ARTA PORTRETULUI ŞI A NARAŢIUNII LA CRONICARII MOLDOVENI

II. Ion Neculce-artist al portretului VI. Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. Miron Costin –pictor de caractere V.Cuprinsul I. Concluzii . Istoriografia în Moldova III. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche IV.

Scade venitul domnesc . şi până la instaurarea domniilor fanarioate în Moldova şi Ţara Românească şi a dominaţiei habsburgice în Transilvania. condus de un singer domnitor.I. domnitorii încheie alianţe extreme cu conducători ai altor popoare – crai leşeşti . istoria Ţărilor Române include o perioadă cunoscută sub denumirea de epoca regimului nobilar. Aşa cum este cazul domnitorului Vasile Lupu . duşmanul lor comun. Marea boierime . o reprezintă triumful definitiv al limbii române împotriva limbii slavone . Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. realizând astfel un stat unitar. Cea de a treia trăsătură sub aspect cultural . Prima . dar ascendentă. Pentru o mai mare siguranţă . A doua trăsătură a vieţii culturale a epocii o reprezintă umanismul cronicarilor modoveni . ţari ruşi sau alţi cârmuitori de ţară. Dar transformările petrecute în intervalul de timp la care facem referire nu se limitează doar la domniile social. se bucura de încrederea şi ajutorul turcilor. a căror principale idei se referă la originea romană a poporului român şi la latinitatea limbii române . Din această cauză. economic şi politic . cu scopul de a-şi asigura un aliat sigur în lupta împotriva turcilor. care şi-a căsătorit fiica . cu trecere la Poartă. în secolul al XVIII-lea . atât in scrierea actelor publice cât si în literatura religioasă. de multe ori domnitorii români nu numai că s-au aliat. formată dintr-un număr restrâns de familii deosebit de bogate. Domnitorii acestora caută sa-şi asigure ajutorul reciproc în lupta împotriva turcilor. acest vis a rămas însă neîmplinit pentru încă multă vreme. Este cazul să precizăm că trei mari transformări caracterizează această epocă a regimulu nobiliar.motivul acestora având ca unic şi comun ţel: lupta si înfrângerea Imperiului otoman. Ele vizează şi domeniul cultural. stăpâne ale unei întinse moşii. dar au şi consimţit să se înrudească cu conducători ai altor neamuri. şi cea mai importantă . petrecută la sfârşitul secolului al XVI –lea (1600). De la acea încercare eşuată. la rândul său o perioadă de prefaceri. conducătorul cazacilor din acea vreme. Din punct de vedere politic se înregistrează tot mai strânse legături între Ţările Române. cu Timiş Hmielniţki . care cunoaşte . idei susţinute şi argumentate in urma unor serioase studii făcute de fiii de boieri români în Polonia. fiul lui Bogdan Hmielniţki . fapt care atrage după sine dependenţa voievodului faţă de boieri. În această perioadă – oraşele devenite mijlocitoare ale schimbului de produse dar şi centre producătoare a obiectelor necesare satelor – cunosc si ele o dezvoltare lentă . Ruxandra. puterea domnească a statului feudal înregistrează o perioadă de declin. Cu toate eforturile depuse de Mihai Viteazul de a uni cele trei Ţări Române. Pe lângă această măsură. Domnia este astfel înlocuită cu o putere centrală exercitată de o oligarhie a marii boierimi.

cu atât mai mult cu cât cronicile sunt scrise de boieri învăţaţi. fiind un exemplu valoros de naraţiune lineară.este reflectată în literatura epocii. Pornind de la aceste cronici. Macarie se ocupă de domnia lui Petru Rareş iar Eftimie îşi duce letopiseţul până la a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. . în sensul că. Dacă până acum literatura avea un caracter religios şi apăra doar ideile şi interesele clasei dominante . „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Grigore Ureche este doar o prelucrare de izvoare. II. aceasta purtând pecetea vieţii sociale şi politice specifice acestei perioade . care au studiat şi ş-au petrecut o parte din viaţa lor în Polonia. din succesiunea domniilor . pentru a cunoaşte apogeul lui Ion Neculce. la obiceiurile specifice acelei epoci îndepărtate. referindu-se la cronica lui Ion Neculce. inspirându-se din bogatele şi variatele lor informaţii numeroşi scriitori români au creat nuvele. din numeroasele descrieri de locuri. continuând tot atât de sec.. se continuă cu Miron Costin. „Letopiseţele Ţării Moldovei” lăsate de Grigore Ureche. se ridică deasupra tuturor celor care îi vor urma . evenimentele şi domniile din Moldova. respectând cât mai fidel adevărul istoric. la luptele. cronologic. legate de sentimentele sau idealurile acestor clase. scris într-o limbă asemenea mierei.” Criticul şi istoricul literar consideră că Macarie Azarie şi Eftimie sunt primii autori. aşa cum i-o dictau cele scrise în inima lui. aceşti reprezentanţi de seamă ai istoriografiei noastre au dorit să lase urmaşilor date privitoare la domniile. cel care. „Letopiseţul” lui Ion Neculce cunoaşte apogeul. Istoriografia din Moldova Aşa după cum arată George Călinescu în Istoria literaturii române : „Din pomelnicele de domnii ţinute de ctitoriile voievodale au ieşit prin uşoare dezvoltări şi înfrumuseţări retorice „letopiseţele slavone”. prin explicaţii înfrânate de puternica aspiraţie constructivă a autorului ei. cu dragoste de ţară. din punct de vedere artistic . spunea : „Letopiseţul său mi-i cartea de căpătâi-şi de câte ori îl deschid mi se umple sufletul de plăceri rare”. noua literatură oglindeşte condiţiile sociale ale vremii. prin identificarea cauzelor . faptele. care începeau cu un hronograf de la Facere. în timp ce cronica lui Miron Costin se distinge prin problematizare. ci şi altele noi. din diversitatea întâmplărilor. Este momentul să ne amintim cuvintele marelui scriitor Mihail Sadoveanu. adevărata istoriografie moldovenească începe cu Grigore Ureche .(1553) În ciuda acestor letopiseţe. Ea reprezintă un moment de seamă în evoluţia literaturii noastre. Autorii cronicilor moldovene au căutat să redea evenimentele în mod cronologic. romane şi piese de teatru cu caracter istoric. Sunt puse astfel în discuţie chiar şi probleme legate nu numai de clasele sociale existente in momentul respectiv.. dar în slavonă. Ion Neculce fiind singurul dintre cronicari care produce o operă originală. din prezentarea oamneilor sau din acţiunile de luptă – cât şi valoare istorică – prin faptul că urmăresc. lupta de clasă dintre boierimea stăpână pe moşii şi ţărănimea asuprită. Prin operele pe care le-au scris.ce rezidă din multitudinea faptelor. Miron Costin şi Ion Neculce au atât valoare documentară.

