ARTA PORTRETULUI ŞI A NARAŢIUNII LA CRONICARII MOLDOVENI

II.Cuprinsul I. Ion Neculce-artist al portretului VI. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche IV. Concluzii . Miron Costin –pictor de caractere V. Istoriografia în Moldova III. Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea.

Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. Ruxandra. economic şi politic . Cu toate eforturile depuse de Mihai Viteazul de a uni cele trei Ţări Române. idei susţinute şi argumentate in urma unor serioase studii făcute de fiii de boieri români în Polonia. domnitorii încheie alianţe extreme cu conducători ai altor popoare – crai leşeşti . stăpâne ale unei întinse moşii. ţari ruşi sau alţi cârmuitori de ţară. Domnitorii acestora caută sa-şi asigure ajutorul reciproc în lupta împotriva turcilor. petrecută la sfârşitul secolului al XVI –lea (1600). cu Timiş Hmielniţki . se bucura de încrederea şi ajutorul turcilor. Dar transformările petrecute în intervalul de timp la care facem referire nu se limitează doar la domniile social. Din această cauză. şi cea mai importantă . Marea boierime . formată dintr-un număr restrâns de familii deosebit de bogate. care cunoaşte . în secolul al XVIII-lea . duşmanul lor comun. Aşa cum este cazul domnitorului Vasile Lupu . A doua trăsătură a vieţii culturale a epocii o reprezintă umanismul cronicarilor modoveni . dar ascendentă. În această perioadă – oraşele devenite mijlocitoare ale schimbului de produse dar şi centre producătoare a obiectelor necesare satelor – cunosc si ele o dezvoltare lentă . Pentru o mai mare siguranţă . Scade venitul domnesc . de multe ori domnitorii români nu numai că s-au aliat. o reprezintă triumful definitiv al limbii române împotriva limbii slavone . realizând astfel un stat unitar. şi până la instaurarea domniilor fanarioate în Moldova şi Ţara Românească şi a dominaţiei habsburgice în Transilvania. Domnia este astfel înlocuită cu o putere centrală exercitată de o oligarhie a marii boierimi. fiul lui Bogdan Hmielniţki . Ele vizează şi domeniul cultural. Prima . De la acea încercare eşuată. conducătorul cazacilor din acea vreme. acest vis a rămas însă neîmplinit pentru încă multă vreme. care şi-a căsătorit fiica . dar au şi consimţit să se înrudească cu conducători ai altor neamuri. puterea domnească a statului feudal înregistrează o perioadă de declin. Din punct de vedere politic se înregistrează tot mai strânse legături între Ţările Române. cu scopul de a-şi asigura un aliat sigur în lupta împotriva turcilor. a căror principale idei se referă la originea romană a poporului român şi la latinitatea limbii române .I. istoria Ţărilor Române include o perioadă cunoscută sub denumirea de epoca regimului nobilar. Cea de a treia trăsătură sub aspect cultural . cu trecere la Poartă.motivul acestora având ca unic şi comun ţel: lupta si înfrângerea Imperiului otoman. condus de un singer domnitor. atât in scrierea actelor publice cât si în literatura religioasă. fapt care atrage după sine dependenţa voievodului faţă de boieri. Este cazul să precizăm că trei mari transformări caracterizează această epocă a regimulu nobiliar. Pe lângă această măsură. la rândul său o perioadă de prefaceri.

Macarie se ocupă de domnia lui Petru Rareş iar Eftimie îşi duce letopiseţul până la a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. II. se ridică deasupra tuturor celor care îi vor urma . se continuă cu Miron Costin. care au studiat şi ş-au petrecut o parte din viaţa lor în Polonia. Dacă până acum literatura avea un caracter religios şi apăra doar ideile şi interesele clasei dominante .este reflectată în literatura epocii. din diversitatea întâmplărilor. aşa cum i-o dictau cele scrise în inima lui. care începeau cu un hronograf de la Facere. inspirându-se din bogatele şi variatele lor informaţii numeroşi scriitori români au creat nuvele. dar în slavonă. ci şi altele noi. Sunt puse astfel în discuţie chiar şi probleme legate nu numai de clasele sociale existente in momentul respectiv. din succesiunea domniilor . cu dragoste de ţară.. Ion Neculce fiind singurul dintre cronicari care produce o operă originală. Istoriografia din Moldova Aşa după cum arată George Călinescu în Istoria literaturii române : „Din pomelnicele de domnii ţinute de ctitoriile voievodale au ieşit prin uşoare dezvoltări şi înfrumuseţări retorice „letopiseţele slavone”. Este momentul să ne amintim cuvintele marelui scriitor Mihail Sadoveanu. romane şi piese de teatru cu caracter istoric. din punct de vedere artistic . „Letopiseţul” lui Ion Neculce cunoaşte apogeul. spunea : „Letopiseţul său mi-i cartea de căpătâi-şi de câte ori îl deschid mi se umple sufletul de plăceri rare”. Ea reprezintă un moment de seamă în evoluţia literaturii noastre. din prezentarea oamneilor sau din acţiunile de luptă – cât şi valoare istorică – prin faptul că urmăresc. cel care. fiind un exemplu valoros de naraţiune lineară. aceasta purtând pecetea vieţii sociale şi politice specifice acestei perioade . Miron Costin şi Ion Neculce au atât valoare documentară. Prin operele pe care le-au scris.ce rezidă din multitudinea faptelor. la luptele. prin identificarea cauzelor . la obiceiurile specifice acelei epoci îndepărtate. din numeroasele descrieri de locuri. scris într-o limbă asemenea mierei. pentru a cunoaşte apogeul lui Ion Neculce.(1553) În ciuda acestor letopiseţe. faptele. referindu-se la cronica lui Ion Neculce. „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Grigore Ureche este doar o prelucrare de izvoare. cronologic. respectând cât mai fidel adevărul istoric. lupta de clasă dintre boierimea stăpână pe moşii şi ţărănimea asuprită.. continuând tot atât de sec. în sensul că. . Pornind de la aceste cronici. prin explicaţii înfrânate de puternica aspiraţie constructivă a autorului ei. cu atât mai mult cu cât cronicile sunt scrise de boieri învăţaţi. „Letopiseţele Ţării Moldovei” lăsate de Grigore Ureche. noua literatură oglindeşte condiţiile sociale ale vremii. în timp ce cronica lui Miron Costin se distinge prin problematizare. adevărata istoriografie moldovenească începe cu Grigore Ureche . Autorii cronicilor moldovene au căutat să redea evenimentele în mod cronologic. aceşti reprezentanţi de seamă ai istoriografiei noastre au dorit să lase urmaşilor date privitoare la domniile. evenimentele şi domniile din Moldova.” Criticul şi istoricul literar consideră că Macarie Azarie şi Eftimie sunt primii autori. legate de sentimentele sau idealurile acestor clase.

