Caracterizarea personajelor :

Vitoria Lipan - personaj principal şi figură reprezentativă de erou popular, întruneşte

calităţile fundamentale ale omului simplu de la ţară, în care se înscriu cultul pentru
adevăr şi dreptate, respectarea legilor strămoşeşti şi a datinilor "ea nu e o
individualitate, ci un exponent al speţei" (George Călinescu). Ea este, aşadar, un personaj
mitic şi un personaj-simbol pentru ţăranul român.

Portretul moral reiese în mod indirect, din gândurile, faptele şi vorbele eroinei, naratorul
conturând, Ia început, trăsăturile din exterior spre interior. Gândindu-se la soţul său,
plecat la Dorna să cumpere oi, Vitoria trece printr-un proces de interiorizare, întreaga sa
viaţă devenind lăuntrică, "acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute", ceea ce
sugerează o autoizolare de lumea din jur. Neliniştea femeii este cauzata de întârzierea
"peste obicei", de 73 de zile, a Iui Nechifor Lipan şi ea încearcă să intuiască ce s-ar fi
putut întâmpla cu bărbatul ei: "în singurătatea ei femeia cerca să pătrundă până la el. Nu
putea să-i vadă chipul".

Eroina se ghidează în presupunerile ei după ştiinţa semnelorşi după experienţa sa

morală, intuitivăşi acţionează în funcţie de acestea. Primele semne rău-prevestitoare sunt
visele: unul care a "împuns-o în inimă", i-1 arată "pe Nechifor Lipan călare cu spatele
întors cătră ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape", iar altă dată 1-a visat rău,
"trecând călare o apă neagră... era cu faţa încolo".

Alt semn este glasul lui Lipanvenit din memoria ei afectivă (procedeu artistic), dar "nu
putea să-i vadă chipul". Neliniştea devine bănuială, "un vierme neadormit" o roade
permanent şi pentru ea "timpul stătu" (timpul mitic).

Vitoria nu măsoară vremea după calendar, ci se conduce după semnele naturii pe care
le înţelege: vântul dă semne "şuşuind prin crengile subţiri ale mestecenilor", pădurea de
brad "clipi din cetini şi dădu şi ea zvon", brazii erau "mai negri decât de obicei", dar mai
ales "nourul către Ceahlău e cu bucluc". Venirea iernii sugerează aşadar drama femeii.
Alte semne prevestitoare vin din timpuri mitice: "cucoşul se întoarse cu secera cozii spre
focul din horn şi cu pliscul spre poartă [...] dă semn de plecare", deci Lipan nu va veni
acasă, ci va trebui să plece ea Ia drum.

Când bănuiala devine certitudine, Vitoria porneşte în căutarea soţului, zbuciumul şi

căutările dinlăuntrul Vitoriei fiind labirintul interior, pe care-l parcurge din
întunericulneştiinţei la luminacertitudinii.

înaintea călătoriei simte nevoia unei purificări sufleteşti, ţine post negru în toate "vinerele
negre [...] fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură".

Hotărâtă să afle adevărul şi să răzbune moartea bărbatului ei, Vitoria reconstituie cu

luciditate drumul făcut de Nechifor - labirintul exterior-, se amestecă printre oameni
întrebând cu discreţie şi inteligenţă din loc în loc, din han în han despre omul cu căciulă
brumărie şi călare pe un cal ţintat.

Tenace, dârză şi aprigă, punând cap la cap cele aflate cu o logică impecabilă, ia urma
oilor şi a ciobanilor. Cu o deducţie uimitoare de detectiv dovedeşte, relatând în amănunt,
înfăptuirea crimei şi-i demască pe vinovaţi. Datina înmormântării şi pedepsirea ucigaşilor
vin dintr-o credinţă străveche a poporului şi sunt împlinite după legi nescrise, pentru că
"cine ucide om nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască".

Odată împlinită datoria şi înfăptuită dreptatea, viaţa reintră în normal, "ne-om întoarce
iar Ia Măgura ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat".

în acţiunea sa, Vitoria dovedeşte spirit justiţiar, inteligenţă, luciditate, stăpânire de sine,
devotament şi neclintire în împlinirea tradiţiilor şi datinilor străvechi.

Gheorghiţă: - fiul Iui Nechifor şi al Vitoriei Lipan, aflat la începutul romanului la vârsta
adolescenţei, parcurge, alături de mama lui, un drum al iniţierii către formarea lui ca
bărbat, "de-acu trebuie să te arăţi bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău".

Portretul fizic sugerează trăsăturile morale ale tânărului. "Gheorghiţă era un flăcău
sprâncenat", cu ochi adânci ca ai Vitoriei şi nu prea vorbăreţ, dar când "întorcea un
zâmbet frumos ca de fată", cu mustăcioara abia mijită, emana timiditate şi un farmec
deosebit care stârnea admiraţia mamei.

Inteligent, el îşi cunoaşte bine mama, observă toate schimbările care se petrec cu dânsa
şi, deşi sfios şi supus, el îi ghiceşte toate gândurile.

Devenirea sa ca bărbat se face o dată cu veghea din râpă a osemintelor tatălui său, când
se simte înfricoşat. Desăvârşirea formării lui Gheorghiţă ca bărbat se produce în scena
finală, când îl loveşte pe ucigaşul tatălui său cu baltagul, împlinind dreptatea: "feciorul
mortului simţi în el crescând o putere mai mare şi mai dreaptă decât a ucigaşului. [...]
Apoi îl lovi scurt cu muchea baltagului, în frunte". Gheorghiţă îşi îndeplineşte astfel
datoria de fiu, înfăptuind un act justiţiar ca pe un prim pas către maturitate.

Personaj absent, Nechifor Lipan: soţul Vitoriei Lipan, concentrează în jurul său toate
acţiunile şi întreg zbuciumul interior al femeii, în strădania de a afla adevărul despre
omul ei şi de a împlini actul justiţiar al pedepsirii vinovaţilor.

Nechifor Lipan era oier din Măgura Tarcăului şi îşi câştiga existenţa ca toţi muntenii, "cu
toporul ori cu caţa", el fiind dintre "cei mai vrednici", pentru că-şi întemeiase o stână de
oi la munte. Naratorul nu face în mod direct un portret fizic, ci îl alcătuieşte din memoria
afectivă a Vitoriei, care-şi aminteşte că avea "mustaţa groasă, adusă a oală", sprâncenele
lăsate şi statura "îndesată şi spătoasă".

Trăsăturile morale ale lui Nechifor se conturează şi din relatările celor care-l
cunoscuseră ca pe un om generos, "nu se uita la parale, numai să aibă toate după gustul
lui", prietenos şi sociabil, era "meşter la vorbă", oier cinstit şi mândru, " om vrednic şi
fudul". Harnic şi priceput, Nechifor îşi rânduise bine stânele, ciobanii îi ascultau
întocmai poruncile, fiind un stăpân autoritar, dar corect şi prompt în plata simbriilor. în
toate locurile pe unde a întrebat de el, oamenii vorbeau cu prietenie despre omul cu
căciulă brumărie şi călare pe un cal ţintat, ca de un muntean "cinstit, plătindu-şi datoriile
şi iubitor de animale: "ş-a hrănit el cu mâna lui un câne pe care-l avea".

Legătura spirituală dintre cei doi soţi este solidă şi eternă, ea se bazează pe "dragostea ei
de douăzeci şi mai bine de ani". Vitoria şi Nechifor Lipan formează o pereche de iniţiaţi,
un cuplu ce simbolizează triumful iubirii asupra dramei existenţiale a omului şi asupra
răului din sufletul omenesc, deoarece "Lumea asta-i mare şi plină de răutăţi".