Grigore Ureche scrie în limba română un letopiseţ al ţării sale. un autentic document al limbii române vorbite în epoca veche. de acolo de unde a fost întreruptă de predecesorul său (de la a doua domnie a lui Aron vodă) până la domnia lui Ştefăniţă vodă. începând cu domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432). după cum spunea Grigore Ureche. GRIGORE URECHE este cel dintâi cronicar moldovean care îşi scrie hronicul în limba română. Prin cronica sa. Într-adevăr cronicarii au urmărit ca prin cronicile izvodite de ei să trezească în sufletele fiilor şi nepoţilor lor sentimente de dragoste faţă de ţară. nevoit să-şi părăsească ţara ţi să se refugieze în Polonia. turcii şi ungurii care trăiau în apropierea teritoriului românesc. Stăpânit de un patriotism fierbinte şi posedând o vastă cultură. referitoare la istoria Moldovei –atât izvoare autohtone. căldură şi sugestivitate. în care se contopesc . MIRON COSTIN continuă cronica Moldovei. Grigore Ureche. pe de o parte. Tânărul Miron Costin . Grigore Ureche ocupă un loc însemnat în cadrul literaturii române vechi. intitulându-l Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă până la Aron vodă. de recunoştinţă faţă de părinţii lor . Datorită circulaţiei largi a manuscriselor cronicii sale. Grigore Ureche a contribuit la procesul complex de impunere treptată a unor norma supradialectale şi la evoluţia calitativă a limbii române literare. pe de altă parte. „Letopiseţul Ţării Moldovei” scris de Grigore Ureche este conceput ca o sinteză. Pe măsură ce se apropie de sfârşitul secolului al XVII-lea . Cronicarul prezintă istoria Moldovei în strânsă corelaţie cu istoria celorlalte ţări vecine. geografice şi etnografice – dar şi la polonii . cât şi altele străine. devenit nobil polonez încă de la vârsta de cinci ani. studiază colegiul . care să consemneze evenimentele din istoria Moldovei începând cu întemeierea statului feudal Moldova (1359) şi încheind cu a doua domnie a lui Aron vodă cel Cumplit (1595). „să rămâe feciorilor şi să le fie de învăţătură”. El face dese referiri şi la românii din Ţara Românească-oferind informaţii istorice. opera sa putând fi inclusă în universul literaturii beletristice. Reflectând asupra evenimentelor şi asupra oamenilor. din cauza lipsei de izvoare. într-o expunere cronologică şi organică. numărul izvoarelor fiind din ce în ce mai mare. Dacă primele domnii sunt tratate în mod sumar. Apreciindu-l pe înaintaşul său. Grigore Ureche consemnează cu talent. opera sa reprezentând. iar. pentru dragostea lui de ţară şi pentru dorinţa de a nu-şi lăsa ţara „să rămâie întru întunerecul neştiinţei” . tătarii. o valoroasă lucrare de istoriografie. expunerea devine tot mai bogată. toate izvoarele cunoscute de el. ceea ce este semnificativ în desfăşurarea acţiunii sau în profilul moral al multor personaje din Letopiseţul său. inclusiv (1661). Miron Costin este fiul boierului Iancu Costin .Nu putem vorbi însă despre aceste merite incontestabile ale cronicilor fără a nu aminti şi valoarea lor educativă. cronica ne oferă un tablou din ce în ce mai complex al istorie ţării.

Miron Costin acumulează o bună experienţă militară. cel care a izbutit să ducă istoriografia la cel mai înalt nivel artistic este. pe lângă alte discipline. care oferea numeroase informaţii şi despre Moldova. Acest cronicar a făcut pentru literatură mai mult decât pentru istorie. fară îndoială. aşa după cum însuşi recunoaşte: „acest am înţeles de la boieri bătrâni de sfatu pre acele vremuri”. latina. Prin „letopiseţul” său Miron Costin este cel dintâi care lămureşte . cronicarul dovedeşte multă imparţialitatea. aceasta devine preţioasă şi pentru istoria popoarelor respective. În prezentarea diferiţilor domnitori. Trecând la colegiul din Cameniţa şi studiind limbile polonă şi rusă. originea poporului nostru. . adică începând cu domnia lui Vasile Lupu. în cronica sa găsim nu numai descrierea evenimentelor din Moldova în timpul diferiţilor domnitori ci şi a luptelor lui Mihai Viteazul. alături de aceste izvoare. ajungând până la moartea lui Ştefăniţă –vodă Lupu (1661). el înţelege istoria poporului român şi faptul că limba română îşi are originea în limba latină fiind înrudită cu celelalte limbi romanice. istoria antică şi geografia. ION NECULCE. dintre care cea mai importantă rămâne „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace”. scrierile unor istorici vestiţi în acea vreme între care se afla şi Cronica lui Paul Piasecki intitulată Chronica gestorum in Europa singularium (1645) . Adevăratul continuator al cronicii lui Miron Costin . Miron Costin află numeroase date şi de la boierii bătrâni care apucaseră vremuri mai vechi. Miron Costin se întoarce în ţară împreună cu fraţii săi . Cea mai înmsemnată parte a cronicii sale narează evenimentele cunoscute direct de el. Spre sfârşitul domniei lui Vasile Lupu. Cronicarul a folosit pentru redactarea hronicului său . şi limba latină şi istoria Romei. ci mai ales să înveţe din acele întâmplări ce este bine şi ce este rău”. unde urcă toate treptele dregătoriilor feudale de la sluger până la cea de mare logofăt. Dar.. motiv pentru care afirmă că : „letopiseţele nu folosesc oamenilor numai pentru a cunoaşte ce s-a petrecut în vremurile trecute. Depăşind de nenumărate ori cadrul istoric. Aceste letopiseţ continuă cronica lui Grigore Ureche de la 1595. cât şi multitudinea figurilor istorice care-i popolueză cronica.. Iscusinţa sa de diplomat este solicitată de diferiţi domnitori ( Gheorghe Ştefan-vodă. Miron Costin recurge la pricedeele artei literare pentru a prezenta evenimentele auzite sau văzute de el însuşi. Istrate Dabija-vodă sau Antonie Ruser). cronicarul realizează cu imparţialitate portrete de domnitori sau de boieri. fapt recunoscut de Miron Costin fiindcă i-a venit „mult mai lesne a scrie despre aceste vremi.iezuit de la Bar. mai ales împotriva turcilor . Miron Costin se dovedeşte a fi şi un talentat portretist. fără a le schimba interesul. Înglobând în cronica sa şi evenimente privind Polonia şi Ucraina. conştient de sarcina ce-i revine ca istoric care infăţişează evenimentele aşa cum s-au petrecut ele. arătând meritele şi defectele. Cronicarul. care îi va permite să explice victoriile şi înfrângerile în războaie ca urmare a unor cauze fireşti.” Ca şi înaintaşul său . Participând la diferite bătălii. Mânuind cu măiestrie frumoasa limbă a poporului. fiindcă „eu voi da samă de ale mele câte scriu”recunoaşte şi rolul educativ al scrierilor istorice. situându-se pe o poziţie patriotică prin atitudinea sa antiotomană. el fiind întâiul scriitor care a lăsat urmaşilor un valoros izvor de inspiraţie. Opera sa cuprinde mai multe lucrări. în mod ştiinţific. neajunsurile şi calităţile acestora.

