P. 1
Ingmar_Bergman

Ingmar_Bergman

|Views: 97|Likes:
Published by Gabriella

More info:

Published by: Gabriella on Aug 23, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/21/2013

pdf

text

original

Ingmar Bergman “Unul dintre marii artişti ai primului secol de cinema, autor al unui univers filmic foarte personal

a cărui coerenţă este dată în primul rînd de transpunerea pe ecran a contorsionatului şi tenebrosului său eu interior, dar şi de folosirea aceluiaşi repertoriu de chipuri actoriceşti (Liv Ullmann, Bibi Andersson, Max von Sydow, Hariet Andersson, Erland Josephson, Gunnar Björnstrand). Pentru el cinematograful reprezintă o confesiune şi un mijloc de a se elibera de propriile temeri şi obsesii. Teme recurente: moartea, singurătatea, suferinţa, cruzimea, vinovăţia, credinţa. Ideea principală a operei sale: lumea este un infern în care omul trăieşte, chinuit de singurătate, bîntuit de frică şi obsedat de sex, golul unei existenţe lipsită de Dumnezeu. Eroii săi sînt slabi şi neputincioşi, ca nişte marionete ale unui teatru de păpuşi de dimensiuni universale. Astfel, întreaga sa operă se constituie într-un teritoriu spiritual în care îşi dau mîna Kafka şi Kierkegaard, Brueghel şi Ensor. Multe dintre filmele sale complicate, pesimiste şi greu accesibile sînt sortite unui public de cinematecă, specialiştilor şi festivalurilor internaţionale.” (Dicţionar de cinema, 1997) “Cel care a fost numit Goethe al cinematografului, celebrul regizor Ingmar Bergman este, într-un fel, un răsfăţat al Oscarului: trei dintre filmele sale au fost distinse la categorie ‘cel mai bun film străin’ (‘Izvorul fecioarei’ în 1960, ’Prin oglindă’ în 1961, ‘Fanny şi Alexander’ în 1983), iar el, regizorul, a primit în 1970 un premiu special pentru întreaga activitate. […] Într-o carieră desfăşurată pe o perioadă de o jumătate de secol, Bergman a realizat aproximativ 50 de filme în care a creat un univers specific, o lume uşor recognoscibilă ca fiind bergmaniană. Indiferent dacă este vorba despre regatul imaginar din ‘A şaptea pecete’ sau de mediul domestic şi banal din ‘Scene dintr-o căsnicie’, această lume – observa criticul Michito Kakutani – ‘este locul în care credinţa e simplă, comunicarea evazivă şi autocunoaşterea – iluzorie în cel mai bun caz. Dumnezeu e mut (ca în ‘Comunianţii’) sau răuvoitor (ca în ‘Tăcerea’), iar personajele sînt conduse de către demonii şi fantomele capricioase ale subconştientului’. Suedezul este inegalabil în schiţarea geografiei psihicului individual dominat de ambiţii secrete, de susceptibilitatea sa la amintire şi dorinţă. Faptul că cineastul s-a concentrat în întreaga lui activitate de creaţie cu prioritate asupra problemelor existenţiale şi nu asupra celor sociale sau politice e socotit de criticul mai sus citat o urmare firească a apartenenţei sale la o ţară neutră în două războaie mondiale, în general lipsită de crime şi alte plăgi sociale. […] În semn de omagiu adus unui mare creator şi unei opere de o uimitoare unitate şi profunzime, Televiziunea britanică i-a dedicat două filme: ‘Ingmar Bergman – The Director’ – în care secvenţe din filmele sale alternează cu declaraţii ale celor mai apropiaţi colaboratori – şi ‘The Magic Lantern’, în care actorul său preferat, Max von Sydow, citeşte din cartea autobiografică ‘lanterna magică’ (apărută şi în limba română la Editura Meridiane, în 1994). Iar Gunnar Bergdahl i-a dedicat documentarul ‘Vocea lui Bergman’, prezentat la Veneţia ’97. În 1991, Bergman a fost ales preşedinte al Societăţii Cinematografice Europene, care acordă premii anuale celor mai bune filme de pe continent cu scopul de a contracara Oscarul american.” (Stelele Oscarului, vol. 2, 2002) “În 1997, cînd Cannes-ul sărbătorea cea de a 50-a ediţie, 27 dintre cineaştii lumii, deţinători ai trofeului suprem, rugaţi să numească pe cel căruia i s-ar cuveni La Palme des Palmes d'Or, şi-au îndreptat gîndul către Ingmar Bergman. Era un omagiu, dar şi repararea uneia dintre nu puţinele, deconcertante erori, ale unui mare festival. Unul dintre artiştii fundamentali ai secolului XX, cel în ale cărui filme bîntuie duhul lui Kierkegaard, Kafka, Camus, primea, în 1956, cînd se afla în competiţie cu Visul unei nopţi de vară, un ‘Premiu pentru umor poetic’, spre disperarea celor de la Cahiers du Cinema, care îşi vedeau idolul umilit cu o răsplată minoră. Peste un an, juriul condus de André Maurois îi va acorda Premiul său Special pentru A şaptea pecete, împărţit, frăţeşte, cu Andrzej Wajda (Generaţia). A mai urmat un Premiu, doi ani mai tîrziu: cineastul era onorat pentru În pragul vieţii (pe ecranele noastre avea să fie botezat Voi fi mamă). […] Universul bergmanian este dominat de fiinţe în aparenţă fragile: femeile – paradoxal, mai puternice, totuşi, decît bărbaţii – copiii, care prin refugiul lor în imaginaţie deţin o forţă latentă (vezi ‘Fanny şi Alexander’), artiştii. Aceştia din urmă pot fi şarlatani sau sfinţi. Ar mai fi, în sfîrşit, nebunii. Atîta timp cît Dumnezeu este mut (vezi ‘Comunianţii’), cît nu răspunde lungilor interogatorii despre viaţă şi moarte, iar cunoaşterea de sine este iluzorie, ele sînt fiinţe alături de care pămîntul mai poate fi acceptat ca un purgatoriu. Nu numai tăcerea lui Dumnezeu bîntuie coşmarurile lui Bergman. Întrebările chinuitoare legate de comunicare circulă ca o sevă otrăvită prin ţesutul operei sale. În ‘Persona’, actriţa refuză să mai vorbească. În clipa în care acceptă să evadeze din tăcere, începe să semene ca două picături cu asistenta care a îngrijit-o în clinică. Cu celebrul cadru al celor două profiluri asemănătoare pînă la identificare (Liv Ullmann şi Bibi Andersson), cineastul a prelungit coşmarul: nu

