FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

FILIALA ALEXANDRIA
SPECIALIZAREA : P.Î.P.P.
AN STUDII 2010/2011

PORTOFOLIU
LIMBA ROMÂNĂ – VOCABULAR

Elemente de jargon
O noapte furtunoasa – I.L.Caragiale

Arhaisme
Padurea spânzuratilor – Liviu Rebreanu

STUDENT: NEACȘU – STĂNESCU GABRIELA

ANUL I – ALEXANDRIA
O NOAPTE FURTUNOASĂ
 I.L. CARAGIALE
Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L.
Caragiale, județul Dâmbovița, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist,
pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine
greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți
scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

„O noapte furtunoasă”, comedie în două acte.

În toamna anului 1878, 12 noiembrie, a fost citită la Iași, cu ocazia celei de-a XV-a aniversări
a Junimii. A apărut în Convorbiri literare, din 1 octombrie și 1 noiembrie 1879, nr.7, 8, cu
titlul „O noapte furtunoasă sau Numărul 9, comedie în patru tablouri”, iar apoi în volumul de
„Teatru” din 1889.
La tipărirea în revista junimistă avea și următoarea dedicație: „D. Titu Maiorescu este cu
adânc respect rugat să primească dedicarea acestei încercări literare, ca un semn de
recunoștință și devotamentul ce-i poartă autorul ei”. S-a reprezentat pentru prima oară pe
scena Teatrului Național din București la 18 ianuarie 1879.
În opera „O noapte furtunoasă”, comicul de caracter construiește personaje tipice dintre cele
mai veridice: Jupân Dumitrache, Chiriac, Rică Venturiano, Veta, Zița. Comivul de caracter se
împletește permanent cu cel de situație, fiecare piesă fiind gândită ca o farsă pe care
întâmplarea o joacă orgolioșilor sau ambițioșilor. Astfel, Jupân Dumitrache este pus, datorită
unei confuzii, să-și verifice „ambițul de familist”, dar, în ciuda tuturor pretențiilor, el nu vede
adevărata față a lor.
Autorul satirizeză îngânfarea negustorilor parveniți de tipul lui Jupân Dumitrache,
chiristigiu și căpitan în garda civică, rigiditatea reprezentanților forței publice de felul
ipistatului Nae Ipigescu, arivistul amploaiaților, vanitatea, demagogia.
Comicul de situație este generat de încurcătura pe care o provoacă fixarea răsturnată a
plăcii cu numărul nouă pe casa lui Jupân Dumitrache, vizita nocturnă a lui Rică la Veta,
scandalul ce urmează și fericita lui soluționare, spre bucuria tuturor. Autorul folosește
quiproquoul. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vremr ce soția îl
trădează cu Chiriac, omul său de încredere, Rică, aventurierul hilar, asaltând pe cumnata
cherestegiului. Zăpăcit de dragoste, Rică zăpăcește prin declanșarea unei involuntare
încurcături și mințile altora. țircădău își avertizează fosta consoartă, Chiriac o amenință pe
Veta, iar Jupân Dumitrache e mai turbat decât toți „Mi s-a necinstit onoarea de familist, acum
nu mai îmi pasă măcar să intru și-n cremena!” „Rușinoasa” Veta, intuind unde s-a produs
confuzia, îi dezmeticește pe toți și îi readuce la starea normală.
Comicul de limaj provine din suprapunerea a stratului vechi(cu ziceri tipice, cuvinte de
origine neo-greacă sau turcă) cu altul nou (a cuvintelor de origine franceză, deformate de lipsa
de instrucție). Alteori stârnesc râsul construcțiile bizare, echivoce, fără sens sau absurde,
ideile paradoxale sau naive, interferența stilurilor. Insuficienta stăpânire a limbajului, scoate
în evidență ridicolul personajelor,discrepanța dintre ceea ce pretind ele și ceea ce sunt în fond.
Rică Venturiano este ziaristul demagog și semicult, care agită fraze fără sens, adept al unor
sloganuri, pe care le pronunță după ureche. Pentru că „box populi, box dei”, deviza lui civică
este „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm”. Venturiano excelează în interferența stilurilor
politic, publicistic, poetic și administrativ în declarația de dragoste pe care o face Vetei. În
gazetărie el dovedește aceeași ușurință a devierii sensurilor prin etimologie populară „Nimeni
nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituție...mai ales cei din masa
poporului”. Franțuzescul „manquer” este tradus prin a mânca, iar „masă” de oameni este
înțeles ca „masă” la care se mănâncă.
