Chirilov Giulia

Cls. a XII a B

Condiţia feminităţii
în căutarea identităţii

Literatura , la fel ca alte arte , a reflectat totdeauna condiţia feminităţii .

Interesul scriitorilor pentru universul feminin a generat un personaj general
foarte interesant , preferat , în special , de proza romantică , dar şi de proza
realistă , bazată pe analiza psihologică .
Literatura a devenit un spaţiu de ilustrare a unor teme recurente privind
condiţia femeii : familia , iubirea , căsătoria , căutarea propriei identităţi etc.
Dacă personajul masculin simbolizează , de regulă , forţa , pragmatismul ,
afirmarea socială , în schimb , personajul feminin e îndreptat mai mult spre
ideea de ideal intangibil , de eşec .
Un element comun al eroinelor din proza secolului al XIX-lea şi al
secolului al XX-lea , este dorinţa de a-şi depăşi condiţia limitată , sufocată într-o
„ţară a bărbaţilor”. Aşa apar, în literatura universală , Emma Bovary , din
romanul „Doamna Bovary” , de Gustave Flaubert , iar în literatura română , Ela
Gheorghidiu , din „Ultima noapte de dragoste , întaia noapte de război” , de
Camil Petrescu . Femeia apare frecvent ca o fiinţă nefericită , limitată atât de
universul domestic cât şi de un mariaj care nu înseamnă întotdeauna iubire ;
implicată în cuplu este nevoită să lupte cu mentalităţi , judecăţi , să înfrunte
societatea , să-şi câştige dreptul la fericire , adeseori ajungând într-o postură
tragică .
Pe de-o parte , romanul lui Gustave Flaubert , „Doamna Bovary”, o aduce
în prim plan pe Emma Bovary , soţie a unui modest medic de ţară . Aceasta se
imaginează drept o mare doamnă , făcându-şi o falsă părere despre ea însăşi :
stilează drept cameristă de casă mare servitoarea pe care a luat-o de la ţară , îi
este suficient costumul ciudat şi incomod cu care se îmbracă pentru a se
transforma , în ochii săi , în vreo Diana Vernon , sau işi satisface pasiunea
pentru intrigi amoroase cumparând hârtie de scris , pe care va nota cuvinte de
dragoste pentru amantul care nu a aparut încă . Astfel , doamna Bovary ,
foloseşte toată înflăcărarea care o stăpâneşte în slujba fiinţei imaginare pe care
şi-a substituit-o ei înseşi . În plus , pentru a se convinge că este ceea ce vrea să
fie , nu se mulţumeşte numai cu gesturile decorative , ci îndrăzneşte să realizeze
acte veritabile , acţionând asupra realului cu mijloace valabile doar în ficţiune.
Dorinţele acestui personaj artificial al său o obligă să imite semnătura soţului ei ,
pe actele subscrise , pentru a face faţă nevoilor de bani . Într-un final ,

