DOCUMENTATII 2004

1
DESCRIEREA SPECIILOR INDIGENE DE VIPERE

ISTORICUL CERCET RILOR

Bazele cercet rilor herpetologice din tar au fost
puse de C. Kiritescu (1901-1930 ) care a f cut inventarul
faunistic al reptilelor din România si a schi at zoogeografia
lor, insistând asupra unor probleme de sistematic .
R.Martens (1921-1923) studiaz un material colectat
personal în România , interpretându-Mn spiritul sistematicii
moderne.
Cercet rile sale cuprind indica ii interesante care au
putut fi valorificate ulterior si de al i herpetologi.
R. Câlinescu (1931) introduce nomenclatura ternar
dup lista lui Martens si Muller, alc tuieşte pentru prima
dat h r i am nun ite de r spândire a reptilelordin tar si
face analiza zoogeografic si ecologic a herpetofaunei.
Publica iile Iui B cescu (începând din 1933) reflect
o armonioas îmbinare a însuşirilor de sistematician cu cele
de ecolog v dind o adânc cunoaştere a terenului si a
biologiei reptilelor în natur .
Studiile sale asupra sopârlei Eromias arguta de la
Hanul Conachi , precum si asupra viperidelor si
colubridelor din tar sunt deosebit de valoroase. Fauna de
reptile din sudul Ddbrogei este am nun it cercetat de
LLepsi (1927).
I. E. Funh (începând din1932) Funh si Martens
(1959) au urm rit studiul variabilit tii si ecologiei - la
diferite lacertide; pentru a le încadra în unit ile subspeciei
corespunz toare, indicând totodat afinit ile în compara ie,
cu rasele geografice vecine. St. Vancea (începând din 1934)
folosind aceleaşi metode moderne ale sistematiz rii, a
continuat studiul viperidelor ini iat de B cescu.

2
 B. Stugren (1955, 1957 -1960, 1961) s-a ocupat de
particularit ile viperei de step din fânetele Clujului, de
r spândirea reptilelor, din Transilvania si Dobrogea, de
sistematica speciei Lacerta praticola într-o lucrare de
sintez a schi at originea herpetofaunei din România in
lumina glaciatiunii. Aplic pentru prima oar metode
statistice din studiul variabilit tii reptilelor. B. Stugren si I.
Ghira, (1987 , 1988) studiaz distribu ia reptilelor pe zone
altitudinale în Mun ii Retezat si împreun cu B. Kiss (1981)
studiaz productivitatea secundar la sopârla de câmp.
În 1961, Fuhn si Vancea public în cadrul "Faunei
R.P.Române", editat de Academia R.P.Român , un studiu
monografic asupra reptilelor din România, în care trateaz
morfologia extern ,.anatomia, ecologia, filogenia;
r spândirea geografic si sistematic a acestor animale .
Pân la ora actual acesta este cel mai.complet studiu
despre reptilele din România.

BIOLOGIA SPECIILOR DE VIPERE

Sistematica speciilor de vipere. Viperele fac parte

din ordinul Serpentes, grup provenit din Sauria, cu
urm toarele caractere distinctive: absenta membrelor (sau
cel pu in a celor anterioare) si a centurii, scapulare, lipsa
pleoapelor mobile, lipsa deschiderii externe a urechii si a
unui aparat auditiv func ional, absenta arcului temporal
superior si a scvamozalului, absenta lacrimalului jugalului,
quadratojugalului, epipterigoidului si postfrontalului. Cutia
cranian este complet închis prin procesele descendente
ale frontalelor si parietalului. Sunt prezente articula iile
vertebrale zigosfrene - zigantrice. Apofizele hemale ale
vertebrelor caudale nu se unesc ventral. :
Familia Viperidae (Bonaparte -1840) are
urm toarele caractere generale primitive: din ii pre-
3
maxilari, coronoidul, elementele centurii pelviene si
pl mânul stâng, lipsesc. Câte un singur dinte canaliculat,
situat pe maxilarele extrem de scurte de lungime egal , f r
al i din i si mobile, putând s se îndrepte perpenticular fat
de epipterigoid.
Palatinele si pterigoidele sunt de asemenea mobile.
Ectopterigoidul este alungit, hipapofizele lungi; oasele
prefrontale nu au proces anterior si nu sunt în contact cu
oasele nazale; pl cile cefalice sunt adesea foarte
modificate, deşi speciile generalizate posed complexul
colubriform al pl cilor cefalice (5 pl ci mari). Ochiul. este
separat de solzii supralabiali prin solzi iniei.. Pupila este
vertical . Pl cile ventrale .acoper toat lungimea
abdomenului. Nu exist gheare în regiunea anala. Placa
anal este întreag . Coada este scurt . De obicei pe spate
exist un desen închis în form de. zig-zag. Viperele sunt
ovovivipare.
Sunt speciile cele mai periculoase pentru om,
datorit veninului lor.
Familia Viperidae ocup un areal, vast în toate
continentele cu excep ia Australiei. Unii autori includ în
aceast familie si Crotaîinele, astfel c Viperidele cuprind 2
subfamilii : Viperinae si Crotalinae.
Viperinele tr iesc in Africa si Eurasia si cuprind 10
genuri: .
---Vipera (Europa , Asia , Africa)
---Bitîs (Africa)
---Causus (Africa)
---Echis (Africa , Asia)
---Atractaspis (Africa , Israel/Sinai)
---Cerastes (Africa , Asia )
---Pseudocorastes (Israel., Iran )
---Atheris (Africa)
---Eristicophis (Belucistan)
4
---Aseziops (sud-estul Asiei)
Se cunosc în total 65 de specii.
Crotalinele tr iesc în America si Asia si cuprind 6 genuri (
Agkistrodea, Trimeresurus, Iachesis, Sisturus, Crotalus,
Bothropa ) cu 91 de specii. Unii autori consider genurile
Bothropa si Trimeresurus ca subgenuri de Lachesis.
Genul Vipera cuprinde 14 specii, care au
urm toarele caractere comune.:
---capul, în general mai muit sau mai pu in distinct de gât,
acoperit de pl ci diferite ca form si dimensiuni, cele din
regiunea s.upraocular sunt mai mari decât cele din jur. :
---ochiul de m rime mijlocie cu pupil eliptic vertical si
separat de scuturile labiale superioare si de un num r
variabil de pl cute.
---n rile situate lateral si în contact cu placa rostralâ sau
separat de aceasta prin placa nasorostral .
---corpul subcilindric , acoperit cu scvame carenate.
---coada scurt .
---placa anal unic .
---glanda veninoas de dimensiuni mici.
Dintre aceste 14 specii, în Europa tr iesc doar 9 specii:

1. Vipera ammodytes (Linnaeus. 1758)

---V. a. ammodytes (Linnaeus , 1758)
---V. a. montandoni (Boulenger, 1904)
---V. a. meridionalis (Boulenger, 1903)
---V. a. ruffoi (Bruno , 1968)
---V. a transcaucaziana (Boulenger, 1913)
2. Vipera aspis (Linnaeus , 1758)
---V. a. aspis (Linnaeus , 1758)
---V. a. atrax (Meisner, 1820)
---V. a. balcanica (Buresch et Zonkov, 1934)
---V. a. francisciredi (Laurenti, 1768 )
---V. a. zinnikeri (Kramer, 1958).
5
3. Vipera berus (Linnaeus , 1758 ) cu subspeciile :
---V. b. berus (Linnaeus , 1758)
---V. b. bosniensis (Boettger, 1889).
4. Vipera Kaznakovi (Nikolskij, 1909)
5. Vipera latastei (Bosca , 1878) cu subspeciile :
---V. I. latastei (Bosca , 1878);
---V. I. gaditana (Saint-Girons , 1977)
6. Vipera lebetinâ (Linnaeus , 1758 )
---V. I. lebetinâ (Linnaeus , 1758)
---V. I. obtusa ( Dwigubskij, 1832)
---V. I. schweizari (Werner, 1935)
7. Vipera seoanei (Lataste , 1879 ) cu subspeciile:
---V. s. seoanei (Lataste ,1879 );
---V. s. cantabrica ( Brana et Bas , 1982)
8. Vipera ursini (B.dnaparte , 1835)
---V. u. ursini (Bonaparte , 1835)
---V. u. eriwanensis (T. Rous.s , 1933) ;
---V. u. rakosiensis ( Mehely, 1894 ) ;
---V. u. renardi ( Christoph , 1849);
9. Vipera xanthina (Grav , 1849 ); cu subspeciile :
---V. x. xanthina ( Gray , 1849 );
---V. x. raddei ( Boettger, 1890).

Caracteristicile morfologice ale viperelor. în ceea

ce priveşte viperele din Europa , la acestea se manifesta
numeroase stadii ale evolu iei Viperidelor care continu
înc la grupul lebetina - xanthina si culmineaz cu genul
african Bitis. Aparent la taxonii europeni, caracterele
morfologice tipice ale Viperinelor se accentueaz progresiv
de la Vipera ursini la Vipera ammodytes. Existenta unei
proeminente nazale (creşterea num rului de pl ci apicale)
este proprie grupului ursini - ammodytes si nerecunoscut
la grupul lebetina - xanthina. Al turi de aceast varia ie a
pl cilor cefalice, a formei capului si a corpului, este
6
evident si o tendin dificil de interpretat, de creştere a
dimensiunilor corpului, a num rului vertebrelor, a pl cilor
ventrale si a num rului de solzi ventrali de la mijlocul
corpului.
La viperele europene se observ o corelare pozitiv
între lungimea corpului si num rul pl cilor ventrale.
Presiunea selec iei în favoarea unei reduceri a lungimii
corpului este important .
Aceasta a redus de la 21 la 19 num rul de solzi
dorsali la mijlocul corpului, dar num rul de pl ci ventrale
nu s-a modificat. Se presupune c m rimea taliei este în
strâns leg tur cu num rul de ventrale.
Se observ pe de alt parte, c în cadrul speciilor
asem n toare, evolu ia a ac ionat frecvent asupra num rului
ventralelor, mult mai rar asupra segment rii pl cilor
cefalice si niciodat asupra câtorva' caractere laolalt . De
notat c la speciile politipice, popula iile septentrionale sunt
adesea mai mari si de in un num r mai mare de pl ci
ventrale decât popula iile meridionale, contrar caracterelor
şerpilor în general.
Coloritul viperelor europene este foarte variabil si
tenta de fond se aseam n uneori cu aceea a substratului,
din cauza presiunii selec iei exercitat de pr d torii care
descoper prada cu ajutorul v zului. Coloritul dorsal este în
medie mai constant în cadrul speciilor asem n toare. Zig-
zagul dorsal, care poate fi mai mult sau mai pu in l it si
romboidal sau circular, se transform în bare transversale la
3 taxoni care sunt, mult diferen ia i din punct de . vedere
morfologic si ecologic : v. ammodytes transcaucaziana, v.
aspis francisgiradi si v. berus bosniensis.
Hemipenisurile viperelor europene, globulare si
foarte bifidate, ofer pu ine varia ii la marea majoritate a
speciilor. Singura diferen apreciabil este forma mai
alungit a : hemipenisului la Vipera berus. La celelalte
7
specii, nu s-au g sit diferente semnificative. Totuşi forma
net globuloas a hemipenisului la Vipera lebetina,
sugereaz o tendin de îngrosare.
Se poate lansa ipoteza c numai Vipera berus a
conservat un caracter mai mult sau mai pu in primitiv, din
acest punct de vedere.
Craniul viperelor din Europa ofer pu ine caracteristici
interesante si pu ine indicii care deosebesc o specie de alta.
Pe baza gradului lor evolutiv le consider m în ordine :
ursini, kaznakovi, berus, seoanei, aspis, latastei,
ammodytes. Totuşi sunt prezente fenomene de creştere
alometric , ca de exemplu, Ia Vipera aspis unde craniul
unui individ mare se aseam n mai mult cu cel al viperei
ammodytes, în timp ce craniul unui individ mai mic se
aseam n mai mult cu cel de viper berus.
Cariotipul celor mai multe vipere europene (2n=36,
14V +2 I + 20m) se reg seşte la numeroase colubride si
practic la toate crotalinele si viperinele studiate, cu excep ia
viperei ammodytes si viperei aspis, al c ror cariotip este
2n=42 cu 8V +14 I +20m.
H.E. Kobel (1967) a demonstrat cum tipul clasic cu
36 de cromozomi ar fi putut ap rea prin sciziune central
urmat de inversiune pericentralâ, rezultând tipul aspis cu
42 cromozomi. Aceste diferente considerabile nu sunt, cel
pu in la prima genera ie deloc verificate la hibrizi .al c ror
cariotip compus, este 2n =39, cu 11 V +8 I + 20m si
confirm interpretarea lui Kbbel despre omologia
cromozomilor. Asa cum Vipera latastei, specie prin motive
bine întemeiate intermediar între Vipera ammodytes si
Vipera aspis, are cariotip ' normal, este îng duit s
presupunem c , modific rile spectaculoase survenite la
aceste ultime dou specii, s-au produs independent si nu
corespund unor muta ii genetice importante.

8
 Studiul proteinelor serice prin intermediul
electroforezei simple d rezultate dificil deinterpretat din
cauza varia iilor individuale. Totuşi imunoelectroforeza
f cut plecând de la un ser de viper aspis sugereaz c
aceast specie este net mai învecinat din acest punct de
vedere de Vipera berus si Vipera latastei decât de Vipera
ammodytes.
În ceea ce priveşte comunitatea antigenic a
veninurilor, Vipera ammodytes este destul de departe de
majoritatea celorlalte specii (50 pân la 54% antigeni
comuni), pu in mai îndep rtat de Vipera ursini (45%) si
mai apropiat de Vipera latastei (71%), dar mai pu in
diferen iat de Vipera seoanei si Vipera berus (64-65%).
Vipera berus, foarte apropiat de Vipera ursini si Vipera
seoanei (71% din antigenii comuni ) este net îndep rtat de
Vipera Kaznakovi (59%) si se g seşte si mai departe de
Vipera latastei si Vipera ammodytes (53%).
În cadrul aceleaşi specii, propor ia de antigeni
comuni ai popula iilor sau subspeciilor variaz de la 61 la
100%. Modalit ile de evolu ie ale proteinelor antigenice
sunt aproape necunoscute, din aceast cauz este dificil de
a considera semnifica ia lor drept criteriu
filogenetic. Cea mai mare parte a rezultatelor cercet rilor
de: imunoelectroforeza si imunodifuziune
asupra/comunit ilor antigenice ale veninurilor, confirm
clasific rile tradi ionale bazate pe morfologia comparat .