cronica ne oferă un tablou din ce în ce mai complex al istorie ţării. din cauza lipsei de izvoare. Într-adevăr cronicarii au urmărit ca prin cronicile izvodite de ei să trezească în sufletele fiilor şi nepoţilor lor sentimente de dragoste faţă de ţară. iar. Apreciindu-l pe înaintaşul său. geografice şi etnografice – dar şi la polonii . Cronicarul prezintă istoria Moldovei în strânsă corelaţie cu istoria celorlalte ţări vecine. pentru dragostea lui de ţară şi pentru dorinţa de a nu-şi lăsa ţara „să rămâie întru întunerecul neştiinţei” . începând cu domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432). expunerea devine tot mai bogată. intitulându-l Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă până la Aron vodă. Datorită circulaţiei largi a manuscriselor cronicii sale. numărul izvoarelor fiind din ce în ce mai mare. pe de altă parte. un autentic document al limbii române vorbite în epoca veche. în care se contopesc . o valoroasă lucrare de istoriografie. inclusiv (1661). căldură şi sugestivitate. Grigore Ureche a contribuit la procesul complex de impunere treptată a unor norma supradialectale şi la evoluţia calitativă a limbii române literare. pe de o parte. după cum spunea Grigore Ureche. studiază colegiul . „Letopiseţul Ţării Moldovei” scris de Grigore Ureche este conceput ca o sinteză. El face dese referiri şi la românii din Ţara Românească-oferind informaţii istorice.Nu putem vorbi însă despre aceste merite incontestabile ale cronicilor fără a nu aminti şi valoarea lor educativă. de recunoştinţă faţă de părinţii lor . Dacă primele domnii sunt tratate în mod sumar. „să rămâe feciorilor şi să le fie de învăţătură”. cât şi altele străine. tătarii. Grigore Ureche consemnează cu talent. Pe măsură ce se apropie de sfârşitul secolului al XVII-lea . Tânărul Miron Costin . de acolo de unde a fost întreruptă de predecesorul său (de la a doua domnie a lui Aron vodă) până la domnia lui Ştefăniţă vodă. nevoit să-şi părăsească ţara ţi să se refugieze în Polonia. Reflectând asupra evenimentelor şi asupra oamenilor. ceea ce este semnificativ în desfăşurarea acţiunii sau în profilul moral al multor personaje din Letopiseţul său. Stăpânit de un patriotism fierbinte şi posedând o vastă cultură. opera sa reprezentând. într-o expunere cronologică şi organică. care să consemneze evenimentele din istoria Moldovei începând cu întemeierea statului feudal Moldova (1359) şi încheind cu a doua domnie a lui Aron vodă cel Cumplit (1595). Grigore Ureche scrie în limba română un letopiseţ al ţării sale. Miron Costin este fiul boierului Iancu Costin . Prin cronica sa. toate izvoarele cunoscute de el. referitoare la istoria Moldovei –atât izvoare autohtone. turcii şi ungurii care trăiau în apropierea teritoriului românesc. devenit nobil polonez încă de la vârsta de cinci ani. Grigore Ureche ocupă un loc însemnat în cadrul literaturii române vechi. GRIGORE URECHE este cel dintâi cronicar moldovean care îşi scrie hronicul în limba română. opera sa putând fi inclusă în universul literaturii beletristice. MIRON COSTIN continuă cronica Moldovei. Grigore Ureche.

Acest cronicar a făcut pentru literatură mai mult decât pentru istorie. unde urcă toate treptele dregătoriilor feudale de la sluger până la cea de mare logofăt. fiindcă „eu voi da samă de ale mele câte scriu”recunoaşte şi rolul educativ al scrierilor istorice.iezuit de la Bar. fără a le schimba interesul. . Miron Costin acumulează o bună experienţă militară. Dar. Opera sa cuprinde mai multe lucrări. latina. fară îndoială.. mai ales împotriva turcilor .” Ca şi înaintaşul său . alături de aceste izvoare. Înglobând în cronica sa şi evenimente privind Polonia şi Ucraina. care oferea numeroase informaţii şi despre Moldova. adică începând cu domnia lui Vasile Lupu. Miron Costin se întoarce în ţară împreună cu fraţii săi . Miron Costin află numeroase date şi de la boierii bătrâni care apucaseră vremuri mai vechi. Mânuind cu măiestrie frumoasa limbă a poporului. cât şi multitudinea figurilor istorice care-i popolueză cronica. şi limba latină şi istoria Romei. Aceste letopiseţ continuă cronica lui Grigore Ureche de la 1595. cronicarul dovedeşte multă imparţialitatea. Participând la diferite bătălii. arătând meritele şi defectele. în cronica sa găsim nu numai descrierea evenimentelor din Moldova în timpul diferiţilor domnitori ci şi a luptelor lui Mihai Viteazul. el fiind întâiul scriitor care a lăsat urmaşilor un valoros izvor de inspiraţie. Depăşind de nenumărate ori cadrul istoric. Miron Costin recurge la pricedeele artei literare pentru a prezenta evenimentele auzite sau văzute de el însuşi. Cea mai înmsemnată parte a cronicii sale narează evenimentele cunoscute direct de el. ajungând până la moartea lui Ştefăniţă –vodă Lupu (1661). Adevăratul continuator al cronicii lui Miron Costin . Istrate Dabija-vodă sau Antonie Ruser). Iscusinţa sa de diplomat este solicitată de diferiţi domnitori ( Gheorghe Ştefan-vodă. care îi va permite să explice victoriile şi înfrângerile în războaie ca urmare a unor cauze fireşti. situându-se pe o poziţie patriotică prin atitudinea sa antiotomană. fapt recunoscut de Miron Costin fiindcă i-a venit „mult mai lesne a scrie despre aceste vremi. Cronicarul a folosit pentru redactarea hronicului său . Spre sfârşitul domniei lui Vasile Lupu. Prin „letopiseţul” său Miron Costin este cel dintâi care lămureşte . neajunsurile şi calităţile acestora. Miron Costin se dovedeşte a fi şi un talentat portretist. scrierile unor istorici vestiţi în acea vreme între care se afla şi Cronica lui Paul Piasecki intitulată Chronica gestorum in Europa singularium (1645) . în mod ştiinţific. Trecând la colegiul din Cameniţa şi studiind limbile polonă şi rusă. ci mai ales să înveţe din acele întâmplări ce este bine şi ce este rău”. dintre care cea mai importantă rămâne „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace”. Cronicarul. cel care a izbutit să ducă istoriografia la cel mai înalt nivel artistic este. ION NECULCE. cronicarul realizează cu imparţialitate portrete de domnitori sau de boieri. originea poporului nostru.. aşa după cum însuşi recunoaşte: „acest am înţeles de la boieri bătrâni de sfatu pre acele vremuri”. conştient de sarcina ce-i revine ca istoric care infăţişează evenimentele aşa cum s-au petrecut ele. În prezentarea diferiţilor domnitori. istoria antică şi geografia. pe lângă alte discipline. motiv pentru care afirmă că : „letopiseţele nu folosesc oamenilor numai pentru a cunoaşte ce s-a petrecut în vremurile trecute. aceasta devine preţioasă şi pentru istoria popoarelor respective. el înţelege istoria poporului român şi faptul că limba română îşi are originea în limba latină fiind înrudită cu celelalte limbi romanice.

