rudenia de sange, ea poate fi pe linie directa, suitoare, adica in
ascendent, coboratoare, adica in descendent si de alaturi, adica in colateral. Fiecare
dintre aceste forme ale rudeniei de sange are grade sau trepte de rudenie calculate dupa
numarul generatiilor care se interpun intre respectivele persoane. In legea tarii, rudenia
de sange genera drepturi si obligatii de ajutor reciproc si de intretinere si reprezenta
temeiul juridic al mostenirii. De asemenea, rudenia de sange, este in legea tarii un
impediment sau o piedica la casatorie.
Rudenia prin alianta sau afinitate. Este legatura dintre un sot si rudele celuilalt sot.
Rudenia spirituala, potrivit dispozitiilor legii tarii, puternic influentate de dreptul
canonic, genera efecte la fel de puternice ca si rudenia de sange.
Legea tarii mai consacra inca doua forme de rudenie, rudenia izvorata din adoptie sau
infiere si rudenia izvorata din infratire.
III. CASATORIA
Potrivit legii tarii, casatoria nu este un contract civil, ci ea se incheie printr-o
serie de formalitati religioase stabilite de biserica ortodoxa, altfel spus, ea imbraca
forma benedictiunii religioase. Legea tarii prevede totodata o serie de etape
premergatoare incheierii casatoriei si anume:
- Vederea in fiinta (cunoasterea viitorilor soti)
-
Binecuvantarea parintilor
50
Legea tarii prevedea totodata posibilitatea desfacerii casatoriei prin divort, consacrand
egalitatea dintre soti in privinta motivelor de divort pe care acestia le puteau invoca. O
procedura judiciara subsecventa divortului era asa-numita imparteala sau alegere, altfel
spus, partajul bunurilor.
IV. FAMILIA
Este grupul format din rudele cele mai apropiate, avand ca nucleu pe parinti si
copii. Familia romaneasca a preluat traditiile familiei geto-dace, astfel incat ea avea un
caracter demografic, spre deosebire de familia romana, care avea un caracter
aristocratic, astfel, legea tarii consacra deplina egalitate a sotilor, astfel incat ambii soti
exercitau puterea parinteasca asupra copiilor, avand obligatia de a-i intretine si proteja.
Ca atare, la moartea sotului, sotia putea exercita singura puterea parinteasca asupra
copiilor minori.
Si intre soti exista deplina egalitate, precum si drepturi si obligatii reciproce de
intretinere, iar daca sotul nu-si indeplinea obligatia de intretinere, fata de sotie si copii,
era sanctionat cu o pedeapsa infamanta prevazuta de legea tarii, si anume darea prin
targ sau darea pe ulita.
V. ADOPTIA
Copiii adoptati aveau statutul juridic al copiilor biologici si se numeau copii sau
fii de suflet.
VI. MOSTENIREA
Transmiterea bunurilor pentru cauza de moarte de la defunct la succesorii
acestuia poarta numele in legea tarii de mostenire, iar succesorii se numeau
mostenitori. Acesti termeni de mostenire si mostenitor fac parte din familia de cuvinte
a cuvantului mos, de origine traca, din care deriva si termenul de mosie, acesta avand
sensul de proprietate ereditara. Mostenirea putea fi deferita fie pe cale legala, potrivit
legii si atunci se numeste mostenire ab indesta (fara testament) sau putea fi deferita
prin testament si atunci se numeste mostenire testamentara.
Mostenirea legala se deschide in 3 situatii:
- Daca defunctul nu a lasat testament
- Daca defunctul a lasat testament, dar el nu este regulat intocmit, nu este valid, e
nul
- Daca defunctul a lasat testament, el este regulat intocmit, este valid, dar nu
produce efecte juridice (este caduc)
In materia mostenirii legale, legea tarii consacra egala vocatie succesorala a copiilor
legitimi cu cei adoptati, atat baieti cat si fete, atat la bunurile de bastina, cat si la
bunurile de cumparatura.
De la aceasta regula, exista o importanta exceptie in tara romaneasca, si anume
faptul ca proprietatile ereditare denumite ocina, bastina sau dedina, nu pot fi culese
prin mostenire decat de catre baieti, functionand in acest sens asa-numitul privilegiu al
masculinitatii, iar fetele culegea echivalentul valoric al partii care li s-ar fi cuvenit din
bunurile ereditare in bani sau in bunuri de cumparatura (bunurile dobandite de autor
51
prin acte inter vivos). Fetele isi primeau partea din mostenire sub forma de zestre,
obligatia de inzestrare revenind parintilor in moldova si fratilor in tara romaneasca.
In ceea ce priveste copilul natural, adica adica copilul nascut in afara casatoriei,
el avea vocatie succesorala doar la succesiunea mamei, potrivit principiului roman
mater semper certa est, adica mama este intotdeauna sigura.
Legea tarii prevedea totodata ca in situatia copiilor vitregi, succesiunea se
defera pe linii, adica copiii vitregi vin doar la succesiunea parintelui comun, impartind
dupa caz linia paterna, sau linia materna, dupa cum sunt consanguini, adica sunt frati
numai dupa tata sau uterini, adica sunt frati numai dupa mama.
