ARTA PORTRETULUI ŞI A NARAŢIUNII LA CRONICARII MOLDOVENI

Cuprinsul I. II. Istoriografia în Moldova III. Concluzii . Ion Neculce-artist al portretului VI. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche IV. Miron Costin –pictor de caractere V. Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea.

Din această cauză. Domnia este astfel înlocuită cu o putere centrală exercitată de o oligarhie a marii boierimi. condus de un singer domnitor. Aşa cum este cazul domnitorului Vasile Lupu . Ele vizează şi domeniul cultural. petrecută la sfârşitul secolului al XVI –lea (1600). fiul lui Bogdan Hmielniţki . Cu toate eforturile depuse de Mihai Viteazul de a uni cele trei Ţări Române.motivul acestora având ca unic şi comun ţel: lupta si înfrângerea Imperiului otoman. atât in scrierea actelor publice cât si în literatura religioasă. conducătorul cazacilor din acea vreme. fapt care atrage după sine dependenţa voievodului faţă de boieri. Pe lângă această măsură. Dar transformările petrecute în intervalul de timp la care facem referire nu se limitează doar la domniile social. istoria Ţărilor Române include o perioadă cunoscută sub denumirea de epoca regimului nobilar. realizând astfel un stat unitar. Pentru o mai mare siguranţă . dar au şi consimţit să se înrudească cu conducători ai altor neamuri. economic şi politic . a căror principale idei se referă la originea romană a poporului român şi la latinitatea limbii române . şi cea mai importantă . Cea de a treia trăsătură sub aspect cultural . o reprezintă triumful definitiv al limbii române împotriva limbii slavone . de multe ori domnitorii români nu numai că s-au aliat. ţari ruşi sau alţi cârmuitori de ţară. Domnitorii acestora caută sa-şi asigure ajutorul reciproc în lupta împotriva turcilor. care şi-a căsătorit fiica . Marea boierime . idei susţinute şi argumentate in urma unor serioase studii făcute de fiii de boieri români în Polonia. cu Timiş Hmielniţki . dar ascendentă. duşmanul lor comun. De la acea încercare eşuată. formată dintr-un număr restrâns de familii deosebit de bogate. şi până la instaurarea domniilor fanarioate în Moldova şi Ţara Românească şi a dominaţiei habsburgice în Transilvania. care cunoaşte . în secolul al XVIII-lea . puterea domnească a statului feudal înregistrează o perioadă de declin. A doua trăsătură a vieţii culturale a epocii o reprezintă umanismul cronicarilor modoveni . Prima . domnitorii încheie alianţe extreme cu conducători ai altor popoare – crai leşeşti . Scade venitul domnesc . cu scopul de a-şi asigura un aliat sigur în lupta împotriva turcilor. Din punct de vedere politic se înregistrează tot mai strânse legături între Ţările Române. Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. cu trecere la Poartă. Ruxandra. Este cazul să precizăm că trei mari transformări caracterizează această epocă a regimulu nobiliar. stăpâne ale unei întinse moşii.I. se bucura de încrederea şi ajutorul turcilor. În această perioadă – oraşele devenite mijlocitoare ale schimbului de produse dar şi centre producătoare a obiectelor necesare satelor – cunosc si ele o dezvoltare lentă . acest vis a rămas însă neîmplinit pentru încă multă vreme. la rândul său o perioadă de prefaceri.

pentru a cunoaşte apogeul lui Ion Neculce. Este momentul să ne amintim cuvintele marelui scriitor Mihail Sadoveanu. Prin operele pe care le-au scris. aceşti reprezentanţi de seamă ai istoriografiei noastre au dorit să lase urmaşilor date privitoare la domniile. aceasta purtând pecetea vieţii sociale şi politice specifice acestei perioade . spunea : „Letopiseţul său mi-i cartea de căpătâi-şi de câte ori îl deschid mi se umple sufletul de plăceri rare”. la luptele. se continuă cu Miron Costin.. fiind un exemplu valoros de naraţiune lineară. aşa cum i-o dictau cele scrise în inima lui.este reflectată în literatura epocii. care au studiat şi ş-au petrecut o parte din viaţa lor în Polonia. Macarie se ocupă de domnia lui Petru Rareş iar Eftimie îşi duce letopiseţul până la a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. referindu-se la cronica lui Ion Neculce. noua literatură oglindeşte condiţiile sociale ale vremii. Ion Neculce fiind singurul dintre cronicari care produce o operă originală. Istoriografia din Moldova Aşa după cum arată George Călinescu în Istoria literaturii române : „Din pomelnicele de domnii ţinute de ctitoriile voievodale au ieşit prin uşoare dezvoltări şi înfrumuseţări retorice „letopiseţele slavone”.. respectând cât mai fidel adevărul istoric. continuând tot atât de sec. faptele. prin identificarea cauzelor . din punct de vedere artistic . cel care. Sunt puse astfel în discuţie chiar şi probleme legate nu numai de clasele sociale existente in momentul respectiv. dar în slavonă. care începeau cu un hronograf de la Facere. Autorii cronicilor moldovene au căutat să redea evenimentele în mod cronologic. Pornind de la aceste cronici. prin explicaţii înfrânate de puternica aspiraţie constructivă a autorului ei. evenimentele şi domniile din Moldova. lupta de clasă dintre boierimea stăpână pe moşii şi ţărănimea asuprită. scris într-o limbă asemenea mierei. cronologic. cu atât mai mult cu cât cronicile sunt scrise de boieri învăţaţi. „Letopiseţul” lui Ion Neculce cunoaşte apogeul. din numeroasele descrieri de locuri. . cu dragoste de ţară. „Letopiseţele Ţării Moldovei” lăsate de Grigore Ureche.ce rezidă din multitudinea faptelor. din diversitatea întâmplărilor. adevărata istoriografie moldovenească începe cu Grigore Ureche .” Criticul şi istoricul literar consideră că Macarie Azarie şi Eftimie sunt primii autori. la obiceiurile specifice acelei epoci îndepărtate. legate de sentimentele sau idealurile acestor clase. din prezentarea oamneilor sau din acţiunile de luptă – cât şi valoare istorică – prin faptul că urmăresc.(1553) În ciuda acestor letopiseţe. Miron Costin şi Ion Neculce au atât valoare documentară. inspirându-se din bogatele şi variatele lor informaţii numeroşi scriitori români au creat nuvele. romane şi piese de teatru cu caracter istoric. în timp ce cronica lui Miron Costin se distinge prin problematizare. „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Grigore Ureche este doar o prelucrare de izvoare. II. din succesiunea domniilor . Ea reprezintă un moment de seamă în evoluţia literaturii noastre. se ridică deasupra tuturor celor care îi vor urma . Dacă până acum literatura avea un caracter religios şi apăra doar ideile şi interesele clasei dominante . în sensul că. ci şi altele noi.

