ARTA PORTRETULUI ŞI A NARAŢIUNII LA CRONICARII MOLDOVENI

Miron Costin –pictor de caractere V. Ion Neculce-artist al portretului VI. Istoriografia în Moldova III. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche IV. Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea.Cuprinsul I. II. Concluzii .

A doua trăsătură a vieţii culturale a epocii o reprezintă umanismul cronicarilor modoveni . la rândul său o perioadă de prefaceri. Din punct de vedere politic se înregistrează tot mai strânse legături între Ţările Române. dar au şi consimţit să se înrudească cu conducători ai altor neamuri. cu scopul de a-şi asigura un aliat sigur în lupta împotriva turcilor. Aşa cum este cazul domnitorului Vasile Lupu . economic şi politic . o reprezintă triumful definitiv al limbii române împotriva limbii slavone . În această perioadă – oraşele devenite mijlocitoare ale schimbului de produse dar şi centre producătoare a obiectelor necesare satelor – cunosc si ele o dezvoltare lentă . care cunoaşte . de multe ori domnitorii români nu numai că s-au aliat.motivul acestora având ca unic şi comun ţel: lupta si înfrângerea Imperiului otoman. cu Timiş Hmielniţki . condus de un singer domnitor. duşmanul lor comun. Prima . Din această cauză. puterea domnească a statului feudal înregistrează o perioadă de declin. şi cea mai importantă . Marea boierime . Cadrul social-politic şi cultural specific Moldovei secolului al VII-lea şi primei jumătăţi a secolului al VIII-lea. cu trecere la Poartă. realizând astfel un stat unitar. şi până la instaurarea domniilor fanarioate în Moldova şi Ţara Românească şi a dominaţiei habsburgice în Transilvania. istoria Ţărilor Române include o perioadă cunoscută sub denumirea de epoca regimului nobilar. Dar transformările petrecute în intervalul de timp la care facem referire nu se limitează doar la domniile social. Domnitorii acestora caută sa-şi asigure ajutorul reciproc în lupta împotriva turcilor. Este cazul să precizăm că trei mari transformări caracterizează această epocă a regimulu nobiliar. petrecută la sfârşitul secolului al XVI –lea (1600). atât in scrierea actelor publice cât si în literatura religioasă. fapt care atrage după sine dependenţa voievodului faţă de boieri. De la acea încercare eşuată. formată dintr-un număr restrâns de familii deosebit de bogate. Scade venitul domnesc . a căror principale idei se referă la originea romană a poporului român şi la latinitatea limbii române . domnitorii încheie alianţe extreme cu conducători ai altor popoare – crai leşeşti . Pentru o mai mare siguranţă . care şi-a căsătorit fiica . dar ascendentă. Cea de a treia trăsătură sub aspect cultural . Domnia este astfel înlocuită cu o putere centrală exercitată de o oligarhie a marii boierimi.I. Pe lângă această măsură. stăpâne ale unei întinse moşii. conducătorul cazacilor din acea vreme. se bucura de încrederea şi ajutorul turcilor. acest vis a rămas însă neîmplinit pentru încă multă vreme. în secolul al XVIII-lea . Ruxandra. fiul lui Bogdan Hmielniţki . Cu toate eforturile depuse de Mihai Viteazul de a uni cele trei Ţări Române. idei susţinute şi argumentate in urma unor serioase studii făcute de fiii de boieri români în Polonia. ţari ruşi sau alţi cârmuitori de ţară. Ele vizează şi domeniul cultural.

spunea : „Letopiseţul său mi-i cartea de căpătâi-şi de câte ori îl deschid mi se umple sufletul de plăceri rare”. prin identificarea cauzelor . în timp ce cronica lui Miron Costin se distinge prin problematizare.ce rezidă din multitudinea faptelor. Macarie se ocupă de domnia lui Petru Rareş iar Eftimie îşi duce letopiseţul până la a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. referindu-se la cronica lui Ion Neculce. II... se ridică deasupra tuturor celor care îi vor urma . aceşti reprezentanţi de seamă ai istoriografiei noastre au dorit să lase urmaşilor date privitoare la domniile. din numeroasele descrieri de locuri. Pornind de la aceste cronici. dar în slavonă. legate de sentimentele sau idealurile acestor clase. fiind un exemplu valoros de naraţiune lineară. Ea reprezintă un moment de seamă în evoluţia literaturii noastre. Sunt puse astfel în discuţie chiar şi probleme legate nu numai de clasele sociale existente in momentul respectiv. din succesiunea domniilor . lupta de clasă dintre boierimea stăpână pe moşii şi ţărănimea asuprită. „Letopiseţele Ţării Moldovei” lăsate de Grigore Ureche. . din diversitatea întâmplărilor. „Letopiseţul Ţării Moldovei” al lui Grigore Ureche este doar o prelucrare de izvoare. evenimentele şi domniile din Moldova. pentru a cunoaşte apogeul lui Ion Neculce. la obiceiurile specifice acelei epoci îndepărtate. aşa cum i-o dictau cele scrise în inima lui. la luptele. faptele. scris într-o limbă asemenea mierei.” Criticul şi istoricul literar consideră că Macarie Azarie şi Eftimie sunt primii autori. Miron Costin şi Ion Neculce au atât valoare documentară. cronologic. Istoriografia din Moldova Aşa după cum arată George Călinescu în Istoria literaturii române : „Din pomelnicele de domnii ţinute de ctitoriile voievodale au ieşit prin uşoare dezvoltări şi înfrumuseţări retorice „letopiseţele slavone”. Ion Neculce fiind singurul dintre cronicari care produce o operă originală. „Letopiseţul” lui Ion Neculce cunoaşte apogeul. aceasta purtând pecetea vieţii sociale şi politice specifice acestei perioade . adevărata istoriografie moldovenească începe cu Grigore Ureche . care începeau cu un hronograf de la Facere. ci şi altele noi. prin explicaţii înfrânate de puternica aspiraţie constructivă a autorului ei. Este momentul să ne amintim cuvintele marelui scriitor Mihail Sadoveanu. inspirându-se din bogatele şi variatele lor informaţii numeroşi scriitori români au creat nuvele. în sensul că.(1553) În ciuda acestor letopiseţe. care au studiat şi ş-au petrecut o parte din viaţa lor în Polonia. Dacă până acum literatura avea un caracter religios şi apăra doar ideile şi interesele clasei dominante . noua literatură oglindeşte condiţiile sociale ale vremii. continuând tot atât de sec.este reflectată în literatura epocii. din punct de vedere artistic . respectând cât mai fidel adevărul istoric. cu atât mai mult cu cât cronicile sunt scrise de boieri învăţaţi. cu dragoste de ţară. din prezentarea oamneilor sau din acţiunile de luptă – cât şi valoare istorică – prin faptul că urmăresc. Autorii cronicilor moldovene au căutat să redea evenimentele în mod cronologic. se continuă cu Miron Costin. romane şi piese de teatru cu caracter istoric. cel care. Prin operele pe care le-au scris.