Legea tarii prevede si mostenirea prin reprezentare si consacra dreptuld e
succesiune al sotului supravietuitor in concurs cu copiii.
Mostenirea este o devolutiune universala, in sensul ca se transmit de la defunt la
mostenitori toate elementele patrimoniului, adica atat activul, cat si pasivul, atat
bunurile si creantele, cat si datoriile.
Cea de-a doua forma de mostenire este mostenirea testamentara, care se
deschide atuncic and defunctul a lasat testament, el este regulat intocmit, adica valid si
isi produce efectele, adica nu este caduc. Testamentul putea fi redactat in forma orala,
numit in legea tarii testament cu limba de moarte, sau in forma scrisa, numit in legea
tarii diata. Ambele forme de testament se realizau in prezenta martorilor. Diata era
utilizata de un numar restrans de persoane, adica doar de catre stiutorii de carte. Cea
mai utilizata forma de testament era cel redactat in forma orala.
O particularitate a testamentului medieval este posibilitatea inserarii in
cuprinsul acestuia a unui blestem pentru a asigura respectarea vointei testatorului. Prin
testament, se putea realiza si o exheredare, adica o dezmostenire.
O alta particularitate, preluata din dreptul roman este valabilitatea substitutiunii
fidei comisare, care este interzisa in dreptul modern si prin care disponentul, testatorul,
impune fiduciarului, adica legatarului, sa pastreze bunurile primite si sa le transmita la
moartea sa unei alte persoane, denumite fidei comisar sau substituit, indicata tot de
catre disponent.
VII. MATERIA OBLIGATIILOR
Legea tarii consacra ca izvoare de obligatii contractele si dedictele, punand
accent pe raspudnerea personala. Insa, traditionala solidaritate a obstii satesti sau
teritoriale, precum si anumite interese ale statului feudal au facut posibile si forme de
raspundere colectiva, cum ar fi raspunderea colectiva in materie penala, fiscala si
despagubirea de la altul.
Raspunderea colectiva in materie penala este o reminiscenta a vechilui sistem al
razbunarii sangelui, potrivit caruia familia victimei isi putea exercita dreptul de
razbunare asupra gintii sau familiei faptuitorului. Ulterior, a fost inlocuit cu cel al
compozitiunii voluntare, adica al intelegerii de dezdraunare???, suma de bani platita
avand atat caracterul de despagubire, cat sic el de ispasire a faptei comise. Dupa
aparitia statului, sistemul compozitiunii voluntare a fost inlocuit cu cel al
compozitiunii legale, statul fiind acela care fixeaza cuantumul despagubirii. Inainte de
constituirea statelor feudale, obstea, prin organele sale de conducere, cerceta si
sanctiona infractiunile savarsite pe teritoriul sau de catre membrii obstii.
52
Dupa intemeiere, obstea pastreaza dintre vechile atributii numai aceea de a-l
cauta si identifica pe faptuitor, predandu-l slujbasilor statului, denumiti gonitorii din
urma. In cazul in care obstea nu-l putea preda pe faptuitor, trebuia sa dea urma, adica
sa indice gonitorilor din urma locul prin care faptuitorul a parasit hotarul obstii. Daca
nici acest lucru nu era posibil, intreaga obste raspundea pentru fapta comisa pe
teritoriul sau, fiind obligata sa plateasca o amenda fixata de stat. Imposibilitatea
taranilor de a plati amenda ducea la aservirea obstii. In cazul in care fapta fusese
savarsita pe un domeniu feudal investit cu imunitati, identificarea si sanctionarea
faptuitorului era de competenta exclusiva a stapanului feudal si aparatului sau propriu
de slujitori.
A doua forma de raspundere colectiva este cea in materia fiscala. A fost o forma
de aservire a obstilor satesti sau teritoriale, intrucat sistemul fixarii si colectarii
impozitelor era, dupa cum am vazut deja, sistemul cislei. Taranii din obste trebuiau sa
plateasca si pentru cei fugiti si pentru cei insolvabili, astfel incat ei trebuiau sa
implineasca intreaga cisla. In caz contrar, obstea urma sa fie aservita de catre domn
sau de catre un boier, in contul datoriei.
Cea de-a treia forma de raspundere colectiva este despagubirea de la altul, care
era utilizata in majoritatea statelor feudale, inclusiv in tarile romane. In dreptul
modern, daca una dintre partile unui contract este straina, constrangerea acesteia de asi exercita obligatia asumata prin contract se realizeaza pe baza conventiilor incheiate
intre state, precum si in cadrul asa-numitei proceduri a exequatur-ului, adica sistemul
potrivit caruia o hotarare pronuntata de o instanta asupra unui cetatean strain devine
executorie in statul caruia acest cetatean ii apartine. Astfel, creditorii romani primesc
din partea domnului dreptul de a-si realiza creantele pe care le au fata de debitorii
straini pe seaman conationalilor acestora, aflati in trecere prin tarile romane. Dupa
executarea silita a conationalului, acesta primea din partea autoritatilor din tarile
romane toate dovezile privind existenta creantei si modul in care se realizase
executarea silita. Astfel incat, la intoarcerea in tara de origine, acest conational al
debitorului se putea intoarce impotriva acestuia, evident cu concursul autoritatilor din
tara de origine, pentru a recupera ceea ce a platit pentru el, in mod silit. La fel se
proceda si in situatia inversa, in care debitorul era roman.
