TEHNOLOGIA PRODUCERII TUTUNULUI

RECOLTAREA FRUNZELOR DE TUTUN

Maturarea tehnică a frunzelor se evidenţiază, din

punct de vedere
Celuloza morfologic,
(7 - 8%)prin areculoarea verde mai
rol principal în
deschisă a lor,
întreţinerea arderii. prin pierderea luciului, apariţia de pete
de culoaredegălbuie
Frunzele tutun spre vârf şi pe la
se recoltează margini, căderea
perişorilor,
Substanţele răsfrângerea marginilor limbului,
maturitatea tehnică, adicăalbuminoide,
atunci cândînaucantitate mare,
suprafaţa
influenţează limbului lipicioasă,
negativ şicalitatea iar uneori
tutunului;produce
se prin
ajuns la dezvoltarea
băşicarea acestuia. maximă au cel tehnică
La maturarea mai frunzele, se
ardere, ele
ridicat rup
conţinut de imprimă
substanţe gust şi miros
organice şi neplăcute.
cu uşurinţă de pe tulpină.
minerale. Tutunurile
Maturareapentru ţigarete
frunzelor din treptat
se face tara noastră conţin 6
- 10%
şi recoltarea substanţe
este eşalonată,
Recoltarea albuminoide, iar cele optime
înregistrându-se
se desfăşoară în condiţii pentru ţigări
numai
de
după foi
ce între
se 11
evaporă şi 17%
rouă
o diferenţă de 20 - 23 zile între maturarea dealbumine
pe plante,dinîn substanţa
mai multe
etape
frunzelor de(5Ia- bază
uscată. 6), la şiintervale
a celor de din6 -vârful
7 zile. La o singură
plantei.recoltare se deprind de pe plantă 2-7 frunze (mai
puţine la baza Nicotinătulpinii,(C10H14N2)
mai multe spre este principalul
vârf).
La soiurile de tutun cultivate în tara
alcaloid din frunzele de tutun, influenţând, în cea
noastră se deosebesc pe tulpină cinci etaje
Recoltarea
mai mare măsură,manuală. Se efectuează
calitatea tutunului rupând
şi sănătatea
de frunze.
frunzăMaicumult de în60% din recoltă este
organismului uman. Nicotină se găseşte în toate a
frunză direcţia laterală şi în jos, pentru
asigurată de
nuorganelefrunzele
vătăma dispuse
tulpina. în etajul de
plantei, cuFrunzele
excepţia se lasă la marginea
seminţelor mature,
mijloc lanului
şi în vârf. Zonacâteva
pentru de vârforeasigură
pentru numai
o uşoară vestejire,
dar sedepăşeşte în 66,5% în lăzi,
frunze. Conţinutul
12% din apoi încarcă
recoltă, iar zona coşuri sau
de la baza numai cu peţiolul către
frunzelor
pereţi şi se în nicotină
transporta la este influenţat
platformele de de poziţia
depozitare.
10%.
acestora pe tulpină. Locul de sintetizare a
nicotinei
Recoltarea în plantă este coletul
mecanizată. Existăşi şinumaşini
rădăcinacare
plantei .
recoltează mecanizat frunzele, dar în acest caz se lasă
un număr de 9 - 10 frunze pe plantă, care se
Acizii organici (malic, citric, oxalic etc.)
maturează mai uniform şi pot fi recoltate la o singură
provin din transformările amidonului şi zahărului,
trecere, tulpinile fiind tocate şi încorporate în sol.
COMPOZIŢIA CHIMICĂ A TUTUNULUI reprezentând 12 - 16%. Rolul acestora asupra
Grăbirea maturării, ca şi uniformitatea acesteia se pot
calităţii tutunului nu este precizat pe deplin, dar se
realiza tratând plantele cu Ethrel (acid 2-cloro-etiI-
pare că au rol pozitiv asupra arderii.
fosforic), datorită căruia frunzele se îngălbenesc după
3-5 zileRăşinile de şilauleiurile
tratament,
etericefacilitând recoltarea
imprimă tutunului
mecanizată.
aromă, însuşire de foarte mare importanţă pentru
calitatea frunzelor. Substanţele aromate din
frunze se pun în evidenţă prin tratamente
tehnologice aplicate frunzelor de tutun după
recoltare (dospire, uscare, fermentare).

