AGROMARKETINGUL, LOCUL ŞI

IMPORTANŢA SA ÎN ECONOMIA DE
PIAŢĂ AGRICOLĂ ŞI ALIMENTARĂ
Definirea, obiectul şi evoluţia
agromarketingului
Agromarketingul reprezintă “ansamblul de activităţi
ale agentului economic (exploatatie agricola sau
procesorul produselor agricole) ce are ca obiect
descoperirea nevoilor consumatorului si satisfacerea
acestor nevoi cu produse agricole, agroalimentare si
servicii , care prin caracteristicile , calitatile, preturile
si disponibilitatea lor, in timp si spaţiu , pot oferi un
ansamblu de avantaje ce asigură cumpărarea lor
repetată de consumatori şi realizarea de profit pentru
unitatea producătoare”
Marketingul agricol are ca scop prezentarea
conceptului si metodologiei marketingului general în
domeniul agriculturii şi industriei alimentare, a
problemelor de cunoaştere a pieţei agricole şi a
cerinţelor acesteia în sfera largă a circulaţiei
produselor agricole şi agroalimentare.
Pornind de la particularităţile producţiei agricole şi
agroalimentare obiectul marketingului agricol se
concretizează în:
a) studierea nevoilor de consum ale populaţiei pe
total zonă , medii , regiuni, ţară , sexe, grupe de
vârstă, categorii profesionale. Se studiază nevoile
de consum în funcţie de gusturi, tradiţii, de
sănătatea populaţiei.
b) Studierea pieţei agricole şi agroalimentare. Acest
obiectiv analizează şi cercetează oferta produselor
agenţilor economici agricoli şi agroalimentari pe
piaţă, testează piaţa pentru produsele existente şi
pentru cele nou apărute, determină mărimea cererii
şi posibilităţile ofertanţilor, studiază categoriile de
beneficiari (en-gros-işti, en-detal-işti, populaţie,
unităţi colective etc.).
c) studierea producţiei produselor agricole şi
agroalimentare. Acest obiectiv urmăreşte forma în
care produsele agricole şi agroalimentare trebuie
să ajungă la consumatorul fina, stabilirea
beneficiarului , stabilirea sortimentelor căutate,
formele de prezentare a produselor agricole şi
agroalimentare, etc.
d) Studierea distribuţiei produselor agricole şi
agroalimentare. Obiectivul urmăreşte modul cum se
desfac aceste produse, cheltuielile de distribuţie (de
depozitare, de transport, manipulare, sortare,
condiţionare, ambalare).
e) Studierea aprovizionării tehnice, materiale şi
logistice a unităţilor economice, agricole şi
agroalimentare. Marketingul aprovizionării tehnico-
materiale reprezintă procesul de preluare în
condiţiile pieţei a mijloacelor de producţie fabricate
de diferite ramuri economice în concordanţă cu
nevoile reaale ale producătorului agricol.
f) Studierea pieţei forţei de muncă din agricultură şi
industria agroalimentară. Marketingul forţei de
muncă din agricultură are în vedere oferta de forţă
de muncă care este permanentă şi cererea care
este sezonieră, datorită diferenţierii în timp a
volumului lucrărilor .
Agromarketingul si mediul extern al unităţii
agricole şi agroalimentare

Marketingul agricol, ca oricare activitate economică

se caracterizează printr-un mecansm propriu
determinat de:
- structurile economice din agricultură , respectiv
formele de proprietate şi de exploataţie , de volum
şi structura producţiei, care determină oferta şi
consumul de produse agricole care determină
cererea ;
- formele de organizare ale activităţii de valorificare
a produselor agricole care cuprind sistemul de
preţuri şi financiar sistemul subvenţional de stat s.a
-structurile internaţionale şi politicile promovate în
domeniul agriculturii şi producţiei agroalimentare;
- cadrul legislativ cu caracter normativ din ţară;
Factorii ce alcătuiesc mediul extern pot avea
influenţe negative sau pozitive asupra firmelor care
determină trecerea acestora prin mai multe forme:
- un mediu stabil
- un mediu instabil
- un mediu turbulent
Mediul extern al unităţilor agricole şi agroalimentare
cuprinde relaţii directe cu anumiţi factori socio-
economici şi tehnologici care formează micromediul
unităţii economice agricole şi relaţii indirecte mai
îndepărtate, mai slabe care alcătuiesc macromediul
întreprinderii.
Micromediul unitatii agricole si agroalimentare este
alcătuit din :
-furnizori de mărfuri şi servicii
- prestatori de servicii
- furnizori de forţă de muncă
- clienţii
- concurenţii
- organisme publice
Macromediul unităţii agricole şi agroalimentare
reprezintă totalitatea factorilor pe care unitatea
agricolă şi agroalimentară nu îi poate influenţa. El
este alcătuit din:
- mediul demografic
- mediul economic
- mediul tehnologic
- mediul cultural
- mediul politic
- mediul instituţional
- mediul natural
Evoluţia agromarketingului