Apreciindu-l pe înaintaşul său. Stăpânit de un patriotism fierbinte şi posedând o vastă cultură. după cum spunea Grigore Ureche. GRIGORE URECHE este cel dintâi cronicar moldovean care îşi scrie hronicul în limba română. din cauza lipsei de izvoare. Grigore Ureche consemnează cu talent. opera sa reprezentând. Reflectând asupra evenimentelor şi asupra oamenilor. referitoare la istoria Moldovei –atât izvoare autohtone. căldură şi sugestivitate. MIRON COSTIN continuă cronica Moldovei. nevoit să-şi părăsească ţara ţi să se refugieze în Polonia. un autentic document al limbii române vorbite în epoca veche. o valoroasă lucrare de istoriografie. inclusiv (1661). într-o expunere cronologică şi organică. Datorită circulaţiei largi a manuscriselor cronicii sale. de recunoştinţă faţă de părinţii lor . studiază colegiul . Pe măsură ce se apropie de sfârşitul secolului al XVII-lea . Într-adevăr cronicarii au urmărit ca prin cronicile izvodite de ei să trezească în sufletele fiilor şi nepoţilor lor sentimente de dragoste faţă de ţară. expunerea devine tot mai bogată. Tânărul Miron Costin . devenit nobil polonez încă de la vârsta de cinci ani. pentru dragostea lui de ţară şi pentru dorinţa de a nu-şi lăsa ţara „să rămâie întru întunerecul neştiinţei” . Grigore Ureche a contribuit la procesul complex de impunere treptată a unor norma supradialectale şi la evoluţia calitativă a limbii române literare. cronica ne oferă un tablou din ce în ce mai complex al istorie ţării. care să consemneze evenimentele din istoria Moldovei începând cu întemeierea statului feudal Moldova (1359) şi încheind cu a doua domnie a lui Aron vodă cel Cumplit (1595). de acolo de unde a fost întreruptă de predecesorul său (de la a doua domnie a lui Aron vodă) până la domnia lui Ştefăniţă vodă. Grigore Ureche. Miron Costin este fiul boierului Iancu Costin .Nu putem vorbi însă despre aceste merite incontestabile ale cronicilor fără a nu aminti şi valoarea lor educativă. Dacă primele domnii sunt tratate în mod sumar. tătarii. iar. opera sa putând fi inclusă în universul literaturii beletristice. „Letopiseţul Ţării Moldovei” scris de Grigore Ureche este conceput ca o sinteză. turcii şi ungurii care trăiau în apropierea teritoriului românesc. El face dese referiri şi la românii din Ţara Românească-oferind informaţii istorice. intitulându-l Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viiaţa domnilor carea scrie de la Dragoş vodă până la Aron vodă. Grigore Ureche ocupă un loc însemnat în cadrul literaturii române vechi. ceea ce este semnificativ în desfăşurarea acţiunii sau în profilul moral al multor personaje din Letopiseţul său. pe de o parte. toate izvoarele cunoscute de el. în care se contopesc . geografice şi etnografice – dar şi la polonii . numărul izvoarelor fiind din ce în ce mai mare. pe de altă parte. Prin cronica sa. începând cu domnia lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Cronicarul prezintă istoria Moldovei în strânsă corelaţie cu istoria celorlalte ţări vecine. Grigore Ureche scrie în limba română un letopiseţ al ţării sale. „să rămâe feciorilor şi să le fie de învăţătură”. cât şi altele străine.

Iscusinţa sa de diplomat este solicitată de diferiţi domnitori ( Gheorghe Ştefan-vodă. cronicarul realizează cu imparţialitate portrete de domnitori sau de boieri. latina. adică începând cu domnia lui Vasile Lupu. aşa după cum însuşi recunoaşte: „acest am înţeles de la boieri bătrâni de sfatu pre acele vremuri”. Spre sfârşitul domniei lui Vasile Lupu. el fiind întâiul scriitor care a lăsat urmaşilor un valoros izvor de inspiraţie. motiv pentru care afirmă că : „letopiseţele nu folosesc oamenilor numai pentru a cunoaşte ce s-a petrecut în vremurile trecute. Trecând la colegiul din Cameniţa şi studiind limbile polonă şi rusă. Miron Costin acumulează o bună experienţă militară. . Mânuind cu măiestrie frumoasa limbă a poporului. Cea mai înmsemnată parte a cronicii sale narează evenimentele cunoscute direct de el. în mod ştiinţific. ajungând până la moartea lui Ştefăniţă –vodă Lupu (1661). Cronicarul a folosit pentru redactarea hronicului său . dintre care cea mai importantă rămâne „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace”. Cronicarul. Dar. în cronica sa găsim nu numai descrierea evenimentelor din Moldova în timpul diferiţilor domnitori ci şi a luptelor lui Mihai Viteazul.” Ca şi înaintaşul său . el înţelege istoria poporului român şi faptul că limba română îşi are originea în limba latină fiind înrudită cu celelalte limbi romanice.. Participând la diferite bătălii. cronicarul dovedeşte multă imparţialitatea. scrierile unor istorici vestiţi în acea vreme între care se afla şi Cronica lui Paul Piasecki intitulată Chronica gestorum in Europa singularium (1645) . fapt recunoscut de Miron Costin fiindcă i-a venit „mult mai lesne a scrie despre aceste vremi. Adevăratul continuator al cronicii lui Miron Costin . Miron Costin recurge la pricedeele artei literare pentru a prezenta evenimentele auzite sau văzute de el însuşi. ION NECULCE. conştient de sarcina ce-i revine ca istoric care infăţişează evenimentele aşa cum s-au petrecut ele. cel care a izbutit să ducă istoriografia la cel mai înalt nivel artistic este. unde urcă toate treptele dregătoriilor feudale de la sluger până la cea de mare logofăt. fară îndoială. Înglobând în cronica sa şi evenimente privind Polonia şi Ucraina. fiindcă „eu voi da samă de ale mele câte scriu”recunoaşte şi rolul educativ al scrierilor istorice. arătând meritele şi defectele. În prezentarea diferiţilor domnitori. pe lângă alte discipline. Acest cronicar a făcut pentru literatură mai mult decât pentru istorie. care oferea numeroase informaţii şi despre Moldova. Miron Costin se dovedeşte a fi şi un talentat portretist. situându-se pe o poziţie patriotică prin atitudinea sa antiotomană. Miron Costin se întoarce în ţară împreună cu fraţii săi . neajunsurile şi calităţile acestora. Opera sa cuprinde mai multe lucrări. originea poporului nostru. ci mai ales să înveţe din acele întâmplări ce este bine şi ce este rău”. mai ales împotriva turcilor .iezuit de la Bar. care îi va permite să explice victoriile şi înfrângerile în războaie ca urmare a unor cauze fireşti. Depăşind de nenumărate ori cadrul istoric. Istrate Dabija-vodă sau Antonie Ruser). Prin „letopiseţul” său Miron Costin este cel dintâi care lămureşte .. istoria antică şi geografia. aceasta devine preţioasă şi pentru istoria popoarelor respective. şi limba latină şi istoria Romei. alături de aceste izvoare. fără a le schimba interesul. Aceste letopiseţ continuă cronica lui Grigore Ureche de la 1595. Miron Costin află numeroase date şi de la boierii bătrâni care apucaseră vremuri mai vechi. cât şi multitudinea figurilor istorice care-i popolueză cronica.

