ARTA PORTRETULUI ŞI A NARAŢIUNII LA CRONICARII MOLDOVENI

Cuprinsul I. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche IV. Ion Neculce-artist al portretului VI. Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. Miron Costin –pictor de caractere V. II. Istoriografia în Moldova III. Concluzii .

Cea de a treia trăsătură sub aspect cultural . fiul lui Bogdan Hmielniţki . o reprezintă triumful definitiv al limbii române împotriva limbii slavone . duşmanul lor comun. economic şi politic . Cu toate eforturile depuse de Mihai Viteazul de a uni cele trei Ţări Române. a căror principale idei se referă la originea romană a poporului român şi la latinitatea limbii române . Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. Este cazul să precizăm că trei mari transformări caracterizează această epocă a regimulu nobiliar. În această perioadă – oraşele devenite mijlocitoare ale schimbului de produse dar şi centre producătoare a obiectelor necesare satelor – cunosc si ele o dezvoltare lentă .I. atât in scrierea actelor publice cât si în literatura religioasă. acest vis a rămas însă neîmplinit pentru încă multă vreme. cu trecere la Poartă. Pe lângă această măsură. Pentru o mai mare siguranţă . care cunoaşte .motivul acestora având ca unic şi comun ţel: lupta si înfrângerea Imperiului otoman. la rândul său o perioadă de prefaceri. Aşa cum este cazul domnitorului Vasile Lupu . cu Timiş Hmielniţki . în secolul al XVIII-lea . fapt care atrage după sine dependenţa voievodului faţă de boieri. domnitorii încheie alianţe extreme cu conducători ai altor popoare – crai leşeşti . şi până la instaurarea domniilor fanarioate în Moldova şi Ţara Românească şi a dominaţiei habsburgice în Transilvania. istoria Ţărilor Române include o perioadă cunoscută sub denumirea de epoca regimului nobilar. Domnitorii acestora caută sa-şi asigure ajutorul reciproc în lupta împotriva turcilor. Domnia este astfel înlocuită cu o putere centrală exercitată de o oligarhie a marii boierimi. Din punct de vedere politic se înregistrează tot mai strânse legături între Ţările Române. A doua trăsătură a vieţii culturale a epocii o reprezintă umanismul cronicarilor modoveni . petrecută la sfârşitul secolului al XVI –lea (1600). Prima . formată dintr-un număr restrâns de familii deosebit de bogate. condus de un singer domnitor. de multe ori domnitorii români nu numai că s-au aliat. care şi-a căsătorit fiica . se bucura de încrederea şi ajutorul turcilor. dar au şi consimţit să se înrudească cu conducători ai altor neamuri. Ruxandra. conducătorul cazacilor din acea vreme. Scade venitul domnesc . şi cea mai importantă . ţari ruşi sau alţi cârmuitori de ţară. Dar transformările petrecute în intervalul de timp la care facem referire nu se limitează doar la domniile social. idei susţinute şi argumentate in urma unor serioase studii făcute de fiii de boieri români în Polonia. stăpâne ale unei întinse moşii. realizând astfel un stat unitar. De la acea încercare eşuată. puterea domnească a statului feudal înregistrează o perioadă de declin. Marea boierime . cu scopul de a-şi asigura un aliat sigur în lupta împotriva turcilor. Ele vizează şi domeniul cultural. Din această cauză. dar ascendentă.

” Criticul şi istoricul literar consideră că Macarie Azarie şi Eftimie sunt primii autori. Ion Neculce fiind singurul dintre cronicari care produce o operă originală. cu atât mai mult cu cât cronicile sunt scrise de boieri învăţaţi.. referindu-se la cronica lui Ion Neculce. respectând cât mai fidel adevărul istoric. „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Grigore Ureche este doar o prelucrare de izvoare. legate de sentimentele sau idealurile acestor clase. scris într-o limbă asemenea mierei. Pornind de la aceste cronici. pentru a cunoaşte apogeul lui Ion Neculce. Dacă până acum literatura avea un caracter religios şi apăra doar ideile şi interesele clasei dominante . Macarie se ocupă de domnia lui Petru Rareş iar Eftimie îşi duce letopiseţul până la a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. lupta de clasă dintre boierimea stăpână pe moşii şi ţărănimea asuprită. din punct de vedere artistic . se ridică deasupra tuturor celor care îi vor urma . din prezentarea oamneilor sau din acţiunile de luptă – cât şi valoare istorică – prin faptul că urmăresc. Sunt puse astfel în discuţie chiar şi probleme legate nu numai de clasele sociale existente in momentul respectiv. din diversitatea întâmplărilor. adevărata istoriografie moldovenească începe cu Grigore Ureche . faptele. se continuă cu Miron Costin. la obiceiurile specifice acelei epoci îndepărtate.. Ea reprezintă un moment de seamă în evoluţia literaturii noastre. Miron Costin şi Ion Neculce au atât valoare documentară. în timp ce cronica lui Miron Costin se distinge prin problematizare. „Letopiseţul” lui Ion Neculce cunoaşte apogeul. care începeau cu un hronograf de la Facere. aceasta purtând pecetea vieţii sociale şi politice specifice acestei perioade . Istoriografia din Moldova Aşa după cum arată George Călinescu în Istoria literaturii române : „Din pomelnicele de domnii ţinute de ctitoriile voievodale au ieşit prin uşoare dezvoltări şi înfrumuseţări retorice „letopiseţele slavone”. spunea : „Letopiseţul său mi-i cartea de căpătâi-şi de câte ori îl deschid mi se umple sufletul de plăceri rare”. evenimentele şi domniile din Moldova.ce rezidă din multitudinea faptelor. Prin operele pe care le-au scris. continuând tot atât de sec.(1553) În ciuda acestor letopiseţe. prin explicaţii înfrânate de puternica aspiraţie constructivă a autorului ei. noua literatură oglindeşte condiţiile sociale ale vremii. aceşti reprezentanţi de seamă ai istoriografiei noastre au dorit să lase urmaşilor date privitoare la domniile. dar în slavonă.este reflectată în literatura epocii. romane şi piese de teatru cu caracter istoric. din numeroasele descrieri de locuri. din succesiunea domniilor . ci şi altele noi. aşa cum i-o dictau cele scrise în inima lui. „Letopiseţele Ţării Moldovei” lăsate de Grigore Ureche. care au studiat şi ş-au petrecut o parte din viaţa lor în Polonia. Autorii cronicilor moldovene au căutat să redea evenimentele în mod cronologic. inspirându-se din bogatele şi variatele lor informaţii numeroşi scriitori români au creat nuvele. cel care. Este momentul să ne amintim cuvintele marelui scriitor Mihail Sadoveanu. II. cronologic. la luptele. prin identificarea cauzelor . fiind un exemplu valoros de naraţiune lineară. . cu dragoste de ţară. în sensul că.