din cauza lipsei de izvoare. ceea ce este semnificativ în desfăşurarea acţiunii sau în profilul moral al multor personaje din Letopiseţul său. studiază colegiul . Stăpânit de un patriotism fierbinte şi posedând o vastă cultură. în care se contopesc . începând cu domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432). pentru dragostea lui de ţară şi pentru dorinţa de a nu-şi lăsa ţara „să rămâie întru întunerecul neştiinţei” . Pe măsură ce se apropie de sfârşitul secolului al XVII-lea . Grigore Ureche scrie în limba română un letopiseţ al ţării sale. de acolo de unde a fost întreruptă de predecesorul său (de la a doua domnie a lui Aron vodă) până la domnia lui Ştefăniţă vodă. Miron Costin este fiul boierului Iancu Costin . opera sa putând fi inclusă în universul literaturii beletristice. „să rămâe feciorilor şi să le fie de învăţătură”. după cum spunea Grigore Ureche. opera sa reprezentând. Grigore Ureche. care să consemneze evenimentele din istoria Moldovei începând cu întemeierea statului feudal Moldova (1359) şi încheind cu a doua domnie a lui Aron vodă cel Cumplit (1595). un autentic document al limbii române vorbite în epoca veche. expunerea devine tot mai bogată. Grigore Ureche ocupă un loc însemnat în cadrul literaturii române vechi. Prin cronica sa. de recunoştinţă faţă de părinţii lor . Dacă primele domnii sunt tratate în mod sumar. turcii şi ungurii care trăiau în apropierea teritoriului românesc.Nu putem vorbi însă despre aceste merite incontestabile ale cronicilor fără a nu aminti şi valoarea lor educativă. El face dese referiri şi la românii din Ţara Românească-oferind informaţii istorice. referitoare la istoria Moldovei –atât izvoare autohtone. Într-adevăr cronicarii au urmărit ca prin cronicile izvodite de ei să trezească în sufletele fiilor şi nepoţilor lor sentimente de dragoste faţă de ţară. pe de o parte. pe de altă parte. Tânărul Miron Costin . devenit nobil polonez încă de la vârsta de cinci ani. Apreciindu-l pe înaintaşul său. o valoroasă lucrare de istoriografie. toate izvoarele cunoscute de el. Grigore Ureche consemnează cu talent. iar. MIRON COSTIN continuă cronica Moldovei. Datorită circulaţiei largi a manuscriselor cronicii sale. numărul izvoarelor fiind din ce în ce mai mare. inclusiv (1661). Grigore Ureche a contribuit la procesul complex de impunere treptată a unor norma supradialectale şi la evoluţia calitativă a limbii române literare. într-o expunere cronologică şi organică. cronica ne oferă un tablou din ce în ce mai complex al istorie ţării. „Letopiseţul Ţării Moldovei” scris de Grigore Ureche este conceput ca o sinteză. nevoit să-şi părăsească ţara ţi să se refugieze în Polonia. geografice şi etnografice – dar şi la polonii . cât şi altele străine. Cronicarul prezintă istoria Moldovei în strânsă corelaţie cu istoria celorlalte ţări vecine. GRIGORE URECHE este cel dintâi cronicar moldovean care îşi scrie hronicul în limba română. intitulându-l Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă până la Aron vodă. Reflectând asupra evenimentelor şi asupra oamenilor. căldură şi sugestivitate. tătarii.

mai ales împotriva turcilor .. Trecând la colegiul din Cameniţa şi studiind limbile polonă şi rusă. în cronica sa găsim nu numai descrierea evenimentelor din Moldova în timpul diferiţilor domnitori ci şi a luptelor lui Mihai Viteazul. Miron Costin află numeroase date şi de la boierii bătrâni care apucaseră vremuri mai vechi. Prin „letopiseţul” său Miron Costin este cel dintâi care lămureşte . cronicarul dovedeşte multă imparţialitatea. scrierile unor istorici vestiţi în acea vreme între care se afla şi Cronica lui Paul Piasecki intitulată Chronica gestorum in Europa singularium (1645) . cronicarul realizează cu imparţialitate portrete de domnitori sau de boieri. motiv pentru care afirmă că : „letopiseţele nu folosesc oamenilor numai pentru a cunoaşte ce s-a petrecut în vremurile trecute. Înglobând în cronica sa şi evenimente privind Polonia şi Ucraina. Miron Costin acumulează o bună experienţă militară. Participând la diferite bătălii. Opera sa cuprinde mai multe lucrări. situându-se pe o poziţie patriotică prin atitudinea sa antiotomană. alături de aceste izvoare. Aceste letopiseţ continuă cronica lui Grigore Ureche de la 1595.” Ca şi înaintaşul său . ajungând până la moartea lui Ştefăniţă –vodă Lupu (1661). fiindcă „eu voi da samă de ale mele câte scriu”recunoaşte şi rolul educativ al scrierilor istorice. fapt recunoscut de Miron Costin fiindcă i-a venit „mult mai lesne a scrie despre aceste vremi. conştient de sarcina ce-i revine ca istoric care infăţişează evenimentele aşa cum s-au petrecut ele. . adică începând cu domnia lui Vasile Lupu. Cea mai înmsemnată parte a cronicii sale narează evenimentele cunoscute direct de el. Miron Costin recurge la pricedeele artei literare pentru a prezenta evenimentele auzite sau văzute de el însuşi. Miron Costin se dovedeşte a fi şi un talentat portretist. ION NECULCE. unde urcă toate treptele dregătoriilor feudale de la sluger până la cea de mare logofăt. Miron Costin se întoarce în ţară împreună cu fraţii săi .iezuit de la Bar. dintre care cea mai importantă rămâne „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace”. Dar. şi limba latină şi istoria Romei. pe lângă alte discipline. el fiind întâiul scriitor care a lăsat urmaşilor un valoros izvor de inspiraţie. Acest cronicar a făcut pentru literatură mai mult decât pentru istorie. în mod ştiinţific. arătând meritele şi defectele. Adevăratul continuator al cronicii lui Miron Costin . care îi va permite să explice victoriile şi înfrângerile în războaie ca urmare a unor cauze fireşti. aceasta devine preţioasă şi pentru istoria popoarelor respective. aşa după cum însuşi recunoaşte: „acest am înţeles de la boieri bătrâni de sfatu pre acele vremuri”. cel care a izbutit să ducă istoriografia la cel mai înalt nivel artistic este. el înţelege istoria poporului român şi faptul că limba română îşi are originea în limba latină fiind înrudită cu celelalte limbi romanice. fară îndoială. Istrate Dabija-vodă sau Antonie Ruser). Depăşind de nenumărate ori cadrul istoric. neajunsurile şi calităţile acestora. Iscusinţa sa de diplomat este solicitată de diferiţi domnitori ( Gheorghe Ştefan-vodă. Spre sfârşitul domniei lui Vasile Lupu. fără a le schimba interesul. originea poporului nostru. Cronicarul a folosit pentru redactarea hronicului său . Mânuind cu măiestrie frumoasa limbă a poporului. istoria antică şi geografia. cât şi multitudinea figurilor istorice care-i popolueză cronica. În prezentarea diferiţilor domnitori. care oferea numeroase informaţii şi despre Moldova. latina. ci mai ales să înveţe din acele întâmplări ce este bine şi ce este rău”.. Cronicarul.

