INFLUENTA REGIMULUI FANARIOT IN DREPT SI CULTURA

Epoca fanariota este o perioada de mari prefaceri legislative in care apar si noi legiuri cum ar
fi: Reforme, adevarate coduri precum si manuale juridice etc. Este o perioada de trazitie ce
marcheaza trecerea de la sistemul dreptului feudal roman la sistemul dreptului roman modern.
In prima faza a regimului turco-fanariot nu s-au mai elaborat codificari cu caracter official,
normele juridice adoptate in perdioada fanariota imbracand forma hrisoavelor domnesti si a
anaforarelor adoptate de catre Divanul domnesc.
Jumatatea secolului al VIII-lea a cunoscut grave crize ce se caracterizau printr-o exploatare
salbatica a taranilor de catre boieri. Criza sistemului judiciar s-a datorat sistemului perimat,
invechit si inegalitatilor dintre partile din procese si multitudinii sistemelor de drept(obiceiul,
drept canonic si laic, drept domnesc etc.)
De asemenea si econmia se afla intr-o situatie foarte grava din cauza sarcinilor fiscal grele,
datorate nesfarsitelor schimbari de domnii, care se cumparau de la Poarta Otomana.
Cei doi domni Mavrocordati, Nicolae si fiul sau Constantin, pe timpul domniei lor in Tara
Romaneasca si Moldova, au introdus o serie de reforme ce le poarta numele.(1)
Reformele lui Constantin Mavrocordat au vizat consolidarea statului centralizat, intarirea
pozitiilor boierimii si introducerea unor noi forme de exploatare a taranilor. Ideologia
reformista s-a concretizat in Tarile Romane in forma ei conservatoare, numita despotism
liuminat(2)
Prin masurile fiscale, boierii veliti si mazilii au fost scutiti de impozite si dari catre stat. Din
categoria boierilor veliti faceau parte marii dregatori, iar din cea a maziliilor urmasii boierilor
mai putin importanti. Boierii veliti erau scutiti de toate darile, pe cand mazilii doar de o parte
din ele.
Taranii erau obligati sa plateasca banii steagului si capitatia intr-o suma fixa de 105 parale
de familie, sau 35 de parale pentru nefamilisti; suma ce trebuia platita in patru rate anuale
numite sferturi.
Toate sumele erau varsate la trezoreria statului, iar in urma unui recensamant, taranii primeau
o fisa de impunere pentru a fi feriti de abuzurile agentilor fiscali, care erau remunerati pentru
serviciile de strangere a darilor. Astfel, agentii fiscali nu puteau cere dari abuzive de la tarani.
Preotii care nu stiau carte erau de asemenea trecuti la impozitare, fiind obligati astefel sa se
ridice din punct de vedere al pregatirii.
Fiecare cap de familie primea o fisa cu impozitul ce trebuia platit, iar Ispravnicii aveam
datoriea de a face ulterior un control pentru a vedea daca toti locuitorii aveau fisele de

impozitare. Cele mai mari perturbari apareau in cazurile in care taranii isi schimbau
domiciliul, de aceea domnitorul a cerut limitarea unor asemenea tendinte.