P. 1
retorica_juridica

retorica_juridica

|Views: 103|Likes:
Published by nataliag9

More info:

Published by: nataliag9 on Mar 01, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/04/2013

pdf

text

original

BRÎNDUŞA GOREA

RETORICĂ JURIDICĂ

Editura Zethus - ColecŃia „Aula” Târgu-Mureş, 2009

2009 2 . ISBN 978-973-88936-1-0 Editor: Mugur Gorea Coperta: Teodora Elena Cartera Imaginea copertei I: Cesare Maccari. 2009 Bibliogr. Melentina TOMA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Descrierea CIP a Bibliotecii NaŃionale a României GOREA. dr. Elena PUHA Universitatea „D. dr. Cicerone denuncia Catilina Imaginea copertei IV: Cicero Tehnoredactare computerizată: autoarea Corectură: autoarea Copyright © Editura Zethus. BRÎNDUŞA Retorică juridică / Brînduşa Gorea. Cantemir” din Târgu-Mureş ConferenŃiar univ.REFERENłI ŞTIINłIFICI: Profesor univ. Editura „Zethus”.

cercetările teoretice asupra retoricii diferă în mare măsură de prestaŃia antichităŃii greceşti sau romane. fiindcă ele se integrează într-o viziune mai largă şi mai profundă asupra discursivităŃii.41 1. Traité de l’argumentation” (1958). cit. act în care mecanismele raŃionale sunt preponderente. p. adică a susŃinerii şi respingerii de probe. propunându-şi să valorifice rezultatele obŃinute de ştiinŃele limbajului. Nu ne putem imagina un discurs juridic (de apărare sau de acuzare) în afara actului argumentativ. Există situaŃii discursive când mecanismele raŃionale sunt imperative pentru anumite tipuri de discurs. 283 23 ..CAPITOLUL AL II-LEA NEORETORICA ŞI DREPTUL În contemporaneitate. op. rod al colaborării a doi cercetători belgieni: Chaïm Perelman şi Lucie Olbrechts–Tytheca. CHAÏM PERELMAN ŞI „NOUA RETORICĂ” CA TEORIE A ARGUMENTĂRII Un moment de cotitură în dezvoltarea neoretoricii contemporane îl reprezintă apariŃia lucrării „La nouvelle rhétorique. Lucrarea se vrea o replică modernă la 41 Constantin Sălăvăstru. iar rezultatul urmărit nu se poate obŃine decât prin astfel de mecanisme.

evidenŃă şi aparenŃă). 95 24 42 . neprevăzută.1. p.celebrele opere aristotelice. „logică a argumentării”. 95 45 Ibidem. Unii exegeŃi entuziaşti au mers chiar până la a echivala neoretorica perelmaniană cu logica deschisă.45 Punctul de vedere al autorilor este însă expres şi neechivoc: domeniul logicii formale moderne este limitat la demonstraŃia matematică. 43 Petru Ioan . alături de Le champ de l’argumentation – o culegere de articole şi studii semnate Chaïm Perelman. necesar şi plauzibil. ci de a fi explorat un domeniu de bază al acestei discipline”44. „logică a alegerii”. „logică a invenŃiei” sau „logică a preferabilului”. p. şi chiar la întreaga tradiŃie dialectică şi retorică a antichităŃii. publicată în 1970 – relansează mai vechea opoziŃie dintre logică şi argumentare (pe fondul „tradiŃionalei” disocieri dintre gândire şi expresie.Logică şi metalogică. ca şi adevăr şi adeziune. p. episteme şi doxa. capabilă să integreze orice situaŃie nouă. astfel încât „tot ceea ce este ignorat de matematicieni este străin logicii formale. adică un fel de „psihanaliză a raŃiunii concrete”.42 Tratatul de argumentare. 93 44 Ibidem. Raportul dintre logică şi neoretorică Tratatul se distinge faŃă de încercările anterioare ale logicii non-formale prin faptul „de a nu fi încercat o simplă mlădiere a logicii preexistente. filosofie şi filodoxie. a totalizării. Logicienii sunt obligaŃi Neoretorica lui Perelman a mai fost denumită de critici „logică retorică”.43 1.

care este imens. 13 47 Ibidem. p. 284 25 46 . op. în discursurile politicienilor. în care accentul se schimbă: rolul determinant în analiza discursivităŃii retorico-argumentative revine aşa numitelor raŃionamente dialectice. p. cit. 1958. a rămas în paragină în cursul secolelor”46. Paris. Totuşi. Lucie Olbrechts–Tytheca. 5 48 Constantin Sălăvăstru. p.49 Chaïm Perelman. căci cea mai mare parte a raŃionamentelor noastre înglobate în actele discursive concrete nu se supun analicităŃii. Obiectul teoriei argumentării este. lucrarea are rolul unui nou Discurs asupra metodei. op. dreptul. în detrimentul mecanismelor discursive. în tratatele filosofilor. tome I-II. care trec dincolo de ceea ce înseamnă analicitate.F.. Câmpul nostru de studiu. pentru autori Tratatului. amplificată de spiritul deductivist al epocii moderne. P.să completeze teoria demonstraŃiei astfel obŃinută printr-o teorie a argumentării. cit. prin generalizări ale unor cazuri relativ restrânse. Noi vom căuta s-o construim analizând mijloacele de probă de care se servesc ştiinŃele umane.48 Din acest punct de vedere. RaŃionăm mereu prin încercări şi erori. filosofia. Traité de l’argumentation. U. această situaŃie nu e firească. La nouvelle rhétorique. 284 49 Constantin Sălăvăstru. vom examina argumentele prezentate în jurnalele publiciştilor. pe bază de presupuneri. în aliniatele avocaŃilor... p. „studiul tehnicilor discursive care permit provocarea sau creşterea adeziunii spiritelor la tezele care li se prezintă în vederea obŃinerii asentimentului lor”47 Există o anumită ascendenŃă a analizei tehnicilor demonstrative.

284 Praxiologia este teoria acŃiunii eficiente. OpŃiunea autorilor este de altfel vizibilă din chiar titlul lucrării. aceea între dialectică şi retorică.Deplasarea de accent pe care Tratatul o aduce cu sine este vizibilă şi prin încercarea de estompare a unei distincŃii cu vechi state de serviciu.50 1. p. creatorul praxiologiei51. căci se simŃea nevoia unei discipline care să restabilească demnitatea raŃiunii şi să-i extindă competenŃele şi într-un domeniu în care. Totuşi. precum şi a lui Thadeus Kotarbinski. în cea mai largă accepŃiune a termenului. care studiază condiŃiile formale ale adecvării mijloacelor scopului. care trimite la ambele domenii clasice. Contextul elaborării teoriei argumentării În gândirea lui Chaïm Perelman se poate identifica influenŃa lui Frege şi Dupréel.2. Trebuia dovedit că ieşirea din domeniul raŃionamentului analitic şi al celui inductiv nu înseamnă neapărat ieşirea din domeniul de jurisdicŃie al raIbidem. de la Descartes încoace. nimeni nu se mai gândea. după cum discursul argumentativ îşi pierde din efect dacă nu este îmbrăcat într-o haină retorică. Cheia succesului tezelor sale trebuie căutată şi în conjunctura deosebit de favorabilă. cu alte cuvinte. Într-adevăr. tot ceea ce facem să fie cât mai bine făcut. căci discursul retorico-argumentativ constituie o unitate. Perelman nu se recunoaşte ca adept al unei şcoli anume. nu poate exista discurs oratoric care să nu dezvăluie o anumită structură argumentativă în faŃa auditoriului. deşi admite ca punct de plecare al gândirii sale filosofice pragmatismul. 51 50 26 .

Ńiunii. 187 55 Ibidem. 186 Ibidem. cit. 1. p. Argumentarea ca demers raŃional O teorie a cunoaşterii care se limitează numai la ajutorul logicii formale nu poate ieşi din impasul realism – nominalism. adică acolo unde încetează. Formularea sau enunŃarea lui nu este şi un act de comunicare propriu-zisă decât în cazul unui auditoriu ideal. Redescoperirea retoricii e rezultatul unei lungi şi adânci meditaŃii asupra procesului cunoaşterii şi asupra logicii în general. după teoria clasică a cunoaşterii. 187 27 . asemeni oricărui honnête homme al secolului al XX-lea”53. Mai mult: de la acceptarea ca adevăr a lui quod erat demonstrandum şi până la declanşarea acŃiunii scontate este o cale cu totul străină nu numai de interesele specialistului...55 52 53 Vasile Florescu. Pe de altă parte. deci şi al valorii. 186 54 Vasile Florescu. adevărul rezultat în urma unei demonstraŃii trebuie şi comunicat. este cu putinŃă ca principiile unui raŃionament corect să fie aplicate şi în domeniul acŃiunii. ci mai ales de posibilităŃile sale. format numai din specialişti dispuşi să cedeze în faŃa stringenŃei demonstraŃiei. cit. p. op. apoi acceptat.3.52 Chaïm Perelman şi Lucie Olbrechts–Tytheca mărturisesc că nu au ajuns la teoria argumentaŃiei pornind de la retorică.54 Pentru Perelman. despre care „nu ştiau nici ei mare lucru. op. p. p. competenŃa raŃiunii.

el s-a gândit la elaborarea unui instrument capabil să obŃină în domeniul valorii rezultate întru totul asemănătoare ştiinŃelor exacte. marea artă a dialecticianului e aceea de a şti să adapteze aceste tehnici în funcŃie de auditoriu. 187 Ibidem. prin care se încearcă detaşarea cadrelor generale ale argumentării prin analiza discursurilor deja constituite şi recunoscute ca atare. fie că e vorba de o discuŃie la o masă familială. pe care o înŃelege ca o completare imperios necesară a demonstraŃiei bazate pe raŃionamentul formal. fie în filosofie. Având la îndemână tehnici argumentative asemănătoare. ceea ce constituie exacte performanŃele vizate prin intervenŃia discursivă. în marginea lui se vor produce convingerea şi persuadarea auditoriului. în linii generale. Autorii pornesc de la postulatul că. fie că asistăm la o dezbatere în rândul specialiştilor. Acest „instrument” este teoria argumentaŃiei. sunt utilizate în situaŃii discursive diferite. care vor genera aceleaşi demersuri argumentative. p.57 Tratatul este o investigaŃie „post-factum”. trebuia combătută concepŃia tradiŃională a evidenŃei ca unic mijloc de aprobare sau justificare a unei aserŃiuni. 56 57 Ibidem. propagandă sau politică. p. 187 28 . Fondul de raŃionalitate fiind acelaşi. precum şi separaŃia prea netă dintre raŃional şi psihologic în actul cunoaşterii.56 Pentru atingerea acestui scop. aceleaşi structuri de raŃionalitate. fie în drept.Revenind la tradiŃia aristotelică.

W. care respectă regulile clasice ale discursivităŃii (adevărul. Ca orice limbaj specializat. discursul legal este. rigoare şi acurateŃe de limbaj. Actul reglementării. op. Morris132. ca mod de utilizare a limbajului. 310 De remarcat însă pertinenta precizare a lui A J. În concepŃia filosofului american Ch.. vom reŃine distincŃia între limbajul de tip descriptiv. cum se întâmplă în cazul funcŃiei sale retorice130. marcat de transcederea referenŃialului. în funcŃie de tipurile şi specializările sale. 132 Ch. iar regulile şi prescripŃiile sale elementare trebuie să Ńină cont de intenŃia esenŃială a locutorului: de a descrie realitatea. (citat de Adriana Gertruda Romedea. p. În consecinŃă. OmiŃând deliberat numeroasele clasificări pe care le-a suferit conceptul de „limbaj”. limbajul Constantin Sălăvăstru. cit. biunivocitatea relaŃiei de semnificare şi referenŃialitatea) şi limbajul de tip poetic. sau de a o depăşi. ci multiplană şi.6. iar. că limba naturală „nu este niciodată denotativă. presupune sobrietate. op. ca mod de semnificare prin limbaj. 140). 1999. pag. pp. Actele de discurs: o perspectivă semiotică. citat de Adriana Gertruda Romedea. Morris.. caz în care limbajul are o funcŃie referenŃială. unul incitativ. FORMELE LIMBAJULUI JURIDIC Conceptul de „limbaj” este unul fundamental pentru ştiinŃa retoricii. Iaşi. intenŃia sa persuasivă şi abaterea de la „norma” de limbaj131. ca şi pentru ştiinŃa dreptului. o condiŃie a «condiŃiei umane»”. 10-12 131 130 72 . Writing on the General Theory of Signs. înfăptuit de legiuitor. Editura „Ştefan Lupaşcu”. W. limbajul juridic este aproape fără excepŃie unul de tip descriptiv. existenŃa sub ameninŃarea constantă a metaforei este o stare normală. unul designativ. astfel.cit. Greimas.

se caracterizează prin aceeaşi rigoare şi precizie. nu trebuie uitat că există anumiŃi vorbitori ai limbajului juridic. Aşadar. şi limbajul juridic persuasiv. administrative etc. al magistratului procuror. Totuşi. Aceleaşi rigori de limbaj se impun a fi respectate şi de către instanŃa de judecată. 6. penale. În concluzie. magistraŃii procurori. fie că are drept scop sesizarea organului jurisdicŃional şi investirea lui cu judecarea unei cauze. fiind plenar valorizată în pledoarie. limbajul judiciar. cu ocazia elaborării şi motivării hotărârilor judecătoreşti. de regulă. şi limbajul judiciar. uneori. adică expunerii concluziilor asupra fondului. Stilul oficial este cel care se impune în cazul redactării şi susŃinerii oricărei acŃiuni sau cereri în justiŃie. El 73 . cu ocazia susŃinerii pledoariei. specific legiuitorului.1. specific pledoariei avocatului. într-o anumită măsură. Deşi prezintă anumite particularităŃi. putem vorbi despre trei forme ale limbajului juridic: limbajul normativ. întrebuinŃat în activitatea organelor jurisdicŃionale civile. Limbajul normativ După cum am arătat. funcŃia persuasivă a limbajului se regăseşte în cadrul discursului juridic doar ca un „privilegiu” al avocatului şi. care apelează în mare măsură la funcŃia persuasivă a limbajului. cum sunt avocaŃii şi.. cereri de probaŃiune etc. limbajul normativ trebuie să se caracterizeze prin monosemie şi monoreferenŃialitate. fie că vizează formularea de diverse precizări.juridic normativ tinde spre atingerea idealului de monosemie şi monoreferenŃialitate şi îşi propune să evite orice ambiguitate derivând din polisemie.

prioritar faŃă de reglementarea propriu-zisă. de către 133 134 GheorghiŃă MateuŃ.impune un stil sobru şi exclude „alunecările” de sens specifice limbajului de tip performativ (injonctiv. societatea. concluzionându-se chiar că „le style de loi est la loi même” (stilul legii este însăşi legea)133. raŃiunea legiuitorului”. că veŃi avea de suferit o privare de libertate în cazul în care nu vă reprimaŃi intenŃia de a sustrage!” O nuanŃare a stilului eminamente normativ şi descriptiv al limbajului legiuitorului se regăseşte şi în literatura de specialitate134. 6.. vă ameninŃăm pe voi. se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 12 ani” poate fi „tradus” şi întrun registru performativ: „Noi. Arthur Mihăilă. Practic. op. Ca un exemplu. cit. p. potenŃialii hoŃi. Limbajul judiciar Limbajul judiciar este acea formă a limbajului juridic care se întrebuinŃează în activitatea judiciară. În literatura de specialitate s-a exprimat ideea că „stilul legii trebuie să fie pus sub autoritatea ştiinŃei legiferării şi a unei solide tehnici legislative”. textul uscat al articolului 208 din Codul penal . o dată cu explicitarea inevitabilei lor forŃe ilocuŃionare. 54 Ibidem. p. unde se subliniază că. „este esenŃial ca norma juridică săşi exprime mesajul” şi „să dezvăluie motivaŃia socială. toate enunŃurile constatative pot fi reformulate ca performative. conotativ).2.„Luarea unui bun mobil din posesia sau detenŃia unei alte persoane. De remarcat însă că „graniŃa” dintre enunŃurile constatative şi cele performative este una extrem de fragilă. 53 74 . în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.

discursul tuturor participanŃilor la înfăptuirea justiŃiei este menit să fundamenteze o soluŃie. fie că este vorba de soluŃia propusă de avocat. „oculată” pentru cercetarea la faŃa locului. El prezintă caracteristica de a folosi. Stilul descriptiv al limbajului normativ este nuanŃat prin pregnanta notă justificativă pe care o ilustrează limbajul judiciar. apel. lipsa motivării de jure sau greşita ei indicare este acceptată în cazul cererilor care declanşează proceduri judiciare (cerere de chemare în judecată. Atât hotărârea judecătorească.magistraŃi (judecători sau procurori). consilieri juridici sau alŃi participanŃi la procesul civil ori penal. cât şi cererea de chemare în judecată. cum ar fi „drept societar” pentru acea parte a dreptului comercial care studiază structura. şi o serie de termeni care constituie „creaŃii” ale jurisprudenŃei (adică ale practicii judiciare) sau chiar ale doctrinei juridice (ale literaturii de specialitate). plângerea penală sau rechizitoriul trebuie să cuprindă toate motivele de fapt şi de drept135 care fundamentează soluŃia adoptată sau vizată. Într-adevăr. procuror etc. plângere. fie că ne raportăm la soluŃia aleasă (dintre mai multe posibile) de completul de judecată. recurs etc.). Totuşi. „note de şedinŃă” pentru înscrisurile prin care părŃile îşi expun punctul de vedere cu privire la anumite aspecte ale cauzei etc. „accvirare” pentru operaŃiunea de ataşare a unui dosar la un altul. avocaŃi. contestaŃie. „instanŃă supremă” pentru Înalta Curte de CasaŃie şi JustiŃie.. mai cu seamă dacă sunt formulate de o parte neasistată de avocat. organizarea şi conducerea societăŃilor comerciale. 75 135 . numai pentru un termen de judecată. pe baza probelor administrate şi în temeiul legii. pe lângă fondul de termeni principali preluaŃi din limbajul normativ. sau „acŃiune civilă” în sensul de cerere de chemare în judecată.

raŃionamente de genul: „eu. adică cu forŃă de comunicare. care – în contrast cu aspectele (mai curând) constatative sau declarative – sunt dotate cu o evidentă componentă ilocuŃionară. Austin. Limbajul juridic persuasiv 6. hotărârea judecătorească trebuie să justifice şi motivele pentru care au fost respinse anumite cereri formulate de părŃi. sunt de prim interes în discursul avocatului. reprezentant al Şcolii „literare” de la Oxford. dincolo de sobrietatea firească a exprimării unei hotărâri judecătoreşti. un interes deosebit pentru aspectele performative în comunicarea lingvistică.3. Arhivele consemnează numeroase pledoarii scânteietoare. Aspectul performativ al pledoariei John L. instanŃa admite cererea formulată şi dispune desfacerea căsătoria din culpa ambelor părŃi” presupune. focalizate pe efectele extralingvistice urmărite de locutor. prin teoria sa despre actele de limbaj. şi încărcătura sa ilocuŃionară. de asemenea. judecătorul cauzei. m-am convins că ambelor părŃi li se poate reproşa o culpă pentru această situaŃie”. m-am convins (în baza probelor administrate) că relaŃiile de căsătorie ale părŃilor sunt grav şi iremediabil vătămate. modele de oratorie dar şi de logică şi fundamentare juridică. Evident că asemenea preocupări.3. constatativ.Mai mult decât atât. în care figurile de stil folosite cu inteligenŃă şi moderaŃie dau tuşa finală de rafinament şi 76 . a provocat şi a menŃinut. de ce au fost înlăturate anumite probe administrate.1. 6. Un enunŃ de genul „Pentru motivele arătate. care este raŃionamentul interpretărilor de facto sau de jure operate etc. Şi limbajul judiciar ilustrează fragila graniŃă dintre stilul pur descriptiv.

vă avertizez. Eugen Herovanu sau Vintilă Dongoroz. care permit o bună ilustrare cu exemple ipotetice din pledoaria avocatului: enunŃuri verdictive. ca Delavrancea.). ci şi persuadarea auditoriului. solicit.originalitate unui discurs juridic de înaltă Ńinută.). directive. accentul sau intonaŃia specifice) sau chiar de limbajul corpului (degetul ridicat acuzator. enunŃuri comportative: „ne cerem scuze onoratei părŃi adverse pentru nedepunerea documentului în numărul de exemplare Ele pot fi identificate. de componente paraverbale (topica.) 77 136 . de remarcat că. vă rog. Putem găsi exemple celebre începând cu Antichitatea greacă. enunŃuri exercitive: „solicit audierea în calitate de martor a persoanelor care au asistat la redactarea testamentului!”. susŃin. cu clasificarea pentadică propusă de John Searle (enunŃuri reprezentative. precum „apreciez că acŃiunea reclamantului este întemeiată şi trebuie admisă ca atare”. mă opun etc. în celebra Apologie a lui Socrate sau discursul lui Demostene împotriva lui Midias. Fenomenologul american al limbajului John Austin136. expresive şi declarative. vizând în mod evident nu doar informarea. „Mărcile lingvistice” ale actului ilocuŃionar se regăsesc cu prisosinŃă în discursul oratorilor din toate timpurile. comisive. braŃele deschise a uimire etc. etc. a identificat cinci clase de enunŃuri. continuând cu elocventele pledoarii ale oratoriei franceze din secolele XVI-XVIII. şi chiar având în vedere reprezentanŃii de marcă ai oratoriei juridice româneşti de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului trecut. enunŃuri comisive: „mă angajez să pun acest document la dispoziŃia instanŃei”. fie că este vorba de celebrele verbe „performative” (declar. Titulescu. în mare măsură.

suficient ”. „Efectul perlocuŃionar” al pledoariei Continuând în a-l cita pe John L. 78 . actul perlocuŃionar.3. arbitru sau jurat). în timpul rostirii pledoariei. componentă distinctă a acŃiunii de comunicare prin discurs. se realizează by saying. 6. actul ilocuŃionar se realizează dacă şi numai dacă există consimŃământul alocutorului cu privire la intenŃia locutorului şi convenŃiile de interpretare. Dimpotrivă. aşa cum remarca John Searle. Austin. existând chiar riscul de a produce efecte contrare celor scontate. în speŃă. Desigur. actele perlocuŃionare nu sunt dependente de un asemenea consimŃământ. respectiv să îi influenŃeze decisiv gândurile şi convingerile. De regulă. enunŃuri expozitive: „aceasta este starea de fapt pe care v-o semnalăm”.2. în sensul optimei reprezentări a clientului său. prin faptul de a spune. dacă actul ilocuŃionar se realizează in saying. ci să obŃină efecte nonverbale asupra alocutorului (judecător. Practic. ceea ce cu adevărat urmăreşte (sau ar trebui să urmărească!) avocatul prin pledoaria sa este nu să se audă vorbind. actele perlocuŃionare succed actului de enunŃare realizat de locutor.

Din acest punct de vedere. Conform modelului semiotic hexadic propus de acesta din urmă. cărora le corespund tot atâtea funcŃii ale limbajului: emitentul şi funcŃia expresivă a limbajului. şi. a limbajului. pledoaria dă seamă. de reprezentare a realităŃii. prin determinarea a patru niveluri ale procesului de comunicare (dar şi prin evidenŃierea caracterului interactiv al comunicării): planul realităŃii. în cea mai mare măsură.6. de apel. Bay şi Bernd Fittkau. respectiv intenŃia locutorului. acŃiunile sunt de două tipuri: acŃiuni 79 . acesta fiind însuşi scopul pledoariei. cel pe care cade accentul în stilul oratoric al avocatului. codul şi funcŃia metalingvistică a limbajului. accentul principal căzând pe interacŃiunea influenŃare . influenŃarea constă în efortul conştient al oratorului-avocat de a produce o schimbare decisivă la nivelul receptorului-judecător.3. În cazul analizat. preluate şi îmbogăŃite ulterior de Roman Jakobson. în mod evident. de apelare). mesajul şi funcŃia poetică. situaŃia şi funcŃia referenŃială. O contribuŃie însemnată în conturarea unui model semiotic al comunicării au avut Rolf H. receptorul şi funcŃia incitativă (conativă. canalul de transmisie şi funcŃia fatică a limbajului. în fine. în funcŃie de obiectivele vizate. de funcŃia conativă. Conform clasificării propuse de Jürgen Habermas.3. acesta fiind.răspuns din cadrul comunicării. planul autorevelării şi planul apelului. FuncŃia conativă a pledoariei Cercetările actuale îi datorează lui Karl Bühler identificarea unor variabile ale comunicării. planul relaŃiei. există şase variabile ale comunicării.

având deci scopuri evident perlocuŃionare. adică aducerea la cunoştinŃa emitentului. a felului cum decurge comunicarea. care vizează scopuri ilocuŃionare. în încheierea acestor consideraŃiuni.comunicative. cum ar fi exprimarea unei aprecieri subiective. relatarea unui fapt. şi acŃiuni strategice. (3) feedback-ul. (2) transmiterea unui mesaj – obiect. pledoaria avocatului se încadrează în prima categorie. situaŃia specială în cazul analizat. La modul general. acest răspuns constă în adoptarea a trei comportamente distincte: (1) manifestarea unei reacŃii care concordă mai mult sau mai puŃin cu intenŃia de comunicare a emitentului. 80 . dar nu e mai puŃin adevărat că scopurile avute în vedere sunt adesea perlocuŃionare. iniŃiind astfel următoarea secvenŃă comunicaŃională elementară. Este de remarcat. prin intermediul unui metamesaj. respectiv răspunsul receptorului. Desigur că. cel puŃin într-o primă fază. formularea unei promisiuni etc.. pe care o deŃine celălalt factor al interacŃiunii. ale căror obiective depăşesc limitele codului folosit şi presupun folosirea unor tehnici de manipulare.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->