prezentând evenimentele de la 1661 până la 1743. Ion Neculce se situează pe culmea cea mai înaltă a istoriografie noastre. Ion Neculce rămâne creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. precum şi a uciderii lui Enache grămăticul. deşi scrie un letopiseţ (o scriere în care evenimentele sunt înregistrate în mod cronologic). fapte sau întâmplări petrecute chiar cu zece sau cincisprezece ani înainte de venirea lor pe lume. Fiind martorul atâtor evenimente petrecute în Moldova – schimbări de domni. Hogaş. de lirism esenţial. vel agă. Creangă. ocupând . aşezate în ordine cronologică. Sadoveanu -într-un fel la toţi memorialiştii lirici”. Impresia e de rafinament în compoziţie. pe aceea de mare hatman. dintre care 70 coincid cu însăşi viaţa lui. pe bună dreptate şi fără exagerare. Patru ani.” Rezultă din această afirmaţie a autorului că întreaga cronică se subsumează memorialisticii şi deci. iar apoi. cât a stat pribeag prin Ţara Românească. la Negruzzi.Neculce urcă. Catrina. Trebuie să subliniem faptul că . Nicu Gane. Mai mult decât atât . copiilor li se povestec uneori . Ion Neculce şi-a dedicat tot timpul învăţăturii. în timpul domniei lui Antioh Cantemir să primească rangul de vel spătar. întzreaga perioadă evocată în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija –vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” se intregrează propriei vieţi. un interval de 82 de ani . postelnic. simplitatea povestirii. pentru a le putea învălui apoi în poezia amintirii şi a regretului după ce a fost şi nu va mai fi niciodată. situându-l în fruntea seriei. conţinând fapte petrecute cu mult timp înainte de evenimentele prezentate în cronică. pentru ca. . cu lux de amănunte. mama sa. cu multă uşurinţă. pe rând. ci a scris „dintru a sa ştiinţă. pe care îl însoţeşte în pribegie. Prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” . în anul 1691 să primească slujba de postelnic. numite de cronicar „O samă de cuvinte ce sântu audzite din om în om de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţu nu sunt scrise”. vătaf de aprozi. pleacă împreună cu copiii în Ţara Românească. naturaleţea şi spontaneitatea cu care alătură amănuntul semnificativ planului general al relatării. în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir.Ion Neculce este fiul vistiernicului Neculce. cel în care Eugen Lovinescu. stau la confluenţa dintre literatură şi istorie. treptele ierarhiei feudale. creatorul literaturii memorialistice clasice româneşti. ştiut fiind faptul că în perioada creşterii. adăpostindu-se la stolnicul Constantin Cantacuzino. În urma incendierii conacului familiei de la Prigoreni. În „O samă de cuvinte” Neculce excelează prin conciziune epică. artistul detaşându-se de obiectul comunicării sale şi devenind un exponent al colectivităţii. originar dintr-o insulă a arhipeleagului grecesc. întorcându-se în Moldova. vedea „o formă de paseism. Aceste legende. Neculce pune în fruntea acestuia o culegere de patruzeci şi două de legende. dragătorii ca: vel vornic. de dragoste de trecut. tatăl vitreg al lui Ion Neculce. literaturii înseşi. dând acea notă specific molddovenească de duioşie faţă de ireversibil. cât de recente în timp. de refulare a tuturor faptelor. Deşi are peredecesori valoroşi .Contemporan cu Nicolae Costin-fiul lui Miron Costin. pentru ca. Iată de ce trebuie considerată valabilă afirmaţia cronicarului că de la Duca-vodă cel Bătrân (1666) şi până la 1743 nu a consultat nici un izvor . fiind considerat. învrăjbiri între diferitele partide boiereşti – Ion Neculce s-a simţit dator să înnoade firul întrerupt al cronicii înaintaşului său Miron Costin şi să ducă mai departe istoria Moldovei. lupte cu turcii. prezentă la Ion Neculce. Cronica sa rămâne de-a pururea deschisă tuturo celor dornici să „soarbă” din înţelepciunea binefăcătoare a trecutului neamului nostru.