Prin necunoașterea sensului personajele desfigurează puținele neologisme pe care le
folosesc: „să ne onoreze cu atâta cinste”, „nu o mai maltrata, domnule, cu o vorbă bună” etc.
Alteori, sensurile sunt inadecvate. Zița o informează pe Veta că Ghiță Țircădău „scosese șișul
de la baston pentru ca să mă sinucidă”.
Caragiale știe să speculeze efectele hazlii ale pronunției incorecte: „musiu”, „par
egzamplu”, „bogabont”, „cremenal”. Formulele de limbaj incoerent denunță platitudinea
intelectuală, inerția, automatismul, reproducerea mecanică a unor sintagme neasimilate.
În opera „O noapte furtunoasă” găsim și o serie de elemente de jargon (cuvinte și expresii
străine folosite de cunoscătorii unor limbi străine, cu scopul de a impresiona marea masă a
vorbitorilor printr-o superioritate intelectuală). Acestea sunt:
– pișicherlicuri = șiretenie, șmecherie
– papugii = om de nimic, care se tine de înșelăciuni, care trăiește din șiretlicuri
– veresie = credit, fără să dea banii imediat, gratis, degeaba
– amploiat = funcționar
– fasoane = nazuri, mofturi
– pardon = iertare, scuză
– rezon = Ai dreptate! Desigur!
– parol! = serios! Pe cuvântul meu!
– niznai = ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, simulând indiferență, nepăsare
– musiu = bărbat
– maidan = loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localități
– meremet = reparație, întreținere a unei lucrări
– jupân = boier, dregător - arhaism
– pasion =
– levent = darnic, generos, voinic, viteaz
– madama = femeie, doamnă
– ibirișim =
– bonsoar = bună seara!
– mundir =
– persuada = a convinge pe cineva sa creadă, să gândească, să facă un anumit lucru
– a mânca = manquer = a lipsi
– sufragiu = drept de vot acordat tuturor cetățenilor majori ai unei țări
– afront = insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public
– mersi = multumesc
– angel radios = înger luminos
– je vous aime et vous adore: que pretendez vous encore = te iubesc și te ador: altceva ce
mai pretinzi?
– mizercordioasă = îndurător, milostiv, generos
– per toujours =
– halima = povestire, întâmplare complicată, cu multe peripeții, amestecătură
– ambetată = plictisită, iritată
– sanfaso = „sans facon”- în mod familiar, fără mofturi
– mașer = ce bine! Ce minune!
– vardist =
– șic = vergea de fier ascuțită, prinsă într-un mâner care este capul bastonului
– alevoa =
– capriț = dorință trecătoare, extravagantă, manifestată prin încăpățânare
– pamplezir =
– amor = iubire, dragoste
– pietate = evlatie, smerenie, cucernicie
– ingrat = om nerecunoscător
– tenebroasă = întunecat, sumbru, obscur
– mizericordie = îndurare, milă
– amorezată = îndrăgostită
 – per l`amour di Dieu = Pentru numele lui Dumnezeu!
– silențiu = liniște, tăcere
– lugubru = jalnic, înfiorător, macabru, sumbru, sinistru
– box populi, box dei – dicton latin „vox populi, vox dei” = „Glasul poporului e glasul
lui Dumnezeu”
– cabulipsește = binevoiește, consimte

Bibliografie:

➢ Teatru, I.L.Caragiale, Editura Facla, Timișoara, 1984

PADUREA SPÂNZURAȚILOR

LIVIU REBREANU
 Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Tîrlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 1
septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un romancier, dramaturg și academician
român.
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 fiind primul din cei 14 copii ai
învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi. În tinerețe, mama era pasionată de teatru, fiind
considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie
modelele familiei Herdelea care apare în "Ion", "Răscoala", "Gorila", etc.
În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului. Potrivit
afirmației scriitorului: ”În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții
mele. Pînă ce, cînd să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.”
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată
Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămînul
drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: ”Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta
mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani. Peste cîteva
luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