stau la confluenţa dintre literatură şi istorie. cu multă uşurinţă. Fiind martorul atâtor evenimente petrecute în Moldova – schimbări de domni. naturaleţea şi spontaneitatea cu care alătură amănuntul semnificativ planului general al relatării. pentru ca. Patru ani. cât de recente în timp. ci a scris „dintru a sa ştiinţă. simplitatea povestirii. în timpul domniei lui Antioh Cantemir să primească rangul de vel spătar. treptele ierarhiei feudale. conţinând fapte petrecute cu mult timp înainte de evenimentele prezentate în cronică. dragătorii ca: vel vornic.Neculce urcă. ocupând . iar apoi. vătaf de aprozi. Sadoveanu -într-un fel la toţi memorialiştii lirici”. Aceste legende. pe bună dreptate şi fără exagerare. adăpostindu-se la stolnicul Constantin Cantacuzino. Trebuie să subliniem faptul că . Hogaş. Impresia e de rafinament în compoziţie. cel în care Eugen Lovinescu. dintre care 70 coincid cu însăşi viaţa lui. prezentă la Ion Neculce. În urma incendierii conacului familiei de la Prigoreni. situându-l în fruntea seriei. Iată de ce trebuie considerată valabilă afirmaţia cronicarului că de la Duca-vodă cel Bătrân (1666) şi până la 1743 nu a consultat nici un izvor . cât a stat pribeag prin Ţara Românească. postelnic. de refulare a tuturor faptelor. Ion Neculce rămâne creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. învrăjbiri între diferitele partide boiereşti – Ion Neculce s-a simţit dator să înnoade firul întrerupt al cronicii înaintaşului său Miron Costin şi să ducă mai departe istoria Moldovei. . pentru a le putea învălui apoi în poezia amintirii şi a regretului după ce a fost şi nu va mai fi niciodată. Mai mult decât atât . mama sa. întorcându-se în Moldova. Ion Neculce şi-a dedicat tot timpul învăţăturii. ştiut fiind faptul că în perioada creşterii. fapte sau întâmplări petrecute chiar cu zece sau cincisprezece ani înainte de venirea lor pe lume. creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. precum şi a uciderii lui Enache grămăticul. artistul detaşându-se de obiectul comunicării sale şi devenind un exponent al colectivităţii. vel agă. în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir. în anul 1691 să primească slujba de postelnic. lupte cu turcii. Ion Neculce se situează pe culmea cea mai înaltă a istoriografie noastre. cu lux de amănunte. pe care îl însoţeşte în pribegie.” Rezultă din această afirmaţie a autorului că întreaga cronică se subsumează memorialisticii şi deci. În „O samă de cuvinte” Neculce excelează prin conciziune epică. Neculce pune în fruntea acestuia o culegere de patruzeci şi două de legende. Catrina. pentru ca. de dragoste de trecut. vedea „o formă de paseism. Prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” . întzreaga perioadă evocată în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija –vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” se intregrează propriei vieţi. prezentând evenimentele de la 1661 până la 1743. Deşi are peredecesori valoroşi . tatăl vitreg al lui Ion Neculce. fiind considerat. literaturii înseşi. de lirism esenţial. dând acea notă specific molddovenească de duioşie faţă de ireversibil. un interval de 82 de ani .Contemporan cu Nicolae Costin-fiul lui Miron Costin. Creangă. aşezate în ordine cronologică. pe rând. originar dintr-o insulă a arhipeleagului grecesc. pe aceea de mare hatman. la Negruzzi.Ion Neculce este fiul vistiernicului Neculce. deşi scrie un letopiseţ (o scriere în care evenimentele sunt înregistrate în mod cronologic). Nicu Gane. Cronica sa rămâne de-a pururea deschisă tuturo celor dornici să „soarbă” din înţelepciunea binefăcătoare a trecutului neamului nostru. pleacă împreună cu copiii în Ţara Românească. copiilor li se povestec uneori . numite de cronicar „O samă de cuvinte ce sântu audzite din om în om de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţu nu sunt scrise”.