Formele de raspundere personala, in legea tarii, sunt contracte. Dintre acestea,
cel mai important si cel mai amanuntit reglementat este contractul de vanzare. Spre
deosebire de vanzarea romana, care este consensuala generatoare de obligatii, vanzarea
in legea tarii este consensuala translativa de proprietate, iar elementele contractului de
vanzare sunt consimtamantul, obiectul si pretul.
CURS 11
A) Consimtamantul
Este manifestarea de vointa a uneia dintre partile contractante in sensul dorit de
cealalta parte contractanta. Trebuie sa reflecte vointa liber exprimata a partilor, adica
trebuie sa fie dat de buna-voie si irevocabil. Atunci cand consimtamantul este vitiat,
contractul este nul. Cel mai raspandit vitiu de consimtamant in practica medievala era
53
violenta pe care legea tarii o denumeste sila. Motivele economice pentru care una
dintre parti era nevoita sa vanda nu erau considerate vitii de consimtamant. Intrucat
contractele de vanzare se incheiau in prezenta martorilor, dolul si eroarea, ca vitii de
consimtamant erau foarte rar intalnite in practica. La vanzarea pamantului, pe langa
consimtamantul partilor, era necesar consimtamantul rudelor si vecinilor exercitat sub
forma dreptului de protimis daca era vorba despre un teren aflat in hotarul obstii. Daca
era vorba despre o proprietate feudala sau despre un rob, actul de transfer a proprietatii
trebuia intarit prin hrisov domnesc, prin urmare, era necesar si consimtamantul
domnului. pentru obtinerea consimtamantului domnului si pentru evitarea exercitarii
de catre acesta a dreptului de pradalica, partile contractante faceau darea calului sau
darea cupei.
B) Obiectul
54
55
56
57
CURS 12
DISPOZITIILE DE DREPT PENAL DIN LEGEA TARII
In materia dreptului penal, legea tarii contine dispozitii cu caracter
discriminatoriu consacrand un tratament diferit in fata legii penale in raport de pozitia
sociala a faptuitorului sau a victimei astfel incat aceleasi fapte si pedepse sunt
apreciativ aplicate diferit in functie de categoriile sociale de apartenenta.
O alta trasatura a reglementarilor penale din legea tarii: se pastreaza vechile
reminiscente ale vechiului sistem al razbunarii private, ale legii talonului, desi statul
feudal a luat masuri sistematice de reprimare prin introducerea amenzii pentru cei care
apelau la ele.
Cea de-a treia trasatura: sistemul rascumpararii pedepselor care ii favorizau pe
cei legati.
Infractiunile se numeau vini. Se clasificau: vini mari (grave) si vini mici.
Vini mari: infractiunile indreptate impotriva statului feudal. Pe primul plan hetlenia
avea subiectul activ calificat (doar boierii o puteau savarsi) incalcarea obligatiilor de
drept si .... fata de domn. Pedeapsa era invariabil moartea, singura ce nu putea fi
rascumparata si pedepsa complementara a confiscarii averii care era data boierilor .....
Infractiune grava osluk (neascultare) neindeplinirea indatoririlor pe care
taranii aserviti le aveau fata de stapanii feudali. Era pedepsita cu amenda sau moarte si
confiscarea ocinelor.
Infractiunile indreptate impotriva persoanei: omuciderea > moarte (putea fi
rascumparata); infractiunea de lovire (vini mici) -> amenda in vite (gloaba) ;
infractiuni impotriva religiei si moralei feudale: erezie, viol, bigamie, viol, adulter ->
moarte.
Adulter : zestrea sotiei vinovate intra in proprietatea sotului
Infractiunile ...... impotriva justitiei (vini mici): marturia mincinoasa (limba
stramba LT), denuntul calomnios (sudalma cea mare) aceeasi sanctiune care ar fi fost
aplicata celui denuntat daca denuntarea era adevarata -> insulta (sfada) -> amenda.
Infractiuni indreptate impotriva proprietatii (vini mari): furtul cu o varianta
normativa furt fata ???? (flagrant) care era pedepsit cu spanzurarea la locul faptei.
Varianta simpla amenda ; talharie -> moarte.
Sistemul sanctionator (LT) pedepse:
Fizice: fideritele variante ale pedepsei cu moartea
..................................
Pecuniare (amenzi)
Infamante : atrag aprobriul public: taierea limbii, purtarea pe ulita
58
DISPOZITIILE
JUDECATA
LEGII
TARII
CU
PRIVIRE
LA
PROCEDURA
DE
59
60
probe, exista un dublu simbolism judiciar: pamantul reprezinta divinitatea, iar capul
este cea mai importanta parte a corpului.
Sub influenta crestinismului, proba s-a spiritualizat, brazda -> evanghelie. Dupa
formarea statului feudal, proba a dobandit caracterul de clasa, astfel incat era rezervata
dpar taranilor. Pe masura formarii si dezvoltarii proprietatii feudale, boierii si
manastirile erau tot mai interesati in utilizarea acestei probe pentru delimitarea
proprietatii lor, astfel incat nu se multumeau doar cu martori intamplatori, ci recurgeau
la cei preconstituiti - .... purtati de-a lungul hotarelor si batuti (...) si calugariti pentru a
tine minte hotarele si a depune marturii intr-un eventual proces.