de refulare a tuturor faptelor. pleacă împreună cu copiii în Ţara Românească.Contemporan cu Nicolae Costin-fiul lui Miron Costin. cel în care Eugen Lovinescu. Sadoveanu -într-un fel la toţi memorialiştii lirici”. copiilor li se povestec uneori .” Rezultă din această afirmaţie a autorului că întreaga cronică se subsumează memorialisticii şi deci. întorcându-se în Moldova. aşezate în ordine cronologică. creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. fiind considerat. în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir. Cronica sa rămâne de-a pururea deschisă tuturo celor dornici să „soarbă” din înţelepciunea binefăcătoare a trecutului neamului nostru. Mai mult decât atât . treptele ierarhiei feudale. cât a stat pribeag prin Ţara Românească. stau la confluenţa dintre literatură şi istorie. simplitatea povestirii. dragătorii ca: vel vornic. situându-l în fruntea seriei. numite de cronicar „O samă de cuvinte ce sântu audzite din om în om de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţu nu sunt scrise”. vedea „o formă de paseism. artistul detaşându-se de obiectul comunicării sale şi devenind un exponent al colectivităţii. adăpostindu-se la stolnicul Constantin Cantacuzino. tatăl vitreg al lui Ion Neculce. ci a scris „dintru a sa ştiinţă. pe rând. cât de recente în timp. vătaf de aprozi. Ion Neculce rămâne creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. Hogaş. conţinând fapte petrecute cu mult timp înainte de evenimentele prezentate în cronică. ştiut fiind faptul că în perioada creşterii. Prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” . prezentă la Ion Neculce. pe aceea de mare hatman. pentru ca. învrăjbiri între diferitele partide boiereşti – Ion Neculce s-a simţit dator să înnoade firul întrerupt al cronicii înaintaşului său Miron Costin şi să ducă mai departe istoria Moldovei. Aceste legende. mama sa. fapte sau întâmplări petrecute chiar cu zece sau cincisprezece ani înainte de venirea lor pe lume. întzreaga perioadă evocată în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija –vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” se intregrează propriei vieţi. dintre care 70 coincid cu însăşi viaţa lui. în timpul domniei lui Antioh Cantemir să primească rangul de vel spătar. lupte cu turcii. pentru ca. Iată de ce trebuie considerată valabilă afirmaţia cronicarului că de la Duca-vodă cel Bătrân (1666) şi până la 1743 nu a consultat nici un izvor . pentru a le putea învălui apoi în poezia amintirii şi a regretului după ce a fost şi nu va mai fi niciodată. Trebuie să subliniem faptul că . Ion Neculce şi-a dedicat tot timpul învăţăturii. Neculce pune în fruntea acestuia o culegere de patruzeci şi două de legende. vel agă. cu multă uşurinţă. un interval de 82 de ani . literaturii înseşi. în anul 1691 să primească slujba de postelnic. la Negruzzi. Catrina. cu lux de amănunte. Nicu Gane. Deşi are peredecesori valoroşi . pe care îl însoţeşte în pribegie. ocupând . Patru ani. de dragoste de trecut. pe bună dreptate şi fără exagerare. Ion Neculce se situează pe culmea cea mai înaltă a istoriografie noastre. dând acea notă specific molddovenească de duioşie faţă de ireversibil. Impresia e de rafinament în compoziţie. precum şi a uciderii lui Enache grămăticul. În „O samă de cuvinte” Neculce excelează prin conciziune epică.Neculce urcă. . postelnic. În urma incendierii conacului familiei de la Prigoreni.Ion Neculce este fiul vistiernicului Neculce. Creangă. originar dintr-o insulă a arhipeleagului grecesc. deşi scrie un letopiseţ (o scriere în care evenimentele sunt înregistrate în mod cronologic). iar apoi. Fiind martorul atâtor evenimente petrecute în Moldova – schimbări de domni. prezentând evenimentele de la 1661 până la 1743. naturaleţea şi spontaneitatea cu care alătură amănuntul semnificativ planului general al relatării. de lirism esenţial.