1

Aceasta determină calitatea produselor,
fiind influenţată de însuşirile soiului, de
factorii de mediu (climă şi sol), vârsta plantei,
poziţia frunzei pe tulpină etc. şi poate fi
îmbunătăţită pe diferite cai. Substanţa uscată
a frunzelor de tutun este formată din 75 -
92% compuşi organici şi 8 - 25% compuşi
minerali.
Hidraţii de carbon solubili reprezintă 2 -
27% din substanţele organice, în funcţie de
soi şi condiţiile de vegetaţie şi influenţează în
mod deosebit însuşirile fumative ale
tutunului. Prin arderea hidraţilor de carbon
solubili se formează acizi organici, aldehide,
fenoli şi alte substanţe care îmbunătăţesc
aroma şi gustul tutunului.
RĂSPÂNDIREA TUTUNULUI
2
Cele mai mari suprafeţe, cultivate cu tutun sunt
întâlnite în judeţele din sudul ţării, unde se află circa
60% din suprafaţa totală; în Moldova se cultivă circa
20%, iar în Câmpia de Vest şi Transilvania 20%.
Ca produs industrial, tutunul a fost cunoscut în
Europa numai după descoperirea Americii de către
Cristofor Columb (1492), iar ca plantă cultivată a
fost descoperit în Mexic, în anul 1519, cu ocazia
explorării acestei zone.
În Europa primele seminţe de tutun se presupune
că au fost aduse de călugărul Ramon Pane în Spania
(1518), iar mai târziu de Francesco Hernandez de
Toledo, la întoarcerea din America în anul 1559, sub
numele de "Tabaco" (după numele instrumentului cu
care se fuma în insulele Caraibe).
În Franţa seminţele de tutun au fost aduse de
călugărul Andre Tevet, în anul 1556 din Brazilia.
Tutunul a primit numele ştiinţific de Nicotiana în
onoarea lui Jean Nicot ambasadorul Franţei în
Portugalia, care a studiat proprietăţile medicinale ale
plantei. Pe lângă aceste denumiri, tutunului i s-a spus
„Iarbă Sfântă”, „Iarbă Sacră”, „Iarbă Divină”, „Iarba
Ambasadorului”, „Iarba Reginei” etc.
În România, tutunul a fost semnalat în
Transilvania la jumătatea secolului al 16-lea, în
Muntenia la jumătatea secolului al 17-lea, iar în
Moldova, la 1652, se practica fumatul, în anul 1879
se înfiinţează Monopolul asupra culturii şi fabricării
tutunului, iar în anul 1929 ia fiinţă Casa Autonomă a
Monopolului (C.A,M.), în prezent, peste 90% din
suprafaţa cultivată cu tutun este contractată de
Societatea Naţională "Tutunul Românesc" S.A. care
acordă stimulente cultivatorilor.

În prezent tutunul se cultivă pe toate
continentele, în unele ţări pe mari suprafeţe,
în altele pe suprafeţe mici.
Faţă de perioada 1979 - 1981, când se
cultivau în lume 4,02 milioane ha cu tutun, în
perioada 1988 - 1990 s-a ajuns la o suprafaţă
de 4,89 milioane ha, cu o producţie medie de
1.407 kg/ha, suprafaţă care a fost şi în anul
2001 de 4,21 mil ha, cu o producţie medie de
1.517 kg/ha.
Ţări mari cultivatoare de tutun sunt: China
cu peste 1,52 milioane ha, India cu peste 0,45
milioane ha, SUA cu peste 0,172 milioane ha
şi cu producţia medie cea mai mare (2.593
kg/ha).
SOIURI DE TUTUN
3 România sunt recomandate soiurile Virginia 1.173,
Soiurile de tutun au rezultat din hibridarea a două
sau mai multe varietăţi, având particularităţi
morfologice, biologice şi calitative care le grupează
în tipuri de tutun: oriental, semioriental, Virginia, de
mare consum, Burley, pentru ţigări de foi.
Tipul oriental se caracterizează prin frunze mici
(lungimea frunzelor la etajul mijlociu, 20 - 25 cm),
precocitate mare (de la plantare - înflorire, 50 - 65
zile), ţesutul frunzelor catifelat şi elastic; conţinutul
în nicotină scăzut; conţinutul în hidraţi de carbon
solubili ridicat; aromă şi gust plăcute la fumat. După
uscare predomină culorile galbenă, galben-portocalie
şi roşie-deschisă.
Tipul semioriental are frunzele mai mari
(lungimea frunzelor la etajul mijlociu, 25 - 32 cm),
perioada de vegetaţie mai lungă (de la plantat la
înflorit 75 -80 zile), ţesut foliar elastic, conţinut în
nicotină mai ridicat, conţinutul în hidraţi de carbon
solubili mai scăzut, decât la tipul oriental. Prin
uscare frunzele se colorează roşcat, asigurând
ţigarete de calitate mijlocie şi consum mare.
Tipul Burley se caracterizează prin plante cu
frunze mari, perioada de vegetaţie lungă (de la
plantat la înflorit, 85 - 90 zile. Frunza este fină,
elastică, cu capacitate mare de absorbţie şi reţinere a
sosurilor, pretabilă la obţinerea ţigărilor de foi. Se
cultivă soiurile: Burley 114 şi Burley 235 Burley
224, Tenessee 86.
Tipul Virginia se caracterizează prin frunze mult
mai mari (lungimea frunzelor la etajul mijlociu, 40 -
50 cm), perioada de vegetaţie mijlocie (de la plantat
la înflorit 60 - 85 zile), conţinut mijlociu de nicotină,
conţinut în albumine scăzut. Prin uscare artificială se
obţin frunze galbene de diferite nuanţe, cu aromă
fină, gust plăcut. Frunzele acestor soiuri se folosesc
pentru obţinerea de ţigarete de calitate superioară, în
Virginia 196, Virginia RP 207, Virginia 180.
INŞIRATUL, FERMENTAREA ŞI USCAREA FRUNZELOR

4

După recoltare frunzele de tutun sunt
supuse unor operaţiuni fizice şi biochimice
care determină calitatea fumativă a lor.
Înşiratul frunzelor este prima operaţiune cu
care începe acest lung proces de pregătire şi
constă în introducerea manuală sau
mecanizată a unor sârme sau sfori prin
nervurile lor . Cu ocazia înşirării frunzele se
sortează după mărime, grad de maturare,
integritate, atac de boli sau dăunători etc.
Înşiratul pe sfoară sau pe sârmǎ, manual,
se face cu ajutorul unui ac special (andrea),
iar mecanizat cu ajutorul unei maşini de
înşirat care lucrează pe principiul maşinii de
cusut.
Astfel pregătite, frunzele încep procesul
de dospire (fermentarea în verde) şi de
uscare. Prin dospit şi uscare se îmbunătăţesc
şi se fixează în frunzele de tutun însuşirile de
calitate specifice soiului şi dezvoltate în
timpul perioadei de vegetaţie în câmp, în
raport cu condiţiile de climă şi sol. Dospirea
(sau fermentaţia în verde) reprezintă un
complex de procese şi reacţii din frunzele de
tutun care determină îngălbenirea şi
îmbunătăţirea calităţii lor. Factorii care
determină transformările sunt: temperatura şi
umiditatea.
INŞIRATUL, FERMENTAREA ŞI USCAREA FRUNZELOR
5
Durata procesului de dospire este de 2 - 4 zile la
soiurile pentru ţigarete superioare şi ajunge la 21
zile la soiurile de tipul pentru ţigări de foi în funcţie
de gradul de maturitate, temperatură şi umiditate.
În timpul procesului de dospire frunzele îşi
continuă procesele, de respiraţie şi transpiraţie. Se
înregistrează transformarea substanţelor organice
complexe în substanţe simple. Amidonul se
hidrolizează,se degradează substanţele albuminoide
şi clorofila, îmbunătăţindu-se continuu calitatea
tutunului. Nicotină nu suferă schimbări importante,
dar creşte în schimb, proporţia de acizi organici
(citric şi acetic). Prin degradarea clorofilei se obţine
îngălbenirea frunzelor, proces important pentru
creşterea calităţii acestora.
La sfârşitul dospirii frunzele sunt de culoare
galbenă, urmând fixarea acestei culori la soiurile
pentru ţigarete sau transformarea culorii în maro la
soiurile pentru ţigări de foi. La capătul acestui
proces frunzele de tutun mai conţin 40 - 50% apă,
care trebuie eliminată cât mai repede, mai ales la
soiurile pentru ţigarete superioare şi la soiurile
tipului Virginia a căror culoare trebuie să rămână
galbenă-deschisă.
Tutunul pentru ţigări de foi este supus
procesului de dospire un timp mai îndelungat, într-
un mediu mai umed şi apoi, prin fixarea culorii, prin
pierderea rapidă a apei, ii se determină o culoare
specifica.
Dospirea tutunului se face în şiruri, pe
gherghefuri aşezate în încăperi cu un mediu optim
de căldură şi umiditate sau în "năsadă" (frunzele se
aşează cu cotorul în jos în straturi de 20 cm
grosime) înainte de înşirare, în solarii sau în camere
speciale.
Gherghefurile sunt rame aşezate vertical, între
marginile cărora se întind şirurile de frunze, legate
paralel.
 Dospirea se poate grăbi dacă se scot
gherghefurile la soare 2-3 ore pe zi.
Fixarea culorii se face prin expunerea
frunzelor direct la soare sau cu ajutorul
curenţilor de aer, iar în cazul uscării la căldură
artificială, prin ridicarea treptată a temperaturii
până la 40°C şi coborârea umidităţii relative
sub 50%.
Uscarea la soare. Pentru aceasta, şirurile cu
frunze se fixează pe gherghefuri mobile, afară,
cu posibilităţi de a fi adăpostite pe timp de
ploaie sau noaptea. Gherghefurile se ţin afară
la soare, distanţate, pentru a asigura circulaţia
aerului, iar noaptea sau pe timp de ploaie se
adăpostesc în şoproane, pentru a le feri de
picăturile de rouă sau ploaie care înnegresc
frunzele.
În vederea dospirii şi uscării tutunului din
tipurile orientale, semiorientale şi de mare
consum se pot folosi solarii acoperite cu folie
de polietilenă. Durata uscării la soare a
frunzelor de tutun depinde de soi şi condiţiile
privind temperatura şi umiditatea relativa din
timpul uscării.
Uscarea tutunului Burley se realizează la
umbră şi la curenţi de aer, în magazii
construite, şoproane, solarii acoperite cu folie
de polietilenă de culoare închisă. Durata de
uscare a acestui tip de tutun este, de regulă, 30
- 40 zile în uscătorii la umbră şi 21 - 23 zile în
solarii acoperite cu folie.
Uscarea cu ajutorul căldurii artificiale se
practică la tutunul de tip Virginia asigurându-
se o culoare deschisă frunzelor si caracteristici
calitative deosebite.
INSIRATUL, FERMENTAREA SI USCAREA FRUNZELOR
6
Avantajele acestei metode de uscare constau în
obţinerea unui produs de calitate bună, reducerea
volumului de muncă, reducerea spaţiului necesar
uscării şi reducerea duratei uscării.
Uscarea se face în uscătorii speciale în care se
realizează atât dospirea, cât şi fixarea culorii.
În timpul dospirii şi uscării, în frunzele de tutun se
petrec o serie de transformări biochimice care duc
la îmbunătăţirea calitativă a lor. Astfel, în timpul
dospirii şi uscării la tutunurile de culoare deschisă
se pierd 11 - 18% din substanţa organică, datorită
procesului de respiraţie, în special hidraţi de
carbon, şi creşte procentul de substanţe minerale.
Hidraţii de carbon suferă transformări
însemnate. Amidonul se transformă aproape în
întregime în cursul procesului de dospire şi uscare
în hidraţi de carbon solubili, sub acţiunea
enzimelor.
Modificările culorii se datorează, procesului de
degradare a pigmentului verde, ce intră în
compoziţia clorofilei, ceea ce face să iasă în relief
xantofila. Culoarea galbenă este un indicator
foarte preţios pentru aprecierea diferitelor faze
prin care trece frunza de la dospire şi până la
uscare.
Păstrarea tutunului uscat. După ce recolta de
frunze a fost dospită şi uscată, se pregăteşte pentru
predare la centrele de recepţie. Şirurile sunt scoase
de pe gherghefuri, se îndoaie în patru şi se fac
legături de câte 3-5 şiruri (evenghiuri), evitându-
se sfărâmarea frunzelor în timpul manipulării lor.
Se verifică ca toate frunzele să fie bine uscate, în
special nervura principală.
 Alesul şi păpuşitul tutunului sunt operaţii
pregătitoare în vederea predării recoltei la
centrele de colectare. Ele încep, de regulă în
luna octombrie. Se aleg frunzele după mărime,
culoare, consistenţă, se netezesc şi se aşează
în mănunchiuri de câte 20 - 25 care se leagă
cu un fir de rafie, de pănuşi de porumb, de
sfoară, tei topit etc., în apropiere de cotor,
aceste mănunchiuri numindu-se „păpuşi”.
Sunt aşezate în păpuşi frunzele soiurilor
pentru ţigarete superioare şi cele de mare
consum.
Frunzele se pot aşeza „în stos”, când se
grupează ca şi în cazul păpuşii, dar nu se leagă
la bază. La soiurile cu frunze mari se folosesc
pachete de 10 - 12 frunze, iar la cele cu
frunze mici,de 25-30 frunze.
Aşezarea frunzelor „în fascicule” constă în
formarea de pachete a 8 - 10 frunze, la soiurile
din tipul pentru ţigări de foi, fără netezirea
limbului şi care se leagă la bază cu o frunză de
tutun.
Fermentarea tutunului este ultima fază a
prelucrării lui, premergătoare transformării
industriale în produse consumabile (fumabile).
Fermentarea sezonală se face în timpul
primăverii, când vremea se încălzeşte, folosindu-
se procedeul fermentării în baloturi,, în butoaie
sau lăzi, pe mese şi pe stelaje.
Fermentarea industrială (sau extrasezonală
este metoda cea mai bună, întrucât procesul
poate fi dirijat, indiferent de condiţiile
anterioare, potrivit cerinţelor diferitelor tipuri şi
categorii de tutun. Temperatura şi umiditatea din
camere este controlată; fermentarea durează 12 -
21 zile, produsul având umiditatea de păstrare.
După fermentare tutunul se alege din nou pe
calităţi, apoi este aşezat în baloturi de diferite
forme şi mărimi şi expediat la fabrică unde este
transformat în produse de fumat.
Producţia de frunze de tutun este destul de
variabilă, în funcţie de tip şi condiţiile de
cultură. Soiurile de tip oriental asigură producţii
medii de 1.000 -1.500 kg/ha, iar cele de tip
Virginia şi de mare consum până la 2.500 -
3.000 kg/ha frunze uscate.

Tutunul, imediat după uscare, este lipsit de

însuşiri fumatice: miros neplăcut, fumul este
aspru, înţepător, amărui, lipsit de gust; se
poate conserva, nefiind un produs stabil, în el
continuând unele procese biochimice.

Transformarea tutunului într-un produs

ameliorat, conservabil cu o compoziţie
chimică stabilă se face prin procesele de
fermentare.

Fermentarea tutunului este sezonală şi

extrasezonală sau industrială.

PĂSTRAREA RECOLTEI

7
 Păstrarea tutunului uscat până la predare, se
face în încaperi lipsite de igrasie şi umiditate, cu
posibilităţi de aerisire. Sirurile uscate se scot de
pe gherghefuri sau din solarii, se îndoaie în patru
şi se lasă 3-5 la un loc în aşa numitele evenghiuri
( legături ).

Şirurile astfel legate se reaşeaza suspendate în

magaziile sau încaperile destinate păstrarii. În
timpul păstrarii sunt necesare controale repetate,
pentru a se putea preveni orice mucegăire a
foilor. De altfel, odată cu aşezarea în depozite,
şirurile se verifică observându-se ca frunzele în
special nervura mediană să fie bine uscate.

Predarea recoltei: Pentru predare, foile de

tutun se sortează după aspectul exterior, pe
calităti ţinându-se seama la sortare de culoare,
ţesut, etaj, de sortarea sănătăţii, de gradul de
deteriorare a fibrelor, etc.. Pentru a nu se sfărâma
foile în timpul alegerii, tutunul se “umezeşte”
prin deschiderea uşilor magaziilor sau pe timp
uscat, prin ţinerea lui în subsoluri.
Foile alese pe calităţi se aşeaza apoi în stos,
procedeu simplu şi economic de aşezare a
tutunului pe clase. Acest procedeu constă în
suprapunerea foilor una peste alta, în acelaşi
sens, după ce au fost sortate şi netezite.
Tutunul în stos cu o zi înainte de livrare, se
ambalează în teancuri legate în pânză, sau
baloturi încadrate în şipci de lemn şi se predă
industriei, care supune foile mai departe
procesului de fermentaţie.

IMPORTANTA FRUNZELOR DE TUTUN

8
 Tutunul se cultivă pentru frunzele sale utilizate
în obţinerea produselor de fumat şi prizat: ţigarete,
tutun de pipă, ţigări de foi, tutun pentru prizat,
mestecat.
Din frunzele bogate în nicotină se prepară praful
de tutun şi apoi soluţia de tutun folosită ca
insecticid, sau, se extrage acidul nicotinic (vitamina
PP) utilizat în industria farmaceutică, pentru
tratamentul unor afecţiuni, printre care şi pelagra.
Tot din frunze se extrage acidul citric, care la
„mahorcă'' se găseşte în proporţie mare (10-15%).
Seminţele de tutun conţin 35 - 45% ulei
semnificativ, care poate fi extras şi folosit în
alimentaţia oamenilor sau în industria vopselelor.
Valorificând economic unele soluri cu potenţial
productiv mai redus (soluri nisipoase, erodate),
tutunul asigură venituri deosebit de mari.
Deşi, în mod justificat, se desfăşoară o campanie
împotriva fumatului, deoarece nicotină şi
substanţele care rezultă în procesul arderii aduce
mari prejudicii sănătăţii oamenilor, până în prezent
nu s-au înregistrat scăderi semnificative ale
numărului fumătorilor. Pentru a reduce din efectele
negative ale fumatului asupra organismului uman,
se încearcă obţinerea de soiuri de tutun şi ţigarete al
căror efect asupra fumătorilor să fie redus la
minimum sau anihilat complet.

Tutunul o dauna grav sanatatii, dar oamenii de

stiinta i-au gasit in sfarsit o utilitate practica
importanta:il vor folosi la constructia de panouri
solare. Pentru a le inzestra cu proprietati specific
celulelor fotovoltaice, cercetatorii modifica genetic
plantele de tutun prin injectarea unui virus de
laborator.

Problema este însă departe de a fi rezolvată căci

nu plantele în sine vor fi folosite la realizarea de
panouri. Tutunul trebuie recoltat, structurile noi
create extrase şi dizolvate într-un lichid care apoi
trebuie turnat peste un suport special.

9
BIBLIOGRAFIE:

1 Gh.Bateau, V. Barware – Fitotehnie – Editira Ceres 1979

2. I. V. Iancuschin - Fitotehnia – (cultura plantelor agricole) - Editura de Stat 1951

3. Stoica Valer - Tehnologia produselor din tutun - Editura Tehnica 1954

4. Maria Popescu, Traian Popa - Fitotehnie –manual pentru liceele agroindustriale - Editura Ceres 1988
(Bucuresti)

5.GH. BUCUR,Cultivarea tutunului,Chisinau,2001

6.Marcela Stefan,Ingineria ecosistemelor agricole, edit.ASE

7.Referate de pe site-ul www.regie-live.ro

10