În cadrul viperelor, palearctice, patru, genuri mai

bine cunoscute, (Cerastes, Echis, Eristocophia, Vipera)
deriv din viperele etiopiene, evoluate prin natura
particular a regiunii postorbitale a craniului. La.aceste.
genuri, osul post orbital este. de mici dimensiuni si bine
sudiat, median şi posterior, de procesul parietal. La trei
genuri de vipere etiopiene Adenorhinos, Atheris, Bitiş,
9
dimpotriv , postorbitalul se învecineaz cu paristalul f r
îns a forma un os comun.
Dintre cele trei genuri palearctice evoluate, vipera
este probabil cel mai pu in evoluat , pentru c prezint
caractere taxonomice destul de variabile si ocup o zona
extins , cu mari valen e bioclimatice.
Vipera ammodytes (vipera cu corn) are corpul relativ
masiv, coada scurt si capul net l rgit posterior. Vârful
botului este surmontat de o proeminent c rnoas , de forma
unui con, situat deasupra pl cii rostrale şi acoperit de 5-20
(de obicei 7-18) mici scuame "apicale". Frontalul si
parietalul nu sunt de regul , distincte din cauza faptului c
sunt substituite de pl ci neregulate, de dimensiuni mici.
Prezint dou serii complete de pl ci (câteodat una, destul
de rar trei) între marginea inferioar a ochiului si
supralabiale. Scvamele la jum tatea corpului sunt dispuse
în 21 .(excep ional20 sau 23) serii. Pl cile ventrale în
num r de 132 pân la 169 (în general 133-163), nu prezint
diferente datorate sexului.
Solzii subcaudali sunt în num r de 22-24 perechi (de
obicei 22-35 Ia,femele si 29-44 la masculi). Stralul
este mult mai înalt decât lat si în acest caz nu ajunge la
nivelul cantalului, având por iunea sa superioar
segmentat în 1-3 pl ci mici. Nasorostralul este sau divizat
în dou pl ci suprapuse sau întregi si în general la nivelul
cantalului.
Lungimea minim si maxim la adul i: 54 -110 cm,
lungimea medie a adul ilor: 65-75 cm. Femelele sunt de
regul mai mari decât masculii, dar recordul de statur
apar ine ultimilor.
Statura urmeaz o clim cresc toare est-vest, si
indivizii din dimensiunile cele mai mari tr iesc în Tirolul
meridional; popula ia cu media cea mai mare a staturii ,se
g seşte în Italia în
10
Alto Adige.
Femelele sunt în general de culoare brun deschis sau
cenuşiu cu pete brun - negricioase sau negre si mai rar
portocaliu sau roşcat (roşu murdar) cu pete mai pu in
întunecate de aceast nuan , în timp ce masculii sunt în
general gri cu pete negre .
Femelele sunt s race sau lipsite de pigment
întunecat, mai ales pe flancuri si pe cap, în timp ce masculii
sunt mai pigmenta i.
Banda închis între ochi si coltul gurii, întotdeauna
prezent la masculi, este sau redus sau absent la femele.
Ornamenta ia este constituit dintr-o zon (fisie) medio-
dorsal format din pete romboidale care uneori formeaz
un zig-zag de l rgime variabil sau dau naştere unei "haine"
din pete circulare sau în form de es tur . Fac excep ie
popula iile din Caucaz si din N-E Turciei, care. au o
ornamenta ie dorsal constituit din bare transversale
scurte.
Capul prezint , în regiunea nucal , o pat în form
de "V", mai mult sau mai pu in marcat si pu in variabil , a
c rei baz este, în mod obişnuit , unit cu banda
longitudinal medio-dorsal . Pe labialele inferioare, exist
pete de culoare închis care poate fi continu sau divizat .
Pe flancuri sunt aproape întotdeauna prezente numeroase
pete închise dispuse în corespondent cu axele fâşiei
vertebrale. Partea inferioar , în mod obişnuit gri, brun-
g lbui sau roşcat , cu multe pete mici gri-negricioase.
Vârful cozii este de cele mai multe ori portocaliu la
popula iile occidentale si verde g lbui la cele orientale.
Irisul, ca si la multe alte specii, poate fi cenuşiu,
cenusiu-verzui, roşcat, brun-g lbui, g lbui, etc. Pare absent
melanismul, albinismul sau albinoticismul. Exist
semnalate în literatur doar dou cazuri (Werner,1912 - în
Hertegovina si Fuhn, 1986 lâng Resita) de melanism.
11
Flavinismul este relativ frecvent, mai ales la femele. Cazuri
atipice de colorit sunt semnalate pe unele insule adriatice.
Vipera berus. Botul relativ mare, cu vârful plat;
capul l rgit posterior. Frontalul si parietalele (sau cel pu in
una din aceste pl ci) de regul mai mari, în raport cu pl cile
din jur.
În general o singur serie complet (excep ional, mai
ales la popula iile din Balcani, dou ) de pl cute între partea
inferioar a ochiului si supralabiale.
Nara este situat în centrul pl cii nazale. Solzii la
jum tatea corpului dispuşi în 21 de serii ( rar 19, 20, 22, sau
23); pl cile ventrale 132-158 (în general 136-157 si f r
diferente statistice semnificative între sexe); pl cile
subcaudale, 23-46 perechi (de obicei 23-36 la femele si 32-
46 la masculi).
Lungimea minim si maxim a adul ilor: 40-104 cm,
lungimea medie a adul ilor: 50-70 cm. Femelele sunt de
regul mai mari decât masculii, deja din al doilea an de
viat . Recorduri de lungime excep ionale, sunt de inute de
o femel g sit în mun ii Harjedalen la 950 m altitudine
(Suedia) de 104 cm si o femel din Finlanda g sit la 68
grade N, de 94 cm.
In Fran a au fost observate destul de rar femele mari,
de 80-87 cm, iar în Marea Britanie, în 1926 a fost g sit un
exemplar de 85 cm.
Coloritul este variabil, iar în popula iile din Balcani
foarte variabil. Femelele sunt în general brune, m slinii,
g lbui închis sau roşcate (cu toate nuan ele posibile între
aceste culori) si cu desenul de pe spate de regul brun, dar
mai accentuat decât fondul. Masculii dimpotriv , sunt de
obicei gri cu desenul negru. Aceast schem nu este totuşi
valabil si pentru popula iile din Balcanii Centrali, care
prezint în general un dicromism sexual mai pu in
accentuat. Partea inferioar a corpului este anterior deschis
12
la culoare, si se înnegreşte spre coada, fiind totuşi p tat cu
pete mici, de culoare deschis ; vârful cozii poate fi
portocaliu, îns de regul este imaculat.
Ornamenta ia de baz const de regul dintr-o serie
longitudinal de pete întunecate, în form de romburi
comprimate si/sau triunghiuri isoscele, dispuse pe regiunea
medio-dorsal , sub forma unei fîsii în zig-zag. De obicei
continu la viperele din Balcani si mai ales la cele din
Extremul Orient asiatic, acest model tipic este înlocuit cu
bare medio-dorsale transversale.
La cap se g seşte o pat pu in variabil , în form de
"X " în regiunea nucal si o band întunecat care porneşte
de la postoculare si trece peste labiale superioare sau peste
comisura gurii, continuându-se pe laturile gâtului 1-2 cm,
pentru ca apoi s se întrerup , transformându - se în pete
laterale de culoare închis .
Exemplarele melanice si melanotice tr iesc mai ales
în habitatul montan, iar în unele locuri de in majoritatea în
popula ie.
Vipera ursini (vipera de step ). Este de regul cea
mai mic specie de viper european . Talia mijlocie sau
mic , corpul relativ sub ire, capul îngust, botul uşor ascu it
(mai ales la popula iile orientale). De regul o plac
apical , dou cantale din care cel posterior în leg tur cu
supraoculara, frontalul si parietalele sunt mai mari decât
pl cile din jur.
Subocularele dispuse într-un singur rând, sau la
unele popula ii montane orientale într-un rând si jum tate.
Nara este situat la partea inferioar a pl cii nazale.
Solzii la mijlocul corpului sunt dispuşi în 19-21
serii, dup o clim geografic crescând N-E. Pl cile
ventrale 114-152 (în general 114-149 la masculi si 116-152
la femele), cresc ca num r în mod normal de la vest spre
estul arealului.
13
 Pl cile subcaudale dispuse în 19-41 perechi (de
obicei 26-41 la masculi si 19-30 la femele, la fel
cresc toare de la vest spre est). Num r m de la 6 la 21
intercantale si intersupraoculare, dup o clim bioclimatic
de la usc ciune la umiditate. Exist între 2-4 loreale, între
8-10 perioculare, între 8-9 labiale superioare si 8-10 labiale
inferioare, toate dup O'Climâ cresc toare geografic .de la
vest la est.
Lungimea minim si maxim â adul ilor: 30-63 cm;
lungimea medie a adul ilor, 40-50cm.
Exemplarele de dimensiuni mari se g sesc în centrul
continentului, cele din popula iile balcanice ating de regul
40-48 cm. Femelele sunt mai mari decât masculii.
Coloritul de baz , al por ii dorsale variaz de obicei
de la brun la cenuşiu, cu pete m slinii sau g lbui şi în
general se prezint mai pu in accentuat în regiunea medio-
dorsal .
Pe ceaf se g sesc bare si pete întunecate dispuse
simetric sau la fel cu cele de la Vipera berus sau cu ale unor
popula ii de viper aspis. Regiunea vertebral este acoperit
de o fisie longitudinal continu sau întrerupt de regul
neagr , brun-închis , brun-roscat , constituit din pete
circulare sau de obicei dintr-un zig-zag ondulat cu unghiuri
(cu rare excep ii rotunjite). Flancurile de obicei sunt
acoperite cu pete închise, rotunde sau alungite vertical (mai
ales la femele). Flancurile pot fi şi imaculate.
Partea inferioar a.corpului.este de regul gri sau
alb-g lbuie cu sau f r pete mici închise la culoare.
Exemplare melanotice sunt rare. L.von Mehely
(1911) semnaleaz un exemplar din Bosnia cu abdomenul
imaculat si lateralul corpului, uniform brun-negricios. Nu
se cunosc indivizi melanici, albinosi sau albinotici.

14
 R spândirea viperei ammodytes. Vipera
ammodytes tr ieşte în pantele stâncoase (roci eruptive sau
calcaroase cu arbuşti, de pe malurile apelor (ex. Valea
Cernei) si în p durile de foioase (Corylus colurna si
Syringa vulgaris de la poalele Mt. Domogled - B ile
Herculane ). Se ascunde sub pietre cu uşurin ; se ca r pe
ramuri pentru a se însori.
Vipera st nemiscat de obicei şi avertizeaz , omul
de prezen a ei prin sâsâit; uneori se retrage imediat sub
pietre/pân la trecerea pericolului.
În Austria, Italia de Nord, România (S-V si
Dobrogea), Bulgaria, Albania, Grecia, Asia Mica,
Transcaucazia si Siria.
În tara noastr , subspecia V.amontandoni este
întâlnit doar în Dobrogea, în zonele calcaroase.
R spândirea viperei berus. Ocup biotopuri r zle e
în interiorul vastului sau areal.
Prefer marginile de p duri si poienile, b l riile
însorite si pantele muntoase, putându-se ridica pân la
altitudinea de 2500m. Este de asemenea întâlnit în
apropierea pâraielor de munte, însorindu-se pe bolovani.
Animal crepuscular si nocturn, vâneaz mai mult în
primele ore ale dimine ii si spre sear , când temperatura nu
este atât de ridicat .
Este un animal fricos, sim ind apropierea omului de
la o distant destul de mare si refugiindu-se în ad post.
Dac este prins , devine foarte agresiv , încercând s muşte
agresorul.
În captivitate unele exemplare se "îmblânzesc" în
timp ce altele, mult mai agresive, sar s muşte chiar la
câteva luni de captivitate.
Se întâlneşte în Europa (la nord pân la paralela 70,
iar la sud pân la limita Mun ilor Cantabriei si Pirenei,

15
Alpii Albanezi si Bulgaria) si Asia septentrional si
central , iar la est pân la insula Sachalin.
R spândirea viperei ursini. Tr ieşte în câmpie, stepe
cu vegeta ie zeric si în regiuni ml ştinoase, de la nivelul
m rii pân la 300 metri altitudine: în Italia, Fran a, o mare
parte din Balcani, Turcia, Persia si în unele regiuni din
Rusia, tr ieşte exclusiv în p şuni montane, cu expozi ie
sudic si ad postite de vânt, pe substrat ierbos sau calcaros
în tara noastr , este întâlnit prin grindurile din Delta
Dun rii.
Este un şarpe inofensiv pentru om, veninul lui
nefiind toxic; este specia cea mai pu in studiat datorit
faptului c tr ieşte în locuri cu inversiune termic , creşterea
lui în captivitate fiind o problem complex .
În tara noastr a fost semnalat lâng Cluj (dar se
pare c aceast popula ie s-a stins), în Moldova, lâng laşi
si în Delta Dun rii.

COMPORTAMENTUL VIPERELOR IN MEDIUL

NATURAL

Activitatea zilnic a viperelor are un maxim diurn si

în general este condi ionat de necesit ile de termoreglare.
Atunci când condi iile o permit, animalul are si o activitate
nocturna mai ales în regiunile cu un climat cald.
În zona t rii noastre în care predomin un climat
temperat continental, în dimine ile însorite masculii de
viper ammodytes pot fi întîlniti pe grohotişurile de calcare
începând cu ora 8 diminea a. Femelele încep s apar mai
târziu cu cîteva ore.
Deplas rile în teren ale viperelor sunt în general
motivate de necesitatea procur rii hranei sau de necesitatea
16
termoregl rii. Periodic, dup cum vom ar ta în continuare,
atât masculii adul i cât si femelele în cadrul ciclului anual
se adun pentru a forma asa numitele "ghemuri" în locurile
de hibernare.
Atunci când sunt deranjate, în general viperele se
ascund contrar poveştilor în care vipera este descris ca un
animal agresiv. În perioada de împerechere, masculii sunt
cei care se deplaseaz in c utarea femelelor orientându-se
dup urna olfactiv pe care acestea o eman .
Chiar şi pe un areal restrâns, indivizii unei popula ii
dezvolt activit i diferite în cursul unei perioade. Acest
fapt se datoreaz probabil ciclurilor de hr nire care depind
de şansa fiec rui individ.
Hr nirea. Un animal se alimenteaz în 3-4 etape
anuale. Hrana, asa cum am mai ar tat const în general din
mamifere mici si şopârle. Din observa iile experimentale s-
a constatat c hr nirea nu este zilnic . Vipera adult
m nânc 3-4 şoareci la un interval de câteva zile, dup care
face post aproape o lun . Ra ia anual a unei vipere este
destul de s rac , la masculii adul i reprezint între 100-
130% din greutatea corporal , la femelele care îsi refac
rezervele si la puii în creştere 200-300%, pe când la
femelele gestante numai 50-60%. Juvenilii în creştere, care
îsi refac rezervele pot avea chiar 5 cicluri de hrânire, iar
masculii adul i se mul umesc cu numai 2 cicluri.
Femelele gestante îsi petrec cea mai mare parte a
timpului zilei însorindu-şi corpul, ele având nevoie numai
de un singur ciclu de hr nire.
Se poate constata c perioadele de alimentare atât la
masculi cât şi la femele sunt aproape complementare, luna
iunie fiind practic singura lun când hr nirea este comun
ambelor sexe. În timpul perioadei de reproducere masculii
nu se hr nesc.