cronica ne oferă un tablou din ce în ce mai complex al istorie ţării. Cronicarul prezintă istoria Moldovei în strânsă corelaţie cu istoria celorlalte ţări vecine. în care se contopesc . toate izvoarele cunoscute de el. începând cu domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432). geografice şi etnografice – dar şi la polonii . Prin cronica sa. MIRON COSTIN continuă cronica Moldovei. numărul izvoarelor fiind din ce în ce mai mare. pentru dragostea lui de ţară şi pentru dorinţa de a nu-şi lăsa ţara „să rămâie întru întunerecul neştiinţei” . Apreciindu-l pe înaintaşul său. Într-adevăr cronicarii au urmărit ca prin cronicile izvodite de ei să trezească în sufletele fiilor şi nepoţilor lor sentimente de dragoste faţă de ţară. „Letopiseţul Ţării Moldovei” scris de Grigore Ureche este conceput ca o sinteză. turcii şi ungurii care trăiau în apropierea teritoriului românesc. Grigore Ureche a contribuit la procesul complex de impunere treptată a unor norma supradialectale şi la evoluţia calitativă a limbii române literare. pe de altă parte. opera sa reprezentând. din cauza lipsei de izvoare. opera sa putând fi inclusă în universul literaturii beletristice. care să consemneze evenimentele din istoria Moldovei începând cu întemeierea statului feudal Moldova (1359) şi încheind cu a doua domnie a lui Aron vodă cel Cumplit (1595). Grigore Ureche consemnează cu talent. Stăpânit de un patriotism fierbinte şi posedând o vastă cultură. Dacă primele domnii sunt tratate în mod sumar. Grigore Ureche ocupă un loc însemnat în cadrul literaturii române vechi. o valoroasă lucrare de istoriografie. El face dese referiri şi la românii din Ţara Românească-oferind informaţii istorice. Pe măsură ce se apropie de sfârşitul secolului al XVII-lea . cât şi altele străine. Grigore Ureche scrie în limba română un letopiseţ al ţării sale. GRIGORE URECHE este cel dintâi cronicar moldovean care îşi scrie hronicul în limba română. un autentic document al limbii române vorbite în epoca veche. tătarii. expunerea devine tot mai bogată. Reflectând asupra evenimentelor şi asupra oamenilor. de acolo de unde a fost întreruptă de predecesorul său (de la a doua domnie a lui Aron vodă) până la domnia lui Ştefăniţă vodă. de recunoştinţă faţă de părinţii lor . devenit nobil polonez încă de la vârsta de cinci ani. Datorită circulaţiei largi a manuscriselor cronicii sale. „să rămâe feciorilor şi să le fie de învăţătură”. căldură şi sugestivitate. ceea ce este semnificativ în desfăşurarea acţiunii sau în profilul moral al multor personaje din Letopiseţul său. studiază colegiul . inclusiv (1661). Tânărul Miron Costin . referitoare la istoria Moldovei –atât izvoare autohtone. nevoit să-şi părăsească ţara ţi să se refugieze în Polonia.Nu putem vorbi însă despre aceste merite incontestabile ale cronicilor fără a nu aminti şi valoarea lor educativă. Miron Costin este fiul boierului Iancu Costin . intitulându-l Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă până la Aron vodă. Grigore Ureche. după cum spunea Grigore Ureche. într-o expunere cronologică şi organică. iar. pe de o parte.

latina. arătând meritele şi defectele. Cronicarul. dintre care cea mai importantă rămâne „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace”. care oferea numeroase informaţii şi despre Moldova. conştient de sarcina ce-i revine ca istoric care infăţişează evenimentele aşa cum s-au petrecut ele. şi limba latină şi istoria Romei. Miron Costin se întoarce în ţară împreună cu fraţii săi . fiindcă „eu voi da samă de ale mele câte scriu”recunoaşte şi rolul educativ al scrierilor istorice.iezuit de la Bar. . ION NECULCE. Miron Costin se dovedeşte a fi şi un talentat portretist.. Miron Costin află numeroase date şi de la boierii bătrâni care apucaseră vremuri mai vechi. Înglobând în cronica sa şi evenimente privind Polonia şi Ucraina. originea poporului nostru. aceasta devine preţioasă şi pentru istoria popoarelor respective. situându-se pe o poziţie patriotică prin atitudinea sa antiotomană. ci mai ales să înveţe din acele întâmplări ce este bine şi ce este rău”.. fără a le schimba interesul. unde urcă toate treptele dregătoriilor feudale de la sluger până la cea de mare logofăt. fară îndoială. Iscusinţa sa de diplomat este solicitată de diferiţi domnitori ( Gheorghe Ştefan-vodă. Depăşind de nenumărate ori cadrul istoric. Dar. Adevăratul continuator al cronicii lui Miron Costin . istoria antică şi geografia. Istrate Dabija-vodă sau Antonie Ruser).” Ca şi înaintaşul său . Mânuind cu măiestrie frumoasa limbă a poporului. fapt recunoscut de Miron Costin fiindcă i-a venit „mult mai lesne a scrie despre aceste vremi. Spre sfârşitul domniei lui Vasile Lupu. În prezentarea diferiţilor domnitori. adică începând cu domnia lui Vasile Lupu. Trecând la colegiul din Cameniţa şi studiind limbile polonă şi rusă. Opera sa cuprinde mai multe lucrări. alături de aceste izvoare. el înţelege istoria poporului român şi faptul că limba română îşi are originea în limba latină fiind înrudită cu celelalte limbi romanice. el fiind întâiul scriitor care a lăsat urmaşilor un valoros izvor de inspiraţie. aşa după cum însuşi recunoaşte: „acest am înţeles de la boieri bătrâni de sfatu pre acele vremuri”. Aceste letopiseţ continuă cronica lui Grigore Ureche de la 1595. ajungând până la moartea lui Ştefăniţă –vodă Lupu (1661). cronicarul realizează cu imparţialitate portrete de domnitori sau de boieri. Participând la diferite bătălii. cât şi multitudinea figurilor istorice care-i popolueză cronica. în mod ştiinţific. Acest cronicar a făcut pentru literatură mai mult decât pentru istorie. cronicarul dovedeşte multă imparţialitatea. motiv pentru care afirmă că : „letopiseţele nu folosesc oamenilor numai pentru a cunoaşte ce s-a petrecut în vremurile trecute. Miron Costin recurge la pricedeele artei literare pentru a prezenta evenimentele auzite sau văzute de el însuşi. mai ales împotriva turcilor . în cronica sa găsim nu numai descrierea evenimentelor din Moldova în timpul diferiţilor domnitori ci şi a luptelor lui Mihai Viteazul. pe lângă alte discipline. neajunsurile şi calităţile acestora. Miron Costin acumulează o bună experienţă militară. Cronicarul a folosit pentru redactarea hronicului său . care îi va permite să explice victoriile şi înfrângerile în războaie ca urmare a unor cauze fireşti. Cea mai înmsemnată parte a cronicii sale narează evenimentele cunoscute direct de el. scrierile unor istorici vestiţi în acea vreme între care se afla şi Cronica lui Paul Piasecki intitulată Chronica gestorum in Europa singularium (1645) . Prin „letopiseţul” său Miron Costin este cel dintâi care lămureşte . cel care a izbutit să ducă istoriografia la cel mai înalt nivel artistic este.