Proba cu juratori institutia juratorilor a fost un mijloc de proba care prin
particularitatile sale contrazice ideile moderne referitoare la ... trebuie sa distingem
intre pricinile penale si cele civile. In materie penala, juratorii sustin prin juramantul
lor ... unei parti, aratand ca este demna de crezare. Juramantul juratorilor are caracter
subiectiv, nu ... la stabilirea adevarului, ci a bunei reputatii a persoanei pentru care se
depune respectivul juramant, fiind unul de credibilitate. In procesul civil, acesta este
unui de veridicitate, are caracter obiectiv, juratorii depun juramantul dupa ce in
prealabil cercetasera personal situatia de fapt si drepturile partilor litigante. Pana la
aparitia pravilelor (dreptul feudal scris), proba cu juratori a fost cel mai raspandit
mijloc de proba, fiind utilizata ca mijloc de proba pentru solutionarea oricaror procese.
Proba cu juratori era denumita de catre dreptul feudal nescris lege. Prin proba cu
juratori puteau fi combatute chiar si inscrisuri. Aceasta proba era de sorginte getodaca, originea sa se afla in juramantul pe .... regale. Juramantul prestat de un numar de
juratori putea fi combatut doar de juramantul prestat de un numar dublu de juratori. In
epoca gentilica .... era compus din rudele celui pentru care se depunea juramantul.
Apoi au intrat ceilalti membri (vecinii).
Proba era acordata de domn prin hrisov domnesc in care se folosea sintagma iam dat lege. Partea putea lua legea si sa accepte prestarea probei sau putea sa o defere
partii adverse. Cand domnul incuviinta administrarea probei preciza si numarul de
juratori, care erau indicati nominal in anumite situatii (juratori pe ravase). Juratorii
trebuiau sa fie de o seama cu cel pentru care jurau (Legea Tarii), aceeasi categorie
sociala. Depunerea juramantului avea caracter solemn din punct de vedere religios si
juridic. Era depus pe evanghelie in fata imputernicitului domnesc cu supravegherea
efectuarii probei. Continutul si forma trebuiau sa fie identice cu cele ale partii din
proces pentru care se depunea juramantul respectiv. Greseala cuvintelor ducea la
anularea probelor. Daca juramantul era depus cu respectarea tuturor formelor cerute de
dreptul obisnuielnic, imputernicitul consemna desfasurarea probei intr-o carte de
juramant cu ......................... domnul pronunta hotararea in sensul celor aratate in
juramant, partea sprijinita de juratori castiga. Legea Tarii: s-a apucat de lege partea
castigatoare. Daca partea careia i se incuviinteaza proba nu o putea administra, pierdea
procesul: a ramas de lege. Partea adversa putea cere contraproba cu numar dublu de
juratori, lege peste lege. Daca .... era ..... formelor prescrise de dreptul obisnuielnic,
prima hotarare era anulata si se dadea una noua conform noului juramant. Cel anterior
era socotit fals, primii juratori erau considerati sperjuri si erau... Numarul maxim de
juratori (Legea Tarii) era 4. Daca domnul dorea sa favorizeze o partea, stabilea
numarul maxim pentru ca partea adversa sa nu faca ...
61
Si aceasta proba a dobandit caracterul de clasa astfel incat juratorii puteai fi recrutati
doar din randul boierilor, fiind dezavantajoasa pentru tarani cand trebuia administrata
aceasta proba in procesele cu boierii.
CURS 13
Proba testimoniala
Martorii sunt persoane care au cunoscut expropri sensibus (cu propriile simturi)
anumite fapte si imprejurari despr care relateaza in fata instantei in vederea solutionarii
procesului. Depozitiile martorilor se dadeau sub prestare de juramant in biserica, iar
preotii dadeau anafeme impotriva celor care depuneau marturii mincinoase. Chiar
daca depozitia martorului era data sub prestare de juramant, forta probanta a probei
testimoniale era inferioara probei cu juratori. De multe ori partile litigante recurgeau la
conversiunea probelor in situatia in care spre pilda la termen nu puteau fi adusi toti
juratorii, cei prezenti erau audiati in calitate d emartori. O categorie speciala de martori
o reprezentau aldmarii, acestia fiind martori preconstituiti, adica persoane prezente
la incheierea anumitor contracte care asistau partile la stabilirea clauzelor contractuale,
si care ulterior puteau fi audiati ca martori intr-un eventual litigiu legat de interpretarea
si executarea contractului.