1
neputincioasă , de-acum înainte , să se conceapă alta decât este , incapabilă să
vadă lucrurile şi fiinţele altfel decât sunt şi să le deformeze prin propria dorinţă ,
ea neagă prin sinucidere această realitate nesatisfăcătoare , a cărei argilă întărită
nu se mai lasă plămădită şi modelată .
Astfel , prin orbirea înverşunată cu care-şi săvârşeşte neîncetata evoluţie ,
prin sfârşitul voluntar şi tragic care-i marchează puterea şi frenezia , a părut că
doamna Bovary simboliza , mai mult decât oricare personaj al lui Flaubert ,
aceea capacitate originală a sufletului omenesc pe care scriitorul a pus-o în
scenă , cu relief patologic , pe parcursul întregii sale opere.
Pe de altă parte , romanul „Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de
război” , de Camil Petrescu , ne-o înfăţişează pe Ela , ce reprezintă personajul
feminin al romanului şi simbolizează idealul de iubire către care aspiră cu atâta
sete Ştefan Gheorghidiu . Căsătoria soţilor Gheorghidiu este liniştită la început,
mai ales că duc o viaţă modestă, aproape de sărăcie, bucuriile lor fiind "excursia
la Moşi şi ştrengăria de a ne da în căluşei, de a mânca floricele şi a bea un tap de
bere", iubirea reprezentând singura lor avere . Moştenirea neaşteptată pe care
unchiul Tache o lasă lui Stefan surprinde pe toată lumea şi schimbă radical
căsnicia cuplului, viaţa mondenă căpătând pentru Ela o importanţă majoră .
Noile preocupări ale femeii se îndreaptă spre lux şi cumpărături , astfel că
înnoieste mobilele şi încearcă să-i schimbe lui Ştefan hainele şi accesoriile cu
unele mai elegante. Ela învaţă să fie interesată de modă , de distracţii nocturne ,
fapt pentru care "era fericită şi surâdea ca o şcolăriţă". Vechii prieteni nu erau
suficient de bine îmbrăcaţi şi nici nu ar fi avut posibilităţi materiale ca să îşi
permită să frecventeze aceleaşi localuri pe care le frecventau acum soţii
Gheorghidiu . Pentru abandonarea lor , Ela găseşte drept motivaţie faptul că
"aceste despărţiri devin inevitabile prin gabaritul cheltuielilor". Într-un final ,
după experienţa cunoaşterii morţii , Ştefan , pentru a se elibera de trecut şi
pentru a se despărţii de tot ceea ce reprezenta amintirea poveştii lui de iubire cu
Ela , îi cedeaza acesteia "absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi...
de la lucruri personale, la amintiri .”
Aşadar , se poate observa că , atât Emma Bovary , cât şi Ela Gheorghidiu ,
consideră că familia nu este o comunitate închisă ; aceasta trebuie să stabilească
comunicaţii şi cu celelalte celule sociale , căminul fiind expresia standardului
de viaţă al cuplului , a averii , a gusturilor sale : el trebuie să fie expus privirilor
celorlalţi . Cele două femei vor fi cele care vor ordona esenţialmente această
viaţă mondenă , întrucât , în concepţia lor , cuplul este o persoană socială ,
definit prin familia , clasa , mediul , rasa cărora le aparţine , legat prin raporturi
de o solidaritate mecanică de grupurile care sunt situate analog din punct de
vedere social . Datoria lor mondenă , care este de a „reprezenta” , se va
confunda cu plăcerea pe care o încearcă arătându-se . Astfel , ele vor trebui să se
reprezinte pe sine înseşi ; acasă , sunt doar acoperite de haine , pentru a ieşi ,
pentru a primi vizite , „se îmbracă” . Toaleta are dublu caracter : este destinată
să manifeste demntitatea socială a femeii ( standardul ei de viaţă , averea ,
mediul căriua îi aparţine ) , dar , în acelaşi timp , concretizează narcisismul

2
feminin . Această semnificaţie socială a toaletei le permite să-şi exprime , prin
felul lor de a se îmbrăca , atitudinea faţă de societate iar maniera în care sunt
împodobite le modifică valoarea intrinsecă . Nu din pură deşertăciune dau ele
atâta importanţă ciorapilor de mătase , pălăriei , mănuşilor ; a-şi păstra rangul
este o imperioasă necesitate .
În concluzie , pot afirma că ambele personaje feminine , Emma şi Ela ,
impresionează prin dorinţa lor de a-şi depăşi condiţia , de a-şi găsi propria
identitate , prin încercarea de a evada într-o lume superioară lor din punct de
vedere social . Cele două nu caută să-şi „întemniţeze” soţii , să-i aducă în
regiunile imanenţei , ci , din contră , caută să iasă deasupra , în lumina
transcendenţei .

Bibliografie :

• Jules de Gaultier , „Bovarismul” , Ed. Institutul European , Iaşi ,

2003
• Simone de Beauvoir , „Al doilea sex” ( vol. II ) , Ed. Univers ,
Bucureşti , 2004
• Henri Zalis , „Oameni de seamă - Gustave Flaubert” , Ed.
Tineretului
• George Călinescu , „Istoria literaturii române de la origini până
în prezent” , Ed. Minerva , Bucureşti , 1982
• L . Paicu , „Eseul” , Ed. ART , Bucureşti , 2008