17
 Ciclurile de n pârlire tind s se sincronizeze cu cele
de hr nire înainte de n pârlire viperele nu m nânc , în
schimb dup n pârlire interesul pentru mâncare este
deosebit.

Victima este înghi it întotdeauna cu capul înainte

N pârlirea. Frecventa, n pârlirilor depinde, de trei

factori, esen iali: mediu, starea s n t ii, vârst .
Puii afla i în perioada de creştere n pârlesc mai
repede de 3-4 ori pe an. Nu s-au remarcat varia ii ale
fenomenului datorate sexului. În natur , prima
n pârlire apare prim vara, fiind prenup ial la masculii de
tip berus si post nup ial la cei cu reproducere de, tip aspis.
N pârlirea nu este influen at de cantitatea de hran , care
joac un rol secundar, ci mai ales de temperatura mediului.
În condi ii optime actul în sine dureaz relativ pu in,
aproximativ 10-20 minute. Trebuie men ionat un proces
fiziologic care se produce cu câteva zile înainte, pus în
eviden prin culoarea închis a învelişului extern si
totodat de opacizarea acestuia. În zona pl cilor ventrale si
a zonei orbitale.
Mediul concur prin dou componente: temperatura,
care trebuie s fie cu 3-4 grade mai ridicat si prin
umiditate care se pare c accelereaz procesul.

18
 Starea de s n tate a animalului dup unii autori este
pus în evident de o n pârlire complet , astfel încât
învelişul s se desprind în totalitate de corp.

Hibernarea. În biotopurile propice, viperele

hiberneaz izolat, în aceste zone aglomer rile fiind rare. În
regiunile cu ierni reci, cu ad posturi bune, aglomer rile
viperelor devin o regul . De remarcat este faptul c
indivizii unei popula ii hiberneaz în acelaşi ad post.
Toamna, adul ii intr primii în ad posturi iar din
septembrie pân în noiembrie în afara ad postului nu mai
pot fi întilnite decât exemplarele tinere.
Prim vara ies mai întâi masculii, la speciile cu
spermiogeneza vernal , apoi femelele reproductive si la
urm femelele neproductive cu juvenilii.
Hibernarea necesit o temperatur optim de 4°C.

19
 Şarpele în perioada de hibernare

Reproducerea. Majoritatea viperelor sunt ovipare,

oviparitatea fiind considerat un caracter primitiv. Unele
specii din zonele calde au r mas la acest stadiu, îns
speciile din ara noastr fac parte din categoria speciilor
vivipare.
Vitelogeneza la viperele europene este vernal şi
depinde de rezervele lipidice ale femelei. Cu cât greutatea
corpului gras va fi mai mare cu atât este mai mare num rul
de foliculi care se dezvolt .
La masculi se remarc dou tipuri de cicluri sexuale:
tipul berus care cuprinde speciile Berus, Ammodytes,
Ursini si la care spermatocitogeneza este vernal , acuplarea
este unica si are loc prim vara târziu, (întodeauna dup
n pârlire) si tipul aspis unde spermatocitogeneza este
continu . La acest tip, spermiogeneza are loc la sfârşitul
verii în luna a treia si a noua si exist dou acupl ri, una
toamna si alta prim vara la ieşirea din hibernare.
Pentru reproducerea viperelor în natur este necesar
un raport dintre masculi si femele de 5/1. în literatura de
specialitate studiat nu am g sit date referitoare la aceast
problem .
20
 O explica ie posibil ar fi aceea c femelele stând
mai mult timp la soare în timpul verii, probabil c sunt
supuse agresorilor mai mult decât masculii.
În perioada aprilie si începutul lui mai, au loc jocuri
nup iale urmate de împerechere si fecundare a femelelor
adulte.
Perioada de acuplare se întinde între sfârşitul lunii
martie si sfârşitul lui mai, continuându-se pân la începutul
lunii iunie în func ie de condi iile climatice. În aceast
perioad au loc jocurile nup iale care de fapt sunt lupte
rituale între masculi.
Femelele reproductive las pe sol substan e aderente
care atrag masculii. Acesta este modul de formare a
„ghemelor”de şerpi.
Ovulatia la femele se produce independent de
condi iile de mediu si se petrece la începutul lunii mai,
începutul lunii, iunie. Acuplarea este variabil , actul putând
dura de la 15-20 minute la una dou ore.
Gestatia are o durat determinat de temperatura
mediului. în natur acest proces dureaz la Vipera aspis
între 97-133 de zile, iar la Vipera berus între 85-121 zile. În
acest timp femela asa cum s-a mai spus caut locuri însorite
unde st nemişcat timp îndelungat.
Propor ia de femele gestante la o popula ie de viper
aspis este de 34% iar la o popula ie de viper berus este de
50%. În unele regiuni nordice, acest procent poate fi şi mai
mare.
Condi iile de mediu nu ac ioneaz asupra num rului
de pui si nici asupra greut ii puilor, ci numai asupra
duratei de gesta ie si a perioadei dintre gestalii.
Femelele europene de vipere îsi rezerv un an pentru
vitelogeneza şi gesta ie si un an sau doi pentru refacerea
rezervelor de lipide.

21
 Biologii au constatat c temperatura corpului unei
femele gestante de viper este cu 2°C mai mare decât a
celorlal i indivizi.
Naşterea puilor are loc între sfârşitul lunii august si
începutul lui octombrie. Dup naştere, puii sunt înveli i
într-o membran pe care o îndep rteaz imediat. Num rul
de pui depinde de specie, astfel Vipera monticola 1-2,
Vipera ammodytes 9-10. Puii au majoritatea func iilor
vitale, active imediat dup naştere (excep ie f când func ia
sexual ), iar rezervele lor de hran sub forma gr simii le
confer acestora o autonomie de câteva luni de zile.
Puii de viper . Mortalitatea puilor dup naştere
difer în func ie de greutatea lor. Din acest punct de vedere
puii de Vipera ammodytes, în greutate de mai pu in de 5 g,
au o mortalitate de 60%, pe când cei cu o greutate de peste
9 g au procentul de mortalitate dup naştere, 0%.
Odat veni i pe lume, puii de viper îsi încep propria
activitate independent de p rin ii or, c utându-si propriul
teritoriu. Dac naşterea a avut loc toamna târziu, puii nu
vor mânca decât în prim vara anului urm tor. Acesta este
motivul pentru care greutatea la naştere a puilor este
determinant pentru supravie uire. Lungimea la naştere este
cuprins între 13-15cm.
Coloritul si desenul dorsal este complet, puiul ştiind
s -si caute hrana şi s o vâneze.
El posed capacitatea de a secreta venin, cu toate c
acesta este la început în cantitate mic si mult diluat.
Comportamentul puilor este dezinvolt, curajos, mişc rile
lor find rapide si neprev zute. Dac este deranjat, puiul
sâsâie puternic. Asa cum s-a mai ar tat ciclurile de hrânire
la juvenili, sunt mai dese decât la adul i, hrana jucând un
rol major în creşterea si dezvoltarea acestora. Timpul de
maturizare a unui pui de viper , pân ajunge la prima
reproducere, este de 2-3 ani.
22
 ADAPTABILITATEA ÎN CONDI II DE
CAPTIVITATE

Se cunoaşte c reptilele au supravie uit marilor

schimb ri climaterice, datorit posibilit ii remarcabile de
adaptare. Aceste modific ri majore ale climei s-au produs
totuşi, într-un interval mare de timp care nu a solicitat
individul, ci specia.
În concluzie, pentru men inerea în captivitate a
viperelor trebuie creat un microclimat specific.
Dup scopul propus; imitarea condi iilor de mediu
natural în terrarii sau incinte de creştere este divers .
O singura idee trebuie subliniat înainte de a
dezvolta acest capitol si anume c oricât ne-am str dui în a
imita natura, rezultatul nu poate fi decât o copie, cu
neajunsuri mai mari sau mai mici. Animalele sunt
constrânse s -si modifice comportamentul, dar nu trebuie
departe limitele naturale ale acestora.
Deoarece majoritatea spatiilor de creştere artificial
sufer cam de aceleaşi inconveniente, vom sistematiza
acest capitol dup unii factori si unele elemente de mediu
ce trebuie s intereseze pe cresc tor.
Temperatura. În func ie de temperatur se deruleaz
majoritatea activit ilor fiziologice ale animalului.
Varia iile de temperatur , se desf şoar pe trei
perioade de timp: una anual (anotimpuri), una zilnic (ziua
cald, noaptea rece) si una diurn (diminea a rece, la amiaz
cald şi seara rece).
Deoarece reptilele au un sistem de termoreglare
primitiv, limitele de temperatur trebuiesc cât mai riguros
p strate. Suprimarea varia iei anuale de temperatur

23
altereaz : ciclul de hibernare, ciclul sexual, ciclul de
n pârlire.
Vipera aspis pus s aleag între a-si petrece iarna
într-un terariu cu condi ii optime si un terariu exterior cu
ad post pentru hibernare, a ales hibernarea. Prin repetarea
experien ei s-a ajuns la concluzia c in 85% din cazuri,
animalul alege hibernarea.
Viperele europene îsi încep locomotia la 4°C,
digestia la aproximativ 20°C iar activit ile specifice legate
de reproducere se desf şoar normal de la 20°C.Sunt de
remarcat anumite exigente proprii unor specii.
Temperaturile din timpul zilei ajut viperele s -si
ridice temperatura corpului pân la o anumit valoare, apoi
r mâne oscilant în jurul acestei valori pe tot parcursul
zilei.
Noaptea temperatura animalului scade, fiind cu pu in
mai mic decât temperatura substratului. Temperatura joac
un rol determinant în procesul digestiei. în prima zi dup
ingerarea pr zii temperatura trebuie s fie de 32,4°C
(medie) si apoi aceasta trebuie s scad treptat pân la
30,5°C, când stomacul este gol.
Temperatura maxim suportat spontan este
cuprins între 35-36,5°C; peste aceast temperatur ,
viperele regurgiteaz hrana, pentru c altfel aceasta ar
fermenta si ar conduce la moartea animalului.
Majoritatea speciilor europene de vipere încep s
m nânce doar la 25°C, singur Vipera berus accept hrana
la 15°C si o diger la 10°C. Primavara în vederea
desf şur rii în bune condi ii a ciclurilor sexuale (atât la
masculi cât si la femel ) este indicat s se men in o
temperatur constant mai mare de 20°C.
Umiditatea. Acest parametru trebuie men inut între
60-80% si de el depinde starea generala de s n tate a
animalului. O umiditate anormal provoac o n pârlire
24
discontinu si conduce în timp la diferite boli. Din acest
punct de vedere reptilele sunt rezistente si pot suplini lipsa
umidit ii atmosferice prin folosirea vaselor de ad pat.
Iluminarea. Lumina nu este absolut necesar .
Lahr nire func ia de orientare c tre prada este preluat de
sim ul olfactiv şi de aparatul Jacobson. În zilele cand
viperele se însoresc practic ele folosesc numai radia ia
termic , fiindu-le indiferent radia iile din spectrul vizibil.
Este ştiut de alt fel c reptilele în general au sim ul v zului
destul de slab.
Substratul. Numim substrat materialul pe care îl
aşez m în interiorul terariului ca astemut. Chiar dac n
organiz m un substrat care s semene cu cel de pe care am
recoltat animalul, totuşi este bine s respect m unele
reguli.
La n pârlire, şerpii, în general se ajut de elemetele
de decor pe care le g sesc în apropiere. Un spa iu care este
lipsit de pietre sau un substrat pe care învelişul animalului
nu ader , poate influen a n pârlirii. De asemenea trebuie
avute în vedere şi m surile de zooigien (c r irea fecalelor,
de exemplu) care nu pot fi puse uşor în practic în cazul
unui substrat necorespunz tor. Este bine s se foloseasc
pietrişul de râu, nisipul de râu şi cu precau ie, talazul de
brad care de multe ori se aga de şoarecele dat ca hran ,
împiedicând îngurgitarea acestuia.

25
 AMENAJAREA UNEI CRESC TORII DE VIPERE

1.AMPLASARE ŞI DOTARE

Amplasarea spa iului de creştere. Zona în care se

poate amenaja o cresc torie de vipere în vederea colect rii
veninului acestora, trebuie aleas în concordant cu scopul
propus si inând cont de tot complexul de factori de ordin
general şi local. Pentru o bun încadrare de ansamblu si
pentru asigurarea microclimatului corespunz tor, este
necesar s se ia în considerare factorii de ordin topografic.
Pentru realizarea acestui deziderat, cresc toriile de vipere
se vor amplasa cât mai izolat de localit i.
Cresc toria trebuie s aib posibilit i de acces cu
mijloace auto. Alimentarea cu energie electric a
cresc toriei permite utilizarea aparaturii necesare
procesului de produc ie.
Dimensionarea cresc toriei trebuie s fie în deplin
concordan cu volumul de munc ce se va desf şura în el
pe tot parcursul anului.
Înc lzirea spa iului este una din cerin ele de baz
pentru buna desf şurare a activit ii zilnice în camera de
creştere a şoarecilor, a viperelor, de reproducere a acestora
şi în spa iul unde se face extragerea şi prelucrarea
veninului. Sistemul de ventila ie trebuie prev zut cu filtre
pentru a nu permite vehicularea. În laborator a agen ilor
patogeni.
Materialele de construc ie, mai cu seam acelea din
interiorul laboratorului, trebuie s permit o sp lare şi
dezinfectare, uşoar .
Prin construc ie, cresc toria trebuie s aib cel pu in
trei zone de activitate: spa iul de creştere a şoarecilor,
spa iul de creştere a viperelor şi spa iul de extragere şi
26
prelucrare a veninului. Compartimentele si dot rile aferente
depind de volumul zilnic a activit ii precum şi de num rul
de vipere.
Instala ii. Instala iile sanitare sunt compuse din
chiuvet pentru sp larea cu ap a vaselor şi instrumentelor
utilizate. Iluminatul şi, circuitele de alimentare cu energie
electric se vor realiza astfel încât s se previn accidentele
de munc şi incendiile. În spa iul de creştere a viperelor se
va elimina pe cât posibil utilizarea aparatelor alimentate
prin cabluri şi prelungitoare.
Se vor optura g urile, fantele, cr p turile existente în
pere i şi în pardoseal . Se vor elimina spa iile de sub
mobilier astfelîncât animalele ce pot ajunge accidental pe
sol, în înc pere s nu poat evada sau s se ascund .
În spa iul de creştere se vor utiliza numai obiectele
de mobilier strict necesare şi dac este posibil acestea s fie
suspendate de pere i. Ferestrele vor fi prev zute cu plase de
protec ie iar pragurile uşilor vor fi în l ate cu cel pu in 60
cm. înc perile se vor p stra închise şi se vor afişa anun uri
de avertizare atât în interior cât şi în exterior.
Organizarea spa iului. Dup scopul urm rit
(produc ie de venin, reproducere, expunere) spa iul trebuie
s asigure animalului minimul necesar locomo iei. Viperele
pot fi inute individual sau în comun.
Deoarece pentru produc ia de venin, exigentele
legate de eficient intr de cele mai multe ori în conflict cu
preferin ele animalului, se opteaz pentru o densitate mare
şi o între inere uşoar . Terariile din sticl cu suprafa a de 1,
2, 4, 6 m2 sunt bune pentru expunere si observarea
activit ii de reproducere, dar ridic probleme de men inere
a cur eniei.
Terariile din sticl sunt casante şi nu asigur o
securitate corespunz toare.