cu multă uşurinţă. Nicu Gane. fiind considerat. conţinând fapte petrecute cu mult timp înainte de evenimentele prezentate în cronică. cât a stat pribeag prin Ţara Românească. lupte cu turcii. deşi scrie un letopiseţ (o scriere în care evenimentele sunt înregistrate în mod cronologic). Sadoveanu -într-un fel la toţi memorialiştii lirici”. Trebuie să subliniem faptul că . fapte sau întâmplări petrecute chiar cu zece sau cincisprezece ani înainte de venirea lor pe lume. dragătorii ca: vel vornic. iar apoi. vedea „o formă de paseism. cu lux de amănunte. Ion Neculce se situează pe culmea cea mai înaltă a istoriografie noastre. copiilor li se povestec uneori . Aceste legende. pe rând. Catrina. în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir. Iată de ce trebuie considerată valabilă afirmaţia cronicarului că de la Duca-vodă cel Bătrân (1666) şi până la 1743 nu a consultat nici un izvor . ştiut fiind faptul că în perioada creşterii. numite de cronicar „O samă de cuvinte ce sântu audzite din om în om de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţu nu sunt scrise”.” Rezultă din această afirmaţie a autorului că întreaga cronică se subsumează memorialisticii şi deci. situându-l în fruntea seriei. de lirism esenţial. simplitatea povestirii. învrăjbiri între diferitele partide boiereşti – Ion Neculce s-a simţit dator să înnoade firul întrerupt al cronicii înaintaşului său Miron Costin şi să ducă mai departe istoria Moldovei.Neculce urcă. prezentând evenimentele de la 1661 până la 1743. întorcându-se în Moldova. cât de recente în timp. Creangă. Deşi are peredecesori valoroşi . pe bună dreptate şi fără exagerare. mama sa. de refulare a tuturor faptelor. Impresia e de rafinament în compoziţie. artistul detaşându-se de obiectul comunicării sale şi devenind un exponent al colectivităţii. tatăl vitreg al lui Ion Neculce. vel agă.Ion Neculce este fiul vistiernicului Neculce. prezentă la Ion Neculce. un interval de 82 de ani . postelnic. cel în care Eugen Lovinescu. pentru ca. vătaf de aprozi. Ion Neculce rămâne creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. treptele ierarhiei feudale. originar dintr-o insulă a arhipeleagului grecesc. dintre care 70 coincid cu însăşi viaţa lui. ci a scris „dintru a sa ştiinţă. naturaleţea şi spontaneitatea cu care alătură amănuntul semnificativ planului general al relatării. întzreaga perioadă evocată în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija –vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” se intregrează propriei vieţi. adăpostindu-se la stolnicul Constantin Cantacuzino. de dragoste de trecut. pleacă împreună cu copiii în Ţara Românească. pentru a le putea învălui apoi în poezia amintirii şi a regretului după ce a fost şi nu va mai fi niciodată. În urma incendierii conacului familiei de la Prigoreni. pe aceea de mare hatman. pentru ca. precum şi a uciderii lui Enache grămăticul. dând acea notă specific molddovenească de duioşie faţă de ireversibil. Fiind martorul atâtor evenimente petrecute în Moldova – schimbări de domni. Mai mult decât atât . ocupând . literaturii înseşi. Patru ani. Cronica sa rămâne de-a pururea deschisă tuturo celor dornici să „soarbă” din înţelepciunea binefăcătoare a trecutului neamului nostru. Ion Neculce şi-a dedicat tot timpul învăţăturii. Prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” . aşezate în ordine cronologică. Hogaş. pe care îl însoţeşte în pribegie. Neculce pune în fruntea acestuia o culegere de patruzeci şi două de legende. stau la confluenţa dintre literatură şi istorie. în anul 1691 să primească slujba de postelnic. . În „O samă de cuvinte” Neculce excelează prin conciziune epică. în timpul domniei lui Antioh Cantemir să primească rangul de vel spătar.Contemporan cu Nicolae Costin-fiul lui Miron Costin. la Negruzzi.