fără îndoială. în cel mai bun caz. dragostea de viaţă şi fascinaţia morţii. cum un protestant ca Bergman şi un ateu ca Antonioni.htm “Documentarul Samtal med Ingmar Bergman / Trei scene cu Ingmar Bergman [1975] (r. precum şi lucrul foarte atent cu actorul.cumva. Dar în mijlocul acestei vieţi pline există un mare vid. Ingmar Bergman avea să consolideze de-a lungul unei prodigioase cariere (la vîrsta de 65 de ani are la activ peste 40 de filme) o operă de unică referinţă pentru perimetrul scandinav.ro/OPREAaug5. cea mai vie admiraţie – unul dintre primissimii mari autori compleţi cu care se poate mîndri a şaptea artă. speranţa şi disperarea. 678.” (Jean Beranger) (Aurul filmului. neliniştea în faţa trecerii implacabile a timpului. iată. Pe lîngă aceste date preluate şi asimilate. împreună cu Cocteau – pentru care nutreşte. ci deopotrivă un psiholog. fiind nu numai un pictor şi un poet.dntis. ne-ar fi imposibil să nu luminăm cu el sufletul omenesc. Poate că răspunsul este unul singur: să învăţăm a convieţui cu propria noastră nelinişte sau nebunie. stilul bergmanian are trăsăturile lui specifice între care dezinvoltura în tehnica subtilă a contrapunctului şi retrospecţiei. gîndesc atunci cînd vorbesc. Ele sînt pline de nuanţe. Jörn Donner) dezvăluie portretul artistic şi moral al creatorului suedez. […] “Sursele stilistice ale lui Bergman au fost căutate şi descoperite în marea tradiţie a cinematografului suedez. sînt chinuiţi de aceleaşi întrebări. cu un mic lăcaş pentru suflet. Bergman). vede o posibilă rezolvare a marilor întrebări existenţiale în bucuria deplină – deşi trecătoare – a dragostei şi în nazuinţa spre comunicarea interumană. Poate că este înţelepciunea din urmă.” (Ştefan Oprea) (Convorbiri literare. ‘Sarabanda’ este gata. ne pierdem individualitatea? Nu ar fi lipsit de interes să ne gîndim. e obsedat de întrebări fără răspuns a căror sursă poate fi descoperită în filozofia existenţialistă a lui Kierkegaard. aşa mi se pare. Este. Temele preferate de Bergman – incomunicabilitatea. predilecţia pentru fantastic şi desfăşurări dramatice tensionate. fascinat atît de înfăţişarea umană.zboara. l-a readus pe marele cineast.’ (I. pe cei mai valoroşi dintre confraţii săi. reprezentat de creatori ca Sjöberg. şi care.ro/cultura_arta. Exemple în acest sens rămîn filmele sale O vară cu Monika (1952).” (Irina Coroiu) (Magazin estival 1984) .’ (François Truffaut). unul dintre cei mai ‘autobiografici’ regizori contemporani. de la care a moştenit simţul acut al peisajului nordic. să nu aruncăm asupra acestuia o lumină infinit mai vie.’ (I. În filmele mele descriu acest vid şi tot ceea ce inventează omul pentru a-l umple. cîndva. Corpul constituie partea lor principală. prin comunicare. naşterea şi îmbătrînirea. Discursul său filmic nu este însă lipsit de trimiteri la realităţile contemporane: ‘avem totul. Eroinele sale nu sînt privite dintr-un unghi masculin. toată presa lumii anunţa vestea: Bergman va filma. Tăcerea (1963). la 85 de ani – împliniţi în iulie [2003] – pe un platou ‘adevărat’. voluptatea analitică a cadrelor de interior. în timp ce bărbaţii sînt schematici şi lineari. 12 august 2003) http://www. În septembrie va avea loc premiera. adică animale mînate de instincte. în toate acestea fiind descifrabil crezul statornic al regizorului exprimat chiar de el însuşi astfel: „Nu pot să nu gîndesc la faptul că. Stiller. ci studiate într-un spirit de total complicitate.” (Cinema… un secol şi ceva. după cum compoziţiile plastice în clarobscur şi simbolismul accentuat al unor detalii par influenţe ale expresionismului. căruia îi acordă numeroase prim-planuri. manipulînd un instrument atît de rafinat cum este cinematograful. operă care a ajuns la un moment dat să se identifice cu întreaga cinematografie suedeză.php?showMe=cultura/Arta/ingeri_demoni “Cu opera lui Ingmar Bergman abordăm paginile cele mai glorioase ale întregii istorii a cinematografului suedez… Ingmar Bergman îi surclasează. asupra vieţii şi a morţii. cît şi de posibilitatea descoperirii interiorităţii. 2002) “În ţara în care la 1921 se realiza primul desen animat abstract. Cineastul propune permanent dezbateri etice şi meditaţii patetice asupra binelui şi răului. Nr. cea care. august 2005) http://convorbiri-literare. Noaptea saltimbancilor (1956). dotat cu o rară sensibilitate. Astăzi. Bergman)’ El e totodată unul dintre regizorii care înţeleg cel mai bine universul feminin. Sjöström. ‘Personajele filmelor mele sînt exact ca mine. care i-a marcat stilul. pe care îl investighează în mai toate filmele sale: ‘Cred că Bergman e mai degrabă feminin decît feminist. să-l dezvăluim mai brutal şi să anexăm cunoaşterii noastre noi teritorii ale realului. de altfel. mai pe îndelete. teama de moarte – sînt tratate în filme cu puţine personaje şi întîmplări. Fragii sălbatici (1958). cu puţine spaţii de joc şi desfăşurîndu-se într-un timp limitat. vreau să dau sens spiritual unei civilizaţii care stă sub semnul abundenţei materiale. 1987) “Temele fundamentale care revin mereu în creaţia bergmaniană pot fi sintetizate astfel: iubirea şi credinţa. Cu luni în urmă.” (Magda Mihăilescu) (Adevărul literar şi artistic. În felul acesta.