27
 Cutiile din plastic (plexic) au avantajul c sunt mai
pu in casante, materialul putându-se lipi, nefiind nevoie de
rame din cornier terariul va deveni mai uşor.
Plasa montat lateral împiedic observarea,
îngreunând construc ia, în schimb îi confer un plus de
securitate.
Cutiile cu colturi sunt greoi de cur at si dezinfectat.
Terariile mari sunt greu de stivuit. Din aceste
considerente au rezultat solu ii tehnice mixte care r spund
mul umitor cerin elor (vezi planşa).
Hrana. Un alt factor, important ce contribuie la
men inerea animalului în condi ii artificiale este hrana.
Meniul unei vipere chiar în condi ii naturale, nu este prea
diversificat si de aceea nu, sunt multe posibilit i ceea
modifica. Un alt aspect este faptul ca vipera îşi ucide prada
înainte de a o consuma, prin înveninare, din acest punct de
vedere, veninul este totodat o "amprent ", a individului.
De. exemplu, un şoarece muscat de o vipera devine
"proprietatea" acesteia. Este posibil ca înveninarea s fie un
stadiu preg titor al alimentului (deocamdat acest aspect
poate fi privit ca o ipotez ). Cert este c prada este refuzat
de alt individ, în afara celui care a muscat-o. O alt
constatare, de data aceasta confirmat ştiin ific este c
propriet ile fizico-chimice ale veninului depind în mare
m sur de hran .
Viperele în captivitate pot fi hr nite cu şoareci albi
de cresc torie, şoareci s lbatici, pui de hamsteri, pui de o zi
de g in . încerc rile de a hr ni viperele cu sopârle, pui de
broasc , ou de g in nu au dat rezultate.
Şoarecii albi (albinosi) sunt o solu ie optim de
hrânire deoarece aceste animale cu modific ri genetice
induse voluntar de cercet tori, au un comportament blând.
Creşterea în laborator a şoarecilor albi va fi tratat
într-un capitol separat.
28
 Asigurarea cu apa. Apa este un element vital pentru
orice animal. În condi iile naturale viperele îsi g sesc cu
uşurin apa; în captivitate aceasta trebuie asigurat de
îngrijitor. Apa potabil este suficient de pur pentru a
satisface exigentele viperei. O mic problem apare la
distribuirea por iei si la înlocuirea apei st tute. .
Vasul trebuie s fie şuficient de stabil pentru ca
animalul s nu-l verse în mişcare. În unele cresc torii am
v zut t vi din plastic care au o buna stabilitate, în alt parte
am v zut folosite pahare fixate de rama terariului. De
re inut este faptul c apa trebuie schimbat de fiecare dat
când îngrijitorul observ c animalul a transportat
involuntar impurit i sau fecale în aceste vase.

Confec ionarea terariilor. Terariile pentru vipere pot

fi confec ionate din diverse materiale si în diferite modele,
în func ie de scopul urm rit. În literatura de specialitate
sunt date dou tipuri de terarii: unul de laborator, de
dimensiuni mai mici (suprafa a de 0,25 - 0,50 m2) dotat cu
instala ii de: înc lzire, iluminare, umiditate si aerisire si
unul exterior (de 2 - 4 - 6 m2), cu pere ii de sticl si/sau
plas de sârm , amenajat într-un mediu care s imite
condi iile naturale.

Terariu amplasat central Terariu incastrat in perete

29
 Terariu amplasat la un perete al înc perii

Pentru studiul nostru prezent m trei variante care au

fost deja experimentate.
Terarii confec ionate din P.A.L. de 18 mm grosime,
de dimensiuni: L=50 cm, 1=50 cm. Fiecare terariu a fost
dotat cu o lamp (reflector foto), care asigur cu ajutorul
unui transformator cu cursor, prin intermediul unui bec
normal de 40 W, o temperatur reglabil , între 15 si 33°C;
au fost folosite în cadrul Muzeului de Ştiin e Naturale
Deva.

Substratul (nisip, pietriş) a fost aşezat pe o folie de

plastic pentru ca eventuala umezire a lui s nu degradeze
P.A.L.-ul în fiecare cuşc exist un vas Petri cudiametrul de
15 cm, pentru a asigura necesarul de ap si umiditate în

30
interiorul terariului. Aerisirea se asigur printr-o serie de
orificii, f cute în jum t ile superioare ale pere ilor cuştilor
(anterior si posterior).
Accesul la animal se face prin intermediul unei uşi,
care corespunde cu jum tatea superioar a peretelui
anterior, s-a ales aceast solu ie pentru ca terariile s poat
fi suprapuse, economisindu-se astfel mai mult spa iu în
laborator.
Temperatura este verificat cu ajutorul unor
termometre, care sunt instalate în interiorul terariilor.
Înregistrarea temperaturii si a umidit ii în terarii se face cu
ajutorul unui termohidrograf, care poate fi instalat în
interiorul cuştilor. .
O alt variant , aplicat , în cadrul cresc toriei
experimentale din Vistea - jude ul Cluj, const din bazine
având h = 100 cm ,L = 200 cm şi l = 100 cm realizat din
profil metalic cu pere ii din sticl si proteja i cu plas
metalic la exterior. Capacele au fost realizate tot din profil
metalic, fiind montate pe un sistem culisant pe role.
Suprafa a de asejare a fost realizat din tabla, peste care s-a
aşezat un substrat format din pietriş si roci de calcar.
Înc lzirea s-a realizat cu l mpi tip foto aşezate pe
trepiede înalte de 30 cm si echipate cu becuri normale de
40-60 W.
În interiorul acestui spa iu pot fi crescute cca. 30-35
de vipere. Vasul de-administrare a apei const dintr-o tav
din material plastic de dimensiuni 25/40/3 cm.
Hr nirea viperelor se face în comun, la perioade
regulate de timp. Avantajul metodei este c animalele au
spa iu suficient pentru locomo ie, îşi pot alege o zon de
temperatur corespunz toare, dar exista si un dezavantaj
prin faptul c nu mai poate fi f cut o urm rire individual
a viperelor.

31
 A treia variant , experimentat ; în Braşov, const
din baterii de creştere individual a viperelor.
Animalele un fost izolate în cutii confec ionate din
material plastic având capacele din plexic transparent.
Suprafa a de aşezare de 255 cm2 fiind rotund , permite
animalului s ia o pozi ie comod . În cutie se aşeaz un
substrat de nisip sau talaj de brad si un vas mic cilindric
fixat de cutie printr-o br ar pentru apa.
Cutiile se aşeaz în l zi confec ionate din PAL gros
de 2 cm, pe dou rânduri, sub ele aşezându-se rezistente
electrice , de mic putere si cu o suprafa , radiant mare.
Aceste rezistente au fost confec ionate în laborator si au
fost calculate încât s se înc lzeasc pân la o temperatur
maxim de 35°C, în regim continuu de func ionare.
Într-o lad cu dimensiunile 122/480/430 cm se pot
aşeza pân la 20 de cutii.
Pentru controlul riguros al temperaturii am folosit un
termostat electronic care a permis reglarea acesteia cu o
tolerant de +/- 0,5 °C. Avantajul acestei metode de
creştere este c permite o observare individual a viperelor
si o între inere bun a spatiilor, dar exist si un dezavantaj
prin faptul c metoda implic mult manoper pentru
între inere.

32
2.APARATE, DISPOZITIVE SI INSTRUMENTAR

Instala ia de ambalare în vid. P strarea veninului,

dup ce acesta a fost uscat, este bine s se fac în fiole din
sticl închise sub vid si care se eticheteaz corespunz tor.
Aceast instala ie se poate ast zi procura relativ uşor
interesându-ne la agen ii economici care utilizeaz acest
procedeu în tehnologia lor. Majoritatea întreprinderilor de
medicamente au în dotare astfel de instala ii. De asemenea,
industria alimentar utilizeaz frecvent astfel de procedee.
Instala ia de uscare a veninului în mod curent, uscarea
veninului se poate efectua absorbind apa, prin procedee
chimice, la temperaturi sc zute. Este de remarcat faptul c
probele de venin analizate de c tre I.C.C.F Bucureşti si a
c ror rezultate le prezent m în acest material, au fost uscate
la temperatura de 25°C printr-un procedeu chimic si apoi
p strarea s-a f cut într-un frigider obişnuit.
Liofilizator. Acest aparat permite uscarea
veninului prin tehnica vidului, conferind, produsului
calit i superioare. În principiu veninul este transformat din
stare lichid în stare solid prin evaporarea apei datorit
sc derii temperaturii punctului de fierbere într-o instala ie
de vidare.
Congelatorul. Men inerea caracteristicilor veninului
timp îndelungat, depinde de existenta în laborator a unui
congelator capabil s coboare temperatura cel pu in pân la
0°C. In acest congelator se mai p streaz si serul anti-
viperin pe care-fiecare cresc torie trebuie s -l posede.
Etuva. Pentru extragerea veninului si prelucrarea
acestuia sunt necesare vase sterile . Realizarea steriliz rii
sticl riei într-un laborator cu volum redus de activitate, o
simpl oal de presiune si o etuv sunt suficiente.

33
 Balan e si vase de m surat. Pentru cânt rirea
veninului trebuie folosit o balan de mare precizie.
Substan ele în stare lichid se por ioneaz cu ajutorul
vaselor de m surat din sticl sau din material plastic. Ele
pot fi de diferite forme si m rimi. Printre acestea se pot
men iona: sticlele, carafele, vasele Erlenmeyer, cilindri,
pahare Berzelius, eprubete, pipete, siringi gradate.
Dispozitiv electronic de termostatare. Cei care au
cunoştin e de electronic îsi pot concepe singuri un
termostat care s satisfac exigentele de înc lzire a spatiilor
de creştere a viperelor. Complexitatea acestor scheme poate
pleca de la utilizarea a trei tranzistori si pân la folosirea
unei scheme bazate pe un microprocesor. În acest caz, pe
lâng func ia de baz , aceea de a men ine o temperatur
constant într-o incint , se pot monitoriza mai multe puncte
de citire a temperaturii. Este posibil s se introduc praguri
de alarmare si avertizare şi chiar se pot crea electronic
cicluri diurne, zilnice si anualele temperatur .
Noi am ob inut rezultate mul umitoare (o mortalitate
anual de sub 5%) cu o schem elementar de termostat pe
care o prezent m si în acest material.
Nu trebuie neglijat nici comer ul cu astfel de aparate
care pune la dispozi ie o diversitate de termostate cu afisaje
electronice de temperatur , care mai de care mai sofisticate;
inconvenientul r mâne pre ul.
B t herpetologic folosit în teren. Un mâner de lemn
de 40 - 50 cm. , în vârful c ruia este pus o sârm de otel
dreapt , lung de 30-40 cm., iar pe ultima por iune (8 -
10cm) îndoit în unghi drept. Peste cârligul din sârm este
indicat s se aşeze un tub din PVC sau cauciuc, pentru a
atenua zgomotul (pe stânc ) si pentru a proteja animalul.
B t herpetologic folosit în laborator. În realitate este
o tij metalic cu diametrul de 5 mm şi în lungime de 450
mm, cu cap tul îndoit ca şi la b ul utilizat în teren. La
34
cap tul de prindere se ataşeaz un mâner scurt din lemn.
Acest instrument este mai uşor de manevrat si foloseşte la
fixarea animalului pe masa de lucru.
Pensa herpetologic mic . Se aseam n cu o pens
chirurgical cu o lungime de 200 mm şi cu capetele bra elor
turtite pe o lungime de 50 mm. Acest instrument se
foloseşte pentru imobilizarea viperelor cu dimensiuni mici,
a puilor si a juvenililor.
Pensa de teren. Lungimea acesteia este de 450 mm,
şi spre deosebire de pensa mic are capetele îndoite într-un
unghi de 45° fat de planul bra elor. Acest unghi permite
fixarea animalelor în teren cu mai mult uşurin f r s ne
aplec m.
Pensa de laborator. Are o lungime de 320 mm ,
capetele de fixare îndoite la un unghi de 45° dar si r sucite
fa de planul bra elor cu un unghi de 90°. Acest instrument
este foarte des utilizat pentru fixarea animalului pe masa de
lucru, permitindu-ne apoi prindera acestuia cu mân .
Penseta mica. Este utilizat , pentru diferite opera ii
de lucru cu puii, pentru cur at, resturile dup n pârlire,
sau, de exemplu, atunci când trebuiesc extraşi col ii care se
mai rup în timpul opera iei de "mulgere". Lungimea
pensetei este de 120mm.
Penseta mare. Are o lungime de 180 mm si este
folosit la prinderea şoarecilor. Deoarece uneori este
necesar s se stimuleze interesul viperei pentru hran , cu
acest instrument îngrijitorul poate balansa provocator
şoarecele pân când vipera îl muşc .