ignorând suferinţele şi luptele lor.şi i-au întrebat pre toţi:iaste cu voe. carele au venit de la Maramoroş. Ţăranii liberi din oaste. În lupta domnului cu marea boierime pentru autoritate Ureche ia parte boierimii. mai simplă şi mai fermecătoare în naivitatea ei din povestirile asupra trecutului românesc. însăşi împle legea” – spune Grigore Ureche după ce relatează masacrarea celor patruzeci şi şapte de boieri de către Alexandru Lăpuşneanul .. aşa cum apare în istorie. . an in care se vorbeşte despre întemeierea Moldovei. opera unui suflet cinstit. unei minţi cumpănite în cari bunul simţ natural şi înţelepciunea câştigată ajungeau să poată înlocui pe deplin însuşirile ce se capătă prin şcoală şi printr-o întinsă şi aleasă lectură. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din simplul pretext „ca sî nu se înece . încă de la începutul cronicii sale autorul precizează că Dragoş –vodă a fost ales : „Între acei păstori ce au nemerit locul acesta . însăş (domnul) păreşte. susţinut de cronicar. este relatat şi în cazul în care . Concepţia sa despre stat şi societate este pur feudală. „Letopiseţul Ţării Moldovei” a fost scris spre sfârşitul vieţii. al XVII-lea şi până astăzi stau versiunile lui Simion Dascălul. La baza tuturor copiilor ulterioare începând din a doua jumătate a sec. carele să vedea şi mai de cinste şi mai de folos decât toţi . nume deosebit de cel de „boieri” aceştia situându-se deasupra „ţării”. făr de leac de vină.” III. anii cei trecuţi“ şi să lase urmaşilor amănunte despre ceea ce s-a petrecut cu poporul român. oştile de răzeşi şi mica nobilime formează. „ţara”. concepţia politică şi socială a clasei căreia îi aparţinea. În cronica sa.Nicolae Iorga spunea: „Aceasta este cronica lui Ion Neculce:cea mai colorată. Misail Călugăreanu şi Axinte Uricariul. lor tuturor. accentul cade pe veacul al 15-lea. opera aceasta constituind începutul istoriografiei în limba română. Grigore Ureche pune în discuţie. după victoria obţinută împotriva lui Pătru-vodă Aron. Pentru Grigore Ureche statul feudal reprezintă o monarhie electivă. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche Fiu de boier. fost-au şi Dragoş . Grigore Ureche imprimă lucrării sale . pre carele cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor”. făr de judecată. Nu întâmplător..1647. în nenumărate rânduri.. Despre ţăranii dependenţi Ureche nu vorbeşte nimic . să le fie Domnul?”. Acest principiu al domniei elective. Ştefan cel Mare strânge: feţe boiereşti şi bisericeşti de cel mai înalt rang „. Cronica lui Grigore Ureche începe cu anul 1359. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns şi s-a pierdut timpuriu. Încă o dată Ureche devine apărătorul clasei boiereşti în lupta împotriva domniei.. Domnul este ales de boieri şi de ţară. E de accentuat importanţa pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea conştiinţei naţionale a poporului. condamnând sistemul de stat bazat pe autoritatea domnească: „pre Moldova ieste acest obiceiu de pier (boierii) făr de număr. care a însemnat pentru Moldova un şir neîntrerupt de lupte. Iată de ce. problema relaţiilor dintre domn şi boieri. se crede că ar fi muncit la el între anii 1642 .

Dintr-un puternic sentiment de dragoste faţă de moldoveni. el este in masură să realizeze imaginea domnitorului ca intr-o gravură. Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul. in primul paragraf cronicarul ne prezinta circumstantele in care marele voievod s-a stins din viata. Eroul ne este prezentat într-un joc de lumini şi umbre. gloria. Portretul fizic este realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) şi cel moral este alcătuit dintr-o enumerare de însuşiri: impulsiv („mînois şi degrabă a vărsa sînge nevinovat”). cu ceea ce cronicarul crede că trebuie să fie un domn. Figura eroică a lui Ştefan cel Mare e puternic reliefată si apare ca un simbol antiturcesc. pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor intrun mod cât mai somptuos. Iată de ce observaţiile referitoare la domnia lui Ştefan cel Mare sunt amestecate de amiraţie înciudată şi de insinuare. Domnia lui Ştefan cel Mare s-a impus de la bun început cu un caracter forte. dar in care predomina trasaturile morale. Ştefan cel Mare nu seamănă nici pe departe cu domnitorul visat de Ureche. căci cronicarul nu se sfiieşte să-l judece uneori . care-i subordonează faptele.”De altfel. . sau mai puţin cunoscut. De asemenea. Spiritul său dinamic îl determină să acţioneze la fel de pătimaş. informaţiile acestuia fiind culese din putinele izvoare scrise din acea perioada şi din traditiile si legendele existente. cuvant sugerat foarte frumos de Ureche prin expresia “slab de ani”. Ureche utilizează proverbele pentru a reliefa contrastul dintre aspectul fizic si cel psihic al domnitorului Iliaşi Vodă: „că din afară se vedea pom înflorit. de dragoste şi reproş. mândria de neam umbresc păcate nenumărate. ştiind să-şi transforme chiar înfrângerea în victorie („…că ştiindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”). Toate faptele domnitorului sunt comenatate în capitolele cronicii . perioadă în care Moldova suferă o decădere din punctul lui de vedere. descoperim un Ştefan necunoscut. E remarcabilă arta gradării în prezentarea portretului şi fineţea redării trăsăturilor fizice si psihologice. Fascinaţia forţei . precum si data exacta. Laudele care i se aduc lui Ştefan cel Mare par a fi în detrimetul acestuia. neîntrecut strateg („la lucruri de războaie meşter”). Una dintre acestea este arta portretului: omul este privit sub o calitate sau un viciu esenţial. Cronicarul intervine adesea în relatarea evenimentelor cu intenţia de a explica unele lucruri şi a le surprinde înlănţuirea cauzală.Cea mai expresivă figură a cronicii sale rămâne aceea a lui Ştefan cel Mare. un Ştefan plin de patimi indiferent de locul unde apare sau de acţiunea pe care o întreprinde. îmbinare unică între mitologie şi scrutare detaşată. fără a fi evitate cele negative. dar bun gospodar („şi lucrul său îl ştia à-l acoperi”). accentuează şi ideea că laudele aduse la adresa lui Ştefan cel Mare sunt mai curând scăpate decât intenţionate. pentru secolul in care a trăit Ureche. Fiecare frază vorbeşte despre marele domn al Moldovei îşi găseşte justificarea în cuprinsul domniei. Urmatorul fragment reprezinta un portret mixt facut lui Stefan. Eugen Negrici consideră că “Ureche are darul caracterizării ce este dublat de elemente de tehnică portretistică intuite ori imitate.lapidar pe otomani:” suptu mîna lor şi suptu jugul lor sîntem şerbi”. S-a intors la cetatea Sucevei fiind foarte bolnav din cauza atator razboaie la care a participat si totodata batran. A doua parte a letopiseţului se ocupă de evenimentele contemporane lui Ureche. remarcându-se sobritatea trăsăturilor. Acesta are rolul de a emoţiona cititorul. uneori nedrept cu boierii („deseori la ospeţe omorîia fără giudeţ”). Trecând peste renumita efigie-portret.de exemplu îl consideră mai curând un războinic de dragul războiului decât un patriot. autorul îi caracterizează subiectiv.plastic. faptele de arme. Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române” desprinde alte trăsături ale operei. iar dinăuntru lac împuţit.” Astfel.