mai simplă şi mai fermecătoare în naivitatea ei din povestirile asupra trecutului românesc. lor tuturor. aşa cum apare în istorie. este relatat şi în cazul în care . ignorând suferinţele şi luptele lor. oştile de răzeşi şi mica nobilime formează. „Letopiseţul Ţării Moldovei” a fost scris spre sfârşitul vieţii. să le fie Domnul?”. Misail Călugăreanu şi Axinte Uricariul. făr de leac de vină. anii cei trecuţi“ şi să lase urmaşilor amănunte despre ceea ce s-a petrecut cu poporul român. Pentru Grigore Ureche statul feudal reprezintă o monarhie electivă. care a însemnat pentru Moldova un şir neîntrerupt de lupte. În lupta domnului cu marea boierime pentru autoritate Ureche ia parte boierimii. carele au venit de la Maramoroş. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns şi s-a pierdut timpuriu. nume deosebit de cel de „boieri” aceştia situându-se deasupra „ţării”. condamnând sistemul de stat bazat pe autoritatea domnească: „pre Moldova ieste acest obiceiu de pier (boierii) făr de număr. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din simplul pretext „ca sî nu se înece . însăş (domnul) păreşte. an in care se vorbeşte despre întemeierea Moldovei. E de accentuat importanţa pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea conştiinţei naţionale a poporului. pre carele cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor”. opera unui suflet cinstit.Nicolae Iorga spunea: „Aceasta este cronica lui Ion Neculce:cea mai colorată. Ştefan cel Mare strânge: feţe boiereşti şi bisericeşti de cel mai înalt rang „. al XVII-lea şi până astăzi stau versiunile lui Simion Dascălul. Grigore Ureche imprimă lucrării sale . accentul cade pe veacul al 15-lea. Concepţia sa despre stat şi societate este pur feudală. Acest principiu al domniei elective. La baza tuturor copiilor ulterioare începând din a doua jumătate a sec.. în nenumărate rânduri.” III. se crede că ar fi muncit la el între anii 1642 .1647. problema relaţiilor dintre domn şi boieri. încă de la începutul cronicii sale autorul precizează că Dragoş –vodă a fost ales : „Între acei păstori ce au nemerit locul acesta . Nu întâmplător. făr de judecată. carele să vedea şi mai de cinste şi mai de folos decât toţi . Grigore Ureche pune în discuţie.. Ţăranii liberi din oaste. Despre ţăranii dependenţi Ureche nu vorbeşte nimic . Iată de ce. fost-au şi Dragoş . . Domnul este ales de boieri şi de ţară.. susţinut de cronicar. Cronica lui Grigore Ureche începe cu anul 1359.şi i-au întrebat pre toţi:iaste cu voe. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche Fiu de boier. concepţia politică şi socială a clasei căreia îi aparţinea. însăşi împle legea” – spune Grigore Ureche după ce relatează masacrarea celor patruzeci şi şapte de boieri de către Alexandru Lăpuşneanul . Încă o dată Ureche devine apărătorul clasei boiereşti în lupta împotriva domniei. opera aceasta constituind începutul istoriografiei în limba română. „ţara”. după victoria obţinută împotriva lui Pătru-vodă Aron. unei minţi cumpănite în cari bunul simţ natural şi înţelepciunea câştigată ajungeau să poată înlocui pe deplin însuşirile ce se capătă prin şcoală şi printr-o întinsă şi aleasă lectură.. În cronica sa.

Urmatorul fragment reprezinta un portret mixt facut lui Stefan. Spiritul său dinamic îl determină să acţioneze la fel de pătimaş. Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române” desprinde alte trăsături ale operei.lapidar pe otomani:” suptu mîna lor şi suptu jugul lor sîntem şerbi”.” Astfel. cu ceea ce cronicarul crede că trebuie să fie un domn. pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor intrun mod cât mai somptuos. De asemenea. de dragoste şi reproş. Fascinaţia forţei . autorul îi caracterizează subiectiv. căci cronicarul nu se sfiieşte să-l judece uneori . Acesta are rolul de a emoţiona cititorul.plastic. fără a fi evitate cele negative.de exemplu îl consideră mai curând un războinic de dragul războiului decât un patriot. îmbinare unică între mitologie şi scrutare detaşată. cuvant sugerat foarte frumos de Ureche prin expresia “slab de ani”. ştiind să-şi transforme chiar înfrângerea în victorie („…că ştiindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”). Fiecare frază vorbeşte despre marele domn al Moldovei îşi găseşte justificarea în cuprinsul domniei. informaţiile acestuia fiind culese din putinele izvoare scrise din acea perioada şi din traditiile si legendele existente. Trecând peste renumita efigie-portret. mândria de neam umbresc păcate nenumărate. Laudele care i se aduc lui Ştefan cel Mare par a fi în detrimetul acestuia. Figura eroică a lui Ştefan cel Mare e puternic reliefată si apare ca un simbol antiturcesc. sau mai puţin cunoscut.Cea mai expresivă figură a cronicii sale rămâne aceea a lui Ştefan cel Mare. E remarcabilă arta gradării în prezentarea portretului şi fineţea redării trăsăturilor fizice si psihologice. iar dinăuntru lac împuţit.”De altfel. pentru secolul in care a trăit Ureche. Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul. Eugen Negrici consideră că “Ureche are darul caracterizării ce este dublat de elemente de tehnică portretistică intuite ori imitate. Dintr-un puternic sentiment de dragoste faţă de moldoveni. dar bun gospodar („şi lucrul său îl ştia à-l acoperi”). care-i subordonează faptele. perioadă în care Moldova suferă o decădere din punctul lui de vedere. Domnia lui Ştefan cel Mare s-a impus de la bun început cu un caracter forte. descoperim un Ştefan necunoscut. uneori nedrept cu boierii („deseori la ospeţe omorîia fără giudeţ”). Iată de ce observaţiile referitoare la domnia lui Ştefan cel Mare sunt amestecate de amiraţie înciudată şi de insinuare. el este in masură să realizeze imaginea domnitorului ca intr-o gravură. S-a intors la cetatea Sucevei fiind foarte bolnav din cauza atator razboaie la care a participat si totodata batran. neîntrecut strateg („la lucruri de războaie meşter”). Ureche utilizează proverbele pentru a reliefa contrastul dintre aspectul fizic si cel psihic al domnitorului Iliaşi Vodă: „că din afară se vedea pom înflorit. Toate faptele domnitorului sunt comenatate în capitolele cronicii . Eroul ne este prezentat într-un joc de lumini şi umbre. faptele de arme. Ştefan cel Mare nu seamănă nici pe departe cu domnitorul visat de Ureche. in primul paragraf cronicarul ne prezinta circumstantele in care marele voievod s-a stins din viata. . Portretul fizic este realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) şi cel moral este alcătuit dintr-o enumerare de însuşiri: impulsiv („mînois şi degrabă a vărsa sînge nevinovat”). A doua parte a letopiseţului se ocupă de evenimentele contemporane lui Ureche. gloria. Una dintre acestea este arta portretului: omul este privit sub o calitate sau un viciu esenţial. remarcându-se sobritatea trăsăturilor. dar in care predomina trasaturile morale. precum si data exacta. accentuează şi ideea că laudele aduse la adresa lui Ştefan cel Mare sunt mai curând scăpate decât intenţionate. un Ştefan plin de patimi indiferent de locul unde apare sau de acţiunea pe care o întreprinde. Cronicarul intervine adesea în relatarea evenimentelor cu intenţia de a explica unele lucruri şi a le surprinde înlănţuirea cauzală.