Fiind martorul atâtor evenimente petrecute în Moldova – schimbări de domni. vătaf de aprozi. Hogaş. situându-l în fruntea seriei. Cronica sa rămâne de-a pururea deschisă tuturo celor dornici să „soarbă” din înţelepciunea binefăcătoare a trecutului neamului nostru. dintre care 70 coincid cu însăşi viaţa lui. întzreaga perioadă evocată în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija –vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” se intregrează propriei vieţi. tatăl vitreg al lui Ion Neculce. cât de recente în timp. în anul 1691 să primească slujba de postelnic. pentru ca. simplitatea povestirii. cât a stat pribeag prin Ţara Românească. ştiut fiind faptul că în perioada creşterii. fapte sau întâmplări petrecute chiar cu zece sau cincisprezece ani înainte de venirea lor pe lume. pleacă împreună cu copiii în Ţara Românească. . vel agă. de lirism esenţial. dând acea notă specific molddovenească de duioşie faţă de ireversibil. cel în care Eugen Lovinescu. treptele ierarhiei feudale. de refulare a tuturor faptelor. conţinând fapte petrecute cu mult timp înainte de evenimentele prezentate în cronică. Mai mult decât atât .Ion Neculce este fiul vistiernicului Neculce. întorcându-se în Moldova. Ion Neculce rămâne creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. Deşi are peredecesori valoroşi . vedea „o formă de paseism. Sadoveanu -într-un fel la toţi memorialiştii lirici”. Ion Neculce şi-a dedicat tot timpul învăţăturii. ocupând . precum şi a uciderii lui Enache grămăticul. adăpostindu-se la stolnicul Constantin Cantacuzino.Neculce urcă. aşezate în ordine cronologică. Aceste legende. stau la confluenţa dintre literatură şi istorie. în timpul domniei lui Antioh Cantemir să primească rangul de vel spătar. învrăjbiri între diferitele partide boiereşti – Ion Neculce s-a simţit dator să înnoade firul întrerupt al cronicii înaintaşului său Miron Costin şi să ducă mai departe istoria Moldovei. pe bună dreptate şi fără exagerare. artistul detaşându-se de obiectul comunicării sale şi devenind un exponent al colectivităţii. În urma incendierii conacului familiei de la Prigoreni. postelnic. de dragoste de trecut. pe care îl însoţeşte în pribegie. Creangă. Impresia e de rafinament în compoziţie. lupte cu turcii. deşi scrie un letopiseţ (o scriere în care evenimentele sunt înregistrate în mod cronologic). pentru a le putea învălui apoi în poezia amintirii şi a regretului după ce a fost şi nu va mai fi niciodată. Prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” . fiind considerat. Ion Neculce se situează pe culmea cea mai înaltă a istoriografie noastre. iar apoi. dragătorii ca: vel vornic. Patru ani. numite de cronicar „O samă de cuvinte ce sântu audzite din om în om de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţu nu sunt scrise”. prezentând evenimentele de la 1661 până la 1743. literaturii înseşi. cu lux de amănunte. Nicu Gane.” Rezultă din această afirmaţie a autorului că întreaga cronică se subsumează memorialisticii şi deci. Trebuie să subliniem faptul că . creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. cu multă uşurinţă.Contemporan cu Nicolae Costin-fiul lui Miron Costin. prezentă la Ion Neculce. copiilor li se povestec uneori . Iată de ce trebuie considerată valabilă afirmaţia cronicarului că de la Duca-vodă cel Bătrân (1666) şi până la 1743 nu a consultat nici un izvor . la Negruzzi. pe aceea de mare hatman. un interval de 82 de ani . naturaleţea şi spontaneitatea cu care alătură amănuntul semnificativ planului general al relatării. originar dintr-o insulă a arhipeleagului grecesc. mama sa. Neculce pune în fruntea acestuia o culegere de patruzeci şi două de legende. În „O samă de cuvinte” Neculce excelează prin conciziune epică. în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir. pe rând. ci a scris „dintru a sa ştiinţă. pentru ca. Catrina.