care a însemnat pentru Moldova un şir neîntrerupt de lupte. „Letopiseţul Ţării Moldovei” a fost scris spre sfârşitul vieţii. opera unui suflet cinstit. Ştefan cel Mare strânge: feţe boiereşti şi bisericeşti de cel mai înalt rang „. În cronica sa. Nu întâmplător. oştile de răzeşi şi mica nobilime formează.” III. Ţăranii liberi din oaste. Misail Călugăreanu şi Axinte Uricariul. Pentru Grigore Ureche statul feudal reprezintă o monarhie electivă. E de accentuat importanţa pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea conştiinţei naţionale a poporului. accentul cade pe veacul al 15-lea. an in care se vorbeşte despre întemeierea Moldovei. făr de judecată. aşa cum apare în istorie. carele au venit de la Maramoroş. condamnând sistemul de stat bazat pe autoritatea domnească: „pre Moldova ieste acest obiceiu de pier (boierii) făr de număr. carele să vedea şi mai de cinste şi mai de folos decât toţi . anii cei trecuţi“ şi să lase urmaşilor amănunte despre ceea ce s-a petrecut cu poporul român. problema relaţiilor dintre domn şi boieri. Acest principiu al domniei elective. în nenumărate rânduri.. să le fie Domnul?”. după victoria obţinută împotriva lui Pătru-vodă Aron. opera aceasta constituind începutul istoriografiei în limba română. Despre ţăranii dependenţi Ureche nu vorbeşte nimic . Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche Fiu de boier. făr de leac de vină. mai simplă şi mai fermecătoare în naivitatea ei din povestirile asupra trecutului românesc. La baza tuturor copiilor ulterioare începând din a doua jumătate a sec. susţinut de cronicar.1647. ignorând suferinţele şi luptele lor. lor tuturor. pre carele cu toţii l-au pus mai mare şi purtătoriu lor”. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din simplul pretext „ca sî nu se înece . încă de la începutul cronicii sale autorul precizează că Dragoş –vodă a fost ales : „Între acei păstori ce au nemerit locul acesta . fost-au şi Dragoş . Domnul este ales de boieri şi de ţară.Nicolae Iorga spunea: „Aceasta este cronica lui Ion Neculce:cea mai colorată.. Grigore Ureche imprimă lucrării sale . Concepţia sa despre stat şi societate este pur feudală. Grigore Ureche pune în discuţie. concepţia politică şi socială a clasei căreia îi aparţinea. se crede că ar fi muncit la el între anii 1642 .. Cronica lui Grigore Ureche începe cu anul 1359. Încă o dată Ureche devine apărătorul clasei boiereşti în lupta împotriva domniei. însăşi împle legea” – spune Grigore Ureche după ce relatează masacrarea celor patruzeci şi şapte de boieri de către Alexandru Lăpuşneanul . „ţara”. În lupta domnului cu marea boierime pentru autoritate Ureche ia parte boierimii. al XVII-lea şi până astăzi stau versiunile lui Simion Dascălul. este relatat şi în cazul în care . .şi i-au întrebat pre toţi:iaste cu voe. Iată de ce. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns şi s-a pierdut timpuriu. nume deosebit de cel de „boieri” aceştia situându-se deasupra „ţării”.. însăş (domnul) păreşte. unei minţi cumpănite în cari bunul simţ natural şi înţelepciunea câştigată ajungeau să poată înlocui pe deplin însuşirile ce se capătă prin şcoală şi printr-o întinsă şi aleasă lectură.

pentru secolul in care a trăit Ureche. Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul. descoperim un Ştefan necunoscut. Eroul ne este prezentat într-un joc de lumini şi umbre. . Ştefan cel Mare nu seamănă nici pe departe cu domnitorul visat de Ureche. cu ceea ce cronicarul crede că trebuie să fie un domn. Trecând peste renumita efigie-portret. pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor intrun mod cât mai somptuos. S-a intors la cetatea Sucevei fiind foarte bolnav din cauza atator razboaie la care a participat si totodata batran. Cronicarul intervine adesea în relatarea evenimentelor cu intenţia de a explica unele lucruri şi a le surprinde înlănţuirea cauzală. gloria.plastic. Toate faptele domnitorului sunt comenatate în capitolele cronicii . Portretul fizic este realizat printr-un eufemism („om nu mare de stat”) şi cel moral este alcătuit dintr-o enumerare de însuşiri: impulsiv („mînois şi degrabă a vărsa sînge nevinovat”). precum si data exacta. el este in masură să realizeze imaginea domnitorului ca intr-o gravură. E remarcabilă arta gradării în prezentarea portretului şi fineţea redării trăsăturilor fizice si psihologice. iar dinăuntru lac împuţit. in primul paragraf cronicarul ne prezinta circumstantele in care marele voievod s-a stins din viata. căci cronicarul nu se sfiieşte să-l judece uneori .” Astfel. Urmatorul fragment reprezinta un portret mixt facut lui Stefan. Acesta are rolul de a emoţiona cititorul.Cea mai expresivă figură a cronicii sale rămâne aceea a lui Ştefan cel Mare. Fascinaţia forţei . Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române” desprinde alte trăsături ale operei. Iată de ce observaţiile referitoare la domnia lui Ştefan cel Mare sunt amestecate de amiraţie înciudată şi de insinuare. Fiecare frază vorbeşte despre marele domn al Moldovei îşi găseşte justificarea în cuprinsul domniei. îmbinare unică între mitologie şi scrutare detaşată. sau mai puţin cunoscut. Figura eroică a lui Ştefan cel Mare e puternic reliefată si apare ca un simbol antiturcesc. De asemenea. Domnia lui Ştefan cel Mare s-a impus de la bun început cu un caracter forte. Spiritul său dinamic îl determină să acţioneze la fel de pătimaş. Dintr-un puternic sentiment de dragoste faţă de moldoveni. uneori nedrept cu boierii („deseori la ospeţe omorîia fără giudeţ”). faptele de arme. cuvant sugerat foarte frumos de Ureche prin expresia “slab de ani”. informaţiile acestuia fiind culese din putinele izvoare scrise din acea perioada şi din traditiile si legendele existente. neîntrecut strateg („la lucruri de războaie meşter”). care-i subordonează faptele. de dragoste şi reproş. ştiind să-şi transforme chiar înfrângerea în victorie („…că ştiindu-se căzut gios se rădica deasupra învingătorilor”). Ureche utilizează proverbele pentru a reliefa contrastul dintre aspectul fizic si cel psihic al domnitorului Iliaşi Vodă: „că din afară se vedea pom înflorit. Una dintre acestea este arta portretului: omul este privit sub o calitate sau un viciu esenţial. fără a fi evitate cele negative. dar bun gospodar („şi lucrul său îl ştia à-l acoperi”). Laudele care i se aduc lui Ştefan cel Mare par a fi în detrimetul acestuia. remarcându-se sobritatea trăsăturilor. mândria de neam umbresc păcate nenumărate. A doua parte a letopiseţului se ocupă de evenimentele contemporane lui Ureche.”De altfel. perioadă în care Moldova suferă o decădere din punctul lui de vedere. un Ştefan plin de patimi indiferent de locul unde apare sau de acţiunea pe care o întreprinde. dar in care predomina trasaturile morale. Eugen Negrici consideră că “Ureche are darul caracterizării ce este dublat de elemente de tehnică portretistică intuite ori imitate.de exemplu îl consideră mai curând un războinic de dragul războiului decât un patriot. autorul îi caracterizează subiectiv.lapidar pe otomani:” suptu mîna lor şi suptu jugul lor sîntem şerbi”. accentuează şi ideea că laudele aduse la adresa lui Ştefan cel Mare sunt mai curând scăpate decât intenţionate.