care era de dansul zidita”. Ele sunt prezentate in antiteză cu statura : “om nu mare de stat” fapt care accentueaza calitatile majore ale eroului : “om intreg la fire. Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii domnitorului. nici un alt domn nemai reusind asa ceva. patriotismul sunt calitatile pe care cronicarul le remarca si carora se datoreaza indiscutabil victoriile lui Stefan. Mihai Sadoveanu. ci o operă literară. ca stiindu-sa cazut jos. au făcut din cronica lui Grigore Ureche un preţios izvor de inspiraţie pentru unele opere literare de mai târziu. cronica lui Ureche nu este numai un izvor istoric. nenumărate pagini de naraţiune literară. sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada. Deşi este o operă cu caracter istoric. vointa. Tot aici cronicarul spune ca faptele de vitejie ale lui Stefan au ramas unice in istoria poporului roman. personalitatea domnitorului in dispozitiile sale sufletesti contradictorii. Costache Negruzzi –„Alexandru Lăpuşnenu”.cu o necontestată artă narativă. conducator angajundu-se in lupta in fruntea ostirii sale. de exemplu : într-o luptă. se radica deasupra biruitorilor”.statura . care a fost foarte “urâtă”. Arta narativă a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui Stefan cel Mare este prezentata prin faptele sale istorice. Ea constituie un izvor preţios de cunoaştere a trecutului patriei noastre. portretul debutează cu evocarea acestor trăsături:”mânios şi degrabă a vărsa sânge nevinovat”.De altfel.s-a nascut calificativul “cel Mare”. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche . Mulţimea imaginilor poetice. In cel de-al treilea paragraf. raru razboi nu biruia”. nelenesu. devenind legendar ca insasi persoana. Curajul. Ureche vrea sa scoata in evidenta cat de mult l-au iubit locuitorii Moldovei pe domnitorul lor. si lucrul sau il stia a-l acoperi”. cronicarul nu ezită să folosească metaforele. cu iarna friguroasă şi vara ploioasă. bun strateg. “l-au ingropat-ţara cu multa jale si multa plangere in manastire in Putna. moldovenii au pierit „cît au înălbit poiana”. Secretul acestor victorii sta in capacitatea misterioasa parca a domnitorului de a triumfa chiar atunci cand batalia era pierduta. Astfel putem aminti operele lui Vasile Alecsandri -„Dumbrava Roşie”. nu pierdea nadejdea. De la singura trasatura fizica folosita de autor in acest portret . Ultimul paragraf reprezintă nişte aprecieri asupra vremii. Scrisă într-o frumoasă limbă română . caci : “pentru aceea . ca o concretizare a ideii ca forta nu poate nicicand sa invinga spiritul : “si-unde-l biruia altii. chiar înainte de moartea lui ŞtefanVoda. ca exemplu oferit combatantilor.„Nicoară Potcoavă” şi Trilogia lui Delavrancea. Cronica lui Ureche ocupă un loc însemnat în istoria culturii şi literaturii române. iar pentru acestea domnul Moldovei a intrat in legenda.

„luminoasă”. intriga şi personajele se suprapun realităţii.IV. cât şi prin varietatea personajelor. reprezentat de Gaşpar Graţiani. îşi suspectează mişcările. Creaţia sa captivează atât prin multitudinea faptelor. Miron Costin se înscrie prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” în istoriografia moldoveană. Viclean.cu ajutorul imaginaţiei. Scriindu-şi cronica. însetat de sânge. Urmărind să ajungă cât mai sus în ierarhia socială. deoarece Miron Costin.Acestei lumi „întunecate” i se opune o alta. ce pre ascunsu în toate posturile mânca carne”. ci şi o evocare plastică a epocii. asemenea lui . aparţinând în întregime clasei dominante. însetată de putere. Elaborate cu un deosebit talent literar. Cruzimea. În această lume guvernează legea forţei. spre deosebire de Grigore Ureche. cât mai repede. Evocarea istorică prin forma memorialistică nu apare inexplicablă sau exagerată. Se poate observa cu uşurinţă că logofătul moldovean are în aceste „letopiseţ” reprezentarea categorială a eroilor. Deşi aparţin aceleiaşi poziţii sociale. continuând cu pasiune cronica predecesorului său Grigore Ureche. evenimentele fiind în permanenţă raportare la eul propriu. nuanţe particulare ce le individualizează. El întruchipează tiranul. „Letopiseţul Ţării Moldovei” reuneşte în sine toate elementele specifice structurii şi artei înţeleptului cronicar. În cea de-a doua domnie însă firea sa suferă o schimbare bruscă. ci dimpotrivă apare ca un rezultat natural. bun cunoscător al influenţelor literare externe. Miron Costina aparţine memorialisticii. dornici de a sesiza. reconstituirea istoriei realizându-se . neîndurător şi aprig cu adversarii. Ştefan Tomşa II este prezentat în evoluţia sa. mai ales. relatarea istorică fiind presărată cu elemente din viaţa sa particulară. reprezentată de personaje lucide. Ţinând seamă de aceste particularităţi de caracter. gros la hire şi prostatic”. a participat direct la o parte din evenimentele narate. toate îmbinate cu viclenia şi intriga. personajele cronicii pot fi grupate în mai multe categorii. Astfel. În cronica lui Miron Costin se remarcă faptul că acesta nu face abstracţie de persoana sa. cu faptele şi oamenii care i-au aparţinut. Criteriul tipologic deschide galeria personajelor cronicii lui Miron Costin. un observator al oamenilor. personajele cronicii mironcostiene.în cartea sa. În prima domnie apare ca un „mare vărsătoriu de sânge. cel care „niciodată post n-au avut . Cronicarul nu a căutat niciodată să se îndepărteze de realitatea faptelor şi oamenilor despre care a scris. Miron Costin nu este un simplu ilustrator de fapte . sadismul său nu cunosc limite. Scriind o carte în care subiectul. alcătuiesc o lume dominată de patimi şi de ambiţii. pe care apoi o speculează în avantajul propriu. un pictor de caractere. care-i trezesc satisfacţia cronicarului. oamenii se pândesc reciproc. lucru ce îi conferă cronicii un aspect de familiaritate. deşi sunt asemănătoare sub aspect exterior. Prin structura sa artistică. Înnodând firul întrerupt al istoriei. greşeala celuilalt. domnul crud. Miron Costin este. a puterii materiale şi politice. Miron Costin prezintă în cronica sa cele mai importanate evenimente de la 1595 până la 1661. În opera mironcostiană descoperim şi tipul perfidului. MIRON COSTIN – PICTOR DE CARACTERE Personalitatea de seamă a secolului al XVII-lea . Miron Costin nu urmăreşte numai realizarea unei informări istorice. în realitate ele nu rămân unicolore deoarece fiecare dintre ele prezintă trăsături diferite de caracter.

