Versul Ţării

"E graiul tau ca frunza/Cu freamăt de padure:/Grai de cioban noptând pe

plaiuri/Cu turmele la foc de stâni..
Grai de plăieş pornind la munte/ Cu cal, desagă şi secure./ Grai de pârâu
legând luceferi/ în zori, prin claile de-fân."

Oda este o specie a genului liric, prin care autorul îşi exprimă
direct sentimentele de admiraţie şi veneraţie pentru tară, popor, o
personalitate glorioasă, o idee mareaţă sau un eveniment de interes
naţional. Tonul este elogiativ, autorul scoţând în evidenţa meritele
deosebite ale celui laudat, omagiat.

Poezia "Versul ţarii" de Ion Pillat este o oda închinată limbii române, poetul
exprimându-şi admiraţia pentru frumuseţea, forţa de expresie şi rezistenţa
acesteia de-a lungul veacurilor, în pofida tuturor vicisitudinilor istoriei naţionale.

Titlul poeziei este o metafora expresivă, alcatuită din substantivul "vers", care
sugerează ideea că limba are muzicalitate şi sensibilitate, este armonioasă,
poetica şi determinantul în genitiv - "ţarii", ce exprimă faptul că acest grai
strabun îi aparţine pe deplin şi dintotdeauna neamului românesc.

Structura, semnificaţii, limbaj artistic

Poezia "Versul ţarii" de Ion Pillat este alcătuita din două strofe de câte patru
versuri fiecare şi exprimă succint, dar cu profunzime ideatica, însuşirile alese ale
limbii române.

Prima strofă începe cu o afirmaţie fermă privind existenţa de veacuri a limbii

române -"este"-, prin prezentul verbului "a fi", care implică imediat apartenenţa
la tară, exprimată prin adjectivul pronominal posesiv "tău". Poetul se adresează
direct ţarii, exprimându-şi admiraţia pentru vechimea limbii române, care vine
din vremuri ancestrale (stramoseşti -n.n.) şi care îsi are originea în limbajul
popular. Această idee este ilustrată de comparaţia "graiul (...) ca frunza /Cu
freamăt de padure: /Grai de cioban". Autorul sugerează astfel principala
îndeletnicire a românilor, care din vremuri stravechi s-au ocupat cu păstoritul.
Limba stramoşească este definită prin opoziţia care explică provenienţa limbii şi
permanenţa ei pe aceste meleaguri: "Grai de cioban noptând pe plaiuri / Cu
turmele la foc de stâni".

Strofa a doua accentuează ideea că limba româna a rezistat de-a lungul istoriei,
fiind apărată, ca şi tara, având un trecut glorios şi învingând toate vicisitudinile.
Dragostea faţă de limba strămoşească este definită metaforic prin "Grai de
plăieş", acesta fiind simbolul românului care v-a apărat dintotdeauna frontierele
ţarii, sugerând aici aceeaşi grijă pentru păstrarea expresivitaţii şi puritaţii
cuvântului străbun. Enumeraţia "Cu cal, desagă şi secure" compune portretul
plăieşului, accentuând asupra obiceiurilor şi vieţii tradiţionale a românului.
Versurile urmatoare evidenţiază însuşirile limbii, care este melodioasă ca un "grai
de pârâu", idee exprimată printr-o metaforă personificatoare. Limba româna este
stralucitoare şi luminoasă asemeni luceferilor care luminează în zori şi are
permanenţă peste veacuri, fiind dintotdeauna limba poporului român: "prin
claile de fân".

Limba româna este ancestrală, permanentă şi vie ca frunza codrilor, s-a născut
din limbajul popular al ciobanilor, a fost apărată cu dragoste de plăieşi, este
muzicală ca susurul apelor curgătoare şi strălucitoare ca astrii care luminează
întreaga fire.

Prozodia. Versurile poeziei sunt inegale, măsura variând între şapte si nouă
silabe, rima nu există.

Deoarece Ion Pillat îsi exprimă sentimentele de admiraţie şi preţuire faţă de

expresivitatea, muzicalitatea şi vechimea limbii române, folosind mijloace
artistice şi un ton solemn, elogiativ, poezia "Versul ţarii" este o oda.