Mihai Sadoveanu. Ele sunt prezentate in antiteză cu statura : “om nu mare de stat” fapt care accentueaza calitatile majore ale eroului : “om intreg la fire. se radica deasupra biruitorilor”. Arta narativă a acestui letopiset consta in: rafinamentul descrierilor ("episodul invaziei lacustelor") si acuratetea naratiunii astfel domnia lui Stefan cel Mare este prezentata prin faptele sale istorice. caci : “pentru aceea . Deşi este o operă cu caracter istoric. conducator angajundu-se in lupta in fruntea ostirii sale. nu pierdea nadejdea. devenind legendar ca insasi persoana. nici un alt domn nemai reusind asa ceva. care era de dansul zidita”. iar pentru acestea domnul Moldovei a intrat in legenda. ca exemplu oferit combatantilor.s-a nascut calificativul “cel Mare”. cronicarul nu ezită să folosească metaforele. ci o operă literară. Oameni şi fapte oglindite în „LETOPISEŢUL ŢĂRII MOLDOVEI” de Grigore Ureche . In cel de-al treilea paragraf. nelenesu. Tot aici cronicarul spune ca faptele de vitejie ale lui Stefan au ramas unice in istoria poporului roman. cu iarna friguroasă şi vara ploioasă. Mulţimea imaginilor poetice.De altfel. patriotismul sunt calitatile pe care cronicarul le remarca si carora se datoreaza indiscutabil victoriile lui Stefan. Scrisă într-o frumoasă limbă română . Secretul acestor victorii sta in capacitatea misterioasa parca a domnitorului de a triumfa chiar atunci cand batalia era pierduta. bun strateg. chiar înainte de moartea lui ŞtefanVoda. de exemplu : într-o luptă. personalitatea domnitorului in dispozitiile sale sufletesti contradictorii.„Nicoară Potcoavă” şi Trilogia lui Delavrancea. raru razboi nu biruia”. Ea constituie un izvor preţios de cunoaştere a trecutului patriei noastre. Ureche vrea sa scoata in evidenta cat de mult l-au iubit locuitorii Moldovei pe domnitorul lor. Costache Negruzzi –„Alexandru Lăpuşnenu”. nenumărate pagini de naraţiune literară. ca stiindu-sa cazut jos. vointa. Cronica lui Ureche ocupă un loc însemnat în istoria culturii şi literaturii române. ca o concretizare a ideii ca forta nu poate nicicand sa invinga spiritul : “si-unde-l biruia altii. si lucrul sau il stia a-l acoperi”. Ultimul paragraf reprezintă nişte aprecieri asupra vremii. portretul debutează cu evocarea acestor trăsături:”mânios şi degrabă a vărsa sânge nevinovat”. care a fost foarte “urâtă”. au făcut din cronica lui Grigore Ureche un preţios izvor de inspiraţie pentru unele opere literare de mai târziu. sentimentele poporului in fata acestui eveniment nefast si chiar starea vremii din acea perioada. cronica lui Ureche nu este numai un izvor istoric.cu o necontestată artă narativă.statura . De la singura trasatura fizica folosita de autor in acest portret . Curajul. Astfel putem aminti operele lui Vasile Alecsandri -„Dumbrava Roşie”. moldovenii au pierit „cît au înălbit poiana”. Cronicarul face nu doar o trecere in revista a faptelor ci prezinta si imprejurarile mortii domnitorului. “l-au ingropat-ţara cu multa jale si multa plangere in manastire in Putna.

Acestei lumi „întunecate” i se opune o alta. cât mai repede. Miron Costina aparţine memorialisticii. deoarece Miron Costin. Miron Costin se înscrie prin „Letopiseţul Ţării Moldovei” în istoriografia moldoveană. pe care apoi o speculează în avantajul propriu. Înnodând firul întrerupt al istoriei. în realitate ele nu rămân unicolore deoarece fiecare dintre ele prezintă trăsături diferite de caracter. În cea de-a doua domnie însă firea sa suferă o schimbare bruscă. continuând cu pasiune cronica predecesorului său Grigore Ureche. spre deosebire de Grigore Ureche. În cronica lui Miron Costin se remarcă faptul că acesta nu face abstracţie de persoana sa. un observator al oamenilor. oamenii se pândesc reciproc. Creaţia sa captivează atât prin multitudinea faptelor. a puterii materiale şi politice. Miron Costin este. mai ales. reconstituirea istoriei realizându-se . dornici de a sesiza. Cronicarul nu a căutat niciodată să se îndepărteze de realitatea faptelor şi oamenilor despre care a scris. ci şi o evocare plastică a epocii. relatarea istorică fiind presărată cu elemente din viaţa sa particulară. În opera mironcostiană descoperim şi tipul perfidului. un pictor de caractere. Scriindu-şi cronica. reprezentat de Gaşpar Graţiani. toate îmbinate cu viclenia şi intriga. reprezentată de personaje lucide. intriga şi personajele se suprapun realităţii. Ţinând seamă de aceste particularităţi de caracter. Urmărind să ajungă cât mai sus în ierarhia socială. lucru ce îi conferă cronicii un aspect de familiaritate. Prin structura sa artistică. cât şi prin varietatea personajelor. Deşi aparţin aceleiaşi poziţii sociale. ce pre ascunsu în toate posturile mânca carne”. Viclean. greşeala celuilalt. însetată de putere.cu ajutorul imaginaţiei. nuanţe particulare ce le individualizează. domnul crud. neîndurător şi aprig cu adversarii. ci dimpotrivă apare ca un rezultat natural. sadismul său nu cunosc limite. În această lume guvernează legea forţei. Miron Costin prezintă în cronica sa cele mai importanate evenimente de la 1595 până la 1661. asemenea lui . „Letopiseţul Ţării Moldovei” reuneşte în sine toate elementele specifice structurii şi artei înţeleptului cronicar. Scriind o carte în care subiectul. Cruzimea. „luminoasă”. Ştefan Tomşa II este prezentat în evoluţia sa. evenimentele fiind în permanenţă raportare la eul propriu. În prima domnie apare ca un „mare vărsătoriu de sânge. personajele cronicii pot fi grupate în mai multe categorii. Elaborate cu un deosebit talent literar. alcătuiesc o lume dominată de patimi şi de ambiţii. Evocarea istorică prin forma memorialistică nu apare inexplicablă sau exagerată.IV. gros la hire şi prostatic”. Criteriul tipologic deschide galeria personajelor cronicii lui Miron Costin. Se poate observa cu uşurinţă că logofătul moldovean are în aceste „letopiseţ” reprezentarea categorială a eroilor. care-i trezesc satisfacţia cronicarului.în cartea sa. a participat direct la o parte din evenimentele narate. Astfel. cu faptele şi oamenii care i-au aparţinut. aparţinând în întregime clasei dominante. îşi suspectează mişcările. MIRON COSTIN – PICTOR DE CARACTERE Personalitatea de seamă a secolului al XVII-lea . însetat de sânge. bun cunoscător al influenţelor literare externe. Miron Costin nu este un simplu ilustrator de fapte . personajele cronicii mironcostiene. deşi sunt asemănătoare sub aspect exterior. El întruchipează tiranul. Miron Costin nu urmăreşte numai realizarea unei informări istorice. cel care „niciodată post n-au avut .