3.ALC TUIREA BIOBAZEI DE VIPERE

Colectarea viperelor din teren. Deplas rile în

vederea colect rilor trebuiesc f cute în grup de cel pu in
dou persoane. Manevrarea animalelor proasp t capturate
35
fiind dificil pentru o singur persoan . Materialele
necesare recolt rii sunt: saci de pânz groas , pense de
teren, b herpetologic. Persoanele trebuie s poarte
înc l minte adecvat : bocanci de munte sau cizme de
cauciuc.
Una din dificult ile în ceea ce priveşte recoltarea
viperelor, const în identificarea biotopurilor specifice si a
perioadei optime pentru recoltare. Referitor la biotipurile
specifice, trebuie s amintim c pe un masiv calcaros,
viperele se vor g si cu preferin în p r ile expuse spre sud,
iar în num r mare,doar în locurile ferite de vânt. În
majoritatea cazurilor acestea coincid cu locurile de
hibernare.
În ceea ce priveşte perioada optim pentru recoltare,
putem afirma c dup ieşirea din hibernare, avem cele mai
mari şanse, pentru c deşi sunt sl bite, ele vor începe s
m nânce imediat.
În apropierea locurilor de hibernare, am reuşit s
colect m 12 exemplare, pe o suprafa de 25 m p tra i, în 4
ieşiri consecutive. Lipsa vegeta iei este un avantaj mare
pentru noi, întrucât le putem descoperi mult mai repede.
Perioada de reproducere (aprilie - mai), este
caracterizat la vipere prin deplas ri în teren în c utarea
partenerului, urmate de acuplare. Deşi am efectuat multe
ieşiri în teren în aprilie - mai 1990 (Turnu Severin ,
Moldova Veche , Pescari - jud. Caras - Severin , Govajdie,
Balsa ,Cheile Crivediei, Mun ii Retezat , jud. Hunedoara),
nu am reuşit s colect m decât pu ine exemplare într-un
singur loc, la Balsa în nişte chei foarte abrupte , din calcar,
am reuşit s cuprindem o aglomerare de 5 vipere ( patru
masculi si o femel ), aduna i pentru împerechere.
Dup aceast perioad , în care nu prea se hr nesc,
viperele încep s vâneze intens , pentru a-şi putea reface

36
rezervele de lipide . Femelele sunt cele mai des observate,
pentru c stau mai mult la soare, unde gesteaz .
Colectarea propriu-zis const din : imobilizarea
animalului cu b ul herpetologic, direct cu pensa (în acest
caz: cât mai aproape de cap ) sau poate fi prins de vârful
cozii (cu aten ie) pentru a nu se întoarce s muşte. Apoi va
fi pus într-un loc mai accesibil, potec , drum sau loc drept.
Aceasta manevr , se face cu mâna îndep rtat de corp si
miscând-o încontinuu, pentru a dezechilibra, animalul, care
altfel poate musca.
Urm toarea,etap este imobilizarea capului, care se
face cu ajutorul pensei, cu multa aten ie , pentru c vipera
poate s ri s muşte.
În sfârşit, odat imobilizat capul, animalul nu mai
prezint pericol, putând fi prins cu mâna, imediat de dup
cap . O greşeal de câ iva milimetri îl poate costa viata pe
cel care nu se conformeaz , pentru c vipera are gâtul
foarte mobil, col ii veninoşi si poate foarte uşor s muşte de
deget. Odat prins de dup cap,ea poate fi studiat si pus
în sacul de pânza care fiind de culoare închis o tine în
întuneric si ea nu va musca. Poate rezista f r ap câteva
zile, dac temperatura este sc zut , iar f r hran , câteva
luni de zile.
Lucrul cu viperele. Între inerea viperelor nu
necesit un efort atât de-mare ca în cazul şoarecilor. Odat
asigurate condi iiie de mediu, este necesar hr nirea lor în
func ie de dimensiunea, starea fiziologic şi apetitul
fiec rui individ. De exemplu, înainte de n pârlire, animalul
refuz hrana, pe când, în primele zile dup n pârlire este
foarte lacom si înghite imediat şoarecele. În perioada de
reproducere, de asemenea nu prea m nânc .
La puii de viper si la indivizii tineri este necesar s
li se asigure o hran corespunz toare dimensiunii lor (pui
mai mici şau mai mari de şoareci).
37
 Îndep rtarea excrementelor din fiecare cuşc se face
prin punerea animalului într-o alt cutie închis .
Manevrarea animalului se face cu ajutorul b ului
herpetologic sau cu mâna înm nusat , cu precau ie, f r a-l
brusca.
Pentru extragerea veninului este nevoie de dou
persoane: una prinde animalul de dup cap si cu cealalt
mân îl pune s muşte cu col ii veninoşi într-o eprubet sau
un alt vas de sticl . Cealalt persoan tine de corpul
animalului pentru a nu se zbate.
Extragerea veninului presupune masarea glandelor
veninoase dinspre înapoi spre înainte, cu degetul mare si cu
cel ar t tor. O mic neaten ie poate determina schimbarea
pozi iei capului animalului care, având col ii scoşi (si
putându-i mişca independent), poate destul de uşor s
muşte degetele celui care extrage, veninul

Imunizarea natural . În toate cazurile în care se

manevreaz viperele, este necesar s se lucreze cu foarte
mare grij f r a se face mişc ri bruşte sau a le lovi. Unele
dintre ele, din fericire un procent sc zut, ramân agresive
mult timp dup capturare. Pân în prezent nu exist ser
antiviperin ,în ar si o muşc tur poate fi fatal . Singura
modalitate de a preîntâmpina o eventuala înveninare a fost
38
aceea c personalul care lucreaz direct cu animalele s se
lase muscat; la intervalul de 6 luni, de pui de viper nou
n scu i sau de câteva luni. Este cunoscut în literatura de
specialitate aceast practic , dar nu o recomand m.
S. Bruno consider (Retili d'ltalia, 1977 ) c sunt
necesare 7-15 doze pentru ca un individ s devin imun. În
cadrul laboratorului una dintre persoane a fost muscat de
un adult de viper ammodytes; având la activ 5 muşc turi
de pui a aceleaşi specii; a sc pat f r prea mari urm ri (o zi
spitalizare, datorit exigentei medicilor de a o tine sub
observa ie, pentru c ser antiviperin nu aveau). Mâna
muşcat sa umflat, pân la um r, au ap rut unele simptome
generale (grea , v rs turi, transpira ie) care au disp rut a
doua zi.
Raportul cu omul. Poveştile, supersti iile, frica si
ignoran a manifestat de popoarele occidentale si în special
cele de origine latin , fa de vipere, justific abundenta
tratatelor referitoare la acest subiect.
În general şerpii, sunt considerate în Orient,
simboluri falice de virilitate, sau prudent , în elepciune,
nemurire transcendent , etc.
Uneori vipera este mâncat pentru a fi dobândit imunitatea
împotriva veninului ei.
Medicina homeopat utilizeaz frecvent venin de
viper , în special de Vipera aspis, în dilutii de la 1/100 (sau
mai mici), contra epilepsiei, hemoragiei la menopauz ,
cangrenelor, ulcerelor, anginei difterice, icterului,
hemofiliei, pneumopatiilor, etc :
Veninul de viper ammodytes a fost experimentat cu
succes contra holerei, tetanosului, leprei, elefantiazisului
etc.

39
4.ALC TUIREA BIOBAZEI DE ŞOARECI

În vederea alc tuirii biobazei de şoareci sunt

necesare urm toarele: animale vii, (care pot fi procurate de
la Institutul V. Babes din Bucureşti si de la Institutul de
Igien Cluj Napoca), borcane cu diametrul de 25 cm si cu
în l imea de 30 cm, talas, rumeguş de conifere, procurat de
la atelierele de tâmpl rie si hran pentru şoareci.
Comportament. Şoarecele este un animal activ la
întuneric, chiar dac ciclurile unei zile de întuneric si
lumin sunt artificial inversate.
El îşi va petrece o parte din timp f cându-şi toaleta.
Acesta trebuie considerat comportamentul lui normal si
nicidecum o consecin a infest ri cu ectoparaziti. Stresul
rezultat din deranjarea animalelor pentru a fi prinse, sau
când animalele se bat între ele, influen eaz negativ asupra
ritmului biologic de creştere.
Manifest rile agresive pot ap rea fie între doi
masculi sau doua femele cât si în cadrul cuplurilor de
diferite sexe.
De regul masculii se încaier în prezenta femelelor
aflate în c lduri, dar si femelele, mai ales cele cu pui,
introduse în aceeaşi cuşc , se bat adesea între ele destul de
aprig.
De asemenea femelele, se arat mai liniştite când
sunt gestante si mai fricoase când se afl în perioada de
lactatie sau înainte de f tare.
Şoarecele se adapteaz relativ repede dac
temperatura înc perilor, lumina, liniştea, aşternutul si hrana
sunt în limitele corespunz toare si se men in astfel mereu
constante.
Monta, ges atia si f tarea. Monta poate avea loc în
grup, sau individual. Astfel, unii autori recomand tipul de
monta în grup de doua trei femele si un mascul, care sunt
40
introduşi într-un borcan. Aici .se men in 9 zile, respectiv
dou cicluri oestrale, dup care femelele se separ în câte
un borcan de maternitate, iar masculii se folosesc pentru
alte monte.
Gestatia la femel dureaz între 15-17 zile, de regul
16 zile. Prezenta fetusilor în uter poate fi sesizat prin
simplu examen clinic (vizual) sau prin palpare începând din
a 7-a zi dup mont . În orice caz, în a 9-a zi fetusii se simt
la palpare fiind bine dezvolta i, iar abdomenul femelei este
mult m rit.
Actul f t rii se realizeaz în circa 30 de minute, ori
mai mult. Expulzarea fetusilor se produce ritmic, la
intervale scurte, de câteva minute, timp în care femela îsi
aranjeaz culcuşul din talas si se adap din când în când.
Num rul puilor nou n scu i difer , fiind de 4 -10 la o f tare.
Femela r mas f r pui intr în c lduri în cel mult 4-5 zile.
Creşterea si în rcarea puilor. Puii nou-n scuti ai
şoarecelui sunt depuşi în culcuş de mama lor, care îi adun
cu gura de prin diferite locuri ale borcanului.
La aceast vârst ei nu au pâr pe corp, ochii sunt
lipi i, dar se întrez resc ca dou pete sub pielea
transparent . În a 8-a zi p rul începe sa creasc pe corp
pentru ca dup 14 zile blana s fie format .
Tot acum le apar ochii si li se poate determina sexul;
masculii prezint testicule sub forma unei pungi bilobate
sub coad , iar femelele, dou rânduri de puncte albe pe
abdomen care indica locul viitoarelor mamele.
S-au semnalat cazuri cînd femela si-a mâncat puii în
perioada de al ptare, în special în primele dou s pt mâni.
Se pare c acest lucru se datoreaz unor st ri patologice,
deficiente în al ptare etc.
Dup 15 zile puii devin vioi si atunci când sunt lua i
în mâna sunt destul de greu st pâni i, c ci se zbat si adesea
alunec printre degete, s rind în gol f r nici o precau ie.
41
 În rcarea are loc de regul , la 24 - 25 de zile (
uneori si mai târziu ) când puii se separ complet de mama,
fiind introduşi în spatii separate de creştere pentru tineret.
Apoi, dup 4 -5 zile, femela intr în c lduri si se d la
mont .
EVOLU IA CREŞTERII ÎN GREUTATE A
ŞOARECELUI
la naştere.......................................................................1,5g
la 4 zile......................................................................... 2,2g
la 7 zile........................................................... ..............2,9g
la 19 zile...........................................................................8g
la 25 zile ............................................. .......................12 g
la 30 zile........................................................................22 g
la 40 zile........................................................................27 g
la 50 zile........................................................................33 g
Împerecherea animalelor b trâne între ele a dus în
multe cazuri la gestatii aparente si adesea condi ionate, cu
rezultate slabe (34%), ca urmare a tulbur rilor în con inutul
hormonal.
Împerecherea femelelor tinere cu masculi b trâni
este cea mai nerentabii (26% fecunditate). Dimpotriv ,
împerecherea femelelor b trâne cu masculi tineri ridic
propor ia fecundit ii la 53%. Cele mai bune rezultate le
asigur înmul irea şoarecilor tineri între ei (58%).
De regul , şoarecii masculi se men in în stare de
procreare pân la vârsta de 1,5-2 ani, deşi s-au semnalat
cazuri de monte reuşite si dup vârsta de 2 ani, evident ca
excep ii.
Lucrul cu şoarecii de laborator. Între inerea
şoarecilor de laborator const în asigurarea hranei,
temperaturii si cur eniei lor. Hrana este administrat odat
la 24 ore si nu necesit manevrarea animalelor.
Temperatura, pe timpul iernii se poate asigura cu ajutorul
unei sobe de teracot . Cur enia este asigurat prin
42
schimbarea stratului de talas periodic (odat la 4-6 zile ),
urmat de sp larea si dezinfectarea fiec rui borcan.
Este necesar ca puii n scu i s nu fie atinşi de îngrijitor,
pentru c femelele nu-i vor mai îngriji. Un pui ajunge la
reproducere în 2 luni.

VENINUL, PRODUCERE SI VALORIFICARE

1.APARATUL VENINOS
Din ii si aparatul veninos. Maxilarul, fiind legat
mobil de osul prefrontal, de fiecare dat când arcul format
din osul transvers si pterigoid, se deplaseaz înainte,
execut o rota ie în jurul propriei axe, determinând erec ia
dintelui. Acesta formeaz atunci cu palatinul, un unghi
drept sau optuz, si iese în afara extremit ii interioare a
botului. Când şarpele închide gura, maxilarul descrie o
mişcare de rota ie în sens invers si dintele revine la pozi ia
ini iala, asezându-se de-a lungul palatinului.
Din ii viperidelor sunt acoperi i cu un: strat gros de
smal si nu sunt implanta i în alveole separate ci suda i cu
osul.
Rareori pe maxilar se g seşte un singur colt, în mod
normal se pot observa 2, 3, sau chiar 4 col i, din care primii
sunt func ionali, iar ceilal i, din ce în ce mai mici dinspre
fat înspre spate sunt destina i ai înlocui pe primii. Chiar si
din ii care în timpul prinderii si ingestiei pr zii se rup si se
desprind de os cu relativ uşurin , pot fi substitui i. O
ramifica ie a mucoasei bucale formeaz în jurul coltului
veninos o teac , o membran , care îl mascheaz în parte.
Aceast teac este destul de mare pentru a acoperi tot coltul
veninos atunci când acesta este în pozi ie de repaos, de-a
lungul palatinului. în aceast teac se termin canaliculul
care provine de la glanda cu venin, si veninul poate, f r a

43
exista pericolul, de a se amesteca cu saliva s p trund în
canalul coltului veninos si de aici în rana.
La viperide trecerea veninului din canalul glandei în
cel al dintelui veninos se produce perfect datorit tensiunii
la care este supus membrana în jurul dintelui veninos când
acesta se afl în erec ie.
Musculatura si glanda veninoas . Glanda veninoas ,
care se g seşte ad postit aproape complet în faza post-
orbital este men inut în situ în unele ligamente:
----cel mai puternic, de ligamentul superior care, f când
parte din fata intern si superioar a glandei este prins de
articula ia osului p trat cu squamesal;
----de ligamentul posterior care uneşte extremitatea
posterioar a glandei cu articula ia p tratului cu mandibula.
----de ligamentul anterior care, trecând pe deasupra canalul
glandular, se uneşte cu osul posterior frontal si cu fata
anterioar si: extern a maxilarului.
Osul pterigoid se divide, în partea,anterioar în dou
ramuri: una de care se fixeaz sub maxilar si alta care se
înfige în partea extern şi inferioar , sub membrana coltului
veninos.
Osul temporal anterior, este divizat în dou : o parte
care: comprim , curbat si una dreapt . Prima, contract
fata interna a glandei si o preseaz de la interior spre
exterior (deşi func ia sa principal este de a'ridica
mandibula ), adoua dimpotriv exercit o presiune asupra
întregii suprafe e a glandei, si are deci un rol foarte
important în mecanismul de inoculare a veninului.
Glanda cu venin. Aceast gland are o form
aproximativ triunghiular si ocup partea posterioar si
lateral , g sindu-se în spatele si dedesuplul ochilor. Este
înconjurat de un strat de esut conjunctiv, este enervata de
ramura maxilar a nervului trigemen si are leg turi strânse
cu musculatura. Acinul este de obicei mai înalt spre mijloc
44
si se restrânge brusc spre partea anterioar , devenind
sub ire si formând un canal excretor care se continu pân
la baza col ului veninos, unde se deschide printr-o singur
pereche de pori. Glanda este constituita din lobi subdivizati
în lobuli care la rândul lor sunt separa i unii de al ii prin
septuri destul de sub iri.
Împreun , aceste elemente dau glandei aspectul interior al
unui canal lung, aproape cilindric.
Tubulii glandulari sunt foarte ramifica i, iar lumenul
lor este acoperit de un epiteliu, constituit dintr-un singur
strat de celule, care produce veninul; de fiecare dat când
aceste celule îsi completeaz secre ia, sunt înlocuite de
celule noi.
Caracteristica glandei cu venin la Viperide este
umfl tura care se g seşte în partea distal a conductorului
în apropierea punctului de eliminare, la baza coltului
veninos. Aceast umfl tur care a fost incorect denumit
camera de rezerv a veninului, este format în partea
anterioar , din celule mucoase, si în cea posterioara din
tuberculi, al c ror epiteliu se aseam n cu cel al celulelor
excretoare cu care este în comunicare.
Veninul, produs de celule, epiteliale ale tubulilor,
este înmagazinat în lumenul diferitelor conducte colectoare
situate în, spatele glandei mucoase. Aceasta gland are
probabil, o func ie valvular .
Glanda cu venin a viperidelor este deci de tip mixt:
seroas , seinul (glanda principal ) si mucoas (glanda
secundar umfl tura caracteristic ).
Mecanismul muşc turii si inocularea veninului în
condi ii fiziologice optime , Viperidele iau o pozi ie de
ap rare care const îri a men ine corpul cât mai adunat,
capul în pozi ie ridicat si cu prima parte a corpului dispus
în "S" aproximativ orizontal . Când o viper se arunc s
muşte printr-o mişcare fulger toare , aceasta se produce nu
45
numai prin intermediul contrac iei muşchilor depresori ai
mandibulei care deschid larg gura ei , ci si prin contractarea
muşchilor protractori ai,palatului, prin care este determinat
deplasarea înainte a arcului pterigo-palatino-transvers
deplasare care provoac mişcarea de rotire a maxilarului în
jurul prefrontalului si erec ia col ilor veninoşi. Tensiunea
puternic a membranei , care face s se uneasc cele dou
canale, cel al dintelui si cel al glandei, face ca mecanismul
de injectare a veninului la Viperide s fie mai perfec ionat
decât la toate celelalte familii de şerpi veninoşi . Veninul
este injectat sub presiune prin ac iunea muşchiului temporar
anterior care apas puternic pe fiecare parte a seinului.
Ridicarea maxilarului si a coltului veninos nu se produce în
mod automat, în timpul coborârii mandibulei, ci doar cu
voin a animalului, care poate deschide larg gura, f r sa
ridice col ul veninos întreaga faz de atac muşc tura si
introducerea veninului se producem aproximativ 1/40 dintr-
o secund .

2.VENINUL
Primele note despre veninul Viperidelor europene au
fost g site la medicul grec Kikandros din Colofone (
Kojophon actualul Degirmendere în Lybia, Asia Mic , prin
anii 200 -130 î.e.n.), care le-a transmis prin lucrarea sa
Theriska e Alecsipharmaka.
Dintre cercet torii care au efectuat cercet ri în
ultimii ani, în acest complex domeniu al veninului şerpilor
si în special al viperidelor, amintim: D.A. Bellairs,
C.Bruno, P.Boquet, J.Detrait, R.Duguy, L.Donatelli,
G.Livres, C.J.Hanut, E.Kochva, N.Muic, G. Mangili,
M.Marcacci, C. si M. Phisalix, E.Pozio, A.Sella,
H.Schlossberger, G.Schwick, H.W.Raudonat, T.Reuss si
mul i al ii.

46
 O pic tur de venin poate fi recoltat din vârful
coltului veninos al animalului viu, dup ce glanda este
comprimat dinspre înapoi spre înainte .
Veninul este un lichid limpede de regul incolor,
inodor, cu gust uşor acid, foarte vâscos, care se usuc rapid
la temperatura camerei. Dup ce este uscat, este par ial
solubil în ap distilat si complet solubil în ser fiziologic.

Veninul în solu ie, oricare ar'fi concentra ia, se

altereaz rapid. Pentru a nu-si pierde propriet ile este
necesar s fie liofilizat (uscat,sub vid) în acest mod poate fi
p strat timp îndelungat, chiar ani de zile, f r , ca ac iunea
temperaturii sc zute sau ridicate s -i modifice calit ile.
Cu privire la compozi ia chimic , se ştie c veninul
are un con inut ridicat de protein .
Aceasta constituie de fapt 90-92% din greutatea
uscat (dup colectarea veninului din
glanda, con inutul de ap . este de aproximativ 70%, la
Vipera ammodytes), restul este reprezentat de compuşi
chimici de natur neproteic , în special cu fosfor si de ioni
metalici si nemetalici.
Analiza componentelor anorganice a veninului la
mai multe specii de vipere, printre care Vipera ammodytes
si Vipera aspis, a demonstrat prezenta unei cantit i
crescute de sodiu, în raport cu alte elemente care exist în
cantit i mult mai scâzute: Ca 10-1 %, Zn si Mg de la 10-1
la 10-2 %, P 2x10-2 %, Si 10-2 %,.Cu de la 10-2 la 10-3 %,
Ag 10-5 % .
Studiul analitic al diferitelor frac iuni, facilitat de
folosirea tehnicilor moderne si perfec ionate
(electroforeza, qromatografie, filtrare pe gel de dextroz
etc.) a permis identificarea unui mare num r., de enzime
care sunt responsabile de ac iunile toxice ale veninului.

47
 Putem spune c efectul veninului asupra
organismului este deosebit de complex, fiind rezultatul
ac iunii concomitente a diferitelor principii active. Un
simptom determinat poate fi datorat, însum rii diferitelor
actiuni. De exemplu, sc derea presiunii arteriale sistolice,
care ini ial era atribuit ac iunii veninului asupra sistemului
nervos, se datoreaz cu certitudine ac iunii directe
asupra.miocardului cu eliberare de histazine .
Veninul este în general, caracterizat prin ac iunea
toxic asupra func iei unei structuri determinate, sau a unui
organ; sau- aparat.
O clasificare a veninurilor poate, fi f cut pe baza
unor actiun.i specifice care, la rândul lor sunt legate de
prezenta în: venin .arbifentelor substan e (vezi tabeiul).

PRINCIPALII FACTORI TOXICI SI ENZI.MATICI

IDENTIFICA I LA VENINUL A 4 SPECII DE VIPER
Proteine active v.aspis v.berus v.ammodites v.ursini
din venin
Neurotoxine nu da da nu
Factori da da da da
hemorogici
Fosfolipaze da da da nu
Hieluronidaze da da da nu
Acceleratori da da nu nu
coagulare sange
Inhibitori da da nu nu
coagulare sange

a) neurotoxine termen care defineşte to i acei factori

capabili s provoace perturb ri ale sistemului nervos.
Acestea se caracterizeaz prihtr-o ac iune complex , fiind
cel mai adesea compromis activitatea diferitelor organe
mai ales a cerebelului, bulbului, mâduvei spin rii si
48
cortexul cerebral, având ca urmare perturbarea posturii,
deglutiei, mobilit ii voluntare (parez sau paralizia
muşchilor) si a func iei centrilor bulbari, în special al celui
respirator;
b) hemolizine, care pot provoca hemoliza prin ac iunea
asupra complexelor lipoproteice ale ştromei eritrocitare,
hemoliza care se pare c survine în doi timpi: la început
factorul hemolitic al veninului ac ioneaz asupra lecitinei
(ransformând-o în lizolecitinâ, substan
puternic hemoliticâ, apoi lizolecitinâ ac ioneaz
asupra stromei, distrugând integritatea structural a
acesteia si eliberând astfel hemoglobina din eritrocite;
c) proteolizine, substan e care provoac diferite
simptome, fie local, la locul muşc turii (eritem intens si
foarte dureros, b şici hemoragice, necroze care pot
cuprinde pielea si esutul subcutanat si dureri
musculare);'fie generale prin eliberarea, în urma degrad rii
proteinelor, a unor produşi de degradare, ca bradichininâ,
histaminâ si substan e histamin.omimatice sau în sfârşit,
prin leziuni ale capilarelor, cu formarea de mici focare de
infec ie, hemoragice, în toate viscerele si sub piele
(erup ie);
d) cardiotoxine adic substan e care compromit în
special activitatea inimii si în general activitatea
aparatului, cardiovascular, provocând hipotomie
miocardic , hipotensiune accentuat , în raport cu
cantitatea dozei de venin vasodilatare periferic , mai ales la
organele în apropierea c rora s-a produs muşc tura;
'
e) coagulante si. anticoagulante, substan e care
ac ioneaz asupra procesului de coagulare, accelerând sau
inhibând prin diferite mecanisme unele faze ale fiziologiei
dinamicii coagulatorii (ac iune tromboplastinic , sau din
contra, ac iune antitromboplastinic , ac iune trombinicâ). In
49
acest grup mai sunf.cuprinse.si substan ele dotate cu
ac iune fibrinolitic .
Se-în elege, astfel ra iunea pentru, care, ca urmare a
unei înveninâ,ri poate exista un cadru legat de accelerarea,
procesului, de .coagulare sanguin (coagulare intravasalâ a
fibrinogenului, care se depoziteaz în micrbcbaguli în
capilare, în special în pl mâni, sau la
doze mari, coagulare masiv ) sau invers, un cadru legat de
un sindrom hemoragie, prin ac iunea antitromboplastinic ,
asociat t cu.ac iunea proteolitic care lezeaz concomitent
pere ii vaselor.
f) substan e cu ac iune antigenic num rul enzimelor
care se g sesc în veninul viperelor este foarte mare. Cele
care se g sesc mai frecvent sunt: colinesterazet
pseudocolinesleraze, lecitinaze sau fosfolipaze A, proteaze,
esteraze, dipeptidaze, L amino-acido-oxidaze,
dezoxiribonucleaze, ribonucleaze, fosfodiesteraza,
fosfomonoesteraze, 5-nucleotidaze, hieluronidaze A.
Aceste enzime elibereaz bradichininâ si intervin în
procesul de
coagulare a sângelui.
Veninul fiec rui şarpe nu con ine concomitent toate
substan ele enumerate si toxicitatea fiec rui venin se
datoreaz cu siguran ac iunii combinate a câtorva dintre
acestea. Nici o substan nu a putut fi considerat a fi
responsabil de moartea individului, ci doar de un anume
simptom (paralizie, hemolizinâ, etc). Prin ac iunea
simultan a mai multor tipuri de substan e, efectul toxic al
veninului se accentueaz direct sau indirect, sfârşitul fiind
letal.
Cantitatea de venin, în afar de dimensiunile glandei
veninoase, în cadrul aceleiaşi specii, este în raport de
activitatea fiziologic mai sc zut a animalului dinaintea
momentului colect rii veninului. Deasemenea cantitatea
50
variaz cu dimensiunea şarpelui, vârsta, sexul, habitatul,
anotimpul, temperatura si depinde de pozi ia geografic
ocupat în cadrul popula iei c reia îi apar ine exemplarul
respectiv. Se pare c popula iile care locuiesc în periferia
arealului unei specii posed un venin mai activ si mai
complex, de aceea este imposibil de a stabili cu precizie
cantitatea de venin care poate fi dat de o specie.
Toxicitatea veninului este de asemenea raportat la
animalul care îl primeşte si evident la calea de p trundere a
acestuia .

STUDII FARMACOLOGICE SI ANALITICE

PRIVIND VENINUL DE VIPER AMMODYTES

Studiul s-a efectuat la comanda Nr.3317 din 16. 11.

2001 lansat de S.C. "VENOM PROD" S.R.L. c tre
Institutul de Cercet ri Chimico-Farmaceutice Bucureşti. în
urma acestui studiu s-au tras unele concluzii privind
calitatea produsului si s-a ob inut primul buletin de analize
oficial la veninul de viper ammodytes în tara noastr .
În continuare prezent m aceste rezultate:
" S-a primit de la S.C.'VENOM PROD" S.R.L. o prob de
venin:de viper pentru care s-au efectuat urm toarele studii:
--toxicitatea acut '
--influenta veninului asupra rezistentei globulare a
hematiilor de şoarece
--electroforez proteinelor în gel de poliacrilamid .
Toxicitatea acut a fost.determinat pe şoareci si
şobolani.
S-au folosit şoareci albi masculi, în greutate de 18-
22 g, c rora li s-au administrat intraperitoneal venin de
viper în doz unic . DL 50, determinat pe baza
probiturilor, cu ajutorul unui program pe calculator, a fost
51
de 1,88 mg/kg, cu limite cuprinse între 1,51 si 2,35 mg/kg.
.
S-a remarcat faptul c letalitatea' a ap rut în primele
24 de ore de la administrare si s-a manifestat pân la 48 de
ore.
La şobolani, veninul a fost administrat
intraperitoneal. S-au folosit şobolani albi, masculi si
femele, în loturi omogene, cu greutatea cuprins între 80 -
120 g. Intervalul de doze administrate a fost cuprins între
3,5 si 9 mg / kg. DL a avut valoarea 6,16 mg / kg, cu limite
fiduciale cuprinse între 5,58 si 6,79 mg /kg.
Si la şobolani letalitatea s-a manifestat în general în
primele 24 de ore de la administrare si nu a dep şit 48 de
ore. Animalele au fost inute sub observa ie 14 zile.
S-au f cut observa ii, anatomo-patologice si s-au
prelevat probe de organe pentru observa ii histo-patologice
atât la şoareci cât.si la şobolani. Observa iile s-au f cut la
câteva minute de la administrare, la animalele, care au
murit în primele 48 de ore si Ia animalele care au
supravie uit dup perioada de observa ie de 14 zile.
La animalele sacrificate dup 30 minute de la
administrare se eviden iaz faza incipient a intoxica iei. Se
observ prezenta sângelui în cavitatea peritoneal , iar
participarea renal este remarcabil din primele minute ale
inocul rii.
La examenul microscopic, rinichii au prezentat
capsula glomerular îngroşat , tubii proximali cu distrofie
vacuolarâ, multiple citonecroze pe tubii distali, cu necroza
fibrinoidâ, frecven i cilindri hialino-granulosi si lumen
vascular dilatat, cu rare hematii si cu mase hemoliz te. La
nivelul ficatului s-a observat intumescent clar cu zone
de'necroz fibrinoid , vasodilatatie intens , rare hematii în
lumen si mas sanguin hemolizat .

52
 La animalele moarte la 24-48 de ore se remarc un
hemoperitoneu cu cheaguri in zona pelvianâ.
Hemoperitoneul este prezent si la 14 zile de la injectare, cu
depozite fibrino-hematice pe drep ii abdominali si capsulele
organelor abdominale: ficat, rinichi, splina, vezicula
seminal si prostat .
Examenul microscopic a pus in evident urm toarele
aspecte:
--edem meningocerebral la 24 de ore, ce se estompeaz la
supravie uitorii de 5-6 zile;
--focare de alveolo-bronsiolit hembragic prezente la toate
animalele, cu intensitate variabil Insa în func ie de doza
administrata;
--edem interfascicular miocardic;
--ficat cu intumescent .tulbure, vasele porte dilatate, în
lumen rare hematii, predomina serul sanguinolent, probabil
datorit unui proces de hemolizâ;
--splin cu limfadenosinuzit cataraiâ, cordoane Bilroth
îngustate prin hiperplazia pulpei albe;
--stomacul si intestinul prezint depozite fibrinoide,
mucoas edematiat , submucoasâ cu marcat staz şi
elemente glandulare cu distrofie mucoidâ;
--pancreas cu intersti iu edematiat, infiltrat cu limfo-
monocite, acinii edematiati, cu zone de necroz fibrinoid ;
--rinichiul prezint edem si nicroze fibrinoide ale arteriolei
glomerulare, predominant la glomerulii din cortical,
distrofie si fibrinonecroze ale anselor renle, cilindri hialini
hematici. La animalele sacrificate dup perioada de
observa ie se contureaz
aspectul de glumerulonefroz
--testicolul prezint puternic staz limfo-spermatic si
edem al celulelor spermatice .

53
 În concluzie se poate .afirma c produsul testat a
determinat aspecte cunoscute din cazuistica veninurilor.

S-a urm rit efectul specific al veninului asupra

rezistentei globulare a hematiilor de şoareci. Pentru aceasta
s-a injectat animalelor de experien , şoarecilor albi
masculi, în greutate de 20-22 g, doza de 1mg / kg corp.
Administrarea s-a f cut intraperitoneal.
în 21 de eprubete s-a ralizat o scal de dilutii dintr-o solu ie
deNaCI, cuprins între 0,7 si 0,3%. în fiecare eprubetâ s-a
ad ugat imediat dup recoltare o pic tura de sânge venos.
Eprubetele au fost agitate si apoi examinate la 3 si
apoi la 24 de ore. S-a notat concentra ia primei eprubete
care reprezint început de hemolizâ si prima eprubet la
care nu se mai observ sediment de eritrocite (la care
hşmoliza a fost total ).
Media rezultatelor ob inute a fost de 0,5% NaCI
pentru hemolizâ par ial si 0,44% pentru hemoliza total .
Valorile normale, ob inute pe animale netratate, au fost de
0,44% pentru hemolizâ par ial si 0,36% pentru cea totala.
Aceste rezultate demonstreaz efectul marcat de sc dere a
rezistentei hematiilor. Ia animalele tratate cu venin de
viper , si ele sunt în concordant cu efectul hemoli ic
eviden iat in experimentul de toxicitate acut .
Analiza proteinelor din venin s-a realizat, prin
electroforez în gel de poliacrilamid (c=10%, T=10%,pH
8,3 , fixare cu pricat de sodiu, colora ie Coomasie Brilliant
Blue R250). În preparatul nativ (N) se eviden iaz 8 benzi
proteice, distribuite între 12 000 si 70 000 Da; tratarea
proteinelor în condi ii denaturante-reducatoare (SDS-ME);
benzile corespunz toare maselor moleculare 70 si 66 kDa
dispar (sugerând natura oligomer a proteinelor respective)
si se eviden iaz o frac ie importanta cantitativ, cu
mobilitate electroforeticâ ridicat .
54
Utilitatea veninului. Vipera foloseşte veninul pentru
uciderea pr zii, pentru a o "preg ti " în vederea digestiei si,
probabil, pentru reg sirea ei dup ce a fost muscat , în mod
secundar, veninul îi poate servi ca mijloc de ap rare.
Stimulul care determin comportamentul de pr d tor este
mişcarea pr zii, nu si forma ei. Perceperea vizual a pr zii
este esen ial dar nu fundamental . Dac de exemplu, în
laborator un şoarece oferit ca hran unei vipere aflat în
condi ii optime fiziologice, este înlocuit cu un tampon de
vat , şarpele, în ciuda diferen ei de form , va continua s -l
urm reasc atâta timp cât r mâne în câmpul lui vizual .
Mirosul este ajutat de mişcarea ritmic înainte si înapoi si
în sus si în jos a limbii care "aspir " si împinge mostrele de
aer c tre partea de jos a camerei olfactive unde se g seşte
organul lui Jacobson (cavitate sferic tapetat cu celule
senzoriale si conexat prin intermediul nervilor, cu lobii
olfactivi ai creierului).
Când un şarpe flutur limba, în realitate el miroase.
Comportamentul pr d tor al unei vipere este diferit
de cel al unui colubrid. Colubridele în general vâneaz
aproape exclusiv mergând în c utarea pr zii care, odat
localizat prin olfactie, prin v z sau prin propagarea
undelor mecanice - este muscat si concomitent ucis prin
constric ie. Când prada scap printr-o smucitur , colubridul
reâncepe vân toarea printr-o noua tentativ .
La Viperide,dimpotriv , vân toarea are mai degrab
aspectul unei curse; zgomotul unui şoarece care umbl , se
propag prin sol si.avertizeaz şarpele,care ia imediat o
pozi ie de alert . Mişcarea pr zii si percep ia vizual
determin mişcarea rapid a şoarecelui, în momentul când
acesta se g seşte destul de aproape.

55
 Dac vipera este supus unui stimul trofic intens,
prada este imediat apucat cu botul si înghi it când este
înc agonizat .
De regul , un şoarece, dup ce este muscat, este
l sat liber. în timpul muşc turii, datorit inocul rii
veninului, vipera colecteaz un stimul chimic, care este
analizat de o înc pere special a organului lui Jacobson.
Începe acum c utarea şoarecelui, care în acest timp
poale fi deja mort, sau,imobilizat la o dep rtare de chiar
câ iva metri de (ocul muşc turii.
Cu ajutorul mirosului.si al.stimulului chimic,
viperele urmeaz traseul pr zii, pe care înainteaz -în zig-
zag pân o g seşte. Acum, servindu-se doar de stimulul
chimic, şarpele "identific '-'şoarecele, apoi localizeaz
capul, unde datorit prezentei vibrizelor, .stimulul chimic
este mai puternic. Actul de înghi ire de obicei decurge în
10-15 minute.

Cura împotriva învenip rii: Viperele noastre au,

contrar celor ce se povestesc, un temperament blând. Sunt
mai curând rezervate, timide si în general fug la apropierea
omului.
Reac ioneaz doar atunci când sunt deranjate sau
lovite. Muşc tura unei vipere poate determina urm toarele
simptome: durere local intens , crampe mai mult sau mai
pu in acute, tumori, înrosirea si cianozarea zonei în jurul
locului muscat care se distinge prin dou semne al turate
l sate de col i veninoşi. Dup o perioad de timp, care
poate varia de la câteva minute la câteva ore, apar
simptomele generale : dureri de cap, somnolent , vom ,
sete, stare acut de sl biciune. Dac doza de venin a fost
puternic , simptomatologia se agraveaz ulterior si
presupune alter ri ale func iei cardio-respiratorii. Stadiile
terminale se.caracterizeaz prin amor eal puternica ,
56
insensibilitate general si pierderea cunoştin ei. Moartea
poate surveni dup 4-6 ore, dar în general dup 24 ore sau
mai mult, prin blocarea respira iei.
În general veninul celor 2 specii toxice de la noi
(Vipera berus si Vipera ammodytes) mai mult sau mai pu in
periculos pentru oameni, exercit o ac iune redus sau
locala asupra unei persoane adulte în perfect stare fizic ,
dar tot asa de bine poate s fie periculoas sau foarte
periculoas (din fericire într:un procent foarte redus din
cazuri) pentru copii, debili fizici sau b trâni, bolnavi , etc.
În antichitate, împotriva muşc turii şerpilor veninoşi
si a altor animale, era larg folosit un( antidot compus din
aproxirnativ 60 de ingrediente (între care si zeama de carne
de viper ), dup Andromaco din Creta, medicul împ ratului
roman Claudiu Cezar Nerone.
Producerea acestui leac a c rui formul , scris în
bronz, era expus în apropierea templului lui Esculap din
antica Rom , a continuat pân în secolul XIX si era sub
tutela Republicii Vene ia .
În medicina popular , asa cum a fost recunoscut de
fitoterapia modern (P.Fournier 1947, H.Leckerc 1954, L.
Binot 1964), contra muşc turii de viper erau larg folosite
frunzele de brusture (Arctium laposa) care au proprietatea
de a modifica prin oxidare principiile constitutive ale
veninului în virtutea unei ac iuni analoage cu aceea a
hipermanganatului de potasiu. Un plasture din flori de
Umbra iepurelui (Cytisus scoparius), sf râmate între dou
pietre de exemplu, aplicat pe muşc tur dup ce a fost în
prelabil incizatâ, este foarte util, datorit sulfatului de
spertein , unul din principiile active ale plantei, care are o
real putere antiveninoas , hipertensiv si cardiotonicâ.
Dup J.Valnet (1964) si frunza de lavand
(Lavandula officinalis, Lavandula latifolia, Lavandula
stoschas), mototolite si frecate pe ran , neutralizeaz
57
ac iunea veninului. De asemanea frunza de p tlagin (
Plantago lanceolata, Plantago major), care are puterea de a
strânge esuturile, de a frâna secre iile si de a calma, are
dup P. Lieutaghi (1966) efecte favorabile împotriva
muşc turii de viper .
Descoperirea si folosirea metodelor moderne mai
eficace împotriva muşcaturilor de şarpe este relativ recent .
Dup zece ani de. experien e (1883-1893), M.Kaufman,
C.Phosalix, G. Bertrand si A. Calmotte au reuşit s
vaccineze câteva roz toare, împotriva veninurilor de Vipera
aspis si Naja naja. Doar în 1896 A.Calmette, prepar primul
ser terapeutic antiveninos.
În zilele noastre, în caz de muşc tur , m surile care
trebuiesc luate sunt urm toarele :
1. a încerca s nu se intre în panic ; prin pierderea
controlului propriilor ac iuni si a evita mişc rile care ar
putea duce la oboseal ;
2. dac muşc tura (cum se întimplâ de cele mai
multe ori) s-a produs la un membru, trebuie comprimat
membrul respectiv deasupra muşc turii, pentru a limita
difuziunea rapid a veninului în restul organismului pe
c ile intravenoase sau limfatice (leg tura nu trebuie s fie
strâns )
3. necesitatea (în special în lipsa serului antiviperin)
de a inciza locul muşc turii, cu o lama dezinfectat empiric
(în flac r ), printr-o t ietura în cruce, încercând s se
elimine prin stoarcere lichidele provenite din ran (rana se
poate suge întrucât nu exist pericolul de a fi înveninat prin
gur decât în cazurile unor r ni ale mucoasei bucale sau a
limbii).
4.dezinfectia dac este la îndemân , se va face cu
permanganat de potasiu 1%, acid cromic 1% sau hippclo.rit
de calciu 2% (în unele truse cu ser antiviperin se g seşte un

58
tampon cu dezinfectant pentru a şterge regiunea muscat pe
o suprafa de 5-7cm diametru).
5. în sfârşit, procurarea de ser antiviperin , una sau
mai multe fiole de 10 ml si de a le administra subcutanat
sau intramuscular. Este bine ca administrarea s fie f cut
astfel: 5 ml în 4-5 puncte în apropierea muşc turii si restul
la baza membrului muscat. Se recomand o a doua doz ,
dup 1-2 ore, care s fie injectat intramuscular în regiunea
fesier sau subcutanat - în regiunea scapulo-humeral . în
cazuri grave, sub controlul medicului, se pot injecta pân la
50 ml ser intravenos, diluând serul cu o solu ie salino-
izotonicâ si luând toate precau iile pentru a preveni
eventualele fenomene anafilactice. Este bine de amintit c
serurile care se g sesc azi în comer îsi men in propriet ile
timp de 4 ani. Dac sunt men inute în frigider (t = 4 - 6 C).
Dac acestea sunt luate de mai multe ori pe teren (în cazul
excursiilor scurte), perioada de garan ie trebuie redus la un
an.
Pentru ca un ser antiveninos s fie eficace (împotriva
toxicit ii maxime a unui tip de venin), acesta trebuie
realizat cu ajutorul veninufui extras de la exemplare
diferite, în condi ii fiziologice optime, capturate.din
habitate diferite, în fiecare stadiu de activitate al speciei si
apar inând diverselor popula ii'situate în localit ile cele
mai dispersate din tara în care se produce serul.

ACTIVIT I DESF ŞURATE SI GRADUL DE

OCUPARE A TIMPULUI ÎN CRESC TORIE

Pare surprinz tor faptul câ într-o cresc torie de

creştere a viperelor cea mai mare parte a timpului s fie
ocupat de creşterea şoarecilor, dar aceasta este realitatea.
Men inerea cur eniei, hrânirea si ad parea şoarecilor,

59
urm rirea acestora pentru a fi separa i pentru reproducere si
înmul ire consum din totalul de timp ocupat peste 40%.
Urm toarea activitate care solicit timp este aceea de
colectare in teren a animalelor pentru biobaza de vipere,
aproximativ 22%. Din luna mai si pân la începutul lui
iunie, trebuie s parcurgem trasee dificile în teren pentru
indentificarea si capturarea animalelor. Nu de pu ine ori
aceste expedi ii sunt compromise de factorii meteorologici
neprielnici.
Multe din activit ile desf şurate de cresc tor au un
pronun at caracter de noutate si asa cum am mai ar tat
bibliografia de specialitate fiind foarte s rac , solu iile nu
vin decât dup o munc intens de cercetare si
experimentare. Din acest punct de vedere cresc torul îsi
pierde multe ore în biblioteci sau în fata. terariilor pentru a
g si r spunsuri la problemele care îl fr mânt . Aproximativ
13% din timp este consumat pentru astfel de activit i.
Între inerea viperelor, hrânirea si ad parea acestora,
extragerea veninului are o pondere de 11% din totalul
timpului petrecut în cresc torie.
Deoarece în momentul de fat orice activitate trebuie
caracterizat din punct de vedere al eficientei economice,
agentul economic care a deschis un astfel de obiect de
activitate, se confrunt cu problema g sirii pie ei de
desfacere. Activit ile de marketing si cele contabile ocup
cea. 7% din timp.
Între inerea si repararea aparaturii, executarea prin
autoutilare a diferitelor accesorii se estimeaz câ pot ocupa
un minim de 4% din timp. Restul de timp trebuie folosit
pentru prelucrarea, analiza si ambalarea veninului.

60
 ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE UNEI
CRESC TORII

Etapa de laborator.Pentru.a ajuge la performantele

unei mari cresc torii se pleac de la stadiul de laborator în
care se pot între ine pân la 50 de vipere. Pentru acest
num r de animale este suficient un terariu mare cu
suprafa a de 2 - 3 mz sau 3 l zi de creştere individual în
care încap 20 de cutii.
Pentru şoareci dac ne-am hot rât s ni-i creştem
singuri sunt necesare 5 borcane de 10 I, în care se vor pune
10 femele si 3-4 masculi ca reproduc tori. Recomand m s
se înceap cu specia de viper ammodytes care se
adapteaz uşor la condi iile de captivitate.
în acest stadiu nu trebuie s ne intereseze atât de mult
produc ia, fiind bine s ne concentr m asupra realiz rii unui
optim în ceea ce priveşte activitatea, timpii ocupa i,
calitatea produsului.
Produc ia anual poate ajunge la 10 -20 g .
Cheltuielile în aceast etap au o variabilitate ce
depinde de experien a fiec ruia dar nu se dep şeşte suma de
1.000 $ din care 100 $ cheltuieli pentru achizi ionarea
bibliografiei, 450 $ pentru deplas rile în teren, în vederea
captur rii animalelor si 330 $ cheltuieli de amenajare ,
pentru instrumentar si confec ionarea terariilor. Consider m
c un spa iu cu o suprafa de max. 12m2 poate.fi g sit
cu.uşurin .
Este etapa în care se fac cel mai uşor îmbun t iri si
modific ri pentru a realiza mai târziu o investi ie eficient .
Atunci când consider m c ne-am însuşit
cunoştin ele de baz , se poate trece la urm toarea etap .

Etapa de ferm mic . Investi ia este de cuprins

între 1.500 - 2.000 $. în aceast etap se închiriaz un
61
spa iu în care se separ cele trei activit i de baz : creşterea
şoarecilor, creşterea viperelor si laboratorul de prelucrare a
veninului. Se consider c deja st pânim o metod de
înmul ire a viperelor, asa c în aceast etap nu se mai
cheltuie pentru capturare. Trebuie s de inem 3 - 4 terarii
mari si bateriile de creştere individual s le folosim pentru
creşterea puilor. Num rul de şoareci reproduc tori trebuie
s creasc la 50 -60.
Având un num r de vipere cuprins între 100 si 200
ne putem concentra pentru ob inerea unei produc ii mari
folosind în acest sens exemplarele care dau mult venin,
celelalte mentinându-le pentru reproducere.
Atunci când cantitatea de venin este de 100 g, putem
apela la un institut farmaceutic pentru analize, sigilare si
chiar p strare. În acest fel un eventual client are garan ia c
în recipientul nostru se g seşte aceiaşi marf pe care o arat
eticheta si îi putem prezenta un certificat de analiz .
Datorit rela iilor de colaborare între ferme se poate
realiza o cantitate mare de venin, m rind atractivitatea
pentru clien ii externi.
Este etapa în care cheltuielile unitare scad , la 30 $ /
g , în aceast valoare fiind inclus si chiria pe spa iu.
Personalul necesar în aceast etap este de 2 îngrijitori, iar
veniturile realizate ca profit net sunt de peste 250.000 000
lei/an.

Etapa de ferm . Investi ia este de 5000 $ . Este o

etap la care nu s-a ajuns înc în tar si deci cunoştin ele,
noastre sunt dep şite. Exist îns ferme în lume care au
peste 30.000 de şerpi, acestea g zduind diferite specii de
interes economic.
Noi în elegem prin no iunea de ferm o cresc torie
mai modest în care se g sesc la un moment dat între 500 şi
1000 de vipere. Aceast ferm are o produc ie de
62
aproximativ 250 - 500 g anual si are deja format o pia
proprie pentru desfacere. Interesant de ar tat este faptul c
o astfel de ferm poate fi deservit de numai 4 persoane,
din care 3 se ocup de îngrijirea viperelor si o persoan se
ocup de creşterea şoarecilor. Cheltuielile unitare scad în
acest caz la 15 - 20 $ / g, iar profitul net dep şeşte 1 miliard
de lei / an.

ACTIVITATE COMERCIALA

Asa cum se ştie, pre ul unui produs este reglat de

cererea existent pe pia la un moment dat. În cazul
veninurilor lipsa tehnologiei de fabrica ie a medicamentelor
specifice, face ca industria farmaceutic româneasc s nu
solicite aceast materie prim deocamdat .
Chiar înainte de '"89", în tar existau re ele
comerciale de intermediere a veninului si care sub acoperiri
oficiale legau U.R.S.S.:uI de tarile occidentale.
Dup deschiderea comercial datorat c derii
"cortinei de fier", re elele de intermediari s-au
simplificat.drumu! veninului devenind mai scurt.
În acea perioad am aflat, c veninul, în mare parte
sustras din cresc toriile ruseşti era vândut la un pre foarte
mic (20-30% din pre ul oficial), devenind o marf atractiv
pentru oportunişti, dar lipsa unor documente de înso ire si a
unui certificat de calitate a creat o opinie nefavorabil , care
mai persist înc .
De aceea va trebui s dovedim prin activitatea
noastr productiv o seriozitate deosebit în-ceea ce
priveşte calitatea produsului si a rela iilor comerciale,
aceasta înseamn : contracte ferme cu respectarea
termenelor de livrare, analize f cute dup norme

63
occidentale, ambalarea produsului în. condi iile cerute, si
documente oficiale de înso ire a produsului.
Pl ile s se fac prin intermediul b ncilor, (folosind
instrumentele bancare puse la dispozi ie de acestea pentru
garantarea tranzac iei).
Producera veninurilor (si a celor de albine) este o
activitate cu specific agricol în "Nomeclatorul activit ilor
pentru constituirea obiectului de activitate al societ ilor
comerciale",g sim în capitolul Agricultura, alin. 0128,
"Creşterea animalelor pentru blan -si a altor specii(se vor
preciza speciile )"
----- animale de laborator si alte animale neclasificate în
alt parte: roz toare, iepuri, hamsteri, câini, dihori, albine,
broaşte, prepeli e, reptile.
De activitatea comecial se ocup societ ile
comerciale care au în statut acest obiect de activitate si
se.oblig sâ; ob in toate: autoriza iile în acest sens.
S.C.Venom.Prod S.R.L este una din acestea si a început s
fac demersurile necesare.
Condi ionarea vamal a veninurilor arat c
produsul este permis la export sub dou forme: ca
medicament sub form de doze, apar inând în acest caz
pozi iei 30.04 din Anexe la Codul Vamal Sec iunea VI sau
prezentat uscat în fulgi apar inând pozi iei 30.01.

PRODUCTIA DE VENIN
Intervalul de timp dupa care se efectueaza o
recoltare de venin este de 30 de zile. Sunt crescatori care au
experimentat un interval de timp mai scurt (14 zile) însa în
acest caz s-a observat ca ciclurile de hranire, napârlire,
repaus nu se mai respecta, animalul intrând într-un stress
care îi grabeste moartea.

64
 Din punctul nostru de vedere recomandam intervalul
lunar de recoltare. Cantitatile prezentate mai jos se gasesc
între limitele specifice speciei . Cantitate de substanta
uscata maxima produsa de o vipera ammodytes la o
mulgere este:
Cmax. ~ 50 mg venin uscat.
Cantitatea minima : Cmin. ~ 25 mg venin uscat.
Cantitatea medie teoretica, pe care o vom folosi în
calcul este:
Cmed = ( 25 + 50 ) / 2 = 37 mg. Cmed = 0,037 g.

Protejate prin lege in România, viperele pot deveni

in scurt timp una din cele mai profitabile achizitii pentru
afaceristii cu initiativa. Veninul este foarte cautat de
fabricile de medicamente din Occident, care ofera in jur de
2000 de euro pentru un singur gram. Singura fabrica de
medicamente din România care foloseste veninul viperin
pentru productia medicementoasa se afla la Iasi, insa
achizitioneaza pretiosul lichid din strainatate. Desi exista
mai multi crescatori de vipere in România, numai
timisoreanul Marius Buldur are documentele necesare
pentru a incheia contracte cu fabricile de medicamente din
tarile vestice. Acum este pe cale de a-si construi prima
ferma de vipere din vestul tarii.
Din crescator de gaini, crescator de serpi
Dupa ce cumparase o fosta crescatorie de gaini din
Ortisoara, timisoreanului Marius Buldur i-a venit ideea de a
o transforma intr-o ferma de vipere. Si asta dupa ce, in
primavara anului trecut, a citit un anunt intr-o revista de
specialitate. A discutat apoi cu mai multi specialisti, a citit
tot ce a putut gasi despre vipere si a inceput sa faca rost de
actele necesare pentru a-si incropi o crescatorie de serpi.
Astfel a descoperit ca exista mai multi crescatori de vipere,
care insa nu pot vinde veninul pentru ca firmele occidentale
65
incheie contracte doar cu crescatorii autorizati. "Exista
persoane care au câteva sute de grame, insa daca ii
pastreaza foarte mult, veninul isi pierde puritatea si nu mai
poate fi folosit", povesteste Marius Buldur. Dupa ce a
razbatut prin "jungla" legislativa si si-a intocmit
documentatia, crescatorul a aflat ca, fiind protejate de lege,
viperele nu pot fi luate din natura si tinute in captivitate.
Prin urmare, pe baza unui contract, a împrumutat zece
vipere si puii acestora ii vor apartine. Legislatia in domeniu
este si ea destul de ciudata. Pentru o ferma e nevoie de trei
incaperi : una pentru vipere, cea de-a doua pentru recoltarea
veninului si alta pentru... cresterea de soareci, sau hamsteri,
hrana principala pentru vipere. De asemenea ferma nu
trebuie sa aiba mai mult de 500 de serpi. Pentru cresterea
celor zece vipere ammodites - cea mai raspândita specie din
România - este insa nevoie de foarte multa migala, reptilele
fiind foarte sensibile, dupa cum spune Marius Buldur. Daca
nu au o temperatura stabila de 25 de grade Celsius, nu se
hranesc si astfel scade calitatea veninului. "Consuma doi
soareci pe luna, cu care se joaca ore in sir inainte de a-i
ucide si, in general, nu ataca omul decât daca sunt atacate.
Am stat nopti in sir in genunchi, incercand sa le inteleg
comportamentul. Perioada de acuplare este in lunile mai -
iunie, iar puii - zece la numar - au aproximativ 2,5 cm
lungime si apar prin octombrie", explica crescatorul de
vipere.
Recoltare de venin cu mâinile goale
Intr-un singur an, o vipera produce doar 1,5 grame
de venin, fiind nevoie de o recoltare pe luna. Dupa
extragere, lichidul trebuie purificat, 75% din substanta
eliminata de vipera fiind de fapt apa. Apoi, pentru pastrarea
puritatii, veninul este cristalizat, fiind pastrat la o
temperatura constanta cuprinsa intre 0 si -5 grade Celsius.
"Merita efortul, chiar daca obtin doar 800 de euro pentru un
66
gram", mai spune Marius Buldur. Despre echipamentul de
protectie, desi 1-a achizitionat, crescatorul de vipere
marturiseste ca nu ii foloseste. "Prima data când am recoltat
venin a fost mai ciudat. Acum o fac cu mâinile goale si nu
mi-e frica. Stiu un tip care a fost muscat de patru ori de
vipere si nu si-a facut vaccin antiviperin niciodata. De
altfel, vaccinul nu se gaseste decât la Bucuresti. Daca sunt
muscat, veninul isi face efectul in sase ore si am timp sa
merg pana la Bekescsaba, in Ungaria, cel mai apropiat loc
de unde pot achizitiona antidotul", mai spune barbatul. In
urma cu câteva saptamâni Marius Buldur a inceput sa isi
promoveze afacerea dând mai multe anunturi in presa scrisa
si pe internet. A fost deja contactat deja de fabrici de
medicamente din Ungaria, Germania si Italia care doresc sa
semneze contracte cu crescatorul de vipere. "Am fost
contactat si de persoane din tara care sunt interesate de
afacere si astept in continuare noi oferte", a mai spus
Marius Buldur.
Leac pentru cancer
Veninul viperin este folosit de fabricile de
medicamente din întreaga lume ca ingredient principal
pentru productia de medicamente. Veninul este cel mai des
uzitat pentru producerea de vaccinuri folosite in medicina
homeopata. De asemenea, tot pe baza de venin se produc o
serie de medicamente folosite pentru a trata epilepsia,
cangrena, ulcerul, icterul, hemofilia, holera, tetanosul, lepra
si cancerul. Anual, sute de litri de venin iau calea
Occidentului din Ucraina, Rusia si Tadjikistan, tarile cu cea
mai mare productie de venin din Europa. Lichidul se
achizitiona ilegal de catre unele companii din Europa de
Vest si inainte de caderea Cortinei de Fier. Chiar si in 1991,
dupa dezmembrarea U.R.S.S., veninul de vipera era
achizitionat din tarile fostului bloc comunist cu sume
cuprinse intre 20 si 30% din valoarea reala de piata.
67
Legislatia europeana insa a stabilit insa niste pedepse foarte
dure pentru companiile care achizitioneaza veninul de
vipera, fara contract de la companii autorizate. Exista insa
suspiciuni care planeaza asupra mai multor companii din
Occident, cum ca acestea ar achizitiona si in prezent venin
pe cai ilegale.

Cresterea viperelor, o afacere veninoasa, dar

profitabila
Tot mai multi ieseni se intereseaza de cresterea
acestor serpi, deoarece un gram de venin costa între 800 si
1.000 de euro
Cîstigurile foarte mici, dar si faptul ca multe
persoane au ramas fara slujbe dupa privatizarea
întreprinderilor i-au determinat pe cei mai multi sa înceapa
diverse afaceri. Daca unii s-au apucat de crescut struti sau
melci, altii doresc sa creasca vipere pentru venin, întrucît
afacere se pare ca este deosebit de rentabila. "Tot mai multi
oameni vin sa se intereseze despre tehnologia cresterii
viperelor, pentru ca veninul se vinde foarte scump, iar o
afacere de acest gen nu implica foarte mari cheltuieli", ne-a
declarat dl Marius Stefaniu, medic veterinar la Oficiul
Judetean de Consultanta Agricola Iasi. Timida înca,
afacerea cu vipere începe sa prinda contur în toata tara -
unii vînd vipere matca, altii venin, iar altii tehnologiile de
crestere. "Cu 2.000 de euro se poate începe afacerea cu
30^0 de vipere, iar investitia se scoate în circa doua luni",
ne-a declarat dl Stefan Albu din Iasi, posesorul tehnologiei
de crestere a viperelor. Altii deja au venin de vînzare, iar
gramul de venin se comercializeaza cu 800-1.000 de euro.
"Eu vînd gramul de venin cu 830 de euro, dar numai pe
baza de contract, care sa dureze cel putin 2 ani, iar livrarile
de venin le fac lunar", ne-a spus si dl Eugen Brutaru. Chiar
daca la prima vedere cresterea viperelor pare simpla nu este
68
deloc asa - trebuie sa li se creeze un habitat propice, trebuie
hranite cu soareci de laborator, care fie pot fi cumparati de
la crescatorii de astfel de animale, fie îi
creste cel care detine viperele. Deosebit de dificila
este recoltarea si conservarea veninului pîna cind este
vindut celor care au nevoie de el, în speta, veninul
veninoasa",*fiind folosit la produsele farmaceutice.
Oricum, chiar daca este afacerea cu viperele este deosebit
de profitabila. (N.C.)

viperele le puteti achizitiona de la:

̈ Marinescu Dinu tel. 0744639772 30 euro buc

69
INSTRUMENTAR

70
 acuplarea

V. ammodytes ammodytes V. berus

71
 HRANIREA
Victima este înghi it in totdeauna cu capul înainte

72