Ştefan cel Mare strânge: feţe boiereşti şi bisericeşti de cel mai înalt rang „. accentul cade pe veacul al 15-lea.. Pentru Grigore Ureche statul feudal reprezintă o monarhie electivă. opera aceasta constituind începutul istoriografiei în limba română.şi i-au întrebat pre toţi:iaste cu voe. Grigore Ureche imprimă lucrării sale . să le fie Domnul?”. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche Fiu de boier. Despre ţăranii dependenţi Ureche nu vorbeşte nimic . . carele au venit de la Maramoroş. problema relaţiilor dintre domn şi boieri.. al XVII-lea şi până astăzi stau versiunile lui Simion Dascălul. este relatat şi în cazul în care . unei minţi cumpănite în cari bunul simţ natural şi înţelepciunea câştigată ajungeau să poată înlocui pe deplin însuşirile ce se capătă prin şcoală şi printr-o întinsă şi aleasă lectură. aşa cum apare în istorie. „Letopiseţul Ţării Moldovei” a fost scris spre sfârşitul vieţii. Iată de ce. în nenumărate rânduri. nume deosebit de cel de „boieri” aceştia situându-se deasupra „ţării”. mai simplă şi mai fermecătoare în naivitatea ei din povestirile asupra trecutului românesc. după victoria obţinută împotriva lui Pătru-vodă Aron. susţinut de cronicar. Încă o dată Ureche devine apărătorul clasei boiereşti în lupta împotriva domniei. În lupta domnului cu marea boierime pentru autoritate Ureche ia parte boierimii. „ţara”. Nu întâmplător.Nicolae Iorga spunea: „Aceasta este cronica lui Ion Neculce:cea mai colorată. pre carele cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor”. ignorând suferinţele şi luptele lor. opera unui suflet cinstit. fost-au şi Dragoş . E de accentuat importanţa pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea conştiinţei naţionale a poporului. lor tuturor. făr de leac de vină. făr de judecată. Misail Călugăreanu şi Axinte Uricariul. oştile de răzeşi şi mica nobilime formează. În cronica sa. La baza tuturor copiilor ulterioare începând din a doua jumătate a sec. care a însemnat pentru Moldova un şir neîntrerupt de lupte. carele să vedea şi mai de cinste şi mai de folos decât toţi . Domnul este ales de boieri şi de ţară. concepţia politică şi socială a clasei căreia îi aparţinea. însăşi împle legea” – spune Grigore Ureche după ce relatează masacrarea celor patruzeci şi şapte de boieri de către Alexandru Lăpuşneanul . Ţăranii liberi din oaste.” III. încă de la începutul cronicii sale autorul precizează că Dragoş –vodă a fost ales : „Între acei păstori ce au nemerit locul acesta . Grigore Ureche pune în discuţie. anii cei trecuţi“ şi să lase urmaşilor amănunte despre ceea ce s-a petrecut cu poporul român. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns şi s-a pierdut timpuriu. Acest principiu al domniei elective.1647. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din simplul pretext „ca sî nu se înece .. Concepţia sa despre stat şi societate este pur feudală.. însăş (domnul) păreşte. Cronica lui Grigore Ureche începe cu anul 1359. condamnând sistemul de stat bazat pe autoritatea domnească: „pre Moldova ieste acest obiceiu de pier (boierii) făr de număr. se crede că ar fi muncit la el între anii 1642 . an in care se vorbeşte despre întemeierea Moldovei.

Dintr-un puternic sentiment de dragoste faţă de moldoveni.”De altfel. descoperim un Ştefan necunoscut. Una dintre acestea este arta portretului: omul este privit sub o calitate sau un viciu esenţial. Toate faptele domnitorului sunt comenatate în capitolele cronicii . Fiecare frază vorbeşte despre marele domn al Moldovei îşi găseşte justificarea în cuprinsul domniei. Portretul fizic este realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) şi cel moral este alcătuit dintr-o enumerare de însuşiri: impulsiv („mînois şi degrabă a vărsa sînge nevinovat”).de exemplu îl consideră mai curând un războinic de dragul războiului decât un patriot. fără a fi evitate cele negative.lapidar pe otomani:” suptu mîna lor şi suptu jugul lor sîntem şerbi”. faptele de arme. Figura eroică a lui Ştefan cel Mare e puternic reliefată si apare ca un simbol antiturcesc. neîntrecut strateg („la lucruri de războaie meşter”). căci cronicarul nu se sfiieşte să-l judece uneori . Spiritul său dinamic îl determină să acţioneze la fel de pătimaş. el este in masură să realizeze imaginea domnitorului ca intr-o gravură. . pentru secolul in care a trăit Ureche. accentuează şi ideea că laudele aduse la adresa lui Ştefan cel Mare sunt mai curând scăpate decât intenţionate. cu ceea ce cronicarul crede că trebuie să fie un domn. care-i subordonează faptele. gloria. îmbinare unică între mitologie şi scrutare detaşată. cuvant sugerat foarte frumos de Ureche prin expresia “slab de ani”. iar dinăuntru lac împuţit. Ureche utilizează proverbele pentru a reliefa contrastul dintre aspectul fizic si cel psihic al domnitorului Iliaşi Vodă: „că din afară se vedea pom înflorit. Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române” desprinde alte trăsături ale operei. precum si data exacta.Cea mai expresivă figură a cronicii sale rămâne aceea a lui Ştefan cel Mare. dar bun gospodar („şi lucrul său îl ştia à-l acoperi”). informaţiile acestuia fiind culese din putinele izvoare scrise din acea perioada şi din traditiile si legendele existente. Laudele care i se aduc lui Ştefan cel Mare par a fi în detrimetul acestuia. uneori nedrept cu boierii („deseori la ospeţe omorîia fără giudeţ”). Eugen Negrici consideră că “Ureche are darul caracterizării ce este dublat de elemente de tehnică portretistică intuite ori imitate. perioadă în care Moldova suferă o decădere din punctul lui de vedere. Urmatorul fragment reprezinta un portret mixt facut lui Stefan. De asemenea. Trecând peste renumita efigie-portret. Eroul ne este prezentat într-un joc de lumini şi umbre.plastic. remarcându-se sobritatea trăsăturilor. Ştefan cel Mare nu seamănă nici pe departe cu domnitorul visat de Ureche. Cronicarul intervine adesea în relatarea evenimentelor cu intenţia de a explica unele lucruri şi a le surprinde înlănţuirea cauzală. mândria de neam umbresc păcate nenumărate. Acesta are rolul de a emoţiona cititorul. Iată de ce observaţiile referitoare la domnia lui Ştefan cel Mare sunt amestecate de amiraţie înciudată şi de insinuare. pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor intrun mod cât mai somptuos. Fascinaţia forţei . Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul. dar in care predomina trasaturile morale. sau mai puţin cunoscut. un Ştefan plin de patimi indiferent de locul unde apare sau de acţiunea pe care o întreprinde. Domnia lui Ştefan cel Mare s-a impus de la bun început cu un caracter forte.” Astfel. in primul paragraf cronicarul ne prezinta circumstantele in care marele voievod s-a stins din viata. E remarcabilă arta gradării în prezentarea portretului şi fineţea redării trăsăturilor fizice si psihologice. autorul îi caracterizează subiectiv. de dragoste şi reproş. ştiind să-şi transforme chiar înfrângerea în victorie („…că ştiindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”). S-a intors la cetatea Sucevei fiind foarte bolnav din cauza atator razboaie la care a participat si totodata batran. A doua parte a letopiseţului se ocupă de evenimentele contemporane lui Ureche.