simetrice. este reprezentată de folosirea comparaţiilor dezvoltate. Într-acela chip şi casa lui Vasile –vodă. Aşa este.când se referă la oameni cu o situaţie similară . când să coboară . în autentic stil antic. aşea şi casele înalte la cădere. Miron Costin nu dovedeşte un interes deosebit pentru redarea fizionomiei personajului . Uneori.spre exemplu. Nu putem trece cu vederea portretul prin care este elogiat Matei Basarb: „ Matei-vodă domnul muntenescu. de cele mai multe ori în desfăşurări mai largi. Miron Costin se abate totuşi de la tradiţia sa de a portretiza . de insinuantă rezonanţă auditivă. când cad. făcea sfaturi şi cu multe ceasuri voroavă” şi „la statul trupului său era gârbov. ginerele lui Vasile Lupu. când să pornesc. Cronicarului nu-i scapă din vedere nici Timuş –cazacul. Barnovschi-vodă „era la hirea sa foarte trufaş”. iar Ştefăniţă Lupu „multe se cunoşte într-ânsul den hirea tătâne-său”. îşi părea că nu ştiia nemică. O altă modalitate de a caracteriza personajele. deosebit de boieri. cât puteai dzice că este adevăratu Esopu la chipu”. blându. El este un iscusit simulant. maiestatea. predominant pozitive. realizând. Cu toate că împărţea sfaturi înţelepte. trăsăturile sufleteşti. Astfel Ştefan Tomşa era „gros la hire şi prostatec”. iară unde trebuia să sfătuiască.. cu mare cădere şi răzsipă şi apoi şi la deplină strângere au purces de atuncea. şi copacii cei înalţi mai mare sunte fac. tocamai pentru a scoate şi mai bine în evidenţă „hirea” personajului. ghebosu şi la cap cucuiatu. în cadrul cărora subiectul este privit din mai multe unghiuri. că era „deplin la hire” ca şi comandantul Kondracki. [. cu deplină tocmală învăţătoriu”. portretul comandantului polon Kondrachi „tăcut . luminoase. aducând ţara la sapă de lemn : „ [. Radu Mihnea întruchipează tipul omului care iubeşte pompa şi fastul. transmiţând prin aceasta răsunetul pe care l-a avut în lumea contemporană acest eveniment: „Precum munţii cei înalţi şi malurile cele înalte. pe de oparte portrete calde..” Portretul realizat de Miron Costin se prezintă . pre cât sunt mai înalţi prea atâta fac durat şi mai mare. Miron Costin realizează chiar portrete-elogiu. în timp ce despre Ştefan pârcălabul de Soroca. Despre Gheorghe Ştefan spune cronicarul că avea „hirea adâncă”. Autorul urmăreşteprin folosirea acestei metode – să sugereze cititorului . Moise Movilă „un mielu de hire”. el urmărind îndeosebi. acest domn este nesăbuit şi cheltuitor pentru satisfacerea poftei de lux. Miron Costin deosebeşte personajele. cât pre acele vremi de-abiia de era pementean de potriva lui. a calităţilor sau a defectelor sale fizice. de către Vasile Lupu este prezentată cu ajutorul unei comparaţii largi. omul cu care se sfătuia Vasile Lupu: „omu de miratu la întregiia lui de sfaturi şi de înţelepciune. Graţiani „în multe chipuri şi ispitiia să omoară o samă de boieri”. în fraze armonios rotunjite. dupa nouăsprezece ani de domnie. ca o excepţie. harnic la războaie. portretul fizic al lui Ştefan pârcălabul de Soroca. cât poţi să-l asemeni cu mari oşteni a lumii”.Alexandru Lăpuşneanul. Pierderea scaunului domnesc. nemândru. de atâţia ai întemeiată. izvor şi toate cu mare inemă şi pre cale. care era „un om cu hirea hierălor”. care nu să va uita den pomenirea oamenilor în veci. cu carile şi Vasilevodă sângur. aşea nespăimântat.” Partizan al punctelor de vedere pe care le apăra. întărind nota dominantă pe care o dă „hirea”. întâlnită în opera lui Miron Costin . homerian. amploarea şi gravitatea momentului sau faptului istoric la care se referă. dirept om de ţară. când sp năruiesc de vreo parte.] Radul-vodă cu mare pustietate ţărâi.. realizând. om fericit preste toate domniile aceii ţări.. în dreapta şi în stânga.].

Depănând firul povestirii şi vorbindu-i nepotului său despre fapte. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și.iar. Neculce a fost un militar distins și Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. până după 1719 și întorcându-se în Moldova (cca 1720). cu istoria neamului românesc. mulţumită bunicii sale. binecunoscută de Ion . a trăit la moșia sa din Boian. vreo persecuție. dacă personajele în cauză contravin principiilor. Cu toate că Miron Costin se dovedeşte a fi un cronicar umanist. ION NECULCE-ARTIST AL PORTRETULUI Ioan Neculce (n. ci . nu a stat mazilit niciun an întreg. unde spune că Constantin Mavrocordat.lui sau situaţi pe aceeaşi poziţie de interese general politice sau strict personale. În ciuda faptului că strămoşii săi veneau din ţinuturi îndepărtate de aceste meleaguri. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla vreo nenorocire. Miron Costin nu uită nici o clipă că aparţine unei clase sociale bogate şi că „ţara” nu reprezintă prea mult atâta timp cât sărăcia îi este „soră bună”. fiind scos din domnia Moldovei. umbrite . după ce a stat retras câtăva vreme. a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir. Pierzând rușii războiul. atunci când vorbeşte despre moldoveni o face de pe poziţia boierului. funcțiunea de vornic. care din toate l-a scăpat. originară din Bucovina. ideilor şi sentimentelor cronicarului. lucru ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui.cca1745) a fost un cronicar moldovean. ocupând numai o dată. încă din copilărie. în trăsături tăioase. Opera înaintaşului său . Ion Neculce se familiarizeză . de aceea când a voit să se întoarcă în țară. cronicarul Ion Neculce s-a format sufleteşte în spiritul tradiţiilor româneşti. mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir Cronicarul s-a născut la 1672.precum însuși zice . şi indirectă. a unor personalităţi de prestigiu ale istoriografiei noastre precum stolnicul Constantin Cantacuzino şi cronicarul Miron Costin. uneori chiar violente. sub Constantin Mavrocordat. dovedindu-se un ferm apărător al intereselor clasei căreia îi aparţine. ceea ce s-a întâmplat la anul 1744. Alexandra Cantacuzino. un cărturar mândru de originile romane ale poporului său . Tot așa era privit și de familia lui Cantemir și de ceilalți boieri. la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. doar uneori.și-a pus nădejdea în Dumnezeu. Neculce a trecut cu Cantemir în Rusia și a stat acolo câțiva ani. Înclinaţia spre aflarea faptelor i-a fost stimulată şi de cunoaşterea directă . cu multă greutate a scăpat de insistențele lor. V. ci a fost numit în Muntenia.d. Aşadar. în majoritatea cazurilor . pe de o alta parte portrete negative. întâmplări şi oameni din vremea voievodului Ştefan cel Mare. A murit după 1744.1672.