Romanul se deschide cu tabloul tragic al unei spânzurători. Aflăm că va fi spânzurat un

sublocotenent ceh, Svoboda, pentru că a încercat să deserteze. Printre jurații curții marțiale se
afla și Apostol Bologa. El supraveghează execuția pedepsei capitale.
După terminarea spânzurătorii în sufletul lui Bologa încolțește o idee care-i dă sentimentul
îndoielii, dacă a făcut bine condamnându-l la moarte sau dacă a făcut rău. Totuși el încerca să
se apere, să-și apere propria-i conștiință, agățându-se de justificarea ca nu și=a făcut decât
datoria.
După venirea de la spânzurătoare, Bologa își amintește anii copilăriei când a fost educat de
mama sa în spiritul credinței în Dumnezeu și totodată își amintește spusele tatălui său care îl
considera bărbat, capabil de a-și căștiga singur o pâine și să dobândească mereu stima
oamenilor și mai ales să aibă sentimentul datoriei față de popor.
Apoi aflăm despre viata sa sentimentală și despre conștiinciozitatea și curajul de care dă
dovadă în cadrul armatei. Aflăm că va fi trimis pe frontul românesc, dar el încercă să obțină o
permisiune de la comandament pentru a cere generalului de a rămâne pe acest front sau de a fi
trimis în Italia. Nu obține acest lucru astfel încercă să dezerteze, dar este rănit și spitalizat.
După ieșirea din spital, primește o lună de concediu în care se întoarce acasă. Aici rupe
legătura cu Marta cu petextul că a stat de vorbă în ungurește cu un ofițer, dar adevăratul motiv
era faptul că nu o iubea. După venirea din concediu, pentru a nu fi trimis direct în luptă, este
mutat la o coloană de nemși, unde Bologa stă în gazdă la un gospodar, a cărui fată, Ilona, se
îndrăgostește de el și până la urmă se logodesc. Într-o zi primește o scrisoare să se prezinte la
comandament. Aici află că este numit în Curtea de Justiție pentru judecarea unor tărani din
zona frontului considerași spioni. Din nou începe o grea confruntare între sentimentul datoriei
față de ordinea de stat și sentimentul datoriei față de neam. Dar totuși conștiința datoriei față
de popor învinge, determinându-l pe Bologa să încerce trecerea la români pentru a ieși din
necaz, dar nu reușește fiind prins de-un coleg al său, Varga, care ăl predă regimentului. Aici
este percheziționat și i se găsește harta cu liniile frontului inamic. Apostol este condamnat la
moarte prin spânzurătoare.
 Romanul analizeză drama nehotărârii unui individ față de care determinările obiective se
dovedesc mai tari și asistăm la drama neputinței de a alege între două soluții contradictorii.
Bologa reprezintă tipul intelectualului ofițer în armata austro-ungară. El reprezintă tipul
inadaptării, tipul omului revoltat. Drama personajului rezultă din incapacitatea de a se supune
regulilor noii lumi în care trăiește. Bologa moare ca un erou. Prin destinul său tragic,
dezvăluie condiția intelectualului din Transilvania în perioada ocupației.

În acest roman descoperim o serie de arhaisme:

Cartea întâia:
– pâclă = ceață deasă care apare de obicei dimineața și seara; negură;
– coperișe = acoperișuri;
– șale = partea spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale, la om;
– a pica = a veni;
– pulpane = partea (despicată la spate) de la talie în jos a unei haine bărbătești lungi;
– milițian = polițist astăzi;
– nesațiu = dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie;
– ulancă = tunică de ulan;
– infamant = care atrage înfierarea publică, care aruncă asupra cuiva dezonoarea,
dezaprobarea, oprobriul; rușinos, degradant, dezonorant, infamator;
– asudat = transpirat;
– carâmb = parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă;
– cravașă = vargă elastică din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie pentru
îndemnarea calului la mers, alergat etc.; biciușcă ;
– pretor militar = persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în poliția
administrativă și juridică în timp de război;
– desperat = disperat ;
– trepida = tremura;
– lințoliu = giulgiu, pânză cu care se acoperă mortul;
– uliță = stradă ;
– laviță = bancă constând dintr-o scândură lată fixată pe pari de-a lungul unui perete
în casele tărănești ;
– cerdac = mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi
ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi (la vechile case boierești sau la
mănăstiri); verandă, pridvor;
– acaret = construcție auxiliară care ține de o gospodărie;
– odraslă = copil, descendent, urmaș; progenitură;
– a se împurpura = a se înroși ;
– a se mulcomi = a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma;
– odor = ființă iubită, prețuită; spec. Copil;
– fantasmagorie = fantezie bizară și absurdă; ansamblu haotic de idei eterogene și lipsite
de sens, priveliște fantastică; spectacol ireal;
– portofoliu = portofel,portmoneu;
– burzului = a se răscula,a se răzvrăti;
– giulgiu = pânză,cearceaf;
– neostoit = care nu are astâmpăr, neistovit, neobosit, neostenit;
– cerbicie = atitudine plină de perseverență și de încăpățânare, tenacitate, dârzenie;
– anarhie = stare de dezorganizare, de dezordine, de haos într-o țară, într-o instituție
, atitudine de nesupunere, de indisciplină a individului față de o colectivitate
organizată;
– muscal = persoană care făcea parte din populația de bază a Moscovei sau era
originară din Moscova sau din împrejurimile ei;
– marțial = care ține de război; propriu războaielor; războinic. Curte ~ă tribunal
militar care funcționează în timp de război;
– dojană = observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală
(ușoară); mustrare, ceartă;
– vălmășag = învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în
neorânduială, învălmășite;
– cătane = soldat, recrut;
– internare = arestare;
– ulancă = tunică de ulan;
– vârât = ascuns;
– tindă = încăpere mică situată la intrarea caselor țărănești, prispă, pridvor, cerdac;
– husar = ostaș din cavaleria maghiară;
– barbișon = barbă mică și ascuțită, lăsată să crească numai pe vârful bărbiei;
– ovreu = evreu;
– anarhist = libertar;
– buhai = a se umfla la față (de boală, de băutură, de somn etc.);
– rutean = nume dat ucrainenilor din fosta Austro-Ungarie;
– a cărăbăni = a pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se căra, a o șterge;
– cvartir = locuință temporară a unui grup de oameni în trecere pe undeva;
– înnoura = înnora;
– tăgădui = a contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva; a nega; a dezminți;
– cabalistic = magic, misterios, tainic;
– sufertaș = ansamblu alcătuit din câteva vase așezate unul peste altul și fixate pe un
dispozitiv cu mâner, în care se transportă mâncarea (caldă);
– ordonanța = ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu
misiunea specială de a transmite ordinele;
– vălmășag = învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în
neorânduială, învălmășite;
– ciumat = care este molipsit sau bolnav de ciumă; ciumos;
– teodolit = instrument optic pentru măsurarea unghiurilor orizontale și verticale,
alcătuit dintr-o lunetă mobilă, care se poate roti în fața unui cadran împărțit în grade, și
folosit în lucrările geodezice și topografice;
– coperiș = acoperiș ;
– burzuluit = mânios, supărat, enervat;
– valah = nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către
alte popoare;
– olane = piesă de argilă arsă, de obicei de formă semicilindrică, folosită pentru
executarea învelitorilor la acoperișurile unor clădiri, tub de argilă arsă, din care se fac
canale de scurgere a apei, coșuri pentru fum;
– rebegit = stors de puteri, istovit, vlăguit;
– răstimp = durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două
momente diferite.

Cartea a doua:

– mescioară = măsuță;
– șrapnel = proiectil de artilerie încărcat cu gloanțe, cu focos reglabil, care explodează
într-un punct voit de pe traiectorie;
– a boli = a zăcea, a suferi de o boală; a fi bolnav timp mai îndelungat;
– a mocni = a-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta; a sta
în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc., a fierbe; a
sta posomorât și tăcut;
– cotlet = costumație, halat;
– fercheș = care este îmbrăcat cu gust; cu înfățișare plăcută; dichisit; elegant;
– vraf = teanc, grămadă, maldăr, morman;
– baremi = barem - cel puțin; măcar;
– soră de caritate = asistentă;
– anarhic = care nu (mai) este organizat, care și-a pierdut organizarea, funcționarea
normală; dezorganizat, haotic;
– mundir = tunică sau uniformă (militară);
– dăsagi = burduși, ghemui, îndesa, înghesui, îngrămădi, ticsi;
– biurou = birou;
– blide = vas de lut, de lemn sau de tinichea în care se pun bucatele; strachină;
– aide = haide;
– patetism = calitatea, arta de a provoca emoții, de a mișca sufletul, de a înduioșa;
– jilț = scaun cu spătar înalt (și cu brațe); jeț;
– sfredel = unealtă de perforat prin rotație, constând dintr-o bară de oțel spiralată și cu
muchii ascuțite; burghiu;
– ușcior = ușor;
– surescitare = acțiunea de a surescita și rezultatul ei; excitare mare, întărâtare;
surescitație;
– desperare = disperare;
– reazim = reazem= dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect
de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare;
– iai = iei;
– urlab = concediu, invoire, permisie;din germ. Urlaub;
– mosafir = musafir;
– a hămăi = a scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a
lătra;
– gudura = a-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om, dându-i târcoale și
mișcând din coadă;
– antreu = prima încăpere a unei locuințe în care se intră direct de afară;
– tulai = exclamație care exprimă spaimă, mânie etc.; valeu! vai! ajutor!;
– iatac = cameră mică de dormit;
– oblonit = închis cu obloane;
– pătucean = pătuț;
 – honved = nume purtat de soldații din infanteria maghiară în evul mediu și de soldații
din armata pedestră austro-ungară;
– emfază = atitudine nenaturală, pretențioasă; afectare în scris, în vorbire, în comportare;
– ghiață = gheață;
– a se hurduca = a se mișca încoace și încolo cu putere, a (se) clătina, a (se) scutura, a
(se) zgâlțâi, a (se) zdruncina;
– șovinism = atitudine politică constând în afirmarea superiorității unei națiuni asupra
altora, în manifestarea exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist;
– solgăbirău = funcționar administrativ din fosta administrație austro-ungară;
– surtucar = târgoveț, orășean;
– a se căciuli = a se ploconi în fața cuiva spre a obține ceva; a cere ceva în chip umil; a
se pleca.

Cartea a treia :

– a dres = a făcut;
– undulari = ondulare ;
– draniță = scândurică din lemn de brad, folosită pentru acoperirea caselor țărănești;
– ulucă = scândură groasă întrebuințată în construcții, mai ales la facerea gardurilor
și a împrejmuirilor;
– ceti = citi ;
– cenușereasă = cenușăreasă ;
– franchețe = faptul de a-și spune deschis gândurile; calitatea de a fi franc; sinceritate ;
– școalei = școlii ;
– lăibăraș = pieptar, vestă ;
– policioară = suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care
se țin diferite obiecte;
– parmaclâc = construcție de lemn, de piatră etc. de forma unui perete sau a unui gard
scund, folosită pentru a mărgini o altă construcție sau un element de construcție, gard,
grilaj;
– șvarț = băutură fierbinte făcută din boabe de cafea prăjite și râșnite, trecută prin
filtru și îndulcită;
– toc = stilou ;
– a blagoslovi = a binecuvanta ;
– dumineca = duminica ;
– braniște = pădure rară sau parte de pădure cu arbori bătrâni în care este interzisă
tăierea lemnelor;
– hopuros (-oasă) = plin de hopuri (drum);
– pretura = instituție condusă de un pretor;
– acaret = construcție auxiliară care ține de o clădire, de o gospodărie individuală;
– nouri = nori .

Cartea a patra :

– gătej = creangă subțire și uscată care servește la aprinderea focului; vreasc;

– colibioare = colibi ;
– horcăia = sforăia;
– hârțoage = hârtii ;
– ungher = colț ;
– a cârliga = a face să se răstoarne; a răsturna;
– depoziție = declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire
penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simțuri (văz, auz) și de
natură să aducă lămuriri în pricina respectivă;
– necăcios = înecăcios.

Bibliografie :

➢ Pădurea spânzuraților, Liviu Rebreanu, Editura Militară, 1966