Mulţimea imaginilor poetice. Ea constituie un izvor preţios de cunoaştere a trecutului patriei noastre. In cel de-al treilea paragraf. Astfel putem aminti operele lui Vasile Alecsandri -„Dumbrava Roşie”. nici un alt domn nemai reusind asa ceva. moldovenii au pierit „cît au înălbit poiana”. Ele sunt prezentate in antiteză cu statura : “om nu mare de stat” fapt care accentueaza calitatile majore ale eroului : “om intreg la fire. personalitatea domnitorului in dispozitiile sale sufletesti contradictorii. vointa.„Nicoară Potcoavă” şi Trilogia lui Delavrancea. sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada. Cronica lui Ureche ocupă un loc însemnat în istoria culturii şi literaturii române. nenumărate pagini de naraţiune literară. au făcut din cronica lui Grigore Ureche un preţios izvor de inspiraţie pentru unele opere literare de mai târziu. iar pentru acestea domnul Moldovei a intrat in legenda. cronicarul nu ezită să folosească metaforele. Deşi este o operă cu caracter istoric. Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii domnitorului.statura . raru razboi nu biruia”. ci o operă literară. cronica lui Ureche nu este numai un izvor istoric. Ultimul paragraf reprezintă nişte aprecieri asupra vremii. portretul debutează cu evocarea acestor trăsături:”mânios şi degrabă a vărsa sânge nevinovat”.s-a nascut calificativul “cel Mare”. ca o concretizare a ideii ca forta nu poate nicicand sa invinga spiritul : “si-unde-l biruia altii. Scrisă într-o frumoasă limbă română . nelenesu. Tot aici cronicarul spune ca faptele de vitejie ale lui Stefan au ramas unice in istoria poporului roman. cu iarna friguroasă şi vara ploioasă. Secretul acestor victorii sta in capacitatea misterioasa parca a domnitorului de a triumfa chiar atunci cand batalia era pierduta. Mihai Sadoveanu. si lucrul sau il stia a-l acoperi”. “l-au ingropat-ţara cu multa jale si multa plangere in manastire in Putna. Arta narativă a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui Stefan cel Mare este prezentata prin faptele sale istorice. Costache Negruzzi –„Alexandru Lăpuşnenu”. nu pierdea nadejdea. chiar înainte de moartea lui ŞtefanVoda. care era de dansul zidita”.cu o necontestată artă narativă. devenind legendar ca insasi persoana. care a fost foarte “urâtă”. De la singura trasatura fizica folosita de autor in acest portret .De altfel. patriotismul sunt calitatile pe care cronicarul le remarca si carora se datoreaza indiscutabil victoriile lui Stefan. Ureche vrea sa scoata in evidenta cat de mult l-au iubit locuitorii Moldovei pe domnitorul lor. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche . bun strateg. ca exemplu oferit combatantilor. conducator angajundu-se in lupta in fruntea ostirii sale. Curajul. se radica deasupra biruitorilor”. de exemplu : într-o luptă. caci : “pentru aceea . ca stiindu-sa cazut jos.

Astfel. cel care „niciodată post n-au avut . Deşi aparţin aceleiaşi poziţii sociale. sadismul său nu cunosc limite.în cartea sa. în realitate ele nu rămân unicolore deoarece fiecare dintre ele prezintă trăsături diferite de caracter. personajele cronicii mironcostiene. El întruchipează tiranul. personajele cronicii pot fi grupate în mai multe categorii. neîndurător şi aprig cu adversarii. ce pre ascunsu în toate posturile mânca carne”. gros la hire şi prostatic”. Viclean. pe care apoi o speculează în avantajul propriu. alcătuiesc o lume dominată de patimi şi de ambiţii. În cronica lui Miron Costin se remarcă faptul că acesta nu face abstracţie de persoana sa. ci dimpotrivă apare ca un rezultat natural. relatarea istorică fiind presărată cu elemente din viaţa sa particulară. Scriind o carte în care subiectul. însetat de sânge. mai ales. un observator al oamenilor. Scriindu-şi cronica. Se poate observa cu uşurinţă că logofătul moldovean are în aceste „letopiseţ” reprezentarea categorială a eroilor. oamenii se pândesc reciproc. Cruzimea. Criteriul tipologic deschide galeria personajelor cronicii lui Miron Costin. aparţinând în întregime clasei dominante. Miron Costina aparţine memorialisticii. Cronicarul nu a căutat niciodată să se îndepărteze de realitatea faptelor şi oamenilor despre care a scris. spre deosebire de Grigore Ureche. însetată de putere. reconstituirea istoriei realizându-se . Evocarea istorică prin forma memorialistică nu apare inexplicablă sau exagerată. a puterii materiale şi politice. reprezentat de Gaşpar Graţiani. intriga şi personajele se suprapun realităţii. un pictor de caractere. Miron Costin este. îşi suspectează mişcările. cât mai repede. continuând cu pasiune cronica predecesorului său Grigore Ureche. Miron Costin prezintă în cronica sa cele mai importanate evenimente de la 1595 până la 1661. Miron Costin nu urmăreşte numai realizarea unei informări istorice. Creaţia sa captivează atât prin multitudinea faptelor. Înnodând firul întrerupt al istoriei. Elaborate cu un deosebit talent literar. evenimentele fiind în permanenţă raportare la eul propriu. Prin structura sa artistică. deoarece Miron Costin. cât şi prin varietatea personajelor. Ţinând seamă de aceste particularităţi de caracter. care-i trezesc satisfacţia cronicarului. domnul crud. bun cunoscător al influenţelor literare externe. „Letopiseţul Ţării Moldovei” reuneşte în sine toate elementele specifice structurii şi artei înţeleptului cronicar. toate îmbinate cu viclenia şi intriga. asemenea lui . În opera mironcostiană descoperim şi tipul perfidului. Miron Costin se înscrie prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” în istoriografia moldoveană. Urmărind să ajungă cât mai sus în ierarhia socială. reprezentată de personaje lucide. În cea de-a doua domnie însă firea sa suferă o schimbare bruscă. Miron Costin nu este un simplu ilustrator de fapte . greşeala celuilalt. cu faptele şi oamenii care i-au aparţinut. „luminoasă”.Acestei lumi „întunecate” i se opune o alta. În prima domnie apare ca un „mare vărsătoriu de sânge. nuanţe particulare ce le individualizează.cu ajutorul imaginaţiei.IV. În această lume guvernează legea forţei. ci şi o evocare plastică a epocii. lucru ce îi conferă cronicii un aspect de familiaritate. deşi sunt asemănătoare sub aspect exterior. dornici de a sesiza. MIRON COSTIN – PICTOR DE CARACTERE Personalitatea de seamă a secolului al XVII-lea . Ştefan Tomşa II este prezentat în evoluţia sa. a participat direct la o parte din evenimentele narate.