uscat. barba îi era albă ca zăpada". la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape. dar era și cam grabnic la mânie. amintește purtarea rea ce avusese în timpul domniei lui Antioh. De la el aflăm că Dumitrașcu Cantacuzino (1684-85). la care a fost mai totdeauna părtaş sau le-a cunoscut de aproape. când avea deja cca 60 de ani. era "om nestătător la voroavă (vorbă). Aprodul Purice de Negruzzi. Aci se cuprind o sumă de tradițiuni relative la diferiți domni și care au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră modernă. de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise. rumăn la față. de oameni vechi şi bătrâni şi în letopiseţe nu sunt scrise. &quot. practică bună avea: mânca bine și bea bine. "carte nu știa. Visul lui Petru Rareș de Alecsandri ș. „Letopiseţul Ţării Moldovei a lui Ion Neculce. buzat. . geambaș de cai de la Fanar din Țarigrad". bun și vrednic.. "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea.. să căutăm ce va zice despre Petru cel Mare. au câte un scurt portret sau câte o caracteristică. nu prea era cărturar. În prefață ne spune că până la Ducă-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii și alții. mai înalt decât toți oamenii. Altarul mănăstirii Putna de Alecsandri. Vom afla. în adevăr. reprezintă nu numai modelul dar şi imboldul principal care l-a determinat să ducă mai departe scrierea istoriei Moldovei. era și credincios la jurământ. cam cu grabă". Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea". Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. aflăm de la Neculce că "era de stat cam mic și subțire. chipeș. ce am scris singur dintru a mea știință. cronicarul își începe lucrul la Letopiseț după anul 1732. Aproape toți domnii.în afară de compilarea cronicilor anterioare . Când ajunge la domnia acestuia. Operă de excepţională valoare pentru literatura română veche. Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743. Constantin Cantemir (1685-1693).O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. Cunoscând această deprindere a lui. dar apoi curând se întorcea". Lucrarea de căpetenie a lui Neculce . Despre Grigore Ghica prima domnie (1726-1733). câte s-au tâmplat de au fost în viaţa mea...Cu cea mai mare probabilitate. milostiv și răbdător. precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu. ce am scris singur dintru a mea ştiinţă. Cupa lui Ștefan de Bolintineanu. nici de pre un izvor a nimănui. înfăţişează o epocă tumultoasă. Dumbrava roșie de Alecsandri. judecător drept. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. la unele se arăta prea harnic. câte s-au tâmplat de au fost în viața mea.". ci numai iscălitura învățase de o făcea. La stat nu era mare.a. nici de pre un izvor a nimănui. și portretul țarului: "Om mare.Neculce. Mânie avea strașnică. numai era cu toane. E interesant să observăm imparțialitatea cu care vorbește despre Dimitrie Cantemir. iară nu gros. burduhos. Letopiseţul este precedat de câteva file ce poartă titlul: &quot. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc şi să scriu că au fost scrise în inima mea&quot.iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea.este Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . frământată de evenimente numeroase atât pe plan intern cât şi pe plan extern. pe care-l iubise într-atât încât plecase cu dânsul din țară. numai nici era prost. Minciunile nu le iubea. căci știm că la venirea împăratului Rusiei în Iași el era funcționar înalt și legat de aproape cu domnitorul. era gros. fluturând".. la minte așezat. Antioh Vodă (1695-1700) era om mare la trup. amăgitor. la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat. Fiul acestuia. de multe ori răcnea tare. Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în om. În prefaţă ne spune că până la Duca-Vodă s-a slujit de diferitele izvoare ce a aflat pe la unii şi alţii. despre care vorbește în cursul cronicii sale. rotund la față și cam oacheș și cam aruncă câteodată din cap. la avere nu era lacom.