aşa cum apare în istorie. La baza tuturor copiilor ulterioare începând din a doua jumătate a sec. . Acest principiu al domniei elective. să le fie Domnul?”. mai simplă şi mai fermecătoare în naivitatea ei din povestirile asupra trecutului românesc.1647. E de accentuat importanţa pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea conştiinţei naţionale a poporului. Ţăranii liberi din oaste.şi i-au întrebat pre toţi:iaste cu voe. în nenumărate rânduri. condamnând sistemul de stat bazat pe autoritatea domnească: „pre Moldova ieste acest obiceiu de pier (boierii) făr de număr. concepţia politică şi socială a clasei căreia îi aparţinea.” III. În lupta domnului cu marea boierime pentru autoritate Ureche ia parte boierimii. este relatat şi în cazul în care . „ţara”. carele au venit de la Maramoroş. susţinut de cronicar. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns şi s-a pierdut timpuriu. făr de leac de vină. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche Fiu de boier. încă de la începutul cronicii sale autorul precizează că Dragoş –vodă a fost ales : „Între acei păstori ce au nemerit locul acesta . Grigore Ureche imprimă lucrării sale .. Misail Călugăreanu şi Axinte Uricariul. an in care se vorbeşte despre întemeierea Moldovei. fost-au şi Dragoş . opera unui suflet cinstit.. pre carele cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor”. Pentru Grigore Ureche statul feudal reprezintă o monarhie electivă. nume deosebit de cel de „boieri” aceştia situându-se deasupra „ţării”. Concepţia sa despre stat şi societate este pur feudală. Domnul este ales de boieri şi de ţară. oştile de răzeşi şi mica nobilime formează. unei minţi cumpănite în cari bunul simţ natural şi înţelepciunea câştigată ajungeau să poată înlocui pe deplin însuşirile ce se capătă prin şcoală şi printr-o întinsă şi aleasă lectură.. Încă o dată Ureche devine apărătorul clasei boiereşti în lupta împotriva domniei. Despre ţăranii dependenţi Ureche nu vorbeşte nimic . ignorând suferinţele şi luptele lor. Cronica lui Grigore Ureche începe cu anul 1359. Grigore Ureche pune în discuţie. se crede că ar fi muncit la el între anii 1642 . problema relaţiilor dintre domn şi boieri.Nicolae Iorga spunea: „Aceasta este cronica lui Ion Neculce:cea mai colorată. lor tuturor. care a însemnat pentru Moldova un şir neîntrerupt de lupte. Nu întâmplător. al XVII-lea şi până astăzi stau versiunile lui Simion Dascălul. anii cei trecuţi“ şi să lase urmaşilor amănunte despre ceea ce s-a petrecut cu poporul român. opera aceasta constituind începutul istoriografiei în limba română. „Letopiseţul Ţării Moldovei” a fost scris spre sfârşitul vieţii.. carele să vedea şi mai de cinste şi mai de folos decât toţi . Ştefan cel Mare strânge: feţe boiereşti şi bisericeşti de cel mai înalt rang „. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din simplul pretext „ca sî nu se înece . accentul cade pe veacul al 15-lea. însăşi împle legea” – spune Grigore Ureche după ce relatează masacrarea celor patruzeci şi şapte de boieri de către Alexandru Lăpuşneanul . însăş (domnul) păreşte. după victoria obţinută împotriva lui Pătru-vodă Aron. În cronica sa. Iată de ce. făr de judecată.

A doua parte a letopiseţului se ocupă de evenimentele contemporane lui Ureche. mândria de neam umbresc păcate nenumărate. el este in masură să realizeze imaginea domnitorului ca intr-o gravură. Fiecare frază vorbeşte despre marele domn al Moldovei îşi găseşte justificarea în cuprinsul domniei. căci cronicarul nu se sfiieşte să-l judece uneori . autorul îi caracterizează subiectiv. Toate faptele domnitorului sunt comenatate în capitolele cronicii . pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor intrun mod cât mai somptuos. ştiind să-şi transforme chiar înfrângerea în victorie („…că ştiindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”). informaţiile acestuia fiind culese din putinele izvoare scrise din acea perioada şi din traditiile si legendele existente.” Astfel. Eugen Negrici consideră că “Ureche are darul caracterizării ce este dublat de elemente de tehnică portretistică intuite ori imitate.de exemplu îl consideră mai curând un războinic de dragul războiului decât un patriot. Ştefan cel Mare nu seamănă nici pe departe cu domnitorul visat de Ureche. in primul paragraf cronicarul ne prezinta circumstantele in care marele voievod s-a stins din viata. Acesta are rolul de a emoţiona cititorul. care-i subordonează faptele. Una dintre acestea este arta portretului: omul este privit sub o calitate sau un viciu esenţial. cuvant sugerat foarte frumos de Ureche prin expresia “slab de ani”. pentru secolul in care a trăit Ureche. gloria. precum si data exacta. remarcându-se sobritatea trăsăturilor. iar dinăuntru lac împuţit. Fascinaţia forţei . dar in care predomina trasaturile morale. Domnia lui Ştefan cel Mare s-a impus de la bun început cu un caracter forte.plastic.lapidar pe otomani:” suptu mîna lor şi suptu jugul lor sîntem şerbi”. Iată de ce observaţiile referitoare la domnia lui Ştefan cel Mare sunt amestecate de amiraţie înciudată şi de insinuare. îmbinare unică între mitologie şi scrutare detaşată. Trecând peste renumita efigie-portret. Spiritul său dinamic îl determină să acţioneze la fel de pătimaş. Laudele care i se aduc lui Ştefan cel Mare par a fi în detrimetul acestuia. cu ceea ce cronicarul crede că trebuie să fie un domn. .”De altfel. uneori nedrept cu boierii („deseori la ospeţe omorîia fără giudeţ”). fără a fi evitate cele negative. un Ştefan plin de patimi indiferent de locul unde apare sau de acţiunea pe care o întreprinde. Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul. de dragoste şi reproş. De asemenea. neîntrecut strateg („la lucruri de războaie meşter”). Cronicarul intervine adesea în relatarea evenimentelor cu intenţia de a explica unele lucruri şi a le surprinde înlănţuirea cauzală. faptele de arme.Cea mai expresivă figură a cronicii sale rămâne aceea a lui Ştefan cel Mare. perioadă în care Moldova suferă o decădere din punctul lui de vedere. Urmatorul fragment reprezinta un portret mixt facut lui Stefan. S-a intors la cetatea Sucevei fiind foarte bolnav din cauza atator razboaie la care a participat si totodata batran. accentuează şi ideea că laudele aduse la adresa lui Ştefan cel Mare sunt mai curând scăpate decât intenţionate. Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române” desprinde alte trăsături ale operei. Portretul fizic este realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) şi cel moral este alcătuit dintr-o enumerare de însuşiri: impulsiv („mînois şi degrabă a vărsa sînge nevinovat”). Dintr-un puternic sentiment de dragoste faţă de moldoveni. Figura eroică a lui Ştefan cel Mare e puternic reliefată si apare ca un simbol antiturcesc. sau mai puţin cunoscut. dar bun gospodar („şi lucrul său îl ştia à-l acoperi”). Ureche utilizează proverbele pentru a reliefa contrastul dintre aspectul fizic si cel psihic al domnitorului Iliaşi Vodă: „că din afară se vedea pom înflorit. descoperim un Ştefan necunoscut. Eroul ne este prezentat într-un joc de lumini şi umbre. E remarcabilă arta gradării în prezentarea portretului şi fineţea redării trăsăturilor fizice si psihologice.

