P. 1
ARTA PORTRETULUI ŞI A NARAŢIUNII

ARTA PORTRETULUI ŞI A NARAŢIUNII

|Views: 8,531|Likes:
Published by iulia_ungur2006

More info:

Published by: iulia_ungur2006 on Nov 18, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/23/2013

pdf

text

original

ARTA PORTRETULUI ŞI A NARAŢIUNII LA CRONICARII MOLDOVENI

Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. II. Miron Costin –pictor de caractere V.Cuprinsul I. Istoriografia în Moldova III. Concluzii . Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche IV. Ion Neculce-artist al portretului VI.

Pe lângă această măsură. se bucura de încrederea şi ajutorul turcilor. dar ascendentă. duşmanul lor comun. idei susţinute şi argumentate in urma unor serioase studii făcute de fiii de boieri români în Polonia. conducătorul cazacilor din acea vreme. Ele vizează şi domeniul cultural. fiul lui Bogdan Hmielniţki . Aşa cum este cazul domnitorului Vasile Lupu . Din punct de vedere politic se înregistrează tot mai strânse legături între Ţările Române. care cunoaşte . economic şi politic . Cea de a treia trăsătură sub aspect cultural . şi cea mai importantă . condus de un singer domnitor. dar au şi consimţit să se înrudească cu conducători ai altor neamuri. a căror principale idei se referă la originea romană a poporului român şi la latinitatea limbii române .I. care şi-a căsătorit fiica . la rândul său o perioadă de prefaceri. de multe ori domnitorii români nu numai că s-au aliat. stăpâne ale unei întinse moşii. în secolul al XVIII-lea . Ruxandra. fapt care atrage după sine dependenţa voievodului faţă de boieri. Scade venitul domnesc . cu Timiş Hmielniţki . şi până la instaurarea domniilor fanarioate în Moldova şi Ţara Românească şi a dominaţiei habsburgice în Transilvania. atât in scrierea actelor publice cât si în literatura religioasă. cu trecere la Poartă. Din această cauză. realizând astfel un stat unitar. Marea boierime . A doua trăsătură a vieţii culturale a epocii o reprezintă umanismul cronicarilor modoveni . Domnitorii acestora caută sa-şi asigure ajutorul reciproc în lupta împotriva turcilor. Prima . formată dintr-un număr restrâns de familii deosebit de bogate.motivul acestora având ca unic şi comun ţel: lupta si înfrângerea Imperiului otoman. Pentru o mai mare siguranţă . acest vis a rămas însă neîmplinit pentru încă multă vreme. De la acea încercare eşuată. Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. Cu toate eforturile depuse de Mihai Viteazul de a uni cele trei Ţări Române. Este cazul să precizăm că trei mari transformări caracterizează această epocă a regimulu nobiliar. domnitorii încheie alianţe extreme cu conducători ai altor popoare – crai leşeşti . o reprezintă triumful definitiv al limbii române împotriva limbii slavone . puterea domnească a statului feudal înregistrează o perioadă de declin. ţari ruşi sau alţi cârmuitori de ţară. Dar transformările petrecute în intervalul de timp la care facem referire nu se limitează doar la domniile social. Domnia este astfel înlocuită cu o putere centrală exercitată de o oligarhie a marii boierimi. cu scopul de a-şi asigura un aliat sigur în lupta împotriva turcilor. În această perioadă – oraşele devenite mijlocitoare ale schimbului de produse dar şi centre producătoare a obiectelor necesare satelor – cunosc si ele o dezvoltare lentă . istoria Ţărilor Române include o perioadă cunoscută sub denumirea de epoca regimului nobilar. petrecută la sfârşitul secolului al XVI –lea (1600).

cronologic. respectând cât mai fidel adevărul istoric. ci şi altele noi. romane şi piese de teatru cu caracter istoric. Autorii cronicilor moldovene au căutat să redea evenimentele în mod cronologic. inspirându-se din bogatele şi variatele lor informaţii numeroşi scriitori români au creat nuvele. evenimentele şi domniile din Moldova. care începeau cu un hronograf de la Facere. aşa cum i-o dictau cele scrise în inima lui. în sensul că. aceasta purtând pecetea vieţii sociale şi politice specifice acestei perioade . Este momentul să ne amintim cuvintele marelui scriitor Mihail Sadoveanu. din numeroasele descrieri de locuri. Miron Costin şi Ion Neculce au atât valoare documentară.. Dacă până acum literatura avea un caracter religios şi apăra doar ideile şi interesele clasei dominante . din punct de vedere artistic . în timp ce cronica lui Miron Costin se distinge prin problematizare. Prin operele pe care le-au scris. noua literatură oglindeşte condiţiile sociale ale vremii. se ridică deasupra tuturor celor care îi vor urma . prin identificarea cauzelor . Macarie se ocupă de domnia lui Petru Rareş iar Eftimie îşi duce letopiseţul până la a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. care au studiat şi ş-au petrecut o parte din viaţa lor în Polonia. Istoriografia din Moldova Aşa după cum arată George Călinescu în Istoria literaturii române : „Din pomelnicele de domnii ţinute de ctitoriile voievodale au ieşit prin uşoare dezvoltări şi înfrumuseţări retorice „letopiseţele slavone”. . spunea : „Letopiseţul său mi-i cartea de căpătâi-şi de câte ori îl deschid mi se umple sufletul de plăceri rare”. II. dar în slavonă. din succesiunea domniilor . lupta de clasă dintre boierimea stăpână pe moşii şi ţărănimea asuprită. referindu-se la cronica lui Ion Neculce. „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Grigore Ureche este doar o prelucrare de izvoare. „Letopiseţele Ţării Moldovei” lăsate de Grigore Ureche. la luptele. faptele. Pornind de la aceste cronici.(1553) În ciuda acestor letopiseţe. fiind un exemplu valoros de naraţiune lineară. continuând tot atât de sec.. prin explicaţii înfrânate de puternica aspiraţie constructivă a autorului ei.este reflectată în literatura epocii. Sunt puse astfel în discuţie chiar şi probleme legate nu numai de clasele sociale existente in momentul respectiv. Ea reprezintă un moment de seamă în evoluţia literaturii noastre. „Letopiseţul” lui Ion Neculce cunoaşte apogeul. Ion Neculce fiind singurul dintre cronicari care produce o operă originală. din diversitatea întâmplărilor. se continuă cu Miron Costin. legate de sentimentele sau idealurile acestor clase. pentru a cunoaşte apogeul lui Ion Neculce.ce rezidă din multitudinea faptelor.” Criticul şi istoricul literar consideră că Macarie Azarie şi Eftimie sunt primii autori. cu atât mai mult cu cât cronicile sunt scrise de boieri învăţaţi. scris într-o limbă asemenea mierei. cel care. aceşti reprezentanţi de seamă ai istoriografiei noastre au dorit să lase urmaşilor date privitoare la domniile. adevărata istoriografie moldovenească începe cu Grigore Ureche . din prezentarea oamneilor sau din acţiunile de luptă – cât şi valoare istorică – prin faptul că urmăresc. la obiceiurile specifice acelei epoci îndepărtate. cu dragoste de ţară.