Nu putem trece cu vederea portretul prin care este elogiat Matei Basarb: „ Matei-vodă domnul muntenescu. blându. Într-acela chip şi casa lui Vasile –vodă. iară unde trebuia să sfătuiască.” Portretul realizat de Miron Costin se prezintă . aducând ţara la sapă de lemn : „ [. Graţiani „în multe chipuri şi ispitiia să omoară o samă de boieri”. a calităţilor sau a defectelor sale fizice. Cronicarului nu-i scapă din vedere nici Timuş –cazacul. pre cât sunt mai înalţi prea atâta fac durat şi mai mare. Astfel Ştefan Tomşa era „gros la hire şi prostatec”. Pierderea scaunului domnesc. este reprezentată de folosirea comparaţiilor dezvoltate. izvor şi toate cu mare inemă şi pre cale. Cu toate că împărţea sfaturi înţelepte. luminoase. de cele mai multe ori în desfăşurări mai largi. îşi părea că nu ştiia nemică. când cad. în dreapta şi în stânga. transmiţând prin aceasta răsunetul pe care l-a avut în lumea contemporană acest eveniment: „Precum munţii cei înalţi şi malurile cele înalte.. de atâţia ai întemeiată.spre exemplu. în fraze armonios rotunjite. întărind nota dominantă pe care o dă „hirea”. predominant pozitive. dupa nouăsprezece ani de domnie. om fericit preste toate domniile aceii ţări. cât poţi să-l asemeni cu mari oşteni a lumii”. care nu să va uita den pomenirea oamenilor în veci. realizând. maiestatea. Uneori. aşea şi casele înalte la cădere.Alexandru Lăpuşneanul. Miron Costin deosebeşte personajele. când sp năruiesc de vreo parte. Miron Costin nu dovedeşte un interes deosebit pentru redarea fizionomiei personajului . în cadrul cărora subiectul este privit din mai multe unghiuri. el urmărind îndeosebi.. ginerele lui Vasile Lupu. cât pre acele vremi de-abiia de era pementean de potriva lui. când să coboară . amploarea şi gravitatea momentului sau faptului istoric la care se referă. de către Vasile Lupu este prezentată cu ajutorul unei comparaţii largi. acest domn este nesăbuit şi cheltuitor pentru satisfacerea poftei de lux. Aşa este. El este un iscusit simulant. Autorul urmăreşteprin folosirea acestei metode – să sugereze cititorului .” Partizan al punctelor de vedere pe care le apăra. care era „un om cu hirea hierălor”. ghebosu şi la cap cucuiatu.]. ca o excepţie. aşea nespăimântat. dirept om de ţară. cât puteai dzice că este adevăratu Esopu la chipu”.când se referă la oameni cu o situaţie similară .. de insinuantă rezonanţă auditivă. portretul fizic al lui Ştefan pârcălabul de Soroca. făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroavă” şi „la statul trupului său era gârbov. Radu Mihnea întruchipează tipul omului care iubeşte pompa şi fastul. [. Moise Movilă „un mielu de hire”. deosebit de boieri. Miron Costin se abate totuşi de la tradiţia sa de a portretiza . cu mare cădere şi răzsipă şi apoi şi la deplină strângere au purces de atuncea. tocamai pentru a scoate şi mai bine în evidenţă „hirea” personajului.] Radul-vodă cu mare pustietate ţărâi. iar Ştefăniţă Lupu „multe se cunoşte într-ânsul den hirea tătâne-său”. în autentic stil antic. că era „deplin la hire” ca şi comandantul Kondracki. cu carile şi Vasilevodă sângur. simetrice. Miron Costin realizează chiar portrete-elogiu. pe de oparte portrete calde. cu deplină tocmală învăţătoriu”. homerian. Despre Gheorghe Ştefan spune cronicarul că avea „hirea adâncă”. nemândru. Barnovschi-vodă „era la hirea sa foarte trufaş”. când să pornesc. în timp ce despre Ştefan pârcălabul de Soroca. omul cu care se sfătuia Vasile Lupu: „omu de miratu la întregiia lui de sfaturi şi de înţelepciune. harnic la războaie.. trăsăturile sufleteşti. şi copacii cei înalţi mai mare sunte fac. portretul comandantului polon Kondrachi „tăcut . O altă modalitate de a caracteriza personajele. întâlnită în opera lui Miron Costin . realizând.