îşi părea că nu ştiia nemică. iară unde trebuia să sfătuiască.Alexandru Lăpuşneanul. Miron Costin nu dovedeşte un interes deosebit pentru redarea fizionomiei personajului . Nu putem trece cu vederea portretul prin care este elogiat Matei Basarb: „ Matei-vodă domnul muntenescu. Miron Costin realizează chiar portrete-elogiu. întărind nota dominantă pe care o dă „hirea”. care era „un om cu hirea hierălor”. Autorul urmăreşteprin folosirea acestei metode – să sugereze cititorului . O altă modalitate de a caracteriza personajele.când se referă la oameni cu o situaţie similară . Pierderea scaunului domnesc. transmiţând prin aceasta răsunetul pe care l-a avut în lumea contemporană acest eveniment: „Precum munţii cei înalţi şi malurile cele înalte. Aşa este.” Partizan al punctelor de vedere pe care le apăra. ginerele lui Vasile Lupu. realizând... tocamai pentru a scoate şi mai bine în evidenţă „hirea” personajului. simetrice. Barnovschi-vodă „era la hirea sa foarte trufaş”. când să coboară . Despre Gheorghe Ştefan spune cronicarul că avea „hirea adâncă”. iar Ştefăniţă Lupu „multe se cunoşte într-ânsul den hirea tătâne-său”. om fericit preste toate domniile aceii ţări. el urmărind îndeosebi.” Portretul realizat de Miron Costin se prezintă . de insinuantă rezonanţă auditivă. întâlnită în opera lui Miron Costin . în fraze armonios rotunjite. El este un iscusit simulant. cu carile şi Vasilevodă sângur. omul cu care se sfătuia Vasile Lupu: „omu de miratu la întregiia lui de sfaturi şi de înţelepciune. Graţiani „în multe chipuri şi ispitiia să omoară o samă de boieri”. ghebosu şi la cap cucuiatu. ca o excepţie. deosebit de boieri. dupa nouăsprezece ani de domnie. când să pornesc. pre cât sunt mai înalţi prea atâta fac durat şi mai mare. Miron Costin deosebeşte personajele. Cu toate că împărţea sfaturi înţelepte. Moise Movilă „un mielu de hire”. Miron Costin se abate totuşi de la tradiţia sa de a portretiza . trăsăturile sufleteşti. acest domn este nesăbuit şi cheltuitor pentru satisfacerea poftei de lux.. Cronicarului nu-i scapă din vedere nici Timuş –cazacul. cât poţi să-l asemeni cu mari oşteni a lumii”. aşea nespăimântat. Radu Mihnea întruchipează tipul omului care iubeşte pompa şi fastul. Într-acela chip şi casa lui Vasile –vodă. Astfel Ştefan Tomşa era „gros la hire şi prostatec”. că era „deplin la hire” ca şi comandantul Kondracki. a calităţilor sau a defectelor sale fizice. portretul comandantului polon Kondrachi „tăcut . aducând ţara la sapă de lemn : „ [.. în dreapta şi în stânga. când cad. care nu să va uita den pomenirea oamenilor în veci. cu deplină tocmală învăţătoriu”. în timp ce despre Ştefan pârcălabul de Soroca. maiestatea. pe de oparte portrete calde. aşea şi casele înalte la cădere. în autentic stil antic. este reprezentată de folosirea comparaţiilor dezvoltate.] Radul-vodă cu mare pustietate ţărâi. cât puteai dzice că este adevăratu Esopu la chipu”. cât pre acele vremi de-abiia de era pementean de potriva lui. Uneori. nemândru. homerian. izvor şi toate cu mare inemă şi pre cale. făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroavă” şi „la statul trupului său era gârbov. portretul fizic al lui Ştefan pârcălabul de Soroca. [. de atâţia ai întemeiată. blându. cu mare cădere şi răzsipă şi apoi şi la deplină strângere au purces de atuncea.]. când sp năruiesc de vreo parte. amploarea şi gravitatea momentului sau faptului istoric la care se referă. în cadrul cărora subiectul este privit din mai multe unghiuri.spre exemplu. dirept om de ţară. predominant pozitive. şi copacii cei înalţi mai mare sunte fac. luminoase. de către Vasile Lupu este prezentată cu ajutorul unei comparaţii largi. harnic la războaie. de cele mai multe ori în desfăşurări mai largi. realizând.