Cronica lui Ureche ocupă un loc însemnat în istoria culturii şi literaturii române. cu iarna friguroasă şi vara ploioasă. conducator angajundu-se in lupta in fruntea ostirii sale. Tot aici cronicarul spune ca faptele de vitejie ale lui Stefan au ramas unice in istoria poporului roman. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche . Arta narativă a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui Stefan cel Mare este prezentata prin faptele sale istorice.s-a nascut calificativul “cel Mare”. Ele sunt prezentate in antiteză cu statura : “om nu mare de stat” fapt care accentueaza calitatile majore ale eroului : “om intreg la fire. Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii domnitorului. cronicarul nu ezită să folosească metaforele. nu pierdea nadejdea. patriotismul sunt calitatile pe care cronicarul le remarca si carora se datoreaza indiscutabil victoriile lui Stefan. Mulţimea imaginilor poetice. nenumărate pagini de naraţiune literară. raru razboi nu biruia”. “l-au ingropat-ţara cu multa jale si multa plangere in manastire in Putna. caci : “pentru aceea . ca exemplu oferit combatantilor. vointa. care a fost foarte “urâtă”. Astfel putem aminti operele lui Vasile Alecsandri -„Dumbrava Roşie”. devenind legendar ca insasi persoana. Ea constituie un izvor preţios de cunoaştere a trecutului patriei noastre. Mihai Sadoveanu. sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada. nici un alt domn nemai reusind asa ceva. iar pentru acestea domnul Moldovei a intrat in legenda. care era de dansul zidita”.De altfel.„Nicoară Potcoavă” şi Trilogia lui Delavrancea. Secretul acestor victorii sta in capacitatea misterioasa parca a domnitorului de a triumfa chiar atunci cand batalia era pierduta. Ultimul paragraf reprezintă nişte aprecieri asupra vremii. ca o concretizare a ideii ca forta nu poate nicicand sa invinga spiritul : “si-unde-l biruia altii. se radica deasupra biruitorilor”. nelenesu. Scrisă într-o frumoasă limbă română . In cel de-al treilea paragraf.statura . portretul debutează cu evocarea acestor trăsături:”mânios şi degrabă a vărsa sânge nevinovat”.cu o necontestată artă narativă. cronica lui Ureche nu este numai un izvor istoric. personalitatea domnitorului in dispozitiile sale sufletesti contradictorii. moldovenii au pierit „cît au înălbit poiana”. Curajul. De la singura trasatura fizica folosita de autor in acest portret . Costache Negruzzi –„Alexandru Lăpuşnenu”. chiar înainte de moartea lui ŞtefanVoda. au făcut din cronica lui Grigore Ureche un preţios izvor de inspiraţie pentru unele opere literare de mai târziu. bun strateg. ca stiindu-sa cazut jos. Ureche vrea sa scoata in evidenta cat de mult l-au iubit locuitorii Moldovei pe domnitorul lor. si lucrul sau il stia a-l acoperi”. Deşi este o operă cu caracter istoric. de exemplu : într-o luptă. ci o operă literară.

În această lume guvernează legea forţei. cât şi prin varietatea personajelor.în cartea sa. Se poate observa cu uşurinţă că logofătul moldovean are în aceste „letopiseţ” reprezentarea categorială a eroilor. Scriindu-şi cronica. Deşi aparţin aceleiaşi poziţii sociale. Miron Costin nu este un simplu ilustrator de fapte . Miron Costin prezintă în cronica sa cele mai importanate evenimente de la 1595 până la 1661. un pictor de caractere. Miron Costin se înscrie prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” în istoriografia moldoveană. Cruzimea. deşi sunt asemănătoare sub aspect exterior. continuând cu pasiune cronica predecesorului său Grigore Ureche. În cea de-a doua domnie însă firea sa suferă o schimbare bruscă. aparţinând în întregime clasei dominante. ce pre ascunsu în toate posturile mânca carne”. mai ales. ci şi o evocare plastică a epocii. personajele cronicii pot fi grupate în mai multe categorii. „Letopiseţul Ţării Moldovei” reuneşte în sine toate elementele specifice structurii şi artei înţeleptului cronicar. Miron Costin este. personajele cronicii mironcostiene. Viclean. Creaţia sa captivează atât prin multitudinea faptelor. în realitate ele nu rămân unicolore deoarece fiecare dintre ele prezintă trăsături diferite de caracter. Urmărind să ajungă cât mai sus în ierarhia socială. gros la hire şi prostatic”. însetată de putere. Ştefan Tomşa II este prezentat în evoluţia sa. cel care „niciodată post n-au avut . El întruchipează tiranul. cu faptele şi oamenii care i-au aparţinut. În prima domnie apare ca un „mare vărsătoriu de sânge. Evocarea istorică prin forma memorialistică nu apare inexplicablă sau exagerată. un observator al oamenilor. În cronica lui Miron Costin se remarcă faptul că acesta nu face abstracţie de persoana sa. dornici de a sesiza. pe care apoi o speculează în avantajul propriu. a puterii materiale şi politice. „luminoasă”. domnul crud. asemenea lui . Prin structura sa artistică. bun cunoscător al influenţelor literare externe. Cronicarul nu a căutat niciodată să se îndepărteze de realitatea faptelor şi oamenilor despre care a scris.cu ajutorul imaginaţiei. sadismul său nu cunosc limite. nuanţe particulare ce le individualizează. neîndurător şi aprig cu adversarii. Miron Costina aparţine memorialisticii. a participat direct la o parte din evenimentele narate. reprezentată de personaje lucide. Criteriul tipologic deschide galeria personajelor cronicii lui Miron Costin. greşeala celuilalt. lucru ce îi conferă cronicii un aspect de familiaritate. reprezentat de Gaşpar Graţiani. toate îmbinate cu viclenia şi intriga.IV. reconstituirea istoriei realizându-se . deoarece Miron Costin. oamenii se pândesc reciproc. MIRON COSTIN – PICTOR DE CARACTERE Personalitatea de seamă a secolului al XVII-lea . În opera mironcostiană descoperim şi tipul perfidului. spre deosebire de Grigore Ureche. Elaborate cu un deosebit talent literar. însetat de sânge. alcătuiesc o lume dominată de patimi şi de ambiţii. relatarea istorică fiind presărată cu elemente din viaţa sa particulară. Astfel. Scriind o carte în care subiectul. Miron Costin nu urmăreşte numai realizarea unei informări istorice. Ţinând seamă de aceste particularităţi de caracter. Înnodând firul întrerupt al istoriei.Acestei lumi „întunecate” i se opune o alta. care-i trezesc satisfacţia cronicarului. cât mai repede. evenimentele fiind în permanenţă raportare la eul propriu. ci dimpotrivă apare ca un rezultat natural. intriga şi personajele se suprapun realităţii. îşi suspectează mişcările.