Aldamasul este o institutie de sorginte geto-daca, avand deci unc aracter pagan, si o
dubla semnificatie, una religioasa si una juridica. Sub aspect religios, dupa incheierea
contractului, persoanele care asistasera la realizarea aportului de vointa intre parti
invocau divinitatea pentru ca aceasta sa binecuvanteze intelegerea partilor. Invocarea
se facea in cadrul unui ritual, din care s-a pastrat pana in zilele noastre obiceiul ca
aldamasarii sa bea vinul impreuna cu partile. Consumarea acestui aldamas avea insa si
o semnificatie juridica, si anume marca momentul realizarii acordului de vointa, cel al
incheierii contractului. Atunci cand intelegerea partilor imbraca forma scrisa, in
cuprinsul inscrisului se treceau alaturi de numele partilor contractante si numele
aldamasarilor, precum si momentele din cadrul procesului realizarii acordului de
vointa la care acestia asistasera. Se mentiona de asemenea in cuprinsul inscrisului si
valoarea aldamasului consumat, precum si partea contractanta care a suportat
cheltuiala.
Probele scrise.
Inscrisurile folosite ca mijloace de proba in procesul medieval erau de doua categorii:
- Oficiale, cele care emanau de la cancelaria domneasca
-
Actele domnesti purtau diverse denumiri, cea mai uzitata fiind aceea de hrisov, iar
inscrisurile emanand de la particulari purtau denumirea de zapise.
Dreptul feudal scris.
62
Pravilele bisericesti.
Datorita organizarii sale ierarhice si rolului jucat de factorul ideologic al
societatii feudale, biserica ortodoxa romana a fost in masura sa elaboreze un sistem de
norme de conduita aplicate pe intreg teritoriul locuit de romani, uzand de autoritatea sa
spirituala, precum si de sprijinul acordat de statul feudal. In vederea consolidarii
statului feudal si intaririi autoritatii domnesti, domnii romani erau interesati sa
introduca noi reglementari juridice cu caracter uniform, in masura a modifica
dispozitiile legii tarii care prezentau o serie de particularitati regionale. Astfel au fost
elaborate pravilele bisericesti, care au avut un caracter oficial, fiind intocmite din
ordinul domnului sau mitropolitului si pe cheltuiala acestora. Dispozitiile pradelor
bisericesti erau obligatorii atat pentru clerici cat si pentru laici, atat in domeniul
religios propriu-zis, cat si in domeniul juridic, aceatsa deoarece in conceptia autorilor
de pravile, dispozitiile de drept civil, penal si procesual tineau tot de domeniul religios.
Pe de alta parte intrucat biserica ortodoxa romana se afla sub autoritatea
spirituala a patriarhiei de la Constantinopole, domnii si mitropolitii romani au respectat
intrutotul o regula demult consacrata, anume aceea ca pragmele se intocmesc numai
dupa izvoare canonice bizantine. Intrucat procesul crestinarii populatiei dacoromane si
apoi a populatiei romanesti a inceput inca din epoca dominatiei romane si a continuat
si dupa retragerea aureliana, in vocabularul religios al limbii romane, spre deosebire de
celellate limbi romanice, cuvintele esentiale sunt de sorginte latina: biserica, cruce.
Patrunderea masiva a slavilor la sudul dunarii, in cea de-a doua etapa a procesului
etnogenezei romanesti, care a generat ruperea romanitatii nord-dunarene de
romanitatea sud-dunareana, ruperea contactului direct al populatiei romanice de la n
dunarii cu imperiul bizantin, a facut ca inca din feudalismul timpuriu influenta
bizantina sa se exercite pe filiera slava. In acest context, limba slavona a devenit limba
cancelariei domensti si a cultului religios ortodox roman.
Insa limba slavona era apanajul unui numar mic de ininitiati, poporul si o parte
insemnata a boierimii nu cunosteau limba slavona, motiv pt care de la jumatatea
secolului al 16-lea, pragmele au inceput sa fie redactate si in limba romana, iar apoi
numai in aceasta. Preagmele bisericiesti fie cau au fost redactate in slavona sau in
romana, au fost initial multiplicate sub forma manuscrisa, iar dupa descoperirea si
raspandirea tiparului au inceput sa apara pragmele tiparite, din sec 17. Cele mai
importante pradile in limba slavona au fost:
- pramila de la targoviste, elaborata la 1452 de crmdicul Dragomil, din porunca
lui Vladislav al tarii romanesti,
-
63
Pradila de la bobora sau cea mica, tiparita in tara romaneasca in 1640 din
porunca domnitorului matei basarab in 2 editii identice, una pentru tara
romaneasca, cu o prefata scrisa de mitropolitul teofil al tarii romanesti, si o
editie pentru transilvania, prefatata de mitropolitul ghenadie al transilvaniei.
65
66
executa obligatia de plata a rentei. Totodata prima parte a pravilelor contine dispozitii
referitoare la paza hotarelor, a recoltelor, a bunurilor agricole, precum si dispozitii
relative la cresterea vitelor, schimburile de teren, construirea pe terenul altuia etc.
Partea a doua a pravilelor cuprinde institutiile de drept penal, civil si procesual.
In materia dreptului civil, persoanele fizice denumite obraze se impart in slobozi si
robi. Majoratul este fixat la 25 de ani, insa raspunderea pentru faptele prorii intervine
de la varsta de 18 ani. Rudenia, casatoria si familia sunt reglementate pe baza celorasi
principii ca in pravlilele bisericesti, s eintrodice institutia logodnei, dupa modelul
bizantin ca o etapa premergatoare casatoriei. Se recunoaste sotului un intins drept de
corectie asupra sotiei, mergand pana la pedepse fizice si inchiderea ei in manastire.