Într-adevăr cronicarii au urmărit ca prin cronicile izvodite de ei să trezească în sufletele fiilor şi nepoţilor lor sentimente de dragoste faţă de ţară. „Letopiseţul Ţării Moldovei” scris de Grigore Ureche este conceput ca o sinteză. Grigore Ureche. numărul izvoarelor fiind din ce în ce mai mare. începând cu domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Grigore Ureche ocupă un loc însemnat în cadrul literaturii române vechi. referitoare la istoria Moldovei –atât izvoare autohtone. Grigore Ureche scrie în limba română un letopiseţ al ţării sale. GRIGORE URECHE este cel dintâi cronicar moldovean care îşi scrie hronicul în limba română. din cauza lipsei de izvoare. toate izvoarele cunoscute de el. turcii şi ungurii care trăiau în apropierea teritoriului românesc. nevoit să-şi părăsească ţara ţi să se refugieze în Polonia. după cum spunea Grigore Ureche. pe de altă parte. Grigore Ureche a contribuit la procesul complex de impunere treptată a unor norma supradialectale şi la evoluţia calitativă a limbii române literare. geografice şi etnografice – dar şi la polonii . cât şi altele străine. de recunoştinţă faţă de părinţii lor . Apreciindu-l pe înaintaşul său. de acolo de unde a fost întreruptă de predecesorul său (de la a doua domnie a lui Aron vodă) până la domnia lui Ştefăniţă vodă. expunerea devine tot mai bogată. în care se contopesc .Nu putem vorbi însă despre aceste merite incontestabile ale cronicilor fără a nu aminti şi valoarea lor educativă. „să rămâe feciorilor şi să le fie de învăţătură”. opera sa reprezentând. pe de o parte. într-o expunere cronologică şi organică. Stăpânit de un patriotism fierbinte şi posedând o vastă cultură. opera sa putând fi inclusă în universul literaturii beletristice. un autentic document al limbii române vorbite în epoca veche. Cronicarul prezintă istoria Moldovei în strânsă corelaţie cu istoria celorlalte ţări vecine. inclusiv (1661). El face dese referiri şi la românii din Ţara Românească-oferind informaţii istorice. căldură şi sugestivitate. Datorită circulaţiei largi a manuscriselor cronicii sale. cronica ne oferă un tablou din ce în ce mai complex al istorie ţării. Miron Costin este fiul boierului Iancu Costin . Reflectând asupra evenimentelor şi asupra oamenilor. devenit nobil polonez încă de la vârsta de cinci ani. tătarii. MIRON COSTIN continuă cronica Moldovei. Prin cronica sa. pentru dragostea lui de ţară şi pentru dorinţa de a nu-şi lăsa ţara „să rămâie întru întunerecul neştiinţei” . studiază colegiul . o valoroasă lucrare de istoriografie. ceea ce este semnificativ în desfăşurarea acţiunii sau în profilul moral al multor personaje din Letopiseţul său. care să consemneze evenimentele din istoria Moldovei începând cu întemeierea statului feudal Moldova (1359) şi încheind cu a doua domnie a lui Aron vodă cel Cumplit (1595). Grigore Ureche consemnează cu talent. Dacă primele domnii sunt tratate în mod sumar. Tânărul Miron Costin . Pe măsură ce se apropie de sfârşitul secolului al XVII-lea . iar. intitulându-l Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă până la Aron vodă.