idei. Ingmar Bergman. Voluptatea nuanţelor frizează adeseori cruzimea. motiv de inspiraţie pot fi cîteva măsuri muzicale. Este absolut imposibil de determinat în scris prin ce ‘respiră’ şi pulsează filmul. Dificultatea e că nu pot să stabilesc în scenariu tonalitatea precisă. căreia i-a cîştigat. Îmi pot aminti şi lumina. printre strigăte şi şoapte. un fascicul de raze de lumină pe stradă. conform unui punct de vedere american. nu ştiu cîţi s-ar încumeta să afirme că regizorul o răsfaţă. sfîrşitul deceniului şapte îl consacră pe Bergman drept cel mai important regizor de teatru suedez alături de Alf Sjöberg (la rîndul său dublat sau dedublat. ‘confesiune şi confidenţă’. cea care începe să fie radical epurată este imaginea. Dialogul. cu mare dragoste faţă de clasici şi respect faţă de text (anii ’60). regizorul nu-i pulverizează misterul. ci de o culegere de roade. o însemnare întîmplătoare. 1961) “Cea dintîi celebritate a lui Bergman se datorează teatrului. pe măsură ce universul său cinematografic devine mai abstract. profunzimea observaţiei poate fi confruntată cu indiscreţia. Eroinele bergmaniene trăiesc o permanentă stare de criză în relaţiile cu cei apropiaţi sau cu lumea. urmat fireşte nu de un declin. a sugestiilor. Ingrid Bergman. Sînt impresii trecătoare care dispar tot atît de repede cum au apărut. 1949). de intelectuali pînă atunci ostili. Apartamentul fusese mobilat la . iarna sau vara. Inamicul principal al armoniei vieţii în doi este ipocrizia iar femeia este aceea care are curajul s-o demaşte. […] Acum ajungem la cea mai însemnată etapă. unde se aflau diverse obiecte. În film. către un stil epurat. El nu o demitizează ci se apropie de ea cu indiscreţie admirativă.” (Georges Sadoul.” (Dana Duma) (Magazin estival 1984) Ingmar Bergman: “Pentru mine filmul începe cu ceva foarte nedefinit. declara odată regizorul şi creaţia sa dovedeşte că şi-a urmărit crezul pînă la ultimile consecinţe. este una din marile valori ale cinematografului contemporan. ca la o partitură muzicală. un fragment dintr-o conversaţie sau un eveniment oarecare. […] În teatru. din cameră-n cameră. compoziţia cadrului devine riguroasă şi netă. ce culori aveau. Portretul feminin nu este înconjurat de aura seninătăţii boreale. ce ajungeau să copleşească textul (anii ‘40-’50). un răspuns afirmativ la întrebarea obsesivă ‘oare viaţa merită să fie trăită?’. Cuplul se află în centrul tuturor filmelor semnate de moralistul Bergman. şi nici să schiţez un tempo clar care determină relaţia dintre părţile componente. Alteori. realizator sau scenarist a douăzeci şi cinci de filme. are firesc şi cursivitate. plăcerea domniei sale de a-i cerceta complicatele meandre sufleteşti îl îndeamnă la chinuitoare disecţii în eul atît de complex al contemporanelor noastre. care îi sînt însă recunoscătoare pentru că le-a oferit pasionante partituri. […] Memorabilele sale eroine datorează desigur mult magistralelor interprete. Istoria cinematografului mondial. […] Toate filmele lui Bergman pînă la Fragii sălbatici (1957) poartă. de cea de regizor de cinema abia la cel de-al şaptelea film al său. primul succes (Setea. a atmosferei. prin ferestre. […] Dragostea rămîne aspiraţia secretă sau mărturisită a personajelor sale. […] Reputaţia sa ca regizor de teatru va fi egalată. motive sau chiar soluţii preluate de la mai marii săi dascăli dramaturgi şi folosite pentru o cît mai fidelă exprimare de sine în termeni întotdeauna (după Noaptea saltimbancilor) cît mai accesibili. exprimarea e simplă şi concretă. Ea s-a păstrat în Suedia şi după celebritatea obţinută de regizor în cinematograful mondial. mai discretă sau mai frapantă. În vreme ce persistenţa unor teme. ‘Vreau să spun cu orice preţ adevărul despre fiinţa umană’. Scade numărul personajelor. Sinceritatea confesiunii şochează.” (Andreia Mihăilă) (Almanah Cinema 1985) “Dacă adevărul că femeia este personajul central al filmelor lui Bergman sare-n ochi. prin esenţializarea unor experienţe individuale de rezonanţă existenţială. faţă cu publicul suedez. adică la ritm şi corelaţia imaginilor. dar lasă în mine ceva dintr-un vis plăcut. Deşi explorează zone tainice ale personalităţii femeii. al cărui talent n-a încetat să crească în amploare şi în profunzime. […] Apoi are loc un proces foarte greu. a treia dimensiune foarte importantă a filmului. momente în care se rostesc. Punct culminant al carierei sale teatrale. pare spontan. […] Prezenţa structurilor teatrale în filmele lui Bergman pierde în general din importanţă. al ambianţelor. într-o carieră cinematografică). Iar importanţa lui Bergman pentru mişcarea teatrală suedeză. tablourile de pe pereţi. meticulos controlată în manieră hitchcockiană. a tonurilor şi senzaţiilor în cuvinte şi fraze. Ingrid Thulin şi altele. Bergman a evoluat de la o extremă libertate în alegerea mijloacelor şi o abundenţă a ideilor personale. cum arătau. amprenta omului de teatru. nu poate cîntări mai puţin decît importanţa lui Bergman pentru arta filmului.“La patruzeci de ani. Bibi Andersson. 1966) Ingmar Bergman: “Cînd mă duc noaptea la culcare pot păşi prin apartamentul bunicii mele. în interiorul căreia a determinat. un adevărat reviriment estetic şi economic. lucruri care de obicei nu se mărturisesc decît în gînd.” (A şaptea artă. şi-mi pot aminti totul în cele mai mici detalii. Scrieri despre arta filmului. singur şi unanim recunoscut. foarte complicat: transformarea ritmurilor. într-un scenariu care să poată fi înţeles. Liv Ullmann. a tensiunii. un public nou. cu preferinţa pentru decorul auster şi culoarea uniformă. nu încetează să fie pasionantă de urmărit. sobru.

îşi are rădăcinile aici. Nr. acesta se sinucide. este un dialog cu copilăria. 2002) Plouă peste dragostea noastră (1946) “Deşi nu reprezintă ceea ce putea oferi Bergman mai bun.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www. asta se întîmplă în fiecare zi. ‘tabloul vieţii de provincie este.revistanorii. deopotrivă de trist şi amuzant’. Bunica mea a murit cînd aveam doisprezece ani şi nam mai fost pe acolo de pe la zece sau unsprezece. Pe scurt. Insuccesul de public al filmului determină studioul ‘Svenska’ să rupă contractul cu Bergman. Oscar pt. în Norii. “Demoni şi secrete ale copilăriei” – interviu cu Ingmar Bergman. pe care am făcut-o pentru că doream cu orice preţ să fac film’.com/cg/avg.allmovie. un tînăr actor. nici un milimetru nu rămînea neocupat. Dacă trebuie trasă vreo concluzie din asta.htm Ingmar Bergman: “Înainte de a fi redus la tăcere din motive biologice. contestat. Thalberg Memorial Award (1970) Leul de Aur pt. avînd în vedere mai ales frămîntările interioare ale celor patru protagonişti [ajunşi pe o barcă de salvare]. atunci ea este că toată creativitatea mea este într-adevăr foarte copilărească. orice de valoare.allmovie. regie [2] nom. Acele lucruri în apartament au încă un conţinut magic şi o semnificaţie specială pentru mine.” (Jörn Donner. Cu toate acestea. E ciudat. Vreau să fiu incomod. Dar mi-l amintesc în detaliu. Sau că. vreau să fiu contrazis. filmul a fost bine primit de critici şi public cînd a apărut în 1947. care ulterior va considera Criza ‘pur şi simplu o prostituţie.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www. scenariu Oscar: Irving G. o seduce. trebuia să fie lucruri peste tot. iar ‘tema dragostei nerăsplătite prefigurează filmele de mai tîrziu ale regizorului’ (David Shipman). enervant şi greu de categorisit. Cred că tot ce am făcut în general.dll?p=avg&sql=1:135115~C Muzică şi întuneric (1947) . În mai puţin de o secundă mă pot transporta în copilărie. surprins asupra faptului de către mama înşelată.dll?p=avg&sql=1:120009~C Vapor pentru Indii (1947) “Filmul conţine seminţele a marilor filme bergmaniene care vor urma. asta în sensul că toată se bazează pe copilărie.” (Lanterna magică) Premii Premiul pt. Nu numai de mine însumi. Oscar pt.com/3/Bergman_Interviu.sfârşitul secolului şi conţinea un număr uriaş de lucruri. în tradiţia lui Stiller.com/cg/avg. unde amantul acesteia. Ăsta era stilul burghez al zilei. povestea susţine că dacă cineva comite o crimă nu însemnă că este în mod necesar un criminal. M-am folosit mult de ele în Fanny şi Alexander.” (Cinema… un secol şi ceva. întreaga carieră la Veneţia (1971) BAFTA: Fellowship Award (1987) Lifetime Achievement Award (1988) – European Film Academy Criza (1946) “O fată îşi părăseşte mama adoptivă pentru a pleca la Stockolm. 3) http://www. regie la Cannes (Voi fi mamă) [2] nom. în mod dialectic. la adevărata sa mamă.