portretul debutează cu evocarea acestor trăsături:”mânios şi degrabă a vărsa sânge nevinovat”. si lucrul sau il stia a-l acoperi”. chiar înainte de moartea lui ŞtefanVoda. cu iarna friguroasă şi vara ploioasă. caci : “pentru aceea . Mihai Sadoveanu. Mulţimea imaginilor poetice. Secretul acestor victorii sta in capacitatea misterioasa parca a domnitorului de a triumfa chiar atunci cand batalia era pierduta. nici un alt domn nemai reusind asa ceva. cronicarul nu ezită să folosească metaforele. de exemplu : într-o luptă.s-a nascut calificativul “cel Mare”. “l-au ingropat-ţara cu multa jale si multa plangere in manastire in Putna. cronica lui Ureche nu este numai un izvor istoric. ca stiindu-sa cazut jos. ca o concretizare a ideii ca forta nu poate nicicand sa invinga spiritul : “si-unde-l biruia altii. Ultimul paragraf reprezintă nişte aprecieri asupra vremii. Arta narativă a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui Stefan cel Mare este prezentata prin faptele sale istorice. personalitatea domnitorului in dispozitiile sale sufletesti contradictorii.statura . nenumărate pagini de naraţiune literară. au făcut din cronica lui Grigore Ureche un preţios izvor de inspiraţie pentru unele opere literare de mai târziu. Costache Negruzzi –„Alexandru Lăpuşnenu”. sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada. bun strateg. care era de dansul zidita”. conducator angajundu-se in lupta in fruntea ostirii sale. ca exemplu oferit combatantilor. Tot aici cronicarul spune ca faptele de vitejie ale lui Stefan au ramas unice in istoria poporului roman.„Nicoară Potcoavă” şi Trilogia lui Delavrancea. patriotismul sunt calitatile pe care cronicarul le remarca si carora se datoreaza indiscutabil victoriile lui Stefan. In cel de-al treilea paragraf. Astfel putem aminti operele lui Vasile Alecsandri -„Dumbrava Roşie”. care a fost foarte “urâtă”. iar pentru acestea domnul Moldovei a intrat in legenda. nelenesu. Ea constituie un izvor preţios de cunoaştere a trecutului patriei noastre. Curajul. moldovenii au pierit „cît au înălbit poiana”.cu o necontestată artă narativă. Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii domnitorului. nu pierdea nadejdea. raru razboi nu biruia”. vointa. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche .De altfel. devenind legendar ca insasi persoana. se radica deasupra biruitorilor”. Ureche vrea sa scoata in evidenta cat de mult l-au iubit locuitorii Moldovei pe domnitorul lor. Scrisă într-o frumoasă limbă română . Ele sunt prezentate in antiteză cu statura : “om nu mare de stat” fapt care accentueaza calitatile majore ale eroului : “om intreg la fire. Deşi este o operă cu caracter istoric. Cronica lui Ureche ocupă un loc însemnat în istoria culturii şi literaturii române. ci o operă literară. De la singura trasatura fizica folosita de autor in acest portret .

Viclean. În cronica lui Miron Costin se remarcă faptul că acesta nu face abstracţie de persoana sa. deoarece Miron Costin. Scriindu-şi cronica. Deşi aparţin aceleiaşi poziţii sociale. Astfel. Cruzimea. însetat de sânge. Prin structura sa artistică. MIRON COSTIN – PICTOR DE CARACTERE Personalitatea de seamă a secolului al XVII-lea . mai ales. În opera mironcostiană descoperim şi tipul perfidului.cu ajutorul imaginaţiei. Ţinând seamă de aceste particularităţi de caracter. Creaţia sa captivează atât prin multitudinea faptelor.IV. intriga şi personajele se suprapun realităţii. reprezentată de personaje lucide. Miron Costin este. În cea de-a doua domnie însă firea sa suferă o schimbare bruscă. personajele cronicii pot fi grupate în mai multe categorii. Miron Costin nu urmăreşte numai realizarea unei informări istorice. a participat direct la o parte din evenimentele narate.în cartea sa. ce pre ascunsu în toate posturile mânca carne”. Scriind o carte în care subiectul. Miron Costin prezintă în cronica sa cele mai importanate evenimente de la 1595 până la 1661. „Letopiseţul Ţării Moldovei” reuneşte în sine toate elementele specifice structurii şi artei înţeleptului cronicar. a puterii materiale şi politice. ci dimpotrivă apare ca un rezultat natural. El întruchipează tiranul. sadismul său nu cunosc limite. Înnodând firul întrerupt al istoriei. În această lume guvernează legea forţei. toate îmbinate cu viclenia şi intriga. ci şi o evocare plastică a epocii. pe care apoi o speculează în avantajul propriu. „luminoasă”. asemenea lui . Se poate observa cu uşurinţă că logofătul moldovean are în aceste „letopiseţ” reprezentarea categorială a eroilor. reconstituirea istoriei realizându-se . nuanţe particulare ce le individualizează. Criteriul tipologic deschide galeria personajelor cronicii lui Miron Costin. Cronicarul nu a căutat niciodată să se îndepărteze de realitatea faptelor şi oamenilor despre care a scris. aparţinând în întregime clasei dominante. deşi sunt asemănătoare sub aspect exterior. alcătuiesc o lume dominată de patimi şi de ambiţii. bun cunoscător al influenţelor literare externe. un observator al oamenilor. un pictor de caractere. relatarea istorică fiind presărată cu elemente din viaţa sa particulară.Acestei lumi „întunecate” i se opune o alta. Urmărind să ajungă cât mai sus în ierarhia socială. cel care „niciodată post n-au avut . Miron Costin se înscrie prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” în istoriografia moldoveană. reprezentat de Gaşpar Graţiani. Miron Costin nu este un simplu ilustrator de fapte . spre deosebire de Grigore Ureche. Evocarea istorică prin forma memorialistică nu apare inexplicablă sau exagerată. Ştefan Tomşa II este prezentat în evoluţia sa. îşi suspectează mişcările. greşeala celuilalt. continuând cu pasiune cronica predecesorului său Grigore Ureche. evenimentele fiind în permanenţă raportare la eul propriu. cât şi prin varietatea personajelor. dornici de a sesiza. personajele cronicii mironcostiene. lucru ce îi conferă cronicii un aspect de familiaritate. neîndurător şi aprig cu adversarii. însetată de putere. Elaborate cu un deosebit talent literar. În prima domnie apare ca un „mare vărsătoriu de sânge. Miron Costina aparţine memorialisticii. în realitate ele nu rămân unicolore deoarece fiecare dintre ele prezintă trăsături diferite de caracter. oamenii se pândesc reciproc. gros la hire şi prostatic”. care-i trezesc satisfacţia cronicarului. cât mai repede. domnul crud. cu faptele şi oamenii care i-au aparţinut.