Cronicarul a folosit pentru redactarea hronicului său . mai ales împotriva turcilor . Miron Costin recurge la pricedeele artei literare pentru a prezenta evenimentele auzite sau văzute de el însuşi. pe lângă alte discipline. Cronicarul. Mânuind cu măiestrie frumoasa limbă a poporului. care oferea numeroase informaţii şi despre Moldova. Dar. care îi va permite să explice victoriile şi înfrângerile în războaie ca urmare a unor cauze fireşti. ci mai ales să înveţe din acele întâmplări ce este bine şi ce este rău”. cronicarul dovedeşte multă imparţialitatea. în cronica sa găsim nu numai descrierea evenimentelor din Moldova în timpul diferiţilor domnitori ci şi a luptelor lui Mihai Viteazul. ajungând până la moartea lui Ştefăniţă –vodă Lupu (1661). originea poporului nostru. neajunsurile şi calităţile acestora. latina. Opera sa cuprinde mai multe lucrări. unde urcă toate treptele dregătoriilor feudale de la sluger până la cea de mare logofăt. În prezentarea diferiţilor domnitori. motiv pentru care afirmă că : „letopiseţele nu folosesc oamenilor numai pentru a cunoaşte ce s-a petrecut în vremurile trecute. adică începând cu domnia lui Vasile Lupu. Depăşind de nenumărate ori cadrul istoric. Acest cronicar a făcut pentru literatură mai mult decât pentru istorie. aceasta devine preţioasă şi pentru istoria popoarelor respective. istoria antică şi geografia. alături de aceste izvoare. arătând meritele şi defectele. Istrate Dabija-vodă sau Antonie Ruser). cronicarul realizează cu imparţialitate portrete de domnitori sau de boieri.iezuit de la Bar. Participând la diferite bătălii. scrierile unor istorici vestiţi în acea vreme între care se afla şi Cronica lui Paul Piasecki intitulată Chronica gestorum in Europa singularium (1645) . Trecând la colegiul din Cameniţa şi studiind limbile polonă şi rusă. fară îndoială. şi limba latină şi istoria Romei. Înglobând în cronica sa şi evenimente privind Polonia şi Ucraina.” Ca şi înaintaşul său . Cea mai înmsemnată parte a cronicii sale narează evenimentele cunoscute direct de el. aşa după cum însuşi recunoaşte: „acest am înţeles de la boieri bătrâni de sfatu pre acele vremuri”. Miron Costin se întoarce în ţară împreună cu fraţii săi . . fără a le schimba interesul. cel care a izbutit să ducă istoriografia la cel mai înalt nivel artistic este. Prin „letopiseţul” său Miron Costin este cel dintâi care lămureşte . Spre sfârşitul domniei lui Vasile Lupu. în mod ştiinţific. Miron Costin află numeroase date şi de la boierii bătrâni care apucaseră vremuri mai vechi. situându-se pe o poziţie patriotică prin atitudinea sa antiotomană. Aceste letopiseţ continuă cronica lui Grigore Ureche de la 1595. cât şi multitudinea figurilor istorice care-i popolueză cronica. Iscusinţa sa de diplomat este solicitată de diferiţi domnitori ( Gheorghe Ştefan-vodă. el fiind întâiul scriitor care a lăsat urmaşilor un valoros izvor de inspiraţie. ION NECULCE. dintre care cea mai importantă rămâne „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace”. Miron Costin acumulează o bună experienţă militară.. Adevăratul continuator al cronicii lui Miron Costin . conştient de sarcina ce-i revine ca istoric care infăţişează evenimentele aşa cum s-au petrecut ele. el înţelege istoria poporului român şi faptul că limba română îşi are originea în limba latină fiind înrudită cu celelalte limbi romanice.. Miron Costin se dovedeşte a fi şi un talentat portretist. fiindcă „eu voi da samă de ale mele câte scriu”recunoaşte şi rolul educativ al scrierilor istorice. fapt recunoscut de Miron Costin fiindcă i-a venit „mult mai lesne a scrie despre aceste vremi.

pe care îl însoţeşte în pribegie. pentru a le putea învălui apoi în poezia amintirii şi a regretului după ce a fost şi nu va mai fi niciodată. cel în care Eugen Lovinescu. Ion Neculce şi-a dedicat tot timpul învăţăturii. în anul 1691 să primească slujba de postelnic. Catrina. dintre care 70 coincid cu însăşi viaţa lui. originar dintr-o insulă a arhipeleagului grecesc. cu lux de amănunte. de dragoste de trecut. precum şi a uciderii lui Enache grămăticul. mama sa.” Rezultă din această afirmaţie a autorului că întreaga cronică se subsumează memorialisticii şi deci. învrăjbiri între diferitele partide boiereşti – Ion Neculce s-a simţit dator să înnoade firul întrerupt al cronicii înaintaşului său Miron Costin şi să ducă mai departe istoria Moldovei. adăpostindu-se la stolnicul Constantin Cantacuzino. simplitatea povestirii. lupte cu turcii. Creangă. iar apoi. numite de cronicar „O samă de cuvinte ce sântu audzite din om în om de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţu nu sunt scrise”. stau la confluenţa dintre literatură şi istorie. În urma incendierii conacului familiei de la Prigoreni. întorcându-se în Moldova. vel agă. deşi scrie un letopiseţ (o scriere în care evenimentele sunt înregistrate în mod cronologic). Cronica sa rămâne de-a pururea deschisă tuturo celor dornici să „soarbă” din înţelepciunea binefăcătoare a trecutului neamului nostru. Ion Neculce se situează pe culmea cea mai înaltă a istoriografie noastre. fiind considerat. literaturii înseşi. prezentând evenimentele de la 1661 până la 1743. Prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” . pe rând. dragătorii ca: vel vornic. aşezate în ordine cronologică. În „O samă de cuvinte” Neculce excelează prin conciziune epică. situându-l în fruntea seriei. în timpul domniei lui Antioh Cantemir să primească rangul de vel spătar. vătaf de aprozi. un interval de 82 de ani . de refulare a tuturor faptelor. de lirism esenţial. pleacă împreună cu copiii în Ţara Românească. copiilor li se povestec uneori . Impresia e de rafinament în compoziţie. Hogaş. . pentru ca. Nicu Gane. întzreaga perioadă evocată în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija –vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” se intregrează propriei vieţi. prezentă la Ion Neculce. ştiut fiind faptul că în perioada creşterii. fapte sau întâmplări petrecute chiar cu zece sau cincisprezece ani înainte de venirea lor pe lume. ci a scris „dintru a sa ştiinţă. cu multă uşurinţă. Aceste legende. Fiind martorul atâtor evenimente petrecute în Moldova – schimbări de domni.Neculce urcă. în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir. Patru ani. postelnic. la Negruzzi. Sadoveanu -într-un fel la toţi memorialiştii lirici”. dând acea notă specific molddovenească de duioşie faţă de ireversibil.Ion Neculce este fiul vistiernicului Neculce. ocupând . Deşi are peredecesori valoroşi . Trebuie să subliniem faptul că . cât a stat pribeag prin Ţara Românească.Contemporan cu Nicolae Costin-fiul lui Miron Costin. naturaleţea şi spontaneitatea cu care alătură amănuntul semnificativ planului general al relatării. conţinând fapte petrecute cu mult timp înainte de evenimentele prezentate în cronică. Neculce pune în fruntea acestuia o culegere de patruzeci şi două de legende. artistul detaşându-se de obiectul comunicării sale şi devenind un exponent al colectivităţii. creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. cât de recente în timp. treptele ierarhiei feudale. Ion Neculce rămâne creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. pentru ca. pe bună dreptate şi fără exagerare. pe aceea de mare hatman. Iată de ce trebuie considerată valabilă afirmaţia cronicarului că de la Duca-vodă cel Bătrân (1666) şi până la 1743 nu a consultat nici un izvor . Mai mult decât atât . tatăl vitreg al lui Ion Neculce. vedea „o formă de paseism.

Pentru Grigore Ureche statul feudal reprezintă o monarhie electivă. accentul cade pe veacul al 15-lea. făr de judecată.şi i-au întrebat pre toţi:iaste cu voe. Acest principiu al domniei elective. mai simplă şi mai fermecătoare în naivitatea ei din povestirile asupra trecutului românesc. făr de leac de vină.” III. În cronica sa. unei minţi cumpănite în cari bunul simţ natural şi înţelepciunea câştigată ajungeau să poată înlocui pe deplin însuşirile ce se capătă prin şcoală şi printr-o întinsă şi aleasă lectură. oştile de răzeşi şi mica nobilime formează. care a însemnat pentru Moldova un şir neîntrerupt de lupte. al XVII-lea şi până astăzi stau versiunile lui Simion Dascălul. Despre ţăranii dependenţi Ureche nu vorbeşte nimic . Nu întâmplător. Domnul este ales de boieri şi de ţară. carele au venit de la Maramoroş.Nicolae Iorga spunea: „Aceasta este cronica lui Ion Neculce:cea mai colorată. aşa cum apare în istorie. însăşi împle legea” – spune Grigore Ureche după ce relatează masacrarea celor patruzeci şi şapte de boieri de către Alexandru Lăpuşneanul . ignorând suferinţele şi luptele lor. este relatat şi în cazul în care . an in care se vorbeşte despre întemeierea Moldovei. Grigore Ureche pune în discuţie. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din simplul pretext „ca sî nu se înece . opera unui suflet cinstit. problema relaţiilor dintre domn şi boieri. Ţăranii liberi din oaste. susţinut de cronicar. „Letopiseţul Ţării Moldovei” a fost scris spre sfârşitul vieţii. concepţia politică şi socială a clasei căreia îi aparţinea. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns şi s-a pierdut timpuriu. opera aceasta constituind începutul istoriografiei în limba română. în nenumărate rânduri. Misail Călugăreanu şi Axinte Uricariul. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche Fiu de boier. Grigore Ureche imprimă lucrării sale .. Cronica lui Grigore Ureche începe cu anul 1359. Ştefan cel Mare strânge: feţe boiereşti şi bisericeşti de cel mai înalt rang „. carele să vedea şi mai de cinste şi mai de folos decât toţi .1647. anii cei trecuţi“ şi să lase urmaşilor amănunte despre ceea ce s-a petrecut cu poporul român. E de accentuat importanţa pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea conştiinţei naţionale a poporului. Concepţia sa despre stat şi societate este pur feudală. Încă o dată Ureche devine apărătorul clasei boiereşti în lupta împotriva domniei. însăş (domnul) păreşte. după victoria obţinută împotriva lui Pătru-vodă Aron. „ţara”. lor tuturor.. . fost-au şi Dragoş . La baza tuturor copiilor ulterioare începând din a doua jumătate a sec. să le fie Domnul?”. În lupta domnului cu marea boierime pentru autoritate Ureche ia parte boierimii. se crede că ar fi muncit la el între anii 1642 . Iată de ce. pre carele cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor”. nume deosebit de cel de „boieri” aceştia situându-se deasupra „ţării”... condamnând sistemul de stat bazat pe autoritatea domnească: „pre Moldova ieste acest obiceiu de pier (boierii) făr de număr. încă de la începutul cronicii sale autorul precizează că Dragoş –vodă a fost ales : „Între acei păstori ce au nemerit locul acesta .

căci cronicarul nu se sfiieşte să-l judece uneori . accentuează şi ideea că laudele aduse la adresa lui Ştefan cel Mare sunt mai curând scăpate decât intenţionate. pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor intrun mod cât mai somptuos. remarcându-se sobritatea trăsăturilor. A doua parte a letopiseţului se ocupă de evenimentele contemporane lui Ureche. S-a intors la cetatea Sucevei fiind foarte bolnav din cauza atator razboaie la care a participat si totodata batran. autorul îi caracterizează subiectiv. uneori nedrept cu boierii („deseori la ospeţe omorîia fără giudeţ”). gloria. pentru secolul in care a trăit Ureche.”De altfel. dar bun gospodar („şi lucrul său îl ştia à-l acoperi”). Portretul fizic este realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) şi cel moral este alcătuit dintr-o enumerare de însuşiri: impulsiv („mînois şi degrabă a vărsa sînge nevinovat”).lapidar pe otomani:” suptu mîna lor şi suptu jugul lor sîntem şerbi”. cuvant sugerat foarte frumos de Ureche prin expresia “slab de ani”. Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române” desprinde alte trăsături ale operei. Ştefan cel Mare nu seamănă nici pe departe cu domnitorul visat de Ureche. faptele de arme. Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul. iar dinăuntru lac împuţit. el este in masură să realizeze imaginea domnitorului ca intr-o gravură. De asemenea. care-i subordonează faptele. ştiind să-şi transforme chiar înfrângerea în victorie („…că ştiindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”). neîntrecut strateg („la lucruri de războaie meşter”). mândria de neam umbresc păcate nenumărate. Spiritul său dinamic îl determină să acţioneze la fel de pătimaş. precum si data exacta. fără a fi evitate cele negative. perioadă în care Moldova suferă o decădere din punctul lui de vedere. Acesta are rolul de a emoţiona cititorul. Cronicarul intervine adesea în relatarea evenimentelor cu intenţia de a explica unele lucruri şi a le surprinde înlănţuirea cauzală. Eugen Negrici consideră că “Ureche are darul caracterizării ce este dublat de elemente de tehnică portretistică intuite ori imitate. Domnia lui Ştefan cel Mare s-a impus de la bun început cu un caracter forte. descoperim un Ştefan necunoscut. E remarcabilă arta gradării în prezentarea portretului şi fineţea redării trăsăturilor fizice si psihologice. Iată de ce observaţiile referitoare la domnia lui Ştefan cel Mare sunt amestecate de amiraţie înciudată şi de insinuare. Dintr-un puternic sentiment de dragoste faţă de moldoveni. îmbinare unică între mitologie şi scrutare detaşată. Ureche utilizează proverbele pentru a reliefa contrastul dintre aspectul fizic si cel psihic al domnitorului Iliaşi Vodă: „că din afară se vedea pom înflorit.Cea mai expresivă figură a cronicii sale rămâne aceea a lui Ştefan cel Mare. Una dintre acestea este arta portretului: omul este privit sub o calitate sau un viciu esenţial.” Astfel. de dragoste şi reproş. Trecând peste renumita efigie-portret. in primul paragraf cronicarul ne prezinta circumstantele in care marele voievod s-a stins din viata. Fiecare frază vorbeşte despre marele domn al Moldovei îşi găseşte justificarea în cuprinsul domniei. Toate faptele domnitorului sunt comenatate în capitolele cronicii .plastic. Eroul ne este prezentat într-un joc de lumini şi umbre. un Ştefan plin de patimi indiferent de locul unde apare sau de acţiunea pe care o întreprinde. Laudele care i se aduc lui Ştefan cel Mare par a fi în detrimetul acestuia. . sau mai puţin cunoscut. cu ceea ce cronicarul crede că trebuie să fie un domn. Urmatorul fragment reprezinta un portret mixt facut lui Stefan. informaţiile acestuia fiind culese din putinele izvoare scrise din acea perioada şi din traditiile si legendele existente. Fascinaţia forţei . dar in care predomina trasaturile morale.de exemplu îl consideră mai curând un războinic de dragul războiului decât un patriot. Figura eroică a lui Ştefan cel Mare e puternic reliefată si apare ca un simbol antiturcesc.

Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche . Arta narativă a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui Stefan cel Mare este prezentata prin faptele sale istorice. de exemplu : într-o luptă. bun strateg. Tot aici cronicarul spune ca faptele de vitejie ale lui Stefan au ramas unice in istoria poporului roman. Ultimul paragraf reprezintă nişte aprecieri asupra vremii. Mulţimea imaginilor poetice. Ureche vrea sa scoata in evidenta cat de mult l-au iubit locuitorii Moldovei pe domnitorul lor. personalitatea domnitorului in dispozitiile sale sufletesti contradictorii.cu o necontestată artă narativă. se radica deasupra biruitorilor”. raru razboi nu biruia”. De la singura trasatura fizica folosita de autor in acest portret . “l-au ingropat-ţara cu multa jale si multa plangere in manastire in Putna.s-a nascut calificativul “cel Mare”. Costache Negruzzi –„Alexandru Lăpuşnenu”. moldovenii au pierit „cît au înălbit poiana”. au făcut din cronica lui Grigore Ureche un preţios izvor de inspiraţie pentru unele opere literare de mai târziu. ci o operă literară. ca stiindu-sa cazut jos. ca o concretizare a ideii ca forta nu poate nicicand sa invinga spiritul : “si-unde-l biruia altii. cu iarna friguroasă şi vara ploioasă. care era de dansul zidita”. ca exemplu oferit combatantilor. Cronica lui Ureche ocupă un loc însemnat în istoria culturii şi literaturii române. care a fost foarte “urâtă”. nu pierdea nadejdea. cronicarul nu ezită să folosească metaforele. patriotismul sunt calitatile pe care cronicarul le remarca si carora se datoreaza indiscutabil victoriile lui Stefan. Deşi este o operă cu caracter istoric. nelenesu. In cel de-al treilea paragraf. Ele sunt prezentate in antiteză cu statura : “om nu mare de stat” fapt care accentueaza calitatile majore ale eroului : “om intreg la fire. Mihai Sadoveanu. si lucrul sau il stia a-l acoperi”. Curajul. iar pentru acestea domnul Moldovei a intrat in legenda. portretul debutează cu evocarea acestor trăsături:”mânios şi degrabă a vărsa sânge nevinovat”. cronica lui Ureche nu este numai un izvor istoric. chiar înainte de moartea lui ŞtefanVoda.statura . nici un alt domn nemai reusind asa ceva. Ea constituie un izvor preţios de cunoaştere a trecutului patriei noastre. Secretul acestor victorii sta in capacitatea misterioasa parca a domnitorului de a triumfa chiar atunci cand batalia era pierduta. devenind legendar ca insasi persoana. Astfel putem aminti operele lui Vasile Alecsandri -„Dumbrava Roşie”. conducator angajundu-se in lupta in fruntea ostirii sale. Scrisă într-o frumoasă limbă română . sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada. nenumărate pagini de naraţiune literară. vointa.De altfel. caci : “pentru aceea . Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii domnitorului.„Nicoară Potcoavă” şi Trilogia lui Delavrancea.

Miron Costin este. cu faptele şi oamenii care i-au aparţinut. reconstituirea istoriei realizându-se . Astfel. domnul crud. Înnodând firul întrerupt al istoriei. alcătuiesc o lume dominată de patimi şi de ambiţii. cât mai repede. oamenii se pândesc reciproc. continuând cu pasiune cronica predecesorului său Grigore Ureche. pe care apoi o speculează în avantajul propriu. Miron Costin prezintă în cronica sa cele mai importanate evenimente de la 1595 până la 1661. greşeala celuilalt. însetat de sânge. Ţinând seamă de aceste particularităţi de caracter. cel care „niciodată post n-au avut . bun cunoscător al influenţelor literare externe. ci şi o evocare plastică a epocii. „Letopiseţul Ţării Moldovei” reuneşte în sine toate elementele specifice structurii şi artei înţeleptului cronicar. lucru ce îi conferă cronicii un aspect de familiaritate. În opera mironcostiană descoperim şi tipul perfidului. Miron Costin nu urmăreşte numai realizarea unei informări istorice. care-i trezesc satisfacţia cronicarului.IV. a puterii materiale şi politice. un pictor de caractere. Elaborate cu un deosebit talent literar. neîndurător şi aprig cu adversarii. nuanţe particulare ce le individualizează. a participat direct la o parte din evenimentele narate. Urmărind să ajungă cât mai sus în ierarhia socială. relatarea istorică fiind presărată cu elemente din viaţa sa particulară. Scriindu-şi cronica. Prin structura sa artistică. Creaţia sa captivează atât prin multitudinea faptelor. Ştefan Tomşa II este prezentat în evoluţia sa. Viclean. însetată de putere. Evocarea istorică prin forma memorialistică nu apare inexplicablă sau exagerată.Acestei lumi „întunecate” i se opune o alta. Miron Costin nu este un simplu ilustrator de fapte . personajele cronicii pot fi grupate în mai multe categorii. aparţinând în întregime clasei dominante. Miron Costin se înscrie prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” în istoriografia moldoveană. reprezentată de personaje lucide. În această lume guvernează legea forţei. ci dimpotrivă apare ca un rezultat natural. Cruzimea. sadismul său nu cunosc limite. În prima domnie apare ca un „mare vărsătoriu de sânge. Criteriul tipologic deschide galeria personajelor cronicii lui Miron Costin. Cronicarul nu a căutat niciodată să se îndepărteze de realitatea faptelor şi oamenilor despre care a scris. gros la hire şi prostatic”. Se poate observa cu uşurinţă că logofătul moldovean are în aceste „letopiseţ” reprezentarea categorială a eroilor. mai ales. personajele cronicii mironcostiene. reprezentat de Gaşpar Graţiani. cât şi prin varietatea personajelor.cu ajutorul imaginaţiei. în realitate ele nu rămân unicolore deoarece fiecare dintre ele prezintă trăsături diferite de caracter. „luminoasă”. îşi suspectează mişcările. El întruchipează tiranul. evenimentele fiind în permanenţă raportare la eul propriu.în cartea sa. ce pre ascunsu în toate posturile mânca carne”. deoarece Miron Costin. Miron Costina aparţine memorialisticii. spre deosebire de Grigore Ureche. deşi sunt asemănătoare sub aspect exterior. MIRON COSTIN – PICTOR DE CARACTERE Personalitatea de seamă a secolului al XVII-lea . dornici de a sesiza. Scriind o carte în care subiectul. un observator al oamenilor. toate îmbinate cu viclenia şi intriga. asemenea lui . În cea de-a doua domnie însă firea sa suferă o schimbare bruscă. Deşi aparţin aceleiaşi poziţii sociale. În cronica lui Miron Costin se remarcă faptul că acesta nu face abstracţie de persoana sa. intriga şi personajele se suprapun realităţii.