Cu toate că Miron Costin se dovedeşte a fi un cronicar umanist. nu a stat mazilit niciun an întreg. Miron Costin nu uită nici o clipă că aparţine unei clase sociale bogate şi că „ţara” nu reprezintă prea mult atâta timp cât sărăcia îi este „soră bună”. A murit după 1744.iar. Ion Neculce se familiarizeză . Neculce a fost un militar distins și Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. mulţumită bunicii sale. ceea ce s-a întâmplat la anul 1744. funcțiunea de vornic. în majoritatea cazurilor . V. ci a fost numit în Muntenia. a unor personalităţi de prestigiu ale istoriografiei noastre precum stolnicul Constantin Cantacuzino şi cronicarul Miron Costin. uneori chiar violente. în trăsături tăioase. sub Constantin Mavrocordat. de aceea când a voit să se întoarcă în țară. ocupând numai o dată. ci .1672. a trăit la moșia sa din Boian. întâmplări şi oameni din vremea voievodului Ştefan cel Mare. Alexandra Cantacuzino. un cărturar mândru de originile romane ale poporului său . cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. Aşadar. doar uneori. dacă personajele în cauză contravin principiilor. după ce a stat retras câtăva vreme. care din toate l-a scăpat. Înclinaţia spre aflarea faptelor i-a fost stimulată şi de cunoaşterea directă . originară din Bucovina. cu istoria neamului românesc. lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui. pe de o alta parte portrete negative. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire. a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir. la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii.și-a pus nădejdea în Dumnezeu.d. ION NECULCE-ARTIST AL PORTRETULUI Ioan Neculce (n. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și. încă din copilărie. până după 1719 și întorcându-se în Moldova (cca 1720). dovedindu-se un ferm apărător al intereselor clasei căreia îi aparţine. vreo persecuție. atunci când vorbeşte despre moldoveni o face de pe poziţia boierului. Pierzând rușii războiul.precum însuși zice . Depănând firul povestirii şi vorbindu-i nepotului său despre fapte. şi indirectă.cca1745) a fost un cronicar moldovean. unde spune că Constantin Mavrocordat. În ciuda faptului că strămoşii săi veneau din ţinuturi îndepărtate de aceste meleaguri. Opera înaintaşului său . ideilor şi sentimentelor cronicarului. binecunoscută de Ion . cronicarul Ion Neculce s-a format sufleteşte în spiritul tradiţiilor româneşti. fiind scos din domnia Moldovei. Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani.lui sau situaţi pe aceeaşi poziţie de interese general politice sau strict personale. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri. mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir Cronicarul s-a născut la 1672. umbrite .

De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85). geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad".O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. amăgitor. Minciunile nu le iubea. La stat nu era mare. "carte nu știa.". &quot. bun și vrednic. În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii. câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea.este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . înfăţişează o epocă tumultoasă. la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise. nu prea era cărturar. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup.. Constantin Cantemir (1685-1693). frământată de evenimente numeroase atât pe plan intern cât şi pe plan extern. practică bună avea: mânca bine și bea bine. rumăn la față. cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732. au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. la avere nu era lacom. cam cu grabă".Cu cea mai mare probabilitate. amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. în adevăr.. Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri. „Letopiseţul Ţării Moldovei a lui Ion Neculce. ce am scris singur dintru a mea ştiinţă. nici de pre un izvor a nimănui. dar era și cam grabnic la mânie. să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare. la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a cunoscut de aproape. era "om nestătător la voroavă (vorbă). mai înalt decât toți oamenii. precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu. uscat. buzat. E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir. Aprodul Purice de Negruzzi. burduhos. iară nu gros. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea". Aci se cuprind o sumă de tradițiuni relative la diferiți domni și care au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă.. la unele se arăta prea harnic. Când ajunge la domnia acestuia. În prefață ne spune că până la Ducă-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii și alții. Operă de excepţională valoare pentru literatura română veche.Neculce. barba îi era albă ca zăpada". Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743.a. era gros. când avea deja cca 60 de ani. și portretul țarului: "Om mare. chipeș. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. numai nici era prost. era și credincios la jurământ.. nici de pre un izvor a nimănui. despre care vorbește în cursul cronicii sale. la minte așezat. judecător drept.. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733). de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise. numai era cu toane. Lucrarea de căpetenie a lui Neculce . Fiul acestuia.în afară de compilarea cronicilor anterioare . căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară. Dumbrava roșie de Alecsandri. fluturând". Aproape toți domnii. milostiv și răbdător. ce am scris singur dintru a mea știință. Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: &quot. Cupa lui Ștefan de Bolintineanu. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea&quot. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. de multe ori răcnea tare. Cunoscând această deprindere a lui. "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea. Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. ci numai iscălitura învățase de o făcea. rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap. . dar apoi curând se întorcea". reprezintă nu numai modelul dar şi imboldul principal care l-a determinat să ducă mai departe scrierea istoriei Moldovei. aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire.iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea. Mânie avea strașnică. Vom afla. Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș.