luminoase. ca o excepţie. de cele mai multe ori în desfăşurări mai largi. când să coboară . Pierderea scaunului domnesc. nemândru. când cad. predominant pozitive. de atâţia ai întemeiată. aşea nespăimântat. Autorul urmăreşteprin folosirea acestei metode – să sugereze cititorului . deosebit de boieri. trăsăturile sufleteşti. făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroavă” şi „la statul trupului său era gârbov. de insinuantă rezonanţă auditivă. cât poţi să-l asemeni cu mari oşteni a lumii”. homerian. izvor şi toate cu mare inemă şi pre cale. simetrice. Moise Movilă „un mielu de hire”.” Partizan al punctelor de vedere pe care le apăra. transmiţând prin aceasta răsunetul pe care l-a avut în lumea contemporană acest eveniment: „Precum munţii cei înalţi şi malurile cele înalte. Într-acela chip şi casa lui Vasile –vodă. Graţiani „în multe chipuri şi ispitiia să omoară o samă de boieri”. O altă modalitate de a caracteriza personajele. care nu să va uita den pomenirea oamenilor în veci. aşea şi casele înalte la cădere. de către Vasile Lupu este prezentată cu ajutorul unei comparaţii largi. Miron Costin se abate totuşi de la tradiţia sa de a portretiza . harnic la războaie. portretul fizic al lui Ştefan pârcălabul de Soroca. Radu Mihnea întruchipează tipul omului care iubeşte pompa şi fastul. acest domn este nesăbuit şi cheltuitor pentru satisfacerea poftei de lux. ginerele lui Vasile Lupu. Uneori. când să pornesc. Cronicarului nu-i scapă din vedere nici Timuş –cazacul.Alexandru Lăpuşneanul. Despre Gheorghe Ştefan spune cronicarul că avea „hirea adâncă”. Aşa este. cât puteai dzice că este adevăratu Esopu la chipu”. în timp ce despre Ştefan pârcălabul de Soroca. [.. el urmărind îndeosebi.când se referă la oameni cu o situaţie similară . realizând. în cadrul cărora subiectul este privit din mai multe unghiuri.” Portretul realizat de Miron Costin se prezintă .. Miron Costin realizează chiar portrete-elogiu.] Radul-vodă cu mare pustietate ţărâi. blându. dirept om de ţară. când sp năruiesc de vreo parte. amploarea şi gravitatea momentului sau faptului istoric la care se referă. Nu putem trece cu vederea portretul prin care este elogiat Matei Basarb: „ Matei-vodă domnul muntenescu. cu carile şi Vasilevodă sângur. Barnovschi-vodă „era la hirea sa foarte trufaş”. pre cât sunt mai înalţi prea atâta fac durat şi mai mare. care era „un om cu hirea hierălor”. ghebosu şi la cap cucuiatu. îşi părea că nu ştiia nemică. şi copacii cei înalţi mai mare sunte fac. dupa nouăsprezece ani de domnie. realizând.. portretul comandantului polon Kondrachi „tăcut .]. Cu toate că împărţea sfaturi înţelepte. iar Ştefăniţă Lupu „multe se cunoşte într-ânsul den hirea tătâne-său”. a calităţilor sau a defectelor sale fizice.. că era „deplin la hire” ca şi comandantul Kondracki. El este un iscusit simulant. maiestatea. Astfel Ştefan Tomşa era „gros la hire şi prostatec”. este reprezentată de folosirea comparaţiilor dezvoltate. omul cu care se sfătuia Vasile Lupu: „omu de miratu la întregiia lui de sfaturi şi de înţelepciune. tocamai pentru a scoate şi mai bine în evidenţă „hirea” personajului. întâlnită în opera lui Miron Costin . Miron Costin deosebeşte personajele. cu mare cădere şi răzsipă şi apoi şi la deplină strângere au purces de atuncea. Miron Costin nu dovedeşte un interes deosebit pentru redarea fizionomiei personajului . om fericit preste toate domniile aceii ţări. cu deplină tocmală învăţătoriu”. pe de oparte portrete calde. în autentic stil antic.spre exemplu. întărind nota dominantă pe care o dă „hirea”. în fraze armonios rotunjite. cât pre acele vremi de-abiia de era pementean de potriva lui. în dreapta şi în stânga. aducând ţara la sapă de lemn : „ [. iară unde trebuia să sfătuiască.