Sunt recunoscute pentru prima data anumite efecte juridice, concubinajului, cum ar fi
spre pilda pierderea averii de catre concubina infidela asemanatoare cu pierderea
zestrei de catre sotia vinovata de adulter. In materia bunurilor se recunoaste si se
asigura o protectie sorita proprietatii imobiliare, iar intre modurile de dobandire a
proprietatii se recunoaste ca un mod originar o varinata a ocupatiunii numita
defrisarea. In schimb uzucapiunea nu era recunoscuta ca fiind un mod de dobandire a
proprietatii, astfel incat actiunea in revendicare putea fi introdusa oricand. In materia
succesiunilor se prevedea ca mostenirea putea fi deferita prin testament, intocmit in
forma scrisa si numit zapis, sau in forma orala si numit cu limba de moarte, sau putea
fi deferita potrivit legii si atunci se numea mostenire sau succesiune ab intesta.
Erau instituite anumite capacitati de a testa: capacitatea persoanelor condamnate
pentru infractiuni care aduceau atingere moralei, dupa cum erau instituite si anumite
nedemnitati succesorale, adica incapacitati de adobandi prin mostenire, cea mai
semnificativa si pastrata si astazi fiind imposibilitatea de a mosteni pe care asasinul si
fiii sai o au fata de mostenirea celui asasinat. Clasele de mostenitori legali erau
ascendentii, descendentii si colateralii pana la gradul 9. Copiii naturali veneau ca si in
lgea tarii doar la succesiunea mamei lor. Copiii erau mostenitorii rezervatari
cuantumul rezervei disponibile stabilindu-se in functie d enumarul copiilor.
In ceea ce priveste materia obligatiilor, reglementarea acesteia are la baza
principiul rapsunderii individuale. Erau considerate izvoare de obligatii tocmelile
(contractele) si delictele. Pentru validitatea contractelor se cerea ca vointa partilor
contractante sa nu fie viiat prin sil (violenta) sau amagire (viclenie). Actele juridice
puteau fi incheite personal sau prin reprezentanti numiti ispravnici sau pristavi.
Principalele contracte reglementate erau vanzarea, inchirierea si imprumutul. Sunt
consacrate aceleasi garantii reale, zlogul, si personale, chezaii.
O reglementare ampla si extrem de moderna cunoaste materia dreptului penal.
Ina ceasta materie pravilele laice utilizeaza cele mai avansate principii, categorii si
concepte juridice. Infractiunile erau denumie vini sau greseli, fiind clasificate dupa
gradul lor de periculozitate sociala in vini mari si vini mici. Este reglementata pentur
prima data infractiunea flagranta numita vin de fata si aratata. Pentru calficarea
infractiunii erau avute in vedere mai multe criterii:
- Pozitia subiectiva a faptuitorului (gndul faptasului)
-
67
Pentru prima data sunt reglementate cauze care inlatura raspunderea penala:
starea d enebunie sau legitima aparare, ordinul superiorului, varsta sub 7 ani.
68
69
70
72
73
74
intra intr-o faza de declin insa alatrui de puterea suzerana care ramane Imperiul
Otoman se afirma ascensiunea Rusiei, aceasta devenind putere protectoare si
exercitand o serie de ingerinte in organizarea Tarilor Romane sub preteztul apararii
crestinismului.
Un element pozitiv al acestei face este inlaturarea monopolului otoman asupra
comertului exterior al principatelor acestea fiind astfel atrase in circuitul economic
european ceea ce a contribuit la dezvoltarea prod de marfuri si a comertului, la aparitia
si dezvoltarea noilor relatii de producite de tip capitalist.
75
76
77
78
79
despre dritul lucrurilor ; parte III despre imarginirile ce privesc dritul peroanelor
dimpreuna cu al lucrurilor + doua anexe care contin regulile aplicabile concursului
creditorilor si licitatiei.
In partea introductiva se precizeaza ca acolo unde pravila nu prevede se vor
aplica dispozitiile LT. Altfel spus, LT era dreptul comun in toate materiile.
Legiuirea caragea, a fost adoptata la indemnul lui Ioan Gheroghe Caragea si a intrat in
vogoare la 1818. Autorii acestei pravile sunt Atanasie Hristopol si logofatul Nestor
acesta din urma fiind mare logofat al dreptatii ( un fel de ministru de justitie) si primul
roman prof de dr la sc domneasca.
Proiectul acestui cod a fost apoi revizuit, de stolnicii C-tin si Ionita Balaceanu.
Legiuirea caragea este structurata in 6 parti :
despre obraze
despre lucruri
despre tocmeli
despre daruri si mosteniri
despre vini
despre ale judecatilor
Legiuirea caragea are un caracter ecletic ea cuprinzand un cod civil, unul penal
si un cod de procedura avand prin urmare si un caracter eterogen.
- legiuiri cu caracter special - cele mai imp legiuiri sunt : SOBORNICESCUL
t-f sunt bilingve, in sensul ca ele sunt redactate atat in lb romana, cat si in lb neogreaca. Un element care particularizeaza aceste pravile, fata de pravilele din perioada
anteriora este atentia deosebita acordata procedurii de judecata, pentru ca dupa pacea
de la ......... , ca urmare a inlaturarii monopolului otoman asupra comertului exterior al
TArilor Romane, acestea sunt atrase in circuitul economic european si asistam la o
multiplicare fara precedent a raporturilor comerciale intre Tarile Romane si tarile
europene.