este clar că problemele nu sînt complet rezolvate. un divertisment onest.com/cg/avg. ceea ce o împinge la sinucidere. este cea mai fascinantă. Pretextul i-l sugerează destinul unei tinere prostituate. este o anagramă pentru "Äkta Satan" (Adevăratul Satan) în suedeză. blocaţi în lift. Înspăimîntat de proiect.com) http://www. după ce renumele lui Bergman a fost stabilit de filme clasice precum A şaptea pecete şi Fragii sălbatici.” (www.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www. dintr-o perspectivă feminină şi examinează posibilitatea ca două femei să aibă aceeaşi personalitate.com/title/tt0043019/ Jocuri de vară (1950) “Film capricios cu flashback-uri care repovesteşte idila lui Maj-Britt Nilsson cu iubitul acum mort şi dispoziţia ei actuală. etnic vorbind. şi sîntem invitaţi să facem speculaţii despre viitorului cuplului [un muncitor pe doc şi o fosta prostituată]. unul fericit. cu Dahlbeck şi Björnstrand.dll?p=avg&sql=1:35224~C Oraş portuar (1948) “Deşi sfîrşitul este. exploatate de un proxenet şi propria-i soră. Oraş portuar nu a fost lansat în Statele Unite pînă în 1960.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Către bucurie (1949) “Drama timpurie a lui Bergman este de interes mai mult pentru ca oferă un preludiu tematic al activităţii ulterioare a regizorului. care impune încă de la debut un realizator preocupat de marile probleme ale existenţei. Altfel. regizorul decide să-l abandoneze. Secvenţa finală.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Asta nu se arăta aici (1950) “Numele personajului negative central din acest film cu spioni.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Femei în aşteptare (1952) “Dramă despre cîteva femei într-o casă de vară care mărturisesc despre relaţiile lor cu bărbaţii. 2002) Setea (1949) “Interesantă dramă timpurie a lui Bergman care prevesteşte mult din viitoarea sa creaţie.” (Dicţionar universal de filme.allmovie. Operă neagră. cu cîteva tuşe distinctive ale lui Bergman.com/cg/avg.imdb.imdb.dll?p=avg&sql=1:38751~C Închisoarea (1948) “Un bătrîn iluminat năvăleşte pe platou oferindu-i regizorului ideea unui film despre infern. disperată.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www.allmovie. Explorează dinamica unui triunghi amoros. este o modestă cronică a mariajului eşuat al lui Olin şi Nillson.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) . Atkä Natas. Ei o şantajează că-i vor îneca pruncul dacă nu se va culca cu clienţii.“Muzică şi întuneric este bazat pe un roman de Dagmar Edqvist.

viaţa e un circ. 2002) “Film al raporturilor imposibile dintre bărbat şi femeie oscilînd. Directorul circului vrea să-şi părăsească amanta tînără şi drăguţă pentru a se întoarce în oraş la nevastă. filmul i-a adus lui Bergman consacrarea internaţională – tîrzie (la cel de-al 16-lea film al său). în timp ce amanta se lasă sedusă de un actor din orăşelul unde au poposit. Un carusel al frustrării. Eroii oscilează între cele două extreme – fericirea visată şi moartea – pentru ca pînă la urmă să-şi continue fără convingere existenţa derizorie.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Visuri de femeie (1955) “Un Bergman fermecător care echilibrează armonios cruzimea speranţelor spulberate cu privirea senină asupra condiţiei femeii. iar oamenii sînt nişte clovni. tinerii sînt nevoiţi să se întoarcă în mediocritatea lumii. 2002) Surîsul unei nopţi de vară (1955) BAFTA. Oboseala îşi pune pecetea.” (Andreia Mihăilă) (Almanah Cinema 1985) A şaptea pecete (1957) .” (Dicţionar universal de filme. 2002) “Exemplar pentru vasalitatea faţă de teatru. dar asupra idilei pluteşte un suflu tragic. Surîsul unei nopţi de vară (1955) cumulează la nivelul dramaturgiei influenţe.” (Pauline Kael) (Cinema… un secol şi ceva. Această marcată prezenţă a omului de teatru într-o operă cinematografică a fost însă departe de a-i aduce prejudicii. pe viaţa cuplului care refuză să privească dincolo de timpul prezent. formînd trei acte. Cînd Monika se dezmeticeşte gravidă. Bergman ar fi putut face un film senin şi liric.” (Cinema… un secol şi ceva. cea a neîndestulării omului. plasînd-o în mediul unui circ ambulant. în respectul celor trei unităţi clasice. Dahlbeck se reîntoarce atunci la primul ei iubit – soţul celei mai bune prietene.O vară cu Monika (1952) “Doi adolescenţi îndrăgostiţi şi săraci evadează din oraşul lor suprapopulat într-un colţ izolat de la ţărmul Balticii. are o relaţie cu o pacientă.” (Dicţionar universal de filme. umor poetic la Cannes “Patru cupluri se înfruntă într-un joc delicat şi crud ce se desfăşoară într-una din acele nopţi de vară cînd totul devine posibil. Gama relaţiilor dintre personaje merge de la dragoste la ură.” (Rune Waldekranz) (Cinema… un secol şi ceva. depistate de exegeţi. 2002) O lecţie de dragoste (1954) “Obstreticianul Björnstrand. între oniric şi baroc. 2002) Noaptea saltimbacilor (1953) “Bergman reia tema cuplului. ilustrînd totodată cu mult umor că viaţa atinge absolutul doar în dorinţa trupului şi în singurătatea sufletului. El îşi aduce eroii într-un loc al începutului de lume şi-i face să sufere uzura timpului şi durelor încercări ale existenţei. de la gelozie la indiferenţă. Un fel de Regula jocului suedez. umilinţei şi înfrîngerii.” (Jacques Doniol-Valcroze) (Cinema… un secol şi ceva. fascinant. Revelaţie a Festivalului de la Cannes din 1956. Regia are în vedere în mult mai mare măsură mişcarea actorilor decît cea a aparatului de filmat. dar senzaţională. pe Strindberg lui Shakespeare. 2002) “Unul dintre cele mai sumbre filme ale lui Bergman: nimeni nu scapă de soarta lui. Acţiunea este structurată în trei timpi dramatici.” (Dicţionar universal de filme. de la dorinţă la silă. încă de timpuriu. alăturînd pe Feydeau lui Marivaux şi Beaumarchais. Premiul pt. 2002) “Un arabesc pe o temă esenţialmente tragică. avînd o căsnicie fericită de 15 ani cu Dahlbeck. ca să-şi trăiască acolo revelaţia iubirii.

Premiul special al juriului la Cannes “Fascinant palimpsest medieval. deşi. trăită de personajul principal. fascinante prin plastica inspirată parcă de picturile medievale pe lemn. către Universitatea care-i decernează titlul de Doctor Honoris Causa. realism poetic şi chiar neorealism). despre om şi angoasele sale. ceea ce face a multele imagini retrăite. Esenţial e nu atît stilul . o realitate creată în interiorul celei date. suferă. Astăzi. 2002) “Această alegorie. de Steaua care se numeşte Absint. bună parte din ele sînt fără îndoială şocante. care construia cu sensibilitate. Bergman realizează ‘cel mai profund şi mai ambiţios film din istoria cinematografului suedez şi se aproprie de operele lui Strindberg şi Lagerkvist’ (Peter Cowie). Traseu exterior care se intersectează cu un labirint interior. […] Fragii sălbatici realizează o analiză a sufletului omenesc. vise şi reveniri în trecut. Personajele mele rîd. Punîndu-şi întrebări asupra sensului vieţii. Filmul. voiaj în timp şi în imaginar. Globul de Aur pt.” (Ingmar Bergman) (Cinema… un secol şi ceva. Analiza este psihanalitică. care se exprimă pe sine cu mijloacele cinematografului şi îşi propune să o facă în maniera pictorului medieval. plîng. de care vorbeşte povestitorul. ţipă. bilanţul unei existenţe. familiară şi obsedantă pentru Bergman încă din copilărie. Sînt terorizate de ciumă. vorbesc. concepută de fantezie. întreabă. răspund. să se integreze perfect în dinamica fluxului ecranic. dovedind cp aceasta e posibilă cu mijloacele cinematografului. măiestrie şi bucurie o altă realitate. 2002) “Demers poetic şi filozofic.” (Amedée Ayfre) (Cinema… un secol şi ceva. Întrebarea persistă. Bergman combină într-un fel de sinteză genială nu numai temele sale preferate. tributar mai curînd picturii de frescă naivă medievală şi gîndirii existenţialiste (Kirkegaard practic omniprezent la Bergman. al unui venerabil profesor însoţit de nora sa. în care ample scene populare alternează cu procesiuni bruegeliene şi tablouri intimiste. de Ziua de Apoi. […] Din punct de vedere stilistic.” (Andreia Mihăilă) (Almanah Cinema 1985) Fragii sălbatici (1957) BAFTA. Borg nu se hazardează în relaţii care să-l scoată din crusta sa. 2002) “Scopul meu a fost să pictez ca un zugrav din Evul Mediu. dar cuvintele rămîn aceleaşi. ‘T – Trämalning’ (‘Pictură pe lemn’). 2004) “Marea artă a lui Bergman în acest film consistă în felul se ‘dedica’ povestirii. ca o subtilă emanaţie. cu viziuni apocaliptice îmbină desăvîrşit poezia cu filozofia într-o operă de o deosebită profunzime. apolog cu multiple rezonanţe morale ce trebuie descifrat în straturi suprapuse. filmul este dezvoltarea cu mijloace cinematografice a unei scurte piese de teatru. cu aceeaşi angajare obiectivă. considerat asimilat în cultura ţărilor nordice). se tem.” (Gilbert Salachas) (Cinema… un secol şi ceva.” (Dicţionar universal de filme. implantează în imagistica medievală. meditaţie despre farmecul senectuţii. 2002) “O suită de tablouri de gen de o fenomenală frumuseţe şi una dintre rarele reprezentări medievale credibile în cinema. Doar Marianne îndrăzneşte să intre într-un dialog al spiritului. operă capitală de introspecţie. joacă. susceptibilă de multiple interpretări. scoase din amintire. ‘Extrem de neplăcutul sentiment de irealitate’. este influenţat de expresionism. Un anumit ritm biologic devine suveran de la un moment dat. film străin “Voiaj copleşit de coşmaruri. cu aceeaşi sensibilitate şi aceeaşi bucurie. de Dreyer şi de frescele medievale. Ursul de Aur la Berlin. ci reuşeşte să păstreze o perfecta unitate de ton şi să nu repete nimic din operele anterioare. fie şi în măsura în care ea porneşte de la eul narator. Apare aici Bergman omul de teatru. este în permanenţă supravegheat de o stare activă de cenzurare a visului nocturn şi a viselor cu ochii deschişi. nu numai toate marile curente ale cinematografului (expresionism. filmat cu o libertate de limbaj si mişcare ce taie respiraţia. mai exact. temerile noastre sînt de altă natură. nom. să nu uităm. 2002) ”Cu o extraordinară libertate şi îndrăzneală. scrisă de Bergman cu doi ani înainte (jucată la Paris în 1959). prelungirea în contemporaneitate a unor spaime şi neputinţe omeneşti ancestrale. bătrînul profesor Isak Borg. faţete ale unei angoase contemporane sau. păstrînd mereu neutralitatea unei distanţări faţă de drama subiectivă. Restul personajelor vegetează în cercul conştiinţei eroului.” (Cinema… un secol şi ceva. ca şi piesa. dar şi omagiu al tînărului cineast clasicului Sjöström.” (Dicţionar universal de filme.

cît mai degrabă stilul armonizării eului cu ipostazierile. film străin. însă este plin de datorii şi acuzat de blasfemie. problemele şi dificultăţile asumării maternităţii în societatea contemporană. pentru a găsi un nou Dumnezeu. recurgînd la personaje simbolice şi demonstrative.” (Ingmar Bergman) (Cinema… un secol şi ceva.” (Cinema… un secol şi ceva. se opresc tocmai la ferma părinţilor victimei.” (John Bush) (All Movie Guide) Prin oglindă (1961) Oscar pt. în drumul ei spre biserică. confuziei şi anarhiei secolului XX. După ce-i ucide cu aceeaşi sălbăticie. Satana îl trimite pe Don Juan reîncarnat să o seducă pe Britt-Marie. 2004) “Trilogia cristalizează efortul lui Bergman de a renunţa la ideea de divinitate.” (Ioan Lazăr. Prin oglindă vorbeşte despre ajungerea la certitudine. care să corespundă mizeriei. 2004) Comunianţii (1962) . oferindu-le rochia acesteia spre vînzare. Primul film din trilogia credinţei. în parte geniu. Ajunşi în sat.” (Dicţionar universal de filme. de doi pelerini. 2002) Ochiul diavolului (1960) “Aprobînd interpretarea literală a zicătorii populare ‘O fecioară e un urcior în ochiul diavolului’.” (Peter Cowie) (Cinema… un secol şi ceva. Tăcerea – despre impresia negativă. aflată în vacanţă cu familia pe o insulă îndepărtată. Un inteligent portret (si mult timp subapreciat) al unui om în parte escros. tocmai ‘Izvorul fecioarei’ pe care-l evocă titlul filmului. 1987) Voi fi mamă (1958) “Scene dintr-o clinică de obstretică surprinse de Bergman. Bietul Don Juan se îndrăgosteşte de fată. care pune în discuţie. un magician-hipnotizator care a studiat cu Mesmer. aşa cum i-a fost insuflată în copilărie. o fecioară e violată şi ucisă. Teme şi stiluri cinematografice. în timp ce servitorul său Pablo încearcă să facă acelaşi lucru cu mama ei. film străin “În secolul al XIV-lea. trecere printr-o criză declanşată de egocentrismul tatălui şi de insensibilitatea soţului. Comunianţii – despre dezvăluirea certitudinii. fiica unui preot de ţară. Premiul special al juriului la Cannes “Complex şi provocator raport despre Albert Emanuel Vogler (von Sydow). fără so ştie. O veche legendă suedeză e însufleţită într-o impresionantă reconstituire istorică. Una dintre puţinele comedii directe ale lui Bergman (el chiar se adresează spectatorilor într-o notă: Dragi spectatori speriaţi). tatăl se duce la locul crimei unde a prins să curgă un izvor. BAFTA “O tînără femeie bolnavă psihic. cu alterităţile sale.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Izvorul fecioarei (1959) Oscar pt. 2004) “Tema celor trei filme este o reducţie în sensul metafizic al cuvîntului.” (Dicţionar universal de filme.romanului autobiografic. 2002) Magicianul (1959) BAFTA.