Ca orice perioadă istorică de transformări,

activitatea agricolă a urmat trei etape:
- prima etapă este cea de orientare a activităţii
agricole către cerinţa de a produce mai mult şi mai
eficient.
- în etapa a doua se pune problema conturării şi
stabilirii formelor adecvate de organizare socială a
producţiei agricole.
- în a treia etapă are loc o creştere economică
permanentă şi de perfecţionare a structurilor de
producţie agricole caracterizată prin cerinţa
producătorilor agricoli de a produce competitiv şi
pentru satisfacerea cerinţelor pieţei.
Etapele istorice se succed ca urmare a acumulărilor
cantitative din toate sectoarele activităţii economice
şi sociale. Au loc schimbări calitative care nu
întotdeauna aduc progrese imediate.
Prima etapa (1990-1998) a fost de orientare a
agriculturii şi s-a caracterizat prin faptul că
producătorii agricoli (unităţile agricole sau
gospodăriile agricole individuale) au căutat
posibilităţile de a produce mai mult şi mai bine. În
baza liberei iniţiative în cadrul diverselor forme de
organizare a producţiei producătorii ţi-au prezentat
posibilităţile şi au realizat efectele oferite de
mecanismele pieţei iar nivelul de asigurare al
consumatorului cu produse agroalimentare a fost
dependent de volumul şi calitatea produselor
agricole oferite spre vânzare de către producători.
A doua etapa (1998-2000 şi care se întinde până în
2007) se va contura şi stabili formele de organizare
a producţiei agricole. Se vor stabiliza limitele
teritoriale ale exploataţiilor agricole pentru a spori
posibilităţile eficienţei şi a face faţă imperativelor
competitivităţii.
În a treia etapa care foarte probabil va începe după
2007-2010 va avea loc dezvoltarea agriculturii
manifestată printr-o creştere economică de
producţii sigure şi permanente, prin perfecţionarea
structurilor de producţii agricole, competitiv şi
pentru satisfacerea cerinţelor pieţii.

Cele trei etape pot acţiona şi concomitent fără a fi

separate în timp întrucât realizarea fluxului
producţie-preţ-consum este un proces dinamic şi
relativ simplu. Se pot face însă referiri în mod
deosebit la diferenţieri ce privesc:
- dimensiunile exploataţiei agricole.
- cerinţele pieţei agricole la nivel zonal sau teritorial
- Schimbarea raportului între producţia agricolă
destinată autoconsumului şi producţia marfă
destinată valorificării pe piaţă a produselor din
cadrul exploataţiilor agricole (consumatorii rurali).
Rolul şi importanţa agromarketingului în economia
de piaţă