dovedindu-se un ferm apărător al intereselor clasei căreia îi aparţine. pe de o alta parte portrete negative. ideilor şi sentimentelor cronicarului. cronicarul Ion Neculce s-a format sufleteşte în spiritul tradiţiilor româneşti. funcțiunea de vornic. după ce a stat retras câtăva vreme. cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. până după 1719 și întorcându-se în Moldova (cca 1720). atunci când vorbeşte despre moldoveni o face de pe poziţia boierului. Depănând firul povestirii şi vorbindu-i nepotului său despre fapte. fiind scos din domnia Moldovei. lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui. nu a stat mazilit niciun an întreg. binecunoscută de Ion . Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și. Ion Neculce se familiarizeză . Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani. Aşadar. A murit după 1744. la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. a unor personalităţi de prestigiu ale istoriografiei noastre precum stolnicul Constantin Cantacuzino şi cronicarul Miron Costin. dacă personajele în cauză contravin principiilor. uneori chiar violente. Miron Costin nu uită nici o clipă că aparţine unei clase sociale bogate şi că „ţara” nu reprezintă prea mult atâta timp cât sărăcia îi este „soră bună”. în majoritatea cazurilor .iar. un cărturar mândru de originile romane ale poporului său . El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire. Cu toate că Miron Costin se dovedeşte a fi un cronicar umanist. sub Constantin Mavrocordat. şi indirectă. Înclinaţia spre aflarea faptelor i-a fost stimulată şi de cunoaşterea directă . Neculce a fost un militar distins și Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. care din toate l-a scăpat. de aceea când a voit să se întoarcă în țară. Pierzând rușii războiul. întâmplări şi oameni din vremea voievodului Ştefan cel Mare.cca1745) a fost un cronicar moldovean. mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir Cronicarul s-a născut la 1672.și-a pus nădejdea în Dumnezeu. ocupând numai o dată. umbrite . vreo persecuție. în trăsături tăioase. ION NECULCE-ARTIST AL PORTRETULUI Ioan Neculce (n. În ciuda faptului că strămoşii săi veneau din ţinuturi îndepărtate de aceste meleaguri.precum însuși zice . Alexandra Cantacuzino.1672. unde spune că Constantin Mavrocordat. originară din Bucovina. cu istoria neamului românesc.d. V. ci a fost numit în Muntenia. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri. a trăit la moșia sa din Boian.lui sau situaţi pe aceeaşi poziţie de interese general politice sau strict personale. mulţumită bunicii sale. încă din copilărie. doar uneori. ceea ce s-a întâmplat la anul 1744. a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir. Opera înaintaşului său . ci .

Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733). Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. iară nu gros. reprezintă nu numai modelul dar şi imboldul principal care l-a determinat să ducă mai departe scrierea istoriei Moldovei. Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș.în afară de compilarea cronicilor anterioare .. Minciunile nu le iubea. buzat. au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară. barba îi era albă ca zăpada". era gros. "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea. practică bună avea: mânca bine și bea bine. E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir.a. de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea". Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri. bun și vrednic. rumăn la față.". la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire. Dumbrava roșie de Alecsandri. Fiul acestuia. La stat nu era mare. numai era cu toane. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea&quot. Când ajunge la domnia acestuia. era "om nestătător la voroavă (vorbă). uscat. Mânie avea strașnică. cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732. Aci se cuprind o sumă de tradițiuni relative la diferiți domni și care au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă. când avea deja cca 60 de ani. în adevăr. numai nici era prost. căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. amăgitor. În prefață ne spune că până la Ducă-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii și alții. fluturând".Neculce. mai înalt decât toți oamenii. . &quot. la unele se arăta prea harnic. Cupa lui Ștefan de Bolintineanu. Constantin Cantemir (1685-1693). "carte nu știa. milostiv și răbdător. rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap.. câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. nu prea era cărturar. era și credincios la jurământ. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. cam cu grabă". ce am scris singur dintru a mea ştiinţă.este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . ci numai iscălitura învățase de o făcea.iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea.O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare.. amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. „Letopiseţul Ţării Moldovei a lui Ion Neculce. la minte așezat. judecător drept. frământată de evenimente numeroase atât pe plan intern cât şi pe plan extern.. Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. dar era și cam grabnic la mânie. Lucrarea de căpetenie a lui Neculce . Aprodul Purice de Negruzzi. nici de pre un izvor a nimănui. de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise. Cunoscând această deprindere a lui. înfăţişează o epocă tumultoasă. și portretul țarului: "Om mare. ce am scris singur dintru a mea știință. nici de pre un izvor a nimănui. Operă de excepţională valoare pentru literatura română veche. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85). la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad". Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: &quot.. la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a cunoscut de aproape. dar apoi curând se întorcea". În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii. burduhos. Aproape toți domnii. chipeș. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea. Vom afla. la avere nu era lacom. Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup. precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu. despre care vorbește în cursul cronicii sale.Cu cea mai mare probabilitate. de multe ori răcnea tare.