Coşmar oniric. Comunianţii (1962) este o austeră piesă de cameră care încapsulează criza teologică a uni pastor într-o după-amiază de duminică. o atmosferă mai mult decât un conflict. de simţul păcatului pentru trecutul său. o bănuim.” (Andrew Sarris) (Cinema… un secol şi ceva.“Al doilea film în trilogia credinţei. 2002) Ora lupului (1967) “Un pictor celebru s-a refugiat pe o insulă. personajele trăiesc într-o izolare literală care nu are soluţie. şi. printre ei. la fel ca protagonista din Tăcerea. şi el se lasă să moară. Tăcerea asumată de Ullmann e diabolic pusă în valoare prin delirul verbal al însoţitoarei ei într-un cinema în care expresiile. somnul e mai adînc. un artist. acoperite cu zăpadă. adaugă Bergman. în care se naşte cea mai mare parte a oamenilor. lectură a jurnalului intim al eroului care este. pentru că subiectul se află dinainte în el: un intelectual. Comunianţii este o dovadă a formidabilului control artistic al lui Bergman – şi nu un film pentru cei care caută divertisment comercial. 2002) “Identitatea.allmovie. Filmat fără muzică. veghea e zbucium. Suferind o depresie emoţională şi un gol spiritual. incapabil să-i insufle încredere şi căldură. chiar schizofrenia nu reprezintă atît nişte subiecte pentru Bergman. avînd ca temă necesitatea comunicării. 2002) “Primul film al celei de a doua trilogii a lui Bergman. cît nişte ochelari prin care priveşte realitatea. Bergman nu alege un subiect. cu cîteva decoruri. gesturile cele mai subtile sînt surprinse. ale parohiei.” (Guido Aristarco. o distribuţie mică şi o imagine alb-negru austeră realizata de Sven Nykvist. privirile. ca şi în Persona. cine nu poate să doarmă e copleşit de angoasă. cu Ora lupului. Utopia cinematografică) . din ce în ce mai absent. alienarea. e singur pe o insulă pustie cu o femeie (Alma.” (Lucia Bozzola) (All Movie Guide) http://www.” (Dicţionar universal de filme.dll?p=avg&sql=1:54902~C Tăcerea (1963) "Forma: ‘cinematograf de cameră’. parcă. de insomnii cronice. o perioadă de timp foarte scurtă. trei sau patru personaje. un loc izolat. Dar zorile se află de-acum în doliu. atunci cînd se moare. Tema: grade din ce mai acuzate ale singurătăţii. care îi veghează nopţile de insomnie ameninţate de fantasme. Este şi clipa. coşmarurile se confundă cu realitatea. iar fantasmele şi demonii sînt mai puternici. Persona reprezintă lupta dintre limbaj şi tăcere.port. ‘Ora lupului’. la microscop.” (Pierre Billard – Cinema '64) (www. asaltat de îndoieli. alături de prietena sa.” (Peter Cowie) (Cinema… un secol şi ceva. fie că sînt prezentate în prim-plan sau în imagini ample micşorate de împrejurimi. Ruşinea (1968) – opţiunea între respectul de sine şi supravieţuire. mereu. De reţinut doar ca primul film color al lui Bergman. a omului ajuns la limita extremă a unei ‘epoci inferioare’: clipa de dinaintea zorilor. începînd cu prologul textului Cinei Domnului suprapus peste imaginile caselor dezolante. comunicarea. de ‘vulnerabilitatea în noapte’ tulburată de ‘stoluri negre de păsări’. Ora lupului (1967) – lupta dintre fantasmele lui Johan şi viaţa reală a Almei. somnul e coşmar. abilitatea clericului de a auzi ‘tăcerea lui Dumnezeu’ permează filmul. Johan. El negociază cu un critic muzical o biografie scrisă în schimbul interpretării compoziţiilor scriitorului. al cineastului chinuit.” (Dicţionar universal de filme. Studiu aspru al alienării religioase şi personale. din ce în ce mai negat. în general.com/cg/avg.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Persona (1965) “Filmul bergmanian cel mai ambiţios în sondarea subconştientului şi ultima sa capodoperă în alb/negru. într-o stare de nebunie ce se confundă cu o stare de luciditate. 2002) “Încă o dată. stilul rezervat al lui Bergman este completează dilema centrală. copilul pe care Alma l-a conceput cu Johan.ro) Ca să nu mai vorbim de toate aceste femei (1964) “Divertisment satiric cu un violoncelist fustangiu. căutarea unui Dumnezeu din ce în ce mai îndepărtat.

Bibi Andersson face unul dintre rolurile sale imense. o fascinează. film străin “Liniştea unui cuplu de artişti izolaţi pe o insulă e tulburată de defecţiuni bizare ale recepţiei de radio. reexaminarea întregii lor existenţe. ea face o pasiune subită pentru un arheolog american.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Ritul (1970) “Un menaj de actori trece printr-o încercare semnificativă pentru înţelegerea raportului dintre artă şi viaţă. Ruşinea e una dintre puţinele opere de angajare limpede ale cineastului. despre von Sydow. două surori. a problemelor şi obsesiilor fiecăreia. dar puternic.Ruşinea (1968) Nom. Un adevărat acces de căscat o cuprinde pe nordica doamna Bovary care trăieşte realmente un moment dramatic. aparent fericit. cu imagini de coşmar. el condamnă. delimitarea şi restrîngerea mediului lor ambiant. Pentru că apelează la ele şi pentru a nu putea fi acuzat că idealizează personajul feminine. cel mai bun film străin “Sfîrşitul secolului al XIX-lea: în conacul lor de la ţară. arhitectul Josephson şi soţia acestuia. între convenienţă şi disponibilitatea pentru viaţa boemă. nu o dată. că eroinele lui Bergman au în ele ceva matern.” (Magazin estival 1984) Atingerea (1971) “Balansul unei femei ‘onorabile’. observaţie care a atras după sine răutăcioase speculaţii de sorginte freudiană legate de complexele regizorului. Deşi viaţa de familie pare armonioasă. distribuţia lui Bergman este superbă. nom. de dragul adevărului. Oscar pt. Globul de Aur pt. ea începe să caşte.” (Variety Movie Guide 1994) Strigăte şi şoapte (1973) Nom. egoismului şi instabilităţii sale. psihologul Bergman recurge la amănunte naturaliste. excelent jucată.” (Cinema… un secol şi ceva. muribundă – prilej de rememorare a unei întregi existenţe.” (Magazin estival 1984) “În mod nesurprinzător. 2004) . urmată de izbucnirea ororilor unui conflict armat. S-a remarcat. Cînd află că a fost părăsită. banale numai în aparenţă. Rareori suferinţa feminină este atît de bine redată cinematografic. 2002) O pasiune (1970) “Dramă aspră. În cazul de faţă. Bergman dezvoltă cîteva concepte pe care le-a introdus încă din Tăcerea şi Persona: izolarea indivizilor. Prim film anglofon al clasicului suedez. Grotescul nu este departe şi n-ar fi pentru prima oară cînd. veghează la capătîiul celei de a treia. care trăieşte singur pe o insulă cu puţini locuitori. al soţului tăcut. cel mai bun film. În toate aceste momente dramatice femeia trăieşte mai intens modificările conştiinţei dar găseşte destulă putere pentru a-l încuraja pe bărbat. in ciuda manierelor grosolane. războiul. 2002) “Protagonista este nevastă de medic şi duce un trai foarte protejat. aproape imposibil de jucat. împreună cu o servitoare devotată. şi relaţia cu văduva Ullmann. Acesta înţelege însă că dragostea ei este numai un mod de a polemiza cu statutul de femeie-obiect şi pleacă fără adresă.” (Dicţionar universal de filme.” (Dicţionar universal de filme. eroina se sprijină pe zidurile încăperii şi cînd ne aşteptăm să izbucnească în plîns. Max von Sydow joacă excelent în rolul. Elliott Gould este o alegere perfectă în rolul unui arheolog străin neurotic care. Globul de Aur pt.

