UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie
D.P.P.D. – Nivel I + II

ESEU

PEDAGOGIE

Masterand:

Bucureşti – 2010
 Motto:
Nici un lucru important nu a fost
vreodată realizat fără pasiune.
G. W. F. Hegel

PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Procesul de învăţământ reprezintă activitatea complexă, intenţionată,

programată, organizată şi conştientă de predare şi învăţare.
În cadrul procesului de învăţământ se realizează instruirea şi învăţarea
elevilor şi studenţilor prin intermediul activităţilor proiectate, organizate şi dirijate
de către profesori în conformitate cu anumite norme şi principii didactice, într-un
context metodic adecvat, apelând la resurse materiale şi didactice potrivite, în
vederea atingerii dezideratelor educaţiei.
Laturile procesului de învăţământ sunt: predarea, învăţarea şi evaluarea.
Profesorul proiectează, planifică, organizează, îndrumă şi controlează
procesul de învăţământ. Este un adevărat manager. El îşi propune anumite
obiective pe care trebuie să le atingă, obiective ce exprimă într-o formă
concentrată, finalităţile la care trebuie să se ajungă în procesul de predare –
învăţare în funcţie de anumite priorităţi. De obicei, finalităţile propuse se referă la
ce trebuie să cunoască elevul din cadrul unui obiect de studiu dar şi ce deprinderi,
capacităţi intelectuale, convingeri, sentimente şi atitudini trebuie să-şi formeze
pentru a-şi putea definitiva caracterul, concepţia ştiinţifică despre lume,
dezvoltarea proceselor psihice, educarea simţului moral şi estetic.
Elevul participă la procesul de învăţământ atât ca obiect dar mai ales ca
subiect al educaţiei, fiind angajat în propria sa formare.
Cadrul didactic, alături de familie, are o mare responsabilitate: de a forma
viitorii specialişti de mâine dar în primul rând de a forma OAMENI.
Pentru aceasta trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte. Trebuie să
creeze un mediu de învăţare eficient pentru toţi ceea ce necesită cunoaşterea
elevilor şi a posibilităţilor lor. Trebuie să se preocupe să existe întotdeauna un
climat de respect şi acceptare a diferenţelor, evitarea practicilor de discreditare şi
stigmatizare.
Un profesor dedicat trebuie să-şi implice elevii activ în procesul de
învăţare, la nivele de dificultate accesibile. Includerea în procesul de învăţare a
feed-back-ului, sporirea aplicaţiilor practice, a exerciţiilor şi diversificarea
problemelor supuse rezolvării vor stimula inteligenţa elevului şi înţelegerea
cunoştinţelor noi. Profesorul trebuie să ştie că elevii se tratează egal, fără
discriminare sau părtinire a unora, că trebuie încurajaţi permanent şi stimulaţi când
se remarcă cu ceva pozitiv.