tic sau acţiune simplă. Barba îi era albă ca zăpada. Spre exemplu. iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga. burduhos. Despre tătari ne spune că sunt lupi apucători.. ci și grupurile. ei să ruga să-i împungă. în cap şi la mâini de pe cându fusese slujitoriu în ţara leşească. El este mândru că poate să scrie în limba vie a neamului său. Ca şi predecesorul său Grigore Ureche. obţinând un portret pe deplin realizat. creionand fizionomii vii. era sănătos. Cronicarul se manifestă mai puţin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea.. mânca bine şi be bine. De aceia. cunoscând trufia leşilor. Dar Neculce are darul portretizării mai dezvoltat decât cel al înaintaşilor săi. Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul. cronicarul. a carei forta artistica se datoreaza si limbajului. spune despre ei că : „ [. Înflăcărat patriot. La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale. portretul lui Constantin Cantemir: „carte nu ştie. din punctul de vedere al organizării oştirii. cei care se credeau superiori moldovenilor din mai multe puncet de vedere. sau frica lui Dumnezeu. La stat nu era mare. liber ca orice canon. dar. din care reproducem aci câteva rânduri: «La grec milă. rumăn la faţă. precum şi de stadiul la care se afla istoriografia în acea perioadă. spre exemplu. eroi de roman. sau omenie.. că era un moşneagu fără doamnă. fie cel moral. Hazul este o altă trăsătură a stilului lui Neculce.dar şi profun observator al fenomenului social-politic. Aşadar. cronicarul reuşeşte să le creioneze fizionomia şi să le sugereze caracterul fie printr-un gest. Povestitor innascut. Dar cronicarul are si arta portretizarii. iar inima și firea tot cât ar putea este să facă răutate». practică bună ave la voroavă. de eopca în care trăieşte. avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete. niciunele de acestea nu sunt. Semne multe ave pe trup de la războaie. Ion Neculce are o concepţie onfluenţată de apartanenţa sa de clasă. iar despre greci are un faimos pasaj.Dar nu numai pe indivizi îi plăcea lui Neculce să-i caracterizeze. fie printr-un obicei . un tic. era gros. mereu proaspat si surprinzator. dar mai ales din portretele numeroase ce-i populează cronica. prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. de cele mai multe ori. dar şi o madalitate de a-i caracteriza pe oameni. buzat. Chiar dacă nu toate personajele lui Neculce sunt personalităşi de marcă ale istoriei. Şi nu era mândru. Numai când nu poate să facă rău se arată cu blândețe. Ion Neculce a creat o opera durabila. ca şi înaintaşii săi –Grigore Ureche şi Miron Costin. fie portretul fizic. sugerand caracterul printr-un element particular: un gest. cronicarul combină trăsăturile fizice cu cele morale.. sau conturand portrete complexe..” Astfel hazul este declanşat de ironia cronicarului interesat în a atrage atenţia asupra leşilor. proverbe si zicatori). nici făcee cheltuială mare ţărâi. Acolo unde se impune o prezentare complexă a personajului. înţelegem cu multă uşurinţă şi faptul că Ion Neculce utilizează modul povestirii populare. ci de unul polpular. Vocaţia de povestitor a lui Neculce se relevă în legende. unde stilul are savoarea limbii populare. supus elaborarii dar totusi verosimil. o actiune simpla. povestind despre păţania de la Dumbrava Roşie. iar când îi băte cu buciuştile. un obicei. ce numai iscălitura învăţasă de făce . sau nevicleșug. .” Din întâmplările relatate. sau dreptate. Ion Neculce foloseşte pentru a-şi prezenra personajele . Cu boierii trăie până la o vreme. pre careli cum era. pentru că era om de ţară şi-i ştiie pe toţi. pilde.] se ruga să nu-i împungă. comparatii. tot anume . fiindcă la momentul respectiv nu erau cunoscute procedeele culte ale povestirii. la Neculce nu se poate vorbi de un proicedeu artistic conştient. ce să-i bată cu biciuştile. Iată. în mod special. personajele sale istorice sunt. națiunile (psihologia socială nu-i era străi nă).

Portretul niculcian stă la mijloc întrre caricatură şi tablou. predispoziţia etică.. prin aceasta. Cine vrea să afle modele de stil din cronicarii moldoveni.dar şi al tropilor .Ion Neculce este un adevărat scriitor al vremii sale. cu precădere al graiului Moldovei de Nord.” VI. Epitetul bine găsit are câteodată valoare artistică. starea intelectului. Aici se întâlnesc într-o formă incipientă procedee ale prozei artistice: portretul ( Grigore Ureche ). ca al analiștilor ce scriau slavonește. Ideea romanităţii poporului român pusă de cronicari în legătură cu aceea a latinităţilor limbii române a contribuit la formarea conştiinţei naţionale. o manie. apoi în Miron Costin și Grigore Ureche. trebuie să caute în primul rând în Neculce. care dă o anumită familiaritate evenimentului istoric.. Dincolo de aspectul pur istoric cronicile au şi o valoare literară. deşi modeşti.. un tic. situându-se pe treapta cea mai înaltă a istoriografie româneşti Nu putem încheia fără a ne aminti de ceea ce criticul şi istoricul literar George Călinescu spunea despre Ion Neculce : „. cu figuri de stil sau cu zicătorile şi proverbele româneşti.Concluzii Cronicarii moldoveni au pus bazele procesului de construire a istoriografiei române care va face posibilă apariţia în epoca paşoptistă a primilor istoriografici români. un obicei. totul dozat . Afirmaţia făcută de Grigore Ureche potrivit căruia toţi românii “ de la râm se trag “ a fost reluată de Miron Costin in cronica sa si dezvoltată in tratatul “ De neamul Moldovenilor ” . descrierea ( Miron Costin ). Neculce nu era prea învățat. Ceea ce contează în cronica lui Neculce este oralitatea extraordinară a autorului. foarte atrăgător. o însuşire sau o scădere morală. ritmat şi rotit în jurul unei virtuţi sau diformităţi substanţiale. Recuperând prin opera lor “ Istoria românilor de la începuturi “ cronicarii au pus pentru prima oară problema originii latine a poporului român. dar era om cu bun simț. Neculce este primul nostru mare povestitor moldovean. El știe foarte adesea să găsească cuvântul just pentru a zugrăvi o situație sau pe un om. Influenţa cronicarilor asupra literaturii române . Se poate zice că el e cel mai literat din toți cronicarii Moldovei. ci dimpotrivă simplu și. Prin ceea ce a scris şi a lăsat urmaşilor săi. Ion Neculce se ridică deasupra predecesorilor săi. anticipând apariția lui Creangă. Stilul lui nu e bombastic. naraţiunea si dialogul (Ion Neculce). abil mânuitor al limbii române.unde cronicarul s-a născut şi a trăit cea mai mare parte a vieţii sale. cu pricepere de a judeca lucrurile. câștigată prin amestecul direct în afacerile statului și cu un deosebit talent de a povesti. La Neculce se descoperă o tehnică încheiată a portretului în care intră câteva note tipice: o însuşire sau o anomalie fizică. dar valoroşi pentru epoca în care au fost creaţi. El ştie să împletească povestirea vie. realizănd pagini de o importanţă deosebită pentru literatura veche.

“Naraţiunea în croniciile lui Gr. Ion Neculce. Victoria Lăcrămioara.moderne e indiscutabilă. Mihai Potîrniche. Miron Costin. Casa Editorială ODEON . 2001 Wikipedia. Mihail Sadoveanu ş.“Isoria critică a limbii române” Grigore Ureche.„Letopiseţul Ţării Moldovei” Smericescu. Autori precum Costache Negruzzi . Bucureşti. Dimitrie Bolintineanu.Ureche şi Miron Costin” Nicolae Manolescu. Arta portretului la cronicarii moldoveni Grigore Ureche. Bibliografie: • • • • • Eugen Negrici.a. Iulia Ioance. Vasile Alecsandri. Sergiu Silinc. s-au inspirat din opera lor.com Realizatori : Aurelia Bărbos. Anda Ungur Clasa XI F Colegiul Naţional “ Gheorghe Şincai” .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful