Sunteți pe pagina 1din 7

1

PREŢUL CONŞTIINŢEI

Fie că ne place, fie că nu, provocarea morală ne afectează pe


fiecare. Ea constituie unul din ingredientele dulce-amare al vieţii şi
evitarea ei nu este posibilă. Provocarea morală ne poate ajuta sau ne
poate împiedica, în a determina adevărata calitate a relaţiilor cu cei care
ne cunosc. Totul depinde de reacţia noastră la acea provocare. Alegerea
ne aparţine – este una uşoară şi rar întâlnită.
Avem desigur opţiunea învelirii conştiinţei noastre într-un fel de
platoşă a contemplaţiei, continuând să mergem pasiv înainte, ascunzând
sentimentele noastre intime de tot ceea ce le-ar putea deranja. Când apar
probleme, în loc să luptăm cu ele, putem de fapt să spunem "În asta nu
mă implic; alţii pot fi afectaţi – chiar răniţi – dar eu nu”. Unii îşi petrec
întreaga viaţă într-o postură de totală neimplicare. Dar când totul a fost
spus şi făcut, când sfârşitul vieţii se apropie, se pare că cel care poate
spune "Cel puţin m-am luptat pentru ceva", simte o satisfacţie mai mare
decât cel care rareori s-a luptat pentru vreun lucru.
Uneori poate ne întrebăm dacă oamenii cu convingeri profunde au
devenit o rasă rară, ceva despre care citim în istorie, dar nu vedem în
prezent. Majoritatea dintre noi găsesc uşor să acţioneze conform
conştiinţei, atât timp cât lucrurile în discuţie sunt minore. Cu cât este mai
mult implicat, cu atât costurile sunt mai mari şi cu atât mai grea devine
rezolvarea problemelor de conştiinţă, adică luarea unei decizii morale şi
acceptarea consecinţelor acesteia. Când costul este foarte mare, ne
regăsim la o răscruce morală, în faţa unei adevărate crize din viaţa
noastră.
Această carte este despre acest tip de crize, felul în care oamenii le
fac faţă şi efectul asupra vieţilor lor.
Povestea oamenilor implicaţi are câte ceva din marea dramă a
procesului de erezie a lui John Wycliffe, a intrigii şi urmăririi internaţionale
a lui William Tyndale, sau a ororii arderii pe rug a lui Michael Servetus.
Totuşi lupta acestor oameni şi suferinţa lor, nu sunt mai puţin intense în
felul lor. Puţini dintre ei se pot exprima la fel de elocvent ca Luther, chiar

1
dacă iau aceeaşi poziţie pe care a luat-o el în faţa celor 70 de bărbaţi care
îl judecau când a spus:
Dacă nu sunt convins de mărturia Scripturilor sau de
dovezi evidente (deoarece nu cred nici în Papă nici în concilii,
având în vedere cât de des au greşit şi cât de des s-au
contrazis), sunt legat de Scripturile pe care le-am citat, iar
conştiinţa mea este ţinută captivă de Cuvântul lui Dumnezeu;
şi deoarece nu este nici sănătos şi nici drept să acţionez
împotriva conştiinţei, nu pot şi nu voi retracta nimic. Ăsta sunt;
nu pot altfel; Aşa să-mi ajute Dumnezeu. Amin!1
Cu mult timp înaintea acestor bărbaţi, apostolii Petru şi Ioan de
acum nouăsprezece secole s-au confruntat în mod esenţial cu aceeaşi
problemă, când s-au aflat în faţa unui consiliu juridic, format din cei mai
respectaţi membrii ai religiei lor de-o viaţă şi când au declarat ferm:
Dacă este drept în ochii lui Dumnezeu să ascultăm mai
degrabă de voi decât de Dumnezeu, voi să judecaţi; deoarece
noi nu putem decât să vorbim despre ceea ce am văzut şi
ceea ce am auzit.2
Oamenii despre care scriu sunt dintre cei pe care i-am cunoscut cel
mai intim, persoane care au fost membrii ai grupului religios cunoscut ca
Martorii lui Iehova. Sunt sigur şi sunt multe evidenţe care demonstrează
că experienţele lor nu sunt unice, ci există preocupări similare ale
conştiinţei printre oamenii din diferite credinţe. Aceştia se confruntă cu
aceeaşi problemă cu care Petru şi Ioan şi mulţi bărbaţi şi femei din
secolele care le-au urmat lor s-au confruntat: lupta de a-şi păstra
conştiinţa curată în faţa presiunii unei autorităţi religioase.
Pentru mulţi este un război emoţional. Pe de o parte se simt obligaţi
să refuze interpunerea unei autorităţi umane între ei şi Creatorul lor; să
respingă dogmatismul religios, legalismul şi autoritarismul, să rămână
strâns ataşaţi de învăţătura că Isus Cristos şi nu un corp religios uman
este "capul fiecărui om"3. Pe de altă parte, ei riscă pierderea prietenilor
de-o viaţă, traumatizarea relaţiilor familiale, sacrificarea moştenirii
religioase ce vine de generaţii întregi. În faţa unor astfel de răscruci,
deciziile nu sunt uşoare.
Ceea ce este descris în această carte, nu este doar „o furtună într-
un pahar cu apă” ci o dispută majoră într-o religie mică. Sunt convins că

1
Acestea au fost cuvintele de încheiere ale lui Luther rostite în apărarea sa la Dieta
Viermilor în aprilie 1521 în Germania.
2
Fapte 4:19, 20, RSV.
3
1 Corinteni 11:3.
2
orice persoană poate trage foloase vitale din aceste informaţii. Pentru că
deşi problemele prezentate sunt puţine la număr, ele nu sunt nicidecum
lipsite de importanţă. Ele sunt întrebări cu bătaie lungă, care au dus
bărbaţi şi femei, în mod repetat de-a lungul istoriei, la crize de conştiinţă
similare.
În discuţie stă libertatea de a căuta adevărul spiritual fără restricţii
arbitrare, precum şi dreptul de a ne bucura de relaţii personale cu
Dumnezeu şi Fiul său, fără interpunerea subtilă a unei agenţii umane de
natură preoţească. Chiar dacă mare parte din ceea ce este scris, poate
părea că are de-a face cu Martorii lui Iehova, în realitate, problemele
fundamentale afectează viaţa persoanelor din orice credinţă care poată
denumirea de creştină.
Preţul plătit pentru convingerea fermă că “nu este nici drept şi nici
bine să acţionezi împotriva conştiinţei”, nu a fost mic pentru bărbaţii şi
femeile pe care îi cunosc. Unii dintre ei, s-au găsit brusc rupţi de familie,
ca rezultat al unei acţiuni religioase oficiale – despărţiţi de părinţi, fii, fiice,
fraţi şi surori, chiar şi de bunici sau nepoţi. Ei nu se mai pot bucura de
asociere liberă cu prietenii de o viaţă pentru care simt afecţiune profundă;
o astfel de asociere i-ar pune pe acei prieteni în situaţia de a suferi
aceeaşi acţiune religioasă oficială. Au fost martorii ponegririi numelui lor –
unul pentru care au muncit o viaţă ca să şi-l facă – precum şi a tot ce a
însemnat acel nume, în minţile şi inimile celor care i-au cunoscut. Astfel, ei
sunt lipsiţi de orice influenţă bună şi dreaptă pe care ar putea-o avea
asupra oamenilor pe care i-au cunoscut cel mai bine în comunitatea lor, în
ţara lor şi chiar în lumea întreagă. Pierderile materiale şi abuzul fizic, pot fi
mai uşor de suportat decât această situaţie.
Ce ar pute-o determina pe o persoană să rişte asemenea pierderi?
Câţi oameni de astăzi ar face-o? Există desigur (aşa cum au existat
dintotdeauna), oameni care ar risca oricare dintre aceste lucruri, dintr-o
mândrie încăpăţânată, sau pentru a-şi satisface dorinţa de câştig material,
putere, prestigiu, proeminenţă sau simpla plăcere carnală. Dar când
faptele nu indică în nici un fel astfel de scopuri, ci arată, că bărbaţii şi
femeile implicate au avut scopuri exact opuse, ce se poate spune?
Ceea ce s-a întâmplat în mijlocul Martorilor lui Iehova, oferă
posibilitatea unui studiu provocator şi neobişnuit în domeniul naturii
umane. În afara celor care au fost dispuşi să suferea excluderea de dragul
conştiinţei, ce se poate spune despre cei mulţi, care s-au simţit obligaţi să
sprijine asemenea excluderi, să permită cercului familial să fie întrerupt şi
să rupă prietenii vechi? Nu există nici un dubiu cu privire la sinceritatea
multora dintre aceste persoane, sau a faptului că au simţit şi încă mai simt

3
necaz, din îndeplinirea a ceea ce ei consideră o datorie religioasă. Ce
convingeri şi raţionamente i-au motivat oare?
Ceea ce merită subliniat cu privire la cazurile descrise aici, este
faptul că mulţi, dacă nu chiar toţi cei implicaţi, sunt persoane care s-au
asociat cu Martorii lui Iehova timp de douăzeci, treizeci sau chiar mai mulţi
ani. Nu vorbim de „elemente marginale”, ci despre oameni care au fost
printre cei mai activi şi mai productivi membrii ai organizaţiei.
Este vorba despre persoane care au fost membrii proeminenţi ai
personalului de la sediul mondial al Martorilor din Brooklyn, New York;
bărbaţi care erau bătrâni sau supraveghetori itineranţi; femei care au
petrecut mulţi ani în serviciul misionar. Când au devenit Martori, aceştia
au întrerupt adesea toate prieteniile pe care le avuseseră înainte cu
persoane din alte religii, deoarece astfel de asocieri "străine", sunt
descurajate în rândurile Martorilor lui Iehova. Pentru restul vieţii, singurii
lor prieteni au fost din rândurile comunităţii lor religioase. Unii şi-au clădit
toate planurile în viaţă, în jurul scopurilor stabilite pentru ei de organizaţie,
lăsând-o pe aceasta să le controleze nivelul de educaţie pe care l-au
atins, locul de muncă pe care şi l-au luat, decizia de a se căsători sau nu,
ori dacă să aibă copii sau nu. „Investiţia" lor a fost una considerabilă, care
a implicat unele din cele mai preţioase aspecte ale vieţii. Însă, au ajuns să
privească cum toate acestea dispar, pur şi simplu şterse, într-un interval
de câteva ore.
Această întâmplare cred că este una din cele mai stranii ale
timpurilor noastre, ca cele mai stringente măsuri de a reţine exprimarea
conştiinţei personale, să vină din partea unui grup religios, remarcat
cândva pentru lupta sa în apărarea libertăţii de conştiinţă.
Exemplele a trei bărbaţi – fiecare un instructor religios de notorietate
în religia sa, cu situaţii care au culminat toate în acelaşi an – ilustrează
acest aspect:
Primul, a scris cărţi şi a ţinut discursuri regulate, mai mult de un
deceniu, care prezentau idei ce loveau însăşi inima structurii autorităţii
religiei sale.
Altul a ţinut un discurs în faţa unui auditoriu mai mare de o mie de
persoane în care a contrazis învăţăturile organizaţiei sale religioase
despre o dată cheie şi semnificaţia ei în împlinirea profeţiilor biblice.
Al treilea nu a avut astfel de ieşiri publice. Exprimările sale cu privire
la diferite puncte de vedere au fost împărtăşite prietenilor apropiaţi în
conversaţii particulare.
Totuşi stricteţea acţiunilor oficiale întreprinse împotriva fiecăruia
dintre aceşti bărbaţi, de către organizaţia religioasă a fiecăruia a fost în

4
proporţie inversă cu seriozitatea acţiunilor lor. Iar sursa celei mai mari
severităţi a fost exact opusă celei la care cineva s-ar fi aşteptat.
Prima persoană descrisă este preotul Romano Catolic Hans Küng,
profesor la Universitatea Tübingen din Germania. După zece ani de
criticism public, inclusiv respingerea doctrinei infailibilităţii Papei şi a
conciliilor de episcopi, a fost judecat chiar de Vatican şi în 1980 Vaticanul
i-a retras statutul oficial de teolog catolic. Totuşi el a rămas preot şi o
figură importantă a institutului universitar de cercetări ecumenice. Chiar şi
studenţii la preoţie care participă la cursurile sale nu sunt disciplinaţi de
biserică.4
A doua persoană este profesorul născut adventist de ziua a şaptea
Desmond Ford. Discursul său în faţa unui grup de o mie de persoane
laice, la un colegiu din California, în care a contrazis învăţătura adventistă
despre anul 1844, l-a condus la o audiere din partea bisericii. Lui Ford i s-
au acordat şase luni de concediu, pentru a-şi pregăti apărarea şi în 1980,
s-a întâlnit cu aproximativ o sută de reprezentaţi ai bisericii sale care au
petrecut circa cincizeci de ore ascultând-i mărturia. Oficialii bisericii au
decis apoi să-l destituie din postul său de profesor şi să-i retragă statutul
ministerial. Dar el nu a fost excomunicat, deşi şi-a publicat vederile şi
continuă să vorbească despre ele în cercuri adventiste.5
Al treilea bărbat este Edward Dunlap, care a fost de-a lungul a mulţi
ani secretarul singurei şcoli de misionari a Martorilor lui Iehova, Şcoala
Galaad a societăţii Watchtower, de asemenea co-autor al dicţionarului
biblic al organizaţiei (Aid to Bible Understanding [acum intitulat Insight on
the Scriptures]) precum şi scriitorul singurului comentariu biblic
(Commentary on the Letter of James). El şi-a exprimat punctul său de
vedere diferit asupra unor învăţături, în conversaţii private cu prieteni
vechi. În primăvara lui 1980 un comitet de cinci bărbaţi, nici unul dintre ei
membru al Corpului de Guvernare al organizaţiei, s-au întâlnit cu el în
secret preţ de câteva ore, interogându-l asupra vederilor sale. După peste
patruzeci de ani de apartenenţă la organizaţie, Dunlap a fost destituit din
postul său, dat afară din locuinţa sa de la sediul internaţional şi exclus din
organizaţie.
Astfel, organizaţia religioasă care pentru mulţi a fost o perioadă
lungă un simbol al autoritarismului extrem, a arătat cel mai mare grad de

4
Pur şi simplu nu primeau credite academice pentru participarea la acele cursuri.
5
Într-o conversaţie din 1982 la Chattanooga, Tennessee, Desmond Ford a menţionat că
până în acel moment, mai mult de 120 de miniştrii ai bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea
demisionaseră sau fuseseră demişi de biserică deoarece nu puteau sprijini anumite
învăţături sau acţiuni recente ale organizaţiei.
5
toleranţă faţă de instructorul ei dizident, iar organizaţia care s-a mândrit în
mod special cu lupta ei pentru libertatea de conştiinţă, cel mai mic grad de
toleranţă.
Aici dăm peste un paradox. În ciuda activităţii lor intense în mărturia
din casă în casă, majoritatea oamenilor ştiu puţine lucruri despre Martorii
lui Iehova, în afară de poziţia lor cu privire la anumite probleme de
conştiinţă. Au auzit despre refuzul lor categoric de a accepta transfuzii de
sânge, refuzul de a saluta orice drapel sau emblemă similară, obiecţia lor
fermă de a efectua serviciul militar, opoziţia lor în ce priveşte participarea
la orice activitate sau funcţie politică. Cei familiarizaţi cu cazurile legale
ştiu că Martorii au adus aproape cincizeci de cazuri la Curtea Supremă a
Statelor Unite, în apărarea libertăţii lor de conştiinţă, inclusiv a dreptului de
a duce la oameni de alte religii mesajul lor, în ciuda obiecţiilor şi opoziţiei
considerabile. În ţările unde libertăţile constituţionale îi protejează, ei sunt
liberi să-şi exercite astfel de drepturi fără obstacole. În alte ţări, ei s-au
confruntat cu persecuţii severe, arestări, întemniţări, atacuri ale gloatelor,
bătăi şi interdicţii oficiale ale literaturii şi predicării lor.
Cum se întâmplă atunci că dacă în prezent unul dintre membrii lor
afirmă un punct de vedere diferit de învăţăturile organizaţiei, va fi audiat
aproape sigur de un comitet judiciar şi în cazul în care nu retractează,
este pasibil de excludere? Cum gândesc cei care conduc acele proceduri
şi aparentele contradicţii de puncte de vedere? Paralel la aceasta
întrebare vine o alta: Dacă îndurarea unei persecuţii severe şi a unui
tratament fizic brutal din partea opozanţilor este în sine, o dovadă de
credinţă în importanţa vitală a păstrării curate a conştiinţei, sau doar
rezultatul preocupării de a adera la standardele şi învăţăturile organizaţiei,
a căror încălcare se ştie că aduce acţiuni disciplinare severe?
Unii pot spune că lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum sunt
prezentate aici şi că există alte probleme cruciale implicate. Ce se poate
spune despre nevoia de ordine şi unitate religioasă? Ce se poate spune
despre nevoia de protecţie împotriva celor care răspândesc învăţături
false, dezbinatoare şi dăunătoare? Ce se poate spune despre nevoia de
respect faţă de autoritate?
A ignora aceşti factori ar însemna a avea o atitudine extremă, oarbă
şi neechilibrată. Cine poate pune la îndoială că libertatea greşit folosită
poate duce la iresponsabilitate, dezordine şi poate sfârşi în confuzie şi
chiar anarhie? Răbdarea şi toleranţa pot deveni de asemenea nimic mai
mult decât o scuză pentru indecizie, neimplicare şi coborârea
standardelor. Chiar şi iubirea poate deveni un simplu sentiment, o emoţie
greşită, care neglijează să facă ceea ce este cu adevărat necesar,

6
ajungându-se astfel la consecinţe crude. Toate acestea sunt adevărate şi
sunt aspectele asupra cărora se concentrează cei care impun restricţii
conştiinţei personale, prin intermediul unei autorităţi religioase.
Totuşi, care este efectul când „îndrumarea” spirituală devine
dominare mentală, chiar tiranie spirituală? Ce se întâmplă când calităţile
dezirabile ca unitatea şi ordinea sunt substituite cu o conformitate
instituţionalizată impusă şi reglementări legaliste? Ce rezultate apar când
respectul potrivit pentru autoritate, este convertit în servilism, supunere
necondiţionată şi un abandon al responsabilităţii personale în faţa lui
Dumnezeu de a lua decizii bazate pe conştiinţa individuală?
Aceste întrebări trebuie analizate dacă vrem ca problema să nu fie
deformată şi greşit înţeleasă. Ceea ce urmează în această carte ilustrează
într-un mod grafic efectul pe care aceste lucruri le au asupra relaţiilor
interumane, poziţiile şi acţiunile neobişnuite pe care le adoptă persoanele
care văd doar o parte a problemei şi extremele până la care pot merge
pentru a susţine acea parte. Caracterul şi spiritul organizaţional manifestat
în anii ’80 a continuat neschimbat în anii ’90 şi rămâne acelaşi în acest an
2002.
Poate cea mai mare valoare a acestei analize, simt eu, este aceea
că ne ajută să discernem mai clar care erau aspectele fundamentale în
zilele lui Isus Cristos şi a apostolilor săi şi să înţelegem de ce şi cum o
deviere tragică de la învăţăturile şi exemplul lor a intervenit, atât de subtil,
cu o relativă uşurinţă şi într-o perioadă aşa de scurtă de timp. Cei care
aparţin altor religii şi se grăbesc să-i judece pe Martorii lui Iehova, ar face
bine să se întrebe mai întâi pe ei înşişi, despre ei şi religia lor în lumina
problemelor implicate, a atitudinilor de bază care subliniază poziţiile
descrise şi acţiunile întreprinse.
Pentru a căuta răspunsurile la întrebările ridicate, este nevoie să
trecem peste indivizii afectaţi şi să pătrundem în structura internă a unei
organizaţii religioase distincte, în sistemul ei de învăţare şi control,
descoperind cum oamenii care o conduc, ajung la politicile şi deciziile lor
şi prin extensie studiindu-i trecutul şi originile. Să sperăm că lecţiile
învăţate ne vor ajuta să descoperim rădăcina cauzelor diferendelor
religioase şi ne vor arăta ce este necesar, dacă persoanele care vor să fie
adevăraţi continuatori ai Fiului lui Dumnezeu, vor să se bucure de pace şi
unitate frăţească.