când să pornesc. simetrice. pre cât sunt mai înalţi prea atâta fac durat şi mai mare.spre exemplu. homerian. îşi părea că nu ştiia nemică. nemândru. el urmărind îndeosebi. Într-acela chip şi casa lui Vasile –vodă. Nu putem trece cu vederea portretul prin care este elogiat Matei Basarb: „ Matei-vodă domnul muntenescu. de către Vasile Lupu este prezentată cu ajutorul unei comparaţii largi.” Partizan al punctelor de vedere pe care le apăra. dirept om de ţară. Radu Mihnea întruchipează tipul omului care iubeşte pompa şi fastul.. maiestatea. întărind nota dominantă pe care o dă „hirea”.. iar Ştefăniţă Lupu „multe se cunoşte într-ânsul den hirea tătâne-său”. deosebit de boieri. izvor şi toate cu mare inemă şi pre cale. acest domn este nesăbuit şi cheltuitor pentru satisfacerea poftei de lux. a calităţilor sau a defectelor sale fizice. transmiţând prin aceasta răsunetul pe care l-a avut în lumea contemporană acest eveniment: „Precum munţii cei înalţi şi malurile cele înalte. de atâţia ai întemeiată. trăsăturile sufleteşti. Miron Costin se abate totuşi de la tradiţia sa de a portretiza . Cronicarului nu-i scapă din vedere nici Timuş –cazacul. realizând. ca o excepţie. ghebosu şi la cap cucuiatu.].” Portretul realizat de Miron Costin se prezintă . care nu să va uita den pomenirea oamenilor în veci. când să coboară . Astfel Ştefan Tomşa era „gros la hire şi prostatec”.. ginerele lui Vasile Lupu. Barnovschi-vodă „era la hirea sa foarte trufaş”. că era „deplin la hire” ca şi comandantul Kondracki. aşea nespăimântat. iară unde trebuia să sfătuiască. cu deplină tocmală învăţătoriu”. Graţiani „în multe chipuri şi ispitiia să omoară o samă de boieri”. Miron Costin realizează chiar portrete-elogiu. Cu toate că împărţea sfaturi înţelepte. făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroavă” şi „la statul trupului său era gârbov. Uneori. cât pre acele vremi de-abiia de era pementean de potriva lui. Miron Costin deosebeşte personajele. când sp năruiesc de vreo parte. Despre Gheorghe Ştefan spune cronicarul că avea „hirea adâncă”. este reprezentată de folosirea comparaţiilor dezvoltate. în fraze armonios rotunjite. El este un iscusit simulant. în cadrul cărora subiectul este privit din mai multe unghiuri. portretul comandantului polon Kondrachi „tăcut . care era „un om cu hirea hierălor”. cât puteai dzice că este adevăratu Esopu la chipu”.Alexandru Lăpuşneanul.] Radul-vodă cu mare pustietate ţărâi. de cele mai multe ori în desfăşurări mai largi. Autorul urmăreşteprin folosirea acestei metode – să sugereze cititorului . pe de oparte portrete calde. dupa nouăsprezece ani de domnie. de insinuantă rezonanţă auditivă. tocamai pentru a scoate şi mai bine în evidenţă „hirea” personajului. aşea şi casele înalte la cădere. luminoase. Aşa este.. portretul fizic al lui Ştefan pârcălabul de Soroca. Miron Costin nu dovedeşte un interes deosebit pentru redarea fizionomiei personajului . realizând. O altă modalitate de a caracteriza personajele. amploarea şi gravitatea momentului sau faptului istoric la care se referă. în dreapta şi în stânga. omul cu care se sfătuia Vasile Lupu: „omu de miratu la întregiia lui de sfaturi şi de înţelepciune. predominant pozitive. Moise Movilă „un mielu de hire”. aducând ţara la sapă de lemn : „ [.când se referă la oameni cu o situaţie similară . când cad. cât poţi să-l asemeni cu mari oşteni a lumii”. cu mare cădere şi răzsipă şi apoi şi la deplină strângere au purces de atuncea. întâlnită în opera lui Miron Costin . Pierderea scaunului domnesc. om fericit preste toate domniile aceii ţări. cu carile şi Vasilevodă sângur. [. în autentic stil antic. harnic la războaie. în timp ce despre Ştefan pârcălabul de Soroca. blându. şi copacii cei înalţi mai mare sunte fac.

Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și. mulţumită bunicii sale.d. ceea ce s-a întâmplat la anul 1744. în trăsături tăioase. de aceea când a voit să se întoarcă în țară. ci . care din toate l-a scăpat.iar. a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir. a trăit la moșia sa din Boian. după ce a stat retras câtăva vreme. Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani. Înclinaţia spre aflarea faptelor i-a fost stimulată şi de cunoaşterea directă .precum însuși zice . cronicarul Ion Neculce s-a format sufleteşte în spiritul tradiţiilor româneşti. Alexandra Cantacuzino. uneori chiar violente. nu a stat mazilit niciun an întreg. lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri.cca1745) a fost un cronicar moldovean. Depănând firul povestirii şi vorbindu-i nepotului său despre fapte. doar uneori. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire.lui sau situaţi pe aceeaşi poziţie de interese general politice sau strict personale. funcțiunea de vornic. umbrite . dacă personajele în cauză contravin principiilor. un cărturar mândru de originile romane ale poporului său . În ciuda faptului că strămoşii săi veneau din ţinuturi îndepărtate de aceste meleaguri.și-a pus nădejdea în Dumnezeu. ION NECULCE-ARTIST AL PORTRETULUI Ioan Neculce (n. originară din Bucovina. ocupând numai o dată. Cu toate că Miron Costin se dovedeşte a fi un cronicar umanist. Aşadar. sub Constantin Mavrocordat. A murit după 1744. cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. dovedindu-se un ferm apărător al intereselor clasei căreia îi aparţine. fiind scos din domnia Moldovei. Miron Costin nu uită nici o clipă că aparţine unei clase sociale bogate şi că „ţara” nu reprezintă prea mult atâta timp cât sărăcia îi este „soră bună”. Ion Neculce se familiarizeză . Neculce a fost un militar distins și Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. Opera înaintaşului său . unde spune că Constantin Mavrocordat. vreo persecuție. a unor personalităţi de prestigiu ale istoriografiei noastre precum stolnicul Constantin Cantacuzino şi cronicarul Miron Costin. şi indirectă.1672. V. întâmplări şi oameni din vremea voievodului Ştefan cel Mare. în majoritatea cazurilor . pe de o alta parte portrete negative. încă din copilărie. Pierzând rușii războiul. până după 1719 și întorcându-se în Moldova (cca 1720). ci a fost numit în Muntenia. atunci când vorbeşte despre moldoveni o face de pe poziţia boierului. mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir Cronicarul s-a născut la 1672. cu istoria neamului românesc. binecunoscută de Ion . la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. ideilor şi sentimentelor cronicarului.

a. nu prea era cărturar. numai era cu toane.. "carte nu știa. de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise. geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad". frământată de evenimente numeroase atât pe plan intern cât şi pe plan extern. judecător drept. E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir. Cupa lui Ștefan de Bolintineanu. câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea. era și credincios la jurământ. rumăn la față. milostiv și răbdător. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire.O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. la avere nu era lacom. În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii. fluturând". Aci se cuprind o sumă de tradițiuni relative la diferiți domni și care au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă.Cu cea mai mare probabilitate..". Aprodul Purice de Negruzzi.în afară de compilarea cronicilor anterioare . &quot. Dumbrava roșie de Alecsandri. de multe ori răcnea tare.este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare. Lucrarea de căpetenie a lui Neculce . era gros. era "om nestătător la voroavă (vorbă). Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea&quot. numai nici era prost. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85). iară nu gros. precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu. ce am scris singur dintru a mea ştiinţă. în adevăr. la minte așezat. dar era și cam grabnic la mânie. rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap. buzat. La stat nu era mare. Vom afla. la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. ci numai iscălitura învățase de o făcea. de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise. „Letopiseţul Ţării Moldovei a lui Ion Neculce. Când ajunge la domnia acestuia. Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș. când avea deja cca 60 de ani. uscat. burduhos. Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: &quot. Fiul acestuia. nici de pre un izvor a nimănui. reprezintă nu numai modelul dar şi imboldul principal care l-a determinat să ducă mai departe scrierea istoriei Moldovei. Operă de excepţională valoare pentru literatura română veche. .. barba îi era albă ca zăpada".iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea. la unele se arăta prea harnic. Aproape toți domnii. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea". câte s-au tâmplat de au fost în viața mea.Neculce. amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a cunoscut de aproape. căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. dar apoi curând se întorcea". Constantin Cantemir (1685-1693).. despre care vorbește în cursul cronicii sale. și portretul țarului: "Om mare. mai înalt decât toți oamenii. bun și vrednic. Cunoscând această deprindere a lui. pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară. înfăţişează o epocă tumultoasă. În prefață ne spune că până la Ducă-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii și alții. amăgitor. "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea. practică bună avea: mânca bine și bea bine. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. Minciunile nu le iubea.. Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup. Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. cam cu grabă". ce am scris singur dintru a mea știință. nici de pre un izvor a nimănui. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733). cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri. chipeș. Mânie avea strașnică.