Pentru agricultură sfera marketingului trebuie privită

prin prisma a trei activităţi de bază şi anume:
a) aprovizionarea tehnică şi materială cu mijloace
de producţie , seminţe, material săditor,
îngrăsăminte, carburanţi s.a.
b) valorificarea producţiei agricole
c) asigurarea forţei de muncă corespunzător
calificării;
a. Aprovizionarea tehnico-materială reprezintă un
proces de procurare , în condiţiile pieţei a
mijloacelor de producţie şi a materialelor , din
producţiile diferitelor ramuri economice în funcţie de
nevoile reale ale producătorului agricol.
Cererea pentru mijloace de producţie şi materiale
necesare agriculturii trebuie să fie privită atât prin
optica producătorului insdustrial, cât şi a
cumpărătorului-producătorul agricol. Ambii agenţi
economici urmăresc principiul eficienţei , deci
obţinerea de profit.
Se urmăreşte:
- nivelul preţului produsului agricol livrat (vândut),
care determină veniturile disponibile ce pot fi
folosite pentru aprovizionarea cu mijloace de
producţie necesare reluării procesului de producţie
în condiţiile asemănătoare sau superioare celui
precedent
- preţurile mijloacelor de producţie solicitate de
producătorul industrial
- preţurile mijloacelor de producţie de substituire
(completare) utilizate în agricutură
- stadiul aplicării tehnicii de producţie agricole în
perioada analizată.
 b. O a doua latura a activităţii de marketing în
agricultură are ca scop valorificarea produselor
agricole. Cunoaşterea circuitului producţiei agricole,
a procesului de valorificare a produselor agricole,
dă posibilitatea producătorului agricol să ţină
seama de interdependenţa dintre producţia
realizată şi conjunctura de comercializare cât mai
rentabilă. Sistemul de valorificare a produselor
agricole se împarte în :
- sisteme de tip industrial care sunt folosite în mare
măsură de unităţi sau grupe de unităţi agricole cu
un volum mare de producţie ce poate fi livrat şi care
încadrează capacităţi corespunzătoare de
prelucrare. iii
-sisteme de tip semiindustrial în care producătorii
agricoli individuali sau grupati in forme asociative ,
prelucreaza producţia în unităţi de mică capacitate,
iar livrarea (vînzarea) se face pe pieţe locale şi
regionale
-sisteme de valorificare a producţiei din micile
proprietăţi ţărăneşti, care se caracterizează prin
utilizarea unor tehnologii gospodăreşti în
prelucrearea produselor agricoleşi cu livrarea
directă a producţiei potrivit cerinţelor locale de
piaţă.
-sistemul de autoconsum care se caracterizează
prin aceea că producătorii agricoli sunt şi
consumatorii propriei producţii realizate.
Rolul marketingului în economia de piaţă constă şi
în redimensionarea integrării care include şi
activităţi din avalul procesului de producţie agricolă,
şi anume:
- includerea ăn cadrul sferei de activitate a
producătorului agricol a unor activităţi de prelucrare
, ale căror produse pot fi livrate de unitatea de piaţă
internă sau la export;
- stocarea sau depozitarea unor produse agricole.
- atât producătorii agricoli individuali cât şi unităţile
asociate mai puternice, pot organiza reţele de
magazine prin care pot să-şi desfacă permanent
gama de sortimente, de produse agroalimentare,
proprie şi solicitată de consumatorii din zonă.
Cunoaşterea domeniilor de aplicabilitate a
marketingului poate delimita principalele forme de
integrare a filierelor şi anume:
- integrarea totala
- integrarea ascendenta
-integrarea prin forme contractuale
 c. Agromarketingul studiază piaţa muncii sub
aspectul caracteristicilor sale, cererea şi
funcţionarea pieţii muncii din agricultură în diferite
perioade istorice, ofertă de muncă, metodele şi
căile de realizare a echilibrului dintre cerere şi
ofertă de forţă de muncă din agricultură.
Sistemul economiei de piaţă şi implicaţiile lui
asupra marketingului agroalimentar

Termenul de economie de piaţă este utilizat

de mai multă vreme în ţările capitaliste dezvoltate
prin care se presupune absenţa intervenţiei statului
în mecanismele de piaţă şi respectarea principiului
liberei concurenţe.
Deci, prin economie de piaţă se înţelege libertatea
producătorilor individuali de a produce şi a oferi
mărfuri dar şi libertatea consumatorilor de a solicita
anumite mărfuri. Prin urmare, economia de piaţă
este acea economie în care resursele (materiale,
umane, financiare) sunt alocate fără intervenţia unei
puteri statale, preţurile se stabilesc în funcţie de
cerere şi ofertă, iar echilibrul economic şi
dezvoltarea au loc prin autoreglare.
Economia de piaţă presupune existenţa următoarelor
trăsături:
a) este economia ce se caracterizează printr-un număr mare
şi diveristate a locurilor şi formelor de activitate economică.
Locurile de activitate economică reprezintă factori de
producţie legaţi între ei prin multe reţele de schimb.
b) principalul mijloc de producţie – pământul – se află în
proprietate privată sau de grup fapt ce implică pluralism
decizional
c) producătorii agricoli au autonomie în opţiune, decizie şi
acţiune. Aceasta înseamnă că echilibrul între producţie şi
consum se stabileşte în mod progresiv şi în timp prin
oscilaţiile libere ale cererii şi ofertei , astfel, că agenţii
economici sunt legaţi între ei prin schimburi de activităţi ,
respectiv prin intermediul pieţii şi al fluctuaţiilor monetare.
d) Economia de piaţă este o economie de
întreprindere care îşi desfăşoară activitatea pe
principii economice şi comerciale.
e) în economia de piaţă activitatea se calculează în
expresie monetară.
f) în economia de piaţă statul intervine indirect
pentru completarea şi reglarea nevoilor de consum
şi a preţurilor şi veghează asupra funcţionării
economiei libere. Modalităţile de intervenţie a
statului în producţia agricolă se referă la:
- asigurarea unor preţuri garantate. Acestea sunt
preţurile cu care statul cumpără produsele agricole
prin intermediul pieţelor de stat (societăţi
comerciale care contractează şi preiau la fondul de
stat produsele agricole);
-acordarea de subvenţii de la buget;
-stabilirea de preţuri de intervenţie , diferite faţă de
preţurile pieţii pentru o anumită cantitate de
produse asimilată de piaţă;
-controlul suprafeţelor agricole cultivate;
-controlul asupra culturilor însămânţate;
g) într-o economie de piaţă profitul reprezintă
mobilul central al activităţii agenţilor economici