în autentic stil antic. că era „deplin la hire” ca şi comandantul Kondracki. izvor şi toate cu mare inemă şi pre cale. când să pornesc. cu mare cădere şi răzsipă şi apoi şi la deplină strângere au purces de atuncea. El este un iscusit simulant. iară unde trebuia să sfătuiască. acest domn este nesăbuit şi cheltuitor pentru satisfacerea poftei de lux. de insinuantă rezonanţă auditivă. aşea şi casele înalte la cădere. Uneori. care nu să va uita den pomenirea oamenilor în veci.. Miron Costin realizează chiar portrete-elogiu. O altă modalitate de a caracteriza personajele. a calităţilor sau a defectelor sale fizice. făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroavă” şi „la statul trupului său era gârbov. simetrice. Miron Costin nu dovedeşte un interes deosebit pentru redarea fizionomiei personajului . Moise Movilă „un mielu de hire”. iar Ştefăniţă Lupu „multe se cunoşte într-ânsul den hirea tătâne-său”. în cadrul cărora subiectul este privit din mai multe unghiuri. luminoase. transmiţând prin aceasta răsunetul pe care l-a avut în lumea contemporană acest eveniment: „Precum munţii cei înalţi şi malurile cele înalte. aducând ţara la sapă de lemn : „ [. pre cât sunt mai înalţi prea atâta fac durat şi mai mare. dirept om de ţară. amploarea şi gravitatea momentului sau faptului istoric la care se referă. cât pre acele vremi de-abiia de era pementean de potriva lui. când sp năruiesc de vreo parte. harnic la războaie.când se referă la oameni cu o situaţie similară . Despre Gheorghe Ştefan spune cronicarul că avea „hirea adâncă”. ca o excepţie. Barnovschi-vodă „era la hirea sa foarte trufaş”.]. blându. el urmărind îndeosebi.” Portretul realizat de Miron Costin se prezintă . în fraze armonios rotunjite.. şi copacii cei înalţi mai mare sunte fac.spre exemplu. aşea nespăimântat. Cronicarului nu-i scapă din vedere nici Timuş –cazacul. predominant pozitive. realizând. ghebosu şi la cap cucuiatu. când cad. cât puteai dzice că este adevăratu Esopu la chipu”. portretul fizic al lui Ştefan pârcălabul de Soroca. omul cu care se sfătuia Vasile Lupu: „omu de miratu la întregiia lui de sfaturi şi de înţelepciune. cu carile şi Vasilevodă sângur. cu deplină tocmală învăţătoriu”. [. pe de oparte portrete calde. de către Vasile Lupu este prezentată cu ajutorul unei comparaţii largi. homerian.” Partizan al punctelor de vedere pe care le apăra. întâlnită în opera lui Miron Costin . este reprezentată de folosirea comparaţiilor dezvoltate. Miron Costin se abate totuşi de la tradiţia sa de a portretiza . nemândru. în timp ce despre Ştefan pârcălabul de Soroca.. tocamai pentru a scoate şi mai bine în evidenţă „hirea” personajului. trăsăturile sufleteşti. de cele mai multe ori în desfăşurări mai largi. portretul comandantului polon Kondrachi „tăcut . Pierderea scaunului domnesc. cât poţi să-l asemeni cu mari oşteni a lumii”. om fericit preste toate domniile aceii ţări. Graţiani „în multe chipuri şi ispitiia să omoară o samă de boieri”. Cu toate că împărţea sfaturi înţelepte.. Astfel Ştefan Tomşa era „gros la hire şi prostatec”. în dreapta şi în stânga. Aşa este. ginerele lui Vasile Lupu. când să coboară . Radu Mihnea întruchipează tipul omului care iubeşte pompa şi fastul. care era „un om cu hirea hierălor”. îşi părea că nu ştiia nemică. Nu putem trece cu vederea portretul prin care este elogiat Matei Basarb: „ Matei-vodă domnul muntenescu. realizând. dupa nouăsprezece ani de domnie. Autorul urmăreşteprin folosirea acestei metode – să sugereze cititorului . de atâţia ai întemeiată. întărind nota dominantă pe care o dă „hirea”. deosebit de boieri. Într-acela chip şi casa lui Vasile –vodă.] Radul-vodă cu mare pustietate ţărâi. maiestatea.Alexandru Lăpuşneanul. Miron Costin deosebeşte personajele.