allmovie. 2004) “Într-o epocă în care sex-appeal-ul dictează statutul majorităţii vedetelor. una dintre interpretele preferate ale lui Bergman (nouă filme realizate împreună). film străin “Un mai vechi proiect favorit al regizorului suedez Ingmar Bergman. Liv Ullmann reprezintă întruchiparea integrităţii morale. Un coleg prevenitor şi homosexual o ajută să depăşească momentul nefericit. 2004) Scene din viaţa conjugală (1973) Globul de Aur pt. medic psihiatru. În timp ce opera în sine este prezentată într-o formă stilizata şi teatrală. fluiditatea mişcării camerei de filmat oferă o experienţă pur cinematică.” (Dicţionar universal de filme. film străin “Evoluţia unui cuplu care se iubeşte. conferă o deosebită veridicitate eroinei. premiul ‘Oscar’ pentru imagine. (Dicţionar universal de filme. Un film greu de privit. de mîndrie şi de supunere. se înşeală. se desparte şi se reîntîlneşte [6 episoade la televiziunea suedeză]. Bergman examinează. 2002) “Remarcabilă folosire a culorii. Bergman a folosit un procedeu pe care îl mai folosise in alte filme. Întotdeauna pentru mine culoarea roşu a însemnat interiorul sufletului. amestec de forţă şi de slăbiciune.” (François Truffaut) “Mai mult decît orice.“Bergman priveşte neclintit moartea în faţă în cel mai agonizant şi mai cathartic film al său. prin sentimentul stazei absolute în timp ce personajele îşi întorc privirea asupra lor însele.” (Derek Winnert) (Cinema… un secol şi ceva.” (Hal Erickson) (All Movie Guide) http://www. balastul pe care luciditatea îl adaugă dificultăţii existenţiale.dll?p=avg&sql=1:30783~C Faţă în faţă (1975) Globul de Aur pt. albul e al veşmintelor femeilor dezarmate în faţa fatalităţii. 2002) . ea inspiră cinste. cu excepţia lui Şoapte şi strigăte. Roşul atroce este al sîngelui şi tapetului. 2004) Flautul fermecat (1975) Nom. Prin insistenţa sa asupra ineluctabilităţii timpului. pasionant. se termină ca «Livada cu vişini». şoaptele de resentiment care împiedică un răspuns şi indisolubilul amestec de împăcare şi disperare în care memoria păstrează cu sfinţenie trecutul. de independenţă şi de dependenţă. realizînd una dintre capodoperele cinematografului mondial. e chinuită de un sentiment tot mai viu al ratării existenţei căreia încearcă să-i pună capăt. Plină de bunătate. cum ar fi Persona: a organizează spectacolul de stagiune în timp ce detaliază intrigile de culise ale artiştilor.” (Tom Milne) “Cromatica ar un mare rol în această ultimă operă estetizantă a lui Bergman. 2004) “Strigăte şi şoapte începe ca «Trei surori». Culorile dominante ale dramei agoniei sînt strigătul roşu şi şoapta albă.” (Peter Cowie) (Cinema… un secol şi ceva.” (Cinema… un secol şi ceva. Liv Ullmann.com/cg/avg. care te îndeamnă la o meditaţie asupra cuvintelor «odihnească-se în pace». Jenny. dar la al cărui final ai un sentiment de uşurare. film străin “Zguduită de alunecarea inexorabilă în decrepitudine a părinţilor ei şi victimă a unei nereuşite tentative de viol. Strigăte şi şoapte seamănă cu un film de Ozu. opera lui Wolfgang Amadeus Mozart Flautul fermecat a fost pus în scenă în cele din urmă în 197. Globul de Aur pt. îmbinînd înfăţişarea deschisă a lui Ellen Burnstyn cu misterul Monicăi Vitti. prin intensitatea durerii în timp ce-şi dezgolesc sufletele numai pentru a-şi repune la loc măştile protectoare. Toate filmele mele pot fi gîndite în alb-negru. (Ingmar Bergman)” (Cinema… un secol şi ceva. iar la mijloc trimite la Strindberg. filmul lui Bergman e ca un haiku despre strigătele de ajutor pe care le lansează viaţa.

printre altele. a cineastului.” (Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide) Fanny şi Alexander (1982) Oscar. Oul de şarpe marchează o ruptură în opera lui Bergman. film străin “Ultimul film realizat de Bergman pentru marele ecran este o cronică de familie care oscilează între o poveste filozofică şi un joc al amintirilor. În Fanny şi Alexander. obsedat de o prostituată pe care o strangulează. Nu întîmplător amîndoi au fost personaje minore în Scene din viaţa conjugală.” (Dicţionar universal de filme. prefigurare a coşmarului nazist. 2002) “Opera lui Bergman e ca un puzzle care s-a construit sub ochii noştri prin cele 44 de filme ale sale. cu care se ceartă în mod constant. inflaţie şi haos politic.” (Cinema… un secol şi ceva. 2004) . în modul în care descompune mecanismul suspiciunii: felul în care eroul. problemele sociale cu preocupările existenţiale’ (Yves Alion).” (Cinema… un secol şi ceva. Întreg acest nostalgic ‘cîntec’ bergmanian. după o absenţă de aproape 40 de ani. forţa filmului constă. împingîndu-i la sinucidere. Ingmar Bergman. al copilului. se descotoroseşte în sfîrşit de acest tată malefic. în care paradisul familial al începutului îi e opus. aşa cum i-a obsedat şi tinereţea. Definit de critică drept ‘un film de cameră de o intensitate strindbergiană’. Scopul ei este. 2004) “Piesa de rezistenţă a filmului. într-un Berlin cuprins de xenofobie.” (François Forestier) (Cinema… un secol şi ceva.Oul de şarpe (1977) “În toamna anului 1923.” (Cinema… un secol şi ceva.” (John Pym) (Cinema… un secol şi ceva. şi totodată una dintre marile creaţii ale carierei sale. sau cel puţin în paralel. Prin coaja lui subţire se poate discerne viitoarea reptilă’. miraculos iluminat de Sven Nykvist. un trapezist şi o cîntăreaţă de cabaret cad victimele unui doctor care face experienţe pe oameni. fiul capelanului de la curtea regală a Suediei. dickensian.” (Cinema… un secol şi ceva. printre altele. 2004) “Punct de conjuncţie al tuturor obsesiilor bergmaniene ridicate la paroxism prin capacitatea de transfigurare a poetului-cineast. pînă atunci ascunsă. 2002) Din viaţa marionetelor (1979) “Puternică şi provocatoare dramă despre un respectabil om de afaceri de succes (Atzorn). somptuos şi magic. Globul de Aur şi César (Oscarul francez) pt. 2004) “Fragment din autobiografia.” (Dicţionar universal de filme. 2004) “În ciuda familiarităţii temei tipic bergmaniene – incapacitatea omului de a acţiona în faţa justiţiei –. […] Filmul circulă în două versiuni: una de 3 ore şi 17 minute pentru marele ecran şi o miniserie TV de şase ore. de a se răfui cu un tată care i-a obsedat arta sa de cineast. lungul duet ce are loc în acel moment magic din noapte cînd barierele din calea binelui şi răului cad. să-şi piardă identitatea şi să nu mai creadă în inocenţa sa. ce nu pare a fi evreu şi nu are veleităţi politice. film străin “O pianistă de renume mondial revine în Suedia pentru a-şi vizita fiica pe care toată viaţa a neglijat-o şi a complexat-o. puritanismului infernal. e Bergman în forma lui perfectă. care ‘pentru prima dată pune pe acelaşi plan. începe să se simtă vinovat. Titlul se datorează convingerii lui Bergman că ‘nazismul e ca un ou de şarpe. 2004) Sonată de toamnă (1978) Globul de Aur pt. e bazat pe punctul de vedere. Sonată de toamnă prilejuieşte întoarcerea actriţei Ingrid Bergman pe platourile suedeze. El este urmărit şi de obsesia de a-şi ucide soţia (Buchegger).