rumăn la faţă. un tic.. de cele mai multe ori. iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga. ei să ruga să-i împungă. eroi de roman. Acolo unde se impune o prezentare complexă a personajului. La stat nu era mare. iar când îi băte cu buciuştile. din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă. cei care se credeau superiori moldovenilor din mai multe puncet de vedere. precum şi de stadiul la care se afla istoriografia în acea perioadă. fie portretul fizic. Iată.. Şi nu era mândru. o actiune simpla. ca şi înaintaşii săi –Grigore Ureche şi Miron Costin. prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. povestind despre păţania de la Dumbrava Roşie. mereu proaspat si surprinzator. Chiar dacă nu toate personajele lui Neculce sunt personalităşi de marcă ale istoriei.” Din întâmplările relatate. comparatii. practică bună ave la voroavă. iar despre greci are un faimos pasaj. tic sau acţiune simplă. supus elaborarii dar totusi verosimil. era sănătos. portretul lui Constantin Cantemir: „carte nu ştie. unde stilul are savoarea limbii populare. Aşadar.. a carei forta artistica se datoreaza si limbajului. niciunele de acestea nu sunt. sugerand caracterul printr-un element particular: un gest. dar mai ales din portretele numeroase ce-i populează cronica. Dar Neculce are darul portretizării mai dezvoltat decât cel al înaintaşilor săi. liber ca orice canon. sau omenie. Dar cronicarul are si arta portretizarii. sau dreptate. fiindcă la momentul respectiv nu erau cunoscute procedeele culte ale povestirii. El este mândru că poate să scrie în limba vie a neamului său. fie cel moral. ci de unul polpular. Ca şi predecesorul său Grigore Ureche. în cap şi la mâini de pe cându fusese slujitoriu în ţara leşească. un obicei.Dar nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze. La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale. ce numai iscălitura învăţasă de făce . din punctul de vedere al organizării oştirii. înţelegem cu multă uşurinţă şi faptul că Ion Neculce utilizează modul povestirii populare.” Astfel hazul este declanşat de ironia cronicarului interesat în a atrage atenţia asupra leşilor. Ion Neculce foloseşte pentru a-şi prezenra personajele . națiunile (psihologia socială nu-i era străi nă). Cronicarul se manifestă mai puţin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea. burduhos. ci și grupurile. era gros. obţinând un portret pe deplin realizat. Cu boierii trăie până la o vreme. Semne multe ave pe trup de la războaie.. cronicarul reuşeşte să le creioneze fizionomia şi să le sugereze caracterul fie printr-un gest. Ion Neculce are o concepţie onfluenţată de apartanenţa sa de clasă.dar şi profun observator al fenomenului social-politic. Vocaţia de povestitor a lui Neculce se relevă în legende. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe. pre careli cum era. spune despre ei că : „ [. mânca bine şi be bine. sau conturand portrete complexe. ce să-i bată cu biciuştile. sau frica lui Dumnezeu. Povestitor innascut.] se ruga să nu-i împungă. dar şi o madalitate de a-i caracteriza pe oameni. cunoscând trufia leşilor. buzat. cronicarul combină trăsăturile fizice cu cele morale. Înflăcărat patriot.. De aceia. proverbe si zicatori). pilde. spre exemplu. Spre exemplu. sau nevicleșug. Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul. . Barba îi era albă ca zăpada. Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători. creionand fizionomii vii. tot anume . personajele sale istorice sunt. nici făcee cheltuială mare ţărâi. dar. în mod special. fie printr-un obicei . că era un moşneagu fără doamnă. la Neculce nu se poate vorbi de un proicedeu artistic conştient. de eopca în care trăieşte. avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete. iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate». cronicarul. Hazul este o altă trăsătură a stilului lui Neculce. Ion Neculce a creat o opera durabila. pentru că era om de ţară şi-i ştiie pe toţi.

cu pricepere de a judeca lucrurile. ritmat şi rotit în jurul unei virtuţi sau diformităţi substanţiale.Concluzii Cronicarii moldoveni au pus bazele procesului de construire a istoriografiei române care va face posibilă apariţia în epoca paşoptistă a primilor istoriografici români. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni. deşi modeşti. care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. totul dozat . Prin ceea ce a scris şi a lăsat urmaşilor săi. ci dimpotrivă simplu și.. Stilul lui nu e bombastic. descrierea ( Miron Costin ). Neculce nu era prea învățat. cu figuri de stil sau cu zicătorile şi proverbele româneşti. situându-se pe treapta cea mai înaltă a istoriografie româneşti Nu putem încheia fără a ne aminti de ceea ce criticul şi istoricul literar George Călinescu spunea despre Ion Neculce : „. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean. un tic. Influenţa cronicarilor asupra literaturii române .. dar valoroşi pentru epoca în care au fost creaţi. dar era om cu bun simț. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică. prin aceasta. Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului. realizănd pagini de o importanţă deosebită pentru literatura veche.. Recuperând prin opera lor “ Istoria românilor de la începuturi “ cronicarii au pus pentru prima oară problema originii latine a poporului român. Afirmaţia făcută de Grigore Ureche potrivit căruia toţi românii “ de la râm se trag “ a fost reluată de Miron Costin in cronica sa si dezvoltată in tratatul “ De neamul Moldovenilor ” . starea intelectului.unde cronicarul s-a născut şi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale. Se poate zice că el e cel mai literat din toți cronicarii Moldovei. Aici se întâlnesc într-o formă incipientă procedee ale prozei artistice: portretul ( Grigore Ureche ). trebuie să caute în primul rând în Neculce.Ion Neculce este un adevărat scriitor al vremii sale. Ideea romanităţii poporului român pusă de cronicari în legătură cu aceea a latinităţilor limbii române a contribuit la formarea conştiinţei naţionale. Ion Neculce se ridică deasupra predecesorilor săi. El ştie să împletească povestirea vie.” VI. naraţiunea si dialogul (Ion Neculce). un obicei. apoi în Miron Costin și Grigore Ureche. El știe foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situație sau pe un om. abil mânuitor al limbii române. La Neculce se descoperă o tehnică încheiată a portretului în care intră câteva note tipice: o însuşire sau o anomalie fizică. o însuşire sau o scădere morală. o manie. ca al analiștilor ce scriau slavonește. Dincolo de aspectul pur istoric cronicile au şi o valoare literară. anticipând apariția lui Creangă. cu precădere al graiului Moldovei de Nord. predispoziţia etică. foarte atrăgător.dar şi al tropilor . Portretul niculcian stă la mijloc întrre caricatură şi tablou. câștigată prin amestecul direct în afacerile statului și cu un deosebit talent de a povesti.

Ureche şi Miron Costin” Nicolae Manolescu. Casa Editorială ODEON .“Naraţiunea în croniciile lui Gr.„Letopiseţul Ţării Moldovei” Smericescu. Mihai Potîrniche.a. s-au inspirat din opera lor.moderne e indiscutabilă. Autori precum Costache Negruzzi . 2001 Wikipedia. Ion Neculce. Victoria Lăcrămioara.com Realizatori : Aurelia Bărbos. Anda Ungur Clasa XI F Colegiul Naţional “ Gheorghe Şincai” . Bibliografie: • • • • • Eugen Negrici. Sergiu Silinc. Iulia Ioance. Arta portretului la cronicarii moldoveni Grigore Ureche. Mihail Sadoveanu ş.“Isoria critică a limbii române” Grigore Ureche. Bucureşti. Miron Costin. Dimitrie Bolintineanu. Vasile Alecsandri.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->