Barba îi era albă ca zăpada. obţinând un portret pe deplin realizat. Semne multe ave pe trup de la războaie. Şi nu era mândru.Dar nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze. cronicarul reuşeşte să le creioneze fizionomia şi să le sugereze caracterul fie printr-un gest. creionand fizionomii vii. de cele mai multe ori. iar despre greci are un faimos pasaj. ei să ruga să-i împungă. portretul lui Constantin Cantemir: „carte nu ştie. Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători. cunoscând trufia leşilor. cei care se credeau superiori moldovenilor din mai multe puncet de vedere. Ion Neculce foloseşte pentru a-şi prezenra personajele . mereu proaspat si surprinzator. ce numai iscălitura învăţasă de făce . Povestitor innascut. o actiune simpla. liber ca orice canon. mânca bine şi be bine. iar când îi băte cu buciuştile.. prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. pre careli cum era. Hazul este o altă trăsătură a stilului lui Neculce. Ca şi predecesorul său Grigore Ureche. sau conturand portrete complexe. burduhos. în mod special. fie portretul fizic. dar mai ales din portretele numeroase ce-i populează cronica. în cap şi la mâini de pe cându fusese slujitoriu în ţara leşească. sau frica lui Dumnezeu. ca şi înaintaşii săi –Grigore Ureche şi Miron Costin. din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă. un obicei. fiindcă la momentul respectiv nu erau cunoscute procedeele culte ale povestirii.] se ruga să nu-i împungă. precum şi de stadiul la care se afla istoriografia în acea perioadă. sau omenie. Cronicarul se manifestă mai puţin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea. Acolo unde se impune o prezentare complexă a personajului. era sănătos. . Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul. povestind despre păţania de la Dumbrava Roşie. că era un moşneagu fără doamnă. de eopca în care trăieşte. a carei forta artistica se datoreaza si limbajului. Dar cronicarul are si arta portretizarii. un tic. națiunile (psihologia socială nu-i era străi nă). Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe. La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale.. personajele sale istorice sunt. spre exemplu. rumăn la faţă. înţelegem cu multă uşurinţă şi faptul că Ion Neculce utilizează modul povestirii populare. comparatii. De aceia. Spre exemplu. la Neculce nu se poate vorbi de un proicedeu artistic conştient. sau dreptate. ci de unul polpular. niciunele de acestea nu sunt. dar şi o madalitate de a-i caracteriza pe oameni. nici făcee cheltuială mare ţărâi. pentru că era om de ţară şi-i ştiie pe toţi.. El este mândru că poate să scrie în limba vie a neamului său. Iată. eroi de roman. dar. tic sau acţiune simplă.. sugerand caracterul printr-un element particular: un gest. sau nevicleșug. buzat. avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete. tot anume . proverbe si zicatori).” Astfel hazul este declanşat de ironia cronicarului interesat în a atrage atenţia asupra leşilor. ci și grupurile. cronicarul combină trăsăturile fizice cu cele morale. Ion Neculce are o concepţie onfluenţată de apartanenţa sa de clasă. unde stilul are savoarea limbii populare. La stat nu era mare. Dar Neculce are darul portretizării mai dezvoltat decât cel al înaintaşilor săi. cronicarul.” Din întâmplările relatate. fie printr-un obicei . iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate». era gros. Cu boierii trăie până la o vreme. pilde. Ion Neculce a creat o opera durabila. Aşadar. din punctul de vedere al organizării oştirii. Vocaţia de povestitor a lui Neculce se relevă în legende. Înflăcărat patriot. Chiar dacă nu toate personajele lui Neculce sunt personalităşi de marcă ale istoriei. spune despre ei că : „ [.. ce să-i bată cu biciuştile. fie cel moral. iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga. practică bună ave la voroavă.dar şi profun observator al fenomenului social-politic. supus elaborarii dar totusi verosimil.

Ideea romanităţii poporului român pusă de cronicari în legătură cu aceea a latinităţilor limbii române a contribuit la formarea conştiinţei naţionale. un tic. care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni. deşi modeşti. ca al analiștilor ce scriau slavonește. Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului. trebuie să caute în primul rând în Neculce. Dincolo de aspectul pur istoric cronicile au şi o valoare literară. un obicei.unde cronicarul s-a născut şi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale. totul dozat . dar valoroşi pentru epoca în care au fost creaţi. Portretul niculcian stă la mijloc întrre caricatură şi tablou.. Afirmaţia făcută de Grigore Ureche potrivit căruia toţi românii “ de la râm se trag “ a fost reluată de Miron Costin in cronica sa si dezvoltată in tratatul “ De neamul Moldovenilor ” . descrierea ( Miron Costin ). cu precădere al graiului Moldovei de Nord. Neculce nu era prea învățat. El știe foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situație sau pe un om. El ştie să împletească povestirea vie. prin aceasta.. anticipând apariția lui Creangă. foarte atrăgător. o manie. Influenţa cronicarilor asupra literaturii române .dar şi al tropilor . ci dimpotrivă simplu și.Ion Neculce este un adevărat scriitor al vremii sale.” VI.. naraţiunea si dialogul (Ion Neculce). o însuşire sau o scădere morală. dar era om cu bun simț.Concluzii Cronicarii moldoveni au pus bazele procesului de construire a istoriografiei române care va face posibilă apariţia în epoca paşoptistă a primilor istoriografici români. Se poate zice că el e cel mai literat din toți cronicarii Moldovei. Prin ceea ce a scris şi a lăsat urmaşilor săi. Aici se întâlnesc într-o formă incipientă procedee ale prozei artistice: portretul ( Grigore Ureche ). realizănd pagini de o importanţă deosebită pentru literatura veche. apoi în Miron Costin și Grigore Ureche. Stilul lui nu e bombastic. Recuperând prin opera lor “ Istoria românilor de la începuturi “ cronicarii au pus pentru prima oară problema originii latine a poporului român. starea intelectului. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean. La Neculce se descoperă o tehnică încheiată a portretului în care intră câteva note tipice: o însuşire sau o anomalie fizică. abil mânuitor al limbii române. ritmat şi rotit în jurul unei virtuţi sau diformităţi substanţiale. cu pricepere de a judeca lucrurile. predispoziţia etică. cu figuri de stil sau cu zicătorile şi proverbele româneşti. Ion Neculce se ridică deasupra predecesorilor săi. situându-se pe treapta cea mai înaltă a istoriografie româneşti Nu putem încheia fără a ne aminti de ceea ce criticul şi istoricul literar George Călinescu spunea despre Ion Neculce : „. câștigată prin amestecul direct în afacerile statului și cu un deosebit talent de a povesti. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică.

“Isoria critică a limbii române” Grigore Ureche. Vasile Alecsandri. Miron Costin.„Letopiseţul Ţării Moldovei” Smericescu. Victoria Lăcrămioara. Ion Neculce. Arta portretului la cronicarii moldoveni Grigore Ureche. Autori precum Costache Negruzzi . Dimitrie Bolintineanu. Casa Editorială ODEON . Mihai Potîrniche. Iulia Ioance. Mihail Sadoveanu ş.“Naraţiunea în croniciile lui Gr. s-au inspirat din opera lor. Bucureşti.Ureche şi Miron Costin” Nicolae Manolescu. 2001 Wikipedia. Anda Ungur Clasa XI F Colegiul Naţional “ Gheorghe Şincai” .a. Sergiu Silinc. Bibliografie: • • • • • Eugen Negrici.moderne e indiscutabilă.com Realizatori : Aurelia Bărbos.