In acest context, prin reglementarea amanuntita a procedurii de judecata,
domnii romani au vrut sa evite situatia in care se afla imperiul otoman supus regimului
capitulatiilor, prin care rezidentii straini se bucurau in imperiu de imunitate de
jurisdictie, pe motivul ca procedura otomana era inapoiata, astfel incat litigiile dintre
otomani si rezidentii straini erau solutionate nu de catre tribunalele otomane, ci de
reprezentantele diplomatice ale statului caruia ii apartinea rezidentul strain implicat in
acel litigiu. Aceasta insemna o stirbire substantiala a suveranitatii statului otoman.
Astfel, pravilele adoptate in cea de-a doua faza a.... , prin dispozitiile de procedura
extrem de avansate pe care le contineau, vroiau pe de o parte sa arate ca Tarile
Romane sunt tari crestine si nu fac parte integranta din Imp Otoman si ca au o
procedura de judecata moderna, evitandu-se astfel aplicarea regimului capitulatiilor.
Pravilele adoptate in aceasta a doua.... pot fi clasificate in doua categorii:
1. nomocanoane si legiuiri laice bizantine
2. pravile noi
1. Mentionam nomocanonul lui Antin Ivireanu, intitulat "capetele de porunci", care
fusese tiparit prima data la 1714 si este retiparit acum, la 1785 si apoi, avem o
traducere in limba romana, realizata de un foarte cunoscut pravilist, Toma Cara, a
hexabiblului lui Ctin Aremenopolos??????
2. In ceea ce priveste pravilele noi, ele sunt de doua categorii, pravile care imbraca
caracterul unor coduri si legiuiri cu caracter special. Pravilele care imbraca caracterul
unor coduri, la randul lor, sunt de doua categorii: in prima categorie intra acelea care
nu au fost promulgate oficial, ramanand la stadiul de lucrari cu caracter privat si a
doua categorie, cele care au fost promulgate oficial.
Din prima categorie, mentionam :
Pandectele lui Toma Cara, reprezinta o lucrare intocmita de acesta din ordinul
domnului Alexandru Moruzi, in 1806. Era o lucrare proiectata in 3 parti, partea I
despre persoane, partea a II-a despre lucruri, partea a III-a despre actiuni. Insa
paharnicul Toma Cara nu a realizat decat I-a parte.
O alta lucrare ramasa la stadiul de lucrare privata a fost "Manualul juridic al lui
81
Andronache Donici", elaborat la 1814, de catre unul dintre cei mai mari pravilisti
romani, este primul cod civil roman. Insa lucrarea nu a fost promulgata oficial din 2
motive:
- pentru ca A.D. facea parte din miscarea carbunarilor, o miscare progresista, ostila
domnului de atunci, Scarlat Talima
- A.D. se afla in rivalitate cu alti 2 mari pravilisti, Anania Cuzanos si Cristian
Flechtenmacher, acestia fiind protejatii domnului.
Lucrarea s-a aplicat de facto in practica instantelor de judecata, pana la
adoptarea codului civil Al.Ioan I.
82
drept la scoala domneasca. Proiectul acestui cod a fost revizuit apoi de stolnici Ct si
Ionita Balaceanu. Legiuirea Caragea este structurata in 6 parti:
- I: intitulata "despre obraze", adica despre materia persoanelor
- II: intitulata "despre lucruri"
- III: "despre tocmeli", adica despre materia contractelor
- IV: "despre daruri si mosteniri", adica despre donatii si materia succesiunilor
- V: "despre vini", adica materia dr penal
- VI: "despre ale judecatilor", adica despre materia procedurii de judecata
Rezulta deci ca aceasta are un caracter ecleptic, ea cuprinzand laolalta un cod civil,
primele 4 parti, unul penal (V) si unul de procedura (VI), avand si un caracter
eterogen.
LEGIUIRILE SPECIALE
Cmimp: 1. Sobornicesul hrisov, din 1785 si 2. pontul boierescului, din 1805.
1. cuprinde de fapt doua hrisoave date de Al. Mavrocordat, unul din 14 aug 1785, prin
care se interzicea boierilor sa foloseasca acte mestesugite de vanzare, danie sau schimb
pentru a acapara pamanturile taranilor, fara a se dispune insa nimic cu privire la
validitatea actelor intocmite anterior si al doilea, dat la 12 sept 1785, prin care se
asigura unitatea familiilor de robi, interzicandu-se vanzarea separata a acestora.
2. dat in 1805 de domnul Al. Moruti, reglementa relatiile dintre mosieri si taranii
clacasi, stabilind numarul zilelor de plata, precum si nartul.