a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir.precum însuși zice . Alexandra Cantacuzino. În ciuda faptului că strămoşii săi veneau din ţinuturi îndepărtate de aceste meleaguri. Ion Neculce se familiarizeză . dovedindu-se un ferm apărător al intereselor clasei căreia îi aparţine. Depănând firul povestirii şi vorbindu-i nepotului său despre fapte. un cărturar mândru de originile romane ale poporului său . ceea ce s-a întâmplat la anul 1744. cronicarul Ion Neculce s-a format sufleteşte în spiritul tradiţiilor româneşti. ION NECULCE-ARTIST AL PORTRETULUI Ioan Neculce (n. ideilor şi sentimentelor cronicarului. mulţumită bunicii sale. V. întâmplări şi oameni din vremea voievodului Ştefan cel Mare. şi indirectă. ci .1672. umbrite . Miron Costin nu uită nici o clipă că aparţine unei clase sociale bogate şi că „ţara” nu reprezintă prea mult atâta timp cât sărăcia îi este „soră bună”.cca1745) a fost un cronicar moldovean.lui sau situaţi pe aceeaşi poziţie de interese general politice sau strict personale. în majoritatea cazurilor . la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. Înclinaţia spre aflarea faptelor i-a fost stimulată şi de cunoaşterea directă . Cu toate că Miron Costin se dovedeşte a fi un cronicar umanist.d. cu istoria neamului românesc. ocupând numai o dată.și-a pus nădejdea în Dumnezeu. binecunoscută de Ion . atunci când vorbeşte despre moldoveni o face de pe poziţia boierului. unde spune că Constantin Mavrocordat. lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui. a trăit la moșia sa din Boian. A murit după 1744. originară din Bucovina. după ce a stat retras câtăva vreme. sub Constantin Mavrocordat. de aceea când a voit să se întoarcă în țară. doar uneori. vreo persecuție. cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. în trăsături tăioase. funcțiunea de vornic. mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir Cronicarul s-a născut la 1672. pe de o alta parte portrete negative. uneori chiar violente. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și. a unor personalităţi de prestigiu ale istoriografiei noastre precum stolnicul Constantin Cantacuzino şi cronicarul Miron Costin. fiind scos din domnia Moldovei. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri. încă din copilărie. dacă personajele în cauză contravin principiilor. Neculce a fost un militar distins și Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. Aşadar. Pierzând rușii războiul. ci a fost numit în Muntenia. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire. până după 1719 și întorcându-se în Moldova (cca 1720). Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani. nu a stat mazilit niciun an întreg. Opera înaintaşului său .iar. care din toate l-a scăpat.

În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii. rumăn la față. mai înalt decât toți oamenii. despre care vorbește în cursul cronicii sale. la unele se arăta prea harnic. bun și vrednic. la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a cunoscut de aproape. E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir. amăgitor. Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup. Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea".. Când ajunge la domnia acestuia. uscat. era "om nestătător la voroavă (vorbă).iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea... Cupa lui Ștefan de Bolintineanu. geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad". &quot. de multe ori răcnea tare. frământată de evenimente numeroase atât pe plan intern cât şi pe plan extern. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. nici de pre un izvor a nimănui. Cunoscând această deprindere a lui. la avere nu era lacom. Constantin Cantemir (1685-1693). căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. iară nu gros. ce am scris singur dintru a mea știință. să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. când avea deja cca 60 de ani. numai era cu toane. "carte nu știa.. chipeș. nu prea era cărturar.". Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea&quot.este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . numai nici era prost. cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732. nici de pre un izvor a nimănui. precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu. câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. La stat nu era mare. era gros. au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. barba îi era albă ca zăpada". Dumbrava roșie de Alecsandri. Aci se cuprind o sumă de tradițiuni relative la diferiți domni și care au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă.Neculce. Aprodul Purice de Negruzzi. Aproape toți domnii. Fiul acestuia.în afară de compilarea cronicilor anterioare . la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș. înfăţişează o epocă tumultoasă. judecător drept. aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire. amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. Minciunile nu le iubea.. burduhos.O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară.a. Operă de excepţională valoare pentru literatura română veche. "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea. la minte așezat. de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise. Vom afla. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85). era și credincios la jurământ. ci numai iscălitura învățase de o făcea. Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733). milostiv și răbdător. practică bună avea: mânca bine și bea bine. fluturând". și portretul țarului: "Om mare. buzat. Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: &quot. de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise. reprezintă nu numai modelul dar şi imboldul principal care l-a determinat să ducă mai departe scrierea istoriei Moldovei. „Letopiseţul Ţării Moldovei a lui Ion Neculce. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. Mânie avea strașnică. ce am scris singur dintru a mea ştiinţă. în adevăr. dar apoi curând se întorcea". cam cu grabă".Cu cea mai mare probabilitate. . Lucrarea de căpetenie a lui Neculce . În prefață ne spune că până la Ducă-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii și alții. câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea. dar era și cam grabnic la mânie.