2
 Este de preferat ca în clasă sa fie o atmosferă de colaborare şi lucru în
echipă nu o atmosferă de concurenţă şi rivalitate.
Evaluarea nu trebuie privită de elevi cu teamă. De aceea ea trebuie făcută
sistematic şi continuu, să fie integrată în actul predării curente. Fiecărui elev
trebuie să i se dea posibilitatea succesului. Şi succesul trebuie să fie recompensat.
Eu sunt economist de meserie şi n-am crezut că voi fi dascăl. Dar valurile
vieţii m-au purtat aici, unde sunt astăzi: conduc o şcoală postliceală sanitară
particulară. Şi, brusc, mi-am dat seama ce înseamnă să ai răspunderea de a modela
oameni. De tine, de colectivul de profesori din care faci parte depind viaţa şi
cariera elevilor tăi. Am înţeles şi faptul că nu toţi profesorii conştientizează acest
lucru.
Când eşti la catedră nu dai doar nişte informaţii, ci trebuie să ai
capacitatea să formezi caractere, să încurajezi persoana din faţa ta să-şi urmeze
visul indiferent de temeri, să păşească în viaţă cu încredere în el însuşi şi cu
zâmbetul pe buze. Răspunderea e cu atât mai mare atunci când pregăteşti viitori
asistenţi medicali, oameni de care depind vieţile altor oameni. Mai ales că trebuie
să învingă concepţii învechite ale unui sistem de sănătate care nu funcţionează prea
bine.
Mi-am dat seama că ceea ce le spui elevilor la oră e foarte important dar,
cum le spui e esenţa. Probabil că în prima oră de predare n-am reuşit să le transmit
prea multe. Nu aveam un plan de lecţie, am terminat mai repede decât îmi
propusesem, am avut emoţii mari şi nu-mi găseam cuvintele. Dar am început un
dialog: i-am întrebat ce înseamnă pentru ei calitate în sănătate, cum văd ei
asistentul medical. Atunci am conştientizat ce însemnă comunicarea între elev şi
profesor. Pe lângă faptul că mi-au trecut emoţiile, am realizat că elevii din faţa mea
sunt debusolaţi, că nu au certitudinea că meseria pe care şi-au ales-o le va aduce
satisfacţii. Le lipsea încrederea. Nu sunt psiholog, nici măcar pedagog nu fusesem
până atunci, dar lucrasem cu oameni şi aveam experienţa de manager în domeniu
economic. Ştiam că, dacă ai încredere în tine, dacă ai vise, speranţe nimic nu te dă
înapoi. Lor le lipsea asta. Le lipsea încurajarea.
În prima şedinţă de consiliu profesoral am adus în discuţie necesitatea de
a comunica mai mult cu elevii, de a-i încuraja şi de a-i umaniza. Tot mai mult se
vorbeşte în mass-media de personalul din sistemul sanitar care s-a dezumanizat.
Acesta nu-şi mai face meseria cu pasiune şi dragoste de semeni. Trebuia, măcar să
încercăm, să schimbăm această amprentă pusă pe personalul medical.
S-a hotărât atunci ca la ore să se facă referire, pe cât posibil, şi la
trăsăturile de caracter pe care trebuie să le aibă un asistent medical şi nu numai. S-a
hotărât, de asemenea, să comunicăm mai mult cu ei, să-i încurajăm şi să le oferim
recompense.
Cum decurge o oră de a mea acum? Bineînţeles că îmi fac planul de
lecţie, îmi pregătesc conştiincios fiecare oră. Încep cu o scurtă recapitulare a lecţiei
trecute, o evaluare rapidă. Apoi predau lecţia următoare. Întotdeauna le cer să mă
ajute, să aducă completări, să povestească experienţe trăite cu referire la context,

3
bineînţeles. Şi am descoperit că o noţiune nouă, asociată cu o poveste, o întâmplare
trăită e mai bine asimilată decât o lectură din manual fără participarea lor.
O dată pe semestru fac o evaluare sumativă, le dau un test care
cumulează noţiunile învăţate sau îi pun, pe grupuri, să facă un proiect cu o temă
dată.
Am întâlnit în această şcoală profesori dedicaţi muncii lor, medici foarte
bine pregătiţi cu talent pedagogic, asistenţi medicali pricepuţi, cu dragoste faţă de
meserie şi de semeni, un colectiv capabil să formeze OAMENI. Iar pe ei, asistenţii
medicali de mâine, îi sfătuiesc să se lase modelaţi de acest colectiv, să-i respecte,
să le ceară răspuns nu numai la întrebările legate de meseria pe care o vor urma ci
şi la întrebările legate de viaţă. Să le împărtăşească visele lor pentru că ei, am toată
încrederea, îi vor încuraja şi îi vor sfătui ce cale să urmeze, îi vor ajuta când vor
avea nevoie, le vor şterge lacrimile neputinţei.
Şi ştiu care va fi răsplata lor, a acestor dascăli minunaţi: mândria de a
spune peste ani: „Acesta a fost elevul meu.”