CURS 17
83
Persoanele
Clasificarea persoanelor se facea dupa noroc in slobozi, robi si sloboziti. Taranii
care munceau pe mosiile boierilor erau denumiti clacasi sau locuitori. Legislatia
acestei perioade da expresie intereselor boierilor de a mari continuu numarul zilelor de
claca. De exemplu, Pravalniceasca Condica prevede minim 6 zile, max 12 zile de
claca. Legiuirea Caragea prevede min 12 zile si cu nart sporit. Se constata totodata
cresterea impresionanta a numarului scutelnicilor si postslujnicilor, adica cei care se
aflau in stare de dependenta personala fata de boieri si nu aveau obligatii fiscale fata
de stat, ceea ce a determinat adoptarea unor masuri de stopare a acestui fenomen care
ameninta baza fiscala a statului. In 1814, s-a stabilit in Tara Romaneasca ca in niciun
judet, numarul scutelnicilor si postslujnicilor nu poate fi mare decat numarul birnicilor.
Robii erau asimilati lucrurilor, recunoscandu-li-se o capacitatea juridica limitata in
masura asigurarii anumitor interese ale proprietarilor lor. De exemplu, robii puteau sa
apara ca reprezentanti ai stapanilor in raporturile acestora cu alte persoane.
In ceea ce priveste persoanele juridice, acestea sunt reglementate in capitole
disctincte, fapt explicabil prin aparitia si dezvoltarea noilor relatii de productie de tip
capitalist. Sunt denumite tovarasii in Pravalniceasca Condica si Leguirea Caragea, si
84
85
parte virila cat a unui copil in uzufruct; iar daca vine in concurs cu celelalte rude sau
copii ai acestuia rezultati dintr-o casatorie anterioara dobandeste o cota indiviza de 1/6
pana la 1/3 din mostenire in proprietate. In lipsa altor rude, sotul supravietuitor culege
intreaga mostenire, iar daca defunctul nu are rude sau sot supravietuitor, succesiunea
este declarata vacanta si este culeasa de stat. Mostenirea robului fara urmasi revine
stapanului acestuia. Sunt consacrate institutia rezervei succesorale, denumita partea
legitima, precum si institutia trimiriei, denumita partea sufletului care inseamna ca 1/3
din mostenire este destinata cheltuielilor de inmormantare si pomenire a defunctului.
Intre legiuirile celor doua tari romane exista si unele deosebiri. De exemplu, Codul
Calimach prevede ca deschiderea succesiunii se face si in cazul declararii mortii civile,
pe care o numeste moarte politiceasca. Pravalniceasca Condica si Legiuirea Caragea
consacra privilegiul masculin, apoi Codul Calimach prevede ca vin in concurs cu
copiii legitimi si copiii naturali, in timp ce Legiuirea Carage confera copiilor naturali
vocatie succesorala doar la succesiuna mamei lor, insa toate legiuirile prevad ca fetele
care au fost inzestrate nu pot sa ceara sinisfora (colatio dotis) pt a veni la mostenire,
dar nici nu pot fi obligate la aceasta. Codurile prevad si posibilatea dezmostenirii
(dezheradarii) pt cazuri determinate: comportament imoral, neingrijirea pe caz de
boala, acuzarea pe nedrept in materie penala etc.
Mostenirea testamentara se defera prin testament in forma scrisa (diata) sau in
forma verbala in fata a 5 martori. Codul Calimach prevede ca anumite persoane
(femeile, robii, saracii) nu pot fi martori la intocmirea testamentului.
In materia obligatiilor, spre deosebire de pravilele anterioare, Legiuirea Caragea
prevede multe dintre principiile de baza ale contractelor, iar Codul Calimach, care este
superior ca tehnica de reglementare, dezvolta o adevarata teorie generala a obligatiilor,
consacrand ca izvoare de obligatii legea, tocmeala (contractul) si vatamarea pricinuita
cuiva (delictul). Atat Legiuirea Caragea at si Codul Calimach clasifica tocmeala dupa
forma lor in scrise si nescrise (prin viu grai). Codul Calimach distinge intre tocmeli
unilaterale si bilaterale, dupa efectele pe care contractele le produc, adica unilaterale
generand obligatii doar in sarcina uneia dintre partile contractante, tocmeli bilaterale,
generand obligatii in sarcina ambelor parti contractante. Conditiile de existenta si
validitate a contractelor sunt capacitatea, cosimtamantul, obiectul si cauza.
Capacitatea (vrednicia persoanelor) este reglementata in amanuntime de Codul
Calimach care afirma principiul ca tot omul se socoteste vrednic de a-si castiga drituri,
insa dupa randuielile hotarate de catre legi. Aceste legi restrangeau capacitatea
persoanelor, potrivit discriminarilor de tip feudal atat pt drepturile politice cat si pt
drepturle civile. Erau considerati nevrednici sau incapabili cei condamnati pt o
infractiune grava pe timpul executarii pedepsei.
Consintamantul, potrivit Legiuirii Caragea, trebuia sa fie lipsit de sila si viclesug,
adica nevitiat.
In ceea ce priveste obiectul, potrivit Codului Calimach, acesta trebuia sa fie in
comert, adica in circuitul juridic civil.
Cat priveste cauza, Legiuirea Caragea produce, dupa modelul Codului Napoleon,
principiul cauzei licite, potrivit caruia tocmeala impotriva pravilelor si a naravurilor
celor bune nu se tocmeste, adica sunt nule contractele avand o cauza ilicita sau
imorala.
86
87
88