Opera înaintaşului său . ci . Aşadar. ideilor şi sentimentelor cronicarului. Alexandra Cantacuzino. unde spune că Constantin Mavrocordat.1672. Neculce a fost un militar distins și Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. Înclinaţia spre aflarea faptelor i-a fost stimulată şi de cunoaşterea directă . cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. binecunoscută de Ion . pe de o alta parte portrete negative. care din toate l-a scăpat. În ciuda faptului că strămoşii săi veneau din ţinuturi îndepărtate de aceste meleaguri. şi indirectă. la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. umbrite . un cărturar mândru de originile romane ale poporului său . vreo persecuție. doar uneori. încă din copilărie. sub Constantin Mavrocordat. Miron Costin nu uită nici o clipă că aparţine unei clase sociale bogate şi că „ţara” nu reprezintă prea mult atâta timp cât sărăcia îi este „soră bună”. Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri. dacă personajele în cauză contravin principiilor. cu istoria neamului românesc. Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire. în majoritatea cazurilor . Ion Neculce se familiarizeză . A murit după 1744. V. ION NECULCE-ARTIST AL PORTRETULUI Ioan Neculce (n. Cu toate că Miron Costin se dovedeşte a fi un cronicar umanist.cca1745) a fost un cronicar moldovean. mulţumită bunicii sale. ocupând numai o dată. a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir. dovedindu-se un ferm apărător al intereselor clasei căreia îi aparţine. Depănând firul povestirii şi vorbindu-i nepotului său despre fapte. de aceea când a voit să se întoarcă în țară. a trăit la moșia sa din Boian. lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui. nu a stat mazilit niciun an întreg. până după 1719 și întorcându-se în Moldova (cca 1720).d. originară din Bucovina. atunci când vorbeşte despre moldoveni o face de pe poziţia boierului. în trăsături tăioase. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și. după ce a stat retras câtăva vreme. întâmplări şi oameni din vremea voievodului Ştefan cel Mare. ci a fost numit în Muntenia. funcțiunea de vornic. a unor personalităţi de prestigiu ale istoriografiei noastre precum stolnicul Constantin Cantacuzino şi cronicarul Miron Costin. mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir Cronicarul s-a născut la 1672. uneori chiar violente.și-a pus nădejdea în Dumnezeu. ceea ce s-a întâmplat la anul 1744. Pierzând rușii războiul.precum însuși zice .lui sau situaţi pe aceeaşi poziţie de interese general politice sau strict personale. fiind scos din domnia Moldovei. cronicarul Ion Neculce s-a format sufleteşte în spiritul tradiţiilor româneşti.iar.

Minciunile nu le iubea.Neculce. cam cu grabă". Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș. iară nu gros. reprezintă nu numai modelul dar şi imboldul principal care l-a determinat să ducă mai departe scrierea istoriei Moldovei. "carte nu știa.în afară de compilarea cronicilor anterioare . rumăn la față. ce am scris singur dintru a mea ştiinţă.".iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea. bun și vrednic. despre care vorbește în cursul cronicii sale. cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85). geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad". rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap. amăgitor. Când ajunge la domnia acestuia. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. Vom afla. La stat nu era mare. Lucrarea de căpetenie a lui Neculce . uscat. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea". când avea deja cca 60 de ani. nici de pre un izvor a nimănui. În prefață ne spune că până la Ducă-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii și alții. burduhos. Aprodul Purice de Negruzzi. la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a cunoscut de aproape. Aci se cuprind o sumă de tradițiuni relative la diferiți domni și care au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă. Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. frământată de evenimente numeroase atât pe plan intern cât şi pe plan extern. căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea. ci numai iscălitura învățase de o făcea. dar era și cam grabnic la mânie. . era "om nestătător la voroavă (vorbă). câte s-au tâmplat de au fost în viața mea. Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743.. dar apoi curând se întorcea". practică bună avea: mânca bine și bea bine. nici de pre un izvor a nimănui. Constantin Cantemir (1685-1693). Fiul acestuia. ce am scris singur dintru a mea știință. Cunoscând această deprindere a lui. fluturând".. au câte un scurt portret sau câte o caracteristică.O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. numai era cu toane. Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup. la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. Aproape toți domnii. Operă de excepţională valoare pentru literatura română veche. Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: &quot. era gros. În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii. Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733). precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu. Mânie avea strașnică. nu prea era cărturar.Cu cea mai mare probabilitate. "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea. la avere nu era lacom. pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară. înfăţişează o epocă tumultoasă.. „Letopiseţul Ţării Moldovei a lui Ion Neculce. &quot. E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir..este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire. Cupa lui Ștefan de Bolintineanu.a. amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. barba îi era albă ca zăpada". la minte așezat. era și credincios la jurământ. milostiv și răbdător. la unele se arăta prea harnic.. judecător drept. și portretul țarului: "Om mare. mai înalt decât toți oamenii. de multe ori răcnea tare. chipeș. de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. buzat. de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise. în adevăr. să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare. numai nici era prost. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea&quot. Dumbrava roșie de Alecsandri.