din punctul de vedere al organizării oştirii.. fie cel moral. dar mai ales din portretele numeroase ce-i populează cronica. fie portretul fizic. . ce numai iscălitura învăţasă de făce . portretul lui Constantin Cantemir: „carte nu ştie. obţinând un portret pe deplin realizat. sau omenie. națiunile (psihologia socială nu-i era străi nă). de cele mai multe ori. Semne multe ave pe trup de la războaie. rumăn la faţă. La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale.] se ruga să nu-i împungă. Ion Neculce foloseşte pentru a-şi prezenra personajele . un tic.dar şi profun observator al fenomenului social-politic. mereu proaspat si surprinzator. Ca şi predecesorul său Grigore Ureche. dar şi o madalitate de a-i caracteriza pe oameni.” Astfel hazul este declanşat de ironia cronicarului interesat în a atrage atenţia asupra leşilor. fiindcă la momentul respectiv nu erau cunoscute procedeele culte ale povestirii. un obicei. Dar Neculce are darul portretizării mai dezvoltat decât cel al înaintaşilor săi. Şi nu era mândru. spre exemplu. din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă. dar. sau nevicleșug. înţelegem cu multă uşurinţă şi faptul că Ion Neculce utilizează modul povestirii populare. Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători. era gros. ce să-i bată cu biciuştile. eroi de roman.. Ion Neculce are o concepţie onfluenţată de apartanenţa sa de clasă. practică bună ave la voroavă. buzat. niciunele de acestea nu sunt.. unde stilul are savoarea limbii populare. sau conturand portrete complexe. iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga. Acolo unde se impune o prezentare complexă a personajului. pentru că era om de ţară şi-i ştiie pe toţi. precum şi de stadiul la care se afla istoriografia în acea perioadă. liber ca orice canon. tic sau acţiune simplă. sau dreptate. în mod special. era sănătos. iar când îi băte cu buciuştile. De aceia. ca şi înaintaşii săi –Grigore Ureche şi Miron Costin. ei să ruga să-i împungă. că era un moşneagu fără doamnă. pilde.. Ion Neculce a creat o opera durabila. pre careli cum era. iar despre greci are un faimos pasaj. creionand fizionomii vii. Spre exemplu. Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul. Barba îi era albă ca zăpada. La stat nu era mare. o actiune simpla. Povestitor innascut.” Din întâmplările relatate. cronicarul combină trăsăturile fizice cu cele morale. spune despre ei că : „ [. fie printr-un obicei . a carei forta artistica se datoreaza si limbajului.Dar nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe. iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate». ci de unul polpular. burduhos. tot anume . ci și grupurile. sau frica lui Dumnezeu. Dar cronicarul are si arta portretizarii. mânca bine şi be bine. Hazul este o altă trăsătură a stilului lui Neculce. la Neculce nu se poate vorbi de un proicedeu artistic conştient. povestind despre păţania de la Dumbrava Roşie. Vocaţia de povestitor a lui Neculce se relevă în legende.. El este mândru că poate să scrie în limba vie a neamului său. Înflăcărat patriot. avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete. sugerand caracterul printr-un element particular: un gest. Aşadar. cei care se credeau superiori moldovenilor din mai multe puncet de vedere. cronicarul. nici făcee cheltuială mare ţărâi. prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. personajele sale istorice sunt. proverbe si zicatori). supus elaborarii dar totusi verosimil. cunoscând trufia leşilor. Cronicarul se manifestă mai puţin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea. cronicarul reuşeşte să le creioneze fizionomia şi să le sugereze caracterul fie printr-un gest. Chiar dacă nu toate personajele lui Neculce sunt personalităşi de marcă ale istoriei. Iată. Cu boierii trăie până la o vreme. comparatii. de eopca în care trăieşte. în cap şi la mâini de pe cându fusese slujitoriu în ţara leşească.

Influenţa cronicarilor asupra literaturii române . totul dozat . situându-se pe treapta cea mai înaltă a istoriografie româneşti Nu putem încheia fără a ne aminti de ceea ce criticul şi istoricul literar George Călinescu spunea despre Ion Neculce : „.. realizănd pagini de o importanţă deosebită pentru literatura veche. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni. Aici se întâlnesc într-o formă incipientă procedee ale prozei artistice: portretul ( Grigore Ureche ). Dincolo de aspectul pur istoric cronicile au şi o valoare literară. El ştie să împletească povestirea vie. Afirmaţia făcută de Grigore Ureche potrivit căruia toţi românii “ de la râm se trag “ a fost reluată de Miron Costin in cronica sa si dezvoltată in tratatul “ De neamul Moldovenilor ” . care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. Prin ceea ce a scris şi a lăsat urmaşilor săi. ca al analiștilor ce scriau slavonește. Se poate zice că el e cel mai literat din toți cronicarii Moldovei. El știe foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situație sau pe un om. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean. dar valoroşi pentru epoca în care au fost creaţi. cu pricepere de a judeca lucrurile. Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului. Ideea romanităţii poporului român pusă de cronicari în legătură cu aceea a latinităţilor limbii române a contribuit la formarea conştiinţei naţionale. prin aceasta. apoi în Miron Costin și Grigore Ureche.. cu figuri de stil sau cu zicătorile şi proverbele româneşti. trebuie să caute în primul rând în Neculce. La Neculce se descoperă o tehnică încheiată a portretului în care intră câteva note tipice: o însuşire sau o anomalie fizică. dar era om cu bun simț. câștigată prin amestecul direct în afacerile statului și cu un deosebit talent de a povesti. un tic. deşi modeşti. foarte atrăgător. Neculce nu era prea învățat.Ion Neculce este un adevărat scriitor al vremii sale. Portretul niculcian stă la mijloc întrre caricatură şi tablou. Stilul lui nu e bombastic. abil mânuitor al limbii române. ci dimpotrivă simplu și. descrierea ( Miron Costin ). o manie. starea intelectului. predispoziţia etică. un obicei. cu precădere al graiului Moldovei de Nord.” VI. Ion Neculce se ridică deasupra predecesorilor săi. anticipând apariția lui Creangă..unde cronicarul s-a născut şi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale. naraţiunea si dialogul (Ion Neculce). o însuşire sau o scădere morală. ritmat şi rotit în jurul unei virtuţi sau diformităţi substanţiale.dar şi al tropilor .Concluzii Cronicarii moldoveni au pus bazele procesului de construire a istoriografiei române care va face posibilă apariţia în epoca paşoptistă a primilor istoriografici români. Recuperând prin opera lor “ Istoria românilor de la începuturi “ cronicarii au pus pentru prima oară problema originii latine a poporului român. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică.

Bucureşti.„Letopiseţul Ţării Moldovei” Smericescu.“Naraţiunea în croniciile lui Gr. s-au inspirat din opera lor. Arta portretului la cronicarii moldoveni Grigore Ureche. Anda Ungur Clasa XI F Colegiul Naţional “ Gheorghe Şincai” . Casa Editorială ODEON . Miron Costin. Bibliografie: • • • • • Eugen Negrici. Victoria Lăcrămioara. Mihail Sadoveanu ş.“Isoria critică a limbii române” Grigore Ureche. Sergiu Silinc. 2001 Wikipedia. Iulia Ioance. Autori precum Costache Negruzzi . Dimitrie Bolintineanu. Ion Neculce. Vasile Alecsandri.moderne e indiscutabilă.com Realizatori : Aurelia Bărbos.a.Ureche şi Miron Costin” Nicolae Manolescu. Mihai Potîrniche.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful