Caracterizarea lui Ghita

(“Moara cu noroc” de Ioan Slavici)

Nuvela este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict  unic,
concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint,  în funcţie de contribuţia lor la
desfăşurarea acţiunii. Nuvela prezintă fapte  verosimile într-un singur conflict, cu o intrigă riguros construită,
accentul  fiind pus mai mult pe definirea personajului decât pe acţiune.
              Nuvelele pot fi clasificate, dupa  modalitatea de realizare a subiectului, în: nuvele istorice,
psihologice,  fantastice, filosofice sau anecdotice, iar în funcţie de curentele literare în care se înscriu ca 
formulă compozitională: renascentiste, romantice, realiste sau naturaliste.
In litaratura romana , nuvela “Alexandru Lapusneanu” scrisa de Costache Negruzzi si publicata in primul
nuvar al revistei “Dacia Litarara” in anul 1840 , poate fi considerate prima nuvela istorica de facture romantic.
O nuvela este şi “Moara cu noroc” a lui Ioan Slavici, publicată  în 1881 în volumul “Novele din popor”, alături
de Pădureanca şi Budulea  Taichii,
              Tema prezintă consecinţele nefaste ale setei de înavuţire , în  societatea ardelenească a secolului al
XIX-lea.
              Titlul ales este mai degrabă ironic, mutarea la Moara cu noroc aduce  destrămarea familiei lui Ghiţă,
fiind mai degrabă Moara cu ghinion.
  Construcţia subiectului,  pe coordonate spaţio-temporale bine precizate (acţiunea are loc la hanul Moara  cu
noroc aflată într-o zonă a Ardealului, în valea dintre dealuri, la o  răscruce, iar timpul este şi el bine precizat,
acţiunea fiind delimitată de  două repere temporale, cu valoare religioasă: de la Sf. Gheorghe până la Paşti) 
creează impresia de veridicitate.
              Conflictul nuvelei este unul  complex, de natură socială (prezintă  confruntarea dintre doua lumi,
dintre doua mentalităţi diferite: Ghiţă, care,  în încercarea de a-şi depăşi statutul social se confruntă cu Lică
Sămădăul,  personajul antagonist, ceea ce creează conflictul exterior), dar şi de natură  psihologică şi morală
(conflictul interior trăit de Ghiţă care este pus să  aleagă între dorinţa sa de înavuţire, şi liniştea familiei sale).
              Acestea sunt prezentate din punctul  de vedere al unui narator omniscient, cu o perspectivă narativă
obiectivă, dată de impersonalitatea  naratorului, naraţiunea la persoana a III-a şi atitudinea detaşată în 
descrierea acţiunii.
              De asemenea, mai apare  tehnica narativă a punctului de vedere, concretizată prin  intervenţiile
bătrânei de la începutul şi din finalul nuvelei.
              În incipitul nuvelei, în prolog, bătrâna rosteşte o replicş ce anticipeazş  oarecum acţiunea nuvelei, şi
destrămarea familiei lui Ghiţă: “omul să fie  mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea
colibei  tale te face fericit”.
              Acelaşi personaj rosteşte şi cuvintele de încheiere din finalul nuvelei, o  concluzie moralizatoare, ce
vine ca o confirmare a temerilor exprimate în  incipit: “se vede că au lăsat ferestrele deschise (...) simţeam eu
că nu are să  iasa bine; dar aşa le-a fost dat”. Nuvela capătă astfel o construcţie  circulară, simetrică, se
porneştede la o idee, de la o temere , şi în final se  revine la aceasta, după ce a fost confirmată.
Subiectul este construit clasic,organizat pe momentele subiectului ,insa evitand liniaritatea, actiunea
dezvoltandu-se pe mai multe planuri in maniera romanesca,in prim-plan fiind plasat un personaj a carui
evolutie va fi urmarita pe parcursul operei. Interesant de urmarit este jocul de alternanta a conflictelor interior
si exterior, acestea potentandu-se reciproc.
Expozitiunea il prezinta pe Ghita alaturi de familia sa,infruntand situatia sociala si economica gri in
care se afla.Nemultumit de statutul sau de cizmar, in imposibilate de a asigura un trai decent familiei, el decide,
impotriva sfatului soacrei ,sa ia in arenda hanul “Moara cu noroc” .
Un timp afacererile prospera, iar familia pare sa traiasca idilic in acest nou mediu, neprimitor (“pusta
aradeana”)insa cu potential.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj negativ, care va declansa un sir de
evenimente ,in urma carora Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic.
Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod;se contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica,
cat si cel interior, al constiintei carciumarului.
Setea de inavutire isi pune amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut intr-o continua
evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o
dominatie fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit si batut, o femeie in doliu si
copilul sau sunt omorati , iar toate drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult timp
jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand
realizeaza gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe Lica, ceea ce si face.
Conflictul interior dicteaza afirmarea celui exterior , stadiul in care se afla Ghiata il face pe acesta sa isi
doreasca o confruntarea cu Lica.
Totusi, cel care va cadea in propria cursa va fi Ghita, care,atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana
pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului, iar apoi este omorat de Raut,omul samadaului.
Lipsit de puteri in fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.Acesta este punctul
culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data de destin fiecaruia, pe masura faptelor.
Pentru a dramatiza scena si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de metafora focului
purificator care cuprinde moara, stergand urmele faradelegilor.
Astfel, toate conflictele romanului se termina, se mistuie in foc alturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocei
naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta finala, data prin batrana, care, contempland
scena dezastrului, afirma:”asa le-a fost data”.
              Personajele ce iau parte la acţiune sunt, asemeni oricărei nuvele, nu  foarte numeroase, dar bine
individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul  povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Slavici se
dovedeşte astfel, un  bun observator al caracterelor umane şi al vieţii rurale.
Protagonistul este introspectat psihologic de catre naratorul obiectiv si omniscient, care stie ce simte, ce
gandeste ori ce planuieste Ghita si face cunoscute cititorului toate acestea prin naratiunea la persoana a III-a.
Vocea auctoriala urmareste si analizeaza gandurile si framantarile eroului, prin variate procedee artistice ale
introspectiei in constiinta si sufletul personajului.
Insusirile etice ale lui Ghita se dezvaluie indirect, din faptele, comportamentul si gandurile lui, prin opiniiie
celorlalte personaje si prin mijloacele de analiza psihologicd la care apeleazd naratorul.
    Apartenenta lui Ghita la realism este evidenta chiar de la inceputul nuvelei, cand este conturat ca personaj
tipic: omul nemultumit de conditia sa sociala si dorinta fireasca pentru un trai mai bun, pentru prosperitatea sa
si a familiei.
    Ghita este cizmar intr-un sat ardelean, insa nu castiga mai nimic, deoarece oamenii umbla "in opinci ori
desculti, iara daca Dumineca e noroi, isi due cismele in mana pana la biserica", din care cauza isi convinge
familia sa ia in arenda, pentru "trei ani", o carciuma aflata la incrucisarea de drumuri importante pentru negot,
Moara cu noroc. Pe aici treceau, de luni pana sambata, turme de porci de care se ingrijeau oameni multi si "de
multe feluri". La numai cateva luni dupa instalarea la han, drumefii spuneau ca fac popas la "carciuma lui
Ghita", pentru ca toata familia ii primea ca pe niste prieteni dragi, iar afacerile mergeau bine, spre satisfactia
tuturor. Batrana era incantata ca avea "un ginere harnic", iar acesta muncea neobosit, isi iubea nevasta si pe cei
doi copii, isi respecta soacra si era fericit pentru "un castig facut cu bine", pentru ca este "dat de la Dumnezeu".
Vrednic si cinstit, el nu vrea decat sa agoniseasca atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe, carora sa le dea
el de carpit cizmele oamenilor.
    Bland si cumsecade, trudind pentru "fericirea familiei sale", lui Ghita i se clatina linistea atunci cand Lica
vine pentru prima oara la Moara cu noroc, intrucat se comporta autoritar, ca un stapan absolut peste oameni si
locuri, prezentandu-se cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor
fi adevarate si multe scornite". El ii pretinde carciumarului sa tina minte si sa-i spuna "cine umbla pe drum,
cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face", informatii pe care sa nu le mai stie nimeni altcineva. Ghita
incearca sa fie impunator si darz in fata lui Lica, sa respinga propunerile nelegiuite ale acestuia, dar este infrant
de extraordinara influenta pe care o are Lica asupra tuturor.
    De la aceasta confruntare cu Samadaul, Ghita vi ascunde Anei, pentru intaia data, "gandurile grele ce-l
cuprinsesera", cum noteaza in mod direct naratorul omniscient, introspectand personajul. Ingrijorat pentru
familia lui, Ghita devine precaut, insusire ce reiese indirect din faptul ca isi cumpara doua pistoale, isi mai ia o
sluga, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad" si doi catei pe care-i pune in lant, ca sa-i inraiasca.  Observatia
psihologica si atenta a naratorului obiectiv reliefeaza, prin opinia altui personaj, primele schimbari care se
petrec in sufletul lui Ghita: "Ana simtea ca, de catva timp, barbatul ei s-a schimbat, si ii parea ca de cand are
canii, tine mai putin la nevasta si la copii". Caracterizat direct de vocea auctoriala, "om harnic si sarguitor",
carciumarul devine treptat "mai de tot ursuz", "pus pe ganduri", "nu mai zambea ca mai 'nainte", si mai ales "
isi pierdea lesne cumpatul". Constient ca la Moara cu noroc "nu putea sa stea nimeni iara voia lui Lica" si ca
trebuia "sa te faci omul lui" ca sa poti ramane carciumar aici, Ghita regreta pentru prima oara in viata lui ca are
nevasta si copii, deoarece isi dorea sa poata spuna "Prea putin imi pasa!". El incalca astfel un principiu moral
esential: iubirea familiei.
    Pe masura ce protagonistul intra in cardasie cu Lica, analiza psihologica a naratorului omniscient ii
descifreaza gandurile, evidentiind setea de inavutire pe care nu si-o mai poate controla: "Se gandea la castigul
pe care l-ar putea face in tovarasia cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii".
Lacomia pentru bani il determina sa accepte o viata periculoasa, plina de riscuri, numai de dragul castigului,
pentru care "ar fi fost gata sa-si puna pe un an, doi, capul in primejdie", incalcand astfel un alt principiu
fundamental al structurli caracteriale, cumpatarea.
    Dependenta lui Ghita de Lica se accentueaza din ce in ce mai mult, ca si teama ce pune stapanire pe
carciumar. Samadaul ii da o veriga de sarma pe care sunt insirate semnele turmelor de porci care treceau prin
aceste locuri, apoi cere cheile si ia, fara sa numere, un teanc de bancnote, cu titlu de imprumut. Intr-un acces de
curaj, Ghita ii reproseaza ca i-a zdruncinat "linistea sufletului" si i-a "stricat viata", dupa care incearca sa
stabileasca un raport de reciprocitate cu Lica: "tu trebuie sa intelegi ca oamenii ca mine sunt slugi
primejdioase, dar prieteni nepretuiti". Cu toate acestea, el ramane dominat de Samadau, chinuindu-si sufletul si
constiinta. In alta zi, cand Lica vine la Moara cu noroc si are chef sa joace, Ghita o indeamna pe Ana sa-i fie
partenera, dar privind-o cum se imbujoreaza in bratele altui barbat, sotul "fierbea in el cand li vedea fata
strabatuta de placerea jocului", suferinta reliefata prin introspectia psihologica a naratorului obiectiv.

    Viata exterioara a lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara, de zbuciumul din mintea si
sufletul sau. Vocea auctoriala dirijeaza destinul eroului prin mijloace psihologice profunde, sondand reactii,
ganduri, trairi, in cele mai adanci zone ale constiintei personajului.     Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita
scot la iveala, in mod indirect, nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el de cand
intrase in afaceri necurate.cu Lica. Conflictul interior este din ce in ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul
cinstit al lui Ghita si ispita imbogatirii. Sufletul complex si labil este sfartecat intre dorinta de a pleca de la
Moara cu noroc, ramanand un om integru si tentatia pe care n-o mai poate controla, aviditatea de bani.
    O timida speranta isi pune Ghita in caprarul Pintea, pe care-l simte prietenos si "singurui om cu care ar putea
sa vorbeasca mai pe fata". Cu toate acestea, atunci cand este talharit arendasul, Ghita ii spune jandarmului ca in
noaptea respectiva  Lica a dorm it la han si  "n-a plecat decat abia acum",  desi il  vazuse pe porcar intorcandu-
se abia spre dimineata. In fata comisarului, carciumarul jura "pe pane si pe sare, pe cruce si pe sfanta
evanghelie [...] ca Lica a stat toata noaptea la carciuma". Marturia mincinoasa" il afunda si mai mult in
invartelile ilicite ale lui Lica, insa Pintea continua sa creada ca Ghita este "om cinstit si vrajmas al lui Lica" si
ar fi fost in stare "sa-si bage mana in foe pentru dansul".
    Comportamentul lui Ghita ignora normele etice fundamentale ce ar asigura "linistea colibei", atitudinea lui
fata de nevasta si copii se modifica, asa cum noteaza naratorul in mod direct: "Ghita trecuse in adevar printr-un
fel de prefacere". El refuza sa dea "amanunte Anei despre afacerile cu Samadaul, se indeparteaza incet, dar
sigur de sotia sa, relatiile dintre ei devin din ce in ce mai reci, "ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se
desparta de dansa". La proces, Ana observa uimita ca sotul ei se schimbase, nu mai era "omul puternic si plin
de viata" si incaruntise. Ghita isi face reprosuri, are remuscari sincere si dureroase: "iarta-ma, Ano, iarta-ma cel
putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului". Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor
paterne, isi deplange prabusirea morala, careia nu i se poate impotrivi: "sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti
[...] un tata om cinstit [...]. Tatal vostru e un ticalos".
    Situatia materiaia a lui Ghita e infloritoare datorita afacerilor cu Lica si, desi fricos si las, el se afunda tot
mai mult in faptele marsave puse la cale de acesta. Bancnotele primite de la Samadau sunt nou-noute si
insemnate, dar carciumarul se bucura ca banii sunt ai lui, fiind convins ca "muncise pentru ei, ii castigase para
cu para" si nu-l lasa inima sa-i depuna la judecatorie, ca dovezi ale afacerilor dubioase.
    Dezumanizarea lui Ghita se produce intr-un ritm alert, protagonistul autoanalizdndu-se, mai ales prin
monologuri interioare. Da vina pe firea lui slabs, incercand astfel sa-si scuze atitudinea si sa-si motiveze
faptele: "Asa m-a lasat Dumnezeu! ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?! Nici cocosatul
nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare: nimeni mai mult decat dansul n-ar dori sa n-o aiba". Desi se
consoleaza cu ideea ca nu este ahtiat dupa bani, "tot nu tin la bani atat de mult", faptele ii contrazic gandurile, 
asa cum  reiese,  indirect, din secventa intalnirii cu Pintea, caruia nu-i destainuie si faptul ca jumatate din banii
pe care-i adusese pentru a fi schimbati sunt ai lui si ca el si-i va insusi fara nicio mustrare de constiinta. De
altfel, asa cum afirma in mod direct naratorul, "omul foarte lesne se impact cu pacatele sale", insa Ghita se
simtea atat "de ticalosit si de slab in el insusi", meat accepta sa o lase pe Ana singura cu Lica, justificandu-si
fapta printr-un monolog interior, prevestind astfel cuvintele batranei din finalul nuvelei: "Asa vrea Dumnezeu!
Isi zise el; asa mi-a fost randuit".
    De la marturia mincinoasa, Ghita se simte legat prin toate itele de Lica, iar prabusirea lui morala este
inevitabila si rapida, culminand cu o gelozie ajunsa la paroxism. Introspectia psihologica a naratorului
subliniaza suferinta devastatoare, "mania oarba si nesatioasa" a sotului. De cate ori il vedea pe Samadau
"invartindu-se pe langa Ana ori pe Ana tragandu-se la Lica" suferea cumplit, "fierbea in el", dar se silea sa para
vesel ca sa arate ca este barbat.
    De la complicitate in afaceri ilegale pana la crima nu mai e decat un pas si Ghita devine el insusi ucigas.
Turbat de gelozie, sotul "nu se mai gandea decat la razbunarea lui", intalnirea cu Ana fiind violenta mai intai
prin cuvinte, apoi prin fapte. El ii declara ca o iubeste "ca lumina ochilor" s-i promite s-o omoare fara sa simta
"chinurile caiaului". O indeamna pe Ana sa se inchine, apoi o injunghie, imaginea fiind cutremuratoare: "Ana
era intinsa la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iara Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adanc
spre inima ei". in aceeasi clipa, Raut "isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu inapoi fara sa mai poata
afla cine l-a impuscat". Ghita devine victima propriei lacomii, patima pentru bani il dezumanizeaza si el cade
prada destinului tragic si previzibil, caruia nu i se poate opune, prabusindu-se - meet, dar sigur - de la omul
cinstit si harnic la statutul de partas in afaceri necurate si complice la crima, pana la a deveni ucigas. Vina
protagonistului consta in neputinta de a se impotrivi setei sale nemasurate de castig.