Este vorba de Marianne. ci şi orbitoare reflexe ale conştiinţei artistului asupra destinului său. pe scenă. dincolo de această operă rămînînd. cu amintiri şi senzaţii.htm Sarabanda (2003) “Douăzeci de ani după ‘Fanny şi Alexander’. (Variety) (Cinema… un secol şi ceva. ‘după treizeci de ani’. ‘confesiunea unui creator fără pereche despre arta regizorului şi arta actorului’. Amintirile se întrepătrund cu scenele prezente. Bergman pleacă de la date reale. lucrînd. august 2005) http://convorbiri-literare. Henrick (jucat de Boeryc Ahlstedt) şi nepoata Karin (Julia Dufvenius) . cum a fost caracterizat de către Bergman. şi aici regizorul porneşte de la o simplă amintire. Filmul. victima tatălui fiind violoncelista. 2004) “Un somptuos film de epocă.dntis. cu acest prilej. Eroul filmului. demult dispărută – mama celei de acum şi marea lui iubire. pare împăcat cu viaţa. luni. Marianne face. reia personajele din ‘Scene din viaţa conjugală” (1973). de la cunoscutele sale relaţii cu actriţele Liv Ullmann şi Ingrid Thulin. spaime şi iluzii. cu ochii pe micul ecran. 2004) După repetiţie (1984) “Cum se întîmplă adesea în filmele lui.ro/OPREAaug5. a fost transmis. subiectivitatea rupe limitele realităţii obiective şi cele trei personaje se întîlnesc într-un fascinant univers de afectivitate în care pulsează nu doar sentimente. îşi aminteşte de o altă montare cu aceeaşi piesă. de către televiziunea suedeză. jucata de Julia. Erland Josephson.“Un film lipsit de amărăciunea caracteristică regizorului care a pătruns adînc în cele mai întunecate cotloane ale psihicului şi existenţei umane. S-a spus deja clar că – aşa cum a procedat şi în alte filme. folosind toate mijloacele cinematografice. dar cu altă actriţă. 6 decembrie 2003) http://www. dar şi un bogat tablou al copilăriei. o zi din două.” (Curierul Naţional. fantastic şi oribil”. şi Johan . Ingmar Bergman a rupt cu ‘tăcerea’ şi cu inactivitatea pe care şi le impusese. el a realizat ‘Sarabanda’. fosta soţie a lui Bergman. la sfîrşitul unei repetiţii. autobiografice. practic. al cărui titlu este inspirat de o piesă pentru violoncel de Bach. retrăieşte alături de tînăra sa interpretă.” (Ştefan Oprea) (Convorbiri literare. încarnată de Liv Ullmann. o vizită lui Johan care locuieşte împreună cu fiul său detestat. regizorul Vogler.ultima descoperire a lui Bergman.jucat de actorul fetiş şi prietenul lui Bergman. turnat în sistem numeric. 12 la sută dintre suedezi au stat.curierulnational.ro/?page=articol&editie=382&art=27619 Scenarii Ingmar Bergman a scris scenarii şi pentru filmele (titlurile traduse în engleză): Terment (1944) Woman without a Face (1947) Eva (1949) Last Couple Out (1956) Best Intentions (1992) Sunday's Children (1992) The Last Gasp (1997) Private Confessions (1997) Faithless (2000) Surse .” (Jan Aghed) (Cinema… un secol şi ceva. de la comedia dezlănţuită sau implicită la tragedia cea mai neagră cu accente de gotic. Tipic bergmanianul procedeu al simultaneităţii temporale şi al interferărilor afective cunoaşte aici o superioară nuanţare care dă filmului un remarcabil fior dramatic. acum. La 85 de ani. dar care. Acest ‘concerto grosso pentru patru solişti’. după un lung şir de coşmare. cum remarca Adina Darian. Filmul se complică cu povestea unei pasiuni incestuoase. marea dragoste de odinioară pentru mama acesteia.

port.php?showMe=cultura/Arta/ingeri_demoni Jörn Donner.Tudor Caranfil. în Convorbiri literare.imdb. Nr.revistanorii. Dicţionar universal de filme.allmovie. Editura Ştiinţifică. Anca-Maria Rusu. Editura Meridiane.htm .ro/OPREAaug5. Lanterna magică.zboara. Bujor T. Teme şi stiluri cinematografice. Editura Meridiane. Bucureşti.ro www. în Norii. Bucureşti. 3 http://www.dntis. Bujor T. Rîpeanu. Editura Junimea Iaşi – Editura Geea Botoşani. Bucureşti. “Reveniri la Bergman”. august 2005 http://convorbiri-literare. 1966 Georges Sadoul. Bucureşti. Bucureşti. “Ingmar Bergman. 1987 A şaptea artă. Editura Meridiane. Istoria cinematografului mondial. Bucureşti/Chişinău. 678. Scrieri despre arta filmului.htm Magda Mihăilescu. 1961 Guido Aristarco. Rîpeanu. Editura Litera Internaţional. Cinema… un secol şi ceva.com www.com Articole: Ştefan Oprea. Bucureşti. 2. 85 ani: ‘Sînt propriul meu furnizor şi de îngeri şi de demoni’”. 2002. vol. Nr. 1994 Leonard Maltin’s 2005 Movie Guide Almanah Cinema 1985 Magazin estival 1984 Variety Movie Guide 1994 www. Editura Meridiane.com/3/Bergman_Interviu. 12 august 2003 http://www. 2002 Cristina Corciovescu. Utopia cinematografică. Editura Curtea veche. Editura Univers Enciclopedic. Aurul filmului. 2002 Ioan Lazăr. Stelele Oscarului. Bucureşti. 1992 Ingmar Bergman. în Adevărul literar şi artistic. Dicţionar de cinema. “Demoni şi secrete ale copilăriei” – interviu cu Ingmar Bergman. 1987 Florian Potra. Bucureşti.ro/cultura_arta. 1997 Ştefan Oprea. Editura Meridiane. 2002 Cristina Corciovescu.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->