cronicarul reuşeşte să le creioneze fizionomia şi să le sugereze caracterul fie printr-un gest. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe.. prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul. a carei forta artistica se datoreaza si limbajului. iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga.” Astfel hazul este declanşat de ironia cronicarului interesat în a atrage atenţia asupra leşilor. sau dreptate. Dar cronicarul are si arta portretizarii. El este mândru că poate să scrie în limba vie a neamului său. unde stilul are savoarea limbii populare. practică bună ave la voroavă. liber ca orice canon. iar când îi băte cu buciuştile. La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale. La stat nu era mare. pre careli cum era. dar şi o madalitate de a-i caracteriza pe oameni. . în cap şi la mâini de pe cându fusese slujitoriu în ţara leşească. la Neculce nu se poate vorbi de un proicedeu artistic conştient. cei care se credeau superiori moldovenilor din mai multe puncet de vedere. ci de unul polpular. cronicarul. rumăn la faţă. fie printr-un obicei . fie portretul fizic. iar despre greci are un faimos pasaj. Dar Neculce are darul portretizării mai dezvoltat decât cel al înaintaşilor săi. buzat. că era un moşneagu fără doamnă. națiunile (psihologia socială nu-i era străi nă). spune despre ei că : „ [. Iată. Barba îi era albă ca zăpada. Povestitor innascut. de cele mai multe ori. Cronicarul se manifestă mai puţin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea. sau conturand portrete complexe. mereu proaspat si surprinzator. ci și grupurile.dar şi profun observator al fenomenului social-politic. din punctul de vedere al organizării oştirii. supus elaborarii dar totusi verosimil. iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate». sau frica lui Dumnezeu. povestind despre păţania de la Dumbrava Roşie. fie cel moral.” Din întâmplările relatate. Ca şi predecesorul său Grigore Ureche.. portretul lui Constantin Cantemir: „carte nu ştie. niciunele de acestea nu sunt. personajele sale istorice sunt. Spre exemplu. obţinând un portret pe deplin realizat. Chiar dacă nu toate personajele lui Neculce sunt personalităşi de marcă ale istoriei. Ion Neculce foloseşte pentru a-şi prezenra personajele . era gros. nici făcee cheltuială mare ţărâi. de eopca în care trăieşte. înţelegem cu multă uşurinţă şi faptul că Ion Neculce utilizează modul povestirii populare. ce numai iscălitura învăţasă de făce . Cu boierii trăie până la o vreme. creionand fizionomii vii. era sănătos. ei să ruga să-i împungă. un obicei. Hazul este o altă trăsătură a stilului lui Neculce. ce să-i bată cu biciuştile. comparatii. precum şi de stadiul la care se afla istoriografia în acea perioadă. proverbe si zicatori). sau nevicleșug. un tic. Şi nu era mândru. pentru că era om de ţară şi-i ştiie pe toţi. tot anume . mânca bine şi be bine.. spre exemplu. tic sau acţiune simplă. ca şi înaintaşii săi –Grigore Ureche şi Miron Costin.. Aşadar. cronicarul combină trăsăturile fizice cu cele morale. cunoscând trufia leşilor. Acolo unde se impune o prezentare complexă a personajului. Vocaţia de povestitor a lui Neculce se relevă în legende. De aceia. Ion Neculce are o concepţie onfluenţată de apartanenţa sa de clasă.. din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă.Dar nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze. eroi de roman. fiindcă la momentul respectiv nu erau cunoscute procedeele culte ale povestirii. dar mai ales din portretele numeroase ce-i populează cronica. pilde. burduhos. Înflăcărat patriot. Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători. o actiune simpla. avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete. în mod special. dar. sau omenie.] se ruga să nu-i împungă. Ion Neculce a creat o opera durabila. Semne multe ave pe trup de la războaie. sugerand caracterul printr-un element particular: un gest.

totul dozat . deşi modeşti... descrierea ( Miron Costin ). dar era om cu bun simț. cu precădere al graiului Moldovei de Nord. El știe foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situație sau pe un om. cu figuri de stil sau cu zicătorile şi proverbele româneşti. trebuie să caute în primul rând în Neculce. Influenţa cronicarilor asupra literaturii române . predispoziţia etică. prin aceasta. Recuperând prin opera lor “ Istoria românilor de la începuturi “ cronicarii au pus pentru prima oară problema originii latine a poporului român. cu pricepere de a judeca lucrurile. o manie. La Neculce se descoperă o tehnică încheiată a portretului în care intră câteva note tipice: o însuşire sau o anomalie fizică. dar valoroşi pentru epoca în care au fost creaţi. câștigată prin amestecul direct în afacerile statului și cu un deosebit talent de a povesti. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean. El ştie să împletească povestirea vie. ritmat şi rotit în jurul unei virtuţi sau diformităţi substanţiale. naraţiunea si dialogul (Ion Neculce). Se poate zice că el e cel mai literat din toți cronicarii Moldovei. foarte atrăgător. Neculce nu era prea învățat. realizănd pagini de o importanţă deosebită pentru literatura veche.. ci dimpotrivă simplu și. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni. care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric. Ion Neculce se ridică deasupra predecesorilor săi.dar şi al tropilor . ca al analiștilor ce scriau slavonește. Afirmaţia făcută de Grigore Ureche potrivit căruia toţi românii “ de la râm se trag “ a fost reluată de Miron Costin in cronica sa si dezvoltată in tratatul “ De neamul Moldovenilor ” . Ideea romanităţii poporului român pusă de cronicari în legătură cu aceea a latinităţilor limbii române a contribuit la formarea conştiinţei naţionale.Concluzii Cronicarii moldoveni au pus bazele procesului de construire a istoriografiei române care va face posibilă apariţia în epoca paşoptistă a primilor istoriografici români. un obicei.” VI. Dincolo de aspectul pur istoric cronicile au şi o valoare literară. o însuşire sau o scădere morală. Stilul lui nu e bombastic. situându-se pe treapta cea mai înaltă a istoriografie româneşti Nu putem încheia fără a ne aminti de ceea ce criticul şi istoricul literar George Călinescu spunea despre Ion Neculce : „. Prin ceea ce a scris şi a lăsat urmaşilor săi. apoi în Miron Costin și Grigore Ureche. anticipând apariția lui Creangă. abil mânuitor al limbii române.unde cronicarul s-a născut şi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale. Aici se întâlnesc într-o formă incipientă procedee ale prozei artistice: portretul ( Grigore Ureche ). starea intelectului. Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului. Portretul niculcian stă la mijloc întrre caricatură şi tablou. un tic.Ion Neculce este un adevărat scriitor al vremii sale.

s-au inspirat din opera lor.“Naraţiunea în croniciile lui Gr. Autori precum Costache Negruzzi . Dimitrie Bolintineanu.a. Iulia Ioance. Victoria Lăcrămioara. Mihai Potîrniche. Sergiu Silinc.„Letopiseţul Ţării Moldovei” Smericescu. 2001 Wikipedia. Ion Neculce.com Realizatori : Aurelia Bărbos.Ureche şi Miron Costin” Nicolae Manolescu. Vasile Alecsandri. Bibliografie: • • • • • Eugen Negrici. Mihail Sadoveanu ş. Bucureşti. Casa Editorială ODEON .moderne e indiscutabilă. Anda Ungur Clasa XI F Colegiul Naţional “ Gheorghe Şincai” . Arta portretului la cronicarii moldoveni Grigore Ureche. Miron Costin.“Isoria critică a limbii române” Grigore Ureche.