era sănătos. fie printr-un obicei .. sau dreptate. sugerand caracterul printr-un element particular: un gest. că era un moşneagu fără doamnă. mereu proaspat si surprinzator.] se ruga să nu-i împungă. Semne multe ave pe trup de la războaie. Aşadar. sau frica lui Dumnezeu. cunoscând trufia leşilor. națiunile (psihologia socială nu-i era străi nă).. iar despre greci are un faimos pasaj. cei care se credeau superiori moldovenilor din mai multe puncet de vedere. personajele sale istorice sunt. fie portretul fizic. în cap şi la mâini de pe cându fusese slujitoriu în ţara leşească. Cu boierii trăie până la o vreme. Cronicarul se manifestă mai puţin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea. obţinând un portret pe deplin realizat. practică bună ave la voroavă. Ion Neculce a creat o opera durabila. burduhos. Iată. în mod special. pentru că era om de ţară şi-i ştiie pe toţi. prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. mânca bine şi be bine. de cele mai multe ori. La stat nu era mare. avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete. Ca şi predecesorul său Grigore Ureche. cronicarul. ei să ruga să-i împungă. Ion Neculce are o concepţie onfluenţată de apartanenţa sa de clasă. Hazul este o altă trăsătură a stilului lui Neculce. ca şi înaintaşii săi –Grigore Ureche şi Miron Costin. Spre exemplu. spune despre ei că : „ [. Înflăcărat patriot. ce numai iscălitura învăţasă de făce .dar şi profun observator al fenomenului social-politic. ci și grupurile. pre careli cum era.. înţelegem cu multă uşurinţă şi faptul că Ion Neculce utilizează modul povestirii populare. tot anume . precum şi de stadiul la care se afla istoriografia în acea perioadă. iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga. sau conturand portrete complexe. dar mai ales din portretele numeroase ce-i populează cronica. Chiar dacă nu toate personajele lui Neculce sunt personalităşi de marcă ale istoriei. Barba îi era albă ca zăpada. Povestitor innascut. Acolo unde se impune o prezentare complexă a personajului. Vocaţia de povestitor a lui Neculce se relevă în legende. rumăn la faţă. liber ca orice canon.” Astfel hazul este declanşat de ironia cronicarului interesat în a atrage atenţia asupra leşilor. un obicei. unde stilul are savoarea limbii populare. de eopca în care trăieşte. La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale.” Din întâmplările relatate. ce să-i bată cu biciuştile. Dar Neculce are darul portretizării mai dezvoltat decât cel al înaintaşilor săi. din punctul de vedere al organizării oştirii. o actiune simpla. Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători. iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate». la Neculce nu se poate vorbi de un proicedeu artistic conştient. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe.. nici făcee cheltuială mare ţărâi. din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă. buzat. un tic. fiindcă la momentul respectiv nu erau cunoscute procedeele culte ale povestirii. comparatii. a carei forta artistica se datoreaza si limbajului. supus elaborarii dar totusi verosimil. pilde. povestind despre păţania de la Dumbrava Roşie. creionand fizionomii vii. iar când îi băte cu buciuştile. eroi de roman. cronicarul combină trăsăturile fizice cu cele morale. sau nevicleșug. sau omenie. . cronicarul reuşeşte să le creioneze fizionomia şi să le sugereze caracterul fie printr-un gest. era gros. Dar cronicarul are si arta portretizarii. El este mândru că poate să scrie în limba vie a neamului său. Ion Neculce foloseşte pentru a-şi prezenra personajele . fie cel moral. niciunele de acestea nu sunt. Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul. Şi nu era mândru. ci de unul polpular. spre exemplu. dar şi o madalitate de a-i caracteriza pe oameni. proverbe si zicatori). De aceia. tic sau acţiune simplă. dar.. portretul lui Constantin Cantemir: „carte nu ştie.Dar nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze.

Dincolo de aspectul pur istoric cronicile au şi o valoare literară. Portretul niculcian stă la mijloc întrre caricatură şi tablou. starea intelectului. Prin ceea ce a scris şi a lăsat urmaşilor săi.Ion Neculce este un adevărat scriitor al vremii sale. prin aceasta. Influenţa cronicarilor asupra literaturii române . trebuie să caute în primul rând în Neculce. Recuperând prin opera lor “ Istoria românilor de la începuturi “ cronicarii au pus pentru prima oară problema originii latine a poporului român. Neculce nu era prea învățat. El ştie să împletească povestirea vie. cu figuri de stil sau cu zicătorile şi proverbele româneşti.dar şi al tropilor . cu pricepere de a judeca lucrurile. predispoziţia etică. o manie. Aici se întâlnesc într-o formă incipientă procedee ale prozei artistice: portretul ( Grigore Ureche ). realizănd pagini de o importanţă deosebită pentru literatura veche. dar valoroşi pentru epoca în care au fost creaţi. Se poate zice că el e cel mai literat din toți cronicarii Moldovei. un tic. Ideea romanităţii poporului român pusă de cronicari în legătură cu aceea a latinităţilor limbii române a contribuit la formarea conştiinţei naţionale. anticipând apariția lui Creangă. ca al analiștilor ce scriau slavonește. apoi în Miron Costin și Grigore Ureche. cu precădere al graiului Moldovei de Nord. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni.” VI. Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului. câștigată prin amestecul direct în afacerile statului și cu un deosebit talent de a povesti. Afirmaţia făcută de Grigore Ureche potrivit căruia toţi românii “ de la râm se trag “ a fost reluată de Miron Costin in cronica sa si dezvoltată in tratatul “ De neamul Moldovenilor ” .. abil mânuitor al limbii române. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică. ci dimpotrivă simplu și. La Neculce se descoperă o tehnică încheiată a portretului în care intră câteva note tipice: o însuşire sau o anomalie fizică.. ritmat şi rotit în jurul unei virtuţi sau diformităţi substanţiale. deşi modeşti. situându-se pe treapta cea mai înaltă a istoriografie româneşti Nu putem încheia fără a ne aminti de ceea ce criticul şi istoricul literar George Călinescu spunea despre Ion Neculce : „. Ion Neculce se ridică deasupra predecesorilor săi.. totul dozat . naraţiunea si dialogul (Ion Neculce).unde cronicarul s-a născut şi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean. foarte atrăgător. El știe foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situație sau pe un om.Concluzii Cronicarii moldoveni au pus bazele procesului de construire a istoriografiei române care va face posibilă apariţia în epoca paşoptistă a primilor istoriografici români. dar era om cu bun simț. Stilul lui nu e bombastic. o însuşire sau o scădere morală. un obicei. care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. descrierea ( Miron Costin ).

Mihail Sadoveanu ş. 2001 Wikipedia.“Isoria critică a limbii române” Grigore Ureche.a. Dimitrie Bolintineanu. Autori precum Costache Negruzzi . Mihai Potîrniche. Victoria Lăcrămioara. Bibliografie: • • • • • Eugen Negrici. Sergiu Silinc.Ureche şi Miron Costin” Nicolae Manolescu. Iulia Ioance. s-au inspirat din opera lor.com Realizatori : Aurelia Bărbos. Ion Neculce. Vasile Alecsandri.“Naraţiunea în croniciile lui Gr. Arta portretului la cronicarii moldoveni Grigore Ureche. Casa Editorială ODEON . Bucureşti.moderne e indiscutabilă. Miron Costin.„Letopiseţul Ţării Moldovei” Smericescu. Anda Ungur Clasa XI F Colegiul Naţional “ Gheorghe Şincai” .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful